Martie este o lună dedicată femeii. Astăzi o aducem în fața dvs. pe Nina Gheorghiță, fermier și vicepreședinte LAPAR. Împreună cu soțul, Ștefan Gheorghiță, Nina lucrează o suprafață de circa 600 de hectare cultură mare, la Roșiori – județul Brăila. Peste 500 de hectare sunt irigate. Dialogul nostru a avut loc la început de februarie. 

Reporter: De ceva vreme, fermierii trebuie să facă față unei presiuni din ce în ce mai mari de boli, dăunători, buruieni, iar în acest timp strategiile verzi ale Uniunii Europene scot din piața produselor de protecția plantelor multe substanțe active care nu au înlocuitori.

Nina Gheorghiță: Protecţia plantelor reprezintă un instrument care reglează potenţialul de producţie. Pesticidele sunt medicamentele plantelor. Aşa cum omul se îmbolnăveşte, şi planta se îmbolnăveşte şi are nevoie de tratament.

Numai că, în ultimii ani, tendinţele sunt din ce în ce mai mari pentru a ne lăsa fără aceste instrumente, ca să producem cât mai puţin. Dacă se poate cu cât ne oferă natura. Ceea ce pentru noi, fermierii, este împingerea cu siguranţă către faliment, pentru că la costurile de producţie pe care le avem astăzi, costurile fixe, nu ai cum să fii performant fără o protecţie performantă şi fără a-ţi conserva potenţialul de producţie al plantei.

Ca urmare, ne aşteptăm totuşi ca cei care guvernează destinele agriculturii să înţeleagă că nu poţi lăsa agricultura fără protecţie fitosanitară. Iar companiile sigur, au viziunea lor. Şi noi ca fermieri suntem de acord să protejăm mediul, suntem de acord ca produsele fitosanitare să ţintească doar dăunătorii, bolile şi buruienile care ne fac probleme, dar vedeţi dvs., nimic nu există pe lumea asta şi fără efect secundar. Un medicament mai are şi efecte secundare. De aceea trebuie să punem în balanţă în permanenţă, atunci când scoatem din portofoliu un produs, ce înlocuitor avem şi înlocuitorul să fie pentru fermier, pentru protecţia culturii, cel puţin la fel de bun ca cel pe care l-am scos.

Uniunea Europeană pierde în fiecare an din competitivitatea produselor agricole din cauza lipsei unei protecţii fitosanitare la nivelul la care culturile o cer. Pentru că altfel nu avem cum să ne menţinem viabilitatea economică a fermei.

Reporter: Să vorbim și de sămânță. Cum alegem soiurile, hibrizii?

Nina Gheorghiță: Ideal ar fi să avem hibrizii aceia de care se tot vorbeşte, care să aibă nevoie de cât mai puţine substanţe nutritive, să aibă toleranţe şi rezistenţe la tot felul de agenţi fitopatogeni, să consume cât mai puţină apă, ca atare să ne aşteptăm la producţii cât mai mari. Dar acest ideal nu poate exista!

Noi, ca fermieri, suntem întotdeauna interesaţi de varietăţi, soiuri, hibrizi care să facă faţă condiţiilor specifice pe care fiecare le are în fermă. Şi aici nu mă gândesc doar la condiţiile pedoclimatice, ci şi la nivelul de tehnologie şi priceperea pe care o are fermierul. Şi fiecare fermier să-şi aleagă varietăţile, astfel încât să nu-şi imagineze că poate să facă nişte paşi spectaculoşi. Poate că vezi la alte ferme producţii pe care şi tu ţi le doreşti, dar dacă tu ai o medie care se situează la o distanţă foarte mare de aşteptările tale, e clar că nu poţi să faci pasul respectiv.

Prin urmare, când îţi alegi hibridul, soiul în fermă, trebuie să te gândeşti la ce poţi să-i oferi de aşa manieră încât hibridul acela chiar să poată să-şi atingă potenţialul de producţie. Aşa că, dacă eşti o fermă care ai posibilităţi să asiguri o tehnologie crescută îţi alegi varietăţi performante. Însă, dacă nu poţi să faci lucrul acesta, atunci trebuie să te îndrepţi către varietăţi care au o rusticitate bună, chiar dacă producţiile poate nu sunt cele record.

Toţi ne dorim producţii record, dar sunt foarte greu de atins.

Reporter: În încheiere, cum vedeţi anul acesta?

Nina Gheorghiță: Să ştiţi că mie îmi este frică de anul acesta. Vă spun foarte sincer. În luna ianuarie, de când sunt fermier, de 15 ani, nu a existat o lună ianuarie fără un îngheţ, fără ca stratul arabil să îngheţe, să avem nişte temperaturi de măcar minus13°, minus 15°C, două-trei zile consecutiv. Dacă am fi dorit să intrăm în câmp în ianuarie 2025 să fertilizăm, să dăm doza aceea pe care GAEC-urile ne-o tolerează la culturile de câmp, nu am fi putut să facem lucrul acesta. Ceea ce nu este totuşi normal.

Din punctul de vedere al umidităţii am putea spune că la momentul acesta culturile pe cele mai mari suprafeţe din ţară nu suferă de secetă. Dar, totuşi, anul nu este unul care să se încadreze în limite normale, şi atunci este posibil în primăvară să avem tot felul de surprize şi să ne trezim că iarna se instalează atunci când ar fi trebuit să se instaleze primăvara. Şi asta, pentru o fermă, înseamnă minusuri de producţie.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Anamaria Damian: „Sperăm că 2025 va fi un an în care lumea va reporni motoarele, să se uite spre viitor.”

IMM INVEST, un „măr otrăvit”

Maria Cîrjă: „Fermierii au nevoie de viziune pe termen lung”

Pe măsură ce agricultura europeană se confruntă cu provocări tot mai mari, căutarea soluțiilor eficiente și sustenabile devine din ce în ce mai urgentă. Oamenii din întreaga lume își doresc alimente de calitate, sănătoase și cultivate responsabil, iar fermierii sunt în prima linie în cultivarea recoltelor care să răspundă acestei cereri. Aceștia caută instrumente care să protejeze culturile, să conserve biodiversitatea și să aibă ingrediente active cu un profil favorabil pentru mediu și de origine naturală.

Fermierii din țara noastră lucrează, de asemenea, neobosiți pentru a echilibra productivitatea cu sustenabilitatea. Ei înțeleg importanța adoptării practicilor inovatoare și a utilizării produselor sustenabile care asigură atât producții ridicate, cât și sănătatea solului lor. Prin integrarea unor instrumente și tehnici moderne, aceștia contribuie la satisfacerea cererii globale în creștere pentru alimente sigure și nutritive, protejând în același timp bogatul patrimoniu agricol și ecosistemele naturale ale României.

Spre exemplu, una dintre practicile sustenabile implementate de fermierii noștri este utilizarea substanței active Qalcova™ (molecula Spinosad) ca parte a strategiei de gestionare a rezilienței culturilor.

Spinosad este o soluție de origine naturală aprobată pentru utilizare în agricultura ecologică, răspunzând cerinței societății pentru o agricultură sustenabilă. Aceasta este obținută prin fermentarea bacteriei naturale din sol s. Spinosa. Molecula controlează eficient un spectru larg de dăunători pentru peste 200 de culturi din 24 de state membre ale Uniunii Europene. Modul său unic de acțiune o face un instrument esențial pentru utilizările minore și culturile speciale și este adesea singura opțiune disponibilă pentru cultivatorii ecologici pentru a-și proteja recoltele.

Sprijinită de dovezi științifice ample și măsuri de reducere a riscurilor, această moleculă de origine naturală a demonstrat un profil de siguranță ridicat atunci când este utilizată conform recomandărilor de pe etichetă. În acest mod, Corteva Agriscience, compania internațională de știință și tehnologie agricolă, sprijină fermierii prin molecula Spinosad, ajutându-i să-și protejeze producțiile și să răspundă cerințelor societății pentru o agricultură sustenabilă.

Inginerul Cornel Baniță de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa – Buzău: „Produsul Laser™ 240 SC din portofoliul Corteva Agriscience, pe bază de moleculă Spinosad, este insecticidul pe care mă bazez în planul de combatere a dăunătorilor pentru viță-de-vie. Capacitatea sa de a oferi protecție eficientă împotriva principalului dăunător, Lobesia botrana, în orice fenofază, chiar și pentru a treia generație, îmi permite să recoltez struguri sănătoși, fără reziduuri în must sau vin, datorită naturii sale biologice”.

Autor: Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience RO & MD

CITEȘTE ȘI: Soluții la provocările viitorului, de la cercetare. Protecția culturilor este esențială pentru securitatea alimentară

Gestionarea apei în agricultură

Inovații pentru o agricultură durabilă, prezentate la RALF

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Toate viețuitoarele de pe Terra au prevăzut în codul lor genetic, ca principală misiune, perpetuarea speciei. Referindu-ne la plante, indiferent cât de vitrege sunt condițiile lor de viață, ele își mobilizează toate energiile ca, în final, să producă măcar o sămânță. Sămânța este cea care poartă germenele unei vieți noi.

În cele ce urmează, vom lua ca model bobul de grâu care, de fapt, este un fruct de tip cariopsă și conține în interior sămânță.

Pentru a se putea păstra, sămânța ajunsă la maturitate trebuie să piardă apă până la 13-14% în cazul cerealelor și 7-8% în cazul oleaginoaselor.

Pentru a avea capacitatea maximă de germinare, semințele trebuie să parcurgă repausul seminal care, în cazul grâului, este de 40-68 de zile.

La unele semințe, de exemplu la soia, este indicat ca la semănat să se folosească sămânță obținută în anul precedent.

Principalele componente ale bobului de grâu sunt:

• Învelișul (tegumentul), care reprezintă 12,5%;

• Endospermul, care reprezintă 86,0%;

• Embrionul, care reprezintă 1,5% din greutatea bobului.

Embrionul, care reprezintă planta în formă incipientă, în stare latentă, este format din: muguraș, radiculă, hipocotil și scutelum.

Pentru germinarea seminței, sunt necesari trei factori:

1. Apa pe care o absoarbe sămânța și o umflă. Cantitatea de apă necesară la germinarea seminței este diferită: sămânța de mei 25%, porumbul 44%, grâul 45%, iar soia 150% din greutatea seminței. Apa asigură mediul în care se desfășoară reacțiile biochimice și diviziunea celulelor embrionului.

2. Aerul (oxigenul) pătrunde în țesuturi, oxidează substanța organică și rezultă energia necesară procesului de germinare. Se asigură activitatea enzimelor care transformă substanțele cu molecule mari în substanțe cu moleculă mică, pentru hrănirea embrionului.

3. Căldura, care este specifică fiecărei specii de plante. Spre exemplu, grâul 1-2°C, sfecla de zahăr 4°C, floarea-soarelui 7°C, porumbul și soia  8-9°C, orezul 10-12°C.

Numai la această temperatură minimă se declanșează activitatea enzimatică. Din scutelum sunt secretate enzimele:

– Citaza, care dizolvă pereții celulelor endospermului;

– Amilaza, care transformă amidonul în maltoză și zaharoză;

– Maltaza, care transformă maltoza în glucoză și levuloză.

În endosperm acționează următoarele enzime:

– Maltaza, care transformă maltoza în glucoză și levuloză;

– Proteaza, care degradează proteinele în aciziaminici;

– Lipaza, care transformă substanțele grase în acizi grași și glicerină.

Din activitatea acestor enzime se formează un lichid lăptos, care trece din endosperm prin scutelum la embrion, unde o parte este oxidat și rezultă energia necesară germinației, iar altă parte servește la creșterea embrionului.

Etapele procesului de germinație sunt următoarele:

a) îmbibarea seminței cu apă care pătrunde prin hil și părțile subțiri ale pericarpului. La început, absorbția apei are loc prin îmbibația  coloizilor din sămânță, ca proces fizic determinat de diferența de umiditate dintre sămânță și sol, iar ulterior, după hidroliza amidonului, rezultă substanțe simple osmotic active și absorbția apei are loc pe cale osmotică;

b) hidratarea și activarea enzimelor care intensifică respirația și rezultă energia necesară procesului de germinație;

c) diviziunea și creșterea celulelor embrionului;

d) încolțirea și ieșirea componentelor embrionului;

e) morfogeneza cu formarea organelor primare ale plantelor.

Radicula protejată de coleoriză sparge învelișul bobului și pătrunde în sol, după care apare mugurașul protejat de coleoptil, străbate stratul de sol de deasupra seminței și apar vârfurile ca acele deasupra solului.

Coleoptilul își îndeplinește misiunea, el are o anumită lungime de care se ține seama la adâncimea de încorporare a seminței.

Ajunsă la suprafața solului, frunza iese din coleoptil și, luând contact cu lumina solară, începe procesul de fotosinteză. Prin urmare, germinația durează atât cât embrionul se hrănește cu substanța de rezervă din bob și se încheie când începe fotosinteza. Pentru reușita procesului de germinație este necesar ca patul germinativ să fie corect pregătit, adică, la nivelul de încorporare a seminței, stratul de sol să fie așezat, cu densitatea aparentă (Da) 1,3 g/cm³ care asigură aportul capilar al apei la nivelul seminței, iar deasupra seminței solul să fie afânat cu Da 1,10-1,1 g/cm³ prin care să pătrundă aerul și căldura și să fie ușor străbătut de tinerele plante.

Asigurând aceste condiții, se realizează o răsărire explozivă, uniformă, cu asigurarea densității, cu plante viguroase care ocupă repede terenul și înăbușă eventualele buruieni.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Râmele, plugul biologic al solului

Cum hifele ciupercilor asigură creșterea recoltelor

Când și cum lucrăm pământul

Crama Cepari, cu o prezență de 30 de ani pe piața din România, a lansat magazinul online propriu, disponibil începând cu luna septembrie 2024 pe noul site al cramei. Totodată, producătorul de vinuri din regiunea Drăgășani, județul Olt, a adus gamei de vinuri Criva o nouă etichetă.

Noua lansare, susține producătorul, consolidează strategia de business a companiei pe plan local, completând lanțul de distribuție atât pentru consumul în hoteluri, restaurante sau sisteme de catering, cât și pentru consumul individual, în magazinele de profil și rețelele online partenere.

Anul acesta Crama Cepari a finalizat procesul de rebranding al vinurilor Criva, aducând gamei o nouă etichetă de prezentare, dar și prezența la raft în rețeaua de magazine Profi din județul Olt, „materializând astfel promisiunea vinului de calitate, accesibil consumatorilor”.

„Crama Cepari este pariul nostru pentru calitate și excelență în producție - două dintre atributele care ne caracterizează portofoliul încă de la început, din 1994. Prin investițiile pe care le-am adus de-a lungul timpului în tehnologiile de ultimă generație, în procesele de vinificație, în echipă, dar și în sustenabilitatea businessului, reușim să surprindem astăzi prin vinuri cu minimum de intervenții, curate și fără adaosuri de gust sau arome. Vom continua să ținem pasul cu tot ce e nou și benefic în industrie, dar și cu stilul de viață al consumatorilor noștri, așa încât să ne întărim prezența la nivel național, făcând cinste momentelor de colecție cu vinuri pe măsură”, declară Ilarie Prioteasa, oenolog și director general al producătorului de vinuri din satul Cepari, comuna Cârlogani – județul Olt.

Crama Cepari se mândrește cu faptul că duce mai departe unul dintre puținele soiuri autohtone cu istoric de multe secole, Crâmpoșie-Cârlogancă, care poartă și numele localității de unde provine, Cârlogani. „Crâmpoșia a asigurat în perioada trecută baza sortimentului de Drăgășani, iar astăzi reprezintă port-drapelul soiurilor locale din podgorie”, precizează Ilarie Prioteasa.

În prezent, Crama Cepari, înființată în 1994, are o suprafață de aproximativ 30 de hectare cu viță-de-vie (în jur de 27 ha pe rod), iar partea de vinificație a fost modernizată începând cu anul 2010, fiind investiți mulți bani în retehnologizarea cramei care beneficiază acum de cele mai moderne linii de producție, îmbuteliere și laborator.

De menționat că suprafața de vie este parțial înierbată în rânduri alternante, cu scopul refacerii structurii solului și a activității microbiologice din stratul superficial. Prin înierbare se reduc trecerile mecanice pentru pregătirea solului, cât și trecerile privind tratamentele chimice, cu 50%. „În ultimii ani, am eliminat folosirea insecticidelor prin înlocuirea cu capcane specifice, cu excepția situațiilor de forță majoră, când le abordăm numai în faze de vegetație incipiente, atunci când bobul de strugure nu este format. Mai mult, minimizăm numărul de tratamente și alegem ca alternative substanțele de minim impact, în special pentru perioada de formare a strugurelui”, punctează Ilarie Prioteasa, adăugând că, deși culesul manual al viei este dificil și costurile sunt din ce în ce mai greu de susținut, „alegem oricând practica tradițională și naturală, în defavoarea industrializării”.

În plantația de la Cepari se găsesc soiuri autohtone - Crâmpoșie Selecționată, Tămâioasă românească, Negru de Drăgășani,  Fetească neagră, Fetească regală și Fetească Albă, precum și soiurile internaționale Sauvignon Blanc și Cabernet Sauvignon.

Crama Cepari produce și îmbuteliază vinuri sub două game, Cepari și Criva. Astfel:

• În Gama Cepari sunt vinuri premium realizate într-un număr limitat de sticle. Pentru vinurile albe și rosé, gama propune vinuri rafinate, proaspete și vioaie, realizate din parcelele viticole riguros îngrijite. Selecția de vinuri roșii include vinuri cât mai natural elaborate, catifelate și cu grad alcoolic ridicat, deoarece strugurii sunt culeși târziu, când nivelul de coacere și calitățile tehnologice sunt maximale.

• În Gama Criva sunt vinuri seci de calitate superioară realizate din amestec de struguri din parcele normate de producție cu struguri rezultați din gama principală Cepari. În această gamă, vinurile sunt mai blânde din punct de vedere senzorial, cu potențial alcoolic ușor mai scăzut, din soiurile cele mai cunoscute în piață: Sauvignon Blanc și Fetească Regală pentru vinurile albe, Cabernet Sauvignon pentru vinurile rosé, Cabernet Sauvignon și Pinot Noir pentru cele roșii, în cupaj.

„Vinurile Cramei Cepari îți aduc aminte de rădăcinile tale, de locul unde aparții cu adevărat, ca și cum acasă nu ar fi doar un loc, ci o senzație pe care o regăsești în fiecare pahar”, conchide Ilarie Prioteasa, oenolog și director general.

Foto: www.crama-cepari.ro

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin este foarte aproape de a dobândi statutul de Institut de Cercetare în Biotehnologii Agricole. Există un proiect de lege care a primit aviz favorabil în Senatul României, dar care acum bate pasul pe loc în Camera Deputaților, forul decizional.

Demersul ca Stațiunea din județul Timiș, de la Lovrin, să-și schimbe actualul statut este sprijinit atât de politicieni din vestul țării, cât și de fermierii din această parte a României, conștienți de importanța unui astfel de institut. De altfel, proiectul de lege a fost elaborat de deputatul de Timiș Gheorghe Nacov, iar Senatul și-a dat acordul încă de anul trecut. Conducerea SCDA Lovrin spera ca legea să fie promulgată încă de la începutul primăverii. „Lucrurile nu mai depind de noi, de SCDA Lovrin și de Academia de Științe Agricole și Silvice din România. Totul depinde acum doar de decidenții noștri politici. Dacă doresc să avem un Institut de Cercetări Agricole în vestul României, vom avea, dacă nu, nu! Până la urmă, noi ne-am făcut datoria. Din punct de vedere tehnic, din punct de vedere științific, cred că putem fi considerați un institut, pentru că avem suficientă informație, suficientă experiență și rezultate cât să putem să ducem mai departe steagul acestei instituții ca institut și nu ca stațiune”, precizează conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul SCDA Lovrin.

În ciuda tergiversărilor, prof. univ. dr. ing. Valeriu Tabără, președintele ASAS, este optimist că demersul va avea finalul dorit. „Proiectul de lege este la Comisia de Învățământ, unde am avut primele întâlniri și unde mai avem de clarificat unele aspecte. Sunt și interese de a nu-i da drumul, chiar și din zona Timișului. La încurcat se pricep  mulți… Când trebuie să construiești ceva, este mai greu, dar, indiferent de cine intervine, eu sunt convins că vom ajunge la o finalitate, pentru că institutul este o necessitate și pentru zona de vest, și pentru România, dar și pentru ce înseamnă relațiile în regiunea noastră europeană.”

În acest moment, în zona de vest a țării nu există niciun institut destinat cercetărilor agricole, așa cum există în Serbia la Novi Sad sau în Ungaria la Szeged, două institute puternice care au creat și impus pe piață soiuri performante, bine aclimatizate pentru această parte a Europei și apreciate chiar de fermierii din România. „Un institut are întâi de toate acces la alte resurse financiare și chiar la dotări tehnice, fără de care nu poți ajunge la performanță. Pe de altă parte, ca stațiune, Lovrinul se poate înscrie pe proiecte europene, împreună cu celelalte două institute din zonă, cel de la Novi Sad și cel de la Szeged. Statutul de stațiune pe care-l are Lovrinul nu permite intrarea pe aceleași programe. Ăsta este unul dintre țelurile pe care le urmărește un viitor institut. Eu îndrăznesc să spun că, în viitor, activitatea tuturor stațiunilor din vestul țării ar trebui să fie coordonată de acest institut, începând de la Caransebeș – ovine, Arad – bovine,  Minișul pe viticultură și, de ce nu, până la Livada, în nord-vestul țării”, punctează Valeriu Tabără. 

Directorul SCDA Lovrin vorbește la rândul său despre impactul negativ pe care îl are această întârziere în tot ce înseamnă accesarea de fonduri și programe de cercetare. „Una este să alergi într-o cursă cu o mașină de 1.300 cm³ și alta cu o mașină de 2.000 cm³. Atunci când ești institut, stai la masă cu institutele.  Când ești stațiune, stai la masă cu stațiunile. Pierdem nu doar timp, pierdem oportunități de finanțare și pierdem vizibilitate, până la urmă, pentru știința românească. Trebuie să ne dorim să fim acolo, în prim-plan. Dacă nu se dorește acest lucru, trebuie să știm foarte clar asta”, explică conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga.

O problemă importantă cu care se confruntă cercetarea românească este dată de resursa umană. E greu să aduci în cercetare oameni valoroși pe bani puțini. Profesorul Valeriu Tabără spune că salarizarea este o problemă pentru întreaga economie românească, nu doar pentru cercetare. „Modul în care este construit sistemul de salarizare este o problemă în sine. Sistemul nu este unul stimulativ și nici unul care să-ți dea predictibilitate, să-ți poți planifica viața pe termen lung. Un tânăr care se află la început de carieră trebuie să aibă garanția pe cel puțin zece ani că se poate dezvolta și-și poate întreține familia. Din păcate, în România, salariul este calculat și plătește timpul cât stai la lucru, nu ce realizezi în acest timp. Asta este o mare problemă. Salarizarea trebuie să aibă și o componentă stimulativă, în așa fel încât în timpul petrecut la lucru să produci ceva, să produci plusvaloare. Cercetarea ar trebui să beneficieze de același sistem de salarizare cu învățământul. În același timp însă, separat, trebuie construită o pagină de buget care să recompenseze activitatea academică și rezultatele concrete. Sperăm ca în felul acesta să putem aduce spre cercetare toate vârfurile din învățământul superior. Am creat în societate zeci de programe pentru anumite categorii de tineri, dar niciodată nu ne-am gândit la tinerii de elită. Avem nevoie ca această elită să producă aici, în România. Dacă prin ei producem plusvaloare pentru alții, pe care apoi să o importăm, vom fi pedepsiți prin subdezvoltare”, arată președintele ASAS.

Rezultate care confirmă și susțin năzuințele cercetătorilor bănățeni

În anii `80, la SCDA Lovrin au fost create două soiuri de grâu care s-au bucurat de multă apreciere în piață: Alex și Ciprian, iar mai nou, cercetătorii de aici au lansat  cu  succes alte două soiuri de grâu care confirmă: Dacic și, mai ales, Biharia.

Tot la Stațiunea de la Lovrin au fost create patru soiuri valoroase de cânepă cu aplicații în industria farmaceutică, alimentară, dar importante și pentru producția de fibre.

Toate acestea sunt rezultate care confirmă și susțin năzuințele cercetătorilor bănățeni de a avea propriul institut.

Viitorul Institut de Cercetare în Biotehnologii Agricole de la Lovrin urmează să înglobeze și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Oradea, dar și Stațiunea de Pajiști de la Timișoara, care acum nu mai are personal, dar are patrimoniu. Rămâne să aflăm dacă, într-un an cu mare încărcătură electorală, politicienii vor găsi timp să dea undă verde pentru înființarea primului institut din vestul României, în câmpia Banatului, la Lovrin.

Întâlnirea cu Dan Moșneag, omul care face vinuri la Crama Mugurel, a fost o oportunitate pentru a afla provocările și planurile celor de aici. Aventura vitivinicolă a pornit în anul 2003, din dragoste pentru vin și vița-de-vie. Crama Mugurel de la Blaj este situată în Podgoria Târnave, pe Valea Târnavei Mari, în Podișul Transilvaniei, iar pe cele aproximativ 19 hectare sunt soiuri de struguri pentru vin: Fetească regală - 13 hectare, Sauvignon Blanc - 3,640 hectare, Pinot Gris - 1,440 hectare, iar pe 1,40 hectare sunt soiuri amestecate. Dar cel mai important este că toate soiurile spun o poveste...

Specificul Cramei Mugurel este cel al vinurilor de pe Târnave și în plantație se regăsește cu precădere soiul Fetească regală, cam 70%. „Un soi românesc cu care ne mândrim şi care a dat rezultate bune, nu ne-a minţit niciodată, iar consumatorii noştri preferă în mod deosebit Fetească regală vinificată în sec. Toamna. valorificăm o parte din must, principalul must vândut fiind cel din strugurii Fetească regală, pentru că e o tradiţie în zonă”, ne-a zis Dan Moșneag.

Vinul de la Crama Mugurel este, se poate spune, un vin prietenos, însă obiectivul celor de aici este de a produce struguri de calitate, pentru ca vinul să fie pe măsură. „Dacă obţinem nişte struguri care să aibă în jur de 200 g de zahăr, să fie copţi, să fie curaţi, să-i stropim împotriva putregaiului ca să nu avem probleme cu putregaiul, atunci din start avem premisele de a obţine un vin bun. Într-adevăr, şi noi lucrăm cu drojdii selecţionate, pentru că inventatori nu suntem noi, românii, ci francezii şi australienii, ca să facă nişte vinuri şi să scoată ce este mai bun din mustul de struguri. Şi prietenos”, a detaliat specialistul. Vinurile produse în crama de la Blaj au, în general, până în 12% alcool, iar Feteasca regală are un rest de zahăr, de 3-4%, care îl mai rotunjeşte. „Fiind o cramă mai mică, noi lucrăm poate puţin mai aproape de tradiţional, deci nu avem ultima tehnologie. Dacă am avea şi alte posibilităţi de a controla fermentaţia, am avea vinuri mult mai fructate, mult mai aromate, dar deocamdată facem ce putem, în condiţiile pe care le avem”, a precizat Dan Moșneag.

Am aflat că vinurile produse aici pot fi consumate cu toate felurile de mâncare tradițională românească. În prezent, Crama Mugurel pune accent pe vinurile albe.

Atenția la detalii păstrează clienții

Crama Mugurel se află în proces de dezvoltare și modernizare. „Oamenii, când intră la noi în curte, în primul rând trebuie să vadă ceva plăcut, să fie curăţenie. Chiar îmi aduc aminte că, într-o sâmbătă ploioasă, noi lucram ceva în faţa cramei, la nişte canalizări şi erau nişte condiţii mai rele. Și au venit doi-trei într-o maşină, nişte avocaţi, ne-au întrebat de vin şi când au văzut cât noroi era în zonă, erau şi şanţuri, oamenii au preferat să plece. Şi atunci ne-am dat şi noi seama că, dacă nu facem nişte modificări, aici o să avem de pierdut. Şi încet-încet, în fiecare an facem câte ceva, că noi nu am avut posibilitate să accesăm fonduri ca să facem ceva mare în scurt timp. Pas cu pas, prin forţe proprii, mai un pic de birou, mai o sală în care să putem păstra vinul îmbuteliat. De doi-trei ani, am început să îmbuteliem şi la sticle de 750 ml. Deci încet, cu paşi mărunţi, avansăm”, povestește Dan Moșneag.

Forța de muncă trebuie securizată

Dacă în alte zone lipsa forței de muncă creează probleme în sectorul vitivinicol, pe Domeniile Blajului s-au găsit soluții pentru ca toamna să aibă cine culege via. „Suntem destul de consecvenţi, lucrăm cam cu aceleaşi persoane cu care lucrăm via în timpul verii. Vremea ne-a permis ca să începem lucrările în uscat foarte devreme, de la începutul lunii februarie, şi am găsit o familie care e un pic mai numeroasă și am avut grijă să aibă de lucru mai tot timpul anului. Cumva ni-i permanentizăm şi îi cunoaştem, ei ştiu ce putem noi, iar noi ştim ce pot dânşii şi ne organizăm de aşa natură ca să avem numărul de oameni necesar pentru a putea face lucrările”, a explicat specialistul Cramei Mugurel.

Comparativ cu alți ani, și în agricultură au crescut veniturile angajaților, ceea ce i-a determinat pe aceștia să nu mai plece în afară la muncă. Mai mult, faptul că pot rămâne acasă, în propria țară, a făcut ca forța de muncă din zonă să se stabilizeze.

Dar chiar dacă deocamdată găsirea lucrătorilor nu reprezintă o problemă stringentă aici, se încearcă automatizarea lucrărilor. Astfel, în primăvară lăstarii au fost îndepărtați mecanizat, iar procesul de tehnologizare va fi dezvoltat pe viitor. „Deocamdată avem nişte planuri. Suprafaţa de teren ne gândim să o mărim cu aproximativ 6,5 hectare, ca să diversificăm şi noi un pic. Ne gândim la un Chardonnay, chiar la ceva Traminer Roz, şi probabil un Pinot Noir, în special pentru vinurile rose. Că trebuie vara să se bea vin mai slab alcoolic, rose, mai fresh. Adică ne facem planuri, dar urmează. Acum am înţeles că în programele astea de reconversie deja sunt proiectele cam aprobate şi deja au început să apară nişte decalaje în modul de plată. Şi atunci trebuie să ne gândim bine în ce măsură putem să ne susţinem o perioadă de cheltuieli din partea noastră, pentru că unele firme care se ocupă de plantare au putere să aştepte un an şi ceva până primim banii, altele nu. Şi atunci, şi noi tatonăm, suntem în discuţii. Iniţial, am dorit să facem anul acesta, dar din cauză că finanţarea a devenit un pic de problemă, am amânat pentru anul viitor”, ne-a arătat Dan Moșneag provocările unei firme mici.

Cercetarea agricolă bănățeană este pe cale să câștige un nou pariu în domeniul ameliorării grâului. Lovrin 9Z este noul cod al performanței la Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă din pusta județului Timiș.

Lovrin 9Z este, de fapt, numele provizoriu pentru un nou soi de grâu cu parametri de campion. Echipa de cercetători de la Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin, condusă de dr. ing. Gheorghe Bunta, își propune ca noul soi să aibă o toleranță mare la secetă și să depășească la parametri de calitate și de cantitate tot ceea ce s-a creat până acum la stațiunea timișeană. „Acest viitor nou soi de grâu caută să se plieze mai bine pe ceea ce a fost o excepție până în urmă cu câțiva ani, dar care astăzi vedem că a devenit realitate: ierni foarte blânde, toamnă prelungită până pe final de lună decembrie, desprimăvărare timpurie, în februarie încep deja lucrările de primăvară etc.”, precizează dr. ing. Gheorghe Bunta.

Noul soi de grâu al SCDA Lovrin își propune să valorifice aprovizionarea cu apă din sol ce se adună totuși în perioada de toamnă-iarnă, destul de precară, și să evite perioadele târzii de secetă din luna mai. „Anul acesta, am avut deja secetă încă din luna aprilie. Dacă ne uităm la cât de puțină apă s-a acumulat până acum, nu ne vine să credem, în condițiile în care, de regulă, în Banat și Crișana aveam suficientă apă pentru cultura grâului. În principiu, va fi un soi cu o talie mai înaltă, ceea ce presupune că în anumite condiții ar trebui să se aplice stabilizatori de creștere. Este recomandat în special atunci când se aplică o fertilizare abundentă, mai ales pe bază de azot. Contează foarte mult aparatul foliar, fotosinteza, bucătăria plantei. Noi zicem că și dacă nu se aplică regulatori de creștere, dacă nu survin furtuni mai ales după perioada de umplere a bobului, va rezista foarte bine la cădere”, explică dr. ing. Gheorghe Bunta.

Calitate, cantitate, stabilitate

Cercetătorii de la SCDA Lovrin se așteaptă ca noul soi de grâu, botezat provizoriu Lovrin 9Z, să aibă producții atât calitative, cât și cantitative, dar și stabile. „Progresul în domeniul calității grâului se obține mai greu, dar rămâne la același nivel, adică grâu panificabil. Cumularea de proteină variază foarte mult, de la 12% la 16%, în funcție de condițiile climatice, de fertilizare, de controlul bolilor și, bineînțeles, de factorul genetic. Are potențialul de a realiza producții mari și stabile, dar și de calitate corespunzătoare. Sper să depășim șase tone la hectar la nivel de întreaga Românie, dacă vorbim despre o medie de producție, obținută în condiții foarte variate de sol, de climă, de aprovizionare cu apă și elemente nutritive, ceea ce este foarte bine. Noul soi va depăși tot ce am obținut până acum în domeniul ameliorării grâului”, arată Gheorghe Bunta.

În 2024, noul soi de grâu este testat în peste 20 de stațiuni de cercetare din întreaga țară, urmând ca din toamnă să fie lansat în rețeaua Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor (ISTIS). „Anul acesta, obținem rezultate din rețeaua de stațiuni la nivel de țară și mizăm că vom obține producții foarte bune. Este o selecție, o preselecție înainte de a fi lansat în rețeaua de testare a ISTIS. Mai mult ca sigur că din toamnă îi dăm drumul la testare în această rețea, unde obligatoriu trebuie să fie testat în condiții diferite, timp de trei ani. În momentul în care lansăm un soi în producție, trebuie să oferim și o tehnologie specifică a acelui soi, ceea ce se referă la epoca de semănat, la densități, la fertilizare, la anumite tratamente sau sensibilități. De exemplu, virusul piticirii grâului este o problemă în ultimii ani. Acesta este vehiculat de cicade și de afide, care zboară atât toamna, cât și primăvara devreme, și atunci sigur că este important să avem un soi care să tolereze atacul acestor cicade, care să evite răspândirea masivă a virusului. Este un aspect pe care-l avem în vedere, în contextul schimbărilor climatice”, subliniază Gheorghe Bunta.

Așteptările de la noul soi sunt mari și la nivelul conducerii SCDA Lovrin. Conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga ne-a spus că pe linii de grâu va fi continuitate în următorii ani. „Va veni un nou soi cu calități mult mai bune decât ce avem în momentul de față. Urmează alte două linii, la care mai avem de lucru doi-trei ani, până când le vom lansa în rețeaua națională de testare. De altfel, misiunea noastră este să creăm soiuri și hibrizi noi, perfect aclimatizați la condițiile pedoclimatice din zona noastră, care să vină atât cu cantitate, cât și cu calitate, și, până la urmă, cu profit pentru fermieri, iar soiul Biharia este deja o certitudine în multe ferme din țară”, a punctat directorul SCDA Lovrin, Marinel Horablaga.

Biharia bate Glosa

În numai doi ani, cel mai recent soi de grâu creat la SCDA Lovrin, Biharia, a confirmat în piață, având vârfuri de producție de peste 9.000 kg/ha atinse la Combinatul Agroindustrial de la Curtici, județul Arad. „Am luat în cultură soiul Biharia și cu satisfacție spun, pentru că sunt din vestul țării, că soiul Biharia a bătut Glosa, soiul creat la Institutul de la Fundulea, care la un moment dat ajunsese la 65% din suprafața de grâu a României. Există potențial. De la soiul Biharia, eu am obținut 9.020 kg/ha cu indici de calitate foarte buni, am avut 16% proteină. L-am păstrat în cultură și anul acesta. Am avut discuții cu cei de la Fundulea, dar astea sunt rezultatele. Le-am avut puse brazdă-n brazdă și am aplicat aceeași tehnologie. Astea-s rezultatele, Biharia bate Glosa”, concluzionează fermierul Dimitrie Muscă, director general CAI Curtici.

Pentru a obține rezultatele dorite, în cercetare nu este suficientă priceperea. Răbdarea se dovedește a fi determinantă. Munca la crearea acestui nou soi de grâu a început încă din anul 2010 și, dacă în cei trei ani de testare în rețeaua ISTIS, Lovrin 9Z va da rezultatele scontate, urmează ca el să fie botezat, omologat și lansat în piață în 2028.

La nivel național sunt puțini producători de rachiuri de fructe care produc sub brand propriu și își pot comercializa astfel produsul prin intermediul magazinelor. Distileria de la Deta, județul Timiș, își are originea într-o mică livadă de familie, pe care Sorin Rotariu a înființat-o din dorința de a pune pe masa familiei fructe proaspete, culese direct de la sursă. Cu timpul, livada a tot crescut și a ajuns la opt hectare și jumătate, astfel că o distilerie a fost cumva completarea firească a plantației de pomi.

Livada înseamnă o investiție pe termen lung, iar în Timiș, la Deta, bazele s-au pus în urmă cu zece ani. S-a „clădit” pom cu pom, cu ideea clară de a se face procesare, și planurile familiei Rotariu nu se opresc în distilerie. Perspectiva producției de gemuri „ca la bunica-n cuină” este destul de aproape de a deveni realitate. În felul acesta, fructele nu doar că nu se pun toate în același coș, dar capătă și plusvaloare. „Am ajuns pomicultor dintr-un hobby. Avem trei hectare și jumătate de gutui, o suprafață similară de cais, mai avem 200 de nuci, 200 de cireși și în jur de 600 de butuci de viță-de-vie, Chardonnay și Cabernet Sauvignon. Întreaga livadă este pe producție, are deja vârste cuprinse între trei și nouă ani. Nucul, deși este în anul nouă de la plantare, abia acum intră pe producție”, ne-a zis proprietarul livezii, Sorin Rotariu.

Cazanul, care are aproape o sută de ani, este moștenire de familie de la un bunic și s-a dovedit a fi „inspirația” pentru distilerie. Astfel a apărut brandul „Podrum Maia”. Nepoata pomicultorului se numește Maia. „Așa că, după ce am discutat cu membrii familiei, nu ne-a fost greu să dăm un nume brandului sub care vom produce rachiu: Podrum Maia. În Banat, podrum înseamnă beci, locul în care bănățeanul își depozitează răchia și fructele. Sigur că asta are legătură și cu un anumit nivel de umiditate și o temperatură relativ constantă peste an. Prospectăm piața pentru sticlele în care vom îmbutelia răchia și vinurile pe care le producem. Cazanul este de la bunicul și are aproape o sută de ani. I-am făcut toate analizele la Institutul din Focșani, care este acreditat de către Uniunea Europeană. Bunicul meu a trăit 94 de ani și toată viața a băut răchie produsă la acest cazan”, povestește Sorin Rotariu.

Doar anumite soiuri, pentru randament și aromă

De fapt, ce este o distilerie? Un cazan ceva mai „lustruit”, pentru care plătești taxe și impozite, faci și plătești analize de calitate și produci răchie (accizată) pe care ai dreptul să pui o etichetă și să o vinzi (la alb) prin intermediul rețelelor de magazine, cu plata TVA-ului, desigur, pentru că statul nu uită să-și ia partea leului, atunci când faci genul ăsta de business după litera legii. Întocmai ca în cazul salariului, și din sticla de răchie statul ia aproape jumătate. „De când m-am apucat să plantez pomii, m-am gândit la o distilerie în care să produc răchie de fructe, de caise, de pere, de gutui, din miez de nucă uscat ș.a.m.d. Ne dorim să producem în jur de o mie de litri pe an de alcool pur, pentru care avem autorizație din partea statului și pentru care plătim accize, TVA. Demersurile sunt făcute, mai avem de primit  o autorizație de la Mediu, după care se depune dosarul la ANAF la Vămi și în felul ăsta ne vom autoriza. Am înțeles că la nivel național sunt aproximativ opt distilerii autorizate, la fel ca a noastră. Noi, în Timiș, suntem primii. Accizele sunt foarte mari, la care se mai pune TVA-ul la preț și de aceea este o diferență ca de la cer la pământ între piața neagră și cea oficială. Gândiți-vă că la un litru de alcool, la 45 de grade, cum îl producem noi, plătim în jur de 24 de lei acciza pe litru, la care se adaugă 19% TVA-ul. Deci, dacă un litru de răchie costă 100 de lei, tu dai statului o dată 24 de lei, plus 19 lei TVA-ul, adică 43 de lei. Dacă mai pui la socoteală ambalajul, taxele de magazin, tratamentele din livadă și mâna de lucru, nu mai rămâne mare lucru din litrul ăsta de răchie. Asta este! E monopolul statului și dacă vrei să produci, să intri pe piață și să n-ai probleme cu legea, plătești”, arată Sorin Rotariu.

Producția de distilate din fructe va fi una foarte variată, de la cireșe până la caise, gutui și chiar nuci. Nu se va produce clasica răchie de prună sau măr, din motive lesne de înțeles. „În condițiile în care plătești taxe și impozite, nu poți să reziști pe piață cu un produs scump, cum este răchia de prune, pe care o găsești și în altă parte la prețuri mult mai mici. Vom intra treptat pe piață, cu o producție mai mică de răchie. Nu vom produce de la început la capacitate maximă, pentru că în momentul în care ai produs o anumită cantitate, automat trebuie să plătești acciza. Ce faci dacă nu reușești să o vinzi? Așa că vom testa piața și vom vedea ce merge mai bine. Atunci vom ști pe ce ne vom axa. Să știți că nu se face ușor. Unii cred că răchia asta pică din cer, iar noi o îmbuteliem și o vindem. La mine, toată țuica va fi dublu distilată, exact cum se face pălinca în Ardeal. Abia apoi o aduci la gradele la care vrei să o vinzi. La mine va avea 45 de grade. Eu folosesc apă dublu distilată, pentru că dacă pui apă de la robinet sau din fântână, riști să o strici. Toate „secretele” astea le-am aflat și eu din niște cărți vechi pe care le-am primit din Serbia. Sunt niște calcule simple care trebuie făcute. Acum mi se par simple, dar le-au făcut alții cu mult înaintea mea. Apoi, fiecare tip de răchie pe care-l faci are la bază anumite soiuri, dacă vrei să ai randament și aromă. La pere, de exemplu, dacă nu faci țuica din pere Williams, n-o să-ți iese niciodată aroma, la gutui dacă nu folosești gutui Leskovac, nu-ți iese aroma care trebuie.”

Zahărul este și el important în procesul tehnologic, doar că se folosește în cantități limitate și numai acolo unde fructul nu produce suficientă fructoză și nu are zemozitatea necesară, atrage atenția Sorin Rotariu. „Pe vremuri, la sat, pentru că nu erau fructe prea multe, completau comina cu zahăr. Dintr-un kilogram de zahăr, iese cam 700 ml de alcool. După ce-ai băut doi deți de răchie făcută cu 20-30% zahăr, mâine nu mai știi cum să te piepteni. Cei care se respectă și țin la calitate nu folosesc zahăr. La suta de litri de comină folosesc maximum 3 kg de zahăr, adică 3%, pentru că la anumite fructe este nevoie să pornească fermentarea. Cu cât pui mai mult zahăr, cu atât strici calitatea. Noi studiem mai întâi care este nivelul de zahăr din fruct, avem aparatura necesară, și apoi decidem dacă este nevoie de zahăr și în ce cantitate.”

Nucile, vedetele distileriei

Produsul premium al distileriei de la Deta va fi, fără îndoială, răchia de nuci. Un sortiment rarisim, care se produce după o rețetă secretă. Randamentele de producție vor fi mici și, ca atare, prețul va fi mare. „Am făcut foarte multe probe ani și ani, până am ajuns la calitatea dorită, dar dacă mă întrebați despre rețetă, nu vă voi răspunde niciodată. Este un secret pe care nu vi-l pot zice. Toată lumea spune că nuca nu poate fermenta. Eu am demonstrat contrariul, dar, repet, sunt ani și ani de încercări. Pot să vă spun că intră multe soiuri de nucă în rețeta asta. Păstrează aroma de nucă și toate calitățile pe care le are miezul de nucă se transferă în răchie. Dacă bei zilnic un 50 „de nucă”, organismul tău va simți efecte benefice. Hai și-un 20, pentru că răchia asta va avea un preț cam măricel. N-am făcut calculele, dar sigur nu va avea un preț mic, pentru că în rețetă intră o cantitate mare de nucă și prețul miezului de nucă este mare. Deocamdată, am făcut doar de probă. De anul acesta, în funcție de cantitatea de nucă pe care ne-o dă livada, vom face o producție mai mare”, ne-a spus în încheiere Sorin Rotariu.

Căldura prea mare, lipsa apei din sol, arșița sunt aspecte cu care se confruntă în ultima vreme foarte mulți fermieri. Am stat de vorbă despre acestea cu un important specialist, cu o bogată experiență de cercetare, făcută chiar în propria fermă, pe propria cheltuială. Este vorba despre dr. ing. Dumitru Manole, care are câteva sugestii extrem de utile celor care suferă de pe urma fenomenelor menționate. 

Ceea ce simțim în această perioadă, cu temperaturi mult peste ce considerăm că este normal, ce se întind pe perioade foarte lungi, credem că ar determina și pe cei care încă se declară sceptici în privința fenomenului de încălzire climatică să se îndoiască de convingerile lor. Fără a minimaliza efectele acestui fenomen asupra sănătății oamenilor, mai ales a celor defavorizați, care nu-și pot permite prea multe măsuri de protecție, sau asupra ecosistemelor care se pot modifica major, dacă nu chiar distruge, trebuie să atragem atenția că printre cei mai afectați vor fi fermierii, iar pe cale de consecință, întreaga omenire, pusă în fața unei crize alimentare fără precedent. 

Unul dintre cei care au atras atenția asupra acestui fenomen este Dumitru Manole, care o face de mult, „schimbările climatice le-am clamat încă din anul 2007”, și care tot de mult caută soluții pentru contracararea efectelor acestui fenomen. A realizat în ferma sa, din localitatea dobrogeană Amzacea (jud. Constanța), diferite experimente legate de perioada de însămânțare și tipul de soiuri sau hibrizi care ar fi mai bine să fie folosiți pentru a avea rezultate cât mai bune în noile condiții climatice.

Am poposit în ferma domniei sale într-una dintre acele zile caniculare și am discutat în primul rând despre cultura de floarea-soarelui și despre cea de porumb, dar și despre o cultură ce ar putea înlocui cu mai multă eficiență cultura de porumb. 

Căldura ne prinde descoperiți

Deși nu consideră că munca înaintașilor, care au stabilit perioade optime de însămânțare și recoltare, ar trebui disprețuită, crede că este momentul să adaptăm aceste perioade la noile condiții climatice. „Aici avem un lan de floarea-soarelui care a fost semănat așa cum spuneau înaintașii, adică undeva la 10-15 aprilie. Înaintașii spuneau de perioade optime, și e foarte bine ce făceau atunci, și că au determinat pentru zona de sud-est a României ca perioade optime de semănat la floarea-soarelui 5-10 aprilie. Dar din cauza schimbărilor climatice, observați că acest lan de floarea-soarelui — uite albina, ajutoarea noastră — este la polenizare, vedeți că în centrul capitulului nu vom avea fructificare. Și dimensiunea capitulului este mai mică față de ceea ce s-a văzut la floarea-soarelui semănată în 5 martie, acolo fenofaza era de umplere a boabelor. Aici ne găsim la polenizare. Deci boabele încă nu sunt formate și vor rămâne pe centrul capitulului nefructificate din cauza nu a fermierului, ci a condițiilor drastice ale climei”.  Așadar, fermierul a făcut tot ce a trebuit să facă, „ca la carte”, dar... 

Seceta este drastică

Iată cum descrie dr. ing. Dumitru Manole condițiile drastice despre care vorbea: „Până la această dată, la punctul de la Amzacea — unde avem singura stație meteo racordată la sistemul național, la ora asta, dea Domnul să se monteze și alte stații în alte areale geografice — avem 270 mm de precipitații, până astăzi, 10 iulie, de la 1 ianuarie. Am avut în ianuarie 29 mm, în februarie 2,9 mm,  am avut o șansă în martie și aprilie: 60 mm în martie și 118 mm în aprilie. Dar a urmat luna mai, 31 mm, și trebuie să vă spun că din 14 iunie, când am înregistrat 6,5 mm, n-a mai plouat deloc”. Apoi face precizarea că aceste valori sunt doar pentru o parte din Dobrogea, în alte zone fiind și mai rău: „Zona costieră a Dobrogei a beneficiat de acest regim de precipitații, în aprilie-mai, pentru că, de fapt, centrul și nordul Dobrogei n-au avut acest regim de precipitații, de aceea nivelurile de producție la cultura grâului, orzului, a mazării au fost mai mici decât în zona costieră care pleacă de la Agigea, Negru Vodă și se întoarce pe la Mangalia, Costinești, Tuzla și iar la Agigea. În ceea ce privește floarea-soarelui, e aceeași mare problemă”. 

Dumitru Manole a ținut să tragă un semnal de alarmă legat de producția acestui an de floarea-soarelui, mai ales că Dobrogea deține un procent important din suprafața cultivată la nivelul întregii țări. „Vreau să vă spun că numai în județul Constanța, conform datelor Direcției județene agricole, în 2024 sunt semănate 115.300 de hectare. Dacă punem și Tulcea cu 55.000-58.000, vă dați seama că e un centru de greutate pentru cele 1,2 milioane de hectare câte se cultivă în România. După alte surse, că APIA nu ne dă aceste informații, sunt 1,3 milioane ha. Eu am spus 1,2 milioane. Dacă punem Bărăganul, Călărașiul, Teleormanul, mergem până la Mehedinți în partea de sud-vest, unde au mai căzut ceva precipitații, floarea-soarelui în multe locuri se va calamita. Nu vreau să alarmez, cine vrea să mă contrazică să o facă. În multe zone se va calamita, iar în alte zone vom avea niveluri de producție foarte reduse.” 

Să semănăm mai devreme

După ce am descris condițiile aspre în care sunt nevoiți fermierii să lucreze, chiar respectând toate recomandările tehnice, să încercăm să înțelegem ce soluții propune dr. ing. Dumitru Manole. Soluții pe care le-a experimentat în propria fermă. El susține că, în primul rând, ar trebui semănat mai devreme. „Bunăoară, anul ăsta am semănat floarea-soarelui în februarie, pe 29. Știți ce temperatură aveam în sol? 8, 9°C! Și atunci de ce să așteptăm 5-10 aprilie? Să dăm posibilitate plantei să se dezvolte, are umiditate.” Ba, mai mult, susține că floarea-soarelui semănată în perioada „optimă” a avut probleme cu răsărirea. „Vreau să vă spun că această cultură a răsărit foarte târziu, că în stratul de 5-6 cm nu era umiditatea necesară procesului de germinare și răsărire. Și pentru acest motiv ne aflăm în această fenofază de dezvoltare.” 

Nu are probleme cu înghețul

Evident că dacă îți propune cineva să semeni așa de devreme, îți pui întrebarea ce te faci cu înghețurile timpurii? Dumitru Manole spune că nu sunt probleme, chiar dacă ele există. „Nu am avut probleme, au fost și temperaturi cu minus, chiar anul acesta, pentru că au fost nopți de minu 4°C, minus 5°C, exact în ultima decadă a lui martie. A prins floarea-soarelui în fenofaza de 2-4 frunze. Și a rezistat. De fapt, de unde pleacă ceea ce am schimbat eu? Samulastra de floarea-soarelui, nu acum când nu mai avem ierni, când erau iernile... rămânea pe ogor.”

Timpuriu versus tardiv

Același lucru îl propune dr. ing. Dumitru Manole și pentru cultura de porumb. „Eu am folosit monitorizarea temperaturii și am schimbat perioada de semănat și la porumb. Și ați văzut un hibrid extratimpuriu, știuletele este aici, care a fost semănat în martie, și același hibrid semănat cum se spunea în respectatele tratate de fitotehnie, în perioada 5-10 aprilie. Ați sesizat că nu avem «legătură», cum spunem noi, cei care ne ocupăm cu agricultura, adică n-a fructificat. N-a fructificat înseamnă că nu s-a produs fecundarea și știuletele nu are boabe pe el. De ce? La porumb avem fenomenul de protandrie, temperaturile au fost foarte ridicate și nu s-a produs polenizarea.” 

A creat în propria fermă un spațiu experimental în care a semănat diferite categorii de hibrizi în perioade diferite, în epoca optimă, conform manualului, și în epoca pe care o consideră optimă pentru noile condiții climatice. Susține că ar trebui să se renunțe la anumiți hibrizi în favoarea altora: „Părăsind complet hibrizii semitardivi, tardivi, nu mergem decât pe hibrizi timpurii și extratimpurii și la floare, și la porumb. Hibrizi din alte grupe FAO, grupa 300, 350, 400 – „veniți că face știuletele cu peste o mie de boabe” – nu au legat, adică nu avem știulete pe niciun hibrid semitardiv, tardiv”.

Sorg versus porumb

Dr. ing. Dumitru Manole mai propune un lucru, abordarea și a altor culturi decât cele tradiționale. Sugerează că sorgul ar fi o alegere foarte bună. „Trebuie neapărat, din cauza schimbărilor climatice, să schimbăm structura de culturi în zona de sud-est a României și s-o înlocuim cu sorg. La societatea Sport-Agra, anul acesta au fost semănate 50 de hectare cu sorg, cultură comercială, iar aici pășim într-un lot de cercetare-observare cu sorg pentru boabe, patru hibrizi de sorg, o să spuneți că sunt opt etichete… Nu. Și la sorg am schimbat perioadele de semănat. Sorgul trebuia semănat în prima decadă a lunii mai, aici este un hibrid care este semănat, așa cum spuneau înaintașii, pe 8 mai, și observați că există diferență față de același hibrid semănat în aprilie.” 

Dar se ridică o întrebare firească, este oare profitabil să cultivi sorg? Că nu te apuci să faci o cultură doar pentru că se pretează mai bine la condițiile meteo, trebuie să o și valorifici. Dumitru Manole spune că ar fi profitabilă în condițiile în care s-ar cultiva pe suprafețe mari, pentru că astfel traderii de cereale ar deveni interesați. „Dacă eu am 50 de hectare de sorg evident că nu am cui să vând. Trebuie să facem partide mari, adică suprafețe mari, tone de orice cultură. Și porumb dacă ai și vinzi doar 10.000 de tone, nu ți-l ia nimeni.” Dar este optimist pentru că susține că a început să crească atât interesul pentru sorg din partea crescătorilor de animale, cât și din partea fermierilor care au avut pierderi anii trecuți la porumb. „Sunt semănate cu sorg anul acesta, din cauza lui 2022, în jur de 18.000-20.000 de hectare” și a adăugat: „am discutat cu o serie de traderi anul acesta, pentru că am discutat și în alți ani, și mi-au spus: domnule Manole, vom prelua sorg.”

Trebuie să spunem că discuția pe care am avut-o cu domnul dr. ing. Dumitru Manole a fost toată legată de culturile din zone neirigate. Probabil că sugestiile pe care le-a făcut, atât despre hibrizi, cât și despre epocile de semănare-recoltare, nu s-ar potrivi celor care irigă. Și, probabil, nici sorgul nu este un substituent valabil într-o regiune irigată sau cu un nivel pluviometric ridicat. Fiecare fermier trebuie să analizeze bine condițiile pe care le are și, în cazul în care resursele de apă sunt deficitare, cu siguranță recomandările din acest articol îi vor fi de folos.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2024

Abonamente, AICI!

Am vizitat Crama Liuta, din județul Tulcea, unde am stat de vorbă cu inginerul Eugen Nicolescu despre activitatea actuală din vie, dar și despre perspective. Mai precis, despre obiectivele pe care și le-au propus, greutățile pe care le întâmpină, dar și despre soluțiile cu care speră să le depășească. Eugen Nicolescu administrează plantația cramei Liuta, aflată în podgoria Babadag.

Activitatea curentă cu care se ocupau cei pe care i-am găsit la plantația Liuta, din podgoria Babadag, era, așa cum ne informează inginerul Eugen Nicolescu, legată de reconversie. „Am muncit toată iarna, finalizăm măsura 2, pe reconversie-replantare. Am replantat 55 de hectare, am început în 2023 şi terminăm acum, lucrurile merg bine, fonduri europene 90%, suntem în grafic.” Spune că au început în 2023, dar, de fapt, este vorba doar de o ultimă etapă, pentru că procesul este mult mai amplu în timp. „De fapt, suntem la capătul a opt ani de reconversie, am tot plantat până am refăcut în totalitate plantaţia, aproape 200 de hectare”, ne lămurește Eugen Nicolescu, care este conștient că nu se află la un capăt de drum, pentru că de abia acum începe greul, deoarece sunt obligați să obțină rezultate bune, ceea ce înseamnă muncă foarte multă. „În momentul în care facem o replantare, ne gândim la o direcţie de producţie, adică ne gândim la ce trebuie să ajungă pe raft, ce vom vinde, şi o luăm înapoi, şi vedem ce alegem, astfel încât să ajungem la sticla, la vinul îmbuteliat sau la vinul în vrac, la bag-in-box, la ce avem în planul de afaceri să realizăm ulterior. Deci am replantat clone de calitate, de cantitate, clone medii, struguri albi, roşii, rose, acoperim în momentul ăsta cam toată gama de struguri de pe piaţa românească, avem aproape 20 de soiuri. Avem Aligote de Babadag, foarte bune rezultate pe Feteasca Neagră, Merlot foarte bun şi apoi soiurile clasice: Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat Otonel, Tămâioasă Românească, am diversificat şi cu Pinot Gris, cu Tranimer, avem soiuri noi, am plantat Negru de Drăgăşani, avem gamă completă şi, în urma investiţiilor de la cramă, o modernizare foarte bine pusă la punct, rezultatele vor apărea, au apărut deja pe calitatea vinurilor pe care le producem.”

După 40 de ani, în același terroir

Această replantare se impunea, dat fiind timpul care a trecut de la ultima plantare a viei în această plantație. „Vorbim cam de 40 de ani după ultima plantare, că timpul trece foarte repede. Este o plantaţie care a fost realizată în anii ’80 cu rezultate bune, iar noi continuăm aceeaşi linie.”, arată Eugen Nicolescu. Așadar, se vede că aici s-a făcut mereu o treabă bună, dar chiar dacă au dorit să păstreze continuitatea, au fost nevoiți să vină și cu noutăți, așa cum ne-a și spus inginerul: „Structura de bază este cea de atunci, pe care am diversificat-o aşa cum cere piaţa, pentru că la momentul ăsta trebuie să ai o soluţie la orice, piaţa e dinamică, se schimbă, e aşezată, mai ales pe vinul la sticlă unde, acolo, se face profitul, şi putem să facem cam orice cere piaţa acum şi ne putem adapta la cererile pieței”.

Eugen Nicolescu ne dezvăluie că succesul pe care îl au și pe care îl așteaptă în continuare vine pe lângă muncă și din caracteristicile bune ale terroir-ului: „Bogăţia acestei zone din punct de vedere viticol este deosebită. Sol calcaros, aciditate, o acumulare echilibrată a zahărului, a culorii, a acidităţii din struguri, ne putem întinde chiar şi la cules pe o perioadă destul de lungă, fără afectarea calităţii strugurilor, ne aduce foarte multe avantaje. Deci este o zonă în care se pot face atât vinuri albe, roşii, cât şi rose de mare calitate. Microclimatul foarte bun, suntem pe malul lacului Babadag, este fostă lagună a Mării Negre, are un climat maritim, suntem la poalele unei păduri de stejari rezervaţie naturală, avem seara răcoare, avem acest climat mediteranean, aceste două caracteristici îmbinându-se foarte bine pentru acest areal al podgoriei Babadag. Este o zonă pretabilă la toate aceste pretenții pe care le impune piaţa”.

Se așteaptă un an bun

Prima jumătate a anului a fost bună pentru viticultura din această zonă a Dobrogei. „Sperăm că va fi un an bun, cu ceva precipitaţii. Am avut ceva precipitaţii în timpul iernii, adică am avut puţină zăpadă, puţină brumă, am acumulat ceva apă de la precipitaţiile pe care le-am avut, deci din punctul meu de vedere 2024 a început bine, în principiu stăm mai bine decât în alţi ani, premisele sunt foarte bune pentru producţia ulterioară de anul ăsta, din toate punctele de vedere: precipitaţii și temperaturi. Avem, astfel, şi o şansă de a revigora toată plantaţia în urma a 3-4 ani de secetă pedologică, premisele sunt bune”, spune Eugen Nicolescu. Și cu toate că a fost greu în anii trecuți din cauza secetei, calitatea și tinerețea plantației au dus la producții peste media altor podgorii, deci motivele de optimism sunt justificate. 

Probleme și soluții

Din păcate, nu putem vorbi doar de optimism, pentru că lipsa irigațiilor nu poate fi ignorată. Speri să obții mai bine, în condițiile proaste pe care le ai, dar asta nu înseamnă că nu ai putea avea rezultate și mai bune. A fi pe linia de plutire nu este un aspect chiar pozitiv într-o afacere care, apriori, trebuie să aducă profit. Iar la aceste deficiențe moștenite și nerezolvate de atâta amar de vreme se adaugă și unele măsuri administrative care au efect nefast asupra lor. „Nu există forţă de muncă, acum trebuie să plătim şi mai mult la impozite, pentru noi este o lovitură treaba asta, nu cred că s-a gândit foarte bine măsura, pentru că soluţia este foarte simplă: nu vom mai lucra cu oameni, nu avem cum să suportăm costurile, nu ieşim cu producţia de struguri în costuri şi nu cred că se iese nicăieri în România, atât timp cât nu ai acces la apă”, explică Eugen Nicolescu cumulul de probleme.

Chestiunea de personal oricum era deficitară, așa cum se întâmplă în toată țara, iar soluția este una logică, mecanizarea intensivă. O fi bine? „Încercăm să ne orientăm, să ne adaptăm la ce avem, am mecanizat foarte mult, inclusiv tăiatul se face 70% mecanizat cu maşină de pretăiat, venim doar cu o cosmetizare în spate. În principiu nu mai legăm, vedem ce condiţii ulterioare vom avea, vedem cum merge piaţa, vedem cum va evolua vânzarea vinurilor la nivel de România şi la nivel global, şi în momentul ăla vom vedea ce facem.” Ei trebuie să găsească soluții pentru că sunt constrânși, o dată financiar și, apoi, de angajamentele pe care le au în baza accesării fondurilor europene, și așa greu de accesat. „Nu este o situaţie fericită din punct de vedere financiar şi al condiţiilor care ni se impun, dar încercăm să trecem peste, că în primul rând avem obligaţii pe fonduri europene, dar nu putem accesa anumite lucruri iarăşi din cauza unor formalităţi birocratice excesive care, văd, evoluează nu foarte bine în România”, menționează Eugen Nicolescu. Așadar, perpetua problemă a birocrației. 

El recunoaște că, într-o oarecare măsură, lucrurile au evoluat, dar nu atât cât ar fi trebuit. „Nu se poate pune problema că statul nu ne ajută, dar trebuie să ne ajute mult mai mult, adică trebuie o implicare mult mai mare în domeniul acesta, în culturile speciale, cum este vița-de-vie. Atât timp cât nu accelerezi procesele de irigaţii... Viticultura este un patrimoniu al statului român. Trebuie ajutată din toate punctele de vedere. Trebuie simplificate toate procedurile, pentru că, până la urmă, ne interesează să putem să hrănim aceste plante, să nu moară de sete, pentru că vremea care s-a schimbat și inclusiv vița-de-vie nu mai poate face faţă secetei acesteia. Şi trebuie să fim ajutaţi. Totul trebuie să se mişte foarte repede din punctul de vedere al accesului fermierului la apă pentru irigaţii.”.

Fondurile europene au ajutat foarte mult

Consideră că lucrul cel mai bun care s-a făcut în domeniul viticulturii este acest aport de fonduri europene. „Dacă n-ar fi fost programele europene de reconversie-replantare, cred că România nu ar mai fi fost o ţară viticolă. Costurile sunt foarte mari pentru a face un vin, pentru că trebuie să pleci de la plantarea unei viţe, totul costă foarte mult, sumele sunt colosale, cheltuielile sunt foarte mari pe hectar, sunt din ce în ce mai mari, exigenţele sunt din ce în ce mai mari, nu avem nişte legi care să ne ajute, capital, şi atunci a trebuit să ne luptăm cu foarte multe lucruri, dar iată că, uşor-uşor, industria se dezvoltă şi reuşim, sper eu, să câştigăm războiul cu piaţa”, punctează Eugen Nicolescu. 

Ar mai fi multe de făcut în domeniu, cum ar fi turismul viticol, dar în care inginerul care administrează Crama Liuta nu prea crede, pentru că investițiile nu sunt legate doar de ce poate face un viticultor, ci sunt mult mai ample. „Nu putem face turism prin forţe proprii, numai societăţile care investesc în zonele viticole şi schimbă efectiv statutul social al zonei respective. Din punct de vedere turistic şi cultural, până la urmă, trebuie să fie o implicare și o politică a statului român pentru această comoară pe care o avem noi cu statutul de ţară viticolă. Deci atât timp cât nu vom avea o implicare a statului român în nişte „Drumuri ale vinului”, într-o promovare agresivă a acestui domeniu de care beneficiem în ţara asta, va fi foarte greu. Dar probabil că lucrurile se vor mişca, uşor-uşor, şi cu ajutorul banilor europeni vom ajunge la un moment dat și acolo.” 

O piață în creștere

Ceea ce ne place la inginerul Eugen Nicolescu este că la orice problemă expusă nu și-a pierdut speranța că va fi bine, la un moment dat. Așa că încheiem tot într-o notă optimistă, cu aprecierea pe care o are față de evoluția pieței. „Lucrurile, în principal, au evoluat în bine, pentru că odată cu creşterea puterii de cumpărare a populaţiei şi cu deschiderea faţă de lumea civilizată, vinul la sticlă a început să crească în vânzare. Omul a început să recunoască un vin bun, să aibă preferinţe, are de unde alege, sunt câteva sute de crame în România care vin cu o ofertă foarte bună, foarte variată, foarte bine pusă la punct, care uşor-uşor cred că se va impune şi afară, pentru că va fi creştere. Avem destul de puţine vinuri pe raft în UE şi în alte locuri, spre deosebire de vecinii noştri, dar tendinţa este de creştere. Calitatea vinului în România creşte de la an la an. Cerinţele şi exigenţele băutorilor de vin la sticlă, mai ales, sunt din ce în ce mai mari, încep să cunoască despre ce este vorba şi noi trebuie să ne adaptăm acestor cerinţe. Iar plusul de valoare, atât cât se poate face, şi pentru o plantație pe termen lung, este vinul la sticlă la un preţ mediu.” Nu putem decât să le dorim succes.

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU