Lucrurile valoroase apar ca urmare a unei nevoi, ca soluție pentru o problemă întâmpinată. Această afirmație poate părea un truism, dar încă sunt oameni care cred că o afacere ar trebui pornită de la ceea ce presupun ei că ar fi bun pentru piaţă şi nu de la o necesitate expresă. Or, istoria companiei germane HORSCH Maschinen GmbH este o dovadă că o trebuință satisfăcută devine utilă în aceeași măsură și altora cu aceleași nevoi. Degeaba inventăm lucruri, dacă nu are nimeni nevoie de ele. Am preluat pentru a prefața scurtul interviu cu Philipp Horsch câteva fragmente din istoricul acestei companii de pe site-ul lor.
La originea acestei companii nu a stat o strategie industrială, ci o experiență agricolă de familie, începută cu mult înainte de fondarea propriu-zisă a companiei.
În 1969, Dankwart Horsch, tatăl lui Michael și Philipp Horsch, a preluat în arendă ferma Sitzenhof, în apropiere de Schwandorf, Bavaria. Pentru el a fost o oportunitate de dezvoltare pentru că deja avea o mică fermă. Familia Horsch era, prin mai multe ramuri, profund legată de agricultură, așa că la reuniunile de familie discuțiile se concentrau pe problemele pe care le întâmpinau în fermele lor (unele, cu soluri pietroase sau aflate în zone colinare slab productive) și pe găsirea de soluții.
Foto: Horsch

În acest context, familia Horsch a fost una dintre adeptele timpurii ale agriculturii no-till, într-o perioadă în care renunțarea la plug era considerată, în Germania, o abatere serioasă de la normele agronomice acceptate. Într-un astfel de mediu au crescut copiii lui Dankwart și Brunhilde Horsch, fiind puternic influențați de spiritul de unitate al familiei și de ideile lor progresiste în domeniul agricol. Cei cinci băieți au urmat cu toții o pregătire agricolă, fiind învestiți cu încredere de către părinții lor care i-au lăsat, încă adolescenți fiind, să administreze ferma câte un an fiecare. Michael Horsch, cel mai mare dintre frați, fiind pasionat de mașini, avea să-și dovedească talentul în mecanizare, realizând la solicitarea unui unchi al său, care era nemulțumit de semănătorile de pe piață, ce se foloseau pentru semănatul pe sol acoperit cu folie de plastic, o mașină nouă, mai bună decât ce exista pe piață. Satisfacția acestei reușite i-a dat curaj să dea curs altor probleme cu care se confruntau numeroșii membri ai familiei Horsch în propriile ferme. Atenția sa s-a îndreptat către dezvoltarea unei mașini capabile să semene sub resturi vegetale. Produsul final al acestei etape de dezvoltare a fost „Seed-Exactor”, utilaj care avea să stea la baza fondării ulterioare a HORSCH Maschinen GmbH. În primă fază, mașina a fost utilizată exclusiv de membrii familiei, însă interesul pentru Seed-Exactor a depășit rapid cercul familiei Horsch. Pentru că proiectele de dezvoltare a utilajelor necesitau investiții tot mai mari, unii membri ai familiei l-au sfătuit pe Michael Horsch să-și înființeze propria companie. Ca urmare, în 1984 a fondat, împreună cu unchiul său Walter Horsch (care a avut un rol esențial în organizarea financiară și administrativă a companiei), HORSCH Maschinen GmbH. În aceeași perioadă își cunoaște și viitoarea soție, fata unuia dintre beneficiarii Seed-Exactor, Manfred Dorsemagen din Franța, unde a mers de mai multe ori să rezolve niște probleme tehnice. În 1988, după ce Cornelia și-a finalizat studiile în economie, ea și Michael Horsch s-au căsătorit. Soția sa avea să se implice total în companie, preluând pentru început responsabilitatea pentru vânzări și marketing.
Foto: Horsch

Philipp Horsch, cel cu care ne-am întâlnit la standul companiei de la Agritechnica 2025, s-a alăturat fratelui său la mijlocul anilor '90. Format atât ca fermier, cât și ca inginer, Philipp Horsch a preluat responsabilități în cercetare-dezvoltare, producție și service, contribuind la extinderea gamei de utilaje pentru lucrări minime ale solului și semănat direct. În această perioadă apar și alte dezvoltări importante, precum sistemul „Terra-Trac”, care a marcat trecerea către utilaje de mare capacitate, adaptate exploatațiilor extinse.
Astăzi, Horsch este un producător internațional de utilaje agricole, însă direcțiile sale tehnologice – semănatul direct, lucrările minime ale solului, dezvoltarea de utilaje pornind de la realitățile din fermă – își au rădăcinile în această istorie agricolă de familie. Interviul cu Philipp Horsch și soția sa oferă perspectiva directă asupra modului în care o experiență practică, începută în fermă, a fost transformată într-un proiect industrial de amploare.
Vizitând standul Horsch de la Agritechnica 2025, l-am întâlnit pe Philipp Horsch alături de soția sa Elke, despre care am aflat cu plăcere că este de origine din România, fapt care ne-a facilitat dialogul cu domnul Horsch. Vă invităm să citiți în continuare scurtul interviu pe care ni l-au acordat.

Am să încep cu o întrebare mai personală, asta pentru că v-am întâlnit aici alături de soție, care ne-a surprins cu faptul că vorbește românește: cine a fost mai întâi, soția sau firma?
Philipp: Compania este înființată înainte de a ne cunoaște, este mai veche.
Elke: (râde și completează) Dar nu e cu mult mai în vârstă decât mine.
Cum a început povestea Horsch?
Philipp: Compania a luat ființă acasă, la ferma părinților noștri. Suntem cinci frați și toți am învățat meseria de fermier. Fratele meu cel mai mare, Michael, a fost cel care a început să se ocupe de utilaje, iar noi, ceilalți, am gândit împreună cu el și am lucrat alături de el. La început, primii clienți au fost familia și rudele. Apoi, pas cu pas, firma a crescut. A venit căderea Zidului Berlinului și în 1990 granițele au fost deschise către est și compania a început să crească și mai mult, iar din 2000 creșterea a fost foarte rapidă. Din familia noastră, doar eu și fratele cel mare suntem în firmă, ceilalți frați au rămas fermieri.
Așadar, frații au fost primii care au beneficiat de echipament.
Philipp: Exact, ei au fost primii care au folosit utilajele, dar au și contribuit la realizarea lor.
Care a fost primul utilaj realizat?
Philipp: Primele utilaje au fost semănători pentru semănat direct cu capete de frezare rotative (utilajul numit Seed-Exactor era o semănătoare al cărei principiu de funcționare era unul neconvențional: o freză orizontală tăia stratul superior al solului și, în timp ce pământul era încă în aer, semințele erau plasate sub acesta, fiind ulterior acoperite de solul care cădea. n. r.). La acea vreme, pe piață nu existau astfel de mașini. Noi făceam mult semănat direct în fermele noastre și aveam nevoie de soluții adaptate. Așa au apărut primele semănători, unele acționate cu freze rotative.
Marii fermieri au fost cei care au venit cu ideile pentru a construi mașinile care îi ajută să recolteze, să pregătească și, bineînțeles, să întrețină culturile după recoltare?
Philipp: Da, fără îndoială. Noi înșine provenim dintr-o exploatație mare, prin urmare, am fost întotdeauna conștienți de problemele cu care se confruntă fermele mai mari. Și, bineînțeles, am făcut întotdeauna schimb de idei cu mulți fermieri. Acest lucru duce în mod natural la idei noi. Și toate acestea sunt globale, desigur.
Așadar, echipamentele sunt construite practic în funcție de nevoile fermierilor, fie la scară mare, fie la scară mică?
Philipp: Nu doar în ceea ce privește nevoile lor, ci și în funcție de ideile noastre despre cum vrem să contribuim la viitorul agriculturii.
Există o rețetă a succesului?
Philipp: Da, cheia succesului este, în cele din urmă, orientarea către client. Este esența. Asta înseamnă că trebuie să ai contact cu fermierii, să fii aproape de probleme – acesta este, cu siguranță, unul dintre cele mai importante aspecte.
Europa vrea să devină verde, cum vedeți această problemă din perspectiva dumneavoastră?
Philipp: Green Deal-ul a fost, în cele din urmă, ajustat. Cea mai mare parte a agriculturii este deja verde, iar Europa a învățat să abordeze acest subiect cu mai multă obiectivitate. Acest lucru ne ajută, în mod natural, să atingem obiectivele propuse.
Privind în urmă, ați mai începe acest business în familie?
Philipp: Absolut, pentru că a funcționat excepțional.
Elke: Pentru că suntem noi înșine pasionați de agricultură.
A fost un avantaj că ați fost fermier?
Philipp: Nu a fost doar un avantaj, ci o condiție de bază.
Care ar fi cea mai mare bucurie pentru dumneavoastră?
Philipp: Ca afacerea să rămână în familie și să fie dusă mai departe de următoarea generație. Suntem deja în acest proces. Suntem patru acționari și avem, în total, 13 copii. Primii patru sunt deja implicați în companie – trei băieți și o fată. Și vor urma și alții.
Aveți vreun regret?
Philipp: Nu.
Ați pus vreodată munca mai presus de familie?
Elke: (râde și răspunde în locul lui) Întotdeauna! Dar n-am avut niciodată un moment în care asta să fi fost o problemă.
Asta pentru că l-ați înțeles și l-ați susținut.
Elke: Da.
Philipp: Compania a fost întotdeauna o prioritate.
Elke: Noi, când ne-am căsătorit, am decis amândoi că firma o să fie primul nostru țel în viață.
Philipp: Dar dacă există probleme ocazionale în cadrul familiei, familia trebuie să se controleze în acel moment.
Elke: Și nu au fost niciodată mari probleme în familie. Avem trei copii adulți acum. Am fost binecuvântați și n-am avut niciodată probleme așa mari, ca să nu le putem rezolva.
Cum v-ați întâlnit?
Philipp: La studii, la Mannheim, ca studenți.
Elke: Eu studiam psihologia. Locuiam în Baden-Württemberg, dar studiam în Mannheim.
Ce vă mai doriți pentru viitor?
Philipp: Sunt mulțumit. Dacă putem continua așa, este suficient pentru mine.
Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2026Abonamente, AICI!Care sunt tehnologiile care asigură nu doar supraviețuirea, ci profitul, în condițiile în care clima și regulile jocului se schimbă? Ne-a răspuns la întrebare Constantin Curcă, reprezentantul Horsch în România, care a arătat care sunt avantajele, dar și costurile tehnologiilor conservative. Producătorul german Horsch este recunoscut pentru utilajele specializate în prelucrarea minimă a solului.
Schimbările climatice modifică regulile jocului. „Dacă schimbarea în ceea ce privește tehnologia de prelucrare a solului nu va avea loc imediat sau într-un timp foarte scurt, într-un viitor apropiat s-ar putea să nici nu mai exiști pe piață”, atrage atenția Constantin Curcă.
Practic, sunt patru tehnologii de prelucrare a solului: tehnologia clasică, și tehnologiile minimum tillage, strip-till și no-till. Horsch produce utilaje pentru fiecare dintre aceste tehnologii de prelucrare a solului. „Dacă astăzi aplici tehnologia minimum tillage, prin încorporarea resturilor vegetale în sol crește cantitatea de humus, crește permeabilitatea solului, dacă faci culturi verzi, care ajută la creșterea capacității solului de reținerea apei, prin toate acestea îți creezi condițiile pentru semănat direct”, explică specialistul Horsch.
Avantaje, dezavantaje și costuri ale tehnologiei minimum tillage
Costurile cu tehnologia minimum tillage, per total, sunt, în orice situație, mai mici față de tehnologia clasică de prelucrare a solului. „Putem să măsurăm foarte clar timpul petrecut pentru efectuarea lucrărilor pentru fiecare hectar de teren în parte, care, în sistemul minimum tillage, este mult mai redus decât în sistemul clasic. Putem să cuantificăm foarte clar producția obținută, la prețul pieței.”

Constantin Curcă precizează că, pe lângă aceste avantaje măsurabile, sunt și câteva avantaje nemăsurabile. De pildă, aplicarea tehnologiei minimum tillage duce la îmbunătățirea structurii solului, creșterea permeabilității solului și a fertilității naturale a acestuia. Amestecul de resturi vegetale duce la creșterea cantității de humus pe unitatea de suprafață, ceea ce influențează în mod direct felul în care solul poate fi prelucrat.
Există, însă, și câteva dezavantaje ale acestei tehnologii. „Aspectul cel mai important este schimbarea strategiei de erbicidare. Când aplici tehnologii minime de prelucrare a solului vei face erbicidare de contact în momentul în care ies buruienile. Totuși, faptul că buruienile răsar mai devreme nu ar trebui să fie o problemă care să ne sperie, deoarece pe de o parte asta înseamnă că am creat condiții mai bune de răsărire inclusiv plantelor, nu doar buruienilor. Pe de altă parte, faptul că pe un teren prelucrat cu tehnologia minimum tillage buruienile răsar mai repede, înainte de semănat, ne oferă posibilitatea de a le combate chimic sau mecanic”, arată Constantin Curcă.
Și fermierii mai mici au acces la utilajele Horsch
Condițiile pedoclimatice din ultimii ani i-au determinat pe unii fermieri să treacă spre o agricultură conservativă. Alții, probabil că cei mai mulți, nici nu vor să audă, încă. „Este de neînțeles să nu vrei ca măcar să experimentezi această tehnologie minimă, având nenumărate exemple de la fermieri din imediata vecinătate, fermieri care lucrează în sistemul minimum tillage și care au rezultate. Dacă în momentul în care faci bani nu te gândești să încerci și alte tehnologii, vei ajunge o pradă sigură în fața concurenței.”

L-am întrebat pe reprezentantul Horsch dacă fermierii care exploatează suprafețe mai mici de teren agricol își permit utilajele producătorului german. Iată ce a răspuns: „Chiar dacă pe câmp vedeți tractoare de sute de cai putere cu utilaje Horsch, cu caracteristici tehnice de mare performanță, trebuie să știți că firma Horsch oferă aceleași soluții tehnice și fermierilor care au tractoare de la 80-90 CP, cât și fermierilor care lucrează cu tractoare de peste 600 CP. Nu doar fermierii mari își permit utilajele Horsch. Avem o gamă de produse dedicate pentru clasa de putere mică, medie, mare și foarte mare”.
Oare statul n-ar putea sprijini fermierii cu fonduri special direcționate către cumpărarea de utilaje noi pentru agricultura conservativă? „România nu ar fi prima țară care ar aloca bani pentru tehnologiile conservative de prelucrare a solului. Spre exemplu, Republica Moldova are, din 2008 – 2009, un program numit 2KR, susținut de guvernul japonez, prin care Ministerul Agriculturii din Moldova subvenționează cu 15% din valoarea de achiziție a utilajelor minimum tillage sau no-till. Dacă vorbim despre aceste sisteme, fermierii moldoveni sunt cu mult înaintea fermierilor români. Rezultatele acestei măsuri se văd cu ochiul liber în dotarea fermelor și în modul în care se face agricultură în condiții de secetă extremă, când fermierii pot să semene direct și să țină sub control costurile”, ne-a spus Constantin Curcă.
În concluzie, fermierii trebuie să acorde atenție alegerii sistemului de prelucrare a solului, pentru că nu este de ajuns să facă doar un minimum de lucrări, ci trebuie să crească și calitatea solului astfel încât permeabilitatea acestuia să crească, la rândul său, iar gradul de tasare să se reducă așa încât rezultatul să aducă și un profit.
Foto: MEWI
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2025Abonamente, AICI!Cooperativa agricolă BioCarpathia este exemplul că, prin asociere, fermele se pot dezvolta, pot atrage investitori și finanțări europene, având putere de negociere. Iar retehnologizarea agriculturii înseamnă optimizarea costurilor de producție. Timpul de lucru se reduce, risipa scade, iar fermierii devin mai eficienți.
Pentru prima dată în România postdecembristă, o cooperativă agricolă obţine o finanţare nerambursabilă de 90% din partea Uniunii Europene, în valoare de 1.686.000 de euro, pentru dotarea cu utilaje agricole a fermelor membre. Cofinanţarea a fost de doar 10% din partea fermierilor.
Este vorba despre cooperativa agricolă BioCarpathia din județul Brașov. Astfel, 14 fermieri, membri ai cooperativei BioCarpathia, au intrat în posesia unor utilaje agricole de ultimă generație, 31 la număr, respectiv 13 tractoare Valtra de 135 CP, șapte semănători de prășitoare Mascar MAXI, patru tocători de resturi vegetale Berti, patru scarificatoare Alpego CRAKER şi trei grape cu discuri Horsch. Toate achiziționate de la compania MEWI.

„Prin aceste achiziții avem acces la cea mai avansată tehnologie privind utilajele. Cooperativa noastră, fiind profilată pe producție bio de lapte, a primit punctaj suplimentar pe proiecte europene și ne-a făcut finanțabili în fața altora. Ceea ce ne-a permis să contractăm o astfel de finanțare, de peste 1,6 milioane euro. E prima dată când se întâmplă în România ca o cooperativă să primească atât de multe utilaje, să le distribuie membrilor cooperatori și ne bucurăm că am fost primii, dar în egală măsură sperăm să fie încurajator pentru alții. Dacă noi am putut, înseamnă că și alte cooperative pot face treaba asta. Cu 90% nerambursabili, toți vor să facă treaba asta.
Ca mesaj, vreau să transmit formelor asociative din România că fără bani europeni nu ne putem dezvolta și pentru a avea acces la bani europeni trebuie să ne adaptăm obiectivele noastre să fie în concordanță cu obiectivele finanțatorului. Dacă Europa își dorește o agricultură curată și noi trebuie să producem o hrană curată, asta ne permite accesul la finanțare. Însă mesajul cel mai important este că împreună fermierii în forme asociative au acces și la finanțare, dar au și putere de negociere. N-am fi putut face treaba asta fără bani europeni. Vă imaginați vreo bancă să ne dea peste 1.600.000 de euro ca să cumpărăm atâtea utilaje de ultimă generație? Structura de finanțare bancară și veniturile mici din agricultură, vorbim de profitabilitatea sectorului agricol, nu permit cooperativelor să aibă acces la finanțare bancară, care e 100% rambursabilă, nu e nerambursabilă ca la proiectele europene. Adică trebuie să fii profitabil economic ca să poți susține ratele la bancă, ceea ce astăzi este foarte rar în România în domeniul agricol”, a arătat Aurel Blaj, director executiv al Cooperativei Agricole BioCarpathia.

Pe primul loc, fermierul
Membrii cooperativei din județul Brașov își desfășoară activitatea în zona de munte. Prin urmare, pentru dotarea tehnică a fermelor s-a ținut cont de acest aspect. „Avem nevoie de utilaje performante în sectorul nostru de activitate, pe coaste, în râpe. Tehnologia finlandeză a tractoarelor Valtra este robustă, potrivită pentru condițiile grele care sunt în fermele cooperativei. Ne-am orientat către o marcă și un tip de tractor cu niște funcționalități pentru ferma de familie din zona de munte”, a precizat Aurel Blaj.
Brand managerul Valtra în cadrul companiei MEWI, George Tănase a completat: „Fără implicarea producătorului Valtra, ar fi fost probabil greu să finalizăm această tranzacție. A contat foarte mult tot ce înseamnă specificațiile tractorului, în sensul că în afară de caracteristicile minimale care s-ar dori din perspectiva proiectelor pe fonduri europene, fermierul și în special cu domnul Blaj ceea ce am discutat, dotările tractorului trebuia să fie la un anumit standard. Aici noi am venit, acesta a fost unul dintre punctele noastre forte, am venit cu un tractor echipat foarte bine, și la un nivel înalt de echipare, avem un tractor cu o vizibilitate foarte bună, un tractor cu un acces ușor, avem suspensie punte față, avem suspensie cabină, avem suspensie pneumatică pe scaun, avem lumini LED, încărcătoarele sunt cele mai de top, de la producătorul Quicke – Alö Quicke, care este numărul unu mondial. Probabil, toate acestea la un loc au făcut ca noi să fim oferta câștigătoare”.

De altfel, predarea utilajelor către fermierii din Cooperativa BioCarpathia s-a făcut în cadrul unui eveniment festiv care a avut loc la sediul MEWI din Brașov, în luna mai. De remarcat că, anul acesta, în 2025, MEWI a împlinit 30 de ani de activitate. „Cred că cel mai important este să ne ridicăm la nivelul cerințelor și așteptărilor fermierilor. Finlandezii au o vorbă, pe care, eu, cel puțin, încerc să o aplic, ei spun „farmer first”, adică „pe primul loc fermierul”. Și dacă nu încercăm să punem fermierul pe primul loc ca el să poată să-și facă treaba și să aibă încredere în noi ca furnizori, ca parteneri, cred că acesta este lucrul cel mai important, să avem încredere unii în alții. Bineînțeles, calitatea produselor este, de asemenea, foarte importantă. Acest lucru se confirmă și se vede că avem produse competitive. Nu cred că poate cineva să stea pe piață 30 de ani dacă produsele nu sunt conform cerințelor și așteptărilor clienților finali”, a punctat George Tănase.

Constantin Șuhan, fermier: „De când facem parte din cooperativă, ferma a înaintat foarte mult, asocierea este un ajutor foarte mare. Sunt unul dintre fericiții care a primit tractor, iar acest Valtra este diferit față de ce avem noi acasă, este un ajutor, este o oportunitate de a evolua. Utilajele noastre sunt destul de învechite. Cu aceste utilaje de ultimă generație, terenurile sunt mult mai bine lucrate, producția este alta, e clar, evoluăm”.

Mihai Codruț Burcuș, fermier: „Utilajele acestea noi și performante ne sunt de foarte mare folos. Le folosim pentru zootehnie și cultură mare. Pentru mine, Cooperativa BioCarpathia înseamnă responsabilitatea produsului și responsabilitatea culturii, fiind una ecologică, necesită niște investiții foarte mari, datorită calității, fiindcă produsele sunt 100% naturale. Animalele sunt crescute doar cu produse bio de calitate, inclusiv lucernă și plante furajere, și iarbă semănată și din asta vine și calitatea laptelui”.

Octavian Barbu Sofronie, fermier: „Am primit un disc, e un pas în față, sunt foarte mulțumit, mai ales că un astfel de utilaj chiar îmi lipsea din fermă. Eu am un tractor și de-aia n-am primit acum, că am un tractor tot nou, are 4 ani. Și discul era mai important la momentul acesta decât tractorul. Mă bucur că fac parte din Cooperativa BioCarpathia, deoarece sunt foarte multe avantaje. De exemplu, am un preț mai bun și la produsul final, și la inputuri. Am o fermă cu 20 de vaci de lapte și continuăm. Dăm înainte, că trebuie să muncim. Fără muncă nu se poate”.

Finanțarea nerambursabilă europeană, un câștig
O consecință importantă a retehnologizării fermelor este optimizarea costurilor de producție. „Timpul de lucru se reduce, risipa scade, iar fermierii BioCarpathia devin mai eficienți. Astfel, ne putem păstra competitivitatea pe piață fără a compromite calitatea, ceea ce înseamnă prețuri corecte pentru consumatori și venituri sustenabile pentru producători”, menționează directorul executiv Aurel Blaj.
În cooperativa din județul Brașov sunt 42 de fermieri, unii produc lapte și alții au culturi furajere pe care le comercializează în cooperativă. Criteriul de departajare în repartizarea utilajelor cumpărate cu bani europeni a fost cel al performanței agricole.
„Am făcut o listă cu volumele de lapte livrate în cooperativă în ultimul an și în funcție de acel clasament s-au repartizat tractoarele, s-a ținut cont de suprafețele lucrate. Minunea s-a întâmplat că după a doua ședință eram într-un consens, ceea ce rar se întâmplă când ai la masă 40 de fermieri. E drept că cei care au deja utilaje în ferme pe proiectele proprii au avut bunul-simț să nu solicite acum utilaje”, explică Aurel Blaj.
Managerul BioCarpathia a ținut să puncteze că, ori de câte ori va fi nevoie și se va putea, cooperativa va apela la banii europeni. „Ne-am propus să dezvoltăm cooperativa, pentru că aici producem bio și românii au dreptul și au nevoie să mănânce sănătos, iar noi suntem datori să le punem pe masă o hrană sănătoasă. Dar nu putem dezvolta fără bani, dezvoltarea fără bani nu există. Prin urmare, orice oportunitate care ne permite accesul la finanțare pentru a atinge obiectivele noastre, o vom accesa pentru că e un câștig”, a conchis Aurel Blaj.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2025Abonamente, AICI!
Reprezentanții producătorului german Fendt au luat legătura cu clienți de pe patru continente și i-au rugat să-și spună povestea personală pe care o au utilizând combina Fendt Ideal. Răspunsurile primite au vorbit de la sine, Fendt Ideal - cea mai mare combină din lume, depășind orice așteptări, fermierii de pretutindeni confirmând performanțele sale remarcabile. În campaniile de recoltat din acest an, cei de la Fendt i-au și vizitat pe câțiva dintre fermieri și au realizat mai multe filmulețe „IDEAL Story”, postate pe YouTube, în care sunt reunite declarații ale unor fermieri din mai multe țări.
„Despre Fendt Ideal, numai de bine!” Este afirmația lui Alin Lazăr, reprezentant al Merpano, companie care a luat naștere în anul 2002, în vestul țării, în județul Timiș, unde exploatează în jur de 4.000 de ha. A început cu trei angajați, iar acum are peste 75. Structura culturilor este împărțită între grâu, rapiță, porumb și floarea-soarelui.

„De câțiva ani am luat decizia de a produce semințe pentru clienții noștri, în special semințe de grâu. Întotdeauna am pus preț pe calitate. Oferim semințe de calitate și dorim să vedem clienții fericiți. Pentru a obține o sămânță de calitate este foarte important să respecți anumite verigi tehnologice: pregătirea patului germinativ să fie făcută la timp și bine, semănatul să fie în condiții optime și tratamentele să fie făcute la timp. Desigur, dacă bifezi toate aceste etape, următorul pas foarte important este recoltatul. Pentru a evita spargerile și pierderile și pentru a avea un material recoltat curat, ai nevoie de o combină performantă. Noi avem norocul să utilizăm în prezent Fendt Ideal 8, de care suntem foarte mulțumiți”, spune Alin Lazăr, reprezentantul companiei Merpano.
Alin Lazăr, Merpano - Timiș

Povestea Merpano și Fendt a început în urmă cu zece ani, când ferma din vestul țării a testat utilajele producătorului german. „Am fost îndrumați de Mewi să încercăm tractoarele și combinele, iar încă de la primul sezon am fost impresionați de performanțele lor”, își amintește reprezentantul Merpano, companie care este astăzi unul dintre clienții tradiționali de Fendt din partea de vest a țării.
În anul 2022, Merpano a cumpărat o combină Fendt Ideal 8. După prima campanie de recoltat, în care combina germană i-a mulțumit deplin, cei de la Merpano au adus în fermă o a doua combină, tot un Ideal 8. „Consumul excepțional, de doar 10 l/ha, cu o productivitate de 7 tone/ha, la grâu, este cea mai bună recomandare pentru Fendt Ideal 8. Însă, motivul principal pentru care am decis să cumpărăm combina Fendt Ideal 8 a fost calitatea superioară a produsului recoltat. Aveam mare nevoie de o combină performantă, astfel că am luat decizia să achiziționăm Fendt Ideal 8. Prin urmare, avem o calitate deosebită a boabelor și, totodată, un consum redus de combustibil, ceea ce înseamnă mai mulți bani în buzunarul nostru. Apoi, combina Ideal are o capacitate mare de depozitare în buncărul de semințe și o viteză ridicată de descărcare, ceea ce ne permite să câștigăm timp, iar timpul este cel mai important aliat în campania de recoltat”, a punctat Alin Lazăr.

Leontin Coca, director de vânzări al Mewi, companie care reprezintă marca Fendt în țara noastră, a completat: „Fendt este, în general, promotorul tehnologiei de ultimă oră, al tehnologiei de vârf și noi credem că, și cu această combină, este cu un pas în fața concurenței”.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2024Abonamente, AICI!CITEȘTE ȘI: Ce spun fermierii despre cea mai mare combină din lume
Constanță în crearea de noi și noi tehnologii
Noul tractor Valtra S și-a arătat superioritatea la demonstrațiile practice din ferme
În 2024, producătorul german de mașini agricole Horsch împlinește 40 de ani. Motiv pentru care partenerii de vânzări și clienți din întreaga lume au ajuns în Germania, la Sitzenhof, pentru a discuta deopotrivă despre trecut, prezent, dar mai ales despre viitor. Din aprilie până în iulie, acasă la Horsch au avut loc, ca parte a sărbătorilor aniversare, întâlniri cu grupuri de fermieri de pe tot mapamondul.
Horsch Maschinen GmbH a luat ființă în 1984. De atunci, compania a crescut și s-a extins în întreaga lume, în principal datorită dezvoltării constante și găsirii de noi și noi tehnologii pentru agricultură. Deși 1984 este oficial anul înființării companiei, la Sitzenhof s-a lucrat și s-au construit utilaje chiar cu câțiva ani înainte.
Încă de la început, la baza succesului s-a aflat relația creată între companie, parteneri și rețeaua de clienți formată. Punctul forte al acestui triunghi îl reprezintă comunicarea constantă și directă. Astfel, la evenimentele care au avut loc la Sitzenhof ca parte a celebrării companiei, partenerii de vânzări și clienții nu doar au învățat câte ceva despre istoria companiei, dar au aflat și planurile de dezvoltare.
Cuvântul de ordine, cooperare
Sub mottoul „40 de ani – am putut ajunge atât de departe doar împreună”, partenerii de vânzări au venit la Sitzenhof, locul unde a fost fondată compania. „Este o onoare și este o plăcere pentru noi să împărtășim acest moment cu voi. Împreună am sărbătorit multe povești de succes și am privit mereu cu optimism spre viitor”, a spus Cornelia Horsch în discursul său de bun-venit.
Accentul nu a fost pus pe ultimii 40 de ani, ci pe oportunitățile viitoare deschise de companie. Mai ales în ultimii ani, a devenit clar că sectorul comercial trebuie să se specializeze din ce în ce mai mult. Gama de produse a devenit tot mai mare, iar produsele individuale, din ce în ce mai complexe. În acest sens, Horsch dorește să-și sprijine partenerii de vânzări oferindu-le pregătire profesională atât în sectorul vânzărilor, cât și în cel tehnic. „Tot ce apare nou apare şi ca necesitate sau ca o dorinţă a clienţilor noştri. Ascultăm ceea ce ni se transmite şi încercăm ca împreună să găsim soluţii din ce în ce mai bune pentru a ajuta fermierul să producă hrană, să fie performant, în fapt, să rămână fermier”, a punctat Michael Horsch.

Pe lângă faptul că participanții au putut să-și facă o idee despre tot ce înseamnă compania, evenimentul s-a concentrat și pe definirea factorilor comuni de succes și pe dezvoltarea lor viitoare. Totodată, au fost prezentate proiecte curente din sectorul digitalizării, confirmând astfel că Horsch este bine pregătită pentru subiectele viitorului. Cerințele mai multor generații diferite au fost, de asemenea, discutate în detaliu, pentru a le aborda în mod specific și, mai ales, pentru a ajunge în consecință la viitorii clienți.
Demonstrații practice acasă la Horsch
Ca parte a sărbătorilor aniversare, la Sitzenhof, din aprilie până în iulie au avut loc o mulțime de întâlniri cu grupuri de clienți, fermieri, din întreaga lume. Participanților nu numai că li s-a oferit o perspectivă asupra companiei și producției, dar au putut, de asemenea, să vadă și să discute despre testele efectuate în câmpul demonstrativ.
Tehnologia deja bine cunoscută și produsele noi, inovatoare, au fost prezentate la lucru în timpul demonstrațiilor practice. În plus, în discursuri au fost prezentate evoluțiile actuale și avantajele specifice ale soluțiilor digitale Horsch.
Grupul din România, alcătuit din fermieri și membri ai echipei Mewi, în total 35 de participanți, a fost parte a evenimentelor aniversare, la sfârșitul lunii mai. „De fiecare dată când am participat la evenimentele Horsch alături de fermieri-clienți sau la târgul de la Hanovra, sau doar la simple școlarizări, am fost impresionat de câte inovații a adus Horsch ingineriei agricole. Istoria de 40 de ani a companiei este plină de pietre de hotar”, spune Florin Vălușescu, manager regional Mewi, companie care distribuie exclusiv marca Horsch în țara noastră.
Obiectivul stabilit pentru viitor este cât se poate de clar. „Horsch își dorește să fie și mai aproape de clienții săi, să-i înțeleagă (și) mai bine și să dezvolte astfel noi soluții pentru agricultură”, conchide Constantin Curcă, reprezentantul Horsch în România.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024Abonamente, AICI!
CITEȘTE ȘI: Premieră în România: Zilele Câmpului Horsch
Avatar SD, utilajul Horsch conceput special pentru semănatul direct
Reprezentanții producătorului german Fendt au luat legătura cu clienți de pe patru continente și i-au rugat să-și spună povestea personală pe care o au utilizând combina Fendt IDEAL. Răspunsurile primite au vorbit de la sine, Fendt IDEAL depășind orice așteptări, fermierii de pretutindeni confirmând performanțele sale remarcabile. În campaniile de recoltat din acest an, cei de la Fendt i-au și vizitat pe câțiva dintre fermieri și au realizat mai multe filmulețe „IDEAL Story”, postate pe YouTube, în care sunt reunite declarații ale unor fermieri din mai multe țări.
Ce prețuiesc cel mai mult clienții la aceste combine? Pe lângă consumul redus de combustibil, specific Fendt, IDEAL este o combină la care boabele sunt tratate cu gentilețe, sunt bine separate de pleavă, iar apoi sunt depuse într-un buncăr de mare capacitate (17.100 litri la modelul 9). IDEAL are pierderi mici și, astfel, are un foarte bun randament. Și multe altele. Înainte de a vedea câteva dintre opiniile fermierilor din Europa, Canada, SUA, America de Sud și chiar Africa de Sud, să spunem că și în România există clienți mulțumiți de combina Fendt IDEAL.
„Fendt este, în general, promotorul tehnologiei de ultimă oră, al tehnologiei de vârf și noi credem că, și cu această combină, este cu un pas în fața concurenței”, a punctat Leontin Coca, director de vânzări al Mewi, companie care reprezintă marca Fendt în țara noastră.
În anul 2022, compania Merpano, unul dintre clienții tradiționali de Fendt din partea de vest a țării, a cumpărat o combină Fendt IDEAL 8. După prima campanie de recoltat, în care combina germană i-a mulțumit deplin, cei de la Merpano au adus în fermă o a doua combină, tot un IDEAL 8. „Consumul excepțional, de doar 10 l/ha, cu o productivitate de 7 tone/ha, la grâu, este cea mai bună recomandare pentru Fendt IDEAL 8”, a afirmat Mircea Petroman, șef mecanizare Merpano, județul Timiș.
Capacitate mare a buncărului și batere delicată
Pentru un fermier din Franța, combina Fendt IDEAL 7 a fost la cea de-a patra campanie de recoltat, în acest an. „Suntem cu adevărat foarte mulțumiți. Am căutat o combină cu heder pe 8 rânduri și cu o capacitate mare a buncărului. IDEAL ne-a permis o creștere a productivității cu 30% față de vechea noastră combină”, a arătat Sebastien Schmitt.
Andreas Debbeler, din Germania, are o combină IDEAL 8T, despre care a spus: „În ceea ce privește mentenanța, este foarte ușor pentru noi. Întreținerea zilnică se face rapid, datorită ventilatorului reversibil. Trebuie să curățăm radiatorul doar de două sau trei ori pe an. Putem pur și simplu să ne urcăm în cabină și să pornim. Acum, după trei ani, pot spune că a fost cu adevărat decizia corectă în ceea ce privește consumul de combustibil, puterea, calitatea boabelor și a paielor – sunt toate la cel mai înalt nivel”.
Unul dintre lucrurile apreciate la combina IDEAL 9 este modul în care se comportă cu orzul, a menționat un reprezentant al fermei Hamill din Canada, care deține o combină Fendt IDEAL 9T. „Noi vrem ca orzul să fie tratat cu mare delicatețe. Aveam două combine înainte. Le alimentam pe amândouă și mergeam să ne vedem de lucru pentru o zi întreagă. Acum, alimentăm această combină și pare că nici măcar nu consumăm combustibil. Cu toate acestea, avem aproape același randament ca și cu două combine.”
Iar în SUA, în ferma Clark și Justion, care are Fendt IDEAL 8 T și 9T, această mașină a stabilit un nou standard în lumea combinelor. „Nu contează viteza la recoltat, întotdeauna în buncăr va fi mereu același material curat. Este mai bună decât orice altă combină pe care am utilizat-o vreodată. Fendt ne-a transformat ferma într-una mai performantă.”

Consum redus de combustibil
Într-o fermă din Canada, două combine Fendt IDEAL 10T au înlocuit alte trei. „Am redus astfel forța de muncă și, totuși, am crescut productivitatea. Se pare că poți face mai mult într-un timp mai scurt, ceea ce chiar contează. Economiile de combustibil sunt destul de importante. Este ca un Cadillac al combinelor”, a precizat fermierul canadian Darrin Burka.
Eficiența consumului de combustibil este un mare avantaj. „Aceste combine vin la pachet cu o performanță superioară celor pe care le știam până acum. Asta era exact ce lipsea într-o țară continentală ca a noastră, cu potențialul agricol pe care îl avem, să avem acces la aceste produse oferite de branduri recunoscute”, a afirmat Lucio Basso, fermier din Brazilia, care recoltează cu IDEAL 9T.
Mai mult, cu mai puține resurse
Pierderile mici și economiile uriașe i-au făcut pe fermierii din Australia să recolteze cu Fendt IDEAL, iar după o primă combină achiziționată, imediat a urmat o a doua. „Fiind printre primii care au adus în fermă combina IDEAL, toată lumea ne întreabă cum ni se pare. Răspunsul, de fiecare dată, este: am cumpărat-o și pe a doua. Cred că asta spune totul. Lucrăm cu pierderi sub 1%, iar de cele mai multe ori ne propunem chiar 0,5%, ceea ce ne-a adus economii uriașe”, a povestit Ben Beech, fermier din Australia, deținător de IDEAL 9T și 8T.
IDEAL 7T a făcut-o fericită pe o doamnă fermier din Africa de Sud. „Principalul motiv pentru care m-am îndrăgostit de IDEAL a fost rotorul dublu pe care îl are. Astfel, pierderile sunt mult mai mici și acesta este motivul principal pentru care sunt atât de încântată de combina IDEAL”, a arătat Tharina Terblanche.
Pentru alți fermieri, liniștea din cabină este un atu, pe lângă restul performanțelor. „Este foarte liniște în cabină. Totul merge lin și este o plăcere să o conduci. Comenzile sunt foarte intuitive și totul este bine organizat. Este a doua campanie în care folosim combina noastră IDEAL 9T. Una dintre combinele pe care le avem va trebui schimbată anul viitor și pot spune că sunt șanse mari să fie din nou un model IDEAL”, a spus Fred Barker, din Marea Britanie.
Tot o combină IDEAL 9T lucrează și în Brazilia, în ferma lui Marcello Freitas: „Am avut deja echipamente agricole de la alte branduri. Însă ceea ce ne-a impresionat cel mai mult la IDEAL este felul în care se comportă în utilizare și cât sunt de eficiente. Este o combină care recoltează mai mult cu mai puține resurse”.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2024Abonamente, AICI!
CITEȘTE ȘI: Tânărul inginer agronom, Antoniu Avrămuț, pregătit pentru controlul total al afacerii familiei
Avatar SD, utilajul Horsch conceput special pentru semănatul direct
Noul tractor Valtra S și-a arătat superioritatea la demonstrațiile practice din ferme
Compania Mewi, cea care reprezintă marca Valtra în țara noastră, a organizat demonstrații cu tractorul Valtra S, în cadrul turneului SmartTour 2024. Finlandezii au trimis în Europa două tractoare Valtra S 416, care să facă dovada leadershipului, prin orice loc vor trece. Plecat din Dobrogea, ținutul unde au avut loc primele demonstrații, tractorul Valtra S 416 s-a deplasat de la est spre vest, în fiecare dintre filialele Mewi fiind programate teste în ferme din fiecare județ. În paralel, cu un al doilea tractor au avut loc demonstrații și în ferme din Moldova, organizate de partenerul Mewi, Agritehnica.
Cei de la Valtra dau nume de alint tractoarelor lor. De pildă, seria A este „micuțul gigant”, seria Q este „o fiară dezlănțuită”, seria N este un „cal de povară” ș.a.m.d. Și seria S a primit, cu mândrie, titulatura „The Boss”, adică „Șeful”. Având puteri cuprinse între 280 CP și 420 CP, Seria S este cel mai mare și mai puternic tractor Valtra, promițând cuplu ridicat la turații mici. Motorul AGCO Power de 8,4 l și transmisia CVT asigură reducerea cu 5% a turațiilor și o scădere cu până la 10% a consumului de combustibil, prin comparație cu anteriorul S.

„Clienții așteptau noul model Valtra S, știau că va apărea, pentru că fusese lansat la Agritehchnica 2023”, spune Nader Ahmed, service brand manager Valtra în cadrul companiei Mewi.
Așa cum se așteptau fermierii și antreprenorii din domeniul agricol, la cea mai recentă Serie S, Valtra pune un accent deosebit pe confort, vizibilitate și tehnologie inteligentă. Există mai multe caracteristici noi și îmbunătățiri ce fac diferența la această a șasea generație a seriei S, cum ar fi: un design nou, acces îmbunătățit, o nouă cabină spațioasă, un număr mai mare de faruri (toate, cu leduri) și un grad ridicat de adaptabilitate pentru toate sarcinile. „Sistemul de conducere în ambele direcții de mers, TwinTrac, montat din fabrică, precum și interfața cu utilizatorul SmartTouch au fost întotdeauna caracteristici populare printre utilizatorii tractoarelor din seria S. La noul S se regăsește o serie de upgrade-uri, inclusiv o gamă de opțiuni pentru suspensia punte față și cabină, de acum acestea putând fi echipate și cu cabină Skyview (opțional) și pot fi personalizate prin Valtra Unlimited”, punctează George Tănase, brand manager Valtra la Mewi.
Un Boss demn de tot respectul
La demonstrațiile din țara noastră, desfășurate în luna iulie, în timp ce țara lua foc, tractorul finlandez și-a păstrat cumpătul și a demonstrat că poate lucra în orice condiții, căci a fost o secetă cumplită, pe oriunde a trecut, timp de trei săptămâni.
George Tănase a participat la mai multe dintre aceste demonstrații: „Am fi vrut să fie prezentă mai multă lume, însă campania de recoltat în plină desfășurare a făcut ca numărul participanților să nu fie unul mare. Însă pot spune că poate a fost mai bine așa, pentru că au fost prezenți cei cu adevărat interesați. De la toți participanții s-au auzit doar voci care au lăudat tractorul, considerând că acesta se prezintă extraordinar de bine, are capacitatea de tracțiune conform așteptărilor. Sună bine, merge frumos, adică nu se aude motorul chinuit, turat. În plus, arată foarte bine”.


Motivul pentru care noul Valtra S este un jucător important pe piața tractoarelor ni-l explică brand managerul Valtra la Mewi, George Tănase: „De fapt, sunt două motive: cutia de transmisie a Fendt-ului, de la seria 900, adică celebra transmisie din industrie, la care se adaugă un motor AGCO Power, ceea ce îl plasează în vârf bine de tot, în top 3 tractoare din clasa sa de putere. De altfel, la una dintre demonstrații, clientul a adus, pentru comparație, un Fendt 942 Vario, ambele tractând un Horsch Tiger 4MT. La momentul comparațiilor, toate caracteristicile au fost similare (consum, tracțiune, cuplu motor etc)”.


Noul tractor Valtra S a fost condus de Octavian Vrăbiuță, coordonatorul service-ului de la filiala Stoenești a companiei Mewi, care a reușit să creeze „cele mai bune condiții de demo” în fiecare parcelă. Utilajele atașate au fost Horsch, Tiger MT de 4 metri și Joker RT de 6 și 8 metri.
Nader Ahmed, service brand manager Valtra, cel care se ocupă de acest brand încă din prima zi în care a intrat în portofoliul Mewi (adică de aproape 15 ani), la una dintre demonstrații a condus tractorul Valtra S. „Un Boss care impune respect! La cei 420 CP am lucrat cu un scarificator de 4 metri, la o adâncime de 40 cm și o viteză de 9 km/h la 1.900 rpm. Tractorul mergea constant, după combină, unde pământul era uscat. Un tractor robust, închegat, produs 100% în Finlanda. N-am să reiau caracteristicile tehnice ale acestuia, voi spune doar că pe mine m-a impresionat dotarea modelului Unlimited venit în demo, care avea cam tot ce ți-ai putea imagina: oglinzi telescopice reglabile, scaun ventilat (sau încălzit, dar cine voia așa ceva?!), inclusiv suc în frigider și multe altele”, povestește entuziasmat Nader Ahmed.


Tractorul perfect încă nu s-a realizat
Faptul că tractoarele Valtra din seria S de până acum, adică cele din generațiile trecute, aveau probleme, este una dintre multele știri false care circulă în folclorul colectiv. „A existat, la un moment dat, un lot care a avut o mică problemă la suspensia cabinei, dar asta era acum 5-6 ani. Oricum, problema s-a remediat atunci, iar orice fermier posesor de serie S este mulțumit de tracțiunea acestor tractoare și, în general, de costul deținerii unui astfel de tractor. Sistemul de suspensie al cabinei s-a îmbunătățit, probleme au apărut foarte rar, și acelea au fost minore. În România sunt peste 300 de Valtra S, din seriile anterioare. Cine deține aceste tractoare este mulțumit de ele, sunt tractoare cu o bună tracțiune. Tractorul perfect încă nu s-a realizat. Altfel, noi n-am mai fi avut de lucru. Desigur că se mai defectează. În ceea ce privește service-ul pentru Valtra, este de reținut că, în garanție, se înlocuiește întregul ansamblu, nu doar piesa. Spre exemplu, dacă sunt probleme la diferențialul față cu un pinion sau o bucșă, se înlocuiește întregul ansamblu, iar toate înlocuirile se fac pe cheltuiala producătorului”, precizează Nader Ahmed, service brand manager Valtra în cadrul Mewi.


Haideți să vedem, sub formă de „Știați că…?”, care sunt doar cinci dintre caracteristicile generale ale mărcii finlandeze Valtra.
Așadar, știați că…
1. Tractoarele Valtra se află în topul mondial al tractoarelor, iar alături de Fendt și de Massey Ferguson fac parte din grupul AGCO? Este un tractor nu tocmai ieftin, care arată și se poartă scump.
2. Este rudă apropiată cu Volvo? Dacă Fendt e Mercedesul tractoarelor, Valtra este Volvo-ul tractoarelor. Că tot se fac comparații cu industria auto. Așadar, nu este un tractor din gama de mijloc, ci unul din liga superioară.
3. Este un tractor creat în Finlanda, iar țările nordice sunt locul unde s-a născut designul? Numeroasele premii ce i-au fost atribuite doar de-a lungul ultimilor zece ani vin să confirme că, într-o bună tradiție scandinavă, la acest tractor „forma urmează funcția”. Dacă un produs are însemnul iF Design Award sau reddot winner (sau altele mai puțin cunoscute în domeniul agricol, însă mult apreciate în lumea designului) este clar că avem de-a face cu o piesă de excepție.
4. Sunt considerate cele mai fiabile tractoare de pe piață? Foarte rar apare câte unul în service. Și totuși, de ce se defectează? Pentru că „tractorul perfect încă nu s-a realizat. Altfel, noi n-am mai fi avut de lucru”, după cum spune brand managerul Valtra din cadrul Mewi, Nader Ahmed.
5. Valtra sunt tractoare cu un foarte bun consum de combustibil?
CITEȘTE ȘI: Tânărul inginer agronom, Antoniu Avrămuț, pregătit pentru controlul total al afacerii familiei
Fendt 728 Vario, tractorul care stabilește un nou standard în eficiența consumului de combustibil
Avatar SD, utilajul Horsch conceput special pentru semănatul direct
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2024Abonamente, AICI!
Antoniu Avrămuț a absolvit în această vară Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științele Vieții Timișoara și se consideră pregătit să preia de la părinți controlul total al afacerii. Tânărul agronom este deja de ceva vreme managerul Octadiagra, societate care exploatează 500 de hectare în localitatea Tulca, județul Bihor.
Familia Avrămuț lucrează în agricultură de la începutul anilor 2000, însă actuala societate a luat ființă în anul 2009. Cele 500 ha de teren pe care le lucrează sunt cultivate cu porumb, grâu, rapiță, floarea-soarelui, iar de doi ani au început să semene și grâu durum. „Ne-am dori să creștem suprafața lucrată, să ajungem undeva pe la 1.000 ha, deoarece consider că este exact suprafața pe care am putea să o coordonăm cu angajații și utilajele pe care le avem în acest moment, dar încercăm să ne facem afacerea cât mai sustenabilă”, ne-a zis Antoniu Avrămuț, iar sensul sustenabilității în acest caz este cel utilizat în economie, adică „să aibă o durată lungă de viață și să se susțină prin propriile mijloace”.
„În ultimii ani am avut mereu probleme cu seceta și am decis să reducem suprafața cu porumb. Am compensat însă cu grâu și cu floarea-soarelui.”

Din anul 2020, din timpul pandemiei, Antoniu Avrămuț a început să se implice mai mult într-ale fermei. „Am terminat liceul în 2020, am luat examenul de bacalaureat și, după aceea, pentru că școala se făcea online, am reușit să mă implic tot mai mult în viața de la fermă. Îmi place să lucrez cu utilajele agricole, să mă implic. Am făcut cel puțin o dată orice lucrare agricolă din fermă și încerc să mă implic în continuare, total, după întoarcerea la Tulca, de la facultate.”
Ferma familiei Avrămuț are cinci angajați, iar Antoniu lucrează cot la cot cu ei, conducând ba tractorul, ba combina. Era mic atunci când părinții lui lucrau deja în agricultură, însă tânărul fermier cunoaște istoria familiei și a fermei.
„Nu poți să știi ce va urma, însă trebuie să poți să previzionezi cât mai bine, pentru a lua decizia corectă în privința culturilor pe care le semeni.”

Seceta și prețul cerealelor, marile provocări ale lui 2024
La momentul la care a avut loc această discuție, în luna aprilie 2024, Antoniu Avrămuț identificase ca mari provocări ale acestui an seceta și prețul cerealelor. „Principala provocare a acestui an va fi, din nou, prețul cerealelor. De asemenea, va fi secetă, pentru că, în ultima perioadă, la noi în zonă nu prea a plouat. În ultimii ani am avut mereu probleme cu seceta, iar din cauza prețurilor a fost greu să reușim să fim profitabili. Tocmai de aceea am decis să ne axăm pe cultura de grâu și să reducem suprafața cultivată cu porumb, anul acesta având abia în jur de 70 ha. Am compensat însă cu grâu și cu floarea-soarelui. Pare a fi un an agricol destul de dificil, cu multe provocări, având în vedere seceta care a fost în vara și toamna anului trecut. O mare parte din cultura de rapiță a fost compromisă, iar ce a mai rămas nu este în standardele firmei, însă nu avem ce face. Succesul în agricultură înseamnă să poți să îți susții afacerea, să poți să faci față condițiilor meteo care sunt instabile. Nu poți să știi ce va urma, însă trebuie să poți să previzionezi cât mai bine pentru a lua decizia corectă în privința culturilor pe care le semeni”, a arătat Antoniu Avrămuț.

„Este foarte importantă tehnologia. Avem în fermă utilaje care lucrează în sistem de 90% autonom, condiția este să știi să le setezi și să știi să le spui ce au de făcut.”
Tehnica și tehnologia, siguranță în fermă
Părinții lui Antoniu Avrămuț au început, ca mai toți fermierii de la noi, cu un tractor U 650 cu utilajele necesare, pe care în prezent nu îl mai au. Pentru firma Octadiagra, primul tractor achiziționat a fost unul second-hand, în 2009, cu un disc, combinație care lucrează și la acest moment. „În 2012, tatăl meu a ales să cumpere prima combină nouă, un Fendt 5220 E, care lucrează și acum în fermă. A fost primul pas în a achiziționa utilaje de la reprezentantul mărcii Fendt, compania Mewi, cu care colaborăm până în ziua de azi. Am ales acest brand deoarece are un raport calitate-preț imbatabil. Apoi, service-ul a fost mereu de nota 10 și consider că, pentru un utilaj, este întotdeauna important să aibă și un service bun. Fără acesta este foarte greu, pentru că nu îți poți permite să ai în campanie un utilaj defect mai mult de două-trei zile”, povestește tânărul fermier din Bihor. Iar când vine vorba de înlocuirea pieselor defecte, Antoniu Avrămuț punctează că în proporție de 95% utilizează piese originale și doar noi.
„Pe lângă faptul că încerc să estimez ce producții vom avea, îmi concentrez atenția și la cheltuielile pe care le avem, pentru a realiza un maximum de profit cu minimum de cheltuieli.”
Tehnologia are un rol deosebit de important în ferma familiei Avrămuț, care în ultimii ani a investit mult în tehnică agricolă, încercând să reducă din costurile de producție și să realizeze lucrările într-un timp mult mai scurt. „Încercăm să facem toate lucrările în timpul-limită, care în ultimii ani este din ce în ce mai scurt. Operatorilor noștri le place tehnologia. Trebuie să spun că avem în fermă și angajați mai în vârstă, și angajați mai tineri. Pentru cei mai în vârstă este mai complicat să învețe, dar am încercat și mi-am dat interesul, și am reușit să îi învăț să lucreze cu tehnologia actuală, cu utilaje de ultimă generație”, a explicat Antoniu Avrămuț.

Fiecare tractor din fermă este prevăzut cu sistem de ghidare prin GPS, utilajele au funcția SectionControl. „Toate acestea fac posibilă creșterea productivității, reducerea costurilor și ne dau siguranță. Este foarte importantă tehnologia. Avem și noi în fermă utilaje care lucrează în sistem de 90% autonom, condiția este să știi să le setezi și să știi să le spui ce au de făcut. De asemenea, este foarte important să reduci suprapunerile, pentru a putea reduce costurile de producție. Orice suprapunere înseamnă cost de producție suplimentar în tot ceea ce înseamnă motorină, îngrășăminte, semințe, pesticide și mai ales pentru erbicide, unde, dacă se suprapune doza, se poate distruge cultura”, a adăugat tânărul fermier.
Proaspătul inginer agronom se gândește tot timpul la siguranța financiară a fermei. „Încerc în fiecare moment să am un randament cât mai bun în fermă, încerc să am producții cât mai mari, pentru că producția obținută stă la baza realizării profitului. Totodată, pe lângă faptul că încerc să estimez ce producții vom avea, îmi concentrez atenția și la cheltuielile pe care le avem, pentru a realiza un maximum de profit cu minimum de cheltuieli”, ne-a spus în încheiere Antoniu Avrămuț.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2024Abonamente, AICI!
Evenimentele meteorologice extreme, seceta, precipitațiile abundente, combaterea buruienilor, constrângerile economice îi determină pe fermieri să caute noi tehnologii de prelucrare a terenului și de cultivare. Semănătoarea Avatar SD de la Horsch poate fi o soluție la problemele momentului. Utilajul Horsch Avatar este unul adaptabil, putând fi utilizat pentru semănat direct sau convenţional.
În articolul de față sunt informații despre provocările și limitele semănatului direct, dar și despre tehnologia oferită de producătorul german Horsch, reprezentat în țara noastră de compania Mewi.
Despre semănătoarea Avatar, fermierii spun că, utilizată cu brăzdar mare SingleDisc, se deplasează doar puțin pe sol în timp ce seamănă, astfel făcând posibilă reducerea ulterioară a apariției buruienilor, ceea ce constituie un mare avantaj. Totodată, prin prelucrarea ușoară a solului se poate intra mai devreme în câmp după ploaie, iar întreaga viață din sol este mult mai activă.

Însămânțarea directă depinde de diverși factori și condiții
În funcție de regiune și de condițiile din zona respectivă, prin semănatul direct se realizează economii. Așadar, pe scurt, însămânțarea directă are următoarele avantaje: păstrarea apei în sol; eliminarea unor buruieni; prevenirea eroziunii solului; scăderea numărului de treceri (creșterea traficabilității); economii de timp și carburant; economii de bani.
Este important de menționat că motivația pentru semănatul direct diferă și depinde de diverși factori și condiții. Adesea, când auzim „însămânțare directă” ne gândim la regiuni uscate. De ce? Pentru că acolo, accentul se pune pe economisirea apei, care se traduce prin deplasarea a cât mai puțin pământ posibil atunci când se seamănă, respectiv deschiderea solului doar cât este necesar, pentru a preveni pierderea chiar și a unei cantități mici de apă prin solul deschis.
Însă semănatul direct joacă, de asemenea, un rol esențial în regiunile cu precipitații abundente, unde însămânțarea directă este utilizată pentru a obține un anumit grad de acoperire a solului pentru a preveni eroziunea și pentru a scădea numărul de treceri pe structura solului cultivat.

Totodată, în regiunile cu condiții umede de semănat este vorba și de prelucrarea solului, astfel încât să nu se formeze bulgări de pământ. Aceștia ar trebui zdrobiți în mai multe treceri pentru a crea un pat de însămânțare adecvat. Adesea trebuie utilizate combinații de grape rotative, ceea ce implică un consum crescut de combustibil și necesită mult mai mult timp, reducându-se astfel, în mod semnificativ, fereastra de semănat.
Prin urmare, există câteva motive întemeiate pentru a practica sistemul de semănat direct, dar chiar și așa, însămânțarea directă are limitele sale. Pentru Michael Horsch, proprietarul renumitului producător german de utilaje agricole, lucrurile sunt cât se poate de clare cu privire la însămânțarea directă: „Cei care practică însămânțarea directă „ca religie” renunță la profit și, în cel mai rău caz, își pot ruina fermele. Noi, cei de la Horsch, ne ocupăm de însămânțare directă de 40 de ani. Cu toate suișurile și coborâșurile. Există destul de multe lucruri de luat în considerare. Semănatul direct nu este o chestiune de tehnologie. Importante sunt structura bună a solului, rotația echilibrată, buna acoperire a solului și durata semănatului. Trebuie să acționăm pornind de la ipoteza că extremele meteorologice vor fi din ce în ce mai multe și că vom avea ani mai călduroși și secetoși. Nu cred că vom vedea doar un semănat direct pur, adică fără niciun fel de prelucrare a solului, în condițiile noastre de climă. După părerea mea, fermele va trebui să își pregătească solurile pentru a putea însămânța direct în anii secetoși, dacă este necesar. Aceasta înseamnă: întotdeauna paie perfect distribuite, tulpinile de cereale din miriști cât mai scurte, evitarea, respectiv reducerea considerabilă a compactării/a urmelor în timpul recoltării (de exemplu, utilizând CTF)”.
Brăzdarul simplu disc, unul dintre cele mai precise brăzdare de pe piață
Semănătorile Horsch cu discuri sunt bine cunoscute deja de câteva decenii. Însă, înainte de 2015, acestea erau prevăzute doar cu brăzdare duble. Apoi gama de produse a fost completată prin adăugarea liniei Avatar și astfel a fost lansat brăzdarul simplu disc, „SingleDisc”.
Brăzdarul SingleDisc cu care sunt echipate semănătorile directe este unul dintre cele mai precise brăzdare de pe piață, deoarece este un brăzdar foarte masiv, echipat cu o rolă de control a adâncimii direct lângă brăzdar. Rola de control a adâncimii este atașată la fiecare brăzdar SingleDisc. Fiecare bob este plasat la aceeași adâncime și astfel asigură baza pentru o răsărire uniformă. Mai mult, o adâncime uniformă de semănat are un efect pozitiv asupra tuturor celorlalte măsuri de îngrijire a culturii.
Un alt detaliu de luat în seamă al brăzdarului simplu disc este patina prinsă direct de brăzdar, cu rolul de a asigura o deschidere perfectă a brazdei și de a îndepărta reziduurile de plante și pietre din brazda de semințe. Patina asigură consolidarea brazdei de semințe în formă de V și astfel un contact optim al boabelor, la care se adaugă deschiderea capilarităților.

Rola de prindere este montată direct în spatele patinei, presează boabele în fanta pentru semințe și permite o poziționare perfectă în brazdă. Fixarea boabelor este urmată de roata de închidere suspendată, care asigură o acoperire perfectă a seminței, această operație fiind esențială pentru o germinare optimă.
Principiul de lucru al brăzdarului SingleDisc provine de la sistemul de semănat în rânduri al utilajului Horsch Maestro, care a fost, de asemenea, prevăzut la semănătoarea Solus, care plasează bob cu bob la cereale.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024Abonamente, AICI!
Presele de baloți cilindrici ale producătorului italian Mascar au fost create pentru a permite transformarea în hrană pentru animale a oricărui material aflat în brazdă, de pe orice tip de sol, asigurând întotdeauna o calitate ridicată a lucrării.
Rapidă, compactă și fiabilă, Multiwrap este o presă concepută pentru a răspunde nevoilor celor care lucrează cu o mare varietate de material recoltat, acordând o atenție deosebită furajelor de cea mai bună calitate, ne-au precizat specialiștii Mewi, companie care reprezintă în țara noastră marca Mascar.
Există două modele de prese de balotat cu cameră fixă Mascar Multiwrap. La ambele, dimensiunea balotului este de 130 x 120 cm, necesarul de putere de la tractor fiind de 120 CP. Diferențele sunt la sistemul de tăiere: Multiwrap 130 CUT are 15 cuțite, iar Multiwrap 130 CUT.25 are 25 de cuțite.
Ridicarea materialului din brazdă, presarea acestuia, adică formarea baloților și legarea lor, sunt operații pe care echipamentul le realizează într-o singură trecere. Totodată, posibila contaminare a furajelor, prin contactul cu solul, poate fi evitată. Sistemul de înfoliere cu brațul dublu satelit completează ciclul de mai sus, distribuind folie uniform și rapid pe toată suprafața balotului, pentru a se obține un produs perfect sigilat.
Presa Mascar Multiwrap este gândită chiar și pentru lucrări în pantă, sistemul presă + înfoliator fiind o combinație perfectă ce face posibilă utilizarea a mai puține resurse și creșterea productivității la oră.
Principalele avantaje:
baloți uniformi;
productivitate ridicată;
viteză mare de ridicare a materialului din brazdă;
facilitate în exploatare;
costuri reduse.

Înfolierea baloților, recomandată
Se recomandă înfolierea baloților deoarece, prin uscare, proteinele prezente în plantă se reduc. Furajele înfoliate păstrează un conținut mai mare de proteine și, totodată, acestea au un gust mai bun și sunt mai ușor de digerat. În plus, este asigurat un aport nutrițional consistent pe tot parcursul anului și se reduce riscul de deteriorare legat de condițiile climatice.
Pe de altă parte, un balot înfoliat este mai puțin manipulat, reducându-se astfel riscul contaminării bacteriene și cel al pierderii frunzelor, atunci când se lucrează cu material recoltat delicat. Toate cele de mai sus înseamnă animale mai bine hrănite, care vor putea asigura un produs final de calitate superioară.
Un alt aspect important este faptul că alegerea unui echipament presă plus înfoliator face posibilă reducerea timpului petrecut în câmp, precum și a numărului de persoane implicate în îndeplinirea tuturor acestor sarcini.
Sistemul de tăiere, camera de balotat, operarea, legarea și înfoliatorul
Roțile pick-up-ului sunt fixe sau rabatabile (opțional) și sunt echipate cu sistem de reglare rapidă a înălțimii, ceea ce permite urmarea perfectă a brazdei.
Alimentatorul rotativ este format din „stele cu trei vârfuri” dispuse elicoidal. Acest lucru permite o alimentare constantă în orice condiții, evitând vârfuri de absorbție.
Rotația balotului este asigurată de 18 role, 17 dintre ele având o nouă suprafață cu profile care asigură o bună rotire și o bună stabilitate, iar prima rolă de la bază este alcătuită din opt plăcuțe sudate care forțează pornirea rapidă a rotației balotului.
Toate rolele și cadrele sunt proiectate și optimizate conform FEA (finite element analysis) pentru a atinge nivelul maxim de rezistență și totodată o greutate redusă.
Presa Mascar Multiwrap este prevăzută cu una dintre cele mai intuitive interfețe electronice disponibile pe piață, terminalul M 700, responsabil atât pentru monitorizarea presei, cât și a înfoliatorului. Acesta este unul dintre punctele forte ale utilajului, creat special pentru a combina performanța ridicată și confortul în utilizare.

Sistemul de legare al presei poate avea două role de plasă, unul aflat în lucru și unul de rezervă. Ambele role au o tijă de susținere, nefiind nevoie de o placă-suport în interior. Legarea cu plasă face parte din dotarea standard. Opțional, se poate alege legarea cu sfoară a baloților.
În ceea ce privește înfoliatorul presei Mascar Multiwrap, geometria și poziția dispozitivului de întindere a foliei au fost astfel proiectate încât să minimizeze dimensiunile utilajului. De asemenea, a fost îmbunătățit modul de întindere a foliei pentru a se obține o foarte bună acoperire a balotului și a se reduce pierderile. Dacă se dorește, se poate lucra cu un singur cartuș de folie.
Mascar Multiwrap, de reținut:
Programarea reviziilor: reamintire
Curățarea automată a cuțitelor: se setează după câți baloți formați să aibă loc curățarea automată a lăcașurilor cu cuțite.
Gresarea automată (opțional): se setează durata în minute dintre fiecare gresare.
Sistem antiblocare cu indentare automată: în caz de blocare/înfundare, un simplu buton activează baza și o funcție automată o închide atunci când rotorul începe să se rotească din nou.
De la ridicarea din brazdă a materialului recoltat până la descărcarea balotului este doar un click: un ciclu complet automat!
Un singur monitor supraveghează atât operațiile presei, cât și pe cele ale dispozitivului de înfoliere.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2024Abonamente, AICI!