Mihai Nistor - REVISTA FERMIERULUI
Mihai Nistor

Mihai Nistor

Au lucrat o viață de om în cercetarea pomicolă, au urcat treaptă cu treaptă în ierarhia Stațiunii de Cercetări Pomicole de la Caransebeș, județul Caraș-Severin. Momentul în care stațiunea și-a închis porțile, prin anul 2006, a fost, poate, cel mai dificil din viața familiei Băncilă, aproape de pensie, fără prea multe perspective și doar cu știința de a face pomi roditori.

Măriuța Băncilă: „Aș minți dacă aș spune că fac munca asta doar din pasiune. Totuși, dacă n-ar fi pasiune, n-ar fi nici profit.”

Mai degrabă de nevoie decât de voie, soții Băncilă au închiriat o bucată de teren în lunca Timișului, în cartierul Teiuș al orașului Caransebeș, și au pus pe picioare o  mică pepinieră. „Sunt pomicultoare, vreau să propag pomicultura pe care am făcut-o o viață, vreau ca omul să aibă fructele pe masă, să aibă mere, pere, prune, cireșe”, motivează cu emoție doamna dr. ing. Măriuța Băncilă decizia luată în urmă cu 12 ani.

Drumul succesului a fost unul presărat cu multe obstacole. Efortul fizic și financiar a fost consistent, însă piața i-a răsplătit pe măsură. Așa se face că, în această primăvară, tot materialul săditor produs a fost vândut, ba chiar ar mai fi fost nevoie. „Anul acesta, am altoit cam 16.000 de puieți, s-au prins în jur de 14.000 și apți pentru vânzare au fost circa 10.000 de pomișori. Am vândut tot, pentru că suntem o pepinieră de familie, nu producem în șarje mari, producem puțin și bun. Pomii care sunt sub STAS se selectează și nu se vând. Încercăm să producem mai mult ce se cere în zona noastră, iar cel mai căutat este prunul. Soiul Anna Spath are cea mai mare căutare, iar soiul de prun Stanley, mai puțin, dar îl recomandăm și pe el, pentru că este un bun polenizator. Acestea ar fi cele două soiuri, devenite cumva clasice. Pe lângă ele, am introdus și soiuri mai noi. Am început să producem puieți din soiul Centenar, precum și un soi de la vecinii sârbi - Cacanska Lepotica, un soi asemănător cu Bistrița noastră. Ei bine, toate soiurile astea au nevoie de polenizare și justifică nevoia de a introduce și soiul Stanley printre materialul săditor vândut”, arată doamna dr. ing. Măriuța Băncilă.

Pomii, îngrijiți cu dragoste, te răsplătesc

La pepiniera Băncilă, se produc pomi din categoria CAC, în conformitate cu standardele comunitare. „Pomii sunt sănătoși, sunt liberi de principalele boli virotice. La început, am procurat portaltoi și ramuri certificate din Ungaria, pentru că la noi nu se produc. Cu alte cuvinte, plantațiile nou-înființate din fonduri europene nu pot folosi decât material săditor certificat, care, din păcate, trebuie adus din import, și asta nu pentru că ai noștri cercetători români nu o pot face, ci pentru că e nevoie de investiții, consideră Măriuța Băncilă. Nu cred că la Institutul de la Mărăcineni nu ar exista capacitatea intelectuală și chiar materială să se producă material săditor din această categorie biologică, dar lipsesc banii. Trebuie făcută investiție în sâmburi, se fac anumite tratamente, chimioterapie, termoterapie, devirozări, se păstrează în izolatoare ani întregi, pentru ca pomul să fie liber total de orice boală. Este o întreagă tehnologie care, din păcate, lipsește”.

Chiar dacă nu produce puieți în cantități mari, familia Băncilă face profit din micuța afacere, atât cât să aibă satisfacția succesului. „Aș minți dacă aș spune că fac munca asta doar din pasiune. Totuși, dacă n-ar fi pasiune, n-ar fi nici profit. Totul merge până la o limită. Să stai aici în câmp, să transpiri și să te schimbi de nu știu câte ori și să stai cu nasu-n jos de când începe să mijească primul mugure și să plivești până când pomul ajunge la dimensiunile de plantare chiar nu este ușor. Am numărat, anul trecut: de 12 ori m-am aplecat la fiecare pomișor. Deci, aș minți dacă aș spune că nu e important profitul”, arată pomicultoarea din Caransebeș.

Tenacitatea cu care familia Băncilă a luptat să-și pună afacerea pe picioare este remarcabilă și demonstrează că niciodată nu este prea târziu să-ți iei destinul în propriile mâini. În plus, când pui, laolaltă, pasiunea și priceperea, calitatea este garantată, mai cu seamă că vorbim despre pomi fructiferi, despre care se zice că simt atunci când sunt îngrijiți cu dragoste și te răsplătesc.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2018

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html                                                   

Nu toate târgurile reușesc să se impună și să se mențină de-a lungul timpului, însă un exemplu reușit este conceptul „Produs de Cluj”, care a reușit să strângă sub acest brand producători și meșteșugari din Ardeal, în primul rând, dar și din alte colțuri ale țării. „Produs de Cluj” este finanțat cu fonduri publice de o instituție publică, Consiliul Județean Cluj, și ne arată cum banul public poate fi cheltuit cu folos, un model de urmat și pentru alte administrații județene. (despre „Produs de Cluj” și câțiva producători am mai scris și aici: https://www.revistafermierului.ro/eveniment/item/4388-produs-de-cluj-pentru-bunastarea-spatiului-rural.html)

Ramona Moldovan, director Asociația Produs de Cluj: „Alături de noi sunt micii gospodari sau meșteșugari, care au mici afaceri de familie și care, dacă nu ar avea sprijinul nostru, n-ar mai putea să ducă tradiția mai departe. E dificil pentru ei să se deplaseze singuri în marile orașe unde să-și vândă produsele. Ei bine, aici intervenim noi și organizăm târgurile Produs de Cluj în întreaga țară.”

Încă avem gospodari care știu să facă o brânză bună de casă sau un produs tradițional din carne, dar, din păcate, drumul acestora până la cumpărător este tot mai anevoios, presărat cu mormane de hârtii și armate de inspectori care, în final, atestă o calitate evidentă. Micul producător își găsește tot mai greu drumul spre o piață dominată autoritar de interesele marilor lanțuri de magazine. Târgurile rămân printre puținele oportunități de întâlnire între cele două părți, producător și cumpărător. Din nefericire, nu toate târgurile reușesc să se impună și să se mențină de-a lungul timpului, pentru că și ele trebuie să țină pasul cu vremurile pe care le trăim, atât din punctul de vedere al ofertei comerciale, cât și al celei artistice. Un exemplu reușit în acest sens este conceptul „Produs de Cluj”, care a reușit să strângă sub acest brand producători și meșteșugari din Ardeal, în primul rând, dar și din alte colțuri ale țării.

Ramona Moldovan, directorul Asociației Produs de Cluj, vorbește despre obiectivele pe care și le propune târgul ardelean. „Produs de Cluj este un concept al Consiliului Județean Cluj, este un proiect deosebit pentru că susține și promovează produsul tradițional, susține valoarea, cultura și tradiția. Alături de noi sunt micii gospodari sau meșteșugari care au mici afaceri de familie și care, dacă nu ar avea sprijinul nostru, n-ar mai putea să ducă tradiția mai departe. E dificil pentru ei să se promoveze singuri sau să se deplaseze singuri în marile orașe unde să-și vândă produsele. Ei bine, aici intervenim noi și organizăm târgurile Produs de Cluj în întreaga țară, pentru că este important să susținem produsul tradițional românesc, să consumăm produse sănătoase realizate de producători români. Vorbim despre un produs de calitate, despre un cârnaț, spre exemplu, care are carne în el, nu urme de carne și prafuri, o brânză care conține lapte sau o prăjitură făcută ca la mama acasă. Pun accent pe aceste detalii pentru că trebuie să ne trezim odată și să consumăm produsele făcute de noi, în România.”

Piață de desfacere asigurată

Formatul „Produs de Cluj” este unul itinerant, care a fost inițiat în urmă cu aproape zece ani, după un model importat din Polonia și care a rezistat și s-a dezvoltat pe piață datorită formei moderne de prezentare, care îmbină armonios divertismentul cu tradiția gastronomică sau cea meșteșugărească. „Târgul nostru se întinde pe trei zile, la final de săptămână, și mergem cu el prin țară acolo unde este dorit. Ca orice început, a fost greu. Am pornit la drum cu 30 de producători și acum suntem 150. Spre exemplu, recent, la Timișoara am venit cu 70 de producători și, dacă mai era loc, veneau și alții. Producătorii văd că au susținere și evenimentele  pe care le organizăm sunt reușite, iar succesul nostru înseamnă și succesul lor comercial.  Avem producători care vin alături de noi încă de la început, dar nu facem discriminări. Toată lumea are la dispoziție standuri unitare, branduite, pe care le punem la dispoziția lor. În ceea ce privește oferta, este una cât se poate de diversă. Cele mai multe sunt produse tradiționale, dacă vorbim despre produsele alimentare. Sunt gemuri și rețete făcute după cele ale bunicilor, fierte în cazan cu foc de lemne, sunt conserve de legume tradiționale, avem cu noi „Cămara cu afumături” care oferă doar produse tradiționale din carne, avem brânzeturi deosebite cu mirodenii de la Turda, dar avem și meșteri lemnari, costume populare sau ceramică de la Corund”, rezumă Ramona Moldovan.

Dumitru Stan vine de la Băbeni, din județul Vâlcea, cu obiecte din lemn pentru bucătărie. A învățat să lucreze cu lemnul de mic, la fel cum au făcut-o tatăl și bunicul său. „La început, trebuie să te joci, așa cum fac toți copiii, pentru că dacă-ți impune cineva, n-o să-ți mai placă. Din joacă, o să reușești să simți lemnul și să lucrezi pe fibra lui. Eu am început cu lucrări mai ușoare, cu cioplitul, și cred că primul obiect făcut de mâinile mele a fost o lingură, apoi am început să fac coveți din lemn, cauce, platouri pentru servit sau veselare, acele rafturi de lemn pe care se așeza înainte vesela de bucătărie. Mie, unuia, „Produs de Cluj” îmi oferă piață de desfacere și asta este foarte important pentru un meșter popular ca să poată duce o tradiție mai departe”, ne-a spus meșterul vâlcean.

Cărășanul Dănuț Beg produce în familie conserve tradiționale pe bază de ciuperci, pe care le culege din propria ciupercărie. Pe lângă acestea, mai produce dulcețuri și siropuri după rețete tradiționale, iar târgurile reprezintă cel mai important debușeu de piață. „De trei ani, mergem cu Produs de Cluj aproape peste tot în țară prin cele mai importante orașe ale României. Din punctul meu de vedere, sunt cei mai buni organizatori de târguri din țara noastră, pentru că organizează evenimente de top, iar noi avem succes cu produsele noastre. Am început să producem mai mult, avem clienți în întreaga țară și, cel mai important, am reușit să încheiem contracte și cu magazine din țară”, arată producătorul din județul Caraș-Severin.

Brânza de burduf cu mirodenii de la Turda (Cluj) a devenit cunoscută în țară datorită târgului Produs de Cluj. Este o mică afacere de familie începută cu ani în urmă de bunic și dusă acum mai departe de nepot. Un nepot cu studii în Anglia, care a ales să dezvolte propria afacere în detrimentul unui job la o multinațională. „Nu cantitatea, ci calitatea este cea care vinde, spune Corina Pasc, mama tânărului care s-a întors acasă să ducă mai departe tradițiile și afacerile familiei. Avem brânză de burduf specială, cu calități terapeutice. Și busuiocul, și ceapa, și ardeiul, puse-n brânză, lasă acolo uleiurile volatile, ceea ce aduce un beneficiu pentru organism. Brânzeturile aste nu se găsesc în nicio piață din țară și cu atât mai puțin în magazine. Sunt brânzeturi în ediție limitată. Nu producem cantități industriale, pentru că ar însemna să pierdem la calitate. Produs de Cluj este sufletul meu și al familiei mele. Această asociație ne-a promovat, ne-a dus în țară, ne-a făcut cunoscuți. Suntem ca o familie”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Miercuri, 04 Martie 2020 11:53

Coșul cu vitamine

Ideea coșului cu produse gustoase și sănătoase aparține gospodarilor arădeni, cei care încă produc bunătăți în sistem tradițional, fie că este vorba de legume și fructe, sucuri naturale, fie produse de altă natură, plăcintă și prăjituri de casă, preparate din lapte, carne, miere, dulcețuri și compoturi sau conserve de legume făcute acasă. Este o idee care-și propune să dea o șansă și micului producător.

Marinela Petran, manager GAL „Lunca Mureșului de Jos”: „Avem produse de calitate, știm să producem. Ideea de bază asta este, să asociem, atât producătorii, cât și produsele lor.”

Inițiativa gospodarilor din județul Arad are la bază principiul asocierii, care-și propune să dea o șansă și micului producător astfel încât să rămână pe piață, o idee prin care se dă o șansă, până la urmă, roșiei tradiționale să ajungă pe masa consumatorului, în detrimentul celei de „carton”.

Un coș cu produse de casă nu este o idee nouă pentru România, însă este o idee  care prinde tot mai bine și câștigă tot mai mulți adepți, în rândul orășenilor, care doresc să mănânce mai sănătos, ne-a spus doamna Marinela Petran, managerul Grupului de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos”. De altfel, GAL-ul este instrumentul prin care gospodarii arădeni speră să-și pună ideea în practică. „Coșul cu vitamine arădean nu este o invenție, arată Marinela Petran, prin el aducem în actualitate tot ce ne-au învățat bunicii și străbunicii noștri. Țăranul român, prin bunul său simț caracteristic, trăia și mânca sănătos. Noi, din păcate, am început, din cauza mai multor factori, să cam uităm acest lucru, dar avem nevoie. Noi, românii, avem produse de calitate, știm să producem, hai să ni le punem în evidență, dar numai împreună și asociați putem să facem acest lucru. Ideea de bază asta este, să asociem, atât producătorii, cât și produsele lor. Vorbim de produse sănătoase, care înglobează multă trudă și multă cheltuială.”

Marian Rotaru, producător de fructe și sucuri – Curtici: „Cel mai important lucru mi se pare educarea gustului pentru consumul de fructe.”

Alternativă gustoasă și sănătoasă pentru cumpărători, rentabilă pentru producători

În acest coș cu vitamine își pot pune produsele producători din toată aria GAL-ului „Lunca Mureșului de Jos”, însă primul care a sesizat necesitatea lui a fost fermierul Marian Rotaru, de la Curtici, oraș care nu face parte din GAL. Marian Rotaru este producător de fructe proaspete și sucuri naturale. Și-a dat seama că nu poate răzbate singur pe piață și a căutat soluții. Astfel a apărut ideea coșului  cu vitamine. „În urmă cu opt ani, am înființat o livadă în sistem intensiv, cu sistem de irigare. Am plantat 2.000 de pomi fructiferi, cam din toate speciile. Inițial, a fost hobby, dar apoi am început să produc fructe și, ca să nu rămân cu ele în curte, a trebuit să găsesc soluții. Așa am ajuns la procesare. În colaborare cu un partener care avea linia de suc, eu am venit cu fructele și am început să producem sucuri naturale. În urmă cu un an, am achiziționat și un cuptor de deshidratat fructe, prune, caise, mere, pere. Cel mai important lucru mi se pare însă educarea gustului pentru consumul de fructe. Tocmai de aceea, am fost foarte deschis față de conceptul „Școala Altfel”. Anul trecut, de pildă, am invitat în livadă elevi de clasa I. S-au jucat în livadă, le-am dat fructe proaspete, sucuri naturale, iar la plecare le-am dat câte un pomișor pe care să și-l planteze acasă. Le-am spus că atunci când vor termina clasa a IV-a aștept să mă invite să mănânc și eu fructe din pomișorul lor. Am reușit să-i  motivez astfel fantastic. Îmi spuneau părinții că veneau pruncii de la școală, își luau stropitoarea și mergeau în grădină să-și ude pomișorul. Sunt lucruri mărunte care au, până la urmă, darul să trezească interesul și să cultive gustul”, povestește pomicultorul de la Curtici.

La toate evenimentele din vestul țării este prezentă cu produse de patiserie și doamna Nița Șerban. Sunt produse specifice locului și le face acasă de cu noaptea, astfel încât dimineața să fie aburinde. Tot aburinde, ar putea să-și găsească locul și în coșul cu vitamine. „Toate produsele sunt făcute în casă, cu mâinile mele, zice cu mândrie nana Nița. Am făcut cornulețe sărate și dulci, biscuiți de casă, la noi le zice plăcintă cu mașina, am cozonaci cu nucă și cu mac. De fapt, cozonacii ăștia nu sunt chiar cozonaci. La noi le zice coardă și au o talie mai mică, dar sunt mai gustoase decât cozonacii. Cornulețele le fac după o rețetă proprie și sunt vestită cu ele în tot locul. Pe toate, le pregătesc noaptea, ca să fie proaspete în ziua următoare. Am nopți în care dorm doar o oră, da’ nu-i bai, sunt o fire foarte energică, pentru mine e o joacă.”

Managerul Grupului de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos”, Marinela Petran, spune că potențialii beneficiari ai coșului cu vitamine arădean vor fi mai ales familiile cu copii, pentru că, spune domnia sa, „nu gândim pentru noi, gândim pentru viitor”.

În primă instanță, coșul cu vitamine va conține fructe și sucuri naturale din gospodăria lui Marian Rotaru. Cel mai probabil, primul coș își va găsi destinatarul anul viitor. Până atunci însă, se rezolvă problemele de marketing, se testează piața, se construiește și se etichetează brandul, astfel încât la momentul ieșirii pe piață, coșul cu vitamine arădean să fie o alternativă serioasă și sănătoasă pentru cumpărători.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ameliorările făcute la soiurile de cânepă  de către cercetătorii de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin au atras atenția marilor producători la nivel mondial. De altfel, cel mai important laborator de cercetare în domeniul cânepii, la nivel național, este cel din județul Timiș, de la Lovrin, acolo unde se află și cea mai importantă rezervă genetică din țară.

„Pentru americani este rentabil să ia doar produsul finit de la noi. Sunt dispuși să constituie împreună cu fermierii români o asociație a cultivatorilor de cânepă, care urmează să producă plantele și mai apoi să găsească o locație în care să facă și o mică unitate de procesare.”

Universitatea statului american Oregon este interesată de o colaborare cu Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă din județul Timiș pentru dezvoltarea și ameliorarea de soiuri de cânepă cu un conținut ridicat de CBD, utilizat în scopuri medicinale. „Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții statului Oregon, am înțeles că cifra de afaceri pe cânepă medicinală este de zece miliarde de dolari pe an, doar în statul Oregon, ceea ce este o sumă importantă, cred eu, care garantează, dacă vreți, seriozitatea americanilor în colaborarea cu noi. Cererea și suprafața cultivată cu cânepă medicinală este într-o continuă creștere în statul Oregon. Ei s-au îndreptat către noi deoarece zona noastră e una foarte bună pentru a cultiva cânepa. Americanii sunt interesați și de material genetic, dar și de produsul finit. Pentru ei nu este rentabil să producă la noi cânepa și să o transporte pentru procesare în altă parte, așa că își doresc să ia doar produsul finit. În acest sens, sunt dispuși să constituie împreună cu fermierii români o asociație a cultivatorilor de cânepă, care urmează să producă plantele și mai apoi să găsească o locație în care să facă și o mică unitate de procesare, în care să extragă conținutul de CBD și să-l trimită în zona de farmacie”, precizează conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul SCDA Lovrin.

CBD este abrevierea folosită în lumea medicală pentru canabidiol. Acesta are multiple aplicații curative pentru diverse afecțiuni și este considerat de mulți cercetători ca fiind canabidiolul cel mai important descoperit vreodată.

„Chinezii sunt interesați ca, în final, fermierii români să producă cânepă, iar ei să o prelucreze.”

Cerere în continuă creștere

La fel de interesante sunt și soiurile pentru fibră omologate la Lovrin, pe care le caută investitori din China. „Am omologat un nou soi de cânepă, «Teodora», care are o calitate a fibrei mai bună decât ceea ce a existat până acum. Este un soi pe care sperăm să-l dezvoltăm în continuare. Deja suntem în discuții cu potențiali investitori-cumpărători de sămânță din China care sunt interesați de soiurile noastre de cânepă. Chinezii sunt interesați ca, în final, fermierii români să producă cânepă, iar ei să o prelucreze, ceea ce pentru noi, ca stațiune de cercetare, înseamnă că avem unde să vindem sămânță”, a arătat Marinel Horablaga.

În ultimii ani, cererea pentru sămânța de cânepă a fost în continuă creștere, chiar peste posibilitățile SCDA Lovrin, asta din cauza faptului că mai ales cânepa pentru fibră are o talie foarte mare, între 4 metri și 6 metri înălțime, ceea ce este însă o problemă: nu există un utilaj adecvat pentru recoltat. Problema s-ar putea rezolva anul acesta, prin adaptarea unei combine de recoltat astfel încât să se poată produce sămânță în cantități îndestulătoare.

În momentul de față, piața românească a cânepii, deși încă firavă, cere mai multă sămânță de cânepă decât fibră. Trei sunt direcțiile de cercetare în domeniul cânepii pe care cercetătorii de la Lovrin doresc să le dezvolte: creșterea conținutului de fibră și calitatea acesteia, scăderea taliei și creșterea productivității de sămânță și creșterea conținutului de CBD.

Investiția în aparatură de ultimă generație destinată cercetării agricole la Lovrin s-a ridicat numai în ultimul an la peste 1.100.000 de euro. Obiectivul conducerii SCDA Lovrin este ca în acest an să se finalizeze modernizarea tuturor laboratoarelor și să se acrediteze, astfel încât, în cel mai scurt timp să se treacă de la statutul de stațiune la cel de institut.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Duminică, 16 Februarie 2020 22:39

Învățământul agricol, o șansă la meserie

Învățământul profesional agricol se bucură de succes la Lovrin, în județul Timiș. Înființat în 1995 ca Grup Școlar Agricol, „a derapat” mai apoi spre alte specializări, pentru ca acum să revină la menirea inițială, aceea de a forma meseriași în agricultură, în zona cu cel mai bun potențial agricol din întreg vestul țării. Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” de la Lovrin este unul dintre liceele cu specializări în agricultură care se bucură de sprijinul financiar al Ministerului Agriculturii.

„Cei care au asociații agricole în Lovrin și în comunele din apropiere sunt interesați să colaboreze cu școala și să facă un contract cu elevii pentru practică.”

În acest an școlar sunt înscriși numai în clasa a IX-a 120 de elevi la cele două clase de învățământ profesional, dar și la cele două clase de liceu. Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” de la Lovrin este unul dintre cele 58 de licee din țară cu specializări în agricultură și se bucură de sprijinul financiar al Ministerului Agriculturii.

Nu puține sunt firmele cu profil agricol din Timiș care sunt interesate de mână de lucru calificată, dispuse să plătească și să ofere timp de practică pentru elevi. De altfel, în programa de școlarizare, la modulul profesional se pune un accent deosebit pe partea practică și, din acest punct de vedere, baza materială a Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin constituie o adevărată mană cerească pentru liceu. „A fost o surpriză plăcută să văd că aceia care au asociații agricole în Lovrin și în comunele din apropiere sunt interesați să colaboreze cu școala și să facă un contract cu elevii, pentru practică. Au dobândit încredere și  speră că în acest fel își pot forma viitorii angajați. În clasa a IX-a, copiii fac mai multă teorie și cinci săptămâni de practică, însă apoi raportul dintre teorie și practică se schimbă în favoarea practicii. Din clasa a X-a, elevii ajung la nouă săptămâni de practică, iar în clasa a XI-a programa prevede zece săptămâni de practică efectivă în fermă. Foarte important în procesul didactic este sprijinul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare de la Lovrin, care ne pune la dispoziție laboratoarele, loturile experimentale și atelierul mecanic pentru practica școlară. De asemenea, orele de curs le desfășurăm în școală, cu ajutorul specialiștilor de la stațiunea de cercetare. Eu cred că este un atu pe care puține școli agricole din țară îl au și avem capacitatea să pregătim absolvenți de cea mai bună calitate, pe un segment profesional rămas descoperit în ultimii ani. În momentul de față, suntem autorizați provizoriu pentru două specializări, agricultură și mecanici agricoli. Vom continua cu învățământul agricol pentru că există cerere pe piața muncii și luăm în calcul acreditarea pe cele două specializări”, ne-a spus directorul liceului, prof. Claudia Hodorog.

„Am reușit să convingem părinții care doreau să-și rețină copiii acasă să-i lase la școala profesională.”

De la an la an, crește numărul elevilor

După încheierea ciclului de învățământ profesional, elevii pot opta pentru continuarea studiilor prin rută progresivă, pentru a obține o diplomă de bacalaureat și a urma chiar o formă de învățământ superior. Până una-alta, învățământul profesional agricol s-a dovedit a fi șansa la școală pentru mulți copii care provin din familii nevoiașe și care în alte condiții ar fi abandonat școala după numai opt clase. „În fiecare an, prin promovarea liceului și a școlii profesionale în zonă, am reușit să convingem părinții care doreau să-și rețină copiii acasă să-i lase la școala profesională. Am fost plăcut surprinși să constatăm în vara lui 2019 că avem mai multe dosare decât locuri și am fost foarte aproape să organizăm concurs pentru admiterea în clasa a IX-a de profesională. Am reușit să suplimentăm numărul de locuri și acum avem în clasa a IX-a patru clase paralele la liceu și la profesională, pe specializările agricole”, arată directorul unității de învățământ, Claudia Hodorog.

La Liceul Tehnologic de la Lovrin învață peste 200 de elevi, care la finalul studiilor vor avea calificări în meseriile de agricultor sau mecanic agricol. Școala de la Lovrin atrage copiii din zece comune ale județului Timiș, situate în zona cu cel mai fertil teren agricol din Banat.

Primele atestări ale școlii din Lovrin datează de la anul 1777.

În anul 1995, se înființează „Grupul Școlar Agricol“ cu clase liceale, profilul fiind „Resurse naturale și protecția plantelor“, iar în anul 1996 se adaugă profilul economic (contabil, planificator, statistician pentru agricultură). Numele liceului, ,,Romulus Paraschivoiu”, este dat de o personalitate locală, un mare cercetător/agronom al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin.

În 2010, se schimbă titulatura școlii din Grup Școlar în Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Sâmbătă, 15 Februarie 2020 00:11

Reabilitarea sistemelor de desecare

Câmpia de vest a României s-a născut din mlaștini, acum aproape 300 de ani, grație lucrărilor de regularizare a cursurilor de apă începute de Florimund Mercy, guvernatorul militar al Banatului de la acea vreme, cunoscut în mentalul colectiv sub numele de „Contele Mercy”. „Epoca de aur”  a însemnat perioada de glorie pentru activitatea de ameliorare hidrotehnică în județul Timiș. S-a ajuns, în anii ‘80, la 480.000 de hectare pe care au fost efectuate lucrări hidroameliorative și peste 11.000 de kilometri de canale de desecare-irigare. Din păcate, toată această zestre a rămas în paragină de aproape 30 de ani. Acum, fermierii, împreună cu mediul academic, încearcă reabilitarea sistemelor de desecare din sud-vestul României.

Anii tot mai capricioși, cu precipitații distribuite neuniform, alternând perioadele cu ploi abundente și perioade lungi de secetă, peste așa-zisele „terenuri grele” de pe care apa se drenează cu dificultate, seceta accentuată, toate și-au pus serios amprenta asupra producțiilor agricole. Terenurile cu un conținut mare luto-argilos ocupă o suprafață importantă în județul Timiș. Zona Peciu – Giulvăz este un exemplu elocvent în acest sens. Datele obținute de la stația meteo de la Banloc de inginerul Alexander Degianski relevă că anul 2019 a fost cel mai secetos, cu doar 430 l/mp, față de o medie multianuală de 620 l/mp, a fost cel mai călduros din ultimii 25 de ani, cu o temperatură medie de 12,7 grade Celsius, ceea ce înseamnă cu două grade mai mult față de anul 2005 și cu un record de precipitații înregistrat în luna mai de 220 l/mp, adică mai bine de jumătate din cantitatea totală de precipitații căzută în 2019. Traduse în „pierderi”, aceste condiții meteo au însemnat aproximativ 1.200.000 de euro pagube produse de secetă, la care se adaugă 700.000 de euro cu minus din cauza excesului de apă din luna mai, anul trecut, numai în ferma coordonată de tânărul inginer Alexander Degianski.

46.000 de euro, studiul finanțat de fermieri

12 mari fermieri din județul Timiș, împreună cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” și Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, au hotărât realizarea unui studiu pe baza căruia să întocmească un amplu proiect de reabilitare a sistemelor de desecare din sud-vestul României. „Am dat drumul la un studiu care să  argumenteze temeinic necesitatea sistemelor de desecare din sud-vestul României, arată Alexander Degianski. Este un studiu finanțat exclusiv de fermieri, iar suma totală ajunge la aproape 46.000 de euro, pe care noi, cei 12 fermieri, am pus-o mână de la mână. Întregul plan național de irigații a fost finanțat din bani guvernamentali sau europeni, pe refacerea vechilor amplasamente, nu pe construirea unui sistem nou. La fel am gândit și noi pentru a rezolva problema desecărilor, să reabilităm rețeaua de canale existentă, pe care să o dotăm cu pompe noi și eficiente, atât ca debit de absorbție, cât și ca eficiență a consumului de energie și, evident, a costurilor de exploatare.”

La nivelul Uniunii Europene există un precedent important în ceea ce privește finanțarea sistemelor de irigații. Portugalia este primul stat european care a reușit să atragă fonduri europene pentru construirea unui sistem de irigații eficient. Pornind de la acest exemplu, Alexander Degianski este convins că și România poate beneficia de sume importante nerambursabile, cu condiția să știe să-și argumenteze cererea de finanțare. „Acest studiu, care nu este deloc ieftin, are girul ANIF-ului, AFIR-ului și al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. Odată finalizat, acest studiu va fi prezentat și susținut la Bruxelles pentru ca proiectul să se bucure de finanțare europeană. Uniunea Europeană îți dă bani, dar trebuie să știi ce să-i ceri, și să ceri fundamentat. Nimeni nu o să vină de la Comisia Europeană să ne pună în poală 400 de milioane de euro ca să refacem canalele de desecare din Banat. O să spună mai degrabă că dacă nu le-am făcut până acum înseamnă că n-avem nevoie de ele. Consecințele nematerializării acestui proiect vor fi o povară pentru toți”, conchide Alexander Degianski. 

Județul Timiș are o suprafață agricolă de 693.034 de hectare, din care peste 530.000 de hectare de teren arabil, fiind considerat, din acest punct de vedere, cel mai important județ ca potențial agricol din țară.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

 

Luni, 10 Februarie 2020 11:12

Ia românească made in China

Chinezii au descoperit ia românească. Le-a plăcut atât de mult, încât au început să o confecționeze. Problema nu ar fi atât de mare dacă iile made in China nu ar fi invadat piața românească tocmai în anul centenar, sufocându-i astfel pe meșteșugarii autohtoni.

Cu toții am remarcat avalanșa de cămăși cu motive populare pe tarabe, însă nu ne-am întrebat ce se ascunde în spatele lor. Neinițiați, am luat de bune kitsch-urile ieftine ca pe adevărate ii tradiționale românești. Din nefericire, lucrurile nu stau deloc așa, ne explică Ionică Ionașcu, de la atelierul de costume populare Tea și Daria din Câlnic, județul Caraș-Severin. „Nu este vorba despre apetența chinezului pentru costumul popular românesc și tradițiile românești. E o fisură în piață, pe care asiaticii au sesizat-o și o speculează. Este, până la urmă, o slăbiciune a statului și a celor care ne conduc, care nu ne protejează. De atâția ani se tot cere, și degeaba se cere, acea lege a meșterului popular care să-l ocrotească și să-i confere niște drepturi, pentru că, până la urmă, reprezintă valorile tradiționale ale acestui neam care trebuie duse mai departe. Dacă autoritățile nu ne protejează e foarte greu, pentru că se creează breșe și vin străinii care profită de slăbiciunea statului român care ne lasă ai nimănui”.

Apetitul pentru ia românească sau ciupagul bănățean este satisfăcut, astfel, la fiecare colț de stradă, ieftin și de proastă calitate, ne-a zis și Liliana Ionașcu, meșter artizan. „Vin, copiază parte de modele așa-zis românești, în rest internetul îi ajută să «creeze» modele. Mai departe, cum sunt lucrate, ce material folosesc, dacă au ceva în comun cu tradițiile noastre - nici nu mai contează. Ideea e că se cheamă ie și pentru femei, și pentru bărbați, deși în zona Banatului n-a existat ia, este cămașa sau ciupagul. Din păcate pentru noi, prețurile sunt foarte mici la aceste bluze, pe care eu nu le-aș numi ii. Despre calitate, ce să vă spun? Au venit persoane să-și modifice iile pentru că le-au spălat și n-au mai avut nici calitatea și nici aspectul inițial. E și greu de modificat o astfel de ie, pentru că, după ce ai descusut-o, se duce în toate direcțiile. Dacă tai din ea, nu mai încape persoana…”

Ansamblurile folclorice țin în viață meșterii populari

De parcă nu erau suficiente problemele pe care micile ateliere le au cu mâna de lucru calificată, cu procurarea materialelor de calitate și mai ales cu piața, acum trebuie să se confrunte și cu problema iilor contrafăcute. E greu de explicat cum de iile chinezești se vând la prețuri atât de mici. „Fie sunt făcute prin Asia, cu mână de lucru foarte ieftină și cu material de foarte proastă calitate, fie sunt făcute chiar la noi, dar tot cu muncitori aduși din afara țării, poate că tot din Asia. Nu știu cum să explic, probabil că forța de muncă este la negru sau plătită pe doi lei. Pe mine mă costă o angajată o grămadă de bani. Ca să-i dau un 2.500 de lei în mână lunar, plus taxele de la stat, sar de 3.500 de lei. Or, la un costum făcut de mână, poți să lucrezi chiar și o lună întreagă, și-atunci cât să ceri pe el? Noroc că mai sunt oameni care caută calitatea și autenticul. Trendul oricum este în scădere, pentru că au trecut 100 de ani, Centenarul României”, este de părere doamna Liliana Ionașcu.

Atelierul de la Câlnic este ținut pe linia de plutire de comenzile mari pe care le fac ansamblurile folclorice din vestul țării și căminele culturale, care au prins pe proiecte europene și costume populare pentru echipele de dansuri.

Familia Ionașcu se mândrește că „a îmbrăcat” dansatorii Ansamblului profesionist Banatul din Timișoara sau pe cei ai Ansamblului „Drăgan Muntean” de la Deva. Din păcate, kitsch-ul invadează piața costumului popular românesc, altfel o piață destul de șubredă. Tocmai de aceea, atunci când achiziționați o ie, ar fi bine să vă asigurați că ea este confecționată de un meșter român, și nu de chinezi. Îi veți ajuta astfel pe meșterii populari autohtoni să trăiască și să ducă mai departe, nealterată, o părticică din cultura populară și identitatea românească.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print, 01-14 octombrie 2019

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Miercuri, 05 Februarie 2020 18:22

Lapte românesc pentru brânză italiană

La Sârbova, în județul Timiș, se produc 12 feluri de brânză după rețete sofisticate italiene. O mică afacere agricolă, pusă pe picioare de Adriana Formenti, menită să susțină un program social, prin care se acordă o șansă la o viață mai bună tinerelor ieșite din Casa de Copii.

Adriana Formenti este din Italia, dar s-a îndrăgostit de România în urmă cu 16 ani, când a venit ca voluntar al Mișcării Ecleziale Carmelitane, pentru a dezvolta proiecte sociale. A stat 9 ani la București, după care, în 2011, a cumpărat o casă la Sârbova, un sătuc liniștit din pusta bănățeană. A înființat  Asociația Curtea Culorilor, o asociație făcută „de femei pentru femei”, după cum afirmă cu mândrie Adriana Formenti. A cumpărat cinci văcuțe, din rase românești, iar brânzeturile făcute la Sârbova sunt realizate după reguli foarte stricte, cu multă răbdare și atenție, dar mai ales cu dragoste. „Încercăm să le dăm mai întâi posibilitatea să se formeze ca om și apoi să se formeze și din punct de vedere profesional. Fetele învață o meserie, învață să facă brânzeturi după rețete aduse din Italia și, când mergem la vânzare, ele se mândresc că brânza făcută de ele este atât de apreciată. Noi le asigurăm și cazare, și masă, iar fetele stau la noi cât doresc. Ele hotărăsc ce doresc să facă, în măsura în care reușesc să-și întemeieze o familie sau își găsesc un serviciu. Momentan, avem posibilitatea să găzduim șase fete, dar sunt ocupate trei locuri”, ne-a zis Adriana Formenti. Ea a ținut să puncteze că nu cantitatea, ci calitatea vinde. „Noi producem în cantitate mică. Am avut solicitări și de la un hypermarket care ne-a solicitat brânzeturi, dar am refuzat, pentru că nu vreau ca pe primul loc să fie producția de brânză, ci calitatea. Prefer să vindem la Piața Volantă din Timișoara, pentru care am achiziționat o mașină pentru vânzare și suntem foarte mulțumite”.

Mica fermă care a dus la o relație pe viață

La început, când a ajuns la noi în țară, Adrianei Formenti i-a fost dor de brânzeturile din Italia și așa a început totul. „Am mers în Italia să învăț cum se face pe la micii producători. Apoi am revenit în România, am început să achiziționăm utilaje, iar acum avem o mică unitate de prelucrare a laptelui. Producem brânza de trei ori pe săptămână, brânza cu laptele de două zile păstrat în frigider la o temperatură de 4-5°C, cu plus. Dimineața o smântânim, cu smântâna producem unt și apoi începem cu pasteurizarea manuală la 72°C timp de 20 de secunde. Apoi adăugăm culturi lactice, cheag natural de vițel, și urmărim fiecare rețetă în parte. Avem trei feluri de brânză proaspătă, stracchino, ricotta și ricotta la cuptor, și avem nouă feluri de brânză maturată. Primul fel de brânză pe care l-am făcut, l-am numit „Sârbova”, pentru că ne dorim ca toată lumea să cunoască satul nostru pentru brânzeturile pe care le facem aici. Este o brânză care se maturează până la 14 luni. Mai avem „Tondello”, de asemenea o brânză maturată de la o lună până la 6 luni. Toma este o brânză din Piemonte, dar pentru că o facem la Sârbova, se cheamă Tomasar. Mai avem și celelalte caciotte cu diverse arome, cu piper, cu ardei iute, cu chimen, și mai avem brânzeturi cu diferite mirodenii și cu nucă”, trece în revistă succint brânzeturile produse Adriana Formenti.

Casa de la Sârbova a devenit o mică fermă de familie din care nu lipsesc legumele proaspete, nici păsările, nici animalele de curte. Există o grădină de 3.000 de metri pătrați în care se produc ceapă, cartofi, morcovi, salată, varză, mazăre, zucchini, fasole verde, roșii de diferite feluri și coste (o salată italienească ce se mănâncă fiartă). Animalele au la dispoziție 400 de metri pătrați, iar vedete par să fie iepurii de casă.  Astfel, relația dintre Adriana Formenti și România a devenit una pe viață. „Tot ce sunt și tot ce am este la Sârbova”, concluzionează Adriana Formenti.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print, 01-14 decembrie 2019

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Murele, de la câteva tufe cultivate din pasiune și pentru gust în curtea casei, s-au transformat într-o adevărată afacere pentru familia Bădăi de la Sânmartinu Sârbesc, din județul Timiș. Ca mulți alți români, au lucrat ani buni în străinătate și, cu banii economisiți, au cumpărat un petec de teren în satul timișean din comuna Peciu Nou. Deși și-au riscat economiile de-o viață, familia Bădăi a început să culeagă roadele afacerii, la propriu, dar și la figurat, devenind astfel un exemplu și pentru alți români, aflați în căutarea unei afaceri profitabile.

„Am ales să cultivăm thornfree, care este murul american fără spini, cu fructul mare. În anul 4 – 5 de la plantare face fructe care cântăresc și 20 de grame bucata.”

Cu multă muncă, perseverență și ceva inspirație, familia Bădăi a creat cea mai mare plantație cu mur din județul Timiș, întinsă pe mai bine de două hectare. „Murul poate fi o sursă de venit pentru cei care îl cultivă în grădină. Noi ne-am gândit să cultivăm murul pe o altă scară. Am început cu o suprafață de 2.400 de metri pătrați, apoi am creat firma și am ajuns la 2,2 hectare pe care producem atât material săditor, cât și fructe de calitate. Este o plantație modernă, cu sistem de irigare prin picurare, cu iluminat nocturn, am tras chiar și curent trifazic afară pe câmp, în așa fel încât să putem să instalăm o celulă frig, absolut necesară, ținând cont de gradul mare de perisabilitate a murelor”, ne povestește Nicoleta Bădăi.

„În România, toată lumea cultivă și nimeni nu procesează.”

Trifoiul alb, secretul pentru o bună rodire

După mai multe încercări, familia Bădăi s-a oprit la un soi de mur extrem de roditor, care, încă din al doilea an de la plantare, a produs o cantitate impresionantă de mure, iar fructele au un aspect deosebit. „Am ales să cultivăm thornfree, care este murul american fără spini, cu fructul mare. În anul 4 – 5 de la plantare, face fructe care cântăresc și 20 de grame bucata. Este foarte roditor. Acum suntem în anul doi de la plantare și a  produs între 9 și 12 kg pe plantă. Irigarea este însă determinantă, mai ales în primăverile secetoase, în perioada de înflorire a murului. De asemenea, apa este necesară în momentul în care se formează fructul. Un secret pentru o bună rodire este trifoiul alb pe care l-am plantat între rânduri, care atrage multe albine și ajută la o mai bună polenizare”, ne spune cea care are grijă de plantația de la Sânmartinu Sârbesc.

Până acum, plantația de mur a înghițit economiile familiei. Nicoleta Bădăi a încercat să obțină finanțare europeană, dar proiectul, deși eligibil, este nefinanțabil. „Am depus un proiect prin programul Start-up Nation. Am fost clasați cu proiectul pe locul 19.000, în condițiile în care se finanțează doar primele 10.000 de proiecte.  Am fost depunctați la numărul de angajați. Noi având o activitate cu caracter sezonier, nu avem un număr mare de angajați permanent. Avem totuși o afacere de familie”, precizează Nicoleta Bădăi.

Chiar și în aceste condiții, investițiile vor continua la ferma de mure din județul Timiș, de la Sânmartinu Sârbesc.

„Mura este ca porcul, nu se aruncă nimic de la ea. Poți să faci vin, poți să faci siropuri și sucuri, poți să faci dulceață, băuturi alcoolice, lichioruri, sosuri.”

Produse procesate și linie de peletizare

Procesarea este următorul pas la care se gândește familia Bădăi, pentru că, spune doamna Nicoleta, mura se poate valorifica integral și nu neapărat în stare proaspătă. „În România asta este cea mai mare problemă, toată lumea cultivă și nimeni nu procesează. Poate că fac să râdă mulți oameni când le spun că mura este ca porcul, nu se aruncă nimic de la ea. Poți să faci foarte multe produse, poți să faci vin, poți să faci siropuri și sucuri, poți să faci dulceață, băuturi alcoolice, lichioruri,  sosuri  ș.a.m.d. Ne-am creat un brand propriu, „Mure Timiș”, și prin el vom încerca să impunem toate aceste produse pe piață. Totodată, dorim să valorificăm și crengile de mur care rezultă după curățarea plantației. Am constatat că au o putere calorică foarte bună și intenționăm să investim într-o linie de peletizare”, ne arată câte ceva despre planuri interlocutoarea noastră.

Piața este veriga care închide lanțul profitului în afacerea familiei Bădăi, mai cu seamă că murele produse aici sunt în sistem ecologic. S-a depășit demult vânzarea la caserolă pe la diverse evenimente. Cumpărătorii au început să apară, de la persoanele fizice, care vin să-și culeagă singuri murele direct din plantație, până la marile lanțuri de magazine. „La sfârșit de săptămână, am dat posibilitatea timișorenilor să vină să-și culeagă singuri murele. Au venit cu plăcere, cu copiii, să stea în aer liber, iar la plecare au plătit un preț modic pentru fructele culese. Un rol important l-au avut rețelele de socializare, prin care am atras oamenii în plantație. Apoi, vorba a mers din om în om, iar acum avem constant vizitatori, mai ales la finalul de săptămână. Din fericire, am început să primim oferte și de la supermarketuri. Până acum, am stabilit contacte cu două branduri din Timișoara și sper să avem o colaborare reciproc avantajoasă”, a încheiat Nicoleta Bădăi.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print, 15-30 septembrie 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Duminică, 02 Februarie 2020 22:48

Bunătăți hunedorene din ținuturi pădurene

Dorul de casă și dragostea pentru Ținutul Pădurenilor, dar și dorința de a fi propriul stăpân au determinat-o pe doamna Veronica Vîrșag să se întoarcă la Muncelu Mic, în comuna hunedoreană Vețel, una dintre porțile de intrare în minunata Țară a Pădurenilor. După ani de muncă și zbateri, azi, afacerea cu fructe de pădure este una profitabilă.

Veronica Vîrșag a considerat că muntele are multe lucruri de oferit și de pus în valoare, așa că a început să proceseze tot ce înseamnă fructe de pădure. „Încercăm să aducem pe masa românilor tot ceea ce ne dă pădurea, tot ceea ce ne oferă muntele. Facem în fiecare an siropuri din toate fructele pădurii, de la frăguțe până la măceșe. Avem sirop din muguri de brad, cătină, zmeură de pădure, căpșunele de pădure, mure etc. Toată varietatea asta de fructe este completată din plantația proprie. Avem pusă aronia pe 20 de ari, avem 40 de ari de coacăze negre și roșii, și toate sunt produse bio, nu tratăm absolut nimic chimic. De altfel, ne-am orientat către plante care nu necesită tratamente chimice”, spune cu mândrie doamna Veronica Vîrșag.

„Din propriul buget, am deschis mica fabrică de procesare a fructelor de pădure. Fără credite și fără finanțare europeană. Chiar dacă fabrica este una modernă, noi lucrăm după metode tradiționale. Lucrăm manual și fierbem la foc cu lemne.”

70.000 de euro, investiția inițială. Profitul se reinvestește

Totul s-a transformat într-o adevărată afacere de familie, la care pune osul de la cel mai mic până la cel mai vârstnic membru al familiei, pentru că nu-i lucru ușor să alergi prin munte după toate darurile lui. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă, e o vorbă. „Am implicat toată familia. Suntem patru persoane, de la cel mai mic, de 10 ani, și până la mama mea, care are 65 de ani. Pentru că lucrăm cu fructe, deci cu un grad mare de perisabilitate, lucrăm dacă este nevoie și 24 de ore din 24. Mai achiziționăm fructe de pădure și de la pădureni, le procesăm și le ducem mai departe spre consumator. Tot ceea ce vindem vindem ca produs tradițional și produs montan”, arată Veronica Vîrșag.

Din 2015, familia Vîrșag a făcut pasul spre procesare. A investit fiecare bănuț agonisit după ani de muncă în Spania într-o unitate de procesare modernă, care  răspunde tuturor cerințelor sanitar-veterinare. „Noi am fost plecați din țară aproape 20 de ani. Am muncit și am adunat niște bănuți și din propriul buget am deschis mica fabrică de procesare a fructelor de pădure. Fără credite și fără a accesa proiecte cu finanțare europeană. Am investit inițial aproximativ 70.000 de euro, după care, tot profitul l-am reinvestit. Produsele noastre pot fi vândute chiar și-n spațiul comunitar. Trebuie doar să avem putere și să putem produce cât ni se cere. Din păcate, nu găsim mână de lucru. Mare parte din produsele noastre sunt lucrate manual. Cea mai recentă investiție pe care am făcut-o a fost în cuptoarele cu ionizare și în pasteurizatoare, dar avem prese speciale, cameră de frig, avem filtru sanitar cu duș, sală de recepție, un spațiu în care se spală legumele și fructele și, evident, camera de procesare. Chiar dacă fabrica este una modernă, noi lucrăm după metode tradiționale. Lucrăm manual și fierbem la foc cu lemne”, povestește producătoarea din județul Hunedoara.

„E foarte important să-ți placă ceea ce faci și să nu te gândești doar la foloasele materiale. Dacă ești corect cu ceea ce faci, vor veni și banii.”

Desfacerea în magazine, obligatorie

Poate cel mai greu lucru pentru afacerea familiei Vîrșag este menținerea pe piață. Prezența la târgurile de profil este importantă, însă colaborarea cu o rețea de magazine este obligatorie, consideră Veronica Vîrșag. „Pentru noi, nu este foarte confortabil să facem drumul din județul Hunedoara până la Arad, Timișoara sau chiar București. O facem pentru prezentare, pentru a fi văzuți și cunoscuți. Am început sa fim cunoscuți și clienții noștri ne găsesc în rețeaua de magazine Pro Hd din județul Hunedoara, în Alba Iulia și în rețeaua de magazine a Fermelor ADO. Facem parte din Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice din județul Hunedoara, iar de doi ani am reușit, asociația, să ne deschidem propriul magazin în piața centrală din Deva. În total, sunt 40 de magazine pe care le aprovizionăm. Deci lumea ne cunoaște deja foarte bine și comenzile sunt foarte mari, și avem nevoie de un spațiu de depozitare mai mare, pe care sper să-l construim cât mai repede.”

După ani de eforturi și zbateri, Veronica Vîrșag crede că a făcut o alegere înțeleaptă și că afacerea este una profitabilă pentru familie, dar, ca orice afacere, are și ea secretele ei. „Trebuie să iubești ceea ce faci. Parte din sufletul tău și din inima, din priceperea ta trebuie să stea în fiecare borcănel și în fiecare sticluță. E foarte important să-ți placă ceea ce faci și să nu te gândești doar la foloasele materiale. Dacă ești corect cu ceea ce faci, vor veni și banii. Atunci când mergem la cules la pădure, spunem Doamne-ajută! Iar când întâlnim ciuperca sau fructul pe care le căutăm, îi mulțumim lui Dumnezeu, pentru că fără voia Lui nimic nu se întâmplă”, ne-a spus în încheiere Veronica Vîrșag.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print -01-14 octombrie 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista