cercetare - REVISTA FERMIERULUI

Pentru a urmări evoluția zborului celor două specii de Ceutorhynchus (napi și pallidactylus), am amplasat două capcane galbene cu adeziv și o capcană galbenă cu apă pe teritoriul Stațiunii Didactice a USVT Timișoara, într-o cultură de rapiță.

Dacă săptămâna trecută, pe 15 februarie 2024 nu aveam nici o captură la cele trei capcane (era frig, iar apa de la capcana cu apă chiar a înghețat), acum lucrurile stau cu totul altfel. Temperaturile mai ridicate de la sfârșitul săptămânii au favorizat zborul celor două gărgărițe. În consecință, avem capturi la cele trei capcane. Citirile la capcane le voi face pe întreaga perioadă de vegetație a rapiței în zilele de marți și vineri.

Ceutorhynchus pallidactylus (femelă stânga și mascul dreapta), la stereomicroscop. Masculul este mai mic decât femela

Ceutorhynchus pallidactylus femelă stânga și mascul dreapta la stereomicroscop. Masculul este mai mic decât femela

Ceutorhynchus napi la stereomicroscop

Ceutorhynchus napi la stereomicroscop

La citirea din data de 20 februarie 2024 (cinci zile de la ultima citire unde nu am avut capturi), situația capturilor la capcane este următoarea:

  • Capcana 1 cu adeziv - 9 capturi (1,8 gărgărițe/zi);

  • Capcana 2 cu adeziv - 30 capturi (6 gărgărițe/zi);

  • Capcana 3 cu apă - 43 de capturi (8,6 gărgărițe/zi).

Aceste rezultate trebuie să ne alerteze. De ce? Pentru că se anunță vreme caldă în perioada următoare și cu siguranță vom asista la o abundență de gărgărițe.

Din observațiile făcute în câmp, pe 20 februaie 2024, am observat că gărgărițele se hrănesc și au început să se împerecheze. Încă nu ne îngrijorăm, dar monitorizăm cu atenție acești doi dăunători pentru a surprinde momentul optim pentru aplicarea unui tratament (care este foarte greu de surprins din păcate).

Analiza adulților capturați la capcane arată că Ceutorhynchus pallidactylus este predominant prin comparație cu C. napi (deocamdată).

Ceutorhynchus napi. Timișoara, 20.02.2024

Ceutorhynchus napi. Timișoara 20.02.2024

Nu am reușit să analizez toate capturile, dar vă pun la dispoziție rezultatele de la capcana cu apă unde am avut și cele mai multe gărgărițe. Din totalul de 43 de gărgărițe, 86% aparțin speciei „pallidactylus” și 14% speciei „napi”. Sunt prezente ambele sexe (masculi și femele). Ceutorhynchus pallidactylus este foarte activ, se împerechează. Despre Ceutorhynchus pallidactylus știm că primii adulți care ies din hibernare sunt masculi. Acum sunt prezente și femelele în procent destul de ridicat. Nu am găsit încă femele cu ouă. Cu siguranță sunt și poate chiar au depus și ouă. Voi verifica săptămâna viitoare acest aspect.

Ceutorhynchus pallidactylus la capcana galbenă cu adeziv. Timișoara, 20.02.2024

Ceutorhynchus pallidactylus la capcana galbenă cu adeziv. Timișoara 20.02.2024

 

Ce trebuie să facă fermierii

 

Monitorizați zborul. Citiți capcanele la trei zile sau chiar și zilnic. Observațiile trebuie făcute înainte de amiază sau la amurg.

Dacă constatați că, timp de trei zile consecutiv la capcane vin zece adulți de Ceutorhynchus napi și/sau pallidactylus, trebuie să treceți la efectuarea unui prim tratament. Acest prag este recomandat de EPPO (Organizația Europeană de Protecția Plantelor) și vă recomand să țineți cont de el.

Știu că unii fermieri s-au grăbit cu primul tratament, efectuându-l în prima fereastră cu vreme caldă de la sfârșitul primei decade a lunii februarie. Acum vor trebui să intervină din nou, din păcate.

Adulți de Ceutorhynchus pallidactylus capturați la capcanele cu adeziv. Se observă că se împerechează

Adulți de Ceutorhynchus pallidactylus capturați la capcanele cu adeziv. Se observă că se împerechează

Pentru detalii cu privire la metodele de combatere ale celor două gărgărițe, accesați pagina universitară de facebook dedicată fermierilor USVT PLANT PROTECTION și pagina companiei Bayer Crop Science România. Sau, accesați link-ul: https://revistafermierului.ro/din-revista/protectia-plantelor/item/6041-gargaritele-tulpinilor-au-inceput-sa-migreze-catre-noile-culturi-de-rapita.html

417413735 122141125052088675 294084154310131259 n

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

În această fereastră cu vreme caldă din februarie 2024, gărgărițele tulpinilor de rapiță au început să migreze de la locurile de hibernare către noile culturi de rapiță. Compania Bayer în parteneriat cu USV „Regele Mihai I” din Timișoara aduce în atenție informații importante care pot ajuta fermierii să prevină infestările masive cu acești dăunători.

Ambele specii de Ceutorhynchus (Pallidactylus - gărgărița tulpinilor de varză și Napi - gărgărița tulpinilor de rapiță) au importanță economică deoarece pot distruge plantele prin reducerea creșterii lor, afectând în final producția de semințe. Au o generație pe an și iernează ca adult. Stadiul larvar este cel care produce daune rapiței, dar și altor brassicaceae (varză, conopidă, ridichi, muștar). Din cauza atacului larvelor, tulpinile se deformează, crapă și se pot frânge foarte ușor. Zonele lezate sunt o poartă de intrare pentru agenții patogeni ai tulpinii, dar și pentru alți fungi ce pot produce putrezirea. Uneori plantele ramifică excesiv, nu mai cresc și în cazurile grave chiar nu mai formează silicve [Roșca et al., 2011]. Pagubele pot ajunge uneori la 50% din producție și chiar mai mult.

Adulți de Ceutorhynchus napi și pallidactylus capturați cu ajutorul capcanelor galbene cu adeziv

Adulți de Ceutorhynchus napi și pallidactylus capturați cu ajutorul capcanelor galbene cu adeziv

 

Ce trebuie să facă fermierii în această perioadă

 

În perioada de migrare masivă a celor două gărgărițe către noile culturi de rapiță este vital ca fermierii să înceapă monitorizarea corectă. La data de 11 februarie 2024, din cauza temperaturilor ridicate, primele gărgărițe au început să apară în culturile de rapiță.

Factorii climatici influențează foarte mult apariția și activitatea gărgărițelor în câmp (temperatura, umiditatea, precipitațiile). Însă, temperatura este cea mai importantă. Ceutorhynchus pallidactylus migrează când temperatura solului trece de 60C și începe să zboare la 120C. C. napi își începe zborul la 9 - 100C [Büchs, 1998; Juran et al., 2011). După Bűchs (1998), adulții încep să iasă de la iernat atunci când temperatura solului la 5 cm este în jurul valorii de 6°C. În realitate, cei mai mulți autori arată că gărgărițele părăsesc locurile de iernare când temperatura din stratul superior al solului ajunge la 9 - 100C [Sekulič et Kereši 1998; Juran et al., 2011].

În stânga - adult de Ceutorhynchus napi, iar în dreapta - adult de Ceutorhynchus pallidactylus

ldkflf

La capcanele galbene, gărgărițele capturate în această perioadă sunt Ceutorhynchus pallidactylus, urmând ca în perioada ce urmează, dacă temperaturile ridicate se mențin, să apară și C. napi. De regulă, puțini fermieri fac diferența între cele două gărgărițe. Totuși, ar trebui să cunoască că, dintre cele două specii, C. napi produce pagube mai mari [Šedivý et Kocourek, 1994]. Detectarea acestor gărgărițe poate fi extrem de dificilă din cauză că adulții stau de obicei la suprafața solului, sub bulgării de pământ [Gratwick, 1992].

 

Monitorizarea corectă, cheia succesului

 

În cazul celor două gărgărițe, monitorizarea corectă reprezintă cheia succesului. Ciclul de viață, modul ascuns de hrănire și apariția eșalonată a gărgărițelor creează mari probleme fermierilor. Din acest motiv, de multe ori, fermierii execută greșit tratamentele, fie că le fac prea devreme, fie că le fac prea târziu. Tot mai des aud: „Am făcut tratamente, dar tulpinile sunt pline de larve”. Așadar, este important să controlăm adulții în momentele cheie, conform datelor obținute la capcane și a pragurilor economice de dăunare (PED). Larvele pătrunse în pețioli și tulpini nu mai pot fi controlate.

Monitorizarea noilor culturi de rapiță ar trebui să înceapă în luna februarie. Este valabil și pentru culturile vechi. Fermierii ar trebuie să monitorizeze cu ajutorul capcanelor ambele zone pentru ca rezultatele să fie optime. Indiferent de tipul de capcană, citirea lor trebuie făcută cu multă acuratețe la fiecare trei zile. Momentele din zi ideale pentru citirea capcanelor (recomandate de cercetători) sunt „înainte de amiază” sau „la amurg”.

Capcana Csalomon cu atractanți

Capcana Csalomon cu atractanti

Zborul gărgărițelor trebuie monitorizat, pentru stabilirea momentului optim de combatere, cu mai multe tipuri de capcane:

  • Capcanele galbene cu apă (vase Moericke), clasice, sunt utilizate cel mai des pentru monitorizarea celor două gărgărițe;

  • Capcanele „Csalomon KLP+ trap” cu atractant. Aceste capcane sunt mai puțin cunoscute de către fermieri. Acest tip de capcană poate fi amplasat lângă vechea cultură de rapiță. Momeala din capcane atrage toate speciile de gărgărițe din genul Ceutorhynchus, dar există și momeli doar pentru pallidactylus. Alte specii pot intra în capcană doar accidental. La 3 - 4 săptămâni, producătorii recomandă schimbarea momelilor. Fermierii trebuie să știe că acest tip de capcană este foarte eficient pentru detectarea timpurie la locurile de iernare. Dacă se înregistrează capturi în aceste zone, în una sau două zile gărgărițele vor migra în noile culturi de rapiță. Acest aspect este încurajat și de faptul că fermierii fac rotații scurte și nu respectă distanța dintre culturi. În consecință, migrarea se realizează foarte rapid. Capcanele cu momeli pot fi achiziționate de la Institutul de Protecția plantelor din Budapesta [http://www.csalomontraps.com];

  • Capcane galbene cu adeziv. Acestea sunt cel mai des utilizate de către fermieri.

Capturi la capcana cu momeli Csalomon

Capturi la capcana cu momeli Csalomon

 

Managementul integrat al gărgărițelor tulpinilor de rapiță

 

Managementul integrat constă într-o sumă de măsuri de combatere ce pot fi utilizate echilibrat pentru a proteja mediul, entomofauna utilă, sănătatea oamenilor și animalelor.

În managementul celor două specii de Ceutorhynchus este esențială utilizarea unei strategii de combatere care să includă măsurile de prevenție, măsurile chimice și, din păcate, mai puțin măsurile biologice. Abordarea metodelor de prevenție și biologice este esențială în prezent. De aceea, există un real interes pentru combaterea biologică a celor două gărgărițe ale tulpinilor de rapiță (se fac testări cu entomopatogeni).

Ceutorhynchus pallidactyus

Ceutorhynchus pallidactyus

Ceutorhynchus napi

Ceutorhynchus napi

 

Metode profilactice

Principalele măsuri profilactice (care de cele mai multe ori nu sunt respectate) sunt:

  • Izolarea culturii;

  • Îndepărtarea resturilor de plante care rămân după recoltare (sunt pline de larve);

  • Arătură adâncă după recoltare (mai ales atunci când infestarea a fost mare), deoarece larvele se împupează în sol. Dacă arătura se execută mai tarziu, va fi ineficientă, deoarece adulții iernează în afara culturii infestate;

  • Fertilizare cu azot echilibrată.

 

Metode chimice

Pentru rezultate optime, adulții celor două specii de Ceutorhynchus ar trebui combătuți în următoarele perioade:

  • Perioada de migrare;

  • Perioada de hrănire și chiar de început a depunerii ouălor.

Momentul aplicării unui tratament este foarte important, deoarece eficiența este în strânsă legătură cu acesta. Toate tratamentele trebuie efectuate în urma monitorizării și doar atunci când pragul economic de dăunare este atins sau depășit uneori.

Ceutorhynchus pallidactylus urcând pe planta de rapiță

Ceutorhynchus pallidactylus urcând pe planta de rapiță

Tratamentele trebuie executate după cum urmează:

  • Primul tratament trebuie aplicat imediat ce pragurile economice sunt atinse (uneori chiar depășite). În literatura de specialitate se recomandă ca primul tratament să se facă la pragul de 10 - 20 adulți capturați timp de trei zile consecutiv sau când mai mult de un adult este găsit la cinci plante controlate sau când sunt semne de ovipunere pe mai mult de 20% din plante (Juran et al., 2011);

  • După EPPO (2003), combaterea gărgărițelor tulpinilor de rapiță este necesară atunci când în decurs de trei zile la capcane sunt prinși 10 adulți. Este doar o recomandare, însă fermierii ar trebui să țină cont de ea;

  • Pentru napi, un prag recomandat și des utilizat este de 4 - 6 gărgărițe/capcană la trei zile [Šedivý, 2000];

  • Pentru pallidactylus, pragul economic de dăunare este de 12 gărgărițe/capcană la trei zile [Šedivý, 2000];

  • În România se recomandă un prag economic de 2 adulți/plantă [Goga et al., 2020];

  • În zonele unde rapița se cultivă pe suprafețe mari, iar plantele sunt atacate an de an, se recomandă chiar efectuarea unui prim tratament la atingerea pragului de 3 gărgărițe/capcană/zi;

  • Deoarece fermierii nu pot face diferența între cele două specii, pragul recomandat în general este de 10 gărgărițe/capcană timp de trei zile consecutiv [Alford et al., 2003].

Tinere larve în pețiol

Tinere larve în pețiol

Există cercetători care afirmă că primul tratament trebuie efectuat atunci când se înregistrează un număr mare de indivizi imediat după migrare. Tratamentul trebuie repetat o dată sau de două ori la interval de 7 - 8 zile [Graham et Gould, 1980; Winfield, 1961].

În literatura de specialitate mai există și alte praguri economice, relative de cele mai multe ori. În realitate, momentul optim de combatere este foarte greu de surprins, de aceea unele praguri ar trebui revizuite [Seidenglanz et al., 2009].

În România sunt omologate mai multe insecticide pentru combaterea celor două specii de Ceutorhynchus, după cum urmează: acetamiprid, cipermetrin, deltametrin + flupiradifuron, deltametrin, gama - cihalotrin, lambda - cihalotrin, tau - fluvalinat, esfenvalerat, acetamiprid + lambda - cihalotrin [după Aplicația Pesticide 2.24.2.1., 2024].

Executați tratamentele doar la întrunirea pragului economic de dăunare, respectați dozele recomandate de producători, fenofazele când pot fi aplicate (la unele insecticide), timpii de pauză etc. Evitați efectuarea tratamentelor în afara avertizărilor. Este deja cunoscut că foarte mulți fermieri abuzează de combaterea chimică (care poluează solul, apa, aerul, produsele vegetale, omoară entomofauna utilă și creează dezechilibre mari în comportamentul albinelor). Tratamentele trebuie efectuate în zile cu temperaturi de peste 50C, fără vânt și fără precipitații.

Orificii produse de femele în pețioli și tulpini când depun ouăle

Orificii produse de femele în pețioli și tulpini când depun ouăle

Efectuarea de tratamente chimice în ferestrele din februarie poate avea avantaje și dezavantaje. Înainte de a efectua un tratament consultați prognoza. Dacă se anunță vreme rece după câteva zile calde, este bine să nu faceți tratamentul. Este cunoscut că primii care ies de la iernat sunt masculii. Mai târziu apar și femelele. Începe procesul de hrănire urmat de împerechere și depunere ouă. De aceea, tratamentele din februarie nu întodeauna sunt rentabile, dacă intervin perioade cu temperaturi scăzute care opresc activitatea adulților. În astfel de situații este bine să nu întrerupeți monitorizarea gargărițelor, pentru a surprinde perioadele maxime de zbor.

 

Măsuri biologice

Combaterea biologică este de interes în cazul acestor gărgărițe. Se fac studii cu privire la utilizarea entomopatogenilor, a paraziților și prădătorilor. Deocamdată, în mod natural, larvele gărgăriței tulpinilor de varză pot fi parazitate în procent de peste 50% de Tersilochus spp. [Alford et al., 2000].

După Alford et al. (2003), densitatea populațiilor de C. pallidactylus depinde în natură de activitatea entomofagilor (de ex., paraziții larvari Diospilus affinis Wsm. și prădătorul larvar Muscina stabulans Fallen).

Într-un material viitor vom aduce în atenție aspecte despre biologia acestor gărgărițe care vă pot ajuta în monitorizare.

 

Bibliografie
Alford, D. V., Ballanger, Y., Büchi, R., Büchs, W., Ekbom, B., Hansen, L. H., Hokkanen, H. M. T., Kromp. B., Nilsson, Christer, Ulber, B., Walters, K. F. A., Williams, I. H., Young, J. E. B., 2000, Minimizing pesticide use and environmental impact by the development and promotion of bio-control strategies for oilseed rape pests. Final Report, Project FAIR CT 96 - 1314, 119 pp.
Alford V. A., Nilsson C., Ulber B., 2003, Insect pests of oilseed rape crops. In: Biocontrol of oilseed rape pests ed. by Alford V. A. Blackwell Science, Oxford, pp 9 - 41.
Büchs W., 1998, Strategies to control the cabbage stem weevil (Ceutorhynchus pallidactylus) and the oilseed rape stem weevil (Ceutorhynchus napi) by a reduced input of insecticides. IOBC Bulletin, 21: 205–220.
EPPO (2003). Guidlines for efficacy evaluation of plant protection product – insecticides & acaaricides, Effi cacy evaluation of insecticides – Ceutorhynchus napi and Ceutorhynchus pallidactylus on rape. Bulletin OEPP/EPPO Bulletin 33: 65 - 69.
Graham C. W., Gould H. J., 1980, Cabbage weevil on spring oilseed rape in Southern England and its control. Annals of Applied Biology, 95 (1). Colchester & London: 1 - 10.
Gratwick, M., 1992, Crop pests in the UK. Chapman and Hall Kirk, W. D. J., 1992, Insects on cabbages and Oilseed rape. Richmond Publishing.
Goga N., Mondici S., Ursulescu V. B., Brejea R., 2020, Manifestations of the pest Ceutorhynchus napi (Large rapeseed beetle) in the agroclimate of North - Western Romania, Annals of the University of Oradea, Fascicle: Environmental Protection, doi.org/10.5281/zenodo.4362296, Vol. XXXIV, 61 - 66.
Juran I., Gotlin Čuljak T., Grubišic D., 2011, Rape stem weevil (Ceutorhynchus napi Gyll. 1837) and cabbage stem weevil (Ceutorhynchus pallidactylus Marsh. 1802) (Coleoptera: Curculionidae) – important oilseed rape pests. Agriculturae Conspectus Scientificus, 76: 93 – 100.
Seidenglanz M., Poslušná J. Hrudová E., 2009, The importance of monitoring the Ceutorhynchus pallidactylus female flight activity for the timing of insecticidal treatment. Plant Protect. Sci., 45: 103 – 112.
Šedivý J., Kocourek F., 1994, Flight activity of winter rape pests. Journal of Applied Entomology, 117: 400 – 407.
Šedivý J., 2000, Škůdci ozimé řepky. In: Vašák J. (ed.): Řepka. Agrospoj, Praha: 199 – 220.
Sekulič R., Kereši T., 1998, O masovnoj pojavi stablovog kupusnog rikša – Ceutorhynchus pallidactylus Marsh. (Coleoptera, Curculionidae). Bijni lekar, 3, 239 – 244.
Winfield A., 1961, Observations on the biology and control of the cabbage stem weevil, Ceutorhynchus quadridens (Panz.) on the trowse mustard (Brassica juncea). In: Pearson O., ed. Bulletin of Entomological research, 52 (3). London: P. 589-600.
Adult de Ceutorhynchus pallidactylus ascuns în vârful de creștere al plantei

Adult de Ceutorhynchus pallidactylus ascuns în vârful de creștere al plantei

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Aducem în atenția pomicultorilor informații importante despre patogenul Cytospora sp. care atacă pomii fructiferi și nu numai. Aceste informații vă pot ajuta să preveniți instalarea patogenului în livezi, evitând astfel pierderile de producție.

Citosporioza a început să creeze probleme în multe livezi din România. Livezi tinere de cinci și opt ani sunt bolnave, unele chiar fiind în situația gravă în care nu se mai poate face nimic pentru salvarea plantelor, mai ales acolo unde sunt cultivate soiuri sensibile. Suspiciunea este că în aceste plantații nu se execută corect tratamentele chimice și nici măsurile de prevenție nu sunt respectate. Din cauza lipsei specialiștilor, boala nu este identificată la timp.

Lăstar de măr acoperit de fructificațiile fungului Cytospora sp. Se observă exudatele gelatinoase de culoarea chihlimbarului, care în contact cu aerul au luat diferite forme asemănătoare cu niște cârlionți. Aceste formațiuni sunt pline de sporii fungului care sunt eliberați în prezența apei

Lăstar de măr acoperit de fructificațiile fungului Cytospora spjpg

Pe fondul climatic actual (cu veri călduroase), deosebit de favorabil infecțiilor, citosporioza omoară pomii tineri. Cancerul citosporian poate fi produs de mai multe specii ale genului Cytospora, care este frecvent întâlnit în livezile neîngrijite sau îmbătrânite unde produce pagube importante prin uscarea ramurilor și chiar a pomilor în urma infecțiilor prin rănile produse de grindină, ger, insecte sau de utilaje. De regulă, cei mai expuși infecțiilor sunt pomii debilitați. Analizele făcute de mine la măr, cireș și cais arată că forma și culoarea picnidiilor de sub scoarță este specifică speciei Cytospora leucostoma, specie raportată și de alți cercetători ca fiind prezentă în livezile din România. Forma perfectă a fungului (Valsa) nu a fost observată (Cotuna et al., 2020).

Deoarece patogenul este tot mai prezent în livezile din România (tinere și bătrâne) readuc în atenția dumneavoastră informații cu privire la recunoașterea, biologia și combaterea acestuia. Informațiile din acest material reprezintă un extras dintr-o lucrare științifică scrisă de mine și colaboratorii mei, publicată într-un jurnal științific în anul 2020.

Cârcei plini de conidii. Pot fi observați în perioadele ploioase cu ochiul liber sau cu o lupă. Aici s-au dezvoltat la camera umedă. Ajută mult în diagnosticarea corectă a patogenului

Cârcei plini de conidii. Pot fi observați în perioadele ploioase cu ochiul liber sau cu o lupă. Aici s au dezvoltat la camera umedă. Ajută mult în diagnosticarea corectă a patogenului

 

Cine produce citosporioza?

 

Cancerul ramurilor sau uscarea micotică a ramurilor (citosporioza) poate fi cauzată de mai multe specii ale ciupercii Cytospora. Această boală este considerată gravă în livezile aflate în declin sau în cele neîngrijite, unde pomii și-au pierdut vigoarea. Din cauza citosporiozei, pomii se pot usca, iar pierderile economice sunt majore. În livezile viguroase, unde pomii sunt sănătoși, de obicei acest patogen nu se instalează [Minoiu și Lefter, 1987].

Infecțiile produse de speciile de Cytospora pot fi devastatoare pentru pomii fructiferi (Prunus persica, P. armeniaca, P. avium, Malus spp., Juglans spp., etc), dar și pentru multe alte specii de plante lemnoase [Biggs & Grove 2005; Wang et al. 2011; Fan et al., 2015a]. De-a lungul timpului, cercetătorii au arătat că mai mult de 85 de specii de plante lemnoase pot fi infectate [Sinclair et al., 1987, Adams et al., 2005, 2006; Spielman, 1983; Bills, 1996; Christensen, 1940].

Picnidiile fungului Cytospora sp. (după cum arată par a fi ale fungului Cytospora leucostoma) care pot fi observate imediat sub scoarța bolnavă care se desprinde cu ușurință

Picnidiile fungului Cytospora sp. după cum arată par a fi ale fungului Cytospora leucostoma care pot fi observate imediat sub scoarța bolnavă care se desprinde cu ușurință

Conform Index Fungorum, aproximativ 612 specii de Cytospora au fost descrise până în prezent. Kirk et al. (2008) au enumerat aproximativ 110 specii de Cytospora acceptate, în timp ce toate celelalte nume de specii erau considerate sinonime de taxoni descriși anterior sau tratați ca specii non-Cytospora înainte de intrarea în vigoare a regulei o ciupercă = un singur nume, în iulie 2011 [Hawksworth, 2011].

Dintre fungii care provoacă citosporioză la pomii fructiferi, frecvent întâlniți în livezi sunt Leucostoma cinctum și L. persoonii (ascomicete din ordinul Diaporthales, familia Valsaceae). Formele anamorfe ale fungilor amintiți sunt Cytospora cincta (Leucocytospora cinctum) și, respectiv, C. leucostoma (L. persoonii).

Diferențele morfologice dintre cele două specii sunt adesea greu de realizat. Structurile asexuate (picnidiile) ale fungilor se formează în leziunile canceroase de pe ramuri și trunchi, sub scoarța moartă. La început, picnidiile sunt evidente ca mici umflături, al căror vârf se rupe pentru a expune discul stromei. Discul de L. persoonii are aspect alb, în timp ce, cel al L. cinctum este de culoare gri sau cenușie. Picnidia ajunsă la maturitate, în condiții umede, produce un exudat gumos sau gelatinos de culoare portocalie sau roșie care conține mii de conidii. Conidiile sunt eliberate sub forma unor cordoane gelatinoase la câteva minute după umectare. Structurile telomorfe de reproducere (peritecia cu ascospori) se formează mult mai târziu, adesea după doi sau trei ani de la formarea inițială a picnidiilor [Biggs and Grove, 2005].

Scoarță denivelată, lenticele mărite, leziuni canceroase mici. În fundal se observă cârceii roșietici. Foto la cireș

Scoarță denivelată lenticele mărite leziuni canceroase mici. În fundal se observă cârceii roșietici. Foto la cireș

 

Recunoașterea citosporiozei

 

În livezile infectate de Cytospora sp., primele semne de boală ce pot fi observate destul de ușor sunt cloroza frunzelor, uscarea vârfurilor lăstarilor, ofilirea și uscarea unor ramuri. Ramurile uscate devin evidente în timpul verii. La examinarea atentă a suprafaței ramurilor pot fi observate cancere de scoarță, de culoare închisă, cu centrul distrus. De obicei, acest patogen atacă pomii slăbiți de atacul patogenilor și dăunătorilor, de condițiile climatice nefavorabile și de aplicarea greșită a unor tehnologii [Minoiu și Lefter, 1987]. Este cunoscut că, fungii din genul Cytospora produc cancere grave la pomi și arbuști, care duc în final la uscarea ramurilor și chiar moartea copacilor. Cancerele de pe tulpini și ramuri apar ca zone scufundate ușor în scoarță, alungite și decolorate. Scoarța afectată are aspect denivelat (prezintă umflături), lenticele exagerat de mari, scurgeri gomoase etc. De cele mai multe ori decolorarea nu este evidentă deoarece ciuperca ucide rapid scoarța. Uneori, fungul se dezvoltă atât de repede pe pomii stresați, încât leziunile nu sunt evidente și uneori chiar nu se formează. Scoarța de deasupra cambiului infectat apare ca fiind scufundată. Zona bolnavă poate avea diferite culori, de la galbenă, maronie, brună - roșietică, gri până la neagră, funcție de specia de Cytospora care s-a instalat. Scoarța interioară infectată și cambiul capătă culoare brună - roșietică chiar neagră uneori. Din cauza infecției, țesuturile devin apoase, spongioase și mirositoare, având aspect macerat. Lemnul de sub cambiu se colorează în maroniu [Spielman, 1983].

Leziuni canceroase

Leziuni canceroase

La cireș dar și la alte specii pomicole, culoarea lemnului bolnav este maronie - deschis, cafenie, uneori cenușie. Pe lângă aceste simptome apar scurgeri mucilaginoase, la suprafața scoarței, ce pot avea și ele culori diferite. De asemenea, sub scoarță pot fi observate corpurile fructifere asexuate ale ciupercii (picnidiile). Aceste corpuri fructifere au consistență tare, formă conică, culoare negricioasă. Pe parcursul formării lor, se poate vedea un punct albicios în vârf, iar de jur împrejur o zonă neregulată de culoare albă (disc stromatic). Această colorație dispare mai târziu, ele rămânând negre. De la o specie la alta de Cytospora, culorile pot fi diferite. Picnidiile se observă foarte ușor cu ochiul liber atunci când detașăm scoarța. Scoarța bolnavă se detașează cu ușurință de lemn, fiind distrusă de patogen. În condiții de umiditate (dar nu excesive), sporii din aceste structuri trec în exudatele gelatinoase de culoare chihlimbarie (la măr de exemplu) sau portocalii - roșietice (la cireș). Picăturile gelatinoase, în condiții de uscăciune pot lua forme diferite, dar cel mai adesea au aspectul unor fire subțiri care se înfășoară unul după celălalt sau nu. Uneori formează cârlionți sau bucle. De regulă, sunt localizate la marginea cancerelor. Scoarța moartă poate să rămână atașată de copac chiar și câțiva ani, apoi cade, desprinzându-se de trunchi în bucăți mari. În secțiune, lemnul ramurilor bolnave dar și al trunchiului, este brunificat. Zona brunificată poate fi mai mare sau mai mică funcție de evoluția infecției. Marginile zonei brunificate sunt de obicei abrupte [Sinclair et al., 1987; Bertrand, 1976].

Fructificații și scoarță brunificată

Fructificații și scoarță brunificată

 

Condiții preferate de patogen

 

După cum se cunoaște, citosporioza este o boală a sezonului de vară. Creșterile maxime ale fungului Cytospora sp. se realizează chiar și la temperaturi de 320C. Cancerul se dezvoltă cel mai bine la temperaturi ridicate (iulie - septembrie), perioadă în care creșterile pomilor sunt scăzute. Dacă în trecut, citosporioza era o boală a pomilor în declin, în prezent, tot mai des, boala este raportată și identificată la pomii tineri. Dintre speciile de Cytospora, în România cel mai frecvent a fost raportată Cytospora leucostoma (Pers.) Sacc. Prezența ei era raportată în trecut în special în livezile bătrâne și neîngrijite [Minoiu et Lefter, 1987]. Cytospora leucostoma era și este considerat un patogen relativ slab din punct de vedere al capacității de realizare a infecțiilor, deoarece nu poate infecta țesuturile sănătoase, ci doar pe cele lezate. Sporii acestui fung sunt răspândiți de picăturile de ploaie și de vânt, putând infecta orice tip de rană prezentă pe scoarța pomilor. Rănile de pe scoarță se pot datora arsurilor solare, cancerelor bacteriene mai vechi, orificiilor produse de insectele de scoarță și trunchi etc. Trebuie reținut faptul că acest patogen nu infectează scoarța sănătoasă și nedeteriorată, iar insectele care atacă scoarța sunt considerate vectori [Bertrand et English, 1976; Schulz et Schmidle, 1983]. Miceliul ciupercii crește în floem și în xilem, pe care le obturează. Scoarța pomilor poate fi atacată în timpul primăverii, toamnei și chiar al iernii (iernile blânde când pomii sunt în perioada de repaus vegetativ și nu se pot apăra). Sunt predispuși la infecție pomii afectați de secetă, arsuri solare, erbicide, vătămări mecanice. În mod special pot fi infectați pomii cu sistemul radicular lezat sau cei care sunt transplantați.

Fructificații care au erupt prin scoarță. Foto la măr

Fructificații care au erupt prin scoarță. Foto la măr

 

Managementul integrat al bolii

 

Când cancerul citosporian s-a instalat într-o livadă este foarte greu de controlat. De aceea, livezile trebuie monitorizate cu foarte mare atenție pentru a depista din timp patogenul. Pentru evitarea infecțiilor pomii trebuie menținuți sănătoși. Vectori importanți ai fungului Cytospora sp. sunt insectele care atacă scoarța. Am constatat și eu (la fel ca alți specialiști) că în livezile unde citosporioza s-a instalat este prezent și cariul scoarței Scolytus sp.. Acest dăunător trebuie monitorizat și combătut la timp. Din păcate, materialul de plantat vine uneori cu larve de Scolytus sub scoarță din pepiniere. Este valabil și pentru patogenii care produc cancere.

Cancere deschise

Cancere deschise

Metode profilactice

Deoarece Cytospora sp. infectează pomii slăbiți, stresați din diferite cauze, cea mai bună metodă de control este prevenirea stresului. Principalii factori de stres sunt seceta și lipsa oxigenării rădăcinilor prin inundarea solului cu apă. De asemenea, se pare că temperaturile ridicate sunt favorabile dezvoltării ciupercii. Alți factori de stres ce trebuie evitați: deficiența de potasiu, arsurile solare, nematozii Criconemella xenoplax, insectele de scoarță și trunchi, umiditatea excesivă a solului.

Infecția și răspândirea pot fi controlate prin evitarea stresului pomilor și prin eliminarea și distrugerea materialului lemnos infectat din livadă.

Lemn bolnav la cireș

Lemn bolnav la cireș

Prevenirea infecțiilor cu Cytospora sp. în livezi se face prin respectarea câtorva măsuri:

  • Solul trebuie pregătit înainte de plantare, fertilizat și udat în mod corespunzător;

  • Plantarea unor soiuri și specii adaptate zonei unde se face plantarea;

  • Materialul de plantat trebuie să fie sănătos și achiziționat din pepiniere recunoscute;

  • Evitarea plantării pomilor pe solurile argiloase, compacte;

  • Evitarea rănirii trunchiului, ramurilor. Rănile cauzate de mașinile care taie iarba, de insectele care atacă scoarța și trunchiul predispun la infecție. Livada trebuie îngrijită cu atenție, conform tehnologiilor;

  • Evitarea stresului hidric. În acest sens se pot face udări și după recoltat pentru ca pomii să nu sufere;

  • Combaterea patogenilor și dăunătorilor ce pot duce la defolierea prematură a pomilor. Defolierea prematură predispune pomii la arsurile solare;

  • Îndepărtarea ramurilor cu cancere în timpul perioadei de vegetație. După tăiere ele trebuie imediat distruse. Este greșit ca materialul lemnos bolnav să fie lăsat în grămezi la marginea livezii, cum am văzut în unele ferme pomicole. Fungul își continuă dezvoltarea pe lemnul mort asigurând o sursă de inocul permanentă pentru pomii sănătoși. Efectuarea tăierilor în timpul vegetației pomilor permite o identificare mai bună a ramurilor atacate. Tăierea unei ramuri bolnave se face cu câțiva centrimetri mai jos de zona bolnavă, acolo unde lemnul este sănătos. Dacă nu se face așa, patogenul își va continua dezvoltarea nestingherit;

  • Tăierile trebuie efectuate doar pe vreme uscată iar instrumentele utilizate trebuie șterse după fiecare tăiere cu soluție dezinfectantă (ex. hipoclorit de sodiu, alcool etilic sau alți dezinfectanți);

  • În cazul rănilor proaspete (o lună sau mai puțin), se va tăia cu un cuțit ascuțit bine porțiunea rănită pe când la rănilor vechi se va îndepărta doar scoarța desfăcută. Nu trebuie îndepărtat calusul care se formează la marginea cancerelor (arată ca o scoarță umflată care crește în zona moartă).

Dacă aceste reguli sunt respectate, pomii vor rezista mai bine la un eventual atac.

În livezile stresate, bolnave, acolo unde ramurile cu cancere nu sunt îndepărtate, boala se va dezvolta continuu, iar pomii vor muri. Lăstarii tineri pot muri chiar în primul an de infecție. Ramurile mai bătrâne au nevoie de câțiva ani până când daunele devin vizibile. În situațiile grave, fermierii trebuie să defrișeze suprafețele infectate puternic. Materialul lemnos rezultat trebuie scos din livadă și distrus ulterior. În caz contrar, va servi ca sursă de inocul pentru pomii sănătoși din livadă.

Picnidii sub scoarța de prun

Picnidii sub scoarța de prun

În concluzie, dacă infecția apare, cea mai bună metodă de control este creșterea vigorii pomilor și o igienă culturală riguroasă. Pe măsură ce patogenul se instalează, productivitatea pomilor scade, putând apărea pagube în producție cuprinse între 25 - 50% (Biggs & Grove, 2005).

Metode chimice

Combaterea chimică nu aduce rezultatele scontate. În prezent, numeroase studii se fac cu privire la eficacitatea tratamentelor chimice împotriva citosporiozei. Rezultatele acestor studii arată că totuși există diferențe între tratat și netratat. Cu toate acestea, patogenul nu poate fi ținut sub control. Chiar dacă eficacitatea unor fungicide nu a fost confirmată, ea nu este nici refuzată (Biggs et al., 1994).

Motivele pentru care controlul chimic preventiv este ineficient sunt multe. Dintre ele, motivul principal ar putea fi producția mare de spori a ciupercii care se întinde pe o perioadă lungă de timp. De asemenea, substanțele fungicide nu pot pătrunde în zona lemnului, neputându-se transloca în interiorul scoarței. Condițiile climatice sunt cele care pot favoriza sau defavoriza producția de spori, știut fiind că, în perioadele cu temperaturi și precipitații ridicate aceasta crește foarte mult și scade în cele cu temperaturi și precipitații scăzute (Biggs & Grove, 2005) .

Tratamentele preventive chimice constau în badijonarea leziunilor canceroase cu substanțe chimice. Este o muncă care necesită mult timp iar rezultatele nu sunt cele așteptate. De-a lungul timpului au fost testate produse fungicide ca: difenoconazol, captan, tiofanat - metil (retras) pentru plantațiile convenționale; polisulfură de calciu (retrasă din decembrie 2022), hidroxid de cupru, pentru plantațiile organice (Biggs & Grove, 2005). În cazul difenoconazolului, testele efectuate de Pokharel (2011) arată că acesta a controlat patogenul aproximativ un an de la efectuarea tratamentelor, dar nu a stopat infecțiile.

Cârcei roșietici plini de conidii. Pozați pe cireș

Cârcei roșietici plini de conidii. Pozați pe cireș

Tratamentele din perioada de repaus vegetativ executate cu hidroxid de cupru 50% pot preveni infecțiile cu Cytospora sp. Ele pot fi executate de la căderea frunzelor și până la apariția mugurilor florali. În România este omologat pentru combaterea citosporiozei doar un singur produs pe bază de hidroxid de cupru 50% pentru cireș, cais, prun, piersic, nectarin (după Aplicația PESTICIDE 2.24.1.1/2024). Cuprul are doar acțiune de contact, preventivă. Substanța trebuie să fie prezentă pe suprafața organelor plantelor înainte ca sporii să germineze. Nu are acțiune curativă.

La măr, păr, gutui sunt omologări doar pentru Nectria sp., un patogen care produce tot cancer. Dintre substanțele omologate pentru patogenul Nectria sp., amintesc aici câteva: cupru, oxiclorura de cupru, hidroxidul de cupru 50%, cupru metalic sub formă de hidroxid de cupru, sulfat de cupru tribazic, zeama bordeleză, difenoconazol + fluxapyroxad, fluopiram + fosetil de aluminiu, captan, pirimetanil, ciprodinil + fludioxonil. Aceste substanțe sunt utilizate frecvent în livezi pentru combaterea patogenilor. Deși în schemele de tratament din alte țări observ că sunt fungicide și pentru ținerea sub control a citosporiozei și în perioada de vegetație, în România patogenul parcă nu ar exista, iar fermierii nu îl cunosc. Totuși, Cytospora sp. este prezentă în livezi, ucide pomii, dar în schemele de tratament nu apare. Alături de Cytospora sp., fungii Phomopsis sp. și Botryosphaeria sp. sunt și ei prezenți. Toți produc cancere grave, dar nu sunt în schemele de tratament (cel puțin eu nu am văzut, posibil să fie).

Picnidii de Cytospora la cireș

Picnidii de Cytospora la cireș

În livezile unde pomii sunt infectați se recomandă efectuarea a 5 - 6 tratamente cu fungicide, după cum urmează:

  • Tratamentul 1 - imediat după efectuarea tăierilor;

  • Tratamentul 2 - la începutul verii;

  • Tratamentul 3 - mijlocul verii;

  • Tratamentul 4 - sfârșitul verii;

  • Tratamentul 5 - toamna;

  • Tratamentul 6 - începutul iernii.

Fungicidele utilizate trebuie amestecate cu un adjuvant. Rolul adjuvantului este de a îmbunătăți pătrunderea soluției prin scoarță. De asemenea, favorizează deschiderea lenticelelor, permițând astfel fungicidelor să pătrundă în sistemul vascular al pomilor (Pokharel & Laesen, 2009b).

În plantațiile unde se execută corect tratamentele de combatere a bolilor și dăunătorilor acest patogen nu ar trebui să existe.

ocotuna lab

 

Bibliografie

Adams G. C., Roux J., Wingfield M. J., 2006 - Cytospora species (Ascomycota, Diaporthales, Valsaceae): introduced and native pathogens of trees in South Africa, Australasian Plant Pathology 35: 521 - 548.
Adams G. C., Wingfield M. J., Common R., Roux J., 2005 - Phylogenetic relationships and morphology of Cytospora species and related teleomorphs (Ascomycota, Diaporthales, Valsaceae) from Eucalyptus. Studies in Mycology 52: 1 - 144.
Bertrand, P. F. and H. English, 1976 - Release and dispersal of conidia and ascospores of Valsa leucostoma. Phytopathology 66:987 - 991.
Biggs, A. R., El Kholi, M. M., and El Neshawy, S. M. 1994 - Effect of calcium salts on growth, pectic enzyme activity, and colonization of peach twigs by Leucostoma persooni. Plant Dis. 78:886 - 890.
Biggs, A. R. and G. G. Grove, 2005 - Leucostoma canker of stone fruits. The Plant Health Instructor. DOI: 10.1094/PHI-I-2005-1220-01.
Bills G. F., 1996 - Isolation and analysis of endophytic fungal communities from woody plants, St. Paul, MN: American Phytopathologycal Society Press.
Christensen C. M., 1940 - Studies in the biology of Valsa sordida and Cytospora chrysosperma. Phytopathology 30: 459 - 475.
Fan X., Hyde K. D., Liu M., Liang Y., Tian C., 2015a - Cytospora species associated with walnut canker disease in China, with description of a new species C. gigalocus. Fungal biology, 119: 310 - 319.
Hawksworth D. L., 2011 - A new dawn for the naming of fungi: impacts of decisions made in Melbourne in July 2011 on the future publication and regulation of fungal name. IMA Fungus 2: 155 - 162.
Kirk P. M., Cannon P. F., Minter D. W., Stalpers J. A., (eds), 2008 - Ainsworth Bisby's Dictionary of the fungi, 10th edn. Walingford: CAB International.
Minoiu Nicolae, Lefter Gheorghe, 1987 - Bolile și dăunătorii speciilor sâmburoase, Editura Ceres, București, p. 191.
Pokharel, R. R. and H. J. Larsen - 2009b. Efficacy of plant and mineral oil against Cytospora Canker in peach. Phytopathology 99: S103.
Pokharel, R., 2011 - Cytospora canker management studies from 2007-2010. Annual Report of Western Colorado Research Center, TR11-11: 43-52.
Schulz, U., and A. Schmidle, 1983 - Zur Epidemiologie der Valsa-Krankheit. Agnew. Bot. 57:99 - 107.
Sinclair W. A., Lyon H. H., Johnson W. T., 1987 - Diseases of trees and shrubs. Ithaca, NY: Cornell University Press.
Spielman L. J., 1983 - Taxonomy and biology of Valsa species on hard woods of North America, with special reference to species on mapels. PhD Thesis, Cornell University.

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Horticultura

În concursul anual de randament al Asociației Naționale Americane a Cultivatorilor de Porumb (NCGA) din 2023, fermierii din Statele Unite ale Americii care au cultivat hibrizi de porumb marca Pioneer® de la Corteva Agriscience au obținut performanțe dovedite în câmp, cu rezultate câștigătoare. David Hula din Charles City, Virginia, a stabilit un nou record mondial de 39,2 tone/ha cu ajutorul hibridului de porumb P14830VYHR de la Pioneer®.

La concursul din 2023, când a obținut 39,2 tone/ha cu hibridul de porumb Pioneer® P14830VYHR, fermierul David Hula a depășit propriul său record mondial anterior de 38,7 tone/ha stabilit în 2019 tot cu un hibrid marca Pioneer®, P1197. Este a cincea oară când fermierul din SUA stabilește un nou record mondial cu hibrizii de porumb Pioneer®. „Când ne gândim care este sursa succesului nostru, parteneriatele strategice cu mulți furnizori de semințe, precum și relația pe care o avem cu Pioneer și echipa agronomică este mult superioară oricărei alte relații pe care o avem. Nu avem doar un istoric dovedit, dar Pioneer® are o moștenire semnificativă și genetică cu rezultate demonstrate”, a precizat David Hula.

În legătură cu alegerea hibrizilor pentru anul 2024, David Hula încurajează fermierii către noutățile Pioneer® din portofoliul Corteva Agriscience. Cu hibridul P14830, fermierul american a obținut o producție de 39,08 tone/ha și un randament de 37 tone/ha cu hibridul P10811. A fost primul an pe piață pentru ambii hibrizi.

David Hula

David Hula a dezvăluit și criteriile principale după care se ghidează atunci când ia decizii privind semințele: „Când selectăm un hibrid, este clar pentru noi faptul că urmărim să obținem o producție cât mai bună. Dar care este următorul pas pe care trebuie să-l depășești, fie că este vorba de boală, rezistență, calitatea boabelor, fenomenul de drydown sau maturitatea lor? Când alegem hibrizi, căutăm producție și rezistență, și apoi putem controla cele mai multe dintre celelalte aspecte. Dacă un fermier nu poate controla unele dintre probleme, atunci trebuie să aleagă un hibrid care să îi asigure nivelul de producție competitiv”.

Judd O'Connor, președintele Afacerilor din America de Nord al Corteva Agriscience, a spus: „Felicitări lui David și tuturor fermierilor câștigători din concurs. Rezultatele lor reflectă obiectivele incredibile la care aspiră fermierii din întreaga țară. De aceea continuăm să investim în cercetare și dezvoltare pentru a oferi fermierilor tehnologie avansată în semințe de porumb și genetica de top de care au nevoie pentru a avea succes în fermele pe care le dețin”.

Recordul mondial a fost atins cu un produs nou din clasa de hibrizi de porumb marca Pioneer®. Pentru a aduce mai rapid pe piață hibrizi noi cu randament ridicat, Andy Ross, cercetător la Corteva Agriscience, explică puterea programului de dezvoltare a hibrizilor al companiei și modul în care noutățile Pioneer® avansează pe piață: „Știm ce părere au clienții noștri despre un hibrid considerat a fi un produs lider și care sunt avantajele importante ale acestuia. Având germoplasmă și oamenii noștri în diferite medii din Cordonul Porumbului, armonizăm cunoașterea și responsabilitatea pentru a rafina gama noastră de hibrizi de porumb cu particularități importante pentru clienții noștri. Pe măsură ce facem asta, schimbăm dinamica generală a germoplasmei noastre, pentru că facem îmbunătățiri constante pentru a răspunde nevoilor tuturor fermierilor noștri”.

Fermierii din 41 de state au obținut locul întâi, al doilea și al treilea în concursurile de producții, cu 81 de hibrizi de porumb Pioneer®, ceea ce a dus la mai multe victorii la nivel de stat, cu mai mulți hibrizi unici decât oricare altă companie de semințe. Aceste rezultate de producție evidențiază performanța constantă a produselor Pioneer® în multiple medii. Pioneer® se străduiește să ofere fermierilor un portofoliu divers de produse care să le satisfacă nevoile și cu care să obțină producții din ce în ce mai mari.

Pentru vizualizarea tuturor rezultatelor din concursul de producție din anul 2023, accesați: Pioneer.com/NCGA.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Cultura mare

Scriu aceste rânduri în Ajun de Crăciun, aruncând din când în când privirea pe geamul casei natale de la munte. Zăpada căzută peste noapte îmi oferă o stare de liniște și melancolie, care mi-a dat imboldul de a scrie textul care urmează și unde încerc să prezint cât mai fără implicare observațiile referitoare la unul dintre subiectele cele mai disputate în mediul agricol – noile tehnici genomice (NGT). Cred și sper că de fapt actorii implicați în acest proces ar fi trebuit ca fiecare, fără patimă și fundamentalism, să își prezinte poziția și argumentele, iar apoi decidenții să își asume răspunderea deciziilor.

Subiectul arzător, la care mă refer în rândurile ce urmează, îl reprezintă încercarea Comisiei Europene și a președinției spaniole de a trece un proiect de regulament privind noile tehnici genomice (NGT), încercare nereușită la acest moment, datorită opoziției unor țări (printre care România, Polonia, Ungaria, Croația și altele) sau a abținerii altora (cum ar fi Germania și Belgia).

O mențiune care este importantă pentru a avea o înțelegere cât mai clară, NGT-urile sunt tehnici de ameliorare, dar așa cum este formulat proiectul de regulament, dar și discuțiile purtate, bine sau rău, numele de NGT a fost transferat și asupra produselor care se vor obține în urma aplicării acestor tehnici, deci în concluzie așa cum avem formularea de reglementare la acest moment, NGT înseamnă tehnicile, însă și produsele obținute în urma aplicării acestor tehnici.

În general (mai puțin organizațiile ecologiste), peste tot în spațiul comunitar, aproape toată lumea este de acord cu faptul că NGT-urile trebuie acceptate, deoarece UE are o problemă de competitivitate din ce în ce mai mare cu restul zonelor agricole mondiale, cum ar fi America de Sud și de Nord, dar cu câteva observații care au generat apariția a două tabere beligerante.

 

Combatanții

 

Prima poziție ar fi cea a celor care consideră că piața NGT-urilor trebuie lăsată liberă, să fie permisă brevetarea (patentarea) procedeelor, dar și a genelor, nefiind necesară trasabilitatea acestor produse mai ales în cazul NGT 1 (care au sub 20 de modificări a unor nucleotide), aici regăsindu-se marile firme de semințe, o parte din fermieri care au opinii de liberalism absolut (adică piața trebuie lăsată liberă la modul absolut), o parte din clasa politică (fără a respecta neapărat doctrina lor) și o parte din cercetători, mai ales cei din structurile private.

A doua poziție consideră necesară implementarea NGT-urilor, dar fără brevetarea tehnicilor și a materialului genetic dincolo de cât asigură brevetele de soi/hibrid obținute prin sistemul UPOV, trasabilitatea NGT 1 și agrearea prealabilă a produselor pe terțele piețe, tabără care este reprezentată de activiștii de mediu, de organizațiile care reprezintă agricultura ecologică, de o parte a structurilor de cercetare, mai ales cele finanțate din fonduri de stat, dar și din mediul privat, cum ar cazul firmelor mici de ameliorare și o parte dintre fermieri, unde se regăsesc mai ales cei cu orientări care consideră că piața trebuie ferită totuși de libertățile extreme și nu în ultimul rând, o parte din clasa politică.

 

Legislația și problemele acesteia

 

Primul aspect care trebuie reținut ar fi modul cum definește Directiva 2001/18 organismele modificate genetic (OMG): „Orice organism, cu excepția ființelor umane, în care materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural prin împerechere și/sau recombinare naturală”.

Actuala legislație solicită o analiză obligatorie de evaluare a riscului, etichetare, trasabilitate și monitorizare a organismelor modificate genetic și a produselor derivate. Legile nu interzic diseminarea OMG în mediul înconjurător și comercializarea produselor derivate din OMG, dar presupun o autorizare. Statele au dreptul, dacă doresc, să interzică cultivarea OMG, chiar dacă este autorizată la nivel european.

Ca o paranteză, cu toate barierele birocratice introduse în UE, se cultivă și la acest moment circa 150.000 ha de porumb MON 810, din care vreo 100.000 ha în Spania și 50.000 ha în Portugalia, și cred că experiența acestor state în ceea ce privește modul de coexistență și trasabilitate al produselor ar fi fost bine de analizat de cât mai multe țări, dar asta este.

Această definiție și legislație a stat la baza deciziei CJUE din 2018 care a considerat că propunerea noilor NGT ar constitui procedee și produse care ar trebui supuse legislației OMG, ceea ce a blocat pentru o perioadă procesul de cercetare în UE, iar clasa politică bruxelleză a luat în considerare necesitatea unei propuneri legislative care să reglementeze în mod distinct (unii îi spun dereglementare) noile tehnici genomice, astfel că în iulie 2023 au venit cu o propunere de regulament, dar discuții privind necesitatea acestuia existând de mai mult timp.

 

Analize, probleme, concluzii, dar cine se apleacă asupra lor?

 

În general, când sunt astfel de situații încerc să mă uit ce fac țările cele mai dezvoltate în domeniul agricol din spațiul UE și aici am în vedere în special Franța, dar și Belgia, Germania sau altele.

Astfel, Franța în anul 2021, înainte cu un an de a apărea propunerea de regulament a Comisiei Europene, a organizat în cadrul Comisiei de evaluare a deciziilor științifice și tehnice din cadrul Adunării Naționale (Parlamentul francez) o dezbatere și analiză amplă privitoare la noile tehnici genomice și unde au invitat reprezentanții industriei de semințe, ai institutelor de cercetare unde locul central l-a ocupat INRAE, apoi reprezentanți ai fermierilor ,,convenționali”, dar și cei reprezentând agricultura biologică, plus mulți alți invitați din diverse domenii, inclusiv din comitetul de etică privind cercetările.

Aici se impun câteva mici observații, dintre care prima este reprezentată de faptul că aceste consultări ar fi fost benefice dacă ar fi fost organizate și în România de către Comisiile de agricultură din Parlament, care ar fi putut să asigure un cadru de dezbatere, dar și acces la numeroase informații, inclusiv sau mai ales cele din partea autorităților.

Cred că în acest sens ar fi benefic ca pe viitor astfel de propuneri ale unor regulamente comunitare sa fie analizate în cadrul unor astfel de dezbateri, iar la final cum este firesc și normal decizia să aparțină autorităților desemnate prin lege, chiar dacă convin sau nu prin soluția adoptată. Nu trebuie uitat că în primăvară ministrul Daea a decis să meargă pe anumite formule din cadrul PNS agreate de anumite organizații profesionale și asta a fost. Că ulterior s-au dovedit un dezastru pentru fermieri, mai ales celebrele GAEC-uri, asta este altă discuție, dar în final asta este democrația.

Dar, mergem mai departe și trebuie reținut că Ministerul Agriculturii francez a cerut și un raport propriu (chiar dacă EFSA a făcut o analiză la nivel comunitar) către CTPS, unde între concluzii se arată și faptul că ,,Raportul evidențiază dificultățile de coexistență pe piață a soiurilor derivate din NGT și a soiurilor nederivate din NGT, din cauza în special a limitelor legate de detecție”.

O altă concluzie se referă la ,,acceptabilitatea societății care trebuie luată în considerare și trebuie să conducă la gândirea caracteristicilor a căror publicare ar oferi un beneficiu împărtășit pe scară largă de diferiții actori ai filierelor”. Astfel ar trebui să avem în vedere că obținerea unor varietăți de plante cu calități nutriționale deosebite pot convinge consumatorii să accepte aceste noi tehnici genomice.

Raportul subliniază că dezvoltarea NGT-urilor și a brevetelor ,,privind trăsăturile editate va duce la o consolidare a problemelor legate de proprietatea intelectuală. Problemele se referă în special la accesul la informațiile privind brevetele atașate soiurilor și accesul la aceste soiuri pentru programele de ameliorare”.

Ar fi meritat ridicată observația legată de faptul că în cadrul dezbaterilor europene, statele membre ar fi putut cere lămuriri Comisiei Europene legate de faptul că pe de-o parte introducem restricții și condiționalități din ce în ce mai numeroase (interzicere molecule pesticide, procent de pârloagă, procent de leguminoase, altele) care în ansamblul lor duc la reducerea randamentelor de producție și competitivității fermierilor europeni, dar pe de altă parte argumentăm prin recomandarea adoptării NGT necesitatea creșterii randamentelor pentru a asigura hrană țărilor sărace și a adaptabilității culturilor la schimbările climatice.

Însă, până la acest moment creșterea randamentelor culturilor prin folosirea NGT-urilor este invocată doar de anumiți politicieni, fără a fi susținută și de cercetători.

 

Principiile INRAE Franța pot fi o bază de discuție?

 

Întorcându-ne la subiect, o să prezint pentru început cele șase principii considerate de bază de către INRAE Franța și înscrise în viziunea oficială a institutului, prezentate în cadrul comisiei parlamentare de către doamna Carole Caranda, director adjunct cu cercetarea.

Primul principiu se referă la menținerea unei capacități de expertiză în concordanță cu misiunea de cercetare publică al INRAE. ,,Considerăm că se încadrează în misiunile noastre de cercetare publică și este responsabilitatea noastră socială de a explora beneficiile și limitele, dar și posibilele riscuri ale produselor derivate și utilizarea acestora”.

În continuare, trecând la al doilea principiu se arăta că ,, … acesta este evident, dar trebuie reafirmat. Aceste tehnologii sunt esențiale pentru dobândirea cunoștințelor. Editarea genomului permite pentru a explora variabilitatea genetică, funcția de studiu, reglarea și evoluția genelor. Această cercetare este esențială pentru îmbunătățire cunoașterii și înțelegerea vieții”.

Al treilea principiu se referă la utilizarea tehnologiilor de editare ale genomului în ameliorarea plantelor și unde sublinia că: ,,Evaluarea posibilităților oferite de această tehnologie este perfect legitimă și complementară instrumentelor tradiționale de ameliorare a plantelor”.

Celelalte trei principii se referă la desfășurarea experimentelor în conformitate cu reglementările europene și naționale, apoi principiul de deschidere a cercetării de realizare a unor proiecte în cadrul cercetării multidisciplinare și, dacă este posibil, multi-sectoriale.

Al șaselea principiu tratează problema proprietății intelectuale. Doamna Caranda arăta că: ,,INRAE ​​își reiterează atașarea la existența certificatul de soi de plante și la nebrevetabilitatea plantelor rezultate din editarea genomului”.

 

Despre principiul privind brevetarea, mai pe larg

 

Legat de ultimul principiu este de menționat că la nivel european pozițiile s-au mai schimbat de-a lungul timpului sau poate au fost greșit interpretate de unii comentatori (timpul va decide), dar cert este că în 2019 Copa Cogeca, cea mai mare organizație profesională a fermierilor și cooperativelor din Europa, afirma prin intermediul secretarului general Pekka Pesonen că: Ne opunem oricărei forme de brevetare pentru gene de la plante și animale și trăsături genetice care pot fi găsite în natură sau obținute prin mutageneză. Depunerea de brevete pentru produse, trăsături sau gene derivate din tehnici de inginerie genetică ar trebui să fie posibilă numai pentru produsele care conțin ADN care nu poate fi găsit în natură și care nu pot fi obținute prin metode convenționale de ameliorare, obținere sau prin tehnici de mutageneză”. Motivul acestei opuneri îl reprezenta riscul definit ca fiind ,,…. catastrofal atât pentru fermieri, cât și pentru micii crescători și ar duce la o reducere a numărului de soiuri disponibile pe piață”.

Temerea este dată de faptul că din ce în ce mai mulți cercetători de pe diverse continente, dar și specialiști în domeniu, consideră că sistemul de brevete încurajează concentrarea pe piața semințelor în mâinile câtorva mari corporații, fiind poate principalul motor care stă la baza concentrării pieței de semințe certificate pentru agricultură.

În același spirit evaluează situația și CTPS (Comitetul Tehnic Permanent de Selecție a Plantelor de Cultivat) care consideră că ,,Pentru a elimina frâna brevetabilității trăsăturilor editate, care se pare că va prelungi munca amelioratorului pentru a se asigura că acesta nu se găsește în postura de contravenient, comisia consideră că ar fi oportun ca toți operatorii să decidă să nu solicite brevete asupra caracteristicilor editate”.

Doamna Catherine Regnault-Roger, profesor la Universitatea din Pau și membră a Academiei agricole franceze arată într-un material realizat în cadrul institutului Sapiens că, la acest moment, 80% din brevetele privind NGT-urile sunt deținute de americani și chinezi, iar europenii au sub 10%. Mai mult, dacă analizăm brevetele depuse în anul 2020 la WIPO (Organizația mondială privind drepturile de proprietate), 10.624 de brevete sunt depuse de China, urmată cu 8.800 de brevete de către SUA, 1.027 de brevete de către Franța și 2.048 de brevete de către Germania. De menționat că, aici sunt incluse și brevetele privind cercetările medicale pentru oameni și animale care sunt cele mai numeroase.

În schimb, este de menționat, așa cum afirma în cadrul dezbaterilor parlamentare din Adunarea Națională franceză, domnul Fabien Nogue, director de cercetare în cadrul INRAE, ,,cvasi totalitatea brevetelor privind NGT la plante în Europa sunt brevetate de Corteva”, care de altfel a depus o activitate susținută de prezentare a acestor tehnologii atât către delegațiile tuturor statelor membre de la Bruxelles, dar și în fiecare țară prin intermediul tuturor organizațiilor unde este parte sau în mod direct în vederea adoptării regulamentului privind NGT.

La cele menționate mai sus se impune a se prezenta și o probabilă contradicție în cazul propunerii de regulament care pe de-o parte asimila varietățile NGT 1 cu varietățile convenționale, care la acest moment nu pot fi brevetate decât ca varietăți (soiuri sau hibrizi) în sistemul UPOV și pot fi folosite în ameliorare fără a se putea invoca brevetabilitatea.

În același timp tehnologiile folosite pentru obținerea NGT 1 sunt folosite și în cazul NGT 2 și pot fi folosite și în cadrul obținerii unei noi generații de OMG, doar că în cazul celor două grupe din urmă brevetarea tehnologiilor este posibilă conform legislației actuale din UE.

Având în vedere cele de mai sus, apare contradicția următoare, o tehnică folosită la NGT 1 care nu poate fi patentată, dar care se folosește ulterior pentru obținerea unui NGT 2 se mai poate patenta, în condițiile în care un patent are în vedere inovativitatea și specificitatea, adică mai simplu spus nu trebuie folosit în alte situații?

Sau, în situația în care o tehnică folosită la NGT 2 sau OMG și care ulterior este folosită la NGT 1 mai este sau nu sub patent, cât timp la NGT 1 nu se permite brevetarea nici unei tehnologii?

Din păcate Comisia Europeană a complicat și mai mult lucrurile, intenționat sau nu, greu de spus, lăsând reglementarea modului de patentare inclusiv din aplicarea NGT-urilor pentru anul 2026, iar până atunci să ne descurcăm cu legislația existentă. Doar că în 2026 ce s-a patentat nu se mai poate anula, fiindcă legislația nu se aplică retroactiv.

 

Trasabilitatea între necesitate și oportunitate

 

Comisia Europeană în proiectul de regulament privind NGT-urile a inserat obligația ca în cadrul culturilor ecologice să nu se folosească nici un fel de varietate NGT, iar un al doilea aspect de reținut este dat că prin noile strategii Farm to Fork și Green Deal dorește să ducă suprafețele ecologice la 25% din suprafața agricolă a UE. Ori așa cum vom vedea în continuare, lucrurile sunt un pic antagoniste dacă nu se va interveni pentru clarificarea aspectelor neclare

Așa cum rezultă atât din studiul făcut de CTPS pentru Ministerul Agriculturii francez, cât și din intervențiile făcute de specialiștii de la INRAE, dar și din luările de poziție ale altor specialiști din alte țări, varietățile obținute din aplicarea noilor tehnici genomice nu pot fi detectate la acest moment în laboratoare, deci cum mai putem verifica marfa cu origine din producția ecologică, care așa cum știm cu toții este verificată pentru pesticide, dar ce facem cu NGT-urile?

Aici se ridică două aspecte, primul fiind cel datorat impurificării accidentale cu polen, lucru demonstrat în cazul unora din culturile OMG, situație care a impus existența unor distanțe de izolare (a se vedea acest aspect și în cazul suprafețelor de floarea-soarelui high oleic unde este aceeași problemă), iar a doua poate fi datorată unor impurificări voite cu NGT care pot conferi anumite rezistențe la boli și/sau dăunători, dar care neputând fi detectate, duc la încălcarea însăși a obiectivului de bază al agriculturii ecologice.

Normal că fermierii, mai ales cei din sistemul convențional, inclusiv eu, nu ne dorim trasabilitate, fiindcă înseamnă obligații birocratice suplimentare, dar întrebarea există privitor la garantarea calității produselor ecologice și așa cum am arătat este cauzată de un articol propus de Comisie în cadrul proiectului de regulament și trebuie rezolvat într-un fel sau altul, deoarece apoi ne vom trezi cu fel de fel de decizii ale CJUE care mai mult vor încurca decât ajuta. Doar că CJUE judecă în conformitate cu legislația existentă, bună sau rea.

Poate ar fi trebuit Comisia Europeană să reflecteze un pic dacă în loc să încerce o așa zisă de reglementare a NGT-urilor printr-un regulament separat, nu ar fi trebuit mai bine să schimbe definiția OMG din Directiva 2001/18 și să se aplice principiul din SUA unde definirea acestora se referă la produsul obținut și nu la tehnicile folosite.

În acest caz, simpla analiză și constatare ulterioară că tehnicile NGT nu duc la obținerea de OMG dădea drumul la aplicarea acestora (atât NGT 1 cât și 2) conform varietăților convenționale fără probleme și nu ar mai fi fost necesară o altă reglementare, dar este de menționat că s-ar fi aplicat restricții privind patentarea, care poate și asta ar fi încurcat.

 

Rețineri privind folosirea NGT?

 

În 2016, într-un interviu, domnul Arlo Thompson, directorul de cercetare al firmei Pioneer pentru Europa spunea Folosirea CRISPR-Cas este ușoară, problema este identificarea locului exact unde se taie secvența de ADN. Putem să tăiem și să eliminăm acea secvență şi apoi să lăsăm planta să activeze procesele de reparare şi refacere a catenelor de ADN. Se pot face modificări, scoate, adăuga segmente, dar mai important este să știm foarte precis locul în care vrem să facem aceste modificări”.

Aceleași observații au rezultat și din raportul CTPS, care pornind de la acest fapt a enunțat o serie de rezerve potențiale, cum ar fi faptul că lipsa acurateței locului de tăiere a secvențelor de ADN poate duce și la apariția unor mutații nedorite și cu impact ulterior în expresia proprietățile plantelor respective, că este vorba de toxicitate nutrițională, sau asupra microbiotei din sol prin exudatele radiculare.

Mai mult, o altă rezervă potențială este despre pericolul diseminării în mediu a unor însușiri care se pot transfera natural la plante compatibile sexuat dar care sunt în același timp buruieni, astfel conferindu-le însușiri nedorite a exista la acestea.

 

Concentrarea și globalizarea industriei de semințe, între riscuri și oportunități

 

Într-o lucrare publicată de Phil Howard și Amos Stromberg se prezintă evoluția concentrării industriei de semințe între 1996 -2022, unde vorbim la acest moment de patru mari companii globale (care dețin și activități de pesticide) pe piața semințelor, acestea fiind Bayer (care deține printre altele Monsanto), Corteva (care are în portofoliu Pioneer), Sinochem care deține prin intermediul ChemChina compania elvețiană Syngenta și BASF care are și ea activități în domeniul semințelor în curs de dezvoltare și nu ar fi o surpriză dacă în viitor se va anunța o eventuală achiziție a unei firme de semințe. La acestea se mai adaugă firme specializate doar în semințe, precum germanii de la KWS, francezii de la Limagrain, japonezii de la Sakata și danezii de la DLF, firme care au în general cifre de afaceri între 0,5 și 1,4 de miliarde euro.

Imagine3

Mecanismul avut în vedere că a contribuit la stimularea concentrării activității este dat de situația în care un start-up înregistrează un brevet pentru un nou proces de inginerie genetică sau pentru o nouă plantă modificată genetic și nu o poate exploata fără să devină dependentă de una sau mai multe brevete deja deținute de companiile de semințe. Condițiile pentru obținerea dreptului de licență în general obligă micile companii să fie absorbite sau să semneze contracte de exclusivitate, dezvoltând corporațiile multinaționale încă și mai mult.

În același material invocat mai sus, doamna Catherine Regnault-Roger profesor la Universitatea din Pau arăta că datorită costurilor extrem de mari, doar giganții care au afaceri în domeniul pesticidelor și al semințelor gen BASF, Corteva, Bayer, Sinochem-Syngenta își pot permite să susțină financiar dosarele de reglementare în vederea obținerii brevetelor globale.

Aceste afirmații sunt susținute și de graficele de mai jos unde se observă că primele patru companii dețin circa 52% din piața globală de semințe și circa 62% din piața globală de agrochimicale (semințe și pesticide).

Imagine4

 

În loc de concluzii avem întrebări

 

Acest articol a încercat prezentarea și dezvoltarea pe scurt a observațiilor ridicate de diverse organizații sau guverne în raport cu propunerea de regulament, iar în opinia mea răspunsul trebuie să și-l dea fiecare fermier sau persoană interesată, iar ca întotdeauna politicul decide, că ne place sau nu. Dar în esență, întrebările care necesită soluționare ar fi următoarele:

Prima întrebare se referă la modul prin care se poate garanta coexistența între varietățile convenționale și cele NGT, mai ales în cazul agriculturii ecologice, unde fermierii intenționat sau nu, pot folosi NGT-urile, dar acestea nefiind detectabile, cum le vom identifica? Cum vom garanta consumatorului final care crede în aceste valori ale agriculturii ecologice că nu este înșelat?

Principiul bunei credințe există ce-i drept, dar în practică este dublat de metode de control care pot permite aplicarea după caz a justiției. Deci, dacă nu există până la acest moment metode de detectare a varietăților NGT, cum protejăm sectorul de agricultură ecologică, care în viziunea Comisiei ar trebui să ajungă la minimum 25% din suprafața agricolă comunitară? Este drept că nici trasabilitatea nu poate garanta 100% acest lucru, dar oare fără cât se poate garanta?

A doua întrebare, este pregătită agricultura europeană și nu numai, pentru rămânerea pe piață a doar 6-8 firme de semințe și cum poate fi protejat atât fermierul, cât și consumatorul final de abuzurile de poziție dominantă sau de cartel, așa cum constatăm și în alte domenii (cum ar fi domeniul cipurilor sau cazul petrolului)?

Acceptarea brevetelor în cadrul varietăților obținute prin metode convenționale, așa cum se doresc a fi asimilate și NGT 1, foarte posibil va duce la accelerarea concentrării firmelor de semințe.

Nu există nici un dubiu că toate aceste costuri care sunt percepute de fiecare autoritate implicată în aprobarea dosarului de reglementare, de fapt sunt niște impozite indirecte colectate de la populație în final. Doar că ulterior marja de profitabilitate a acestor firme poate deveni expresia unui abuz, în condițiile în care nimeni nu poate renunța la mâncare, deci va plăti cât se cere. Autoritățile au avut în vedere aceste aspecte și care pot fi soluțiile de contracarare a unor astfel de situații?

Poate ar trebui să ne aducem aminte de un exemplu recent din UE, când fabricile de îngrășăminte chimice datorită unor decizii greșite privitoare la aprovizionarea cu gaze și-au încetat activitatea, ceea ce a creat oportunitatea pe fondul războiului din Ucraina, ca toți furnizorii de îngrășăminte nord africani să își crească prețurile de circa trei ori în condițiile în care nu le-au crescut costurile, fără ca fermierii europeni să poată fi protejați.

Mai mult, trebuie să avem în vedere mai ales în cazul unor turbulențe geostrategice cum sunt acum în Ucraina sau Orientul Mijlociu, dar mâine pot fi în orice altă regiune, ce vom face dacă vom rămâne fără furnizori de astfel de produse, datorită poate blocări a lanțurilor de aprovizionare sau din orice alte motive? Oare experiența pandemiei nu ne-a învățat nimic?

În condițiile în care susținerea unor dosare de reglementare depășește posibilitățile unor firme de ameliorare mici și medii, dar se acceptă brevetarea, să se înțeleagă că viitorul acestor firme dar și al fermierilor mici nu mai există? Autoritățile sunt pregătite să-și asume aceste decizii?

Să înțeleagă firmele mici și mijlocii că viitorul lor este sumbru, iar toate afirmațiile legate de dezvoltarea și consolidarea clasei de mijloc sunt doar lozinci electorale pentru anumite momente, dar de fapt nu contează?

În încheiere, este foarte adevărat că decizia finală este luată de politic pe baza unor interese care pot fi sau nu aceleași cu ale interesului național, doar că activitatea de supraveghere a acestor decizii politice poate fi asigurată de toți factorii implicați, doar prin dezbateri largi, serioase, fără patimă și egoism și ce este mai important fără interese ascunse.

În rest numai de bine.

 

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Gânduri de fermier

Am ajuns, ușor, ușor, la cel de-al treilea articol dedicat unor aspecte de strategie pentru agricultura românească, primul subiect abordat fiind problematica apei și a lipsei de gestionare sustenabilă, apoi am continuat cu analiza învățământului agricol care de mult nu își mai poate duce la îndeplinire misiunea pentru care a fost creat, iar astăzi ne vom opri asupra cercetării agricole românești sau, mai bine zis, asupra a ce a mai rămas din ea.

Rolul „ideologic și ipotetic” al acestor articole este de a atrage atenția clasei politice, dar și societății civile, asupra viitorului sumbru al agriculturii românești și cu implicații, greu de cuantificat acum, asupra securității alimentare, dar și modul cum o clasă politică mult prea nepregătită și lipsită de responsabilitate politică și civică a distrus atât cât mai exista bun în acest sector.

Când vrei să analizezi și să compari un sector economic, o faci întotdeauna în raport cu liderul din zona ta de activitate, și aici aș avea în vedere Franța, care, ne place sau nu, domină în prezent agricultura și industria alimentară europene.

Este drept că avem și politicieni de ,,top” în această țară, care consideră că trebuie să ne comparăm mai mult și mai frecvent cu țări precum Tanzania și Senegal, dar nu-i așa, câteodată și râsul, chiar și cel amar, are rolul lui.

Revenind, este important de precizat că în Franța cercetarea are mai multe paliere, dar noi ne vom opri doar la cercetarea agricolă sau la cea care are legătură cu acest sector. Astfel, primul nivel este reprezentat de Centrul Național de Cercetare Științifică, care este un organism public de cercetare pluridisciplinară fundamentală și activează sub tutela Ministerului Educației, Cercetării și Inovației.

Aici regăsim printre multele domenii și cercetările fundamentale de biologie (care cuprinde genetica și fiziologia), mediu, climă, sol și multe altele, care au tangențe multiple cu sectorul agricol.

Dar pentru a face cercetare la nivelul cel mai înalt este nevoie de un buget, iar acest ,,hub de cercetare” este susținut anual cu nici mai mult, nici mai puțin decât 3,8 miliarde de euro, adică, da, ați auzit bine, 3.800 de milioane de euro.

Ce fac francezii cu fondurile astea pentru cercetare fundamentală? Păi finanțează 1.100 de laboratoare de cercetare în Franța și în lume, plătesc 33.000 de angajați pentru acest sector, din care 29.000 sunt cercetători cu diverse grade.

Dar credeți că asta ar fi tot? Nici pe departe, aici am vorbit doar de cercetarea fundamentală la științele de bază, care au impact asupra întregii societăți franceze, dar apoi fiecare sector economic are propria cercetare.

Astfel, voi vorbi în continuare despre cercetarea la nivelul sectorului agricol, unde și aici avem o cercetare fundamentală, adică mă refer la domenii de bază cum ar fi știința solului, agrotehnică, fitotehnie, ameliorarea plantelor și animalelor și multe altele, care în Franța sunt domeniile de activitate în special ale INRAE (în traducere - Institutul Național de Cercetare Agricolă și de Mediu), institut aflat în grija Ministerului Educației, Cercetării și Inovației, dar și ale Ministerului Agriculturii și Securității Alimentare.

Franța astfel deține principala organizație de cercetare agricolă din lume, asta ducând la realitatea că una din patru citări științifice pe probleme agricole în lume face referire la lucrări ale cercetătorilor de la INRAE.

Pentru a avea un astfel de institut, statul francez a băgat din nou mâna adânc în buzunar și participă anual cu circa 80% la bugetul acestui institut, adică cu vreo 800 de milioane de euro, la care se adaugă veniturile proprii ale INRAE de vreo 230 de milioane de euro, adică în total, an de an, se alocă peste un miliard de euro pentru cercetarea fundamentală agricolă.

Veniturile private ale INRAE sunt reprezentate de contractele private de cercetare, activități economice proprii (drepturi de redevență, vânzări de produse, vânzări de brevete etc.) și  diseminarea informațiilor. Pentru a se ajunge la acest rezultat, pe lângă bani cu nemiluita, dar foarte atent administrați, se investește și în resursa umană și astfel institutul are peste 8.000 de angajați, dintre care peste 2.000 de cercetători (care au doctoratul), peste 3.000 de ingineri și asistenți și peste 3.000 de tehnicieni, adică o instituție ,,îmbibată de materie cenușie” .

Cercetarea fundamentală este urmată de cercetarea specializată și aplicată, iar aici mă refer la mai multe institute, cum ar fi Arvalis, înființat de fermieri și autorități în 2002, care se ocupă de stabilirea tehnologiilor de cultură pentru principalele culturi agricole, cum ar fi cerealele, porumbul, sorgul, cartoful, inul, tutunul și ceva plante furajere. Doar că acest institut este ,,mult mai sărac”, adică are un buget anual de doar vreo 55 de milioane de euro anual, din care susținerea statului francez se ridică la peste 20 de milioane de euro, având 450 de angajați, dintre care 215 cercetători și ingineri și 165 de tehnicieni.

Pentru culturile oleaginoase și proteaginoase (floarea-soarelui, soia, mazăre, lupin, bob și altele), s-a înființat în 2015 un alt institut, numit TERRES INOVIA, rezultat prin transformarea fostei structuri CETIOM, la care s-au adăugat și alte structuri, institut care beneficiază și el de un buget de circa 35 de milioane de euro, la care se adaugă resursa umană formată din cercetători și tehnicieni necesari.

Pe lângă aceste institute prezentate mai sus mai sunt și altele, cum ar fi cel privind cultura sfeclei, pentru agricultură organică și altele, care se adaugă la efortul comun al societății franceze, incluzând aici sigur și statul, care dorește să se dezvolte în acest domeniu.

Nu trebuie uitată nici activitatea de cercetare aplicată a camerelor agricole franceze, care fiecare în departamentul unde activează își face treaba la modul cel mai serios, astfel fiind puțini fermieri francezi care aleg un soi de grâu sau un hibrid de porumb fără să analizeze rezultatele multianuale ale acestor structuri.

Acum, ca o mică paranteză, o să mă refer și la modul de diseminare a informațiilor tehnice rezultate în urma cercetărilor. Astfel, ca un exemplu, pentru cei care poate se uită dezaprobator la prețurile cărților tehnice de la noi și spun că este prohibitiv (și este, dacă ne referim la veniturile cercetătorilor sau profesorilor), trebuie știut că un pliant de buzunar care prezintă pesticidele ce se pot aplica la o cultură agricolă realizat de Arvalis costă 7-10 euro, apoi o cărticică privind tehnologia unei culturi care are în jur de 70 de pagini în format A5 costă vreo 25-35 de euro, iar o carte cu problematica pe larg prezentată se duce spre 80-100 de euro, asta în condițiile în care Franța are printre prețurile cele mai scăzute la cărțile tehnice pentru domeniul agricol.

În schimb în Marea Britanie o carte de profil tehnic și tehnologie agricolă se duce ușor la peste 200 de lire sterline, iar în Germania la peste 200 de euro, iar prețuri de 250-300 de euro sunt destul de frecvente, mai ales ale autorilor cercetători recunoscuți la nivel global.

Astfel, ca exemplu, cartea unui cercetător rus, fundamental în studiul proceselor de formare a humusului pe nume D.S Orlov, a fost publicată doar în Marea Britanie (dar distribuită și în lume) în trei ediții, cu un tiraj total de peste 30.000 de exemplare și un preț de vânzare per bucată în jur de 270 de lire sterline, venituri pe care nu le realizează primele 20 de titluri vândute într-un an din toate domeniile (inclusiv beletristică) în România.

În Franța, institutul Arvalis nu prea publică nimic sub 5.000 de exemplare/ediție, iar lucrările de bază au frecvent două-trei ediții revizuite și adăugite, adică depășesc peste 10.000 de exemplare, în total.

Culmea este că aceste cărți se vând, se citesc, se analizează, se discută și se aplică, asta fiindcă cei care au nevoie de informații înțeleg să aprecieze și să răsplătească inclusiv financiar activitatea unor profesioniști, alții decât cei de pe rețelele de socializare care, cu bidonul de pesticid în mână, întreabă la ce folosește.

Trebuie înțeles că diseminarea informațiilor din cercetarea fundamentală și din cea aplicată se face într-o filieră clar stabilită și reglementată, în sensul că institutele de cercetare diseminează rezultatele prin cărți, în special către alți cercetători, apoi pentru consultanții (care nu sunt puțini) din Camerele agricole și cei din firmele private, plus specialiștii din firmele de inputuri agricole și nu în ultimul rând către fermieri.

Consultanții preiau această informație de bază (pentru care plătesc), o adaptează la situații concrete și o diseminează la rândul lor prin intermediul revistelor de specialitate, al publicațiilor camerelor agricole și prin prezentări directe cu public către fermieri.

 

Ce rezultate aduce tot acest efort de cercetare pentru sectorul agroalimentar francez?

 

Păi, să ne referim la câteva cifre simple, de exemplu la valoarea totală a producției agroalimentare franceze, care se ridică la peste 135 miliarde euro/an, din care 46,6 miliarde euro sunt reprezentate de exporturi. O fi mult, o fi puțin?

Pentru comparație, Franța, din veniturile turiștilor străini care vizitează țara, încasează în fiecare an peste 56,3 miliarde de euro, apoi din exporturile de avioane, elicoptere și alte produse aerospațiale (rachete, piese etc.) încasează aproape aceeași sumă ca din turism, adică 56 de miliarde de euro, iar agricultura vine să participe și ea la export cu cele 46,6 miliarde de euro. Este că deja altfel percepem forța sectorului agricol francez?

Dar, ca să înțelegem și mai bine valoarea sectorului agroalimentar francez, trebuie să înțelegem că doar acesta înseamnă circa 60% din PIB-ul României de circa 290 de miliarde euro sau reprezintă 120% din valoarea cheltuielilor bugetare ale țării noastre care sunt, anual, la vreo 110 miliarde de euro.

Să ne oprim și la câteva exemple de sectoare agricole franceze care merg foarte bine (fiindcă bine merg toate). În primul rând, viticultura și producția de vin aduc 25% din exporturile agroalimentare franceze, adică peste 10 miliarde de euro anual, sau producția de semințe certificate aduce venituri de 1,8 miliarde, dar și vânzările de cartofi proaspeți, cu peste 500 de milioane de euro.

Franța colectează, așa, de ,,amuzament”, peste 500 de milioane de litri de lapte de capră pe an, asta fiindcă producția de lapte de vacă nu intră pe ecranul calculatorului, adică discutăm de peste 16 mld kg lapte anual, având o producție medie pe vacă de peste 8.800 kg și producând ,,doar” circa 1,9 milioane tone de brânză anual.

În plus, este cel mai mare producător european de carne de vită, cel mai mare la vin, cel mai mare la semințe certificate, cel mai mare la zahăr, la cartofi, al doilea la lapte, al treilea la brânză și tot așa, până ne plictisim.

Despre cereale, rapiță, porumb, nu are rost să comentăm, fiindcă majoritatea fermierilor români simte concurența franceză pe terțe piețe.

 

Ce-i lipsește României? Bani și strategie!

 

România, la rândul ei, produce doar puțin peste 90.000 de tone de brânză, adică circa 5% din producția Franței, produce circa 19 miliarde de euro valoarea tuturor produselor agroalimentare, adică circa 13% comparativ cu agricultura franceză, dar asta în condițiile în care noi avem aproape 50% din suprafața lor agricolă, adică teoretic noi ar fi trebuit să producem produse agroalimentare de vreo 60-70 de miliarde de euro, la condițiile pe care le avem. De ce doar atât?

Explicații sunt multe și am tot scris despre asta, dar în mod clar unul dintre motive este și subiectul de astăzi, adică criza cercetării românești. Așa cum am văzut, Franța alocă doar specific pentru agricultură peste 1,4 miliarde de euro anual, iar noi??...

Institutul-fanion al României, adică INCDA Fundulea, are un buget de aproximativ 5,3 milioane de euro, adică 0,4% din bugetul INRAE (așa cum am arătat, institutul francez beneficiază de peste 1,1 miliarde de euro), din care efortul direct al statului prin subvenții directe este puțin peste un milion de euro (RUȘINE!!!), apoi încă circa 1,2 milioane de euro din contracte de cercetare, inclusiv cele finanțate de MADR (la fel, RUȘINE!!!), iar diferența de venituri de circa trei milioane de euro vine din producția agricolă, dar care, așa cum știm cu toții, aceasta are costuri pe măsură, deci efectul asupra cercetării poate fi eventual reprezentat doar de profit și acela nu prea există. Așadar, cercetarea la INCDA Fundulea are vreo 2,3 milioane de euro și ne dorim să fim ce…???  Din acești bănuți, INCDA Fundulea se chinuie să plătească 241 de angajați, din care cercetători și ingineri mai sunt doar vreo 40 de persoane, în timp ce INRAE Franța are peste 5.000.

Un alt institut important al agriculturii românești este ICPA (Institutul pentru Pedologie și Agrochimie), care are un buget anual de puțin peste 2,2 milioane de euro și din care își ,,permite” să mai țină 76 de angajați, iar salariul mediu brut al unui cercetător este de 5.900 lei/lună (atenție, cu taxe incluse), față de un angajat ,,special” prin regii, agenții, ministere, care dă banii aceștia pe un ,,city-break”.

De menționat că ambele institute sunt subordonate doar Ministerului Cercetării, fiindcă MADR se mulțumește să arunce în fiecare an doar niște firimituri ca la ,,milogi”, în loc să se implice și să își asume scoaterea din mocirlă a acestui sector fără de care nu vom putea avansa.

Mai avem și ASAS (Academia de Științe Agricole și Silvice), ultimul bastion care mai încearcă să se lupte cu ,,șerpăria politică”, care și-ar mai dori câteva părți din patrimoniul ASAS sau al stațiunilor subordonate.

Nu vreau să se înțeleagă că aceia din conducerea cercetării sau a ASAS nu ar fi putut sau nu ar fi trebuit să facă mai mult, fiindcă totul este perfectibil, iar greșeli s-au făcut destule, dar când tu ești ținut sub limita sărăciei ca sector vital pentru agricultură este greu să mai poți gândi strategii, tehnologii și soluții.  

Poate o soluție complementară ar fi mult discutata și îngropata Lege a contribuției voluntar obligatorii, din care s-ar putea aloca bani pentru asociațiile profesionale, Camerele Agricole, dar și pentru cercetare. Cred, de pildă, că o taxă anuală pentru cercetare de 1-2 euro/ha de teren agricol sau pe cap de UVM (unitate vită mare) nu ar fi o catastrofă pentru niciun fermier, din contră, poate permite strângerea a circa 30 de milioane de euro anual, bani care pot da o gură de oxigen și un viitor sectorului agricol românesc, dar asta doar prin cheltuirea chibzuită și transparentă a acestor fonduri.

Aici poate ar trebui gândit ca, în schimbul acestor fonduri, fermierii să participe prin reprezentanți (veritabili și fără sânge de căpușă) la administrarea instituțiilor de cercetare, astfel încât să existe chiar și o protecție față de imixtiunile politice.

În mod clar ar trebui gândită o nouă structură a cercetării, pe sectoare ale agriculturii, că vorbim de zootehnie, cultură vegetală sau viticultură, unde poate stațiunile să devină părți componente ale institutelor centrale de profil, iar ASAS și MADR să conlucreze pe alte baze pentru revigorarea sectorului agricol.

Ar fi multe de discutat și de rezolvat, dar cred că dacă am avea șansa unor oameni cu viziune, cu pricepere și aplecare, capabili să asculte și să accepte argumente mai bune decât ale lor, am putea renaște ca sector.

Dar de unde să începem? Revin cu propunerea făcută de mai multe ori, prin care ASAS ar trebui să devină gazda și forumul de dezbateri ale unor grupuri de lucru tematice, formate din toți actorii sectorului, care să se apuce de treabă. Dar cine să vrea să muncească degeaba dintre politicieni și demnitari, fiindcă oricum cercetătorii muncesc mai pe degeaba??!

În rest, numai de bine.

 

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2023
Abonamente, AICI!
Publicat în Gânduri de fermier

În această perioadă am analizat în laborator probe de floarea-soarelui din partea de sud a țării noastre. În zona de proveniență a probelor, floarea-soarelui de pe mii de hectare a căzut la sol din cauza atacului fungului Macrophomina phaseolina. Pagubele au fost foarte mari.

Atrag atenția că acest patogen, Macrophomina phaseolina, este foarte periculos mai ales atunci când condițiile climatice sunt favorabile infecțiilor, iar hibridul este sensibil.

Pe fondul climatic favorabil (temperaturile ridicate sunt preferate de patogen) și al sistemelor agricole bazate pe monocultură, apreciez că, în următorii ani, acest fung va produce pagube importante în culturile de floarea-soarelui și nu numai, având în vedere că este polifag.

Recomand fermierilor să aleagă hibrizi de floarea-soarelui rezistenți la infecțiile cu Macrophomina phaseolina.

Un studiu efectuat în acest an, împreună cu compania Bayer, a scos în evidență că hibrizii toleranți au avut o producție mulțumitoare, comparativ cu cei sensibili unde producția a fost foarte scăzută.

Măduvă consumată de patogen. Aspect de farfurii etajate

Măduvă consumată de patogen. Aspect de farfurii etajate

 

Macrophomina phaseolina este un nou patogen pentru România sau este doar necunoscut de fermieri?

Răspunsul este nu. Nu este un patogen nou pentru România. Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid sau putrezirea cărbunoasă a rădăcinilor și tulpinilor de floarea-soarelui este un patogen care poate compromite producția de floarea-soarelui. Informațiile din materialul de față pot ajuta fermierii să prevină pierderile pe care acest patogen periculos le poate produce la floarea-soarelui, mai ales la hibrizii sensibili.

Fungul a fost raportat în multe țări, cum ar fi: Ungaria, România, Spania, Serbia, Italia, Bulgaria, Portugalia, Rusia, SUA, Cehia, Turcia, Slovacia [Csüllög et Tarcali, 2020]. Este adevărat că în România există puține studii cu privire la prezența patogenului în culturile de floarea-soarelui. În anul 1982, Comes et al. în cartea „Fitopatologie” nu descriu acest patogen la nicio plantă agricolă, deși în perioada 1981 - 1983 patogenul a creat probleme în multe țări din Europa [Tančić et al.,2012]. Mai târziu, Bontea (1985, 1986) descrie patogenul în cartea „Ciuperci parazite și saprofite din România”. În 1990, Docea et Severin descriu patogenul la trei plante agricole (porumb, floarea-soarelui, soia) în cartea „Ghid practic pentru recunoașterea și combaterea bolilor plantelor agricole”.

Pete argintii pe tulpina atacată. Se observă microscleroții de la suprafața epidermei

Pete argintii pe tulpina atacată. Se observă microscleroții de la suprafața epidermei

Un studiu interesant a fost publicat în anul 1996 de către Ioniță et al., cu privire la prezența acestui patogen în diferite culturi agricole din România (soia, floarea-soarelui, sfeclă, fasole, rapiță etc.). În cadrul acestui studiu, autorii au raportat frecvențe ridicate de atac ale fungului Macrophomina phaseolina la floarea-soarelui între anii 1992 și 1994, cuprinse între 46,5% și 92,7%. În anul 2021, patogenul a fost raportat în mai multe culturi de floarea-soarelui din vestul României unde a produs pagube majore, unele culturi fiind compromise în totalitate [Cotuna et Sărățeanu, 2021; Cotuna et al., 2022].

 

De ce este tot mai prezent fungul în culturile de floarea-soarelui din România?

 

Tendința de extindere a acestui patogen (specific zonelor calde) către zonele temperate a ieșit în evidență în ultimii ani, fiind raportate tot mai des pagube mari în culturile din aceste zone, unde patogenul nu se instala decât ocazional, în anii cu condiții climatice favorabile [Wrather et al. 1995; Manici et al., 2012]. Pe fondul creșterii temperaturilor și a lipsei apei din sol, patogenul Macrophomina phaseolina se extinde încet și sigur în zonele cu climat relativ răcoros. În zonele temperate, patogenul își face simțită prezența din ce în ce mai des, nu doar sporadic, cum se întâmpla mai demult.

Caracterul invaziv al patogenului M. phaseolina reiese din cele mai multe studii analizate. Pe lângă asta, numărul mare de plante-gazdă, distribuția la nivel global, schimbările climatice arată că fungul prezintă importanță deosebită pentru viitorul culturii de floarea-soarelui și nu numai [Cotuna et al., 2022].

Plante frânte. Hibrid sensibil

Plante frânte. Hibrid sensibil

În România, pe fondul modificărilor climatice, al creșterii temperaturilor peste mediile multianuale, Macrophomina phaseolina și-ar putea face simțită prezența în culturile de floarea-soarelui în fiecare an. Asta nu ar fi bine deloc, deoarece patogenul este greu de ținut sub control. La condițiile de climă pot fi adăugate condițiile de sol, înrădăcinarea defectuoasă a plantelor, carențele de bor, știut fiind că patogenul se instalează cu ușurință pe plantele afectate de fiziopatii [Popescu, 2005].

Modificările climatice actuale (în special creșterea temperaturilor) ar putea influența pozitiv patosistemul Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid. - Helianthus annus L. în zonele cu climat moderat. În astfel de zone, Macrophomina phaseolina produce infecții doar în anii în care se înregistrează temperaturi ridicate și uscăciune. Astfel de situații au fost raportate în anii 1981 - 1983 în aproape toate țările europene, mai puțin Polonia [Tančić et al.,2012]. Coakley et al. (1999) susțin că modificările climatice pot avea impact direct asupra patogenilor din cultura de floarea-soarelui, susținând infecțiile. Vremea caldă și secetoasă stimulează patogenul Macrophomina phaseolina. După Sarova et al. (2003), condițiile de vreme caldă și uscată (temperaturi cuprinse între 28 și 300C și lipsa apei din sol) favorizează instalarea fungului.

Simptome produse de Macrophomina phaseolina la baza plantei de floarea-soarelui

Simptome produse de Macrophomina phaseolina la baza plantei de floarea soarelui

În general, fungii care rezistă în sol sub formă de scleroți perioade lungi ar putea tolera mult mai ușor condițiile climatice nefavorabile (seceta, de exemplu). Lipsa apei din sol ar putea predispune plantele de floarea-soarelui la atacul agenților patogeni sistemici care distrug și blochează vasele [Vear, 2016; Debaeke et al., 2017].

 

Recunoașterea simptomelor

 

Fungul M. phaseolina infectează plantele de floarea-soarelui în primele stadii de dezvoltare, dar simptomele nu apar decât spre sfârșitul perioadei de înflorire [Meyer et al., 1974; Docea et Severin, 1990]. Discutăm despre o infecție latentă, în cazul acestui fung. Studiile arată că, de cele mai multe ori, plantele care aparent prezintă o bună dezvoltare în primele stadii vor prezenta simptome severe la maturitate. Plantele infectate se vor matura timpuriu, vor avea calatidii mai mici, uneori deformate și un număr redus de achene. În zona centrală a calatidiului multe flori sunt avortate [EPPO, 2000].

Fungul pătrunde inițial în rădăcinile secundare și terțiare, după care ajunge în rădăcina primară. În urma infecției, în sistemul fibrovascular al rădăcinilor și internodurilor bazale transportul nutrienților și al apei va fi blocat de fung. Plantele cu rădăcini bolnave pot fi smulse cu ușurință din sol, iar uneori pier. La suprafața rădăcinilor bolnave, dar și în interior, se formează microscleroți de culoare neagră [Ahmad et Burney, 1990; Docea et Severin, 1990].

Simptome la baza plantelor (august 2023)

Simptome la baza plantelor august 2023

Primele simptome apar spre sfârșitul stadiului de înflorire al florii-soarelui, fiind vizibile pe tulpini și rădăcini. Tulpinile prezintă simptome în zona bazală sau în treimea inferioară [Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005]. La suprafața tulpinilor atacate apare o decolorare cenușie cu reflexe argintii uneori, tipică acestui agent patogen. În țesuturile infectate fungul va forma numeroși microscleroți de culoare neagră, ce dau aspect cenușiu - negricios, asemănat de unii autori cu o pulbere fină de cărbune. Măduva din partea inferioară a tulpinilor capătă aspect negricios datorită microscleroților [Yang et Owen, 1982; Kolte, 1985; Khan, 2007]. În zona infectată, fungul poate distruge măduva în totalitate. Uneori se observă că măduva nu este distrusă în totalitate, dar este desfăcută în discuri cu aspect de „farfurii etajate” [Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005]. De asemenea, epiderma bolnavă se desprinde cu ușurință de tulpină. Sub epiderma infectată, cât și la suprafață se observă cu ușurință microscleroții negri care se formează din abundență. Microscleroții dau aspect negru-cenușiu, cărbunos țesuturilor atacate [Sinclair, 1982; Kolte, 1985]. În cazurile grave, Csüllög et al. (2020) arată că tulpinile bolnave au aspect carbonizat. Pe lângă microscleroți, ciuperca poate forma picnidii pe tulpini, dar asta se întâmplă mai rar în condiții naturale.

Plante uscate . Se observă calatidiile foarte mici

Plante uscate . Se observă calatidiile foarte mici

Plantele bolnave se pot ofili începând de la înflorit până la maturitatea plantelor. Cu cât frecvența plantelor atacate este mai ridicată, iar hibrizii sensibili, pierderile de producție pot fi foarte mari (Prioletta et Bazzalo, 1998).

 

Supraviețuirea fungului și condițiile climatice în care se realizează infecțiile

 

Macrophomina phaseolina rezistă în sol sub formă de microscleroți, pe resturile vegetale, dar și în masa de semințe [EPPO, 2000; Csüllög et al., 2020; Popescu, 2005; Docea et Severin, 1990]. Microscleroții pot supraviețui în sol de la doi până la 15 ani [Baird et al., 2003; Gupta et al., 2012; Csüllög et al., 2020].

Infecțiile sunt influențate în principal de temperatură, mai ales de temperaturile solului de peste 28 0C și de precipitații [EPPO, 2000]. De aceea, plantele de floarea-soarelui pot fi atacate de Macrophomina phaseolina în perioadele secetoase și cu temperaturi ridicate (preferate). Temperatura, umiditatea atmosferică și cea disponibilă sunt foarte importante în realizarea infecțiilor cu Macrophomina phaseolina. După Marquez et al. (2021), microscleroții germinează la temperaturi cuprinse între 30 - 35 0C.

Sute de microscleroți negricioși în epiderma tulpinilor bolnave

Sute de microscleroți negricioși în epiderma tulpinilor bolnave

Când plantele sunt tinere (primele stadii de dezvoltare), fungul le poate infecta în 24 - 48 ore în condiții de temperatură scăzută și umiditate ridicată. Chiar dacă sunt infectate, la tinerele plăntuțe simptomele nu sunt vizibile. Fungul evoluează lent în plantele atacate până la formarea achenelor. Manifestarea bolii la exterior sau apariția simptomelor tipice are loc în perioada de formare a semințelor, când umiditatea este scăzută și temperatura ridicată [Ahmed, 1996; Khan, 2007].

Scenariile climatice realizate în Europa arată că, creșterea temperaturilor în zonele cu climat temperat, însoțită de lipsa precipitațiilor ar putea crea probleme deosebite în culturile de floarea-soarelui, făcându-le vulnerabile la atacul patogenului M. phaseolina [Debaeke et al., 2017]. Acesta reușește să supraviețuiască în condițiile menționate datorită microscleroților pe care îi formează în țesuturile gazdei (rădăcini și tulpini) [Cook et al., 1973; Short et al., 1980].

Plante uscate cu calatidiu foarte mic - august 2023, Timiș

Plante uscate cu calatidiu foarte mic august 2023 Timiș

 

Alți factori care predispun plantele la infecție

 

Densitatea ridicată, rănile mecanice, atacul insectelor sunt factori care favorizează instalarea patogenului [Shiekh et Ghaffar, 1984; Ahmed et al., 1991]. Popescu (2005) arată că fungul infectează în general plantele cu afecțiuni fiziopatice, la care creșterea rădăcinii principale este stopată iar rădăcinile secundare încep să îmbătrânească. La aceste plante, sistemul radicular va fi ocupat de Fusarium sp., dar și de alte ciuperci care pregătesc astfel țesuturile radiculare pentru infecția cu Macrophomina phaseolina. Aproape întotdeauna, pe rădăcinile atacate de fung se observă micelii albe - rozii specifice fungului Fusarium sp.

 

Managementul integrat al patogenului M. phaseolina

 

Managementul integrat constă într-o sumă de măsuri de combatere ce pot fi utilizate echilibrat pentru a proteja mediul, entomofauna utilă, sănătatea oamenilor și animalelor.

În managementul putrezirii cărbunoase a florii-soarelui este esențială utilizarea unei strategii de combatere care să includă măsurile de prevenție, măsurile biologice și mai puțin măsurile chimice (ineficiente de cele mai multe ori). Doar așa pot fi evitate pierderile pe care patogenul este capabil să le producă, cât și impactul pesticidelor asupra mediului (în cazul utilizării excesive) - Vimal et al., 2017.

Plante frânte din cauza bolii

Plante frânte din cauza bolii

Abordarea metodelor profilactice și biologice este esențială în prezent. Noile cercetări cu privire la agenții biologici de control sunt încurajatoare, deși sunt necesare mai multe teste în condiții naturale de câmp.

Metode profilactice

Cele mai importante în combaterea acestui fung extrem de periculos și greu de combătut sunt măsurile de prevenție sau profilactice [Hafeez și Ahmad, 1997]. Aceste măsuri sunt: alegerea unui hibrid rezistent sau tolerant la boală, irigarea culturilor în condiții de secetă și temperaturi ridicate, distrugerea resturilor vegetale infectate (sunt pline de microscleroți), înființarea culturilor în soluri cu textură corespunzătoare, respectarea rotației culturilor. Cu privire la rotație, nu întotdeauna rezultatele sunt cele scontate din cauza polifagiei ciupercii, care are capacitatea de a infecta peste 300 de plante cultivate și buruieni [Francl et al., 1988; EPPO, 2000; Popescu, 2005]. Pe lângă măsurile amintite, se recomandă utilizarea la semănat de sămânță liberă de microscleroți, lucrări ale solului de calitate superioară, igiena culturală [Docea et Severin, 1990].

Metode chimice

Deoarece controlul chimic al acestui fung este foarte dificil (lipsa fungicidelor care să combată patogenul la nivelul sistemului radicular), numeroase studii se fac pe această temă [Chamorro et al., 2015a; Lokesh et al., 2020; Marquez et al., 2021]. Experimentele realizate în laborator de către Csüllög et Tarcali (2020) arată că nu există fungicide eficiente împotriva acestui fung. În cadrul studiului au fost testate câteva fungicide: azoxystrobin, ciproconazol, procloraz și piraclostrobin (unele au fost retrase între timp). Dintre ele, doar proclorazul a oprit creșterea hifelor și a microscleroților. Concluzia studiului a fost că doar rezistența genetică ar putea da rezultate în combatere.

În solurile infectate se pot face fumigări cu substanțe aprobate. Această metodă este destul de costisitoare și poluantă, fiind utilizată pe scară redusă [Lokesh et al., 2020].

După recoltat. Calatidiile plantelor bolnave se observă că au rămas la sol. La hibrizii sensibili producția a fost diminuată cu peste 50%

După recoltat. Calatidiile plantelor bolnave se observă că au rămas la sol. La hibrizii sensibili producția a fost diminuată cu peste 50

Metode nonpoluante

Biofumigația ar putea fi o alternativă pentru gestionarea patogenului M. phaseolina la floarea-soarelui. Biofumigația constă în cultivarea și încorporarea unei Brassicaceae (cultură de acoperire) în sol pentru a produce substanțe biocide. Studii foarte recente arată efectele biocide ale izotiocianaților (isothiocyanates) asupra fungilor patogeni din sol [Ait-Kaci et al., 2020]. Eficacitatea biofumigării este oscilantă fiind influențată de mulți factori arată Motisi et al. (2010). Același autor aduce în atenție creșteri ale intensității de atac ale unor patogeni după biofumigație. De aceea sunt necesare studii mai numeroase care să ateste că biofumigarea este eficientă în controlul patogenilor din culturile de floarea-soarelui și să evidențieze posibilele dezavantaje ale acestei metode [Ait-Kaci et al., 2020].

O altă metodă nonpoluantă ce poate fi utilizată este solarizarea terenului infectat. Greu de aplicat și această metodă pe suprafețe mari. Pe lângă asta, terenul nu poate fi cultivat pe perioada solarizării.

Metode biologice

În sistemele de combatere integrată a patogenilor din cultura de floarea-soarelui, agenții biologici (fungi, bacterii, virusuri) pot înlocui unele tratamente chimice. În acest sens se fac multe testări în laborator cu privire la eficacitatea în combatere a unor antagoniști (fungi și bacterii), dar și a micorizelor. Se cunoaște de mult timp că micorizele arbusculare au efecte benefice asupra plantelor, favorizând absorbția nutrienților și protejând plantele de atacul unor patogeni și dăunători [Karthikeyan et al., 2016; Marquez et al., 2019; Cotuna et al., 2013]. În cazul florii-soarelui s-a constatat că simbioza cu micorizele arbusculare nu poate opri infecția cu M. phaseolina [Spagnoletti et al., 2017; 2020].

Fungii antagoniști Trichoderma viride și Trichoderma harzianum s-au dovedit a fi eficienți pentru controlul fungului M. phaseolina [Alice et al., 1996]. În general, ciupercile din genul Trichoderma s-au dovedit agenți biologici de control eficienți [Hyder et al., 2017]. Dintre speciile de Trichoderma, T. longibrachiatum, prin inhibarea directă dar și cu ajutorul compușilor organici volatili microbieni (antibioză), a redus creșterile miceliene ale patogenului M. phaseolina, prin modificarea structurii acestora [Sridharan et al.,2020]. Eficacitate foarte bună s-a înregistrat în cazul combinațiilor dintre fungul Trichoderma harzianum și bacteria Pseudomonas fluorescens, care au redus germinația scleroților ciupercii în condiții naturale în procent de 60% [Sristava et al., 1996].

Secțiune în rădăcină. Se observă microscleroții în țesutul lignificat

Secțiune în rădăcină. Se observă microscleroții în țesutul lignificat

Agenții biologici bacterieni din zona rizosferei sunt tot mai mult testați pentru combaterea biologică a fungului M. phaseolina. Unele rizobacterii și-au dovedit capacitatea de a inhiba creșterea acestui fung. Astfel, Bacillus amyloliquefaciens și Bacillus siamensis au demonstrat efect fungistatic foarte bun asupra scleroților fungului [Torres et al., 2016; Hussain et Khan, 2020]. După Simonetti et al. (2015), rizobacteriile Pseudomonas fluorescens și Bacillus subtilis pot inhiba M. phaseolina conform testelor efectuate in vitro și in vivo. Un studiu recent arată că B. contaminans ar opri dezvoltarea fungului M. phaseolina prin reducerea patogenității [Zaman et al., 2020].

 

Despre patogenul Macrophomina phaseolina am mai scris și în anul 2021, găsiți toate detaliile aici.

Bibliografie
Ait-Kaci, Ahmed, N., Dechamp-Guillaume, G, Seassau, C., 2020, Biofumigation to protect oilseed crops: focus on management of soilborne fungi of sunflower. OCL 27: 59.
Ahmad, I., Burney, K., 1990, Macrophomina phaseolina infection and charcoal rot development in sunflower and field conditions. 3rd International Conference Plant Protection in tropics. March 20 - 23, Grantings, Islands Paeau, Malaysia.
Ahmad, I., Burney, K., Asad, S., 1991, Current status of sunflower diseases in Pakistan. National Symposium on Status of Plant Pathology in Pakistan. December 3 - 5, 1991, Karachi, P. 53.
Ahmad, Y., 1996, Biology and control of corn stalk rot. Ph.D. Thesis, Department of Biological Science, Quaid-i-Azam University, Islamabad, Pakistan.
Alice, D., E. G., Ebenezar, K., Siraprakasan, 1996, Biocontrol of Macrophomina phaseolina causing root rot of jasmine. J. Ecobiol., 8: 17 – 20.
Baird, R., E., Watson, C., E., Scruggs, M., 2003, Relative longevity of Macrophomina phaseolina and associated mycobiota on residual soybean roots in soil. Plant Dis. 87: 563 – 566.
Bontea, V., 1985, Ciuperci parazite și saprofite din România, vol. I, Editura Acad. R. S. R., București, 590 p.
Bontea, V., 1986, Ciuperci parazite și saprofite din România, vol. II, Editura Acad. R. S. R., București, 474 p.
Chamorro, M., Domínguez, P., Medina, J., J., Miranda, L., Soria, C., Romero, F., et al., 2015a, Assessment of chemical and biosolarization treatments for the control of Macrophomina phaseolina in strawberries. Sci. Hortic. (Amsterdam) 192, 361 – 368.
Coakley, S., M., Scherm, H., Chakraborty, S., 1999, Climate change and plant disease management. Annu Rev Phytopathol 37: 399 – 426.
Cook, G., E., Boosalis, M., G., Dunkle, L., D., Odvody, G., N., 1973, Survival of Macrophomina phaseoli in corn and sorghum stalk residue. Plant Dis. Rep. 57: 873 – 875.
Comes, I., Lazăr, A., Bobeș, I., Hatman, M., Drăcea, A., E., 1982, Fitopatologie, Editura Didactică și Pedagogică București, 455 p
Cotuna, O., Sărățeanu, V., Durău C., 2013, Influence of arbuscular mycorrhizae (AM) colonization on plant growth: Plantago lanceolata L., case study, Journal of Food, Agriculture & Environment, vol. 11 (3&4): 2005 – 2008.
Cotuna, O., Sărățeanu, V., 2021, Putrezirea cărbunoasă a rădăcinilor și tulpinilor de floarea soarelui - Macrophomina phaseolina (Tassi) Goidanich cu forma microscleroțială Rhizoctonia bataticola (Taubenhaus) E. J. Butler, Agricultura Banatului nr. 3 (148), 77 - 82, Editura Agroprint, ISSN - L - 1483 - 1313; ISSN 2559 - 1614 (online).
Cotuna, Otilia, Paraschivu, Mirela, Sărățeanu, Veronica, 2022, Charcoal rot of the sunflower roots and stems (Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid.) - an overview, Scientific papers - Series management economic engineering in agriculture and rural development, volume 22, Issue 1, 2022, ISSN 2284-7995, eISSN 2285-3952, 107 - 116.
Csüllög, K., Tarcali, G., 2020, Investigation of the mycelial compatibility of Macrophomina phaseolina. Folia Oecologica, 47 (2): 153 – 158.
Csüllög, K., Tarcali G., 2020, Examination of different fungicides against Macrophomina phaseolina in laboratory conditions, Acta Agraria Debreceniensis 2020 - 2, 65 - 69.
Csüllög, K., Racz, E., D., Tarcali, G., 2020, The Charcoal rot disease (Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid.) in Hungary, Characterization of Macrophomina phaseolina fungus, National Seminar on Recent Advances in Fungal Diversity, Plant - Microbes Interaction and Disease Management At: Banaras Hindu University, Varanasi, India.
Debaeke, P., Casadebaig, P., Flenet, F., Langlade, N., 2017, Sunflower crop and climate change: vulnerability, adaptation, and mitigation potential from case-studies in Europe. OCL, 2017, 24(1) D102.
Docea, E., Severin, V., 1990, Ghid pentru recunoașterea și combaterea bolilor plantelor agricole, Editura Ceres, București, p. 137, 320 p.
Francl, L., J., Wyllie, T., D., Rosenbrock, S., M., 1988, Influence of crop rotation on population density of Macrophomina phaseolina in soil infested with Heterodera glycines. Plant Dis. 72, 760 – 764.
Gupta, G., K., Sharma, S., K., Ramteke, R., 2012, Biology, epidemiology and management of the pathogenic fungus Macrophomina phaseolina (Tassi) goid with special reference to charcoal rot of soybean (Glycine max (L.) Merrill). J. Phytopathol. 160, 167 –180.
Hafeez, A., Ahmad, S., 1997, Screening of sunflower germplasm for resistance to charcoal rot in Pakistan. Pak. J. of Phytopathology 9:74 - 76.
Hussain, T., Khan, A., A., 2020, Determining the antifungal activity and characterization of Bacillus siamensis AMU03 against Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid. Indian Phytopathol. 73, 507 – 516.
Hyder, S., Inam-ul-haq, M., Bibi, S., Humayun, A., 2017, Novel potential of Trichoderma spp. as biocontrol agent. J. Entomol. Zool. Stud. 5, 214 – 222.
Ioniță, A., Iliescu, H., Kupferberg., S., 1996. Macrophomina phaseolina – one of the main pathogens of sunflower crop in Romania. In Proceedings of the 14th international sunflower conference. Beijing, China, June 12–20, 1996. Shenyang: ISA, p. 718 – 723.
Khan, S. N., 2007, Macrophomina phaseolina as causal agent for charcoal rot of sunflower, Mycopath (2007) 5 (2): 111 - 118.
Karthikeyan, B., Abitha, B., Henry, A., J., Sa, T., Joe, M., M., 2016, “Interaction of Rhizobacteria with Arbuscular Mycorrhizal fungi (AMF) and their role in stress abetment in agriculture,” in Recent Advances on Mycorrhizal Fungi, ed. M. C. Pagano (Cham: Springer), 117–142.
Kolte, S., J., 1985, Diseases of annual edible oilseed crops. Vol. II. Boca Raton, Florida: CRC Press, p. 33 – 44.
Lokesh, R., Rakholiya, K., B., Thesiya, M., R., 2020, Evaluation of different fungicides against Macrophomina phaseolina (Tassi) goid. causing dry root rot of chickpea (Cicer arietinum L.) in vitro. Artic. Int. J. Curr. Microbiol. Appl. Sci. 9, 1 – 11.
Manici, L., M., Donatelli, M., Fumagalli, D., Lazzari, A., Bregaglio, S., 2012, Potential response of soil-borne fungal pathogens affecting crops to scenarios of climate change in Europe, International Environmental Modelling and Software Society (iEMSs),2012 International Congress on Environmental Modelling and Software Managing Resources of a Limited Planet, Sixth Biennial Meeting, Leipzig, Germany R. Seppelt, A.A. Voinov, S. Lange, D. Bankamp (Eds.) disponibil pe http://www.iemss.org/soc.../index.php/iemss-2012-proceedings, 9 p.
Marquez, N., Giachero, M., L., Declerck, S., Ducasse, D., A., 2021, Macrophomina phaseolina: General Characteristics of Pathogenicity and Methods of Control. Front. Plant Sci. 12:634397.
Motisi, N., Doré, T., Lucas, P., Montfort, F., 2010, Dealing with the variability in biofumigation efficacy through an epidemiological framework. Soil Biol Biochem 42, 2044 – 2057.
Popescu, G., 2005, Tratat de patologia plantelor, vol II, Agricultură, Editura Eurobit, p. 143, 341 p.
Prioletta, S., Bazallo, M., E., 1998, Sunflower basal stalk rot (Sclerotium bataticola): Its relationship with some yield component reduction. Hellia 21: 33 - 44.
Sarova, J., Kudlikova, I., Zalud, Z, Veverka, K., 2003, Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid moving north temperature adaptation or change in climate? J Plant Dis Prot 110: 444 – 448.
Simonetti, E., Viso, N. P., Montecchia, M., Zilli, C., Balestrasse, K., Carmona, M., 2015, Evaluation of native bacteria and manganese phosphite for alternative control of charcoal root rot of soybean. Microbiol. Res. 180, 40–48.
Sinclair, J. B., 1982, Compendium of Soybean disease. 2nd Ed. by American Phytopathology Society, St. Paul, Minnesota, USA.
Shiekh, A., H., Ghaffar, A., 1984, Reduction in variety of sclerotia of Macrophomina phaseolina with polyethylene mulching of soil. Soil Biology and Biochemistry 16: 77 - 79.
Short, G. E., Wyllie, T. D., Bristow, P. R., 1980, Survival of Macrophomina phaseolina in soil and residue of soybean. Phytopathology 70: 13 – 17.
Spagnoletti, F., Carmona, M., Gómez, N. E. T., Chiocchio, V., Lavado, R. S., 2017, Arbuscular mycorrhiza reduces the negative effects of Macrophomina phaseolina on soybean plants in arsenic-contaminated soils. Appl. Soil Ecol. 121, 41 –47.
Spagnoletti, F. N., Cornero, M., Chiocchio, V., Lavado, R. S., Roberts, I. N., 2020, Arbuscular mycorrhiza protects soybean plants against Macrophomina phaseolina even under nitrogen fertilization. Eur. J. Plant Pathol. 156, 839 – 849.
Srivastava, A. K., Arora, D. K., Gupta, S., Pandey, R. R., Lee, M., 1996, Diversity of potential microbial parasites colonizing sclerotia of Macrophomina phaseolina in soil. Biol. Fertil. Soils. 22: 136 - 140.
Tančić, Sonja, Boško, Dedić, Aleksandra, Dimitrijević, Sreten, Terzić, Siniša, Jocić, 2012, Bio-Ecological relations of sunflower pathogens – Macrophomina phaseolina and Fusarium spp. and sunflower tolerance to these pathogens, Romanian Agricultural Research, NO. 29, Print ISSN 1222-4227; Online ISSN 2067-5720, 349 - 359.
Torres, M. J., Brandan, C. P., Petroselli, G., Erra-Balsells, R., Audisio, M. C., 2016, Antagonistic effects of Bacillus subtilis subsp. subtilis and B. amyloliquefaciens against Macrophomina phaseolina: SEM study of fungal changes and UV-MALDI-TOF MS analysis of their bioactive compounds. Microbiol. Res. 182, 31–39.
Vear, F., 2016, Changes in sunflower breeding over the last fifty years. OCL 23 (2): D202.
Vimal, S. R., Singh, J. S., Arora, N. K., and Singh, S., 2017, Soil-Plant-microbe interactions in stressed agriculture management: a review. Pedosphere 27, 177 – 192.
Zaman, N. R., Kumar, B., Nasrin, Z., Islam, M. R., Maiti, T. K., Khan, H., 2020, Proteome analyses reveal Macrophomina phaseolina ’s survival tools when challenged by Burkholderia contaminans N Z. A C S Omega 5, 1352 – 1362.
Yang, S. M., Owen D. F., 1982, Symptomology and detection of Macrophomina phaseolina in sunflower plants parasitized by Cylendrocopturus adspersus larvae. Phytopathology 72: 819 - 821.
***EPPO Standard, European and Mediterranean Plant Protection Organization PP 2/21(1), 2000 - Guidelines on good plant protection practice - Sunflower, 9 p.

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Pregătind culturile viitorului, cu o atenție deosebită pentru agricultura ecologică, Summit Agro România, parte a Sumitomo Corporation (Japonia) – corporație globală leader Fortune 500, specializată în comerț internațional și investiții în afaceri, a început în anul 2018 conturarea gamei de produse BIO în parteneriat cu Futureco Bioscience (Spania), unul din liderii europeni, de peste 20 de ani, în domeniul cercetării, dezvoltării, producției și comercializării de biostimulanți și produse bio de ultimă generație pentru protecția plantelor.

Păstrând și unificând linia valorilor comune ale celor două companii, prin alăturarea particulei „sei” a cuvântului seicho („creștere” în limba japoneză) și „pro”, ca simbol al profesionalismului și grijii pentru natură, ia naștere gama de produse BIO Seipro, cu scopul de a reflecta și promova calitatea, inovația și responsabilitatea față de mediu.

Toate acestea sunt transpuse grafic prin intermediul frunzei de Ginkgo biloba, ce poartă o dublă semnificație, forma de evantai a frunzei reflectând atât originile japoneze și principiile de dezvoltare ce guvernează activitățiile Sumitomo Corporation de 400 de ani, cât și calitățile arborelui de Ginkgo biloba ce transcend mileniilor: reziliență, anduranță și longevitate.

Urmărind de peste 3.500 de ani dansul uimitor, în bătaia ușoară a vântului, al evantaielor verzi al celui mai longeviv copac de Ginkgo biloba înțelegem fundamentele ce au stat la baza dezvoltării gamei Seipro ce se dorește a fi un element definitoriu de sprijin al agriculturii pentru anduranță, continuitate și grijă față de natură.

Dezvoltarea gamei de produse urmează îndeaproape liniile pieței europene și înglobează, în mod constant, cele mai noi rezultate ale cercetării și dezvoltării în asigurarea sustenabilității mediului și produselor, urmând trendul de creștere vizat de Uniunea Europeană, de a egala până în anul 2050 valoarea de piață a produselor chimice.

seipro

În acest moment gama de produse BIO Seipro cuprinde șapte produse biologice, concepute special să ajute plantele cultivate să treacă peste perioadele de stres, stimulând refacerea lor și protejându-le de dăunători. 

 

Shigeki: Știința și natura în slujba ta

Logo Shigeki Fertilizant foliar de ultimă generație cu efect biostimulator, ce conține macroelemente și o gamă largă de microelemente chelatate ușor asimilabile și stimulează procesele fiziologice pentru a trece mai ușor peste perioadele de stres, având efect rapid, vizibil.

 

Kaishi: Uită de stres

Logo Kaishi RO Biostimulant cu o formulă unică ce stimulează metabolismul plantelor, iar L-aminoacizii liberi de origine vegetală conferă un grad mare de puritate a moleculelor și o excelentă preluare de către plantă. Are rol în recuperarea plantelor după o perioada de stres și ajută la dezvoltarea sănătoasă a acestora.

 

Kinactiv Fruit: Fructificare la superlativ

Logo Kinactiv Fruit Biostimulant pe bază de L-aminoacizi liberi de origine vegetală, macro și microelemente ce ajută plantele de cultură să treacă mai ușor peste perioadele de înflorire, fructificare - formarea și dezvoltarea fructelor (procese fiziologice care cauzează stres plantei) pentru a obține o producție bogată, sănătoasă, cu atingerea potențialului genetic (mărimea și culoarea fructului, fermitate, conținut în zaharuri etc.).

 

Kinactiv Root: Rădăcini la superlativ

Logo Kinactiv Root Biostimulant cu o combinație echilibrată de elemente, este produsul perfect ce ajută plantele să treacă peste perioadele de stres, stimulând refacerea și dezvoltarea mai rapidă a unui sistem radicular sănătos, optimizând astfel capacitatea nutrițională a plantei, conducând la dezvoltarea completă și cât mai aproape de potențialul său genetic.

 

NoFly: Insectele NU-i rezistă!

Logo NOFLY cu WP 3x Insecticid bio ce conține spori ai ciupercii entomopatogene Isaria fumosorosea (tulpina FE 9901) și provoacă un proces natural de combatere a musculiței albe de seră (Trialeurodes vaporariorum), în toate stadiile de dezvoltare.

Poate fi aplicat în orice stadiu de dezvoltare a plantei, fiind prietenos cu fauna auxiliară și prădătorii naturali ai musculiței albe de seră, nu lasă reziduuri, nu creează rezistență și nu necesită timp de pauză până la recoltare. Ajută astfel fermierii să atingă standardele solicitate de marile lanțuri comerciale în ceea ce privește nivelul de reziduuri în fructe și legume.

 

Taikyu: BIOputerea fructelor perfecte

logo slogan Taikyu Biostimulant cu formulă unică ce conține substanțe de natură vegetală 100% (glicin-betaină, L-prolină, azot organic, carbon organic). Are o solubilitate foarte bună, rapidă, fiind ușor preluat de către plantele de cultură, ceea ce le ajută să reziste perioadelor de stres cauzat de factorii biotici și abiotici. Asigură o revenire mai rapidă în urma stresului și este recomandat a fi utilizat în special pentru reducerea procesului de crăpare a fructelor în perioadele cu ploi abundente urmate de temperaturi ridicate, de lungă durată.

 

BrasiPro: Fii Pro nutriție!

logo BrasiPro Fertilizant foliar complex ce îmbunătățește dezvoltarea rădăcinilor și frunzelor, excelent revitalizant al culturii, esențial în formarea tulpinii și intensificarea metabolismului, asigurând o dezvoltare uniformă a plantei și o preluare rapidă a soluției nutritive.

Magda Stăicuț, Manager Comunicare Summit Agro România

Magda Staicut

Suntem astăzi, mai mult ca oricând, mai aproape de natură, de culturi, de floră și faună și avem la dispoziție cele mai avansate instrumente de lucru și tehnologii de ultimă generație pentru a înțelege, a cuantifica, a analiza dar mai ales a adapta acțiunile și produsele noastre într-un efort comun de protejare și dezvoltare a unei economii și agriculturi durabile cu impact major asupra resurselor planetei pentru mai departe.

*****

Summit Agro România a luat ființă în anul 1997 și este parte a Sumitomo Corporation, cu sediul central în Japonia, ce are o istorie care datează încă din 1615 și este prezentă în 65 de țări și regiuni cu peste 79.000 de angajați. Sumitomo Corporation desfășoară activități în diferite industrii ca: finanțe, asigurări, comerț, extracție și prelucrare a metalelor, transporturi și sisteme de construcții, mediu și infrastructură, media, bunuri și servicii pentru îmbunătățirea stilului de viață, resurse minerale, energie, produse chimice și electronice.
Mai multe detalii despre Summit Agro România și Sumitomo Corporation găsiți pe site-ul www.sumi-agro.ro sau apelând cu încredere la reprezentanții din teritoriu ai Summit Agro România.
Sumi Agro imagotype CMYK positive HIGH

Articol de: MAGDA STĂICUȚ, Manager Comunicare Summit Agro România

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

În anul agricol 2022 - 2023, culturile de grâu, orz și ovăz din vestul României, dar și din alte zone, au prezentat simptome din cauza unor infecții virale. Simptomele prezente în perioada amintită au fost confundate cu cele produse de stresul climatic sau au fost atribuite unor virusuri (Wheat streak mosaic virus cel mai adesea), fiind exclusă oarecum prezența virusului BYDV (Barley Yellow Dwarf Virus - piticirea și îngălbenirea grâului și orzului, înroșirea ovăzului).

Ne amintim că, toamna 2022 și iarna 2023 au fost caracterizate de un climat blând, extrem de favorabil dezvoltării afidelor care ulterior au transmis virusul BYDV. Primăvara 2023 a fost una răcoroasă. Vremea răcoroasă a favorizat și exacerbat simptomatologia virală, fenomenele de înroșire sau învinețire a frunzelor fiind prezente alături de alte simptome specifice. Incidența și severitatea infecțiilor au fost ridicate mai ales la grâul semănat devreme. Pe fondul climatic favorabil infecțiilor, a tehnologiilor intensive de cultivare și a monoculturii, virusul BYDV a fost nelipsit din culturile de grâu, orz și ovăz.

În România, în literatura de specialitate sunt menționate trei virusuri care apar frecvent în culturile de cereale: Barley stripe mosaic virus – BSMV, Barley yellow dwarf virus – BYDV și Wheat streak mosaic virus – WSMV (Popescu, 2005).

daunatori grau

Pentru a elimina confuziile ce pot apărea în punerea unui diagnostic pentru o infecție virală (datorită simptomelor foarte asemănătoare), la USV „Regele Mihai I” din Timișoara am hotărât să identificăm virusul prezent în culturi cu ajutorul testelor ELISA (teste imuno - enzimatice). Analizele pentru identificare s-au realizat la Platforma de Cercetare Multidisciplinară a USVT pentru cele trei virusuri amintite mai sus. Soluțiile necesare testelor au fost pregătite cu sprijinul Laboratorului de Chimie din cadrul Facultății de Agricultură. Pentru identificare au fost utilizate teste DAS (Double Antibody Sandwich) ELISA achiziționate cu sprijinul a doi fermieri din Timiș.

În urma efectuării testelor, toate probele au ieșit pozitive la virusul BYDV și negative la BSMV și WSMV. Rezultatele obținute au arătat clar prezența în culturile de grâu, orz și ovăz din Banat a virusului BYDV în anul agricol 2022 - 2023. Din cauza infecțiilor din perioada înspicatului, pagubele în producțiile de grâu au trecut pe alocuri de 30%. La culturile infectate din toamnă, pagubele au fost mult mai mari, unii fermieri fiind nevoiți să întoarcă culturile la începutul primăverii deoarece plantele prezentau simptome evidente de stagnare în creștere. Ay et al. (2008) arată că, foarte des la analize este detectat virusul BYDV transmis de afide, în timp ce alte virusuri sunt prezente foarte rar sau niciodată. Aceeași autori susțin că, prezența frecventă în plante a BYDV sugerează că data semănatului este critică în controlul bolilor virale la cereale, iar soiurile de grâu se comportă diferit la infecții.

grau ruginit

În anul agricol 2022 - 2023, apreciez că ne-am confruntat cu o epidemie de BYDV în Banat (unde cunosc mai bine situația). În urma discuțiilor cu fermieri din țară mi-am dat seama că virusul a fost prezent în toate zonele de cultură a cerealelor păioase.

Pentru a preveni infecțiile cu BYDV din anul agricol 2023 - 2024, aducem în atenția dumneavoastră câteva aspecte importante despre acest virus periculos al cerealelor, mai ales că toamna 2023 este una blândă, favorabilă infestării cu afide (vectorii virusurilor).

 

Recunoașterea simptomelor produse de BYDV

 

Marea majoritate a fitopatologilor arată că simptomele produse de BYDV nu sunt ușor de identificat din cauza asemănării cu unele carențe în nutriție, stres climatic sau infecții produse de alte virusuri (D’Arcy, 1995; Popescu, 2005; Miller et al., 2002).

Principalele simptome produse de BYDV sunt: îngălbenirea vârfului și marginilor frunzelor, stagnarea în creștere a plantelor (piticire), sistem radicular slab dezvoltat, stoparea înfrățirii sau formarea întârziată a fraților, sterilitatea spicelor, rigiditatea frunzelor îngălbenite (au port erect), înroșirea vârfului frunzelor (Rochow, 1970a; D’Arcy, 1995; Miller și Rasochová, 1997; Lapierre, 2004; Popescu, 2005; Domier, 2009; Kaddachi et al., 2014).

La orz, virusul poate fi recunoscut mai ușor vizual, deoarece petele galbene sunt distribuite neuniform de-a lungul frunzei (Shah et al., 2012).

Simptomele menționate pot fi influențate de condițiile climatice, de soi, de tipul de cultură, de starea de sănătate a plantelor de la momentul infecției etc (Kaddachi et al., 2014).

Simptome de îngălbenire și înroșire a frunzelor la înspicat - primăvara 2023, Timiș

Simptome de îngălbenire și înroșire a frunzelor la înspicat. Primăvara 2023 Timiș

Cu privire la condițiile climatice, Shah et al. (2012) arată că, temperaturile mai scăzute influențează simptomele, producând înroșirea frunzelor la grâu. Acest fenomen de înroșire l-am observat și eu în toate culturile de grâu controlate și nu numai. Înroșirea frunzelor s-a manifestat și la orz și la ovăz. Popescu (2005) nu descrie fenomenul de înroșire la grâu și orz, ci doar la ovăz. De aici și confuziile din primăvara 2023, când marea majoritate a fermierilor credeau că se confruntă cu stres climatic produs de vremea răcoroasă.

În culturile de grâu verzi, plantele infectate pot fi observate sub forma unor depresiuni (plantele infectate sunt mai mici). Plantele infectate toamna au frunze galbene și sunt pitice. De obicei, în urma acestei infecții plantele bolnave nu mai formează spice, iar dacă formează, vor fi sterile. Când infecția se realizează primăvara, plantele au frunze îngălbenite, dar fenomenul de piticire nu se manifestă. Îngălbenirea începe de la vârful frunzelor și se extinde către bază, nervurile rămânând verzi (din cauza asta apar și confuziile cu alte virusuri). La infecțiile din timpul primăverii, piticirea nu este atât de evidentă dar producțiile vor fi scăzute (Popescu, 2005).

 

Realizarea infecțiilor, vectori, plante gazdă

 

BYDV (particulele virale) este restricționat sau limitat la floemul gazdelor. În urma infecției, celulele floemului mor. Virionii sau particulele virale ajung în celulele floemului prin intermediul afidelor, care sunt vectori. Degenerarea floemului duce la apariția simptomelor tipice, inducând pierderea clorofilei și stagnarea în creștere a plantelor (D’Arcy et Domier, 2005; Popescu, 2005).

Afid alat (aripat) care poate transmite virusul la distanțe mari

Afid alat aripat care poate transmite virusul la distanțe mari

Este important să rețineți că, epidemiile de BYDV au legătură strânsă cu zborul afidelor și mărimea populațiilor. Pentru a putea transmite virusul, afidele trebuie să se hrănească pe plantele infectate (doar așa particulele virale ajung în corpul lor). Urmează o perioadă latentă de câteva ore în care afidele nu pot transmite virusul altei plante (Gray et Gildow, 2003; Brault et al., 2010). Deoarece virusul circulă în corpul afidelor și poate fi reținut zile sau chiar săptămâni, acest mod de transmitere a fost numit circulativ sau persistent. Afidele virulifere pot răspândi virusul la mai multe plante pe măsură ce se deplasează și se hrănesc (D’Arcy et Domier, 2005). Cele aptere (fără aripi) vor infecta plante noi în cultură. Cele aripate sau alate apar de cele mai multe ori când plantele sunt deja afectate de virus. Ele pot zbura în căutarea altor gazde, transmițând virusul la distanțe mari.

Există mai multe specii de afide în care virusul persistă. Dintre acestea, vectorii cei mai importanți sunt afidele Rhopalosiphum padi, Rhopalosiphum maidis, Schizaphis gramineum, Sitobion avenae și Metopolophium dirhodum (Gildow, 1999; Gray et Gildow, 2003).

Condițiile climatice sunt foarte importante pentru realizarea infecțiilor cu BYDV, cât și pentru dezvoltarea afidelor și a eficienței cu care acestea transmit virusul. Temperaturile cuprinse între 15 - 18ºC și intensitatea ridicată a luminii influențează pozitiv infecțiile virale.

Afid parazitat de un fung entomopatogen (posibil Beauveria bassiana)

Afid parazitat de un fung entomopatogen posibil Beauveria bassiana

Cele mai cunoscute plante gazdă ale virusului BYDV sunt: grâul, orzul, ovăzul, orezul, porumbul, pirul, secara, păiușul, obsiga etc. Până în prezent se cunosc peste o sută de specii de graminee ce pot fi gazde ideale. Gazdele de vară ale virusului sunt porumbul și afidele (14 specii și chiar mai multe). În corpul afidelor virusul poate persista 2 - 3 săptămâni. Foarte importante în transmiterea infecțiilor sunt: samulastra de grâu și orz și poaceele perene (Popescu, 2005).

Rhopalosiphum padi la grâu

Rhopalosiphum padi la grâu

 

Managementul integrat al patogenului BYDV

 

Acest virus nu poate fi gestionat corect de către fermieri dacă nu este identificat. Așadar, diagnosticul precis este foarte important deoarece, după cum aminteam și mai sus, simptomele pot fi confundate cu cele produse de alți factori biotici și abiotici. Specialiștii în protecția plantelor recomandă diagnosticul în laborator deoarece cel vizual nu este de încredere. Pentru diagnostic în laborator se recomandă testele ELISA.

Funcție de momentul realizării infecției, pagubele pot fi mai mari sau mai mici. Infecțiile de după răsărire sunt cele mai periculoase și pot duce chiar la pierderea culturii. Când infecțiile se produc în timpul înspicării, pagubele pot fi de 20% și chiar mai mari, funcție de starea de sănătate a plantelor (Popescu, 2005). De aceea, este important ca plantele să nu fie atacate și de alți patogeni. O plantă sănătoasă va rezista mai bine la infecția virală (depinde și de rezistența genetică a soiului).

Simptome produse de BYDV la o cultură de grâu din Caraș Severin - primăvara 2023. Plantele sunt îngălbenite și au stagnat în creștere. Cultura a fost întoarsă. În această fenofază exista riscul ca plantele să nu formeze spice. Probabil infecția s-a realizat în toamna 2022. Infecțiile din toamnă sunt cele mai păgubitoare

Simptome produse de BYDV la o cultură de grâu din Caraș Severin. Primăvara 2023. Plantele sunt îngălbenite și au stagnat în creștere. Cultura a fost întoarsă

Metode profilactice

În cazul BYDV, strategiile de control sunt cele care abordează măsurile profilactice sau de prevenție, cunoscut fiind că virusurile nu pot fi combătute chimic. În cadrul metodelor profilactice, pe prima poziție se află rezistența genetică a soiurilor.

Se recomandă ca, în anii favorabili să fie semănate soiuri tolerante sau rezistente. Ce înseamnă asta? La soiurile tolerante, virusul mai este încă capabil să se înmulțească, iar simptomele sunt mai puține. La cele rezistente, înmulțirea virusului este afectată, în consecință simptomele sunt reduse mult.

Îngălbenirea pornește de la vârful frunzei și înaintează spre bază. Nervurile rămân verzi, de aici și aspectul de dungatură și confuzia cu WSMV

nu inteleg

Alte metode profilactice sunt: distrugerea samulastrei de grâu și orz, însămânțarea în prima decadă a lunii octombrie și chiar mai târziu (Popescu et al., 2005).

Metode chimice

Virusurile nu pot fi combătute chimic. În schimb este foarte importantă combaterea chimică a afidelor vectori. După Popescu (2005), un tratament aplicat toamna când se înregistrează zbor masiv de afide ne poate scăpa de infecțiile virale. În zonele cu risc ridicat, monitorizarea afidelor trebuie făcută imediat după răsărire. Timp de 8 - 10 săptămâni de la răsărire plantele pot fi infectate dacă afidele sunt prezente în densitate mare (mai mult de 50% plante atacate și o densitate de 12 - 15 afide/tulpină).

grauvertical

În România sunt omologate pentru combaterea afidelor la cerealele păioase (Metopolophium dirhodum, Rhopalosiphum padi, Rhopalosiphum maidis și Macrosiphum avenae) următoarele substanțe: lambda - cihalotrin, cipermetrin, deltametrin, tau - fluvalinat (omologat pentru combaterea afidelor la orz), acetamiprid, gama - cihalotrin, esfenvalerat (după Aplicația PESTICIDE 2.23.10.1, 2023).

Metode biologice

Utilizarea prădătorilor și a paraziților afidelor ca agenți biologici de control a avut succes de multe ori, reducând populațiile de afide. De altfel, aceștia există în agroecosistemele agricole și trebuie protejați. Observăm adesea în coloniile de afide prădători (Coccinella sp., Chrysopa sp., Syrphus sp.) și parazitoizi (El - Heneidi, 1998; D'Arcy et Domier, 2005). Fungii entomopatogeni sunt și ei de interes. Testele efectuate în câmpurile experimentale arată că, populațiile de afide au fost reduse semnificativ comparativ cu martorul. Entomopatogenii de interes sunt: Beauveria bassiana, Metharhizium anisopliae, Verticillium lecanii etc (Sabbour, 2007; Marfadyen et al., 2009). Lansările de prădători și parazitoizi trebuie realizate atunci când populațiile sunt scăzute. Această regulă este valabilă și în cazul produselor pe bază de fungi entomopatogeni (Marfadyen et al., 2009).

cotuna lab

Compania Bayer în parteneriat cu USV „Regele Mihai I” din Timișoara aduce în atenția fermierilor informații importante despre patogenul Barley yellow dwarf virus, care a produs pagube importante culturilor de cereale păioase în anul 2023. În acest articol sunt informații utile despre cum să preveniți infecțiile virale și implicit pagubele în producție.

Bibliografie

Áy Z., Z. Kerenyi, A. Takacs, M. Papp, I. M. Petroczi, R. Gáborjányi, D. Silhavy, J. Pauk and Z. Kertész, 2008. Detection of Cereal Viruses in Wheat (Triticum aestivum L.) by Serological and Molecular Methods, Cereal Research Communications, vol. 36, No. 2, pp. 215 - 224.
Brault, V., Uzest, M., Monsion, B., Jacquot, E., Blanc, S., 2010. Aphids as transport devices for plant viruses. Comptes Rendus - Biol. 333, 524 – 538.
D’Arcy, C. J., 1995. Chapter I: Symptomatology and Host Range of Barley Yellow Dwarf. In: D’Arcy, C.J., Burnett, P.A. (Eds.), Barley Yellow Dwarf : 40 Years of Progress. APS Press, St Paul, Minnesota, USA, pp. 9–28.
D'Arcy, C. J. and L. L. Domier. 2005. Luteoviridae. In Virus Taxonomy: VIIIth Report of the International Committee on Taxonomy of Viruses. eds. M.A. Mayo, J. Maniloff, U. Desselberger, L.A. Ball and Claude M. Fauquet. Academic Press. New York., NY.
Domier, L., 2009. Barley yellow dwarf viruses. In: Mahy, B.W. J., Van Regenmortel, M. H. V. (Eds.), Desk Encyclopedia of Plant and Fungal Virology. pp. 100 – 107.
El-Heneidy, A. H. 1998. Review paper, Biological control of aphids in wheat fields. Egypt. J. Agric. Res., 76 (3): 1027 - 1035.
Gildow, F. E., 1999. Luteovirus Transmission and Mechansisms Regulating Vector Specificty. In: Smith, H.G., Barker, H. (Eds.), The Luteoviridae. CABI Publishing, pp. 88–111.
Gray, S. and F. E. Gildow. 2003. Luteovirus-aphid interactions. Ann. Rev. Phytopathology. 41:539 - 566.
Ingwell, L. L. and N. A. Bosque-Perez, N. A. 2015. New experimental hosts of Barley yellow dwarf virus among wild grasses, with implications for grassland habitats. Plant Pathology 64:1300 - 1307.
Kaddachi, I., Souiden, Y., Achouri, D., and Chéour, F. (2014). Barley yellow dwarf virus (BYDV): characteristics, hosts, vectors, disease symptoms and diagnosis. Int. J. Phytopathol. 3, 155–160.
Lapierre, H., 2004. Section IV: Virus diseases of the Poaceae: Virus Diseases of Barley (Hordeum vulgare L.). In: Lapierre, H., Signoret, P.-A. (Eds.), Viruses and Virus Diseases of Poaceae (Graminae). Institut National de la Recherche Agronomique, Paris, pp. 439 – 478.
Macfadyen S., Gibson R., Raso L., Sint D., Traugott M., Memmott J., 2009. Agriculture, Ecosystems and Environment 133 (2009) 14 – 18.
Miller, W. A., Rasochová, L., 1997. Barley yellow dwarf viruses. Annu. Rev. Phytopathol. 35, 167 – 190.
Miller, W. A., Liu, S., Beckett, R., 2002. Barley yellow dwarf virus: Luteoviridae or Tombusviridae? Mol. Plant Pathol. 3, 177 – 183.
Popescu G., 2005. Tratat de patologia plantelor, vol. II, Agricultură, Editura Eurobit, Timișoara, 341 p.
Rochow, W. F., 1970a. Barley yellow dwarf virus. Descr. Plant Viruses 32.
Sabbour, M. M. and Shadia E-Abd-El-Aziz, 2007. Efficiency of Some Bioinsecticides Against Broad Bean Beetle, Bruchus rufimanus (Coleoptera: Bruchidae), Research Journal of Agriculture and Biological Sciences, 3(2): 67 - 72, 2007.
Shah, S. J. A., Bashir, M., Manzoor, N., 2012. A Review on Barley Yellow Dwarf Virus. In: Ashraf, M., Öztürk, M., Ahmad, M., Aksoy, A. (Eds.), Crop Production for Agricultural Improvement. Springer Netherlands, Dordrecht, pp. 747 – 782.

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

În toamnele blânde, muștele cerealelor pot produce pagube în culturi. Cel mai adesea sunt predispuse la atacul muștelor, culturile semănate devreme și cele la care sămânța nu a fost tratată cu insecticid. În unele zone predomină musca de Hessa (Mayetiola destructor), iar în altele musca neagră a cerealelor (Oscinella frit).

Condițiile climatice ale ultimilor ani au susținut creșterea populațiilor de muște care produc daune culturilor de cereale păioase. Pe lângă condițiile climatice, tehnologiile folosite de către fermieri au un rol foarte important, rotațiile scurte și monocultura favorizând atacul muștelor. La aspectele menționate adaug pierderea diversității plantelor cultivate într-o fermă. Se poate spune că, sistemele agricole practicate în prezent susțin dezvoltarea patogenilor și dăunătorilor și implicit apariția pagubelor în producție.

Dintre cele două muște predominante în culturile de cereale păioase, aducem în atenția dumneavoastră în acest articol, musca de Hessa (Mayetiola destructor). Dacă îi cunoașteți ciclul de viață o veți ține sub control mai bine. Vă atragem atenția că, generația de toamnă este cea mai păgubitoare. Cel mai periculos atac este după răsărirea plantelor, moment când tinerele plăntuțe pot fi distruse.

 

Importanța cunoașterii biologiei și ecologiei muștei de Hessa

 

Acest dăunător este prezent în toate zonele de cultură a cerealelor din țara noastră, iar în condițiile climatice din România, Mayetiola destructor (musca de Hessa) poate avea între 2 și 4 generații/an. În zonele mai calde, dăunătorul va avea mai multe generații, pe când în cele mai reci, mai puține. Supraviețuiește peste anotimpul de iarnă sub formă de larvă matură în pupariu sub tecile frunzelor plantelor atacate, cât și în resturile vegetale din sol sau de la suprafața solului.

Musca de Hessa

Musca de Hessa

Împuparea are loc la începutul primăverii, iar primii adulți sunt observați în culturi în luna aprilie (de regulă). În anii în care toamnele și iernile sunt mai calde, zborul muștelor de Hessa poate fi observat chiar din luna martie. Viața adulților este scurtă (2 - 5 zile) - Roșca et al., 2011. Ei zboară în roiuri în zilele calde și însorite, având activitate intensă seara. În cele câteva zile de viață are loc împerecherea și depunerea ouălor. Femela depune între 150 - 500 ouă, grupate câte șase de-a lungul nervurilor frunzelor. Ouăle au culoare portocalie - roșietică, formă eliptică și sunt foarte mici. Eclozarea are loc la temperaturi cuprinse între 10 și 290C [Flanders et al., 2013] după aproximativ 3 - 10 zile (5 - 20 zile după unii autori). Imediat după eclozare, larvele se vor deplasa pe tulpini în zona tecilor, de obicei în zona celui de-al doilea nod și mai rar la primul (zona de creștere). În această perioadă, multe larve pot muri, mai ales dacă condițiile climatice nu sunt cele preferate de dăunător. Vântul, umiditatea, frigul, precipitațiile, seceta prelungită influențează negativ dezvoltarea larvelor [Hamilton, 1966; Stunt et al., 2012].

Când ajung în zona preferată de hrănire, larvele se fixează, rămân imobile și încep să se hrănească. Larvele de Hessa nu pătrund în tulpină. După aproximativ două săptămâni de hrănire, larvele se împupează și rămân în zona atacată până la recoltare. Recoltatul nu distruge pupele, deoarece acestea sunt localizate de obicei în partea inferioară a plantelor, așa că, fie rămân în resturile vegetale, fie cad la sol.

Pupele pot fi recunoscute ușor în zona atacată, ele fiind vizibile parțial la suprafața frunzelor (larvele înainte de a se împupa definitiv fac un orificiu în pupariu și frunză). Pupele de culoare rozie sunt protejate de un puparium turtit, de culoare maro - închis, foarte asemănător cu o sămânță de in [Gagne și Hatchet, 1989]. Stadiul de pupă poate dura toată vara fiind influențat de condițiile climatice. În verile secetoase, pupele pot intra într-o diapauză lungă (câteva luni, uneori ani). În condiții climatice favorabile, se poate dezvolta generația de vară pe samulastra de grâu sau orz, dar și pe alte poaceae spontane.

musca grau

Generația a II-a a muștei de Hessa (în zonele mai reci) sau a III-a (în zonele mai calde) apare la începutul toamnei. Adulții generației de toamnă încep să zboare în luna septembrie, iar ciclul lor de viață se desfășoară pe noile culturi de cereale, mai ales în cele de grâu, care sunt preferate. Femelele acestei generații depun ouăle pe plăntuțele răsărite aflate în stadiul de 2 - 3 frunze (stadiu fenologic preferat). Ciclul de viață al unei generații poate dura între 25 - 30 de zile [Roșca et al., 2011]. Generația de toamnă este cea mai păgubitoare.

 

Recunoașterea dăunătorului

 

Musca de Hessa prezintă dimorfism sexual. Femela este neagră, exceptând zonele abdominale laterale care au culoare roșietică și are aproximativ 3 - 4 mm. Masculul poate avea culoare neagră sau brună și este mai mic decât femela (2 - 2,5 mm). Datorită aspectului lor pot fi asemănați cu țânțarii.

Muștele de Hessa pot fi deosebite de alte specii de muște (care atacă cerealele) după antene (sunt moniliforme și au 12 - 18 segmente) și picioarele lungi sau mult mai lungi decât corpul [Foster et Hein, 2009].

Larvele neonate au corpul vermiform și lungimea de 0,7 mm. Timp de 4 - 5 zile culoarea larvelor este portocalie - roșietică (prima vârstă), după care capătă culoare albă (vârsta a doua). Când ajung la maturitate (vârsta a treia), pe spatele larvelor apare o dungă verzuie translucidă. Larvele mature au dimensiunea cuprinsă între 4 - 5 mm, formă cilindrică iar capul parțial invaginat [Gagne et Hatchet, 1989; Roșca et al., 2011].

 

Recunoașterea atacului

 

Atacul generației de toamnă este cel mai păgubitor. Larvele acestei generații pot ataca grâul, orzul și secara. Dintre cerealele enumerate, preferă grâul. Ovăzul nu este atacat.

Când larvele se hrănesc în zona de creștere, frunza centrală se îngălbenește, iar în final se va usca. Frunzele îngălbenite se desprind foarte ușor atunci când tragem de frunză în sus, deoarece țesuturile sunt distruse. Cu ajutorul unei lupe, putem observa cu ușurință în zona atacată larva care se hrănește. De regulă, culoarea plantele atacate este verde închis sau verzuie - albăstruie uneori. La plantele atacate este vizibilă stagnarea în creștere. Când plantele sunt atacate în fenofaza de 1 - 2 frunze, pot fi pierdute [Roșca et al., 2011; Whitworth et al., 2009].

Atac produs de muscă de Hessa. Fotografie realizată în samulastră

Atac produs de muscă de Hessa. Fotografie realizată în samulastră

La plantele atacate în stadii mai avansate de creștere se observă o înfrățire puternică și îngroșarea tulpinilor în zona bazală. Dacă îndepărtăm frunza îngălbenită vom găsi larvele sau pupele (în funcție de momentul când realizăm controlul).

Atacul generației de primăvară este diferit. Plantele atacate de larvele acestei generații se recunosc după îndoirea care apare la ultimul sau penultimul nod. În aceste zone paiul se albește comparativ cu restul tulpinii care rămâne verde. Uneori spicul are port erect, iar florile pot avorta. Astfel de simptome se pot datora și altor dăunători dar și unor fungi. Este important să verificăm zona afectată pentru a exclude fungii sau alți dăunători. În urma procesului de hrănire al larvelor, țesuturile tulpinilor de grâu slăbesc, se înmoaie și se pot frânge cu ușurință. În plus, datorită toxinelor din secreția salivară a larvelor care interferează cu fluxul de nutrienți din plante în timpul formării cariopselor pot apărea pagube calitative și cantitative [Popov, 1999 citat de Roșca et al., 2011].

Musca de Hessa este capabilă să producă pagube cantitative și calitative semnificative în anii cu populații masive. Pagubele produse pot ajunge la 25 - 30% (Hulea et al., 1975). Excepțional au fost raportate pagube de 80% (Arion, 1958 citat de Roșca et al., 2011). Cel mai adesea, pagube mari se înregistrează la grâul semănat devreme [Roșca et al., 2011].

atac musca

 

Importanța controlului fitosanitar pentru depistarea dăunătorului

 

Un prim control ar trebui efectuat la 18 - 21 de zile de la apariția plantelor în câmp. Într-o cultură, trebuie verificate minimum cinci puncte. În fiecare punct trebuie examinate cel puțin 20 de plante. Procentul de infestare se raportează la cele o sută de tulpini verificate.

În primăvară, controlul trebuie efectuat atunci când spicele încep să apară. Se va determina procentul de tulpini frânte din cele o sută controlate.

Monitorizarea zborului muștelor trebuie realizată atât toamna, cât și primăvara. Nu sunt PED-uri (prag economic de dăunare) pentru musca de Hessa. Din păcate, când atacul s-a instalat, dăunătorul nu poate fi ținut sub control cu nici un tratament.

Monitorizarea apariției muștelor în lanuri se poate face și cu ajutorul capcanelor cu feromoni sexuali. Feromonii atrag masculii de Hessa [Knutson et al., 2017]. Studiile arată că nu există corelație între capturi și pagubele produse.

În timpul controlului fitosanitar, zborul muștelor poate fi observat foarte ușor, deoarece la atingerea plantelor vom vedea muștele care zboară la mică înălțime în zilele însorite. Pe marginea solelor densitatea muștelor este mai mare de obicei decât în interior.

Specialiștii în protecția plantelor pot prognoza apariția muștelor primăvara. În acest sens, lanurile de grâu trebuie verificate încă din ianuarie - februarie. În perioada amintită se fac controale pentru găsirea pupelor și verificarea stadiului de dezvoltare al acestora. Prin strângerea pupelor între degete și analizarea culorii lichidului care se scurge putem aprecia stadiul de dezvoltare. Atunci când curge un lichid alb și lăptos înseamnă că este o larvă sau o pupă timpurie. Dacă lichidul este roșiatic și relativ uscat înseamnă că adulții trebuie să apară.

grau

Se pot face controale și pentru monitorizarea ouălelor de pe frunze. Dacă la efectuarea sondajelor se constată mai mult de 4 ouă/frunză, un tratament poate fi justificat [Flanders et al., 2013].

 

Managementul integrat al muștei de Hessa

 

Managementul integrat constă într-o sumă de măsuri de combatere ce pot fi utilizate echilibrat pentru a proteja mediul, entomofauna utilă, sănătatea oamenilor și animalelor.

Metode profilactice

Musca de Hessa poate fi ținută sub control prin aplicarea unor strategii de combatere bazate pe măsurile de prevenție sau profilactice în principal.

În zonele cu populații masive de muște de Hessa și acolo unde sistemele agricole se bazează pe monocultură, se recomandă alegerea unui soi rezistent (cea mai ieftină metodă de combatere atunci când este disponibil pe piață) - Schmid et al., 2018. Vă atragem atenția că musca de Hessa se adaptează continuu. De aceea, barierele de rezistență ale plantelor gazde pot fi depășite. Este important ca soiurile de grâu alese să fie rezistente la biotipul local al muștei de Hessa. Din acest motiv, se poate întâmpla ca alegerea unui soi rezistent să nu fie o măsură eficientă întotdeauna.

Rotația culturilor este o măsură foarte importantă. A se evita monocultura și rotațiile scurte.

Distanța față de vechea cultură este o strategie foarte bună în lupta împotriva acestui dăunător. În acest sens, amplasarea noilor culturi este bine să se facă la distanțe mai mari față de vechile culturi [Schmid et al., 2018]. De ce? Pentru că musca de Hessa are un zbor slab și nu poate parcurge distanțe.

Distrugerea samulastrelor este foarte eficientă în combatere (generația de vară se dezvoltă pe samulastră) - Schmid et al., 2018.

interior musca

Întârzierea datei semănatului este o strategie ce poate fi practicată în anii în care toamnele sunt blânde (fermierii trebuie să studieze prognozele climatice). Abordând această strategie ferim culturile de atacul muștelor [Thiry et al., 2002]. Lăsând la o parte această strategie, se recomandă semănatul în epoca optimă din zona climatică unde vă aflați.

Arăturile (15 - 25 cm) sunt indicate în anii cu populații masive. Prin îngroparea resturilor vegetale cu pupe în ele, populațiile vor fi mult mai reduse [Roșca et al., 2011].

Despre arderea paielor (practicată în trecut foarte mult, astăzi acest lucru este interzis) se poate spune că reduce din rezervă, dar destul de puțin. Cele mai multe pupe sunt localizate în tulpini sub nivelul solului și nu sunt afectate de foc.

Metode chimice

În România, pentru musca de Hessa nu sunt omologate produse de protecția plantelor pentru tratarea semințelor. Cu toate acestea, substanțele omologate pentru combaterea unor specii de Delia, Agriotes, Zabrus la cereale pot ține sub control și musca de Hessa.

Tratamentele în perioada de vegetație se recomandă doar în următoarele situații: sistem agricol bazat pe monocultură, semănarea unor soiuri sensibile, distanța față de vechea cultură este mică (400 m), sămânța nu a fost tratată cu un insecticid, a existat atac de Hessa în trecut, ouăle sunt prezente pe frunze.

Important de reținut: culturile infestate puternic în toamnă (care au trecut peste iarnă cu o infestare mare) vor fi atacate din nou, iar rotațiile scurte favorizează atacul.

Toamna, tratamentul ar trebui efectuat în fenofaza de 2 - 3 frunze (eficiență bună). Rezultate foarte bune s-au obținut utilizând substanțe insecticide din grupa piretroizilor: deltametrin și lambda - cihalotrin. Substanțele amintite acționează asupra adulților, dar și a larvelor proaspăt eclozate (pot fi ucise în drumul lor către locul de hrănire).

Primăvara, un tratament chimic poate fi efectuat doar în urma controalelor fitosanitare în lanuri. Atunci când sunt observate mai mult de 4 ouă/frunză și dacă 20% din tulpini sunt infestate cu larve și pupe ne putem aștepta la pierderi. Substanțele din grupa piretroizilor pot fi aplicate primăvara pe măsură ce muștele apar și depun ouă, cu rezultate destul de bune uneori. Cu toate acestea, specialiștii arată că tratamentul aplicat primăvara forte rar s-a dovedit a fi eficient. La zboruri masive s-a constatat că acest tratament a contribuit la reducerea populațiilor [Flanders et al., 2013; Knutson et al., 2017].

În țara noastră nu sunt omologate substanțe pentru combaterea muștei de Hessa în vegetație. Există, însă, o singură substanță omologată pentru combaterea în vegetație a altor specii de muște (altele decât musca de Hessa). Lambda - cihalotrinul este omologat pentru combaterea muștei cenușii (Delia coarctata care atacă primăvara devreme și iernează sub formă de ou) și a muștei suedeze (Oscinella frit) - după Aplicația PESTICIDE 2.22.7.1, 2023. Cu siguranță are efect și asupra muștei de Hessa.

Controlul biologic

Musca de Hessa are dușmani naturali, în principal viespi parazite (de pupă și ou). Există aproximativ 41 de specii de viespi descrise, dintre care doar trei și-au dovedit eficiența, fiind și cele mai răspândite și cele mai valoroase în ținerea sub control a populațiilor de Hessa [Gahan, 1933]. Cele trei specii de viespi sunt: Platygaster hiemalis (parazit de ouă mai ales pentru generația de toamnă), Homoporus destructor și Eupelmus allynii. Nivelul de parazitare naturală poate fi foarte ridicat, între 56 și 98% [Schuster et Lidell, 1990]. Procentul de parazitare variază de la o zonă la alta funcție de condițiile climatice și densitatea populațiilor de muscă [Wise, 2007].

Femelă care depune ouă în timpul analizei la lupa binocular

Femela care depune ouă în timpul analizei la lupa binocular

Compania Bayer în parteneriat cu USV „Regele Mihai I” din Timișoara aduce în atenție informații importante despre musca de Hessa (Mayetiola destructor Say). Aceste informații vă pot ajuta să gestionați corect combaterea acestui dăunător pentru ca rezultatele să fie eficiente și costurile minime. Procedând astfel, mediul va fi mai puțin poluat și entomofauna utilă protejată.

Bibliografie

1. Flanders K. L., D. D. Reisig, G. D. Buntin, D. A. Herbert Jr. and D. W. Johnson, 2013 - Biology and management of Hessian fly in the Southeast. Alabama Cooperative Extension System: ANR1069.
2. Foster J. E. and G. L. Hein, 2009 - Hessian fly on wheat. University of Nebraska-Lincoln, Institute of Agriculture and Natural Resources: G1923.
3. Gagne R. J. and J. H. Hatchett, 1989 - Instars of the Hessian fly (Diptera: Cecidomyiidae). Ann. Entomol. Soc. Am. 82: 73–79.
4. Gahan A. B., 1933 - The Serphoid and Chalcidoid parasites of the Hessian fly. USDA Miscellaneous Publication 174.
5. Hamilton E. W., 1966 - Hessian fly larval strain responses to simulated weather conditions in the green house and laboratory. J. Econ. Entomol. 59: 535–538.
6. Hulea A., Paulian F. Comes I., Hatman M., Peiu M., Popov C., 1975 - Bolile și dăunătorii cerealelor, Editura Ceres, București, 234 p..
7. Knutson A. E., K. L. Giles, T. A. Royer, N. C. Elliott and N. Bradford, 2017 - Application of pheromone traps for managing Hessian fly (Diptera: Cecidomyiidae) in the Southern Great Plains. J. Econ. Entomol. 110: 1052–1061.
8. Roșca I. et al., 2011 - Tratat de Entomologie generală și specială, Editura Alpha MDN Buzău, p. 656.
9. Schuster M. F., M. C. Lidell, 1990 - Distribution and seasonal abundance of Hessian fly (Diptera, Cecidomyiidae) parasitoids in Texas. J. Econ. Entomol. 83: 2269–2273.
10. Stuart J. J., M. S. Chen, R. Shukle, M. O. Harris, 2012 - Gall midges (Hessian flies) as plant pathogens. Annu. Rev. Phytopathol. 50: 339–357.
11.Schmid R. B., Allen Knutson, Kristopher L Giles, Brian P McCornack, 2018 - Hessian Fly (Diptera: Cecidomyiidae) Biology and Management in Wheat, Journal of Integrated Pest Management, Vol. 9, Issue 1, 14.
12. Thiry D. E., R. G. Sears, J. P. Shroyer and G. M. Paulsen, 2002 - Planting date effects on tiller development and productivity of wheat. Kansas Agricultural Experiment Station and Cooperative Extension Service SRL 133.
13. Whitworth R. J., P. E. Sloderbeck, H. Davis, G. Cramer, 2009 - Kansas crop pests: Hessian fly. Kansas State University Agricultural Experiment Station and Cooperative Extension Service: MF-2866.
14. Wise I. L., 2007 - Parasitism of the Hessian fly, Mayetiola destructor (Say) (Diptera: Cecidomyiidae), on spring wheat (Poaceae) in southern Manitoba. Proc. Entomol. Soc. Manitoba. 63: 23–32.

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor
Pagina 1 din 11

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

banner bkt

Banner KV AGRI SUMMIT 2024 300x250px

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista