minimis - REVISTA FERMIERULUI

„Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie.”

Criza sanitară ne-a făcut să descoperim micul procesator român, cel  care, în ultimii 30 de ani, aproape că a devenit „specie pe cale de dispariție”, din păcate nu și protejată de lege. Tocmai „legiuitorul” l-a aruncat în bazinul cu crocodili și i-a spus: descurcă-te! Vasile Semen de la Recaș este unul dintre supraviețuitori. Până în 2007, achiziționa porci din gospodăriile țărănești din județul Timiș pe care îi transforma în cârnați sau șonc pentru consumatorul din zonă. Noile reguli comunitare l-au determinat să-și schimbe strategia. A fost nevoit să închidă punctul de sacrificare și să achiziționeze carcasa de porc din import. Cu alte cuvinte, „s-a aliniat”, dar s-a încăpățânat să rămână pe piață. Acum speră că odată cu criza generată de COVID-19,  mai marii țării să-și întoarcă fața și spre ei, spre micii procesatori, și împreună să reconstruiască industria alimentară românească.

„Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei. Pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20%. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.”

Reporter: Într-o ecuație atât de complicată, cum vă descurcați, domnule Semen?

Vasile Semen: Cu sinceritate vă spun că nu am resimțit foarte tare criza. În lunile martie și aprilie, am înregistrat o scădere de 5% – 10% în ceea ce înseamnă volum de marfă vândută în piață. Din punctul meu de vedere, un procent mic față de ce s-a întâmplat în alte sectoare ale economiei. Mâna întinsă pe care am primit-o a fost din partea oamenilor de la sat, acolo unde avem mare parte din desfacere, însă, surprinzător, prin comenzi venite online. Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei și, cu puțină promovare, am avut plăcuta surpriză să constat că funcționează foarte bine genul ăsta de comerț. Din fericire, am avut o rețea de distribuție formată deja, așa că din acest punct de vedere n-am fost nevoiți să facem eforturi deosebite. Nu a trebuit decât să onorăm comenzile pe aceste rute, pe care în mod normal livrăm mezeluri la magazinele sătești.

Reporter: Ați încercat la un moment dat să deschideți propria rețea de magazine, Se pare însă că varianta online este mai puțin costisitoare, pentru că vă scutește de niște costuri cu chiriile, cu mâna de lucru și oferă cumpărătorului oportunitatea de a scuti un timp petrecut la cumpărături în magazine…

Vasile Semen: Ba mai mult, știți că era foarte greu să găsești personalul care să deservească aceste puncte de vânzare. Faptul că ne-am dus noi acasă la oameni a contat extraordinar de mult, mai ales că nu am scumpit deloc produsele noastre, deși a fost un trend în direcția asta. După ce a comandat online, consumatorul a mers apoi spre magazinele rurale și a căutat produsul Reco (Reco Banat – fabrică de produse și preparate din carne), ceea ce pentru noi e foarte important. Una peste alta, pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20 de procente. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.

„Prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Crescătorul din Spania are  subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu.”

Abatorul de mici dimensiuni, o șansă pentru viitorul spațiului rural

Reporter: De voie, de nevoie, și dumneavoastră achiziționați carcasa de porc de acolo de unde o achiziționează toată lumea, adică de la depozit. Considerați că a venit momentul să vă reorientați?

Vasile Semen: Este mult de discutat și este o problemă în ceea ce înseamnă felul în care este stimulată creșterea porcului în România. De fapt, cum NU este stimulată creșterea porcului în România. Discutând cu unul dintre furnizorii de carne direct producător din Spania, vreau să vă spun că prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Revenind la crescător, în Spania acesta are  subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu. Cred că sectorul „creștere” în România nu va fi în stare să producă în viitorul apropiat pentru o mică-mare industrie. Poate doar dacă se va reorienta spre zona de gospodărie țărănească, dacă diriguitorii noștri vor ști să încurajeze acest tip de gospodărie. Din punctul meu de vedere, gospodăria țărănească va renaște atunci când legislația, adaptată la realitatea noastră, va permite micului fermier să crească și 20 – 30 de porci, pe care să-i livreze ciclic, așa cum era înainte de 2007. Eu cumpăram la Recaș din aceste gospodării și făceam cârnați, că de fapt de acolo a pornit totul.

Reporter: Vorbeați de crescătorul spaniol, care folosește cereale din România, în timp ce România depinde în proporție de 70% de importuri, dacă vorbim despre carnea de porc.

Vasile Semen: Da, pentru că nu reușim să ne punem cu toții la aceeași masă, cei care producem porumb, cei care vrem să creștem porci și cei care putem transforma porcul în cârnați și să-l ducem în galantare. Atunci când vom înțelege că fiecare dintre noi, pe acest lanț, trebuie să câștige ceva, puțin, avem șansa ca mecanismul să funcționeze. La momentul acesta, sunt foarte tentat să fac ceea ce am vrut să fac demult, un punct de sacrificare sau un abator de capacitate mică la Recaș. Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie, atâta timp cât încă sunt oameni care știu să facă asta.

Reporter: Încă avem, dar nu știu câte generații mai sunt dispuse să facă un astfel de sacrificiu, pentru că știm cu toții ce înseamnă să crești animale…

Vasile Semen: Aveți dreptate. Dar  în felul acesta își pot valorifica mai bine surplusul din gospodărie. Tocmai bătaia de joc care este prețul la produsul final, grâu, porumb, orz ar trebui să-l determine să crească porc în gospodărie. În Timiș aveam crescători cu tradiție și pricepere, la Darova, Vucova sau Otelec. În urmă cu 15 ani, când am intrat la ei în fermă, fără exagerare vă spun că am avut senzația de „farmacie”. Dar oamenii știau că au unde să vândă. Cresc 20 de porci și îi duc la Recaș sau Lugoj. Nu vreau să mă hazardez, dar am vorbit deja cu banca și una din proiecțiile de investiții în viitorul apropiat este un abator de capacitate mică la Recaș, autorizat pe schimburi intracomunitare. Altfel nu pot să procesez carnea în fabrică. În momentul ăsta fac socoteli. Deși am tot spus că îmi restrâng activitatea, repet, sunt foarte tentat să fac asta, un mic abator. Trăim pe pământul ăsta românesc și parcă îmi vine să-mi dau peste mână când sunt nevoit să cumpăr carnea de porc din Spania sau Polonia, în loc să o cumpăr de la fermierul român.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Semen-Grup

Publicat în Satul românesc
Marți, 26 Mai 2020 19:05

Performanța cere calitate

Mai toți crescătorii de ovine care sunt în COP (Controlul Oficial al Performanțelor) doresc să vândă, mai departe, berbecuți pentru prăsilă, motiv pentru care e musai să se cunoască părinții. Doar astfel se poate ști exact valoarea produsului obţinut, ce poate fi folosit pe viitor ca reproducător. Cum poți face asta? Monta în harem este răspunsul. „Cei care sunt în COP au pretenția să vândă și berbecuți pentru prăsilă. E nevoie deci de o dirijare a campaniei de montă ca la carte, pentru a cunoaşte părinţii, cât şi valoarea produsului obţinut, care va fi folosit în continuare ca reproducător – mă refer la masculi”, arată Ioan Stoicoi, crescător și vicepreședintele Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” - Hunedoara.

Calitatea crește an de an

La Asociația „Dacia”, monta la rasa Țurcană se face folosind un mior la 25 de oi şi un berbec adult la 35 de oi. Foarte important e ca valoarea animalelor să fie la același nivel. Inițial se aleg cele mai bune animale, vârfurile din fermă, şi se introduc cu cel mai bun berbec – maximum 35 de femele la un mascul – toți înregistrați și testați. Pe urmă, ierarhia scade, dar valoarea femelelor trebuie să corespundă valorii berbecului.

Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine „Dacia” se îngrijește, prin controalele pe care le face, ca, începând campania de montă, berbecii să fie de calitate, să aibă autorizaţie de montă, să se înregistreze monta. „Controlez registrul de montă să fie adus la zi, particip la bonitări, la verificarea bonitărilor şi, numai după 2-3 controale pe care le fac, va primi un berbec certificatul de origine pentru a fi valorificat”, a explicat Ioan Stoicoi, care toamna trecută a verificat atent, în special la fermele din COP, campania de montă, deoarece e extrem de importantă calitatea berbecilor folosiţi la montă.

Rezultatele se îmbunătățesc de la an la an, calitatea fiind de altfel scopul tuturor crescătorilor. „Vă dau un exemplu: în primăvara lui 2019, în martie, am văzut în judeţele Timiş şi Arad 120 de ferme care au produs 4602 berbecuți pe care i-am cântărit prin sondaj. Şi rezultatele sunt de la an la an mai bune”, a mai spus Ioan Stoicoi, care de prin anul 1961 stă pe lângă oi. „Eu așa m-am pomenit. După ce am gătat 7 clase, în 1961, părinţii au vrut să mă oprească la oi. Și copil tânăr am pătimit o vară la oi, așa că am fugit la şcoală. Am făcut Şcoala Tehnică Veterinară, pe urmă am făcut Facultatea de Zootehnie la Cluj, am lucrat în cadrul Direcţiei Agricole 43 de ani. Sunt pensionar din 2015, dar oile le-am ţinut tot timpul.”

Ioan Stoicoi se ocupă în satul său (Boșorod, Hunedoara) de controlul oficial de prin anii ’70, sub directivele ORSA. Metodele erau altele însă. „În 1984, când funcţiona staţiunea de cercetări de la Cristian, am făcut însămânţări artificiale, la mine acasă, cu sperma congelată de acolo. Ştiu şi rezultate, toate sunt înscrise aici și se văd în registrele mele de când se urmăreşte. Am folosit doi berbeci, dar procentul de fecunditate e mai scăzut la însămânţarea artificială. Atunci am însămânţat 137 de oi, din care au fătat 67. Am metisat, am băgat friză, că numai două doze am avut, 12 doze cu friză, şi din 12 au fătat 4. Ăsta a fost procentul obținut”, povestește specialistul. 

Fermele de elită, următorul pas. Statul ar putea ajuta prin subvenții

Scopul, indiferent de metodele folosite, este de ameliorarea rezultatelor și de a obține produși cât mai performanți. În acest sens se urmărește chiar realizarea unor ferme de elită. „Vrem să se înfiinţeze odată aceste ferme de elită. În Timiș, Arad vreo 20 am găsit, la noi în judeţul Hunedoara vreo 12 şi, pe aceste efective, dorim să facem tehnică fix ca la carte”, a explicat optimist Ioan Stoicoi.

De ce optimist? Pentru că, spune el, din 2005, de când împreună cu președintele Asociației „Dacia”, Dumitru Andreșoi, a pus bazele asociației, în doi ani s-au strâns 750 de membri și lucrurile au evoluat. „Oamenii au aderat la această asociaţie. Am preluat și Controlul Oficial al Performanțelor pe urmă, acum ne ocupăm și de Registrul genealogic şi facem tot ce trebuie, tehnic, pentru oaie”, a specificat crescătorul hunedorean.

Pentru a avea ferme de elită, ar fi nevoie de subvenționare de la stat, pentru că ele presupun niște cheltuieli destul de mari. Dar atunci va fi nevoie și de mână de lucru calificată, de ciobani pregătiți care știu să depisteze oile în călduri, să le repartizeze berbecilor, să poată urmări profesionist întregul proces.

Apoi, e nevoie de pășuni de calitate, pentru ca oile să se poată sătura. „Că, dacă ai o păşune slabă, oameni slabi, numai te încurci, chinui oile şi nu faci nimic. Trebuie bani pentru a avea putere să le furajezi şi atunci poţi să obţii. Rasa asta, Țurcana, are viitor, dar n-o să mai fie cu ciopoare aşa, pe vârf de munte, cu ciobani. Nu mai găsești omul în transhumanța aia frumoasă, cu fluierul, cu oile pe munte... n-o să mai fie așa”, a conchis oftând specialistul hunedorean, care a muncit în copilărie la o stână de acest fel.

Publicat în Zootehnie

Prin Ordinul 131 din 15 mai 2020 al ministrului Agriculturii, se modifică primul articol din Ordinul 66/2020 privind stabilirea modalității de coordonare a implementării schemelor de plăți directe și a ajutoarelor naționale tranzitorii din agricultură. Astfel, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) trebuie să asigure toate măsurile pentru accelerarea depunerii/primirii cererilor unice de plată în perioada în care nu se aplică penalități, efectuarea controlului administrativ și pe teren în perioada optimă, acordarea avansului și a plăților finale, cu respectarea termenelor.

Fără penalități, cererile unice de plată se depun până la 15 iunie, inclusiv.

Controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului, precum și transmiterea eșantioanelor către autoritățile/departamentele de control se realizează între 1 iulie și 31 iulie 2020.

Controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop va avea loc în perioada 3 august – 1 octombrie 2020.

Controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice se va efectua, după caz, în iarna sau primăvara anului următor.

Plata avansului pentru anul de cerere 2020 se va face în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2020, după finalizarea controalelor administrative în ceea ce privește plățile directe.

Plata finală ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020 se va face între 2 decembrie 2020 și 31 martie 2021.

Publicat în Știri
Miercuri, 22 Aprilie 2020 19:49

Goi în fața unui inamic invizibil

Lumea s-a oprit în loc. Pentru câtă vreme, nu se știe. Și totuși, sunt sectoare ale economiei care trebuie să meargă, să producă în continuare. Agricultura ne asigură hrana, fermierii trebuie să lucreze pământul ca să avem noi, toți oamenii, ce pune pe masă. Însă și pe agricultori, de la cel mai mic la cel mai mare, i-a lovit noul tip de coronavirus, acest inamic al omenirii care „nu se vede, nu se simte și nu are miros”.

COVID-19, pentru care medicina nu are momentan soluții, nu este singura problemă a agriculturii autohtone. Seceta, gerul de pe la jumătatea lunii martie, care ba se dă plecat, ba revine, lipsa de reacție a Ministerului Agriculturii și lipsa unei strategii agricole ne arată un viitor sumbru pentru agricultură și, implicit, pentru masa noastră cea de toate zilele.

Micii producători se plâng că nu mai au unde să-și vândă legumele, produsele lactate sau din carne. Piețele agroalimentare au rămas, în mare parte, deschise, dar consumatorul nu le mai frecventează, preferă magazinul de la colțul blocului ori supermarketul. În livezi, înghețurile târzii din această primăvară afectează producția de fructe.

Mulți agricultori au luat măsuri de izolare a angajaților în ferme, au cheltuit sume importante de bani, care nu erau în planul de afaceri al acestui an, pentru a le asigura angajaților cazare și toate condițiile ca să meargă afacerea mai departe, ca să producă hrană.

De la Uniunea Europeană, vin vești că agricultura fiecărui stat membru va fi sprijinită în această perioadă dificilă. Ministerul Agriculturii din România tace...

Ce văd eu acum? Că această criză globală, comparativ cu alte țări, pe noi, românii, ne-a prins „în pielea goală”. Nu vreau să vorbesc de medicină, de alte industrii, pe toți ne-a prins dezbrăcați pandemia de COVID-19. Vreau să vorbesc de sectorul agroalimentar, care ar trebui să fie unul strategic pentru siguranța națională.

Lipsa unei strategii în domeniul agroalimentar ne va costa scump. Dependența de importuri s-ar putea să ne lase fără a avea ce pune pe masă. Când spun importuri, nu mă refer doar la produsul finit. România nu-și acoperă, de pildă, necesarul de carne de porc din producția internă. Crescătorii de porci, să nu uităm, încă se luptă cu pesta porcină africană. Nu avem suficiente ferme de reproducție, purceii pentru îngrășat vin din afara țării. Veneau, că cine știe ce și cum o mai fi. Hrana animalelor vine de peste granițe. Da, avem fabrici care ar putea produce șroturi de soia, de floare. Însă acestor fabrici le lipsește materia primă. Cu alte cuvinte, România nu prea produce soia. Se pare că, oricum, e mai convenabil să se importe șroturi decât să se producă aici. Spuneam mai sus „strategie”. M-ar putea contrazice vreun guvernant? În 30 de ani, crescătorii de porci, ăștia câțiva care mai există azi, nu au reușit din propriii bani ori cu ajutor de la bănci, ori cu bani europeni, să investească în reproducție, iar azi n-avem grăsuni. Poate, dacă ar fi existat guvernanți, politicieni care să gândească strategii, așa cum fiecare afacere are planuri, măcar pe termen scurt și mediu.

E secetă. Dacă nu plouă în viitorul foarte apropiat, mii de hectare cu grâu, rapiță, orz se vor întoarce. De irigat, se irigă o suprafață infimă. Sunt fermieri care și-au făcut puțuri, au lacuri în apropierea terenurilor agricole. Ei, bine, pentru ei apa nu e gratuită precum cea care vine din canalele de pe vremuri. Aceștia de ce n-ar beneficia de ajutoare de la stat? Strategiile lipsesc!

Lipsa de asociere a agricultorilor e posibil să-i ducă pe mulți la faliment. Dacă ar fi existat cooperative, în care fiecare membru să vândă o parte din producție prin cooperativă, prin magazinul propriu, prin intermediul marilor lanțuri de magazine și o altă parte în piața agroalimentară, la ora asta micii producători n-ar mai fi fost atât de înspăimântați că vor dispărea, că li se strică marfa în sere și solarii. În astfel de momente se vede necesitatea asocierii, de care mentalitatea îi ține departe pe români.

Sunt exemple prin țară care ne arată clar că gospodărirea organizată la scară mai mică, la nivel de comună, sate, este mai ușoară, sigură, benefică. Acum, cei care au ales să-și gospodărească micile afaceri împreună asigură hrana comunităților lor, în condiții sanitar-veterinare sigure. 

Acum înțelegeți de ce e nevoie de asociere în agricultură? Pentru că, în astfel de perioade, nu prea ai vreo șansă să ieși singur pe piață, pentru că nu mai ai piață. Autoritățile realizează, în aceste momente, de ce e necesară o strategie agricolă pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung? De ce să se pompeze bani în cercetare? Simplu, pentru că astăzi te uiți la grâu și-l vezi cum moare, te uiți că se închid granițele și nu mai ai de unde aduce sămânță, pesticide, îngrășăminte, furaje. Dacă țările mari exportatoare de legume, de exemplu, vor opri exporturile, iar noi nu ne vom mai putea asigura necesarul intern deoarece virusurile și clasa politică omoară producătorul?

Știți ce mi-a zis un austriac, acum, când ne-a văzut cât ne plângem că n-avem unde vinde legumele? Fix asta: „Nu vă mai văitați, puneți mâna și vă asociați. Doar așa puteți sta la masa negocierilor cu cei din lanțurile de supermarketuri. Doar așa produsele pot ajunge în farfurii!”.

În Austria, și nu doar acolo, asociațiile/grupurile de producători/cooperativele sunt regionale, au firme de logistică (depozitare, sortare, ambalare, distribuție), au marketing, au departament de vânzare, toate fiind controlate de fermieri, de toți membrii asociați. Producătorul își vede de fermă, iar specialiștii angajați au grijă ca legumele, fructele, spre exemplu, să ajungă pe rafturile magazinelor.

Totuși, nu putem da vina doar pe producător și pe mentalitate. În opinia mea, statul e cel mai mare vinovat. Pentru că, repet, în 30 de ani niciun guvernant n-a făcut și nici măcar n-a gândit vreo strategie pentru sectorul agroalimentar. Au făcut o lege a cooperativelor care se tot modifică, care ba are, ba n-are norme de aplicare. O lege, și aia beteagă, nu se poate numi strategie.

Autoritățile o să spună că au un buget pentru 2020, că sunt aprobate programele guvernamentale care prevăd ajutoare de stat. Suntem într-o criză fără precedent, planeta întreagă se luptă cu un inamic necunoscut. Prin urmare, trebuie regândite toate ajutoarele statului. Așa cum fermierii au grijă să asigure hrana în aceste momente grele, tot astfel Ministerul Agriculturii trebuie să vină cu măsuri concrete, reale, astfel încât să avem și la anul ce să punem pe masă. Este criză, guvernanții trebuie să-și întoarcă fața către agricultură și să direcționeze banii necesari acolo unde este nevoie de ei, pentru a nu mai depinde de importuri pe viitor, pentru a nu mai sta goi în fața altei crize.

Întreaga clasă politică trebuie să se așeze la masă cu Agricultura pentru a construi strategii pentru fiecare sector în parte. Altfel, oricâte haine de firmă vom avea pe noi și după pandemie, în realitate vom continua să fim datori, săraci și cu mâinile întinse către cei bogați.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Editorial

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) îi cere ministrului Agriculturii, Adrian Oros, consultarea urgentă a tuturor actorilor de pe filiera cerealelor și oleaginoaselor pentru elaborarea unor măsuri de redresare a neajunsurilor provocate de măsura de interzicere a exporturilor de cereale și a altor produse agroalimentare, luată prin ordonanță militară, astfel încât să se evite situații care pot avea costuri foarte mari pe termen mediu și lung pentru producătorii agricoli autohtoni.

„Considerăm că această măsură nu a fost suficient fundamentată și discutată cu actorii de pe filieră și va avea drept consecințe, pe de o parte, scăderea accentuată a prețurilor la poarta fermei într-un an deosebit de greu pentru producători, și, pe de altă parte, va produce perturbări importante în fluxurile internaționale de aprovizionare, afectând pe termen lung credibilitatea României de furnizor intra și extracomunitar de produse agricole, rol pe care începuse să și-l consolideze”, precizează Nicolae Sitaru – președinte APPR.

N-a trecut o săptămână de la Ordonanța Militară nr. 8/10 aprilie 2020 și prețurile la cereale au scăzut deja cu circa 10-15%, înregistrându-se o tendință accentuată de depreciere pentru următoarea perioadă, susțin producătorii. La grâu, pentru care consumul anual total, în țara noastră, este de 4,2 – 4,5 milioane de tone, analiza ar trebui să plece de la cantitățile disponibile la acest moment pentru consum intern și de la producția estimată a se obține din următoarea recoltă. „Dacă se consideră că este necesară intervenția în sensul acoperirii consumului intern, guvernul ar putea avea în vedere măsuri de achiziționare a cantităților determinate ca necesare. În acest caz, ar trebui să ofere prețuri adecvate, echivalente cu cele pe care fermierii le-ar obține în cazul în care producția ar fi exportată, mai exact echivalente cu prețul de pe piața internațională ajustat până la poarta fermei sau a vânzătorului. Totodată, cumpărătorul trebuie să-și asume implicit costurile de transport, depozitare, manipulare și compensarea, dacă este cazul, a penalităților suportate de agenții economici de pe filieră din cauza nerespectării contractelor în derulare. În vederea achiziționării acestor cantități, statul ar putea organiza licitații, la care pot participa producătorii agricoli membri APPR (și, evident, orice alte structuri și societăți interesate)”, transmit fermierii membri APPR, prin vocea președintelui Nicolae Sitaru.

În cazul porumbului, fermierii din țara noastră depind în mare măsură de piețele de export, deoarece nu există capacitate internă de procesare, iar consumul intern a fost redus în ultimii ani și pe fondul micșorării efectivelor de animale. De pildă, în sectorul de creștere a porcului au fost sacrificate peste 600.000 de animale din cauza pestei porcine africane. Din producția de vreo 16 milioane tone de porumb a anului de piață 2019/2020, se consumă intern aproximativ șapte milioane tone, iar din anul precedent există deja stocuri de aproximativ două milioane de tone. Așadar, disponibilul pentru export este substanțial.

Anual, România exportă între cinci și șapte milioane tone de porumb boabe, din care 50% în UE și 50% către țările din Orientul Mijlociu și Africa, cu care relațiile comerciale au fost construite în decenii. „Orice măsură nejustificată și disproporționată va afecta grav credibilitatea României, care, având un excedent considerabil de producție, recurge la măsuri de natură să afecteze aprovizionarea cu porumb a unor parteneri comerciali care trec, și ei, prin perioada de criză sanitară și economică de o severitate fără precedent. Aceștia vor recurge la importuri din alte regiuni ale lumii, dar își vor pierde încrederea în partenerii comerciali de la noi”, punctează Nicolae Sitaru.

La producția de semințe, țara noastră ocupă o poziție de top în Uniunea Europeană. Producerea de sămânță este o activitate deosebit de importantă pentru agricultura națională, deoarece asigură o valoare adăugată mare pe hectar, având în vedere că, în funcție de cultură, fermierii multiplicatori pot obține venituri de circa trei ori mai mari în cazul loturilor semincere față de cultura comercială. În consecință, comerțul României cu semințe a înregistrat un trend ascendent în ultimul deceniu. La porumb și floarea-soarelui, cea mai mare parte a piețelor de destinație sunt extracomunitare, de aceea interzicerea exporturilor de semințe va crea un excedent care va depăși mult nevoile fermierilor autohtoni și va împiedica realizarea unor venituri importante pe filieră, inclusiv încasarea de către România a veniturilor din taxele aferente.

Publicat în Eveniment

Având în vedere criza generată de noul coronavirus, spre finalul lunii martie, Comisia Europeană, prin vocea comisarului european pentru Agricultură – Janusz Wojciechowski, a anunțat că fermierii din țările UE ar urma să beneficieze de ajutoare de stat de până la 100.000 de euro, la care se adaugă ajutoare de minimis de 20.000 de euro. Aceste ajutoare fac parte dintr-o serie de măsuri care sunt permise de CE statelor membre pentru a le acorda sectorului agroalimentar. Însă, subvențiile trebuie să provină din bugetul statului și nu din cel al Uniunii Europene. Prin urmare, dacă statul are bani, ajută, dacă nu...

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, George Scarlat, într-o emisiune a postului AGRO TV, a oferit câteva lămuriri cu privire la aceste ajutoare pentru cei afectați de criza COVID-19. „Comunicarea Comisiei Europene, conform cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii, ne-a creat posibilitatea, cu anumite direcții foarte clare, pentru a veni cu ajutoare de stat. Pentru industria alimentară s-ar putea să se dea granturi de până la 800.000 de euro. Toate aceste ajutoare nu sunt din bani europeni. Ajutorul este acordat, pe baza unei scheme, din bugetul național. Ajutorul poate fi acordat cel târziu până la data de 31 decembrie 2020. El nu poate depăși 120.000 de euro pentru fiecare întreprindere în sectorul pisciculturii și acvaculturii, precum și 100.000 de euro pentru celelalte sectoare din agricultură”, a spus secretarul de stat din MADR în emisiunea „Agricultura la raport”, de la AGRO TV. Prin urmare, dacă statul are bani, poate da aceste subvenții pentru care are undă verde de la Bruxelles.

Un alt sprijin permis de Comisia Europeană îl reprezintă ajutoarele sub formă de garanții pentru împrumuturi. „Pentru împrumuturile acordate, scadența poate fi și mai târziu de 31 decembrie 2020 și există niște criterii, cum ar fi nu mai mult de 25% din cifra de afaceri. Apoi, mai sunt ajutoare sub formă de subvenționare a ratelor dobânzilor la împrumuturi; ajutoare sub formă de garanții și împrumuturi care sunt canalizate prin intermediul instituțiilor de credit și alte instituții financiare. Așadar, în această perioadă, pentru că e o problemă în întreaga Uniune Europeană, pentru ca statul să intervină acolo unde are nevoie într-un sector deficitar, să scurteze timpii de acțiune, Comisia a creat un cadru general, iar noi, în cadrul Ministerului Agriculturii, lucrăm la o ordonanță de urgență pentru a face un cadru general ca să acordăm aceste ajutoare”, a punctat George Scarlat, la AGRO TV.

Publicat în Știri

Publicitate

Adama iulie 2020 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista