Aproape sub balconul Operei din Timișoara, acolo unde în urmă cu 34 de ani a început instaurarea democrației în România, aproximativ 300 de fermieri din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, își cer imperativ drepturile.

Duminică – 21 ianuarie 2024, la ora 15.00, agricultorii au pornit utilajele, au claxonat și au întins o eșarfă tricoloră, în parcarea de la Modex, unde este autorizată acțiunea de protest. Cu ajutorul unei stații, protestatarii au prezentat lista cu zece revendicări și au vorbit despre problemele cu care se confruntă.

Fermierii, veniți încă de joi seara (18 ianuarie 2024) cu utilajele agricole în parcarea din Piața Huniade, se declară nemulțumiți de prețul mic al cerealelor și costurile ridicate de producție. Oamenii reclamă și nivelul scăzut al subvențiilor, comparativ cu vestul Europei. Agricultorii spun că nu solicită privilegii speciale, așa cum au demnitarii sau alte categorii sociale. Oamenii subliniază că își doresc doar condiții egale și corecte de competiție pe piața agricolă comună a Europei, o piață dezechilibrată acum de prețul mic al cerealelor intrate din Ucraina, dar și de diferențele de subvenționare între fermierii est-europeni și cei din vest.

Dr. ing. Dimitrie Muscă, directorul general al Combinatului Agro Industrial Curtici - Arad, aflat printe protestatari spune că fermierii au ieșit de nevoie în stradă. „Au ieșit în stradă pentru că nu mai au bani să-și continue activitatea. Cea mai mare problemă pe care o avem astăzi în țară este fenomenul Ucraina. Înțeleg să ajuți o țară vecină, aflată în război, dar nu omorânu-ți propria agricultură, adică pe noi, cei care punem mâncarea pe masa românilor. Nu știu cine i-a dat puterea primului ministru să facă aceste demersuri. Personal l-am auzit în toamnă când a spus că vom mări tranzitul de cereale din Ucraina de la două milioane de tone pe lună, la patru milioane. Nu mai vorbim de diferența de calitate pe care o au aceste produse comparativ cu ceea ce producem noi. Nu are voie acest domn Ciolacu să ia aceste decizii. De aceea suntem aici, de aceea protestăm. Oprește-te! Nu trebuie să salvăm singuri Ucraina. În Polonia, fermierii au ieșit în stradă și a ieșit cu ei și ministrul Agriculturii și au blocat vămile. Ungaria, Slovenia a decis să interzică cerealele din Ucraina, pentru că sunt pline de pesticide. Până și Bulgaria a spus stop cerealelor din Ucraina. Facem gesturi onorabile, dar nu în detrimental nostru. Fermierii români au rămas cu cerealele nevândute. Personal, am 10.000 de tone de cereale pe stoc, pe care nu le-am vândut din cauza prețurilor. La acest moment, prețul cerealelor din Ucraina, în portul Constanța este cu aproximativ zece procente mai mic decât prețul cerealelor românești. De ce? Pentru că au motorina mai ieftină, au îngrășămintele mult mai ieftine pe care și le produc singuri și de aici rezultă costuri mai mici pe unitatea de suprafață. Eu am cumpărat îngrășăminte cu 4.500 de lei tona și la o producție de 7.100 de kilograme de grâu la hectar tot am pierdere”, a arătat Dimitrie Muscă.

Calculul pierderilor l-a făcut și tânărul fermier Cosmin Micu, de la Mănăștur, unul dintre inițiatorii protestelor. „Cine este Parlamentul și Guvernul României să ne desconsidere pe noi? Să vă spun clar cum stau lucrurile. În anul agricol 2021 – 2022, la mine-n fermă, cost total pe suprafață pentru îngrășăminte 1.900.069 lei. În anul agricol 2022 – 2023 cost total cu îngrășămintele, pentru aceeași suprafață 4.023.856 lei, rezultă o diferență de 2.000.000 lei, adică 500.000 de euro, la o suprafață de 1.400 de hectare. Și-atunci noi suntem instigatorii țării, c-am ieșit în Piața Operei să ne cerem drepturile? Până când să mai continuăm așa, că nu se mai poate? Cerem întâlnire urgentă cu ministrul Agriculturii, cu președinții  Comisiilor pentru Agricultură din Parlamentul României, cu președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice și cu directorul general APIA, să ne spunem ofurile. Nu mai vrem să fim batjocoriți în România. Sunt cele mai mari datorii accumulate de fermierii români în ultimii 30 de ani. Eu am produs anul trecut 9.500 de tone de cereale la o diferență de preț de 400 de lei pe tonă. Am un deficit bugetar de  3.800.000 de lei. Păi, cum Dumnezeu să mai poți supraviețui în România asta? Cum să-ți mai poți plăti ratele? Dragii noștri parlamentari spun că nu pot acorda un an de grație pentru credite, să capitalizăm fermierii. Alte state pot să ajute, iar noi, fermierii români, trebuie să ajungem în faliment. Până când ne mai prostiți, domnilor parlamentari? Pentru ce funcționează Parlamentul României? Pentru adoptarea legilor în favoarea unora, sau pentru binele țării noastre?”, și-a strigat oful tânărul fermier Cosmin Micu.

Dacă se mai iau în calcul și dobânzile astronomice aplicate la creditele cu destinație agricolă, suprapuse și ele peste producții mici, dijmuite de vreme, dar realizate cu costuri mari, atunci avem aliniate toate coordonatele falimentului. Iar falimentul înseamnă, până la urmă, vânzarea. Din aproximativ zece milioane de hectare de teren agricol din România, deja 4,5 milioane sunt vândute către investitorii străini sau fondurile de investiții. „Parlamentarii români au creat posibilitatea străinilor să vină și să cumpere acest pământ, această resursă care trebuia lăsată moștenire din tată-n fiu. Aceștia nu mai fac politica agricolă a României. Produc în România și exportă în țările din care au venit. Pentru mine este un tribut, pe care o anumită parte a țării l-a  plătit vreme de 300 de ani către o anumită putere, iar noi aici, în vestul țării, 200 de ani către o altă putere a lumii. Acesta este tributul pe care-l plătim acum, cu cele patru milioane jumătate de hectare de teren agricol vândut străinilor. Și se cumpără în continuare de către fondurile de investiții, nu de investitorii romîni, că noi n-avem bani, suntem săraci”, spune dr. ing. Constantin Buzatu, fermier din județul Timiș, de la Becicherecu Mic.

Un alt fermier, aflat la protest, își spune la rândul său oful cu năduf: „Până acum, se vindea câte un hectar, două, nu cu ferma. Sute de ferme sunt vândute, oameni buni. Ați văzut, frații ăia, indienii, 13.000 de hectare au cumpărat acum. O să treci prin fața pământului și o să zici frumos, cândva am lucrat și eu terenul aici. Ai lucrat, tată! Nimeni nu știe cât de greu m-am ridicat. Când ei au stat pe terasă în centru, la cafă și la suc, eu transpiram pe camp în U 650. […] Eu în 2017 m-am operat de hernie de disc. În 2023 m-am operat a doua oară de hernie și nu mă las de agricultură niciodată. La noi cât este un kilogram de grâu și cât este un kilogram de pâine? 15 lei o pâine? Dacă ne-ai omorât pe noi, fermierii, i-ai omorât și pe orășeni, pentru că le-ai ridicat prețul”.

La toate acestea se mai adaugă și lipsa de profesionalism, dar și cumetriile de prin instituțiile statului, care nu fac altceva decât să susțină interese obscure de grup, acuză fermierii prin vocea lui Constantin Buzatu: „Paul Stănescu și cu Florin Barbu au învățat peștii să mănânce stuful din Delta Dunării. Și el (n.r. Florin Barbu) zice că nu știe, . Cum nu știi, conjudețeanul tău, că fiul său are firmă în Delta Dunării și cormoranii și toate păsările din Deltă pășunează stuful și a luat patru milioane de euro și tu zici . Unde e onestitatea? Minți o țară întreagă că nu știi că a luat banii? Pe ce? Păi, eu sunt ministrul Agriculturii de aici, de la Timișoara? Acum trimite Curtea de Conturi. Ăia care vorbesc acolo n-au lucrat în viața lor cinci hectare de pământ, pentru că sunt toți veniți din structurile statului. Actualul ministru al Agriculturii a funcționat la două primării, fraților. Contabil a fost la o primărie din județul Teleorman, într-un sat, după care a venit, a avansat la primăria din Slatina, după care director la ANIF și după aceea familia Stănescu, secretarul general al PSD, Hai să-l facem ministru, >”.

Nemulțumirile fermierilor din vestul țării au fost sintetizate într-o listă cu zece revendicări:

1. Subvenții egale cu vestul Europei

2. Condiții favorabile de creditare

3. Ajutoare pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina

4. Culoare prioritare pentru  cerealele românești în portul Constanța

5. Plata promptă a subvențiilor

6. Restricții pentru panourile fotovoltaice pe terenurile fertile

7. Simplificarea avizării pentru sistemele de irigații

8. Un an de grație pentru credite

9. Derogare GAEC 7 și 8 și anularea lui

10. Legea asigurărilor în agricultură

„Momentan nu avem niciun feedback, nu ne-a căutat nimeni. Avem o listă cu mai multe puncte pe care vrem să le discutăm și să avem termene clare stabilite. Ce se va întâmpla cu aceste probleme? În fiecare zi ne vom aduna aici. De luni, 22 ianuarie, o să cerem extindere a perioadei pentru a autoriza pe o perioadă mai îndelungată protestul și suntem dispuși să protestăm atâta timp cât este nevoie. Noi care suntem aici, toți suntem fermieri, reprezentăm în jur de 200.000 de hectare. Sunt anumite revendicări pe această listă care țin de felul în care s-a negociat la Comisia Europeană. N-avem noi treabă cu cine a negociat, cum au negociat parlamentarii noștri. Ei sunt acolo, ei ne reprezintă, să-și asume pentru ce au negociat. Efectul este al nostru, dar problema este a lor, că au negociat prost. Cine a creat aceste probleme, să le și rezolve”, a declarat Cosmin Micu.

O delegație formată din cinci reprezentanți ai fermierilor prezenți la protest este așteptată marți, 23 ianuarie 2024, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Între timp, luni, 22 ianuarie, organizatorii au început demersurile pentru prelungirea protestului cu încă șapte zile. În acest moment, protestul din Piața Huniade este autorizat până pe data de 24 ianuarie.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

De la un an la altul se produce tot mai puțină miere. Schimbările climatice, dar și prețul mic de pe piață îi determină pe apicultori să-și reducă numărul familiilor de albine sau chiar să-și lichideze stupina.

Cristian Ciocan, apicultor din județul Timiș, de la Giulvăz, se plânge că mierea se face tot mai greu, deși are 200 de familii de albine. „Circula la un moment dat o glumă pe net: «Un cumpărător întreabă un apicultor: ce an este această miere? Apicultorul răspunde: este un an de mijloc, adică e mai bun decât cel care va veni și mai slab decât cel care a trecut». Din păcate, cam așa ni se întâmplă de niște ani încoace. Se simte un pic de poluare care afectează direct producția de miere, ca și schimbările climatice de altfel. Culesurile sunt mult mai scurte, uneori chiar le pierdem, adică trebuie să fii foarte, foarte bine pregătit să prinzi câteva zile de cules și să poți să faci ceva miere. De exemplu, noi abia în această primăvară am resimțit seceta din toamna anului trecut, atunci când floarea de salcâm a secretat  mult mai puțin nectar”.

Anul apicol slab este confirmat și de doamna Ida Șuța, vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Albine din județul Caraș-Severin, care consideră vital sprijinul statului pentru apicultori. „Știm foarte bine că un an secetos este urmat de unul în care producția de miere la salcâm sau tei nu prea este grozavă. În acest an, înghețul târziu ne-a dat foarte mare bătaie de cap, s-a prelungit perioada rece, culesul la rapiță a fost sărac și de scurtă durată și am mai recuperat câte ceva la floarea-soarelui. Cheltuielile apicultorilor pentru  întreținerea stupinelor sunt din ce în ce mai mari, tocmai de aceea, asociația noastră la nivel național – ACA – a solicitat Ministerului Agriculturii un ajutor de minimis, care ar însemna în jur de 23,7 lei pe familia de albine.”

Mierea românească n-are loc pe piața autohtonă

Din păcate, nici vânzările nu i-au ajutat anul acesta foarte mult pe apicultori. Aceeași poveste pare că se repetă an de an obsesiv, pe de-o parte prețurile la vânzările angro sunt foarte mici, iar pe de alta, pe piața românească intră miere de proastă calitate, însă la un preț mult mai mic decât cea autohtonă. Taxele de raft fac și ele aproape prohibitiv accesul mierii românești pe rafturile supermarketurilor, la care se adaugă în cele din urmă educația precară a românilor pentru consumul de miere. Toate acestea constituie piedici aproape de netrecut pentru apicultori. „Consumăm mai mult zahăr, motiv pentru care crește numărul bolnavilor de diabet, consumăm surogate de miere în loc să consumăm un produs de calitate. Din păcate mierea care se importă este de proastă calitate și de multe ori este pusă în vânzare ca o miere locală. O mică victorie am obținut în ceea ce privește etichetarea. Practic, pe etichetă este specificată țara din care provine mierea respectivă, nu doar produs UE sau nonUE. Ți se spune că mierea vine din Polonia, Ucraina sau Moldova, dar nu se specifică și cât este cantitatea de miere din Ucraina și cât e din România. În condițiile astea, în borcan poate fi 99% miere din Ucraina și doar 1% din România”, arată Petre Doda, președintele Asociației Crescătorilor de Albine (ACA) Timiș.

Daniel Chiș, apicultor orădean profesionist, ridică la rândul său îndreptățite semne de întrebare legate de raportul calitate/preț al mierii din marile magazine. „Cum se justifică la raft să ai un preț de 30-35 de lei pe kg, când anul acesta la angro s-a cumpărat mierea de salcâm cu peste 30 de lei kilogramul? Unde se regăsesc în preț transportul, distribuția, ambalajul și adaosul comercial? Ceva nu este în regulă. Din păcate, consumatorul o cumpără pentru că este mai ieftină. După părerea mea, nu există interes pentru rezolvarea acestei probleme. Marii comercianți sau distribuitori și-au asigurat legea în așa fel încât să fie acoperiți”, ne-a spus apicultorul din județul Bihor.

Cu toate că majoritatea apicultorilor sunt afiliați la asociații profesionale sau cooperative de profil, rafturile supermarketurilor sunt așezate mult prea sus pentru mierea românească, consideră Ida Șuța, vicepreședintele ACA Caraș-Severin. „Costurile de expunere în aceste magazine sunt foarte mari. Eu am avut câteva negocieri cu supermarketurile, însă nu am ajuns la nicio concluzie. O asociație sau o cooperativă ar putea asigura cantitatea necesară la vânzare, dar din păcate nu poate negocia la preț”.

O soluție de piață ar mai fi distribuirea mierii în școli, ceea ce ar însemna nu numai un produs alimentar sănătos pentru copii, ci și o educație în ceea ce privește consumul de miere și nu în cele din urmă o mână întinsă pentru apicultorii români. Din păcate, deși există o lege în acest sens, publicată în urmă cu mai bine de 15 ani, ea nu a fost aplicată niciodată. Petre Doda, președintele ACA Timiș, spune că stuparii timișeni pot asigura în orice moment calitatea și cantitatea de miere necesare pentru acest program. „Aplicarea legii este amânată a nu știu câta oară și fiecare guvern care vine spune «mâine, anul viitor sau peste doi ani», dar când ajungi la termen ți se spune că se aplică... data viitoare. Anul acesta, ACA Timiș a achiziționat o linie de îmbuteliat miere pentru a fi pregătiți tocmai pentru acest moment, când vom avea acces cu mierea în școli.”

Pentru ca tabloul să fie complet, la toate acestea se adaugă explozia prețurilor la combustibil și energie electrică, fapt care va duce inevitabil la o creștere a prețului la miere, ceea ce o va face și mai inaccesibilă pentru consumatorul român. Vremuri complicate...

Ajutor de minimis în valoare de 23,7 lei/familia de albine

În ședința de guvern din data de 17 noiembrie 2021 s-a aprobat Hotărârea privind schema „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol”.

Ajutorul de minimis de 23,7 lei/familia de albine se acordă apicultorilor pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie. Potrivit actului normativ, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile sunt secetă, grindină, ploi torenţiale și vânt puternic.

2.246.866 familii de albine intră la acordarea ajutorului de minimis, iar resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 53.250.724 lei şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2021. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă, în anul 2021.

Perioada de depunere a cererilor şi documentelor însoţitoare este cuprinsă între a doua zi lucrătoare după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri și 26 noiembrie 2021. Schema se derulează prin centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, iar termenul de plată este 31 decembrie 2021.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii şi în cele două exerciţii financiare precedente.

În termen de două zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, transmit aparatului central al APIA, în format letric și electronic, lista beneficiarilor și sumele acordate acestora. În termen de două zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu” (ANZ) transmite aparatului central al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în format letric și electronic, lista apicultorilor cu numărul de stupi și numărul de familii de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data de 1 martie 2021.

Condiții de eligibilitate pentru beneficiari

• Să aibă familii de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data de 1 martie 2021, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de ANZ;

• Să aibă stupine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, la data depunerii cererii;

• Să fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA. Solicitanții care nu dețin cod unic de înregistrare în RUI, înainte de solicitarea ajutorului de minimis au obligația obținerii acestuia de la centrele județene ale APIA, prin completarea și depunerea formularului prevăzut în anexa nr.1 la Ordinul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.22/2011 privind reorganizarea Registrului fermelor, care devine Registrul unic de identificare, în vederea accesării măsurilor reglementate de politica agricolă comună.

Documente care trebuie să însoțească cererea

Apicultorii trebuie să completeze cererea de solicitare a ajutorului de minimis în funcție de numărul de familii de albine care se încadrează în sumele rămase şi potenţial a fi primite prin prezenta schemă, și o depun însoţită de următoarele documente:

• Copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal;

• Copie a atestatului de producător în cazul beneficiarilor care dețin un astfel de act;

• Copie a certificatului de înregistrare la Registrul comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică;

• Dovadă cont activ bancă/trezorerie;

• Copia documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a stupinei/stupinelor, eliberat de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pe a cărei rază teritorială se desfăşoară permanent activitatea stupinei.

Cererea, însoţită de documentele de mai sus, poate fi transmisă la centrele județene APIA și respectiv al municipiului București şi prin mijloace electronice și/sau poștă/curierat. Documentele transmise prin mijloace electronice trebuie să fie semnate și datate, iar copiile trebuie să fie certificate „conform cu originalul” de către solicitant. În situaţia în care solicitantul deţine în exploataţie mai multe stupine care sunt situate în unități administrative teritoriale diferite, acesta va formula și depune o singură cerere la centrele județene APIA, respectiv al municipiului București unde are domiciliul/sediul social sau deține numărul cel mai mare de familii de albine.

Responsabilii desemnați cu primirea cererilor din cadrul centrelor județene APIA, respectiv al municipiului București, înainte de înregistrarea cererii, verifică existența tuturor documentelor obligatorii, efectuează verificarea datelor din cerere cu datele din documente și completează rubrica aferentă verificării documentelor. Lipsa unui document obligatoriu conduce la neînregistrarea cererii. După verificare, cererea se înregistrează în Registrul electronic de gestionare a cererilor de ajutor de minimis.

Reamintim că proiectul de hotărâre care a intrat miercuri, 17 noiembrie, la aprobare în ședința de guvern a fost publicat pentru dezbatere publică pe site-ul MADR în luna septembrie din 2021 (https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/5082-23-7-lei-familia-de-albine-ajutor-de-minimis-cu-termen-de-plata-31-decembrie-2021.html).

Articol scris de: MIHAI NISTOR & MIHAELA PREVENDA

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html 

Sunt tot mai multe afacerile de nișă, puse pe picioare din dorința de a face traiul la sat mai confortabil. De-a lungul timpului am  prezentat tot felul de mici businessuri, cu lavandă, șofran, ciupercării sau plantații de alun. Ei bine, de această  dată, vom vorbi despre o afacere clădită pe petale de trandafiri.

La Curtea, în județul Timiș, familia Grecu, Ciprian și Vasilica, și-a investit economiile într-o mică plantație de trandafiri, o idee prinsă „din zbor” și pusă în practică cu succes. „Am pornit la drum prin 2014, spune Ciprian Grecu. Stând de povești cu prietenii, cineva a spus la un moment dat că ar merge un business cu trandafiri, că sunt ușor de întreținut și se pot face multe produse pe bază de trandafiri. Am luat aminte și în 2014 am plantat primii 300 de butași de trandafiri din soiul Rose de Rescht, trandafiri pentru dulceață. Am început să iubesc cultura de trandafiri și dacă am văzut că merge, în 2015 am mai plantat 300 de butași.” Soția, Vasilica Grecu, completează: „Nu am știut nimic despre cultura de trandafiri. Cele mai multe lucruri le-am aflat de pe internet. Acolo am văzut că se poate face dulceață, sirop, oțet, ulei de trandafiri, apă de trandafiri sau odorizant pentru cameră. Ne-a ajutat și soacră-mea cu rețete din bătrâni și așa am scos primele produse. De trei ani am început să vindem mai serios. Ne-a cam încurcat pandemia, dar am reușit să mergem pe la târguri și pe la tot felul de evenimente din zona Făgetului și lumea a început să ne cunoască. Am intrat și în circuitul Banat Brunch și am avut de curând oaspeți chiar la noi acasă pe care i-am tratat cu produsele din trandafiri și pe care aceștia le-au apreciat în mod special. Au vizitat plantația, au făcut poze, le-a plăcut”.

Vedeta, dulceața

Așadar, petalele de trandafiri stau la baza unor produse diverse și apreciate, dar se pare că dulceața de trandafiri este „vedeta”. Procesul de producție implică desigur întreaga familie. Maestrul tehnolog este Vasilica Grecu. „Petalele trebuie să fie proaspete, culese înainte de răsărit ca să nu-și piardă parfumul. Eliminăm partea albă din petale care dă un gust amar, apoi intervine soțul care le frământă bine până când petalele lasă zeamă și le lăsăm la dospit de azi pe mâine. La fierbere, folosim zahărul invertit, adică fierbem apă cu zahăr până când se formează un sirop destul de gros. Adăugăm petalele frământate cu tot cu lichidul rezultat și continuăm fierberea până când dulceața de trandafiri este gata. Mai punem și zeamă de lămâie care are atât rol de conservant, cât și ca potențiator de culoare. Vă asigur că este o bunătate. Noi dăm garanție un an de zile, dar dulceața ține mult mai mult, dacă este depozitată corespunzător.”

Pentru că treburile sunt împărțite echitabil,  apa de trandafiri sau hidrolatul de trandafiri este produsă de Ciprian Grecu. „Hidrolatul îl obținem prin distilare. Seamănă oarecum cu producția de răchie, mai cu seamă că este și bună de băut, doar că nu are tărie alcoolică. Se poate folosi cu succes în bucătărie la blaturi, prăjituri, clătite. Un produs foarte apreciat este și oțetul de trandafiri, pe care îl folosim la prepararea salatelor. Procesul este unul mai de durată, pentru că plantele trebuie să stea la macerat. Noi folosim trei ture de petale că să obținem o aromă pronunțată de trandafiri”, precizează Ciprian Grecu.

Terenuri de calitate slabă puse în valoare de plantația de trandafiri

Trandafirii din soiul Rose de Rescht au o inflorescență foarte bogată și înfloresc în valuri vreme de trei-patru săptămâni. Din păcate, anul acesta, din cauza vremii capricioase, recoltatul a început mai târziu și recolta a fost mai săracă. „Anul acesta, am cules până acum o singură dată, din cauza vremii. Am avut o primăvară rece și ploioasă. Și anul trecut am pierdut o cantitate mare de petale din cauza ploilor. De altfel, asta a fost cea mai serioasă problemă pe care am avut-o și pe care nu avem cum să o contracarăm, pentru că, în rest, tratamentele pe care le facem sunt doar pe bază de macerat de plante și dau rezultate bune”, ne-a spus Vasilica Grecu.

Ciprian Grecu a făcut o adevărată pasiune pentru trandafiri și speră că într-un viitor nu foarte îndepărtat afacerea să susțină întreaga familie și nu să fie doar o sursă suplimentară de venit. Cel mai mult își dorește o instalație profesională în care să poată procesa trandafirii. „Deocamdată, tot ceea ce facem facem în stil tradițional, adică pregătim totul manual, fierbem în oale pe aragaz ș.a.m.d. Visul meu este să ajung să extrag uleiul din petalele de trandafir. Este un produs foarte căutat și foarte scump, dar mai am de așteptat, pentru că instalația este foarte scumpă și suprafața cultivată cu trandafiri trebuie extinsă. De extins mai am unde, dar deocamdată lipsesc fondurile...”

După opt ani de experiență, familia Grecu a ajuns la concluzia că o plantație de trandafiri este mai profitabilă decât orice altă cultură convențională, mai cu seamă că terenurile din zona comunei Curtea sunt de o calitate mai slabă, fiind situate în zona colinară a județului Timiș. „Noi nu facem agricultură la scară mare. Suntem doar o gospodărie oarecum tradițională în care producem mai mult pentru consum propriu. Avem doi porci, o văcuță, ceva păsări. În condițiile astea, plantația de trandafiri este mai rentabilă decât toată suprafața de teren pe care o lucrez la un loc”, a încheiat capul familiei, Ciprian Grecu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Primăvara capricioasă a pus dijmă serioasă pe producția de fructe din Banat, anul acesta. Zăpezile din martie, ploile reci din aprilie, venite exact în perioada de înflorit, și diminețile cu brumă au compromis integral producția de caise și în mare parte și producția de piersici în județul Caraș-Severin. Nici prunii sau cireșii nu au scăpat prea ușor din primăvară, plătind tribut jumătate din producția de anul acesta. În schimb, mărul, părul și gutuiul par a fi trecut cu bine peste capriciile vremii, anunțând producții la parametri normali.

Chiar și-n Clisura Dunării, acolo unde climatul este mai blând, pomii au avut de suferit din cauza primăverii reci, spune Iosif Dragomir, un pomicultor cu experiență de la Sichevița (Caraș-Severin). „Sâmburoasele, cais, piersic, nectarin  sunt clar afectate în proporție de cel puțin 70% din cauza frigului. Au fost nopți cu temperaturi de minus 5, minus 6 grade Celsius în valuri succesive. Cea mai mare problemă am avut-o la ultimul val de frig din aprilie, când a prins pomii în plină floare. Au fost zile cu ploi reci, în care albinele n-au făcut polenizarea, nici florile n-au mai fost foarte fertile din cauza ploii, așa că avem consecințe. Dacă la cais sunt foarte sceptic, la piersic sper să mai rămână măcar 30% din producție, pentru că a înflorit ceva mai târziu și este mai rezistent decât caisul. La măr nu am avut probleme la înflorit, părul a fost puțin afectat, dar nu cred că vom avea pagube mari, însă cireșul a fost prins în floare de temperaturile cu minus în perioada de înflorire, așa că și aici vom avea ceva pierderi”.

Un an cu fructe puține înseamnă un an cu bani mai puțini pentru o familie care trăiește doar din pomicultură, a afirmat Iosif Dragomir, care speră că anul acesta va avea fructe măcar pentru piață, chiar dacă va sacrifica procesarea, adică producția de sucuri și de distilate din fructe. „Faptul că avem o livadă mixtă sper să ne salveze anul acesta. În plus mai avem și mur sau zmeur, cu care sper să mai compensăm ceva. Vom renunța la partea de distilate și de sucuri pentru a avea fructe proaspete cu care să mergem la piață, pentru că ne-am făcut deja clienți fideli și nu ne permitem să-i pierdem”, adaugă pomicultorul.

Iosif Dragomir: „Faptul că avem o livadă mixtă sper să ne salveze anul acesta. Vom renunța la partea de distilate și de sucuri pentru a avea fructe proaspete cu care să mergem la piață.” 

Mai mult umbră decât fructe

Puține sunt speciile pomicole care vor da satisfacție anul acesta, este de părere doamna dr. ing. Măriuța Băncilă, de la pepiniera pomicolă Caransebeș, împreună cu care am încercat să facem o estimare a producției de fructe din Banat. „Piersicii și caișii au înflorit, însă ovarul a fost negru. Am avut temperaturi negative de minus 4, minus 6 grade Celsius care au afectat mugurul floral. Chiar dacă au mai existat niște stamine timide, fructe nu vom avea. La prun, soiurile care au o înflorire abundentă de tip spur au nevoie de foarte puține ore cu soare pentru ca polenul să germineze și să fecundeze. Din păcate, și în cazul prunului am avut probleme cu temperaturile negative. Floarea, după ce leagă, este sensibilă la minus 2 grade Celsius, temperatură pe care am avut-o nopți la rând în aprilie și chiar la început de lună mai. Mai au o șansă doar soiurile cu înflorire abundentă, dar din acest număr mare de flori există posibilitatea să fructifice un procent destul de modest. Vom avea ceva prune, doar la soiurile Stanley, Anaspeth sau Centenar, dar doar de gust. Dacă în martie am avut mulți muguri florali, în aprilie au mai înflorit doar 60-70%, din cauza nopților cu brumă. Aceeași poveste se întâmplă și în cazul cireșului, care a avut o inflorescență bogată, mai ales la soiul Van, care este autopolenizator, florile s-au deschis, dar au fost în majoritate sterile, din cauza faptului că pistilul a fost mort încă din faza de mugur al florii de cireș. În concluzie, anul acesta, pomii fructiferi vor face mai multă umbră decât fructe”.

Măriuța Băncilă: „Avem specii pomicole pe care le cultivăm, care sunt adaptate climatului temperat, dar nu prea mai avem cele patru anotimpuri bine delimitate.” 

Primăvara extrem de rece și ploioasă, care a venit după o iarnă blândă în Banat, este ieșită din tipare, consideră doamna Măriuța Băncilă. Fluctuațiile mari de temperatură de la zi la noapte au contribuit și ele din plin la lipsa de rod a pomilor. „Se tot vorbește despre schimbările climatice și într-adevăr ne afectează. Avem specii pomicole pe care le cultivăm, care sunt adaptate climatului temperat, dar nu prea mai avem cele patru anotimpuri bine delimitate. Avem treceri abrupte de la iarnă la vară, cu scurte episoade de primăvară și temperaturi care oscilează foarte mult de la zi la noapte. Am avut diferențe termice de peste 20 de grade Celsius în 24 de ore, ceea ce a afectat foarte mult pomii fructiferi. Practic, mugurii florali au fost decăliți, ceea ce a dus până la urmă la diminuarea numărului de flori fertile”, arată dr. ing. Măriuța Băncilă.

Până la cules mai sunt vreme lungă și riscuri nenumărate, vijelii, grindină, păsări și alți dăunători care ar putea produce pagube și mai mari. În concluzie, anul acesta, vom avea fructe românești mai puține și foarte probabil mai scumpe. Își vor păstra prioritatea în magazine fructele din import, ajutate desigur și de situația precară a pomiculturii românești care încă se bazează pe livezi mici, disparate, înființate în sistem tradițional, aflate mai mereu la mâna capriciilor vremii și a... vremurilor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pandemia generată de COVID-19 pune în dificultate producătorii mici și mijlocii de vin din România. O întreagă industrie, în care s-au investit sute de milioane de euro, mulți bani provenind din programul de reconversie în viticultură, riscă să rămână pe butuci.

Crama Aramic exploatează 46 de hectare de viță-de-vie tânără, plantată prin programul de reconversie pe dealurile Silagiului, în vestul țării, la Buziaș, județul Timiș. Pandemia anulează practic și evenimentele finalului de an, astfel că perspectiva este una de-a dreptul sumbră pentru producătorii de vin.

Falimentul industriei HoReCa a făcut ca vânzările de vin să scadă la jumătate în acest an, ne-a spus Adam Crăciunescu, proprietarul Cramei Aramic. „Avem peste 50% pierderi în acest an. Până acum, am reușit să ne organizăm în așa fel încât să depășim acest moment dificil. Am apelat și la un credit invest, pe care l-am primit  și sperăm să închidem acest an deasupra liniei de plutire. Chiar dacă vinul nevândut se poate păstra și vinde eventual mai târziu, tot ai nevoie de bani lichizi ca să funcționezi”, precizează Adam Crăciunescu.

Pandemia îi determină pe podgoreni să-și regândească politica de piață, o misiune dificilă însă, în condițiile în care piața internă a devenit una extrem de concurențială și pretențioasă. Blocarea exporturilor de vin spre China a făcut misiunea cu atât mai dificilă. Sunt vizate magazinele specializate în vânzarea de vinuri, lanțurile de supermarketuri, dar și magazinele de cartier care funcționează sub brand propriu.

Magazinele specializate și online-ul țin cramele pe linia de plutire

Aramic a deschis deja al doilea magazin în Timișoara, în care vinde cele opt sortimente de vin pe care le produce. „Avem multe colaborări cu magazinele specializate în vânzări de vinuri din România. În Timișoara colaborăm cu șase magazine, dar vindem în sistemul ăsta și în București, Brașov sau Cluj. Este o strategie, pentru că dacă în momentul de față clienții noștri nu pot bea o sticlă de vin la restaurant, atunci o pot găsi în magazinele noastre și o pot bea acasă. Din acest punct de vedere, vânzările în acest sistem au crescut simțitor față de anul trecut”, punctează proprietarul Cramei Aramic.

Pe un trend crescător se situează vânzările online, tactică de piață adoptată și de o altă cramă din podgoria Silagiului, Dealul Dorului. „Să lansăm un magazin online era cea mai logică mișcare în condițiile actuale. Ne adresăm celor care nu percep cina fără un pahar de vin. Le garantăm produse de cea mai bună calitate. Suntem producători locali și punem mare accent pe calitatea vinului. Limităm producția de struguri, încă din iarnă, de la tăierea viței-de-vie, iar mai târziu prin tăiere în verde, astfel încât să obținem strict cantitatea de care avem nevoie pentru o calitate superioară a vinului. Doar cramele care într-adevăr vor să obțină calitate fac această limitare și ne bucurăm că noi putem oferi un vin pentru cele mai rafinate gusturi”, a specificat Doru Husarciuc, proprietarul Cramei Dealul Dorului, din Timiș.

Și în cazul Cramei Dealul Dorului, urmele lăsate de pandemie în volumul de vânzări sunt extrem de adânci, după cum spune Doru Husarciuc: „Perioada verii și începutul de toamnă, de obicei, aduceau o activitate de nedescris în cramă. Eram solicitați la numeroase festivaluri, livram către China, distribuitorii ne cereau stocuri mari de vin pentru a le livra, acum suntem șocați de această liniște. Este dificil să reziști în asemenea condiții, mai ales că activitatea restaurantelor a fost restrânsă și mai mult decât era. Cea mai importantă pierdere este a pieței asiatice, despre care nu știm dacă vor mai fi reluate legăturile comerciale”.

Singura consolare pe care o au proprietarii de vie de la Silagiu este calitatea deosebită pe care o va avea vinul produs în anul 2020. Nu va fi o producție în cantități mari, dar va fi de foarte bună calitate, crede Adam Crăciunescu: „Calitatea strugurilor din acest an a fost foarte bună, dar producțiile vor fi foarte mici, întrucât în perioada înfloririi viei au fost ploile acelea reci, în luna mai, ceea ce a făcut ca polenizarea să nu se realizeze în totalitate, rezultând un număr de boabe mai mic pe ciorchine. Nici dezvoltarea ulterioară a boabelor nu a fost pe măsura așteptărilor și nu au fost la fel de suculente ca în alți ani, ceea ce a făcut ca greutatea specifică a ciorchinilor să fie anul acesta mai mică cu 20%. În schimb, eu zic că în acest an vom avea o calitate de excepție și vom avea vinuri foarte bune pe piață în 2021, din producția lui 2020”.

Cele două crame timișene produc în medie câte 120.000 de sticle de vin pe an, o producție de vinuri care, din păcate, va rămâne pe stoc în așteptarea unor vremuri mai bune.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Crama Aramic

Noile realități în care trăim cu toții ne-au obligat pe mulți dintre noi să ne schimbăm obiceiuri, deprinderi și chiar modul de viață pe de-a-ntregul. Din păcate, păcătoasa pandemie a schimbat și obiceiurile de cumpărături, închizând chiar piețele clasice, fapt ce i-a făcut pe micii producători să-și reinventeze strategiile de piață.

Obișnuiți de-o viață să-și vândă la tarabă produsele obținute în gospodărie, micii producători agricoli se văd nevoiți acum să se acomodeze cu lumea virtuală, pentru a putea să-și vândă în continuare marfa. Pentru mulți dintre acești mici producători, online-ul este o lume complet necunoscută, în care au nevoie de ajutor pentru a se putea descurca.

Piața online încă este un teren virgin, deschis tuturor posibilităților, pe care calcă mulți temerari. Au fost multe tentative care au avut, sau nu, succes. Au rezistat doar cei care au oferit calitate, seriozitate și prețuri competitive, condiții pe care cei cu care am povestit în reportajul de față le cunosc și fac totul ca să le îndeplinească, pentru că trăim vremuri în care viteza de reacție și de acomodare la online fac diferența între a fi sau a nu fi în business.

Noi suntem cei care pot să susțină micii producători, cumpărând

Alin Bagiu este un timișorean care a intuit reașezarea pieței și a întins o mână către micii producători autohtoni, creând platforma naturaltim.ro, un raft online încărcat cu o gamă largă de produse agroalimentare, accesibil la orice oră pentru cei prea ocupați sau pentru cei care doresc să evite spațiile aglomerate din magazine, dar care doresc produse de calitate la preț de producător. „Propunerea mea este să ducem supermarketul produselor românești acasă la bănățeni. Degeaba ai găsit zece magazine în care într-o parte ai brânză, în alta ouă, în alta preparate din carne, dacă timpul și timpurile nu-ți permit să-ți faci cumpărăturile în felul acesta. Ideea este să oferim un serviciu de calitate unui număr limitat de familii, să zicem 50 de familii din Timiș deocamdată, care să beneficieze de produse premium direct de la producător, la preț de producător, cu costuri de transport zero. Noi livrăm produsele comandate în maximum două sau trei zile”, ne spune timișoreanul.

În nicio săptămână, Alin Bagiu a reușit să promoveze în piața online peste 300 de produse, unele dintre ele greu de găsit chiar și în vremuri „normale”. „Obiectivul meu este să am o mie de produse pe site, cât mai variate cu putință și de cea mai bună calitate. Încă există pâine frământată manual și coaptă în cuptorul cu lemne, există tăiței românești făcuți din ou, care rivalizează cu pastele aduse din Ungaria sau Italia, există un domn care cultivă hamei în zona nepoluată a râului Bega din care face o bere de casă de foarte bună calitate, nu mai zic de producătorii de mezeluri de casă, care folosesc doar carne de porc crescut în sistem tradițional. Sunt oameni extraordinari care au foarte multe de oferit. Nu este o soluție să ne tot plângem că statul nu face nimic, că producătorii mici nu sunt ajutați. Noi suntem cei care pot să-i susțină, cumpărând”, arată Alin Bagiu.

Online-ul, o piață imensă, aproape nelimitată

Un serviciu similar a gândit și bucureșteanul Bogdan Stoleru, care a pus gratuit la dispoziția producătorilor un spațiu virtual de întâlnire: piataproducătorilor.ro, o platformă națională, accesibilă deopotrivă cumpărătorilor și producătorilor, care se bazează însă pe serviciul firmelor de curierat, pentru livrare. „În mediul online toată lumea are loc și mai ales micii producători, care au nevoie în aceste vremuri să-și promoveze produsele. Restricțiile impuse în piețe îi obligă practic să intre în online, care este de fapt o piață imensă, aproape nelimitată. Telefoanele inteligente s-au extins foarte mult în ultima vreme, inclusiv în mediul rural, la fel și rețelele 4G, așa că nu e mare lucru să faci niște fotografii cu ceea ce produci și să postezi gratuit pe internet. Noi nu suntem nici intermediari, nici revânzători, pur și simplu am pus la dispoziția publicului această platformă, în care vânzătorii și cumpărătorii discută direct, exact ca la piață. Cât despre transport, sunt atât de multe firme de curierat foarte rapide și foarte ieftine, încât ar fi păcat să nu profităm de ele. N-am mâncat în viața mea murături produse la Satu Mare, spre exemplu, dar în felul acesta pot să o fac, comandând de-acasă, fără niciun risc”, precizează Bogdan Stoleru.

Pentru producători, prețuri mai bune decât la piața fizică

„Aprozar de la distanță” este pagina de facebook pe care tânărul student de la Agronomie Ioan Șulea vinde legumele produse în familie, la Belinț, încă din luna mai a acestui an. „A mers foarte bine de la început. Până în luna mai, am vândut doar pe piața din Timișoara, dar, din cauza faptului că niciodată nu reușeam să vindem tot ce recoltam, marfa care se strica eram nevoiți să o aruncăm. Acum recoltăm doar cât avem comandă, marfa este proaspătă și am redus foarte mult din pierderi. Aproape că nu am făcut față la comenzi, ceea ce ne-a determinat să luăm în calcul o extensie a producției pentru anul viitor. Și prețurile au fost chiar mai bune decât la piață. Facem livrări în fiecare miercuri și sâmbătă la Timișoara și Lugoj. De regulă, clienții noștri lucrează în domeniul IT sau sunt medici, avocați, oameni ocupați, care nu au timp să meargă fizic la piață”, ne-a povestit tânărul producător Ioan Șulea.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Laurențiu Tîrziu, legumicultorul ajuns primar la Belinț, județul Timiș, vrea să dezvolte comuna așa cum și-a dezvoltat viaţa personală şi viaţa antreprenorială. Animat de energia specifică vârstei, tânărul Laurențiu Tîrziu a dat afacerea cu legume a familiei pe scaunul de primar al comunei timișene Belinț, convins că va aduce o schimbare de mentalitate în administrația publică locală, dar și proiecte de care comuna are nevoie pentru o dezvoltare durabilă în viitor.

„Vin din mediul antreprenorial şi am experienţă în fonduri europene. Am accesat până acum cu succes două proiecte europene.”

Reporter: O luptă grea, ca mai toate bătăliile electorale de la sat, v-a propulsat în fruntea primăriei Belinț, din județul Timiș. Ce v-a motivat să intrați în politică, în lupta pentru fotoliul de primar?

Laurențiu Tîrziu: Sunt soţ, tată şi locuiesc în Belinţ de când m-am născut, vin din mediul antreprenorial şi am experienţă în fonduri europene. Am accesat până acum cu succes două proiecte pe fonduri europene şi în urmă cu patru ani am avut mai multe propuneri din partea cetăţenilor să încerc să dezvoltăm comuna exact aşa cum mi-am dezvoltat viaţa personală şi viaţa antreprenorială. Am încercat să adopt un nou mod de a face campanie. Cetăţenii au văzut în noi acea speranță de mai bine, am fost şase candidaţi, nu a fost uşor şi sunt foarte satisfăcut şi eu, cu echipa mea, că am schimbat modul de a face campanie. Un mod plăcut de a face campanie, un mod bazat pe exemplul personal şi nu bazat pe injurii, pe lucruri urâte.

„Îmi doresc să sprijinim mediul antreprenorial, ne dorim să atragem mediul antreprenorial aici, la Belinţ.”

Reporter: Ce lipseşte comunei Belinţ în momentul de faţă şi ce vă propuneţi să faceţi?

Laurențiu Tîrziu: În primul rând, administraţiei comunei Belinţ îi lipseşte un  mod coerent în abordarea problemelor, dar şi atitudinea personalului din administraţia noastră. Am foarte mare încredere că printr-o gestionare foarte bună a colectivului vom schimba această stare de fapt și o să dăm rezultate foarte bune.

Reporter: Veneam spre dvs. și deși nu locuiți chiar la drumul principal, am venit pe o stradă asfaltată, semn că infrastructura nu stă chiar rău în comuna Belinţ. Ce-ar mai fi de făcut?

Laurențiu Tîrziu: E adevărat, infrastructura în Belinţ şi Chizătău nu stă rău, dar mai avem două sate aparținătoare comunei, Gruni şi Babşa, unde străzile sunt asfaltate doar parțial. Suntem pe o listă de sinteză la Ministerul Dezvoltării și în cei patru ani am încrederea că o să reuşim să obţinem această finanţare pentru a fi asfaltată toată comuna. Mai avem nevoie de canalizare, care este  cuprinsă în programul Aquatim-ului, dar nu ştim din ce cauză nu s-a demarat acest proiect. Aşa cum am garantat în campania electorală şi în precampanie, şi în discuţiile cu oamenii, o să mă implic în așa fel încât să realizăm împreună această mare dorinţă a cetăţenilor comunei Belinţ.

În aprozarul La belinţanu’ se comercializează legumele din propria fermă, dar și de la alți producători

Reporter: Există deja o cooperativă la Belinț, care funcţionează bine, cu rezultate. Au reuşit ceea ce puţini legumiculturi din zona de vest au reuşit în ultimii ani, să intre pe mult-râvnita piaţă a marilor lanțuri de magazine. Întrebarea este dacă această formă de asociere sau o alta e menită să-i ajute pe cei care produc şi dacă vă veţi implica în a-i sprijini pentru a se uni în astfel de forme asociative?

Laurențiu Tîrziu: Sigur că da. Îmi doresc, cum să nu. O să-i sprijinim, noi suntem deschişi, eu, ca persoană, în primul rând, sunt deschis la orice cooperare, la ajutor, pentru că nu am niciun interes. Din această cauză sunt acolo şi lumea mi-a dat această încredere, ca să ajut. Îmi doresc să sprijinim mediul antreprenorial, ne dorim să atragem mediul antreprenorial aici la Belinţ.

Reporter: Veniţi din acest mediu antreprenorial, aveţi două proiecte câştigate. Ce înseamnă businessul ăsta pentru dvs., cum l-aţi dezvoltat? Care a fost baza de plecare?

Laurențiu Tîrziu: Pot să spun că mi-a schimbat viaţa. Am terminat facultatea tot în domeniul alimentar, controlul şi expertiza produselor agroalimentare la Agronomie, după aceea am terminat masterul, iar apoi am încercat să mă angajez în domeniu. Din păcate, nu am reuşit. Între timp, a apărut șantierul pentru construcţia autostrăzii aici la Belinţ, am depus un CV şi aici, am reuşit, m-au repartizat la laborator. Am muncit cinci ani aici la autostradă. După patru ani și jumătate, s-a născut băieţelul meu. Apoi s-a terminat contractul aici și ar fi trebuit să plecăm la alt contract. Apăruseră și fondurile europene pentru tinerii fermieri şi m-am gândit în felul următor: decât să plec, mai bine încerc ceva pe cont propriu și rămân alături de familie. Tot timpul, am simţit o atracţie faţă de satul meu şi n-am vrut să plec nici atunci. Am simţit că nu mă lăsa ceva. Şi am zis: hai să merg după intuiţie. Ce să fac, ce fac eu? Aveam un salariu foarte bun la firmă. Îmi propuseseră chiar și o mărire de salariu ca să merg cu ei la Decea, la următorul contract, dar n-am acceptat. M-am decis să accesez un proiect pe fonduri europene pe „tânărul fermier”. Dacă mă ajută bunul Dumnezeu să-l prind, rămân la Belinţ şi încerc altceva – îmi spuneam. Am depus proiectul şi în toamna aceluiași an, prin noiembrie, am primit un e-mail în care eram anunțat că proiectul este eligibil. Am zis: iau totul în serios, merg la suma maximă de 50.000 de euro, patru hectare suprafaţă trebuia lucrată cu legume, plus extindere. Am semnat contractul în decembrie, după aceea în martie mi-au intrat banii şi am reuşit să îmi achiziţionez utilajele care m-au ajutat foarte mult, au simplificat munca mea şi a familiei. Am avut un mare noroc şi în familie...

Reporter: Concret, ce aţi făcut cu banii ăştia, 50.000 de euro?

Laurențiu Tîrziu: Am cumpărat în primul rând utilaje. Mi-am cumpărat un tractoraş pentru legume, de 45 CP, nu nou, second-hand, mi-am cumpărat un combinator, mi-am cumpărat o maşină de plantat ceapă, maşină de scos ceapă, maşină de plantat varză cu irigator automat, tambur cu aripă de ploaie pe o lungime de 200 de metri cu furtun j63, se rulează automat, o maşină de scos cartofi cu buncăr. Vă spun sincer că astfel mi-am uşurat munca extraordinar de mult.

Reporter: Şi aţi pornit de la patru hectare.

Laurențiu Tîrziu: Am pornit de la patru hectare de teren, dar conform obligațiilor din proiect, am mai cumpărat teren și m-am extins. Inițial, am colaborat cu cooperativa din Belinţ. Produceam, dar iarna era aşa: noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, şase luni de zile nu aveai rulaj, în schimb făceai vânzare bună în perioada de vară. Am livrat marfă şi la Profi la Timişoara la depozit, prin cooperativă, preţurile nu erau foarte mari, dar nici mici, erau undeva la nivelul de mediu. Trebuia să asiguri calitate tot timpul şi nu puteai să supravieţuieşti, părerea mea. Știţi cum e când ai o familie mare, trebuie să ai și un venit constant. Şi atunci eu m-am gândit în felul următor: să încerc să-mi deschid un punct de vânzare la Lugoj, la 15 km de Belinţ. Până să iau decizia asta, maică-mea mergea la piaţă la Reşiţa și nu era deloc confortabil pentru ea. În noiembrie am luat această decizie, am găsit un spaţiu în 14 noiembrie, am semnat contractul de închiriere şi mi-am propus până în 1 decembrie să-i dau drumul.

„Tatăl meu va rămâne acasă şi se va ocupa în locul meu de tot ceea ce m-am ocupat eu. Din moment ce structura este făcută, treburile merg acum de la sine. Vreau să demonstrăm că suntem o generaţie care poate schimba de la atitudine şi până la modul de a face administraţie, mai flexibil, mai dinamic și mai aproape de cetățean.”

Reporter: Şi v-aţi făcut un aprozar...

Laurențiu Tîrziu: Da, mi-am făcut un aprozar, spaţiu pe care plătesc o chirie de 600 de euro pe lună. N-am știut nimic despre ce înseamnă activitatea asta, dar am zis că îl ţin până în martie, când începem treaba în câmp. Dacă dă Dumnezeu să meargă, rămâne deschis, iar dacă nu, îl închidem.

Reporter: Şi a mers, pentru că e deschis şi în momentul de faţă.

Laurențiu Tîrziu: Exact, a mers. Practic, am mers în paralel şi cu aprozarul, şi cu agricultura. Nu a fost uşor, dar eu sunt ambiţios şi mi-a reuşit chestia asta.

Reporter: Mă gândesc că şi pentru ai casei, într-un fel, a fost mai uşor decât să meargă în piaţă la Reşiţa. Mai bine la Lugoj, la doi paşi de casă, într-un spaţiu închis, încălzit, de bine, de rău, e altceva decât în piaţă.

Laurențiu Tîrziu: Vara, spațiul este climatizat, deci am asigurat condiții mult mai bune. Am venit cu produsele noastre de bază, am mai redus puţin, n-am mai pus ardei, n-am mai pus vinete, dar am pus cartofi, varză, ceapă şi în cantităţi mari, care să ne ajungă tot anul la vânzare, culturi care se pretează mult mai bine la munca mecanizată. Pe lângă, la produsele astea am venit cu un preţ mic, aşa ne-am atras şi clienţii. Am pus un slogan, „La belinţanu’ ”, aşa ne-am făcut cunoscuţi, lumea ne apreciază, am reuşit să achiziţionăm chiar în acest an, în decembrie împlinim trei ani, după doi ani și jumătate, încă un spaţiu acolo lângă, am deschis cel de-al doilea aprozar şi treburile merg bine.

Reporter: Apropo de felul în care v-aţi dimensionat producţia ca să puteţi face faţă, vă întreb dacă vinetele, roşiile, ardeii şi ceea ce nu mai produceţi dvs. nu era mai bine să le luaţi din Belinţ, direct de la producători?

Laurențiu Tîrziu: Am cooperat cu producători, inclusiv pentru ceapă verde şi ridichii primăvara, pe o mulţime, dintre cei care mi-au cerut, eu am încercat să-i ajut, bineînţeles în limita rulajului zilnic. Aşa am procedat, întâi am luat de la producătorii locali ce au avut ei și nu am produs eu, restul, am cumpărat din piața de gros de la Mehala, din Timișoara.

Reporter: Ce a însemnat al doilea proiect şi care a fost suma de care aţi beneficiat?

Laurențiu Tîrziu: Eu și soţia ne-am chinuit să accesăm fonduri pentru un salon de coafură şi machiaj, soţia mea fiind foarte pasionată în acest domeniu. Inițial, am încercat să-l deschidem aici, în mediul rural, dar, din păcate, nu ne-a reuşit. Doi ani la rând am încercat, ea nu a mai vrut, a fost foarte dezamăgită, însă eu am insistat: haide să mai încercăm o dată şi pe mediul urban. Dumnezeu ne-a ajutat, am obţinut o finanţare de 32.000 de euro și am deschis un salon de coafură şi machiaj la Lugoj. Acum e o perioadă mai nefastă pentru acest domeniu, dar nu putem spune că ne bazăm pe acest salon, este un job al soției...

Reporter: ...care la un moment dat va funcționa, investiţia fiind făcută deja.  Oricum, lucrurile se complică pentru dvs. odată cu trecerea la Primăria Belinț, pentru că va trebui să împăcaţi cumva şi businessul privat, şi nevoile comunităţii. Cum v-aţi gândit că veţi face faţă?

Laurențiu Tîrziu: Aşa este, dar eu când fac un pas tot timpul mă gândesc de două sau de trei ori înainte. Tatăl meu, care a fost viceprimar opt ani aici la Belinţ, va rămâne acasă şi se va ocupa în locul meu de tot ceea ce m-am ocupat eu. Din moment ce structura este făcută, treburile merg acum de la sine. Soţia mea nu prea a fost de acord să fac pasul spre a candida, spre primărie, dar mă bucur că în final a înţeles. A fost dorinţa mea să demonstrăm că suntem o generaţie care poate schimba de la atitudine şi până la modul de a face administraţie, mai flexibil, mai dinamic și mai aproape de cetățean.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: arhiva personală Laurențiu Tîrziu

„Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie.”

Criza sanitară ne-a făcut să descoperim micul procesator român, cel  care, în ultimii 30 de ani, aproape că a devenit „specie pe cale de dispariție”, din păcate nu și protejată de lege. Tocmai „legiuitorul” l-a aruncat în bazinul cu crocodili și i-a spus: descurcă-te! Vasile Semen de la Recaș este unul dintre supraviețuitori. Până în 2007, achiziționa porci din gospodăriile țărănești din județul Timiș pe care îi transforma în cârnați sau șonc pentru consumatorul din zonă. Noile reguli comunitare l-au determinat să-și schimbe strategia. A fost nevoit să închidă punctul de sacrificare și să achiziționeze carcasa de porc din import. Cu alte cuvinte, „s-a aliniat”, dar s-a încăpățânat să rămână pe piață. Acum speră că odată cu criza generată de COVID-19,  mai marii țării să-și întoarcă fața și spre ei, spre micii procesatori, și împreună să reconstruiască industria alimentară românească.

„Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei. Pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20%. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.”

Reporter: Într-o ecuație atât de complicată, cum vă descurcați, domnule Semen?

Vasile Semen: Cu sinceritate vă spun că nu am resimțit foarte tare criza. În lunile martie și aprilie, am înregistrat o scădere de 5% – 10% în ceea ce înseamnă volum de marfă vândută în piață. Din punctul meu de vedere, un procent mic față de ce s-a întâmplat în alte sectoare ale economiei. Mâna întinsă pe care am primit-o a fost din partea oamenilor de la sat, acolo unde avem mare parte din desfacere, însă, surprinzător, prin comenzi venite online. Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei și, cu puțină promovare, am avut plăcuta surpriză să constat că funcționează foarte bine genul ăsta de comerț. Din fericire, am avut o rețea de distribuție formată deja, așa că din acest punct de vedere n-am fost nevoiți să facem eforturi deosebite. Nu a trebuit decât să onorăm comenzile pe aceste rute, pe care în mod normal livrăm mezeluri la magazinele sătești.

Reporter: Ați încercat la un moment dat să deschideți propria rețea de magazine, Se pare însă că varianta online este mai puțin costisitoare, pentru că vă scutește de niște costuri cu chiriile, cu mâna de lucru și oferă cumpărătorului oportunitatea de a scuti un timp petrecut la cumpărături în magazine…

Vasile Semen: Ba mai mult, știți că era foarte greu să găsești personalul care să deservească aceste puncte de vânzare. Faptul că ne-am dus noi acasă la oameni a contat extraordinar de mult, mai ales că nu am scumpit deloc produsele noastre, deși a fost un trend în direcția asta. După ce a comandat online, consumatorul a mers apoi spre magazinele rurale și a căutat produsul Reco (Reco Banat – fabrică de produse și preparate din carne), ceea ce pentru noi e foarte important. Una peste alta, pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20 de procente. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.

„Prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Crescătorul din Spania are  subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu.”

Abatorul de mici dimensiuni, o șansă pentru viitorul spațiului rural

Reporter: De voie, de nevoie, și dumneavoastră achiziționați carcasa de porc de acolo de unde o achiziționează toată lumea, adică de la depozit. Considerați că a venit momentul să vă reorientați?

Vasile Semen: Este mult de discutat și este o problemă în ceea ce înseamnă felul în care este stimulată creșterea porcului în România. De fapt, cum NU este stimulată creșterea porcului în România. Discutând cu unul dintre furnizorii de carne direct producător din Spania, vreau să vă spun că prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Revenind la crescător, în Spania acesta are  subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu. Cred că sectorul „creștere” în România nu va fi în stare să producă în viitorul apropiat pentru o mică-mare industrie. Poate doar dacă se va reorienta spre zona de gospodărie țărănească, dacă diriguitorii noștri vor ști să încurajeze acest tip de gospodărie. Din punctul meu de vedere, gospodăria țărănească va renaște atunci când legislația, adaptată la realitatea noastră, va permite micului fermier să crească și 20 – 30 de porci, pe care să-i livreze ciclic, așa cum era înainte de 2007. Eu cumpăram la Recaș din aceste gospodării și făceam cârnați, că de fapt de acolo a pornit totul.

Reporter: Vorbeați de crescătorul spaniol, care folosește cereale din România, în timp ce România depinde în proporție de 70% de importuri, dacă vorbim despre carnea de porc.

Vasile Semen: Da, pentru că nu reușim să ne punem cu toții la aceeași masă, cei care producem porumb, cei care vrem să creștem porci și cei care putem transforma porcul în cârnați și să-l ducem în galantare. Atunci când vom înțelege că fiecare dintre noi, pe acest lanț, trebuie să câștige ceva, puțin, avem șansa ca mecanismul să funcționeze. La momentul acesta, sunt foarte tentat să fac ceea ce am vrut să fac demult, un punct de sacrificare sau un abator de capacitate mică la Recaș. Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie, atâta timp cât încă sunt oameni care știu să facă asta.

Reporter: Încă avem, dar nu știu câte generații mai sunt dispuse să facă un astfel de sacrificiu, pentru că știm cu toții ce înseamnă să crești animale…

Vasile Semen: Aveți dreptate. Dar  în felul acesta își pot valorifica mai bine surplusul din gospodărie. Tocmai bătaia de joc care este prețul la produsul final, grâu, porumb, orz ar trebui să-l determine să crească porc în gospodărie. În Timiș aveam crescători cu tradiție și pricepere, la Darova, Vucova sau Otelec. În urmă cu 15 ani, când am intrat la ei în fermă, fără exagerare vă spun că am avut senzația de „farmacie”. Dar oamenii știau că au unde să vândă. Cresc 20 de porci și îi duc la Recaș sau Lugoj. Nu vreau să mă hazardez, dar am vorbit deja cu banca și una din proiecțiile de investiții în viitorul apropiat este un abator de capacitate mică la Recaș, autorizat pe schimburi intracomunitare. Altfel nu pot să procesez carnea în fabrică. În momentul ăsta fac socoteli. Deși am tot spus că îmi restrâng activitatea, repet, sunt foarte tentat să fac asta, un mic abator. Trăim pe pământul ăsta românesc și parcă îmi vine să-mi dau peste mână când sunt nevoit să cumpăr carnea de porc din Spania sau Polonia, în loc să o cumpăr de la fermierul român.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Semen-Grup

Lecția dură oferită de secetă anul acesta i-a făcut pe fermierii din vestul țării să se gândească la soluții individuale pentru sisteme de irigații. Conform informațiilor oferite de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, din cele aproximativ trei milioane de hectare care erau irigate în România înainte de 1989, în momentul de față ar mai putea beneficia de apă doar vreo 600.000 de hectare, dar în mod real se irigă ceva mai mult de 130.000 de hectare. Restul, până la opt milioane de hectare cât are arabilul României, așteaptă mila naturii pentru a avea apă.

Deși zona de vest a țării se bucură de o mare tradiție în ceea ce privește lucrările de îmbunătățiri funciare, seceta și-a spus din plin cuvântul. Mare parte a amenajărilor hidrografice din Câmpia de Vest vizează sisteme de îndiguire și canale de desecare. Suprafața potențial irigabilă la începutul anilor `90 era de 34.114 hectare, cu mult sub necesarul de apă al zonei. Pe măsură ce „timpul democrației” s-a scurs, această capacitate minusculă de irigare a devenit nefuncțională. Pompele energofage au fost mâncate de rugină, iar canalele năpădite de bălării.

În aceste condiții, sunt tot mai mulți fermierii care consideră că ajutorul cel mai consistent pe care l-ar putea primi din partea statului ar fi apa pentru irigații.

Ioan Ciceo, fermier Grabaț – Timiș: „Canalele există. Trebuie curățate și cu niște pompe moderne se pot umple cu apă sau chiar se pot gândi lacuri mari pe lângă Bega sau Mureș, unde se pot pompa cantități mari de apă, de care să putem beneficia în anii secetoși.”

Apa se poate stoca

Ioan Ciceo de la Grabaț (Timiș) are o fermă de peste o mie de hectare și se află la aproximativ 25 km de râurile Bega și Mureș. „Dacă aș avea sursa de apă, mi-aș face singur investițiile. Ar fi bine dacă și Mureșul, și Bega ar trece pe la capătul parcelei, atunci ne-am ajuta singuri, n-am mai avea nevoie de mila statului. Trebuie gândite strategii pe termen lung și niște investiții pe care Ministerul Agriculturii ar trebui să le facă pentru a aduce apa. Apa se poate stoca. La ora actuală, există tehnologie să duci apa până în vârful muntelui, darămite pe câmp. Se poate aduce pe canale sau, mai modern, prin conducte de capacitate mare. Canalele există. Ele trebuie curățate și se pot înfolia cu membrane de cauciuc, să nu se piardă apa. Cu niște pompe moderne, se pot umple cu apă sau chiar se pot gândi lacuri mari pe lângă Bega sau Mureș, unde se pot pompa cantități mari de apă, de care să putem beneficia în anii secetoși. Noi nu producem numai pentru noi, producem pentru economia țării. Dacă am avea apă, am putea obține producții mai mari. Încă de la semănat, am putea merge pe densități mai mari și, chiar dacă nu plouă, apăsăm pe buton și dăm drumul la apă”, arată fermierul timișean.

Marinel Horablaga, director SCDA Lovrin: „Ne gândim la un sistem de colectare a apei și la un sistem de irigații propriu. Ca să aduci apă de la Mureș pe canalele noastre este imposibil. Singura soluție viabilă pe care o avem este aceea de a decolmata bălțile pe care le avem pe teritoriul nostru.”

SCDA Lovrin, sistem de irigații propriu și perdele forestiere

La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin, un sistem propriu de irigare ar putea prinde contur chiar de anul acesta, măcar pe hârtie. „La Lovrin, dacă nu vom face irigații, vom avea probleme. Ne gândim la un sistem de colectare a apei și la un sistem de irigații propriu. Stațiunea nu a fost gândită cu un sistem de irigații, iar ca să aduci apă de la Mureș pe canalele noastre este practic imposibil. Singura soluție viabilă pe care o avem este aceea de a decolmata bălțile pe care le avem pe teritoriul nostru. Să sperăm că decolmatându-le vom ajunge la pânza de apă freatică și vom reuși să acumulăm cantități suficiente de apă, deși pânza freatică a scăzut foarte mult în ultimul timp. Anul acesta, vom scrie un proiect pe fonduri europene prin care să irigăm măcar parcelele de teren de la Gotlob. Acolo, avem aproximativ 400 de hectare grupate, afectate cam pe patru hectare de sărătură, pe care în anii ploioși băltește. Ne gândim ca prin proiect să excavăm acea zonă, până vom ajunge la apă, și, în paralel, să creăm un sistem de perdele forestiere. Vom pompa apa prin tuburi subterane până la marginile parcelelor, de unde să putem iriga. Sper ca până în luna octombrie să depunem proiectul și de la anul să ne apucăm de treabă”, a precizat directorul SCDA Lovrin, Marinel Horablaga.

Cosmin Micu, fermier Mănăștur – Arad: „S-ar putea gândi, așa cum am făcut și eu, niște sisteme de irigare cu lacuri de acumulare. Din păcate, nu există o măsură pe actualul PNDR care să ne sprijine să ne putem face propriile sisteme de irigații.”

Culturi salvate de lacuri de acumulare

La Mănăștur, în județul Arad, tânărul fermier Cosmin Micu nu a mai așteptat  bunăvoința statului și a transformat deja un ogaș care traversa ferma de peste o mie de hectare într-o acumulare hidrografică importantă, care la această oră este în măsură să asigure cantitatea de apă necesară măcar în parte culturilor. „Mă gândesc la o soluție pentru irigat încă din 2017. Am început să decolmatez în zonele joase pentru a acumula apa necesară. Am reușit să acumulez undeva în jur de 20.000 – 30.000 de metri cubi de apă, dar mă gândesc să acumulez până la 500.000 de metri cubi pentru a fi asigurat în situații de secetă. Anul acesta, pe repede-nainte am irigat 50 ha de grâu. Am reușit să aplic cam 30 l/mp și grâul arată foarte bine. Unde nu am reușit să aduc apă, grâul s-a uscat în proporție de 20%”, ne-a spus fermierul arădean.

Programul de irigații gândit de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, se bazează pe reabilitarea fostului sistem național de irigații, care nu cuprinde însă și zona de vest a țării. În aceste condiții, Cosmin Micu consideră salvatoare sistemele individuale de irigat, adaptate la nevoile fiecărei ferme: „N-o să poți să irigi toată România cu apă din Dunăre sau cu apă din Prut, pentru că nu te afli în zona respectivă. Atunci s-ar putea gândi, așa cum am făcut și eu, niște sisteme de irigare cu lacuri de acumulare. Foarte multe bălți din Banat s-au astupat, s-au colmatat și au crescut buruienile pe ele. Cred că dacă ar fi decolmatate, ar avea un aport important în ceea ce privește irigațiile. S-ar putea planta pomi în jurul bălților și s-ar crea un microclimat în zonele respective. Am observat că acolo unde am săpat, au apărut egrete, dar se poate practica pe viitor și pescuitul. Din păcate, nu există o măsură pe actualul PNDR care să ne sprijine să ne putem face propriile sisteme de irigații. Noi nu suntem în OUAI-uri, pentru că nu ne aflăm pe o zonă în care au fost sisteme de irigat, așa că am rămas pe dinafară. E păcat să avem atâtea cursuri de apă și noi să ne plângem că suferim de secetă. Nu este normal. În Arad avem Mureșul, avem Crișul, avem numeroase pârâuri care se revarsă aproape an de an când plouă mai mult. Nu putem să ne facem că nu observăm asta. Noi suferim de lipsa apei, în timp ce cursurile noastre de apă fie se deversează aiurea, fie irigă terenuri prin alte țări”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” mizează pe cartea continuității. Echipa managerială condusă de prof. univ. dr. ing. Cosmin Alin Popescu, în calitate de rector, a primit mandat pentru încă patru ani. La acest restart, am discutat cu rectorul USAMVB din Timișoara despre traseul învățământului superior agricol bănățean până în prezent și direcția în care acesta se îndreaptă.

„Sunt specializări care au căutare pe piața muncii, cum ar fi ingineria mediului, cadastrul, silvicultura, ingineria genetică sau medicina veterinară. Sunt foarte mulți studenți care își găsesc de lucru încă din timpul facultății.”

Cosmin Alin Popescu: Suntem la începutul unui nou mandat de încredere pe care l-am primit din partea comunității academice a USAMVB din Timișoara. Traseul a fost unul constant evolutiv de 75 de ani și acest  nou mandat confirmă faptul că am reușit să păstrăm acest trend pozitiv. Vă reamintesc că anul acesta, în luna mai, universitatea noastră sărbătorește 75 de ani de la înființare, iar dacă acum 75 de ani începutul a fost timid, cu o singură specializare, aceea de inginerie în agricultură, acum avem 26 de programe de studiu de licență. Dacă atunci se preda doar în limba română, acum la Timișoara se poate studia și în limbile de circulație internațională engleză și franceză. În acest moment, în universitatea noastră învață 300 de studenți străini din 19 țări ale lumii. Acest lucru ilustrează cât se poate de elocvent creșterea despre care vorbeam.

Reporter: Pe lângă beneficiul de imagine pe care-l aduce internaționalizarea actului de învățământ, înseamnă și un beneficiu din punct de vedere economic?

Cosmin Alin Popescu: Fără îndoială. Pe lângă faptul că acest lucru arată lumii că în Timișoara, și în România, se face educație de calitate, este și un câștig financiar de care ne bucurăm, pentru că de-aici decurg investiții în resursa umană, în dotarea laboratoarelor, în publicații de specialitate și, nu în ultimul rând, în dezvoltarea unor programe de cercetare.

„Din o sută de studenți, să zicem, care încep anul I, doar 60-70 reușesc să și termine.”

Reporter: Tot despre bani vorbim și în continuare, însă despre cei pe care îi primiți, și vă întreb dacă actualul sistem de finanțare „per capita” face diferența între cantitate și calitate?

Cosmin Alin Popescu: Despre acest lucru se discută de foarte mulți ani. Acum, în calitate de rector, pot să vă spun că noi am crescut numeric semnificativ în ultimii patru ani, de la 4.600 de studenți la 5.510. Asta înseamnă că am fost serioși. Am fost în același timp atenți și în ceea ce privește numărul angajaților noștri, astfel încât, în momentul de față, am ajuns la un echilibru favorabil nouă. Raportat la ce se întâmplă la nivel național, și aici ne includem și pe noi, cred că nu este cea mai bună formulă de finanțare aceasta, per student. Nu acest lucru ar trebui să constituie principalul indicator prin care se face finanțarea învățământului superior, deoarece în acest fel încurajăm cantitatea, fără a încuraja foarte mult calitatea.

Reporter: Câți studenți încep studiile la USAMVB Timișoara și câți reușesc să și termine?

Cosmin Alin Popescu: Din păcate, din o sută de studenți, să zicem, care încep anul I, doar 60-70 reușesc să și termine. În aceste condiții, dacă discutăm strict de cantitate, tentația pentru orice cadru didactic este să lase mai jos cerințele de calitate, astfel încât să rămână cât mai mulți studenți care să fie finanțați și în următorul an. Dar cred că este important ca pe lângă aspectul cantității să ne preocupe și calitatea învățământului superior românesc.

Reporter: Merg mai departe și vă întreb câți din cei 70 de absolvenți reușesc să-și găsească de lucru în domeniul în care s-au pregătit?

Cosmin Alin Popescu: Unul dintre punctele noastre forte este faptul că această Universitate nu produce șomeri. Evident, este și o chestiune de conjunctură. Suntem o țară în care activitatea din agricultură are o pondere economică mare. Când vorbesc despre agricultură mă refer și la sectoarele conexe, ca de exemplu  mecanizarea sau industria  alimentară. Sunt o serie de specializări care au căutare pe piața muncii, cum ar fi ingineria mediului, cadastrul, silvicultura, ingineria genetică sau medicina veterinară. Sunt foarte mulți studenți care își găsesc de lucru încă din timpul facultății fie pe la companii multinaționale, fie pe la societăți mai mici.

„Educația ar trebui să fie foarte importantă pentru poporul român. Este importantă corelarea specializărilor de studiu cu ramurile economiei, pentru a putea vorbi despre eficiență.”

Reporter: Aceasta ar trebui să fie imaginea corectă a calității actului de învățământ…

Cosmin Alin Popescu: Foarte bine spus. Cred că ar fi unul dintre indicatorii care ar putea să facă diferența între o universitate și alta și nu pentru că o universitate ar fi mai importantă decât alta. Educația în sine ar trebui să fie foarte importantă pentru poporul român. Consider că este importantă corelarea specializărilor de studiu cu ramurile economiei, pentru a putea vorbi despre eficiență.

Reporter: Ați preluat o „locomotivă” aflată în plin marș, și în patru ani nu numai că ați reușit să mențineți tempoul, dar ați reușit să-l și creșteți.

Cosmin Alin Popescu: Este rezultatul muncii unei întregi echipe. Am vorbit ceva mai devreme despre numărul studenților noștri, însă în egală măsură este importantă și cercetarea, iar din acest punct de vedere am avut în derulare un număr de 69 de proiecte câștigate în ultimii patru ani, care înseamnă foarte mulți bani, fie din fonduri naționale, fie, mai ales, din resurse internaționale. Încercăm să punem la punct o unitate de management a proiectelor care să gestioneze unitar toată această activitate. În același timp, am pus bazele unui Institut de Cercetare pentru Biosecuritate și Bioinginerii, institut prin care se vor derula proiecte cu instituții din afara țării sau din țara noastră. Vor fi implicate companii din zona farmaceutică, cea alimentară, partea de genetică, de inputuri pentru agricultură sau partea  de sol, apă și aer. Este ceea ce înțelegem noi prin extensia universitară.  Încercăm să punem astfel în valoare tehnica de laborator de ultimă generație de care dispunem, prin acreditarea acestui Institut, care este unic în vestul României și, sunt convins, va fi unul de referință.

Reporter: Ce se întâmplă cu Stațiunea Didactică din subordinea Universității, o bună bază de practică pentru studenți, dar, de un timp, și un generator financiar important?

Cosmin Alin Popescu: Am încercat în fiecare an să facem  investiții în stațiune. Aici am dezvoltat un proiect aflat momentan în stare latentă. În cadrul Stațiunii Tinerilor Naturaliști, pe lângă partea de pregătire practică a studenților, am dezvoltat și un modul de producție prin intermediul căruia am intrat cu legume proaspete în supermarketurile din Arad. Acest lucru sperăm să se întâmple din acest an și în municipiul Timișoara. De asemenea, am acordat atenție dezvoltării sectorului zootehnic din cadrul stațiunii, acolo unde am dezvoltat nuclee valoroase atât pe partea vacilor de lapte, cât și pe cea a vacilor de carne. Am reușit la acest moment ca din producția de lapte pe care o valorificăm să autofinanțăm activitatea de creștere a vacilor din stațiune. De asemenea, am dezvoltat proiecte pe partea de găini ouătoare, de cabaline și ovine, pentru că ne dorim să păstrăm un echilibru între partea de educație și cea de dezvoltare și să modificăm procentul dintre teorie și practică, în favoarea activităților de practică. Mai mult decât atât, pe ceea ce înseamnă partea vegetală, am crescut de la an la an, atât în ceea ce privește cantitățile de cereale obținute, cât și suprafața lucrată, ajungând în acest moment la peste 2.000 de hectare.

Reporter: În acest moment, Stațiunea Didactică funcționează ca un motor bine uns,  fără bătăi, care împinge lucrurile în față, în sensul corect. Ce vă propuneți să faceți mai departe cu ea?

Cosmin Alin Popescu: Sper că de anul acesta vom reuși să lucrăm sută la sută pe terenurile universității doar noi. Până acum, pentru că nu am avut forța tehnică necesară, am mai apelat la terți. Vom pune accent pe ferma de la Voiteni, acolo unde avem și Centrul Româno-German de Pregătire Profesională în Agricultură.  Avem o bază modernă la Voiteni, unde la ora actuală formăm specialiști în mecanizare și ne dorim să punem la punct întreaga fermă, care dispune de 400 de hectare, pentru a dezvolta activitatea de cercetare și producție agricolă. Anul acesta, vom continua să investim în utilaje agricole noi, combine și tractoare, dotare tehnică în care am investit deja câteva milioane de lei în ultimii doi ani. Este important pentru noi să arătăm că se poate și… chiar se poate!

Reporter: Am mai discutat cu dumneavoastră și revin asupra amplasamentului USAMVB Timișoara, într-o zonă cu puternică presiune imobiliară. Practic, în jurul campusului universitar din Calea Aradului se construiește roată-roată. Terenurile universității au fost securizate din acest punct de vedere?

Cosmin Alin Popescu: În cea mai mare parte, problema terenurilor este rezolvată și mă bucur că pot să vă răspund astfel, pentru că de ani buni am încercat să o rezolvăm, atât eu, cât și colegii rectori dinaintea mea. În 2018 am beneficiat de o propunere legislativă care s-a concretizat în lege și prin care am fost împroprietăriți practic cu 1.400 de hectare la Nord de Timișoara. La acest moment suntem proprietari cu extrase de Carte Funciară și terenul respectiv nu poate căpăta o altă destinație, ceea ce a dus la scăderea presiunii imobiliare de care spuneați. Mai sunt în litigiu câteva zeci de hectare, dar suntem optimiști și în privința lor. Mă bucur că au existat oameni maturi și responsabili care au înțeles importanța acestui demers și au fost alături de noi. Am sesizat că, muncind împreună, putem face lucruri frumoase.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html