Vara lui 2020 s-a anunțat a fi una dificilă pentru agricultori, începând încă din toamna lui 2019, urmată de o primăvară uscată. Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a declarat la finele lunii mai că România are calamitate de secetă peste un milion de hectare de culturi agricole. Cel mai afectat județ este Constanța, cu 416.000 ha calamitate și irigate doar 13.000 ha. Agricultorii au nevoie de susținere, irigații și planuri concrete pentru a face față schimbărilor climatice și altor amenințări.

Pandemia împreună cu seceta i-au adus pe agricultorii români într-o situație extrem de sensibilă. De la inginerii constănțeni Dumitru Manole și Valentin Petre am aflat ce fac în noua realitate, dacă vom mai avea sau nu cereale în acest an, lipsit de precipitații până spre luna iunie și fără posibilitatea de a iriga în majoritatea zonelor agricole ale țării.

Dumitru Manole studiază de zeci de ani acest fenomen, seceta, și implicit influența perdelelor forestiere asupra culturilor agricole, chiar și într-un an ca acesta. Spune că nici acum 74 de ani nu a trecut România printr-o astfel de perioadă. „Istoria spune că la 1660, pe timpul lui Ștefăniță Vodă, din cauza secetei, oamenii mâncau trestie, papură și de aia i-a rămas numele de Papură Vodă. Observ că cele 484.000 de hectare de teren arabil ale județului Constanța, dintre care 194.000 de hectare sunt cultivate cu grâu și 60.000 de hectare cu orz și orzoaică, nu prea interesează pe nimeni. Ori această resursă extraordinară este dinamică în contribuția la PIB care era o țintă, de 6,5%, acum 8%. Dar, după cum se poate observa, majoritatea suprafețelor este calamitată, după cum se vede în arealul perdelelor forestiere pe care le-am hulit”, ne-a zis Dumitru Manole, pe când vizitam la Amzacea o solă de 120 de hectare cultivată cu grâu, a exploatației agricole a inginerului constănțean. El ne-a povestit cum, pe la 1921, prin Decret regal al regelui Ferdinand, nu s-au mai plantat perdele forestiere, dar că începând din 2007 s-a ocupat de acest aspect și a ținut simpozioane pe tema „Dobrogea în contextul deșertificării”. „Am plantat 14 hectare de perdele forestiere și nici până acum, în SAPS, plata unică pe suprafață, nu primesc subvenție pentru ele!”, exclamă Dumitru Manole.

E nevoie de perdele forestiere!

Problema este că din suprafața cultivată, 90% a fost declarată calamitată. Întrebarea sa este unde sunt cele zece hectare necalamitate. „Din suta de hectare mi-au lăsat zece hectare, iar restul de 90 de hectare sunt calamitate! Eu întreb: unde sunt cele 10 hectare necalamitate din 100 ha? Or, să fim serioși, pentru că spunea Albert Einstein «cea mai mare criză e criza de incompetență!». De ce? Pentru că eu trebuie să aplic procentul de 90% la toată suprafața, dar se referă la producția care urmează a fi realizată. Să înțeleagă toată lumea!”, exclamă Dumitru Manole, care ne-a arătat o solă pe care se vede lipsa perdelelor forestiere. Timp de 30 de ani nu s-a plantat nimic și asta îi afectează acum pe toți agricultorii. „Perdelele forestiere care erau în județul Constanța până în 1962, când a început programul de desțelenire și redarea către circuitul agricol a celor 4.084 de hectare, erau scuturi împotriva deșertificării și a secetei pe care anul 2020 o înscrie nemaipomenit. În toamna lui 2019, care și el a fost un an secetos, am adunat din octombrie până în decembrie 81 mm de apă, iar de la 1 ianuarie până la 9 iunie n-am avut decât 120 mm. De ce am făcut referire la 2019? Noi am trăit ani de zile pe baza a ceea ce se acumula în lunile de toamnă. Or, fiind secetoase, nu am mai avut rezervă de apă în sol”, arată fermierul, care adaugă că această cantitate de 200 mm de precipitații și cu temperaturile de 32° C ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea. Lipsa apei se traduce în migrație mai târziu și atenția trebuie sporită pentru a securiza generațiile viitoare.

Calamități de până la 100% și în arealul Costinești

Valentin Petre spune că și în arealul Costinești unde își desfășoară activitatea se confruntă cu aceeași situație și că influența mării, despre care se spune că mai aduce câte o ploicică, este doar un mit. „În condiții normale, poate mai aveam niște beneficii, dar în condițiile acestui an sunt declarate calamitate culturile între 90% și 100%, ca și la domnul Manole. Sper, dacă tot ajungem la calamități, să se stabilească odată despăgubirile și să ajungă banii cât mai repede la fermieri, pentru că anul acesta avem mare nevoie”, ne-a spus fermierul.

Valentin Petre a înființat circa 700 de hectare cu grâu și circa 200 de hectare cu orz și orzoaică, cu un procent de calamitate între 90% și 100%. Astfel, și el are estimat că de pe zece hectare va obține o medie de producție de cinci tone.

Se vehiculează despăgubiri ce nu reflectă realitatea

Fermierilor care au suferit pierderi din cauza secetei li s-a promis că vor primi o sumă forfetară, iar schema de despăgubire va fi notificată la Comisia Europeană.

„Ministerul a făcut Ordinul 97 în 2020, cu toate că trebuia făcut din 2017. Constatăm pagubele. Ca să putem să despăgubim, trebuie să avem o centralizare a suprafețelor afectate de calamități și după aceea cu siguranță vom notifica schema aceasta de despăgubire la Comisia Europeană și vom acorda, pentru a nu intra sub mecanismul acesta de pierderi-venituri în care să verificăm contabilitatea fiecărui fermier, o să acordăm o sumă forfetară fiecărui fermier care a suferit pierderi generate de secetă”, a afirmat secretarul de stat din MADR Emil Dumitru.

În prezent, avem Legea antisecetă aprobată în Parlamentul României prin care se stabilesc procentele de despăgubire din valoarea investiției făcute de fermier într-o cultură, plus o extindere până la 18 luni a împrumuturilor sau a datoriilor pe care le au fermierii către bănci. S-au vehiculat mai multe ipoteze din partea Ministerului Agriculturii. Una este calcularea investiției la nivel de țară, cu cifre de la 150 de euro până la 170 euro/ha de cultură înființată și calamitată, fără a se avea în vedere procentul de calamitate și investițiile făcute de fermieri. „În momentul în care am depus acele înștiințări, au venit comisiile formate din reprezentantul Direcției Agricole și cel al APIA, împreună cu Primăriile de pe raza unde avem terenurile agricole; dânșii au venit cu niște sume, 2.400 și ceva de lei la grâu, 2.300 și ceva de lei la orz, din care s-au stabilit acele procente de despăgubire. Sperăm ca măcar aceste sume să ne fie rambursate sau măcar să se ia în calcul, să știm că avem ceva de primit”, a specificat Valentin Petre, care subliniază că dincolo de pierderea culturilor, au de plătit furnizorii de inputuri și să achiziționeze sămânță pentru a reînsămânța, plus creditele sau leasingurile existente.

Despăgubiri conforme cu producția, nu cu suprafața

Dumitru Manole ne spune că nu este simplu să faci aceste calculații. Un motiv îl reprezintă faptul că fenomenul de secetă pedologică extremă nu a fost, în toate arealele geografice ale României, de o asemenea agresivitate ca în județul Constanța. Dar chiar și doar la nivelul unui județ, diferențele sunt mari între areale, în Constanța existând zone unde se produc undeva la două tone de grâu pe hectar.

Apoi, sunt diferențe mari între sumele cheltuite de fiecare fermier în parte pentru un hectar. „În condițiile exploatației noastre, cheltuielile din toamnă, mă refer la producția neterminată, au fost 2.011 lei pe hectar, care au inclus: lucrările de pregătire, sămânță, semănat, aplicare pesticide, tratament sămânță. Am ajuns până la data de 1 aprilie – dincolo de care n-am mai aplicat tehnologie pentru că nu mai aveam de ce –, când aceste cheltuieli au ajuns undeva la 2.800 de lei. La care trebuie să adăugăm arenda, al cărei contract are caracter executoriu. Eu am spus să aplicăm o arendă liniară, 800 de lei – cu toate că sunt foarte multe situații cu 1.000 de lei, cu 1.200 lei, de la caz la caz – și în felul ăsta la cei 2.800 se adaugă 800, fac 3.600 lei, care înmulțit cu 70% ce prevede legea, ne dă o sumă”, arată specialistul, care a propus o altă schemă de calcul. „Dar am o altă propunere, care e mult mai ușor de realizat: luăm producția medie realizată în ultimii trei ani la nivelul fiecărui județ, o înmulțim cu prețul mediu de vânzare. Și, ca să fiu mai la subiect, bunăoară în Constanța producția medie pe ultimii trei ani a fost de 5.011 kg/ha la grâu, înmulțită cu prețul stabilit de specialiști, dar zicem acum un preț de 680 de lei, că așa s-a vândut – și atunci ne dă undeva o cifră de 3.411 lei. Înmulțit cu 70% vezi cât rămâne”, a continuat Dumitru Manole, subliniind că toate sumele vehiculate până acum de autorități sunt departe de a fi un sprijin real pentru fermieri. Trebuie păstrată stabilitatea exploatațiilor agricole din România, iar sumele trebuie să țină cont de realitățile din teren.

Irigațiile au devenit obligatorii

În acest moment, după datele Direcției Agricole Județene, în Constanța sunt aproximativ 480.000 de hectare, din care s-au înființat în toamnă 194.000 de hectare cu grâu și 60.000 de hectare cu orz și orzoaică. Adică 254.000 de hectare de cereale păioase de toamnă.

Oficial, sunt declarate calamitate circa 1.300.000 de hectare la nivel național, din 2.800.000 de hectare. Soluția? Irigațiile! „Dar în Constanța, din 194.000 de hectare cu grâu, eu spun că 170.000 de hectare sunt calamitate în diverse procente. Am organizat două asociații de udători acum doi, a apărut ordinul de ministru și nici până acum nu a ieșit preluarea patrimoniului de la ANIF – care, scuzați-mă, nici nu mai există! Dar hai să trecem la fapte mai repede, nu la vorbe, birocrație, pentru că uite ce e în 2020!”, ne-a spus Dumitru Manole supărat că acum 30 de ani, pe când la Amzacea existau echipamente de irigații de ultimă tehnologie, lipsea apa, pentru că „cineva a spus atunci la Stația Basarab Pădure că mai bine importăm grâu decât să plătesc energie electrică”.

Schimbările climatice progresează, iar agricultura nu se poate limita la apa venită din ploaie. „Ultimul an în care s-a irigat în zona noastră a fost 2003. Dar de atunci, a fost distrus progresiv tot sistemul de irigații, nu mai există”, a spus și Valentin Petre, care a avut recent o întâlnire cu cei de la ANIF Constanța, pentru a demara înființarea unei Organizații a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații. „Sunt de acord că trebuie să înceapă de jos (programul pentru irigații, n.r.), și de la noi de la fermieri, să începem să facem peste tot aceste asociații de udători. Dar mai departe urmează și partea guvernanților, în care ar trebui să se investească în canalele principale, să le impermeabilizăm, să investească în stațiile de pompare. Apoi și noi, cu ajutorul banilor europeni, putem să refacem instalațiile secundare, să le luăm de la zero, pentru că nu mai există absolut deloc. Tot ce a fost – antene, vane, hidranți – a fost smuls din pământ, dar nu de către noi, de fermieri, care am încercat fără succes să le păzim, să le protejăm”, a completat Valentin Petre.

Tristețea agricultorilor este cu atât mai mare cu cât în vecinătate se află canalul Dunăre–Marea Neagră.

La nivelul întregii țări se irigă în prezent, potrivit ministrului Adrian Oros, 222.121 de hectare.

Județele cu cele mai mari suprafețe calamitate:

-         Constanța: 416.000 ha

-         Tulcea: 129.000 ha

-         Ialomița: 123.000 ha

-         Brăila: 97.000 ha

-         Buzău: 75.000 ha

-         Galați: 61.000 ha

Suprafețe irigate în cele mai calamitate județe:

-         Constanța: 13.000 ha

-         Tulcea: 13.000 ha

-         Ialomița 25.000 ha

-         Brăila 100.000 ha

-         Buzău 7.000 ha

-         Galați 27.000 ha

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică poate fi consultat aici:  detalii proiect (pdf)

Despre cuantumul despăgubirilor pentru fiecare cultură am scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4564-despagubirile-pentru-seceta-in-septembrie-intre-772-lei-ha-si-1-002-lei-ha.html

 Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Lecția dură oferită de secetă anul acesta i-a făcut pe fermierii din vestul țării să se gândească la soluții individuale pentru sisteme de irigații. Conform informațiilor oferite de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, din cele aproximativ trei milioane de hectare care erau irigate în România înainte de 1989, în momentul de față ar mai putea beneficia de apă doar vreo 600.000 de hectare, dar în mod real se irigă ceva mai mult de 130.000 de hectare. Restul, până la opt milioane de hectare cât are arabilul României, așteaptă mila naturii pentru a avea apă.

Deși zona de vest a țării se bucură de o mare tradiție în ceea ce privește lucrările de îmbunătățiri funciare, seceta și-a spus din plin cuvântul. Mare parte a amenajărilor hidrografice din Câmpia de Vest vizează sisteme de îndiguire și canale de desecare. Suprafața potențial irigabilă la începutul anilor `90 era de 34.114 hectare, cu mult sub necesarul de apă al zonei. Pe măsură ce „timpul democrației” s-a scurs, această capacitate minusculă de irigare a devenit nefuncțională. Pompele energofage au fost mâncate de rugină, iar canalele năpădite de bălării.

În aceste condiții, sunt tot mai mulți fermierii care consideră că ajutorul cel mai consistent pe care l-ar putea primi din partea statului ar fi apa pentru irigații.

Ioan Ciceo, fermier Grabaț – Timiș: „Canalele există. Trebuie curățate și cu niște pompe moderne se pot umple cu apă sau chiar se pot gândi lacuri mari pe lângă Bega sau Mureș, unde se pot pompa cantități mari de apă, de care să putem beneficia în anii secetoși.”

Apa se poate stoca

Ioan Ciceo de la Grabaț (Timiș) are o fermă de peste o mie de hectare și se află la aproximativ 25 km de râurile Bega și Mureș. „Dacă aș avea sursa de apă, mi-aș face singur investițiile. Ar fi bine dacă și Mureșul, și Bega ar trece pe la capătul parcelei, atunci ne-am ajuta singuri, n-am mai avea nevoie de mila statului. Trebuie gândite strategii pe termen lung și niște investiții pe care Ministerul Agriculturii ar trebui să le facă pentru a aduce apa. Apa se poate stoca. La ora actuală, există tehnologie să duci apa până în vârful muntelui, darămite pe câmp. Se poate aduce pe canale sau, mai modern, prin conducte de capacitate mare. Canalele există. Ele trebuie curățate și se pot înfolia cu membrane de cauciuc, să nu se piardă apa. Cu niște pompe moderne, se pot umple cu apă sau chiar se pot gândi lacuri mari pe lângă Bega sau Mureș, unde se pot pompa cantități mari de apă, de care să putem beneficia în anii secetoși. Noi nu producem numai pentru noi, producem pentru economia țării. Dacă am avea apă, am putea obține producții mai mari. Încă de la semănat, am putea merge pe densități mai mari și, chiar dacă nu plouă, apăsăm pe buton și dăm drumul la apă”, arată fermierul timișean.

Marinel Horablaga, director SCDA Lovrin: „Ne gândim la un sistem de colectare a apei și la un sistem de irigații propriu. Ca să aduci apă de la Mureș pe canalele noastre este imposibil. Singura soluție viabilă pe care o avem este aceea de a decolmata bălțile pe care le avem pe teritoriul nostru.”

SCDA Lovrin, sistem de irigații propriu și perdele forestiere

La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin, un sistem propriu de irigare ar putea prinde contur chiar de anul acesta, măcar pe hârtie. „La Lovrin, dacă nu vom face irigații, vom avea probleme. Ne gândim la un sistem de colectare a apei și la un sistem de irigații propriu. Stațiunea nu a fost gândită cu un sistem de irigații, iar ca să aduci apă de la Mureș pe canalele noastre este practic imposibil. Singura soluție viabilă pe care o avem este aceea de a decolmata bălțile pe care le avem pe teritoriul nostru. Să sperăm că decolmatându-le vom ajunge la pânza de apă freatică și vom reuși să acumulăm cantități suficiente de apă, deși pânza freatică a scăzut foarte mult în ultimul timp. Anul acesta, vom scrie un proiect pe fonduri europene prin care să irigăm măcar parcelele de teren de la Gotlob. Acolo, avem aproximativ 400 de hectare grupate, afectate cam pe patru hectare de sărătură, pe care în anii ploioși băltește. Ne gândim ca prin proiect să excavăm acea zonă, până vom ajunge la apă, și, în paralel, să creăm un sistem de perdele forestiere. Vom pompa apa prin tuburi subterane până la marginile parcelelor, de unde să putem iriga. Sper ca până în luna octombrie să depunem proiectul și de la anul să ne apucăm de treabă”, a precizat directorul SCDA Lovrin, Marinel Horablaga.

Cosmin Micu, fermier Mănăștur – Arad: „S-ar putea gândi, așa cum am făcut și eu, niște sisteme de irigare cu lacuri de acumulare. Din păcate, nu există o măsură pe actualul PNDR care să ne sprijine să ne putem face propriile sisteme de irigații.”

Culturi salvate de lacuri de acumulare

La Mănăștur, în județul Arad, tânărul fermier Cosmin Micu nu a mai așteptat  bunăvoința statului și a transformat deja un ogaș care traversa ferma de peste o mie de hectare într-o acumulare hidrografică importantă, care la această oră este în măsură să asigure cantitatea de apă necesară măcar în parte culturilor. „Mă gândesc la o soluție pentru irigat încă din 2017. Am început să decolmatez în zonele joase pentru a acumula apa necesară. Am reușit să acumulez undeva în jur de 20.000 – 30.000 de metri cubi de apă, dar mă gândesc să acumulez până la 500.000 de metri cubi pentru a fi asigurat în situații de secetă. Anul acesta, pe repede-nainte am irigat 50 ha de grâu. Am reușit să aplic cam 30 l/mp și grâul arată foarte bine. Unde nu am reușit să aduc apă, grâul s-a uscat în proporție de 20%”, ne-a spus fermierul arădean.

Programul de irigații gândit de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, se bazează pe reabilitarea fostului sistem național de irigații, care nu cuprinde însă și zona de vest a țării. În aceste condiții, Cosmin Micu consideră salvatoare sistemele individuale de irigat, adaptate la nevoile fiecărei ferme: „N-o să poți să irigi toată România cu apă din Dunăre sau cu apă din Prut, pentru că nu te afli în zona respectivă. Atunci s-ar putea gândi, așa cum am făcut și eu, niște sisteme de irigare cu lacuri de acumulare. Foarte multe bălți din Banat s-au astupat, s-au colmatat și au crescut buruienile pe ele. Cred că dacă ar fi decolmatate, ar avea un aport important în ceea ce privește irigațiile. S-ar putea planta pomi în jurul bălților și s-ar crea un microclimat în zonele respective. Am observat că acolo unde am săpat, au apărut egrete, dar se poate practica pe viitor și pescuitul. Din păcate, nu există o măsură pe actualul PNDR care să ne sprijine să ne putem face propriile sisteme de irigații. Noi nu suntem în OUAI-uri, pentru că nu ne aflăm pe o zonă în care au fost sisteme de irigat, așa că am rămas pe dinafară. E păcat să avem atâtea cursuri de apă și noi să ne plângem că suferim de secetă. Nu este normal. În Arad avem Mureșul, avem Crișul, avem numeroase pârâuri care se revarsă aproape an de an când plouă mai mult. Nu putem să ne facem că nu observăm asta. Noi suferim de lipsa apei, în timp ce cursurile noastre de apă fie se deversează aiurea, fie irigă terenuri prin alte țări”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De astăzi, 1 iulie 2020, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește cereri de finanțare a proiectelor pentru dezvoltarea infrastructurii secundare de irigații, prin submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” componenta infrastructură de irigații (inclusiv pentru Aria de aplicabilitate teritoriul ITI Delta Dunării) din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fondurile disponibile pentru această componentă a submăsurii se ridică la 43.700.259 euro.

Depunerea Cererilor de finanțare pentru submăsura 4.3 – irigații se va face până pe data de 30 septembrie 2020, ora 16:00, on-line pe www.afir.info, de către beneficiarii eligibili, respectiv de către Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI), constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole conform legislaţiei în vigoare sau de către Federațiile Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (FOUAI). OUAI/FOUAI pot depune cereri de finanțare numai în măsura în care sunt deținători de infrastructură secundară de irigații preluată prin protocol sau proces verbal de predare-primire ori alte documente (acest tip de infrastructură este definită conform Legii nr. 138/ 2004 a îmbunătățirilor funciare, cu modificările și completările ulterioare).

Fondurile europene disponibile prin submăsura 4.3 pentru componenta infrastructură de irigații sunt 100% nerambursabile, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de un milion de euro. Reamintim că achiziția de echipamente de irigat pentru OUAI-uri/FOUAI-uri este limitată la un procent de maximum 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului, din care s-a scăzut valoarea aferentă echipamentelor de irigat.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului, care poate fi consultat pe site-ul www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR” în pagina dedicată submăsurii 4.3.

Elaborarea unei strategii sectoriale referitoare la atenuarea efectelor secetei și prevenirii fenomenelor de deșertificare a fost tema unei întâlniri care a avut loc la sediul Ministerului Agriculturii pe 22 iunie 2020. Au participat ministrul Adrian Oros, subsecretarul de stat Avram Fițiu, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice - Valeriu Tabără, cercetători, fermieri, reprezentanți ai mediului asociativ și ai Forumului Inventatorilor Români, precum și directori și experți din cadrul MADR.

După cum a observat și a semnalat Roxana Vidican, decan al Facultății de Agricultură din cadrul USAMV Cluj-Napoca, de la întâlnirea în al cărei prim-plan a fost cercetarea au lipsit universitățile. „Cred că ar trebui invitate și universitățile la discuții, având în vedere că o pondere importantă din activitatea cadrelor didactice o reprezintă activitatea de cercetare și că există rezultate valoroase sub aspect științific obținute de către cadrele didactice”, a arătat Roxana Vidican.

Se intenționează ca acest tip de întâlniri să se desfășoare periodic, scopul lor fiind transferarea rezultatelor cercetării către fermieri, întrucât beneficiarii rezultatelor cercetării ar trebui să fie, pe lângă instituțiile statului, agricultorii, astfel încât aceștia să își ușureze munca și să atingă performanța.

Ministrul Adrian Oros susține că este necesară identificarea unor soluții pe termen mediu și pe termen lung pentru strategia de gestionare a apei și combaterea deșertificării, iar pentru un buget mai mare alocat cercetării este necesar ca soluțiile identificate în urma acestor întâlniri să fie cuprinse atât în noul Plan Național Strategic (PNS), cât și în planurile altor ministere.

Subsecretarul de stat Avram Fițiu, care coordonează domeniul cercetării în cadrul MADR, a afirmat: „Această întâlnire este un prim semnal că ministerul își dorește să pună la masa discuțiilor cercetarea împreună cu reprezentanții agricultorilor, pentru că suntem într-un an deosebit, în care trebuie să conturăm noul Plan Național Strategic. Depinde de noi cum vom munci în așa fel încât să avem un PNS care să corespundă așteptărilor și să gândim măsurile referitoare la secetă, deșertificare, schimbări climatice și alte provocări majore la nivel european, iar aceste discuții trebuie să fie transpuse în măsuri de finanțare în noul PNS”.

Analiza rezultatelor proiectelor de cercetare a fost realizată în contextul în care acestea trebuie să fie incluse în măsuri de finanțare în noul PNS.  

Majoritatea proiectelor de cercetare au fost realizate de cercetători de la INCDA Fundulea și vizează: creșterea eficienței culturii grâului, crearea de hibrizi de porumb cu potențial productiv ridicat, precum și hibrizi de floarea-soarelui cu rezistență îmbunătățită la secetă, maximizarea producțiilor de proteină vegetală. Totodată, tematicile din cadrul proiectelor mai privesc și elaborarea de sisteme culturale bazate pe agricultura conservativă; realizarea unui sistem integrat de producere de sămânță și material de plantat; cercetări privind stabilirea influenței aplicării noilor sisteme și tehnologii conservative de lucrări agricole mecanizate pentru combaterea efectelor secetei.  

În urma prezentării și analizei proiectelor de cercetare-dezvoltare, s-a constatat necesitatea unei alocări bugetare crescute în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării în cadrul noului PNS și îmbunătățirea cadrului legal necesar întreprinderii măsurilor şi acțiunilor prevăzute pentru reducerea efectelor secetei și combaterea deșertificării. 

Pe 17 iunie este marcată „Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei”, aceasta fiind hotărâtă de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în 1994, cu scopul de a promova eforturile internaționale de combatere a deșertificării și pentru conștientizarea publică. Marcarea acestei zile este un prilej de a reaminti tuturor că neutralizarea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunității și cooperarea la toate nivelurile.

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) atrage atenția asupra acestor fenomene periculoase care afectează grav agricultura autohtonă, țara noastră fiind una dintre cele mai afectate din Uniunea Europeană. „Cele mai lovite de deșertificare sunt sudul Câmpiei Române, Dobrogea și sudul Moldovei. Numai în județul Dolj, solurile nisipoase reprezintă mai mult de 100.000 de hectare, iar în fiecare an suprafața acoperită de nisipuri crește cu mai mult de o mie de hectare, după constatările fermierilor și specialiștilor. Iar acest lucru este întărit de cercetările experților Uniunii Europene, care arată că în România situația este critică la granița cu Bulgaria”, arată președintele LAPAR, Nicu Vasile.

Uniunea Europeană nu are la ora actuală o strategie comună pentru combaterea deșertificării, deși fenomenul afectează grav și Spania, Portugalia, Italia, Cipru, Grecia și Bulgaria. „Cercetări de ultimă oră arată că, în comparație cu datele din 2008, deșertificarea s-a accentuat în aceste țări, inclusiv în România, cu pagube economice considerabile și probleme pentru mediu. Atragem din nou atenția asupra situației dezastruoase din așa-numita zonă cuprinsă între Corabia, Calafat și Craiova, provocată de tăierea perdelelor de pădure, care opreau aridizarea solului. Amintim că acum 50 de ani pădurile reprezentau 12% din suprafața județului Dolj, iar la ora actuală putem vorbi de numai șapte procente, mai grav fiind că această suprafață este în constantă scădere”, punctează Nicu Vasile.

LAPAR solicită intervenția statului, prin instituțiile sale specializate, alături de acțiuni concrete ale fermierilor, în vederea stopării extinderii deșertificării în România. Soluțiile pentru combaterea acestui fenomen sunt puține, dar există, între acestea numărându-se înființarea de perdele de protecție și împăduriri în zonele afectate. „Este nevoie și de susținerea financiară a fermierilor, acestea fiind acțiuni posibile în plan național”, spune președintele Ligii agricultorilor. De asemenea, LAPAR consideră că este nevoie de eforturi susținute din partea României pentru a determina, la nivel european, inițierea unei dezbateri reale care să permită punerea la punct a unui plan comun de combatere a deșertificării, inclusiv alocarea de fonduri pentru acest domeniu. „Inițiativa vine în întâmpinarea dorinței Uniunii Europene de a pune în practică o agricultură mai prietenoasă cu mediul și de combatere a efectelor negative ale activităților umane. LAPAR își arată disponibilitatea de a fi parte a acestor demersuri și dezbateri, punând la dispoziție inclusiv experiența membrilor săi din zonele afectate de deșertificare. Așa cum amintesc experții Organizației Națiunilor Unite, este nevoie de conștientizarea publică, iar oprirea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunității și cooperarea la toate nivelurile”, a încheiat Nicu Vasile, președintele LAPAR.

Multe săptămâni agricultorii au stat cu ochii pe cer în așteptarea apei. Fermierii susțin că seceta a produs pagube pe o suprafață de vreo trei milioane de hectare, în timp ce autoritățile spun că e vorba de vreo 1,5 milioane de hectare. Ce e de făcut, ce așteptări au agricultorii noștri, cu ce probleme se confruntă și din cauza crizei generate de noul coronavirus ne-a spus președintele Asociației Fermierilor din România, Adrian Rădulescu, el însuși fermier cu state vechi și investiții masive în cultura mare, în viticultură și în zootehnie.

„Circa 3.000.000 ha sunt distruse în proporție de 80%-100%. Dacă nu vor fi ajutați, fermierii riscă să nu-și revină câțiva ani buni sau chiar să renunțe la agricultură.”

Reporter: Ce semnale primiți de la fermieri, având în vedere situația aceasta deosebită, pe de o parte seceta, iar pe de altă parte pandemia de COVID-19?

Adrian Rădulescu: Seceta lasă urme foarte grele, peste 50% din suprafața semănată în toamnă, circa trei milioane de hectare, sunt distruse la ora asta, așa cum transmit fermierii, între 80%-100%. E adevărat că sunt zone, diferența de teren, zone unde a plouat și unde ne permite, existențial ca națiune să mergem în continuare, adică nu este o chestiune în care să speriem populația, nici pe departe. Problema e de pierderile foarte grave pe care le suportă fermierii afectați. Mulți dintre ei, dacă nu vor fi ajutați, riscă să intre în pierderi mari și să nu-și revină câțiva ani buni ori chiar să renunțe la agricultură.

Reporter: Ce măsuri ar trebui luate pentru sprijinul acestora?

Adrian Rădulescu: Am avut discuții cu fermierii și majoritatea solicită să se simplifice acest mod în care se fac constatările, pur și simplu să se dea o declarație pe proprie răspundere și ulterior să verifice aceste comisii de constatare a pagubelor, pentru că suprafața este foarte mare, comisiile sunt foarte puține, timpul este foarte scurt și practic fermierii, după ce i-a lovit acest dezastru, întârzie și cu semănatul, acolo unde întorc culturile. Apoi, au nevoie de bani. Nu te poți mișca, stai și aștepți comisia ca să constate calamitățile.

Reporter: Cei mai mulți fermieri au terminat deja înființarea culturilor de primăvară și se uită pe cer...

Adrian Rădulescu: Nimeni nu se aștepta să ajungem aici, a venit perioada de semănat și trebuia să semeni, că putea să plouă oricând. Dar dacă se prelungește perioada fără precipitații, vor fi afectate și culturile de primăvară. Agricultorii așteaptă măcar o ploaie între 20-30 de litri, ca să fie siguri că cultura pe care o înființează răsare, sau așteaptă să vadă ce se întâmplă cu cea care a răsărit și, în funcție de asta, să vadă dacă administrează îngrășăminte, dacă a rezolvat restul de lucrări tehnologice care să ducă cultura până la capăt.

„Crescătorii sunt puși în situația în care, dacă nu-și asigură baza furajeră, vor fi nevoiți să sacrifice animalele, o parte din efectiv.”

Reporter: Asigurarea culturilor împotriva secetei continuă să fie o problemă?

Adrian Rădulescu: Nimeni n-a vrut să se aplece cu adevărat asupra acestui lucru. Mă refer la factorii de decizie. Noi inventăm roata întotdeauna. Ea a fost inventată demult, dar probabil că nu ne place cu zece spițe și o vrem cu 20 sau cu 3. Trebuie copiat de afară un sistem de asigurare pentru agricultură care se practică în toate țările din Uniunea Europeană și pe ăla să mergem. Dar noi nici n-avem firme de asigurare proprii, firmele de afară care vin au învățat șmecheria „în România putem să facem bani numai dacă n-asigurăm două chestiuni: seceta și înghețul. Și pe astea le excludem”. Și atunci s-au găsit fel de fel de la bănci, care sunt în legătură cu societățile de asigurare, și dacă n-ai asigurare, băncile nu-ți dau credit. Însă, eu sunt „Stan pățitul”, așa că pentru mine lucrurile stau foarte clar. Asigurarea ar trebui să nu fie facultativă, ci obligatorie. La tot, și la casă, și la mașină, la culturi, la animale, la tot.

Se prefigurează două tipuri de criză, economică și alimentară

„Globalizarea nu merge. Acum se demonstrează că țările care sunt suverane, care-și asigură necesarul de hrană, care-și asigură necesarul de energie, sunt țări care sunt viabile și în situații de criză.”

Reporter: Sunt fermieri care au și zootehnie și care ar vrea să facă din grâu furaj pentru animale, masă verde.

Adrian Rădulescu: Silozul este principalul furaj folosit în sectorul de creștere a vacilor de lapte și a celor de carne. Din păcate, în acest moment este aproape imposibil ca fermierii să facă siloz din grâu, dacă nu se vor lua niște decizii. Nicușor Șerban a venit cu o soluție, să le dea voie din râuri, din bălți și așa mai departe să tragă apă și să irige 5, 100, 150 de hectare ca să poată să-și facă partea furajeră. Crescătorii sunt puși în situația în care, dacă nu-și asigură baza furajeră, vor fi nevoiți să sacrifice animalele, o parte din efectiv.

Reporter: Situația întregii zootehnii e destul de gravă, nu doar la bovine sunt probleme, ci și la porc, pasăre, oaie. Agricultura așteaptă de mai bine de o lună niște reglementări, niște măsuri de sprijin. Până acum, n-am văzut nimic concret din partea guvernului.

Adrian Rădulescu: Eu cred că parlamentul, unde am tot avut discuții cu deputați, senatori, ar trebui să ajute guvernul. În opinia mea, lipsa de experiență a guvernului se vede în această perioadă, și atunci trebuie oameni care au luat decizii grele în agricultură, indiferent în ce partide sunt, în acel nucleu al parlamentului, rapid să se întâlnească și, în urma discuțiilor pe care le-au avut cu noi, să pună pe masă cu rapiditate, în extremă urgență, o serie întreagă de decizii care să-i ajute pe fermieri, o legislație care să-i sprijine în mod real, concret. Una e să vorbești și alta este să faci. Deocamdată, am auzit numai vorbe, dar fapte deloc. Din păcate, timpul nu ne permite să stăm să ne gândim, să mai vedem, să analizăm, să mai socializăm. Nu. Lucrurile ar trebui să se decidă foarte rapid și de oameni care să-și asume această responsabilitate și să facă lucruri. Faptul că nu există această responsabilitate, asta este. O vedem ca atare și o vom vedea după ce vom trece de acest lucru, când vom intra în două tipuri de criză, una economică și una alimentară.

Reporter: Se pune în discuție securitatea alimentară din ce în ce mai mult, de către fiecare țară, nu numai membră a Uniunii Europene, ci de către fiecare țară din lumea aceasta. De la Bruxelles vin tot felul de măsuri, ori mai degrabă sfaturi, recomandări, se lasă deciziile la nivelul fiecărui stat. Ce se întâmplă cu Uniunea Europeană, domnule Rădulescu?

Adrian Rădulescu: Problema e că fenomenul de globalizare n-a mers și s-a demonstrat că nu merge. Toată această poveste în care se spunea că omenirea se va globaliza acum se demonstrează că țările care sunt suverane, care-și asigură necesarul de hrană, care-și asigură necesarul de energie sunt țări care sunt viabile și în situații de criză. Sunt restricții impuse de criza aceasta sanitară. Ce se întâmpla, Doamne Ferește!, dacă chiar nu se dădea drumul sub nicio formă circulației mărfurilor, dacă nu existau acele culoare verzi și două luni nu circula nimic, iar România nu se putea aproviziona cu produse agroalimentare din Europa? Pentru că, din nefericire, depindem de importuri și la carne, și la fructe, și la altele. Și, culmea, astăzi, fermierii noștri spun că nu-și pot vinde carnea de porc, nu se vinde carnea de pasăre, nu se vând roșiile. Fermierii români sunt obligați să facă stocuri de carne, nu există spații de depozitare, e o întreagă tevatură care nu mi se pare normală.

Reporter: Dacă la carnea de porc noi asigurăm doar 30% din necesarul țării, cum se întâmplă că producătorul român nu are desfacere, nu are unde vinde porcul, carnea?

Adrian Rădulescu: Păi nu are pentru că este un lanț care se rupe tot timpul, din punct de vedere organizatoric, economic și legislativ. Să luăm porcul: n-avem ferme de scroafe, suntem dependenți de comerțul intracomunitar, și fiți siguri că nu ne dau purceii cei mai buni și ni-i dau când au… și la preț mai mult decât dublu. Azi, nu luăm grăsunul sub 120 de euro. Decidenții nu privesc lucrurile niciodată în viitor, în perspectivă și ca dezvoltare economică. Noi niciodată n-am avut o politică economică să urmărească parametrii economici și, din păcate, foarte mulți bani europeni s-au folosit neadecvat, neeficient. Niciodată, niciun proiect european, credeți-mă, n-a fost avizat din punct de vedere economic. Veneai tu cu niște cifre, le puneai acolo, ăia înmulțeau și împărțeau și „a, e bine! e perfect! Dă drumul la proiect să-l finanțăm”, după care în trei-patru ani dădeau faliment.

Îi condamn pe cei de la Ministerul Agriculturii. Eu am fost într-o funcție în minister, am trecut prin lucruri la fel de grele ca ei, dacă vă amintiți 2010, criza economică și așa mai departe. Deci eu spun că în plină priză economică m-am bătut cu ministrul de Finanțe, am ajuns la premier și n-am plecat de acolo până când n-am luat 600 de milioane din bugetul național, care erau plăți restante pe ultimele cinci luni ale anului 2009, însemnând: motorina, subvenții care se dădeau, la irigații, pe animale, și toate astea erau această sumă. Cel mai ușor este să spui că nu sunt bani sau că nu se poate! Nu se poate și am terminat. Hai să găsim soluții! Trebuie să se poată. Haideți să ne gândim care sunt efectele și cât de dezastruoase și câte probleme vom avea dacă nu luăm măsura atunci când trebuie.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Cu îndrăzneala specifică tinereții, frații Țone au ales să întreprindă și să producă în vremuri dificile de nevoi și de consum. Au început cu magazine alimentare și au ajuns astăzi să exploateze câteva mii de hectare lângă București, administrând cu succes una dintre cele mai dinamice ferme din zonă. Deși anii au trecut, fermitatea cu care abordează lucrurile s-a întărit, iar maturitatea administrării afacerii le-a creat o imagine-etalon în rândul fermierilor. Recent, am vizitat ferma fraților Adrian și Dorel Țone, Bangkok 84 Impex SRL, unde am fost primiți de Adrian, care și-a făcut timp să stea la povești cu noi, pentru a-l cunoaște și dumneavoastră. Și, cine știe, poate vă inspiră în propriile afaceri.

Adrian Țone: „În 2008, am hotărât că agricultura este afacerea care ne va deschide mai multe oportunități și ne va crea mai multă valoare adăugată. A fost momentul în care am investit în utilaje performante. De atunci, am început să stau zi de zi pe câmp.”

Reporter: De unde vine numele societății, Bangkok 84 Impex, are vreo legătură cu Thailanda?

Adrian Țone: Sunt asociat împreună cu fratele meu – Dorel Țone – la această firmă din 1994, de când am început să facem afaceri. Fratele meu a fost fotbalist de performanță, iar în anul 1984 a avut cea mai mare realizare. A fost cu naționala de tineret a României în capitala Thailandei la un turneu de pregătire, unde a ajuns până în finală. Aceasta a rămas cea mai frumoasă amintire ca sportiv și de aceea se numește Bangkok 84. Totul a început cu deschiderea unei rețele de patru magazine alimentare în București, unde am avut în jur de 70 - 80 de angajați. În anul 2001, ni s-a oferit o oportunitate de a lucra un teren agricol. Astăzi eu am 50 de ani, fratele meu are 56 și lucrăm terenuri în județele Ilfov și Giurgiu, la sfârșitul anului 2019, având aproximativ 3.000 de hectare.

Reporter: Care este structura culturilor?

Adrian Țone: Nu sunt foarte multe schimbări de la an la an, noi suntem producători. Lucrăm cu sămânță autohtonă, cum ar fi sămânță de grâu, porumb și floarea-soarelui. Cultivăm grâu pe circa 1.000 ha, rapiță pe aproximativ 1.000 ha, floarea-soarelui pe 500 ha și porumb pe 500 ha. Sunt ani în care mai cultivăm mazăre sau soia, dar cam acestea sunt principalele culturi. Avem și utilaje pentru loturi semincere, mașini de castrat, instalații de irigat, avem un pivot care ne deservește 1.500 ha și un tambur pe care îl folosim mai rar, din cauza lipsei de personal.

Reporter: Cum ați ajuns de la magazine alimentare la agricultură?

Adrian Țone: Aș numi-o conjunctură. Am cunoscut pe cineva care avea sămânță de floarea-soarelui de vânzare și nu avea putere s-o distribuie. Sămânța avea un preț foarte bun la acea vreme. Deja știam că marile lanțuri de magazine de retail (n.r., hipermarketuri) vor veni în România și micile magazine vor rezista mai greu și am început să ne orientăm spre distribuție de sămânță de floarea-soarelui în paralel cu magazinele alimentare. În România nu veniseră încă marii producători de sămânță. Apoi, într-un timp foarte scurt am reușit s-o livrăm, iar în toamna aceluiași an, când ne-am dus să ne încasăm, banii am constatat că oamenii nu prea au bani lichizi și nu au ce face cu marfa. În momentul acela, ne-am gândit ca în loc să ne luăm banii de la fermierii respectivi, să vindem marfa. Pe atunci, floarea-soarelui nu se dădea la export, nu erau acești mari traderi de acum și ne-am hotărât să ducem floarea-soarelui la fabrica de ulei. Acolo am fost bine primiți, dar ne-au spus că nu putem fi plătiți cu bani, ci în ulei. Ne-am mulțumit să luăm uleiul să-l vindem la distribuitori și s-a creat un lanț. De la sămânța de floarea-soarelui am ajuns să vindem uleiul către angrosiști. Acest proces s-a derulat timp de doi-trei ani, până în anul 2001.

Observând că afacerea merge, am vândut și șrot de floarea-soarelui, chiar și la export. Am văzut că se creează un mediu de afaceri mai mare, am luat în arendă la început 600 de hectare în comuna Vidra, satul Sintești. După care, am continuat și cu magazinele, și cu agricultura, dar trebuie să recunosc că nu am avut rezultate deosebite pentru că rețeaua de magazine ne ocupa foarte mult timp. În 2008, am hotărât că agricultura este afacerea care ne va deschide mai multe oportunități și ne va crea mai multă valoare adăugată. Atunci, eu am renunțat să mai conduc magazinele, am angajat pe altcineva acolo și am ales agricultura. A fost momentul în care am investit în utilaje performante, aveam deja două combine Case IH cumpărate la mâna a doua. De atunci, am început să stau zi de zi pe câmp.

Reporter: Cum vă descurcați cu forța de muncă?

Adrian Țone: Ne descurcăm foarte greu, dar nu cu disperare, cum se întâmplă în alte părți, pentru că obișnuim să ne fidelizăm angajații. În fermă, încă din anul 2001 lucrează în continuare cam 70% din totalul angajaților. Nu e ușor, dar deja s-a format o echipă, o familie. Pentru a motiva oamenii, mai ales pe cei care vin de la 80 km de București, am pus la dispoziție două mașini de transport persoane. Bineînțeles că pe lângă acest beneficiu am acordat un salariu adecvat și o implicare administrativă totală.

Adrian Țone: „Dorim să ne dezvoltăm mai mult pe verticală și mai puțin pe orizontală, unde deja avem o suprafață mare. Vrem să creștem producția pe suprafață, să construim instalații de irigat, silozuri de stocat produse etc.”

Tractorul pe șenile Quadtrac 500, vis îndeplinit

Reporter: Cu ce utilaje ați început să exploatați suprafața agricolă?

Adrian Țone: La început, am folosit tractoarele românești U650. Apoi, am cumpărat în 2001 un tractor ZTS și o combină Case International 1680, care la momentul respectiv avea zece ani vechime. În 2008, când am crescut de la 600 la 1.200 ha, am luat alte terenuri care nu erau lucrate, erau pârloage, ne-am făcut noi cunoștințe și alte contracte de arendă. Tot în 2008, am ajuns în Belgia și am cumpărat un tractor Case IH 7250, pe care îl am și acum. La vremea respectivă, avea 4.900 de ore de funcționare, iar acum are 18.000 și merge foarte, foarte bine. Pot să spun că este tractorul care ne-a crescut, care ne-a dezvoltat.

Reporter: Tractorul Case IH l-ați luat în anul 2008, înainte ca Titan Machinery să intre pe piața din România.

Adrian Țone: Da, exact. Efectuam mentenanța și achiziționam piese de la Slobozia, piesele veneau foarte greu. Erau momente când pentru utilaje, fiind foarte vechi, mă duceam și de două ori pe zi la Slobozia după piese, cel puțin pentru combinele vechi. Așteptam foarte mult să vină piesele, deoarece afacerea cu utilaje agricole nu era dezvoltată ca acum. Apoi a apărut pe piața noastră de utilaje Titan Machinery România. Datorită primei colaborări a Titan Machinery cu Agricover, o firmă căreia o să-i mulțumim toată viața, a început parteneriatul cu utilaje noi între firma noastră și Titan Machinery și a fost momentul în care ni s-au deschis alte oportunități. După ce am luat o combină în 2011, imediat am mai luat un tractor de 140 CP și două tractorașe mici de 95 CP și 105 CP pentru lucrări ușoare. În 2012, am început să luăm tractoarele pe care atunci le consideram mari. Astăzi avem patru combine mari și două combine vechi Case International pe care nu le-am vândut și nici nu intenționăm, pentru că sunt un izvor nesecat de piese de schimb. De asemenea, avem zece tractoare Case IH, dintre care două sunt luate la mâna a doua în primii ani (2008-2009), este vorba de Case IH 7250 PRO, căruia pot să-i spun Regele, pentru că așa a rămas pentru totdeauna, și MX285, care și-a făcut și el treaba.

Reporter: De ce „Regele”?

Adrian Țone: Îi spun Regele pentru că este tractorul care m-a propulsat. Este tractorul pe care l-am exploatat zi și noapte, fie în campania de semănat, fie în campania de pregătit terenul. A fost tractorul care a tras, nu s-a stricat. Dovada e că l-am cumpărat acum doisprezece ani și încă funcționează impecabil. Are o vechime totală de douăzeci și unu de ani. Mențiunea este că i-am schimbat o singură dată motorul, pe care l-am comandat de la Titan Machinery România și pe care mi l-au livrat în 36 de ore. A fost vorba de un motor reman (n.r., remanufacturat în uzinele CNH). Marți, la ora patru după-amiaza, i-am sunat că mi s-a stricat motorul la tractor. Atunci l-au încărcat de la fabrică și joi dimineața la ora opt l-am găsit pe șofer în curte, mă aștepta cu motorul sigilat, iar la prânz tractorul cu motorul nou era deja pe câmp.

Reporter: Sunteți unul dintre primii clienți mari ai companiei Titan Machinery.

Adrian Țone: Colaborarea cu Titan Machinery România a început în anul 2011, făcând cunoștință la Târgul RomAgroTec de la Șindrilița. În 2012, am fost la sediul companiei pentru a comanda piese la combină. La acea dată, aveam niște cărți vechi ale combinelor și pentru a face necesarul de piese pentru combine îmi lua vreo 48 de ore, timp în care stăteam cu băieții și ne chinuiam. La început, am privit cu scepticism distribuția pieselor de schimb. După zece zile de la plasarea comenzii, am confirmat că mi-au venit toate piesele. Am început cu piese de schimb și am continuat cu utilaje, servicii de mentenanță și servicii pentru agricultura de precizie. Pot să spun că m-am dezvoltat odată cu Titan Machinery România. Astăzi am ajuns să am în curte 17 utilaje Case IH și utilaje tractate achiziționate de la Titan Machinery.

Reporter: Cum a reușit această tehnică să vă atragă atenția și să deveniți un fan?

Adrian Țone: La început, când am venit la sediul Titan Machinery să comandăm piese, am văzut un tractor foarte mare, cu șenile, cu drapelul SUA vopsit pe el (Quadtrac). Am rămas șocat și am făcut o poză cu el, pentru că așa ceva nu văzusem nici în filme. Atunci am făcut o postare pe facebook care se găsește și acum în care am scris că acesta este visul meu. După cinci ani, visul a devenit realitate, beneficiind de tractorul Case IH Quadtrac 500 (n.r., achiziție în anul 2017). Am început să achiziționez tractoare Case IH, interesându-mă și convingându-mă că acestea sunt făcute pentru terenurile grele, foarte bogate în nutrienți. Terenurile noastre sunt exact cum sunt terenurile din marea parte a SUA, a Rusiei, a Ucrainei, din Argentina și Brazilia, unde numai tractoarele mari și grele pot lucra optimizat. Tractoarele americane, față de tractoarele europene, au marele avantaj că sunt grele, au șasiul mare, se mulează bine pe sol și noi avem nevoie de mare putere. Nu poți compara un teren din Ialomița, de exemplu, cu un teren din Germania, unde ai nevoie de un tractor mai puțin puternic. 

Reporter: De ce ați ales combinele Axial-Flow?

Adrian Țone: În 2001, când a trebuit să recoltăm floarea-soarelui de pe cele 600 ha și discutând cu profesioniștii din acea perioadă, am tras concluzia că trebuie să luăm o combină care nu sparge boabele, pentru că dacă luam o combină românească cu căișori, prin batere boabele se puteau sparge sau fisura. Singura combină cu flux axial la vremea respectivă era Case IH. Am plătit 30.000 de dolari pe acea combină la mâna a doua. Când am început să lucrăm cu ea, am adus și alte combine să ne ajute la recoltare, având posibilitatea să le comparăm, rezultatele fiind net favorabile rotorului cu flux axial. 

Reporter: Din punctul de vedere al service-ului, cum este colaborarea?

Adrian Țone: Am avut o relație foarte bună, pentru că eram puțini clienți Titan Machinery, la început. În definitiv, am fost mulțumiți și suntem în continuare. Evident că este loc și de mai bine, dar fiabilitatea utilajelor Case IH, pentru cei care știu să le folosească, este enormă. Eu nu am avut nevoie foarte mult de atelierul de reparații, pentru că nu am avut probleme cu utilajele. Am stat și am studiat, am discutat cu specialiștii în tehnologia Case IH și am înțeles cum stau lucrurile adoptând inclusiv sistemul de lucru din Statele Unite și sistemul No - Tillage. Astfel, înțelegând sistemele agriculturii de precizie integrate pe tractoare, am redus foarte mult defecțiunile. Însă, în momentul când au apărut defecțiuni, am apelat la specialiștii service-ului, aceștia răspunzând cu promptitudine.

Reporter: Cum descrieți relația pe care o aveți cu reprezentanții Titan Machinery locali?

Adrian Țone: Pentru fiecare am o poveste. Dacă vorbim de Adrian (n.r., Adrian Dinu – manager de zonă Titan Machinery), a lucrat cu brandul Case IH înainte să vină Titan Machinery în România. E un băiat muncitor, este foarte implicat în ceea ce face, iar de-a lungul celor 14 ani de când lucrează în comerțul cu utilaje s-a remarcat în piață prin profesionalism și corectitudine. Apoi, Octavian (n.r., Octavian Matei – manager GPS Titan Machinery) pentru mine este doctorul în materie de automatizare, de gardă în permanență. Îmi răspunde la orice oră și remediem problemele apărute, de multe ori fără ca el sa fie în tractor, pe câmp.

Adrian Țone: „Ne dorim să mai achiziționăm un tractor șenilat, pentru că acesta este viitorul. Dacă aș putea să-mi pun șenile și la mașina mea, ar fi senzațional!”

Orice trecere în plus pe teren duce la compactarea solului și micșorarea producției

Reporter: Ce planuri de viitor aveți?

Adrian Țone: În perspectivă, dorim să ne dezvoltăm mai mult pe verticală și mai puțin pe orizontală, unde deja avem o suprafață mare. Altfel spus, urmărim să creștem producția pe suprafață, să construim instalații de irigat, silozuri de stocat produse etc. Ne dorim să mai achiziționăm un tractor șenilat, pentru că acesta este viitorul. Îmi pare rău că nu toate combinele și tractoarele sunt pe șenile. Dacă aș putea să-mi pun șenile și la mașina mea, ar fi senzațional!

Reporter: Ce recomandări aveți pentru colegii dumneavoastră care doresc să-și dezvolte ferma și producțiile?

Adrian Țone: În opinia mea, ar trebui să aibă grijă cu ce utilaje lucrează, să nu mai lucreze agresiv pământul, să încerce să lucreze numai și numai pe verticală, să încerce pe cât posibil să renunțe la plug, să folosească tractoare cu putere mare, chiar dacă costul de achiziționare și de întreținere este mai mare, dar din mare poți să faci mic, nu și invers. Apoi, să încerce să facă cât mai puține treceri pe suprafața de teren, să discute cu vânzătorul de utilaje, cu inginerii agronomi, pentru că orice trecere în plus pe teren contribuie la compactarea solului și, în definitiv, la micșorarea producției pe acele zone.

Articol scris de BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Toți cei care vor suferi pagube din cauza secetei vor primi despăgubiri. Asta auzim de ceva vreme din gurile guvernanților. Și totuși nu toți cei afectați vor fi despăgubiți.
Din cauza secetei extinse în toată țara și fermele de animale sunt în suferință. Pășunile sunt uscate, iar lucerna, în multe zone din țară, n-a avut nicio șansă. La ora actuală, nu se știe cum va fi cu porumbul sau soia. Sunt crescători de animale care au intrat în stocurile de furaje, ca să nu lase animalele flămânde. „Este incredibil ce se întâmplă în județele afectate de secetă. Animalele sunt lăsate în voia sorții! Pășunile și lucerna sunt afectate de secetă în proporție de 90% și nu sunt luate în calcul de comisia care evaluează pagubele. Ni s-a spus că doar culturile de toamnă sunt evaluate și beneficiază de despăgubiri, nu și pășunile, nu și lucerna. Vai de fermierii care dețin animale! Zootehnia românească în loc să reînvie este lăsată să moară încet, încet și iar vom ajunge să importăm lapte din țara vecină, Ungaria”, ne-a spus Ilie Chifan, fermier membru în Cooperativa Agricolă TimLactAgro. În județul Arad, la Firiteaz, Ilie Chifan are o fermă de circa 300 de bovine din rasa Bălțată Românească.

Autoritățile se așteaptă ca suprafața calamitată de seceta pedologică să ajungă la 1,5 milioane de hectare. Însă, pare că aici nu intră pășunile și alte culturi agricole, cu excepția culturilor însămânțate în toamna trecută.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat recent că situația privind pagubele cauzate de secetă va fi finalizată până la 15 iunie, iar plățile către fermierii afectați de secetă vor fi făcute până la data de 30 iulie 2020.

Seceta de anul acesta a scos în evidență faptul că suprafața irigabilă în prezent în țara noastră este foarte mică. Recent, ministrul Agriculturii, Adrian Oros a afirmat că doar 10% din suprafața arabilă este irigabilă la ora actuală, aspect care generează incertitudini serioase pentru securitatea alimentară a României și care afectează grav competitivitatea agriculturii noastre.

Clubul Fermierilor Români a înaintat autorităților propunerea de lansare în regim de urgență a unei noi scheme de ajutor de stat pentru extinderea și dezvoltarea irigațiilor. „Echipa de specialiști ai Clubului a elaborat și pus la dispoziția MADR documente suport pentru analiza și decizia rapidă în favoarea lansării unui program dedicat exclusiv irigațiilor, bazat pe o schemă de ajutor de stat. Clubul Fermierilor Români urmărește să sprijine prin propunerile înaintate către Guvern și Parlament asigurarea continuității și stabilității afacerilor fermierilor, continuarea programelor de investiții în modernizarea agriculturii, indiferent de riscurile generate de actuala criză globală de natură medicală, de schimbările climatice sau de instabilitatea piețelor. Fermierii pe care-i reprezentăm conștientizează și ei pe deplin importanța acestui subiect și nevoia de efort investițional pentru dezvoltarea de sisteme locale de irigații pe o suprafață cât mai largă, sistemul național fiind relevant pentru o mică parte a terenurilor afectate și prezentând mai puțină flexibilitate, traseul fiind deja configurat. Inițiativa asociației noastre vine în întâmpinarea și sprijinul eforturilor autorităților române pentru un plan de măsuri imediate, eficiente, cu impact pe termen lung privind asigurarea funcționării și extinderea sistemului de irigații în țara noastră, pentru reducerea riscurilor economice, cele privind siguranța alimentară și competitivitatea fermierilor români în situații de secetă”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.   

Prin urmare, fermierii propun o nouă schemă de ajutor de stat care să cuprindă trei forme de sprijin, precum și flexibilitate la începutul perioadei de finanțare. Anume, garanția statului pentru împrumuturi bancare cu destinația respectivă (contracte de împrumut pe 72 luni); subvenționarea dobânzii în limita a 100.000 euro pe beneficiar (conform prevederilor cadrului temporar); confirmarea aplicării regimului de taxare pentru motorină și în ceea ce privește combustibilul necesar pompelor pentru sistemele de irigație locale. „Flexibilitatea ar consta într-o perioadă de grație la rambursare de șase luni cu privire la creditele de mai sus. Formele de sprijin propuse sunt permise de Cadrul European Temporar în materia ajutoarelor de stat și nu vor ridica dificultăți de aprobare la nivelul Comisiei Europene (procedura de aprobare în cazuri destul de similare fiind rapidă). Considerăm că puține programe de investiții ar putea avea un impact mai bun proporțional și durabil decât unul de tipul celui prezentat și sperăm într-o promovare cu maximă celeritate din partea autorităților române, de natură a contribui efectiv chiar de anul acesta atât la agricultura românească, cât și la revigorarea economică mai largă”, a punctat Florian Ciolacu.

Omul optimist privește încrezător viața și viitorul. Suntem noi, românii, optimiști? Eu cred că da. Însă acum traversăm o perioadă care, cu siguranță, va rămâne în istoria omenirii, prin prisma acestei pandemii create de noul coronavirus. Cum ne-a prins pe noi această boală? Am mai zis: cu mâinile goale, dezbrăcați în fața dușmanului invizibil. În agricultură s-a suprapus secetei și multelor probleme care atârnă de 30 de ani de gâtul agricultorilor, ca o piatră de moară.

Brambureala autorităților și situația prezentă bulversează și fac să dispară orice urmă de optimism.

De dinainte de COVID-19, fermierii strigă că-i secetă, și tot de dinainte, prin sertarele tuturor guvernelor și parlamentarilor stau hârtii pe care s-au prăfuit strategii, soluții, inițiative, memorii ale organizațiilor profesionale din agricultură. Întotdeauna, culoarea politică a învins orice inițiativă benefică agriculturii ori altui domeniu din economia țării.

E secetă. A mai fost secetă. Și atunci, ca și acum, chiar dacă culorile de la guvernare sunt diferite, soluțiile sunt aceleași. Adică, spre zero. Și unii, și alții, pe hârtie, pot iriga vreo două milioane de hectare. Pe canalele existente se bagă apă, da, care ar putea, probabil, acoperi milioanele alea de hectare, dar agricultorii nu dispun de infrastructura care să le permită să ajungă apa la culturile lor. La ora actuală, se irigă puțin peste 200.000 de hectare, pentru că fermierii n-au cu ce. N-au echipamente și nu prea dispun nici de bani, deoarece România n-a avut niciodată o strategie, o politică agricolă care să sprijine capitalizarea agriculturii. Ca orice cetățean român, agricultorul trăiește cu împrumuturi, cu credite.

Există bani europeni, însă și cu ăștia e altă poveste, tot complicată.

Apoi, în continuare se fură de pe câmpuri tot ce înseamnă fier. Azi se întind echipamentele de irigat pe câmp și a doua zi nu mai găsești bucată de fier. Prin urmare, alte cheltuieli, altă distracție, cu paza câmpului.

Toamna trecută, au fost însămânțate aproape trei milioane de hectare, iar cele afectate de secetă se pare că vor ajunge pe la 1,5-1,7 milioane de hectare. Ministrul Adrian Oros estimează o producție de grâu de maximum 5,5 milioane de tone, comparativ cu 9 milioane, cât se obținea în România într-un an bun. Nu se știe spre ce se îndreaptă și culturile de primăvară, care și ele suferă deja din lipsa apei. Și aici previziunile spun că vor fi pagube majore pe o suprafață de peste un milion de hectare.

Personal, mi se pare o brambureală pe la tot ce înseamnă „Stat”. Toți, parlamentari, europarlamentari, miniștri, directori de agenții, mici funcționari etc., se întâlnesc, socializează cu fermierii, cu reprezentanții agricultorilor, ies în presă, pare că lucrurile funcționează, că merg pe un făgaș cât de cât normal. Când privești în profunzime, vezi că de fapt e un înveliș gol pe interior. De 30 de ani se acționează pompieristic, se iau măsuri fără viitor, doar de moment. Din acest motiv, în anul 2020 încă ne plângem de tot soiul de lipsuri.

Agricultura românească are nevoie de măsuri adaptate la propria realitate. Câți dintre cei care au în mâini soarta țării cunosc realitatea, aia din teren? Sau, dacă o cunosc, o și înțeleg? Ministrul, secretarii de stat, directori din MADR merg în ferme. Și? Nimic! Fac ori ce îi duce și cât îi duce capul (se întâmplă rar asta), ori ce le dictează partidul.

Pandemia care a lovit planeta ne-a mai arătat ceva: că globalizarea nu prea merge într-o astfel de criză. Conducătorii noștri ar trebui să lase deoparte războaiele politice și să se bată pentru noi. Altfel, spre ce ne îndreptăm? După pandemie, vom mai putea continua așa, poticnit, ca până acum? Scapă cine poate...   

Tot în timpul pandemiei, fermierii le-au mai amintit guvernanților o problemă, mistreții. Ei, și? Parlamentul e ocupat cu moțiuni de cenzură, cu certuri politice, cu d-ale lor, ale parlamentarilor, aceleași de 30 de ani. Îți cam piere zâmbetul când îi vezi pe aleși că trăiesc într-o altă lume, clar mai bună decât a celor care îi votează și le asigură banii pentru traiul zilnic.

Culturile care scapă de secetă e posibil să ajungă în gurile mistreților. Nu mai vorbim de pesta porcina africană, de care nu mai scăpăm, pusă tot pe seama mistreților. Nu există niciun control asupra populațiilor de mistreți și a altor animale sălbatice care ajung pe câmp și distrug culturile. E nevoie de legislație, dar aici intervin alte asociații și alte interese și niciun Parlament, și niciun guvern nu-și asumă vreo inițiativă în ceea ce privește animalele sălbatice. În trecut, au mai numărat unii ouă prin parlament. Pe vânători, cine-i numără?  

În aceste condiții, e cam greu să fii optimist. Eu continui, totuși, să fiu optimistă. Știu că și fermierii privesc încrezători spre viitor. Da, am încredere în voi, agricultorilor, că veți continua să munciți și că nu ne veți lăsa fără bucate pe masă!

Închei cu aceleași trei cuvinte cu care îmi închei postările pe pagina mea de facebook: „Să fim bine!”. Și să ne revedem pe câmp.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: APPR