Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că la nivelul fiecărui județ s-a instituit procedura care stabilește modalitățile de constatare și înregistrare a pagubelor provocate de seceta pedologică, în baza prevederilor HG 557/august 2016 și ale Ordinului comun al ministrului Afacerilor Interne și al ministrului Agriculturii pentru completarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice.
Comisiile de constatare a suprafețelor calamitate și a gradului de afectare a culturilor, din care fac parte reprezentanți ai administrației publice locale, un reprezentat al APIA și un reprezentant al Direcției Agricole județene, evaluează la fața locului pagubele produse pentru fiecare cultură, pe baza solicitărilor transmise autorităților locale de către cultivatorii/producătorii agricoli din zonele afectate.
„Termenul de depunere a documentațiilor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor de factorul de risc - secetă pedologică - este 30 august pentru culturile de toamnă (grâu și triticale), respectiv 15 decembrie pentru culturile prășitoare (porumb și floarea-soarelui)”, transmite MADR.
În prezent sunt prelucrate datele la culturile unde recoltatul s-a încheiat. Astfel, potrivit documentelor și comunicărilor transmise de prefecturi, suprafața afectată de seceta pedologică la culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv grâu, este de aproximativ 16.000 hectare, cultivate în județele Brăila, Galați, Ialomița și Teleorman.
Procesul de constatare este în plină desfășurare și la culturile prășitoare (porumb și floarea-soarelui), comisiile fiind în teren pentru a evalua și înregistra pagubele produse, urmând că acestea să fie comunicate periodic.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Românii cumpără fructe și legume de două-trei ori pe săptămână, majoritatea de la piață, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Malagrow România. Jumătate din consumatori preferă produsele românești, iar două treimi dintre respondenți sunt chiar dispuși să plătească mai mult pentru acestea, sprijinind astfel fermierii locali. Aproape jumătate dintre respondenți sunt dispuși să parcurgă distanțe mai mari pentru a cumpăra fructe și legume românești.
Produsele autohtone sunt foarte populare în România. Aproape una din cinci persoane cumpără fructe și legume de la micii producători locali, potrivit unui sondaj online realizat de Malagrow România între 16 iunie și 6 iulie 2022, la care au participat 2.580 de persoane. 42,7% dintre respondenți consideră că produsele românești sunt importante, dar au tendința de a adăuga în coșurile lor și produse importate atunci când fac cumpărături în mod regulat. Doar 5,9% dintre respondenți nu se preocupă deloc de proveniența unui produs.

Majoritatea românilor cumpără fructe și legume de două sau trei ori pe săptămână. Aproape o treime dintre respondenți cumpără zilnic fructe, în timp ce un un pic mai puțini, 24,4%, cumpără legume în fiecare zi. Mai mult de 10% din consumatorii români cumpără fructe și legume o dată pe săptămână. Proporția celor care cumpără fructe și legume doar de câteva ori pe lună este neglijabilă, de doar 2%. 5,4% dintre respondenți cumpără rareori legume, pentru că le cultivă ei înșiși. În ceea ce privește fructele, 3,8% din cei care au răspuns sondajului consumă fructe din producția proprie.
Mersul la piață nu s-a demodat
Deși obiceiurile de consum și mediul economic sunt în continuă schimbare, mersul la piață este încă înfloritor în România, arată sondajul realizat de Malagrow. Aproape 40% dintre respondenți merg la piață pentru fructe și legume, o treime cumpără de la supermarketuri, 16,6% apelează la micii producători locali, iar aproape 10% cumpără produsele necesare de la magazinele alimentare mai mici. Marea majoritate a cumpărătorilor (93,6%) cumpără personal, iar puțin peste 6% aleg uneori să comande online.

Popularitatea fructelor și legumelor românești este demonstrată și de faptul că două treimi dintre respondenți sunt dispuși să plătească mai mult pentru produsele autohtone, mai ales pentru că știu că astfel îi sprijină pe fermierii români. Cu toate acestea, în cazul în care diferența de preț este mare, aproape 30% dintre respondenți ar alege să cumpere produse de alte origini, în timp ce 5,9% nu ar plăti mai mult, deoarece pentru ei prețul este factorul decisiv.
Când vine vorba de produse românești, distanța nu este o problemă
De asemenea, românii nu au nicio problemă în a parcurge distanțe mai mari pentru a cumpăra fructe și legume produse în România, deoarece jumătate dintre respondenți au indicat că nu le-ar fi greu să meargă în altă localitate pentru a cumpăra aceste produse. Aproape o treime dintre respondenți sunt dispuși să călătorească mai mult, dar numai foarte rar, în timp ce una din cinci persoane a declarat că nu vrea să piardă timp în acest scop, făcând cumpărăturile în cel mai apropiat loc.
Producătorii locali, esențiali pentru economia românească
Malagrow România este un susținător dedicat al consumului de fructe și legume autohtone. Prin campania sa națională din luna mai „Consumă legume şi fructe româneşti! – Made in Romania” a încurajat oamenii să recunoască munca fermierilor români, atrăgând în același timp atenția asupra importanței produselor autohtone.

„Considerăm că producătorii locali sunt esențiali pentru economia românească. La Malagrow România, suntem mândri de fermierii noștri și de produsele pe care le oferim pentru a-i ajuta pe producătorii români să livreze pe piață fructe și legume de înaltă calitate. De mai bine de două decenii, compania noastră este dedicată să ofere fermierilor locali produse de calitate și consiliere expertă și personalizată”, a subliniat Csaba Éber, director general Malagrow România.
Potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică, în 2021, consumul mediu lunar de legume și fructe în România a fost de 8 kilograme de legume de persoană, respectiv 4 kilograme de fructe și 3 kilograme de cartofi pe cap de locuitor adult.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat în dezbatere publică proiectul privind modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România și a infrastructurii de desecare și drenaj. Acesta, precizează MADR, urmărește adaptarea agriculturii la schimbările climatice şi reducerea efectelor acestora asupra producţiei agricole, în principal, dar şi asupra altor factori de mediu şi a populaţiei.
Suma destinată Programului este de 1,5 miliarde euro, reprezentând fonduri de la bugetul național, care vor fi alocate până în anul 2027.
Prin prezentul proiect de act normativ se are în vedere sporirea numărului de amenajări de irigații noi, de la 89 la 150. De asemenea, va crește suprafața pentru care se vor asigura irigații de la 1.800.679 ha la 2.600.439 ha.
Totodată, se vor majora de la 531 la 666 numărul de organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații, precum și suprafața deservită de infrastructura de irigații, de la 1.212.917,8 ha la 1.464.349,70 ha.
Proiectul poate fi consultat de către toți cei interesați, pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii, în secțiunea „Transparență decizională – Proiecte de acte normative”: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative.html.
Foto: Titan Machinery România
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Alianța pentru Agricultură și Cooperare propune un pachet de soluții la criza cerealelor din porturile românești, după dialogul purtat cu delegația europarlamentarilor din COMAGRI, în cadrul vizitei din porturile Constanța, Agigea și Galați. Membrii Alianței apreciază intervențiile ulterioare de la Bruxelles ale eurodeputaților. Aceștia au punctat aspecte de îngrijorare comună atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru structurile asociative românești, îndeosebi în ceea ce privește logistica cerealelor, transportul și trasabilitatea acestora, capacitatea fermierilor de a produce și de a depozita, seceta severă în principalele regiuni producătoare de cereale din țară, dar și creșterile semnificative ale costurilor de producție, de distribuție și ale celor de tranzacționare în general.
Efectele negative se resimt mai ales în rândul întreprinderilor locale de pe piața de producție și comercializare a cerealelor, semințelor și oleaginoaselor. Acest segment de piață, cu afaceri cumulate de 6,5 miliarde de euro în 2021, este cel mai important și acoperă aproximativ 25% din sectorul agricol al țării.
Cantitățile suplimentare de cereale provenite din Ucraina, pentru tranzit sau export final, au pus presiune pe întreaga rețea logistică și de depozitare din România, mai ales în perioadele de vârf de sezon, atunci când intensitatea comerțului în acest sector se află la cei mai înalți parametri.
Într-o scrisoare transmisă joi -14 iulie 2022 - către cei patru europarlamentari din Comisia de Agricultură care au efectuat vizita de lucru în România - Norbert Lins (președinte), Daniel Buda (vicepreședinte), Herbert Dorfmann și Martin Hlaváček (membri), Alianța pentru Agricultură și Cooperare a indicat o serie de soluții care s-ar preta managementului cerealelor autohtone și ucrainene din porturile românești.
Printre acestea se numără formule de subvenții pentru depozitare în regim privat de către fermieri, în silozuri autorizate și pe bază de chitanțe de depozit, dar și subvenții pentru compensarea costurilor ridicate de transport, pe baza unei distanțe de referință de la regiunile producătoare până la portul Constanța. În egală măsură, Alianța pledează pentru îmbunătățirea managementului în porturi prin coordonare interinstituțională, resurse suplimentare la punctele de frontieră terestră, o inventariere a facilităților aflate pe teritoriul României, incluzând aici capacitățile de operare, de tranzit și de depozitare disponibile, precum și un proces constant de verificare și de monitorizare a fluxurilor de mărfuri și a disponibilităților de transport. Această măsură este necesară pentru o împărțire a fluxurilor de mărfuri în funcție de origine (Ucraina și România), în vederea stabilirii unui calendar de accesare a logisticii de export din Constanța și pentru eliberarea unei părți din presiunea asupra terminalelor portuare. La fel de importantă este și trasabilitatea, pe care Alianța o vede absolut necesară pentru eliminarea riscurilor pentru piața internă a României, în eventualitatea în care cereale din Ucraina ar fi deturnate către piața românească.
În același document, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a subliniat importanța deosebită a alocării de fonduri europene corespunzătoare programelor destinate reabilitării infrastructurii mari (rutiere-feroviare- maritime), a construcției de autostrăzi și a investițiilor de dragare a Dunării și căilor navigabile din România. De asemenea, este primordial să se finanțeze crearea unei infrastructuri cu o rețea de spații de depozitare regionale în zonele cu acces la navigare.
Portul Constanța are nevoie de investiții majore de logistică portuară pentru a nu înregistra blocaje semnificative ale lanțului de aprovizionare. De asemenea, Alianța îi invită pe europarlamentari să analizeze oportunitatea înființării unui fond de investiții cu o masă critică, bazat pe principii economice (similar Fondului de investiții al Inițiativei celor Trei Mări) care să fie finanțat de UE, de Guvernul român și/sau de alți actori interesați. Soluția propusă de reprezentanții fermierilor români are în vedere un management privat, selectat de acționari, iar scopul final va fi acela de a dezvolta proiecte legate de facilități logistice și de procesare a produselor agricole de bază românești și ucrainene.
Nu în ultimul rând, în scrisoarea transmisă europarlamentarilor din COMAGRI, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a reiterat ideea lansată săptămâna trecută privind relocarea a 13 miliarde de euro din Fondul de Coeziune, sumă rămasă neutilizată în exercițiul financiar actual, ca o posibilă resursă pentru ameliorarea situației de criză din agricultura țării.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Începând cu 1 iulie 2022, Nicolaie Apopi preia funcția de președinte al Clubului Fermierilor Români pentru o perioadă de șase luni, în cadrul mecanismului președinției rotative instituit de asociație.
Din anul 2021, Clubul Fermierilor Români și-a adaptat mecanismele de funcționare și conducere la nivel național, pentru a asigura democratizarea conducerii asociației și pentru mai buna reprezentare a intereselor regiunilor în agenda de lucru a Clubului.
Mecanismul președinției rotative urmărește punerea în prim-plan a unor teme de interes major pentru agricultura din România, dar și a unor probleme strategice specifice regiunii din care provine președintele. Clubul Fermierilor Români are reprezentare la nivel național, fiind prezent în teritoriu cu zece birouri regionale – Banat, Centru, Moldova Centru, Moldova Nord, Moldova Sud, Muntenia Nord, Muntenia Sud, Nord-Vest, Oltenia, Dobrogea. Președinția rotativă este asigurată de fiecare regiune timp de șase luni.
Noul președinte al Clubului, Nicolaie Apopi, reprezintă regiunea Banat, unde conduce două dintre cele mai cunoscute firme cu profil agricol din România.
Pentru următoarele șase luni, obiectivele prioritare ale noului președinte sunt:
Contribuție activă în cadrul consultărilor în grupurile de lucru ale MADR, în vederea elaborării PNS 2023-2027 (eco-scheme și măsuri de dezvoltare rurală echilibrate) și a ghidurilor aferente acestor linii de finanțare;
Contribuții privind argumentarea tehnică și economică a redeschiderii PNRR pentru includerea investițiilor aferente modernizării și dezvoltării infrastructurii de îmbunătățiri funciare;
Identificarea unor linii de finanțare noi privind activitatea curentă a fermierilor membri;
Implementarea proiectului CONCORDE – promovarea și asigurarea respectării bunelor practici în comerțul cu cereale;
Desfășurarea Conferințelor Zonale și Regionale ale asociației pentru asigurarea informării, consultării și identificării problemelor reale ale fermierilor din toate regiunile țării;
Dezvoltarea rolului Comitetelor Regionale și a Grupurilor de lucru tematice;
Consultări la Bruxelles și participare la negocierile privind normele de aplicare ale Pactului Ecologic European și ale strategiilor subsecvente pentru agricultură: promovarea intereselor fermierilor români în cadrul întâlnirilor cu COMAGRI Parlamentul European, DG AGRI Comisia Europeană, ELO, Copa-Cogeca, Farm Europe;
Consolidarea Programului privind armonizarea relațiilor între fermieri și comercianții de tehnică agricolă și service piese schimb (inclusiv alinierea prețurilor la nivelul UE);
Dezvoltarea programelor de formare ale Clubului;
Promovarea Pactului între Generații lansat de Club, sub forma proiectului de mentorat al Clubului;
Lansarea unor servicii noi: Consiliere financiară, Promovarea afacerilor agroalimentare.
Alături de prioritățile Clubului la nivel național, președintele va urmări următoarele obiective specifice:
Realizarea de ghiduri privind implementarea Planului Național Strategic 2023-2027;
Crearea unui cadru metodologic privind dezvoltarea la nivel național a obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite prin „Agenda 2030”;
Finalizare studiu “Modele de ferme performante în România”;
Asigurarea contribuției Clubului Fermierilor la elaborarea și implementare undei strategii naționale multi-parteneriale de promovare a produselor românești agroalimentare;
Promovarea ca model de bună practică la nivel european a programului de formare „Tineri lideri pentru agricultură” derulat de Club;
Menținerea și dezvoltarea colaborării cu liceele agricole la nivel național: realizarea unor parteneriate publice-private care să deservească formarea de operatori de utilaje agricole și creșterea atractivității acestor instituții de învățământ.
Pentru continuitate și pentru desfășurarea în bune condiții a coordonării Clubului, în cadrul asociației funcționează un grup decizional de tip Troică, format din președintele în exercițiu, fostul președinte regional și viitorul președinte regional.
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, Președinția rotativă a Clubului a fost deținută de Laszlo Becsek, membru fondator al Clubului Fermierilor Români și administrator Grupul BIOFARM, Covasna (regiunea Centru).
Principalele realizări ale lui Laszlo Becsek pe perioada mandatului său includ obținerea pentru fermierii cultivatori de cartof a unui ajutor de minimis care vizează susținerea producției de cartof pentru consum și a unui ajutor de stat care să urmărească creșterea suprafețelor pentru sămânță certificată la nivel național, alocarea unui buget diferențiat pentru fermierii cultivatori de cartof în cadrul PNS 2023-2027 (investiții în producția primară – aproximativ 50 milioane euro), precum și susținerea culturii de cartof în cadrul negocierilor purtate cu MADR și mediul asociativ privind forma PNS 2023-2027.
Dan Hurduc a fost primul președinte desemnat la conducerea rotativă a Clubului (regiunea Moldova Centru), mandatul acestuia desfășurându-se în perioada 1 iulie 2021 – 31 decembrie 2021.
***
Profil Nicolaie Apopi, președinte Clubul Fermierilor Români în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022
Nicolaie Apopi conduce două dintre cele mai cunoscute firme cu profil agricol din România, Agro Baden Banat SRL și Popagra SRL.
În anul 2000, înființează societatea Agro Baden Banat SRL cu domeniu de activitate în agribusiness și începe comerțul cu utilaje agricole import Germania și multiplicarea orzului pentru bere.
În paralel cu comerțul de utilaje și inputuri pentru agricultură, începe să lucreze o suprafață de teren de 40 ha. În 2004 ajunge la o suprafață cultivată de 400 ha și înființează societatea Popagra SRL pentru a accesa fonduri europene, datorită cărora reușește să performeze în agricultură și să ajungă astăzi la o suprafață de aproximativ 2500 ha. Deține o flotă de utilaje agricole performante de ultimă generație, lucru care asigură confortul de a efectua lucrările la timp și de calitate, astfel încât să obțină randamentul dorit pe unitatea de suprafață.
În această perioadă, Nicolaie Apopi continuă să dezvolte agribusiness-ul local de utilaje agricole, piese de schimb, inputuri și cereale, având amenajate spații de depozitare proprii cu o capacitate de aproximativ 18.000 tone, cu o flotă de 5 camioane pentru transportul cerealelor și al mărfurilor ambalate.
Nicolaie Apopi a absolvit Facultatea de Prelucrarea Produselor Agroalimentare din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului. Ulterior, a urmat un program de perfecționare în Agricultură în Landul Baden Würtemberg Germania.
Clubul Fermierilor Români a prezentat în fața delegației Parlamentului European o analiză privind impactul războiului din Ucraina asupra fluxurilor de transport și valorificare a cerealelor din România, prin folosirea infrastructurii logistice aferente Portului Constanța și transportului dunărean. Totodată, Clubul a propus un plan de acțiune pentru eliminarea presiunii comerciale și logistice pe tot lanțul de distribuție al agribusiness-ului românesc.
Cezar Gheorghe, analist senior pentru comerțul cu cereale Clubul Fermierilor Români, a prezentat sâmbătă, 9 iulie 2022, în fața membrilor delegației Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, aflați în România într-o vizită informală exploratorie, rezultatele unor analize efectuate în ultimele patru luni privind impactul războiului din Ucraina asupra agribusiness-ului românesc, dar și al presiunii asupra prețurilor și infrastructurii logistice de transport și valorificare a cerealelor de care dispune România.
Membrii delegației Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European prezenți la reuniunea care a avut loc la Galați sunt: Norbert Lins - deputat în Parlamentul European, președintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European; Daniel Buda - deputat în Parlamentul European, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European; Herbert Dorfmann - deputat în Parlamentul European, membru al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European.
Clubul a atras atenția asupra faptului că agribusiness-ul românesc este serios perturbat de amploarea tenisunilor de la graniță. Astfel, se estimează că în doi ani se vor produce daune ireparabile asupra agriculturii românești, vom avea în principal mărfuri ucrainene, mărfurile românești vor trece în plan secund și vor fi coborâte la nivelul de preț al celor ucrainene.
„În această perioadă a anului, portul nu ar fi trebuit să fie blocat, însă cu toate acestea, din cauza fluxurilor constante provenite din Ucraina, blocarea portului Constanța a fost inevitabilă. În prezent, portul nu poate suporta 22 de milioane de tone de marfă românească, 3-4 milioane de tone din Serbia și Ungaria, plus 8-12 milioane de tone de origine ucraineană prin tot complexul logistic”, a punctat Cezar Gheorghe.
Toată logistica este orientată spre extracția de mărfuri ucrainene, a explicat Cezar Gheorghe. Operatorii feroviari privați și-au mutat toată atenția către mărfurile ucrainene datorită disponibilității ucrainenilor de a plăti prețuri foarte mari, iar același lucru se întâmplă și cu transportul pe barjă.
Pe de altă parte, retragerea certificatului de sănătate veterinară este o decizie care anulează posibilitatea de a mai controla calitatea mărfurilor ucrainene și destinația acestora, riscând astfel intrarea pe teritoriul UE a mărfurilor periculoase în ceea ce privește standardele de siguranță a alimentelor și a hranei pentru animale, conform legislației europene în domeniu (Legea 178/2002 privind siguranța alimentelor și a furajelor – Standardele HACCP). Neexistând trasabilitate, mărfurile își vor pierde urma după ce trec frontiera și nimeni nu va putea verifica destinația reală și starea de calitate a acestora. Din cauza prețului mic, care este tentant, aceste mărfuri vor fi achiziționate de procesatorii din România, generând produse potențial dăunătoare pentru populația țării și pentru industria zootehnică.
Propuneri privind diminuarea presiunii logistice și comerciale asupra agribusiness-ului românesc
Principalele elemente cuprinse în planul de acțiune propus de Clubul Fermierilor Români vizează coridoarele de tranzit și depozitare, dezvoltarea unui proces etapizat pentru recepția mărfurilor în portul Constanța, dar și măsuri în plan operațional privind identificarea punctelor de acces pentru mărfurile din Ucraina și evaluarea posibilității de a muta transbordarea în România, acolo unde este posibil.
„Mărfurile, din momentul încărcării în locația ucraineană, vor purta contractul în destinație și, implicit, prețul. De exemplu, mărfurile în tranzit vor fi documentate prin contract cu destinația finală, țări din Asia, Orient, UE. În niciun caz nu vor intra și nu vor putea fi vândute la frontieră sau oferite în condițiile DAP Constanța, ci vor fi direcționate către destinația finală clar exprimată și documentată”, a arătat Cezar Gheorghe.
În ceea ce privește depozitarea mărfurilor, aceasta se va face în spații bine definite pe teritoriul României. Ele nu vor fi comercializate în această perioadă, iar faptul că se află pe teritoriul unui stat membru al UE și al NATO reprezintă o garanție că destinațiile se pot baza pe aceste stocuri într-un interval de timp definit.
În opinia lui Cezar Gheorghe, disciplina procedurală trebuie aplicată în deplin acord cu guvernul Ucrainei, care, la rândul său, trebuie să aplice normele statutare și să efectueze controale și verificări ale conformității.
De asemenea, Clubul propune înființarea unui tampon de marfă în România pentru Ucraina, un efort la care trebuie să participe ambele țări, astfel încât România să fie protejată și, în același timp, să fie generate soluții pentru a crea fluxuri și rețele de stocare care să rezolve ambele situații.
O analiză detaliată privind impactul războiului din Ucraina și propunerea privind planul de acțiune pentru diminuarea presiunii logistice și comerciale asupra agribusiness-ului românesc a fost transmisă conducerii Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului European și autorităților române.
Documentul de poziție al Clubului Fermierilor Români privind impactul războiului din Ucraina asupra agribusiness-ului românesc și planul de acțiune propus poate fi consultat aici: https://cfro.ro/articol/document-de-pozitie-impactul-razboiului-din-ucraina-asupra-agribusiness-ului-romanesc
Fermierii români atrag atenția, într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis și premierului Nicolae Ciucă, că, în contextul regional și european actual extrem de tensionat și de complicat pentru toate domeniile, au nevoie de stabilitate și de predictibilitate.
„Avem nevoie ca agricultura să poată continua să fie un furnizor credibil de securitate alimentară, devenită dimensiune esențială a securității! Din acest motiv, ne exprimăm încrederea că coaliția de guvernare și noul deținător al portofoliului Agriculturii își vor asuma politic continuarea proiectelor începute de fostul ministru Adrian Chesnoiu, pe care le considerăm de importanță vitală pentru lanțul valoric agricol și, în general, pentru economia românească, fie că vorbim despre renegocierea PNRR-ului în vederea introducerii investițiilor în sistemul național de irigații, de definitivarea planului strategic pentru Politica Agricolă Comună (PAC), de reglementarea legii salarizării în agricultură și sectoare conexe, de soluții pentru gestionarea durabilă a riscurilor agricole etc. Subliniem încă o dată că proximitatea față de zona de conflict (cu toate efectele asociate, de la presiunea exercitată asupra prețurilor și tarifelor și până la perturbări în aprovizionarea cu combustibil), seceta severă și lipsa sistemelor de irigații, infrastructura rutieră și feroviară deficitare, constituie provocări majore pentru producătorii agricoli, asupra cărora decidenții politici ar trebui să se aplece cu prioritate”, se arată în scrisoarea deschisă a Asociației Producătorilor de Porumb din România, semnată de președintele APPR – Nicolae Sitaru.
Totodată, în opinia fermierilor, trebuie intensificat dialogul cu Comisia Europeană pentru lămurirea și finalizarea opțiunilor de politici și instrumente de sprijin pentru perioada de programare 2023-2027 ale României, pentru că orice tergiversare poate avea consecințe grave în alocarea bugetului PAC. „Sperăm că vom putea contribui la forma finală a PNS ca parteneri ai MADR în cadrul grupelor de dialog civil. Avem nevoie de voință și de coerență politică, de un calendar ferm, cu obiective clare și responsabili delegați. Avem nevoie de opțiuni înțelepte, care să asigure continuitate și stabilitate și să ducă la rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă sectorul agricol românesc”, a conchis Nicolae Sitaru.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata aferentă ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2022 (trimestrul I/2022), în conformitate cu prevederile HG nr.1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 101.995.600 lei pentru un număr de 12.880 beneficiari cu cantitatea de motorină determinată cu acciza redusă de 65.541.423,201 litri.

Operatorii economici care derulează activități de export cu plante, produse vegetale și alte obiecte, au obligația să solicite Autorității Naționale Fitosanitare (ANF) eliberarea certificatelor fitosanitare pentru export. Aceste documente oficiale garantează că mărfurile exportate îndeplinesc exigențele fitosanitare impuse de țara importatoare.
În scopul eficientizării activității a fost creat un sistem online, prin intermediul căruia operatorii depun în format electronic cererile de eliberare a certificatelor fitosanitare pentru export.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, această funcționalitate, pusă la dispoziție de către MADR pe pagina de internet a instituției, asigură o gestionare eficientă a activității, scurtând considerabil timpul de preluare și procesare a cererilor de către autoritățile competente, în paralel cu monitorizarea în timp real a mecanismului de solicitare și eliberare a certificatelor fitosanitare.
Sistemul a fost conceput ca un instrument util pentru operatorii economici români care realizează comerț exterior, conținând facilități care permit notificarea deponenților de fiecare dată când se schimbă statusul cererii depuse.
Tehnologia utilizată de către echipa de experți IT a AFIR pentru dezvoltarea aplicației, permite utilizarea sistemului atât cu ajutorul unor terminale fixe (unități PC desktop/laptop), cât și cu ajutorul terminalelor mobile de tip smartphone, indiferent de sistemul de operare al acestora.
Aplicația se adresează și unor părți terțe interesate, cum ar fi lucrătorii vamali, care acum au posibilitatea să verifice statusul eliberării unui certificat fitosanitar, sau chiar o copie a acestuia doar prin scanarea unui cod QR afișat în cadrul aplicației accesibile la adresa https://fitocertanfdf.madr.ro, inclusiv de pe telefonul mobil.
Universitatea de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară București (USAMVB) își deschide porțile în perioada 4 – 22 iulie 2022 pentru admiterea la studii de licență și 1 – 18 iulie 2022 pentru programele de master, invitându-te să alegi să ai o experiență de student #extraordinară.
În luna iulie, Universitatea de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară din București (USAMVB) te invită să alegi să iei parte la o experiență extraordinară și să te înscrii la facultate la licență sau master pentru a începe un nou capitol al vieții tale. Peste 5400 de locuri, din care 2280 de locuri la buget și 3140 de locuri la taxă sunt disponibile pentru viitorii studenți la cele șapte facultăți ale USAMV București, pentru studii universitare de licență și master (Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Inginerie și Gestiunea Producțiilor Animaliere, Facultatea de Medicină Veterinară, Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, Facultatea de Biotehnologii și Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală. Mai multe detalii, aici: www.usamv.ro/admitere).
„Ca în fiecare an, așteptăm cu mare entuziasm și bucurie perioada de admitere la facultate la unul din programele de la licență sau master. Este o emoție și pentru noi să vedem tineri frumoși care își doresc să se alăture comunității USAMV și care prin entuziasmul lor să ne ajute să devenim mai buni în ceea ce facem. Să ne provoace să împărtășim cu ei cât putem de mult din experiența noastră. Dorim să susținem și să pregătim studenți #extraordinari care vor duce mai departe valorile USAMV – să acționezi responsabil pentru a face lumea un loc mai bun”, spune prof. dr. Răzvan I. Teodorescu, rectorul Universității.
Dacă te-ai decis că viitorul tău este la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară atunci află că poți alege dintre: Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Inginerie și Gestiunea Producțiilor Animaliere, Facultatea de Medicină Veterinară, Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, Facultatea de Biotehnologii și Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală. 7 facultăți, 2280 de locuri la buget, 2 campusuri de top și 4000 de locuri de cazare sunt pregătite să îi întâmpine pe noii studenți.
Pentru cei care încă nu sunt hotărâți ce să aleagă, USAMV vine în ajutor cu o vizită în campus. Intră pe site-ul USAMV și programează o discuție cu unul din consilierii Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră care te va ghida către cele mai bune opțiuni pentru viitorul tău. În plus, poți afla mai multe detalii despre programele de studii disponibile (vezi aici), despre viața #extraordinară de student la USAMV (vezi aici), dar și despre povestea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (vezi aici).
Admiterea la Studii Universitare de LICENȚĂ
Perioada de înscriere:
Criteriile de admitere:
Pentru programele de la Facultatea de Agricultură, Horticultură, Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere, Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, Biotehnologii, Management și Dezvoltare Rurală sunt:
Pentru programul de studii de la Facultatea de Medicină Veterinară sunt:
Admiterea la Studii Universitare de MASTER
Perioada de înscriere:
Criteriile de admitere:
Admiterea la Studii Universitare de DOCTORAT
Perioada de înscriere: 12-16 septembrie.
Criteriile de admitere: examen competențe lingvistice; examen oral.
Accesează www.admitere.usamv.ro!
***
Universitatea de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară din București (USAMV) este o instituție de învățământ superior și de cercetare acreditată, pol de excelență al învățământului universitar de specialitate, transformată constant și consistent pe parcursul celor 170 de ani de existentă.USAMV are peste 11.000 de studenți, fiind definită ca „o universitate pentru viață şi agricultură, prin educație și cercetare de înaltă calitate” („Agriculture for Life, Life for Agriculture”).USAMV are în vedere patru direcții strategice de dezvoltare în contextul actual: învățământ de calitate (cu accent pe abilitățile practice urmărite de angajatori), cercetare avansată, internaționalizare şi parteneriat cu mediul de afaceri.www.usamv.ro