Afişez elemetele după tag: fermier

În județul Covasna, la Târgu Secuiesc, se află una dintre cele mai mari zone de producție a cartofilor din țară. Acolo își desfășoară activitatea dr. ing. László Becsek, care, alături de o echipă de peste 70 de angajați, produce anual aproximativ 10.000 de tone de cartofi. Pe cele peste 1.000 de hectare de teren agricol, cultivă cartof pentru consum, cartof de sămânță, ceapă, rapiță, grâu și porumb.

László Becsek este un fermier cu o afacere de succes, un model care îi poate inspira și pe alți fermieri. Absolvent al Facultății de Agricultură din Cluj-Napoca și doctor în agronomie, László Becsek a înființat în anul 1995 firma Biofarm, astăzi desfășurând activitatea agricolă pe o suprafață de 1.000 de hectare de teren arabil. Din totalul terenului lucrat, 40-50% este irigat, sursa de apă fiind o apă curgătoare de suprafață.

Cartoful, a doua pâine a țării

Supranumit „a doua pâine a țării”, cartoful, de-a lungul anilor, a devenit unul dintre cele mai importante alimente de bază ale românilor, imediat după pâine. „Cartoful este a doua pâine a ţării, şi asta o spunem de foarte mult timp, şi într-adevăr, dintr-un kilogram de cartof poţi să asiguri o masă la o familie de patru persoane. Povestea începe din anii 1980, când România cultiva 400.000 de hectare de cartof, iar în zilele noastre am ajuns să cultivăm 33.000 de hectare”, arată László Becsek. În cele 33.000 de hectare intră cartoful pentru industrializare, în special chipsul, cam 3.500 - 3.600 de hectare, cartoful pentru sămânță - 600 ha, pe 7.000 de hectare este cartof extratimpuriu, care se vinde în luna iunie şi ceva iulie, astfel că mai rămân 20.000 de hectare cu cartof de consum pentru perioada septembrie şi până la noua recoltă.

Scăderea suprafețelor de cartofi s-a întâmplat mai ales din cauza schimbării comportamentului cumpărătorului. În zilele noastre nimeni nu mai este dispus să cumpere zeci de kilograme de cartofi, depozitarea este principalul factor decizional. Un kilogram sau două vor fi mai ușor de păstrat decât un sac, iar prima variantă poate fi folosită și pentru consumul imediat. Din păcate, pentru producători, acest lucru nu este unul îmbucurător.

„Depozitele sunt o mare investiţie, cu foarte mulţi bani, şi este o adevărată ştiinţă să depozitezi un produs viu, cartoful este un produs viu care, dacă nu are condiţii de umiditate, de temperatură, se degradează foarte rapid. Peste acest lucru a venit şi schimbarea climatică. De când cultiv eu cartof, de 30 de ani, nu am avut un an atât de greu din punct de vedere climatic ca anul 2025, când am avut o secetă extrem de lungă şi cruntă tocmai în perioada de creştere intensă a tuberculilor, astfel au rezultat producţii foarte mici şi de o calitate nu foarte bună”, ne spune László Becsek.

Seceta, principalul dăunător al cartofului

Cartoful are în componență 85-90% apă, ceea ce înseamnă că seceta este un dușman al culturii. Încă din faza de creștere al tuberculilor, cartoful are nevoie de foarte multă apă, altfel cultura este compromisă. „Dar oricât de mult ai da apă culturii, dacă temperatura este peste 30°C, ea nu mai creşte, fiziologic nu mai funcţionează, şi atunci se limitează producţia. Cine nu are irigare a rămas la 7, 10, 11 tone”.

Drumul până  la raft este unul lung, iar dintr-o producție de câteva zeci de tone, se mai pierde din cantitate, iar asta din cauză că nu toți cartofii sunt eligibili pentru a fi vânduți. „Dacă o producţie bună e de 40 de tone brut, din 40 de tone, dacă tu valorifici 70%, atunci este OK, pentru că mai sunt şi cartofi mărunţi, şi tăiaţi, şi loviţi, deci se pierde pe parcurs până când ajunge pe raft, minimum 30%. Pe parcursul recoltării se pierde foarte mult şi sunt probleme de calitate care trebuie eliminate înainte de livrare la magazine, şi atunci, dacă din 40 de tone ai valorificat 28 de tone, atunci eşti în profit. Anul trecut au fost producţiile de la 7 tone, foarte mult 11, 12, 14 tone, în funcţie de areal, în funcţie de soiuri”, explică László Becsek.

Ancora de salvare a fermierilor

Planul național de redresare și susținere a culturii cartofului în România a fost conceput ca un răspuns la declinul suprafețelor cultivate și al producției interne, fiind susținut de Federația Națională „Cartoful” din România în cadrul Planului Național Strategic (PNS).

Acest plan al cultivatorilor viza sprijinirea culturii cartofului, care să ofere stimulente pentru fermieri și să susțină atât producția de cartofi de consum și pentru industrializare, cât și producerea de cartofi de sămânță. Un punct esențial al acestui plan era dezvoltarea capacităților de depozitare, deoarece România nu dispune de suficiente spații moderne în care cartofii să poată fi păstrați în condiții optime pe termen lung. Din această cauză, o parte din producție se pierde, iar în extrasezon se ajunge la importuri.

Conform calculelor realizate în urmă cu patru ani, ar fi fost necesară o investiție de aproximativ 600 de milioane de euro la nivel național pentru a asigura depozitarea cantității de cartofi necesare consumului intern, din toamnă până la apariția noii recolte, în lunile mai - iunie. Din această sumă, fermierii ar fi trebuit să contribuie cu circa 20%, iar restul finanțării ar fi urmat să provină din fonduri publice sau europene, după modelul aplicat deja în vestul Europei. Spre exemplu, construcția depozitelor ar fi fost susținută prin programe europene sau naționale, iar lucrările de izolare și sistemele de climatizare ar fi putut fi finanțate din fonduri de mediu. „Din păcate planul stă prin diverse sertare ale autorităților, iar acum este o măsură, DR.16, prin care se pot construi depozite de cartofi cu un buget destul de mic, în schimb problema generală nu este rezolvată. Noi am propus acolo depozite de 500, 1.000 şi 1.500 de tone, pentru că, cu cât este mai mare depozitul, cu atât este mai eficient din punct de vedere economic. Dacă e un producător de 30-40 de hectare, ia un depozit de 500 de tone. Dacă e un producător mai mare… În cazul cartofului, depozitele centrale nu funcționează. Cartoful are mult prea multe boli şi marfa nu poate fi pusă în comun. Gândiți-vă, ca să recepționezi într-un depozit comun, marfa vine de la producătorul X, trece prin linia de recepție și e bolnavă. Vine marfa de la producătorul următor și tot pe aceeași linie de recepție se îmbolnăvește tot ce trece după aceea”, povestește László Becsek.

Conservarea cartofului are loc doar când leguma nu este spălată, iar depozitarea este un proces complex, care necesită condiții foarte stricte de temperatură, umiditate și control al aerului, diferite în funcție de soi. Din acest motiv, cartoful nu poate fi depozitat la grămadă, în spații comune, deoarece amestecarea producției de la mai mulți fermieri duce frecvent la pierderi și degradare. Soluția eficientă este depozitarea individuală, unde fiecare fermier își gestionează separat marfa, în funcție de calitate și destinație.

Factori-cheie pentru succes, depozitele și irigațiile

László Becsek a lansat un îndemn tuturor micilor producători care nu și-au realizat încă analizele de sol sau nu au parcurs toate etapele necesare pentru ca produsele lor să poată ajunge în supermarketuri, să facă aceste demersuri cât mai curând. Certificarea produselor reprezintă un element esențial, mai ales în cazul alimentelor destinate consumului populației, oferind garanții privind calitatea și siguranța acestora.

„Noi, din sută la sută producţie ambalată şi valorificată către reţelele de supermarketuri 50% este producţie proprie şi 50% noi achiziţionăm de la fermierii din zona noastră. Însă, când nu mai găsim marfă de calitate nici aici în zonă și nici în ţară, atunci suntem nevoiţi să aducem din import, pentru că avem un contract cu supermarketurile pe 12 luni şi este logic, ei trebuie să aibă marfă pe raft pe tot parcursul anului. Aici iar, elementul-cheie este depozitul. Dacă nu ai depozit nu ai cum să livrezi marfă românească pe tot parcursul anului. Noi, totuşi, avem marfă românească şi în iunie-iulie, dar nu pentru toată cererea. Dar fără depozit nu poţi să ai. Fără irigaţii nu poţi să ai nici cantitate, nici calitate, care se pretează pentru supermarketuri unde, până la urmă, alege consumatorul. Dar supermarketurile au grijă să pună pe raft o marfă premium, certificată şi controlată. Nu există să găseşti la supermarket o marfă necontrolată, necertificată”, spune László Becsek, fermier care face parte din Comitetul Director al Clubului Fermierilor Români, iar unul dintre proiectele susținute de Club și considerat o soluție importantă pentru menținerea sustenabilității culturii cartofului vizează dezvoltarea sistemelor de irigații prin intermediul lacurilor de acumulare.

În acest context, accentul cade mai puțin pe finanțare și mai mult pe organizare și planificare eficientă. Se propune identificarea unor areale mai restrânse unde să poată fi amenajate lacuri de acumulare, capabile să rețină apa provenită din precipitații, care altfel s-ar pierde în Dunăre sau în Marea Neagră. Prin stocarea acestei resurse de apă, culturile de cartofi ar putea beneficia de necesarul de irigații între perioadele ploioase, asigurând astfel producții stabile, eficiente din punct de vedere economic și de o calitate superioară, ce pot fi ulterior valorificate în condiții avantajoase.

Articol de: ALEXANDRA GOGU

Termenul de cooperativă are, încă, în mentalul colectiv de la noi o conotație negativă, urmare a ceea ce s-a numit în perioada comunistă la fel, dar care nu a fost decât o formă prin care puterea comunistă a confiscat proprietățile oamenilor. Posibil ca noile generații să înțeleagă confuzia și să îmbrățișeze cu o mai mare deschidere ideea de cooperare. Totul este ca administrația de azi a României să nu „pună bețe-n roate”.

În esență, cooperația este acea formă de unire a intereselor economice a unor producători, pentru o mai mare eficiență a proceselor de aprovizionare, de producție și de desfacere. Statele democratice au interesul legitim de a sprijini aceste forme pentru a combate monopolul pe care marii producători îl pot impune, cu consecințele ce decurg din asta, cum ar fi: prețuri arbitrare, falimentarea micilor producători, care astfel pot îngroșa rândul celor care au nevoie de asistență socială, scăderea diversității produselor și chiar posibila creștere a unor practici productive mai puțin sustenabile, pentru că, nu-i așa, cine îi poate impune unui gigant economic o practică sustenabilă.

Când piața creează cooperativa

În mod obișnuit, cooperativa agricolă este văzută ca un instrument prin care producătorii încearcă să ajungă la piață, dar se poate întâmpla și invers, piața este cea care generează cooperativa. Formularea pare surprinzătoare, dar mecanismul nu este deloc complicat și nici forțat, ba chiar e natural.

Marile lanțuri de magazine au fost puse în fața unei situații oarecum contradictorii. Pe de o parte, mediul productiv de la noi este fragmentat, producțiile sunt sezoniere și de cele mai multe ori imprevizibile, din punctul de vedere al calității și din cel al cantității, fapt care nu poate satisface nevoia de volum constant, calitate uniformă și trasabilitate, de care are nevoie un supermarket pentru a-și fideliza clienții. Pe de altă parte, există o presiune legislativă pentru promovarea consumului de produse românești, la care se adaugă interesul clienților pentru marfă proaspătă, nu adusă de la mii de kilometri și coaptă pe drum. Asta pentru că generațiile mai tinere au o mai mare deschidere spre ceea ce înseamnă autentic, ecologic, sustenabil. Am întâlnit foarte mulți comercianți care mi-au mărturisit acest lucru și cred că asta se întâmplă pentru că, în ciuda neajunsurilor pe care știm că le produce spațiul mediatic online, aici se propagă și unele mentalități pozitive, precum cele numite mai sus. Iată și de ce unii vânzători își promovează marfa sub aceste sloganuri de autenticitate, punând accentul pe trasabilitate, ecologic, sustenabil.

Așa stând lucrurile, marile lanțuri de supermarketuri (Carrefour, Kaufland, Mega Image, Metro Cash and Carry) care operează în România nu au mai avut răbdare să aștepte o coagulare a micilor producători, care nu prea dau semne că s-ar uni, și au dezvoltat diverse scheme de cooperare pentru integrarea micilor producători în lanțurile lor de aprovizionare, implicându-se astfel în procesul de producție, cu scopul de a le oferi clienților marfă proaspătă și de calitate, de a se încadra în cerințele legale, precum și pentru a controla mai bine plaja de produse pe care să o pună în acord cu cererea clienților proprii.

„Grădina” din Vărăști

Un astfel de model de cooperare coordonat de un retailer este cel al Cooperativei Agricole „Grădina noastră din Vărăști”, numită astfel după numele conceptului pe care Carrefour l-a folosit pentru acest tip de colaborare. Pe site-ul lor este precizat că programul de colaborare cu fermierii locali poartă numele „Grădina Noastră”, iar succesul obținut la Vărăști i-a făcut să multiplice inițiativa: „Am început cu cea de la Vărăști, am continuat cu cea de la Zarand, crescând în același timp alte 10 cooperative: Brezoaele, Însurăței, Fierbinți, Tg. Secuiesc, Ostrov, Huși, Voinești, Malu Spart”, se spune tot pe site-ul comerciantului.

În prima fază, asocierea a fost formată din patru fermieri și Carrefour. „Toată investiția la Vărăști a fost făcută de Carrefour. Ei au demarat acest proiect, cu o cooperativă în care să fim cinci membri. Restul fiind cu contract. La început au fost și ei, Carrefour, membri în cooperativă. Au fost patru țărani și Carrefour”, ne explică Dorel Buturugă, președintele Cooperativei Agricole „Grădina noastră din Vărăști”. E greu să numești această formă de asociere, cu doar patru fermieri, cooperativă, dar faptul că piața era asigurată a dus la creșterea acesteia într-un ritm foarte mare. „Așa, țăranii au prins încredere și au venit către noi, în doi-trei ani am ajuns la 150 de familii”, adaugă acesta.

La început au construit un depozit de 300 de metri pătrați. Gheorghe Vlad, președintele OIPA Legume-Fructe (o organizație interprofesională care reunește producători, distribuitori și alte entități implicate în sectorul agroalimentar), spune că, de fapt, acesta a fost scopul inițial al asocierii, construirea acestui depozit. A fost punctul de plecare, un spațiu de depozitare și o piață pe care un mare retailer a asigurat-o. „Investiția lui Carrefour a fost de 300 de metri, a pus bazele și a turnat fundația, acum depozitul are o capacitate de 4000 de metri și în jur de 800 de familii care lucrează cu noi”, spune Dorel Buturugă, iar Gheorghe Vlad adaugă: „Mai precis, 800 de gospodării. Că în spatele unei gospodării e un istoric al familiei. Are trei-cinci membri și suprafețele sunt în creștere. Păstorim astăzi comuna Vărăști, Valea Dragului, Obedeni, Vidra, Colibași, Câmpurelu, Grădiște, până și la Olt, avem și în partea de Galați câțiva furnizori”.

Președintele OIPA, Gheorghe Vlad, consideră, ceea ce evidențiasem și noi mai devreme, că totul a plecat de la potențialul de desfacere: „Faptul că se regăsește cu valorificarea a fost singurul punct forte. În momentul când ai vânzare, ai producție. N-ai vânzare, n-ai producție. Pentru unul care este novice și nu are gama de cunoștințe și relațiile pe care o organizație interprofesională le are, de a deschide multe porți pe baza statutului și a colaborării cu celelalte organizații, este un nonsens să înființeze cooperative. Spun un mare adevăr: dacă nu există în perimetrul ăsta cineva să-l sprijine și să deschidă un contract comercial, el înființează degeaba o cooperativă”. Asta nu înseamnă că fermierii ar trebui să aștepte ca retailerii să vină să-i roage să se asocieze, dar e bine de știut că boii se pun înaintea carului și nu invers. De altfel, orice afacere trebuie să aibă în vedere în primul rând desfacerea și mai apoi realizarea unor produse, oricât de minunate ar fi.

Omul sfințește locul

E bine să precizăm însă că de la punctul de plecare, susținut de acest mare comerciant, efortul care a dus la dezvoltarea cooperativei aparține celor implicați, care au muncit cu seriozitate. Omul care și-a pus amprenta pe buna desfășurare a cooperativei este Dorel Buturugă, cel despre care Gheorghe Vlad spune că „practic păstorește aproape totul. Zi-noapte. Își dedică aici poate 15 ore pe zi de muncă. Că știți foarte bine că ochiul stăpânului îngrașă vita. Dacă astăzi dispar de aici calibrarea, sortarea, diversificarea pe anumite magazine, e posibil să apară ceva încurcături și să nu ajungă cum trebuie”. Înțelegem de aici că președintele Dorel Buturugă este mai mult decât un președinte, este și ochiul care supraveghează procesele numite de domnul Vlad, dar și multe altele, pe care același Gheorghe Vlad le enumeră mai încolo: „Prezența fizică aici este permanentă și valsează între sortare, ambalare, mașini, șoferi..., este un merit, pentru că este un efort mare”. O spune și Dorel Buturugă, mărturisind: „Mi-a plăcut ceea ce fac și în fiecare zi de la 9 la ora 1-2 noaptea sunt prezent aici. În primul rând, știu ce înseamnă să muncești și să nu iei banii. 20 de ani am făcut agricultură, și acum fac, ați văzut solarele, nu poți să funcționezi dacă n-ai adrenalina de a încasa”.

Pe lângă bucuria pe care i-o aduce această activitate se adaugă, spune el, presiune pe care o investiție făcută trebuie să aducă plusvaloare, nu să se risipească: „Cei de la Carrefour au venit și au făcut o investiție aici, și am încercat să funcționăm exact cum voiau ei să funcționeze cu depozitele alea. Până nu e stăpânul acolo, nu merge. Noi, ca să funcționăm, ne-au pus să facem o cooperativă și ne‑au zis: «Tu răspunzi de tot, că iei marfă proastă sau bună, tu răspunzi». Și atunci a început să-mi fie teamă”. Teama de care vorbește președintele cooperativei este descrisă mai bine de Gheorghe Vlad, care definește consumatorul ca principal factor de presiune: „Noi astăzi avem, vizavi de consumator, un mare respect. Pentru că, dacă vede eticheta pe marfă, că e de la Dorel – «proastă marfă a venit!». Imaginați-vă cum decazi în ochii consumatorului. Și n-ai interesul ăsta. Tu ai interes să te duci cât mai sus, să vinzi cât mai mult. Și atunci, responsabilitatea îi revine lui sută la sută, producătorul are și el 30+50%, iar marketul duce și el un 20%, că dă vina pe etichetă”. Pe lângă asta se adaugă responsabilitatea față de producători. „Și el acum știe ce înseamnă diversitatea de produs și îi este jenă practic, pentru că gândiți-vă că sunt localnici majoritatea, și-l vezi la ușă că vine cu producția și să-i spui că «nu-ți iau decât un sfert» sau «vino mâine, că nu-ți iau astăzi»”, adaugă Gheorghe Vlad o imagine a celui care se simte dator să împace pe toată lumea sau, cum spune, chiar să „se certe cu toți”: „Eu, în istoricul meu, am fost și legumicultor, am făcut și ce fac ei acum, am făcut și comerț. Le mai dau «cu suspendare», ca să zic așa. În momentul în care o marfă este mai mică, mă cert și cu retailerul, și cu producătorul, cumva să iasă bine pentru toți”.

Și așa cum este normal să se întâmple, seriozitatea liderului impune o responsabilizare și celor care-l urmează. „Avem producători care au plecat de la 10.000 de salate și astăzi au sărit la 100.000. Adică, ritmul și eficiența productivității și le-a cam impus singur și vine cu obligativitate către Dorel. «Dorel, zice, am mai făcut un solar.» Și Dorel trebuie să facă de așa natură încât să găsească o rețea de debușeu de marfă. Cea mai mare grijă a producătorului este venitul. Dacă încasează banul, se disciplinează. Astăzi, a reușit să-i disciplineze, dar având în vedere că ne cunoaștem de prin 2000, în 2005, 2006, 2007, când făceam anumite ședințe între ei, se uitau ciudat. Astăzi i-au cam dat dreptate și funcționează. Deși, dacă ne apucam atunci când discutam, eram mult mai departe”, ne explică președintele OIPA, Gheorghe Vlad, iar celălalt președinte, al cooperativei, Dorel Buturugă, adaugă: „Noi am mai produs și n-am luat bani. Dacă azi aduci doi paleți de salată și ai luat 500-700 de euro, scopul tău e mâine să iei 1.000, poimâine să iei 2.000, și omul cumva intră într-un ritm în care ar vrea mai mult”.

Organizarea, principalul câștig

Dacă lucrurile merg prost sau bine într-o întreprindere, de orice fel, atunci trebuie să vezi cum este organizată activitatea acelei întreprinderi. Ceea ce a făcut ca această cooperativă să aibă succes și oamenii care o compun să prospere este buna organizare a producției și desfacerii. Nu se mai produce la nivel individual, ci în mod planificat. „Lucrăm cu planificare, cu toate familiile facem o planificare iarna, în care fiecare producător știe ce plantează, știe cât vinde, știe cum vinde, deci totul e organizat. Nu mai lucrăm haotic, cum lucram în 2015. Cooperativa se ocupă și de inputuri, cumpără semințele, totul face cooperativa, le pune la dispoziție țăranului. Anul acesta am început să facem și răsadurile, avem un colaborator cu care producem răsaduri, ca producătorul să fie cât mai axat pe producție, pe muncă”, arată Dorel Buturugă, iar Gheorghe Vlad adaugă: „Oamenii au înțeles că trebuie să existe planificare. Nu se dezice nimeni de la aspectul acesta de planificare și de cooperativă. Noi la 1 ianuarie sau din decembrie facem achiziția pentru semințe și inputuri pe banii cooperativei, avem un contract cu fiecare, pentru că omul vede clar și închei contractul anual cu el pentru producția respectivă. Pentru siguranța mea, și omul să vadă transparent în ce dată livrează produsul, ca să nu semene când voia el. Că ne confruntam cu o suprapunere de recoltare. Și atunci cădeau prețurile. Anul ăsta și anii trecuți am făcut o uniformizare, dar anul acesta avem o planificare mai riguroasă, ca să nu ne mai ducem în perioada când toată lumea cultivă tomata, că e programul specific, și atunci prețurile coborau. Nu. În perioada când prețurile erau proaste pe piață, cooperativa avea prețuri stabile și bune în accepțiunea producătorului real, cu costurile pe care le avea”.

Această planificare cu organizare le-a dat putere de negociere în relația cu retailerii, mai ales că prețurile în domeniul legumelor și fructelor este fluctuant, spre deosebire de cel din alte domenii. „În legume-fructe este un haos la prețuri. Prețul îl facem săptămânal, în momentul în care avem o cantitate mare de salată, să zicem, încercăm să facem o promoție și noi venim către market cu prețul mai mic, în momentul în care e lipsă, mai creștem și noi prețul, ne jucăm”, spune Dorel Buturugă.

Pentru că vorbeam la începutul articolului că sezonalitatea producției este o problemă în relația cu retailerul, s-au gândit să o rezolve printr-o investiție cu fonduri europene. „Avem acum un proiect din fonduri europene prin care vrem să facem o seră de un hectar, cu încălzire și tot ce trebuie, să avem roșii și iarna”, precizează Dorel Buturugă, care adaugă că investiția are în proiect și industrializarea legumelor prin congelare și conservare: „Ideea este ca producătorul, din 10 tone cu care vine către cooperativă, să nu plece cu nimic acasă. Adică toate cele 10 tone să fie valorificate. Că 7 tone vor fi către market, conform calibrării, iar partea care nu va fi se duce către industrializare”. Se înțelege din aceste vorbe ale domnului Buturugă că producția a depășit necesarul de comercializare. „Imaginați-vă că la 800 de producători media este undeva la 2,5 hectare, noi am depășit astăzi pe cooperativă media parcelelor pe cap de gospodărie la nivel de APIA care e înregistrată a fi în România. Și e în creștere”, subliniază Dorel Buturugă situația la care au ajuns. Asta, în condițiile în care pe lângă cei cu care au început s-au adăugat și ceilalți mari retaileri. „Lucrăm și cu Profi, cu Mega Image, cu Kaufland, deci și celelalte. Acum avem relație directă cu Penny, în care s-ar putea să intrăm săptămâna viitoare, e mai greoaie metodologia pentru că toată lumea cere un Global G.A.P.”, spune Gheorghe Vlad, care și explică despre ce este vorba: „Acel Global G.A.P. nu vine să soluționeze producția. Degeaba îmi cere mie, cooperativei, Global G.A.P., pentru că eu nu am decât depozitul, mașinile și motorina. Eu n-am producția. Producătorii au. Lor le trebuie acel Global G.A.P., care, practic, este o normă de protecție a muncii, e vorba de igiena produsului, este un echipament de recoltat, un echipament de sortat marfa, adică producătorul în sine, când intră în seră, trebuie să aibă un echipament. Apa pe care o utilizează, la fel, trebuie să aibă un apometru care-i cifrează volumul de apă, nicidecum analiza apei. Dar aceste ambiguități, eu le spun frâne trase în fața producătorului, sunt pentru a-l dezgusta și a-i pune în cârcă mai multe obligații decât drepturi, și când spun lucrul acesta, să te autorizeze Global G.A.P., îți trebuie minimum 5.000 de euro, ca producător”.  În fapt, acesta este un standard internațional de bune practici agricole (Good Agricultural Practice) care certifică siguranța alimentară, durabilitatea mediului și bunăstarea lucrătorilor în producția primară, fiind esențial pentru accesul în supermarketuri.

Chestiunea acestui standard Global G.A.P. este privită cu adversitate și de Dorel Buturugă, din pricina faptului că nu oferă o trasabilitate reală, comparativ cu sistemul de etichetare folosit de cooperativă. „La etichetare participă fiecare familie care aduce marfă, vă arăt o etichetă, numele familiei este trecut pe etichetă. Ai adus o tonă de roșii, numele familiei tale e trecut: Filip Nicușor, trecut pe etichetă și pus în market, când cumpără clientul marfa vede familia de la care a venit, nu de la distribuitor. Că la noi, în România, mai este o încurcătură, se cheamă Global G.A.P., în care găsim trasabilitatea cumva, dar nu o găsim. Dacă luăm o etichetă de la marfa noastră din raft și mergem până la numele producătorului, ajungem la el în grădină. Dacă luăm un cod Global G.A.P. de pe o etichetă, n-ajungem nicăieri.”

Deși totul pare bine, încep problemele

Revolta care se desprinde din vorbele interlocutorilor noștri vine ca urmare a unui complex de măsuri care s-au luat în ultima perioadă și care au dus la o suită de inconveniente care sunt de natură să-i descurajeze pe membrii cooperatori. Fără a le pune într-o ordine a importanței, o să începem cu problema transportului, care se acutizează pe măsură ce numărul de membri în cooperativă crește, iar activitatea de administrare a cooperativei se mărește proporțional. Dar în loc să reducem din birocrație, adăugăm. Iată ce ne spune domnul Gheorghe Vlad despre acest lucru: „Ce e cel mai greu să funcționăm acum, la momentul acesta, conformarea față de legislația care este în vigoare. Este vorba de e-transport, e-facturare, mașinile trebuie să aibă tahograf, să aibă o diagramă de plecat cu o zi înainte, e o procedură mai greoaie. Noi am început să o întrebuințăm, sunt dezamăgit pentru motivul că îi va cere și persoanei fizice să facă același sistem pe care noi îl avem și trebuie să-l introducă până la 1 iunie 2026”. Se înțelege că decizia îi privește pe toți, nu doar pe cei din legume -fructe, dar oful interlocutorului nostru se referă la efectul pe care îl va avea asupra activității din cooperativă: „Imaginați-vă că un producător, doi membri în familie, soț-soție, vor trebui să facă formularul e-transport, e-factură cu o zi înainte să-și creioneze traseul, chiar dacă vine către cooperativă. Ideea era în procedura pe care au făcut-o, pentru că nu ne-au chemat la o discuție când a fost în dezbatere legislația, nu trebuia aplicată așa, pentru că membrii cooperativei aduc în depozitul cooperativei ca la un siloz de cereale. El, efectiv, din curte până aici ar trebui să vină însoțit doar de atestatul de producător. E vorba de fila de comercializare. Nu, el va fi obligat cu CNP să se logheze în spațiul virtual al ANAF, să emită și factură, deci cu CNP va fi obligat să facă aceleași formalități ca persoanele juridice. Cine și câți dintre ei vor ști să umble și să redacteze în sistemul electronic, digitalizarea care tot se vehiculează și cum va funcționa către sistemul ANAF realmente? Pentru că, dacă se încurcă anumite CNP-uri, coduri și toate alea, nu va funcționa nimic. Și vor fi blocaje enorme. Gândiți-vă că sunt 4,5 milioane de gospodării. Luăm cazul la noi, cu 600 de furnizori reali, producători. Cei 600 vor fi obligați să facă același sistem pe care-l face cooperativa. Și aici ducem o muncă de gândire, momentan, pentru că am zis să facem semnăturile electronice, să creăm un birou în care să vine fiecare, să spună și să plătească un cuantum, să punem 2, 3, 5. Dar imaginați-vă că la 600 de persoane e un volum enorm. În afară de gestionare, problema e de încadrarea formularelor în programul pe care-l are ANAF-ul, pentru că acolo se completează niște căsuțe, rubrici, cum sunt acele teste grilă. Dacă greșești și-ți dă eroare, și-ți respinge cererea, imaginați-vă că stă producătorul la ușă și nu poate să încarce, noi nu putem să plecăm cu mașina, va fi tevatură care nu ne caracterizează. Și practic cred că la asta s-a recurs, la un dezgust totalmente al micului producător să nu mai producă”.

Nu subscriem la ideea că lucrurile sunt intenționat împotriva producătorului, dar suntem convinși că aceia care le-au conceput au făcut „economie de gândire” sau „exces de nepăsare”, pentru că nu au luat în considerare anumite disfuncționalități care se vor ivi, cum ar fi faptul că aceste facturi trebuie făcute înainte de a duce marfa, pentru că trebuie să o însoțească, și odată ajuns la depozit, factura micului producător se împerechează cu factura cooperativei, doar că există diferențe de cantitate la cântar. „Cantitățile cu care el vine, salata verde e la bucată, dar imaginați-vă la tonele de dovlecel, de castravete, eu iau de bun cântarul meu. O factură e emisă pe o tonă, la mine arată 980-990 kg, se duce către magazin, mai există un 5-10 kg și acolo. Adică neconformitățile astea, fără voia noastră, ne pun să facem o regularizare a facturilor – iar o altă muncă.” Probabil că celor care au stabilit aceste proceduri nu li s-a părut greu să faci o factură, dar în cazul nostru nu e vorba de una singură, ci de sute, făcute de câte două-trei ori.

După ce ne-a explicat cele de mai sus, Gheorghe Vlad ne-a oferit și o rezolvare la care s-a gândit: „Sper că Guvernul va reveni asupra acestei idei și membrii cooperativelor funcționale – deci fac precizarea, funcționale – realmente să vină să spună, începând de la o anumită cifră de afaceri, avantajele cooperativelor vor fi următoarele: producătorii care sunt membri nu vor mai trebui să completeze, pentru că ei aderă la cooperativă, completează declarația producției cu planificările respective. Aici trebuie simplificat. Ne văităm de ani de zile de birocrația stufoasă. La noi încă se completează și s-a făcut o stufoșenie în care astăzi, din cinci funcționari pe care îi avea cooperativa în contabilitate, acum avem opt”. Păi de ce să fie bine dacă poate să nu...?

Pe lângă această accentuare a birocrației se adaugă anularea unor facilități care au contribuit la coagularea fermierilor în cooperative. „La 15 decembrie ne-am trezit cu anularea anumitor drepturi pe care le-am obținut tot printr-o muncă de câțiva ani. Ceea ce a dispărut este scutirea pe impozitul pe clădiri și pe mijloacele de transport (nu autoturismele cu care ne plimbăm noi în cooperativă, efectiv numai mijloacele de transport care fac transportul de marfă și clădirile, depozitele, nu birourile, că astea sunt foarte mici). Pe lângă astea, au apărut situații de multiplă impozitare. Aveam o taxă care era stabilită înainte la primărie, o taxă de 150-200 de lei, depinde de primării, astăzi avem în plus o taxă pe construcție solar, aceeași suprafață, deci două taxe, și mai există o taxă pe norma de venit, pentru că eu realizez din suprafața aceea un venit. Deci, pe o suprafață am trei taxe”, povestește Gheorghe Vlad.

Cooperativa merge mai departe

Efectele acestor disfuncționalități sunt resimțite de către liderii cooperativei. Dorel Buturugă spune că producătorii deja au făcut un pas înapoi ca urmare a pierderii acelor facilități, iar Gheorghe Vlad ne explică că probabil investițiile programate vor fi oprite o perioadă, dar nu se pune problema să nu mai funcționeze cooperativa. „Motivațiile producătorilor de a veni către cooperative au fost facilitate prin scutirea de impozite la clădiri, la anumite utilaje pe care le folosesc, vorbim de mașinile de transport marfă, de tractoare. Acestea erau niște facilități, nu foarte mari. Acum trebuie să ducem o bătălie scriptică, pe hârtii, producătorii n-au cum să țină pasul, să stea pe loc și să nu producă, pentru că au făcut investiții, ca și aici. Deci cooperativa nu se poate opri. E posibil ca să stăm, vizavi de proiectele care sunt în accesare, să nu se mai extindă, poate un an-doi”, menționează Gheorghe Vlad.

Evident că activitatea în cooperativă se desfășoară după toate regulile fiscale, dar Dorel Buturugă nu e de ieri, de azi în meseria asta și e conștient că sunt încă mulți producători care preferă să evite aceste reguli. Ne povestește că a încercat în urmă cu trei ani să le explice guvernanților că producătorii ar putea să fie cointeresați printr-un sistem de subvenționare să prefere calea fiscală. „Ca să taxeze producătorul ar trebui să facă, așa am gândit eu, am și discutat cu ministrul Agriculturii acum trei ani, am discutat cu mai mulți oameni, dar nu-i interesează, n‑au nicio treabă. Un producător, ca să-l fiscalizezi, îl pui să vândă marfă fiscalizată către o cooperativă, cu factură, și îi dai subvenție în ianuarie anul următor 10% din marfa fiscalizată. 10% din marfa fiscalizată înseamnă doar TVA-ul. Producătorul, dacă se duce în târguri sau în piețe, statul nu încasează TVA. Se pierde. Dacă vine către o cooperativă, statul încasează 10-11%. Mai este 16% impozit pe profit, statul încasează undeva la 20% și vine către producător la sfârșitul anului cu 10%. Atunci producătorul va avea forța să producă din an în an mai mult. Deci spune: anul ăsta am produs doar 100.000 de euro. Iau 10.000 de euro subvenție. La anul poate produc 200.000. Îl trimite în câmp să producă în continuare. Dacă se scumpesc inputurile, producătorul mic nu are ca avantaj TVA-ul. Adică, dacă cumpără inputuri sau folie, el nu deduce nimic. El plătește către stat TVA-ul la tot ce cumpără. Iar când vinde, vinde fără TVA”, a specificat Gheorghe Vlad. Nu putem spune de ce nu au fost receptivi la o asemenea propunere, probabil știu ei mai multe și o asemenea schemă nu e posibilă. Dar un antreprenor bun se gândește nu la cât trebuie să dea într-o afacere, ci la cât îi rămâne după ce a încasat. Oare nu e mai bine să încasezi mai puțin decât deloc? Pentru că dacă statul încasează, va avea și de unde să dea acea subvenție. Iată un motiv rezonabil pentru care statul ar fi normal să fie interesat să sprijine formele cooperatiste, pentru că, așa cum susține Gheorghe Vlad, acestea sunt motorul economiilor locale, acolo unde ele funcționează: „Ăsta e scopul unor cooperative funcționale. Recuperezi TVA-ul din piață pe care nu-l mai regăsești pe inputuri, pe semințe, îl coordonezi, vei avea constant producție prin care poți să asiguri contracte, problema este că statul trebuie să preîntâmpine tendința micului producător de a mai face evaziune și să-l dirijezi către aceste forme organizate. Indiferent cum le-ar spune. Creează-le anumite avantaje sau dă-le posibilitatea să reinvestească sută la sută profitul. Pentru că nu o să se ducă cu el în țările calde, să stea la Miami sau nu știu unde. Doru mâine își va mai face un depozit, că asta e, un microb ca la pescuit, ca la fumat, trebuie să faci depozit, să faci producție, să-ți iei utilaje”.

Cooperativa de la Vărăști este o dovadă că se poate lucra organizat, planificat, eficient, cu condiția să existe acces la o piață reală și sigură. Este dovada că desfacerea este primul lucru pe care trebuie să-l ai în vedere într-o afacere. Din păcate, nu este cel mai bun exemplu de întemeiere a unei cooperații, pentru că ea s-a format nu din inițiativa producătorilor, ci la solicitarea unor retaileri. Dar buna funcționare a acesteia și a celor asemenea ei va determina creșterea încrederii în astfel de asocieri. Importurile încă sunt majoritare, și asta nu pentru că ne impune cineva din afară să le cumpărăm marfa lor, cum cred unii, ci pentru că sistemul de producție este fragmentat și impredictibil. Dacă se vor înmulți aceste asociații funcționale, ponderea importurilor va scădea. Nici retailerii nu își doresc să aducă marfa de la mii de kilometri, pentru că asta înseamnă costuri pe care le vor plasa în preț, iar un preț mai mare înseamnă apetit mai mic la cumpărare.

În cele din urmă, nu contează forma pe care o are asocierea, pentru că ea trebuie să se adapteze la realitățile locale. Cei care privesc acest exemplu trebuie să înțeleagă esența: indiferent cum a luat naștere, funcționarea se bazează pe piață și organizare, în această ordine, pentru că întotdeauna prima va dicta celei de-a doua. În absența desfacerii, orice construcție va fi fragilă, dependentă de facilități și de context.

Și încă un lucru, statul nu trebuie să caute asocierea cu orice preț, pentru că numărul lor nu are nicio valoare, dacă acestea sunt doar cu numele sau sunt nefuncționale, neintegrate într-un lanț economic real.

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

Schimbările climatice, accesul la finanțare, instabilitatea piețelor și presiunea tot mai mare a deciziilor europene asupra fermelor locale au fost subiectele discutate cu Mitică Dobrotă. Însă, cu fermierul din satul Neudorf – comuna Zăbrani, județul Arad, am vorbit și despre nou-înființata Uniune a Oierilor din al cărui Comitet Director face parte.

Mitică Dobrotă are o fermă mixtă, preponderent axată pe cultură mare, deși spune despre sine că se simte în largul lui mai ales când vorbește de zootehnie, în special despre oi, pentru că provine dintr-o familie de oieri. „Sunt prima generație de agricultori, eu provin dintr-o familie de zootehniști, de oieri, de ciobani de la Sibiu, am venit aici cu oile, în zona Banatului, cu părinții, încet-încet am trecut și pe cultură mare, din nevoia de furaje pentru animale, după aceea am mai cumpărat terenuri și așa am ajuns și agricultor. Acum am o fermă mixtă, am și animale, nu așa multe ca înainte. Când vorbim despre zootehnie și în special despre oi, sunt în largul meu. Aici simt că stăpânesc cel mai bine situația. În agricultură sunt un venetic, dacă pot spune asta, cu toate că-mi place foarte mult și agricultura, am îndrăgit-o, dar nu sunt atât de confortabil ca la oi.” El, ca probabil mulți alții, folosește termenii de agricultor și agricultură cu sensul de cultură mare, chiar dacă și zootehnia face parte din agricultură. Particularitățile sectoarelor agricole îi determină pe mulți să facă această demarcare, chiar dacă întrepătrunderea lor le clasează împreună.

Costuri mari și prețuri mici

Pentru mulți fermieri, ultimii ani au însemnat suprapunerea a mai multor crize. În primul rând chestiunea climatică, care s-a manifestat printr-o secetă prelungită, ce le-a afectat producțiile, apoi criza geopolitică care a determinat creșterea costurilor de producție și scăderea prețurilor la cereale, cu o consecință evidentă asupra profitului. „Toți muncim pentru bani. Vrem măcar să nu fim pe pierdere”, afirmă Mitică Dobrotă, rezumând o realitate resimțită de aproape toți cei implicați în agricultură. „Vedem atâtea firme mari care au intrat în insolvență, atâția traderi de cereale care la fel, sunt în incapacitate de plată, chiar parteneri cu care am colaborat și noi.” Iar când vorbim de costurile de producție nu ne referim doar la inputurile directe, ci și la investițiile consistente în utilaje, infrastructură și tehnologie, iar amortizarea acestora devine tot mai dificilă. „Venim după o vară foarte secetoasă, mai ales culturile de primăvară având mult de suferit, pe lângă seceta din ultimii trei ani a venit și o perioadă cu prețuri foarte mici, în care pur și simplu nu ne acoperim costurile de producție în primul rând. Pe lângă costurile de producție mai vin și amortizările, utilajele pe care le-am cumpărat și multe alte cheltuieli pe care le are o fermă.”

Irigațiile, investiția inevitabilă

Dacă în trecut vestul țării părea mai puțin vulnerabil la secetă, în ultimii ani aceasta a făcut ravagii și aici. Iată de ce necesitatea unor sisteme de irigații devine stringentă. Fermierul nostru recunoaște că până acum altele au fost prioritățile, mai ales că și-a construit ferma aproape de la zero. „În prima fază trebuie să ai teren, să ai utilaje cu care să lucrezi, după aceea să ai depozitare. Am investit într-o fermă. Acum zic eu că e momentul să investim și în irigații, dar vremurile nu sunt chiar cele mai propice. Trecem printr-o perioadă destul de tulbure a agriculturii românești.

Noi, ca observatori neimplicați, sperăm ca precipitațiile consistente din acest început de an agricol să nu le stopeze inițiativa de a investi în irigații pentru că deja i-a prins optimismul într-un an agricol de succes. „Sunt optimist de felul meu și sper să fie bine. Ne bucurăm în primul rând că Bunul Dumnezeu parcă ține cu noi mai mult în iarna asta, având multe precipitații, și azi noapte a plouat foarte mult și ne bucurăm de asta. Anul acesta am niște culturi de toamnă care arată foarte bine la ora actuală și sperăm să fie bine. În zona mea, unde lucrez terenul, avem un mare avantaj natural, pentru că terenurile majoritatea sunt pe malul Mureșului, sunt în discuții destul de avansate cu o firmă pentru a investi și în irigații”, ne zice Mitică Dobrotă, adăugând că va încerca să acceseze niște fonduri europene, deși până acum nu a făcut-o. „Utilajele pe care le-am luat în marea majoritate le-am luat pe leasing. De cele mai multe ori sunt deschis și oricine cred că este deschis la bani europeni, sunt foarte bine veniți, dar poate din cauza mea, pentru că n-am intrat într-o cooperativă, apoi eu am crescut destul de mult și într-un termen destul de scurt, având undeva aproape 1.000 de hectare pe firmă, la APIA, de cele mai multe ori m-am lovit de «prea mare»…, nu dau vina pe birocrație sau pe modul de distribuire a acestor fonduri, și poate am ales varianta mai grea, prin a cumpăra utilaje. Pot să spun că am utilaje foarte performante, și combine, și tractoare, și autopropulsate de ultimă generație, sunt deschis la digitalizare, funcționăm pe GPS, toate noile tendințe le-am aplicat în fermă, dar cu niște costuri mult mai mari pentru mine.”

Dincolo de regretul afirmat de a nu fi accesat fonduri europene trebuie să admirăm faptul că a reușit să construiască o fermă aproape complet tehnologizată prin eforturi proprii. Din fericire, ne permitem să glumim, vine din urmă noua generație. Fiul fermierului, student la agronomie, participă deja la alegerea investițiilor și își împinge tatăl spre accesarea fondurilor europene. „Pentru irigații, recent, am fost la discuții cu o firmă de consultanță, fiul meu vine din spate cu un apetit pentru investiții și pentru nou, este mult mai actualizat, este student în primul an la agronomie, am fost împreună la o firmă de consultanță, se dau acum bani și pentru energie, panouri solare, chiar cu finanțare sută la sută, am discutat despre asta, și pentru irigații parcă am vrea să facem pe bani europeni, încercăm, sper să și reușim.” Va încerca însă o investiție individuală nu prin asocierea la o organizație a utilizatorilor de apă. „Intenționez o investiție individuală, ca fermier. Localitatea mea e la începutul Câmpiei de Vest, sunt niște bariere naturale, în dreapta fiind Mureșul, în stânga Dealurile Lipovei, nu sunt așa de mulți fermieri, în localitatea mea majoritatea terenurilor o lucrez eu, deci mă gândesc la o investiție individuală și v-am spus, avem marele avantaj că avem apa.”

Nevoia unei singure voci în sectorul ovin

Deși administrează aproape o mie de hectare, Mitică Dobrotă se definește înainte de toate ca oier. Așa cum am spus, provine dintr-o familie de crescători de animale din zona Sibiului, ajungând la cultura mare din nevoia asigurării furajelor. „În cultura mare sunt, dacă vreți, un venetic. La oi mă simt cel mai confortabil”, spune fermierul. Și dacă în cazul producției de cereale nu a fost atras de asociere, fapt care l-a dat înapoi în dorința de a accesa fonduri europene, așa cum am vorbit mai sus, în ceea ce privește creșterea oilor are vechime în chestiunea asocierii. „Sunt de la începuturi în mediul asociativ în domeniul oilor, am înființat împreună cu colegi, cu prieteni de-ai mei, acum 20 de ani, când eram tinerel, o asociație, am fost destul de activ în mediul asociativ, am sprijinit și am ținut să fim toți o voce, dar din păcate Miorița e foarte actuală și acum, n-a fost doar o poveste, o baladă, probabil și atunci din realitate a fost transpusă în versuri”, ne lasă de înțeles Mitică Dobrotă de ce nu au funcționat până acum asociațiile. Iată de ce nu a stat pe gânduri și a aderat la inițiativa de a forma o uniune care să înglobeze, atât alte asociații, cât și crescători individuali.

Organizația profesională din al cărei Comitet Director face parte se intitulează Uniunea Oierilor din România și este o structură profesională constituită la Poiana Sibiului, cu obiectivul declarat de a reuni crescătorii de ovine într-o formulă de reprezentare comună. Locul ales, Poiana Sibiului, are o conotație istorică pentru asociație, iar pentru el, personal, una sentimentală. „Uniunea Oierilor și numele asociației a fost de a reînvia o uniune a oierilor care s-a înființat în Poiana Sibiului, în comuna mea natală, acum 90 de ani, în 1935. Avem acolo o istorie frumoasă despre bunicii și străbunicii noștri care au făcut atunci, chiar acum 100 de ani s-au întâlnit prima dată cu alt nume, și în 1945 au înființat Uniunea oierilor din România într-un congres la Sibiu unde au fost 2000 de participanți veniți din toată țara. Noi acum, împreună cu mai mulți colegi din țară, am hotărât să reînființăm această uniune a oierilor, care este pentru toți ciobanii – să zic pe direct ce suntem noi, și suntem mândri de cuvântul acesta de ciobani – s-o înființăm ca o reînnodare a trecutului, cu un sediu și onorific în Poiana Sibiului, este și în centrul țării deci mai la îndemână pentru toți.” Uniunea este un fel de federație dar care este constituită ca asociație tocmai pentru a permite intrarea și a fermierilor neasociați. „Nu o putem numi federație, fiindcă din punct de vedere juridic într-o federație nu poate să fie un membru persoană fizică. Sunt oierii destul de orgolioși, ca în toate domeniile probabil, și sunt unii care nu vor să intre în nicio asociație. Fiindcă unele asociații i‑au dezamăgit, și ei vor să intre pe persoană fizică, doar cu efectivul lor de oi, fără să facă parte dintr-o asociație. Atunci, dacă noi făceam o federație, aceste persoane care nu doresc să intre în alte asociații, nu puteau să intre în această uniune. Asociație până la urmă, că e pe legea asociațiilor.”

În prezent sectorul ovin românesc este reprezentat de federațiile ROMOVIS și PRO OVIS, precum și de mai multe structuri asociative implicate în gestionarea registrelor genealogice, în funcție de rasă, la care se adaugă foarte multe asociații locale și regionale, ceea ce duce la o fragmentare destul de mare, fapt care face ca potențialul de negociere unitară a crescătorilor să fie redus. Fondatorii Uniunii Oierilor din România pretind că încearcă reunirea acestor interese divergente și că nu intenționează să le concureze. „Suntem la început, suntem optimiști, vrem să nu mai repetăm greșelile care s-au făcut în celelalte asociații. Uniunea aceasta nu este împotriva celorlalte asociații, ba dimpotrivă, vrem să fim toți o voce în România, în sprijinul oierilor de peste tot. Îi așteptăm pe toți colegii noștri. I-am dat drumul. La București, în prima fază, la Indagra, au fost reprezentanți a aproximativ 60 de forme asociative, unii au spus pas, poate vor să vadă ce se întâmplă. Acum suntem 24, ca membri fondatori. Au fost și sărbătorile, mulți și-au manifestat dorința ca după ce ies actele să intre și ei în Uniune. Prima dată trebuie să demonstrăm că suntem la nivelul așteptărilor lor. Și eu sunt foarte optimist.”

Mitică Dobrotă a ținut să precizeze că nu are intenția de a lua registrele de la asociațiile care le dețin, el însuși făcând parte dintr-o asociație care are un registru. „Registrul trebuie să fie în paralel și în colaborare cu Uniunea. Așa văd eu, asta urmează să decidem, dar nu se poate să fie un singur registru la nivel național. Sunt atâtea probleme pe care le avem legate de export, de vânzări animale, de pășunat, probleme cu ITM-ul, probleme cu exportul în Europa, care este închisă, pesta rumegătoarelor mici, se dau bani pentru cumpărat de tineret ovin. Trebuie cineva să ne reprezinte acolo într-un mod cât mai bun și să negocieze. Să fim prezenți în legislativ, de a fi consultați. Pornind de la început, rolul nostru nu este de a ne certa pe internet, de a «înjura» – între ghilimele – autoritățile, noi vrem să avem alt mod de abordare: de a negocia într-un mod cât mai transparent și actualizat pentru vremurile astea. Nu de a ne face dreptate «cu bâta», cum e vorba în sectorul nostru. Nu exclud neapărat o formă de protest. Dar pentru a avea o forță în a protesta, când este nevoie, deși e ultima variantă «a protesta», trebuie să fim uniți, să fim toți o voce. Acum nu avem nicio șansă, fiindcă suntem divizați. Tocmai acesta este rolul Uniunii, am vrea să ne adunăm toți, fără orgolii, să lăsăm trecutul în spate și să nu ne mai aducem aminte de vechile neînțelegeri”, explică fermierul cum vede rolul noii asociații și adaugă și pe acela de informator al sectorului, pentru că el simte lipsa informațiilor. „Acesta este principalul rol al Uniunii Oierilor din România, spre a fi o voce și a fi informați și pregătiți pentru ce ne rezervă viitorul. Nu ai cum să fii informat dacă stai în fermă. Chiar dacă-ți faci foarte bine treaba, te trezești cu fel și fel de legi de care nici n-ai auzit. Sunt foarte multe provocări, războiul din Ucraina, Mercosur-ul, noi luăm informația doar de pe surse care de cele mai multe ori nu sunt corecte sau conforme cu realitatea și nu avem nicio pârghie, fiindcă eu, Dobrotă Mitică, dacă mă duc la minister n-o să fiu băgat în seamă, indiferent cât de mare fermier aș fi. Într-o formă asociativă, acum reprezentăm aproape 800.000 de oi, până la urmă aici sunt atuurile noastre. Eu zic că e foarte bine pentru început. Și în momentul când o delegație de-a noastră merge la Minister și ai în spate un număr de fermieri, reprezinți un număr de animale și de județe, eu zic că n-avem cum să nu fim luați în seamă și nu avem cum să nu putem negocia în mod favorabil pentru noi.”

Putem spune că așa cum evoluează de atâția zeci de ani fenomenul asociativ de pe la noi, Mitică Dobrotă este un optimist. De altfel, asta a spus de-a lungul dialogului nostru de nenumărate ori. Dar nu-l putem suspecta de un exces în această privință, pentru că este conștient de faptul că este greu. Este optimist pentru că începutul ăsta de an a adus vești bune, o ameliorare a vremii, prețuri mai bune la animale, piețe noi deschise, dar știe că sunt și mulți care nu privesc la fel. „Sperăm să fie un an bun și în zootehnie. În zootehnie putem spune acum că avem niște prețuri foarte bune, sunt prețuri bune la miei, a venit și Algeria, se deschid și alte piețe pe lângă UE, asta e foarte bine, în agricultură, să luăm partea plină a paharului, există apă, culturile arată bine, sperăm să avem un an bun. Sper ca la următoarea întâlnire să fiu și mai optimist sau să fie vremuri mai bune pentru că în jurul nostru e foarte mult negativism.  Chiar dacă nu sunt vremurile cele mai bune și nu auzim cele mai bune vești, rămânem optimiști, că de aia am investit în agricultură. Îți trebuie o doză de optimism să investești în agricultură.” Pentru mulți fermieri români, această combinație de realism și speranță rămâne poate cea mai importantă resursă într-o agricultură aflată permanent între risc și adaptare.

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

Iarna se așterne liniștea peste câmp. Dacă te întrebi de ce, odată cu venirea primelor înghețuri, fluxul buletinelor de avertizare fitosanitară se reduce considerabil sau se oprește, răspunsul nu ține de o pauză a specialiștilor, ci de biologia naturii.

Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) prezintă principalele motive pentru care iarna schimbă regulile jocului în protecția plantelor.

1.⁠ ⁠Somnul profund: Repausul vegetativ

Majoritatea culturilor, de la pomii fructiferi la vița-de-vie, își opresc procesele de creștere. Fără sevă circulantă și fără „organe” tinere, plantele devin mult mai puțin vulnerabile. În plus, lipsa frunzișului elimină substratul preferat de majoritatea bolilor foliare.

2.⁠ ⁠Pragul biologic și hibernarea

Dăunătorii și agenții patogeni sunt guvernați de temperatură. Pentru a se înmulți, aceștia au nevoie de un anumit prag biologic (o temperatură minimă specifică). Iarna, insectele hibernează sub formă de ouă, larve sau adulți, ascunse în sol sau sub scoarță.

Ciupercile și bacteriile intră în stadii de rezistență, așteptând căldura primăverii.

3.⁠ ⁠Bariera climatică

Înghețul, zăpada și vântul puternic nu doar că blochează mobilitatea dăunătorilor, dar fac imposibilă și aplicarea tratamentelor. Multe produse fitosanitare sunt ineficiente sau chiar contraindicate pe timp de îngheț.

4.⁠ ⁠Pragul de dăunare: De la prezență la pericol

Specialiștii de la Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) emit avertizări doar atunci când dăunătorii ating un Prag Economic de Dăunare. Iarna, deși organismele dăunătoare există în culturi, numărul lor este atât de mic încât nu pot provoca pagube reale producției.

Când reîncepe monitorizarea intensă?

Potrivit ANF, avertizarea reprezintă o „știință a momentului optim”. Ea va reveni în forță odată cu reluarea vegetației, când criteriul biologic (ciclul de viață al dăunătorului) se va sincroniza din nou cu cel fenologic (stadiul plantei) și cel ecologic (vremea favorabilă). „Până atunci, tratamentele de iarnă rămân măsuri preventive, planificate în avans, care nu necesită o monitorizare dinamică zilnică”, precizează ANF.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

X-Terra^® este primul grâu hibrid din Europa la scară comercială. Complexitatea genetică a grâului a împiedicat mult timp eforturile de hibridizare a acestuia, pentru a materializa beneficiile producției îmbunătățite și combinația caracterelor benefice.

Grâul este cea mai complexă cultură agricolă din lume din punct de vedere genetic, genomul grâului fiind de aproape șase ori mai mare decât genomul uman, lucru ce îl transformă în cultura agricolă cu cel mai înalt grad de complexitate pentru secvențiere și cercetare științifică.

Syngenta conduce cursa pentru a valorifica progresele în tehnologiile genetice, îmbunătățind productivitatea și reziliența grâului și ducând ameliorarea grâului la următorul nivel. Prin screening-ul unor secvențe genomice complete, pentru a identifica gene specifice responsabile pentru caracteristici cheie, cum ar fi cele care definesc viabilitatea grâului, conținutul nutrițional și toleranța la condiții meteorologice extreme, Syngenta a dezvoltat tehnologia hibridă pentru grâu și perfecționează procesul de ameliorare pentru a obține scalabilitate comercială. Deblocarea potențialului hibrid în grâu reprezintă o descoperire care a necesitat mai mult de 15 ani de cercetare.

Marea provocare cu care se confruntă producția globală de grâu este stagnarea randamentelor, noile soiuri convenționale ajută fermierii doar până la un anumit punct. Și, având în vedere că populația globală este estimată să ajungă la zece miliarde de oameni până în 2050, hibridizarea poate debloca randamente mai mari pe piețele cheie producătoare de grâu, dar acesta nu este singurul avantaj pe care îl oferă hibrizii. „Mediul este dificil pentru fermieri, care trebuie să gestioneze totul, de la secetă la inundații. Temperaturile fluctuează, de asemenea, mai des, ceea ce agravează dificultățile. Hibrizii oferă nu doar randamente mai mari, ci și stabilitate și predictibilitate față de soiurile convenționale”, arată specialiștii companiei Syngenta. X-Terra^® are o rezistență foarte bună la septorioză, o boală majoră, ceea ce înseamnă că fermierul ar putea, cu ajutorul unui instrument decizional precum Cropwise, să înceapă să utilizeze soluții de biocontrol sau, eventual, să renunțe la aplicările obișnuite de fungicide în stadiu incipient, ceea ce le-ar permite să economisească bani și să crească sustenabilitatea operațiunilor lor.

Dezvoltat pentru a ajuta fermierii să facă față impactului în creștere al schimbărilor climatice

Grâul hibrid X-Terra^® a primit aprobarea de înregistrare pentru utilizare în Franța. Momentul marchează debutul eforturilor de introducere a inovației X-Terra^® pe piețele din Europa, inclusiv în Marea Britanie, Franța și Germania.

SY Sphynx și SY Xanthis sunt primele produse de grâu hibrid X-Terra^® disponibile pentru sezonul de semănat 2026 în Franța. „Grâul este una dintre cele mai importante culturi din lume, reprezentând aproape o cincime din caloriile globale. Faptul că suntem primii care aducem pe piață un sistem de grâu hibrid scalabil reflectă angajamentul pe termen lung al Syngenta față de inovație și rapiditate în dezvoltarea tehnologiilor revoluționare de care au nevoie fermierii. Grâul hibrid X-Terra^® oferă un nivel de performanță și consistență care va depăși soiurile convenționale”, a declarat Onur Camili, care conduce divizia de semințe pentru culturi de câmp Syngenta în Europa.

Grâul hibrid X-Terra^® a fost dezvoltat pentru a ajuta fermierii să facă față impactului în creștere al schimbărilor climatice, cum ar fi variabilitatea climatică mai mare și evenimentele meteorologice extreme mai frecvente. Prin îmbunătățirea stabilității producției, a rezilienței la stres și a performanței agronomice generale, X-Terra^® sprijină tranziția către o producție de grâu mai sustenabilă și mai eficientă, ajutând totodată la optimizarea utilizării inputurilor cheie.

Cea mai bună calitate și cel mai ridicat potențial productiv posibil

Pentru a optimiza genetica superioară a grâului hibrid, Syngenta colaborează îndeaproape cu fermierii pentru a îmbunătăți condițiile din câmp și a optimiza potențialul de dezvoltare al culturii. Această abordare a culturii din perspectiva unui ecosistem complex și interactiv (Crop System approach) evaluează holistic factori precum condițiile reale din câmp, provocările specifice legate de buruieni și boli și viabilitatea soluțiilor biologice. Acest lucru asigură că grâul ajunge la cea mai bună calitate și atinge cel mai ridicat potențial productiv posibil.

Un exemplu îl reprezintă valorificarea rezistenței X-Terra^® la septorioză, o boală care afectează sever recoltele de grâu și este considerată una dintre cele mai serioase și persistente provocări pentru fermierii din Uniunea Europeană și alte regiuni temperate din întreaga lume. Fermierii ar putea să-și îmbunătățească sustenabilitatea operațiunilor agricole prin alerte timpurii privind presiunea bolilor folosind soluții digitale precum platforma Cropwise^® de la Syngenta și utilizarea de soluții biologice pentru a înlocui tratamentele fungicide în stadiile timpurii.

X-Terra^® se bazează pe experiența îndelungată a companiei Syngenta în cultura cerealelor hibride. Orzul hibrid Hyvido^® dezvoltat de Syngenta optimizează eficiența utilizării azotului de către cultură, oferă o protecție virală cu spectru larg și asigură producții ridicate și stabile în toate regiunile și sezoanele.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Crescătorii de ovine și caprine au din acest an o nouă organizație națională creată pentru a-i reprezenta, promova și a le apăra interesele, Uniunea Oierilor. Cunoscutul fermier Maniu Vonica este președintele Uniunii Oierilor.

Pe 18 ianuarie 2025, la Poiana Sibiului, a luat ființă Uniunea Oierilor. „Recentul eveniment de înființare a organizației naționale a avut loc ca urmare a unor demersuri începute anterior, concretizate în două întâlniri ale fermierilor spre finalul anului trecut. Prima s-a desfășurat pe 30 octombrie 2025 la București, unde peste 50 de forme asociative au dat curs invitației. Apoi, pe 5 decembrie 2025, la Sibiu au participat peste 120 de crescători de ovine și reprezentanți ai asociațiilor de profil din întreaga țară. Așa s-au pus bazele acestei organizații, stabilind direcțiile de acțiune, obiectivele și structura de conducere”, ne-a povestit fermierul Maniu Vonica, ales să conducă Uniunea Oierilor.

Noua organizație profesională a fost constituită de persoane fizice și persoane juridice, alături de asociații ale crescătorilor de ovine din întreaga țară, având calitatea de membri fondatori. „Aceștia provin strategic din mai multe regiuni ale României, printre care Arad, Timiș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sibiu, Satu Mare, Vâlcea, Gorj, Constanța și Vaslui, fapt care confirmă caracterul reprezentativ și acoperirea națională a organizației încă de la momentul constituirii”, subliniază Maniu Vonica.

Conducerea Uniunii Oierilor este asigurată de un Consiliu Director format din 11 membri, „structură care garantează o organizare funcțională și o capacitate operațională adecvată obiectivelor asumate”.

Maniu Vonica, ales în funcția de președinte al Uniunii Oierilor, este originar din Poiana Sibiului, fermier din tată în fiu, fiind cunoscut pentru atașamentul față de animale și pentru implicarea constantă în susținerea intereselor crescătorilor de ovine.

De asemenea, Maniu Vonica este membru în Consiliul Director al Clubul Fermierilor Români și a deținut funcția de președinte al Clubului în perioada ianuarie – iunie 2024, mandat exercitat prin rotație, pentru o durată de șase luni.

Experiența sa practică, acumulată direct în activitatea din teren, precum și implicarea în structuri asociative la nivel național, oferă Uniunii Oierilor o conducere solidă, conectată la realitățile sectorului ovin.

Uniunea Oierilor își propune să devină cea mai mare și reprezentativă organizație din domeniul ovin și caprin la nivel național. „În acest sens, în perioada imediat următoare, toți crescătorii de ovine și caprine care se regăsesc în obiectivele, scopul și valorile Uniunii sunt invitați să se alăture organizației și să devină membri activi. Prin coagularea tuturor crescătorilor din sector și unirea forțelor oierilor din România, Uniunea Oierilor urmărește să asigure o reprezentare unitară și o voce comună, capabilă să exprime clar și ferm interesele reale ale fermierilor, atât la nivel național, cât și în relația cu partenerii externi”, a precizat Maniu Vonica, președintele Uniunii Oierilor.

Obiectivele Uniunii Oierilor

• Reprezentarea și apărarea intereselor crescătorilor de ovine și caprine în relația cu autoritățile publice, instituțiile statului, precum și cu organismele naționale și internaționale de profil.

• Consolidarea sectorului ovin și caprin din România ca domeniu strategic al agriculturii naționale, prin politici coerente, dialog instituțional și cooperare între fermieri.

• Creșterea competitivității fermierilor prin facilitarea accesului la finanțare, programe de dezvoltare, investiții și promovarea bunelor practici agricole.

• Promovarea produselor românești din sectorul ovin și caprin pe piața internă și pe piețele externe, inclusiv prin protejarea denumirilor de origine, a indicațiilor geografice și a produselor tradiționale.

• Susținerea dezvoltării durabile a exploatațiilor agricole, prin încurajarea practicilor responsabile față de mediu, respectarea bunăstării animalelor și utilizarea eficientă a resurselor.

• Implicarea activă în elaborarea politicilor agricole și a cadrului legislativ care vizează sectorul ovin și caprin, în interesul direct al crescătorilor.

• Promovarea formării profesionale și a transferului de cunoștințe către fermieri, în scopul creșterii nivelului de calificare și al adaptării la cerințele actuale ale pieței.

• Valorificarea superioară a produselor și subproduselor rezultate din sectorul ovin prin susținerea procesării locale, creșterea valorii adăugate și dezvoltarea unor lanțuri scurte de comercializare.

• Asigurarea și dezvoltarea piețelor de desfacere pentru produsele și subprodusele din sectorul ovin și caprin, prin crearea de parteneriate comerciale stabile și mecanisme funcționale de valorificare.

• Uniunea Oierilor va acționa pentru susținerea exportului de animale vii și produse procesate, precum și pentru prevenirea și deblocarea situațiilor care pot afecta accesul fermierilor la piețele interne și externe, în vederea asigurării continuității activității economice în sector.

„O voce a celor care nu au voce, a celor care, de-a lungul timpului, au fost răsplătiți din belșug cu nedreptate și ignoranță.”

La evenimentul de înființare a Uniunii Oierilor a participat și primarul comunei Poiana Sibiului, Adrian Pavel Iovi, care a salutat și a susținut inițiativa crescătorilor de ovine, exprimându-și sprijinul concret prin punerea la dispoziție a unui spațiu destinat sediului și activităților de birou ale noii organizații profesionale.

Edilul a amintit, totodată, de importanța istorică a momentului, punctând că un eveniment similar a avut loc în anul 1925, tot la Poiana Sibiului, când s-a format Reuniunea economiilor de oi și a Economiilor în genere din Poiana, iar la 21 noiembrie 1935, la inițiativa învățătorului Nicolaie Munteanu din Poiana Sibiului, s-a desfășurat la Sibiu primul Congres al Oierilor din România unde s-a înființat o organizație similară, numită atunci Uniunea oierilor din toată țara.

În intervenția sa, primarul a evidențiat importanța acestei inițiative pentru dezvoltarea economică locală și regională și și-a exprimat dorința ca Uniunea Oierilor, înființată la Poiana Sibiului, să devină „o voce a celor care nu au voce, a celor care, de-a lungul timpului, au fost răsplătiți din belșug cu nedreptate și ignoranță”.

Președintele Uniunii Oierilor, Maniu Vonica, a conchis: „Evenimentul de la Poiana Sibiului marchează un moment de referință pentru oieritul românesc și pentru continuitatea unei tradiții transmisă din generație în generație, prin asumarea unei reprezentări ferme, unitare și responsabile la nivel național”.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Familia Filipaș, din județul Cluj, de la Gherla, deține brandul D’Olive și este distribuitor în țara noastră de ulei de măsline, afacere începută în anul 2020 din pasiunea pentru uleiul de măsline cretan. Recent, a achiziționat o livadă de măslini în Grecia, Creta, devenind astfel primul brand românesc de ulei de măsline care deține o livadă de măslini.

D’Olive, afacerea de familie fondată de Cosmin și David Filipaș (tată și fiu), este o investiție care transformă pasiunea pentru gustul viu al uleiului într-un proiect cu rădăcini reale și sustenabile. În această toamnă, după cinci ani de la începutul proiectului D’Olive, familia Filipaș a cumpărat o livadă de 3.000 metri pătrați în sudul insulei Creta, în zona Mesará, o regiune fertilă și legendară, unde cultura măslinului datează de peste 4.000 de ani. Solul vulcanic și climatul blând fac din această parte a Cretei una dintre cele mai apreciate surse de ulei extravirgin din Europa. „Ne securizăm sursa de autenticitate. Acolo unde alții cumpără o casă de vacanță, noi am ales un loc unde timpul are miros de pământ și de frunză de măslin”, afirmă Cosmin Filipaș, fondatorul D’Olive.

După cinci ani de import și distribuție de uleiuri extravirgine din soiul Koroneiki, fondatorii D’Olive devin acum proprietari ai livezii din care provine deja până la 30% din producția comercializată în România. Investiția din Creta a familiei Filipaș aduce stabilitate, trasabilitate și o legătură directă între sursă și consumator, Grecia fiind, de câțiva ani, una dintre destinațiile preferate de români nu doar pentru turism, ci și pentru investiții. În insule și pe continent, mii de cetățeni europeni au achiziționat locuințe de vacanță, atrași de prețuri accesibile și de un regim fiscal avantajos.

Cumpărarea unui teren agricol în Grecia este posibilă, dar nu întotdeauna simplă. Legea prevede restricții pentru străinii din afara Uniunii Europene și verificări suplimentare pentru terenurile din zone considerate strategice (în special în insule). În schimb, cetățenii UE pot cumpăra terenuri agricole, inclusiv livezi de măslini, cu respectarea formalităților de proprietate locală. În Creta, de pildă, o livadă matură de 1-2 hectare costă între 40.000 și 100.000 de euro, în funcție de vârstă, soi și accesul la drum și apă.

Proiectul D’Olive are deviza Art of Living / Art of Cooking și se construiește pe ideea de continuitate între generații. David Filipaș, ambasadorul brandului, are doar 14 ani și crește odată cu afacerea de familie.

Demersul D’Olive aduce o perspectivă diferită: o investiție care nu urmărește doar profitul, ci și continuitatea culturală și respectul față de pământ. În acest context, investiția în agricultura de patrimoniu poate deveni o formă de reconectare cu valorile autentice, o punte între cultură, natură și economie locală. „Într-o lume în care se vorbește mult despre sustenabilitate, dar puțin se face, noi am ales să plantăm rădăcini. La propriu”, punctează Cosmin Filipaș.

În 2024, la patru ani de la nașterea brandului D’Olive, familia Filipaș a sărbătorit simbolic momentul. A prelucrat lemnul unui măslin, vechi de peste 150 de ani, ajuns la finalul ciclului său de viață, transformându-l în trei ceasuri lucrate manual. În semn de respect față de rădăcinile proiectului, două ceasuri au rămas în familie, iar unul se află astăzi la Târgu Mureș. „Unul îl poartă David, fiul meu și ambasadorul D’Olive, încă unul a rămas la noi, iar altul a ajuns la un prieten al brandului”, precizează Cosmin Filipaș.

Pe lângă uleiul de măsline, familia Filipaș a introdus în portofoliul D’Olive și măslinele. „Ne-am propus să devenim cel mai mare distribuitor de ulei de măsline extravirgin din România, chiar dacă ne luptăm pe o piață în care există multe contrafaceri. Însă, cu siguranță compensăm prin calitate și livrare rapidă”, a conchis Cosmin Filipaș.

Foto: D’Olive

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Cu un nou design și cu specificații îmbunătățite, cea mai recentă generație a tractorului Steyr Plus, modelele 4100 și 4120 au intrat în stocul Titan Machinery și sunt gata să fie livrate către primii proprietari din România, anunță compania.

„Steyr Plus depășește așteptările și oferă din plin ceea ce merită fermierii. Noul model se caracterizează prin versatilitatea supremă pentru fermele moderne mixte și de creștere a animalelor de astăzi. Fie că este vorba de lucrări cu încărcătorul, de lucrul cu implemente montate în față sau în spate, de transport sau chiar de manevre în spații înguste, noul model Plus oferă performanță și confort maxim”, precizează Bogdan Constantin, specialist PR & Comunicare la Titan Machinery România.

Steyr Plus arată ca un tractor mai mare și mai puternic datorită aspectului îndrăzneț și dinamic. Un motor FPT Industrial de 3,6 litri, cu o putere de la 80 CP la 117 CP, oferă o gamă largă de modele pentru a se potrivi tuturor nevoilor utilizatorilor finali.

Un tractor cu multe plusuri

Plus în versatilitate

„Punțile față Clasa 1.0 HD și 1.5 HD se potrivesc tuturor nevoilor, pachetul complet benefinciind de echipare cu încărcător plug-and-play, anvelope de până la 16,9 R38, iar greutatea brută a vehiculului mărită la 7.000 kg subliniază esența multifuncțională a acestei serii”, subliniază Bogdan Constantin.

Plus în confort

Noua suspensie a cabinei pentru o deplasare lină, noul afișaj clar al parametrilor și setărilor mașinii, panoul de acoperiș cu vizibilitate ridicată, frâna la ambreiaj și direcția cu raport variabil contribuie la confortul zilelor lungi de lucru.

Plus în productivitate

Motorul FPT Industrial puternic și eficient de 3,6 litri, cu o putere de la 80 CP la 117 CP, pompa de 80 l/min pentru o reacție mai rapidă, capacitatea de ridicare de până la 4.700 kg și noul pachet de lumini oferă echipamentul potrivit pentru a produce mai mult cu mai puțin.

Plus în precizie

„Sistemul de ghidare automată Steyr Guide asigură o precizie de până la 1,5 cm între treceri și de la an la an, permițând aplicarea precisă a inputurilor de producție. Cu cinci ani de telematică S-Fleet, deciziile agronomice pot fi luate din mers, îmbunătățind astfel productivitatea și eficiența”, arată Bogdan Constantin, specialist PR & Comunicare la Titan Machinery România.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În prima parte a anului 2025, Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) a realizat un studiu, la nivel național, referitor la obiceiurile de consum și percepția asupra cărnii de porc românești. Potrivit studiului, 72% dintre români declară că preferă carnea de porc produsă în România, însă mulți nu știu cum să o identifice corect în magazine sau nu au informații despre proprietățile acesteia.

Carnea de porc rămâne un aliment de bază în dieta românilor, aproape jumătate o consumă de 2–3 ori pe săptămână sau mai des, iar tinerii între 18 și 24 de ani au cel mai mare consum zilnic. Cercetarea dezvăluie o discrepanță semnificativă între preferințele declarate ale românilor și comportamentul lor de cumpărare: 72% dintre români spun că preferă carnea de porc românească, însă majoritatea nu știu cum să o identifice corect la raft.

Studiul, realizat în prima jumătate a anului 2025 de către APCPR pe un eșantion reprezentativ la nivel național, a analizat comportamentele de cumpărare, criteriile de alegere și percepțiile legate de originea și calitatea cărnii de porc. Potrivit acestuia, carnea de porc este percepută a fi carnea tuturor românilor, acest lucru reieșind și din datele statistice din fiecare regiune a țării, precum și din studiul calitativ etnografic realizat în completarea cercetării cantitative.

Gustul, tradiția și identitatea culturală sunt principalele motive pentru care românii aleg carnea de porc. 39% o consideră „parte din tradiția românească”, 29% spun că „este carnea cu care au crescut”, iar 45% o apreciază pentru versatilitatea în gătit. În toate regiunile țării, consumul de carne de porc este constant ridicat, cu ponderi echilibrate în Banat-Crișana-Maramureș, Muntenia și Transilvania (peste 78%).

Carnea de porc românească este percepută pozitiv în comparație cu cea din import, după atribute de gust (34%), prospețime (32%), familiaritate cu gustul copilăriei (32%) și sănătate (28%). Pentru majoritatea celor care au participat la cercetarea calitativă, gustul rămâne principalul reper, unul „plin, dulceag, autentic”, asociat cu porcul crescut în România. Rugați să își imagineze o lume fără carne de porc, participanții au răspuns că nu pot concepe sarmale fără porc sau un Crăciun fără preparatele tradiționale din carne de porc.

Cu toate acestea, identificarea corectă a originii rămâne o provocare. Expresia „produs în România” este adesea percepută ca o garanție a provenienței locale, deși, în realitate, carnea poate fi importată și doar procesată sau ambalată în România. Lipsa unui sistem clar de etichetare face dificilă alegerea conștientă a produselor locale.

„Românii vor să aleagă produse locale, dar au nevoie de mai multă transparență și educație alimentară. Studiul nostru arată că originea contează pentru consumator, că acesta preferă să cumpere carne produsă în România, însă informațiile trebuie să fie clare și accesibile la raft. Este foarte important ca populația să știe că porcul românesc înseamnă un lanț complet local – purcel crescut în fermă românească, crescut cu cereale autohtone, abatorizat și procesat în România”, explică Adrian Balaban, președintele APCPR.

Din studiul realizat de APCPR reiese cert: consumatorii vor să aleagă produsul românesc, dar le lipsesc instrumentele sau nu găsesc ușor informațiile despre originea cărnii, astfel că diferența dintre „produs în UE” și „produs în România” nu este intuitivă pentru majoritatea cumpărătorilor. Astfel, lipsa de conștientizare a consumatorului cu privire la legislația etichetării în vigoare face dificilă alegerea conștientă a produselor cu locale.

România este una dintre cele mai mari piețe de consum de carne de porc din Uniunea Europeană, cu un consum mediu de aproximativ 37 de kilograme pe locuitor anual. În țară există peste 200 de ferme comerciale autorizate și peste 80 de abatoare, care asigură locuri de muncă pentru peste 20.000 de persoane, conform datelor APCPR.

Studiul APCPR a fost realizat de agenția de cercetare de piață Izi Data în prima jumătate a anului, la nivel național, pe un eșantion de 1.000 de persoane din rândul populației digitalizate din toate regiunile țării (55% mediul urban - 45% mediul rural), în procente relativ egale bărbați-femei și pe categoriile de vârstă active profesional.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Creșterea de rase de animale înalt specializate pentru diverse producții implică administrarea de rații de hrană complexe calitativ și cantitativ. Pentru a acoperi aceste necesități deosebite se recomandă suplimente cu proteine, vitamine, dar și minerale. 

Produsul RomFortMin, de la Romvac Company, aduce o gamă complexă și completă de minerale care să vină în întâmpinarea nevoilor animalelor.

RomFortMin soluție și carențele de minerale 

Astfel, soluția orală RomFortMin este indicată în carențe minerale, tulburări de mineralizare și creștere, anorexie, stres de transport, pentru dezvoltarea armonioasă a scheletului la tineretul speciilor de animale, precum și pentru reechilibrarea sistemului de electroliți, acționând ca tonic general în prevenirea și combaterea deficitară de oligominerale ce afectează calitatea cojii oului. De asemenea, este adjuvant ce contribuie la dezvoltarea normală a sistemului osos: în tulburări de creștere, anomalii osteoarticulare și deformarea oaselor, în special la broilerii de găină și curcă.

RomFortMin este un produs concentrat indispensabil în prevenția și terapia dismineralozelor. Rolul sărurilor minerale în organism constă în faptul că macromineralele reprezintă materialul de edificare a scheletului, cât și a altor țesuturi (calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu). Oligomineralele - sunt constituenți ai unor sisteme enzimatice complexe sau care condiționează funcționarea acestor sisteme (cupru, zinc, fier, mangan, molibden) și a unor vitamine (cobalt în vitamina B12) sau hormoni (Iodul).

Apariția dismineralozelor este, în primul rând o problemă de nutriție neechilibrată și/sau deficitară. Majoritatea dismineralozelor evoluează inaparent clinic, detecția acestora făcându-se și prin examene complexe de laborator. Prevenirea acestor carențe minerale se realizează întotdeauna, printr-o alimentație echilibrată, inclusiv din punct de vedere mineral, dar care, în realitate, este extrem greu de realizat.

Dismineralozele fosfo - calcice

Calciu (Ca) este cel mai abundent mineral din organism (1,2 - 1,7%), iar fosforul (P) este pe locul al doilea (0,8 - 1%), 80% din acesta aflându-se în oase și dinți. Calcemia și fosfatemia sunt menținute prin echilibrul dintre osteogeneză și osteoliză, precum și prin alte mecanisme complexe. În ceea ce privește carența fosfocalcică, este bine de știut că bovinele și ovinele sunt sensibile la deficiența de fosfor, iar caii, iepurii, păsările și porcii, la carența de calciu.

Rahitismul se caracterizează prin deformarea oaselor și cartilajelor ca urmare a unui aport insuficient de minerale și vitamina D. De asemenea, osteomalacia determină deminerarizarea oaselor și slăbirea. 

Necesitatea administrării de oligominerale este justificată prin beneficiile asupra sănătății animalelor. Astfel, carența de magneziu la vaci și oi lactante duce la apariția tetamniei de iarbă. Cuprul stimulează creșterea. La ovine, carența de Mg determină ataxii, anemii și ruptură de tendoane. 

Carența de fier provoacă, la purcei, anemia feriprivă. Cobaltul trebuie administrat deoarece intră în compoziția vitaminei B12. Manganul împiedică distrugerea articulațiilor la pasăre și ajută la menținerea integrității articulare. În lipsa manganului, la bovine, pot apărea tremurături musculare, ale limbii și ataxie.

Lipsa zincului duce la îngroșarea pielii, la purcei. Zincul stimulează consumul hranei și dezvoltarea armonioasă. La bovine, paracheratoza apare la viței cu vârsta de 1 - 2 luni. 

Articol de: dr. CĂTĂLIN TUDORAN & dr. ION IACOB, Laboratorul de Diagnostic Romvac Company