Afişez elemetele după tag: recolte

La începutul unui nou an agricol, Agricover a invitat presa la un dialog deschis și informal despre agricultură. Presiunea în ferme rămâne ridicată, iar finanțarea continuă să fie o problemă. Astfel, au fost trecute în revistă ultimele tendințe din piață și ce arată cifrele după prima jumătate a anului 2026. Liviu Dobre - CEO Agricover Holding și Stelian Vezentan - director financiar, au prezentat rezultatele financiare ale grupului pentru primele șase lui ale anului și au răspuns întrebărilor jurnaliștilor.

Din perspectiva producției, agricultura autohtonă se găsește într-o situație mai bună, dar în continuare este expusă presiunilor generate de costurile ridicate, inflație și accesul la finanțare. Pentru a doua jumătate a anului și sezonul agricol 2026 - 2027, evoluția costurilor cu energia, îngrășămintele și motorina va rămâne un factor important. „Pe măsură ce efectul inputurilor achiziționate anterior la prețuri mai reduse se diminuează, fermierii pot deveni mai expuși la noile niveluri de cost. În acest context, Agricover continuă să urmărească o creștere disciplinată, susținută de accesul fermierilor la finanțare și inputuri agricole și de gestionarea prudentă a riscului”, subliniază Liviu Dobre, CEO Agricover Holding.

Referitor la Grupul Agricover, acesta încheie S1 2026 cu un profit net în creștere cu 30% și un portofoliu de finanțare mai mare cu 16,8%.

Principalii indicatori de performanță

• Valoarea brută a creditelor și avansurilor acordate: 4,49 miliarde lei, +16,8% față de 30 iunie 2025

• Cotă de piață în finanțarea agriculturii: 8,7% la 30 iunie 2026, față de 7,8% la 30 iunie 2025

• Venituri Agribusiness: 872,6 milioane lei, +2,9% față de S1 2025

• Profit net consolidat: 81,2 milioane lei, +30% față de S1 2025

• Fermieri deserviți la nivel de Grup: 11.189, +9,4% față de perioada de 12 luni încheiată la 30 iunie 2025

Grupul Agricover a încheiat primul semestru din 2026 cu o evoluție pozitivă a principalilor indicatori de business și cu o îmbunătățire semnificativă a profitabilității. Segmentul Agrifinance a avansat într-un ritm superior pieței, susținut de extinderea bazei de clienți, iar Agribusiness și-a îmbunătățit considerabil marjele printr-un mix de produse mai favorabil, controlul riguros al costurilor și gestionarea eficientă a riscului de credit.

Profitul operațional al Grupului a ajuns la 100,1 milioane lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 36% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net consolidat s-a situat la 81,2 milioane lei, cu 30% peste nivelul raportat în S1 2025. Evoluția a fost susținută atât de extinderea activității de finanțare, cât și de îmbunătățirea profitabilității operaționale în segmentul Agribusiness.

Perspective mai bune de producție, presiuni persistente asupra costurilor

Primul semestru din 2026 a adus o evoluție mixtă pentru agricultura românească, susține Liviu Dobre. A fost printre puținele sectoare care au evitat scăderea, deși economia României a înregistrat o contracție de 1,2% în primul trimestru al anului.

Perspectivele pentru recoltele din România au rămas relativ favorabile comparativ cu alte piețe europene. Randamentele estimate pentru grâu, orz și rapiță se situează peste mediile pe termen lung, în timp ce porumbul și floarea-soarelui rămân mai expuse temperaturilor ridicate, dar cu randamente prognozate peste nivelurile din 2025.

În același timp, fermierii au continuat să opereze într-un mediu economic dificil. „Inflația anuală din România a ajuns la 9,2% în iunie 2026, față de 5,8% în iunie 2025 și de 2,9% la nivelul Uniunii Europene. Evoluțiile de pe piețele internaționale de energie au amplificat presiunea asupra costurilor. La finalul lunii iunie, prețul petrolului era cu aproximativ 36% peste nivelul din decembrie 2025, iar indicele global al prețurilor îngrășămintelor se situa cu 18% peste finalul anului trecut, după ce în aprilie înregistrase un vârf de peste 57%”, arată Liviu Dobre.

Impactul asupra fermierilor a fost parțial atenuat în prima jumătate a anului de faptul că o parte importantă din îngrășămintele utilizate fusese achiziționată înainte de majorarea prețurilor. În paralel, creșterea cu aproximativ 10% a prețului grâului în Uniunea Europeană de la începutul conflictului a contribuit la compensarea unei părți din costurile suplimentare.

Însă, o mare provocare rămâne accesul la lichiditate. Piața finanțării agricole din România a crescut cu 4,5% în termeni nominali, în timp ce instituțiile financiare nebancare au continuat să avanseze mai rapid decât băncile, care au menținut o abordare prudentă față de sector.

„Primul semestru din 2026 confirmă că agricultura românească rămâne un sector rezilient, iar fermierii continuă să lucreze într-un mediu cu presiuni semnificative asupra costurilor și lichidității. Perspectivele de producție sunt mai bune decât în anii anteriori, însă inflația, costurile ridicate ale energiei și îngrășămintelor și accesul mai dificil la finanțare continuă să influențeze deciziile din ferme. În acest context, rezultatele Agricover reflectă atât nevoia reală de finanțare și soluții integrate din piață, cât și disciplina cu care ne-am gestionat creșterea, costurile și riscul. Vom continua să ne concentrăm pe susținerea fermierilor și pe dezvoltarea unui model de business sustenabil, capabil să performeze pe termen lung într-un sector care rămâne esențial pentru economia României”, a punctat Liviu Dobre, CEO Agricover Holding

Agrifinance: creștere peste ritmul pieței

Valoarea brută a creditelor și avansurilor acordate clienților Agrifinance a ajuns la 4,49 miliarde lei, în creștere cu 16,8% față de 30 iunie 2025, de trei ori mai mult față de avansul de 4,5% al pieței finanțării agricole. Cota de piață a Agricover în finanțarea agriculturii a crescut la 8,7%, de la 7,8% cu un an înainte.

Creșterea portofoliului a fost susținută în principal de extinderea bazei de clienți. „Numărul clienților Agrifinance a crescut la 5.376, de la 4.849, în timp ce expunerea medie per client a avansat cu 5,3%. Venitul net din dobânzi a crescut cu 8,5%, la 133,3 milioane lei, iar profitul înainte de impozitare a ajuns la 64,5 milioane lei, în creștere cu 4,9%. Rata creditelor neperformante a crescut la 4,22%, de la 3,21%, dar se situează sub nivelul de 6,1% înregistrat la 31 martie 2026 pentru creditele și avansurile acordate IMM-urilor pe piața locală. Gradul de acoperire cu garanții a crescut la 58%, de la 55% cu un an înainte”, a precizat Stelian Vezentan, director financiar Agricover Holding.

Agribusiness: îmbunătățire semnificativă a profitabilității

Segmentul Agribusiness a înregistrat venituri de 872,6 milioane lei, în creștere cu 2,9% față de aceeași perioadă din 2025. Profitul operațional a ajuns la 41,0 milioane lei, față de 17,1 milioane lei în S1 2025, iar marja operațională a crescut la 4,7%, de la 2,0%.

Evoluția a reflectat un mix mai bun de produse, un control riguros al costurilor și o gestionare eficientă a riscului de credit. Produsele de nutriție a culturilor au înregistrat o creștere de 12,1% a veniturilor, susținută inclusiv de o creștere cu 3,7% a volumelor vândute. Profitul brut al segmentului a crescut la 59,3 milioane lei, față de 31,5 milioane lei, iar marja brută s-a îmbunătățit de la 3,7% la 6,8%.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Cu o recoltă de 2,53 milioane de tone în 2025, potrivit datelor raportate de Institutul Național de Statistică¹, România continuă să fie un furnizor important de legume proaspete atât pentru consumatorii interni, cât și pentru piețele europene. Cu toate acestea, transformarea potențialului de producție în calitate constantă și profit necesită o gestionare eficientă a riscurilor care pot afecta culturile pe parcursul sezonului, în special a dăunătorilor care pot afecta rapid sănătatea plantelor.

În solarii, unde temperaturile stabile și condițiile protejate favorizează dezvoltarea rapidă a populațiilor de dăunători, producția de legume poate fi afectată. Pentru a proteja producția, calitatea și continuitatea recoltelor, fermierii se bazează pe soluții de protecție a plantelor care combină eficacitatea dovedită cu flexibilitatea necesară sezonului de recoltă.

Un exemplu despre modul în care producătorii își pot consolida reziliența culturilor în fața presiunii dăunătorilor vine de la ferma de familie administrată de Doru Dinu, împreună cu fratele și tatăl său, în Izbiceni, județul Olt. Aceștia cultivă aproape patru hectare de legume în sistem protejat, concentrându-se în principal pe tomate și ardei și, ocazional, pe cultivarea vinetelor pentru producția de toamnă. În sezon, ferma produce zilnic între 40 și 50 de tone de legume, care sunt livrate către canalele de vânzare en-gros și retail în șapte până la zece camioane.

Timp de mai multe sezoane, cultivatorii s-au confruntat cu o presiune constantă din partea insectelor, care risca să afecteze starea plantelor și calitatea culturilor. În căutarea unei soluții, au aplicat pentru prima dată insecticidul Closer™ încă de la lansarea sa, în urmă cu cinci ani. „La tomate l-am aplicat în principal împotriva Trialeurodes vaporariorum, cât si la ardei. A funcționat foarte bine și, de cele mai multe ori, l-am utilizat când observam primele semne de atac. Dacă aștepți prea mult, insectele se înmulțesc rapid, iar plantele au de suferit: frunzele sunt afectate, calitatea scade și pierzi o parte din recoltă. Intervenția la primele semne menține cultura sănătoasă și previne pierderi mai mari”, a precizat Doru Dinu.

Dezvoltat de compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, Closer™ conține molecula Isoclast™, care și-a demonstrat eficacitatea în condițiile de temperatură ridicată specifice serelor.

După ce a experimentat performanțele sale pe parcursul mai multor sezoane, Doru Dinu consideră acum insecticidul Closer™ un instrument esențial pentru protecția culturilor din solarii. Fie că este utilizat preventiv sau ca răspuns la apariția focarelor de dăunători, produsul a oferit un control fiabil în condiții dificile, contribuind la menținerea calității plantelor și a potențialului de producție. Rezultatele pozitive au determinat includerea sa constantă în programul anual de tratamente al Cooperativei Agricole AgroLegBio, la înființarea căreia a contribuit legumicultorul din Izbiceni - Olt.

În calitate de fermier, Doru Dinu remarcă faptul că dispariția treptată de pe piață a unor substanțe active consacrate creează dificultăți reale pentru sector: „Nu este niciodată un lucru bun atunci când un produs consacrat, pe care oamenii se bazează, este retras de pe piață. Acest lucru creează probleme reale atât la nivelul fermei, cât și pe partea de comercializare. Fără instrumente de încredere, devine mult mai dificil să menții plantele sănătoase și să livrezi constant produse de calitate către piață”.

Pe măsură ce cerințele pieței continuă să crească, un control eficient al dăunătorilor rămâne esențial pentru stabilitatea producției, iar experiența lui Doru Dinu demonstrează modul în care o strategie adecvată de protecție a culturilor contribuie la asigurarea producției, a calității și a continuității aprovizionării.

¹ https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/prod_veg_r25.pdf

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Seceta este un fenomen natural care apare atunci când precipitațiile sunt semnificativ mai reduse decât cele înregistrate normal, producându-se dereglări ale bilanțului hidrologic, care influențează negativ sistemele productive ale resurselor de teren.

Pe scurt, seceta este un interval de cel puțin 10 zile vara și 14 zile iarna fără precipitații. Seceta se manifestă atunci când Indicele de ariditate (Ia) are valori sub 24–25, iar Factorul de ploaie (Fp), sub 49–50. Ia = P/T 10; Fp=P/T; P=precipitații medii anuale; T temperatura medie anuală.

Sunt diferite tipuri de secetă: agricolă, atmosferică, pedologică, mixtă. Limita la care începe seceta este dată de raportul temperaturii/precipitații, astfel:

Exemplu: la temperatura de 10°C, seceta începe când precipitațiile scad sub 400 mm.

România are o climă temperat-continentală de tranziție la răscrucea a trei climate:

• atlantic umede;

• sud-mediteraneean, cald și uscat;

• continental est-european, aspru, secetos cu tendință subtropicală.

Secetă și arșiță este atunci când temperatura depășește 32°C, iar umiditatea atmosferică este sub 30%.

De menționat că APA este considerată cheia de boltă a omenirii. Agricultura este domeniu total dependent de existența apei. Apa determină 95% din potențialul de creștere a plantelor.

Din apa existentă pe Terra, 97% este sărată și 3% apă dulce, iar din aceasta, ¾ este înglobată în ghețari și numai 1/3 este la dispoziția omenirii.

Dacă apa este atât de importantă și atât de puțină la dispoziția omului, de ce omul lasă cantități imense din cea mai curată și mai bună apă să se scurgă în MARE?

Dacă socotim o zonă mai secetoasă, cu precipitații de 400 mm anual, asta înseamnă 4 mil. litri/ha/an. O parte din aceasta este reținută de sol, iar restul o lăsăm să producă eroziune, alunecări de teren, inundații catastrofale care distrug localități și culturi agricole, în loc să o strângem în lacuri de acumulare în zonele de deal și submontane, cu posibilități de irigare gravitațională. Aceste lacuri pot menține atmosfera în parametrii de umiditate favorabilă sănătății oamenilor și pot fi surse de creștere a peștilor.

Provizia de apă din sol este socotită satisfăcătoare când toamna este de minimum 14%, iar primăvara, 20–24%.

Starea de aprovizionare a solului cu apă pe adâncimea 0-100 cm poate fi:

• aprovizionare optimă cu 1.200-1.500 m³/ha aproape la capacitatea de câmp (Cc);

• aprovizionare satisfăcătoare 900-1200 m³/ha apă ușor accesibilă;

• secetă moderată 600-900 m³/ha cu deficit accesibil plantelor;

• secetă puternică 300-600 m³/ha produce ofilirea plantelor;

• secetă extremă 200-300 m³/ha apă inaccesibilă plantelor.

Studii recente arată că până în anul 2065 rezervele de apă vor scădea cu peste 20%, iar necesarul de hrană va crește cu 60% față de 2019.

Care este tehnologia de cultură indicată în condiții de secetă?

- Solul să fie menținut permanent afânat, mărunțit și nivelat, capabil să înmagazineze și să păstreze fiecare picătură de apă din precipitații. Eventualele straturi impermeabile să fie scarificate. Pentru aceasta, solul să aibă porozitate capilară de 30-36 %, cea necapilară (de aerație) de 18-24 % care să asigure un regim aerohidric cu 2/3 apă și 1/3 aer. Permeabilitatea să fie de 7-10 cm/oră, iar densitatea aparentă, de 1,25-1,40 g/cm³.

- Nu este indicată o afânare mai mare, deoarece favorizează circuitul aerului care antrenează apa și o evaporă. Nici mai adâncă decât sistemul radicular, deoarece apa se poate pierde în pânza freatică. Totodată, aerarea intensifică mineralizarea humusului cu producerea de nutrienți peste capacitatea de consum a plantelor, iar surplusul se pierde prin levigare.

- Să se asigure 10 t/ha/an materie organică, aceasta având capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul rezultat din descompunerea materiei organice reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni efectele secetei. Totodată, humusul este constituentul principal al formării agregatelor structurale stabile.

- Solul bine structurat asigură un regim aerohidric, termic și de nutriție optim pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, în același timp realizând un mulci natural care împiedică pierderea apei prin evaporare.

- Patul germinativ să fie pregătit în ziua sau în preziua semănatului printr-o singură trecere cu combinatorul și nu numai până la adâncimea de semănat. În niciun caz nu se va folosi grapa cu discuri care răscolește și vântură solul cu mari pierderi de apă de până la 28–29 % și fără a asigura ceea ce este mai important, „patul tare”.

- Un asolament rațional, cu o rotație corectă a culturilor din care să nu lipsească sola cu leguminoase pentru boabe asigură o bună aprovizionare cu apă și o fertilizare ridicată, reducând din efectele secetei. Dacă se închide și sola sărătoare cu graminee și leguminoase perene, aceasta asigură o foarte bună structurare a solului, cu avantajele cunoscute.

- Să se asigure o fertilizare echilibrată cu doze mai reduse de îngrășăminte în primele faze de vegetație, pentru a nu concentra soluția solului greu de absorbit de către plante. În timpul vegetației, în funcție de evoluția climatică, se va completa inclusiv prin stropiri foliare.

Prin aplicarea Dolomitei, se poate reduce necesarul de apă cu până la 50%. Ea acționează asupra închiderii stomatelor.

- Semănatul se va face mai devreme, concomitent cu aplicarea de îngrășăminte starter care stimulează germinarea și răsărirea și asigură o creștere rapidă în primele faze de vegetație, astfel încât perioada de înflorire-fructificare să se desfășoare înainte de instalarea secetei și arșiței.

- Rândurile vor fi orientate pe direcția N-S pentru a asigura o umbrire între rânduri, cu reducerea încălzirii exagerate a frunzelor și a pierderilor de apă.

- Densitatea plantelor va fi mai redusă, dar plantele uniform repartizate, fără goluri în care pot crește buruienile. O densitate uniformă asigură menținerea umidității ridicate în cultură, reducând pierderile de apă prin transpirație și evaporare.

- La culturile prășitoare, efectuarea lucrării de prășit asigură reducerea gradului de îmburuienare care consumă de 2-4 ori mai multă apă și pierderile de apă prin evaporare la suprafața solului. Totodată, se astupă crăpăturile prin care se pierde cu 18 % mai multă apă.

- Măsurile de protecția plantelor feresc plantele de stresul provocat de atacul de boli și dăunători când consumul de apă crește mai ales în zonele atacate.

- Aplicarea sistemului de agricultură conservativă prin reducerea intervențiilor asupra solului asigură menținerea apei în sol la dispoziția plantelor.

- Măsurile de menținere a zăpezii pe teren și topirea treptată, cu 7 zile întârziere, prin aplicarea stratului de paie, asigură peste 36 mm apă în plus.

- Prezența perdelelor forestiere de protecție asigură strat mai gros și uniform de zăpadă și din fiecare 10 cm strat de zăpadă rezultă 300 m³ apă/ha. Totodată, între perdele viteza vântului este redusă și prin aceasta se reduc atât transpirația plantelor, cât și pierderile de apă prin evaporare la suprafața solului.

- Indicat ar fi să avem lacuri de acumulare a apei din precipitații și folosirea ei la irigat în perioadele de secetă.

Alegerea cu atenție a plantelor cultivate în condiții de secetă

Trebuie avut în vedere că pe timp de secetă plantele pierd mai întâi apa liberă, apoi pe cea legată, se intensifică respirația și se blochează fotosinteza. Totodată, se intensifică hidroliza proteinelor, se dereglează fosforilarea glucidelor și se blochează activitatea enzimatică.

De-a lungul timpului plantele s-au adaptat diferitelor condiții de mediu iar oamenii, în activitatea de cercetare, pe cale genetică reușesc să creeze soiuri (hibrizi) cu toleranță sau rezistență la stresul hidric.

Principalele modificări morfo-fiziologice în această direcție sunt:

• să aibă masa aeriană mai redusă decât volumul sistemului redicular;

• rădăcinile să fie adânci, ramificate, cu peri denși;

• frunzele să fie mai mici, erecte, cu conținut ridicat de clorofilă și acid ascorbic;

• să aibă stomate puține, mici, așezate în adâncitură și acoperite cu peri;

• frunzele să aibă cuticula groasă, acoperite cu strat de ceară;

• sucul celular să fie concentrat, pentru a asigura presiunea osmotică ridicată;

• protoplasma celulelor să fie elastică, pentru a suporta deshidratarea și revenirea după stresul hidric;

• procesele de respirație și transpirație să fie reduse;

• să aibă capacitatea de acumulare de acizi organici, care pot neutraliza amoniacul (NH3) rezultat din degradarea protoplasmei;

• să aibă sistemul libero-lemnos bine dezvoltat, pentru a ușura circulația sevei;

• coloizii din celule să aibă capacitatea de a se transforma în gel cu forța osmotică de reținere a apei;

• să aibă capacitatea ridicată de hidroliză cu transformarea amidonului în monozaharide și a proteinelor în aminoacizi care împiedică coagularea ireversibilă a protoplasmei.

Compania Corteva a creat hibrizi de porumb din grupa AQUAmax, care îndeplinesc asemenea condiții și sunt mai rezistenți la stresul hidric.

Se întâlnesc diverse măsuri speciale pe timp de secetă, și anume:

- Compania ROOTS aplică irigarea prin condensare. Adică, instalează conducte prin care circulă apa răcită sub punctul de rouă care condensează umiditatea din sol și aer și o pune la dispoziția plantelor.

- Soluția mexicană cu ploaia solidă. O substanță ca zahărul, un polimer-poliacrilat de potasiu care, încorporat în sol, la nivelul rădăcinilor, în contact cu apa, se transformă în gel care păstrează 95-99 % din excesul de apă din precipitații și-l pune treptat la dispoziția plantelor.

Poate absorbi de 500 de ori mai multă apă decât volumul său și rezistă în sol circa 10 ani. Reduce necesarul de apă de irigat cu 50-80 % și de nutrienți cu 33 %.

- Experiența israeliană cu tăvi MITRA din material plastic. Acestea se montează la baza tulpinilor plantelor și captează apa de ploaie și din rouă. Durează 10 ani.

Prin urmare, oamenii se străduiesc ca prin diferite mijloace să asigure apa necesară plantelor și în condiții de secetă.

În condițiile din țara noastră, în majoritatea anilor, pe perioada de toamnă-iarnă cad cantități importante de precipitații. Să folosim toate mijloacele, prezentate mai sus, pentru a gestiona cât mai bine această apă.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Structura, factor determinant al fertilității solului

Posibilități de prevenire și reducere a fenomenului de deșertificare

Posibilități de reducere a consumului de motorină la lucrările agricole

În timp ce alte state își protejează fermierii, industria și capitalul autohton, România pare să aleagă o direcție opusă. În loc să reducă deficitul bugetar prin reforme reale, prin eliminarea risipei din administrație, prin eficientizarea companiilor de stat și prin stimularea investițiilor, povara este transferată asupra celor care produc, investesc și plătesc taxe.

Deficitul bugetar nu poate fi redus prin falimentarea mediului de afaceri românesc și prin sărăcirea populației. O economie nu se dezvoltă prin taxe mai mari și costuri de producție tot mai ridicate, ci prin competitivitate, investiții și încurajarea capitalului autohton.

România trăiește din împrumuturi. Statul se împrumută pentru a acoperi cheltuieli curente, firmele se împrumută pentru a supraviețui, iar populația se împrumută pentru a face față costului vieții. Acest model nu este sustenabil.

Clasamentul prețului motorinei în luna iulie 2026

Mesajul acestor cifre este îngrijorător: România se află printre statele cu cele mai ridicate prețuri la motorină din această comparație, deși nivelul veniturilor și al competitivității economiei este mult inferior celui din majoritatea acestor țări. Pentru fermieri, transportatori și industrie, fiecare cent în plus la combustibil înseamnă costuri de producție mai mari și competitivitate mai redusă.

Costul motorinei suportat de fermieri. Am luat în calcul doar motorina pentru pregătirea și întreținerea culturilor agricole

Aceste diferențe explică de ce fermierii din România intră în competiție cu un handicap major. În timp ce alte țări reduc costurile de producție prin politici fiscale și scheme de sprijin, agricultorii noștri suportă unele dintre cele mai ridicate costuri cu motorina dintre competitorii lor direcți și nu numai.

În plină campanie de recoltare, numeroși fermieri reclamă dificultăți în aprovizionarea cu motorină și presiuni financiare majore. Aceste situații ar trebui analizate cu maximă transparență de autoritățile competente pentru a elimina orice suspiciune privind funcționarea pieței și pentru a asigura aprovizionarea normală în perioadele critice.

Dacă această politică fiscală și economică va continua, consecințele sunt previzibile: exploatații agricole decapitalizate, investiții amânate, insolvențe și executări silite, reducerea producției interne și o dependență tot mai mare de importuri.

România nu are nevoie de o economie bazată pe împrumuturi și consum, ci de una bazată pe producție, investiții și competitivitate. Are nevoie de un stat care să fie partenerul celor care creează valoare, nu principalul factor care le mărește costurile.

Un stat puternic nu își sacrifică producătorii proprii pentru a acoperi dezechilibre bugetare pe termen scurt. Prosperitatea unei națiuni se construiește prin încurajarea muncii, a investițiilor și a capitalului, nu prin împovărare.

România este una dintre puținele țări europene care a avut petrol, gaze naturale, rafinării și o industrie petrolieră construită prin munca și sacrificiul generațiilor de români. Astăzi, mulți români au sentimentul că au pierdut controlul asupra unei părți importante din aceste active strategice.

Cum este posibil ca o țară cu tradiție în industria petrolieră să ajungă să suporte costuri atât de ridicate pentru combustibil? Este o întrebare legitimă la care cetățenii au dreptul să primească răspunsuri clare.

Nu este firesc ca o țară care a scos petrol din pământul ei și și-a construit cu propriile resurse rafinăriile să ajungă să cumpere motorina la prețuri care falimentează fermierii și antreprenorii. Bogăția unei națiuni trebuie să lucreze pentru cetățenii ei, nu împotriva lor.

Autor: dr. ing. NICU VASILE, președinte Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Lumea pe care o știam până mai ieri (sau, cel puțin, așa credeam) este zdruncinată de schimbări profunde, care, cu certitudine, vor lăsa urme adânci în gândirea globală ce a marcat ultimele două decenii, în special în plan economic, dar și politic sau militar.

Când ne gândim la globalizare ca fenomen, trebuie să acceptăm că, pe lângă politicile de coagulare a diferitelor sectoare economice, unde politica fuziunilor devenise activitatea elitistă a marilor bănci de investiții din lume, am asistat și la o globalizare politică (UE, Mercosur, NAFTA), dar și la una militară (NATO, alianțele SUA cu Asia de Sud).

Toate aceste „elite politico-financiare” au susținut la unison că fenomenul este benefic. Preocuparea de bază a celor care puteau analiza și influența direcția a fost cum să profite, măcar parțial, de această „lume de basm” creată tot de ei, astfel încât să fie acceptată de cei mulți, adică de noi toți, care, vrem sau nu, vom fi cei care finanțează această „petrecere” și, în final, de cele mai multe ori, cei care pierd cu adevărat.

La prima vedere, acest aspect poate nu pare foarte relevant, însă modelul economic de orientare liberală, aplicat aproape peste tot pe glob, se apropie de momentul în care își va epuiza energia, asemenea stelelor care, după ce au oferit lumină și energie, se transformă în „găuri negre”. A adus o prosperitate greu de imaginat pentru mulți, dar bazată pe iluzia unor „cheltuieli pe caiet”, care, la un moment dat, își vor cere decontul.

Pe vremuri, banii aveau acoperire în aur, apoi în mărfuri. Astăzi, au acoperire în promisiuni și încredere, ajungând până la „marea revoluție monetară” a criptomonedelor, adică încredere în ceva ce nu poate fi atins.

Globalizarea și limitele ei

Revenind la sistemul global, să ne amintim că, începând cu anii ’80, s-a impus un principiu doctrinar: fuziunile companiilor sunt viitorul prosperității economice. Economiile de scară urmau să reducă prețurile, să stimuleze cercetarea și să simplifice lanțurile logistice.

Există, fără îndoială, un sâmbure de adevăr aici, iar cei care au beneficiat de această perioadă, și nu sunt puțini, pot confirma.

Totuși, în multe sectoare, concentrarea a ajuns atât de mare, încât nu mai este aproape nimic de cumpărat. În industria auto, numărul marilor jucători globali este foarte redus. În producția de cipuri, și mai mic. Situații similare regăsim în tehnologia de vârf, aviație sau metalurgie.

În agricultură, situația este la fel de concentrată:

• cinci companii controlează peste 80% din piața globală a semințelor certificate;

• piața pesticidelor este similară;

• utilajele agricole sunt dominate de câțiva mari producători;

• în cazul marilor traderi, concentrarea este și mai evidentă;

• nici în piața combustibililor sau uleiurilor situația nu ar fi mult schimbată.

Creșterea artificială și nota de plată

În aceste condiții, când nu mai ai ce achiziționa, trebuie să găsești alte metode de a satisface investitorii. Iar soluția cea mai simplă devine creșterea prețurilor, suportată, în final, de consumator.

Problema este creșterea organică care e limitată de ritmul demografic, mult inferior ritmului în care economia ar vrea să crească.

În acest context, devine greu de înțeles cum un CEO dintr-o companie petrolieră românească poate primi peste două milioane de euro anual, iar un CEO precum Elon Musk poate avea pachete de compensații de ordinul a o mie de miliarde de dolari, fără să fie o greșeală de redactare.

Faptul că astfel de propuneri există și sunt aprobate arată că nu mai vorbim doar despre economie, ci despre vânzarea unor iluzii. Iar întrebarea rămâne: cine va plăti? Așa cum spune și o zicală românească: „Prost nu este cine cere, ci cel care plătește”.

Crizele, mecanism de resetare

Mulți au crezut în această „Fata Morgana” a creșterii infinite, ignorând un principiu simplu: economia se resetează periodic prin crize.

Exemplele sunt cunoscute: Marea Criză din anii ’30; criza subprime a anilor 2000; schimbările politice din Europa de Est din anii ’90; conflictele militare, inclusiv cele mai vechi sau actuale (Primul și Al Doilea Război Mondial, Ucraina și acum Iran).

Deciziile politice, economice și militare din ultimii ani au afectat lanțurile de aprovizionare și au demonstrat fragilitatea sistemului. Un virus microscopic a fost suficient pentru a bloca economia globală, iar lecțiile au fost rapid uitate.

Agricultura românească, între lipsa strategiei și improvizație

Privind la România, problema majoră rămâne lipsa unei strategii coerente. Punctez însă și alte câteva aspecte, dar fără a avea pretenția epuizării acestora.

1. Inputurile agricole. În loc ca statul să intervină punctual (de exemplu, în preluarea unor combinate), ar fi fost mai eficient controlul resurselor de gaz din Marea Neagră, prin preluarea exploatării și comercializării directe; precum și dezvoltarea industriei îngrășămintelor, în special a celor azotoase, dacă deținea controlul asupra gazelor naturale. Accesul la energie ieftină determină competitivitatea acestui sector, lucru demonstrat de Rusia și de fostele state sovietice.

2. Motorina și fiscalitatea. Un exemplu simplu este acciza la motorină, unde în locul sistemului actual (plătești, apoi aștepți rambursarea luni la rând), s-ar fi putut implementa sistemul cu motorină colorată, fără acciză, destinată exclusiv agriculturii. Astfel s-ar fi eliminat lipsa și costurile de finanțare, birocrația și întârzierile.

Fondurile europene, între idee bună și aplicare greșită

Conceptul de susținere a cooperativelor a fost corect în principiu, dar aplicat defectuos și astfel s-a stimulat apariția de cooperative „de familie”, care au câștigat proiecte de zeci de milioane de euro fără capacitate reală de cofinanțare.

Realitatea este simplă, de exemplu cinci entități mici (ferme sau firme mici) cu o cifră de afaceri cumulată de, să zicem, 1.000.000 de euro nu pot genera, prin asociere formală, o capacitate financiară reală de a finanța un proiect de 10-15 milioane de euro în total și care necesită finanțare de cca 5-7 milioane de euro din partea beneficiarilor, bani care reprezintă contribuția la proiect, cheltuieli neeligibile, capital de lucru și finanțarea pe anumite perioade a TVA și, în plus, să nu uităm dobânzile, unde cea bancară este în jur de 9-10%, iar cea de la IFN-uri, de peste 15%.

Lipsa criteriilor financiare serioase a dus la proiecte nefinalizate, insolvențe și blocaje. Există și exemple de succes, dar acestea se datorează exclusiv beneficiarilor, nu sistemului.

România are probleme legislative majore

Furtul și lipsa sancțiunilor reale. Scandalurile legate de certificatele de depozit, unde zice lumea că vorbim de peste 100 de milioane de euro ,,gaură”, arată clar, printre altele, legislație slabă, sancțiuni insuficiente, portițe legale. Are de gând MADR, după 30 de ani, să facă ceva în domeniul reglementării?

Personal, cred că lipsa principală este cea a unei legislații dure de pedepsire a acestor fapte, dar o legislație clară și simplă, nu plină de fel de fel de portițe unde, după ce că fură, îl și premiem cu libertatea de a cheltui banii liniștit pe plajă la Monte Carlo.

Iar legislația asta ar trebui să pedepsească și furtul, dar și neglijența la limită cu complicitatea a celor care nu au făcut nimic pentru a controla existența acestor stocuri, adică reprezentanții unora dintre proprietari, ca să nu generalizăm.

Justiția lentă. Procesele comerciale durează ani. Poate o soluție ar fi standardizarea contractelor, simplificarea procedurilor și, implicit, limitarea termenelor. Dar oare cum ar putea să gândească MADR o propunere?

Poate printr-o legislație unde finalizarea unor procese privitoare la neplata datoriilor să nu mai dureze doi, trei ani. Sunt de acord că nu poți stabili viteza de lucru a judecătorului, dar poți stabili viteza dosarelor prin simplificare, standardizarea documentelor și procedura aplicată, în sensul că poți reglementa prin lege în ce condiții se face o vânzare, care sunt documentele care se încheie (inclusiv forma lor) și ce trebuie să conțină dosarul depus în instanță sub sancțiunea decăderii acțiunii. Adică, mai simplu spus, cu titlu de exemplu, dacă am bani de recuperat, eu trebuie să depun în instanță un contract standard în mare măsură ca formă, un aviz cu semnătura de primire care să confirme recepția cantitativă și calitativă, o factură și situația soldului bancar, iar reclamatul să vină și el cu situația soldului. Dacă documentele nu respectă forma sau nu există, atunci să fii sănătos, rămâi că ai bani de luat. Astfel, dai termen pentru depunere documente, apoi un singur termen la care părțile vin sau nu vin, este problema lor, și tu, judecător, dai verdictul și s-a închis cazul. Dacă tu, legiuitor (MADR doar propune), faci un sistem clar și simplu, multe probleme de instanță dispar, fiindcă chichițele nu se mai pot aplica.

Fiscalitatea organizațiilor. Cotizațiile peste 4.000 de euro nu sunt deductibile fiscal, ceea ce descurajează asocierea și afectează funcționarea organizațiilor. Ca ministrul Agriculturii să nu piardă timpul să caute, indicăm articolul de lege - art. 25 alin. 3 lit. k din Codul Fiscal.

Din ce poți plăti salariile angajaților și toate costurile de întreținere și reparații la un OUAI sau o asociație, dacă firmele membre sunt mari? Dacă MADR vă va răspunde, de exemplu la OUAI-uri, că din facturile de prestări servicii, atunci o să fie clar pentru toată lumea ce înțelegere a fenomenului au, deoarece udările sunt diferite în funcție de culturi și ai membri care udă mai mult, alții mai puțin, or, aceste costuri indirecte sunt repartizate la hectarele organizației, nu la udările realizate.

Fără a generaliza aceste cotizații fixe, ele sunt de circa 150-200 lei/ha, adică o fermă de 500 ha ajunge să plătească și 20.000 de euro, doar că la 16.000 de euro plătește și 16% impozit pe profit.

Este că vă simțiți stimulat de MADR și de autorități, în general, ca să vă asociați? Acest principiu se aplică la toate asociațiile sau organizațiile unde un fermier vrea să se înscrie și cotizația depășește 4.000 de euro.

Investițiile în energie regenerabilă. Proiectele de energie regenerabilă sunt amplasate haotic, uneori afectând sistemele de irigații, în contradicție cu investițiile statului.

Suntem pregătiți pentru ce urmează?

Prin acest material, am încercat propunerea a trei direcții de reflecție și, fără a avea pretenția că subiectele sau direcțiile ar fi epuizate, este o invitație la reflecție și dezvoltare a acestora.

Astfel, eu am gândit trei direcții esențiale:

1.    Controlul costurilor inputurilor prin controlul resurselor primare sau aplicarea pârghiilor financiare (îngrășăminte, motorină, semințe, service);

2.    Reforma finanțărilor (criterii reale, selecție riguroasă) – asta va duce la eliminarea risipei de fonduri și la creșterea performanțelor economice;

3.    Reforma legislativă – care ar putea duce la claritate, rapiditate, eficiență.

Din păcate, ceea ce nu facem la timp, sau nu am făcut la timp, ne va costa, mai devreme sau mai târziu, iar agricultura „cheltuielilor pe caiet” se apropie de final. Întrebarea este simplă: suntem pregătiți pentru ce urmează?

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier - jud. Brăila

Pentru România, floarea-soarelui este o cultură specială deoarece aici au fost creați, în premieră mondială, primii hibrizi care s-au răspândit în cultură cu rezultate superioare. Până în 1990, floarea-soarelui se cultiva pe 450.000 – 500.000 de hectare, iar acum a depășit un milion de hectare. În anul 2019, spre exemplu, România s-a aflat pe primul loc în Uniunea Europeană cu 1,3 milioane de hectare și o producție totală de semințe de 3,5 milioane de tone.

Modificarea evoluției climatice în țara noastră impune măsuri de adaptare care să asigure, în noile condiții, recolte cu valoare economică ridicată.

Într-o primă fază, fermierii s-au orientat mai mult spre culturile de toamnă, reducând din suprafețele însămânțate în primăvară, în special suprafețele cu porumb și floarea-soarelui, care ocupau în trecut peste o treime din suprafața arabilă a României.

Referindu-ne la floarea-soarelui, ea poate fi cultivată și în condiții de stres hidric, având însușiri morfo-fiziologice care îi asigură o mai bună rezistență la secetă, și anume:

- Are rădăcină pivotantă puternic ramificată care ajunge la 2-2,5 m adâncime și lateral se întinde pe o rază de 0,70-1,25 m. Rădăcina crește puternic în primele faze, ajungând la 32 cm după 7 zile și la 77 cm după 21 de zile. Pe rădăcină se găsesc mulți perișori absorbanți care sunt prevăzuți cu o lamelă pectică și prin gelificarea substanțelor pectice se asigură un contact intim cu particulele de sol, ușurând absorbția apei. La aceasta contribuie și concentrația mai mare a sucului celular din vacuolele perișorilor absorbanți, crescând forța osmotică de absorbție a apei reținute cu forțe mari de sol.

- Tulpina este prevăzută cu peri scurți și aspri, reducând din procesul de transpirație al plantelor. În interior este plină cu măduvă care înmagazinează cantități mari de apă cu care menține un echilibru fiziologic în perioadele de stres hidric, când planta își poate continua activitățile metabolice.

- Frunzele sunt mari, aspre la pipăit, în număr de 25-40 pe plantă. Suprafața frunzelor este de patru ori mai mare decât suprafața de teren ocupată de floarea-soarelui, acoperind bine terenul și reducând din consumul de apă prin:

• înăbușirea buruienilor mari consumatoare de apă;

• se menține în lanul de floarea-soarelui o umiditate atmosferică ridicată, reducând atât evaporarea apei din sol, cât și transpirația plantelor.

Frunzele suportă bine fenomenul de ofilire temporară și își revin repede fără influență prea mare, negativă, asupra recoltei. O frunză are circa 130 de milioane de stomate (750-850/mm²) și procesul de închidere-deschidere a acestora este bine reglat și cu participarea potasiului (K) în nutriție.

La secetă, floarea-soarelui reacționează prin reducerea numărului de frunze și a suprafeței foliare cu până la 60%, la răsucirea frunzelor, și prin aceasta se reduce fenomenul de transpirație a plantelor.

Sensibilitate maximă la secetă are cu 20 de zile înainte și 20 de zile după înflorit. Este important să se reducă numărul semințelor seci din centrul calatidiului provocat de lipsa apei și arșiță și care influențează direct nivelul și calitatea recoltei. La temperaturi mai mari de 30°C este influențată vitalitatea polenului.

În condițiile când pot lipsi polenizatorii, există hibrizi autofertili. Calatidiul pendular are posibilitatea să se ascundă între frunzele superioare, prin aceasta reducând temperatura cu 3-5°C și ușurând procesele de polenizare-fecundare.

Fenomenul de secetă dereglează procesele de sinteză și fosforilare ale glucidelor și, în acest caz, un rol important îl au microelementele care contribuie la formarea compușilor fosforilați frânți de secetă.

Este important că la floarea-soarelui transpirația plantelor depășește absorbția apei din sol în prima jumătate a zilei, iar în a doua jumătate se absoarbe mai multă apă din sol decât se pierde prin transpirație, anulând deficitul și astfel menținând o activitate metabolică continuă.

În general, rezistența la secetă se datorează faptului că protoplasma celulelor suportă deshidratări avansate fără vătămări, iar pe de altă parte, amidonul, prin hidroliză, se transformă în zaharuri solubile care se acumulează în vacuole, crescând forța osmotică cu care pot extrage și apa reținută cu forțe mai mari de către sol.

Recomandări pentru fermieri

În cele de mai sus am văzut ce oferă plantele pentru a rezista la secetă. Acum să vedem ce poate oferi fermierul pentru a menține și spori rezistența la secetă.

1. În primul rând este necesar un asolament diversificat din care să nu lipsească plantele leguminoase și în care floarea-soarelui să revină pe aceeași suprafață după cel puțin patru ani. În mod normal, ea pretinde intervale de 6-7 ani, însă hibrizii mai toleranți pot reveni după patru ani fără riscuri.

2. Foarte importantă este rezerva de apă din sol acumulată în perioada de toamnă-iarnă. În această perioadă cad cantități mai mari sau mai mici de precipitații, dar ele trebuie să fie înmagazinate și conservate cât mai bine în sol. Solul trebuie menținut afânat, fără straturi impermeabile, și la intrarea în iarnă să fie mărunțit și nivelat astfel încât la desprimăvărare să se zvânte cu 7-10 zile mai devreme și să nu fie necesară nicio intervenție până la pregătirea patului germinativ.

Prezența materiei organice în sol reține cu 20% mai multă apă, iar humusul rezultat din descompunerea materiei organice reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni efectele secetei. Totodată, humusul și activitatea biologică intensă din sol asigură o structură hidrostabilă care generează un regim aerohidric, termic și de nutriție optim pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.

3. Înainte de semănat, o singură trecere cu combinatorul special care mobilizează solul numai până la adâncimea de semănat unde se menține „patul tare” cu Da (densitate aparentă) 1,30 g/cm³ pe care se așază sămânța și unde beneficiază de aportul capilar al apei, iar deasupra este stratul afânat „plapuma moale” cu Da 1,0-1,1 g/cm³, prin care pătrund aerul și căldura și ușurează străbaterea tinerelor plante (fig. 1).

La Institutul de la Fundulea am experimentat diferite moduri de pregătire a patului germinativ și de semănat (fig. 2) cu sămânță de sfeclă de zahăr, însă este valabilă pentru toate semințele, mai ales cele cu germinație epigeică, din care rezultă:

a) Într-un teren tasat-compact este pregătit patul germinativ pe adâncime mai mare și sămânța a fost așezată pe patul tare, unde a avut apă, dar puțin aer și căldură, nefiind suficient afânat. Sămânța a putrezit.

b) Patul germinativ corect, dar prea adânc. Sămânța a fost așezată la adâncimea necesară, dar nu pe pat tare. Are aer și căldură, dar nu are apă și sămânța stă „ca în sac”. Dacă apare o ploaie bună, va germina și va răsări. Dacă ploaia este de câțiva mm, poate germina, dar nu are umiditatea suficientă și germenul se usucă (mințirea colțului). De aceea, semănătoarea nu trebuie să aibă limitatori de adâncime, limita trebuie să fie patul tare.

c) Pat germinativ tot adânc și sămânța așezată pe pat tare. Au apă, aer și căldură, germinează, crește, dar se epuizează rezerva din sol înainte de a ieși din sol pentru fotosinteză și tânăra plantă se usucă în sol.

d) Pat germinativ mai adânc decât necesită sămânța. Are condiții de germinare, răsare, dar cu rezerva din sol epuizată, plantă firavă, debilă, epuizată, greu de luptat cu buruienile.

e) Pat germinativ la adâncime corectă, dar realizat prin lucrări energice care au provocat prăfuirea solului (grapa rotativă). Sămânța are condiții de germinare, crește, dar la suprafață solul prăfuit a format crustă și nu mai este capabil să o străbată. Se usucă în sol.

f) Pat germinativ corect, germinarea și răsărirea explozivă, cu plante viguroase capabile să lupte cu buruienile. Așa trebuie pregătit un pat germinativ.

4. Trebuie ales hibridul cel mai corespunzător zonei respective (observat în câmpurile demonstrative), cu perioadă de vegetație mai scurtă și mai tolerant la stresul hidric, astfel încât procesele de polenizare-fecundare să se desfășoare înainte de apariția arșiței puternice. Aceasta, deoarece temperatura peste 30°C și atmosfera uscată provoacă sterilizarea polenului.

5. Se preferă sămânță mare (eventual aleasă la masă), deoarece germinația în câmp la sămânța cu MMB 30 g a fost 62%, iar la cea cu MMB 80 g a fost 91%.

6. Epoca de semănat, pe cât posibil, mai timpurie, prezența cojilor și conținutul ridicat de ulei necesită mai multă apă la germinare, iar înflorirea are loc mai devreme, înainte de instalarea arșiței. Urmărit atent prognozele meteo și la temperatura de 7°C se seamănă, chiar dacă după răsărire apar temperaturi de scurtă durată de minus 6°C chiar minus 8°C. Le suportă.

Nu se așteaptă luna aprilie, dr. ing. Dumitru Manole, în jud. Constanța, a semănat la sfârșit de februarie cu bune rezultate.

7. Adâncimea de semănat mai mică (5 cm) pentru a ușura încălzirea și răsărirea, cu condiția ca la adâncimea respectivă să se găsească patul tare.

8. Densitatea este indicat să fie mai mică, pornind de la ideea că va fi secetă, iar pe parcursul vegetației se va interveni cu măsuri conform evoluției climatice. Rezultatele privind densitatea se urmăresc în tabelul următor.

-        Densitatea de 40.000 plante/ha, socotită optimă, are producția cea mai mare, cu indici calitativi buni;

-        Densitatea de 20.000 plante/ha are producția mai mică cu 16%, însă are semințe mari și puține seci;

-        Densitatea de 70.000 plante/ha are producția mai mică cu 24%, indici calitativi inferiori și aproape un sfert din semințe seci.

Capacitatea mare de compensare a plantelor de floarea-soarelui recuperează eventuala densitate mai mică. În măsura în care se poate reduce distanța între rânduri la 60 cm sau 50 cm, va crește distanța între plante pe rând și fiecare plantă va beneficia de un spațiu mărit.

Există semănători de mare precizie, care pot distribui fiecare sămânță la jumătatea intervalului față de rândurile vecine.

Prin urmare, cu ce oferă planta, cu ce oferă fermierul, floarea-soarelui poate asigura recolte justificate economic cu menținerea suprafețelor necesare.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Să avem grijă de pământ, bogăția inestimabilă a României

Terenul trebuie pregătit din toamnă pentru însămânțările de primăvară

Asolamentul, structura și rotația culturilor

Dan Hurduc, președintele Clubului Fermierilor Români, atrage atenția asupra acordului UE – MERCOSUR, care riscă să transforme agricultura europeană într-un joc cu reguli diferite pentru fiecare jucător.

În timp ce fermierii europeni respectă standarde de mediu tot mai stricte, pentru care plătesc, își adaptează tehnologiile, își asumă costuri crescute și, de multe ori, producții mai mici, Europa își deschide piața pentru produse mai ieftine, obținute în condiții complet diferite, fără echivalență reală de standarde.

Președintele Clubului Fermierilor Români este fermier cu ștate vechi în agricultura autohtonă, activând chiar într-o regiune, Moldova, care se confruntă cu seceta de mai bine de cinci ani. Astfel, Dan Hurduc arată câteva realități care nu pot fi ocolite când se negociază un acord comercial cu țări ale căror produse agroalimentare pot ajunge pe piața UE și pot falimenta afacerile agricole din Europa. De pildă, în Uniunea Europeană, utilizarea pesticidelor este semnificativ mai redusă decât în statele MERCOSUR, peste 1.500 de substanțe active folosite în afara UE fiindeliminate din cataloagele europene. Apoi, diferențele de cost la energie, apă și inputuri sunt majore. De asemenea, condițiile climatice sunt incomparabile, în unele regiuni din America de Sud, precipitațiile fiind de până la zece ori mai mari decât în zone agricole din România.

„În ceea ce privește pesticidele, în țările MERCOSUR se consumă 12 – 13 kg substanță activă la hectar. În România, de la 0,8 până la cel mult 2,8 kg substanță activă la hectar. Astfel vor ajunge pe piața europeană produse mai ieftine care nu respectă niciun standard. Consumatorul cumpără produse ieftine, dar cu probleme de siguranță alimentară. Fermierul european este falimentar deoarece nu poate produce la prețul de cost din țările MERCOSUR, în care sunt precipitații de 2.000 litri/mp, iar la noi sunt multe zone cu 200 litri/mp și chiar sub această cifră. Totodată, energia este de două - trei ori mai ieftină”, subliniază Dan Hurduc.

Prin urmare, consecința este previzibilă. Consumatorul european este împins către prețul mic, fără garanția acelorași standarde, iar fermierul european este împins către pierdere, într-o competiție structural neloială.

„Dacă Europa își dorește o agricultură competitivă și o securitate alimentară reală, nu poate semna acorduri comerciale care contrazic propriile politici de mediu și propriile reguli de producție. Regulile trebuie să fie aceleași pentru toți. Altfel, costul îl plătim pe termen lung, în ferme închise, dependență de importuri și vulnerabilitate alimentară”, conchide președintele Clubului Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

O Europă puternică are nevoie de o agricultură viabilă, capabilă să asigure securitatea alimentară, stabilitatea zonelor rurale și credibilitatea propriilor politici. Unitatea europeană se construiește împreună cu fermierii, nu în absența lor.

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) consideră că decizia privind acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele MERCOSUR, negociat de peste două decenii și jumătate, reprezintă unul dintre cele mai importante momente de inflexiune ale actualului ciclu politic european. Nu este vorba despre o alegere simplă între „da” sau „nu”, ci despre o decizie strategică ce va defini raportul dintre ambițiile geopolitice ale Uniunii și capacitatea sa de a-și proteja sectoarele strategice interne, în special agricultura.

„Uniunea Europeană se află într-un context global extrem de fragil, în care marile puteri transformă agricultura într-un instrument geopolitic major al secolului XXI. În acest cadru, este legitim ca UE să își consolideze parteneriatele comerciale și să își extindă influența economică. Acordul UE–MERCOSUR se înscrie, în principiu, în această logică. Problema apare însă atunci când această deschidere este realizată fără a asigura un echilibru real între obiectivele comerciale și protejarea pieței interne europene”, arată Forumul APPR.

Acordul UE–MERCOSUR este cel mai amplu acord comercial negociat vreodată de Uniunea Europeană, vizând o piață de peste 260 de milioane de consumatori. Schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană și țările MERCOSUR depășesc 110 miliarde de euro anual, UE fiind unul dintre principalii parteneri comerciali ai regiunii. Pentru România, acordul poate crea oportunități în special în sectoarele industriale și de servicii, prin eliminarea tarifelor vamale pentru o gamă largă de produse exportate către Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay.

„Agricultura europeană funcționează într-un cadru normativ extrem de exigent, construit în jurul unor standarde ridicate de mediu, siguranță alimentară, bunăstare a animalelor și utilizare a produselor de protecție a plantelor. Aceste standarde generează costuri suplimentare și afectează competitivitatea fermierilor europeni, în lipsa unor mecanisme care să asigure condiții echivalente de concurență. În același timp, produsele agricole importate din statele MERCOSUR pot fi obținute în condiții semnificativ diferite, cu reguli mai permisive și costuri mult mai reduse. Această asimetrie structurală creează o concurență neloială și pune sub semnul întrebării coerența politicilor europene dezvoltate în ultimele două decenii pentru reglementarea activității agricole”, precizează Forumul APPR.

Liberalizarea comerțului agroalimentar prevăzută în acord include cote tarifare preferențiale pentru produse considerate sensibile la nivel european, precum carnea de vită, carnea de pasăre, zahărul sau etanolul. „Chiar dacă aceste volume sunt plafonate, ele pot avea efecte cumulative semnificative asupra pieței interne, în special în statele membre cu sectoare zootehnice vulnerabile sau în curs de consolidare. Instrumentele propuse pentru protejarea pieței europene – inclusiv clauzele de salvgardare și ajustarea pragurilor de intervenție – nu modifică substanțial situația de fond. Aceste mecanisme sunt, prin natura lor, reactive și se activează doar după apariția dezechilibrelor de piață. Ele nu pot preveni pierderile economice și nu oferă fermierilor garanții reale într-un context de presiune concurențială accentuată.

În absența unor clauze de reciprocitate clare, automate și verificabile privind standardele de producție, riscul ca aceste instrumente să rămână pur formale este ridicat, iar fermierii europeni rămân expuși unor șocuri de piață dificil de corectat ulterior”, subliniază FAPPR, adăugând că, deși acordul prevede respectarea standardelor europene de siguranță alimentară pentru produsele importate, aplicarea și controlul efectiv al acestora rămân esențiale, în special în contextul diferențelor structurale dintre sistemele de producție și capacitatea de monitorizare.

Totodată, Forumul APPR susține că viitorul Politicii Agricole Comune este incert, iar „dezbaterea privind acordul UE–MERCOSUR nu poate fi separată de incertitudinile majore care planează asupra viitorului Politicii Agricole Comune după 2027. Lipsa unei perspective bugetare clare și riscul apariției unor distorsiuni de concurență între statele membre amplifică vulnerabilitatea fermierilor europeni. În acest context, deschiderea suplimentară a pieței agricole către importuri realizate în condiții asimetrice ridică semne serioase de întrebare privind coerența strategică a politicilor europene și capacitatea UE de a oferi fermierilor stabilitate și predictibilitate”.

Implicații directe pentru agricultura românească

Țara noastră este unul dintre principalii producători de cereale din Uniunea Europeană, cu un rol important în securitatea alimentară regională. Importurile suplimentare pot genera presiune descendentă asupra prețurilor interne, pot accentua volatilitatea pieței și pot reduce capacitatea fermierilor de a investi în tehnologizare și sustenabilitate, într-un sector deja afectat de creșterea costurilor și de riscurile climatice.

„În sectorul zootehnic, efectele pot fi semnificative. România este un actor important în exportul de bovine vii pe piața europeană, iar deschiderea pieței UE pentru volume suplimentare de carne de vită din statele MERCOSUR poate reduce cererea pentru animalele crescute în România, afectând direct veniturile crescătorilor. În același timp, sectorul avicol românesc s-a consolidat puternic în ultimii ani, devenind unul dintre cele mai competitive segmente ale agriculturii naționale. Importurile de carne de pasăre, în special din Brazilia – cel mai mare exportator mondial – riscă să exercite o presiune majoră asupra prețurilor interne și europene, într-un context în care producătorii români au investit masiv în respectarea standardelor europene de bunăstare animală și siguranță alimentară”, precizează Forumul APPR.

Trebuie avut în vedere și efectul indirect asupra sectorului cerealier. O parte semnificativă a producției de cereale din România este destinată furajării animalelor. Reducerea capacităților interne de creștere a bovinelor și a păsărilor, ca urmare a presiunii importurilor ieftine de carne, ar putea diminua cererea internă pentru cerealele românești, amplificând efectele negative asupra veniturilor fermierilor.

Forumul APPR atrage atenția asupra necesității unei abordări mai riguroase în procesul decizional. „Lipsa unor analize solide și a unei consultări reale cu fermierii și organizațiile lor reprezentative a slăbit fundamentarea pozițiilor asumate. Corecțiile propuse ulterior sunt necesare, dar nu pot substitui o strategie construită pe date, dialog și anticiparea efectelor economice și sociale. Acordul UE–MERCOSUR reprezintă un test major de coerență pentru Uniunea Europeană. Consolidarea poziției globale a UE nu poate fi realizată prin slăbirea propriilor sectoare strategice. Agricultura europeană nu poate continua să fie sectorul care suportă costurile unor compromisuri comerciale insuficient calibrate.”

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Prețurile alimentelor în Europa au crescut cu până la 50% din cauza crizei climatice, care este direct legată de degradarea solului, transmite Mișcarea Salvează Solul, care a emis un avertisment urgent: criza tăcută a degradării solului este un factor major, dar ignorat, al acestei tensiuni economice și o amenințare critică la adresa securității alimentare a Europei în viitor.

„În timp ce costurile energiei și perturbările lanțului de aprovizionare au dominat titlurile, deteriorarea sănătății celui mai important ecosistem al planetei noastre - solul - expune din ce în ce mai mult sistemele noastre alimentare la șocuri climatice devastatoare precum secetele și inundațiile, ceea ce duce la prețuri volatile și recolte incerte. Un sol sănătos este necesar pentru a atenua aceste crize și pentru a ne proteja împotriva lor”, arată Praveena Sridhar, Coordonator Științific și de Politici al Mișcării Salvează Solul.

La recentul Summit al ONU privind sistemele alimentare din Etiopia (27-29 iulie 2025), a devenit clar că tendința de creștere a prețurilor la alimente poate fi observată în întreaga lume. Noul raport al ONU, publicat la 28 iulie 2025: The State of Food Security and Nutrition in the World 2025 (Starea securității alimentare și a nutriției în lume 2025) a subliniat faptul că, în fiecare regiune începând cu 2018, costul pe persoană și pe zi (în dolari la paritatea puterii de cumpărare) a crescut.

Credit: Raportul ONU: State of Food Security and Nutrition 2025 & Carbon Brief

Din cauza practicilor agricole industriale intensive, solul devine mai puțin rezistent la șocurile climatice din ce în ce mai frecvente, cum ar fi seceta sau ploile abundente, ceea ce face culturile agricole extrem de vulnerabile și crește prețurile la alimente. În Europa, aceasta este o catastrofă, având în vedere că regiunea este un punct fierbinte al schimbărilor climatice, încălzindu-se de două ori mai mult decât media globală.

Statistici exemplificatoare din Europa susțin această imagine sumbră:

• Șocul uleiului de măsline. Bazinul mediteraneean se confruntă cu o secetă fără precedent. Spania, cel mai mare producător mondial de ulei de măsline, s-a confruntat în 2023 cu cea mai gravă secetă din 1905. Solul nerezistent a contribuit în mod direct la creșterea prețurilor uleiului de măsline cu 50% în întreaga Uniune Europeană, din ianuarie 2023 până în ianuarie 2024.

• Recolte volatile, prețuri volatile. Marea Britanie a înregistrat o creștere bruscă de 22% a prețului cartofilor în perioada ianuarie-februarie 2024, demonstrând modul în care lipsa rezistenței solului la precipitații abundente afectează, de asemenea, randamentele și prețurile.

• Scăderi ale randamentului în viitor. Proiecțiile sunt îngrozitoare. În cadrul unui scenariu cu emisii ridicate, randamentul porumbului în regiunea mediteraneeană a Europei ar putea scădea cu până la 40% până în 2050. Pierderile la grâu sunt estimate între 15% și 25%, atât în Europa de Est, cât și în Europa de Vest. Acestea nu sunt simple statistici, ele reprezentând o amenințare directă la adresa disponibilității și accesibilității alimentelor de bază. Alte cercetări sugerează că presiunile asupra mediului, inclusiv schimbările climatice și degradarea solului, ar putea duce la creșterea prețurilor la alimente cu mai mult de o treime până în 2050, chiar și în țări mai bogate precum Marea Britanie.

În afară de aceste produse alimentare specifice, în medie, inflația prețurilor la alimente în Europa, deși a scăzut de la vârful istoric de 15% din martie 2023, a rămas totuși la un nivel ridicat de 5,7% în 2024, mult peste norma de dinainte de pandemie de 2,1%, care poate fi considerată o rată a inflației „sănătoasă”.

„Legătura este incontestabilă: un sol bolnav înseamnă sisteme alimentare bolnave și, în cele din urmă, prețuri mai mari pentru consumatori. Prea multă vreme am tratat solul ca pe un mediu inert, dar acesta este un ecosistem viu, vital pentru producția alimentară, la fel ca alte elemente fundamentale precum aerul și apa. Degradarea acestuia, cauzată în mare parte de agricultura industrială intensivă, face ca agricultura noastră să fie incredibil de fragilă în fața escaladării extremelor climatice. Trebuie să vedem acțiuni politice pentru protejarea solurilor la fiecare convenție globală, inclusiv la COP30 în Brazilia, deoarece solul este coloana vertebrală a ecosistemului global și deține potențialul de a ajuta omenirea să se întoarcă din pragul dezastrului ecologic”, afirmă Praveena Sridhar.

Mișcarea Salvează Solul subliniază faptul că degradarea solului și dependența de îngrășămintele chimice, agravate de condițiile meteorologice extreme determinate de climă, sporesc vulnerabilitatea culturilor și determină volatilitatea continuă a prețurilor la alimente.

Soluția constă în adoptarea unor practici durabile de gestionare a solului, cum ar fi reducerea la minimum a perturbărilor, menținerea rădăcinilor vii, maximizarea biodiversității și acoperirea solului, pentru a crește materia organică, a rupe legătura dintre costurile inputurilor și prețurile alimentelor și a produce soluri rezistente, care rețin apa și care susțin culturi mai puternice.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În strategia de reducere a gradului de îmburuienare este indicat să se evite folosirea unor termeni ca distrugerea buruienilor, lichidarea stării de îmburuienare a culturilor agricole, deoarece aceste măsuri nu sunt posibile, nu sunt nici necesare și ar fi foarte costisitoare.

Existența buruienilor în regim controlat, sub pragul economic de dăunare (PED), sunt chiar folositoare pentru agricultură, așa cum se menționează în articolul Strategia de luptă cu buruienile.

Motivele care impun reducerea gradului de îmburuienare se referă la:

- Buruienile sunt mari consumatoare de apă. Ele se dezvoltă mai rapid, crește rădăcina la adâncime și consumă de 2-4 ori mai multă apă. Rădăcina de pălămidă, de exemplu, ajunge la 5-7 cm adâncime și existența a 1-2 buruieni/m² scade producția de grâu cu 15%, iar 12 buruieni/m² cu 50%.

- Cantitatea de elemente nutritive consumate de buruieni, care sunt foarte rapace față de plantele de cultură, este de două ori mai mare la azot, de 1,5 ori mai mare la fosfor, de trei ori la potasiu și de șase ori la calciu și prin aceasta diminuează efectul îngrășămintelor aplicate. De aceea trebuie redusă îmburuienarea, iar îngrășămintele să fie aplicate mai mult pe zona rândurilor de plante.

- Buruienile cresc mai rapid, mai înalte și umbresc plantele, solul se încălzește mai greu (cu 2-4°C) și întârzie pornirea în vegetație primăvara. Totodată, plantele sunt etiolate și diminuează procesul de fotosinteză.

- Unele buruieni sunt agățătoare ca turița, măzărichea, volbura etc. Ele îngreunează creșterea plantelor, provoacă fenomenul de cădere, cu încolțirea boabelor în spic, cu recoltarea îngreunată și cu mari pierderi.

- Sunt buruieni care constituie drept gazdă pentru agenții fitopatogeni ca pirul, susaiul, laptele cucului care sunt gazde pentru diferite regiuni, iar zârna gazdă pentru gândacul de Colorado, volbura pentru zabrus, căprița pentru nematozi ș.a.m.d.

- Sunt unele buruieni care parazitează plantele de cultură cărora le produc numai pagube până la compromiterea culturilor. Așa de exemplu este Cuscuta (torțelul) pentru trifoliene și lupoaia (Orobanche) la floarea-soarelui.

- Se întâlnesc și buruieni care pot fi otrăvitoare pentru animale precum: Brândușa de toamnă, piciorul cocoșului, cuscuta, mătrăguna etc.

- Sunt și buruieni care dau gust și miros neplăcut laptelui ca ceapa ciorii, pelinul ș.a.m.d.

- Alte buruieni depreciază calitatea recoltelor precum: măselarița face făina de grâu inutilizabilă; zârna depreciază uleiul și șrotul de soia; muștarul și ridichea sălbatică dau gust iute făinii de grâu etc.

- Gradul ridicat de îmburuienare face ca lucrările de întreținere a culturilor să se realizeze cu greutate, ele opunând o rezistență cu 30% mai mare provocând uzura utilajelor și crescând consumul de combustibil. Totodată, necesită mai multe prașile, mai multe erbicidări care cresc cheltuielile, crește poluarea și degradarea solului. Recoltarea culturilor îmburuienate se face cu greutate, la umiditate ridicată, necesitând cheltuieli suplimentare pentru uscarea și condiționarea recoltelor.

- Toate acestea provoacă scăderea nivelului producției agricole cu 20-60% și în funcție de sensibilitatea culturilor față de gradul de îmburuienare, aceste diminuări pot fi:

• de 40-60 % pentru producția de grâu;

• de 30-70 % pentru porumb și floarea-soarelui;

• de 20-80 % pentru sfecla de zahăr;

• de 30-90 % pentru producția de soia.

Prin urmare, măsurile de reducere a gradului de îmburuienare reprezintă o acțiune de gradul zero folosind metode de luptă integrată, metode mecanice, fizice, termice, electrice etc. La care se adaugă metodele chimice cu alegerea erbicidelor care sunt mai prietenoase cu mediu.

Extinderea procesului de digitalizare a utilajelor agricole face ca activitatea de reducere a gradului de îmburuienare din culturile agricole să fie mai ușoară, mai favorabilă solului și plantelor, cu cheltuieli mai mici și poluare redusă. Aceasta pentru că sunt țintite numai buruienile, cu precizie și numai asupra lor are loc acțiunea de combatere.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Patul germinativ și semănatul de calitate asigură recolte bogate

Cum reducem pierderile de apă din sol

Unde este zootehnia românească?