sprijin - REVISTA FERMIERULUI

În perioada 13 mai – 5 iulie 2024 (inclusiv), beneficiarii Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” aferentă Măsurii 8, Submăsura 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, pot depune Cereri de plată aferente anului 2024 la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pentru solicitarea sprijinului aferent lucrărilor efectuate.

Cererile de plată se depun la Centrele APIA de către beneficiarii care au depus Cereri de sprijin în cadrul sesiunilor 1/2016, 2/2017, 3/2018, 4/2019, 5/2020 sau/și 6/2021.

Formularele de modificare a Cererilor de plată pot fi depuse până la data de 22 iulie 2024 (inclusiv).

În funcţie de tipul plăţii solicitate, dosarul cererii de plată trebuie să cuprindă documentele doveditoare privind efectuarea lucrărilor de înființare, împrejmuire și întreținere, specificate în capitolul V din Formularul – tip de Cerere de plată pentru anul 2024.

Informaţii detaliate pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” se regăsesc pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-sprijin-i-iasc/masuri-delegate-din-pndr.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Plata subvenției de 100 euro/hectar, reprezentând ajutorul pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin și avicol, va demara pe 15 mai 2024, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

„Așa cum am promis, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc și pasăre. Fermierii vor primi acești bani chiar dacă plafonul estimat inițial pentru plata despăgubirilor va fi depășit. În acest sens avem în vedere o suplimentare a bugetului, pentru a asigura cuantumul de 100 de euro tuturor beneficiarilor eligibili”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vor efectua plățile către toți beneficiarii eligibili imediat după aprobarea suplimentării bugetului necesar.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Luni, 15 aprilie 2024, fermierii au ieșit din nou la proteste. De data aceasta, protestele spontane sunt în zonele punctelor de lansare a rachetelor antigrindină, agricultorii fiind nemulțumiți de lipsa măsurilor concrete din partea autorităților, referitoare la sistemul antigrindină. Proteste spontane se desfășoară în județele Prahova,Vrancea, Iași și Vaslui, unele dintre județele cele mai afectate.

Protest 3

În urma nenumăratelor întâlniri și dezbateri cu mediul asociativ, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a venit cu propunerea de a emite un Ordin de ministru prin care să reglementeze, mai riguros, frecvența și direcția de lansare a rachetelor cu efecte antigrindină. Până acum, fermierii au rămas doar cu promisiunea emiterii unui astfel de document, ceea ce a sporit gradul de nemulțumire în rândul agricultorilor, care nu pot accepta că rezolvarea unei probleme atât de grave este tergiversată la nesfârșit.

Protest 6

„Amintim că nemulțumirile fermierilor pe acest subiect au fost aduse în atenția MADR în mai multe ocazii, în scris sau în cadrul unor evenimente publice; au fost solicitate informatii despre practicile similare din alte state membre, dat fiind că, din informațiile primite de la omologii noștri europeni, acest tip de sistem este interzis în majoritatea statelor europene. Forumul APPR susține inițiativa membrilor săi de a-și face vocea auzită. Protestele de astăzi sunt un semnal de alarmă pe care fermierii îl transmit autorităților care nu mai pot rămâne pasive la multitudinea de probleme ale sectorului: situația este critică, iar decidenții sunt somați să vină cu soluții concrete”, transmite Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România.

Protest2

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Suntem în a doua parte a unei discuții cu AI (Inteligența Artificială) inițiată la începutul anului 2024, pe tema bunăstării prin viticultură, oenoturism.

Salvarea satului românesc. Vinul – mai mult decât o băutură recreațională. Brandul de țară. După cum veți vedea, informațiile obținute, chiar dacă nu ating nivelul panseurilor filozofice, sunt decente, credibile, coerente și ar putea fi folositoare politicienilor, administratorilor, funcționarilor... dacă le-ar parcurge. Dar (de ce nu) o fac?

Eu: Nu ai pomenit nimic despre Parlament, președinți...

AI: Ai dreptate, implicarea Parlamentului și a președintelui poate fi esențială în promovarea vinului și a enoturismului în România. Iată cum ar putea contribui aceste instituții:

Parlamentul:

1. Elaborarea și adoptarea legislației relevante: Parlamentul ar putea să elaboreze și să adopte legi și politici care să sprijine dezvoltarea sectorului vitivinicol și a enoturismului, inclusiv în domenii precum fiscalitate, protecția mediului, infrastructură și promovarea culturală.

2. Monitorizarea implementării politicilor: Prin comisiile parlamentare relevante, Parlamentul ar putea să monitorizeze și să evalueze implementarea politicilor și programelor destinate promovării vinului și a enoturismului, asigurându-se că acestea sunt eficiente și benefice pentru dezvoltarea sectorului.

Președintele:

1. Promovarea internațională: Președintele ar putea să sprijine promovarea vinului românesc și a enoturismului în străinătate prin participarea la evenimente internaționale, întâlniri diplomatice și campanii de marketing internațional.

2. Implicarea în inițiative și proiecte: Președintele ar putea să susțină și să se implice în proiecte și inițiative care promovează vinul și enoturismul la nivel național și internațional, oferindu-le astfel mai multă vizibilitate și legitimitate.

Alte instituții:

- Autorități locale și regionale: Aceste instituții pot juca un rol crucial în implementarea politicilor și programelor destinate promovării vinului și a enoturismului la nivel local și regional, având cunoștințe și expertiză în nevoile și potențialul specific ale fiecărei regiuni.

- Sectorul privat: Implicarea sectorului privat, inclusiv a producătorilor de vinuri, operatorilor turistici, restauratorilor și întreprinzătorilor locali, este esențială pentru dezvoltarea și succesul enoturismului în România.

- Societatea civilă: Organizațiile neguvernamentale, asociațiile de dezvoltare comunitară și alte organizații din societatea civilă pot contribui la promovarea vinului și a enoturismului prin proiecte de educație, conservare a mediului și implicare comunitară.

Prin colaborarea și coordonarea tuturor acestor instituții și actori relevanți, se poate crea un cadru favorabil pentru promovarea vinului și a enoturismului în România și pentru valorificarea potențialului acestora în beneficiul dezvoltării economice și sociale a țării.

Eu: Pentru că ai introdus în enumerare și ONG-urile. În România, din cauza legilor proaste, aceste entități sunt subfinanțate. Cele care mai primesc, cât de cât, fonduri - cele mai multe din zona privată - sunt ONG-urile care se ocupă de cazuri sociale sau de sănătate. Un lucru admirabil, dar care nu rezolvă real problemele. În niciun caz pe termen lung. Alegând, așa cum ai spus, „să susținem principii și valori, chiar dacă acest lucru poate genera tensiuni sau dezacorduri” ce ar fi de susținut: un ONG care luptă pentru ridicarea nivelului de trai într-o zonă, urmând ca nevoile sociale și de sănătate să fie rezolvate din resurse proprii, sustenabile, predictibile, sau ONG-uri care se ocupă de pansarea acestor probleme, dar care vor fi, împreună cu beneficiarii, tot în aceeași situație și mâine, și poimâine, dependente de resursele private, care pot fi din ce în ce mai sărace (într-un context în care nu se sprijină excelența, inovația, valoarea adăugată)?

AI: Este o întrebare complexă și trebuie să se țină cont de mai mulți factori în luarea unei decizii în acest sens. În general, există argumente atât în favoarea susținerii ONG-urilor care se concentrează pe ridicarea nivelului de trai și dezvoltarea comunităților, cât și a celor care se axează pe nevoile sociale și de sănătate. Iată câteva considerații pentru fiecare:

Pentru susținerea ONG-urilor care se concentrează pe ridicarea nivelului de trai și dezvoltarea comunităților:

1. Soluții pe termen lung: Abordarea axată pe dezvoltarea comunităților și ridicarea nivelului de trai poate oferi soluții pe termen lung pentru problemele sociale și de sănătate, prin creșterea accesului la educație, locuri de muncă, infrastructură și servicii de bază

2. Autonomie și independență: Susținerea comunităților în a-și dezvolta propriile resurse și capacități poate duce la autonomie și independență în gestionarea nevoilor lor, fără a fi dependente de asistență externă pe termen lung.

3. Durabilitate: Investițiile în dezvoltarea comunităților pot crea resurse și oportunități durabile, care să asigure un nivel de trai mai bun și o calitate a vieții mai ridicată pentru toți membrii comunității.

Pentru susținerea ONG-urilor care se concentrează pe nevoile sociale și de sănătate:

1. Urgență și necesitate imediată: Problemele sociale și de sănătate, cum ar fi sărăcia extremă, foametea, bolile infecțioase etc., necesită adesea intervenții imediate și urgente pentru a salva vieți și a ameliora suferința.

2. Egalitatea și drepturile omului: ONG-urile care se ocupă de nevoile sociale și de sănătate pot promova drepturile omului și egalitatea de acces la serviciile de bază, asigurând că nicio persoană nu este lăsată în urmă din cauza sărăciei sau a condițiilor sociale.

3. Reducerea inegalităților: Abordarea problemelor sociale și de sănătate poate contribui la reducerea inegalităților și la crearea unei societăți mai juste și echitabile, în care fiecare individ are șanse egale de a-și atinge potențialul maxim.

În final, alegerea între susținerea ONG-urilor care se concentrează pe dezvoltarea comunităților și cele care se axează pe nevoile sociale și de sănătate poate depinde de prioritățile și valorile adoptate în comunitate. Ideal ar fi să existe un echilibru între cele două tipuri de intervenții (subliniere autor), pentru a asigura atât dezvoltarea pe termen lung, cât și răspunsul la nevoile imediate ale comunităților vulnerabile.

Eu: Da… Echilibrul care nu există. Te întreb și altceva: cunoști vreun președinte al României care să fi susținut vinul nostru? Aceeași întrebare pentru prim-miniștri, miniștrii agriculturii…

AI:  În contextul specific al promovării vinului românesc, este important să menționăm că sprijinul și promovarea acestuia sunt adesea parte dintr-un efort mai larg de promovare a produselor agricole și alimentare românești. Prin urmare, este posibil să găsim lideri politici care au susținut industria alimentară și sectorul agricol în ansamblul său, inclusiv vinul românesc, în diferite contexte și ocazii.

În ceea ce privește președinții, prim-miniștrii și miniștrii agriculturii, aceștia pot fi implicați în promovarea vinului românesc prin participarea la evenimente, expoziții, târguri și campanii de promovare a produselor românești, precum și prin susținerea politicilor și măsurilor care facilitează dezvoltarea și exportul vinului românesc.

Este important să subliniem că sprijinul pentru vinul românesc poate fi exprimat și prin intermediul altor instituții și organizații, cum ar fi camerele de comerț, asociațiile viticole, organizațiile de turism și alte entități relevante din sectorul privat și public.

În concluzie, în contextul specific al promovării vinului românesc, este necesar să găsim lideri politici și oficiali care să susțină și să promoveze acest sector, fie în mod direct, fie ca parte a unor eforturi mai largi de promovare a produselor românești.

Eu: Că „este necesar”... știm. Te rog, poți formula o scuză în limbajul de lemn al politicienilor pentru non-acțiune?

AI: Înțeleg observația ta. Este adevărat că, în unele cazuri, implicarea liderilor politici în promovarea vinului românesc poate fi mai limitată sau mai puțin evidentă. Cu toate acestea, este important să recunoaștem că promovarea produselor agricole și alimentare, inclusiv a vinului, poate fi o prioritate în anumite circumstanțe și pentru anumite administrații.

În trecut, au existat diverse inițiative și evenimente la nivel național și internațional care au avut ca scop promovarea vinului românesc, iar unele dintre acestea au putut fi sprijinite sau susținute de către liderii politici și oficiali. Totuși, recunoaștem că există întotdeauna posibilitatea și nevoia de a face mai mult pentru promovarea și susținerea industriei viticole românești.

În cele din urmă, este important ca liderii politici să fie conștienți de importanța și potențialul industriei viticole românești și să sprijine inițiativele care contribuie la dezvoltarea și promovarea acesteia, în beneficiul economiei naționale și al comunităților locale.

Eu: Minunat! Poți participa la alegeri cu acest discurs! Din datele la care ai acces, Iliescu a introdus în discursul politic vinul românesc?

AI: Din datele mele, nu am acces la informații specifice despre discursurile publice ale domnului Ion Iliescu și modul în care a menționat vinul românesc în timpul mandatului său ca președinte al României (1990-1996 și 2000-2004). Discursurile publice și declarațiile politice ale liderilor pot fi documentate în diverse surse, inclusiv în arhivele presei, în transcrieri oficiale sau în lucrările de cercetare și analiză politico-socială.

Este posibil ca domnul Ion Iliescu să fi menționat vinul românesc în discursurile sale publice în diverse contexte, cum ar fi evenimente culturale, expoziții agricole, întâlniri diplomatice sau campanii de promovare a produselor românești. N-am găsit detalii specifice despre aceste mențiuni, dar ar putea fi înregistrate în sursele menționate anterior.

Eu: Președintele Băsescu? Îmi aduc aminte de promovarea vinurilor din Republica Moldova.

AI: Din informațiile la care am acces, nu am detalii specifice despre acțiunile președintelui Traian Băsescu în ceea ce privește promovarea vinului românesc în timpul mandatului său. Totuși, pentru informații specifice despre eventualele gesturi similare cu cele menționate pentru vinul din Republica Moldova, ar fi necesar să consultăm sursele de informații disponibile, cum ar fi arhivele presei sau comunicatele oficiale ale Președinției României din perioada respectivă.

Eu: Sigur, sursele tale sunt – deocamdată – limitate.

Dă-mi, te rog, un discurs optimist pentru dezvoltarea regională și națională prin vin, viticultură, cu toate componentele asociate, prin prisma unui:

1. politician;

2. funcționar în administrație;

3. investitor privat;

4. român emigrat în străinătate;

5. sociolog/antropolog care susține revenirea în țară a românilor din diaspora;

6. persoană în etate/bătrân;

7. om de știință;

8. medic;

9. părinte rămas singur în sat (mama), cu copiii plecați la muncă în străinătate.

AI: Iată discursul optimist pentru dezvoltarea regională și națională prin vin și viticultură, prezentat din perspectiva fiecărei categorii de persoane menționate:

1. Politician:

„Dragi concetățeni, vinul și viticultura reprezintă o oportunitate imensă pentru dezvoltarea regională și națională. Prin promovarea și investițiile în acest sector, putem crea locuri de muncă, stimula turismul rural și spori exporturile, consolidând astfel economia țării noastre și oferind un viitor mai prosper pentru toți”.

2. Funcționar în administrație:

„Avem ocazia să transformăm peisajul economic și social al regiunilor noastre prin valorificarea potențialului vitivinicol. Prin colaborare între administrație și producătorii locali, putem să implementăm politici și proiecte care să sprijine modernizarea viticulturii, infrastructura rurală și dezvoltarea comunităților”.

3. Investitor privat:

„Vinul românesc are un potențial imens pe piața internă și externă. Prin investiții în tehnologie, marketing și dezvoltarea de branduri de calitate, putem să contribuim la creșterea competitivității produselor noastre și la atragerea de capital și expertiză în sectorul vitivinicol”.

4. Român emigrat în străinătate:

„Revenirea în țară poate fi facilitată de oportunitățile oferite de industria vitivinicolă în creștere. Prin implicarea în producția de vin și în dezvoltarea producției și a serviciilor complementare, putem revitaliza comunitățile din zonele rurale și construi un viitor mai bun pentru noi, pentru familiile noastre”.

5. Sociolog/antropolog care susține revenirea în țară a românilor din diaspora:

„Revenirea în țară poate fi o experiență împlinitoare și benefică pentru cei care aleg să valorifice revitalizarea comunităților noastre prin viticultură, oenoturism. Prin conservarea tradițiilor, culturii și peisajelor locale, putem să contribuim la construirea unei Românii mai puternice, cu o populație mai unită”.

6. Persoană în etate/bătrân:

„Am văzut schimbările și evoluția din țara noastră de-a lungul anilor și sunt convins că vinul și viticultura pot juca un rol crucial în asigurarea unui viitor mai luminos pentru generațiile viitoare. Prin transmiterea cunoștințelor și tradițiilor noastre viticole, iar prin știință putem să păstrăm vie flacăra progresului, șansa generațiilor viitoare”.

7. Om de știință:

„Vinul nu este doar o băutură, ci și un domeniu fascinant pentru cercetare și inovare. Prin investiții în cercetare și dezvoltare, putem să îmbunătățim calitatea și durabilitatea viticulturii noastre, să ne adaptăm la schimbările climatice și să contribuim la avansul științific și tehnologic al țării”.

8. Medic:

„Consumul moderat de vin poate aduce beneficii pentru sănătate, iar promovarea vinului românesc de calitate poate contribui la educarea populației în privința unui stil de viață sănătos. Prin cultivarea și consumul de vinuri locale, putem să promovăm tradițiile și să contribuim la bunăstarea fizică și mentală a comunităților noastre”.

9. Mamă rămasă singură în sat, cu copiii plecați la muncă în străinătate:

„Vinul și viticultura pot fi o sursă de speranță și reînnoire pentru comunitățile noastre afectate de migrație. Prin angajarea în podgorii sau în dezvoltarea agroturismului (oenoturism, n.m.), putem să ne reîntoarcem la rădăcinile noastre și să construim un viitor mai sigur și mai luminos, cu familii unite, cu bunicii, fiii, fiicele și nepoții la aceeași masă”.

Atât mai pot spune și eu: Doamne-ajută!

 

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Paharul cu... visuri

Am pus mai multe întrebări AI-ului în legătură cu ce ar trebui făcut ca vinul, via și turismul viticol să contribuie la binele general. Urmăriți aceste răspunsuri. Majoritatea sunt LMC.

... și atunci, dacă avem răspunsuri la îndemână, de ce nu avem și „mișcarea” adecvată din partea politicienilor, a oamenilor din administrație?

Eu: Ai auzit de Oracolul din Delphi? 

AI: Da, Oracolul din Delphi era un important centru de profeție din Grecia Antică, situat în sanctuarul dedicat zeiței Apollo la Delphi. Oamenii veneau acolo să primească sfaturi și predicții despre viitor de la preoții care serveau drept intermediari între oameni și zei. Este cunoscut pentru influența sa puternică în lumea antică greacă.

Eu: Dar știi că răspunsurile erau cam ambigue, un fel de politically correct de astăzi?

AI: Da, există multe relatări care sugerează că răspunsurile date de Oracolul din Delphi erau adesea vagi sau ambigue, permițând interpretări multiple. Acest lucru putea fi folosit pentru a satisface diferitele dorințe sau interpretări ale celor care căutau sfatul oracolului. Astfel, putea fi comparat într-un fel cu "politically correct"-ul din ziua de azi, în sensul că răspunsurile erau formulate într-un mod care să nu supere pe nimeni și să rămână deschise la interpretare.

Eu: Totuși, dacă trebuie să vorbim de alb sau negru nu ne putem opri la gri - ca fiind opțiunea care nu supără pe nimeni.

AI: Este adevărat că uneori este necesar să se aleagă una dintre două poziții opuse și să nu ne oprim la o soluție de compromis care să fie considerată neutră sau nedureroasă. În multe situații, este important să se facă alegeri clare și să se susțină principii și valori, chiar dacă acest lucru poate genera tensiuni sau dezacorduri. Este esențial să căutăm adevărul și justiția, chiar și atunci când acestea implică alegeri dificile sau conflicte.

Eu: Suntem în perfect acord. Spune-mi atunci, crezi că o agricultură din ce în ce mai performantă, care, prin folosirea tehnologiei de ultimă oră, are nevoie de oameni într-un număr din ce în ce mai mic, este în folosul satelor, populației de acolo (aproape deloc implicată în fenomen nici ca forță de muncă, nici antreprenorial) și, prin extensie logică - sporului demografic al României (astăzi, negativ)?

AI: Este o întrebare complexă și există multiple aspecte de luat în considerare. Pe de o parte, tehnologia și automatizarea pot îmbunătăți eficiența și productivitatea în agricultură, permițând o mai bună utilizare a resurselor și reducând dependența de forța de muncă umană. Totuși, acest lucru poate duce la o scădere a necesarului de muncă în sectorul agricol, ceea ce poate afecta comunitățile rurale care depind în mare măsură de agricultură pentru traiul lor.

Pentru a contracara acest efect negativ, este important să se investească în programe de reconversie profesională și educație pentru a ajuta populația rurală să-și găsească noi oportunități de angajare în alte sectoare sau să devină antreprenori în domenii non-agricole sau agricole de nișă. De asemenea, este crucial să se dezvolte infrastructura și să se ofere sprijin pentru stimularea antreprenoriatului rural și diversificarea economiei locale.

În ceea ce privește sporul demografic al României, acesta poate fi influențat de multipli factori, inclusiv de migrație și de schimbările economice și sociale din țară. Dezvoltarea durabilă a comunităților rurale poate contribui la menținerea și creșterea populației prin crearea de noi oportunități și condiții de viață mai bune pentru locuitorii acestora și, posibil, la declanșarea fenomenului de migrație inversă.

Desigur, am și două seturi de argumente, unul pentru a convinge autoritățile și altul pentru a prezenta oportunitatea enoturismului cetățenilor, țăranilor:

Argumente pentru autorități:

Economic: Enoturismul poate stimula dezvoltarea economică a zonelor rurale prin crearea de noi locuri de muncă în domenii precum turismul, ospitalitatea, gastronomia, lărgirea ariei de servicii și dezvoltarea comerțului cu produse locale.

Promovarea patrimoniului cultural: Podgoriile și vinăriile sunt adesea însoțite de istorie și tradiție bogată, iar enoturismul poate contribui la promovarea și conservarea acestui patrimoniu cultural prin vizitarea și învățarea despre istoria și procesul de producție a vinului, cu resurse atrase de la public.

Infrastructură și servicii publice: Dezvoltarea enoturismului poate stimula investițiile în infrastructură și servicii publice în zonele rurale, cum ar fi drumurile, rețelele de apă și canalizare, facilități de agrement și siguranță.

Promovarea sustenabilității: Enoturismul poate promova practici agricole și de producție durabile, precum agricultura ecologică și gestionarea responsabilă a resurselor naturale, contribuind astfel la protejarea mediului înconjurător. Produse derivate sau chiar deșeurile pot fi valorificate ca îngrășăminte sau materie pentru producerea energiei.

Argumente pentru cetățeni, țărani:

Oportunitate de afaceri: Enoturismul oferă oportunități pentru tinerii antreprenori și fermieri să-și dezvolte propriile afaceri în domenii precum turismul rural, cazarea și restaurantele tradiționale.

Suplimentarea veniturilor: Participarea la enoturism poate aduce venituri suplimentare familiilor rurale prin vânzarea de produse locale, servicii de ghidaj turistic sau cazare și masă pentru turiști.

Promovarea culturii și tradițiilor locale: Enoturismul oferă oportunități pentru comunitățile rurale să își promoveze cultura, tradițiile și produsele locale, ceea ce poate duce la o mai mare apreciere și recunoaștere a valorilor lor în rândul turiștilor.

Creșterea comunității: Participarea la activități de enoturism poate consolida legăturile sociale în comunitățile rurale, creând oportunități pentru interacțiune și schimb de experiențe între locuitori și vizitatori.

Prin comunicarea și promovarea acestor argumente, atât autoritățile, cât și oamenii simpli ar putea fi convinși de beneficiile enoturismului și ar putea fi încurajați să sprijine și să participe la dezvoltarea acestui sector în zonele rurale, totul, în numele bunăstării generale crescute. Un element esențial este chiar fixarea persoanelor tinere în zonele rurale, zone supuse depopulării.

Eu: În cazul României, concret, vinul este privit doar ca produs agricol și de aceea „este legat” de Ministerul Agriculturii (MADR). Din păcate, Ministerul Agriculturii nu poate ține pasul cu schimbările de comportament economic, social, cultural. Nu se poate implica într-o strategie în care vinul poate deveni element principal al brandului de țară ca produs cultural, identitar, catalizator al unei noi vieți și al dezvoltării în mediul rural. Te rog, furnizează-mi separat, pentru fiecare minister, argumentele pentru care s-ar implica în promovarea vinului și a enoturismului (turismului vitivinicol), presupunând că ar exista legile care să le permită acest lucru. Personal, am în vedere Ministerele Culturii, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Cercetării (Învățământ), Ministerul Turismului.

AI: Înțeleg. Iată argumente pentru implicarea fiecărui minister în promovarea vinului și a enoturismului:

Ministerul Culturii:

1. Promovarea patrimoniului cultural: Vinul are o importanță semnificativă în cultura și tradițiile românești, iar promovarea acestuia poate contribui la conservarea și promovarea patrimoniului cultural al țării. Acest model există în Franța, de exemplu.

2. Evenimente culturale și festivaluri: Ministerul Culturii ar putea sprijini organizarea de evenimente culturale, festivaluri și expoziții legate de vin și tradițiile vitivinicole românești pentru a încuraja participarea și interesul publicului, dar și pentru a crește vitalitatea unor localități.

3. Sprijin pentru artă și creație: Enoturismul poate stimula interesul pentru arta și creația locale, cum ar fi arhitectura tradițională, arta culinară și artele decorative, pe care Ministerul Culturii ar putea să le sprijine și să le promoveze. Arta universală poate deveni parte integrantă.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale:

1. Crearea de locuri de muncă: Dezvoltarea enoturismului poate contribui la crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale, în special în domenii precum turismul, ospitalitatea, meșteșugurile și gastronomia, ceea ce ar putea reduce șomajul și ar putea îmbunătăți nivelul de trai al comunităților locale.

2. Sprijin pentru antreprenoriat și formare profesională: Ministerul Muncii ar putea să ofere sprijin financiar și consultanță pentru antreprenorii locali din sectorul enoturistic și să dezvolte programe de formare profesională pentru a pregăti forța de muncă locală pentru noile oportunități de angajare.

Ministerul Afacerilor Externe:

1. Promovarea brandului de țară: Vinul românesc poate fi un ambasador puternic al brandului de țară în străinătate, iar Ministerul Afacerilor Externe ar putea să sprijine promovarea și exportul vinului românesc prin intermediul rețelelor diplomatice și al campaniilor de marketing internațional.

2. Diplomație culturală: Enoturismul poate fi un instrument eficient în diplomația culturală, facilitând schimburile culturale și promovând imaginea României în lumea întreagă. Ministerul Afacerilor Externe ar putea să sprijine inițiativele de promovare culturală care includ și elemente enoturistice. Diaspora poate reprezenta un avanpost valoros.

Ministerul Cercetării și Învățământului:

1. Cercetare și inovare: Ministerul Cercetării ar putea să sprijine cercetarea și inovarea în domeniul vitivinicol pentru a îmbunătăți calitatea vinurilor românești, pentru a promova practici sustenabile în agricultură, pentru a crea noi produse cu valoare adăugată mare.

2. Educație și formare: Ministerul Învățământului ar putea să integreze în programele școlare educație despre viticultură, enologie și enoturism pentru a pregăti viitoarea generație de profesioniști din industria vitivinicolă.

Ministerul Turismului:

1. Promovarea turismului rural: Enoturismul poate fi un element important în promovarea turismului rural în România, iar Ministerul Turismului ar putea să dezvolte strategii și programe specifice pentru a atrage turiști către zonele vitivinicole din țară.

2. Infrastructură și facilități turistice: Ministerul Turismului ar putea să sprijine investițiile în dezvoltarea infrastructurii și a facilităților turistice în zonele vitivinicole, inclusiv prin identificarea unor trasee cu potențial în vederea construirii și modernizării de drumuri, restaurante, pensiuni și alte facilități de cazare și agrement.

Alte organizații și instituții:

- Asociații și organizații viticole: Aceste organizații ar putea juca un rol important în promovarea vinului și a enoturismului la nivel local și național și ar putea colabora cu autoritățile pentru dezvoltarea sectorului.

- Asociații de dezvoltare locală: Aceste asociații pot fi partenere-cheie în implementarea proiectelor și inițiativelor de dezvoltare a enoturismului la nivel comunitar și regional.

- Organizații non-guvernamentale: ONG-urile pot sprijini dezvoltarea enoturismului prin proiecte de dezvoltare rurală, educație și formare profesională, conservare a mediului și promovare culturală.

Prin implicarea și colaborarea acestor ministere, organizații și instituții, se poate crea un cadru favorabil pentru promovarea vinului și a enoturismului în România și pentru valorificarea potențialului acestora în beneficiul dezvoltării durabile a mediului rural și a întregii economii naționale.

Notă lămuritoare:
LMC = La Mintea Cocoșului.

 

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

 
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Paharul cu... visuri

„Agribusiness Masterclass”, o serie de cursuri intensive despre agricultură în format digital, care se adresează întregului ecosistem din industria agro: fermieri, ingineri, antreprenori, comercianți, procesatori, finanțatori, asigurători ș.a.m.d., este lansată de AGRIColumn, furnizor de servicii complete în domeniul agribusiness-ului, împreună cu Godmother, agenție de publicitate specializată în experiența de brand și evenimente. 

Masterclass-ul explorează, printre altele, dinamica comerțului global cu produse agricole, ajutând astfel fermierii să își lărgească orizontul de cunoaștere și să își ajusteze deciziile despre marfa lor și prețul obținut în raport cu tendințele globale în piața de agribusiness. Cursurile explorează fundamentele principalelor mărfuri, grâu, porumb, rapiță, semințe de floarea-soarelui, soia, tensiunile între stocuri, comportamente de piață, presiunea de recoltă, compoziția burselor etc.

Cursurile în format digital sunt susținute de Cezar Gheorghe, fondatorul AGRIColumn, care are 20 de ani de experiență în piața cerealelor și care, de-a lungul timpului, a ocupat diverse poziții în companii de profil.

„Agribusiness Masterclass este o sursă primară, principală pentru fermierii din România. Avem nevoie de transparență ca să înțelegem cum se întâmplă trendurile. Aceste cursuri le arată unde trebuie să se uite ca să genereze ideile și curentul de gândire în ce privește relația marfă-preț. Piața este globală. Fundamentele și factorii se interconectează și se amestecă în creuzetul zilnic, generând schimbări de substanță, iar ei trebuie să știe la ce să fie atenți”, a precizat Cezar Gheorghe.

Cezar Gheorghe Co Organizator Agri Trade Summit Analist Expert în comerțul cu cereale Fondator AgriColumn

Primul sezon „Agribusiness Masterclass” cuprinde 13 episoade, durata fiecărui episod fiind în medie de cinci minute. Conținutul este ușor de urmărit, este subtitrat în engleză și poate fi accesat exclusiv online. Mai multe informații pot fi consultate aici.

Valentin Văcăruș, partener în Godmother, cu vastă experiență în organizarea de evenimente în agribusiness, vede lansarea acestui produs în preajma Agri Trade Summit din 22 februarie 2024, un eveniment unic în industrie, ca pe o etapă firească în evoluția agenției. „Organizarea Agri Trade Summit, care abordează teme actuale stringente și cu impact major în agribusiness, ne-a facilitat accesul la reputați analiști, autorități și marii jucători din piața agricolă locală și internațională. De aici, ideea acestui masterclass. Am vrut să distilăm și să oferim informațiile de calitate captate, împreună cu partenerul nostru AGRIColumn, tuturor celor interesați de un domeniu atât de strategic”, punctează Valentin Văcăruș.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

În anii trecuți au fost proteste ale fermierilor în Franța, Spania, Polonia, Bulgaria și România, care, la unison, au fost tratate de politicieni, de mare parte a presei generaliste și de partea fundamentalistă a populației drept mofturi, privilegii și excese.

Dar, iată că în prezent ne uităm cu uimire și ne facem că nu pricepem de unde valul acesta de duritate al „revoltelor” fermierilor în Germania, Franța, Polonia, România, Italia și acum Belgia.

Îmi permit să mă hazardez să spun că este doar începutul, iar în scurt timp și în România, dar și în alte țări, protestele se vor relua pe scară largă, dacă și numai dacă oficialitățile „bruxelleze” nu se vor mișca rapid, fiindcă majoritatea revendicărilor au legătură cu legislația europeană, adoptată cu complicitatea nemernică a guvernelor naționale și cu îngăduința suspectă de multe ori a marilor organizații europene ale fermierilor.

Simplu, așa s-a ajuns în situația în care fermierilor le-a ajuns cuțitul la os, fiind foarte posibil ca mulți să gândească că între dosar penal pentru ultraj și a-i muri familia de foame, chiar nu mai contează.

Cei care nu știu sau nu au făcut socotelile, pentru foarte mulți fermieri mici și mijlocii, urmează foarte probabil încă un an pe pierdere care se va adăuga deja la starea de insolvabilitate pe care o au, dacă prețurile la produsele agricole nu se modifică, iar această pierdere pentru mulți se va traduce prin pierderea a tot ceea ce au agonisit de-a lungul unei vieți de muncă. Și vorbim de cei care nu au falimentat deja.

Văd și numeroși neisprăviți care vorbesc despre „asumarea ca antreprenor” a riscurilor, dar nu înțeleg despre importanța sectorului, care este la fel ca sănătatea, nu poți permite falimentul acestui sector, fiindcă nu avem destule cimitire, la fel cum toți cei care au devenit filozofi pe facebook, își permit acest lux de a gândi (primitiv cei drept) fiindcă sunt sătui și ghiftuiți la burdihan, deoarece nu le lipsește nimic pe masă, dar fără să priceapă de ce și datorită cui. Mai sunt unii și mai deștepți care spun că oricum pot aduce alimente din import, dar au uitat când în pandemie ar fi vândut și familia pentru o mască și un medicament care să îl ferească de moarte!

Sunt curios cum ar reacționa mulți dintre toți „vorbitorii” ăștia atotcunoscători după o săptămână de foame? Și-ar mânca și câinele din coteț, după ce ar fi terminat laptele praf al bebelușilor și sandviciul pentru școală al copiilor, arătând astfel adevărata față a sufletului meschin și parșiv de care dau dovadă.

Dacă ne gândim la politicieni, atitudinea este cea clasică prin care orice mișcare de protest este tratată prin amânări, negocieri, promisiuni, totul până când prin metode specifice, cauzele sunt demonetizate, compromise și virusate. Concret ce vreau să spun?

Păi, să luăm ca exemplu protestele spontane din ultima perioada de la noi, când profitând de faptul că au fost organizate fără a avea în spate structurile alea câte sunt ale organizațiilor profesionale, fără să aibă comunicatori care să poată prezenta și argumenta problemele, mai mult decât unele atitudini exotice ale unor lideri din stradă care nu durează, s-a ajuns la situația în care ușor, ușor au fost acreditate o serie de mesaje care să ostilizeze populația, cum ar fi:

- Vor benzină gratis ca în Venezuela. Asta în condițiile în care și camioanele și tractoarele merg cu motorină. Plus că nimeni nu a zis ceva de gratis.

- Fermierii nu vor sa plătească acciza la motorină. Este o situație generală în UE în care pentru motorina folosită în agricultură se rambursează parte din acciză. Inițial, acciza a fost introdusă ca taxă pentru produsele de lux și apoi pentru produsele care necesitau impozitare suplimentară pentru a fi descurajate, vorbim de alcool, țigări. Au venit unii mai „deștepți” pe funcții de conducere politică și au extins ideea că și combustibilii sunt o problemă, deoarece sunt multe familii care au mai multe mașini și deci este un lux. Între timp nu mai este un lux, este o necesitate, dar acciza a rămas, introducându-se argumentul că sunt necesari banii pentru infrastructură. Doar că în agricultură acciza se rambursează numai pentru ce se consumă la culturi, adică pe câmp când tractorul nu folosește infrastructura rutieră existentă.

- Au mașini scumpe și vile și nu vor să plătească impozite. Aici sunt câteva aspecte, anume: fermieri mari care să dețină astfel de proprietăți sunt vreo 5.000 - 7.000 din cei 800.000 de beneficiari de subvenții. Restul de circa 790.000 de fermieri sunt cei mici și mijlocii, care ei lucrează împreună cu familiile și sunt și angajați și patroni. Că vorbim de cei care fac legumicultură, că au o mică livadă, sunt apicultori, sau cresc câteva animale, de acolo vin cei mulți care sunt angajați în agricultură. Adică, exact cum am compara proprietarii unor mari companii de taximetrie cu cei care și ei sunt patroni dar au doar taxiul pe care lucrează și sunt propriii angajați. Sau ca și cum am vorbi de cei care au un mic magazin unde se vând câteva produse și îi comparăm cu patronii marilor lanțuri de magazine.

- Nu vor sa plătească salarii. Așa cum am arătat mai sus, majoritatea sunt și patroni și angajați și astea sunt veniturile pe care le au. Eventual au și soția angajată, care să nu zică cineva că nu ar fi fost bine plătită daca își permiteau. Oare, cei care vorbesc și fac acuzațiile au mers și ei prin satele din România, să vadă că fermele mari sunt 3-6 pe o comună, dar apoi sunt mulți care au și ei mici afaceri pentru care muncesc de îi ia dracul să le dezvolte? Nu ați văzut așa ceva sau nu ați vrut să vedeți, deoarece ăsta era interesul.

Dacă ați fi fost în zonele legumicole cum sunt la Matca, Băleni sau Izbiceni (și multe altele), ați fi văzut că fiecare curte are un solar, iar fiecare proprietar este și propriul angajat și exploatează acele solarii, muncind ca un câine pentru ceea ce cultivă, stând cu frică să nu vie zăpadă să îi rupă folia, să nu îi înghețe răsadurile, și se scoală noapte de noapte să facă focul, să nu fie vijelie. La fel cei care au animale și se duc mereu să vadă fătările, să alăpteze mieii, să ajute la fătare și multe altele. La fel și viticultorii sau pomicultorii, care au și ei temerile lor, la fel ca cei care se ocupă de cultura mare.

Așadar, în toate cazurile este o ticăloșie a celor care prezintă astfel problema, că sunt din presa scrisă sau audio-vizual, mulți dintre ei răspunzând la comenzi politice care sunt legate de marile bugete de publicitate electorală, suportate din subvențiile de la stat și care sunt greu de înțeles de cei care le plătesc prin taxe și impozite.

Partidele politice mari primesc între 7-12 milioane de euro/an subvenții, fiindcă vezi Doamne să fie totul la vedere și să nu existe tentații. Zău? Dar nu ar putea fi totul la vedere pe banii lor din cotizații?

Un alt mesaj fals, fermierii primesc subvenții și nu se mai satură. Primim subvenții, ca toți fermierii din UE (noi, în Est, primim subvenții mai mici), dar asta pentru ca populația să fie protejată de propria necunoaștere și de abuzurile celor cărora nu le pasă. Despre ce vorbim?

Să o luăm pe cifre. Iarna laptele la poarta fermei este 1,3-1,8 lei/litru, în funcție de cantitate și calitate. Același lapte, cei care se duc la supermarket îl cumpăra cu 10-11 lei/l. Cât de prost să fii tu, cumpărător, să nu te întrebi dacă ceva este în neregulă și oare ce?

Grâul, care durează un an de la semănat până la recoltat, acum costa 0,8 lei/kg la fermier, iar din acest kilogram se macină și se obține făină și tărâțe. Făina costă 2,7 - 3 lei/kg, iar tărâța, care teoretic este un deșeu, este mai scumpă decât grâul, costă circa 0,85 - 0,9 lei/kg. Ca să avem imaginea completă, un kilogram de pâine tip franzelă costă 6 lei/kg.

La ulei avem prețuri între 6 și 8 lei/litru în funcție de brand, nu de conținut, iar semințele de floarea-soarelui costă acum 1,6 lei/kg. Din semințe se obțin prin presare uleiul și șrotul, acesta din urmă fiind aproape la prețul semințelor.

Cât de neted să fii pe creier ca să nu poți realiza jaful la care ești supus ca și cumpărător, și din cauza cui? Nu poți tu, lanț de magazine, să ai marja de peste 40 - 50%, în condițiile în care toată filiera până la tine nu are atât, adică și producător, și transportator și procesator. Dar este economie de piață.

Politicianul european și național, ambele grupe într-o imbecilitate greu de egalat, nu au înțeles nimic în ultimii zece ani, când au venit cu fel de fel de măsuri care au dus la constrângerea fermierilor, în mod unilateral doar în Europa, prin introducerea unor reglementări de reducere a productivității care au dus la creșterea costurilor și reducerea veniturilor și a marjelor, ceea ce, logic, a afectat profitabilitatea, și vorbim de cei mulți, nu de câțiva fermieri mari cum se tot dorește a se acredita.

Ceea ce trebuie înțeles, fermierii nu doresc peticirea cu niște sume, ci se dorește eliminarea unor reglementări cretine prin care se îngrădesc producțiile, apoi se doresc noi lanțuri de aprovizionare, predictibilitate legislativă. Văd mulți „specialiști” care discută de puterea de negociere, dar habar nu au cum stă situația. Ce putere de negociere să ai tu cu produse care trebuie vândute în 3-5 zile, că dacă nu le vinzi le arunci la gunoi? Mai mult, dacă nu le vinzi îți bat și banca, și furnizorii la poarta. Însă, așa se întâmplă când fel de fel de frustrați care nu au făcut în viața lor nimic decât să atârne pe ici pe colo, sunt „influenceri”.

Chiar credeți că pentru un magazin este o problemă că în loc de zece tipuri de salată sau roșii, are doar două pentru o săptămână? Câtă naivitate să existe? Crede cineva că o cooperativă cu o sută de producători care produce, să zicem, 500 tone de roșii în solarii poate să vândă marfa asta la tarabe în piață, ca să stea toate gospodinele să învârtă roșia pe toate părțile? Dacă nu, unde să le vinzi, dacă au fost falimentate toate magazinele de proximitate și am lăsat supermarketurile peste tot? Tot fermierii sunt de vină?

Văd fel de fel de pricepuți care susțin ca fermierii ă fă și procesare. Se confundă mica procesare de fermă, că face cineva un produs artizanal, de parcă toată lumea mănâncă gorgonzola și gruyer. Dar ce ar trebui să mai facem noi, fermierii?

Această situație este generată si de faptul că în multe țări, inclusiv la Bruxelles, în funcțiile de conducere din asociațiile profesionale ale agricultorilor, de multe ori, sunt cocoțate persoane care nu au au lucrat măcar în vreo fermă, ca să nu mai zic să dețină una, iar apoi sunt mulți care consideră că dacă au ajuns în acele funcții, știu și ce este de făcut, dar fără să îi recomande nimic în acest sens și fără să mai ia pulsul celor care cu adevărat trăiesc și suferă în această lume.

Cred că este anacronic, că multe funcții de conducere a acestor organizații, mă refer la cele de reprezentare, în loc de fermieri care să dea direcția de urmat, sunt ocupate de birocrați, care ar fi trebuit doar să implementeze cele dorite și necesare, iar implementarea să fie făcută fără compromisuri care de multe ori schimbă total chiar și direcția care s-a dorit inițial.

Este drept ca în aceste organizații sunt și oameni (care nu sunt fermieri) de bună credință, care muncesc din greu și doresc să realizeze multe lucruri bune, dar rezultatele nu apar și nu se văd, tocmai din cauza primei grupe de care am vorbit mai sus. Consider că nu este drept. La fel ca la politicieni, și aici mereu se vorbește de răspunderea celor care au ocupat funcția mai înainte, de parcă noi ar trebui să fim condamnați să acceptam să fim sacrificați pe viață de dragul încercării de niște nepricepuți, care nici măcar nu trăiesc aceleași griji ca și tine.

Asta ca să nu mai vorbim de „fumata” expresie „veniți și vă implicați”, dar asta în condițiile în care acești birocrați să rămână pironiți în continuare pe funcții, iar cei care se implicăa doar săa fie morfoliți și compromiși, tocmai pentru a li se închide gura.

Mi-ar fi plăcut ca în aceste momente când eșecul politicilor agricole europene este evident, inclusiv din cauza corupției bruxelleze, să-i vedem pe cei responsabili, oficiali europeni și naționali, reprezentanți ai fermierilor europeni și naționali, ieșind un pic smerit public și să recunoască că au făcut-o lată și poate cei care au vechime pe funcții, mai mare de vreo patru ani, să mai plece și acasă, fără să ducă grija cui ne vor lăsa, că ne vom descurca și fără dragostea lor părintească, din cauza căreia ne ustură curul de zici că suferim de hemoroizi.

Personal, nu pot accepta ca tot mereu eu, ca fermier, sunt de vină fiindcă plătesc cotizația și nu doar ca cineva să mă reprezinte, iar când iese prost să fiu acuzat tot eu că nu m-am implicat, iar restul nu are nici o vină.

Știu că mulți din cei care urmăresc protestele agricultorilor poate încă nu pricep riscurile revoltei unei bresle care este disperată, dar valul care se va ridica poate fi un mare tsunami care va șterge multe pe unde va trece, iar asta deoarece unii și-au bătut prea mult timp joc de o breaslă care le dă dreptul de a gândi, ei fiind cu stomacul plin.

În final, pentru a nu fi nici o interpretare greșită, consider cu tărie că fermierii au nevoie de mediul asociativ, dar, ca într-o relație, când lucrurile nu mai merg apare necesară schimbarea. Cred că mulți din cei care au ocupat fotoliile și au dovedit cu vârf și îndesat că au fost depășiți de momente, să mai iasă și la pensie. Mai mult, aceștia trebuie să înțeleagă că nu ei sunt mediul asociativ, ci au fost mandatați de acesta vremelnic să facă ceva. Cum au reușit, simțim.

În rest numai de bine.

 

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Gânduri de fermier

Clubul Fermierilor Români s-a întrunit pe 20 noiembrie 2023 și a constituit Consiliul Național de Coordonare, format din membrii Consiliului Director al Clubului și fermieri performanți din toate regiunile țării. Noua structură are ca scop sprijinirea conducerii operaționale a Clubului în activitățile sale la nivel regional, precum și stabilirea priorităților și a direcțiilor strategice la nivel naţional. În cadrul întâlnirii au participat 33 de fermieri care și-au asumat deja roluri în comunitățile lor.

Demersul de a înființa Consiliul Național de Coordonare al Clubului Fermierilor Români vine în urma unei ample analize desfășurate în rândul fermierilor cu privire la problemele specifice cu care se confruntă diferitele regiuni ale țării noastre. Nevoile agriculturii nu pot fi satisfăcute doar prin politici agricole generale, rezultate exclusiv prin aplicarea politicilor europene în domeniul agriculturii și mediului. Este necesară punerea în valoare a elementelor specifice agriculturii românești, în contextul finanțărilor europene și din bugetul național, prin preluarea expertizei locale și regionale în dezvoltarea de politici și proiecte specifice unor domenii de specialitate, respectiv a unor zone și sectoare agricole din România. Noul organism este chemat să contribuie la identificarea unor astfel de abordări specifice, rezultate din expertiza acumulată la nivel regional, dar și pentru susținerea unor abordări integratoare economice – sociale – mediu pentru programele de dezvoltare ale agriculturii.

Deși Clubul este deja reprezentat prin peste 1.200 de ferme din toate județele țării, multiplicarea acțiunilor sale în teritoriu a făcut necesară stabilirea unei forme suplimentare de cooperare între fermierii membri ai Clubului, Unitatea Executivă, Consiliul Director, pe de o parte, și structurile de lucru la nivel regional și local, pe de altă parte.

Pe baza evaluării nevoilor reale ale fermierilor și a confirmării acestora de către Consiliul Național de Coordonare, Clubul Fermierilor Români oferă soluții concrete, care să contribuie la creșterea eficienței și randamentului activității în fermele din România și să promoveze modele de afaceri românești, în conformitate cu politicile Uniunii Europene.

„Găsesc această inițiativă foarte utilă, mai ales în contextul actual în care trebuie să colaborăm mai mult ca niciodată și îmi asum, ca membru fondator al acestei organizații, să mă implic direct, alături de ceilalți fermieri prezenți la această întâlnire, în reprezentarea sectorului agricol prin identificarea temelor prioritare și stabilirea unor acțiuni concrete atât la nivel național, cât și la nivel regional în zona mea, Moldova Sud”, a specificat Pavel Vlad, președintele Clubului Fermierilor Români.

Membrii noului Consiliu Național de Coordonare au analizat situația agriculturii românești din perspectivă economică, a dinamicii cadrului politic de reglementare pentru agricultură și mediu la nivel european, precum și din perspectiva impactului schimbărilor climatice asupra agriculturii. Au fost dezbătute și agreate propuneri concrete privind prioritățile de acțiune ale Clubului Fermierilor în 2024, pentru a răspunde provocărilor sistemice și la nivel de fermă, fiind agreate acțiuni care să susțină adoptarea unui cadru predictibil de dezvoltare al agriculturii românești, transpartinic și pe termen lung, precum și poziționarea agriculturii ca sector strategic în dezvoltarea României.

„Atât problemele agriculturii românești, cât și modernizarea sa, nu pot fi rezolvate doar printr-un model unic, ci prin stimularea și planificarea unor abordări regionale, zonale și chiar locale. Pentru rezultate cuantificabile este nevoie de o viziune integrată care să asigure coerența și eficiența pe termen mediu și lung. Din acest motiv, s-a născut inițiativa de a extinde structura de coordonare a Clubului, prin proiecte și resurse generate la nivel teritorial, în echilibru cu legislația și măsurile adoptate la nivel național. Ne dorim să identificăm teme specifice din diferite regiuni ale României și, alături de fermierii din acea zonă, să putem crește puterea de reprezentare și să găsim soluții pentru aceste provocări în vederea creșterii competitivității membrilor noștri”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Printre principalele responsabilități ale Consiliului Național de Coordonare se numără:

  • Contribuirea la diversificarea și întărirea dialogului și a capacității de negociere cu autoritățile decidente din România și de la Bruxelles;

  • Asigurarea, prin capacitatea și implicarea personală a membrilor, funcției de reprezentare la nivel național și regional a intereselor prioritare ale fermierilor;

  • Participarea la punerea în practică a programelor și proiectelor Clubului la nivel național și regional, prin asumarea voluntară de către membri a unor responsabilități de coordonare în programe specifice;

  • Contribuirea la coordonarea tuturor activităților Clubului în vederea asigurării coerenței în raport cu legislația românească și directivele europene;

  • Identificarea noilor teme de interes pentru viitorul agriculturii la nivelul regiunilor;

  • Participarea la elaborarea luărilor de poziție ale Clubului în raporturile cu autoritățile române și europene.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Comunicate

Începutul anului 2023. Agricultura din România a avut problemele ei de acum obișnuite, cum ar fi influența cerealelor ucrainene, costul îngrășămintelor chimice și al inputurilor în general, lipsa politicilor agricole, aplicarea PNS-ului cu lacunele și erorile lui, dar și seceta mai mereu prezentă pe zona de est și sud a țării.

Dar vine și un an 2024, care va aduce patru rânduri de alegeri, cu promisiuni care mai de care mai frumoase, îndrăznețe și mai nevăzute, care să convingă încă o dată electoratul pentru a introduce în urnă biletul norocos al unei funcții de demnitate publică, pentru cei care sunt mai carismatici și lipsiți de inhibiții în a păcăli opinia publică, după 34 de ani de experiențe negative.

Mereu în agricultură am dus lipsa unor subiecte (câte au fost, au fost prea puține) care să creeze cu adevărat baza unei strategii naționale pentru agricultură, care să fie asumată la modul general de clasa politică și care să rezulte din analiza argumentată a nevoilor agriculturii în raport cu modul de economie pe care dorim să o dezvoltăm, pentru a putea reprezenta și deveni un sector profitabil al economiei românești.

În acest sens, fără a avea pretenția unor adevăruri absolute, voi încerca în următoarea serie de articole ale rubricii ,,Gânduri de fermier”, să lansez sau să relansez câteva teme pe care le consider de mare importanță pentru agricultura românească, dar nu numai, cumva ca o provocare și pentru alți colegi din agricultură, dar și pentru specialiști din institute de cercetare, mediul asociativ, presa agricolă și mulții alții care se doresc implicați, de a participa cu argumente la astfel de discuții, dar și de a continua astfel de dezbateri și în alte direcții unde eu personal nu mă pricep.

Poate mulți crescători de animale, legumicultori, apicultori sau viticultori care vor citi vor fi nemulțumiți de alegerile mele, dar eu nu sunt specialist în zootehnie, vie sau pomi, legumicultură sau apicultură, însă îi invit pe cei care activează în aceste sectoare să aleagă teme, să sintetizeze o serie de argumente și, dacă se consideră că este nevoie, mă pot contacta pentru a le găsi o formă de a le face publice în paginile revistei.

 

Seceta la alții

 

Legat de subiectele articolelor următoare pe care o să le propun cititorilor, am încercat să aleg o serie de teme care să implice și să aibă relevanță pentru mai multe sectoare și pentru mai mulți fermieri din agricultură, dar în același timp să reprezinte o minimă platformă de discuții în perioada următoare de campanie electorală, inclusiv pentru cei care visează să conducă destinele agriculturii românești.

Revenind la subiectul propus pentru acest articol, ne reîntoarcem în timp în primăvara acestui an, când au apărut o serie de informații pe fluxurile de știri, legate de seceta gravă care se abătuse asupra agriculturii spaniole.

Trebuie menționat că Spania are în mod obișnuit probleme cu seceta, dar la începutul anului 2023 se confrunta cu o secetă cum nu mai existase în agricultura spaniolă în ultimii circa 80-100 de ani, mai ales că aceasta era o continuare a anului 2022, la fel foarte secetos, deci efectele amplificându-se la un nivel extrem de mare și grav.

În aceste condiții, specialistul în agro-climatologie Serge Zaka a descris într-o intervenție pentru presa spaniolă (preluată de EURONEWS) că ,,Spania este într-o situație de megasecetă, suferind cea mai mare parte a efectelor secetei din vara anului 2022 și apoi a iernii uscate care a urmat. Starea [actuală] a solului și a rezervelor de apă corespunde în general cu ceea ce vedem de obicei în august. Acest lucru este total fără precedent”.

Într-o altă intervenție pentru televiziunea spaniolă, expertul Jorge Olcina, șeful laboratorului de climatologie de la Universitatea din Alicante, arăta că „situația este deosebit de alarmantă în regiunile Catalonia și Andaluzia, unde rezervoarele de apă sunt la mai puțin de 25% din capacitatea lor”.

Din această cauză, guvernele regionale ale ambelor regiuni au impus restricții de apă la sfârșitul lunii februarie, ceea ce înseamnă că locuitorii nu au mai avut voie să-și ude grădinile sau să-și umple piscinele. Fermierii au fost rugați, de asemenea, să reducă irigarea.

În continuarea intervenției sale, dl Olcina arăta că ,,nici restul Spaniei nu este în afara pericolului. Starea rezervelor este din ce în ce mai îngrijorătoare în regiunile Valencia, Murcia, Castilia-La Mancha și Extremadura. Stocul de apă disponibil a scăzut sub 40% din capacitatea totală”.

Astfel, se contura la acel moment situația critică a rezervelor de apă ale Spaniei, și aici trebuie să înțelegem că vorbim de rezervele de apă pentru populație, economie, agricultură și orice alt sector care vă mai vine în minte.

Ca o curiozitate, este de menționat că și în Spania mai există obiceiul de a invoca prezența și intervenția divină, dar fără a fi motiv de derâdere și batjocură în societate, și asta deoarece înainte de a emite o concluzie, lumea de acolo (societatea, în general) se apleacă mai serios asupra lucrurilor și dacă constată că oamenii aceia (fermierii, în cazul nostru) nu mai pot face nimic altceva, toate soluțiile fiind deja epuizate, pot înțelege acest gest de natură religioasă și o văd ca ultimă soluție în fața incapacității autorităților de a-i ajuta.

Astfel, presa spaniolă a relatat despre mai multe astfel de procesiuni religioase, precum cele din satul andaluz Jaen, unde pe 1 mai 2023 s-a organizat o astfel de acțiune, denumită ,,El Abuelo”, unde locuitorii s-au rugat pentru ploaie, scoțând statuia lui Hristos pentru a le întări rugăciunile, fapt care se mai întâmplase doar în anul 1949.

Poate este important de știut că în Spania, începând cu anii ‘50, s-au instalat sute de baraje și sisteme de deviere a cursurilor de apă, pentru a răspunde lipsei recurente a acesteia. În total, țara are acum aproximativ 1.200 de baraje și rezervoare artificiale, mai multe decât oricare altă țară din Europa, dar nu numai. Majoritatea acestor baraje se găsesc în jumătatea de sud a Spaniei, furnizând apă în principal zonelor intensiv agricole, dar și fermelor mai mici sau activităților turistice și nevoilor populației.

Întorcându-ne la subiectul nostru, guvernul spaniol, evaluând situația ca fiind extrem de gravă atât pe termen scurt, dar și în perspectivă, a decis în urma unei reuniuni de urgență a cabinetului o primă serie de măsuri, prin alocarea unei sume de circa 2,19 miliarde de euro pentru două componente, prima în valoare de vreo 749 de milioane de euro, ca sume de completare la despăgubirile acordate fermierilor spanioli, și a doua componentă de circa 1,4 miliarde de euro, pentru construirea de noi baraje de colectare a apei.

Nu trebuie uitat că la acest moment sistemul spaniol de asigurări pentru agricultură care funcționează sub forma societății ,,AGROSEGURO” este cel mai performant din Europa, dar în astfel de situații chiar și acesta își atinge limitele, iar statul a fost nevoit să intervină sub diferite forme pentru a salva fermierii de la dispariție, inclusiv prin acordare de despăgubiri financiare, dar și prin exceptarea de la anumite taxe și impozite.

Cu toată reacția rapidă a guvernului spaniol, dată poate și de apropierea la acel moment a alegerilor locale și municipale, specialiștii au tras și alte semnale de alarmă, în sensul că această soluție privind ,,construirea mai multor rezervoare de apă nu mai are sens: nu mai avem apă de pus în rezerve”, a spus Olcina de la Universitatea din Alicante. „În schimb, trebuie să dezvoltăm noi moduri de a folosi apa, cum ar fi reutilizarea apei. Dar, mai presus de toate, trebuie să folosim mai conștient apa”, a adăugat acesta, astfel putând să ne ducem cu gândul că acest program s-ar putea să reprezinte doar bani risipiți în condițiile în care se consideră că în Spania climatul se schimbă, inclusiv în zona montană, ariditatea crește și astfel sursele de apă care să umple rezervoarele și barajele scad, deci programul ar fi inutil.

 

România și necesitatea de apă

 

Plecăm cu gândul la acest moment al povestirii din Spania pentru a veni înapoi pe plaiurile mioritice și să vedem în același context cum stăm cu rezervele și consumul de apă.

La acest moment, Hidroelectrica are o capacitate de stocare, în cele circa 40 de lacuri de acumulare, de vreo patru miliarde de metri cubi, apă care este folosită aproape exclusiv pentru producția de energie electrică, regularizarea unor cursuri de apă împotriva inundațiilor și viiturilor, dar și pentru consumul populației și al industriei, într-o foarte mică măsură.

Consumul de apă al României a cunoscut în ultimii 35-40 de ani o variație extrem de importantă, în sensul că acesta, înainte de Revoluție și în primii ani după aceasta, se ridica la circa 20 de miliarde de metri cubi anuali, cam cât este consumul actual al Germaniei.

Acum, trebuie să înțelegem că acest consum era atât de ridicat și din cauza consumurilor exagerate din industrie, din cauza unor tehnologii energofage sau a risipei, dar și din cauza consumului pentru agricultură, care se ridica la aproape 5,5-6 miliarde de metri cubi pe an, adică cu peste 50% mai mult decât sunt rezervele Hidroelectrica azi.

Datele ultimilor ani arată, conform Apelor Române, că în 2018 cererea era de 6,86 miliarde de metri cubi, iar acum s-a ajuns la 8,6 miliarde, iar cea mai mare creștere s-a înregistrat la cererea de apă în agricultură, de la 1,62 miliarde la 2,8 miliarde în doar cinci ani, asta datorită creșterii suprafeței irigate.

Tot conform acelorași date, consumul casnic a crescut cu doar vreo 0,2 miliarde de metri cubi, de la 1,16 miliarde de metri cubi de apă la 1,35 miliarde. Potrivit datelor INS, apa potabilă distribuită pentru uz casnic a ajuns în 2022 la 597 milioane de metri cubi, o scădere ușoară față de 2021.

În această trecere în revistă a rezervelor de apă trebuie avută în vedere că de principiu distribuirea cursurilor de apă (nu a volumelor de apă) pe teritoriul țării este relativ uniformă, doar că cele mai mari captări sunt pe Dunăre cu cele două baraje de la Porțile de Fier 1 și 2, iar apoi mai sunt câteva baraje mari pe râuri interioare (Bicaz, Vidraru, Vidra, Izvorul Muntelui, Oașa și altele).

O primă observație ar fi că în România mai există posibilități imense de construcție de noi baraje de acumulare, atât de natură tehnică, în sensul în care să găsim locații care să prezinte conformație naturală, dar și versanți de natură geologică potrivită pentru a se construi barajul, dar mai există și surse de apă care pot fi captate pentru astfel de întrebuințări.

După opinia profesorului Dorel Pavel și studiile realizate de ISPH, potențialul hidroenergetic neexploatat este estimat la circa 8000 Mwh, adică echivalentul a circa 11-12 reactoare nucleare precum cele de la Cernavodă (unul are o putere instalată de circa 700 Mwh), iar acumulările de apă se pot ridica la cca 6-7 miliarde metri cubi apă. În această estimare s-au inventariat doar situațiile foarte favorabile economic și tehnic, potențialul fiind mult mai mare dacă se vor lua în calcul și variantele bune economic sau cele medii.

Acest potențial a fost blocat în mare măsură de politica dusă prin Ministerul Mediului, care oficial a invocat eventualele probleme de mediu care pot apărea, dar care nu au fost demonstrate nicăieri în lume în cazul unor construcții și exploatări durabile, urmărite permanent, și unde se aplică legea în mod precis atât în timpul construcției, dar și ulterior pe durata exploatării, ci, din contră, se consideră că avantajele și beneficiile pot fi extrem de importante pentru natură și om.

Sunt numeroase exemple în acest sens, iar mulți dintre cei care mai fac turism în România se duc și admiră lacul de la Oașa sau lacurile Scropoasa sau Bolboci din Masivul Bucegi, care pot fi luate drept model de bună practică.

Având în vedere experiențele de la noi cu modul de manifestare al clasei politice, de multe ori și sub umbrela unor propuneri fără logică și temei științific ale Comisiei Europene, ne putem pune întrebarea dacă Ministerul Mediului nu a fost folosit ca organ de limitare a dezvoltării locale prin exploatarea resurselor hidroenergetice și, pe de altă parte, de stimulare a unor alte activități de producere a energiei, pe bază de panouri fotovoltaice sau eoliene (toate venite din import), care au impact chiar mai mare asupra naturii, dar acesta este un subiect separat.

Cert este că România, dacă dorește astăzi, să zicem, să își amenajeze circa patru milioane de hectare de teren agricol irigat (asta însemnând repararea celor trei milioane de hectare de pe timpul lui Ceaușescu și încă un milion de hectare care ar fi de dorit drept amenajări noi) și să poată asigura măcar 150 mm/ha/an (adică 1500 mc/h sau echivalentul a 3 udări), are nevoie de surse de apă de 6 - 6,5 miliarde de metri cubi, adică de 1,5 ori cât poate înmagazina astăzi Hidroelectrica, presupunând că ar și folosi această apă pentru irigații, ceea ce nu se întâmplă.

La fel este de reținut că într-un an secetos cum a fost și acesta, o cultură de porumb are nevoie de 4-5 udări, iar o cultură de soia, de 5-6 udări, ceea ce ar duce consumul de apă necesar irigațiilor pentru suprafața avansată de 4 milioane ha la un volum de 8-9 miliarde de metri cubi de apă.

Trebuie menționat că astăzi noi, ca țară, nu avem stocuri de apă pentru irigații, adică ne asigurăm apa de irigații doar din ce curge pe Dunăre sau anumite râuri interioare (un procent foarte mic), fără să putem folosi acumulările din barajele de la Porțile de Fier 1 și 2 care sunt exclusiv pentru producerea de energie electrică, iar pe râurile interioare nu avem amenajări de captare a apei de irigații pentru folosință în timpul verii (nu avem captări de apă nici pentru industrie sau turism), ele fiind tot pentru energie electrică și într-o foarte mică măsură pentru nevoile populației sau industriei, asta cu toate că ne uităm la apă cum curge liber pe râurile interioare și Dunăre, și, neîngrădit, către mare.

Este obligatoriu să înțelegem cu toții că în România dezvoltarea economică viitoare (industrie, agricultură, turism, populație) se bazează aproape în totalitate pe apa care curge prin intermediul cursurilor de apă, deoarece noi nu avem baraje de captare. Dacă cursurile scad sau seacă, în acele zone autoritățile nu au soluții de suplinire a lipsei de apă (în afară de cisternele pompierilor), cum ar fi putut fi existența în amonte a unui baraj, căruia să i se dea drumul în mod controlat pentru a susține nevoile economice și sociale.

Pentru cei care nu știu sau au uitat foarte repede, anul trecut în România, în jurul datei de 1 august, s-a oprit apa de irigații în sudul țării, din cauza nivelului scăzut al Dunării care făcea imposibilă aducțiunea de apă, iar situația nu a putut fi atenuată cu barajele de pe Dunăre, deoarece acea apă, așa cum am arătat mai sus, avea o altă destinație. Dar odată cu scăderea cursurilor râurilor au fost puse la grea încercare și alimentarea cu apă pentru populație, industrie, răcirea reactoarelor de la Cernavodă, circulația fluvială și multe altele.

Dacă ne referim la agricultură, este sugestiv exemplul din acest an, când la neirigat în zona mea (Brăila), dar și în alte județe limitrofe producția de porumb a fost de 250-400 kg/ha, iar la irigat producția este de 10-12 to/ha. Dacă o raportăm la 2 milioane ha irigate (jumătate din cât am propus pentru amenajat), vorbim de o producție de 20 de milioane de tone/an, cu o valoare de piață astăzi de circa 3,6 miliarde euro/an, totul fiind posibil în acest scenariu.

Ecologiștii trebuie și ei să înțeleagă că și fauna sau plantele mor fără apă, deci o regularizare a acestor cursuri de apă ar ajuta și aceste aspecte, iar beneficiile ar fi incomparabile în raport cu problemele care ar putea apărea.

 

Avem interesul unor astfel de investiții în viitorul apropiat în România?

 

Personal, fără presiunea societății cu toate elementele care o constituie, nu cred că avem o clasă politică să poată prevedea o astfel de ,,APOCALIPSĂ”, iar asta va fi una dintre greșelile fundamentale ale noastre ca țară și nație, cu mult mai mare decât greșeala care se dovedește acum a lipsei unui buget de înarmare la un nivel rezonabil de-a lungul ultimilor 30 de ani, fapt care ne-a dus într-o situație de vulnerabilitate pe care încercăm să o recuperăm, dar nu va fi ușor.

Nu trebuie să neglijăm scenariul foarte probabil ca ariditatea multor regiuni din sudul, estul și vestul tării să crească și noi să nu avem instrumente de intervenție pentru a salva producția de hrană a țării, iar decât să ajungem să dăm anual câteva sute de milioane de euro pentru despăgubiri fără finalitate, nu ar fi mai bine să gândim un program de captare a resurselor de apă care azi se pierde?

Cred că realizarea unor investiții în astfel de baraje ar putea fi un pilon de bază al strategiei de asigurare a securității alimentare a țării, dar și garanția unei dezvoltări economice, care nu va fi posibilă fără apă.

Legat de problema resurselor de apă ale unei țări sau alteia, mi s-au părut interesante afirmațiile ministrului moldovean al Agriculturii, domnul Bolea, care afirma că în raioanele din sudul țării (Republica Moldova) nu ar trebui să se mai cultive porumb, în condițiile în care precipitațiile însumează cca 200-300 mm/am, iar consumul porumbului este de 500-600 mm/an pentru o producție decentă.

Afirmația mai includea o parte referitoare la nevoia unor reglementări legale privind cultivarea acestei plante, dar care până la urmă a fost dezmințită de demnitarul moldovean.

Totuși, această afirmație îmi aduce aminte de o situație din Franța, unde în departamentele din centrul și nordul Franței nu găsești fermieri care să cultive porumb boabe decât în mod excepțional, deoarece condițiile climatice nu sunt cele mai bune, rezumându-se la porumbul de siloz pentru zootehnie sau la cultivarea cerealelor, sfeclei de zahăr sau a rapiței, iar asta deoarece acești fermieri ascultă de sfaturile cercetătorilor din diferite institute de cercetare sau camere agricole.

Ca să spui acest lucru în România, în sensul că poate trebuie începută o discuție despre recomandările de amplasare a culturilor sau activităților agricole în anumite zone cu probleme climatice, nu ar face decât în cele mai multe situații ca aceia care ar avea ceva de spus să rămână rezervați, în schimb fel de fel de neaveniți își vor da cu părerea în funcție de cum ar bate vântul, iar astfel, din păcate, mulți fermieri dintre cei care ar trebui să fie protejați de astfel de recomandări vor sfârși prin falimentul fermei, fenomen existent, dar nerecunoscut azi.

 

Care ne sunt urgențele

 

În concluzie, cred că avem nevoie urgentă de:

I. Realizarea unei strategii de captare a resurselor de apă în vederea creării unor rezerve strategice pentru susținerea agriculturii și a industriei în condiții de calamitate naturală gravă.

  • Această strategie ar trebui să aibă în vedere și reducerea/eliminarea importurilor de pește, care se cifrează la cca 110.000 de tone pe an, reprezentând între 85-90% din consumul intern.

  • Poate fi baza unor dezvoltări locale de natură turistică, așa cum a început lacul Oașa, sau de prea mult timp așteaptă o inițiativă în acest sens alte lacuri de acumulare ca Bolboci sau Scropoasa.

  • Asigurarea stocurilor de apă pentru consumul populației sau al obiectivelor industriale, în special al celor strategice, dar nu numai.

Acest program ar trebui să cuprindă captările care ar putea fi realizate în zonele montane pe cursurile existente, care apoi ar putea fi folosite și drept canale pentru conectarea la noi amenajări de irigații sau pentru aprovizionarea Dunării pentru a avea nivel care să facă posibilă irigarea culturilor din sud-estul țării.

Ar trebui să ne gândim să ducem apa Dunării pe albia unor cursuri care se varsă în fluviu pe teritoriul românesc, ca să nu fim nevoiți apoi să împărțim cu ,,frații bulgari”, iar astfel de cursuri sunt Ialomița/Prahova sau Buzău, care vin din zonele montane și care pot prelua pe parcurs și alte surse de apă.

O astfel de gândire poate fi implementată și în sudul țării, folosindu-se culoarul râurilor Argeș/Dâmbovița, dar la fel, și cu riscurile asociate, bazinele Oltului și Jiului. În plus, nu ar trebui uitată finalizarea proiectului amenajării Siret-Bărăgan.

II. Realizarea unei strategii de obținere a resurselor de apă pentru ,,înverzirea Dobrogei” prin desalinizarea apei de mare, astfel încât să fie asigurată apa pentru irigații și industrie.

  • Costul energiei pentru uzinele de desalinizare ar putea fi redus și ,,verde”, având în vedere că zona este propice atât pentru energie fotovoltaică, dar și eoliană (pe lângă cea nucleară de la Cernavodă), care ar asigura costuri reduse de obținere a apei.

  • Sursele de apă astfel obținute ar putea permite și o reindustrializare a zonei, care ar permite fructificarea existenței portului Constanța, dar lipsa apei este un impediment pentru multe sectoare economice.

Această regiune, Tulcea și Constanța, ar însemna circa 450.000 ha potențial irigabile, zonă care ar putea cunoaște o dezvoltare fantastică prin culturi de origine subtropicală, atât culturi vegetale, dar și culturi pomicole sau viticole și cu desfacere la export (caise, piersici, struguri de masă, smochin, migdale, legume).

Dar pentru a dimensiona și realiza o estimare corectă și fiabilă a modului de gestionare a resurselor de apă, am avea nevoie și de alte analize, dar și de alte măsuri. Aici ar trebui să ne gândim la stimularea fermelor cu sere hidroponice care permit recircularea apei și consumurile cele mai eficiente dintre toate sistemele de cultură ale legumelor.

Trebuie avute în vedere și recuperarea, și reutilizarea apei, noi fiind acum în situația în care avem stații de epurare care curăță apa și îi dau drumul în diferite cursuri de apă, în loc să o reutilizeze în procesul de producție sau în alte scopuri, aspecte care se întâmplă și la stațiile de epurare a apelor din unele localități sau complexe zootehnice.

Autoritățile trebuie să se trezească din visele frumoase cu râuri repezi și ape cristaline care nu se mai opresc și să încerce să vizualizeze terenuri aride, lipsa vegetației și a animalelor, imagini ale „APOCALIPSEI” resurselor de apă care se apropie cu pași repezi, iar la rândul lor ecologiștii de cafenea trebuie să înțeleagă că plantarea unui pom sau interzicerea agriculturii intensive va aduce doar niște mici modificări la imaginile apocaliptice anterioare, adică pe lângă peisajele aride vor mai fi și oameni subnutriți, muribunzi și care nu vor mai avea puterea să se gândească la nimic.

Dar despre asta și multe alte aspecte, într-un număr viitor. În rest, numai de bine.

*****

De ceva timp, cochetez cu unii dintre colegii din presa agricolă la un mod de organizare a unor grupuri de lucru sau denumite oricum altfel, dar fără a avea patronajul unui minister, asociații profesionale sau organizații de presă, ci o formă cât mai independentă, dar unde să participe specialiști din ASAS, Institutul de Economie Agrară, INCDA Fundulea și stațiunile din teritoriu, MADR, organizații ale fermierilor, specialiști din presa agricolă și fermieri cu astfel de competențe, care cu toții, într-un spirit voluntar, dar asumat, să pună umărul la un astfel de proiect. Normal că doar presa (în special cea agricolă) poate face promovarea și diseminarea unui astfel de proiect. Trebuie menționat că un astfel de proiect nu este dedicat celor care își doresc o trambulină ministerială sau parlamentară, ci pentru cei care în mod altruist ar dori să aloce timp, și nu puțin, pentru studiu, pentru a scrie și pentru a susține astfel de programe atât de necesare, după cum bine constatăm de vreo 30 de ani încoace.
Dar vom putea construi un astfel de forum pentru dezbatere, fără a pune înainte egoismul și dorința de a mai avea o funcție sau avantaj personal? Eu sper sincer că da și sunt deschis discuțiilor cu toți cei care ar îmbrățișa o astfel de idee, și aștept cu drag orice feedback în acest sens.

 

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2023
Abonamente, AICI!
Publicat în Gânduri de fermier

Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-37 „Transfer de cunoștințe” din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027) a fost publicat pe pagina oficială de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Fondurile alocate prin intervenția DR-37 sunt sub forma unor costuri unitare standard acordate pentru rambursarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor realizate de către furnizorii de formare profesională, beneficiarii direcți ai acestei finanțări. Furnizorii de formare profesională, care pot fi entități sau consorții publice sau private care activează în domeniul formării profesionale și care îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate, trebuie să se înscrie online în Registrul furnizorilor eligibili de servicii de formare profesională (registrul va fi disponibil pe www.afir.ro printr-o aplicație distinctă).

În cadrul intervenției DR-37 sunt eligibile trei variante de Cost Unitar Standard (CUS), respectiv pentru întâlniri față în față cu cazare (CUS – A), cu o valoare de 94 euro/persoană/zi; pentru întâlniri față în față fără cazare (CUS – B), cu o valoare de 67 euro/persoană/zi; pentru întâlniri online (CUS – C), cu o valoare de 21 euro/persoană/zi. Aceste costuri includ, după caz, costul unitar standard pentru experții formatori, echipa de implementare, transport, cazare, masă, sală de conferințe, consumabile și materiale suport, cheltuieli indirecte.

Pentru primul apel de selecție lansat în cadrul acestei intervenții, cu o alocare financiară de 1,8 milioane euro, au fost propuse două domenii de formare profesională, respectiv domeniul „Eco-Scheme” – obligatoriu, în care vor fi instruiți fermierii, în special beneficiarii schemelor finanțate prin Pilonul I al PAC pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor, precum și domeniul „Cunoștințe în materie de mediu, climă și eficiența utilizării resurselor în cadrul exploatațiilor agricole” – se adresează în special beneficiarilor finanțărilor de agro-mediu și climă și agricultură ecologică care trebuie să-și însușească informații detaliate privind metodele și practicile agricole compatibile cu protecția mediului, întreținerea și ameliorarea peisajelor tradiționale, reducerea poluării generate de activitățile agricole (reducerea poluării apei și solului, reducerea emisiilor de GES, protecția antierozională a solului, conservarea biodiversității și adaptarea la efectele schimbărilor climatice).

Aceste cursuri de formare profesională nu se supun prevederilor art. 21 din Ordonanța nr. 129/2000 privind autorizarea furnizorilor de formare profesională a adulților și vor avea o durată de 3 zile (24 ore) pentru domeniul „Eco-Scheme” și de 5 zile (40 ore) pentru ambele domenii de formare.

Pentru întocmirea documentației necesare depunerii cererilor de finanțare, solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, disponibile pe pagina oficială de internet a AFIR, la secțiunea Finanțare.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri
Pagina 1 din 10

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista