maureni - REVISTA FERMIERULUI
Vineri, 17 Aprilie 2020 13:49

Griji și probleme în vremea pandemiei

Pandemia de COVID-19 generează blocaje în aprovizionarea cu input-uri pentru agricultură. Dacă circuitul se întrerupe, recolta de anul acesta ar putea avea de suferit. Fermierii se tem că nu vor primi la timp necesarul de produse de protecția plantelor pentru culturile de toamnă, rapiță și mai ales grâu, care înseamnă pâinea românilor de anul acesta. Vremuri complicate, așadar, pentru o categorie specială de oameni, aceea care ne asigură nouă tuturor hrana cea de zi cu zi. Depinde de autorități ca ea să fie îndestulătoare și de calitate în acest an dificil. Fermierii știu ce au de făcut.

„Deocamdată prețurile la input-uri au rămas la fel, în schimb, de când cu pandemia provocată de noul coronavirus, bursa cerealelor a căzut foarte mult.”

Hary Massai administrează o fermă vegetală de 2.100 de hectare în zona comunei Măureni din județul Caraș-Severin și se teme că întârzierea aplicării tratamentelor fitosanitare poate genera pierderi semnificative, chiar dacă, la această dată, grâul arată impecabil. „Am început lucrările pe câmp și așteptăm input-urile. Semințele au ajuns, dar e o problemă cu pesticidele. Suntem destul de neliniștiți, unele produse pentru grâu și rapiță deja le-am aplicat, însă mai avem de aplicat tratamente la culturile de toamnă, se întârzie foarte mult cu transportul și cu livrările. Suntem puțin blocați și sperăm ca problema să nu devină din ce în ce mai complicată, pentru că vor fi afectate culturile, iar asta va duce la o scădere substanțială a producției. Deocamdată, prețurile la input-uri au rămas la fel, în schimb, de când cu pandemia provocată de noul coronavirus, bursa cerealelor a căzut foarte mult”, ne-a zis Hary Massai.

„Avem rambursări de TVA. Sperăm ca autoritățile să nu ne blocheze rambursările pentru că ne bazăm pe aceste sume.”

Nici campania agricolă de primăvară nu-i lipsită de greutăți, sămânța de porumb este destul de greu de găsit pe piață la această oră, mai ales pentru cei care încheie contracte cu furnizorii cu plata la recoltat. „Noi am asigurat necesarul de sămânță de porumb încă din decembrie, dar am colegi care au plătit marfa și li s-a spus că li se dau banii înapoi pentru că nu li se mai poate livra sămânța de porumb. Momentan suntem puțin blocați. Stăm zilnic pe telefoane cu furnizorii. Se pare că de la o săptămână la alta lucrurile se înrăutățesc, dar sperăm ca autoritățile să vină în sprijinul nostru și marfa să poată circula fără probleme și să nu se blocheze prin vămi”, arată tânărul fermier Hary Massai.

O altă problemă care provoacă insomnia fermierilor la vreme de pandemie este cea a circuitului financiar. „Nu știu cum va fi în perioada următoare. Noi fiind o firmă de agricultură, avem rambursări de TVA. Sperăm ca autoritățile să nu ne blocheze rambursările pentru că ne bazăm pe aceste sume. Privind mai departe problema, sperăm ca APIA, care a sistat preluarea cererilor, să nu ne împingă până în toamnă cu depunerea cererilor unice de plată, pentru că subvențiile pe care trebuie să le primim sunt o parte importantă din veniturile noastre”, subliniază agricultorul din Caraș-Severin.

Depozitul pentru cartofi, sub semnul întrebării

De trei ani, Hary Massai a introdus în cultură și cartoful, devenind furnizor pentru supermarketurile din vestul țării, iar de când a izbucnit pandemia, cererea pe piață s-a triplat. „Noi avem contracte prestabilite, încheiate pe termen mediu, și nu am crescut prețurile. De altfel, nici supermarketurile nu au majorat prețurile la cartof, dar cererea s-a triplat. Eu le recomand oamenilor să fie calmi, pentru că marfă este și ea va trebui să circule.”

Carantina generală blochează pentru moment proiectele de dezvoltare ale fermei administrate de Hary Massai, tocmai în sectorul cartofului. „Până acum am cultivat 45 de hectare cu cartof, dar pe viitor ne-am propus să creștem suprafața, poate chiar să o dublăm, pentru că avem în derulare un proiect pe fonduri europene în valoare de două milioane de euro prin care vom construi anul acesta un depozit cu temperatură controlată, cu linie nouă de ambalare și sortare a cartofilor. Din păcate,  în momentul de față proiectul este blocat. În iunie–iulie voi recolta cartofii și nu știu încă unde voi fi cu proiectul. Încă nu știu dacă am unde depozita cartofii de anul acesta, pentru că în septembrie cel târziu depozitul ar fi trebuit să fie finalizat”, ne-a spus în încheiere tânărul fermier.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html 

Publicat în Din fermă-n fermă!

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista