Am vizitat o fermă din localitatea Copăceni, județul Cluj, parte a comunei Săndulești, aflată la marginea de nord-vest a municipiului Turda. L-am cunoscut pe Stelian Podar, iar dialogul pe care l-am purtat cu domnia sa și felul cum și-a organizat ferma ne determină să spunem că este un antreprenor modern, pentru care agricultura este o afacere care se face cu profesionalism și responsabilitate.

La început, Stelian Podar, mecanic de profesie, a avut doar cultură vegetală. În 2000, a preluat de la IAS Poiana o fermă de 130 de hectare. Opt ani mai târziu avea să construiască, pe fonduri SAPARD, o fermă de 600 de vaci. Acum cultivă 900 de hectare și crește 1.200 de capete, dar mai este loc de încă puțin. „Targetul nostru este de 1.400 și cu asta ne acoperim spațiul pe care-l avem  la dispoziție în zona asta pentru construcții, unde să adăpostim acest efectiv.”

Stelian Podar consideră zona colinară o zonă ideală pentru combinația dintre cultura vegetală și creșterea de animale. „Niciodată în zona colinară nu vom avea producțiile pe care le au colegii noștri din zona de câmpie, și atunci, ca să compensăm diferența de producție la hectar, am considerat că investiția în zootehnie, vacă de carne – vacă de lapte, se impune.”

Totul pentru animale

Producția vegetală o folosește, așa cum este de așteptat într-o astfel de fermă mixtă, pentru realizarea furajelor animalelor din fermă. „Pentru mine cel mai important este să-mi produc silozul de porumb și lucernă. Totdeauna dorința mea e să produc mâncare pentru cel puțin 15 luni, excesul nu e nicio problemă, pentru că am cui să-l vând. Asta îmi conferă siguranța că, având un siloz de porumb de calitate foarte bună, la fel semifân, fân de lucernă, siloz de lucernă de calitate foarte bună, pot să valorific calitatea genetică a animalelor. Pentru că toate sunt legate una de alta, și fără cantitate și în special calitate corespunzătoare a furajului, munca în fermă e în zadar”.

Stelian Podar spune că abordează cu mare seriozitate cultura vegetală, încercând să utilizeze tehnologii cât mai noi pentru o mai bună eficiență. Pentru asta se consultă cu fermierii din sudul țării, care sunt mai pricepuți în aplicarea acelor tehnologii prin care se poate conserva apa, pentru că ei sunt mai expuși decât el la secetă. În ultima perioadă, și regiunea în care are pământul se confruntă cu seceta, dar spune că nu s-a gândit niciodată la irigații. „Niciodată nu ne-am pus problema irigațiilor, mai ales că suntem pe un deal de sare, or, dacă am săpa să dăm de apă, în cea mai mare parte vom da de apă sărată. De aceea până acum nu ne-am pus problema irigațiilor și nici de acum încolo. Va trebui să găsim alte soluții; să păstrăm apa în sol, să schimbăm tehnologii, să găsim semințe și hibrizi care să fie rezistenți la secetă, să ne adaptăm în așa fel încât să rezistăm fără irigații.” De altfel, spune că nu i s-a părut până acum câțiva ani că ar avea probleme cu seceta. „Era o cantitate anuală de precipitații îndestulătoare. Conform cercetării stațiunii Turda, o medie de 600 litri/an, ceea ce pe terenurile noastre era mulțumitor.”

O colaborare fructuoasă

Ar fi vrut să crească vaci pentru carne, dar la momentul în care s-a apucat de zootehnie fondurile erau direcționate spre vaca de lapte.

Lui Stelian Podar îi pare rău că n-a apucat să învețe și să capete suficientă experiență pe vremea cât a existat IAS  Poiana, care avea un efectiv foarte valoros de Bălțate alb cu roșu, rasă pe care a fost nevoit să o importe din Cehia, pentru că între timp animalele de la IAS dispăruseră. „Am adus foarte multe vaci din Cehia, s-au adaptat bine și pot să spun că alături de ele am învățat cât de cât tehnologia în sistemul industrial de creștere a vacii.” A fost mulțumit de colaborarea cu cehii, de la care a luat aproape totul: „Foarte greu am găsit pe cineva să mă ajute să înțeleg cum ar trebui să arate o fermă modernă. Fiecare venea pe palierul lui. Cel care era specializat pe sală de muls putea să spună doar pentru sală de muls, cel care era pentru adăposturi, la fel, greu am găsit pe cineva cu care să adunăm toate piesele astea de puzzle și să rezulte ferma care este astăzi. Am avut noroc că am găsit o societate în Cehia, Power Agromilk, nici nu știu dacă mai există, dar, având un specialist foarte bun pe vaca de lapte și cu experiență în investiții de genul ăsta, cu ajutorul lor am reușit să facem proiectul, grajdurile, toată structura de metal, toate materialele le-am adus din Cehia. Sala de muls, la fel, montajul, la fel, și am fost foarte mulțumit de colaborarea cu ei, dovadă că din 2008 până acum sala a necesitat doar întreținere, este o sală solidă, fiabilă, cu o tehnologie care se readaptează, deci putem să venim, față de aparatura pe care am avut-o în 2008, să revenim cu aparatură modernă care să se poată implementa pe sala de muls.”

Între timp, au schimbat rasa pentru că au dorit să aibă un randament mai bun: „Convins de faptul că dacă vrem doar lapte va trebui să mergem pe o genetică superioară, atunci am schimbat efectivul pe Holstein, dar și la Holstein suntem foarte atenți în a evolua genetic. Propunându-ne un target pe următorii ani, dorința mea este să reușim să ajungem la un 38 de litri pe cap de vacă mulsă.”

Un traseu bine pus la punct

Ne-am perindat prin ferma domnului Podar de la iglu la grădiniță, de la grajd la sala de muls. Sunt spații specializate, pentru că într-o fermă mare lucrurile se desfășoară după un algoritm bine pus la punct, în funcție de tehnologia adoptată. În momentul în care am vizitat igluurile, domnul Podar ne-a explicat: „Primul spațiu cu care se obișnuiește vițelul în fermă este igluul. Încă mergem pe acest sistem, deci individual în primele două săptămâni de viață, în care el va consuma laptele colostral și se va familiariza cu nutriția, cu un fân de lucernă de o calitate foarte bună și granule, starter, urmând ca apoi, dacă este în regulă din toate punctele de vedere, el să treacă mai departe în sistemul de grădiniță, și apoi din lot în lot împreună cu alți viței urmează un circuit până se reîntorc în maternitate și după aceea intră în sistemul de exploatație, în sensul că va deveni vacă de lapte”.

Domnia sa revine cu explicațiile privind traseul pe care îl are un  exemplar în momentul în care ajungem la ceea ce se cheamă grădiniță: „Deja de la igluuri ei fac în jur de 10 metri și ajung în grupa mică, de aici, trecând treptat, în funcție de evoluția animalului, în mai multe boxe, ultima boxă deja fiind boxa înțărcatelor, care vor pleca în colectivul mare. Deci aici avem vreo 7 boxe, în care animalele deja se obișnuiesc să trăiască în colectiv, care este de fapt modul de viață pentru vacile de lapte, ele fiind animale de cireadă și se simt mult mai bine în colectiv decât singure”. Și continuă, odată ce ne-am deplasat într-un alt loc: „Acum am ajuns în spațiul pregătit pentru tineret, aici avem vițelele mai mici care în momentul în care vor ajunge între 11 și 12 luni și la conformația necesară pentru a fi însămânțată, ea va fi gestată și, după ce se confirmă controlul de gestație, va trece în lotul junincilor, cele care se află în partea cealaltă, și care vor fi la un moment dat trecute în maternitate, de unde după fătare vor trece pe sala de muls. Aici avem în jur de 300 de capete tineret și urmează să mai coborâm 100 de animale, deci vom avea cam 400 de vițele și juninci și ele vor fi practic viitorul fermei în ceea ce înseamnă producția de lapte, fiind toate gestate cu niște tauri cu valoare genetică ridicată”.

Și pentru că a venit vorba despre valoarea genetică a efectivelor de vaci, trebuie să spunem că este normal ca orice crescător dornic să progreseze pe termen lung să acorde o importanță deosebită creșterii calității genetice a efectivelor pe care le are. Stelian Podar face parte din această categorie de fermieri. „Nu putem să obținem produse de lapte fără să fie o permanentă atenție a creșterii valorii genetice a animalului. Noi utilizăm întotdeauna tauri de top și la ora actuală mergem pe material sexat, pentru că ne dorim să accelerăm puțin atingerea efectivului propus în fermă, și atunci utilizăm materialul sexat, și rezultatele deja se văd, pentru că avem un număr îndestulător de femele ca în doi ani să ajungem să mulgem 600 de vaci și să avem și un exces de juninci pe care să le vindem.”

Gestionarea eficientă a cheltuielilor

Când vorbește despre profitabilitate este foarte nuanțat, considerând că nu dimensiunea fermei contează, ci cum valorifici producția. „Depinde de materia primă, de ce faci cu laptele. Poți să fii profitabil ca fermă de familie dacă reușești să-ți vinzi laptele la un preț mai bun. Sunt fermieri în zonă care, vânzând cu 5 lei litrul de lapte în piață și ocupându-se de animalele lor, pot să trăiască. La o fermă mare profitabilitate pot s-o ai și cu 400 de vaci la muls, și cu 200, și cu 10.000 de vaci la muls, e vorba de cheltuielile cu care produci litrul de lapte și, factorul cel mai important, prețul pe care-l primești pe lapte, ținând cont de cheltuielile pe care le-ai făcut. Noi acum, în această perioadă, maximum în fermă au fost 34 de litri pe cap de animal, acum suntem undeva la aproape 31 de litri, dar va trebui să facem niște schimbări în rase, în sensul să ieftinim, pentru că la ora actuală suntem cu 0,40 lei preț de vânzare mai mic decât prețul de cost. Deci practic în fiecare zi lucrăm în pierdere.”

Pentru a avea un preț de producție mai mic îl interesează mai ales reducerea cheltuielilor, atât în producția vegetală, cât și în cea zootehnică, la care se adaugă aportul de fonduri din subvențiile ce decurg din respectarea cerințelor Uniunii Europene, sperând să aibă în anii următori aceleași producții sau aproape aceleași producții, dar cu cheltuieli mai mici. „Lucrăm cu atenție ridicată la banii pe care-i putem lua prin măsuri de fixare a carbonului în sol, vor veni foarte multe măsuri care ne condiționează să respectăm niște condiții de mediu, și în ferma zootehnică, și în cultura vegetală, și atunci trebuie să fim atenți la toate, pentru că orice ban în plus care vine să contribuie la buna funcționare a fermei și a avea un capital să poți să reziști când apar momente de genul acesta. Am văzut la colegii din sud, cu aceste tehnologii și-au redus foarte mult consumul de motorină; foarte puține treceri la nivelul solului. Bine, noi avem un alt tip de teren, dar plecând de acolo trebuie să testăm, vedem ce ni se potrivește nouă și aplicăm. Și sunt convins că rezultatele se vor vedea și vor însemna economii, care la rândul lor înseamnă practic bani în plus pentru dezvoltarea fermei.”

Onestitate în afaceri

În contextul afluxului de cereale din Ucraina la preț mai mic decât cel din țară, Stelian Podar vorbește despre corectitudine în afaceri. „Poți să cumperi la ora actuală, dacă vrei, eu am avut oferte de produse din Ucraina, și produse de calitate. Vorbesc de un șrot de soia cu 45 proteină și la un preț foarte bun, dar am rămas credincios contractelor încheiate, continuu să folosesc făină de porumb măcinată nu departe de fermă, șroturile de rapiță și de soia, șroturile de floare. Ești înclinat în prima fază să cumperi, pentru că-s mai ieftine. Eu, personal, având deja niște contracte încheiate de anul trecut, mi-am respectat contractele și le respect în continuare, pentru că punctul meu de vedere e în a lucra corect cu toți partenerii, inclusiv cu procesatorul, chiar dacă la un moment dat pare că un alt procesator vine cu o sumă puțin mai mare și ești tentat, dar… De-a lungul timpului, am avut doi parteneri care sunt aproape de mine și atât. Nu poți la nesfârșit să… Mulți se plâng acum, „nu mi se mai ia laptele”. E genul de nou-venit care merge dintr-o parte în alta, nu are un istoric și atunci și procesatorul clar că nu lasă un partener care a fost alături. Și ei, la rândul lor, își respectă contractul.”

Soluțiile sunt la noi, fermierii

Interesantă este opinia pe care o are referitor la ce ar trebui să se facă în a atenua această problemă a desfacerii laptelui, unde prețul cu care se vinde laptele în supermarket este cu mult mai mare decât cel cu care vând producătorii. El nu crede că intervenția guvernelor e de natură să rezolve ceva. „Din experiența mea, până să rezolve Guvernul sau oricine altcineva această problemă, trebuie noi în fermă să încercăm să găsim soluții. Guvernul a avut tot timpul să facă ceva și probabil și guvernele următoare, la rândul lor, se vor implica mai mult sau mai puțin, dar trebuie oarecum un efort colectiv în a veni în sprijinul creării unei alte piețe de valorificare a laptelui. Asta susțin, să nu mai fim noi, ca fermieri, într-un mod sau altul, dependenți de retaileri, fie că ajungem noi să creăm puncte de procesare a laptelui, fie să creăm o piață alta decât cea a supermarketurilor, eu așa văd soluția. Pentru că, văzând evoluția banilor din lapte, plecând din fermă și până la raft la consumator, întotdeauna câștigătorul a fost retailerul și profitul lui a crescut an de an în defavoarea în primul rând a fermierului și, de ce să nu recunoaștem, și a procesatorului.”

Educația, o componentă esențială pentru afaceri

Crede că pentru a fi eficient într-o asemenea afacere, pe lângă efortul de a face o marfă de calitate, și consumatorul ar trebui să fie educat pentru a putea-o percepe. Noi am presupus că în spiritul a ceea ce a propus, o alternativă la vânzarea prin supermarketuri, ar fi automatele de lapte, dar el ne-a replicat că acestea nu au succes atunci când consumatorul nu înțelege eficiența acestora: „Colegi de-ai mei au încercat automatele de lapte, sunt zone în țară unde funcționează, sunt zone în care nu funcționează. Este și asta o alternativă, să ai automatele de lapte, dar consumatorul să nu treacă nepăsător pe lângă ele, preferând să ia laptele din supermarket. Am urmărit familii de 35-40 de ani, care se presupune că au un venit, în zona supermarketurilor trecând pe lângă dozator, chiar am auzit un dialog între soție și soț: «Hai să luăm de aici că ieșim mai ieftin!» – era 2,50 atunci, era dozatorul unui coleg de-al meu pus lângă Kaufland –, și întâmplător, trecând pe la rafturile din supermarket, aceeași familie deja punea în coș două tetrapakuri, soția întreabă: «Nu luăm totuși de la dozator?», «Nu mai pierdem timpul…». Deci pentru 5 minute, cât trebuia să aloce să ia un lapte mai bun calitativ și mai ieftin, nu au rezervat timpul ăsta pentru familia lor. Și atunci, în paralel, trebuie și educația consumatorului.”

El crede că un copil dacă va putea alege între cipsuri și lapte va alege, fără educația corespunzătoare, cipsurile și Coca-Cola. „De aia încercăm și primim întotdeauna cu brațele deschise copii începând de la grădiniță, să vadă ce înseamnă o fermă, să vadă că animalele astea practic trăiesc și sunt îngrijite în fermă să producă lapte care să ajungă pe masa lor și ei să fie obișnuiți să-l consume și chiar să-l ceară părinților.”

Această chestiune a lipsei de educație a consumatorului îl determină pe Stelian Podar să fie oarecum sceptic și în ceea ce privește succesul pe care demersul fermierilor de a-și procesa singuri producția l-ar avea. Chiar dacă e convins că ar fi mai bine să facă asta, dar nu în orice condiții. E nevoie și de posibilitatea de a-ți asigura desfacerea a ceea ce procesezi. „E ușor să faci produsul, e greu să convingi consumatorul să cumpere de la tine. Pe mine m-a impresionat în Italia o fermă care avea dozatorul la șosea, era o mică parcare, și la 10 metri era un mic magazin al fermei în care, pe lângă fermă, mai aduceau și alți producători – cineva fructe sau… – și veneau consumatori de la 15-20 km să cumpere de acolo. Or, la noi consumatorul nu-și alocă 5 minute la ieșirea din supermarket să ia un lapte de calitate. Deci, degeaba… noi am oferi produse de calitate mai bună, să zicem, decât se găsesc pe raftul unui supermarket, pentru că am veni… ce frumos ar fi să ai un magazin în care să ai un televizor mare în care cumpărătorul să vadă imagini din fermă. Să vadă că-s mulse vacile, să vadă cum se naște un vițel, și pe de altă parte el să devină un consumator credincios al brandului respectiv. Noi, pe vremuri, aici, aveam Turda Lacto, se produceau foarte multe produse lactate care erau pe piața locală, dar foarte multe mergeau inclusiv în București, anumite produse de calitate pe care le poți face, dar încă o dată, revin: fără un consumator avizat, un consumator care să-și dorească să-și îmbunătățească nutriția familială, degeaba m-aș hazarda să fac un produs și să stau cu el nevândut. Și atunci, mi-e comod, în perioada în care am un preț bun de la procesator mă felicit, ce simplu mi-e!, vine cisterna, îmi ia laptele și nu mai îmi bat capul. Deci aici este marea problemă: nu să faci un produs de calitate, problema e consumatorul să vină să-l ia, și aici deja studiem problema asta, vedem cum putem veni inclusiv cu educația consumatorului.”

Despre educație ne-a vorbit și în cazul concret al specialiștilor din agricultură, de care este, de asemenea, nemulțumit. Stelian Podar consideră că ceea ce trebuie să facă guvernele – pe lângă ajutorul concret, pe care trebuie să-l acorde fermierilor, direct sau indirect, pe față sau cu subvenții ascunse, precum fac și alte state – este: „De a construi agricultura unei țări, în a reîncepe să educe fermierul din școală. Iei un tractor de 200.000 de euro și pui un mecanizator care ți-l poate strica sau, dacă ești norocos, nu. Dar lipsește cu desăvârșire o școlarizare bine înțeleasă. Eu am solicitat printr-un program un profesor de la un colegiu din Germania să vină să mă monitorizeze pe mine zi de zi în fermă, să vadă ce fac bine, ce nu fac bine, ce pot să fac în plus, și acest profesor mi-a arătat de fapt cum este la ei o școală care pregătește fermieri. Când tineri de jur împrejurul școlii respective, din toate fermele, vin, învață să lucreze pe toate utilajele, învață managementul fermei, și atunci, da, ăștia se reîntorc în ferma familială aducând un plus de valoare fermei respective. Or, la noi, săracul copil din școală prea multe nu învață, mai învață ce vede la taică-su în ferma de familie, care poate fi deja depășit, și atunci n-ai cum să avansezi. Ăsta e punctul meu de vedere. Ar trebui să revenim în a forma meseriașii. În orice domeniu, dar eu vorbesc acum de agricultură”.

Respect pentru animale

În sala de muls era muzică ambientală, Vivaldi, în momentul vizitei noastre acolo, am și glumit pe seama asta, întrebând ce efect ar avea dacă le-ar pune muzică rock, „la muzica rock cred că aș obține un alt tip de lapte, poate mai bine plătit… nu știu. Cred că totuși rămânem la muzica asta pentru că am observat că e benefic pentru animale. Asta am încercat și în 2008, am observat că are un efect pozitiv asupra lor și atunci am revenit, cred că de două luni am remontat boxele pentru muzică aici și în grajduri. E benefic cred că și pentru ele, și pentru angajat”.

De altfel, spune că acordă o mare importanță principiului, atât de des enunțat în ultima perioadă, bunăstarea animalelor. Mai ales că pe lângă câștigul material obținut în urma subvenției aferente, are și o mulțumire personală pentru că, din principiu, consideră că animalului trebuie să-i oferi respect. „Bunăstarea animalului înseamnă toată grija asta, pentru că de fapt noi depindem de ceea ce el face pentru noi, pentru că noi trăim de pe urma animalelor și atunci trebuie să le oferim tot respectul, plecând de la hrană de cea mai bună calitate, apă curată, condiții de cazare. La noi ați văzut, vacile dorm pe saltele, acum vrem să facem o reinvestiție în grajd să remontăm racleții, tocmai ca să nu ne mai stresăm cu un tractor care să intre să împingă gunoiul, și practic le oferim toate condițiile ca ele să se simtă relaxate și să trăiască în niște condiții bune. E binevenită subvenția asta pentru bunăstarea animalelor, care vine în sprijinul fermierului, a fermierului care poate să dovedească că respectă toate normele, în așa fel încât animalul să fie bine întreținut și noi facem tot ce e posibil, în primul rând să le oferim lor aceste condiții, și în al doilea rând – de ce nu? – să obținem acești bani.”

Respect și pentru oameni

Chestiunea personalului este, pentru orice antreprenor inteligent, una de primă importanță. Nu se poate face știință, iar cei care se ocupă trebuie să fie foarte bine pregătiți. „Nu preget în a utiliza specialiști, vorbesc de nutriționiști, vorbesc de oameni care-și cunosc meseria și pe reproducție, pentru că un fermier n-are cum să cunoască, într-o fermă industrială, toate problemele specializate ale fermei. Și atunci, totul pleacă de la oamenii care-ți vin în ajutor, oamenii din fermă, deci fără niște oameni buni nu poți să reușești. Doar ești alături de ei și, înțelegând fenomenul, pe fiecare componentă a activității din fermă, trebuie să utilizezi cei mai buni oameni. Ăsta este punctul meu de vedere. Și crezând că știi totul și neacceptând punctul de vedere al unor specialiști foarte bine pregătiți nu ai decât de pierdut”, punctează fermierul clujean.

Am abordat și eterna poveste a forței de muncă deficitară. Stelian Podar, fiind un antreprenor deschis la nou, nu exclude importul acesteia. „Avem în total 20 de angajați, dintre care patru sunt aduși din Sri Lanka, este un test pe care l-am început de acum două săptămâni. Îmi doream să încerc niște oameni despre care am auzit, din experiența altor colegi din țară, că pot fi niște muncitori constanți, disciplinați și care se poartă cu blândețe cu animalele. Or, în ferma asta eu țin foarte mult la a îngriji animalele cu devotament, dar și cu blândețe și nu-și are locul niciun angajat care dă dovadă de brutalitate. Și atunci am încercat și cu patru muncitori aduși din Sri Lanka.” Evident că adaptarea lor nu este ușoară, pentru că au în primul rând obiceiuri culinare foarte diferite, dar este dispus să-i ajute să le depășească. „Ei consumă la ora actuală pește și pui, deci cu porcul clar că nu, dar încet-încet îi familiarizez și cu mâncarea românească, până atunci își gătesc ei. Le-am pus la dispoziție o bucătărie, cumpăr tot ce au nevoie și își fac ei de mâncare, dar nerefuzând, dacă sunt atent și le aduc totuși mâncare făcută din carne de pui și pește, se acomodează și cu mâncarea noastră, ei mâncând o mâncare și mai condimentată, și cu mai multe mirodenii. Le pun la dispoziție camerele nou-renovate, deci condiții foarte bune, living în care pot să ia masa, bucătărie unde au și mașină de gătit, mașină de spălat vase, mașină de spălat haine, deci le ofer toate condițiile pe care le-aș oferi oricui.”

Fluctuația pieței este ca un val

Stelian Podar a observat că problemele, cum este aceasta de acum, cu fluctuațiile de preț, nu se întâmplă doar în România, la noi doar ajung mai târziu. „Fluctuațiile astea de preț nu se întâmplă doar în România. Dacă suntem atenți – bine, noi le sesizăm puțin mai târziu, dar din experiență am văzut totdeauna că e aproape un tsunami, în sensul că valul ajunge la noi mai târziu față de…, să zicem, Olanda. În Olanda prețul laptelui a început să scadă acum vreo două luni. La noi a ajuns acum. La fel va fi și creșterea. Dacă suntem cu ochii pe olandezi și vedem, va veni și la noi. Fluctuația asta se întâmplă de când știu eu, pe partea asta de lapte – bine, din 2008 până acum nu sunt foarte mulți ani față de alți fermieri care probabil lucrează imediat de după revoluție pe vaca de lapte sau au preluat efective și au lucrat –, dar e o fluctuație aproape previzibilă. Niciodată nu ești încântat că ea există, dar trebuie în perioada bună, oarecum, să faci niște rezerve să poți să reziști. Și niciodată nu seamănă o scădere de preț cu alta. Acum ne-au prins pe niște creșteri la prețul a tot ce presupune cultură vegetală, în special îngrășămintele, dar au crescut și semințele, dar cel mai mult la îngrășăminte, iar asta a contribuit foarte mult la împovărarea fermierului. Pentru că el e nevoit să-și facă producții să-și hrănească animale, dacă vorbim de zootehnie.”

Un om norocos 

Este o fire tenace Stelian Podar, spune că nu va renunța la business de bună voie oricât de greu ar fi, pentru că la câte dificultăți a întâmpinat, ar fi renunțat de mult. Este mulțumit de viața pe care o duce, considerându-se norocos că a ales această meserie de fermier. „Să fii fermier, în primul rând, poți să te consideri norocos, dacă accepți stilul ăsta de viață, dacă-ți place să nu fii îngrădit între niște pereți, să nu fii îngrădit între niște garduri, ți-asumi greutățile, mergi cu ele, trebuie să găsești soluții și, dacă reziști în meseria asta, atunci te consideri și norocos, dacă poți să zici că după o viață de muncă ieși la pensie sau cineva tânăr te înlocuiește și ai lucrat în meseria asta, eu zic că te poți considera norocos.” 

Așa cum se pot considera toți cei care fac ceea ce le place. Dar pentru ceilalți din jurul lor, ar fi de ajutor să combine entuziasmul pe care un om fericit, căruia i-a surâs norocul să facă ceea ce îi place, îl emană, cu o abordare bună și responsabilă a activității lor. Stelian Podar este un exemplu în acest sens.

Joi, 30 noiembrie 2023, la Bruxelles, au avut loc întâlnirile Praesidium COGECA și Praesidia COPA-COGECA, la care Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a fost reprezentată, în format fizic, de către Florentin Bercu, director executiv Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV.

Principalul subiect al Praesidium COGECA a fost alegerea conducerii, care are loc o dată la trei ani. Au fost doi candidați pentru poziția de președinte și opt candidați pentru poziția de vicepreședinte.

COGECA (Confederația Generală a Cooperativelor Agricole, înființată în 1959) reprezintă interesele generale și specifice ale cooperativelor europene agroalimentare, forestiere și piscicole în rândul instituțiilor UE și al altor organizații socio-economice care contribuie la luarea deciziilor europene.

România, prin Alianța pentru Agricultură și Cooperare l-a desemnat candidat pentru poziția de vicepreședinte COGECA pe Florentin Bercu, descris fiind ca un „tânăr cu o pasiune înnăscută pentru agricultură, cooperative și zonele rurale”.

Florentin Bercu a obținut 109 voturi, clasându-se pe locul trei din numărul de 155 voturi exprimate.

Prin alegerea lui Florentin Bercu în funcția de vicepreședinte al COGECA, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) își consolidează poziția la nivelul COPA-COGECA.

În prezent, România are, în structura de conducere, un vicepreședinte COPA - Marius Micu (Federația Națională PRO AGRO), care reprezintă organizațiile fermierilor, și un vicepreședinte COGECA - Florentin Bercu (UNCSV), care reprezintă organizațiile cooperativelor agricole din România.

De asemenea, la nivelul Grupurilor de Lucru, AAC deține două funcții de vicepreședinte: Liliana Piron (LAPAR, Plăți Directe) și Alexandru Țachianu (Federația Națională PRO AGRO, Cereale și Oleaginoase).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Fără o strategie, nimic nu funcționează. În agricultură se vorbește de sustenabilitate, randamente, profitabilitate, durabilitate. Cuvinte mari, însă neacoperite de fapte.

Cum ajungem la realitatea unor asemenea caracteristici fără să avem o strategie? Merge agricultura României fără strategie? Pare că da, poticnit, dar „merge și așa”.  

Ca în fiecare an, din 16 octombrie trebuia ca Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) să înceapă plata avansurilor către fermieri pentru anul de cerere 2023. La final de octombrie încă nu se făcuse vreo plată. Și nici nu avea cum, chiar dacă APIA și Ministerul Agriculturii anunțaseră pe 16, respectiv 17 octombrie 2023 că se începe plata subvențiilor în avans. Abia pe data de 23 octombrie s-a publicat, în Monitorul Oficial nr. 956, actul normativ emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la regimul subvențiilor aferente Campaniei de plată în avans, respectiv Ordinul 447/2023 pentru aprobarea în anul 2023 a relocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe decuplate finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă din cadrul Planului strategic PAC 2023 – 2027.

Pe 17 octombrie, MADR a postat pe pagina sa de internet în consultare publică actul normativ care reglementează avansurile, iar timp de zece zile toți cei interesați puteau să-și spună părerea. Ce s-a întâmplat practic? S-a mimat dezbaterea publică. Cum am spus mai sus, deja pe 23 octombrie, deci în mai puțin de zece zile, s-a aprobat în Guvern legislația necesară acordării avansurilor.

Cine urmărește pagina de internet a Ministerului Agriculturii poate remarca faptul că nu e prima dată când se postează acte normative în transparență decizională, pentru zece zile, și după una-două-cinci zile actul respectiv este aprobat în ședință de Guvern. Unde-i transparența? Unde-i dezbaterea? De ochii lumii ne facem că muncim.

Iar când IA (inteligența artificială) ia locul omului, probabil, prin diverse „artificii” (a se citi interese), posibilitatea ca lucrurile să o ia razna crește. O astfel de situație „razna” e legată tot de subvenții, fără de care pot rămâne mulți fermieri. De ce? Pentru că, în urma controalelor satelitare nu li se recunosc culturile declarate în cererea unică de plată. Mulți fermieri sunt în situația în care, de pildă, pe câmp au grâu, porumb, floarea-soarelui, iar satelitul IA susține altceva, că în loc de grâu e mazăre sau în loc de pășune e livadă, sau că soia e porumb, iar rapița e muștar.

Și minunea vine de la însăși autoritatea supremă în subvenționarea agriculturii, APIA, care le recomandă fermierilor să-și schimbe declarațiile și să… MINTĂ! Dacă nu vor, n-au decât să meargă în instanță. Deși poate părea o soluție, modificarea cererii unice și declararea în fals este în defavoarea fermierilor, deoarece vor avea probleme cu decontarea asigurărilor de cultură pe submăsura 17.1; vor avea probleme fiscale, generate de înregistrarea în contabilitate a unor inputuri pentru alte culturi etc. Ascunderea situațiilor din teren nu este o soluție viabilă pentru fermier și totuși autoritățile statului o recomandă. Cine va deconta în viitor? Fermierul și noi, populația. Va răspunde autoritatea, politicianul? Trecutul ne arată răspunsul. NU!

Alte „minuni” ne oferă și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), care lansează măsuri, ghiduri și după câteva ore sau zile sunt retrase. Sau vine cu niște termene că nici n-ai timp să te dezmeticești ca să ceri finanțare. Recent, a publicat pe pagina sa de internet Ghidul Solicitantului pentru obținerea finanțării acordate prin Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice realizate din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare se desfășoară în perioada 9 - 23 noiembrie 2023. Două săptămâni! Eu râd. Voi?

România, a opta minune a lumii, de (ne)povestit.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

În perioada 16 octombrie – 26 noiembrie 2023, Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plata avansului aferent Campaniei 2023 suma de 843.935.993,45 euro pentru un număr de 662.586 de fermieri.

Reamintim că, în cadrul Campaniei 2023, APIA acordă avansuri în cuantum de 70% din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru plățile directe și de 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru măsurile delegate.

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.

„Ne apropiem cu pași repezi de finalul primei campanii de plăți în avans derulate în cadrul noului Plan Strategic PAC 2023-2027, care se va încheia la data de 30 noiembrie 2023. Deși provocările nu au lipsit, având în vedere elementele de noutate ale perioadei de programare 2023-2027 și necesitatea adaptărilor sistemice și procedurale, vreau să-i asigur pe fermieri că tot personalul APIA este mobilizat pentru finalizarea cu succes a acestei activități, astfel încât toți fermierii eligibili să fie autorizați la plata avansului în termenul legal”, a declarat Cornel Constantin Turcescu, director general APIA.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe 6 noiembrie 2023, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că a efectuat plata sumei de 276.521.796,10 lei pentru un număr de 165.914 fermieri eligibili la plata avansului aferent Campaniei 2023.

În cadrul Campaniei 2023, APIA acordă avansuri în cuantum de 70% din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru plățile directe și de 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru măsurile delegat.

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Miercuri, 1 noiembrie 2023, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a postat pe pagina sa de internet, în dezbatere publică, proiectul de Ordin al ministrului Agriculturii pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 447/2023 pentru aprobarea în anul 2023 a realocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe decuplate finanțate din FEGA, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027.

Intervențiile vizate sunt: PD-21 Sprijin cuplat pentru venit - vaci de lapte; PD-22 Sprijin cuplat pentru venit - carne vită; PD-23 Sprijin cuplat pentru venit - bivolițe de lapte; PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine și caprine.

„Prin proiectul de ordin propus se asigură tratamentul echitabil și nediscriminatoriu față de solicitanții de plăți directe care dețin exclusiv animale și care nu ar putea beneficia altfel de plata avansului”, transmite MADR.

Cuantumurile propuse pentru stabilirea avansurilor sunt:

• PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte: 338 euro/cap;

• PD-22 Sprijin cuplat pentru venit - carne vită: 279 euro/cap;

• PD-23 Sprijin cuplat pentru venit - bivolițe de lapte: 169,1900 euro/cap;

• PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine și caprine: 16,9448 euro/cap.

„Adoptarea în regim de urgență a prezentului proiect de act normativ va permite beneficiarilor acestor intervenții să dispună de fondurile necesare asigurării inputurilor pentru desfășurarea activității în sectorul zootehnic, ținând cont și de condițiile economice dificile pe care le traversează fermierii în această perioadă”, precizează MADR.

Proiectul de Ordin poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8578-proiect-ordin-modificare-omadr-nr-447-2023-01-11-2023.html

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în sistemul financiar contabil al instituției au fost transferați un număr de 100.135 fermieri cu o sumă de aproximativ 41,04 milioane euro, în vederea efectuării plăților în băncile comerciale și/sau Trezorerie.

Pe data de 23 octombrie 2023 s-a publicat, în Monitorul Oficial nr. 956, actul normativ emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la regimul subvențiilor aferente Campaniei de plată în avans, respectiv Ordinul 447/2023 pentru aprobarea în anul 2023 a relocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe decuplate finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă din cadrul Planului strategic PAC 2023 – 2027.

Reamintim că, în cadrul Campaniei 2023, APIA acordă avansuri în cuantum de 70% din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru plățile directe și de 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru măsurile delegate.

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.

Pentru a vedea cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2023 accesați link-ul: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/5900-apia-a-inceput-autorizarea-platilor-in-avans-pentru-anul-de-cerere-2023.html

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Aproximativ o sută de tineri fermieri, dintre care cinci din Republica Moldova, s-au înscris în seria a cincea a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”. Participanții au un obiectiv comun, acela de a-și dezvolta afacerea agricolă și de a se implica în reprezentarea fermierilor pe plan național și european.

Luni, 23 octombrie 2023, Clubul Fermierilor Români a lansat a V-a serie a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, un proiect care și-a câștigat recunoașterea în rândul fermierilor, fiind primul program major care vine cu o abordare integrată privind Succesiunea – Competitivitatea – Leadership-ul tinerilor în comunitatea rurală. Acesta pregătește generațiile viitoare de fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles.

„Putem, acum, prin acești tineri, să gândim în mod concret schimbările necesare din agricultura românească. Prin ei vom schimba satul românesc, vom schimba modul în care agricultura este apreciată de cei care o fac și de cei care beneficiază de rezultatele ei. Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” a devenit, prin lansarea celei de a 5-a serie, un anagajament împlinit în Pactul între generații pentru viitorul agriculturii. Reînnoirea generațională poate fi o soluție pentru problemele întâmpinate în momentul de față de sectorul agricol, printr-un angajament voluntar între cele două generații”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizat de Clubul Fermierilor Români, urmărește trei obiective: să asigure succesiunea, să-i pună pe tinerii absolvenți în poziția de vectori ai transformării și să dezvolte o comunitate de afaceri. „Am pornit de la ideea de formare ca proces al transformării, ca ulterior să punem toată energia noastră în construirea unui vehicul care să împingă sistemul din România la nivelul celor mai performante țări. Agricultura joacă un rol vital în societatea noastră, iar pregătirea noilor lideri este mai importantă ca niciodată”, a adăugat Florian Ciolacu.

Programa celei de-a cincea serii vine cu noutăți, a fost introdus un curs numit „Influențare fără autoritate”, precum și un curs de „Story Telling”, care îi vor ajuta pe tineri să-și consolideze relațiile, atât cu membrii familiei, cât și cu partenerii de afaceri. „Le vom propune tinerilor din seria a V-a și un nou proiect privind procesul de succesiune în fermele din România, care va constitui o bună oportunitate de interacțiune și schimb de experiențe cu alți fermieri din România. Ne dorim ca tinerii să interacționeze unii cu alții, să lucreze în echipe și, în același timp, să aplice cunoștințele și abilitățile dezvoltate în timpul cursurilor, atât în proiectele propuse de noi, cât și în fermele lor”, a precizat Violeta Daria, managerul programului.

Grupul Agricover este susținătorul principal al programului, împreună cu alți parteneri precum BCR Social Finance și Summit Agro România. Cei trei parteneri finanțează programul și toate activitățile conexe pentru participanții la cursuri.

„Astăzi, odată cu lansarea celei de-a cincea serii, suntem mai aproape de realizarea visului nostru: pregătirea a o mie de tineri fermieri care să poată prelua leadership-ul ecosistemului agricol, asigurând schimbarea generațională în fermă și transformarea agriculturii românești sustenabile. Visați cu mine asupra destinului agriculturii românești, având această comunitate puternică de tineri pregătiți să conducă fermele, afacerile de familie din agricultură. Fiecare absolvent al programului de formare este o promisiune pentru o agricultură mai prosperă și mai durabilă”, a punctat Jabbar Kanani, membru în consiliul director Clubul Femrierilor Români, inițiatorul și fondatorul programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”.

Grupul Agricover se implică în inițiativa Clubului Fermierilor Români încă din prima serie a programului și susține astfel și anul acesta cheltuielile de școlarizare pentru participanții din seria 2023-2024, în cadrul acțiunilor sale de responsabilitate socială.

„Agricover este dedicat dezvoltării agriculturii românești, iar schimbarea generațională din ferme reprezintă fundamentul acestei evoluții. Suntem convinși că investiția în tinerii fermieri este investiția în viitorul nostru și suntem bucuroși să vedem cum creștem și înflorim împreună cu fiecare zi ce trece. Acești o sută de tineri care s-au alăturat astăzi programului ne aduce mai aproape de atingerea obiectivului nostru, acela de a pregati profesional o mie de tineri lideri pentru agricultura de mâine”, a specificat Liviu Dobre, director general Agricover Holding.

Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” este dezvoltat de Clubul Fermierilor Români împreună cu Fundația Leaders, integrator al programului, și are ca parteneri educaționali companii de training renumite și apreciate în România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

Seria a V-a: Continuitate și noutăți

Datorită succesului seriei anterioare, programul va rămâne structurat pe următoarele trei module: (1) Leadership și management, (2) Reprezentare și comunitate, (3) Agribusiness prezent și viitor.

Cursurile se încheie pe 15 martie 2024 cu un concurs de planuri de business dezvoltate de tineri în program, pentru care au lucrat organizați pe echipe. Va exista un juriu avizat, care va evalua proiectele în baza unor criterii bine definite și va premia cea mai bună idee de business.

Se mențin cele două direcții importante care consolildează „structura de rezistență” a programului: dezvoltarea unui plan individual de carieră și a unui plan de afaceri pentru propria fermă. Cele două instrumente sunt totodată utile pentru că tinerii fermieri au oportunitatea de a înțelege care este utilitatea și aplicabilitatea fiecărui curs. De asemenea, tinerii vor avea un mentor pentru planul individual de dezvoltare și, la solicitarea lor, pot beneficia de experiența unui mentor – fermier experimentat, care îi va sprijini permanent cu feedback și îndrumare pentru îmbunătățirea activităților din ferma lor, în cadrul Programului de mentorat propus de Clubul Fermierilor Români.

Obiectiv Program

Programul pregătește noua generație de antreprenori în agricultură, cu o viziune integrată de business, pentru a crește competitivitatea în acest domeniu și pentru asigurarea succesiunii afacerilor fermierilor.

Profil participanți

Tineri cu vârsta până la 35 ani, absolvenți de facultate, copii ai fermierilor membri în Clubul Fermierilor Români sau tineri proveniți din familii de fermieri, dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate. În program se pot înscrie tineri indiferent de facultatea absolvită, mărimea fermei sau tipul de afacere agricolă. Este necesar ca exploatația agricolă să fie înscrisă la APIA.

Curricula Program

Programul cuprinde cursuri de 1-3 zile de pregătire în următoarele domenii: Administrarea Afacerii; Business Management; Leadership; Comunicare și vorbire în public; Diplomație și protocol; Vânzare și tehnici de negociere; Marketing și Story Telling în agribusiness; Resurse umane; Simulare de business; Succesiunea afacerii de familie; Asigurări agricole; Comerțul cu cereale; Reforma PAC și Pactul Ecologic European; Managementul financiar al fermei; Tehnologie și digitalizare.

În funcție de interes, participanții la program pot opta pentru stagii de internship la Bruxelles, la Reprezentanța României la Comisia Europeană, Comisia de Agricultură din Parlamentul European sau asociații europene ale fermierilor, în România la instituțiile responsabile din agricultură – MADR, APIA, AFIR, Comisiile de Agricultură din Parlamentul României sau la companii private mari de tehnologie și inputuri agricole sau utilaje agricole. Stagiile se derulează pe tot parcursul programului și sunt facilitate de Clubul Fermierilor Români în cadrul parteneriatului cu aceste instituții.

Perioadă desfășurare Program

Participanții la program primesc burse din partea Agricover, susținătorul principal al programului, care acoperă costurile aferente cursurilor. Programul se desfășoară pe parcursul a șase luni, în perioada 23 octombrie 2023 – 15 martie 2024. Cursurile se desfășoară în format fizic, în săli de curs, câte o săptămână, în fiecare lună, de luni până vineri, de la 9.00 la 17.30.

Pentru mai multe informații despre programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” accesați link-ul: https://cfro.ro/tineri-lideri/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Comuna Săndulești, din județul Cluj, este dovada că hărnicia alungă sărăcia. Asta poate și pentru că primul gospodar al comunei este cunoscutul fermier Călin Fărgaciu, care are o bună cunoaștere a realităților și provocărilor cu care se confruntă agricultura și întregul spațiu rural. În rândurile ce urmează vă invităm să-l cunoașteți pe primarul, fermierul și omul Călin Fărgaciu.

„Nu sunt singurul inginer sau fermier care este şi primar. Comunităţile din rural au înţeles că oamenii care ştiu să facă treabă bună pentru ei ştiu să facă treabă bună şi pentru ceilalţi.”

Reporter: Comuna Săndulești, numită de locuitori „Capitala Ardealului”, se află la poalele Munților Apuseni, Munții Trascău, mai exact, în apropierea Rezervației Naturale Cheile Turzii. Aici s-a născut, a crescut și-și duce traiul de zi cu zi Călin Fărgaciu. Aşadar, s-o luăm pe rând. Călin Fărgaciu, fermier sau primar?

Călin Fărgaciu: În primul rând, sunt fermier. Probabil că acesta este şi motivul pentru care am trecut un pic şi în administraţie. Cât Dumnezeu va considera că trebuie să fiu şi aici o să fiu şi aici, la primărie, în rest la fermă şi în agricultură o să fiu mereu.

Sunt unul dintre oamenii care au crescut pe lângă Mircea Ciurea, Dumnezeu să-l odihnească, am continuat ce a pornit Mircea ca luptă sindicală şi ca luptă a celor care suntem în rural şi în agricultură, împreună cu Dan Ţandea, tot aşa şi el a trecut la Domnul, şi încet-încet în asociaţie, în cooperativă şi în ce facem noi în agricultură vin tineri, şi asta e foarte bine, se predau ştafete, se face schimbul între generaţii şi este minunat dacă noi reuşim să lăsăm o cărămidă, două, trei, cinci, astfel încât cei care vin după noi, tinerii, să aibă pe ce clădi.

Nu sunt singurul inginer sau fermier care este şi primar. Comunităţile din rural au înţeles că oamenii care ştiu să facă treabă bună pentru ei ştiu să facă treabă bună şi pentru ceilalţi. Mai demult, în perioada interbelică şi înainte, în general cel mai gospodar din sat era şi primar. Lumea atunci ştia să cumpănească mai bine lucrurile.

A fost şi o perioadă în care comunităţile considerau că dacă ai făcut treabă bună şi ai dezvoltat un business în agricultură, ajungând în funcţia publică te vei îmbogăţi şi mai tare. Era o cutumă şi o gândire păguboasă pentru toată lumea, pentru că ulterior comunităţile şi-au dat seama că oamenii gospodari ştiu să facă treabă, făcând pentru ei aveau expertiză şi în zona atragerii fondurilor, ştiau să chibzuiască un buget, deci nu veneau chiar doar pentru a face paradă. În general, în comunele şi în unităţile administrativ-teritoriale în care se merge doar pe discurs politic, pe promisiuni care nu au un fundament şi în gândirea unui buget, comunităţile stau pe loc sau chiar regresează.

Reporter: Câte suflete sunt în comuna Sănduleşti?

Călin Fărgaciu: Sănduleşti e o comună de gradul trei, o comună mică, are doar în jur de 2.300 de locuitori, sunt două sate, Sănduleşti şi Copăceni. Noi zicem că suntem Capitala Ardealului, dar asta zicem noi, nu vrem să supărăm pe nimeni, chiar avem la intrarea în comună un însemn care spune acest lucru: „Comuna Sănduleşti, Capitala Ardealului”. Dar este doar marketing, şi ca un lucru care să creeze zâmbet celor care-l ascultă, în comuna Sănduleşti se fac foarte multe cununii. Într-adevăr, am şi creat un spaţiu, o casă de căsătorii în care cei care se căsătoresc să poată să aducă pe toată lumea care doreşte să fie la fericitul eveniment, şi am observat că veneau şi din alte părţi. Există o legislaţie, primarul poate da o dispensă şi se pot cununa şi la noi tinerii care doresc. Căsătoream nişte tineri de aici, care apoi mi-au zis: „Vor şi nişte prieteni de-ai noştri să se căsătorească la Sănduleşti!”. Am rămas mirat, de ce vor să se căsătorească aici? Şi-mi răspund: „Vor să se cunune în Capitala Ardealului!”. O chestie de marketing pe care am tot derulat-o în online şi până la urmă lumea a înţeles că la Sănduleşti se întâmplă lucruri bune, suntem oameni aşezaţi. Chiar avem o comunitate de oameni aşezaţi, deşi suntem multietnici, multiconfesionali, multiculturali, dar încet-încet s-a aşezat foarte mult comunitatea. Chiar când am ieşit primar în 2016 ieşeau de la diferite biserici şi de multe ori nu se salutau chiar cum aş fi considerat eu că trebuie să facă un bun creştin, şi-i spuneam soţiei mele: „Parcă am ajuns primar în Belfast!”. Dar încet am adus înapoi comunitatea, pentru că am avut inteligenţa ca în momentul în care a fost ales viceprimarul el să fie din Copăceni, eu fiind localnic din Sănduleşti, şi astfel şi prin buna noastră colaborare comunitatea a înţeles că dacă în administraţie este linişte şi pace, lucrurile merg bine şi ei trebuie să facă la fel. Am făcut foarte multe activităţi în care i-am adus împreună și asta pentru noi este o bucurie, chiar lucrurile se întâmplă bine în comunitatea noastră şi probabil de aceea şi Domnul îşi întoarce privirea spre noi şi face ca bugetul să fie unul astfel încât noi să progresăm.

Reporter: Care sunt activităţile economice de bază în comuna Sănduleşti?

Călin Fărgaciu: Agentul economic cu cea mai mare pondere este tot în zona agriculturii, este o fermă de vaci cu lapte, 700 de capete, Agronova, care face treabă bună. Va trebui să aducem şi alt gen de mediu economic la noi, pentru că așa funcţionează un buget la nivel de România, şi probabil şi în alte state, o parte din contribuţiile de pe raza unui UAT se întorc procentual în cadrul UAT-ului, de asta vedem că unele comune explodează, pentru că au creat mediu economic sau au transformat o parte din terenul agricol în parc industrial. Nu ştiu dacă neapărat este cea mai bună formă, însă pentru comunităţi şi pentru dezvoltare este bine, se creează locuri de muncă, bugetul local are nişte sume confortabile astfel încât să facă o infrastructură la nivel de Europa, cum ne dorim. Din acest punct de vedere, Sănduleşti este o comună fericită, pentru că am asfaltat aproape toate drumurile, mai avem de turnat asfalt pe o porțiune de 7 km, unde s-au finalizat lucrările de canalizare. Da, comuna Săndulești are canalizare sută la sută, are apă în sistem centralizat, are gaze naturale, electricitate, internet, tot ce înseamnă confort. Şi dacă reuşim, oricum avem proiect pe Saligny, cu siguranţă se va asfalta și bucata rămasă şi astfel închidem cercul, comuna ca infrastructură, ca utilităţi, este la nivel de urban.

Avem în lucru un parc industrial. Când va fi gata, eu chiar pot să plec acasă, deoarece comuna Sănduleşti va rămâne cu un buget confortabil, cu locuri de muncă şi cu siguranţă. De fapt, ca zonă de rezidenţial, nici nu prea avem unde să construiască. Tot ce a fost grădină sau casă mai veche toate sunt cumpărate, au venit mulţi tineri în comunitate, chiar acum construim – ceea ce e o mare bucurie - trei clase de învăţământ primar. Se întoarce şi diaspora, s-au mutat familii tinere la noi şi chiar vreau să vă spun, fără a face reclamă pentru vreun ONG, există un ONG la Bucureşti, se numeşte Bookland, cu care dezvoltăm împreună proiecte, ei ajută comunităţile să investească în educaţie. Îi aduc pe toţi cei puternici şi cu potenţă economică, cu materiale de construcţii, în general UAT-urile mai plătesc manoperă sau materiale pe care nu le pot ei furniza. Am renovat un corp de clădire şi acum construim chiar un corp nou şi urmează să construim şi o mică sală de sport. Adică nu încercăm să creăm proiecte decât adaptate la nivelul comunităţii. Nu vom avea o sală de sport megalomanică, ci una care să satisfacă nevoile copiilor de la şcoală.

„Totdeauna am să mă ocup de ferma de vaci cu lapte, că va merge mai bine, că va merge mai rău. Businessul în agricultură trebuie să-l calculezi minimum pe cinci ani.”

Reporter: Comuna este situată într-o zonă foarte frumoasă, cu multe obiective turistice în apropiere...

Călin Fărgaciu: Există o energie bună la Sănduleşti şi asta cred că face ca lumea să-şi dorească să treacă pe aici şi să stea la noi. Adevărat, suntem şi bine amplasaţi, pentru că avem Cheile Turzii într-o parte a localităţii, avem Cheile Turului cu Valea Racilor, Cheile Copandului cum le spunem noi în partea dinspre Turda, e salina foarte aproape, Muntele Băişor e staţiune turistică, de la noi începe Valea Arieşului cu tot ce înseamnă zonă cu potenţial turistic extraordinar. A fost o mare bucurie când am reuşit să asfaltăm drumul care face legătura cu Cheile Turzii. Era un drum de 4,5 km pe care comunitatea întotdeauna şi-a dorit să-l vadă asfaltat și am reușit.

Fermierii trebuie să devină și procesatori, și retaileri

Reporter: Să trecem și la agricultură, la fermieri... 

Călin Fărgaciu: Acum trebuie să dau din casă şi să vă spun că sistemul cel mai uşor îl învingi din interior. Ăsta a fost motivul pentru care eu am intrat în politică cu mult timp în urmă, nu neapărat cu gândul de a fi primar, deşi mi-am dorit dintotdeauna, pentru că acumulând o experienţă şi o expertiză din lumea businessului, mi-am dat seama că pot să fac unele lucruri bine. Nu ştiu dacă mai bine decât alţii, dar tot am făcut câteva lucruri bine. Văd aşa, când lumea îmi zâmbeşte pe stradă, şi fără lipsă de modestie, la al doilea mandat am câştigat cu 80%. Asta cam spune ceva despre gradul de satisfacţie a cetăţenilor, dar nu despre asta vreau să vorbim. Am intrat în politică pentru că, i-am amintit pe Mircea şi pe Dan, făceam mitinguri, mergeam la Bucureşti, zgâlţâiam porţile Ministerului Agriculturii câte 2.000 de oameni să ne cerem drepturile. Ulterior ne-am dat seama că cu un telefon putem să mergem în mod calm la Bucureşti, să ne primească ministrul a doua sau a treia zi, să discutăm şi să facem lucrurile să funcţioneze. Mai greu a fost până când sistemul a înţeles că noi existăm şi că într-adevăr suntem o forţă, şi în acelaşi timp contribuim şi la bunăstarea ţării. Dacă ne uităm statistic, anii cei mai buni din punctul de vedere al PIB-ului sunt anii în care agricultura merge bine. Şi probabil că şi-au dat şi ei, politicienii, seama în timp.

Deci îmi place să fac lucruri şi la primărie, dar nu înseamnă că neapărat aş vrea să trec la Domnu’ din primărie. Nu. Totdeauna am să mă ocup de ferma de vaci cu lapte, că va merge mai bine, că va merge mai rău. Businessul în agricultură trebuie să-l calculezi minimum pe cinci ani, pentru că aşa funcţionează, cumva cam în dinţi de fierăstrău, ani mai buni, ani mai puţin buni. Perioada tristă pe care o traversăm acum am mai traversat-o. Noi speram că nu se va întâmpla. Motivele sunt multe, cu siguranţă războiul din Ucraina e unul din motivele care ne afectează foarte tare pe toţi, în primul rând pentru că a scăzut foarte mult consumul, ăsta e un motiv.

Am înființat Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin -BOVICOOP, suntem destul de bine coagulaţi, suntem prezenţi activ în 14 judeţe şi avem colaborări şi cu alţi colegi din altă parte. Astăzi, există un apetit al consumatorului pentru produse româneşti. Se vor întâmpla lucruri în viitor. Fermierul va trebui să iasă cumva din starea de confort în care să producă doar materii prime şi să le dea celor care să le proceseze şi apoi să ajungă la retail. Va trebui să devenim oarecum şi procesatori, deşi noi credeam că va fi în a doua – a treia generaţie, marile ţări producătoare de lapte deja fac lucrul ăsta, cei din Occident care oarecum sunt dinaintea noastră cu tot ce înseamnă economie de piaţă, în general marile uniuni de fermieri au ajuns să deţină şi o parte din procesare.

„Probabil că va trebui să ieşim şi noi, fermierii, din zona de confort, va trebui să ne facem propriile rețele de magazine astfel încât să supravieţuim.”

Reporter: Într-o vreme, îndepărtată, nu era judeţ fără două-trei făbricuţe de procesare a laptelui, nu mai zic de cele de carne, abatoare şi aşa mai departe, iar astăzi sunt judeţe care nu mai au abatoare, în care nu mai găseşti o fabrică de procesare a laptelui. Prin urmare, credeți că e necesar ca procesarea să crească pe lângă cooperativele de fermieri, mai ales că multinaţionalele continuă să fie cele care să impună preţul şi să se joace cu contractele?

Călin Fărgaciu: În trecut toată hrana era produsă în România. Lucru care acum nu se mai întâmplă. Deci, în trecut importam doar citrice şi piper, produse care nu se făceau la noi. Acum se importă foarte mult produs finit, inclusiv aluat congelat, de lactate nu mai vorbesc, partea de carne şi așa mai departe.

Va trebui ca noi, cei care producem materia primă, să devenim şi procesatori, şi cred că ulterior va trebui să devenim şi retaileri. Va trebui creată o contrapondere la marile reţele de supermarketuri. Chiar dacă există lapte la dozator, care e foarte bun şi e şi mai ieftin, omul merge în supermarket pentru că merge cu coşul, îşi pune în coş tot ce vrea el, pentru că e mult mai confortabil. Probabil că va trebui să ieşim şi noi, fermierii, din zona de confort, va trebui să aducem genul acela de comerţ spre consumator, să ne facem propriile rețele de magazine astfel încât să supravieţuim.

În ceea ce privește fermele de vaci, practic, ferme comerciale în România sunt vreo 300.000, după cum s-a văzut la depunerea cererilor pentru ajutor. Însă ceea ce vreau să vă spun e că țara noastră la ora actuală îşi produce doar 40% din cantitatea de lapte de care are nevoie şi totuşi nu-i nevoie de laptele nostru, pentru că ne inundă ungurii, ne inundă polonezii, lucrurile nu se întâmplă chiar cum ar trebui să se întâmple. Adică sigur, trebuie să-i ajutăm pe toţi, dar ar trebui să ne ajutăm în primul rând pe noi. A fost o sincopă legată şi de „cornul şi laptele”, adică unele aspecte oarecum au fost neglijate de stat.

„Cam de pe la 20 de capete începi să fii o fermă care să conteze, să ai un trai decent cu un efort adecvat, în acelaşi timp să şi contribui cu ceva la bugetul statului.”

Reporter: Cum e piața laptelui, s-a mai reglat prețul? Pentru că în primăvară a fost destul de rău pentru crescătorii de vaci.

Călin Fărgaciu: De curând, cantitatea de lapte care e necesară la procesare s-a mai reglat, iar preţul a ajuns să depășească 1,3 – 1,4 lei/litru şi tinde chiar spre 2 lei, la poarta fermei. Sigur că, în condiţiile în care dacă faci furajare din stoc şi fermele mari de vaci toate fac furajare din stoc, atunci, referitor la costul de producție, suntem undeva pe la 2,3 – 2,4, chiar 2,5 lei cu litrul de lapte. Mai nivelează un pic subvenţia, însă nivelarea preţului şi acoperirea pierderilor din subvenţie înseamnă să ajungem să nu mai putem face investiţii. Multă lume nu înţelege că de fapt subvenţia reprezintă o mâncare ieftină pe masa românilor. Nu este subvenţionat fermierul, ci este subvenţionat consumatorul final. Adică noi, fiecare, ca populaţie, când mergem şi cumpărăm o parte din mâncarea ieftină este sprijinul pe care-l are fermierul ca să vândă un pic mai ieftin. Se acoperă de fapt nişte pierderi. Dar dacă noi ajungem să acoperim nişte pierderi din subvenţie, costul de producţie, atunci nu mai facem investiţii, încep să se închidă ferme, apar probleme sociale, PIB-ul României nu e acolo unde ar trebui să fie.

Agricultura este un factor important la nivel macro în economia ţării. Nu toată lumea înţelege, unii înţeleg că fermierii vor bani ca să-şi cumpere jeepuri, fără să ştie că ei mai umblă şi prin noroi şi-şi iau jeepul nu de făloşi, ci că trebuie să meargă în câmp şi când plouă, şi când e vreme bună. Indiferent câtă tehnologie ai avea într-o fermă, nu poţi chiar să suplineşti toate, mai ales că noi încă suntem, geografia ţării nu permite nişte ferme imense, eu personal nici nu mi le doresc, eu vreau încă să existe mica proprietate, proprietarul de nivel mediu, care, de fapt, el e motorul oricărei economii şi la noi, şi în Europa. Francezii au făcut greşeala asta să creeze nişte exploataţii imense şi ulterior au creat nişte pungi de sărăcie. Sper că România nu va ajunge acolo, dar să ştiţi că s-au închis multe ferme de vaci.

Există nişte dimensiuni în care eşti oarecum rentabil, echilibru şi între munca pe care o investeşti în fermă, efortul tău şi beneficiu. Cam de pe la 20 de capete începi să fii o fermă care să conteze şi pentru familia ta, să ai un trai decent cu un efort adecvat, în acelaşi timp să şi contribui cu ceva la bugetul statului.

Reporter: Care este opinia dvs. în legătură cu plafonarea preţului la alimentele de bază?

Călin Fărgaciu: Probabil că populaţia va simţi în buzunar această plafonare, însă să ştiţi că fermierul este cel mai afectat. Tot ceea ce a însemnat ieftinirea laptelui la raft a fost doar pe spinarea fermierului. Noi, în decembrie 2022, vindeam laptele cu 3 lei litrul. A venit nebunia cu scăderea preţului, am ajuns pe la 2 lei, şi în momentul când s-a propus prima reducere de preţ la raft laptele a ajuns 1,30 – 1,80 lei/litru. După cum vedeți, reducerea a fost clar pe cârca fermierului. Fermierul nu are ce face, vaca este ca o siderurgie, în fiecare zi trebuie mulsă, în fiecare zi produci lapte. Dacă nu ţi-l cumpără nimeni, trebuie să-l arunci, nu ai altă variantă. Şi procesatorul ştie asta, şi retailerul ştie. De asta s-au şi închis ferme de vaci. Am încercat noi să obţinem o subvenţie, însă din păcate subvenţia se consideră ajutor de stat, Europa nu a vrut să aprobe genul ăsta de abordare, şi pentru ei a fost un cartof fierbinte, şi astfel s-au mai abatorizat câteva mii, zeci de mii de vaci, s-au mai închis nişte ferme, o parte dintre fermieri au ajuns în industrie sau în zona de asistenţă socială, lucru pe care tot statul îl decontează. În continuare lucrurile sunt într-o zonă de gri, pentru că de-abia acum tinde spre 2 lei laptele, pentru că s-au închis ferme, a scăzut producţia, nu mai este lapte, nu pentru că încearcă cineva să ne ajute pe noi. Întotdeauna s-a întâmplat aşa, cel puţin de 30 de ani de când fac eu agricultură, totdeauna fermierul a decontat orice colaps economic, orice zonă în care au fost probleme.

Reporter: Cum e acest an pentru ferma dvs. în ceea ce privește partea vegetală, care vă asigură furajul pentru animale?

Călin Fărgaciu: Noi, fermierii, avem o vorbă: în anii secetoşi facem marfă bună, dar puţină, în anii ploioşi facem marfă multă, dar nu de cea mai bună calitate. Anul ăsta este un an bun agricol, însă pentru munca câmpului a fost un efort mare din partea fermierilor, deoarece ca să faci fânuri în timpul dintre două reprize de ploaie nu a fost suficient, şi atunci am apelat la baloţi înfoliaţi. Foarte mulţi dintre fermierii de la noi din zonă şi-au achiziţionat echipamente pentru a putea face lucernă înfoliată. Este bine că şi fermierii din România au reuşit să ajungă să aibă tehnologie, astfel încât în funcţie de condiţiile meteo ei să-şi poată lua hotărârea cea mai bună în ceea ce priveşte culturile, mă refer la masa verde, la silozuri de plante proteice, pentru că până la silozul de porumb mai este.

După cum se vede, lucrăm cu mai multe utilaje, astfel încât să reuşim ca în timp scurt să facem cosirea şi apoi, în funcţie de ce va zice buletinul meteo, lăsăm şi facem fânuri dacă vor fi trei zile de temperaturi ridicate, iar în cazul în care considerăm că nu vom avea timp suficient, o să balotăm şi o să înfoliem, după care în scurt timp o să şi scoatem baloţii, pentru că nu ne permitem să ocupăm foarte multă suprafaţă cu partea de baloţi înfoliaţi.

La final, cred eu, 2023 va fi un an bun pentru fermieri şi-l aşteptam, pentru că anul trecut a fost un an greu, a fost un an cu secetă, dintr-o eroare pentru noi, văcarii, culturile de porumb siloz, lucerna şi păşunile au fost prinse la plante de nutreţ şi nu au fost în pachetul de sprijin pentru secetă la culturi agricole. Am avut sprijin pe vaca de lapte, însă ar fi fost bine dacă şi porumbul siloz ar fi fost prins în pachetul de despăgubiri. Am înţeles că la Ministerul Agriculturii se discută ca această eroare să fie îndreptată, acum dacă se va putea şi vor reuşi va fi foarte bine pentru noi, dacă nu, noi, fermierii, oricum suntem apropiaţi de divinitate şi zicem aşa: ce dă Domnu’, aia e bun şi pentru noi. Iată că anul ăsta Domnu’ a fost bun cu noi, lucerna arată extraordinar. Aici, în zona Transilvaniei, unde ne aflăm noi în zona de podiş Turda-Cluj, facem maximum trei coase. Sunt suprafeţe şi sole în România unde se fac şi patru, şi cinci coase, sigur, în funcţie de regimul pluviometric, există şi frumoasa zonă a Braşovului în care ei pot să pună şi amestec de ierburi, pentru că regimul de ploi este unul aproape de normal şi fac un furaj superior, combinat între o graminee şi mai multe leguminoase, noi putem să facem aici doar lucerna. Lucerna se comportă bine în zona noastră.

„Totdeauna fermierul a decontat orice colaps economic, orice zonă în care au fost probleme.”

„Trebuie să învățăm tot timpul și să ne adaptăm”

Reporter: Nu vreau să încheiem fără să vorbim despre omul Călin Fărgaciu. Așadar, cine e Călin Fărgaciu?

Călin Fărgaciu: Am 53 de ani şi anul trecut m-am înscris la doctorat. Cam aşa cred că ar trebui să se întâmple lucrurile, nu cred că există o vârstă la care să faci şcoală, mereu trebuie să mergi la şcoală, mereu trebuie să înveţi. Ne uităm de multe ori la medici, că până se pensionează tot învaţă. Cred că şi noi, zootehniştii şi agronomii, va trebui să facem lucrul ăsta, sigur că pentru mine e o bucurie că sunt coleg de doctorat cu fiica mea. Nu ştiu dacă neapărat pot să finalizez doctoratul, pentru că, uitându-ne la televizor, a devenit un lucru de care aproape că ţi-e spaimă să îl ai, nu cumva cinci propoziţii să nu fie ale tale, dar în acelaşi timp legătura cu mediul academic trebuie să o avem tot timpul.

Călin Fărgaciu mereu va fi un fermier, deşi viaţa aşa a vrut, să fiu vizibil uneori. Sunt o persoană destul de smerită, în ultimul timp m-am apropiat şi mai mult de Dumnezeu, sunt creştin ortodox, dar am descoperit şi înţeleg cu tărie că tot ce am am de la Domnul. Şansa mea în viaţă a fost să învăţ bine, pentru că nu am fost un bogat, am avut nişte părinţi extraordinari, însă au fost într-o perioadă de comunism în care n-au putut să-mi lase foarte multe lucruri, dar am avut o educaţie bună.

Reporter: Revoluția din 1989 v-a prins student la zootehnie?

Călin Fărgaciu: La Bucureşti. Eram chiar la Bucureşti, eram atunci militar în termen, am terminat în ’88-’89, chiar în perioada aceea. Ce să zic? Lucrurile s-au întâmplat bine pentru mine în viaţă doar pentru că Dumnezeu m-a iubit. Mie mi-a dat, zic, de o sută de ori decât aş fi putut să-I cer eu. Eu nu ştiam să-I cer atât cât de mult mi-a dat.

Am o fetiţă care a terminat şi ea zootehnia, şefă de promoţie, acum e înscrisă la doctorat. Am un copil minunat. Cred că o parte din ceea ce am creat eu ca fermă va merge mai departe, pentru că Diana a mers la zootehnie nu pentru că i-am impus eu ca să ducă tradiţia de familie mai departe, ci pentru că într-adevăr îi place şi ei vaca de lapte, îi place agricultura.

Am investit foarte mulți bani în tehnică modernă, în tehnologie, pentru că vreau ca fata mea să fie doar manager de fermă. Eu şi muncesc în fermă, pentru că e o opţiune personală, acolo îmi găsesc liniştea, dacă stau între văcuţe sau dacă stau pe tractor o zi-două, îmi încarc bateriile. M-am născut cu un alt mod de a vedea lucrurile, nici nu ştiu dacă e o laudă că-ţi place să munceşti fizic neapărat. Probabil că va trebui să evoluăm. Văd noile generaţii, nici nu mai au rezistenţa fizică pe care am avut-o noi. Poate că e un lucru bun, poate că e bine că pentru ei viaţa e mai uşoară, nu ştiu dacă neapărat îi pregăteşte şi pentru perioade mai grele. Că vedeţi, numai un pic de război a fost la graniţa noastră, a fost un pic de pandemie, nu s-au mai găsit produse şi deja am început să ne înspăimântăm cu toţii, am început să descoperim grădina din spatele casei, am început să ne apropiem de Dumnezeu.

Reporter: Uitându-vă în urmă, aveți regrete?

Călin Fărgaciu: E o întrebare grea... Nu cred că am ceva ce să regret, pentru că, vă spuneam, mie Dumnezeu mi-a dat mai mult decât aş merita, consider eu. Chiar cred lucrul ăsta. Am ajuns în poziţiile pe care mi le-am dorit, chiar dacă ulterior le‑am regretat. Mă refer la poziţii de demnitate publică. Pentru că în general îţi ia din timpul tău, personal, şi din timpul familiei. Dar cineva trebuie să facă şi lucrurile astea, dacă fiecare stă deoparte, atunci nu au cum să meargă lucrurile bine. Sigur că unele lucruri acum aş şti să le fac mai bine. Au fost şi perioade în care am muncit prea mult, când puteam, dacă eram un pic mai atent, să-mi uşurez viaţa. Asta încerc să transmit copilului meu: tot ceea ce eu la un moment dat nu am judecat sută la sută smart – că ăsta e un termen pe care acum îl foloseşte toată lumea – să dau copilului meu. Sigur că şi el, până nu se va lovi o dată, de două ori cu capul de pragul de sus, nu va înţelege.

Reporter: O ultimă întrebare. Ce şi-ar mai dori Călin Fărgaciu?

Călin Fărgaciu: Să fie un preţ bun la lapte. Programul de investiții „Anghel Saligny” să funcţioneze şnur în România şi atunci Călin Fărgaciu, atât fermierul, cât şi primarul, va avea o stare de bine şi va putea în viitor să facă numai fermă, pentru că-mi doresc din tot sufletul să aloc mai mult timp familiei.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Începutul anului 2023. Agricultura din România a avut problemele ei de acum obișnuite, cum ar fi influența cerealelor ucrainene, costul îngrășămintelor chimice și al inputurilor în general, lipsa politicilor agricole, aplicarea PNS-ului cu lacunele și erorile lui, dar și seceta mai mereu prezentă pe zona de est și sud a țării.

Dar vine și un an 2024, care va aduce patru rânduri de alegeri, cu promisiuni care mai de care mai frumoase, îndrăznețe și mai nevăzute, care să convingă încă o dată electoratul pentru a introduce în urnă biletul norocos al unei funcții de demnitate publică, pentru cei care sunt mai carismatici și lipsiți de inhibiții în a păcăli opinia publică, după 34 de ani de experiențe negative.

Mereu în agricultură am dus lipsa unor subiecte (câte au fost, au fost prea puține) care să creeze cu adevărat baza unei strategii naționale pentru agricultură, care să fie asumată la modul general de clasa politică și care să rezulte din analiza argumentată a nevoilor agriculturii în raport cu modul de economie pe care dorim să o dezvoltăm, pentru a putea reprezenta și deveni un sector profitabil al economiei românești.

În acest sens, fără a avea pretenția unor adevăruri absolute, voi încerca în următoarea serie de articole ale rubricii ,,Gânduri de fermier”, să lansez sau să relansez câteva teme pe care le consider de mare importanță pentru agricultura românească, dar nu numai, cumva ca o provocare și pentru alți colegi din agricultură, dar și pentru specialiști din institute de cercetare, mediul asociativ, presa agricolă și mulții alții care se doresc implicați, de a participa cu argumente la astfel de discuții, dar și de a continua astfel de dezbateri și în alte direcții unde eu personal nu mă pricep.

Poate mulți crescători de animale, legumicultori, apicultori sau viticultori care vor citi vor fi nemulțumiți de alegerile mele, dar eu nu sunt specialist în zootehnie, vie sau pomi, legumicultură sau apicultură, însă îi invit pe cei care activează în aceste sectoare să aleagă teme, să sintetizeze o serie de argumente și, dacă se consideră că este nevoie, mă pot contacta pentru a le găsi o formă de a le face publice în paginile revistei.

Seceta la alții

Legat de subiectele articolelor următoare pe care o să le propun cititorilor, am încercat să aleg o serie de teme care să implice și să aibă relevanță pentru mai multe sectoare și pentru mai mulți fermieri din agricultură, dar în același timp să reprezinte o minimă platformă de discuții în perioada următoare de campanie electorală, inclusiv pentru cei care visează să conducă destinele agriculturii românești.

Revenind la subiectul propus pentru acest articol, ne reîntoarcem în timp în primăvara acestui an, când au apărut o serie de informații pe fluxurile de știri, legate de seceta gravă care se abătuse asupra agriculturii spaniole.

Trebuie menționat că Spania are în mod obișnuit probleme cu seceta, dar la începutul anului 2023 se confrunta cu o secetă cum nu mai existase în agricultura spaniolă în ultimii circa 80-100 de ani, mai ales că aceasta era o continuare a anului 2022, la fel foarte secetos, deci efectele amplificându-se la un nivel extrem de mare și grav.

În aceste condiții, specialistul în agro-climatologie Serge Zaka a descris într-o intervenție pentru presa spaniolă (preluată de EURONEWS) că ,,Spania este într-o situație de megasecetă, suferind cea mai mare parte a efectelor secetei din vara anului 2022 și apoi a iernii uscate care a urmat. Starea [actuală] a solului și a rezervelor de apă corespunde în general cu ceea ce vedem de obicei în august. Acest lucru este total fără precedent”.

Într-o altă intervenție pentru televiziunea spaniolă, expertul Jorge Olcina, șeful laboratorului de climatologie de la Universitatea din Alicante, arăta că „situația este deosebit de alarmantă în regiunile Catalonia și Andaluzia, unde rezervoarele de apă sunt la mai puțin de 25% din capacitatea lor”.

Din această cauză, guvernele regionale ale ambelor regiuni au impus restricții de apă la sfârșitul lunii februarie, ceea ce înseamnă că locuitorii nu au mai avut voie să-și ude grădinile sau să-și umple piscinele. Fermierii au fost rugați, de asemenea, să reducă irigarea.

În continuarea intervenției sale, dl Olcina arăta că ,,nici restul Spaniei nu este în afara pericolului. Starea rezervelor este din ce în ce mai îngrijorătoare în regiunile Valencia, Murcia, Castilia-La Mancha și Extremadura. Stocul de apă disponibil a scăzut sub 40% din capacitatea totală”.

Astfel, se contura la acel moment situația critică a rezervelor de apă ale Spaniei, și aici trebuie să înțelegem că vorbim de rezervele de apă pentru populație, economie, agricultură și orice alt sector care vă mai vine în minte.

Ca o curiozitate, este de menționat că și în Spania mai există obiceiul de a invoca prezența și intervenția divină, dar fără a fi motiv de derâdere și batjocură în societate, și asta deoarece înainte de a emite o concluzie, lumea de acolo (societatea, în general) se apleacă mai serios asupra lucrurilor și dacă constată că oamenii aceia (fermierii, în cazul nostru) nu mai pot face nimic altceva, toate soluțiile fiind deja epuizate, pot înțelege acest gest de natură religioasă și o văd ca ultimă soluție în fața incapacității autorităților de a-i ajuta.

Astfel, presa spaniolă a relatat despre mai multe astfel de procesiuni religioase, precum cele din satul andaluz Jaen, unde pe 1 mai 2023 s-a organizat o astfel de acțiune, denumită ,,El Abuelo”, unde locuitorii s-au rugat pentru ploaie, scoțând statuia lui Hristos pentru a le întări rugăciunile, fapt care se mai întâmplase doar în anul 1949.

Poate este important de știut că în Spania, începând cu anii ‘50, s-au instalat sute de baraje și sisteme de deviere a cursurilor de apă, pentru a răspunde lipsei recurente a acesteia. În total, țara are acum aproximativ 1.200 de baraje și rezervoare artificiale, mai multe decât oricare altă țară din Europa, dar nu numai. Majoritatea acestor baraje se găsesc în jumătatea de sud a Spaniei, furnizând apă în principal zonelor intensiv agricole, dar și fermelor mai mici sau activităților turistice și nevoilor populației.

Întorcându-ne la subiectul nostru, guvernul spaniol, evaluând situația ca fiind extrem de gravă atât pe termen scurt, dar și în perspectivă, a decis în urma unei reuniuni de urgență a cabinetului o primă serie de măsuri, prin alocarea unei sume de circa 2,19 miliarde de euro pentru două componente, prima în valoare de vreo 749 de milioane de euro, ca sume de completare la despăgubirile acordate fermierilor spanioli, și a doua componentă de circa 1,4 miliarde de euro, pentru construirea de noi baraje de colectare a apei.

Nu trebuie uitat că la acest moment sistemul spaniol de asigurări pentru agricultură care funcționează sub forma societății ,,AGROSEGURO” este cel mai performant din Europa, dar în astfel de situații chiar și acesta își atinge limitele, iar statul a fost nevoit să intervină sub diferite forme pentru a salva fermierii de la dispariție, inclusiv prin acordare de despăgubiri financiare, dar și prin exceptarea de la anumite taxe și impozite.

Cu toată reacția rapidă a guvernului spaniol, dată poate și de apropierea la acel moment a alegerilor locale și municipale, specialiștii au tras și alte semnale de alarmă, în sensul că această soluție privind ,,construirea mai multor rezervoare de apă nu mai are sens: nu mai avem apă de pus în rezerve”, a spus Olcina de la Universitatea din Alicante. „În schimb, trebuie să dezvoltăm noi moduri de a folosi apa, cum ar fi reutilizarea apei. Dar, mai presus de toate, trebuie să folosim mai conștient apa”, a adăugat acesta, astfel putând să ne ducem cu gândul că acest program s-ar putea să reprezinte doar bani risipiți în condițiile în care se consideră că în Spania climatul se schimbă, inclusiv în zona montană, ariditatea crește și astfel sursele de apă care să umple rezervoarele și barajele scad, deci programul ar fi inutil.

România și necesitatea de apă

Plecăm cu gândul la acest moment al povestirii din Spania pentru a veni înapoi pe plaiurile mioritice și să vedem în același context cum stăm cu rezervele și consumul de apă.

La acest moment, Hidroelectrica are o capacitate de stocare, în cele circa 40 de lacuri de acumulare, de vreo patru miliarde de metri cubi, apă care este folosită aproape exclusiv pentru producția de energie electrică, regularizarea unor cursuri de apă împotriva inundațiilor și viiturilor, dar și pentru consumul populației și al industriei, într-o foarte mică măsură.

Consumul de apă al României a cunoscut în ultimii 35-40 de ani o variație extrem de importantă, în sensul că acesta, înainte de Revoluție și în primii ani după aceasta, se ridica la circa 20 de miliarde de metri cubi anuali, cam cât este consumul actual al Germaniei.

Acum, trebuie să înțelegem că acest consum era atât de ridicat și din cauza consumurilor exagerate din industrie, din cauza unor tehnologii energofage sau a risipei, dar și din cauza consumului pentru agricultură, care se ridica la aproape 5,5-6 miliarde de metri cubi pe an, adică cu peste 50% mai mult decât sunt rezervele Hidroelectrica azi.

Datele ultimilor ani arată, conform Apelor Române, că în 2018 cererea era de 6,86 miliarde de metri cubi, iar acum s-a ajuns la 8,6 miliarde, iar cea mai mare creștere s-a înregistrat la cererea de apă în agricultură, de la 1,62 miliarde la 2,8 miliarde în doar cinci ani, asta datorită creșterii suprafeței irigate.

Tot conform acelorași date, consumul casnic a crescut cu doar vreo 0,2 miliarde de metri cubi, de la 1,16 miliarde de metri cubi de apă la 1,35 miliarde. Potrivit datelor INS, apa potabilă distribuită pentru uz casnic a ajuns în 2022 la 597 milioane de metri cubi, o scădere ușoară față de 2021.

În această trecere în revistă a rezervelor de apă trebuie avută în vedere că de principiu distribuirea cursurilor de apă (nu a volumelor de apă) pe teritoriul țării este relativ uniformă, doar că cele mai mari captări sunt pe Dunăre cu cele două baraje de la Porțile de Fier 1 și 2, iar apoi mai sunt câteva baraje mari pe râuri interioare (Bicaz, Vidraru, Vidra, Izvorul Muntelui, Oașa și altele).

O primă observație ar fi că în România mai există posibilități imense de construcție de noi baraje de acumulare, atât de natură tehnică, în sensul în care să găsim locații care să prezinte conformație naturală, dar și versanți de natură geologică potrivită pentru a se construi barajul, dar mai există și surse de apă care pot fi captate pentru astfel de întrebuințări.

După opinia profesorului Dorel Pavel și studiile realizate de ISPH, potențialul hidroenergetic neexploatat este estimat la circa 8000 Mwh, adică echivalentul a circa 11-12 reactoare nucleare precum cele de la Cernavodă (unul are o putere instalată de circa 700 Mwh), iar acumulările de apă se pot ridica la cca 6-7 miliarde metri cubi apă. În această estimare s-au inventariat doar situațiile foarte favorabile economic și tehnic, potențialul fiind mult mai mare dacă se vor lua în calcul și variantele bune economic sau cele medii.

Acest potențial a fost blocat în mare măsură de politica dusă prin Ministerul Mediului, care oficial a invocat eventualele probleme de mediu care pot apărea, dar care nu au fost demonstrate nicăieri în lume în cazul unor construcții și exploatări durabile, urmărite permanent, și unde se aplică legea în mod precis atât în timpul construcției, dar și ulterior pe durata exploatării, ci, din contră, se consideră că avantajele și beneficiile pot fi extrem de importante pentru natură și om.

Sunt numeroase exemple în acest sens, iar mulți dintre cei care mai fac turism în România se duc și admiră lacul de la Oașa sau lacurile Scropoasa sau Bolboci din Masivul Bucegi, care pot fi luate drept model de bună practică.

Având în vedere experiențele de la noi cu modul de manifestare al clasei politice, de multe ori și sub umbrela unor propuneri fără logică și temei științific ale Comisiei Europene, ne putem pune întrebarea dacă Ministerul Mediului nu a fost folosit ca organ de limitare a dezvoltării locale prin exploatarea resurselor hidroenergetice și, pe de altă parte, de stimulare a unor alte activități de producere a energiei, pe bază de panouri fotovoltaice sau eoliene (toate venite din import), care au impact chiar mai mare asupra naturii, dar acesta este un subiect separat.

Cert este că România, dacă dorește astăzi, să zicem, să își amenajeze circa patru milioane de hectare de teren agricol irigat (asta însemnând repararea celor trei milioane de hectare de pe timpul lui Ceaușescu și încă un milion de hectare care ar fi de dorit drept amenajări noi) și să poată asigura măcar 150 mm/ha/an (adică 1500 mc/h sau echivalentul a 3 udări), are nevoie de surse de apă de 6 - 6,5 miliarde de metri cubi, adică de 1,5 ori cât poate înmagazina astăzi Hidroelectrica, presupunând că ar și folosi această apă pentru irigații, ceea ce nu se întâmplă.

La fel este de reținut că într-un an secetos cum a fost și acesta, o cultură de porumb are nevoie de 4-5 udări, iar o cultură de soia, de 5-6 udări, ceea ce ar duce consumul de apă necesar irigațiilor pentru suprafața avansată de 4 milioane ha la un volum de 8-9 miliarde de metri cubi de apă.

Trebuie menționat că astăzi noi, ca țară, nu avem stocuri de apă pentru irigații, adică ne asigurăm apa de irigații doar din ce curge pe Dunăre sau anumite râuri interioare (un procent foarte mic), fără să putem folosi acumulările din barajele de la Porțile de Fier 1 și 2 care sunt exclusiv pentru producerea de energie electrică, iar pe râurile interioare nu avem amenajări de captare a apei de irigații pentru folosință în timpul verii (nu avem captări de apă nici pentru industrie sau turism), ele fiind tot pentru energie electrică și într-o foarte mică măsură pentru nevoile populației sau industriei, asta cu toate că ne uităm la apă cum curge liber pe râurile interioare și Dunăre, și, neîngrădit, către mare.

Este obligatoriu să înțelegem cu toții că în România dezvoltarea economică viitoare (industrie, agricultură, turism, populație) se bazează aproape în totalitate pe apa care curge prin intermediul cursurilor de apă, deoarece noi nu avem baraje de captare. Dacă cursurile scad sau seacă, în acele zone autoritățile nu au soluții de suplinire a lipsei de apă (în afară de cisternele pompierilor), cum ar fi putut fi existența în amonte a unui baraj, căruia să i se dea drumul în mod controlat pentru a susține nevoile economice și sociale.

Pentru cei care nu știu sau au uitat foarte repede, anul trecut în România, în jurul datei de 1 august, s-a oprit apa de irigații în sudul țării, din cauza nivelului scăzut al Dunării care făcea imposibilă aducțiunea de apă, iar situația nu a putut fi atenuată cu barajele de pe Dunăre, deoarece acea apă, așa cum am arătat mai sus, avea o altă destinație. Dar odată cu scăderea cursurilor râurilor au fost puse la grea încercare și alimentarea cu apă pentru populație, industrie, răcirea reactoarelor de la Cernavodă, circulația fluvială și multe altele.

Dacă ne referim la agricultură, este sugestiv exemplul din acest an, când la neirigat în zona mea (Brăila), dar și în alte județe limitrofe producția de porumb a fost de 250-400 kg/ha, iar la irigat producția este de 10-12 to/ha. Dacă o raportăm la 2 milioane ha irigate (jumătate din cât am propus pentru amenajat), vorbim de o producție de 20 de milioane de tone/an, cu o valoare de piață astăzi de circa 3,6 miliarde euro/an, totul fiind posibil în acest scenariu.

Ecologiștii trebuie și ei să înțeleagă că și fauna sau plantele mor fără apă, deci o regularizare a acestor cursuri de apă ar ajuta și aceste aspecte, iar beneficiile ar fi incomparabile în raport cu problemele care ar putea apărea.

Avem interesul unor astfel de investiții în viitorul apropiat în România?

Personal, fără presiunea societății cu toate elementele care o constituie, nu cred că avem o clasă politică să poată prevedea o astfel de ,,APOCALIPSĂ”, iar asta va fi una dintre greșelile fundamentale ale noastre ca țară și nație, cu mult mai mare decât greșeala care se dovedește acum a lipsei unui buget de înarmare la un nivel rezonabil de-a lungul ultimilor 30 de ani, fapt care ne-a dus într-o situație de vulnerabilitate pe care încercăm să o recuperăm, dar nu va fi ușor.

Nu trebuie să neglijăm scenariul foarte probabil ca ariditatea multor regiuni din sudul, estul și vestul tării să crească și noi să nu avem instrumente de intervenție pentru a salva producția de hrană a țării, iar decât să ajungem să dăm anual câteva sute de milioane de euro pentru despăgubiri fără finalitate, nu ar fi mai bine să gândim un program de captare a resurselor de apă care azi se pierde?

Cred că realizarea unor investiții în astfel de baraje ar putea fi un pilon de bază al strategiei de asigurare a securității alimentare a țării, dar și garanția unei dezvoltări economice, care nu va fi posibilă fără apă.

Legat de problema resurselor de apă ale unei țări sau alteia, mi s-au părut interesante afirmațiile ministrului moldovean al Agriculturii, domnul Bolea, care afirma că în raioanele din sudul țării (Republica Moldova) nu ar trebui să se mai cultive porumb, în condițiile în care precipitațiile însumează cca 200-300 mm/am, iar consumul porumbului este de 500-600 mm/an pentru o producție decentă.

Afirmația mai includea o parte referitoare la nevoia unor reglementări legale privind cultivarea acestei plante, dar care până la urmă a fost dezmințită de demnitarul moldovean.

Totuși, această afirmație îmi aduce aminte de o situație din Franța, unde în departamentele din centrul și nordul Franței nu găsești fermieri care să cultive porumb boabe decât în mod excepțional, deoarece condițiile climatice nu sunt cele mai bune, rezumându-se la porumbul de siloz pentru zootehnie sau la cultivarea cerealelor, sfeclei de zahăr sau a rapiței, iar asta deoarece acești fermieri ascultă de sfaturile cercetătorilor din diferite institute de cercetare sau camere agricole.

Ca să spui acest lucru în România, în sensul că poate trebuie începută o discuție despre recomandările de amplasare a culturilor sau activităților agricole în anumite zone cu probleme climatice, nu ar face decât în cele mai multe situații ca aceia care ar avea ceva de spus să rămână rezervați, în schimb fel de fel de neaveniți își vor da cu părerea în funcție de cum ar bate vântul, iar astfel, din păcate, mulți fermieri dintre cei care ar trebui să fie protejați de astfel de recomandări vor sfârși prin falimentul fermei, fenomen existent, dar nerecunoscut azi.

Care ne sunt urgențele

În concluzie, cred că avem nevoie urgentă de:

I. Realizarea unei strategii de captare a resurselor de apă în vederea creării unor rezerve strategice pentru susținerea agriculturii și a industriei în condiții de calamitate naturală gravă.

• Această strategie ar trebui să aibă în vedere și reducerea/eliminarea importurilor de pește, care se cifrează la cca 110.000 de tone pe an, reprezentând între 85-90% din consumul intern.

• Poate fi baza unor dezvoltări locale de natură turistică, așa cum a început lacul Oașa, sau de prea mult timp așteaptă o inițiativă în acest sens alte lacuri de acumulare ca Bolboci sau Scropoasa.

• Asigurarea stocurilor de apă pentru consumul populației sau al obiectivelor industriale, în special al celor strategice, dar nu numai.

Acest program ar trebui să cuprindă captările care ar putea fi realizate în zonele montane pe cursurile existente, care apoi ar putea fi folosite și drept canale pentru conectarea la noi amenajări de irigații sau pentru aprovizionarea Dunării pentru a avea nivel care să facă posibilă irigarea culturilor din sud-estul țării.

Ar trebui să ne gândim să ducem apa Dunării pe albia unor cursuri care se varsă în fluviu pe teritoriul românesc, ca să nu fim nevoiți apoi să împărțim cu ,,frații bulgari”, iar astfel de cursuri sunt Ialomița/Prahova sau Buzău, care vin din zonele montane și care pot prelua pe parcurs și alte surse de apă.

O astfel de gândire poate fi implementată și în sudul țării, folosindu-se culoarul râurilor Argeș/Dâmbovița, dar la fel, și cu riscurile asociate, bazinele Oltului și Jiului. În plus, nu ar trebui uitată finalizarea proiectului amenajării Siret-Bărăgan.

II. Realizarea unei strategii de obținere a resurselor de apă pentru ,,înverzirea Dobrogei” prin desalinizarea apei de mare, astfel încât să fie asigurată apa pentru irigații și industrie.

• Costul energiei pentru uzinele de desalinizare ar putea fi redus și ,,verde”, având în vedere că zona este propice atât pentru energie fotovoltaică, dar și eoliană (pe lângă cea nucleară de la Cernavodă), care ar asigura costuri reduse de obținere a apei.

• Sursele de apă astfel obținute ar putea permite și o reindustrializare a zonei, care ar permite fructificarea existenței portului Constanța, dar lipsa apei este un impediment pentru multe sectoare economice.

Această regiune, Tulcea și Constanța, ar însemna circa 450.000 ha potențial irigabile, zonă care ar putea cunoaște o dezvoltare fantastică prin culturi de origine subtropicală, atât culturi vegetale, dar și culturi pomicole sau viticole și cu desfacere la export (caise, piersici, struguri de masă, smochin, migdale, legume).

Dar pentru a dimensiona și realiza o estimare corectă și fiabilă a modului de gestionare a resurselor de apă, am avea nevoie și de alte analize, dar și de alte măsuri. Aici ar trebui să ne gândim la stimularea fermelor cu sere hidroponice care permit recircularea apei și consumurile cele mai eficiente dintre toate sistemele de cultură ale legumelor.

Trebuie avute în vedere și recuperarea, și reutilizarea apei, noi fiind acum în situația în care avem stații de epurare care curăță apa și îi dau drumul în diferite cursuri de apă, în loc să o reutilizeze în procesul de producție sau în alte scopuri, aspecte care se întâmplă și la stațiile de epurare a apelor din unele localități sau complexe zootehnice.

Autoritățile trebuie să se trezească din visele frumoase cu râuri repezi și ape cristaline care nu se mai opresc și să încerce să vizualizeze terenuri aride, lipsa vegetației și a animalelor, imagini ale „APOCALIPSEI” resurselor de apă care se apropie cu pași repezi, iar la rândul lor ecologiștii de cafenea trebuie să înțeleagă că plantarea unui pom sau interzicerea agriculturii intensive va aduce doar niște mici modificări la imaginile apocaliptice anterioare, adică pe lângă peisajele aride vor mai fi și oameni subnutriți, muribunzi și care nu vor mai avea puterea să se gândească la nimic.

Dar despre asta și multe alte aspecte, într-un număr viitor. În rest, numai de bine.

*****

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR