fitosanitar - REVISTA FERMIERULUI

Combaterea primei generații de Ostrinia nubilalis este esențială pentru reducerea populațiilor celei de-a doua generații din luna august. Fermierii nu trebuie să neglijeze acest aspect, mai ales că a doua generație este foarte greu de combătut, din cauza taliei plantelor în special. Saftul pentru fermieri este să respecte perioada de combatere recomandată în alerta emisă deja. Decizia de combatere trebuie luată după verificarea culturilor. În acest moment, curba de zbor este în scădere. De asemenea, tratamentul pentru prima generație de Ostrinia va avea efect secundar asupra Helicoverpei armigera, dar și a altor noctuide prezente deja. Curba de zbor a Helicoverpei în acest moment este în scădere în toate zonele monitorizate.

Câmp cu capcane la Stațiunea Didactică Timișoara - USVT

Câmpul cu capcane la Stațiunea Didactică Timișoara USVT

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara și compania FMC Agro România (partenere în proiectul ARC™ farm intelligence), în urma monitorizării celor doi dăunători ai porumbului (Ostrinia nubilalis și Helicoverpa armigera) în această perioadă, vă aduc în atenție informații importante cu privire la zborul înregistrat în regiunile monitorizate în anul 2024.

Banat

Zborul maxim al dăunătorului Ostrinia nubilalis s-a înregistrat la data de 11 iunie 2024 la Timișoara. Curba de zbor este acum în scădere. Primii fluturi au fost observați în Banat în ultima decadă a lunii mai (suma de grade la 29 mai 2024 a fost de 4570C (mult mai ridicată decât cea din anul 2023, când la aceeași dată au fost însumate 3200C).

Capturi de Ostrinia nubilalis la capcana Csalomon, tip borcan

Capturi de Ostrinia nubilalis la capcana Csalomon tip borcan

Apreciem că zborul a început la începutul lunii mai. Primele ponte au fost notate tot în ultima decadă a lunii mai. Primele larve au eclozat în prima decadă a lunii iunie. Frecvența plantelor atacate de Ostrinia nubilalis în unele zone din Timiș este scăzută. Punem asta pe seama faptului că multe ponte s-au uscat din cauza temperaturilor înregistrate. Pontele uscate erau depuse pe partea superioară a frunzelor.

Ostrinia nubilalis, femelă

Ostrinia nubilalis femelă

În cazul dăunătorului Helicoverpa armigera, maximul curbei de zbor s-a înregistrat la data de 30 mai 2024, după care numărul de capturi a început să scadă. Larve prin culturile verificate nu am găsit, deoarece prima generație de Helicoverpa armigera atacă porumbul accidental. Populațiile înregistrate nu au fost numeroase ca în alți ani. Este posibil ca cea de-a doua generație să fie mai numeroasă. Știm că generația a II-a de Helicoverpa este dăunătoare la porumb. În această perioadă, la capcanele de Helicoverpa armigera nu mai vin fluturi, decât sporadic. În perioada următoare posibil să observăm larve și prin culturile de porumb.

Helicoverpa armigera, 11.06.2024, Timișoara

Helicoverpa armigera 11.06.2024 Timișoara

Pontă de Ostrinia nubilalis

Pontă de Ostrinia nubilalis

Crișana

În Crișana, maximul curbei de zbor în cazul Ostriniei nubilalis a înregistrat fluctuații în funcție de localitățile unde au fost amplasate capcanele. De aceea, s-a înregistrat maxim de zbor la data de 11 iunie 2024 (în unele localități), dar și la 6 iunie 2024 (Curtici, Șiria etc). Am observat că, în Crișana, există o decalare de aproximativ o săptămână comparativ cu regiunea Banat. Apreciez că, în Crișana, condițiile climatice au fost mai favorabile dezvoltării dăunătorului. Frecvența plantelor cu larve eclozate la data de 12 iunie 2024 era ridicată în zona Șiria, comparativ cu regiunea Banat.

Prin porumbul din Șiria alături de fermierul Ronny Trapletti (12 iunie 2024)

Prin porumbul din Șiria alături de fermierul Ronny Trapletti. 12 iunie 2024

Zborul maxim al dăunătorului Helicoverpa armigera a fost înregistrat la data de 3 iunie 2024. Cele mai multe capturi au fost raportate în zona Diosig. Populațiile sunt scăzute, în zona Diosig numărul de capturi a oscilat între 17 - 25/capcană la 3 iunie. La 14 iunie 2024, numărul de capturi tinde spre zero.

Larvă de Ostrinia nubilalis - Șiria, 12 iunie 2024

Larvă de Ostrinia nubilalis la Șiria la data de 12 iunie 2024

Dobrogea

În localitățile monitorizate, numărul de capturi de Ostrinia nubilalis care au venit la capcane a fost foarte scăzut comparativ cu alți ani. La multe capcane nu au fost capturați fluturi. În această zonă nu poate fi realizată o curbă de zbor reală. La Potârnichea, zbor maxim s-a înregistrat la data de 10 iunie 2024. Vom vedea în perioada următoare dacă larvele vor fi prezente în culturi.

Atac la frunză. Larva pătrunde în nervura principală iar frunza se frânge în final

Atac la frunză. Larva pătrunde în nervura principală iar frunza se frânge în final

Helicoverpa armigera a înregistrat zbor maxim la data de 4 iunie 2024, după care curba scade. De această dată, curba de zbor a putut fi realizată la capcana automată CropVue de la Ostrov, dar și la capcanele Csalomon tip borcan de la Potârnichea. În multe zone din Dobrogea numărul de capturi a oscilat între 0 și 2.

Muntenia

În această regiune, maximul curbei de zbor pentru Ostrinia nubilalis s-a înregistrat în perioada 10 - 11 iunie 2024 în aproape toate zonele. Se constată populații mai reduse în această regiune.

Atac la panicul

Atac la panicul1

Dacă populațiile de Ostrinia au fost scăzute, Helicoverpa armigera iese în evidență în mai multe zone prin numărul mare de capturi care au venit la capcane. Maximul curbei de zbor s-a înregistrat la data de 4 iunie 2024 în zonele: Smirna (capturi între 120 - 160/capcană); Măicănești (capturi între 51 și 130/capcană); Iazu (capturi între 48 - 117/capcană); Kogălniceanu (capturi între 48 - 66/capcană).

Având în vedere abundența de fluturi de la capcane, prognozăm populații numeroase la cea de-a II-a generație de Helicoverpa armigera.

Oltenia

Curba maximă de zbor a dăunătorului Ostrinia nubilalis în această regiune s-a înregistrat în jurul datei de 11 iunie 2024 deși avem maxim și în datele de 5 iunie și 7 iunie. Este posibil ca, din cauza temperaturilor ridicate din Oltenia, să existe o decalare de o săptămână (mai devreme), la fel ca în regiunea Crișana.

Populațiile de Helicoverpa armigera din Oltenia au fost numeroase, dar nu la fel ca în Muntenia. Maximul curbei de zbor s-a înregistrat în perioada 2 - 4 iunie 2024 în regiunea Oltenia (capturi între 60 - 90/capcană).

Orificii produse de larvele de Ostrinia nubilalis la frunze

Orificii produse de larvele de Ostrinia nubilalis la frunze

Moldova

Capturile de Ostrinia nubilalis au fost extrem de scăzute în această regiune. Ce înseamnă asta? La aproape toate capcanele, capturile au fost zero sau 1, mai rar 2. Un maxim s-a înregistrat (doar trei capturi) la capcana de la Tabăra, în data de 11 iunie 2024.

Maxim de zbor pentru Helicoverpa armigera s-a înregistrat în câteva zone din Moldova în perioada 7 - 11 iunie 2024. Cel mai mare număr de capturi a fost înregistrat la Tabăra (107) la 11 iunie 2024. Observăm că se suprapune peste maximul de zbor al Ostriniei nubilalis. Totodată, constatăm că populațiile de Helicoverpa armigera sunt mai mari decât cele de Ostrinia nubilalis. Știm că, în Moldova, temperaturile sunt mai scăzute comparativ cu alte regiuni din România, de aceea pot apărea aceste decalaje.

Capturi de Helicoverpa armigera la capcana automată CropVue

Capturi de Helicoverpa armigera la capcana automată CropVue

Transilvania

În această zonă nu s-a putut realiza o curbă de zbor deoarece monitorizarea a început mai târziu. Numărul de capturi de Ostrinia nubilalis a fost zero în toate zonele.

În cazul Helicoverpei armigera, maximul curbei de zbor s-a înregistrat la capcana automată CropVue la data de 2 iunie 2024 (15).

Larvă de Ostrinia după eclozare

Larvă de Ostrinia după eclozare

 

Importanța maximului de zbor în combaterea celor doi dăunători

 

În cinci ani de monitorizare am tot scris despre importanta monitorizării dăunătorilor Ostrinia nubilalis și Helicoverpa armigera. Maximul curbei de zbor este un indicator că adulții speciei se află în plin proces de împerechere și depunere a pontei. În stabilirea datei optime de efectuare a tratamentelor chimice sau biologice se folosește în primul rând criteriul biologic. Asta înseamnă că, trebuie urmărită apariția adulților, apoi depunerea primelor ponte și apariția larvelor. Întotdeauna trebuie să efectuăm controale în câmp atunci când se înregistrează maxim de zbor.

porumb capcane

La data emiterii alertei de către FMC ROMÂNIA în parteneriat cu USV „Regele Mihai I” din Timișoara (14 iunie), apreciez că sunt îndeplinite cele trei criterii care stau la baza avertizării combaterii dăunătorului Ostrinia nubilalis:

  • Criteriul biologic (zbor maxim al adulților, ponte și larve pe plante). Numărul fluturilor capturați la capcanele cu feromoni nu oferă întotdeauna predicții fiabile cu privire la infestarea larvară ulterioară. Cu toate acestea, monitorizarea zborului oferă informații valoroase mai ales în ceea ce privește ovipoziția.

  • Criteriul ecologic (în Banat s-au însumat aproximativ 6000C până la data de 14 iunie, ceea ce înseamnă că larvele de vârsta I, II și III sunt prezente).

  • Criteriul fenologic (femelele depun pontele pe plantele avansate în vegetație, care au mai mult de 45 cm înălțime). Conform criteriului fenologic, culturile avansate în vegetație vor fi primele infestate. Din experiența anilor trecuți, vă pot spune că larvele primei generații pot fi observate în zona vârfului de creștere adică în verticilul plantei. Atacă frunzele, pătrunzând în nervura principală. La locul unde se hrănește, frunza se va necroza și se va frânge. O formă de atac deloc de neglijat a larvelor din prima generație este că perforează paniculul nedesfăcut. În perioada de apariție a paniculului, larvele sunt deosebit de active.

o cotuna

Analizând curbele de zbor din toate regiunile observăm că există diferențe între zone. Suma de grade acumulată la Timișoara este mai ridicată comparativ cu cea de anul trecut din aceeași perioadă. Asta înseamnă că, în acest an dăunătorii au apărut mai devreme cu o săptămână și chiar cu două în unele zone.

Pentru detalii privind combaterea celor doi dăunători, accesați Aplicația ARC™ farm intelligence, care poate fi descărcată de pe Google Play. Accesul la datele din aplicație este gratuit pentru toți fermierii din România.

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Orice cultură de succes pleacă de la sămânță, de la genetică. Numai că, în contextul schimbărilor climatice, o genetică bună nu mai reprezintă garanția unei recolte bogate, iar cunoașterea tehnologiei de cultivare poate face diferență.

În cele ce urmează, vom trece în revistă punctele importante, anumite recomandări pentru fiecare verigă tehnologică, pentru a obține o cultură de rapiță de succes.

Rotația culturii

Grâul de toamnă este principala plantă premergătoare pentru cultura de rapiță în toate zonele din România. Este de dorit ca rapița să revină pe același teren după minimum trei ani. Rotația de 3-4 ani este eficientă în reducerea presiunii unor boli, cum ar fi Putregaiul negru (Guignardia bidwellii) și Alternarioza. Leguminoasele pentru boabe și floarea-soarelui pot fi atacate de Sclerotinia sclerotiorum, iar din acest motiv, trebuie evitate în rotație.

Pregătirea terenului

Rapița este sensibilă la efectul remanent al unor erbicide, în special cele din grupa sulfonilureelor. Efectul remanent se poate manifesta de la răsărit până la înflorire și este mai mic atunci când, după aplicarea erbicidului, a căzut o cantitate mai mare de precipitații, sau atunci când se ară după recoltarea plantei premergătoare.

În timpul pregătirii terenului, în majoritatea zonelor, solul prezintă un deficit de apă, ca efect al secetei, astfel că aratul, urmat de una-două treceri cu discul greu și apoi efectuarea unei lucrări cu combinatorul pentru pregătirea patului germinativ, nu sunt deloc recomandate, dacă se dorește conservarea apei rămase în sol. Se recomandă o lucrare de dezmiriștire, imediat după recoltat, apoi o trecere cu cizelul la o adâncime de 20-25 cm, fără a se întoarce brazda, concomitent cu tasarea ușoară a solului, pentru a-i reface capilaritatea, bazându-ne pe umiditatea din profunzime.

Dacă discutăm despre lucrări în regim de min-till (lucrări minime), recomandarea Syngenta este hibridul SY Floretta, având sistemul radicular foarte bine dezvoltat, și o tulpină puternică, ce îi conferă toleranță foarte bună la cădere. Pe soluri ușoare, în orice tip de tehnologie, recomandarea de la Syngenta este hibridul SY Robot CL.

Densitatea

Densitatea recomandată la semănat este între 40-60 boabe germinabile/mp, în condiții optime, asigurând o acoperire ideală a terenului până la intrarea în iarnă, fără supraaglomerarea plantelor, dar existând totuși și o „rezervă de plante” în cazul lipsei de umiditate în momentul răsăritului, a unei ierni mai aspre, sau a unui atac masiv de dăunători.

Densitatea  stabilește, în medie, aproximativ 50% din producția scontată. Densitățile sub 25 și peste 75 plante/mp la ieșirea din iarnă determină scăderi de performanță de până la 40%.

Atunci când vorbim despre densitate, nu putem să nu subliniem și importanța calibrării semănătorilor, care în mare  parte sunt încă reglate pe kg/ha. Considerând că masa a 1000 de boabe (MMB) la semințele de rapiță variază destul de mult, cantitatea însămânțată poate fi de la 2 la 6 kg/ha. Recomandarea Syngenta este acordarea atenției loturilor (partidelor), chiar și de la același hibrid, pentru că pot exista diferențe a greutății masei la o mie de boabe.

Distanța între rânduri

Distanța se poate regla între 12,5 și 75 cm. Cele mai bune rezultate se obțin la distanțele cuprinse între 25 cm și 40 cm și, în unele cazuri, la 70 cm între rânduri. La distanțele mici între rânduri avem un control mai bun asupra buruienilor, și astfel nu sunt necesare prașilele. Avem o rezistență mai bună la cădere, iar recoltarea mecanizată va avea loc în condiții bune și foarte bune. Distanțele mari sunt recomandate doar în zonele cu soluri fertile și bine aprovizionate cu apă. Aici recomandarea Syngenta este SY Glorietta datorită capacității foarte bune de ramificare.

Alegerea distanței corespunzătoare influențează producția cu până la 20% din potențialul solei.

Perioada de semănat

Momentul de semănat este totul. Se consideră că, în condiții optime, fiecare zi întârziată la semănat reduce potențialul total de producție cu 1%. Cazul ideal este ca, din momentul semănatului și până la primele cinci zile cu temperaturi sub 20C, să fi trecut aproximativ 110 zile. Pentru a asigura germinarea și răsărirea semințelor de rapiță, necesarul acestora de precipitații este de aproximativ 5-10 mm în decurs de 5-10 zile.

Recomandarea Syngenta pentru semănatul timpuriu este SY Glorietta, deoarece hibridul are o dezvoltare lentă în toamnă, fără a exista riscul alungirii tijei. Dacă condițiile ne obligă la un semănat tardiv, cea mai bună recomandare este  hibridul SY Floretta, care are un start exploziv în vegetație, cu o dezvoltare rapidă până în stadiul de patru frunze, iar pentru fermierii care folosesc tehnologia Clearfield®, cea mai bună recomandare este SY Robot CL. După răsărire, din stadiul de cotiledoane și până în stadiul de șase frunze, necesarul de precipitații al plantelor este de aproximativ 40-50 mm.

Dăunători

Principalii dăunători sunt puricii cruciferelor (Phyllotreta spp.) și viespea rapiței (Athalia rosae). Atacul lor este cu atât mai puternic cât timp avem o toamnă caldă și secetoasă. Pragul Economic de Dăunare (PEG) la ambii daunatori este de 2-3 indivizi pe plantă, în 70% din parcelă/solă. Este recomandat controlul dăunătorilor cu produsul Karate Zeon®, sau alți piretroizi sau insecticide sistemice.

Folosirea semințelor netratate sau întârzierea tratamentului poate provoca pierderi de producție de la 10% până la 20% sau compromiterea totală a culturii în cazul unor atacuri foarte puternice.

Buruieni

Presiunea buruienilor în toamnă, și în special a samulastrei de cereale paioase trebuie gestionată cu mare atenție. Se estimează că samulastra de grâu sau orz creează pierderi de producție de la 1% la 3% la o plantă/m2 și ajunge până la 18% în cazuri unde avem 16 plante/m2.

În cazul în care suntem într-o zonă în care avem anual o presiune puternică din partea buruienilor dicotiledonate în toamnă, Syngenta recomandă un hibrid performant pe segmentul Clearfield®, SY Robot CL. Aplicarea în toamnă a erbicidului Cleranda® se face din stadiul de cotiledoane, până în maximum opt frunze.

Bolile care își fac cel mai des apariția în condiții de toamnă caldă și secetoasă și care produc cele mai mari pagube sunt putregaiul negru (Guignardia bidwellii) și făinarea, deja din stadiul de cotiledoane. În cazul putregaiului negru, toți cei trei hibrizi de la Syngenta: SY Glorietta, SY Floretta și SY Robot CL prezintă toleranță, așa că trebuie să ne asigurăm că toți ceilalți factori agrotehnici au fost respectați, mai precis, semănatul în perioada optimă și aplicarea unui regulator de creștere, dacă există riscul de alungire. Pentru făinare nu există toleranță genetică, așa că atenție mare la semănat. Densitățile mari favorizează boala, iar în anumite cazuri trebuie făcut un tratament din toamnă.

Reluarea în vegetație

Rapița își poate relua ciclul de vegetație și în ferestrele iernii (cu temperaturi de 5-7 grade Celsius), ceea ce nu este de dorit. Ceutorhynchus napi atacă încă din februarie, atunci când temperaturile depășesc 9-12 grade Celsius. Femela depune ponta în interiorul tulpinii, iar larvele mănâncă interiorul acestora. Trebuie amplasate capcane, apoi se aplică insecticide pentru a controla adulții.

Odată cu alungirea tulpinii, încep să apară și inflorescențele. Înfloritul este determinat și de timpurietatea hibridului. În portofoliul Syngenta, avem hibrizi semi-timpurii, dar SY Glorietta se diferențiază prin faptul că înflorește cel mai târziu dintre hibrizii din portofoliu.

Atunci când vorbim despre talia plantelor, trebuie luate în considerare mai multe aspecte, cum ar fi: varietatea, condițiile meteo, tehnologia. Talia hibrizilor este în medie între 1,5 m până la 2 m. În portofoliul Syngenta avem hibrizi de talie medie, compacți, care se ramifică foarte bine și sunt ușor de recoltat (SY Glorietta, SY Floretta, SY Robot CL). Anul acesta, în zonele secetoase s-a observat o talie mai mică a hibrizilor din cauza lipsei de apă, fapt ce a dus și la o înflorire timpurie.

syngenta

Un alt aspect cheie în tehnologia rapiței este rezistența la cădere, iar aici sunt câteva elemente cheie care trebuie discutate și luate în considerare:

  • Hibridul: Avem în portofoliul Syngenta hibrizi compacți, cu o toleranță foarte bună la cădere, iar aici amintim hibrizii SY Floretta și SY Robot CL;

  • Densitatea optimizată la condițiile de mediu: Densitate optimă la recoltat pentru SY Glorietta și SY Floretta este de 35-45 plante pe mp. O densitate prea mare ar putea duce la căderi;

  • Fertilizarea cu azot: o aplicare a unei fracții mari de azot în stadiile târzii de dezvoltare, poate crea o sensibilitate la cădere;

  • Controlul dăunătorilor: Controlul lui Ceutorhynchus napi trebuie considerat, încă din iarnă. Larvele golesc tulpinile pe interior, lucru care favorizează o cădere masivă a culturii. Totodată, în cazul în care sunt primăveri cu umiditate excesivă și temperatură optimă, se poate instala și Sclerotinia sclerotiorum, pe fondul leziunilor pe care le creează larvele deCeutorhynchus napi;

  • Aplicarea regulatorilor de creștere poate întări tulpina și micșora riscul căderii plantelor.

Coacerea uniformă este o caracteristică foarte importantă a hibrizilor din portofoliul Syngenta. Aceasta poate influența atât momentul recoltatului, cât și toleranța la scuturare. Hibrizii Syngenta au o coacere uniformă, iar în rețeaua de cercetare-testare, nu am observat o sensibilitate deosebită în ceea ce privește scuturarea. Totuși, trebuie avut în vedere maturitatea hibrizilor în momentul recoltatului. Un hibrid mai tardiv, așa cum este SY Glorietta, se va coace mai târziu, astfel că va avea o toleranță mai bună la scuturare. Din acest motiv, recomandăm în fermă cultivarea mai multor hibrizi, cu maturități diferite, pentru a putea realiza un recoltat eșalonat, în etape.

 

Material semnat de Răzvan Lupu, expert tehnic Semințe Syngenta România, în colaborare cu Alexandru Lavu, manager de produs semințe porumb și rapiță Syngenta România și Republica Moldova

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Cultura mare

Plutella xylostella este prezentă în culturile de rapiță, cu densități diferite, funcție de zonă și condițiile climatice.

Primii adulți i-am observat în Timiș la data de 31 martie 2024 în unele culturi (nu peste tot). După această dată am amplasat capcane pentru monitorizarea dăunătorului. Diferențele de temperaturi înregistrate între noapte și zi au influențat negativ zborul în Câmpia Banatului. La această dată, în Banat putem observa în culturile netratate adulți, coconi, larve, ouă. Densitățile sunt scăzute și nu ar trebui să ne îngrijoreze.

În alte zone din țară (unde este mult mai cald) dăunătorul poate crea probleme dacă nu se intervine la timp. Pentru a putea combate eficient acest dăunător important al rapiței, vă punem la dispoziție date despre biologia, daunele produse, monitorizarea și managementul integrat.

 

Importanța economică

 

Molia Plutella xylostella este considerată specie invazivă, greu de combătut din cauza rezistenței la insecticidele actuale, cât și la biopreparatele pe bază de Bacillus thuringiensis [Tabashnik et al., 1990; Gong et al., 2014]. În multe zone din lume, această molie face parte dintre dăunătorii principali ai legumelor crucifere (varză, conopidă, broccoli), cât și ai rapiței și muștarului [Talekar & Shelton, 1993; Sarfraz et al., 2006; Furlong et al., 2013].

În țara noastră, Plutella xylostella este răspândită în zonele unde se cultivă varză, conopidă, rapiță. Creșterea suprafețelor cultivate cu rapiță în România a condus și la creșterea populațiilor de Plutella xylostella. Pe lângă asta, schimbările climatice actuale și-au pus amprenta asupra biologiei moliei. În literatura de specialitate se arată că primii fluturi apar primăvara în luna mai [Roșca et al., 2011]. Monitorizarea din acest an de la Stațiunea Didactică a Universității de Științele Vieții din Timișoara arată că primii fluturi au fost observați la sfârșitul lunii martie 2024.

Larvă și daună la rapiță

Larvă și daună la rapiță

Impactul economic al acestui dăunător este greu de evaluat, deoarece în unele zone din lume produce pagube importante, iar în altele nu. Eventual pot fi calculate cheltuielile cu pesticide. La nivel mondial se constată că, combaterea dăunătorului este din ce în ce mai costisitoare [Zalucki et al., 2012].

Daunele produse pot ajunge chiar și la 50% din producție în anii cu infestări masive. Fermierii observă dăunătorul târziu, iar pagubele sunt inevitabile. Monitorizarea este indispensabilă și poate ajuta în stabilirea momentului optim de combatere.

 

Recunoașterea simptomelor

 

Imediat după eclozare larvele încep să se hrănească continuu, fiind recunoscute pentru lăcomia lor. În funcție de vârstă, ele se hrănesc diferit și produc simptome diferite, după cum urmează:

  • În primul stadiu, au un mod de hrănire minier, consumând parenchimul frunzelor;

  • După două - trei zile încep să se hrănească pe partea inferioară a frunzelor, rozând epiderma inferioară și parenchimul, cu excepția epidermei superioare (aspect de ferestruire);

  • În următoarele trei stadii, larvele devin foarte lacome consumând frunzișul non - stop, lăsând găuri ovale de diferite dimensiuni în frunze, iar aspectul de ferestruire dispare [Talekar & Shelton, 1993; Castelo Branco et al., 1997; Roșca et al., 2011]. La infestări severe din frunze rămân doar nervurile;

  • În urma hrănirii pe tulpini și silicve apare un simptom de albire în zona respectivă;

  • Hrănirea cu muguri florali, flori și silicve tinere este poate cea mai păgubitoare. Semințele din silicvele atacate nu se vor mai umple și se pot deschide prematur. În cazul în care larvele consumă semințele în formare, producțiile vor fi scăzute [Canola Council of Canada, 2021].

Daune la frunze

Daune la frunze

 

Biologia dăunătorului

 

În România, Plutella xylostella prezintă trei generații pe an. În alte zone din lume, mai călduroase, poate ajunge la șase generații pe an și chiar mai mult. Dăunătorul iernează în stadiul de pupă în cocon pe frunzele atacate. În anul următor, primii adulți vor apărea spre sfârșitul lunii mai. Condițiile climatice au schimbat dinamica acestei specii, în unele zone din România apărând în acest an încă de la sfârșitul lunii martie (în Banat, de exemplu).

Cele trei generații se dezvoltă în următoarele perioade:

  • În lunile mai - iulie se dezvoltă prima generație;

  • În iulie - august, a doua generație;

  • Generația a treia, din august până anul următor [Roșca et al., 2011].

Ciclul de viață are patru etape sau stadii: adult, ou, larvă, pupă. Durata fiecărui stadiu este condiționată de condițiile climatice (temperatura mai ales). Adulții sunt mici (cam 9 mm lungime) și au culoare predominant maro - cenușiu către ocru. Aripile au culoare variabilă de la ocru la maro, cu pete negre. Când sunt pliate, în partea superioară formează trei sau patru zone în formă de diamant de culoare alb - cenușiu. Din acest motiv i se mai spune „molia diamantată” [Talekar & Shelton, 1993; Golizadeh et al., 2007; Sarnthoy et al., 1989; CABI, 2015]. Adulții au activitate maximă la amurg și în timpul nopții. Dacă intrăm într-un lan de rapiță și atingem plantele, vom observa zborul în zig - zag al adulților.

Cocon

Cocon

Imediat după apariția adulților, începe împerecherea. La câteva ore după împerechere, femelele încep depunerea pontei. O femelă poate depune 80 - 100 ouă. După unii autori, pot depune până la 200 de ouă pe parcursul a zece zile. Aproximativ 95% din femele încep să depună ouă la câteva ore după împerechere. Ouăle sunt ovale, au culoare gălbuie și aproximativ 0,5 mm. De regulă sunt depuse mai ales pe partea inferioară a frunzelor (lângă nervuri de obicei) și mai puțin pe cea superioară. În acest fel, ele sunt protejate de lumina directă, de vânt, de ploi [Silva & Furlong, 2012; Talekar & Shelton, 1993; Åsman et al., 2001].

După 3 - 5 zile de incubație (funcție de temperaturi) apar larvele care încep să se hrănească, fiind recunoscute pentru lăcomia lor. Ele trec prin patru stadii și se hrănesc pe frunze, muguri florali, flori, tulpini și silicve. Ajunse în stadiul patru, larvele nu mai consumă frunze și intră în stadiul prepupal. Acest stadiu durează între 1 - 3 zile, atunci când temperaturile sunt cuprinse între 10 - 200C. Perioada pupală durează și ea între 3 și 20 de zile, funcție de planta gazdă și temperaturi (10 - 300C). Suma de temperaturi necesară dezvoltării unui ciclu de viață este de aproximativ 2600C. Ciclul de viață al unei generații se poate întinde pe 60 - 80 de zile, în funcție de condițiile de temperatură ale zonei, pornind de la pragul de 70C și o temperatură medie de 100C. Dacă temperaturile sunt mai ridicate, numărul de zile necesare dezvoltării se reduce la jumătate [Golizadeh et al., 2007; CABI, 2015; Liu et al., 2002].

În zonele foarte calde din lume, această insectă are un ciclu de viață scurt, în jur de 18 zile, iar populația sa poate crește de până la 60 de ori de la o generație la alta [De Bortoli et al., 2011]. Studiile indică că moliile pot rămâne în zbor continuu câteva zile, putând zbura până la 1.000 km/zi. Nu se cunoaște încă cum reușesc moliile să supraviețuiască la temperaturi scăzute și la altitudine mare [Talekar & Shelton, 1993].

Larvă pe silicvă, 2024

Larvă pe silicvă 2024

 

Managementul integrat al moliei verzei

 

Din păcate, managementul actual al moliei Plutella xylostella (și nu numai) se bazează în mare măsură pe tratamentele chimice. Pentru un control mai bun și mai durabil pe termen lung, managementul acestui dăunător trebuie îmbunătățit, în așa fel încât combaterea să nu se bazeze strict pe aplicarea insecticidelor (mai ales la varză, conopidă).

Combaterea moliei Plutella xylostella se poate face printr-o serie de măsuri profilactice, chimice și biologice (sistemul integrat de combatere).

Cele mai importante măsuri profilactice sunt:

  • Distrugerea buruienilor (a cruciferelor spontane mai ales);

  • Efectuarea arăturilor adânci pentru îngroparea resturilor vegetale;

  • Cultivarea soiurilor tolerante;

  • Rotația culturilor. Cultivarea pe suprafețe mari a rapiței, practicarea rotațiilor scurte au dus la creșterea populațiilor de Plutella xylostella;

  • Irigarea prin aspersiune (stresează adulții, larvele cad de pe frunze);

  • Practicarea intercroping-ului (cu usturoi, salată verde);

  • Înființarea de culturi capcană pe marginea culturilor [Shelton & Badenes-Perez, 2006; Roșca et al., 2011].

Tratamentele chimice pot fi eficiente doar dacă fermierii monitorizează dăunătorul. Pentru asta, cercetarea pe teren este necesară.

Capcanele cu feromoni pot fi utilizate pentru monitorizarea moliei și stabilirea curbelor de zbor. Curbele de zbor pot fi un bun indicator pentru alegerea momentului optim de combatere. Studiile efectuate în India arată că monitorizarea populațiilor de Plutella xylostella cu ajutorul capcanelor feromonale au dat rezultate foarte bune în combatere. Datele obținute au putut indica un moment optim de aplicare al tratamentelor, în așa fel încât populațiile au fost drastic diminuate și daunele reduse. Pe lângă asta, numărul de tratamente a fost și el redus [Venkata et al., 2001].

În același timp, câmpurile ar trebui verificate de cel puțin două ori pe săptămână. Controlul trebuie să se facă în mai multe puncte din lan sau cultură (cel puțin cinci). Se vor verifica în fiecare punct măcar 0,1 m2. Pe această suprafață se vor număra larvele.

Larvă pe silicvă. Preferă silicvele mai mici

Larvă pe silicvă. Preferă silicvele mai mici

În funcție de planta gazdă, fenologie, există mai multe praguri de dăunare calculate, după cum urmează:

  • La varză, PED-ul este de 8 - 10 larve/plantă [Tanskii, 1981]. Momentele de observație sunt: rozeta de frunze, începutul formării căpățânii;

  • La rapiță, pragul economic de dăunare la care trebuie efectuat tratamentul este de 20 - 30 larve/m2 [Canola Encyclopedia, 2015].

În cadrul sistemului de combatere integrată al acestui dăunător, măsurile chimice ocupă un loc fruntaș. În primul stadiu, larvele nu pot fi omorâte datorită modului minier de hrănire. Din stadiul doi ele pot fi combătute chimic.

În România sunt omologate câteva insecticide pentru combaterea moliei la varză: Cipermetrin; Deltametrin; Gama - cihalotrin; Emamectin benzoat; Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Ciantraniliprol; Spinosad; Clorantraniliprol [Aplicația Pesticide 2.24.3.1, 2024].

Pentru rapiță nu sunt omologate produse în țara noastră, conform Aplicației Pesticide 2.24.3.1 din 2024. Dintre pesticidele recomandate, grupul chimic al piretroizilor este cel mai important și mai utilizat pentru controlul moliei P. xylostella.

Controlul chimic al P. xylostella se recomandă atunci când densitatea larvelor depășește pragul economic, care variază în raport cu stadiul de creștere al culturii și condițiile de mediu [Micic, 2005; Miles, 2002]. Utilizarea de multe ori incorectă a acestor substanțe chimice a crescut rezistența moliei verzei [Carazo et al., 1999; Castelo Branco et al., 2001]. Multe studii arată că, populațiile de P. xylostella sunt considerate foarte predispuse la dezvoltarea rezistenței la insecticide. De altfel, P. xylostella a fost primul dăunător raportat a fi rezistent la dicloro-difenil-triclor-etan (DDT), la numai trei ani de la începutul utilizării sale [Ankersmit, 1953]. Mai târziu a dezvoltat rezistență semnificativă la aproape orice insecticid aplicat, inclusiv la substanțe chimice noi [Sarfraz & Keddie, 2005; Ridland & Endesby, 2011].

Gestionarea populației de P. xylostella folosind metode de control chimice poate fi o strategie interesantă dacă este bine utilizată, datorită numărului mare de grupuri chimice cu ingrediente active diferite, care permite utilizarea alternativă a substanțelor chimice, prevenind dezvoltarea rezistenței. Aceste produse pot fi utilizate împreună cu alte tehnici de control pentru a reduce numărul de aplicații de pesticide și pentru a îmbunătăți calitatea producției.

Un aspect foarte important în alegerea produsului chimic este selectivitatea acestuia, deoarece multe substanțe chimice au o selectivitate ridicată pentru gazdă, dar nu și pentru agenții de control biologic, care contribuie la menținerea populațiilor considerate benefice pentru managementul integrat al P. xylostella.

Capcană cu feromoni

capcana

În combaterea biologică a moliei P. xylostella pot fi utilizate preparate pe bază de Bacillus thuringiensis subsp. kurstaki (tulpina PB 34). Managementul integrat al P. xylostella bazat pe controlul biologic cu bacteria entomopatogenă B. thuringiensis este o metodă importantă pentru reducerea densității populației acestui dăunător în culturile de Brassicaceae. Cu toate acestea, utilizarea acestui entomopatogen trebuie să fie bine planificată, deoarece această molie se află printre primele insecte care au dezvoltat rezistență la insecticidul biologic pe bază de Bacillus thuringiensis [Kirsch & Schmutlerer, 1988; Tabashnik, 1990].

De interes sunt și fungii entomopatogeni Metarhizium anisopliae și Beauveria bassiana pentru controlul P. xylostella. Beauveria bassiana este disponibilă ca produs pe piață pentru gestionarea insectelor dăunătoare. Utilizată în combaterea moliei verzei, a redus cu succes populațiile și s-a constatat că se răspândește eficient de la moliile contaminate la cele sănătoase [Sarfraz et al., 2005].

În mod natural, toate stadiile moliei Plutella xylostella sunt atacate de numeroși parazitoizi și prădători, parazitoizii fiind cei mai studiați. Peste 90 de specii parazitoide atacă molia diamantată [Goodwin, 1979].

Paraziții de ouă aparținând genurilor polifage Trichogramma contribuie puțin la controlul natural, necesitând eliberări frecvente de viespi în câmp. Paraziții de larve sunt cei mai predominanți și în același timp cei mai eficienți. De exemplu, în Brazilia au fost observate șapte specii de parazitoizi într-o populație de P. xylostella la culturile de varză, cele mai frecvente fiind două specii: Diadegma liontiniae și Apanteles piceotrichosus. Cotesia plutellae și Actia sp., mai numeroase în trecut, au devenit parazitoizi minori în prezent.

fluturi

Parazitoizii din genul Trichogramma se numără printre agenții entomofagi care au fost mult studiați pentru P. xylostella. Specia T. pretiosum, tulpina Tp8, poate parazita aproximativ 15 ouă de P. xylostella în prima sau a doua generație atunci când sunt crescute în această gazdă în condiții de laborator, cu apariție de 100% și 10 până la 11 zile pentru apariția adulților [Volpe et al., 2006]. Mai mult, modalitatea optimă de a crește în masă acest parasitoid în laborator este de a folosi ouă lipite pe cartoane de culoare albastră, verde sau albă [Magalhaes et al., 2012].

Dintre prădătorii moliei Plutella xylostella, de interes este P. nigrispinus, care are un potențial mare de utilizare în controlul acesteia. P. nigrispinus a fost raportat că se hrănește cu P. xylostella în culturile de crucifere, consumând în medie 11 larve sau 5 - 6 pupe în 24 de ore [Silva - Torres et al., 2010; Vacari et al., 2012]. Despre adulții de Orius insidiosus există date care arată că pot consuma în jur de 6 ouă de Plutella xylostella în 24 de ore [Brito et al., 2009].

Numeroase studii se fac astăzi cu privire la utilizarea nematozilor entomopatogeni în combaterea moliei verzei Plutella xylostella. Cercetările efectuate până acum arată că, nematozii Steinernema carpocapsae pot fi utilizați în combatere mai ales atunci când insecticidele se dovedesc ineficiente [Schroer et al., 2005]. Pentru că molia depune ouăle pe suprafața inferioară a frunzelor iar larvele tinere se hrănesc în aceeași zonă, soluția cu nematozi trebuie direcționată cât se poate de mult acolo. Eficacitatea tratamentului depinde foarte mult de tehnica de pulverizare [Brusselman et al., 2012].

Insecticidele de origine vegetală sunt, de asemenea, un grup foarte important pentru gestionarea populației acestui dăunător. Dintre acestea, extractul de neem (Azadirachta indica) a prezentat rezultate semnificative în controlul P. xylostella [Myron et al., 2012].

Plutella la ceas de seară. După ce am curățat capcana, un fluturaș s-a așezat comod pe acoperișul capcanei

Plutella la ceas de seară. După ce am curățat capcana un fluturaș s a așezat comod pe acoperișul capcanei

 

Bibliografie

Ankersmit G. W., 1953. DDT resistance in Plutella maculipennis (Curt.) Lepidoptera in Java. Bulletin of Entomological Research 1953;44: 421 – 425.
Åsman K., Ekbom B., Rämert B., 2001. Effect of Intercropping on Oviposition and Emigration Behavior of the Leek Moth (Lepidoptera: Acrolepiidae) and the Diamondback Moth (Lepidoptera: Plutellidae). Environmental. Entomology 30(2): 288-294.
Brito J. P., Vacari A. M., Thuler R. T., De Bortoli S. A., 2009. Aspectos biológicos de Orius insidiosus (Say, 1832) predando ovos de Plutella xylostella (L., 1758) e Anagasta kuehniella (Zeller, 1879). Arquivos do Instituto Biológico 2009; 76(4): 627–633.
Brusselman E., Beck B., Pollet S., Temmerman F., Spanoghe P., Moens M., Nuyttens D., 2012. Effect of the spray application technique on the deposition of entomopathogenic nematodes in vegetables. Pest Management Science 2012;68(3): 444 – 453.
Carazo E. R., Cartin V. M. L. , Monge A. V., Lobo J. A. S., Araya L. R., 1999. Resistencia de Plutella xylostella a deltametrina, metamidofós y cartap em Costa Rica. Manejo Integrado de Plagas 1999; 53: 52–57.
Castelo Branco M., França F. H., Medeiros M. A., Leal J. G. T., 2001. Uso de inseticidas para o controle da traça-do-tomateiro e da traça-das-crucíferas: um estudo de caso. Horticultura Brasileira 2001; 19(1): 60 – 63.
Castelo Branco M., França F. H., Villas Boas G. L., 1997. Traça-das-crucíferas (Plutella xylostella). Brasília: Embrapa Hortaliças; 1997, 4p.
CABI. 2015. Plutella xylostella. CABI.org, Invasive Species Compendium. [http://www.cabi.org/isc/datasheet/42318].
Canola Council of Canada, 2021. Diamondback moth. Winnipeg, Canada: Canola Council of Canada. https://www.canolacouncil.org/.../insects/diamondback-moth/
Canola Encyclopedia. Diamondback Moth. Canola Council of Canada, n.d.: [http://www.canolacouncil.org/can.../insects/diamondbackmoth/].
De Bortoli S. A., Vacari A. M., Goulart R. M., Santos R. F., Volpe H. X. L., Ferraudo A. S., 2011. Capacidade reprodutiva e preferência da traça-das-crucíferas para diferentes brassicáceas. Horticultura Brasileira 2011; 29(2): 187 – 192.
Furlong, M. J., Wright, D. J., Dosdall, L. M., 2013. Diamondback moth ecology and management: problems, progress and prospects. Annual Review of Entomology, 58:517-541.
Gurr G. M., Wratten S. D., 2000. Measures of success in biological control. Dordrecht: Kluwer Academic Publishers; 2000, p 430.
Golizadeh A., Karim K., Yaghoub F., Habib A., 2007. Temperature-dependent Development of Diamondback Moth, Plutella Xylostella (Lepidoptera: Plutellidae) on Two Brassicaceous Host Plants. Insect Science 14.4: 309 -316.
Goodwin S., 1979. Changes in the numbers in the parasitoid complex associated with the diamondback moth, Plutella xylostella (L.) (Lepidoptera) in Victoria. Australian Journal of Zoology 1979; 27(6): 981 – 989.
Gong, W., Yan, H.H., Gao, L., Guo, Y.Y., Xue, C.B., 2014. Chlorantraniliprole resistance in the diamondbackmMoth (Lepidoptera: Plutellidae). Journal of Economic Entomology, 107(2): 806 - 814.
Kirsch K., Schmutlerer H., 1988. Low efficacy of a Bacillus thuringiensis (Berl.) formulation in controlling the diamondback moth Plutella xylostella (L.), in the Philippines. Journal of Applied Entomology 1988;105(1-5): 249–255.
Liu S. S., Chen F. Z., Zalucki M. P., 2002. Development and survival of the diamondback moth, Plutella xylostella (Lepidoptera: Plutellidae), at constant and alternating temperatures. Environmental Entomology 31: 1 - 12.
Magalhães G. O., Goulart R. M., Vacari A. M., De Bortoli S. A., 2012. Parasitismo de Trichogramma pretiosum Riley, 1879 (Hymenoptera: Trichogrammatidae) em diferentes hospedeiros e cores de cartelas. Arquivos do Instituto Biológico 2012; 79(1): 55 – 90.
Myron P. Zalucki, Asad Shabbir, Rehan Silva, David Adamson, Liu ShuSheng, Michael J. Furlong, 2012. Estimating the Economic Cost of One of the World's Major Insect Pests, Plutella xylostella (Lepidoptera: Plutellidae): Just How Long is a Piece of String?, Journal of Economic Entomology, 105(4):1115-1129.
Miles M., 2002. Insect Pest Management II – Etiella, False Wireworm and Diamondback Moth. GRDC Research updates. http://www.grdc.com.au, 2002.
Micic S., 2005. Chemical Control of Insect and Allied Pests of Canola. Farmnote No. 1/2005. Department of Agriculture, South Perth, Western Australia, Australia.
Ridland P. M., Endersby N. M., 2011. Some Australian populations of diamondback moth, Plutella xylostella (L.) show reduced susceptibility to fipronil. In: Srinivasan R., Shelton A. M., Collins H. L. (eds.) Sixth international workshop on management of the diamondback moth and other crucifer insect pests. Nakhon Pathom, Thailand; 2011, 21 – 25.
Roşca I., Oltean I., Mitrea I., Tãlmaciu M., Petanec D. I., Bunescu H. Ş., Rada I., Tãlmaciu N., Stan C., Micu L. M., 2011. Tratat de Entomologie generală şi specială, Editura “Alpha MDN”, Buzău, p. 279 - 296;
Sarfraz M., Dosdall L. M., Keddie B. A., 2006. Diamondback moth-host plant interactions: implications for pest management. Crop Protection 2006; 25(7): 625 – 639.
Sarfraz M., Keddie B. A., 2005. Conserving the efficacy of insecticides against Plutella xylostella (L.) (Lepidoptera: Plutellidae). Journal of Applied Entomology 2005; 129(3): 149 – 157.
Silva - Torres C. S. A., Pontes I. V. A. F., Torres J. B., Barros R., 2010. New records of natural enemies of Plutella xylostella (L.) (Lepidoptera: Plutellidae) in Pernambuco, Brazil. Neotropical Entomology 2010; 39(5): 835 – 838.
Shelton A. M., Badenes-Perez E. 2006. Concepts and applications of trap cropping in pest management. Annual Review of Entomology 51: 285 – 308.
Schroer S., Sulistyanto D., Ehlers R. U., 2005. Control of Plutella xylostella using polymer-fomulated Steinernema carpocapsae and Bacillus thuringiensis in cabbage fields. Journal of Applied Entomology 2005; 129(4): 198 – 204.
Talekar N. S., Shelton A. M., 1993. Biology, ecology, and management of the diamondback moth. Annual Review of Entomology 1993; 38(1): 275 – 301.
Tabashnik B. E., Cushing N. L., Finson N., Johnson M. W., 1990. Field development of resistance to Bacillus thuringiensis in diamondback moth (Lepidoptera: Plutellidae). Journal of Economic Entomology 1990; 83(5): 1671 – 1676.
Vacari A. M., De Bortoli S. A., Torres J. B., 2012. Relation between predation by Podisus nigrispinus and developmental phase and density of its prey, Plutella xylostella. Entomologia Experimentalis et Applicata 2012; 145(1): 30 – 37.
Van Lenteren J., Godfray H. C. J., 2005. Europen in science in the Enlightenment and the discovery of the insect parasitoid life cycle in The Netherlands and Great Britain. Biological Control 2005; 32(1): 12 – 24.
Van Lenteren, J., 2012. The state of commercial augmentative biological control: plenty of natural enemies, but a frustrating lack of uptake. BioControl 2012; 57(1): 1 – 20.
Venkata G., Reddy P., Guerrero A., 2001. Optimum Timing of Insecticide Applications against Diamondback Moth Plutella Xylostella in Cole Crops Using Threshold Catches in Sex Pheromone Traps. Pest Management Science 57.1: 90 - 94.
Volpe H. X. L., De Bortoli A. S., Thuler R. T., Viana C. L. T. P., Goulart R. M., 2006. Avaliação de características biológicas de Trichogramma pretiosum Riley (Hymenoptera: Trichogrammatidae) criado em três hospedeiros. Arquivos do Instituto Biológico 2006; 73(3): 311 – 315.
Zalucki, M. P., Shabbir, A., Silva, R., Adamson, D., Liu, S. S., Furlong, M. J., 2012. Estimating the economic cost of one of the world's major insect pests, Plutella xylostella (Lepidoptera: Plutellidae): just how long is a piece of string?. Journal of Economic Entomology, 105(4): 1115 - 1129.
Waage J. K., Greathead D. J., 1988. Biological Control: challenges and opportunities. Philosophical Transactions of the Royal Society of London 1988; 318 (1189): 111 – 128.

otilia

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Recent, Eurostat a publicat date privind vânzările de pesticide în țările Uniunii Europene. Potrivit acestora, în 2022 a existat o scădere bruscă a cantității de pesticide vândută în Uniunea Europeană, în mare parte din cauza creșterii prețurilor.

Aproximativ 322.000 de tone de pesticide au fost vândute în 2022, în scădere cu 10% față de cantitatea vândută în anul 2021. Există o gamă largă de pesticide vândute în UE, principalele categorii fiind „fungicide și bactericide” (43% din volumele vânzărilor în 2022), „erbicide și insecticide ” (35%) și „insecticide și acaricide” (14%).

Dintre țările UE, Franța (21%), Spania (18%), Germania (15%) și Italia (14%) au înregistrat cea mai mare pondere a pesticidelor vândute în anul 2022. Aceste patru țări sunt principalii producători agricoli ai Uniunii Europene.

Între 2011 și 2022, au existat o serie de țări din UE care au înregistrat scăderi abrupte în vânzările lor de pesticide. Cele mai puternice scăderi au fost înregistrate în Italia (-37%), Portugalia (-36%) și Grecia (-33%).

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Aduc în atenția fermierilor fungul Fusarium graminearum care produce boala numită „albirea și înroșirea spicelor”. În zonele din țară unde au căzut precipitații în perioada înfloritului, iar temperaturile au fost favorabile realizării infecțiilor, este posibil să apară fuzarioza.

Schimbările climatice din ultimii ani au influențat pozitiv dezvoltarea fungilor din genul Fusarium, favorizând apariția epidemiilor la grâu. Cea mai recentă epidemie de Fusarium la cerealele din Câmpia Banatului (și nu numai) a fost în anul 2019, an în care calitatea a fost foarte scăzută, în principal din cauza prezenței micotoxinelor fusariene în cantități care au depășit limitele permise.

Pierderile produse de F. graminearum la grâu în anii epidemici pot fi uriașe. Pagubele se datorează în mare parte sterilității spicelor, MMB-ului scăzut (masa a o mie de boabe), dar mai ales prezenței micotoxinelor în cariopse.

Fusarium graminearum este un patogen deosebit de periculos al cerealelor deoarece produce micotoxine încadrate în două clase chimice: trichothecene și zearalenon. Dintre trichothecene amintim: vomitoxina (deoxynivalenol sau DON), micotoxina T – 2, diacetoxyscirpenol (DAS), monoacetoxyscirpenol (MAS) şi nivalenol. Aceste micotoxine sunt iritanţi puternici şi au fost asociate atunci când sunt consumate cu simptome ca: vomă, refuzul hranei şi posibil ulcer gastric. Cele mai semnificative trichothecene sunt toxina T – 2 şi deoxynivalenolul, care apar în cantităţi destul de mari la cereale. Zearalenonul face parte din a doua clasă chimică de toxine produse de F. graminearum. Când este consumat de animale este asociat cu probleme de reproducere, cum sunt: avorturile, căldurile false, reabsorbţia fetusului şi a mumiilor [Cotuna & Popescu, 2009].

Fusarium și Alternaria sp. (foto din anul 2023)

Foto din anul 2023

În Câmpia Banatului, în anul 2023 au existat lanuri infectate, însă incidența spicelor atacate a fost mai scăzută, la fel și intensitatea. De la epidemia de Fusarium graminearum din anul 2019, putem aprecia că acest patogen nu a mai creat probleme deosebite în Banat, deoarece nu s-au întrunit condițiile climatice (precipitații continue și temperaturi moderate). Vom vedea ce va aduce această primăvară.

Prin intermediul acestui articol venim în sprijinul dumneavoastră cu informații despre tabloul simptomatic al bolii, biologia, epidemiologia și „combaterea” patogenului Fusarium graminearum. Aceste informații vă vor ajuta în viitor să vă protejați din timp culturile.

Foto din anii trecuți

 

Micotoxinele fusariene, pericol pentru sănătatea oamenilor și animalelor

 

În fuzarioza grâului pot fi implicate mai multe specii de Fusarium. Studii numeroase arată că fuzarioza spicelor de grâu poate fi produsă de Fusarium graminearum, Fusarium culmorum, Fusarium nivale, Fusarium poae, Fusarium sporotrichioides [Miller, 1994; Lidell, 2003; Wegulo, 2012; Zrcková et al., 2019]. Dintre speciile menționate, Fusarium graminearum este prezentă în regiunile temperate cu climat mai cald, comparativ cu Fusarium culmorum care preferă zonele mai reci [Wang & Miller, 1988; Snijders & Perkowski, 1990; Miller et al., 1991; Miller, 2002]. În Câmpia Banatului, specia predominantă care produce infecții la spic este F. graminearum [Cotuna et al., 2013; Cotuna et al., 2022].

Dintre speciile de Fusarium producătoare de DON, F. graminearum este considerată cea mai importantă [Paraschivu et al., 2014; Paul et al., 2005; Anon, 1993c]. Deoxynivalenolul (DON) aparține familiei chimice de sequiterpene, fiind derivat din trichodiene (precursorul biochimic al tuturor trichothecenelor). DON - ul este foarte stabil din punct de vedere chimic. Semințele infectate de Fusarium conțin întotdeauna și micotoxine fusariene. Dintre acestea, DON - ul a fost găsit frecvent în cantități mari [McMullen et al., 1997]. După Wegulo (2012), cu cât procentul de boabe fusariate este mai mare cu atât și cantitatea de DON va fi mai ridicată. De altfel, marea majoritate a cercetătorilor corelează prezența deoxynivalenolului în cariopse cu intensitatea atacului din câmp și procentul de boabe fusariate [Cowger & Arellano, 2013]. Dacă ajunge în hrana oamenilor, deoxynivalenolul poate produce intoxicații alimentare, care se manifestă prin greață, vărsături, diaree, dureri de cap, dureri abdominale, febră etc [Lidell, 2003; Sobrova et al., 2010].

Până în acest an, limita maximă de DON admisă de legislația europeană în cerealele neprocesate era de 1250 ppb (1,25 ppm) [Commission Regulation (EC) No 1881/2006].

În Regulamentul (UE) 2024/1022 al CE din 8 aprilie 2024, de modificare a Regulamentului (UE) 2023/915 cu privire la nivelurile maxime de deoxinivalenol în produsele alimentare, limita maximă de DON permisă la cerealele neprocesate a scăzut la 1000 ppb. Noile reglementări intră în vigoare începând cu data de iulie 2024 și nu se aplică retroactiv.

grau intro cotuna

A doua micotoxină importantă produsă de Fusarium graminearum este „toxina T - 2”, care apare în cantități semnificative la cereale, alături de deoxynivalenol [Annon, 1993b]. Intoxicația se manifestă prin simptome de febră, vomă, convulsii, anemie, inflamații acute ale aparatului digestiv.

Alt metabolit toxic produs de fungul F. graminearum este zearalenona (ZON). Zearalenona apare la grâul fusariat alături de DON și T - 2. Această toxină afectează eficiența reproductivă, nu și pofta de mâncare. Sindromul estrogenic ce apare în urma ingerării de hrană contaminată se caracterizează prin: umflarea glandelor mamare, hipertrofia uterină, umflarea vulvei, infertilitate [Marasas, 1991]. Cei mai sensibili sunt porcii.

Limitele maxime admise de ZON și T - 2 în grâul neprocesat sunt de 100 ppb. Cele trei micotoxine, DON, ZON și T - 2 nu sunt considerate carcinogenice. Zearalenona nu se transmite prin lapte sau alte produse lactate.

 

Factorii de risc pentru apariția infecțiilor

 

Risc crescut de infecții cu Fusarium graminearum se înregistrează în anii când se întrunesc următorii factori:

  • Temperaturi optime pentru realizarea infecțiilor. După Anderson (1948), temperatura optimă pentru realizarea infecțiilor este de 250C, indiferent de cât timp durează umezeala. După De Wolf et al. (2003), contează durata în ore a temperaturilor cuprinse între 15 - 300C, înainte cu șapte zile de înflorit. În condiții de vreme caldă cu temperaturi cuprinse între 25 - 300C și umiditate continuă, simptomele de Fusarium la spic (albire) pot apărea în 2 - 4 zile de la realizarea infecției [Wegulo, 2012]. Astfel, o cultură aparent sănătoasă, brusc poate să prezinte simptome de boală;

  • Precipitațiile. Precipitațiile continue dinainte de înflorit și în timpul dezvoltării cariopselor favorizează acumularea de cantități mari de DON în cereale. Cantitățile de precipitații din lunile mai și iunie predispun cerealele la infecția cu Fusarium. Perioadele în care grâul poate fi infectat sunt la înflorit sau imediat după înflorit [Hernandez Nopsa et al., 2012; Wegulo, 2012]. De Wolf et al. (2003) arată importanța duratei în ore a precipitațiilor înainte cu șapte zile de înflorit;

  • Umiditatea relativă a aerului (UR%). Cu cât expunerea la umezeală este mai îndelungată, intensitatea atacului la spic crește. Chandelier et al. (2011), într-un studiu efectuat pe o perioadă de șapte ani, arată o corelație puternică între umiditatea relativă medie de peste 80% și cantitatea de DON acumulată în cariopse;

  • Tehnologiile practicate în prezent de către fermieri pot influența pozitiv infecțiile cu Fusarium, cât și acumularea de micotoxine. Sistemele de cultivare „minimum tillage” sau „no tillage” (utile pentru conservarea solului), densitățile mari practicate, lipsa rotației, au dus la creșterea sursei de inocul în resturile vegetale ce rămân la suprafața solului [Unger, 1994; Watkins, 1994; Matei et al., 2010];

  • Soiurile sensibile.

 

Recunoașterea simptomelor

 

Fusarium graminearum poate ataca plantele de cereale păioase pe tot parcursul perioadei de vegetație, dacă condițiile climatice preferate se întrunesc.

Tabloul simptomatic al bolii se prezintă după cum urmează:

  • Plăntuţele care provin din seminţe infectate se îngălbenesc şi în cele din urmă putrezesc;

  • În faza de înfrăţire, rădăcinile şi coletul sunt brunificate din cauza infecţiilor realizate de miceliul şi clamidosporii din sol. Plantele atacate continuă să vegeteze slab şi vor forma spice sterile;

  • Forma cea mai gravă de atac este după înspicare. Spicele, iniţial se albesc parţial (câteva spiculeţe) sau total, apoi se înroşesc şi se acoperă cu un înveliş micelian, alb – roz sau alb – rubiniu, uneori portocaliu - somon, pe care se observă sporodochiile ciupercii (forma imperfectă). Pe spicele înroşite (pe palee, ariste sau boabe) se observă puncte negre care sunt periteciile ciupercii (forma perfectă). Cariopsele infectate sau fuzariate rămân mici, zbârcite, cenuşii sau rozii iar germinaţia şi puterea de străbatere va fi slabă [Popescu, 2005].

Foto din anul 2019

 

Ciclul de viață

 

Fusarium graminearum este agentul etiologic dominant al fuzariozei spicului la cerealele păioase cultivate în România. Ciuperca rezistă în resturile de plante vegetale, în sol și în semințe. Vremea umedă prelungită în timpul perioadei de vegetație favorizează creșterea și sporularea ciupercii. Sporii ciupercii sunt purtați de vânt și de picăturile de apă pe spicele de grâu. Grâul este susceptibil a fi infectat în perioada înfloritului și când cariopsele încep să se formeze [Popescu, 2005].

Fusarium graminearum rezistă în sol sub formă de miceliu saprofit, clamidospori şi peritecii. O sursă importantă de transmitere este sămânţa infectată din care ies plăntuţe bolnave care mor (infecţie sistemică). Infecţiile primare pot fi realizate de micelii sau clamidosporii din sol dar şi de ascosporii şi conidiile care ajung pe părţile aeriene ale plantelor. După realizarea infecției, miceliul care se dezvoltă intracelular va intra în sporogeneză, formându-se astfel conidiile ce asigură infecţiile secundare (foarte păgubitoare mai ales în perioada înfloritului) – Popescu, 2005.

Dezvoltarea acestui patogen este favorizată de vremea umedă (umiditatea aerului peste 90%, prezenţa ploilor) şi de temperaturile moderate (peste 200C) şi apoi de factorii agrofitotehnici (monocultura, solurile acide, azotul în exces, semănatul des, sensibilitatea soiurilor).

Infecţia continuă şi în depozite. Contaminarea cu micotoxinele produse de F. graminearum este asociată cu amânarea excesivă a recoltatului şi cu depozitarea cerealelor umede. Acumularea de micotoxine este masivă la temperaturi de 21 – 290C şi la o umiditate a boabelor de peste 20%.

 

Managementul integrat al fuzariozei grâului

 

Putem combate sau nu fuzarioza la cereale? O întrebare la care este greu de răspuns. Măsurile din cadrul sistemului de combatere integrată pot ține sub control destul de puțin fuzarioza dar nu întotdeauna ne feresc de infecții. De ce? Pentru că orice măsuri am respecta, condițiile climatice sunt esențiale în realizarea infecțiilor.

Atac la cariopse. Stanga, cariopse fusariate, dreapta cariopsă aparent sănătoasă (foto din anul 2023) 

Foto din anul 2023. Atac la cariopse. Stanga cariopse fusariate dreapta cariopsă aparent sănătoasă

Măsuri profilactice

Măsurile de profilaxie sunt foarte importante dar nu ne feresc de infecții dacă condițiile climatice sunt favorabile patogeniei. Totuși, respectarea lor ne poate ajuta, în sensul că vom avea o rezervă mai mică în sol de inocul. În acest sens, este bine ca fermierii să respecte următoarele măsuri:

  • Cultivarea de soiuri adaptate climei locale şi zonei unde vor fi cultivate.

  • Cultivarea unor soiuri care tolerează mai bine patogenul. Despre rezistență totală nu putem discuta. Rezistența soiurilor de grâu la infecția cu Fusarium este foarte importantă și intens studiată astăzi. Sunt descrise până acum cinci tipuri de rezistență: tipul I - rezistența la infecția inițială (reacții de apărare); tipul II - rezistența la răspândirea agentului patogen în țesutul infectat; tipul III - rezistența la infecție a semințelor; tipul IV - toleranța la infecție; tipul V - rezistența la micotoxine [Mesterhazy, 1995; Ma et al., 2009; Kosaka et al., 2015; Zhang et al., 2020]. După Bai & Shaner (2004), crearea unor soiuri cu rezistență la Fusarium poate fi o strategie foarte bună pentru controlul acestei boli. În SUA, preocupări de ameliorare a grâului pentru rezistența la Fusarium sp. există de prin anul 1929. Un studiu din 1963 arată că, după un ciclu de cercetari de nouă ani, toate plantele de grâu pot fi infectate în proporție mai mare sau mai mică [Schroeder & Christensen, 1963].

  • Controlul dăunătorilor în lanurile de cereale nu trebuie neglijat, deoarece se ştie că favorizează infecţiile cu Fusarium graminearum.

  • Densităţile mari trebuie evitate.

  • Fertilizarea cu azot şi alte substanţe nutritive să se facă în mod echilibrat.

  • Rotaţia culturilor trebuie respectată, deoarece s-a constatat că reduce riscul de contaminare cu micotoxine produse de ciuperca Fusarium graminearum.

  • Resturile vegetale să fie îngropate prin intermediul arăturii.

  • Recoltarea la timp, uscarea la 24 de ore de la recoltare şi supravegherea umidităţii boabelor la depozitare [Cotuna & Popescu, 2009].

Dacă aceste măsuri sunt respectate, sursa de inocul va fi diminuată, NU şi eliminată.

grau fusarium

Măsuri chimice

În funcție de condițiile climatice, tratamentele chimice pot fi eficiente sau nu. Tratarea semințelor înainte de semănat este esențială în prevenirea primelor infecții.

În România sunt omologate următoarele substanțe pentru tratarea semințelor de cereale păioase: Triticonazol; Tebuconazol; Fludioxonil + teflutrin (insecticid); Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol; Fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; Difenoconazol; Fludioxonil + fluxapyroxad + triticonazol; Ipconazol; Fluxapyroxad; Fludioxonil + sedaxan; Difenoconazol + fludioxonil + sedaxan; Bixafen + tebuconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Tratamentele din vegetație

La modul general, în literatura de specialitate se recomandă două tratamente în timpul sezonului de vegetație, după cum urmează: primul tratament la începutul înspicării; iar al doilea tratament la sfârșitul înfloritului.

Studiile efectuate pentru stabilirea momentelor optime de efectuare a tratamentelor (când au eficacitate maximă) recomandă următoarea strategie:

  • Tratament la BBCH 59 - când grâul nu este înflorit - eficiență ridicată.

  • Tratament la BBCH 63 - 65 - început înflorit, moment optim pentru bolile spicului în general.

  • Tratament la BBCH 69 - sfârșit înflorit - nu se recomandă (prea târziu pentru tratament) - se poate aplica doar în situații grave cu risc de infecții secundare când sunt ploi continue după înflorit.

Pentru tratamentele în vegetație sunt omologate următoarele substanțe: Azoxistrobin; Tebuconazol; Metconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Protioconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + tebuconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol; Benzovindiflupir + protioconazol; Benzovindiflupir; Protioconazol; Protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; Ciprodinil; Fenpropidin; Difenoconazol + tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + trifloxistrobin; Boscalid + protioconazol; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Bromuconazol + tebuconazol; Proquinazid + protioconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Fungicidele omologate trebuie utilizate doar în dozele recomandate de producători. Nu măriți dozele. Mărirea dozelor duce la apariția fenomenului de rezistență, iar rezistența la pesticide este o problemă mare a agriculturii moderne.

Tratamentele trebuie efectuate doar în zilele în care nu bate vântul și temperaturile nu sunt ridicate. Dacă după efectuarea tratamentelor intervin ploi, va trebui să repetați. Este foarte important să fie respectați timpii de pauză până la recoltat. Fungicidele utilizate la cereale au timpi de pauză destul de mari, începând de la 35 până la 50 zile.

Măsuri biologice

Combaterea biologică este foarte rar utilizată în combaterea fuzariozei la grâu și nu numai. De interes sunt antibioticele produse de bacterii (Bacillus subtilis) și fungi (Penicillium, Trichoderma, Trichothecium): fitobacteriomicina, nifimicina, fitoflavina, lavendromicina, trichotecina [Popescu, 2005].

În prezent, există un produs biologic omologat în România pe bază de Pythium oligandrum (M1 x 106 oospores/g Pythium oligandrum) pentru tratarea fuzariozei în perioada de vegetație. Tratamentele cu agenți biologici trebuie efectuate preventiv, nu curativ.

De reținut, recoltele contaminate cu micotoxine fusariene nu pot fi destinate nici pentru panificaţie, nici pentru hrana animalelor, din cauza intoxicaţiilor grave pe care le produc.

 

Bibliografie

Andersen, A. L., 1948. The development of Gibberella zeae head blight of wheat. Phytopathology, 38, 599 – 611.
Anon, 1993b. In IARC Monographs on the evaluation of carcinogenic risk to humans, vol. 56, International Agency for Research an Cancer, Lyon, France, pp. 467 - 488.
Anon, 1993c. In IARC Monographs on the evaluation of carcinogenic risk to humans, vol. 56, International Agency for Research an Cancer, Lyon, France, pp. 397 - 444.
Bai, G., Shaner, G., 2004. Management and resistance in wheat and barley to Fusarium head blight. Annu. Rev. Phytopathol. 42: 135 - 161.
Chandelier, A., Nimal, C., André, F., Planchon, V., Oger, R., 2011. Fusarium species and DON contamination associated with head blight in winter wheat over a 7-year period 92003–2009) in Belgium. Eur. J. Plant Pathol., 130, 403 – 414.
Cotuna, O., Sărățeanu, V., Durău, C., Paraschivu, M., Rusalin, G., 2013. Resistance reaction of some winter wheat genotipes to the attack of Fusarium graminearum L. Schw. in the climatic conditions of Banat plain, Research Journal of Agricultural Science, 45 (1), p. 117 - 122.
Cotuna O., Paraschivu M., Sărăţeanu V., Partal E., Durău C. C., 2022. Impact of Fusarium head blight epidemics on the mycotoxins’ accumulation in winter wheat grains, Emirates Journal of Food and Agriculture, 34 (11), 949 - 962.
Cotuna O., Popescu G., 2009. Securitatea și calitatea produselor vegetale, siguranța vieții, Editura Mirton, Timișoara, 327 p..
Cowger, C., Arellano, C., 2013. Fusarium graminearum infection and deoxynivalenol concentrations during development of wheat spikes. Phytopathology 103: 460 - 471.
De Wolf, E. D., Madden, L. V., Lipps, P. E., 2003. Risk assessment models for wheat Fusarium head blight epidemics based on within-season weather data. Phytopathology, 93, 428 – 435.
Hernandez Nopsa, J., Baenziger, P. S., Eskridge, K. M., Peiris, K. H. S., Dowell, F. E., Harris, S. D., Wegulo, S. N., 2012. Differential accumulation of deoxynivalenol in two winter wheat cultivars varying in FHB phenotype response under field conditions. Can. J. Plant Pathol. 34, 380 – 389.
Kosaka, A., Manickavelu, A., Kajihara, D., Nakagawa, H., Ban, T., 2015. Altered gene expression profiles of wheat genotypes against Fusarium head blight. Toxins 72: 604 - 620.
Liddell, C. M., 2003. Systematics of Fusarium species and allies associated with Fusarium head blight. In Fusarium Head Blight of Wheat and Barley; Leonard, K. J., Bushnell, W. R., Eds.; American Phytopathological Society: St. Paul, MN, USA, 2003; pp. 35 – 43.
Ma, H., Ge, H., Zhang, X., Lu, W., Yu, D., Chen, H., Chen, J., 2009. Resistance to Fusarium head blight and deoxynivalenol accumulation in Chinese barley. J. Phytopathology, 157, 166 – 171.
Marasas, W. F. O., 1991. In Mycotoxins and Animal Foods (J. E., Smith, and R. S., Henderson, editors), CRC Press, Inc., pp. 119 - 139.
Matei, G., Păunescu, G., Imbrea, F., Roşculete E., Roşculete, C., 2010. Rotation and fertilization - factors in increasing wheat production and improving the agro productive features of the brown reddish soil from central area of Oltenia, Research Jurnal Of Agricultural Science, Vol. 42 (1). USAMVB Timișoara, pag. 182 - 189.
Mesterhazy, A. I., 1995. Types and components of resistance to Fusarium head blight of wheat. Plant breeding 114 5: 377 - 386.
McMullen, M., Jones, R., Gallenberg, D., 1997. Scab of wheat and barley: A re-emerging disease of devastating impact. Plant Dis. 81:1340 - 1348.
Miller, J. D., Greenhalgh, R., Wang, Y., Lu, M., 1991. Trichothecene chemotypes of three Fusarium species. Mycologia, 83, 121 – 130.
Miller, J. D., 1994. Epidemiology of Fusarium ear diseases of cereals. In Mycotoxins in Grain. Compounds Other than Aflatoxin; Miller, J. D., Trenholm, H. L., Eds.; Eagan Press: St. Paul, MN, USA, 1994; pp. 19 – 36.
Miller, J. D., 2002. Aspects of the ecology of Fusarium toxins in cereals. In Mycotoxins and Food Safety; DeVries, J. W., Trucksess, M. W., Jackson, L. S, Eds.; Kluwer Academic/Plenum Publishers: New York, USA, pp. 19 – 28.
Paraschivu, M., Cotuna O., Paraschivu M., 2014. Integrated disease management of Fusarium head blight, a sustainable option for wheat growers worldwide, Annals of the University of Craiova - Agriculture, Montanology, Cadastre Series, vol. XLIV, p. 183 - 187.
Paul, P. A., Lipps, P. E., Madden, L. V., 2005. Relationship between visual estimates of Fusarium head blight intensity and deoxynivalenol accumulation in harvested wheat grain: a meta-analysis. Phytopathology 95:1225 - 1236.
Popescu G., 2005. Tratat de patologia plantelor, vol. II Agricultură, Editura Eurobit, 341 p..
Snijders, C. H. A., Perkowski, J., 1990. Effects of head blight caused by Fusarium culmorum on toxin content and weight of wheat kernels. Phytopathology, 80, 566 – 570.
Sobrova, P., Adam, V., Vasatkova, A., Beklova, M., Zeman, L., Kizek, R., 2010. Deoxynivalenol and its toxicity. Interdisc. Toxicol., 3, 94 – 99.
Schroeder, H. W., Christensen, J. J., 1963. Factors affecting resistance of wheat to scab caused by Gibberella zeae. Phytopathology 53 7, 1: 831 - 838.
Unger, P. W., 1994. Residue production and uses–an introduction to managing agricultural residues. In Managing Agricultural Residues; Unger, P. W., Ed., Lewis Publishers: Boca Raton, F. L., USA, pp. 1 – 6.
Zhang, W., Boyle K., Brûlé - Babel, A. L., Fedak, G., Gao, P., Robleh Djama, Z., Polley, B., Cuthbert R. D., Randhawa, H. S., Jiang, F., Eudes, F., Fobert, P. R., 2020. Genetic Characterization of Multiple Components Contributing to Fusarium Head Blight Resistance of FL62R1, a Canadian Bread Wheat Developed Using Systemic Breeding. Front. Plant Sci. 11:580833.
Zrcková, M., Svobodová - Leišová, L., Bucur, D., Capouchova, I., Konvalina, P., Pazderu, K., Janovská D., 2019. Occurence of Fusarium spp. In hulls and grains of different wheat species, Romanian Agricultural Research, No. 36, 173 - 185.
Watkins, J. E., Boosalis, M. G., 1994. Plant disease incidence as influenced by conservation tillage systems. In Managing Agricultural Residues; Unger, P. W., Ed. Lewis Publishers: Boca Raton, F. L., USA, 261 – 283.
Wegulo, S. N., 2012. Factors influencing Deoxynivalenol accumulation in small grain cereals, Toxins, 4, 1157 - 1180.
Wang, Y. Z. and Miller, J. D., 1988. Screening techniques and sources of resistance to fusarium head blight. In: A. R., Khlatt, (ed), Wheat production: constraints in tropical environments. CIMMYT, Mexico. 239 - 250.
***. 2006. Commission Regulation (EC) No 1881/2006 of 19 December 2006 setting maximum levels for certain contaminants in foodstuffs.
***. 2013. Commission Recommendation 2013/165/EU of 27 March 2013 on the presence of T-2 and HT-2 toxin in cereals and cereal products.
***. 2024. REGULAMENTUL (UE) 2024/1022 AL COMISIEI din 8 aprilie 2024 de modificare a Regulamentului (UE) 2023/915 în ceea ce privește nivelurile maxime de deoxinivalenol în produse alimentare, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 9.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1022/oj.

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna (realizate în anii trecuți)

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Încă de la începutul primăverii am făcut informări cu privire la prezența fungului Erysiphe cruciferarum în culturile de rapiță din județul Timiș. De altfel, patogenul era prezent încă din toamna anului 2023. Mulți au fost suspicioși atunci.

Iată că, acum făinarea a urcat în etajele superioare ale plantelor de rapiță, iar silicvele sunt cuprinse în întregime de micelii. Asta înseamnă că, în această primăvară, condițiile climatice au favorizat dezvoltarea făinării.

În următoarea perioadă așteptăm ploi, temperaturile vor fi în scădere, iar făinarea va crea probleme în special la hibrizii sensibili.

Primele raportări despre prezența făinării pe silicve sunt din zona Moșnița (Timiș). Fotografiile din acest material sunt realizate la data de 16 mai 2024  de către un fermier care mi-a permis să le utilizez.

Se cunoaște că, infecțiile severe apar atunci când vremea este umedă (umiditatea relativă între 50 - 95%), iar temperaturile sunt cuprinse între 150 - 200C. Astfel de condiții au fost și în primăvara 2019 în județul Timiș, când făinarea a cuprins toate organele plantei, inclusiv silicvele, producând daune semnificative.

Foto Moșnița 16.05.2024

Tratamentele chimice se impun, mai ales atunci când fungul infectează silicvele formate. În primăverile răcoroase și umede se recomandă efectuarea unui tratament preventiv.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea acestui patogen sunt pe bază de: Tebuconazol; Protioconazol (se aplică preventiv, la apariția primelor simptome); Boscalid + metconazol (după APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.2.2).

Respectați dozele, momentele optime de aplicare și timpii de pauză (care sunt destul de mari, între 35 - 56 zile).

Infecțiile pot fi severe atunci când temperaturile sunt cuprinse în intervalul 220-270C, iar umiditatea relativă este scăzută în timpul zilei și ridicată în timpul nopții.

Erysiphe cruciferarum infectează buruienile (gama de plante gazdă este largă), trecând cu ușurință pe plantele cultivate. De aceea, culturile nu trebuie să fie îmburuienate.

Pentru detalii despre patogen (simptome, biologie și combatere) vă rugăm să accesați articolul despre Erysiphe cruciferarum: https://revistafermierului.ro/din-revista/protectia-plantelor/item/6092-fainarea-a-aparut-in-culturile-de-rapita.html

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Plantele de cultură sunt atacate de un număr mare de boli, dar dintre acestea mana, chiar și după un secol și jumătate de la apariția ei în Europa, rămâne cea mai devastatoare. În anii prielnici dezvoltării acestei boli (umiditatea aerului ridicată, peste 90%, și temperatura 18-22°C), pagubele pot ajunge până la pierderea totală a producției.

Mana atacă toate părțile verzi ale plantei, cele mai importante pierderi înregistrându-se prin distrugerea frunzelor, lăstarilor tineri, ciorchinilor, inflorescențelor, florilor și boabelor - la vița-de-vie; a frunzelor, tulpinilor și fructelor - la tomate și a foliajului și prin infectarea tuberculilor - la cartof.

În ultimul timp, tot mai multe date susțin că, la cultura cartofului, ciuperca ce produce mana (Phytophtora infestans) a devenit mai agresivă. Are loc o scurtare a ciclului biologic, de la 4-6 zile la doar 3-4 zile, producând mai mulți spori decât înainte, ceea ce mărește șansa ca frecvența plantelor infectate să crească. De asemenea, virulența sporilor este mai mare.

Toate acestea au determinat creșterea numărului de tratamente contra manei, care în anumite situații pot ajunge până la 20 și la o cantitate mai mare de substanță activă la hectar. De asemenea, s-au intensificat eforturile în găsirea și omologarea de noi substanțe active pentru controlul acestui patogen.

 

Fungicid cu acțiune preventivă și curativă

 

Summit Agro Romania s-a alăturat acestui efort, punând la dispoziția fermierilor un produs eficient în combaterea manei: Zetanil - un fungicid cu actiune preventivă și curativă, condiționat sub formă de granule dispersabile în apă (WG). logo zetanil

Zetanil are în componența sa două substanțe active, cu două mecanisme de acțiune diferite, și anume:

  • Cimoxanil 330 g/kg – o substanță activă cu un mecanism de acțiune multisite, sistemic-locală, ce este foarte rapid absorbită de aparatul foliar și distribuită omogen în toată planta.

Activitatea preventivă este dată de capacitatea cimoxanilului de a distruge sporii de mană, înainte de instalarea infecției.

Activitatea curativă este dată de capacitatea substanței active de a bloca dezvoltarea miceliului în primele 2-3 zile de la instalare.

Cantitatea de cimoxanil aplicată este redusă (120-150 g/ha), având un impact minim pentru mediul înconjurător și probabilitate mică de apariție a formelor de rezistență.

  • Zoxamid 330 g/kg – o substanță activă de contact, cu acțiune preventivă, caracterizată prin capacitatea de distrugere a sporilor de mană înainte ca boala să se instaleze în plantă. Are un mecanism de acțiune multisite: inhibă formarea zoosporilor în sporange și totodată, stopează alungirea tubului germinativ în primele cicluri de diviziune în nucleu, prevenind pătrunderea fungilor în celulele plantei.

Produsul pătrunde foarte rapid în plantă (1-2 ore de la aplicare). Are ca efect secundar combaterea Botrytis spp. și Alternaria spp., dar și un profil eco-toxicologic foarte bun. Este rezistent la spălare (ploi și apa de irigații), sigur pentru mediu și utilizator.

Zetanil este un produs dezvoltat și omologat pentru combaterea ciupercii care produce mana la culturile de: viță-de-vie (Plasmopara viticola); tomate (Phytophthora infestans) și cartof (Phytophthora infestans).

La cultura de viță-de-vie poate fi utilizat începând cu fenofaza de 3-4 frunze adevărate, până la coacerea strugurilor. Summit Agro recomandă folosirea începând cu fenofaza de scuturare completă a florilor, până la intrarea în pârgă a boabelor.

Doza omologată este de 0,40 kg/ha. Se recomandă maximum două tratamente per perioadă de vegetație, păstrând un interval de 7-10 zile între tratamente.

Foto: Summit Agro România/Dreamstime.com

Zetanil 3

La cultura de tomate poate fi aplicat începând cu fenofaza de 3-4 frunze adevărate, până la coacerea fructelor. Recomandarea Summit Agro este de aplicare a tratamentului cu Zetanil începând cu fenofaza de formare a bobocilor florali, până la coacerea completă a fructelor.

Doza recomandată este de 0,40 kg/ha. Ca în cazul culturii de cartof, recomandăm maximum două tratamente per perioadă de vegetație, cu un interval de 7-10 zile între tratamente.

La cultura cartofului poate fi aplicat pe toată perioada de vegetație, în funcție de condițiile climatice și presiunea de infecție, începând cu fenofaza de 3-4 frunze.

Doza omologată este de 0,45 kg/ha, având un efect secundar și asupra alternariozei cartofului (Alternaria solani).

Se pot efectua doua tratamente cu acest produs, în alternanță cu alte fungicide de contact sau sistemice, păstrând un interval de 7-10 zile între tratamente.

Pentru mai multe detalii cu privire la fungicidul Zetanil contactați cu încredere reprezentanții Summit Agro România sau scrieți-ne pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Echipa Summit Agro România

logo summit

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Fungul Puccinia striiformis produce boala numită „rugina galbenă”. Pe fondul climatic actual (vreme umedă și răcoroasă) și a sursei de inocul ridicată din anul trecut, primele infecții produse de Puccinia striiformis sunt evidente în lanurile de grâu, mai ales la soiurile sensibile. Este posibil ca și în acest an să ne confruntăm cu epidemii de rugină galbenă în unele zone din țară? Vom vedea.

În anul 2023, primele infecții au apărut la grâu în ultima decadă a lunii aprilie. Se pare că istoria se repetă. În 2024, în ultima decadă a lunii aprilie observăm primele pustule de rugină galbenă. Asta înseamnă că infecția s-a realizat mai devreme, adică în decada a doua a lunii aprilie 2024. Dacă vremea răcoroasă și umedă se va menține, posibil ca acest patogen să producă pagube importante în producție, așa cum s-a întâmplat și în anul 2023.

De aceea, vă recomandăm să verificați lanurile de grâu și orz, iar acolo unde constatați că PED-ul este depășit interveniți cu tratamente. Pentru gestionarea corectă a patogenului vă punem la dispoziție informații despre biologia, epidemiologia și combaterea acestui patogen periculos.

 

Factorii de risc pentru apariția infecțiilor

 

Riscul de apariție a epidemiilor de rugină galbenă crește când se întrunesc următorii factori:

  • Climatul răcoros;

  • Precipitațile abundente din perioada de vegetație;

  • Soiurile sensibile;

  • Samulastra;

  • Iernile ușoare;

  • Microclimatul umed;

  • Vânturile care bat din nord - vest și sud - vest (pot aduce uredospori de la distanță mai mare) - Martinez - Espinoza, 2008; Popescu, 2005.

Puccinia striiformis, infecție la soiul Miranda (Mănăștur, jud. Arad, 29.04.2024)

Puccinia striiformis infecție la soiul Mirandajpg

În ultima decadă a lunii aprilie 2024, acești factori sunt întruniți, iar patogenul este prezent în unele culturi de cereale din vestul țării, dar și în alte zone din România.

 

Importanța economică a bolii

 

În condițiile climatice ale României, rugina galbenă nu apare în fiecare an, ci doar în anii în care în timpul primăverii se înregistrează temperaturi scăzute (10 - 150C) și cantități mai mari de precipitații. Amintesc anul 2018, când în vestul României rugina galbenă a produs pagube la grâu și triticale. În acel an, infecțiile au apărut după înspicat, iar pagubele nu au fost mari. Nu la fel putem spune despre anul 2023 (la cinci ani de la infecțiile din 2018) când rugina galbenă a produs infecții încă din luna aprilie. Condițiile climatice ale anului 2023 au permis ca rugina să evolueze tot sezonul de vegetație. Pagubele au fost foarte mari, deoarece rugina a ajuns la cariopse, care au rămas mici și șiștave.

Este interesant să ne confruntăm din nou cu rugina galbenă la un an de la epidemiile din anul 2023. Vom vedea dacă vremea umedă și răcoroasă va persista. Dacă temperaturile vor crește peste 200C, infecțiile vor fi stopate.

Pierderi importante apar atunci când infecțiile apar devreme, mai ales la soiurile sensibile. Când boala apare după înspicat, în funcție de condițiile climatice, pagubele pot fi mai mari sau mai mici. Patogenul afectează recoltele și cantitativ și calitativ. Pierderile oscilează între 10% - 70% și excepțional chiar 100% (mai ales la culturile de grâu ecologic și la soiurile sensibile) - Chen, 2005.

Pustule de Puccinia striiformis cu epiderma ruptă (29 aprilie 2024)

Pustule de Puccinia striiformis cu epiderma ruptăjpg

Recunoașterea simptomelor

În anii cu primăveri umede și răcoroase, plantele de grâu, dar și cele de orz, triticale, secară, pot fi infectate pe tot parcursul perioadei de vegetație.

Tabloul simptomatic al ruginii galbene este total diferit de cel al ruginii brune [Eugenia Eliade, 1985; Viorica Iacob et al., 1998; Popescu, 2005].

Puccinia striiformis atacă toate organele plantelor: tulpini, frunze, teci, spiculețe (peduncul, rahis), glume, cariopse, ariste.

Tabloul simptomatic al bolii:

  • Primele infecții apar în luna aprilie și se pot întinde până în luna iunie dacă vremea permite asta;

  • Inițial, pe frunzele infectate se observă semne de boală care constau în dungi clorotice, paralele. În aceste zone clorotice se vor forma pustule specifice de culoare galbenă - deschis și chiar portocalii uneori. Forma pustulelor este dreptunghiulară frecvent, însă se pot observa și pustule eliptice. Pe frunze, pustulele sunt dispuse sub formă de striuri sau dungi între nervuri, în șiruri paralele, cu o preferință pentru partea superioară. La atacuri masive, frunzele se usucă prematur;

  • În cazul atacului la spiculețe, cariopsele vor fi șiștave. După Alexandri et al. (1969), glumele sunt cel mai mult atacate, atât la exterior cât și la interior. De altfel, acestei rugini i se mai spune și „rugina glumelor”. Dispunerea pustulelor este la fel ca la frunze. La sfârșitul perioadei de vegetație se formează teleutopustulele de culoare neagră, de dimensiuni mici, acoperite de epidermă și cu aspect lucios;

  • La tinerele plăntuțe infectate, tabloul simptomatic este și el diferit. Pustulele formate nu sunt delimitate de nervurile frunzei și tind să iasă din această zonă, fiind localizate în toate direcțiile, acoperind uneori frunza în întregime [Chen et al., 2014];

  • La soiurile rezistente simptomele sunt diferite, comparativ cu soiurile sensibile. Uneori nici un simptom nu este vizibil, alteori apar mici pustule înconjurate de o cloroză și chiar necroză. În astfel de situații, producția de uredospori este foarte scăzută.

 

Condiții climatice favorabile infecțiilor

 

Rugina galbenă este o boală a climatului răcoros. Se poate spune că acest fung iese în evidență prin sensibilitatea la temperatură, lumină, umiditate și chiar la poluarea aerului. Intervalul termic preferat de ciupercă este cuprins între 2 - 150C [Zhang et al., 2008].

Uredosporii germinează cel mai bine la temperatura de 70C, considerată optimă. După Schroeder et Hassebrank (1964), uredosporii pot germina la o temperatură minimă de 00C, optimă cuprinsă între 7 - 120C și maximă de 20 - 260C. Din momentul realizării infecției și până la începutul sporulării, temperaturile preferate sunt cuprinse între 13 - 160C, mult mai scăzute comparativ cu alte rugini ale cerealelor. Temperaturile de peste 200C încetinesc dezvoltarea ruginii galbene, deși studiile efectuate în ultimii ani arată că există și tulpini care tolerează și temperaturi mai ridicate. Stubbs (1985) arată că, temperaturile din timpul nopții au un rol esențial în realizarea infecțiilor comparativ cu cele din timpul zilei. Autorul menționează că roua care se formează pe frunze și temperaturile mai scăzute favorizează apariția infecțiilor în timpul nopții. În general, apa liberă (roua și ploaia) și temperaturile scăzute favorizează infecțiile [Chen, 2005].

Umiditatea are un rol foarte important în patogenia acestei rugini, influențând aderarea sporilor la țesuturile plantei, germinarea, realizarea infecțiilor și supraviețuirea. Dacă în timpul dezvoltării fungului intervin temperaturi ridicate și perioade de uscăciune, germinarea uredosporilor este întreruptă [Vallavieille - Pope et al., 1995; Popescu, 2005].

Vântul are importanță deosebită în răspândirea uredosporilor la distanțe mari [Brown & Hovmøller, 2002; Popescu, 2005].

 

Ciclul de viață

 

Fungul supraviețuiește în timpul verii pe miriște, samulastra de grâu, alte poaceae spontane și din gazon. Samulastra de grâu este o punte de trecere a patogenului în noile culturi de grâu în timpul toamnei, mai ales dacă vremea este umedă și răcoroasă [Popescu, 2005]. În toamna 2023, pe tinerele plăntuțe de grâu s-au dezvoltat pustule de rugină galbenă. În timpul verii când temperaturile sunt mai ridicate, rugina galbenă nu este observată dar sursa de inocul există (uredospori). Uredosporii sunt spori care rezistă la secetă, la temperaturile ridicate dint timpul verii cât și la cele scăzute din anotimpul de iarnă [Murray et al., 2005; Popescu, 2005].

În condițiile climatice ale României, ciclul de viață al ruginii galbene este hemiform, adică se formează doar două stadii: uredosporii (de culoare galbenă) și teleutosporii (de culoare maro închis spre negru, bicelulari, considerați spori de supraviețuire peste anotimpul de iarnă). Uredosporii sunt cei care produc infecțiile la cereale în condiții de temperaturi scăzute și umiditate ridicată [Popescu, 2005]. După Chen et al. (2014), uredosporii sunt cei care produc infecții repetate în timpul sezonului de vegetație dacă condițiile climatice sunt favorabile. Când temperaturile cresc, infecțiile se opresc iar pe frunze se formează teleutopustulele cu aspect negricios dispuse în șiruri paralele. Viabilitatea teliosporilor este foarte scăzută (sub 1%) peste anotimpul de iarnă. De aceea în primăvară, infecțiile sunt produse de uredospori care rezistă mult mai bine în condiții de iarnă [Wang & Chen, 2015].

438100133 122155251842088675 2526296872526953673 n

 

Managementul integrat al ruginii galbene

 

Managementul ruginii galbene are ca scop protejarea frunzei stindard, precum și a celei de-a doua frunze. Cele două frunze trebuie să rămână libere de patogen deoarece producția finală depinde de acest lucru.

Măsuri profilactice

Deoarece patogenul este greu de combătut cu fungicide (fenomen de rezistență), măsurile profilactice sunt foarte importante în strategiile de management. Acestea constau în respectarea următoarelor măsuri:

  • Distrugerea samulastrei;

  • Folosirea soiurilor rezistente (mai ales în agricultura ecologică). Pierderile în producție pot fi mai reduse (de la 20% până la 90%). În cazul ruginii galbene, 20% pierdere în producție este totuși mult [Chen, 2014];

  • Sămânța să fie din sursă sigură și certificată;

  • Distrugerea poaceelor spontane;

  • Fertilizare cu azot echilibrată [Popescu, 2005].

Măsuri chimice

Tratamentele chimice sunt cele mai utilizate în combaterea ruginii galbene. Tratamentele trebuie efectuate ținându-se cont de următoarele recomandări:

  • Monitorizarea culturilor pentru a descoperi din timp primele infecții. Tratamentele trebuie efectuate în urma controalelor fitosanitare periodice chiar de la începutul perioadei de vegetație;

  • Aplicarea unui tratament se recomandă când PED - ul este de 25% intensitate de atac și înainte ca boala să devină severă [Popescu, 2005; Chen, 2014];

  • La semănat sămânța utilizată să fie tratată cu fungicide. Pentru tratarea semințelor este omologată substanța triticonazol.

Pentru combaterea ruginii galbene în perioada de vegetație sunt omologate următoarele substanțe: Tebuconazol; Azoxistrobin; Bixafen + spiroxamină + trifloxistrobin; Benzovindiflupir + protioconazol; Bezovindiflupir; Protioconazol; Difenoconazol; Fluxapyroxad; Metconazol; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + trifloxistrobin; Piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Fluxapyroxad + mefentrifluconazol; Proquinazid + protioconazol [Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Măsuri biologice

În prezent mulți agenți biologici sunt testați pentru combaterea biologică a ruginii galbene. Dintre agenții biologici testați, amintesc aici:

  • Biopreparate pe bază de Bacillus subtilis (tulpina QST 713) sunt testate pentru controlul ruginii galbene. În urma studiilor s-a constatat că, B. subtillis ține sub control patogenul doar la intensități mici de atac. Când severitatea infecției a fost ridicată și controlul biologic a fost mai scăzut, sub 30%. Tratamentele efectuate imediat după inocularea plantelor cu P. striiformis au dat cele mai bune rezultate. Concluzia studiului a fost că, tratamentele cu biopreparate sunt mai eficiente dacă sunt aplicate preventiv și nu curativ. Pentru obținerea unor rezultate bune în combatere, sunt necesare mai multe tratamente biologice, unul singur nefiind suficient [Reiss et Jørgensen, 2016];

  • Pseudomonas aurantiaca;

  • Brevibacillus spp.;

  • Acinetobacter spp.;

  • Chitosan [Feodorova - Fedotona et al., 2019].

Agenții biologici amintiți nu au dat rezultatele scontate în combatere. Feodorova - Fedotona et al. (2019) arată că, după doi ani de testări, rezultatele obținute nu au fost mulțumitoare.

 

Bibliografie

Alexandri A., M. Olangiu, M. Petrescu, I. Pop, E. Rădulescu, C. Rafailă, V. Severin, 1969. Tratat de fitopatologie agricolă, vol II, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 578 p..
Brown, J. K. M., Hovmøller, M. S. 2002. Aerial dispersal of pathogens on the global and continental scales and its impact on plant disease. Science (Washington, D.C.), 297: 537 – 541.
Chen X. M., 2005. Epidemiology and control of stripe rust [Puccinia striiformis f. sp. tritici] on wheat, Canadian Journal of Plant Pathology, 27:3, 314 - 337.
Chen W., Weelings C., Chen X., Kang Z., Liu T., 2014. Wheat stripe (yelow) rust caused by Puccinia striiformis f. sp. tritici, Molecular Plant Pathology, 15 (5), 433 - 446.
Eliade Eugenia, 1985. Fitopatologie, Editat la Tipografia Universității din București, 277 p..
Feodorova - Fedotova L., Bankina B., Strazdina V., 2019. Possibilities for the biological control of yellow rust (Puccinia striiformis f. sp. tritici) in winter wheat in Latvia in 2017 – 2018, Agronomy Research 17(3), 716 – 724.
Iacob Viorica, Ulea E., Puiu I., 1998. Fitopatologie agricolă, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.
Martinez - Espinoza A., 2008. Disease Management in Wheat. 2008 - 2009 Wheat Production Guide.
Murray G., Wellings C., Simpfender S., Cole C., 2005. Stripe Rust: Understanding the disease in wheat, NSW Department of Primary Industries, 12 p.
Popescu Gheorghe, 2005. Tratat de patologia plantelor, vol. II, Editura Eurobit, Timișoara, 341 p.
Reiss A., Jorgensen L. N., 2016. Biological control of yellow rust of wheat (Puccinia striiformis) with Serenade®ASO (Bacillus subtillis strain QST 713), Crop Protection, vol. 93, 1 - 8.
Schröder J., Hassebrauk K., 1964. Undersuchungen uber die Keimung der Uredosporen des Gelbrostes (Puccinia striiformis West). Zentrab. Bakteriol. Parasitenk. Infektionskrank. Hyg. 118, 622 – 657.
Stubbs, R. W. 1985. Stripe rust. In Cereal rusts. Vol. II. Disease, distribution, epidemiology, and control. Edited by A.P. Roelfs and W. R. Bushnell. Academic Press, New York. pp. 61 – 101.
Vallavieille ‐ Pope C., Huber L., Leconte M., Goyeau H., 1995. Comparative effects of temperature and interrupted wet periods on germination, penetration, and infection of Puccinia recondita f. sp. tritici and P. striiformis on wheat seedling. Phytopathology, 85, 409 – 415.
Zhang Y. H., Qu Z. P., Zheng W. M., Liu B., Wang X. J., Xue X. D., Xu L. S., Huang L. L., Han Q. M., Zhao J., Kang Z. S., 2008. Stage ‐ specific gene expression during urediniospore germination in Puccinia striiformis f. sp. tritici. BMC Genomic.
Wang, M. N. and Chen, X. M. 2015. Barberry does not function as an alternate host for Puccinia striiformis f. sp. tritici in the U.S. Pacific Northwest due to teliospore degradation and barberry phenology. Plant Dis. 99:1500-150.

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Ploșnițele cerealelor din genul Eurygaster au migrat de la locurile de iernare (păduri de stejar în general) în lanurile de grâu. Primii adulți au fost observați la data de 23 aprilie 2024. În cultura verificată am găsit și primele ponte de ploșniță, ceea ce înseamnă că, primii indivizi au fost prezenți în culturi cu aproximativ 20 de zile în urmă (3 aprilie 2024). Această perioadă este necesară pentru hrănirea adulților hibernanți, împerecherea și depunerea pontelor. Pentru a putea combate eficient acest dăunător important al cerealelor, vă punem la dispoziție date despre biologia, daunele produse și managementul integrat.

Ploșnițele cerealelor (E. integriceps, E. maura, E. austriaca) sunt nelipsite din culturile de cereale păioase din Banat, unde apar an de an cu densități diferite, în funcție de condițiile climatice.

Ploșnițele sunt recunoscute ca dăunători importanți ai culturilor de cereale, deoarece prin modul de hrănire produc daune severe care duc la reducerea producțiilor, cât și a calității acestora (degradează glutenul). În situația în care procentul de boabe de grâu atacate de ploșnite este cuprins între 2 - 3%, făina rezultată va avea calitatea mai scăzută. Cu cât procentul crește, cu atât făina nu va putea fi utilizată în panificație. În consecință, pierderile pot fi foarte mari (50 - 90% la grâu) dacă ploșnițele nu sunt combătute la momentul optim [Simsek, 1998]. Critchley (1998) arată că, de regulă, populații masive se înregistrează la 5 - 8 ani.

 

Biologia dăunătorului

 

Ploșnițele din genul Eurygaster iernează în stadiul de adult în pădurile de foioase (sub frunziș) și sunt univoltine (au o singură generație pe an). Ele sunt active în timpul primăverii și începutul verii. De la locul de migrare ajung în câmpurile de cereale cu ajutorul vântului, putând parcurge aproximativ 10 - 20 km și chiar mai mult [Critchley, 1998; Roșca et al., 2011]. Populațiile dăunătorului pot fi urmărite destul de ușor, mai ales dacă se execută sondaje toamna în pădurile de foioase, rezerva biologică a dăunătorului putând fi astfel cunoscută la locul de iernare. Primăvara, sondajele se reiau pentru a calcula mortalitatea peste anotimpul de iarnă.

Eurygaster ap. la data de 23 aprilie 2024

Eurygaster ap. la data de 23 aprilie 2024

Pragul biologic al ploșnițelor este de 120C [Săvescu & Rafailă, 1978]. Când temperatura medie a aerului este de 120C, adulții migrează în culturile de cereale. La modul general, în funcție de zonă și condiții climatice, adulții părăsesc locurile de iernat când temperaturile sunt cuprinse între 10 - 140C, ajung în culturile de grâu unde încep să se hrănească și să se împerecheze [Davari & Parker 2018]. Migrarea masivă are loc când temperaturile medii zilnice sunt de 12°C, iar temperaturile maxime sunt cuprinse între 18 - 200C [Gözüaçik et al., 2016; Roșca et al., 2011]. În funcție de condițiile climatice, perioada de migrare către culturi poate fi mai lungă sau mai scurtă.

Eurygaster sp. depunere pontă la data de 27 aprilie 2024

Eurygaster sp. depunere pontă la data de 27.04.2024

Ploșnițele încep să depună ponta după aproximativ 20 de zile de la începutul migrării, însă maximul de depunere se înregistrează la sfârșitul lunii mai [Roșca et al., 2011]. Cercetările realizate în anul 1973 de către Ionescu & Mustățea arată că primele ouă au fost depuse la 25 de zile după migrare (începutul lunii mai la acea vreme). Culoarea ouălor este verde deschis la început, iar mai târziu, când se apropie momentul eclozării, în partea superioară apare un inel roșcat. Ouăle sunt așezate în șiruri paralele pe frunze. Durata incubației se poate întinde pe o perioadă de 7 - 25 de zile, în funcție de condițiile climatice. Larvele eclozate trec în mod obligatoriu prin cinci vârste (cinci stadii nimfale) până ajung la maturitate, perioadă ce poate dura între 36 și 49 de zile [Roșca et al., 2011; Davari & Parker, 2018]. După Critchley (1998), perioada de la ou la adult poate dura minim 35 - 37 de zile și maxim 50 - 60 zile (funcție de condițiile zonei). Adulții noi se vor retrage către locurile de iernare (păduri în general) începând cu luna august când intră în diapauza estivală până în luna octombrie. Din octombrie până în luna mai intră în perioada de hibernare [Roșca et al., 2011; Paulian & Popov, 1980].

Precipitațiile abundente, vremea umedă și răcoroasă, vânturile puternice stânjenesc activitatea ploșnițelor [Critchley, 1998].

Atac la frunze

Atac la frunze

 

Recunoașterea daunelor

 

Ploșnițele încep să se hrănească de la sfârșitul lunii aprilie și până la recoltare. În zonele mai calde, adulții hibernanți pot fi observați în culturile de grâu la începutul lunii aprilie iar primele ponte pot fi înregistrate la mijlocul lunii aprilie (cum s-a întâmplat în acest an în Câmpia Banatului). Organele atacate sunt: tulpina, frunzele, spicul și cariopsele. Adulții hibernanți se hrănesc pe organele vegetative. La locul înțepăturii, apare o mică umflătură (con salivar) înconjurată de o zonă decolorată, gălbuie. Frunzele atacate, se îngălbenesc, se răsucesc și se usucă de la locul unde ploșnița a înțepat, atârnând ca un fir de ață mai gros.

Atac la spic

Atac la spic

Din cauza atacului, uneori spicele rămân în burduf. Dacă ies din burduf, pot avea aristele ondulate (la soiurile aristate) sau poate apărea fenomen de sterilitate parțială sau totală și chiar albirea vârfului în situațiile grave. Atacul produs de adulții hibernanți produce de regulă pierderi cantitative, nesemnificative. Periculos este atacul larvelor la spic care duce la pierderi calitative foarte periculoase, cum ar fi degradarea glutenului sub acțiunea enzimelor secretate de ploșnițe [Rajabi, 2000]. Pierderea elasticității glutenului duce la deprecierea calităților de panificație.

Cariopsele atacate se recunosc ușor datorită înțepăturilor cu aspect de punct negricios înconjurat de o zonă de decolorare. Uneori punctul negricios nu este evident. Alteori, cariopsele atacate sunt zbârcite. Este bine ca procentul de boabe înțepate să nu treacă de 2%. Dacă trece de acest procent, calitatea pentru panificație a grâului începe să scadă [Rajabi, 2000]. După Roșca et al. (2011), la 15 - 20% boabe atacate, grâul nu mai poate merge către panificație.

Cariopse de grâu atacate de ploșniță

Cariopse de grâu atacate de ploșniță

 

Managementul integrat al ploșnițelor cerealelor

 

Combaterea se face pe baza biologiei dăunătorului și a condițiilor climatice. În acest sens, ploșnițele trebuie monitorizate la locurile de iernat (păduri de stejar) prin efectuarea sondajelor pentru stabilirea rezervei biologice la intrarea în iarnă, cât și la ieșire. În cazul acestui dăunător, nu pot fi utilizate metode de prevenire, ci doar modele de predicție și monitorizare. În timpul recoltatului, o parte din noii adulți pot fi omorâți.

Metode chimice

În cazul ploșnițelor, criteriile importante în stabilirea momentului optim sunt cele biologice și ecologice [Herms, 2004]. Acestea pot fi diferite de la o zonă la alta.

Tratamentele împotriva generației hibernante, dar și pentru noua generație trebuie să se facă doar în urma controlului fitosanitar în culturi. Rolul controlului fitosanitar este de a stabili cât mai corect densitatea dăunătorului. Este bine ca tratamentele să se facă la avertizare și doar în culturile unde s-a depășit pragul economic de dăunare (PED).

Pragurile economice sunt stabilite, se cunosc și sunt diferite funcție de densitatea culturii și mai ales destinația producției:

  • PED-ul pentru adulții hibernanți este de 7 adulți/m2 în culturile cu densitate optimă, fertilizate corect;

  • Pentru culturile cu densități necorespunzătoare și nefertilizate, PED-ul este de 5 adulți/m2;

  • În cazul larvelor noii generații, contează densitatea larvelor de vârsta I și II;

  • PED-ul la culturile destinate consumului este de 5 larve/m2 și 3 adulți/m2.

  • Pentru loturile seminciere, PED-ul nu trebuie să depășească 1 larvă/m2 [Roșca et al., 2011].

În România sunt omologate pentru combaterea ploșnițelor următoarele substanțe: Deltametrin; Gama – cihalotrin; Lambda – cihalotrin; Tau – fluvalinat; Acetamiprid (se aplică la apariția dăunătorilor. Nu se aplică în timpul înfloritului); Esfenvalerat.

Pentru o bună eficiență în combatere, tratamentele trebuie aplicate la momentul optim. Cele mai sensibile la tratamente sunt stadiile de ou și primele vârste larvare (nimfe) - Gozuacik et al., 2016. Adulții sunt mai rezistenți la unele insecticide (acetamiprid de exemplu) - Kocak și Babaroglu, 2006. După aceeași autori, lambda - cihalotrinul s-a dovedit foarte bun în combaterea adulților hibernanți, mai ales atunci când tratamentul s-a efectuat primăvara devreme.

Atac la spice

Atac la spice

Aplicarea excesivă a insecticidelor ucide paraziții naturali ai ploșnițelor (ex. Trissolcus grandis). După Saber et al. (2005), deltametrinul scade rata de apariție a parazitismului natural cu 18% până la 34%. Se crede că, populațiile de ploșnițe au crescut din cauza tratamentelor excesive care au omorât entomofauna utilă.

Metode biologice

Viespile din genul Trissolcus (paraziți de ouă) pot fi utilizate în controlul biologic al ploșnițelor - Kutuk et al., 2010.

Biopreparatele pe bază de fungi entomopatogeni pot înlocui tratamentele chimice dacă sunt aplicate la momentul optim. Fungii entomopatogeni utilizați în prezent sunt Beauveria bassiana și Metarhizium anisopliae [Trissi et al., 2012; Kouvelis et al., 2008]. Combaterea biologică nu este utilizată pe scară largă. Adesea, eficacitatea tratamentelor bio este oscilantă, necesitând cunoștințe deosebite din partea celui care folosește agenții biologici pentru ca rezultatele să fie cele scontate.

 

Bibliografie

Critchley, B. R., 1998. Literature review of sunn pest Eurygaster integriceps Put. (Hemiptera, Scutelleidae). Crop Protection, 17, 271 - 287.
Davari, A., and B. L. Parker. 2018. A review of research on Sunn Pest {Eurygaster integriceps Puton (Hemiptera: Scutelleridae) management published 2004 – 2016. Journal of Asia - Pacific Entomology 21:352 – 360.
Gözüaçik, C., A. Yiğit, and Z. Şimşek. 2016. Predicting the development of critical biological stages of Sunn Pest, Eurygaster integriceps put. (Hemiptera: Scutelleridae), by using sum of degree-days for timing its chemical control in wheat. Turkish Journal of Agriculture and Forestry 40:577 – 582.
Ionescu C., Mustatea D., 1973. Contributions to the knowledge of some aspects of the biology and ecology of cereal bugs for forecasting the optimum control period in Romania. Analele Institutului de Cercetari pentru Protectia Plantelor 11: 119 - 131.
Kutuk, H., Canhilal, R., Islamoglu, M., Kanat, A. D., Bouhssini, M., 2010. Predicting the number of nymphal instars plus new generation adults of the Sunn Pest from overwintered adult densities and parasitism rates. J. Pest. Sci. 83, 21 – 25.
Kouvelis, V. N., Ghikas1, D.V., Edgington, S., Typas, M. A., Moore, D., 2008. Molecular characterization of isolates of Beauveria bassiana obtained from overwintering and summer populations of Sunn Pest (Eurygaster integriceps). Lett. Appl. Microbiol. 46, 414 – 420.
Kocak E., N. Babaroglu, 2006. Evaluating Insecticides for the Control of Overwintered Adults of Eurygaster integriceps under Field Conditions in Turkey, Phytoparasitica 34 (5):510 - 515.
Paulian F., Popov C., 1980. Sunn pest or cereal bug. In: Hafliger E., editor. Wheat Technical Monograph. Basel, Switzerland: Ciba - Geigy Ltd., pp. 69 - 74.
Rajabi G. H., 2000. Ecology of cereal’s Sunn pests in Iran. Tehran, Iran: Agricultural Research, Education and Extension Organisation (in Persian).
Roşca I., Oltean I., Mitrea I., Tãlmaciu M., Petanec D. I., Bunescu H. Ş., Rada I., Tãlmaciu N., Stan C., Micu L. M., 2011.Tratat de Entomologie generală şi specială, Editura “Alpha MDN”, Buzău, p. 279 - 296.
Saber, M., Hejazi, M.J., Kamali, K., Moharramipour, S., 2005. Lethal and sublethal effects of fenitrothion and deltamethrin residues on the egg parasitoid Trissolcus grandis (Hymenoptera: Scelionidae). Econ. Entomol. 98 (1), 35–40.
Săvescu A., Rafailă C., 1978. Prognoza în protecția plantelor, Editura Ceres, București, 354 p.
Simsek, Z., 1998. Past and current status of sunn pest (Eurygaster spp.) control in Turkey. Integrated Sunn Pest Control, II. Workshop Report (eds. K. Melan & C. Lomer), pp. 49 - 60. Ankara Plant Protection Central Research Institute, Ankara, Turkey.
Trissi, A. N., El Bouhssini, M., Al-Salti, M. N., Abdulhai, M., Skinner, M., 2012. Virulence of Beauveria bassiana against Sunn Pest, Eurygaster integriceps Puton (Hemiptera: Scutelleridae) at different time periods of application. J. Entomol. Nematol. 4 (5), 49 – 53.

otilia cotuna

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Aducem în atenția fermierilor informații utile despre fungul Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary care produce boala numită „putregaiul alb al tulpinilor”, care poate produce pagube importante culturilor de rapiță în anii cu condiții climatice favorabile infecțiilor. Verificați culturile înflorite, mai ales când precipitațiile sunt prezente.

Vremea în această perioadă se anunță ploioasă. Informațiile din materialul de față vă pot ajuta să preveniți infecțiile prin monitorizarea atentă a culturilor și aplicarea tratamentelor la momentul optim.

Putregaiul alb al tulpinilor de rapiță (și nu numai) este considerat de către specialiști ca fiind una dintre cele mai periculoase boli ale rapiței. În România, din cauza cultivării intensive a rapiței, se constată o creștere a frecvenței plantelor atacate, mai ales în anii favorabili infecțiilor. După unii autori, pierderile în producție pot ajunge la 30% [Ma et al., 2009]. În situații grave, patogenul poate compromite cultura. De fapt, pagubele în producție sunt în strânsă corelație cu frecvența plantelor atacate și cu fenofaza în care se realizează infecțiile. Când infecțiile apar la începutul înfloritului, pagubele pot fi mai mari deoarece silicvele vor avea semințe mai puține sau chiar deloc. Infecțiile apărute la sfârșitul înfloritului vor produce pagube mai scăzute. De aceea, pagubele sunt variabile, fiind raportate de-a lungul timpului pierderi cuprinse între 5% (Lamey et al., 1998) și 100% (Purdy, 1979).

Se observă scleroții în interiorul tulpinii bolnave. Fotografia este din anii anteriori. În această perioadă încă nu avem infecții în Banat.

Se observă scleroții în interiorul tulpinii bolnavejpg

 

Recunoașterea simptomelor

 

Simptomele produse de Sclerotinia sclerotiorum la rapiță sunt foarte ușor de recunoscut. Patogenul atacă tulpinile, ramificațiile, silicvele. În cazul acestui fung distingem două tipuri de germinare [Bardin & Huang, 2001]. În consecință și simptomele produse sunt diferite:

  • Infecția miceliană. Scleroții germinează și produc doar micelii albe. Hifele penetrează țesuturile de la baza tulpinii principale. În urma acestui tip de infecție, la suprafața bazei tulpinii vor apărea pete albicioase - cenușii (chiar argintii uneori), apoase (putregai moale), alungite. Dimensiunea petelor poate ajunge la 30 cm. Pe măsură ce patogenul se dezvoltă, petele devin necrotice, iar la suprafața lor se dezvoltă micelii albe, bumbăcoase, specifice (putregai alb). Tulpinile pot fi cuprinse de jur împrejur de patogen, care va distruge țesuturile ducând în final la moartea plantelor [Bolton et al., 2006; Khangune & Beard, 2015]. În zonele lezate epiderma se desprinde cu ușurință. În interiorul tulpinilor distruse (sfărâmicoase) se formează structuri scleroțiale, negre, tari, neregulate ca formă și de dimensiuni cuprinse aproximativ între 2 și 8 mm [EPPO, 1998; Popescu, 2005]. Uneori se formează scleroți și în rădăcini. În cazurile grave, tulpinile se usucă iar silicvele se coc prematur. În astfel de situații apar pagube mari în producție, mai ales atunci când frecvența plantelor bolnave este ridicată [Khangune & Beard, 2015]. Infecția miceliană este neuniformă în câmp.

  • Infecția ascosporică. Scleroții germinează carpogen, adică produc apotecii (fructificații sexuate) cu asce și ascospori. Eliberarea ascosporilor are loc în timpul înfloritului. Ascosporii infectează părțile aeriene ale plantelor de rapiță, fiind diseminați de vânt. Cel mai adesea infectează petalele căzute (senescente) care rămân lipite de frunze sau cad în axila frunzelor (când este umiditate). Din petale, patogenul trece în frunze și apoi în tulpină și ramificațiile laterale. Pe frunzele infectate apar leziuni cenușii, neregulate ca formă și dimensiune. Adeseori, aceste simptome sunt asociate cu petalele care sunt lipite de frunze. Țesutul bolnav se desprinde și cade iar în frunză rămân orificii [Saharan et al., 2005]. Acest tip de infecție este mai des întâlnit în unele zone din lume, producând pagube mari în producție [Clarkson et al., 2007]. Pe de altă parte, în timpul înfloritului patogenul se limitează de regulă la ramificațiile laterale iar pagubele sunt mai mici. Ascosporii ajunși în axila plantelor cu ajutorul petalelor infectează ramurile care se vor usca ulterior iar silicvele vor fi zbârcite [Saharan & Mehta, 2008]. Infecțiile din ascospori sunt uniforme în câmp comparativ cu cea miceliană (neuniformă).

 

Supraviețuirea fungului

 

Sclerotinia sclerotiorum supraviețuiește în sol sub formă de scleroți timp de aproape șapte ani, rămânând ca sursă de inocul viabilă pentru viitoarele plante gazdă. O sursă de inocul importantă rămâne și în masa de semințe. Unele studii arată că în unele probe au fost găsiți mai mult de 400 de scleroți/kg sămânță [Williams & Stelfox, 1980].

Tulpini cu simptome de albire produse de Sclerotinia sclerotiorum. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).

Tulpini cu simptome de albire produse de Sclerotinia sclerotiorumjpg

Există studii mai vechi care arată că fungul poate supraviețui și sub formă de miceliu în sămânță. De asemenea, se poate dezvolta saprofit pe resturile vegetale infectate atunci când condițiile climatice sunt favorabile (umiditatea și temperatura) - Neergard, 1958; Hims, 1979a; Willets & Wong, 1980.

 

Realizarea infecțiilor

 

Pentru realizarea infecțiilor sursa de inocul trebuie să fie prezentă, vremea să fie caldă și umedă, iar culturile înflorite. Sclerotinia sclerotiorum are nevoie de umiditate continuă o perioadă mai lungă de timp și temperaturi de peste 70 C în timpul nopților. Apoteciile cu asce și ascospori se dezvoltă doar atunci când umiditatea persistă timp de zece zile aproximativ. Scleroții nu formează apotecii la 300 C și nici la 50 C [Bom & Boland, 2000b].

Ascosporii reprezintă o sursă importantă pentru realizarea infecțiilor primare. Ei pătrund în țesuturi prin cuticulă (prin presiune mecanică) sau prin deschideri naturale și răni. Atât ascosporii răspândiți de vânt, cât și hifele din sol reprezintă surse de inocul primar care în condiții favorabile pot duce la instalarea epidemiilor de Sclerotinia sclerotiorum la rapiță [Sharma et al., 2010].

Se observă scleroții la suprafața tulpinii putrede. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).

Se observă scleroții la suprafața tulpinii putredejpg

După Jones & Gray (1973), temperatura influențează foarte mult germinarea scleroților. Aceștia nu germinează sub 100 C și poate fi inhibată la 150 C. Scleroții se dezvoltă foarte bine la temperatura de 200 C. Bineînțeles că pe lângă temperatură mai contează și alți factori care pot afecta dezvoltarea și chiar supraviețuirea scleroților. La temperaturi mai mari de 250 C dezvoltarea scleroților este mult încetinită. Sub 200 C dezvoltarea scleroților poate fi stânjenită, dar mult mai puțin [Jahan et al., 2022]. De regulă, pentru germinare, scleroții au nevoie de umiditate în sol și temperaturi moderate cuprinse între 15 - 250 C.

Leziunile sau petele apărute în urma infecțiilor se dezvoltă în condiții de vreme umedă și temperaturi cuprinse între 20 - 250 C. Dacă intervin perioade cu vreme uscată și caldă infecțiile se vor opri. Vor fi reluate dacă condițiile climatice devin favorabile.

Umiditatea relativă a aerului în timpul înfloritului este foarte importantă în realizarea infecțiilor. Atunci când umiditatea relativă este mai mare de 80%, ascosporii infectează petalele florilor senescente [Koch et al., 2007]. De aceea, pentru realizarea infecțiilor trebuie să cadă precipitații. Uneori este suficientă și apa din rouă care se scurge pe plantă și ajunge la sol.

 

Managementul integrat al fungului Sclerotinia sclerotiorum

 

Patogenul este foarte greu de combătut din cauza numărului mare de plante gazdă, cât și a supraviețurii scleroților în sol o perioadă foarte lungă de timp. Măsurile profilactice sunt esențiale. Măsurile chimice sunt ineficiente și neeconomice de cele mai multe ori. În prezent se caută soluții pentru controlul acestui patogen cu ajutorul măsurilor biologice. Acestea ar trebui integrate în strategiile de management pentru ținerea sub control a patogenului.

Măsurile profilactice sunt esențiale în controlul putregaiului alb Sclerotinia.

Se recomandă respectarea următoarelor măsuri:

  • Utilizarea la semănat a semințelor libere de scleroți;

  • Rotație de minimum 5 ani a două culturi non-gazdă [Gulya et al., 1997]. Ar fi bine la 7 ani [Popescu et al., 2005; Kora et al., 2008)];

  • Distanța mai mare între rânduri (pentru a nu crea un microclimat favorabil). Umiditatea relativă din interiorul culturilor de rapiță poate fi scăzută atunci când distanța dintre rânduri este mai mare permițând aerului să circule între plante;

  • Fertilizare echilibrată;

  • Îngroparea scleroților în sol prin efectuarea lucrărilor solului reduce sursa de inocul și capacitatea de a produce apotecii [Kharbanda & Tewari, 1996]. Această tehnică are succes doar dacă scleroții rămân îngropați. Dacă se fac lucrări ale solului în fiecare an există riscul ca scleroții să fie aduși din nou la suprafața solului înainte de a-și pierde viabilitatea. Se cunoaște că, scleroții germinează doar dacă sunt în stratul superficial al solului la 2 - 3 cm [Merriman et al., 1979];

  • Irigare optimă, la interval de 3 sau 7 zile [Mehta et al., 2009];

  • Evitarea solurilor luto - nisipoase deoarece favorizează dezvoltarea apoteciilor [Derbyshire & Denton, 2016].

Măsuri chimice

În perioada de vegetație, tratamentele se execută ținând cont de condițiile climatice prognozate și de fenofaza plantelor.

Momente optime de efectuare a tratamentelor cu fungicide:

  • Tratament la 20 - 50% plante înflorite. Momentul considerat optim este la 30%. De regulă, atunci când se evaluează nivelul de înflorire se ține cont de florile de pe tulpina principală a unei plante. Se analizează mai multe plante, numărându-se florile deschise pe tulpina principală;

  • Tratament înainte de căderea masivă a petalelor (dacă condițiile sunt favorabile realizării infecțiilor [Kutcher et al., 2011; Derbyshire & Denton, 2016].

În România sunt omologate pentru tratamentele în vegetație următoarele substanțe: Azoxistrobin; Protioconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + difenoconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Azoxistrobin + tebuconazol; Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Mepiquat clorură + piraclostrobin + prohexadion de calciu; Tebuconazol; Boscalid; Metconazol; Mepiquat clorură + metconazol; Difenoconazol; Boscalid + metconazol; Fluoxastrobin + tebuconazol; Mandestrobin; Isofetamid; Protioconazol; Boscalid + piraclostrobin; Boscalid + mefentrifluconazol; Fluopiram + protioconazol; Mefentrifluconazol [după APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Tulpini cu țesuturi înmuiate, brunificate și micelii albe la suprafață. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).

Tulpini cu țesuturi înmuiate brunificate și micelii albe la suprafațăjpg

Măsuri biologice

În România sunt omologate trei biopreparate:

  • Agentul biologic M1 x 106 oospores/g Pythium oligandrum pentru tratamente în vegetație;

  • Agentul biologic Bacillus subtillis, tulpina QST 713 - se aplică la BBCH 60 - 69;

  • Agentul biologic Trichoderma asperellum, tulpina T34 - se aplică odată cu semănatul prin încorporarea granulelor sau înainte de semănat sub formă de soluție prin pulverizare la sol urmată de încorporare.

În alte țări există produse biologice pe bază de Coniothyrium minitans. Acest antagonist colonizează scleroții, degradându-i într-o perioadă mai lungă de timp (câteva luni) - Popescu, 2005; Yang et al., 2010; Kutcher et al., 2011. De interes sunt și agenții biologici Trichoderma harzianum și Bacillus amyloliquefaciens [Abdullah et al., 2008].

 

Bibliografie

Abdullah M. T., Ali N. Y., Suleman P., 2008. Biological control of Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary with Trichoderma harzianum and Bacillus amyloliquefaciens. Crop Protection 27, 1354 – 9.
Bardin S. D, Huang H. C, 2001. Research on biology and control of Sclerotinia diseases in Canada. Canadian Journal of Plant Pathology 23, 88–98.
Bolton M. D, Thomma B. P., Nelson B. D., 2006. Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary: biology and molecular traits of a cosmopolitan pathogen. Molecular Plant Pathology 7, 1 – 16.
Bom M., Boland G. J., 2000. Evaluation of disease forecasting variables for sclerotinia stem rot (Sclerotinia sclerotiorum) of canola. Canadian Journal of Plant Science 80, 889 – 98.
Clarkson J. P., Phelps K., Whipps J. A., Young C. S., Smith J. A., Watling M., 2007. Forecasting sclerotinia disease on lettuce: a predictive model for carpogenic germination of Sclerotinia sclerotiorum sclerotia. Phytopathology 97, 621–31.
Derbyshire, M., Denton - Giles, M., 2016. The control of Sclerotinia stem rot on oilseed rape (Brassica napus): current practices and future opportunities. Plant Pathology. 65 (6): pp. 859 - 877.
Gulya T., Rashid K. Y. and Masirevic S. M., 1997. Sunflower Diseases. In: Sunflower Technology and Production (Schneiter AA eds.), American Society of Agronomy, Crop Science Society of American, Soil Science Society of America, Madison, Wisconsin, pp. 263-379.
Hims M. J., 1979a. Wild plants as a source of Sclerotinia sclerotiorum infecting oilseed rape. Plant 28: 197.
Jahan, R., Siddique, S. S., Jannat, R., Hossain, M. M., 2022. Cosmos white rot: First characterization, physiology, host range, disease resistance, and chemical control. J. Basic Microbiol. 2022, 62, 911 – 929.
Jones D., Gray E. G., 1973. Factors affecting germination of sclerotia of Sclerotini sclerotiorum from peas. Transactions of the British Mycological Society 60, 495 – 500.
Kharbanda P. D., Tewari J. P., 1996. Integrated management of canola diseases using cultural methods. Canadian Journal of Plant Pathology 18, 168 – 75.
Khangura R., Beard C., 2015. Managing sclerotinia stem rot in canola. Department of Agriculture and Food. Australian Government. Disponibil pe [https://www.agric.wa.gov.au/.../managing-sclerotinia-stem...]. Accesat la data de 17.04.2024.
Koch S., Dunker S., Kleinhenz B., Rohrig M., von Tiedemann A, 2007. Crop loss-related forecasting model for Sclerotinia stem rot in winter oilseed rape. Phytopathology 97, 1186 – 94.
Kora C., McDonald M. R., Boland G. J., 2008. New progress in the integrated management of sclerotinia rot. In: Ciancioa A, Mukerhi KG, eds. Integrated Management of Plants Pests and Diseases: Integrated Management of Diseases Caused by Fungi, Phytoplasmas and Bacteria. Dordrecht, Netherlands: Springer, 243 – 70.
Kutcher, H. R, Dokken-Bouchard, F., Turkington, T. K., Fernando, W. G. D. Boyetchko, S. Buchwaldt, L. Hegedus D. and Parkin, I., 2011. Managing sclerotinia stem rot in canola. Canola Research Summit in Winnipeg, Manitoba, April 12-13.
Lamey H. A., Nelson B. D. and Gulya T. J., 1998. Incidence of Sclerotinia stem rot on canola in North Dakota and Minnesota, 1991-1997. Proc Int. Sclerotinia Workshop, Fargo, ND, September 9 - 12, pp. 7 - 9.
Ma, H. X., Feng, X. J., Yu, C., Chen, C. J., Zhou, M. G., 2009. Occurrence and characterization of dimethachlon insensitivity in Sclerotinia sclerotiorum in Jiangsu province of China. Plant Dis. 2009, 93, 36 – 42.
Mehta Naresh, Hieu N. T. and Sangwan M. S. 2009. Influence of soil types, frequency and quantity of irrigation on development of Sclerotinia stem rot of mustard. J Mycol Pl Pathol 39: 506 - 510.
Merriman P. R., Pywell M., Harrison G., Nancarrow J., 1979. Survival of sclerotia of Sclerotinia sclerotiorum and effects of cultivation practices on disease. Soil Biology and Biochemistry 11, 567 – 570.
Neergaard P.. 1958. Mycelial seed infection of certain crucifers by Sclerotinia sclerotiorum (Lib) de bary. Plant Dis Rep 42: 1105-1106.
Popescu G., 2005. Tratat de Patologia Plantelor, vol II, Agricultură, 341 p..
Purdy L. H., 1979. Sclerotinia sclerotiorum: history, diseases and symptomatology, host range, geographic distribution and impact. Phytopathology 69: 875 – 880.
Williams J. R., Stelfox D., 1980. Influence of farming practices in Alberta on germination and apothecium production of sclerotia of Sclerotinia sclerotiorum. Canadian Journal of Plant Pathology 2, 169 – 72.
Willetts H. J. and Wong J. A. L. 1980. The biology of Sclerotinia sclerotiorum, S. trifoliorum, and S. minor with emphasis on specific nomenclature. Bot Rev 46: 100 – 165.
Saharan G. S., Mehta Naresh and Sangwan M. S., 2005. Diseases of oilseed crops. Indus Publication Co., New Delhi, 643p.
Saharan G. S and Mehta Naresh., 2008. Sclerotinia diseases of crop plants: Biology, ecology and disease management. Springer Science+Busines Media B.V. The Netherlands, 485p .
Sharma Pankaj, Meena P. D., Rai P. K., Kumar S. and Siddiqui S. A., 2010. Relation of petal infestation to incidence of Sclerotinia sclerotiorum in Brassica juncea. National Conference, IPS SKRAU, Bikaner, October 27 - 28, p.76.
Yang L., Li G. Q., Long Y. Q., Hong G. P., Jiang D. H., Huang H. C., 2010. Effects of soil temperature and moisture on survival of Coniothyrium minitans conidia in central China. Biological Control 55, 27 – 33.
***EPPO, 1998. Guideline on good plant protection practice. Rape, 10 p.

otilia cotuna

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor
Pagina 1 din 13

newsletter rf

Publicitate

Nuseed Launch MPU RO 300x250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Corteva

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista