Participarea României la marile târguri internaționale de vin ar trebui să fie unul dintre instrumentele-cheie prin care construim, consecvent și credibil, imaginea vinului românesc ca activ strategic de țară. Wine Paris este un astfel de eveniment, un reper major în calendarul internațional, cu dată fixă, cu mize comerciale clare și cu o relevanță care depășește cu mult simpla prezență formală într-un pavilion expozițional.

Pentru a înțelege unde apar blocajele, este necesar să urmărim mecanismul concret al organizării. Planul anual de târguri este depus de APEV (Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din România), organizația care reunește o parte importantă a producătorilor orientați spre export, către ARICE – Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, instituția publică responsabilă de promovarea exporturilor românești și de organizarea participărilor la târguri internaționale.

Planul de târguri a fost transmis către ARICE încă din luna iunie 2025, ceea ce înseamnă că evenimentul era cunoscut, previzibil și perfect planificabil din punct de vedere administrativ. Cu toate acestea, bugetul nu a fost aprobat din timp, procedurile necesare nu au fost derulate anticipat, iar licitația pentru amenajarea standului național a fost demarată cu doar câteva zile înainte de deschiderea târgului, într-un interval care face imposibilă orice construcție coerentă de imagine și comunicare.

Rezultatul este, din nou, o participare bifată în grabă, lipsită de forță strategică și de capacitatea reală de a contribui la poziționarea vinului românesc pe piețele internaționale. În loc de un discurs comun, de un concept de reprezentare integrat și recognoscibil, producătorii români apar fragmentați, fiecare încercând să se salveze individual într-un context care ar fi trebuit să servească un interes colectiv.

La Wine Paris 2026 (9 – 11 februarie), zece producători români au ales să participe pe cont propriu, suportându-și integral costurile, deoarece absența de la un astfel de târg poate avea consecințe directe, inclusiv pierderea accesului la edițiile viitoare ale evenimentului sau la alte târguri similare. Printre ei se numără Averești, Oprișor, Domeniile Dropiei, Domeniile Franco-Române, SERVE, Familia Darabont, Cotnari, Aurelia Vișinescu, Crama de Matei și Budureasca. Cramele Recaș sunt prezente cu stand propriu, iar Crama Gîrboiu participă în cadrul standului CMB (Concours Mondial de Bruxelles), unul dintre cele mai importante concursuri internaționale de vin, care promovează, în cadrul târgurilor, producătorii distinși cu medalii în competițiile sale.

În absența unui stand național organizat din timp, această dispersare face ca România să nu aibă o prezență unitară, coerentă, sub un mesaj comun, ci o sumă de apariții individuale, oricât de onorabile și profesioniste ar fi fiecare în parte. Faptul că producătorii români sunt nevoiți să se organizeze individual, în lipsa unei structuri naționale funcționale, spune multe despre fragilitatea mecanismului de promovare externă. Nu este doar o problemă de execuție administrativă, ci una de viziune. Un stand național nu este o simplă cheltuială bugetară, ci un instrument de diplomație economică, un cadru care ar trebui să transmită consistență, profesionalism și încredere și o narațiune coerentă despre ce identitate poartă vinurile românești.

Responsabilitatea nu aparține însă exclusiv autorităților. Dacă ne dorim ca vinul românesc să-și atingă cu adevărat potențialul în cadrul brandului de țară, este nevoie de o asumare mai fermă din partea tuturor actorilor implicați. Producătorii, la rândul lor, ar putea deveni mai organizați și mai vocali atunci când este vorba despre evenimente care le servesc atât interesele individuale, cât și pe cele colective. Poate că este momentul să existe o presiune mai coerentă pentru schimbări legislative, să fie căutat sprijin la Ministerul Agriculturii, să fie implicați deputații și senatorii din zonele vitivinicole, astfel încât promovarea vinului să fie tratată explicit ca un pilon al imaginii de țară, nu ca o anexă administrativă.

În lipsa unei strategii multianuale, construite împreună de autorități și industrie, vom continua să repetăm același scenariu din ultimii 20 de ani: reacții de ultim moment, soluții improvizate și prezențe lipsite de anvergură. Între timp, alte țări investesc constant, își rafinează discursul, își consolidează brandurile naționale și tratează fiecare târg major ca pe o declarație strategică.

Vinul românesc are potențial, terroir și o generație de producători care contează. Ceea ce îi lipsește vinului autohton nu este valoarea, ci cadrul care să îl susțină și să îl facă vizibil. Fără asumare, predictibilitate și coerență, participarea la marile evenimente internaționale riscă să rămână doar un exercițiu de supraviețuire individuală, nu o investiție reală în reputația României.

Aceasta este miza reală a discuției. Nu un târg anume, nu încă o ediție ratată într-un lung șir acumulat în ultimii 20 de ani, ci felul în care ne raportăm, ca industrie și ca stat, la a fi prezenți simbolic sau relevanți cu adevărat în marea lume a vinului.

Autor: DIANA PAVELESCU, secretar general ADAR (Asociația Degustătorilor Autorizați din România)

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Există momente rare în istoria unei țări când infrastructura încetează să mai fie doar un ansamblu tehnic – o înșiruire de kilometri, betoane, pasaje și noduri rutiere – și devine un instrument de reconstrucție culturală, socială și economică. România se află acum într-un asemenea moment.

Autostrada A7, proiectată să lege Moldova de Muntenia, este mai mult decât o șosea strategică, este o șansă de repoziționare identitară, un traseu care atinge comunități, tradiții, economii locale și bazine viticole ce definesc un întreg filon al ființei românești. De aceea, tot mai mulți specialiști și lideri culturali vorbesc despre Autostrada Podgoriilor. Nu ca despre un nume de marketing, ci ca despre o realitate care exprimă ceea ce A7 poate – și trebuie – să fie: un drum spre binele colectiv, o rută a coeziunii, o vitrină bine luminată a unui nou tip de turism și coloana vertebrală a unei dezvoltări programate. Pentru că nimic nu reflectă mai bine bogăția, dar și subtilitatea României rurale decât podgoriile sale, așezate ca o galerie de artă vie, de la Cotnari, Iași, Strunga, Bucium, Bohotin, Averești, Vrancea toată, Dealu Mare de Buzău și Dealu Mare de Prahova.

Un traseu cu valoare simbolică: Santiago de Compostela, Via Transilvanica și Autostrada Podgoriilor

Marile rute culturale ale lumii au pornit, fără excepție, de la infrastructură: un drum, o potecă, o cărare. Camino de Santiago nu este doar o direcție pentru pelerini, ci și o cheie pentru regenerarea a zeci de comunități spaniole. Via Transilvanica a pornit ca un proiect de suflet și a devenit firul Ariadnei al turismului pedestru și etnocultural în România. Ambele exemple arată același lucru: un traseu devine important atunci când relevă poveștile locurilor și când (re)conectează energiile risipite ale unei societăți.

Autostrada Podgoriilor are potențialul unui astfel de traseu. Este, în fond, o călătorie prin cultură. Într-o Europă în care identitatea rurală se estompează, România păstrează încă lanțul viu al activității tradiționale, care poate deveni un argument pentru turism matur, pentru economie locală sănătoasă și pentru brand național, mai ales dacă se adaugă vitivinicultura modernă și turismul... anticipativ în concept.

Drumul nu este doar asfalt. Drumul este forța care trage mai aproape trecutul și prezentul de viitor. Și viitorul merită privit cu atenție.

De la simplu transport la o nouă geopoezică a Moldovei

A7 reprezintă mai mult decât doar trecerea de la drumuri aglomerate și anacronice la o infrastructură modernă; reprezintă trecerea spre o paradigmă în care Moldova devine cu adevărat conectată – logistic, economic și cultural. Pentru prima dată după decenii, regiunea își poate depăși izolarea primită „cadou” de la puterea centrală.

Iar podgoriile, așezate ca un șir de muzee naturale, oferă exact ceea ce Europa caută astăzi: autenticitate, natură, gastronomie, patrimoniu viu. Autostrada Podgoriilor nu înseamnă doar viteza cu care ajungi, ci și calitatea lumii în care ajungi. Deși este o arteră de mare debit, A7 va stimula – paradoxal? – turismul capilar.

Turismul cu autorulote, oportunitatea pe care România nu are voie să o rateze

Europa occidentală este dominată de un fenomen stabil: turismul cu autorulote, caravaningul și traseele tematice. Spania, Portugalia, Italia, Franța, Germania – toate au dezvoltat în ultimele două decenii o infrastructură dedicată unui nou tip de călător, caracterizat prin:

• autonomie financiară mare,

• dorință de explorare în zone nonurbane,

• consum constant de produse locale,

• interes pentru cultură și gastronomie.

A7 este, din punct de vedere geografic, singura autostradă românească ce poate susține un asemenea flux: nord-sud, paralel cu munții, traversând podgorii și spații rurale cu atractivitate naturală.

Dacă comunitățile de pe traseu ar instala zone de popas specializate, marcate coerent, ar putea deveni, în cinci-șapte ani, un pol major de caravaning în Estul Europei. Podgoriile care ar face același lucru ar câștiga vizitatori (cumpărători!), comunitățile ar câștiga bani, iar brandul de țară ar câștiga relevanță.

Autostrada Podgoriilor, mai mult decât o axă rutieră: un proiect cultural

Pentru prima dată, România are șansa să creeze un concept care să o diferențieze în Europa. Dacă A7 rămâne doar un drum, va fi utilă – dar nu memorabilă. Dacă însă A7 devine Autostrada Podgoriilor, atunci va spune o poveste: povestea celei mai vechi culturi viticole din acest spațiu. Va și scrie o nouă poveste: succesul unei zone marginale a Europei care devine centrul atenției.

Un brand național nu se construiește prin lozinci, ci prin infrastructuri inteligente.

Autostrada Podgoriilor este, în sine, un act de cultură.

Este modul prin care România spune Europei: „Aici avem tradiție, aici avem terroir, acum avem cea mai nouă tehnologie, avem personalitate. Aici avem comunități care cresc, nu doar supraviețuiesc. Și, la toate acestea, aveți acces în cel mai modern mod cu putință: avion, autostradă”. (Și București, și Iași sunt huburi pentru transport aerian.)

Beneficii pentru comunități și pentru binele colectiv:

• creștere economică locală – micii producători pot intra în circuite turistice stabile; marii producători pot juca global;

• stoparea depopulării – zonele rurale devin atractive pentru investiții și locuire;

• migrație inversă – atragerea diasporei într-un mediu atractiv de trai și business;

• educație și cultură – rutele tematice invită la cunoaștere, nu doar la consum;

• coerență teritorială – Moldova devine o regiune integrată și vizibilă;

• brand național – România capătă un reper unic în Europa Centrală și de Est.

În cele din urmă, drumul care poate schimba mentalități, Autostrada Podgoriilor este o invitație la normalitate, la bucurie, la echilibrul care vine din bine făcut împreună. Nu este doar un proiect tehnic, ci și unul identitar. E șansa României de a transforma infrastructura în cultură, transportul în experiență, mobilitatea în prosperitate.

A7 este cifră. Autostrada Podgoriilor este sens.

Oportunități ocupaționale generate de Autostrada Podgoriilor

O infrastructură de asemenea anvergură nu înseamnă doar tranzit; înseamnă ecosisteme de muncă. De la servicii turistice la agricultură modernizată, de la restaurare de patrimoniu la transport logistic, A7 creează zeci de ramificații profesionale. Zonele rurale pot absorbi forță de muncă în noi forme: ghizi specializați pe turism viticol, lucrători în hospitality, operatori de centre-camper, artizani, tehnicieni, somelieri, inspectori de calitate, organizatori de evenimente culturale.

Într-o regiune în care emigrația a fost norma, Autostrada Podgoriilor poate deveni echilibrul care aduce oamenii înapoi, singura șansă pentru creștere demografică.

Oportunități de business: un lanț valoric complet

A7 – Autostrada Podgoriilor activează întregul lanț economic asociat vinului și turismului:

• microcrame și proiecte de vinuri artizanale;

• crame mari cu etalarea calității constante;

• spații de degustare și horeca rurală;

• retail local cu produse specifice;

• zone de servicii pentru autorulote;

• dezvoltări imobiliare controlate și integrate cultural;

• centre de formare profesională în vitivinicultură și enoturism;

• ecologie de mediu.

Nu în ultimul rând, fiecare localitate a traseului poate dezvolta propriul cluster economic, legat fie de vin, fie de gastronomie, horticultură, meșteșuguri, artă, sport sau wellness.

Entertainment: experiențe care dau viață drumului

Autostrada Podgoriilor nu înseamnă doar vizitare, ci și trăire. De-a lungul noii rute pot apărea:

• festivaluri gastronomice;

• piețe volante tematice;

• concerte în aer liber;

• trasee de biciclete și drumeție;

• seri de film în spații neconvenționale;

• evenimente sub brand unic, coeziv, recognoscibil internațional.

Entertainmentul rural nu înseamnă zgomot; înseamnă energie distribuită inteligent, care aduce vizitatori și vitalizează comunitățile. Înseamnă ecologie culturală.

Arta populară – ADN-ul cultural al traseului

Nicio rută tematică nu este completă fără expresia artistică vernaculară. De-a lungul A7 - Autostrada Podgoriilor, zonele străbătute pot deveni laboratoare de artă tradițională și redeveni rampe de afirmare:

• ceramică (inclusiv filonul Cucuteni);

• lemnărit;

• țesături;

• podoabe tradiționale;

• sculptură în piatră.

Fiecare localitate poate propune propriul obiect-simbol, creând un fir cultural recognoscibil, așa cum Camino de Santiago are scoica, iar Via Transilvanica are bornele sculptate.

Arta cultă: tabere, rezidențe, sculptură monumentală

O autostradă tematică este și un muzeu linear.

România poate integra de-a lungul A7 – Autostrada Podgoriilor:

• tabere de sculptură în aer liber;

• rezidențe pentru artiști;

• instalații monumentale;

• galerii rurale;

• spații culturale create în foste conace, școli sau clădiri industriale.

Astfel, A7 se poate transforma într-un coridor artistic european, nu doar într-o rută utilitară.

Avantaj pentru localități fără tradiție vitivinicolă

Nu toate localitățile de pe traseu sunt podgorii – și tocmai aici stă oportunitatea. Fiecare localitate își poate genera propriul marker identitar, fie că este:

• gastronomic,

• folcloric,

• sportiv,

• natural,

• istoric,

• artizanal

• sau chiar tehnologic!

... și poate pune în vânzare vinuri de pe întregul traseu vitivinicol atins de A7.

Cheia este integrarea într-o narațiune unitară: Autostrada Podgoriilor este drumul patrimoniului viu, nu doar al vinului.

Profilul turistului de autorulote

Turistul european de camper are caracteristici extrem de bine definite:

• venit mediu peste media UE;

• interes pentru natură, cultură și gastronomie;

• consum constant de produse locale;

• călătorie în familie sau în cuplu;

• ședere de 1-3 zile în aceeași zonă și multe zile pe întregul traseu (până la luni);

• respect ridicat pentru mediu și reguli comportamentale neinvazive.

Este turistul ideal pentru reactivarea economiilor rurale.

Nu cere malluri, ci spațiu, autenticitate și infrastructură minimală, dar bine organizată. Va aprecia traseele de drumeții, pistele de bicicletă sau rutele mountain bike (inclusiv cele prin plantații), terenuri de tenis, golf sau iazurile pentru pescuit.

Capetele A7: două huburi aeriene majore – București și Iași

O rută tematică este cu atât mai valoroasă, cu cât este conectată internațional.

A7 are avantajul unic că începe și se termină în două orașe cu aeroporturi relevante:

• București – Henri Coandă, cel mai mare aeroport al României, poartă de intrare pentru turiștii europeni și din întreaga lume;

• Iași – aeroport aflat în plină dezvoltare, al doilea din țară, cu flux crescut de turiști din Vest și români din diaspora. O nouă poartă către Est.

Această facilitate de transport aerian transformă A7 – Autostrada Podgoriilor într-un coridor nu doar național, ci și european.

Puncte de atracție majore pe traseu

Stânca-Costești - A doua mare acumulare de apă a României după Porțile de Fier. Peisaj spectaculos, oportunități pentru sporturi nautice și ecoturism.

Cotnari - Un nume emblematic pentru tradiția vitivinicolă românească. Istorie, soiuri autohtone, potențial uriaș pentru enoturism.

Cucuteni - Una dintre cele mai vechi civilizații neolitice din Europa. Muzeele și siturile arheologice pot transforma zona într-un reper cultural continental.

Iași - Capitală culturală, universitară, istorică. Teatru, muzee, evenimente, artă. Un pol care poate genera satisfacții intelectuale și emoționale.

Bârlad - Pavilionul muzeal Marcel Guguianu – cea mai mare expoziție de artă în bronz din România.

Vrancea - Cea mai mare suprafață viticolă compactă a României. Regiune de excelență în vin, cu potențial turistic enorm. Panciu, Odobești, Cotești – trei dintre starurile zonei.

Focșani - Oraș cu o poziție strategică, în mijlocul podgoriilor vrâncene și la răscrucea unor drumuri importante către toate punctele cardinale.

Buzău - Una dintre cele mai valoroase exploatări viticole ale României: Dealu Mare de Buzău. Vulcanii noroioși și Focurile vii – atracții naturale spectaculoase.

Prahova - Dealu Mare de Prahova, unde găsim unele dintre cele mai cunoscute crame din țară. „Drumul vinului din Prahova” - Salină, stațiuni montane, castele și domenii regale, straturi de  cultură urbană în Ploiești. O completare perfectă pentru traseul oenoturistic.

București - Punct final (sau început) de traseu, metropolă, centru de cultură, business și atracții turistice și de entertainment.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2025

Abonamente, AICI!

În weekendul 8-9 iunie 2024, iubitorii de vin au ocazia să deguste vinuri premium la Brașov, în cadrul Festivalului Vin la Munte. Cea de-a șaptea ediție a festivalului are loc la Hotel Kronwell.

Iubitorii de vin vor putea descoperi peste o mie de vinuri, din cele mai recente recolte, alături de ediții consacrate, din toate zonele vitivinicole din România, dar și din Macedonia de Nord, Moldova, Italia, Franța, Spania, Portugalia, Ungaria, Austria, Australia, SUA și Noua Zeelandă.

La Festivalul Vin la Munte vor avea loc lansări de carte, dar și lansări oficiale de noi etichete. De asemenea, în zilele de festival, iubitorii licorii bahice vor descoperi vinurile premiate în preziua festivalului, în cadrul tradiționalului Concurs Vin la Munte.

Festivalul de la Brașov, Vin la Munte, este un bun prilej pentru aprofundarea cunoștințelor despre lumea vinului și nu numai, oferind oportunitatea participării la masterclass-uri. Trei asemenea evenimente sunt deja confirmate până la acest moment: Iustin Urucu, oenolog Vinarte/IUSO - Vinurile Olteniei; Roberto Pieroni, Crama Delta Dunării/La Sapata – Vinurile bio din Delta Dunării; Trabucuri premium și superpremium cu Dorin Chițiba.

„Și, pentru că vinul înseamnă cultură, festivalul va găzdui, de asemenea, evenimente care să completeze și să complimenteze excursurile dionisiace”, punctează Daniel Bichir, organizatorul festivalului brașovean. Prin urmare, cei care Vin la Munte au ocazia să participe la: Conferința „Brașovul: centru comercial și cultural al românilor de pretutindeni”, susținută de prof.univ.dr. Ioan Vlad; Conferința „Vinul homeric”, susținută de prof.univ.dr. Adrian Lesenciuc; Recital de poezie susținut de membri ai Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. Moderator: Adrian Lesenciuc.

Festivalul Vin la Munte este organizat de Le Sommelier Depot, compania cu cel mai divers portofoliu de vinuri din România, în parteneriat cu Selgros, Țiriac Auto, Design for Your Business, Dragon Star Courier.

Puteți descoperi lista completă a expozanților și partenerilor, precum și acces la bilete pe site-ul evenimentului, www.vinlamunte.ro și pe platforma https://www.bilet.ro/.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Nu multă lume s-a gândit că banalul măceș, un arbust care face parte din flora spontană a României și care crește uneori chiar pe marginea drumului, poate fi o afacere. Și totuși, datorită calităților nutritive și curative pe care le au fructele, o plantație de măceș devine o investiție interesantă. Ioan Horga, de la Seleuș – județul Arad, ne explică cum stau lucrurile.

Unul dintre cei mai performanți pepinieriști din vestul țării este Ioan Horga, omul care a promovat multe afaceri de nișă, cum ar fi plantațiile de alun, acum din ce în ce mai numeroase în România.

„În primul rând, măceșul are o vitamina C cu o înaltă puritate, după care are substanțe antioxidante. Avem o grămadă de întrebuințări, cel puțin 60 de produse pe care le știm noi din domeniul farmaceutic, cosmetic, industria alimentară, alimentația pentru căței, pentru pisici, pentru caii de curse etc. Plus uleiul, plus că, după ce ai stors uleiul, rămân cojile de la semințe, care sunt un biocombustibil de mare clasă. Credem că vom avea posibilitatea de a intra într-o piață care nu este acoperită. Adică, dacă Europa importă 90% din fructele de măceș pe care le procesează, înseamnă că mai avem și noi un cuvânt de spus”, explică Ioan Horga.

Cu toții am savurat un ceai de măceșe, dar niciodată n-am avut curiozitatea să ne uităm pe cutie și să aflăm unde a fost el produs. „Măceșul este o specie foarte rustică, din păcate, aproape dispărută din Europa din cauza Politicii Agricole Comune, care a impus curățarea tuturor pășunilor și a câmpurilor pe care creștea acest arbust. În schimb, Chile, o țară îndepărtată din America de Sud, a devenit lider mondial în ceea ce privește producția de măceșe și principal furnizor pentru piața europeană. Practic, 85% din produsele pe bază de măceșe vândute în Europa au materia primă furnizată de Chile”, arată Ioan Horga.

Se pot face bani frumoși

Cererea din piață este mare. Asta poate și pentru că producția de măceșe din România este nesemnificativă. Centrele de achiziție a fructelor de pădure au dispărut aproape odată cu dispariția măceșului din flora spontană. Măceșe mai găsești toamna, sub formă de gemuri, doar în piețe, în mare parte culese de pe marginea drumului, acolo unde măceșul încă supraviețuiește. Dar piața nu înseamnă doar gem de măceșe.

„Piața numa’ că nu ne «bate», să înțelegem câtă nevoie are de acest produs, zice Ioan Horga. Cei cu livezi știu cât de greu se intră pe o piață extrem de concurențială. În primul rând, se vând fructele în septembrie-octombrie, fără să ai probleme. Un kilogram de măceșe se vinde cu șase-șapte lei după ce l-ai recoltat. Dacă intrăm într-un magazin de produse naturale, o să găsim ulei de măceș, pulpă de măceș, suc de măceș, marmeladă, ceaiuri, extracte de măceș, repet, câteva zeci de produse pe bază de măceșe. Ei bine, aproape toate aceste produse au la bază măceșe de import, deci intrăm pe o piață care nu este acoperită. În plus, subvenția este foarte bună pentru această cultură, undeva în jur de 700 de euro pe hectarul în ecologic, și ce poate fi mai ecologic decât măceșul? În goana noastră după profit facem de multe ori culturi intensive și superintensive, fără să ne gândim puțin și la cele pentru sănătate. Se pot face bani și așa și parcă au o altă valoare atunci când știi că munca ta înseamnă «bine» pentru alte persoane.”

Câteva mii de euro pe hectar

Clima din vestul țării este propice pentru cultura măceșului, care, de altfel, nu este un arbust pretențios și fructifică foarte bine și terenurile mai sărace.

„Terenurile bune s-au cam dus. Ori s-au vândut, din păcate, ori s-au arendat și ne-au rămas dealurile cu pantă, cu un pic de argilă. Atunci, măceșul se comportă perfect acolo. Asta este o cultură mecanizabilă, care aduce un venit de 5.000 - 6.000 de euro pe hectar. Este un arbust prolific, care începe să producă deja din anul doi după plantare, dar producții rezonabile se obțin din anul patru, undeva în jur de trei-patru tone la hectar. Să luăm în calcul și durata de viață a plantației, care poate depăși 40 de ani. Sigur, după 20 de ani de viață, se recomandă o regenerare prin tăiere. Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat și suportă solurile acide sau cele cu exces de umiditate. Datorită rădăcinii foarte bine ancorate în sol, planta rezistă foarte bine și la secetă. Dacă vă uitați la felul în care arată planta, vă veți da seama că nu are consumuri mari. Măceșul are frunze micuțe cu evapotranspirație redusă, iar fructele asimilează foarte bine razele soarelui, pe care le transformă în zaharuri și alte substanțe benefice”, punctează Ioan Horga.

Investiție și efort minime, în timp - un venit constant

Măceșul este o cultură care n-are nevoie de pesticide, adică amprenta de carbon va fi redusă. Prin urmare, se încadrează perfect în zona de agricultură ecologică, fiind o afacere potrivită pentru o familie de la țară care nu are mari posibilități de a investi. „Schimbările climatice, depopularea satelor fac parte din realitatea lumii de astăzi, deși mi-aș dori să fie altfel. Noi încercăm să venim cu o soluție facilă, care să rezoneze cu conceptul de economie circulară. Este vorba despre om și pământul lui, cei doi parteneri de milenii, care au nevoie de un al treilea, piața. Noi oferim o altfel de soluție pentru piață. Încercați să faceți ceva ce nu consumă multă energie, multă motorină și multe substanțe chimice. Încercați să dați viață terenurilor moștenite de la părinți și bunici și rămâneți fideli satului”, îndeamnă Ioan Horga.

Există deja disponibile în piață mai multe varietăți de măceș, inclusiv soiuri omologate la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură (ICDP) Pitești-Mărăcineni (Argeș), foarte bine adaptate la condițiile pedoclimatice din România. Investiția nu este una foarte mare și poate fi acoperită din fonduri europene.

În ceea ce privește pregătirea terenului, Ioan Horga spune că este nevoie de lucrări de scarificare. „Terenul trebuie desfundat, după care avem nevoie de aproximativ 3.300 de plante la hectar, care astăzi costă în jur de șase lei bucata. Se poate cultiva în sistem irigat, ceea ce înseamnă alte costuri de trei-patru mii de euro la hectar, sau se poate cultiva neirigat. Depinde și de tipul solului pe care se înființează cultura. Una peste alta, un hectar de măceș neirigat, cu pregătirea terenului, ajunge undeva la 4.000 - 5.000 de euro. Nu este un cost foarte mare, putând fi amortizat în primii doi ani. Să nu uităm că avem și un program bine finanțat. România are 800 de milioane de euro finanțare 100% nerambursabil, adică orice fermier din țara asta care are un hectar, două sau zece poate să cultive această plantă.” 

În pofida faptului că agricultura convențională sau agricultura mare, așa cum este ea cunoscută, se confruntă cu probleme grave de la an la an, fie că este vorba despre schimbările climatice, fie că vorbim despre prețurile din piață, pare a fi totuși un tren cu toate locurile ocupate. Rămân însă disponibile aceste mici afaceri de nișă din agricultură, care, cu investiție și efort minime, pot asigura în timp un venit constant. Atenție, însă, că și aceste oportunități de afaceri în ultima vreme sunt din ce în ce mai puține.

La ora actuală, rapița semănată de Ștefan Gheorghiță arată foarte bine pe toate cele 67 de hectare înființate cu această cultură în toamna lui 2023. Hibrizii pentru care a optat fermierul brăilean sunt: ES Capello (Lidea), Umberto (KWS), Aviron (LG) și PT315 (Corteva Agriscience).

Fermierul Ștefan Gheorghiță se bucură de cum arată cultura de rapiță de toamnă, la această dată. „Rapița 2024, acum, îmi dă speranțe mari. Am înființat cultura între 5 și 7 septembrie 2023, după grâu. La hibridul Capello am semănat 30 b.g./mp, la 70 cm între rânduri, în sistemul minimum-till (Tiger plus semănat direct). Am dat 130 kg DAP + 100 kg azotat toamna, 200 kg sulfat și încă 100 kg azotat, ambele primăvara. Încă din toamnă am erbicidat cu Nero (FMC), apoi cu Agil (ADAMA). Cultura de rapiță a beneficiat de două udări, irigat 800 mc/ha. Am tratat cu insecticid și urmează repetarea, plus fungicid. Apoi încă un fungicid și ultimul insecticid. Dacă o vrea Dumnezeu, o tratăm cu indiferență până la recoltat”, ne-a zis Ștefan Gheorghiță.

Fermierul din județul Brăila lucrează împreună cu soția, Nina Gheorghiță, o suprafață de 642 de hectare, la Roșiori. 560 de hectare sunt irigate.

Pentru anul agricol 2023 – 2024, structura de culturi arată astfel: 67 ha rapiță, 210 ha grâu, iar în această primăvară vor fi semănate 205 ha cu porumb, 90  ha cu soia și 50 ha cu floarea-soarelui. De asemenea, 9 ha se ocupă cu lucernă, iar pe restul suprafeței mai găsim muștar, mazăre și orzoaică primăvară.

„Lucrăm minimum-till cu Tiger și apoi semănăm direct. La grâu folosim Horsch Pronto, iar rapița și prășitoarele le însămânțăm cu Vaderstad Tempo T8. Fertilizăm de bază cu DAP și apoi uree la prășitoare, sulfat amoniu plus azotat la rapiță și azotat la grâu. Nu depășim normele aprobate prin ghidul de bune practici”, a precizat Ștefan Gheorghiță.

„Covor ovăz primăvară + mazăre primăvară 40/40 kg/ha și rătăcită câte o rapiță. Anul viitor va fi 40/80, dar mulțumiți și anul acesta. Înainte de încorporare.” – Ștefan Gheorghiță

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Titan Machinery România, parte a grupului american Titan Machinery Inc, unul dintre cei mai mari importatori și distribuitori de utilaje agricole și de construcții din lume, anunță intrarea pe piața industriei producătoare a cartofului din România, cu un segment impresionant de utilaje ale unuia dintre cei mai renumiți producători pentru tehnologia cartofului – AVR Machinery.

„Astfel, Titan Machinery România pășește cu fermitate pe piața autohtonă a tehnologiei cartofului cu un segment variat de utilaje tehnologice marca AVR, aducând în prima fază utilaje pentru cultivare, semănare, tocare vrejuri și recoltare a culturii de cartof, urmând să îmbogățească portofoliul propriu și cu alte segmente complementare de utilaje necesare unei culturi performante a cartofului”, arată Bogdan Constantin, specialist Comunicare & PR.

AVR Machinery este un producător de echipamente agricole cu sediul în Belgia, unul dintre cei mai mari producători din lume de utilaje pentru cultura de cartof, echipamentele sale fiind comercializate în peste o sută de țări de pe mai multe continente. Compania produce o gamă completă de utilaje sofisticate pentru industria cartofului (n.r. și alte plante bulboase și tuberculoase). Această tehnologie include pregătirea patului de germinație, plantare, formare bilon, îndepărtare lujeri, recoltare și depozitare.

„Unul dintre obiectivele acestui proiect important pentru Titan Machinery România este de a asigura că mai multe produse vandabile ajung în hambar folosind mai puține resurse. Așadar, pentru a vă putea oferi suport optim, investim în accesibilitatea facilă de a implementa cea mai înaltă tehnologie de cultivare a cartofului, astfel încât fermierul din România să aibă cel mai bun raport cost-beneficiu de pe piață. Accesibilitatea implementării acestei tehnologii de către fermierii din România presupune mai mulți pași, de la consultanță și elaborare proiect, până la cele mai potrivite soluții de implementare, adaptate fiecărei tipologii de fermă, sol și particularitate climaterică. Prin urmare, Titan Machinery România este pregătită să ofere tot suportul necesar prin echipele sale comerciale și tehnice, începând de la informare și consultanță, până la punere în funcțiune, servicii și suport post-vânzare pe întreg teritoriul României. În acest sens, în viziunea Titan Machinery România, acest proiect nu este dedicat numai zonelor tradiționale cultivării cartofului din județele Brașov și Covasna, ci tuturor zonelor agricole cu potențial în implementarea profitabilă a acestei culturi”, precizează Răzvan Tomescu, director marketing.

Eticheta AVR de calitate KEEN & GREEN definește faptul că mașinile și utilajele AVR sunt echipate cu tehnici care promovează durabilitatea și simplitatea de utilizare. „Utilajele AVR sunt numite ecologice nu doar datorită culorii lor îndrăznețe, ci și datorită durabilității lor. Utilajele AVR au cel mai mic consum posibil de combustibil, iar construcția lor robustă le asigură o durată foarte mare de viață, pentru ca fermierii să-și poată recupera investiția foarte rapid”, punctează Bogdan Constantin.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe 3 octombrie 2023, s-a scris o nouă pagină de apropiere prin artă între români și japonezi. La Palatul Parlamentului a avut loc vernisajul expoziției de artă fotografică „Tradiții populare din România și Japonia”. Expoziția fotografică de excepție poate fi vizitată timp de zece zile în holul principal de la intrarea S1 a Palatului Parlamentului.

Evenimentul a fost onorat de prezența Excelenței Sale Hiroshi Ueda, ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în România.

Gazda vernisajului, președintele Summit Agro România, Bulgaria, Croația, Slovenia, Serbia și Republica Moldova, dr. ing. Patricia Știrbu, într-o atmosferă de eleganță diplomatică a spus: „Tradițiile și obiceiurile populare au fost și rămân întotdeauna în istoria popoarelor un punct la care putem să ne întoarcem oricând și să învățăm să ne alimentăm cu apa cea vie a libertății, înțelepciunii și dragostei de viață și de natură. Natura, pe de altă parte, a fost întotdeauna un punct de referință pentru noi cei care lucrăm pentru asigurarea hranei popoarelor noastre și a fost completată cu tradițiile întâlnite la fiecare pas, a inspirat artiștii din toate domeniile și din toate timpurile. Iar România și Japonia, au fost, sunt și vor rămâne un fabulos mozaic ce îmbină armonios natura și tradițiile, aproape de perfecțiune. Compania Summit Agro, aparținând corporației japoneze Sumitomo, se identifică în mod natural cu acestea prin promovarea României autentice și a impresionat la rândul său prin determinarea sa, în susținerea agriculturii și fermierilor români cu produse și tehnologie japoneză, pentru culturile românești, de-a lungul celor 26 de ani de inovație, unicitate, experiență și tehnologie japoneză”.

În cadrul deschiderii vernisajului, E.S. ambasadorul Hiroshi Ueda a impresionat audiența cu un discurs în limba română: „Doresc să adresez cele mai calde felicitări cu ocazia expoziției artiștilor fotografi din Japonia și România. Este o bucurie să admir această expoziție fotografică impresionantă. Doresc să mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment care aduce în prim plan frumusețea și diversitatea culturilor noastre. Cele o sută de fotografii expuse ne amintesc că indiferent cât de diverse pot fi culturile noastre, suntem uniți de aceeași pasiune pentru a prezenta și promova ritualurile noastre tradiționale”.

Ștefan Toth, președintele Asociației Internaționale de Artă Fotografică Euro Foto Art, a luat, de asemenea, cuvântul și, impresionat de prezența numeroasă și admirația privitorilor în fața imaginilor ce imortalizează tradițiile celor două popoare, a declarat: „E o mare bucurie acest vernisaj. Relația de parteneriat dintre artiștii fotografi din cele două țări, începută acum 15 ani, este valorificată astăzi în cadrul acestei expoziții de excepție, proiect visat de mine încă din 2021. Astăzi, acest vis este împlinit datorită unei colaborări de excepție dintre Summit Agro România și Asociația Internațională de Artă Fotografică Euro Foto Art. Desigur, fără colaborarea artiștilor fotografi din Yokohama și Matsuyama, această expoziție nu ar fi putut să aibă loc. Sperăm că vom putea vernisa această expoziție fotografică și în Japonia”.

Publicul numeros a admirat fotografiile expuse, și, pentru ca expoziția să dăinuie, organizatorii au editat în condiții grafice și de tipar excepționale un album cu același titlu  - „Tradiții populare din România și Japonia” - oferit tuturor celor prezenți.

De bun augur și ținută au fost și mini recitalurile maestrului violist Thurzo Sandor Jozsef și al lui Romulus Cipariu la țambal.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Vă mai amintiți de „marile” afaceri cu struți din vremea preaderării la UE? Pe scurt, au fost un fel de Caritas, iar când s-a ajuns la valorificarea cărnii și a ouălor s-a blocat totul, la momentul respectiv țara noastră nefiind pregătită cu abatoare sau consumatori pentru struți. Și mai am exemple cu viermi, râme, paulownia.

Ei bine, acum suntem în perioada „verde”, iubim culoarea asta și vrem să fim „verzi”, cancan.

Toată lumea a dat iama în fotovoltaice. Însă, cu concursul autorităților, fără cap, panourile se pun oriunde, oricum, neținându-se cont de vreo logică, se fac parcuri de panouri fotovoltaice pe terenurile agricole productive. Adică, fix pe acele pământuri care ar putea să ne asigure hrana. Probabil că vom mânca energie electrică. Altfel, nu înțeleg cum legislația permite așa ceva. Mai ales că sunt terenuri destule care nu-s bune pentru agricultură. Dar, cum am zis, legea permite, pentru că legiuitorii români sunt ocupați cu cancanul în Parlament. Cancan vom înghiți în continuare, așa cum facem de trei decenii, atâta poate clasa politică dâmbovițeană. Ori poate că legiuitorii, parlamentarii români, doar vor să pară nepricepuți, iar legislația iese intenționat cu portițe prin care se pot strecura cei puși pe căpătuială rapidă, fără a se gândi la viitor.

Terenurile destinate agriculturii trebuie să rămână în agricultură, nu trebuie să devină parcuri fotovoltaice. Oricât de ieftin ne-am lumina, nu ne ține de foame.

Am fost recent într-o fermă din județul Dolj. Lângă sediul exploatației agricole, care se află în câmp, la marginea satului, am văzut multe panouri fotovoltaice. Am crezut că parcul respectiv aparține fermierului. Nicidecum. Acel teren a fost vândut de proprietari unor investitori în energie verde. Teren productiv vândut pe bani mulți, pământ scos din circuitul agricol. O suprafață mare pe care nu se va mai produce hrană pentru oameni sau pentru animale.

Autoritățile tot trâmbițează despre securitate, siguranță alimentară... Cancan politic.

Și, totuși, cum e posibil ca pe terenuri fertile să se construiască parcuri fotovoltaice? Mai ales că legea nu dă voie să se întâmple asta pe terenuri arabile din clasele de fertilitate 1 și 2. Se pare că există și fermieri care nu pot refuza zeci de mii de euro pentru un hectar, iar autoritățile locale „ajută” și proprietarii de terenuri și investitorii în energie regenerabilă. Primăriile sunt cele care își dau acordul pentru scoaterea din extravilan și aducerea în intravilan a terenurilor. Cum este stabilită clasa de fertilitate în astfel de situații, nu sunt în măsură să răspund.

Primesc semnale de la fermieri care transmit că, mai nou, izlazurile comunale devin parcuri fotovoltaice. Un agricultor din județul Călărași îmi zicea deunăzi: „Veniți să vă arăt niște parcuri frumoase, cu panouri fotovoltaice, pe terenuri cu grade de fertilitate 1 și 2, unde produceam în ani normali și 9 tone de grâu. Cine demonstrează că sunt ilegale? Sunt făcute și gata, sute, chiar mii de hectare de teren bun sunt ocupate treptat de aceste panouri. Cât a fost legea cu interzicerea construirii acestor parcuri nu s-a mai făcut un metru pătrat, iar când s-a modificat legislația anul trecut, cică să se construiască doar pe terenuri cu grad de fertilitate scăzut, toți băieții deștepți au vândut terenurile pentru așa ceva”.

Problema mare, zic specialiștii, va apărea când rețeaua va fi supraîncărcată, blocând întreaga producție. În acel moment, întregul sistem energetic național va fi dat peste cap, fotovoltaicele nu mai produc nimic folositor, totul se va transforma în pierdere.

De câțiva ani, fermierii semnalează problemele generate de construirea parcurilor fotovoltaice și montarea eolienelor de-a valma, fără cap, fără a se gândi cineva la viitor. Decidenții de la București sunt surzi. Interese… financiare. Ei vor găsi, cu siguranță, ceva de mâncare. Noi… vom mânca o dată la patru-cinci ani făină, ulei, ouă, din găleți.

Cui îi pasă?

Momentan, unii se bucură la niște mărunțiș, alții fac averi, iar peste ani toți ne vom aminti mesele îmbelșugate de azi în zgomotul asurzitor al propriilor intestine. Pentru că azi dăm pământul roditor pe-o tichie de mărgăritar.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Fiecare picătură de vin are povestea ei, iar cramele românești își spun povestea vinurilor la cea de-a opta ediție a concursului național „Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF Agricultural Solutions în colaborare cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Pe 23 martie 2023 a avut loc, la Oradea, etapa regională Banat și Transilvania din cadrul celei de-a VIII-a ediție a concursului „Povești cu vinuri românești”, iar vinurile câștigătoare sunt:

Vinuri albe

• Sauvignon Blanc 2022, sec, Crama La Salina

• Riesling Italian 2021, sec, Crama Corbuț

• Fetească Regală 2022, sec, Pivnița Savu

Vinuri roze

• Pinot Noir 2022, sec, Crama La Salina

• Cabernet Sauvignon & Merlot 2021, sec, Crama Corbuț

• Cabernet Sauvignon 2022, demisec, Crama Triterra

Vinuri roșii

• Cabernet Sauvignon 2021, sec, Domeniul Miranic

• Merlot 2018, sec, Crama Milo

• Merlot 2019, demisec, Reizer Wine

Cea mai frumoasă etichetă din regiunea Banat și Transilvania a fost votată „1251, Chardonnay”, de la Crama Podgoria Silvania.

Competiția inițiată de BASF se adresează viticultorilor care exploatează suprafețe de viță-de-vie sub 100 de hectare, înscrierile fiind gratuite, iar premiile, în valoare totală de 20.000 euro, sunt atractive și utile în activitatea din fermă.

Prima ediție a concursului „Povești cu vinuri românești” a avut loc în 2016, atunci fiind în competiție 240 de vinuri. În 2023, organizatorii se așteaptă să aibă peste 350 de vinuri provenind de la 100 de crame distincte.

Până la ediţia din acest an, „Poveşti cu vinuri româneşti” premia trei categorii, respectiv vinuri albe, roze și roşii. Începând cu ediția curentă, BASF lansează şi secţiunea vinurilor spumante, care se va desfăşura doar în cadrul etapei naţionale. În cazul acestei categorii vor fi luate în considerare spumantele din întreaga ţară, fără a exista o limită a suprafeţei cultivată cu viţă-de-vie. Producătorii vor putea înscrie toate tipurile de spumante.

Pentru vinurile albe, roze și roșii, concursul se desfășoară în patru etape regionale, urmate de etapa finală în care vor intra 36 de finalişti (câte trei câştigători pentru fiecare tip de vin din fiecare regiune). Astfel, jurizările sunt separate pentru regiunile Moldova, Muntenia, Transilvania şi Banat, Oltenia şi Dobrogea.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Rapița este o cultură care a devenit din ce în ce mai cultivată de către fermierii din România. Este o cultură rentabilă care, dacă are parte de condiții climatice favorabile creșterii și dezvoltării dar și de o tehnologie performantă, poate genera profituri foarte mari.

Cultura de rapiță poate fi serios afectată de buruieni. Pentru a împiedica acest lucru este necesar un control periodic, prin care să se depisteze la timp apariția buruienilor. Sunt recomandate tratamentele cu erbicide, pentru a elimina orice buruieni care ar concura cu rapița pentru apă și hrană.

Erbicidul Korvetto™, pentru aplicarea în primăvară

Compania Corteva Agriscience deține în portofoliu produse pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene, atât pentru segmentul de erbicidare în toamnă (Galera Super), cât și pentru segmentul de erbicidare în primăvară (Korvetto™).

Pentru aplicarea în primăvară, compania Corteva Agriscience pune la dispoziția fermierilor cea mai avansată soluție tehnologică pentru combaterea buruienilor dicotiledonate, erbicidul KORVETTO™, erbicidul nr. 1 pentru controlul din primăvară al buruienilor din cultura de rapiță.

Korvetto™ combate cu o eficacitate extraordinară turița (Galium aparine), buruiană dicotiledonată care dă cele mai multe bătăi de cap fermierilor, atât în perioada de vegetație a culturii, concurând planta, cât și la recoltarea și valorificarea producției. De asemenea, Korvetto™ reprezintă cea mai eficientă soluție în combaterea buruienii Descurainia sophia (măturică) și cea mai de încredere soluție în combaterea pălămidei (Cirsium arvense). Alte buruieni problemă combătute de erbicidul Korvetto™ sunt: albăstrea (Centaurea cyanus), mușețelul (Matricaria spp.), loboda (Chenopodium album), macul (Papaver rhoeas) – inclusiv macul rezistent la erbicidele sulfonil-ureice, romanița (Anthemis arvensis), susaiul (Sonchus arvensis), cornuții (Xanthium strumarium) și cruciulița (Senecio vulgaris).

Produsul conține noua substanță activă halauxifen-metil (Arylex™ active) 5g/l și clopiralid 120 g/l, fiind omologat la doza de un litru/ha.

Momentul aplicării este primăvara, de la faza de rozetă a culturii de rapiță de toamnă (BBCH-30) până când mugurii florali sunt prezenți, dar sunt încă acoperiți de frunze (BBCH-50). Atenție, nu se aplică toamna!

Erbicidul Korvetto™ are o selectivitate foarte bună pentru cultura de rapiță și permite rotația fără probleme pentru toate culturile succesive. În caz de cultură calamitată, după cultura de rapiță erbicidată cu Korvetto™ se pot înființa următoarele culturi: rapiță de primăvară, cereale de primăvară sau porumb.

Produsul Korvetto™ este cea mai sigură metodă de a scăpa de buruienile dicotiledonate, atât anuale, cât și perene, din cultura de rapiță, cu aplicare în primăvară.

Material furnizat de Corteva Agriscience 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html