profit - REVISTA FERMIERULUI

Agricover Credit IFN, instituție financiară non-bancară dedicată finanțării agriculturii românești, a înregistrat anul trecut un profit net de 40,168 milioane lei, reprezentând o creștere de 21% față de anul 2018. Valoarea creditelor acordate în 2019 a fost de 1,88 miliarde lei, în timp ce numărul clienților activi a ajuns la 3.434, în creștere cu 23% față de 2018.

Pentru anul 2020, Agricover Credit IFN își propune să continue strategia de creștere axată pe optimizarea portofoliului de produse, cu o atenție specială pentru agricultura sustenabilă și dezvoltarea de noi parteneriate strategice, pentru a răspunde nevoilor reale ale fermierilor, contribuind astfel la dezvoltarea continuă a agriculturii românești. „De 12 ani, susținem eficient agricultura românească și am devenit prima opțiune a fermierilor atunci când se gândesc la finanțarea afacerilor. În 2019, am continuat creșterea sustenabilă prin dezvoltarea portofoliului de clienți, fermieri mici și medii, și împreună cu Agricover SA am dezvoltat produse noi, de sinergie. Cu ajutorul unei echipei comerciale puternice, continuăm să oferim soluții specializate la nivel național, răspunzând nevoilor specifice de finanțare ale partenerilor noștri, fermierii”, a precizat Robert Rekkers, director general Agricover Credit IFN.

Produsele care răspund nevoilor specifice ale fiecărui segment din agricultură au reprezentat motorul creșterii în anul 2019. Produsele „Cash Discount” și „Creditul 1X2”, două soluții unice de creditare ale Agricover, au fost bine primite de către fermieri pe parcursul anului trecut, iar „Motorină cu plata la recoltă”, soluție oferită prin intermediul unui credit negarantat dedicat exclusiv finanțării achiziției de motorină, rămâne unul dintre cele mai accesate de către fermierii din toată țara. „Anul trecut, plecând de la nevoia segmentului de ferme mici și medii, am dezvoltat „Creditul 1X2 - Alegeri de două ori mai bune”, un produs inovativ, asociat cu achiziția de produse pentru protecția plantelor, și s-a dovedit a fi unul de succes”, a arătat Robert Rekkers.

Pentru a asigura necesarul de fonduri destinate finanțării fermierilor, compania și-a menținut parteneriatele cu băncile locale prin extinderea liniilor de credit existente, dar și cu partenerii internaționali consacrați, precum International Finance Corporation, European Investment Bank, European Investment Fund, Black Sea Trade and Development Bank, International Investment Bank, ResponsAbility, European Bank for Reconstruction and Development (EBRD), valoarea totală a fondurilor accesate în 2019 fiind de 1,571 miliarde de lei.

Informații financiare la 31 decembrie 2019:

  • Profitul operațional: 46,684,426 lei, în creștere cu 21%
  • Profitul net: 40,168,257 lei, în creștere cu 21%
  • Capitaluri proprii: 297,775,179 lei, în creștere cu 35%
  • Rata de adecvare a capitalului (conform normelor BNR): 25%, în creștere cu 12%
  • Credite neperformante cu restanțe mai mari de 90 de zile: 1,3%
  • Valoarea creditelor acordate: 1,884,140,016 lei, în creștere cu 16%
  • Expunere din credite: 1,552,145,718 lei, în creștere cu 19%
  • Număr clienți activi: 3,434 fermieri, în creștere cu 23%
Publicat în Știri

Visul oricărui fermier este să obțină recolte mari și de bună calitate. Dar, între momentul pregătirii de dinainte de însămânțare și recolta propriu-zisă de floarea-soarelui, apar numeroase obstacole sau compromisuri pe care fermierul este nevoit să le facă.

Se spune că agricultura e ca mersul pe sârmă, trebuie să știi cum să menții mereu în echilibru fiecare factor din lanțul tehnologic. Uneori, însă, acest efort duce la greșeli care pot compromite visul unei culturi de invidiat. Vă prezentăm cele mai întâlnite cinci greșeli la cultura de floarea-soarelui.

1. Densitatea prea mare la semănat

Din dorința de a obține mai multe plante la hectar, unii fermieri utilizează densități prea mari. Efectul este invers celui dorit. Plantele vor începe să concureze una cu cealaltă. Vor începe să crească prea înalte, în competiția pentru lumină, vor avea un capitul mai mic, iar riscul de cădere devine semnificativ mai mare. La fel și riscul unor atacuri puternice de boli, care se pot răspândi acum mult mai ușor. Din fericire, rezolvarea este foarte simplă, fermierul trebuie să respecte mereu indicațiile producătorului hibridului pe care-l folosește în cultură.

2. Combaterea insuficientă a buruienilor

O metodă folosită uneori pentru a limita cheltuielile este să aplici erbicide mai ieftine cu spectrul mai redus de combatere a buruienilor. Metoda poate da rezultate în anii ideali pentru cultură. Însă, așa cum știm, ultimii ani au fost departe de ideal, cu vreme capricioasă și factori favorizanți pentru buruienile dificil de combătut sau pentru parazitul Orobanche, cu care se confruntă mulți fermieri din estul țării. Condiții dificile, în care multe dintre produsele cu spectru redus de combatere nu mai dau rezultatele scontate.

O altă greșeală este lipsa de testare temeinică a amestecului din rezervor, ceea ce poate conduce, din păcate, la fitotoxicitate.

3. Arunci banii pe motorină, făcând prea multe treceri

Este o greșeală foarte des întâlnită în rândul fermierilor care folosesc erbicide cu eficacitate redusă, fiind nevoiți să facă și cel puțin o trecere suplimentară, de cele mai multe ori cu un graminicid. Însă, trăgând linie, costurile totale ale erbicidelor și ale motorinei le depășesc pe cele implicate de folosirea unui produs cu spectru larg de combatere a buruienilor atât dicotile, cât și monocotile anuale, precum este Pulsar® Plus.

4. Neaplicarea preventivă a fungicidelor

Există, din păcate, numeroși fermieri care consideră că fungicidele sunt doar o cheltuială în plus, iar nefolosirea acestora este un risc asumat. De cele mai multe ori însă, riscul este și mare, și inutil. Principala cauză este imprevizibilitatea vremii. Colegii noștri au constatat multe cazuri în țară când fermierii care au preferat să nu aplice fungicide s-au trezit, după precipitații, cu atacuri puternice de patogeni, fără să mai poată face ceva, deoarece nu mai puteau intra în câmp să aplice tratamente curative. Rezultatul? Culturi compromise. Mai bine să previi, decât să tratezi.

5. Prea puțină deschidere la nou

Este un fapt demonstrat. Agenții patogeni evoluează. Iar hibrizii și produsele fitosanitare trebuie să țină pasul. Dar ce facem când avem un produs preferat pe care-l folosim în mod repetat sau când folosim produse din aceeași clasă chimică? Apare fenomenul de rezistență. Fermierul trebuie să se informeze continuu, de la colegi sau reprezentanții producătorilor, cu privire la noile soluții sau produse apărute pe piață, și să încerce permanent soluții noi. Tehnologiile depășite aduc profituri mici.

Material furnizat de BASF Agricultural Solutions România

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare
Luni, 25 Iunie 2018 11:27

Suflet de femeie în agricultură

Despre fuziunea companiilor Dupont, Pioneer și DowAgroscience, am mai vorbit în Revista Fermierului. Despre oamenii care au trudit ani la rând în cadrul acestora și care vor continua și în nou-înființata companie - Corteva Agriscience, care va activa exclusiv în agricultură, am făcut-o mai puțin. Ne luăm revanșa și vă invităm să cunoașteți o doamnă care a pus mult suflet în tot ce a făcut în cadrul companiilor amintite, ca și în altele pe la care a mai activat, Maria Cîrjă, în prezent – director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova.

Reporter: Pentru început, aș vrea să vorbim despre noua companie, Corteva Agriscience, un nume pe care fermierii îl vor auzi de acum încolo și cu care încă nu sunt prea familiarizați. Pe dumneavoastră, lumea vă știe ca director de marketing la Pioneer.

Maria Cîrjă: Corteva este un nume nou, care înglobează trei nume pe care agricultorii din România, şi nu numai, le-au cunoscut și le cunosc. Este vorba de Pioneer, de DuPont şi de Dow AgroScience. Prin urmare, Corteva este noua companie care a luat fiinţă anul trecut, prin unirea celor doi mari coloși: DuPont şi Dow, iar în această primăvară numele Corteva a fost lansat în toată lumea, inclusiv în România, iar noi, cei care am lucrat în cele trei companii, suntem acum angajaţii noii companii, Corteva Agriscience, despre care putem afirma că în acest moment este numărul 1 în lume ca firmă de agricultură. Pioneer acum face parte din grupul Corteva. Trebuie să ştie toţi clienţii noştri, toţi fermierii din țara noastră, că sămânța în continuare se va numi Pioneer, deci brandul Pioneer rămâne. În schimb, produsele de protecția plantelor Dow AgroScience şi DuPont vor fi reetichetate Corteva, dar nu în 2018, ci, probabil, cel mai târziu la începutul sezonului 2020.

Corteva acum este compusă din două mari businessuri: sămânța Pioneer şi produsele de protecția plantelor de la DuPont şi Dow AgroScience. Așadar, oferim fermierilor pachetul integrat semințe plus pesticide.

În ultimii ani, există schimbări la nivel global. Companiile mari se cumpără sau se unesc – cum a fost cazul Dow-DuPont, s-au unit 50 la 50 toate industriile celor două companii. Pentru ca astfel de fuziuni să fie aprobate, bineînțeles pe motive concurențiale, o parte din produse trebuie să fie vândute, pentru a evita monopolul, de exemplu. În cazul fuziunii Dow-DuPont, s-a ales ca o parte din produsele DuPont să fie vândute unei alte companii, tot o companie americană, este vorba de FMC. Deci, o parte bună din produsele pe care noi le cunoșteam că erau vândute de DuPont în România au fost cumpărate de către FMC şi astfel s-a obținut aprobarea de fuziune de către Comisia Europeană, de către autoritățile din America de Sud, din Asia, pentru că în toată lumea există autorități care controlează foarte bine aceste evenimente.

Indiferent de mișcările din piață, misiunea noastră, a celor care lucrăm în agricultură, este una foarte importantă, pentru că trebuie să producem hrană pentru oameni. Şi orice s-ar întâmpla cu vremea, condițiile climatice, noi trebuie să găsim soluții ca să ne hrănim semenii. Normal, investițiile care se fac în cercetare, în crearea de produse noi, adaptate la fiecare zonă de cultură din lume, urmează evoluția condițiilor climatice. În cazul României, de pildă, putem spune că, an de an, seceta e tot mai agresivă. Automat, trebuie să venim cu hibrizi toleranți la secetă şi la arșiță, nu numai la seceta pedologică, cât şi la arșița atmosferică, mai ales că în două-trei zile de arșiță în perioada de polenizare, poți să nu mai ai porumb. La fel, la floarea-soarelui. Sunt tot felul de buruieni, dăunători care se adaptează la substanțele active – vorbim în cazul acesta de produse de protecția plantelor. După 2-3-4-5-10 ani, dăunătorul respectiv rezistă, își dezvoltă forme de rezistență. Automat, trebuie să găsești soluții, să vii cu alte substanțe active, alte combinații, ca să distrugi concurentul plantei de cultură, pentru că altfel nu faci producție. Pe de altă parte, Uniunea Europeană vine cu noi reglementări în ceea ce privește protecția plantelor, prin legislația foarte pro-natură – şi este de apreciat, şi fiecare dintre noi dorește să trăiască într-o lume mai curată, să mănânce hrană sănătoasă – dar prin hrană sănătoasă să nu înțelegem întotdeauna produse ecologice la care nu s-au aplicat pesticide. De pildă, un vierme al mărului în fruct poate să dezvolte toxine mai periculoase decât un insecticid care este aplicat pentru combaterea lui. Există o grămadă de dăunători care dezvoltă micotoxine în cazul netratării culturilor. Este prost înțeles conceptul de „agricultură ecologică” neapărat fără tratamente. Putem găsi soluții naturale, extracte de plante, care să fie repelente, să plece dăunătorii că le miroase a mentă sau a leuștean, de exemplu, dar asta n-o putem face pe suprafețe mari şi să avem producții încât să hrănim miliarde de oameni. Asta o putem face pe suprafețe mici. Este normal să ai şi produse ecologice, dar, încă o dată, cu suprafețele pe care se cultivă în sistem bio nu putem hrăni pe toată lumea. Şi nu întotdeauna, cum spuneam, sunt cele mai curate.

Reporter: Dacă tot ați adus vorba de câmp, de condițiile climatice, nu pot să nu întreb despre această primăvară ciudată, venită după o iarnă atipică, mai ceva decât în anii trecuți. Fermierii au cam întârziat cu lucrările în primăvara aceasta.

Maria Cîrjă: Niciun an nu seamănă cu celălalt, fiecare sezon vine cu provocări noi. Acum, în 2018, am avut o primăvară foarte răcoroasă şi foarte lungă, s-a întârziat semănatul, mai mult de atât, temperaturile ridicate care au apărut brusc au determinat o creștere excesivă sau o maturare, am putea spune, rapidă a culturii de rapiţă, care n-a avut timp să se dezvolte suficient, a înflorit prematur şi sperăm să nu fie probleme prea mari cu producțiile. Acum, toată rapiţa este semipitică, ceea ce este un inconvenient, pentru că rapiţa trebuie să dezvolte foarte multe ramificații, să aibă timp să-şi dezvolte elementele de producție, iar această înflorire prematură poate afecta producția din anul acesta. Rapiţa a trecut peste iarnă în condiţii destul de bune. I-ar mai fi trebuit două săptămâni măcar de temperatură constantă şi de o trecere mai ușoară de la 7º sau 5º la 25º. A fost forțată înflorirea.

Reporter: Revenind, sunteți director de marketing Corteva Agriscience România şi Republica Moldova. De ceva vreme, observăm că marile companii au reprezentare nu numai pentru România, ci şi pentru piața din Moldova de peste Prut.

Maria Cîrjă: Da, majoritatea companiilor care au afaceri în agricultură în România îşi extind activitatea şi în Republica Moldova, deoarece putem spune că este un copil mai mic al României, în ceea ce priveşte evoluţia şi dezvoltarea agriculturii. În Republica Moldova, o să fiţi surprinşi, există ferme cu tehnologie avansată, fermierii investesc în agricultură.

Pasiunea poate călăuzi pașii spre culmi

Reporter: Haideți să vorbim puțin și despre omul Maria Cîrjă. Sunteți născută, crescută, unde?

Maria Cîrjă: Îmi place să spun că m-am născut în pădure, la marginea pădurii, chiar acasă, nu într-un spital. În august 1968, a plouat foarte mult, apa care trecea pe la poarta casei a crescut atât de mult, încât a luat punți, poduri, şi atunci mama a fost nevoită să mă nască acasă. M-am născut la poalele munților Stânişoarei, în județul Suceava, la Mălini, în comuna cunoscutului poet Labiș. Am urmat școala generală în satul meu, Văleni-Stânişoara, după care cursurile liceului agricol din Fălticeni, la secția de horticultură, iar mai departe, Facultatea de Horticultură din Bucureşti, pe care am absolvit-o în 1993.

Reporter: Aţi ocolit Iaşiul.

Maria Cîrjă: Nu ştiu de ce, dar în perioada respectivă era o concurență foarte, foarte mare, iar la universitățile agronomice de la Iași, Cluj și Craiova erau doar 20 de locuri la Facultatea de Horticultură. Am considerat că am șanse mai mari la USAMV din București, unde erau 40 de locuri. La admitere, am fost 11 candidați pe un loc la Horticultură în București. Bineînțeles că n-am reușit din prima încercare, am revenit în 1988 și mi-am început cursurile la Facultatea de Horticultură, pe care am absolvit-o în ’93.

Reporter: Să ne întoarcem la Mălini, o zonă frumoasă, lângă pădure, un peisaj, probabil, extraordinar. Vă amintiți cu plăcere de copilărie…

Maria Cîrjă: M-am născut într-o familie de țărani, oameni care aveau un mod de gândire foarte sănătos, într-o familie cu șase copii, patru fete și doi băieți. Eu sunt al patrulea copil al familiei, mai mici ca mine - un băiat şi o fată. Tata, Dumnezeu să-l ierte, că a murit anul trecut, un om foarte, foarte inteligent, cu o inteligență emoțională… i-am urmat întotdeauna sfaturile. Pentru mine, tata a fost modelul de viață, modelul de corectitudine, modelul de cinste. Tata spunea un singur lucru: „Dacă nu învățați, o să ajungeți să aveți cizmele murdare de noroi ca ale mele”. Şi nu trebuia să spună mai mult. Pentru el, şcoala era sfântă. Nu am lipsit o zi de la școală. Aveam colegi pe care părinții nu-i trimiteau la școală, fiindcă îi puneau să muncească. Orice ar fi avut, nu a existat o oră sau o zi în care să spună tata „stai acasă, că avem ceva de făcut”. Bineînțeles că în momentul în care ne terminam temele și eram siguri că totul este pregătit pentru a doua zi, nici nu trebuia să ne cheme, pentru că mergeam singuri să ajutăm în gospodărie. Aduceam lemne, tăiam lemne, duceam oile la râu, deci tot ce înseamnă de făcut pe lângă casă. Agricultura pe care am practicat-o pe lângă casă a fost una de mici dimensiuni, pentru că fiind un sat de munte, suprafaţa de pământ agricol era foarte mică. Era o suprafață mică unde plantam cartofi, unde aveam porumb, lucernă și, desigur, o grădină de legume. Mai aveam două vaci, doi porci, 10-15 oi. Când am început eu să ajut la treburile gospodăriei, cei trei frați mai mari erau plecați deja la facultate, iar eu eram cea mai mare din grupul doi.

Reporter: Pasiunea pentru horticultură de unde se trage?

Maria Cîrjă: Pasiunea pentru horticultură a venit în momentul în care am început să învăț la liceul agroindustrial din Fălticeni. Asta, pentru că pe vremea aceea făceam foarte multă practică. Fălticeniul este înconjurat de livezi care, din păcate, parte din ele, au dispărut, dar stațiunea pomicolă încă există. Bazinul pomicol Fălticeni era cunoscut pe vremea aia, și atunci toate lucrările care trebuiau făcute le făceam noi în practică. Acolo am învățat să tai pomii, acolo am învățat să altoiesc, acolo am învățat toate lucrările de îngrijire din pomicultură. Şi a început să-mi placă lucrul ăsta. Aşa că m-am îndreptat către Facultatea de Horticultură. Mi-a plăcut agricultura în liceu şi nu mă vedeam făcând altceva.

Reporter: N-aș vrea să mergem mai departe până nu discutăm un pic şi despre ceea ce înseamnă învățământul, la ora actuală. Mulți părinți sunt îngrijorați că nu ne îndreptăm într-o direcție bună.

Maria Cîrjă: Învățământul, înainte de 1989, era orientat spre meserii, puteai de mic să gândești cam ce ai vrea să faci şi găseai nișa, sistemul, școala pe care doreai să o urmezi, să ajungi să lucrezi în domeniul pe care ţi-l doreai. Selecția era mult mai riguroasă, pentru că nu poți să accepți într-o universitate de agricultură pe oricine nu reușește să intre la altă facultate, care zice că „mă duc totuși să fac o facultate, şi fac agricultură, că acolo pot să intru cu o notă mică”. Niciodată nu vei ajunge un bun specialist dacă faci o școală doar pentru că „asta e, n-am altă posibilitate de a avea o diplomă”. Asta e marea greșeală care se întâmplă acum. De aceea, acum, e foarte greu să găsești specialiști. Noi căutăm specialiști, încercăm să recrutăm şi e foarte greu să găsești oameni pregătiți care vin de pe băncile școlii. Devin pregătiți sau îi pregătim noi în doi, trei, patru ani, investim, ca să putem să pregătim un specialist care să răspundă cerințelor pe care le are compania.

Reporter: Acelaşi lucru se întâmplă și în ferme. Agricultorii se plâng de ceva ani de lipsa forței de muncă. E drept, nici înainte nu ieșeai școlit, să știi practică sută la sută, dar învățai din mers, îți plăcea și mai și furai meserie.

Maria Cîrjă: Pe vremea mea, chiar se făcea practică în școală. De pildă, aici unde am biroul, în Băneasa, era ferma Facultăţii de Horticultură. Chiar aici unde este clădirea în care eu lucrez acum, era livada de pruni. Când ies şi plec spre casă sau mă duc la mall, știu exact unde era via, unde erau cireșii, unde erau florile, unde am muncit, aș putea spune, cinci ani. Cunoșteam fiecare rând. Unde să mai facă practică studenții de azi?

Reporter: La fermierii care-şi deschid porţile pentru studenţi.

Maria Cîrjă: Da, am putea chiar să facem un apel la fermieri pentru acest lucru. Universitățile ar trebui să înceapă să aibă parteneriate cu fermele şi cu fermierii mari, unde studenții să poată să facă practică sau, dacă nu practică efectiv, măcar să vadă cum se face o lucrare.

Reporter: Ați terminat facultatea într-o perioadă tulbure, în care nu mai aveai un loc de muncă asigurat, ca înainte de ’89. În 1993, nu mai era aşa.

Maria Cîrjă: Anul acesta, facem 25 de ani de când am terminat facultatea. Fiecare dintre noi era un pic derutat: ce fac, unde mă duc. Iar agricultura, fermele sau unitățile de stat nu mai erau deschise să primească absolvenți şi nici ei nu știau ce se va întâmpla cu unitățile respective.

Reporter: Apăruseră societățile agricole în ’91, adică după desființarea CAP-urilor, mai erau întreprinderile agricole, niște IAS-uri.

Maria Cîrjă: Da. Dar care nu angajau o sută de absolvenți, câți terminam agricultură şi horticultură la București. Așa că m-am întors acasă, la Mălini, şi un an am fost suplinitor, am predat biologie la două școli generale. Pot să spun că sunt un om norocos. După primul an de învățământ, m-am întors la București să-mi ridic diploma, în 1994. Era aprilie, am întâlnit un profesor care m-a întrebat „ce faci, Maria, unde eşti?”, i-am zis că în învățământ, „şi e ok, cum e?” – „da, dar…” – „dar ce? Te-ai întoarce la Bucureşti, dacă ar fi...?”. Am răspuns: „Cred că da!” – „Stai că acum sunt la Institutul de Legumicultură de la Vidra, mi-a cerut domnul director să-i recomand un absolvent, pentru că are nevoie”. La laboratorul de ameliorare aveau nevoie, mai exact. „Rămâi până mâine, să te duci să vezi despre ce este vorba?”. Şi am rămas. Am mers şi la Vidra, când l-am cunoscut pe domnul Scurtu – că acum este profesor la Universitatea de Științe Agricole – cu dumnealui era domnul Costache, biolog, care era șeful Laboratorului de Protecția Plantelor, am stat de vorbă cu ei, iar domnul Costache a spus: „Eu o vreau la mine” – „Dar noi avem nevoie la ameliorare la ardei!” – „Nu, o vreau la protecția plantelor”. M-am întors acasă, le-am spus părinților că închei anul școlar şi că plec. A fost dezamăgire generală, amândoi plângeau, credeau că voi rămâne la Mălini, mai ales că eram primul dintre copii care s-a întors şi sperau că nu mai plec. Dar am plecat, m-am întors la București şi am lucrat la Vidra doi ani şi jumătate, în cadrul Laboratorului de protecția plantelor, unde am devenit în doi ani şi jumătate cercetător științific, mi-am început doctoratul, iar în toamna anului 1996, la un târg de agricultură, ProPlant, la Călimănești-Căciulata (Vâlcea), dedicat protecției plantelor, una dintre companiile expozante, Makhteshim Agan (azi, Adama), mi-a făcut o ofertă, prin directorul de atunci al companiei, care m-a întrebat: „N-aţi vrea să renunțați la cercetare pentru o activitate mai comercială?” I-am spus: „Cred că da”. M-au invitat la un birou, am semnat contractul şi, în ianuarie ’97, domnul Scurtu de la Vidra, în cele din urmă, mi-a acceptat demisia, că inițial mi-a zis „nu vreau!”...

Reporter: Sigur, pierdea un om. Şi poate că nu era primul, pentru că după aceea s-a întâmplat ca mulți dintre cercetători să plece în sectorul privat, în companii multinaționale.

Maria Cîrjă: În ’97, în ianuarie, am început să lucrez la Makhteshim Agan, unde în primele două luni m-am ocupat de dezvoltarea produselor, asta a fost intenția, dar din luna martie am primit poziția de director tehnic, după trei luni, şi a trebuit să mă ocup de tot ce înseamnă omologări în România, dezvoltare, promovare. Zece ani, am lucrat aici, până în 2007. Am colaborat foarte bine cu Constantin Soare, care și azi lucrează în aceeași companie. 70%, poate chiar 90% din timp ni-l petrecem la serviciu și uneori activitatea pe care o desfășuram era destul de presantă. Dacă nu ai colegi cu care să colaborezi foarte bine şi nu este o atmosferă plăcută, atunci consumul energetic este dublu.

Reporter: Iată, inginerul Maria Cîrjă, proaspăt cercetător, a trecut repede în barca cealaltă, a celor care se ocupă de promovare şi comerț. N-a fost o perioadă grea şi pentru companiile furnizoare de input-uri pentru agricultură? Atunci, în 1997, inflația era mare, un IAS ba falimenta, ba nu mai avea bani, nu mai veneau fonduri de la buget, prețurile la materiile prime – vorbesc aici de grâu, de porumb, de floarea-soarelui – nu erau unele extraordinare.

Maria Cîrjă:  Îmi amintesc că se colectau bani cash, se umbla cu genţi de bani, directoarea economică trebuia să meargă cu ele la bancă... Nu puteai să facturezi în lei pentru că azi era un leu 3-4-5 dolari şi mâine putea să fie dublu, şi toate facturile se făceau în dolari şi se plătea la cursul zilei. Au fost perioade foarte dificile şi, în general, companiile străine nu erau obișnuite cu o astfel de atitudine economică. România a trecut prin perioade foarte, foarte grele. Dar trebuia să te adaptezi rapid la piaţă. Dacă voiai să rămâi acolo, trebuia să găsești soluții şi să reziști. Şi s-a rezistat. Makhteshim a crescut în fiecare an. Mi-amintesc când am ajuns, în ’96, a avut o cifră de afaceri de un milion de dolari, în ’97 a avut trei milioane, iar în 2007, când am plecat eu, avea deja 18 milioane USD.

Agricultura României, pe drumul cel bun

Reporter: În 2007, ați plecat la o altă companie.

Maria Cîrjă: Domeniul a rămas agricultura, dar am schimbat segmentul de piață, am schimbat obiectul muncii. Nu mă mai ocupam de promovare-dezvoltare la produse de protecția plantelor, ci am trecut la semințe. Bineînțeles că în momentul în care am fost sunată de acea companie de recrutare, mi s-a şi spus compania care caută un specialist şi am spus „da” din prima. Au fost câteva runde de interviuri şi nu eram singurul candidat, dar am plecat la drum cu gândul că vreau o schimbare, după zece ani, şi eu am fost aleasa. În aprilie 2007, am început să lucrez la Pioneer, cea mai mare companie de semințe din lume.

Reporter: Adică, la una dintre cele mai vechi companii, cu care stațiunile de cercetări din România, institutele și statul nostru au colaborat și înainte de 1989.

Maria Cîrjă: Hibrizii de porumb Pioneer erau importați de Ministerul Agriculturii, cu ministerul se făceau toate aşa-zisele afaceri, deal-uri, schimburi, erau importați din anii ’60 în România. Deci Pioneer era o companie cunoscută inclusiv de specialiștii români, care reușeau să plece înainte de ’89 în Statele Unite ale Americii, vizitau compania și învățau cum se face ameliorare la porumb și la floarea-soarelui. Un cercetător de la Fundulea, care a plecat în SUA, a creat primul hibrid de floarea-soarelui aici, în țară.

Reporter: E trist că România, care a avut bază genetică pe toate speciile de plante, pornind de la porumb, floarea-soarelui, grâu, a decăzut. Ca fin cunoscător al domeniului semințelor, de ce credeți că am ajuns în această situație, de ce am decăzut atât de tare?

Maria Cîrjă: Din cauză că nu investim bani în cercetare-dezvoltare. Dacă ne uităm la porumb și la floarea-soarelui, când am venit eu în 2007 la Pioneer, Fundulea era pe primul loc. În zece ani, dacă vă uitați în studiile de piață, parcă ne e rușine că suntem români, să vedem unde a ajuns pe cele două culturi Institutul de la Fundulea și, bineînțeles, cu stațiunile cu care lucrează din țară. Este păcat! Pentru că bază genetică aveam, oameni pregătiți erau, dar faptul că nimeni n-a mai avut, nu știu, interes să mergem mai departe în crearea de produse românești pe care să le dezvoltăm și să investim bani în marketing și fermierii români să aibă posibilitatea să cumpere produse românești... Fără bani, n-ai cum să ții pasul cu investițiile pe care le fac companiile multinaționale în cercetare. În Corteva, în acest moment, se investește un milion de dolari pe zi. Pe zi! Investițiile care se fac au dus cu rapiditate la crearea de noi produse... Un hibrid de porumb prin metodele vechi se crea în șapte ani. Acum, într-un an, poți să creezi un hibrid de porumb, prin noile metode de ameliorare rapidă. Vă dați seama câți bani trebuie investiți într-un institut ca Fundulea? Şi oameni pregătiți care să poată ține pasul cu această dezvoltare rapidă?

În România, partea de cereale încă a rămas un segment de care instituțiile de cercetare românești țin strâns și e foarte bine că se întâmplă aşa. Dar nu putem să facem bani numai din grâu și orz. Trebuie să ne ducem și spre celelalte culturi care ocupă suprafețe importante.

Reporter: Ce părere aveți despre nivelul la care a ajuns agricultura în România? Avem tehnică, avem tehnologie, avem și performanță. Nu întotdeauna constantă, e drept.

Maria Cîrjă:  Marea nemulțumire a fermierilor, de peste 20 de ani de când lucrez în agricultură, este, și ne-am obișnuit cu ea – nu că nu ar fi adevărată – lipsa banilor. Când își cumpără un produs, fie sămânță, fie pesticid, cer credit. De exemplu, toate vânzările de semințe, de îngrășăminte, de pesticide, sunt pe credit. Noi nu vindem cu banii jos niciun sac de porumb sau niciun gram de produs de protecția plantelor. În general input-urile sunt pe credit. Caz în care există dobândă. Dar întorcându-mă la situația agriculturii, este o dezvoltare vizibilă și, să spunem aşa, colegii noştri din alte țări care vin în România o dată pe an simt lucrul acesta și-l văd. Fermierii au cunoștințe mai multe, știu să-și aleagă produsele, fermierilor le place să aibă tractorul cel mai bun, mașina cea mai bună, combina cea mai bună, pentru că toate investițiile astea pe care le fac, de fapt, sunt regăsite în producțiile obținute la hectar. Nu se mai abat de la a cumpăra o sămânță de calitate. Agricultura României este pe drumul cel bun, și asta o spun vânzările noastre, care cresc în fiecare an cu 10-15%, aș putea să spun, la semințe. Deci, asta ce înseamnă? Că agricultorul vrea hibrizi cu potențial mare de producție. Și ca să ai un potențial mare de producție, acea sămânță are nevoie de o pregătire a terenului corespunzătoare, de fertilizanți, nimic nu crește fără mâncare, are nevoie să combați buruienile, are nevoie să combați dăunătorii și bolile. Agricultura din România, aș putea spune, 60% este agricultură de performanță.

În 2007, când am aderat la Uniunea Europeană, a fost o revelație. Imediat, ne imaginam că totul se va derula rapid și că vom fi tratați precum celelalte țări membre. Dar știm foarte bine că subvenția primită de fermierii români nu este la nivelul subvenției din Franţa sau din Germania, iar contribuția ţării – poate știți mai bine – este aproximativ la fel. Așadar, și aceasta poate să fie o cauză a faptului că ne dorim să avem o agricultură dezvoltată, ne uităm la țările dezvoltate, dar, din păcate, nu avem parte de aceleași resurse.

Un mic producător de vin, cândva, în viitor

Reporter: Agricultura nu-i ușoară. Dumneavoastră faceți mult teren, sunteți plecată destul de mult de acasă. Probabil, vi s-a întâmplat să lipsiți de acasă cu săptămânile…

Maria Cîrjă: Vreau să vă spun că am de ce să mă întorc acasă. Am o fată extraordinară, acum are 15 ani, ne pregătim de liceu. Este atât de matură, încât mă susține, și nu de acum, ci de mic copil este alături de mine și chiar îmi dă sfaturi. Iris este o minune care mi s-a întâmplat în viață. Îmi doresc un pic mai mult timp să petrecem împreună. Dar și aşa, atunci când îl avem, suntem sută la sută una cu cealaltă și compensăm. Am avut noroc de o doamnă care și acum este cu noi, de 15 ani, care a suplinit lipsa mea de acasă și care, aș putea spune, este a doua mamă a lui Iris.

Reporter: Uitându-vă în urmă, aveți regrete, dar bucuria cea mai mare care ar fi?

Maria Cîrjă: Regrete n-am, cred că totul s-a întâmplat la momentul potrivit. Chiar nu văd ceva ce aș fi vrut să fac mai repede decât s-a întâmplat. Totul a mers ca la carte. Iar cea mai mare bucurie a mea este copilul, Iris.

Reporter: Ce ați vrea să mai faceți, ce vă doriți de aici înainte, v-ați gândit?

Maria Cîrjă: Pe termen scurt, aș putea să spun că-mi doresc ca acest nou nume, Corteva, să devină cunoscut – am spus pe termen scurt, într-o lună-două efectiv să uităm de DuPont, să uităm de Dow, să uităm de Pioneer. Corteva este  compania care va trebui să fie pe buzele tuturor celor care-şi doresc sămânță și produse de protecție a plantelor.

Pe termen lung, îmi doresc să am o pensie lungă și frumoasă, undeva într-o plantație viticolă, să am un conac mic în vie, că-mi place vinul și-mi place să colecționez vin, dar cred că mi-ar și plăcea să produc vin. Deocamdată, degust și colecționez vinul făcut de alții. Vinul este o poveste frumoasă care se poate termina într-o sticlă frumoasă. Dar ăsta este un vis care nu știu dacă se va realiza neapărat, dar îmi place să mă gândesc la el.

Interviu publicat în Revista Fermierului nr.10 (162) / 1-14 iunie 2018

Publicat în Interviu

Prezent fiind miercuri, 20 septembrie 2017, la conferința anuală a Wildlife Estates Label (WE) și întrebat de jurnaliști cum comentează cu privire la nemulțumirile unor producători agricoli (printre care și la cea a lui Nicolae Sitaru din luna martie a acestui an) potrivit cărora Pachetul 7 din sprijinul pentru agromediu și climă ar fi o măsură, cităm: „tembelă”, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a replicat că, uneori, sunt și condiții care vin în contradicție cu interesul legitim al fermierului.

În opinia vicepreședintelui LAPAR, Nicolae Sitaru, exprimată la finele lunii martie, a.c., o regulă pe care LAPAR ar fi vrut-o s-o discute cu echipa lui Petre Daea încă de la începutul mandatului său este și cea catalogată drept „idioată”, și anume subvenția pentru gâsca cu gât roșu. Măsura, spunea pe atunci Sitaru, creează numai pagube producătorilor și beneficii hoților.

Pe atunci, existau discuții aprinse vizavi de grupul tehnic de lucru constituit la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin care România se alătura demersului de simplificare și modernizare a Politicii Agricole Comune (PAC) pentru a defini prioritățile de viitor după 2020.

„Reglementarea prevede că cel puțin cinci la sută din suprafața cultivată cu porumb să-l lași în picioare pe câmp. N-am văzut până acum, de când umblu pe câmp, vreun stol de gâște aterizat pe un lan de porumb în picioare. (...) Vorbim de ea de niște ani de zile. Continuă să fie o măsură tembelă. Cocenii aceia rămân în picioare, fără porumb, că sunt culeși de te miri cine; «binevoitori». Cine încasează bani pe măsură, ia destul de mulți încât să lase porumb pe tarla. Stai și păzești și noaptea porumbul acela? Apoi, rămâne porumbul în picioare pe tarla și iarna adună toată zăpada. Când se desprimăvărează, abia atunci poți umbla și toca cocenii. Uneori, este prea târziu. Se intră târziu în primăvară cu terenul nelucrat”, mărturisea Nicolae Sitaru pentru Revista Fermierului în urmă cu câteva luni.

Cum evenimentul care s-a vrut un „un forum pentru proprietarii de terenuri, managerii de terenuri, ONG-uri, precum și autoritățile naționale și regionale, pentru a-și împărtăși experiențele legate de conservarea naturii și gestionarea terenurilor” reprezenta un moment oportun pentru jurnaliștii prezenți să-l întrebe pe ministrul de resort cum vede el subiectul biodiversității în contextul demersului de simplificare și modernizare a PAC, acesta a răspuns sec: „Biodiversitatea înseamnă să păstrăm și una, și cealaltă, și dorința, și acuzele fermierilor. (...) Sunt contradicții și sunt întrebări mai tot timpul și e bine să fie, iată, și diversitatea în opinie. Dacă fermierul nu are o opreliște anume, vizavi de condițiile pe care le punem pentru păstrarea diversității... da. Sunt condiții care, uneori, vin în contradicție cu interesul legitim pe care îl are fermierul. Tocmai de aceea, noi suntem obligați să găsim instrumentele necesare pentru păstrarea României între interesul fermierului, pur și simplu, și biodiversitatea luată ca element existențial într-un areal pe care fermierul îl patronează cu interes și cu dorință de câștig”.

Șeful MADR consideră totodată că, prin dorința de a conserva ceea ce România deține, este indicat ca specialiștii din sector să identifice soluții practice și pentru orizontul 2020, în viziunea noii Politici Agricole Comună (PAC). Mai exact, să existe posibilitatea de a fi păstrate „prin efort” subvențiile specifice, în așa fel încât echilibrul biodiversității să se păstreze.

Cum exemplele plastice nu lipsesc din bagajul comunicațional al lui Daea, și de această dată, în contextul nevoilor fermierilor care, uneori, nu coincid cu cerințele de agromediu, ministrul de resort a vorbit de urs și de capra neagră ca embleme notorii ale țării, unele care însă „înțeapă” interesul producătorilor agricoli de face business. Astfel, pentru a menține echilibrată situația, oficialul guvernamental spune că este necesară o susținere financiară acordată ca despăgubiri.

„Am o imagine aici: - în stânga ursul și în dreapta (...) capra neagră, mai bine, mai valoros, mai impresionant – o laudă a țării, un peisaj mirific, o zonă de respect față de natură a omului. Însă, uneori, ea «înțeapă» interesul existențial al fermierilor. Când mulți producători agricoli vin la Ministerul Agriculturii și îmi spun că au pierdut suprafețe întregi din cauza faptul că mistreții le-au golit terenul de sămânță, iar când cultura «a legat», animalele i-au lăsat fără știuleți, călcând în picioare suprafețe imense, răspunsurile, uneori, nu vin, pentru că este greu să cântărești un răspuns direct când dorești să-ți păstrezi biodiversitatea însă, în același timp, să nu afectezi și interesul cetățeanului”, a mărturisit Petre Daea. „De aceea, tocmai pentru a le împlini bine și a le echilibra cum se cuvine, trebuie să le susținem prin sume pe care trebuie să le dăm celor care sunt afectați. Din acest punct de vedere avem multe de făcut. Altminteri, omul nu se lasă învins nici de mistreț, nici de urs și caută soluții ca să supraviețuiască și, atunci, lucrurile se cântăresc în altă balanță (...) și vor putea avea influențe pe care nu le dorim”.

Tot plastică a fost și descrierea analizei instituționale cu privire la biodiversitate. Același Petre Daea a recunoscut că „îi patinează mintea” atunci când încearcă să facă o legătură între înțelegerea acestui concept și legătura sa cu fenomenele naturale extreme.

„România este în același timp și Elveția, Belgia, Franța, Italia, Spania, Austria la un loc. Spun acest lucru tocmai că vorbim despre biodiversitate și ne creează, pe de-o parte, imaginea, pur și simplu, dar ne incită la analiza profundă a acestei teme extrem de importante ale zilei de azi”, a explicat ministrul preferat al șefului PSD, Liviu Dragnea. „Mergând de la Ministerul Agriculturii până la această locație (n.r. - Hotel Intercontinental), pe jos, mă gândeam dacă pot, în mintea mea, astăzi, să despic firul acestui concept, gândindu-mă dacă pot să văd o similitudine, o asemănare sau nu, între fenomenele naturale extreme și înțelegerea conceptului de biodiversitate. E greu de făcut; patinează mintea. Atunci, în locul acesta de dezbatere trebuie să fim de acord că biodiversitatea nu este numai un concept, ci este o realitate. Dacă este o realitate, evident că începe în analiza instituțională și nu numai, cum această realitate o putem păstra, ce putem face din punct de vedere al politicilor în domeniu, până unde ne ducem cu acestea în așa fel încât această biodiversitate să se păstreze, să aibă conturul realității și, mai ales, permanența pentru viitor. Spuneam că România este, deopotrivă, Austria, Spania, Italia și alte țări la un loc pentru că se bucură din punct de vedere natural de o diversitate care merită, pe de-o parte, să fie văzută, pe de altă parte înțeleasă, nu în ultimul rând conservată și predată generațiilor viitoare în așa fel încât ereditatea ei să rămână”.

FB IMG 1505893281304Un nou ghid al bunelor practici în sectorul agricol. Baciu, LAPAR

Prezent și el la eveniment, șeful LAPAR, Laurențiu Baciu, a vorbit și el de importanța biodiversității, în contextul respectării dreptului fermierilor de a presta activități agricole aducătoare de profit. În acest sens, el a confirmat că în zilele următoare va fi dat publicității noul ghid al bunelor practici în sectorul agricol.

„Cei mai interesați de sănătatea pământului sunt tocmai cei care îl exploatează. În sensul acesta, și cu aportul Ministerului Agriculturii, în zilele următoare va ieși un nou ghid al bunelor practici în sectorul agricol, practici care să dea posibilitatea atât fermierilor să-și desfășoare activitatea într-un mod rațional, normal, cât și să reglementeze respectarea normelor pentru păstrarea biodiversității”, a anunțat fermierul băcăuan. „În ghidul care s-a elaborat, se acordă o atenție deosebită în ceea ce înseamnă aplicarea îngrășămintelor chimice, perioada în care se administrează, dozele de erbicide care se administrează pentru a nu crea probleme. Și la nivel european, mondial, în ultima vreme au fost preocupări de a găsi soluții în ceea ce înseamnă pesticidele, de a fi un grad mai scăzut de toxicitate și acolo unde sunt folosite rațional, nu e nicio problemă cum, de altfel, știm prea bine că majoritatea pesticidelor care circulă acum, în producție, au un grad foarte mare de autodistrugere”.

El s-a plâns pe de altă parte că, de multe ori, fermierii sunt puși într-o „lumină proastă”, „nereală”, de persoane cu interese proprii, obscure, pe zona de fond cinegetic sau forestier care folosesc pe fond de perdea de fum biodiversitatea.

Și totuși, acest concept devine „crucial” pentru fermieri în orizontul 2020

Nu în ultimul rând, secretarul general al ELO, Thierry de l'Escaille (organizație care o are membră și pe LAPAR), a menționt că rolul producătorilor agricoli din blocul comunitar este și acela de a gestiona eficient biodiversitatea, ca urmare a prezenței tot mai mari a acestui concept în ceea ce înseamnă viitorul PAC.

FB IMG 1505893274603„Cred că biodiversitatea devine crucială pentru fermieri. Este rolul producătorilor agricoli și al proprietarilor de teren să gestioneze biodiversitatea. Ei trebuie s-o dovedească – este o discuție despre viitorul înverzirii – în condițiile în care acest element își face loc din ce în ce mai mult în Politica Agricolă Comună (PAC). Primul pas a fost întreprins acum trei ani de zile, iar biodiversitatea va avea un rol din ce în ce mai important în perioada următoare, astfel încât plățile directe să fie în favoarea fermierilor”, a menționat oficialul ELO.

Fermierii care depun cererea unică de plată trebuie să aibă în vedere și secțiunea privind măsurile compensatorii de care pot beneficia prin intermediul APIA. Un sprijin important pentru producătorii agricoli rămâne măsura de agromediu și climă prin care aceștia pot încasa bani europeni dacă respectă anumite condiții de mediu și fac angajamente pentru acestea pe o durată de cinci ani.

Plăţile compensatorii se acordă în cadrul PNDR 2020 în urma încheierii unor angajamente voluntare anuale/multianuale, utilizatorilor de terenuri agricole situate în zonele definite ca eligibile pentru pachetele de agromediu și climă, agricultură ecologică și în zonele cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, stabilite în PNDR la nivel de UAT LAU2 (comune, oraşe sau municipii) şi vizează compensarea incusiv a costurilor suplimentare şi pierderilor de venituri rezultate în urma aplicării unor măsuri de management extensive pe terenurile agricole, orientate spre atingerea unor obiective de mediu (conservarea biodiversităţii, protecţia apelor şi a solului).

Eticheta Wildlife Estates Label a fost dezvoltată ca un mijloc de a recunoaște administrarea exemplară a proprietarilor de terenuri și a administratorilor de teritorii din Europa și de a-i face mai vizibili societății ca păzitori puternici ai naturii. Această inițiativă se bazează pe o abordare voluntară pentru a evidenția rolul-cheie al managerilor de teren în protejarea biodiversității.

Astăzi, rețeaua Wildlife Estates cuprinde peste 270 de proprietăți, cu aproape 1,5 milioane de hectare care au primit eticheta, iar proiectul este în continuă creștere.

Eticheta WE acreditează proprietarii de pământ ca un front-runner pentru cele mai bune practici de gestionare, conservare și respectarea celor două Directive privind Păsările și Habitatele. Oferă o rețea de comunicare pentru a dezvolta și implementa în continuare tehnici de management noi și inovatoare prin împărtășirea ideilor, strategiilor de gestionare și oferă informații relevante despre evenimentele viitoare și despre schimbările eco-politice la nivelul UE.

Publicat în România Agricolă

De omul de afaceri călărășean Emanoil Aron, fermier care a cochetat inclusiv cu politica (a deținut funcții în PDL, acum PNL), am putea spune că „se lipește banul ușor”, dacă ar fi să ne gândim că a încasat sume substanțiale în 2014 ca salariat și acționar la Mig Vas (unde marja la rapiță, în 2016, a fost bună, conform propriilor afirmații, cât și declarației de avere a soției), salarii frumușele de la Ostrovit (30.000 de lei în 2013), dar și alte beneficii din alte zone de business.

Sursa principală a averii fermierului călărășean (președinte LAPAR Constanța, „momentan”) provine, după cum am mai spus, din firma Mig Vas SRL unde, deopotrivă ca angajat și acționar, Aron a încasat în 2014 peste 360.000 lei, iar din arendă peste 60.000 lei. În prezent, omul de afaceri exploatează nu mai puțin de 2.400 ha suprafață arabilă pe raza județului Constanța, din acest total, circa 12-15 la sută fiind teren în proprietate.

Pe lângă firma care se ocupă de cultura cerealelor, oficialul LAPAR Constanța mai deține și Mig Vas Distribuție, entitate care are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al produselor chimice și o cifră de afaceri de peste 7 milioane de euro anual, cu aproape un milion de euro profit în 2014-2015.

Destul de rezervat în declarații, cu ocazia unui eveniment DuPont Pioneer, am reușit totuși să aflăm de la Emanoil Aron care este viziunea sa asupra continuării SVC, prețurilor la cereale, cât și despre coooperative și altele.

Revista Fermierului: Șefia LAPAR sprijină continuarea Sprijinului Voluntar Cuplat, mai ales că suprafețele aferente înverzirii vor trebui să crească (soia, mazare, lucernă). În calitate de președinte al Ligii pe județul Constanța, credeți că sunt de ajuns măsurile cuprinse în acest sprijin?

Emanoil Aron: Personal, consider că sunt suficiente măsurile SVC aplicate agriculturii; sunt chiar prea multe și extrem de complicate.

R.F.: E mai scump să înființezi ZIE decât banii pe care urmează să-i încasezi de pe urma lor?

A.E.: În cazul unor culturi, da. Dacă ne gândim la condițiile obligatorii de eligibilitate la zona interes ecologic (ZIE), zona verde, cea de 54 de euro, la efortul pentru înființare în toamnă și desființare în primăvară, cheltuielile sunt semnificative, comparabile aproape cu banii pe care îi primim.

R.F.: Ce ați avut în anul de campanie 2015-2016 pe aceste ZIE?

A.E.: Am avut culturi de soia și mazăre, dar au rămas și suprafețe pentru a le cultiva cu amestecuri care urmează să fie desființate.

R.F.: Vă situați pe „drumul cerealelor”, aproape de Portul Constanța. Pentru a vinde eficient, în contextul unei locații favorabile, considerați că vă este mai ușor? Costurile de transport sunt mai mici?

A.E.: Prețurile sunt unice la Portul Constanța. Diferența o face distanța de la port la exploatația fiecăruia. Noi suntem ușor avantajați aici, fiind relativ aproape (100 și ceva de kilometri), față de colegii din Oltenia, Banat, unde le revine o sumă sensibil mai mică.

R.F.: Cu cât ați vândut grâul?

E.A.: În decembrie 2016 și ianuarie 2017 grâul s-a vândut cu 163-164 euro, dus în portul Constanța. S-a vândut însă grâu și cu sume care au variat între 150 și 160 de euro în vară-toamnă, 2016.

R.F.: Ați reușit să vă asociați și cu alți producători, așa cum a reușit colegul dumneavoastră, Ilie Dan, președintele cooperativei Cerif Oil, astfel încât să obțineți prețuri mai bune?

E.A.: Asociere în zona noastră... nu prea s-a concretizat în cultura mare. Motivul – nu s-a simțit nevoia încă. Politica asocierilor este diferită, în zone diferite. Depinde cât de mult consideră oamenii necesar și dacă sunt compatibili. Asocierea asta este destul de delicată. (...) Dinamica ei este perpetuă; se va realiza în timp. Nu cred că trebuie grăbită sau impusă. Sunt zone și în județul Constanța unde aceste cooperative funcționează foarte bine. Mă refer în primul rând la cea din zona Agigea, coordonată foarte bine de câțiva ani de Gheorghe Lămureanu.

R.F.: Ce structură de cultură ați înființat în toamna anului 2016?

E.A.: Am însămânțat circa 450 cu rapiță, 500 ha cu orz, aproximativ 1.000 ha grâu, cam 200 ha cu floarea-soarelui, puțină mazăre, porumb...

R.F.: La porumb, observăm că nu v-ați expus prea mult.

E.A.: N-am plusat foarte mult cu porumbul deoarece zona în care suntem noi este una aridă, neirigată. În plus, vorbim de o zonă colinară, mai puțin favorbilă culturii porumbului.

R.F.: Care au fost furnizorii de material semincer pe care dumneavoastră ați mizat în sezonul agricol 2015-2016?

E.A.: Categoric, Pioneer a fost unul dintre furnizorii importanți, însă, în același timp, am cultivat și semințe de la ceilalți. În ziua de astăzi, potențialul genetic este relativ apropiat. Noi trebuie să înțelegem că diferența majoră o face tehnologia pe care o aplică fiecare fermier, dacă exceptăm natura din ecuația asta, adică precipitațiile.

R.F.: La rapiță cât ați investit la hectar? Care a fost marja de câștig?

E.A.: Rapița a costat 3.500-3.800 lei pe hectar. Marja de câștig a fost bună, undeva peste 1.500 lei pe hectar, care a compensat marjele foarte mici de anul trecut, înregistrate la grâu și orz.

R.F.: Grâul este în continuare căutat. Se vede din cererile de ofertă ale Egiptului. De ce, în continuare, jocurile se fac la un nivel atât de înalt, iar producătorul, cel care ar trebui să încaseze profitul cel mai mare, totuși nu îl obține?

E.A.: Situația este complicată. Noi trăim sub dictatura pieței. Trebuie să înțelegem asta. Noi n-o putem controla, nici chiar la nivel de țară.

R.F.: Ați putea negocia prețuri mai bune?

E.A.: Foarte greu. Prețurile care sunt stabilite la Bursă; greu pot fi influențate de producători. Prețul îl face Bursa, respectiv cererea și oferta. Nouă, producătorilor, nu ne convine treaba aceasta, dar trebuie s-o acceptăm.

R.F.: Cum generați capital rulant, în condițiile întârzierilor înregistrate la subvenții?

E.A.: Fiecare fermier are propria politică. Este o anumită capitalizare care vine din anii mai buni și care ne ajută să trecem prin vârfurile astea mai puțin favorabile. Completarea vine și prin bănci  - creditul și, parțial, beneficiem de finanțarea furnizorilor de inputuri (credit-furnizor).

R.F.: Dacă v-ați afla acum în fața ministrului, personal, vizavi de actele normative care vau creat probleme în ultimii ani, ce i-ați transmite, concret?

E.A.: La Ordinul 619 sunt mai multe probleme care trebuie modificate, în sensul simplificării lor. Trebuie să se țină cont de situația concretă a terenurilor din România, a formei de proprietate. Forma inițială, cu deținerea fără echivoc, care a fost modifcată și trebuie menținută, nu se putea opera cu ea în România. Trebuie să pornim de la situația concretă a fondului funciar din România și aplicat acest ordin, plecând de la situația concretă a fondului funciar.

R.F.: Ce suprafață de teren arabil dețineți în proprietate?

E.A.: Cam 12-15 la sută din suprafață, iar restul în arendă.

R.F.: Pentru restul, știm că vă confruntați cu o birocrație mare, acte foarte multe...

E.A.: Foarte multe, proprietari lipsă, forma de proprietate incertă la proprietarii de teren, care dau o groază de bătăi de cap.

R.F.: Pentru a scăpa de aceste bătăi de cap, sunteți dispus să cumpărați teren în perioada următoare?

E.A.: Cred că trebuie ca fiecare fermier să aibă la dispoziție un mix de soluții, și proprietate, și arendă. Terenurile au ajuns la niște prețuri foarte mari, care la nivelul actual al arendei, amortizarea va fi greoaie. Producătorii agricoli au cumpărat în perioada aceasta teren, încercând să comaseze și să-și securizeze afacerea, dar pe viitor, la prețurile la care s-a ajuns, povara va fi foarte grea. Un teren, la prețurile actuale, nu se amortizează în 15-20 de ani, iar după aceea devine o problemă de decapitalizare. La noi, media la hectar este de 3.000 – 3.500 euro, fiind o zonă defavorizată, nu o categorie de teren din cea mai bună.

Publicat în Din fermă-n fermă!

Publicitate

Revista Fermierului 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista