Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță parteneriatul cu organizația britanică The Donkey Sanctuary, care a inițiat proiectul GEKEC (Global Equine and Knowledge Education Centre), prin care studenții și medicii veterinari din România au acces la o curriculă completă, structurată și bazată pe dovezi științifice, dedicată exclusiv măgarului.

Proiectul este implementat de USAMV Cluj-Napoca, prin conf. dr. Alexandra Nicoleta Mureșan, de la Facultatea de Medicină Veterinară, aceasta fiind primul Diplomat ECEIM (Colegiul European de Medicină Internă Ecvină) din România.  

Prin intermediul proiectului GEKEC, 31 de studenți din toate liniile de studiu (română, engleză, franceză) frecventează deja cursurile, care acoperă patru arii esențiale: comportamentul și bunăstarea asinului, examinarea clinică, îngrijirea copitelor și stomatologia. Fiecare curs este organizat în module progresive, de la noțiuni de bază și până la scenarii clinice complexe.

dr muresan

„România se numără printre țările europene cu una dintre cele mai active industrii de creștere a măgarilor pentru lapte. Laptele de măgar, recunoscut pentru proprietățile sale nutriționale și utilizat tot mai frecvent în produse cosmetice și alimentare de nișă, a transformat această specie discretă într-un animal cu valoare economică reală și în creștere. Cu toate acestea, până de curând, medicina veterinară dedicată asinilor rămânea un domeniu aproape inexistent în România, o lacună pe care ne-am propus s-o închidem. GEKEC înseamnă că un student de la Cluj poate învăța azi ce un coleg din Marea Britanie sau Olanda învață de ani buni. Măgarul nu este un cal mic. Are fiziologie proprie, răspunsuri diferite la durere, la medicamente, la stres. A-i trata ca pe cai înseamnă a-i pune în pericol”, arată conf. dr. Alexandra Nicoleta Mureșan, coordonatorul GEKEC în România.

Colaborarea cu The Donkey Sanctuary nu este una recentă, ci s-a construit în timp, pe baza unui parteneriat profesional solid, și a dus în mod firesc la alegerea USAMV Cluj-Napoca drept centru de implementare pentru această inițiativă educațională de anvergură.

cluj1

Pentru dr. Mureșan, proiectul are și o semnificație personală profundă: „Am plecat din România pentru a mă specializa, am parcurs un drum lung până la titlul de diplomat ECEIM și, întoarcerea acestor cunoștințe acasă, la studenții mei, la fermierii care cresc măgari în Ardeal sau în restul țării, înseamnă enorm pentru mine. Este datoria mea față de comunitatea din care fac parte. România are deja o tradiție în creșterea măgarilor, iar sectorul laptelui de măgar este în expansiune, având în vedere că ferme mici și mijlocii apar tot mai frecvent, cu cerere în creștere atât intern, cât și la export. Aceste animale au nevoie de îngrijire veterinară specializată, iar până acum aceasta era practic inaccesibilă. GEKEC umple un gol real, nu doar academic”.

cluj2

 

Premieră: Congresul ECEIM la USAMV Cluj-Napoca

 

În luna octombrie, USAMV Cluj-Napoca va găzdui Congresul Colegiului European de Medicină Internă Ecvină (ECEIM), iar organizația The Donkey Sanctuary va fi partener activ al evenimentului. Specialiștii britanici în medicina asinilor vor susține o prelegere în cadrul programului principal, un workshop dedicat rezidenților ECEIM și vor participa la Ziua Specialiștilor, un semn clar că medicina asinilor și-a câștigat locul în cel mai înalt for al specialității medicale ecvine europene.

afiș congres

Dincolo de educație, dr. Alexandra Mureșan este implicată și într-un proiect de cercetare translațională de frontieră, derulat în colaborare cu o echipă de la Universitatea din Zürich. Obiectul studiului: un nou virus al hepatitei B descoperit la măgari, al cărui mod de transmitere este în prezent investigat în detaliu. Cercetarea utilizează tehnici de ultimă generație, inclusiv organoide — structuri celulare tridimensionale care mimează țesuturile vii — pentru a înțelege cum se comportă virusul la nivel molecular și celular.

Importanța acestei cercetări depășește cu mult lumea veterinară, pentru că virusurile hepatice din familia Hepadnaviridae, din care face parte și noul virus descoperit la măgari, au implicații directe în medicina umană, oferind modele valoroase pentru înțelegerea hepatitei B la om.

„Lucrăm la ceva ce poate părea de nișă, un virus la măgari, dar care ne poate spune lucruri fundamentale despre cum evoluează și se transmit virusurile hepatice în general. Este tocmai esența cercetării translaționale: cunoaștere generată la granița dintre medicina veterinară și cea umană, în beneficiul ambelor”, conchide conf. dr. Alexandra Mureșan.

Detalii despre The Donkey Sanctuary: https://www.thedonkeysanctuary.org.uk/

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită acordarea de urgență a avizului Ministerului de Finanțe pe proiectul de OUG care va permite fermierilor acces la motorină fără TVA și acciză. De asemenea, AAC face apel la premirul Ilie Bolojan să susțină și să aprobe, în această săptămână, adoptarea de urgență a acestui act normativ considerat esențial pentru supraviețuirea economică a fermierilor din țara noastră.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a pus în dezbatere publică, la finalul săptămânii trecute, un proiect de act normativ privind măsuri temporare pentru sectorul vegetal, în vederea gestionării efectelor creșterii prețurilor la motorină. „Adoptarea proiectului de OUG elaborat la nivelul Ministerului Agriculturii trebuie să reprezinte o urgență pentru Guvernul României. Orice întârziere a aplicării sale face ca efectele măsurilor să fie nule. Fermierii au nevoie de sprijin ACUM, când se află în plină campanie agricolă de primăvară, o perioadă scurtă în care sunt concentrate multiple lucrări agricole ce necesită consum mare de motorină: fertilizare, tratamente de protecția plantelor, semănat. Considerăm că, la fel cum a fost adoptat rapid actul normativ pentru plafonarea adaosului comercial la combustibil, același proces trebuie urmat și pentru actul normativ dedicat motorinei utilizate în sectorul agricol”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Proiectul de act normativ elaborat de MADR se referă doar la sectorul vegetal. De aceea, AAC propune extinderea măsurii și pentru zootehnie, pe același sistem funcțional în cazul decontării accizei la motorină prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

„AAC se delimitează de orice încercare de a politiza această inițiativă, nu ne interesează războiul dintre partidele din Coaliție, ce ne dorim este ca fermierii români să fie protejați, măcar în parte, de efectele majorările de preț în cascadă ale costurilor de producție în agricultură. Credem că oricine ar fi ministru al Agriculturii ar iniția un asemenea proiect de OUG, oricine ar fi ministrul Finanțelor ar aviza actul normativ, iar oricine ar fi prim-ministru ar adopta de urgență această inițiativă. Nu e vorba de partide, de nume sau de jocuri politice aici, e vorba de securitatea alimentară a românilor. Reamintim opiniei publice că sprijinul propus nu reprezintă un ajutor de stat acordat fermierilor întrucât acesta nu presupune nicio cheltuială de la bugetul național. Prin legislația deja existentă, acciza la motorină și TVA se returnează fermierilor, doar că în prezent acest decont este întârziat și conduce la un blocaj financiar al afacerilor agricole. Spre exemplu, fermierii mai au încă de recuperat la acest moment acciza la motorină pentru trimestrele III și IV de anul trecut”, arată AAC într-un comunicat de presă.

Alianța susține că efectul OUG este unul restrâns, programul fiind plafonat la achiziția a 78 de litri de motorină la hectar. Totuși, acest sprijin ar fi o gură de oxigen pentru afacerile agricole lovite de valul de prețuri majorate la inputuri agricole, îngrășăminte, echipamente agricole etc.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) atrage atenția asupra impactului major pe care măsurile propuse prin proiectul de ordonanță de urgență privind instituirea stării de criză pe piața produselor petroliere îl pot avea asupra sectorului agricol și solicită corectarea acestora, în vederea protejării intereselor legitime ale fermierilor.

Forumul APPR susține necesitatea intervenției statului pentru limitarea efectelor crizei carburanților, în măsura în care aceasta este eficientă și contribuie la protejarea economiei și a consumatorilor finali. Cu toate acestea, organizația subliniază că măsurile propuse trebuie să aibă consecințe pozitive asupra sectorului agricol și să nu genereze disfuncționalități sau penurii de carburanți.

În acest context, Forumul APPR solicită revenirea la nivelul accizei aplicabile la data de 31 decembrie 2025, subliniind că aceasta reprezintă un element structural al prețului combustibilului, cu impact direct asupra costurilor de producție ale fermierilor.

Totodată, organizația își exprimă dezacordul față de prevederile care reduc obligația de utilizare a bioetanolului în benzină de la 8% la 2%, considerând această măsură nejustificată, disproporționată și discriminatorie în raport cu sectorul agricol. Reducerea bruscă a acestei obligații, fără consultarea fermierilor și fără mecanisme compensatorii, afectează principiile securității juridice și ale încrederii legitime, transferând costuri din sectorul petrolier către agricultură.

În paralel, sectorul agricol se confruntă cu o presiune financiară accentuată, generată de creșterea prețurilor la carburanți, care au depășit pragul de 10 lei/litru. Această evoluție influențează direct costurile de înființare și întreținere a culturilor, recoltare și transport, afectând competitivitatea fermierilor români pe piața europeană.

Situația este agravată de întârzierile în acordarea sprijinului pentru motorină, ceea ce amplifică dificultățile de lichiditate ale exploatațiilor agricole. În acest context, Forumul APPR consideră că simpla plafonare a prețurilor la pompă este insuficientă și solicită măsuri integrate de sprijin pentru fermieri.

Forumul APPR solicită autorităților:

  • Consultarea reală a sectorului agricol înainte de adoptarea unor măsuri cu impact direct;

  • Separarea măsurilor de plafonare a prețurilor de intervențiile asupra pieței bioetanolului;

  • Menținerea obligației de blending a bioetanolului la nivelul de 8% sau instituirea unui mecanism clar de compensare pentru fermieri;

  • Adoptarea unor măsuri suplimentare de sprijin pentru sectorul agricol, aflat într-o situație de criză fără precedent.

„Intervenția statului într-un context de criză este necesară, însă aceasta trebuie să fie coerentă, proporțională și echitabil distribuită, fără a transforma agricultura într-un amortizor al dezechilibrelor din alte sectoare economice”, conchide Forumul APPR.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Drumul Europei către neutralitatea climatică transformă profund sectoarele care se confruntă cu provocări majore de decarbonizare, iar aviația se numără printre cele mai afectate. Întrucât aeronavele nu pot fi electrificate, iar tehnologiile alternative de propulsie sunt încă insuficient dezvoltate, combustibilul sustenabil pentru aviație (Sustainable Aviation Fuel – SAF) reprezintă, în prezent, cea mai viabilă soluție pentru reducerea emisiilor din transportul aerian.

Reglementările europene impun deja introducerea SAF (Sustainable Aviation Fuel) în amestec, pornind de la 2% și crescând progresiv până la 70% până în anul 2050, ceea ce transformă piața combustibililor pentru aviație și generează o cerere semnificativă pentru materii prime sustenabile, produse la scară largă. În acest context, decarbonizarea aviației nu mai este doar o problemă industrială și de mediu, ci și una agricolă, deoarece leagă politicile energetice de economiile rurale și de deciziile de producție la nivelul fermelor din întreaga Uniune Europeană.

În acest cadru european mai larg, țările cu baze agricole solide sunt în mod natural bine poziționate pentru a juca un rol important, iar România este un exemplu relevant. Agricultura rămâne un contributor strategic la PIB și la ocuparea forței de muncă în mediul rural, iar dezvoltarea biocombustibililor avansați oferă fermierilor o cale practică de diversificare și creare de valoare. Fermierii români cultivă deja suprafețe extinse cu plante oleaginoase și se află printre principalii producători de floarea‑soarelui din Uniunea Europeană. Dincolo de piețele tradiționale de hrană și furaje, aceste culturi pot furniza și materii prime pentru combustibili sustenabili pentru aviație, produși în conformitate cu standardele europene stricte.

O oportunitate majoră constă în extinderea culturilor intermediare sau secundare cultivate între ciclurile agricole principale: soiurile oleaginoase cu ciclu scurt pot fi recoltate și valorificate comercial, transformând practicile de conservare a solului în surse suplimentare de venit. Fermierii adoptă treptat aceste sisteme, prin semănarea culturilor oleaginoase după grâu și integrarea rotațiilor cu plante precum floarea‑soarelui, crescând productivitatea terenurilor fără extinderea suprafețelor agricole sau competiție cu producția alimentară. Acest potențial este susținut și de politicile naționale care vizează atingerea unui prag de 1% biocombustibili avansați până în 2025 și 3,5% până în 2030¹, în timp ce baza agricolă solidă a României, fermele comerciale și infrastructura existentă creează condiții favorabile pentru creșterea producției și furnizarea de materii prime către piața emergentă a combustibililor sustenabili pentru aviație.

Inovația tehnologică va fi esențială pentru extinderea eficientă a sistemelor de culturi secundare. Companii precum Corteva Agriscience, companie internațională de știință și tehnologie agricolă, investesc peste 4 milioane de dolari zilnic în cercetare și dezvoltare și operează mai mult de 120 de centre R&D la nivel global, oferind fermierilor soluții agricole avansate. Acestea includ hibrizi oleaginoși de înaltă performanță, cu producții îmbunătățite, cicluri de vegetație mai scurte și o reziliență sporită la stresul climatic, caracteristici‑cheie pentru integrarea culturilor intermediare, menținând în același timp sănătatea și productivitatea solului pe termen lung. În paralel, colaborarea de‑a lungul întregului lanț valoric contribuie la conectarea producției agricole cu cererea din sectorul energiei regenerabile. De exemplu, Etlas, societatea mixtă dintre Corteva Agriscience și bp, demonstrează cum inovația poate reuni expertiza în genetică vegetală cu capacitățile din sectorul energetic, creând un flux mai predictibil de materii prime agricole pentru combustibili sustenabili pentru aviație și motorină regenerabilă, oferind totodată fermierilor noi oportunități de venit.

La nivel european, predictibilitatea reglementărilor este la fel de importantă. Comisia Europeană definește în prezent termenul de „cultură intermediară” în cadrul legislației privind energia regenerabilă, clasificare care va determina ce produse agricole sunt eligibile pentru piețele biocombustibililor. Această definiție are un impact direct asupra deciziilor de plantare și a planificării investițiilor la nivelul fermelor. Fără reguli clare și flexibile, producătorii pot ezita să adopte sistemele de culturi intermediare din cauza incertitudinii privind eligibilitatea pe piață. Un cadru de reglementare stabil ar oferi fermierilor încrederea necesară pentru a‑și diversifica producția, aliniindu‑se în același timp obiectivelor de decarbonizare ale Europei.

Cu politici favorabile, inovație tehnologică continuă și o coordonare mai strânsă între sectoarele agricol și energetic, fermierii români sunt bine poziționați pentru a deveni furnizori de încredere în lanțul valoric al combustibililor sustenabili pentru aviație, consolidând în același timp competitivitatea pe termen lung a economiei rurale.

1 https://commission.europa.eu/system/files/2023-11/ROMANIA%20-%20DRAFT%20UPDATED%20NECP%202021-2030.pdf

Sergii Kharin Country Leader ROMD

Autor: SERGII KHARIN, Country Leader Corteva Agriscience România și Republica Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

De la an la an devine din ce în ce mai dificil să se planifice o erbicidare eficientă pentru cultura de cartof.

Pe măsură ce disponibilitatea substanțelor active, precum metribuzin, scade, crește nevoia de a găsi noi soluții.

 

Un câmp curat de la începutul sezonului

 

Distanța mare dintre rânduri creează condiții ideale de creștere și dezvoltare a buruienilor în cultura de cartof. Prin urmare, cheia succesului constă în utilizarea erbicidelor cu acțiune preemergentă. Erbicidarea la nivelul solului este, fără îndoială, una dintre cele mai eficiente măsuri pe care fermierii o au la dispoziție, condiția de bază ce trebuie întrunită fiind alegerea erbicidul potrivit.

 

La ce să fii atent atunci când alegi un erbicid

 

O soluție eficientă ar trebui, mai presus de toate, să aibă acțiune de lungă durată, să combată un spectru larg de buruieni și să fie selectivă pentru cultura cartofului. Principalele buruieni prezente în cultura cartofului sunt: talpa gâștei, spanacul sălbatic, știrul sălbatic sau zârna, iar acestea trebuie combătute înainte să se dezvolte.

 

Noua soluție pentru cultivatorii de cartof

 

Produs nou, inovator, erbicidul Bismark conține clomazonă și pendimetalină și combate cu succes un spectru larg de buruieni precum talpa gâștei, zârnă, troscot și iarbă grasă sau graminee precum firuța, și poate fi amestecat cu alte produse omologate pentru cultura cartofului.

 

Caracteristici tehnice și mod de acțiune Logo Bismark

 

Bismark, erbicid cu aplicare în preemergență, conține două substanțe active: clomazonă (55 g/L) și pendimetalină (275 g/L). Acestea sunt încorporate în microcapsule - formulare modernă ce are la bază tehnologia Microplus, ceea ce asigură o acțiune rapidă și constantă a produsului datorită eliberării eficiente a ambelor substanțe active, asigurând o eficacitate de lungă durată, chiar și în condiții meteorologice dificile.

Clomazona, ca inhibitor al sintezei carotenoidelor, acționează asupra buruienilor în curs de germinare, în timp ce pendimetalina, care inhibă diviziunea celulară, oferă eficacitate pe termen lung atât împotriva buruienilor monocotiledonate, cât și a celor dicotiledonate.

Bismark are eficiență maximă în fazele de germinare și răsărire a buruienilor, însă datorită acțiunii sale de lungă durată controlează eficient și speciile de buruieni care germinează mai târziu.

 

Recomandări de utilizare

 

Se recomandă o bună pregătire a solului, fără denivelări sau șanțuri în proximitatea plantelor de cultură.

Bismark se va aplica preemergent, uniform și în absența vântului, pentru a evita suprapunerile și/sau golurile de aplicare.

Pentru cultura de cartof, erbicidul Bismark trebuie aplicat înainte de răsărirea plantelor de cartof, după plantat sau rebilonare (BBCH 01 - 08). Doza recomandată este de 1,5 - 2,0 L/ha, în funcție de infestarea cu buruieni și de tipul de sol. Eficacitatea optimă a erbicidului se obține cu 200 - 300 L de apă pe hectar și o pulverizare cu picături medii. Produsul oferă protecție pe termen lung, combătând buruienile care apar în stadiile ulterioare de creștere.

La cultura de rapiță, erbicidul Bismark se aplică imediat după semănat, înainte de răsărirea acesteia (BBCH 01 - 08). Doza recomandată și maximă este de 1,5 L/ha, ceea ce asigură o eficacitate optimă.

La culturile de fasole și mazăre, aplicat în preemergență, Bismark este soluția eficace, salvatoare. Acțiunea acestuia susține dezvoltarea culturilor prin eliminarea buruienilor dicotiledonate și graminee, reducând în același timp impactul negativ al factorilor de stres chimic asupra plantelor de cultură ce apare în cazul erbicidărilor în postemergență. Doza recomandată este de 1,5 - 2,0 L/ha, în funcție de infestarea cu buruieni și de tipul de sol.

Dozele minime se vor aplica în cazul solurilor nisipoase, ușoare sau sărace în materie organică.

Cercetările indică posibilitatea utilizării Bismark împreună cu alte produse pentru combaterea buruienilor în preemergență, însă nu se recomandă utilizarea produsului în cazul în care sunt anunțate ploi torențiale.

 

Avantajele utilizării Logo Bismark

  • Este soluția ideală de erbicidare a culturii de cartof, după plantat sau rebilonare, mai ales în contextul retragerii substanței active metribuzin.

  • Combate un spectru larg de buruieni dicotiledonate anuale din culturile de cartof, rapiță, fasole și mazăre.

  • Combate cu succes unele buruieni graminee precum firuța sau iarba bărboasă.

  • Acționează înainte ca buruienile să apară, asigurând plantelor de cultură un avantaj crucial în fazele cele mai importante de dezvoltare.

  • Efect de lungă durată împotriva buruienilor datorită microîncapsulării celor două substanțe active și efectului sinergic al acestora.

  • Este compatibil cu alte erbicide, pentru lărgirea spectrului de combatere.

Efectuați tratamentele utilizând doar produse omologate pentru speciile tratate, achiziționate numai de la surse autorizate și preparate conform instrucțiunilor de pe etichetă.

Pentru mai multe detalii despre erbicidul cu aplicare în preemergență Bismark, precum și despre întreg portofoliul de produse, apelați cu încredere la reprezentanții din teritoriu ai Summit Agro România sau vizitați site-ul nostru: www.sumi-agro.ro.

RGB Logo Sumi Agro wide restrans 600x230px

 

Autor: ing. IONUȚ MOCANU, director regional de vânzări Summit Agro România

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În ședința de Guvern din 19 martie 2026 a fost aprobată o hotărâre pentru completarea HG nr. 1174/2014, reglementare prin care se asigură continuitatea schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) precizează că prin actul normativ aprobat sunt asigurate resursele financiare necesare pentru susținerea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic și de îmbunătățiri funciare, adaptând totodată nivelul subvenției la legislația fiscală actuală.

Astfel, se alocă suma de 620.000.000 lei din bugetul MADR pentru anul 2026. Aceste fonduri sunt destinate plăților pentru ajutorul de stat aferent perioadei iulie 2025 – decembrie 2025.

Pentru anul 2026, diferența de acciză care se va returna fermierilor sub formă de rambursare este de 2,697 lei/litru.

Rata accizei reduse a fost stabilită la 106,72 lei/1.000 litri. Această valoare reprezintă conversia în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1.000 litri (calculată la cursul de schimb de 5,0821 lei pentru 1 euro, stabilit la 1 octombrie 2025).

Subvenția se acordă ca diferență între nivelul accizei standard, prevăzut de Codul Fiscal (2.804,29 lei/1.000 litri), și rata accizei reduse stabilită pentru sectorul agricol.

Plățile vor fi procesate prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în limita bugetului aprobat.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pentru România, floarea-soarelui este o cultură specială deoarece aici au fost creați, în premieră mondială, primii hibrizi care s-au răspândit în cultură cu rezultate superioare. Până în 1990, floarea-soarelui se cultiva pe 450.000 – 500.000 de hectare, iar acum a depășit un milion de hectare. În anul 2019, spre exemplu, România s-a aflat pe primul loc în Uniunea Europeană cu 1,3 milioane de hectare și o producție totală de semințe de 3,5 milioane de tone.

Modificarea evoluției climatice în țara noastră impune măsuri de adaptare care să asigure, în noile condiții, recolte cu valoare economică ridicată.

Într-o primă fază, fermierii s-au orientat mai mult spre culturile de toamnă, reducând din suprafețele însămânțate în primăvară, în special suprafețele cu porumb și floarea-soarelui, care ocupau în trecut peste o treime din suprafața arabilă a României.

Referindu-ne la floarea-soarelui, ea poate fi cultivată și în condiții de stres hidric, având însușiri morfo-fiziologice care îi asigură o mai bună rezistență la secetă, și anume:

- Are rădăcină pivotantă puternic ramificată care ajunge la 2-2,5 m adâncime și lateral se întinde pe o rază de 0,70-1,25 m. Rădăcina crește puternic în primele faze, ajungând la 32 cm după 7 zile și la 77 cm după 21 de zile. Pe rădăcină se găsesc mulți perișori absorbanți care sunt prevăzuți cu o lamelă pectică și prin gelificarea substanțelor pectice se asigură un contact intim cu particulele de sol, ușurând absorbția apei. La aceasta contribuie și concentrația mai mare a sucului celular din vacuolele perișorilor absorbanți, crescând forța osmotică de absorbție a apei reținute cu forțe mari de sol.

- Tulpina este prevăzută cu peri scurți și aspri, reducând din procesul de transpirație al plantelor. În interior este plină cu măduvă care înmagazinează cantități mari de apă cu care menține un echilibru fiziologic în perioadele de stres hidric, când planta își poate continua activitățile metabolice.

- Frunzele sunt mari, aspre la pipăit, în număr de 25-40 pe plantă. Suprafața frunzelor este de patru ori mai mare decât suprafața de teren ocupată de floarea-soarelui, acoperind bine terenul și reducând din consumul de apă prin:

  • înăbușirea buruienilor mari consumatoare de apă;

  • se menține în lanul de floarea-soarelui o umiditate atmosferică ridicată, reducând atât evaporarea apei din sol, cât și transpirația plantelor.

Frunzele suportă bine fenomenul de ofilire temporară și își revin repede fără influență prea mare, negativă, asupra recoltei. O frunză are circa 130 de milioane de stomate (750-850/mm2) și procesul de închidere-deschidere a acestora este bine reglat și cu participarea potasiului (K) în nutriție.

La secetă, floarea-soarelui reacționează prin reducerea numărului de frunze și a suprafeței foliare cu până la 60%, la răsucirea frunzelor, și prin aceasta se reduce fenomenul de transpirație a plantelor.

Sensibilitate maximă la secetă are cu 20 de zile înainte și 20 de zile după înflorit. Este important să se reducă numărul semințelor seci din centrul calatidiului provocat de lipsa apei și arșiță și care influențează direct nivelul și calitatea recoltei. La temperaturi mai mari de 30°C este influențată vitalitatea polenului.

În condițiile când pot lipsi polenizatorii, există hibrizi autofertili. Calatidiul pendular are posibilitatea să se ascundă între frunzele superioare, prin aceasta reducând temperatura cu 3-5°C și ușurând procesele de polenizare-fecundare.

Fenomenul de secetă dereglează procesele de sinteză și fosforilare ale glucidelor și, în acest caz, un rol important îl au microelementele care contribuie la formarea compușilor fosforilați frânți de secetă.

Este important că la floarea-soarelui transpirația plantelor depășește absorbția apei din sol în prima jumătate a zilei, iar în a doua jumătate se absoarbe mai multă apă din sol decât se pierde prin transpirație, anulând deficitul și astfel menținând o activitate metabolică continuă.

În general, rezistența la secetă se datorează faptului că protoplasma celulelor suportă deshidratări avansate fără vătămări, iar pe de altă parte, amidonul, prin hidroliză, se transformă în zaharuri solubile care se acumulează în vacuole, crescând forța osmotică cu care pot extrage și apa reținută cu forțe mai mari de către sol.

 

Recomandări pentru fermieri

 

În cele de mai sus am văzut ce oferă plantele pentru a rezista la secetă. Acum să vedem ce poate oferi fermierul pentru a menține și spori rezistența la secetă.

1. În primul rând este necesar un asolament diversificat din care să nu lipsească plantele leguminoase și în care floarea-soarelui să revină pe aceeași suprafață după cel puțin patru ani. În mod normal, ea pretinde intervale de 6-7 ani, însă hibrizii mai toleranți pot reveni după patru ani fără riscuri.

2. Foarte importantă este rezerva de apă din sol acumulată în perioada de toamnă-iarnă. În această perioadă cad cantități mai mari sau mai mici de precipitații, dar ele trebuie să fie înmagazinate și conservate cât mai bine în sol. Solul trebuie menținut afânat, fără straturi impermeabile, și la intrarea în iarnă să fie mărunțit și nivelat astfel încât la desprimăvărare să se zvânte cu 7-10 zile mai devreme și să nu fie necesară nicio intervenție până la pregătirea patului germinativ.

Prezența materiei organice în sol reține cu 20% mai multă apă, iar humusul rezultat din descompunerea materiei organice reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni efectele secetei. Totodată, humusul și activitatea biologică intensă din sol asigură o structură hidrostabilă care generează un regim aerohidric, termic și de nutriție optim pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.

3. Înainte de semănat, o singură trecere cu combinatorul special care mobilizează solul numai până la adâncimea de semănat unde se menține „patul tare” cu Da (densitate aparentă) 1,30 g/cm3 pe care se așază sămânța și unde beneficiază de aportul capilar al apei, iar deasupra este stratul afânat „plapuma moale” cu Da 1,0-1,1 g/cm3, prin care pătrund aerul și căldura și ușurează străbaterea tinerelor plante (fig. 1).

fig1

fig2

La Institutul de la Fundulea am experimentat diferite moduri de pregătire a patului germinativ și de semănat (fig. 2) cu sămânță de sfeclă de zahăr, însă este valabilă pentru toate semințele, mai ales cele cu germinație epigeică, din care rezultă:

a) Într-un teren tasat-compact este pregătit patul germinativ pe adâncime mai mare și sămânța a fost așezată pe patul tare, unde a avut apă, dar puțin aer și căldură, nefiind suficient afânat. Sămânța a putrezit.

b) Patul germinativ corect, dar prea adânc. Sămânța a fost așezată la adâncimea necesară, dar nu pe pat tare. Are aer și căldură, dar nu are apă și sămânța stă „ca în sac”. Dacă apare o ploaie bună, va germina și va răsări. Dacă ploaia este de câțiva mm, poate germina, dar nu are umiditatea suficientă și germenul se usucă (mințirea colțului). De aceea, semănătoarea nu trebuie să aibă limitatori de adâncime, limita trebuie să fie patul tare.

c) Pat germinativ tot adânc și sămânța așezată pe pat tare. Au apă, aer și căldură, germinează, crește, dar se epuizează rezerva din sol înainte de a ieși din sol pentru fotosinteză și tânăra plantă se usucă în sol.

d) Pat germinativ mai adânc decât necesită sămânța. Are condiții de germinare, răsare, dar cu rezerva din sol epuizată, plantă firavă, debilă, epuizată, greu de luptat cu buruienile.

e) Pat germinativ la adâncime corectă, dar realizat prin lucrări energice care au provocat prăfuirea solului (grapa rotativă). Sămânța are condiții de germinare, crește, dar la suprafață solul prăfuit a format crustă și nu mai este capabil să o străbată. Se usucă în sol.

f) Pat germinativ corect, germinarea și răsărirea explozivă, cu plante viguroase capabile să lupte cu buruienile. Așa trebuie pregătit un pat germinativ.

4. Trebuie ales hibridul cel mai corespunzător zonei respective (observat în câmpurile demonstrative), cu perioadă de vegetație mai scurtă și mai tolerant la stresul hidric, astfel încât procesele de polenizare-fecundare să se desfășoare înainte de apariția arșiței puternice. Aceasta, deoarece temperatura peste 30°C și atmosfera uscată provoacă sterilizarea polenului.

5. Se preferă sămânță mare (eventual aleasă la masă), deoarece germinația în câmp la sămânța cu MMB 30 g a fost 62%, iar la cea cu MMB 80 g a fost 91%.

6. Epoca de semănat, pe cât posibil, mai timpurie, prezența cojilor și conținutul ridicat de ulei necesită mai multă apă la germinare, iar înflorirea are loc mai devreme, înainte de instalarea arșiței. Urmărit atent prognozele meteo și la temperatura de 7°C se seamănă, chiar dacă după răsărire apar temperaturi de scurtă durată de minus 6°C chiar minus 8°C. Le suportă.

Nu se așteaptă luna aprilie, dr. ing. Dumitru Manole, în jud. Constanța, a semănat la sfârșit de februarie cu bune rezultate.

7. Adâncimea de semănat mai mică (5 cm) pentru a ușura încălzirea și răsărirea, cu condiția ca la adâncimea respectivă să se găsească patul tare.

8. Densitatea este indicat să fie mai mică, pornind de la ideea că va fi secetă, iar pe parcursul vegetației se va interveni cu măsuri conform evoluției climatice. Rezultatele privind densitatea se urmăresc în tabelul următor.

tabel popescu

-        Densitatea de 40.000 plante/ha, socotită optimă, are producția cea mai mare, cu indici calitativi buni;

-        Densitatea de 20.000 plante/ha are producția mai mică cu 16%, însă are semințe mari și puține seci;

-        Densitatea de 70.000 plante/ha are producția mai mică cu 24%, indici calitativi inferiori și aproape un sfert din semințe seci.

Capacitatea mare de compensare a plantelor de floarea-soarelui recuperează eventuala densitate mai mică. În măsura în care se poate reduce distanța între rânduri la 60 cm sau 50 cm, va crește distanța între plante pe rând și fiecare plantă va beneficia de un spațiu mărit.

Există semănători de mare precizie, care pot distribui fiecare sămânță la jumătatea intervalului față de rândurile vecine.

Prin urmare, cu ce oferă planta, cu ce oferă fermierul, floarea-soarelui poate asigura recolte justificate economic cu menținerea suprafețelor necesare.

 

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2026
Abonamente, AICI!

CITEȘTE ȘI: Să avem grijă de pământ, bogăția inestimabilă a României

 

Terenul trebuie pregătit din toamnă pentru însămânțările de primăvară

 

Asolamentul, structura și rotația culturilor

Genetica semințelor joacă un rol central în agricultură, reprezentând fundamentul pe care se construiesc productivitatea, stabilitatea și eficiența. Progresele continue în ameliorarea plantelor au permis dezvoltarea de hibrizi capabili să ofere un potențial de producție mai ridicat, răspunzând totodată mai bine factorilor de stres de mediu, precum seceta, variabilitatea temperaturilor și limitările solului. În contextul agricol actual, în care variabilitatea climatică afectează din ce în ce mai mult performanța culturilor, genetica rezilientă a devenit un instrument esențial pentru fermierii care urmăresc rezultate constante.

Agricultura românească a resimțit tot mai acut efectele volatilității climatice, cu secete prelungite pe timpul verii în anii 2020, 2022 și 2024, care au redus semnificativ productivitatea culturilor, în special la porumb. Datele Institutului Național de Statistică¹ indică fluctuații accentuate ale producției, de la 3,31 t/ha în 2022 la 3,59 t/ha în 2023, urmate de o scădere la aproximativ 2,5 - 2,6 t/ha în 2024, ceea ce evidențiază necesitatea unor hibrizi capabili să își mențină performanța în condiții de stres și să îi ajute pe fermieri să își stabilizeze rezultatele în sezoane imprevizibile. În acest context, mulți fermieri s-au orientat către soluții genetice inovatoare, precum semințele Pioneer®, parte din portofoliul companiei internaționale de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, dezvoltate special pentru a răspunde provocărilor agronomice locale. Un exemplu relevant îl reprezintă hibrizii de porumb Pioneer® Optimum® AQUAmax®, concepuți pentru a face față uneia dintre cele mai persistente constrângeri din România – stresul hidric în cele mai sensibile stadii de creștere.

Rezultatele din câmp din ultimii ani demonstrează suplimentar valoarea geneticii reziliente. În sezoane marcate de secetă severă, fermierii care au cultivat hibrizi Pioneer® Optimum® AQUAmax® au raportat o supraviețuire mai bună a culturilor și producții mai stabile comparativ cu media națională la porumb. De exemplu, datele interne din câmp ale Corteva, colectate în perioada 2020- 2025, arată că fermierii care au utilizat hibrizi de porumb Pioneer® în sisteme neirigate au obținut producții medii de aproximativ 8 - 9 tone la hectar, în timp ce cei care au aplicat irigații au înregistrat niveluri de producție cuprinse între 12 și 15 tone la hectar.

Una dintre cele mai puternice confirmări ale performanței Pioneer® în condiții extreme vine de la Al Dahra Agricost, cea mai mare exploatație agricolă din Insula Mare a Brăilei, unde hibridul Pioneer® P1332 a depășit 17 tone la hectar în 2025.

„Deoarece avem un sistem de irigații, mărim puțin grupa de maturitate cu hibridul P1332, ceea ce ne permite să atingem producții de top. Anul 2025 a fost cel mai dificil din ultimii cinci ani, cu secetă extremă. Dunărea a avut, de asemenea, o influență foarte puternică asupra noastră, fiind la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani. În perioada de vegetație am avut doar 128 mm de precipitații, iar totalul irigațiilor aplicate a fost de 420 mm. Inovăm de la an la an, iar astfel am reușit să obținem o producție de peste 17 tone la hectar cu acest hibrid”, descrie experiența sa directorul tehnic de la Al Dahra Agricost, Ionuț Vicliuc.

Hibrizii Pioneer® sunt dezvoltați pentru a sprijini fermierii atât în sezoane favorabile, cât și în cele dificile. Prin toleranță avansată la stres, caracteristici agronomice solide și performanță dovedită în medii de producție diverse, această genetică ajută la menținerea productivității chiar și atunci când condițiile de mediu devin imprevizibile. În acest an, brandul Pioneer® marchează un moment important, sărbătorind 100 de ani la nivel global și 50 de ani de prezență în România.

Pe măsură ce agricultura românească se adaptează schimbărilor climatice și condițiilor de piață, inovația rămâne esențială, iar Corteva Agriscience joacă un rol-cheie în sprijinirea fermierilor pentru a rămâne productivi. Prin brandul Pioneer®, Corteva oferă genetică avansată pentru semințe, care susține recolte constante și profitabile în regiuni diverse, iar prin eforturile sale mai ample de cercetare pune la dispoziția fermierilor instrumente și tehnologii moderne care protejează culturile, securizează producțiile și consolidează stabilitatea pe termen lung.

 1 https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/prod_veg_r24.pdf

 

Autor: Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Clubul Fermierilor Români salută adoptarea, cu unanimitate de voturi, a Raportului comun al comisiilor de specialitate ale Senatului privind Propunerea legislativă L654/2025, prin care producția, procesarea, transportul și depozitarea îngrășămintelor chimice sunt incluse în categoria subsectoarelor de infrastructură critică națională, prin completarea anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență nr. 98/2010. Clubul solicită Camerei Deputaților, cameră decizională în acest caz, adoptarea urgentă a actului normativ și Guvernului transpunerea sa imediată în planuri concrete de protecție operațională, în termenul de 60 de zile prevăzut de lege.

Situația actuală a Combinatului Azomureș ilustrează riscul sistemic pe care dependența de importuri îl generează pentru agricultura românească, susține Clubul Fermierilor Români.

Combinatul din Târgu-Mureș, care a fost cel mai mare producător de îngrășăminte din România și singurul producător de uree granulată din Sud-Estul Europei, cu o capacitate anuală de 1,8 milioane de tone și o pondere de 75% în aprovizionarea pieței agricole interne, a declanșat procedura de concediere colectivă și a intrat în conservare. România importă deja cea mai mare parte a îngrășămintelor necesare agriculturii, inclusiv din Rusia și Belarus.

„Pierderea singurului producător intern de referință transformă o dependență inacceptabilă într-o vulnerabilitate structurală cu efecte directe asupra costurilor de producție, competitivității fermelor și securității alimentare a României.

Sectorul agricol din România traversează o perioadă caracterizată de volatilitatea piețelor, condiții climatice nefavorabile, creșterea costurilor de producție și reducerea veniturilor, cu efecte asupra rezilienței fermelor și stabilității lanțului agroalimentar.

Incertitudinile legate de implementarea de la 1 ianuarie 2026 a unor noi obligații europene de mediu au contribuit la distorsiuni pe piața îngrășămintelor, reflectate în creșteri de prețuri și blocaje temporare în aprovizionare, într-un moment critic pentru achiziția inputurilor agricole. Clubul Fermierilor Români a semnalat aceste riscuri în mod consecvent”, se arată într-un comunicat de presă al Clubului.

Recent, în cadrul unei întâlniri cu Radu Burnete - consilier prezidențial al Departamentului Politici Economice și Sociale, Clubul Fermierilor a susținut că România trebuie să solicite la Bruxelles suspendarea temporară a Mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM) pentru îngrășăminte, tocmai ca urmare a blocajelor apărute pe piața inputurilor și a costurilor semnificative suportate de fermieri.

„Criza Azomureș confirmă că această solicitare nu era conjuncturală, ci reflecta o vulnerabilitate structurală care, neadresată, devine astăzi o urgență națională. Această criză survine exact în momentul în care România dispune de resursele necesare pentru a o rezolva în mod strategic. Producția internă de gaze naturale urmează să se dubleze odată cu intrarea în producție a perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră, estimată pentru 2027. Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România și deținătorul a 50% din proiectul Neptun Deep, se află în negocieri pentru preluarea activelor Azomureș.

Lanțul valoric este coerent și la îndemână: gaze românești extrase din resurse românești, procesate intern în îngrășăminte pentru agricultura românească, la prețuri integrate în costul de extracție”, se precizează în comunicatul Clubului.

Clubul Fermierilor Români solicită Guvernului deblocarea acestor negocieri înainte de închiderea definitivă a platformei și corelarea strategiei energetice privind Marea Neagră cu o politică agricolă și industrială clară, care să valorifice resursele țării în beneficiul fermierilor români.

Clubul consideră că logica recunoașterii îngrășămintelor ca infrastructură critică națională trebuie extinsă cu consecvență: dacă inputul esențial al agriculturii beneficiază de protecția statului, cu atât mai mult activitatea care îl utilizează trebuie tratată explicit ca sector strategic național.

Această solicitare nu este nouă. „Clubul Fermierilor Români solicită asumarea transpartinică a unei Politici Agricole Integrate - Obiectiv 2035 și stabilirea unui mecanism inter-instituțional și multi-partenerial pentru coordonarea politicilor agricole, tocmai pentru a asigura predictibilitate și coerență pe termen lung, independent de ciclurile electorale.

Cazul Azomureș demonstrează că absența unui statut strategic clar pentru agricultură are costuri reale și imediate. Clubul Fermierilor Români solicită autorităților un răspuns la înălțimea mizei.”

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început astăzi, 16 martie, Campania de primire a Cererilor de plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada 16 martie – 5 iunie 2026 inclusiv, la Centrele APIA, conform programării stabilite de agenție.

APIA precizează că se depune o singură Cerere de Plată, chiar dacă solicitantul utilizează suprafeţe de teren și/sau deține explotații cu cod ANSVSA în diferite localităţi/judeţe.

La completarea Cererii, fermierii care sunt beneficiari APIA își vor actualiza informațiile pentru Campania 2026.

Cererea de plată, inclusiv declarația de suprafață, se completează în aplicația geospațială AGI Online, conform Instrucţiunilor disponibile pe site-ul APIA.

În cazul accesării schemelor din sectorul zootehnic, fermierii vor completa declarația specifică sectorului, conform programării stabilite cu funcționarii APIA, înainte de accesarea AGI Online.

„Fermierii beneficiază de sprijinul funcționarilor APIA pe tot parcursul procesului de depunere a cererilor și sunt rugați să respecte data și ora programării stabilite pentru depunerea acestora”, transmite Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Înainte de a depune Cererea de plată, APIA recomandă fermierilor:

  • Să verifice la primăria unde este înregistrat terenul situația înscrierii acestuia în Registrul agricol;

  • Să se asigure că documentele care atestă utilizarea terenului sunt valabile la data depunerii cererii;

  • Să verifice actualizarea datelor animalelor în Baza Națională de Date (BND), dacă dețin exploatații zootehnice.

Responsabilitatea privind legalitatea și valabilitatea documentelor aparține fermierului și/sau autorității emitente, după caz.

De reținut, semnarea cererii de plată este obligatorie, iar APIA încurajează utilizarea semnăturii electronice, ca instrument modern și eficient pentru finalizarea procesului de depunere a cererilor. Totodată, înainte de semnarea Cererii de plată 2026, solicitanții să verifice încă o dată infomațiile înscrise în aceasta și documentația care o însoțește.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista