Discuția pe care urmează să o citiți am purtat-o la vremea secerișului, la Cenad, în vestul țării, acolo unde l-am găsit ocupat pe inginerul agronom Vasile Târziu. Chiar dacă preocuparea sa actuală este legată preponderent de cultura mare, dialogul nu s-a axat pe această chestiune. Vom vorbi, pe lângă aspecte ce privesc irigațiile și desecările, și despre legumicultură, managementul agricol, marketing,  vânzarea terenurilor, subvenții, Green Deal, asigurări, probleme de personal, destul de multe aspecte ridicate în rândurile care urmează, așa că, lectură plăcută!

„Am început cu 50 de ari, 0,5 hectare, cu legume în câmp, bulboase, în special. În următorul an am mai luat nişte terenuri, grădini în arendă, undeva la 30 de hectare, ca să avem un asolament, şi în câţiva ani aveam cultivate 80-100 de hectare, de legume în câmp, şi restul cereale.”

Reporter: Cam care a fost regimul precipitațiilor în zona dumneavoastră?

Vasile Târziu: În special primăvara am avut probleme, în primele 3 luni, de exemplu pe zona mea, am avut 17 litri în total. În trei luni, faţă de o medie de 58-100 de litri minimum, dar nu faptul că i-am primit; dacă-i primeam, dacă venea o ploaie la 1 mai de 17 litri, schimba tot câmpul. Am primit 17 litri în opt ploi, raportate la 1-2 litri, cea mai mare ploaie a fost de 5 litri, adică foarte puţin. Plantele au rezistat datorită terenului ce-l lucrez, fiind o lăcovişte, un teren mai greu, care reţine apa, deci a păstrat apa. Pe zonele aluvionare lângă Mureş, avem în zona de graniţă terenuri aluvionare care sunt mult mai permeabile şi au pierdut apa.

Regimurile normale, într-un an normal, sunt de 480-500, 550 de litri. Şi venite în fracţii normale, nu venit abundent când nu mai e nevoie, de exemplu acum 3 săptămâni a început să plouă, normal că au avut un efect benefic, în special pentru cerealele de toamnă, care au mai păstrat frunza stindard, au mai avut legături la sistemul radicular, adică o porţie încă avea nevoie de apă şi a fost un bonus, adică a ridicat puţin producţia. Dacă nu veneau acum 3 săptămâni, chit că tardiv au venit, erau clar compromise culturile.

Dar am observat că de vreo 5 ani se simt nişte schimbări la nivel climateric, nu numai la noi, că nu zonal neapărat pe vestul ţării sau raportate pe arealul României, chiar în lume se petrec fenomene atipice, adică nu mai funcţionează clima normal. În zona temperată chiar anotimpurile, din punct de vedere temporal, nu mai respectă perioada. Sunt fenomene care apar brusc, foarte intense, de exemplu ploi în exces cu sute de litri, 100 de litri în decurs de o oră și jumătate, sau secete pe perioade de trei luni, fără ploaie, în momentul în care toate plantele, în special primăvara, au nevoie de foarte multă apă pentru a se dezvolta, pentru a forma fructul, adică produsul final, deci avem parte de foarte multe interacţiuni care ne fac să ne gândim foarte bine la ce facem în viitor.

Reporter: Mă gândesc că, tocmai de aceea, ca să ai apa când îţi trebuie sau când e nevoie pentru cultură, trebuie să ai parte de sistem de irigaţii. Şi de asta şi apreciam faptul că Clubul Fermierilor Români, din care faceţi parte şi dvs., s-a gândit să realizeze un studiu pe zona aceasta pentru a utiliza canalele de desecare, lângă care suntem şi noi acum, şi pentru irigaţii, nu numai pentru desecare. Cu dublu sens, cum se spune.

Vasile Târziu: Câmpia de vest e o zonă depresionară, mai ales partea spre pusta maghiară, adică Câmpia Panonică, e un teren mai greu şi mai jos. El a fost pus în valoare începând inclusiv din Imperiul Austro-Ungar, prin drenare s-au creat canale – cum e canalul Bega, cum e canalul Aranca, aici în zona noastră, au drenat zona ducând apa în Tisa, în Mureş, în Dunăre chiar. Şi ANIF-ul, ca structură, prin anii ’60-’70  a realizat un sistem de desecare care este extraordinar, el, în mod normal, dacă funcţionează corect, asigură drenajul apei din zonă în condiţii de ploi în exces, fiindcă solul nefiind permeabil, el absoarbe o parte din apă, restul apare în depresiuni în exces şi se pierd culturi. Acum, tot sistemul ăsta nu a mai fost investit în el de 30 de ani.

Reporter: Asta voiam să întreb: de când n-au mai fost curăţate canalele?

Vasile Târziu: Noi am realizat un proiect prin care prin anumite proiecte la nivel european să se aloce bani pe partea de vest, fiindcă partea de vest a fost cumva ocolită. Toate fondurile care au venit s-au dus în sistemele vechi de irigaţii, şi care au fost mai uşor să le pună la punct când infrastructura a fost creată. La noi nu s-au alocat bani, şi dorim să se aloce şi în partea de vest bani, pentru a repune în funcţiune toate sistemele de desecare, că nu sunt ireversibile, că se pot folosi şi pentru a aduce apă în teren pe canalele respective. Trebuie anumite proiecte, inginereşte făcute.

Reporter: Tocmai de aceea am înţeles că aţi avansat ideea şi aţi pus la dispoziţia Ministerului Agriculturii un studiu făcut de USAMV a Banatului din Timișoara, chiar pentru a realiza aceste lucruri.

Vasile Târziu: Da, şi sperăm să se ţină cont de studiul respectiv, care e real, adică e făcut de oameni competenţi, şi să se aloce în viitor o măsură cu fonduri europene, şi prin intermediul structurilor statului, a ANIF-ului şi al fermierilor. Ulterior, ne vom constitui în nişte asociaţii, să întreţinem sistemul şi să-l punem în funcţiune, să funcţioneze la parametri maximi.

Reporter: De altfel, am auzit chiar o veste bună din partea ministrului Agriculturii, a ministerului şi a guvernului, că vor fi investiţi bani nu numai pentru irigaţii, ci şi pentru partea aceasta de desecare şi utilizarea lor şi pentru irigaţii, dacă tot se investeşte şi se reabilitează. Sigur, va trebui făcute şi staţii de pompare pe aceste canale – eu n-am văzut nicio staţie pe aici.

Vasile Târziu: Nu, ele au acţionat gravitaţional, adică colectarea apei se face gravitaţional, așa sunt gândite canalele. Tot aşa se poate invers, ca să pompezi apa. Staţii există, staţiile trebuie renovate şi puse în funcţiune. Sunt staţii – nu le-aţi văzut dvs., dar sunt staţii de pompare, staţii puternice. Avem aici în zonă un canal de desecare, magistrală, în care printr-o anumită staţie se introduce din Mureş apă, pe un areal destul de mare, pe 40.000-50.000 de hectare, şi într-o altă parte scoate în Mureş apa. Adică dacă e nevoie drenează zona, dacă e nevoie de apă se poate introduce.

Reporter: Sau când Mureşul este prea mare, se poate...

Vasile Târziu: Asta, da, în cazuri de inundații, dar mai rar se întâmplă. Mureşul e un râu destul de mare, când se încarcă cu apă o magistrală-canal, nu face faţă. Doar că mai scade puțin, raportat la debit, cred că ajută, e o idee bună şi asta.

Reporter: Pentru că ne aflăm aici şi am şi văzut combinele la treabă, să discutăm şi de producţii, pentru că anul acesta  cred că cine va obţine o medie de 5 tone la grâu poate fi fericit. Aveţi zone calamitate?

Vasile Târziu: Da, avem. Chiar şi aici, în lanul lângă care ne aflăm, partea înnegrită este un grâu care la un moment dat a pierdut legătura, la nivel radicular, cu apa şi el efectiv la momentul ăsta e supercopt. Rahisul e foarte scurt, avem spice vizibile cu un rahis foarte scurt, cu câteva boabe. Boabele alea sunt unele care sunt formate şi sunt încă bune şi toate putregaiurile şi restul au apărut pe el fiindcă el, nemaifiind viu, v-am şi explicat, aşa se manifestă, se înnegreşte. Şi am început de două zile să recoltăm grâul, am intrat în toate solele, le-am cam luat la rând pe cele afectate, undeva la 4-4,4 tone, exact la limita costurilor de producţie, inclusiv dacă vin şi cu costuri adiacente, nu ne acoperim chiar toate costurile la nivel de hectar.

Reporter: Mai ales pentru cei care respectă tehnologia şi își programează să obţină 7-8 tone la hectar și au costuri de producție mai mari.

Vasile Târziu: Da, o medie între 3300 – 3400 de lei la hectar cu tot cu indirecte, adică tot ce înseamnă cheltuieli adiacente în cadrul fermei, raportate la unitatea de suprafaţă. Problema e că vin scadenţele, toţi fermierii au nişte scadenţe la costurile pentru producţiile din toamnă care sunt în perioada lunii iulie, şi sunt foarte mulţi bani. Neavând producţie, neavând ce vinde, de obicei am făcut şi contracte future, contracte făcute din iarnă pe anumite cantităţi, exact în ideea să avem bani să plătim la momentul campaniei. Fiindcă fermele care s-au dezvoltat în ţara românească sunt fermele care au făcut investiţii: au profitat de proiecte sau au profitat de nişte împrumuturi bancare sau leasinguri, tot împrumuturi, credite pentru utilaje. Alea toate se înglobează în cheltuielile pe unitatea de suprafaţă.

Reporter: Şi trebuie plătite imediat după seceriş.

Vasile Târziu: Da, sunt două perioade în care avem plăţi de făcut pentru pesticide, pentru tot ce s-a cumpărat pentru producţia din toamnă plătim în perioada iulie-august, de obicei iulie, şi în toamnă, septembrie-octombrie, sunt cheltuielile pentru culturile de primăvară. Şi ele au o anumită scadenţă. Dacă nu se plăteşte, se pierd discounturile, care sunt destul de însemnate, sau chiar execuţiile la nivel de fermă.

„Strategiile se fac la Bruxelles, dar noi trebuie să susţinem din ţară, să avem oameni foarte buni, ca să vadă, să adapteze strategiile la nivelul ţării noastre. Şi trebuie o flexibilitate şi din partea Bruxelles-ului faţă de noi, fiindcă e cu totul altceva. România are o anumită tipologie.” 

Reporter: Când și cum ați început să vă ocupați de agricultură?

Vasile Târziu: În 1993. Eram student, ne-am apucat, eu cu fratele meu, cu familia, de agricultură pe suprafaţă mică. Am început cu 50 de ari, 0,5 hectare, cu legume în câmp, bulboase, în special. În următorul an, am mai luat nişte terenuri, grădini în arendă, undeva la 30 de hectare, ca să avem un asolament, şi în câţiva ani aveam cultivat 80-100 de hectare, de legume în câmp, şi restul cereale. Am muncit foarte mult, toată familia, inclusiv soţiile noastre, noi locuim la un loc, familia noastră în fond e o familie mare.

Reporter: Soţiile, tot în domeniu?

Vasile Târziu: Da, soţia mea a terminat cu mine mecanică agricolă şi fratele meu, inginer agronom, împreună cu soţia, care a terminat tot agronomia. De altfel, ne-am cunoscut în facultăţi.

Reporter: Mă gândesc că acum n-aţi renunţat la „prima iubire”, cum se spune, legumicultura.

Vasile Târziu: Ne-am redus foarte mult, nu-i vorba de profesionalism, e vorba că am vrut să mă exprim de hobby. Eu menţin anumite culturi, în special un soi autohton, un soi de usturoi de Cenad, care e foarte căutat în zonă, până la Timişoara se cunoaşte că are nişte calităţi deosebite faţă de toate soiurile de usturoi, şi eu caut să-i menţin genetica şi cultiv cam 20 de ari, 0,2 hectare, lângă casă, şi noi îl întreţinem. Fiindcă forţa de muncă e o problemă în zonă, foarte mulţi oameni au plecat în Occident, lucrează în Occident, şi atunci lucrăm în regie proprie. Adică, chiar noi ne implicăm în a săpa şi a curăţa usturoiul ăla. Şi îl menţin ca soi, în fiecare an îl selectăm, facem o selecţie riguroasă ca să obţinem din punct de vedere morfologic să avem acelaşi tip violaceu de usturoi, are nişte caracteristici deosebite. Și nu datorită cantităţilor, ci calităţii în special şi conţinutului de substanţe uscate foarte ridicat faţă de celelalte, care necesită depozitări în frig, usturoiul de Cenad până la un an rezistă cu coadă, legat într-un mediu uscat, într-o magazie, şi are o calitate deosebită. De exemplu, referitor la cantitate pentru mujdei – dau exemplu acum – ai nevoie de câţiva căţei, dar are aciditate, are toate elementele înglobate acolo. Nu oxidează...

Reporter: Mă gândesc că au cam dispărut fabricile de legume-fructe de prin zonă şi probabil că şi de asta aţi renunţat. La vremea aia, sigur că se căutau foarte tare legumele şi nici cu desfacerea nu putem să spunem că e atât de bine organizată încât să poţi să ai o siguranţă a faptului că produci ceva şi vei reuşi să scoţi bani. Aşa cum se întâmplă de altfel şi la celelalte...

Vasile Târziu: Dacă ne referim doar la fabricile pentru prelucrarea legumelor, toate fabricile noastre au cam dispărut. Din păcate, nu mai avem fabrici de ulei suficient, nu mai avem fabrici de zahăr, cam totul se importă în ţară, şi e o problemă.

Reporter: S-au concentrat în mâna unor multinaţionale care le-au închis şi au mai lăsat câteva.

Vasile Târziu: Normal nu le-au închis, e impropriu spus le-au închis. Ele s-au închis singure, fiindcă într-o concurenţă cu noi tehnologii şi cu costuri de producţie mai scăzute faţă de cele vechi, care nu s-au retehnologizat, ele trebuiau retehnologizate pentru a fi în top cu ce e în zilele noastre. Se putea face treaba. Din păcate, piaţa de desfacere a legumelor se raportează la marketuri de dimensiuni mari, vând în magazine, şi e mult mai uşor să aduci din import cantităţi mari. Ar trebui toate produsele dintr-un bazin legumicol, depozitate, să apară un depozitar care să ţină în condiţii bune produsele şi să le redistribuie spre magazine; fiindcă pieţele volante au cam dispărut, sunt tot mai restrânse. Şi cantităţi mari nu se pot vinde...

Reporter: Practic, bazinele legumicole cu tradiţie au cam dispărut, au rămas doar...

Vasile Târziu: Noi avem în ţară câteva. Chiar aici în zonă, tomnatic, zona de cernoziomuri, avem încă oameni care ar cultiva, sunt oameni care muncesc. Sunt impedimente din cauza fluctuaţiilor mari de preţ, a lipsei unei pieţe care să aibă o continuitate permanentă, nu cu fluctuaţii, pentru că un ciclu agricol este un ciclu de viaţă. În fond, un ciclu de vegetaţie a grâului e raportat la ciclul de viaţă a unui om, adică doar într-un singur an poţi să faci ceva la el sau poţi să modifici. Dar de obicei nu putem, că nu suntem în industrie, unde poţi pe linia de producţie să modifici ceva. Aici, odată făcut un lucru, dacă l-ai greşit nu mai poţi să-l retractezi, nu mai poţi să modifici. E viaţă şi lucrezi efectiv cu viaţă.

Reporter: Așadar, aţi pornit în ’93, aminteaţi, uşor-uşor, şi aţi ajuns acum la o suprafaţă pe care o exploataţi împreună cu familia şi cu fratele, de...?

Vasile Târziu:  Pe 2.552 de hectare lucrăm, nu ştiu dacă e atât de importantă suprafaţa, important e cum lucrezi şi ce productivitate ai. Suprafeţele poţi să le măreşti, se găseşte încă teren în zonă, fiindcă terenul nu e spectaculos, terenul nu e de o productivitate deosebită, trebuie intervenit şi foarte atent lucrat solul respectiv. Noi avem soluri foarte grele în anumite zone, în anumite momente trebuie să ai o forţă teribilă ca într-o perioadă scurtă să prelucrezi solul respectiv, şi asta înseamnă costuri. Îţi trebuie tractoare de capacitate mare şi implicit costuri ridicate.

Reporter: Am pus întrebarea pentru că aici, în Banat, şi mai ales în judeţul Timiş, sunt foarte mulţi „investitori” străini veniţi, au cumpărat, unii au lucrat terenul, alţii nu l-au lucrat, alţii mai mult au fost pentru a specula preţul, au cumpărat ieftin – vor să vândă scump la un anumit moment, şi tocmai de aceea iată şi Legea vânzării terenurilor a fost modificată de curând, aşteptăm promulgarea de la preşedinţie. Cum vedeţi modificările?, dacă ştiţi ceva de modificările acestea. Au fost voci care au spus: „Dar de ce ne impozitaţi 90% dacă vindem mai devreme de 8 ani?”

Vasile Târziu: Dacă vorbim la trecut, Legea 17, prima dată când a apărut nu a avut – după mine, deci e doar o părere de-a mea – efecte pozitive neapărat. A venit şi tardiv şi n-a fost creată pentru a bloca anumite specule referitor la tranzacţiile cu terenuri agricole. Ea într-adevăr a îngrădit nişte posibili cumpărători care să vină de undeva din afară cu capital, dar oricum, ea a făcut efectiv o reclamă la vânzarea de teren prin afişajele pe care le-a făcut. În schimb, modificarea legii e destul de dură, adică e aplicată într-adevăr tardiv, fiindcă s-a cam aşezat la nivel de ţară, s-au aşezat terenurile, să spun aşa, terenuri care în ultimul timp au fost cumpărate pentru a fi revândute s-au revândut şi au apărut ferme cu adevărat agricole, care sunt lângă noi, sunt vecini cu noi, lucrează, chiar învăţăm de la unii, ei învaţă de la noi, fiindcă se adaptează zonei. Nu ştiu dacă legea are efecte neapărat pozitive pentru fermierii români şi pentru ţară. Nu ştiu, oricum eu o văd şi puţin dură şi nu pot să mă exprim, poate greşesc, neconstituţională, fiindcă îngrădeşte vânzarea de terenuri agricole în condiţii, de exemplu, de necaz; o fermă ajunge la necaz sau ai nevoie de nişte bani, şi un teren proaspăt cumpărat e foarte greu să-l revinzi, înţelegeţi? Trebuie găsite nişte modalităţi de aplicare a legii să fie puţin flexibilă, nu lăsat liber – doar flexibilă.

„Comunitatea Europeană, în ideea mea, e un capitalism modern, nu-i un socialism. În cadrul socialismului se aplică identic, la fiecare ţară, se raportează aceleaşi politici. Sunt impuse. Aici trebuie raportate la fiecare ţară în funcţie de mediul climatic, în funcţie de mediul geopolitic, în funcţie chiar de bogăţia ţării, de PIB-ul ţării.”

Reporter: Oricum am da-o, tocmai din cauza acestor situații nefericite prin care a trecut agricultura anul acesta, secetă şi aşa mai departe, plus şi anii, trecuţi, dar mai cu seamă anul acesta, fermierii renunţă la a mai practica agricultura, în condiţiile în care nu este profitabilă şi vin datoriile, care se răstoarnă peste dumnealor şi aceștia nu reuşesc să facă faţă.

Vasile Târziu: Aşa este. Sincer, toţi avem temere de viitor. Viitorul e foarte incert, nu-i sigur nimic. La nivel, de exemplu, de Europă, noi facem parte din Comunitatea Europeană şi nu ştim efectiv ce se întâmplă de la anul! Nu-i clar! Orice fermier doreşte să ştie cel puţin înainte cu un an, pentru a-şi forma un asolament, să facă nişte cheltuieli, chiar creditări. Nu ştim ce se întâmplă cu subvenţia, cum va fi raportată, cum o primim, în ce condiţii! Dacă condiţiile în care trebuie să luăm banii respectivi sunt atât de drastice şi atât de „verzi” încât să nu le poţi realiza, îndeplini! Deci totul este incert.

Reporter: De altfel, am văzut chiar ieri sau alaltăieri, la intervenţia ministrului agriculturii Oros, la Consiliul Agrifish (Formațiunea Agricultură și Pescuit a Consiliului Europei, n.r.), dacă tot aţi adus aminte de povestea asta, că se doreşte plafonarea voluntară de către fiecare ţară a subvenţiilor, ceea ce înseamnă că poţi să plafonezi sau nu – adică este un lucru care rămâne la decizia fiecărei ţări şi, sigur, această plafonare voluntară care s-a stabilit de anul trecut, înainte de alegerile europarlamentare, a stabilit că poţi să nu plafonezi în condiţiile în care ai acei 10% din plăţile directe date pentru fermierii mici. O redistribuire...

Vasile Târziu: O redistribuire, o parte, da. Cum a fost şi în vechiul PAC, în PAC-ul actual, undeva la 5-6% era o redistribuire către fermierii mici; să crească cota respectivă, eu sunt de acord. Dar ca să retractezi subvenţia la fermele care s-au capitalizat, fermele care sunt moderne şi care în fond produc 70% din producţia ţării?!, şi aduc la PIB atâţia bani, trebuie gândit foarte bine. Dacă s-a lăsat libertatea asta, statul român trebuie să se gândească să adaptăm ceea ce ni se potriveşte. De altfel, cota de profit la multe ferme înseamnă chiar subvenţia în sine. În condiţiile din anul ăsta, în care producţiile la cerealele păioase sunt atât de mici, în care greu îţi scoţi chiar costurile de producţie, pierderea subvenţiei ar însemna faliment pentru multe ferme, care sunt îndatorate: au leasinguri, au costuri, salarii tot mai mari.

Reporter: Pentru că aţi amintit ceva mai devreme de salarii tot mai mari, de oameni, de forţa de muncă, în agricultură a devenit o problemă majoră. Aşa cum ne uitam în vestul ţării şi cum am asistat de altfel în ultima vreme la venirea muncitorilor în România, exodul lor în pandemie înapoi către locuri de muncă teoretic bine plătite – cu ce rămân, asta dumnealor ştiu! –, povestea este cu forţa de muncă în agricultură şi că din ce în ce mai greu găseşti oameni. De asta vă şi întreb: cei pe care-i aveţi acum angajaţi sunt de mai multă vreme sau aţi reuşit să mai şi împrospătaţi?

Vasile Târziu: Sunt de mai multă vreme. Ultimul „băiat” pe care l-am angajat este la mine de trei ani. Am forţă de muncă, ca vârstă suntem între 30 şi 50 de ani, am oamenii buni, cei mai buni din zonă, am căutat să-i selectez şi să am oameni buni şi-mi fac treaba cu ei, dar, sincer, din spate nu vine nimic. De un an nu a venit niciun tânăr să întrebe „aveţi de lucru pentru mine?” sau să zică „vreau să învăţ!”, că mulţi au învăţat în fermă, aici la mine, s-au format în fermă. Utilajele sunt tot mai performante, a fost nevoie chiar şi de un an ca să înveţe să utilizeze utilajele. Dar tineri din spate nu vin, chiar dacă nu sunt pregătiţi profesional, nu vor, nu ştiu... nu acceptă. Şi salariile sunt occidentale, eu pot să spun că salariile sunt aliniate la salariile din Occident, cel puţin în vestul ţării.

Reporter: Şi vorbim de utilaje şi tehnică modernă care nu mai costă „2 lei”, ci sunt sute de mii de euro fiecare utilaj.

Vasile Târziu: Da. Sunt costuri foarte mari, foarte greu amortizabil, foarte greu amortizezi un utilaj pe care-l iei nesubvenţionat – să nu vorbesc de proiecte. Dacă le cumperi în leasing, ai nişte costuri. Atunci necesită şi un operator de calitate pe el, pentru a-l proteja. Din păcate, sunt tot mai greu de găsit. Şi tineri sunt, avem tineri, îi vedem în jurul nostru, toată lumea vrea să termine studii superioare, foarte bine, dar e nevoie şi de operatori pe utilaje agricole, şi nu numai în domeniul agricol, peste tot; sunt oameni care ar putea să trăiască dintr-o meserie. Dacă o faci profesional bine şi eşti corect, poţi să întreţii o familie dintr-o meserie, dau exemplu: electrician, mecanic, tâmplar chiar, zidar. Sunt meserii bune. Dar că să atingi performanţă, trebuie să te pregăteşti. Adică, prin şcoli profesionale, cu oameni buni care să-i înveţe pe cei tineri.

Reporter: Clubul Fermierilor Români, din care faceţi şi dumneavoastră parte, a lansat de curând: Clubul Fermierilor – Broker de asigurări şi Broker de cereale, cel de-al doilea element foarte important, pentru că aminteaţi şi dvs. ceva mai devreme de o siguranţă a ceea ce se întâmplă anul următor, şi asta e dată până la urmă de siguranţa unei culturi, indiferent de ce se întâmplă – că vin inundaţii sau că avem secetă, omul trebuie să-şi asigure cultura şi să aibă siguranţa că va fi despăgubit. Iată câteva elemente pe care Clubul şi le-a propus să le facă pentru fermieri.

Vasile Târziu: Da... există o piaţă a asigurărilor. E foarte bine că te poţi constitui într-un grup în care să-ţi asiguri culturile, dar toţi fermierii caută cele mai bune poliţe pentru zona lor. Fiecare zonă are un specific climateric, deci alegerea se face la nivelul fermierului. E normal să ştii dinainte, cu cel puţin un an, ce o să se întâmple. Oferte să vină bune, singurul lucru, şi siguranţa plăţii. Firmele care cumpără să respecte contractul şi noi, la rândul nostru, să respectăm oferta noastră în ce priveşte calitatea. E prematur să se discute chiar acum de preţ. 

Reporter: Comisia Europeană a lansat pactul verde european, Green-Deal, prin care se doreşte creşterea suprafeţei cu agricultură bio, ecologică, reducerea cu 50% a utilizării de către fermieri a pesticidelor, reducerea cu 25% a îngrăşămintelor şi aşa mai departe. Sunt lucruri bune pentru cei care folosesc din abundenţă, dar România, trebuie să înţelegem, n-a folosit niciodată la media europeană, nici îngrăşăminte, nici pesticide, ei chiar utilizează peste 2,4 kg pe hectar, la noi media e undeva la 0,8 kg/ha. Cine trebuie să aplice povestea asta? Adică fiecare ţară aplică de la nivelul la care e sau... cum vedeţi toată această poveste?

Vasile Târziu: Exact cum aţi spus în legătură cu plafonarea, cu subvenţiile, exact aşa ne raportăm şi la nivelul ăsta, la fiecare ţară, chiar dacă face parte dintr-o comunitate, dacă privește din punctul de vedere al mediului, să spun, social; Comunitatea Europeană, în ideea mea, e un capitalism modern, nu-i un socialism. În cadrul socialismului se aplică identic, la fiecare ţară se raportează aceleaşi politici. Sunt impuse. Aici trebuie raportate la fiecare ţară în funcţie de mediul climatic, în funcţie de mediul geopolitic, în funcţie chiar de bogăţia ţării, de PIB-ul ţării. Nu poţi să aplici drastic nişte corecţii, să le aplici brusc într-o ţară care e foarte greu să se redreseze după aceea. Pot fi greşite lucrurile, trebuie făcut un studiu foarte aprofundat să vezi dacă se poate ca o fermă să susţină politicile aplicate la noi. De exemplu, retragerea a jumătate din pesticide. Am înţeles că sunt toxice – am înţeles. Dar trebuie treptat făcute şi înlocuite cu ceva. Fermierul foarte greu se adaptează la ceva nou, adică să faci agricultură bio nu e chiar simplu. Eu fac pe o suprafaţă mai mică, undeva la 10% din suprafaţa lucrată, nu am extins-o de 8 ani, în ideea că dacă cu adevărat vrei s-o faci ecologic, nu-i uşor. Greu controlezi anumite culturi. Strategiile se fac la Bruxelles, dar noi trebuie să susţinem din ţară, să avem oameni foarte buni, ca să vadă, să adapteze strategiile la nivelul ţării noastre. Şi trebuie o flexibilitate şi din partea Bruxelles-ului faţă de noi, fiindcă e cu totul altceva. România are o anumită tipologie. Referitor şi la politici, şi la terenuri, şi la forţă – cum aţi şi spus: noi n-am aplicat erbicide şi pesticide mulţi ani din cauză că nu am avut suficienţi bani. În ţările respective, subvenţiile din agricultură care veneau direct de la stat au făcut ca ei să aibă 5 tratamente. Sunt nevoiţi. De exemplu, Anglia sau ţările nordice, unde nivelul pluviometric e la o mie de litri pe an, în fiecare săptămână plouă, trebuie să intervină cu fungicide, fiindcă altfel pierd producţiile, alea realizate la 10 tone – fiindcă-i apă. Ceea ce noi n-am avut anul ăsta. Deci trebuie adaptat. Şi, într-adevăr, solurile României nu sunt atât de infestate şi n-au reziduuri, faţă de ceea ce se întâmplă dincolo. Rezultă asta chiar în urma studiilor, după ce au fost luate probe din sol. Fiindcă aplicând din anii ’60 cantităţi mari de fungicide, insecticide, toate se regăsesc...

Reporter: Au rămas şi fără buruieni în momentul acesta!

Vasile Târziu: Da. Rezerva de seminţe din sol de buruieni s-a epuizat – nu se epuizează total, dar ținem cont că pe un sol care-i lucrat destul de bine, într-un metru pătrat de sol, pot exista până la 1 milion de seminţe. În orice moment, în stratul fertil. Chiar dacă nu vezi buruieni. Dincolo, probabil că s-au cam restrâns, din cauza aplicării multor fungicide şi erbicide.

Reporter: De la ceea ce aţi amintit mai devreme, mi-am adus aminte, domnule ing. Vasile Târziu, de faptul că, anul trecut, nu s-au mai făcut demersuri pentru derogarea tratamentului cu neonicotinoide la floarea soarelui – la porumb s-a mai dat câte ceva – dar asta doar pentru că a fost o decizie emoţională a celor din Vest, acolo poate au fost probleme, pentru că aveau tratament foliar la floarea-soarelui, să zicem, cu neonicotinoide, pe când la noi problema era doar de tratament la sămânţă. Şi iată...

Vasile Târziu: Cu o cantitate foarte mică. Eu nu sunt un specialist neapărat să pot să susţin că nu are niciun efect nociv asupra albinelor, dar logic gândit, de la nivelul seminţei prin translocarea la nivelul plantulei în momentul răsăririi a unei cantităţi foarte mici de insecticid, până la maturare el se pierde, fiindcă planta îl metabolizează, în planta până la 6 frunze la floarea-soarelui nu vei mai găsi imidaclopridul în protoplasmă. Deci sunt sigur, după mine, că n-are niciun efect nociv asupra albinelor.

Reporter: De altfel, până şi apicultorii au recunoscut acest lucru, altfel dumnealor n-ar mai fi venit de zeci de ani în acelaşi loc, de multe ori vin şi deja s-a legat o prietenie cu fermierul care-i primeşte în pastoral. Bănuiesc că şi la dvs. e la fel, vin aceiaşi în fiecare an.

Vasile Târziu: Avem deja apicultori de 10 ani care vin pe anumite zone la mine şi ne cunoaştem, şi nimeni, nici ei nu cunosc dacă... bineînţeles, ei ar vrea – logic! – să nu se aplice nimic, să fie o floarea-soarelui pe care nu s-a aplicat niciun fungicid. Nu ştiu dacă l-au găsit în miere sau a făcut vreo daună la nivelul albinei. Noi când aplicăm tratamentele la floarea-soarelui totdeauna avem o relaţie cu ei şi le aplicăm înainte de a înflori floarea-soarelui, deci când nu apar albinele. Așadar, nu există daună, cel puţin pe floarea soarelui. La rapiţă s-ar putea, că ea înfloreşte mult mai devreme.

Reporter: Dacă ar fi s-o luaţi de la început, v-aţi apuca din nou de ce aţi făcut până acum? De agricultură?

Vasile Târziu: Da. Dacă aş lua-o de la început, cu cumulul de cunoştinţe de acum, da. Fiindcă în ’93 aveam doar studii făcute în facultate, educaţia primită de acasă în spiritul muncii, noi de copii am muncit, am fost condiţionaţi să muncim. Provin dintr-o familie de ţărani intelectuali, tatăl meu fiind inginer agronom, am învăţat de la el foarte multe, un om foarte bine pregătit. Sincer, tot de asta m-aş apuca, fiindcă agricultura mi-a dat satisfacţii, nu financiare, în decursul anilor, ci în special spirituale şi sufleteşti. Agricultura înseamnă viaţă, înseamnă că nu te poţi plictisi, fiindcă în fiecare moment apare câte un incident fericit sau nefericit care te supune la teste şi, pentru a ieşi din impas, trebuie să depui efort şi intelectual, şi fizic, de multe ori.

Reporter: Când v-a luat tata pentru prima oară în câmp?

Vasile Târziu: De copii. Chiar când nu am avut forţă fizică aveam grădini acasă, toată lumea în Banat avea grădini mari, de 20-30 de ari, şi toate erau cultivate în special cu legume, şi fiecare om se ducea pe piaţă, asta era viaţa la ţară în anii ’70. Avea câte o grădină din care trăia. Şi am fost cu el pe câmp, în trăsură – ţin minte – prima dată la 3-4 ani.

Reporter: Şi pe tractor când aţi urcat? Că bănuiesc că de asta aţi ales mecanica agricolă, că probabil ...

Vasile Târziu: Iniţial, eu mă ocupam de electronică, deci sunt pasionat de tânăr de electronică, am depanat televizoare, dar m-am orientat datorită tatălui meu, el m-a influenţat, a zis: hai să ne apucăm – în ’93 – de agricultură. El fiind pensionat de boală, am început din facultate. În anul III de facultate am luat un tractor de 45 CP şi utilaje după el.

Reporter: Îl mai aveţi?

Vasile Târziu: Îl am în fermă, n-o să-l dau niciodată, fiindcă-i primul nostru tractor. Şi cu el ne-am apucat de legumicultură. Ulterior, am mai luat un tractor de 45, unul de 65, toate, vechi, le-am pus în funcţiune fiindcă sunt pasionat de mecanică, şi cu ele am început şi mergem în continuare cu altele. Din 2008 am schimbat sistemul de maşini, au venit proiectele pe FEADR în 2009, am accesat un proiect şi s-a schimbat cu totul câmpul şi calitatea lucrărilor.

Reporter: Şi, sigur, a crescut şi producţia pe care aţi obţinut-o pe hectar tocmai datorită tehnologiei şi tehnicii agricole pe care aţi utilizat-o, că una era să tragi cu un tractor de 65 CP două sau trei trupiţe, plugul cu două trupiţe sau cu trei, şi alta...

Vasile Târziu: Şi nu numai. Şi calitatea muncii, a muncitorului, că am lucrat efectiv, ştiu ce înseamnă tractor, combina C 14, am muncit foarte mult pe utilajele astea, în fiecare an le reparam, reparaţii capitale, fiindcă nu rezistau. Într-adevăr, nu aveau fiabilitate. Tractoarele din ziua de azi sunt fiabile, dar într-adevăr, la nişte costuri de mentenanţă destul de ridicate, dar productivitate e teribilă, şi condiţiile de muncă.

Reporter: Aveţi vreun regret?

Vasile Târziu: Niciun regret faţă de ceea ce am făcut în viaţă. Niciun regret. Am regrete pentru anumite momente din viaţă în care am fost încercat, dar nu mă refer la ceea ce am făcut în viaţă. Niciun regret nu am. Doar satisfacţia că rămâne cuiva sau continuă, probabil, băiatul meu, băieţii mei, că şi fratele meu are doi băieţei şi-i consider ca şi pe copiii mei. Deci alte regrete nu am, numai doar nişte regrete care... că nu am făcut probabil la momentul oportun anumite lucruri – în afară de agricultură.

Reporter: Care e cea mai mare bucurie?

Vasile Târziu: Sănătatea copilului meu, fericirea lui şi a familiei mele. Sunt cele mai însemnate lucruri pentru mine. Restul sunt efemere, necesare, dar efemere.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Despre Ioan Răşinar din Pâncota, județul Arad, se spune că este cel mai mare crescător de Mangaliţa din România, ca efectiv şi număr de animale înscrise în Registrul genealogic, în secţiunea principală. S-a îndrăgostit de această rasă după ce a aflat pe propria piele cât de sănătoasă este slănina de Mangalița, așa că acum ridică un abator, proiectează o carmangerie și își dezvoltă ferma.

Ioan Rășinar a început creșterea porcilor din rasele Mangalița și Bazna în 2013 și a ajuns în 2020 la un efectiv de o sută de scroafe Mangaliţa cu origine şi 15 Bazna, plus 300 de purcei la îngrăşat.

Îi crește în semilibertate, pe lângă adăposturi cu gard din plasă, plus gard electric, pentru a proteja animalele de alte animale, de mistreţ și pesta porcină. Are filtru pentru maşini, filtru pentru oameni, pentru a asigura biosecuritatea impusă.

Mulți spun că nu e rentabil să crești aceste rase, dar Ioan Rășinar susține că acest sistem în semilibertate este benefic: „Creşte mai greu dacă-l ţii pe beton. Dar eu, crescându-l în semilibertate, am o medie de 10 kg pe lună. La mine, un porc la un an, la 12 luni, are în jur de 100-110 kg. Creşterea cea mai grea este până la 6 luni, când depune mai mult de 45 kg, dar după 100 începe să meargă bine, 150-160 kg până la 200 kg”. Astfel, pentru sacrificare şi vânzare către consumatori, porcul atinge 150 kg.

Anul trecut, de Crăciun, din ferma lui Ioan Rășinar au plecat în jur de o sută de porci îngrășați către persoanele care s-au înscris pentru cumpărare. „Foarte important e că cei care au cumpărat anul precedent s-au înscris şi anul ăsta, fiindcă le-a plăcut libertatea asta, semilibertatea de fapt, când au venit la mine şi au văzut cum sunt crescuţi porcii. În plus, le dau porumb şi lucernă. Am baloţi din ăia de 250 kg, îi ridic cu motostivuitorul şi îi arunc acolo, precum caprele stau. Şi la scroafele care sunt cu purcei le macin furajul din porumb, orz, purceii până la două luni stau acolo şi de la două luni îi înţarc”, ne-a spus crescătorul.

Chiar dacă punctul critic este undeva la 45-50 kg și ar trebui umblat poate un pic la furajare, crescătorul arădean merge pe acest sistem tradiţional care permite adăugarea de kilograme de spor doar în limita în care genetica permite.

Abatorul și carmangeria asigură vânzarea

Vânzarea în viu îl scapă de grija procesării, dar din punct de vedere financiar nu este cea mai bună soluţie. Prin urmare, s-a hotărât să facă un abator de capacitate mică, de porcine, ovine şi caprine. „Până la 200 de porci pe lună, deci 10 pe zi pentru tăiere. Am început să-l fac din septembrie 2019, sunt la jumătate acum și anul ăsta, în toamnă sau în vară, eu sper să-l termin”, a precizat Ioan Rășinar, fermier membru al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangaliţa.

Investiția este 100% din fonduri proprii, realizate din banii adunaţi de la vânzările de animale. Pentru a-și realiza visul, a vândut și un teren agricol și a făcut și un credit la bancă.

Dar acest demers face parte dintr-un proces mai amplu. La Pâncota există şi un restaurant unde chiar se pot mânca produse din carne de Mangaliţa, dar producătorii au nevoie de mai multe șanse. „Fiind membru vechi şi mutând asociaţia de la Turda, unde erau 15 membri, la Arad, m-am gândit ca în continuare să creez membrilor noştri ceva nou, să poată să-şi vândă şi ei porcii. Pentru dacă n-are unde să-i vândă, omul începe să renunţe. Şi atunci le-am spus că trebuie să fac abatorul ăsta. Abatorul l-am făcut fără carmangerie, ca să-l termin cât de repede și să iau de la oameni, ca să descongestionez asociaţia. Astfel, un producător care are 10-20 de porci poate să-i taie la mine, îmi plăteşte manopera și poate să-şi facă o carmangerie proprie şi să producă tobă, cârnaţi, ce vrea el, că intrăm în sistem cu autorizare, cu totul în regulă”, și-a detaliat planurile Ioan Rășinar. Crescătorul a continuat: „Eu asta îmi doresc: să fie din 10 în 10 case carmangerie şi să meargă omul la cel care are calitatea cea mai bună şi produsul cel mai bun. Eu vreau să vă spun acum că în toamnă o să fac o altă prezentare de vânzare a Mangaliţei”. Prin această prezentare, Ioan Rășinar vrea să arate că totul de la porcul Mangaliţa se va vinde. Crescătorul arădean, de peste 40 de ani, de la vârsta de 17 ani, lucrează numai în comerţ.

Sănătatea stă în mâncare

Totuși, pentru stabilitatea afacerii lui, Ioan Rășinar are nevoie de o carmangerie, pe care o va face lângă abatorul din Pâncota, unde se află jumătate din membrii Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangaliţa.

E important ca animalele care ajung aici să fie urmărite, și nu „de pe marginea şanţului”. „N-ai registru de montă, n-ai registru de fătare, nu eşti înscris în asociaţie – nu se poate. Ca să intrăm şi noi în normalitate. Abatoare se vor mai deschide şi în Timiş, în Cluj, Alba, mai avem în Maramureş, în Dolj, dar la mine o să fie ceva deosebit faţă de ce este acum”, afirmă crescătorul.

Despre carnea de Mangaliţa, care are porecla „Măslinul pe patru picioare”, sunt voci care susțin că nu are chiar toate elementele de calitate, care duc la o sănătate mai bună. Acestora, Ioan Rășinar vrea să le arate documentele sale medicale care demonstrează contrariul: „Prima dată am făcut analiza la slănină, la Bucureşti, la institut la ICA, şi acizii graşi nesaturaţi au fost între 63-67%, deci cei buni. Am avut probleme cu inima, stenturi, şi am avut colesterolul mărit. Mănânc în fiecare dimineaţă, de fapt fac o cură cu slănină, pe stomacul gol, cu ceapă, usturoi, ţărăneşte. Deci puteţi să veniţi să vedeţi analizele, care se menţin tot timpul la un nivel bun. Trigliceridele erau la 250, acum am 125. Deci pe pielea mea am experimentat, şi de aia m-am îndrăgostit de rasa asta şi mănânc liniştit, fără nicio problemă”.

Invitația noastră este să consumați produsele românești realizate din porc de rasă Mangalița și să ne anunțați dacă rezultatele sunt la fel de bune. De un lucru vă asigurăm noi: gustul este unic!

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

„Am preluat o fermă de 300 de hectare care era în faliment și încet-încet, cu seriozitate și datorită faptului că am mărit arenda și pentru că am avut o colaborare bazată pe principiul câștig-câștig cu proprietarii terenurilor, am ajuns în 2012 la aproximativ 5.000 de hectare, suprafață care s-a menținut până astăzi.”

În caracterul generic al fiecărui român neaoș se regăsește negreșit dragostea pentru familie, pentru casa părintească și pentru pământ. Probabil că aceasta este dovada faptului că poporul român a fost printre primele așezate geografic pe bătrânul continent. Acest caracter îl regăsim cu precădere și la inginerul Dumitru Voicu (n.r. nea` Telu, așa cum îi spun apropiații), care s-a întors în comuna natală - Fântânele, pentru a dezvolta, aproape din nimic, o mașinărie agricolă titanică de aproape 5.000 de hectare. Întreaga suprafață agricolă este segmentată în două părți: în nordul județului Constanța, în Fântânele, și în sudul acestuia, în localitatea 23 August. În vârstă de 65 de ani, proprietar al unui domeniu intravilan care impresionează prin spațiile verzi bine definite și prin bunul-gust în general, inginerul în mecanică Dumitru Voicu a acceptat și a avut plăcerea să desfacă desaga cu amintiri în fața noastră.

Reporter: Vă trageți chiar din această localitate a județului Constanța, Fântânele. Cum vă simțiți știind că totul a pornit de la sămânța care s-a sădit aici?

Dumitru Voicu: Nu am fost tot timpul aici. Am studiat mecanica auto la Pitești și am dorit să revin aproape de casă. În anii ’80 m-am angajat la IAS-ul de aici (n.r. Întreprinderea Agricolă de Stat), din comuna Cogealac, la sectorul mecanizare. Astfel, m-am reprofilat de la mecanică auto la mecanică agricolă. Am fost șef de atelier timp de zece ani, din 1980 până în 1990, timp în care m-am îndrăgostit de aceste fiare, chiar dacă erau așa cum erau, te simțeai viu lângă ele. Erau în jur de 25-30 de combine și foarte multe tractoare, și am devenit pasionat de ele.

Reporter: Apoi a venit Revoluția. Cum au evoluat lucrurile?

Dumitru Voicu: Imediat după Revoluție, a fost nevoie de un ofițer auto, am echivalat și am fost vreo șase ani la jandarmerie, lucru care mi-a dezvoltat o disciplină și o rigurozitate în tot ceea ce făceam. În afară de cunoștințele câștigate până atunci, acei șase ani m-au întărit foarte mult, pentru că am realizat că disciplina poate rezolva foarte multe lucruri dificile.

Reporter: Și totuși dragostea pentru agricultură a cântărit mai greu.

Dumitru Voicu: Da, în 1996 am revenit, pentru că nu mai doream să continui viața de militar, m-am întors și m-am apucat de agricultură. Am început să lucrez terenul familiei de 30 de hectare. Am preluat o fermă de 300 de hectare care era în faliment și încet-încet, cu seriozitate și datorită faptului că am mărit arenda și pentru că am avut o colaborare bazată pe principiul câștig-câștig cu proprietarii terenurilor, am ajuns în 2012 la aproximativ 5.000 de hectare, suprafață care s-a menținut până astăzi. În tot acest timp, am achiziționat și din terenul pe care îl luasem în arendă, la început pentru că proprietarii terenurilor aveau nevoie de bani. Apoi, am realizat că dacă nu achiziționăm mai mult teren, practic nu aveam obiectul muncii. Acum pot să spun că din aproximativ 5.000 de hectare avem 2.500 în proprietare și restul în arendă, fapt care ne oferă sustenabilitate.

„Am lucrat mult cu soiuri românești, am fost mulțumit, dar potențialul la grâu nu e mai mare de șapte tone la hectar.”

Reporter: Care este structura culturilor pe această suprafață?

Dumitru Voicu: Pentru faptul că suntem în Dobrogea, avem 70% din culturi de toamnă, respectiv rapiță și cereale (orz și grâu). Restul de 30% avem floarea-soarelui și porumb. Rapița, floarea-soarelui și porumbul trebuie să creeze cam jumătate, să putem face asolament. Foarte rar facem și anul doi de grâu.

Reporter: Cu ce fel de sămânță lucrați?

Dumitru Voicu: Am lucrat mult cu soiuri românești, am fost mulțumit, dar potențialul la grâu nu e mai mare de șapte tone la hectar. Apoi am început să lucrăm cu soiuri din import cu putere mare de înfrățire și cu talie joasă, la care am avut rezultate foarte bune. De exemplu, anul trecut, la grâul răsărit în ianuarie-februarie, am avut o producție de 6,2 tone la hectar, ceea ce e bine aici în Dobrogea. A fost o înfrățire extraordinară în primăvară. Noi, în general, semănăm în uscătură, cum se spune. Arăm și pregătim cu utilaje mari imediat în spatele combinei, astfel avem deja pregătit terenul în toamnă pentru semănat, fie că e ploaie, fie că nu. La terminarea campaniei de recoltare, aproximativ 70% din suprafață o avem pregătită. Ne ajută foarte mult cultivatoarele Ecolo-Tiger și tractoarele mari Quadtrac de la Case IH, pentru a realiza acest lucru.

Reporter: Cu forța de muncă vă declarați mulțumit?

Dumitru Voicu: Am lucrat încă de la 26 de ani cu mecanici agricoli. La fermă am început în 1996 cu zece oameni. Cu excepția a doi dintre ei care au ieșit la pensie, ceilalți se regăsesc în fermă. Nimeni nu a plecat. Chiar dacă au mai greșit, le-am acordat de fiecare dată șanse, îi plătesc foarte bine și i-am apropiat. Merg pe principiul neamțului: decât un soldat mort mai bine trei tancuri stricate. Toți sunt plătiți foarte bine și au masa asigurată la mine în fermă. Politica a fost de fidelizare, bazată pe respect și pe integrarea în această familie. Anual, avem două-trei ieșiri cu toții, cu familiile noastre, și facem zootehnie numai pentru angajați și familie. Au venit și tineri pe care i-am integrat și i-am trimis la școlarizare.

„Un fermier care se respectă trebuie să aibă trei producții: una în hambar, una în câmp și una în bancă.”

„40% din decizia de cumpărare este determinată de colaborarea cu reprezentanții firmei”

Reporter: Ați început în mod evident cu tractoarele românești. Cu ce fel de utilaje ați continuat?

Dumitru Voicu: Situația a fost în felul următor. Au fost trei etape. În prima etapă, am avut 12 tractoare românești, pentru că din acestea avea toată lumea. Au fost și ceva subvenții atunci și se puteau obține maximum 4 – 4,5 tone de grâu la hectar, pentru că așa erau tehnologiile atunci. A urmat etapa a doua, la începutul anilor 2000, în care am lucrat cu utilaje CNH, pentru că am beneficiat de finanțare.

Reporter: Când ați început să colaborați cu Titan Machinery și cum s-a desfășurat colaborarea?

Dumitru Voicu: Am început colaborarea mai întâi cu departamentul de service și urma să trec la perioada a treia, la utilaje grele pentru suprafețe mari. Mai exact, trebuia să trec de la 300 CP la 600 CP. Desigur, am avut nevoie de un timp pentru a căpăta o siguranță financiară, fiindcă un utilaj mare implică evident și partea de agregate pe măsură, costuri de exploatare și de întreținere. Ne-a ajutat Dumnezeu și am luat un utilaj mare și am realizat că mai am nevoie de încă unul, pentru a trage toate celelalte agregate pe care le achiziționasem.

Reporter: Despre ce utilaj este vorba?

Dumitru Voicu: Este vorba despre șenilatul Case IH Quadtrac 600, cu care am început. Apoi am făcut buyback și am luat două unități Quadtrac 620, cele mai puternice.

Reporter: De ce ați ales Case IH?

Dumitru Voicu: Pot să spun că a fost rezultatul colaborării pe care am avut-o cu echipa Titan Machinery. De asemenea, am văzut cultivatorul Case IH Ecolo-Tiger la demonstrații și mi-a plăcut foarte mult cum s-a comportat la lucru. Apoi, colaborarea a început spontan. Bineînțeles că am studiat puțin utilajele, am văzut performanțele pe care le au, dar m-am hotărât destul de repede. Colaborarea cu departamentul de service a fost foarte bună tot timpul. Suportul echipei Titan Machinery a fost fantastic. Nu s-a reținut nimeni să vină în ajutor, toată lumea a fost lângă mine. Și de atunci a început să conteze foarte mult pentru mine relația cu echipa. Pentru mine, 40% din decizia de cumpărare este determinată de colaborarea cu echipa, abordarea și relația pe care le am cu reprezentanții firmei.

Reporter: Cu ce utilaje ați continuat după aceste două tractoare?

Dumitru Voicu: Mi-au plăcut foarte mult combinele Case IH și m-am decis să trec la cele cu flux axial. Am achiziționat cea mai mare combină Case IH Axial-Flow 9240, chiar în perioada când apăruse. A mers foarte bine, am echipat-o cu heder MacDon de 10,7 metri și am folosit-o la recoltarea mai multor culturi. Pentru a obține o calitate bună a recoltelor, nu este necesară numai performanța tehnică standard a combinei, ci și reglajele, și mâna operatorului, respectiv experiența sa. O combină se reglează de trei ori pe zi, iar dacă operatorul e bun, recolta rezultată e impecabilă. În schimb, calitatea combinei Axial-Flow devine foarte evidentă la recolta de floarea-soarelui și porumb, una este baterea și alta este transversala. Am fost încântat de ele.

Reporter: Cu ce utilaje ați continuat?

Dumitru Voicu: De curând, am achiziționat încă o combină Case IH Axial-Flow 9240 și cea mai mare combină din noua serie 250: Case IH Axial-Flow 9250. Am și un heder pentru porumb Olimac de 12 rânduri, două cultivatoare Case IH Ecolo-Tiger de 4 metri și de 6,7 metri, un disc Case IH True-Tandem de 13 metri, două pluguri de la Gregoire Besson, cele mai mari, cu 14 trupițe, un scarificator Maschio Diablo de șase metri etc.

Reporter: Aveți și alte tractoare în afară de cele două șenilate sau doriți să mai achiziționați?

Dumitru Voicu: Tocmai am achiziționat un tractor Case IH Puma 175 CVX de care sunt foarte încântat. Planul este să mai înlocuiesc din celelalte pe care le am, achiziționând încă două Case IH. La felul în care am împărțită ferma în această zonă, stăm foarte bine din punctul de vedere al distribuirii echipamentelor în fiecare parte a acesteia. Avem depozite proprii, putând valorifica producția la un preț bun.

Reporter: Cum descrieți relația pe care o aveți cu reprezentanții Titan Machinery?

Dumitru Voicu: Pe unii îi cunoscusem din colaborări mai vechi, cum a fost cu Manfred (n.r. Manfred Spendier – director regional Titan Machinery România și Ucraina). Apoi, am găsit în Lucian (n.r. Lucian Gheba – director comercial Titan Machinery România) un om deosebit, cald, neagresiv. Apoi, îl aveți pe Daniel Iftime (Team Leader Service Titan Machinery Constanța), un om pe care nu ai cum să te superi niciodată. Eu, fiind mecanic, știu că fiarele se mai și strică. Important este că echipa a fost foarte promptă, iar între timp am devenit prieteni. I-am respectat, au avut și suportul meu. Un alt lucru care mi-a plăcut mult este faptul că răspund mereu la solicitări, inclusiv în afara programului, la orice oră. Cei noi, mai tineri, sunt de asemenea foarte muncitori și instruiți.

Reporter: Aveți numeroase utilaje de la noi, cu proeminență Case IH. Aveți și utilaje marca Väderstad?

Dumitru Voicu: Da, avem două semănători de păioase, Rapid RDA 800 Jumbo și Rapid 600 S, ambele de șase metri, și o semănătoare de prășitoare – Tempo F de opt rânduri și sunt foarte mulțumit de ele. De asemenea, avem două discuri Väderstad Carrier, unul de nouă metri și unul de patru metri, și un tăvălug Väderstad Rexius de opt metri. Sunt niște utilaje fantastice și urmăresc să mai achiziționez. Cel mai important este să poți să treci campania, să intri în timpii optimi. Lucrurile s-au schimbat foarte mult față de acum 30 de ani, când aveai timp de la 1 octombrie până pe 20 octombrie. Acum agricultura se face pe 5-6 zile, dacă te miști bine.

Atenție la creditări

Reporter: Ce planuri aveți acum?

Dumitru Voicu: În primul rând, îmi doresc să mențin integritatea fermei. Și pentru acest lucru am oferit o arendă destul de bună, plus că îmi doresc să nu vând nimic din ceea ce am în proprietate. Un fermier care se respectă trebuie să aibă trei producții: una în hambar, una în câmp și una în bancă.

Reporter: Subvențiile de la stat vă satisfac?

Dumitru Voicu: Aș fi ipocrit să spun că nu au fost bune ori că nu sunt bine-venite, chiar dacă nu suntem încă la nivelul celor de afară. Dar e un început și e un ajutor foarte bun. Numai că prin această politică a subvențiilor unii au încercat să profite, sau să-i căpușeze pe alții de bani, prin faptul că fermierii beneficiază de acest ajutor de la stat.

Reporter: Ce sfaturi aveți pentru ceilalți fermieri?

Dumitru Voicu: Sfatul meu este să fie foarte atenți la creditări. Dacă reușesc să aibă 60% finanțare proprie și 40% din creditare, în anii buni e bine. Un alt lucru important este forța de muncă de care trebuie să aibă grijă. Să-i considere pe angajați drept propriii parteneri de afaceri. Banii pe care îi dau eu pentru forța de muncă nu știu dacă sunt neapărat meritați, dar am considerat că echipa trebuie să fie motivată și devotată.

Articol scris de BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Greu ne mai imaginăm agricultura prezentului fără un anumit nivel de digitalizare. Avem aplicații pentru prognoza meteo, facem cunoscute locuri de muncă vacante prin WhatsApp și verificăm online prețul grâului. Deși aplicațiile fac posibil ca munca în câmp, întocmirea de rapoarte și lucrările de service să fie mult mai ușoare, nu toate tractoarele, mașinile agricole ori alte echipamente sunt complet digitalizate. Totodată, încă mulți fermieri consideră sistemele existente mult prea complicate pentru a le utiliza.

La una dintre întâlnirile producătorului Fendt cu dealeri de prin toate colțurile lumii, aceștia au fost chestionați cu privire la digitalizare, iar 71% dintre ei (149 de subiecți) au afirmat că clienții lor sunt sceptici în legătură cu aceasta, 56% considerând că sistemele sunt prea complicate în utilizare.

Astfel, având în minte utilizatorul final, specialiștii de la Fendt au creat un produs digital nou, o soluție simplă și practică pentru fermieri: FendtONE. „Un lucru de care am ținut cont este simplitatea în utilizare a lui FendtONE. Acesta are aceeași grafică atât pe dispozitivele digitale din tractor, cât și pe cele din birourile fermei. Orice sarcină de efectuat se reduce la câteva clicuri, la fel ca pe un telefon sau o tabletă”, arată Florian Langenbuch, specialist Fendt Digital Products.

Ce este FendtONE?

FendtONE este sistemul care unește universul din interiorul cabinei cu lumea exterioară. Pentru prima dată, mediul onboard (digital) este conectat cu cel offboard (non-digital).

Interfața cu utilizatorul este simplu de înțeles și are aceeași grafică atât pe dispozitivele digitale din tractor, cât și pe cele din birourile fermei. În plus, navigarea este deosebit de facilă. Prin transferul de date wireless și sincronizare, datele incomplete sau duplicate vor fi de acum de domeniul trecutului.

Orice client Fendt poate utiliza interfața FendtONE, iar noilor clienți le este foarte ușor să facă alegerea. Cu doar câteva clicuri, se pot programa lucrările de efectuat și se pot aduce la zi datele de referință, având toate funcțiile foarte clar definite. Se pot gestiona traseele sau se pot crea noi comenzi, indiferent de locul în care vă aflați.

Toate acestea fac din FendtONE soluția cea mai simplă de pe piață, chiar și pentru începători, pentru că FendtONE poate lucra, de asemenea, și pe tractoare mai vechi.

Cu FendtONE, utilizatorii își pot planifica comenzile și datele din câmp pe un computer sau pe orice dispozitiv smart (telefon, tabletă), iar apoi le pot transfera tractorului prin rețeaua de telefonie mobilă. 

Se pot utiliza aplicații specifice agriculturii inteligente, precum Fendt Guide Sync (sincronizarea automată a datelor câmpului) și Fendt Task Manager pentru managementul eficient al sarcinilor. Pe platforma FendtONE, fiecare client își poate găsi aplicațiile specifice și apoi gradual să-i lărgească funcționalitățile. Aceasta face posibilă optimizarea proceselor de lucru, obținerea celor mai bune randamente ale echipamentelor agricole și, totodată, respectarea legislației privind regimul documentelor. Adică este complet pregătit pentru viitor.

Lucrări profesioniste cu interfețe deschise

FendtONE cuprinde platforma de schimb de date Agrirouter™. Prin intermediul acesteia, utilizatorii pot alege sistemul de operare și echipamentul agricol, cu interfețe deschise pe care are loc schimb de date între sisteme diferite. Fermierii pot trimite datele despre parcelă proprietarilor, de la orice tractor. Agrirouter™ nu stochează date, fermierii fiind cei care decid ce date vor partaja cu alte sisteme, însemnând că fermele dețin întregul control asupra propriilor date. Întregul proces respectă reglementările stricte ale UE privind protecția datelor (GDPR).

Avantajele practice ale FendtONE, pe scurt:

• Operare intuitivă și uniformă (aceleași butoane în același loc, cu aceleași pictograme);

• Păstrare centralizată a datelor de referință (date despre parcele, echipamente agricole etc.);
  

• Transmitere simplă a datelor la terminalul tractorului și viceversa – oriunde, oricând;
  

• Sistem deschis și independent de producător, cu opțiunea de gestionare a flotelor mixte;
  

• Clienții au dreptul de proprietate asupra datelor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html 

De zece ani, Daniel Radu se ocupă de agricultură, an de an investind profitul în fermă, în dotări și dezvoltare pentru a ține pasul cu schimbările climatice și noile tehnologii. Îi place ce face și caută soluții să nu vândă doar materie primă.

Daniel Radu este un fermier ilfovean extrem de pasionat de munca sa. A început în 2010 cu 30 de hectare și acum, după două decenii, a ajuns la aproape 1.300 de hectare.

A lăsat domeniul construcțiilor pentru agricultură și spune că ambele sunt frumoase și profitabile, dacă pui pasiune în munca ta, dacă ai oamenii potriviți alături și dacă nu urmărești câştigul imediat: „Construcţiile sunt prima mea dragoste, să spun aşa. Am lucrat în străinătate vreo nouă ani, pe Coasta de Azur, ştiu ce înseamnă calitate, ştiu ce înseamnă lucrări făcute aşa cum trebuie, dar am decis să mă întorc în ţară, să rămân aici şi să construiesc în agricultură. Mi-aduc aminte că atunci când am început erau toate terenurile pârloagă, erau aproape cât mine ierburile, dar pas cu pas am reuşit, mulţumim lui Dumnezeu”, ne-a povestit, zâmbind, agricultorul din Ilfov.

Terenul lucrat de Daniel Radu se află pe raza localităților Lipa, Gruiu, Snagov şi Ciolpani, în mare parte în arendă. Exploatația este administrată împreună cu fratele său. Nu prea au cumpărat teren fiindcă prețul nu e accesibil, iar prioritățile le-au fost altele. „Cum ferma a fost în continuă dezvoltare în cei zece ani, bugetul a fost alocat dezvoltării, cumpărării de noi utilaje, angajării de oameni, taxe, impozite, care sunt şi ele prezente. Încă nu am făcut vreun demers pentru fonduri europene, am colaborat cu băncile şi am făcut câteva credite”, a arătat agricultorul.

„Trebuie să treci foarte repede prin toate verigile tehnologice și pentru asta trebuie utilaje puternice cu care să poți să lucrezi rapid, potrivite, să te încadrezi în ferestrele de timp.”

Tehnologiile adecvate, cel mai bun aliat al fermierului

Fermierul ilfovean este mulțumit de modul în care îi arată câmpul anul acesta, pe care a semănat, în toamnă, rapiţă, orz și grâu. Cultura de rapiță a înființat-o după data de 4 august 2019, iar pe cele de orz şi grâu, după 20 septembrie, dar aceste date nu sunt bătute în cuie și se pot modifica în funcție de vreme.

Un alt aspect de care toți fermierii vor fi nevoiți să țină cont este faptul că interzicerea unor substanțe active va atrage mai departe modificarea tehnologiilor.

Dar tehnologiile folosite depind în mare parte de specificul zonei și al anului. „Să vedem care vor fi efectele şi, în funcţie de efecte, depinde şi de climat, de primăvară, de ploi, de atacurile care vor fi, în funcţie de toate aceste evenimente vom căuta să găsim soluțiile potrivite. În zonă la noi, sunt ploi care – am observat în decursul anilor –, cad între 4 şi 10 august, după care până la sfârşitul lunii august nu mai avem nicio picătură de ploaie. Și, atunci, riscăm să stea sămânţa ca în sac şi să răsară poate după 15 septembrie, dar depinde de specificul fiecărui an. Şi în funcţie de specificul fiecărui an, ne adaptăm”, a detaliat Daniel Radu.

Pentru campania de primăvară a acestui an a pregătit 250 de hectare pentru floarea-soarelui și 250 de hectare pentru porumb, singura cultură cu derogare pentru neonicotinoide.

Terenurile pe care le lucrează nu beneficiază de sisteme de irigații, dar acest aspect e unul pe care fermierul vrea să îl schimbe, având în vedere că există râuri și lacuri în zonă. „Să vedem costurile şi ce posibilităţi există, dar ca să păstrăm apa în sol am arat – deşi mulţi spun că nu e bine să ari – și am și pregătit imediat terenul. Iar ploile care au venit ne-au ajutat să păstrăm apa în sol”, a explicat agricultorul din Ilfov.

Deocamdată, ferma fraților Radu are doar cultură mare, dar pentru viitor cei doi iau în calcul prelucrarea materiei prime. „Trebuie să găsim o soluţie să nu vindem întotdeauna materia primă şi mai ales în perioada recoltatului, când preţurile nu sunt la nivelul cel mai înalt, așa cum era grâul: la recoltat 0,65 bani/kg (anul trecut, în iulie), iar acum am înţeles că ar fi 0,85 de bani, în funcție de calitatea lui. Trebuie găsite soluţii ca să valorificăm materia primă profitabil”, a precizat Daniel Radu, care se confruntă și cu problema depozitării pe termen lung a producției, în fermă existând hale, magazii în care poate ține producția maximum o lună, după care o încarcă și o distribuie contractorilor.

„Ca să păstrăm apa în sol am arat – deși mulți spun că nu e bine să ari – și am și pregătit imediat terenul.”

Schimbările climatice impun retehnologizare

Deși dotarea fermei cu utilaje s-a făcut constant de-a lungul celor zece ani de activitate, agricultorul ilfovean spune că e nevoie să te dotezi constant, având în vedere că sunt tot mai dificile condițiile de lucru, de la an la an. „Trebuie să treci foarte repede prin toate verigile tehnologice și pentru asta trebuie utilaje puternice cu care să poţi să lucrezi rapid, potrivite, să te încadrezi în ferestrele de timp.”

Deocamdată, frații Radu nu au accesat fonduri europene, preferând să reinvestească profitul. „Nu ne este frică să încercăm proiectele cu finanțare europeană, nu ne e frică de birocraţie și mi se pare normal să treci prin toate etapele ca să fie corectitudine şi transparenţă, dar am preferat, până acum, să facem agricultură prin propriile forțe. Cu ajutorul subvenţiilor care au fost acordate, plus profitul care a ieşit, am tot reinvestit de la an la an, adică ne-am lăsat pe noi ca administratori ai societăţii şi am reinvestit. Ne-am asumat un risc, într-adevăr, dar fiind în continuă dezvoltare şi expansiune probabil că era şi dificil ca să accesăm fonduri europene. Mă gândesc că în momentul în care ne vom stabiliza atunci vedem la ce măsuri, scheme de sprijin ne vom putem încadra”, a încheiat Daniel Radu.

Una dintre investițiile viitoare la care se gândesc cei doi frați fermieri este creșterea capacității de depozitare prin construirea de silozuri.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Schimbările climatice ne fac rezervați când vorbim de producțiile pe care le putem obține și, până când nu îți vezi producţia în hambar, nu poți ști sigur dacă anul a fost mai bun decât cel precedent. Mulți fermieri din județul Timiș au pierdut mare parte din rapiță, au avut probleme cu seceta, apoi cu băltirile și nu au sisteme de irigații. Alexander Degianski administrează 10.000 de hectare de teren şi pădure în judeţele Arad şi Timiş și este unul dintre cei puțini care au salvat rapița pe 90% din suprafața cu această cultură. Fermierul are proiect de irigaţii pe 86 de hectare.

Dr. ing. Alexander Degianski este unul dintre prietenii noștri vechi, cu care am mai discutat în trecut despre agricultura judeţului Timiş și nu numai. Despre acest an, ne-a spus că a fost extrem de capricios, chiar mai dificil decât ultimii 15 ani de când „zi de zi, sezon de sezon, sunt în câmp şi mă crucesc”.

Anul agricol începe în momentul în care se încheie recolta. „Am pregătit pentru rapiţă, ne-am apucat de semănat. Am fost inspirat că, în data de 18-19 august, anul trecut – toți ziceau că-s nebun –, am însămânţat 1.100 de hectare şi am rămas cu 900 de hectare. Ne uitam la cer ca proştii la făină şi ne rugam să plouă. N-a plouat până când a venit prima zăpadă, în luna decembrie. Sub zăpadă mi-au răsărit grâul şi orzul, rapiţa era o cultură bine încheiată. După care, primăvara, la fel, ne uitam la cer şi aşteptam să plouă”, își amintește Alexander Degianski debutul anului agricol 2018-2019.

Atenție la soiurile folosite, căci ele te pot salva

Media precipitațiilor a fost, în luna ianuarie, undeva la 15 litri, în februarie - 6 litri, în martie - 12 litri, iar în aprilie, până în data de 19, nu a mai căzut nici măcar o picătură. Apoi, din 19 aprilie şi până în 19 iunie, au fost 320 de litri. „Este un efect pe care l-am anticipat, și nu doar eu, ci majoritatea fermierilor, că odată ce se deschide robinetul, nu se va mai închide”, ne-a spus tânărul inginer. La data de 28 iunie a.c., a început să recolteze orzul, dar „l-a abandonat” pentru că parcelele erau ca o mlaştină și a intrat la recoltat rapiţă.

Producţiile nu au fost atât de bune pe cât se aștepta, o cauză fiind seceta acută din toamnă și din primăvară. „Se putea mai bine, dar cu siguranţă se putea şi mult mai rău. Sunt printre puținii fermieri din județul Timiș care au rapiță, 90% din ce am semănat. Am ținut cu dinții de ea, mai ales că este şi un preţ decent anul acesta. Le-am şi zis băieţilor: nu faceţi risipă, lăsaţi sitele mai deschise, mai bine ne taie la corpuri străine decât să împrăştiem noi pe câmp. Grâul a recuperat destul de bine, densitatea nu este una grozavă, dar bobul este mare, umplut bine. A fost o primăvară bună, dar, din păcate, fuzarioza şi-a făcut un pic de cap”, a arătat Alexander Degianski, adăugând că pierderile au fost până la 15%.

Legat de fuzarioză, specialistul ne-a spus că fermierii nu trebuie să se învinovăţească, deoarece este extrem de greu de combătut, iar singura șansă este alegerea soiurilor. „Cel mai sensibil soi la fuzarioză, la care se aplică tratamentele ca-n farmacie, şi preventiv, şi curativ, şi oricum vreţi dumneavoastră, va fi mult mai afectat decât un soi tolerant netratat, nebăgat în seamă din punctul de vedere al fuzariozei. Iar nebulozitatea, umiditatea atmosferică şi temperaturile reduse, pe lângă faptul că favorizează umplerea bobului, favorizează și infecția cu fuzarium”, explică Alexander Degianski.

Irigațiile sunt necesare, dar ploaia nu poate fi înlocuită

Dacă vorbim de precipitații, în județul Timiş, trebuie să vorbim de băltiri, dar și de irigații. Pentru că, uneori, ploile lipsesc cu desăvârșire, alteori apa stă. „Judeţul Timiş are peste 7.000 de kilometri de canale de desecare – ştiu această cifră sigur, pentru că sunt foarte implicat în tot ce înseamnă partea de colaborare cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), pentru că zona noastră este una pretabilă inundaţiilor. Am avut parte de vizita directorului general ANIF la mine în fermă, l-am invitat alături de ministrul Daea, care n-a putut să vină, dar care, până la urmă, a rezolvat problema delegând omul care trebuia să şi vină. Spre bucuria mea, s-a dat drumul la nişte decolmatări de canale în zona fermei mele şi a fermelor adiacente şi la refacerea a două staţii de pompare care creau mari probleme pentru fermierii din zonă. Chiar în momentul acesta, societăţile contractate de ANIF îşi fac treaba”, povestește fermierul, subliniind că ANIF, din a treia instituţie ca dimensiune a forţei de muncă din România, după CFR şi Poşta Română, a ajuns să aibă în 2011 puțin peste o mie de angajați. În zona fermei pe care o exploatează Alexander Degianski erau 200 de angajaţi în 1989, iar acum ANIF n-are o sută de angajați în tot județul Timiș. „Nu e posibil așa ceva! Partea de desecări este una vitală, dar de multe ori stăm şi ne uităm ca lupii la lună pentru ploaie. Este o investiţie majoră să-ţi creezi un sistem de irigaţii plecând de la zero, mai ales neavând posibilitatea de a accesa proiectele pe refacerea vechilor sisteme, că în judeţul Timiş prea puţine sisteme vechi sunt, dar niciunul prin reabilitarea naţională”, a detaliat agricultorul, legat de infrastructura principală.

Astfel, și-a luat soarta în mâini şi a ales să facă chiar un proiect de irigaţii pe 86 de hectare. Proiectul tehnic este finalizat, trebuie emisă autorizația de construire pentru ca toamna aceasta, cel târziu la anul, să demareze săpăturile pentru bazinul de captare şi pentru infrastructura pentru cele trei parcele de irigat.

Cu toate acestea, spune că nimic nu poate înlocui precipitațiile. „Un lucru foarte interesant pe care l-am observat, pentru că soţia mea are o cultură de lavandă pe aproape două hectare, apa din irigaţii, că acea cultură este irigată, nu o va substitui niciodată pe cea naturală, provenită din precipitaţii. A irigat soția trei săptămâni la rând și nu murea, atât, dar nu mergea mai departe cu dezvoltarea. Iar după prima ploaie de 10 litri, a explodat lavanda. Nu sunt un tip foarte bisericos, religios, dar cred în energii pozitive, cred în transmiterea de la pământ către fermier şi de la fermier către pământ de stări pozitive, pentru că răul numai rău va aduce”, ne-a mărturisit în încheiere dr. ing. Alexander Degianski.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 31 octombrie 2019

În viziunea ARC, plasarea în dezbatere publică de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a unui proiect de ordin privind stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României ar putea avea ca efect stoparea pentru moment a unei potenţiale decizii a Uniunii Europene de a include teritoriul țării în zonele considerate cu risc maxim în ceea ce priveşte virusul pestei porcine.

În opinia reprezentanților ARC, Partea a-III-a a Deciziei (UE) 2014/709 ar duce la efecte dezastruoase asupra industriei de procesare a cărnii şi nu numai.

„Asociaţia Română a Cărnii îşi exprimă satisfacţia cu privire la măsurile concrete iniţiate de MADR privind adoptarea unui proiect de ordin referitor la stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României, ordin ce se află postat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Transparenţă decizională - pentru dezbatere publică, ca prim pas în elaborarea, alături de celelalte autorităţi, a unui plan de măsuri conform cerinţelor Comisiei Europene”, se menționează într-un comunicat de presă.

ARC consideră că intervenţia promptă a ministrului Petre Daea, în urma solicitărilor procesatorilor de carne, a făcut posibilă stoparea, pentru moment, a deciziei de a include în totalitate teritoriului României în Partea a-III-a a Deciziei (UE) 2014/709, ceea ce ar contribui la efecte dezastruoase asupra industriei de procesare a cărnii şi nu numai.

Asociaţia Română a Cărnii îşi exprimă convingerea că vor urma şi alte măsuri menite să contribuie la limitarea şi, ulterior, stoparea circulaţiei virusului pestei porcine africane, astfel încât procesatorii de carne să îşi poată continua activitatea în condiţii de normalitate, potrivit comunicatului.

MADR a publicat, luni, pe site, un proiect de ordin de ministru, sub semnătura actualului ministru, Petre Daea, care defineşte exploataţia pentru creşterea suinelor de subzistenţă ca fiind acea exploataţie agricolă cu un efectiv de maximum 5 capete porcine, cu greutatea de minimum 30 kilograme, iar exploataţia mică de creştere a suinelor acea exploataţie agricolă cu un efectiv cuprins între 6 şi 65 capete porcine.

Ca urmare a descoperirii și a confirmării prezenței virsului Pestei Porcine Africane (PPA) într-o fermă din localitatea Săcăşeni, judeţul Satu Mare, acțiunea de ucidere a celor 5 000 de suine existente în exploatația afectată a fost finalizată, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, 4 octombrie 2019, de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare.

„În această săptămână, la focarul de Pestă Porcină Africană, din exploataţia comercială de creştere a suinelor - localitatea Săcăşeni, s-a finalizat uciderea suinelor, respectiv neutralizarea cadavrelor acestora”, a precizat sursa citată.

Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) - Unitatea Locală de Decizie a aprobat planul de măsuri pentru controlul bolii pesta porcină africană în exploataţie.

„De asemenea, s-a stabilit zona de restricţie (protecţie şi supraveghere) în jurul focarului cu o rază de 3 km, respectiv în Cig, Ganaş, Săcăşeni, Sărăuad. Zona de supraveghere în jurul focarului cu o rază de 10 km include localităţile Tăşnad, Blaja, Căuaş, Valea Morii, Santău, Ghileşti, Silvaş, Ady Endre, Eriu Sâncrai, Satu Mic, Mihăieni, Unimăt, Sechereşa, Chegea”, a precizat CLCB.

Pentru ca clienții unei mari rețele de retail să poată avea parte de gustul tomatelor de altădată, managementul acesteia a demarat un proiect de revitalizare a unor soiuri românești, autentice, în acest caz fiind vorba și de roșia Buzău 1600, cultivată inclusiv în ferma ing. Dan Loagăr, din comuna Scânteia, județul Ialomița.

Cei din rețeaua Lidl recunosc faptul că, până nu demult, gustul nu reprezenta neapărat o prioritate pentru retail, în general, însă cererile venite din partea clienților au făcut ca, în prezent, fermierii care cultivă tomate Buzău 1600 să fie printre cei mai căutați furnizori.

„Clienții din România urmăresc mereu fructe și legume proaspete și sănătoase, dar mai ales gustoase. Urmărim acest foarte important obiectiv – gustul – care, de multe ori, nu este asociat cu retailul, trebuie să recunoaștem asta. Pentru acest lucru, am inițiat primul proiect de revitalizare a unor soiuri românești, autentice. Vorbim aici și de roșia Buzău 1600, un soi creat în 1976 la institutul de la Buzău. Acesta, imediat după Revoluție, a cam dispărut din piețe. Căutând ceva autentic și gustos, și bun, am identificat acest soi. În 2016 l-am ales, iar 2017 a fost primul an în care a ajuns și pe rafturile Lidl. Chiar dacă astfel de soiuri sunt mai sensibile, este clar că nu sunt potrivite 100% nevoilor retailerilor, de a avea produse rezistente în timp, să nu aibă pierderi, ele totuși generază acel aport de gust căutat de clienți. De aceea, facem niște concesii pentru a avea gust la raft”, a declarat Claudius Kisfaludy, director achiziții legume-fructe pentru tot lanțul Lidl. „În fiecare an, trebuie să vorbim cu mai mulți producători de-ai noștri, astfel încât să-i convingem să se bage în această aventură. Mereu sunt reticenți când vine vorba de soiuri noi, în special autentic românești sau mai vechi, pentru că știu că pot avea diverse probleme, sunt mai susceptibile la diverse boli. Însă, având deja experiența anilor trecuți, este mai ușor, pentru că le prezentăm exemple de succes”.

La rândul său, ing. Dan Loagăr, administratorul Tehnoplant Farm LGR srl, ferma legumicolă și de cultură mare din comuna Scânteia, județul Ialomița, unde se produce tomata Buzău 1600 a explicat că are o suprafață cultivată cu acest soi de roșie care totalizează jumătate de hectar, de pe un hectar întreg, producția fiind de 25-30 de tone.

„Caracteristica principală a acestui tip de tomate este gustul. De celelalte - rezistență, fermitate etc nu putem vorbi. Roșiile Buzău 1600 trebuie recoltate și puse direct în lădițe, plantate pe maximum două rânduri, iar în magazin trebuie să se vândă foarte repede. Nu cred că pot fi ținute prea mult pe stoc pentru că nu rezistă”, a mărturisit fermierul. „După cererea pe care o avem, credem că aceste tomate se vând repede. Noi nu știm ce se întâmplă în magazin. Am cultivat roșiile Buzău 1600 pe jumătate de hectar și obținem, în medie, un randament de 25-30 de tone de fructe la hectar, dar sunt foarte multe care pică din cauza calității și se duc la fabrică. Costul de producție al unui kilogram de tomate Buzău 1600 depinde de an. Anul acesta, am pierdut foarte mult, pentru că au fost ploi foarte dese, venea căldura, ieșea soarele, apăreau probleme cu mana, bacterioza permanent, tot timplul tratate, nu reușeam să le tratăm la timp, au fost pierderi mari. Livrăm (n.r. - către Lidl) undeva la doi-trei paleți pe zi, asta înseamnă între 500-700 de kilograme pe zi, la un preț de 3-4 lei, în funcție de cum oscilează celelalte prețuri pe piață. În fiecare săptămână, prețul este negociat. Buzău 1600 este singurul soi cultivat de mine și vândut celor de la Lidl, restul fiind hibrizi”.

Buzău 1600 este o varietate de tomate cu creștere nedeterminată ce produce fructe de calitate deosebită, mari, de 200-250 grame, de culoare roșu-aprins.

Buzău 1600 este un soi de roșii cu o maturitate medie-târzie (semitardivă), destinat cu precădere consumului sub formă proaspătă.

Este un soi viguros, adaptat la condițiile climatice din zonele din România care sunt favorabile culturii tomatelor și care este rezistent la atacul principalilor agenți patogeni.

Buzău 1600 este considerat un soi de roșii productiv. Potențialul normal de producție este de 60-80 t/ha, dar cu o tehnologie optimizată, producția poate crește pana la 150 t/ha.

#trecipeproaspăt

Ca parte a măsurilor de responsabilitate socială integrate în strategia de business, Lidl și-a propus să susțină pe termen lung furnizorii locali și să dezvolte împreună cu aceștia soluții și oportunități care, în final, să ofere garanția calității produselor românești. De aceea, pentru a informa clienții despre originea produselor autohtone din Piața Lidl, în 20 mai, retailerul a lansat platforma #trecipeproaspăt. Prin intermediul acesteia, românii pot vedea exact de unde provin fructele și legumele de pe rafturile Lidl, trasabilitatea acestora – certificarea controlului calității, de la plantare până când produsul e pregătit să ajungă în farfurie, dar și cine sunt furnizorii Lidl de legume si fructe din întreaga țară și ce povești au.

Astfel, clienții pot intra pe surprize.lidl.ro/piatalidl pentru a vedea informații despre furnizorii Lidl sau pe surprize.lidl.ro/scan pentru a scana cu telefonul mobil codul QR disponibil pe fiecare lădiță de fructe și legume. Astfel, ei pot afla informații despre fiecare produs în parte – de exemplu, ce soiuri sunt disponibile la Lidl, ce specificații au legumele și fructele, cum se cultivă acestea și când este sezonul lor sau ce proprietăți speciale are fiecare aliment. Totodată, pentru a-i cunoaște direct pe furnizorii Lidl, clienții vor găsi pe site-ul dedicat câte un scurt film informativ despre fiecare în parte, în care aceștia vor prezenta produsele pe care le livrează în Piața Lidl, dar vor oferi și câteva detalii despre ceea ce înseamnă să fii furnizorul retailerului.

„În ceea ce privește fructele și legumele din Piața Lidl, încă de la început, le-am promis românilor prospețime zilnică. Însă ce mai înseamnă acest cuvânt – proaspăt - în ziua de astăzi? Ne-am propus să răspundem la această întrebare și am lansat #trecipeproaspăt tocmai pentru ca românii să afle direct și rapid originea prospețimii produselor românești din Piața Lidl, dar și ca să facă cunoștință cu furnizorii noștri locali. Știm cât de important este pentru români să vadă exact sursa fructelor și legumelor din magazinele noastre, așadar ne-am asumat acest demers de transparență față de clienții noștri, prin care ei pot verifica rapid și ușor de unde vin fructele ori cine livrează legumele autohtone din Piața Lidl. Ne dorim ca prin această platformă să redescoperim adevărata prospețime – ce înseamnă că un produs este proaspăt cules, recoltat, livrat. Astfel, invităm toți românii care ne vizitează magazinele să intre pe surprize.lidl.ro/scan, unde pot scana codurile QR de pe lădițe, pentru a afla împreună ce înseamnă să treci pe proaspăt în Piața Lidl”, a declarat Daniel Ștefănescu, membru în Consiliul de Conducere Lidl România.

Din dorința de a le oferi românilor fructe și legume proaspete și sigure, toți furnizorii din Piața Lidl sunt certificați GLOBAL GAP - un standard recunoscut pentru producția globală agricolă, realizată în condiții de siguranță și durabilitate. Această inițiativă a fost începută de retailer încă din 2016, alături de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București (USAMVB). Totodată, retailerul a implementat pentru toți furnizorii locali, încă din 2017, Eticheta de Trasabilitate – eticheta poziționată în cel mai accesibil loc pentru ca românii să poată vedea întregul circuit al produselor, de la producător, până în magazin. Tot de atunci, toate fructele și legumele din Piața Lidl trebuie să respecte standardele de calitate și siguranță alimentară specifice Lidl, și anume ca valoarea reziduului de pesticide să fie la o treime din media admisă la nivel european, iar acesta să fie folosit cât mai responsabil.

În plus, Lidl a continuat și anul acesta proiectul „Cultivat în România, specific românesc”, singurul proiect de revitalizare a soiurilor românești de legume. Acesta este un proiect amplu de investiție în agricultura românească, prin care Lidl contribuie la dezvoltarea sustenabilă a producătorilor români. În cadrul acestui proiect, retailerul dezvoltă diferite acțiuni pentru a sprijini furnizorii locali, precum sesiuni de audit și consultanță. Astfel, proiectul urmărește inițiativa de a revitaliza soiurile autohtone, dar și de a dezvolta producții agricole sustenabile, precum producția roșiei de Buzău #1600, pe care clienții o găsesc în Piața Lidl în sezon, de acum doi ani.

sursa: https://sursesiresurse.ro/

Ca urmare a semnării decretului de promulgare a Legii privind aprobarea OUG 1/2019 pentru modificarea şi completarea Legii 195/2018 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție (PL-x 80/04.03.2019), devenită Legea nr.115/2019, se reglementează statutul fermei de „reproducţie bunici” (animale de reproducţie de rasă pură), respectiv valoarea totală a ajutorului de stat în cuantum de 359,1 milioane euro.

Astfel, potrivit Art. I, se aprobă OUG 1 din 30 ianuarie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2019, cu următoarele modificări şi completări: La articolul unic, înainte de punctul 1, se introduc două noi puncte, cu următorul cuprins: „- La articolul 3, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins: «l) fermă de reproducţie bunici – fermă de reproducţie care deţine doar animale de reproducţie de rasă pură aşa cum sunt acestea definite la lit. b)».

De asemenea, pe lângă celelalte schimbări, la articolul unic, punctul 16, alineatul (2) al articolului 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Valoarea totală a ajutorului de stat reprezintă echivalentul în lei a sumei de 359,1 milioane euro şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale”.

La data de 25 mai 2019, propunerea de act normativ era depusă la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii. Apoi, în data de 31 mai 2019, proiectul de lege era transmis președintelui României pentru promulgare. În fine, în data de 19 iunie 2019, legea era promulgată prin Decretul cu nr. 515/2019 și devine Legea nr.115/2019.