Mihai Nistor - REVISTA FERMIERULUI
Mihai Nistor

Mihai Nistor

Legumicultorii din Belinț au fost printre primii din județul Timiș care au înțeles că numai împreună se pot impune pe piață. Încă de acum patru ani, a luat ființă Cooperativa Agricolă Legume Belinț, sub umbrela căreia produc și vând nouă legumicultori. Doar produc, subliniază Angelica Buză - președintele cooperativei, pentru că grija desfacerii a dispărut.

„Cooperativa Agricolă Legume Belinț s-a născut din dorința de a vinde, dar nu doar în piață, pentru că a vinde în piață înseamnă mult prea puțin. A vinde în piață înseamnă să-ți duci traiul de zi cu zi, iar noi ne-am dorit mai mult. Am dorit să facem ce ne place și să fim profitabili, așa că ne-am îndreptat către supermarketuri, dar n-am fi ajuns în marile lanțuri de magazine dacă nu ne asociam. Suntem nouă fermieri tineri și am înțeles asta”, a arătat Angelica Buză, adăugând că, odată înființată cooperativa, interesul supermarketurilor a apărut aproape firesc.

Președintele cooperativei agricole din județul Timiș spune că nu a fost ușor ca legumicultorii să înțeleagă că trebuie să producă și mult, și de calitate. „La ora actuală, vindem cartofi, varză, salată, ridichi, sfeclă roșie, ardei, vinete, dovlecel zucchini, iar de anul acesta vom continua să diversificăm producția, deoarece avem oameni care, după ce au văzut că treaba merge bine prin cooperativă, vor să ni se alăture”, a precizat Angelica Buză.

2019 este considerat un an mulțumitor de legumicultorii din cooperativă, prin prisma faptului că și-au onorat contractele, iar cifra de afaceri a crescut. De altfel, acest indicator arată cel mai bine faptul că înființarea cooperativei a fost decizia corectă, luată la momentul potrivit, cifra de afaceri crescând în cei patru ani de funcționare de patru ori, de la 30.000 de lei în primul an, la 120.000 de lei, anul trecut.

Articolul pe larg îl puteți citi în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2020.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De zece ani, Ioan Jivu face legume bio în satul Belinț, unul dintre bazinele legumicole importante ale județului Timiș. S-a împlinit un deceniu de când legumicultorul alimentează peste o sută de familii din Timișoara cu un coș cu legume, o afacere după un model franțuzesc, pe care a adaptat-o la realitățile pieței românești.

„Îmi stabilesc culturile în așa fel încât să produc cu 50% mai mult decât necesarul, pentru că în agricultura bio riscurile sunt mari. Prefer să pun mai mult în coș decât să nu am ce pune.”

Ioan Jivu produce legume pe cinci hectare și provocările sunt multe în legumicultura bio, iar pierderile n-au fost puține în cei zece ani de activitate. Nici anul acesta n-a făcut excepție. „Am avut parte de un început de an foarte, foarte greu, din cauza condițiilor meteo. În primăvară, am avut foarte multe ploi pe o perioadă lungă și ne-a dat peste cap calendarul lucrărilor în câmp. Am plantat cu întârziere, răsadurile și-au pierdut din calitate și, în consecință, producția a avut de suferit. După cum se știe, în legumicultura bio nu folosim produse chimice, toate lucrările sunt efectuate de noi manual, așa că, și din acest punct de vedere, începutul ploios de an a fost un dezavantaj pentru noi. Apoi a venit vara, foarte secetoasă. Am ratat, din păcate, anul acesta, integral cultura de lubeniță. Pentru că nu am reușit să scot în teren răsadurile la vreme. După ce am plantat, cu chiu, cu vai, răsadul, a stat două săptămâni în apă și a pierit. Dar am compensat coșul cu alte legume”, ne povestește Ioan Jivu.

Zilierii, greu de găsit

Poate cea mai grea problemă cu care se confruntă legumicultorul din satul timișean Belinț, dincolo de provocările climatice și de cele de tehnologie, este lipsa forței de muncă. Pe lângă faptul că este o activitate sezonieră, legumicultura bio cere foarte multă muncă manuală, fără să poată oferi muncitorilor certitudinea unui loc de muncă. „Este o problemă gravă, nu numai a mea, ci și a altor agricultori. Eu am avut noroc că unul dintre nepoți s-a hotărât să vină și să lucreze cu mine, dar și-așa avem nevoie de zilieri pe care-i găsim din ce în ce mai greu. Nu e neapărat o problemă de plată a zilei de lucru, pentru că, pe lângă bani, un muncitor zilier are asigurate trei mese pe zi, suc, cafea, apă, alte băuturi, plus că la finalul zilei de lucru pleacă acasă și cu produse. Foarte greu găsim muncitori zilieri. Anul acesta, am avut două hectare și jumătate de cartofi și, la un moment dat, aproape am intrat în disperare că se strică vremea și nu pot scoate cartofii. Am găsit oameni la 30-40 de kilometri distanță. M-am dus dimineața după ei și seara i-am dus acasă, numai să reușesc să-mi fac treaba. E foarte greu. Și dacă aș vrea să am angajați permanent, nu am cum să o fac, pentru că e o muncă sezonieră, nu pot să-l plătesc 12 luni și el să lucreze doar șapte, maximum opt luni. Poate că dacă taxele și impozitele pe care le plătim către stat ar fi mai mici cu angajatul ar fi o variantă, dar altfel nu. E totuși o afacere de familie”, arată Ioan Jivu.

Coșul bio ajunge la peste o sută de abonați

Oricâte probleme au apărut de-a lungul timpului, seriozitatea și respectul față de client l-au menținut pe Ioan Jivu deasupra liniei profitului. Acum, în noiembrie, a reînnoit contractele pentru anul viitor și a stabilit prețurile pe fiecare produs. Și în anul 2020 va avea peste o sută de abonați, iar unora dintre ei le livrează coșul cu legume bio de acum zece ani, adică de la începuturile afacerii de familie. „Nu am crescut prețurile aproape deloc. Doar la roșii am pus un leu în plus, dar e același preț tot anul, indiferent de prețul de pe piață. Au fost luni bune în care produsele mele au fost sub prețul de piață. În medie, într-un an, prețurile mele au fost mai mici față de cele de pe piață cu 10%. Am familii care de zece ani se aprovizionează cu legume de la mine, își pun și murături și conservele pentru iarnă și sunt foarte mulțumite. Sunt oameni bolnavi care  vor să mănânce legume sănătoase. Sunt puține familii care renunță. Undeva în jur de 15 – 20 de familii pe an se schimbă, adică sunt familii noi în program. Am cereri pe care nu le pot onora, pentru că am dimensionat programul la aproximativ o sută de familii. Îmi stabilesc culturile în așa fel încât să produc cu 50% mai mult decât necesarul, pentru că în agricultura bio riscurile sunt mari. Legumicultura nu e matematică și nu știi cât produci, așa că prefer să pun mai mult în coș decât să nu am ce pune. Am avut și 200 de familii în program, dar este un volum imens de muncă și, având în vedere problemele cu forța de muncă, m-am limitat la maximum 120 de familii. Prefer să am 120 de familii mulțumite decât să forțez un număr mai mare și să compromit afacerea, pentru că reclama pozitivă este foarte importantă, un client mulțumit, automat, aduce alți clienți în viitor și afacerea are continuitate”, ne-a mărturisit legumicultorul din județul Timiș.

La zece ani de la start, Ioan Jivu consideră că a făcut o alegere potrivită, iar afacerea a crescut, odată cu apetitul românilor pentru mâncarea sănătoasă. Suportul logistic asigurat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare (CRIES) a fost extrem de important, dar resursa financiară a fost integral a familiei. Micul fermier a fost plecat în Franța și în Japonia, unde a studiat mecanismul acestui gen de parteneriat cu mare atenție. Dacă în Franța coșul este alimentat cu „ce se face”, în România Ioan Jivu pune cam 36 de legume și fructe în mod asumat și cu un preț prestabilit. Acest mic detaliu a făcut afacerea funcțională în România. Iar mulțumirea este nu doar materială, ci și sufletească. Avalanșa de felicitări și mulțumiri de la final de an confirmă acest lucru și îi dau lui Ioan Jivu energia și motivația  necesare pentru anul următor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 noiembrie 2019

Vineri, 17 Ianuarie 2020 20:42

Afaceri de familie, cu bani de la GAL

Grupul de Acțiune Locală Asociația „Timiș Torontal Bârzava” de la Deta își ia în serios rolul de promotor local și se implică activ în dezvoltarea comunității locale. GAL-ul funcționează în două județe, Timiș și Caraș-Severin, și are în componență două orașe și 17 comune.

În 2019, au fost semnate 11 proiecte, însumând peste un milion de euro, bani destinați tinerilor fermieri pentru finanțarea unor proiecte ale administrațiilor locale, dar și pentru activități non-agricole dezvoltate în mediul rural, ne-a spus Ioan Iovan, vicepreședintele Grupului de Acțiune Locală Asociația Timiș Torontal Bârzava. „La Banloc avem un proiect prin care un fost bloc al IAS-ului a fost modernizat și au fost create spații de cazare. O să mă întrebați ce relevanță turistică are comuna Banloc. Ei bine, dacă Deta, ca oraș, nu este pe lista localităților turistice din România, Banlocul este. Și din punctul meu de vedere chiar un loc meritat, pentru că acolo este Mănăstirea de la Partoș, una dintre cele mai importante destinații de pelerinaj religios din Vestul României. Am mai reușit să finanțăm două ateliere de tâmplărie la Birda și la Giera, o activitate meșteșugărească la Deta, la Doclin, în Caraș-Severin, avem o vopsitorie auto și o fierărie, un atelier auto avem și la Gătaia. De asemenea, suntem cu două proiecte în evaluare, este vorba despre o frizerie și un atelier de costume populare bulgărești la Breștea”, a precizat reprezentantul GAL.

Valentin Buzaș, de la Birda, a fost pe vremuri angajat al fabricii de mobilă de la Deta. S-a format ca meșter tâmplar la școala profesională din micuțul oraș timișean. Din păcate, fabrica s-a închis, iar școala s-a desființat. Valentin a fost nevoit să se recalifice și a devenit șofer de TIR. Din 2016 s-a întors acasă și prin intermediul GAL-ului a reușit să-și achiziționeze agregatele necesare și a revenit la prima dragoste. Acum are acasă un atelier în care face mobilă, este propriul șef, iar comenzile curg gârlă. „Am  rămas surprins de cât de repede au mers lucrurile. Proiectul l-am implementat în 2018. Utilajele au costat 20.000 de euro. Am luat un abricht, o mașină de rindeluit la grosime, o freză și un circular de formatizat. Urmează să mai achiziționez o presă pentru îmbinat panouri și o mașină de șlefuit”. Dacă afacerea va merge bine, Valentin Buzaș este decis să se dezvolte în continuare. „Urmează să construiesc o hală nouă și să achiziționez utilaje în continuare. Mai am nevoie de o instalație de exhaustare, mai am în plan și un uscător, iar visul meu este să achiziționez o mașină cu comandă numerică. Vom vedea. Important este că sunt acasă lângă familie”, ne-a zis mândru meșterul de la Deta.

Cooperativa agricolă, vitală pentru succesul legumicultorilor

Mâna de ajutor a oamenilor de la GAL s-a cunoscut și la înființarea unei cooperative a producătorilor de legume din zona Deta, pe care oamenii o cunosc acum sub numele de „Grădina bănățeană”. Radu Ghilezan din satul Mănăstire al comunei Birda (Timiș) consideră această formă asociativă vitală pentru succesul afacerii sale de familie în legumicultură. „Mergem împreună pe piața din zonă. Din fericire, sunt 40 – 50 de magazine sătești care încă funcționează și am reușit anul acesta să valorificăm cantități mari de legume. Pentru primul an de funcționare, cred ca a fost bine. De la anul, lucrurile s-ar putea schimba, pentru că prin intermediul cooperativei am reușit să stabilim contacte cu lanțul de magazine Profi. Ei își doresc să semnăm un contract-cadru prin care să le livrăm diverse sortimente de legume în cantități destul de mari. Acest lucru ne obligă pe noi, cei din cooperativă, să ne specializăm pe doar câteva culturi. Nu mai  putem produce fiecare de toate. Eu, de exemplu, aș dori să mă specializez pe cultura de tomate, un alt coleg, pe varză, un altul, pe cartofi, în așa fel încât fiecare să stăpânească perfect două-trei culturi. În felul acesta, câștigăm timp și o calitate uniformă”, a arătat legumicultorul.

Planurile Grupului de Acțiune Locală „Timiș Torontal Bârzava” nu se opresc aici. Alte două cooperative agricole sunt pe cale să ia ființă.

De la momentul înființării (anul 2011) și până acum, Grupul de Acțiune Locală Asociația „Timiș Torontal Bârzava” a reușit să sprijine și să implementeze peste o sută de proiecte, în valoare totală de peste cinci milioane de euro. GAL-ul are în componență orașele Deta și Gătaia, precum și comunele Banloc, Birda, Berzovia, Denta, Doclin, Forotic, Foeni, Giera, Ghilad, Jebel, Jamu Mare, Liebling, Livezile, Pădureni, Moravița, Măureni, Voiteg.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01-14 noiembrie 2019

În vestul României, pentru prima dată, au fost omologați patru hibrizi și un soi de tomate, construite pe populațiile locale de roșii cu gust și rezistență la boli. Este o premieră pentru cercetarea legumicolă bănățeană, pentru că sunt primii hibrizi care primesc recunoașterea oficială din partea Institutului de Stat pentru Testarea Soiurilor.

Munca de cercetare a echipei coordonate de prof. univ. dr. Radu Liviu Șumălan, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, din Timișoara, ajunge la primele rezultate concrete după aproape șapte ani de muncă. „Sunt deja patru hibrizi omologați, care-au primit acordul de omologare din partea comisiei ISTIS. De asemenea, avem și un soi omologat care provine dintr-o populație locală de Rudna. Hibrizii omologați au denumiri care, am spus noi, ne reprezintă. Unul dintre ei este USAB, pentru că a fost creat la Universitatea de Științe Agricole a Banatului, cel de-al doilea hibrid se numește SORADA, sunt inițiale de la creatori, al treilea se numește BANATO, de la numele echipei de lucru Banat Tomato, iar cel de-al patrulea hibrid se numește MIRUNA. Soiul nou-creat am încercat să-l numim ROSE MARI, pentru că face niște roșii foarte mari de culoare rozacee, dar pentru că nu am putut să-i dăm acest nume, l-am numit NEI”, a precizat profesorul Radu Liviu Șumălan.

Noii hibrizi nu se pretează neapărat pentru cultura intensivă însă, prin gustul veritabil de roșii, răspund perfect nevoilor din gospodăriile familiale. „Roșiile, în Banat, au avut dintotdeauna gust, noi doar încercăm să punem în valoare acest gust. Hibrizii noștri sunt productivi, un aspect foarte important, care arată nivelul de sustenabilitate economică a fermei legumicole. Până la urmă, oricât de intensivă sau de tradițională ar fi exploatația, ea trebuie să fie eficientă. Recunosc însă că nu am urmărit acest lucru în mod special, pentru că ne-au interesat cu precădere gustul și rezistența la boli. Cu cât efectuăm mai puține tratamente, cu atât mai mult reducem costurile de producție. Dacă nu este nevoie de îngrășăminte chimice și merge foarte bine cu îngrășăminte organice, pe ceea ce putem să producem în propria gospodărie, mraniță sau chiar compost, evident scad și cheltuielile pe care le avem cu această cultură”, a punctat Radu Liviu Șumălan. Hibrizii creați la USAMVB Timișoara nu sunt precum cei din supermarketuri, nu pot fi păstrați mult, pentru că s-a mers pe conceptul „din gospodărie direct în farfurie”. În aceste condiții, creatorii au ales calea producției tradiționale care, din punctul lor de vedere, înseamnă un produs mai sănătos și mai gustos. „Vrem să dezvoltăm în continuare acest concept de producere a tomatelor în stil tradițional, așa cum produceau odinioară bunicii noștri, pentru că ne dorim ca, în acest fel, să susținem ferma de familie. Vrem ca roșiile care se recoltează dimineață, seara să ajungă în farfuria consumatorilor. Timișoara este un oraș cu un potențial de consum extraordinar, iar în jurul orașului există zone rurale în care acești hibrizi se pot cultiva în sistem tradițional. Mi-aș dori ca, în acest fel, să ne rupem puțin de dependența de supermarketuri și să ne întoarcem privirea spre producătorul tradițional”, a adăugat profesorul.

Munca în domeniul hibridării și al creării de noi soiuri continuă

În momentul de față, Universitatea bănățeană produce răsaduri într-un număr limitat, pe care le pune la dispoziția legumicultorilor în mod gratuit, pentru testări. De anul viitor însă, cultivatorii vor avea la dispoziție semințe ambalate și etichetate în cantități suficiente. „Am început prin a promova acești hibrizi, oferindu-i gratis, oferim sămânță gratis, oferim răsaduri gratis. Evident, am așteptat momentul omologării. De-acum înainte, ne vom gândi și la partea de business și, în anul următor, cu siguranță, vom avea sămânță comercială ambalată, etichetată și autentificată produsă în cadrul Universității noastre. Se știe că un kilogram de sămânță de roșii costă în jur de 20.000 de euro, iar noi am putea să producem, fără probleme, 4-5 kilograme de sămânță din fiecare hibrid”, a arătat profesorul Șumălan.

Munca de cercetare în domeniul hibridării și creării de noi soiuri de tomate nu se oprește aici, promit cercetătorii bănățeni, care au în stadiu avansat de testare și alți hibrizi, la ora actuală lucrând la producerea unui nou hibrid, obținut prin încrucișarea unei populații locale din Banat și o roșie neagră, la care se dorește un gust foarte bine echilibrat, între aciditatea soiurilor negre și dulceața soiurilor locale. „Este un hibrid productiv care a luat cea mai mare notă la degustarea pe care am organizat-o anul trecut și care în scurt timp va primi și el omologarea oficială”, a adăugat Radu Liviu Șumălan.

Proiectul Banat Tomato a fost demarat încă din anul 2012, din dorința de a salva și potența soiurile de roșii din Banat. În tot acest timp, au fost strânse peste 300 de soiuri de tomate, din peste o sută de sate din județele Timiș, Arad și Bihor, alcătuindu-se astfel prima Bancă de gene de roșii din Banat, care mai apoi a stat la baza creării noilor hibrizi de tomate.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 aprilie 2019

O „plantă-minune” este dezvoltată pe câmpurile experimentale ale Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara. În Europa occidentală și în SUA, planta cupă este folosită pentru ameliorarea și pentru curățarea solurilor biodegradate, pentru fixarea solului și chiar pentru curățarea de metale grele. Cercetarea efectuată de specialiștii bănățeni răspunde unei cerințe venite din mediul privat.  

Silphium perfoliatum sau planta cupă este o plantă care, odată adaptată la climatul din țara noastră, poate înflori de două ori pe an, așadar are un potențial melifer deosebit, dar și un conținut proteic ridicat, deci poate fi un furaj de calitate pentru zootehnie. De asemenea, are un randament ridicat în producerea de biogaz și, poate cel mai important lucru, se adaptează foarte bine pe terenurile degradate. „Este o plantă din preriile americane, adaptabilă oricărui tip de sol. În Europa occidentală și în SUA, ea este folosită pentru ameliorarea și pentru curățarea solurilor biodegradate, pentru fixarea solului și chiar pentru curățarea de metale grele. La noi, sunt destul de multe terenuri contaminate, degradate, sunt foste areale miniere și mă gândesc, în acest sens, la problemele de la Moldova Nouă sau Copșa Mică. La început, ea a fost folosită ca plantă furajeră, după care, în ultimii cinci-șase ani, s-a descoperit că planta cupă are un potențial bioenergetic foarte bun și este utilizată în special în Elveția pentru producerea de biogaz. Potențialul de biogaz este apropiat de cel al silozului de porumb însă, având costuri de producție mai mici, poate înlocui cu succes porumbul. Pe de altă parte, din studiile efectuate până acum, nu de noi, a reieșit un potențial de 250–260 de kilograme de miere la hectar. Dacă beneficiază de o toamnă mai blândă și, în ultima vreme noi, am avut parte de astfel de toamne, planta poate să înflorească a doua oară. În plus, fiind vorba despre o plantă perenă, o semănăm o singură dată și, timp de 15 ani, recoltăm”, arată prof. univ. dr. Radu Liviu Șumălan de la Facultatea de Horticultură și Silvicultură a USAMVB din Timișoara, coordonatorul echipei de cercetare.

Cercetătorii își propun să ofere o afacere „la cheie”

Tehnologia de cultură a plantei cupă nu este complicată și este accesibilă pentru orice fermier. „Ca distanță de plantare este oarecum asemănătoare cu porumbul, adică putem merge la 70 de centimetri între rânduri, doar că distanța dintre plante este mai mare, undeva la 50 de centimetri, deoarece rădăcina are o capacitate de ramificare foarte bună, cu cinci până la opt tulpini. Dacă dorim o cantitate mai mare de biomasă e necesară intervenția cu îngrășăminte și, în acest sens, noi recomandăm 100 kg/ha substanță activă, fosfor, potasiu și 200–250 kg/ha azot”, a precizat Radu Liviu Șumălan.

Pariul cercetătorilor bănățeni constă în creșterea conținutului de proteină, ceea ce transformă planta cupă într-o plantă de cultură, importantă pentru zootehnie. „Din analizele pe care noi le-am efectuat, a rezultat un conținut de proteină de 30% în aparatul foliar, iar în tulpină, de 17% până la 19%. Planta are o tulpină tetramuchiată care, în secțiune, arată ca un dreptunghi. Ei bine, noi încercăm să creștem conținutul de proteină, prin dezvoltarea aparatului foliar. În urma procesului de ameliorare, am obținut tulpini cu șase și chiar opt muchii. Frunzele fiind așezate pe tulpini altern și concrescute, la tulpinile cu patru muchii sunt câte două frunze în etaje. Ei bine, la plantele cu șase muchii avem deja trei frunze care formează cupa, iar pe cele cu opt muchii am obținut opt frunze, ceea ce înseamnă deja dublarea numărului de frunze. La ora actuală, raportul de biomasă între tulpini și frunze este favorabil tulpinilor, cu un procent 60%–65%  și doar 35% până la 40% în favoarea frunzelor. Prin cercetările noastre, dorim să echilibrăm acest raport și, dacă se poate, chiar să înclinăm balanța către frunze, ceea ce ar însemna o creștere semnificativă a conținutului proteic al plantei”, a explicat prof. univ. dr. Radu Liviu Șumălan.

Planta trezește la ora actuală interesul fermierilor care au stații de biogaz, vorbim așadar de marile ferme, care ar putea avea la dispoziție astfel o sursă de materie primă la costuri scăzute, având în vedere caracterul peren al plantei.

Dacă porumbul trebuie semănat an de an și necesită niște condiții pedoclimatice și tehnologice speciale, planta cupă nu este deloc pretențioasă, practic nu se cunosc boli și dăunători, afirmă cercetătorii bănățeni, și se replantează o dată la 15 ani.

Planta a ajuns la Universitatea din Timișoara ca urmare a interesului manifestat de o companie germană care și-a propus să o folosească la producerea de biogaz. Prin urmare, cercetarea efectuată de specialiștii bănățeni răspunde unei cerințe venite din mediul privat. Cercetătorii coordonați de profesorul Șumălan își propun să ofere o soluție de business „la cheie”, începând cu tehnologia de cultură și terminând cu valorificarea economică a plantei. De altfel, este foarte aproape momentul omologării primului soi românesc de silphium perfoliatum, fie cu ajutorul Institutului de Testare din România, fie prin intermediul organismelor europene de certificare.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01-14 octombrie 2019

Căutările și zbaterile crescătorilor de vaci cu lapte din cea mai veche cooperativă timișeană, TimLactAgro, par să fi ajuns la rezultatul dorit, un brand propriu și o piață stabilă. Procesarea, copilul născut prin cezariană, pare să fie veriga magică din lanțul profitului.

Membrii cooperative agricole TimLactAgro, înființată în județul Timiș în anul 2009, produc zilnic între 40.000 și 50.000 de litri de lapte, iar la fabrica proprie de la Bucovăț se procesează aproximativ 7.000 de litri. Președintele cooperativei, Adriana Szekely, spune că lucrurile au început să se așeze după ce fabrica a început să producă. „Lucrurile încep să se lege acum. Adevărul este că e foarte greu să intri pe o piață a produselor alimentare, alături de branduri renumite. Este o piață extrem de concurențială și este foarte greu să faci clientul să guste din produsul tău. Nu ne este frică cu ceea ce producem, pentru că, până la urmă, calitatea și diversitatea vând. Este însă foarte greu să intri în supermarketuri ca producător local mic. Din cauza faptului că nu avem posibilitatea să procesăm o cantitate mare de lapte, din start suntem excluși de anumite supermarketuri, care preferă să lucreze cu procesatorii mari, dar de curând am reușit să intrăm cu stand la Auchan Timișoara Nord. Cea mai mare parte dintre produse o vindem însă prin magazinele de cartier din Timișoara și Arad. Am avut și magazin propriu în Timișoara, dar din cauza amplasamentului și a costurilor destul de mari, am fost nevoiți să-l închidem. Fără țigări, sucuri și alcool la vânzare, nu am avut nicio șansă”, povestește Adriana Szekely.

Cooperativa salvează fermierii de la faliment

Toader Mocan crește vaci cu lapte de mai bine de 30 de ani, iar apartenența la cooperativa agricolă TimLactAgro l-a ajutat nu doar să rămână pe piață, ci și să se extindă. „Numai asociați mai putem răzbate în ziua de astăzi, altfel este foarte greu să vindem producția. Este ușor să produci, dar nu te descurci la valorificat. Or, prin cooperativă, unindu-ne mai mulți, am reușit să obținem un preț mai bun și, tot prin cooperativă, cumpărăm input-urile. În 2010, când a fost criza laptelui, faptul că eram o cooperativă, că noi, crescătorii, eram membri ai unei cooperative agricole, ne-a ajutat să nu falimentăm. Nu mai vorbesc despre facilitățile fiscale și de faptul că avem o sursă importantă de informație prin cooperativă. Când am intrat în cooperativă, aveam 50 de vaci, acum am o fermă de 150 de capete. Am investit enorm în adăposturile pentru animale, mi-am făcut sală de muls și am cumpărat utilaje agricole performante. Astăzi, toată munca se bazează pe mecanizare, pentru că nu găsești oameni. Dar cea mai importantă realizare este unitatea de procesare a Cooperativei TimLactAgro, care ne asigură o saltea de protecție în momentele mai delicate de pe piața laptelui”, a punctat crescătorul Toader Mocan.

Pentru diversificarea ofertei la raft, o asociere de cooperative

Chiar dacă lucrurile par să se fi urnit, mai e mult până departe. Eșecul cu magazinul propriu a fost o lecție destul de amară, cum amară a fost și comparația cu organizațiile similare din Franța. „Suntem mult în spatele celor din Europa. Am fost într-o excursie în Franța și am avut un gust amar, văzând în ce fel funcționează cooperativele acolo. Toată producția finită, de lactate, o vând prin magazinele proprii, or, la noi este un vis încă prea îndepărtat. Ca să facem lucrurile să funcționeze, ar trebui să fim o asociere de cooperative, în așa fel încât să diversificăm la maximum oferta de la raft. Doar așa ne-am putea gândi la o rețea de magazine în care să găsim și legume, și fructe, și sucuri, și mezeluri, și lactate, și pâine. Din păcate, sunt prea puține semnalele de cooperare pe partea de legume, iar pe carne, chiar deloc”, este de părere președintele TimLactAgro, Adriana Szekely.

Dacă fabrica de lactate de la Bucovăț înseamnă o garanție pentru fermierii din cooperativă, în același timp înseamnă griji pentru conducerea cooperativei agricole, care trebuie să o facă și rentabilă, iar rentabilitatea înseamnă vânzări. Vânzările sunt date de diversitate și calitate, condiții pe care membrii cooperativei le îndeplinesc. „Lanțul se blochează în momentul în care nu ai suficientă desfacere, însă ca fermieri avem contracte și cu alți procesatori mai mari, unde dăm surplusul de producție, dar idealul nostru este să putem procesa întreaga producție de lapte prin unitatea noastră de procesare. În ceea ce privește diversitatea, încercăm să ținem pasul. Am început cu o gamă foarte redusă, după care ne-am dat seama că e nevoie de mult mai mult, așa că am dezvoltat gama și, la momentul de față, producem cașcavaluri cu mai multe mirodenii, telemea clasică, brânză dulce, caș, smântână, lapte bătut, iaurt și chefir. În afară de iaurturi cu fructe, producem cam de toate la momentul acesta”, a precizat Adriana Szekely.

Porțile cooperativei sunt, în continuare, deschise și pentru alți crescători de vaci din zona de vest a țării și, pe măsură ce aceștia înțeleg importanța cooperativei ca formă de asociere, există șanse reale ca TimLactAgro să crească. Obiectivul este scurtarea drumului de la fermă la cumpărător, dar și o ofertă variată de produse de calitate, făcute 100% din lapte.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01-14 decembrie 2019

Cooperativa, ca formă de organizare, devine tot mai interesantă pentru micii producători, care văd în ea rezolvarea problemelor de piață, din ce în ce mai complicate, care i-a scos deja din joc pe mulți dintre ei. Până la sfârșitul anului 2019, a fost gata documentația necesară înființării Cooperativei Agricole „Bunătăți locale”, urmând ca ea să devină funcțională din anul 2020.

În județul Arad, cinci producători de legume și fructe înființează acum cooperativa „Bunătăți locale”, prin intermediul căreia speră să producă mai mult și mai bine. Oana Sidor, producător de legume de la Pecica, și-a asumat rolul de președinte al cooperativei și motivează demersul astfel: „Am hotărât să înființăm cooperativa agricolă din cauza faptului că nu am reușit să găsim o desfacere așa cum am fi dorit pentru produsele noastre. Suntem fermieri mici toți membrii cooperativei. Producem cantități medii, spunem noi, adică nu producem zeci sau sute de tone, ca să putem încheia contracte cu supermarketurile, și nici cantități mici, pe care să le putem vinde în două zile pe săptămână la piață. Am considerat că, laolaltă, vom produce suficient de mult ca să putem vinde la magazine mai mari. De asemenea, vrem să achiziționăm utilajele necesare prin care să și procesăm legumele și fructele. Ne-am propus să ieșim cu suc de tomate, bulion, gem, sucuri naturale, dar și cu alte preparate specifice zonei noastre. Vom încerca să le atestăm ca produse tradiționale. Vom da astfel plusvaloare produselor noastre, care sunt produse cu un grad mare de perisabilitate. Pe partea asta de produs local – tradițional, trendul este ascendent și ne vom găsi nișe destule pe piață. Poți să vinzi online, iar în Arad există un supermarket care colaborează cu producătorii locali”.

Înființarea unei cooperative nu este chiar o treabă ușoară, însă cei cinci producători arădeni beneficiază de asistența Grupului de Acțiune Locală Lunca Mureșului de Jos, cu sediul în localitatea arădeană Pecica. Pentru ei, activitățile din legumicultură și pomicultură sunt singurele aducătoare de venit, spune Oana Sidor, și în plus sunt deja convinși de avantajele asocierii. „Dacă am pornit pe drumul ăsta, trebuie să mergem înainte. Iar pentru noi, asta este singura sursă de venit, așa că, odată ce te-ai apucat de o treabă, trebuie să o duci până la capăt. Prin intermediul cooperativei, vom putea achiziționa utilaje pe care de unul singur nu ni le permitem. Le putem folosi apoi în comun. Nici nu cred că este rentabil pentru un mic fermier să achiziționeze utilaje de zeci de mii de euro. În plus, apartenența la o cooperativă te scutește de plata impozitului pe terenuri, ești scutit de impozitul pe profit, deci sunt o serie de avantaje de care suntem conștienți cu toții”, a punctat Oana Sidor, președintele Cooperativei „Bunătăți locale”.

Planuri mari și realizabile curând, depozitare și procesare

Toni Covaci, de la Dorobanți, face legumicultură încă dinainte de 1989. Chiar dacă face parte din „garda veche”, a realizat că doar prin cooperativă poate să rămână pe piață. Speră ca astfel să dea un restart afacerii sale cu legume și să-l aducă acasă și pe băiatul lui, care a fost nevoit să se reprofileze și să-și caute rostul în altă parte, pe alte meleaguri. „Noi vindem angro la Obor, în Arad. Am putut vinde, dar mai bine era să dăm de-acasă sau să predăm undeva producția. Și să facem treabă acasă, și să vindem – nu putem să stăm toată ziua în piață. La angro mergem dimineață, vindem repede și venim acasă la treabă. Parcă de la un an la altul vindem tot mai greu, vine multă marfă și din străinătate și ne obligă să scădem prețul chiar și sub cel de producție. De aceea cred că prin asociere vom putea să ne facem noi o mică unitate de procesare și, eventual, să mai putem cumpăra utilaje care să ne ajute la lucru, altfel nu vom putea să mai ținem pasul. Și băiatul a fost cu noi în agricultură, dar a văzut că nu se câștigă destul și s-a făcut șofer. Dar, dacă va merge bine pe viitor, s-ar putea întoarce lângă noi”, ne-a spus micul legumicultor de la Dorobanți.

Marian Rotaru este singurul producător de fructe dintre cei cinci membri ai cooperativei. A constatat că dacă nu ar fi găsit o soluție și să-și transforme fructele în suc, ar fi rămas cu ele pe stoc. Aceeași experiență a avut-o și cu tomatele de câmp, pe care a reușit, într-un final, să le proceseze la Sibiu. Aceste experiențe l-au convins că soluția cooperativei e cea mai bună. „Cu șansă, am vândut roșiile în proporție de 70% la o firmă de procesare din Sibiu. Am avut roșii de câmp de un hectar. Așa am realizat cât de importantă este procesarea și ne-am decis să creăm cooperativa. Am făcut niște calcule și am constatat că e mult mai bine dacă procesăm. De exemplu, merele le vând la poarta fermei cu un leu pe kilogram, în timp ce transformate în suc, înseamnă mai bine de 3 lei pe kilogram”, arată Marian Rotaru.

Există deja spațiul necesar pentru viitorul depozit al Cooperativei „Bunătăți locale”, care va avea în jur de 500 de metri pătrați, dar și locul în care va funcționa linia de procesare există în comuna Dorobanți.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-31 decembrie 2019

Miercuri, 08 Ianuarie 2020 17:51

Barca oieritului românesc, în derivă?

Piața fragilă a cărnii de oaie, aproape inexistentă pe plan intern, lipsa mâinii de lucru, lipsa pășunilor și profiturile tot mai mici obținute de crescătorii de oi conduc la regresul oieritului în România. Despre drumul pe care se află unul dintre cele mai importante sectoare zootehnice am stat de vorbă cu Nicolae Cioranu, președintele Federației ROMOVIS.

Reporter: Care sunt tendințele în oieritul românesc în 2019?

Nicolae Cioranu: Rămânem în continuare în topul european. Dacă efectivele au mai scăzut, ele au scăzut la toată lumea. Nu vreau să cred că e adevărat ce-mi spunea unul dintre cei mai mari exportatori din România, că efectivele au scăzut cu aproximativ 30%. Între timp m-am întâlnit și cu un producător de crotalii, care și el susține că anul acesta i-au scăzut vânzările de crotalii cu aproape 30 de procente.

Reporter: Deci se confirmă procentele.

Nicolae Cioranu: Păi, am legat informațiile între ele, pentru că producătorul de crotalii nu știa de informația pe care o aveam de la exportator. E clar, vedem noi între noi. Vedem cum ne împuținăm, fie ferme mai puține, fie oi mai puține.

Reporter: Cum se explică scăderea asta?

Nicolae Cioranu: Foarte simplu. Legea pășunilor, este dată și nerespectată. Personal cu cine să muncim nu avem, piața este vraiște, așa că despre ce vorbim?

Reporter: E greu de luat o decizie în momentul de față spre ce te îndrepți, spre oaia de carne sau spre oaia de lapte.

Nicolae Cioranu: Nu te îndrepți spre niciuna. Astăzi sunt foarte mulți crescători care iau în calcul reducerea efectivelor. Caută soluții prin care să ducă mai departe afacerea doar cu membrii familiei.

Reporter: Atâta timp cât mai există pasionați care și-au făcut un mod de viață din creșterea oilor, pentru că pe măsură ce se schimbă generațiile, interesul nu mai este același.

Nicolae Cioranu: Sigur. Mai ținem de ele noi, ăștia care avem microbul în sânge. Nu creștem oi pentru că ne aduc mulți bani. S-au dus vremurile când cu 200 – 300 de oi trăiai foarte bine. Acum alergi după o mie și dacă nu ești atent la mutările pe care le faci, te trezești cu un picior în groapă. Nu crescătorul este de vină. Când e obligat să crească de la 200 de oi la 1.000 ca sa trăiască bine, înseamnă că e o problemă în sistem. Dar în condițiile astea, volumul de muncă crește de două sau trei ori. Este anormal.

Oaia românească, pe placul arabilor

Reporter: Haideți să vorbim despre piață, pentru că piața dă ora exactă a profitului, și să începem discuția de la oaia de carne. Unde și la ce preț pleacă ea din fermele românești?

Nicolae Cioranu: Ați pus punctul pe i! Oaia de carne pleacă la același preț cu Țurcana sau cu oricare altă oaie. Oaia de carne, zice-se, este căutată de europeni, dar nu se vinde, în schimb Țurcana și toată oaia din România le place foarte mult arabilor.

Reporter: Piața arabă e o piață deschisă și profitabilă pentru crescătorii români?

Nicolae Cioranu: Anul acesta, este o piață deschisă și vorbim de Arabia Saudită, de Emiratele Arabe și de Iran. Crescătorii au vândut în aceste țări cu un leu, un leu cincizeci mai mult decât până acum. Plus că marfa s-a căutat la vremea ei. De la bluetongue încoace, că poate fi considerat un punct istoric pentru oieritul din România, întotdeauna fermierii n-au putut să-și vândă animalele când au ajuns la o greutate optimă. Mielul, în câteva luni, ajunge la greutatea de abatorizare. Țările arabe au nevoie de carcasă grea, ele caută exact ceea ce nu caută țările europene și vă dau exemplul Italiei, care caută mieii ăia de 10 – 12 kilograme în viu. Arabii, cu familii numeroase, au nevoie de carcase de 18 – 20 de kilograme. Or, acest lucru este un avantaj și pentru noi, ca țară. Vinzi animalul mic să-l îngrașe altul, cu furaje din altă țară, sau preferi să-l dai tu gata finisat? Toată lumea vorbește despre tandemul vegetal – zootehnie, care ar trebui sa funcționeze și la noi. Din păcate, încă este o discrepanță foarte mare între cele două sectoare.

Reporter: Ce înseamnă, concret, prețul pentru oaia de carne?

Nicolae Cioranu: Dacă facem o analiză, vom vedea că prețul primit în perioada Paștelui nu-l mai primim tot anul. E, să-i spunem așa, un preț de sărbătoare. Așa este și la arabi. Ei caută carne de oaie mai ales pe perioadele lor de sărbătoare și normal că plătesc un preț mai bun. Noi, crescătorii, trebuie obligatoriu să ținem cont de perioadele astea. Până când s-a deschis piața arabă, am vândut cu 9 lei kilogramul în viu, apoi a crescut la 10 și chiar 11 lei. Apoi prețul a scăzut din nou, ajungând la 7, maximum 8 lei pe kilogram. Dar ce te faci dacă ai pregătit miei de vânzare și nu-i vinzi la vremea lor? Începe să se schimbe raportul între furajare și sporul de îngrășare, încep să crească costurile și să scadă profitul și la urmă îți vine să deschizi poarta fermei și să le dai drumul. Barca oieritului se clatină de câțiva ani buni.

Reporter: Unde trebuia peticită, în așa fel încât să nu mai ia apă?

Nicolae Cioranu: Simplu. Trebuia semnate acorduri sanitar-veterinare cu toate țările arabe. Mi-au demonstrat de multe ori exportatori de-ai noștri că există cerere. „Uite, mă sună din Maroc, au nevoie de un vapor de miei”, îmi ziceau exportatorii. Dar pentru că n-am avut acord sanitar-veterinar cu ei, au luat mieii din altă parte și noi am rămas cu ei în fermă, deși erau numai buni de livrat.

Reporter: E o problemă din acest punct de vedere la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor?

Nicolae Cioranu: Eu cred că da. Noi am venit cu propuneri la Ministerul Agriculturii, la ANSVSA, dar noi am spus, noi am auzit.

Reporter: Sunt convins că așa cum a fost cerere din Maroc, a fost și din alte țări...

Nicolae Cioranu: Sigur că au fost și, pentru că noi nu am putut să livrăm, au încărcat din Spania. Când s-a rugat Iordania de noi să le livrăm miei, a durat trei luni până am semnat acordul.

Reporter: Presupun că, și calitativ, mieii din România sunt peste ce se produce la ora asta în Europa.

Nicolae Cioranu: Vreți să vă spun că un oficial iordanian, la una dintre întâlnirile noastre din Iordania, ne-a spus că, pentru țara sa, relația comercială pe sectorul ovine este vitală. Noi am întrebat de ce? Din două motive, ne-a răspuns. Unu, pentru că din punct de vedere economic vaporul ne costă foarte puțin de la Constanța până la Aqaba și face doar 5-6 zile, și, doi, calitativ oaia din România, după oaia din Iordania, pentru că nu putea să spună altfel, este pe primul loc pe glob. Mai mult decât să te duci să vinzi și cumpărătorul să-ți laude marfa la el acasă ce să mai spui?

Lâna nu-i căutată, laptele n-ai cu cine să-l mulgi

Reporter: Ce înseamnă la momentul acesta piața laptelui de oaie din România, în contextul în care zona de vest a dispus de ceva capacități de procesare, iar laptele a fost căutat și plătit?

Nicolae Cioranu: La noi, laptele s-a plătit întotdeauna. Plătindu-se, oamenii au făcut tot posibilul să-l mulgă. Problema este că nu vor mai avea cu cine să mulgă oile, în viitor, și ajungem cu discuția de unde am plecat la pășune...

Reporter: Oaia, în general, nu prea se pretează la mulsul mecanic, or, în condițiile astea, problema lipsei de personal devine una foarte greu de rezolvat...

Nicolae Cioranu: Da, dar nu imposibil, pentru că și alții au avut problema asta, înaintea noastră...

Reporter: ...și-au scăzut ca efective.

Nicolae Cioranu: Au scăzut, dar n-au renunțat la ele. Au găsit soluții. Le-au închis în garduri electrice. Statul i-a ajutat să-și facă garduri, să-și facă fântâni, fermierul lasă oile acolo și în timpul ăsta se ocupă de altceva, își face fânul, spre exemplu. Or, la noi, se închide o poartă și nu se deschide nimic în loc. Sper că nu se va întâmpla la fel și cu comerțul de oi. Vă amintiți că după ce s-au închis abatoarele în România s-a cam terminat și cu animalele. Din păcate, asta-i realitatea.

Reporter: Revenind la lapte, care este prețul lui la momentul acesta?

Nicolae Cioranu: Eu cred că fabricile de procesare nu vor să se trezească înainte de a fi prea târziu, pentru că 2,9 lei pe litru, cât s-a plătit la noi laptele, nu știu câtor le mai convine să-l mai mulgă la anul. Cantitatea este destul de mică, dar omul este nevoit să-l mulgă și să-l vândă, să mai facă niște bani, pentru că nu rezistă doar cu mielul.

Reporter: Și piața asta a laptelui se cam împarte în două. Pe de o parte, sunt cei care mulg și vând, și pe de alta, sunt cei care mulg, procesează și vând. Cum  este mai rentabil?

Nicolae Cioranu: După mine, cel mai rentabil este să-ți faci tu brânza și să o vinzi. Asta înseamnă să ai cu cine să mulgi, să ai permanent o masă în piață și să ai client la telemea și la caș.

Reporter: În aceste condiții, sprijinul la lână înseamnă ceva pentru crescători?

Nicolae Cioranu: Ajută extraordinar de mult, dar eu zic că n-a fost gândit bine ajutorul ăsta. Haideți să luăm povestea de alaltăieri, nu de ieri. Să zicem că alaltăieri vindeam lâna cu un leu cincizeci până la doi lei cincizeci. Anul trecut, am mai mers așa amestecat, am primit un preț mai mic, dar a fost și subvenția un leu și ne-am descurcat. Anul acesta însă, am ajuns mai spre fundul gropii. De ce? Am ajuns să plătim noi la un intermediar să vină, să încarce lâna și să ne dea documentele în baza cărora să putem încasa subvenția.

Reporter: Și-atunci, care este rolul subvenției?

Nicolae Cioranu: În situația în care nu caută nimeni lână, e mai mult decât nimic. Statul plătește niște bani pe care înainte îi plătea cumpărătorul. Dar, mă întreb eu, de ce să primești banii ăștia de la statul român, când înainte îi primeai de la cumpărător?

Reporter: Cam care ar fi efectivul de ovine care mai există în România la acest moment?

Nicolae Cioranu: Eu trăiesc cu impresia că nu am scăzut sub zece milioane, dar dacă se confirmă ce discutam mai devreme, că efectivul de ovine s-a redus cu circa 30 de procente, atunci avem o problemă.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția 01-14 noiembrie 2019

Pagina 4 din 4

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista