Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar de finanțare, a lansat pe 1 noiembrie 2024 proiectul PEO 2021-2027 „Stagii de practică – succes în cariera profesională” – cod MySMIS 314902. În valoare de 4.056.148,42 lei (din care 3.447.726,16 lei valoarea cofinanțării Uniunii Europene), proiectul se va derula pe parcursul a 24 de luni, în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 octombrie 2026.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea calității și relevanței pe piața muncii a ofertei educaționale a USAMV Cluj-Napoca, prin cultivarea competențelor antreprenoriale în contextul tranziției verzi și prin implementarea de programe de practică congruente cu cererea actuală de forță de muncă.

Obiectivele specifice vizate sunt:

• Îmbunătățirea nivelului de competențe antreprenoriale, competențe verzi și competențe socio-emoționale ale unui număr de 280 studenți;

• Optimizarea ofertei educaționale a USAMVCN prin minimum 36 parteneriate public-private, în vederea derulării a 280 de stagii de practică de specialitate corelate cu cerințele pieței muncii;

• Susținerea angajabilității viitorilor absolvenți ai USAMVCN prin conturarea profilului personal și profesional al angajatului cerut pe piața muncii.

Prin cooperarea interinstituțională pe baza acordurilor de colaborare cu parteneri socio-economici/angajatori se va asigura studenților pregătirea profesională și asistență în vederea creșterii calității lor profesionale și de specialitate, în scopul integrării mai facile pe piața muncii.

Grupul țintă  al proiectului este format din 280 studenți, nivel licență și masterat, din regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Vest, Centru și Nord-Est, pentru a stimula participarea pe piața muncii a tinerilor din regiunile cu o rată a ocupării sub media națională.

În acest scop, USAMV Cluj- Napoca va valorifica formarea competențelor transversale și va spori gradul de aplicabilitate a ofertei educaționale, prin următoarele activități ale proiectului:

• Organizarea și implementarea a două programe de formare/educaționale legate de dezvoltarea competențelor antreprenoriale ecoresponsabile și de dobândirea competențelor verzi cerute de tranziția climatică;

• Derularea unui workshop de formare de competențe socio-emoționale ale studenților în vederea integrării pe piața muncii;

• Dezvoltarea și sprijinirea de parteneriate sustenabile cu potențiali angajatori;

• Derularea a 280 de stagii de practică de specialitate.

Proiectul „Stagii de practică – succes în cariera profesională” – cod MySMIS 314902 este cofinanțat din Fondul Social European (FSE+), prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, Prioritatea de Investiții P07 – Creșterea calității ofertei de educație și formare profesională pentru asigurarea echității sistemului și o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic.

CITEȘTE ȘI: Floarea-soarelui cu rădăcini mai dezvoltate și mai tolerante la secetă

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin este foarte aproape de a dobândi statutul de Institut de Cercetare în Biotehnologii Agricole. Există un proiect de lege care a primit aviz favorabil în Senatul României, dar care acum bate pasul pe loc în Camera Deputaților, forul decizional.

Demersul ca Stațiunea din județul Timiș, de la Lovrin, să-și schimbe actualul statut este sprijinit atât de politicieni din vestul țării, cât și de fermierii din această parte a României, conștienți de importanța unui astfel de institut. De altfel, proiectul de lege a fost elaborat de deputatul de Timiș Gheorghe Nacov, iar Senatul și-a dat acordul încă de anul trecut. Conducerea SCDA Lovrin spera ca legea să fie promulgată încă de la începutul primăverii. „Lucrurile nu mai depind de noi, de SCDA Lovrin și de Academia de Științe Agricole și Silvice din România. Totul depinde acum doar de decidenții noștri politici. Dacă doresc să avem un Institut de Cercetări Agricole în vestul României, vom avea, dacă nu, nu! Până la urmă, noi ne-am făcut datoria. Din punct de vedere tehnic, din punct de vedere științific, cred că putem fi considerați un institut, pentru că avem suficientă informație, suficientă experiență și rezultate cât să putem să ducem mai departe steagul acestei instituții ca institut și nu ca stațiune”, precizează conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul SCDA Lovrin.

În ciuda tergiversărilor, prof. univ. dr. ing. Valeriu Tabără, președintele ASAS, este optimist că demersul va avea finalul dorit. „Proiectul de lege este la Comisia de Învățământ, unde am avut primele întâlniri și unde mai avem de clarificat unele aspecte. Sunt și interese de a nu-i da drumul, chiar și din zona Timișului. La încurcat se pricep  mulți… Când trebuie să construiești ceva, este mai greu, dar, indiferent de cine intervine, eu sunt convins că vom ajunge la o finalitate, pentru că institutul este o necessitate și pentru zona de vest, și pentru România, dar și pentru ce înseamnă relațiile în regiunea noastră europeană.”

În acest moment, în zona de vest a țării nu există niciun institut destinat cercetărilor agricole, așa cum există în Serbia la Novi Sad sau în Ungaria la Szeged, două institute puternice care au creat și impus pe piață soiuri performante, bine aclimatizate pentru această parte a Europei și apreciate chiar de fermierii din România. „Un institut are întâi de toate acces la alte resurse financiare și chiar la dotări tehnice, fără de care nu poți ajunge la performanță. Pe de altă parte, ca stațiune, Lovrinul se poate înscrie pe proiecte europene, împreună cu celelalte două institute din zonă, cel de la Novi Sad și cel de la Szeged. Statutul de stațiune pe care-l are Lovrinul nu permite intrarea pe aceleași programe. Ăsta este unul dintre țelurile pe care le urmărește un viitor institut. Eu îndrăznesc să spun că, în viitor, activitatea tuturor stațiunilor din vestul țării ar trebui să fie coordonată de acest institut, începând de la Caransebeș – ovine, Arad – bovine,  Minișul pe viticultură și, de ce nu, până la Livada, în nord-vestul țării”, punctează Valeriu Tabără. 

Directorul SCDA Lovrin vorbește la rândul său despre impactul negativ pe care îl are această întârziere în tot ce înseamnă accesarea de fonduri și programe de cercetare. „Una este să alergi într-o cursă cu o mașină de 1.300 cm³ și alta cu o mașină de 2.000 cm³. Atunci când ești institut, stai la masă cu institutele.  Când ești stațiune, stai la masă cu stațiunile. Pierdem nu doar timp, pierdem oportunități de finanțare și pierdem vizibilitate, până la urmă, pentru știința românească. Trebuie să ne dorim să fim acolo, în prim-plan. Dacă nu se dorește acest lucru, trebuie să știm foarte clar asta”, explică conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga.

O problemă importantă cu care se confruntă cercetarea românească este dată de resursa umană. E greu să aduci în cercetare oameni valoroși pe bani puțini. Profesorul Valeriu Tabără spune că salarizarea este o problemă pentru întreaga economie românească, nu doar pentru cercetare. „Modul în care este construit sistemul de salarizare este o problemă în sine. Sistemul nu este unul stimulativ și nici unul care să-ți dea predictibilitate, să-ți poți planifica viața pe termen lung. Un tânăr care se află la început de carieră trebuie să aibă garanția pe cel puțin zece ani că se poate dezvolta și-și poate întreține familia. Din păcate, în România, salariul este calculat și plătește timpul cât stai la lucru, nu ce realizezi în acest timp. Asta este o mare problemă. Salarizarea trebuie să aibă și o componentă stimulativă, în așa fel încât în timpul petrecut la lucru să produci ceva, să produci plusvaloare. Cercetarea ar trebui să beneficieze de același sistem de salarizare cu învățământul. În același timp însă, separat, trebuie construită o pagină de buget care să recompenseze activitatea academică și rezultatele concrete. Sperăm ca în felul acesta să putem aduce spre cercetare toate vârfurile din învățământul superior. Am creat în societate zeci de programe pentru anumite categorii de tineri, dar niciodată nu ne-am gândit la tinerii de elită. Avem nevoie ca această elită să producă aici, în România. Dacă prin ei producem plusvaloare pentru alții, pe care apoi să o importăm, vom fi pedepsiți prin subdezvoltare”, arată președintele ASAS.

Rezultate care confirmă și susțin năzuințele cercetătorilor bănățeni

În anii `80, la SCDA Lovrin au fost create două soiuri de grâu care s-au bucurat de multă apreciere în piață: Alex și Ciprian, iar mai nou, cercetătorii de aici au lansat  cu  succes alte două soiuri de grâu care confirmă: Dacic și, mai ales, Biharia.

Tot la Stațiunea de la Lovrin au fost create patru soiuri valoroase de cânepă cu aplicații în industria farmaceutică, alimentară, dar importante și pentru producția de fibre.

Toate acestea sunt rezultate care confirmă și susțin năzuințele cercetătorilor bănățeni de a avea propriul institut.

Viitorul Institut de Cercetare în Biotehnologii Agricole de la Lovrin urmează să înglobeze și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Oradea, dar și Stațiunea de Pajiști de la Timișoara, care acum nu mai are personal, dar are patrimoniu. Rămâne să aflăm dacă, într-un an cu mare încărcătură electorală, politicienii vor găsi timp să dea undă verde pentru înființarea primului institut din vestul României, în câmpia Banatului, la Lovrin.

Pe Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, l-am mai avut invitat în paginile revistei noastre, de mai multe ori, dar personalitatea, experiența și erudiția bine-cunoscute ne determină să ne dorim să îi aflăm opinia în cât mai multe chestiuni pe care le întâlnim azi în agricultură, de aceea ne bucurăm ori de câte ori va fi de acord să stea de vorbă cu noi. 

Reporter: Ce reprezintă astăzi cercetarea agricolă? Sunt 63 de institute și stațiuni de cercetare, care au mai rămas, urmează reorganizare?

Valeriu Tabără: Nu. Deocamdată, rămân așa. Sperăm să le putem păstra, pentru că numărul pe care-l avem, și, mai ales, locația lor sunt absolut necesare pentru a răspunde problemelor specifice pentru fiecare zonă, aș spune chiar microzonă, în parte. Sistemul de cercetare în agricultură a fost construit cu acest scop acum aproape o sută de ani, de-a lungul cărora s-a făcut simțit în evoluția agriculturii și a spațiului rural românesc, dar și în evoluția României în general, ca țară cu o economie în care agricultura joacă un rol determinant. Pe cele nouă secții pe care le avem noi, care sunt, de fapt, domenii de activitate ale agriculturii și cercetării științifice, avem institute și stațiuni și sunt formate colective de cercetare, cu preluarea unor problematici din generație în generație.

Așa se face că România dispune la această dată, cred că printre puținele din Europa, de experiențe de lungă durată, în special cele care privesc fertilizarea și evoluția însușirilor solului, dar și a unor însușiri de producție ale solului și nu numai, de peste 70 de ani. Doar Marea Britanie și Germania mai au ceva asemănător, dar nu la aceeași extindere. Nu mai vorbesc de restul băncii de date experimentale, adunate de-a lungul anilor, care sunt un adevărat patrimoniu pentru România, greu de găsit în alte părți.

„Dacă vrei să te dezvolți, nu o poți face cu import de cercetare. Sigur, în fazele inițiale sau în anumite momente de criză, poți să te bazezi pe import de materiale de cercetare sau pe rezultate de cercetare de afară, dar nu poți trăi prin ele ca să poți face performanță.”

Reporter: Ați vorbit de bănci de date și mi-a fugit gândul la băncile de gene. Avem la Suceava, parcă ceva, și mult-trâmbițata, discutata, de la Buzău.

Valeriu Tabără: Este o bancă de gene în toată regula la Suceava, sigur, nu la mărimea la care există în alte zone ale globului, dar este o bancă de gene care, prin efortul unei echipe excepționale și prin extrem de multe greutăți, începând cu activitatea dr. Mihai Cristea, pentru că el i-a pus bazele, și continuând cu actuala conducere, se încadrează în rețeaua internațională, este recunoscută de FAO și participă la absolut toate activitățile legate de ceea ce înseamnă specificul băncilor de gene la nivel mondial. Ceea ce este la Buzău este mai mult un depozit de semințe, pentru că o bancă de gene implică multe alte lucruri, o activitate specifică. Mai ales că nici n-am putea să ținem două bănci de gene cam pe același domeniu, pentru că și colecțiile de tomate și de legume, și de fasole, plante medicinale, plante furajere, nu mai vorbesc de cereale, se găsesc în Banca de gene de la Suceava. Sunt vreo 24.000 de astfel de forme și mai sunt în locație până la 50.000. Dacă se va pune problema, ne vom concentra atenția și susținerea astfel încât banca de gene de la Suceava să poată să continue cu succes procesul de colectare și de gestionare a genelor care se găsesc în România.

Sigur că avem probleme importante în alte două domenii, și anume în viticultură și pomicultură, unde, din păcate, n-am reușit să facem prea multe, deși avem colecțiile constituite, însă până la gestiunea corectă și conform regulilor unor bănci de gene mai este puțin timp. Facem demersuri, se pare că există receptivitate și la nivelul de conducere: a Guvernului, a Ministerului Agriculturii, la Parlament, în așa fel încât în perioada următoare să putem constitui și organiza banca de gene și în aceste două domenii, mai ales că a fost antamată o colaborare și cu colegii din Republica Moldova, să facem această bancă de gene pentru întregul spațiu românesc. Însă problema este că nu trebuie să întârziem prea mult. Dar una dintre problemele cele mai mari este Banca de gene din zootehnie. Și aici există anumite preocupări, se pare că foarte mulți n-au înțeles ce înseamnă o astfel de bancă de gene și faptul că în aceste schimbări climatice și în ce se întâmplă la această dată la nivel, și regional, dar și mondial, partea cea mai în pericol este zootehnia și, practic, animalele. Ele sunt cele care pot dispărea la un moment dat și să nu le mai poți reface.

Ucraina a avut un model de bancă de gene pe zootehnie. Din păcate, se pare că atunci, în prima perioadă a atacului rusesc, printre instituțiile distruse a fost și banca de gene de zootehnie de la Harkov. Noi am intrat imediat în contact cu ei, pentru că în cadrul Asociației Academiilor Europene suntem într-o relație bună cu ei, dar, din păcate, nu s a mai putut transporta nimic pentru a putea să aducem și să gestionăm la Suceava parte din ce aveau ei. Ceea ce este important acum este că Banca de gene de la Suceava este solicitată în câteva țări din fostul spațiu sovietic de a participa la organizarea unor bănci de gene – cazul Georgiei, de pildă.

„Seceta din România nu este egală cu cea din Spania. Seceta din Bărăgan sau din Dobrogea are anumite particularități, este foarte mult legată și de seceta atmosferică, de o anumită perioadă când apare, de tipul de secetă care apare și așa mai departe. Pentru aceasta trebuie să ai culturi noi. Evident, trebuie să ai și tehnologii, dar nu sunt suficiente, trebuie să ai și plante noi.”

Reporter: Să discutăm în continuare despre provocările cercetării agricole românești, având în vedere ultimele evoluții în ceea ce privește cercetarea, realizarea de soiuri și hibrizi pe plan european și mondial, biotehnologii, tehnici genomice.

Valeriu Tabără: În primul rând, vreau să spun ce am mai spus și altă dată: în orice economie, dacă vrei să te dezvolți, nu o poți face cu import de cercetare. Sigur, în fazele inițiale sau în anumite momente de criză, poți să te bazezi pe import de materiale de cercetare sau pe rezultate de cercetare de afară, dar nu poți trăi prin ele ca să poți face performanță. De ce? Pentru că rezultatele de cercetare, din orice domeniu, încep să fie din ce în ce mai scumpe. Urmărind multe dintre discuțiile internaționale, și nu de acum, sunt de foarte mult timp în ele, pot spune că cercetarea agricolă va fi fundamentul pentru ceea ce înseamnă viața pe pământ. Nu cred că e o problemă că populația crește, ci cum produci hrană pentru acești noi locuitori ai Terrei.

Părerea mea este că prin cercetarea care este la această dată, prin potențialul exploatat la nivel mondial, lumea are extrem de multe rezerve. Am pe masă, în lucru, activitatea lui Norman Borlaug, el fiind primul laureat al Premiului Nobel pentru Pace pentru realizări extraordinare în agricultură. A fost pentru prima dată în istoria lumii când un om, prin perseverență și aplicând rezultate de cercetare, a reușit să blocheze extinderea foametei în lume. Și nu numai atât, a făcut din țări, care erau de obicei abonate la foamete – India, Mexicul, țările din sudul Asiei, parte din țările latino-americane, țările africane –, chiar exportatoare de cereale – cazul Indiei, care este exportatoare de grâu și de orez azi; Mexicul este exportator de grâu. Ce s-a întâmplat atunci, în anii ’60-’70? Descoperirile din genetica moleculară, începute încă din prima parte a secolului 20, care au culminat cu descoperirea ADN-ului, au dus la două domenii de revoluție în lumea științei: în medicină și în agricultură. Realizarea unor soiuri de grâu mai pitice, cu capacitatea de a valorifica îngrășămintele, reducerea taliei la orez și creșterea cantităților de îngrășăminte, îmbunătățirea tehnologiilor, introducerea irigațiilor, a sistemelor de protecție, toate sunt elemente ale revoluției verzi.

Dar la această dată, problema numărul unu a țărilor care au potențial agricol este nu să se bazeze pe import de cercetare, ci să-și poată produce singure cercetarea. Și, mai ales, să producă cercetare care să aibă rezultate care să răspundă condițiilor climatice particulare fiecărei țări, dar și fiecărei microzone. Că aici este marea problemă a României, care nu este o țară oarecare la nivel european. Seceta din România nu este egală cu cea din Spania. Seceta din Bărăgan sau din Dobrogea are anumite particularități, este foarte mult legată și de seceta atmosferică, de o anumită perioadă când apare, de tipul de secetă care apare și așa mai departe. Pentru aceasta trebuie să ai culturi noi. Evident, trebuie să ai și tehnologii, dar nu sunt suficiente, trebuie să ai și plante noi. De exemplu, la porumb noi avem de obicei în fiecare an, cu tot Green Dealul european, la 1 iulie începe uscarea porumbului și a florii-soarelui în Bărăgan. Prin 15 august, de multe ori începem să recoltăm floarea-soarelui. La porumb aproape nu mai avem ce recolta. Problema nu este seceta pedologică, ci arșița atmosferică, indicele de ariditate — acel raport dintre temperatura aerului și umiditatea relativă a aerului, când umiditatea relativă a aerului se apropie de 30% planta de porumb nu mai are cum să reziste — și temperaturi foarte înalte — dacă patru zile stomatele la porumb nu se deschid, rămân închise, și așa rămân dacă temperatura se menține în aceste patru zile la valori peste 20°C, cum sunt în iulie-august, practic planta nu-și mai revine niciodată. Și asta e marea provocare, de a crea plante care să tolereze astfel de șocuri termice și de umiditate. De pildă porumbul, eu l-am asemănat întotdeauna cu sorgul, la care închiderea stomatelor începe la 38-40°, în timp ce la porumb începe la 28-30°. Această diferență de 10°C s-ar putea foarte ușor transfera printr-un schimb de gene sau anumite fracțiuni de genom, care să scoată porumbul de sub raza aceasta a secetei atmosferice. E un exemplu, sunt și altele, pentru că din păcate zona noastră, Bărăgan, Dobrogea, supusă deșertificării, nu este legată numai de porumb. Afectează pășunile. Ne punem problema: ce fel de zootehnie vom face în viitor?

„În lume, în timp ce au crescut performanța și gradul de adaptabilitate, s-au redus cheltuielile, pe când în Uniunea Europeană au crescut costurile, și producția nu e chiar la nivelurile cele mai înalte, ba de multe ori sunt și șocuri de greșeli tehnice sau chiar riscuri cu anumite produse agroalimentare cărora le dă drumul pe piața UE.”

Reporter: Deci ar trebui să vorbim despre biotehnologii, de noile tehnici genomice.

Valeriu Tabără: Noi nu prea vorbim în România, pentru că și aici intrăm cu zonele acestea de politică, de politizare, de decizii administrative, uneori e de neînțeles cum putem accepta așa ceva. Dar la nivel mondial, la această dată, sunt două tipuri de agricultură. Noi vorbim de agricultura Uniunii Europene, e adevărat, o agricultură care a fost și este în continuare o agricultură performantă, dar să nu uităm că în lume, în timp ce au crescut performanța și gradul de adaptabilitate, s-au redus cheltuielile, pe când în Uniunea Europeană au crescut costurile, și producția nu e chiar la nivelurile cele mai înalte, ba de multe ori sunt și șocuri de greșeli tehnice sau chiar riscuri cu anumite produse agroalimentare la care se dă drumul pe piața UE.

Reporter: Vă referiți la legislația care constrânge fermierul să utilizeze anumite tehnologii.

Valeriu Tabără: Din păcate, această legislație se duce prea mult pe constrângerea elementului de bază, care este producătorul și care este direct legat de natură. În restul lumii este o agricultură care se face pe mai mult de 300 de milioane de hectare. Și nu vreau să încep cu SUA ca performanță, sau cu Canada. Dar uitați-vă ce s-a întâmplat în Brazilia și Argentina, Brazilia devenind în ultimii 20 de ani cea mai mare producătoare de proteine din lume, și proteină vegetală, și proteină animală, și performanță în agricultură – carne. Argentina, la fel. Nu mai vorbesc de Australia, Africa de Sud, încep țările asiatice unele dintre ele, inclusiv Bangladesh, despre care nu prea a vorbit nimeni. Nu se spune că acolo există niște institute de biotehnologie excepționale, prezente la toate manifestările de anvergură mondială. În timp ce în Europa se pune un fel de restricție artificială, poate o cenzură mai dură decât cea care a fost în timpul Inchiziției, față de ceea ce înseamnă dezvoltarea – nu e vorba de a crea forme sau organisme noi care să fie împotriva naturii sau împotriva a ceea ce înseamnă preceptele de alimentație și așa mai departe, sau să fie în contradicție cu mediul. Pentru că venim cu două exemple. Soia zisă „modificată genetic”, obținută prin biotehnologii. În primul rând, soia nu are corespondent în natură, în zonele noastre, iar în al doilea rând, ea se polenizează cu floarea închisă, este o plantă cleistogamă, ca și alunele de pământ. Avem cartoful – cartoful modificat genetic. N-are corespondent în natură, n-are cu cine se încrucișa, deci se înmulțește vegetativ. Cum să-i impurifici?

Problema aceasta cu biotehnologia a început în 1996. Practic, atunci a fost generalizată în lume și a început extinderea culturilor de OMG-uri, în primul rând cu soia, porumbul, a urmat sfecla de zahăr, este o modificare excepțională la bumbac împotriva atacului de Helicoverpa armigera, de omida capsulelor; apoi este acea realizare senzațională pentru populația asiatică, orezul galben. 

O altă problemă: noi discutăm despre mediu, eliminarea pesticidelor. Păi nu le poți face în condițiile în care ai schimbări climatice, în care numărul și agresivitatea agenților patogeni și a dăunătorilor crește și tu să nu ai rezistență naturală. Nu mai poți apăra producția decât intervenind cu substanțe de combatere. Or, prin astfel de biotehnologii poți crea forme cu toleranță și cu rezistență artificială. Și am dat un exemplu existent în România: de pildă, Portulaca oleracea, iarba aceea grasă, este o buruiană căreia nu-i dai prea mare importanță. În Dobrogea, de pildă, o întâlnești exact în perioadele de secetă, pe terenuri foarte bătătorite, pe cărări chiar. Se face de un diametru până la un metru. Dacă o iei și o strângi, culegi un pahar de apă din ea, care este apă de băut. Cum Dumnezeu face această plantă să acumuleze, pe seceta aceea cumplită, unde la nivelul solului se ajunge până aproape de 60°C, ea acumulează apă și rămâne verde? Gena aceea, pe mine, ca ameliorator, cercetător, mă interesează s-o iau și s-o transfer, de pildă, la sfecla de zahăr sau la oricare altă plantă. Nu este nicio problemă, nu-mi aduce un lucru rău, ci unul bun. 

Și mai dau un exemplu, pentru că și noi, fitotehnicienii și botaniștii, spunem că sistemul radicular la cânepă e dezvoltat și dă rezistență la secetă. Nu e așa! Și frunza contribuie fundamental în reglajele acestea la metabolismul apei. Și vă dau cazul cânepei sălbatice, pe care o întâlnim în Dobrogea, în Bărăgan, în toate zonele unde este tăpșanul foarte călduros, pe marginea drumului. Rădăcina la cânepă este 8-12% din întreaga plantă – de ce rezistă la secetă? Pentru că frunza are mecanismele fiziologice diferite în a valorifica și a echilibra metabolismul apei și al celorlalte substanțe care intră în ea. Or, acest mecanism mă interesează. 

Uniunea Europeană prea se joacă și se joacă de mult. Ne-ați auzit aici, că ați fost mereu alături de noi. Prima dată în ultimii patru ani, când a apărut programul dnei Ursula von der Leyen cu Green Deal, aici stând și analizându-l cu creionul în mână, am spus că el nu va reuși. 

„Începând cu 1996, când în Uniunea Europeană s-a introdus principiul precauției, ca să nu se permită biotehnologiile, nu s-a întâmplat absolut nimic, nici măcar un mic accident, o tuse sau ceva, din cauza creațiilor de biotehnologii. Nu mai vorbesc de medicină, care trăiește la această dată din marile realizări în domeniul biotehnologiilor.”

Reporter: El a apărut fără să aibă în spate vreo analiză asupra impactului.

Valeriu Tabără: N-a avut suportul științific. Inclusiv chestiunea aceasta cu dioxidul de carbon este o chestiune discutabilă. Nu așa trebuie pusă problema. Pentru că de-a lungul secolelor, dacă ne uităm la proporția de dioxid de carbon din atmosferă, nu s-a modificat. Apoi, dioxidul de carbon este component de viață. El este primul care intră în crearea substanțelor organice. S-ar putea crea viață fără dioxid de carbon? Cum să se creeze? În procesul de fotosinteză, dioxidul de carbon este la fel de important ca oxigenul. Și aici sunt chestiuni de discutat, și ar trebui mult mai multă atenție dată științei – sigur, științei care nu intră în sistemul speculativ, pentru că și știința speculează. Dar eu vă dau un exemplu ca argument: începând cu 1996, când în Uniunea Europeană s-a introdus principiul precauției, ca să nu se permită biotehnologiile, nu s-a întâmplat absolut nimic, nici măcar un mic accident, o tuse sau ceva, din cauza creațiilor de biotehnologii. Nu mai vorbesc de medicină, care trăiește la această dată din marile realizări în domeniul biotehnologiilor. Schimbarea moleculelor sintetice din medicamente cu formule naturale. Vrem-nu vrem, ne va duce spre ceea ce înseamnă biotehnologie ca să pot să cresc substanța activă acolo. Dar de ce n-aș crește, de pildă, calitatea în grăsimile produse de soia? Aminoacizii. Sau structura uleiurilor din plantele vegetale. De ce nu am merge mai departe, pentru că biotehnologiile se pot aplica foarte bine și la animale. Noi vorbim prea puțin de problema aceasta a animalelor. A apărut doar „oaia Dolly”, dar am văzut astfel de realizări în China, de pildă. Pentru că acolo cercetarea nu stă pe loc. Sunt extensii, sunt dotări tehnice acum noi, sunt formări în universități pe specializări aproape de domeniul visului sau SF-ului. 

Mi-a mai scăpat o chestiune: fiziologie, genetică, ameliorare, dar nu facem microbiologie, într-o lume în care problema aceasta a microvieții este una de o importanță colosală. Inclusiv pentru sol, pentru plante.

Iată numai în domeniul brânzeturilor sau în domeniul vinurilor câte tipuri de fermenți și de microorganisme trebuie să ai ca să poți să dai calitate.

Reporter: Ce are cercetarea agricolă românească acum de valoare, astfel încât să ne batem de la egal la egal? Spre exemplu, soiurile de cereale românești au fost cele care au rămas la sufletul producătorului nostru și au avut procent bun de vânzare, peste 50%-70%, până în ultimii ani. 

Valeriu Tabără: Cel mai bun lucru pe care-l are România este că are un sistem organizat de cercetare în agricultură. Mai bine spus, în biologie aplicată. Care nu-i trebuie foarte mult ca să poată să se ducă spre zona de performanță. Apoi, încă are oameni formați din generațiile anterioare și care mai au capacitatea de a forma noi oameni, fără costuri foarte mari. Are, de asemenea, o oarecare dotare tehnică, o organizare a cercetării pe care nu foarte multă lume o are, pe sistemele moderne și pe cele care dau certitudine că se pot obține rezultate.

Ce nu are cercetarea? În primul rând, nu are prioritate în decizia politică și administrativă. Cercetarea, din păcate, în România, nu e vorba doar de cea agricolă, este pe ultimul loc în continuare, ca finanțare, ca atenție; uitați-vă și acum la sistemul de salarizare, este sub orice critică, când acest sistem de cercetare ar putea să fie nu colectorul, ci beneficiarul, odată cu întreaga economie, al vârfurilor produse de învățământul românesc, în principal. Șefii de promoție – unde s-au angajat în ultimii ani șefii de promoție? A interesat pe cineva? S-au dus afară. Unii nici măcar nu lucrează pe domeniile lor. Un realizator, un șef de promoție care-mi produce soiuri, care-mi produce tehnologii noi, care-mi produce un element nou este la fel de important, dacă nu mai important decât un sportiv care câștigă două-trei medalii de aur la olimpiadă. Pentru că acest om produce o viață întreagă într-un sistem. Noi am îndepărtat acești oameni. Asta nu are acum sistemul românesc: nu are oameni, resursa umană la nivelul la care ar putea să aibă. Dar revin: România are structura, are organizarea, are băncile de date, nu începe de la zero, are o bază materială care, chiar dacă nu este performantă, ea poate fi… și, sigur, lipsește o dotare tehnică la vârf și resursa umană care să fie stimulată să vină să fie formată pentru așa ceva. România nu ar trebui să fie importatoare de materiale de cercetare, ea trebuie să fie exportatoare.

Reporter: Care sunt posibilitățile de finanțare astăzi, pe care le are cercetarea, pentru a se dota și a reuși să atingă nivelul de performanță de care ați amintit?

Valeriu Tabără: Vă spun ca să știe multă lume, dar după 1990 finanțarea cercetării agricole a reînceput prin 2016. De prin 1990 până în 2016, practic cercetarea agricolă n-a fost finanțată. A fost lăsată la voia întâmplării, dar nu numai atât, i s-au luat și bazele care produceau surse financiare ca să poată să-și ducă cercetarea. 

„Apar forme noi de agricultură. Agricultură urbană: noi nici nu discutăm despre ea. Agricultură pe verticală – noi nu vorbim despre ea. Agricultură aerobică… sunt niște lucruri colosale!”

Reporter: Vreau să discutăm și despre faptul că veniți din agricultură, dintr-o familie de agricultori, dintr-o zonă extraordinară a României, din Apuseni, de la Sălciua.

Valeriu Tabără: Da, din zonă de munte care n-a fost cooperativizată niciodată. Eu mi-am tăiat vârfurile de la opinci, pentru că eu am purtat opinci până în clasa a VIII-a, până am mers la liceu. Cu opincile mergeam la coasă, nu cu bocancii. Și atunci dimineața pe rouă te mai duceai un pic cu opinca, numai că era groasă, și îi tăiai vârful cu coasa… să cosești la o pantă de 45°, 50°, 60° nu e chiar simplu. Sau să încarci carul cu fân și să nu se răstoarne, de pe la 800 m altitudine, și să-l cobori.

Reporter: Singur la părinți?

Valeriu Tabără: Nu, trei frați. Dintr-o familie de țărani. Tatăl meu a fost și el muncitor necalificat, a lucrat la Baia de Arieș, în sistemul de acolo în care țăranul cu muncitorul era cam același lucru, adică noaptea se duceau la schimbul de noapte, iar dimineața, după o foarte mică pauză, punea mâna pe coasă, pe sapă, pe tot ce era gospodărește ca să-și ducă și munca de țăran.

Reporter: Deci v-ați născut într-o familie în care n-ați fost deloc menajat, ați fost introdus direct la treabă împreună cu frații.

Valeriu Tabără: Da, de la 5-6 ani ne trimitea cu vaca la pășune, cred că mai mult avea grijă vaca de noi decât noi de vacă, dar de pe la 7-8 ani am avut uneltele făcute special pentru noi, pentru copii, inclusiv coasă mai mică, o aveam în mână. Nu ne cerea nimeni să facem minuni, dar să dai cu ea să te înveți aia o făceai de mic, și nu o făceam numai noi. Aproape toți copiii de gospodari, indiferent unde lucrau părinții. Eu nu știu să fi fost cineva să fi rămas acasă. Toată lumea eram cu o anumită treabă de făcut. Practic, noi i-am învățat pe Eminescu și pe Coșbuc stând la vaci sau în pauzele de întors otava, fânul, de făcut clăile și așa mai departe.

Reporter: Și asta ați făcut-o tot timpul cât ați fost…

Valeriu Tabără: Da, până eram student, toate vacanțele, cu foarte mici excepții când eram student, le-am făcut acasă, la coasă, la fân. Și când m-au luat prima dată, de am ajuns ministru la Agricultură, m-au luat din brazdă, de la coasă.

Reporter: Credeți că perioada asta, comparând-o cu aceea, în care părinții își oblojesc copiii, nu-i mai duc la muncă, îi cocoloșesc, face bine?

Valeriu Tabără: Nu știu dacă-i cocoloșesc. Cred că le îngreunează viața. Pentru moment, pare că este o favorizare pentru copii, dar, pentru ceea ce înseamnă viitorul, nu cred. Pentru că eu cred sincer că un copil – și eu am doi copii, au crescut tot acolo la munte, la părinții mei și alături de părinți la fân, la tot felul de lucrări. Ei se obișnuiesc prima dată și vin în contact cu ceea ce înseamnă rosturile vieții. Toate elementele vieții, de la tinerețe și până la bătrânețe. Cred că un copil trebuie să știe toate lucrurile acestea, să nu-i fie ascunse. Cred că acolo când îi cocoloșesc sau când pe un copil nu-l lasă să iasă, sau pe tânărul de lângă tine, la contactul direct cu problemele vieții, nu fac decât să-i îngreuneze viața. Și eu cred că partea aceasta, și nu întâmplător, cred că au fost perioade când zonele rurale au dat oameni de foarte mare valoare tocmai datorită acestor contacte legate de viața reală de acolo. Mie-mi pare rău că școala la această dată și educația în mediul rural practic elimină din potențialul științific și nu numai, potențialul unei comunități întregi, partea aceasta de rural. 

De la Școala generală din Sălciua, în 1963, noi am intrat 14 numai în liceul din Baia de Arieș, 14 din aceeași clasă. Când am terminat liceul din Baia de Arieș, care se bătea cu liceele de la Cluj, Turda, din 32 de elevi, 28 am terminat studii superioare. Cu olimpiade, cu absolut toate concursurile posibile. Astăzi nu mai auzi de ele.

Reporter: Să mai facem un pas, apropo de pasiunea pe care ați avut-o întreaga viață și o aveți în continuare pentru agricultură. De la liceul din Baia de Arieș ați ajuns la agronomie. Cum? De ce a fost așa?

Valeriu Tabără: Eu n-aș spune că a fost o pasiune, pentru că vreau să vă spun un lucru pe care probabil copiii de la țară nu-l spun sau nu l-au spus. Noi abia așteptam să vină școala, să se termine vacanța. Atât era de greu în perioada de vacanță, pentru că lucrai de dimineața, de la patru, până seara la zece, erai în câmp cu tot ce trebuia. Adică, duceai gospodăria cu părinții alături sau uneori chiar îi înlocuiai. Eu nu spun că mi-a venit pasiunea de agricultură, că asta a fost. Eu am vrut să fac istoria. La Baia de Arieș însă m-am întâlnit cu un profesor, mie mi-a fost și drag, am și făcut cu el prima dată Capitolul 5 din biologie, care era genetica moleculară; până în 1965-1966 nu se predase, nu aveai voie să predai genetică moleculară. Era Miciurin & Lysenko, știința sovietică. Am făcut atunci, eram destul de bun la biologie și profesorul meu, care făcea parte din echipa de concurs sau făcea uneori parte la Facultatea de Agronomie de la Cluj, mi-a spus odată „tu dai importanță foarte mare istoriei, dar să știi că tu ai fi excelent pentru agronomie”. I-am spus: știți, eu mă pregătesc pentru istorie. Și am și dat admitere la Istorie universală, voiam să fac arheologia, istorie-filozofie cu cele două secții. Au fost 20 pe un loc la Cluj, la Babeș-Bolyai, la Facultatea de Istorie-filozofie, secția Istorie universală. Și am picat în primul an, nu la mare diferență, dar am picat. Ce înseamnă un destin… M-am dus și am făcut un an de tehnică financiară la Timișoara, care mi-a prins în viață senzațional. Aveam rude acolo, se înființase Facultatea de Științe Economice atunci, în 1967. N-avusesem timp să mă pregătesc. Când am ajuns acolo am văzut, era și concurență foarte mare, și am zis: mă duc și fac armata – pentru că noi, băieții, eram atunci imediat chemați – și mergând pe stradă m-am întâlnit cu o verișoară care-mi zice: de ce să te duci? Uite, se dă admitere la tehnică financiară postliceală, îți trebuie matematică și încă ceva, dar la nivel de uman, nu de real. N-aveam nicio problemă. M-am dus și am intrat al doilea sau al treilea. Și m-am înscris, am urmat un an, dar după un an, concomitent cu anul respectiv m-am pregătit și am dat admiterea la Agronomie la Timișoara. Mi-am revizuit partea de istorie, n-am mai revenit asupra ei, a rămas o pasiune, și acum fac istorie și am o bibliotecă extraordinară. Și m-am apucat de agronomie.

Am terminat Facultatea de Agronomie la Timișoara, am devenit unul dintre cei mai serioși. Pregătire bună la aproape toate activitățile studențești. Am fost împreună cu colegul Daea, că noi am fost colegi de an, și ne țineam de treabă. Și am hotărât în anul cinci că mă voi duce să lucrez în viticultură. Ăsta a fost țelul meu: fac agronomie, dar mă voi duce la viticultură. În anul doi eu m-am dus și m-am înscris la Cercul științific de vinificație-viticultură, în care se intra foarte greu, doar dacă aveai de la 8,50 în sus. Nu puteai intra altfel, nu te primea profesorul. Și de acolo am participat la tot ce însemnau lucrări în toate podgoriile Banatului – de atunci ne știam. Mi-am făcut lucrarea de diplomă, am făcut practica la Șagu Arad, în podgoria de la Șagu, am pregătit atunci struguri, c-am și lucrat. Și când a fost repartiția, eu mă pregăteam, pentru că aveam fermă unde să merg, era fermă la Jidvei, fără să fie aranjat. Dar au apărut două-trei ferme viticole în țară și dusesem tratative, că se făceau atunci un fel de avantaje: ca să mergi să lucrezi în Insula Mare a Brăilei, îți dădea locuință la Brăila sau în București și erai fermier acolo. Și mi-a stat în gând, pentru că eu nu provin dintr-o familie bogată, să merg. Dar în momentul în care m-am apropiat de final, apăruse un loc la Lovrin, pe repartiția guvernamentală, și toți profesorii mei spuneau: „Nu, în cercetare Valeriu, la Lovrin!”. Și s-a întrunit Consiliul științific al facultății, mi-au dat recomandare – pentru că nu puteai rămâne în învățământ sau în cercetare fără recomandarea Consiliului științific – și am plecat cu repartiție guvernamentală la Lovrin. Aia a fost o a doua etapă a vieții mele, într-un colectiv senzațional, în care n-aveai scuze: ori te autoeliminai, ori trebuia să ajungi la nivelul lor, să te pregătești și să devii ca ei. Și am ales a doua variantă, aceea de a fi ca ei, să învăț de la ei – că erau oameni grei de tot, oameni cu realizări fantastice în cercetare.

Reporter: Deci primul loc de muncă, Stațiunea de la Lovrin, în 1973. Tânăr cercetător. Deci ați bătut la porțile cercetării…

Valeriu Tabără: N-am bătut eu, cât mi-au deschis alții porțile și m-au împins pe ușă înainte. Eu zic că m-au împins, efectiv. Mă și căsătorisem, soția îmi promisese că vine cu mine, plecăm din Timișoara, ei, nu s-a întâmplat chiar așa…

Reporter: Soția bănățeancă sau tot din zonă? 

Valeriu Tabără: Soția mea a crescut la Timișoara, ea a rămas orfană de mică și tatăl ei a făcut parte din primul echipaj al Bricului Mircea. În 1939, când a fost adus de la Hamburg, a scris și un jurnal – marinar simplu – dar este în Muzeul Marinei la Constanța cu acel jurnal, o chestie extraordinară făcută de tatăl ei. Am cunoscut-o la Timișoara, ne-am căsătorit… adică nu ne căsătorisem încă, dar eram…

Reporter: Era studentă tot la agronomie?

Valeriu Tabără: Nu, era funcționară. Am plecat la Lovrin, la Lovrin în prima lună m-am întâlnit cu unul dintre marii directori ai agriculturii României, Emil Vlaicu. Făcea parte din cei șase selecționați de Regina Maria pentru domeniul de la Banloc, din Timiș. Ani de zile a fost directorul unui IAS în apropiere de Lovrin, cu rezultate senzaționale. Unul dintre marii agronomi, bun prieten cu Nicolae Josan, cu Mureșan, cu care cred că a fost și coleg la Cluj. Și când m-am dus prima dată acolo, era în primul rând bucuros că mergea acolo prima dată un ardelean. El era de la Dej, extrem de încântat de faptul că vine un ardelean după câțiva ani buni. Și era să devin protecționist. Eram la el în birou când vine un telefon de la București de la un om pe care nu-l văzusem niciodată, dar de care știam și care se numea academician Nichifor Ceapoiu, era șeful programului cânepă pe țară. Crease și soiul 153, primul soi, cu Carmaniola prin 1958-1960, și a scris una dintre cele mai bune monografii legate de cânepă, cred că la nivel mondial. Și sună telefonul de la București: „Ceapoiu la telefon. Domnule director, vedeți că trebuie să vă vină un tânăr absolvent de la Timișoara. Nu cumva să-l dați lui Șandru! E la mine la cânepă, la mine vine, la ameliorare la cânepă!”. Eu eram în fața biroului în picioare. Zice: „Ascultă, domnule, nu te pot da la Șandru – dar noi aveam oroare de Șandru, că știam că toți absolvenții din Timișoara nu se împăcaseră cu Șandru. Adică, mergeau și plecau…”. Și la cânepă am rămas. Am stat doi ani și jumătate, dar m-am pus la punct cu absolut toate problemele. Acolo m-am cunoscut cu domnul Iliescu. El vedea des la stațiunea Lovrin, când a fost mazilit în Banat, și eu înlocuiam pe cineva de la UTC care era în armată, și atunci participam la reuniuni. Dar nu eram comod, totdeauna aveam de spus câte ceva legat de situație. Și apoi s-a ivit o ocazie, la Universitate a crescut numărul de studenți și au avut nevoie de un asistent la fitotehnie. Și profesorul Fazekaș, care-mi fusese profesor la fitotehnie, i-a picat cu tronc să merg eu să dau concurs pentru postul de asistent. Și atunci, în 1976, în 19 decembrie – ziua când s-a născut fiu-meu – am dat concursul pentru postul de asistent. L-am luat. Dar nu te puteai duce când vrei, eu încă nu-mi terminasem stagiatura, eram inginer stagiar anul II, dar mi-a dat stafful științific, colectivul tot, mi-a dat recomandările și m-am dus la concurs. L-am luat, dar după aceea profesorul Josan, care era președintele Academiei, n-a mai fost de acord să plec de acolo, nu m-a mai lăsat să plec la Universitate. Avea nevoie de oameni, îl înțeleg. Niciunul după mine n-a mai plecat. Am făcut cu trei-patru colegi atunci și o grevă împotriva profesorului Josan și până la urmă am plecat de la Lovrin cu demisie. Dar am păstrat o relație extraordinară cu Lovrinul. Și nu mi-ar fi trecut vreodată prin minte, atunci, în 1973, în septembrie, când se duceau tratative cu mine să mă duc la Lovrin – că am fost aproape forțat, că „acolo te duci, nu în altă parte”, rectorul, decanul, toți după mine – că eu voi ajunge vreodată să mă lupt să salvez Lovrinul, care era o stațiune puternică de tot. Nu putea să-mi treacă prin cap că eu aș putea ajunge vreodată acolo. Că eu o să conduc cercetarea, ca eu să fac legea după care se va conduce cercetarea românească și să devin atât de atașat. Pentru că eu am renunțat la extrem de alte multe lucruri și avantaje, și ca politician. La un moment dat un ministru, când s-a făcut Legea 45, făcuse o lege care era extrem de vulnerabilă. Cercetarea era vulnerabilă. Dar nu îndrăznea să vină cu ea la Parlament, pentru că n-avea cum să treacă. Eu nu puteam trece o lege în care, cu știința mea, să vulnerabilizez sistemul de cercetare românesc. Dacă o lăsam așa, astăzi nu mai exista deloc. Și atunci am impus regula Legii 110/1997. Astfel încât nu s-a mai putut lua, nu s-a mai putut desface, foarte greu iei de la cercetare acum teren sau patrimoniu și numai prin niște legi speciale. Dar se putea face. Între timp am ajuns, stăteam și mă gândeam, că am coordonat o carte scrisă pentru Nicolae Josan…

Reporter: Cu care, povesteați mai devreme, ați avut conflict.

Valeriu Tabără: În 4 martie 1977 — eram în plină criză, dădusem concursul și nu mă lăsau să plec, și trebuia să vin în audiență aici — m-am întâlnit cu decanul Facultății de Agronomie, Gheorghe Catrina — făceam naveta la Lovrin, iar el mergea la stațiune – și s-a oprit la mine și-mi spune „ce facem?, că e nevoie…” – o jumătate de an nu avea cine ține cursul, orele de lucrări practice. I-am zis: „Domnule profesor, mâine aș vrea să merg la București, într-o audiență la dl prof. Josan, să văd dacă nu obțin...”. De obicei obțineam cam tot ce-mi propuneam, dar atunci așa era, era puternic domnul președinte. La care decanul spune: „Nu te duce tu, că mă duc eu în audiență la el” – se cunoștea cu Josan. Și a venit, și a murit la cutremur în blocul Dunărea. Pe atunci era rector Ștefan Romoșan, lucrase în Ministerul Agriculturii și pe la Partid când era regiunea Banat, tipul destul de puternic pe picioare, dar Josan nu mai voia nici să răspundă la adresele rectorului: „Aprobați transferul!” și așa mai departe, pentru că eram încă în stagiaturi. Îmi zice: „Tu vii prin demisie”, zic: „Vin, dar mă puteți angaja? Sau mă trimite la dracu’ în praznic, rămân la dispoziția ministerului și mă dau unde vor ei”. „Vino, că te angajez! Numai tu să vrei.” Pentru mine nu era nicio problemă, cât pierdeam? Doi ani și ceva? Până la urmă, nu s-au pierdut nici ăia. Mi-am dat demisia la 1 mai 1977 și în 15 mai am fost la primele ore de practică cu studenții. M-am mai întâlnit cu Josan, de mai multe ori, iar acum eu am coordonat o carte scrisă la adresa lui, am decis să facem o distincție „Nicolae Josan, Meritul științific al Academiei” și am toate argumentele de ce trebuie făcută, și mă gândeam: „Ce-ar fi zis profesorul să vadă cine-i face chestii din astea după atâția ani? Unul care s-a tamponat cu el” – și ne-am cam tamponat… Cred că m-ați auzit că-i pomenesc de foarte multe ori numele, în momente delicate, în care unii puteau să comenteze că, vezi, Doamne, a fost... – că el a murit atunci, imediat după ce l-au arestat în decembrie 1989, de inimă rea a murit Josan. Dar la 24 de ani Josan a avut curajul să scrie conducerii partidului de atunci – apropo de ce discutam la început – că România în cercetarea agricolă nu trebuie să urmeze cercetarea sovietică sau doctrinele sovietice, pentru că nu ăla e viitorul. Și venise proaspăt absolvent de doctorat de la Moscova. Când a ajuns materialul în mâna lui Moghioroș și l-a citit, să-i cadă din mână! L-a apucat tremurul, că așa ceva nu se putea scrie și putea să ajungă în fața zidului de execuție, în sensul că în 1953-1954 nu discutau cu tine… și ăla a luat materialul și s-a dus cu el la Dej: „Uite, tovarășe, ce scrie tânărul ăsta aici!”. Și Dej a luat materialul. Și: „Ia cheamă-l încoace!”. Toți au rămas surprinși: cum să scrii atunci că să nu urmezi doctrina sovietică, a lui Miciurin? Era în plin avânt știința zisă sovietică. Și s-a dus Josan și le-a spus: „Nu ăsta e drumul. Uitați-vă în Marea Britanie, în Anglia, în Statele Unite cum se lucrează acum și s-au făcut mari descoperiri în genetica moleculară, care vor revoluționa lumea. În primul rând agricultura, și poate să scoată de sub spectrul foametei omenirea prin această chestiune – era genetician, în genetică-și făcuse doctoratul – plus în medicină vor fi realizări extraordinare datorită acestor cercetări. Și numai ei le fac. Nu e așa cum zic sovieticii…”. La care Dej zice: „Ce-ar fi dacă te-ai duce tu în Statele Unite?”. Și i-a dat o bursă de un an și s-a dus la firma Pioneer, și s-a întâlnit cu Garst. Roswell Garst a fost unul dintre marii susținători, în anii ’50, inclusiv pentru Institutul de la Fundulea. Și la firma Pioneer Josan a învățat genetică moleculară, modul cum să producă sămânță, hibrizi, și s-a împrietenit cu Henry A. Wallace, care a fost genetician și unul dintre cei care au făcut echipă cu marii descoperitori din genetica moleculară, vicepreședinte al SUA. Și a venit de acolo și a înființat Institutul Fundulea. Și i-au dat americanii 200 de linii consangvinizate. Plus, se pare, semănătoarea SPC6. Semănătoarea SPC6 a fost adusă din SUA aici, a ajuns la Fundulea, apoi a fost multiplicată, la Piatra-Neamț, și așa a luat naștere semănătoarea românească SPC6, 9 sau 12.

Reporter: Din 1968 până în 1975 sau mai încoace, foarte mulți conducători de IAS-uri, ingineri agronomi au mers la studii în America, în fiecare an.

Valeriu Tabără: Păi când, în primul mandat de ministru, am luat niște decizii legate cu carnea de pui suspendată, lăsa impresia că eu am o atitudine antiamericană. Dar în discuția pe care am avut-o cu ambasadorul american, eu am descris atunci ce trebuie să facem ca să reluăm relații durabile, nu speculative de piață, cum era cu carnea aia de pasăre. 

Reporter: „Pulpele americane”.

Valeriu Tabără: Pulpele americane. În primul rând, i-am spus că vreau să reluăm pregătirile de specializare de prin anii ’70-’80, pentru că atunci inclusiv Angelo Niculescu a fost acolo. Toți marii agronomi pe care-i avem noi azi, Lucian Buzdugan, Dumitru Manole, Nițu și alții, au fost formați în SUA, au mers la niște lucruri extraordinare. Și asta aș vrea să refacem. Plus în învățământul superior: pe mine asta m-a atras. Cercetare – învățământ superior. Și acum mi-a rămas ideea. Acolo am o scrisoare către președintele nostru, să bage în Parteneriatul strategic și partea de agricultură, deci specializare învățământ superior, dar nu oricând: postdoctorat. Și cercetare științifică. Adică, să mă pot duce în SUA la institute și să fac șase luni de specializare, ca tânăr. Pentru că vă spun că învățământ superior de mare forță, cercetare științifică de mare forță în SUA se face, nu în Europa Occidentală. În Europa, exceptând Marea Britanie, nu se face ce trebuie. Se mai face acum în China. Pentru că în China, cei care formează acum, toți, au fost formați în SUA. Majoritatea sunt absolvenți de învățământ superior american sau britanic. Nu sunt din Germania sau Franța. Și sistemul de învățământ chinezesc, cu o disciplină mai de fier, este cu totul construit pe sistemul american.

Acum în lume nu se mai discută despre agricultură ecologică. Se discută despre sisteme echilibrate. Sistemul verde. Se vorbește la cele mai înalte congrese și forumuri științifice mondiale. Forumuri științifice mondiale în care intră numai academiile. Acolo nu se discută despre partea asta că nu dau aia și nu dau aia. Nu, trebuie să dau ca să fiu în echilibru, mai ales că apar forme noi de agricultură. Agricultură urbană: noi nici nu discutăm despre ea. Agricultură pe verticală – noi nu vorbim despre ea. Agricultură aerobică… sunt niște lucruri colosale! Noi discutăm: „Fără azot!” – cum să fie fără azot, când eu am nucleotidele care sunt pe bază de azot? Viața este pe bază de azot; „Fără dioxid de carbon!” – ca să măresc producția în seră și solarii, eu trebuie să măresc concentrația de dioxid de carbon! Asta nu înseamnă că oamenii nu produc și dezechilibre, dar dezechilibrele nu sunt produse așa... cum se spune de către unii... în mod speculativ sau politic.

Reporter: Domnule profesor, noi vă mulțumim, avem încă multe de discutat, mai ales despre perioada de după ’90, când vom vorbi despre Valeriu Tabără și ca om politic, și ca om care a condus Ministerul Agriculturii, și apoi acum este la al doilea mandat de președinte al ASAS. Vă mulțumim încă o dată foarte mult că am reușit să stăm de vorbă…

Valeriu Tabără: Am zis că am și eu trei greșeli mari în viață, trei. Una, când am acceptat o dată să fiu președinte de partid, mi-am luat din libertate – că mie mi-a plăcut întotdeauna să fiu liber; a doua, când nu am acceptat să fiu directorul executiv al Comitetului executiv al FAO, și am avut oferta pe masă, și nu o dată; și a treia greșeală făcută este că am acceptat al doilea mandat de președinte al Academiei.

Articol de: ȘTEFAN RANCU

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 7-8 septembrie 2024, prin Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, Conferința internațională anuală a International Assocation of Human-Animal Interaction Organizations (IAHAIO) – „The power of human-animal interactions in times of crisis”.

Evenimentul de anvergură globală, „Puterea interacțiunilor om-animal în vremuri de criză”, este organizat în premieră în România și în regiunea Europei Centrale și de Est, iar universitatea clujeană îl găzduiește în parteneriat cu IAHAIO. Reuniunea se va bucura de prezența specialiștilor în domeniul intervențiilor asistate de animale (educație, cercetare și practică), iar alături de membrii Comitetului Directorial IAHAIO se va afla și prof. dr. Dennis Turner (fost președinte al forului și expert internațional în studiul interacțiunilor om-animal), distins în 2023 cu titlul de Doctor Honoris Causa al USAMV Cluj-Napoca.

Tematica evenimentului este axată pe explorarea modurilor în care animalele pot juca un rol crucial în îmbunătățirea sănătății psiho-sociale și fiziologice umane, ținându-se cont de principiile etice și standardele recomandate de IAHAIO, privind sănătatea și starea lor de bine.

„În cadrul conferinței se vor prezenta cercetări, programe de formare academică și de intervenții asistate de animale care se desfășoară în Europa și diferite zone ale lumii, precum și în România, inclusiv programele de studii derulate în țara noastră doar la USAMV Cluj-Napoca – Ethology & Human-Animal Interaction – nivel master, respectiv Animal Behaviour and Welfare – nivel licență. Evenimentul se va bucura de participarea unor specialiști din 20 de țări de pe trei continente, pe care îi așteptăm alături cu mare bucurie”, a precizat prof. dr. Alina Rusu, coordonator din partea USAMV Cluj-Napoca.

Alături de studenții voluntari din cadrul programelor în limba engleză „Ethology & Human-Animal Interaction” și echipa de organizare din cadrul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii vor fi prezenți în spații destinate și parteneri ai USAMV Cluj-Napoca din cadrul asociațiilor și organizațiilor non-profit din domeniul protecției animalelor și al interacțiunilor responsabile om-animal.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Syngenta anunță că va valorifica expertiza Ginkgo Bioworks în domeniul biotehnologiilor microbiene pentru a îmbunătăți producția de metaboliți secundari în agricultură, în vederea dezvoltării unei soluții biologice inovatoare.

Într-un comunicat de presă comun, Syngenta Crop Protection, un lider în inovarea agricolă, și Ginkgo Bioworks, companie ce construiește cea mai importantă platformă pentru programare celulară și biosecuritate, au anunțat o nouă colaborare menită să accelereze lansarea unei noi soluții biologice. Cele două companii au colaborat anterior în domeniul dezvoltării semințelor de ultimă generație.

Prin această nouă colaborare, Ginkgo intenționează să dezvolte și să optimizeze o tulpină microbiană care poate îndeplini obiectivele de productivitate ale unui metabolit secundar din portofoliul Syngenta Biologicals. Această moleculă este desemnată de Syngenta ca fiind o soluție biologică de pionierat. O producție rentabilă economic și extinsă a acestui metabolit ar accelera semnificativ momentul lansării pe piață a celei mai recente soluții biologice Syngenta.

Pentru a realiza acest lucru, Ginkgo își va utiliza capacitățile în domeniul biotehnologiilor agricole pentru a calcula performanța teoretică și pentru a orienta strategiile de modificare a tulpinilor în vederea dezvoltării unei tulpini microbiene suficient de robuste pentru a îndeplini obiectivele Syngenta. Ginkgo va valorifica cunoștințele sale biologice și de învățare automată pentru a obține informații din mai multe surse de date complexe și le va aplica pentru diagnosticarea limitărilor de performanță ale tulpinilor, precum și pentru descoperirea de caracteristici biologice.

„Produsele biologice devin tot mai importante în satisfacerea cererii globale pentru soluții agricole eficiente și sustenabile. La Syngenta ne angajăm să oferim fermierilor mai multe opțiuni, produse și tehnologii complementare care promovează practicile agricole sustenbile. Suntem încântați să lucrăm cu Ginkgo și suntem încrezători în capacitățile lor distinctive ce ne vor permite să ne atingem obiectivele de productivitate a moleculei vizate, accelerând accesul către piață”, a declarat Camilla Corsi, director global pentru Cercetare  Syngenta Crop Protection.

Magalie Guilhabert, director al departamentului Ag Biologicals din cadrul Ginkgo Bioworks, a completat: „Suntem foarte încântați să ne extindem relația cu Syngenta. Am construit o relație de succes în urma colaborării noastre în domeniul determinării caracteristicile plantelor, iar acum așteptăm cu nerăbdare să realizăm același lucru cu produsele biologice pentru agricultură. Suntem mândrii  să ne punem atuurile excelente și experiența în fața unora dintre cele mai dificile provocări ale clienților noștri. Ne vom strădui să atingem nivelurile de productivitate necesare pentru susținerea viabilității comerciale, în vederea lansării produsului inovator Syngenta în domeniul produselor biologice pentru agricultură”.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Primele larve de Helicoverpa armigera (prima generație) își fac simțită prezența la porumbul dulce din Banat (zona Sânnicolau Mare, județul Timiș). Porumbul dulce atacat a fost semănat în luna martie în solar. După sărbătorile Pascale a fost descoperit, iar acum știuleții sunt numai buni de consumat și foarte gustoși.

În perioada următoare, spre sfârșitul lunii iulie, prognozăm creșterea curbei de zbor a celei de-a doua generații de Helicoverpa armigera. Dăunătorul este monitorizat cu ajutorul capcanelor Csalomon amplasate la Stațiunea Didactică Timișoara - USVT (ferma 4 Cioreni) cu sprijinul FMC Agro România. A doua generație este și cea mai păgubitoare la porumb, de aceea tratamentele nu trebuie neglijate.

Poate produce pagube Helicoverpa armigera la porumbul dulce?

Sigur că da, chiar pagube serioase, fiind considerat un dăunător extrem de periculos al acestei varietăți de porumb (Zea mays L. var. saccharata). După Capinera (2008), porumbul dulce este preferat de larvele de H. armigera comparativ cu celelalte varietăți. În condiții favorabile, daunele pot fi cuprinse între 60 - 70%, iar în cazuri excepționale pot ajunge chiar la 90% (Palagacheva et Sevov, 2021).

În culturile de porumb dulce, pragul economic al acestui dăunător este scăzut, adică o larvă/plantă când recolta este destinată consumului în stare proaspătă. Larvele aflate în primele stadii de dezvoltare consumă mătasea, iar cele mai mari trec pe boabe (Hosseininejad et al., 2015). De obicei se hrănesc la vârful știuletelui, dar adesea consumă și boabe de la mijlocul știuletelui, cât și de la baza acestuia.

La porumbul dulce, în urma hrănirii larvelor, secundar se instalează bacterii care duc la putrezirea boabelor. Aceste simptome le-am constatat și eu la știuleții observați. Așadar, o larvă/știulete poate produce pagube serioase la porumbul dulce pentru consum imediat.

La porumbul dulce cultivat pentru procesare, pragul economic este mai mare (>1 larvă/plantă), considerându-se că vârfurile știuleților cu Helicoverpa armigera pot fi îndepărtate (dacă larvele rămân în acea zonă) - (Shelton et al. 2014).

Cum putem preveni daunele la porumbul dulce?

Nu este ușor deloc să facem asta. Dăunătorul trebuie monitorizat cu mare atenție cu ajutorul capcanelor feromonale. Când numărul capturilor crește, fermierul trebuie să meargă în câmp să verifice plantele. Se fac observații pentru detectarea timpurie a ouălor și a larvelor tinere. Larvele nu trebuie lăsate să pătrundă sub pănuși. Odată adăpostite, greu mai pot fi omorâte.

Decizia de efectuare a unui tratament are la bază în primul rând monitorizarea insectei și apoi observațiile în teren (Shelton et al. 2014).

Nu este indicat să tratăm cu insecticide chimice porumbul dulce destinat consumului imediat. În situațiile grave pot fi utilizate insecticide biologice pe bază de Bacillus thuringiensis, nematode entomopatogene, NPV (nucleopoliedrovirus) - Purcell et al., 1992; Burkness et al., 2001.

Trebuie să știm că, în momentul când mătasea apare (stigmatele), lanurile de porumb sunt predispuse la atacul omizii fructificațiilor. De ce? Pentru că femelele depun ouăle pe mătasea proaspătă. De aceea este important ca soluția să ajungă pe mătase. Tratamentele trebuie făcute după polenizare. Nu se fac înainte și nici imediat după, deoarece s-ar putea ca numărul de boabe să fie afectat din cauză că pot influența germinarea polenului, receptivitatea stigmatelor sau procesul de singamie care are loc în următoarele 28 de ore după polenizare (Mòl et al., 1994; Córdova et al., 2006).

Cu privire la insecticidele chimice, studii recente arată eficiența foarte bună a clorantraniliprolului aplicat după polenizare, aproximativ după 48 ore și chiar mai mult (Viteri et Ramírez, 2022).

Mulți factori concură la stabilirea momentului optim de combatere a omizii fructificațiilor la porumbul dulce: data semănatului, monitorizarea zborului adulților, modelarea datelor obținute la capcanele feromonale, fenologia plantelor etc (Latheef et al., 1991).

Important!

Accesați aplicația Arc Farm Intelligence dezvoltată de FMC Agro România pentru a vedea în timp util și gratuit alertele emise pentru combaterea celor doi dăunători monitorizați. Următoarea alertă va fi pentru generația a II-a de Helicoverpa armigera.

Bibligrafie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

La finalul anului trecut, prof. univ. dr. Valeriu Tabără a fost reales, pentru patru ani, în funcția de președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” (ASAS). L-am vizitat recent și, cum veți vedea în rândurile de mai jos, are multe de spus, fiindu-ne ușor, cu un asemenea interlocutor, să abordăm subiecte diverse din agricultură și industria alimentară.

„La nivel de guvern, cercetarea trebuie să fie un partener zilnic de discuţie, de consultare. Şi aici ar trebui să intre şi universităţile.”

Reporter: Care sunt priorităţile Academiei de Ştiinţe Agricole și Silvice anul acesta?

Valeriu Tabără: În principal, să mărim gradul şi îmbunătăţirea activităţii Academiei şi a structurilor din teritoriu. Vreau să punctez că este prima dată de când sunt eu la ASAS când am putut să transferăm bugetul care ne-a fost repartizat de Ministerul Agriculturii, ordonatorul principal de credit, către unităţile de cercetare. Sigur, o prioritate este să putem avea capacitatea de efort, aşa cum am avut în ultimii trei-patru ani, să putem duce anul din punct de vedere financiar până la capăt, astfel încât, ca şi în anii trecuţi, să nu înregistrăm datorii şi în acelaşi timp să ne putem înscrie cu rezultate care să fie favorabile domeniului pe care-l servim. Suntem într-un an în care se încheie un program sectorial pe care-l facem împreună cu MADR, cu asociaţiile de producători agricoli, în special cele mari, dar sunt binevenite şi iniţiative private, de la persoane particulare, pentru a întocmi un nou program sectorial care să fie preluat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, desigur vizat şi susţinut de cercetătorii unităţilor noastre de cercetare. O altă prioritate este aceea de a putea veni cu noutăţi tehnice, inclusiv încercăm în acest an să facem acreditarea unităţilor noastre de cercetare, astfel încât ele să poată fi partenere cu orice partener din cercetare, învăţământ sau chiar din instituţiile internaţionale, pentru proiecte comune şi proiecte care să servească şi interesele agriculturii, şi sectoarelor adiacente acesteia. Oricum, noi şi aşa participăm la proiecte internaționale, chiar dacă acreditarea multora dintre unitățile de cercetare nu s-a făcut, pentru că, ştiţi bine, au fost probleme mari cu situaţia economico-financiară. Avem institute care lucrează în parteneriat cu institute din străinătate, inclusiv programe europene, avem institute naţionale care din punctul de vedere al cercetării sunt coordonate de către Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice care, de altfel, prin Legea 45 ar trebui să coordoneze tot sistemul de cercetare agricolă, dar, repet, unităţi cum este INCDBNA, Institutul de Bioresurse Alimentare, Institutul pentru Pomicultură de la Mărăcineni, chiar Staţiunea Blaj, Staţiunea de la Murfatlar, Institutul de Nutriţie Animală, noi am făcut acum demersuri pentru a intra în câteva programe şi avem reprezentanţi chiar staţiuni sau personalităţi deosebite şi chiar tineri, în Programul Bioeast. Este programul pe care l-au solicitat statele din Europa centrală, în special Grupul de la Vişegrad, cel la care s-a asociat şi România, este vorba undeva la 80 de miliarde de euro, care s-ar putea îndrepta spre programe, în special spre bioeconomie sau economia circulară, în care dorim să fim parteneri. Şi, sigur, cunoaşteţi că noi ne-am angajat în câteva tematici de cercetare, aş spune şi curajoase, dar absolut necesare, cum este cea privind reziduurile de pesticide şi în special problema neonicotinoidelor, a relaţiilor producătorilor noştri, a fermierilor cu crescătorii de albine, şi încercăm să găsim cele mai bune soluţii. Este vorba și de o demonstraţie că nu poţi lua decizii de anulare a unor elemente determinante pentru producţia agricolă pentru anumite zone bazându-te numai pe gândire politică sau chestiuni de teorie ecologistă. Am dat exemplu neonicotinoidele pentru că este un exemplu dintre cele mai neplăcute. De peste 20 de ani discutăm problema biotehnologiilor fără de care practic eu nu văd realizarea unor obiective majore din Pactul Verde European, deşi este un program, zic eu, generos ca viziune.

Reporter: Referitor la biotehnologii, să facem o paralelă cu noile vaccinuri introduse în ultimul an, cele cu ARN mesager. Ce tehnologie stă în spatele acestui vaccin?

Valeriu Tabără: În urmă cu doi ani când s-a declanşat această pandemie, am privit-o ca pe un moment ridicol, pentru că mă gândeam la tehnicile actuale din genetică şi din biotehnologii, din bioinginerie, pentru că aici este vorba de o inginerie. Fac o precizare, că de pildă la o întâlnire de la Academia Tehnică din România, medicii au ridicat problema ingineriei medicale. Este absolut nevoie să apară astfel de meserii în viitor. Eu am un nepot la New York care face o astfel de meserie. Dar din punct de vedere tehnic, şi metodologia care este stăpânită la această dată şi, sigur, dotarea tehnică îţi permit să faci orice combinaţie. Aşa că tipul de vaccin care a apărut pe bază de ARN, acesta fiind o facţiune din ansamblul codului genetic în relaţia directă cu ADN-ul, cu transferul de informaţii şi apoi informaţia genetică care se răsfrânge în caracterele organismului rezultat – este de importanţă excepţională şi nici nu cred că este o problemă foarte mare de realizat. Eu am rămas surprins însă că a fost întârziată. E posibil ca ea să fi trecut sau acest timp să fi fost dat de testele pe care trebuia să le parcurgă în ce privește influența asupra omului.

„Mă sperie faptul că am putea construi din nou un plan național strategic care să ne pună în situaţia în care eu vând numai materie primă.”

Reporter: Am făcut această paralelă pentru că vorbim tot despre biotehnologii...

Valeriu Tabără: E excelent de binevenită această observaţie. Biotehnologiile vor fi poate şi o bază pentru ceea ce înseamnă tipul de producţie ecologică. Şi dau un exemplu, de altfel el nu este abordat. Partea de agricultură pe biotehnologii este abordată într-un fel, iar partea medicală este în alt fel. Şi aici vin cu o chestiune extrem de importantă: se revine la un principiu pe care l-a promovat Hipocrate în Antichitate, că sănătatea se află în farfurie. Dar nu mergând pe ceea ce spunem noi acum că alimentaţia e sănătoasă. Nu, aliment sănătos. Alimentul sănătos înseamnă să aibă principiile active, cele necesare unui organism normal, viabil. Nu mă refer la unul care este afectat de diabet sau de alte probleme, în care nutriţia este de alt tip sau alte componente. Dar problema principiilor active din produsele alimentare joacă un rol fundamental. De pildă, conținutul proteinelor în aminoacizi esenţiali sau al structurii grăsimilor vegetale în anumite tipuri de acizi graşi reprezintă elemente esenţiale tocmai pentru folosirea lor ca bază în anumite produse farmaceutice. Să nu uităm că prin biotehnologii am putea urmări foarte bine anumite substanţe active în plantele medicinale, care apoi să înlocuiască aproape în totalitate ce înseamnă componenta sintetică, şi din punctul ăsta de vedere eu am avut un mentor extraordinar pe care-l admir şi l-am admirat, este vorba de eminentul farmacist Ovidiu Bujor, nemaipomenit în acest domeniu. Eu mă gândesc foarte mult la ce înseamnă, de exemplu, aminoacizii din proteina de cânepă – 16 aminoacizi esenţiali, un sfert din cei 64 care stau la baza vieţii pe pământ. Dacă mă duc mai departe la grâu, că tot discutăm despre proteină multă, problema nu este asta, ci structura substanţelor, globuline, diagline şi celelalte care compun glutenul şi care dau pe urmă însuşirile de panificaţie. Dar eu am văzut, apropo de biotehnologii, în Austria acum 14 ani, Universitatea din Graz undeva la o fermă avea o instalaţie prin care obţinea aminoacizi din biomasă. Şi, atenţie, îi trecea, triptofanul de pildă sau leucina, prin cinci trepte de purificare. Închipuiţi-vă că în farmacie eu mă duc şi găsesc triptofan, dar nu de natură sintetică, ci natural, obţinut prin astfel de chestiuni. Aici este problema biotehnologiilor, aceea de a mă duce şi la ceea ce înseamnă în mod special calitate, pentru că pot modifica structura substanţelor care dau valoare alimentaţiei, dar în acelaşi timp eu aş putea acţiona prin transfer de pildă de gene şi de caractere care să-mi dea toleranţă la secetă, să-mi dea rezistenţă la atacul unor boli, să-mi dea toleranţă sau rezistenţă la atacul unor dăunători, fără să folosesc substanţele chimice. În acelaşi timp, tot o astfel de chestiune mă ajută să limitez foarte mult emisia gazelor de seră, în primul rând a bioxidului de carbon. Tot prin inginerie genetică pot rezolva încă două probleme mari: de randament, aşa cum la un motor umblu ca să rezolv reducerea consumului şi creşterea puterii, şi în cazul în care de pildă am consumul de apă, se ştie că există consumul specific de apă care este cantitatea de apă consumată de o plantă pentru o unitate de substanţă uscată. Eu aici aş putea intra prin această cercetare, prin aceste metode, în care să măresc randamentul de valorificare a apei sau să reduc conţinutul specific al apei. Sau vedem cazul Bărăganului, de care tot vorbesc de ani de zile: de ce Bărăganul de la 1 iulie este uscat? Este din cauza secetei pedologice, îmi permit s-o spun: din cauza secetei şi a secetei atmosferice. Pentru că şi noi, profesorii, cred că trebuia să observăm că de pildă în astfel de situaţii frunza de porumb, planta de porumb, cea de floarea-soarelui în special, începe uscarea de la vârf la bază. Dar nu este vorba de uscare, ci de schimbarea culorii din verde spre albăstrui, sufocare. Pentru că închizându-se stomatele nu mai poate respira planta, nu mai are schimb, bioxidul de carbon rămâne în plantă, oxigenul nu mai este luat. Dar problema prin inginerie genetică este să pot menţine, cum este cazul sorgului și al porumbului, aceste stomate deschise şi pe timp de arşiţă, şi de secetă. Chestiile astea nu le poţi face decât prin aceste metode foarte perfecţionate, tehnice, sunt rolul unor descoperiri excepţionale din cercetarea ştiinţifică şi-şi au rădăcinile în ceea ce a însemnat genetica moleculară.

Cercetarea ştiinţifică nu şi-a spus ultimul cuvânt şi rezervele sunt nebănuite pentru obţinerea acelei proteine şi a masei vegetale care să ofere practic şansa de viaţă spre zona animalieră, care apoi se duce spre alimentară – las deoparte ce se discută acum, proteinele artificiale şi toate celelalte. Eu am anumite reţineri, atâta timp cât lumea, cât viaţa pe pământ are bazele ei pe care eu nu fac altceva decât să le perfecţionez, în sensul în care să-mi producă mai mult, mai bine şi adaptat la condiţiile climatice pe care eu de fapt nu le pot schimba.

„Avem o mare problemă, discutăm despre structuri, organizaţii profesionale, dar nu discutăm despre ce se întâmplă în ele, în aceste organizaţii. În ele ar trebui să funcţioneze baza economică.”

ASAS își aduce contribuția la PNS

Reporter: În Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027, unde se găsește cercetarea?

Valeriu Tabără: Normal ar trebui să ne găsim „de-a dreapta Tatălui”, să spunem. Cred că la nivel de guvern, cercetarea, şi aici nu este vorba numai de cercetarea agricolă, trebuie să fie un partener zilnic de discuţie, de consultare. Şi aici ar trebui să intre şi universităţile, ele fiind lăsate deoparte, din păcate. Avem nevoie de cercetări şi de a pune la punct problemele de piaţă, avem probleme de valorificare la un nivel maxim, şi aici apare un element în care noi ieşim puţin din sistemul comun în care particularităţile României nu se regăsesc în performanţă, şi vedem în agricultură. Nu e posibil ca o ţară cu potenţialul nostru să fie importatoare şi cu balanţă negativă pe produse agroalimentare! Şi o balanţă care de fapt nu se reduce, ci creşte în continuare, intrând în riscul de ţară. Mă sperie faptul că am putea construi din nou un plan național strategic care să ne pună în situaţia în care eu vând numai materie primă. Şi de ce materie primă? Pentru că mă afectează valoric. Spuneam, n-am ultimele date, ci doar pe cele din 2016, noi realizăm – şi realizăm, şi anul acesta cu toate recordurile pe care le avem – o valoare a producţiei agroalimentare româneşti globale în jur de 15-17 miliarde de lei, asta în condiţiile în care potenţialul României este între 40-50 de miliarde. Dar vă dau un alt exemplu, cum se poate ajunge la performanţa valorică, atenţie, nu cantitativă, prin sistemul de organizare. Italia, în opinia mea, este una dintre cele mai organizate structuri, chiar dacă fermele nu sunt foarte mari. Parteneriatele însă funcţionează foarte bine. Ei realizau, la nivelul anului 2016, circa 55 de miliarde de euro, pentru că materia primă a lor era transformată imediat în produse, şi produse de brand, produse recunoscute internaţional calitativ.

Reporter: Nu suntem în stare să facem şi noi ce fac italienii? De ce trebuie să inventăm roata, când putem prelua, copia lucruri care funcţionează foarte bine?

Valeriu Tabără: Ele trebuie adaptate întotdeauna, pentru că sigur că România e diferită de Italia, în primul rând pentru că aici coexistă şi ferme mai mari, şi mijlocii, şi foarte mici sau sistemele mici, o zonă montană care este reprezentativă ca o treime din teritoriul ţării, o diversitate extraordinară. Noi avem o mare problemă, se vede şi acum şi o să se vadă şi în viitor, discutăm despre structuri, organizaţii profesionale, dar nu discutăm despre ce se întâmplă în ele, în aceste organizaţii. În ele ar trebui să funcţioneze baza economică, prin relaţionarea a ceea ce spuneam în Italia. Partea de parteneriate nu se face în afara asociaţiei X, ci în interiorul ei. Ca şi în Germania, în Baden-Württemberg unul are scroafe şi patru purcei, purceii îi dă la îngrăşat, îngrăşătoria se duce la abatorul X, celălalt are magazin. E un circuit perfect.

Reporter: Da, dar vedeţi că există un circuit, există un flux, există o responsabilizare a fiecăruia dintre cei care se află în acest circuit.

Valeriu Tabără: Sigur, este o tradiţie. Pe urmă aceste colaborări, de pildă în Baden erau aceste relaţii de parteneriat de o sută de ani. Noi n-am reuşit să facem aceste parteneriate. Vă dau un exemplu, OIPA la legume, totul se oprea la poarta fabricii de procesare, pentru că aia era a altora, nu era a producătorului de roşii. Procesatorul cumpăra roşiile cu un preţ cât mai mic, la profitul final producătorul de roşii nu mai era. Mai vin cu un exemplu, Elveţia. Producătorul agricol elveţian face parte din toată structura de prelucrare până la valorificarea produsului finit. Şi îşi ia profit şi din profitul general al fabricii de zahăr, de pildă. A produs zahăr, vinde zahăr, vinde melasă, celelalte componente. La noi, problema zahărului e un pic mai complicată decât la roşii, dar e o problemă care sunt convins că la un moment dat va intra într-o dezbatere serioasă, pentru că şi aici este nepermis ca noi să fim importatori de zahăr, când structurile şi strategia erau făcute pentru 150.000 de hectare, vreo 5-6 fabrici de zahăr care puteau lucra prin întinderea intervalului de timp de lucrare, că aici e rentabilitatea, şi puteau produce până la 550.000 de tone de zahăr, iar consumul nostru este de 320.000-330.000. Plus 110.000 de tone care intră în medicamente, sucuri şi aşa mai departe, şi ne mai rămâneau 60.000 de tone de zahăr, atenţie, din sfeclă, deci produs de fermierii români, care putea fi exportat. Zahăr de super-calitate. Sigur, cu o zonare şi o respectare întru totul a unui sistem de organizare, care a existat, a fost lăsat în 1996 în Ministerul Agriculturii...

Reporter: Să revenim la PNS.

Valeriu Tabără: Academia cred că este printre puţinele instituţii care au participat absolut la toate domeniile, la toate măsurile, la toate grupurile de lucru în ceea ce privește PNS-ul. Ne-am spus punctul de vedere şi, dacă se poate, dorim să contribuim la îmbunătăţirea măsurilor. Analiza SWOT care s-a făcut mi se pare una excelentă. Problema care ne rămâne e să vedem dacă pe baza acestei analize SWOT care arată problemele României, nu ale UE, că noi aici trebuie să vedem două lucruri, aici e marea noastră problemă: cât putem introduce în Planul Național Strategic, dincolo de ce înseamnă statutul programului european de Politică Agricolă Comună, care să ţină seama de particularităţile noastre. Problemele, faţă de ceea ce a fost înainte, că noi nu ne mai suprapunem peste un program cum a fost PNDR 2014-2020, 40% din sursele financiare ale Politicii Agricole Comune se duc spre acest sistem zis eco sau de înverzire, care nu este uşor de realizat. Dar pe de altă parte, părerea mea este că nici noi n-am făcut foarte mult în favoarea a ceea ce este realitatea românească. Pentru că dacă luăm şi facem un bilanţ a tot ceea ce înseamnă verde în România, constatăm că noi avem extrem de multe suprafeţe care sunt pe sisteme naturale verzi. Şi atunci de ce vin să impun reducerea suprafeţei pentru fermierii care pot fi performanţi şi care pot să compenseze prin producţie exact suprafeţele acestea pe care eu nu le pot introduce într-un sistem de producţie cu grad de rentabilitate.

Reporter: Aici vorbim de păşuni şi fâneţe, care cu siguranţă pot să acopere poate chiar mai mult de 25% într-un timp foarte scurt.

Valeriu Tabără: Asta am şi propus noi, Academia, să se coboare partea aceasta de politici pe zonele colinare-montane, de la 1.600 de metri – că se discută numai de la 1.600 m în sus – la 1.000 de metri. Sau, dacă nu, cel puţin la 1.200 de metri. O altă intervenţie tot a noastră, a Academiei, a fost legată de grupurile de producători pentru producerea materialului de plantat şi semincer, dar în special a celui de plantat. Noi avem mari probleme, şi ştiţi bine că atunci când am făcut şi facem reconversie în continuare în viticultură, am fost obligaţi să cumpărăm inclusiv soiuri româneşti din pepiniere străine, nu întotdeauna obţinute cu materialul cel mai bun sau de cea mai bună calitate. Ca urmare, foarte mulţi fermieri au probleme la această dată. Eu sper ca aceste grupuri de producători pentru producerea materialului de plantat şi semincer să producă material pentru ce înseamnă programul pomicol, de pildă, pe măsura 4.1a, în care este implicată şi secţia noastră de horticultură, dar şi institutul de la Mărăcineni şi celelalte staţiuni pomicole, să putem să-l finalizăm cu material realizat în România. Este extraordinar de important acest lucru. Pe de altă parte, aş vrea să nu se mai întâmple ce s-a mai întâmplat în acest interval de timp, noi trebuie să mergem să acoperim prin cercetare cele 4,3 – 4,5 milioane de hectare cu pajiști, şi exact ce spuneaţi dvs., aceasta este o rezervă excepţională de a intra pe sistemul de eco-condiţionalitate, ştiut fiind că marea majoritate a acestor zone, a acestor suprafeţe poate fi dusă spre sisteme ecologice chiar într-un mod mai radical, şi produsul montan să se suprapună peste ceea ce înseamnă parametrii de super-calitate şi, sigur, originea legată de condiţiile naturale.

„Un sistem de cercetare organizat precum cel pe care-l are România nu-l mai are nicio altă ţară. Absolut niciuna. Nici măcar Franţa.”

România trebuie recunoscută în UE cu particularităţile ei

Reporter: Domnule profesor, aţi început anul 2022 cu un nou mandat de preşedinte, de 4 ani, nu e uşor...

Valeriu Tabără: Nu e uşor. Eu spun că nu e uşor, deşi niciodată nu mi-am pus problema greu sau uşor, pentru că lucrurile acestea trebuie să le facem. Pe de altă parte, cel mai greu lucru este când trebuie să asiguri continuitate. Şi nu e vorba de continuitatea primului meu mandat, ci a principiilor pentru care acest sector de cercetare s-a înfiinţat acum 95 de ani. Şi eu efectiv rămân uluit de modul de gândire, în sensul bun, că oameni la acea vreme, când România ieşise din Primul Război Mondial, era săracă, şi nu numai că era săracă, dar era izbită pe toate părţile de piaţa internaţională, să ştiţi că la vremea aceea România a avut mari probleme cu exportul de grâu, pentru că se puneau tot felul de condiţii de a bloca exportul de grâu al României, de către marile puteri. A se vedea un discurs senzațional al unui politician în parlament, legat de calitatea şi de standardizarea produselor de export, în primul rând de cereale, este vorba de Vintilă Brătianu, un discurs senzaţional descoperit de mine acum, că mă uit peste tot felul de documente. În acelaşi timp, cercetarea agricolă trebuie să răspundă, şi aici este marea noastră problemă acum cu PNS-ul, ea trebuie să îndeplinească două condiţii majore: să-mi satisfacă problemele mele naţionale, care nu sunt numai ale naţiunii române sau ale României, ele satisfac un sistem economic de viaţă şi de moarte. Şi să satisfacem şi să ne încadrăm în acelaşi timp în principiile de politică generală generate de prezenţa noastră ca membri la UE, este normal să fie aşa, eu am fost un adept şi pentru NATO, şi pentru integrarea europeană. Degeaba se chinuie marile puteri agricole să impună României nişte reguli. Nu, România trebuie recunoscută cu particularităţile ei. Nu mai vorbesc că aceste particularități vin dintr-un element esenţial de identitate românească, care este spaţiul rural. Acolo găsim identitatea românească. De altfel, România în evoluţia ei istorică nu a fost un popor de orăşeni, de urbanism, ci a fost o populaţie rurală. Că a fost bine, c-a fost rău în evoluţia ei, asta rămâne de văzut, dar este posibil ca elementele acestea pornind inclusiv de la producţia agroalimentară cimentată şi cu tradiţie în spaţiul românesc să prindă bine prin perfecţionare la nivel european, tocmai pentru elementele de diversitate cu care venim. Şi atunci trebuie înţeleasă România, că ea nu poate fi numai o piaţă, ci că poate produce şi poate produce în aşa fel încât să fie un partener complementar marilor puteri agricole ale UE. Şi aici va trebui şi noi, cercetarea, să contribuim. Un sistem de cercetare organizat precum cel pe care-l are România nu-l mai are nicio altă ţară. Absolut niciuna. Nici măcar Franţa. Asta nu înseamnă că noi n-avem de făcut mai multe ca să ne putem rentabiliza şi apropia mai mult de partenerii noştri producători agricoli.

„România poate exporta securitate alimentară şi produse de mare calitate.”

Reporter: Oricum, bătălia pentru ceea ce înseamnă cercetarea agricolă românească continuă şi nu este una deloc uşoară, pentru că, trebuie să recunoaştem, companiile care sunt prezente în România de zeci de ani nu duc lipsă de surse financiare pentru a-şi face simţită prezenţa la masa fermierului.

Valeriu Tabără: Cred sincer că sunt multe lucruri pe care eu le-am lansat, le susţin, dar care nu plac. Uneori pot să se transforme chiar într-un anumit tip de pericol. Să nu uitaţi că avem o mie de procese, din care 800 pentru domeniul public al statului. Tot terenul care este administrat de unităţile noastre de cercetare şi care a fost agresat în ultimii 30 de ani, noi suntem obligaţi să-l recuperăm. Ducem o luptă formidabilă de la apariţia Legii 45 pentru recuperarea proprietăţii private a fostului ICAR, continuatorul prin Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Închipuiţi-vă că avem peste două sute de acţiuni judecătoreşti. Cui îi pică bine? Ani de zile au fost nişte parteneriate de afaceri, în care staţiunile au pierdut. Încerc să lămurim, astfel de chestiuni de afaceri eu nu le pot tolera. Şi poate cel mai important lucru este afirmaţia că cercetarea agricolă românească, sigur, legată şi de decidenţii politici şi de strategiile care se vor forma pentru România, este capabilă să furnizeze inputurile principale pentru agricultura României şi să reducă costurile. Mai mult, să reducă riscurile, să dea siguranţă mai mare, să facă din agricultura României nu o agricultură sau o ţară dependentă de alţii, ci o ţară care poate exporta securitate alimentară şi produse de mare calitate. Noi nu suntem cu nimic mai prejos decât Austria, decât Germania, pe care le dominam în anii 1930-1940 din punctul de vedere al capacităţii şi se vede ce a făcut grâul românesc la vremea aceea, deşi era la cantităţi mici. Astăzi România, dacă va fi bine conturată şi cu un program de cercetare aplicativă, nu e vorba aici de a ne face lucrări şi să figurăm nu ştiu pe unde, nu asta e ideea, ideea este de a da soluţii. Şi vă dau doar un singur caz, după o discuţie pe care am avut-o la nivelul Egiptului, până la nivelul de ministru de externe. Producerea grâului bogat în substanţe active, exact ce vă spuneam înainte, şi am obţinut acest grâu într-o cercetare extrem de profundă pe care am făcut-o la Lovin, o continuăm şi la Turda. Avem grâul bogat în microelemente. Ce înseamnă asta pentru zonele de acolo, apropo de exportul de oi vii? Înseamnă că eliminăm aditivii alimentari subvenţionaţi de stat şi se dau aceste microelemente prin pâine, prin făina de grâu. Exact ceea ce se discută la nivelul actual: aliment sau medicament. Nu alimentaţie sănătoasă, ci aliment sănătos. Este ceea ce am dus ca lucrare şi am prezentat în China, în 2019, şi ceea ce s-a discutat la Forumul ştiinţei de la Budapesta tot din 2019, în decembrie. Noi trebuie să revenim. Şi de aia o admir pe colega noastră, pe Nastasia Belc, şi pe alţi câţiva care s-au băgat pe astfel de probleme şi care deschid calea spre ceea ce trebuie să fie producţia de alimente sănătoase care trebuie să înlocuiască substanţele sintetice.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” mizează pe cartea continuității. Echipa managerială condusă de prof. univ. dr. ing. Cosmin Alin Popescu, în calitate de rector, a primit mandat pentru încă patru ani. La acest restart, am discutat cu rectorul USAMVB din Timișoara despre traseul învățământului superior agricol bănățean până în prezent și direcția în care acesta se îndreaptă.

„Sunt specializări care au căutare pe piața muncii, cum ar fi ingineria mediului, cadastrul, silvicultura, ingineria genetică sau medicina veterinară. Sunt foarte mulți studenți care își găsesc de lucru încă din timpul facultății.”

Cosmin Alin Popescu: Suntem la începutul unui nou mandat de încredere pe care l-am primit din partea comunității academice a USAMVB din Timișoara. Traseul a fost unul constant evolutiv de 75 de ani și acest  nou mandat confirmă faptul că am reușit să păstrăm acest trend pozitiv. Vă reamintesc că anul acesta, în luna mai, universitatea noastră sărbătorește 75 de ani de la înființare, iar dacă acum 75 de ani începutul a fost timid, cu o singură specializare, aceea de inginerie în agricultură, acum avem 26 de programe de studiu de licență. Dacă atunci se preda doar în limba română, acum la Timișoara se poate studia și în limbile de circulație internațională engleză și franceză. În acest moment, în universitatea noastră învață 300 de studenți străini din 19 țări ale lumii. Acest lucru ilustrează cât se poate de elocvent creșterea despre care vorbeam.

Reporter: Pe lângă beneficiul de imagine pe care-l aduce internaționalizarea actului de învățământ, înseamnă și un beneficiu din punct de vedere economic?

Cosmin Alin Popescu: Fără îndoială. Pe lângă faptul că acest lucru arată lumii că în Timișoara, și în România, se face educație de calitate, este și un câștig financiar de care ne bucurăm, pentru că de-aici decurg investiții în resursa umană, în dotarea laboratoarelor, în publicații de specialitate și, nu în ultimul rând, în dezvoltarea unor programe de cercetare.

„Din o sută de studenți, să zicem, care încep anul I, doar 60-70 reușesc să și termine.”

Reporter: Tot despre bani vorbim și în continuare, însă despre cei pe care îi primiți, și vă întreb dacă actualul sistem de finanțare „per capita” face diferența între cantitate și calitate?

Cosmin Alin Popescu: Despre acest lucru se discută de foarte mulți ani. Acum, în calitate de rector, pot să vă spun că noi am crescut numeric semnificativ în ultimii patru ani, de la 4.600 de studenți la 5.510. Asta înseamnă că am fost serioși. Am fost în același timp atenți și în ceea ce privește numărul angajaților noștri, astfel încât, în momentul de față, am ajuns la un echilibru favorabil nouă. Raportat la ce se întâmplă la nivel național, și aici ne includem și pe noi, cred că nu este cea mai bună formulă de finanțare aceasta, per student. Nu acest lucru ar trebui să constituie principalul indicator prin care se face finanțarea învățământului superior, deoarece în acest fel încurajăm cantitatea, fără a încuraja foarte mult calitatea.

Reporter: Câți studenți încep studiile la USAMVB Timișoara și câți reușesc să și termine?

Cosmin Alin Popescu: Din păcate, din o sută de studenți, să zicem, care încep anul I, doar 60-70 reușesc să și termine. În aceste condiții, dacă discutăm strict de cantitate, tentația pentru orice cadru didactic este să lase mai jos cerințele de calitate, astfel încât să rămână cât mai mulți studenți care să fie finanțați și în următorul an. Dar cred că este important ca pe lângă aspectul cantității să ne preocupe și calitatea învățământului superior românesc.

Reporter: Merg mai departe și vă întreb câți din cei 70 de absolvenți reușesc să-și găsească de lucru în domeniul în care s-au pregătit?

Cosmin Alin Popescu: Unul dintre punctele noastre forte este faptul că această Universitate nu produce șomeri. Evident, este și o chestiune de conjunctură. Suntem o țară în care activitatea din agricultură are o pondere economică mare. Când vorbesc despre agricultură mă refer și la sectoarele conexe, ca de exemplu  mecanizarea sau industria  alimentară. Sunt o serie de specializări care au căutare pe piața muncii, cum ar fi ingineria mediului, cadastrul, silvicultura, ingineria genetică sau medicina veterinară. Sunt foarte mulți studenți care își găsesc de lucru încă din timpul facultății fie pe la companii multinaționale, fie pe la societăți mai mici.

„Educația ar trebui să fie foarte importantă pentru poporul român. Este importantă corelarea specializărilor de studiu cu ramurile economiei, pentru a putea vorbi despre eficiență.”

Reporter: Aceasta ar trebui să fie imaginea corectă a calității actului de învățământ…

Cosmin Alin Popescu: Foarte bine spus. Cred că ar fi unul dintre indicatorii care ar putea să facă diferența între o universitate și alta și nu pentru că o universitate ar fi mai importantă decât alta. Educația în sine ar trebui să fie foarte importantă pentru poporul român. Consider că este importantă corelarea specializărilor de studiu cu ramurile economiei, pentru a putea vorbi despre eficiență.

Reporter: Ați preluat o „locomotivă” aflată în plin marș, și în patru ani nu numai că ați reușit să mențineți tempoul, dar ați reușit să-l și creșteți.

Cosmin Alin Popescu: Este rezultatul muncii unei întregi echipe. Am vorbit ceva mai devreme despre numărul studenților noștri, însă în egală măsură este importantă și cercetarea, iar din acest punct de vedere am avut în derulare un număr de 69 de proiecte câștigate în ultimii patru ani, care înseamnă foarte mulți bani, fie din fonduri naționale, fie, mai ales, din resurse internaționale. Încercăm să punem la punct o unitate de management a proiectelor care să gestioneze unitar toată această activitate. În același timp, am pus bazele unui Institut de Cercetare pentru Biosecuritate și Bioinginerii, institut prin care se vor derula proiecte cu instituții din afara țării sau din țara noastră. Vor fi implicate companii din zona farmaceutică, cea alimentară, partea de genetică, de inputuri pentru agricultură sau partea  de sol, apă și aer. Este ceea ce înțelegem noi prin extensia universitară.  Încercăm să punem astfel în valoare tehnica de laborator de ultimă generație de care dispunem, prin acreditarea acestui Institut, care este unic în vestul României și, sunt convins, va fi unul de referință.

Reporter: Ce se întâmplă cu Stațiunea Didactică din subordinea Universității, o bună bază de practică pentru studenți, dar, de un timp, și un generator financiar important?

Cosmin Alin Popescu: Am încercat în fiecare an să facem  investiții în stațiune. Aici am dezvoltat un proiect aflat momentan în stare latentă. În cadrul Stațiunii Tinerilor Naturaliști, pe lângă partea de pregătire practică a studenților, am dezvoltat și un modul de producție prin intermediul căruia am intrat cu legume proaspete în supermarketurile din Arad. Acest lucru sperăm să se întâmple din acest an și în municipiul Timișoara. De asemenea, am acordat atenție dezvoltării sectorului zootehnic din cadrul stațiunii, acolo unde am dezvoltat nuclee valoroase atât pe partea vacilor de lapte, cât și pe cea a vacilor de carne. Am reușit la acest moment ca din producția de lapte pe care o valorificăm să autofinanțăm activitatea de creștere a vacilor din stațiune. De asemenea, am dezvoltat proiecte pe partea de găini ouătoare, de cabaline și ovine, pentru că ne dorim să păstrăm un echilibru între partea de educație și cea de dezvoltare și să modificăm procentul dintre teorie și practică, în favoarea activităților de practică. Mai mult decât atât, pe ceea ce înseamnă partea vegetală, am crescut de la an la an, atât în ceea ce privește cantitățile de cereale obținute, cât și suprafața lucrată, ajungând în acest moment la peste 2.000 de hectare.

Reporter: În acest moment, Stațiunea Didactică funcționează ca un motor bine uns,  fără bătăi, care împinge lucrurile în față, în sensul corect. Ce vă propuneți să faceți mai departe cu ea?

Cosmin Alin Popescu: Sper că de anul acesta vom reuși să lucrăm sută la sută pe terenurile universității doar noi. Până acum, pentru că nu am avut forța tehnică necesară, am mai apelat la terți. Vom pune accent pe ferma de la Voiteni, acolo unde avem și Centrul Româno-German de Pregătire Profesională în Agricultură.  Avem o bază modernă la Voiteni, unde la ora actuală formăm specialiști în mecanizare și ne dorim să punem la punct întreaga fermă, care dispune de 400 de hectare, pentru a dezvolta activitatea de cercetare și producție agricolă. Anul acesta, vom continua să investim în utilaje agricole noi, combine și tractoare, dotare tehnică în care am investit deja câteva milioane de lei în ultimii doi ani. Este important pentru noi să arătăm că se poate și… chiar se poate!

Reporter: Am mai discutat cu dumneavoastră și revin asupra amplasamentului USAMVB Timișoara, într-o zonă cu puternică presiune imobiliară. Practic, în jurul campusului universitar din Calea Aradului se construiește roată-roată. Terenurile universității au fost securizate din acest punct de vedere?

Cosmin Alin Popescu: În cea mai mare parte, problema terenurilor este rezolvată și mă bucur că pot să vă răspund astfel, pentru că de ani buni am încercat să o rezolvăm, atât eu, cât și colegii rectori dinaintea mea. În 2018 am beneficiat de o propunere legislativă care s-a concretizat în lege și prin care am fost împroprietăriți practic cu 1.400 de hectare la Nord de Timișoara. La acest moment suntem proprietari cu extrase de Carte Funciară și terenul respectiv nu poate căpăta o altă destinație, ceea ce a dus la scăderea presiunii imobiliare de care spuneați. Mai sunt în litigiu câteva zeci de hectare, dar suntem optimiști și în privința lor. Mă bucur că au existat oameni maturi și responsabili care au înțeles importanța acestui demers și au fost alături de noi. Am sesizat că, muncind împreună, putem face lucruri frumoase.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca scoate la concurs pentru anul universitar 2020-2021 la studiile de licenţă 820 de locuri bugetate şi 856 cu taxă, în 28 de programe de studiu acreditate în cadrul celor cinci facultăți: Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, Facultatea de Medicină Veterinară și Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor.

Din cele 820 de locuri bugetate la nivel de licență, 698 sunt repartizate statistic, 106 sunt alocate pe domenii prioritare de dezvoltare a României, 15 revin absolvenților de licee situate în mediul rural, iar un loc este destinat candidaților de etnie romă. De asemenea, în oferta educațională a USAMV Cluj-Napoca pentru românii de pretutindeni există 50 de locuri în total, studii de licență (18, din care 16 cu bursă), master (29, 6 cu bursă), doctorat (3, unul cu bursă).

Înscrierile pentru studiile universitare de licenţă vor avea loc în acest an, online și on site, între 7 iulie și 28 septembrie 2020, cu mențiunea că în luna august înscrierile se vor desfășura doar online.

Selecția candidaților USAMV Cluj-Napoca la studiile universitare de licență (pe domenii și programe de studii) se face prin concurs de admitere doar după media obținută la examenul de bacalaureat, inclusiv la Facultatea de Medicină Veterinară (FMV), linia de studiu în limba română. În ce privește liniile de studiu în limba engleză și limba franceză la FMV, media de bacalaureat (sau echivalent) are o pondere de 90%, iar la aceasta se adaugă experiența în voluntariat în domeniul creșterii și protecției animalelor (cu atestate și/sau recomandări, pondere de 10%).

Oferta educaţională pentru cele 26 de programe de masterat cuprinde 425 de locuri la buget şi 286 de locuri cu taxă. Perioada de înscriere pentru studiile universitare de masterat, în aceleași condiții ca și la licență, este între 7 iulie – 28 septembrie.

Pentru studiile universitare de doctorat, de asemenea cu înscriere online și on site, sunt alocate 78 de locuri, din care 39 cu bursă.

În total, USAMV Cluj-Napoca scoate la concurs, pentru anul universitar 2020-2021, 1.373 de locuri bugetate și 1.142 de locuri cu taxă.

Noutatea ofertei educaționale a USAMV Cluj-Napoca pentru anul universitar 2020-2021 este înființarea Colegiului Terțiar, cu 20 de locuri disponibile, toate bugetate, și care se adresează absolvenților cu sau fără diplomă de bacalaureat. În cadrul colegiului există trei specializări: maistru mecanic agricol (durată școlarizare – 1,5 ani), tehnician silvic (2 ani) și tehnician în prelucrarea cărnii și a laptelui (1,5 ani).

Detalii despre admiterea 2020 la USAMV Cluj-Napoca se pot găsi pe site-ul: https://admitere.usamvcluj.ro/.

Foto: USAMV Cluj-Napoca

La Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, înscrierile pentru studiile de licență și de masterat, pentru anul academic 2020-2021, se fac în perioada 7 iulie – 1 octombrie 2020, la cele cinci facultăți ale Universității - Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, Facultatea de Medicină Veterinară și Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor.

La nivel de licență, înscrierea candidaților va fi continuă, începând cu data de 7 iulie 2020 și până la 1 octombrie 2020; ierarhizarea candidaților și declararea statusului de admis/respins/în așteptare se va face săptămânal, urmată de semnarea on-line sau on-site a contractelor de studii.

Înscrierea la concursul de admitere se va realiza on-line prin completarea unui formular tip, accesibil pe site-ul admiterii, iar dacă condițiile de siguranță naționale permit, se va realiza și în campus în lunile iulie și septembrie, în sălile special amenajate; în luna august, admiterea se va face doar on-line.

La programul de studii Medicină Veterinară, linia de studiu română, se elimină examenul grilă. La calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licență va fi luată în considerare doar media de la Bacalaureat. 

Detalierea numărului de locuri, pe facultăți și domeniu de licență, se găsește la adresa: http://admitere.usamvcluj.ro/

La nivel de master, înscrierea candidaților va fi continuă, începând cu data de 7 iulie 2020 și până la 1 octombrie 2020; ierarhizarea candidaților și declararea statusului de admis/respins/în așteptare se va face săptămânal, urmată de semnarea on-line sau on-site a contractelor de studii.

Certificatul lingvistic pentru masterele desfășurate în limbi străine se va depune la dosar până în 5 octombrie 2020. Se va elimina certificatul de competență lingvistică la examenul de admitere la programe de master desfășurate în limba română.

Proba de examinare (test grilă/interviu/eseu) la master se va face on-line pe platforma Google Meet cu înregistrare audio-video, conform calendarului și programării stabilite de comisia de concurs. Calendarul și programarea vor fi publice pe site-ul admiterii în cadrul unei secțiuni dedicate acesteia.

Candidații declarați admiși vor semna Contractul de studii cu USAMV Cluj-Napoca, on-line.

Candidații declarați admiși la concursul de admitere sesiunea 2020 vor depune la secretariatele facultăților actele în original până în 5 octombrie 2020.

Detalierea numărului de locuri, pe facultăți și domenii, precum și alte informații privind Admiterea 2020 se găsesc la adresa: http://admitere.usamvcluj.ro.

Foto: USAMV Cluj-Napoca