Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) lansează trei noi scheme de sprijin în cadrul Măsurii 21 (PNDR 2020) – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19. Sprijinul din cadrul Măsurii 21 se acordă sectorului zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine și/sau caprine, precum și sectorului vegetal, respectiv pentru legume-fructe și cartofi.
Alocarea financiară pentru Măsura 21 este de 150 de milioane de euro. „Cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepțional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, sectorulului legume-fructe și cartofi, însoțite de documentele generale și specifice, pot fi depuse la centrele județene/locale ale APIA sau transmise prin fax, poștă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis”, precizează Agenția.
Cererile de sprijin se depun începând cu data de 25 septembrie 2020, până la data de 23 octombrie 2020. Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.
„Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidități care periclitează continuitatea activităților agricole, respectiv a producției primare în agricultură, în sectoarele mai sus menționate, acestea fiind cele mai afectate de impactul COVID-19. Având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID-19, fermierii vor fi sprijiniți în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei și menținerea viabilității fermelor”, transmite APIA.
Beneficiarii acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, crescătorii de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19. Fermierii activi sunt: beneficiarii care au îndeplinit calitatea de fermier activ și au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente cererii unice de plată din campania 2019; beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020 și îndeplinesc prevederile OM nr.619/2015 cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru mai multe detalii privind condițiile generale și specifice de acordare a sprijinului temporar cu caracter excepțional, consultați Ghidul solicitanților pentru Măsura 21 –sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 (articolul 39b) accesând linkul: http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19/masura-21
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a achiziționat plantația de viță-de-vie de la Apoldu de Sus, din județul Sibiu, domeniul viticol fiind redenumit Apoldia Maior.
Plantația se întinde pe 65 de hectare, producând din anul 2010 și din butașii de viță-de-vie aduși din Italia, de la Cooperativa Agricolă Vitis Rauscedo.
Domeniul viticol se află la 28 de kilometri de Sibiu, în drumul spre Sebeș, în comuna Apoldu de Sus, și produce anual aproximativ 250.000 de litri de vin. Strugurii sunt vinificați la Domeniul Ciumbrud din județul Alba, cramă cu care universitatea are contract. Terenul pe care este cultivată vița-de-vie se află la o altitudine de 446-485 de metri față de nivelul mării, cu orientare sudică și sol roșcat de pădure.
La Stațiunea Viticolă Apoldia Maior sunt cultivate următoarele soiuri de struguri pentru vin: Sauvignon Blanc, Traminer Aromatico, Riesling Italian, Pinot Grigio, Muscat Ottonel. De asemenea, pe o suprafață de trei hectare se întinde viță-de-vie veche cu soiurile Iordana și Chasselas.
„Ferma vitivinicolă situată în sudul Transilvaniei este o bună oportunitate pentru cercetare științifică și practică a studenților, iar pe de altă parte va asigura producția de struguri și de vin pentru comercializare sub marca proprie a USAMV Cluj-Napoca, fiind obținut astfel un pilon de finanțare a activității științifice și didactice din universitate”, precizează un comunicat al universității.
Pe 3 octombrie 2020, la Plantația Viticolă Apoldia Maior va avea loc „Ziua Recoltei”, eveniment care va include și culesul viei. Și-a anunțat prezența ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Foto: Plantația Viticolă Apoldia Maior
Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălțată Românească” Tip Simmental (ACVBR-SIM) anunță că sprijină „de la A la Z” toți fermierii care doresc să se organizeze în cooperative pentru a accesa fonduri europene nerambursabile prin Submăsura 4.2. „70% bani nerambursabili pot fi obținuți de cooperativele care implementează proiectul . ACVBR-SIM a încheiat un parteneriat cu o firmă de consultanță pentru a veni în ajutorul celor care doresc să aplice pentru obținerea de finanțări nerambursabile, preluând multe din problemele cu întocmirea și depunerea dosarului”, transmite Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălțată Românească” Tip Simmental.
ACVBR-SIM, prin parteneri, asigură cofinanțarea necesară la realizarea proiectului. Mai mult, asociația asigură desfacerea produselor obținute prin sacrificarea animalelor în centrele de sacrificare de mică capacitate. Valorificarea se va face sub brandul propriu al ACVBR-SIM. „Tot ce trebuie să facă fermierii este să-și dorească să aibă astfel de unități în comuna, în zona lor, care, cu siguranță, aduc plusvaloare în ferme și, în același timp, oferă siguranță afacerii lor”, precizează reprezentanții asociației.
În prezent, prin intermediul asociației, sunt în lucru 20 de proiecte ale cooperativelor agricole nou-înființate, proiecte care vor fi depuse în luna octombrie a acestui an. „Și vor mai fi, avem semnale bune de la fermieri, mai ales că am preluat și desfacerea produselor”, susțin încrezători reprezentanții ACVBR-SIM.
Submăsura referitoare la investițiile în abatoare de capacitate mică în zona montană (4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”) a fost lansată pe 13 iulie 2020 și are o alocare financiară de 12.930.334 de euro, bani care trebuie accesați până la 31 decembrie 2020. Până astăzi, 23 septembrie 2020, pe pagina de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), la Contorul PNDR, unde se poate vedea în timp real câte fonduri mai sunt disponibile, nu era depus niciun proiect.
Despre un alt proiect al ACVBR-SIM, referitor la achiziția de viței, masculi și femele, devenit operațional acum, în luna septembrie, Revista Fermierului a scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4568-acvbr-sim-lanseaza-un-proiect-pentru-achizitia-de-vitei-masculi-si-femele.html
Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălțată Românească” Tip Simmental are sediul în localitatea Hărman - județul Brașov. (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; tel: 0740.463.589)
Foto: ACVBR-SIM
Cezar Gheorghe, consultant senior și analist în cadrul Clubului Fermierilor Români, realizează săptămânal rapoarte privind piața agricolă. Mai jos, informații despre piața grâului, orzului, porumbului, rapiței și florii-soarelui la data de 21 septembrie 2020.
GRÂU – BAZINUL MĂRII NEGRE
Prețurile au crescut simțitor, chiar dacă plata se face la 180 de zile. Cotațiile FOB Marea Neagră variază în jurul cifrei de 232 USD/tonă. Prețurile pentru Portul Constanța sunt defalcate pe luni, începând de la 228 USD pentru octombrie și adăugând un cost de depozitare pe lună, până la valoarea de 235 USD pentru livrare în ianuarie 2021. Transpunând în euro, la o medie de 232 USD/tonă, deducem un preț de 196 EUR/tonă, minus costurile de operare portuară și costurile financiare pentru plata la termen. Rezultă un preț de circa 182 EUR/tonă, cu marja de trading inclusă, arată Cezar Gheorghe.
„În planul exporturilor, notăm ultima licitație spre Egipt, unde, surprinzător, Marea Baltică și-a făcut prezența. Vedem un lot de grâu din Polonia ce a accesat această destinație. 235.000 de tone au fost achiziționate astfel de către Egipt prin forul tutelar GASC. Livrarea va avea loc în noiembrie 2020. Ca o notă comparativă, în perioada iulie-august 2020, Egiptul a cumpărat 2,4 milioane tone, față de doar 1,7 milioane tone anul trecut în aceeași perioadă. De notat este și licitația din Iordania, 16 septembrie 2020, unde din cele două loturi de 60.000 de tone, unul are origine românească (Ameropa). Livrarea va avea loc în noiembrie 2020. Curba pozitivă a grâului începe să arate și potențial românesc, după un sezon afectat de secetă și pandemie”, precizează analistul, care adaugă că recoltările produsului grâu fiind încheiate la nivel european, cifrele rămân constante, însă, cum era de așteptat, cumpărătorii încep să facă oferte pentru a securiza loturi de marfă.
În cornul Africii, Tunisia își manifestă interes de achiziție în acest an, din cauza lipsei ploilor. Deficitul de producție se situează la 38%, circa 900.000 tone și se estimează un nivel de import crescut cu 34%, până la un nivel de 2,2 milioane tone.
Turcia a organizat, de asemenea, o licitație pentru achiziție de grâu, cu un total de 440.000 tone. „Cotațiile bursiere din această săptămână arată o revigoare a prețului grâului. Influența vine și de peste ocean, mai precis din Argentina, unde seceta a afectat puternic 12% din cele 6,6 milioane de hectare înființate cu grâu. Încet dar sigur, grâul se corectează în termen de cerere și ofertă. În mod normal, cotațiile enunțate se vor modifica pe măsură ce timpul trece și nevoia de aprovizionare crește, ținând în minte parametrii de recoltă ruso-ucraineană și europeană. Piață internă se corectează, însă este încă sub spectrul default-urilor contractuale existente, în care cantitățile asumate nu au fost livrate, iar acest lucru marchează în sens negativ activitățile comerciale”, explică consultantul Clubului Fermierilor Români.
ORZ
Cererea timidă ridică nivelul de preț în origini. În Marea Neagră, nivelul a crescut cu 3 USD până la 190-192 USD/tonă. „Piața internă dă semne de dezmorțeală. Crescătorii de porci caută orzul în ferme, ofertând pentru el”, menționează Cezar Gheorghe.
PORUMB – BAZINUL MĂRII NEGRE
Indicatorul Euronext pentru noiembrie se regăsește la valoarea de 171,25 euro/tonă, însă, apreciază analistul, decuplarea Mării Negre este evidentă din cauza volumelor scăzute din Ucraina și România.
Cotațiile în FOB Constanța sunt la nivelul de 164 euro/tonă pentru octombrie și noiembrie și 165 euro/tonă pentru decembrie.
În plan intern, se manifestă ravagiile secetei. Cumpărătorii plătesc niveluri ce depășesc cotațiile bursiere. „Fermele de creștere a puilor din centrul României au oferit 850 lei/tonă pentru loturi mici de circa 1.000 tone, doar pentru a-și asigura secvența necesară de furajare. În timp ce producția de furaje se cotează la 800-820 lei/tonă, în sud-vest costul mărfii ajunge și la 720 lei/tonă. Cumpărătorii se grăbesc să își execute contractele, vânzătorii sunt în același status de neacoperire a cantităților contractuale, iar părțile trebuie să ajungă la starea de înțelegere și compromis. Estimarea de timp a recoltei de porumb ne indică 12-15 octombrie 2020 ca dată de încheiere pe teritoriul României”, a specificat Cezar Gheorghe.
În plan extern, China își consolidează angajamentele de achiziție a porumbului până la nivelul de 7,2 milioane tone, din care 60% vor fi importate de și pentru firmele statului chinez.
Ucraina a început recoltarea porumbului și se află la un stadiu de 10% suprafață recoltată.
RAPIȚĂ
Euronext indică un nivel de 395 euro/tonă. Prețurile pentru uleiul olandez de rapiță au continuat să crească în urma creșterii uleiului brut de floarea-soarelui și a cotațiilor Euronext. Cotația NDJ (noiembrie-decembrie-ianuarie) a urcat cu 15 euro/mt FOB DM.
SEMINȚE DE FLOAREA-SOARELUI
Cererea crescută de semințele de floarea-soarelui își are originile în producțiile mai mici la nivel de bazin Marea Neagră și european. Ucraina, după 10% din suprafață recoltată, generează o producție cu 25% mai mică, potrivit cifrelor de producție preliminare.
„Nivelurile din piață au atins cifre în recoltare ce ajung în unele cazuri, transformate în CPT Constanța la 520-525 USD/tonă. S-a creat o spirală a prețului ce generează așteptări și cereri cu mult peste ceea ce piața ar trebui să ofere. Observăm, deci, o reticență a cumpărătorilor în a mai cota, pe fondul cererii de preț prea mare pentru marfa ce este oferită. Totul este agregat cu efectele secetei de diminuare a recoltei, care ne introduc în același tablou ca cel al porumbului. Cu timpul, lucrurile se vor limpezi cu ajutorul părților, vânzători și cumpărători. Ambele părți trebuie să privească în viitor și să găsească măsuri de înțelegere, măsuri care să țină cont de relaționarea în viitorul apropiat”, a încheiat Cezar Gheorghe.
Raportul complet al Clubului Fermierilor Români privind piața de cereale din 21 septembrie 2020, aici: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-21-septembrie-2020/
Ministerul Agriculturii anunță că se află în plin proces de semnare a contractelor de finanțare pentru investiții specifice și asigurarea unor cheltuieli materiale pentru un număr de 56 de licee tehnologice cu profil preponderent agricol.
„Prin implementarea măsurilor cuprinse în contractele de finanțare, MADR vizează dezvoltarea învățământului liceal agricol românesc, având ca scop realizarea obiectivului de întinerire și profesionalizare a forței de muncă din agricultură. Susținerea financiară, prevăzută în contractul de finanțare, se realizează în baza unui Program anual de investiții specifice activității de învățământ în domeniul agriculturii”, precizează un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.
Programul de investiții specifice pentru anul 2020 a fost elaborat în funcție de necesitățile fiecărui liceu agricol și aprobat de MADR, iar finanțarea se asigură de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Agriculturii.
Valoarea totală a finanțării pentru anul 2020 este de 10 milioane de lei.
La începutul acestei săptămâni, mai exact marți 15 septembrie 2020, Ministerul Agriculturii a publicat pe pagina sa de internet, supunând dezbaterii publice, un proiect de act normativ controversat. Este vorba de Ordonanța de Urgență privind declararea stării de calamitate de către Comitetele județene pentru situații de urgență pentru fenomenul de secetă pedologică, despre care producătorii spun că este un proiect făcut în grabă pentru a atrage capital electoral, neavând vreo legătură cu realitatea agricolă și, totodată, bătându-se cap în cap cu legislația românească în vigoare. (Revista Fermierului a publicat, la rubrica Gânduri de fermier, opinia pe această temă a dr. ing. Ștefan Gheorghiță, fermier din jud. Brăila: https://revistafermierului.ro/din-revista/opinii/ganduri-de-fermier/item/4653-asa-se-alege-praful-de-agricultura-prin-iluzia-adoptarii-unei-oug-privind-declararea-starii-de-calamitate.html)
Asociația Producătorilor Agricoli (APA) din județul Brăila a trimis către conducerea MADR o adresă în care atrage atenția asupra neregulilor din proiectul de ordonanță de urgență care reglementează starea de calamitate pentru fenomenul de secetă pedologică și, de asemenea, propune soluții pentru situația grea în care se află agricultorii.
Vasile Datcu, președintele APA Brăila, susține că această OUG nu se poate aplica contractelor comerciale încheiate de fermieri în toamna anului 2019 sau în primăvara lui 2020. „În conformitate cu art. 15 alin. 2 din Constituția României, legile civile nu se pot aplica retroactiv. Retroactivitatea se poate aplica doar în cazul legilor penale mai favorabile. Apoi, nefiind definită clar sintagma de contract comercial, se poate înțelege că prezenta OUG se va aplica tuturor tipurilor de contracte, adică inclusiv contractelor comerciale de vânzare de inputuri, comerț cu cereale, dar și în privința contractelor bancare și de leasing. Atenționăm că acestea din urmă au reglementări specifice, inclusiv sunt avizate de BNR”, precizează președintele agricultorilor brăileni.
Vasile Datcu arată că aplicarea prezentei OUG nu prevede niciun fel de modificare în privința invocării evenimentului de stare de forță majoră, termenul nefiind, la acest moment, reglementat de Codul Civil, el este lăsat la latitudinea păților. „În cazul contractelor cea mai uzitată formulă este ”.
Proiectul de ordonanță nemulțumește și prin faptul că nu definește clar întinderea în timp a anului agricol sau a campaniei agricole. „În acest sens semnalăm că preconizata dată de intrare în vigoare va fi după expirarea anului agricol 2019 – 2020. Menționăm că nu există nicio altă prevedere legală privitoare la definirea începerii și sfârșitului anului agricol sau a campaniei agricole. De asemenea, definirea stării de calamitate în prezenta OUG este o redactare primitivă, deoarece starea de calamitate nu este răspunsul nimănui, ci este un fenomen meteorologic petrecut. Adoptarea acestei OUG nu reglementează modul de transfer al invocării forței majore de la fermier către furnizor sau companii comerciale de cereale. Dacă fermierul se presupune a fi acoperit în fața riscului de neexecutare, ceilalți contractanți nu vor putea invoca nimic la rândul lor, ci vor rămâne ei expuși riscului de neplată în raport cu furnizorii lor”, explică Vasile Datcu, dând un exemplu concret, un furnizor de inputuri nu va putea încasa banii de la un fermier calamitat pe motiv de forță majoră, dar el la rândul lui trebuie să-și plătească furnizorii, nefiind în drept să invoce, la rândul lui, starea de forță majoră. „O eventuală adoptare a acestei OUG o va face aplicabilă până la atacarea ei de către Avocatul Poporului sau de către alte persoane interesate, dar acestea din urmă, pot face acest lucru doar după adoptarea ei ca lege. Dacă, ulterior, această OUG va fi declarată neconstituțională, toate actele rezultate din aplicarea ei vor fi declarate nule și situația va reveni la starea inițială, ceea ce va însemna haos”, apreciază președintele APA Brăila.
În concluzie, un astfel de act normativ care să reglementeze starea de calamitate pentru fenomenul de secetă pedologică este necesar în viitor, dar cu alte formulări și măsuri, fiind necesară adaptarea la nevoile tuturor celor cărora li se adresează.
Credite garantate de stat, un ajutor imediat pentru agricultură
Pentru starea actuală a agriculturii, pentru ca fermierii să depășească criza generată în principal de secetă, APA Brăila recomandă, ca singură soluție posibilă, adoptarea unei OUG pentru acordarea de linii de credit, pe termen de trei ani, cu garanția statului, în valoare minimă de 500 euro pe hectar calamitat. „Am mai sugerat ministerului acest sprijin în primăvară, prin Adresa nr. 44/27 aprilie 2020, dar nu s-a ținut cont de propunerea noastră. A doua măsură pe care am propus-o și asupra căreia revenim, este de a se acorda despăgubiri și pentru culturile de primăvară. A treia măsură pe care o susținem cu tărie este adoptarea cu îmbunătățiri a proiectului de lege privitor la stabilitatea duratei arendării, adoptat deja de Senat și fiind în fază finală la Camera Deputaților. A patra măsură este finalizarea până la sfârșitul anului a unei OUG privind reglementarea asigurărilor agricole catastrofice, cum sunt: cutremurul, inundațiile, seceta. Am spus de nenumărate ori, Asociația Producătorilor Agricoli din județul Brăila este pregătită să ofere sprijin și soluții concrete pentru depășirea acestei situații grele”, a încheiat Vasile Datcu.
Pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii s-a publicat proiectul de Ordin pentru aprobarea Listei soiurilor de struguri de vin care pot fi plantate, replantate, altoite pe teritoriul României în scopul producerii vinului. Toți cei interesați pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de zece zile de la data publicării (18 septembrie 2020) pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice trebuie să specifice articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.
Lista soiurilor de struguri de vin care pot fi plantate, replantate, altoite pe teritoriul României în scopul producerii vinului cuprinde 162 de soiuri, respectiv soiurile nobile de struguri de vin care aparţin speciei Vitis vinifera sativa, precum şi soiurile care provin din încrucişarea speciei Vitis vinifera sativa cu alte specii ale genului Vitis. (aici, lista soiurilor de struguri pentru vin: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/4316_ce03b624e56210ae37eda0b4cb688284.html)
Lista soiurilor şi clonelor de struguri de vin şi a sinonimiilor acestora care sunt permise pe teritoriul național pentru a fi plantate, replantate, altoite în scopul producerii vinului se notifică Comisiei Europene în cadrul comunicărilor oficiale, prin sistemele de comunicare existente la nivelul Uniunii stabilite prin legislația europeană și anume prin sistemul electronic de comunicare denumit ISAMM corespunzător domeniului de comunicări referitoare la standardele de comercializare și condițiile de producție pentru vinuri.
Lista soiurilor de struguri de vin se actualizează ori de câte ori este necesar și se comunică prin intermediul ISAMM.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului Agriculturii nr. 61/2006 pentru aprobarea Registrului soiurilor de struguri de vin existente în România.
Astăzi, 18 septembrie 2020, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat plata ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, a anunțat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Pe 15 septembrie s-a încheiat campania de depunere a cererilor de solicitare a despăgubirilor, la final fiind depuse 28.112 cereri din totalul de 34.647 fermieri afectați de seceta pedologică. Cele mai multe solicitări le înregistrează județul Constanța – 4.786, urmează județele Brăila - 3.005, Tulcea - 2.630, Ialomița - 2.559, Călărași – 2.114, respectiv Buzău, Galați, Timiș, Vrancea și Vaslui, cu peste o mie de cereri.
Reamintim cuantumurile maxime ale ajutorului de stat privind despăgubirile pentru seceta pedologică: grâu - 925 lei/ha; secară - 925 lei/ha; triticale - 805 lei/ha; orz - 912 lei/ha; orzoaică - 951 lei/ha; ovăz - 772 lei/ha; rapiță - 1002 lei/ha.
Cezar Gheorghe, consultant senior și analist în cadrul Clubului Fermierilor Români, realizează săptămânal rapoarte privind piața cerealelor. Mai jos, despre piața grâului, orzului, florii-soarelui și porumbului, la data de 15 septembrie 2020, raportul de la această dată conținând informații despre piața din țara noastră, cât și despre raportul USDA septembrie 2020.
GRÂU
Cotațiile grâul în bazinul Mării Negre au înregistrat un salt consistent. „Plecând de la un nivel de 200-202 USD/tonă în FOB, astăzi ele se văd undeva la nivelul de 217-219 USD/tonă în FOB ceea ce indică o creștere echivalentă în portul Constanța la un nivel 177-177,5 euro/tonă în CPT. Comparativ cu perioada de presiune exercitată de recolta rusească, avem un plus de 12 euro/tonă”, arată Cezar Gheorghe.
În plan intern, nivelul de preț este de 870 lei/tonă pentru grâul de furaj și 900-930 lei/tonă pentru grâul de panificație la unitățile de procesare.
ORZ
Cotațiile în bazinul Mării Negre sunt la nivelul de 190 USD/tonă, ceea ce reflectă un nivel de 155-157 euro/tonă CPT Constanța. „Timpul orzului nu a sosit încă. Taxele de import în Uniunea Europeană sunt: 12 euro pentru grâul de furaj, 16 euro pentru orz, 0 euro pentru porumb”, precizează analistul Clubului fermierilor Români.
FLOAREA-SOARELUI
Capacitatea inițială de aproape trei milioane de tone s-a evaporat din cauza condițiilor dure de secetă pedologică, agregată cu temperaturile crescute. „Astăzi, certitudinea se joacă în jurul a maximum 2 – 2,2 milioane de tone. Însă, din acest bazin se alimentează mulți jucători, procesatorii interni, exportatorii și procesatorii vecini (Ungaria și Bulgaria). În cifre, lucrurile ar trebui să fie exprimate cam așa: procesatorii interni circa 1,5-1,6 milioane tone necesar agregat; exporturi: circa 600.000-700.000 de tone, cu destinație Franța, Spania, Amsterdam, Rotterdam; procesatorii externi (Ungaria și Bulgaria) circa 700.000 tone. Cifrele însumate ne arată un deficit de circa 800.000 tone, fără a lua în calcul cumpărătorii mici din porturile dunărene, incluzând aici și navele de 3.000-4.000 tone ce iau calea Turciei sau în amontele Dunării spre fabrici din Germania sau Slovacia. În ultimii ani, vecinii, în special cei din Bulgaria, au dezvoltat un apetit deosebit pentru semințele din apropierea Dunării, cu volume de circa 400.000-600.000 anual. Câmpiile de Vest sunt foarte apropiate de zonele de originare ale celor două fabrici maghiare aparținând unor giganți industriali, ce au un grad de atragere a semințelor românești apropiat de 400.000 tone anual. Firește, piața este liberă, în special în interiorul Uniunii Europene, însă tocmai acest lucru, ne transformă într-o piață facilă de originare și ne expune la un deficit intern, în special în ani ca acesta, ce are deja o tendință repetitiva la orizont. Cu alte cuvinte, piața internă de procesare nu are niciun mecanism de auto-apărare în condițiile date. Nu discutăm aici despre măsuri radicale, însă piață locală ar trebui să fie securizată prin mijloace normale”, detaliază Cezar Gheorghe, care continuă: „Dacă piața locală a procesării nu este acoperită, consumul intern este expus. Ce înseamnă expunere în imaginea actuală? În primul rând, materia primă nu poate fi acoperită din alte părți ale regiunilor înconjurătoare din mai multe motive ce țin de proximitate și cost al vieții”. Din Ucraina este exclus, din cauza regimului vamal care nu rambursează TVA. Rusia începe să-și dorească tot mai puțin să exporte materia primă, ceea ce o exclude, de asemenea, de pe radar. Bulgaria, Ungaria sunt excluse de pe listă din cauza suprafețelor mici de producție intensivă a florii-soarelui și a faptului că ele originează în Romania. Serbia, în mod identic, cumpără semințe din România pentru procesare în piață lor locală, iar celelalte state europene au un nivel mic de producție (în afara Poloniei și a Germaniei), ele fiind dependente de originarea din zonele est-europene.
„Sumarizând cele de mai sus doar în cele două elemente, de proximitate și de cost al vieții, avem câteva concluzii:
În est nu se poate origina din cauza protecționismului local. În politicile interne din est, acest lucru generează valoare adăugată asupra produsului final (uleiul brut), crește nivelul industriei în plan orizontal prin conexare, aducând o rată de angajare a populației crescută, o definire a rolului în piață ca producător (ulei și șroturi), nicidecum ca exportator de materie primă;
În vest, din cauza costului vieții, un element de politici publice ce ține de venituri și cheltuieli pe cap de locuitori (PIB), floarea soarelui nu se poate origina. Aritmetica este foarte simplă. Piața vestică are alte prețuri de desfacere a produsului finit, iar cumpărătorul final poate susține acest lucru datorită nivelului de venituri mai ridicat față de cel românesc. În termeni ce țin de agribusiness, vestul suportă costul de originare românesc, ce este compus din prețul mărfii, logistica, personalul angajat, costurile de operare portuară, costurile de transport maritim în Mediterana, costurile financiare ale capitalului de lucru și ale pierderilor din cele patru manipulări, siloz-transport-port-transport maritim. În continuarea procesului, vestul Europei controlează eficient costurile de procesare, prin facilități moderne, aducând la raft, prin brand-urile proprii, o marfă ce își are originea primară în România, cu valoare adăugată mult mai mare, dar care este suportată de piață prin nivelul de venituri ridicat față de populația românească. Asta este, în esență, componenta „costul” vieții în această analiză.
Ce se întâmplă dacă procesatorii din România nu au materia primă necesară pentru a acoperi cererea? Importă ulei brut din Est, adică plătesc costul de operare local și al transportului din originea Estică, pentru a-și menține cota de piață a brand-ului propriu. Hypermarket-urile vor inunda rafturile cu ulei din țări terțe. Ambele variante generează costuri și, în special, a doua generează probleme de calitate. Din cauza identității produsului ieftin, trasabilitatea calitativă este cel puțin precară. Lanțul de igienă sau siguranță a hranei nu are standarde ridicate ca în unitățile de procesare de top din România. Obscuritatea produsului ieftin din țările limitrofe ține sub semnul întrebării nivelul de siguranță alimentară. Și aici discutăm despre anumite elemente costisitoare în procesul de siguranță alimentară, respectiv analizele produsului primar în ceea ce privește rezidurile pesticide, metale grele, radioactivitatea. Numai pentru reziduurile pesticide, setul de componente cu limitele superioare de evitat, constă într-un tabel de 800 de elemente, izvorâte din legea 178/2002 a Uniunii Europene, precum și testul de eliberare. După procesare, uleiul trebuie ținut în tancuri imense, de 4.000-6.000 de tone pentru efectuarea testelor finale de contaminanți. Cele de mai sus generează costuri ce sunt înglobate într-un produs finit. Doar citind cele de mai sus putem înțelege de ce un brand local costă, iar unul obscur poate fi și cu 40% mai ieftin. Este vorba despre standarde de producție și respectarea normelor de siguranță alimentară.”
Prin urmare, piața noastră locală trebuie stimulată să producă. Siguranța și securitatea alimentară a României trebuie să fie reper principal în toată activitatea lanțului agri, cu susținerea firească a reprezentanților statului român. „Nu generăm soluții, căci nu avem capacitatea să o facem, însă ar trebui motivată vânzarea către procesatorii locali prin diverse mecanisme de esență financiară, tangențe cu clasica subvenție, cum ar putea fi subvenționarea costurilor financiare aplicate înființării culturii de floarea-soarelui în raport de vânzarea către piața locală. Transferând subiectul discuției la nivel de activitate prezentă, putem spune că asistăm la un raliu în piață. Exact din motivele de cerere constantă și ofertă scăzută, prețurile sunt imposibil de prezis”, spune analistul.
Pe 10-11 septembrie 2020, în sudul țării, prețul florii-soarelui era 1.600 lei/tonă, în perioada 12-14 septembrie a crescut la 1.730 lei și apoi a depășit 1.800 lei/tonă.
„Asistăm la un final în care întrebarea cumpărătorului va fi „cât vrei pe marfă?”, ceea ce denotă în modul extrem cererea mare versus oferta mică”, punctează Cezar Gheorghe.
În susținerea celor de mai sus, analistul Clubului Fermierilor Români vine cu date din Ucraina, Rusia și Argentina, ca proiecție viitoare.
Ucraina va avea, la rândul ei, un nivel al recoltei de semințe de floarea-soarelui scăzut. Plecând de la un potențial inițial de 17 milioane de tone, estimările de astăzi conduc la 13-13,5 milioane de tone, recoltarea fiind în curs. Prețurile oferite de pleiada de procesatori de pe teritoriul ucrainean ating niveluri de 490-495 USD/tonă, adică 2.000 ron.
Prețurile cerute pentru uleiul brut în condiția FOB Chornomorsk cu livrare în octombrie 2020 au fost la nivelul de 1.020 USD/tonă, în timp ce ofertele de cumpărare s-au situat la nivelul de 980 USD/tonă. Ca o medie a tranzacțiilor, 990 USD este realist. Ofertele de cumpărare din India s-au aliniat la valoarea de 1.035-1.055 USD/tonă CIF, adică livrate în destinație.
Rusia scade în potențial de la o prognoză de 14 milioane tone, la un estimat de 11,5 milioane tone, ceea ce diminuează cu 2,5 millioane recolta de semințe rusești. Prețurile rusești sunt și ele în creștere. Alinierea cu Ucraina este evidentă în bazinul Marii Negre.
Argentina scade nivelul suprafeței ce se însămânțează cu semințe de floarea-soarelui, de la 1,7 milioane hectare la 1,5 milioane. Există un deficit de 200.000 hectare, ce se va traduce printr-un gol de producție de aproximativ 600.000 de tone. „Judecând traseul semințelor argentiniene din ultimii ani favorizate de costul logistic, estimăm un minus de acoperit în destinațiile din Europa, fie că se numesc Spania, Amsterdam sau porturi franceze, lucru ce va pune și mai multă greutate în prețul de originare est-european”, apreciază analistul.
PORUMB
Sudul României, regiuni întinse din Moldova și Dobrogea sunt efectiv pârjolite. Prin urmare, de la o estimare ințială de 14,5 milioane de tone, trecând prin estimarea de săptămână trecută de 12,3 milioane, astăzi prognoza se reduce la un 11,3 milioane de tone.
Situația de astăzi este de a dreptul dramatică, fermierii sunt într-o situație foarte dificilă. Consumatorii din piața internă au dificultăți imense în a găsi materia primă pentru furaj în fermele de animale. Prețurile arătate de 750-800 lei/tonă, în unele cazuri și mai mari, sunt penalizate de lipsa recoltelor în zonele afectate. „Zona de Vest a României indică însă o stare a producției de porumb plină de potențial. Logistica este cea care penalizează prețul final, 650 lei/tonă fiind un indicator prezent. Costurile de transfer până în sudul României sau în portul Constanța depășesc cu ușurință 100 lei/tonă, ceea ce face ca prețul din portul Constanța să se situeze în jurul a 750-760 lei/tonă. Influența ucraineană este și ea prezentă în ecuație. Producția lor este diminuată, așa cum se vede și din raportu USDA. Rusia, de asemenea, se află în scădere de producție, aceste două regiuni fiind chei de control în prețurile din bazinul Mării Negre. Totul este coroborat cu producția estimată în SUA ce va fi în scădere, agregat cu Brazilia și Argentina”, menționează Cezar Gheorghe.
Raport USDA, septembrie 2020
GRÂU
Producția rusească este estimată la același nivel că în raportul trecut, 78 milioane tone, în ciuda entuziasmului colectiv local ce indică între 80 și 83,3 milioane tone. „O rublă foarte slabă, circa 76 RUB vs 1 USD, lipsa vânzărilor de gaz rusesc, prețul petrolului în Brent în jurul a 40 USD/baril (cu mențiunea că Rusia are nivel de profitabilitate la 42,5 USD/baril), sunt factori ce au determinat „umflarea” locală a producției”, explică Cezar Gheorghe.
Ucraina este, de asemenea, menținută la un nivel de 27 milioane tone, versus sursele locale ce o poziționează la un nivel de 26 milioane ca medie a estimărilor. „Față de luna trecută avem o creștere a producției de 4,46 milioane tone la nivel global, un consum mai mare cu 0,76 milioane tone și un nivel al stocurilor mai ridicat cu 2,58 milioane tone”, a continuat analistul.
În Marea Neagră, prețul grâului a crescut față de luna august 2020 de la un nivel de 200 USD/tonă FOB la un nivel de 217-219 USD/tonă FOB. Recoltarea fiind finalizată, originarea nu mai este atât de facilă și oferta se subțiază, fermierii depozitând cantitățile recoltate.
Pe scurt, Australia crește în producție cu circa 2,5 milioane tone până la un nivel de 28,5 milioane tone; Canada crește cu 2 milioane tone până la 36 milioane tone; Argentina scade cu un milion până la nivelul de 19,5 milioane tone; China crește importurile de grâu cu un milion de tone până la nivelul de 7 milioane tone; în Uniunea Europeană, lucrurile rămân statice, cum de altfel era de așteptat. „ este descrierea simplă a raportului USDA. Întrebarea rămâne vizavi de octombrie. Vor ridica producția rusească și o vor coborî mai mult pe cea ucraineană?”, adaugă specialistul.
PORUMB
USDA evaluează la 38,5 milioane tone nivelul de recoltă de porumb din Ucraina, cu un milion în minus. Alți observatori europeni văd recolta ucraineană la nivelul de 33 milioane tone, ministerul de resort la 33,5 milioane, iar Agritel și Ukrainean Grain Association la 35,3 milioane de tone.
Producția UE-27 este redusă cu 1,5 milioane tone, ajungând la un nivel de 66,3 milioane tone. Reducerea cea mai mare este contabilizată în dreptul României, cu 1,3 milioane tone, de la un nivel de 12,8 milioane tone la un nivel de 11,5 milioane tone.
Producția estimată a SUA scade cu 9,6 milioane tone din cauza efectelor furtunilor în Corn Belt (centura porumbului). Exporturile americane sunt cotate în creștere cu 2,54 milioane tone. Brazilia este cotată în urcare cu 3 milioane tone, până la nivelul de 110 milioane tone. „Exporturile de porumb sunt în creștere și pentru Brazilia, laolaltă cu SUA, însă apetitul Chinei este departe de a fi satisfăcut. Întrebarea rămâne unde se vor opri? Și cum? Acum doi ani, estimarea de import a Chinei se vedea într-un orizont de 5-10 ani la un nivel de peste 30 milioane de tone. Generat de cererea de ethanol și masa furajeră în rețete. Previziunile încep să se adeverească, dar 30 milioane tone rămân o cifră respectabilă, totuși. La nivel comprativ, ar fi egală cu 8% din producția SUA sau 80% din cea a Ucrainei”, precizează Cezar Gheorghe.
SOIA
Producția SUA este foarte puțin diminuată. În Brazilia producția este ridicată cu două milioane tone, până la un nivel de 133 milioane tone. Canada are un plus 0,2 milioane tone, până la un nivel de 6 milioane tone. Ucraina coboară pe fondul lipsei de precipitații.
„În prezent, se desfășoară un festival chinezesc în achiziții, insațiabilitatea Chinei fiind greu de satisfăcut. Nivelul de importuri de soia rămâne la 99 milioane tone, ceea ce este respectabil prin prisma dimensiunilor sale. Acest lucru înverzește cotațiile CBOT. Stocurile globale coboară cu 1,8 milioane tone față de luna august 2020, la un nivel de 93,6 milioane tone, parțial din cauza scăderii de producție din SUA și a creșterii consumului la nivel mondial”, arată Cezar Gheorghe.
Raportul complet al Clubului Fermierilor Români privind piața de cereale din 15 septembrie 2020, aici: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-15-septembrie-2020/
Situația specială a anului 2020 a determinat companiile să apeleze la mediul online, pentru a-și lansa noutățile. În zilele de 27 (pentru presă) și 28 august (pentru fermieri și pentru toți cei interesați de tehnica agricolă), Valtra și-a prezentat prin intermediul internetului o serie de tractoare complet nouă, precum și alte noi produse. Seria G, cu patru modele de la 100 la 140 CP, dispune de caracteristici „smart” care vor fi disponibile și la celelalte serii ale producătorului finlandez, alături de alte noi servicii. După lansarea virtuală, Valtra dă startul campaniei SmartTour, în cadrul căreia noua serie va străbate țări din Europa, iar participanții au ocazia să testeze noile tractoare și alte produse Valtra.
Seria G este prima dintre seriile de tractoare Valtra din generația a 5-a și, în același timp, este una complet nouă, poziționându-se între bine-cunoscutele serii A și N.
Seria G este, de asemenea, prima cu puteri între 100 CP și 145 CP care dispune de sistemul de comandă SmartTouch, precum și de toate funcțiile necesare agriculturii de precizie. Astfel, cunoscuta cotieră SmartTouch va fi, de acum, disponibilă la tractoarele Valtra dintr-un domeniu larg de puteri: 100 – 400 CP. Sistemul de telemetrie Valtra Connect se găsește în dotarea standard a modelelor Versu din seria G, iar puternicul sistem hidraulic load-sensing este standard la modelele Active și Versu.
Noua serie G are patru variante: Basic, Comfort, Technology și Technology Pro. Desigur, clienții își vor putea personaliza tractorul după cum doresc, în Unlimited Studio. „Tractoarele din seria G sunt tipice pentru efectuarea tuturor lucrărilor dintr-o fermă, de la cele cu încărcător frontal, pentru producerea hranei sau pentru erbicidat, până la cultivarea legumelor, utilizând tehnici din agricultura inteligentă. Utilizarea unui tractor complet ca acesta ar trebui să fie facilă și sigură, în condiții de confort, cu sisteme puternice de prindere frontală și hidraulic, și o foarte bună vizibilitate. Tractoarele din seria G sunt compacte și totodată puternice”, punctează Mikko Lehikoinen, Vice President, Sales and Marketing Valtra.
Noua serie Valtra G, facilă în exploatare și întreținere. Seria G de tractoare a fost concepută pentru lucrări solicitante cu încărcătorul frontal, motiv pentru care s-a acordat atenție asigurării unei bune vizibilități și confortului. Poate fi personalizată în funcție de nevoile fiecărui client, iar serviciile Valtra Connect, Care and Go fac posibilă utilizarea tractorului într-o manieră conformă anticipărilor, lipsită de griji.
Cabină modernă și spațioasă
Seria G dispune de o cabină modernă și spațioasă, cu o suprafață vitrată de 5,7 mp, inclusiv 0,35 mp în acoperișul panoramic. Suspensia acesteia asigură un confort sporit, conferit, de asemenea, de oglinzile încălzite, sistemul de aer condiționat, încălzire la partea inferioară, încărcător USB, disponibile ca opționale.
Modelele Versu cu interfață SmartTouch pot accesa aceleași funcții pentru SmartFarming disponibile la seriile mai mari N și T. Gama Active este prevăzută, de asemenea, cu sistem de autoghidare și caracteristici pentru agricultura de precizie, care pot fi activate prin intermediul terminalului SmartTouch Extend.
Vizibilitatea excelentă, distribuția bună a greutății, încărcătorul frontal integrat șasiului, asistentul hidraulic care mărește automat turația motorului și funcția Live 3, care permite utilizarea simultană a până la trei funcții diferite ale încărcătorului frontal sunt câteva dintre caracteristicile care fac din tractorul din seria G unul ideal pentru lucrările cu încărcător frontal.
Pe lângă lucrările de la fermă și din câmp, tractorul din seria G este potrivit pentru cele forestiere, la fel ca toate tractoarele Valtra. Pentru o astfel de destinație, poate fi comandat cu apărători de roată înguste, rezervor de combustibil din oțel, sticlă policarbonat, anvelope forestiere, scaun rotativ și protecție cabină. Pachetul de iluminat auxiliar asigură 4 faruri de lucru în față și 6 în spate, care pornesc automat la mersul cu spatele, facilitând lucrările efectuate în întuneric.
Transmisie adaptabilă oricărei lucrări
Seria G are transmisie 24+24R, cu 4 domenii și 6 trepte Powershift. Comutările din domeniul B în C și din C în D sunt automate, facilitând exploatarea tractorului, mai ales pe drumuri publice. În buna tradiție Valtra, frâna de parcare este integrată în maneta față-spate, iar operatorul poate, de asemenea, programa reglajele transmisiei. Cea mai mică viteză, pentru lucrări precum cultivarea legumelor, este de doar 120 m/h, prin intermediul reductorului.
Modelele Versu se conduc prin intermediul manetei, iar la celelalte modele nu este necesară prea des folosirea pedalei de ambreiaj datorită caracteristicii AutoTraction. Funcția hill-hold face posibilă staționarea tractorului chiar și în pantă, fără a fi necesară utilizarea frânelor.
Modelele HiTech dispun de sistem hidraulic deschis, care produce un debit de 100 l/min, iar la modelele Active și Versu, sistemul load-sensing asigură 110 l/min. Sunt disponibile până la patru blocuri hidraulice, în față și în spate. Modelele Versu pot avea până la 5 distribuitoare hidraulice în spate și 4 în față. Puterea minimă de ridicare spate este de 50 kN, iar în față, de 30 kN, pentru toate modelele. Nu este disponibilă priză de putere frontală, iar Ground speed PTO este posibilă doar în spate, împreună cu alte două turații suplimentare.
Motor fiabil, compact, AGCO Power
Noua serie G are motoare în patru cilindri AGCO Power 4,4 litri. Motorul este conform standardului privind emisiile Stage V, fără recircularea gazelor eșapate. Supapa de derivație și injecția common rail Bosch, de 1600 bar, asigură răspunsul rapid și cuplul motor necesar în toate domeniile de turație.
Toate modelele au power boost (adaos de putere atunci când e nevoie) la vitezele de lucru în câmp, când se conduce în B5 sau în trepte superioare. Funcția tradițională Valtra Sigma Power este, de asemenea, disponibilă pentru priza frontală.
Modelul G125 Eco este unul EcoPower, cu eficientizare a consumului de combustibil, ce permite operatorului să selecteze modul Power sau Eco, în care turația motorului scade în timp ce crește cuplul până la 555 Nm. Tractoarele EcoPower de la Valtra permit economii de bani, sunt prietenoase cu mediul și cu utilizatorul, nivelul de zgomot fiind unul foarte mic.
Specificații tehnice:
Putere (cp/kW) Boost (cp/kW) Cuplu Nm (std/boost)
G105 105 /78 110 /82 440 /470
G115 115 /85 120 /90 460 /510
G125ECO 115 /85 125 /93 518 /555
G125 std 125 /93 130 /97 520 /540
G135 135 /100 145 /107 550 /560
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2020
Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html