Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a lansat Programul privind protecția speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente și/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege, în vederea diminuării conflictelor și reducerii pagubelor cauzate de animale sălbatice. Programul se desfășoară în perioada 11 – 25 aprilie 2023. Bugetul alocat sesiunii de finanțare este de 70.000.000 lei.

Astfel, cu finanțare nerambursabilă din Fondul de mediu pot fi cumpărate echipamente și/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice (generator de impulsuri, fir gard electric, izolator inel gard electric, conectori fir gard electric, tijă împământare etc.), panou solar, regulator tensiune, cablu împământare ori alte mijloace asemănătoare. De asemenea se finanțează efectuarea de lucrări specifice în vederea montării de echipamente și/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice la limita culturilor sau așezărilor aflate în zone populate cu animale din specii de faună sălbatică ori amplasate pe traseele acestora, respectiv pe raza exploatațiilor agricole/pomicole/stupine/arii naturale protejate.

În cadrul programului se acordă o finanțare nerambursabilă, reprezentând 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, după cum urmează:

• Maximum 5.000.000 lei pentru autoritățile administrației publice centrale sau instituția publică din subordinea autorității administrației publice centrale și titularii dreptului de administrare a imobilului proprietate publică, având regim de arie naturală protejată;

• Maximum 1.000.000 lei pentru unitățile administrativ- teritoriale;

• Maximum 500.000 lei pentru alte tipuri de persoane juridice;

• Maximum 15.000 lei pentru persoanele fizice.

Valoarea aprobată spre finanțare nu poate fi suplimentată față de cea aprobată inițial, beneficiarul având obligația să asigure din surse proprii finalizarea investiției.

Detalii referitoare la Programul derulat de AFM se găsesc în Ghidul de finanțare care poate fi consultat aici: https://www.afm.ro/main/programe/protectie_fauna_salbatica/2023/ghid-protectie_fauna_salbatica-2023_04_03.pdf

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Consiliul AgriFish de la Bruxelles, din 30 ianuarie 2023, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a solicitat, din nou, măsuri imediate de compensare a pierderilor fermierilor est-europeni ca urmare a importurilor de cereale și oleaginoase din Ucraina.

Importurile de produse agricole ucrainene afectează piața Uniunii Europene și, în special pe cea din România. Șase țări est-europene au susținut demersul (România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia) și au solicitat Comisiei Europene soluții pentru a compensa fermierii pentru pierderile suferite și a putea astfel demara campania agricolă de primăvară. Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat că își asumă să revină în fața Comisiei Europene și a Consiliului cu propuneri concrete pentru activarea mecanismului de compensare din Fondul de Criză pentru Agricultură al UE.

„Noi credem că este necesară o mai bună protecție a producătorilor interni, prin reintroducerea controlului fitosanitar aleator la frontieră, care să evite introducerea de boli și dăunători noi în România și menținerea unui mediu de afaceri stabil și previzibil pentru fermierii români. Am lucrat împreună cu Ministerul Agriculturii la elaborarea unor propuneri de măsuri de urgență pe care Comisia Europeană să le pună în aplicare. Fermierii au nevoie de sprijin pentru a-și putea continua activitatea”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Importurile masive de produse agricole ucrainene au un impact negativ dovedit asupra fermierilor români, care se confruntă cu prețuri scăzute și o concurență neloială pe piață. „Cu importuri de porumb, grâu, floarea-soarelui și rapiță din Ucraina care au totalizat în 2022 circa trei milioane de tone și la prețuri mai mici cu 40-100 euro/tonă, fermierii români nu au mai putut să-și comercializeze produsele, care sunt stocate și determină costuri suplimentare, iar în lipsa vânzării produselor, înregistrează dificultăți mari în finanțarea continuării activității agricole. Prin urmare, este esențial să se ia măsuri urgente pentru a proteja agricultorii români și pentru a asigura o piață corectă și echitabilă pentru produsele lor”, a arătat Florian Ciolacu.

România, ca principal exportator de cereale din bazinul Mării Negre al UE, a fost afectată puternic de conflictul din Ucraina, care a dus la schimbări semnificative în comerțul cu cereale și a permis ca volume importante de mărfuri să intre în țară fără controale fitosanitare. În anul 2022 față de anul 2021 s-au înregistrat următoarele importuri de cereale și plante tehnice din Ucraina: 1.020.000 tone porumb, 640.000 tone grâu, 650.000 tone floarea-soarelui și 370.000 tone rapiță. „România s-a transformat astfel din exportator în importator de produse agroalimentare. Exporturile românești au fost extrem de reduse, grâul fiind la nivelul de 2,1 milioane tone, porumbul la nivelul de 0,38 milioane tone, rapița și semințele de floarea-soarelui la 0,1 milioane tone fiecare dintre ele”, a conchis directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Crearea unui „Pool” al asigurărilor agricole pare o soluție viabilă pentru managementul riscului în agricultură. Pool-ul de asigurare împotriva calamităților naturale în agricultură (PAIC) are la bază principiul solidarității, prin contribuția tuturor fermierilor și despăgubirea celor afectați de fenomenele meteo extreme.

La invitația Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) de a identifica o soluție optimă pentru gestionarea riscului, Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă și Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare au propus crearea unui Pool de asigurare împotriva calamităților naturale în agricultură (PAIC) cu rolul de a oferi protecție fermierilor.

Guvernanța riscului în agricultură este esențială pentru organizarea, întreținerea și supravegherea gamei de instrumente disponibile pentru fermieri. Crearea PAIC impune elaborarea unei legi care să prevadă necesitatea asigurării obligatorii a culturilor agricole pentru orice persoană fizică sau persoană juridică ce desfășoară activități agricole. Guvernul ar urma să acorde subvenții contractelor de asigurare executate conform acestei legi, cuantumul subvenției urmând a fi stabilit anual. Această propunere are la bază „vocea” fermierilor, membri ai Asociației Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.

„Clubul susține proiectele care aduc valoare adăugată în agricultură și care cresc competitivitatea fermierilor din România, iar propunerea de înființare a unui Pool de asigurare împotriva calamităților naturale în agricultură (PAIC), inițiată de către Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare, ar avea rolul de a oferi protecție fermierilor în fața calamităților naturale. Fermierii au nevoie de o soluție durabilă pentru a lupta împotriva fenomenelor meteo extreme”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Pool-ul de asigurare reprezintă o soluție viabilă, durabilă privind asigurarea culturilor agricole împotriva riscurilor naturale, riscuri care sunt viitoare, naturale, posibile, dar incerte și provoacă daune materiale directe culturilor agricole.

Riscurile naturale, acoperite prin intermediul PAIC, sunt: secetă, arșiță, inundații și băltire. Plata despăgubirii producătorilor agricoli pentru calamitățile naturale produse de fenomenele naturale menționate se efectuează numai pentru culturile agricole care au fost asigurate de către societăţile de asigurare-reasigurare.

„Pool-ul de asigurare împotriva calamităților naturale în agricultură (PAIC) se va constitui ca o rezervă financiară și va oferi protecție fermierilor în fața calamităților naturale. Misiunea PAIC va fi aceea de a convinge fermierii cu privire la importanța asigurării culturilor agricole și de a proteja investiția lor în fața fenomenelor meteo cu care se confruntă tot mai des în ultimii ani, în toate regiunile țării”, a declarat Georgiana Rusu, director executiv Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare.

Încă din anul 2021, în urma analizelor de piață externă, Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare, cu o experiență de peste 11 ani în gestionarea managementului de risc, a identificat și propus ca exemplu către MADR sistemul de asigurare din Turcia (TARSIM) care este considerat unul de succes. TARSIM este o organizație care a fost înființată cu scopul de a ajuta la construcția unui sistem extins și sustenabil de asigurări agricole în Turcia și protejează producătorii împotriva calamităților naturale.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe agenda discuțiilor Consiliului AgriFish, desfășurat pe 24 mai 2022 la Bruxelles, s-a regăsit protecția solului în Uniunea Europeană (UE) și potențialul său de a contribui la atingerea obiectivelor Pactului Ecologic European.

În cadrul intervenției sale, ministrul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a subliniat necesitatea îmbunătățirii calității solului împreună cu asigurarea reducerii costurilor totale de producție din partea fermierilor și a diminuării progresive a substanțelor chimice utilizate în agricultură. În acest sens, România a propus acordarea de subvenții de către UE din fondurile alocate Statelor Membre pentru achiziția de utilaje și echipamente pentru obținerea și utilizarea biomasei din resturi vegetale, pentru a evita posibilele arderi ale miriștilor care ar putea conduce la diminuarea proprietăților solului.

„Utilizarea în sectorul agricol a îngrășămintelor organice va contribui la atenuarea problemelor actuale asociate cu îngrășămintele chimice de sinteză, când fermierii se confruntă cu mari dificultăți în aprovizionare din cauza exploziei prețurilor acestora”, a spus Adrian Chesnoiu.

Oficialul MADR a atras atenția asupra nevoii de a susține financiar achiziția de tehnologii cu impact redus asupra structurii solului, precum și a încurajării utilizării tehnologiilor care permit sechestrarea carbonului și a azotului în sol, a tehnologiilor de refacere a calității solului. „Un rol important îl pot avea cercetarea și inovarea, inclusiv în ceea ce privește irigarea durabilă a zonelor sensibile și crearea de soiuri de plante rezistente la deficitul de apă, la boli și dăunători”, a arătat Adrian Chesnoiu.

Foto: Mewi

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

O vizită în câmpul marilor fermieri este o experiență interesantă, atât pentru reporteri, dar mai ales pentru cei către care aceștia, adică noi, transmit cele mai interesante fragmente din experiența pe care gazda și-o mărturisește. L-am vizitat pe Gheorghe Nițu, acel fermier, doctor agronom, pentru care agricultura nu este loterie. Riscurile sunt calculate și prevăzute. Tot pe post de gazdă a fost, alături de domnul Nițu, și Gheorghe Dumitrescu, șeful fermei de la exploatația Mihăilești și Valea Plopilor, unde am poposit.

Momentul vizitei a fost spre sfârșitul toamnei anului trecut, atunci am mers și am văzut două culturi, pe cea de grâu și pe cea de rapiță. Gheorghe Nițu ne-a explicat condițiile climatice de până la momentul întâlnirii noastre: „Am avut o toamnă lipsită de precipitații începând cu luna iulie și am întârziat, de altfel în ultimii ani, pe baza schimbărilor condițiilor climatice, am împins perioadele de însămânțare cu mai mult în afara epocii optime de acolo, după carte, stricto-sensu, cum am învățat noi la facultate. De pildă, rapița, care trebuia să o punem la sfârșitul lunii august, ne-am dus cu ea aproape de începutul lunii octombrie. În dorința și speranța că vin precipitații. La grâu, la fel, ne-am întins. Ne-am dus cu el după 20 octombrie. Totuși, după aceea, au venit două ploi «agronomice», cum îmi place mie să le spun, ploi sănătoase, cu mai multe cifre, respectiv peste 40, 50 de litri, și ne-au ajutat, pe fondul lucrărilor solului pe care le-am făcut la timp, dar degeaba, dacă nu avea mobilitate, era o problemă cu răsărirea”. Zice că împingând timpul de semănat mai târziu a scăpat și de afide.

Grâul, printre cifre

Locul unde am stat de vorbă era același în care am mai vorbit și în primăvara anului trecut, doar că era o cultură de rapiță, samulastra pe care o vedeam stând și ea mărturie. Sola despre care vorbim are 45 de hectare și anul acesta a fost semănată cu grâu din soiul Ingenio. Iată cum ne descrie modul de lucru domnul Gheorghe Dumitrescu: „Imediat după recoltarea rapiței, am făcut o lucrare de dezmiriștire a solului,  am scarificat și am așteptat să vină o sfântă de ploaie. Ploaia ne-a ocolit și nu a venit, și nu a venit, și atunci am fost nevoiți să mai forțăm cu o lucrare, de fapt, am fertilizat după prima lucrare de discuire, de după scarificat, am dat 200 de kilograme de complexe 18-48-0, am mai făcut o lucrare și încă o lucrare, deci anul acesta, practic din cauza secetei, care s-a extins, am fost nevoiți să mai facem o lucrare de pregătire a solului. Solul s-a mărunțit în condiții destul de bune, aș spune, nu sută la sută mulțumitor, dar în jur de 90%. Am semănat chiar pe 1 octombrie și am avut noroc că pe 10, 11 octombrie a venit o sfântă de ploaie, bună, în jur de 40 de litri. După cum se vede, grâul arată foarte bine, de mâine o să facem o lucrare de erbicidare, pentru că am stat să răsară cât mai multă buruiană să nu prindem doar samulastra, pentru ca eficacitatea lucrării pe care o facem să crească”.

Dr. ing. Gheorghe Nițu a precizat și ce fel de erbicide folosește: „Lucrăm cu tritosulfuron – adică Biathlon, denumire comercială – cu 714 gr/kg și florasulam 54 de gr/kg, am folosit de vreo doi-trei ani acest erbicid și e minunat, merge și la temperaturi mai joase și curăță bine plantele, lăsându-le libere de buruieni”.

Domnul Dumitrescu a mai precizat că semănatul s-a întins până spre 27 octombrie 2021, având și o perioadă de trei zile de pauză din cauza ploii de care a amintit. Zice că în afară de fertilizarea făcută odată cu semănatul va urma și o fertilizare după erbicidarea amintită, preconizând 50 kg de substanță activă de azot la hectar, pentru ca la intrarea în iarnă să aibă 80, 90 kg de substanță activă azot, pentru a acoperi trei sferturi din cantitatea necesară. De altfel, despre nutriție Gheorghe Nițu spune că „vom urma graficul nostru din ultimii ani, pe fenofaze, păstrând acele proporții în funcție de cartarea agrochimică și având în vedere producțiile programate și randamentele pe care ni le-am propus la hectar, ținând în mână cheltuielile, costurile de producție”.

Spune domnul Dumitrescu că pentru a avea o bună rezistență peste iarnă, „grâul trebuie să fie înfrățit, să aibă patru-cinci frați, să acopere practic terenul; să aibă până la șapte, zece centimetri”. Oricum el nu prea se mai teme de iarnă, pentru că nu prea mai sunt ierni grele, „adică cu geruri năprasnice, iar ca să-l afecteze greu ar trebui un ger de -18, -20°, care să țină o săptămână, că dacă vine într-o noapte, chiar nu este nicio problemă, chiar dacă nu este acoperit de zăpadă. Și să știți că nici rapița, am avut într-o iarnă -18°, într-o singură noapte, nu a avut probleme. Hibrizii de rapiță făcuți în ultimul timp sunt mult mai rezistenți la ger”.

Prețuri și nesiguranță în aprovizionare

Spunea la un moment dat domnul Nițu că încearcă să țină în frâu costurile pentru că au cam scăpat de sub control. S-au bucurat fermierii că au avut prețuri bune la producția de anul trecut, dar se pare că pentru prea puțină vreme, pentru că problema actuală este cea a prețurilor la inputuri. „Îngrășămintele au crescut cu 400%. A fost ceva neprevăzut și nu știm unde se vor opri. Nu știm dacă vom mai găsi îngrășăminte. Eu, datorită experienței, mi-am pus bugetul la bătaie și am făcut rost pentru întregul an agricol, dar tot cu 300%, cu 350%, m-am apropiat de 400%”. Este de părere că statul ar trebui să repună în funcțiune combinatele chimice pe care le-a avut, pentru că se teme că altfel nu o să mai avem nici producțiile actuale și că ne vom întoarce la epoca când socoteam „sacii în căruță, nu tonele în camioane”.

Piața nu stimulează calitatea

Gheorghe Nițu este printre cei care folosește încă soiuri românești, cei mai mulți renunțând la acestea. Zice că la început folosea soiuri românești trei sferturi din cultură, dar că acum a redus la jumătate ca urmare a presiunii pe care piața a pus-o: „Calitatea soiurilor românești, nu o au cele străine. Acelea de afară se îndreaptă mai ales către furaj, nu au calitățile de panificație ale celor românești, dar prețul de valorificare a lor nu acoperă diferența de producție în favoarea celor de afară”, afirmă Gheorghe Nițu. Nici soiurile din import nu le-a ales la întâmplare, „cele mai apropiate de spațiul geografic al nostru, după experiențe minuțioase, făcute pe suprafețe mai mici, apoi mai mari, an de an, și-au făcut loc la noi Ingenio – care a dat producții constante începând de la șapte tone jumate la nouă tone – Avenue, Apilco, Alcantara și altele, soiuri care s-au adaptat condițiilor noastre. Nu luăm un soi pentru că ne-a spus cineva de el, îl testăm întâi în condițiile noastre”.

Legat de soiurile românești pe care le apreciază încă foarte mult, Gheorghe Dumitrescu a ținut să aducă totuși o critică: „Rezistența la boli e cam scăzută. Nu s-a lucrat în ultimii ani pe creșterea rezistenței la boli. Primăvara, dacă e mai ploioasă, pe lângă banii pe care trebuie să-i dai pe tratament, nici nu poți să-l dai la momentul oportun; dacă ai pierdut o săptămână, zece zile și nu ai putut să intri, deja ți-a mâncat o parte din bucătăria plantei și deja producția ți-a fost diminuată. Am avut în 2021 o diminuare a producției de cel puțin 20% la soiurile românești, din cauza rezistenței reduse la boli. Faptul că am redus de la 70% la 50% prezența soiurilor românești, putem să ajungem și la 10%, este în detrimentul nostru ca țară, dar noi avem nevoie să fim rentabili, dacă pun soiuri românești și țin steagul sus că sunt patriot, dar sunt patriot cu buzunarele goale și ăla care nu e patriot are buzunarele pline…”. Este o dovadă că economia de piață, nereglementată în vreun fel, nu va promova calitatea, ci cantitatea și prețul cel mai mic. Așa se întâmplă în orice domeniu de activitate. Iar interlocutorii noștri sunt pe lângă niște profesioniști pasionați și niște oameni de afaceri care înțeleg, după cum se vede, foarte bine mecanismele economiei de piață.

Gheorghe Nițu continuă să ne atragă atenția asupra unei greșeli pe care mulți fermierii, luați de valul performanței, o fac. „Cine face 8 tone și le face-n pagubă nu e în regulă. Eu am întâlnit foarte mulți fermieri, nu cu declarații de câmp, la unul chiar am găsit că a livrat producția respectivă, dar e dator. Trebuie să ținem cont de o fișă tehnologică ajustată economic, trebuie să gândim economic. Pe noi nu ne ajută nimeni, nu putem să ne împrumutăm la bănci, că banca zice stop. Deci, noi trebuie să ne gândim foarte atent, fac cinci tone și le fac economii sau fac șapte și mă împrumut? Împrumutul ăsta, ce cotă are din valoarea patrimoniului, din valoarea producției mele? Noi, în general, avem o cotă de îndatorare de 10, 15, 20 %. Mereu gândim că rentabilitatea în agricultură nu e mare”. Evident că oricine se gândește la stilul de lucru al lui Dimitrie Muscă, de la Arad, care investește foarte mult pe hectar, obținând, evident, rezultate mereu spectaculoase, de aceea a ținut și el să adauge: „Iar ca Muscă, cine are... cine are în Europa ca doctorul Muscă? Doctorul Muscă trebuie clonat. Dacă ar fi ca Muscă 20 % ar înnebuni Europa. Și nu-l ascultă..., s-a dus ministrul ăsta, Oros – bine c-a plecat, trebuia să-l plătim, să-l premiem –, n-a înțeles nimic de la el. Să dormi doi ani de zile! Să nu faci nimic! Ce a rămas în urma lui? Praf și pulbere!”.

„Nu găsim zilieri aproape deloc”

O problemă pe care o cunoaștem ca fiind foarte răspândită îi afectează și pe ei, poate chiar mai intens, este vorba de lipsa forței de muncă. „Situația este foarte grea, mai ales că noi ne aflăm la 25 de kilometri de București, unde toată lumea pleacă. Merg la București cu o plasă și un buchet de flori, se duc și vând, și se întorc acasă cu 50, 70, 80, 100 de lei. Noi nu găsim zilieri aproape deloc, foarte rar dacă găsești. Dar dacă te duci dimineață la cârciumă, găsești aceiași oameni în fiecare zi. Deci asta este cea mai mare problemă a agriculturii. Norocul nostru este dezvoltarea mașinilor și utilajelor care înlocuiesc forța de muncă umană. Îmi aduc aminte, când m-am angajat eu, această întreprindere avea 1.000 de zilieri, că aveam ferme de legume, ferme de pomi, ferme de semințe de legume..., era  o nebunie, căram cu toții din toate comunele astea cu mașinile. Acum, dacă ai nevoie de doi zilieri, abia îi găsești, te rogi de ăla, «ia-l bă pe unchi-tu ăla», «bă, cam bea», «nu-i dai să bea diseară și mâine dimineață îl aduci, să îmi rezolv și eu treaba», numai așa ne chinuim”, ne explică Dumitrescu, iar Nițu adaugă: „Hai să fim atenți cu aceste ajutoare sociale – avem foarte mulți care trebuie să gândească, dar trebuie să și aplice –, să le dăm celui sărac, care are o problemă reală, nu știu care, poate de tip locomotor, adică celui care-i potrivit, nu să aruncăm cu banii pe fereastră, ca ajutor, ajutor, ajutor, dacă el poate să lucreze, dărâmă munții cu pumnul și nu e bun să lucreze unde trebuie, în legumicultură, în pomicultură, în cultura vegetală – chiar dacă s-a mecanizat destul de mult, mai e nevoie de ei. Păi, dacă noi venim și îi dăm «ajutor» cât ar câștiga el pe câmp, de fapt noi îi dăm sticla de bere în mână, să «îmbrace» bufetele, să stea toată ziua, să se clatine acolo, îl șubrezim și cu sănătatea și nu facem altceva decât... frână”.

De rapiță, aproape mulțumit

Despre rapiță, directorul Agrozootehnica Mihăilești este foarte mulțumit. Mulțumit de munca inginerului Cătălin Matei, șeful fermei unde am mers să vedem această cultură. La început nu au fost îndeplinite chiar toate condițiile pentru ca toată lumea să fie mulțumită, pentru că au lipsit acele precipitații care ar fi pregătit o răsărire foarte bună, dar nu se poate spune că păreau chiar nemulțumiți. „Rapița arată cam cum trebuie. Cum spune cartea că ar trebui să arate, să intre în anotimpul iarnă cu planta bine dezvoltată, cu o densitate bună de 35 - 45 de plante, așa scrie cartea. Noi avem aici în jur de 35 de plante, sigur, cu un stadiu de dezvoltare nu chiar perfect, neuniform, așa, din cauza lipsei precipitațiilor la vreme. Cu un diametru al tulpinii, cum să cere, aproape de un centimetru, cu un sistem radicular bine dezvoltat. Asta spune că s-au făcut lucrările la timp. Dacă venea și apa..., dar, oricum, a venit ce trebuie. Este înființată după o cultură de grâu pe care dumneavoastră ați văzut-o anul trecut, care a dat aproape de 8 tone de grâu, cu soiul Glosa. Acum avem hibridul Pioneer pe care l-a cultivat domnul inginer anul trecut și a avut succes. A avut peste patru tone, 4200 kg/ha”, arată Gheorghe Nițu.

Inginerul Cătălin Matei vine să adauge niște detalii tehnice legate de această cultură de rapiță, provenită tot de la Corteva, de la Pioneer, un hibrid numit PT298/Agile, pe care-l apreciază pentru rezistența la scuturare – cea mai importantă caracteristică –, productivitate, rezistență la principalele boli, la phoma, la sclerotinia. „Noi, imediat după recoltatul grâului, am venit cu un disc mare, am executat lucrarea de dezmiriștit, imediat cum ne-a permis terenul, pentru că în  perioada aia a fost un pic de umiditate peste ce ne trebuia. Câteva zile, în mod normal, imediat, în spatele combinei trebuie să lucrăm. Apoi am avut lucrarea de scarificat și o trecere cu teradiscul. Deci trei lucruri, mari și late. Două superficiale și una de scarificare.” Zice că patul germinativ trebuie făcut bine, dar nu foarte tare mărunțit, pentru că o eventuală ploaie puternică poate forma o crustă care va împiedica planta să răsară. Cică trebuie un pat puțin mai bine pregătit decât la grâu.

De semănat, au terminat pe data de 3 septembrie 2021, iar semănatul a durat vreo 3-4 zile. Îngrășămintele, le-a administrat înainte de semănat, 250 kg la hectar, iar cu câteva zile înainte de discuția noastră, i-a administrat nitrocalcar, pentru corectarea acidității, și urmează să dea și un fungicid, un tebuconazol, pentru că, spune el „în primăvară, când revine în vegetație trebuie să aibă, fix în momentul acela, substanțele de care are nevoie să poată pleca, le mai completăm și cu niște tratamente foliare, deja i-am dat unul, și urmează și în primăvară, cel puțin două”.

Este foarte interesantă replica pe care a avut-o domnul dr. ing. Gheorghe Nițu atunci când i-am lăudat colaboratorii: „Au experiență, stau cu cartea în mână, citesc în fiecare zi, de altfel, ca și mine. Deviza mea este așa, să fim studenți în fiecare zi. Atunci ținem pasul cu ce trebuie”.

Mai puține lucrări, mai multă eficiență

Solul poate fi adus la o calitate bună în timp. La efortul și grija investite cu răbdare, el îți răspunde pe măsură. Dar cum faci asta? De aceea este interesant de știut ce fel de abordare au în lucrarea solului. Domnul Nițu ne asigură că este adeptul tehnologiei no-tillage. „Eu, cu școala asta pe care am făcut-o în America, mi-am fixat, încă din anii ‘75, că solul se lucrează altfel. Pe verticală și nu pe orizontală, cum eram obișnuiți și cum învățasem, și am trecut, treptat, când am avut posibilitate să cumpăr și tehnică bună, cu tractoare pe șenile – încă de acum 14-15 ani – și am trecut la acest tip de abordare, cu scarificare și cu lucrări cât se poate de puține pentru a păstra apa, să nu scoatem organismele, se cunosc avantajele și dezavantajele. Sunt în favoarea și în avantajul fermierului, încorporează materie organică, se creează un mulci, sunt foarte multe avantaje. Consumul de carburanți la nivel de 45 - 55 de litri pe hectar, noi mergem pe 55 – 60, dar tendința noastră este să ajungem la 45 de litri pe hectar. Știm cu toții ce prețuri or să atingă și ne dăm seama ce trebuie să facem, mai multe lucrări la o singură trecere.”

Invocă experiența americanilor, pe care îi consideră cei mai buni agricultori, pentru că practică acest tip de agricultură de foarte mulți ani, cu succes. Nu este radical, înțelege că trebuie să te adaptezi situațiilor, „sigur, depinde de sol, zero lucrări se pot face pe un anumit tip de sol. Nu se poate face un șablon pe care să-l aplici peste tot, însă cei care au avut succes, cu randamente și cu o agricultură economică, au practicat această agricultură, cu minimum de lucrări, cu tractoare de mare capacitate, care lucrează în profunzime, la 50-60 de centimetri, mărind spațiul de nutriție al plantelor, ca să-și atingă randamentul și potențialul biologic al amelioratorilor obținut prin cercetare. Că atunci e un agronom satisfăcut, când reușește să obțină ce spune cartea, ceea ce a spus geneticianul,  amelioratorul. Să obțină randamentul maxim al plantei”. Recunosc și el, și colegul său, inginerul Cătălin Matei, că potențialul acesta maxim se poate obține doar în condiții ideale de precipitații, temperatură și aport de substanțe nutritive, fără boli sau dăunători, dar că trebuie tot timpul să ai ca obiectiv atingerea potențialului maxim, să cauți calea cea mai bună, să vezi dacă ai făcut vreo greșeală, pentru a nu o repeta. Cât despre apă, insistă că avem nevoie de ea, să dăm potență celorlalți factori. Dar că sunt posibilități pe care trebuie să le folosim, să găsim acele soluții posibile de a iriga, puțuri, foraje, salba de lacuri și hidrografia bogată, de care consideră că nu ducem lipsă.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (INCDA) Fundulea este recunoscut drept cea mai importantă unitate de cercetare agricolă din România datorită rezultatelor obţinute în diferitele sectoare ale cercetării agricole privind cerealele, plantele tehnice şi furajere, cât şi în valorificarea acestor rezultate de către cultivatori. Prin înfiinţarea sa a fost posibilă continuarea bogatei tradiţii a cercetărilor agricole organizate în România încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în scopul abordării ştiinţifice şi rezolvării unor obiective prioritare pentru agricultura naţională. Spre finalul anului trecut am realizat interviul de față cu directorul general al INCDA Fundulea, dr. ing. Pompiliu Mustăţea, care a ținut să puncteze că un ajutor consistent de la stat ar face să se recupereze rapid tot ce s-a pierdut în 30 de ani.

INCDA are sediul în orașul Fundulea (Călărași), la circa 30 km de Capitală,  terenul institutului fiind situat în Câmpia Română. INCDA Fundulea este continuatorul activităţii de cercetare efectuate în domeniul plantelor de câmp de către Institutul de Cercetări Agronomice al României (înfiinţat în anul 1927) şi de către Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (înfiinţat în anul 1957), preluând astfel o îndelungată tradiţie de cercetare în slujba agriculturii României. Denumit iniţial, în 1962, Institutul de Cercetări pentru Cereale şi Plante Tehnice Fundulea, institutul a primit ca efect al Legii 290/2002, începând cu anul 2003, o nouă denumire – Institutul de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea – iar, începând cu 1 ianuarie 2007, unitatea a devenit institut naţional, cu denumirea Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, instituţie de interes public, cu finanţare extrabugetară şi funcţionare în regim economic.

Reporter: Ce înseamnă astăzi Institutul de la Fundulea?

Pompiliu Mustățea: După cum se ştie, Institutul a trecut prin numeroase procese de organizare, de la ICCPC cum era recunoscut şi când sub această denumire şi-a căpătat recunoaşterea pe plan intern, dar şi internaţional, astăzi suntem institut naţional de cercetare-dezvoltare. De-a lungul timpului, aici au lucrat cercetători foarte valoroşi, competitivi cu cei de pe piaţa externă, astfel încât Institutul de la Fundulea a fost primul din lume care a lansat primul hibrid de floarea-soarelui bazat pe androsterilitate nucleară de către regretatul profesor Alexandru-Viorel Vrânceanu. Şi în domeniul porumbului avem cu ce ne lăuda. Să ştiţi că primul domeniu de activitate a Institutului a constat în modernizarea programului de ameliorare şi a tehnologiei la cultura porumbului; după aceea au început să se diversifice programele de ameliorare, s-a început şi la floarea-soarelui, şi la orz, mazăre, soia, lucernă, cât şi la compartimente ale sectorului de agrotehnică, şi anume protecţia plantelor, lucrările solului, în ultimii ani au apărut şi compartimente noi, şi anume agricultura ecologică şi agricultura conservativă. Cei care am rămas în continuare, pentru că a avut loc un schimb de generaţii în acest Institut, vrem să ducem mai departe atât tradiţiile, cât şi faima institutului nostru. Este adevărat că după Revoluţie a fost o perioadă în care Institutul a intrat în declin, ca de fapt toată cercetarea românească, nu numai cea agricolă, că şi în celelalte domenii a avut loc un regres din cauza lipsei finanţării sau a unei finanţări foarte slabe, dar în ultima perioadă am reuşit să ne relansăm.

Încă în stadiul de supravieţuire

Reporter: Păi, să vedem cum arată INCDA Fundulea, în cifre, la acest moment...

Pompiliu Mustățea: În anul 1988, când eu am păşit pentru prima dată în acest institut, erau în jur de 1.365 de angajaţi. În 2020 ajunsesem la 307 angajaţi, iar în prezent suntem în jur de 240 de angajaţi, deoarece a fost un val de pensionări atât la limită de vârstă, cât şi parţial anticipată. Nu că am prevăzut, dar eu mi-am luat nişte măsuri de precauţie şi am vrut, cel puţin în domeniul cercetării, la fiecare laborator să nu rămân descoperit, pentru că văzusem că erau în etate foarte mulți dintre cercetătorii noştri, că urmează să se pensioneze şi trebuie să am om în schimb, dar nu să fie doar om în schimb, ci să fie şi format. Şi de aceea, din 2017 când am preluat conducerea INCDA Fundulea, anual am făcut angajări, am adus tineri specialişti pe care am şi reuşit să-i ţinem, pentru că înainte veneau, îşi dădeau doctoratul şi plecau la firmele concurente unde li se ofereau alte avantaje. Am reuşit să-i şi menţinem şi nu e prima dată când o spun, am adus tineri foarte bine pregătiţi şi care s-au integrat extraordinar de bine în echipele deja existente.

Avem actualmente 41 de cercetători atestaţi, sunt în jur de 60 de ingineri, deci cu studii superioare, avem şi ingineri mecanici, şi alte funcţii care prevăd angajări cu studii superioare. În 1988, anul venirii mele aici, Institutul dispunea de un fond funciar foarte bogat, întins pe o suprafaţă de 7.078 de hectare, dar după 1989, în urma retrocedărilor, pot să spun – şi-mi asum răspunderea – că unele nu au fost chiar legale, Institutul a pierdut foarte mult pământ, în prezent mai are 1.844 de hectare, dintre care arabil 1.598 de hectare. Dar să ştiţi că ne descurcăm. La actualul număr de personal angajat şi la nivelul de dotare, această suprafaţă totuşi este suficientă pentru a continua şi a obţine rezultate bune în domeniul cercetării şi pentru a multiplica seminţele din noile creaţii, soiuri şi hibrizi. Ce se obţine în laboratoarele de ameliorare pleacă mai departe într-un laborator de producere de sămânţă şi după aceea la fermele de producţie, unde obţinem verigile superioare. De exemplu, la păioase producem baza, pe care după aceea o comercializăm ca să ne asigurăm existenţa.

Condiţiile social-economice, dar mai mult financiare din ultimii ani au condus la o nouă organigramă, o nouă restructurare a Institutului. Dacă înainte eram două secţii: secţie de ameliorare şi secţie de agrotehnică, cu câteva laboratoare, iar laboratoarele la rândul lor aveau 17 colective, am făcut o nouă reorganizare şi practic am desfiinţat secţiile şi am rămas cu 8 laboratoare principale, care sunt de ameliorare şi de producere de sămânţă şi un laborator de agrotehnică, care la rândul lui are în componenţă fostele colective de agricultură durabilă, agricultură conservativă, agricultură ecologică, protecţia plantelor şi fiziologie.

Reporter: Din punct de vedere financiar, cum este susţinută instituţia astăzi?

Pompiliu Mustățea: Din punct de vedere financiar, aici este oful cel mai mare, pentru că după ce ni s-a luat pământul s-a redus treptat şi finanţarea, primind de la bugetul statului sume foarte mici, până când de fapt s-a tăiat în totalitate şi această finanţare foarte redusă. În prezent, INCDA Fundulea are doar două surse principale de finanţare, şi anume: una constă în accesarea de proiecte, dar în sistem competitiv, de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum şi de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, dar acestea reprezintă 20%-30% din totalul cheltuielilor institutului. Restul de peste 70% din cheltuieli sunt asigurate din surse proprii, respectiv în urma comercializării seminţelor, a încasării dreptului de autor, deci a redevenţelor, şi a prestărilor de servicii, Institutul nostru făcând testări pentru omologarea diferitelor pesticide ale firmelor private.

Ne străduim din toate puterile pentru a ne putea asigura strictul necesar. Am mai spus-o şi o repet, suntem încă în stadiul de supravieţuire pentru că nu avem o finanţare de bază, o finanţare predictibilă pe baza căreia să poţi să-ţi faci nişte strategii pentru viitor. Dar n-avem încotro, deci practic trăim pe picioarele noastre.

Soiul de grâu Glosa, în preferinţele fermierilor

Reporter: Soiurile de grâu româneşti au fost întotdeauna mândria cercetării noastre, mândria Institutului de la Fundulea, cu staţiunile din coordonare. Ce mai avem azi?

Pompiliu Mustățea: Laboratorul de ameliorare a grâului a fost şi rămâne unul din cele mai performante laboratoare ale institutului nostru, şi asta deoarece echipa de amelioratori, din 1988, deci când am venit eu şi am început să lucrez la ameliorarea grâului, am rămas împreună până mai acum câţiva ani. Prin urmare, a fost o echipă sudată, fiecare ştia ce are de făcut, fiecare îl înlocuia pe celălalt tocmai pentru a ne menţine cu performanţa soiurilor create. Am reuşit să ne impunem în primul rând pe plan intern, când de-a lungul timpului suprafaţa cultivată cu soiurile create de la Fundulea a ocupat între 50%-75% din totalul suprafeţei cultivate cu grâu.

Reporter: Asta se întâmpla imediat după anii ’90?

Pompiliu Mustățea: Da. Această pondere variază de la an la an, dar ce este îmbucurător este că am reuşit să penetrăm şi piaţa internaţională, prima dată cu soiul Fundulea 29 în Canada, în regiunea Quebec, unde grânele de toamnă nu prea reuşeau bine, dar soiurile noastre, având o rezistenţă foarte bună la iernare, s-au dovedit superioare şi s-a cultivat acest soi ani buni în Canada. După aceea am reuşit să intrăm şi în America de Sud, în Argentina, cu soiul Izvor, i se spunea acolo „Lenox”, practic sămânţa se produce în Argentina, dar se cultivă în Brazilia. Am reuşit după aceea să înregistrăm soiul Glosa şi Fatima 2 în Ungaria, Albena în Bulgaria, Almira în Republica Kîrghiză, Miranda, Glosa, Otilia şi Izvor în Republica Moldova, iar în Turcia am reuşit să înregistrăm nouă soiuri. Ca o curiozitate, cu toate că noi în ţară am încetat producerea de sămânţă pentru soiurile Dropia şi Flamura 85, datorită calităţilor lor în ceea ce priveşte rezistenţa la iernare, speranţa bună la secetă şi arşiţă, dar în special datorită calităţii de panificaţie extraordinar de bune şi stabilităţii recoltelor de la an la an, în Turcia exportăm anual în jur de 10-15 tone din cele două soiuri, Flamura şi Dropia, deci suntem nevoiţi să producem sămânţă special pentru Turcia, la care se mai adaugă cantităţi pentru celelalte soiuri care au fost înregistrate acolo. Îmbucurător este faptul că şi soiul Glosa a ajuns să se extindă şi în Turcia, ca şi cele două soiuri ceva mai vechi. În continuare testăm în Turcia soiul Voinic, care de asemenea are o calitate foarte bună de panificaţie. Or, ştim cu toţii că în Turcia atât fermele mari, cât şi micii producători preferă un grâu cu calitate foarte bună de panificaţie.

Reporter: La noi Glosa şi Dropia, din câte ştiu, ocupau suprafeţe foarte mari sau erau printre preferinţele fermierilor.

Pompiliu Mustățea: Au fost şi în continuare Glosa este în preferinţele fermierilor. De exemplu, în anul 2020 ponderea soiului Glosa a fost de 38,4% din totalul suprafeţei cultivate cu grâu în România. Din cele 55%-60%, ponderea soiurilor de la Fundulea, Glosa are între 35%-38% pondere. Așadar, rămâne un soi foarte apreciat de fermieri, are şi o plasticitate ecologică foarte mare, cei care au părul alb ca mine îşi amintesc de soiul Fundulea 29 care, la fel, avea o plasticitate ecologică foarte mare şi se cultiva pe tot teritoriul ţării, ajungând la o extindere de 45%. Chiar în judeţul Botoşani am fost întrebat de către un fermier: „Domnule director, dar de ce nu mai ieşiţi cu soiuri nearistate?”. Pentru că Fundulea 29 a fost singurul soi de grâu nearistat, şi i-am dat explicaţia: la noi în ţară este secetă şi frecvenţa anilor secetoşi începe să fie din ce în ce mai mare. Formele aristate la grâu prezintă o toleranţă mai bună la secetă, pentru că dimineaţa are loc condens de apă şi deci nu vine numai pe spiculeţ, ci condensul acesta de apă se aşază şi pe ariste şi de pe ariste se scurge la baza bobului, şi bobul, chiar dacă este secetă, tot are o picătură-două de apă. Dar la soiurile nearistate e o cantitate mai mică de apă ce se impregnează pe spic şi de aceea nu au aşa toleranţă bună la secetă. Reversul medaliei, că aşa e în viaţă… Nu poţi să le îmbini pe toate. În schimb, în anii ploioşi, în special în preajma recoltatului, spicele aristate cum sunt soiurile noastre menţin apa mai mult, pe când cele nearistate, neavând o suprafaţă de contact mai mare, neavând ariste, mai bătând soarele şi vântul se usucă mai repede şi sunt ceva mai rezistente la încolţirea în spic. Dar să ştiţi că am rezolvat şi această problemă în ceea ce priveşte încolţirea în spic la grâu, pe cale genetică.

Interes pentru randament, în detrimentul calității

Reporter: Să vorbim puţin despre floarea-soarelui. Ce facem astăzi cu această cultură, pentru că au fost nişte ani destul de grei prin care a trecut cercetarea agricolă în domeniul florii-soarelui?

Pompiliu Mustățea: După Revoluţie, din păcate, la laboratorul de ameliorare a florii-soarelui a avut loc un regres, deoarece amelioratorii fie s-au pensionat, fie s-au dus din cauze naturale, fie au plecat la firmele concurente. Vedeţi, firmele private au reuşit să introducă acele gene de rezistenţă la erbicide, or, nouă ne-a luat cam 14 ani până când am reuşit să introducem aceste gene, să ieşim, să lansăm hibrizi cu rezistenţă la erbicide, timp în care companiile producătoare și furnizoare de sămânță n-au stat pe loc să ne aştepte, deci au mers înainte.

În 2016 s-a ieşit cu primii hibrizi cu tehnologiile Express şi Clearfield, nu au fost recunoscuţi ca fiind rezistenţi la erbicide, totuşi i-am dat la câţiva fermieri foarte cunoscuţi în ţară, în Brăila, în Iaşi, care i-au testat, deci în condiţii practice alături de hibrizii de la Pioneer, şi am constatat că se comportau la fel, ba chiar mai bine ca reacţie la aplicarea acestor erbicide. Insistând pe lângă ISTIS, anul următor i-au retestat la Centrul de la Negreşti şi într-adevăr au fost recunoscuţi ca având rezistenţă la erbicide. Eu, în 2017, când am preluat conducerea Institutului, am dat această sămânţă convenţională, cum era înregistrată, şi le-am spus fermierilor: daţi cu erbicide, dacă se întâmplă ceva vă despăgubim noi, pentru că ştim ce marfă avem, ce am creat. Avem acum 7 hibrizi înregistraţi, sunt la ISTIS în curs de înregistrare alţi 5 hibrizi, dintre care doi şi cu rezistenţă la gena Clearfield Plus, deci care nu lasă acea remanenţă în sol. Nu ştiu dacă e îmbucurător, dar pentru noi contează foarte mult, hibrizii noştri de floarea-soarelui sunt mai mult cunoscuţi în străinătate, deci hibrizii nou-creaţi, decât în ţară. Îi avem deja înregistraţi şi cultivaţi în Republica Moldova, Turcia, Grecia şi Ucraina. Prin urmare, am reuşit să ne relansăm în domeniul florii-soarelui. Dacă în 2017 am vândut doar 300 kg de sămânţă din Performer, soiul convenţional, anul acesta am avut o pondere de 5% pe piaţa internă şi credem că vom începe treptat-treptat să recucerim terenul pierdut.

Reporter: Ce se cere la floarea-soarelui, ce caracteristici urmăresc fermierii, ce-și doresc ei?

Pompiliu Mustățea: Tendinţele astăzi, şi nu numai la floare, ci şi la grâu, şi la porumb, am văzut că pe fermieri îi interesează producţia, randamentul, în detrimentul calităţii. Să ştiţi că şi la grâu soiurile străine, şi am datele de la platformele unde am fost prezenţi, sunt ceva mai productive, deci ca producţie; dar ca adaptare la condiţiile de nefavorabilitate de mediu şi ale climei, cât şi din punct de vedere calitativ, sunt mult mai jos faţă de noi. Deci din soiurile româneşti poţi face o pâine foarte bună în mod tradiţional: aluat făcut din apă, sare şi maia sau drojdie. La cele străine, ca să poţi să obţii o pâine cât de cât să o poţi consuma, trebuie să vii cu foarte mulţi aditivi alimentari. Şi ar trebui fermierii, totuşi, să se îndrepte către acest aspect, că grâul de aceea este şi-l producem: pentru pâine. Din cel furajer avem triticale, să cultive triticale, care sunt şi mai productive, sunt şi mai ruderale, având gene de secară transferate în genomul lor…

Reporter: Dacă vorbim de pâine, acum se caută şi pâinea cu secară sau din secară...

Pompiliu Mustățea: Da. Noi recomandăm un amestec 50% făină de grâu cu 50% făină de triticale, de exemplu. Dar cred că ar trebui, eu am emis ideea asta, o iniţiativă legislativă prin care să se interzică folosirea aditivilor în fabricarea pâinii. Pâinea, cum se zice, e sfântă; pâinea e pe masa tuturor oamenilor din toată lumea. De ce şi aici să mergem cu contrafaceri, cu lucruri care poate nu se dovedesc a fi chiar aşa de sănătoase pentru om?

Hibrizii mai timpurii sunt preferați de fermieri

Reporter: La porumb cum stă cercetarea românească?

Pompiliu Mustățea: La Fundulea, în domeniul porumbului am avut amelioratori foarte buni, dar din păcate ce s-a întâmplat la floarea-soarelui s-a întâmplat şi la porumb, au plecat amelioratorii. Vedeţi, până în Revoluţie exista un program unic de ameliorare a porumbului, în care Institutul de la Fundulea avea ca rol crearea şi lansarea hibrizilor tardivi, deci din grupa 400, 500 FAO, chiar şi 600. Plecând amelioratorii, încercai tot timpul să refaci echipa, dar nefiind stabilă – cei care veneau stăteau cât stăteau și plecau –, s-a produs un regres. Apoi, amelioratorii noştri n-au ţinut cont de cerinţele fermierilor, care din an în an preferau forme mult mai timpurii, pentru a putea face rotaţia grâu-porumb. Hibrizii noştri, fiind tardivi, se recoltau târziu şi nu era timp pentru pregătirea patului germinativ.

Reporter: Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, mai e şi povestea schimbărilor climatice, şi ne referim la secetă, vorbim de faptul că s-au pierdut irigaţiile pe suprafeţele foarte mari, dar vorbim şi de faptul că la hibrizii tardivi pierderea de apă se face foarte greu.

Pompiliu Mustățea: Este greoaie, deci au mai fost două cauze principale care au dus la pierderea pieţei la porumb, şi anume recoltarea mai greoaie, mecanizată a hibrizilor noştri, cât şi pierderea foarte lentă a apei din bob. Aţi spus şi de secetă, acum mi-a venit ideea, hibrizii noştri au avut şi au în continuare o rezistenţă la secetă bazată pe un mecanism fiziologic, şi anume menţinerea apei mai mult în ciocălău. Așadar, dacă hibrizii străini pierdeau apa foarte repede din rahis şi deveneau sensibili la secetă, ai noştri, păstrând apa mai mult în rahis, aveau o toleranţă mai bună la secetă. Acum încercăm să îmbinăm aceste caractere, să putem să păstrăm apa în rahis, dar să o piardă cât mai repede din bob. Prima realizare a constat în hibridul Felix, care, deşi cam pe aceeaşi perioadă de vegetaţie ca hibridul Olt, pierde apa ceva mai repede, şi am reuşit anul acesta să înregistrăm hibridul Magnus, care face parte din grupa FAO 350 şi care pierde apa rapid şi este şi pretabil la recoltarea mecanizată. Cei doi hibrizi foarte cunoscuţi de porumb, Olt şi Fundulea 376, i-am dat cu exclusivitate firmei Rodbun, dacă vă amintiţi a fost un întreg scandal, am dat multe explicaţii la acea vreme, dar erau nişte hibrizi foarte vechi, noi nici nu mai încasam drepturile de autor pentru că nu mai aveau perioada de graţie şi practic am vrut să ne concentrăm pe noii hibrizi, pentru că scăzând forţa de muncă era foarte greu să facem producere de sămânţă, să facem loturi de hibridare din foarte mulţi hibrizi. Şi aşa am rămas cu Fundulea 423, un hibrid cu bobul semisticlos, din care se prepară un mălai grişat foarte bun, anul trecut a dat producţii în platformele demonstrative din sud şi din est de peste 11 tone la hectar, deci am produs sămânţă în continuare din el, cât şi din hibridul Felix, care acum doi ani a realizat 13 tone la hectar…

Reporter: Deci s-a depăşit pragul de 10 tone la hectar.

Pompiliu Mustățea: S-a depăşit, absolut. Şi noul hibrid din grupa 350 depăşeşte 10 tone la hectar. Deci ne mişcăm, ieşim, dar parcă tot suntem puţin sub firmele consacrate.

Urmează mari încercări pentru fermierul român și pentru cercetare

Reporter: Ce facem, domnule director, cu viitoarele strategii pentru agricultură pe care le pregătește Uniunea Europeană? De pildă, o analiză realizată la nivel de UE de către nişte universităţi arată că prețul alimentelor va creşte cu cel puţin 30%, fermierii vor avea între 20%-30% pierderi.

Pompiliu Mustățea: Fermierul român va fi supus unor mari încercări. Unii spun provocări. Nu e provocare, sunt mai multe încercări, agricultorii vor fi supuşi la încercări foarte grele. Vor avea foarte mult de suferit când se vor aplica măsurile din noile strategii europene. În ce privește produsele de protecție a plantelor, noi deja aplicăm cam 600 g pe hectar, în timp ce în UE se aplică în medie 2,2 kg/ha, dar sunt şi ţări care aplică 2,6 – 2,8. Dacă reducem şi acest 0,6 kg pe hectar la jumătate, practic eşti în imposibilitatea de a mai realiza producţii mari şi de a-ţi putea acoperi cheltuielile. Riscul pentru fermieri aici va fi că nu-şi vor putea acoperi cheltuielile, pentru că eu mă gândesc: cel care produce inputurile, îngrăşămintele, erbicidele, fungicidele, ce produce fiecare, ce spune? „Cifra mea de afaceri se va înjumătăţi”, deci pierd mult. Şi atunci ce face, care e prima lui măsură? Dublează preţul. Şi ne duce la nişte cheltuieli foarte mari, producţiile vor fi mai mici din cauza îmburuienării, din cauza atacului masiv de boli şi dăunători. Cu siguranță, producțiile vor fi și mai mici, şi de calitate inferioară. Eu cândva eram convins că pe cale genetică vom putea rezolva cele mai mari deficienţe, de exemplu, ale soiurilor de grâu, şi anume introducerea genelor de rezistenţă la principalele boli. Dar este foarte greu să îmbini într-un genotip al plantei, fie de grâu, porumb sau floarea-soarelui, atâtea caracteristici încât să-ţi confere rezistenţă totală la boli şi dăunători. Creşterea suprafeţei agricole unde să se aplice atât principiile agriculturii conservative, cât şi pe ale agriculturii ecologice, şi aceasta sigur va duce la scăderea producţiei, pentru că în sistem ecologic producţiile sunt ceva mai mici comparativ cu sistemul convenţional, unde se pot aplica tehnologii moderne.

Reporter: Pentru cercetarea agricolă românească ce ar trebui făcut ca să meargă mai departe?

Pompiliu Mustățea: Înainte de orice, așa cum spune și președintele ASAS, Valeriu Tabără, cercetarea agricolă românească trebuie să fie unită. În opinia mea, trebuie revenit la cum eram înainte, era Institutul şi în coordonarea INCDA erau staţiunile de cercetare-dezvoltare. Puteam să facem un program de producere şi de comercializare a seminţelor în comun. Aşa, acum, fiecare face cam ce vrea. Deja sunt directori de staţiuni care zic „dar treceţi, domnule, înapoi, pentru că avem nevoie de Institut să ne coordoneze”. Noi, la rândul nostru, avem nevoie de staţiuni ca să facem testările noilor soiuri şi hibrizi de plante pentru a produce sămânţă şi a fi staţiunile un fel de dealeri, deci ne-ar ajuta foarte mult, dar trebuie o finanţare de bază, o finanţare predictibilă care nu prea există. Chiar dacă staţiunile au rămas sub conducerea Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) şi a MADR, principala sursă de finanţare şi la stațiuni o reprezintă sursele proprii. Se alocă bani foarte, foarte puţini. Noi, Institutul, încă rezistăm, încă suntem la stadiul acesta de supravieţuire, dar dacă am primi un ajutor consistent de la stat, să ştiţi că în câţiva ani am recupera tot ceea ce s-a pierdut în cei peste 30 de ani după Revoluţie.

Reporter: Măcar salariile să fie asigurate de la buget, iar restul să vină din toate rezultatele pe care le aveţi şi din veniturile extra.

Pompiliu Mustățea: Ar fi o măsură foarte bună, am completat nişte chestionare în iarna asta către Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, minister la care Institutul este în coordonare, în care chiar am avut această idee ca Ministerul Cercetării să asigure măcar salariile la cercetători, pentru personalul auxiliar – din proiecte şi din surse proprii, ca să putem asigura şi creşterea salariilor, să fie nişte salarii decente, dar şi să ne dotăm cu aparatură de laborator şi echipamente de lucru în câmp.

Pasiunea duce cercetarea mai departe

Reporter: La finalul interviului vrem să aflăm mai multe și despre omul cu care stăm de vorbă. Domnule dr. ing. Pompiliu Mustăţea, cine sunteți, unde v-ați născut și pe unde v-au dus pașii?  

Pompiliu Mustățea: Sunt născut în judeţul Buzău, în satul Şarânga, comuna Pietroasele, comună cunoscută şi recunoscută şi la nivel internaţional atât pentru vestigiile istorice, cetăţuia dacică, castrul roman, „Cloşca cu puii de aur”, dar mai ales pentru vestitul vin de Pietroasele, şi anume Tămâioasa românească. Am urmat liceul agricol la Râmnicu Sărat, unde am avut profesori foarte buni; după aceea, Facultatea de Agricultură la Institutul Agronomic din Bucureşti, am avut dublă repartiţie, la Institutul de la Fundulea, cu stagiu la CAP Movila Miresei din Brăila. Acolo, din primul an am luat fermă în primire, am introdus producerea de sămânţă la porumb, deci ceva nou care aducea foarte mulţi bani la CAP.

Reporter: Asta prin ce an se întâmpla?

Pompiliu Mustățea: În 1985. Vă spun, jumătate din lotul de hibridare îl casam mai mult eu, aveam şi mai mult antrenament, eram şi tânăr, ceea ce a condus la faptul că nu mi-au dat drumul după cei doi ani de stagiatură, am mai stat doi ani până când s-a ivit o conjunctură pentru o anumită persoană neplăcută, dar care imediat mi-a spus: „Du-te la direcţie, ia-ți transferul şi pleacă la Fundulea”.

Reporter: Aveaţi dublă repartiţie pentru că aţi terminat printre primii?

Pompiliu Mustățea: Da, am terminat cu o medie destul de mare – 9,88, de fapt am fost o promoţie foarte, foarte bună. Era o luptă strânsă, eram în jur de 5-6 inşi foarte apropiaţi, foarte greu s-a făcut distincţia.

Reporter: Promoţia 1984?

Pompiliu Mustățea: Da. Şi domnul Cristian Hera, ştiind că doi ani s-a tot chinuit să mă aducă la Institut, mi-a zis: „Mustăţea, unde vrei, acolo te repartizez”. Şi auzisem şi eu de domnul Săulescu, de echipa dânsului de amelioratori, şi i-am zis lui Hera că eu aş vrea acolo, la Institut, la Fundulea. „Păi acolo te duci”. Şi am făcut echipă foarte bună cu domnul dr. Săulescu, cu Gheorghe Itu şi Mariana Itu, am fost echipă bună împreună.

Reporter: Soiurile renumite de grâu şi noutăţile care au apărut după ’90 în acest sector al cerealelor păioase vi se datorează dvs. şi domnului prof. Săulescu, întregii echipe, de fapt, de la INCDA Fundulea.

Pompiliu Mustățea: Întregii echipe. Bine, creierii erau domnii Săulescu şi Itu, domnul Săulescu pe grâu, domnul Itu pe triticale. Eu am fost ucenicul lor şi la rândul meu acum trebuie să-i călăuzesc pe cei tineri care au rămas în locul nostru în laborator.

Reporter: De ce aţi preferat să ajungeţi pe partea asta de agricultură şi n-aţi ales horticultura, având în vedere că sunteți născut și crescut între vii?

Pompiliu Mustățea: Am trăit de mic copil în echipa de la CAP unde lucrau şi mama, şi tata, şi eram prin vie toată ziua. Şi când învăţam pentru treaptă la liceu sau pentru admitere la facultate, mă duceam în vie, undeva sus pe deal, şi acolo învăţam, era linişte şi mă simţeam în largul meu între butucii de viţă-de-vie. Hazardul a făcut să ajung la Râmnicu Sărat, la liceu, unde nu era secţie de viticultură, horticultură. Am avut nişte profesori foarte buni, care mi-au sădit dragostea pentru acest domeniu al agriculturii, şi anume cultura plantelor de câmp.

Reporter: Nu v-a trecut niciodată prin cap să plecaţi din cercetare? Sau să mergeţi în cercetare în privat?

Pompiliu Mustățea: Câteodată, aşa, când vedeai că sunt salariile foarte mici, că nu te descurci, te gândeai să pleci, mai ales că la mine la Buzău era şi Agricover-ul, foarte tentant la acea perioadă, dar părinţii nu m-au lăsat. Mi-au zis „stai acolo”, şi dacă nu erau atât părinţii mei, cât şi ai soţiei, care ne-au ajutat foarte mult, cred că aş fi făcut poate şi acest pas.

Reporter: Să mergeţi în domeniul vânzărilor, unde se îndreaptă mai toți absolvenţii foarte buni…

Pompiliu Mustățea: Nu, nu în domeniul vânzărilor, pentru că şi firmele străine voiau amelioratori. Deci „pe meserie”, cum se zice.

Reporter: Aşadar, pasiunea dvs. şi a celorlalţi oameni din Institutul de la Fundulea poate să ducă mai departe cercetarea agricolă românească, împreună cu colegii din ţară?

Pompiliu Mustățea: Sigur. Toți care încă lucrăm aici, la INCDA Fundulea, cât şi la nivelul staţiunilor din țară, pot duce mai departe ceea ce înaintaşii noştri au înfăptuit. Și au avut realizări destul de bune.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Seceta oferă cea mai dură lecție fermierilor români, anul acesta. Grâul este cea mai afectată cultură, cu producții estimate care scad de la o zi la alta, pe măsură ce ploaia se lasă tot mai așteptată. Acum, și vestul țării intră în această nedorită „horă” a secetei, care a pârjolit până acum peste un milion de hectare în România.

Ioan Ciceo de la Grabaț, una dintre cele mai bune zone pentru grâu din județul Timiș, spune că dacă nu plouă într-o săptămână, situația devine gravă. „E o secetă cruntă cum eu nu am mai întâlnit niciodată. Rapița, având o rădăcină pivotantă, se descurcă mai bine, dar grâul, cu rădăcini de suprafață, suferă foarte tare. De obicei, rezervele de apă acumulate în toamnă și iarnă asigurau pentru cultura grâului o evoluție optimă. Mai prindeam ceva ploi în primăvară prin martie-aprilie și nu era nicio problemă, dar acum n-a mai plouat deloc de două luni și jumătate. Am avut un maxim de doi litri pe mp, a suflat vântul și a evaporat apa imediat. Măcar dacă ploua un 10 l/mp, mai acumula ceva apă, dar așa pământul e uscat și crăpat ca în august. Sunt crăpături și de 50 cm în adâncime. Ultima ploaie consistentă a căzut în februarie, atunci când am acumulat 30 l/mp, în rest, nu știu dacă am acumulat până acum 10 l/mp, în condițiile în care, în general, în martie-aprilie plouă în medie 60 – 80 l/mp”, arată fermierul Ioan Ciceo.

Tot în Timiș, la Mașloc, Ardelean Coraș a cosit deja șase hectare de grâu, din cele zece semănate, și l-a balotat, urmând să-l folosescă pe post de furaj în ferma zootehnică. „Am cosit o suprafață de șase ha de grâu de sămânță, care în februarie promitea șapte tone la hectar. Am aplicat tehnologia ca la carte, am investit în grâul ăsta și muncă, și bani, și speranțe, și acum o să-l dau la vaci. Este o secetă cumplită. La prima coasă la lucernă, am luat doar 10% din cantitatea pe care o obțin în mod normal. Nu știu ce vom face dacă nu plouă”, spune crescătorul de vaci pentru lapte Ardelean Coraș.

Din cauza lipsei de apă, talia grâului  este foarte mică, deși spicul deja s-a format, semn de îmbătrânire prematură. Prof. univ. dr. ing. Doru Ioan Petanec, director executiv Direcția pentru Agricultură Timiș, se teme că lipsa acută de apă își va pune amprenta negativ asupra formării boabelor în spic. „Seceta, ca mai peste tot în țară, și-a spus cuvântul asupra culturilor semănate în toamnă. Au fost doi factori importanți care au influențat culturile. Pe de o parte, stresul termic, a fost foarte cald în iarnă, dar și în martie, iar pe de alta, vorbim despre stresul hidric. Talia la grâu și orz este foarte mică și sunt curios cum vor fi spicele, cum vor fi boabele, ce greutate vor avea și, nu în ultimul rând, ce producție vom obține. Cu siguranță, va fi semnificativ mai mică decât cea de anul trecut, deși nici anul trecut n-a fost un an grozav pentru grâu”, a precizat directorul executiv al DAJ Timiș, Doru Ioan Petanec.

Nici culturile de primăvară nu se simt confortabil. Necesarul de apă în acest moment depășește o sută de litri pe metru pătrat, după cum ne-a zis conf. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin. „Am văzut suprafețe în Lovrin pe care porumbul, abia răsărit, s-a uscat deja, suprafețe pe care oamenii ar trebui să le reînsămânțeze. E puțin cam târziu, dar dacă vor folosi niște hibrizi extratimpurii, să zicem că ar mai putea scoate ceva. Este un an foarte, foarte dificil. Avem un deficit extrem de mare de apă. Din datele pe care le colectăm zilnic, sunt parcele pe care, până la un metru adâncime, nu avem niciun gram de apă”, a specificat Marinel Horablaga, director SCDA Lovrin.

Trebuie stabilită o sumă clară și o dată, pentru plata despăgubirilor

În  aceste condiții, Nicolae Oprea, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, îi îndeamnă pe fermierii afectați de secetă să apeleze la comisiile pentru constatarea și evaluarea pagubelor de la nivelul primăriilor, în speranța acordării unor despăgubiri. „Fermierii care au mai mult de 30% din suprafețe afectate de secetă trebuie să depună înștiințări la primării. Comisiile de specialitate trebuie să iasă pe teren pentru întocmirea proceselor-verbale constatatoare. Până în data de 15 iunie, toată această operațiune trebuie încheiată, trebuie încheiat și raportul sinteză de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență care va ajunge la Comitetul Național și la Ministerul Agriculturii, instituție care urmează să evalueze situația și să stabilească acordarea unor eventuale despăgubiri. Să sperăm că nu se va întâmpla ca în 2017, când s-a constatat paguba, dar nu s-a plătit nimic. Sperăm că anul acesta se va stabili o sumă clară și o dată când ea va fi plătită, în așa fel încât oamenii să știe pe ce se pot baza, pentru că veniturile fermierilor vor fi oricum grav afectate în acest an”, a concluzionat Nicolae Oprea.

În vederea dislocării grindinei de mari dimensiuni care ar fi putut afecta podgoriile, precum și alte culturi din județul Vrancea, nu mai puțin de 41 de rachete antigrindină au fost lansate în cursul zilei de luni, 11 iunie 2019, a anunțat directorul Unităţii de Combatere a Grindinei Moldova II, Ion Marin.

De la începutul sezonului operativ, în Vrancea, au fost lansate aproape 250 de rachete antigrindină.

„Anul acesta este un sezon foarte solicitant. Începând din 15 aprilie, de la deschiderea sezonului operativ, şi până în 10 iunie, am avut 13 intervenţii în care s-au lansat rachete antigrindină. În total, am tras 249 de rachete antigrindină. Numărul rachetelor a variat în funcţie de intensitatea norilor purtători de grindină. Cele mai multe rachete au fost trase în 24 mai, când au fost lansate 61 de rachete”, a declarat Ion Marin, citat de corespondenții presei centrale.

Conform spuselor reprezentantului UCG Moldova II, gradul de protecţie a culturilor cu ajutorul rachetelor antigrindină este de circa 75-80%.

„Gradul de combatere şi de protecţie a culturilor cu ajutorul rachetelor antigrindină este de circa 75-80%. Nu există nicăieri în lume grad de protecţie antigrindină 100%. Am avut solicitări din diverse localităţi din judeţ care doresc să aibă sistem antigrindină în zonă. De exemplu, zona de munte nu face obiectul protecţiei căderilor de grindină”, a adăugat Marin.

La nivelul Unităţii de Combatere a Grindinei Moldova II există, la ora actuală, zece puncte de lansare a rachetelor antigrindină operative, opt în Vrancea şi două în Galaţi, iar în acest an, Guvernul a alocat suma de 7,6 milioane de lei pentru construcţia altor 10 puncte de lansare a rachetelor antigrindină.

Tractoarele și echipamentele utilizate în producția agricolă trebuie să fie fiabile atât pe șosea, cât și pe teren, astfel încât recoltele prețioase să ajungă la destinație la timp și în stare bună, sunt de părere reprezentanții Chevron Lubricants și Premium Lubricants România care, împreună, au lansat vineri, 18 mai 2018, gama de produse Texaco Delo pentru segmentele rutier, off-highway, agricol și industrial.

Gama include o serie întreagă de uleiuri de motor, unsori, fluide premium pentru sisteme hidraulice, agenți de răcire și uleiuri de transmisie.

„Lubrifianții Chevron au o caracteristică mai importantă decât toate celelalte: fiabilitatea”, afirmă producătorul.

Lubrifierea adecvată a interiorului unui motor diesel în condiții grele de exploatare, cum este și cazul sectorului agricol, necesită mai mult decât crearea unei pelicule protectoare. Uleiurile Delo pentru motoare în condiții grele de exploatare asigură dispersia funinginilor, protecția împotriva uzurii și combaterea nămolurilor, pentru a împiedica reducerea duratei de viață a motorului și a contribui la economia de combustibil și reducerea consumului de ulei.

H.J. Linde & Sons are 100 de ani de activitate în sectorul producției de cartofi din Africa de Sud și a obținut mari succese axându-se pe productivitate și un program impecabil de întreținere pentru a rezista volatilității din sectorul de activitate.

Ferma este dotată cu peste 25 de echipamente agricole New Holland, iar proprietarul a dorit să analizeze starea de funcționare a unuia dintre tractoare, care atinsese 16.000 ore de funcționare – mai exact cu peste 6.000 de ore mai mult decât se obține de regulă la o revizie generală realizată de producătorul de OEM. S-a constatat o uzură minimă a pieselor, iar motorul era vizibil curat, ca urmare a utilizării pachetului integrat de fluide specializate Delo.

„Nu mă pot baza întotdeauna pe ploaie sau pe prețurile din domeniul agricol. Dar mă pot baza pe Delo 400, care-mi protejează motoarele și fiabilitatea echipamentelor”, a precizat Hansie Linde, proprietar și director H.J. Linde & Sons Farms, într-un testimonial.

Prezent la București, Bryan Hayes, Chevron Channel Manager, a vorbit despre provocările cu care cercetătorii Texaco s-au confruntat atunci când au creat linia de produse Delo destinate sectorului agricol. Astfel, a spus el, în primă instanță s-a luat în calcul consumul de carburant cu niveluri diferite de prezență a sulfului. „Pe scurt, țările europene au calități diferite la motorină”, a spus el. În al doilea rând, a mai adăugat scoțianul, există o diferență între regimul de lucrul pe drumurile publice și cel din câmp.

Atu-urile Delo care au venit în întâmpinarea acestor provocări, a dezvăluit Hayes, ar fi protecția la coroziune și la oxidare pe care noii lubrifianți le dețin.

„Camioanele de cursă lungă au un regim constant de viteză, de circa 80 de kilometri la oră regim de croazieră. Pe autostradă, totul este în regulă. În sectorul agricol? Avem un tractor care acum ară, are atașate alte implemente, este utilizat în sectorul forestier. Iată, el lucrează în condiții de praf, căldură, umiditate. La fel este și în cazul combinelor. Luând în calcul toate aceste cicluri de peste an, bineînțeles cu perioada de repaus de peste iarnă, acolo unde este cazul, fermierul se așteaptă ca atunci când bagă cheia în contact, la primăvară, tractorul să pornească din prima. Atunci când se lucrează într-un mediu cu foarte mult praf, cum este, spre exemplu, în perioada recoltărilor, utilajul lucrează 10-15 ore, dacă nu și mai bine, pentru a fi atinse obiectivele de producție. Apoi agregatul stă în hambar, garaj sau afară timp de șase luni. Protecția la coroziune și oxidare în ceea ce privește motoarele cu care sunt dotate utilajele agricole reprezintă elemente-cheie”, a conchis acesta.

Pe parcursul ultimelor două decenii, concurența în sectorul lubrifianților a crescut. Companiile mari și-au consolidat pozițiile printr-o succesiune de fuziuni și achiziții, astfel încât numărul companiilor de lubrifianți de nivel mondial este de aproximativ patru ori mai mic. Astfel, conform datelor statistice, au existat 1700 de companii la mijlocul anilor ’90, comparativ cu mai puțin de 400 astăzi.

Potrivit datelor din industrie, există un potențial de creștere în domeniul de comercializare a uleiurilor industriale pentru minerit, construcții și sectoarele agricole din regiune, inclusiv România.

Pe fondul instabilității atmosferice severe înregistrate în data de 31 mai 2016, anunță Ministerul Agriculturii printr-un comunicat de presă, în intervalul 14.10-18.10, toate cele trei unități de combatere a căderilor de grindină (UCCG) din cadrul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) au intrat în stare de alertă și au realizat cu succes activități de combatere a căderilor de grindină.

„UCCG Moldova 1 Iași, a realizat ieri activități de combatere a căderilor de grindină la nivelul județului Iași în intervalul 15:47-16:38 când s-au lansat rachete antigrindină din patru puncte de lansare (Maxut-Deleni, Valea Racului, Ruginoasa și Hodora). Din aceste PL-uri, s-au înregistrat 12 intervenții active în atmosferă, care au protejat recoltele și comunitățile din zonă față de căderile de grindină. După cum se observă și pe imaginile radar transmise de Administrația Națională de Meteorologie prin rețeaua SIMIN, riscul de a se produce căderi de grindină a fost maxim, dimensiunea greloanelor variind pe alocuri între 1.27 și 2.54 cm diametru”, se precizează în comunicat.

Conform aceluiași document, tot marți, în raza de intervenție a UCCG Moldova 2 Vrancea, în jurul orei 18:30 s-au intervenit activ în atmosferă, prin lansarea a două rachete antigrindină din punctul de lansare Anghelești.

UPCCG Prahova a intervenit în intervalul orar 14:15-16:35 în cinci din cele opt puncte de lansare din cadrul unității. Astfel în PL Pietroasele au fost desfășurate opt acțiuni de combatere a grindinei, urmând patru acțiuni în Tohani, patru intervenții din Ceptura, două din Mehedința și o acțiune a avut loc din Tătaru, mai spun oficialitățile MADR.

„Eficiența intervențiilor a fost de 100%, în zona protejată de unitățile din cadrul SNACP nefiind înregistrate căderi de grindină. Insistăm asupra faptului că SNACP nu are în acest moment capacități de intervenție pentru combaterea căderilor de grindină la nivelul întregii țări, ci doar în zonele protejate de infrastructura antigrindină din cadrul celor trei unități operaționale”, se precizează în comunicat.

La momentul de față, sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) are capabilități de intervenție limitate la nivel regional, în funcție de amplasarea punctelor de lansare a rachetelor antigrindină. În sezonul de combatere a căderilor de grindină din anul 2016 sunt operaționale Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova, care asigură protecția populației și a culturilor cu înaltă valoare economică din județele Prahova și Buzău, pe o suprafață de 180.000 ha, prin 11 puncte de lansare; Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iași care asigură protecția populației și a culturilor cu înaltă valoare economică din județul Iași, pe o suprafață de 90.000 de ha, prin punctele de lansare amplasate în localitățile: Maxut, Valea Racului, Ruginoasa, Hodora și Coarnele Caprei, precum și Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea care asigură protecția populației și a culturilor cu înaltă valoare economică din județul Vrancea, pe o suprafață de 50.000 de ha, prin punctele de lansare amplasate în localitățile Bolotești, Bizighești, Panciu și Anghelești, conform datelor Ministerului Agriculturii.