Afişez elemetele după tag: industrializare

În județul Covasna, la Târgu Secuiesc, se află una dintre cele mai mari zone de producție a cartofilor din țară. Acolo își desfășoară activitatea dr. ing. László Becsek, care, alături de o echipă de peste 70 de angajați, produce anual aproximativ 10.000 de tone de cartofi. Pe cele peste 1.000 de hectare de teren agricol, cultivă cartof pentru consum, cartof de sămânță, ceapă, rapiță, grâu și porumb.

László Becsek este un fermier cu o afacere de succes, un model care îi poate inspira și pe alți fermieri. Absolvent al Facultății de Agricultură din Cluj-Napoca și doctor în agronomie, László Becsek a înființat în anul 1995 firma Biofarm, astăzi desfășurând activitatea agricolă pe o suprafață de 1.000 de hectare de teren arabil. Din totalul terenului lucrat, 40-50% este irigat, sursa de apă fiind o apă curgătoare de suprafață.

Cartoful, a doua pâine a țării

Supranumit „a doua pâine a țării”, cartoful, de-a lungul anilor, a devenit unul dintre cele mai importante alimente de bază ale românilor, imediat după pâine. „Cartoful este a doua pâine a ţării, şi asta o spunem de foarte mult timp, şi într-adevăr, dintr-un kilogram de cartof poţi să asiguri o masă la o familie de patru persoane. Povestea începe din anii 1980, când România cultiva 400.000 de hectare de cartof, iar în zilele noastre am ajuns să cultivăm 33.000 de hectare”, arată László Becsek. În cele 33.000 de hectare intră cartoful pentru industrializare, în special chipsul, cam 3.500 - 3.600 de hectare, cartoful pentru sămânță - 600 ha, pe 7.000 de hectare este cartof extratimpuriu, care se vinde în luna iunie şi ceva iulie, astfel că mai rămân 20.000 de hectare cu cartof de consum pentru perioada septembrie şi până la noua recoltă.

Scăderea suprafețelor de cartofi s-a întâmplat mai ales din cauza schimbării comportamentului cumpărătorului. În zilele noastre nimeni nu mai este dispus să cumpere zeci de kilograme de cartofi, depozitarea este principalul factor decizional. Un kilogram sau două vor fi mai ușor de păstrat decât un sac, iar prima variantă poate fi folosită și pentru consumul imediat. Din păcate, pentru producători, acest lucru nu este unul îmbucurător.

„Depozitele sunt o mare investiţie, cu foarte mulţi bani, şi este o adevărată ştiinţă să depozitezi un produs viu, cartoful este un produs viu care, dacă nu are condiţii de umiditate, de temperatură, se degradează foarte rapid. Peste acest lucru a venit şi schimbarea climatică. De când cultiv eu cartof, de 30 de ani, nu am avut un an atât de greu din punct de vedere climatic ca anul 2025, când am avut o secetă extrem de lungă şi cruntă tocmai în perioada de creştere intensă a tuberculilor, astfel au rezultat producţii foarte mici şi de o calitate nu foarte bună”, ne spune László Becsek.

Seceta, principalul dăunător al cartofului

Cartoful are în componență 85-90% apă, ceea ce înseamnă că seceta este un dușman al culturii. Încă din faza de creștere al tuberculilor, cartoful are nevoie de foarte multă apă, altfel cultura este compromisă. „Dar oricât de mult ai da apă culturii, dacă temperatura este peste 30°C, ea nu mai creşte, fiziologic nu mai funcţionează, şi atunci se limitează producţia. Cine nu are irigare a rămas la 7, 10, 11 tone”.

Drumul până  la raft este unul lung, iar dintr-o producție de câteva zeci de tone, se mai pierde din cantitate, iar asta din cauză că nu toți cartofii sunt eligibili pentru a fi vânduți. „Dacă o producţie bună e de 40 de tone brut, din 40 de tone, dacă tu valorifici 70%, atunci este OK, pentru că mai sunt şi cartofi mărunţi, şi tăiaţi, şi loviţi, deci se pierde pe parcurs până când ajunge pe raft, minimum 30%. Pe parcursul recoltării se pierde foarte mult şi sunt probleme de calitate care trebuie eliminate înainte de livrare la magazine, şi atunci, dacă din 40 de tone ai valorificat 28 de tone, atunci eşti în profit. Anul trecut au fost producţiile de la 7 tone, foarte mult 11, 12, 14 tone, în funcţie de areal, în funcţie de soiuri”, explică László Becsek.

Ancora de salvare a fermierilor

Planul național de redresare și susținere a culturii cartofului în România a fost conceput ca un răspuns la declinul suprafețelor cultivate și al producției interne, fiind susținut de Federația Națională „Cartoful” din România în cadrul Planului Național Strategic (PNS).

Acest plan al cultivatorilor viza sprijinirea culturii cartofului, care să ofere stimulente pentru fermieri și să susțină atât producția de cartofi de consum și pentru industrializare, cât și producerea de cartofi de sămânță. Un punct esențial al acestui plan era dezvoltarea capacităților de depozitare, deoarece România nu dispune de suficiente spații moderne în care cartofii să poată fi păstrați în condiții optime pe termen lung. Din această cauză, o parte din producție se pierde, iar în extrasezon se ajunge la importuri.

Conform calculelor realizate în urmă cu patru ani, ar fi fost necesară o investiție de aproximativ 600 de milioane de euro la nivel național pentru a asigura depozitarea cantității de cartofi necesare consumului intern, din toamnă până la apariția noii recolte, în lunile mai - iunie. Din această sumă, fermierii ar fi trebuit să contribuie cu circa 20%, iar restul finanțării ar fi urmat să provină din fonduri publice sau europene, după modelul aplicat deja în vestul Europei. Spre exemplu, construcția depozitelor ar fi fost susținută prin programe europene sau naționale, iar lucrările de izolare și sistemele de climatizare ar fi putut fi finanțate din fonduri de mediu. „Din păcate planul stă prin diverse sertare ale autorităților, iar acum este o măsură, DR.16, prin care se pot construi depozite de cartofi cu un buget destul de mic, în schimb problema generală nu este rezolvată. Noi am propus acolo depozite de 500, 1.000 şi 1.500 de tone, pentru că, cu cât este mai mare depozitul, cu atât este mai eficient din punct de vedere economic. Dacă e un producător de 30-40 de hectare, ia un depozit de 500 de tone. Dacă e un producător mai mare… În cazul cartofului, depozitele centrale nu funcționează. Cartoful are mult prea multe boli şi marfa nu poate fi pusă în comun. Gândiți-vă, ca să recepționezi într-un depozit comun, marfa vine de la producătorul X, trece prin linia de recepție și e bolnavă. Vine marfa de la producătorul următor și tot pe aceeași linie de recepție se îmbolnăvește tot ce trece după aceea”, povestește László Becsek.

Conservarea cartofului are loc doar când leguma nu este spălată, iar depozitarea este un proces complex, care necesită condiții foarte stricte de temperatură, umiditate și control al aerului, diferite în funcție de soi. Din acest motiv, cartoful nu poate fi depozitat la grămadă, în spații comune, deoarece amestecarea producției de la mai mulți fermieri duce frecvent la pierderi și degradare. Soluția eficientă este depozitarea individuală, unde fiecare fermier își gestionează separat marfa, în funcție de calitate și destinație.

Factori-cheie pentru succes, depozitele și irigațiile

László Becsek a lansat un îndemn tuturor micilor producători care nu și-au realizat încă analizele de sol sau nu au parcurs toate etapele necesare pentru ca produsele lor să poată ajunge în supermarketuri, să facă aceste demersuri cât mai curând. Certificarea produselor reprezintă un element esențial, mai ales în cazul alimentelor destinate consumului populației, oferind garanții privind calitatea și siguranța acestora.

„Noi, din sută la sută producţie ambalată şi valorificată către reţelele de supermarketuri 50% este producţie proprie şi 50% noi achiziţionăm de la fermierii din zona noastră. Însă, când nu mai găsim marfă de calitate nici aici în zonă și nici în ţară, atunci suntem nevoiţi să aducem din import, pentru că avem un contract cu supermarketurile pe 12 luni şi este logic, ei trebuie să aibă marfă pe raft pe tot parcursul anului. Aici iar, elementul-cheie este depozitul. Dacă nu ai depozit nu ai cum să livrezi marfă românească pe tot parcursul anului. Noi, totuşi, avem marfă românească şi în iunie-iulie, dar nu pentru toată cererea. Dar fără depozit nu poţi să ai. Fără irigaţii nu poţi să ai nici cantitate, nici calitate, care se pretează pentru supermarketuri unde, până la urmă, alege consumatorul. Dar supermarketurile au grijă să pună pe raft o marfă premium, certificată şi controlată. Nu există să găseşti la supermarket o marfă necontrolată, necertificată”, spune László Becsek, fermier care face parte din Comitetul Director al Clubului Fermierilor Români, iar unul dintre proiectele susținute de Club și considerat o soluție importantă pentru menținerea sustenabilității culturii cartofului vizează dezvoltarea sistemelor de irigații prin intermediul lacurilor de acumulare.

În acest context, accentul cade mai puțin pe finanțare și mai mult pe organizare și planificare eficientă. Se propune identificarea unor areale mai restrânse unde să poată fi amenajate lacuri de acumulare, capabile să rețină apa provenită din precipitații, care altfel s-ar pierde în Dunăre sau în Marea Neagră. Prin stocarea acestei resurse de apă, culturile de cartofi ar putea beneficia de necesarul de irigații între perioadele ploioase, asigurând astfel producții stabile, eficiente din punct de vedere economic și de o calitate superioară, ce pot fi ulterior valorificate în condiții avantajoase.

Articol de: ALEXANDRA GOGU

Sfecla de zahăr este o specie mai nouă, luată mai târziu în cultură pentru producerea zahărului. Multă vreme omenirea a consumat zahăr produs numai din trestia de zahăr.

În prezent produc zahăr 87 de țări, din care 20% din sfeclă și 80% din trestie. Zahăr din sfeclă se obține în 42 de țări, din care 25 sunt din Europa.

La nivelul anului 2017, în Uniunea Europeană s-au cultivat 1.714.000 ha cu sfeclă de zahăr, printre care: Franța 472.000 ha, Germania 408.000 ha, Polonia 221.000 ha. Curios că România, cu o suprafață totală de 238.392 km² a cultivat doar 27.000 ha, iar Belgia cu suprafață de 30.158 km², adică de vreo opt ori mai mică, a cultivat 64.000 ha, mai mult decât dublu față de țara noastră.

Cum au evoluat cultivarea și industrializarea sfeclei de zahăr la noi

În anul 1814 a fost trimis în Franța Petrache Poenaru pentru a se documenta despre problemele privind cultivarea și industrializarea sfeclei de zahăr. Începuturile cultivării sfeclei de zahăr pentru alte trebuințe (alimentare, furajare, medicinale etc) cu soiuri străine și populații locale, au avut loc începând cu anul 1831. În anul 1859, marele agronom Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) a introdus sfecla de zahăr în asolamentul din ferma sa, de la Brad.

Primele încercări de cultivare a sfeclei de zahăr au fost realizate de un alt mare agronom, Petre S. Aurelian (1833-1909), în anul 1863, la Școala Centrală de Agricultură Pantelimon, mutată în 1869 la Herăstrău. Petre S. Aurelian a scris în 1872 „Cultura sfeclei de zahăr și fabricarea zahărului”.

Experții străini încă de atunci propovăduiau că solul și clima din România nu sunt favorabile culturii sfeclei de zahăr. Însă, agrochimistul Corneliu Roman, directorul Stațiunii Agronomice București, a demonstrat, în urma analizelor făcute, că România are condiții foarte favorabile pentru cultura sfeclei de zahăr.

Primele fabrici de zahăr au fost înființate în țara noastră la Sascut în 1875 și la Chitila în 1876, iar ca suprafață se cultivau 14.000 ha cu sfeclă de zahăr.

Suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr și numărul de fabrici de prelucrare au evoluat astfel:

• în 1920 se cultivau 23.000 ha și erau 8 fabrici;

• în 1950 se cultivau 71.600 ha și erau tot 8 fabrici;

• în 1989 se cultivau peste 250.000 ha și erau 33 fabrici;

• în 2018 se cultivau peste 23.600 ha și funcționau 3 fabrici;

• în 2022 se cultivau 8.500 ha și funcționa o fabrică.

Revenind la istoric, în anul 1900 încep primele lucrări de selecție a sfeclei de zahăr la ferma Tinănaș. La începutul secolului XX apar preocupări pentru cultivarea sfeclei de zahăr la Feldioara și la Bod, unde sunt promovate cele mai bune soiuri din Europa, dar și populațiile locale.

Primele cercetări organizate la sfecla de zahăr apar după înființarea Institutului de Cercetări Agronomice din România (ICAR) în 1927 și anume la Stațiunile Câmpia Turzii și Cenad. În 1934 se înființează SISA (Societate de semințe) care importa sămânță elită și o înmulțea în România. În 1935, pe lângă fabrica Bod se înființează laboratorul de cercetare a sfeclei de zahăr sub coordonarea Institutului de Cercetări Alimentare București care a funcționat până în anul 1956, după care trece în subordinea ICAR-ului.

În perioada 1948-1956 începe activitatea de ameliorare a sfeclei de zahăr în paralel, la ICAR cu stațiunile Lovrin, Câmpia Turzii și Moara Domnească și la fabricile de zahăr Bod și Roman. În 1949 se înființează un laborator special pentru sfecla de zahăr în cadrul ICAR cu câmp experimental la Moara Domnească. În 1962 se înființează Stațiunea de Cercetări pentru Sfeclă de Zahăr Brașov. Din anul 1967, pe lângă sfecla de zahăr se adaugă și cartoful în cadrul Institutului de Cercetări pentru cultura Cartofului și Sfeclei de Zahăr Brașov. În perioada 1977-1981, sfecla de zahăr de la Brașov apare ca o subunitate în subordinea ICCPT-Fundulea.

Întrucât cercetări în domeniul culturii sfeclei de zahăr se făceau în coordonarea ICAR-ului, iar cercetări în domeniul industrializării sfeclei de zahăr în coordonarea Institutului de Cercetări Alimentare București, iar randamentul în prelucrare este condiționat de calitatea sfeclei de zahăr, de tehnologia de cultivare aplicată, a apărut necesitatea unificării celor două domenii de cercetare. În acest scop, un grup de specialiști din ambele domenii au întocmit o documentație prin care demonstrau necesitatea înființării unui Institut de Cercetări adecvat. Analizat la conducerea statului a fost aprobat și astfel, în 1981 a luat ființă „Institutul de Cercetare și Producție pentru Cultura și Industrializarea Sfeclei de Zahăr și Substanțelor Dulci Fundulea”, având în subordine și patru stațiuni, la Brașov, Roman, Arad și Giurgiu.

La început, cu puținul personal existent, Institutul a funcționat într-o aripă a ICCPT Fundulea, până la construcția noului institut. Pentru noul institut s-a alocat o suprafață de teren lângă noua fabrică de zahăr Fundulea, care și ea se afla în construcție.

Eu, semnatarul acestor rânduri, am fost numit director general al Institutului și în prima perioadă am funcționat mai mult ca diriginte de șantier, supraveghind construcția și asigurând dotarea corespunzătoare cu echipamente, aparatură, mobilier, etc.

În primăvara anului 1984 încă se mai turnau fundații, iar în toamnă, pe 4 octombrie 1984, a avut loc inaugurarea în prezența conducerii statului. S-a construit un Institut modern, în formă de U, cu parter și două nivele. În continuarea construcției Institutului, pe latura stângă, s-au construit: o casă de vegetație prevăzută cu camere de climatizare, o seră, un depozit frigorific pentru butașii seminceri de sfeclă de zahăr și o stație modernă de condiționat sămânță din verigile biologice superioare. Pentru sămânța certificată exista stația de la Ghimbav - Brașov construită în anul 1968.

Pe latura dreaptă a Institutului, în continuare, s-a construit o stație pilot pentru fabricarea substanțelor dulci, o stație pilot pentru fabricarea zahărului (o minifabrică de zahăr cu rol de cercetare, unicat în România) și un atelier mecanic bine dotat. Totodată s-au prelucrat 1.200 ha teren pe care au fost amplasate câmpurile experimentale și s-au înființat două ferme de producție asigurând și necesarul de tractoare și mașini agricole.

A fost completată schema de personal cu peste 150 salariați, din care 60 erau cercetători pe diferite domenii și anume:

- La partea de cultură a sfeclei de zahăr:

• un colectiv specializat pe genetică, ameliorare, producere de soiuri;

• un colectiv pentru agrotehnica sfeclei de zahăr;

• un colectiv pentru producerea de sămânță cu îndrumători în toată țara;

• un colectiv pentru plantele destinate obținerii de substanțe dulci.

- La partea de industrializare a sfeclei de zahăr erau colective specializate pe diferite domenii ale procesului tehnologic de fabrici. De menționat că la începutul anilor ’80 se cultiva sfecla de zahăr numai în unitățile cooperatiste (CAP) care dispuneau de forța de muncă necesară lucrării de rărit. Toate lucrările mecanizate se făceau de către SMT și erau de foarte slabă calitate:

• arături la 18-20 cm neuniforme, bolovănoase, cu multe denivelări;

• patul germinativ se pregătea primăvara cu întârziere, după ce se topea zăpada dintre denivelări;

• se trecea cu grapa cu discuri, în lung și în lat, la 8-10-12 cm adâncime pentru a reuși o anumită nivelare și mărunțire;

• nu se putea vorbi de „patul tare” foarte necesar seminței ale sfeclei de zahăr;

• semănatul se efectua cu semănătoarea de cereale păioase (SUP -29) folosind peste 30 kg/ha sămânță în loc de 8-10 kg/ha;

• sămânța ajungea la diferite adâncimi și unde găsea ceva umiditate răsărea deasă ca peria și trebuia rărită, iar în rest rămâneau goluri în care creșteau buruieni;

• se realizau densități de 45-60 mii plante/ha cu producții scăzute.

Odată cu înființarea Institutului s-a trecut la modernizarea tehnologiei de cultivare a sfeclei de zahăr. Institutul coordona atât cultivarea, cât și industrializarea sfeclei pe întreaga țară. Institutul cu cele patru stațiuni și cele 33 fabrici de zahăr aveau îndrumători de cultură pe diferite zone, în întreaga țară.

Sub coordonarea Ministerului Industriei Alimentare și cu sprijinul direcțiilor agricole județene s-a trecut la o temeinică instruire, prin Casele Agronomului, a tuturor celor care se ocupau cu cultivarea sfeclei de zahăr. Menționez că eu tot timpul activității profesionale m-am ocupat de cercetări în domeniul mecanizării lucrărilor agricole și am avut o strânsă colaborare cu Institutul de Mecanizare București. Am făcut parte, ca singurul agronom, din Comisia Interministerială de testare în vederea omologării noilor mașini agricole, cu sarcina de a stabili cerințele agrotehnice pentru fiecare nouă mașină aflată în construcție. Pentru instruirea cultivatorilor am elaborat broșuri și le-am difuzat gratuit.

Tehnologia de cultivare a sfeclei de zahăr stabilită de noul Institut constă din:

• Plante premergătoare grâul de toamnă;

• Imediat după recoltarea grâului, dacă miriștea este înaltă și sunt multe resturi vegetale, se intră cu mașina de tocat. Resturile vegetale bine mărunțite se repartizează mai ușor și mai uniform pe întreaga suprafață, se încorporează mai ușor în sol, se descompune mai ușor, ca mai puțin consum de energie și nu mai pot fi gazde pentru agenți fitopatogeni, dăunători, rozătoare;

• Concomitent se execută lucrarea de dezmiriștit, cu grapa cu discuri la 8-10-12 cm adâncime în funcție de condițiile existente, umiditatea solului și cantitatea de resturi vegetale;

• Din amestecul resturilor vegetale cu stratul superior al solului rezultă un fel de mulci, cu ceva umiditate, care favorizează răsărirea semințelor de buruieni și samulastră;

• Acestea constituie un covor verde care protejează solul și când ajung aproape în faza în care pot produce sămânță se toacă asigurând materie organică pentru sol;

• Se urmărește și în momentul când solul are un grad optim de umiditate se efectuează arătura cu plugul prevăzut cu scormonitor la 28-30 cm +10 cm (fig.1) și obligatoriu în agregat cu grapa stelată;

• La intrare în iarnă terenul să fie afânat mărunțit și nivelat capabil să înmagazineze apa din precipitațiile de peste iarnă;

• Terenul astfel pregătit, primăvara se zvântă cu 7-10 zile mai devreme asigurând condiții pentru însămânțarea în epoca optimă;

• Primăvara se execută o singură trecere cu combinatorul special pentru plante tehnice la 2 cm adâncime pentru sămânța monogermă și la 4 cm pentru sămânța plurigermă;

• -Semănatul se face cu semănătoarea SPC-6 (8) asigurând distanța de 8-10 cm între semințe. Obligatoriu sămânța să ajungă pe „patul tare” pentru a beneficia de aportul capilar al apei. Semănătoarea trebuie să aibă organe de limitare a adâncimii de semănat. Numai „patul tare” este acela care să asigure adâncimea optimă de semănat;

• După răsărire, cu o săpăligă specială cu lama de 10 cm, se taie una din plante și rămân plantele la distanța de 16-20 cm evitând greoaia lucrare de rărit și asigurând densitatea necesară. În acest fel plantele cresc uniform, la aceeași înălțimea ușurând recoltarea mecanizată cu decoletarea corespunzătoare.

În continuare, lucrările de prășit, de fertilizat, de tratamente împotriva bolilor, dăunătorilor și buruienilor se fac după schemele stabilite de cercetătorii domeniilor respective, pa baza rezultatelor din câmpurile experimentale.

Pe parcurs, practica ne-a obligat să aducem unele îmbunătățiri la mașinile folosite în cultura sfeclei de zahăr care constau în:

1. La combinator. Aici organele active se spijineau, în față, pe două roți cu pneuri iar în spate pe doi tăvălugi. Când solul era mai afânat roțile intrau la adâncimi diferite și nu numai aveam un control exact al adâncimii „patului tare”. În atelierul mecanic la Institutului am demontat roțile și am montat și în față un tăvălug. Acesta având suprafața de contact cu solul mai mare, ca să asigure menținerea constantă a adâncimii patului germinativ. Modificarea respectivă am adus-o la cunoștință Institutului de Mecanizare și a fost generalizată.

2. La cultivator. Cuțitele tip săgeată răscoleau și întorceau solul provocând pierderi de apă de 8-10 %. Am demontat cuțitele, le-am făcut plate, le-am ascuțit bine și în acest fel tăiau buruienile la 2-3 cm adâncime, buruienile rămâneau la suprafață, se uscau și aveau rol de protecție. În spatele cultivatorului se vedeau doar trei urme ale suporților cuțitelor, iar solul era neted. Nu mai erau necesare nici discuri de protecție a plantelor. A fost acceptat de Institutul de Mecanizare și astfel au creat cultivatoarele CUPA cu cuțite plate.

3. La semănătoare a fost mai greu. Deși patul germinativ era corect pregătit nu reușeau o răsărire explozivă, uniformă cu SPC-6(8) glomerulele (sămânța) de sfeclă de zahăr sunt foarte pretențioase la germinare,pretind umiditate mare, 120 % din greutatea seminței. Mi-am amintit că atunci când eram elev la Școala agricolă și făceam practică la legumicultură, când semăna morcov, pătrunjel, sfecla roșie, după ce repartizau sămânța în rigole, grădinarul ne obliga să călcăm cu dunga piciorului peste sămânță, pentru a o fixa de substrat, și răsărirea era foarte bună. La o secție a semănătorii SPC-6 (8) am montat în spatele brăzdarului o rolă cu diametrul de 4-5 cm care apasă sămânța pe patul tare și răsărirea era foarte bună comparativ cu celelalte secții de semănat. Modificarea respectivă este prezentă în cartea „Când, cum și cu ce executăm semănatul culturilor agricole”, apărută în 1994, și se găsește la pg.131, fig.10.20 - autor Vasile Popescu. De asemenea, am prezentat modificarea Institutului de Mecanizare, dar a venit 1989 și totul s-a dereglat. Peste 20 ani, la o vizită la Indagra am găsit această modificare prezentă la o companie care produce mașini de semănat.

Institutul intrase în funcțiune cu toate sectoarele, se desfășura o activitate normală. La sfârșitul anului 1987, directorul general Vasile Popescu, adică subsemnatul, s-a retras din funcție pe motive de sănătate. Au rămas ceilalți colegi care au continuat activitatea până în 1989, când au avut loc mari dereglări.

Cea mai grea problemă însă a apărut în 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană și când a primit o cotă de zahăr de 109.000 de tone pentru a cultiva 25.000-30.000 ha cu sfeclă de zahăr, adică de zece ori mai puțin. Analizând comparativ cu Olanda care are o suprafață arabilă de peste cinci ori mai mică, avea cota de zahăr de 800.000 de tone.

Nemaifiind cultură de sfeclă de zahăr, fabricile s-au închis. Guvernanții de atunci, în totală necunoștință de cauză, le-au considerat mormane de fiare vechi și le-au vândut pe nimic la străini. Unii dintre proprietari au luat tot ce a fost metal și le-au vândut la fier vechi, încasând de zece ori mai mult decât plătiseră la cumpărare. Alții le-au mai lăsat în funcțiune pentru scurt timp și le-au închis treptat (Oradea, Luduș, Bod), rămânând doar cea de la Roman.

Deși cultivatorii din zona Oradea au încercat să cumpere fabrica, proprietarul a refuzat deoarece avea fabrică și la el în țară și nu avea unde vinde zahărul.

În 2017 s-au ridicat cotele de zahăr, dar nu am putut extinde cultura pentru că nu mai aveam fabrici. Majoritatea fabricilor din România era construită în anii ’70–’80 cu utilaje de ultimă generație din Vest, adică erau mai noi decât ale acestora, însă s-a urmărit ca România să devină piață de desfacere a zahărului.

Evoluția Institutului

Prin Legea 290 din 2002 se înființează Institutul de Cercetări pentru Sfeclă de zahăr și Cartof Brașov, care din 2013 trece la Ministerul Educației și Cercetării, iar din 2017, la Ministerul Cercetării și Inovării.

De Institutul de la Fundulea nu se mai vorbește nimic. El a fost închiriat de un străin și în casa de vegetație a înființat restaurant, în stațiile-pilot ateliere de termopane etc.

De la un Institut cu patru stațiuni, cu peste 150 de salariați, din care 60 cercetători care coordonau cultura sfeclei de zahăr în peste 250.000 ha și 33 fabrici de zahăr, s-a reînființat la Brașov și a ajuns ca în 2022 să mai aibă la cercetare o jumătate de normă care era ocupată de un pensionar și să mai cultive 8.500 ha cu sfeclă de zahăr.

Eu mă apropii de 95 de ani și urmăresc cu durere această involuție.

La început a existat o activitate febrilă, mobilizatoare, responsabilă și frumoasă la care participa multă lume, de la ministru până la ultimul cultivator. Se făceau instruiri regulate pentru modernizarea culturii și industrializării sfeclei de zahăr, beneficiind de Casele Agronomului existente atât la nivel central, cât și în fiecare județ. Aveam sprijin din partea direcțiilor agricole județene și în special de la județul nostru, Călărași, mai ales în perioada când director general era ing. Gheorghe Prevenda, tatăl redactorului-șef al publicației Revista Fermierului.

Consider că cele prezentate în acest material vor constitui mari semne de întrebare pentru cei care se ocupă de agricultură și cei care ne conduc țara, pentru a reveni la ceea ce a fost bun în trecut.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Structura, factor determinant al fertilității solului

Posibilități de prevenire și reducere a fenomenului de deșertificare

Posibilități de reducere a consumului de motorină la lucrările agricole

Primele larve de Helicoverpa armigera (prima generație) își fac simțită prezența la porumbul dulce din Banat (zona Sânnicolau Mare, județul Timiș). Porumbul dulce atacat a fost semănat în luna martie în solar. După sărbătorile Pascale a fost descoperit, iar acum știuleții sunt numai buni de consumat și foarte gustoși.

În perioada următoare, spre sfârșitul lunii iulie, prognozăm creșterea curbei de zbor a celei de-a doua generații de Helicoverpa armigera. Dăunătorul este monitorizat cu ajutorul capcanelor Csalomon amplasate la Stațiunea Didactică Timișoara - USVT (ferma 4 Cioreni) cu sprijinul FMC Agro România. A doua generație este și cea mai păgubitoare la porumb, de aceea tratamentele nu trebuie neglijate.

Poate produce pagube Helicoverpa armigera la porumbul dulce?

Sigur că da, chiar pagube serioase, fiind considerat un dăunător extrem de periculos al acestei varietăți de porumb (Zea mays L. var. saccharata). După Capinera (2008), porumbul dulce este preferat de larvele de H. armigera comparativ cu celelalte varietăți. În condiții favorabile, daunele pot fi cuprinse între 60 - 70%, iar în cazuri excepționale pot ajunge chiar la 90% (Palagacheva et Sevov, 2021).

În culturile de porumb dulce, pragul economic al acestui dăunător este scăzut, adică o larvă/plantă când recolta este destinată consumului în stare proaspătă. Larvele aflate în primele stadii de dezvoltare consumă mătasea, iar cele mai mari trec pe boabe (Hosseininejad et al., 2015). De obicei se hrănesc la vârful știuletelui, dar adesea consumă și boabe de la mijlocul știuletelui, cât și de la baza acestuia.

La porumbul dulce, în urma hrănirii larvelor, secundar se instalează bacterii care duc la putrezirea boabelor. Aceste simptome le-am constatat și eu la știuleții observați. Așadar, o larvă/știulete poate produce pagube serioase la porumbul dulce pentru consum imediat.

La porumbul dulce cultivat pentru procesare, pragul economic este mai mare (>1 larvă/plantă), considerându-se că vârfurile știuleților cu Helicoverpa armigera pot fi îndepărtate (dacă larvele rămân în acea zonă) - (Shelton et al. 2014).

Cum putem preveni daunele la porumbul dulce?

Nu este ușor deloc să facem asta. Dăunătorul trebuie monitorizat cu mare atenție cu ajutorul capcanelor feromonale. Când numărul capturilor crește, fermierul trebuie să meargă în câmp să verifice plantele. Se fac observații pentru detectarea timpurie a ouălor și a larvelor tinere. Larvele nu trebuie lăsate să pătrundă sub pănuși. Odată adăpostite, greu mai pot fi omorâte.

Decizia de efectuare a unui tratament are la bază în primul rând monitorizarea insectei și apoi observațiile în teren (Shelton et al. 2014).

Nu este indicat să tratăm cu insecticide chimice porumbul dulce destinat consumului imediat. În situațiile grave pot fi utilizate insecticide biologice pe bază de Bacillus thuringiensis, nematode entomopatogene, NPV (nucleopoliedrovirus) - Purcell et al., 1992; Burkness et al., 2001.

Trebuie să știm că, în momentul când mătasea apare (stigmatele), lanurile de porumb sunt predispuse la atacul omizii fructificațiilor. De ce? Pentru că femelele depun ouăle pe mătasea proaspătă. De aceea este important ca soluția să ajungă pe mătase. Tratamentele trebuie făcute după polenizare. Nu se fac înainte și nici imediat după, deoarece s-ar putea ca numărul de boabe să fie afectat din cauză că pot influența germinarea polenului, receptivitatea stigmatelor sau procesul de singamie care are loc în următoarele 28 de ore după polenizare (Mòl et al., 1994; Córdova et al., 2006).

Cu privire la insecticidele chimice, studii recente arată eficiența foarte bună a clorantraniliprolului aplicat după polenizare, aproximativ după 48 ore și chiar mai mult (Viteri et Ramírez, 2022).

Mulți factori concură la stabilirea momentului optim de combatere a omizii fructificațiilor la porumbul dulce: data semănatului, monitorizarea zborului adulților, modelarea datelor obținute la capcanele feromonale, fenologia plantelor etc (Latheef et al., 1991).

Important!

Accesați aplicația Arc Farm Intelligence dezvoltată de FMC Agro România pentru a vedea în timp util și gratuit alertele emise pentru combaterea celor doi dăunători monitorizați. Următoarea alertă va fi pentru generația a II-a de Helicoverpa armigera.

Bibligrafie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a postat pe pagina sa de internet, în dezbatere publică, un proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea plafoanelor financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2022.

Plafoanele alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului. Suma totală este de 452.384.082 lei și de această formă de sprijin vor beneficia circa 46.000 fermieri care îndeplinesc condițiile de eligibilitate.

Plafonul financiar de 452.384.082 lei, echivalentul sumei de 91.409.190 euro pentru anul de cerere 2022, se distribuie astfel:

• 33.892.000 euro pentru soia;

• 17.215.000 euro pentru lucernă;

• 450.000 euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre și fasole boabe;

• 90.000 euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;

• 4.953.000 euro pentru orez;

• 844.200 euro pentru sămânță de cartof;

• 132.980 euro pentru hamei;

• 18.898.500 euro pentru sfeclă de zahăr;

• 1.150.274 euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;

• 54.490 euro pentru castraveți pentru industrializare cultivați în câmp;

• 8.788.873 euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;

• 517.500 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;

• 4.422.373 euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

Cuantumul pe hectar pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin raportarea plafoanelor prevăzute în actul normativ la suprafețele eligibile pe fiecare specie în parte pentru anul 2022.

Proiectul de act normativ poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8223-proiect-hg-aprobare-sprijin-cuplat-vegetal-2022.html

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Luni, 16 mai 2022, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Campania 2021.

Potrivit HG nr. 621 din 12 mai 2022 pentru aprobarea plafoanelor financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2021 – „Cuantumul pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor financiare prevăzute în legislație la suprafețele eligibile pentru anul 2021”, au rezultat cuantumurile din tabelul de mai jos.

Plățile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici:https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul, în ședința din 28 aprilie 2021, a aprobat plafoanele financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2020. Numărul estimat de beneficiari care îndeplinesc condițiile de eligibilitate este de 46.000 de fermieri.

Suma totală prevăzută pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal este de 87.097.030 euro (în echivalent 424.380.279 lei) și este repartizată astfel:

• 30.800.000 euro pentru soia;

• 17.215.000 euro pentru lucernă;

• 450.000 euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre și fasole boabe;

• 200.760 euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;

• 4.200.000 euro pentru orez;

• 844.200 euro pentru sămânţă de cartof;

• 132.980 euro pentru hamei;

• 18.898.500 euro pentru sfeclă de zahăr;

• 1.445.000 euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;

• 54.500 euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;

• 8.908.590 euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;

• 517.500 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;

• 3.430.000 euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

Cuantumurile pe unitate de măsură se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin raportarea plafoanelor stabilite și menționate mai sus prin prezentul act normativ la numărul total de hectare eligibile pentru anul 2020 corespunzătoare fiecărei măsuri.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De multe ori, ne-am plâns de faptul că nu avem organizații, că nu avem legumicultori serioși, nu avem supermarketuri care să colaboreze cu producătorii agricoli din România, dar iată că sunt și dintre cei care contrazic această impresie. Unul dintre ei este Petre Mihai, legumicultor profesionist din comuna Topraisar (Constanța).

Ceea ce poate îi împiedică pe mulți să găsească calea de a vinde în mod eficient, prin intermediul lanțurilor de magazine, este, probabil, tentația, care vine după efortul depus în ciclul de producție, evident foarte mare, de a solicita bani mulți, dintr-odată, iar acel preț mare să fie continuu, și banii să-i primească la momentul predării mărfii. Nu trebuie însă minimalizată situația dificilă pe care o au legumicultorii de a-și valorifica marfa. Lipsa depozitelor, a fabricilor de procesare îngreunează această ultimă etapă a oricărei activități economice. Nici Petre Mihai nu spune că ar fi ușor: „Partea de vânzare este cea mai grea, într-adevăr, dar dacă ai răbdare și te orientezi și vrei totuși să lucrezi modern și mai liniștit, găsești să vinzi și marfa. Noi aici ne descurcăm totuși, să vindem marfa la Constanța, mai ușor, pentru că fiind și o piață foarte aglomerată în perioada când producția de legume este foarte mare, litoralul se aglomerează, cerința este foarte mare și reușim. Dar sunt și perioade ale anului, în prima perioadă, vorbim de începutul lunii mai, când unii producători sunt un pic mai harnici, fac căldură, se descurcă și fac produse și încep să le recolteze, ei, atunci în mai până la începutul lui 1 iunie este o problemă cu vânzarea mărfii. Cine este organizat și aleargă, eu, cel puțin, de la început, de când am început să mă dezvolt, am fost deschis către vânzarea directă la retaileri. E puțin mai complicat, trebuie să ai răbdare cu ei, pentru că fiecare multinațională, ca fiecare om, își caută interesul lui, nu?”. Probabil că și o doză de nerăbdare în a-și armoniza relațiile cu agenții economici se adaugă cauzelor pentru care mulți eșuează în a merge pe această linie de desfacere. „După ani și ani, problemele s-au reglat. Dacă la început poate... Nu putem să dăm vina numai pe ei, poate nici noi nu eram învățați să lucrăm în sistemul lor și ni se părea ceva aiurea. Dar s-au reglat treburile, chiar primim bani la timp.”

Lucrul organizat

Legumicultorul constănțean crede că vânzarea este și va rămâne probabil mulți ani de acum încolo o problemă, cât timp cei implicați nu înțeleg să lucreze organizat. Și-a făcut și un mic depozit, care până una alta se dovedește chiar mare, pentru că îi permite să achiziționeze și de la alți legumicultori. Spune că îți trebuie răbdare cu retailerii cu care ești nevoit să lucrezi pentru că aceștia cer foarte multe chestii: „Îți trebuie foarte multă marfă diversificată și cantități care să nu-i încurce, și seriozitate. Nu e că azi vorbim că mâine trebuie să livrez o tonă de roșii în magazinele lor și tu mâine îi suni și le spui: nu mai livrez că s-au scumpit roșiile! Nu merge așa. Aici ce vorbești luni este până lunea viitoare, indiferent ce se întâmplă! De obicei, nu se întâmplă să crească. La ei, când ai vorbit un preț, mergi până la capăt și s-a terminat! Nu este piață, e clar și cu asta basta! Și mie mi se pare normal...”.

Vinde în general către Metro, apoi către un lanț de supermarketuri pe care îl consideră destul de bun, Alfa-Beta. Acesta din urmă vinde cam 90% din partea de legume doar de la ei, implicând și colaboratorii. El are o capacitate de 500-700 tone producție la momentul ăsta, sperând să ajungă, de la anul, la o mie de tone. Iar împreună cu colaboratorii se duc către două-trei mii de tone.

A înființat și o cooperativă în zonă, cu care e încă la început, pentru că nu reușesc să evolueze. Nu dă vina pe oameni, mai degrabă pe sistem: „Suntem mult în urmă. Dar știți unde este problema? Nu oamenii sunt neapărat de vină, pentru că ei nu stau toată ziua să gândească, ei trebuie să muncească. Înțelegeți? «Peștele se împute de la cap», dacă cei de sus nu încearcă să miște ceva. Dacă statul român lucra cu forme organizate, ne forța pe toți, vă dați seama cât TVA și cât impozit ar fi intrat? Evaziunea în legumicultură este la un nivel foarte ridicat la momentul ăsta, știm cu toții! Bă, frate, hai să punem treaba la punct. Spuneți, ce vă trebuie? – Ne trebuie cinci depozite în toată România! Făceam conci depozite în toată România și ne apucam de treabă! Făceai bani de n-aveai nicio treabă. Dar așa...”.

Ai muncitori dacă-i respecți

Vrea să ajungă să cultive cam trei hectare de legume. Folosește solarii foarte înalte, de 5,40 m. „La 3 hectare de legume, ești superprofitabil, dacă faci așa cum trebuie”, spune cu entuziasm Petre Mihai. El folosește trei cicluri de producție pe an. „Aici a fost un ciclu de tomate, acum este un ciclu de ardei deja la partea de înflorire și legare, cred că undeva la 15 noiembrie se termină, după el venim cu un ciclu de salată pe care-l vom recolta prin ianuarie-februarie, după care venim iar... deci am două și chiar trei cicluri pe an.”

Se știe că sunt probleme în agricultura noastră cu forța de muncă. Nu și pentru Petre Mihai. „Atâta timp cât îi plătești cum trebuie și-ți asumi că și din luna noiembrie până undeva prin luna lui aprilie să-i ții la muncă, indiferent de pierderile pe care le ai, o să ai oameni la muncă. Atâta timp cât îi folosești doar ca pe niște sclavi și-i ții trei luni pe vară și după aceea îi gonești, adică pur și simplu nu mai ai nevoie și-i lași acasă – și ei au probleme, vă dați seama, iarna e cea mai grea, sunt multe cheltuieli –, n-o să ai oameni. Deci e clar, trebuie să-ți asumi, mărești suprafețele și încerci să faci... oricum noi iarna mergem pe pierdere, nu mergem pe profit. Nu ai cum să mergi. Dar ținem de vară și, cu ce produci iarna, una peste alta, e ok.”

„Nu am timp pentru fondurile europene”

L-am provocat să-și exprime opinia într-o chestiune pe care personal nu o consider de mare succes pentru condițiile actuale din România, și anume sprijinul pe mia de metri pătrați de legumicultură, nefiind prea mulți legumicultori cu suprafețe așa mari. El însă consideră că a fost un pas bun, că a fost un impuls pentru domeniu. „Eu mă ocup și de partea de inputuri, sunt un furnizor mare în piața din Dobrogea, livrez foarte multă folie, mecanisme de prindere a foliei și toate cele, a crescut foarte mult. Cel puțin 30% a crescut anul acesta, datorită programului de tomate. Și chiar dacă tomatele au costat 1,50 – 2 lei, dacă puneai subvenția lângă ele, o să vezi că e profitabilă cultura. A fost bine. E ok. Aș fi fost de acord să tăiem puțin de la roșii și să dăm și la alte culturi, și atunci egalizam toată treaba, dar s-a luat în calcul câtă cheltuială este la tomată, este foarte mult de lucru și necesită cheltuieli mari, și atunci... au știut să socotească bine. Acum să sperăm, a mai fost anul ăsta, să vedem la anul – dar nu cred că o să mai fie.”

Tot ce a realizat a realizat cu propriile resurse, a venit cu ceva bani după o perioadă petrecută prin alte țări, fără să acceseze fondurile europene. Zice că nu-i permite timpul: „Nu am făcut, n-am accesat cu niciun cent din fondurile nerambursabile europene, nici nu știu dacă o să accesez, pentru că... până la urmă, m-aș fi descurcat să și accesez, dar nu-mi permite timpul. Timpul meu e ocupat deja, dacă mai stai să faci și hârtii – și merg atât de greu lucrurile din cauza birocrației din România, de te lipsești. Și cu asta, basta! E un lucru bun, dar dacă nu încearcă să ușureze toată birocrația asta de a merge mai repede proiectele, mai ales acum, când vor veni destui bani, foarte mulți bani, și trebuie accesați, să ne lase mai liberi, nu atâtea hârtii, controale și nebunii, sumele să fie accesate cât mai ușor, sunt tineri, o grămadă de tineri care n-au posibilități și ar vrea să acceseze, trebuie găsit ceva pentru ei, soluții, nu cu bani înainte. Toată lumea vrea bani înainte – de unde să ia amărâtul ăla?, că nu are, pur și simplu! El, săracu’, vrea”.

Le recomandă tinerilor care au suprafețe mici să practice legumicultura: „Pentru legumicultură, o fermă de 3.000 m de solar este extraprofitabilă, la 3.000 de metri nu ai nevoie de niciun om, doar să lucrezi în familie, pentru doi oameni sunt o joacă 3.000 de metri la momentul ăsta. Poți trăi foarte bine și poți să pui și deoparte”.

Mai ales că loc pe piață e, în condițiile în care se va înțelege că asocierea, consecvența, seriozitatea vor deschide porțile aparent închise ale lanțurilor de magazine care, din păcate, iau locul din ce în ce mai mult piețelor tradiționale.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt, membru al Uniunii „Salvăm Țăranul Român”, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și SN Casa Română de Comerț Agroalimentar „Unirea” SA, organizează pe 8 octombrie 2020, de la ora 11:00, în localitatea Pleșoiu, județul Olt, o întâlnire interactivă care are ca subiect legumicultura românească și viitoarele oportunități de colaborare a fermierilor cu Casa Unirea. Și-a anunțat participarea secretarul de stat din MADR Emil Dumitru și conducerea executivă a Casei Unirea.

„Vor fi prezenți fermieri din majoritatea bazinelor legumicole importante din județul Olt (Pleșoiu, Strejești, Grădinari, Izbiceni, Giuvărăști, Gârcov, Cilieni, Scărișoara, Urzica, Vădăstrița etc.), membrii fondatori ai Uniunii „Salvăm Țăranul Român”, precum și reprezentanții instituțiilor publice din județ. Evenimentul se va desfășura pe stadionul din comuna Pleșoiu cu respectarea regulilor de distanțare socială și respectarea condițiilor impuse de starea de alertă. Producătorii de legume din bazinul legumicol Pleșoiu-Strejești-Grădinari sunt recunoscuți pentru calitatea produselor atât în județ, cât și în țară”, a precizat Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.

Foto: Ion Păunel, președinte SPA Olt

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari ai Măsurii 21 „Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19” că se suspendă primirea cererilor în data de 2 octombrie 2020. Motivul îl reprezintă modificările aduse măsurii la cererea producătorilor din sectorul legume-fructe și cartofi.

„Modificările/completările aduse Măsurii 21 de către Ministerul Agriculturii prin Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru sectorul legume-fructe și cartofi sunt: Completarea codurilor de cultură pentru Legume cultivate în câmp, fructe și cartofi eligibile și cu următoarele coduri aferente industrializării, respectiv: 2517 (Cartofi timpurii, semitimpurii și de vară pentru industrializare); 3537 (Tomate câmp pentru industrializare); 3547 (Castraveți pentru industrializare), 6547 (Caiși și zarzări pentru industrializare); 6567 (Cireși și vișini pentru industrializare)”, se arată într-un comunicat APIA, care precizează că, totodată, s-a făcut adaptarea la condiții specifice după structura exploatațiilor.

Pentru a beneficia de sprijin temporar cu caracter excepțional în sectorul legume-fructe cultivate în spații protejate (sere și solarii):

• solicitantul trebuie să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 0,30 ha, în conformitate cu datele înscrise în cererea unică de plată 2020;

• suprafața cultivată cu legume-fructe de minimum 0,10 ha;

• suprafața parcelei pentru legume de minimum 0,03 ha;

• suprafața parcelei pentru fructe de minimum 0,10 ha.

Pentru a beneficia de sprijin temporar cu caracter excepțional în sectorul legume-fructe și cartofi, cultivare în câmp:

• solicitantul trebuie să exploataze un teren agricol cu o suprafață de cel putin 1 ha, în conformitate cu datele înscrise în cererea unică de plată 2020;

• suprafața cultivată cu legume-fructe și cartofi de minimum 0,30 ha;

• suprafața parcelei pentru legume și cartofi de minimum 0,30 ha;

• suprafața parcelei pentru fructe de minimum 0,10 ha.

„Măsurile de modificare/adaptare se impun și vin în sprijinul fermierilor, fiind incluse culturile destinate industrializării, practic culturile eligibile pentru sprijinul cuplat”, precizează APIA. Totodată, reglementarea privind suprafețele cultivate în spații protejate din sectorul legume-fructe și cartofi creează posibilitatea fermierilor mici să beneficieze de sprijinul temporar cu caracter excepțional reglementat prin Măsura 21.

Astăzi, 16 mai 2020, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Campania 2019.

Astfel, s-au autorizat 30.491 fermieri cu o sumă totală de 54.749.076,22 euro.

Potrivit art. 1, alin 6, din Hotărârea de Guvern nr. 351 din 5 mai 2020 pentru aprobarea plafoanelor alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2019 – „Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor prevăzute la alin. 5 la suprafețele eligibile pentru anul 2019”, au rezultat cuantumurile de mai jos.

Plățile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329 din 3 octombrie 2019.

Sprijin cuplat în sectorul vegetal - soia = 212,8841 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal - lucernă = 94,6683 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe = 118,0473 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – cânepă pentru ulei și/sau fibră = 210,0058 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – orez = 623,3161 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – sămânță de cartof = 1.386, 0929 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – hamei = 528,9442 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – sfeclă de zahăr = 829,3367 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – tomate pentru industrializare cultivate în câmp = 1.717,9913 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – castraveți pentru industrializare cultivați în câmp = 539,8844 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei varză și vinete pentru consum în stare proaspătă = 4.649,1189 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre = 268,9760 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – cartof timpuriu pentru industrializare = 1.000 euro/ha

Foto: APIA