Cu mult chin și multă muncă rezistă de 40 de ani în agricultura românească fermierul Constantin Buzatu. Lucrează peste o mie de hectare de cultură mare în județul Timiș, la Becicherecu Mic, unde are, de asemenea, o fermă de găini ouătoare. Totodată, Constantin Buzatu este președintele Asociației pentru Dialog și Reprezentare pentru fermierii din Crișana – Banat (patru județe din vestul țării: Caraș-Severin, Arad, Timiș, Bihor).

Agricultura României este astăzi performantă?

Constantin Buzatu: Fac agricultură de 40 de ani, am făcut‑o şi în regimul trecut, o fac şi acum, şi am condus două societăţi, înainte o întreprindere şi după Revoluţie o societate comercială, societăți care nu au dat faliment. Prin urmare, eu zic că am practicat o agricultură care poate fi performantă. Am o experienţă îndelungată în domeniu şi am fi putut să fim performeri, dacă toată lumea gândea şi acţiona în sensul acesta. Pentru că acum, în mentalul colectiv al unora dintre semenii noştri, din păcate, şi-a făcut loc acea idee că noi, agricultura, ce tot mai cerem, nu primim destul de la UE? Să nu mai vorbesc de cuvintele jignitoare pe care le-au adresat unii și alții întregii bresle agricole. Eu zic că nu primim suficient sprijin. Şi vreau să vă explic. În momentul în care noi am aderat la UE, diferenţele erau mari, să nu spun ca de la cer la pământ, dar făceam agricultură înainte de UE cu tractorul de la Braşov de 65 CP. Puteam noi să intrăm în competiţie cu ţările dezvoltate din Apusul Europei, care aveau tractoare performante Fendt, John Deer? Nu trebuie să fii filozof al timpurilor noastre să-ţi dai seama că nu puteam intra în această competiţie total inegală şi defavorabilă pentru noi. Iar prin dezvoltarea punctelor vamale, de când am intrat în Schengen acum vreo doi ani, vă daţi seama că discrepanţa ar fi fost şi mai mare, dacă nu s-ar fi investit în această ramură, pornind de la următoarea realitate, că România are potenţial agricol. Nu este o ţară constructoare de maşini, nu este o ţară care să fabrice ceasuri, avioane, elicoptere, aşa, câteva ramuri din domeniul industriei. Deci este o ţară cu potenţial agricol, că nu întâmplător ni s-a spus că suntem grânarul Europei, şi atunci hai să dezvoltăm ceea ce e profitabil.

„Am fi putut să fim performeri, dacă toată lumea gândea şi acţiona în sensul acesta.”

Revenind la performanţă, pentru că societatea asta capitalistă, economia de piaţă ne obligă să facem performanţă, că altfel nu suntem fezabili, nu rămânem pe piaţă. Şi asta ce înseamnă, în condiţiile noastre? Ca să scurtez puţin explicaţiile: producţii mari cu costuri mici. Doar atunci poţi să fii performant. Şi care să-ţi asigure un profit, iar profitul în agricultură trebuie o parte din el să-l reinvesteşti. În momentul în care doi-trei ani nu ţi-ai împrospătat parcul de tractoare şi maşini agricole este foarte greu, îţi cresc costurile. Ca să reîmprospătezi trebuie să ai producţie, ca să ai producţie trebuie să ai bani. Deci toate chestiile astea legate te duc spre perfomanţă. Nu a ajuns agricultura la acest nivel de performanţă, am această responsabilitate s-o spun, pentru că politicile care sunt la noi în ţară n-au fost coerente, n-au avut continuitate.

Pentru că România nu are o strategie pe termen lung pentru agricultură...

Constantin Buzatu: Nu, nu avem strategii nici pe termen lung și nici pe termen mediu sau scurt, din păcate.

Aș vrea să mă refer la un subiect de actualitate, încălzirea globală, care este certă, nu este o iluzie, şi care bineînţeles că are influenţe negative, din păcate, în această ramură meteodependentă care se cheamă agricultura. Se vorbeşte despre irigaţii. Din suprafaţa agricolă de 9,8 milioane de hectare, ştiu din bibliografia existentă a vremii că înainte de 1989 am avut vreo 3,5 milioane de hectare irigate, cu predilecţie într-o zonă aridă, respectiv sudul României. Acum, aceasta s-a extins. Ba, mai mult, în Banat, unde suntem şi lucrăm, în ultimii trei ani am zis că e Sahara Bănăţeană, pentru că în câmpia din vestul ţării, statistic vorbind, după datele de la ANM, se constată că au fost cele mai puţine precipitaţii. Deci, este o constatare foarte bună şi o certitudine. Şi atunci se pune problema irigaţiilor.

În anii anteriori, datorită mediilor multianuale, era zona cea mai bogată în precipitaţii, şi datele statistice spun că între 550 și 600 de litri pe metru pătrat. Or, eu, anul trecut, am avut 390. Deci iată unde ne îndreptăm. Şi, sigur, fiind o zonă cu exces de precipitaţii şi cu nivelul apei freatice sus, s-a dezvoltat această reţea de desecare, care la ora actuală este colmatată, neîngrijită, cu toate că există instituţii ale statului cu funcţii, cu director general şi aşa mai departe, care sunt plătiţi să facă această destufizare, pentru că nu se ştie, vine odată un fenomen extrem cu 100 de litri pe metru pătrat, cum s-a întâmplat în alte localităţi din ţara noastră, şi atunci o să băltească, pentru că nu mai sunt canalele de desecare funcţionale.

Revenind la ce ne doare astăzi, şi pe termen mediu, şi pe termen lung, e vorba de aceste sisteme de irigaţii. S-au făcut ici-colo nişte amenajări locale, că unii folosesc termeni pe care nu-i stăpânesc cum trebuie. Deci nu sunt sisteme de irigaţii în vestul ţării, şi în vestul ţării spun judeţele cu potenţial agricol ca suprafaţă, fiind vorba de Timiş, Arad şi Bihor, doar nişte amenajări locale, pe suprafeţe 500-600 de hectare, nu la nivel de sute de mii de hectare amenajate.

„Eu trebuie să fac producţia cu ceea ce-mi pune pe masă ştiinţa, iar știinţa trebuie făcută acolo unde este cazul, nu la un producător agricol.”

Acum, în sudul ţării într-adevăr, acolo se fac eforturi de reamenajare, de reabilitare a vechilor sisteme care au fost devastate, furate, motoare electrice, pompe, ţevi, dalele de beton, tot ce s-a putut fura, care n-au fost comuniste, c-au fost bine gândite. Şi acum, pe aceleaşi canale, că pe alea n-au putut să le ia pământul din canal, se încearcă să se reamenajeze, bineînţeles cu nişte costuri foarte mari. Este lăudabilă chestia asta în partea aia de ţară, dar aici, în vestul ţării, nu avem aşa ceva. Adică, eu nu pot să-mi permit să-mi fac nişte foraje la 120 de metri ca să am debit de apă, pe o suprafaţă care nu toată este a mea. Este în arendă. Eu am doar dreptul de folosinţă a terenului. Şi atunci trebuie să vină statul român, şi nimeni altcineva, aşa cum sunt canalele de desecare astăzi ale statului român, proprietatea statului român, nu sunt ale mele sau ale cuiva, tot aşa, să facă un sistem de irigaţii din cele două mari râuri care brăzdează vestul ţării, Bega şi Mureş, şi să facă o reţea aşa cum s-a făcut reţeaua de desecare, cu costuri mult mai ridicate, desigur, dar gândindu-ne la viitor. Pentru că, din păcate, dezvoltarea urbanistică ne duce la concluzia că suprafaţa agricolă sau arabilă a ţării, vorbind de România, scade. Populaţia creşte, numărul de autostrăzi, la fel, care  iau tot din arabil, ocolesc localităţile şi aşa mai departe. Va trebui să revenim la performanţă, adică să facem producţii. Şi toate cheltuielile noastre ca fermieri, cu toate inputurile necesare, cu cele mai avansate tehnologii, ba, mai mult, acum aţi văzut că şi-a făcut loc de vreo doi ani ca o necesitate sau ca o luptă împotriva secetei cu aceste lucrări minime, care nici astea nu şi-au demonstrat eficacitatea şi eficienţa, doar aşa, am luat-o din mers, că aşa suntem noi, poporul român, câteodată o luăm după ureche, sună bine, să ne schimbăm gama de tractoare, de semănători, de discuri, în două-trei treceri, dacă putem astăzi să aruncăm sămânţa şi peste 5-6 luni să ne trezim cu combina că şi recoltăm. În rest, să nu mai facem absolut nimic. Sunt păreri şi păreri aici, unele sunt fundamentate, altele nu, dar aici este un segment de activitate care zic eu că ar trebui să implice mai mult staţiunile de cercetări, care, după ştiinţa mea, în România sunt în număr de 14. Așadar, dacă este staţiune de cercetare-dezvoltare, are fondurile necesare şi să ne prezinte nouă, fermierilor, plusurile şi minusurile acestor metode de a pregăti şi însămânţa terenul printr-un număr mai redus de lucrări, în scopul menţinerii, reţinerii, protejării apei în sol. Eu trebuie să fac producţia cu ceea ce-mi pune pe masă ştiinţa.

Ştiinţa trebuie făcută acolo unde este cazul, cu dotarea necesară, nu la un producător agricol, ca să punem un termen mai cuprinzător. Că, dacă-s producător agricol, nu-s cercetător. Cercetătorii sunt în altă parte, plătiţi prin Academie, prin ajutoare de la Ministerul Cercetării şi aşa mai departe.

Cum facem să dezvoltăm şi să atingem acel potenţial pe care agricultura României îl are?

Constantin Buzatu: În facultate am învăţat un lucru care ni s-a prezentat la disciplinele respective, cum era programa din anii aceia, 1980-1985, că trebuie să transformi  producţia de origine vegetală în producţie de origine animală. Ca să vă conving că sunt adeptul acestui principiu, am, pe lângă suprafaţa pe care o lucrez, şi 20.000 de găini. Transform o parte din producţia vegetală, mă refer aici la porumb, grâu, floarea-soarelui, în ou. Şi nu vând kilogramul de porumb, vând oul. Şi sunt nişte coeficienţi de transformare uneori foarte buni, nu pe toată perioada anului, că sunt mici curbe la ouă. Sigur că zootehnia este industria grea a agriculturii, n-ai Paşti, n-ai Crăciun. Animalele trebuie îngrijite, trebuie strânse ouăle, vacile şi oile trebuie mulse, în maternitate la purcei trebuie să te uiţi 365 de zile din 365 de zile. Deci, trebuie să fii acolo. Ochiul stăpânului îngraşă animalul. Şi acum noi ne-am trezit, din mari exportatori până în 1989, acum vrem sau nu vrem, cu regret sau fără regret, iară ne raportăm la ce a fost până în 1989, din mari exportatori am devenit importatori şi e ruşinos că la o ţară cu atâta potenţial să imporţi 80% din carnea de porc. Care şi aşa, din cauza medicilor nutriţionişti, se consumă din ce în ce mai puţin, nici pe aia nu o mai avem, ca să dau un exemplu. E jenant!

„Am stocuri de grâu şi de porumb, iar preţurile sunt mai mici decât cele de anul trecut. Care alte produse din România s-au ieftinit în ultimul an? Doar produsele agricole, doar materia primă, asta, pe care noi o vindem şi nu creăm plusvaloare.”

Apoi, s-au schimbat şi generaţiile din domeniul agriculturii, care, convine, nu convine, nu prea vor să mai muncească. Vaca are un miros specific, porcul are alt miros specific, găina are alt miros specific, oaia, alt miros specific. Acum aţi văzut, păstor electric, ciobanul are cască în urechi, ascultă la telefon muzică pe YouTube şi aşa mai departe, nu mai doarme „în ţâţă”, cum zicea sibianul, acum are rulotă, are alte condiţii. Nu e rău că am făcut progresul ăsta, dar am neglijat – ca să nu spun alt termen – vaca de lapte. Am dezvoltat vaca pentru carne că nu e aşa pretenţioasă, nu se mulge de două ori pe zi, se montează şi rămâne mai uşor gestantă, fată singură, fără ajutorul tehnicianului sau a medicului veterinar.

Viaţa mi-a dat ocazia să-i cunosc pe toţi cei 13 miniştri ai Agriculturii, al 14-lea încă nu, e domnul Barbu. Pe toţi i-am cunoscut. Nu pot să le spun perioada de domnie. Unii mai sunt în viaţă, unii nu mai sunt în viaţă, nu vreau să fiu păcătos, nu mai este Ştefan, nu mai este Surdu, nici domnul Tabără. Să-i lăsăm acolo unde sunt. Deci, n-au fost susţinuţi de partidele din care proveneau pentru a face o strategie reală pentru agricultură. Adică, ce tot vorbesc eu? Trebuia menţinut ce a fost de calitate şi productiv. Că nu toate complexele de porci şi de vaci au fost comuniste, că şi acolo, la baza lor, a fost o gândire. Nu toate sistemele de irigaţii din sudul ţării au fost comuniste. Alea s-au gândit, s-au proiectat, s-au executat cu efortul României şi al românilor de atunci, ca să fie pe o perioadă mai lungă. Acum, când e secetă, ne aducem aminte de sistemele de irigaţii. De ce?

Nişte lucruri au fost făcute bine.

Constantin Buzatu: Sigur. Trebuie să recunoaştem că nu tot ce a fost înainte a fost rău, a fost comunist. Şi îmi asum ce zic. Au fost lucruri care au fost bune. Că vine civilizaţia, că ne-am ancorat la UE, datorită poziţiei geopolitice a României, de acord, şi mergem mai departe. Eu sunt român pe buletin, dar sunt şi cetăţean european şi-mi asum nişte chestii. Dar cu agricultura, din păcate, se lucrează pompieristic. Dacă acum arde ceva, hai să vedem. Iar acum, cu datoriile pe care le are România la cât s-a îndatorat, toate facilităţile fiscale pentru această meserie meteodependentă, că nu depinde de dorinţa mea şi de putinţa mea, şi ale tuturor fermierilor din ţară, ci mai depinde şi de Bunul Dumnezeu, depinde şi de natură, şi de conjunctura cu vecinii, că vedeţi că de cinci ani încoace, din 2020, de la nenorocita aia de pandemie, seceta a fost cam în fiecare an în diferite zone ale ţării, la noi, cel puţin în ultimii trei ani, a fost devastatoare, plus influenţa preţurilor. Astăzi, când vorbim, că mai am stocuri de grâu şi de porumb, preţurile sunt mai mici decât cele de anul trecut. Şi atunci apare întrebarea firească: care alte produse din România s-au ieftinit în ultimul an? Răspunsul e clar: doar produsele agricole, doar materia primă, asta pe care noi o vindem şi nu creăm plusvaloare, că pleacă grâul meu în Italia şi de acolo se întoarce TIR-ul cu aluat congelat, ca după aceea să facem pizza şi alte prăjituri.

Astăzi, majoritatea fermierilor este decapitalizată. Finanțarea este marea problemă a agriculturii...

Constantin Buzatu: Dacă nu ai cu ce să finanţezi agricultura, asta înseamnă că ai început să cobori pe tobogan şi de acolo nu te mai scoate nimeni, ajungi la fundul gropii pe care scrie faliment, din păcate. E nevoie de intervenţia statului. În ultimii ani au fost bune două măsuri, au fost gură de oxigen pentru fermieri, IMMinvest și Creditul fermierului. Numai că s-a terminat și cu ajutoarele astea, s-a terminat și cu facilităţile fiscale. A mai rămas subvenția la motorină, dar cu nişte consumuri subnormate de acum 20 de ani. Adică vrea cineva să-mi spună că reuşeşte să se încadreze într-un consum de 23 de litri pe hectarul de arătură? Nu există aşa ceva! Sunt multe de discutat… Poate, totuși, cineva se trezeşte, acolo, în rândul autorităților.

Practicaţi agricultura de 40 de ani şi sunteţi pe producţie în continuare şi în activitate, cum ați reușit în aceste condiții vitrege?

Constantin Buzatu: Cu mult chin şi multă muncă, reușesc să rezist în agricultura românească.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Deșertificarea reprezintă fenomenul de degradare a terenurilor din zonele aride, semiaride și subumede din cauza diverșilor factori nefavorabili, printre care schimbările climatice și activitățile umane necorespunzătoare, unde raportul anual dintre precipitații și evapotranspirație este cuprins între 0,5 și 0,65.

Evoluția nedorită care duce la degradarea solului și care trebuie stopată prin orice mijloace are loc după schema: „Pădure – defrișare – teren arabil – eroziune – aridizare – deșertificare”.

Studii recente menționează că 1/3 din teritoriul României și 40% din suprafața agricolă prezintă risc de deșertificare. Anual se pierd deja o mie de hectare de teren din cauza acestui fenomen (vă recomand să citiți articolul „Securitatea solului” din Revista Fermierului nr. 12/2025, pag. 26).

Cele mai expuse teritorii sunt zonele de stepă din Sudul Munteniei, Dobrogea și Sudul Moldovei. Dar trebuie avute în vedere, pentru a fi protejate, și zonele de silvostepă care cuprind Câmpia Bărăganului, Câmpia Burnazului, Centrul Moldovei și Câmpia Olteniei în care se află și cele 100.000 ha, zonă așa-numită Sahara Olteniei.

Se constată că toate aceste zone au deficit de apă și în anii normali din punct de vedere al precipitațiilor, ce să mai vorbim de perioadele de secetă care au devenit tot mai frecvente.

Dacă analizăm situația din Bărăganul de Nord, aici se înregistrează deficit de umiditate de 100-150 mm în anii umezi, 250 mm în anii moderați și 300-350 mm în anii uscați, secetoși.

În asemenea zone nu se poate vorbi de de agricultură performantă în lipsa irigațiilor.

De menționat că, o unitate Indice hidrotermic asigură producții de 1,0-1,5 t/ha porumb boabe, 0,8-1,0 t/ha cereale păioase, 0,4-0,5 t/ha floarea-soarelui, rapiță și soia, 10,0 t/ha sfeclă de zahăr.

În schema generală privind apariția fenomenului de deșertificare am văzut că se pornește de la PĂDURE. De aceea, pădurea este singura soluție pentru stoparea acestui fenomen.

• Pădurea creează zonele de presiune joasă care atrag ploile;

• Pădurea răcorește aerul (cu 10°C mai puțin) și aduce umezeală în zonele vecine;

• Prezența pădurilor asigură mai multă apă, mai puține inundații;

• Pădurile stochează carbonul, creează norii care aduc ploaia, deci au rol esențial în combaterea secetei și schimbărilor climatice.

România avea peste opt milioane de hectare de pădure și mai are 6,3 milioane de hectare, care sunt în continuă diminuare prin tăieri masive fără respectarea regimului silvic.

La nivelul UE, suprafața împădurită este de 29,3%, iar în România de 26% care se găsește 66% în zona de munte, 27% în zona de deal și numai 6% în zona de câmpie față de 14-16% cât ar fi optim.

În Câmpia Transilvaniei pădurea ocupă 6,8 %, în Câmpia Olteniei 5,8 % în Câmpia Moldovei 4,1 %,Câmpia Bărăganului 3,5 % și în Câmpia de Vest 3,2 %.

Cele mai expuse fenomenului de deșertificare sunt județele Olt cu 65% din suprafață, Dolj cu 60% și Mehedinți cu 30%.

În principalele județe agricole suprafața ocupată cu pădure este de 10,6% în Giurgiu, 9,6% în Galați, 9% în Tulcea, 5,8% în Ialomița și 4,4% în Călărași.

Până în 1961, România a avut perdele forestiere de protecție de 7.700 km pentru protejarea a un milion de hectare de teren și 1.400 km pentru căile de comunicații. Aceste perdele s-au mai păstrat în Stațiunile de Cercetări Agricole și efectul lor este foarte favorabil în special în actualul climat. În zonele cu perdele forestiere de protecție viteza vântului se reduce cu 25-50%, transpirația plantelor se reduce cu 30% și evaporarea apei din sol cu 25-45%.

Suprafețele ocupate cu perdele forestiere de protecție pentru culturile agricole sunt de 2,5% în silvostepă, 3-4% în stepă și 5-7% pe nisipuri. Aceste diminuări de suprafață sunt compensate de sporurile de producție datorită perdelelor.

Prezența speciilor forestiere este benefică nu numai pentru culturile agricole, ci și pentru oameni.

Așa se explică de ce ONU a scos în evidență în repetate rânduri că țara cu cea mai fericită populație este Finlanda și aceasta din cauza apropierii de natură. Se menționează că în Finlanda, în orice loc te-ai afla pe teritoriul său, nu trebuie să mergi pe jos mai mult de 10 minute pentru a întâlni un parc, o pădure. La noi, pe traseul București – Constanța, de peste 260 km, rar vezi câte un pâlc de pădure.

Referindu-ne la suprafața spațiilor verzi din marile orașe, la nivelul Europei este, în medie, de 42%, Oslo are 77%, Zagreb 74%, iar București, în mod rușinos, 26% și este în continuă scădere. Prin urmare, sunt suficiente argumente care ne obligă, cât încă nu este prea târziu, să trecem la măsuri organizate și continue, de lungă durată, pentru prevenirea și stoparea fenomenului de deșertificare.

Asemenea măsuri au în vedere:

1. La nivel național

a) Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Ministerul Educației, împreună cu Academia de Științe Agricole și Silvice, ar fi de dorit să întocmească un program concret pentru sănătatea solului și reducerea schimbărilor climatice, program care să fie însușit de Guvern și avizat de Parlament și care să fie valabil pe termen lung, indiferent de formațiunile politice care vor fi la guvernare. Acest program poate avea o finanțare relativ modestă, dar de lungă durată.

b) Definitivat acțiunea de Cadastru și Organizarea Teritoriului pentru a cunoaște bine situația fiecărei bucăți de teren.

c) Romsilva să extindă suprafața de pepiniere pentru a asigura materialul săditor pentru plantarea pădurilor pe mari suprafețe.

d) Desfășurat o bogată și susținută activitate de educație în rândul populației care să participe atât la înființarea pădurilor și perdelelor forestiere de protecție, cât și la întreținerea și păstrarea tuturor spațiilor verzi. Îmi amintesc că în perioada 1934-1940 a fost o asemenea măsură organizată de marele agronom Gh. Ionescu-Șișești, ministrul Agriculturii, precum și de marele silvicultor Marin Dracea, când s-au plantat multe suprafețe de teren degradat și perdele forestiere de protecție în cadrul Stațiunilor de Cercetări Agricole care se păstrează și în prezent. Eram elev și tot tineretul a participat: elevi, studenți, militari și chiar oameni în vârstă.

e) Creșterea suprafețelor împădurite pe terenurile improprii agriculturii, terenuri cu pante mari supuse eroziunii și alunecărilor de teren. Agenția Domeniilor Statului are peste 80.000 ha improprii agriculturii. De ce nu se împăduresc?

f) Crearea perdelelor forestiere de protecție pentru culturile agricole, pentru șosele și căi ferate, pe canale și diguri etc.

g) Extinderea suprafețelor amenajate pentru irigat în zonele cu deficit mare de umiditate cum am văzut mai sus.

2. La nivel regional

a) Participarea, cu prioritate, la toate acțiunile întreprinse la nivel național și au aplicații în zona respectivă.

b) Întreprinderea de măsuri antierozionale specifice zonei.

c) Amenajarea de lacuri de acumulare în zonă.

d) Asocierea producătorilor agricoli pentru extinderea irigațiilor.

3. Măsuri în fiecare fermă

a) Măsurile de la punctul 1 și 2, care au aplicație în fermă, vor fi prioritare.

b) Organizarea de asolamente cu o diversitate de culturi, corect eșalonate, cu 20% leguminoase și cu solă săritoare de graminee și leguminoase perene.

c) Folosirea de soiuri (hibrizi) cu perioadă de vegetație mai scurtă și rezistență la stresul hidric.

d) Menținerea solului afânat, pentru acumularea apei și o înrădăcinare adâncă a plantelor.

e) Extinderea sistemului de agricultură conservativă.

f) Menținerea terenului permanent verde, culturi de acoperire etc.

g) Asigurarea necesarului de materie organică în sol – 10 t/an/ha.

h) Realizarea acțiunilor de mulcire a solului.

i) Evitarea măsurilor de tasare-compactare a solului.

J) Reducerea fenomenului de eroziune a solului prin lucrări specifice terenului în pantă.

k) La limită de proprietate și pe marginea parcelelor se vor planta garduri vii.

Datoria proprietarilor de teren și a specialiștilor agronomi este să acționeze pentru prevenirea fenomenelor de degradare a solului prin eroziune, dehumificare, destructurare, compactare, aridizare, acidificare, salinizare și, bineînțeles, deșertificare.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Posibilități de reducere a consumului de motorină la lucrările agricole

Să avem grijă de pământ, bogăția inestimabilă a României

Proiectul european COLiBRI – Collaborative Crop Breeding Research and Innovation for a Green Europe, lansat oficial în cadrul întâlnirii de kick-off organizată în perioada 8 - 9 iulie 2026, la Julius Kühn-Institute, în Berlin-Dahlem, Germania, are ca partener și o organizație din țara noastră - Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR).

Finanțat prin programul Horizon Europe, Cluster 6 – Farm2Fork, proiectul reunește organizații din mai multe țări europene și urmărește consolidarea cooperării în domeniul cercetării și inovării pentru ameliorarea plantelor. Proiectul european COLiBRI – Collaborative Crop Breeding Research and Innovation for a Green Europe se desfășoară în perioada 1 iunie 2026 – 30 noiembrie 2028 și este coordonat de Julius Kühn-Institute din Germania.

Unul dintre obiectivele centrale ale COLiBRI este dezvoltarea unei foi de parcurs europene pentru cercetare și inovare în ameliorarea plantelor, alături de o strategie de implementare și un cadru pentru o viitoare rețea paneuropeană dedicată acestui domeniu. Aceste instrumente vor contribui la o mai bună aliniere a priorităților de cercetare, a nevoilor sectorului de ameliorare, a obiectivelor de politică publică și a oportunităților de finanțare la nivel european.

În contextul schimbărilor climatice, al presiunilor asupra securității alimentare și al nevoii de creștere a sustenabilității și competitivității agriculturii europene, ameliorarea plantelor joacă un rol esențial în dezvoltarea unor soiuri și hibrizi mai bine adaptați noilor condiții de producție.

„Prin implicarea în COLiBRI, organizația noastră contribuie la integrarea perspectivei fermierilor din România în dialogul european privind prioritățile de cercetare și inovare în ameliorarea plantelor. Pentru fermierii din România, accesul la material genetic performant, adaptat condițiilor pedoclimatice locale și provocărilor din teren, reprezintă o componentă importantă pentru menținerea productivității, rezilienței și competitivității fermelor”, subliniază Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.

Pe durata proiectului, partenerii vor lucra împreună cu actori relevanți din întregul lanț valoric al ameliorării plantelor - cercetători, amelioratori, fermieri, organizații profesionale, infrastructuri de cercetare, factori de decizie și reprezentanți ai sectorului agroalimentar. Activitățile vor include consultări, sondaje, workshopuri și acțiuni de networking, astfel încât viitoarea foaie de parcurs să reflecte atât provocările actuale, cât și oportunitățile emergente pentru agricultura europeană.

„Pentru Forumul APPR, participarea în COLiBRI reprezintă o oportunitate de a conecta agricultura românească la dezbaterile europene privind viitorul geneticii vegetale, al cercetării aplicate și al soluțiilor necesare pentru ferme mai reziliente, sustenabile și competitive”, conchide Alina Crețu.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agricultura este un domeniu în continuă transformare, fermierii având nevoie de produse și soluții eficiente pentru a face față tuturor provocărilor ce apar pe parcursul unui sezon, fie ele tehnologice sau financiare. Eficiența produselor pentru nutriția plantelor a devenit o preocupare tot mai importantă, mai ales în contextul în care prețul îngrășămintelor i-a determinat pe mulți fermieri să-și regândească costurile pentru fiecare hectar.

În acest context, compania Corteva Agriscience încercă să aducă în piață produse inovatoare și sigure pentru a asigura sporuri de producție chiar și în condiții dificile. Un bun exemplu este produsul Utrisha™ N, biostimulatorul biologic bazat pe bacteria naturală Methylobacterium symbioticum, ce are capacitatea de a capta azotul atmosferic și de a-l transforma în formă asimilabilă pentru plante în mod continuu, pe tot parcursul perioadei de vegetație. Cu alte cuvinte, culturile beneficiază de o sursă biologică de azot, fără emisii suplimentare de gaze cu efect de seră și fără impact negativ asupra mediului. Produsul este omologat pentru diferite culturi, putând fi administrat la porumb, floarea-soarelui sau cereale, cartof, rapiță, dar și culturi pomicole, viticole sau legumicole.

Rezultatele obținute în urma administrării acestui produs au evidențiat sporuri de producție chiar și de 800 kg/ha în culturile de porumb. În continuare, vă prezentăm opiniile unor fermieri care au utilizat produsul în campaniile anterioare, unii dintre ei încă din primul an de la lansare, pentru a evidenția motivele și criteriile care i-au determinat să continue utilizarea Utrisha™ N și în sezoanele următoare.

Aurel Placinschi, un fermier cu multă experiență din zona Moldovei și unul dintre colaboratorii companiei Corteva Agriscience încă din primii ani pe piața din România, a ales să testeze Utrisha™ N la mai multe culturi din cadrul societății Agricola Țigănași din județul Iași, iar principalul motiv a fost acela de a descoperi dacă produsul va contribui la reducerea dozei de îngrășăminte administrate.

„În general, principiul nostru este să testăm în fermă orice produs nou, iar atunci când Corteva a adus pe piață un produs așteptat de fermieri, având în vedere ce se întâmplă în piața îngrășămintelor, am decis să-l testăm. Am făcut acest lucru pentru că orice produs ce ne ajută să reducem doza de îngrășământ este binevenit. Dacă reducem aplicările cu azot, care este destul de scump, dar și dificil de administrat pentru efectul lui maxim, este un lucru bun. Așa că am ales să aplicăm Utrisha™ N în culturile de porumb, floarea-soarelui și sfeclă. La porumb am văzut un efect imediat, am obținut un spor de producție foarte important într-un an dificil. Am aplicat produsul în stadiul de 6-8 frunze, vorbim despre cultură în irigat, așa că plantele aveau o stare de vegetație bună, erau sănătoase și pregătite să absoarbă produsul. De aceea spun că sporul de producție a fost obținut datorită azotului suplimentar, respectiv 712 kg/ha. Rezultatul ne-a convins să utilizăm Utrisha™ N în  mai multe sole și la mai multe culturi. Cred că poate fi un produs de bază în tehnologia pe care vrem să o aplicăm în fermă”, a arătat Aurel Placinschi, în primul an de utilizare a produsului.

Aurel Placinschi, video: https://www.youtube.com/watch?v=ld1lklvxr2c

Și în județul Botoșani, Utrisha™ N a trecut testele agricultorilor încă de la prima utilizare și a demonstrat faptul că este o soluție eficientă pentru orice fermă. „Este ceea ce ne trebuie nouă”, spune Alexandru Țicalo, societatea Rural Economy, care lucrează o suprafață de 600 ha în localitatea Mihăileni. Dumnealui a ales să utilizeze produsul pe două parcele diferite, aplicând Utrisha™ N doar pe jumătate din suprafața fiecăreia tocmai pentru a avea parte un test corect.

„Azotul are o importanță foarte mare mai ales în cultura porumbului, o cultură unde știm că se aplică destul de greu atunci când este necesar plantelor. Fiind situați într-o zonă foarte bună în ceea ce privește precipitațiile și având nevoie de azot pentru a abține o producție de boabe semnificativă, trebuie să-l aplicăm fazial pentru că altfel încep problemele. Din stratul culturii și până la final, porumbul are nevoie de azot. Am aplicat Utrisha™ N în cultura de porumb atunci când plantele aveau suficient foliaj, adică de la stadiul de 6-8 frunze până la 10 frunze, dar fără a apela și la alte produse, tocmai pentru a-i putea vedea efectul. Am observat chiar la 4-5 zile de la administrare faptul că plantele erau mai verzi față de cele care nu au primit produsul, iar pe parcursul vegetației erau mult mai viguroase, au legat mult mai bine, iar umplerea boabelor a fost integrală, e clar că au fost multe plusuri. Dacă planta este mai verde, mai sănătoasă, de acolo vine și producția, deci și profitul. Este ceea ce ne trebuie nouă pentru a aduce plus valoare culturii. Sporul de producție obținut a fost de circa 800 kg/ha în plus față de martor. Consider că este un produs care merită încercat 100%, iar din partea mea are  doar cuvinte de laudă”, a precizat Alexandru Țicalo.

Alexandru Țicalo, video: https://www.youtube.com/watch?v=1VgG_nLTfs4

Utrisha™ N s-a dovedit a fi un produs util încă de la prima utilizare și în fermele mixte. Un bun exemplu este ferma lui Mircea Dumitru, un important crescător de animale din județul Brașov, care lucrează și o suprafață de 300 ha. Porumbul pentru siloz ocupă o suprafață importantă și necesită atenție specială pentru a asigura hrană suficientă și de calitate animalelor.

„În principal noi producem furaje pentru animale, de aceea recolta de 65 tone porumb siloz/ha este una foarte bună pentru noi. Am folosit produsul companiei Corteva pentru prima dată pentru că am fost curios să văd ce știe să facă și pot spune că a dat rezultate bune. S-a văzut clar că e un plus de producție, aș zice cu minimum 30% mai mult. Am fost mulțumit de produs, cultura a fost verde pe tot parcursul vegetației, au fost știuleți mari, cu alte cuvinte am avut o producție de calitate. Ce pot spune despre produs este că l-am testat, a trecut proba și îl recomand fără probleme celorlalți fermieri”, a specificat Mircea Dumitru.

Mircea Dumitru, video: https://www.youtube.com/watch?v=QnSbkD_VdO8

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Fermierii se confruntă cu un mediu complex, volatil și cu o presiune tot mai mare de a se adapta unor noi practici, asigurând în continuare producția alimentară. Un număr important de factori pot reduce marjele de profit ale fermierilor și adeseori, îi forțează către adoptarea unor tehnologii mai complexe și costisitoare, inclusiv introducerea de noi produse. „Schimbările climatice și stresul de mediu” sunt enumerate ca fiind cele mai relevante și cu cel mai mare impact negativ.

Schimbările climatice determină un stres sever asupra principalelor culturi, prin secetă, arșiță, inundații și valuri prelungite de căldură, reducând producția și disponibilitatea apei. Este dovedit deja că, episoadele de secetă severă, au crescut cu 10% între 2011 și 2020. În plus, temperaturile mai ridicate permit dăunătorilor și agenților patogeni să se răspândească către regiuni noi, reducând productivitatea culturilor și crescând nevoia de a aplica produse de protecție a plantelor.

Pentru fermieri, o modalitate pentru a face față acestor provocări asociate schimbărilor climatice este utilizarea produselor de protecție a plantelor cu valoare adăugată. Prin valoare adăugată înțelegem valoarea suplimentară oferită prin produs. De exemplu, pentru un fungicid, scopul primar este de a preveni, controla sau eradica o boală. Prin valoare adăugată ne uităm la ce poate face un fungicid în plus. Ce valoare suplimentară poate oferi fermierilor.

Dar, ce înseamnă cu adevărat sănătatea plantelor și cum se traduce aceasta într-un profit net mai bun? Fără îndoială, protecția împotriva bolilor este pe primul loc atunci când se alege fungicidul potrivit pentru a proteja o cultură; primele aspecte luate în considerare ar trebui să fie boala țintă, presiunea bolii și condițiile de dezvoltare a culturii.

Nu există nicio îndoială că obiectivul principal al fermierului este productivitatea ridicată. De aceea, este nevoie de plante de cultură sănătoase. Beneficiile plantelor sănătoase se traduc printr-o dezvoltare viguroasă a culturii, randamente mai mari și o calitate mai bună la recoltare. Deci, nu este vorba doar de volumul recoltei, ci și de calitate, iar dacă începem să analizăm sănătatea unei culturi, vom constata faptul că, plantele mai verzi sunt mai sănătoase și oferă un randament mai mare și o calitate superioară.

Datorită cercetărilor ample realizate de către echipele de cercetare-dezvoltare Syngenta din întreaga lume, avem răspunsuri fundamentate pe date științifice pentru a explica de ce plantele tratate cu SOLATENOL^® (Elatus™ Era) sunt mai verzi, mai sănătoase și oferă un randament mai mare. De aceea, afirmăm adesea că nu toate fungicidele sunt create la fel, fungicidele Syngenta bazate pe brandul Elatus™ s-au dovedit a oferi nu doar un control excelent al bolilor, ci și beneficii suplimentare pentru sănătatea plantelor, cum ar fi creșterea captării energiei luminoase, îmbunătățirea conservării apei și stimularea randamentului și a calității culturii.

SOLATENOL^® (Elatus™ Era) determină o captare sporită a energiei luminoase datorită asigurării unei cantități mai mari de clorofilă în plantele de cultură. Efectul de înverzire de la SOLATENOL^® este legat de creșterea clorofilei și a captării luminii, permițând plantei să funcționeze și să se dezvolte optim, nu doar să arate mai verde și mai sănătoasă. Prin reducerea senescenței premature, plantele pot continua să utilizeze energia soarelui, ceea ce duce în cele din urmă la beneficii de randament și calitate. Datorită ingredientului activ SOLATENOL^® din Elatus™ Era, fungicidul oferă nu doar protecție de lungă durată împotriva bolilor cheie, ci și efecte asupra sănătății plantelor care reprezintă o valoare adăugată.

Efectele SOLATENOL^® asupra sănătății plantelor se împart în trei categorii:

1. Conservarea îmbunătățită a apei pentru culturi mai eficiente și mai productive. Capacitatea unei plante de a menține umiditatea este direct legată de potențialul de producție, deoarece fără o conservare eficientă a apei, plantele se vor opri din creștere și vor reduce fotosinteza sau vor restricționa creșterea. Conservarea îmbunătățită a apei este extrem de importantă deoarece crește, de asemenea, eficiența utilizării nutrienților. În studiile științifice realizate de Syngenta, cercetătorii au descoperit că SOLATENOL^® ajută la reducerea ratei de transpirație a plantelor (pierderea apei din plantă), menținând în același timp o fotosinteză stabilă. Acest lucru permite plantelor să conserve apa și să continue să se dezvolte, chiar și în condiții de secetă sau stres hidric.

De asemenea, în condiții fără agenți patogeni, tratamentul cu SOLATENOL^® (Elatus™ Era) reduce pierderea de apă a plantei prin transpirație, fără niciun efect negativ secundar asupra creșterii. Prin aceasta, SOLATENOL^® ajută planta să economisească apa din sol, care poate fi utilizată ulterior pentru o mai bună formare și umplere a boabelor.

2. Calitate sporită a recoltei, care se traduce în calitatea boabelor.

O productivitate mai mare înseamnă un profit mai mare, dar și o recoltă de calitate superioară. Acest lucru este dovedit deja în studii de cercetare (Sursa: Fabrice BLANC, 2017). În comparație cu produsele concurente, Elatus™ Era asigură randamente de top, un conținut stabil de proteine, mai multe proteine produse pe hectar și o absorbție mai mare a azotului în bob, în special în situații de rugină brună.

3. Verdele de la SOLATENOL^® aduce profit.

Știința și datele din spatele efectelor oferite de SOLATENOL^® confirmă că, acesta nu oferă doar o protecție puternică împotriva bolilor, ci îmbunătățește sănătatea plantelor, într-un mod care se traduce printr-o rentabilitate crescutăa investiției, chiar și atunci când presiunea bolii nu apare. O publicație în Pest Management Science afirmă că „aplicarea foliară a SOLATENOL^® prezintă efecte non-fungicide în plantele de grâu” care sunt benefice. Acest lucru a fost dovedit și printr-o cercetare condusă de Dmitry Kuznetsov  (ASM Product Biology, Basel, 2017) în Argentina, Egipt, India, SUA și Europa. Aceasta arată că în testele de câmp deschis, fără simptome vizuale de boală în părțile aeriene ale plantelor, și desfășurate în toate condițiile de stres cauzat de SECETĂ, SOLATENOL^® oferă un randament mai mare decât media, în 73% din măsurători.

Toate aceste rezultate obținute  dovedesc că, alegerea produsului Elatus™ Era reprezintă primul pas către asigurarea celui mai înalt nivel de protecție împotriva unora dintre cele mai dificile și distructive boli ale cerealelor din Europa, dar și către obținerea unei valori adăugate, care se traduce într-un profit mai mare prin susținerea sănătății plantelor în orice condiții adverse de boală și secetă.

Material realizat de: ADRIAN GEANĂ, manager marketing protecția plantelor cultura mare Syngenta  România și Rep. Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Lumea pe care o știam până mai ieri (sau, cel puțin, așa credeam) este zdruncinată de schimbări profunde, care, cu certitudine, vor lăsa urme adânci în gândirea globală ce a marcat ultimele două decenii, în special în plan economic, dar și politic sau militar.

Când ne gândim la globalizare ca fenomen, trebuie să acceptăm că, pe lângă politicile de coagulare a diferitelor sectoare economice, unde politica fuziunilor devenise activitatea elitistă a marilor bănci de investiții din lume, am asistat și la o globalizare politică (UE, Mercosur, NAFTA), dar și la una militară (NATO, alianțele SUA cu Asia de Sud).

Toate aceste „elite politico-financiare” au susținut la unison că fenomenul este benefic. Preocuparea de bază a celor care puteau analiza și influența direcția a fost cum să profite, măcar parțial, de această „lume de basm” creată tot de ei, astfel încât să fie acceptată de cei mulți, adică de noi toți, care, vrem sau nu, vom fi cei care finanțează această „petrecere” și, în final, de cele mai multe ori, cei care pierd cu adevărat.

La prima vedere, acest aspect poate nu pare foarte relevant, însă modelul economic de orientare liberală, aplicat aproape peste tot pe glob, se apropie de momentul în care își va epuiza energia, asemenea stelelor care, după ce au oferit lumină și energie, se transformă în „găuri negre”. A adus o prosperitate greu de imaginat pentru mulți, dar bazată pe iluzia unor „cheltuieli pe caiet”, care, la un moment dat, își vor cere decontul.

Pe vremuri, banii aveau acoperire în aur, apoi în mărfuri. Astăzi, au acoperire în promisiuni și încredere, ajungând până la „marea revoluție monetară” a criptomonedelor, adică încredere în ceva ce nu poate fi atins.

Globalizarea și limitele ei

Revenind la sistemul global, să ne amintim că, începând cu anii ’80, s-a impus un principiu doctrinar: fuziunile companiilor sunt viitorul prosperității economice. Economiile de scară urmau să reducă prețurile, să stimuleze cercetarea și să simplifice lanțurile logistice.

Există, fără îndoială, un sâmbure de adevăr aici, iar cei care au beneficiat de această perioadă, și nu sunt puțini, pot confirma.

Totuși, în multe sectoare, concentrarea a ajuns atât de mare, încât nu mai este aproape nimic de cumpărat. În industria auto, numărul marilor jucători globali este foarte redus. În producția de cipuri, și mai mic. Situații similare regăsim în tehnologia de vârf, aviație sau metalurgie.

În agricultură, situația este la fel de concentrată:

• cinci companii controlează peste 80% din piața globală a semințelor certificate;

• piața pesticidelor este similară;

• utilajele agricole sunt dominate de câțiva mari producători;

• în cazul marilor traderi, concentrarea este și mai evidentă;

• nici în piața combustibililor sau uleiurilor situația nu ar fi mult schimbată.

Creșterea artificială și nota de plată

În aceste condiții, când nu mai ai ce achiziționa, trebuie să găsești alte metode de a satisface investitorii. Iar soluția cea mai simplă devine creșterea prețurilor, suportată, în final, de consumator.

Problema este creșterea organică care e limitată de ritmul demografic, mult inferior ritmului în care economia ar vrea să crească.

În acest context, devine greu de înțeles cum un CEO dintr-o companie petrolieră românească poate primi peste două milioane de euro anual, iar un CEO precum Elon Musk poate avea pachete de compensații de ordinul a o mie de miliarde de dolari, fără să fie o greșeală de redactare.

Faptul că astfel de propuneri există și sunt aprobate arată că nu mai vorbim doar despre economie, ci despre vânzarea unor iluzii. Iar întrebarea rămâne: cine va plăti? Așa cum spune și o zicală românească: „Prost nu este cine cere, ci cel care plătește”.

Crizele, mecanism de resetare

Mulți au crezut în această „Fata Morgana” a creșterii infinite, ignorând un principiu simplu: economia se resetează periodic prin crize.

Exemplele sunt cunoscute: Marea Criză din anii ’30; criza subprime a anilor 2000; schimbările politice din Europa de Est din anii ’90; conflictele militare, inclusiv cele mai vechi sau actuale (Primul și Al Doilea Război Mondial, Ucraina și acum Iran).

Deciziile politice, economice și militare din ultimii ani au afectat lanțurile de aprovizionare și au demonstrat fragilitatea sistemului. Un virus microscopic a fost suficient pentru a bloca economia globală, iar lecțiile au fost rapid uitate.

Agricultura românească, între lipsa strategiei și improvizație

Privind la România, problema majoră rămâne lipsa unei strategii coerente. Punctez însă și alte câteva aspecte, dar fără a avea pretenția epuizării acestora.

1. Inputurile agricole. În loc ca statul să intervină punctual (de exemplu, în preluarea unor combinate), ar fi fost mai eficient controlul resurselor de gaz din Marea Neagră, prin preluarea exploatării și comercializării directe; precum și dezvoltarea industriei îngrășămintelor, în special a celor azotoase, dacă deținea controlul asupra gazelor naturale. Accesul la energie ieftină determină competitivitatea acestui sector, lucru demonstrat de Rusia și de fostele state sovietice.

2. Motorina și fiscalitatea. Un exemplu simplu este acciza la motorină, unde în locul sistemului actual (plătești, apoi aștepți rambursarea luni la rând), s-ar fi putut implementa sistemul cu motorină colorată, fără acciză, destinată exclusiv agriculturii. Astfel s-ar fi eliminat lipsa și costurile de finanțare, birocrația și întârzierile.

Fondurile europene, între idee bună și aplicare greșită

Conceptul de susținere a cooperativelor a fost corect în principiu, dar aplicat defectuos și astfel s-a stimulat apariția de cooperative „de familie”, care au câștigat proiecte de zeci de milioane de euro fără capacitate reală de cofinanțare.

Realitatea este simplă, de exemplu cinci entități mici (ferme sau firme mici) cu o cifră de afaceri cumulată de, să zicem, 1.000.000 de euro nu pot genera, prin asociere formală, o capacitate financiară reală de a finanța un proiect de 10-15 milioane de euro în total și care necesită finanțare de cca 5-7 milioane de euro din partea beneficiarilor, bani care reprezintă contribuția la proiect, cheltuieli neeligibile, capital de lucru și finanțarea pe anumite perioade a TVA și, în plus, să nu uităm dobânzile, unde cea bancară este în jur de 9-10%, iar cea de la IFN-uri, de peste 15%.

Lipsa criteriilor financiare serioase a dus la proiecte nefinalizate, insolvențe și blocaje. Există și exemple de succes, dar acestea se datorează exclusiv beneficiarilor, nu sistemului.

România are probleme legislative majore

Furtul și lipsa sancțiunilor reale. Scandalurile legate de certificatele de depozit, unde zice lumea că vorbim de peste 100 de milioane de euro ,,gaură”, arată clar, printre altele, legislație slabă, sancțiuni insuficiente, portițe legale. Are de gând MADR, după 30 de ani, să facă ceva în domeniul reglementării?

Personal, cred că lipsa principală este cea a unei legislații dure de pedepsire a acestor fapte, dar o legislație clară și simplă, nu plină de fel de fel de portițe unde, după ce că fură, îl și premiem cu libertatea de a cheltui banii liniștit pe plajă la Monte Carlo.

Iar legislația asta ar trebui să pedepsească și furtul, dar și neglijența la limită cu complicitatea a celor care nu au făcut nimic pentru a controla existența acestor stocuri, adică reprezentanții unora dintre proprietari, ca să nu generalizăm.

Justiția lentă. Procesele comerciale durează ani. Poate o soluție ar fi standardizarea contractelor, simplificarea procedurilor și, implicit, limitarea termenelor. Dar oare cum ar putea să gândească MADR o propunere?

Poate printr-o legislație unde finalizarea unor procese privitoare la neplata datoriilor să nu mai dureze doi, trei ani. Sunt de acord că nu poți stabili viteza de lucru a judecătorului, dar poți stabili viteza dosarelor prin simplificare, standardizarea documentelor și procedura aplicată, în sensul că poți reglementa prin lege în ce condiții se face o vânzare, care sunt documentele care se încheie (inclusiv forma lor) și ce trebuie să conțină dosarul depus în instanță sub sancțiunea decăderii acțiunii. Adică, mai simplu spus, cu titlu de exemplu, dacă am bani de recuperat, eu trebuie să depun în instanță un contract standard în mare măsură ca formă, un aviz cu semnătura de primire care să confirme recepția cantitativă și calitativă, o factură și situația soldului bancar, iar reclamatul să vină și el cu situația soldului. Dacă documentele nu respectă forma sau nu există, atunci să fii sănătos, rămâi că ai bani de luat. Astfel, dai termen pentru depunere documente, apoi un singur termen la care părțile vin sau nu vin, este problema lor, și tu, judecător, dai verdictul și s-a închis cazul. Dacă tu, legiuitor (MADR doar propune), faci un sistem clar și simplu, multe probleme de instanță dispar, fiindcă chichițele nu se mai pot aplica.

Fiscalitatea organizațiilor. Cotizațiile peste 4.000 de euro nu sunt deductibile fiscal, ceea ce descurajează asocierea și afectează funcționarea organizațiilor. Ca ministrul Agriculturii să nu piardă timpul să caute, indicăm articolul de lege - art. 25 alin. 3 lit. k din Codul Fiscal.

Din ce poți plăti salariile angajaților și toate costurile de întreținere și reparații la un OUAI sau o asociație, dacă firmele membre sunt mari? Dacă MADR vă va răspunde, de exemplu la OUAI-uri, că din facturile de prestări servicii, atunci o să fie clar pentru toată lumea ce înțelegere a fenomenului au, deoarece udările sunt diferite în funcție de culturi și ai membri care udă mai mult, alții mai puțin, or, aceste costuri indirecte sunt repartizate la hectarele organizației, nu la udările realizate.

Fără a generaliza aceste cotizații fixe, ele sunt de circa 150-200 lei/ha, adică o fermă de 500 ha ajunge să plătească și 20.000 de euro, doar că la 16.000 de euro plătește și 16% impozit pe profit.

Este că vă simțiți stimulat de MADR și de autorități, în general, ca să vă asociați? Acest principiu se aplică la toate asociațiile sau organizațiile unde un fermier vrea să se înscrie și cotizația depășește 4.000 de euro.

Investițiile în energie regenerabilă. Proiectele de energie regenerabilă sunt amplasate haotic, uneori afectând sistemele de irigații, în contradicție cu investițiile statului.

Suntem pregătiți pentru ce urmează?

Prin acest material, am încercat propunerea a trei direcții de reflecție și, fără a avea pretenția că subiectele sau direcțiile ar fi epuizate, este o invitație la reflecție și dezvoltare a acestora.

Astfel, eu am gândit trei direcții esențiale:

1.    Controlul costurilor inputurilor prin controlul resurselor primare sau aplicarea pârghiilor financiare (îngrășăminte, motorină, semințe, service);

2.    Reforma finanțărilor (criterii reale, selecție riguroasă) – asta va duce la eliminarea risipei de fonduri și la creșterea performanțelor economice;

3.    Reforma legislativă – care ar putea duce la claritate, rapiditate, eficiență.

Din păcate, ceea ce nu facem la timp, sau nu am făcut la timp, ne va costa, mai devreme sau mai târziu, iar agricultura „cheltuielilor pe caiet” se apropie de final. Întrebarea este simplă: suntem pregătiți pentru ce urmează?

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier - jud. Brăila

Pentru a veni în sprijinul fermierilor afectați de creșterea costurilor și de efectele secetei, Guvernul a adoptat, în ședința de luni - 4 mai 2026, o hotărâre care permite decontarea cheltuielilor cu energia electrică utilizată pentru irigații aferentă anului 2025 până la 31 mai 2026.

Potrivit actului normativ, costurile cu energia electrică pentru irigații vor fi acoperite din bugetul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), în limita fondurilor alocate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în cotă de până la 50%.

De asemenea, hotărârea stabilește un calendar accelerat pentru efectuarea plăților:

• în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare, va fi emis ordinul ministrului Agriculturii pentru stabilirea cotei de decontare;

• ulterior, ANIF va solicita deschiderea creditelor bugetare necesare efectuării plăților către beneficiari. 

„Prin această hotărâre, asigurăm decontarea în cotă de până la 50% a cheltuielilor cu energia electrică utilizată pentru irigații, o măsură concretă de sprijin pentru fermieri într-un context dificil. Chiar dacă facturile au fost transmise cu întârziere, garantăm că aceste costuri vor fi acoperite din bugetul alocat, astfel încât agricultorii să își poată continua activitatea fără blocaje financiare și să pregătească în bune condiții noul an agricol”, a declarat Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.

Conform MADR, decizia a fost necesară în contextul întârzierii transmiterii facturilor de energie de către furnizori și al constrângerilor bugetare din anul 2025, care au făcut imposibilă decontarea în cursul anului. 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

În țara noastră, opt din zece fermieri nu mai au acces la credit bancar. Prețurile la grâu și porumb au stagnat la nivelul anilor 2010-2012, în timp ce costurile cu forța de muncă au crescut de cinci ori, iar carburantul a depășit 10 lei pe litru pentru prima dată în istoria țării. Acestea sunt realitățile trăite de mii de ferme de la noi și au fost expuse la cea de-a șasea Conferință Regională Moldova Centru, organizată la Vaslui de Clubul Fermierilor Români.

La Vaslui, Conferința Regională Moldova Centru, care face parte din seria AGRI4FUTURE România: Obiectiv 2035, a reunit fermieri, finanțatori, procesatori, autorități locale și experți în politici agricole, funcționând ca un sismograf al crizei: fiecare panel a confirmat că România riscă să piardă o generație întreagă de fermieri dacă nu se intervine urgent cu soluții concrete de finanțare, simplificare legislativă și acces real la piață.

„Astăzi, 80% dintre fermierii noștri nu mai au acces la capital de lucru din sistemul bancar. Avem prețuri la produse agricole la nivelul lui 2010, avem salarii care au crescut de cinci ori și avem carburant care a depășit 10 lei pe litru. Aceasta nu este o criză, ci este o catastrofă lentă”, a spus Dan Hurduc, președintele Clubului Fermierilor Români.

Prețuri mici, costuri uriașe

Conferința a debutat cu o diagnoză nemiloasă a sectorului agricol românesc, prezentată de Dan Hurduc, președintele Clubului. Mesajul central a fost că fermierii sunt prinși într-o foarfecă economică din care nu mai pot ieși fără intervenție externă.

Pe de o parte, prețurile produselor agricole - grâu, porumb, floarea-soarelui - sunt practic identice cu cele din urmă cu 15 ani, iar pe de altă parte inputurile s-au scumpit exploziv: fertilizanții, pesticidele, energia și forța de muncă au urcat cu 400-500% față de 2010. Această diferență este suportată integral de fermieri, care au epuizat orice rezervă financiară.

Situația a fost agravată de efectul Ucraina. Începând cu 2023, importul masiv de cereale ucrainene ieftine a distrus echilibrul pieței românești. Traderii s-au supraîndatorat cu stocuri nevandabile și au intrat în insolvență, blocând lanțul de plăți. Fermierii nu și-au mai putut încasa recoltele. Băncile au tăiat liniile de credit. Cercul vicios s-a închis.

La aceste presiuni s-a adăugat Ordonanța de amânare a plăților, care, paradoxal, a creat o iluzie de respiro urmată, în august 2025, de o avalanșă de scadențe concentrate. Participanții au numit-o efectul iceberg-ului: masa cea mai periculoasă era ascunsă sub apă.

„Județul Vaslui are un indice de reziliență agricolă de 4,1 din 10. Aceasta înseamnă că fermierii din această regiune sunt printre cei mai vulnerabili din România la orice șoc extern: climatic, de piață sau legislativ. Nu ne putem permite să ignorăm aceste cifre”, a precizat prof. Gavril Ștefan, expert în politici agricole regionale.

Sistemul financiar, un perete de beton pentru fermieri

Panelul dedicat finanțării a scos la lumină una dintre cele mai acute probleme ale momentului: accesul la credit agricol a devenit practic imposibil pentru marea majoritate a fermierilor mici și mijlocii. Reprezentanții bancari prezenți la conferință au recunoscut că portofoliile agricole sunt considerate de risc maxim, iar criteriile de eligibilitate au fost înăsprite semnificativ în ultimele 18 luni.

Din cei aproximativ 7.000 de fermieri activi în județul Vaslui, mai puțin de 12% au contracte directe cu procesatori sau retaileri, singurul mecanism care ar putea oferi garanția unui flux de venituri previzibil. Restul vinde pe piețele spot, la prețuri dictate de intermediari, fără putere de negociere.

Soluțiile propuse la conferință includ: extinderea schemelor de garantare guvernamentală pentru credite agricole, crearea unor fonduri de lichiditate de urgență la nivel regional, accelerarea decontărilor APIA și AFIR și introducerea unor instrumente financiare inovatoare, inclusiv finanțarea bazată pe recoltă, testată deja în câteva județe-pilot.

Legislația imprevizibilă, dușmanul numărul unu al investițiilor

Un capitol aparte al conferinței a fost dedicat impactului modificărilor legislative asupra planificării agricole. Fermierii au exprimat frustrare acumulată față de succesiunea rapidă de ordonanțe și regulamente care schimbă regulile jocului în mijlocul sezonului agricol. Reforma PAC pentru ciclul 2028-2034 se află în pregătire, iar fermierii cer insistent să fie consultați în mod real, nu doar de formă.

Raluca Daminescu, reprezentantul APIA la conferință, a recunoscut că rata de absorbție a fondurilor europene destinate agricultorilor mici din Moldova a rămas sub 60% în 2025, în principal din cauza complexității administrative și a lipsei de consiliere specializată la nivel local.

„Fermierii români nu cer subvenții la infinit. Cer un teren de joc echitabil: prețuri corecte pentru produsele lor, acces real la finanțare și o legislație care să nu se schimbe de la un trimestru la altul. Dacă nu construim un lanț valoric național acum, vom importa mâncarea pe care o puteam produce noi”, a subliniat Ciprian Dron, expert în lanțul valoric agricol.

Cereri concrete

Conferința s-a încheiat cu adoptarea unui set de recomandări adresate autorităților locale, ministerelor de resort și Parlamentului European:

1. Deblocarea urgentă a liniilor de credit garantate de stat pentru fermele cu suprafețe între 10 și 500 de hectare.

2. Simplificarea procedurilor APIA și reducerea termenelor de decontare de la 90 la 30 de zile.

3. Crearea unui fond regional de reziliență agricolă pentru Moldova, finanțat parțial din fonduri europene nerambursabile.

4. Consultare obligatorie a organizațiilor fermierilor la orice modificare legislativă cu impact în agricultură, cu termen minim de 60 de zile.

5. Lansarea unui program pilot de contractare directă între fermierii din Moldova și lanțurile mari de retail, cu prețuri minime garantate.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pentru România, floarea-soarelui este o cultură specială deoarece aici au fost creați, în premieră mondială, primii hibrizi care s-au răspândit în cultură cu rezultate superioare. Până în 1990, floarea-soarelui se cultiva pe 450.000 – 500.000 de hectare, iar acum a depășit un milion de hectare. În anul 2019, spre exemplu, România s-a aflat pe primul loc în Uniunea Europeană cu 1,3 milioane de hectare și o producție totală de semințe de 3,5 milioane de tone.

Modificarea evoluției climatice în țara noastră impune măsuri de adaptare care să asigure, în noile condiții, recolte cu valoare economică ridicată.

Într-o primă fază, fermierii s-au orientat mai mult spre culturile de toamnă, reducând din suprafețele însămânțate în primăvară, în special suprafețele cu porumb și floarea-soarelui, care ocupau în trecut peste o treime din suprafața arabilă a României.

Referindu-ne la floarea-soarelui, ea poate fi cultivată și în condiții de stres hidric, având însușiri morfo-fiziologice care îi asigură o mai bună rezistență la secetă, și anume:

- Are rădăcină pivotantă puternic ramificată care ajunge la 2-2,5 m adâncime și lateral se întinde pe o rază de 0,70-1,25 m. Rădăcina crește puternic în primele faze, ajungând la 32 cm după 7 zile și la 77 cm după 21 de zile. Pe rădăcină se găsesc mulți perișori absorbanți care sunt prevăzuți cu o lamelă pectică și prin gelificarea substanțelor pectice se asigură un contact intim cu particulele de sol, ușurând absorbția apei. La aceasta contribuie și concentrația mai mare a sucului celular din vacuolele perișorilor absorbanți, crescând forța osmotică de absorbție a apei reținute cu forțe mari de sol.

- Tulpina este prevăzută cu peri scurți și aspri, reducând din procesul de transpirație al plantelor. În interior este plină cu măduvă care înmagazinează cantități mari de apă cu care menține un echilibru fiziologic în perioadele de stres hidric, când planta își poate continua activitățile metabolice.

- Frunzele sunt mari, aspre la pipăit, în număr de 25-40 pe plantă. Suprafața frunzelor este de patru ori mai mare decât suprafața de teren ocupată de floarea-soarelui, acoperind bine terenul și reducând din consumul de apă prin:

• înăbușirea buruienilor mari consumatoare de apă;

• se menține în lanul de floarea-soarelui o umiditate atmosferică ridicată, reducând atât evaporarea apei din sol, cât și transpirația plantelor.

Frunzele suportă bine fenomenul de ofilire temporară și își revin repede fără influență prea mare, negativă, asupra recoltei. O frunză are circa 130 de milioane de stomate (750-850/mm²) și procesul de închidere-deschidere a acestora este bine reglat și cu participarea potasiului (K) în nutriție.

La secetă, floarea-soarelui reacționează prin reducerea numărului de frunze și a suprafeței foliare cu până la 60%, la răsucirea frunzelor, și prin aceasta se reduce fenomenul de transpirație a plantelor.

Sensibilitate maximă la secetă are cu 20 de zile înainte și 20 de zile după înflorit. Este important să se reducă numărul semințelor seci din centrul calatidiului provocat de lipsa apei și arșiță și care influențează direct nivelul și calitatea recoltei. La temperaturi mai mari de 30°C este influențată vitalitatea polenului.

În condițiile când pot lipsi polenizatorii, există hibrizi autofertili. Calatidiul pendular are posibilitatea să se ascundă între frunzele superioare, prin aceasta reducând temperatura cu 3-5°C și ușurând procesele de polenizare-fecundare.

Fenomenul de secetă dereglează procesele de sinteză și fosforilare ale glucidelor și, în acest caz, un rol important îl au microelementele care contribuie la formarea compușilor fosforilați frânți de secetă.

Este important că la floarea-soarelui transpirația plantelor depășește absorbția apei din sol în prima jumătate a zilei, iar în a doua jumătate se absoarbe mai multă apă din sol decât se pierde prin transpirație, anulând deficitul și astfel menținând o activitate metabolică continuă.

În general, rezistența la secetă se datorează faptului că protoplasma celulelor suportă deshidratări avansate fără vătămări, iar pe de altă parte, amidonul, prin hidroliză, se transformă în zaharuri solubile care se acumulează în vacuole, crescând forța osmotică cu care pot extrage și apa reținută cu forțe mai mari de către sol.

Recomandări pentru fermieri

În cele de mai sus am văzut ce oferă plantele pentru a rezista la secetă. Acum să vedem ce poate oferi fermierul pentru a menține și spori rezistența la secetă.

1. În primul rând este necesar un asolament diversificat din care să nu lipsească plantele leguminoase și în care floarea-soarelui să revină pe aceeași suprafață după cel puțin patru ani. În mod normal, ea pretinde intervale de 6-7 ani, însă hibrizii mai toleranți pot reveni după patru ani fără riscuri.

2. Foarte importantă este rezerva de apă din sol acumulată în perioada de toamnă-iarnă. În această perioadă cad cantități mai mari sau mai mici de precipitații, dar ele trebuie să fie înmagazinate și conservate cât mai bine în sol. Solul trebuie menținut afânat, fără straturi impermeabile, și la intrarea în iarnă să fie mărunțit și nivelat astfel încât la desprimăvărare să se zvânte cu 7-10 zile mai devreme și să nu fie necesară nicio intervenție până la pregătirea patului germinativ.

Prezența materiei organice în sol reține cu 20% mai multă apă, iar humusul rezultat din descompunerea materiei organice reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni efectele secetei. Totodată, humusul și activitatea biologică intensă din sol asigură o structură hidrostabilă care generează un regim aerohidric, termic și de nutriție optim pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.

3. Înainte de semănat, o singură trecere cu combinatorul special care mobilizează solul numai până la adâncimea de semănat unde se menține „patul tare” cu Da (densitate aparentă) 1,30 g/cm³ pe care se așază sămânța și unde beneficiază de aportul capilar al apei, iar deasupra este stratul afânat „plapuma moale” cu Da 1,0-1,1 g/cm³, prin care pătrund aerul și căldura și ușurează străbaterea tinerelor plante (fig. 1).

La Institutul de la Fundulea am experimentat diferite moduri de pregătire a patului germinativ și de semănat (fig. 2) cu sămânță de sfeclă de zahăr, însă este valabilă pentru toate semințele, mai ales cele cu germinație epigeică, din care rezultă:

a) Într-un teren tasat-compact este pregătit patul germinativ pe adâncime mai mare și sămânța a fost așezată pe patul tare, unde a avut apă, dar puțin aer și căldură, nefiind suficient afânat. Sămânța a putrezit.

b) Patul germinativ corect, dar prea adânc. Sămânța a fost așezată la adâncimea necesară, dar nu pe pat tare. Are aer și căldură, dar nu are apă și sămânța stă „ca în sac”. Dacă apare o ploaie bună, va germina și va răsări. Dacă ploaia este de câțiva mm, poate germina, dar nu are umiditatea suficientă și germenul se usucă (mințirea colțului). De aceea, semănătoarea nu trebuie să aibă limitatori de adâncime, limita trebuie să fie patul tare.

c) Pat germinativ tot adânc și sămânța așezată pe pat tare. Au apă, aer și căldură, germinează, crește, dar se epuizează rezerva din sol înainte de a ieși din sol pentru fotosinteză și tânăra plantă se usucă în sol.

d) Pat germinativ mai adânc decât necesită sămânța. Are condiții de germinare, răsare, dar cu rezerva din sol epuizată, plantă firavă, debilă, epuizată, greu de luptat cu buruienile.

e) Pat germinativ la adâncime corectă, dar realizat prin lucrări energice care au provocat prăfuirea solului (grapa rotativă). Sămânța are condiții de germinare, crește, dar la suprafață solul prăfuit a format crustă și nu mai este capabil să o străbată. Se usucă în sol.

f) Pat germinativ corect, germinarea și răsărirea explozivă, cu plante viguroase capabile să lupte cu buruienile. Așa trebuie pregătit un pat germinativ.

4. Trebuie ales hibridul cel mai corespunzător zonei respective (observat în câmpurile demonstrative), cu perioadă de vegetație mai scurtă și mai tolerant la stresul hidric, astfel încât procesele de polenizare-fecundare să se desfășoare înainte de apariția arșiței puternice. Aceasta, deoarece temperatura peste 30°C și atmosfera uscată provoacă sterilizarea polenului.

5. Se preferă sămânță mare (eventual aleasă la masă), deoarece germinația în câmp la sămânța cu MMB 30 g a fost 62%, iar la cea cu MMB 80 g a fost 91%.

6. Epoca de semănat, pe cât posibil, mai timpurie, prezența cojilor și conținutul ridicat de ulei necesită mai multă apă la germinare, iar înflorirea are loc mai devreme, înainte de instalarea arșiței. Urmărit atent prognozele meteo și la temperatura de 7°C se seamănă, chiar dacă după răsărire apar temperaturi de scurtă durată de minus 6°C chiar minus 8°C. Le suportă.

Nu se așteaptă luna aprilie, dr. ing. Dumitru Manole, în jud. Constanța, a semănat la sfârșit de februarie cu bune rezultate.

7. Adâncimea de semănat mai mică (5 cm) pentru a ușura încălzirea și răsărirea, cu condiția ca la adâncimea respectivă să se găsească patul tare.

8. Densitatea este indicat să fie mai mică, pornind de la ideea că va fi secetă, iar pe parcursul vegetației se va interveni cu măsuri conform evoluției climatice. Rezultatele privind densitatea se urmăresc în tabelul următor.

-        Densitatea de 40.000 plante/ha, socotită optimă, are producția cea mai mare, cu indici calitativi buni;

-        Densitatea de 20.000 plante/ha are producția mai mică cu 16%, însă are semințe mari și puține seci;

-        Densitatea de 70.000 plante/ha are producția mai mică cu 24%, indici calitativi inferiori și aproape un sfert din semințe seci.

Capacitatea mare de compensare a plantelor de floarea-soarelui recuperează eventuala densitate mai mică. În măsura în care se poate reduce distanța între rânduri la 60 cm sau 50 cm, va crește distanța între plante pe rând și fiecare plantă va beneficia de un spațiu mărit.

Există semănători de mare precizie, care pot distribui fiecare sămânță la jumătatea intervalului față de rândurile vecine.

Prin urmare, cu ce oferă planta, cu ce oferă fermierul, floarea-soarelui poate asigura recolte justificate economic cu menținerea suprafețelor necesare.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Să avem grijă de pământ, bogăția inestimabilă a României

Terenul trebuie pregătit din toamnă pentru însămânțările de primăvară

Asolamentul, structura și rotația culturilor

Genetica semințelor joacă un rol central în agricultură, reprezentând fundamentul pe care se construiesc productivitatea, stabilitatea și eficiența. Progresele continue în ameliorarea plantelor au permis dezvoltarea de hibrizi capabili să ofere un potențial de producție mai ridicat, răspunzând totodată mai bine factorilor de stres de mediu, precum seceta, variabilitatea temperaturilor și limitările solului. În contextul agricol actual, în care variabilitatea climatică afectează din ce în ce mai mult performanța culturilor, genetica rezilientă a devenit un instrument esențial pentru fermierii care urmăresc rezultate constante.

Agricultura românească a resimțit tot mai acut efectele volatilității climatice, cu secete prelungite pe timpul verii în anii 2020, 2022 și 2024, care au redus semnificativ productivitatea culturilor, în special la porumb. Datele Institutului Național de Statistică¹ indică fluctuații accentuate ale producției, de la 3,31 t/ha în 2022 la 3,59 t/ha în 2023, urmate de o scădere la aproximativ 2,5 - 2,6 t/ha în 2024, ceea ce evidențiază necesitatea unor hibrizi capabili să își mențină performanța în condiții de stres și să îi ajute pe fermieri să își stabilizeze rezultatele în sezoane imprevizibile. În acest context, mulți fermieri s-au orientat către soluții genetice inovatoare, precum semințele Pioneer^®, parte din portofoliul companiei internaționale de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, dezvoltate special pentru a răspunde provocărilor agronomice locale. Un exemplu relevant îl reprezintă hibrizii de porumb Pioneer^® Optimum^® AQUAmax^®, concepuți pentru a face față uneia dintre cele mai persistente constrângeri din România – stresul hidric în cele mai sensibile stadii de creștere.

Rezultatele din câmp din ultimii ani demonstrează suplimentar valoarea geneticii reziliente. În sezoane marcate de secetă severă, fermierii care au cultivat hibrizi Pioneer^® Optimum^® AQUAmax^® au raportat o supraviețuire mai bună a culturilor și producții mai stabile comparativ cu media națională la porumb. De exemplu, datele interne din câmp ale Corteva, colectate în perioada 2020- 2025, arată că fermierii care au utilizat hibrizi de porumb Pioneer^® în sisteme neirigate au obținut producții medii de aproximativ 8 - 9 tone la hectar, în timp ce cei care au aplicat irigații au înregistrat niveluri de producție cuprinse între 12 și 15 tone la hectar.

Una dintre cele mai puternice confirmări ale performanței Pioneer^® în condiții extreme vine de la Al Dahra Agricost, cea mai mare exploatație agricolă din Insula Mare a Brăilei, unde hibridul Pioneer^® P1332 a depășit 17 tone la hectar în 2025.

„Deoarece avem un sistem de irigații, mărim puțin grupa de maturitate cu hibridul P1332, ceea ce ne permite să atingem producții de top. Anul 2025 a fost cel mai dificil din ultimii cinci ani, cu secetă extremă. Dunărea a avut, de asemenea, o influență foarte puternică asupra noastră, fiind la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani. În perioada de vegetație am avut doar 128 mm de precipitații, iar totalul irigațiilor aplicate a fost de 420 mm. Inovăm de la an la an, iar astfel am reușit să obținem o producție de peste 17 tone la hectar cu acest hibrid”, descrie experiența sa directorul tehnic de la Al Dahra Agricost, Ionuț Vicliuc.

Hibrizii Pioneer^® sunt dezvoltați pentru a sprijini fermierii atât în sezoane favorabile, cât și în cele dificile. Prin toleranță avansată la stres, caracteristici agronomice solide și performanță dovedită în medii de producție diverse, această genetică ajută la menținerea productivității chiar și atunci când condițiile de mediu devin imprevizibile. În acest an, brandul Pioneer^® marchează un moment important, sărbătorind 100 de ani la nivel global și 50 de ani de prezență în România.

Pe măsură ce agricultura românească se adaptează schimbărilor climatice și condițiilor de piață, inovația rămâne esențială, iar Corteva Agriscience joacă un rol-cheie în sprijinirea fermierilor pentru a rămâne productivi. Prin brandul Pioneer^®, Corteva oferă genetică avansată pentru semințe, care susține recolte constante și profitabile în regiuni diverse, iar prin eforturile sale mai ample de cercetare pune la dispoziția fermierilor instrumente și tehnologii moderne care protejează culturile, securizează producțiile și consolidează stabilitatea pe termen lung.

 ¹ https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/prod_veg_r24.pdf

Autor: Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!