Cu mult chin și multă muncă rezistă de 40 de ani în agricultura românească fermierul Constantin Buzatu. Lucrează peste o mie de hectare de cultură mare în județul Timiș, la Becicherecu Mic, unde are, de asemenea, o fermă de găini ouătoare. Totodată, Constantin Buzatu este președintele Asociației pentru Dialog și Reprezentare pentru fermierii din Crișana – Banat (patru județe din vestul țării: Caraș-Severin, Arad, Timiș, Bihor).

Agricultura României este astăzi performantă?

Constantin Buzatu: Fac agricultură de 40 de ani, am făcut‑o şi în regimul trecut, o fac şi acum, şi am condus două societăţi, înainte o întreprindere şi după Revoluţie o societate comercială, societăți care nu au dat faliment. Prin urmare, eu zic că am practicat o agricultură care poate fi performantă. Am o experienţă îndelungată în domeniu şi am fi putut să fim performeri, dacă toată lumea gândea şi acţiona în sensul acesta. Pentru că acum, în mentalul colectiv al unora dintre semenii noştri, din păcate, şi-a făcut loc acea idee că noi, agricultura, ce tot mai cerem, nu primim destul de la UE? Să nu mai vorbesc de cuvintele jignitoare pe care le-au adresat unii și alții întregii bresle agricole. Eu zic că nu primim suficient sprijin. Şi vreau să vă explic. În momentul în care noi am aderat la UE, diferenţele erau mari, să nu spun ca de la cer la pământ, dar făceam agricultură înainte de UE cu tractorul de la Braşov de 65 CP. Puteam noi să intrăm în competiţie cu ţările dezvoltate din Apusul Europei, care aveau tractoare performante Fendt, John Deer? Nu trebuie să fii filozof al timpurilor noastre să-ţi dai seama că nu puteam intra în această competiţie total inegală şi defavorabilă pentru noi. Iar prin dezvoltarea punctelor vamale, de când am intrat în Schengen acum vreo doi ani, vă daţi seama că discrepanţa ar fi fost şi mai mare, dacă nu s-ar fi investit în această ramură, pornind de la următoarea realitate, că România are potenţial agricol. Nu este o ţară constructoare de maşini, nu este o ţară care să fabrice ceasuri, avioane, elicoptere, aşa, câteva ramuri din domeniul industriei. Deci este o ţară cu potenţial agricol, că nu întâmplător ni s-a spus că suntem grânarul Europei, şi atunci hai să dezvoltăm ceea ce e profitabil.

„Am fi putut să fim performeri, dacă toată lumea gândea şi acţiona în sensul acesta.”

Revenind la performanţă, pentru că societatea asta capitalistă, economia de piaţă ne obligă să facem performanţă, că altfel nu suntem fezabili, nu rămânem pe piaţă. Şi asta ce înseamnă, în condiţiile noastre? Ca să scurtez puţin explicaţiile: producţii mari cu costuri mici. Doar atunci poţi să fii performant. Şi care să-ţi asigure un profit, iar profitul în agricultură trebuie o parte din el să-l reinvesteşti. În momentul în care doi-trei ani nu ţi-ai împrospătat parcul de tractoare şi maşini agricole este foarte greu, îţi cresc costurile. Ca să reîmprospătezi trebuie să ai producţie, ca să ai producţie trebuie să ai bani. Deci toate chestiile astea legate te duc spre perfomanţă. Nu a ajuns agricultura la acest nivel de performanţă, am această responsabilitate s-o spun, pentru că politicile care sunt la noi în ţară n-au fost coerente, n-au avut continuitate.

Pentru că România nu are o strategie pe termen lung pentru agricultură...

Constantin Buzatu: Nu, nu avem strategii nici pe termen lung și nici pe termen mediu sau scurt, din păcate.

Aș vrea să mă refer la un subiect de actualitate, încălzirea globală, care este certă, nu este o iluzie, şi care bineînţeles că are influenţe negative, din păcate, în această ramură meteodependentă care se cheamă agricultura. Se vorbeşte despre irigaţii. Din suprafaţa agricolă de 9,8 milioane de hectare, ştiu din bibliografia existentă a vremii că înainte de 1989 am avut vreo 3,5 milioane de hectare irigate, cu predilecţie într-o zonă aridă, respectiv sudul României. Acum, aceasta s-a extins. Ba, mai mult, în Banat, unde suntem şi lucrăm, în ultimii trei ani am zis că e Sahara Bănăţeană, pentru că în câmpia din vestul ţării, statistic vorbind, după datele de la ANM, se constată că au fost cele mai puţine precipitaţii. Deci, este o constatare foarte bună şi o certitudine. Şi atunci se pune problema irigaţiilor.

În anii anteriori, datorită mediilor multianuale, era zona cea mai bogată în precipitaţii, şi datele statistice spun că între 550 și 600 de litri pe metru pătrat. Or, eu, anul trecut, am avut 390. Deci iată unde ne îndreptăm. Şi, sigur, fiind o zonă cu exces de precipitaţii şi cu nivelul apei freatice sus, s-a dezvoltat această reţea de desecare, care la ora actuală este colmatată, neîngrijită, cu toate că există instituţii ale statului cu funcţii, cu director general şi aşa mai departe, care sunt plătiţi să facă această destufizare, pentru că nu se ştie, vine odată un fenomen extrem cu 100 de litri pe metru pătrat, cum s-a întâmplat în alte localităţi din ţara noastră, şi atunci o să băltească, pentru că nu mai sunt canalele de desecare funcţionale.

Revenind la ce ne doare astăzi, şi pe termen mediu, şi pe termen lung, e vorba de aceste sisteme de irigaţii. S-au făcut ici-colo nişte amenajări locale, că unii folosesc termeni pe care nu-i stăpânesc cum trebuie. Deci nu sunt sisteme de irigaţii în vestul ţării, şi în vestul ţării spun judeţele cu potenţial agricol ca suprafaţă, fiind vorba de Timiş, Arad şi Bihor, doar nişte amenajări locale, pe suprafeţe 500-600 de hectare, nu la nivel de sute de mii de hectare amenajate.

„Eu trebuie să fac producţia cu ceea ce-mi pune pe masă ştiinţa, iar știinţa trebuie făcută acolo unde este cazul, nu la un producător agricol.”

Acum, în sudul ţării într-adevăr, acolo se fac eforturi de reamenajare, de reabilitare a vechilor sisteme care au fost devastate, furate, motoare electrice, pompe, ţevi, dalele de beton, tot ce s-a putut fura, care n-au fost comuniste, c-au fost bine gândite. Şi acum, pe aceleaşi canale, că pe alea n-au putut să le ia pământul din canal, se încearcă să se reamenajeze, bineînţeles cu nişte costuri foarte mari. Este lăudabilă chestia asta în partea aia de ţară, dar aici, în vestul ţării, nu avem aşa ceva. Adică, eu nu pot să-mi permit să-mi fac nişte foraje la 120 de metri ca să am debit de apă, pe o suprafaţă care nu toată este a mea. Este în arendă. Eu am doar dreptul de folosinţă a terenului. Şi atunci trebuie să vină statul român, şi nimeni altcineva, aşa cum sunt canalele de desecare astăzi ale statului român, proprietatea statului român, nu sunt ale mele sau ale cuiva, tot aşa, să facă un sistem de irigaţii din cele două mari râuri care brăzdează vestul ţării, Bega şi Mureş, şi să facă o reţea aşa cum s-a făcut reţeaua de desecare, cu costuri mult mai ridicate, desigur, dar gândindu-ne la viitor. Pentru că, din păcate, dezvoltarea urbanistică ne duce la concluzia că suprafaţa agricolă sau arabilă a ţării, vorbind de România, scade. Populaţia creşte, numărul de autostrăzi, la fel, care  iau tot din arabil, ocolesc localităţile şi aşa mai departe. Va trebui să revenim la performanţă, adică să facem producţii. Şi toate cheltuielile noastre ca fermieri, cu toate inputurile necesare, cu cele mai avansate tehnologii, ba, mai mult, acum aţi văzut că şi-a făcut loc de vreo doi ani ca o necesitate sau ca o luptă împotriva secetei cu aceste lucrări minime, care nici astea nu şi-au demonstrat eficacitatea şi eficienţa, doar aşa, am luat-o din mers, că aşa suntem noi, poporul român, câteodată o luăm după ureche, sună bine, să ne schimbăm gama de tractoare, de semănători, de discuri, în două-trei treceri, dacă putem astăzi să aruncăm sămânţa şi peste 5-6 luni să ne trezim cu combina că şi recoltăm. În rest, să nu mai facem absolut nimic. Sunt păreri şi păreri aici, unele sunt fundamentate, altele nu, dar aici este un segment de activitate care zic eu că ar trebui să implice mai mult staţiunile de cercetări, care, după ştiinţa mea, în România sunt în număr de 14. Așadar, dacă este staţiune de cercetare-dezvoltare, are fondurile necesare şi să ne prezinte nouă, fermierilor, plusurile şi minusurile acestor metode de a pregăti şi însămânţa terenul printr-un număr mai redus de lucrări, în scopul menţinerii, reţinerii, protejării apei în sol. Eu trebuie să fac producţia cu ceea ce-mi pune pe masă ştiinţa.

Ştiinţa trebuie făcută acolo unde este cazul, cu dotarea necesară, nu la un producător agricol, ca să punem un termen mai cuprinzător. Că, dacă-s producător agricol, nu-s cercetător. Cercetătorii sunt în altă parte, plătiţi prin Academie, prin ajutoare de la Ministerul Cercetării şi aşa mai departe.

Cum facem să dezvoltăm şi să atingem acel potenţial pe care agricultura României îl are?

Constantin Buzatu: În facultate am învăţat un lucru care ni s-a prezentat la disciplinele respective, cum era programa din anii aceia, 1980-1985, că trebuie să transformi  producţia de origine vegetală în producţie de origine animală. Ca să vă conving că sunt adeptul acestui principiu, am, pe lângă suprafaţa pe care o lucrez, şi 20.000 de găini. Transform o parte din producţia vegetală, mă refer aici la porumb, grâu, floarea-soarelui, în ou. Şi nu vând kilogramul de porumb, vând oul. Şi sunt nişte coeficienţi de transformare uneori foarte buni, nu pe toată perioada anului, că sunt mici curbe la ouă. Sigur că zootehnia este industria grea a agriculturii, n-ai Paşti, n-ai Crăciun. Animalele trebuie îngrijite, trebuie strânse ouăle, vacile şi oile trebuie mulse, în maternitate la purcei trebuie să te uiţi 365 de zile din 365 de zile. Deci, trebuie să fii acolo. Ochiul stăpânului îngraşă animalul. Şi acum noi ne-am trezit, din mari exportatori până în 1989, acum vrem sau nu vrem, cu regret sau fără regret, iară ne raportăm la ce a fost până în 1989, din mari exportatori am devenit importatori şi e ruşinos că la o ţară cu atâta potenţial să imporţi 80% din carnea de porc. Care şi aşa, din cauza medicilor nutriţionişti, se consumă din ce în ce mai puţin, nici pe aia nu o mai avem, ca să dau un exemplu. E jenant!

„Am stocuri de grâu şi de porumb, iar preţurile sunt mai mici decât cele de anul trecut. Care alte produse din România s-au ieftinit în ultimul an? Doar produsele agricole, doar materia primă, asta, pe care noi o vindem şi nu creăm plusvaloare.”

Apoi, s-au schimbat şi generaţiile din domeniul agriculturii, care, convine, nu convine, nu prea vor să mai muncească. Vaca are un miros specific, porcul are alt miros specific, găina are alt miros specific, oaia, alt miros specific. Acum aţi văzut, păstor electric, ciobanul are cască în urechi, ascultă la telefon muzică pe YouTube şi aşa mai departe, nu mai doarme „în ţâţă”, cum zicea sibianul, acum are rulotă, are alte condiţii. Nu e rău că am făcut progresul ăsta, dar am neglijat – ca să nu spun alt termen – vaca de lapte. Am dezvoltat vaca pentru carne că nu e aşa pretenţioasă, nu se mulge de două ori pe zi, se montează şi rămâne mai uşor gestantă, fată singură, fără ajutorul tehnicianului sau a medicului veterinar.

Viaţa mi-a dat ocazia să-i cunosc pe toţi cei 13 miniştri ai Agriculturii, al 14-lea încă nu, e domnul Barbu. Pe toţi i-am cunoscut. Nu pot să le spun perioada de domnie. Unii mai sunt în viaţă, unii nu mai sunt în viaţă, nu vreau să fiu păcătos, nu mai este Ştefan, nu mai este Surdu, nici domnul Tabără. Să-i lăsăm acolo unde sunt. Deci, n-au fost susţinuţi de partidele din care proveneau pentru a face o strategie reală pentru agricultură. Adică, ce tot vorbesc eu? Trebuia menţinut ce a fost de calitate şi productiv. Că nu toate complexele de porci şi de vaci au fost comuniste, că şi acolo, la baza lor, a fost o gândire. Nu toate sistemele de irigaţii din sudul ţării au fost comuniste. Alea s-au gândit, s-au proiectat, s-au executat cu efortul României şi al românilor de atunci, ca să fie pe o perioadă mai lungă. Acum, când e secetă, ne aducem aminte de sistemele de irigaţii. De ce?

Nişte lucruri au fost făcute bine.

Constantin Buzatu: Sigur. Trebuie să recunoaştem că nu tot ce a fost înainte a fost rău, a fost comunist. Şi îmi asum ce zic. Au fost lucruri care au fost bune. Că vine civilizaţia, că ne-am ancorat la UE, datorită poziţiei geopolitice a României, de acord, şi mergem mai departe. Eu sunt român pe buletin, dar sunt şi cetăţean european şi-mi asum nişte chestii. Dar cu agricultura, din păcate, se lucrează pompieristic. Dacă acum arde ceva, hai să vedem. Iar acum, cu datoriile pe care le are România la cât s-a îndatorat, toate facilităţile fiscale pentru această meserie meteodependentă, că nu depinde de dorinţa mea şi de putinţa mea, şi ale tuturor fermierilor din ţară, ci mai depinde şi de Bunul Dumnezeu, depinde şi de natură, şi de conjunctura cu vecinii, că vedeţi că de cinci ani încoace, din 2020, de la nenorocita aia de pandemie, seceta a fost cam în fiecare an în diferite zone ale ţării, la noi, cel puţin în ultimii trei ani, a fost devastatoare, plus influenţa preţurilor. Astăzi, când vorbim, că mai am stocuri de grâu şi de porumb, preţurile sunt mai mici decât cele de anul trecut. Şi atunci apare întrebarea firească: care alte produse din România s-au ieftinit în ultimul an? Răspunsul e clar: doar produsele agricole, doar materia primă, asta pe care noi o vindem şi nu creăm plusvaloare, că pleacă grâul meu în Italia şi de acolo se întoarce TIR-ul cu aluat congelat, ca după aceea să facem pizza şi alte prăjituri.

Astăzi, majoritatea fermierilor este decapitalizată. Finanțarea este marea problemă a agriculturii...

Constantin Buzatu: Dacă nu ai cu ce să finanţezi agricultura, asta înseamnă că ai început să cobori pe tobogan şi de acolo nu te mai scoate nimeni, ajungi la fundul gropii pe care scrie faliment, din păcate. E nevoie de intervenţia statului. În ultimii ani au fost bune două măsuri, au fost gură de oxigen pentru fermieri, IMMinvest și Creditul fermierului. Numai că s-a terminat și cu ajutoarele astea, s-a terminat și cu facilităţile fiscale. A mai rămas subvenția la motorină, dar cu nişte consumuri subnormate de acum 20 de ani. Adică vrea cineva să-mi spună că reuşeşte să se încadreze într-un consum de 23 de litri pe hectarul de arătură? Nu există aşa ceva! Sunt multe de discutat… Poate, totuși, cineva se trezeşte, acolo, în rândul autorităților.

Practicaţi agricultura de 40 de ani şi sunteţi pe producţie în continuare şi în activitate, cum ați reușit în aceste condiții vitrege?

Constantin Buzatu: Cu mult chin şi multă muncă, reușesc să rezist în agricultura românească.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Agricultura este în suferință. Din afară, poate că situația nu pare gravă. Însă, în agribusinessul românesc nu prea mai sunt bani, ci multe datorii și falimente. Real, agricultura traversează o perioadă în care viitorul este incert. Și, soluții miraculoase nu există. Dan Hurduc, fermier și președinte în exercițiu al Clubului Fermierilor Români, ne-a vorbit deschis despre finanțare, despre negocierile de la Bruxelles, despre criza în care agricultura se zbate deja de ceva ani. Tot ani, mulți, sunt de când Clubul a transmis autorităților de la noi și de la Bruxelles propuneri, solicitări, soluții, rezultate în urma întâlnirilor și dezbaterilor cu fermierii membri.

Fermierul european, inclusiv cel din România, astăzi, e pur și simplu sufocat, prețurile inputurilor sunt în continuă creștere de ceva ani, iar prețurile producției agricole sunt în scădere. La finanțare, fermierul din țara noastră nu prea mai are acces. Situația pare destul de gravă. La Clubul Fermierilor Români cum se vede agricultura?

Dan Hurduc: În momentul de față, sectorul agricol românesc este în suferință, în sensul că el traversează, începând de 2022, dacă nu și din 2020, traversează o multitudine de crize care au făcut să se deterioreze accelerat indicatorii economici și financiari. Prin urmare, crizele venind din 2020 - 2022 încoace, către sfârșitul anului 2025 problemele s-au acutizat, în special deficitul de finanțare. După care a venit criza îngrașămintelor, scumpirea accelerată a inputurilor, toate făcând ca fermierii, practic, să nu poată să-și continue activitatea.

Deficitul de finanțare, potrivit surselor oficiale, este de minimum 15 miliarde de euro, doar 5% din fermieri sunt capabili să ia un credit, 2 din 3 fermieri au un grad mare de îndatorare și nu reușesc să aibă acces la capital de lucru. 70-80% din fermieri nu pot ajunge la credite. Gradul de îndatorare a crescut atât de mult, că fermierii nu se pot finanța. Au ajuns să se împrumute de la prieteni, familie și de la furnizori ca acum 30 de ani.

„Trăim în capitalism și gândim socialist.”

Mai avem furnizori? Mă refer la producătorii, distribuitorii de sămânță, de îngrășăminte, de pesticide, care au cam fost falimentați de celebra Ordonanță cu amânarea datoriilor. De altfel, acum se discută în Parlament despre o nouă amânare a datoriilor până în august anul viitor.

Dan Hurduc: Grupul PSD din a inițiat un memorandum în care, pe perioada de un an, să se suspende toate ratele pe tot lanțul valoric. Lucrul acesta este un măr otrăvit dat fermierilor, pentru că știm bine că Ordonanța 4 a produs mai mult rău decât bine, făcând ca fermierii, la sfârșitul anului 2025, să trebuiască să plătească datoriile pe doi ani. În urma Ordonanței 4, o parte din distribuitori au intrat în faliment, producătorii au executat distribuitorii, distribuitorii nu au reușit să execute fermierii și, practic, au dispărut și efectele benefice ale creditului furnizor. Așa se va întâmpla și acum, adică treaba asta este o nebunie, să începi să dai într-o economie capitalistă, să spui că dăm o lege și suspendăm ratele și pe o perioadă de un an de zile nu se mai pun penalizări, nu se mai pun majorări, nu se mai pun dobânzi. Treaba asta nu are cum să meargă. Deci, trăim în capitalism și gândim socialist.

„Amânarea datoriilor dezavantajează pe toată lumea și în special pe fermieri.”

Era mai ușor pentru fermier, oricât ar fi el de mic sau de mare, să își ia input-urile, îngrășămintele, semințele, pesticidele de la un distribuitor căruia îi plătea la recoltă sau cum se înțelegeau.

Dan Hurduc: S-au dezechilibrat sistemele, toți actorii de pe lanț nu mai sunt echilibrați și atunci totul a dus în detrimentul fermierilor. Nu se mai pot finanța de la ei, nu mai pot lua iputuri cu plata la recoltă. Deci, fiind un ecosistem de parteneri în agricultură, treaba asta a perturbat toată activitatea în agricultură, pe lângă celelalte crize. E vremea recoltelor, care par mai bune ca în anii anteriori. Acum ar fi trebuit fermierul să-și plătească datoriile, pentru că nu poți să mergi la infinit cu amânarea. Dacă tu nu ai capacitatea să-ți achiți datoriile, cineva de pe lanț pierde. În mod cert, acest aspect cu amânarea datoriilor dezavantajează pe toată lumea și în special pe fermieri.

Dacă tot ați amintit că e vremea culegerii roadelor câmpului, cum arată prețurile la poarta fermei?

Dan Hurduc: Prețul la rapiță a rămas destul de competitiv pentru fermieri, destul de bun. Celelalte prețuri la cereale, la orz, la grâu, au scăzut la niveluri istorice. Prin urmare, rapița va fi campioană anul acesta. Și în ceea ce privește producția, rapița stă bine. În schimb, grâul și orzul au prețuri proaste, la nivelul de acum 10 – 12 ani. Și, chiar dacă recolta ar fi bună, cu prețurile mici, sperăm să ieșim pe zero în zonele în care se face producție. Că dacă ne uităm la vestul țării și nord-vestul țării, unde seceta a făcut ravagii, lucrurile nu stau așa de bine. Sfatul meu este ca fiecare fermier, dacă poate, să nu vândă totul acum și să încerce să echilibreze, să mai aștepte și să vândă către sfârșitul anului.

„Nu este apetit deloc pentru investiții. Fermierii se gândesc la următoarea scadență, nu la următoarea investiție. Toate investițiile au fost puse în așteptare, fiecare se descurcă cum poate, cu ce are.”

Legat de finanțare, lucrurile nu sunt foarte ușoare și nu sunt la îndemâna nici a fermierilor, nici a guvernului și acum nici a băncilor, mai ales că de pe la finalul anului trecut a fost un val de insolvențe la nivelul traderilor, al unor fermieri cu grad mare de îndatorare, ceea ce a dus la pasul înapoi al finanțatorilor.

Dan Hurduc: Lucrurile sunt complicate și cred că va rămâne un deficit de finanțare, iar dacă nu ne mobilizăm să construim un cadru de finanțare ca să garantăm, ca să putem să trecem mai departe, lucrurile vor continua, insolvențele vor continua.

Între timp s-au suprapus și criza îngrășămintelor, războiul din Orientul Mijlociu, peste toate celelalte crize. Prețul petrolului a influențat și prețul energiei și prețul carburanților, iar prețul carburanților a influențat în cascadă prețul inputurilor, care este foarte ridicat acum când noi vindem recoltele la prețuri de acum 10-12 ani. Lucrurile sunt super complicate pentru că nimeni nu se apleacă asupra lor. Iar în aceste momente, la Ministerul Agriculturii avem interimat.

Vorbim de semințe, de îngrășăminte, dar ce se întâmplă cu producătorii, furnizorii de tehnică agricolă? Fermierii au cam oprit investițiile în utilaje agricole.

Dan Hurduc: Nu este apetit deloc pentru investiții. Fermierii se gândesc la următoarea scadență, nu la următoarea investiție. Toate investițiile au fost puse în așteptare, fiecare se descurcă cum poate, cu ce are. Lucrurile sunt atât de grele încât doar în zonele în care mai avem ceva producție poți să mai zâmbești în agricultură.

Toată lumea crede că în agricultură sunt bani. Toată lumea crede că agricultura, dacă e subvenționată, nu mai trebuie făcut nimic pentru agricultură. Trebuie reținut că subvenția, plata directă, reprezintă cam 10% din fișa tehnologică a unei culturi. Și cu atâtea crize suprapuse, atâtea costuri, fermierii merg într-o decapitalizare continuă. Fără finanțare, fermierii s-au decapitalizat. La momentul ăsta, dacă ai face un stop-joc la toată lumea, ai vedea că 75% din sector ar fi nefezabil. Unii au un grad mai mare de îndatorare, unii au un grad mai mic de îndatorare, unii au fost mai prevăzători, unii au fost mai isteți, unii au fost mai calculați, dar, per general, lucrurile stau foarte prost.

„Soluția ar fi în instrumente financiare, linii de credit cu dobândă subvenționată pentru capital de lucru.”

Așadar, accesul la finanțare este greu, aproape imposibil, unii fermieri fac producții bune, dar prețurile sunt mult prea jos. Există soluții ca agricultura noastră să meargă înainte, să mai producă?

Dan Hurduc: Soluții miraculoase nu sunt. Noi, Clubul Fermierilor Români, am tot făcut informări către Ministerul Agriculturii, am dat comunicate, am încercat să propunem anumite soluții.

Dacă tot am vorbit despre acest memorandum care se pregătește, cu amânarea datoriilor. Noi ne rugăm de finanțatori, ne rugăm de guvern să facă ceva ca finanțatorii să continue să finanțeze agricultura, iar Parlamentul vine cu propuneri ca să se amâne ratele, să nu se mai plătească pe o perioadă de timp. Păi, finanțatorul cum să vină lângă agricultură, unde și așa gradul de risc e ridicat, dacă tu îi mai pui și asta cu amânarea plăților?! Astfel de acțiuni fac și mai rău sectorului agricol.

Clubul Fermierilor a înaintat către Guvernul României câteva propuneri de soluții. De pildă, de un an, lucrăm împreună cu Banca de Investiții și Dezvoltare la operaționalizarea unor instrumente de garantare dedicate agriculturii, garanții către bănci, ca băncile comerciale să ofere garanții către fermieri, dar acest produs era doar pentru restructurare bilanțieră, era oarecum tot pentru fermierii care mai aveau un grad cât de cât de bancabilitate, cu specificația ca evaluarea să fie pe cicluri de producție. Discuțiile sunt de un an de zile, însă Ministerul Agriculturii nu a făcut front comun cu noi și să încerce să lucreze împreună cu reprezentanții Băncii de Investiții și Dezvoltare pentru a urgenta operaționalizarea acestui produs. Da, noi facem propuneri, dar având în vedere deficitul fiscal bugetar, adică dacă nu sunt bani în sistem, orice propunere, soluție nu poate fi operațională.

Este important pentru noi ca guvernul să vină cu scheme pentru a îmbunătăți finanțarea, ar trebui să vină cu scheme de garantare pentru capital de lucru pe termen scurt și pentru investiții pe termen lung. Schemele de garantare ar face ca băncile să poată să finanțeze agricultura, să merite riscul. Fondurile de garantare sunt și ele sub presiune, au bugetul afectat de creditele neperformante. Soluția ar fi în instrumente financiare, linii de credit cu dobândă subvenționată pentru capital de lucru. Dar dacă nu sunt bani în bugetul statului...

Noi am mai venit cu o propunere tot la nivelul finanțatorilor și al guvernului, în sensul că fermierii ar trebui analizați pe totalul creditelor pe care le au, acele credite sindicalizate, respectiv ar trebui totalul creditelor pe care le are un fermier să fie analizat la nivel general și în funcție de asta să nu ne ducem cu câte un dosar la fiecare bancă, ci să încerce să analizeze pe cicluri mai lungi și să analizeze cu tot gradul de îndatorare pe masă. Totodată, am propus un sistem național de finanțare a agriculturii construit împreună cu MADR.

Am lansat Politica Agricolă Integrată - Obiectiv 2035, dar politicienii nu s-au aplecat asupra acestui proiect strategic național. Toată lumea clamează interesul național, dar când e vorba să facem niște strategii care să ducă un sector mai departe, nimeni nu se mai ține de cuvânt. În prezent, este foarte important să avem o poziție națională fermă în negocierile pentru viitoarea PAC 2028-2034, să nu renunțăm la cererea ca bugetul PAC să nu se diminueze.

„A nu face nimic, a ne lamenta, eșecul este garantat.”

Clubul Fermierilor investește foarte mult în tineri, de ani buni. Și nu doar în tineri. Dar cum îi facem pe tineri să vină în agricultură și să și rămână în agricultură în condițiile astea?

Dan Hurduc: Noi am insistat cu programele de formare pentru tineri și pentru antreprenorii manageri de fermă, în ideea de a fi mai pregătiți la nivelul acestor crize. Este clar că actualul sistem de business nu mai poate continua, iar tinerii pot schimba agricultura României.

Avem programele Tineri Lideri pentru Agricultură și Antreprenor în Agricultura 4.0, pregătim managerii de fermă și tinerii, că să anticipăm crizele care vin. Întotdeauna tinerii au dus societatea înainte, prin inovație, prin abordări diferite, prin abordări care până acum credeam că nu sunt fezabile. De aceea, dacă îi avem adunați la niște cursuri de formare cu altfel de traineri, nu ne suprapunem cu curicula din universități, adică gândim diferit și în felul ăsta avem o șansă în plus să construim un alt model de business, bazat pe realitățile actuale.

A nu face nimic, a ne lamenta, eșecul este garantat. Prin folosirea tinerilor, prin introducerea noilor tehnologii, prin introducerea noilor biotehnologii, prin abordările tinerilor privind digitalizarea, credem că se poate schimba modelul de business și credem că putem avea un start mai bun pentru tineri. Totuși, agricultura este un domeniu frumos, este un domeniu complicat, dar credem că fără tineri nu există viitor în agricultură.

Acum, la negocierea viitoarei PAC se discută ca tinerii să nu mai primească acei 50 de euro pe hectar, iar finanțările să îmbrace alte forme mai sofisticate, ceea ce ar fi un handicap pentru tinerii din agricultură.

Birocrația și anchilozarea gândirii în cadrul Comisiei Europene face ca agricultura europeană și implicit agricultura românească să stea pe loc și să nu vadă luminița de la capătul tunelului. Adevărul e că, la nivel de Bruxelles, avem un sistem prin care singuri facem lucrurile mai grele. De pildă, fertilizanții. Comisia Europeană vine acum cu niște propuneri, dar fără să suspende vestitul CBAM, mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră. Practic, s-au mărit taxele în loc să coboare taxele pentru fertilizanți, să poată face accesibile îngrășămintele pentru fermieri.

Fermierul european rămâne fără competitivitate și din cauza că avem o încetinire a deciziilor, nu luăm decizii cu rapiditate. Toate sistemele s-au dezechilibrat și nu mai avem nici în Europa și nici la nivel național modele de business, acestea s-au schimbat total. De aceea încercăm și noi, Clubul Fermierilor, că avem birou la Bruxelles, încercăm prin propuneri la Bruxelles și prin propuneri la nivelul Guvernului și la nivelul Ministerului Agriculturii, încercăm să aducem claritate în ceea ce se întâmplă în sector, ca decidenții să poată să ia anumite măsuri în cunoștință de cauză. Dar se pare că nu există o continuitate a deciziilor în cadrul unei strategii. Deciziile se iau pompieristic și destul de târziu.

„Pentru România, noile tehnici genomice ar trebui să fie o prioritate strategică, fermierii ar trebui să susțină cu mult entuziasm introducerea acestora.”

La Bruxelles se discută despre noile tehnici genomice...

Dan Hurduc: Da, pe 17 iunie, în Parlamentul European se supune la vot Regulamentul privind introducerea noilor tehnici genomice, vorbim de plante care să ajute fermierul. Clubul Fermierilor Români a înaintat o adresă către europarlamentari în care se arată că dacă în cursul procedurii de vot, dacă se insistă pe introducerea de noi amendamente și nu se votează în forma negociată între Comisie și Parlament până acum, regulamentul nu are nicio șansă să treacă, ceea ce înseamnă încă o întârziere de un an, doi – trei, și speranța noastră, a fermierilor rămâne la natură. Ne dorim să avem o climă mai bună, favorabilă nouă, fermierilor, dar nu o avem. Și atunci, folosirea acestor noi tehnici genomice ne ajută, pentru că plantele sunt create pentru a fi mai rezistente la factorii climatici, consumă mai puțină apă, mai puțini fertilizanți, dau o producție mai mare. Pentru România, noile tehnici genomice ar trebui să fie o prioritate strategică, fermierii ar trebui să susțină cu mult entuziasm introducerea acestor noi tehnici genomice, care atenție nu trebuie asimilate cu organismele modificate genetic, pentru că nu sunt, că nu avem ADN introdus din altă parte de la organisme străine.

Au mai rămas ceva discuții în care se vorbește de monopol, de licențe, patente, dar acest lucru eu cred că poate fi surmontat, deoarece în condițiile când clima se schimbă, când avem atâtea efecte adverse, în care avem și secetă și avem și grindină, în care avem situații în natură nefavorabile agriculturii, atunci avem nevoie de plante mai rezistente, care să consume mai puțini fertilizanți, să consume mai puțină apă, să fie mai rezistente, să poată să producă mai mult cu mai puțin.

„Tinerii absolvenți ai programelor noastre de formare sunt perfect capabili să lucreze în zonele de decizie, în zonele executive. Numai că acolo, la nivel politic, există așa-numitul nepotism.”

Mă întorc și întreb cum pot fi rezolvate repede problemele agriculturii? Pot fi rezolvate?

Dan Hurduc: Clubul Fermierilor Români iese în spațiul public și arată problemele sistemice ale sectorului, arată unde sunt problemele reale. Am avut conferințe prin aproape toată țara, mai avem două sau trei zone din țară în care nu am avut conferințe, iar în cadrul acestora am dezbătut problemele de la nivelul fermierilor. Prin urmare, mergem către fermier, vedem problemele cu care se confruntă fermierul, greutățile cu care se confruntă fermierul și le aducem în atenția autorităților naționale și europene, guvernanților. Însă, cum spuneam mai înainte, soluții miraculoase nu există fără bani și în condițiile atâtor crize, soluții miraculoase nu sunt, dar măcar să facem front comun, să ne vedem interesul, să vedem cum am putea depăși aceste crize fără să dezechilibrăm sectorul de tot.

Vorbeam de acum 2-3 ani despre o criză a finanțării, am susținut tot timpul că sectorul agricol trebuie ținut din aproape în aproape, dar trebuie să-l tratăm fără populism, fără demagogie. De asemenea, și fermierii au partea lor de vină. Până la urmă, și falimentul este un mod de curățire a sistemului. Dacă nu suntem atenți, într-o societate capitalistă, lucrurile intră în faliment. Și fermierii trebuie să aibă grijă să-și calibreze investițiile pe capacitatea lor financiară, trebuie să își urmărească profitul, nu neapărat producția, trebuie să aibă în vedere că vremea se schimbă, vremurile se schimbă, banii se scumpesc, trebuie să fim prevăzători, trebuie să ne adaptăm tehnologiile.

Noi lucrurile acestea le-am adus de foarte mult timp în atenția și a fermierilor și în atenția decidenților. Nevoile sectorului sunt foarte mari și așteptările fermierilor sunt foarte mari, au fost și anii foarte grei, cu atâta crize suprapuse și prețuri foarte, foarte mici la producția agricolă. Să vinzi cu preț de acum 10-12 ani la momentul în care inputurile s-au scumpit de 4-5 ori și banii s-au scumpit, forța de muncă, salariile au crescut de cinci ori, este aproape imposibil să reziști în asemenea condiții. Nu fermierii sunt vinovați de dezechilibrarea sistemului. Atunci, dacă nu sunt vinovați fermierii, înseamnă că ecuația e în altă parte.

Având în vedere că problema este în curtea autorităților statului nostru, tinerii pe care-i pregătește Clubul Fermierilor Români nu-și pot găsi loc în sistem, mai ales că vin cu un bagaj impresionant de cunoștințe, teoretice, dar în special practice?

Dan Hurduc: Tinerii absolvenți ai programelor noastre de formare sunt perfect capabili să lucreze în zonele de decizie, în zonele executive. Numai că acolo, la nivel politic, există așa-numitul nepotism. Persoanele valoroase, cu viziune, oamenii care vor într-adevăr să facă treabă într-o instituție a statului se simt striviți, mai ales dacă vor să schimbe sistemul. Iar sistemele chiar trebuie schimbate. Vedem și criza asta de la guvernare. Când se încearcă schimbarea, decât să se schimbe ceva, mai degrabă gripăm totul. Așa și cu tinerii.

Ne apropiem de 500 de tineri școliți în programele Clubului, plus managerii de fermă. Noi îi pregătim și suntem siguri că se va crea o masă critică mai devreme sau mai târziu care să ducă la schimbare. Deci, tinerii sunt competitivi, tinerii învață, inovează, numai că trebuie și noi, dar mai ales guvernanții, trebuie să le creăm culoare, să le punem în valoare expertiza.

„Agricultura se descurcă, cred unii. Nu este așa. În realitate, fermierii se decapitalizează.”

Haideți să recapitulăm subiectele care se discută în prezent la Bruxelles și care au legătură cu agricultura românească.

Dan Hurduc: Am vorbit de regulamentul privind noile tehnici genomice, care e binevenit pentru fermieri. După aceea, avem regulamentul de simplificare privind siguranța alimentelor, Omnibusul. Pentru România, pentru fermieri este o prioritate și o urgență Omnibusul. Dacă se retrag substanțe active fără a avea înlocuitori, fermierii nu au prea multe variante de a-și proteja culturile. Regulamentul ăsat acum se discută la Bruxelles și România trebuie să-și definească urgențele. Mai avem regulamentul cu bunăstarea animalelor în timpul transportului, care tot acum se discută la Bruxelles.

Vedem ce s-a întâmplat cu pestea micilor rumegătoare, că României i s-a interzis să mai exporte ovine și caprine. A fost vina autorităților noastre, ANSVSA nu a fost capabilă să prevină acest lucru, era datoria lor să fie foarte atenți, să gestioneze cu delicatețe și cu inteligență problemele apărute în sectorul ovin și să nu ajungem la interzicerea exportului de animale vii. Deci, este o vină a sistemului.

La fel, tot la Bruxelles, se discută acum regulamentul privind organizarea comună a pieței, care e o prioritate maximă, având în vedere că trebuie să menținem și să consolidăm sprijinul pentru sectorul vitivinicol, apicol.

Referitor la Politica Agricolă Comună 2028 – 2034, aceasta se află într-o stare de negociere avansată, avem cadrul, se discută că bugetul scade, cadrul financiar, bugetul pentru țara noastră scade cu 5 miliarde euro. Este foarte important ca România să susțină că nu se poate face azi agricultură cu scădere, nu poți să susții agricultura cu un buget mai mic în condițiile actuale.

După aceea, Pilonul 2 se vrea desființat, însă pentru dezvoltare rurală avem nevoie de investiții. Trebuie neapărat să punem accent pe investiții în rețeaua secundară de irigații, investiții pentru dezvoltarea lanțului valoric alimentar. Așadar, trebuie să susținem să avem un Pilon 2 pentru investiții, să nu se cumuleze fondurile de dezvoltare rurală cu cele de coeziune, cu celelalte fonduri operaționale, pentru că agricultura rămâne văduvită.

În viitoarea PAC mai avem celebra plafonare. Noi trebuie să susținem menținerea caracterului voluntar al plafonării plăților directe la 100.000 euro și al degresivității pentru sumele care depășesc 20.000 euro/an. Lucrurile astea, România trebuie să le definească foarte clar, mai ales că în sud-estul Europei România a dus greul, am avut Ucraina cu tot tranzitul, noi am fost scutul Europei în zona aceasta. De aceea trebuie să avem plafonare voluntară, pentru că fermele comerciale au dus greul în zonă, iar compensările de rezerva de criză au fost infime pe lângă pierderi.

Pe plan local, ar trebui să avem mai repede un ministru al Agriculturii profesionist, care să-l facă pe primul ministru și întreaga coaliție de guvernare să înțeleagă ce înseamnă agricultura și care îi sunt problemele. De obicei, un premier știe că agricultura este subvenționată, că agricultura se descurcă. Nu este așa. În realitate, fermierii se decapitalizează. Cam asta ar trebui să discutăm cât mai urgent cu un ministru profesionist, cu un guvern care să se aplece real asupra problemelor noastre, că altfel ne gripăm, la fel ca sistemul acum.

Domnule Dan Hurduc, la 1 iulie vi se termină mandatul în fruntea Clubului Fermierilor Români, ați adus modificări în mecanismul de alegere a președintelui?

Dan Hurduc: Așa e, dar înainte aș vrea să mai punctez că în prima parte a mandatului meu de președinte, am reușit să facem acele conferințe la fermieri, am mers și am văzut problemele fermierului, după care a urmat o perioadă în care n-am avut ministru la Agricultură și am lucrat mai mult intern la programe, deoarece nu aveam cu cine vorbi, dar problemele au rămas în atenție.

Acum să răspund la întrebare, da, modificăm mecanismul președinției, în sensul că alegerea președinților se va face din Consiliul Național de Coordonare, din 33 de persoane, astfel având acces la funcția de președinte mai mulți fermieri, mai mulți membri ai Consiliului Național de Coordonare.

Președinția Clubului rămâne tot rotativă, tot de șase luni, însă punem accent pe tineri, pe care îi îndemnăm să vină către noi, către Clubul Fermierilor. Dacă au disponibilitate de muncă și de timp pentru sector, îi așteptăm. Cred că în mandatul meu am reformat oarecum instituția președintelui, îi dăm o nouă formă, tot în sensul de a nu rămâne în urmă și în sensul de a inova și de a fi lângă problemele sectorului.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Tăierea bugetului PAC, o lovitură de 5 miliarde euro pentru fermierii din România

Cooperativa agricolă Caprirom Sud Muntenia face un apel către parlamentari și către toți factorii decizionali să lase deoparte orgoliile, disputele politice și interesele de moment și să se concentreze asupra problemelor reale care amenință viitorul agriculturii românești.

Întârzierea subvențiilor, creșterea continuă a costurilor pentru inputuri, lipsa unor măsuri eficiente de sprijin și blocarea exportului de ovine și caprine împing tot mai multe ferme, în special cele mici și mijlocii, către faliment.

„Închiderea exportului pentru ovine și caprine înseamnă, practic, falimentul acestui sector. Pentru mii de crescători, exportul reprezintă principala sursă de venit, iar restricționarea accesului la piețele externe pune în pericol supraviețuirea multor exploatații agricole și a numeroase locuri de muncă din mediul rural. Responsabilitatea nu mai poate fi amânată. Agricultura are nevoie de decizii rapide, de politici coerente și de sprijin real. Fiecare fermă care se închide înseamnă mai puțină producție românească, mai multe importuri și o vulnerabilitate tot mai mare a securității alimentare”, declară Georgiana Udrescu, președintele Caprirom Sud Muntenia - Cooperativă Agricolă.

În același timp, subliniază Georgiana Udrescu, avertismentele lansate la nivel internațional nu trebuie ignorate. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) atrage atenția asupra presiunilor tot mai mari exercitate asupra sistemului alimentar global, generate de creșterea costurilor de producție, perturbările lanțurilor de aprovizionare și risipa alimentară. La nivel mondial, peste 30% din hrana produsă anual este pierdută sau irosită, în timp ce costurile cu energia și îngrășămintele continuă să afecteze producția agricolă.

„Este momentul ca parlamentarii și factorii decizionali să demonstreze că înțeleg gravitatea situației și să acționeze înainte ca și mai multe ferme să dispară. Agricultura nu este doar un sector economic. Este fundamentul securității alimentare a României și o componentă strategică a interesului național”, punctează Georgiana Udrescu.

Cooperativa agricolă Caprirom Sud Muntenia funcționează din anul 2022, la inițiativa unor fermieri crescători de oi și capre din județele Dâmbovița, Argeș, Dolj și Olt.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

• Profitul fermelor din România se poate prăbuși accelerat prin reducerea soluțiilor de protecție a culturilor

• Fără profit, investițiile în ferme sunt puse sub semnul întrebării, iar competitivitatea agriculturii este afectată direct

• Inovația devine esențială pentru menținerea competitivității agriculturii

Reducerea numărului de substanțe active disponibile pentru protecția plantelor în Uniunea Europeană afectează direct profitabilitatea fermelor din România, potrivit unui studiu realizat de institutul german independent HFFA Research GmbH, la cererea BASF, unul dintre cei mai mari furnizori de produse pentru protecția plantelor.

Analiza arată că limitarea accesului la soluții pentru protecția culturilor nu este doar o provocare agronomică, ci și una economică majoră, care pune sub presiune directă viabilitatea fermelor. Chiar și scăderi moderate de producție la hectar se traduc în pierderi mari de profit, deoarece costurile din fermă rămân în mare parte fixe, evidențiază studiul.

„Pe măsură ce tot mai multe substanțe active chimice sunt retrase fără a fi înlocuite, agricultura din România se va confrunta cu o presiune din ce în ce mai mare asupra profitabilității la nivel de fermă. Studiul HFFA arată clar că impactul nu se limitează la producțiile obținute, ci afectează în mod direct performanța economică a fermelor”, a declarat Gabor Krasznai, Country Manager BASF Agricultural Solutions România & Republica Moldova.

Scăderi semnificative ale profitabilității la nivel de fermă

În România, potrivit studiului, impactul estimat asupra profitului principalelor culturi este semnificativ și, în unele cazuri, critic pentru sustenabilitatea economică a fermelor. La grâu, profitul economic scade cu aproximativ 62%, la porumb poate genera o scădere a profitului de peste 70%, iar la tomate acesta se reduce cu peste 90%, de la aproximativ 4.946 euro/ha la doar 440 euro/ha

Datele studiului arată că această tendință este generalizată la nivel european, respectiv profitul fermelor poate scădea, în medie, cu peste trei sferturi, ceea ce confirmă că impactul nu este unul punctual, ci afectează competitivitatea agriculturii în ansamblu.

Pentru fermieri, impactul este direct: mai puțini bani pentru achiziția de inputuri, investiții amânate și o capacitate redusă de a gestiona riscurile tot mai mari din agricultură. În astfel de condiții, unele exploatații pot ajunge în situația de a-și reduce suprafețele cultivate sau chiar de a ieși din activitate.

Această tendință se regăsește și în alte state europene. În cazul culturii de grâu, pierderile estimate ale profitului sunt de aproximativ 58% în Polonia, 76% în Bulgaria și peste 140% în Cehia, unde unele ferme pot deveni neprofitabile.

Accesul la soluții eficiente pentru protecția plantelor, esențial pentru viitorul fermelor

Într-un context în care toate statele membre ale Uniunii Europene înregistrează scăderi semnificative ale indicatorilor economici la nivel de fermă, accesul la inovație și la un portofoliu diversificat de soluții devine esențial nu doar pentru producție, ci și pentru menținerea profitabilității fermelor. Fără profit, fermierii nu mai pot susține investițiile necesare pentru modernizare, digitalizare sau tranziția către practici sustenabile.

Pentru a răspunde acestor provocări, BASF își consolidează portofoliul prin dezvoltarea  de soluții noi - erbicide, fungicide, insecticide, inclusiv soluții biologice, menite să compenseze reducerea opțiunilor disponibile.

„Din perspectiva BASF, fermierii nu pierd doar instrumente, ci și predictibilitate în modul în care își pot planifica activitatea. În acest context, accesul la inovație nu mai este doar un avantaj, ci o condiție esențială pentru menținerea profitabilității și pentru capacitatea fermelor de a rămâne competitive pe termen lung”, a subliniat Markus Roeser, Head of Communication, Public Affairs and Sustainibility la BASF Agricultural Solutions Europe North.

Fără profit, agricultura nu poate rămâne competitivă. Iar fără o agricultură competitivă, securitatea alimentară nu mai poate fi garantată. Studiul arată că accesul la soluții eficiente pentru protecția plantelor nu este doar o problemă tehnică, ci una esențială pentru viitorul economic al fermelor din România.

Studiul realizat de institutul german independent HFFA Research GmbH a fost prezentat în cadrul evenimentului „Agricultura provocărilor: de la securitate alimentară la profitabilitate”, organizat de BASF la Brașov, pe 2 iunie 2026. Au participat reprezentanți ai autorităților, ai organizațiilor profesionale și fermieri.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Apel pentru reguli care fac fermele finanțabile, reziliente și competitive

În ultimii ani, sectorul agricol a traversat 41 de luni consecutive de secetă severă, iar profitul net agregat al primelor 500 companii agricole s-a redus cu aproape 70% (conform studiului). Aproximativ 66% dintre companiile din agricultură operează astăzi cu capital de lucru negativ, inclusiv după un an agricol mai bun.

Seceta, volatilitatea prețurilor, costurile de finanțare și blocajele de lichiditate nu mai sunt episoade izolate. Ele au expus vulnerabilități structurale care afectează capacitatea fermierilor de a investi, de a se finanța și de a planifica pe termen lung. Multe ferme continuă să funcționeze cu instrumente financiare construite pentru cicluri scurte, pe terenuri greu de consolidat și în relații comerciale în care predictibilitatea costurilor și echilibrul contractual rămân vulnerabile.

Un an agricol mai bun poate aduce un respiro temporar, dar nu compensează bilanțuri fragile, investiții amânate și presiunea permanentă asupra lichidității. România nu poate construi securitate alimentară cu ferme care supraviețuiesc de la o campanie la alta. De sănătatea agriculturii depind securitatea alimentară, economia rurală și capacitatea României de a produce hrană într-un context internațional tot mai instabil.

În contextul noilor discuții despre prioritățile economice ale României, modernizarea mecanismelor care susțin agricultura a devenit o temă strategică și urgentă. Facem acest apel acum pentru că agricultura are nevoie de continuitate, investiții și mecanisme moderne de dezvoltare, indiferent de formula executivă care va gestiona prioritățile economice ale următorilor ani.

Finanțarea pe termen scurt nu poate susține investiții pe termen lung

Multe dintre investițiile care pot face agricultura românească mai performantă și mai rezilientă sunt investiții construite pe 10, 15 sau chiar 20 de ani: irigații, tehnologii de precizie, depozitare, energie, refacerea fertilității solului sau digitalizare. Totuși, multe ferme continuă să funcționeze cu presiune permanentă asupra lichidității și cu acces limitat la finanțare stabilă pentru dezvoltare. Când terenul, tehnologia sau infrastructura sunt finanțate ca și cum ar fi capital de lucru, bilanțul fermei se dezechilibrează exact în momentul în care ferma ar trebui să devină mai puternică.

Fragmentarea terenurilor amplifică această problemă. În multe zone agricole, fermele funcționează pe baza a sute de contracte de arendă dificil de administrat și greu de utilizat în relația cu finanțatorii. Lipsa cadastrării complete reduce capacitatea fermierilor de a construi garanții solide și de a susține investiții pe termen lung.

Ce avem de schimbat

Agricultura are nevoie de soluții de finanțare care susțin investițiile pe termen lung, de politici și instrumente care fac investițiile agricole finanțabile realist: programe de garantare adaptate agriculturii, criterii de evaluare adaptate cash-flow-ului sezonier, soluții pentru investiții pe termen lung și mecanisme care susțin dezvoltarea fermelor. 

Consolidarea exploatațiilor, cadastrarea accelerată și dezvoltarea unor forme de arendă stabile pot contribui la creșterea capacității fermierilor de a investi și de a construi ferme viabile pe termen lung. Aceasta nu înseamnă doar proprietate asupra terenului, ci capacitatea fermierilor de a investi sustenabil și de a dezvolta exploatații competitive.

Costuri neclare și condiționări comerciale limitează libertatea fermierilor

Fermierii iau decizii majore cu multe luni înainte de recoltă. De aceea, costul real al inputurilor, condițiile comerciale și riscurile contractuale trebuie să fie clare de la începutul campaniei.

O fermă nu își poate construi bugetul pe discounturi off-invoice, vouchere condiționate, reduceri greu de verificat, sau clauze care pot transforma retrospectiv o întârziere minoră într-un cost major. Problema este, în primul rând, lipsa de predictibilitate și transparență la implementarea acestor mecanisme comerciale. Reducerile trebuie să fie clare, stabile contractual și cunoscute înainte ca fermierul să își asume riscul de producție.

La fel de importantă este libertatea fermierului de a alege și de negociere. Semințele, produsele de protecția plantelor, fertilizanții, serviciile tehnice și finanțarea trebuie evaluate și achiziționate în funcție de nevoile reale ale fiecărei ferme, pe criterii clare și comparabile. Penalitățile disproporționate, conditionarea achizitiilor, garanțiile excesive și anularea retroactivă a unor reduceri comerciale pot destabiliza ferme și transferă o parte disproporționată a riscului către actorii cei mai vulnerabili ai lanțului agricol.

Ce avem de schimbat

Agricultura are nevoie de relații comerciale mai predictibile și mai echilibrate. Reducerile comerciale trebuie să fie transparente și stabile contractual, iar fermierii trebuie să poată lua decizii economice pe baza unor costuri reale și verificabile încă de la începutul campaniei agricole. În același timp, piața are nevoie de practici comerciale care susțin libertatea de alegere, predictibilitatea și capacitatea fermierilor de a planifica investițiile și producția pe termen lung.

Soluții de criză care mută presiunea în lanț

În agricultură, o decizie publică nu afectează doar fermierul. Afectează întregul lanț economic: furnizori de inputuri, distribuitori, finanțatori, procesatori, comercianți și comunități rurale.

Măsurile adoptate în perioade de criză, cum sunt moratoriile, amânările la plată sau suspendarea temporară a unor obligații, pot fi necesare, dar atunci când sunt construite fără mecanisme clare de compensare și fără surse reale de finanțare, ele riscă să mute presiunea financiară dintr-o parte a lanțului în alta, fără să rezolve problema de fond.

O măsură care reduce temporar presiunea asupra fermierului, dar transferă integral pierderea către furnizori, distribuitori sau finanțatori poate prelungi dezechilibrele din sector și poate reduce capacitatea întregului lanț agricol de a funcționa.

Ce avem de schimbat

Agricultura are nevoie de politici publice construite pe realitatea economică a sectorului: investiții pe termen lung, venituri sezoniere, volatilitate ridicată și sensibilitate majoră la blocajele de lichiditate. Măsurile de sprijin trebuie construite împreună cu actorii din teren și însoțite de analiza impactului asupra întregului lanț și un calendar de revenire la funcționarea normală a pieței. Fermierii au nevoie de continuitate și politici capabile să stabilizeze sectorul pe termen lung, nu doar de intervenții reactive în perioade de criză.

Ce alegem?

România are de ales între două direcții: o agricultură care continuă să funcționeze sub presiunea soluțiilor de avarie (finanțare pe termen scurt, terenuri fragmentate, reguli comerciale opace și intervenții publice reactive) sau o agricultură capabilă să investească, să se finanțeze și să rămână competitivă pe termen lung.

Fermierii români nu se așteaptă la tratament preferențial au nevoie de reguli clare, contracte echilibrate, acces la finanțare adecvată, libertatea de a decide în propriile ferme și politici publice construite pe realitatea economică a agriculturii.

Acum, când sunt în dialog strategiile economice, agricultura trebuie să fie parte a acestei discuții nu doar ca sector vulnerabil, ci ca infrastructură strategică pentru securitate alimentară, economie rurală și stabilitate socială. Agricover susține modernizarea mecanismelor financiare, comerciale și publice care stau la baza agriculturii românești și un dialog autentic, constant între fermieri, distribuitori, finanțatori, furnizori și autorități.

Agricultura României nu mai poate funcționa cu reguli construite pentru realități din trecut. Are nevoie de reguli care o fac rezilientă, finanțabilă și corect tratată.

Autor: LIVIU DOBRE, CEO Agricover Holding

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Lumea pe care o știam până mai ieri (sau, cel puțin, așa credeam) este zdruncinată de schimbări profunde, care, cu certitudine, vor lăsa urme adânci în gândirea globală ce a marcat ultimele două decenii, în special în plan economic, dar și politic sau militar.

Când ne gândim la globalizare ca fenomen, trebuie să acceptăm că, pe lângă politicile de coagulare a diferitelor sectoare economice, unde politica fuziunilor devenise activitatea elitistă a marilor bănci de investiții din lume, am asistat și la o globalizare politică (UE, Mercosur, NAFTA), dar și la una militară (NATO, alianțele SUA cu Asia de Sud).

Toate aceste „elite politico-financiare” au susținut la unison că fenomenul este benefic. Preocuparea de bază a celor care puteau analiza și influența direcția a fost cum să profite, măcar parțial, de această „lume de basm” creată tot de ei, astfel încât să fie acceptată de cei mulți, adică de noi toți, care, vrem sau nu, vom fi cei care finanțează această „petrecere” și, în final, de cele mai multe ori, cei care pierd cu adevărat.

La prima vedere, acest aspect poate nu pare foarte relevant, însă modelul economic de orientare liberală, aplicat aproape peste tot pe glob, se apropie de momentul în care își va epuiza energia, asemenea stelelor care, după ce au oferit lumină și energie, se transformă în „găuri negre”. A adus o prosperitate greu de imaginat pentru mulți, dar bazată pe iluzia unor „cheltuieli pe caiet”, care, la un moment dat, își vor cere decontul.

Pe vremuri, banii aveau acoperire în aur, apoi în mărfuri. Astăzi, au acoperire în promisiuni și încredere, ajungând până la „marea revoluție monetară” a criptomonedelor, adică încredere în ceva ce nu poate fi atins.

Globalizarea și limitele ei

Revenind la sistemul global, să ne amintim că, începând cu anii ’80, s-a impus un principiu doctrinar: fuziunile companiilor sunt viitorul prosperității economice. Economiile de scară urmau să reducă prețurile, să stimuleze cercetarea și să simplifice lanțurile logistice.

Există, fără îndoială, un sâmbure de adevăr aici, iar cei care au beneficiat de această perioadă, și nu sunt puțini, pot confirma.

Totuși, în multe sectoare, concentrarea a ajuns atât de mare, încât nu mai este aproape nimic de cumpărat. În industria auto, numărul marilor jucători globali este foarte redus. În producția de cipuri, și mai mic. Situații similare regăsim în tehnologia de vârf, aviație sau metalurgie.

În agricultură, situația este la fel de concentrată:

• cinci companii controlează peste 80% din piața globală a semințelor certificate;

• piața pesticidelor este similară;

• utilajele agricole sunt dominate de câțiva mari producători;

• în cazul marilor traderi, concentrarea este și mai evidentă;

• nici în piața combustibililor sau uleiurilor situația nu ar fi mult schimbată.

Creșterea artificială și nota de plată

În aceste condiții, când nu mai ai ce achiziționa, trebuie să găsești alte metode de a satisface investitorii. Iar soluția cea mai simplă devine creșterea prețurilor, suportată, în final, de consumator.

Problema este creșterea organică care e limitată de ritmul demografic, mult inferior ritmului în care economia ar vrea să crească.

În acest context, devine greu de înțeles cum un CEO dintr-o companie petrolieră românească poate primi peste două milioane de euro anual, iar un CEO precum Elon Musk poate avea pachete de compensații de ordinul a o mie de miliarde de dolari, fără să fie o greșeală de redactare.

Faptul că astfel de propuneri există și sunt aprobate arată că nu mai vorbim doar despre economie, ci despre vânzarea unor iluzii. Iar întrebarea rămâne: cine va plăti? Așa cum spune și o zicală românească: „Prost nu este cine cere, ci cel care plătește”.

Crizele, mecanism de resetare

Mulți au crezut în această „Fata Morgana” a creșterii infinite, ignorând un principiu simplu: economia se resetează periodic prin crize.

Exemplele sunt cunoscute: Marea Criză din anii ’30; criza subprime a anilor 2000; schimbările politice din Europa de Est din anii ’90; conflictele militare, inclusiv cele mai vechi sau actuale (Primul și Al Doilea Război Mondial, Ucraina și acum Iran).

Deciziile politice, economice și militare din ultimii ani au afectat lanțurile de aprovizionare și au demonstrat fragilitatea sistemului. Un virus microscopic a fost suficient pentru a bloca economia globală, iar lecțiile au fost rapid uitate.

Agricultura românească, între lipsa strategiei și improvizație

Privind la România, problema majoră rămâne lipsa unei strategii coerente. Punctez însă și alte câteva aspecte, dar fără a avea pretenția epuizării acestora.

1. Inputurile agricole. În loc ca statul să intervină punctual (de exemplu, în preluarea unor combinate), ar fi fost mai eficient controlul resurselor de gaz din Marea Neagră, prin preluarea exploatării și comercializării directe; precum și dezvoltarea industriei îngrășămintelor, în special a celor azotoase, dacă deținea controlul asupra gazelor naturale. Accesul la energie ieftină determină competitivitatea acestui sector, lucru demonstrat de Rusia și de fostele state sovietice.

2. Motorina și fiscalitatea. Un exemplu simplu este acciza la motorină, unde în locul sistemului actual (plătești, apoi aștepți rambursarea luni la rând), s-ar fi putut implementa sistemul cu motorină colorată, fără acciză, destinată exclusiv agriculturii. Astfel s-ar fi eliminat lipsa și costurile de finanțare, birocrația și întârzierile.

Fondurile europene, între idee bună și aplicare greșită

Conceptul de susținere a cooperativelor a fost corect în principiu, dar aplicat defectuos și astfel s-a stimulat apariția de cooperative „de familie”, care au câștigat proiecte de zeci de milioane de euro fără capacitate reală de cofinanțare.

Realitatea este simplă, de exemplu cinci entități mici (ferme sau firme mici) cu o cifră de afaceri cumulată de, să zicem, 1.000.000 de euro nu pot genera, prin asociere formală, o capacitate financiară reală de a finanța un proiect de 10-15 milioane de euro în total și care necesită finanțare de cca 5-7 milioane de euro din partea beneficiarilor, bani care reprezintă contribuția la proiect, cheltuieli neeligibile, capital de lucru și finanțarea pe anumite perioade a TVA și, în plus, să nu uităm dobânzile, unde cea bancară este în jur de 9-10%, iar cea de la IFN-uri, de peste 15%.

Lipsa criteriilor financiare serioase a dus la proiecte nefinalizate, insolvențe și blocaje. Există și exemple de succes, dar acestea se datorează exclusiv beneficiarilor, nu sistemului.

România are probleme legislative majore

Furtul și lipsa sancțiunilor reale. Scandalurile legate de certificatele de depozit, unde zice lumea că vorbim de peste 100 de milioane de euro ,,gaură”, arată clar, printre altele, legislație slabă, sancțiuni insuficiente, portițe legale. Are de gând MADR, după 30 de ani, să facă ceva în domeniul reglementării?

Personal, cred că lipsa principală este cea a unei legislații dure de pedepsire a acestor fapte, dar o legislație clară și simplă, nu plină de fel de fel de portițe unde, după ce că fură, îl și premiem cu libertatea de a cheltui banii liniștit pe plajă la Monte Carlo.

Iar legislația asta ar trebui să pedepsească și furtul, dar și neglijența la limită cu complicitatea a celor care nu au făcut nimic pentru a controla existența acestor stocuri, adică reprezentanții unora dintre proprietari, ca să nu generalizăm.

Justiția lentă. Procesele comerciale durează ani. Poate o soluție ar fi standardizarea contractelor, simplificarea procedurilor și, implicit, limitarea termenelor. Dar oare cum ar putea să gândească MADR o propunere?

Poate printr-o legislație unde finalizarea unor procese privitoare la neplata datoriilor să nu mai dureze doi, trei ani. Sunt de acord că nu poți stabili viteza de lucru a judecătorului, dar poți stabili viteza dosarelor prin simplificare, standardizarea documentelor și procedura aplicată, în sensul că poți reglementa prin lege în ce condiții se face o vânzare, care sunt documentele care se încheie (inclusiv forma lor) și ce trebuie să conțină dosarul depus în instanță sub sancțiunea decăderii acțiunii. Adică, mai simplu spus, cu titlu de exemplu, dacă am bani de recuperat, eu trebuie să depun în instanță un contract standard în mare măsură ca formă, un aviz cu semnătura de primire care să confirme recepția cantitativă și calitativă, o factură și situația soldului bancar, iar reclamatul să vină și el cu situația soldului. Dacă documentele nu respectă forma sau nu există, atunci să fii sănătos, rămâi că ai bani de luat. Astfel, dai termen pentru depunere documente, apoi un singur termen la care părțile vin sau nu vin, este problema lor, și tu, judecător, dai verdictul și s-a închis cazul. Dacă tu, legiuitor (MADR doar propune), faci un sistem clar și simplu, multe probleme de instanță dispar, fiindcă chichițele nu se mai pot aplica.

Fiscalitatea organizațiilor. Cotizațiile peste 4.000 de euro nu sunt deductibile fiscal, ceea ce descurajează asocierea și afectează funcționarea organizațiilor. Ca ministrul Agriculturii să nu piardă timpul să caute, indicăm articolul de lege - art. 25 alin. 3 lit. k din Codul Fiscal.

Din ce poți plăti salariile angajaților și toate costurile de întreținere și reparații la un OUAI sau o asociație, dacă firmele membre sunt mari? Dacă MADR vă va răspunde, de exemplu la OUAI-uri, că din facturile de prestări servicii, atunci o să fie clar pentru toată lumea ce înțelegere a fenomenului au, deoarece udările sunt diferite în funcție de culturi și ai membri care udă mai mult, alții mai puțin, or, aceste costuri indirecte sunt repartizate la hectarele organizației, nu la udările realizate.

Fără a generaliza aceste cotizații fixe, ele sunt de circa 150-200 lei/ha, adică o fermă de 500 ha ajunge să plătească și 20.000 de euro, doar că la 16.000 de euro plătește și 16% impozit pe profit.

Este că vă simțiți stimulat de MADR și de autorități, în general, ca să vă asociați? Acest principiu se aplică la toate asociațiile sau organizațiile unde un fermier vrea să se înscrie și cotizația depășește 4.000 de euro.

Investițiile în energie regenerabilă. Proiectele de energie regenerabilă sunt amplasate haotic, uneori afectând sistemele de irigații, în contradicție cu investițiile statului.

Suntem pregătiți pentru ce urmează?

Prin acest material, am încercat propunerea a trei direcții de reflecție și, fără a avea pretenția că subiectele sau direcțiile ar fi epuizate, este o invitație la reflecție și dezvoltare a acestora.

Astfel, eu am gândit trei direcții esențiale:

1.    Controlul costurilor inputurilor prin controlul resurselor primare sau aplicarea pârghiilor financiare (îngrășăminte, motorină, semințe, service);

2.    Reforma finanțărilor (criterii reale, selecție riguroasă) – asta va duce la eliminarea risipei de fonduri și la creșterea performanțelor economice;

3.    Reforma legislativă – care ar putea duce la claritate, rapiditate, eficiență.

Din păcate, ceea ce nu facem la timp, sau nu am făcut la timp, ne va costa, mai devreme sau mai târziu, iar agricultura „cheltuielilor pe caiet” se apropie de final. Întrebarea este simplă: suntem pregătiți pentru ce urmează?

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier - jud. Brăila

Asociația Aberdeen Angus România anunță organizarea European Angus Forum (EAF) 2026, cel mai prestigios eveniment dedicat crescătorilor de taurine din rasa Aberdeen Angus. Evenimentul are loc în perioada 11-18 mai și marchează o premieră istorică pentru sectorul zootehnic românesc.

După succesul edițiilor anterioare din Germania și alte state cu tradiție, România a fost desemnată în unanimitate să găzduiască ediția 2026 a European Angus Forum, recunoscându-se astfel progresul remarcabil al programului dezvoltat la nivel național. „Forumul va reuni crescători, fermieri, experți din industrie și parteneri internaționali, oferind o platformă de dialog și colaborare asupra viitorului producției sustenabile de carne de vită, progreselor în genetică și dezvoltării piețelor de carne premium”, precizează Marcel Olteanu, președinte Asociația Aberdeen Angus România.

Țara noastră, actor relevant pe piața europeană a rasei Angus

În prezent, România deține un efectiv impresionant de peste 135.603 de capete  Aberdeen Angus și un total de 1.926 de crescători, fiind pe primul loc la nivel european. „Ediția din 2026 a European Angus Forum evidențiază rolul tot mai important al țării noastre ca producător de carne de bovine din rasa Aberdeen Angus de înaltă calitate. Dezvoltarea sectorului este susținută de avantaje naturale și structurale importante, precum pășunile extinse, condițiile climatice favorabile, tradiția în zootehnie și investițiile în genetică și management modern al fermelor”, subliniază Marcel Olteanu.

Un element central al dezvoltării sectorului Angus în România îl reprezintă integrarea lanțului de producție, de la creșterea animalelor până la distribuția produsului final.

Acest model presupune operarea unui sistem complet integrat în sectorul creșterii bovinelor, care acoperă întregul lanț valoric - de la creșterea animalelor pe pășuni naturale și utilizarea unor programe avansate de genetică, până la procesare modernă și distribuția de carne premium pe piața locală și externă.

În cadrul forumului, participanții vor avea oportunitatea de a vizita atât ferme, cât și unități de procesare, parte a unui lanț integrat de tip „farm to fork”/„de la fermă la furculiță”.

Eveniment aplicat: ferme, expertiză și colaborare

Asociația Aberdeen Angus România transmite că European Angus Forum 2026 nu este doar o conferință tehnică, ci un „Full Tour” desfășurat din inima Transilvaniei până în capitala României, îmbinând expertiza agricolă cu promovarea turismului și a gastronomiei locale.

Programul include vizite în ferme, prezentări despre producția sustenabilă de carne de vită, discuții despre genetică și reproducție, precum și sesiuni de networking între organizații europene și actori din industrie.

Evenimentul își propune să consolideze schimbul de cunoștințe și colaborarea la nivel european, într-un context în care cererea pentru carne de calitate, trasabilă și produsă responsabil este în continuă creștere.

Un tur de forță de la Cluj-Napoca la București

European Angus Forum 2026 debutează în Cluj-Napoca pe 11 mai 2026 și se încheie pe 18 mai 2026, la București.

Participanții, fermieri și experți internaționali din Europa, Australia, Asia, Africa, America de Sud și America de Nord vor vizita ferme de reproducție și unități de îngrășare-finisare; stațiunea de testare a taurilor și abatoare de ultimă generație; expoziții de animale unde vor fi prezentate cele mai performante linii genetice dezvoltate în România.

Programul, desfășurat pe zile, vizează următoarele repere reprezentantive pentru Asociația Aberdeen Angus România:

• 12 mai: Angus House Farm (Gherla - jud. Cluj), Carna Carpatica (Podirei - jud. Bistriţa Năsăud);

• 13 mai: Centrul de selecție și testare Aberdeen Angus (Cibu - jud. Mureş), Black Angus Farm (Măgherani - jud. Mureş);

• 14 mai: Karpaten Meat (Marpod - jud. Sibiu);

• 15 mai: AndroAngus (Cârțișoara - jud. Sibiu), Domeniul Vaduri (Floroaia - jud. Covasna);

• 16 mai: Paper Consult (Dobra - jud. Dâmboviţa);

• 17 mai: Conferința internațională European Angus Forum 2026 (Novotel -București).

Forumul oferă o platformă de networking între crescătorii români și liderii industriei globale, facilitând schimbul de know-how și deschiderea de noi piețe de export pentru carnea de vită premium „Made in Romania”.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

Creșterea prețurilor, volatilitatea piețelor internaționale și incertitudinile geopolitice accentuează vulnerabilitatea fermierilor din țara noastră și a economiei naționale. În acest context, la Slobozia - Ialomița, un grup de ingineri români lansează un proiect ambițios de înființare și dezvoltare a unei unități de producere a îngrășămintelor chimice, o inițiativă exclusiv privată, bazată pe expertiză tehnică, investiții responsabile și o viziune pe termen lung.

Înainte de 1990, România era un actor important în industria îngrășămintelor chimice, având 13 mari combinate de producție care asigurau necesarul pentru agricultura națională și permiteau realizarea de exporturi constante. „Această capacitate industrială a reprezentat un pilon esențial pentru dezvoltarea agriculturii și pentru securitatea alimentară a țării”, spune dr. ing. Nicu Vasile, fermier și fost președinte al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Astăzi, la mai bine de trei decenii distanță, aproape toate aceste capacități de producție nu mai funcționează, iar România a devenit dependentă de importul de îngrășăminte pentru agricultură.

„România nu duce lipsă de specialiști sau de tradiție industrială. Ceea ce ne-a lipsit, mult timp, a fost curajul de a reconstrui. Acest proiect este dovada că se poate”, susține Nicu Vasile, unul dintre inițiatorii proiectului de înființare și dezvoltare a unei unități de producere a îngrășămintelor chimice la Slobozia – jud. Ialomița.

Noua unitate, realizată de către compania FER Protect Plant, este concepută pentru a funcționa la standarde tehnologice și de mediu actuale, având ca obiectiv principal producerea de îngrășăminte adaptate nevoilor reale ale fermierilor autohtoni, cu un lanț de aprovizionare sigur și costuri competitive.

„Ne dorim să oferim agricultorilor români predictibilitate și stabilitate. Producția locală înseamnă mai puține riscuri, prețuri corecte și o relație directă între producător și fermier. Fertilizatorii foliari, care sunt produși în noua unitate, reduc cu 15-20% necesarul de îngrășăminte chimice solide, iar gradul de asimilare îmbunătățește calitatea recoltelor”, precizează George Băcănescu, inginer cercetător și coordonator tehnic al proiectului.

Potrivit estimărilor realizate de echipa de ingineri, proiectul are potențialul de a schimba semnificativ piața îngrășămintelor chimice din România în următorii ani.

„Aceasta nu este doar o investiție într-o unitate de producție, ci o investiție în viitorul agriculturii românești. Dacă vrem performanță, trebuie să ne bazăm pe producție internă și pe know-how românesc. Este foarte importantă implicarea chimiei românești pe filiera cercetare - producție, precum și a Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii din cadrul Universității Politehnice București al cărei mentor este prof. univ. Ecaterina Andronescu”, subliniază reprezentanții companiei FER Protect Plant.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

Schimbările climatice, accesul la finanțare, instabilitatea piețelor și presiunea tot mai mare a deciziilor europene asupra fermelor locale au fost subiectele discutate cu Mitică Dobrotă. Însă, cu fermierul din satul Neudorf – comuna Zăbrani, județul Arad, am vorbit și despre nou-înființata Uniune a Oierilor din al cărui Comitet Director face parte.

Mitică Dobrotă are o fermă mixtă, preponderent axată pe cultură mare, deși spune despre sine că se simte în largul lui mai ales când vorbește de zootehnie, în special despre oi, pentru că provine dintr-o familie de oieri. „Sunt prima generație de agricultori, eu provin dintr-o familie de zootehniști, de oieri, de ciobani de la Sibiu, am venit aici cu oile, în zona Banatului, cu părinții, încet-încet am trecut și pe cultură mare, din nevoia de furaje pentru animale, după aceea am mai cumpărat terenuri și așa am ajuns și agricultor. Acum am o fermă mixtă, am și animale, nu așa multe ca înainte. Când vorbim despre zootehnie și în special despre oi, sunt în largul meu. Aici simt că stăpânesc cel mai bine situația. În agricultură sunt un venetic, dacă pot spune asta, cu toate că-mi place foarte mult și agricultura, am îndrăgit-o, dar nu sunt atât de confortabil ca la oi.” El, ca probabil mulți alții, folosește termenii de agricultor și agricultură cu sensul de cultură mare, chiar dacă și zootehnia face parte din agricultură. Particularitățile sectoarelor agricole îi determină pe mulți să facă această demarcare, chiar dacă întrepătrunderea lor le clasează împreună.

Costuri mari și prețuri mici

Pentru mulți fermieri, ultimii ani au însemnat suprapunerea a mai multor crize. În primul rând chestiunea climatică, care s-a manifestat printr-o secetă prelungită, ce le-a afectat producțiile, apoi criza geopolitică care a determinat creșterea costurilor de producție și scăderea prețurilor la cereale, cu o consecință evidentă asupra profitului. „Toți muncim pentru bani. Vrem măcar să nu fim pe pierdere”, afirmă Mitică Dobrotă, rezumând o realitate resimțită de aproape toți cei implicați în agricultură. „Vedem atâtea firme mari care au intrat în insolvență, atâția traderi de cereale care la fel, sunt în incapacitate de plată, chiar parteneri cu care am colaborat și noi.” Iar când vorbim de costurile de producție nu ne referim doar la inputurile directe, ci și la investițiile consistente în utilaje, infrastructură și tehnologie, iar amortizarea acestora devine tot mai dificilă. „Venim după o vară foarte secetoasă, mai ales culturile de primăvară având mult de suferit, pe lângă seceta din ultimii trei ani a venit și o perioadă cu prețuri foarte mici, în care pur și simplu nu ne acoperim costurile de producție în primul rând. Pe lângă costurile de producție mai vin și amortizările, utilajele pe care le-am cumpărat și multe alte cheltuieli pe care le are o fermă.”

Irigațiile, investiția inevitabilă

Dacă în trecut vestul țării părea mai puțin vulnerabil la secetă, în ultimii ani aceasta a făcut ravagii și aici. Iată de ce necesitatea unor sisteme de irigații devine stringentă. Fermierul nostru recunoaște că până acum altele au fost prioritățile, mai ales că și-a construit ferma aproape de la zero. „În prima fază trebuie să ai teren, să ai utilaje cu care să lucrezi, după aceea să ai depozitare. Am investit într-o fermă. Acum zic eu că e momentul să investim și în irigații, dar vremurile nu sunt chiar cele mai propice. Trecem printr-o perioadă destul de tulbure a agriculturii românești.

Noi, ca observatori neimplicați, sperăm ca precipitațiile consistente din acest început de an agricol să nu le stopeze inițiativa de a investi în irigații pentru că deja i-a prins optimismul într-un an agricol de succes. „Sunt optimist de felul meu și sper să fie bine. Ne bucurăm în primul rând că Bunul Dumnezeu parcă ține cu noi mai mult în iarna asta, având multe precipitații, și azi noapte a plouat foarte mult și ne bucurăm de asta. Anul acesta am niște culturi de toamnă care arată foarte bine la ora actuală și sperăm să fie bine. În zona mea, unde lucrez terenul, avem un mare avantaj natural, pentru că terenurile majoritatea sunt pe malul Mureșului, sunt în discuții destul de avansate cu o firmă pentru a investi și în irigații”, ne zice Mitică Dobrotă, adăugând că va încerca să acceseze niște fonduri europene, deși până acum nu a făcut-o. „Utilajele pe care le-am luat în marea majoritate le-am luat pe leasing. De cele mai multe ori sunt deschis și oricine cred că este deschis la bani europeni, sunt foarte bine veniți, dar poate din cauza mea, pentru că n-am intrat într-o cooperativă, apoi eu am crescut destul de mult și într-un termen destul de scurt, având undeva aproape 1.000 de hectare pe firmă, la APIA, de cele mai multe ori m-am lovit de «prea mare»…, nu dau vina pe birocrație sau pe modul de distribuire a acestor fonduri, și poate am ales varianta mai grea, prin a cumpăra utilaje. Pot să spun că am utilaje foarte performante, și combine, și tractoare, și autopropulsate de ultimă generație, sunt deschis la digitalizare, funcționăm pe GPS, toate noile tendințe le-am aplicat în fermă, dar cu niște costuri mult mai mari pentru mine.”

Dincolo de regretul afirmat de a nu fi accesat fonduri europene trebuie să admirăm faptul că a reușit să construiască o fermă aproape complet tehnologizată prin eforturi proprii. Din fericire, ne permitem să glumim, vine din urmă noua generație. Fiul fermierului, student la agronomie, participă deja la alegerea investițiilor și își împinge tatăl spre accesarea fondurilor europene. „Pentru irigații, recent, am fost la discuții cu o firmă de consultanță, fiul meu vine din spate cu un apetit pentru investiții și pentru nou, este mult mai actualizat, este student în primul an la agronomie, am fost împreună la o firmă de consultanță, se dau acum bani și pentru energie, panouri solare, chiar cu finanțare sută la sută, am discutat despre asta, și pentru irigații parcă am vrea să facem pe bani europeni, încercăm, sper să și reușim.” Va încerca însă o investiție individuală nu prin asocierea la o organizație a utilizatorilor de apă. „Intenționez o investiție individuală, ca fermier. Localitatea mea e la începutul Câmpiei de Vest, sunt niște bariere naturale, în dreapta fiind Mureșul, în stânga Dealurile Lipovei, nu sunt așa de mulți fermieri, în localitatea mea majoritatea terenurilor o lucrez eu, deci mă gândesc la o investiție individuală și v-am spus, avem marele avantaj că avem apa.”

Nevoia unei singure voci în sectorul ovin

Deși administrează aproape o mie de hectare, Mitică Dobrotă se definește înainte de toate ca oier. Așa cum am spus, provine dintr-o familie de crescători de animale din zona Sibiului, ajungând la cultura mare din nevoia asigurării furajelor. „În cultura mare sunt, dacă vreți, un venetic. La oi mă simt cel mai confortabil”, spune fermierul. Și dacă în cazul producției de cereale nu a fost atras de asociere, fapt care l-a dat înapoi în dorința de a accesa fonduri europene, așa cum am vorbit mai sus, în ceea ce privește creșterea oilor are vechime în chestiunea asocierii. „Sunt de la începuturi în mediul asociativ în domeniul oilor, am înființat împreună cu colegi, cu prieteni de-ai mei, acum 20 de ani, când eram tinerel, o asociație, am fost destul de activ în mediul asociativ, am sprijinit și am ținut să fim toți o voce, dar din păcate Miorița e foarte actuală și acum, n-a fost doar o poveste, o baladă, probabil și atunci din realitate a fost transpusă în versuri”, ne lasă de înțeles Mitică Dobrotă de ce nu au funcționat până acum asociațiile. Iată de ce nu a stat pe gânduri și a aderat la inițiativa de a forma o uniune care să înglobeze, atât alte asociații, cât și crescători individuali.

Organizația profesională din al cărei Comitet Director face parte se intitulează Uniunea Oierilor din România și este o structură profesională constituită la Poiana Sibiului, cu obiectivul declarat de a reuni crescătorii de ovine într-o formulă de reprezentare comună. Locul ales, Poiana Sibiului, are o conotație istorică pentru asociație, iar pentru el, personal, una sentimentală. „Uniunea Oierilor și numele asociației a fost de a reînvia o uniune a oierilor care s-a înființat în Poiana Sibiului, în comuna mea natală, acum 90 de ani, în 1935. Avem acolo o istorie frumoasă despre bunicii și străbunicii noștri care au făcut atunci, chiar acum 100 de ani s-au întâlnit prima dată cu alt nume, și în 1945 au înființat Uniunea oierilor din România într-un congres la Sibiu unde au fost 2000 de participanți veniți din toată țara. Noi acum, împreună cu mai mulți colegi din țară, am hotărât să reînființăm această uniune a oierilor, care este pentru toți ciobanii – să zic pe direct ce suntem noi, și suntem mândri de cuvântul acesta de ciobani – s-o înființăm ca o reînnodare a trecutului, cu un sediu și onorific în Poiana Sibiului, este și în centrul țării deci mai la îndemână pentru toți.” Uniunea este un fel de federație dar care este constituită ca asociație tocmai pentru a permite intrarea și a fermierilor neasociați. „Nu o putem numi federație, fiindcă din punct de vedere juridic într-o federație nu poate să fie un membru persoană fizică. Sunt oierii destul de orgolioși, ca în toate domeniile probabil, și sunt unii care nu vor să intre în nicio asociație. Fiindcă unele asociații i‑au dezamăgit, și ei vor să intre pe persoană fizică, doar cu efectivul lor de oi, fără să facă parte dintr-o asociație. Atunci, dacă noi făceam o federație, aceste persoane care nu doresc să intre în alte asociații, nu puteau să intre în această uniune. Asociație până la urmă, că e pe legea asociațiilor.”

În prezent sectorul ovin românesc este reprezentat de federațiile ROMOVIS și PRO OVIS, precum și de mai multe structuri asociative implicate în gestionarea registrelor genealogice, în funcție de rasă, la care se adaugă foarte multe asociații locale și regionale, ceea ce duce la o fragmentare destul de mare, fapt care face ca potențialul de negociere unitară a crescătorilor să fie redus. Fondatorii Uniunii Oierilor din România pretind că încearcă reunirea acestor interese divergente și că nu intenționează să le concureze. „Suntem la început, suntem optimiști, vrem să nu mai repetăm greșelile care s-au făcut în celelalte asociații. Uniunea aceasta nu este împotriva celorlalte asociații, ba dimpotrivă, vrem să fim toți o voce în România, în sprijinul oierilor de peste tot. Îi așteptăm pe toți colegii noștri. I-am dat drumul. La București, în prima fază, la Indagra, au fost reprezentanți a aproximativ 60 de forme asociative, unii au spus pas, poate vor să vadă ce se întâmplă. Acum suntem 24, ca membri fondatori. Au fost și sărbătorile, mulți și-au manifestat dorința ca după ce ies actele să intre și ei în Uniune. Prima dată trebuie să demonstrăm că suntem la nivelul așteptărilor lor. Și eu sunt foarte optimist.”

Mitică Dobrotă a ținut să precizeze că nu are intenția de a lua registrele de la asociațiile care le dețin, el însuși făcând parte dintr-o asociație care are un registru. „Registrul trebuie să fie în paralel și în colaborare cu Uniunea. Așa văd eu, asta urmează să decidem, dar nu se poate să fie un singur registru la nivel național. Sunt atâtea probleme pe care le avem legate de export, de vânzări animale, de pășunat, probleme cu ITM-ul, probleme cu exportul în Europa, care este închisă, pesta rumegătoarelor mici, se dau bani pentru cumpărat de tineret ovin. Trebuie cineva să ne reprezinte acolo într-un mod cât mai bun și să negocieze. Să fim prezenți în legislativ, de a fi consultați. Pornind de la început, rolul nostru nu este de a ne certa pe internet, de a «înjura» – între ghilimele – autoritățile, noi vrem să avem alt mod de abordare: de a negocia într-un mod cât mai transparent și actualizat pentru vremurile astea. Nu de a ne face dreptate «cu bâta», cum e vorba în sectorul nostru. Nu exclud neapărat o formă de protest. Dar pentru a avea o forță în a protesta, când este nevoie, deși e ultima variantă «a protesta», trebuie să fim uniți, să fim toți o voce. Acum nu avem nicio șansă, fiindcă suntem divizați. Tocmai acesta este rolul Uniunii, am vrea să ne adunăm toți, fără orgolii, să lăsăm trecutul în spate și să nu ne mai aducem aminte de vechile neînțelegeri”, explică fermierul cum vede rolul noii asociații și adaugă și pe acela de informator al sectorului, pentru că el simte lipsa informațiilor. „Acesta este principalul rol al Uniunii Oierilor din România, spre a fi o voce și a fi informați și pregătiți pentru ce ne rezervă viitorul. Nu ai cum să fii informat dacă stai în fermă. Chiar dacă-ți faci foarte bine treaba, te trezești cu fel și fel de legi de care nici n-ai auzit. Sunt foarte multe provocări, războiul din Ucraina, Mercosur-ul, noi luăm informația doar de pe surse care de cele mai multe ori nu sunt corecte sau conforme cu realitatea și nu avem nicio pârghie, fiindcă eu, Dobrotă Mitică, dacă mă duc la minister n-o să fiu băgat în seamă, indiferent cât de mare fermier aș fi. Într-o formă asociativă, acum reprezentăm aproape 800.000 de oi, până la urmă aici sunt atuurile noastre. Eu zic că e foarte bine pentru început. Și în momentul când o delegație de-a noastră merge la Minister și ai în spate un număr de fermieri, reprezinți un număr de animale și de județe, eu zic că n-avem cum să nu fim luați în seamă și nu avem cum să nu putem negocia în mod favorabil pentru noi.”

Putem spune că așa cum evoluează de atâția zeci de ani fenomenul asociativ de pe la noi, Mitică Dobrotă este un optimist. De altfel, asta a spus de-a lungul dialogului nostru de nenumărate ori. Dar nu-l putem suspecta de un exces în această privință, pentru că este conștient de faptul că este greu. Este optimist pentru că începutul ăsta de an a adus vești bune, o ameliorare a vremii, prețuri mai bune la animale, piețe noi deschise, dar știe că sunt și mulți care nu privesc la fel. „Sperăm să fie un an bun și în zootehnie. În zootehnie putem spune acum că avem niște prețuri foarte bune, sunt prețuri bune la miei, a venit și Algeria, se deschid și alte piețe pe lângă UE, asta e foarte bine, în agricultură, să luăm partea plină a paharului, există apă, culturile arată bine, sperăm să avem un an bun. Sper ca la următoarea întâlnire să fiu și mai optimist sau să fie vremuri mai bune pentru că în jurul nostru e foarte mult negativism.  Chiar dacă nu sunt vremurile cele mai bune și nu auzim cele mai bune vești, rămânem optimiști, că de aia am investit în agricultură. Îți trebuie o doză de optimism să investești în agricultură.” Pentru mulți fermieri români, această combinație de realism și speranță rămâne poate cea mai importantă resursă într-o agricultură aflată permanent între risc și adaptare.

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

Instituția financiară specializată în finanțarea fermierilor, Agricover Credit IFN, parte a Grupului Agricover, și Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) extind parteneriatul strategic și semnează un nou acord de împrumut în valoare echivalentă în lei a 15 milioane de euro. Finanțarea acordată de către EFSE pe o perioadă de șapte ani, cu doi ani de grație, are scopul de a sprijini fermierii mici și mijlocii din România să adopte practici agricole durabile și să facă tranziția către o agricultură responsabilă față de mediu.

În agricultura din toată Europa, accesul la finanțare rămâne o provocare structurală, cu un deficit de finanțare estimat între 19,8 miliarde euro și 46,6 miliarde euro, potrivit raportului fi-compass al Comisiei Europene. În România, provocarea este și mai pronunțată, cu un deficit financiar în agricultură estimat la 11 miliarde euro. Mai puțin de 5% dintre fermierii locali accesează credite, semnificativ sub nivelurile din Europa de Vest, ceea ce subliniază nevoia urgentă de acces la soluții de finanțare adaptate.

Prin intermediul noului acord, EFSE și Agricover Credit își propun să ajusteze acest deficit prin creșterea accesului la finanțare pentru fermierii locali, răspunzând nevoilor lor specifice.

„Agricultura românească are un potențial mare, însă multe ferme mici și mijlocii se confruntă încă cu acces limitat la finanțare pe termen lung. Adevăratul diferențiator al Agricover Credit este capacitatea de a înțelege în profunzime nevoile fermierilor și reziliența de care am dat dovadă când ne-am confruntat cu provocările din sector. Lucrăm îndeaproape cu fermierii în fiecare zi și vedem dificultățile la care sunt expuși. Noul acord cu EFSE consolidează capacitatea noastră de a oferi soluții care ajută fermierii să investească, să se adapteze la presiunile climatice și să construiască afaceri mai puternice și mai reziliente”, a subliniat Serhan Hacisuleyman, CEO Agricover Credit IFN.

Parteneriatul reafirmă rolul Agricover Credit în sprijinirea agriculturii românești și fermierilor, cu finanțări atunci când este cea mai mare nevoie și soluții orientate spre rezultate în momentele decisive. Finanțarea vizează investițiile în tehnologii moderne și practicile agricole sustenabile, ajutând fermele să își îmbunătățească productivitatea, să își consolideze reziliența în fața provocărilor climatice și să își sporească competitivitatea pe termen lung.

„Agricultura sustenabilă este o prioritate fundamentală pentru EFSE – sprijinirea locurilor de muncă și a creșterii economice, consolidarea securității alimentare și construirea rezilienței la schimbările climatice în întreaga regiune. Prin dezvoltarea parteneriatului nostru cu Agricover Credit, extindem accesul la finanțare pe termen lung, astfel încât fermierii să poată investi în practici sustenabile și tehnologii moderne, care să stimuleze productivitatea și să crească, totodată, reziliența afacerilor lor. Împreună, dorim să creăm valoare durabilă pentru sectorul agricol din România și să contribuim la progresul tranziției verzi a țării”, a declarat Oxana Binzaru, Regional Director at Finance in Motion, Co-manager of EFSE.

Finanțarea este disponibilă prin Agricover Credit IFN. Fermierii interesați pot obține detalii privind eligibilitatea și condițiile de finanțare direct de la reprezentanții Agricover din regiunea lor sau accesând www.agricover.ro.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!