Aberdeen Angus este recunoscută ca una dintre cele mai emblematice și valoroase rase de bovine pentru carne la nivel global. Originară din Scoția, această rasă se remarcă prin faptul că se adaptează ușor la climă și la rețetele furajere. Și, poate de aceea creșterea vacilor Angus a prins avânt și în țara noastră. În județul Olt, aproape de Dunăre, la Cilieni, se află ferma lui Marcel Olteanu, cel care face agricultură de 20 de ani și de 15 ani a adus zootehnia alături de cultura mare. Mai precizăm că Marcel Olteanu este președintele Asociației Aberdeen Angus România, precum și președinte al Secretariatului European Aberdeen Angus.

Să fii antreprenor azi nu este ușor, mai ales când vorbim de afaceri agricole. Însă, cu voință, cu pasiune, cu muncă și cu optimism se poate răzbi. Marcel Olteanu, inginer constructor la bază, a demonstrat că este un bun antreprenor în agricultură, domeniu pentru care și-a luat și diploma de inginer agronom.

Născut și crescut între Gara de Nord şi Piaţa Victoriei, din Bucureşti, Marcel Olteanu spune că a cumpărat primele juninci din Germania, în 2012. Efectivul cu care se mândrește, în prezent, numără aproximativ 500 de capete de Angus, cu 230 de mame.

Rasa Angus a devenit tot mai atractivă pentru fermieri şi marea majoritate a celor care se ocupă cu zootehnia astăzi fie renunţă la creşterea vacii de lapte, fie renunţă la creşterea oilor şi se îndreaptă către vacile pentru carne. „Unii renunţă, unii se apucă. Avem o emulaţie bună în zona asta. Merită să fructificăm producţia agricolă în zootehnie”, a explicat fermierul care ne-a mărturisit că nu s-a considerat suficient de pregătit să se apuce de creșterea vacilor de lapte. „Am dezvoltat o afecţiune pentru rasa asta şi o admiraţie, pentru că sunt nişte vaci brave şi care răspund foarte bine la o îngrijire bună, fără să fie extraordinară. Pe de altă parte trebuie repetat, pentru a nu ştiu câta oară, vacile de Angus nu cresc în balcon şi nu se ţin numai cu paie și cu apă, cum îşi imaginează unii”, a mai explicat acesta. Dar fără păşune, vacă de Angus nu se poate face. Problema însă o reprezintă faptul că păşunea „te lasă” din iunie încolo şi crescătorul trebuie să fie pregătit.

Schimbările climatice afectează și acest sector, iar asigurarea furajării a devenit, cu precădere în zona de sud, mai dificilă.

Dacă îl întrebi pe Marcel Olteanu dacă ar alege altă rasă, îți va da numeroase motive pentru care merge în continuare cu Angus. Este o rasă versatilă, docilă se adaptează uşor la schimbările climatice, la cele de reţetă și de furajare, fată ușor, valorifică furajul și, ca în cazul argentinienilor sau al portughezilor, poate fi crescută uşor şi pe păşune.

Dar fără un supliment alimentar nu ar da un randament satisfăcător pentru crescători și pentru ca lucrurile să evolueze trebuie să lucrezi doar cu specialiști. „Nimic nu se face după ureche. Nenorocirea în România este că sunt foarte mulţi care în continuare merg aşa. Românul se pricepe de la fotbal la politică, la vaci”, a spus Marcel Olteanu, care de 20 de ani face agricultură, iar de 15 zootehnie.

România, fruntașă în creșterea rasei Angus

În registrul genealogic al rasei Angus, astăzi, avem 127.000 de capete, care ne situează pe primul loc în Europa, iar activitatea valoroasă din România și rezultatele obținute au fost motive întemeiate pentru ca preşedintele Asociaţiei Aberdeen Angus România, Marcel Olteanu, să preia Președinția Secretariatului European Aberdeen Angus. „În anii trecuţi am avut o serie întreagă de vizite de la colegii noştri cu mai multă experienţă din Anglia, din Germania, din Irlanda, din Elveţia. La Forumul european Angus de anul trecut, care a avut loc în Germania, cu şedinţa finală la Berlin, a trebuit ales un nou preşedinte pentru următorii doi ani. Am fost la concurenţă cu colegul meu din Portugalia şi cu cel din Danemarca. Şi în unanimitate – cele două abţineri şi-au revenit în ultimul moment – au zis: da, hai să-l punem pe românul ăsta că e înalt, mare, simpatic, vorbeşte bine şi a făcut treabă la el acolo, slavă Domnului. Într-adevăr registrul nostru e foarte bun, iar activitatea asociaţiei la fel”, a povestit Marcel Olteanu.

Asociaţiile de Registru genealogic au ca principal obiectiv ameliorarea rasei, ocupându-se de la controlul de reproducţie, la obținerea de reproducători buni și evaluări genetice performante. De valorificarea viţeilor din ferme trebuie să se ocupe doar crescătorul, care ar trebui să nu mai fugă de asociere. „Un lucru care la noi nu e foarte bine înţeles, pentru că a rămas întipărit undeva în memoria colectivă faptul că asocierea şi cooperativele sunt un lucru care fac rău. Nu fac rău, domnule, fac bine! Am văzut nişte bijuterii de asociaţii în Germania, care sunt compuse din crescători, din producătorii de lapte, din supermagazine şi sunt toţi într-o cooperativă mare şi funcționează. La fel se întâmplă şi în Franţa, şi asta independent de subvenţii, de relaţia cu Bruxellesul şi de cărţile de rasă. Cărţile de rasă asta trebuie să facă: să obţină performanţă, să-i înveţe să aibă animale performante. Că mă mai întrebau alţi colegi: ce ne tot apăsaţi ca SMZ-ul – sporul mediu zilnic –, să treacă de un anumit prag? Păi, primul lucru care te apasă este realitatea economică. Una e să târăşti un viţel după tine un an şi la capătul anului să aibă 290 kg, şi alta e să aibă 500 kg”, a arătat președintele Asociație Aberdeen Angus.

Program unic de ameliorare, la nivel european

În prezent se urmărește realizarea unui singur program de ameliorare pentru rasa Angus la nivel european. Președintele Secretariatului European Aberdeen Angus își dorește ca pe timpul mandatului său să aducă la aceeași masă, cât mai des, pe reprezentanții europeni pentru a gândi un program care să satisfacă toate cerinţele acestor ţări, ce au condiții și cerințe diverse. „Cred că suntem aproape de acest deziderat. La anul, la finele lunii mai, vom organiza în România Forumul European Angus 2026. Asta înseamnă că, o săptămână, mulţi fermieri şi cunoscători ai rasei Angus din Europa şi probabil şi din America vom face vizite în diverse ferme, în diverse organizaţii care fac inclusiv prelucrare de carne de Angus. Sperăm că la finalul Forumului de la anul să concluzionăm adoptarea unui program european de creştere a rasei Angus, în care să venim toţi cu informaţiile genetice ale animalelor noastre, ca să putem intra într-o oală mare în care să facem mult mai uşor legătura dintre vacile şi taurii cu cea mai bună legătură genetică, pentru a obţine produşi performanţi”, a detaliat Marcel Olteanu.

La nivel european, s-au făcut mereu testele de ADN, în special pentru taurii de reproducţie, dar şi pentru anumite vaci şi viţele performante, iar acum se urmărește realizarea testărilor genetice pentru aceste animale, pentru a le putea integra într-un program care să ofere cunoştinţe fundamentale legate de capacităţile de transmitere.

Lipsa zăpezii, adevărata problemă din ultimii ani

Însă zootehnia este susţinută de partea de vegetal, predominantă în sudul Olteniei, dar şi provocatoare, mai ales în ultimii doi ani, din cauza schimbărilor climatice. După un an dificil, a urmat altul și mai dificil, iar agricultorii au fost nevoiți să limiteze pierderile și investițiile. Ani secetoși au mai fost și în 2002, 2007, dar și 1947,1951 şi 1952, iar recordul de temperatură din sudul ţării nu a fost încă atins. Recordul valabil în România este de plus 44,5 grade Celsius la umbră și datează de la 10 august 1951, înregistrat în comuna Ion Sion, județul Brăila. Primul record de temperatură ridicată pe teritoriul țării noastre a fost înregistrat oficial în 1896, plus 42,8 grade Celsius la Giurgiu, doborât după două decenii, cu plus 42,9 grade Celsius. Următorul înregistrat, în septembrie 1946, este de plus 43,5 grade Celsius, la Strehaia.

Noutatea o reprezintă lipsa zăpezii pe timpul iernii, iar dincolo de reducerea investițiilor, sistemele de irigații rămân soluția. „Sistemele au fost făcute, sunt într-un stadiu destul de avansat de reabilitare. Avem vecini la 10 km, 7 km, la sud de noi, care irigă deja pentru că reabilitarea a ajuns până la ei. Din nefericire, zona în care ne aflăm aici – Cilieni, Potlogeni, Tia Mare – este exact la capătul sistemelor de irigaţii dinspre Dunăre şi la capătul sistemelor de irigaţii dinspre Stoeneşti Olt. Suntem între două mari sisteme, ele vor ajunge până aici, dar probabil mai durează un an-doi. Suntem și membri în mai multe OUAI-uri care tot repară şi construiesc”, ne-a zis Marcel Olteanu.

Ani grei, soluții aplicate

Legat de anul trecut, Marcel Olteanu afirmă că a ieșit „prost”, dar pentru că a anticipat această situație din urmă cu doi ani, a redus cantitatea de îngrăşăminte administrată şi numărul tratamentelor. „În toamna lui 2024, pe fostele sole în care n-am preluat aproape nimic, n-am mai venit cu niciun fel de îngrăşăminte, că au rămas acolo toate complexele puse. Dacă de 20 de ani ai fost cuminte şi ai tot dat câmpului, ai pe ce să te bazezi să porneşti. Și am pornit mai vioi anul acesta, ne-a dat 170-180 de litri la sfârşitul lui noiembrie şi decembrie, deci câmpul este bunicel. Acum, Ordonanța „Trenulețul” ne-a dat în cap. Pentru mine, care am o fermă de 1.700 de hectare şi 500 capete de vite, impactul este pe lună de 25.000 lei. Deci pe an sunt 300.000 de lei, cheltuială în plus. N-ai cum să o acoperi din nimic, că nu creşte preţul la nimic, nu fată nici vaca trei viţei odată, nu ajungi nici să faci zece tone, deci ai 300.000 lei gaură cu care pleci din start. Iar noi suntem una din societăţile care a hotărât să nu lăsăm ca ordonanţa să impacteze asupra salariului net al oamenilor şi, atunci, va trebui să-l susţinem noi dintr-o creştere a brutului şi o creştere a taxelor. Asta este!”, ne-a spus fermierul, fericit că la finele anului trecut nu avea nicio datorie, ci doar leasinguri.

Îndrăgostit de pământ

Pasionat de tot ceea ce face, Marcel Olteanu merge mai departe. Dacă până la mai bine de 20 nu ştia nici dacă porumbul se seamănă primăvara sau toamna sau să deosebească orzul de grâu, după 2001, când a recuperat terenurile familiei, a fost pătruns „de treaba asta cu pământul, când am venit să-l văd. Te loveşte o nebunie şi zici: gata, mă apuc! M-am îndrăgostit. E ca atunci când ţi se luminează ochii şi intri şi-ţi găseşti iubita vieţii”. Și pentru că agricultura mare poate o fi provocare, a ales să studieze în facultate de profil şi a obținut diploma de inginer agronom. „Mulţi au zis că ce legătură are cu construcţiile? Păi are, pentru că şi la construcţii n-am făcut proiectare, planşetă, birou, ci şantiere mari. Am avut şantiere şi de 400 de oameni, am lucrat pe trei continente şi acolo neprevăzutul lucra de zor, că nu ştiai niciodată ce se întâmplă. A fost o provocare. Şi agricultura la fel, este o provocare, lucrezi cu oameni, afară, e minunat”, povestește Marcel Olteanu pentru care Oltenia nu e doar parte a numelui, ci adânc înrădăcinată în ființa sa. „De generaţii întregi suntem de pe pământul ăsta, 300 de ani cel puţin. Sunt biserici construite de strămoşii mei”, a mai spus fermierul, pentru care acum cea mai mare bucurie o reprezintă nepoțelul Radu Alexandru, care în vară va împlini 4 ani și care deja dă de mâncare la viței alături de bunic.

Iubirea pentru pământ și animale se transmite mai departe. „Asişti în permanenţă la această minune de renaştere a naturii şi asta iar te apropie de îndumnezeire, ceea ce este o chestie extraordinară. Oamenii trăiesc numai între betoane şi sticlă şi conectaţi mai mult la online decât la pământ, nu înţeleg necesitatea fundamentală a legăturii cu aceste trei aspecte fundamentale: familia, patria, Dumnezeu. Dacă înţelegi lucrurile astea, te îmbraci în ele, nu ai cum să greşeşti şi-ţi dau o putere extraordinară de supravieţuire şi de răzbatere!”, ne-a zis în încheiere Marcel Olteanu, fermierul care își mai dorește și echilibru pentru cei care iau decizii pentru țară.

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Când populismul bate știința

Alegerile pe care le pot face agricultorii

Progres genetic pentru rentabilitate

Porumbul ocupă cea mai mare suprafață în agricultura României. Orice diminuare de producție la această cultură se reflectă semnificativ negativ, atât în situația economică a fermelor, cât și la nivelul economiei naționale, având în vedere multiplele întrebuințări ale porumbului.

Frecventele schimbări climatice impun o anumită revizuire a tehnologiei la cultura de porumb pentru a evita, măcar în parte, din efectele negative.

Porumbul este o plantă unisexuat monoică, adică are florile mascule separate de florile femele, dar pe aceeași plantă.

Florile mascule (fig.1) se găsesc în paniculul situat în partea superioară a plantei.

În momentul înfloririi, anterele ies din floare cu grăunciorii de polen de formă sferică (fig.2).

Fiecare anteră produce circa 2.000 de grăunciori de polen, iar întregul panicul 14 milioane de grăunciori, pentru fiecare ovul revenind peste 2.000 de grăunciori de polen, deși este necesar doar unul pentru fecundare.

Temperaturile ridicate și insuficiența apei au influență negativă în obținerea polenului.

Florile femele (fig.3) sunt grupate în inflorescența spic (știulete). Ovarul are o singură ovulă și sunt grupate pe 8-20 rânduri longitudinale pe știulete. Stigmatele (mătasea) sunt lungi și sunt receptive pentru polen pe toată lungimea lor. Capacitatea de receptare pentru polen durează 6-10 zile.

Știuletele este protejat de pănuși. Știuleții se formează în jumătatea inferioară a plantei, la subsuoara frunzelor. Oscilațiile de temperatură între zi și noapte, înainte de fecundare, fac ca anterele să rămână seci, iar grăunciorii de polen, mici și deformați, inapți pentru fecundare.

Temperatura optimă pentru procesul de polenizare – fecundare este de 23°C.

Polenizarea și fecundarea la porumb în condiții normale se desfășoară astfel: polenizarea constă în deplasarea polenului de la antere la stigmatul lipicios. Fecundarea are loc prin germinarea grăunciorului de polen, ajuns pe stigmat, și formarea tubului polinic care crește și înaintează spre ovul. În tubul polinic pătrunde mai întâi nucleul vegetativ, urmat de cel generativ, care la rândul său se divide în doi gameți bărbătești.

Când tubul polinic ajunge la ovul (fig. 4), pătrunde prin micropil până la sacul embrionar. Aici, unul din gameții bărbătești se unește cu oosfera și formează zigotul, viitorul embrion, iar celălalt se unește cu nucleul secundar al sacului embrionar și formează viitorul endosperm.

În final, ovulul se transformă în sămânță, iar ovarul în fruct.

Cum s-au desfășurat aceste procese în vara 2024?

În multe zone din țară s-a manifestat o secetă extremă. Marele necaz nu a fost, în primul rând, seceta pedologică, cu lipsă de apă din sol, ci seceta atmosferică, deoarece umiditatea relativă a aerului a scăzut la 20-30% și arșița a depășit 39-40°C la umbră, cu 50-60°C la nivelul solului. În aceste condiții, au loc dereglări până la coagularea citoplasmei celulare și moartea plantelor, fără a mai vorbi de polenizare și fecundare. Temperaturile exagerate și aerul uscat au produs uscarea totală a plantelor în câteva zile.

Fermierul Laurențiu Baciu din jud. Bacău, fost președinte LAPAR, arată că a semănat anul trecut peste 1.000 ha cu porumb. Când era în plină vegetație evaluase 9-10 t/ha. Au venit trei zile cu temperaturi peste 40°C și s-a uscat totul, calamitate 100%.

Dr. ing. Dumitru Manole (renumit fermier din județul Constanța, de la Amzacea), cunoscând climatul dobrogean, a înființat loturi cu porumb semănat și conform recomandărilor fitotehnice la 5-10 aprilie 2024, dar și semănat timpuriu, în luna martie.

Hibrizii însămânțați în martie au parcurs perioada de vegetație înainte de apariția arșiței și polenizarea-fecundarea s-au desfășurat normal, au rezultat știuleți bine legați, cu boabe pe toată lungimea. Aceiași hibrizi semănați în aprilie au întârziat în vegetație, fenomenul de polenizare-fecundare nu a mai avut loc, au rezultat știuleți fără nicio boabă.

Învățăminte trase

Pentru un risc mai scăzut în lupta cu seceta și arșița este necesar ca în sezonul rece să se asigure acumularea și conservarea în sol a fiecărei picături de apă din precipitații. În primăvară să se facă cât mai puține intervenții, o singură trecere cu combinatorul, până la adâncimea de semănat. În niciun caz nu trebuie folosită grapa cu discuri care vântură solul, pe mari adâncimi, cu pierderi de apă de până la 28-29%.

O altă concluzie este că trebuie folosiți hibrizi mai timpurii care sunt mai toleranți la temperaturi scăzute.

Însămânțarea porumbului trebuie făcută mai devreme, la 6-7°C și mai superficial, la 4-5 cm.

Ar fi indicat să se realizeze și o analiză cold test (n.r., test la rece) înainte de semănat, iar dacă germinația este peste 85%, este bine.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Sol sănătos, prin dezmiriștit și menținerea terenului permanent verde

Patul germinativ și semănatul de calitate asigură recolte bogate

De ce trebuie redus gradul de îmburuienare din culturile agricole

S-a suspendat sistemul antigrindină. Fără o analiză a randamentului tehnic, economic, social asupra fiecărui punct de lansare a rachetelor antigrindină. Fără niciun studiu de impact. Doar pe vorbe a fost oprit.

Fermierii din cultura mare se plâng de ani buni că nu le mai plouă pe câmp din cauza rachetelor antigrindină. De cealaltă parte, fermierii din horticultură doresc acest sistem deoarece, spun ei, și-a dovedit eficacitatea.

În opinia celor din cultura mare, horticultorii au posibilitatea să-și asigure afacerile, grindina fiind acceptată de asigurători, pe când seceta nu se asigură.

Sistemul se numește „Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor”. Prin urmare, cât a funcționat, grindina nu a mai fost o problemă în zonele în care există punctele de lansare a rachetelor antigrindină. Dar… sistemul e și pentru creșterea precipitațiilor, după cum îi zice numele. De ce nu provoacă ploaie? Cum e posibil ca în deșert să fie provocată ploaia, iar la noi nu? Nu înțeleg și nimeni nu explică acest fapt.

Recent, ministrul Agriculturii a declarat că sistemul antigrindină are rezultate slabe, că la autoritatea care se ocupă de el sunt contracte suspecte, că rachetele nu sunt omologate. Atâția ani cât MADR a susținut și popularizat sistemul, nimeni din conducerea ministerului nu a remarcat rezultatele slabe, contractele suspecte și rachetele neomologate? Sunt aspecte care nu se prea leagă...

Acum, Florin Barbu iese și zice că suspendă sistemul antigrindină deoarece fermierii, cei mai mulți din județele Vrancea, Prahova și Buzău, spun că rachetele antigrindină nu doar că nu protejează culturile, dar fac să dispară norii și aduc seceta. Și mai zice șeful MADR că va muta sistemul de la ministerul pe care îl conduce la Ministerul Economiei. Cu alte cuvinte, se spală pe mâini.

Fermierii din legumicultură, pomicultură și sectorul vitivinicol nu consideră asigurarea împotriva riscului de grindină soluția salvatoare, exclusivă, acoperitoare și viabilă în sectorul horticol, pentru că sunt listați în HoReCa și în marile lanțuri de magazine, iar grindina le distruge recoltele, ceea ce conduce la delistare și plata unor daune, având în vedere că nu au ce furniza conform contractelor.

Fără studii reale, științifice, fără evaluări punctuale din perspectivă tehnică, economică și socială, nimeni nu poate afirma că sistemul antigrindină și de creștere a precipitațiilor nu este sau este bun.

Momentan, autoritățile spun că nu este bun, însă nu ne spun de ce nu s-au crescut precipitațiile, cum s-au cheltuit banii, prin ce buzunare au ajuns. Probabil că au terminat banii și se folosesc de fermieri ca să oprească sistemul antigrindină, cum am zis, fără studii de impact, fără alte explicații, științifice măcar.

În schimb, guvernanții îi îndeamnă pe fermierii din sectorul horticol să-și pună plase antigrindină. Ca și când astea ar fi gratis, iar investiția se realizează doar bătând din palme.

Prin luna mai a acestui an, grindina a făcut prăpăd în multe zone din țară. Și nu doar pe câmpuri, fenomenele extreme au distrus case, mașini, au omorât animale și chiar au rănit oameni. Cine plătește toate aceste pagube?

Asta este realitatea românească, oamenii se încred în tot felul de teorii conspirative, cele mai multe, vehiculate prin intermediul internetului, iar ministrul Agriculturii folosește populismul, nu știința.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

CITEȘTE ȘI: Unii cu munca, alții cu numărătoarea și huzureala

Singurele alegeri pe care le pot face agricultorii

„Fermierul trebuie să ştie cum să navigheze printre multiplele provocări.”

Până la jumătatea sec. al XX-lea, principalele măsuri de reducere a gradului de îmburuienare din culturile agricole erau lucrările de prășit și plivitul manual în culturile cu distanță redusă între rânduri. Odată cu apariția erbicidelor și prin specializarea acestora pe tipuri de culturi și pe specii de buruieni, reducerea gradului de îmburuienare era asigurat, determinându-i pe unii agricultori să considere că prașila nu mai este necesară.

Cercetări riguroase în domeniu au demonstrat că prașila are multiple roluri și în primul rând de gestionare a apei din sol, motiv pentru care marele prof. acad. Gheorghe Ionescu-Șișești a afirmat că două prașile fac cât o udare.

În mod concret, erbicidarea nici nu se poate aplica peste tot, deoarece:

• există parcele mici, cu diverse culturi, și driftul erbicidelor poate deveni toxic pentru unele culturi;

• extinderea chimicalelor devine tot mai restrictivă;

• sunt indicate metode de luptă integrate cu buruienile, inclusiv cu prașile și mai puține erbicide, mai prietenoase cu mediul;

• în cazul culturilor prășitoare, se recomandă numai erbicidarea pe rând, folosind doar 1/3 din doza de erbicid.

Lucrarea de prășit are multiple avantaje, printre care: controlul gradului de îmburuienare până sub pragul economic de dăunare (PED); precum și acumularea și conservarea apei în sol prin stratul superficial afânat (mulci) realizat prin lucrarea de prășit care permite infiltrarea apei din precipitații și barează ridicarea apei la suprafață pentru evaporare, deoarece capilaritatea este întreruptă. Spre exemplu, pierderile de apă din sol în cultura de porumb neprășit au fost de 4,9 mm/zi, iar la porumbul prășit, de 1,8 mm/zi.

De asemenea, afânarea superficială a solului permite păstrarea aerului și a căldurii necesare creșterii rădăcinilor și activității microorganismelor din sol. Prezența oxigenului asigură desfășurarea proceselor de oxidare, cu eliberare de energie, necesară creșterii rădăcinilor și proceselor de absorbție a apei și nutrienților. Totodată, se asigură eliminarea CO₂ care poate deveni toxic.

Prin această afânare se asigură evitarea crustei și asigurarea unui regim aerohidric și termic optim cu 2/3 apă și 1/3 aer; se astupă crăpăturile prin care se pierde cu 18-20% mai multă apă din sol; se asigură o mai ușoară și completă valorificare a îngrășămintelor aplicate; prezența stratului afânat la suprafața solului favorizează infiltrarea apei din precipitații și reduce eroziunea solului; accesul ușor al aerului în sol intensifică procesul de simbioză la plantele leguminoase, sporind nivelul și calitatea recoltelor. De pildă, la soia, fără buruieni, prin prașilă a crescut producția cu 24%.

Prin prașile se pot reduce sau înlătura erbicidele asigurând reducerea cheltuielilor, a poluării și stresul plantelor. Totodată, prin prașile se îmbunătățesc fertilitatea și sănătatea solului și se asigură menținerea biodiversității (producție de porumb erbicidat – 100%, erbicidat și prășit – 124%. Producție la floarea-soarelui netratată – 48%, erbicidată – 85% și prășită – 100%).

Numărul prașilelor depinde de frecvența precipitațiilor (se produce crustă), de starea de îmburuienare și de starea fizică a solului.

Se lucrează cât mai superficial, să taie rădăcinile buruienilor la 2 cm adâncime, buruienile rămân la suprafața solului, se usucă și au rol de protecție. Prin aceasta se evită deranjarea rădăcinilor la plantele de cultură.

Se prășește când buruienile sunt mici și nu după ce înțelenesc solul când se lucrează greu, cu consum mare de motorină și când deja au consumat din apă și nutrienții necesari plantelor.

Cultivatorul folosit la prășit trebuie să aibă lățimea de lucru egală cu a mașinii cu care s-a executat semănatul, iar tractorul va intra pe aceleași urme ca la semănat.

La porumb: prașila I se face când are 3-5 frunze, cu zona de protecție de 8-10 cm, cu discuri de protecție, cu viteza de lucru de 3-4 km/oră. Prașila a II-a și a III-a se face după câte două săptămâni, zona de protecție 10-15 cm, viteza 7-8-10 km/oră.

O lucrare de prășit de calitate se obține cu un cultivator bine pregătit și corect reglat.

1. Reglarea simetriei agregatului se realizează prin montarea secțiilor de prășit, pe bara-cadru, la distanță egală, pornind de la centru spre margini;

2. Orizontalitatea cadrului pentru a fi paralel cu suprafața solului se reglează cu ajutorul tiranților tractorului;

3. Distanța între secțiile de prășit se realizează în funcție de schema de semănat, astfel încât centrul fiecărei secții să corespundă cu centrul intervalului dintre rânduri;

4. Orizontalitatea secțiilor de prășit urmărește ca toate cuțitele să atingă solul pe toată lungimea tăișului. Se realizează de la paralelogramul articulat.

5. Montarea corectă a cuțitelor pe fiecare secție se realizează în funcție de distanța dintre rânduri și de mărimea zonei de protecție.

6. Adâncimea de lucru se reglează de la roțile de copiere ale secțiilor de lucru, care se ridică față de nivelul tăișului cuțitelor cu o distanță egală cu adâncimea de lucru, mai puțin 1-2 cm, cât pătrund roțile în sol. Sub aceste roți se introduc cale de lemn de grosimea respectivă.

7. Apăsarea pe sol a secțiilor de lucru se realizează prin poziționarea corespunzătoare a arcurilor de apăsare în mânerul de reglaj și prin montarea unui număr corespunzător de arcuri.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: De ce trebuie redus gradul de îmburuienare din culturile agricole

Patul germinativ și semănatul de calitate asigură recolte bogate

Cum reducem pierderile de apă din sol

Joi – 15 mai 2025, la sediul IPSO Alexandria au ajuns peste o sută de fermieri pentru a explora tehnologiile și soluțiile inovatoare care susțin performanța în toate domeniile agricole. În prim-plan au fost aduse cele mai recente inovații, tendințe și soluții din agricultură. IPSO Agricultură a lansat oficial Manitou MLA-T 533, un telescopic articulat, versatil și inovator, ideal pentru diverse lucrări agricole. Specialiștii companiei au prezentat soluții inovatoare și pentru gestionarea resurselor de apă, cu tehnologii de irigații inteligente, care contribuie la o agricultură mai sustenabilă și mai eficientă.

Evenimentul „Precision AG TOUR – Soluții eficiente și profit pentru ferma ta!” a reunit, la sediul din Alexandria - județul Teleorman, fermieri și specialiști din cadrul companiei IPSO Agricultură. Au avut loc prezentări, ateliere de prezentare utilaje și sesiuni de networking. „IPSO Agricultură este aproape de fermieri în fiecare sezon, oferind soluții complete pentru toate nevoile lor, de la utilaje de ultimă generație, până la servicii personalizate de finanțare, post-vânzare și suport tehnic constant”, a declarat Dan Gîdea, director marketing.

Precision AG TOUR este structurat în jurul a cinci ateliere tematice: recoltat; irigații; Precision AG (agricultură de precizie); semănat & protecția plantelor; pregătirea solului, în cadrul cărora sunt prezentate atât echipamente performante, cât și soluții inovatoare, care răspund provocărilor actuale din agricultură.

Noutățile ediției

IPSO Agricultură a lansat oficial încărcătorul articulat Manitou MLA-T 533, un utilaj versatil, robust și eficient, conceput pentru a răspunde celor mai exigente cerințe din fermă.

De asemenea, la evenimentul Precision AG TOUR de la Alexandria, fermierilor le-a fost prezentată oferta specială pentru combinele din seria T, care vine cu o finanțare cu 0% dobândă, prețuri promoționale și finanțare subvenționată în primii trei ani. Pe lângă acestea, beneficiarii vor avea garanție de trei ani sau 1.500 de ore, iar campania Harvest Promise garantează livrarea pieselor de schimb în maximum 24 de ore, sau oferirea unei combine la schimb în caz de necesitate, asigurând astfel continuitatea activității agricole.

În cadrul atelierului dedicat irigațiilor au fost lansate trei noi tehnologii inovatoare, care susțin o gestionare inteligentă, sustenabilă și eficientă a resurselor de apă:

IRRICONTROL App – Smart Irrigation Control:

• Operare și monitorizare a sistemului de irigare de oriunde și oricând, reducând costurile și deplasările inutile;

• Gestionare precisă a consumului de apă și energie, pentru o agricultură sustenabilă;

• Acces facil la date exacte despre consum și nivelul apei, pentru decizii rapide și bine fundamentate.

NEXUS – Panou de Control și Monitorizare pentru Pivot Central:

• Compatibil cu orice pivot, datorită conceptului „Plug and Play”;

• Transmitere instantanee și securizată a datelor prin radio sau 4G, cu stocare automată în caz de întreruperi;

• Protecție avansată împotriva supratensiunilor și descărcărilor electrice, reducând riscurile și costurile de mentenanță.

SAF – Sistem de Alarmă pentru Pivot și Pompă:

• Monitorizare 24/7 și notificare imediată în caz de incident;

• Funcționare independentă de rețeaua electrică, cu alimentare solară și pe baterii, garantând continuitatea operațiunilor.

În cadrul fiecărui atelier, specialiștii IPSO Agricultură au oferit fermierilor informații despre fiecare utilaj expus sau soluție folosită în fiecare sezon agricol.

Atelier Recoltat. Au fost prezentate următoarele utilaje: combina John Deere T660i, heder 725X, heder SUN 8 + CHOP, presa de balotat John Deere V451M, Manitou MLT 741, Manitou MLA-T 533.

Atelier Irigații. În cadrul acestuia, fermierii au aflat totul despre tamburii Bauer, tamburii Ferbo, piramida pivot, rolele Rivulis (soluții picurare).

Atelier Precision AG. Fermierii au aflat de la specialiștii în Agricultura de Precizie cum pot optimiza lucrările solului și cum pot reduce consumul de combustibil, timpul și resursele.

Atelier Semănat & Protecția plantelor. Vedetele acestui atelier, prezentate pe-ndelete au fost tractorul John Deere 6M 220, tractorul John Deere 6M 155, Kuhn Axis 50.2 H-EMC-W, sprayer-ul John Deere R732i.

Atelier Pregătirea solului. Aici, fermierii au aflat totul despre tractorul John Deere 8R 310, tractorul John Deere 6R 250, Kuhn Cultimer L 350, Kuhn Performer 4000 Select.

Conceptul IPSO Agricultură - Precision AG TOUR - este dedicat promovării soluțiilor moderne, eficiente și profitabile pentru activitatea agricolă. Totodată, aduce în prim-plan tehnologii de ultimă generație, bune practici și echipamente menite să sprijine fermierii în creșterea performanței și optimizarea fiecărei etape din fermă.

De aproape 30 de ani, IPSO Agricultură sprijină fermierii cu echipamente de ultimă generație, soluții de finanțare personalizate și cea mai extinsă rețea de servicii post-vânzare. Prin abordarea „one-stop shop”, compania oferă acces la tehnologie de vârf și suport constant pentru o agricultură mai performantă.

CITEȘTE ȘI: Noua serie de tractoare John Deere 6M s-a lansat la expoziția Agraria

Combinele digitale John Deere S7 aduc tehnologia viitorului în fermele din România

Soluții de irigații oferite de parteneriatul IPSO Agricultură și Rivulis Irrigation

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Privind la progresul tehnologic rapid din lume, observăm că impactul inovației asupra dezvoltării nu depinde doar de idei îndrăznețe, ci și de aplicarea lor în rezolvarea problemelor reale. Puține sectoare ilustrează acest lucru mai bine decât agricultura.

Producția de alimente se confruntă cu o presiune tot mai mare din cauza schimbărilor climatice, resurselor naturale limitate și a creșterii populației globale. Seceta, degradarea solului și apariția unor boli noi ale plantelor devin din ce în ce mai frecvente, în timp ce de la fermieri se așteaptă să producă mai multă hrană, cu valoare nutrițională mai mare și cu resurse mai puține. Pentru a răspunde acestor așteptări, agricultura are nevoie de inovație, iar știința oferă instrumente care pot ajuta.

Una dintre cele mai transformatoare evoluții este reprezentată de Noile Tehnici Genomice (NGTs). Aceste instrumente avansate, cum ar fi CRISPR Cas, permit oamenilor de știință să facă modificări precise și direcționate în propriul genom al plantei. În loc să se introducă gene din alte specii, CRISPR permite ajustări în cadrul aceleiași plante, care s-ar putea întâmpla și în mod natural, dar mult mai rapid și cu o precizie sporită. Este ca și cum ai folosi un editor de text pentru a îmbunătăți o singură propoziție, în loc să rescrii întreaga pagină.

Spre deosebire de organismele modificate genetic (OMG), NGT-urile lucrează în cadrul materialului genetic propriu al plantei, permițând modificări mai precise, cu un aspect natural și adesea imposibil de diferențiat de ameliorarea convențională, dar realizate într-un timp mult mai scurt. Această precizie permite dezvoltarea unor culturi care tolerează mai bine seceta, folosesc apa mai eficient sau rezistă dăunătorilor și bolilor. NGT-urile pot, de asemenea, îmbunătăți profilul nutrițional al alimentelor, de exemplu, prin creșterea conținutului de vitamine sau reducerea alergenilor, oferind beneficii de la fermă până pe masa consumatorului.

Acces egal la inovații

În timp ce fermierii din alte regiuni beneficiază deja de aceste tehnologii, mulți din Europa nu au încă acces la aceleași instrumente. Pentru a rămâne competitivi, fermierii din întreaga Uniune Europeană, inclusiv din România, au nevoie de acces egal la inovații care susțin productivitatea, reziliența și sustenabilitatea.

Inovația în agricultură depinde și de o colaborare solidă. Progresul științific este cel mai eficient atunci când cercetătorii, amelioratorii și fermierii fac schimb de cunoștințe și răspund provocărilor reale din teren. Amelioratorii beneficiază de cele mai recente descoperiri științifice, la fel cum cercetătorii câștigă prin înțelegerea realităților de pe teren. Înlesnirea acestui schimb este esențială pentru ca inovația să aducă valoare în practică.

Această viziune este reflectată și de perspectiva lui Cristian Stoica, proprietarul fermei „La bunici”, membru al Consiliului Director al Forumului Asociației Fermierilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) și președinte al Asociației Grânarii din județele estice ale României. „Noile tehnici de ameliorare genomică reprezintă un salt uriaș al științei, cu potențialul de a duce la cercetarea și dezvoltarea unor soiuri mai bine adaptate condițiilor tot mai dificile cu care se confruntă agricultura de astăzi. Integrarea lor în practicile actuale ne-ar putea ajuta să devenim mai competitivi noi, fermierii din Uniunea Europeană, astfel încât să ne putem susține în continuare afacerile, să producem pentru consumatorii europeni și să nu pierdem cursa cu concurenții noștri de pe alte continente”, subliniază Cristian Stoica.

Înțelegerea publică este la fel de importantă. Tehnologii precum NGT-urile nu sunt încă bine cunoscute, iar mulți oameni nu înțeleg cum funcționează sau în ce mod diferă de OMG-uri. Prin urmare, este esențială o comunicare transparentă, bazată pe știință, pentru a construi încredere și un dialog public informat.

Inovația în agricultură joacă un rol esențial în abordarea celor mai presante provocări ale prezentului, iar știința și tehnologia contribuie la construirea unui sistem alimentar mai sustenabil și mai stabil pentru viitor. La Corteva Agriscience, suntem mândri să susținem acest progres prin dezvoltarea de instrumente și cunoștințe care îi ajută pe fermieri să aibă mai bine grijă de culturile lor, acum și pentru generațiile viitoare.

Autor: ANDRE NEGREIROS, Liderul Unității Comerciale Europa Centrală și de Est Corteva Agriscience

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

România se află într-un context agricol dificil, în care schimbările climatice severe și instabilitatea economică sunt factori majori ai acestui declin. Soluții care să rezolve pe deplin situația sunt greu de aflat, de aceea orice sugestie capabilă să mai amelioreze din probleme este binevenită. Prin urmare, îndemnul de a folosi sorgul pe post de alternativă de cultură este de luat în seamă. 

Sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” din București și a companiei Sport Agra din Amzacea, județul Constanța, în cadrul Aula Magna a forului amintit, a avut loc, la sfârșitul anului trecut, conferința internațională „Sorgul - plantă de cultură a viitorului”. Organizatorii au dorit să aducă în prim-plan această cultură considerată de ei salvatoare în contextul provocărilor climatice și economice. Participarea la acest eveniment ne-a oferit ocazia de a înțelege mai profund potențialul, limitele și viitorul acestei plante, prin prisma experților și a fermierilor prezenți.

Seceta extremă este un fenomen recurent în regiunile aride ale României, cum ar fi Dobrogea și Câmpia Română, dar acesta s-a accentuat în ultimi ani. Iar condițiile economice nu sunt nici ele de natură să compenseze în vreun fel situația, din contră, adaugă o și mai mare povară pe capul fermierilor afectați. 

Context climatic și economic

Bine-cunoscutul fermier Gheorghe Nițu este de părere că actualele condiții impun o altfel de abordare: „Schimbările climatice nu sunt numai la noi, sunt mai peste tot, iar agricultura pe care noi am făcut-o până în prezent nu mai seamănă cu nimic cu cea care vine. Și trebuie să gândim foarte serios acest lucru, cu creionul în mână, pentru că oricum, ea trebuie să dea economic. Nu putem să mergem în continuare cum au fost învățați unii, pe datorii. Trebuie să facem o agricultură integrată, neapărat. Zootehnia a dispărut, tocmai de aceea nici sorgul nu s-a mai cultivat. Din fermele din jurul Capitalei, probabil 40, au mai rămas fermele de vaci cu lapte ale lui Claudiu Davițoiu și Mihai Petcu. Atât. În rest și în comune, de la 2.000-3.000 de vaci, acum sunt 200-300. Altele o să rămână în tablouri”.

Gheorghe Nițu

Cea mai afectată cultură pare a fi cea a porumbului, despre care Dumitru Manole, cel care a avut inițiativa organizării conferinței, spune că în condiții de secetă paguba este multilaterală: „În județul Constanța, porumbul a scăzut ca suprafață. În dinamică, dacă pornim din 2015, porumbul era undeva la 55.000-60.000 de hectare. În 2024 a ajuns la 27.000 de hectare, aproape 50% mai puțin. Din 27.000 de hectare în 2024 s-au calamitat  21.000 de hectare. Spui că e puțin, dar nu e. Dacă înmulțim 21.000 cu 1.000 lei pe hectar, cât statul urmează să despăgubească aceste suprafețe, deci o dată este bugetul statului atacat prin faptul că n-am avut această alternativă, sorgul, și după aceea, dacă mai luăm cele 21.000 de hectare și le înmulțim cu un minim de producție de numai 5 tone la hectar, ca să fie socoteala rotundă, parcă fac foarte simplu 105.000 tone, care înmulțite cu 900 lei ne dă o cifră. Deci iată pierderile. O dată bugetul, o dată stabilitatea economică. Stabilitatea economică a fermelor este pusă în pericol. Și din acest punct de vedere azi am spus că începe epopeea sorgului”. Așadar, domnul Manole face trimitere la o alternativă pentru această cultură, numind-o, după cum ați văzut, pe cea a sorgului. El aduce ca exemplu situația din propria fermă, de la Amzacea: „Pe lângă problemele pe care le avem la nivelul piețelor – mă refer la partea de est, la granița României, aceasta fiind o provocare —, avem provocarea esențială, această secetă deosebit de agresivă. Începând cu 2020 — mai înainte 2007, 2012 —, după care a urmat 2022, 2023 și iată-l pe 2024, când, la Amzacea, am avut de la 1 ianuarie până în luna iunie 238 mm precipitații. Media pe 69 de ani, până la data pe care am precizat-o, era de 380 mm. În aceste condiții, porumbul s-a calamitat, iar sorgul devine singura alternativă viabilă”.

Cam în aceiași termeni îl susține și vicepreședintele ASAS, Aurel Badiu: „În condițiile unei secete 2020, 2024, care a făcut ca unii hibrizi de porumb să producă – deși termenul nu e corect, pentru că n-au produs — nimic, n-au pus nimic pe cântar, sorgul a pus 3.000 kg. Ceea ce nu e de ici, de colo”.

Cu alte cuvinte, mai bine mai puțin, decât deloc. Pentru că așa cum spune unul dintre participanți, Claudiu Davițoiu, important este „să investești puțin și să câștigi mult. Nu ne mai întreabă nimeni câtă producție am făcut la ora actuală, ne întreabă de bani. Ținem cont și de condițiile astea. Degeaba ai apă, investești mult și vinzi porumbul cu nimic. Trebuie să investești în așa fel încât producția pe care o faci, chiar dacă o faci mică, să ieși pe câștig”. Mai ales că se pare că pentru cultura de sorg e nevoie de investiții mai mici decât pentru cea de porumb. 

Claudiu Davițoiu

Sorgul, o cultură cunoscută

Iar cultura de sorg nici măcar nu este o noutate prea mare pentru agricultura românească, cel puțin așa susține domnul profesor Valeriu Tabără, președintele ASAS: „În primul rând, sorgul nu este o plantă nouă, România n-a fost o țară necultivatoare de sorg ca să o privim în acest moment ca pe o plantă pe care o luăm în cultură. Pornim de la un mic nivel de cunoștințe, chiar a existat un program legat de cultura sorgului, dar cred că momentul de azi este unul de readucere în actualitate a acestei culturi cu importanță excepțională din toate punctele de vedere, alimentar, furajer și tehnic, având astfel acțiune, atât directă, cât și indirectă — prin ceea ce reprezintă animalele, ca sursă de hrană —, asupra securității alimentare. Și este o plantă care vine în contrast cu ceea ce înseamnă schimbările climatice”.

Fermierul Gheorghe Nițu chiar își aduce aminte că a avut în cultură această plantă: „Pe vremea când eram director la fostul IAS Buftea, unde aveam nu mai puțin de 9.000 de hectare, cultivam în jur de 1.000 de hectare cu sorg și am cultivat hibrizi creați la Fundulea, F31 și F38, care aveau producții bune și, mai ales, o calitate nutritivă mare, cu aminoacizi esențiali precum lizina și triptofanul. Aceste sortimente erau folosite cu succes de marii crescători de păsări din apropierea Bucureștiului”, iar clima nici măcar nu era așa de drastică, ca acum. „Atunci clima era mai favorabilă, existau cele patru anotimpuri cu precipitațiile corespunzătoare și nu sufeream ca acum din cauza celor două secete: una pedologică agresivă și alta atmosferică. Producția era între 5-6 tone pe hectar; așa erau acești hibrizi - constanți în calitate nutritivă. De asemenea, prețul de valorificare era cu 20% peste cel al porumbului, iar recolta se realiza în totalitate mecanizat”.

Iar vicepreședintele ASAS își amintește că fost implicat în cercetarea acestei plante. „Lumea știe puține lucruri despre faptul că fostul Institut de sfeclă de la Fundulea era Institutul sfeclei de zahăr și al plantelor furnizoare de substanțe dulci. Una dintre plante a fost sorgul. Ani de zile m-am ocupat de sorgul zaharat și de posibilitatea de extracție a sucului zaharat și a alcoolului-carburant. Din nefericire, mutațiile economice, sociale și politice au sistat acest program. Pentru că se ajunsese într-o fază destul de avansată, în primul rând în ceea ce privește obținerea de alcool-carburant”, a spus Aurel Badiu.

Așadar, nu poate fi vorba despre bâjbâială în acest demers, există cercetări, făcute în chiar arealul nostru, experiență mai veche dar și mai nouă, pentru că, așa cum spuneam, inițiativa conferinței în cadrul căreia li s-a propus fermierilor să folosească această cultură i-a aparținut unuia cu multă experiență, fapt certificat de vicepreședintele ASAS, Aurel Badiu: „Firma privată condusă de un membru de onoare al ASAS, Dumitru Manole, este o companie privată care se ocupă de cercetări de agrofitotehnie a sorgului”, precum și de președintele acestui for, Valeriu Tabără, „Scopul acestei întâlniri de azi, evenimentul de la Academie, care a pornit la inițiativa unui fermier cu foarte multă experiență, dr. Dumitru Manole, care e și membru de onoare al ASAS, a fost o idee să aducem fermieri cu multă știință de carte și cu rezultate obținute, cu îndrăzneală, pentru că Manole este un cultivator de sorg, a testat sorgul, a testat foarte multe varietăți de sorg la el, în condițiile cele mai specifice pentru cultura sorgului, deci nu putea veni cineva cu soluții mai bune sau să dea lecții cuiva decât dânsul”.

Nu va înlocui porumbul

În esență, propunerea nu vine în ideea de a înlocui o cultură cu alta, nu asta a fost intenția, ci, așa cum spune domnul Badiu, ea are rolul doar de a fi o alternativă conjuncturală. „Sorgul nu este o plantă care să înlocuiască porumbul, mai ales în mentalul colectiv al fermierului român. Însă este o plantă care, în condițiile în care suprafețele în curs de aridizare se extind, poate să aducă un venit considerabil fermierilor care acceptă ca o parte din suprafețele cultivate tradițional cu porumb, și subliniez: o parte din suprafețe, să fie cultivate cu sorg”. Și tot domnia sa explică: „Sorgul într-adevăr, are niște caracteristici în unele cazuri inferioare porumbului, dar are și boabe când porumbul n-are boabe. Și atunci degeaba porumbul este strălucit când nu face nimic, în timp ce sorgul mai face câte ceva și la el se poate valorifica tot. Deci toată masa supraterană la sorg se poate valorifica. La porumb puțintel mai greu. Deci, nu înlocuiește porumbul, îl suplinește, ceea ce e cu totul altceva. Vă aduc aminte de termenul «suplinitor» în școală. Nu e profesor, dar ține locul profesorului”.

Chiar inițiatorul, Dumitru Manole, consideră sorgul ca fiind o cultură complementară, nu înlocuitoare pentru porumb. „Sorgul trebuie privit în complementaritate cu porumbul, pentru că acolo unde n-am minimum 600 mm de precipitații și până când nu vom produce și vom pune în aplicare «marele proiect de irigații», avem o alternativă care este sorgul, pentru Dobrogea, pentru Câmpia Română, tot ce merge până în Dolj și până la granița de sud-vest a României, mă refer sud-vestul extrem”. 

Rețineri și impedimente

Este de presupus că și alți fermieri s-au gândit la o astfel de soluție în perioada aceasta atât de secetoasă, dar sunt aspecte care i-a făcut să fie reținuți. Cea mai mare problemă este cea legată de valorificare. Nu este piață pentru sorg, spun cei mai mulți. Și nu poți spune că nu au dreptate. Dumitru Manole susține, însă, că piața se va realiza atunci când va exista suficientă cantitate ca să o justifice: „Dacă produci 10.000 de tone de sorg evident că n-o să ai piață. Anul ăsta s-au semănat 18.000 de hectare, după aproximările mele – c-am discutat cu companiile multinaționale, după numărul de saci care s-au livrat. 18.000 de hectare ar fi fost de sorg. Nici nu s-au aplicat tehnologiile care trebuie, cunosc treaba asta și o spun, plus atacul de schizafis graminum, care nu a fost cunoscut și nu s-au făcut tratamentele, dar oricum, cu 18.000 de hectare de sorg faci undeva la 50.000 tone de sorg. Aceste tone s-au dus către crescătorii de animale. La Izocon Călărași am livrat numai eu aproape 200 de tone de sorg. Plus că au mai fost crescătorii de ovine care, calamitându-se porumbul, n-au avut ce da de mâncare. Și vreau să vă spun că tulpinile de sorg au fost foarte apreciate de crescătorii de ovine. Tulpina de sorg are mai mult siliciu, și am vorbit cu crescătorii de ovine care spuneau: au consumat foarte bine și suntem foarte mulțumiți! Deci iată primele semnale. Iar piața sorgului se va rezolva, pentru că avem hectare – avem tone. Un exemplu, Ungaria în doi ani a ajuns la 50.000 de hectare de sorg. Credeți că fermierii unguri aruncă sorgul undeva pe Dunăre ca să ajungă în portul Constanța? Nu. Categoric au piață la 50.000 de hectare, au minimum 300.000 tone de sorg, ceea ce înseamnă piață sigură”. Președintele ASAS, domnul profesor Valeriu Tabără, este de părere că piața scăzută pe care o are sorgul este determinată de involuția pe care o cunoaște în ultima perioadă zootehnia de la noi. „Problema pieței sorgului este artificială, pentru că la nivel mondial, inclusiv european, dacă luăm Spania de pildă, și acolo unde sunt preocupări foarte puternice pentru monogastrice, pasăre-porc, sorgul este un component al rațiilor furajere de mare importanță. La noi problema aceasta este legată de reducerea unor structuri sau domenii ale agriculturii, inclusiv a monogastricelor, reducerea efectivelor de păsări. Sau faptul că n-am mai avut ferme mari de porci, comparativ cu Spania, de exemplu, care este preocupată, cu complexe mari, cu ferme foarte bine organizate în domeniile respective, care consumă foarte mult porumb și sorg”, explică prof. dr. univ. Valeriu Tabără.

Valeriu Tabără

Un alt motiv pentru care piața sorgului este scăzută în România îl reprezintă lipsa unei industrii care ar putea folosi această cultură ca materie primă, mai ales că plaja de utilizare este foarte mare. „Problema este să vedem domenii de utilizare, de transformare a acestor culturi. Îl las pe fermier, produce și săracu n-are ce face cu ce produce, că celorlalte sectoare nu le-am dat atenția cuvenită. Acele domenii să le finanțăm, să le facem funcționale, și atunci sorgul nu mai are probleme de valorificare, ca și orzoaica, orzul și așa mai departe. Nu ne oprim doar la furaj. Este o plantă industrială cum am spus-o mereu, și cartoful și sfecla sunt la fel. Din păcate le-am neglijat. Sorgul face parte din acea structură de plante tehnice și inclusiv energetice pe care noi le-am neglijat. Ce fel de industrializare fac, cu ce încep? Nu cumva trebuie să încep cu această industrie de transformare, de valorificare a materiilor prime din agricultură? Inclusiv sorgul. Dar nu mai vorbesc de alte plante, din legumicultură, pomicultură, viticultură, că și acolo mergem doar pe vin, dar la producția secundară uleiurile din sâmburi, pe urmă substanțele pe care le conțin pielița din vin. Pielița de la bobul de strugure, mai ales de la cel roșu, taninul din sâmburi, taninul din sorg, taninul care înainte era sursă pentru tăbăcitul pieilor tescovina, care poate fi o materie primă. Nu există deșeu în agricultură, decât materii prime. Agricultura nu conține deșeuri”, spune prof. univ. dr. Valeriu Tabără, președinte al ASAS. 

O cultură uimitoare

De altfel e uimitor cât de multe sunt modurile în care sorgul poate fi valorificat. Domnul prof. univ dr. Valeriu Tabără, enumeră „câteva” dintre ele: „Din punct de vedere tehnic sorgul este superior porumbului. E o chestiune legată de ce se poate obține, ca hârtia albă. Hârtia albă nu înseamnă o hârtie oarecare, hârtia de xerox, alții din astfel de tipuri de hârtie făceau inclusiv bancnote. Sunt forme de sorg care sunt o excepțională materie primă pentru producerea de energie, sau cum este sorgul zaharat, din care se extrage sucul, o substanță dulce-lichidă, pe care o pot duce spre industria sucurilor, a patiseriei și cofetăriei, înlocuind zahărul cristal, care are, după unii, și efecte negative. Poți să faci și zahăr cristalizat din sorg, dar îți trebuie anumite amenajări tehnice. Sorgul este excepțional ca materie primă pentru un anumit sortiment de bere. Se poate obține malț și din sorg. Pigmenții pe care-i poți extrage din sorg și fără diluant, în apă efectiv, se pot extrage pigmenți care nu au elemente de toxicitate, ca și la șofrănel”. Iar vicepreședintele ASAS, Aurel Badiu, care, așa cum am văzut, a fost implicat în cercetare, tocmai în valorificarea sorgului, completează și detaliază cele spuse de președinte: „În primul rând face grăunțe care  sunt un furaj excepțional. Este foarte adevărat că sorgul respectiv trebuie să fie sorg-furaj. De asemenea, sorgul poate să producă furaje verzi pentru animale, în forma lor conservată, fiind absolut comparabile cu porumbul. Apoi sorgul zaharat, care este un sorg care oferă o cantitate considerabilă de carbohidrați sub formă de sucuri dulci, care pot deveni un înlocuitor de zahăr, în condițiile în care pe terenurile pe care se cultivă sorgul zaharat sfecla nu visează să ajungă niciodată, că nu are apă, sfecla fiind o plantă căreia îi trebuie teribil de multă apă. Din resturile de la stoarcerea sorgului zaharat se obține o materie primă impecabilă pentru produs alcool-carburant, alcool în primul rând și după aceea carburant. Destinațiile sunt multiple, de la alcoolul ca atare la alcool-carburant, la polimeri de tip bio-degradabili și terminând cu combustibil foarte asemănător cu combustibilii rafinați din combustibili fosili. Ceea ce rămâne după transformarea alcoolică sau transformarea în bioreactoare după obținerea alcoolului devine un extraordinar fertilizant organic, capabil, la o socoteală făcută și de optimiști, și de pesimiști, să asigure în jur de 5 tone de biofertilizant, nu chiar de calitatea gunoiului de grajd, dar apropiat. Și poate că trebuie să ne gândim la sorgul alimentar. Sorgul alimentar este o formă de sorg care hrănește Africa Centrală și Africa subtropicală de vreo 3000-4000 de ani, ca fiind principala sursă de carbohidrați, pentru că în zona respectivă, din păcate, nici porumbul, nici grâul nu reușesc să aibă randamente asigurătoare pentru hrană. Deci, dacă tragem linie și adunăm, sub o plantă de sorg sunt 10-12 zone în care se poate utiliza, ca specie, și sunt cel puțin 5-6 domenii ale industriei alimentare în care poate să devină materie primă”. La toate acestea se poate adăuga și dezideratul președintelui ASAS, prof. univ. dr Valeriu Tabără: „Îmi pun speranța că odată și odată, parte din decidenții și de la Bruxelles, și din România, vor înțelege ce înseamnă să ai o astfel de plantă precum sorgul, din care eu aș putea muta gene de toleranță la arșiță atmosferică, de rezistență, la porumb, fără să fie probleme de interpretare că este toxică sau mai știu eu cum. Nu luăm de la bacterii, ci luăm de la aceste plante care-și demonstrează fiabilitatea în condiții climatice de accentuare a schimbărilor climatice, a arșiței atmosferice, sorgul fiind total diferit ca reacție față de porumb”.

Nevoia de promovare

După ce enumeri atâtea avantaje te întrebi ce se întâmplă de sunt atâtea rețineri. Valeriu Tabără crede că este și o chestiune culturală: „Părerea mea este că nu este numai o problemă legată de moment, ci și de modul de a vedea lucrurile. E mult mai ușor să cultivi grâu, orz, floarea-soarelui și să export materii prime. Sorgul nu este o plantă care să meargă doar ca materie primă, trebuie s-o transformi, ori în carne, ori să o industrializezi”.

Am putea spune că este și teama pentru ceva nou, părere pe care Aurel Badiu o contrazice: „Nu știu dacă neapărat fermierului îi este frică de noutatea de a cultiva sorg. Nu are informații despre el. Deci către el trebuie împinse cunoștințe, pentru că nu noi decidem, cum s-a discutat la un moment dat. Noi sugerăm, noi recomandăm. Decizia e a fermierului. Pe el trebuie să-l convingem că ceea ce-i recomandăm noi este valid, este fezabil, este profitabil în condițiile în care alte plante de cultură nu prea îi dau aceeași satisfacție, calculată în valută forte sau în lei, n-are nicio importanță, dar n-au cum să-i dea aceeași satisfacție în condițiile de schimbare climatică. Și atunci asta este opțiunea pentru sorg”. 

Aurel Badiu

Iar „împingerea” aceasta de informații nu se poate face doar pe baza unor conferințe, e nevoie de mai mult, este lucrul pe care-l susține și Aurel Badiu: „Sunt câteva mii de hectare în toată țara. Probabil că se va extinde, însă nu se va putea extinde sub nicio formă dacă nu va avea politici agricole adecvate, dedicate acestei culturi, nu globaliste. Pentru extinderea culturii de sorg, dacă se ajunge la concluzia că trebuie extinsă, pentru că e o decizie politică până la urmă, e absolut nevoie de o anumită politică coerentă dedicată. Dacă este tot globalistă, nu se prea poate obține mare lucru. Nu pentru că nu ar răspunde cultura ca atare sau că tehnologiile de cultură ar fi extrem de dificile, că nu sunt. Sunt aproape comune. Ci, pentru că există ceea ce se cheamă în legislația comunitară și națională decizia de cultură. Dar decizia de cultură trebuie să fie conștientă. Dacă omul nu are informația, iar noi am transmis acum și pe net toată conferința noastră, și au fost peste 200 de oameni care s-au logat, înseamnă că prezintă interes. Noi suntem vehiculul care duce informația în curtea fermierului, de asemenea manieră încât el să poată să ia o decizie oportună, fezabilă și profitabilă pentru el. Pentru că nimeni nu poate să ia decizia în locul lui. Indiferent ce zice lumea, că Academia, Ministerul, Biserica – nu, decizia este a fermierului și fermierul trebuie să fie înarmat cu cunoștințele necesare ca să ia o decizie coerentă și corectă. Că, până la urmă, sorgul, dacă trag linia și adun, constat că este o plantă energetică, că este o plantă alimentară, că este o plantă furajeră. De ce are nevoie un sistem agricol, n-are importanță de unde? De alimente, de energie și de hrană pentru animale. Simplu”

O cultură a viitorului?

Simplu și nu prea, pentru că am putea fi optimiști și să spunem că oamenii vor fi entuziaști și vor alege imediat, măcar să încerce o astfel de cultură, dar am putea fi și pesimiști și să ne întrebăm, câți vor depăși temerile sau obișnuința? Un exemplu pozitiv am și întâlnit deja. Unul dintre participanți, fermierul Claudiu Davițoiu a mărturisit că va încerca: „Nu am cultivat niciodată sorg, de asta am venit și la conferință. Eu am multă zootehnie, am aproape o mie de capete de animale și cred că ar trebui să încerc și eu, având în vedere și seceta. Anul ăsta a fost primul an, din cei 50 de ani de agricultură, în care n-am făcut un kilogram de porumb. La anul o să încerc. Această conferință m-a convins. Încerc un an, doi și pe urmă poate intru în ritm cu sorgul. Dacă o fi bine, dacă o-i avea producție. Până la urmă, dacă nu încerci, n-ai de unde să știi. Fiecare zonă e pe specificul ei. Să vedem la zona noastră de la Afumați dacă vom putea cultiva sorg. Trebuie să fac şi siloz, să văd dacă are producție vegetativă, că până la urmă mie-mi trebuie și masă vegetativă, cum are porumbul. Să văd sorgul cum e, dă sau nu rezultate, un an-doi îl încerc, și pe urmă, dacă e, normal ar fi să mă adaptez, pentru că condițiile de secetă vor persista în continuare de acum încolo”. Dar să nu uităm că cel care rostește aceste vorbe, Claudiu Davițoiu, este unul dintre acei fermieri rezilienți despre care Gheorghe Nițu spunea că e printre puținii care au rezistat să mai facă zootehnie în apropierea Bucureștiului.

„Sorgul poate fi o plantă a viitorului pentru zonele în care se va confirma modificarea climatică sub formă de aridizare, pentru că asta este soluția: să găsim niște plante care să ofere venituri. Sorgul are și calitatea de a oferi, pe lângă veniturile brute, și valoare adăugată fermierului care face lucrul ăsta, pe de o parte, iar pe de altă parte permite aceluiași fermier să introducă principii de economie circulară, de conservare agro-eco sistem de agricultură conservativă ș.a.m.d. Nu că sunt la modă, sunt o necesitate imperioasă, mai ales pentru zonele agricole în care s-a practicat o agricultură intensivă și care în momentul de față se confruntă pasager sau pe mai lungă durată cu modificări climatice. Creștere de temperatură – sorgul e cămila deșertului, lipsă de umiditate – sorgul, cămila deșertului, creșterea concentrației soluției solului – sorgul este adaptat pentru așa ceva, deci ar fi cel puțin pentru momentul de față una din opțiunile agriculturii românești, încă o dată subliniez, pentru zonele în care efectul aridizării este foarte mare. Încă o dată o spun: nu va înlocui porumbul”, subliniază Aurel Badiu, vicepreședintele ASAS.

Sfaturile unui fermier experimentat

Pentru final am lăsat câteva sfaturi tehnologice oferite de cel mai în măsură să le dea, același cu inițiatorul conferinței, dr. ing. Dumitru Manole.

Dumitru Manole

„În primul rând, elementul-cheie este solul. Trebuie să merg în funcție de categoria de sol, cu tehnologiile adecvate. Nu pot să dau o tehnologie de la Amzacea, valabilă pentru Timișoara, unde am apa freatică la 3,5-4 metri și am precipitații de 800 mm medie — colegul meu de breaslă, Dimitrie Muscă, când are 600 mm zice că e secetă. Așa a afirmat! Public! În această situație trebuie să fim foarte atenți cu categoria de sol, apoi să văd timpurietatea sorgului, trebuie să fie timpuriu sau tardiv? În Câmpia Română, în Dobrogea, trebuie să avem hibrizi timpurii. Apoi, el face parte din aceeași familie botanică cu costreiul, sorgum halepense, pentru că de fapt sorgum vulgarae, care se cultivă, provine din sorgum halepense, costreiul popular. Iar sorgul de care discutăm, fie pentru hrana umană, fie pentru hrana animalelor, el face parte din sorgum vulgarae. Deci, atenție mare la gradul de îmburuienare, cartarea buruienilor, și să nu cultivi sorg acolo unde avem costrei. Mai departe: trebuie să adaptezi perioada de semănat la schimbările climatice. Nu mai semănăm sorgul în prima decadă a lunii mai, pentru că mulți suntem înțepeniți acolo în niște – nu canoane, au fost niște lucrări științifice ale perioadei respective! Nu mai trăim în  aceeași perioadă. Schimbările climatice ne-au avertizat și ne vor avertiza. Ca atare, monitorizarea temperaturii din sol și schimbarea perioadei de semănat față de prima decadă a lunii mai. Mai departe: având o creștere foarte lentă în primele fenofaze de vegetație, îmi trebuie erbicide și, din cercetările pe care le-am făcut până la acestă dată, amestecul unor substanțe active, bentazonă 2 litri la hectar, plus acid 2-4V un litru la hectar, face curățenie cu paleta de buruieni care există la Amzacea. Și, de asemenea, e valabilă și pentru Câmpia Bărăganului. A apărut un alt erbicid, nu-i dau denumirea comercială pentru că fac promotion în aceste condiții, și atunci îi spun prosulfuron, plus dicamba 0,4 kg/hectar, face ordine cu paleta de buruieni pe care o avem în cultură. Și mai departe atenție foarte mare la recoltare, pentru că inflorescența sorgului este un panicul care înflorește de la vârful paniculului și categoric de acolo se va produce maturitatea fiziologică de recoltare a sorgului. Și vom avea la bază un amestec cu cele de la vârf, boabe cu 12-13% umiditate și boabe cu 16-17% umiditate. Umiditatea standard este de 14%, și atunci trebuie să fim atenți să aplicăm un desicant înainte de recoltare, dacă n-avem uscătoare. Sigur că mai sunt și alte furci caudine ale culturii de sorg, și una din ele este atacul de schizafis graminum. Este o insectă de 2,5 mm, care are 10-12 generații într-un an. O insectă care înțeapă frunzele, încep ușor să se îngălbenească de la bază în primele zile, apar niște puncte, noi zicem că e secetă, dar e schizafis. Și mai departe ajunge până la inflorescență. Și atunci, dacă eu nu observ această insectă trebuie să aplic insecticidele omologate pentru a controla acest patogen, pentru că altfel e dezastru la recoltare. De exemplu eu am scăpat un moment de tratament de combatere a schizafis și n-am făcut decât 4.800 kg de sorg. A fost o mare greșeală, după 63 de ani de activitate în agricultură, deși eu cunoșteam dăunătorul, nici eu nu l-am văzut. Erau temperaturi mari, 42-43°, mă calasem pe recoltarea grâului, sola era undeva mai departe de zonele mele, mergeam cu mașina, vedeam și spuneam: ce frumos e sorgul! Și iată că schizafis mi-a dat și mie în cap, la nivelul de producție. Îl vezi, dar trebuie să te dai jos din mașină și să intri în lanul de sorg, dar la 46° cât erau astă vară ziceam: ce frumos e sorgul! Și iată că mi-a dat în cap și mie!”

Articol de: Adrian Nedelcu & Victor Mihalache

Anul 2024 a fost unul dificil pentru sectorul vitivinicol la nivel mondial, marcat de condiții climatice extreme, scăderi istorice ale producției și un consum global în continuă scădere, potrivit celui mai recent raport publicat de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV).

Producția globală de vin (excluzând musturile și sucurile) a scăzut, în 2024, la 225,8 milioane hectolitri, cel mai redus nivel din 1961. Scăderea de 4,8% față de 2023 a fost cauzată de factori meteorologici severi precum înghețuri timpurii, secetă prelungită, ploi abundente și boli ale viței-de-vie. Aceste condiții au afectat regiunile viticole majore din ambele emisfere.

Estimările pentru 2024 indică un consum mondial de 214,2 milioane hectolitri, în scădere cu 3,3% față de 2023 și cel mai scăzut din 1961. „Tendința descrescătoare, începută în 2018, reflectă schimbările în comportamentul consumatorilor, preferințele generaționale, dar și presiunile economice precum inflația și scăderea puterii de cumpărare”, arată Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV).

Uniunea Europeană a produs 138,3 milioane hectolitri în 2024 (cu 3,5% mai puțin față de 2023), înregistrând cea mai mică producție din secolul XXI. Italia rămâne cel mai mare producător mondial (44,1 mhl), urmată de Franța (36,1 mhl, în scădere drastică cu 23,5%) și Spania (31,0 mhl).

Volumul comerțului internațional cu vin a stagnat la 99,8 milioane hectolitri, dar valoarea exporturilor a rămas ridicată la 35,9 miliarde euro, datorită prețurilor medii mari (3,60 euro/litru). Categoria vinurilor îmbuteliate a reprezentat 50,8% din volum și 67% din valoare, în timp ce vinurile spumante și bag-in-box au înregistrat scăderi atât în volum, cât și în valoare.

Adaptarea la schimbările climatice, inovația în viticultură și reconectarea cu noile generații de consumatori devin priorități strategice pentru toate regiunile lumii.

România reușește să își mențină poziția pe harta mondială a vinului, atât prin suprafața cultivată, cât și prin rolul său în consumul intern.

Cu 187.000 ha de viță-de-vie, România e pe locul 8 la nivel mondial

România ocupă în continuare un loc important în clasamentul global, cu o suprafață totală cultivată cu viță-de-vie de 187.000 de hectare (din care 8.179 ha struguri de masă), înregistrând o ușoară creștere a suprafeței față de 2023 (+0,1%). Aceasta o plasează pe locul 8 la nivel mondial, depășind țări precum Portugalia, Chile sau Australia.

România se numără printre puținele state membre ale Uniunii Europene care au înregistrat o creștere în 2024, alături de Italia și Grecia, în contextul unui declin generalizat la nivel european.

Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% față de anul anterior, ajungând la 3,7 milioane hectolitri. Aceasta este una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, România rămâne un producător stabil în contextul general al declinului la nivel global.

În ceea ce privește consumul intern, România a înregistrat o scădere de 11,4%, cu un total estimat de trei milioane hectolitri consumați în 2024. „În ciuda acestui declin, consumul se menține cu 4% peste media ultimilor cinci ani, semnalând o relativă reziliență a pieței interne, în pofida presiunilor economice și inflaționiste”, conchide ONVPV.

Raportul complet al OIV, aici: https://www.oiv.int/press/state-world-vine-and-wine-sector-2024-adaptation-cooperation

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: 52 de vinuri roze din România medaliate la Concours Mondial de Bruxelles

Titlul „Best Wine In Box” pentru vinuri din România, la concursul internațional din Franța

Enolog, meserie oficial recunoscută în Clasificarea Ocupațiilor din România

Distribuitorii de inputuri agricole au încheiat anul 2024 după cum a fost și cel al fermierilor: greu și foarte greu. Deși sunt speranțe pentru o recoltă bună în 2025, datoriile acumulate de fermieri în ultimii ani de secetă nu sunt deloc ușor de depășit. În rândurile de față vă arătăm cum este văzută situația de Mihai Moraru, fondatorul Agro-Est Muntenia, companie înființată în anul 2009, astăzi fiind un distribuitor important în piața de inputuri agricole. Agro-Est Muntenia, la nivel regional, prin echipa de vânzări acoperă toată zona de sud, sud-est și sud-vest a României, iar prin colaboratori/distribuitori acoperă la nivel național distribuția produselor pe care le comercializează în exclusivitate. Portofoliul cuprinde produse de protecție a plantelor, îngrășăminte granulate, fertilizanți foliari, tratament semințe, biostimulatori, adjuvanți, inhibitori și regulatori de creștere, biocide, raticide, pentru toate culturile agricole și toate problemele tehnologice.

Reporter: Trebuie să le spunem cititorilor că Mihai Moraru este și președintele unei organizații profesionale înființată toamna trecută, Asociația Input Agro. Așadar, 2024 a fost un an plin de provocări...

Mihai Moraru: Cele mai multe provocări.

„N-ai producţie, n-ai bani. E simplu. Fermierii au strâns datorii. Pare incredibil să ai o afacere şi să ai zero venit într-un an. Dar mulţi fermieri aici au fost anul trecut.” 

Reporter: Haideți să vedem care au fost acestea şi cum le-aţi depăşit.

Mihai Moraru: Cred că nu le-a depăşit nimeni până acum, sincer. Anul 2024 a început după un alt an greu, 2023, tot cu secetă, tot cu volatilităţi de preţuri, de inputuri, de cereale, tot cu datorii. Şi am intrat în 2024 şi noi, şi fermierii încrezători, că aşa e frumos la început de an, după ce stai de sărbători cu familia să te încarci cu optimism. Cu toate că, îmi aduc aminte, în ianuarie pe la începutul anului, foarte multe regiuni erau într-un început de iarnă fără ploi. Foarte secetos. În anumite regiuni, culturile au răsărit în ianuarie, în altele n-a răsărit deloc, în altele au început să aibă probleme şi deveniserăm deja toţi abonaţi la prognozele meteo, aşteptând precipitaţii. Şi au venit ceva precipitaţii, în unele zone în februarie, în altele în martie şi iarăşi optimismul a crescut: hai că poate avem o primăvară ploioasă dacă n-a fost o iarnă cu precipitaţii. Şi n-a fost aşa. După care, acel val de temperaturi de peste 30°C la final de martie a fost un punct critic pentru culturile de toamnă, care a distrus foarte mult din potenţialul pe care acele culturi le aveau în condiţiile de până atunci, şi ne-am trezit toţi că ceea ce părea mai sigur, cultura de toamnă, a devenit dintr-o dată prima calamitată. Au mai venit nişte ploi răzleţe în aprilie, lumea a zis: măcar să avem culturi de primăvară cu producţii bune. Din luna mai totul s-a terminat, ştim foarte bine, secetă, niciun strop de ploaie, temperaturi cum n-am mai văzut până acum, nu neapărat ca intensitate, ci ca durată. Am avut aproape cinci săptămâni cu temperaturi de peste 35°C consecutiv şi nu numai c-au murit culturile de grâu, porumb, dar sunt fermieri cu legume, cu livezi, cu vie şi unii chiar şi-au pierdut culturile cu totul. Efectele care să fie? N-ai producţie, n-ai bani. E simplu.

Fermierii au strâns datorii prin investiţiile făcute nu numai în inputuri, din îngrăşăminte, rate la bănci, rate la utilaje, salarii, taxe la stat şi unii dintre ei n-au avut aproape niciun venit în 2024. Am mai zis, pare incredibil să ai o afacere şi să ai zero venit într-un an. Dar mulţi fermieri aici au fost anul trecut. După care am intrat în partea a doua, după ce lumea a terminat concediile, cam târziu. Ce facem? Şi au avut loc mai multe întâlniri, mai multe discuţii între asociaţiile de fermieri şi minister, între noi şi fermieri, între noi şi producători, n-a fost un rezultat concret şi în luna septembrie Ministerul Agriculturii a găsit soluţiile magice, erau mai multe dar cu două s-a rămas. A venit OUG 4, aceasta fiind ordonanţa de amânare a plăţilor de la fermieri către bănci, distribuitori şi alte forme de creditori, şi OUG 7, noul credit al fermierului care nu e funcţional. Pe calcule la MADR aceste măsuri arătau bine, venind cu opt miliarde de lei credite care pot fi luate prin noul credit al fermierilor, creştem plafonul de la 280.000 la 560.000, creştem perioada din decembrie în mai, lumea fericită.

„Soluţia amânării datoriilor creează dobânzi suplimentare, penalităţi suplimentare, creează neîncredere.”

Reporter: Toate bune şi frumoase, dar pe hârtie, nu?

Mihai Moraru: Da. Această amânare s-a făcut în ideea de a da o gură de oxigen până vin banii din calamităţi, banii din subvenţii, banii pe creditul fermierului, iarăşi ieşeau nişte sume care acopereau nu complet, dar acopereau o bună parte din cheltuieli.

Calamităţile abia au început să intre pe la final de an, la fel subvenţiile, creditul fermierului nu e funcţional în forma agreată. Şi aici suntem azi, cu datorii foarte mari pe tot lanţul, miliarde de euro, cu companii care se chinuiesc să-şi plătească angajaţii şi de o parte, şi de alta, cu companii cu datorii foarte mari la stat care n-au din ce achita, pentru că şi aici statul n-a venit cu niciun sprijin nici către fermieri, nici către alţi jucători, nu a amânat nicio plată la nicio taxă pe salarii, TVA şi aşa mai departe, adică a rămas povara fiscală acolo, într-un an cu venituri dezastruoase, şi suntem într-un moment în care ne punem toţi întrebarea: cum aprovizionăm inputuri pentru anul viitor?, cum ne închidem?, noi furnizorii şi fermierul, cui mai dăm marfă?, cui nu-i mai dăm? Şi tot aşa.

Reporter: Avem un lanţ format din producător, distribuitor, fermier. Practic, distribuitorul este la mijloc în acest moment, pentru că el are datorii către producător şi are de luat banii de la fermier. Fermierul este și el blocat. Ce-i de făcut?

Mihai Moraru: Mi-aduc aminte primele zile de negocieri la Ministerul Agriculturii, când noi, Asociația Input Agro, am expus foarte transparent situaţia noastră a distribuitorilor, şi am spus că avem de încasat foarte multe miliarde de euro, avem un procent de încasare dezastruos, unde nu căutăm vinovaţi, pentru că ştim situaţia, adică nu am căutat să învinovăţim fermierul pentru situaţie, ci am mers pe ideea să căutăm soluţii. Soluţia amânării nu e o soluţie. Soluţia amânării creează dobânzi suplimentare, penalităţi suplimentare, creează neîncredere. Şi povestea cu neîncrederea este foarte importantă.

Ca să ne lămurim, România nu produce inputuri. 94% sunt din import, pesticide, seminţe, o bună parte din îngrăşăminte. Şi singurul combinat de îngrăşăminte pe care-l mai aveam stă închis. Şi atunci, cum vindem marfa în ţară? Poate că lumea nu ştie şi ar trebui să explicăm partea aceasta. Marfa vine în ţară aşa: este un producător sau un importator – că poate fi şi un importator, reprezentant al producătorului, el aduce marfa în ţară, de la plată la livrare până la plată la recoltare, fiecare cât poate finanţa. Dacă nu este plată la livrare, indiferent că este 30 de zile sau 200 de zile, el foloseşte o asigurare de credit comercial. Ce înseamnă asta? Înseamnă că eu sunt producător, vin şi vând prin distribuitor în România, plătesc o asigurare pentru acea valoare pe care o vând şi-mi asigur acea creanţă, acel sold. Dar eu am obligaţia, dacă vreau să încasez asigurarea, ca la 60 de zile întârziere să anunţ firma de asigurare. Este practic o executare pe care o face firma de asigurare în contul meu. Asta se face în baza unui plafon, fiecare producător merge la asigurător şi zice: Agro-Est Muntenia, ce plafon are? Şi asigurătorul spune: suma X. În momentul în care nu achiţi, nu respecţi angajamentul, poţi să ai limita de asigurare anulată şi implicit şi limita de credit la producător anulată. N-a înţeles nimeni sistemul, chiar dacă l-am explicat exact ca acum, şi am spus: în momentul când marfa pleacă din Germania, Franţa, Elveţia, ea pleacă având deja asigurarea încheiată. Dacă acea asigurare nu se face sau din totalul distribuitorilor din România jumătate doar primesc asigurare comercială, chiar dacă producătorul vrea să-i dea marfă, nu are cum, decât cu plată imediată. Ce trăim acum. Sunt foarte multe poliţe de asigurare anulate, și asta a început din septembrie într-un mod agresiv.

„Suntem într-un moment în care statul român este incompetent să vină cu soluţii reale.”

Reporter: Prin neplata de către fermier a asigurării sau prin plata de distribuitor?

Mihai Moraru: Pe lanţ, inclusiv producătorul de origine. S-au anulat multe din start, a doua zi după ce s-a lansat OUG 4, pentru că orice companie de asigurări se uită la riscuri şi companiile de asigurări au zis: eu sunt cel care despăgubeşte, dacă tu, stat, vii şi schimbi, intervii în contractul comercial între părţi, eu nu mai dau limite. Pentru că n-am siguranţa, ca asigurător, că ceea ce pun părţile într-un contract şi eu asigur, mai poate fi viabil. Şi multe limite au dispărut a doua zi. Nimeni n-a vrut să înţeleagă sistemul, şi acum sunt produse care în România intră doar cu plata imediată sau chiar cu plata în avans. Sunt deja probleme pe anumite categorii de produse şi zice fermierul: nu mai găsesc asta în piaţă, în condiţiile pe care le aveam – adică plata la recoltare. Păi nu mai găseşti, pentru că asigurătorul nu mai asigură vânzarea, producătorul nu mai dă 240-300 de zile, şi atunci distribuitorul-importatorul se limitează la câţi bani are, cumpără cu plata în avans şi se gândeşte dacă mai finanţează. Dar s-a prăbuşit cu 90% această capacitate de a finanţa. Cine plăteşte în final? Fermierul. El nu mai găseşte acele produse cu termen de plată ca până acum, nu mai e oferta mare şi la unele produse preţul a început să crească. Ce am obţinut? Costuri mai mari.

Al doilea efect este cel în care nu achiţi efectiv scadenţa. Fermierul nu are bani, nu achită distribuitorul, distribuitorul se chinuieşte să achite producătorul. Avem blocaj. Fermierii momentan fie nu mai au limite la distribuitor, pentru că au restanţe, au de plată, şi atunci distribuitorul ori nu-l mai ia în calcul, ori fermierul nu mai vine să-şi facă un necesar, deci nimeni nu ştie cu ce să-l ia în calcul pe acel fermier la final de an, ceea ce e o problemă, pentru că plecând de la ideea că banii există şi nu există această rupere de lanţ, tu trebuie să dai nişte comenzi cu nişte luni înainte. Neştiind ce să comanzi, pentru că în partea cealaltă ba nu vrei să-i mai dai, ba nu vrea să mai ceară, tu nu ştii ce să comanzi. Deci nu iei în calcul acel client. La finalul anului trecut, comenzile au fost cu mult mai mici decât în 2023. Şi probabil ne vom trezi în martie că mulţi fermieri vor spune: vreau şi eu produsul ăla – dar nu-l avem, nu l-am adus în ţară, n-am avut un necesar pe el.

Reporter: Marfa pe stoc înseamnă bani.

Mihai Moraru: Înseamnă bani, este frica de asumare, consistentă, şi la nivel de producător, şi la nivel de distribuitor, pentru că, repet, neavând nişte necesare care să-ţi vină să le centralizezi, nimeni nu-şi asumă stocul din alţi ani care deja a rămas, şi în plus este frica care a plecat de la acele două ordonanţe.

Reporter: Dar mai era încă o măsură, aceea cu plafonarea adaosului comercial.

Mihai Moraru: Cred că de acolo a plecat acest blocaj. Au fost nişte discuţii la MADR, au fost nişte negocieri nervoase, nu cu noi, cu alţi jucători din industria alimentară, comercianţi, noi n-am ajuns încă să avem partea de consultări, noi am aflat din presă de treaba asta, nici n-am fost informaţi. Din ce am înţeles eu din presă, s-a pus frână acestei măsuri. N-am fost chemat la consultări, dar s-a vorbit de amânare. Eu sper să fie anulare, nu amânare, pentru că o singură precizare aici, acea plafonare de 5% pentru distribuitor a adaosului, când distribuitorul, şi am demonstrat, are costuri de 7%, n-ai cum să vinzi cu 5 şi să cheltuieşti 7. Deci minus 2. Mai plăteşti şi taxa pe impozitul pe profit de 1%, e faliment.

Suntem într-un moment în care, din punctul meu de vedere, statul român prin instituţiile pe care le are şi prin reprezentanţii pe care îi are, este incompetent să vină cu soluţii reale. Soluţia reală era aşa: ăştia sunt fermierii calamitaţi, că-i ştim, că sunt procesele verbale depuse pentru calamităţi, astea sunt suprafeţele. Noi facem un program de finanţare – că-l numim IMM Invest, Agro Invest, orice nume îi pui – cu garanţie de stat, prin care statul să-şi asume şi eventualele pierderi. Pentru că şi acum merge fermierul la bancă, pe programul vechi al fermierului, şi banca nu-i dă bani, pentru că el, neavând venituri în 2024, el în evaluare este jos, unde scrie „nefinanţabil”, conform nu băncii, ci conform normelor bancare europene şi naţionale. Chiar dacă banca vrea să-i dea, nu poate să-i dea. Şi fermierii zic: eu am nevoie!, şi banca-i zice: nu pot să-ţi dau. Acest program trebuia, prin iunie, de când ştiam situaţia reală, până la final de an, trebuia în șase luni să fie creat, s-a creat în pandemie. Numai că nu s-a vrut. Nimeni n-a avut curaj să spună fermierilor că bugetul ţării este atât de îndatorat. De ce? Pentru că, în momentul când dai o garanţie de stat, acea garanţie în momentul când ai dat-o intră în bugetul de stat ca bani alocaţi din buget. Şi fermierii au fost minţiţi, la propriu. Ei n-au înţeles că guvernarea nu vrea să-şi asume nicio garanţie pentru că aşa creştea deficitul, şi a zis: vedem, Comisia europeană – deci mutăm pe Comisia Europeană problema – să ne aprobe Comisia europeană, ca să treacă decembrie şi să ajungem în ianuarie. Dar e cam târziu. Pentru mulţi fermieri e cam târziu ianuarie.

Reporter: Și totuși ce e de făcut?

Mihai Moraru: Păi, ce am spus mai sus. Nimeni nu vorbeşte despre ce bani trebuie să investeşti în noul an agricol. Pentru că s-a mai promis: „facem asigurarea prin EximBank şi dăm acea primă de asigurare” – a murit, gata, nu mai ştie nimeni, nu e funcţional, nu există astăzi. Prin urmare, culturile înfiinţate în toamnă şi cele care se vor înfiinţa în curând rămân în grija Domnului, dacă vine seceta. Aici trebuie reglementată ce înseamnă asigurarea pe agricultură, că face statul firmă de asigurare sau că o face prin CEC sau, aşa cum am şi propus la Ministerul Agriculturii, există ţări din lumea asta, şi una este lângă noi, care lucrează aşa, Ucraina, lucrează şi acum şi a lucrat şi în război, se numeşte Certificat de recoltă. Ce este certificatul de recoltă? Statul, în baza statisticii, spune aşa: noi, în judeţul Buzău producţia medie la grâu a fost de 4 tone. Se dă un tipizat, în care statul îşi asumă că garantează acelui fermier producţia de 4 tone în baza istoricului. Cu acel certificat de recoltă fermierul merge şi-şi ia banii de la bancă sau îşi ia inputuri de la distribuitori. Practic este tot o formă de asigurare, doar că acelea sunt tranzacţionabile, inclusiv cu traderii de cereale. Şi sunt multe ţări din lume care aşa lucrează. Fermierul a înfiinţat 100 de hectare de grâu, statul vine şi spune: fermierul din judeţul cutare poate să ia în medie 4 tone pe acel certificat, adică ai 400 de tone bani pe care-i vei lua peste trei luni, dar tu poţi să-i foloseşti acum. Şi poţi să mergi la un trader, şi eşti obligat să-i dai marfa şi să negociezi preţul, poţi să mergi la o bancă, poţi să faci ce vrei cu ei. E un sistem foarte uşor de pus în funcţiune. Nu e complicat. Din păcate, constat că nu vrem să folosim sisteme pe care le au alţii. Gândiţi-vă că Ucraina îl foloseşte acum în război, şi a fost principala sursă de finanţare pentru fermierii ucraineni. Adică sistemul funcţionează chiar şi în condiţii de criză majoră. La noi am impresia că nu se vrea.

Dacă mai vrem agricultură, UE trebuie să-și schimbe abordarea

Reporter: Să vorbim și despre interzicerea unor substanțe active în Uniunea Europeană. An de an se elimină tot felul de molecule, cum vă afectează pe dvs. ca distribuitor şi oferta de produse pentru fermieri, iar pe de altă parte în ce situaţie vedeţi că se află fermierii în aceste condiţii?

Mihai Moraru: Asta este o nemulţumire mare a fermierilor în primul rând, nu pot să spun că nu e şi a noastră, pentru că rolul nostru este cel de a oferi consultanţă şi de a face tehnologie, şi observăm de multe ori că tehnologia nu prea mai ai cu ce s-o faci de la cap la coadă. Este o ipocrizie şi o slăbiciune. În primul rând, este o ipocrizie şi a statului român, şi a Uniunii Europene în momentul când tu laşi să-ţi intre la graniţă o tomată, un măr care conţine substanţe, reziduuri pe care tu le consideri periculoase – de ce le-ai interzis? Că erau periculoase! Dar le dai voie să vină din altă ţară, e o ipocrizie. Pentru că argumentaţia a fost siguranţa alimentară la consumator, corect? Şi de ce le laşi să intre din altă ţară? Dar este şi a statului român, pentru că are dreptul şi poate, conform legislaţiei europene, să facă selecţia la graniţă. UE nu ne impune asta. Mercosur deocamdată nu e semnat. Noi n‑avem momentan un acord cu acele mari țări exportatoare. România, ca şi în relaţia cu Turcia de unde vin foarte multe legume, poate oricând să limiteze importurile din Turcia. De ce n-o face? N-o face pentru că avem sistemul acela în care, dacă ne uităm cine importă acele legume ca acţionari şi companii, vedem că ajungem iar în spectrul politic. Nu intru în discuţie, că e lungă. Dar fermierii au şi ei vina lor, pentru că au fost mai multe etape de consultări pe unele produse critice pentru agricultura din România, cum sunt cele pentru combaterea dăunătorilor la floarea-soarelui şi porumb, la semănat. Şi de multe ori, au lipsit la nivel de reprezentare instituţională, adică ministrul, dar nu numai el, ci şi instituţiile pe care le mai avem şi celelalte instituţii care sunt în subordinea MADR, pentru a veni cu studii. Pentru că UE zice: dă-mi studiul, argumentează. Şi noi de multe ori n-am fost în stare să facem studiul acela. Nu într-o săptămână, în ani de zile sau în luni de zile! Dar nici fermierii n-au reuşit să compenseze această indiferenţă, incompetenţă a statului român, să zică: haideţi noi să facem treaba asta, şi ia domnule ministru aici studiul independent, susţine-ne. De multe ori nu s-a întâmplat nici asta. Şi atunci când ajungi acolo, la Comisia Europeană şi sunt şapte produse propuse să iasă, vine o ţară ca Franţa sau Germania care n-are problema ta de aici, n‑are dăunătorul şi n-are boala, şi zice: sunt de acord. Noi avem şi zicem: noi nu suntem de acord. Argumentele – nu le avem. Asta este o dată. Doi: cred că această politică a UE se va schimba în curând, pentru că în toată Europa, nu numai în România, fermierii se vaită că nu fac bani, că nu fac profit. Pentru că orice tehnologie nouă vine mai scumpă şi nu doar atât, o găseşti numai într-un singur loc, că e patentată.

„Trebuie să regândim agricultura în multe zone din România, dar nu pot s-o fac doar eu sau doar fermierul. Nouă ne lipseşte în România cercetarea.”

Reporter: Ştim foarte bine că o moleculă sau o substanţă activă se obţine în mulți ani, 5-6-7 ani şi cu miliarde de dolari.

Mihai Moraru: Da. Numai omologările sunt zeci de milioane de euro. Şi atunci, ce face UE? Te obligă să iei produse mai scumpe indirect de la unu-doi producători, că e patentată, dar vedem că numărul produselor noi care vin în piaţă scade de la an la an, adică tot ies, dar nu prea mai vin. Şi în ritmul ăsta o să ajungem să dăm cu apă sfinţită. Deja avem anumite probleme în anumite culturi şi nu mai ai cu ce interveni. Şi cred că noua Comisie Europeană trebuie să schimbe abordarea, dacă mai vrem agricultură. Dacă nu mai vrem, nu mai vrem. Punem păduri peste tot, importăm din America şi Turcia şi am terminat agricultura, dar măcar să ştim că nu mai facem agricultură.

Fermierul trebuie să accepte noutatea

Reporter: Finalul lui 2024 nu a fost îmbucurător. Cu ce speranţe priviţi către 2025?

Mihai Moraru: Grea întrebare. Și fermierii, şi noi aveam speranţa într-o îndulcire a situaţiei până la finalul anului trecut. Nu ne aşteptam să dispară problemele, dar măcar să se mai atenueze. Din păcate nu, unele sunt chiar mai grave. Singurul lucru îmbucurător este că la ora asta stadiul culturilor este mai bun, poate cel mai bun din ultimii ani la culturile de toamnă, cu excepţia Olteniei unde s-au şi întors culturile de grâu pentru că n-a plouat, am avut precipitaţii mai multe decât în alţi ani în aceeaşi perioadă, acum să vedem dacă se menţin că asta e foarte important, vedem că n-am mai avut un final de toamnă – început de iarnă ca în alţi ani cu temperaturi mari şi suntem în regim normal de temperatură, înseamnă că apa rămâne în sol. Ăsta e singurul lucru bun pe care-l avem, dacă se menţine acest complet an. Însă, chiar dacă a plouat în unele zone 110-120 de litri în ultimele săptămâni, deficitele sunt în continuare imense. Acum, pentru că am intrat în starea asta de hibernare a culturilor, e ok, dar dacă nu vine să se refacă rezerva ne vom trezi în martie că ne uităm iar la prognoze meteo. Şi avem problema asta cu precipitaţiile care vin în cantităţi mari, brusc, şi apoi nu mai vin patru luni. N-ai cum să faci agricultură aşa. Sunt zone în care, dacă aduni precipitaţiile, vezi că a făcut normalul, dar când te uiţi când au căzut, vezi că a plouat două luni pe an.

Reporter: Soluția este reabilitarea infrastructurii existente de irigaţii sau înfiinţarea pe fiecare fermă a unor instalaţii proprii, a unor lacuri? Să zicem că sunt variante, dar îţi trebuie finanţare.

Mihai Moraru: Nu vreau să fiu răutăcios, dar asta trebuie: finanţare ţiplă, finanţarea statului în sisteme, a fermierului în a apela la infrastructura pe care o are în fermă şi o finanţare care trebuie să se facă pentru a regenera cursuri de apă, bazine de acumulare etc.

Eu sincer nu cred în povestea asta. Nu că nu trebuie s-o facem, ba da, trebuie s-o facem, dar nu cred că o vom face repede. Adică noi vorbim de irigaţii de 20 de ani, şi am crescut de la 300.000 de hectare irigate real la vreo 600.000. Pe foaie sunt 800.000, dar real sunt cam 600.000. Vă daţi seama cât am reuşit să facem în 20 de ani, 15.000 de hectare pe an. În ritmul ăsta nici nepoţii mei nu vor reuşi să irige la Buzău. Deci nu cred că vom reuşi s-o facem. Sumele sunt mari, într-adevăr. Apoi, ce am văzut anul trecut, apropo de irigaţii, că avem mulţi clienţi care au avut irigaţii şi producţiile au fost foarte slabe. Avem fermieri la porumb cu câteva tone bune sub ce făceau înainte, din cauza temperaturilor. Acolo, chiar dacă ai irigaţii, n-ai ce să mai faci ca să nu mai ai temperaturile respective. Cred că trebuie să regândim bine agricultura în multe zone din România, dar nu pot s-o fac doar eu sau doar fermierul. Nouă ne lipseşte în România următorul lucru: cercetarea. Ca să poţi să faci un nou model de agricultură, pe o cultură a porumbului să zicem, trebuie să vii să vezi.

Reporter: Ce schimbăm, că aşa nu mai merge?

Mihai Moraru: Unii zic arătură, alţii minimum-till, alţii no-till, unii zic FAO 300, alţii FAO 400, unii zic irigat la picurare, alţii prin pivoţi. Avem o groază de opţiuni, dar pe ce merg? Eu nu pot ca fermier să investesc 500.000 în irigaţii prin picurare şi să zic că a fost greşit şi încă 500.000 pe pivoţi. Nu merge aşa. N-avem treaba asta. De aceea şi în companie am investit – şi acum, dacă mă uit în urmă pare că n-am făcut-o degeaba – într-un Centru de cercetare. Dar aici ar trebui să fie statul care să facă un Centru de cercetare pe schimbări climatice pe agricultură, pentru că multe centre, şi cel de lângă Bucureşti, le pică tavanele şi tot, şi asta să facă. E clar că trebuie s-o facem. Nu sunt sume mari de bani, am văzut un centru de genul ăsta făcut în Ungaria, 10 milioane de euro construcţie cu aparatură, după aia şi finanţarea, dar nu sunt sume imense. Trebuie să ai voinţă. Şi acolo fermierului să i se zică: noi, specialişti independenţi, nu ai companiei X sau Y, am venit după doi-trei ani şi vă zicem aşa: de unde eşti tu? – din Ialomiţa. Judeţ important pentru porumb. – Am studiat efectele irigaţiilor, asta trebuie să fie soluţia ta! Mergi pe ea.

Păi, nu poţi tu ca fermier să testezi toate variantele posibile pe banii tăi! Că intri în faliment, banii ăia de unde-ţi vin? De asta spun că nu cred în varianta asta cu hai să facem irigaţii. Bun, le facem. Cum le facem? Că, de exemplu, la porumb, le explicam fermierilor care aveau irigaţii prin pivoţi, că ajung să aibă alte probleme şi apar bacterioze. Efectul era acelaşi, dar omul ăsta cheltuieşte mulţi bani. Au început să apară ciuperci de la apa de irigaţii, unele nu pot fi combătute. Şi fermierul spune: dar n-am greşit cu nimic, şi n-a greşit cu nimic. Dar dacă nu există în spate nişte teste care să se facă... Aici chiar este o problemă mare şi chiar nu înţeleg statul român de ce nu face nimic, pentru că e un punct important care se rezolvă cu nişte bugete micuţe, dar foarte importante pentru ce înseamnă agricultură. Mai trebuie să facă ceva şi fermierul: să accepte noul, noutatea. Trebuie să înţelegem că nu mai merge că „am făcut asta 10 ani, o fac şi anul acesta”. Nu mai suntem unde eram acum zece ani, nu mai suntem unde eram acum cinci ani.

„Produsele contrafăcute, în 2024, au fost aproape 30% din piaţă. Enorm! Aia înseamnă că unu din trei fermieri, sau unul din trei hectare, a fost tratat cu produse contrafăcute.”

Reporter: De pildă, ceea ce am învățat din cărți referitor la perioadele optime de semănat, azi nu se mai aplică. 

Mihai Moraru: S-a schimbat data de semănat, cea de recoltat. Bineînţeles. Şi fermierul să accepte tehnologia în viaţa lui, pentru că asta într-adevăr nu poate s-o facă statul. Adică, pentru toţi cei care ne urmăresc, o staţie meteo profesională care să-ţi dea vremea costă 700 de lei, poţi cheltui cei 700 de lei pe multe alte lucruri de care poate n-ai nevoie, dar o staţie meteo îţi dă nişte indicaţii, precipitaţii pe sol, pH-ul solului, temperatura medie, îţi dă în timp real să ştii dacă intri mâine la tratament sau nu. Pentru că multă lume a pierdut culturile din cauza tratamentelor aplicate, adică sunt erbicide pe care dacă le aplici sub 8°C îţi distrug cultura. Mă uit dimineaţa pe telefon, pe aplicaţie: cât am în câmp? 5°C, stau cuminte. Trebuie să învăţăm să avansăm, nu mai putem să mergem după ureche. Pe de altă parte, înţeleg de ce n-au încredere. Pentru că, aşa cum în mediul online au apărut influenceri pe ce vreţi dvs., de la ce să mâncaţi, cum să vă îmbrăcaţi, cum să dormiţi, au apărut şi în agricultură influenceri şi oamenii au încercat ce au zis acei influenceri, şi au dat greşit. Că de asta este foarte important, că discutăm în ultimul timp de „sursă corectă de informare”. Asta ne lipseşte. Avem nevoie de o Agenţie naţională care ori să valideze anumite informaţii de la specialişti, care să fie specialişti, nu mă apuc eu acum să vorbesc despre cum se vând maşinile. Mă opreşte cineva să vorbesc pe net? Nu! Şi dacă-mi găsesc zece mii de oameni care mă cred, mă pot verifica? Nu! Dar oamenii ăia nu vor afla nimic de la mine, că eu nu mă pricep la maşini. Aşa e şi în agricultură. Nu se poate să continuăm aşa. Am întâlnit fermieri care şi în 2023, şi în 2024, au pierdut sume enorme de bani, pentru că anumiţi influenceri le-au spus: foloseşte aia, dă-i cu aia, nu face aia – şi oamenii au făcut.

Reporter: În plus, au apărut şi falşi distribuitori care vin cu produse false.

Mihai Moraru: Este o mare problemă. Suntem conştienţi că nu poţi introduce camioanele cu pesticide false în România fără să ai o corupţie la nivelul statului. Presupun că, dacă mă duc eu acum, că am şi depozit de pesticide, şi plec cu camionul de la firmă şi vreau să mă duc în Ungaria cu pesticide, sigur n-am cum să trec. Adică clar n-am cum să trec.

Se estimează că produsele contrafăcute, în 2024, au fost aproape 30% din piaţă. Enorm! Aia înseamnă că unu din trei fermieri, sau unul din trei hectare, a fost tratat cu produse contrafăcute. Nu se poate aşa ceva! Am întâlnit şi noi în ferme produse cu etichete care nu erau în română, erau în rusă, ungureşte, nemţeşte. N-ai ce să ştii ce este acolo, mergi pe ideea că cel care vinde produsul ştie. Şi acolo ai risc mare de a contamina solul sau distruge cultura, ai evaziune, situaţii periculoase. Ai o etichetă în limbă străină, vine în tractorist, ce înţelege dintr-o etichetă în limba rusă? Nimic! Poate e acolo un produs pe care, dacă-l foloseşti şi nu porţi mască, mori! Adică mi se pare că şi aici ne jucăm.

Şi revenim la începutul discuţiei, un stat care nu este în stare să aibă instituţii puternice şi cu oameni bine pregătiţi n-are cum să reacţioneze, că n-are cum.

Reporter: Cu alte cuvinte, fermierul ar trebui să se uite puţin şi la cine intră în fermă...

Mihai Moraru: Şi nu doar atât. Sunt fermieri care cumpără produse de pe OLX. N-am înţeles de ce OLX este plin de pesticide, sunt persoane fizice care vând acolo. Sunt diverse shopuri care nu sunt din România, sunt din afara ţării, dar au pagini în limba română, unde vând astfel de produse. Nimeni nu poate verifica. Adică fermierul, la ce înseamnă partea asta de achiziţie, care într-adevăr e mai ieftin, dar şi riscul este mult mai mare, dar ar trebui să se pondereze acolo. Adică noi ştim ce probleme au avut fermierii şi ne-au chemat, că: uite, am dat cu asta şi scrie produsul ăla – dar nu era acel produs. Şi aici avem un laborator, în cadrul companiei, unde putem să verificăm treaba asta. Dacă un fermier vrea să vină să ne zică: am cumpărat produsul acesta, vreau să ştiu dacă conţine îngrăşământ şi ce conţine – putem să-l ajutăm. Noi ne-am dus şi către partea asta, am zis să-i ajutăm pe fermieri, că nu-i ajută nimeni. La noi pot să facă analize de plante în timp real, ca să nu mai dea cu îngrăşăminte aiurea, să dea cu îngrăşăminte în funcţie de ce are nevoie planta, analiză de apă, pentru că apa poate fi dură şi să nu-şi facă efect tratamentul, sau poate fi acidă sau poate avea infecţii cu bacterii, cu ciuperci şi se introduce în irigaţii şi se distrug culturile, analize de inputuri, pesticide, îngrăşăminte, adjuvanţi, ca să-i ajute. În 24-48 de ore putem da rezultatele. Trebuie să fie şi ei mai deschişi, pentru că altfel cum poţi da la o parte falsul? Cu argumente. Cum îţi construieşti argumentul? Te uiţi la un bidon şi zici: o fi fals sau nu? Nu! Poate să aibă etichetă în limba română, şi tot nu ştii! Şi atunci te duci la producător, şi se întâmplă ca producătorul să spună: lotul ăsta nu l-am vândut în România, nu ştiu ce este. Au fost cazuri de îngrăşământ în fermă, şi când a desfăcut sacul era nisip trei sferturi şi îngrăşământ un sfert.

„Să fim optimişti şi să sperăm că 2025 va fi poate un an în care ne mai punem şi pe treabă.”

Reporter: O relaţie comercială trebuie să se bazeze pe încredere înainte de toate, şi pe mai mulţi ani de colaborare pe care i-ai avut cu o companie...

Mihai Moraru: Da, şi fermierul trebuie să apeleze la autorităţi acolo unde are o problemă. E foarte important. Există Agenţia Națională Fitosanitară, există laboratoare, să apeleze acolo. Pentru că, dacă vrei să diminuezi numărul de oameni care fac produse false, trebuie să mergi la autorităţi până la urmă, că altfel cum îi găseşti, cum îi prinzi pe respectivii?

Reporter: Revenind, cum vedeți anul curent?

Mihai Moraru: Speranţa moare ultima, eu sunt mai pesimist, aşa că nu cred în clasa politică să facă ceva. Totuși, să fim optimişti şi să sperăm că 2025 va fi poate un an în care ne mai punem şi pe treabă.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Se spune că a fi agricultor este mai mult decât o meserie, este o conduită de viață, un fel special de a fi, iar provocările, oricât de dificile, nu ar putea să schimbe acest lucru. Așa este în cazul celor care se nasc învățând de la părinți ce înseamnă agricultura, ajungând să lucreze încă din copilărie și să dezvolte pasiune pentru acest domeniu minunat. Recent, am vizitat societatea Agroprest Mailat, o fermă vegetală de vreo 300 ha, din Grădiștea, județul Călărași, administrată de tânărul fermier Marian Mailat (39 ani).

Marian Mailat s-a născut și a crescut într-o fermă din Câmpia Bărăganului, aproape de Călărași, alături de fratele său mai mare. Încă de mic copil, alături de tatăl său, mergea frecvent la arat, discuit, se urca în tractor și participa la toate lucrările agricole. „Am moștenit ferma de la tatăl meu, care ne-a lăsat și mie, și fratelui meu munca lui de o viață, să o ducem mai departe, să o dezvoltăm. Este o fermă care a început pe la sfârșitul anilor ’90, începutul anilor 2000. Tata a plecat de la o mică proprietate, cu utilajele existente la acea vreme și cu tractoare românești. În 2006 am început să ne dezvoltăm și pe partea aceasta de utilaje performante, când am putut accesa bani europeni prin SAPARD”, povestește tânărul fermier, adăugând că, în ultimii ani, deși s-au străduit, cultura mare în Bărăgan nu a fost atât de profitabilă pe cât s-at fi așteptat. „În ultimii cinci ani ne-am confruntat cu secetă, au fost și ani cu grindină care ne-a afectat culturile și multe alte provocări. Au fost ani vitregi, în care știm cu toții cum au evoluat lucrurile în agricultură, cu războiul din Ucraina...”

În ferma lui, Marian Mailat lucrează undeva la 300 ha, iar ferma fratelui are de asemenea puțin peste 300 ha. Fiecare societate își face un asolament propriu. „În ferma mea, 60-70 ha sunt cultivate cu grâu, 40-50 ha cu orz, 60 ha cu rapiță, iar la porumb, dacă înainte cultivam peste 100 de ha, acum am scăzut suprafața la 70-80 ha, cam cât putem să irigăm. Și mai adăugăm floarea-soarelui, în funcție de asolament, circa 30 de ha (o solă) și câteodată soia, dar nu an de an. Culturile de grâu, orz, rapiță și porumb reprezintă baza, restul sunt în funcție de cum decurg lucrurile, mai întoarcem o cultură de la secetă, nu ne răsare tot din cauza secetei și tot așa, ne adaptăm în funcție de an”, arată Marian Mailat.

„Singura mea rugăminte pentru stat este să înceapă să investească în irigații, în canale și în stații de pompare. Pentru că dacă ar aduce apă aproape de sole, noi de acolo facem un împrumut, facem o conductă, punem un pivot.”

Suprafața agricolă gestionată de tânărul fermier călărășean nu este compactă, din păcate, cele 300 de hectare fiind împărțite în 20 și ceva de sole. „Când s-au dat aici terenurile, după Revoluție, s-au dat împrăștiat. Dacă un om avea șase hectare, a primit două aproape de sat, două la jumătate și alte două cât mai departe de sat ca să-i împace pe toți. Așa a fost atunci concepția, una greșită zic eu, pentru că dacă nu ai tot terenul într-un loc este un dezavantaj pentru fermier. Însă, ne-am organizat în așa fel încât să avem randamentul cel mai bun posibil”, ne spune Marian Mailat.

Fără apă nu există viitor în agricultură

Astăzi, agricultorii se confruntă cu o multitudine de provocări. „Nu știm la ce să ne așteptăm când ne gândim la momentul vânzării. Noi însămânțăm anul acesta, recoltăm peste un an. Nu putem să controlăm decât costurile pe hectar și cheltuielile totale pe care le facem. Nu știm la ce costuri să facem pentru că nu știm cu cât vom vinde, pentru că prețurile variază mult, cu 1 leu sau 1,3 lei sau 0,85 lei, iar diferențele sunt destul de mari. Noi ca fermieri suntem puțin încurcați. Adăugăm mai puține îngrășăminte pentru a ne încadra în acel randament, apoi apar și provocările meteorologice, secetă sau nu, grindină sau nu”, explică Marian Mailat.

„Fermierul să fie obligat să-și asigure culturile. Fără asigurări ești tot timpul descoperit la orice calamitate.”

2020 este un an de care fermierul nu vrea să-și amintească, deoarece nu a recoltat absolut nimic din cauza secetei, nici la culturile de toamnă, nici la cele de primăvară. „A venit 2021 în care am recoltat, fiind un an bun, apoi 2022-2024 au fost încă trei ani în care am recoltat, în special la culturile de primăvară. Am început să investim puțin și în irigații. În 2024 am avut porumb doar la irigat. Am avut producții satisfăcătoare, dar una peste alta nu au fost suficient de rentabile. Am avut costuri cu motorina, cu forța de muncă, cu îngrășămintele, și vindem acum porumbul cu 0,8 – 0,9 lei/kg.”

La cultura de porumb a avut 40 ha irigate la tambur și 30 ha irigate prin picurare. „Nu prea avem surse de apă să trecem și la pivoți. Dacă vor mai apărea surse de apă, vom lua în considerare și sistemele pivot. Repet, este vital să avem irigații. Nu văd viitorul în agricultură fără irigații. Eu sunt dispus să investesc în irigații și am investit acolo unde am avut infrastructură, apă și canale. Se mai discută despre puțurile forate. Legea este foarte complicată cu puțurile forate, n-ai voie decât până la o anumită adâncime, iar la noi aici în zonă trebuie să sapi mai mult decât adâncimea legală stabilită de apele române să sapi după apă. Nu avem proprietăți foarte multe și se întâmplă să facă un puț pe proprietatea altcuiva și să-și revendice apoi acel om pământul și să rămâi descoperit. Noi în această zonă avem canale deschise față de multe alte zone ale țării care nu au canale și nu au avut niciodată irigații. Dar aici în zona mea au fost irigații și ar fi foarte simplu doar să se reabiliteze. Au început, ce-i drept, să reabiliteze stațiile de pompare și repompare, și canalele pentru a aduce apa din Dunăre, cu costuri destul de mari pentru a aduce apa la noi. Nu vreau să mă gândesc cum o să fie când apa nu o să mai fie gratuită.”

Irigații și asigurări, cu sprijinul statului

În ceea ce privește valorificarea recoltelor, Marian Mailat ne-a zis că în ultimii ani a fost nevoit să vândă direct din câmp, la recoltat, pentru a putea achita furnizorii, ratele scadente la leasing, toate cheltuielile cu inputuri. Și dacă ar vrea să țină recoltele în hambare, oricum nu are suficiente spații de depozitare. „Avem depozitare, dar nu la nivelul la care ne-ar trebui. Am încercat să depunem niște proiecte pe cooperativă și pe fermă, dar sunt costuri foarte mari și nu am avut câștig de cauză. Deocamdată suntem în expectativă. Mai lucrăm cu anumiți depozitari din zonă cu care mai avem contracte de depozitare și ne descurcăm așa.”

Nu auzim prea des de la fermieri că nu-și doresc sprijin de la stat, dar iată ce ne-a zis Marian Mailat: „Eu, ca fermier, am hotărât să nu mai depind de stat sau de alte ajutoare din afara fermei. Singura mea rugăminte pentru stat este să înceapă să investească în irigații, în canale și în stații de pompare. Pentru că dacă ar aduce apă aproape de sole, noi de acolo facem un împrumut, facem o conductă, punem un pivot. Ne dorim ca toți cei implicați în deciziile de la nivelul Ministerului Agriculturii să se axeze în primul rând pe irigații, să reabiliteze toate canalele și stațiile care au fost funcționale până la un moment dat, apoi pe asigurări. Să se găsească o soluție pentru a se face asigurări la nivel național pentru culturi, astfel încât fermierul să fie obligat să-și asigure culturile. Fără asigurări, ești tot timpul descoperit la orice calamitate. Noi semănăm în toamnă și recoltăm tocmai în vară, sunt 7-8 luni în care ești descoperit, totul se întâmplă în aer liber, nu știi ce vine de sus. Știi că în caz de dezastru iei ceva, nu pierzi absolut totul. Dacă statul implementează un sistem bine pus la punct de asigurări, în care fermierul să nu mai fie nevoit sa lucreze direct cu jucătorii de pe piață care au polițe foarte scumpe și care, cel puțin în caz de secetă, nu se justifică. Statul degeaba ne dă în fiecare an despăgubiri de o mie de lei la hectar, că noi nu avem ce să facem cu ei, când noi investim 3.000 – 4.000 de lei pe hectar. Nu vorbim de profit sau să mai rămână ceva cu care să plătim angajații, să plătim utilitățile și tot ce este. Pierde și statul, pierdem și noi, fermierii. Dar dacă s-ar investi acești bani pe care ni-i alocă statul în irigații și asigurări, fermierul și-ar face un sistem de irigat și ar fi mai liniștit”.

În așteptarea vremurilor mai bune pentru tehnica de ultimă oră

Referitor la tehnologiile de cultură, Marian Mailat spune că a început să facă din ce în ce mai puțină pregătire a terenului. În toamna lui 2024, de pildă, nu a scarificat, nu a arat pentru culturile de toamnă. Rapița a semănat-o direct, după ce a recoltat, a intrat cu un disc de dezmiriștire și a semănat direct cu semănătoarea Tempo Väderstad la 70 și 35 cm. „Rapița arată acum foarte bine, ne-a ajutat și vremea foarte mult, ploile care au fost, au fost condiții optime de răsărire și de semănat. Nu suntem adepții vitezelor mari la semănat, semănăm mai încet și urmărim o calitate cât mai bună. Noi având și o suprafață mai mică, nu suntem constrânși să semănăm cu viteză. Suntem foarte mulțumiți de semănătoarea Tempo, am semănat și rapiță cu ea, am semănat rapiță la 70 cm și la 35 cm (n.r. distanță între rânduri), porumb, floarea-soarelui, soia la 70 cm.”

Tânărul fermier este deschis către tehnica modernă și tehnologiile de ultimă generație, și le dorește în afacerea agricolă, însă consideră că nu este un moment prielnic pentru dezvoltare. „În momentul de față, nu am bugetul necesar să implementez toate tehnologiile pe care le urmăresc și să mă echipez cu utilajele pe care mi le doresc. Provocările sunt deja destul de mari pentru ce avem noi aici. Nefiind la irigat, chiar nu văd de ce aș cheltui mai mult și să muncesc mai mult și să nu am un profit sau un randament bun. Dispunem de 5-6 angajați permanent și restul sunt oameni care ajută. Ne descurcăm cu acest personal și în perioada campaniei. Cu toții avem în fire să ne dezvoltăm să avem mai mult, dar momentan eu consider că este suficient cât avem, ne acoperim cu utilajele care sunt, cu forța de muncă existentă.”

În ultima vreme, prețurile utilajelor agricole, dar și costurile cu finanțarea au crescut foarte mult, ceea ce îi face pe fermieri să fie reticenți în a cumpăra utilaje. „Aș mai avea nevoie de o semănătoare așa cum este Väderstad Proceed. O urmăresc de ceva timp, să vedem, sper să nu fie un preț prea mare. Noi avem aici și o cooperativă agricolă formată din 17 fermieri, undeva la 2.000 de hectare, în total. Poate încercăm să facem o achiziție comună pe cooperativă. Așteptăm și noi timpuri mai bune, pentru că toți fermierii sunt decapitalizați acum, sunt loviți de secetă, de loteria prețurilor și de toate provocările din ultimii ani”, precizează Marian Mailat.

„În momentul de față, nu am bugetul necesar să implementez toate tehnologiile pe care le urmăresc și să mă echipez cu utilajele pe care mi le doresc.”

Raportul calitate – preț, ghidul în alegerea utilajelor

Colaborarea cu Titan Machinery România a început prin 2017. „Noi lucram deja la acea vreme cu tractoare Case IH mai vechi, dar în acel moment am accesat proiecte pe fonduri europene și ne-am achiziționat tractoare Case IH, semănători Väderstad, toate, noi”, a specificat Marian Mailat.

Primul tractor achiziționat de la Titan Machinery a fost Case IH Puma 220, un an mai târziu a mai achiziționat unul, apoi a luat un tractor Case IH Puma 165 și de 155 CP, semănătoare Väderstad Tempo F8, semănătoare Väderstad Rapid de 4 metri mecanică, disc Väderstad Carrier. „Prima dată am plecat cu o idee foarte clară pe care noi o urmărim mereu aici, și anume raportul calitate-preț. Am studiat piața, ne-a ajutat foarte mult și reprezentantul de zonă Lucian (n.r., Lucian Pescaru – manager de zonă Titan Machinery România), care este chiar de la noi de aici, din comună. De fapt, eu și Lucian suntem și prieteni de mici copii, iar de fiecare dată când am luat o decizie, acest lucru a contat. Ne îndrumă de fiecare dată, au fost întotdeauna îndrumări sincere și tot ceea ce a spus s-a și întâmplat, drept dovadă că încă lucrăm împreună. Tot timpul ne-a sfătuit, ne-a îndrumat și a contribuit ca factor de decizie, dar în primul rând raportul calitate/preț al utilajelor pe care le are Titan Machinery m-a făcut să le achiziționez. Am achiziționat în 2018, 2020, 2022 și 2023 câte un tractor Case IH. Vă dați seama că dacă nu mă felicitam pentru alegere, nu mai luam. Dacă nu eram mulțumit de service, de piese de schimb, nu mai veneam să iau și alte tractoare. Totul a fost și este în regulă”, a conchis tânărul fermier din județul Călărași, Marian Mailat.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România