Recent am avut un dialog foarte interesant cu directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu, care, printre altele, amintea de un proverb care spune că „atunci când vântul schimbării bate, unii-și construiesc ziduri, alții își construiesc mori de vânt”, susținând prin aceasta că trebuie nu să căutăm să ne punem la adăpost de acele schimbări care se preconizează în lume, în ceea ce privește știința agricolă, economia și mai ales o nouă paradigmă culturală, ci să căutăm să ne așezăm în avanposturi pentru a folosi în favoarea noastră această schimbare. Mi-a plăcut abordarea domniei sale, încă de atunci, dar pentru că sunt convins că o societate se schimbă în primul rând prin educație și cred că aceasta este apanajul mai ales al celor care conduc, am încercat să îl provoc să evidențieze rolul statului într-un asemenea demers. Mărturisesc acum că nu am fost deloc mulțumit atunci de faptul că a ținut cu tot dinadinsul să-l exonereze de orice rol, îngrămădind toată responsabilitatea pe seama societății civile, a managementului, care se cere, în viziunea sa, să evolueze la un standard superior prin autoeducație și curaj. 

Ceea ce m-a făcut să revin și să încep a-i da dreptate a fost o altă discuție, pe care am purtat-o de această dată cu o foarte tânără domnișoară, aproape încă adolescentă, ținând cont că abia terminase liceul și a pornit să urmeze cursurile a două facultăți foarte grele, Medicină Veterinară și Agronomie. De această dată, nu a fost vorba de o discuție despre concepte, ci o împărtășire din partea ei a unei experiențe personale, în ceea ce numim generic afacere. Părinții ei, ai domnișoarei Iris Maria Roșculeț, au o fermă legumicolă în care, printre altele, cultivă și roșii, din mai multe soiuri, nu detaliez, iar ea a găsit oportun să caute un debușeu pentru producția excedentară, încercând să o proceseze. A ales nu calea simplă a vreunui suc de roșii sau bulion, ci a făcut o dulceață. Și dacă tot a procesat roșiile astfel, s-a gândit că ar merge și ceapa să se transforme în dulceață, și ardeiul iute. A realizat, prin compilarea mai multor rețete de pe internet, o rețetă proprie pentru fiecare sortiment, le-a pregătit personal, le-a ambalat frumos în borcane, pe care le-a etichetat manual, scriind de mână fiecare etichetă. Efortul ei mi s-a părut excepțional. Probabil că la o analiză exigentă o astfel de abordare nu se dovedește o afacere care să poată deveni rentabilă, pentru că, în competiția cu industrializarea, un produs care încorporează atât de multă energie umană nu poate face față. Dar o astfel de analiză are la bază paradigma culturală actuală, aceea prin care important este consumul cât mai mare, la un preț cât mai mic. Este ceea ce numim „societate de consum”. Cu cât consumăm mai mult, cu atât producem mai mult, iar producția mare duce la creștere economică. Doar că această spirală ne-a dus în impasul de astăzi, al risipei resurselor și al poluării excesive. 

În numărul trecut al revistei am publicat la tradiționala rubrică „Citatul ediției” un fragment din publicistica eminesciană care remarca o altfel de schimbare de perspectivă culturală. Eminescu își exprima, acum aproximativ 150 de ani, îngrijorarea că banul a luat locul tuturor competențelor și remarca faptul că schimbarea a pornit odată cu Revoluția Franceză și că, înainte de aceasta, societatea era mai stabilă, cu toate inconvenientele care au justificat transformarea respectivă. Dintre aprecierile marelui gânditor al secolului 19 rețin acum fraza următoare: „[...]să recunoaștem că nu se producea mai mult decât trebuia, că munca, de bine de rău, era totdeauna retribuită și o măiestrie nu se năștea în mod artificial, ci numai atunci când era trebuință de ea. Cantitativ se producea cu mult mai puțin, dar luxul acelor timpuri era un lux solid, durabil și calitatea înlocuia cu de prisos cantitatea”. Observăm, deci, că, într-un anumit moment istoric, societatea punea preț mai mare pe calitate în detrimentul cantității și că, din dorința de a extinde bunăstarea la cât mai mulți, standardele au fost coborâte treptat până la ceea ce se întâmplă azi, când e mai profitabil să arunci un surplus decât să reduci producția. Iată că omenirea, constrânsă de criza ecologică și amenințată cu extincția din cauza evoluției climatice, caută să revină la o economie sustenabilă. În martie anul acesta, Uniunea Europeană a decis să pornească pe un alt fel de drum și să adopte un plan de măsuri de tranziție la o economie diferită, numită „circulară”. Conceptul implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp posibil, ducând la o prelungire a ciclului de viață al produselor. Nu înseamnă că această nouă perspectivă este una ideală, că se va putea implementa în integralitatea sa, dar punerea accentului pe realizarea de produse de calitate, durabile pune inițiativa tinerei Iris într-o altă lumină. Sunt convins că sunt mulți care au astfel de idei pe care le vom descoperi și de care ne vom bucura la momentul oportun, iar aceasta dovedește că antreprenoriatul va putea să ia inițiativa schimbării care nici pe departe nu va putea veni de la niște politicieni motivați doar de propriile interese. 

Și pentru că ne aflăm în apropierea uneia dintre cele mai importante sărbători creștine, trebuie să remarcăm că, deși europenii s-au îndepărtat foarte mult de Hristos, ei descoperă azi o latură profund creștină, aceea a cumpătării. Inflația de produse, la îndemână oricând, ne-a făcut superficiali în gândire și în simțire, devenind o posibilă cauză a stării spirituale atât de precare în care ne aflăm. O probabilă economie în care a risipi ar deveni un delict moral poate determina o schimbare în bine și a relației dintre oameni, care, devenind mai responsabili, mai aplecați spre valoare, vor putea să-L redescopere pe Cel care ne cheamă permanent la iubirea aproapelui, pe Acela pe care superficial îl așteptăm să se nască doar ca prilej de risipă gastronomică.

Editorial de: ADRIAN NEDELCU

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a postat, în dezbatere publică, pe pagina sa de internet un proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate pentru perioada 2023 - 2024 și pentru modificarea art. 8 din HG nr.1569/2022 privind aprobarea Programului de susţinere a producţiei de tomate în spaţii protejate pentru anul 2023.

Producătorii care înființează în spații protejate anumite culturi de legume primesc o subvenție de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar. Valorificarea producției se va face în perioada 1 noiembrie 2023 – 31 ianuarie 2024, iar plățile se vor efectua după data de 26 februarie 2024.

Schema de ajutor de minimis se aplică în perioada 2023 – 2024 pentru următoarele legume cultivate în spaţii protejate: tomate (Solanum lycopersicum L); ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar (Capsicum annuum L); castraveţi (Cucumis sativus L); fasole păstăi (Phaseolus vulgaris L); salată (Lactuca sativa L); spanac (Spinacea oleracea L); ceapă verde (Allium cepa L).

Producţii minime care trebuie să fie realizate de legumicultori pentru a primi subvenția:

a) 3.000 kg/1.000 mp pentru cultura de tomate;

b) 2.000 kg/1.000 mp pentru cultura de ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar;

c) 4.000 kg/1.000 mp pentru cultura de castraveţi;

d) 1.500 kg/1.000 mp pentru cultura de fasole păstăi;

e) 10.000 plante/1.000 mp pentru cultura de salată;

f) 1.000 kg/1.000 mp pentru cultura de spanac;

g) 100.000 bulbi/plante/1.000 mp pentru cultura de ceapă verde.

De asemenea, ca să beneficieze de ajutorul de minimis, producătorii trebuie să utilizeze o suprafaţă cumulată de spații protejate de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu una dintre culturile legumicole care sunt prevăzute a fi subvenționate prin programul guvernamental.

Proiectul de act normativ poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8443-proiect-hg-program-de-sustinere-a-productiei-de-legume-cultivate-in-spatii-protejate-pentru-perioada-2023-2024.html.

Cererile se vor depune în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

40 la sută din populație consumă zacuscă de mai multe ori pe săptămână. Unul din patru români mănâncă o dată pe săptămână din această specialitate românească, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Malagrow România, acoperind întreaga țară. Marea majoritate preferă zacusca făcută acasă, pe care, de obicei, o prepară ei înșiși. Cele mai mari cantități de zacuscă sunt produse în județele Ilfov, Iași și Mureș. Preferata este, în mod clar, zacusca de vinete.

În România, zacusca este o mâncare indispensabilă. Peste două treimi din populație consumă în fiecare săptămână zacuscă, potrivit unui sondaj online realizat de Malagrow România între 24 august și 14 septembrie 2022, la care au participat 3.242 de persoane. Pentru majoritatea respondenților (62%), zacusca face parte din masa de zi cu zi. Datorită ingredientelor vegetale, o treime dintre aceștia pun acest preparat pe masă în timpul Postului. Doar 3,6% dintre respondenți consumă zacuscă de sărbători.

În ceea ce privește sortimentele de zacuscă, cea de vinete este, în mod clar, cea mai populară, aproape trei sferturi dintre români spunând că aceasta este preferata lor. De asemenea, zacusca de ciuperci și de fasole sunt foarte apreciate, însă doar o minoritate de respondenți au votat pentru zacusca de pește, de dovlecei și de conopidă. Marea majoritate a respondenților (80,1%) optează pentru zacusca făcută acasă, doar 11,3% cumpărând acest preparat din magazinele alimentare și 8,6% de la producătorii locali sau din piețe.

Persoanele tinere fac mai puțină zacuscă

Sondajul făcut de Malagrow România acoperă nu doar consumul, ci și obiceiurile de preparare a zacuștei. Datele arată că majoritatea respondenților își fac zacuscă acasă, dar și părinții și bunicii se ocupă cu prepararea acesteia, ceea ce înseamnă că rețetele pentru acest preparat tradițional sunt transmise de la o generație la alta. În ceea ce privește grupa de vârstă, cei peste 46 de ani sunt cei mai pricepuți în prepararea zacuștei, în timp ce cei între 18 și 35 de ani sunt mai puțin interesați de acest lucru, doar 16% dintre ei făcând zacuscă.

Aproape jumătate din respondenții sondajului (45,8%) au declarat că, de obicei, prepară 10-25 de borcane de 380 ml cu zacuscă, însă una din patru persoane umple mai mult de 25 de borcane cu zacuscă. Doar 20% dintre români fac numai 5-10 borcane din această delicatesă. Potrivit răspunsurilor, cele mai mari cantități de zacuscă sunt produse în județul Ilfov, urmat de județele Iași, Mureș, Cluj și Suceava. 

Nu există zacuscă fără ceapă, vinete și ardei capia

Potrivit sondajului, ceapa este ingredientul esențial pentru acest preparat, cu 89,7% din voturi, urmată de vinete (86,8%), ardei capia (78,6%) și de roșii (74,5%). Gogoșarii și morcovii sunt, de asemenea, ingrediente populare. Mai mult de o treime dintre respondenți au votat pentru ciuperci, în timp ce 17,7% au votat pentru fasole. Pătrunjelul, usturoiul, dovlecelul, conopida și țelina se adaugă mai rar la zacuscă.

Legumele pentru zacuscă se cumpără din piețe sau magazine

Cea mai mare parte (67%) dintre români cumpără legumele necesare pentru zacuscă din magazine sau piețe, iar 26% dintre respondenți își cultivă ei înșiși toate legumele de care au nevoie pentru acest preparat. Prețurile actuale ridicate nu descurajează românii să facă zacuscă, 73% dintre respondenți declarând că vor face acest preparat și în acest an, în ciuda costurilor crescute. Doar 18% au declarat că renunță să prepare zacuscă acasă, preferând să cumpere zacusca gata preparată, iar 9% dintre respondenți nu fac niciodată zacuscă acasă, ci cumpără, de obicei, din magazine sau piețe.

„Compania noastră este un susținător devotat al consumului de legume autohtone, așa că suntem încântați că zacusca este atât de populară în România. Iar faptul că unul din patru oameni își cultivă legumele proprii este un lucru de care suntem foarte mândri. Considerăm că munca fermierilor locali este esențială pentru economia românească, iar scopul nostru este de a le oferi producătorilor fertilizanți, biostimulatori și amestecuri de substrat de calitate”, a subliniat Csaba Éber, director general al Malagrow România.

Valoarea și aprecierea de care se bucură zacusca printre români se vede și din faptul că mulți o oferă drept cadou. Aproape o treime dintre respondenți împart acest preparat cu membrii familiei și prietenii apropiați.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a prezentat, într-o conferință de presă susținută marți – 11 ianuarie 2022, modificările care au fost aduse  proiectelor de acte normative aflate în consultare publică în ultimele zece zile, pentru programele de susținere a producției de legume în spații protejate și a usturoiului, în anul 2022.

În ceea ce privește susținerea producției de legume în spații protejate, noua formă a actului normativ care va merge spre avizare și apoi spre aprobare în ședință de Guvern, pentru tomatele cultivate în ciclul I și în ciclul II de producție, pentru a încasa sprijinul maxim de 4.000 euro/beneficiar (3.000 euro/beneficiar pentru ciclul I și 1.000 euro/beneficiar pentru ciclul II), producțiile vor trebui să fie valorificate astfel: pentru ciclul I – între 1 martie și 10 iunie, iar pentru ciclul II – între 15 octombrie și 9 decembrie.

Referitor la producțiile minime necesare, trebuie realizate 3.000 kg/1.000 mp, față de forma inițială a actului normativ care prevedea realizarea unei cantități de 5.600 kg/1.000 mp.

În privința susținerii altor legume, cultivatorii pot primi 1.000 euro pentru producțiile valorificate în perioada 15 octombrie – 9 decembrie, iar producțiile minime necesare pentru 1.000 mp trebuie să fie pentru: Castraveți - 4.000 kg; Ardei gras/lung - 2.000 kg; Fasole păstăi - 1.500 kg; Spanac - 1.000 kg; Salată - 15.000 plante; Ceapă verde -100.000 bulbi.

Bugetul total al programului de susținere a producției de legume în spații protejate este de 225 milioane lei.

Referitor la programul de susținere a usturoiului, valoarea sprijinului de 3.000 euro/cultură/ha/beneficiar se va acorda pentru producțiile valorificate în perioada 1 iunie – 21 decembrie, iar producția minimă necesară este de 3 kg usturoi/10 mp. Programul beneficiază de un buget total de 22,2 milioane lei.

„Le mulțumesc tuturor fermierilor pentru că au transmis propuneri pentru îmbunătățirea actului normativ. Indiferent cât de mult ai vrea într-o instituție publică să creionezi un act normativ cât mai aproape de perfecțiune, întotdeauna există aspecte ce pot fi îmbunătățite. Eu sunt un om al dialogului și voi rămâne la fel în toată perioada mandatului meu pentru că vreau să facem legi bune, programe bune, care să vină în sprijinul fermierilor și să nu fie doar reforme pe hârtie care nu își ating obiectivele și scopurile”, a transmis ministrul Adrian Chesnoiu.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Legumicultorii din Belinț au fost printre primii din județul Timiș care au înțeles că numai împreună se pot impune pe piață. Încă de acum patru ani, a luat ființă Cooperativa Agricolă Legume Belinț, sub umbrela căreia produc și vând nouă legumicultori. Doar produc, subliniază Angelica Buză - președintele cooperativei, pentru că grija desfacerii a dispărut.

„Cooperativa Agricolă Legume Belinț s-a născut din dorința de a vinde, dar nu doar în piață, pentru că a vinde în piață înseamnă mult prea puțin. A vinde în piață înseamnă să-ți duci traiul de zi cu zi, iar noi ne-am dorit mai mult. Am dorit să facem ce ne place și să fim profitabili, așa că ne-am îndreptat către supermarketuri, dar n-am fi ajuns în marile lanțuri de magazine dacă nu ne asociam. Suntem nouă fermieri tineri și am înțeles asta”, a arătat Angelica Buză, adăugând că, odată înființată cooperativa, interesul supermarketurilor a apărut aproape firesc.

Președintele cooperativei agricole din județul Timiș spune că nu a fost ușor ca legumicultorii să înțeleagă că trebuie să producă și mult, și de calitate. „La ora actuală, vindem cartofi, varză, salată, ridichi, sfeclă roșie, ardei, vinete, dovlecel zucchini, iar de anul acesta vom continua să diversificăm producția, deoarece avem oameni care, după ce au văzut că treaba merge bine prin cooperativă, vor să ni se alăture”, a precizat Angelica Buză.

2019 este considerat un an mulțumitor de legumicultorii din cooperativă, prin prisma faptului că și-au onorat contractele, iar cifra de afaceri a crescut. De altfel, acest indicator arată cel mai bine faptul că înființarea cooperativei a fost decizia corectă, luată la momentul potrivit, cifra de afaceri crescând în cei patru ani de funcționare de patru ori, de la 30.000 de lei în primul an, la 120.000 de lei, anul trecut.

Articolul pe larg îl puteți citi în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2020.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Aurel Petruș lucrează 1.300 de hectare certificate ecologic, în județul Călărași, la Ștefan cel Mare. Este și producătorul „Gălbenușului de Bărăgan”, brand de ouă ecologice. Împreună cu fiul său Mihai se ocupă de câmpurile pe care are o structură de 13 culturi și crește 9.000 de găini ouătoare, în sistem ecologic. L-am vizitat pe la începutul verii (2019, n.r.) și l-am găsit, cum ne și așteptam, în câmp.

„Găsești cumpărătorul, ai încheiat contractul, știi deja despre ce este vorba și după aceea te apuci să produci. Nu produci și după aceea cauți cumpărătorul, că s-ar putea să rămâi cu marfa nevândută. Asta trebuie făcut, să căutăm să vindem și după aceea să producem.”

Reporter: Domnule ing. Aurel Petruș, iată, vă găsim pe tractor, la pregătit terenul.

Aurel Petruș: Subliniez mereu că în agricultura ecologică poți să dai și greș, sunt anumite culturi pe care dacă le-ai scăpat din mână, ele se compromit total. Aici unde m-ați găsit a fost o încercare de a cultiva ceapă prin semănat direct, a răsărit, avea densitate corespunzătoare, dar n-am mai reușit să facem față la buruieni, s-a îmburuienat și s-a compromis total. Acum pregătim terenul și vom semăna floarea-soarelui high oleică. Asta este, agricultura ecologică are și aceste pierderi, eu pot să le spun planificate, vrei sau nu vrei, la peste o mie de hectare n-ai cum să le reușești pe toate încât totul să meargă perfect. Ăsta este și motivul pentru care UE acordă o subvenție suplimentară pentru agricultura ecologică, pentru că, se știe, este mai multă muncă, este mai mult risc, sunt mai mulți factori care îi fac pe fermieri uneori să piardă, dar în același timp câștigând prin valoarea produsului care iese în urma procesului ecologic. Adică un produs curat, un produs de calitate, un produs fără pesticide, un produs cu o valoare adăugată mai mare, un produs care se vinde mai scump față de produsul convențional.

Reporter: Anul acesta a fost unul deosebit, vremea n-a fost cea care să vină în sprijinul dvs., au fost și ploi, acum în ultima parte, dar a fost și secetă severă.

Aurel Petruș: Am pornit cu stângul în anul agricol 2018-2019, dar după aceea vremea s-a reglat foarte bine și trebuie să recunoaștem că în zona noastră am beneficiat de ploi mici cantitativ, chiar și medii, dar, ceea ce este important, ploile au fost curate și n-au fost probleme cum au fost la alți colegi, cu grindină, cu furtuni, cu vijelii, cu tot felul de fenomene meteo nefavorabile care au cauzat pagube. Cred că, totuși, se anunță un an destul de bun pentru fermierii din zona noastră. Au fost și fermieri care au avut mici probleme în câmp, dar eu zic că au reușit să treacă peste ele. Aici unde suntem acum, este un teren foarte bine pregătit, un teren în care putem să semănăm foarte bine și cultură dublă, pentru că avem condiții de irigare, noi beneficiind de canalul de irigație CA1 care vine de la Borcea și merge până aproape de Slobozia, unde avem apă aproape tot anul, apă gratuită, și sigur aici vom beneficia de acest lucru și vom uda culturile. Chiar alături de noi se vede o suprafață de 30 ha de orz, imediat după orz vom semăna din nou floarea-soarelui high oleică, care are o căutare destul de mare la export.

Buruienile sunt combătute prin rotația culturilor

Reporter: Sunt deja 20 de ani de când practicați agricultura ecologică și, pentru că ați amintit de cultura de orz, cum e cu tehnologia pe care o aplicați acestei culturi?

Aurel Petruș: Pe această suprafață, în toamnă s-au aplicat trei udări atât de răsărire, cât și în perioada de vegetație. Am semănat foarte târziu, după porumb, imediat am aplicat udări, cultura a răsărit, a reușit să intre în iarnă bine înfrățită, cu o densitate corespunzătoare, producția fiind pe măsura așteptărilor. Tehnologia pe care o aplic nu este un secret, eu mă bucur ca și alți fermieri să facă pasul către agricultura ecologică, însă deocamdată politica agricolă din România pentru agricultura ecologică, din punctul meu de vedere, nu este favorabilă și ăsta este și motivul pentru care țara noastră este pe ultimul loc ca procent, ca suprafață cultivată cu culturi ecologice. Aș sublinia faptul că și agricultura ecologică la ora actuală beneficiază de foarte multe produse fitosanitare ecologice recunoscute și aprobate pentru a fi folosite, că uneori chiar avem probleme cu alți colegi când ne văd și pe noi că tratăm culturile, aplicăm substanțe permise, ei n-au de unde să știe, dar dacă ne văd cu MET-ul pe câmp spun „a, uite, el spune că nu tratează culturile, dar o face!”. La ora actuală este un singur produs fitosanitar care nu există pe piață pentru eco, erbicidul pentru combaterea buruienilor, dar avem foarte multe produse pentru combaterea bolilor, pentru combaterea dăunătorilor, insecticide ecologice, fungicide ecologice și chiar biostimulatori ecologici, și aici pot să spun că stăm chiar foarte, foarte bine. La această cultură de orz, în primăvară s-au aplicat două tratamente cu produse cu biostimulatori ecologici și efectele s-au văzut. Pot să spun că pe un fond de îngrășăminte naturale aplicate putem să sperăm la o cultură aproape la fel cu a colegilor din convențional.

Reporter: Adică?

Aurel Petruș: Eu aș spune că dacă reușim peste 6 tone la hectar este o producție mulțumitoare, având în vedere că prețul este un pic mai mare, undeva la 15-30% prețul este mai mare față de orzul convențional. Important este că avem desfacere imediată. Pe mine, de pildă, recoltarea mă prinde cu contractul de vânzare încheiat, marfa pleacă imediat din câmp către partenerul nostru care vine și o preia în cel mai scurt timp.

Reporter: Cum rezolvați problema buruienilor, având în vedere că nu există, deocamdată, un erbicid ecologic?

Aurel Petruș: Prin rotația culturilor. Subliniez, culturile de orz, grâu, mazăre de toamnă sunt culturi care se fac, zic eu, ușor, cu o tehnologie foarte simplă, care combate foarte bine buruienile și nu sunt probleme. Deja am început să avem mici secrete, pot să spun, și pentru culturile de floarea-soarelui și porumb, și, în cel mai scurt timp, zic eu că într-un an-doi, o să stăpânim și tehnologia la porumb și floarea-soarelui, și la soia, încât și acolo combaterea buruienilor să se facă atât prin rotație, cât și prin lucrările mecanice specifice, cu unelte specifice, pe care le-am achiziționat în ultimul timp, despre care sunt convins că vor rezolva problema buruienilor și la aceste culturi.

„Problema mare este că un fermier ecologic este aproape ultimul pe listă la subvenții. Trebuie să înțeleagă toți că subvențiile, în 99% din cazuri, se duc exact acolo unde trebuie, în tehnologizarea, în dezvoltarea fermei, în modernizare.”

Subvențiile ajung în modernizare, în dezvoltarea fermei

Reporter: Din păcate, nu întotdeauna autoritățile sunt aproape de fermieri. În cazul dvs., produceți hrană bio, hrană ecologică și, pentru asta, primiți o subvenție mai mare, pentru că e alta tehnologia, sunt alte lucrări, alte cheltuieli. Numai că dvs. ați ajuns la un moment dat într-o situație nefirească, să-i spun așa, cu Agenția de Plăți de aici, de la Călărași, care, nu-mi dau seama de ce, nici până acum nu a rezolvat problema pe care chipurile au descoperit-o dumnealor. În continuare vă judecați cu autoritățile?

Aurel Petruș: Da, este o problemă neplăcută, din 2015 sunt probleme în primirea subvenției, procesele sunt încă pe rol, un fermier normal nu ar fi putut să suporte acest șoc. Faptul că noi aici ne aflăm într-o biocooperativă, unde am organizat treaba, zic eu, diferit față de cazul în care am fi fost pe o singură fermă, celelalte nu au probleme, iar această problemă sigur se va rezolva în instanță. Deja sunt două procese câștigate, dar nu definitiv, vom vedea. Important este că am reușit să mergem mai departe prin producțiile obținute, prin valorificarea superioară a lor. Spun mereu, problema mare este că un fermier ecologic este aproape ultimul pe listă la subvenții. Acum, când stăm de vorbă, nu am primit încă subvenția nici pe ecologic, nici pe suprafață, dintr-o „mică” eroare în sistemul informatic privind o suprafață, mi-e și rușine să spun, de 0,75 ha, și nu am primit toată subvenția până la această oră. Deci, până în prezent, subvenția pe 2018 pentru una din fermele din cadrul biocooperativei nu s-a dat, nu s-a primit niciun ban. Trebuie să înțeleagă toată lumea că aceste subvenții vin să ajute fermierul în achiziționarea de utilaje performante, de material semincer deosebit, toate aceste subvenții fiți convinși că ele se duc, în 99% din cazuri, exact acolo unde trebuie, în tehnologizarea fermei, în dezvoltarea, modernizarea fermei.

Eu, din surse proprii și cu sprijinul acestor subvenții care vor veni, chiar dacă vor ajunge mai târziu, deja am achiziționat încă o instalație de irigat, care se montează acum și care va reuși să irige încă 25 ha.

În opinia mea referitor la agricultura ecologică, marea problemă care trebuie rezolvată este această diferențiere care se face între subvenția normală și subvenția pe ecologic. Nu poți să „pedepsești” un fermier ecologic și să-i dai banii ultimul, să îl treci pe listă când se dau ultimele subvenții. Consider că și el are aceleași probleme precum celălalt fermier. Măcar subvenția pe suprafață să o ia la timp, odată cu toți fermierii, iar subvenția la ecologic să fie un fel de ajutor suplimentar, așa cum se acordă subvenția la soia, o subvenție cuplată cu producția. Cred că ăsta este motivul care nu-i determină pe fermieri să facă pasul către agricultura ecologică. Ar fi unul dintre motive. Pentru că, trebuie să recunoaștem, sunt și celelalte motive, de mentalitate, de confort, poate fermierii nu vor să se înhame la o treabă foarte, foarte grea, care să le creeze probleme și să facă o producție doar un pic mai rentabilă, omul se mulțumește cu cât poate să obțină în convențional și cu efort mai mic.

„Recomand tuturor care ar vrea să se apuce de agricultura eco în primul rând să fie mai mulți în aceeași zonă, să reușească să ducă tot lanțul până la capăt, pentru că altfel nu poți să reușești.”

Înainte de a te apuca să produci, trebuie să găsești cumpărătorul

Reporter: Aveți 20 de ani de experiență în agricultura ecologică, ce ne spuneți în legătură cu valorificarea? Știu că, încă de la începutul afacerii, exportați materie primă în Germania...

Aurel Petruș: Da, așa este. Valorific producția la export pentru că procesarea la nivelul României la ora actuală, atât pe produsul convențional, cât și pe produsul ecologic, lasă de dorit. Încă nu avem unități de procesare bine dezvoltate, încă nu avem o zootehnie bine dezvoltată care să absoarbă toată cantitatea de grâu, porumb, orz și celelalte ingrediente care intră în componența furajelor, ca ele să rămână în țară, să fie procesate în țară și după aceea să fie vândute sub formă de carne sau alte produse procesate. Pe această temă, ca o necesitate, pentru a fertiliza câmpul ecologic, noi putem să spunem că am închis deja circuitul pe un anumit segment, producem ouă ecologice de aproape zece ani, ouă care sunt destinate sută la sută pieței românești. Deci, o parte din produsul obținut de noi în câmp se întoarce procesat direct pe raftul magazinului, direct din fermă, fără niciun intermediar. Este un lucru bun, ne ajută foarte mult să asigurăm un cash-flow aproape săptămânal, noi nu am dus lipsă de bani, dăm salariile la timp, lucrurile, pot să spun că de câțiva ani, aproape că s-au normalizat.

Având această experiență de 20 de ani în producție și valorificarea producției, le spun că înainte de a te apuca să produci, trebuie să găsești cumpărătorul. Găsești cumpărătorul, ai încheiat contractul, știi deja despre ce este vorba și, după aceea, te apuci să produci. Nu produci și după aceea cauți cumpărătorul, că s-ar putea să rămâi cu marfa nevândută. Asta trebuie făcut, să căutăm să vindem și după aceea să producem.

Reporter: Ați accesat fonduri europene?

Aurel Petruș: Am avut un singur proiect cu finanțare europeană aprobat și reușit, în 2010, un proiect simplu, de achiziție de utilaje, pe care l-am dus la bun sfârșit, deși și acolo au fost ceva probleme pe care nu mai vreau să mi le amintesc, important este că s-a aprobat, am depășit momentul, așteptăm să apară și să funcționeze anunțatul Program Național de Dezvoltare a Zootehniei prin care, cu susținerea care se promite prin acest program, să ne dezvoltăm în continuare cu încă un adăpost pentru aproape 9.000 de păsări crescute în sistem ecologic.

„Pe mine, recoltarea mă prinde cu contractul de vânzare încheiat, marfa pleacă imediat din câmp către partenerul nostru, care vine și o preia în cel mai scurt timp.”

Pe bio, cooperativele zonale asigură reușita

Reporter: Astăzi, e greu să faci agricultură ecologică? E greu să te apuci în prezent, comparativ cu acum 20 de ani, când ați început dvs.?

Aurel Petruș: Acum pot să spun că nu mai este chiar atât de greu. Iată, în jurul nostru au apărut foarte mulți factori care influențează pozitiv dezvoltarea acestui sector. Au apărut distribuitori de mașini agricole specializate pentru agricultura ecologică. Au apărut furnizori de input-uri ecologice, care oferă și consultanță, instruire, îți spun ce trebuie să faci, cum să faci, în funcție de cultură, de fermă. Este numai problema fermierului, el este cel care hotărăște să facă pasul către acest tip de agricultură. Dar, înainte de a face pasul, recomand tuturor care ar vrea să se apuce de agricultura eco, în primul rând, să fie mai mulți în aceeași zonă, să reușească să ducă tot lanțul până la capăt, pentru că altfel nu poți să răzbești, să-ți faci unitatea de păstrare, de condiționare, silozul propriu în care să depozitezi marfa. Toți partenerii care ar fi într-o astfel de asociere, cooperativă, să fie oameni serioși, unul să nu greșească că, dacă greșește unul, toată marfa, și a celorlalți, se strică. Toată marfa este contaminată, luându-se probe din tot, creându-se un singur lot, și atunci nu mai știi cine a greșit, dar tot lotul este refuzat. Sunt lucruri delicate. Eu nu vreau să sperii pe nimeni, dar asta este, dacă fac pasul, ei trebuie să știe la ce să se aștepte.

Reporter: Știu că era, la un moment dat, o problemă legată de certificare, au apărut foarte multe firme care au început să ceară mai mulți bani pentru certificarea la hectar, asta întâmplându-se anual. Cum este situația în prezent?

Aurel Petruș: Toate firmele care vor să certifice producția ecologică trebuie înregistrate și aprobate de Ministerul Agriculturii. Există o listă foarte clară la minister, unde firmele câștigă acest drept de a face certificarea producției, se dă o autorizare de a face această certificare. Au fost ceva probleme, mai sunt ceva probleme și azi. Odată cu apariția subvenției în sistemul ecologic, într‑adevăr prețurile cu certificarea s-au ridicat, dar ele s-au ridicat la nivelul costurilor de certificare existente pe piața europeană. Deci n-au crescut fără o logică, au o logică, că sunt aceleași costuri ca și la ceilalți fermieri din Uniunea Europeană. Eu știu că firma cu care lucrăm este o firmă acreditată, este o firmă recunoscută de partenerul ecologic care cumpără produsul respectiv de la mine. Dar pe lângă aceste certificări, de doi-trei ani inițiativa ministerului, pe care am lăudat-o, și o spun de fiecare dată, este o inițiativă unică în UE, mă refer la eliberarea certificatelor de tranzacție. Mi se pare o acțiune foarte bună, o acțiune în care există responsabilitatea prelevării probelor. Adică, responsabilul să fie la fața locului, și în acest caz responsabilul de la Direcția Agricolă, împreună cu organismul de certificare și cu producătorul, care prelevează proba, proba pleacă la laborator și, după ce rezultatele vin de acolo, se eliberează certificatul de tranzacție, care la ora actuală este cerut numai pentru valorificarea către UE. Consider că ar fi bine chiar și către firmele din România acest certificat de tranzacție să însoțească toate loturile de produs ecologic. Prin acest certificat de tranzacție, se urmărește foarte clar trasabilitatea, care este clară, este limpede, se vede clar cine a produs, unde a ajuns produsul, a doua oară, a treia oară, până la beneficiarul final. Și atunci, pe această verigă, sunt convins că ar dispărea, dacă apar, ar dispărea acei intermediari care încearcă să încalce regulamentul.

Reporter: Probele de materie primă, de produs agricol obținut de dvs., sunt luate și certificate de aceeași firmă care certifică solul sau de firme pe care le agreează cel cu care lucrați în momentul comercializării, cel care vă cumpără marfa?

Aurel Petruș: Sunt două aspecte diferite. Pe de o parte, avem prelevarea probelor pentru certificatul de tranzacție care se face la nivel local de organismul de certificare, însoțit de responsabilul de la direcția agricolă, respectiv de la producător, probe care merg la un laborator. Din păcate, în România nu există un laborator acreditat care să facă aceste analize și, la ora actuală, probele se trimit în Bulgaria pentru eliberarea certificatului de tranzacție. Aici apare a doua problemă: ridicarea probelor de către cumpărător. De pildă, vine cumpărătorul, adus de un organism de el acreditat, de exemplu SGS-ul este delegat și recunoscut de firma care cumpără, de beneficiarul mărfii, care vine și prelevează probe din lan, din lanurile pe care tu le-ai pus la dispoziție către beneficiar, prelevează probe, le trimite pe cheltuiala lui, de data aceasta, la laborator, în cazul în care ele ies negative, lucrurile merg mai departe către produsul final. Când produsul final este lotizat și pus într-o celulă de siloz, cumpărătorul își rezervă dreptul de a ridica încă o dată o probă, și din siloz. Am uitat să spun că, la rândul lui, organismul de certificare, odată cu eliberarea raportului de inspecție, singur vine să facă inspecția pe teren, prelevează probe din plante, din aproape toate parcelele, bineînțeles aleatoriu, pe care le trimite la un laborator, și de data aceasta tot în Bulgaria, unde, dacă probele ies – Doamne Ferește! – pozitive, tu ai o contraprobă la tine în birou, iar de data aceasta se trimite la alt laborator, noi am trimis în Austria, deci se trimite la un alt laborator și dacă de acolo vin negative, lucrurile deja sunt clare, sunt bine, și tot procesul poate să meargă mai departe.

Reporter: Înțeleg că ați trecut printr-o poveste de genul acesta.

Aurel Petruș: A fost un accident, a fost un accident cu un vecin fermier, a bătut vântul, a ajuns substanța cu care trata în 10-15 metri din lanul meu, el trata la mazăre, noi aveam niște grâu, bine că s-a depistat la timp, organismul de certificare a observat acest lucru, s-a separat marfa, i-am dat altă destinație, lucrurile se pot rezolva. Pentru lucrurile accidentale, nu se ia gâtul. Asta să fie clar. Se găsesc soluții, se declasează o anumită suprafață, o anumită cantitate de marfă, nu înseamnă că totul este pierdut. Există și accidente, asta e. În jurul nostru sunt agricultori care aplică pesticide, îngrășăminte în condiții uneori chiar nefavorabile, asta este, și lotul poate să fie contaminat. Eu, întotdeauna când știu că sunt în apropierea celorlalți colegi, marginile, aproape 15-20 m, le recoltez, depozitez separat producția, îi dau o altă destinație și stau liniștit.

Reporter: Nu pot să nu vă întreb, ați mai trece vreodată la agricultura convențională?

Aurel Petruș: Nu cred că am mai putea face față agriculturii convenționale. Dar niciodată să nu spui niciodată. Oricum, cererea de produse bio este în continuă creștere în toată Uniunea Europeană şi mă bucur că și în România consumul de produse ecologice este într-o continuă creștere, asta, ce văd eu pe produsul ou, dar se vede și pe celelalte produse. Au apărut foarte multe produse cu statut bio: de la banane, morcovi bio, legume bio, produse procesate, biscuiți și tot felul. Piața este deschisă. Important este ca și alți factori să deschidă ochii și să se îndrepte către acest tip de agricultură care, iată, are o piață an de an în continuă creștere. Pe cultură mare, văd că rămânem singuri, nu mai apar și alți colegi de cultură mare, dar semnalele sunt foarte bune, că încep fermierii mici, fermierii cu suprafețe mici și mai ales cei care produc legume, să conștientizeze că deja văd în asta un produs de nișă și că au început să acceseze acest tip de agricultură.

În concluzie, chiar dacă nu apar fermieri care să facă cultură mare bio, apar pe culturi mici, pe legume, pe fructe, iar ăsta e un lucru foarte important.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 30 septembrie 2019

De zece ani, Ioan Jivu face legume bio în satul Belinț, unul dintre bazinele legumicole importante ale județului Timiș. S-a împlinit un deceniu de când legumicultorul alimentează peste o sută de familii din Timișoara cu un coș cu legume, o afacere după un model franțuzesc, pe care a adaptat-o la realitățile pieței românești.

„Îmi stabilesc culturile în așa fel încât să produc cu 50% mai mult decât necesarul, pentru că în agricultura bio riscurile sunt mari. Prefer să pun mai mult în coș decât să nu am ce pune.”

Ioan Jivu produce legume pe cinci hectare și provocările sunt multe în legumicultura bio, iar pierderile n-au fost puține în cei zece ani de activitate. Nici anul acesta n-a făcut excepție. „Am avut parte de un început de an foarte, foarte greu, din cauza condițiilor meteo. În primăvară, am avut foarte multe ploi pe o perioadă lungă și ne-a dat peste cap calendarul lucrărilor în câmp. Am plantat cu întârziere, răsadurile și-au pierdut din calitate și, în consecință, producția a avut de suferit. După cum se știe, în legumicultura bio nu folosim produse chimice, toate lucrările sunt efectuate de noi manual, așa că, și din acest punct de vedere, începutul ploios de an a fost un dezavantaj pentru noi. Apoi a venit vara, foarte secetoasă. Am ratat, din păcate, anul acesta, integral cultura de lubeniță. Pentru că nu am reușit să scot în teren răsadurile la vreme. După ce am plantat, cu chiu, cu vai, răsadul, a stat două săptămâni în apă și a pierit. Dar am compensat coșul cu alte legume”, ne povestește Ioan Jivu.

Zilierii, greu de găsit

Poate cea mai grea problemă cu care se confruntă legumicultorul din satul timișean Belinț, dincolo de provocările climatice și de cele de tehnologie, este lipsa forței de muncă. Pe lângă faptul că este o activitate sezonieră, legumicultura bio cere foarte multă muncă manuală, fără să poată oferi muncitorilor certitudinea unui loc de muncă. „Este o problemă gravă, nu numai a mea, ci și a altor agricultori. Eu am avut noroc că unul dintre nepoți s-a hotărât să vină și să lucreze cu mine, dar și-așa avem nevoie de zilieri pe care-i găsim din ce în ce mai greu. Nu e neapărat o problemă de plată a zilei de lucru, pentru că, pe lângă bani, un muncitor zilier are asigurate trei mese pe zi, suc, cafea, apă, alte băuturi, plus că la finalul zilei de lucru pleacă acasă și cu produse. Foarte greu găsim muncitori zilieri. Anul acesta, am avut două hectare și jumătate de cartofi și, la un moment dat, aproape am intrat în disperare că se strică vremea și nu pot scoate cartofii. Am găsit oameni la 30-40 de kilometri distanță. M-am dus dimineața după ei și seara i-am dus acasă, numai să reușesc să-mi fac treaba. E foarte greu. Și dacă aș vrea să am angajați permanent, nu am cum să o fac, pentru că e o muncă sezonieră, nu pot să-l plătesc 12 luni și el să lucreze doar șapte, maximum opt luni. Poate că dacă taxele și impozitele pe care le plătim către stat ar fi mai mici cu angajatul ar fi o variantă, dar altfel nu. E totuși o afacere de familie”, arată Ioan Jivu.

Coșul bio ajunge la peste o sută de abonați

Oricâte probleme au apărut de-a lungul timpului, seriozitatea și respectul față de client l-au menținut pe Ioan Jivu deasupra liniei profitului. Acum, în noiembrie, a reînnoit contractele pentru anul viitor și a stabilit prețurile pe fiecare produs. Și în anul 2020 va avea peste o sută de abonați, iar unora dintre ei le livrează coșul cu legume bio de acum zece ani, adică de la începuturile afacerii de familie. „Nu am crescut prețurile aproape deloc. Doar la roșii am pus un leu în plus, dar e același preț tot anul, indiferent de prețul de pe piață. Au fost luni bune în care produsele mele au fost sub prețul de piață. În medie, într-un an, prețurile mele au fost mai mici față de cele de pe piață cu 10%. Am familii care de zece ani se aprovizionează cu legume de la mine, își pun și murături și conservele pentru iarnă și sunt foarte mulțumite. Sunt oameni bolnavi care  vor să mănânce legume sănătoase. Sunt puține familii care renunță. Undeva în jur de 15 – 20 de familii pe an se schimbă, adică sunt familii noi în program. Am cereri pe care nu le pot onora, pentru că am dimensionat programul la aproximativ o sută de familii. Îmi stabilesc culturile în așa fel încât să produc cu 50% mai mult decât necesarul, pentru că în agricultura bio riscurile sunt mari. Legumicultura nu e matematică și nu știi cât produci, așa că prefer să pun mai mult în coș decât să nu am ce pune. Am avut și 200 de familii în program, dar este un volum imens de muncă și, având în vedere problemele cu forța de muncă, m-am limitat la maximum 120 de familii. Prefer să am 120 de familii mulțumite decât să forțez un număr mai mare și să compromit afacerea, pentru că reclama pozitivă este foarte importantă, un client mulțumit, automat, aduce alți clienți în viitor și afacerea are continuitate”, ne-a mărturisit legumicultorul din județul Timiș.

La zece ani de la start, Ioan Jivu consideră că a făcut o alegere potrivită, iar afacerea a crescut, odată cu apetitul românilor pentru mâncarea sănătoasă. Suportul logistic asigurat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare (CRIES) a fost extrem de important, dar resursa financiară a fost integral a familiei. Micul fermier a fost plecat în Franța și în Japonia, unde a studiat mecanismul acestui gen de parteneriat cu mare atenție. Dacă în Franța coșul este alimentat cu „ce se face”, în România Ioan Jivu pune cam 36 de legume și fructe în mod asumat și cu un preț prestabilit. Acest mic detaliu a făcut afacerea funcțională în România. Iar mulțumirea este nu doar materială, ci și sufletească. Avalanșa de felicitări și mulțumiri de la final de an confirmă acest lucru și îi dau lui Ioan Jivu energia și motivația  necesare pentru anul următor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 noiembrie 2019

În satul Mailat din județul Arad, pe raza comunei Vinga, legumicultura este o chestiune de tradiție. Cândva, arbagicul și ceapa constituiau un adevărat brand local. Acum, o bună parte din legumele produse sunt înghițite în mod special de piața Aradului. Familia Varga cultivă legume de aproape 25 de ani, pe care le vinde mai apoi angro la „Obor”, în municipiul Arad.

Micuța fermă a familiei Varga are 2.600 de metri pătrați de solarii și încă trei ha cu legume de câmp. Am ajuns la Mailat într-o zi caniculară de vară și, cu puțin noroc, l-am prins acasă pe fermierul Varga Miklos, exact după ce a venit de la piață, asta, în timp ce doamna Varga pornea tractorul să meargă cu oamenii în câmp, la scos de cartofi. Am avut plăcuta surpriză să descopăr o persoană volubilă, dispusă să-mi împărtășească din secretele muncii de legumicultor.

Punctul forte al familiei Varga sunt ardeii, vinetele, rădăcinoasele și cartofii. Roșiile creează probleme în cultură, drept pentru care sunt plantate destul de rar. „Tomate punem o dată la zece ani. Deși respectăm tehnologia, ceva nu le place și aproape de fiecare dată ratăm cultura. Anul acesta, am pus un solar cu roșii, care însă este pagubă. Deși arată bine pe exterior, în interior sunt bolnave și am preferat să nu le ducem la piață”, spune domnul Varga, conștient că doar calitatea vinde la preț bun. A învățat asta în cei 25 de ani de când bate piețele Aradului. De ardei, este mulțumit. A obținut 3.000 de kilograme într-un solar de 400 de metri pătrați, cu mult mai puțin însă față de ce obțin vecinii din Ungaria la aceeași cultură. „Într-un solar de cinci ari, în Ungaria se produc 10.000 de kilograme de ardei. Probabil că ne lipsește ceva, pe partea de tehnologie, poate o analiză de sol, ca să știm cu ce să intervenim, dar și cu producția obținută de noi sunt mulțumit. Probleme avem cu tripșii. Am încercat aproape orice, fără succes însă”, a specificat fermierul arădean, care recunoaște că cel mai bine se simte în solarul cu vinete. „La noi, „vedetele” sunt vinetele. La 800 mp cu vinete în două solarii, am obținut anul trecut o producție de 9.000 kg, pe care le-am dat la un preț mediu de 3 lei/kg. Anul acesta, încă nu am tras linia, așa că nu știu exact cum stăm la această cultură. În orice caz, va fi mai slab decât anul trecut și ca producție, și ca preț”.

Cartoful și ceapa de Mailat au căutare

Pe piața Aradului, majoritatea cunoscătorilor caută cartoful de Mailat, o cultură profitabilă și pentru familia Varga. „Cine vine la Obor caută cartofi de Mailat, Anul acesta, suntem mulțumiți și de preț. Chiar dacă avem o cantitate mai mică de cartofi față de anul trecut, prețul este dublu. De altfel, în general, prețurile de pe piața din Arad sunt mai mari decât cele din Timișoara. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar la noi calitatea este mai bună decât în alte părți. De exemplu, sortăm cartofii cu mare atenție. Am investit 5.600 de euro într-o mașină de spălat cartofii, pe care am adus-o din Ungaria, pentru că noi răspundem de calitatea cartofului pe care-l vindem până ce acesta ajunge în oală”, arată Varga Miklos.

Ceapa este brandul local al comunei Vinga, așa că nu putea lipsi nici din schema de culturi a familiei Varga. Deja fermierul a prospectat piața și pregătește acum terenul pentru a cultiva ceapa de sămânță. „Am vorbit cu colegii care mai aduc marfă de prin Polonia și de prin alte locuri și mi-au spus că ceapa cam lipsește. Cred că dacă o să pun ceva mai multă ceapă, voi avea de câștigat, cu condiția să am ceapă uscată pe piață la final de mai. Pe vremea comuniștilor, se puneau sute de hectare cu ceapă la Vinga, dar asta a fost odată. Nu să producem ceapă este o problemă, asta știm să facem foarte bine, problema este să o vindem. Va dau un exemplu. Anul trecut, am pus un hectar cu ceapă la care am aplicat toată tehnologia. Am obținut opt vagoane de ceapă. Două le-am vândut ca ceapă verde, trei ca ceapă uscată și restul a rămas pe câmp”, spune legumicultorul din județul Arad.

Multe din problemele de tehnologie pe care le are Varga Miklos ar putea fi rezolvate de un specialist, pe care de unul singur este destul de greu să-l plătești. Din păcate, problema asocierii este tratată cu reticență în comuna arădeană Vinga, așa că, în decursul a mai puțin de 30 de ani, din cei 60-70 de legumicultori profesioniști au mai rămas vreo șase.

Varga Miklos ne-a zis că dacă nu este pe minus la finele anului, este mulțumit. „N-am intrat în datorii, e bine!”, concluzionează gazda noastră din satul Mailat. Și, în final, sacrificiile sunt mari și profitul este mic.

Comuna Vinga este situată în extremitatea sud-vestică a județului Arad, în Câmpia Vingăi, la 23 km de orașul Arad și la circa 30 km de Timișoara. Suprafața comunei este de 14.500 ha, iar populația ajunge pe la 6.000 de locuitori, în trei sate: Vinga, Mailat și Mănăștur. Principala ocupație este agricultura.

Satul Mailat, în care se găsește ferma legumicolă a familiei Varga, se mândrește cu o frumoasă datină care se ține în ultima duminică din luna august, „Duminica de Mailat”, când toți cei născuți aici se întorc în sat, unde, cu această ocazie, au loc diverse manifestări culturale.

Articol publicat în Revista Fermierului, 15-30 septembrie 2018

Lidl, inițiatorul proiectului „Cultivat în România, specific românesc”, singurul de acest gen menit să revitalizeze soiurile românești de legume, „dă roade” și anul acesta, anunță retailerul prin intermediul unui comunicat de presă.

Mai exact, Lidl extinde oferta adăugând ardeiul gras ARUM și ardeiul iute JOVIAL, după ce anul trecut pe rafturile magazinelor Lidl s-au aflat roșia Buzău 1600 și ceapa roșie de Buzău. Toate cele patru soiuri sunt revitalizate în cadrul proiectului „Cultivat în România, specific românesc” și sunt disponibile în comerțul modern, doar în magazinele Lidl.

Soiurile revitalizate de Lidl sunt foarte apreciate pentru calitățile lor nutriționale. De exemplu, roșia de Buzău 1600 are un raport echilibrat de glucide și de vitamina C, dar și o cantitate mare de licopen și carotinoizi, substanțe benefice sănătății. De asemenea, ardeiul JOVIAL, un soi de tip iute Cayenne, are o concentrație ridicată de capsaicină și este recunoscut pentru proprietățile sale benefice în reducerea durerii.

Inițiativa de revitalizare a soiurilor românești de legume este unică pe piața locală de retail și face parte din parteneriatul strategic „Cultivat în România, specific românesc”, derulat împreună cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Legumicolă din Buzău.

„«Cultivat în România, specific românesc» este un proiect amplu de investiție în agricultura românească, prin care Lidl contribuie la dezvoltarea sustenabilă a producătorilor români. Prin această inițiativă, retailerul dezvoltă constant acțiuni care vin în sprijinul producătorilor: oferă gratuit consultanță de specialitate, sesiuni de audit și sprijin în rezolvarea problemelor tehnice cu care producătorii se confruntă. Astfel, proiectul urmărește inițiativa de a revitaliza soiurile autohtone dar și de a dezvolta producții agricole sustenabile”, se mai menționează în documentul de presă.

Roșia Buzău1600 alături de ardeiul gras ARUM și ardeiul iute JOVIAL vor fi disponibile în magazinele Lidl din întreaga țară, de la sfârșitul lunii iulie, iar ceapa roșie de Buzău va intra în ofertă la sfârșitul lunii august. Soiurile de legume au fost dezvoltate la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Legumicolă (SCDL) Buzău.