La nivel național sunt puțini producători de rachiuri de fructe care produc sub brand propriu și își pot comercializa astfel produsul prin intermediul magazinelor. Distileria de la Deta, județul Timiș, își are originea într-o mică livadă de familie, pe care Sorin Rotariu a înființat-o din dorința de a pune pe masa familiei fructe proaspete, culese direct de la sursă. Cu timpul, livada a tot crescut și a ajuns la opt hectare și jumătate, astfel că o distilerie a fost cumva completarea firească a plantației de pomi.

Livada înseamnă o investiție pe termen lung, iar în Timiș, la Deta, bazele s-au pus în urmă cu zece ani. S-a „clădit” pom cu pom, cu ideea clară de a se face procesare, și planurile familiei Rotariu nu se opresc în distilerie. Perspectiva producției de gemuri „ca la bunica-n cuină” este destul de aproape de a deveni realitate. În felul acesta, fructele nu doar că nu se pun toate în același coș, dar capătă și plusvaloare. „Am ajuns pomicultor dintr-un hobby. Avem trei hectare și jumătate de gutui, o suprafață similară de cais, mai avem 200 de nuci, 200 de cireși și în jur de 600 de butuci de viță-de-vie, Chardonnay și Cabernet Sauvignon. Întreaga livadă este pe producție, are deja vârste cuprinse între trei și nouă ani. Nucul, deși este în anul nouă de la plantare, abia acum intră pe producție”, ne-a zis proprietarul livezii, Sorin Rotariu.

Cazanul, care are aproape o sută de ani, este moștenire de familie de la un bunic și s-a dovedit a fi „inspirația” pentru distilerie. Astfel a apărut brandul „Podrum Maia”. Nepoata pomicultorului se numește Maia. „Așa că, după ce am discutat cu membrii familiei, nu ne-a fost greu să dăm un nume brandului sub care vom produce rachiu: Podrum Maia. În Banat, podrum înseamnă beci, locul în care bănățeanul își depozitează răchia și fructele. Sigur că asta are legătură și cu un anumit nivel de umiditate și o temperatură relativ constantă peste an. Prospectăm piața pentru sticlele în care vom îmbutelia răchia și vinurile pe care le producem. Cazanul este de la bunicul și are aproape o sută de ani. I-am făcut toate analizele la Institutul din Focșani, care este acreditat de către Uniunea Europeană. Bunicul meu a trăit 94 de ani și toată viața a băut răchie produsă la acest cazan”, povestește Sorin Rotariu.

Doar anumite soiuri, pentru randament și aromă

De fapt, ce este o distilerie? Un cazan ceva mai „lustruit”, pentru care plătești taxe și impozite, faci și plătești analize de calitate și produci răchie (accizată) pe care ai dreptul să pui o etichetă și să o vinzi (la alb) prin intermediul rețelelor de magazine, cu plata TVA-ului, desigur, pentru că statul nu uită să-și ia partea leului, atunci când faci genul ăsta de business după litera legii. Întocmai ca în cazul salariului, și din sticla de răchie statul ia aproape jumătate. „De când m-am apucat să plantez pomii, m-am gândit la o distilerie în care să produc răchie de fructe, de caise, de pere, de gutui, din miez de nucă uscat ș.a.m.d. Ne dorim să producem în jur de o mie de litri pe an de alcool pur, pentru care avem autorizație din partea statului și pentru care plătim accize, TVA. Demersurile sunt făcute, mai avem de primit  o autorizație de la Mediu, după care se depune dosarul la ANAF la Vămi și în felul ăsta ne vom autoriza. Am înțeles că la nivel național sunt aproximativ opt distilerii autorizate, la fel ca a noastră. Noi, în Timiș, suntem primii. Accizele sunt foarte mari, la care se mai pune TVA-ul la preț și de aceea este o diferență ca de la cer la pământ între piața neagră și cea oficială. Gândiți-vă că la un litru de alcool, la 45 de grade, cum îl producem noi, plătim în jur de 24 de lei acciza pe litru, la care se adaugă 19% TVA-ul. Deci, dacă un litru de răchie costă 100 de lei, tu dai statului o dată 24 de lei, plus 19 lei TVA-ul, adică 43 de lei. Dacă mai pui la socoteală ambalajul, taxele de magazin, tratamentele din livadă și mâna de lucru, nu mai rămâne mare lucru din litrul ăsta de răchie. Asta este! E monopolul statului și dacă vrei să produci, să intri pe piață și să n-ai probleme cu legea, plătești”, arată Sorin Rotariu.

Producția de distilate din fructe va fi una foarte variată, de la cireșe până la caise, gutui și chiar nuci. Nu se va produce clasica răchie de prună sau măr, din motive lesne de înțeles. „În condițiile în care plătești taxe și impozite, nu poți să reziști pe piață cu un produs scump, cum este răchia de prune, pe care o găsești și în altă parte la prețuri mult mai mici. Vom intra treptat pe piață, cu o producție mai mică de răchie. Nu vom produce de la început la capacitate maximă, pentru că în momentul în care ai produs o anumită cantitate, automat trebuie să plătești acciza. Ce faci dacă nu reușești să o vinzi? Așa că vom testa piața și vom vedea ce merge mai bine. Atunci vom ști pe ce ne vom axa. Să știți că nu se face ușor. Unii cred că răchia asta pică din cer, iar noi o îmbuteliem și o vindem. La mine, toată țuica va fi dublu distilată, exact cum se face pălinca în Ardeal. Abia apoi o aduci la gradele la care vrei să o vinzi. La mine va avea 45 de grade. Eu folosesc apă dublu distilată, pentru că dacă pui apă de la robinet sau din fântână, riști să o strici. Toate „secretele” astea le-am aflat și eu din niște cărți vechi pe care le-am primit din Serbia. Sunt niște calcule simple care trebuie făcute. Acum mi se par simple, dar le-au făcut alții cu mult înaintea mea. Apoi, fiecare tip de răchie pe care-l faci are la bază anumite soiuri, dacă vrei să ai randament și aromă. La pere, de exemplu, dacă nu faci țuica din pere Williams, n-o să-ți iese niciodată aroma, la gutui dacă nu folosești gutui Leskovac, nu-ți iese aroma care trebuie.”

Zahărul este și el important în procesul tehnologic, doar că se folosește în cantități limitate și numai acolo unde fructul nu produce suficientă fructoză și nu are zemozitatea necesară, atrage atenția Sorin Rotariu. „Pe vremuri, la sat, pentru că nu erau fructe prea multe, completau comina cu zahăr. Dintr-un kilogram de zahăr, iese cam 700 ml de alcool. După ce-ai băut doi deți de răchie făcută cu 20-30% zahăr, mâine nu mai știi cum să te piepteni. Cei care se respectă și țin la calitate nu folosesc zahăr. La suta de litri de comină folosesc maximum 3 kg de zahăr, adică 3%, pentru că la anumite fructe este nevoie să pornească fermentarea. Cu cât pui mai mult zahăr, cu atât strici calitatea. Noi studiem mai întâi care este nivelul de zahăr din fruct, avem aparatura necesară, și apoi decidem dacă este nevoie de zahăr și în ce cantitate.”

Nucile, vedetele distileriei

Produsul premium al distileriei de la Deta va fi, fără îndoială, răchia de nuci. Un sortiment rarisim, care se produce după o rețetă secretă. Randamentele de producție vor fi mici și, ca atare, prețul va fi mare. „Am făcut foarte multe probe ani și ani, până am ajuns la calitatea dorită, dar dacă mă întrebați despre rețetă, nu vă voi răspunde niciodată. Este un secret pe care nu vi-l pot zice. Toată lumea spune că nuca nu poate fermenta. Eu am demonstrat contrariul, dar, repet, sunt ani și ani de încercări. Pot să vă spun că intră multe soiuri de nucă în rețeta asta. Păstrează aroma de nucă și toate calitățile pe care le are miezul de nucă se transferă în răchie. Dacă bei zilnic un 50 „de nucă”, organismul tău va simți efecte benefice. Hai și-un 20, pentru că răchia asta va avea un preț cam măricel. N-am făcut calculele, dar sigur nu va avea un preț mic, pentru că în rețetă intră o cantitate mare de nucă și prețul miezului de nucă este mare. Deocamdată, am făcut doar de probă. De anul acesta, în funcție de cantitatea de nucă pe care ne-o dă livada, vom face o producție mai mare”, ne-a spus în încheiere Sorin Rotariu.

Pe 8 iunie 2024, la Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH) din Cluj-Napoca are loc tradiționalul eveniment „Parfum de Cluj”, organizat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, împreună cu Asociaţia Amicii Rozelor din România. SCH găzduiește o colecție de sute de soiuri de trandafiri.

Colecția îngrijită de specialiștii Stațiunii de Cercetare Horticolă (SCH) este o oază de frumuseţe, vizitată cu ocazia evenimentului „Parfum de Cluj” de mii de pasionați din întreaga țară, care au ocazia să admire 320 de soiuri de trandafiri, 1.500 de hibrizi şi 30 de elite din toate grupele de înflorire. „Activitatea principală la specia Rosa este ameliorarea în scopul diversificării sortimentului. Soiurile de trandafir omologate la SCH, 48 la număr, sunt realizate după standarde internaţionale de apreciere, bonitare, fiind prezente în colecţia europeană de fond de germoplasmă din Belgia, Italia şi Japonia. Explozia de culori, de forme și de parfum ale soiurilor și hibrizilor din colecție și din câmpurile experimentale ale stațiunii sunt o încântare pentru ochi și suflet, ne bucură de fiecare dată. Alături de Asociația Amicii Rozelor din România, invităm toți iubitorii de frumos să se bucure de spectacolul unic al înfloririi trandafirilor”, a declarat CS III Drd. Gabriela Roman, care se ocupă de colecția de trandafiri a SCH.

Asociația Amicii Rozelor din România, cu USAMV Cluj-Napoca membru fondator, este înființată în anul 1990 de către specialiști și iubitori ai trandafirilor, fiind afiliată la Societatea Mondială de Roze (WRF). Principalul scop al asociației este promovarea culturii trandafirului, iar agenda sa include în acest sens organizarea de conferințe și demonstrații practice, participarea la evenimente similare din UE și la Congrese WRF. De două ori pe an, asociația publică Revista Rosarium, prin intermediul căreia ajung la cei peste 600 de membri cunoștințe profesionale de interes.

În cadrul evenimentului „Parfum de Cluj”, specialiștii Stațiunii de Cercetare Horticolă vor răspunde întrebărilor privind cultivarea și întreținerea trandafirilor, vor oferi tururi ghidate și vor prezenta cele câteva zeci de soiuri create la SCH de-a lungul timpului.

De asemenea, va fi amenajat un stand cu produse proprii ale stațiunii USAMV Cluj-Napoca – cireșe proaspete, legume, tradafiri la fir din colecție și alte flori, precum și vinuri albe de la Stațiunea Viticolă a universității clujene, Vinea Apoldia Maior.

De reținut că, tot la „Parfum de Cluj”, Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală din cadrul USAMV Cluj-Napoca își va prezenta oferta educațională pentru admiterea din 2024, iar firma Makita va avea un stand de prezentare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Recent am avut un dialog foarte interesant cu directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu, care, printre altele, amintea de un proverb care spune că „atunci când vântul schimbării bate, unii-și construiesc ziduri, alții își construiesc mori de vânt”, susținând prin aceasta că trebuie nu să căutăm să ne punem la adăpost de acele schimbări care se preconizează în lume, în ceea ce privește știința agricolă, economia și mai ales o nouă paradigmă culturală, ci să căutăm să ne așezăm în avanposturi pentru a folosi în favoarea noastră această schimbare. Mi-a plăcut abordarea domniei sale, încă de atunci, dar pentru că sunt convins că o societate se schimbă în primul rând prin educație și cred că aceasta este apanajul mai ales al celor care conduc, am încercat să îl provoc să evidențieze rolul statului într-un asemenea demers. Mărturisesc acum că nu am fost deloc mulțumit atunci de faptul că a ținut cu tot dinadinsul să-l exonereze de orice rol, îngrămădind toată responsabilitatea pe seama societății civile, a managementului, care se cere, în viziunea sa, să evolueze la un standard superior prin autoeducație și curaj. 

Ceea ce m-a făcut să revin și să încep a-i da dreptate a fost o altă discuție, pe care am purtat-o de această dată cu o foarte tânără domnișoară, aproape încă adolescentă, ținând cont că abia terminase liceul și a pornit să urmeze cursurile a două facultăți foarte grele, Medicină Veterinară și Agronomie. De această dată, nu a fost vorba de o discuție despre concepte, ci o împărtășire din partea ei a unei experiențe personale, în ceea ce numim generic afacere. Părinții ei, ai domnișoarei Iris Maria Roșculeț, au o fermă legumicolă în care, printre altele, cultivă și roșii, din mai multe soiuri, nu detaliez, iar ea a găsit oportun să caute un debușeu pentru producția excedentară, încercând să o proceseze. A ales nu calea simplă a vreunui suc de roșii sau bulion, ci a făcut o dulceață. Și dacă tot a procesat roșiile astfel, s-a gândit că ar merge și ceapa să se transforme în dulceață, și ardeiul iute. A realizat, prin compilarea mai multor rețete de pe internet, o rețetă proprie pentru fiecare sortiment, le-a pregătit personal, le-a ambalat frumos în borcane, pe care le-a etichetat manual, scriind de mână fiecare etichetă. Efortul ei mi s-a părut excepțional. Probabil că la o analiză exigentă o astfel de abordare nu se dovedește o afacere care să poată deveni rentabilă, pentru că, în competiția cu industrializarea, un produs care încorporează atât de multă energie umană nu poate face față. Dar o astfel de analiză are la bază paradigma culturală actuală, aceea prin care important este consumul cât mai mare, la un preț cât mai mic. Este ceea ce numim „societate de consum”. Cu cât consumăm mai mult, cu atât producem mai mult, iar producția mare duce la creștere economică. Doar că această spirală ne-a dus în impasul de astăzi, al risipei resurselor și al poluării excesive. 

În numărul trecut al revistei am publicat la tradiționala rubrică „Citatul ediției” un fragment din publicistica eminesciană care remarca o altfel de schimbare de perspectivă culturală. Eminescu își exprima, acum aproximativ 150 de ani, îngrijorarea că banul a luat locul tuturor competențelor și remarca faptul că schimbarea a pornit odată cu Revoluția Franceză și că, înainte de aceasta, societatea era mai stabilă, cu toate inconvenientele care au justificat transformarea respectivă. Dintre aprecierile marelui gânditor al secolului 19 rețin acum fraza următoare: „[...]să recunoaștem că nu se producea mai mult decât trebuia, că munca, de bine de rău, era totdeauna retribuită și o măiestrie nu se năștea în mod artificial, ci numai atunci când era trebuință de ea. Cantitativ se producea cu mult mai puțin, dar luxul acelor timpuri era un lux solid, durabil și calitatea înlocuia cu de prisos cantitatea”. Observăm, deci, că, într-un anumit moment istoric, societatea punea preț mai mare pe calitate în detrimentul cantității și că, din dorința de a extinde bunăstarea la cât mai mulți, standardele au fost coborâte treptat până la ceea ce se întâmplă azi, când e mai profitabil să arunci un surplus decât să reduci producția. Iată că omenirea, constrânsă de criza ecologică și amenințată cu extincția din cauza evoluției climatice, caută să revină la o economie sustenabilă. În martie anul acesta, Uniunea Europeană a decis să pornească pe un alt fel de drum și să adopte un plan de măsuri de tranziție la o economie diferită, numită „circulară”. Conceptul implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp posibil, ducând la o prelungire a ciclului de viață al produselor. Nu înseamnă că această nouă perspectivă este una ideală, că se va putea implementa în integralitatea sa, dar punerea accentului pe realizarea de produse de calitate, durabile pune inițiativa tinerei Iris într-o altă lumină. Sunt convins că sunt mulți care au astfel de idei pe care le vom descoperi și de care ne vom bucura la momentul oportun, iar aceasta dovedește că antreprenoriatul va putea să ia inițiativa schimbării care nici pe departe nu va putea veni de la niște politicieni motivați doar de propriile interese. 

Și pentru că ne aflăm în apropierea uneia dintre cele mai importante sărbători creștine, trebuie să remarcăm că, deși europenii s-au îndepărtat foarte mult de Hristos, ei descoperă azi o latură profund creștină, aceea a cumpătării. Inflația de produse, la îndemână oricând, ne-a făcut superficiali în gândire și în simțire, devenind o posibilă cauză a stării spirituale atât de precare în care ne aflăm. O probabilă economie în care a risipi ar deveni un delict moral poate determina o schimbare în bine și a relației dintre oameni, care, devenind mai responsabili, mai aplecați spre valoare, vor putea să-L redescopere pe Cel care ne cheamă permanent la iubirea aproapelui, pe Acela pe care superficial îl așteptăm să se nască doar ca prilej de risipă gastronomică.

Editorial de: ADRIAN NEDELCU

Sunt tot mai multe afacerile de nișă, puse pe picioare din dorința de a face traiul la sat mai confortabil. De-a lungul timpului am  prezentat tot felul de mici businessuri, cu lavandă, șofran, ciupercării sau plantații de alun. Ei bine, de această  dată, vom vorbi despre o afacere clădită pe petale de trandafiri.

La Curtea, în județul Timiș, familia Grecu, Ciprian și Vasilica, și-a investit economiile într-o mică plantație de trandafiri, o idee prinsă „din zbor” și pusă în practică cu succes. „Am pornit la drum prin 2014, spune Ciprian Grecu. Stând de povești cu prietenii, cineva a spus la un moment dat că ar merge un business cu trandafiri, că sunt ușor de întreținut și se pot face multe produse pe bază de trandafiri. Am luat aminte și în 2014 am plantat primii 300 de butași de trandafiri din soiul Rose de Rescht, trandafiri pentru dulceață. Am început să iubesc cultura de trandafiri și dacă am văzut că merge, în 2015 am mai plantat 300 de butași.” Soția, Vasilica Grecu, completează: „Nu am știut nimic despre cultura de trandafiri. Cele mai multe lucruri le-am aflat de pe internet. Acolo am văzut că se poate face dulceață, sirop, oțet, ulei de trandafiri, apă de trandafiri sau odorizant pentru cameră. Ne-a ajutat și soacră-mea cu rețete din bătrâni și așa am scos primele produse. De trei ani am început să vindem mai serios. Ne-a cam încurcat pandemia, dar am reușit să mergem pe la târguri și pe la tot felul de evenimente din zona Făgetului și lumea a început să ne cunoască. Am intrat și în circuitul Banat Brunch și am avut de curând oaspeți chiar la noi acasă pe care i-am tratat cu produsele din trandafiri și pe care aceștia le-au apreciat în mod special. Au vizitat plantația, au făcut poze, le-a plăcut”.

Vedeta, dulceața

Așadar, petalele de trandafiri stau la baza unor produse diverse și apreciate, dar se pare că dulceața de trandafiri este „vedeta”. Procesul de producție implică desigur întreaga familie. Maestrul tehnolog este Vasilica Grecu. „Petalele trebuie să fie proaspete, culese înainte de răsărit ca să nu-și piardă parfumul. Eliminăm partea albă din petale care dă un gust amar, apoi intervine soțul care le frământă bine până când petalele lasă zeamă și le lăsăm la dospit de azi pe mâine. La fierbere, folosim zahărul invertit, adică fierbem apă cu zahăr până când se formează un sirop destul de gros. Adăugăm petalele frământate cu tot cu lichidul rezultat și continuăm fierberea până când dulceața de trandafiri este gata. Mai punem și zeamă de lămâie care are atât rol de conservant, cât și ca potențiator de culoare. Vă asigur că este o bunătate. Noi dăm garanție un an de zile, dar dulceața ține mult mai mult, dacă este depozitată corespunzător.”

Pentru că treburile sunt împărțite echitabil,  apa de trandafiri sau hidrolatul de trandafiri este produsă de Ciprian Grecu. „Hidrolatul îl obținem prin distilare. Seamănă oarecum cu producția de răchie, mai cu seamă că este și bună de băut, doar că nu are tărie alcoolică. Se poate folosi cu succes în bucătărie la blaturi, prăjituri, clătite. Un produs foarte apreciat este și oțetul de trandafiri, pe care îl folosim la prepararea salatelor. Procesul este unul mai de durată, pentru că plantele trebuie să stea la macerat. Noi folosim trei ture de petale că să obținem o aromă pronunțată de trandafiri”, precizează Ciprian Grecu.

Terenuri de calitate slabă puse în valoare de plantația de trandafiri

Trandafirii din soiul Rose de Rescht au o inflorescență foarte bogată și înfloresc în valuri vreme de trei-patru săptămâni. Din păcate, anul acesta, din cauza vremii capricioase, recoltatul a început mai târziu și recolta a fost mai săracă. „Anul acesta, am cules până acum o singură dată, din cauza vremii. Am avut o primăvară rece și ploioasă. Și anul trecut am pierdut o cantitate mare de petale din cauza ploilor. De altfel, asta a fost cea mai serioasă problemă pe care am avut-o și pe care nu avem cum să o contracarăm, pentru că, în rest, tratamentele pe care le facem sunt doar pe bază de macerat de plante și dau rezultate bune”, ne-a spus Vasilica Grecu.

Ciprian Grecu a făcut o adevărată pasiune pentru trandafiri și speră că într-un viitor nu foarte îndepărtat afacerea să susțină întreaga familie și nu să fie doar o sursă suplimentară de venit. Cel mai mult își dorește o instalație profesională în care să poată procesa trandafirii. „Deocamdată, tot ceea ce facem facem în stil tradițional, adică pregătim totul manual, fierbem în oale pe aragaz ș.a.m.d. Visul meu este să ajung să extrag uleiul din petalele de trandafir. Este un produs foarte căutat și foarte scump, dar mai am de așteptat, pentru că instalația este foarte scumpă și suprafața cultivată cu trandafiri trebuie extinsă. De extins mai am unde, dar deocamdată lipsesc fondurile...”

După opt ani de experiență, familia Grecu a ajuns la concluzia că o plantație de trandafiri este mai profitabilă decât orice altă cultură convențională, mai cu seamă că terenurile din zona comunei Curtea sunt de o calitate mai slabă, fiind situate în zona colinară a județului Timiș. „Noi nu facem agricultură la scară mare. Suntem doar o gospodărie oarecum tradițională în care producem mai mult pentru consum propriu. Avem doi porci, o văcuță, ceva păsări. În condițiile astea, plantația de trandafiri este mai rentabilă decât toată suprafața de teren pe care o lucrez la un loc”, a încheiat capul familiei, Ciprian Grecu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Dorul de casă și dragostea pentru Ținutul Pădurenilor, dar și dorința de a fi propriul stăpân au determinat-o pe doamna Veronica Vîrșag să se întoarcă la Muncelu Mic, în comuna hunedoreană Vețel, una dintre porțile de intrare în minunata Țară a Pădurenilor. După ani de muncă și zbateri, azi, afacerea cu fructe de pădure este una profitabilă.

Veronica Vîrșag a considerat că muntele are multe lucruri de oferit și de pus în valoare, așa că a început să proceseze tot ce înseamnă fructe de pădure. „Încercăm să aducem pe masa românilor tot ceea ce ne dă pădurea, tot ceea ce ne oferă muntele. Facem în fiecare an siropuri din toate fructele pădurii, de la frăguțe până la măceșe. Avem sirop din muguri de brad, cătină, zmeură de pădure, căpșunele de pădure, mure etc. Toată varietatea asta de fructe este completată din plantația proprie. Avem pusă aronia pe 20 de ari, avem 40 de ari de coacăze negre și roșii, și toate sunt produse bio, nu tratăm absolut nimic chimic. De altfel, ne-am orientat către plante care nu necesită tratamente chimice”, spune cu mândrie doamna Veronica Vîrșag.

„Din propriul buget, am deschis mica fabrică de procesare a fructelor de pădure. Fără credite și fără finanțare europeană. Chiar dacă fabrica este una modernă, noi lucrăm după metode tradiționale. Lucrăm manual și fierbem la foc cu lemne.”

70.000 de euro, investiția inițială. Profitul se reinvestește

Totul s-a transformat într-o adevărată afacere de familie, la care pune osul de la cel mai mic până la cel mai vârstnic membru al familiei, pentru că nu-i lucru ușor să alergi prin munte după toate darurile lui. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă, e o vorbă. „Am implicat toată familia. Suntem patru persoane, de la cel mai mic, de 10 ani, și până la mama mea, care are 65 de ani. Pentru că lucrăm cu fructe, deci cu un grad mare de perisabilitate, lucrăm dacă este nevoie și 24 de ore din 24. Mai achiziționăm fructe de pădure și de la pădureni, le procesăm și le ducem mai departe spre consumator. Tot ceea ce vindem vindem ca produs tradițional și produs montan”, arată Veronica Vîrșag.

Din 2015, familia Vîrșag a făcut pasul spre procesare. A investit fiecare bănuț agonisit după ani de muncă în Spania într-o unitate de procesare modernă, care  răspunde tuturor cerințelor sanitar-veterinare. „Noi am fost plecați din țară aproape 20 de ani. Am muncit și am adunat niște bănuți și din propriul buget am deschis mica fabrică de procesare a fructelor de pădure. Fără credite și fără a accesa proiecte cu finanțare europeană. Am investit inițial aproximativ 70.000 de euro, după care, tot profitul l-am reinvestit. Produsele noastre pot fi vândute chiar și-n spațiul comunitar. Trebuie doar să avem putere și să putem produce cât ni se cere. Din păcate, nu găsim mână de lucru. Mare parte din produsele noastre sunt lucrate manual. Cea mai recentă investiție pe care am făcut-o a fost în cuptoarele cu ionizare și în pasteurizatoare, dar avem prese speciale, cameră de frig, avem filtru sanitar cu duș, sală de recepție, un spațiu în care se spală legumele și fructele și, evident, camera de procesare. Chiar dacă fabrica este una modernă, noi lucrăm după metode tradiționale. Lucrăm manual și fierbem la foc cu lemne”, povestește producătoarea din județul Hunedoara.

„E foarte important să-ți placă ceea ce faci și să nu te gândești doar la foloasele materiale. Dacă ești corect cu ceea ce faci, vor veni și banii.”

Desfacerea în magazine, obligatorie

Poate cel mai greu lucru pentru afacerea familiei Vîrșag este menținerea pe piață. Prezența la târgurile de profil este importantă, însă colaborarea cu o rețea de magazine este obligatorie, consideră Veronica Vîrșag. „Pentru noi, nu este foarte confortabil să facem drumul din județul Hunedoara până la Arad, Timișoara sau chiar București. O facem pentru prezentare, pentru a fi văzuți și cunoscuți. Am început sa fim cunoscuți și clienții noștri ne găsesc în rețeaua de magazine Pro Hd din județul Hunedoara, în Alba Iulia și în rețeaua de magazine a Fermelor ADO. Facem parte din Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice din județul Hunedoara, iar de doi ani am reușit, asociația, să ne deschidem propriul magazin în piața centrală din Deva. În total, sunt 40 de magazine pe care le aprovizionăm. Deci lumea ne cunoaște deja foarte bine și comenzile sunt foarte mari, și avem nevoie de un spațiu de depozitare mai mare, pe care sper să-l construim cât mai repede.”

După ani de eforturi și zbateri, Veronica Vîrșag crede că a făcut o alegere înțeleaptă și că afacerea este una profitabilă pentru familie, dar, ca orice afacere, are și ea secretele ei. „Trebuie să iubești ceea ce faci. Parte din sufletul tău și din inima, din priceperea ta trebuie să stea în fiecare borcănel și în fiecare sticluță. E foarte important să-ți placă ceea ce faci și să nu te gândești doar la foloasele materiale. Dacă ești corect cu ceea ce faci, vor veni și banii. Atunci când mergem la cules la pădure, spunem Doamne-ajută! Iar când întâlnim ciuperca sau fructul pe care le căutăm, îi mulțumim lui Dumnezeu, pentru că fără voia Lui nimic nu se întâmplă”, ne-a spus în încheiere Veronica Vîrșag.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print -01-14 octombrie 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html