bovine - REVISTA FERMIERULUI

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine (ACEBOP) trage un semnal de alarmă cu privire la sectorul cărnii din țara noastră și cere intervenția urgentă a autorităților, având în vedere că există pericolul să ajungem dependenți de alte state pentru câteva generații.

Reprezentanții ACEBOP susțin că fermierii au probleme cu marile lanțuri de retail – care nu le cumpără carnea – cât și cu abatoarele, care nu le cumpără animalele. „Nu mai avem ce face cu animalele pe care le creștem, situația degenerează de la o lună la altă. Mulți fermieri au renunțat să mai crească animale, iar unitățile de producție nu mai cumpără carne din România. Suntem de mult timp în cădere liberă și riscăm să pierdem filiera cărnii, să rămânem dependenți de alte state. Producția de carne a scăzut pe toate palierele. Dacă la porc avem un regres de 8,1%, la bovine producția a scăzut cu 12,8% – și iată cum devenim exportatori de cereale la prețuri derizorii, în loc să le folosim în producția integrată de carne în țară”, afirmă președintele ACEBOP, Mary Pană, care a continuat: „De doi ani, situația a degenerat grav, iar noi ne simțim neputincioși – strigăm și nu ne aude nimeni! Autoritățile trebuie să aibă intervenții coerente, nu avem nevoie de reacții politice fără sens. Sunt necesare reacții clare și cineva trebuie să înțeleagă că nu țipăm degeaba. Institutul Național de Statistică (INS) confirmă ceea ce noi tot spunem de mult timp, sacrificările de animale au scăzut. Preferă să aducă carne din alte țări, sub pretextul că este mai ieftină, dar de calitate nu vorbește nimeni. Totodată, există multe abatoare care au unități de tranșare și preferă să aducă carne de pasăre grill și carcasă de porc pe care le tranșează și comercializează în marile lanțuri de supermarket. Cu siguranță nu mai putem vorbi de produse românești în acest sector. Acum avem legi ale reproducției, dar nu avem buget pentru ele! Rămânem cu un gust amar și cu senzația că cineva își bate joc de noi și prin noi, de carnea noastră și de consumatorul român. Modul în care România iși organizează agricultură și zootehnia denotă o incoerență clară. Așa cum celelalte state membre își susțin, prin fonduri nerambursabile, marcarea la raft a originii naționale, așa ar trebui să procedeze și România. Consumatorul român trebuie să înțeleagă ce cumpără, să fie informat transparent. El nu înțelege că în spatele unei mărci private cumpărate, se află produse venite din alte țări europene, mai puțin proaspete. Știm cu siguranță că dacă ar fi informat, ar alege produsele românești”.

Toate aceste lucruri despre care vorbesc reprezentanții producătorilor ar trebui dezvoltate prin programe naționale, susținute de stat, programe care să susțină și să transmită cumpărarea de produse românești, iar la raft produsele românești să fie marcate separat de produsele din alte țări. „Cerem Guvernului României să se implice în aceste acțiuni, să fie vizibilă marca românească atât în marea rețea de retail, cât și în rețelele tradiționale! Aceasta este una dintre măsurile pe care statul român o poate demara rapid, fără întârziere, alături de bugetarea legilor reproducției”, subliniază Mary Pană.

Sectorul cărnii se confruntă de ani buni cu o criză a forței de muncă, mai ales cea calificată. „Avem nevoie de măcelari, nu avem personal suficient să lucreze în tranșare, în producția de carne, iar ei sunt nevoiți să plece în alte țări, să lucreze în condiții mizere pe salarii care nu îi mulțumesc. Haideți să ne unim forțele și să facem un program coerent pentru tot ce înseamnă agricultură, zootehnie și industrie alimentară din România! Dacă zootehnia, industria alimentară sunt tratate la același nivel cu alte state europene și avem acces la drepturile pieței comune, românii nu vor mai pleca să lucreze în alte părți. Industria românească nu-i mai poate plăti. Cu ce să îi plătim, dacă nouă nu ne cumpără nimeni produsele?

Gândiți-vă că marele retail a ajuns să dețină 60% dintre vânzări. Nu avem nimic cu ei, comerțul este liber, noi cerem doar marcare corectă la raft, astfel încât consumatorul să fie informat și să decidă singur ce cumpără”, a încheiat președintele ACEBOP, Mary Pană.

Publicat în Știri

PROF. UNIV. EMERIT DR. ING. DR. H. C. VALERIU TABĂRĂ, PREȘEDINTE ACADEMIA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI SILVICE (ASAS):

În data de 17 iunie 2020 a fost adoptată în Camera Deputaților Legea de modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, modificări cunoscute sub denumirea de „Legea mirosului‟. În Expunerea de motive, inițiatorii legii arată că „Legea Mirosurilor este un instrument mult-așteptat de către cetățenii din toată țara, oameni ajunși în situația în care nu pot deschide ferestrele, nu pot ieși în parcuri, nu pot beneficia de dreptul fundamental la aer curat, din cauza poluării olfactive generate de activitatea unor operatori industriali, ferme zootehnice sau gropi de gunoi, amplasate în proximitatea zonelor rezidențiale”.

Cu privire la fermele zootehnice, subiectul nu este nou, deoarece în ultimii ani a existat tendința realizării unor construcții civile în apropierea exploatațiilor zootehnice, deși multe dintre acestea pe fonduri europene, cu respectarea tuturor normelor de mediu în vigoare. La data respectivă, când au fost realizate casele de locuit, „oamenii care nu pot acum deschide ferestrele pentru a putea beneficia de dreptul fundamental la aer curat” nu au fost deranjați de problema disconfortului olfactiv, pentru că unitățile zootehnice erau acolo. Nicio fermă zootehnică nu a fost construită lângă zone rezidențiale, ci invers. Facem precizarea că toate unitățile zootehnice construite în timp, atunci când au fost realizate, au avut avizele și aprobările necesare conform legislației în vigoare la data respectivă (disciplina în construcții, mediu etc.).

Considerăm că inițiatorii legii ar fi trebuit să solicite, în prealabil, și efectuarea verificărilor necesare pentru toate construcțiile civile și complexele rezidențiale, dacă la data realizării construcției au avut toate avizele, autorizațiile și aprobările necesare, pentru amplasarea acestor construcții, ținând cont de faptul că în zonă existau exploatații zootehnice care funcționau acolo de foarte mulți ani, dacă au respectat legislația în domeniu.

Apariția acestui act normativ, care face referire și la fermele zootehnice fără a consulta specialiști și experți în domeniu și care a creat numeroase discuții în spațiul public, arată, dacă mai era necesar, modul în care a fost tratată și abordată zootehnia românească în ultimii 30 de ani, neluându-se în seamă rolul fundamental în securitatea alimentară a cetățenilor români. Au scăzut drastic efectivele de animale, s-a redus numărul exploatațiilor și al producțiilor, suntem dependenți de import și, în același timp, la insecuritate și creșteri de prețuri ale produselor animaliere de toate categoriile.

În țara noastră, valoarea producției zootehnice reprezintă în prezent circa 28 – 30% din valoarea globală a producției agricole, față de cel puțin 50% cât ar trebui să reprezinte în mod normal. Gripa aviară, pesta porcină africană, dar și altele, iar mai recent criza sanitară vor determina și mai mult scăderea producției zootehnice naționale, făcându-ne și mai dependenți de importuri. Asta ar mai lipsi acum, să închidem fermele zootehnice și pentru unele mirosuri, pe baza unor aprecieri subiective ale unora, în condițiile în care noi nici nu dispunem de aparatura și dotarea necesare pe teritoriul României, pentru determinarea disconfortului olfactiv, existând doar un laborator acreditat RENAR, la nivel central.

În domeniul protecției mediului, România are reglementări specifice, sunt norme de protecție a sănătății umane, precum și norme sanitar-veterinare, pe care toți crescătorii de animale din fermele familiale sau din fermele mai mari trebuie să le respecte. Fără discuție că este obligatoriu din partea agenților economici, a cetățenilor, respectarea legislației, a normelor tehnice privind protecția mediului, astfel încât să nu fie depășite limitele minime admise ale poluanților, privind solul, apa și calitatea aerului, care pot pune în pericol sănătatea umană.

În  țara  noastră, amplasamentele exploatațiilor agricole sunt reglementate de Legea  nr. 204  din  anul  2008  și  de Ordine ale Ministerului Sănătății (nr. 536/1997 și nr. 119/2014). Această lege stabilește păstrarea amplasamentelor exploatațiilor agricole care au fost înființate și funcționează cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Toate activitățile de creștere a animalelor sunt supuse normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, instituite prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014. Articolul 11 din OM nr. 119/2014 stabilește distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și perimetrul unităților care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației. Controlul în acest caz este realizat de către Direcțiile de sănătate publică.

În zona de protecție sanitară a exploatațiilor agricole existente și care funcționează conform prevederilor legale se interzice eliberarea autorizațiilor de construcție și construirea clădirilor destinate locuințelor și altor obiective socio-economice. Zonele de protecție sanitară și distanțele minime de protecție sunt definite și stabilite de Norme de igienă și recomandările privind mediul de viață al populației, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014. De ce nu s-au respectat și de ce nu se respectă? Este inadmisibil ce se întâmplă și mai ales cum se încearcă reglementarea – PRIN ABUZ!

În perimetrele limitrofe construcțiilor reprezentând exploatații agricole sau anexe gospodărești ale acestora, delimitate prin planuri urbanistice cu respectarea distanțelor de protecție în care s-a instituit un regim de restricții privind amplasarea de locuințe sau obiective socio-economice, solicitantul va obține avizul conform al Direcției pentru agricultura județeană, respectiv a municipiului București. Așa scrie Legea nr. 204/2008 privind protejarea exploatatiilor agricole

Deținătorii de exploatații agricole care au fost înființate și funcționează cu respectarea prevederilor legale și în perimetrul cărora s-au construit locuințe sau alte obiective socio-economice cu nerespectarea restricțiilor impuse de Ordinul Ministrului Sănătății pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare, pot iniția proceduri judiciare în vederea demolării acelor construcții neautorizate, sau a celor autorizate, fără respectarea prevederilor legale în vigoare, cu scopul exclusiv de a preveni și limita disconfortul și riscurile sanitare.

Încălcările grave ale unor legi nu pot fi rezolvate prin emiterea altor legi care să impună măsuri de forță împotriva acelora care, cu eforturi extraordinare, au construit sau au menținut în funcțiune unități producătoare de SECURITATE ALIMENTARĂ. Este incredibil ce se întâmplă în România. Chiar agricultura, producția alimentară și cei care o fac inclusiv la nivel de performanță au ajuns pe treapta cea mai de jos, ca importanță.

Pentru aplicarea acestei legi, este necesar să avem stabilite niște standarde și de luat niște măsuri, chiar și de organizare a teritoriului național, lucru care nu s-a făcut, care să prevadă prezența și concentrația mirosurilor în aerul înconjurător, precum și aparatura și dotarea necesară, care să poată constata depășirea unor valori minim admise.

Din informațiile pe care le deținem, în România există doar un sigur laborator acreditat RENAR pentru determinarea nivelului de miros prin olfactometrie dinamică, deținut de un Institut Național de Cercetare - Dezvoltare.

Considerăm că promulgarea acestui act normativ nu aduce beneficii protecției mediului, ci dimpotrivă, creează numeroase confuzii și posibile litigii și abuzuri, cu consecințe grave, nefiind posibilă verificarea tehnică a unei eventuale depășiri a disconfortului olfactiv.

În sensul celor spuse mai sus, cerem Președintelui României să nu promulge o astfel de lege, iar Parlamentului să reia analiza ei și să o respingă.

Publicat în Comunicate
Vineri, 19 Iunie 2020 13:00

Legea mirosurilor îngroapă zootehnia?

Așa-zisa „lege a mirosurilor” votată în parlament, la inițiativa unui deputat USR, a fost trimisă pentru promulgare președintelui României. Conform acestei legi, autoritățile administrației publice locale vor avea obligația să reglementeze, inclusiv prin interzicerea permanentă sau temporară, desfășurarea activităților generatoare de mirosuri în zonele de locuit, recreere, odihnă, tratament și agrement și să controleze preventiv și la sesizarea publicului activitățile care nu se supun reglementării din punct de vedere al protecției mediului. Prin urmare, legea mirosurilor aduce fermierii și procesatorii la mâna primăriilor. Reacțiile nu au întârziat să apară, iar nemulțumiții așteaptă ca președintele țării să nu promulge legea.

„Într-o țară în care 30% din populație trăiește la limita sărăciei și nu are acces la apă potabilă curentă, fosă septică și câte și mai câte lucruri normale pentru o viață decentă, un parlamentar, care a rezolvat toate problemele poporului român și care probabil nu a creat un loc de muncă în toată existența sa, a vrut să rezolve problemele legate de mediu prin această lege. Sunt convinsă că alesul în cauză a rezolvat problema gropilor de gunoi, a deșeurilor ilegale, a venitului minim garantat și a contribuit la dezvoltarea țării. Prin această lege, domnul în cauză a reușit să aducă oamenii care muncesc la mila primarilor. Îl invit să muncească, să plătească credite la bancă, să lupte zi de zi cu un sistem deficitar și apoi pe munca dumnealui să stea la mila alesului local. Din neștiință și inconștiență pură, acest om reușește să distrugă și bruma de zootehnie rămasă în această țară. Când o să mâncați cașcavalul sintetic din export și carnea făcută în laborator, îi puteți mulțumi stimabilului parlamentar. Această lege a mirosurilor îngroapă fermierul din România!”, transmite Larisa Ene, fermier și președinte al Asociației Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suin (AFISS).
Fermele de animale și fabricile, în general, au devenit subiect de campanie electorală între candidații vechi și candidații noi, susține Mary Pană, președintele Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine (ACEBOP). „Au apărut deja în spațiul public reacții jalnice și neprofesioniste ale unora de care va depinde soarta fermelor în România, ale celor care sunt sau se visează primari. Nu ne ajung pesta porcină africană, închiderea HoReCa europeană, cazurile de Covid-19 din unitățile de carne din alte state membre, carnea de porc și de pasăre îndoielnică din alte țări. Mai bine distrugem agricultura românească, micul și marele producător de carne – pentru că, în forma votată, Legea mirosurilor afectează toate fermele, toate structurile de abatorizare, prelucrare a cărnii, indiferent de dimensiunea lor. Ce competențe poate avea un primar să închidă o fermă? În legislația de mediu actuală, sunt prinse dezbaterile publice, cu cetățenii comunei și primarul lor – asta da, există și se aplică. Aceste dezbateri sunt supuse votului, fermierul urmând să facă ce a decis urbea. Știați că pentru obținerea unei autorizații integrate de mediu, fermierul, și mai ales cel din sectorul suin, trece prin avizări multiple, de la Administrația Bazinală Regională, Agenția de Mediu, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitară Veterinară, plătește studii de impact: asupra sănătății cetățenilor, mediului și apelor. Apoi face tot ce scrie în aceste studii, de la bataluri, lagune, analize de apă și sol, curenți de aer, mirosuri, respectiv analize pentru emisiile de hidrogen sulfurat și amoniac. Nu are voie să împrăștie dejecțiile pe câmp decât pe baza unui program stabilit de Agenția de Mediu și conform analizelor de sol, are plan de gestionare a dejecțiilor pe care îl urmează cu sfințenie – altfel, apare Garda de Mediu și îl amendează cu sume enorme, iar dacă continuă să fie neglijent, este suspendată activitatea fermei – chiar și cu porci înăuntru?! Considerați că este puțin? Și după toate cheltuielile făcute, prin care demonstrezi tuturor că ești în regulă să crești porci, te trezești că vine domnul primar și îți închide ferma. În loc să ajutăm tinerii fermieri, să dăm credite fără dobândă să-și facă ferme și să se întoarcă acasă, să muncească și să susțină pensiile bunicilor, ne frecăm mâinile că avem subiect electoral. Solicităm președintelui României să nu promulge o asemenea lege, dacă nu se vrea dispariția zootehniei în țara noastră”, a arătat Mary Pană.

Deputatul USR Cornel Zainea, la dezbaterile în plen, a explicat necesitatea legii mirosurilor astfel: „Avem vid legislativ, iar Garda de Mediu a spus că nu poate da amenzi și sancționa poluatorii deoarece nu există cadru legal. Mirosurile afectează pe toată lumea. Dacă pute, pute și pentru USR-ist, și pentru PSD-ist, și pentru UDMR-ist, și pentru sărac, și pentru bogat. Și pentru cetățean, și pentru politician”.

Publicat în Știri

DR. MARY-EUGENIA PANĂ, PREȘEDINTE ACEBOP:

În urmă cu ceva timp, când asociațiile de bovine agreau, cu o mare majoritate, actuala formă a SCZ (Sprijin Cuplat în Zootehnie), Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) a spus nu, pentru că a intuit ce va urma. La acea vreme ne-am susținut punctul de vedere pentru departajarea Registrului de rasă de producție și de alocarea SCZ pentru producție, pe indicatori de performanță. Am trimis adrese pe subiect, cu propunerile noastre, către fostul ministru Petre Daea, dar nu am avut răspuns, la fel ca pentru alte multe propuneri.

Un singur lucru am reușit: să ne convingem fermierii să nu acceseze acest tip de sprijin, pentru că are o formă contestabilă.

Când vedem astăzi reacția MADR și a ANSVSA, simțim că situația a fost bine înțeleasă și că intrăm pe un drum normal, care să aducă bani legali fermierilor.

Dar, fermierii trebuie și ei să înțeleagă ce se întâmplă astăzi, ce trebuia terminat din 1 ianuarie 2019, când a început să funcționeze alarma: Regulamentul Omnibus – bazat pe performanță – criteriu de bază în continuare, pentru PAC 2021-2027.

Modificări pe bază de producție, indicatori de performanță, care sunt absolut necesari, altfel nu vom mai primi sprijin de la Comisia Europeană.

Ce se întâmplă astăzi la bovine și ce ar trebui să fie?

Asociațiile care dețin registrul de vaci mame, după afirmațiile unor fermieri, sunt o adevărată mafie.

Nu poți băga vacile metis în registru, secțiunea secundară, pentru că asociațiile au pus o regulă – sub protecția ANZ sau nu, de 60% rasă curată.

Deși APIA oferă subvenție pe vacă mamă metis din rasă carne, trebuie adeverință de la asociație, care nu te primește decât în anumite condiții, pe care nu vrem să le discutăm – sunt instituții abilitate să verifice.

Regulile sunt făcute ca să nu se împartă cuantumul – și așa ajungem să importăm carne din afară, în loc ca vacile noastre metise să producă pentru abator. Cu SCZ, ar fi trebuit să avem sute de mii de vaci metise. Câte avem?

Puteam face față cu brio și la sprijinul pe depozitare privată!

Ne-ar fi trebuit tauri de carne sau însămânțări gratuite adecvate, ca să susținem efectivele – îmi spunea un prieten funcționar APIA – și câtă dreptate avea!

Cei care au luat 2.700 euro pe vacă ce interes au să se ia în considerare metișii?

Este normal ca o vacă de șase ani să fie cântărită și să i se ia taxa de COP?!

Pentru ovine, un subiect amplu dezbătut

Ce carcasă să exportăm dacă prin SCZ trebuie introduși berbeci din rasa Țurcană?

De ce nu propun oierii program de doi ani pentru masculi din rase de carne și un an Țurcană pentru tineret reproducție? Acum, masculii trebuie să fie din aceeași rasă, dacă femelele sunt înscrise în asociație.

Asta este legislația la ovine, făcută în detrimentul viitorului. Nu producție, selecție, indicatori de performanță. Ai berbec, ai hârtie, iei SCZ.

De aceea, ACEBOP salută cu încredere noile orientări ale MADR și ANSVSA, care vor aduce:

  • Bani demonstrabili și nu returnabili pentru crescători;
  • Evaluarea și recompensarea berbecilor de rasă demonstrată – în caz de sensibilitate la scrapie, la adevărata lor valoare, nu la valoarea de piață de abatorizare berbeci metiși;
  • Reducerea incidenței scrapiei în România și accesarea unor piețe bune și stabile;
  • Continuarea SCZ în PAC 2021-2027, pe criteriile de calitate și performanță cerute de CE.
Publicat în Opinii

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a finanțat, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, 11.380 de investiții în ferme zootehnice și mixte. Beneficiarii investițiilor din sectorul zootehnic au accesat fonduri europene în valoarea totală nerambursabilă de peste 606 milioane de euro prin submăsurile 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

Din totalul fermelor care au accesat bani europeni, 4.477 sunt exploatații mixte, vegetale și zootehnice, cu o sumă de 131,6 milioane de euro din total.

O mare parte din fermele finanțate de AFIR sunt dedicate apiculturii, respectiv 4.386 cu o valoare de 83,5 milioane de euro. Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” – 3.764 proiecte cu o valoare de 56,4 milioane euro.

De asemenea, AFIR a încheiat 1.616 contracte de finanțare pentru creșterea bovinelor de lapte, suma acordată pentru acest sector fiind de 106,2 milioane de euro. Acestor finanțări li se adaugă și 150 de ferme de creștere a bovinelor pentru carne, cu o valoare de 119 milioane de euro. „Precizăm că cele mai multe ferme de bovine pentru carne au fost finanțate în cadrul submăsurii 4.1 Investiții în exploatații agricole – 96 de proiecte cu o valoare de peste 117 milioane euro”, se arată într-un comunicat al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Totodată, fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 11 milioane de euro au fost accesate pentru investiții în 228 de ferme de ovine și caprine, cele mai multe fiind dezvoltate de către tinerii fermieri prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, respectiv 114 proiecte în valoare de 5,9 milioane euro.

Un alt sector zootehnic important care a beneficiat de bani europeni prin PNDR 2020 este cel al creșterii porcilor. Investițiile finanțate de AFIR în acest sector se ridică la 56,5 milioane de euro, sumă folosită de 95 de ferme.

83 de milioane de euro au mai plecat de la AFIR către 83 de ferme de păsări de curte. „Prin submăsurile 4.1, 6.1 și 6.3, Agenția a finanțat și 345 de ferme mixte de animale. Valoarea totală a proiectelor contractate depășește 15 milioane de euro”, precizează comunicatul AFIR.

Publicat în Zootehnie

Pandemia cauzată de COVID-19 afectează și agricultura, care se confruntă deja de multă vreme cu o secetă destul de agresivă. În plus, crescătorii de animale au de rezolvat probleme cauzate de valorificare ori de pesta porcină africană. Cu toate acestea, în județul Arad, la Curtici și la Olari, dr. ing. Dimitrie Muscă continuă să facă investiții, în adăposturi noi, dar și în utilaje.

Recent, Dimitrie Muscă a semnat un contract pentru un grajd cu o capacitate de 300 de capete de bovine, la Combinatul de la Curtici. „Cu această capacitate putem crește 2.000 de capete de bovine, de lapte și de carne, aici la CAI Curtici. Am făcut aceasta pentru că este rentabil pentru unitate, dar și pentru că este o necesitate, nu ne ajunge carnea de bovină în alimentarea magazinelor noastre de zi cu zi”, a precizat directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici.

Investiția atinge 500.000 de euro și nu este singura realizată anul acesta la Curtici, unde s-au investit alți aproximativ 600.000 de euro pentru a achiziționa o combină, un tractor de 500 CP, două TIR-uri. „În total, la CAI Curtici și în fermele fiului meu Călin, avem peste 3.000 de capete bovine de lapte și carne, 1.500 de capete are Călin, 1.600 de capete avem noi la Curtici. Deci 3.100 de capete şi ne pregătim să populăm cu încă 300, adică să creştem efectivele, dar le creştem din producţie proprie, din femelele pe care le obţinem la noi. Astfel înmulţim întregul efectiv. Este rentabil, de aceea facem așa. Producem mâncare pentru că, în orice condiţii, nimeni nu trăieşte fără mâncare”, ne-a spus Dimitrie Muscă. Rasele crescute sunt Holstein, pentru lapte și Charolaise, pentru carne.

La Curtici se urmărește realizarea unei valorificări optime, transformarea plantelor de cultură în carne. Tăurașilor puși la îngrăşat le este asigurată în permanență masa de porumb umedă şi fânul de lucernă, pentru a obține până la 2 kg spor. La un calcul simplu, la un preţ de 70 de bani cât era porumbul în primăvară sau 60 de bani în toamnă, porumbul merită transformat în carne. „Transformarea cerealelor în carne este benefică: 4-5 kg de porumb pe cap de animal înseamnă 3,50 bani. Dacă produc numai un kilogram de carne și tot este foarte rentabil: 1 kg de muşchiuleţ e 100 de lei, pulpa 30 de lei şi aşa mai departe. De aceea am ales să fac aşa... Deci facem până la urmă exact ceea ce trebuie să facem: mâncare”, a punctat Dimitrie Muscă.

Valorificarea optimă se realizează însă și datorită faptului că aici există abator pentru vită şi pentru porc și prețul unui animal trecut prin abatorizare, vândut la kilogram, în magazin, este mult mai bun.

Deși munca e grea în zootehnie – nu se poate nimeni preface că nu există bălegar, mirosuri neplăcute sau chiar condiţii improprii uneori –, cineva trebuie să se ocupe și de hrănirea omenirii. Și asta se întâmplă la Curtici şi la Olari, unde sunt cele două combinate agroindustriale și unde în continuare se fac investiţii.

Articolul pe larg îl puteți citi în Revista Fermierului, ediția print. Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că, începând de astăzi, 18 mai 2020, efectuează plățile aferente ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna februarie a anului 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 1.329.073,44 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, pentru un număr de 28 de solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare.

Publicat în Știri

Criza pandemică, foarte probabil urmată și de o criză economică mondială, ne așază în față o oglindă în care industria alimentară, procesarea din România, se vede în toată splendoarea ei, ponosită și cu dependență majoră de importuri. În aceste condiții, ne întoarcem privirea spre micii producători români, atâția câți au supraviețuit, care „au tras cu dinții” de mica lor afacere, convinși că la un moment dat va fi bine. Unul dintre ei este și inginerul Ardelean Coraș, de la Mașloc, județul Timiș, care are o fermă de vaci cu lapte, teren agricol și o mică făbricuță. În urmă cu 20 de ani, a ambalat prima pungă de lapte, iar în toată această perioadă a militat pentru consumul de produse alimentare românești. L-am contactat pentru a afla cum se descurcă la vreme de criză…

„Ce să cer eu unui stat desculț? De ce trebuie să se întâmple o tragedie ca să ne trezim? Din nefericire, România, ca de fiecare dată, a fost surprinsă nepregătită, desculță, flămândă și părăsită.”

Ardelean Coraș: Pentru fermieri, vremurile nu se schimbă. Mergem înainte, muncim. E adevărat, traversăm o situație tristă pentru foarte multe familii, dar munca nu poate fi oprită, mai ales când e vorba despre zootehnie.

Reporter: Sunt, din păcate, la acest moment mici producători care au probleme cu piața. Pe de o parte, accesibilitatea la piață este mai greoaie, iar pe de alta și fluxul de cumpărători din piețe s-a diminuat semnificativ.

Ardelean Coraș: Anul acesta, fac 20 de ani de când am vândut prima pungă de lapte din propria fermă. Atunci eram mulți pe piață. În anul 2000 eram peste 20 de producători de lactate numai în județul Timiș, firme care s-au închis aproape toate înainte de 2007. M-am încăpățânat să rezist și am militat mereu, fără să mă tem de concurență, că e bine să facem procesare cât mai mulți, să creăm plusvaloare, să creăm locuri de muncă și să ne adresăm consumatorului final cu produse adevărate. Din păcate, s-a distrus tot, de aceea acum fermierii mici, cei care mergeau mai ales la piață, sunt puțin izolați, deși laptele se consumă, iar marile firme procesatoare probabil că au încetinit producția sau țările din care se importă au nevoie și ele pentru locuitorii lor. Din nefericire, România, ca de fiecare dată, a fost surprinsă nepregătită, desculță, flămândă și părăsită.

Reporter: Cred că pe piața cărnii de porc se reflectă cel mai bine acest lucru, acolo unde România depinde în proporție de 70% de importuri.

Ardelean Coraș: Dar întreb și eu, de ce trebuia să închidem în 2006-2007, de-a-valma, toate abatoarele din România? În Timiș a mai rămas unul singur, cel de la Smithfield. A venit apoi și nebunia cu pesta porcină, prin urmare în momentul ăsta nu mai avem nici ferme de reproducție, decât foarte puține care să producă porci pentru îngrășat, și, astfel, iată-ne unde ați spus și dumneavoastră că suntem. Sigur că lumea s-a speriat, neavând nicio perspectivă, și a renunțat. Eu pot procesa în unitatea mea până la 10.000 de litri de lapte pe zi și lucrez la capacitatea de 2.000 de litri, în cel mai fericit caz 2.500 de litri pe timp de vară. Am producția de telemea pe stoc, pentru că nu am avut piață. Consumatorul, comod fiind, a preferat supermarketul. Acum situația s-a schimbat. Am început să fiu băgat în seamă de toată lumea și mă bucur că am apucat să trăiesc sentimentul acesta, pentru că în toți acești 20 de ani m-am simțit izolat atât de către guvernanți, cât și de unii consumatori care s-au vrut a fi foarte „cool” și care nu trecea o săptămână fără să umple un cărucior la supermarketuri. Am spus mereu că primim așa „peste gard” aruncate de dincolo toate produsele de categoria a doua și ceea ce am spus s-a confirmat prin povestea cu standardul dublu de calitate. Am ajuns să ne îmbolnăvim, să fim poate mai puțin imuni decât alte națiuni și să rămânem acum să ne descurcăm singuri.

„Toată materia primă provine din propria fermă. Am investit foarte mult în tineret, am avut foarte multe juninci care au fătat, iar acum am ajuns la cea mai mare producție de lapte din ferma mea.”

Livrarea la domiciliu rezolvă valorificarea producției

Reporter: Într-un mod oarecum ironic o spun, deși ați avut produse de calitate, ele au pierdut competiția cu produsele din marile magazine, tocmai pentru că o anumită categorie de cumpărători a vrut sa fie „cool”.

Ardelean Coraș: Exact asta spun. Nu s-au uitat decât la etichetă. Era de rușine… „cum să mănânc eu lapte de la o fermă din Mașloc?”. Ei, acum lucrurile s-au schimbat, pentru că aveam demult în plan să trecem la livrarea la domiciliu. Mă gândesc la asta de un an și ceva și am început livrările chiar înainte de criza asta păcătoasă, care va crea un disconfort economic major, dincolo de problemele sanitare. De când am început livrările la domiciliu, am avut plăcuta surpriză să constat că sunt produse cunoscute și foarte apreciate.

Reporter: Livrarea la domiciliu este o soluție adoptată de foarte mulți dintre micii producători la vreme de criză. În ce măsură mențineți prețuri rezonabile, care nu îngreunează foarte mult prețul final al produsului?

Ardelean Coraș: Am reușit să-mi asigur din timp toate materialele auxiliare necesare procesării. În plus, așa cum știți, toată materia primă provine din propria fermă, unde am dublat producția de lapte prin faptul că am investit foarte mult în tineret, am avut foarte multe juninci care au fătat, iar acum am ajuns la cea mai mare producție de lapte din ferma mea. Prin urmare, n-am mărit niciun cost de  producție și n-am mărit niciun preț de vânzare, cu excepția prețurilor către domiciliu care au un adaos care acoperă transportul. Una este să lași la fiecare la poartă și alta este să duci la un magazin de cartier de unde se aprovizionează toată lumea.

Reporter: Ce presupune această livrare la domiciliu și dacă vă ajută să creșteți cantitatea de lapte procesat zilnic?

Ardelean Coraș: Voi crește cantitatea procesată doar dacă voi produce mai mult în fermă. Sunt convins că am produse foarte bune, pentru că am un lapte de foarte bună calitate, dar, repet, numai din ferma mea. Am furaje numai din producția proprie. În afară de sare și cheag, totul îmi produc singur. Pot să satisfac în momentul acesta aproximativ 150 – 200 de comenzi pe săptămână la domiciliu, fără să fac însă nici cel mai mic rabat la calitate. Produc smântână, brânză dulce, caș, telemea și lapte pasteurizat. Livrez și lapte crud din fermă la o grăsime de 4,2%  până la 4,5%, de o calitate foarte bună și pe care omul și-l poate pregăti cum dorește. Este lapte adevărat! Sunt în situația în care aproape că nu pot face față comenzilor și chiar îmi cer scuze față de unii clienți pe care nu-i pot satisface, dar nu vreau să „lungesc” producția. Repet, pentru mine calitatea este extrem de importantă.

Afacerile mici vor putea renaște doar cu sprijinul statului

Reporter: Această situație nefericită, pe care suntem nevoiți să o traversăm cu toții, se poate constitui într-un moment T0 pentru relansarea industriei agroalimentare din România?

Ardelean Coraș: Dacă autoritățile nu-l iau ca pe un punct T0, atunci cu toții avem o problemă. Suntem puțini cei care am rămas în piață, dar putem forma o bază a piramidei pe care se poate construi mai departe. Ar fi fost bine ca acum să fim „mai mulți Coraș” în Timiș sau „mai mulți Semen” cum e Vasile la Recaș, care procesează carne. Nu vor putea renaște mici afaceri în domeniul acesta decât dacă vor avea suportul financiar de la cei care ne guvernează, care, în paranteză fie spus, nu m-au întrebat nimic, de când a început criza, dacă am nevoie de ceva. Principala prioritate după susținerea oamenilor ar trebui să fie susținerea sectorului economic și mai ales în zona agroindustrială, pentru că mâncarea trebuie făcută. Noi facem asta ca și până acum, cu forțe proprii, fără să ne întrebe nimeni nimic.

Reporter: Cu alte cuvinte, ar fi momentul ca producătorii/procesatorii autohtoni și autoritățile competente să se așeze la aceeași masă și să gândească un set de măsuri menit să relanseze producția internă.

Ardelean Coraș: Așa ar fi normal, dar, cu regret o spun, nu mai cred în cineva care să dorească binele României, chiar dacă este român. Mi-e foarte greu mie, Coraș, să cred în cineva că vrea cu adevărat s-avem industrie, s-avem procesare, s-avem comerț... Și ca mine sunt sigur că mai sunt mulți, care nu vorbesc pentru că le este frică. Noi am fost invadați de produsele din afară, cu interese foarte clare, cu foarte multe comisioane și probleme care acum se văd. Nu o dată am spus că noi, românii, ar trebui să o ducem bine. Țara asta a fost binecuvântată. Avem tot ce trebuie. Dumnezeu ne-a dat pământuri, ape, climă, pomi fructiferi, producție vegetală, zootehnie și oameni buni, deștepți, educați. Dar, din păcate, toți aceștia s-au retras sau au plecat din țară și au rămas să ne conducă oameni care n-au făcut practic ceva în viața lor. „Domne`, eu conduc ministerul ăsta pentru că mă pricep la asta.” Sunt, din păcate, niște neaveniți, pur și simplu puși politic într-o poziție, pe interese meschine, și de aceea s-a ajuns aici. Țara este vândută, în acest moment.

Reporter: Din punct de vedere economic,în ce fel ați avea nevoie să fiți ajutat acum?

Ardelean Coraș: Am îmbrățișat la un moment dat ideea că e bine să amânăm niște rate, dar de fapt este un bumerang care mă face să mă îndatorez și mai tare. Prin urmare, fac eforturi să-mi plătesc totul la vreme. Am plătit la bugetul de stat, din greșeală, mai mult cu vreo 2.000 de lei. N-am întârziat, în ultimii zece ani, o zi după data de 25 a lunii cu plata obligațiilor. Am plătit impozitul la primărie încă de la începutul lunii martie. Aș avea nevoie de ce? Cine să-mi dea mie acum? Ce să cer eu unui stat desculț, cu porți deschise în care bate vântul a incompetență? De ce trebuie să se întâmple o tragedie ca să ne trezim? Poate că acum semnalul va veni de jos în sus și va fi auzit de cine trebuie, dacă vor mai fi cei care trebuie să audă. E momentul să reînviem industria agroalimentară din România.

Despre Ardelean Coraș am mai scris în paginile Revista Fermierului, și aici: https://www.revistafermierului.ro/din-revista/din-ferma-n-ferma/item/3206-vaca-de-lapte-mineritul-zootehniei-romanesti.html

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Executivul de la București a aprobat, joi, 2 aprilie, o hotărâre pentru completarea art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, prin care s-a alocat pentru anul 2020 suma de maximum 54.048 mii lei, care se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii.

Din suma totală alocată, care se acordă sub forma serviciilor subvenționate, prestate de către societăţile de ameliorare recunoscute de către Agenția Naţională pentru Zootehnie, 25.012 mii lei este pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 29.036 mii lei pentru speciile ovine şi caprine.

Ajutorul de stat se acordă pentru acoperirea costurilor pentru următoarele servicii:

  • întocmirea şi menținerea registrelor genealogice, servicii pentru care intensitatea ajutorului poate fi de până la 100% din costuri;
  • efectuarea testelor de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului şi a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui, pentru care intensitatea ajutorului poate fi de până la 70% din costuri.
Publicat în Zootehnie

Cele de mai jos mi le-a zis, aseară târziu, după ce-a terminat munca la fermă, Eliana Dinuț, o tânără în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu soțul, Costel (și el tânăr, 40 de ani), după ce-au muncit printre străini, s-au întors acasă, în 2014, și toți banii strânși acolo în șase ani i-au investit în vaci. Câți or mai fi în țară ca ei? Probabil că mulți au muncit peste hotare și au revenit pe meleagurile natale încercând să-și încropească o afacere, cu speranța unei vieți decente acasă. Numai că dezamăgirea își face loc printre toți acești gospodari.

„Speranțele noastre s-au năruit. Abatorul mobil era singura noastră șansă de a ne valorifica produsele. Era ca o gură de aer. În situația noastră sunt mulți crescători de animale din toată țara. Cel mai apropiat abator de ferma noastră este la de 200 kilometri distanță. Ne-am dus animalele acolo, ne plătea vițelul cu un preț de nimic, n-a meritat să batem atâta drum. Laptele îl dăm la viței. Dacă facem produse din lapte, nu ni le cumpără nimeni, nici la piață în oraș, că n-are lumea bani, preferă să dea un leu pe iaurtul de la supermarket, decât să-mi dea mie 5 lei pe iaurtul obținut din lapte de la vaci crescute pe pășune. Asta e puterea de cumpărare în toată România. Am lucrat și cu o fabrică de lapte, situată la vreo 100 de kilometri de fermă. Ne dădea 80 de bani pe litru, duceam noi laptele la fabrică, nici transportul nu ni-l scoteam. Noi cum ne vom valorifica produsele în astfel de condiții? Este un păcat că pe noi, tinerii fermieri, nu ne ajută statul român.”

Când s-a întors din Norvegia, familia Dinuț a luat-o de la zero, la Ciupercenii Vechi, un sat care aparține de orașul Calafat, din județul Dolj. Cei doi tineri soți și-au cumpărat 32 de vaci, cu viței. Azi, în fermă sunt 140 de taurine din rasa Bălțată Românească (vaci la muls, juninci și viței). Grajdul n-arată ca afară, e mai mult un foișor/pavilion, dar soții Dinuț au reușit să închirieze de la primărie o sută de hectare de pășune, unde animalele se simt și se hrănesc bine.

Din ce trăiește tânăra familie de fermieri? În niciun caz din ferma de vaci! Din credite la bănci, pe care tinerii fermieri le-au făcut tot pentru agricultură. Și-au luat utilaje, la început second-hand, apoi noi, tractoare, remorci, cositori și alte echipamente cu care fac prestări servicii pentru alți fermieri din zonă. Se descurcă așa până reușesc să se bucure de viața de crescători de animale. Pentru că, da, sunt ambițioși și muncitori și cred în viitorul fermei de vaci.

Abatoare mobile, nici la munte, nici la câmpie

Pe la începutul anului trecut, crescătorii de animale au fost încurajați de fosta guvernare să depună proiecte pentru abatoare mobile, finanțate de AFIR prin subMăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”, din PNDR 2020. Crescătorii au cheltuit sume consistente. „Am cheltuit bani pentru consultanța proiectului, pentru cumpărarea terenului pe care să punem abatorul mobil, au fost cheltuieli cu îngrădirea, cu energia electrică, să o aducem la terenul respectiv. Bani pierduți”, mi-a zis, decepționată, Eliana Dinuț, adăugând că își făcuseră planuri, ea și încă patru fermieri împreună cu care a pus bazele Cooperativei Agricole Eliana Dev. Abia așteptau să-și cumpere un abator mobil cu ajutorul banilor europeni, care... n-au mai fost.

Atât Eliana Dinuț, cât și ceilalți crescători care și-au pus speranța în abatorizarea animalelor în unități mobile s-au supărat că statul ajută pe acest segment zonele montane. Aici, e o altă problematică, mai complexă. Zona montană chiar trebuie sprijinită. Pe scurt, un produs se obține mai greu și cu costuri mai mari la munte, comparativ cu același produs obținut la șes. Iar toți fermierii știu asta. Și totuși se necăjesc, pentru că e posibil să aibă dreptate: dai mai mult unora, însă dă-le ceva și celorlalți, potrivit cu activitatea și cheltuiala pentru aceasta.

Doar că, din nefericire, nici cei de la munte, nici cei de la câmpie nu vor avea parte de abatoare mobile, cel puțin nu pe banii Uniunii Europene ori ai statului nostru.

Oros: „Nu există abator mobil!” Zău?

Așa cum am scris ieri, 4 martie 2020, în Revista Fermierului, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole, finanțate prin subMăsura 4.2 din PNDR 2020. Noutatea anunțată de AFIR este că se finanțează abatoarele de mici dimensiuni din zona montană, rata sprijinului public nerambursabil fiind de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și de 40% pentru întreprinderi mari. Valoarea finanțării acordate este de maximum 300.000 de euro și poate cuprinde și investiții în procesarea cărnii abatorizate, măsura având o alocare estimativă de 6.896.879 de euro.

Atenție, se dau bani zonei montane, dar pentru abatoare de mici dimensiuni, nu pentru abatoare mobile! Ca să nu mai socotim și să punem în balanță costurile cu construcția unui abator normal, comparativ cu cele pentru unul mobil.

De altfel, ministrul Adrian Oros, la o recentă întâlnire cu crescătorii de animale le-a spus că schema de ajutor de stat pentru abatoare mobile nu avea niciun leu bugetat. „Vi s-a spus o prostie, că vor fi abatoare mobile. Nu există abator mobil. Niciodată serviciile veterinare, în nicio țară din Europa, nu vor aproba abatoare mobile. Pot fi abatoare de mici capacități, în anumite zone unde animalele au acces mai greu, dar nu abatoare mobile”, a afirmat oficialul.

Așa să fie? Din ce-am auzit și ce-am văzut, pe glob există și funcționează abatoare mobile. Altfel de ce-ar s-ar mai construi asemenea unități de abatorizare, dacă n-ar avea cumpărători?

Un exemplu îl avem în România (am scris și noi, vezi aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/zootehnie/item/4330-unitati-de-abatorizare-si-procesare-mobile-pentru-carne-si-lapte.html), la Brașov, unde Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental a demarat împreună cu DSVSA din localitate un proiect complex care include și un abator mobil, în care, în condiții sanitar-veterinare sigure, se pot sacrifica trei specii de animale – ovine, bovine și suine –, în zile separate, putându-se comercializa 7 zile din 7 carne proaspătă către consumatori. Costurile pe care gospodarii care creșteau câteva animale le aveau cu transportul până la un abator autorizat, eventual într-un alt județ, erau descurajante, astfel încât preferau să nu mai vândă carnea. Conceptul gândit de ACVBR-SIM schimbă această situație.

Și atunci, care e adevărul? Sanitar-veterinarii nu le autorizează sau buzunarele statului sunt goale? Și mai am exemple de abatoare mobile care funcționează în țara noastră, care prestează servicii și pentru alții, nu doar pentru proprietarii lor, cumpărate de fermieri, pe banii lor.

Eliana Dinuț, pentru că de la discuția cu ea am pornit să scriu acest text, este tânără, a muncit peste granițe, s-a întors și a investit în economia țării în care s-a născut. Ca ea sunt mulți, prea mulți. Ce faci tu, statule, tu, politicianule, tu, autoritate, pentru „ăștia” care-ți alimentează buzunarele?

Foto: Eliana Dinuț (arhiva personală)

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie
Pagina 1 din 4

Publicitate

Adama iulie 2020 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista