Ameliorările făcute la soiurile de cânepă  de către cercetătorii de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin au atras atenția marilor producători la nivel mondial. De altfel, cel mai important laborator de cercetare în domeniul cânepii, la nivel național, este cel din județul Timiș, de la Lovrin, acolo unde se află și cea mai importantă rezervă genetică din țară.

„Pentru americani este rentabil să ia doar produsul finit de la noi. Sunt dispuși să constituie împreună cu fermierii români o asociație a cultivatorilor de cânepă, care urmează să producă plantele și mai apoi să găsească o locație în care să facă și o mică unitate de procesare.”

Universitatea statului american Oregon este interesată de o colaborare cu Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă din județul Timiș pentru dezvoltarea și ameliorarea de soiuri de cânepă cu un conținut ridicat de CBD, utilizat în scopuri medicinale. „Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții statului Oregon, am înțeles că cifra de afaceri pe cânepă medicinală este de zece miliarde de dolari pe an, doar în statul Oregon, ceea ce este o sumă importantă, cred eu, care garantează, dacă vreți, seriozitatea americanilor în colaborarea cu noi. Cererea și suprafața cultivată cu cânepă medicinală este într-o continuă creștere în statul Oregon. Ei s-au îndreptat către noi deoarece zona noastră e una foarte bună pentru a cultiva cânepa. Americanii sunt interesați și de material genetic, dar și de produsul finit. Pentru ei nu este rentabil să producă la noi cânepa și să o transporte pentru procesare în altă parte, așa că își doresc să ia doar produsul finit. În acest sens, sunt dispuși să constituie împreună cu fermierii români o asociație a cultivatorilor de cânepă, care urmează să producă plantele și mai apoi să găsească o locație în care să facă și o mică unitate de procesare, în care să extragă conținutul de CBD și să-l trimită în zona de farmacie”, precizează conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul SCDA Lovrin.

CBD este abrevierea folosită în lumea medicală pentru canabidiol. Acesta are multiple aplicații curative pentru diverse afecțiuni și este considerat de mulți cercetători ca fiind canabidiolul cel mai important descoperit vreodată.

„Chinezii sunt interesați ca, în final, fermierii români să producă cânepă, iar ei să o prelucreze.”

Cerere în continuă creștere

La fel de interesante sunt și soiurile pentru fibră omologate la Lovrin, pe care le caută investitori din China. „Am omologat un nou soi de cânepă, «Teodora», care are o calitate a fibrei mai bună decât ceea ce a existat până acum. Este un soi pe care sperăm să-l dezvoltăm în continuare. Deja suntem în discuții cu potențiali investitori-cumpărători de sămânță din China care sunt interesați de soiurile noastre de cânepă. Chinezii sunt interesați ca, în final, fermierii români să producă cânepă, iar ei să o prelucreze, ceea ce pentru noi, ca stațiune de cercetare, înseamnă că avem unde să vindem sămânță”, a arătat Marinel Horablaga.

În ultimii ani, cererea pentru sămânța de cânepă a fost în continuă creștere, chiar peste posibilitățile SCDA Lovrin, asta din cauza faptului că mai ales cânepa pentru fibră are o talie foarte mare, între 4 metri și 6 metri înălțime, ceea ce este însă o problemă: nu există un utilaj adecvat pentru recoltat. Problema s-ar putea rezolva anul acesta, prin adaptarea unei combine de recoltat astfel încât să se poată produce sămânță în cantități îndestulătoare.

În momentul de față, piața românească a cânepii, deși încă firavă, cere mai multă sămânță de cânepă decât fibră. Trei sunt direcțiile de cercetare în domeniul cânepii pe care cercetătorii de la Lovrin doresc să le dezvolte: creșterea conținutului de fibră și calitatea acesteia, scăderea taliei și creșterea productivității de sămânță și creșterea conținutului de CBD.

Investiția în aparatură de ultimă generație destinată cercetării agricole la Lovrin s-a ridicat numai în ultimul an la peste 1.100.000 de euro. Obiectivul conducerii SCDA Lovrin este ca în acest an să se finalizeze modernizarea tuturor laboratoarelor și să se acrediteze, astfel încât, în cel mai scurt timp să se treacă de la statutul de stațiune la cel de institut.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Câmpia de vest a României s-a născut din mlaștini, acum aproape 300 de ani, grație lucrărilor de regularizare a cursurilor de apă începute de Florimund Mercy, guvernatorul militar al Banatului de la acea vreme, cunoscut în mentalul colectiv sub numele de „Contele Mercy”. „Epoca de aur”  a însemnat perioada de glorie pentru activitatea de ameliorare hidrotehnică în județul Timiș. S-a ajuns, în anii ‘80, la 480.000 de hectare pe care au fost efectuate lucrări hidroameliorative și peste 11.000 de kilometri de canale de desecare-irigare. Din păcate, toată această zestre a rămas în paragină de aproape 30 de ani. Acum, fermierii, împreună cu mediul academic, încearcă reabilitarea sistemelor de desecare din sud-vestul României.

Anii tot mai capricioși, cu precipitații distribuite neuniform, alternând perioadele cu ploi abundente și perioade lungi de secetă, peste așa-zisele „terenuri grele” de pe care apa se drenează cu dificultate, seceta accentuată, toate și-au pus serios amprenta asupra producțiilor agricole. Terenurile cu un conținut mare luto-argilos ocupă o suprafață importantă în județul Timiș. Zona Peciu – Giulvăz este un exemplu elocvent în acest sens. Datele obținute de la stația meteo de la Banloc de inginerul Alexander Degianski relevă că anul 2019 a fost cel mai secetos, cu doar 430 l/mp, față de o medie multianuală de 620 l/mp, a fost cel mai călduros din ultimii 25 de ani, cu o temperatură medie de 12,7 grade Celsius, ceea ce înseamnă cu două grade mai mult față de anul 2005 și cu un record de precipitații înregistrat în luna mai de 220 l/mp, adică mai bine de jumătate din cantitatea totală de precipitații căzută în 2019. Traduse în „pierderi”, aceste condiții meteo au însemnat aproximativ 1.200.000 de euro pagube produse de secetă, la care se adaugă 700.000 de euro cu minus din cauza excesului de apă din luna mai, anul trecut, numai în ferma coordonată de tânărul inginer Alexander Degianski.

46.000 de euro, studiul finanțat de fermieri

12 mari fermieri din județul Timiș, împreună cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” și Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, au hotărât realizarea unui studiu pe baza căruia să întocmească un amplu proiect de reabilitare a sistemelor de desecare din sud-vestul României. „Am dat drumul la un studiu care să  argumenteze temeinic necesitatea sistemelor de desecare din sud-vestul României, arată Alexander Degianski. Este un studiu finanțat exclusiv de fermieri, iar suma totală ajunge la aproape 46.000 de euro, pe care noi, cei 12 fermieri, am pus-o mână de la mână. Întregul plan național de irigații a fost finanțat din bani guvernamentali sau europeni, pe refacerea vechilor amplasamente, nu pe construirea unui sistem nou. La fel am gândit și noi pentru a rezolva problema desecărilor, să reabilităm rețeaua de canale existentă, pe care să o dotăm cu pompe noi și eficiente, atât ca debit de absorbție, cât și ca eficiență a consumului de energie și, evident, a costurilor de exploatare.”

La nivelul Uniunii Europene există un precedent important în ceea ce privește finanțarea sistemelor de irigații. Portugalia este primul stat european care a reușit să atragă fonduri europene pentru construirea unui sistem de irigații eficient. Pornind de la acest exemplu, Alexander Degianski este convins că și România poate beneficia de sume importante nerambursabile, cu condiția să știe să-și argumenteze cererea de finanțare. „Acest studiu, care nu este deloc ieftin, are girul ANIF-ului, AFIR-ului și al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. Odată finalizat, acest studiu va fi prezentat și susținut la Bruxelles pentru ca proiectul să se bucure de finanțare europeană. Uniunea Europeană îți dă bani, dar trebuie să știi ce să-i ceri, și să ceri fundamentat. Nimeni nu o să vină de la Comisia Europeană să ne pună în poală 400 de milioane de euro ca să refacem canalele de desecare din Banat. O să spună mai degrabă că dacă nu le-am făcut până acum înseamnă că n-avem nevoie de ele. Consecințele nematerializării acestui proiect vor fi o povară pentru toți”, conchide Alexander Degianski. 

Județul Timiș are o suprafață agricolă de 693.034 de hectare, din care peste 530.000 de hectare de teren arabil, fiind considerat, din acest punct de vedere, cel mai important județ ca potențial agricol din țară.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Sârbova, în județul Timiș, se produc 12 feluri de brânză după rețete sofisticate italiene. O mică afacere agricolă, pusă pe picioare de Adriana Formenti, menită să susțină un program social, prin care se acordă o șansă la o viață mai bună tinerelor ieșite din Casa de Copii.

Adriana Formenti este din Italia, dar s-a îndrăgostit de România în urmă cu 16 ani, când a venit ca voluntar al Mișcării Ecleziale Carmelitane, pentru a dezvolta proiecte sociale. A stat 9 ani la București, după care, în 2011, a cumpărat o casă la Sârbova, un sătuc liniștit din pusta bănățeană. A înființat  Asociația Curtea Culorilor, o asociație făcută „de femei pentru femei”, după cum afirmă cu mândrie Adriana Formenti. A cumpărat cinci văcuțe, din rase românești, iar brânzeturile făcute la Sârbova sunt realizate după reguli foarte stricte, cu multă răbdare și atenție, dar mai ales cu dragoste. „Încercăm să le dăm mai întâi posibilitatea să se formeze ca om și apoi să se formeze și din punct de vedere profesional. Fetele învață o meserie, învață să facă brânzeturi după rețete aduse din Italia și, când mergem la vânzare, ele se mândresc că brânza făcută de ele este atât de apreciată. Noi le asigurăm și cazare, și masă, iar fetele stau la noi cât doresc. Ele hotărăsc ce doresc să facă, în măsura în care reușesc să-și întemeieze o familie sau își găsesc un serviciu. Momentan, avem posibilitatea să găzduim șase fete, dar sunt ocupate trei locuri”, ne-a zis Adriana Formenti. Ea a ținut să puncteze că nu cantitatea, ci calitatea vinde. „Noi producem în cantitate mică. Am avut solicitări și de la un hypermarket care ne-a solicitat brânzeturi, dar am refuzat, pentru că nu vreau ca pe primul loc să fie producția de brânză, ci calitatea. Prefer să vindem la Piața Volantă din Timișoara, pentru care am achiziționat o mașină pentru vânzare și suntem foarte mulțumite”.

Mica fermă care a dus la o relație pe viață

La început, când a ajuns la noi în țară, Adrianei Formenti i-a fost dor de brânzeturile din Italia și așa a început totul. „Am mers în Italia să învăț cum se face pe la micii producători. Apoi am revenit în România, am început să achiziționăm utilaje, iar acum avem o mică unitate de prelucrare a laptelui. Producem brânza de trei ori pe săptămână, brânza cu laptele de două zile păstrat în frigider la o temperatură de 4-5°C, cu plus. Dimineața o smântânim, cu smântâna producem unt și apoi începem cu pasteurizarea manuală la 72°C timp de 20 de secunde. Apoi adăugăm culturi lactice, cheag natural de vițel, și urmărim fiecare rețetă în parte. Avem trei feluri de brânză proaspătă, stracchino, ricotta și ricotta la cuptor, și avem nouă feluri de brânză maturată. Primul fel de brânză pe care l-am făcut, l-am numit „Sârbova”, pentru că ne dorim ca toată lumea să cunoască satul nostru pentru brânzeturile pe care le facem aici. Este o brânză care se maturează până la 14 luni. Mai avem „Tondello”, de asemenea o brânză maturată de la o lună până la 6 luni. Toma este o brânză din Piemonte, dar pentru că o facem la Sârbova, se cheamă Tomasar. Mai avem și celelalte caciotte cu diverse arome, cu piper, cu ardei iute, cu chimen, și mai avem brânzeturi cu diferite mirodenii și cu nucă”, trece în revistă succint brânzeturile produse Adriana Formenti.

Casa de la Sârbova a devenit o mică fermă de familie din care nu lipsesc legumele proaspete, nici păsările, nici animalele de curte. Există o grădină de 3.000 de metri pătrați în care se produc ceapă, cartofi, morcovi, salată, varză, mazăre, zucchini, fasole verde, roșii de diferite feluri și coste (o salată italienească ce se mănâncă fiartă). Animalele au la dispoziție 400 de metri pătrați, iar vedete par să fie iepurii de casă.  Astfel, relația dintre Adriana Formenti și România a devenit una pe viață. „Tot ce sunt și tot ce am este la Sârbova”, concluzionează Adriana Formenti.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print, 01-14 decembrie 2019

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Murele, de la câteva tufe cultivate din pasiune și pentru gust în curtea casei, s-au transformat într-o adevărată afacere pentru familia Bădăi de la Sânmartinu Sârbesc, din județul Timiș. Ca mulți alți români, au lucrat ani buni în străinătate și, cu banii economisiți, au cumpărat un petec de teren în satul timișean din comuna Peciu Nou. Deși și-au riscat economiile de-o viață, familia Bădăi a început să culeagă roadele afacerii, la propriu, dar și la figurat, devenind astfel un exemplu și pentru alți români, aflați în căutarea unei afaceri profitabile.

„Am ales să cultivăm thornfree, care este murul american fără spini, cu fructul mare. În anul 4 – 5 de la plantare face fructe care cântăresc și 20 de grame bucata.”

Cu multă muncă, perseverență și ceva inspirație, familia Bădăi a creat cea mai mare plantație cu mur din județul Timiș, întinsă pe mai bine de două hectare. „Murul poate fi o sursă de venit pentru cei care îl cultivă în grădină. Noi ne-am gândit să cultivăm murul pe o altă scară. Am început cu o suprafață de 2.400 de metri pătrați, apoi am creat firma și am ajuns la 2,2 hectare pe care producem atât material săditor, cât și fructe de calitate. Este o plantație modernă, cu sistem de irigare prin picurare, cu iluminat nocturn, am tras chiar și curent trifazic afară pe câmp, în așa fel încât să putem să instalăm o celulă frig, absolut necesară, ținând cont de gradul mare de perisabilitate a murelor”, ne povestește Nicoleta Bădăi.

„În România, toată lumea cultivă și nimeni nu procesează.”

Trifoiul alb, secretul pentru o bună rodire

După mai multe încercări, familia Bădăi s-a oprit la un soi de mur extrem de roditor, care, încă din al doilea an de la plantare, a produs o cantitate impresionantă de mure, iar fructele au un aspect deosebit. „Am ales să cultivăm thornfree, care este murul american fără spini, cu fructul mare. În anul 4 – 5 de la plantare, face fructe care cântăresc și 20 de grame bucata. Este foarte roditor. Acum suntem în anul doi de la plantare și a  produs între 9 și 12 kg pe plantă. Irigarea este însă determinantă, mai ales în primăverile secetoase, în perioada de înflorire a murului. De asemenea, apa este necesară în momentul în care se formează fructul. Un secret pentru o bună rodire este trifoiul alb pe care l-am plantat între rânduri, care atrage multe albine și ajută la o mai bună polenizare”, ne spune cea care are grijă de plantația de la Sânmartinu Sârbesc.

Până acum, plantația de mur a înghițit economiile familiei. Nicoleta Bădăi a încercat să obțină finanțare europeană, dar proiectul, deși eligibil, este nefinanțabil. „Am depus un proiect prin programul Start-up Nation. Am fost clasați cu proiectul pe locul 19.000, în condițiile în care se finanțează doar primele 10.000 de proiecte.  Am fost depunctați la numărul de angajați. Noi având o activitate cu caracter sezonier, nu avem un număr mare de angajați permanent. Avem totuși o afacere de familie”, precizează Nicoleta Bădăi.

Chiar și în aceste condiții, investițiile vor continua la ferma de mure din județul Timiș, de la Sânmartinu Sârbesc.

„Mura este ca porcul, nu se aruncă nimic de la ea. Poți să faci vin, poți să faci siropuri și sucuri, poți să faci dulceață, băuturi alcoolice, lichioruri, sosuri.”

Produse procesate și linie de peletizare

Procesarea este următorul pas la care se gândește familia Bădăi, pentru că, spune doamna Nicoleta, mura se poate valorifica integral și nu neapărat în stare proaspătă. „În România asta este cea mai mare problemă, toată lumea cultivă și nimeni nu procesează. Poate că fac să râdă mulți oameni când le spun că mura este ca porcul, nu se aruncă nimic de la ea. Poți să faci foarte multe produse, poți să faci vin, poți să faci siropuri și sucuri, poți să faci dulceață, băuturi alcoolice, lichioruri,  sosuri  ș.a.m.d. Ne-am creat un brand propriu, „Mure Timiș”, și prin el vom încerca să impunem toate aceste produse pe piață. Totodată, dorim să valorificăm și crengile de mur care rezultă după curățarea plantației. Am constatat că au o putere calorică foarte bună și intenționăm să investim într-o linie de peletizare”, ne arată câte ceva despre planuri interlocutoarea noastră.

Piața este veriga care închide lanțul profitului în afacerea familiei Bădăi, mai cu seamă că murele produse aici sunt în sistem ecologic. S-a depășit demult vânzarea la caserolă pe la diverse evenimente. Cumpărătorii au început să apară, de la persoanele fizice, care vin să-și culeagă singuri murele direct din plantație, până la marile lanțuri de magazine. „La sfârșit de săptămână, am dat posibilitatea timișorenilor să vină să-și culeagă singuri murele. Au venit cu plăcere, cu copiii, să stea în aer liber, iar la plecare au plătit un preț modic pentru fructele culese. Un rol important l-au avut rețelele de socializare, prin care am atras oamenii în plantație. Apoi, vorba a mers din om în om, iar acum avem constant vizitatori, mai ales la finalul de săptămână. Din fericire, am început să primim oferte și de la supermarketuri. Până acum, am stabilit contacte cu două branduri din Timișoara și sper să avem o colaborare reciproc avantajoasă”, a încheiat Nicoleta Bădăi.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print, 15-30 septembrie 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Dorul de casă și dragostea pentru Ținutul Pădurenilor, dar și dorința de a fi propriul stăpân au determinat-o pe doamna Veronica Vîrșag să se întoarcă la Muncelu Mic, în comuna hunedoreană Vețel, una dintre porțile de intrare în minunata Țară a Pădurenilor. După ani de muncă și zbateri, azi, afacerea cu fructe de pădure este una profitabilă.

Veronica Vîrșag a considerat că muntele are multe lucruri de oferit și de pus în valoare, așa că a început să proceseze tot ce înseamnă fructe de pădure. „Încercăm să aducem pe masa românilor tot ceea ce ne dă pădurea, tot ceea ce ne oferă muntele. Facem în fiecare an siropuri din toate fructele pădurii, de la frăguțe până la măceșe. Avem sirop din muguri de brad, cătină, zmeură de pădure, căpșunele de pădure, mure etc. Toată varietatea asta de fructe este completată din plantația proprie. Avem pusă aronia pe 20 de ari, avem 40 de ari de coacăze negre și roșii, și toate sunt produse bio, nu tratăm absolut nimic chimic. De altfel, ne-am orientat către plante care nu necesită tratamente chimice”, spune cu mândrie doamna Veronica Vîrșag.

„Din propriul buget, am deschis mica fabrică de procesare a fructelor de pădure. Fără credite și fără finanțare europeană. Chiar dacă fabrica este una modernă, noi lucrăm după metode tradiționale. Lucrăm manual și fierbem la foc cu lemne.”

70.000 de euro, investiția inițială. Profitul se reinvestește

Totul s-a transformat într-o adevărată afacere de familie, la care pune osul de la cel mai mic până la cel mai vârstnic membru al familiei, pentru că nu-i lucru ușor să alergi prin munte după toate darurile lui. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă, e o vorbă. „Am implicat toată familia. Suntem patru persoane, de la cel mai mic, de 10 ani, și până la mama mea, care are 65 de ani. Pentru că lucrăm cu fructe, deci cu un grad mare de perisabilitate, lucrăm dacă este nevoie și 24 de ore din 24. Mai achiziționăm fructe de pădure și de la pădureni, le procesăm și le ducem mai departe spre consumator. Tot ceea ce vindem vindem ca produs tradițional și produs montan”, arată Veronica Vîrșag.

Din 2015, familia Vîrșag a făcut pasul spre procesare. A investit fiecare bănuț agonisit după ani de muncă în Spania într-o unitate de procesare modernă, care  răspunde tuturor cerințelor sanitar-veterinare. „Noi am fost plecați din țară aproape 20 de ani. Am muncit și am adunat niște bănuți și din propriul buget am deschis mica fabrică de procesare a fructelor de pădure. Fără credite și fără a accesa proiecte cu finanțare europeană. Am investit inițial aproximativ 70.000 de euro, după care, tot profitul l-am reinvestit. Produsele noastre pot fi vândute chiar și-n spațiul comunitar. Trebuie doar să avem putere și să putem produce cât ni se cere. Din păcate, nu găsim mână de lucru. Mare parte din produsele noastre sunt lucrate manual. Cea mai recentă investiție pe care am făcut-o a fost în cuptoarele cu ionizare și în pasteurizatoare, dar avem prese speciale, cameră de frig, avem filtru sanitar cu duș, sală de recepție, un spațiu în care se spală legumele și fructele și, evident, camera de procesare. Chiar dacă fabrica este una modernă, noi lucrăm după metode tradiționale. Lucrăm manual și fierbem la foc cu lemne”, povestește producătoarea din județul Hunedoara.

„E foarte important să-ți placă ceea ce faci și să nu te gândești doar la foloasele materiale. Dacă ești corect cu ceea ce faci, vor veni și banii.”

Desfacerea în magazine, obligatorie

Poate cel mai greu lucru pentru afacerea familiei Vîrșag este menținerea pe piață. Prezența la târgurile de profil este importantă, însă colaborarea cu o rețea de magazine este obligatorie, consideră Veronica Vîrșag. „Pentru noi, nu este foarte confortabil să facem drumul din județul Hunedoara până la Arad, Timișoara sau chiar București. O facem pentru prezentare, pentru a fi văzuți și cunoscuți. Am început sa fim cunoscuți și clienții noștri ne găsesc în rețeaua de magazine Pro Hd din județul Hunedoara, în Alba Iulia și în rețeaua de magazine a Fermelor ADO. Facem parte din Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice din județul Hunedoara, iar de doi ani am reușit, asociația, să ne deschidem propriul magazin în piața centrală din Deva. În total, sunt 40 de magazine pe care le aprovizionăm. Deci lumea ne cunoaște deja foarte bine și comenzile sunt foarte mari, și avem nevoie de un spațiu de depozitare mai mare, pe care sper să-l construim cât mai repede.”

După ani de eforturi și zbateri, Veronica Vîrșag crede că a făcut o alegere înțeleaptă și că afacerea este una profitabilă pentru familie, dar, ca orice afacere, are și ea secretele ei. „Trebuie să iubești ceea ce faci. Parte din sufletul tău și din inima, din priceperea ta trebuie să stea în fiecare borcănel și în fiecare sticluță. E foarte important să-ți placă ceea ce faci și să nu te gândești doar la foloasele materiale. Dacă ești corect cu ceea ce faci, vor veni și banii. Atunci când mergem la cules la pădure, spunem Doamne-ajută! Iar când întâlnim ciuperca sau fructul pe care le căutăm, îi mulțumim lui Dumnezeu, pentru că fără voia Lui nimic nu se întâmplă”, ne-a spus în încheiere Veronica Vîrșag.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print -01-14 octombrie 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Legumicultorii din Belinț au fost printre primii din județul Timiș care au înțeles că numai împreună se pot impune pe piață. Încă de acum patru ani, a luat ființă Cooperativa Agricolă Legume Belinț, sub umbrela căreia produc și vând nouă legumicultori. Doar produc, subliniază Angelica Buză - președintele cooperativei, pentru că grija desfacerii a dispărut.

„Cooperativa Agricolă Legume Belinț s-a născut din dorința de a vinde, dar nu doar în piață, pentru că a vinde în piață înseamnă mult prea puțin. A vinde în piață înseamnă să-ți duci traiul de zi cu zi, iar noi ne-am dorit mai mult. Am dorit să facem ce ne place și să fim profitabili, așa că ne-am îndreptat către supermarketuri, dar n-am fi ajuns în marile lanțuri de magazine dacă nu ne asociam. Suntem nouă fermieri tineri și am înțeles asta”, a arătat Angelica Buză, adăugând că, odată înființată cooperativa, interesul supermarketurilor a apărut aproape firesc.

Președintele cooperativei agricole din județul Timiș spune că nu a fost ușor ca legumicultorii să înțeleagă că trebuie să producă și mult, și de calitate. „La ora actuală, vindem cartofi, varză, salată, ridichi, sfeclă roșie, ardei, vinete, dovlecel zucchini, iar de anul acesta vom continua să diversificăm producția, deoarece avem oameni care, după ce au văzut că treaba merge bine prin cooperativă, vor să ni se alăture”, a precizat Angelica Buză.

2019 este considerat un an mulțumitor de legumicultorii din cooperativă, prin prisma faptului că și-au onorat contractele, iar cifra de afaceri a crescut. De altfel, acest indicator arată cel mai bine faptul că înființarea cooperativei a fost decizia corectă, luată la momentul potrivit, cifra de afaceri crescând în cei patru ani de funcționare de patru ori, de la 30.000 de lei în primul an, la 120.000 de lei, anul trecut.

Articolul pe larg îl puteți citi în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2020.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De zece ani, Ioan Jivu face legume bio în satul Belinț, unul dintre bazinele legumicole importante ale județului Timiș. S-a împlinit un deceniu de când legumicultorul alimentează peste o sută de familii din Timișoara cu un coș cu legume, o afacere după un model franțuzesc, pe care a adaptat-o la realitățile pieței românești.

„Îmi stabilesc culturile în așa fel încât să produc cu 50% mai mult decât necesarul, pentru că în agricultura bio riscurile sunt mari. Prefer să pun mai mult în coș decât să nu am ce pune.”

Ioan Jivu produce legume pe cinci hectare și provocările sunt multe în legumicultura bio, iar pierderile n-au fost puține în cei zece ani de activitate. Nici anul acesta n-a făcut excepție. „Am avut parte de un început de an foarte, foarte greu, din cauza condițiilor meteo. În primăvară, am avut foarte multe ploi pe o perioadă lungă și ne-a dat peste cap calendarul lucrărilor în câmp. Am plantat cu întârziere, răsadurile și-au pierdut din calitate și, în consecință, producția a avut de suferit. După cum se știe, în legumicultura bio nu folosim produse chimice, toate lucrările sunt efectuate de noi manual, așa că, și din acest punct de vedere, începutul ploios de an a fost un dezavantaj pentru noi. Apoi a venit vara, foarte secetoasă. Am ratat, din păcate, anul acesta, integral cultura de lubeniță. Pentru că nu am reușit să scot în teren răsadurile la vreme. După ce am plantat, cu chiu, cu vai, răsadul, a stat două săptămâni în apă și a pierit. Dar am compensat coșul cu alte legume”, ne povestește Ioan Jivu.

Zilierii, greu de găsit

Poate cea mai grea problemă cu care se confruntă legumicultorul din satul timișean Belinț, dincolo de provocările climatice și de cele de tehnologie, este lipsa forței de muncă. Pe lângă faptul că este o activitate sezonieră, legumicultura bio cere foarte multă muncă manuală, fără să poată oferi muncitorilor certitudinea unui loc de muncă. „Este o problemă gravă, nu numai a mea, ci și a altor agricultori. Eu am avut noroc că unul dintre nepoți s-a hotărât să vină și să lucreze cu mine, dar și-așa avem nevoie de zilieri pe care-i găsim din ce în ce mai greu. Nu e neapărat o problemă de plată a zilei de lucru, pentru că, pe lângă bani, un muncitor zilier are asigurate trei mese pe zi, suc, cafea, apă, alte băuturi, plus că la finalul zilei de lucru pleacă acasă și cu produse. Foarte greu găsim muncitori zilieri. Anul acesta, am avut două hectare și jumătate de cartofi și, la un moment dat, aproape am intrat în disperare că se strică vremea și nu pot scoate cartofii. Am găsit oameni la 30-40 de kilometri distanță. M-am dus dimineața după ei și seara i-am dus acasă, numai să reușesc să-mi fac treaba. E foarte greu. Și dacă aș vrea să am angajați permanent, nu am cum să o fac, pentru că e o muncă sezonieră, nu pot să-l plătesc 12 luni și el să lucreze doar șapte, maximum opt luni. Poate că dacă taxele și impozitele pe care le plătim către stat ar fi mai mici cu angajatul ar fi o variantă, dar altfel nu. E totuși o afacere de familie”, arată Ioan Jivu.

Coșul bio ajunge la peste o sută de abonați

Oricâte probleme au apărut de-a lungul timpului, seriozitatea și respectul față de client l-au menținut pe Ioan Jivu deasupra liniei profitului. Acum, în noiembrie, a reînnoit contractele pentru anul viitor și a stabilit prețurile pe fiecare produs. Și în anul 2020 va avea peste o sută de abonați, iar unora dintre ei le livrează coșul cu legume bio de acum zece ani, adică de la începuturile afacerii de familie. „Nu am crescut prețurile aproape deloc. Doar la roșii am pus un leu în plus, dar e același preț tot anul, indiferent de prețul de pe piață. Au fost luni bune în care produsele mele au fost sub prețul de piață. În medie, într-un an, prețurile mele au fost mai mici față de cele de pe piață cu 10%. Am familii care de zece ani se aprovizionează cu legume de la mine, își pun și murături și conservele pentru iarnă și sunt foarte mulțumite. Sunt oameni bolnavi care  vor să mănânce legume sănătoase. Sunt puține familii care renunță. Undeva în jur de 15 – 20 de familii pe an se schimbă, adică sunt familii noi în program. Am cereri pe care nu le pot onora, pentru că am dimensionat programul la aproximativ o sută de familii. Îmi stabilesc culturile în așa fel încât să produc cu 50% mai mult decât necesarul, pentru că în agricultura bio riscurile sunt mari. Legumicultura nu e matematică și nu știi cât produci, așa că prefer să pun mai mult în coș decât să nu am ce pune. Am avut și 200 de familii în program, dar este un volum imens de muncă și, având în vedere problemele cu forța de muncă, m-am limitat la maximum 120 de familii. Prefer să am 120 de familii mulțumite decât să forțez un număr mai mare și să compromit afacerea, pentru că reclama pozitivă este foarte importantă, un client mulțumit, automat, aduce alți clienți în viitor și afacerea are continuitate”, ne-a mărturisit legumicultorul din județul Timiș.

La zece ani de la start, Ioan Jivu consideră că a făcut o alegere potrivită, iar afacerea a crescut, odată cu apetitul românilor pentru mâncarea sănătoasă. Suportul logistic asigurat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare (CRIES) a fost extrem de important, dar resursa financiară a fost integral a familiei. Micul fermier a fost plecat în Franța și în Japonia, unde a studiat mecanismul acestui gen de parteneriat cu mare atenție. Dacă în Franța coșul este alimentat cu „ce se face”, în România Ioan Jivu pune cam 36 de legume și fructe în mod asumat și cu un preț prestabilit. Acest mic detaliu a făcut afacerea funcțională în România. Iar mulțumirea este nu doar materială, ci și sufletească. Avalanșa de felicitări și mulțumiri de la final de an confirmă acest lucru și îi dau lui Ioan Jivu energia și motivația  necesare pentru anul următor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 noiembrie 2019

Grupul de Acțiune Locală Asociația „Timiș Torontal Bârzava” de la Deta își ia în serios rolul de promotor local și se implică activ în dezvoltarea comunității locale. GAL-ul funcționează în două județe, Timiș și Caraș-Severin, și are în componență două orașe și 17 comune.

În 2019, au fost semnate 11 proiecte, însumând peste un milion de euro, bani destinați tinerilor fermieri pentru finanțarea unor proiecte ale administrațiilor locale, dar și pentru activități non-agricole dezvoltate în mediul rural, ne-a spus Ioan Iovan, vicepreședintele Grupului de Acțiune Locală Asociația Timiș Torontal Bârzava. „La Banloc avem un proiect prin care un fost bloc al IAS-ului a fost modernizat și au fost create spații de cazare. O să mă întrebați ce relevanță turistică are comuna Banloc. Ei bine, dacă Deta, ca oraș, nu este pe lista localităților turistice din România, Banlocul este. Și din punctul meu de vedere chiar un loc meritat, pentru că acolo este Mănăstirea de la Partoș, una dintre cele mai importante destinații de pelerinaj religios din Vestul României. Am mai reușit să finanțăm două ateliere de tâmplărie la Birda și la Giera, o activitate meșteșugărească la Deta, la Doclin, în Caraș-Severin, avem o vopsitorie auto și o fierărie, un atelier auto avem și la Gătaia. De asemenea, suntem cu două proiecte în evaluare, este vorba despre o frizerie și un atelier de costume populare bulgărești la Breștea”, a precizat reprezentantul GAL.

Valentin Buzaș, de la Birda, a fost pe vremuri angajat al fabricii de mobilă de la Deta. S-a format ca meșter tâmplar la școala profesională din micuțul oraș timișean. Din păcate, fabrica s-a închis, iar școala s-a desființat. Valentin a fost nevoit să se recalifice și a devenit șofer de TIR. Din 2016 s-a întors acasă și prin intermediul GAL-ului a reușit să-și achiziționeze agregatele necesare și a revenit la prima dragoste. Acum are acasă un atelier în care face mobilă, este propriul șef, iar comenzile curg gârlă. „Am  rămas surprins de cât de repede au mers lucrurile. Proiectul l-am implementat în 2018. Utilajele au costat 20.000 de euro. Am luat un abricht, o mașină de rindeluit la grosime, o freză și un circular de formatizat. Urmează să mai achiziționez o presă pentru îmbinat panouri și o mașină de șlefuit”. Dacă afacerea va merge bine, Valentin Buzaș este decis să se dezvolte în continuare. „Urmează să construiesc o hală nouă și să achiziționez utilaje în continuare. Mai am nevoie de o instalație de exhaustare, mai am în plan și un uscător, iar visul meu este să achiziționez o mașină cu comandă numerică. Vom vedea. Important este că sunt acasă lângă familie”, ne-a zis mândru meșterul de la Deta.

Cooperativa agricolă, vitală pentru succesul legumicultorilor

Mâna de ajutor a oamenilor de la GAL s-a cunoscut și la înființarea unei cooperative a producătorilor de legume din zona Deta, pe care oamenii o cunosc acum sub numele de „Grădina bănățeană”. Radu Ghilezan din satul Mănăstire al comunei Birda (Timiș) consideră această formă asociativă vitală pentru succesul afacerii sale de familie în legumicultură. „Mergem împreună pe piața din zonă. Din fericire, sunt 40 – 50 de magazine sătești care încă funcționează și am reușit anul acesta să valorificăm cantități mari de legume. Pentru primul an de funcționare, cred ca a fost bine. De la anul, lucrurile s-ar putea schimba, pentru că prin intermediul cooperativei am reușit să stabilim contacte cu lanțul de magazine Profi. Ei își doresc să semnăm un contract-cadru prin care să le livrăm diverse sortimente de legume în cantități destul de mari. Acest lucru ne obligă pe noi, cei din cooperativă, să ne specializăm pe doar câteva culturi. Nu mai  putem produce fiecare de toate. Eu, de exemplu, aș dori să mă specializez pe cultura de tomate, un alt coleg, pe varză, un altul, pe cartofi, în așa fel încât fiecare să stăpânească perfect două-trei culturi. În felul acesta, câștigăm timp și o calitate uniformă”, a arătat legumicultorul.

Planurile Grupului de Acțiune Locală „Timiș Torontal Bârzava” nu se opresc aici. Alte două cooperative agricole sunt pe cale să ia ființă.

De la momentul înființării (anul 2011) și până acum, Grupul de Acțiune Locală Asociația „Timiș Torontal Bârzava” a reușit să sprijine și să implementeze peste o sută de proiecte, în valoare totală de peste cinci milioane de euro. GAL-ul are în componență orașele Deta și Gătaia, precum și comunele Banloc, Birda, Berzovia, Denta, Doclin, Forotic, Foeni, Giera, Ghilad, Jebel, Jamu Mare, Liebling, Livezile, Pădureni, Moravița, Măureni, Voiteg.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01-14 noiembrie 2019