Multe localități din județul Hunedoara au avut de suferit odată cu închiderea minelor de exploatare, iar înfățișarea acestora s-a degradat treptat. În aceeași situație s-a aflat o vreme și comuna Crișcior, așezată în nord-vestul Munților Metaliferi, de-o parte și de alta a Crișului Alb. În prezent însă, situația s-a schimbat. Autoritățile locale au depus, de-a lungul timpului, 30 de proiecte pentru finanțare din fonduri europene, o parte a acestora fiind finalizată deja.

Comuna Crișcior se întinde pe o suprafață totală de 4019 ha, cu o populație de peste 3.800 locuitori și este alcătuită din patru sate: Crișcior (atestat documentar din anul 1439), Valea Arsului (atestat documentar din anul 1825), Zdrapți (atestat documentar din anul 1441) și Barza (atestat documentar din anul 1909).

Am ajuns la Primăria comunei Crișcior unde am discutat cu primarul Ovidiu Furdui despre realitățile cu care se confruntă, stadiul proiectelor derulate cu finanțare europeană și guvernamentală, precum și care sunt planurile de viitor pentru binele localnicilor. „Funcţiona la un moment dat mina Barza, mină de aur, unde se producea 1% din aurul la nivel mondial. Dar, ştiţi cum e. Sunt perioade de tranziție, acum nu mai este mineritul şi încercăm, prin toate mijloacele, să schimbăm cumva zona. Am traversat o perioadă cu o pandemie, pe care am gestionat-o zic eu destul de bine, văzând ce s-a întâmplat şi la nivel mondial. Din punctul de vedere al proiectelor, eu zic că a fost una dintre cele mai benefice perioade. Chiar făceam un calcul recent şi erau undeva la peste 30 de proiecte pe fonduri europene, şi nu numai. Pe fonduri guvernamentale era acel Program Național de Investiții Anghel Saligny, restul sunt toate pe PNNR. Deci, din punct de vedere al proiectelor, cred că a fost de departe cea mai benefică perioadă și începem încet-încet să şi terminăm câteva dintre ele”, ne-a declarat Ovidiu Furdui.

Primăria, școala, dispensarul și căminul cultural sunt prioritare pentru comunitate

Comuna beneficiază în prezent de un sediu nou pentru primărie, un dispensar nou, un cămin cultural în finalizare pe componenta C10 - Fondul Local, din PNRR, o sală de sport realizată prin Compania Naţională de Investiţii.

Dar proiectele implementate la Crișcior vizează mai multe componente ale comunității „La liceu se lucrează un corp, sper să-l finalizăm în luna septembrie, urmând să putem disloca copiii ca apoi să ne apucăm şi de celelalte corpuri. Vom da drumul şi la camere de supraveghere video, pentru a avea o comună monitorizată video. Acum suntem în faza de licitaţie la acel CAV, la centrele de colectare selectivă pentru deşeurile din construcţii. Sunt foarte multe proiecte și urmăresc în continuare fiecare linie de finanţare. Am spus că nu există linie de finanţare la care să nu mă gândesc sau să nu depunem proiecte”, a completat primarul comunei din județul Hunedoara.

Însă cel mai important proiect din punctul dumnealui de vedere, proiect care urma să înceapă la scurt timp după realizarea interviului, îl reprezintă reţeaua de gaz, cu o investiție de aproximativ opt milioane de euro, cu peste 40 km de reţea. „Sunt multe alte proiecte. Unul mult aşteptat care va începe cât de curând este reţeaua de apă. Mai există un sat unde nu este apă, satul Zdrapţi, dar şi acolo depunem proiect. Sper ca în maximum două-trei luni să înceapă şi această lucrare”, precizează Ovidiu Furdui.

Succesul se datorează echipei

Nimic nu se poate realiza fără oameni bine pregătiți în spate. „Dacă nu ai o echipă performantă e destul de greu. Dar noi, din fericire, avem cam tot. Am o echipă extrem de tânără, extrem de ambiţioasă, pentru că tu ca primar poţi să fii zero, atâta timp cât n-ai o echipă puternică în spate”, a subliniat primarul. În cei 20 de ani de când ocupă această funcție spune că a avut timp să formeze o echipă sudată și performantă, cu care lucrează pentru atragerea fondurilor. „Le spun de fiecare dată că nu trebuie ratat niciun proiect, chiar dacă n-avem bani de cofinanţări – aici este o provocare extrem de mare, când nu ai bani pentru acele cofinanţări, şi eram cumva certat că: „de ce faci dacă  n-ai bani de cofinanţări?”. Aici consider că trebuie să intervină guvernul. Că, atunci, haideţi să nu mai facem niciunul niciun proiect, pentru că n-avem bani de cofinanţare. Eu cred că rolul primarului şi al echipei primarului e să facă cât mai multe. De aceea voi continua să cred că trebuie făcute, indiferent că mai prelungim din ele, nu le putem face pe toate sau nu mai putem încheia toate anul acesta sau anul viitor. Dar avem patru ani şi e extrem de important că în aceşti patru ani care vor urma, vor fi proiecte.”

Importantă este și continuitatea, dar și curajul de a accesa fondurile dedicate mediului local. „Unii chiar cred că astea-s poveşti. Numai că, am încheiat șapte proiecte extrem de mari până acum, numai într-un mandat – grădiniţă cu program prelungit, sală de sport modernă, primărie nouă, dispensar nou, o curte a primăriei modernă așa cum puţine primării au. Cred că n-am stat degeaba şi lumea vede şi conştientizează că dacă spunem că avem proiecte, acelea şi sunt. Pentru că ar fi jenant să vin să spun că am reţeaua de gaz, dacă n-aş avea proiectul cu reţea de gaz. E complicat în ziua de astăzi să spui minciuni sau prostii, mai ales, numai de dragul de a-ţi face o imagine”, spune edilul care înclină să creadă că a fi primar poate fi o meserie.

Omul sfințește locul

Licențiat în administrație publică la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Ovidiu Furdui a lucrat tot în administrația locală, timp de șase ani, ca inspector de taxe și impozite. „De 26 de ani lucrez la o singură instituţie, pe cartea de muncă e doar Primăria Crişcior. Cumva aş putea spune că asta e o meserie, chiar dacă meseria mea era de inspector impozite şi taxe. Dar, în acest timp, eu cred că doar realizările te pot ţine într-o anumită funcţie. Nu altceva.”

Continuarea proiectelor și munca depusă în folosul comunității îl fac pe Ovidiu Furdui să meargă mai departe. Iar provocările sunt doar o motivație în plus. „Nu ştim ce se va întâmpla pe viitor, nu ştim ce se va întâmpla cu Uniunea Europeană. A fost acea pandemie, nu ştim ce se întâmplă. Dar, de aceea e şi frumos, că sunt multe provocări şi eu sper în continuare să facem faţă.”

Uitându-se în urmă cu 20 de ani pe când Crișcior era doar o altă comună fără străzi asfaltate, fără apă sau canalizare, spune că a fost motivat să fie primar de posibilitatea de schimbare. Auzise de programul SAPARD, deşi Primăria din Crişcior nu depusese vreun proiect, și a înțeles că aceasta este calea. „Exact asta a şi fost motivaţia: vreau să depun. Nu se poate să stăm. Ştiam că e singura soluţie. N-am ratat niciun proiect. Tot ce au fost măsuri – 3.2.2., 7.2. pe infrastructură – noi am depus şi, din fericire, am şi câştigat. Aşa că, în continuare, eu sunt ferm convins că vor apărea provocări și vom încerca să depunem proiecte pe orice măsură avem la dispoziţie, chiar dacă şi eu sunt nemulţumit de multe ori că acele măsuri care ar fi poate de un interes mult mai mare pentru cetăţeni nu le găsim sau n-au apărut deocamdată. Dar ştiţi cum e: dacă eşti pregătit, cu siguranţă vor apărea şi noi încercăm să ne aliniem, indiferent ce e: dacă e centru de colectare – am depus; platformă de gunoi -  avem releveele făcute la toate, doar să le depunem proiecte. Vrem orice credem că e o plusvaloare pentru comunitatea noastră... În momentul în care ai o echipă care a lucrat atâtea proiecte, deja e uşor să le duci la bun sfârşit, chiar și cu acea provocare legată de cofinanţare. Dar am făcut credit şi pentru gaz, ne descurcăm şi cu siguranţă că lucrurile vor intra pe un făgaş normal”, a conchis Ovidiu Furdui, primarul comunei Crișcior din județul Hunedoara.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

România este o țară cu un procent ridicat al populației rurale, comparativ cu celelalte țări ale Uniunii Europene, unde media este de 28,5%. Recensământul Populației și Locuințelor la nivelul anului 2021 a arătat că, din totalul de 19.053.815 persoane, majoritatea populației rezidente trăiește în mediul urban (9.941,2 mii, reprezentând 52,2%), ponderea populației rurale a țării fiind de 47,8%, cu 9.245,5 mii persoane.

Aflat într-un continuu proces de transformare, adeseori abandonat de tineri, satul românesc rămâne vatra în care neamul nostru s-a creat și spre care își îndreaptă atenția mulți dintre fiii sau fiicele sale. Un astfel de loc este comuna Băița, din județul Hunedoara, unde dr. Florica Zaharia s-a întors și a deschis Muzeul Textilelor, după pensionarea sa de la Metropolitan Museum of Art din New York (The MET).  

Dr. Florica Zaharia este Conservator Emerita al The MET și directorul și coproprietarul Muzeului Textilelor, iar timp de 28 de ani a fost membră a Department of Textile Conservation (DTC), din care 13 ani a fost Conservator in Charge al DTC, coordonând un grup de conservatori de textile de renume mondial.

Muzeul Textilelor este un muzeu privat de textile cu o colecție de aproximativ 12.000 de piese, colectate din țară și de peste hotare, împreună cu familia, de-a lungul ultimelor patru decade. „Perindarea prin lume și experiențele pe care le-am avut lucrând în cultură și, din fericire, la unul dintre cele mai mari muzee ale lumii, Metropolitan Museum of Art din New York, în domeniul textilelor, crescând într-o familie din această zonă în care textilele au avut o importanță foarte mare – cel puțin până la un anumit moment, atunci când produsele industriale au cucerit piața și oamenii și s-a produs mai puțin acasă, dar chiar și așa tehnologia tradițională textilă încă era existentă și am avut parte de ea –, desigur și educația academică pe care am urmat-o, toate la un loc, plus pasiunea pentru materialul textil, ne-au adus aici... la o continuare și o folosire a materialului pe care l-am colecționat ani la rând, fără a avea în minte neapărat momentul acesta final. Muzeul textilelor nu este un muzeu obișnuit, nu expunem colecția în totalitate, ținem mult la proiectele de cercetare, ținem foarte mult la integrarea sau plasarea culturii românești în culturile universale”, ne-a explicat Florica Zaharia.

O colecție unică

Colecția muzeului, realizată cu pasiune pentru textile, determinare și expertiză profesională de către Florica și Romulus Nicolae Zaharia și a fiicei lor Ana Teodora Drăguș, cuprinde piese textile bidimensionale, costume, accesorii și instrumentar textil din România, estul și centrul Europei, vestul Europei, Orientul Apropiat, India, Asia Centrală, Japonia, China, sud-estul Asiei, Africa, Oceania și America. Unicitatea colecţiei este asigurată de faptul că a fost formată cu atenție la aspectele tehnice ale textilelor.

În majoritatea proiectelor de aici există un dialog cultural între cultura românească și o altă cultură din jurul lumii. Expoziția prezentată acum este o paralelă între cultura românească și cea japoneză, vernisată în 2023 și continuată și anul acesta, însă cu înlocuirea unor piese și cu publicarea catalogului expoziției. „Culturi total diferite prin mediul în care au crescut, prin condițiile naturale, prin necesitățile mediului și așa mai departe. Întotdeauna ne uităm din această perspectivă la ceea ce se întâmplă în materialul textil. Avem și proiecte de cercetare a culturilor care ne înconjoară, și am avut deja expoziții pe această temă, a ceea ce se întâmplă în Carpați, în Balcani, în nord, în sud și așa mai departe”, ne-a spus dr. Florica Zaharia despre muzeul care beneficiază de trei spații, două în Băiţa și unul în satul Hărţăgani. „Avem în suportul acestei acțiuni, la 4 km de aici, în satul Hărțăgani, o gospodărie tradițională unde, de fapt, publicul și cercetătorii, colegii din mediul profesional, pot să înțeleagă materialul textil. Dacă aici expunem materialul textil ca obiect de artă – multă lume se așteaptă să vadă un muzeu etnografic în care elementele se împletesc – și atenția publicului vine spre obiect, cu informația necesară, la Hărțăgani avem instrumentarul textil, avem cultura materialelor textile, avem plante tinctoriale, războiul de țesut, toate elementele care pot apropia oamenii, și vorbim de tineri, pentru că avem mulți vizitatori care au venit de la o vârstă fragedă. Sunt foarte interesați de ceea ce se întâmplă, mai ales că această expunere a procesului tehnologic este într-o gospodărie tradițională de la 1902, deci automat reflectă și sfârșitul secolului al XIX-lea și ce se întâmpla în perioada respectivă”, a continuat aceasta.

Emigrată înainte de 1990, Florica Zaharia a reușit să facă și peste hotare ceea ce consideră și astăzi o pasiune și nu o meserie. Întoarsă acasă, a adus cu sine, dincolo de experiență, contacte și proiecte comune cu colegii domniei sale de peste hotare. „Asta este și partea frumoasă, pentru că avem colaborări cu colegi și cu prieteni de peste tot. De exemplu această expoziție, am gândit-o împreună cu una dintre prietenele și colegele de la Metropolitan, Mido Isato, de origine japoneză, cu care am lucrat cot la cot ani de zile și cred că am început să gândim despre identitățile noastre culturale mai bine de 30 de ani”, a arătat dr. Florica Zaharia.

Valorizarea patrimoniului, motor de dezvoltare

Întrebată adeseori de ce s-a întors acasă, răspunde simplu „toată viața m-am dus eu spre alții, acum vreau ca alții să vină spre mine, în locul în care îmi place să fiu. Sigur, mi-a plăcut să fiu oriunde, îmi place să călătoresc foarte mult, dar aici îmi sunt rădăcinile și, într-adevăr, vin oameni din România, dar vin oameni din SUA, din Australia, de peste tot, oameni care știu de ce vin. Este un public anume. Rar vin în Băița turiști care vin doar din curiozitate. De obicei vin să învețe și avem un dialog cu ei, ceea ce este extraordinar de interesant”.

Iar comuna Băița are și potențial turistic datorită amplasării geografice, dar și ospitalității locuitorilor săi. Cei care ajung aici trebuie să știe de aria protejată Calcarele Crăciuneștiului sau Măgurile Băiței, cu 13 peșteri, de bisericile vechi, din 1600 și chiar dinainte, traseele alpine etc. Fiind una dintre cele mai mari comune ale județului, cu 11 sate, peste 3.800 de locuitori, se întinde pe 11.140 ha, la poalele Munților Metaliferi.

Însă turismul nu poate exista în lipsa infrastructurii. „La această oră drumurile în comuna Băița, drumul județean, datorită sprijinului președintelui Consiliului Județean și al întregului Consiliu Județean, este un drum foarte bun și marea majoritate a drumurilor din comună este modernizată. Dar având o rețea foarte mare în comună, de 215 km, sigur că încă mai sunt drumuri care mai au nevoie de modernizare”, ne-a declarat primarul localității, Damian Diniș.

Preocuparea autorităților s-a îndreptat în această direcție, fiind realizate investiții pe Măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, conform declarațiilor edilului: „La această oră, prioritatea este apa, beneficiarul lucrării fiind Apa Prod Deva. S-au adus 237 de milioane de euro pentru introducerea apei în județul Hunedoara, fonduri nerambursabile. Se desfășoară licitațiile pentru punctele de lucru de unde o să înceapă lucrările. Gazul a fost o problemă, l-am depus în două rânduri, l-am pierdut din diverse motive de două ori. Sperăm ca la următoarea, a treia oară, să fie cu noroc, iar prin AFM o să depunem în următoarea perioadă și canalizarea”.

Școala de la sat dă roade

Însă dezvoltarea trebuie să îi aibă în vedere și pe viitorii potențiali locuitori ai satelor: copiii. Tot mai multe instituții de învățământ au fost reabilitate sau renovate, asigurându-se un spațiu propice educației generațiilor viitoare.

„Ce este în interior este al nostru, al unității școlare, ce este în exterior, zidurile, terenurile sunt ale Primăriei, care a accesat acum patru ani un proiect și am reușit să modernizăm școala și grădinița. Este o școală modernă, eu zic una dintre cele mai frumoase din județ și din țară. Mai așteptăm dotările pe partea de digitalizare și mobilier, dar în rest totul corespunde cerințelor actuale și cred că este o școală europeană”, a precizat Dorin Crișan, directorul școlii.

După o perioadă cu o scădere a efectivului de elevi, la școala și grădinița din Băița vin, de aproximativ cinci ani, în jur de 180 de copii, cu o tendință de creștere în rândul preșcolarilor. „Ce mă bucură cel mai mult este faptul că numărul copiilor la grădiniță a crescut foarte mult, chiar s-a dublat spre triplat. Astfel am reușit să transformăm grădinița cu program normal în grădiniță cu program prelungit, am venit în întâmpinarea părinților, care nu mai trebuie să ducă copiii la Deva sau la Brad, la grădiniță cu program prelungit, pentru că acolo lucrează cei mai mulți. S-au stabilizat și tinerii, și începând de anul viitor o să avem trei grupe: grupă mică, mijlocie și mare. Ne-am asigurat astfel viitorul școlii cu acești copii care sunt la grădiniță, ei vor veni și la clasa pregătitoare și merg mai departe până în clasa a VIII-a”, a completat directorul școlii.

În prezent, abandonul școlar nu reprezintă o problemă în comuna hunedoreană Băița, iar profesorii reușesc să aducă plusvaloare comunității. „Avem un colectiv de cadre didactice foarte bine pregătite și cu rezultate. La simularea evaluării naționale sunt total nemulțumit de rezultate, dar, oricum, suntem pe primele locuri la școli gimnaziale de la sat. La noi sunt profesori dedicați, fiind o școală căutată și din acest punct de vedere, pentru că au toate condițiile aici. Important este să fie dedicați și să muncească”, a subliniat Dorin Crișan.

Fermierii duc mai departe tradiția, iar turismul prinde contur

Prima menționare documentară a localității Băița este din anul 1472, sub numele german de Pernseyfen, fiind considerată localitate privilegiată, datorită bogățiilor subsolului său care au dus la o dezvoltare accelerată a sa. Săpăturile arheologice au arătat că Mina de Aur de la Băița a fost exploatată încă din epoca romană, dar au adus și dovezi materiale de locuire încă din cele mai vechi timpuri. S-au descoperit un vârf de lance din bronz și fragmente de ceramică din epoca bronzului timpuriu aparținând grupului cultural Șoimuș.

În prezent, despre activitățile economice în comuna Băița am aflat însă că sunt foarte puține, activitatea populației fiind axată pe agricultură. Fabrica de ciment din Șoimuș continuă să exploateze materia primă din carierele de calcar, de aici. „Beneficiem de o treime din impozitul pe care-l datorează nouă. În rest, avem doar mici fermieri, în jur de 300, și fermieri un pic mai mari, care au ferme cu animale, oi și vite, care muncesc și duc mai departe tradiția. Din păcate, zona noastră a fost minieră și, așa cum s-a întâmplat în întreaga țară, în 2006 au fost închise minele... și atunci a rămas o zonă propice crescătorilor de animale. Încet-încet o să trecem pe turism. Dacă acum trei, patru ani nu aveam nicio pensiune, la această oră sunt deja acreditate cinci pensiuni și în construcție încă două. Lucrurile se îndreaptă firesc și normal spre turism și sper să iasă lucruri bune din această activitate”, ne-a declarat primarul Damian Diniș.

Și pentru că turismul se împletește cu gastronomia, localitatea are un Punct Gastronomic Local autorizat, spre deschidere un al doilea. „Avem și producători de virșli, de mezeluri tradiționale, locuitori ai satelor noastre”, a punctat primarul comunei Băița.

Ionuț Lucian Cercel, fermier și transportator din județul Buzău care face parte din grupul de negociatori cu autoritățile statului, a anunțat că fermierii și transportatorii de la Afumați nu vor participa la protestul aprobat de primarul general Nicușor Dan, pentru zilele de 21, 22 și 23 ianuarie 2024, în Piața Constituției din București. De reținut că, în vestul țării, fermierii au cerut autorizarea protestelor cu utilaje din centrul Timișoarei pentru șase zile, perioada 19 - 24 ianuarie 2024, miting care le-a fost aprobat de primarul orașului, Dominic Fritz.

„Fermierii și transportatorii mobilizați la Afumați se disociază în totalitate de protestul politic autorizat în centrul Capitalei. Acel miting aprobat de primarul Bucureștiului este un joc ieftin al unui partid politic și al acelei doamne din Parlament, care ar trebui să rămână acolo și să facă legi, nu doar scandal. Nu ne raliem la așa ceva, pentru că noi n-am ajuns să protestăm în stradă ca să facem haos, ci pentru că avem probleme reale pe care le vrem rezolvate. Presiunea pusă pe autorități de fermierii și transportatorii care protestează în toată țara a dus la dialog. De aceea nu vrem să politizăm deloc acest demers. Trebuie să se înțeleagă că este protestul nostru, nu al partidelor politice. Ne-am detașat încă din prima zi de protest de partea politică și așa vrem să rămânem. Prin urmare, noi, fermierii și transporatorii care am aprins flacăra protestelor în toată țara nu vom participa la mitingul autorizat de Nicușor Dan pentru un membru al unui partid politic”, transmite Ionuț Lucian Cercel.  

Pe 18 ianuarie 2024, primarul Nicușor Dan a aprobat un protest în Piața Constituției din București, duminică, luni și marți (21, 22 și 23 ianuarie), pentru 5.000 de persoane, 100 de tractoare și 100 de capete tractor de tir. Un avocat, membru în partidul senatoarei Diana Șoșoacă, este cel care a cerut autorizarea protestului din Capitală.

De altfel, și prefectul Bucureștiului, Rareș Hopincă a declarat că mitingul autorizat de Nicușor Dan este unul politic și, susține prefectul, este organizat de senatoarea Șoșoacă. De asemenea, Rareș Hopincă, a subliniat că proprietarii de utilaje care vor să participe la protestul din Piaţa Constituţiei trebuie să se înscrie pe o listă pe care organizatorii o vor transmite Poliţiei şi Jandarmeriei până sâmbătă la ora 16.00, altfel nu vor intra în Municipiul București.

Reamintim că, din 10 ianuarie 2024 agricultorii și transportatorii protestează în toată țara.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Comuna Săndulești, din județul Cluj, este dovada că hărnicia alungă sărăcia. Asta poate și pentru că primul gospodar al comunei este cunoscutul fermier Călin Fărgaciu, care are o bună cunoaștere a realităților și provocărilor cu care se confruntă agricultura și întregul spațiu rural. În rândurile ce urmează vă invităm să-l cunoașteți pe primarul, fermierul și omul Călin Fărgaciu.

„Nu sunt singurul inginer sau fermier care este şi primar. Comunităţile din rural au înţeles că oamenii care ştiu să facă treabă bună pentru ei ştiu să facă treabă bună şi pentru ceilalţi.”

Reporter: Comuna Săndulești, numită de locuitori „Capitala Ardealului”, se află la poalele Munților Apuseni, Munții Trascău, mai exact, în apropierea Rezervației Naturale Cheile Turzii. Aici s-a născut, a crescut și-și duce traiul de zi cu zi Călin Fărgaciu. Aşadar, s-o luăm pe rând. Călin Fărgaciu, fermier sau primar?

Călin Fărgaciu: În primul rând, sunt fermier. Probabil că acesta este şi motivul pentru care am trecut un pic şi în administraţie. Cât Dumnezeu va considera că trebuie să fiu şi aici o să fiu şi aici, la primărie, în rest la fermă şi în agricultură o să fiu mereu.

Sunt unul dintre oamenii care au crescut pe lângă Mircea Ciurea, Dumnezeu să-l odihnească, am continuat ce a pornit Mircea ca luptă sindicală şi ca luptă a celor care suntem în rural şi în agricultură, împreună cu Dan Ţandea, tot aşa şi el a trecut la Domnul, şi încet-încet în asociaţie, în cooperativă şi în ce facem noi în agricultură vin tineri, şi asta e foarte bine, se predau ştafete, se face schimbul între generaţii şi este minunat dacă noi reuşim să lăsăm o cărămidă, două, trei, cinci, astfel încât cei care vin după noi, tinerii, să aibă pe ce clădi.

Nu sunt singurul inginer sau fermier care este şi primar. Comunităţile din rural au înţeles că oamenii care ştiu să facă treabă bună pentru ei ştiu să facă treabă bună şi pentru ceilalţi. Mai demult, în perioada interbelică şi înainte, în general cel mai gospodar din sat era şi primar. Lumea atunci ştia să cumpănească mai bine lucrurile.

A fost şi o perioadă în care comunităţile considerau că dacă ai făcut treabă bună şi ai dezvoltat un business în agricultură, ajungând în funcţia publică te vei îmbogăţi şi mai tare. Era o cutumă şi o gândire păguboasă pentru toată lumea, pentru că ulterior comunităţile şi-au dat seama că oamenii gospodari ştiu să facă treabă, făcând pentru ei aveau expertiză şi în zona atragerii fondurilor, ştiau să chibzuiască un buget, deci nu veneau chiar doar pentru a face paradă. În general, în comunele şi în unităţile administrativ-teritoriale în care se merge doar pe discurs politic, pe promisiuni care nu au un fundament şi în gândirea unui buget, comunităţile stau pe loc sau chiar regresează.

Reporter: Câte suflete sunt în comuna Sănduleşti?

Călin Fărgaciu: Sănduleşti e o comună de gradul trei, o comună mică, are doar în jur de 2.300 de locuitori, sunt două sate, Sănduleşti şi Copăceni. Noi zicem că suntem Capitala Ardealului, dar asta zicem noi, nu vrem să supărăm pe nimeni, chiar avem la intrarea în comună un însemn care spune acest lucru: „Comuna Sănduleşti, Capitala Ardealului”. Dar este doar marketing, şi ca un lucru care să creeze zâmbet celor care-l ascultă, în comuna Sănduleşti se fac foarte multe cununii. Într-adevăr, am şi creat un spaţiu, o casă de căsătorii în care cei care se căsătoresc să poată să aducă pe toată lumea care doreşte să fie la fericitul eveniment, şi am observat că veneau şi din alte părţi. Există o legislaţie, primarul poate da o dispensă şi se pot cununa şi la noi tinerii care doresc. Căsătoream nişte tineri de aici, care apoi mi-au zis: „Vor şi nişte prieteni de-ai noştri să se căsătorească la Sănduleşti!”. Am rămas mirat, de ce vor să se căsătorească aici? Şi-mi răspund: „Vor să se cunune în Capitala Ardealului!”. O chestie de marketing pe care am tot derulat-o în online şi până la urmă lumea a înţeles că la Sănduleşti se întâmplă lucruri bune, suntem oameni aşezaţi. Chiar avem o comunitate de oameni aşezaţi, deşi suntem multietnici, multiconfesionali, multiculturali, dar încet-încet s-a aşezat foarte mult comunitatea. Chiar când am ieşit primar în 2016 ieşeau de la diferite biserici şi de multe ori nu se salutau chiar cum aş fi considerat eu că trebuie să facă un bun creştin, şi-i spuneam soţiei mele: „Parcă am ajuns primar în Belfast!”. Dar încet am adus înapoi comunitatea, pentru că am avut inteligenţa ca în momentul în care a fost ales viceprimarul el să fie din Copăceni, eu fiind localnic din Sănduleşti, şi astfel şi prin buna noastră colaborare comunitatea a înţeles că dacă în administraţie este linişte şi pace, lucrurile merg bine şi ei trebuie să facă la fel. Am făcut foarte multe activităţi în care i-am adus împreună și asta pentru noi este o bucurie, chiar lucrurile se întâmplă bine în comunitatea noastră şi probabil de aceea şi Domnul îşi întoarce privirea spre noi şi face ca bugetul să fie unul astfel încât noi să progresăm.

Reporter: Care sunt activităţile economice de bază în comuna Sănduleşti?

Călin Fărgaciu: Agentul economic cu cea mai mare pondere este tot în zona agriculturii, este o fermă de vaci cu lapte, 700 de capete, Agronova, care face treabă bună. Va trebui să aducem şi alt gen de mediu economic la noi, pentru că așa funcţionează un buget la nivel de România, şi probabil şi în alte state, o parte din contribuţiile de pe raza unui UAT se întorc procentual în cadrul UAT-ului, de asta vedem că unele comune explodează, pentru că au creat mediu economic sau au transformat o parte din terenul agricol în parc industrial. Nu ştiu dacă neapărat este cea mai bună formă, însă pentru comunităţi şi pentru dezvoltare este bine, se creează locuri de muncă, bugetul local are nişte sume confortabile astfel încât să facă o infrastructură la nivel de Europa, cum ne dorim. Din acest punct de vedere, Sănduleşti este o comună fericită, pentru că am asfaltat aproape toate drumurile, mai avem de turnat asfalt pe o porțiune de 7 km, unde s-au finalizat lucrările de canalizare. Da, comuna Săndulești are canalizare sută la sută, are apă în sistem centralizat, are gaze naturale, electricitate, internet, tot ce înseamnă confort. Şi dacă reuşim, oricum avem proiect pe Saligny, cu siguranţă se va asfalta și bucata rămasă şi astfel închidem cercul, comuna ca infrastructură, ca utilităţi, este la nivel de urban.

Avem în lucru un parc industrial. Când va fi gata, eu chiar pot să plec acasă, deoarece comuna Sănduleşti va rămâne cu un buget confortabil, cu locuri de muncă şi cu siguranţă. De fapt, ca zonă de rezidenţial, nici nu prea avem unde să construiască. Tot ce a fost grădină sau casă mai veche toate sunt cumpărate, au venit mulţi tineri în comunitate, chiar acum construim – ceea ce e o mare bucurie - trei clase de învăţământ primar. Se întoarce şi diaspora, s-au mutat familii tinere la noi şi chiar vreau să vă spun, fără a face reclamă pentru vreun ONG, există un ONG la Bucureşti, se numeşte Bookland, cu care dezvoltăm împreună proiecte, ei ajută comunităţile să investească în educaţie. Îi aduc pe toţi cei puternici şi cu potenţă economică, cu materiale de construcţii, în general UAT-urile mai plătesc manoperă sau materiale pe care nu le pot ei furniza. Am renovat un corp de clădire şi acum construim chiar un corp nou şi urmează să construim şi o mică sală de sport. Adică nu încercăm să creăm proiecte decât adaptate la nivelul comunităţii. Nu vom avea o sală de sport megalomanică, ci una care să satisfacă nevoile copiilor de la şcoală.

„Totdeauna am să mă ocup de ferma de vaci cu lapte, că va merge mai bine, că va merge mai rău. Businessul în agricultură trebuie să-l calculezi minimum pe cinci ani.”

Reporter: Comuna este situată într-o zonă foarte frumoasă, cu multe obiective turistice în apropiere...

Călin Fărgaciu: Există o energie bună la Sănduleşti şi asta cred că face ca lumea să-şi dorească să treacă pe aici şi să stea la noi. Adevărat, suntem şi bine amplasaţi, pentru că avem Cheile Turzii într-o parte a localităţii, avem Cheile Turului cu Valea Racilor, Cheile Copandului cum le spunem noi în partea dinspre Turda, e salina foarte aproape, Muntele Băişor e staţiune turistică, de la noi începe Valea Arieşului cu tot ce înseamnă zonă cu potenţial turistic extraordinar. A fost o mare bucurie când am reuşit să asfaltăm drumul care face legătura cu Cheile Turzii. Era un drum de 4,5 km pe care comunitatea întotdeauna şi-a dorit să-l vadă asfaltat și am reușit.

Fermierii trebuie să devină și procesatori, și retaileri

Reporter: Să trecem și la agricultură, la fermieri... 

Călin Fărgaciu: Acum trebuie să dau din casă şi să vă spun că sistemul cel mai uşor îl învingi din interior. Ăsta a fost motivul pentru care eu am intrat în politică cu mult timp în urmă, nu neapărat cu gândul de a fi primar, deşi mi-am dorit dintotdeauna, pentru că acumulând o experienţă şi o expertiză din lumea businessului, mi-am dat seama că pot să fac unele lucruri bine. Nu ştiu dacă mai bine decât alţii, dar tot am făcut câteva lucruri bine. Văd aşa, când lumea îmi zâmbeşte pe stradă, şi fără lipsă de modestie, la al doilea mandat am câştigat cu 80%. Asta cam spune ceva despre gradul de satisfacţie a cetăţenilor, dar nu despre asta vreau să vorbim. Am intrat în politică pentru că, i-am amintit pe Mircea şi pe Dan, făceam mitinguri, mergeam la Bucureşti, zgâlţâiam porţile Ministerului Agriculturii câte 2.000 de oameni să ne cerem drepturile. Ulterior ne-am dat seama că cu un telefon putem să mergem în mod calm la Bucureşti, să ne primească ministrul a doua sau a treia zi, să discutăm şi să facem lucrurile să funcţioneze. Mai greu a fost până când sistemul a înţeles că noi existăm şi că într-adevăr suntem o forţă, şi în acelaşi timp contribuim şi la bunăstarea ţării. Dacă ne uităm statistic, anii cei mai buni din punctul de vedere al PIB-ului sunt anii în care agricultura merge bine. Şi probabil că şi-au dat şi ei, politicienii, seama în timp.

Deci îmi place să fac lucruri şi la primărie, dar nu înseamnă că neapărat aş vrea să trec la Domnu’ din primărie. Nu. Totdeauna am să mă ocup de ferma de vaci cu lapte, că va merge mai bine, că va merge mai rău. Businessul în agricultură trebuie să-l calculezi minimum pe cinci ani, pentru că aşa funcţionează, cumva cam în dinţi de fierăstrău, ani mai buni, ani mai puţin buni. Perioada tristă pe care o traversăm acum am mai traversat-o. Noi speram că nu se va întâmpla. Motivele sunt multe, cu siguranţă războiul din Ucraina e unul din motivele care ne afectează foarte tare pe toţi, în primul rând pentru că a scăzut foarte mult consumul, ăsta e un motiv.

Am înființat Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin -BOVICOOP, suntem destul de bine coagulaţi, suntem prezenţi activ în 14 judeţe şi avem colaborări şi cu alţi colegi din altă parte. Astăzi, există un apetit al consumatorului pentru produse româneşti. Se vor întâmpla lucruri în viitor. Fermierul va trebui să iasă cumva din starea de confort în care să producă doar materii prime şi să le dea celor care să le proceseze şi apoi să ajungă la retail. Va trebui să devenim oarecum şi procesatori, deşi noi credeam că va fi în a doua – a treia generaţie, marile ţări producătoare de lapte deja fac lucrul ăsta, cei din Occident care oarecum sunt dinaintea noastră cu tot ce înseamnă economie de piaţă, în general marile uniuni de fermieri au ajuns să deţină şi o parte din procesare.

„Probabil că va trebui să ieşim şi noi, fermierii, din zona de confort, va trebui să ne facem propriile rețele de magazine astfel încât să supravieţuim.”

Reporter: Într-o vreme, îndepărtată, nu era judeţ fără două-trei făbricuţe de procesare a laptelui, nu mai zic de cele de carne, abatoare şi aşa mai departe, iar astăzi sunt judeţe care nu mai au abatoare, în care nu mai găseşti o fabrică de procesare a laptelui. Prin urmare, credeți că e necesar ca procesarea să crească pe lângă cooperativele de fermieri, mai ales că multinaţionalele continuă să fie cele care să impună preţul şi să se joace cu contractele?

Călin Fărgaciu: În trecut toată hrana era produsă în România. Lucru care acum nu se mai întâmplă. Deci, în trecut importam doar citrice şi piper, produse care nu se făceau la noi. Acum se importă foarte mult produs finit, inclusiv aluat congelat, de lactate nu mai vorbesc, partea de carne şi așa mai departe.

Va trebui ca noi, cei care producem materia primă, să devenim şi procesatori, şi cred că ulterior va trebui să devenim şi retaileri. Va trebui creată o contrapondere la marile reţele de supermarketuri. Chiar dacă există lapte la dozator, care e foarte bun şi e şi mai ieftin, omul merge în supermarket pentru că merge cu coşul, îşi pune în coş tot ce vrea el, pentru că e mult mai confortabil. Probabil că va trebui să ieşim şi noi, fermierii, din zona de confort, va trebui să aducem genul acela de comerţ spre consumator, să ne facem propriile rețele de magazine astfel încât să supravieţuim.

În ceea ce privește fermele de vaci, practic, ferme comerciale în România sunt vreo 300.000, după cum s-a văzut la depunerea cererilor pentru ajutor. Însă ceea ce vreau să vă spun e că țara noastră la ora actuală îşi produce doar 40% din cantitatea de lapte de care are nevoie şi totuşi nu-i nevoie de laptele nostru, pentru că ne inundă ungurii, ne inundă polonezii, lucrurile nu se întâmplă chiar cum ar trebui să se întâmple. Adică sigur, trebuie să-i ajutăm pe toţi, dar ar trebui să ne ajutăm în primul rând pe noi. A fost o sincopă legată şi de „cornul şi laptele”, adică unele aspecte oarecum au fost neglijate de stat.

„Cam de pe la 20 de capete începi să fii o fermă care să conteze, să ai un trai decent cu un efort adecvat, în acelaşi timp să şi contribui cu ceva la bugetul statului.”

Reporter: Cum e piața laptelui, s-a mai reglat prețul? Pentru că în primăvară a fost destul de rău pentru crescătorii de vaci.

Călin Fărgaciu: De curând, cantitatea de lapte care e necesară la procesare s-a mai reglat, iar preţul a ajuns să depășească 1,3 – 1,4 lei/litru şi tinde chiar spre 2 lei, la poarta fermei. Sigur că, în condiţiile în care dacă faci furajare din stoc şi fermele mari de vaci toate fac furajare din stoc, atunci, referitor la costul de producție, suntem undeva pe la 2,3 – 2,4, chiar 2,5 lei cu litrul de lapte. Mai nivelează un pic subvenţia, însă nivelarea preţului şi acoperirea pierderilor din subvenţie înseamnă să ajungem să nu mai putem face investiţii. Multă lume nu înţelege că de fapt subvenţia reprezintă o mâncare ieftină pe masa românilor. Nu este subvenţionat fermierul, ci este subvenţionat consumatorul final. Adică noi, fiecare, ca populaţie, când mergem şi cumpărăm o parte din mâncarea ieftină este sprijinul pe care-l are fermierul ca să vândă un pic mai ieftin. Se acoperă de fapt nişte pierderi. Dar dacă noi ajungem să acoperim nişte pierderi din subvenţie, costul de producţie, atunci nu mai facem investiţii, încep să se închidă ferme, apar probleme sociale, PIB-ul României nu e acolo unde ar trebui să fie.

Agricultura este un factor important la nivel macro în economia ţării. Nu toată lumea înţelege, unii înţeleg că fermierii vor bani ca să-şi cumpere jeepuri, fără să ştie că ei mai umblă şi prin noroi şi-şi iau jeepul nu de făloşi, ci că trebuie să meargă în câmp şi când plouă, şi când e vreme bună. Indiferent câtă tehnologie ai avea într-o fermă, nu poţi chiar să suplineşti toate, mai ales că noi încă suntem, geografia ţării nu permite nişte ferme imense, eu personal nici nu mi le doresc, eu vreau încă să existe mica proprietate, proprietarul de nivel mediu, care, de fapt, el e motorul oricărei economii şi la noi, şi în Europa. Francezii au făcut greşeala asta să creeze nişte exploataţii imense şi ulterior au creat nişte pungi de sărăcie. Sper că România nu va ajunge acolo, dar să ştiţi că s-au închis multe ferme de vaci.

Există nişte dimensiuni în care eşti oarecum rentabil, echilibru şi între munca pe care o investeşti în fermă, efortul tău şi beneficiu. Cam de pe la 20 de capete începi să fii o fermă care să conteze şi pentru familia ta, să ai un trai decent cu un efort adecvat, în acelaşi timp să şi contribui cu ceva la bugetul statului.

Reporter: Care este opinia dvs. în legătură cu plafonarea preţului la alimentele de bază?

Călin Fărgaciu: Probabil că populaţia va simţi în buzunar această plafonare, însă să ştiţi că fermierul este cel mai afectat. Tot ceea ce a însemnat ieftinirea laptelui la raft a fost doar pe spinarea fermierului. Noi, în decembrie 2022, vindeam laptele cu 3 lei litrul. A venit nebunia cu scăderea preţului, am ajuns pe la 2 lei, şi în momentul când s-a propus prima reducere de preţ la raft laptele a ajuns 1,30 – 1,80 lei/litru. După cum vedeți, reducerea a fost clar pe cârca fermierului. Fermierul nu are ce face, vaca este ca o siderurgie, în fiecare zi trebuie mulsă, în fiecare zi produci lapte. Dacă nu ţi-l cumpără nimeni, trebuie să-l arunci, nu ai altă variantă. Şi procesatorul ştie asta, şi retailerul ştie. De asta s-au şi închis ferme de vaci. Am încercat noi să obţinem o subvenţie, însă din păcate subvenţia se consideră ajutor de stat, Europa nu a vrut să aprobe genul ăsta de abordare, şi pentru ei a fost un cartof fierbinte, şi astfel s-au mai abatorizat câteva mii, zeci de mii de vaci, s-au mai închis nişte ferme, o parte dintre fermieri au ajuns în industrie sau în zona de asistenţă socială, lucru pe care tot statul îl decontează. În continuare lucrurile sunt într-o zonă de gri, pentru că de-abia acum tinde spre 2 lei laptele, pentru că s-au închis ferme, a scăzut producţia, nu mai este lapte, nu pentru că încearcă cineva să ne ajute pe noi. Întotdeauna s-a întâmplat aşa, cel puţin de 30 de ani de când fac eu agricultură, totdeauna fermierul a decontat orice colaps economic, orice zonă în care au fost probleme.

Reporter: Cum e acest an pentru ferma dvs. în ceea ce privește partea vegetală, care vă asigură furajul pentru animale?

Călin Fărgaciu: Noi, fermierii, avem o vorbă: în anii secetoşi facem marfă bună, dar puţină, în anii ploioşi facem marfă multă, dar nu de cea mai bună calitate. Anul ăsta este un an bun agricol, însă pentru munca câmpului a fost un efort mare din partea fermierilor, deoarece ca să faci fânuri în timpul dintre două reprize de ploaie nu a fost suficient, şi atunci am apelat la baloţi înfoliaţi. Foarte mulţi dintre fermierii de la noi din zonă şi-au achiziţionat echipamente pentru a putea face lucernă înfoliată. Este bine că şi fermierii din România au reuşit să ajungă să aibă tehnologie, astfel încât în funcţie de condiţiile meteo ei să-şi poată lua hotărârea cea mai bună în ceea ce priveşte culturile, mă refer la masa verde, la silozuri de plante proteice, pentru că până la silozul de porumb mai este.

După cum se vede, lucrăm cu mai multe utilaje, astfel încât să reuşim ca în timp scurt să facem cosirea şi apoi, în funcţie de ce va zice buletinul meteo, lăsăm şi facem fânuri dacă vor fi trei zile de temperaturi ridicate, iar în cazul în care considerăm că nu vom avea timp suficient, o să balotăm şi o să înfoliem, după care în scurt timp o să şi scoatem baloţii, pentru că nu ne permitem să ocupăm foarte multă suprafaţă cu partea de baloţi înfoliaţi.

La final, cred eu, 2023 va fi un an bun pentru fermieri şi-l aşteptam, pentru că anul trecut a fost un an greu, a fost un an cu secetă, dintr-o eroare pentru noi, văcarii, culturile de porumb siloz, lucerna şi păşunile au fost prinse la plante de nutreţ şi nu au fost în pachetul de sprijin pentru secetă la culturi agricole. Am avut sprijin pe vaca de lapte, însă ar fi fost bine dacă şi porumbul siloz ar fi fost prins în pachetul de despăgubiri. Am înţeles că la Ministerul Agriculturii se discută ca această eroare să fie îndreptată, acum dacă se va putea şi vor reuşi va fi foarte bine pentru noi, dacă nu, noi, fermierii, oricum suntem apropiaţi de divinitate şi zicem aşa: ce dă Domnu’, aia e bun şi pentru noi. Iată că anul ăsta Domnu’ a fost bun cu noi, lucerna arată extraordinar. Aici, în zona Transilvaniei, unde ne aflăm noi în zona de podiş Turda-Cluj, facem maximum trei coase. Sunt suprafeţe şi sole în România unde se fac şi patru, şi cinci coase, sigur, în funcţie de regimul pluviometric, există şi frumoasa zonă a Braşovului în care ei pot să pună şi amestec de ierburi, pentru că regimul de ploi este unul aproape de normal şi fac un furaj superior, combinat între o graminee şi mai multe leguminoase, noi putem să facem aici doar lucerna. Lucerna se comportă bine în zona noastră.

„Totdeauna fermierul a decontat orice colaps economic, orice zonă în care au fost probleme.”

„Trebuie să învățăm tot timpul și să ne adaptăm”

Reporter: Nu vreau să încheiem fără să vorbim despre omul Călin Fărgaciu. Așadar, cine e Călin Fărgaciu?

Călin Fărgaciu: Am 53 de ani şi anul trecut m-am înscris la doctorat. Cam aşa cred că ar trebui să se întâmple lucrurile, nu cred că există o vârstă la care să faci şcoală, mereu trebuie să mergi la şcoală, mereu trebuie să înveţi. Ne uităm de multe ori la medici, că până se pensionează tot învaţă. Cred că şi noi, zootehniştii şi agronomii, va trebui să facem lucrul ăsta, sigur că pentru mine e o bucurie că sunt coleg de doctorat cu fiica mea. Nu ştiu dacă neapărat pot să finalizez doctoratul, pentru că, uitându-ne la televizor, a devenit un lucru de care aproape că ţi-e spaimă să îl ai, nu cumva cinci propoziţii să nu fie ale tale, dar în acelaşi timp legătura cu mediul academic trebuie să o avem tot timpul.

Călin Fărgaciu mereu va fi un fermier, deşi viaţa aşa a vrut, să fiu vizibil uneori. Sunt o persoană destul de smerită, în ultimul timp m-am apropiat şi mai mult de Dumnezeu, sunt creştin ortodox, dar am descoperit şi înţeleg cu tărie că tot ce am am de la Domnul. Şansa mea în viaţă a fost să învăţ bine, pentru că nu am fost un bogat, am avut nişte părinţi extraordinari, însă au fost într-o perioadă de comunism în care n-au putut să-mi lase foarte multe lucruri, dar am avut o educaţie bună.

Reporter: Revoluția din 1989 v-a prins student la zootehnie?

Călin Fărgaciu: La Bucureşti. Eram chiar la Bucureşti, eram atunci militar în termen, am terminat în ’88-’89, chiar în perioada aceea. Ce să zic? Lucrurile s-au întâmplat bine pentru mine în viaţă doar pentru că Dumnezeu m-a iubit. Mie mi-a dat, zic, de o sută de ori decât aş fi putut să-I cer eu. Eu nu ştiam să-I cer atât cât de mult mi-a dat.

Am o fetiţă care a terminat şi ea zootehnia, şefă de promoţie, acum e înscrisă la doctorat. Am un copil minunat. Cred că o parte din ceea ce am creat eu ca fermă va merge mai departe, pentru că Diana a mers la zootehnie nu pentru că i-am impus eu ca să ducă tradiţia de familie mai departe, ci pentru că într-adevăr îi place şi ei vaca de lapte, îi place agricultura.

Am investit foarte mulți bani în tehnică modernă, în tehnologie, pentru că vreau ca fata mea să fie doar manager de fermă. Eu şi muncesc în fermă, pentru că e o opţiune personală, acolo îmi găsesc liniştea, dacă stau între văcuţe sau dacă stau pe tractor o zi-două, îmi încarc bateriile. M-am născut cu un alt mod de a vedea lucrurile, nici nu ştiu dacă e o laudă că-ţi place să munceşti fizic neapărat. Probabil că va trebui să evoluăm. Văd noile generaţii, nici nu mai au rezistenţa fizică pe care am avut-o noi. Poate că e un lucru bun, poate că e bine că pentru ei viaţa e mai uşoară, nu ştiu dacă neapărat îi pregăteşte şi pentru perioade mai grele. Că vedeţi, numai un pic de război a fost la graniţa noastră, a fost un pic de pandemie, nu s-au mai găsit produse şi deja am început să ne înspăimântăm cu toţii, am început să descoperim grădina din spatele casei, am început să ne apropiem de Dumnezeu.

Reporter: Uitându-vă în urmă, aveți regrete?

Călin Fărgaciu: E o întrebare grea... Nu cred că am ceva ce să regret, pentru că, vă spuneam, mie Dumnezeu mi-a dat mai mult decât aş merita, consider eu. Chiar cred lucrul ăsta. Am ajuns în poziţiile pe care mi le-am dorit, chiar dacă ulterior le‑am regretat. Mă refer la poziţii de demnitate publică. Pentru că în general îţi ia din timpul tău, personal, şi din timpul familiei. Dar cineva trebuie să facă şi lucrurile astea, dacă fiecare stă deoparte, atunci nu au cum să meargă lucrurile bine. Sigur că unele lucruri acum aş şti să le fac mai bine. Au fost şi perioade în care am muncit prea mult, când puteam, dacă eram un pic mai atent, să-mi uşurez viaţa. Asta încerc să transmit copilului meu: tot ceea ce eu la un moment dat nu am judecat sută la sută smart – că ăsta e un termen pe care acum îl foloseşte toată lumea – să dau copilului meu. Sigur că şi el, până nu se va lovi o dată, de două ori cu capul de pragul de sus, nu va înţelege.

Reporter: O ultimă întrebare. Ce şi-ar mai dori Călin Fărgaciu?

Călin Fărgaciu: Să fie un preţ bun la lapte. Programul de investiții „Anghel Saligny” să funcţioneze şnur în România şi atunci Călin Fărgaciu, atât fermierul, cât şi primarul, va avea o stare de bine şi va putea în viitor să facă numai fermă, pentru că-mi doresc din tot sufletul să aloc mai mult timp familiei.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Laurențiu Tîrziu, legumicultorul ajuns primar la Belinț, județul Timiș, vrea să dezvolte comuna așa cum și-a dezvoltat viaţa personală şi viaţa antreprenorială. Animat de energia specifică vârstei, tânărul Laurențiu Tîrziu a dat afacerea cu legume a familiei pe scaunul de primar al comunei timișene Belinț, convins că va aduce o schimbare de mentalitate în administrația publică locală, dar și proiecte de care comuna are nevoie pentru o dezvoltare durabilă în viitor.

„Vin din mediul antreprenorial şi am experienţă în fonduri europene. Am accesat până acum cu succes două proiecte europene.”

Reporter: O luptă grea, ca mai toate bătăliile electorale de la sat, v-a propulsat în fruntea primăriei Belinț, din județul Timiș. Ce v-a motivat să intrați în politică, în lupta pentru fotoliul de primar?

Laurențiu Tîrziu: Sunt soţ, tată şi locuiesc în Belinţ de când m-am născut, vin din mediul antreprenorial şi am experienţă în fonduri europene. Am accesat până acum cu succes două proiecte pe fonduri europene şi în urmă cu patru ani am avut mai multe propuneri din partea cetăţenilor să încerc să dezvoltăm comuna exact aşa cum mi-am dezvoltat viaţa personală şi viaţa antreprenorială. Am încercat să adopt un nou mod de a face campanie. Cetăţenii au văzut în noi acea speranță de mai bine, am fost şase candidaţi, nu a fost uşor şi sunt foarte satisfăcut şi eu, cu echipa mea, că am schimbat modul de a face campanie. Un mod plăcut de a face campanie, un mod bazat pe exemplul personal şi nu bazat pe injurii, pe lucruri urâte.

„Îmi doresc să sprijinim mediul antreprenorial, ne dorim să atragem mediul antreprenorial aici, la Belinţ.”

Reporter: Ce lipseşte comunei Belinţ în momentul de faţă şi ce vă propuneţi să faceţi?

Laurențiu Tîrziu: În primul rând, administraţiei comunei Belinţ îi lipseşte un  mod coerent în abordarea problemelor, dar şi atitudinea personalului din administraţia noastră. Am foarte mare încredere că printr-o gestionare foarte bună a colectivului vom schimba această stare de fapt și o să dăm rezultate foarte bune.

Reporter: Veneam spre dvs. și deși nu locuiți chiar la drumul principal, am venit pe o stradă asfaltată, semn că infrastructura nu stă chiar rău în comuna Belinţ. Ce-ar mai fi de făcut?

Laurențiu Tîrziu: E adevărat, infrastructura în Belinţ şi Chizătău nu stă rău, dar mai avem două sate aparținătoare comunei, Gruni şi Babşa, unde străzile sunt asfaltate doar parțial. Suntem pe o listă de sinteză la Ministerul Dezvoltării și în cei patru ani am încrederea că o să reuşim să obţinem această finanţare pentru a fi asfaltată toată comuna. Mai avem nevoie de canalizare, care este  cuprinsă în programul Aquatim-ului, dar nu ştim din ce cauză nu s-a demarat acest proiect. Aşa cum am garantat în campania electorală şi în precampanie, şi în discuţiile cu oamenii, o să mă implic în așa fel încât să realizăm împreună această mare dorinţă a cetăţenilor comunei Belinţ.

În aprozarul La belinţanu’ se comercializează legumele din propria fermă, dar și de la alți producători

Reporter: Există deja o cooperativă la Belinț, care funcţionează bine, cu rezultate. Au reuşit ceea ce puţini legumiculturi din zona de vest au reuşit în ultimii ani, să intre pe mult-râvnita piaţă a marilor lanțuri de magazine. Întrebarea este dacă această formă de asociere sau o alta e menită să-i ajute pe cei care produc şi dacă vă veţi implica în a-i sprijini pentru a se uni în astfel de forme asociative?

Laurențiu Tîrziu: Sigur că da. Îmi doresc, cum să nu. O să-i sprijinim, noi suntem deschişi, eu, ca persoană, în primul rând, sunt deschis la orice cooperare, la ajutor, pentru că nu am niciun interes. Din această cauză sunt acolo şi lumea mi-a dat această încredere, ca să ajut. Îmi doresc să sprijinim mediul antreprenorial, ne dorim să atragem mediul antreprenorial aici la Belinţ.

Reporter: Veniţi din acest mediu antreprenorial, aveţi două proiecte câştigate. Ce înseamnă businessul ăsta pentru dvs., cum l-aţi dezvoltat? Care a fost baza de plecare?

Laurențiu Tîrziu: Pot să spun că mi-a schimbat viaţa. Am terminat facultatea tot în domeniul alimentar, controlul şi expertiza produselor agroalimentare la Agronomie, după aceea am terminat masterul, iar apoi am încercat să mă angajez în domeniu. Din păcate, nu am reuşit. Între timp, a apărut șantierul pentru construcţia autostrăzii aici la Belinţ, am depus un CV şi aici, am reuşit, m-au repartizat la laborator. Am muncit cinci ani aici la autostradă. După patru ani și jumătate, s-a născut băieţelul meu. Apoi s-a terminat contractul aici și ar fi trebuit să plecăm la alt contract. Apăruseră și fondurile europene pentru tinerii fermieri şi m-am gândit în felul următor: decât să plec, mai bine încerc ceva pe cont propriu și rămân alături de familie. Tot timpul, am simţit o atracţie faţă de satul meu şi n-am vrut să plec nici atunci. Am simţit că nu mă lăsa ceva. Şi am zis: hai să merg după intuiţie. Ce să fac, ce fac eu? Aveam un salariu foarte bun la firmă. Îmi propuseseră chiar și o mărire de salariu ca să merg cu ei la Decea, la următorul contract, dar n-am acceptat. M-am decis să accesez un proiect pe fonduri europene pe „tânărul fermier”. Dacă mă ajută bunul Dumnezeu să-l prind, rămân la Belinţ şi încerc altceva – îmi spuneam. Am depus proiectul şi în toamna aceluiași an, prin noiembrie, am primit un e-mail în care eram anunțat că proiectul este eligibil. Am zis: iau totul în serios, merg la suma maximă de 50.000 de euro, patru hectare suprafaţă trebuia lucrată cu legume, plus extindere. Am semnat contractul în decembrie, după aceea în martie mi-au intrat banii şi am reuşit să îmi achiziţionez utilajele care m-au ajutat foarte mult, au simplificat munca mea şi a familiei. Am avut un mare noroc şi în familie...

Reporter: Concret, ce aţi făcut cu banii ăştia, 50.000 de euro?

Laurențiu Tîrziu: Am cumpărat în primul rând utilaje. Mi-am cumpărat un tractoraş pentru legume, de 45 CP, nu nou, second-hand, mi-am cumpărat un combinator, mi-am cumpărat o maşină de plantat ceapă, maşină de scos ceapă, maşină de plantat varză cu irigator automat, tambur cu aripă de ploaie pe o lungime de 200 de metri cu furtun j63, se rulează automat, o maşină de scos cartofi cu buncăr. Vă spun sincer că astfel mi-am uşurat munca extraordinar de mult.

Reporter: Şi aţi pornit de la patru hectare.

Laurențiu Tîrziu: Am pornit de la patru hectare de teren, dar conform obligațiilor din proiect, am mai cumpărat teren și m-am extins. Inițial, am colaborat cu cooperativa din Belinţ. Produceam, dar iarna era aşa: noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, şase luni de zile nu aveai rulaj, în schimb făceai vânzare bună în perioada de vară. Am livrat marfă şi la Profi la Timişoara la depozit, prin cooperativă, preţurile nu erau foarte mari, dar nici mici, erau undeva la nivelul de mediu. Trebuia să asiguri calitate tot timpul şi nu puteai să supravieţuieşti, părerea mea. Știţi cum e când ai o familie mare, trebuie să ai și un venit constant. Şi atunci eu m-am gândit în felul următor: să încerc să-mi deschid un punct de vânzare la Lugoj, la 15 km de Belinţ. Până să iau decizia asta, maică-mea mergea la piaţă la Reşiţa și nu era deloc confortabil pentru ea. În noiembrie am luat această decizie, am găsit un spaţiu în 14 noiembrie, am semnat contractul de închiriere şi mi-am propus până în 1 decembrie să-i dau drumul.

„Tatăl meu va rămâne acasă şi se va ocupa în locul meu de tot ceea ce m-am ocupat eu. Din moment ce structura este făcută, treburile merg acum de la sine. Vreau să demonstrăm că suntem o generaţie care poate schimba de la atitudine şi până la modul de a face administraţie, mai flexibil, mai dinamic și mai aproape de cetățean.”

Reporter: Şi v-aţi făcut un aprozar...

Laurențiu Tîrziu: Da, mi-am făcut un aprozar, spaţiu pe care plătesc o chirie de 600 de euro pe lună. N-am știut nimic despre ce înseamnă activitatea asta, dar am zis că îl ţin până în martie, când începem treaba în câmp. Dacă dă Dumnezeu să meargă, rămâne deschis, iar dacă nu, îl închidem.

Reporter: Şi a mers, pentru că e deschis şi în momentul de faţă.

Laurențiu Tîrziu: Exact, a mers. Practic, am mers în paralel şi cu aprozarul, şi cu agricultura. Nu a fost uşor, dar eu sunt ambiţios şi mi-a reuşit chestia asta.

Reporter: Mă gândesc că şi pentru ai casei, într-un fel, a fost mai uşor decât să meargă în piaţă la Reşiţa. Mai bine la Lugoj, la doi paşi de casă, într-un spaţiu închis, încălzit, de bine, de rău, e altceva decât în piaţă.

Laurențiu Tîrziu: Vara, spațiul este climatizat, deci am asigurat condiții mult mai bune. Am venit cu produsele noastre de bază, am mai redus puţin, n-am mai pus ardei, n-am mai pus vinete, dar am pus cartofi, varză, ceapă şi în cantităţi mari, care să ne ajungă tot anul la vânzare, culturi care se pretează mult mai bine la munca mecanizată. Pe lângă, la produsele astea am venit cu un preţ mic, aşa ne-am atras şi clienţii. Am pus un slogan, „La belinţanu’ ”, aşa ne-am făcut cunoscuţi, lumea ne apreciază, am reuşit să achiziţionăm chiar în acest an, în decembrie împlinim trei ani, după doi ani și jumătate, încă un spaţiu acolo lângă, am deschis cel de-al doilea aprozar şi treburile merg bine.

Reporter: Apropo de felul în care v-aţi dimensionat producţia ca să puteţi face faţă, vă întreb dacă vinetele, roşiile, ardeii şi ceea ce nu mai produceţi dvs. nu era mai bine să le luaţi din Belinţ, direct de la producători?

Laurențiu Tîrziu: Am cooperat cu producători, inclusiv pentru ceapă verde şi ridichii primăvara, pe o mulţime, dintre cei care mi-au cerut, eu am încercat să-i ajut, bineînţeles în limita rulajului zilnic. Aşa am procedat, întâi am luat de la producătorii locali ce au avut ei și nu am produs eu, restul, am cumpărat din piața de gros de la Mehala, din Timișoara.

Reporter: Ce a însemnat al doilea proiect şi care a fost suma de care aţi beneficiat?

Laurențiu Tîrziu: Eu și soţia ne-am chinuit să accesăm fonduri pentru un salon de coafură şi machiaj, soţia mea fiind foarte pasionată în acest domeniu. Inițial, am încercat să-l deschidem aici, în mediul rural, dar, din păcate, nu ne-a reuşit. Doi ani la rând am încercat, ea nu a mai vrut, a fost foarte dezamăgită, însă eu am insistat: haide să mai încercăm o dată şi pe mediul urban. Dumnezeu ne-a ajutat, am obţinut o finanţare de 32.000 de euro și am deschis un salon de coafură şi machiaj la Lugoj. Acum e o perioadă mai nefastă pentru acest domeniu, dar nu putem spune că ne bazăm pe acest salon, este un job al soției...

Reporter: ...care la un moment dat va funcționa, investiţia fiind făcută deja.  Oricum, lucrurile se complică pentru dvs. odată cu trecerea la Primăria Belinț, pentru că va trebui să împăcaţi cumva şi businessul privat, şi nevoile comunităţii. Cum v-aţi gândit că veţi face faţă?

Laurențiu Tîrziu: Aşa este, dar eu când fac un pas tot timpul mă gândesc de două sau de trei ori înainte. Tatăl meu, care a fost viceprimar opt ani aici la Belinţ, va rămâne acasă şi se va ocupa în locul meu de tot ceea ce m-am ocupat eu. Din moment ce structura este făcută, treburile merg acum de la sine. Soţia mea nu prea a fost de acord să fac pasul spre a candida, spre primărie, dar mă bucur că în final a înţeles. A fost dorinţa mea să demonstrăm că suntem o generaţie care poate schimba de la atitudine şi până la modul de a face administraţie, mai flexibil, mai dinamic și mai aproape de cetățean.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: arhiva personală Laurențiu Tîrziu

Nu este ceva nou în paginile acestei reviste ceea ce vom spune acum. Ne-a preocupat mereu chestiunea educației, pe care o considerăm punctul de plecare al unei adevărate strategii de țară, adică un program de dezvoltare pe termen mediu și lung, făcut cu responsabilitate și inteligență, de niște oameni care-și iubesc neamul și țara mai mult decât propriul cont – că nu mai ține nimeni banii în buzunar. Până se vor naște acei oameni, noi continuăm să spunem, în mod repetat, că educația este începutul lucrurilor. Primii educați ar trebui să fie adulții, ca, la rându-le, să poată da o educație bună copiilor lor, în primii ani, când, de fapt, contează. Să îi învețe aspectul cel mai important al vieții, care să pătrundă în cele mai adânci fibre ale sufletului, respectul pentru muncă, conștiința că bunăstarea și poziția de onorabilitate vin prin munca onestă, nu prin șmenuri de tot felul.

Alergătura din ziua de azi după educația teoretică, care nu creează nicio abilitate reală, în afara impresiei – falsă, de altfel – că știm de toate și ne pricepem la orice, a dus la criza aceasta de forță de muncă în aproape orice domeniu – nu minimalizăm exodul, vinovat și el de această situație.

S-a mai spus, dar repetăm și noi, dacă în justiție, în medicină, în industriile de tot felul, oamenii care activează trebuie să aibă o calificare atestată, de ce agricultura, o meserie care produce direct hrana noastră cea de toate zilele, poate să fie practicată de oricine, fără nicio calificare, ce să mai zicem atestată? Mai ales că în asemenea condiții nici nu se pune problema că se poate ajunge la performanță. Agricultura este o afacere și ar trebui gestionată ca atare, cu profesionalism și responsabilitate. Altfel, vaiete și jale.

Bine, veți spune, cum ajungem la aceste deziderate, cine să dea aceste direcții, în situația în care de la nivel politic nu se întrezărește o astfel de inițiativă? Vă vom răspunde: liderii. Cine să-i formeze? Mediul privat, pentru că, se pare, mediul politic creează alt fel de lideri, cu abilități de lichelism.

De aceea ne bucurăm că în ultima vreme, mediul privat, interesat să găsească o forță de muncă calificată, a renunțat să mai aștepte, în zadar, ca sistemul de educație să furnizeze așa ceva și a început să investească direct în educarea concretă a tinerilor.

Salutăm programul pe care Grupul Agricover, prin asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, l-a lansat în noiembrie anul trecut și pe care îl va continua și anul acesta, „Tineri Lideri pentru Agricultură”, tocmai pentru că prin obiectivele sale susține ce am spus mai devreme, pregătirea tinerilor pentru a participa activ la reprezentarea profesională a intereselor agriculturii românești în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles, asigurarea continuității afacerilor în agricultură, dobândirea de competențe de business și comunicare, cât și creșterea implicării acestora în proiecte de responsabilitate socială.

Vreau să citez ceea ce directorul general al Agricover Holding SA, Liviu Dobre, a zis legat de acest program: „Viitorul agriculturii înseamnă informație specializată și tehnologie digitală, puse în practică de către tineri ambițioși, pregătiți să devină antreprenori și arhitecți ai unei agriculturi românești sustenabile și competitive”. Așa credem și noi.

Implicarea lor nu se rezumă la organizarea acestor cursuri de excelență, din acest an acordând și burse pentru 10 tineri, fii de fermieri, care nu au posibilități financiare suficiente pentru a le urma. Ele acoperă integral costurile educaționale, de transport, cazare și masă, valoarea individuală fiind în cuantum de 10.000 de euro pentru un an de studiu. Tineri din programul „Burse Agricover 2020” au fost selectați de un juriu format din doi membri ai consiliului de administrație al Agricover Holding SA; un reprezentant al Clubului Fermierilor Români; un psiholog și un absolvent al primei serii a Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”.

Și pentru că am vorbit de absolvenții primului an al Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură” al Clubului Fermierilor Români – dezvoltat împreună cu Fundația Leaders și care are ca parteneri educaționali Ascendis, Human Invest și Attitude Training, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring –, vrem să cităm îndemnul pe care unul dintre ei, Ciprian Olteanu (Călărași), l-a făcut celor din generația sa pentru a merge pe drumul profesionalizării: „Eu sunt următoarea generație de fermieri din familia mea. Sunt tânăr ca și tine și îmi doresc să fac mai mult, mai bine și am avut posibilitatea să mă specializez urmând cursurile din cadrul Programului «Tineri Lideri pentru Agricultură» de la Clubul Fermierilor Români. Acest program de studiu este extrem de complex. Am dobândit cunoștințe care m-au ajutat să îmi dezvolt abilitățile de reprezentare în domeniul administrației publice, împreună cu cele de comunicare și afaceri. A fost o ocazie unică pentru mine și cu siguranță va fi și pentru tine.”

Încheiem și noi cu un îndemn: nu mai așteptați să vă dea statul, urmați exemplul acesta și, cu siguranță, împreună, vom crea o societate mai bună.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Anul acesta, dificil pentru agricultură, tânărul fermier Ciprian Olteanu s-a hotărât să intre în politică și să se arunce în lupta pentru Primăria comunei Unirea din județul Călărași, o comună formată din satele Oltina și Unirea, așezată în estul județului, pe malul stâng al Dunării și pe malurile brațului Borcea, cu o populație de peste 2.600 de locuitori. În urma alegerilor din 27 septembrie 2020, Ciprian Olteanu, candidat din partea Partidului Național Liberal, este primarul comunei călărășene Unirea.

Fermierul și-a bazat campania pe idei și proiecte, nicidecum pe aruncatul cu noroi. Și a câștigat. „Este victoria întregii echipe și a celor care au decis să ne sprijine la aceste alegeri locale, iar în scurt timp și cei ce au sprijinit echipa adversă or să realizeze că și ei au câștigat. Cum spuneam la începutul campaniei mele, din această luptă câștigă doar cetățenii comunei Unirea, iar noi acum trebuie să demonstrăm asta. Le mulțumesc tuturor! A fost o luptă în adevăratul sens al cuvântului, un carusel emoțional din care această echipă tânără și cu prea puțină experiență a ieșit câștigătoare”, a declarat Ciprian Olteanu, care, însă, comparativ cu politica, are o experiență de peste zece ani în administrarea afacerii de familie, în care s-a implicat încă de mic copil.

Tânărul de 29 de ani s-a prezentat în fața locuitorilor comunei cu o listă de zece proiecte: accesarea fondurilor europene, care vor reprezenta principala sursă de finanțare pentru toate proiectele comunei; sprijinirea antreprenorilor locali, cu condiția angajării forței de muncă locale; asfaltarea în totalitate a străzilor din Unirea și Oltina; racordarea la sistemul național de gaze naturale atât pentru utilizatorii casnici, cât și pentruu cei industriali; extinderea sistemului de canalizare; mărirea capacității de pompare a apei, pentru asigurarea presiunii tot timpul anului și îmbunătățirea calității apei; cadastrarea comunei Unirea intravilan și extravilan, toți proprietarii de teren și toate gospodăriile primind gratuit cărți funciare; refacerea bazei sportive și construirea unei săli de sport multifuncțională; crearea de condiții optime în școli (căldură, toalete interioare), dotarea acestora cu echipamente didactice de ultimă generație și deschidere de After School; organizarea crescătorilor de animale într-o asociație care va crea noi oportunități pentru aceștia.

Să-l cunoaștem pe Ciprian Olteanu

E născut pe 2 decembrie 1990, este căsătorit, are doi copii mici (fată și băiat), iar soția, Marilena, îi este alături și în afacerea agricolă.

Tânărul primar are un master în contabilitate la Academia de Studii Economice din București, unde în 2012 a absolvit Facultatea de Administrare a Afacerilor (engleză). De asemenea, a urmat cursurile Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. În prezent, urmează cursurile din programul de pregătire „Tineri Lideri pentru Agricultură”, lansat de Clubul Fermierilor Români.

Ferma familiei Olteanu are în exploatare 2.900 de hectare. Principala responsabilitate a tânărului fermier este maximizarea productivității terenurilor, asigurându-se că activitățile de zi cu zi sunt bine planificate și că totul este pregătit în avans pentru diferite activități agricole. „Coordonez activitățile de implementare a noilor tehnologii, precum rata de însămânțare variabilă, utilajele ghidate GPS, software-ul de gestionare a agriculturii pentru o mai bună planificare și o mai bună urmărire a consumului de intrare. Coordonez echipa din fermă, dezvolt relațiile dintre clienți și furnizori, negociez contractele și supraveghez livrările. Din 2016 sunt președintele Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) Unirea Călărași și prin această organizație am accesat două proiecte europene, în valoare totală de două milioane de euro, 100% nerambursabile. Am dezvoltat un sistem de irigare pentru 750 de hectare și am implementat noi tehnologii, cum ar fi: sistem GPS, monitorizare prin satelit, monitorizare automată a consumului de combustibil, software și monitorizare input-uri aplicate, stație meteo cu senzori subterani care monitorizează umiditatea solului”, ne-a spus fermierul Ciprian Olteanu.

Experiența propriei afaceri, cu siguranță, îl va ajuta pe tânărul primar Ciprian Olteanu să facă față cu succes viitoarelor responsabilități.

Foto: Ciprian Olteanu, arhiva personală

Seceta cu care întreaga țară se confruntă a afectat și comuna Calopăr din județul Dolj, o comunitate cu aproximativ 4.000 de locuitori și unde în anii trecuți găseam doar culturi frumoase și sănătoase. Anul acesta, lucrurile stau diferit, orzul este calamitat în proporție de 100% pe anumite parcele, iar grâul, de până la 90%. Fermierii sunt disperați și cer ajutorul autorităților.

Sorin Epure, fermier: „Grâul a răsărit frumos, în martie arăta extraordinar de bine, dar nu mai este niciun fel de frate, a murit tot! În situația asta am 500 ha. Orzul e și mai grav.”

În comuna doljeană Calopăr, terenul agricol reprezintă cam 6.000 de hectare, marile suprafețe fiind exploatate de cinci fermieri mari. Sorin Epure, inginer agronom de meserie, lucrează peste o mie de hectare. Fermierul ne-a dus într-o tarla de grâu sârbesc, soiul Renesansa, care la ora respectivă (spre jumătatea lunii mai) trebuia să aibă deja 1-1,20 m, dar ajungea doar la 30 cm. Cine e de vină? Lipsa apei, desigur. „Eu am pluviometru și măsor peste tot. Și anul trecut a fost secetă în zona asta. Nu știu ce se întâmplă, a fost cod roșu, cod portocaliu, avertizări, dar nu ploua. Iar anul ăsta, în afară de faptul că în martie a venit cât a venit o ploicică, toamna a fost secetoasă. Grâul a răsărit frumos, în martie arăta extraordinar de bine, dar, dacă observați, nu mai este niciun fel de frate, a murit tot! Și spicul e mic. Poate să vină Dunărea peste grâu și nu se mai poate întâmpla nimic... Și în situația asta am 500 de hectare de grâu. Orzul e și mai grav, pentru că are o perioadă mai scurtă de vegetație și avea și el nevoie de apă mai multă”, arată Sorin Epure, care nu a semănat deloc rapiță toamna trecută, după ce anul trecut a întors 250 de hectare. „Din cauza secetei, insectele nu au nici ele apă și atacă ce prind verde. Degeaba am intrat la stropit, chiar de două ori, spicul nu mai are aparat foliar, nu mai are nimic”, a adăugat fermierul.

Primarul comunei Calopăr ne-a confirmat că 80-90 % din suprafețele cultivate arată prost sau foarte prost, cu excepția terenurilor de la Cervina, unde a plouat. „Fermierii au făcut sesizare, noi am făcut demersurile la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și la Prefectură și așteptăm să vină comisia de constatare a calamităților”, a precizat primarul Marin Catalina. Din comisie trebuie să facă parte, cu convocarea prefectului, reprezentanți ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și ai Direcțiilor Agricole Județene.

Potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii publicat în Monitorul Oficial la data de 16 aprilie a.c., proprietarii de terenuri agricole ale căror suprafețe cu culturi agricole vegetale au fost afectate în procent de peste 30% depun înștiințări scrise la unitatea administrativ-teritorială pe a căror rază teritorială se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice, în termen de trei zile de la momentul distrugerii.

Fermierii doresc o accelerare a procesului de constatare a calamitării din partea organelor abilitate, dar se tem că li se va reproșa că nu au aplicat corect tehnologiile și că poate acesta e motivul pentru care culturile arată astfel. „Întotdeauna, asigurătorii, împreună cu autoritățile statului, găsesc motive să nu ne despăgubească, astfel că noi, agricultorii, niciodată nu câștigăm”, e de părere Sorin Epure.

Despăgubirile trebuie să ajungă rapid la fermieri, care au în continuare cheltuieli cu întoarcerea culturilor, input-urile etc.

Pierderile sunt foarte mari, agricultorii spun că la orz sunt de 100%, la grâu cam 90% și deja nu cred că vor mai intra la recoltat, pentru că nu merită.

Floarea-soarelui e singura cultură care arată mai bine în prezent, chiar dacă a început să apară costreiul. În zona în care ne-am deplasat, mai bine arătau culturile dinspre Segarcea, acolo unde sunt perdele forestiere. „Au avut un aport de apă mai mare de anul trecut. Deci efectiv acolo plouă, mă uitam și aici nimic”, ne-a spus fermierul doljean.

Agricultorii se tem că nu vor rămâne cu nimic

Fermierilor le e teamă că nu vor rămâne cu nimic, mai ales că majoritatea a semnat contracte futures, în speranța unor prețuri mai bune. În trecut, seceta i-a mai făcut probleme fermierului Sorin Epure, care niciodată nu a primit despăgubiri pentru culturile distruse. „E o forțare aiurea cu asigurările. Se zice asigurare în caz de secetă. E fals! Că îți dă o perioadă, să zicem 15 aprilie – 31 mai, să te încadrezi în 27-30 de litri. Și unde sunt stațiile meteo? De obicei, unde plouă: pe Craiova, unde-s pietre și diferență de temperatură, de la clădiri, și nori și imediat acolo plouă, față de noi. Să-mi spună un fermier că a luat bani despăgubire de secetă sau, dacă a luat, reprezintă 1%, ca la Caritas. Practic, legea e făcută pentru asigurători și nu primești nimic. Dacă, de exemplu, dă 20 de litri, care înseamnă nimic, asigurătorii fac diferența: între 20 și 27 e 7%! După care taie ei cu franciza și practic nu mai iei nimic, și te lipsești, până la urmă”, susține Sorin Epure, care anul acesta și-a făcut asigurare pe producție. Conform măsurătorilor sale, la Calopăr au fost 13 l/m², iar la Craiova, 30 l/m².

Anul acesta e unic în peisajul ultimilor 70-80 de ani. Dacă anul trecut fermierii au crezut că nu se face niciun bob de grâu, pentru că abia spre primăvară a răsărit, anul acesta a fost invers, grâul, frumos în toamnă, a cunoscut un trend descendent din cauza lipsei zăpezii și a ploilor. „Eu pot să vă arăt pluviometre, că le am montate peste tot și fac o sumă. În toamnă am avut vreo 60 de litri de apă adunați, dar pe fondul secetei din urmă, de neimaginat, a răsărit, a înfrățit o frumusețe, așa că în iarnă am zis Doamne-ajută! Dar n-a venit cu niciun fel de precipitație. Am fost invitat la un simpozion, prin februarie, și ningea la București într-o veselie! Și sunam în zona mea: „Cât e?”. Când am revenit, am pus după ce s-a terminat cu zăpada să se topească din pluviometre: 7 litri – 9 litri, în funcție de zonă. În total până acum în luna mai, cred că am avut parte de vreo 130 l/m²”, ne-a povestit fermierul Sorin Epure.

Orzul de pe cele 200 de hectare pe care le-a însămânțat doljeanul la finalul lunii septembrie 2019 are spicul la un sfert, cu toate că a avut o pornire bună în vegetație. Ca la grâu, înființarea unui hectar de orz costă tot în jur de 3.000 de lei. Bani posibil pierduți.

Cultura de floarea-soarelui este singura care arăta mai bine, la momentul vizitei noastre, dar și ea avea nevoie de apă, deoarece pământul era crăpat. Aici, fermierul a folosit doar utilaje care să îl ajute să păstreze apa în sol. „Am băgat combinatorul, să nu scot apa. Am cultivat floarea-soarelui în perioada 1-3 aprilie 2020, am erbicidat-o și preemergent… cam degeaba, că produsul, scump, nu și-a făcut datoria, încă vezi costreiul în cultură. Am erbicidat-o a treia oară și sper să se usuce buruiana, că floarea are posibilități de regenerare mai mari”, a menționat fermierul.

O legislație care să-i protejeze, asta-și doresc fermierii

Problema mare o reprezintă ratele la bănci și fermierii vor doar să nu se trezească fără producție, dar și fără utilajele cumpărate pe credite.

Ce-și doresc fermierii? O legislație care să îi protejeze și care să le dea șansa să-și lucreze în continuare terenul, mai ales în condițiile în care au rate mari, deoarece tendința este de a achiziționa utilaje tot mai mari, pentru a compensa lipsa forței de lucru.

Din cei aproximativ 4.000 de locuitori ai comunei Calopăr, mulți sunt plecați în afară, lucrează în agricultură sau la Craiova, datorită proximității. Din cauza noului coronavirus, mulți s-au întors acasă, 160 au stat în izolare, fără cazuri confirmate de COVID-19, dar acum așteaptă să plece iar. S-a implementat și în mintea cetățeanului ideea de «tractorist». „Dar tractoristul nu mai e cu U650, să stea toată ziua murdar. Ai acolo un calculator, bagi pe GPS, aer condiționat”, crede primarul Marin Catalina. De aceeași părere este și fermierul Sorin Epure: „Din cei care au revenit din străinătate, 90% nu au de gând să rămână. Deci chiar nu au gând să stea”

Nici măsuri de sprijin pentru angajarea lor nu au fost luate de autorități și vina aceasta pentru fuga din agricultura românească pare a avea mai mulți factori.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print. Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Printr-o simplă decizie care a stat în pixul autorităților locale ale comunei Tulgheș, județul Harghita, ca urmare a modificărilor „aberante” ale actelor normative în vigoare, Asociația Crescătorilor de Animale (ACA) din aceeași localitate a pierdut într-un an până la 1,5 milioane lei din subvenții, a mărturisit într-un interviu șeful organizației, Costel Bondrea.

Pe liderul Asociației Crescătorilor de Animale din Tulgheș (ACA) l-am cunoscut la un eveniment de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, finanțat de către guvernul Elveției prin Programul de cooperare Elvețiano-Român.

Cu ocazia unui interviu amplu realizat cu domnia sa, am putut afla „la firul ierbii” care sunt problemele cu care se confruntă oierii din Harghita, județ aflat pe lista celor mai sărace din România.

Problemele nu diferă foarte mult de cele cu care un crescător de animale de nivel mic se confruntă în mod obișnuit.

El acuză zona Executivului, dar și pe cea a Legislativului că se joacă cu actele normative în defavoarea agricultorului, acțiuni care au dus, în cazul fermierilor din Tulgheș, la pierderea unor sume importante încasate pe pășuni.

Mai mult, el nu înțelege ping-pong-ul dintre instituții atunci când vine vorba de reglementarea numărului de câini pe care oierii îi pot deține la stână, dar și volatilitatea prețurilor din România care generează nesiguranță pe piața laptelui și pe cea a cărnii de ovine.

De asemenea, Bondrea nu are încă o idee clară de ce piața lânii este realmente prăbușită și mărturisește că tunsul oilor reprezintă anual o problemă majoră la capitolul cheltuieli, poate într-un mod similar cu cea reprezentată de întârzierea plății subvențiilor pe cap de animal.

Ar mai fi și forța de muncă...

Revista Fermierului: Cu ce ocazie pe la evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România” domnule Bondrea?

Costel Bondrea: Astăzi (n.r. - 15 noiembrie 2016) este un pas important pentru existența agricultorilor din zona montană, datorită faptului că este conferința finală a unui proiect româno-elvețian din care facem și noi parte și în urma căruia am construit o stână modernă, un saivan pentru adăpost oi și o platformă de muls ovine.

R.F.: Știm că sunteți președintele Asociației Crescătorilor de Animale din Tulgheș, unul dintre beneficiarii acestui proiect. Ne puteți da mai multe detalii despre această formă organizatorică?

C.B.: Da, sunt președintele asociației din 2008 și, la ora actuală, avem un număr de 232 de persoane, membri ai ACA Tulgheș. Asta înseamnă undeva 80 la sută din crescătorii de animale din localitate.

R.F.: Care este numărul de capete deținut de asociație și care sunt speciile?

C.B.: Fiind o comună mai mică din zona montană, deținem aproximativ 1.300 de ovine și tot în cadrul asociației avem 900-1.000 de bovine aparținând membrilor înscriși în asociație (peste 90 la sută Bălțată Românească tip Simmental).

Personal, am mai renunțat la parte din oi pentru că îmi schimb o generație (n.r. - reformă). Dețin în prezent 100 de oi Țurcană și 23 de bovine.

Am optat pentru Țurcană pentru că este mai adaptabilă la mediu. Sunt însă crescători de ovine care ar vrea să implementeze încrucișările de rase de carne și cu Țurcană, ceea ce până la urmă n-ar fi un lucru rău. Și la bovine situația este similară. Sunt voci care spun că ar fi bine să trecem pe carne. Asta este un lucru bun pentru că dacă este să creștem mai multe categorii, probabil că șansa de vânzare a produselor este mai diversificată.

R.F.: Și ACA Tulgheș comercializează produsele sub marca „De la munte”?

C.B.: Da. O parte importantă din produsele de la o stâna unde s-a implementat acest proiect se vând sub acest brand. Trebuie să recunoaștem că acest proiect a fost un succes și prin faptul că s-a menținut numărul de oi la nivel de comună, bineînțeles și datorită altor proiecte cu alte finanțări din partea Federației Agricultorilor de Munte care au implementat unele proiecte la nivel de oaie la Tulgheș, beneficiind cel puțin vreo 60 de familii în „pasarea darului” (a existat un alt proiect cu câte 10 oi și un berbec la câte o familie).

(...) Am avut o creștere foarte bună până acum doi ani; la oaie, cel puțin. A fost susținută și a fost o perioadă favorabilă nouă. A mai decăzut însă din cauza pieței și a birocrației existentă în România. Și subvenția a fost o problemă. Activând în zonă montană, nu putem depăși 150 de oi. Sunt mulți ciobani cu efective care variază între 50 și 100 de oi cărora le este greu să le mențină într-o zonă montană cu 5-6 luni de iarnă. A căzut a doua subvenție, beneficiem doar de una; iată un alt motiv. Bineînțeles, produsul s-a vândut foarte prost. Chiar și mielul a avut probleme. Cel puțin în anul acesta, în 2016, pe miel au fost probleme mari. Cu excepția Paștelui în care a fost oarecare vânzare, după care s-a vândut undeva la 5 lei kilogramul de berbecuț în viu, ceea ce nu este un preț.

R.F.: De Paști, cu cât a fost comercialiat kilogramul de berbecuț?

C.B.: De Paști kilogramul a fost 20-22 lei. A fost o scădere abruptă. Vă spun sincer că au renunțat mulți din cele două motive: piața de desfacere și prețul foarte mic.

R.F.: Chiar așa, care vă este piața de desfacere?

C.B.: Nouă, ca și producători, ne este foarte greu. Acum ne gândim la o strategie de a ne organiza într-o formă cooperatistă sau ceva similar federației, prin Federația Oierilor de Munte (FOM) sau prin Federația Agricultorilor de Munte (FAM). Vrem să găsim o formă asociativă care să fie legătura dintre producător și piață. Noi, producătorii, nu putem fi și în munte, și în sala de procesare, și pe piața de desfacere. Resursa umană e la mare căutare, ceea ce ne pune în situația să nu putem face față acestui val în care se învârte România la ora actuală.

Este o mare concurență pe piață. Trebuie să pătrundem și este binevenit acest brand, „De la munte”, cu care trebuie să lucrăm. Noi îl considerăm un succes și un început, o bunăstare și a ciobanilor, și a animalelor, din punct de vedere al igienei produsului finit.

R.F.: Aveți o stână nouă la Tulgheș. Cât s-a investit în ea?

C.B.: Sincer nu știu, nu vă pot spune cifre, deoarece noi, ca asociație, am suportat manopera și o parte din materiale. Partea noastră a fost undeva la 60.000 – 70.000 de lei, bineînțeles și munca voluntară a crescătorilor de animale care este destul de importantă. Munca nu s-a contabilizat.

R.F.: Ce cantitate de lapte procesați zilnic?

C.B.: Personal vorbind, dacă luăm în calcul perioada bună, zilnic procesăm undeva la 400-500 de litri de lapte. La nivel de asociație, avem pe toată raza comunei șapte stâni cu un număr de animale care variază între 250 și 450 de oi. În total, putem vorbi de 3.000 de litri de lapte zilnic.

R.F.: Problema pășunilor. Cum v-ați înțeles dumneavoastră cu autoritățile de stat?

C.B.: Înainte de a fi președintele asociației, am făcut doi ani de voluntariat la nivel de comună. Nu eram încă în funcție, dar eram considerat ca atare. Nu am avut salariu, nu am avut nimic, nu mi-a decontat nimeni nici măcar un drum la județ.

Dacă vorbim de pășunile concesionate de asociații de la Primăria comunei Tulgheș, vă pot spune că anul trecut, din cauza modificărilor aberante ale ordonanțelor, noi am pierdut contractul de concesiune, cu redevență în avans plătită, (...) în luna aprilie. După formarea bugetului pe 2015 ni s-a anulat contractul perfect valabil, prin HCL. A trebuit să ne judecăm și să-l recâștigăm în instanță. Am revenit asupra contractului, dar am pierdut un an de zile. La 830 ha eligibile s-au pierdut o grămadă de bani, în condițiile în care eram sub angajamente.

Din 2013 intrasem pe un nou ciclu de angajament pe cinci ani. Aveam și pachetele incluse. Știind faptul că în zona noastră, la Tulgheș, nu mai existau pachetele 1 și 2, ci 3 – Crex Crex, ne era foarte greu să-l accesăm pentru că APIA solicita o încărcătură de 0,7 UVM-uri, în condițiile în care nu putem îndeplini această condiție. Noi ne duceam până la 1 UVM pe hectar și riscam să pierdem subvențiile. Fiind această împrejurare a rezilierii, comunitatea noastră a pierdut aproximativ 1,2-1,5 milioane lei. A pierdut și comuna la capitolul redevență – 85 euro pe hectar. În condițiile unei suprafețe totale de 970 - 980 de hectare, plăteam și diferența de 140-150 ha neeligibile, dar noi tot la 85 de euro ne raportam, pentru că aveam un contract de concesiune pe toată suprafața de pășune a comunei Tulgheș.

R.F.: Cine se ocupă acum de aceste pășuni?

C.B.: Asociația, reprezentată de președintele său, adică de mine.

R.F.: Nu s-a băgat și primarul în combinație?

C.B.: Nu. Din fericire pentru localitatea Tulgheș, nu acceptăm șmecheri, asta dacă ar fi vreun vreun primar șmecher. În mandatele din 2008 – 2012 am avut un primar care a ținut la agricultură. Și cel care a venit din 2012 cunoaște agricultură, dar mai puțin, însă s-a lăsat consiliat de cei care cunosc fenomenul (eu și cei care suntem în asociație). Cu toate acestea, Legea din 2015, ordonanțele alea cu care s-au tot jucat parlamentarii cu ele, ne-au dăunat. Au avut un moment de presiune la care au apelat prin Consiliul Local, s-a reziliat contractul și s-au pierdut banii.

Ce pot să vă spun din anii anteriori este că atunci când am preluat pășunile, acestea erau într-o stare dezastruoasă. Pe locație exista brad, răchită, mesteacăn. În primii doi-trei ani a fost o luptă cu defrișarea de pe sprafețele de pe care s-a mai putut face asta. Dacă vorbim de ani mai mulți în urmă, Tulgheșul avea 2.400 ha de pășune, iar acum ne luptăm să ajungem măcar la 900-1.000 ha și să le menținem. Restul au intrat în fond forestier, deci nu se mai poate. Considerăm însă că cele 1.000 ha, dacă le putem menține, e OK pentru localitatea noastră.

R.F.: Să revenim la ACA Tulgheș. Aveți și investiții proprii în localitate?

C.B.: Pe lângă curățit pășunile, noi am construit și stâni de sezon. Nu la dimensiunile și condițiile din proiectul „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, dar nu mai sunt șoproanele acelea vechi și urâte, ci unele cu dormitor separat și aducțiuni de apă realizate prin investiții proprii. Avem, de asemenea, două centre de colectare a laptelui pentru bovine la nivel de comună, dispunem de o cisternă, avem și tancuri de răcire. Două dintre tancuri sunt ale asociației, cu banii proprii cumpărate, iar două sunt ale procesatorului cu care colaborăm – SC Prod ABC Star Company SRL.

„Laptele de oaie îl procesăm numai în stâni. N-am mai vândut nici acum lâna de pe cele 200 de oi”

Revista Fermierului: Ce vă nemulțumește în prezent domnule Bondrea? Ce vă împiedică să performați în business?

Costel Bondrea: Anul 2016 este poate cel mai greu prin care trece comuna noastră, Tulgheș, și nu numai, toate zonele noastre de pe nordul județului Harghita. Suntem departe de procesatori, aceștia ne impun condiții greu de îndeplinit, iar prețul este de 0,70 lei litrul de lapte de vacă. Acum, pe perioada de iarnă, prețul a urcat la un leu, cu condiția ca materia-primă să aibă 3,7% grăsime; nu ne putem lăuda deloc. Este o bătaie de joc. Chiar dacă avem contracte încheiate, ar trebui să ajungem în instanțe cu acești procesatori, acțiunile durează ani de zile, procesul de justiție trenează, au juriști și avocați foarte buni, de aceea cred că este foarte bine să ajungem la o colaborare, la o înțelegere prietenească. Aceasta este mai bună pentru noi decât judecata.

R.F.: Ați vorbit de laptele de vacă. Ce faceți cu laptele de oaie?

C.B.: Laptele de oaie îl procesăm numai în stâni. Noi nu avem procesatori pe zonă, cel puțin nu știu eu, nici măcar la 200 km de Tulgheș.

R.F.: Ce faceți cu lâna?

C.B.: Momentan, lâna o stocăm prin diferite șopruri. În ceea ce mă privește, n-am mai vândut nici acum lâna de pe cele 200 de oi. O am stocată, nespălată, în condițiile în care va veni cineva să dea măcar doi lei pe kilogram. S-a oferit un leu, însă nici cu doi lei noi nu ne scoatem tunsul. Eu aș da lâna cuiva, primăvara, de pe toate oile, dacă mi le-ar tunde în contrapartidă.  Nu mi-ar trebui niciun leu. Doar să-mi tundă oile pentru lâna gratis. Eu știu cât mă costă un tuns de oi. Noi plătim 50-60 de lei unui om pe zi. În cazul meu, tușinez cele 200 de oi, le tundem pe gât, pe sub burtă, pe la pulpe și coada. Pe fondul condițiilor meteo de la munte le lăsăm lâna pe spate până în iunie. În iunie mai vine încă o treabă de genul acesta, tunsul final.

R.F.: Cum stați cu forța de muncă? Mulți producători agricoli se plâng de asta...

C.B.: Personal, m-am confruntat cu experiența neplăcută prin care mi-au plecat oameni, în condițiile în care câștigau undeva la 60-70 de lei pe zi plus mâncare. S-au dus prin Austria la o spălătorie, altul în Belgia și unul în Germania, la o fermă de vaci. Ne confruntăm cu o criză acută de oameni la creșterea animalelor la stâni. Suntem dependenți de altcineva pentru a ne și putea vinde produsele. Ar trebui doar să producem brânză și/sau carne. Însă, noi trebuie să obținem și fân, lemne de foc, vânzarea produselor, tunsul și absolut toate lucrările. Eu vara trebuie să produc brânză sau să fac fân?

R.F.: Cum ați stat cu subvenția în anul de campanie care s-a încheiat la mijlocul acestui an, față de anul agricol anterior?

C.B.: Sincer să vă spun... PROST! Termene depășite! Eu, personal, am luat banii în septembrie 2016 pe anul trecut; 2016 pe 2015! Cuantumul a fost de 24 de lei pe cap de oaie, iar la vacă undeva la 100 de euro pe cap. Și aici nu vorbim de cei care s-au înregistrat în Controlul Oficial al Performanțelor de Producție (COP). Aceia au încasat, dar sunt doar cinci la nivel de comună.

Noi am vrea să primim banii în toamna aceluiași an, pentru că animalele intră pe consum. Ar trebui să avem un impuls financiar pentru a traversa iarna destul de lungă de la noi, de cinci-șase luni. La nivelul mijlocului lunii noiembrie 2016 noi deja dădeam furaje la oi, fân și le mai cumpărăm boabe.

„Iubitorii ăștia de urși să-și ia acasă câte unul!”

Revista Fermierului: Ce ați vrea să le transmiteți decidenților politici?

Costel Bondrea: Cei care n-au cunoștință de agricultură să dispară din instituțiile specializate, iar ceilalți care au, să facă legi clare și simple pentru crescătorii de animale din zona montană.

R.F.: Una, spre exemplu, care să reglementeze în mod clar numărul de câini la stână...

C.B.: Am fost la București, ne-au bătut ploile și ne-au și gazat organele de ordine pe la Parlament. Pentru ce ne gazează domne? Le dăm mâncare, iar ei ne gazează? De ce? Am o situație – ursul mi-a omorât o vacă acum doi ani (în august s-au împlinit) și n-am primit nici acum banii pe ea. Eu sunt de acord să se facă rezervații pentru urși, nu mă duc în habitatul lor, dar ce caută ursul la mine în ocolul vacilor și oilor? Eu trebuie să am câini! Am colegi care, în 2015, șapte câini au pierdut din cauza lupilor. Mie îmi ceri trei câini să am? Eu am cinci-șase câini, 10, cât pot să țin, poate doar patru corespund profilului de respingere a atacului de lup, iar ceilalți la urs. Umblă ursul, lupul și mistrețul pe la noi de parcă ar fi acasă. Mistreții distrug proprietățile, le fac praf, ogoare nu altceva. Sunt grădini în proprietate unde au intervenit agricultorii cu gunoi de grajd împrăștiat și s-a format o calitate a solului. Tocmai acolo se duce și mistrețul, unde e gras terenul și unde își găsește rădăcina aia. Sunt grădini care în proporție de 90 la sută sunt distruse.

R.F.: Care este relația oierilor de munte cu vânătorii?

C.B.: Cu vânătorii, n-am nimic. Să meargă să vâneze, dar să mă lase și pe mine în cealaltă parte cu oile, pentru că eu nu le fac nimic. Probabil că îi deranjăm în condițiile în care vor să facă și alte lucruri neortodoxe; treaba lor nu a noastră. Eu, cel puțin, dacă mi-ar împusca câinele, vă spun sincer și eu mi-aș lua o armă și l-aș împușca și eu pe făptaș. De ce omori tu un animal care mi le păzește pe ale mele de sălbăticiuni?

Eu le-am mai transmis și pe alte căi: iubitorii ăștia de urși să și-i ia acasă câte unul sau să-și ia bâta cu ei și să se ducă cu urșii așa cum mă duc eu cu vacile și cu oile. Ăștia au interes – își iau niște bani.

Eu am avut multe întâlniri cu ursul și am trecut prin multe situații destul de grave. Nu am fost încă omorât, dar am trecut prin diferite pericole cu ursul în munte, lângă casă aproape. Nu se poate așa.

Bunicul meu a fost vânătul. El știa unde doarme scroafa cu purcei, unde-i vierul. Despre ce vorbim Despre pădurarii noștri din ziua de astăzi? Or fi pe undeva...