Martie, luna în care sărbătorim femeia. Vă propun să vorbim despre femeia din agricultură, din mediul rural, de la noi din țară, și încep cu statistica.

În sectoarele agricol și forestier există un dezechilibru major între femei și bărbați, în contextul statutului profesional. De pildă, numărul managerilor bărbați e de peste patru ori mai mare față de numărul managerilor femei. Ce mi-a atras însă atenția e că peste 60% din lucrătorii familiali neremunerați sunt persoane de gen feminin. Datele sunt de la AFIR, specificate în Planul Național Strategic 2023–2027, care arată că „reticența femeilor de a gestiona afaceri în special în mediul rural și în sectorul agricol ar putea explica acest dezechilibru reflectat de statistică”.

Tot de la AFIR aflăm că femeile au accesat cu succes măsurile dedicate tinerilor fermieri, precum și proiecte de agroturism. Totodată, în sectorul horticol, legumicultură, floricultură, femeile sunt majoritare.

Pe de altă parte, datele APIA arată o reducere a numărului de femei care depun cereri de plată, de la un an la altul.

Potrivit statisticilor, femeile tinere, până în 40 de ani, se îndreaptă către sectorul agricol din ce în ce mai mult. Datele Eurostat arată că procentul tinerelor femei șefi de exploatații se apropie de 22%.

Agricultura este un domeniu dominat de bărbați, dintotdeauna. Poate și pentru că presupune de cele mai multe ori munci prea greu de dus de către femei. Dar practica ne arată că femeile sunt buni manageri și atunci și-au găsit locul în conducerea companiilor furnizoare de inputuri agricole, în administrarea fermelor, în activitățile agroturistice.

Comparativ cu acum două decenii, e clar că astăzi vedem mult mai multe femei care muncesc în agricultură ori care desfășoară diverse activități nonagricole în mediul rural. Vedem femei pe tractoare, pe combine. Tehnica agricolă de ultimă generație face ca utilajele să poată fi folosite cu ușurință.

De vreo zece ani, găsim majoritar femei în conducerile organizațiilor profesionale.

Sunt tinere femei care au descoperit că propria fermă, moștenită din familie, le aduce mult mai multă satisfacție, inclusiv financiar, față de orice alt serviciu sau domeniu. Am întâlnit asemenea tinere care au absolvit facultăți juridice, de medicină, aceste femei revenind acasă, la ferma familiei. În ultimii cinci ani am întâlnit multe astfel de tinere, am vorbit cu ele, le-am văzut încântarea. Le-am întâlnit la programe unde învățau și despre agricultură, și despre business.

Spre exemplu, Corteva Agriscience derulează un program educațional doar pentru femeile din mediul rural. În cele cinci ediții, peste 300 de femei au urmat cursurile TalentA.

Clubul Fermierilor Români are două programe, Tineri Lideri pentru Agricultură și Antreprenor în Agricultura 4.0, la care participă un număr mare de femei, majoritar tinere până în 35 de ani, fete de fermieri cu ștate vechi în agricultura românească.   

Mai sunt câteva femei care, anul trecut, s-au hotărât să-și facă vocea mai puternic auzită și s-au asociat, punând bazele Asociației Naționale a Femeilor din Agricultură, cu scopul de a fi exemplu pentru alte femei, astfel atrăgându-le către agricultură, sprijinindu-le să lucreze în spațiul rural.

În prezent, agricultura nu mai putem spune că este o lume exclusiv a bărbaților, pentru că accesul femeilor în zona aceasta este din ce în ce mai mare și mai facil. Femeile, îmi spunea un bărbat fermier, au o putere de muncă poate uneori greu de atins de bărbați, se zbat foarte mult, sunt curajoase și nu se dau la o parte de la muncile grele.

Închei prin a le dori tuturor femeilor la mulți ani cu sănătate, putere, zâmbete și împliniri în domeniile în care activează!

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

CITEȘTE ȘI: Femei fermier, premiantele TalentA 2025

Incompetență, indolență, neputință sau rea-voință?

Agricultura rămâne la terapie intensivă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că până la data de 21 martie 2025, inclusiv, se depun cererile de acordare a sprijinului financiar de urgență pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile.

Cererile se depun la Centrele județene/locale ale APIA, respectiv Centrul APIA din Municipiul București.

Sprijinul financiar de urgență este de 248 lei/cap de animal tineret femel ovin/caprin și se acordă pentru un efectiv de tineret femel ovin/caprin cuprins între 50 capete/exploatație cu cod ANSVSA – 300 capete/beneficiar.

Solicitanții cu un efectiv mai mare de 300 de capete tineret femel ovin/caprin beneficiază de sprijin financiar de urgență calculat la nivelul a maximum 300 de capete tineret femel ovin/caprin per beneficiar, cu condiția să dețină minim 50 capete de tineret femel ovin sau caprin/fiecare exploatație cu cod ANSVSA.

Plata sumelor reprezentând sprijinul de urgență se face până la data de 30 aprilie 2025, cu posibilitatea realizării plății și după această dată, însă numai pentru conturile invalide și nu mai târziu de 30 iunie 2025.

Resursele financiare alocate acestei scheme de sprijin de urgență sunt de 238.795.200 lei (echivalentul sumei de 48.000.000 euro, stabilit la cursul de schimb de 4,9749 lei pentru un euro).

Această schemă de sprijin financiar se aplică pe întreg teritoriul României și are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul creșterii ovinelor/caprinelor pentru pierderile economice ca urmare a fenomenului climatic nefavorabil, seceta pedologică din agricultură manifestată în perioada septembrie 2023 și august 2024.

CITEȘTE ȘI: Campania 2025: Monitorizarea parcelelor agricole

Condiționalitatea socială, mecanismul care condiționează plata subvențiilor

Ce trebuie să facă fermierii după încheierea Campaniei 2025 de depunere a cererilor de plată

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a elaborat un proiect de act normativ care prevede introducerea unui sprijin financiar de urgență pentru crescătorii de ovine și caprine. Recent, la sediul MADR, ministrul Florin Barbu a discutat proiectul împreună cu asociațiile din sector.

Astfel, prin proiectul dezbătut se are în vedere acordarea unui grant de 248 lei/cap de tineret femel ovin/caprin, pentru un efectiv cuprins între 50 (minimum) și 300 (maximum) de capete/per beneficiar.

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să fie crescători de ovine/caprine persoane fizice, PFA, întreprinderi individuale și familiale, societăți agricole și persoane juridice și să dețină exploatații cu cod ANSVSA și un efectiv de minimum 50 de capete de tineret femel ovin/caprin, cu vârsta de 1-12 luni la data de 31 august 2024.

Cererea de acordare a sprijinului și documentele necesare se depun în termen de 20 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a hotărârii, care va fi supusă aprobării Guvernului în perioada următoare, iar plățile granturilor vor fi efectuate până la 30 aprilie 2025.

„Fenomenul de secetă pedologică combinată cu temperaturi ridicate și precipitații reduse manifestat în perioada septembrie 2023 – august 2024 a avut un impact negativ major asupra culturilor agricole și a pajiștilor din România și a afectat grav sectorul creșterii ovinelor/caprinelor, determinând fermierii să achiziționeze furaje la prețuri mari și să vândă inclusiv animale tinere destinate înlocuirii efectivului. Am creionat acest proiect prin care ne propunem să acordăm un sprijin financiar sub formă de grant pentru crescătorii de ovine și caprine, în vederea compensării pierderilor cauzate de secetă și asigurării continuității activităților agricole”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.

Aplicarea acestei scheme de sprijin financiar are scopul de a evita distorsionarea pieței furajelor și creșterea prețurilor și de a reduce vulnerabilitatea financiară a crescătorilor de ovine/caprine, a adăugat șeful MADR. Totodată, se previne supraîndatorarea fermierilor și evitarea falimentului acestora, pe de o parte, și asigurarea continuității activităților agricole și păstrarea efectivului de tineret femel, precum și minimizarea riscurilor sociale asociate abandonului activităților agricole, pe de altă parte.

CITEȘTE ȘI: Integrarea producției, rețeta succesului

Administrarea vitaminei C la animale

PS PAC 2023 – 2027: Pentru intervențiile aferente sectoarelor vegetal și zootehnic a fost completat cadrul general de implementare

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Dacă privim cu atenție cât de complex este tot ceea ce ne înconjoară, de la lumea vegetală la cea animală, de la fenomenele fizice la cele chimice, de la profunzimea psihicului uman până la amploarea fenomenelor sociale, te poți întreba: cum de mai poate pretinde cineva că acestea sunt rodul întâmplării? Relativ la scara istoriei, abia dacă am început să le înțelegem. Științe precum biochimia și genetica sunt relativ recente, iar cu cât le pătrundem mai mult, cu atât ne minunăm mai mult. Ne dăm seama că mecanismele care fac ca viața să meargă înainte sunt extrem de sofisticate. 

Cineva, pe care abia îl cunoscusem, într-un cadru natural, îmi mărturisea că singurul loc unde se simte aproape de Dumnezeu este acolo, în natură, și că intervenția omului face ca această conexiune să se piardă. Nu am fost de acord cu el, cu toate că, din politețe, nu am vrut să-l contrazic foarte tare, dar, mă întreb, de ce ar pune o barieră între om și Dumnezeu tocmai acela căruia Dumnezeu i-a acordat cea mai mare importanță, dăruindu-i capacitatea de a fi creativ, deci împreună lucrător în lumea atât de complexă, despre care vorbeam mai sus. Cred cu tărie că oamenii își doresc, ca de fiecare dată când realizează ceva, s-o facă bine. Atunci, de unde percepția că omul este la originea degradării acestei lumi? De altfel, o percepție justificată, dacă privim cu sinceritate evoluția istorică a lumii. 

Omul, ca parte a regnului animal, duce cu sine mai multe instincte prin care fiecare specie devine capabilă să se conserve. O specie lipsită de instincte precum cel de apărare, de supraviețuire, de reproducere, de organizare ar fi sortită pieirii imediate. Un animal căruia nu îi este frică, foame, sete, nu are dorință de împerechere, în mod instinctiv, toate acestea fiind lăsate la voia deciziei arbitrare, cu siguranță ar muri în scurt timp. Iar un grup neorganizat, fără un lider, s-ar risipi într-o clipă. Faptul că oamenii își doresc o cât mai bună poziție socială este parte a acestor instincte și nu este nimic rău în asta.

Doar că omul poate mai mult decât are nevoie și asta strică echilibrul. Omul are capacități pe care nicio altă specie de animale nu le are, printre acestea și posibilitatea de a proiecta viitorul. Din păcate, proiecțiile nu sunt întotdeauna bine făcute. Apare astfel teama, care nu este consecința unui pericol imediat, ci a unuia proiectat în timp. Și iată motivul pentru care foarte mulți își doresc să acumuleze cât mai mult, atunci când pot, pentru a-și menține poziția socială și în perspectiva în care nu vor mai putea s-o facă. Așa apare un defect al naturii umane, lăcomia. Aceasta stă la baza dezechilibrelor pe care le constatăm. Nu lucrarea omului în sine, nu exploatarea naturii, ci modul cum aceasta este făcută.

Omul a primit natura în dar pentru a o exploata, dar i-a lipsit înțelepciunea de a o face corect. A fost ca un manager nepriceput care nu are grijă de mijloacele de producție, uzându-le mai degrabă decât amortizarea lor. De-a lungul timpului, omul a dezvoltat tehnologii prin care să obțină cât mai mult, într-un cât mai ușor mod. Efectul este cel pe care-l vedem, iar a crede că ne putem opri este o iluzie. Răul e deja făcut. Ne aflăm într-o spirală din care e imposibil să ieșim.

Dorința de mai mult face parte din cultura noastră și chiar dacă ne dăm seama că e greșit, nimeni nu e dispus să se oprească. Iar dacă vorbim de domeniul agricol, dorința de a obține cât mai mult își are argumentele sale. Populația planetei crește, iar nevoia de hrană asemenea. Pentru a obține alimente care să fie accesibile și acelor pături sociale defavorizate, e nevoie de tehnologii care să ducă la abundență și la un preț scăzut. Nu cred că prin măsuri administrative radicale, precum cele pe care le iau liderii Uniunii Europene, problemele se vor rezolva. Deciziile arbitrare care ating mecanismele de gândire instinctuale despre care am vorbit nu vor face decât să crească frustrarea și fenomenele sociale extremiste.

Odată ce ne-am dat seama că am fost pe un drum greșit, nu ne putem întoarce la bifurcația la care am ales eronat pentru că aceea s-ar putea să fie mult prea departe în urmă, e nevoie să căutăm, cu mijloacele de acum, calea cea bună. Avem capacitatea de a o face, prin știință și creativitate, dar avem nevoie și de libertatea de a le putea folosi, nu punând restricții fără sens. Există și riscul de a greși din nou, dar a merge înainte înseamnă să îți asumi un risc.

A sta în locul în care suntem acum nu e o soluție bună, iar de întors, nu ne putem întoarce, așa cum am spus, greșeala e foarte mult în urmă. Natura ne-a fost dată în dar de către Dumnezeu, care ne-a dăruit și capacitatea de-a o stăpâni, pentru că ne-a creat după chipul Său, creatori, deci împreună lucrători. Trebuie să ne punem nădejdea că, inspirați de Duhul Sfânt, oamenii vor găsi drumul cel bun. Adică o agricultură capabilă să fie totodată și productivă, și sustenabilă. Dacă nu vor găsi, măcar am încercat. Natura e un dar, dar...

CITEȘTE ȘI: Puterea exemplului, cheia schimbării

Fermierii, mai săraci și discriminați de o legislație șchioapă

Cine-i de vină? Toți!

În județul Ialomița, la Bucu, se află ferma de circa 400 de hectare a președintelui Federației PRO AGRO. Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de când Ionel Arion face agricultură, economist fiind la bază. De patru ani, în exploatația din Bărăgan s-au stopat mare parte din investițiile în tehnică, doar irigațiile beneficiind de bani. Acolo, în câmp, spre mijloc de august, cu Ionel Arion am abordat o sumedenie de subiecte de interes pentru întreaga tagmă a agricultorilor.

Ionel Arion: Ne aflăm la o solă de porumb, cultură dublă, cultura principală a fost orz, semănată în toamna anului 2023. Am recoltat în iunie şi imediat, practic nu a ieşit combina din această solă, am început în urma ei semănatul porumbului. Irigăm, pentru că nu avem pluviometrie necesară dezvoltării culturii de la natură, şi atunci am aplicat până la această dată, ne aflăm în prima decadă a lunii august, 110 litri doar din irigaţii.

Reporter: Asta, doar pentru această cultură. Dar referindu-ne la anul agricol 2023-2024, cam care a fost regimul pluviometric?

Ionel Arion: Pentru culturile de primăvară a fost cel mai greu, pentru că începând cu luna aprilie şi până la sfârşitul lunii mai am avut doar 38 de litri pe parcursul a două luni. În lunile iunie şi iulie am avut încă 62-63 de litri, iar în luna august avem doar 12 litri de la natură.

„Lipsa precipitaţiilor pe o perioadă îndelungată şi lipsa unor politici agricole adecvate, cu siguranţă vor lăsa mult teren necultivat.”

Reporter: Să revenim la culturile duble, pentru că suntem la acest lot de porumb cultură dublă. Este eficientă cultura dublă? În afară de porumb, mai merită o altă cultură? Am văzut fermieri care au mai pus şi floarea-soarelui în cultură dublă.

Ionel Arion: Trebuie să recunosc că în ultimii patru ani am folosit doar porumb. Am studiat, am cunoscut colegi care într-adevăr au semănat floarea-soarelui. Dacă mă întrebaţi pe mine cred că cea mai eficientă ar fi soia cultură dublă, dar acea soia care nu ni se permite, modificată genetic. Am avut şansa să o cultiv înainte de a fi interzisă soia modificată genetic în România. Cred că este soluţia pentru capitalizarea fermierilor din țara noastră, noi având cel mai mare areal din toate statele Uniunii Europene care poate fi cultivat cu soia. De altfel, cred că ne-am asigura întru totul consumul intern, dacă am cultiva.

De ce am ales cultura dublă de porumb? Am avut şi fermă de animale, am avut şi în zonă clienţi care au putut să vină şi să cumpere de la noi fie cultura în picioare, pentru a o face siloz pentru propriile animale, fie au cumpărat siloz. Însă anul acesta ridicăm un pic ștacheta şi vrem ca această cultură dublă de porumb, care până acum se prezintă foarte bine, să o lăsăm să o recoltăm pentru boabe, cel mai probabil sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie sau poate în sfârşit de lună noiembrie să ajungem să aibă umiditatea necesară pentru ca porumbul să fie recoltat boabe.

Reporter: Este singura cultură care poate fi recoltată şi anul următor în iarnă.

Ionel Arion: Da, sunt areale în ţară unde într-adevăr se trece peste Anul Nou perioada de recoltat. În zona noastră eu cred că undeva în noiembrie vom recolta şi, ţinând cont şi de grupa FAO pe care am ales-o, nu am ales foarte timpuriu, în primul rând pentru că producţia scontată ar fi fost mai mică, şi pentru că am fi avut o chestiune de rezervă, spun eu, în cazul în care cultura nu era promiţătoare o treceam la furaj. Şi deocamdată decizia este luată pentru a merge pe recoltă de boabe pentru consum.

Reporter: Producţia, în condiţiile în care veţi iriga în continuare, va fi una normală? Va exista o diferenţă între cultura a doua şi cultura principală de porumb, pe care o aveţi tot la irigat?

Ionel Arion: Diferenţe vor fi, dar acum nu vă ascund că avem atât de multe ecuaţii în acest joc şi atât de mulţi algoritmi, încât de foarte multe ori tot decizia personală rămâne cea care se şi implementează. În partea cealaltă unde avem cultură principală de porumb, cultura înfiinţată la începutul lunii aprilie, este un FAO mai mare, o cultură tardivă. Dar ne-am jucat într-un fel, în sensul în care am intercalat inclusiv FAO diferit pentru a ajuta un pic, spunem noi, încă experimentăm, perioada de înflorit, de fecundare, de polenizare, pentru că temperaturile foarte mari şi ceea ce ne-a adus anul acesta vremea, şi în anii trecuţi – trebuie să recunoaştem că venim după trei ani de probleme, acesta ar fi al patrulea – ne-a făcut să învăţăm să devenim mai selectivi, mai atenţi, mai prudenţi şi cred eu că arată foarte bine cultura de porumb cultură principală. La cultură dublă nu mai este cazul, nu mergem atât de departe cu ecuaţiile. Avantajul este că am venit cu o lucrare minimă, am redus costurile, am redus inclusiv dozele de îngrăşăminte, erbicidele nu le-am mai folosit pe o gamă de vârf, s-a asigurat o fertilizare la prăşit tot cu cantităţi minime. Cred că putem să ajungem la un rezultat în jur de opt tone boabe atunci când vom recolta cu combina. Punând în balanţă cheltuielile de la cultura dublă şi veniturile pe care ni le asigură cultura dublă, eu cred că am scos absolut toată investiţia de la cultura principală şi ceva beneficii în plus. Merită. Dacă la fiecare doi ani obţinem trei culturi de pe o suprafaţă cred că este potenţialul maxim şi al solului, şi al zonei, şi al fermierului, pentru că nu putem trece mai departe de acest lucru. Şi ca o recomandare, eu spun mereu, dacă avem sursa de apă să nu mai aşteptăm statul.

Reporter: Cu alte cuvinte, apa face diferența...

Ionel Arion: În cazul culturii de porumb noi am ales să nu semănăm decât la irigat, avem şi cultură principală la irigat şi acum cultură secundară. Pentru floarea-soarelui, vorbim de culturile de primăvară, este poate cel mai neprolific an de până acum, exceptând anul 2020 unde nu a răsărit floarea-soarelui. O să mergem şi o să vedem, 600-700 kg la hectar cultura de floarea-soarelui.

Dacă vorbim de culturile de toamnă, am avut orz şi grâu. La cultura de orz, deşi la neirigat, în alţi ani am ajuns la o producţie de opt tone la hectar. Anul acesta abia am atins 7.500 kg/ha, la orzul irigat, că la neirigat am avut 3.300. Grâu am avut doar la neirigat și am obținut 4.500 - 4.700 kg/ha. Cultivăm în fiecare an soiuri atât româneşti, cât şi străine.

Optimizarea costurilor

Reporter: Să vorbim un pic despre rentabilitate, în condițiile prețurilor de azi ale cerealelor și având în vedere investițiile.

Ionel Arion: Foarte mult urmărim să optimizăm costurile. Noi mai putem încă controla costul de înfiinţare a culturii, tehnologia să nu mergem cu ea până la vârf dacă nu avem condiţiile optime de a se dezvolta acea cultură. În fiecare an am căutat un echilibru nu neapărat în a face performanţă din punctul de vedere al recoltelor, dacă nu avem şi performanţă economică. Optimul economic se opreşte undeva la un prag, zic eu, în situaţia noastră, mai ales în sudul României, undeva la tehnologie medie să ne oprim, sau cel puţin aşa gândesc eu, pentru că dacă mergem spre performanţă maximă şi urmărim doar maximul de producţie, doar maximul economic, s-ar putea ca natura să nu ne ajute, şi s-a întâmplat în ultimii trei ani. Deci, noi niciodată nu am urmărit să ajungem la producţii maxime, la grâu 9 tone – nu am avut şi nici nu vom putea face, pentru că nu ne ajută nici solul, avem nevoie de mai mulţi factori ca să facem această performanţă, avem terenuri categoria 3 şi 4 şi acolo avem nevoie de investiţii.

De asemenea, am ales să nu investim în utilaje de ultimă generaţie, am ales să stopăm aceste investiţii, am ales să nu mai facem achiziţii sau leasinguri pentru altceva decât pentru instalaţii de irigat. Acolo unde am avut sursa de apă nu am aşteptat absolut nimic, am început investiţiile pe surse proprii, pe capitaluri atrase de la bănci sau chiar credit-furnizor, firmele de instalaţii pentru irigat ne-au creat această posibilitate, având o perioadă de 3-4 ani în relaţia cu ei au căpătat încredere şi atunci ne-au finanţat de la instalare până la recoltă.

„Am stopat investițiile în utilaje de ultimă generaţie și am ales să facem achiziții sau leasinguri doar pentru instalaţii de irigat.”

Reporter: Nu sunteţi primul şi, probabil, nici ultimul dintre fermierii cu care stăm de vorbă şi care spun că n-au apelat la fondurile europene nerambursabile. De ce?

Ionel Arion: Din experienţa mea ca preşedinte de organizaţie şi văzând volumul de documente care vin de la colegii noştri din ţară pe problemele pe care le au cu AFIR, şi doar cu AFIR, pentru că fondurile europene dacă sunt dezangajate, nu sunt dezangajate din vina fermierilor, sunt strict dezangajate din cauza necooperării între fermieri şi această agenţie a statului, AFIR. Deşi am cerut simplificarea acestor documente birocratice, a acestor căi care devin din ce în ce mai birocratice, din păcate am fost înţeles greşit şi poate s-a adunat an de an încă ceva în plus pentru fermierul care încearcă să ajungă la banii europeni.

Vă dau un exemplu personal. Doar pentru submăsura 17-1, care ar trebuie să fie cea mai simplă, este vorba de rambursarea a 50% din costurile cu asigurarea. Un fermier care nu stăpâneşte tehnologia, care nu are semnătură electronică, care nu are timp să stea la birou, nu ar reuşi niciodată. Noi, avem în societate pe cineva care să se ocupe, şi tot a avut o relaţie de comunicare defectuoasă cu AFIR, în care au existat nu mai puţin de 27 de emailuri şi aproape 40 de documente de semnat electronic, doar pentru a ajunge să ni se ramburseze acea sumă.

Tot din experienţa mea de fermier, avem în zonă colegi care au apelat la investiţii pe fonduri europene atât în irigaţii, cât şi în alte măsuri şi chiar şi alte sectoare. Noi care am făcut investiţiile, pentru că nu sunt doar eu în zonă, mai sunt şi alţi colegi care au făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, noi irigăm de 3-4 ani, iar colegii noştri care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte. Neajungând să irige pe finanţarea aceea, au pornit în paralel propria finanţare pentru a putea să irige şi a rămâne în viaţă.

Reporter: Incredibil! Pare că digitalizarea nu este ceea ce ar trebui pentru instituţiile statului.

Ionel Arion: Spre deosebire de statul român, fermierii au înţeles pasul acesta şi ajung să acapareze cât mai mult digitalizarea în fermele dumnealor. Cred că avem ferme în România care sunt mai digitalizate decât multe ferme din Occident. Chiar şi noi, tot ce am făcut pentru irigaţii am făcut de ultimă generaţie, tocmai pentru a fi în pas cu digitalizarea. Şi agenţiile statului, eu dau exemplu şi de fiecare dată sunt omul care laud APIA, care a reuşit în pandemie să introducă aproape toate cererile electronic. A trecut pandemia şi am revenit la creion și hârtie. Este de neînţeles pentru noi cum pornim pe un drum, decidem că este foarte necesar, este bine c-am pornit, şi după aceea revenim...

Irigații și schimbarea planului de culturi național

Reporter: Ce facem, încotro o luăm, în condițiile acestor schimbări climatice de care tot auzim?

Ionel Arion: Suntem conştienţi cu toţii, clima s-a schimbat şi se schimbă. De dimineaţă vorbeam cu angajaţii că este atât de devreme să intrăm la recoltat la floarea-soarelui, azi am demarat recoltatul la floarea-soarelui, chiar dacă perioada optimă s-a schimbat şi am semănat şi mai devreme, tot este mult prea devreme ca să recoltăm floarea-soarelui (n.r. prima decadă a lunii august). Sunt zone unde deja se recoltează porumb, pentru că el a fost afectat. Este clar, vedem cu toţii, suntem conştienţi de schimbări, chiar şi oamenii care nu sunt în domeniul acesta de activitate tot simt schimbările climatice şi este clar că trebuie să avem o atitudine total proactivă, în sensul în care să ţinem cont şi să facem lucruri în sensul acesta. Nu tot arealul României poate fi irigat, dar nici tot arealul României nu este afectat de secetă sau de arşiţă, cum a fost anul acesta. Pentru că problema foarte mare a fost arşiţa, pentru că am avut culturi irigate sau viabile care nu au fost afectate de secetă, dar au fost afectate de arşiţă în perioadele critice.

Prin urmare, eu aş revedea totuşi şi planul de culturi la nivel naţional, nu aş mai semăna 2,3 milioane de hectare cu porumb…

Reporter: Și aproape 2 milioane de hectare cu floarea soarelui…

Ionel Arion: Da. Doar că în cazul florii-soarelui avem o toleranţă mai mare la secetă şi la arşiţă comparativ cu porumbul. Pe de altă parte, ne lovim şi de ceea ce ne cere Politica Agricolă Comună și mă refer la rotaţii, diversificare. Porumbul nu poate fi înlocuit de floarea-soarelui, pentru că avem restricţii la agrotehnică. Porumbul poate fi înlocuit numai de grâu, dar nu putem să semănăm numai grâu. Dacă există situaţii unde de patru ani porumbul nu s-a ajuns cu el la stadiul de recoltă, nu cred că mai trebuie cultivat. De altfel, noi nu cultivăm porumb în afara arealului irigat, şi nu vom cultiva, pentru că experienţa ne-a spus că nu avem cum să obţinem producţie de acolo. În ferma noastră anul acesta vom mări suprafaţa de orz, încercăm în iarnă şi în primăvara anului viitor să mai facem investiţii pe 20-30 de hectare cu irigaţii. Din păcate de acum încolo suprafeţele în care vom investi pentru irigaţii nu vor mai putea fi irigate cu instalaţii de tipul acesta automate, tip pivoţi sau liniar, va trebui să trecem la un alt sistem, fie el cu aspersie, cu tamburi, fie cu picurare acolo unde este permisă.

Cred, şi revin şi mă repet, acolo unde există sursa de apă nu trebuie să mai aşteptăm absolut nimic, pentru că din experienţa noastră, în 3-4 ani orice investiţie în irigaţii se amortizează, atâta timp cât este făcută cu instalaţii automate. Avem dreptul să semănăm trei ani consecutiv porumb, cultura de porumb sigur ajunge să genereze fermierului un venit consistent şi atunci putem amortiza şi aceste instalaţii.

„Cei care am făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, irigăm de 3-4 ani, iar colegii care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte.”

Reporter: Și pentru că vorbim de apă aș vrea să abordăm subiectul atât de controversat și discutat în ultima perioadă, cel al rachetelor antigrindină.

Ionel Arion: Cred că România are cel mai bine pus la punct sistem legislativ pe acest domeniu al intervenţiilor active în atmosferă. Atât rachetele antigrindină, cât şi mărirea precipitaţiilor acolo unde este posibil, acolo unde există aceste sisteme azi, eu cred că sunt benefice pentru fermă şi nu produc secetă, așa cum susțin unii fermieri. Chestiunea este că ştiinţa există, ne-a dovedit că poate face lucrul acesta, nu rămâne decât să ne informăm, este la îndemâna oricui, accesarea informaţiei azi este liberă, nu trebuie să plăteşti pentru ea. Să ne întoarcem înapoi la paparude şi la preoţi în câmp? Ar fi asta o soluţie? Să aleagă fiecare. Noi, Federaţia Naţională PRO AGRO, suntem obligaţi să luăm atitudine la cererea colegilor noştri, reprezentăm interesele membrilor noştri. Or, interesele legitime ale membrilor noştri azi sunt de a-şi proteja investiţiile. Nu putem face comparaţie între un hectar de floarea-soarelui şi un hectar de viţă-de-vie. Trebuie să înţelegem că viţa-de-vie înglobează nişte investiţii imense.

Pe de altă parte nu protejăm doar plantațiile viticole, avem investiţii în pomicultură, în legumicultură, dar mai avem inclusiv protejarea unităţilor administrativ teritoriale, protejarea bunurilor cetăţenilor, alţii decât sunt cei implicaţi în domeniul agricol. Nu acoperă doar cultura mare acest sistem antigrindină.

În altă ordine de idei, nu cred că cineva şi-ar fi pus libertatea la bătaie implementând într-o ţară din UE un sistem care era interzis sau, mai grav, era dăunător pentru climă, mediu, atmosferă şi aşa mai departe. Noi, agricultorii suntem beneficiarii neţi ai ştiinţei. Gândiţi-vă în domeniul nostru cu câte chestiuni girate de ştiinţă acţionăm zilnic pentru producţia de hrană, şi cred că doar aşa putem progresa. Faptul că ne întoarcem înapoi la preoţi pe câmp sau paparude e de neînţeles pentru mine.

Fără profit, reorientare

Reporter: Discuția noastră s-a mutat în câmpul cu floarea-soarelui, o cultură care se află în stadiul de recoltare. Văd şi plante care nu sunt ajunse la maturitate. Şi totuşi aţi intrat la recoltat.

Ionel Arion: Din păcate pentru noi şi pentru cultura de floarea-soarelui, aşa cum aminteam, lipsa precipitaţiilor a făcut ca aceasta să nu se dezvolte în condiţii optime. În acest lan, producția nu trece 700 kg la hectar, ceea ce înseamnă o pierdere destul de mare pentru ferma mea. Vom restrânge suprafaţa de floarea-soarelui pentru anul agricol următor, o vom înjumătăţi, o vom înlocui cel mai probabil cu orz. Cred că dacă se va continua şi vom avea din nou lipsă de precipitaţii atât în toamnă, cât şi în primăvară, chiar şi cultura de anul viitor pe care preconizăm să o semănăm ar putea fi înlocuită, dacă nu continuăm cu investiţiile în irigaţii aceste terenuri nu vor mai fi în curând cultivate. Avem exemplu chiar lângă noi un teren care este necultivat de doi ani, nu este al nostru, este abandonat de proprietar. Cred că lipsa precipitaţiilor în sudul României pe o perioadă îndelungată şi fără ca noi, atât fermierii, cât şi autorităţile, să nu mişcăm ceva în sensul în care să investim sau să creionăm politici agricole de acum încolo pentru a mai putea fi posibilă agricultura în acest areal al ţării, cu siguranţă vom vedea din ce în ce mai mult teren necultivat.

Reporter: Mai merită să se cultive floarea-soarelui, la noi, în lipsa apei?

Ionel Arion: Probabil că vor mai exista fermieri care vor continua să cultive. Aici în fermă am ales să facem un experiment, în sensul în care în perioada semănatului am ales diferite epoci. Este primul an când experimentăm lucrul acesta, într-un interval de 30 de zile avem trei etape de semănat. Aici este floarea pe care am semănat-o pe 2 aprilie, este ultima semănată, deci ultima cultură aici a fost înfiinţată, mai avem în 20 martie un lan şi altul mult mai devreme semănat, care arată mai bine, cred că acolo trecem un pic peste o tonă, dar chiar şi aşa, cu aceste etape de semănat, lipsa precipitaţiilor, lipsa apei îşi spune cuvântul. Deşi sunt aceleaşi tehnologii aplicate, deşi sunt aceiaşi hibrizi de floarea-soarelui, lipsa apei este ceea ce lipseşte din ecuaţie. Vrem nu vrem va trebui să facem o rotaţie a culturilor, vrem nu vrem va trebui să şi producem şi să şi consumăm ulei de floarea-soarelui, pentru că în România se cultivă, avem şi procesare, dar nu în orice condiţii şi nu în condiţiile în care an de an generăm pierderi pentru fermă. Înainte de a fi fermieri suntem antreprenori, vizăm profitul, dacă el nu există va trebui să ne reorientăm.

Încă în așteptare, mecanismul de gestionare a riscurilor

Reporter: În final să vorbim de acel procent de 3% pe care-l oprește APIA din subvenția fermierului. Ce se întâmplă cu aceşti bani? Asistăm la pierderi din secetă, la pierderi din diverse boli la animale, la pierderi din cauza grindinei. Banii aceştia se opresc tocmai pentru a se interveni atunci când este nevoie. Ce se întâmplă?

Ionel Arion: După anul 2020 toate organizaţiile profesionale, inclusiv PRO AGRO, am militat pentru înfiinţarea unui sistem de gestionare a riscurilor catastrofice în agricultură. Nu avem multe de făcut. Putem lua exemple destule, avem exemple şi în UE şi în afara ei, avem un fond care funcţionează foarte bine în Turcia, altul în Israel, altul în Spania, avem modele şi în SUA şi în Franţa. Nu trebuie neapărat să facem lucrurile de la zero, dar le putem gândi şi de la zero. Dacă mă întrebaţi pe mine personal, eu aş fi fost pentru 10%. Dar numai să fie pornit. Putem genera orice fel de idei, cum să funcţioneze, cum să fie administrat şi aşa mai departe, numai că legislativul nu a înţeles necesitatea acestui demers al nostru şi a ales ca de fiecare dată să generăm acele, eu le spun „droguri economice”, acele compensări de pierderi la secetă, despăgubiri cum sunt numite popular. Noi avem nevoie să începem un nou an agricol. Acele sume pe care fermierii le vor primi ca despăgubiri nu sunt nici măcar a patra parte din cât ar trebui să înceapă anul agricol.

Or, un astfel de fond ar trebui să genereze pentru fermier cel puţin echivalentul costurilor de începere a producţiei următoare. Decidentul public, Parlamentul României – pentru că de acolo ar trebui să plece legislaţia – nu a adus pe masa discuţiilor nici măcar în al treilea an în care vorbim de despăgubiri această legislaţie pe masă. Demersurile noastre, atât al PRO AGRO, cât şi al colegilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, de-a lungul timpului au însemnat nenumărate documente care au fost trimise către decidentul public, studii de caz, exemple, propuneri de legislaţie ce trebuie armonizată. Din păcate, Parlamentul României nu a reuşit să ajungă la un numitor comun şi în felul acesta să pornim legislaţia.

Reporter: Bun, dar acele sume sunt oprite. Unde sunt banii fermierilor?

Ionel Arion: Sunt în bugetul statului, probabil că sunt în Trezorerie, vor putea fi oricând deblocate, dar trebuie pornită legislaţia. Este clar că pentru anul agricol 2024-2025 nu putem vorbi ca sistemul să fie funcţional, dar haideţi să luăm acest interval, să punem lucrurile la punct, ca din 2026, poate nu vom ajunge la procentul Spaniei unde mai bine de 85% din suprafaţa agricolă este asigurată în acest mod, dar poate ajungem la 60% şi în ani de zile să putem creşte acest procent. Ar fi sănătos pentru acest business, pentru această ramură a economiei, pentru agricultură, să avem un astfel de mecanism de gestionare a riscurilor.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Agricultura înseamnă viață

Problemele crescătorilor de vaci cu lapte

Încotro merge agricultura europeană?

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) amintește fermierilor care au solicitat Sprijinul Complementar pentru Venit pentru Tinerii Fermieri CIS-YF (Intervenţia PD-03) că pot depune documentele care fac dovada formării sau a deținerii competențelor adecvate în domeniul agricol/agronomic până la 30 septembrie 2024, inclusiv.

Sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri – Intervenția PD-03, reprezintă o plată anuală care se acordă tinerilor fermieri eligibili pentru plata BISS (Sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității), cu vârsta de maximum 40 de ani în anul de cerere, instalați pentru prima dată ca șef al exploatației, pentru primele 50 de hectare eligibile determinate și care se acordă pentru o perioadă de 5 ani consecutivi, începând de la prima depunere a cererii de plată pentru tinerii fermieri.

Tinerii fermieri sunt persoanele fizice care fac dovada formării sau a deţinerii competenţelor adecvate în domeniul agricol/agronomic conform art. 33, alin. 2 din Ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările  și completările ulterioare, cu unul dintre următoarele documente:

a) diplomă/certificat pentru dovedirea absolvirii a cel puţin un curs de iniţiere în domeniul agronomic acreditat, eliberată/eliberat de un formator autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare (conform Ordonanţei Guvernului 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), sau de către Agenţia Naţională pentru Consultanţă Agricolă sau DAJ;

b) diplomă/certificat/adeverinţă pentru dovedirea absolvirii unei forme de învăţământ agronomic, respectiv şcoală profesională, liceu, facultate, cursuri postuniversitare, doctorale etc.;

c) certificat de competenţe profesionale pentru dovedirea deţinerii de competenţe profesionale în domeniul agronomic, eliberat de un formator autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare, conform Ordonanţei Guvernului 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau certificat de competenţe profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, eliberat de un centru de evaluare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) document eliberat de un angajator situat pe teritoriul naţional sau al altui stat pentru dovedirea experienţei practice în activitatea agricolă de cel puţin 12 luni acumulată în ultimii 10 ani în cadrul unei exploataţii agricole.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

La început de primăvară am ajuns în județul Iași, la Bălțați, unde Marian Topală (44 de ani) lucrează 600 de hectare, exploatația fiind înființată în urmă cu 32 de ani de tatăl său. De întreaga suprafață agricolă se ocupă fermierul împreună cu trei mecanizatori, având la dispoziție utilaje performante pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp. Seceta este cea mai mare provocare a ultimilor ani, însă problemele agricultorilor nu se limitează la secetă sau la schimbările climatice.

Reporter: În prezent lucrați 600 de hectare, iar povestea fermei a început cu mulți ani în urmă. O afacere agricolă pornită de tatăl dvs, inginerul agronom Dumitru Topală, un om care s-a zbătut inclusiv pentru mediul asociativ și care azi nu mai este, din păcate. Dumnezeu să-l odihnească!

Marian Topală: Totul a început aici în 1992, acum 32 de ani, a fost o exploataţie începută de tatăl meu care, din păcate, nu mai este alături de mine. El s-a ocupat de comasarea terenurilor, a putut să facă faţă junglei din anii ’90, ştim foarte bine cu toţii ce se întâmpla pe atunci.

„Cel mai mult, seceta ne-a făcut probleme, pentru că am avut de pierdut şi producţii, şi preţuri. Devine din ce în ce mai dificil.”

Reporter: Atunci când creditele aveau dobânzi galopante...

Marian Topală: Da, tata a pornit afacerea asta, a făcut ferma când creditele erau aproape de 80%, dar am rezistat în tot acest timp. Exploataţia se află situată în comuna Bălţaţi, mai exact în jurul satului Sârca, o suprafaţă de 600 de hectare, aproape compactă, e despărţită doar de drumuri de exploataţie, şi de aici pot să zic, optimizarea tuturor lucrărilor şi a cheltuielilor.

Reporter: Suntem în anul 2024, după câţiva ani de pandemie, cu un război la graniţă, ce au însemnat toate aceste lucruri din punct de vedere economic? Cum s-au schimbat toate lucrurile?

Marian Topală: Pe lângă ce aţi zis dvs., legat de cei doi ani de pandemie şi acum aproape doi ani de război, să nu uităm de cei doi ani de secetă care au fost între aceste episoade, care de fapt ne-au marcat mult mai mult decât restricţiile din vremea pandemiei sau nesiguranţa de zi cu zi, având în vedere că este un război alături de noi. Cel mai mult seceta ne-a făcut probleme, pentru că am avut de pierdut şi producţii, şi preţuri, iar după toate acestea a avut loc o explozie a costurilor din cauza preţurilor la inputuri, la motorină, la forţa de muncă. Devine din ce în ce mai dificil. Peste toate astea, mai avem de-a face şi cu acest Green Deal la care trebuie să ne supunem.

„Legislaţia şi cerinţele actuale pentru a putea să producem cereale şi hrană devin din ce în ce mai absurde.”

Reporter: La început de an fermierii, au protestat în toată Europa, şi la noi, dar mai ales în Vest, ceea ce arată că fermierilor din toată Europa le este greu.

Marian Topală: Le este greu şi pot să zic că le-a cam ajuns cuţitul la os, pentru că legislaţia şi cerinţele actuale pentru a putea să producem cereale şi hrană devin din ce în ce mai absurde. Nu este posibil ca în timpurile de astăzi să lăsăm necultivat 4% din terenul exploataţiilor noastre, ştiind foarte bine nevoia de hrană continuă a acestei planete. Este ceva ce eu nu pot să înţeleg.

„Protestele, de fapt, au fost pentru a conştientiza anumite lucruri, că ceea ce hotărăsc şi ce decizii se iau nu sunt în pas cu realitatea din teren.”

Reporter: Ce ar trebui să facă autoritățile în sprijinul fermierilor?

Marian Topală: Din ce am observat, autorităţile sunt mai mult cu urechea şi cu privirea către Bruxelles decât cu privirea spre truditorii pământului. Deci, ce vine de acolo trebuie implementat, pentru a putea beneficia în continuare de anumite avantaje aduse de această piaţă comunitară şi de Uniunea Europeană. Dar situaţia per ansamblu este la fel în toată Europa, fermierii, toţi, sunt nemulţumiţi, de aceea au ieşit la proteste. Protestele, de fapt, au fost pentru a conştientiza anumite lucruri, că ceea ce hotărăsc şi ce decizii se iau acolo nu sunt în pas cu realitatea din teren.

Reporter: Să revenim la povestea fermei dvs., care începe cu un tractor U650 şi cu un autocamion denumit popular Raba. Cu ce utilaje lucraţi acum? Şi nu întâmplător vă pun această întrebare, ci v-o adresez din punctul de vedere al eficienţei economice, care trebuie să fie din ce în ce mai mare, având în vedere condiţiile în care se face agricultură azi, având în vedere toate provocările menționate mai sus.

Marian Topală: Pot să spun că acum peste 30 de ani, când a început toată această afacere, existau mai multe U650, nu doar cel pe care l-aţi văzut în fermă, erau undeva la 15-17 tractoare U650, erau mult mai mulţi angajaţi, undeva peste 30, pentru a putea să facem faţă acestei provocări, acestei exploataţii. În momentul de faţă, cele 600 de hectare sunt lucrate cu trei mecanizatori împreună cu mine şi, desigur, utilaje performante de care nu ne putem lipsi. Am accesat fonduri europene cu ani în urmă, am putut să achiziţionez o combină pentru recoltat păioase şi floarea-soarelui şi porumb, cu toate echipamentele necesare, un tractor de mare putere, 300 CP, cu toate utilajele aferente, instalaţii de erbicidat, instalaţii de fertilizat, deci pot să zic că am cam toată gama de maşini pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp.

Reporter: Grâul arată bine acum, primăvara, vedem o nuanţă de verde proaspăt, însă ne spuneaţi că v-aţi luptat cu seceta. Condiţiile agro-meteorologice se schimbă dramatic, pornind de la încălzirea globală. Cum trebuie să se adapteze fermierul pentru a face faţă secetei?

Marian Topală: Prima mea opţiune a fost aceea de a renunţa la soiurile româneşti de grâu. Am optat pentru niște soiuri din Austria. Apa puţină care există în perioada semănatului poate să-mi asigure dezvoltarea doar a plantei-mamă, iar precipitaţiile din primăvară, care oricum sunt însemnate sau optime, îmi asigură ceilalţi fraţi din câmpul de grâu. Unde ne aflăm acum este soiul austriac Logika. După cum se vede, arată foarte bine, a primit o raţie de 200 kg de azot la hectar la fertilizat, precipitaţiile m-au ajutat foarte mult, şi urmează, având în vedere că la momentul acesta când facem reportajul sunt undeva la 26° C, toate evoluează, inclusiv buruienile, urmează să intrăm la primele tratamente fitosanitare în această cultură.

„Nu mai este un standard sau un tipar în a face o cultură sau a lucra pământul. Totul se schimbă de la zi la zi, niciun an nu seamănă cu celălalt.”

Reporter: Ce înseamnă aceste variaţii extreme de temperatură?

Marian Topală: Nu ştim cum se mişcă curenţii de aer, am văzut temperaturi de 0°C noaptea, ceea ce este îngrijorător pentru plante, pentru culturi, şi pentru cele din câmp, dar mai ales pentru livezi. Suntem aici într-un bazin pomicol foarte important. Aceste variaţii de temperatură afectează foarte mult plantele.

Reporter: Şi noi, oamenii, le resimţim.

Marian Topală: Exact. Vă daţi seama ce se întâmplă jos, la nivelul solului. Sperăm totuşi să nu sufere atât de mult, să fie o perioadă de doar câteva ore cu aceste temperaturi de 0° sau minus 1°C, pământul începe să se încălzească şi sperăm să nu avem prea multe pagube.

Reporter: Să revenim la ceea ce vorbeam mai devreme, despre războiul de la graniţă. Piaţa a fost inundată de cereale din Ucraina, care sunt produse la preţuri mult mai mici și nu respectă normele europene. Ce înseamnă acest lucru pentru fermierul din România?

Marian Topală: Vă daţi seama că este foarte dificil să poţi produce la standarde europene şi la cerinţe europene şi să intri într-o piaţă în care nu ai cum să concurezi, din cauza preţurilor. Preţul nostru de cost este mult mai mare decât cel al ucrainenilor şi încercăm să găsim soluţii prin a optimiza cât mai mult cheltuielile în câmp, prin a renunţa la anumite tratamente, prin a renunţa la anumite substanţe sau la anumite verigi tehnologice, pentru a putea obţine un preţ de cost cât mai apropiat cu cel al ucrainenilor. Nu ştiu dacă vom reuşi. Dar, oricum, ceea ce vindem noi sau s-a vândut – nu ştiu cum va fi anul acesta – s-a făcut în pierdere. Mai ales că acum se apropie, în sud, peste 60 de zile începe, recoltatul la orz. Deci, mai sunt 60 de zile şi atunci vom vedea cum va evolua piaţa. Până acum, din ce am văzut, nu sunt veşti foarte bune în privinţa preţurilor, din ce am urmărit bursa şi celelalte reportaje legate de acest lucru.

Reporter: Aşadar, în prezent avem foarte multe variabile din punct de vedere agrometeorologic, din punct de vedere economic. Pe vremuri se spunea că toată lumea se pricepe la fotbal şi la agricultură. Cum trebuie însă să gândească fermierul din zilele noastre?

Marian Topală: Pot să zic că nu mai este un standard sau un tipar în a face o cultură sau a lucra pământul. Totul se schimbă de la zi la zi, de la lună la lună, observăm şi noi, niciun an nu seamănă cu celălalt, nu mai facem agricultură așa cum se scria în cărți, perioadele optime s-au schimbat. Acum trebuie să profităm de orice picătură de apă, pentru a putea face ca plantele să răsară. Trebuie să alegem hibrizi sau soiuri cât mai rezistente la secetă. Companiile producătoare de seminţe evoluează, pe an ce trece sunt descoperiţi noi hibrizi, este un lucru îmbucurător pentru noi. Tot timpul trebuie să fii adaptat şi conectat la ceea ce se întâmplă în jurul tău.

„Fără pasiune, nu poţi să faci agricultură. Tot timpul eşti conectat la câmp. E un microb care a intrat aici, în inimă.”

Reporter: Am vorbit până acum despre cultura mare, dar dvs. faceţi şi pomicultură.

Marian Topală: Da. În fermă am o suprafaţă de aproximativ un hectar de cireş, un hectar de cais. Livada de cireş a fost ultimul lucru făcut împreună cu tatăl meu acum 13 ani şi de aceea mă străduiesc s-o îngrijesc şi să arate foarte bine, în amintirea lui.

Reporter: Aşadar vorbim şi de pasiune, nu doar de eficienţă economică.

Marian Topală: Exact. De fapt, tot ceea ce vedeţi este pasiune, pentru că fără pasiune nu poţi să faci agricultură. Agricultura nu e ca un job de la ora 8:00 la ora 16:00, după aia te-ai dus acasă, ai uitat orice problemă. Nu. Tot timpul eşti conectat la câmp. E un microb care a intrat aici, în inimă, şi într-adevăr eşti pasionat să faci acest lucru, să stai în natură, să vezi plantele de la zi la zi cum cresc, să vezi acea sămânţă pe care o pui în pământ şi în trei-șapte zile o vezi că răsare şi este viaţă acolo. Tot ce vedeţi în jurul nostru e viaţă.

Fermierii, prin organizațiile profesionale, au trimis o scrisoare deschisă asociațiilor producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de tehnică agricolă, în care solicită evitarea practicilor din trecut prin care odată cu lansarea anumitor măsuri sau programe de finanțare a utilajelor agricole au crescut prețurile tractoarelor și mașinilor agricole.

„Furnizorii fie au crescut prețurile aproape de suma care era acordată ca finanțare, fie au crescut prețurile cu 20-30% dacă ne raportăm la diferențele de prețuri între leasing-ul direct de fermier și prețurile oferite prin diferite programe, inclusiv în Baza de Date a Prețurilor de Referință de la AFIR. De asemenea, adresăm solicitarea de a fi analizate prețurile de leasing și alinierea acestora la prețurile utilajelor din țările din vestul Uniunii Europene (de exemplu, Germania). Considerăm că este nevoie de un efort din partea tuturor părților implicate ca prețurile de achiziție să fie cât mai mici posibil prin aceste programe de finanțare, diminuate către prețul de achiziție la leasing în măsura în care este posibil, pentru a sprijini fermierii să traverseze această perioadă grea și să existe o colaborare reciproc avantajoasă pe termen scurt, pentru ca aceste parteneriate între fermieri și producătorii și distribuitorii de utilaje să continue în bune condiții pe termen mediu și lung. Sperăm că veți înțelege situațiile semnalate și veți acționa în consecință pentru a sprijini fermierii pentru continuarea activităților agricole și accesarea în condiții rezonabile a programelor de finanțare pentru achiziționarea utilajelor agricole”, se precizează în scrisoarea deschisă adresată producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de utilaje agricole.

Organizațiile semnatare ale scrisorii deschise semnalează următoarele aspecte:

1. Minimum 35% dintre fermieri riscă să intre în insolvență și ulterior în faliment la sfârșitul acestui an. Acest scenariu sumbru este cauzat de o serie de factori cumulativi, printre care: creșterea exagerată a prețurilor inputurilor agricole, prăbușirea prețurilor produselor agricole, seceta pedologică severă, arșița atmosferică și eventuale investiții care să le aducă un plus trebuie analizate și realizate cu mare atenție;

2. Extinderea programului RABLA pentru tractoare agricole – Guvernul a aprobat pentru acest program un buget de 100 de milioane de euro, prin care circa 5.000 de fermieri mici și medii vor putea obține câte 20.000 euro pentru a înlocui utilajele vechi şi poluante cu care lucrează în prezent. Fermierii susțin existența unor informații din piață că tractoarele care costau până recent în jur de 35.000 euro vor avea un preț majorat în mod nejustificat la 55.000 euro, plafonul maximal pentru program, făcând astfel accesul fermierilor la acest sprijin să fie unul limitat și mult restrâns, cu un număr redus de beneficiari;

3. Lansarea și derularea în 2024 a programelor aferente sM 4.1.1 - Investiții în exploatații agricole, DR 12 - Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați și DR 13 - Achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal, reprezintă oportunități de finanțare pentru fermierii care doresc să achiziționeze utilaje agricole pentru activitățile din ferme.

Scrisoarea deschisă este semnată de conducerile Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor Horticole din România - HORT INTEGRA, Asociației Grupurilor și Organizațiilor de Producători Agricoli – FRULEG RO, Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin – UNCST BOVICOOP, Asociației Naționale a Cooperativelor Agroalimentare din România – COOP RO, Alianței pentru Agricultură și Cooperare – AAC.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

România este o țară cu un procent ridicat al populației rurale, comparativ cu celelalte țări ale Uniunii Europene, unde media este de 28,5%. Recensământul Populației și Locuințelor la nivelul anului 2021 a arătat că, din totalul de 19.053.815 persoane, majoritatea populației rezidente trăiește în mediul urban (9.941,2 mii, reprezentând 52,2%), ponderea populației rurale a țării fiind de 47,8%, cu 9.245,5 mii persoane.

Aflat într-un continuu proces de transformare, adeseori abandonat de tineri, satul românesc rămâne vatra în care neamul nostru s-a creat și spre care își îndreaptă atenția mulți dintre fiii sau fiicele sale. Un astfel de loc este comuna Băița, din județul Hunedoara, unde dr. Florica Zaharia s-a întors și a deschis Muzeul Textilelor, după pensionarea sa de la Metropolitan Museum of Art din New York (The MET).  

Dr. Florica Zaharia este Conservator Emerita al The MET și directorul și coproprietarul Muzeului Textilelor, iar timp de 28 de ani a fost membră a Department of Textile Conservation (DTC), din care 13 ani a fost Conservator in Charge al DTC, coordonând un grup de conservatori de textile de renume mondial.

Muzeul Textilelor este un muzeu privat de textile cu o colecție de aproximativ 12.000 de piese, colectate din țară și de peste hotare, împreună cu familia, de-a lungul ultimelor patru decade. „Perindarea prin lume și experiențele pe care le-am avut lucrând în cultură și, din fericire, la unul dintre cele mai mari muzee ale lumii, Metropolitan Museum of Art din New York, în domeniul textilelor, crescând într-o familie din această zonă în care textilele au avut o importanță foarte mare – cel puțin până la un anumit moment, atunci când produsele industriale au cucerit piața și oamenii și s-a produs mai puțin acasă, dar chiar și așa tehnologia tradițională textilă încă era existentă și am avut parte de ea –, desigur și educația academică pe care am urmat-o, toate la un loc, plus pasiunea pentru materialul textil, ne-au adus aici... la o continuare și o folosire a materialului pe care l-am colecționat ani la rând, fără a avea în minte neapărat momentul acesta final. Muzeul textilelor nu este un muzeu obișnuit, nu expunem colecția în totalitate, ținem mult la proiectele de cercetare, ținem foarte mult la integrarea sau plasarea culturii românești în culturile universale”, ne-a explicat Florica Zaharia.

O colecție unică

Colecția muzeului, realizată cu pasiune pentru textile, determinare și expertiză profesională de către Florica și Romulus Nicolae Zaharia și a fiicei lor Ana Teodora Drăguș, cuprinde piese textile bidimensionale, costume, accesorii și instrumentar textil din România, estul și centrul Europei, vestul Europei, Orientul Apropiat, India, Asia Centrală, Japonia, China, sud-estul Asiei, Africa, Oceania și America. Unicitatea colecţiei este asigurată de faptul că a fost formată cu atenție la aspectele tehnice ale textilelor.

În majoritatea proiectelor de aici există un dialog cultural între cultura românească și o altă cultură din jurul lumii. Expoziția prezentată acum este o paralelă între cultura românească și cea japoneză, vernisată în 2023 și continuată și anul acesta, însă cu înlocuirea unor piese și cu publicarea catalogului expoziției. „Culturi total diferite prin mediul în care au crescut, prin condițiile naturale, prin necesitățile mediului și așa mai departe. Întotdeauna ne uităm din această perspectivă la ceea ce se întâmplă în materialul textil. Avem și proiecte de cercetare a culturilor care ne înconjoară, și am avut deja expoziții pe această temă, a ceea ce se întâmplă în Carpați, în Balcani, în nord, în sud și așa mai departe”, ne-a spus dr. Florica Zaharia despre muzeul care beneficiază de trei spații, două în Băiţa și unul în satul Hărţăgani. „Avem în suportul acestei acțiuni, la 4 km de aici, în satul Hărțăgani, o gospodărie tradițională unde, de fapt, publicul și cercetătorii, colegii din mediul profesional, pot să înțeleagă materialul textil. Dacă aici expunem materialul textil ca obiect de artă – multă lume se așteaptă să vadă un muzeu etnografic în care elementele se împletesc – și atenția publicului vine spre obiect, cu informația necesară, la Hărțăgani avem instrumentarul textil, avem cultura materialelor textile, avem plante tinctoriale, războiul de țesut, toate elementele care pot apropia oamenii, și vorbim de tineri, pentru că avem mulți vizitatori care au venit de la o vârstă fragedă. Sunt foarte interesați de ceea ce se întâmplă, mai ales că această expunere a procesului tehnologic este într-o gospodărie tradițională de la 1902, deci automat reflectă și sfârșitul secolului al XIX-lea și ce se întâmpla în perioada respectivă”, a continuat aceasta.

Emigrată înainte de 1990, Florica Zaharia a reușit să facă și peste hotare ceea ce consideră și astăzi o pasiune și nu o meserie. Întoarsă acasă, a adus cu sine, dincolo de experiență, contacte și proiecte comune cu colegii domniei sale de peste hotare. „Asta este și partea frumoasă, pentru că avem colaborări cu colegi și cu prieteni de peste tot. De exemplu această expoziție, am gândit-o împreună cu una dintre prietenele și colegele de la Metropolitan, Mido Isato, de origine japoneză, cu care am lucrat cot la cot ani de zile și cred că am început să gândim despre identitățile noastre culturale mai bine de 30 de ani”, a arătat dr. Florica Zaharia.

Valorizarea patrimoniului, motor de dezvoltare

Întrebată adeseori de ce s-a întors acasă, răspunde simplu „toată viața m-am dus eu spre alții, acum vreau ca alții să vină spre mine, în locul în care îmi place să fiu. Sigur, mi-a plăcut să fiu oriunde, îmi place să călătoresc foarte mult, dar aici îmi sunt rădăcinile și, într-adevăr, vin oameni din România, dar vin oameni din SUA, din Australia, de peste tot, oameni care știu de ce vin. Este un public anume. Rar vin în Băița turiști care vin doar din curiozitate. De obicei vin să învețe și avem un dialog cu ei, ceea ce este extraordinar de interesant”.

Iar comuna Băița are și potențial turistic datorită amplasării geografice, dar și ospitalității locuitorilor săi. Cei care ajung aici trebuie să știe de aria protejată Calcarele Crăciuneștiului sau Măgurile Băiței, cu 13 peșteri, de bisericile vechi, din 1600 și chiar dinainte, traseele alpine etc. Fiind una dintre cele mai mari comune ale județului, cu 11 sate, peste 3.800 de locuitori, se întinde pe 11.140 ha, la poalele Munților Metaliferi.

Însă turismul nu poate exista în lipsa infrastructurii. „La această oră drumurile în comuna Băița, drumul județean, datorită sprijinului președintelui Consiliului Județean și al întregului Consiliu Județean, este un drum foarte bun și marea majoritate a drumurilor din comună este modernizată. Dar având o rețea foarte mare în comună, de 215 km, sigur că încă mai sunt drumuri care mai au nevoie de modernizare”, ne-a declarat primarul localității, Damian Diniș.

Preocuparea autorităților s-a îndreptat în această direcție, fiind realizate investiții pe Măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, conform declarațiilor edilului: „La această oră, prioritatea este apa, beneficiarul lucrării fiind Apa Prod Deva. S-au adus 237 de milioane de euro pentru introducerea apei în județul Hunedoara, fonduri nerambursabile. Se desfășoară licitațiile pentru punctele de lucru de unde o să înceapă lucrările. Gazul a fost o problemă, l-am depus în două rânduri, l-am pierdut din diverse motive de două ori. Sperăm ca la următoarea, a treia oară, să fie cu noroc, iar prin AFM o să depunem în următoarea perioadă și canalizarea”.

Școala de la sat dă roade

Însă dezvoltarea trebuie să îi aibă în vedere și pe viitorii potențiali locuitori ai satelor: copiii. Tot mai multe instituții de învățământ au fost reabilitate sau renovate, asigurându-se un spațiu propice educației generațiilor viitoare.

„Ce este în interior este al nostru, al unității școlare, ce este în exterior, zidurile, terenurile sunt ale Primăriei, care a accesat acum patru ani un proiect și am reușit să modernizăm școala și grădinița. Este o școală modernă, eu zic una dintre cele mai frumoase din județ și din țară. Mai așteptăm dotările pe partea de digitalizare și mobilier, dar în rest totul corespunde cerințelor actuale și cred că este o școală europeană”, a precizat Dorin Crișan, directorul școlii.

După o perioadă cu o scădere a efectivului de elevi, la școala și grădinița din Băița vin, de aproximativ cinci ani, în jur de 180 de copii, cu o tendință de creștere în rândul preșcolarilor. „Ce mă bucură cel mai mult este faptul că numărul copiilor la grădiniță a crescut foarte mult, chiar s-a dublat spre triplat. Astfel am reușit să transformăm grădinița cu program normal în grădiniță cu program prelungit, am venit în întâmpinarea părinților, care nu mai trebuie să ducă copiii la Deva sau la Brad, la grădiniță cu program prelungit, pentru că acolo lucrează cei mai mulți. S-au stabilizat și tinerii, și începând de anul viitor o să avem trei grupe: grupă mică, mijlocie și mare. Ne-am asigurat astfel viitorul școlii cu acești copii care sunt la grădiniță, ei vor veni și la clasa pregătitoare și merg mai departe până în clasa a VIII-a”, a completat directorul școlii.

În prezent, abandonul școlar nu reprezintă o problemă în comuna hunedoreană Băița, iar profesorii reușesc să aducă plusvaloare comunității. „Avem un colectiv de cadre didactice foarte bine pregătite și cu rezultate. La simularea evaluării naționale sunt total nemulțumit de rezultate, dar, oricum, suntem pe primele locuri la școli gimnaziale de la sat. La noi sunt profesori dedicați, fiind o școală căutată și din acest punct de vedere, pentru că au toate condițiile aici. Important este să fie dedicați și să muncească”, a subliniat Dorin Crișan.

Fermierii duc mai departe tradiția, iar turismul prinde contur

Prima menționare documentară a localității Băița este din anul 1472, sub numele german de Pernseyfen, fiind considerată localitate privilegiată, datorită bogățiilor subsolului său care au dus la o dezvoltare accelerată a sa. Săpăturile arheologice au arătat că Mina de Aur de la Băița a fost exploatată încă din epoca romană, dar au adus și dovezi materiale de locuire încă din cele mai vechi timpuri. S-au descoperit un vârf de lance din bronz și fragmente de ceramică din epoca bronzului timpuriu aparținând grupului cultural Șoimuș.

În prezent, despre activitățile economice în comuna Băița am aflat însă că sunt foarte puține, activitatea populației fiind axată pe agricultură. Fabrica de ciment din Șoimuș continuă să exploateze materia primă din carierele de calcar, de aici. „Beneficiem de o treime din impozitul pe care-l datorează nouă. În rest, avem doar mici fermieri, în jur de 300, și fermieri un pic mai mari, care au ferme cu animale, oi și vite, care muncesc și duc mai departe tradiția. Din păcate, zona noastră a fost minieră și, așa cum s-a întâmplat în întreaga țară, în 2006 au fost închise minele... și atunci a rămas o zonă propice crescătorilor de animale. Încet-încet o să trecem pe turism. Dacă acum trei, patru ani nu aveam nicio pensiune, la această oră sunt deja acreditate cinci pensiuni și în construcție încă două. Lucrurile se îndreaptă firesc și normal spre turism și sper să iasă lucruri bune din această activitate”, ne-a declarat primarul Damian Diniș.

Și pentru că turismul se împletește cu gastronomia, localitatea are un Punct Gastronomic Local autorizat, spre deschidere un al doilea. „Avem și producători de virșli, de mezeluri tradiționale, locuitori ai satelor noastre”, a punctat primarul comunei Băița.

Plata subvenției de 100 euro/hectar, reprezentând ajutorul pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin și avicol, va demara pe 15 mai 2024, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

„Așa cum am promis, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc și pasăre. Fermierii vor primi acești bani chiar dacă plafonul estimat inițial pentru plata despăgubirilor va fi depășit. În acest sens avem în vedere o suplimentare a bugetului, pentru a asigura cuantumul de 100 de euro tuturor beneficiarilor eligibili”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vor efectua plățile către toți beneficiarii eligibili imediat după aprobarea suplimentării bugetului necesar.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!