investitie - REVISTA FERMIERULUI

Nu putem vorbi de agricultură în lipsa pasiunii, mai ales dacă avem în vedere greutățile prin care trec fermierii în ultima vreme. Tot mai mulți renunță, un exemplu relevant fiind domeniul horticol, însă cu aceeași situație se confruntă și ceilalți fermieri. O mare parte a celor care făceau legumicultură a renunțat și au rămas cei care lucrează în acest domeniu de o viață.

Despre viitorul legumiculturii am discutat cu președintele Organizației Interprofesionale „Prodcom Legume – Fructe”, Gheorghe Vlad, și cu Valentin Moise, acasă la acesta din urmă, în localitatea Vidra, județul Ilfov. O vizită în care am aflat că Valentin Moise cultivă în solarul de 2.000 mp tomate, în două cicluri, pe care le alternează în funcție de cerere și cu alte culturi, alături de salata de pe timpul iernii. Cererea dictează structura culturilor, vizat fiind profitul. Dar la acesta se ajunge foarte greu. „De valorificat e cam greu... Vedem prețul care este pe la depozite, în general același de acum 20 de ani și foarte mic. Mai nou, încercăm la piața de angro, pentru că nu avem timp pentru valorificare. Nu mai are cine să rămână acasă să continue munca. Părinții au îmbătrânit, nu prea mai pot”, ne-a zis Valentin Moise, care lucrează alături de soția sa.

Valentin Moise

Valentin Moise

„România astăzi se cifrează pe trei cicluri de producție: culturile de salată, de ridiche, de ceapă verde. Când m-am apucat de legumicultură prin anii 2000, vindeam cu soția împreună salata cu 80 de bani, 1 leu, chiar și 1,20 lei. Astăzi este același preț”, a completat  Gheorghe Vlad.

 

Vremea și presiunea băncilor îngreunează activitatea

 

Cum este acest an pentru producătorii agricoli? Greu, chiar de impas, ne-au spus interlocutorii noștri. „Dacă se implica mai mult statul în ajutoare pentru fermieri, ar fi fost mult mai bine. E foarte greu în agricultură să răzbești. E gen loterie, e ca la „Loz în plic”, din o mie de culturi să nimerești una profitabilă. Muncim ca să avem ce pune pe masă cât de cât”, spune președintele Prodcom Legume – Fructe. Gheorghe Vlad crede că tinerii nu vor mai fi atrași spre acest sector din două motive, „nu-i mai interesează agricultura pentru că a ajuns cam nonprofit și, cel mai important aspect, fermierii nu sunt stimulați deloc”.

Printre motivele pentru care acest an este unul problematic se află seceta prelungită, de câțiva ani, care i-a făcut pe agricultori să coboare puțurile până la 45 de metri, ceea ce a dus la dublarea cheltuielilor de extragere, irigat și pompat apa. O altă problemă este faptul că vara cresc temperaturile și până la 50°C, iar noaptea coboară foarte mult, extreme care afectează atât plantele, cât și oamenii, creând dezechilibre. „Contăm pe o producție, dar, de fapt, la recoltare tragem linie și vedem că suntem la jumătate. Și un al treilea și cel mai grav aspect îl reprezintă băncile, care ne hăituiesc, practic, suntem vânați”, afirmă Gheorghe Vlad.

horti 250 legume 2

 

Tot mai puține suprafețe cultivate

 

În opinia interlocutorilor noștri, legumicultura este în scădere și din punctul de vedere al suprafețelor. Spre exemplu, în Vidra, din 800 de hectare intravilan cu construcții metalice de solarii, astăzi sunt cu aproximație 300 ha acoperite, și din acestea, 150 ha cultivate cu producție. „Eu m-am născut cu solariile în curte, ne împiedicam de roșii, iar când era de pus și de plantat roșiile, primăvara, ne cam învoiam de la școală. Astăzi n-am mai făcut trimitere către copii, dar ne punem întrebarea: de ce nu vom mai găsi marfă românească pe piață?”, întreabă Gheorghe Vlad.

Lipsa motivației financiare și volumul crescut de muncă nu îi mai atrag pe tineri spre acest domeniu. Dincolo de activitatea în solarii, este și aceea legată de desfacere, iar în acest context micul producător are de-a face cu monopolul marilor lanțuri de magazine, văzut ca distrugător al micului producător. „Politica supermarketului a fost ca să ne extragă tot ce înseamnă cash-ul din buzunar. Marele impediment al României este faptul că noi astăzi suferim consecințele Comunității Europene, pentru că Ministerul Agriculturii n-a știut să facă o armonizare a legislației europene la condițiile reale ale României. Vor să ne transforme într-un ritm foarte rapid privind digitalizarea și tehnologia modernă, dar nu se pune punctul pe „i”. La 14 milioane de hectare de teren fertil cât are România, 9,4 milioane sunt numai arabil. Imaginați-vă că legumicultura are astăzi 40.000 de hectare cu solarii cu tot. Dacă legumicultura ar avea patru milioane de hectare de legume, jumătate din Europa ar fi aprovizionată din România”, susține Gheorghe Vlad.

 

Necesarul de consum nu se asigură nici pentru 60 de zile

 

România este o țară cu un potenţial ridicat pentru producţia de legume în câmp, fapt datorat în principal fertilităţii naturale ridicate a solurilor şi diversităţii climei. Suprafaţa cultivată cu legume a scăzut continuu, de la 289,6 mii ha în 1989 la 151,9 mii ha la sfârşitul anului 2005, din informaţiile INS (Institutul Naţional de Statistică). „Astăzi avem 40.000 cu tot cu spații protejate. Ce să însemne? Grosso modo, în medie, este infim. România nu poate să-și asigure necesarul de consum nici pentru 60 de zile. Și-mi asum ceea ce spun. Fabricile de conserve sunt 13 construite, vreo 4-5 care funcționează la 30% din capacitate. Capacitatea lor de prelucrare este undeva la două milioane de tone pe toate fabricile de producție, de procesare. Am ajuns să luăm pastă din China și să vindem către consumatorul nostru un bulion pe care scrie: din concentrat de pastă. Iar o altă anomalie, fabricile de mezeluri nu folosesc usturoiul pe care-l avem în programul generat de Guvernul României, ci folosesc praful de usturoi, care tot din China vine”, afirmă Gheorghe Vlad.

horti 250 legume 4

 

Mari probleme cu dăunătorii și bolile

 

Fermierul român nu face diferențe între culturile dedicate comerțului și cele pentru consum propriu, deoarece corectitudinea îi rămâne o caracteristică, iar sănătatea este importantă pentru toți. „Avem mari probleme cu dăunătorii și bolile. În ianuarie avem capcane care sunt pline de insecte, pentru că sunt motivante și temperatura, și spațiul acoperit, dar am fost invadați de 15-20 de ani de anumite insecte care în România n-au existat. Sunt din astea alogene, invazive, care nu aparțin spațiului românesc. Dar nu avem posibilitatea de a le eradica, pentru că nici produsele, pesticidele, în general, nu fac față. Și nu numai la noi, în legumicultură, ci nici în cultura mare”, precizează Gheorghe Vlad, referindu-se la schimburile comerciale intracomunitare, care nu au adus doar legume și fructe, ci și tuta absoluta, de pildă.

Însă problema nu se limitează la tuta absoluta, ci și la restul dăunătorilor, cu atât mai mult cu cât există solarii, chiar și terenuri necultivate, pline de buruieni și dăunători. Una dintre soluții a reprezentat-o amplasarea unei plase pe lângă solarii. Dar asta a adus costuri suplimentare. „Ne-am reorientat cu multe: capcane cu feromoni, capcane lipicioase, capcane cu ultraviolete, cu neoane. Toate achizițiile la început de an, mă refer la sămânță, la îngrășăminte au început să crească chiar cu 15-20% la magazine de specialitate. Dar la noi, la producători, rămân aceleași prețuri”, a menționat Valentin Moise.

Intervenția statului ar fi benefică prin asigurarea de consultanță. „Am avut o agenție națională de consultanță și sunt țări în care aceasta face totul pentru fermieri, cu eficiență. El (fermierul român, n.r.) face astăzi și managementul, și contabilitatea, și planificarea, și munca fizică, practic este un generalist al tuturor lucrărilor dintr-o gospodărie. Funcționează ca un mecanism și, dacă s-a întrerupt ceva, pentru el este un cost în plus. La 2.000 de metri pătrați, faci cel puțin o intervenție a tratamentului săptămânal și nu cred că-l costă mai puțin de 500-600 de lei. Dozele sunt microambalate și mai intervine și faptul că nici concentrația nu e pe măsură”, explică Gheorghe Vlad.

horti 250 legume 1 

 

Soluții inedite la provocări

 

O altă provocare o reprezintă ambalajele. Unii legumicultori au găsit soluții inedite și folosesc baxurile de banane. „Ele sunt ambalajele noastre cele mai de preț pentru comercializarea legumelor. Astăzi, când vorbim, a ajuns undeva la 4-5 lei un bax de banane gol”, ne-a zis Valentin Moise. „Imaginați-vă că legătura de verdeață e 60 de bani. Să pui 60 de bani în 5 lei și să pui 10 legături. Care e mai scump, ambalajul sau leguma? Sunt ani în care legumele ajung de așa manieră încât preferi să le arunci, ca să nu pierzi ambalajul”, a adăugat Gheorghe Vlad.

Însă o soluție pentru a plăti un preț decent pentru cutiile de carton specifice rămâne asocierea mai multor legumicultori pentru o comandă consistentă către o fabrică producătoare din România, care ar scădea considerabil prețul de achiziție.

Provocările cu ambalaje se extind și la borcanele pentru conserve, mare parte fiind cumpărate din Turcia, Siria sau Ucraina. „Am cerut prin INVESTALIM (Schema de ajutor de stat - Program național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM 2023-2026, n.r.), în discuțiile cu MADR, să ne dea voie pe extindere de procesare să ne facem fabrici de ambalaje, în primul rând fabrică de borcane. Astăzi ne vinde Bulgaria, pentru că le «europenizează» Turcia în Bulgaria și noi le luăm la 1,30 lei, 1,37, 1,40, un borcan de 700 ml. Imaginați-vă că și ambalajele astea ar fi o gură de oxigen. Există o interpretare eronată când se zice că micul producător e marele evazionist. Nu, el nu poate să-și asigure nici traiul. Dar România trebuie să se reorienteze la condițiile reale ale ei, în Vidra să se facă legume, nu să găsim pomi, smochini și altele, așa cum programul „Tomata” a fost generat și la pensiunile de munte”, spune cu năduf Gheorghe Vlad.

Gheorghe Vlad

Gheorghe Vlad

 

Prețurile mari de la raft nu sunt din cauza producătorilor

 

La ora actuală, producătorii nu se află pe linia directă cu consumatorul, între ei fiind intermediarul, comerciantul. Iar acest fapt aduce cu sine o neînțelegere din partea cumpărătorului. „Suntem criticați, pe nedrept, că cer țăranii prețuri exorbitante. Nu, nu țăranul cere, ci cel care valorifică ultimul. Al doilea aspect, prețurile sunt în ascendență permanentă. Iar, astăzi, România se îndreaptă către prețuri mai crescute din cauza suprafețelor în scădere permanentă, din cauza neintervenției statului concret la condițiile reale în legumicultură, în pomicultură, a îmbătrânirii generațiilor”, susține Gheorghe Vlad.

O soluție pentru clarificare o reprezintă formarea prețului la raft care să specifice prețul producătorului și pe cel al distribuitorului, dar și implicarea statului pentru plafonarea adaosului comercial. „Intervenția statului poate să fie clară: n-aveți voie decât 20% adaos”, a exemplificat președintele OIPA Prodcom.

Legea nr. 170/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume-fructe şi cartofi este în vigoare de la data de 18 iunie 2023 și instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susţinerea activităţilor de sortare, ambalare, etichetare şi transport pentru producătorii de legume, fructe şi cartofi. Ajutorul de stat prin această schemă se acordă pe o perioadă de trei ani, pentru producţia autohtonă. Dar „Legea 170 nu are norme de aplicare. Deci, nu se poate aplica”, punctează Gheorghe Vlad.

 

Horticultura, Cenușăreasa agriculturii?

 

O doleanță a legumicultorilor este înființarea unei direcții de horticultură în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. „Micul producător a fost ca un fel de Cenușăreasă, nu s-a ocupat nimeni de segmentul horticultură. Livezile – nu vă mai spun! Avem accesate fonduri europene pe peste 4.000 de hectare, dar în vegetație și pe fructificare nu cred că avem astăzi 2.000 ha. Mulți le-au abandonat”, afirmă președintele OIPA Prodcom Legume – Fructe.

Gheorghe Vlad crede că fondurile ar trebui acordate cu precădere către profesioniștii din domeniul agricol. „Avem investiții de milioane de euro către bijutieri, către electroniști, către polițiști, către oameni care au lucrat în domenii care n-au legătură cu agricultura și sunt abandonate. Suntem criticați pe bună dreptate de către Comunitatea Europeană că banii n-au ajuns în agricultură. S-a dezvoltat cel care a fost aproape de intervenție, s-au accesat proiecte europene de valori incomensurabile, și România astăzi se regăsește într-un faliment al agriculturii.”

Programul „Tomata” și-ar fi atins scopul mult mai eficient dacă existau cerințe mai clare prin care agricultorul ar fi fost motivat să își mărească suprafața, iar în loc de bani, să se fi asigurat decontarea cheltuielilor. „De ce? Pentru că banii cash în programul «Tomata» au ajuns în faianță și în distracții. Iar dacă banii erau cu obligativitate ca anul următor să-ți extinzi suprafața cu 200 mp, cu 300 mp, astăzi România avea o extindere a suprafeței și o productivitate mai mare. Suntem însă invers, e o scădere a suprafeței și productivitatea este la jumătate. Avem import din luna ianuarie până în luna iunie de vreo sută de milioane de euro numai tomate din Turcia”, a explicat Gheorghe Vlad.

Agricultura are nevoie, dincolo de suportul structurilor statului, și de atenția consumatorilor, „să nu evite producătorul român, pentru că niciodată n-o să-l păcălească”.

În strategiile la nivel național trebuie avut în vedere încă un fapt, dacă avem ca prioritare continuitatea și dezvoltarea, mulți români care lucrează pământul nu sunt angajați cu carte de muncă și nu au plătite contribuțiile aferente. „Sunt undeva la 4,2 milioane de gospodării cu minimum doi cetățeni care se ocupă de gospodărie. Cu aceștia va fi o mare problemă, pentru că nu vor primi pensii. Când vor ajunge la vârsta de pensionare, vor fi asistații cui? Ai copiilor, neavând carte de muncă sau contribuțiile plătite. România va avea o mare problemă în contextul ăsta, pentru că e definită prin 87% rural”, a concluzionat Gheorghe Vlad realitatea din teren.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Horticultura

Ca urmare a declanșării, pe teritoriul țării noastre, a epidemiei de pestă porcină, cu efectele fatale pe care le știm cu toții pentru efectivele de suine, creșterea porcilor a primit o lovitură serioasă. Cu toate acestea, sunt și dintre aceia care se arată optimiști în privința viitorului acestei îndeletniciri, cel puțin pentru cei care cresc rasele Mangalița și Bazna.

Creșterea animalelor începe să fie privită din ce în ce mai mult, de către cei care locuiesc în mediul rural, ca o afacere și nu ca o îndeletnicire gospodărească. Schimbările culturale au determinat modificarea comportamentului acestora, împărțindu-i în două categorii. Pe de o parte, pe unii îi determină să renunțe definitiv la a crește animale, preferând un regim de viață asemănător cu cel urban, achiziționându-și carnea de la producători sau comercianți, iar pe de altă parte, alții își intensifică preocuparea pentru animale încercând să-și redimensioneze veniturile prin creșterea intensivă a lor. La această schimbare contribuie și impunerea cu o mai mare strictețe a unor reguli sanitare pe care unii vor, alții nu, să și le asume. 

porc mangalita blaj 5

Despre rasele de porci Bazna și Mangalița se spune că ar fi niște rase autohtone, dar cu greu mai găsești pe cineva care să le crească. Cu o carcasă pe care întreprinderile de industrializare a cărnii o evită, cu o cantitate mai mare de grăsime, de care cei mai mulți se temeau că le-ar afecta sănătatea, aceste rase au ajuns mai mult o poveste. Acum sunt mulți care și-au schimbat opinia în legătură cu calitatea cărnii, pe care au început să o aprecieze mai mult. Dar carnea lor, fiind rară, este deja un lux, cu un preț corespunzător. De aici și revenirea lor în atenția crescătorilor, pentru care, dintr-odată, este o afacere bună. Optimismul este afișat de doamna Maria Dan, secretar general al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România: „Este un trend ascendent de care ne bucurăm foarte mult și mai ales în ultimii doi ani. Simpli gospodari care până acum creșteau doar pentru consum propriu câte un animal și-au dat seama că e rentabil să ții aceste rase și au devenit fermieri, dintr-o gospodărie. E îmbucurător să vezi cum cresc de la o scroafă la zece sau chiar la o sută de scroafe de reproducție. Cine are 100 de scroafe e om bogat, în momentul de față”

Maria Dan, secretar general al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România

Maria Dan.1

 

O asociație cu o istorie scurtă

 

Asociația despre care vorbim, care a ajuns la 150 de membri în prezent, s-a înființat în 2015. „Aveam doar cinci membri la vremea respectivă, în 2016 s-au identificat mai mulți crescători, care au devenit ulterior membrii noștri. Numărul a crescut constant, de la cinci la câteva zeci de ferme, cel mai mult am explodat, ca număr, în 2018, când programul de susținere a Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România, acel program de minimis, a intrat în vigoare, iar prin Ministerul Agriculturii au fost identificate foarte multe ferme de care noi habar nu aveam, aproape toți devenind ulterior membri în asociație, iar astăzi putem spune că, după patru ani de program, ne-am stabilizat la 150 de crescători. Bineînțeles, unii pleacă, alții vin, dar un număr constant este de 150 și credem că vom mai crește”, ne spune tot Maria Dan.

Dimensiunea fermelor membrilor asociați este foarte variată: „Începând cu 10, 50 de animale, ajungând la sute de exemplare. Cei mai mari fermieri au în jur de 500-600 de capete, dar aici vorbim atât de matcă, adică scroafele și vierii de reproducție, cât și de tineret și purcei, care vin și pleacă din fermă. Ceea ce intră în Registrul genealogic este întotdeauna matca, adică scroafele de reproducție pentru care se și acordă subvenții de către statul român — pentru care mulțumim frumos și pe această cale —, dar și tineretul, care intră ulterior în registru, dacă se solicită acest lucru de către fermier”, detaliază doamna secretar general al asociației. De altfel, ei nu impun certificate zootehnice membrilor, doar cei care doresc să-și dezvolte fermele au nevoie de așa ceva. Pentru consumul propriu sau pentru a vinde direct către populație pot să o facă și fără certificat de origine.

porc bazna blaj 33

 

Pandemia și pesta, fără prea mari efecte

 

Este interesant ce ne spune Maria Dan despre efectul pandemiei asupra crescătorilor de animale, care, după părerea sa, au reacționat pozitiv la o amenințare reală, precum cea a izolării din pandemie: „În pandemie românii, în calitate de consumatori, și-au dat seama că trebuie să se autogospodărească, să aibă un porc, să aibă găini pe lângă casă și să nu mai depindă doar de acea alimentară din colț sau de unde o fi. Așa că au început să-și lucreze pământul, să populeze cu animale și să nu aibă probleme de supraviețuire. Și pentru că în 2020 au fost oarecum nevoiți să facă treaba asta, după ce au consumat, au tăiat porcul de Mangalița sau de Bazna, și-au spus «vreau și anul viitor să mănânc un porc de Bazna», așa că au trecut la reproducție. Și trecând la reproducție, și-au dorit mai mult, și-au dorit să fie de rasă pură, așa că au venit în asociație”. După cum ne povestește în continuare doamna Dan, nici măcar pesta porcină nu i-a afectat prea mult: „Boala nu pătrunde în fermă, nici pe calea aerului și nici pe altă cale, o aduce omul. Să știți că în toate cazurile, într-un final, dacă investighezi bine, agentul cel mai vinovat a fost omul, acolo unde s-a întâmplat. Pentru că nu a avut grijă. Adică avem un filtru sanitar. Hai să trecem prin el, hai să ne schimbăm hainele, hai să ne schimbăm încălțămintea, hai să nu intrăm la porci oricum. Dacă avem clienți, clienții pot să stea și în afara gardului, nu trebuie să intre neapărat în fermă. Deci sunt niște măsuri atât de ușor de îndeplinit, încât doar dacă ești neglijent ți se întâmplă. Evident că dacă am venit de la vânătoare, de exemplu, și intru direct să hrănesc porcii, fără să trec prin filtrul sanitar, fără să mă spăl, că mă grăbesc, cu siguranță mâine ai boala în fermă. Trebuie să fii conștient că boala există și să te ferești. Exact cum ferești familia de boli, așa să te gândești la ferma ta. Pe toți cei care sunt membrii noștri, înainte de a se înscrie în asociație, i-am învățat cum să se ferească de această boală, prin planul de biosecuritate pe care fiecare și-l elaborează, îl duce la DSV și îl aprobă, și pe urmă îl și aplică, asta e o protecție extraordinară ca virusul să nu pătrundă în fermă. Pe urmă, ca să poți să faci reproducție în rasă pură, la fel, trebuie să fii bine disciplinat și să respecți acel Regulament pe care noi îl avem și îl punem în vedere la înscrierea fiecărui membru, așa încât putem spune despre pesta porcină, în al cincilea an de când vorbim despre această boală, că am avut doar cinci ferme afectate. Este infim numărul, față de 150 de membri permanenți. Deci numeri pe degetele de la o mână cazurile pe care le-am avut”.

 

Schimbările bruște creează probleme

 

Așadar, sunt reguli pe care dacă le respecți îți faci un bine ție însuți, dar sunt și reguli care te copleșesc, mai ales dacă te iau prin surprindere și nu ești obișnuit cu ele, și nici nu ai timp să te obișnuiești. Ca atunci când schimbi regulile în timpul jocului. Despre o astfel de legiferare ne-a vorbit Maria Dan: „Regulamentul european 544, care a venit în acest an ca o obligație a României, ne-a afectat, pentru că spune că doar fermele declarate conforme au voie să vândă animale vii. Și a venit peste noapte, adică nu ne-a dat un termen, de cinci-șase luni sau cât ar fi, ca să ne pregătim. Ca să fii declarat o fermă conformă, în afară de faptul că ai acel plan de bio-securitate, pe care ei îl verifică, trebuie să faci și o serie de analize la efectivul pe care-l ai. Oamenii nu știu și se sperie, pentru că vine ca o obligație: «Gata, de mâine nu mai vinzi animale». Nu poți să faci așa ceva! Când ai de vândut, un animal are un preț, ai un client pe moment, mâine s-ar putea să-l pierzi, crește animalul, normal că nu mai poți să-l dai la același preț, ți-ai pierdut clientul. Nu poți să faci așa ceva, să oprești vânzarea animalelor peste noapte. Asta ne afectează și în momentul de față. Ca să obții statutul de fermă conformă durează. Nimeni nu te declară peste noapte. Durează o lună-două, în funcție de condițiile pe care le ai, timp în care tu trebuie să vinzi. Nu poți să te oprești din activitate”.

Nu cred că regulamentul în sine și procesul de obținere a conformității îi deranjează pe fermieri, ci, mai degrabă, modul precipitat în care se impune, direct cu restricții. 

porc bazna blaj 40

În ceea ce privește asociația, ea se străduiește să îi ajute pe fermieri pe cât poate, dar fără mare izbândă, pentru că pâinea și cuțitul sunt în mâna celor care doar promit, dar nu fac mare lucru. Iată ce ne spune Maria Dan: „Noi, ca Asociație, am obținut în 2020 publicarea în Monitorul oficial a Legii 118, care acordă bani pentru înființarea de noi adăposturi și pentru tot ce ai nevoie să dezvolți o fermă de Mangalița și Bazna. Este o lege foarte bună, dar n-a putut să fie aplicată până în momentul de față din lipsă de fonduri. Este o lege națională, nu s-au găsit bani până în momentul de față de niciun Guvern ca să se aplice această lege. Până acum. Pentru că la ultima ședință la care am participat acum două săptămâni, dl ministru Barbu ne-a promis solemn, în ședință, că începând cu anul 2024 vor fi bani pentru aplicarea acestei legi, adică cei 10 milioane de euro de care avem nevoie la nivel de România. Și dacă fermierii noștri vor depune proiect de finanțare, cel puțin 50% din banii de care trebuie să dispună vor fi asigurați de stat”. Așadar, din 2020 încoace, nu s-au găsit bani, se vor găsi în 2024. Oare de unde? A, stai, 2024 este anul în care se găsesc bani. Deși ar trebui să se știe că în aritmetica voturilor numărul contează. Oare numărul crescătorilor de Bazna și Mangalița este suficient să disloce banii? Grea întrebare. 

Despre pașii pe care ar trebui să-i parcurgă un fermier pentru a avea o fermă conformă ne-a vorbit Maria Dan, secretar general al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România: „Trebuie să depună o cerere la DSV-ul de care aparține, cum că dorește să devină fermă conformă; medicul zonal – dacă vorbim despre o fermă de gospodărie a populației – întocmește un referat, la fața locului, despre condițiile pe care le are omul; duce acel referat la DSV și se formează o comisie. Acea comisie se deplasează la fața locului și, dacă sunt suficiente condițiile, îl declară conform. Dacă nu, i se pune în vedere că mai trebuie să investească, mai trebuie să modifice ceva în fermă… adică ți se spune ce ai de făcut. Există o listă de întrebări, cu DA și NU, la care trebuie să se răspundă. Ai îndeplinit o cerință sau nu? Dacă ai mai mulți de NU, bineînțeles că nu primești statutul de fermă conformă, adică stai pe loc și nu mai vinzi nimic. Cerințele cel mai greu de îndeplinit sunt legate de investiții. Adică trebuie să împrejmuiești un teren. Noi la rasele autohtone avem nevoie de spații destul de largi ca să se miște animalele. Nu e totuna că îngrădești 1.000 mp sau un hectar. Sunt anumite costuri. E nevoie de acel filtru sanitar – da, într-adevăr, poate fi și din metal, lemn, zidărie sau din ce are omul, dar sunt niște bani de care trebuie să dispui. Nu-i ai pe moment, trebuie să faci rost. Fiecare, cum poate. Dacă nu-i ai și nu poți să faci rost, te-ai oprit din activitate. Poți să sacrifici tot efectivul pe care-l ai și să-l consumi acasă. Și cerințele sunt aceleași și pentru cel care crește 300 de porci, și pentru cel care crește 50. Ele diferă de la o fermă la alta, pentru că sunt condiții diferite, nu toată lumea e la câmpie sau la deal. Dacă ai ferma mai aproape de pădure, de exemplu, normal că vei avea cerințe mai sporite. Sunt mistreți în zonă – trebuie să te protejezi mai mult, față de câmpie. Sau: ai teren mai mare, normal că ai nevoie de investiții mai mari”.

 

Reguli necesare

 

O altă lege care îi va afecta pe fermierii mici și foarte mici care nu au autorizații și cresc porcii după capul lor este Legea nr. 122 din 15 mai 2023, privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane în România, care se conformează directivei europene despre care am amintit deja și despre care Ioan Rășinar, vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România, spune că va crea probleme pentru că nu sunt mulți cei care știu de restricțiile acestei legi, care îi oprește pe cei care nu au autorizație să vândă, indiferent dacă e viu, tăiat sau transformat în produse din carne.

Ioan Rășinar, vicepreședinte Asociația Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna

Rasinar Ioan

„O să vedeți de Crăciun că o să fie un pic de scandal. Că oamenii nu știu, abia știm noi, asociațiile, cei care mai studiem legea, dar ei încă n-au auzit toți. Când vede el că nu poate să-și vândă porcul sau purceii, că alții mai au scroafe de la bunicu’, sunt oameni încăpățânați și pe bună dreptate că zic: asta e scroafa de la tata și de la moșu’, n-o dau… aici va fi o problemă, am spus și la Guvern, când am fost, «aveți grijă că nu știu cum va fi»”. Dar reglementarea este necesară, oricât de nepopulară ar fi. Asta susține și fermierul Ioan Rășinar: „Ei trebuie să înțeleagă că fără o biosecuritate cât de mică, la poarta lui, acolo, să aibă o tăviță cu un burete cu o soluție de dezinfecție contra ppa, nu se poate. Trebuie să-și schimbe hainele când merge la fermă. Nu e greu să se autorizeze. Autoritățile, când am fost la București la ANSVSA-MADR, au fost foarte deschise, au zis: «Încercați să-i mobilizați, să le spuneți să țină minimul, să nu meargă la vânătoare, să știe». Încercăm să le dăm pliante cu ppa. Sunt care fac, dar alții spun: «La mine nu este (n.r., PPA)!». Probleme mari nu sunt. Pentru că la noi, la Mangalița și la Bazna, fiind la semideschis, problema mare e omul. Eu să știți că nu-i las să intre, eu am biosecuritate ca lumea, am filtru sanitar, am totul, dar nu intră”. Problema este că, deși omul este principalul vector de răspândire a pestei, nu este singurul. „Dacă apare în pădure sau la 5-10 km un porc mort sau merge unul și-l aruncă pe câmp și nu spune la medic, aici e problema, nu-l îngroapă, vine cioara și țarca, alea sunt carnivore, și luând în cioc un pic de carne infestată, trece peste ferma mea, o pierde în fermă și ești terminat. De aia trebuie să ai, cum e ferma mea mare, tunuri pe gaz. Eu am două-trei tunuri cu  care tot timpul sperii păsările, am sperietoare de ciori electrică, am două dezinfectoare, și electrice, și pe motorină. Deci trebuie un pic de preocupare și atunci putem să sperăm că n-or fi probleme”, ne explică Ioan Rășinar.

Ferma lui Ioan Rășinar este la Pâncota, județul Arad, unde crește în jur de 500 de porci din rasa Mangalița și Bazna, 100 de scroafe de Mangalița și 15 de Bazna. Porcii cresc în semilibertate pe o suprafață de cinci hectare, pe care o are îngrădită foarte bine. „Sunt îngrădite cu gard de fier-beton, cu fundație de beton și la jumătate de metru am gard electric pe dinafară, iar înăuntru încă un gard electric, la 1,70 m”. Mai ceva ca o închisoare, în care nici măcar infractorii n-ar putea pătrunde, chiar dacă de asta nu se teme crescătorul nostru, pentru că zice: „Infractorii, dacă ajung înăuntru, îi mănâncă porcii. Că n-are ce căuta un hoț înăuntru, că nu mai rămâne nimic din el. Ei se adună, ca mistreții. Dacă a intrat cineva străin înăuntru, noaptea sau cândva, toți sunt pe el.” 

Trebuie să spunem că nu trebuie să ai o fermă foarte mare pentru a respecta legile, oricât de restrictive ar fi. Trebuie să ai în primul rând înțelegerea că altfel nu se poate. Ioan Ciuban, din al cărui nume, dacă ai schimba o literă ai putea crede că e crescător de oi, are „aproximativ 14 exemplare de Bazna și Mangalița, ca mame, matcă, și avem și un vier pentru reproducție, și mai folosim materialul seminal de la domnul doctor Șerb, care este autorizat pentru material seminal, ca să putem să înmulțim efectivul și să respectăm arborele genealogic, să evităm consangvinizarea. Suntem înregistrați și beneficiem și de subvenții, avem dreptul să vindem plusul, produșii, deci ne-am conformat cerințelor legale”. Nu i se pare dificil să îndeplinească cerințele de conformitate impuse de lege. El avea încă dinainte de a se apuca să crească această rasă, activitate pe care o are de doar trei ani, o fermă pregătită, cu adăposturi, cu anexe: „Acum doar le-am perfecționat în amenajare. Chiar și acum, acestea sunt încă în construcție pentru a putea să le exploatez în condiții igienice maxim posibile, fără a crea un miros deranjant pentru cei din jurul meu. Ne-am asigurat că și confortul animalelor, și al nostru sunt prioritare”, precizează Ioan Ciuban.

Ioan Ciuban, fermier

Ciuban Ioan

Este foarte interesant faptul că a ridicat o problemă cu care se confruntă de obicei crescătorii de animale, respectiv mirosul care ar putea deranja vecinii. El spune că are o soluție la care s-a gândit și se străduiește să o pună în aplicare. „Am o idee pe care n-am preluat-o de undeva. La locul de adăpost, pe o platformă cu rampă în pantă intenționez să urc fecalele, gunoiul și să-l golesc într-o remorcă. Acum sunt în căutare să-mi cumpăr o remorcă etanșă, pentru ca atunci când remorca atinge capacitatea de încărcare să nu mai plouă în ea și, astfel, să nu se răspândească automat mirosul. Aceasta va pleca complet încărcată, fără a mai fi necesară manipularea ulterioară. Practic, la încărcare se răspândește acel miros care deranjează. Astfel, cu această investiție, pot să duc dejecțiile la platformă, unde avem un contract cu Primăria, în Macea, avem un contract cu platforma de gunoaie de acolo. În plus, gunoiul este benefic pentru îngrășarea terenului agricol.”

 

Industrializarea, o problemă majoră

 

Am amintit deja de câteva probleme cu care se confruntă crescătorii de astfel de porci, dar nu sunt singurele. O altă problemă este legată de sacrificarea lor, pentru că cele mai multe abatoare sunt calibrate pe rasele pe care le cresc cei mai mulți fermieri. „Dacă mergem la alt abator, nu vrea nimeni să taie, că Mangalița are altă carcasă și vă dați seama, are părul pe el, el se bălăcește toată ziua în noroi. Trebuie să-l duci – cine te primește pe tine să-l bage în depilator?, că-l înfundă de noroi. Trebuie spălați înainte, după aia băgați în depilator, apoi dat cu butelia”, zice Ioan Rășinar, vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna, care s-a hotărât să încerce să facă un abator. El spune că singur s-ar descurca, dar pentru asociație ar fi util să aibă un abator specializat. „Eu am terminat Industria lemnului, liceul, și după aceea am făcut o pregătire în domeniul economic și comercial. Și mereu am fost gestionar, și acum sunt patron de restaurant și carmangerie. Deci am lucrat toată viața numai în comerț. Dacă știi să ai în mână comerțul, te descurci. Mie mi-e ușor. Eu cu 500 de capete m-aș descurca singur, n-aș avea nevoie de ajutor. Dar fiind și vicepreședinte la Asociație, am luat hotărârea să înființez un abator.  Eu momentan tai la Timișoara, la abatorul din Sântandrei, și de acolo livrez carcasă spre Câmpeni”. După cum spune, afacerea de la Câmpeni suferă, pentru că nu mai reușește să trimită suficienți porci, pentru că s-au mai lăsat câțiva colaboratori mai mici. „Avem o cooperare și un proiect de vreo 4-5 ani cu carmangeria din Câmpeni, unde avem și un membru, și cu un francez suntem acolo, și ei cumpără toată carcasa, cu cap, în afară de organe. De acolo ei o ambalează în vid și o livrează spre București, la restaurante. Deci eu aș avea nevoie cam de 40 de porci pe săptămână de Mangalița ca să livrez, și actualmente nu sunt, că micii fermieri care au avut 4, 5, 10 porci s-au lăsat cu pesta porcină și cu Legea 122 a porcului care a apărut, că poți să crești cât vrei, dar n-ai voie să vinzi decât dacă te autorizezi, și oamenii s-au lăsat”. Dar este optimist pentru că sunt alții care vor să se apuce de crescut aceste rase: „Spre bucuria mea și a Asociației, încep să vină românii care au plecat dincolo. Deci am vreo trei care vor să vină să-și înființeze fermă, în Bihor, în Hunedoara, în Arad. De exemplu, s-au interesat, am fost și am și văzut unde vor să-și facă, și vor să meargă pe 100 de scroafe.” 

 

Consangvinizarea și Registrul genealogic

 

O altă chestiune, pe care o remarca Ioan Ciuban, este cea a respectării arborelui genealogic, pentru a evita consangvinizarea. Pentru asta există Registrul genealogic, în care fermierii își înscriu animalele putând astfel să beneficieze și de programele de sprijin: „Fiecare animal este crotaliat și urmărit individual de când s-a născut până la sacrificare, și pentru programele de sprijin, atât la APIA, cât și la Direcția agricolă, același lucru trebuie urmărit și verificat, reproducția în rasă pură. Fără adeverințele și fără certificările noastre, ei nu pot beneficia de aceste programe”, spune doamna secretar general al asociației, Maria Dan.

După cum ne explică doctorul veterinar Flavius Ionel Șerb, președinte al Comisiei Tehnice Centrale (CTC), Registrul genealogic „este compus din două părți: partea principală, unde sunt toate animalele cu certificat de origine, acum se numește certificat zootehnic, și partea secundară a registrului, unde sunt scroafele care nu au certificat de origine, care nu au genealogie cunoscută. Aceste scroafe fiind montate sau însămânțate trei generații consecutiv, produșii din ele pot să ajungă să beneficieze de certificat zootehnic. La trecerea din secțiunea secundară în secțiunea principală, Asociația este chemată de crescător să-i facă o fișă de evaluare fenotipică animalului și de recunoaștere a trecerii”. Domnul Șerb ne vorbește mai pe larg despre importanța acestui registru: „Sunt fermieri care au animale cu origine, sunt și fără origine. La cele fără origine, ca să poată să beneficieze de origine, își fac trei generații consecutive de însămânțări artificiale sau monte naturale din vieri autorizați, iar produșii respectivi vor beneficia de certificat de origine. Astfel, pot să beneficieze de subvenție, să-și autorizeze ferma, să autorizeze scroafele, să autorizeze vierii. Îi ajută și la un preț mai mare la vânzare și e foarte important să cunoască genealogia, pentru că un crescător care iubește foarte mult această rasă vrea să cunoască cel puțin trei generații, ca să nu facă consangvinizare. E foarte important ca un animal să nu fie consangvin, să fie în rasă pură. Dacă nu sunt cunoscute genealogiile în spate nu se poate evita consangvinizarea”. Problema aceasta a consangvinizării este cu atât mai importantă cu cât numărul de animale nu este la fel de mare ca la alte rase sau la alte specii care se cresc în România. Domnul Flavius Șerb ne semnalează o problemă specifică: „Deoarece Asociația este la nivel național, sunt județe în care, de exemplu, acum nu mai sunt masculi autorizați reproducători, e foarte greu cu livrarea materialului seminal, mai ales pe perioada de vară, pe călduri, și de aceea vrem să înaintăm un program de înființare a întemeietorilor de rasă”.

Flavius Ionel Șerb, medic veterinar, președinte al Comisiei Tehnice Centrale (CTC)

Flavius Ionel

Domnul doctor deține de șapte ani un centru de colectare material seminal de vier și se ocupă în exclusivitate de reproducția artificială a acestor rase și, bineînțeles, de selecția predominantă a rasei Bazna. Problema e că este singurul. „Fiind singurul centru la Curtici, în județul Arad, acopăr partea de vest a țării. Cu greu, în condiții de temperatură mare, pentru că materialul se păstrează la 16-18°, fac livrări și în țară, dar cu greu. Curierul ajunge greu, scroafa e în călduri maximum două zile, dacă a ajuns materialul a treia zi, a ajuns degeaba. Din câte știu, cei de la Institutul de la Turda vor să facă și ei un centru și să-și autorizeze vierii pentru așa ceva. Eu zic că ar fi cel mai bine, ideal, să existe un centru măcar în fiecare județ. Abia atunci ar fi bine.” Ar fi bine, dar, momentan, acesta e singurul, făcut de doctorul veterinar Flavius Ionel Șerb, pe cont propriu: „Am plecat ca hobby și am ajuns de la un vier la cinci de Bazna, trei de Mangalița, deci opt autorizați”. Este această situație o dovadă că afacerea încă se află în fazele de început. 

 

E ușor să crești acești porci?

 

Dificultatea prezentată mai sus nu se regăsește și în cazul consilierii de specialitate, care este extrem de utilă, dat fiind sistemul specific de creștere a acestor porcine, pentru că asociația o face cu ajutorul internetului. „Ne ajută foarte mult internetul, colaborarea noastră este aproape gratuită. Toată lumea are acces la internet, toată lumea are un telefon, are posibilitatea de a scana un document și să ni-l trimită. Nu percepem niciun fel de taxe. Noi primim pe cale electronică toate documentele, răspundem la telefoane și îi consiliem pe cale electronică. Nu impunem să vină cineva până la Arad pentru a rezolva o problemă, niciodată nu vom face asta”, ne lămurește Maria Dan, secretar general al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România. 

Spuneam că sistemul de creștere a acestor porci este unul aparte, dar nu unul care să-i sperie pe cei care ar porni să facă acest lucru, pentru că nu este mai dificil să crești Bazna și Mangalița, comparativ cu alte rase. După unii, ar fi chiar mai ușor. Ioan Rășinar, vicepreședintele Asociației, cel care crește 500 de astfel de porci, zice că poate să facă asta doar el și un angajat: „Acești porci îi țin pe grupuri, purcei, tineret, la îngrășare, scroafe. E ușor, pentru doi oameni, cu mine, eu sunt al doilea… celălalt, un angajat permanent, și restul, când am nevoie. Trebuie să știi să te organizezi. Cum le dau mâncare? Le iau porumb, la unii macin, la alții nu, merg pe câmp la un grup de 50, pun mâncarea, vin cu un Unifron, iau un balot de lucernă mare, îl arunc la porci și am două-trei zile, și le bag apă doar. Și nu mai am treabă cu ei. La scroafele gestante e mai greu puțin, că trebuie să le schimbi apa zilnic, să le dai măcinat. În rest e ușor”.

Se pare că regula conform căreia trebuie să stai cu ochii pe animal pentru a verifica dacă se îmbolnăvește, dacă are un necaz, dacă are o durere, o problemă nu este chiar atât de strictă în acest caz: „La Mangalița și Bazna, în special la Mangalița, de când le am, niciun tratament nu le-am făcut. Eu le țin în semideschis, dimineața mă duc, când le dă mâncare, am ochiul format deja de zece ani, mă uit să văd care nu vine la mâncare, dacă este vreunul, și nu fac tratament, nu antibiotice, imediat îl duc la abator și-l tai. Iar scroafele gestante fată singure, nu te poți apropia de ele când fată. Le mai tai colții și le mai fac câte un fier, dar după trei săptămâni le scot afară la pământ și la iarbă. De aia e așa ușor. Trebuie urmărit puțin”.

porc bazna blaj 15

Despre rezistența acestor animale ne vorbește și medicul veterinar Flavius Ionel Șerb: „Dacă sunt crescuți în semilibertate, problemele automat dispar de la sine. Nu au nevoie decât de două deparazitări anual și scroafele la fătare să fie separate, să nu fete la comun. În rest, nu au probleme. Dacă sunt lăsați în semilibertate, acolo își găsesc tot ce au nevoie ca să se dezvolte normal și să nu aibă probleme. Libertatea face foarte mult”.

În opinia domnului veterinar, nici nu e nevoie de foarte mulți specialiști. „E nevoie de specialiști pentru o castrare, pentru o intervenție la distocie, dar este foarte rar. Eu cresc Bazna în ultimii 8 ani cu un efectiv de 30 de scroafe și am avut o singură distocie cu două fătări la o scroafă.” 

Cu toate acestea, încă nu sunt mulți care să se ocupe de aceste rase, probabil că pe unii îi descurajează dificultatea de a le asigura semilibertatea, pentru că e nevoie de spațiu mare, ca să facă mișcare, pe alții îi sperie acele norme de biosecuritate, precum și evoluția pestei porcine africane. Probabil că în viitor din ce în ce mai mulți vor învinge aceste temeri, pentru că unele dintre inconveniente se vor putea atenua, iar avantajele s-ar putea intensifica. Vom trăi și vom vedea. 

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2023
Abonamente, AICI!
Publicat în Zootehnie

Avem un an 2024 plin, din punctul de vedere al alegerilor. Și, cu toate comasările electorale făcute sau dorite, tot au mai rămas vreo trei rânduri de înfățișări la cabina de vot, pentru ca fiecare dintre cei ce doresc să poată să își exprime votul într-un sistem democratic, atât cât mai este sau poate fi considerat, privind cârmuitorii țării pentru următorii patru ani. 

Democrația înseamnă sau însemna la grecii antici conducerea de către popor, dar în timp sensul a fost diluat de punerea în practică, fiindcă acum în realitate această conducere este doar o dată la patru ani, iar apoi acest drept ți-a fost suspendat de ,,facto”. Afirm asta fiindcă acum alegi o dată, dar apoi patru ani cei aleși pot face ce și cum doresc fără ca tu, popor elector, să mai poți interveni, inclusiv cum este la noi, adică să nu respecte chiar și voința poporului, vezi referendumul celor 300 de parlamentari.

Printre puținele țări care au un înțeles al democrației mult mai apropiat de al grecilor este Elveția, care și acum, pentru toate marile probleme, și nu puține la număr, măsurile le poate adopta sau schimba doar prin referendum popular, iar aici am în vedere problemele de taxe fiscale, secret bancar, apărare, agricultură, cod administrativ și penal, precum și multe altele, iar această țară consideră că aplicarea și respectarea democrației este mai importantă decât bugetul necesar a fi cheltuit.

La noi, sistemul este mult mai îndepărtat de idealul democratic, deoarece alegerile se fac cum se fac, apoi odată aleși, acești demnitari nu mai au nicio legătură cu ceea ce au promis (sau, altfel spus, mințit) populației și implicit votul a fost denaturat (ca să nu spunem furat). Apoi, toate idealurile inițiale sunt uitate sau înlocuite cu altele care nu au nicio legătură cu realitatea.

De pildă, realizarea alianțelor politice imediat după alegeri, și aici vezi cazul urmașilor de tinichea ai Brătienilor, care la scurt timp după votul popular au făcut alianța de dreapta fiindcă ,,așa le-a cerut electoratul prin vot”, iar după un an și un pic au făcut alianța cu stânga fiindcă le-a cerut ,,interesul ciolănos”, fiindcă nu poți spune că tot electoratul ar fi dorit asta.

Dar dacă aveau vreo urmă de spirit democratic, inclusiv cei care cereau ,,ferecarea porților împotriva dușmanilor de clasă” sau alții care îndemnau chiar să se pună mâna pe par (ce-i drept, asta este apucătură de pe timpul înaintașilor), puteau să se întoarcă la electorat și să vadă voința populară. Dar… de ce să riște?

Și așa au dat vina pe Putin (nu că acesta nu ar fi de vină pentru multe) fiindcă, vezi Doamne, situația delicată a țării impunea o alianță ,,împotriva firii”. Păi, oare acum nu mai este război sau nu mai pică dronele pe la Tulcea sau în Polonia? Atunci, ce s-a schimbat? Sigur, există și riscul, și nu vreau să dau idei că, la cât îi duce capul, ne trezim că nici alegeri nu mai trebuie făcute.

Raționamentul este valabil și în cazul așa-zișilor social-democrați, care nu sunt de stânga în concepție și idealuri, ei sunt de stânga ,,doar fiindcă își pitesc agoniseala discutabilă făcută în sistemul de dreapta” și care în multe zone au un electorat-taliban, care doar alianță cu dreapta nu își dorea, dar, nu-i așa, nu știm noi, cei aleși, mai bine cum să facem?

Însă nu asta este ideea materialului, fiindcă aceste lucruri le tot trăim de la Revoluție încoace, ci îmi propun o scurtă trecere în revistă cu așteptările pe care le-am putea avea noi, agricultorii, ca electorat, de la ,,gloata” politică în acest an și să le luăm pe rând ca partide, dar și ca apartenență la marile familii politice (așa le spunem la interese și ciolan în limbaj bruxellez) europene.

Să începem cu cei pe care Întâiul Dregător al țării, adică Președintele lui ,,pas cu pas”, îi alinta duios și părintește ca fiind ,,ciuma roșie”, partid de orientare social-democrată care a condus, singur sau în alianță, peste două treimi din perioada de la Revoluție până în prezent și care se mândrește cu locurile fruntașe la nivel european ale sectorului vegetal, dar fără să zică mai nimic despre faptul că în afară de acest export de materie primă și poate un sector de creștere a păsărilor ceva mai performant, în rest nu prea mai avem mare lucru de menționat, fiindcă, cum se spune, ,,nici iarba nu crește” .

Astfel, dacă vorbim de sectorul de producție a legumelor și procesarea acestora, totul în concepție strategică se învârte în jurul micilor ,,pomeni electorale”, gen programele ,,Tomata” sau „Usturoiul”, dar efectele reale sunt doar în domeniul cheltuirii banilor de la buget, asta fiindcă nu s-a constatat în statistică o reducere a importurilor copleșitoare care se perpetuează de ani la rând.

Tot în sectorul legumicol, să nu uităm că producția de conserve este la pământ, iar ca să fim siguri că rămâne acolo, nu stimulăm nici achiziția de utilaje (care sunt foarte scumpe) pentru acest sector, preferând să continuăm programele prin care dăm la ferme mici utilaje de mare capacitate, fără nicio logică economică.

Așadar, în loc să spunem fermierilor că dăm bani doar pentru utilaje foarte specializate, gen combina de recoltat roșii, struguri sau mașini pentru recoltat fasole păstăi sau boabe, de plantat legume sau de recoltat rădăcinoase și doar pentru structuri cooperative, care funcționează și în practică și au suprafețe suficiente pentru a permite o exploatare optimă și astfel să creăm bazine de producție a materiilor prime pentru viitoare fabrici de procesare de mare capacitate (care să poată face și export), mai bine le spunem fermierilor că dăm orice și pentru oricine, fiindcă, nu-i așa, dă bine electoral.

Legat de zootehnie și de industria prelucrătoare aferentă, situația este și mai proastă, iar dacă nu ar fi importurile, am fi cu toții vegani, cu voie, fără voie, iar industria noastră, atâta care mai este, se datorează exclusiv importurilor, fiindcă producție internă nu avem și nici nu ne dorim.

În acest sector nu avem materie primă, fiindcă nu dorim să avem, iar clasa politică, în nepriceperea și nemernicia ei, încurajează direct și indirect fel de fel de structuri de presă și tot felul de specialiști în consultanță pe banii statului, care o țin una și bună cu gospodăria tradițională prost înțeleasă, drept motiv pentru frica de a lua măsuri ferme de punere pe picioare a sectorului de porc, de exemplu, deoarece măsurile ar afecta numărul de voturi și, în plus, poate ar afecta și posibile alte interese de natură economică. O replică din serialul ,,Las Fierbinți” bine spunea ,,cine să te prindă, mă, eu? Fură, mă, cât mai este de furat, că vin ăilalți și fură ei. Fură, bă, dar dă și mai departe, că dar din dar se face rai. Ai citit Biblia?? Să o citești”.

Apoi, tot raportat la sectorul zootehnic, mă uit comparativ cum acum ceva timp a venit în România o televiziune care promova mâncarea și de atunci ești considerat retardat, inclusiv tu, bărbat, dacă nu știi să faci 10-15 feluri de mâncare fără rețetă în față și dacă nu poți recita în maximum 60 de secunde 30 de condimente. De ce asta? Simplu, fiindcă unii cu ceva școală și parale au vrut să creeze o piață a condimentelor, și nu doar la noi în țară, și au făcut-o. Nici așa nu am înțeles să dezvoltăm și noi ceva piețe pentru carne, legumele proaspete de sezon, conserve, organizarea piețelor țărănești și multe alte aspecte.

În schimb, noi, la nivel de țară și clasă politică conducătoare, nu am reușit să facem o strategie pentru promovarea consumului de oaie, miel (și cu alte ocazii decât Paște), vită de calitate, nu talpă de cauciuc, curcan, gâscă, rață, iepure și multe altele. Păi, de ce să o facem? Ca să putem să vindem cerealele la intern și să facem plusvaloare? Păi ce, suntem proști să muncim? Mai bine să facă alții.

Piscicultura, nici nu mai are rost să o amintim, fiindcă dacă tot avem ape, ce ne mai trebuie și peștele sau fructele de mare? Ce să facem cu peștele? Are oase multe, ne înecăm cu ele și, în plus, este de fiță să mănânci așa ceva doar când te rupi în figuri în concediu pe la alții, dar când te întorci acasă, revii, nu-i așa, la ceafa de porc germană și la ciocănele de pui românesc. Nu vrem și nici nu dorim să stimulăm o astfel de producție internă, fiindcă nu avem cultura de a mânca ce producem, asta fiindcă o ducem mai bine decât ne permitem ca țară.

Fiecare dintre noi vizualizează situația în care de sărbătorile de iarnă nu ești român dacă atunci când te duci la restaurant nu ceri o salată de roșii cu castraveți, că, nu-i așa?, doar roșiile la noi sunt tot anul, fiind ca în Maroc, dar ne stă în gât dacă o dăm pe murături sau varză murată.

Ar mai fi multe de spus, dar  toate aceste ,,realizări” sunt datorate în mare măsură specialiștilor social-democrați, unul mai priceput decât altul. După atâtea realizări, văd că mai sunt, pe ici, pe colo, indivizi care chiar cred că au făcut ceva bun în trecut și mai vor să mai vină o dată în fruntea bucatelor, că de ce nu? 

Alți cunoscători, unii influenceri, care trăiesc și ei din firimiturile primite de la unul și altul și care cântă (scriu) după ureche cum îi comandă plătitorul, cred că dacă au făcut 20 de chiolhanuri înseamnă că au devenit și cunoscători în ale agriculturii și îndrugă verzi și uscate, despre lanțul scurt sau foarte scurt, despre integrarea producției, despre diversificare și multe alte astfel de lucruri, dar fără să priceapă că noi avem probleme de altă natură, adică dezvoltarea macro, care înseamnă fabrici de mare capacitate.

O rețea de supermarketuri nu o ții cu conservele făcute de două familii, ci marile lanțuri de magazine le ții cu cele făcute de o fabrică de mare capacitate, care poate furniza marfă la toate rețelele de supermarketuri și mai poate face și pentru export. Dar pentru asta trebuie să ai un nivel decent prin care să înțelegi că întâi faci o strategie, apoi faci o lege corectă a ajutorului de stat și modalități corecte de promovare a sectorului.

De prea multe ori la noi, se face confuzie între cei care au făcut ,,mari afaceri” fără să poată spune de unde au făcut ,,primul milion” și profitând de oportunitățile mai mult sau mai puțin morale, care au acum ,,competența” să ne explice peste tot cum se fac afacerile și strategiile de țară, și alții care chiar pot să răspundă la astfel de întrebări, iar realizările sunt certe și verificabile.

Mergând mai departe, gospodăria tradițională se adresează turiștilor și clienților locali, dar pentru a avea turism trebuie să ai infrastructură (drumuri, căi ferate, aeroporturi), obiective turistice amenajate și promovate, iar în jurul acestora să dezvolți o structură de capacități gastronomice bazate pe produsele locale, adică nu te duci și ceri lângă Bran un somon cu sos de capere, ci poate ceri o porție de cotlete cu condimente sau un bulz, iar toate astea nu cu produse de la supermarket, ci făcute de cei din comunitatea respectivă.

Dar ca să faci așa ceva poate ar trebui întâi să facem infrastructura, să dezvoltăm turismul, să facem niște structuri de certificare, că respectivele puncte gastronomice folosesc ingrediente locale, și să promovăm conceptul, și poate așa, ușor, ușor, să vedem rezultatele. Dar abia a trecut un pic peste treizeci de ani, deci mai avem de așteptat.

Al doilea mare partid al țării, și istoric pe deasupra, PNL, mereu s-a ținut deoparte de agricultură. Liberalilor parcă le ,,mirosea domeniul”, domniile lor fiind niște snobi care nu se încurcă cu țărănimea decât la sloganuri, în timpul campaniei electorale.

În afară de jocul de glezne făcut, pe ici, pe colo, de câteva persoane fără mare semnificație în partid (sigur ei cred altceva, dar doar ei cred), de-a lungul istoriei postdecembriste, PNL s-a ținut departe de acest sector, ca ,,Necuratu’ de tămâie”, iar când politicienii liberali și-au asumat sectorul, au avut ,,ambiția” să pună cel mai slab și neprofesionist ministru din toate timpurile, fostul ministru Oros, acum transferat la alt partid, și sper eu cu această ocazie, și spre uitare. Oare cine o fi garantat pentru acest ministru???

Același principiu îl au și pentru restul de posturi, unde figurile sunt șterse sau lipsesc cu desăvârșire, deoarece între a-și asuma ceva și a le scrie pe cruce funcția de demnitar, aceștia preferă doar a doua soluție.

Trecând la alt partid, fiindcă despre PNL s-au epuizat cele de spus, ne putem gândi la USR, partid care nici nu a vrut și nici nu a putut să gândească ceva bun pentru agricultură, nici cu domnul Cioloș, nici fără acesta, și nici nu vrea, se pare, să schimbe ceva. Asta arată că useriștii nu își doresc să pătrundă în zona rurală, iar în acest caz, dacă ei nu vor, mediul rural de ce să-i vrea?

AUR, ,,noua speranță” a politichiei românești, la fel ca USR, se ține destul de rezervat față de zona rurală, mergând pe ideea că dezvoltarea unor structuri locale necesită un efort prea mare și nu cred că acest partid a avut o strategie în acest sens, iar rezultatele ultimilor patru ani confirmă această ipoteză.

Mai trebuie punctat că atât USR, cât și AUR nu au oameni de anvergură pe domeniul Agricultură, în ambele cazuri mulțumindu-se cu operațiuni de reșapare a unor ,,foste nulități în realizări” de la alte partide, care în afară de faptul că sunt ,,guralive”, în rest nu li se simte lipsa.

În concluzie, dragi cititori cu interese în agricultură, avem de ales între unii care ne-au creionat și implementat drumul până în ziua de azi și alții pe care nici nu i-a interesat și nici nu se prefac măcar că i-ar interesa pe viitor agricultura. Ce veți vota va depinde de fiecare dintre dumneavoastră, doar că opțiunile sunt puține ca ofertă și rezultate.

Legat de activitatea europeană a tuturor partidelor, elegant spus tinde spre zero, fiindcă dacă o ducem ,,bine” în acest sector, este un merit colectiv. Mereu sunt surprins cum popularii (PNL plus UDMR la noi) propun prin ,,ilustra” președintă a Comisiei Europene regulamente care mai de care mai năstrușnice (vezi USR), care sunt votate de social-democrați (și europeni, și ai noștri), dar ei (popularii) votează contra. Cine să îi mai înțeleagă?

În rest, numai de bine.

 

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Gânduri de fermier
Joi, 25 Aprilie 2024 10:35

Alba-neagra cu banii europeni

Fondurile nerambursabile de la Bruxelles sunt râvnite de orice fermier, fie mic, fie mare, ori mai tânăr, ori mai experimentat într-ale agriculturii. Și e normal să fie așa. Cum, la fel, e normal ca autoritățile competente ale statului să-i ajute pe cei care accesează banii europeni. Dar cât pot fi de competenți funcționarii publici angajați, majoritatea, pe sistemul „pile, cunoștințe, relații”? Atât de competenți încât își dau ok-ul pe proiecte, după care, când investiția e finalizată și fermierul cu banii în buzunar sau în așteptarea ultimei tranșe de bani, funcționarii nu mai sunt de acord cu propriul „ok” și cer înapoi fermierilor fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană.

Firesc ar fi ca orice funcționar care-și pune semnătura pe un proiect, pe un act oficial, să răspundă personal. Poate așa își va face responsabil treaba pentru care este plătit din banul public.

Bruxelles-ul o ști oare cum sunt alocați banii în România? Ni se spune că am atras X fonduri nerambursabile, că absorbția se apropie de sută la sută. Nu ni se zice, însă, câți bani se întorc la Bruxelles din vina funcționarilor care aprobă proiecte, după care se răzgândesc și cer banii înapoi.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale are sloganul „Împreună creștem satul Românesc”. Cum? Ca în cazul lui Alin Luculeasa, care nu este, din păcate, singurul? Creștem satul românesc prin distrugerea proiectelor cu finanțare europeană și prin falimentarea afacerilor agricole, a fermelor?

Cât pot de scurt, vă povestesc pățania lui Alin Luculeasa cu AFIR-ul, dar și a altui tânăr fermier, de data asta cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Așadar, Alin Luculeasa este un tânăr inginer de 32 de ani în curând, din județul Vaslui, care face agricultură de mic alături de familie. Este ambițios, pasionat de tot ce e nou, a digitalizat fermele familiei, dar a sprijinit și alte ferme pentru a porni pe această cale a viitorului. Totodată, a fost premiat la Congresul European al Tinerilor Fermieri. S-ar putea scrie multe lucruri frumoase despre acest tânăr care în anul 2021 a depus la AFIR un proiect de modernizare a fermei sale, aflată la început de drum, o fermă vegetală de 70 ha. Inițial, a fost declarat eligibil, dar fără finanțare. Nu s-a descurajat, și-a continuat activitatea contractând prestări de servicii, pentru că încă nu avea utilajele necesare pentru a lucra pământul. După aproape 15 luni, a primit o notificare că a devenit finanțabil. Bucuros, a reluat discuțiile cu furnizorii de echipamente. „Am constatat că între timp au intervenit majorări de prețuri semnificative la utilaje, 30 - 40%, dar ăsta e businessul, dacă ar fi simplu, ar face toata lumea. Am contractat, pe următorii șase ani, un leasing financiar pentru întreaga sumă (cheltuieli eligibile + neeligibile + majorări de preț), cumpăr utilajele, îmi ajung în fermă, fac cerere de plată pentru peste 95% din suma eligibilă, primesc banii. După câteva luni, fac cerere pentru ultima tranșă de plată, iar înainte de a mi se acorda aceasta, mi se face un control în teren. Totul a fost conform și am primit raport de control favorabil. A doua zi după control, mi se cer niște clarificări la care răspund. După o lună, am fost notificat că am creat condiții artificiale. Îmi expun punctul de vedere cu documente justificative, cum că sunt angajat într-o fermă, a unchiului meu, asta nefiind ilegal, cum că nu dețin utilaje sau hale de stocare și am contractat prestări de servicii ca să pot face agricultură. Și nici asta nu este ilegal, atât timp cât am plătit toate contractele prin bancă, transparent.” Toate aspectele povestite de Alin Luculeasa erau vizibile în proiectul depus la AFIR încă din prima zi, din anul 2021. Atunci proiectul a fost bun, iar după vreo doi ani nu mai este în regulă? De ce a aprobat AFIR un proiect neconform? Doar ca să se laude cu un grad mare de absorbție a banilor europeni?

„Am mizat pe agricultura conservativă, digitală și eficientă din punct de vedere economic, principii pe care le promovez eu cu fiecare ocazie. Am lucrat pentru visul meu asumându-mi riscuri, fiind prezent zi de zi în fermă. Dacă nu eram în fermă, eram pe la evenimente, pentru a mă alinia cu cele mai noi tendințe din agricultură.”

Nimic nu a contat, astăzi tânărul fermier Alin Luculeasa este dator statului român cu banii pe care același stat i-a dat din bugetul european ca să aducă plusvaloare în satul românesc, lucru pe care l-a și făcut.

„Am fost penalizat pentru niște presupuse nereguli stipulate doar în Ghidul solicitantului. Acele „nereguli” erau în proiect și atunci când mi s-au alocat banii. Eu n-am semnat Ghidul, că nu este atașat la contract. Mai mult, Ghidul solicitantului nu are valoare juridică, ci doar informativă, fiind o simplă broșură.”

Repet, aceleași condiții așa-zis artificiale existau în proiect în momentul aprobării de către funcționarul AFIR. Cine răspunde acum pentru falimentarea fermei tânărului inginer Alin Luculeasa?

Un alt caz, de noaptea minții, este al altui tânăr fermier, Florin Mădălin Jenaru, din județul Tulcea. În octombrie 2022, a depus un proiect în cadrul POC 2014-2020 pe măsura 411.BIS (CAEN corespunzător  – 1091 - Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă), aprobat la finanțare, iar pe 27 iulie 2023, fermierul a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Prin proiect au fost achiziționate un tractor, o remorcă tehnologică, un soft și elemente de IT. În octombrie 2023, i-au venit utilajele, fermierul a plătit partea lui de 25%, a încărcat documentele (factură, contract, proces-verbal de predare-primire) către AMPOC, pentru a primi diferența de 75%. Cererea de plată a fost acceptată, pe 3 ianuarie 2024 a primit notificare de plată cu suma autorizată, urmând ca banii să intre în Trezorerie, pentru a fi achitată diferența de 75% către furnizori. Pe 21 februarie 2024 primește o notificare care îi autorizează la plată suma de zero lei, deoarece, susține Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cheltuielile nu sunt eligibile pentru activități cod CAEN 1091.

Din nou întreb, de ce funcționarii ministerului au aprobat proiectul, dacă nu era în regulă? Cine răspunde pentru falimentarea și a acestui tânăr fermier? Câte astfel de cazuri sunt în toată țara? Multe, vă zic eu.

Cum atragem banii europeni? Nicicum cu angajați ai statului care merg pe principiul „Noi muncim, noi nu gândim”.

 

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

 
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Editorial
Marți, 16 Aprilie 2024 16:34

UNCST-BOVICOOP la Agraria 2024

În perioada 18 -21 aprilie 2024, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sector Taurin - BOVICOOP participă la Târgul Internațional pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Zootehnie – AGRARIA 2024, care se desfășoară la Jucu, în judeţul Cluj.

Pe parcursul celor patru zile de târg vor avea loc tot soiul de evenimente dedicate crescătorilor de bovine, membri ai BOVICOOP fiind prezenți la Agraria, unde pot fi văzute și bovinele deținute de aceștia și totodată pot fi degustate produsele alimentare fabricate în cadrul cooperativelor membre.

Standul UNCST – BOVICOOP, dedicat mediului asociativ, este amplasat în zona Cortului Forum. De asemenea, în Pavilionul de Zootehnie, la standul A22, găsiți BOVICOOP - Cooperativa de grad III.

Pe 20 aprilie 2024, în Cortul Forum, de la ora 10:30, are loc un eveniment organizat în parteneriat cu DLG InterMarketing, FAMD şi USAMV Cluj - Napoca, dedicat fermierilor crescători de bovine și micilor producători de brânzeturi, la care vor participa specialişti din domeniu. Participanții au ocazia să afle despre influența pășunilor asupra calității laptelui pentru obținerea de brânzeturi maturate, precum și informații despre drumul de la materia primă la produsul finit. La acest eveniment vor fi degustate brânzeturi produse în cadrul cooperativelor membre UNCST-BOVICOOP.

În Cortul Zootehnica Show, pe toată perioada târgului Agraria, vor fi expuse bovine ale fermierilor membri UNCST-BOVICOOP. Este programată și vizitarea unei ferme membră a Cooperativei Agricole Someș-Arieș, în parteneriat cu DLG InterMarketing și DeLaval.

„Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sector Taurin s-a înființat în anul 2021, iar în decurs de trei ani a luat naștere brandul fermierilor asociați în cooperative „NATURLACT”, cu funcție economică printr-o cooperativă de grad III. Funcționăm pe principiul „Tacem și facem”, împreună, cu fermierii mici și mijlocii care și-au însușit scopul asocierii și au desăvârșit principiul cooperatist integrat prin procesarea materiei prime în produs finit”, a precizat Iasmina Blidar, director executiv UNCST-BOVICOOP.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

În județul Iași, la Bălțați, Marian Topală lucrează 600 de hectare, exploatația fiind înființată în urmă cu 32 de ani de tatăl fermierului. De întreaga suprafață se ocupă Marian Topală împreună cu trei mecanizatori, având la dispoziție utilaje performante pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp.

Cea mai mare provocare a ultimilor ani este seceta, fenomen care l-a determinat pe Marian Topală să schimbe multe lucruri în fermă. Acum, în primăvară, când am vizitat câmpul de la Bălțați am remarcat că grâul arată bine, cultura neavând parte de cele mai bune condiții agro-meteorologice.

„În urmă cu șapte - opt ani, am renunțat la soiurile româneşti de grâu. Am descoperit soiurile austriece, cele cu înfrăţirea în primăvară şi m-am hotărât să le folosesc pe acestea. Apa puţină care există în perioada semănatului poate să-mi asigure dezvoltarea doar a plantei mamă, iar precipitaţiile din primăvară, care oricum sunt însemnate sau optime, îmi asigură ceilalţi fraţi din câmpul de grâu. Uunde ne aflăm acum este soiul austriac, Logika. După cum se vede arată foarte bine, a primit o raţie de 200 kg de azot la hectar la fertilizat, precipitaţiile m-au ajutat foarte mult, şi urmează, având în vedere că la momentul acesta când facem reportajul sunt undeva la 26° C, toate evoluează, inclusiv buruienile, urmează să intrăm la primele tratamente fitosanitare în această cultură”, ne-a explicat Marian Topală, adăugând că, astăzi, pământul nu se mai lucrează după tiparele știute. „Totul se schimbă de la zi la zi, de la lună la lună, observăm şi noi, niciun an nu seamănă cu celălalt, nu mai sunt cum am învăţat în cărţi, de pildă, perioadele optime de semănat la grâu. Acum trebuie să profităm de orice picătură de apă pentru a putea face ca plantele să răsară. Trebuie să alegem hibrizi sau soiuri cât mai rezistente la secetă. Din punctul acesta de vedere, am observat că firmele producătoare de seminţe evoluează, pe an ce trece sunt descoperiţi noi hibrizi, acesta fiind un lucru îmbucurător pentru noi, fermierii. Tot timpul trebuie să fii adaptat şi conectat la ceea ce se întâmplă în jurul tău.”

topala

Dar, problemele agricultorilor nu se limitează la secetă sau la schimbările climatice. „Este foarte dificil să poţi produce la standarde europene, să te aliniezi cerinţelor Uniunii Europene şi să intri într-o piaţă în care nu ai cum să concurezi, din cauza preţurilor. Preţul nostru de cost este mult mai mare decât cel al ucrainenilor, de exemplu, şi încercăm să găsim soluţii prin a optimiza cât mai mult cheltuielile în câmp, prin a renunţa la anumite tratamente, prin a renunţa la anumite substanţe sau la anumite verigi tehnologice, pentru a putea obţine un preţ de cost cât mai apropiat cu cel al agricultorilor din afara UE, cu care concurăm pe piață. Nu ştiu dacă vom reuşi. Oricum, ceea ce vindem noi sau am vândut – nu ştiu cum va fi anul acesta – dar până acum a fost pierdere. Din ce am văzut, din ce am urmărit pe burse, nu sunt veşti foarte bune în privinţa preţurilor la recoltele anului acesta”, a conchis Marian Topală.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Cultura mare

Cum merge agricultura românească în 2024? Depinde pe cine întrebi. Dacă îi întrebi pe fermierii mari, sau pe cei străini, îți vor spune că sunt probleme, dar că merge bine. Dacă îi întrebi pe cei medii și mici, însă, aceștia îți vor spune că merge destul de rău și că mulți dintre ei sunt în pericol de a închide afacerile.

Anul acesta, la o nouă ediție a evenimentului Agricultura viitorului, încercăm să aflăm exact care este situația unui domeniu aflat în dificultate deja de mai mulți ani, pe care pandemia, războiul, inflația, seceta, creșterea prețurilor și competiția neloială și-au pus amprenta cu vârf și îndesat.

În premieră, însă, la ediția de anul acesta adăugăm o secțiune nouă, cea dedicată producătorilor locali și retailului, integrând astfel în eveniment întregul lanț alimentar.

Care sunt, prin urmare, perspectivele industriei de profil? La ce ne putem aștepta de la acest sector în anul 2024?

Este agricultura românească un domeniu preponderent masculin, sau este în egală măsură și feminin?

Dar digitalizarea, în ce măsură a ajuns să deservească nevoile fermierilor români?

Și, în fine, investițiile, fie ele venite pe filiera autorităților, ori pe calea jucătorilor privați, sunt suficiente pentru a acoperi necesitățile agriculturii și dacă da, cât de ușor le este fermierilor să le acceseze?

„La toate aceste întrebări, dar nu numai, vom încerca, alături de specialiști din domeniu și autorități, să răspundem la evenimentul Agricultura viitorului ediția 2024, care va avea loc pe data de 23 aprilie, la hotelul Sheraton din București organizat cu sprijinul Arggo și CEC Bank în calitate de parteneri”, spun organizatorii.

Înscrierile sunt gratuite și se fac pe site-ul evenimentului, AICI.

Publicat în Eveniment

Cooperativa Agricolă Fermierul Nădlăcan păstrează un apetit ridicat pentru investiții cu fonduri europene. Cei 27 de fermieri mici și mijlocii din județul Arad, membri ai cooperativei, au ajuns la concluzia că nu trebuie să se limiteze la producția și vânzarea de cereale. Au înțeles că o cooperativă înseamnă mult mai mult, înseamnă depozitare, înseamnă FNC, înseamnă procesare, înseamnă plusvaloare pentru bobul de grâu, în cele din urmă. În felul acesta, au arătat ce înseamnă forța grupului și cum se pot transforma 27 de ferme mici într-o fermă mare și puternică. Astfel, un demers bazat pe încredere, onestitate și multă muncă este încununat acum de succes.

Am povestit, de curând, cu inginerul Milan Kelo, președintele Cooperativei Agricole Fermierul Nădlăcan, despre investițiile aflate în derulare, despre proiecte și despre scutul pe care-l oferă cooperativa membrilor săi în vremurile complicate pe care le trăiește agricultura prezentului.

„Avem multe investiții făcute. Cea mai mare parte din aceste investiții este suportată din profitul cooperativei. Sunt proiecte obținute cu finanțări de la Uniunea Europeană. Fermierii, pe cont propriu, niciodată n-ar fi reușit să-și facă asemenea capacități de depozitare din profitul fermei.”

milan kelo 1

Reporter: Dacă vorbim despre pierderi, cât de greu se susțin proiectele pe care le derulați? Ați investit mulți bani, peste trei milioane de euro, într-un siloz modern de vreo 10.000 de tone capacitate, bani care trebuie până la urmă amortizați cumva.

Milan Kelo: Vorbind strict despre producția agricolă și dacă facem o medie a ultimilor doi ani, fermele sunt pe pierdere. Chiar dacă anul trecut am avut un mic profit, asigurat de producții relativ normale pentru zona noastră, el a fost anulat de anul 2022, atunci când am produs scump, am fost nevoiți să vindem ieftin și am avut parte de o secetă crâncenă.

Într-adevăr, avem multe investiții făcute. Cea mai mare parte din aceste investiții este suportată din profitul cooperativei, or, în acest moment, încercăm să susținem ratele generate de creditele contractate cu băncile. Sunt proiecte obținute cu finanțări de 70-80-90% de la Uniunea Europeană. E clar că fermierii, pe cont propriu, niciodată n-ar fi reușit să-și facă asemenea capacități de depozitare din profitul fermei. La noi în cooperativă, cel mai mic fermier lucrează 12 ha și cel mai mare lucrează 600 ha. În total, suntem 27, în majoritate fermieri mici. În momentul în care tremură baza cooperativei, fermierul, tremură și cooperativa care-l reprezintă. Din fericire, deocamdată, niciunul dintre fermierii noștri nu a avut scadențe pe care să nu le achite sau cooperativa să nu-și poată achita obligațiile financiare către furnizori. Dar toată lumea a făcut credite sau chiar a scos subvenția de la APIA în avans pe cinci ani, pentru a putea funcționa mai departe. Din păcate, fermierul se decapitalizează de la o lună la alta. În 2022, cum spuneam, au fost probleme grave cu seceta și cu prețurile din piață, iar anul trecut, în 2023, problemele din piață s-au agravat, pentru că am produs scump și am vândut ieftin.

interviu 249 fermierul nadlacan 4 

Reporter: În aceste condiții în care fermierii fac sacrificii de la o lună la alta, au fost discuții în contradictoriu? Au fost fermieri care au vrut să renunțe?

Milan Kelo: Nu am avut discuții de genul ăsta în cadrul cooperativei, dar să știți că în zona Nădlacului sunt fermieri care își închid fermele. Personal cunosc doi fermieri care au închis și au dat terenurile în arendă, pentru că le-a fost teamă să nu piardă totul. Au proprietăți cu care au garantat la bancă și nu au vrut să riște un nou an agricol pe minus. Din fericire, noi în cooperativă am reușit să evităm aceste probleme pentru că atât partea de achiziții, cât și cea de vânzări este coordonată la cantități mai mari, ceea ce ne-a asigurat prețuri ceva mai bune și la vânzare, și la cumpărare. Silozul ne-a ajutat foarte mult, pentru că am reușit să creăm cantități de cereale omogene. În alte condiții, fiecare dintre cei 27 de fermieri ar fi trebuit să depoziteze individual, ceea ce ar fi dus la diferențe de calitate, de la o fermă la alta. În momentul în care facem licitație pentru câteva mii de tone, oferim o marfă omogenă, trecută prin trior, la umiditate optimă, și avem o viteză de încărcare foarte bună. Dacă trebuie să încărcăm o mie de tone pe zi, nu avem nicio problemă. Se simte un plus, așadar, cu siguranță fermierii merită să se asocieze.

„Poate cel mai important beneficiu pentru fermierii noștri în 2023 a fost faptul că am avut contracte ferme încheiate cu clauze bine negociate de ambele părți.”

interviu 249 fermierul nadlacan 6

Reporter: Ca să  înțeleagă toată lumea, să luăm ca etalon grâul. Ați reușit să-l vindeți cu 800 de lei tona. Din această sumă, ce a însemnat plusul pe care l-a adus silozul?

Milan Kelo: Există cu siguranță un plus, dar acest plus nu se datorează doar depozitării. Repet, se datorează și faptului că am vândut împreună și am avut cantități omogene. Diferențele sunt de la 10 lei până la 50 de lei pe tonă. Depinde de momentul în care se face licitația și de conjunctura din piață. Dacă facem o medie de 25-30 de lei pe tonă, chiar dacă la prima vedere nu pare o sumă importantă, la tonele care se comercializează prin cooperative, plusul este unul semnificativ. Poate cel mai important beneficiu pentru fermierii noștri în 2023 a fost faptul că am avut contracte ferme încheiate cu clauze bine negociate de ambele părți. În condițiile în care piața de cereale a fost blocată sau au fost întârzieri la preluarea mărfii de către beneficiar, noi am reușit să preluăm cerealele de la toate cele 27 de ferme, atunci când ceilalți fermieri din zonă au rămas cu marfa pe stoc. Cu alte cuvinte, am reușit nu doar să omogenizăm marfa, am reușit să facem niște contracte avantajoase, în baza cărora fermierii din cooperativă și-au  vândut cerealele, și-au încasat banii și și-au plătit la vreme ratele la bănci și furnizorii. Și noi am avut întârzieri la preluarea mărfii, dar am prevăzut în contract și penalizări pentru aceste întârzieri, care au acoperit costurile de depozitare.

„În afara faptului că producem și condiționăm cereale, avem și un FNC care este deja construit și care din ianuarie 2024 produce furaje. În paralel, lucrăm și la proiectul tehnic, pentru o fabrică de procesarea lucernei.”

interviu 249 fermierul nadlacan 3

 

Salamul de Nădlac, brandul care închide circuitul

 

Reporter: Nu ați pus toate ouăle în același coș și ați încercat să diversificați activitatea cooperativei. Ați  investit într-un FNC și pregătiți un abator și o carmangerie. În ce fel se justifică aceste investiții din punct de vedere economic?

Milan Kelo: În afara faptului că producem și condiționăm cereale, avem și un FNC care este deja construit și care din ianuarie 2024 produce furaje. În paralel, lucrăm și la proiectul tehnic, pentru o fabrică de procesarea lucernei. În combinație cu cerealele pe care le producem, vom face niște peleți foarte căutați pentru hrana animalelor. Sperăm ca din acest an să începem și construcția ei.

Cu abatorul este o altă poveste. O parte din membrii cooperativei vegetale, care și-au dorit și procesare, au hotărât să facă o altă cooperativă, prin care să producă bunătățile noastre tradiționale de la Nădlac. Cine nu a auzit de salamul de Nădlac, un adevărat brand al nostru? Facem însă și parizer, lebăr, șonc, tobă etc., toate, produse tradiționale din carne de porc.

Reporter: Sunt produse tradiționale, pe care făbricuțe mai mici sau mai mari încearcă să la facă, însă nu cu foarte mult succes. Ce le lipsește?

Milan Kelo: Produsele noastre au un mic secret. Marea majoritate a fermierilor din cooperativă își produce acasă propriile mezeluri, care din punct de vedere gustativ seamănă foarte bine între ele. Însă nimeni, niciodată, nu a reușit să adune acești oameni într-un grup și să reușească astfel să ajungă pe piață. Noi avem în construcție un abator și o carmangerie în care ne propunem să procesăm în jur de 50 de porci pe lună. Este o cantitate foarte mică, dar dacă am crește cantitatea, am pierde la calitate, or, noi vrem să mergem exact pe produsul tradițional pe care îl avem acasă în cămară. Asta vrem să oferim și cumpărătorilor, un produs de nișă, care cu siguranță nu va fi ieftin, însă va avea gustul original.

Reporter: Mă gândesc că o contribuție importantă la gustul autentic al salamului de Nădlac îl are carnea de porc folosită.

Milan Kelo: Așa este. Degeaba avem o rețetă foarte bună, degeaba o respectăm cu strictețe, degeaba vom tăia puțini porci pe lună, dacă aceștia nu sunt crescuți ca acasă.  Asta este, până la urmă, micul-marele secret, porcul de casă, pentru că toate bunătățile de Nădlac își bazează gustul pe un porc crescut în sistem tradițional și sacrificat când cântărește peste 200 kg. Asta înseamnă că porcul se aduce la greutatea de  sacrificare în mai mult de un an. De aici și calitatea cărnii, care nu se compară cu cea a porcilor crescuți în sistem intensiv și sacrificați cântărind maximum 120 kg. De aceea vom colabora cu câțiva fermieri mici din zonă, care vor deveni partenerii noștri și de la care vom cumpăra minimum 600 de porci pe an. Ne vom baza pe fermierii mici, care pot asigura calitatea de care avem nevoie.

„Acest mic abator și carmangeria ne costă aproximativ 1.200.000 de euro, fără TVA. În piață sunt acum multe produse care pretind că au gust de Nădlac. Noi respectăm nu doar gustul, ci și clientul, cu un produs cu trasabilitate certă și cu norme de igienă respectate la sânge.” 

interviu 249 fermierul nadlacan 5

Reporter: Haideți să vedem dacă am înțeles mecanismul. Dacă vorbim despre plusvaloare, prețul cel mai mare la kilogramul de grâu este dat de acel baton de salam. Dumneavoastră produceți în cooperativă cerealele și furajele, care se valorifică spre partenerii care cresc porcii pe care mai apoi îi sacrificați în abatorul propriu și îi transformați în mezeluri în carmangerie. Va fi un fel de business circular, corect?

Milan Kelo: Corect! Încercăm să facem un lucru care va implica zeci de fermieri. Profitul nu se va regăsi la o singură persoană în buzunar, el se va împărți între toți cei implicați. De la cei 27 de membri ai cooperativei care produc cerealele și furajele concentrate, la microfermele în care se cresc porcii și până la produsul final care închide lanțul, inclusiv la cei care-l vor comercializa, toată lumea ar trebui să aibă de câștigat.

Reporter: Cât de stufoasă este documentația pentru un abator și o carmangerie și la cât se ridică o astfel de investiție?

Milan Kelo: Pfffff. Costurile sunt foarte mari, nu ne așteptam… Nici nu luăm în calcul profitul în primii șapte ani. Dacă reușim să ne plătim ratele la bănci suntem mulțumiți. Acest mic abator și carmangeria ne costă aproximativ 1.200.000 de euro, fără TVA. Ca să respectăm toate regulile impuse de DSV și DSP și clientul să aibă garanția că ceea ce pune în farfurie este un produs sigur, trebuie să faci niște investiții imense. În piață sunt acum multe produse care pretind că au gust de Nădlac, chiar dacă au uneori proveniență incertă. Noi respectăm nu doar gustul, ci și clientul, cu un produs cu trasabilitate certă și cu norme de igienă respectate la sânge. Aceste norme însă costă mult, tocmai de aceea produsele de calitate nu au cum să fie ieftine.

Reporter: Când se finalizează investiția?

Milan Kelo: Construcția va fi finalizată probabil în luna aprilie. Toate echipamentele necesare sunt deja livrate și sperăm noi ca la începutul verii să testăm în piață primele produse. În abator și în carmangerie vom avea patru sau cinci angajați, dar circuitul va fi mult mai amplu, pentru că vom încerca să franșizăm produsul către comercianți care vor vinde în marile orașe produsele noastre, vom avea contracte și cu magazinele de tip băcănie, mai sunt și alte variante de piață la care ne gândim.

interviu 249 fermierul nadlacan 2

Reporter: Impresionant portofoliu de proiecte. Mai aveți resurse și pentru altele?

Milan Kelo: Lucrăm acum la un alt proiect pe cooperativa Fermierul Nădlăcan, un proiect care vizează extinderea capacității de depozitare și extinderea laboratorului. Prin implementarea lui, uscătorul de cereale va putea funcționa și pe bază de baloți de paie, nu doar pe gaz, ceea ce va însemna o reducere semnificativă a costurilor de funcționare. Avem experiență cu astfel de proiecte, avem un punctaj mare, singurul lucru de care ne temem este că proiectul va fi aprobat, iar noi nu vom avea bani pentru cofinanțare. Finanțarea de la Uniunea Europeană este de 65% și, poate, partea noastră de cofinanțare de 35% o să vi se pară puțin, dar dacă adăugăm dobânda băncii plus ROBOR-ul, în cinci-șase ani suma finală pe care trebuie să o plătim va fi mult mai mare. Va trebui să cântărim foarte bine această investiție.

milan kelo 2

Cooperativa Agricolă Fermierul Nădlăcan s-a înființat în anul 2015, pornind cu opt membri și ajungând azi la 27 de fermieri membri cooperatori, care exploatează în total circa 3.500 ha. Din 2016, cooperativa este recunoscută și ca grup de producători, iar din 2018 Fermierul Nădlăcan a devenit parte din UNSCV (Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal).

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Interviu

Potrivit Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), până pe 30 aprilie 2024 pot fi depuse cereri de finanțare pentru accesarea fondurilor europene pentru sectorul pomicol prin intermediul DR-15 „Investiții în exploatații pomicole”.

Componenta înființare și modernizare exploatații pomicole are o alocare financiară de 142.383.527 euro, iar componenta înființare și modernizare pepiniere pomicole are alocate nouă milioane de euro.

Prin intervenția DR-15 „Investiții în exploatații pomicole” se acordă fonduri nerambursabile în proporție de maximum 65% din costurile eligibile, fără a depăși 1.500.000 euro/proiect, cu excepția proiectelor care propun achiziția de utilaje și echipamente agricole a căror valoare este de maximum 300.000 euro.

fructe livada lacu rezii 22

Beneficiari sunt fermierii (excepție persoanele fizice); cooperativele agricole și societățile cooperative care deservesc interesele membrilor fermieri; grupuri și organizații de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare şi recunoscute de MADR care deservesc interesele membrilor.

Pentru informații suplimentare accesați link-ul: https://www.afir.ro/domenii-de-interventie/detalii-si-anexe-dr-15/

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Au trecut de ceva timp sărbătorile de iarnă și nu mai este chiar foarte mult până la cele pascale, iar de fiecare dată în astfel de momente românul, care prin ADN-ul său este gurmand și degustător din fire, va intra în febra cumpărăturilor, iar la loc de cinste se vor dori ca de fiecare dată produsele tradiționale.

Ce sunt produsele tradiționale la noi, oare cum sunt pe la alții (iar ca exemplificare rămân la dragostea mea, agricultura franceză) și poate ce ar mai trebui să facem și noi la nivel instituțional ca să putem dezvolta acest sector. Este subiectul acestui articol.

Ideea acestui material mi-a venit după o muncă de documentare pe care o făceam pentru un alt subiect și unde am urmărit un mic video despre un producător francez de sămânță de fasole uscată, care cultiva o varietate  numită ,,Lingot du Nord”. 

Dar această experiență, coroborată cu alte experiențe vizuale, mi-a adus în fața ochilor un tablou arhicunoscut pe la noi, în care toți miniștrii sau politicienii care au sau doresc o legătură cu agricultura sau mediul rural, mai mult pentru ei decât pentru fermieri, vin și se pozează în diferitele târguri de produse agricole tradiționale, în timp ce înfulecă un cârnat sau o pastramă și perorează despre importanța tradițiilor și a produselor tradiționale, dar totul fiind doar un spectacol ieftin în esență și rezultate. De ce spun asta?

Păi să revenim la povestea începută și unde, pe scurt, este vorba despre această varietate de fasole uscată numită ,,Lingot du Nord”, care tradițional se cultivă de prin 1850 în zona de nord a Franței, pe raza a circa 35-40 de comune, iar tehnologia de cultură se face după reguli stricte și clare, cuprinse într-un caiet de sarcini detaliat despre ce ai și nu ai voie să faci, înregistrat, aprobat și controlat de către ministerul agriculturii francez și autorităților subordonate.

Bine, bine, astfel de produse au mai apărut și la noi, dar înainte să le comparăm, să continuăm un pic derularea acestei povești cu micul nostru fermier francez care cultivă câteva hectare din această varietate de fasole, tehnologia fiind cuprinsă în caietul de sarcini al culturii care, printre altele, are și rolul să mențină cât mai multe din particularitățile și tradițiile zonei. 

De exemplu, la recoltat plantele sunt tăiate în brazdă, iar după aceea acestea sunt strânse și puse pe mai multe stative de lemn amplasate în câmp, fiind foarte asemănătoare cu căpițele de fân din zona montană la noi. În aceste condiții, vrejurile de fasole se usucă lent pe baza curenților de aer, iar apariția ploilor nu duce la deprecierea producției deoarece, în această formă de depozitare, apa se scurge foarte rapid. 

După ajungerea la umiditatea de păstrare, vrejurile de fasole se batozează la staționar, iar apoi boabele sunt selectate grosier  printr-un tarar, iar la final pentru spărtură, dar și corpuri străine de dimensiunea boabelor sunt selectate la masă, manual de către fermier și familia acestuia în timpul iernii. 

Sigur, cooperativa  unde este membru și acest fermier este dotată cu un color sorter care poate face rapid și eficient această lucrare de sortare, dar înseamnă costuri pentru fermier, care preferă în aceste condiții în perioada de iarnă, când nu mai sunt lucrări la câmp, să ia câte un sac de fasole și să îl selecteze manual la masă, în condițiile în care produce maximum câteva tone din acest produs, așa cum se făcea și la noi în timpul CAP-ului, când familiile membrilor cooperatori primeau normă acasă un număr de saci de fasole pentru selectat.

Această alegere manuală a fasolei la masă este și un prilej de socializare pentru membrii familiei, care din păcate în epoca această modernă își pierde din importanță în favoarea ,,discuțiilor academice” pe internet cu inteligența artificială și cu rețelele de socializare, dar este și o sursă importantă de bani, deoarece în cazul acestor ferme mici, orice ban câștigat în plus sau economisit este foarte important pentru fermierul respectiv.

Producția finală a micului nostru fermier (care lucrează în total cca 30 ha), în cazul nostru fasolea boabe obținută pe 2-5 ha, este predată la cooperativă sau asociație, unde este ambalată final în pungulițe de 500 gr și se aplică eticheta de produs cu indicație geografică protejată (IGP), dar și eticheta roșie și pleacă spre supermarketuri și magazine la vânzare.

Turiștii care vizitează zona iau contact cu anumite lucrări tradiționale pe care au ocazia să le mai vadă și pe viu, cum ar fi greblatul și așezatul manual al vrejurilor în căpițe, apoi toate aceste activități sunt preluate și promovate de către asociații, cooperative, autorități locale sau naționale, ca parte din strategia de dezvoltare a turismului, a gastronomiei, dar și de ,,îndoctrinare pozitivă” a populației cu rolul nu important, ci extrem de important al fermierilor și al sectoarelor agroalimentare în care activează.

Or, în acest caz al varietății de fasole ,,Lingot du Nord”, câteva zeci de comune, cu câteva sute de ferme și cu câteva mii de oameni (fermierii și familiile lor) depind aproape în exclusivitate de această poveste care trebuie să continue, dacă se dorește a continua și existența lor ca breaslă și comunitate locală.

Dar ce fac autoritățile în astfel de cazuri? În primul rând, am amintit mai sus de existența unei etichete roșii, care a fost introdusă de autorități în Franța și reprezintă garanția respectării de către producători a unor cerințe de calitate peste cele standard și legate și de condițiile de sol, dar aspecte care sunt și controlate, nu doar declarate, în baza unui caiet de sarcini depus la Institutul național de origine si calitate (INAO).

La rândul lor, autoritățile naționale și locale promovează această etichetă roșie care astfel a devenit extrem de importantă în percepția beneficiarilor finali care vor să cumpere produsul cu caracteristicile și tehnicile de producție promise.

Astfel, cine merge și vizitează Franța va vedea că dacă i se spune că anumite produse de carne sunt afumate în turnuri cu cetină de brad, așa este și în realitate, dacă i se spune că brânza este produsă cu lapte produs în aceea regiune, așa se întâmplă, fiindcă orice scandal datorat abaterii de la aceste reguli de fier vor duce la distrugerea credibilității din partea consumatorului, ceea ce pentru ei ar însemna sfârșitul dur și dureros al afacerii.

Un alt exemplu de dezvoltare a produselor tradiționale franceze este în regiunea orașului Toulouse, unde din fasole se prepară celebrul ,,cassoulet”, o mâncare de fasole scăzută cu diferite tipuri de carne, ceva asemănător cu iahnia noastră de fasole.

Acest fel de mâncare este peste tot, în borcane, în cutii metalice, la magazine, la tarabe pe stradă sau în restaurantele cele mai luxoase, deoarece este o tradiție promovată peste tot și la cel mai înalt nivel. 

În acea regiune, dacă spui că ești președintele confreriei specialiștilor în cassoulet, este cu mult mai important decât dacă spui că ești ministru în guvernul francez, deoarece importanța socială și economică a tradițiilor este mult mai importantă pentru comunitățile locale și regionale. 

Un turist vine în acea zonă pentru a vizita obiectivele turistice, dar și pentru a cunoaște gastronomia și vinotecile locale.

Astfel, în Franța, dar și în Germania, Spania, Italia sau Belgia, au înțeles că sectoarele agroalimentar și cel turistic funcționează împreună și este singurul drum al unei dezvoltări sustenabile, iar de aceea lucrurile se întrepătrund în baza unor strategii stabilite de toți actorii filierei, unde cuvântul are sens, unde toți își respectă obligațiile asumate și nu fac rabat de la ele, dar totul bazat pe o legislație clară pentru toată lumea.

În acest sens, și populația are un mare rol, iar educația este primul lucru avut în vedere și de producători și comercianți, dar și de autorități sau asociații, și aici putem să ne gândim la un lucru banal la prima vedere, respectiv un francez foarte rar va comanda roșii sau salată iarna, fiindcă știe că nu sunt produse în Franța, deci va cere salată verde sau amestecuri ,,verzi”, gen salată, rucola, spanac etc.

Cum este cetățeanul român care face revelionul la Poiana Brașov și care este în stare să alerge prin zăpadă ospătarul dacă nu îi aduce o salată de roșii și castraveți la ceafa lui de porc cu cartofi prăjiți? Are el, consumatorul, vreo problemă în legătură cu gândul la fermierul pe care ar vrea să îl sprijine cumpărându-i marfa? Sau în câte restaurante românești găsiți salată de sfeclă roșie, de ridiche neagră, de rădăcinoase sau de ceapă roșie, asta în timpul iernii, când producția de legume proaspete în România nu este posibilă în mare măsură?

Or, în România, în puține zone chiar poți cunoaște cu adevărat gastronomia regiunii, și aici nu vorbesc de un târg și un restaurant, ci discut de o normalitate și o cultură a produselor respective care să fie întâlnită la tot pasul. 

Mă bufnește râsul când văd câte un influencer mai flămânduț și mai sărac cu duhul, care pentru un pachet de crenvurști și un baton de salam spune și ce crede și mai ales ce nu crede, dar care promovează, vezi Doamne, produse tradiționale de la făbricuțe de mezeluri care ar produce așa ceva. Nu zău, asta înseamnă tradițional?

Astfel vezi etichetă pentru cârnați făcuți la bardă și se vând cu sutele de kilograme la magazine sau târguri, dar în realitate sunt făcuți la mașini de tocat cu cuțite și site speciale, dar nicidecum de un măcelar cu bardă, aspect care înseamnă și ar trebui să însemne tradiție.

Asta nu înțelegem noi, că de exemplu acești cârnați ar trebui să fie specifici unei regiuni și unei tehnici de producție, unde la poarta unor gospodării să fie ori un mic magazin să vândă pentru acasă, ori un mic local care să încingă grătarul și să frigă pentru oaspeți acele preparate, în timp ce poate pe un geamlâc să se vadă cum cineva taie la bardă carnea de cârnați.

În alte situații, vezi fel de fel de cârnați, tobă, caltaboși, toate în mațe de plastic, iar dacă faci o observație ești apostrofat că ești dobitoc, în condițiile în care ți-ai permis să arăți că tradițional înseamnă mațe de animal, altfel produsul este exact ca acela de la magazin.

Nu mai vorbesc de produsele afumate, dar unde în mare măsură procesul nu este cel tradițional, ci se cumpără afumători industriale și efectul este cel cunoscut, dar aici de multe ori vina este și a autorităților, fiindcă nu se adaptează legile de PSI și sănătate publică la astfel de situații, astfel încât să existe o flexibilitate privitor la condițiile impuse. Nu se poate dacă afumarea se făcea cu lemn de fag, acum să spui că din motive de PSI îi trebuie afumătoare sigură la incendiu, adică metalică și cu afișaj numeric. Păi unde mai este talentul de afumător al omului, care ar trebui să facă diferența? De aceea între produsele afumate de multe ori  nu mai există diferențe de gust și calitate, fiindcă toate afumătorile au același program instalat și fac exact același lucru, în aceleași condiții.

Mă uit prin aceste târguri zise tradiționale cum peste tot vezi același cașcaval care se găsește și prin supermarketuri sau același cotlet, sau ce mai vă trece prin cap, și te întrebi dacă asta nu arată că ori cei care produc nu au înțeles existența revoluției industriale, ori nu au cunoștință despre semnificația cuvântului tradițional, ceea ce la cum mai merge școala azi nu este greu de înțeles ori sunt niște impostori care vând doar iluzii. 

În lumina celor vândute la târguri, chiar crezi că orice fabrică de mezeluri produce doar produse tradiționale, dar tradițional pot fi rețeta, tehnica de producere a produsului, tehnica de producere a materiei prime, sau amestecuri între acestea, doar că trebuie precizat foarte clar ce este și dacă este tradițional, dar de multe ori tradițională este doar eticheta.

Turistul din vestul Europei sau din orice altă regiune a lumii vine pentru această percepție și crede în ceea ce vede, iar tu pentru ce îi ceri în plus trebuie să îi îndeplinești visul și povestea, iar autoritatea ar trebui să aibă grijă ca povestea să fie mereu adevărată, în timp ce la noi avem parte de un ,,bullying” între cel care vrea normalitatea de afară și cel care îi oferă ,,realitatea de la noi”.

Ce turism rural să dezvolți în aceste condiții și cum să îi protejezi pe cei cu adevărat serioși de toți impostorii, care în afară de câștig și de dorința de a compromite tradiționalul nu vor altceva, lucru permis cu binecuvântarea și sprijinul autorităților, prin lipsa atât a unei legislații simple de aplicat, cât și a autorităților decise să implementeze.

Pentru a se face ordine și în acest domeniu, ca în multe altele, ar trebui să avem specialiști în cadrul ministerelor de resort care să înțeleagă fenomenul, dar din păcate lipsesc cu desăvârșire și mă uit deja cu compasiune la cei care chiar cred în prostia lor că se pricep la ceva, doar prin faptul că au fost numiți pe funcții și iau salariul aferent, dar nu sunt în stare să facă nimic din ce ar trebui, iar aici nu sunt de vină doar miniștrii, ci mai ales căpușele de lângă ei, sub care nici iarba nu crește.

O strategie serioasă, pusă în aplicare fără a se ceda la birocrația sistemului, ar fi o șansă pentru salvarea multor zone și gospodării rurale, doar că după atâția zeci de ani de capitalism pot spune fără teama de a greși că nimeni nu își dorește acest lucru. Și uite așa degeaba avem regiuni frumoase, tradiții minunate, gastronomie spectaculoasă, dacă totul este pe mâna unor autorități publice analfabete funcțional și a unor antreprenori care nu au legătură cu tradiția, ci doar o compromit prin lăcomie și ipocrizie, iar în aceste condiții cei care chiar ar trebui să trăiască din aceste activități se uită cum le dispare șansa la un viitor acolo unde ar fi vrut să trăiască.

În rest, numai de bine.

stefan gheorghita

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Gânduri de fermier
Pagina 1 din 8

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAXFACTOR BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista