România Agricolă

România Agricolă

Dezvoltarea liceelor agricole ca hub-uri locale de consultanță (dacă vor fi revalorizate și dezvoltate), în direcția transformării unui centru de resurse nu numai pentru viitorii fermieri, ci și pentru adulții din agricultură, cât și sprijinirea Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), prin axa LEADER, de a integra și dezvolta infrastructur de consultanță agricolă în cadrul viitorului PAC post-2020, reprezintă două idei privind îmbogățirea arhitecturii instituționale a consultanței agricole în România, sunt de părere autorii studiului „Consultanța agricolă în România – evoluție și propuneri de politici publice”, realizat de Centrul Român de Politici Europene (CRPE). „În România există 2.686 de comune și…
Miercuri, 13 Martie 2019 12:53

Așa se explică prețul mare al cartofilor!

Scris de
Într-o emisiune televizată, difuzată de TVR 1, marți, 12 martie 2019, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a explicat telespectatorilor că majorarea preţului la cartofi este generată de costurile cu depozitarea înregistrate de fermieri în timpul iernii. „Preţul cartofilor a avut cea mai mare creştere, dar este firesc peste iarnă. Sunt lucruri de înţeles. Acest cartof nu-l scoatem azi din sol, l-am scos anul trecut. Vedeţi, cartoful s-a obţinut anul trecut. Eu spun că este explicabilă această creştere, pentru că ei cheltuiesc în timpul iernii cu depozitarea, îi ţin la o temperatură unde să nu pornească vegetaţia şi această…
În ședința Executivului din data de 27 februarie 2019, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a anunțat că, în 2019, cultivatorii de roșii vor avea la dispoziție suma de 50 de milioane de euro pentru Programul Tomata, respectiv 2 milioane de euro pentru susținerea producției de usturoi. În cazul culturii tomatelor, anul trecut, numărul beneficiarilor a depășit 16.500. „Avem pe agenda ședinței de astăzi două măsuri de susținere a producătorilor agricoli prin care încurajăm producția de legume românești. Pentru al treilea an consecutiv, sprijinim agricultorii să cultive tomate în spații protejate. Anul acesta vom aloca 50 de milioane de euro pentru finanțarea…
Compania Rodbun a încheiat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (INCDA) Fundulea un parteneriat destinat relansării a doi hibrizi de porumb creați de institut în anii 1990 și 1993: „F376” și „Olt”. Rodbun va gestiona formele parentale ale celor doi hibrizi și îi va produce la nivel național, pe o suprafață totală de 2.000 de hectare. „Piața pentru cei doi hibrizi este în scădere, iar demersul nostru și al partenerilor de la Fundulea este destinat stopării acestui declin. Vorbim de două mărci sută la sută românești, care au o calitate certă, probată în ani mulți de cultură. Noi vindem acești…
În opinia lui Petre Grigore, reprezentantul Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice (APCPT) filiala Galați și administratorul SC Simongrig SRL, exprimată cu ocazia Adunării Generale a Membrilor LAPAR din 19 februarie 2019, producătorul român din sectorul agrozootehnic nu se află în poziția dominantă la masa negocierii cu sectorul de retail, raportul prețului de achiziție de la producător la consumatorul final fiind de 1/3. „De ce credeți că nu au fost emise normele metodologice pentru Legea Supermarketurilor? Pentru a favoriza importurile acestea. Noi colaborăm cu piața de retail, însă suntem la mâna lor. Noi, cât de mari am fi, nu…
Conform anunțului postat luni, 25 februarie 2019, pe un site de socializare, de însuși primarul orașului-stațiune Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, din această lună, județul se poate mândri cu un nou produs tradiţional, atestat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), și anume „Brânza frământată de Sângeorz-Băi”. Vorbim practic de un produs realizat de Cooperativa Agricolă de gradul 1 „Grupul de producători Sângeorz-Băi”. „Au înţeles de la bun început că acesta este viitorul şi au investit din subvenţii în dezvoltare! Ţin să felicit Cooperativa Agricolă din oraşul Sângeorz-Băi pentru acest atestat! Iată că după doi ani de muncă, investiţie, drumuri şi nervi…
Pe perioada președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene (ConsEU) din perioada ianuarie – iunie 2019, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va disloca 360 de specialiști și șase coordonatori doar pentru a putea gestiona dosarul Politicii Agricole Comune post-2020 (PAC), acesta urmând să fie defalcat pe șase subcapitole. Și asta, în condițiile în care, în cele șase luni de președinție, actuala conducere a ministerului de resort va fi responsabilă de buna gestionare a nu mai puțin de 29 + 2 dosare, unele dintre ele extrem de sensibile, dar și de problematica internă a sectorului agroalimentar. În cazul președinției rotative a…
Fermierii români ar putea ajunge, „într-o zi”, să producă porumb la un nivel similar cu omologii lor francezi, însă în prezent nu este cazul ca autoritățile de la București să se laude că România a ajuns pe primul loc la productivitate în blocul comunitar, în condițiile în care țara noastră seamănă porumb pe 2,6 milioane de hectare, iar Hexagonul însămânțează sub un milion ha, susține preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice (ACCPT), Nicolae Sitaru, unul dintre cei mai mari producători agricoli din judeţul Ialomiţa. „Nu este normal să ne lăudăm că am ajuns primii în UE, când România…
Conform rezultatelor studiului „Hrana în percepția românilor în 2018”, realizat în luna august a acestui an pe un eșantion de circa 800 de subiecți la nivel național, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, peste 42 de procente din total ar consuma produse alimentare obținute prin tehnologii moderne, cu condiția să le fie explicat întreg procesul de producție, a anunțat Laurențiu Asimionesei, managing partner Stratesys, cu ocazia evenimentului aniversar „100 ani de agriCULTURĂ în România”. „42,3 la sută dintre consumatori sunt dispuși să consume produse agroalimentare obținute prin tehnologii moderne, atâta timp cât înțeleg mai bine despre ce…
În ultimul deceniu, valoarea consumului de produse pentru protecția plantelor (PPP) în România a crescut de trei ori, fapt care a dus inclusiv la creșterea productivității agricole autohtone, dar ne aflăm cu mult sub nivelul de utilizare înregistrat la nivelul Uniunii Europene (UE), a declarat Vasile Iosif, președintele Asociației Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM), marți, 6 noiembrie 2018, cu ocazia evenimentului aniversar „100 ani de agriCULTURĂ în România”. „La ora actuală, consumăm pesticide de aproximativ 450 de milioane de euro, adică a crescut de trei ori consumul de produse pentru protecția plantelor în ultimii 10 ani. Sunt extrem…
Pagina 1 din 9