Zootehnia românească are nevoie de o autoritate tehnică stabilă și specializată, capabilă să asigure aplicarea legislației europene, coordonarea programelor de ameliorare genetică și conservarea resurselor genetice animale, subliniază Alianța pentru Agricultură și Cooperare într-o adresă către Parlamentul României, în care solicită menținerea Agenției Naționale pentru Zootehnie și modernizarea activității acestei instituții aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a transmis o adresă către comisiile de specialitate din cadrul Parlamentului sesizate pentru raport și avizare în cadrul procesului legislativ al Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2025 privind reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a unor instituții aflate în subordinea acestuia.

Astfel, AAC își exprimă poziția privind menținerea Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu” ca instituție distinctă, cu personalitate juridică, în subordinea MADR, concomitent cu implementarea unor măsuri de reformă instituțională și eficientizare a activității acesteia.

Alianța atrage atenția că toate statele membre ale Uniunii Europene au câte o singură autoritate competentă în domeniul zootehniei, responsabilă de aplicarea reglementărilor europene și de colaborarea cu autoritățile competente ale celorlalte state membre. În aceste condiții, fragmentarea atribuțiilor la nivelul direcțiilor agricole județene ar crea disfuncționalități majore și ar pune România în dificultate în ceea ce privește aplicarea legislației europene.

Totodată, AAC subliniază că propunerea de desființare a Agenției Naționale pentru Zootehnie, după aproape o sută de ani de la înființarea instituției (8 noiembrie 1926), sub forma Institutului Național Zootehnic, transmite un mesaj negativ pentru întreg sectorul zootehnic românesc, pentru fermieri și operatorii din domeniul însămânțărilor artificiale, dar și pentru profesia de zootehnist și pentru facultățile de zootehnie.

„Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) are un rol important în aplicarea legislației europene în domeniul zootehnic. Conform Regulamentului (UE) 2016/1012 privind ameliorarea animalelor, ANZ este autoritatea competentă desemnată de România pentru implementarea normelor zootehnice și genealogice, pentru recunoașterea și controlul societăților de ameliorare și pentru efectuarea controalelor oficiale privind programele de ameliorare. Activitatea instituției este raportată Comisiei Europene, iar autoritatea română face parte din sistemul autorităților competente ale statelor membre. Totodată, în sectorul apicol, ANZ are atribuții în implementarea Programului Național Apicol și în raportarea datelor către Comisia Europeană, iar în domeniul identificării și înregistrării ecvinelor administrează baza națională de date și sistemul de emitere a pașapoartelor pentru aceste animale, activitate care a fost evaluată în cadrul mai multor misiuni de audit ale Comisiei Europene”, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Pe lângă atribuțiile prevăzute de legislația europeană, ANZ desfășoară activități importante pentru sectorul zootehnic din România, printre care autorizarea și controlul operatorilor însămânțători din România, responsabili de obținerea noilor generații de animale, autorizarea și controlul programelor de ameliorare pentru toate speciile de animale de interes zootehnic și evaluarea competențelor profesionale pentru ocupația de operator de însămânțări artificiale.

Instituția gestionează, de asemenea, programele de conservare a resurselor genetice animale, banca națională de gene pentru material genetic animal și centrul național de biotehnologii de reproducție. Totodată, în cadrul ANZ funcționează Centrul Național de Formare Profesională în Zootehnie, structură unică în România, iar laboratorul acreditat RENAR pentru analiza calității laptelui crud operează prin patru puncte regionale ca laborator independent pentru garantarea parametrilor calitativi ai laptelui. Agenția administrează și baza națională de date pentru ecvidee și emite pașapoartele pentru cabalinele de rasă prin opt centre de printare existente la nivel național.

Toate aceste activități sunt realizate cu aproximativ 230 de angajați la nivel național, ceea ce confirmă caracterul tehnic și specializat al instituției.

Potrivit Alianței pentru Agricultură și Cooperare, economia bugetară care ar putea rezulta din reorganizarea instituției ar fi nesemnificativă în raport cu riscurile și pierderile pe care sectorul zootehnic le-ar putea înregistra. În toate statele cu zootehnie dezvoltată există autorități zootehnice funcționale și puternice, care coordonează, susțin și controlează întreg sistemul de producție animală.

În același timp, AAC susține necesitatea modernizării și eficientizării activității Agenției Naționale pentru Zootehnie, în concordanță cu concluziile studiului de impact privind ameliorarea raselor de animale realizat la nivel guvernamental cu sprijinul Băncii Mondiale. Printre direcțiile de reformă propuse se numără simplificarea structurii organizatorice, organizarea instituției pe servicii tehnice regionale, digitalizarea și interconectarea bazelor naționale de date din zootehnie cu sistemele ANSVSA și APIA, consolidarea capacităților științifice ale instituției și dezvoltarea laboratorului de genetică animală, precum și modernizarea băncii naționale de germoplasmă animală.

De asemenea, Alianța consideră necesară elaborarea unei strategii naționale de dezvoltare a zootehniei, corelată cu planificarea strategică și bugetară, astfel încât sectorul zootehnic românesc să își poată valorifica potențialul și să rămână competitiv.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) și Asociația Forța Fermierilor (AFF).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Creșterea vacilor de carne din rasa Angus atrage tot mai mulţi investitori, mai ales dintre fermierii care au cultură mare și vor să valorifice o parte din vegetal în zootehnie. În județul Timiș, la Sânmartinu Sârbesc, sat care face parte din comuna Peciu Nou, familia Apopi a investit în zece juninci din rasa Aberdeen Angus, în anul 2017, ajungând azi la un total de 150 de taurine Angus. Și nu s-a oprit la creșterea animalelor, ci și-a făcut propria carmangerie și un magazin la poarta fermei.

Nicolaie Apopi a pornit afacerea agricolă în anul 2000, după ce s-a întors de la un curs de specializare în Germania. A con­struit două companii care se ocupă cu producţia şi comerţul de cereale, exploatând în total circa 2.700 de hectare.

Astăzi, ferma de animale suplimentează veniturile din sectorul vegetal, carnea și produsele obținute în carmangeria Angus Farm Banat fiind apreciate și căutate de consumatori. „În 2017 am cumpărat zece juninci gestante. Voiam să încerc să‑mi valorific lucerna care rezulta din cultura mare, deoarece pentru a ne îndeplini condiţiile de eligibilitate la APIA şi neavând ce să facem cu lucerna, ne-am gândit să luăm animale. Am discutat cu mai mulţi prieteni care aveau deja taurine din rasa Aberdeen Angus şi așa am decis investiția. În timp, am crescut numărul de juninci gestante, am mai achiziţionat, plus ce s-au înmulţit ele, apoi ne-am achiziţionat şi un taur de prăsilă de valoare genetică înaltă, adus din Germania. Astfel am reuşit să ajungem astăzi la un efectiv total de 150 de capete, pe care dorim să-l mai creştem, în condiţiile în care ne va fi favorabilă afacerea pe care am început-o, carmangeria şi vânzările către clientul final”, povestește Nicolaie Apopi.

De ferma zootehnică până la măcelărie, inclusiv, se ocupă Florin, fratele lui Nicolaie Apopi, iar cumnata, Adelina, are în grijă magazinul de la poarta fermei. Ioana, fiica lui Nicolaie Apopi, are în responsabilitate marketingul și contabilitatea.

Cumpărarea de animale de prăsilă necesită sprijin

Când au fost achiziționate primele juninci din rasa Angus nu a fost necesară și o investiție suplimentară într-un spațiu cu adăposturi pentru animale, deoarece familia Apopi deținea încă de prin 2006-2007 fosta fermă zootehnică din Sânmartinu Sârbesc, ale cărei grajduri au fost transformate în depozite pentru cerealele obținute în ferma vegetală, iar din 2017 aici se cresc din nou animale.

Zootehnia nu e ușoară, ne-a zis Nicolaie Apopi: „Nimic nu e uşor, totul este complex, avem o mare responsabilitate, ceea ce înseamnă creşterea şi multiplicarea lor, inclusiv dacă ne gândim la sănătatea lor, la spaţiul în care trăiesc şi se înmulţesc. Mai simplu spus, trebuie să asigurăm acel slogan „rasă, casă, masă”, pentru a avea produşi de calitate şi implicit produse de calitate la măcelăria noastră. Avantajul e că Angus este o rasă destul de rustică, foloseşte foarte bine toate furajele ca lucernă, fân, paie de orz, de ovăz, dar venim şi cu furaje din cultura noastră, porumb, adăugăm şrot de soia sau chiar un furaj preparat de o firmă specializată pentru finisarea tăuraşilor pregătiţi pentru tăiere”.

Tăurașii se sacrifică abia după 20-22 de luni, când ajung să cântărească 650-700 kg.

L-am întrebat pe Nicolaie Apopi dacă o fermă zootehnică, în speță creșterea taurinelor din rasa Aberdeen Angus, este o afacere rentabilă pentru o familie din satul românesc. Iată răspunsul: „Posibil să fie rentabilă, dar nu cred că în zona de câmpie, ci mai degrabă în zonele de deal şi munte, unde pot fi utilizate fâneţele, păşunile, în aceste zone poate fi o afacere rentabilă. În zonele de câmpie, o fermă de vaci Angus trebuie să fie legată de sectorul vegetal, de cultura mare, așa cum este în cazul nostru, sau de o altă afacere”.

Cererea în creștere de carne și preparate Angus determină familia Apopi să mărească efectivul de animale, lucru deloc simplu, având în vedere costurile care nu sunt de neglijat. Junincile și taurii de reproducție au preț destul de mare, iar sprijin din partea statului nostru ori de la Uniunea Europeană nu există pentru achiziție de animale. „Dacă se mizează pe genetică bună, crescătorii ar trebui ajutați cu fonduri nerambursabile pentru cumpărare de juninci gestante sau chiar tauri de reproducţie de valoare mare. Parţial ar putea veni şi fermierul cu o plată. Un astfel de ajutor ar fi de mare folos pentru a putea creşte şi mări efectivul mai repede. Pentru că parcursul tuturor vitelor, inclusiv de Angus, este destul de lung până animalele ajung la maturitate, să facă viţei sau să ajungă la tăiere. Chiar dacă acum traversăm, ca țară, o perioadă de criză, guvernanții trebuie să gândească soluții și să găsească bani ca să sprijine sectorul zootehnic”, afirmă Nicolaie Apopi.

Plusvaloare adusă de carmangerie și magazin

La începutul afacerii zootehnice, animalele erau vândute în viu, finisate, către abatoare, însă câștigul nu era mulțumitor. „De aceea am trecut la un alt nivel al businessului şi am făcut o carmangerie prin care valorificăm producţia noastră. Încă nu avem o producţie care să ne asigure constant cerinţele, dar încercăm să creştem efectivul de animale, pentru a putea să facem faţă cererii, ca să răspundem clienţilor care ne caută, marfa noastră fiind o marfă de calitate şi cu foarte multă atenţie tranşată şi pregătită pentru consum. La început, am zis că noi în România nu prea consumăm carne de vită, dar am văzut o readucere a clienţilor care consumau carne de vită în trecut, iar acum, cunoscând firma noastră şi ştiind că este o producţie locală, s-au îndreptat către noi. Da, este o categorie de clienţi care consumă. Chiar ne-am speriat la începutul carmangeriei, că n-avem ce face cu oasele, cu părţile secundare, dar să ştiţi că toate au o cerinţă foarte mare, fiecare are nişa lui în bucătărie”, subliniază Nicolaie Apopi.

Carmangeria și magazinul Angus Farm Banat se află chiar la poarta fermei, aici venind zilnic cumpărători. De asemenea, produsele Angus Farm Banat ajung la restaurante și măcelării din Timișoara, oraș în care se fac livrări direct la clienți finali, persoane fizice, cu mașina specială frigorifică a fermei.

Despre produsele obținute de la animalele Angus crescute în comuna Peciu Nou – Timiș ne-a dat detalii chiar cel care are în grijă Angus Farm Banat, Florin Apopi: „Din tranşare obţinem produse de înaltă valoare, iar piese ca T-Bone, tomahawk, antricot, muşchiuleţ sunt maturate de la 21 de zile în sus. Desigur, ne-am dus şi către procesare uşoară, avem câteva produse proprii cu care ne putem mândri, avem mici sută la sută din carne de Angus. Mulţi clienţi se miră cum de un mic din carne de vită poate să fie atât de suculent şi atât de savuros, dar iată că am găsit reţeta şi suntem foarte mândri de această reţetă care se vinde săptămânal destul de bine. Avem cârnaţi picanți de grătar, avem chifle de burger şi încercăm să facem acum chiftele, pe care gospodinele să nu mai stea acasă să le pregătească, să le ia direct pregătite”.

Agroland marchează cel mai bun semestru din istorie, cu un profit net în creștere cu 23% față de perioada similară a anului trecut.

• Vânzări de 229 de milioane de lei, în S1, în creștere cu 11% față de aceeași perioadă din 2024

• Profit net de 12 milioane de lei, +23% față de S1 2024

• Investiții programate de 20 milioane de euro

• 300 de magazine active până în 2028

• Peste un milion de găini pe platforma de la Mihăilești până în 2027

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a încheiat cel mai bun semestru al anului din istoria sa, cu vânzări de 229 de milioane de lei, în creștere cu 11% față de aceeași perioadă din 2024. De asemenea, profitul operațional a înregistrat o creștere de 33%, până la 19,5 milioane de lei, iar profitul net s-a ridicat la 12 milioane de lei, +23% față de S1 2024.

„Rezultatele obținute în primele șase luni reconfirmă robustețea și reziliența modelului de afaceri Agroland Group. Diviziile de Retail, Food și Agribusiness au livrat cel mai bun prim semestru din istoria companiei, întărind baza pentru obiectivele strategice pe termen mediu. Am încheiat această perioadă cu un ritm sănătos de creștere cu două cifre la nivel de venituri și profit. Privind înainte, ne concentrăm pe scalarea platformei avicole de la Mihăilești ca pilon important al diviziei Food, extinderea și digitalizarea rețelei Agroland Mega, consolidarea producției de furaje și pet food și investiții în logistică și energie regenerabilă. De asemenea, ne menținem angajamentul față de transparență și buna guvernanță și ne pregătim prin noi investiții și dezvoltare business în anii următori, pentru trecerea pe Piața Principală a BVB”, a declarat Horia Cardoș, fondator și CEO Agroland Group.

Divizia Food a vândut, în primul semestru din acest an, prin platforma avicolă de la Mihăilești (Giurgiu) 38,7 milioane de ouă de consum, reprezentând un avans de 27% față de primele șase luni din 2024. Veniturile din vânzarea ouălor de consum au crescut cu 52% față de S1 2024, ajungând până la 31,6 milioane de lei.

De asemenea, divizia de Retail a ajuns în S1 2025 la vânzări nete de 177,1 milioane de lei, o majorare cu 11% comparativ cu primul semestru din 2024, iar numărul de clienți a crescut cu 12%, ajungând la 2,1 milioane de persoane.

Veniturile din inputurile agricole au fost, în S1 2025, de 24,3 milioane lei, în scădere cu 23% față de S1 2024. Scăderea a fost determinată de restrângerea strategică a activității de trading de cereale la nivel intra-grup prin suspendarea acestor vânzări către terți și de scăderea cu 35% a vânzărilor de semințe input, în special de porumb și floarea soarelui, pe fondul pierderilor repetate înregistrate de fermieri din cauza secetei.

În S1 2025, cheltuielile cu mărfurile s-au ridicat la 117,5 milioane de lei, mai mari cu 9% comparativ cu S1 2024, în linie cu creșterea vânzărilor. Alte cheltuieli importante sunt cele cu energia și apa, care au înregistrat o creștere de 49%, la 3,6 milioane de lei, ca urmare a creșterii semnificative a activității de producție în fabricile grupului. De asemenea, cheltuielile cu personalul au ajuns la 23,3 mil. de lei, (+ 28% față de S1 2024), evoluție determinată atât de majorarea salariului mediu, cât și de creșterea numărului de angajați (551 față de 432 în S1 2024).

La nivel consolidat, Agroland Group a înregistrat în primele șase luni ale anului 2025, cheltuieli financiare de 5,4 milioane de lei, o majorare de 76% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Aceasta este determinată de creșterea datoriilor bancare, care au o rată variabilă a dobânzii, restul cheltuielilor fiind reprezentat de dobânda fixă aferentă obligațiunilor corporative AAB26 și AGR28. 

„Rezultatele din primul semestru reflectă o execuție meticuloasă și o guvernanță financiară strictă: am îmbunătățit mixul comercial pentru a stimula vânzările și a îmbunătăți marjele, am utilizat mai eficient capacitățile din Ișalnița, Caransebeș și platforma de la Mihăilești, susținute de aprovizionarea cu cereale prin divizia agribusiness, unde activitatea de trading a fost direcționată strategic spre alimentarea propriilor facilități și am menținut disciplina în capitalul de lucru pentru a limita volatilitatea și a proteja marjele. Pe partea de costuri, am ținut cheltuielile cu mărfurile și materiile prime sub control prin standardizare operațională, achiziții centralizate și creșterea productivității, iar presiunile din energie și forță de muncă le-am absorbit prin organizare și eficientizarea fluxurilor. Cheltuielile financiare au fost gestionate activ, în contextul dobânzilor variabile și al obligațiunilor corporative, cu monitorizare atentă a cash-ului și a costului capitalului. Rezultatul este o organizație mai eficientă, care livrează performanță într-un mediu de piață volatil”, precizează Adrian Gafița, director financiar Agroland Group.

Grupul Agroland continuă investițiile în toate cele trei verticale de business

În luna august a acestui an, Agroland a anunțat o investiție greenfield de 20 de milioane de euro în platforma avicolă de la Mihăilești, care va transforma capacitatea de producție a diviziei Food. Compania va construi noi ferme avicole, care vor contribui la creșterea capacității de producție a ouălor de consum a platformei de la Mihăilești. Până la sfârșitul anului 2027, este preconizat să atingă o capacitate de 900.000 găini ouătoare cage-free și 100.000 găini BIO și free-range și reprezintă un pas strategic către consolidarea poziției Grupului Agroland să devină unul dintre cei mai mari producători de ouă din România, cu un portofoliu diversificat de produse: convenționale, BIO, free-range, premium și procesate (ouă lichide, omlete congelate). Această extindere va permite ca, începând cu 2028, divizia Food să depășească cifra de afaceri de 250 de milioane de lei.

În același timp, divizia de Retail continuă să crească într-un ritm accelerat, cu un obiectiv clar de 300 de magazine active până în 2028 și o cifră de afaceri de peste 350 de milioane de lei, susținute de expansiunea formatului Agroland Mega și de digitalizare. În primele șase luni ale anului 2025, grupul a continuat investițiile în vederea creșterii rețelei de magazine Agroland, deschizând trei magazine în format MEGA, în Arad, Suceava, Turnu Măgurele, precum și nouă magazine tradiționale, dintre care patru magazine în județul Suceava, două în Ilfov și câte un magazin în județele Alba, Călărași și Dolj. După închiderea perioadei de raportare, a mai deschis alte două magazine în format MEGA, în Slobozia și Cisnădie.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Agroland, un nou magazin în format MEGA în Slobozia – Ialomița

20 milioane euro într-o fermă de 600.000 de găini 

Adenovirusurile aviare sunt împărțite în trei grupe și sunt responsabile pentru mai multe boli care apar la păsări.

Grupa 1 - FADV afectează puii de găină și prepeliță și provoacă hepatite cu incluzii, Sindromul hidropericardului (Boala de Angara), eroziunea pipotei, bronșita prepeliței, adenoviroza gâștelor, cea a rațelor, porumbeilor și curcilor.

Grupa 2   - Adenoviroza curcilor provoacă enterita hemoragică la curci, boala splinei marmorate la fazani și splenomegalia cu adenovirus a puilor de găină.

Grupa 3   - Adenoviroza rațelor provoacă sindromul căderii ouatului (EDS₇₆).

Testul PCR este utilizat pentru diagnosticul celor trei grupe de adenovirusuri aviare, dar se mai utilizează și testul ELISA.

Hepatita cu incluzii 

Apare, de regulă, la puii cu vârsta de la 2 la 4 săptămâni (uneori de la 4 zile, la 7 săptămâni). Pot fi afectați și porumbeii, curcile, bibilicile și papagalii. Boala poate evolua simultan cu bursita infecțioasă sau anemia infecțioasă a puilor, ceea ce determină creștere patogenității. Crește mortalitatea, cu vârf la 3 - 4 zile și scade între 9 și 14 zile (între 2 - 10%), putând ajunge la 30% în funcție de patogenitatea virusului, statusul imun al păsărilor și infecțiile secundare.

Păsările sunt letargice, penajul este ciufulit, apare inapetența și diareea galbenă și miocardoza.

La păsările moarte, ficatul apare mărit, palid, fiabil, cu focare necrotice. Hemoragiile apar frecvent în ficat și, uneori, în mușchii pectorali sau la picioare, rinichii sunt măriți în volum, palizi și cu multiple hemoragii.

Poate apărea și hidropericard, pancreatita necrozantă și incluzii cu corpi intranucleari în hepatocite, în special la bibilică, splina mărită și atrofia timusului, dar și anemie, icter, hemoragii în organe, degenerarea măduvei osoase și,  uneori, eroziunile pipotei.

Sindromul de hidropericard sau Boala de Angara

Induce o mortalitate între 20 și 80% la broileri. Se caracterizează prin acumularea a peste 10 ml de fluid în pericard și afectează broilerii cu vârsta între 3 și 6 săptămâni. În decursul a 7 pâna la 15 zile, mortalitate crește rapid, păsările afectate stând în decubit ventral cu ochii închiși și prezentând penaj zburlit și depresie. Post-mortem, fluidul în exces din pericard este patognomonic; ficatul este mărit în volum, decolorat și cu focare de hemoragie și necroze.

În eroziunea pipotei, broilerii care mor nu au semne clinice evidente la necropsie, pipota apare având zone negre și infiltrate cu lichid sângeriu.

În bolile respiratorii, adenovirusurile sunt frecvent izolate din tractul respirator al puilor cu diverse boli respiratorii. Totuși, în bronșita infecțioasă a prepelițelor, adenovirusurile nu sunt responsabile de boli respiratorii.

Porumbeii & sindromul Adeno Coli (SAC)

La porumbei, tineretul columbar a fost afectat de așa-zisul Sindrom Adeno Coli (SAC), o asociație dintre Adenovirusul de tip 1 și bacteria Escherichia coli.

Simptomele sunt binecunoscute: apatie, sete exagerată, anorexie, vomă și diaree apoasă, produse de adenovirusul de tip 1, cu distrugere masivă a ficatului produsă de adenovirusul de tip 2, în special la exemplarele adulte. 

Apare rapid o deshidratare masivă și în maxim 2 zile, tot efectivul de tineret înregistrează o mortalitate de 70 – 80%.

În majoritate cazurilor, infecția primară și cu adenovirus se complică cu E.coli, care agravează tabloul clinic, penetrând peretele abdominal și provocând o stare septicemică și, implicit, moartea.

Pentru combaterea și controlul Sindromului Adeno Coli, se recomandă evitarea stresului, asigurarea unei igiene riguroase a volierelor și dezinfecția periodică cu PURSEPT, ECOCID și, XL HERBS. 

Periodic, se administrează alternativ PRODIGEST și BIOENTEROM (probiotic), timp de 2 - 3 zile / săptămână.

PRODIGESTUL stimulează flora intestinală prezentă în stomacul și intestinele porumbeilor, care constă din bacterii acidolactice, în principal și care opresc dezvoltarea bacteriilor patogene: E.coli, Salmonella etc.

O populație sănătoasă de bacterii acidolactice stimulează rezistența naturală a porumbeilor, prin producerea de enzime care ajută la digerarea eficientă a hranei. 

Articol de: dr. CĂTĂLIN TUDORAN, șef Laboratorul de Diagnostic Romvac Company

Am vizitat recent ferma de porci din rasele Mangalița și Bazna a lui Ioan Rășinar, de la Pâncota, județul Arad. Am avut o discuție interesantă din care am ales pentru dumneavoastră câteva păreri pe care vă invităm să le citiți în continuare.  

Ioan Rășinar este vicepreședinte al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangalița și are aproximativ 600 de capete de porci, incluzând scroafele (100 de Mangalița și 20 de Bazna) și vierii (10 de Mangalița și 3 de Bazna), organizați pe linii genetice diferite. 

O pasiune din copilărie

A ales această rasă pentru că a crescut într-un mediu în care porcii Mangalița făceau parte din viața cotidiană a familiei: „Sunt născut în Munții Apuseni, la Răchițele, în județul Cluj, și părinții mei au crescut cu Mangalița. Deci eu de copil, de mic, am poze cu mangalița, din 1968, 1970, și după ce ne-am mutat aici, la Pâncota, am cumpărat trei scrofițe și un vier, dintr-o întâmplare, în 2012, și am ajuns azi, de la un hobby, la 600 de capete”.

Crescut în libertate

Ferma este clasificată ca fermă de elită de tip A, conform Ordinului 132/2023 al ANSVSA și Legii Porcului, având activități de creștere, îngrășare și reproducție în sistem semideschis. Porcii sunt crescuți în aer liber, chiar și pe timp de iarnă. Noi l-am mai vizitat chiar și în perioadă de iarnă și porcii erau afară, deși au adăposturi construite. Au o suprafață foarte mare unde pot circula în voie. „Acum a plouat, e noroiul un pic mai mare, dar ei până la minus 20°C rezistă afară, și dacă plouă ei nu intră în adăpost, rămân afară. Numai dacă plouă 3, 4, 5 zile, atunci e o problemă, dacă e frig afară. Dacă nu-i frig, nu e nicio problemă. Le plac noroiul, balta, libertatea, n-au stres. Fătările încep prin februarie-martie, deci nu am probleme să zici că fată afară, am maternități, le bag acolo și, după două luni, când scot purceii, încep trierea unii la livrare, alții… ce-i frumos rămâne pentru reproducție, restul la îngrășare.”

O afacere totuși profitabilă

Mangalița are un ritm de creștere mai lent, care presupune un interval mai mare pentru ca un exemplar să atingă greutatea optimă de sacrificare. „Ca să sacrifici un porc de Mangalița trebuie să aibă minimum 130 kg, până la 170, 180, 200 kg, atunci ai randament. Ca să-l faci la 150 kg să zicem, îți trebuie cam 17 luni. Deci eu calculez în felul următor: de la fătare până la 17 luni, cam 8-10 kg pe lună.”

Hrana este exclusiv naturală, fără furaje concentrate. „Cu lucernă, porumb și triticale, atât, fără premixuri. De fapt, ei nici nu mănâncă premix, nici nu se uită la el. Am încercat furaj concentrat, dar dau cu botul în el, nu le place. Le place porumbul întreg. Și cu cocean, dacă este.”

Ioan Rășinar zice că nu ține o socoteală strictă a profitului, dar crede că afacerea sa este una profitabilă: „Ca să câștigi, purceii se vând foarte bine. Deci am comenzi de purcei până la 100 de purcei la o comandă, sunt înscriși pe listă, cu 50, cu 20, cu 10 purcei, pentru că oamenii își fac ferme mari. Aici e valoarea, în materialul pentru reproducție, aici se câștigă foarte bine. Apoi se câștigă bine la procesare. La procesare câștigi, cum se spune la noi, la jambon. Că vinzi un jambon la 700 de lei, înmulțit cu 4, înseamnă ceva. Și restul îți rămâne. Deci, dacă te gospodărești bine și lucrezi și în familie, cum lucrez eu, mai mult cu familia, ajungi dintr-un porc de 130-150 kg să scoți până la 6.000 de lei. Iar din 6.000 vii în jos cu cheltuielile, și cât îți rămâne. Bine, e și munca de a-l procesa. Dar, acum când dau drumul la abator, o să dau purceii la diferite persoane ca să crească și apoi îi iau înapoi. Și atunci am livrare spre București, spre Timișoara, colaborez cu un băiat din asociație de la Câmpeni și le dau carcasă. La carcasă, i-ai dat-o, la revedere! Nu te blochezi cu untura. Că mulți s-au blocat în asociație, cu untura. Dar eu, împreună cu domnul Mihai Motora de la Câmpeni, el are o carmangerie, ne-am gândit ce să facem cu untura și cu osânza. El cu soția și-au deschis o firmă și au făcut haioșuri din osânză și cornulețe din Mangalița. Și se vând extraordinar. Eu nu sunt blocat, alții sunt blocați, dar eu ce să le fac? Pe viitor, când își dă drumul la Câmpeni, o să mai facem comerț și prin Asociație, cu cei care au acte și totul în regulă, nu, că am și eu 2 kg. Deci cu autorizație, cu carmangerie, cu medici.”

În ceea ce privește prețul obținut din vânzarea către populație a cărnii „de mangaliță”, Ioan Rășinar spune că prețul este mai bun în zona de sud a României. „În jur de 40-50% din asociație sunt în Arad, și noi nu vom putea vinde aici, că omul are. Zona unde se vinde bine este în sud. De exemplu, la noi e 20 lei/kg viu și în Dâmbovița e 25. Carcasa la noi e 30, în Dâmbovița e 40-45.”

Pentru ca o astfel de activitate să fie profitabilă, este esențial să o faci profesional și cu o dimensiune minimă a efectivului – în jur de 20-50 de scroafe. „Să ai o biosecuritate ca lumea, să faci tot ce-ți cer medicii, că vine DSV-ul. Eu am medic veterinar care se ocupă, fac burceloza, iau analiză de sânge din trei în trei luni, vieri autorizați, apoi luăm din trei în trei luni analiză pentru PPA, deci la mine totul e sub control. La mine în fermă nu intră necaz, Doamne ferește!, decât din cauza păsărilor, țarca și cu cioara. Dacă cineva în zonă ar avea ceva porc cu pestă și l-ar arunca pe câmp sau chestii din astea, nu l-ar îngropa sau n-ar spune, dar în rest m-a ferit Dumnezeu și n-am avut probleme.”

Sprijinul statului a fost reinvestit

Activitatea fermei s-a dezvoltat în paralel cu creșterea Asociației, care de la 15–20 de membri a ajuns la circa 200, iar efectivele de scroafe cu origine au crescut de la câteva sute la 2.000–3.000 pentru Mangalița și în jur de 500 pentru Bazna. Gazda noastră se arată mulțumit de evoluția, atât a breslei, cât și a sa personală: „Mergem în sus, mergem foarte bine, și încep să se facă ferme mari, nu mai mergem pe ferme mici. Pe gospodăria populației, neavând voie să faci reproducție, nu se poate. Și atunci m-am tot dezvoltat, pe banii de la minimis primiți de la Guvernul României, că am primit bani frumoși în fiecare an, indiferent cine a fost ministru. Acum se dau și 2.000 de lei pe scroafă la vânzare de 4 purcei, plus 150 de euro pe scroafă de la APIA, de la UE. Deci pleci cu un avantaj de 2.750 de lei pe scroafă. Dacă vă fac un calcul la Bazna, că primești acum 2.700, și dacă-ți mai fată 10 purcei și-i vinzi numai cu 1.000 de lei, ai 2.500 de euro!”.

Banii obținuți din subvenții i-a reinvestit constant. A reușit să construiască un abator de capacitate mică pentru ovine, caprine și porcine (200 de capete/lună), pe care tocmai l-a finalizat; o carmangerie funcțională și un magazin dedicat produselor din Mangalița în Arad. „Am un circuit bun, vând foarte bine, că în ultimul timp se caută. Nu numai carne, ci și produse din carne de Mangalița. Slănina e extraordinară, având și analizele făcute la slănină, are colesterolul bun 70% față de porcul celălalt, care are 30-35%.”

Un consumator avizat

Ioan Rășinar este atât producător, cât și consumator, chiar dacă problemele de sănătate nu l-ar fi lăsat să profite de pe urma activității sale. „Eu consum slănină de Mangalița din 2012, fără probleme, chiar și untură. Untura merge foarte bine la cei care au diabet, ei vin și cumpără, ei zic că se mențin la același nivel. Am făcut și eu un experiment, pe 3 ani. Am avut colesterol 182, doctorul mi-a recomandat, având și stent la inimă, mi-a recomandat să nu mănânc, să iau medicamente, dar eu n-am luat niciun medicament. Și în fiecare an l-am avut 182, am buletinele acasă. Dar bine, nu fac nici abuz, mănânc în fiecare dimineață, nu seara, iau 40-50 g, o ceapă roșie, un usturoi, și toate la un loc fac o treabă bună.”

La finalul discuției noastre l-am întrebat ce-i place cel mai mult de la Mangalița. Răspunsul vine fără ezitare: „Mușchiulețul! La un porc de Mangalița, la 150 kg, mușchiulețul e 0,7 kg. Deci 700 de grame, ăla nu-l vând. Eu vând slănina, untura cu boia și cu ceapă, cârnațiul, jumările, din fiecare câte un pic”. Iar despre pomana porcului, crescătorul zice râzând: „La mine e în fiecare zi!”.

Senzația pe care ne-a lăsat-o această vizită la ferma lui Ioan Rășinar a fost că am primit o lecție, nu neapărat despre cum transformi pasiunea în afacere, ci mai degrabă o lecție despre perseverență, respect față de natură și autenticitate, într-o lume în care fast-foodul și industrializarea cuceresc totul. Este o lecție predată de un om care, la rândul său, a învățat în copilărie că lucrurile bune se fac încet, cu suflet și cu rost.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2025

Abonamente, AICI!

Bugetul alocat intervenției DR 22 - „Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole” se suplimentează cu 249 milioane de euro, a anunțat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

Pentru intervenția DR 22, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) au fost depuse 420 de proiecte de finanțare, cu o valoare publică totală de 1,1 miliarde de euro.

„Prin această suplimentare de fonduri valoarea totală a contractelor se ridică la 621 milioane de euro, inclusiv contribuția privată. Finanțăm, astfel, construirea mai multor fabrici românești care să preia materia primă de la fermierii noștri și să o transforme în produse alimentare”, a spus Florin Barbu.

Potrivit Raportului de selecție publicat de AFIR pe 28 ianuarie 2025, pentru intervenția DR 22 au intrat la finanțare șapte proiecte de investiții în unități de procesare agroalimentară, în valoare totală de 41,4 milioane euro.

CITEȘTE ȘI: SCDP Băneasa, din cenușăreasă, astăzi un model

Agri Trade Summit 2025, ediția a treia

248 lei/cap de tineret femel ovin/caprin, sprijin de urgență

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe 16 octombrie 2024, în prima zi de debut a Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2024, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma de 35.530.415,19 euro, reprezentând avans pentru un număr de 50.137 fermieri.

Campania de plăți în avans se derulează în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2024, perioadă în care APIA va face plăți  în valoare de 1,2 miliarde euro pentru un număr de peste 700.000 de fermieri eligibili.

Reamintim că, statele membre pot acorda plăți în avans pentru intervențiile din Planul strategic PAC 2023-2027 la nivelul procentelor de 70% în ceea ce priveşte cuantumul intervențiilor din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și de 85% din cuantumul intervențiilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2024. Plăţile pentru măsurile finanțate din FEADR se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 29 decembrie 2023.

Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2024

CITEȘTE ȘI: Avansul pentru plățile directe, din 16 octombrie. S-au stabilit cuantumurile pe hectar și pe animal

Despăgubirile pentru culturile afectate de secetă, aprobate

Problemele crescătorilor de vaci cu lapte

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În zilele de 11 și 12 noiembrie, la Iași, va avea loc primul Concurs național de salamuri și mezeluri din România. Evenimentul este deschis participării tuturor producătorilor autohtoni și se derulează sub sloganul „WE ARE ROMANIA – YOU ARE WELCOME”, gazdă fiind Hotel Unirea – Sala Cuza.

„Obiectivele principale ale concursului național de salamuri și mezeluri sunt: ierarhizarea calității produselor realizate de marii producători, dar și la cei care manufacturează încă în acest domeniu; încercarea de a le explica importanța asocierii și creării unor reguli de producție care pot duce la un brand de țară, cel mai important obiectiv”, precizează Marian Timofti, președintele Federaţiei Naţionale a Degustătorilor Autorizaţi (FNDA).

Juriul concursului este compus din specialiști și degustători străini și români, respectiv două asociații ONAS – Italia și FNDA – România, însă o pondere importantă o are și opinia consumatorilor, exprimată în cadrul juriului de amatori și juriului presei din din țara noastră.

Regulamentul și formularul de înscriere pot fi accesate pe site-ul Federaţiei Naţionale a Degustătorilor Autorizaţi.

Marian Timofti menționează că tema specială a conferinței științifice de la finalul concursului de salamuri și mezeluri, cu participarea reprezentanților Primăriei Municipiului Iași, ai Consiliul Județean Iași, dar și ale altor instituții din țară, se referă la provocările care există în acest domeniu atât de important.

Diplomele și medaliile vor fi decernate la deschiderea Festivalului Vin la Cultură din Iași, în ziua de 22 noiembrie 2024.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Costurile pentru un hectar de porumb siloz variază între 5.000 și 8.000 de lei, potrivit simulărilor făcute în cadrul Asociației HolsteinRo.

Ionuț Lupu, director executiv HolsteinRo, prezintă un model de calcul al unui fermier care nu a făcut nicio economie la cultura de porumb siloz.

„Cifrele pot fi adaptate diferitelor condiții de fermă sau tehnologii, însă la final costurile directe sunt între 3.500 și 4.500 lei, iar costurile indirecte între 1.500 și 3.500 lei. Așadar, costurile per hectarul de porumb siloz variază întra 5.000 și 8.000 lei. Asta este realitatea. Pentru a se înțelege foarte clar, la o productie de 10 tone (plante tocate fără boabe), mulți dintre fermierii noștri fiind în această situație, costul per tonă variază înte 500 și 800 lei. Dar, acest siloz trebuie completat cu porumb boabe sau altă sursă de energie, deoarece un porumb siloz de calitate trebuie să aibă minimum 7 tone boabe. Ceea ce înseamnă că trebuie să suplimentăm cu minimum 2 tone de porumb boabe pentru ca acel siloz să aibă o valoare medie”, explică Ionuț Lupu.

Concluzia directorului executiv al Asociației HolsteinRo este că pot fi dezvoltate calculele, însă ele nu ies deloc bine.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În județul Vâlcea, acolo unde se fac produse din carne după tradiții oltenești, în comuna Mihăești, am aflat rețete și povești de altădată. Interlocutorul nostru este Petre Simion, managerul fabricii „Ca Altădată”.

Reporter: Când a început povestea „Ca altădată”?

Petre Simion: Povestea „Ca altădată” începe în copilăria noastră, noi suntem născuţi la sat, în județul Vâlcea, şi din copilărie am crescut cu produsele „Ca altădată”. Sunt reţete pe care le făceau bunicii, străbunicii, părinţii noştri în gospodăria lor, la noi la ţară. Astăzi, e o poveste frumoasă, zic eu, venită dintr-o necesitate, gospodăria ţărănească trebuia să se autoîntreţină. Suntem din comuna Roşiile, acum ne-am tras un pic mai la oraş unde e amplasată fabrica, în comuna Mihăeşti, suntem lângă Ocnele Mari, părinţii noştri veneau din comuna Roşiile la Ocnele Mari şi cumpărau sarea pe care o foloseau în gospodărie, sarea fiind un element foarte important şi definitoriu în produsele noastre. Folosim sarea de la Ocnele Mari, aşa cum şi părinţii noştri o foloseau. Pe locul Ocnelor Mari înainte era cetatea dacică Buridava, care de atunci exporta sare sau, după ce ne-au cucerit romanii, era trimisă pe Olt şi pe Dunăre şi apoi probabil cu carele spre Roma. Acum în zonă avem mai multe cetăţi dacice, în ultimul timp se fac noi descoperiri, avem una la Grădiştea, chiar în comuna vecină a Roşiilor, la Tetoiu, suntem o zonă încărcată de istorie. Ne place istoria, ne place tradiţia, dacă avem cu ce să ne lăudăm vrem s-o facem, că e un lucru firesc, o mândrie a vâlcenilor, a oamenilor din comunele noastre. Practic promovăm ceea ce suntem noi. Trăim într-o lume modernă şi trebuie să avem şi noi produse de schimb, că altfel satele noastre ce fac? Nu mai au ce să producă. Şi căutăm să ne ridicăm, să venim cu ceva în sensul ăsta, să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.

„Căutăm să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.”

Reporter: Ne spuneți, vă rugăm, câteva cuvinte despre istoria fabricii și primele produse „Ca Altădată”?

Petre Simion: Firma este înfiinţată în 1992, iar din 1993 funcţionează aici, la Mihăeşti. S-au cumpărat terenul şi clădirile care erau, am mai construit. Iniţial era şi abatorizare, şi fabrică de produse din carne, apoi în decursul timpului au venit normele europene de înregistrare şi s-a renunţat la abatorizare şi s-a rămas doar pe procesare. În timp ne-am gândit că avem reţete, e o nişă pe care putem să ieşim şi am trecut la producerea produselor tradiţionale din reţetele bunicilor noştri. Au fost două faze de atestare. Noi am fost mereu cu aceleaşi produse, şi în prima, şi în a doua fază. „Cârnaţii din topor”, cu care am crescut din copilărie, jumările, carnea la garniţă, toba, caltaboşul, muşchiul perpelit, ceafa perpelită, pulpa perpelită le-am autorizat în primă fază, s-au autorizat foarte multe. Au venit apoi alte norme, mai stricte, şi am reluat şi a doua oară autorizarea. În momentul acesta avem 13 produse atestate tradiţional.

Cârnații din topor și carnea la garniță, produse etalon

Reporter: Care sunt produsele etalon?

Petre Simion: Cârnaţii din topor şi Carnea la garniţă putem spune că sunt cele mai reprezentative şi încercăm acum să le atestăm şi european, şi pe lângă ele sunt şi Jumările, şi Cârnaţii cu miroase, de usturoi, şi Muşchiul perpelit. Avem produsele tradiţionale de sărbători: Toba, Caltaboşul, Lebărul – în perioada Crăciunului, a sărbătorilor de iarnă, şi Drobul – în perioada sărbătorilor de Paşti.

Reporter: Care este istoria Cârnaţilor din topor din Vâlcea?

Petre Simion: Eu vă povestesc din copilăria mea, cum am luat eu contact cu Cârnaţii din topor. Se tăia porcul, iarna la noi în curte, se afuma cu paie, veneau rudele, veneau vecinii, era ca o sărbătoare, un eveniment. Bărbaţii terminau treaba lor şi venea treaba femeilor, cu spălat de maţe, cu tocat de carne, cu pregătire, taică-meu avea sarcina să săreze carnea, s-o pună în molde (n.r., albie, covată), să o pregătească, după aceea pe plită se făcea pomana porcului, se scotea un vin de la beci, o varză murată şi oamenii stăteau pe lângă masă şi începeau tot felul de poveşti. Eu eram copil şi eram cu ochii căscaţi, să ascult, să nu-mi scape nimic. După ce se termina toată treaba asta, a doua zi aveam de umplut la cârnat. Şi atunci am luat contactul cu Cârnaţii din topor. Atunci procesul de umplere era mult mai greu, pe timpul ăla nu exista nici maşina de tocat şi ei se umpleau cu o nuia de salcie: rupeai nuiaua, îi făceai un fel de nod ca să lărgeşti un pic maţul, ca să poţi să bagi. Şi era destul de anevoios. Eu poate voiam să plec şi eu la zăpadă cu copiii, dar trebuia să stau la umplut de cârnaţ. Dar făcând, prinzi drag. Atunci, copil, poate nu-ţi dai seama, dar timpul trece şi îţi rămân în memorie lucrurile astea. Îi făceai, îi puneai lângă sobă la scurs, după aceea îi urcai în podul casei la afumat, noi aveam şi un cuptor jos, mare, în care se făcea pâinea, şi în cuptorul larg atârnam cârnaţii şi ei erau lăsaţi, mai dădeam foc, mai nu, şi îi simţeam. Şi acum îmi vine în minte foşnetul acela de cârnaţ din topor.

Reporter: Ce conțin Cârnații din topor, ce piese din porc intră în compoziția lor?

Petre Simion: Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie. Foarte multe procese se fac manual. E foarte importantă alegerea cărnii. În general, se pune carne de pe spate, de deasupra pulpelor, de pe şa, e o carne mai tare, şi slănina la fel, se evită slănina moale sau osânza. E foarte important procesul de alegere a cărnii, ăsta este chiar unul dintre secrete, dintre factorii care-l diferenţiază ca produs. Apoi vine procesul de tocare a cărnii, care se făcea cu toporul şi cu barda. Practic uneltele ce le aveai în gospodărie. Şi tocarea cărnii cu toporul e iar o particularitate foarte importantă. Şi în momentul ăsta, dacă toci carnea în alt fel sau cu altceva, gustul nu mai este acelaşi. Adică un pic dacă intervii în tot procesul acesta, gustul se schimbă. După ce se toacă, carnea şi slănina se pun la macerat cu sare de la Ocnele Mari, se lasă câteva zile, în fiecare zi se dă prin ea, se intervine, s-o amesteci, sarea să se topească bine şi să se pătrundă, şi apoi, când s-a terminat maturarea, se amestecă cu condimentele care clar sunt condimente naturale. Avem cimbru, piper, usturoi. Reţeta este destul de simplă, dar şi gustul, şi savoarea, şi textura practic redau simplitatea ei şi condimentele naturale, fără adaosuri, fără alţi conservanţi.

„Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie.”

Reporter: Practic ei se conservă doar cu sare.

Petre Simion: Exact. E un lucru natural, firesc şi de ce să nu-l facem? Practic în conservare intervine după aceea afumarea, care iar se face la lemn de fag şi pe celulă de lemne, cu foc.

Reporter: Care este termenul de garanţie pe care-l au produsele tradiţionale?

Petre Simion: Cârnaţilor noi le dăm un termen de 30 de zile. La ţară, noi îi puneam în pod şi acolo erau buni câteva luni, dar e clar că omul care-l cumpără din magazin nu mai are podul acela în care să-i ţină atârnaţi, şi atunci am venit cu termenul acesta de 30 de zile. Am fost la târg la Hanovra, în Germania, şi acolo am atârnat cârnaţii şi nu au avut absolut nimic, ba chiar sunt mult mai buni după ce stau la aer şi se mai usucă puţin. Părinţii, bunicii plecau la muncă. De exemplu, în vremurile alea taică-meu cu încă vreo doi-trei băieţi din comună plecau în nordul judeţului la munte, la tăiat de lemne cu joagărul. Şi ce să facă? Urcau în pod, îşi lua câţiva cârnaţi, îşi lua o carne la garniţă, nişte ceapă, nişte brânză, o ţuică şi pleca la muncă. Era o muncă fizică destul de grea, nu existau utilajele astea moderne, şi trebuia să fii sănătos şi în forţă.

Reporter: Să vorbim şi despre Carnea la garniţă.

Petre Simion: Practic, trebuia să valorifici toate părţile din porc, care se creştea destul de greu, oamenii trăiau în condiţiile alea şi trebuiau cumva să-şi asigure pe o perioadă mai lungă mâncarea. Şi atunci se folosea afumarea, prăjirea, şi aşa s-a ajuns la garniţă, garniţa fiind un vas. Exista termenul de „carne la garniţă” şi „carne la oală”, fiecare ce avea în gospodărie.

Reporter: De obicei în Vâlcea se folosea oala de lut, nu?

Petre Simion: Da. Acum noi chiar ne-am făcut atelier de olărit propriu, în care am făcut oală de lut în care să putem să venim cu carnea la garniţă în oală. Aveam nevoie de atelier ca să controlăm procesul, să nu fie materiale chimice în oală, să folosim totul ecologic, să nu aducem atingere produsului tradiţional. Carnea la garniţă se face din spată, pulpă, cotlet, ceafă, se lasă la sare câteva zile, după aia se scurge şi are loc afumarea. După afumare se taie în bucăţi mai mici şi se prăjeşte. În compoziţia Cărnii la garniţă vin şi Cârnaţii din topor sau Cârnaţii cu miroase, care se taie în bucăţi mai mici şi se puneau în garniţă. După ce puneai carnea şi cârnaţii, se acopereau cu untura în care au fost prăjiţi şi puteai să o ţii câteva luni bune. De pildă, eu, personal, vara mă duceam la coasă şi luam carne la garniţă în pachet şi mâncam la coasă, când nu aveam timp să vin acasă…

Reporter: Acolo nu numai carnea, ci şi untura era valorificată, ca şi acum, de altfel.

Petre Simion: Da, nu se pierdea absolut nimic. Practic am stat şi eu de poveşti cu bunicii mei şi am înţeles că au fost vremuri grele, fiecare gospodărie trebuia să muncească. Nu munceai – nu aveai. Se făceau schimburi, de exemplu, dacă aveai ceva în gospodărie de prisos plecai în jos să vinzi din ele. Poveștile cu oltenii care pleacă cu căruţa şi căţelul sunt adevărate. Sau cum v-am povestit cu taică-meu, el pleca la munte să taie la lemne. Acolo aveai nevoie şi de un ban în gospodărie, şi în felul ăsta se făcea. Familiile erau numeroase, maică-mea a avut 9 fraţi, taică-meu 4…

Reporter: Gospodăria trebuia să supravieţuiască, trebuia să fie fiecare membru hrănit, dar schimburile comerciale de care aminteam – şi lemnul era mijloc de schimb, adică pentru obţinerea de venituri, dar şi sarea, se mergea în sud şi de acolo se venea cu grâne.

Petre Simion: Da, corect. Se pleca la Ocnele Mari cu căruţele, vorbeau mai mulţi în sat, se făcea un convoi de vreo 15 căruţe, erau vremurile în care ţi-era un pic frică să mergi singur. Mai înainte erau poveşti cu haiduci şi cu tot felul de pericole, mai era pericolul cu animalele sălbatice, în zonă fiind haite de lupi, şi atunci oamenii se strângeau în grup, plecau 15-20 de căruţe, astfel aveau probabil şi curaj – te duci la Ocne şi nu ştii ce găseşti acolo, e sare sau nu, aştepţi, se ajutau unii pe alţii. Chiar îmi povestea maică-mea că se întorcea cu bunica ei, erau cu carul cu boi, şi erau ultimii în convoi şi bunica a rugat-o pe maică-mea să stea un pic, că aţipeşte şi ea. Şi maică-mea a aţipit şi ea, şi când s-au trezit plecase convoiul. Speriate… au strigat, le-au aşteptat… De fiecare dată când o aduceam pe maică-mea la Vâlcea treceam prin pădurea Cotoşmanului şi-mi povestea că aici a rămas ea cu căruţa…

Materie primă, doar din România

Reporter: Ce trebuie făcut pentru a respecta calitatea produsului, să nu te abaţi deloc?

Petre Simion: În procesul de atestare regulile sunt destul de clare. Acum nu e vorba doar de regulile pentru produsele atestate, ci şi de regulile generale pentru a funcţiona o fabrică de produse din carne. Vă daţi seama că trebuie să existe un proces de trasabilitate, noi avem inginer care se ocupă cu aşa ceva. În momentul acesta putem să spunem orice bucată de carne de unde provine, ce proces suportă, unde pleacă, în ce condiţii pleacă.

Reporter: De unde provine carnea pe care o folosiți în produsele „Ca Altădată”?

Petre Simion: Carnea provine de la unităţi autorizate din România. Este o carne de porc românească, porc crescut în România. Ar fi bine la un moment dat să fie crescut în gospodării, dar este un proces care probabil va mai dura, însă e o chestie benefică, la un moment dat se va întâmpla să fie abatoare în mai multe comune, ca să poţi să iei carne direct de la gospodăria ţărănească. Revenind la condiţii, produsele noastre sunt în toată ţara, dar şi în străinătate. Câteodată nu ştim nici noi toate magazinele unde se află. Produsele pot fi şi sunt luate de OPC sau de o altă autoritate de control şi duse la analize. Vă daţi seama că ce e pe etichetă trebuie să corespundă, şi a corespuns de fiecare dată, n-am avut niciodată probleme. Ce se întâmplă? Ai risca să pierzi atestatul, dar pierzi credibilitatea, în primul rând, care este cea mai importantă. Pierzi ce vrei tu să transmiţi clientului. Omul trebuie să vadă eticheta, de asta încurajez toţi clienţii să citească foarte bine eticheta. Am văzut că au apărut programe, aplicaţii şi online, se duc oamenii, scanează şi se arată acolo exact ce este. Nu cred că mai există în România cineva care să-şi permită să pună altceva pe etichetă. Dar în mare parte toată lumea trece exact ce este acolo, iar clientul este bine să fie informat, pentru că e vorba de sănătatea lui, de ce mănâncă, mai bine să dea banii pe o mâncare sănătoasă decât să-i dea pe medicamente.

Reporter: Apropo de „produse tradiţionale”. La ce trebuie să ne uităm în momentul în care mergem într-un magazin sau mergem chiar la o tarabă într-o piaţă şi acolo se spune „uite, eu am produse tradiţionale”, sau este un magazin doar cu produse tradiţionale?

Petre Simion: În primul rând, eticheta de produs are aplicată pe ea o siglă cu „produs tradiţional”. În acelaşi timp, legea prevede ca fiecare comerciant să aibă afişat atestatul de produs tradiţional. Citiţi eticheta, vedeţi atestatul. Este foarte important.

Reporter: Există deschidere din partea supermarketurilor, a magazinelor mari, către produsele tradiţionale româneşti?

Petre Simion: Este o reglementare care prevede că poţi să faci 400 kg de produse tradiţionale într-o zi, nu dintr-un produs, ci din toate. Deci, nu poți livra cantități mari. În ultimii cinci ani, lucrurile s-au schimbat în bine, şi s-au schimbat în bine în primul rând datorită clienţilor. Oamenii au devenit mai interesaţi de ce consumă, au început să citească etichetele, au început să se uite la calitate, la gust şi aşa mai departe, şi atunci cumva clientul a forţat şi magazinul, prin cerere, ca să fie aduse produsele tradiţionale. Există într-adevăr o deschidere cumva la unison, din partea supermarketurilor şi a băcăniilor, şi a tot felul de alte magazine.

Reporter: În ceea ce priveşte produsul tradiţional autentificat românesc, este nevoie de investiţii mari ca să poţi să ajungi să faci calitate continuu?

Petre Simion: Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă; sau dacă nu ai produsele cum trebuie. Sunt mulţi factori. Contează materia primă, contează producţia, contează ambalarea, contează transportul, contează marketingul, contează managementul şi aşa mai departe. Trebuie să te faci cunoscut, automat îţi trebuie chestii moderne ca să vii să te faci cunoscut.

„Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă.”

Reporter: Şi cea mai importantă investiţie, cred că sunteţi de acord cu mine, este în oameni.

Petre Simion: Absolut. Asta este cea mai importantă. Produsul tradiţional are foarte multă manoperă, e un produs care trebuie bibilit, trebuie să fii tot timpul atent, nu este o alarmă să sune şi să anunţe… trebuie să-l simţi. Avem oameni care lucrează de 16 ani la noi în firmă.

Reporter: La final, ce ne-aţi recomanda nouă, consumatorilor?

Petre Simion: Eu recomand produsele „Ca altădată” din toată inima. Spun  consumatorului să citească foarte bine eticheta, să fie informat. Că ia produsele noastre, că ia produsele altui producător – este loc pe piaţă pentru toată lumea –, dar să fie conştient, să ştie pe ce dă banul, să fie atent. Asta vreau. Este o chestiune valabilă pentru toţi consumatorii, pentru toţi românii. Plecăm cu produsele „Ca altădată” şi în străinătate. Ele se duc tot spre românii noştri din Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Germania. Am reuşit cumva să ne ducem peste tot. Atestând european, sperăm ca acest proces să crească. Până la urmă, sunt produse româneşti de export. Până la urmă, că tot avem balanţa deficitară mereu, haideţi să vindem şi noi la străini produse românești.

Articol de: ȘTEFAN RANCU