Încep prin a spune că nu țin partea nimănui și doar vreau să privească fiecare obiectiv problema la care mă refer. Îmi asum supărarea tuturor și „hate-ul” (că tot e la modă, sâc!) pe care-l voi atrage, însă, haideți, măcar în al doisprezecelea ceas, să nu mai ascundem gunoiul sub preș. Deja izul e de hoit. Hoitul agriculturii.
Încă o dată autoritățile vin cu măsuri pompieristice, iar poporul le acceptă. Doar că acum, în 2024, economia țării este într-o așa stare de degradare, că mâna întinsă către „bolnav”, în speță agricultura, nu mai poate ajuta pe toată lumea. Pe unii îi va omorî azi, iar restul se va duce, cel mai probabil, treptat, dar mai repede decât ne putem imagina.
Știu, scenariul e sumbru. Asta e realitatea zilelor noastre, din păcate.
De ce s-a ajuns aici? Pentru că am ascuns gunoiul sub preș și ne-am mulțumit cu ce-am primit, fără să ne proiectăm în viitor. Clima s-a schimbat, vremurile sunt tulburi, cu pandemii, războaie, boli la animale. Oamenii s-au schimbat… în rău. Iar în România nimeni nu s-a gândit în peste 30 de ani la viitor. Toți se agită pentru propriile buzunare. Dar, ne convine sau nu, buzunarul tău, cu buzunarul meu, cu buzunarul lui sunt legate.
Viitor înseamnă strategie. Exact asta îi lipsește României, agriculturii, STRATEGIE.
Cine-i de vină pentru lipsa viitorului și a stării deplorabile în care ne aflăm? Toți suntem vinovați. Politicienii își fac jocurile, la fiecare patru ani aruncă „sacul cu îngrășăminte” pentru voturi. Iar producătorii agricoli, până să vină schimbările astea climatice și restul problemelor/provocărilor, posibil și scârbiți de clasa politică, de autorități, ca mai toată populația, de altfel, și-au văzut de mai micile sau mai marile lor afaceri. Azi nu mai „merge și așa”.
Fermierul român, când s-a băgat în cooperativă și a venit un neica nimeni care i-a oferit cu 50 de bani mai mult pe carne, lapte, legume, grâu sau ce-o mai fi avut el de vânzare, nu s-a gândit că rupe o za din cooperativă și a vândut în afara acestei structuri. Apoi, când acei cumpărători au dispărut din piață, că, deh, vremuri grele, fermierul nostru a vrut să se întoarcă la cooperativă. Ce să vezi, ca el au făcut și alții, iar cooperativa s-a închis. „Nu merg, dom`le, cooperativele!” Zău? Păi, n-au cum să meargă, dacă sunt dorite doar la greu. O comuniune înseamnă și la bine, și la greu.
Aceeași poveste și cu organizațiile profesionale. Vrem organizații, vrem oameni capabili în ele, care să facă lucruri, să le miște, să ne reprezinte în discuțiile cu autoritățile, dar nu băgăm mâna-n buzunar să plătim cotizații. Și atunci, la noi, asociațiile sunt reprezentate de fermieri care își cheltuiesc banii și timpul mergând peste tot și cerând sprijin pentru întreaga tagmă. Cu ce să plătească o asociație un jurist, un contabil, un om de comunicare, un lobbist, dacă n-are în spate fermieri plătitori de cotizație? Și atunci e simplu să zici: „Nu merg, dom`le, asociațiile!”.
Cu așa sector dezbinat, politicienii și guvernanții fac ce și cum vor. D-aia suntem azi aici, adică în sărăcie.
Mi-a luat cam mult să ajung la problemă și, sincer vă spun, cred că s-ar putea scrie zeci de mii de pagini despre agricultura postdecembristă, problemele și oamenii ei.
Așadar, subiectul e vestita ordonanță care suspendă rambursarea datoriilor restante, a ratelor dobânzilor și comisioanelor scadente datorate de fermieri furnizorilor și distribuitorilor de inputuri agricole, precum și interzicerea aplicării de către creditori (furnizori sau distribuitori) a unor măsuri de recuperare a creanțelor scadente.
Există un lanț, fermier–distribuitor–producător. Orice za ai scoate, omori întreg lanțul.
Să fim sinceri și să recunoaștem, fermierul preferă să lucreze cu distribuitorul, de cele mai multe ori cu plata la recoltă sau cu mai multe rate, decât să meargă la bancă să ia bani pentru cumpărarea de inputuri. Lanțul ăsta comercial merge bine, o spun toți cei care fac parte din el. Aaa, da, au apărut în piața asta a inputurilor și neserioși. Ăștia au vrut câștiguri rapide, s-au dus cu prețuri de nerefuzat către agricultori (care, apropo, câți citesc contractele comerciale sau plătesc juriști ca să-i ajute?) și i-au prins în plasa lor, ca acum să-i execute. Distribuitorii ăia vechi în piață, cu renume bun, care stau alături de fermieri în mod real, nu joacă murdar. Însă unii agricultori, pe românește, au pus botul la mocangeală și trag ponoasele.
Că tot am adus vorba de mocangeală. Mă tot întreb cum e posibil „să cumperi” tractor de lux de pe internet la juma` preț. Chiar nu te întrebi dacă acel vânzător există? Se pare că nu, iar astfel de țepe sunt la ordinea zilei. La fel, se vând pe internet produse falsificate de protecția plantelor. Culmea, au succes în rândul… exact, al fermierilor.
Acum înțelegeți de ce spun că vine miros de hoit de sub preșul agriculturii? Analizați-vă obiectiv fiecare, înainte să aruncați pumnalul.
Revenind la ordonanța mult disputată, suspendarea datoriilor fermierilor și restul măsurilor așa cum sunt ele puse în actul normativ, cel mai probabil, va afecta întregul sector agricol, incluzând aici nu doar furnizorii, distribuitorii și producătorii de inputuri, ci și fermierii, mai ales pe cei mici și mijlocii.
Decapitalizarea sectorului distribuției de inputuri nu este o soluție, având în vedere că agricultura românească se finanțează într-o proporție covârșitoare prin credit furnizor (peste 1,5 miliarde de euro, spun cifrele). Agricultorul nu prea are acces la alt tip de finanțare.
Ordonanța asta s-ar putea să-i bage în faliment pe furnizorii de inputuri. Și ce dacă, o să spuneți unii. În prezent, situația financiară a agricultorilor e precară. Câți au acces la bănci? Prea puțini. Și dacă distribuitorul de inputuri nu-l mai poate finanța pe fermier, acesta cum, cu ce și de unde își va lua sămânța, îngrășămintele, toate cele necesare câmpului? De pe internet?! Dați-mi voie să râd...
Prin urmare, gândiți global soluțiile, că degeaba omorâți capra vecinului, dacă de pe urma ei mâncați și voi.
Întregul lanț comercial fermier–distribuitor–producător trebuie sprijinit, finanțat și protejat. Cum? Punându-se toate părțile la masa discuțiilor. Ei, vedeți de ce e bună asocierea?
Iar autoritățile să-și facă treaba și să găsească soluții, împreună cu toți cei implicați în problemă.
Mai vreau să zic ceva, care iar îi va supăra pe unii. Citiți, informați-vă, luați-vă informațiile de la specialiști, ascultați și treceți prin filtrul gândirii voastre orice informație. Altfel, veți continua să vă gestionați afacerile după ureche (unii). Și se vede că nu e bine, nicidecum profitabil. Eu, una, m-am săturat de câte inepții văd pe social media, în grupurile de agricultori. E plin internetul de prostii. Găsiți-vă surse de informare care să vă facă performanți și atunci poate nu va mai zice consumatorul de hrană că tot stați cu mâna întinsă la banii publici.
Uniți-vă, stați aproape unii de alții și nu mai căutați chilipiruri, că la final s-ar putea să vă coste, chiar mult.
Faceți, împreună cu autoritățile, cu specialiștii, de pildă, strategii pe apă, irigații, asigurări, riscuri, aduceți-vă aportul la adoptarea unei legislații adecvate vremurilor.
Negocierile pe ordonanța suspendării datoriilor fermierilor s-au finalizat. Rămâne de văzut când și în ce formă va apărea actul normativ în Monitorul Oficial. Până atunci, punctele agreate de toate părțile în urma întâlnirilor de la Ministerul Agriculturii le găsiți aici: Ordonanța suspendării datoriilor și „Creditul fermierului”, în linie dreaptă.
Închei așa cum o face un fermier ale cărui gânduri sunt prezente în Revista Fermierului, Ștefan Gheorghiță: „În rest, numai de bine”.
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024Abonamente, AICI!
CITEȘTE ȘI: Fermierul anului 2024, și *utut, și cu banii luați de propriul stat
Fermierii, mai săraci și discriminați de o legislație șchioapă
Ediția de anul acesta a Congresului European al Fermierilor va avea loc la București, în perioada 23-25 octombrie 2024. Evenimentul este organizat de către COPA-COGECA o dată la doi ani, într-un stat membru. Anul acesta, structura europeană de reprezentare a intereselor fermierilor și cooperativelor a decis ca România să fie gazda acestui congres care va da ora exactă pentru strategia pe care agricultorii europeni o doresc implementată în sectorul agroalimentar din Uniunea Europeană.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare, entitatea care îi reprezintă pe fermierii din țara noastră la COPA-COGECA, este implicată în organizarea Congresului European al Fermierilor. Alianța este formată din Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF.
Peste 300 de fermieri din UE sunt așteptați la București
La ediția 2024 a Congresului European al Fermierilor sunt așteptați peste 300 de fermieri reprezentativi din statele membre UE, iar România, prin membrii celor patru organizații care compun Alianța pentru Agricultură și Cooperare, va avea o delegație extrem de puternică astfel încât vocea fermierilor noștri să fie auzită la nivelul decidenților europeni.
„Discuțiile de la Congresul de anul acesta vor explora provocările principale ce afectează sectorul agricol, precum extinderea Uniunii, finanțarea sa și viitoarele politici agricole de sprijin. Aceste discuții, încadrate de rezultatul alegerilor europene și de dialogul strategic, vor viza probleme de durabilitate, dar și rolul jucat de cercetare și de inovare pentru a oferi soluțiile atât de necesare pentru viitorul sectorului agricol. Se va ține cont de impactul cumulativ al crizelor geopolitice actuale, al inflației alimentare, al sarcinii administrative și legislative, precum și de evenimentele meteorologice extreme cu care se confruntă agricultorii. Aceste efecte continuă să afecteze durabilitatea economică a fermierilor și a cooperativelor și duc la tulburările sociale actuale. Reziliența și competitivitatea agriculturii și silviculturii europene sunt determinate de necesitatea ca aceste sectoare să joace un rol strategic în constituirea viitoarelor politici europene. Aceste politici trebuie să contribuie la viabilitatea zonelor rurale, să răspundă problemelor de disponibilitate, accesibilitate a prețurilor alimentelor și accesibilitate în general a hranei, totul în timp ce se răspunde și problemei fundamentale a schimbărilor climatice”, arată organizatorii pe site-ul oficial al Congresului European al Fermierilor (https://europeanfarmerscongress.eu/ro).
Congresul European al Fermierilor va avea o durată de trei zile, între 23 și 25 octombrie 2024. Primele două zile vor fi dedicate lucrărilor pe ateliere și sesiunii plenare, care vor avea loc la Hotelul Radisson Blu din Capitală, iar în cea de-a treia zi vor fi organizate vizite tehnice în câteva ferme din România. Vor fi prezenți reprezentanți ai autorităților naționale și europene responsabile pentru agricultură, precum și reprezentanți ai asociațiilor și cooperativelor membre Copa și Cogeca din toată Uniunea Europeană.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Evenimentul emblematic al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR), Ziua Porumbului Orezu a avut loc pe 11 septembrie 2024, în ferma din județul Ialomița a lui Nicolae Sitaru, unul dintre fondatorii Forumului APPR. Cea de-a cincipsprezecea ediție a fost un real manifest privind managementul riscurilor în agricultură și a adus împreună fermieri, experți din domeniul agricol, reprezentanți ai autorităților și ai industriei, care, într-un glas, susțin necesitatea unei strategii naționale integrată privind managementul riscurilor în agricultură.
În prezența a aproape o mie de participanți și a unei vremi capricioase, Ziua Porumbului Orezu 2024 a subliniat importanța implementării unor măsuri eficiente și a unor politici publice care să sprijine fermierii în fața provocărilor tot mai mari cauzate de schimbările climatice, lipsa infrastructurii de irigații și a unei strategii naționale coerente asociate riscurilor din agricultură.
Pe parcursul zilei, invitații au avut ocazia de a participa la sesiuni de informare, prezentări de bune practici și dezbateri pe tema gestionării riscurilor în sectorul agricol, punând accentul pe rolul inovării și al tehnologiilor moderne în protejarea producției agricole, în special în ceea ce privește cultura porumbului, una dintre cele mai importante culturi din țara noastră.
În cadrul discursurilor susținute de reprezentanții autorităților și prezentările companiilor furnizoare de soluții pentru agricultură, a fost evidențiată nevoia unui Plan Național al Managementului Riscurilor Agricole, care să includă măsuri precum asigurările agricole subvenționate, dezvoltarea unor măsuri de solidaritate și promovarea unor practici agricole sustenabile, cât și existența unui Sistem Național de Gestionare a Apei pentru Agricultură - care presupune o strategie pe termen lung cu implementare urgentă a unor prime măsuri de susținere a zonelor cu deficit sau exces de apa.
„Ziua Porumbului nu este doar un prilej de a celebra o cultură foarte importantă pentru agricultura României, ci și o oportunitate de a discuta și de a propune soluții concrete pentru provocările cu care ne confruntăm. O strategie națională de management al riscurilor este vitală pentru a asigura stabilitatea și prosperitatea fermierilor noștri”, a Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.
„Mămăliga de Aur”
Ziua Porumbului 2024 a fost și gazda celei de-a doua ediții a concursului „Mămăliga de Aur”, dedicat celor mai pricepuți fermieri în arta de a pregăti mămăliga.
Fermierii-concurenți din acest an au avut misiunea de a impresiona participanții, dar și pe Chef Nicolai Tand, coordonatorul concursului, cu rețete de mămăligă tradiționale sau reinventate.
La finalul competiției, deținătorul titlului de „Cea mai bună mămăligă”, Bogdan Sitaru, a înmânat premiul noului câștigător, Ștefan Trandafir, un alt fermieir din județul Ialomița, iar participanții au putut constata, prin propriile simțuri, măiestria preparatelor.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În Capitala Ungariei a avut loc, în perioada 8-10 septembrie 2024, Reuniunea Informală a Miniștrilor Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, eveniment organizat de Președinția ungară a Consiliului Uniunii Europene, a cărei prioritate este o viitoare Politică Agricolă Comună axată pe fermieri.
În contextul provocărilor recente cu care s-au confruntat fermierii, cum ar fi evenimentele meteo extreme cauzate de schimbările climatice, costurile ridicate ale inputurilor, efectele negative ale războiului sau perturbările pieței cauzate de creșterea importurilor din ţări terțe și având în vedere cerințele tot mai stricte ale standardelor Uniunii Europene, Președinția ungară a UE a lansat o dezbatere a Consiliului privind Politica Agricolă Comună post-2027, pentru a cunoaște așteptările miniștrilor și a sprijini Comisia Europeană să pregătească propuneri legislative pentru PAC post-2027. Prin urmare, au fost analizate măsurile de sprijin ce urmează a fi implementate în perioada următoare pentru producătorii agricoli europeni.
În cadrul intervenției sale, referitor la principalele instrumente din cadrul celor doi piloni în perioada post 2027, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu a evidențiat necesitatea unui buget mai consistent alocat PAC pentru viitorul exercițiu financiar, adaptat unui nivel echitabil al plăților directe, prin aplicarea principiului convergentei externe, dar și pentru a compensa fermierii pentru aplicarea unor condiționalități de mediu sporite.
Totodată, a fost subliniată importanța identificării unei formule prin care toate statele membre să aibă un nivel similar al plății directe. Flexibilizarea cadrului legislativ, o mai mare libertate acordată țărilor membre UE, precum și identificarea de mecanisme de finanțare și creditare avantajoase pentru a permite fermierilor introducerea inovării și a noilor tehnologii în cadrul exploatațiilor agricole au reprezentat alte elemente din cadrul intervenției lui Florin Barbu.
În ceea ce privește contribuția sectorului agricol la obiectivele Geen Deal fără a pune în pericol competitivitatea fermierilor, România a susținut că stabilirea ambițiilor de mediu trebuie să țină cont de nevoia de a menține competitivitatea sectorului agricol. Astfel, a fost solicitată existența unei perioade de tranziție pentru implementarea elementelor de noutate introduse, care implică o serie de condiții suplimentare, astfel încât fermierii să se poată adapta la noile cerințe.
Referitor la revizuirea instrumentelor sistemului de management al crizelor, s-a reliefat necesitatea unei alocări financiare consistente atribuite rezervei de criză, precum și a unor instrumente eficiente de susținere a fermierilor în contextul crizelor. În egală măsură, pentru a putea valorifica aceste instrumente disponibile la nivelul PAC, a fost propusă oportunitatea creării unei rețele la nivelul statelor membre în cadrul căreia să fie prezentate modele de bune practici cu privire la instrumentele de gestionare a riscurilor, precum și schimburi de opinii pentru a permite o îmbunătățire a implementării acestor instrumente.
Ministrul român al Agriculturii a mai solicitat urgentarea distribuirii fondurilor europene destinate despăgubirilor fermierilor, regândirea derogărilor pentru neonicotinoide, precum și extinderea eligibilității cheltuielilor pentru animalele de reproducție.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În perioada 8 – 10 septembrie 2024, la Budapesta (Ungaria), are loc Reuniunea Informală a Miniștrilor Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, la care participă ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. Va fi lansată dezbaterea privind Politica Agricolă Comună post-2027, cu scopul de a contura așteptările miniștrilor agriculturii și de a ghida noua Comisie, care urmează să preia mandatul în această toamnă și să pregătească propuneri legislative pentru PAC post-2027.
În conformitate cu prioritățile Președinției maghiare a UE, tema reuniunii este: „Către o viitoare politică agricolă comună competitivă, rezistentă la criză, durabilă, favorabilă agricultorilor și bazată pe cunoaștere”.
Schimbul de puncte de vedere ale oficialilor europeni se axează pe trei teme cheie. Astfel, va fi inițiată o dezbatere privind simplificarea schemelor de sprijin pentru agricultură și revizuirea principalelor tipuri de sprijin. De asemenea, va fi analizat modul în care poate fi sporită contribuția sectorului agricol la obiectivele Geen Deal fără a pune în pericol competitivitatea fermierilor. În cele din urmă, se va realiza revizuirea instrumentelor sistemului de management al crizelor pentru a asigura un sprijin eficient pentru fermierii aflați în situații de criză din ce în ce mai frecvente.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Forumul Agriculturilor și Procesatorilor Profesionști din România anunță că evenimentul său fanion ajuns la cea de-a cinsprezecea ediție, Ziua Porumbului Bărăgan, va fi organizat în spațiul său tradițional, localitatea Orezu din județul Ialomița, în ziua de 11 septembrie 2024.
Evenimentul din acest an se concentrează pe teme majore cum sunt gestionarea durabilă a riscurilor agricole, irigațiile și digitalizarea. Întâlnirea din ferma ialomițeană fondată de Nicolae Sitaru servește drept punct de întâlnire și platformă de comunicare pentru comunitatea agricolă din România. „Forumul APPR a militat constant și a participat activ, pe perioada ultimilor trei ani, la consultările pentru formularea și aprobarea unui cadru legislativ care să furnizeze soluții capabile să asigure stabilitatea veniturilor agricultorilor, astfel încât activitatea acestora să devină sustenabilă și competitivă pe termen lung, fără a pune presiune pe bugetul de stat. Sunt politicile publice din România capabile să răspundă marilor provocări pe care le traversăm? Vă așteptăm la Ziua Porumbului pentru a încerca să găsim împreună răspunsuri la această întrebare”, a declarat Nicolae Sitaru, gazda evenimentului de la Orezu, fost președinte și membru fondator al FAPPR.
Ziua Porumbului Bărăgan 2024, manifestare ajunsă al ediția cu numărul 15, va găzdui cea mai mare Conferință privind Managementul Riscurilor în Agricultură, o provocare pe care Forumul APPR o lansează autorităților, fermierilor și companiilor furnizoare de soluții pentru sector. „În cadrul acestei conferințe vom discuta despre cum să atenuăm impactul schimbărilor climatice asupra activității agricole și care este strategia autorităților pentru predictibilitatea și stabilitatea sectorului”, precizează Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.
Partener principal al evenimentului este compania Bayer, iar partener de fertilizare - Holland Farming. De asemenea, la actuala ediție și-au adus aportul: Alianța Industriei Semințelor din România, companiile Crop Agro DMS, KWS, Lidea, Mais Seeds, RAGT, RWA Agro, Saaten Union, SCDA Turda, Soufflet Agro, Alcedo, AgroPark Trading, Banca Transilvania, Cartare Agrochimică, Groupama, IPSO Agricultură, LAT Nitrogen, Libra Internet Bank, Marsh România, Nufarm, Omnia România, Sojam România. „Mulțumim tuturor partenerilor și reiterăm angajamentul membrilor noștri de a contribui constructiv, în cadrul dialogului civil, la soluții pe care le considerăm vitale pentru creșterea capacității de producție a României prin reducerea efectului riscurilor climatice”, a punctat președintele Forumului APPR, Theodor Ichim.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Gradul de îmburuienare a solurilor din țara noastră este foarte ridicat, așa încât necesită măsuri laborioase pentru ca buruienile să nu devină dăunătoare agriculturii. În etapa actuală, este necesară o nouă orientare privind tratamentul egal tuturor speciilor, inclusiv al buruienilor, nu numai pentru biodiversitate, dar și pentru foloasele pe care fiecare specie le poate aduce la supraviețuirea planetei TERRA.
Pentru a menține în echilibru cele două laturi ale buruienilor, cea de dăunare și cea folositoare, este necesar să se folosească o anumită strategie, care presupune:
Cunoașterea principalelor caracteristici morfologice și biologice ale buruienilor, care le fac periculoase pentru plantele de cultură;
Cunoașterea daunelor aduse de buruieni plantelor de cultură, care motivează măsurile de reducere a gradului de îmburuienare;
Cunoașterea și aplicarea măsurilor de prevenire a îmburuienării culturilor agricole, măsuri care sunt mai ieftine și fără efecte nocive asupra mediului;
Cunoașterea măsurilor de combatere, de distrugere a buruienilor prin metode integrate și cu cât mai puține chimicale;
Cunoașterea diferitelor foloase pe care le pot aduce buruienile în regim controlat.
De menționat că acțiunea de distrugere a buruienilor nu este posibilă și nici necesară și, totodată, ar fi foarte costisitoare.
De asemenea, termenul de distrugere este neadecvat. Corect este să fie redus gradul de îmburuienare până la pragul economic de dăunare (PED).
Buruienile rămase sub PED constituie marea biodiversitate, cu avantaje pentru viața pe TERRA și cu multiple avantaje pentru agricultură.
Ținute sub control, buruienile sunt folositoare agriculturii
În cele ce urmează, ne vom referi la aspectele folositoare ale buruienilor, care deseori sunt neglijate.
Buruienile, prezente în regim controlat, pot constitui stimulente pentru plantele de cultură dacă:
rămân de dimensiuni reduse și nu umbresc plantele de cultură;
nu sunt gazde pentru dăunători și agenți fitopatogeni;
au pretenții diferite față de substanțele nutritive, comparativ cu plantele cultivate;
își dezvoltă sistemul radicular la alt nivel decât plantele cultivate;
nu stânjenesc lucrările de întreținere și de recoltare.
Dar, foarte important, buruienile în regim controlat pot fi folositoare astfel:
1. Participă la îmbunătățirea structurii solului. Buruienile, prin sistemul radicular foarte dezvoltat, fragmentează și presează particulele elementare de sol, care sub acțiunea complexului coloidal argilo humic se unesc în agregate structural stabile.
2. Măresc solubilitatea substanțelor greu solubile din sol. Rădăcinile buruienilor secretă anumite substanțe care au proprietatea de a solubiliza substanțele de natură fosfatică și potasică greu solubile și a le pune la dispoziția plantelor.
3. Realizează afânarea straturilor compactate din sol. În general, buruienile au sistemul radicular mai bine dezvoltat și mai adânc, putând perfora eventualele straturi compactate. Astfel, rădăcina de pălămidă ajunge la 3 m, 5 m, 7 m adâncime, având și creștere pe orizontală, asigură o fragmentare și afânare a solului.
4. Micșorează eroziunea solului și asigură fixarea nisipurilor. Pe pășunile în pantă, buruienile, în special cele perene de tipul pirului, înțelenesc solul și se opun eroziunii, constituind și un furaj pentru animale.
5. Protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie sau de la aspersoarele instalației de irigat. S-a constatat că picăturile cu diametrul de 0,5 mm și masa de 0,65 g au o viteză de cădere de 7 m/sec, lovind și spărgând agregatele structurale. Prezența buruienilor amortizează căderea acestor picături și protejează solul.
6. Pe timp de arșiță, buruienile reduc temperatura solului cu 2-4°C, asigurând o activitate normală a sistemului radicular și activitatea microbiologică din sol, în special de nitrificare, care la 40°C încetează.
7. Unele buruieni au însușiri alelopatice, secretând anumite substanțe care inhibă dezvoltarea altor buruieni și, astfel, menținând gradul de îmburuienare sub PED.
8. Buruienile valorifică energia solară și creează masă organică atât de necesară pentru îmbunătățirea fertilității solului. După recoltarea culturilor de vară, se efectuează lucrarea de dezmiriștit care creează condiții pentru germinarea semințelor de buruieni și a samulastrei. Acestea cresc, valorifică energia solară și CO2, asigurând și o bună protecție a solului.
9. Buruienile consumă îngrășămintele nefolosite de cultura anterioară și nitrații formați, împiedicând levigarea acestora și poluarea apei freatice.
10. Se asigură o îmbunătățire a fertilității solului. Buruienile, prin acțiunea de structurare a solului, de solubilizare, de afânare, de protejare și de formare a masei vegetale, asigură formarea humusului și, implicit, creșterea fertilității solului.
11. Alte foloase ale buruienilor se referă la faptul că unele dintre acestea pot fi folosite în hrana omului: știrul, loboda, hreanul, cicoarea, păpădia etc. Alte buruieni pot fi folosite ca plante medicinale: curcubețica, hreanul, traista ciobanului, volbura, nalba, coada-calului. Se pot folosi în furajarea animalelor, în special pe timp de secetă, buruienile fiind mai rezistente și menținându-se verzi. Altele pot fi folositoare albinelor, polenizatorilor, prădătorilor.
În concluzie, sunt suficiente motive pentru a nu se ajunge la distrugerea buruienilor.
Articol scris de: PROF. DR. ING. VASILE POPESCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024Abonamente, AICI!
La început de primăvară am ajuns în județul Iași, la Bălțați, unde Marian Topală (44 de ani) lucrează 600 de hectare, exploatația fiind înființată în urmă cu 32 de ani de tatăl său. De întreaga suprafață agricolă se ocupă fermierul împreună cu trei mecanizatori, având la dispoziție utilaje performante pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp. Seceta este cea mai mare provocare a ultimilor ani, însă problemele agricultorilor nu se limitează la secetă sau la schimbările climatice.
Reporter: În prezent lucrați 600 de hectare, iar povestea fermei a început cu mulți ani în urmă. O afacere agricolă pornită de tatăl dvs, inginerul agronom Dumitru Topală, un om care s-a zbătut inclusiv pentru mediul asociativ și care azi nu mai este, din păcate. Dumnezeu să-l odihnească!
Marian Topală: Totul a început aici în 1992, acum 32 de ani, a fost o exploataţie începută de tatăl meu care, din păcate, nu mai este alături de mine. El s-a ocupat de comasarea terenurilor, a putut să facă faţă junglei din anii ’90, ştim foarte bine cu toţii ce se întâmpla pe atunci.
„Cel mai mult, seceta ne-a făcut probleme, pentru că am avut de pierdut şi producţii, şi preţuri. Devine din ce în ce mai dificil.”
Reporter: Atunci când creditele aveau dobânzi galopante...
Marian Topală: Da, tata a pornit afacerea asta, a făcut ferma când creditele erau aproape de 80%, dar am rezistat în tot acest timp. Exploataţia se află situată în comuna Bălţaţi, mai exact în jurul satului Sârca, o suprafaţă de 600 de hectare, aproape compactă, e despărţită doar de drumuri de exploataţie, şi de aici pot să zic, optimizarea tuturor lucrărilor şi a cheltuielilor.
Reporter: Suntem în anul 2024, după câţiva ani de pandemie, cu un război la graniţă, ce au însemnat toate aceste lucruri din punct de vedere economic? Cum s-au schimbat toate lucrurile?
Marian Topală: Pe lângă ce aţi zis dvs., legat de cei doi ani de pandemie şi acum aproape doi ani de război, să nu uităm de cei doi ani de secetă care au fost între aceste episoade, care de fapt ne-au marcat mult mai mult decât restricţiile din vremea pandemiei sau nesiguranţa de zi cu zi, având în vedere că este un război alături de noi. Cel mai mult seceta ne-a făcut probleme, pentru că am avut de pierdut şi producţii, şi preţuri, iar după toate acestea a avut loc o explozie a costurilor din cauza preţurilor la inputuri, la motorină, la forţa de muncă. Devine din ce în ce mai dificil. Peste toate astea, mai avem de-a face şi cu acest Green Deal la care trebuie să ne supunem.
„Legislaţia şi cerinţele actuale pentru a putea să producem cereale şi hrană devin din ce în ce mai absurde.”
Reporter: La început de an fermierii, au protestat în toată Europa, şi la noi, dar mai ales în Vest, ceea ce arată că fermierilor din toată Europa le este greu.
Marian Topală: Le este greu şi pot să zic că le-a cam ajuns cuţitul la os, pentru că legislaţia şi cerinţele actuale pentru a putea să producem cereale şi hrană devin din ce în ce mai absurde. Nu este posibil ca în timpurile de astăzi să lăsăm necultivat 4% din terenul exploataţiilor noastre, ştiind foarte bine nevoia de hrană continuă a acestei planete. Este ceva ce eu nu pot să înţeleg.
„Protestele, de fapt, au fost pentru a conştientiza anumite lucruri, că ceea ce hotărăsc şi ce decizii se iau nu sunt în pas cu realitatea din teren.”
Reporter: Ce ar trebui să facă autoritățile în sprijinul fermierilor?
Marian Topală: Din ce am observat, autorităţile sunt mai mult cu urechea şi cu privirea către Bruxelles decât cu privirea spre truditorii pământului. Deci, ce vine de acolo trebuie implementat, pentru a putea beneficia în continuare de anumite avantaje aduse de această piaţă comunitară şi de Uniunea Europeană. Dar situaţia per ansamblu este la fel în toată Europa, fermierii, toţi, sunt nemulţumiţi, de aceea au ieşit la proteste. Protestele, de fapt, au fost pentru a conştientiza anumite lucruri, că ceea ce hotărăsc şi ce decizii se iau acolo nu sunt în pas cu realitatea din teren.
Reporter: Să revenim la povestea fermei dvs., care începe cu un tractor U650 şi cu un autocamion denumit popular Raba. Cu ce utilaje lucraţi acum? Şi nu întâmplător vă pun această întrebare, ci v-o adresez din punctul de vedere al eficienţei economice, care trebuie să fie din ce în ce mai mare, având în vedere condiţiile în care se face agricultură azi, având în vedere toate provocările menționate mai sus.
Marian Topală: Pot să spun că acum peste 30 de ani, când a început toată această afacere, existau mai multe U650, nu doar cel pe care l-aţi văzut în fermă, erau undeva la 15-17 tractoare U650, erau mult mai mulţi angajaţi, undeva peste 30, pentru a putea să facem faţă acestei provocări, acestei exploataţii. În momentul de faţă, cele 600 de hectare sunt lucrate cu trei mecanizatori împreună cu mine şi, desigur, utilaje performante de care nu ne putem lipsi. Am accesat fonduri europene cu ani în urmă, am putut să achiziţionez o combină pentru recoltat păioase şi floarea-soarelui şi porumb, cu toate echipamentele necesare, un tractor de mare putere, 300 CP, cu toate utilajele aferente, instalaţii de erbicidat, instalaţii de fertilizat, deci pot să zic că am cam toată gama de maşini pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp.
Reporter: Grâul arată bine acum, primăvara, vedem o nuanţă de verde proaspăt, însă ne spuneaţi că v-aţi luptat cu seceta. Condiţiile agro-meteorologice se schimbă dramatic, pornind de la încălzirea globală. Cum trebuie să se adapteze fermierul pentru a face faţă secetei?
Marian Topală: Prima mea opţiune a fost aceea de a renunţa la soiurile româneşti de grâu. Am optat pentru niște soiuri din Austria. Apa puţină care există în perioada semănatului poate să-mi asigure dezvoltarea doar a plantei-mamă, iar precipitaţiile din primăvară, care oricum sunt însemnate sau optime, îmi asigură ceilalţi fraţi din câmpul de grâu. Unde ne aflăm acum este soiul austriac Logika. După cum se vede, arată foarte bine, a primit o raţie de 200 kg de azot la hectar la fertilizat, precipitaţiile m-au ajutat foarte mult, şi urmează, având în vedere că la momentul acesta când facem reportajul sunt undeva la 26° C, toate evoluează, inclusiv buruienile, urmează să intrăm la primele tratamente fitosanitare în această cultură.
„Nu mai este un standard sau un tipar în a face o cultură sau a lucra pământul. Totul se schimbă de la zi la zi, niciun an nu seamănă cu celălalt.”
Reporter: Ce înseamnă aceste variaţii extreme de temperatură?
Marian Topală: Nu ştim cum se mişcă curenţii de aer, am văzut temperaturi de 0°C noaptea, ceea ce este îngrijorător pentru plante, pentru culturi, şi pentru cele din câmp, dar mai ales pentru livezi. Suntem aici într-un bazin pomicol foarte important. Aceste variaţii de temperatură afectează foarte mult plantele.
Reporter: Şi noi, oamenii, le resimţim.
Marian Topală: Exact. Vă daţi seama ce se întâmplă jos, la nivelul solului. Sperăm totuşi să nu sufere atât de mult, să fie o perioadă de doar câteva ore cu aceste temperaturi de 0° sau minus 1°C, pământul începe să se încălzească şi sperăm să nu avem prea multe pagube.
Reporter: Să revenim la ceea ce vorbeam mai devreme, despre războiul de la graniţă. Piaţa a fost inundată de cereale din Ucraina, care sunt produse la preţuri mult mai mici și nu respectă normele europene. Ce înseamnă acest lucru pentru fermierul din România?
Marian Topală: Vă daţi seama că este foarte dificil să poţi produce la standarde europene şi la cerinţe europene şi să intri într-o piaţă în care nu ai cum să concurezi, din cauza preţurilor. Preţul nostru de cost este mult mai mare decât cel al ucrainenilor şi încercăm să găsim soluţii prin a optimiza cât mai mult cheltuielile în câmp, prin a renunţa la anumite tratamente, prin a renunţa la anumite substanţe sau la anumite verigi tehnologice, pentru a putea obţine un preţ de cost cât mai apropiat cu cel al ucrainenilor. Nu ştiu dacă vom reuşi. Dar, oricum, ceea ce vindem noi sau s-a vândut – nu ştiu cum va fi anul acesta – s-a făcut în pierdere. Mai ales că acum se apropie, în sud, peste 60 de zile începe, recoltatul la orz. Deci, mai sunt 60 de zile şi atunci vom vedea cum va evolua piaţa. Până acum, din ce am văzut, nu sunt veşti foarte bune în privinţa preţurilor, din ce am urmărit bursa şi celelalte reportaje legate de acest lucru.
Reporter: Aşadar, în prezent avem foarte multe variabile din punct de vedere agrometeorologic, din punct de vedere economic. Pe vremuri se spunea că toată lumea se pricepe la fotbal şi la agricultură. Cum trebuie însă să gândească fermierul din zilele noastre?
Marian Topală: Pot să zic că nu mai este un standard sau un tipar în a face o cultură sau a lucra pământul. Totul se schimbă de la zi la zi, de la lună la lună, observăm şi noi, niciun an nu seamănă cu celălalt, nu mai facem agricultură așa cum se scria în cărți, perioadele optime s-au schimbat. Acum trebuie să profităm de orice picătură de apă, pentru a putea face ca plantele să răsară. Trebuie să alegem hibrizi sau soiuri cât mai rezistente la secetă. Companiile producătoare de seminţe evoluează, pe an ce trece sunt descoperiţi noi hibrizi, este un lucru îmbucurător pentru noi. Tot timpul trebuie să fii adaptat şi conectat la ceea ce se întâmplă în jurul tău.
„Fără pasiune, nu poţi să faci agricultură. Tot timpul eşti conectat la câmp. E un microb care a intrat aici, în inimă.”
Reporter: Am vorbit până acum despre cultura mare, dar dvs. faceţi şi pomicultură.
Marian Topală: Da. În fermă am o suprafaţă de aproximativ un hectar de cireş, un hectar de cais. Livada de cireş a fost ultimul lucru făcut împreună cu tatăl meu acum 13 ani şi de aceea mă străduiesc s-o îngrijesc şi să arate foarte bine, în amintirea lui.
Reporter: Aşadar vorbim şi de pasiune, nu doar de eficienţă economică.
Marian Topală: Exact. De fapt, tot ceea ce vedeţi este pasiune, pentru că fără pasiune nu poţi să faci agricultură. Agricultura nu e ca un job de la ora 8:00 la ora 16:00, după aia te-ai dus acasă, ai uitat orice problemă. Nu. Tot timpul eşti conectat la câmp. E un microb care a intrat aici, în inimă, şi într-adevăr eşti pasionat să faci acest lucru, să stai în natură, să vezi plantele de la zi la zi cum cresc, să vezi acea sămânţă pe care o pui în pământ şi în trei-șapte zile o vezi că răsare şi este viaţă acolo. Tot ce vedeţi în jurul nostru e viaţă.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2024Abonamente, AICI!
Syngenta anunță că va valorifica expertiza Ginkgo Bioworks în domeniul biotehnologiilor microbiene pentru a îmbunătăți producția de metaboliți secundari în agricultură, în vederea dezvoltării unei soluții biologice inovatoare.
Într-un comunicat de presă comun, Syngenta Crop Protection, un lider în inovarea agricolă, și Ginkgo Bioworks, companie ce construiește cea mai importantă platformă pentru programare celulară și biosecuritate, au anunțat o nouă colaborare menită să accelereze lansarea unei noi soluții biologice. Cele două companii au colaborat anterior în domeniul dezvoltării semințelor de ultimă generație.
Prin această nouă colaborare, Ginkgo intenționează să dezvolte și să optimizeze o tulpină microbiană care poate îndeplini obiectivele de productivitate ale unui metabolit secundar din portofoliul Syngenta Biologicals. Această moleculă este desemnată de Syngenta ca fiind o soluție biologică de pionierat. O producție rentabilă economic și extinsă a acestui metabolit ar accelera semnificativ momentul lansării pe piață a celei mai recente soluții biologice Syngenta.
Pentru a realiza acest lucru, Ginkgo își va utiliza capacitățile în domeniul biotehnologiilor agricole pentru a calcula performanța teoretică și pentru a orienta strategiile de modificare a tulpinilor în vederea dezvoltării unei tulpini microbiene suficient de robuste pentru a îndeplini obiectivele Syngenta. Ginkgo va valorifica cunoștințele sale biologice și de învățare automată pentru a obține informații din mai multe surse de date complexe și le va aplica pentru diagnosticarea limitărilor de performanță ale tulpinilor, precum și pentru descoperirea de caracteristici biologice.
„Produsele biologice devin tot mai importante în satisfacerea cererii globale pentru soluții agricole eficiente și sustenabile. La Syngenta ne angajăm să oferim fermierilor mai multe opțiuni, produse și tehnologii complementare care promovează practicile agricole sustenbile. Suntem încântați să lucrăm cu Ginkgo și suntem încrezători în capacitățile lor distinctive ce ne vor permite să ne atingem obiectivele de productivitate a moleculei vizate, accelerând accesul către piață”, a declarat Camilla Corsi, director global pentru Cercetare Syngenta Crop Protection.
Magalie Guilhabert, director al departamentului Ag Biologicals din cadrul Ginkgo Bioworks, a completat: „Suntem foarte încântați să ne extindem relația cu Syngenta. Am construit o relație de succes în urma colaborării noastre în domeniul determinării caracteristicile plantelor, iar acum așteptăm cu nerăbdare să realizăm același lucru cu produsele biologice pentru agricultură. Suntem mândrii să ne punem atuurile excelente și experiența în fața unora dintre cele mai dificile provocări ale clienților noștri. Ne vom strădui să atingem nivelurile de productivitate necesare pentru susținerea viabilității comerciale, în vederea lansării produsului inovator Syngenta în domeniul produselor biologice pentru agricultură”.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
O afacere agricolă nu e ușor de gestionat nicăieri în lume. În Europa „înverzită” parcă e și mai dificil, iar creșterea animalelor este dintotdeauna văzută drept cea mai grea și mai „murdară” activitate. Însă, produsele provenite de la animale sunt și gustoase, și sănătoase. Despre creșterea vacii pentru lapte, situația actuală și multe alte subiecte de interes pentru crescători, am vorbit cu directorul executiv al Asociației HolsteinRo, medicul veterinar Ionuț Lupu, cel care de puțină vreme este și fermier.
Reporter: Ce înseamnă Asociația Crescătorilor de Vaci „HolsteinRo” astăzi, în 2024?
Ionuț Lupu: În prezent, înseamnă un număr de 67 de fermieri cu o medie de 475 de vaci la muls. Dacă facem o comparaţie cu ceea ce avem la nivel naţional, este enorm. Îi considerăm cei mai progresivi fermieri care sunt în momentul de faţă pe zona producţiei de lapte. Din fericire pentru noi, avem alături un grup mare de fermieri din Germania şi din Olanda, practic vorbim de DN Agrar care mulge în momentul de faţă peste 6.500 de capete, vorbim, de asemenea, de Coremans, cu investitori olandezi, fermă în care se mulg undeva la 2.000 de capete. Vorbim, totodată, de investitori mari din România, de fermieri mari, cum este domnul Afiliu de la Buzău, Șerban Nicuşor de la Agroserv Măriuţa, domnul Gavrilă Tuchiluș de la Agrimat Matca, domnul Liviu Bălănici de la Panifcom Iaşi…
„Am ajuns deja la producţii de peste 45-47 de litri zilnic pe vacă şi suntem în punctul în care putem spune răspicat că nu este nicio diferenţă între o fermă din România şi vreun fermier din vreo altă ţară europeană sau chiar ferme bune din SUA.”
Reporter: Toţi, cu ferme de peste o mie de capete.
Ionuț Lupu: Peste o mie de capete. Suntem foarte mândri de faptul că în câteva dintre ferme am ajuns deja la producţii de peste 45-47 de litri zilnic pe vacă şi suntem în punctul în care putem spune răspicat că nu este nicio diferenţă între o fermă din România şi vreun fermier din vreo altă ţară europeană sau chiar ferme bune din SUA. S-au făcut investiţii, avem fermieri progresivi, avem medici veterinari şi nutriţionişti, şefi tehnologi şi şefi de fermă care sunt foarte bine pregătiţi şi, în momentul de faţă, putem spune că vaca de lapte poate avea viitor, dacă vorbim de acest segment al fermelor mari şi foarte mari.
Trebuie să vedem însă ce se întâmplă cu viitorul laptelui sau al producţiei de lapte în România. În momentul de faţă, fermele din HolsteinRo şi ale partenerilor noștri, când spun parteneri spun ferme medii şi mari care nu au animale din rasa Holstein şi nu sunt membri, dar care au îmbrăţişat punctele noastre de vedere, produc undeva în jur de 55-57% din laptele pe care procesatorii îl colectează din România. Dar mult lapte vine din zona fermelor mici şi foarte mici, iar acolo trebuie să se facă nişte ajustări în perioada imediat următoare. Am discutat cu domnul Dorin Cojocaru, preşedintele Patronatului Laptelui (APRIL), legat de situația actuală, de importuri. Noi am făcut un calcul foarte simplu, am încercat să luăm toate informaţiile de la raft, cantităţile de lapte şi produse lactate comercializate, ce se consumă, să vedem exact care este necesarul, am convertit produsele lactate în lapte materie primă şi vedem că, grosso modo, producem undeva la 35% din laptele pe care-l consumăm ca atare sau sub formă de produs. Aşadar, avem un mare handicap. Avem nevoie de mult mai multe juninci.
„Producem undeva la 35% din laptele pe care-l consumăm ca atare sau sub formă de produs. Aşadar, avem un mare handicap. Avem nevoie de mult mai multe juninci.”
Reporter: Vorbim de 35% doar din ce pune la dispoziţie HolsteinRo sau tot ce se produce la nivel naţional?
Ionuț Lupu: La nivel naţional. Producţia totală estimată de INS este de aproximativ 1,2 – 1,3 milioane de tone, iar necesarul este de peste trei milioane de tone. Prin urmare, plecând de la aceste informări, socotelile sunt foarte clare. Avem nevoie de ferme care să producă lapte pentru piaţă, piaţa este foarte dinamică, piaţa este din ce în ce mai exigentă, vedem că procesatorii încep din ce în ce mai mult să-şi unească forţele şi vedem deja grupuri mari care au făcut investiţii şi au achiziţionat mai multe fabrici, deci piaţa este într-o dinamică permanentă, iar fără ca fermierii să aibă soliditate şi să poată să-şi facă planuri pe termen mediu şi pe termen lung, viitorul vacii de lapte poate fi pus sub semnul întrebării. Însă, având în vedere modul în care s-au dezvoltat fermele noastre, în urmă cu mai bine de zece ani, când am preluat funcţia de director executiv al organizaţiei, vorbeam de o medie de 230-240 de capete, iar acum vorbim pe un număr relativ similar de fermieri, în medie, de 470-475 de capete. E mult, dar cred că acesta este viitorul. Ne uităm, în primul rând, la Ungaria, care este principalul nostru competitor, ne uităm la Polonia, la modul inteligent în care autorităţile din Polonia reuşesc să se poziţioneze şi faţă de Bruxelles, dar şi faţă de situaţia regională, şi investiţiile care se fac în bazinele de producere a laptelui, pentru că observăm faptul că în Polonia lucrurile s-au aşezat mult mai sănătos, vedem omologii consiliilor judeţene de la noi care vin şi fac investiţii, astfel încât să poată sprijini fermierii dintr-un anumit areal pentru a-şi centraliza producţia, pentru a observa la nivel regional unde este lipsa de lapte materie primă, reuşesc prin ataşaţii lor pe probleme economice să facă presiuni şi să accelereze acolo unde consideră că pot fi debuşee în anumite pieţe. Deci e un tot. Dacă până acum strigam: fermierii sunt miezul şi toţi ceilalţi trebuie să se pună la dispoziţia noastră, în momentul de faţă am început să schimbăm puţin optica, pentru că suntem sută la sută conştienţi de faptul că fermierii trebuie să lucreze într-un ecosistem alături de autorităţi, alături de forţa fantastică pe care o au Guvernul României şi oamenii pregătiţi pe care-i are, astfel încât să putem identifica pieţe importante pentru noi. De lapte nu putem vorbi, dar putem vorbi de juninci gestante, de material seminal pe care organizaţia noastră a început să-l producă, deci putem aduce plusvaloare atât în România, cât şi în fermele noastre.
„Subvenţionăm foarte multe animale pentru ce performanţă au acestea, iar problema ar trebui să o căutăm în curtea noastră, în curtea fiecăruia.”
Performanța, o problemă pentru crescătorii autohtoni
Reporter: Există o discrepanţă între producţia de lapte pe care o realizăm şi producţia de lapte necesară consumului populaţiei din țara noastră. Şi, totuşi, avem o problemă: preţurile. Sunt probleme legate de contracte. Societăţile, fermele mari, n-au această problemă sau o au, dar vorbind de ceilalţi, de micii fermieri şi care, să spunem, nu fac neapărat parte din HolsteinRo, dar sunt în alte asociaţii, acolo există o problemă foarte mare.
Ionuț Lupu: Vorbeam în urmă cu mai bine de un an de diferenţa mare de subvenţionare între România şi Ungaria. S-au făcut eforturi şi, chiar dacă au fost anumite emoţii personale, nu putem să nu vorbim apreciativ atunci când vine vorba fie de administraţia când la Ministerul Agriculturii era domnul Daea, fie când, acum, este domnul Florin Barbu, s-au făcut eforturi astfel încât fermierii care exploatează vaca de lapte să poată accesa măsuri precum bunăstare, porumb siloz, deci sunt realităţi în momentul de faţă pe care în urmă cu câţiva ani le strigam ca mari probleme şi iată că acum s-au făcut paşi. Multe dintre aceste lucruri pot fi ajustate şi îmbunătăţite, însă diferenţa aceasta mare de subvenţionare este în momentul de faţă în curs de rezolvare, pentru că fermele progresive, fermele medii şi mari pot să primească un supliment care să-i poată pune pe o poziţie de egalitate cu alţi producători europeni. Există o discrepanţă destul de mare între fermierul mic şi mare în România, noi am mai discutat-o, cu acel plafon la 250 de capete pentru sprijinul cuplat în zootehnie, însă este un subiect deja pe care n-am vrea să-l mai deschidem, pentru că ne-am dat seama că am afecta mult prea mult pe o zonă emoţională anumiţi lideri de organizaţii, motiv pentru care am spus că e mai bine şi mai sănătos pentru noi să ne focusăm pe lucruri care pot fi realizate mult mai facil. Iar porumbul siloz poate fi o astfel de măsură de sprijin. Poate fi, de asemenea, bunăstarea, pentru că e al doilea an în care fermierii au posibilitatea şi au depus deja cererile de plată în număr mai mare decât anul trecut, suntem aşadar cu o problemă oarecum rezolvată, acesta a diferenţei, sau cum spuneam, în curs de rezolvare.
Principala problemă este reprezentată de faptul că activăm pe o piaţă extrem de dinamică. Dacă privim la nivel macro, Fonterra, acel mare grup din zona Oceaniei, Noua Zeelandă, Australia, este foarte activ în Europa, este pe pieţele de capital, tranzacţionează cantităţi importante de lapte praf. Vorbim, de asemenea, de numeroase politici şi mesaje pe care le-am primit din Olanda, vedem că şi acolo se concentrează fermele, vorbim de zona Scandinaviei, care-şi asigură în momentul de faţă laptele în proporţie de 135-140%, tragem cât se poate de multe informaţii de la două organizaţii, una din Italia şi un institut de cercetare german, şi observăm că, din păcate, la nivelul regiunii Europa de Est, care este din Polonia până în Grecia, se asigură autoconsumul în proporţie de 113-114%. În acest context, când toate ţările din arealul nostru reuşesc să-şi asigure autoconsumul, ba mai mult, vin cu o producţie suplimentară pe care o pot arunca efectiv la un preţ mult mai jos decât al nostru, de aici apare această presiune nesănătoasă pe fermierii noştri.
Există o diferenţă de performanţă între producătorii noștri și cei din afară. Pentru că, dacă ne uităm la toate raportările, întrebăm colegii de la ANZ şi vedem că, la nivel naţional, animalele care sunt în registrele genealogice produc plus/minus undeva în jur de 3.700-4.000 de litri. Nu mai facem împărţirea aceea simplă între producţia raportată de INS şi numărul de animale, ar fi un adevărat dezastru. Deci, producem foarte puţin lapte pentru câte animale avem, subvenţionăm foarte multe animale pentru ce performanţă au acestea, iar problema ar trebui să o căutăm în curtea noastră, în curtea fiecăruia, cum reuşim să trecem de la 3.000 la 4.000, de la 4.000 la 7.000, de la 7.000 la 10.000. Fermierii HolsteinRo îşi fac destul de bine treaba, pentru că vorbim de medii de lactaţii de 11.000-12.000 litri/an, media este de peste 9.300 în momentul de faţă. Din păcate, la nivel naţional avem această mare problemă de performanţă, motiv pentru care noi am militat în permanenţă pentru creşterea efectivelor în fermele medii şi mari care au deja infrastructura, au logistica, au oamenii pregătiţi, ştiu să facă o furajare de calitate, au nişte medici veterinari foarte bine pregătiţi şi care lucrează după o abordare vest-europeană sau chiar abordare din SUA, deci viitorul va fi, din punctul meu de vedere – şi pot fi oricând contrazis – atunci când vorbim de laptele industrial, care merge spre industrializare, vorbim despre ferme medii şi mari. Pentru produse tradiţionale, acolo unde se pot implica consiliile locale, consiliile judeţene, pentru a dezvolta un brand regional sau judeţean e clar, fermierii mici şi foarte mici pot fi adunaţi în cooperative şi acolo se pot dezvolta proiecte extrem de interesante. Însă atunci când vine vorba de asigurarea autoconsumului, de securitatea naţională reprezentată de producţia de lapte, ar trebui să vorbim de aceste ferme medii şi mari care reuşesc să facă producţii. E greu în momentul de faţă, când vorbim de costuri care se apropie în multe cazuri de 1,8-1,9 lei pe litrul de lapte, să fii în permanenţă cu ghilotina deasupra capului şi să vorbeşti de 2 lei, de 1,7 pentru că ştii că în perioada anterioară ai avut 2,5. Fermierii sunt într-un stres permanent, îşi caută viitorul, îşi caută povestea pentru următorii ani şi e destul de complicat, ne dăm seama că acolo este limita de asigurare a profitabilităţii, iar la pragul acela nenorocit care, de multe ori, în cazul fermelor de lapte se duce spre minus, fermierii încep să aibă emoţii.
Folosim des cuvântul ecosistem, da, sunt fermieri, sunt procesatori, sunt supermarketuri şi, la final, este consumatorul care decide. Suntem o verigă în tot acest lanţ, înţelegem problemele procesatorilor, înţelegem faptul că atât timp cât au o ofertă importantă de lapte din Ungaria, care poate veni la un preţ mai jos decât al nostru, ar fi anormal să nu-l achiziţioneze pe acesta, când există o industrializare şi observăm produse precum lapte degresat, lapte condensat, adică există o ofertă foarte mare făcută de către cooperative sau de fabrici ale cooperativelor, care pot în momentul de faţă să asigure procesatorilor din România materii prime în volume constante şi importante. Este motivul pentru care provocarea pentru fermierii noştri este extrem de mare. Vedem că mulţi dintre fermierii HolsteinRo au făcut pasul către procesare, se zbat în relaţia cu supermarketul, acolo la raft este practic lupta pe care noi, cu toţii, ar trebui s-o ducem, fie că suntem cumpărători, fie că suntem fermieri, pentru că, din păcate, deşi sunt fonduri disponibile, noi, deocamdată, nu am făcut campanii de promovare pentru consumul de lapte românesc. Avem nevoie de o campanie naţională, avem nevoie de a transmite mesajul către consumator, că una este să aloci din puţinul venit pe care-l are fiecare consumator, şi modul în care-şi chiverniseşte fiecare consumator în momentul de faţă fiecare bănuţ, deci să-l aloce unui fermier român, garantând în felul acesta o întoarcere a banilor în economie, decât să mergem să subvenţionăm fermierii din alte ţări.
„Traderii sunt foarte interesaţi de producţia noastră de animale de reproducţie, pentru a transfera efective importante către Turcia, către țările arabe din zona mediteraneeană, care sunt interesate de juninci gestante.”
Reporter: Dar au fost şi sunt în continuare fonduri pentru promovarea alimentului românesc.
Ionuț Lupu: Aşa este. Aceasta este propunerea pe care noi o avem şi în momentul de faţă în interiorul organizaţiei, acesta este unul dintre elementele pe care vrem să pedalăm foarte mult, pe de o parte avem nevoie de o promovare a produselor româneşti, a laptelui românesc, iar pe de altă parte trebuie să vedem cum reuşim să ne poziţionăm faţă de problemele de mediu. Acum sunt schimbările politice şi la nivel naţional, şi european, însă noua componenţă a Parlamentului European, presiunile care vor fi făcute de către verzii europeni pe tot ce înseamnă acest concept de vacuum industrial sunt lucruri despre care putem spune că se află într-o adormire şi putem să stăm oarecum liniştiţi. Dar nu e chiar aşa, pentru că tăvălugul va veni. Dacă ne uităm doar la producţia de biogaz, în multe dintre ţări, cum este Italia sau Germania, vorbim de 4.000-5.000 de digestoare active, de ferme sau cooperative care au făcut astfel de investiţii, care au reuşit să treacă la un pas următor, au reuşit să condenseze acest biogaz, reuşesc să injecteze în reţelele lor, legislaţia este mult mai permisivă. La celălalt pol se află românii, unde avem două ferme care au făcut astfel de investiţii, cu probleme foarte mari în asigurarea mentenanţei şi în a reuşi să facă digestorul, pentru că putem face o paralelă foarte clară între rumenul unei vaci şi un digestor, procesele sunt oarecum asemănătoare, iar modul în care un nutriţionist vine şi face o astfel de reţetă pentru digestor va duce practic la falimentul sau succesul acelui proiect. Din păcate, suntem în perioada de pionierat în biogaz. Zilele trecute, am avut o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Mediului, de la care am observat o totală deschidere, astfel încât ghidurile pentru apelul 12D, care face referire tocmai la biogaz şi la compost, să sufere o serie de ajustări, astfel încât reglementările, pentru că erau nişte lucruri care blocau fermierul în a-şi compensa măcar costurile pe care le avea cu consumurile de energie în alte puncte. Vă dau un exemplu, mulţi dintre ei au început să-şi facă, pentru staţiile de pompare: mergeau pe generatoare, au reuşit să-şi facă branşamente, au nevoie să producă biogaz, iar ulterior, injectând în reţea, să poată să-şi compenseze costurile cu energia în alte puncte de consum. Sunt lucruri de ajustare, discuţiile se vor purta la Consiliul Concurenţei şi la ANRE, astfel încât în perioada imediat următoare fermierii să aibă acces la aceste fonduri şi să ştie că atunci când fac o investiţie de peste trei milioane de euro, aşa cum este cazul biogazului – bineînţeles au nevoie şi de o cofinanţare şi să se îndatoreze –, lucrul acesta le va aduce un avantaj clar, nu va fi doar o rezolvare a problemei de mediu, aşa cum poate părea în momentul de faţă, ba, mai mult, ducându-se într-o zonă de pierderi.
Reporter: Pentru un fermier, investiţia este foarte mare, peste trei milioane de euro, mulți bani. Ca să faci o investiţie de genul acesta, trebuie să ai şi o finanţare bună, din afară, dar şi pentru partea de contribuţie să fie o dobândă OK, adică să poată fi suportată. Cum ajungem aici? Pentru că trebuie să existe nişte programe clare, concrete, care să-l stimuleze pe fermier să facă lucrul acesta.
Ionuț Lupu: Ele sunt în momentul de faţă în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Mediului, însă trebuie să avem o serie de ajustări, de reglaje, astfel încât fermierul să poată produce off-grid, on-grid, în funcţie de posibilităţi, să poată injecta surplusul în reţea. Sunt lucruri care trebuie ajustate din acest punct de vedere, şi asta am spus mai devreme, faptul că există deschidere din partea Ministerului Mediului şi a nevoii de a discuta cu celelalte agenţii şi ministere implicate, astfel încât acest lucru să poată fi posibil.
În Italia, în ultimii doi ani, există un concept 2.0 în tot ce înseamnă agricultura italiană, practic există o finanţare făcută, dar indirectă, prin intermediul băncilor. Se subvenţionează practic doar acele proiecte care sunt bancabile. Realizarea unui studiu de fezabilitate este extrem de importantă, este piatra de temelie. Însă în momentul în care orice proiect ajunge în faţa specialistului din bancă, încep să apară cele mai multe probleme. Toţi cei care lucrează cu AFIR sau alte instituţii de finanţare ştiu că acolo este cea mai mare problemă: modul în care reuşeşti să convingi bancherul de faptul că proiectul tău este eligibil, că poate să genereze profit în perioada pe care ţi-ai asumat-o, iar în România, în momentul de faţă, sunt foarte multe necunoscute legate de acest biogaz. Pe de o parte, sunt problemele tehnice, de mentenanţă şi de asigurare a unei eficienţe cât mai mari în producere, pentru că, având aceeaşi materie primă, în condiţiile în care ai materie primă de bună calitate, nu reuşeşti pe baza microorganismelor pe care le foloseşti, a modalităţii de încălzire a digestorului, să ai aceeaşi eficienţă ca unul care are aceste informaţii şi care ştie cum să lucreze cu toate aceste elemente. Deci sunt lucruri de bază pe care în momentul acesta nu le controlăm. În condiţiile în care am avea o minimă eficienţă, am putea să injectăm şi să producem energie şi apă caldă, trebuie să vedem ce se întâmplă cu această apă caldă, pentru că în toate ţările scandinave apa caldă înseamnă aur pentru tot ce înseamnă încălzire în zona publică – grădiniţe, primării, dispensare, spitale, alte instituţii conexe care vin şi utilizează apa caldă din aceste digestoare. Este foarte facil. Vorbim de programul Tomata, cu toţii-l apreciem, însă e aberant, în condiţiile în care putem face digestoare putem obţine aproape gratis apă caldă şi să avem legate de aceste digestoare solarii sau sere încălzite cu apa respectivă. Deci totul este un ecosistem, lucrurile se leagă foarte sănătos, logic, însă trebuie doar noi să reuşim să le aşezăm în ordinea sănătoasă, firească.
Cerere în creștere de juninci gestante
Reporter: Unde ar trebui să fie nivelul de subvenţionare pentru ca fermierul român, crescător de vaci pentru lapte, să fie la concurenţă normală cu fermierul european?
„În 2023 din România au plecat doar 650 de capete de juninci gestante către export, iar din Ungaria au plecat peste 34.000.”
Ionuț Lupu: Am spus clar. E dificil pentru noi să mergem spre Cehia sau Polonia, ne raportăm la fermierii maghiari. În condiţiile în care vorbim de o subvenţie de 750-800 de euro pentru fermele din Ungaria, considerăm că acolo este o zonă normală de finanţare. Faptul că noi ne apropiem de această valoare este un lucru extrem de important. Însă mult mai important este mediul în care fermierul îşi desfăşoară activitatea. Plecând de la finanţare, de la relaţia cu băncile, până când consiliile judeţene care se pot implica în aceste activităţi. Revin la Polonia: atât timp cât consiliile judeţene vin şi fac investiţii într-un centru logistic în care există capacităţi de stocare a laptelui, a legumelor şi fructelor, a cărnii, există logistică, vorbim de camioane care pot fi ale consiliilor judeţene şi puse la dispoziţia grupurilor de producători, există motorină subvenţionată, astfel încât produsele să ajungă mult mai ieftin pe pieţele domestice, dar chiar şi din Ungaria spre România, există o subvenţionare pentru crearea unor fluxuri de marfă către alte state, aici este lucrul cel mai sănătos pentru noi. Dacă până acum nu vorbeam niciodată – şi trec din zona producţiei de lapte în zona junincilor – despre faptul că până acum câţiva ani exista un flux destul de important de animale vii din Olanda, Germania, Ungaria către România, vedem că în momentul de faţă traderii de animale din toate aceste state sunt foarte interesaţi de producţia noastră de animale de reproducţie, pentru a transfera efective importante către Turcia. Țările arabe din zona mediteraneeană sunt interesate de juninci gestante. Vorbim de Iordania, de Cipru. Ne îngrijorează faptul că în 2023 din România au plecat doar 650 de capete de juninci gestante către export, iar din Ungaria au plecat peste 34.000. Deci vedem o deschidere totală. Vedem Polonia care exportă spre est – e bine sau nu, nu ştim, dar vedem pe raportările pe care le primim că efective importante, peste 17.000 de capete, au plecat spre Rusia.
Reporter: Câte capete sunt în Ungaria, spre deosebire de ce avem noi?
Ionuț Lupu: În Ungaria sunt 170.000 de capete înscrise în registrul genealogic al Holstein Ungaria. În România, depăşim 600.000. Din păcate, performanţa face diferenţa şi în acest domeniu. Şi dacă ne uităm la ce se întâmplă în Ungaria, cu 35.000 de capete exportate, în Polonia 20.000 de capete, Cehia, tot aceeaşi zonă, 25.000-30.000 de capete exportate preponderent spre Turcia, şi vedem interesul traderilor, iar noi rămânem într-o stare latentă aşteptând sau criticând în permanenţă administraţia de la Ministerul Agriculturii sau pe alţii că sunt mult mai rapizi, mai aprigi decât noi, eu cred că e în primul rând problema noastră. Avem nevoie de o subvenţionare nouă pentru a compensa costurile cu achiziţia materialului seminal sexat, pentru că doar aceasta este modalitatea, nu programele de minimis. Este inutil ca într-o fermă mică sau medie, care nu are infrastructură, nu are oameni pregătiţi, nu are furajare bună, să aduci animale cu o performanţă de 10.000, 12.000, 14.000 de litri de lapte pe an. Prima noastră întrebare este cât de aproape este abatorul, pentru că e clar că exploatarea unor astfel de animale nu poate fi făcută în ferme care nu au această infrastructură în spate. E clar. Sunt şi fermieri mici care au valori, care ştiu exact ce au de făcut, care îşi cunosc animalele nu după crotalie, după nişte numere, aşa cum le cunoaştem noi, ci cu numele pe care l-au dat încă de când erau viţele, e o cu totul altă abordare. Da, dar accesul la piaţă îi va fi din ce în ce mai dificil şi fermele mari şi medii care livrează constant cantităţi importante de lapte vor fi cele care vor avea întâietate.
De la medic veterinar și jurnalist, la propria fermă de taurine
Reporter: Aveți propria fermă de vaci cu lapte. De ce v-ați implicat în acest sector într-o perioadă dificilă, adică v-ați cam aruncat cu capul înainte...
Ionuț Lupu: N-am rezistat tentaţiei! Sunt alături de fermierii HolsteinRo de aproape 12 ani. Sunt implicat în activitate zi de zi şi am văzut şi bunele, şi relele, şi greşelile, şi punctele forte, m-am crezut foarte isteţ şi am zis: acesta este drumul pe care îmi doresc să merg. Este un drum extrem de dificil, pentru că am accesat o măsură în urmă cu câţiva ani şi plecând de la partea de finanţare, de la modul în care reuşeşti să faci licitaţiile şi să găseşti un antreprenor general care să facă în bune condiţii lucrările, modul în care reuşeşti să formezi echipa, astfel încât să nu ai probleme în fermă, accesul: una este să preiei o fermă veche şi alta e să faci în mijlocul unui câmp o fermă fără acces, fără infrastructură. Sunt zbateri pe care mi le-am asumat şi pe care până acum câţiva ani nu le aveam, dar acum le am. Şi înţeleg mult mai bine.
Probabil că mulţi dintre cititori ştiu că am avut o experienţă scurtă la APIA, a fost una extrem de importantă pentru mine, pentru că am înţeles modul în care gândeşte un funcţionar public, modul în care se raportează un funcţionar public la fermier, modul în care un fermier trebuie să se poziţioneze în relaţia cu APIA, pentru că e clar, un funcţionar public este un om de birou, dedicat, pasionat, însă este un om de birou. De multe ori se scapă foarte multe elemente din emoţia pe care o avem noi zi de zi în fermă, din munca pe care o avem noi zi de zi în fermă, iar lucrurile nu pot fi tot timpul aşa cum şi-ar dori cineva din faţa unui calculator. E o altă perspectivă şi, ca fermier în relaţia cu APIA, simt altfel lucrurile, şi ca fost director general APIA în relaţia fermierilor cu instituţiile. Una peste alta, cred că HolsteinRo, ca toate organizaţiile de fermieri din ţară, are nevoie de oameni foarte pregătiţi, trebuie să apeleze la avocaţi, la specialişti în economie. În momentul de faţă, comunicările pe care le facem cu Ministerul Agriculturii sunt, din păcate, foarte emoţionale şi mai puţin argumentate economic. Pot băga mâna în foc că în condiţiile în care vii mult mai argumentat, vii cu un proiect de act normativ deja redactat, iar asta nu o poate face un fermier, nici măcar un director sau un reprezentant al fermierilor, ai nevoie de oameni care să facă lucrul ăsta. Iar fermierii HolsteinRo au înţeles că, deşi este o perioadă grea, alocarea unui buget pentru a găsi oameni care să-ţi facă anumite lucruri, care să poată pune în pagină într-un mod cât se poate de adaptat nevoilor relaţiei cu Ministerul Agriculturii este cel mai important lucru.
Reporter: Revenind la ferma dumneavoastră, unde se află? Când ați pornit afacerea aceasta cu taurine?
Ionuț Lupu: Ferma mea este undeva lângă Târgu-Neamț, în comuna Bălţăteşti. Proiectul a început în urmă cu doi ani, fiind aprobat în urmă cu trei ani. Am început achiziţii în urmă cu doi ani, am început construcţia efectivă anul trecut, sperăm să reuşim finalizarea până în septembrie, dar sunt un efort şi o uzură extrem de importante. Vom vorbi de aproximativ 200 de vaci la muls, de trei roboţi – în momentul de faţă, sunt doar doi roboţi funcţionali, pentru că efectivul nu a ajuns la nivelul final, de un robot de furajare, de multă automatizare pentru o fermă medie, aşa cum ne-am propus în faza aceasta, vorbim de aproximativ 350 de hectare pe care le lucrăm şi acolo avem, de asemenea, nevoie de noi investiţii. E o muncă grea. Mă uit la fermierii medii şi mari din HolsteinRo care lucrează cu atât de multă uşurinţă după 20, 30, 40 de ani şi cât de greu îmi este să-mi formez echipa astfel încât să putem avea nişte obiective foarte clare, astfel că nu pot să am decât toată aprecierea pentru fermierii mei şi pentru toţi fermierii din ţară.
Reporter: Acum, parcă vedeți altfel lucrurile.
Ionuț Lupu: Categoric, da! Suntem medici veterinari amândoi, ştim ce înseamnă celule somatice, NTG, germeni, o involuţie uterină care nu este făcută aşa cum trebuie, o fătare cu probleme. Toate lucrurile astea în care vezi că, zi de zi, mici scăpări conduc la costuri şi mai mari, la reducerea producţiei, pleci cu un plan şi cu un suflet atât de mare şi în momentul când vezi că-ţi scapă atât de multe elemente, ştii că trebuie să ajustezi destul de mult în atitudinea ta ca fermier. Era acea vorbă: fermierul crescător de vaci trebuie să fie şi contabil, şi tractorist… dar ceea ce contează, fermierul trebuie să fie psiholog, în primul rând, astfel încât să-şi poată gestiona echipa. În cazul nostru, cu roboţi de muls, deşi poate părea puţin mai uşor, este destul de dificil pentru că este nevoie de un om pregătit şi dispus să înţeleagă – sălile de muls necesită un efort fizic fantastic. Avem fermieri care mulg de trei ori pe zi, avem fermele mari care mulg peste 20 de ore pe zi, e un efort extrem de important şi trebuie să ai oameni care să-ţi poată oferi acest efort. Şi cu cât avem mai multă tehnologizare, roboţi, cu cât avem tehnica aceasta prezentă mai mult în fermă, avem nevoie de oameni mai pregătiţi, care să poată lucra cu astfel de roboţi.
Reporter: Ați atins altă problemă, forţa de muncă specializată sau măcar forţă de muncă pe care să o poţi specializa...
Ionuț Lupu: Pe care trebuie să o motivezi financiar, în acelaşi timp trebuie să-i ofer şi confortul, pentru că e din ce în ce mai dificil să-ţi iei de dimineaţă până târziu în noapte colegii alături de tine, să-i ţii în weekenduri, de sărbători… tot ce înseamnă ferma văzută din exterior este plăcută: nişte cizme… în momentul în care începi să-ţi simţi picioarele după o zi de stat în cizme, să-ţi dai seama cum e starea ta de spirit, e dificil şi… tot respectul pentru toţi fermierii din ţara asta.
Reporter: Pe final, câteva întrebări mai personale, cum se împacă familia cu du-te-vino Neamţ-Bucureşti?
Ionuț Lupu: În momentul de faţă, copiii sunt mici, încep însă să pună din ce în ce mai multe întrebări. Şi asta este deranjant, pentru că dacă până acum mergeam la nani şi tati pleca la drum, acum avem deja „când vii?”, din două în două ore pusă această întrebare. Iar lucrul ăsta va trebui probabil în perioada următoare să-şi găsească o rezolvare, probabil ori vom merge spre Neamţ, dar va trebui să vedem exact, pentru că munca mea este de peste zece ani aici, la HolsteinRo în Bucureşti, iar după respectul pe care mi l-au arătat fermierii nu pot decât să mă implic, indiferent unde aş fi, să fiu alături de ei şi să fiu activ în activitatea organizaţiei. E adevărat, se simte uzura acestor drumuri, însă îmi place ce fac, sunt bucuros când ajung şi văd că lucrurile sunt măcar la nivelul la care le-am lăsat când am plecat de acolo.
Reporter: Aveți vreun regret?
Ionuț Lupu: Probabil că ar fi trebuit să încep activitatea fermei cu mult mai mult timp în urmă.
Reporter: O vreme, ați fost jurnalist...
Ionuț Lupu: Aşa este. Probabil că trebuia să-mi fac ferma mai demult, probabil că în HolsteinRo trebuia să fiu mai activ, în sensul că să comunicăm mai agresiv, dar o agresivitate inteligentă, nu una barbară, să comunicăm mult mai inteligent cu autorităţile, să ne impunem mult mai clar punctele de vedere, să conving fermierii de faptul că avem nevoie de oameni pregătiţi, cu mult mai mult timp în urmă. Toţi avem nevoie de backup şi orice organizaţie trebuie să funcţioneze şi să ofere performanţă, indiferent dacă cel care este numit ca director la un anumit moment mai este sau nu activ. Da, probabil că ar fi trebuit să mă fi implicat mult mai activ în această componentă de a-mi forma o echipă care să mă poată la orice oră înlocui în relaţia de comunicare cu Ministerul Agriculturii.
Reporter: Acum, că am aflat regretele, care vă sunt bucuriile, satisfacțiile?
Ionuț Lupu: Mă bucur pentru ultimele măsuri de sprijin. Asta discutam cu mulţi dintre fermieri. Faptul că ajutorul naţional tranzitoriu, care este dat pe data de referinţă 2013, mai nou 2018.
Reporter: Şi totuşi, sunt şase ani! Ar fi trebuit să fie actualizat în fiecare an.
Ionuț Lupu: Din păcate, acolo avem o problemă în negocierile cu Comisia Europeană, însă modul în care s-a reuşit actualizarea prin realocarea de bani, temporar Ucraina, nu poate decât să ne bucure şi sunt extrem de bucuros, pentru că atât ministrul Oros, un ministru liberal, cât şi ministrul Barbu, ministru social-democrat, amândoi au mers pe aceleaşi variabile şi practic au dovedit că nu mai există nicio diferenţă de viziune politică, raportându-ne la acest subiect, poate fi pentru mine o mare bucurie. O actualizare aşa cum este în modul de faţă, cu dată de referinţă pentru ANT, e un lucru extrem de important. Doi: subvenţie pentru porumbul siloz este un lucru extrem de important, este oarecum implicarea organizaţiei noastre, cu eforturile ministrului Barbu. Bunăstarea la vaca de lapte este implicarea organizaţiei noastre şi cu umărul pus de ministrul Daea. Sunt, aşadar, lucruri bune care s-au întâmplat în ultimii doi-trei ani, însă puteam să începem lucrul ăsta cu 5-6 ani în urmă şi atunci probabil cu toţii eram mult mai câştigaţi.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024Abonamente, AICI! Foto: din arhiva lui Ionuț Lupu