Nu putem vorbi de agricultură în lipsa pasiunii, mai ales dacă avem în vedere greutățile prin care trec fermierii în ultima vreme. Tot mai mulți renunță, un exemplu relevant fiind domeniul horticol, însă cu aceeași situație se confruntă și ceilalți fermieri. O mare parte a celor care făceau legumicultură a renunțat și au rămas cei care lucrează în acest domeniu de o viață.

Despre viitorul legumiculturii am discutat cu președintele Organizației Interprofesionale „Prodcom Legume – Fructe”, Gheorghe Vlad, și cu Valentin Moise, acasă la acesta din urmă, în localitatea Vidra, județul Ilfov. O vizită în care am aflat că Valentin Moise cultivă în solarul de 2.000 mp tomate, în două cicluri, pe care le alternează în funcție de cerere și cu alte culturi, alături de salata de pe timpul iernii. Cererea dictează structura culturilor, vizat fiind profitul. Dar la acesta se ajunge foarte greu. „De valorificat e cam greu... Vedem prețul care este pe la depozite, în general același de acum 20 de ani și foarte mic. Mai nou, încercăm la piața de angro, pentru că nu avem timp pentru valorificare. Nu mai are cine să rămână acasă să continue munca. Părinții au îmbătrânit, nu prea mai pot”, ne-a zis Valentin Moise, care lucrează alături de soția sa.

Valentin Moise

„România astăzi se cifrează pe trei cicluri de producție: culturile de salată, de ridiche, de ceapă verde. Când m-am apucat de legumicultură prin anii 2000, vindeam cu soția împreună salata cu 80 de bani, 1 leu, chiar și 1,20 lei. Astăzi este același preț”, a completat  Gheorghe Vlad.

Vremea și presiunea băncilor îngreunează activitatea

Cum este acest an pentru producătorii agricoli? Greu, chiar de impas, ne-au spus interlocutorii noștri. „Dacă se implica mai mult statul în ajutoare pentru fermieri, ar fi fost mult mai bine. E foarte greu în agricultură să răzbești. E gen loterie, e ca la „Loz în plic”, din o mie de culturi să nimerești una profitabilă. Muncim ca să avem ce pune pe masă cât de cât”, spune președintele Prodcom Legume – Fructe. Gheorghe Vlad crede că tinerii nu vor mai fi atrași spre acest sector din două motive, „nu-i mai interesează agricultura pentru că a ajuns cam nonprofit și, cel mai important aspect, fermierii nu sunt stimulați deloc”.

Printre motivele pentru care acest an este unul problematic se află seceta prelungită, de câțiva ani, care i-a făcut pe agricultori să coboare puțurile până la 45 de metri, ceea ce a dus la dublarea cheltuielilor de extragere, irigat și pompat apa. O altă problemă este faptul că vara cresc temperaturile și până la 50°C, iar noaptea coboară foarte mult, extreme care afectează atât plantele, cât și oamenii, creând dezechilibre. „Contăm pe o producție, dar, de fapt, la recoltare tragem linie și vedem că suntem la jumătate. Și un al treilea și cel mai grav aspect îl reprezintă băncile, care ne hăituiesc, practic, suntem vânați”, afirmă Gheorghe Vlad.

Tot mai puține suprafețe cultivate

În opinia interlocutorilor noștri, legumicultura este în scădere și din punctul de vedere al suprafețelor. Spre exemplu, în Vidra, din 800 de hectare intravilan cu construcții metalice de solarii, astăzi sunt cu aproximație 300 ha acoperite, și din acestea, 150 ha cultivate cu producție. „Eu m-am născut cu solariile în curte, ne împiedicam de roșii, iar când era de pus și de plantat roșiile, primăvara, ne cam învoiam de la școală. Astăzi n-am mai făcut trimitere către copii, dar ne punem întrebarea: de ce nu vom mai găsi marfă românească pe piață?”, întreabă Gheorghe Vlad.

Lipsa motivației financiare și volumul crescut de muncă nu îi mai atrag pe tineri spre acest domeniu. Dincolo de activitatea în solarii, este și aceea legată de desfacere, iar în acest context micul producător are de-a face cu monopolul marilor lanțuri de magazine, văzut ca distrugător al micului producător. „Politica supermarketului a fost ca să ne extragă tot ce înseamnă cash-ul din buzunar. Marele impediment al României este faptul că noi astăzi suferim consecințele Comunității Europene, pentru că Ministerul Agriculturii n-a știut să facă o armonizare a legislației europene la condițiile reale ale României. Vor să ne transforme într-un ritm foarte rapid privind digitalizarea și tehnologia modernă, dar nu se pune punctul pe „i”. La 14 milioane de hectare de teren fertil cât are România, 9,4 milioane sunt numai arabil. Imaginați-vă că legumicultura are astăzi 40.000 de hectare cu solarii cu tot. Dacă legumicultura ar avea patru milioane de hectare de legume, jumătate din Europa ar fi aprovizionată din România”, susține Gheorghe Vlad.

Necesarul de consum nu se asigură nici pentru 60 de zile

România este o țară cu un potenţial ridicat pentru producţia de legume în câmp, fapt datorat în principal fertilităţii naturale ridicate a solurilor şi diversităţii climei. Suprafaţa cultivată cu legume a scăzut continuu, de la 289,6 mii ha în 1989 la 151,9 mii ha la sfârşitul anului 2005, din informaţiile INS (Institutul Naţional de Statistică). „Astăzi avem 40.000 cu tot cu spații protejate. Ce să însemne? Grosso modo, în medie, este infim. România nu poate să-și asigure necesarul de consum nici pentru 60 de zile. Și-mi asum ceea ce spun. Fabricile de conserve sunt 13 construite, vreo 4-5 care funcționează la 30% din capacitate. Capacitatea lor de prelucrare este undeva la două milioane de tone pe toate fabricile de producție, de procesare. Am ajuns să luăm pastă din China și să vindem către consumatorul nostru un bulion pe care scrie: din concentrat de pastă. Iar o altă anomalie, fabricile de mezeluri nu folosesc usturoiul pe care-l avem în programul generat de Guvernul României, ci folosesc praful de usturoi, care tot din China vine”, afirmă Gheorghe Vlad.

Mari probleme cu dăunătorii și bolile

Fermierul român nu face diferențe între culturile dedicate comerțului și cele pentru consum propriu, deoarece corectitudinea îi rămâne o caracteristică, iar sănătatea este importantă pentru toți. „Avem mari probleme cu dăunătorii și bolile. În ianuarie avem capcane care sunt pline de insecte, pentru că sunt motivante și temperatura, și spațiul acoperit, dar am fost invadați de 15-20 de ani de anumite insecte care în România n-au existat. Sunt din astea alogene, invazive, care nu aparțin spațiului românesc. Dar nu avem posibilitatea de a le eradica, pentru că nici produsele, pesticidele, în general, nu fac față. Și nu numai la noi, în legumicultură, ci nici în cultura mare”, precizează Gheorghe Vlad, referindu-se la schimburile comerciale intracomunitare, care nu au adus doar legume și fructe, ci și tuta absoluta, de pildă.

Însă problema nu se limitează la tuta absoluta, ci și la restul dăunătorilor, cu atât mai mult cu cât există solarii, chiar și terenuri necultivate, pline de buruieni și dăunători. Una dintre soluții a reprezentat-o amplasarea unei plase pe lângă solarii. Dar asta a adus costuri suplimentare. „Ne-am reorientat cu multe: capcane cu feromoni, capcane lipicioase, capcane cu ultraviolete, cu neoane. Toate achizițiile la început de an, mă refer la sămânță, la îngrășăminte au început să crească chiar cu 15-20% la magazine de specialitate. Dar la noi, la producători, rămân aceleași prețuri”, a menționat Valentin Moise.

Intervenția statului ar fi benefică prin asigurarea de consultanță. „Am avut o agenție națională de consultanță și sunt țări în care aceasta face totul pentru fermieri, cu eficiență. El (fermierul român, n.r.) face astăzi și managementul, și contabilitatea, și planificarea, și munca fizică, practic este un generalist al tuturor lucrărilor dintr-o gospodărie. Funcționează ca un mecanism și, dacă s-a întrerupt ceva, pentru el este un cost în plus. La 2.000 de metri pătrați, faci cel puțin o intervenție a tratamentului săptămânal și nu cred că-l costă mai puțin de 500-600 de lei. Dozele sunt microambalate și mai intervine și faptul că nici concentrația nu e pe măsură”, explică Gheorghe Vlad.

Soluții inedite la provocări

O altă provocare o reprezintă ambalajele. Unii legumicultori au găsit soluții inedite și folosesc baxurile de banane. „Ele sunt ambalajele noastre cele mai de preț pentru comercializarea legumelor. Astăzi, când vorbim, a ajuns undeva la 4-5 lei un bax de banane gol”, ne-a zis Valentin Moise. „Imaginați-vă că legătura de verdeață e 60 de bani. Să pui 60 de bani în 5 lei și să pui 10 legături. Care e mai scump, ambalajul sau leguma? Sunt ani în care legumele ajung de așa manieră încât preferi să le arunci, ca să nu pierzi ambalajul”, a adăugat Gheorghe Vlad.

Însă o soluție pentru a plăti un preț decent pentru cutiile de carton specifice rămâne asocierea mai multor legumicultori pentru o comandă consistentă către o fabrică producătoare din România, care ar scădea considerabil prețul de achiziție.

Provocările cu ambalaje se extind și la borcanele pentru conserve, mare parte fiind cumpărate din Turcia, Siria sau Ucraina. „Am cerut prin INVESTALIM (Schema de ajutor de stat - Program național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM 2023-2026, n.r.), în discuțiile cu MADR, să ne dea voie pe extindere de procesare să ne facem fabrici de ambalaje, în primul rând fabrică de borcane. Astăzi ne vinde Bulgaria, pentru că le «europenizează» Turcia în Bulgaria și noi le luăm la 1,30 lei, 1,37, 1,40, un borcan de 700 ml. Imaginați-vă că și ambalajele astea ar fi o gură de oxigen. Există o interpretare eronată când se zice că micul producător e marele evazionist. Nu, el nu poate să-și asigure nici traiul. Dar România trebuie să se reorienteze la condițiile reale ale ei, în Vidra să se facă legume, nu să găsim pomi, smochini și altele, așa cum programul „Tomata” a fost generat și la pensiunile de munte”, spune cu năduf Gheorghe Vlad.

Gheorghe Vlad

Prețurile mari de la raft nu sunt din cauza producătorilor

La ora actuală, producătorii nu se află pe linia directă cu consumatorul, între ei fiind intermediarul, comerciantul. Iar acest fapt aduce cu sine o neînțelegere din partea cumpărătorului. „Suntem criticați, pe nedrept, că cer țăranii prețuri exorbitante. Nu, nu țăranul cere, ci cel care valorifică ultimul. Al doilea aspect, prețurile sunt în ascendență permanentă. Iar, astăzi, România se îndreaptă către prețuri mai crescute din cauza suprafețelor în scădere permanentă, din cauza neintervenției statului concret la condițiile reale în legumicultură, în pomicultură, a îmbătrânirii generațiilor”, susține Gheorghe Vlad.

O soluție pentru clarificare o reprezintă formarea prețului la raft care să specifice prețul producătorului și pe cel al distribuitorului, dar și implicarea statului pentru plafonarea adaosului comercial. „Intervenția statului poate să fie clară: n-aveți voie decât 20% adaos”, a exemplificat președintele OIPA Prodcom.

Legea nr. 170/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume-fructe şi cartofi este în vigoare de la data de 18 iunie 2023 și instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susţinerea activităţilor de sortare, ambalare, etichetare şi transport pentru producătorii de legume, fructe şi cartofi. Ajutorul de stat prin această schemă se acordă pe o perioadă de trei ani, pentru producţia autohtonă. Dar „Legea 170 nu are norme de aplicare. Deci, nu se poate aplica”, punctează Gheorghe Vlad.

Horticultura, Cenușăreasa agriculturii?

O doleanță a legumicultorilor este înființarea unei direcții de horticultură în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. „Micul producător a fost ca un fel de Cenușăreasă, nu s-a ocupat nimeni de segmentul horticultură. Livezile – nu vă mai spun! Avem accesate fonduri europene pe peste 4.000 de hectare, dar în vegetație și pe fructificare nu cred că avem astăzi 2.000 ha. Mulți le-au abandonat”, afirmă președintele OIPA Prodcom Legume – Fructe.

Gheorghe Vlad crede că fondurile ar trebui acordate cu precădere către profesioniștii din domeniul agricol. „Avem investiții de milioane de euro către bijutieri, către electroniști, către polițiști, către oameni care au lucrat în domenii care n-au legătură cu agricultura și sunt abandonate. Suntem criticați pe bună dreptate de către Comunitatea Europeană că banii n-au ajuns în agricultură. S-a dezvoltat cel care a fost aproape de intervenție, s-au accesat proiecte europene de valori incomensurabile, și România astăzi se regăsește într-un faliment al agriculturii.”

Programul „Tomata” și-ar fi atins scopul mult mai eficient dacă existau cerințe mai clare prin care agricultorul ar fi fost motivat să își mărească suprafața, iar în loc de bani, să se fi asigurat decontarea cheltuielilor. „De ce? Pentru că banii cash în programul «Tomata» au ajuns în faianță și în distracții. Iar dacă banii erau cu obligativitate ca anul următor să-ți extinzi suprafața cu 200 mp, cu 300 mp, astăzi România avea o extindere a suprafeței și o productivitate mai mare. Suntem însă invers, e o scădere a suprafeței și productivitatea este la jumătate. Avem import din luna ianuarie până în luna iunie de vreo sută de milioane de euro numai tomate din Turcia”, a explicat Gheorghe Vlad.

Agricultura are nevoie, dincolo de suportul structurilor statului, și de atenția consumatorilor, „să nu evite producătorul român, pentru că niciodată n-o să-l păcălească”.

În strategiile la nivel național trebuie avut în vedere încă un fapt, dacă avem ca prioritare continuitatea și dezvoltarea, mulți români care lucrează pământul nu sunt angajați cu carte de muncă și nu au plătite contribuțiile aferente. „Sunt undeva la 4,2 milioane de gospodării cu minimum doi cetățeni care se ocupă de gospodărie. Cu aceștia va fi o mare problemă, pentru că nu vor primi pensii. Când vor ajunge la vârsta de pensionare, vor fi asistații cui? Ai copiilor, neavând carte de muncă sau contribuțiile plătite. România va avea o mare problemă în contextul ăsta, pentru că e definită prin 87% rural”, a concluzionat Gheorghe Vlad realitatea din teren.

Avem un an 2024 plin, din punctul de vedere al alegerilor. Și, cu toate comasările electorale făcute sau dorite, tot au mai rămas vreo trei rânduri de înfățișări la cabina de vot, pentru ca fiecare dintre cei ce doresc să poată să își exprime votul într-un sistem democratic, atât cât mai este sau poate fi considerat, privind cârmuitorii țării pentru următorii patru ani. 

Democrația înseamnă sau însemna la grecii antici conducerea de către popor, dar în timp sensul a fost diluat de punerea în practică, fiindcă acum în realitate această conducere este doar o dată la patru ani, iar apoi acest drept ți-a fost suspendat de ,,facto”. Afirm asta fiindcă acum alegi o dată, dar apoi patru ani cei aleși pot face ce și cum doresc fără ca tu, popor elector, să mai poți interveni, inclusiv cum este la noi, adică să nu respecte chiar și voința poporului, vezi referendumul celor 300 de parlamentari.

Printre puținele țări care au un înțeles al democrației mult mai apropiat de al grecilor este Elveția, care și acum, pentru toate marile probleme, și nu puține la număr, măsurile le poate adopta sau schimba doar prin referendum popular, iar aici am în vedere problemele de taxe fiscale, secret bancar, apărare, agricultură, cod administrativ și penal, precum și multe altele, iar această țară consideră că aplicarea și respectarea democrației este mai importantă decât bugetul necesar a fi cheltuit.

La noi, sistemul este mult mai îndepărtat de idealul democratic, deoarece alegerile se fac cum se fac, apoi odată aleși, acești demnitari nu mai au nicio legătură cu ceea ce au promis (sau, altfel spus, mințit) populației și implicit votul a fost denaturat (ca să nu spunem furat). Apoi, toate idealurile inițiale sunt uitate sau înlocuite cu altele care nu au nicio legătură cu realitatea.

De pildă, realizarea alianțelor politice imediat după alegeri, și aici vezi cazul urmașilor de tinichea ai Brătienilor, care la scurt timp după votul popular au făcut alianța de dreapta fiindcă ,,așa le-a cerut electoratul prin vot”, iar după un an și un pic au făcut alianța cu stânga fiindcă le-a cerut ,,interesul ciolănos”, fiindcă nu poți spune că tot electoratul ar fi dorit asta.

Dar dacă aveau vreo urmă de spirit democratic, inclusiv cei care cereau ,,ferecarea porților împotriva dușmanilor de clasă” sau alții care îndemnau chiar să se pună mâna pe par (ce-i drept, asta este apucătură de pe timpul înaintașilor), puteau să se întoarcă la electorat și să vadă voința populară. Dar… de ce să riște?

Și așa au dat vina pe Putin (nu că acesta nu ar fi de vină pentru multe) fiindcă, vezi Doamne, situația delicată a țării impunea o alianță ,,împotriva firii”. Păi, oare acum nu mai este război sau nu mai pică dronele pe la Tulcea sau în Polonia? Atunci, ce s-a schimbat? Sigur, există și riscul, și nu vreau să dau idei că, la cât îi duce capul, ne trezim că nici alegeri nu mai trebuie făcute.

Raționamentul este valabil și în cazul așa-zișilor social-democrați, care nu sunt de stânga în concepție și idealuri, ei sunt de stânga ,,doar fiindcă își pitesc agoniseala discutabilă făcută în sistemul de dreapta” și care în multe zone au un electorat-taliban, care doar alianță cu dreapta nu își dorea, dar, nu-i așa, nu știm noi, cei aleși, mai bine cum să facem?

Însă nu asta este ideea materialului, fiindcă aceste lucruri le tot trăim de la Revoluție încoace, ci îmi propun o scurtă trecere în revistă cu așteptările pe care le-am putea avea noi, agricultorii, ca electorat, de la ,,gloata” politică în acest an și să le luăm pe rând ca partide, dar și ca apartenență la marile familii politice (așa le spunem la interese și ciolan în limbaj bruxellez) europene.

Să începem cu cei pe care Întâiul Dregător al țării, adică Președintele lui ,,pas cu pas”, îi alinta duios și părintește ca fiind ,,ciuma roșie”, partid de orientare social-democrată care a condus, singur sau în alianță, peste două treimi din perioada de la Revoluție până în prezent și care se mândrește cu locurile fruntașe la nivel european ale sectorului vegetal, dar fără să zică mai nimic despre faptul că în afară de acest export de materie primă și poate un sector de creștere a păsărilor ceva mai performant, în rest nu prea mai avem mare lucru de menționat, fiindcă, cum se spune, ,,nici iarba nu crește” .

Astfel, dacă vorbim de sectorul de producție a legumelor și procesarea acestora, totul în concepție strategică se învârte în jurul micilor ,,pomeni electorale”, gen programele ,,Tomata” sau „Usturoiul”, dar efectele reale sunt doar în domeniul cheltuirii banilor de la buget, asta fiindcă nu s-a constatat în statistică o reducere a importurilor copleșitoare care se perpetuează de ani la rând.

Tot în sectorul legumicol, să nu uităm că producția de conserve este la pământ, iar ca să fim siguri că rămâne acolo, nu stimulăm nici achiziția de utilaje (care sunt foarte scumpe) pentru acest sector, preferând să continuăm programele prin care dăm la ferme mici utilaje de mare capacitate, fără nicio logică economică.

Așadar, în loc să spunem fermierilor că dăm bani doar pentru utilaje foarte specializate, gen combina de recoltat roșii, struguri sau mașini pentru recoltat fasole păstăi sau boabe, de plantat legume sau de recoltat rădăcinoase și doar pentru structuri cooperative, care funcționează și în practică și au suprafețe suficiente pentru a permite o exploatare optimă și astfel să creăm bazine de producție a materiilor prime pentru viitoare fabrici de procesare de mare capacitate (care să poată face și export), mai bine le spunem fermierilor că dăm orice și pentru oricine, fiindcă, nu-i așa, dă bine electoral.

Legat de zootehnie și de industria prelucrătoare aferentă, situația este și mai proastă, iar dacă nu ar fi importurile, am fi cu toții vegani, cu voie, fără voie, iar industria noastră, atâta care mai este, se datorează exclusiv importurilor, fiindcă producție internă nu avem și nici nu ne dorim.

În acest sector nu avem materie primă, fiindcă nu dorim să avem, iar clasa politică, în nepriceperea și nemernicia ei, încurajează direct și indirect fel de fel de structuri de presă și tot felul de specialiști în consultanță pe banii statului, care o țin una și bună cu gospodăria tradițională prost înțeleasă, drept motiv pentru frica de a lua măsuri ferme de punere pe picioare a sectorului de porc, de exemplu, deoarece măsurile ar afecta numărul de voturi și, în plus, poate ar afecta și posibile alte interese de natură economică. O replică din serialul ,,Las Fierbinți” bine spunea ,,cine să te prindă, mă, eu? Fură, mă, cât mai este de furat, că vin ăilalți și fură ei. Fură, bă, dar dă și mai departe, că dar din dar se face rai. Ai citit Biblia?? Să o citești”.

Apoi, tot raportat la sectorul zootehnic, mă uit comparativ cum acum ceva timp a venit în România o televiziune care promova mâncarea și de atunci ești considerat retardat, inclusiv tu, bărbat, dacă nu știi să faci 10-15 feluri de mâncare fără rețetă în față și dacă nu poți recita în maximum 60 de secunde 30 de condimente. De ce asta? Simplu, fiindcă unii cu ceva școală și parale au vrut să creeze o piață a condimentelor, și nu doar la noi în țară, și au făcut-o. Nici așa nu am înțeles să dezvoltăm și noi ceva piețe pentru carne, legumele proaspete de sezon, conserve, organizarea piețelor țărănești și multe alte aspecte.

În schimb, noi, la nivel de țară și clasă politică conducătoare, nu am reușit să facem o strategie pentru promovarea consumului de oaie, miel (și cu alte ocazii decât Paște), vită de calitate, nu talpă de cauciuc, curcan, gâscă, rață, iepure și multe altele. Păi, de ce să o facem? Ca să putem să vindem cerealele la intern și să facem plusvaloare? Păi ce, suntem proști să muncim? Mai bine să facă alții.

Piscicultura, nici nu mai are rost să o amintim, fiindcă dacă tot avem ape, ce ne mai trebuie și peștele sau fructele de mare? Ce să facem cu peștele? Are oase multe, ne înecăm cu ele și, în plus, este de fiță să mănânci așa ceva doar când te rupi în figuri în concediu pe la alții, dar când te întorci acasă, revii, nu-i așa, la ceafa de porc germană și la ciocănele de pui românesc. Nu vrem și nici nu dorim să stimulăm o astfel de producție internă, fiindcă nu avem cultura de a mânca ce producem, asta fiindcă o ducem mai bine decât ne permitem ca țară.

Fiecare dintre noi vizualizează situația în care de sărbătorile de iarnă nu ești român dacă atunci când te duci la restaurant nu ceri o salată de roșii cu castraveți, că, nu-i așa?, doar roșiile la noi sunt tot anul, fiind ca în Maroc, dar ne stă în gât dacă o dăm pe murături sau varză murată.

Ar mai fi multe de spus, dar  toate aceste ,,realizări” sunt datorate în mare măsură specialiștilor social-democrați, unul mai priceput decât altul. După atâtea realizări, văd că mai sunt, pe ici, pe colo, indivizi care chiar cred că au făcut ceva bun în trecut și mai vor să mai vină o dată în fruntea bucatelor, că de ce nu? 

Alți cunoscători, unii influenceri, care trăiesc și ei din firimiturile primite de la unul și altul și care cântă (scriu) după ureche cum îi comandă plătitorul, cred că dacă au făcut 20 de chiolhanuri înseamnă că au devenit și cunoscători în ale agriculturii și îndrugă verzi și uscate, despre lanțul scurt sau foarte scurt, despre integrarea producției, despre diversificare și multe alte astfel de lucruri, dar fără să priceapă că noi avem probleme de altă natură, adică dezvoltarea macro, care înseamnă fabrici de mare capacitate.

O rețea de supermarketuri nu o ții cu conservele făcute de două familii, ci marile lanțuri de magazine le ții cu cele făcute de o fabrică de mare capacitate, care poate furniza marfă la toate rețelele de supermarketuri și mai poate face și pentru export. Dar pentru asta trebuie să ai un nivel decent prin care să înțelegi că întâi faci o strategie, apoi faci o lege corectă a ajutorului de stat și modalități corecte de promovare a sectorului.

De prea multe ori la noi, se face confuzie între cei care au făcut ,,mari afaceri” fără să poată spune de unde au făcut ,,primul milion” și profitând de oportunitățile mai mult sau mai puțin morale, care au acum ,,competența” să ne explice peste tot cum se fac afacerile și strategiile de țară, și alții care chiar pot să răspundă la astfel de întrebări, iar realizările sunt certe și verificabile.

Mergând mai departe, gospodăria tradițională se adresează turiștilor și clienților locali, dar pentru a avea turism trebuie să ai infrastructură (drumuri, căi ferate, aeroporturi), obiective turistice amenajate și promovate, iar în jurul acestora să dezvolți o structură de capacități gastronomice bazate pe produsele locale, adică nu te duci și ceri lângă Bran un somon cu sos de capere, ci poate ceri o porție de cotlete cu condimente sau un bulz, iar toate astea nu cu produse de la supermarket, ci făcute de cei din comunitatea respectivă.

Dar ca să faci așa ceva poate ar trebui întâi să facem infrastructura, să dezvoltăm turismul, să facem niște structuri de certificare, că respectivele puncte gastronomice folosesc ingrediente locale, și să promovăm conceptul, și poate așa, ușor, ușor, să vedem rezultatele. Dar abia a trecut un pic peste treizeci de ani, deci mai avem de așteptat.

Al doilea mare partid al țării, și istoric pe deasupra, PNL, mereu s-a ținut deoparte de agricultură. Liberalilor parcă le ,,mirosea domeniul”, domniile lor fiind niște snobi care nu se încurcă cu țărănimea decât la sloganuri, în timpul campaniei electorale.

În afară de jocul de glezne făcut, pe ici, pe colo, de câteva persoane fără mare semnificație în partid (sigur ei cred altceva, dar doar ei cred), de-a lungul istoriei postdecembriste, PNL s-a ținut departe de acest sector, ca ,,Necuratu’ de tămâie”, iar când politicienii liberali și-au asumat sectorul, au avut ,,ambiția” să pună cel mai slab și neprofesionist ministru din toate timpurile, fostul ministru Oros, acum transferat la alt partid, și sper eu cu această ocazie, și spre uitare. Oare cine o fi garantat pentru acest ministru???

Același principiu îl au și pentru restul de posturi, unde figurile sunt șterse sau lipsesc cu desăvârșire, deoarece între a-și asuma ceva și a le scrie pe cruce funcția de demnitar, aceștia preferă doar a doua soluție.

Trecând la alt partid, fiindcă despre PNL s-au epuizat cele de spus, ne putem gândi la USR, partid care nici nu a vrut și nici nu a putut să gândească ceva bun pentru agricultură, nici cu domnul Cioloș, nici fără acesta, și nici nu vrea, se pare, să schimbe ceva. Asta arată că useriștii nu își doresc să pătrundă în zona rurală, iar în acest caz, dacă ei nu vor, mediul rural de ce să-i vrea?

AUR, ,,noua speranță” a politichiei românești, la fel ca USR, se ține destul de rezervat față de zona rurală, mergând pe ideea că dezvoltarea unor structuri locale necesită un efort prea mare și nu cred că acest partid a avut o strategie în acest sens, iar rezultatele ultimilor patru ani confirmă această ipoteză.

Mai trebuie punctat că atât USR, cât și AUR nu au oameni de anvergură pe domeniul Agricultură, în ambele cazuri mulțumindu-se cu operațiuni de reșapare a unor ,,foste nulități în realizări” de la alte partide, care în afară de faptul că sunt ,,guralive”, în rest nu li se simte lipsa.

În concluzie, dragi cititori cu interese în agricultură, avem de ales între unii care ne-au creionat și implementat drumul până în ziua de azi și alții pe care nici nu i-a interesat și nici nu se prefac măcar că i-ar interesa pe viitor agricultura. Ce veți vota va depinde de fiecare dintre dumneavoastră, doar că opțiunile sunt puține ca ofertă și rezultate.

Legat de activitatea europeană a tuturor partidelor, elegant spus tinde spre zero, fiindcă dacă o ducem ,,bine” în acest sector, este un merit colectiv. Mereu sunt surprins cum popularii (PNL plus UDMR la noi) propun prin ,,ilustra” președintă a Comisiei Europene regulamente care mai de care mai năstrușnice (vezi USR), care sunt votate de social-democrați (și europeni, și ai noștri), dar ei (popularii) votează contra. Cine să îi mai înțeleagă?

În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Legumicultorii înscriși pentru ajutorul de minimis de 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar, acordat pentru susținerea producției de legume în spații protejate în perioada de extrasezon, vor primi banii cuveniți în această săptămână (11 – 17 martie 2024).

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că, prin direcțiile agricole județene, a început deja efectuarea plăților în cadrul Programului pentru legume cultivate în spaţii protejate. Până la această dată, 12 martie 2024, a fost plătită suma de 76,18 milioane de lei pentru aproximativ 15.395 de beneficiari ai programului.

Cei mai mulți cultivatori de legume înscriși în Program se găsesc în județele Olt (7.111), Galați (5.170), Giurgiu (1.617), Dolj (1.011) și Buzău (818).

Plățile vor continua în această săptămână, astfel încât toți cei 19.076 de fermieri eligibili din toate județele țării să încaseze sprijinul financiar, transmite MADR.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pentru protejarea producătorilor locali și a producției interne de legume și fructe, Uniunea Salvăm Țăranul Român solicită autorităților să aplice legislația europeană privind importurile de legume și fructe din țări care nu fac parte din Uniunea Europeană.

„Mecanismul de preț de intrare se bazează pe praguri minime de preț la import, sub care se aplică taxe specifice suplimentare (DSA) care sunt mai mari cu cât este mai mare valoarea de import. Spre exemplu, Franța aplică un tarif cuprins între 50,5 euro până la 65-70 euro/100 kg la legumele importate din țări non-UE. Pentru a asigura siguranța și securitatea alimentară a populației țării noastre și pentru a proteja producătorii autohtoni autoritățile trebuie să efectueze controale și analize ale mărfurilor provenite din țări non-UE (Turcia, Cipru, Maroc etc) și pot impune taxe, accize etc, mai mari pentru legumele din importurile non-UE și chiar restricții, până la interzicerea acestora, bazându-se pe simplul fapt că legislația produselor de protecția plantelor din țările non-UE este mult mai permisivă, iar multe dintre substanțele folosite în procesul de producție sunt total interzise în Uniunea Europeană, iar rezidurile de insecticide, pesticide, îngrășăminte chimice sunt mult mai mari și pot afecta sănătatea populației, dar și o concurență neloială producătorilor români”, explică Ion Păunel, membru fondator al Uniunii Salvăm Țăranul Român și președinte al Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.

Referitor la Programul „Tomata”, Ion Păunel precizează că sunt 22.000 de beneficiari înscriși în program în anul 2023, din care peste 9.000 sunt tineri fermieri. Cei 22.000 de beneficiari ai subvenției exploatează o suprafață de 2.200 ha spații protejate.

Potrivit Institutului de Economie Agrară, consumul de tomate în România este de 43,5 kg/ cap locuitor.

„Deci, la o populație a României de aproximativ 20 milioane locuitori rezultă un consum de 870.000 tone de roșii anual. Cele 2.200 ha cultivate cu tomate în spații protejate obțin o producție medie de 60 tone/ha și aduc spre consum doar 132.000 tone, iar producția totală de tomate anuală a țării noastre este de 750.000 de tone, incluzând aici și suprafețele extra-program, precum și tomatele cultivate în câmp, deci rezulță o cantitate de 120.000 de tone deficit de consum din care 60.000 tone sunt importate din Turcia, iar restul din țări precum: Italia, Spania, Grecia, Polonia etc. Într-adevăr, balanța inporturilor este mai mare decât cea a exporturilor, dar trebuie amintit faptul că în perioada decembrie – mai, din cauza condițiilor climatice din țara noastră, tomatele nu pot fi produse, iar necesarul de consum este asigurat de importuri. Programul Tomata este un program de finanțare prin care Guvernul României stimulează financiar sectorul legumicol din țara noastră, sector care a fost și este greu încercat, de la efectele pandemiei Covid - 19 până la criza provocată de razboiul din Ucraina, liberalizarea prețurilor la energie și combustibil care au condus la o creștere accelerată cu majorări chiar și de 500% a inputurilor folosite în procesul de producție (energie electrică, termică, combustibili, îngrăsăminte chimice, materii prime și materiale necesare pentru construția și modernizarea de spații protejate). Beneficiile Programului Tomata se regăsesc în creșterea suprafețelor de spații protejate cultivate cu tomate, modernizarea spațiilor de producție și construcția de noi sere și solarii, dezvoltarea economiilor afacerilor locale prin contribuția netă la economia țării noastre, atragerea unui număr cât mai mare de tineri, dezvoltându-se astfel antreprenoriatul rural, întărirea și dezvoltarea gospodăriei țărănești, care ar trebui să fie stâlpul unei economii sănătoase”, punctează Ion Păunel.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Vineri, 30 iunie 2023, s-a aprobat Hotărârea de Guvern prin care se prelungește valorificarea tomatelor și în perioada 1-15 iulie 2023, inclusiv, pentru cultivatorii înscriși în Programul „Tomata” de susținere a producției de roșii din spațiile protejate.

Actul normativ aprobat modifică și termenul limită până la care se pot depune documentele justificative la direcțiile agricole județene, respectiv până la data de 18 iulie 2023, inclusiv.

Inițial, producția obținută trebuia valorificată până la data de 30 iunie, însă din cauza temperaturilor fluctuante din primăvara anului 2023, reprezentanții cultivatorilor de legume au invocat întârzierea perioadei de fructificare a tomatelor și au transmis solicitări pentru prelungirea acestui termen.

Din informațiile comunicate de direcțiile pentru agricultură județene, reiese că, până la această dată, valorifică producția obținută circa 80% din numărul cultivatorilor înscriși în Programul „Tomata”.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Până în prezent, 22.295 de producători de legume s-au înscris la Direcțiile Agricole Județene, care sunt responsabile cu implementarea Programului Tomata. Producătorii de roșii au avut posibilitatea accesării sprijinului de minimis până la data de 1 aprilie 2023, pentru care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a alocat circa 3.000 de euro/beneficiar. Valorificarea producției trebuie să se facă până la data de 30 iunie 2023, inclusiv, iar ultima zi de depunere a documentelor justificative este data de 14 iulie 2023, inclusiv.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat 17.180 de cereri, acum se remarcă o creștere de peste 20%. Cei mai mulți legumicultori care solicită ajutorul de minimis pentru tomatele cultivate în spații protejate sunt în județele Olt - 7.070, Galați - 5.700, Dolj - 1.936 și Giurgiu - 1.881.

Potrivit informațiilor centralizate la MADR, Programul Tomata a fost accesat în toate județele, pentru anul în curs prezentând un deosebit interes în rândul tinerilor. Astfel, s-au înscris 7.154 tineri până în 40 de ani, care reprezintă circa 32% din totalul producătorilor înscriși. Dintre județele performante în privința tinerilor, MADR menționează județul Galați cu 2.262 producători de până în 40 de ani, județul Olt cu 2.219 și județul Dolj cu 523 producători.

„Programul Tomata are deja o anumită vechime și iată că acest număr mare de cereri îi conferă o consistență mai pronunțată. Acum avem peste 7.150 de tineri înscriși în program. Dacă privim spre anul 2019, atunci aveam doar 1.224 tineri. Nu există județ care să nu aibă un cultivator de tomate înscris în Program, chiar și acolo unde nu sunt condiții prielnice cultivării tomatelor în spații protejate, cum ar fi în Covasna, Harghita sau Brașov”, a declarat ministrul Petre Daea.

Stadiul depunerii cererilor pe fiecare județ

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Miercuri, 28 decembrie 2022, Guvernul a aprobat Hotărârea care reglementează programul de susținere a producției de tomate în spații protejate, schema de ajutor de minimis aplicându-se în anul 2023, pentru susținerea producției de tomate în spații protejate cultivate în Ciclul I de producție.   

Cuantumul ajutorului de minimis este de 3.000 euro/1.000 mp/beneficiar. Cererile se vor depune până cel târziu la data de 1 aprilie 2023. Valorificarea producției se va face până la data de 30 iunie 2023, inclusiv. Ultima zi de depunere a documentelor justificative (copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare) este 14 iulie 2023, inclusiv.

Ca noutate, pentru simplificarea aplicării programului se va efectua o singură verificare, după notificările transmise de către potențialii beneficiari cu cel puțin zece zile înainte de recoltare, care va viza identificarea suprafeței înființate, precum și evaluarea producției de tomate înainte de recoltare.

„Legumicultorii se află în plin proces de pregătire a producerii răsadurilor pentru înființarea culturilor în spații protejate, prioritare fiind tomatele pentru Ciclul I de producție. Dacă ne uităm în anii anteriori, vedem că Programul Tomata, necesar și foarte apreciat de legumicultori, a fost lansat la data de 1 aprilie în anul 2020, în data de 18 iunie în anul 2021 și la 3 februarie în anul 2022. Orice alt comentariu este de prisos”, a spus ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a pus în dezbatere publică, pe propria pagină de internet, Hotărârea pentru aprobarea programului de susținere a producției de tomate în spații protejate pentru anul 2023. Schema de ajutor de minimis se aplică pentru susținerea producției de tomate în spații protejate, cultivate în Ciclul I de producție.

Ajutorul de minimis destinat cultivatorilor de tomate în spații protejate este de 3.000 euro/1.000mp/beneficiar. Valoarea maximă a sprijinului financiar se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,9490 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2022. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranșă, în anul 2023.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă 262.999.000 lei, reprezentând echivalentul a 53,142 milioane euro şi se asigură din bugetul aprobat MADR pe anul 2023.

Legumicultorii care vor să solicite ajutorul de minimis trebuie să depună cererile la Direcțiile agricole județene (DAJ) până cel târziu la data de 1 martie 2023. Valorificarea producției de tomate se face până la data de 10 iunie, inclusiv. Depunerea documentelor justificative (copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare), precum și copia Registrului de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor se va efectua până la 30 iunie 2023, inclusiv.

De reținut că, ajutorul de minimis nu se acordă solicitanţilor a căror suprafaţă de culturi de tomate în spaţii protejate este obţinută prin divizarea unei suprafeţe cu tomate în spații protejate efectuată după data intrării în vigoare a actului normativ care reglementează sprijinul, indiferent de modalitatea de transfer al suprafeţei, cu excepţia succesiunilor şi a contractelor de vânzare înregistrate în Registrul agricol.

Criterii de eligibilitate, îndeplinite cumulativ

• Solicitarea ajutorului de minimis;

• Utilizarea unei suprafețe cumulată de minimum 1.000 mp/ciclu de producție, cultivată exclusiv cu tomate în spații protejate. Se acceptă o marjă de eroare de + 50 mp rezultați în urma verificării în teren a suprafeței înființate cu tomate;

• Marcarea suprafeței, la loc vizibil, cu o placă indicator, pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere tomate în spații protejate, anul 2023, beneficiar numărul .............., Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ........./Municipiului Bucureşti”, cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm/70 cm;

• Obținerea producției minime corespunzătoare culturii înființate, care este de 3.000 kg/1.000 mp;

• Solicitanții ajutorului de minimis trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate, în anul 2023;

• Legumicultorii trebuie să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat începând cu data înfiinţării culturii și avizat de OFJ;

• Dovada obținerii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcție de forma de organizare;

• Tomatele nu trebuie să depășească conținutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide;

• Dovada obținerii producției de tomate o constituie copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Precizăm că, toți cei interesați pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării proiectului de act normativ (13 decembrie 2022), pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

De asemenea, proiectul de hotărâre care aprobă programul de susținere a producției de tomate în spații protejate pentru anul 2023 poate fi consultat aici: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/5587_c6bc030d1af33d557c609f9a3b040a40.html.

Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice trebuie să specifice articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

Florin Ciobanu, legumicultor din județul Olt și consilier al ministrului Agriculturii, a anunțat că săptămâna viitoare va organiza, la Slatina, o întâlnire cu toți legumicultorii din județele Olt, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Teleorman, interesați de ajutorul de minimis.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că s-a prelungit perioada de valorificare a producțiilor realizate prin „Programul Tomata”. Astfel, noul termen este 1 iulie, în loc de 10 iunie, cum fusese prevăzut inițial. Totodată, se modifică și termenul pentru depunerea documentelor justificative pentru ciclul I de producție, acesta urmând a fi data de 30 august inclusiv, față de 30 iunie, cum era stabilit inițial.

Direcțiile județene pentru agricultură vor centraliza documentele justificative pentru virarea sumelor destinate sprijinului financiar acordat cultivatorilor de legume în spații protejate și vor transmite datele către MADR până la data de 15 septembrie 2022.

„Temperaturile scăzute din primăvară au creat o serie de dificultăți legumicultorilor înscriși în Programul Tomata. Plantele și-au încetinit dezvoltarea, iar fermierii au fost nevoiți să investească mai mult în sistemele de încălzire, în condițiile unor costuri ridicate pentru energia electrică și gazele naturale. În urma dialogului cu fermierii, am luat decizia să prelungim termenul de valorificare pentru legumele în spații protejate, precum și perioada în care aceștia vor depune documentele justificative pentru primirea sprijinului”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Roxana Roșculeț, inginer horticol la bază, ca orice femeie, a visat la o afacere cu flori. Însă chiar interlocutoarea noastră zice că Dumnezeu i-a dat două flori, fetele ei, în rest alegându-se cu roșiile. Legumele în spații protejate reprezintă afacerea familiei din județul Ialomița, de la Jilavele.

„Nu suntem milogi la poarta statului. Vrem doar să fim protejaţi.”

Reporter: Comuna Jilavele se află în partea nord-vestică a județului Ialomița, la limita cu județele Prahova și Buzău, un bazin legumicol puternic odinioară...

Roxana Roșculeț: Dar uitați, în Jilavele sunt singura azi care cultivă legume în spații protejate, pe o suprafață însemnată, peste 5.000 de metri pătrați. Mai sunt câțiva legumicultori, însă au poate 400-500 metri maximum cu legume. Mi-aş dori să fie şi alţii, pentru că împreună poate că am putea să facem altfel lucrurile şi ar fi mai bine şi pentru mine, şi pentru ei. Acum, Jilavele este o comună îmbătrânită, şi-mi pare rău că spun asta. Au îmbătrânit satele astea, odată cu noi… Piaţa de la Jilavele era o piaţă recunoscută, toată lumea când trecea la mare oprea acolo, la capul satului, să se aprovizioneze. Inclusiv eu opream acolo când veneam de la munte către mare. Jilavele, Movilița, Coșereni sunt zone legumicole. Din păcate, la Coşereni nu mai putem să vorbim de legumicultură, a mai rămas bazinul de la Moviliţa destul de mare, Gridul, Fierbinţi, dar Coşereniul, vestitele dealuri de la Coşereni care aveau solul acela argilos, şi erau nişte vinete rare, de o frumuseţe exemplară, din păcate acum e doar cultură mare cât vezi cu ochii.

„5.400 de metri pătrați de spaţii protejate. Economic vorbind, cred că este suprafaţa minimă de la care poţi să porneşti o afacere în legumicultură.”

Reporter: Să revenim la afacerea dvs. Ați spus că aveți peste 5.000 de metri pătrați cu legume în spații protejate. Cât, mai exact?

Roxana Roșculeț: 5.400 de metri pătrați de spaţii protejate. Nu este nici mult, dar nu este nici puţin. Economic vorbind, cred că este suprafaţa minimă de la care poţi să porneşti o afacere în legumicultură. Aşa mi-au arătat mie calculele, nu ştiu dacă am greşit sau n-am greşit, dar mie aşa-mi spun calculele.

Reporter: Şi calculele care au fost la început? În ce an?

Roxana Roșculeț: Calculele de la începutul anului 2006.

„Nu putem avea o previziune pentru anul următor, că nu ştim pe ce să ne bazăm.”

Reporter: Şi iată-ne în 2022, după 16 ani.

Roxana Roșculeț: Da, încă stau în dubiu dacă să-mi măresc suprafaţa sau nu, dacă mai fac un proiect cu finanţare europeană. Trebuie să analizez foarte bine situaţia economică şi să iau în considerare lucrul cel mai important: fluctuaţia pieţei. Pentru că din păcate astăzi noi nu ne putem face – ştiu că este o economie de piaţă, e firesc să fie o economie de piaţă şi să nu poţi să-ţi faci calculele sută la sută, dar noi nu putem să le facem nici la 50%, să avem o previziune pentru anul următor, că nu ştim pe ce să ne bazăm. Am stat şi m-am gândit ce aş putea să fac pentru ca afacerea mea să fie eficientă sau să fie mai bine decât este acum? Să măresc producţia. Vedeţi că serele noastre nu sunt nici la un nivel de jos, dar nici la nivelul maxim la care ar putea să fie. Mai mult de atât nu am cum să produc în spaţiul acesta protejat. Pe metrul pătrat n-am cum să fac mai mult decât facem acum, pentru că ar trebui o seră mai înaltă, ca să-mi asigure altfel de ventilaţie; încălzirea – o scot din calcul momentan, pentru că preţurile sunt foarte, foarte mari. Trebuie să mă gândesc la diversificarea producţiei, să vin pe piaţă cu un produs nou, să-mi găsesc o nişă şi să-mi fie mai bine. Dar şi aici sunt probleme, pentru că din afară se aduce orice, la preţuri sub preţul nostru de cost, că şi forţa de muncă este destul de consistentă ca valoare în afacerea asta şi… nu ştiu ce să zic. M-am blocat.

În piața noastră vin legume din toată lumea, la prețuri foarte mici. Ca producător, mă simt, aşa, al nimănui, în condiţiile în care statul ar fi trebuit să susţină producţia internă şi să o protejeze, dar nu prin preţuri, nu prin subvenţii, că nu aşteptăm subvenţiile sau, cum spun unii că suntem milogi la poarta statului, nu, nu suntem. Vrem să fim protejaţi. Economia asta de piaţă să permită pieţei să fie într-un cadru legal, în care să putem şi noi să ne găsim locul.

Reporter: Adică, să aveți o desfacere asigurată, să aveți un loc unde să depozitați marfa şi să o sortați, practic lucruri care n-au rămas decât pe hârtie, la nivel de intenţie din partea autorităţilor noastre, şi ca atare sunteţi lăsaţi în voia sorţii. Cine rezistă rezistă, cine nu, nu.

Roxana Roșculeț: Exact. Lupta pentru supravieţuire.

Reporter: Din păcate, în fiecare an mulți legumicultori renunță...

Roxana Roșculeț: Au renunţat şi or să mai renunţe mulţi. De pildă, în primăvara trecută preţul la varză a fost 80 de bani, când noi ne făcusem fiecare calculele să fie undeva la minimum 2 – 2,50 lei; preţul roşiilor a fost de asemenea scăzut, comparativ cu cheltuielile noastre, ale legumicultorilor. Foarte multă investiţie şi muncă, şi preţul nostru este unul corect. Vorbesc de perioada în care este o supraproducţie pe plan naţional şi piaţa nu mai poate să înghită cantitatea aia, practic de 3-4 luni, şi, culmea, când fiecare dintre noi are producţia maximă. E logic să se întâmple asta. Şi atunci ar trebui să avem o variantă, ca roşia din spaţiul protejat să fie dusă la procesare este exclus, că preţul este foarte mic la roşia asta şi n-avem cum să facem; să găsim alternativă. Eu, una, am spus şi susţin, ar trebui să ne organizăm şi în perioada aia să facem export, pentru că este o lună moartă în afară. Spania îşi înfiinţează ciclul doi de roşii, Italia, la fel, deci am putea să jonglăm cu o lună, de la 15 iulie până la 15 august, în care să facem export. Dar pentru asta trebuie să fim organizaţi şi, din păcate, nu avem capacitatea asta. Noi, ca producători, recunosc, nu o avem.

Reporter: 5.000 de metri pătraţi de spaţiu protejat pentru legumicultură nu se fac uşor...

Roxana Roșculeț: Nu-i deloc ușor. Aici în fermă am nouă module, șase sunt de 550 de metri pătrați și trei module sunt de 700 de metri pătrați. Le-am ridicat cu ajutorul unui proiect cu finanțare europeană, în 2006, pe SAPARD.

Reporter: Ați fost deschizătoare de drumuri?

Roxana Roșculeț: Da, am fost deschizătoare de drumuri. Pentru câţiva dintre cei care mi-au urmat drumul a fost greu şi au renunţat. Poate că şi eu, dacă n-aş fi fost aşa de curajoasă, aș fi renunțat. Mai e ceva la mine, dragostea pentru pământ şi pentru loc. Nu ştiu cum se face, dar când mă leg de ceva eu nu mai renunţ, asta sunt!

Reporter: A fost greu, a fost uşor la momentul acela?

Roxana Roșculeț: Și uşor, și greu. A fost greu pentru că atunci era cu 50% contribuţie şi a trebuit banii ăia să-i iau cu o dobândă destul de măricică de la bancă.

Reporter: Care a fost valoarea proiectului?

Roxana Roșculeț: Vreo 150.000 de euro. Valoare nerambursabilă, cu totul. De fapt, a fost mai mare valoarea, că a fost şi TVA-ul. Dar am mers doi ani bine, îmi amintesc că veneau de la Constanţa, le făceam programările să vină să ia marfa de la mine şi după aceea s-au deschis graniţele şi m-am trezit din 2008 din omul care tot timpul vorbea la telefon şi clienții aşteptau să fie pe agenda mea să vină să ia marfa, m-am trezit că nu mă mai suna nimeni. Şi au fost nişte ani grei, de care nici nu mai vreau să-mi amintesc, ani în care nu aveam unde să vindem sau preţurile erau aşa de mici, încât nu mai culegeam roşiile, deci a fost crunt. Am avut, deci, și perioade foarte dificile, peste care am trecut cu greu. Apoi am găsit un supermarket, un retailer destul de cunoscut pe piaţă, care a venit cu un parteneriat şi ne-am mulat foarte bine pe acest parteneriat, atât noi, cât şi ei, sunt foarte deschişi, şi pot să spun că sunt liniştită. De opt ani chiar sunt liniştită şi-mi văd de roşiile astea ale mele şi de ce mai pun eu. Absolut tot ce produc merge la supermarket. Facem contract ferm, cu preţuri ferme, cu cantităţi, cu tehnologie de cultură, nu folosim orice pentru tratament. Se fac analize şi de sol, şi de apă, avem într-unul din module instalată o cameră sau o staţie care monitorizează toţi parametrii necesari şi zic eu că am fost norocoşi, am tras lozul norocos de data asta.

Reporter: Consumatorul zilelor noastre încearcă să găsească gustul roşiei de altădată, adică acela al copilăriei, să fie roşia zemoasă, să fie cu coaja mai subţire...

Roxana Roșculeț: D-aia v-am zis că m-am mulat foarte bine pe programul lanțului de magazine căruia îi vând roșiile, pentru că şi retailerul respectiv merge pe gustul de altădată. În primul rând, solul sau hibridul îţi dă gustul, că nu poţi să fii „şi cal, şi măgar” sau „şi frumoasă, şi devreme acasă”. Prin urmare, au ales un hibrid care are un gust extraordinar şi consistenţa destul de bună, un picuţ mai tare decât roşiile alea pe care le mâncam noi când eram copii, dar din punctul meu de vedere – şi nu numai al meu – cred că la momentul actual este hibridul cu gustul cel mai bun de pe piaţă. Apoi, gustul mai vine şi de la sol, mai vine şi de la îngrăşămintele pe care le administrezi şi, nu în ultimul rând, de la apă. Știți bine, când plouă n-avem strugurii dulci, că nu acumulează zaharuri. Aşa este şi la roşie. Îmi place să spun că roşia mea mai împrumută şi din gustul meu…

Reporter: Corect. Dacă le spui în fiecare zi că le iubeşti, cu siguranţă…

Roxana Roșculeț: Să ştiți că da. Am făcut o glumă. Gustul este gust, dar dacă ţii la tehnologie şi ai şi un hibrid care te ajută, într-adevăr obţii ceea ce ţi-ai propus. Hibrizii, majoritatea, merg pe cantitate: să pun hibridul acesta că iau 10 kg pe fir. Da, e ok, iei 10 kg pe fir şi consumatorul dictează piaţa acum. Dacă te duci şi cumperi roşia şi o vezi mare şi frumoasă, şi o iei, şi când ajungi acasă zici „a, ce mănânc, cauciuc?”, asta este, a doua oară nu mai cumperi. Poate că mulţi iau, că nu se uită sau nu se gândesc, sau au uitat ce au mâncat odată.

Producătorul nu poate fi și vânzător

Reporter: Ați menționat mai devreme că producătorul român nu are capacitatea de organizare. La un moment dat, ați strâns lângă dvs. câţiva producători şi aţi făcut o cooperativă. Ce s-a întâmplat?

Roxana Roșculeț: Am făcut o cooperativă, am depus un proiect pentru un depozit şi o fabrică de procesare ca să eliminăm exact ceea ce vă spuneam, proiectul a fost eligibil, dar nu am prins finanţare. Se întâmpla în 2019. Din păcate, a fost al şaselea sub linie. Dacă am fi obţinut acel proiect, sunt convinsă că lucrurile ar fi stat altfel şi că am fi adunat alţi producători în jurul nostru şi ar fi fost o gură de oxigen pentru noi să ne şi dezvoltăm şi să putem să şi diversificăm producţia. Dar lucrurile n-au fost să fie aşa. Unul dintre parteneri şi-a şi închis firma, pentru că afacerea nu a fost viabilă.

Reporter: Așadar, ce n-a mers cu cooperativa agricolă?

Roxana Roșculeț: Am fi putut să strângem mai mulţi producători, şi au fost interesaţi producătorii să intre în cooperativa asta, dar neavând acel depozit despre care povesteam, nu poţi să iei marfa. Unde să o sortezi, unde să o etichetezi? Pentru că noi am avut contracte cu anumite supermarketuri şi calitatea primează. O vreme am mers în paralel, fiecare își sorta marfa şi o ducea, costurile sunt mai mari individual şi aşteptam acest proiect ca o salvare la problema noastră. Luasem o maşină mare de frig pentru toţi, aşa era ok, fiecare să-și ducă marfa la depozit, să o sorteze, ce rămânea de la sortat prelucrat şi apoi din depozit să plece unde aveam comenzile respective. Ne era foarte greu individual să lucrăm, pentru că dacă nu poţi să respecţi o comandă, nu mai prezinţi încredere. Trebuie să ai stocul acesta şi să ai totdeauna o rezervă, să fii sigur pe comenzile pe care le ai. Punctajul pentru proiect l-am avut, numai că am întârziat. Puteam să depunem chiar în prima lună de când s-a deschis sesiunea, numai că am întârziat foarte mult cu avizele care ne-au fost necesare pentru acest proiect, în special cu avizele de la Apele Române, unde durează. Şi atunci n-am putut să depunem în prima lună şi am depus în ultima lună şi… asta a fost.

„Ar trebui să ne îndreptăm în primul rând către educaţie. Să ne învăţăm copiii să preţuiască cultura legumelor pe sol, să prețuiască pământul.”

Reporter: Ghinion, să spunem, pentru ceilalţi legumicultori, pentru că voi acum reuşiţi să supravieţuiţi, evident, muncind şi având seriozitate în continuare cu lanţul sau lanţurile de magazine cu care lucraţi.

Roxana Roșculeț: Da, noi, da. Dar şi pentru noi ar fi fost mai uşor dacă funcționa această asociere. Scăpam de grija sortării, de grija transportului, care înseamnă timp. Şi pentru noi timpul este extrem de valoros. Întotdeauna am spus că un producător nu poate să fie şi vânzător. Niciodată. Eu nu cred că producătorul care are un hectar, fie şi în câmp, poate să stea, să piardă vremea ca să-şi vândă marfa. Este exclus.

Reporter: De voie, de nevoie, o faceţi şi pe asta.

Roxana Roșculeț: O faci, dar pierzi undeva. Undeva trebuie să pierzi. În loc să stai şi să-ţi vezi de cultura ta, că fără cel implicat direct nicio afacere nu este viabilă. Acum asta este… tu trebuie să te duci să stai pe piaţă şi să aştepţi să vinzi la kilogram. Este foarte greu!

Fără să pui suflet, nu poți face legumicultură

Reporter: Pentru că ne dorim să cunoaștem și omul din spatele afacerii, cum ați ajuns la Jilavele? De loc, de unde sunteți?

Roxana Roșculeț: Din Vălenii de Munte, deci sunt o munteancă. Mi-am cunoscut soţul în timpul facultăţii, coleg fiind cu sora şi cu cumnatul meu, şi am ajuns amândoi aici, el fiind din zonă, a ajuns medic veterinar în satul Jilavele. La București am absolvit Horticultura. După ce s-a desfiinţat IAS-ul, am lucrat la IAS Urziceni, m-am văzut nevoită să încep ceva şi pentru mine. Deşi îl ajut cu tot ce înseamnă hârţogăraie şi calculator la evidenţele lui veterinare, simţeam că lipseşte ceva. Mie mi-au plăcut întotdeauna florile şi am înclinaţia asta şi acum pentru flori. Şi mi-am propus să-mi fac o afacere cu flori, dar mi-am schimbat orientarea înainte să mă apuc de flori. Legumele au venit ca o necesitate, pentru că partea mai pragmatică a familiei, soțul meu, a spus: „Cine cumpără flori? Dar de mâncat, mănâncă toată lumea!”, aşa că am decis să ne axăm pe legume.

Reporter: Sunteți inginer horticol, la liceu ce-ați studiat?

Roxana Roșculeț: Liceul l-am făcut la Mizil, am liceul de asistent veterinar, bunica mea iubea pământul şi de la ea am moştenit dragostea asta, maia îi spuneam toţi din familie... Sunt tehnician veterinar. Însă nu mi-a plăcut niciodată medicina veterinară. Am fost întotdeauna atrasă de plante şi de pământ, de mică. La liceu m-am dus pentru că părinţii mei au zis „vă duceţi şi faceţi meseria asta”, că veterinarii pe vremea aia erau văzuţi bine.

Reporter: Şi dvs, şi sora ați urmat cursurile pentru tehnician veterinar, la liceu...

Roxana Roșculeț: Şi eu, şi soră-mea. Şi în familie acum sunt patru veterinari şi noi am echilibrat balanţa, că în familia noastră acum a mai venit soţul fiicei noastre, care este şi el inginer horticol. Aşa că suntem doi ingineri horticoli.

Reporter: Şi fetele voastre?

Roxana Roșculeț: A terminat dreptul fata cea mare, iar cea mică este clasa a XI-a. Ea îmi promite că o să se ocupe de seră, dar n-o cred, că se pregăteşte pentru medicină. Acum, fiecare are locul lui, oricât am vrea noi să credem că-l influenţăm, ne amăgim. Aşa că tot eu o să mă ocup de sere şi soţul meu, până când o să avem 110 ani, aşa cum spune el, sper să reziste construcţia până atunci.

Reporter: A rezistat până acum, trebuie să recunoaştem, sunt 16 ani de la construirea afacerii. Chiar v-am întrebat dacă ați schimbat folia. Mi-ați zis că nu, că este de acum 15 ani.

Roxana Roșculeț: Exact. Este o folie de acum 15 ani…Folia e neschimbată din 2007, că a trebuit să renunţăm la ferestrele de pe acoperiş. Şi este un dezavantaj, dar…

Reporter: Şi aerisirea o faceţi pe lateral.

Roxana Roșculeț: Da. Aşa ne-a permis terenul pe care-l deţinem să amplasăm serele, n-am putut să le punem perpendicular pe direcţia crivăţului, le-am pus paralel.

Reporter: Dialogul nostru a ajuns la final. Spre ce credeți că ne îndreptăm cu toate schimbările care vor veni, odată cu noile strategii europene?

Roxana Roșculeț: Eu cred că ar trebui să ne îndreptăm în primul rând către educaţie. Să ne învăţăm copiii să preţuiască cultura legumelor pe sol. Pământul acesta a fost făcut să rodească şi vreau să-i păstrez calitatea asta de roditor şi de vietate. Eu consider că pământul este viu. Nu este o substanţă inertă, e un organism viu. Să învăţăm copiii să iubească pământul, să învăţăm copiii să iubească plantele şi să fie atraşi să le şi cultive.

Reporter: Agricultura bio e pe buzele tuturor...

Roxana Roșculeț: Problema este că preţurile şi la cultura bio pe piaţa noastră sunt la fel sau diferă foarte puţin față de cultura tradiţională, iar randamentul nu este acelaşi.

Optimistă fiind, îmi place să cred că o să fie bine şi aş vrea să cred că o să fie bine. Acum, din nefericire, nu este bine pentru că în urma noastră nu are cine să mai vină. Mie de asta îmi este frică. Forţă de muncă nu mai găsim... Sper să treacă perioada asta, exodul forţei de muncă în afară, şi să rămână şi aici oameni dedicaţi. Eu, când mai am nevoie de ajutor, şi am, apelez la două fete, eu le spun „fetele mele”, a doua pereche de fete pe care o am, şi au 65 şi 68 de ani. Tineret, mai greu găsim, pentru că dacă nu eşti deprins cu munca, nu poţi să faci faţă. E o meserie pe care trebuie să o faci din suflet. Nu este o muncă grea, dar dacă nu ai atracţie pentru ea, nu poţi s-o faci.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU