Multe localități din județul Hunedoara au avut de suferit odată cu închiderea minelor de exploatare, iar înfățișarea acestora s-a degradat treptat. În aceeași situație s-a aflat o vreme și comuna Crișcior, așezată în nord-vestul Munților Metaliferi, de-o parte și de alta a Crișului Alb. În prezent însă, situația s-a schimbat. Autoritățile locale au depus, de-a lungul timpului, 30 de proiecte pentru finanțare din fonduri europene, o parte a acestora fiind finalizată deja.

Comuna Crișcior se întinde pe o suprafață totală de 4019 ha, cu o populație de peste 3.800 locuitori și este alcătuită din patru sate: Crișcior (atestat documentar din anul 1439), Valea Arsului (atestat documentar din anul 1825), Zdrapți (atestat documentar din anul 1441) și Barza (atestat documentar din anul 1909).

Am ajuns la Primăria comunei Crișcior unde am discutat cu primarul Ovidiu Furdui despre realitățile cu care se confruntă, stadiul proiectelor derulate cu finanțare europeană și guvernamentală, precum și care sunt planurile de viitor pentru binele localnicilor. „Funcţiona la un moment dat mina Barza, mină de aur, unde se producea 1% din aurul la nivel mondial. Dar, ştiţi cum e. Sunt perioade de tranziție, acum nu mai este mineritul şi încercăm, prin toate mijloacele, să schimbăm cumva zona. Am traversat o perioadă cu o pandemie, pe care am gestionat-o zic eu destul de bine, văzând ce s-a întâmplat şi la nivel mondial. Din punctul de vedere al proiectelor, eu zic că a fost una dintre cele mai benefice perioade. Chiar făceam un calcul recent şi erau undeva la peste 30 de proiecte pe fonduri europene, şi nu numai. Pe fonduri guvernamentale era acel Program Național de Investiții Anghel Saligny, restul sunt toate pe PNNR. Deci, din punct de vedere al proiectelor, cred că a fost de departe cea mai benefică perioadă și începem încet-încet să şi terminăm câteva dintre ele”, ne-a declarat Ovidiu Furdui.

Primăria, școala, dispensarul și căminul cultural sunt prioritare pentru comunitate

Comuna beneficiază în prezent de un sediu nou pentru primărie, un dispensar nou, un cămin cultural în finalizare pe componenta C10 - Fondul Local, din PNRR, o sală de sport realizată prin Compania Naţională de Investiţii.

Dar proiectele implementate la Crișcior vizează mai multe componente ale comunității „La liceu se lucrează un corp, sper să-l finalizăm în luna septembrie, urmând să putem disloca copiii ca apoi să ne apucăm şi de celelalte corpuri. Vom da drumul şi la camere de supraveghere video, pentru a avea o comună monitorizată video. Acum suntem în faza de licitaţie la acel CAV, la centrele de colectare selectivă pentru deşeurile din construcţii. Sunt foarte multe proiecte și urmăresc în continuare fiecare linie de finanţare. Am spus că nu există linie de finanţare la care să nu mă gândesc sau să nu depunem proiecte”, a completat primarul comunei din județul Hunedoara.

Însă cel mai important proiect din punctul dumnealui de vedere, proiect care urma să înceapă la scurt timp după realizarea interviului, îl reprezintă reţeaua de gaz, cu o investiție de aproximativ opt milioane de euro, cu peste 40 km de reţea. „Sunt multe alte proiecte. Unul mult aşteptat care va începe cât de curând este reţeaua de apă. Mai există un sat unde nu este apă, satul Zdrapţi, dar şi acolo depunem proiect. Sper ca în maximum două-trei luni să înceapă şi această lucrare”, precizează Ovidiu Furdui.

Succesul se datorează echipei

Nimic nu se poate realiza fără oameni bine pregătiți în spate. „Dacă nu ai o echipă performantă e destul de greu. Dar noi, din fericire, avem cam tot. Am o echipă extrem de tânără, extrem de ambiţioasă, pentru că tu ca primar poţi să fii zero, atâta timp cât n-ai o echipă puternică în spate”, a subliniat primarul. În cei 20 de ani de când ocupă această funcție spune că a avut timp să formeze o echipă sudată și performantă, cu care lucrează pentru atragerea fondurilor. „Le spun de fiecare dată că nu trebuie ratat niciun proiect, chiar dacă n-avem bani de cofinanţări – aici este o provocare extrem de mare, când nu ai bani pentru acele cofinanţări, şi eram cumva certat că: „de ce faci dacă  n-ai bani de cofinanţări?”. Aici consider că trebuie să intervină guvernul. Că, atunci, haideţi să nu mai facem niciunul niciun proiect, pentru că n-avem bani de cofinanţare. Eu cred că rolul primarului şi al echipei primarului e să facă cât mai multe. De aceea voi continua să cred că trebuie făcute, indiferent că mai prelungim din ele, nu le putem face pe toate sau nu mai putem încheia toate anul acesta sau anul viitor. Dar avem patru ani şi e extrem de important că în aceşti patru ani care vor urma, vor fi proiecte.”

Importantă este și continuitatea, dar și curajul de a accesa fondurile dedicate mediului local. „Unii chiar cred că astea-s poveşti. Numai că, am încheiat șapte proiecte extrem de mari până acum, numai într-un mandat – grădiniţă cu program prelungit, sală de sport modernă, primărie nouă, dispensar nou, o curte a primăriei modernă așa cum puţine primării au. Cred că n-am stat degeaba şi lumea vede şi conştientizează că dacă spunem că avem proiecte, acelea şi sunt. Pentru că ar fi jenant să vin să spun că am reţeaua de gaz, dacă n-aş avea proiectul cu reţea de gaz. E complicat în ziua de astăzi să spui minciuni sau prostii, mai ales, numai de dragul de a-ţi face o imagine”, spune edilul care înclină să creadă că a fi primar poate fi o meserie.

Omul sfințește locul

Licențiat în administrație publică la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Ovidiu Furdui a lucrat tot în administrația locală, timp de șase ani, ca inspector de taxe și impozite. „De 26 de ani lucrez la o singură instituţie, pe cartea de muncă e doar Primăria Crişcior. Cumva aş putea spune că asta e o meserie, chiar dacă meseria mea era de inspector impozite şi taxe. Dar, în acest timp, eu cred că doar realizările te pot ţine într-o anumită funcţie. Nu altceva.”

Continuarea proiectelor și munca depusă în folosul comunității îl fac pe Ovidiu Furdui să meargă mai departe. Iar provocările sunt doar o motivație în plus. „Nu ştim ce se va întâmpla pe viitor, nu ştim ce se va întâmpla cu Uniunea Europeană. A fost acea pandemie, nu ştim ce se întâmplă. Dar, de aceea e şi frumos, că sunt multe provocări şi eu sper în continuare să facem faţă.”

Uitându-se în urmă cu 20 de ani pe când Crișcior era doar o altă comună fără străzi asfaltate, fără apă sau canalizare, spune că a fost motivat să fie primar de posibilitatea de schimbare. Auzise de programul SAPARD, deşi Primăria din Crişcior nu depusese vreun proiect, și a înțeles că aceasta este calea. „Exact asta a şi fost motivaţia: vreau să depun. Nu se poate să stăm. Ştiam că e singura soluţie. N-am ratat niciun proiect. Tot ce au fost măsuri – 3.2.2., 7.2. pe infrastructură – noi am depus şi, din fericire, am şi câştigat. Aşa că, în continuare, eu sunt ferm convins că vor apărea provocări și vom încerca să depunem proiecte pe orice măsură avem la dispoziţie, chiar dacă şi eu sunt nemulţumit de multe ori că acele măsuri care ar fi poate de un interes mult mai mare pentru cetăţeni nu le găsim sau n-au apărut deocamdată. Dar ştiţi cum e: dacă eşti pregătit, cu siguranţă vor apărea şi noi încercăm să ne aliniem, indiferent ce e: dacă e centru de colectare – am depus; platformă de gunoi -  avem releveele făcute la toate, doar să le depunem proiecte. Vrem orice credem că e o plusvaloare pentru comunitatea noastră... În momentul în care ai o echipă care a lucrat atâtea proiecte, deja e uşor să le duci la bun sfârşit, chiar și cu acea provocare legată de cofinanţare. Dar am făcut credit şi pentru gaz, ne descurcăm şi cu siguranţă că lucrurile vor intra pe un făgaş normal”, a conchis Ovidiu Furdui, primarul comunei Crișcior din județul Hunedoara.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

România este o țară cu un procent ridicat al populației rurale, comparativ cu celelalte țări ale Uniunii Europene, unde media este de 28,5%. Recensământul Populației și Locuințelor la nivelul anului 2021 a arătat că, din totalul de 19.053.815 persoane, majoritatea populației rezidente trăiește în mediul urban (9.941,2 mii, reprezentând 52,2%), ponderea populației rurale a țării fiind de 47,8%, cu 9.245,5 mii persoane.

Aflat într-un continuu proces de transformare, adeseori abandonat de tineri, satul românesc rămâne vatra în care neamul nostru s-a creat și spre care își îndreaptă atenția mulți dintre fiii sau fiicele sale. Un astfel de loc este comuna Băița, din județul Hunedoara, unde dr. Florica Zaharia s-a întors și a deschis Muzeul Textilelor, după pensionarea sa de la Metropolitan Museum of Art din New York (The MET).  

Dr. Florica Zaharia este Conservator Emerita al The MET și directorul și coproprietarul Muzeului Textilelor, iar timp de 28 de ani a fost membră a Department of Textile Conservation (DTC), din care 13 ani a fost Conservator in Charge al DTC, coordonând un grup de conservatori de textile de renume mondial.

Muzeul Textilelor este un muzeu privat de textile cu o colecție de aproximativ 12.000 de piese, colectate din țară și de peste hotare, împreună cu familia, de-a lungul ultimelor patru decade. „Perindarea prin lume și experiențele pe care le-am avut lucrând în cultură și, din fericire, la unul dintre cele mai mari muzee ale lumii, Metropolitan Museum of Art din New York, în domeniul textilelor, crescând într-o familie din această zonă în care textilele au avut o importanță foarte mare – cel puțin până la un anumit moment, atunci când produsele industriale au cucerit piața și oamenii și s-a produs mai puțin acasă, dar chiar și așa tehnologia tradițională textilă încă era existentă și am avut parte de ea –, desigur și educația academică pe care am urmat-o, toate la un loc, plus pasiunea pentru materialul textil, ne-au adus aici... la o continuare și o folosire a materialului pe care l-am colecționat ani la rând, fără a avea în minte neapărat momentul acesta final. Muzeul textilelor nu este un muzeu obișnuit, nu expunem colecția în totalitate, ținem mult la proiectele de cercetare, ținem foarte mult la integrarea sau plasarea culturii românești în culturile universale”, ne-a explicat Florica Zaharia.

O colecție unică

Colecția muzeului, realizată cu pasiune pentru textile, determinare și expertiză profesională de către Florica și Romulus Nicolae Zaharia și a fiicei lor Ana Teodora Drăguș, cuprinde piese textile bidimensionale, costume, accesorii și instrumentar textil din România, estul și centrul Europei, vestul Europei, Orientul Apropiat, India, Asia Centrală, Japonia, China, sud-estul Asiei, Africa, Oceania și America. Unicitatea colecţiei este asigurată de faptul că a fost formată cu atenție la aspectele tehnice ale textilelor.

În majoritatea proiectelor de aici există un dialog cultural între cultura românească și o altă cultură din jurul lumii. Expoziția prezentată acum este o paralelă între cultura românească și cea japoneză, vernisată în 2023 și continuată și anul acesta, însă cu înlocuirea unor piese și cu publicarea catalogului expoziției. „Culturi total diferite prin mediul în care au crescut, prin condițiile naturale, prin necesitățile mediului și așa mai departe. Întotdeauna ne uităm din această perspectivă la ceea ce se întâmplă în materialul textil. Avem și proiecte de cercetare a culturilor care ne înconjoară, și am avut deja expoziții pe această temă, a ceea ce se întâmplă în Carpați, în Balcani, în nord, în sud și așa mai departe”, ne-a spus dr. Florica Zaharia despre muzeul care beneficiază de trei spații, două în Băiţa și unul în satul Hărţăgani. „Avem în suportul acestei acțiuni, la 4 km de aici, în satul Hărțăgani, o gospodărie tradițională unde, de fapt, publicul și cercetătorii, colegii din mediul profesional, pot să înțeleagă materialul textil. Dacă aici expunem materialul textil ca obiect de artă – multă lume se așteaptă să vadă un muzeu etnografic în care elementele se împletesc – și atenția publicului vine spre obiect, cu informația necesară, la Hărțăgani avem instrumentarul textil, avem cultura materialelor textile, avem plante tinctoriale, războiul de țesut, toate elementele care pot apropia oamenii, și vorbim de tineri, pentru că avem mulți vizitatori care au venit de la o vârstă fragedă. Sunt foarte interesați de ceea ce se întâmplă, mai ales că această expunere a procesului tehnologic este într-o gospodărie tradițională de la 1902, deci automat reflectă și sfârșitul secolului al XIX-lea și ce se întâmpla în perioada respectivă”, a continuat aceasta.

Emigrată înainte de 1990, Florica Zaharia a reușit să facă și peste hotare ceea ce consideră și astăzi o pasiune și nu o meserie. Întoarsă acasă, a adus cu sine, dincolo de experiență, contacte și proiecte comune cu colegii domniei sale de peste hotare. „Asta este și partea frumoasă, pentru că avem colaborări cu colegi și cu prieteni de peste tot. De exemplu această expoziție, am gândit-o împreună cu una dintre prietenele și colegele de la Metropolitan, Mido Isato, de origine japoneză, cu care am lucrat cot la cot ani de zile și cred că am început să gândim despre identitățile noastre culturale mai bine de 30 de ani”, a arătat dr. Florica Zaharia.

Valorizarea patrimoniului, motor de dezvoltare

Întrebată adeseori de ce s-a întors acasă, răspunde simplu „toată viața m-am dus eu spre alții, acum vreau ca alții să vină spre mine, în locul în care îmi place să fiu. Sigur, mi-a plăcut să fiu oriunde, îmi place să călătoresc foarte mult, dar aici îmi sunt rădăcinile și, într-adevăr, vin oameni din România, dar vin oameni din SUA, din Australia, de peste tot, oameni care știu de ce vin. Este un public anume. Rar vin în Băița turiști care vin doar din curiozitate. De obicei vin să învețe și avem un dialog cu ei, ceea ce este extraordinar de interesant”.

Iar comuna Băița are și potențial turistic datorită amplasării geografice, dar și ospitalității locuitorilor săi. Cei care ajung aici trebuie să știe de aria protejată Calcarele Crăciuneștiului sau Măgurile Băiței, cu 13 peșteri, de bisericile vechi, din 1600 și chiar dinainte, traseele alpine etc. Fiind una dintre cele mai mari comune ale județului, cu 11 sate, peste 3.800 de locuitori, se întinde pe 11.140 ha, la poalele Munților Metaliferi.

Însă turismul nu poate exista în lipsa infrastructurii. „La această oră drumurile în comuna Băița, drumul județean, datorită sprijinului președintelui Consiliului Județean și al întregului Consiliu Județean, este un drum foarte bun și marea majoritate a drumurilor din comună este modernizată. Dar având o rețea foarte mare în comună, de 215 km, sigur că încă mai sunt drumuri care mai au nevoie de modernizare”, ne-a declarat primarul localității, Damian Diniș.

Preocuparea autorităților s-a îndreptat în această direcție, fiind realizate investiții pe Măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, conform declarațiilor edilului: „La această oră, prioritatea este apa, beneficiarul lucrării fiind Apa Prod Deva. S-au adus 237 de milioane de euro pentru introducerea apei în județul Hunedoara, fonduri nerambursabile. Se desfășoară licitațiile pentru punctele de lucru de unde o să înceapă lucrările. Gazul a fost o problemă, l-am depus în două rânduri, l-am pierdut din diverse motive de două ori. Sperăm ca la următoarea, a treia oară, să fie cu noroc, iar prin AFM o să depunem în următoarea perioadă și canalizarea”.

Școala de la sat dă roade

Însă dezvoltarea trebuie să îi aibă în vedere și pe viitorii potențiali locuitori ai satelor: copiii. Tot mai multe instituții de învățământ au fost reabilitate sau renovate, asigurându-se un spațiu propice educației generațiilor viitoare.

„Ce este în interior este al nostru, al unității școlare, ce este în exterior, zidurile, terenurile sunt ale Primăriei, care a accesat acum patru ani un proiect și am reușit să modernizăm școala și grădinița. Este o școală modernă, eu zic una dintre cele mai frumoase din județ și din țară. Mai așteptăm dotările pe partea de digitalizare și mobilier, dar în rest totul corespunde cerințelor actuale și cred că este o școală europeană”, a precizat Dorin Crișan, directorul școlii.

După o perioadă cu o scădere a efectivului de elevi, la școala și grădinița din Băița vin, de aproximativ cinci ani, în jur de 180 de copii, cu o tendință de creștere în rândul preșcolarilor. „Ce mă bucură cel mai mult este faptul că numărul copiilor la grădiniță a crescut foarte mult, chiar s-a dublat spre triplat. Astfel am reușit să transformăm grădinița cu program normal în grădiniță cu program prelungit, am venit în întâmpinarea părinților, care nu mai trebuie să ducă copiii la Deva sau la Brad, la grădiniță cu program prelungit, pentru că acolo lucrează cei mai mulți. S-au stabilizat și tinerii, și începând de anul viitor o să avem trei grupe: grupă mică, mijlocie și mare. Ne-am asigurat astfel viitorul școlii cu acești copii care sunt la grădiniță, ei vor veni și la clasa pregătitoare și merg mai departe până în clasa a VIII-a”, a completat directorul școlii.

În prezent, abandonul școlar nu reprezintă o problemă în comuna hunedoreană Băița, iar profesorii reușesc să aducă plusvaloare comunității. „Avem un colectiv de cadre didactice foarte bine pregătite și cu rezultate. La simularea evaluării naționale sunt total nemulțumit de rezultate, dar, oricum, suntem pe primele locuri la școli gimnaziale de la sat. La noi sunt profesori dedicați, fiind o școală căutată și din acest punct de vedere, pentru că au toate condițiile aici. Important este să fie dedicați și să muncească”, a subliniat Dorin Crișan.

Fermierii duc mai departe tradiția, iar turismul prinde contur

Prima menționare documentară a localității Băița este din anul 1472, sub numele german de Pernseyfen, fiind considerată localitate privilegiată, datorită bogățiilor subsolului său care au dus la o dezvoltare accelerată a sa. Săpăturile arheologice au arătat că Mina de Aur de la Băița a fost exploatată încă din epoca romană, dar au adus și dovezi materiale de locuire încă din cele mai vechi timpuri. S-au descoperit un vârf de lance din bronz și fragmente de ceramică din epoca bronzului timpuriu aparținând grupului cultural Șoimuș.

În prezent, despre activitățile economice în comuna Băița am aflat însă că sunt foarte puține, activitatea populației fiind axată pe agricultură. Fabrica de ciment din Șoimuș continuă să exploateze materia primă din carierele de calcar, de aici. „Beneficiem de o treime din impozitul pe care-l datorează nouă. În rest, avem doar mici fermieri, în jur de 300, și fermieri un pic mai mari, care au ferme cu animale, oi și vite, care muncesc și duc mai departe tradiția. Din păcate, zona noastră a fost minieră și, așa cum s-a întâmplat în întreaga țară, în 2006 au fost închise minele... și atunci a rămas o zonă propice crescătorilor de animale. Încet-încet o să trecem pe turism. Dacă acum trei, patru ani nu aveam nicio pensiune, la această oră sunt deja acreditate cinci pensiuni și în construcție încă două. Lucrurile se îndreaptă firesc și normal spre turism și sper să iasă lucruri bune din această activitate”, ne-a declarat primarul Damian Diniș.

Și pentru că turismul se împletește cu gastronomia, localitatea are un Punct Gastronomic Local autorizat, spre deschidere un al doilea. „Avem și producători de virșli, de mezeluri tradiționale, locuitori ai satelor noastre”, a punctat primarul comunei Băița.

Ca să ajungi la performanță trebuie să înțelegi, să cunoști și să investești, de cele mai multe ori, sume considerabile de bani. Performanța presupune muncă și bani. În zootehnie, mai exact în fermele de ovine, căci despre aceste animale este vorba în prezentul material, Controlul Oficial al Producției (COP) este o verigă importantă pentru profitabilitatea crescătorilor.

Controlul oficial al performanțelor de producție (COP) reprezintă operaţiunea de măsurare a performanţelor fiecărui animal candidat la selecţie şi a descendenţei sale, precum şi înregistrarea acestora într-o bază de date în vederea selecționării indivizilor celor mai performanți și promovării lor la reproducție, pentru rentabilizarea creşterii acestor specii. Finalitatea este creșterea profitabilității fermierilor înscriși în COP prin emiterea de documente oficiale care atestă valoarea animalelor, spre o mai bună promovare, dar și îmbunătățirea managementului fermei prin utilizarea datelor obținute în urma controlului. Prin urmare, se urmărește cunoașterea potențialului productiv al animalelor, pe baza căruia se face selecția celor mai valoroase exemplare care se vor folosi pentru îmbunătățirea potențialului productiv al întregii populații de animale supuse controlului. „Noi trebuie să facem performanţă, să avem animale de rasă și implicit produse de calitate. Prin înscrierea animalelor în Registrul genealogic putem contribui la formarea unor nuclee de selecţie valoroase, putem avea berbeci de reproducţie, inclusiv mioare şi miori cu certificate de origine. Dacă facem montă dirijată, supravegheată, cunoaştem părinţii şi bunicii fiecărui animal pe care îl împerechem, ştim provenienţa teritorială și putem face performanţă în acest sector zootehnic. Dacă nu facem nimic, dacă nu se vede un plus în producţie, în ameliorarea raselor, mergem în pierdere”, apreciază prof. dr. ing. Gheorghe Neaţă, director general al Registrului genealogic de rasă Ţurcană din cadrul Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara.

Controlul și Registrul genealogic oferă date despre originea, conformația și constituția, dezvoltarea corporală, tipul productiv pe baza cărora se realizează mai multe operațiuni de selecție: bonitarea, clasarea, testarea performanțelor proprii și a descendenței. Pe baza acestor date se poate face profilul genetic al unei populații conform cu parametrii genetici rezultați, se pot stabili un plan de ameliorare și valoarea comercială a animalelor.

Carne – lapte – lână, trei producții care stabilesc valoarea de ameliorare

La rasa Țurcană, controlul oficial al performanțelor de producție (COP) se face pe tineretul obţinut din oile care sunt înscrise în Registrul genealogic. „Sunt şi masculi, şi femele, se cântăresc la fătare, la înţărcare şi la cinci luni. Diferenţele de spor de la fătare până la cinci luni sunt diferenţe pe care se calculează producţia medie de carne pentru fiecare oaie. Sigur că putem să luăm de bază şi cântarul de la înţărcare, deoarece cu această ocazie stabilim şi capacitatea lactogenă a oii, pentru că se presupune – şi e adevărat – că în această perioadă de fătare-înţărcare mielul consumă lapte. Şi vedem care este producţia de carne şi cât e consumul pe un kilogram de carne şi automat stabilim cantitatea de lapte pe care o produce o oaie în această perioadă. Producţia de lapte de fapt începe după înţărcare în cazul nostru, pentru că nu avem sistemul de înţărcare rapidă, şi durează pe perioada a trei controale de producţie la interval de 42 de zile. Deci iată, asta este producţia de lapte, se cântăreşte laptele dimineaţa şi seara şi se face o producţie medie cu care se închide lactaţia. În ceea ce privește producţia de lână, se face tunsul de bază când animalul împlineşte un an, deci tuns când trece la faza de mior, şi se cântăreşte cojocul, se calculează cantitatea de lână obţinută şi asta e producţia de lână”, explică prof. dr. ing. Gheorghe Neaţă.

În concluzie, cele trei producţii, carne – lapte – lână, contribuie la stabilirea valorii de ameliorare a animalelor, după anumite formule matematice, pentru fiecare individ.

Reproducția dirijată este impusă de Registrul genealogic

Cea mai evoluată metodă de reproducere a animalelor este însămânţarea artificială, dar deocamdată, la ovine, a cam dispărut din România. Rasa Țurcană, ne spune specialistul, se pretează mai greu la însămânţarea artificială faţă de rasele de tip Merinos, dar nu este imposibil.

În cadrul Registrului genealogic se execută două tipuri de montă: monta dirijată, la mână, şi monta în harem. „Monta aceasta, în fiecare turmă am calculat în aşa fel încât să îndeplinească parametrii de reproducţie normali citaţi de literatura de specialitate, cam 25 de oi pentru un berbec. Registrul genealogic impune reproducţie dirijată. Şi atunci, noi am făcut, în fermele aşa-zise ferme de elită, cu toate că nu sunt legiferate, dar noi respectăm regula, 35 de oi sunt identificate, alese, introduse într-un ţarc cu un berbec, la fel, ales, cele mai bune oi cu cei mai buni berbeci şi cel mai bun berbec montează pe cele mai bune 35 de oi, după care urmează în continuare până la 350, al zecelea care ia ultimele oi din turmă. Aceşti berbeci se ţin în ţarc cu gard electric sau cu alte forme de împrejmuire, se ţin o perioadă de 36 de zile, două cicluri de reproducţie, după care, bineînţeles, ce se întoarce se întoarce, dar se înregistrează montele zilnic în această perioadă. Şi ele constituie de fapt baza reţinerii de reproducători pentru generaţiile următoare. Controlorul, în astfel de momente, trebuie să verifice periodic, şi asta înseamnă aproape săptămânal, caietul de reproducţie, care trebuie să existe la fiecare turmă, şi registrul de monte şi fătări, care de asemenea se completează. Oile se înregistrează în ordinea numerelor matricole în Registrul de monte şi fătări. Numerele matricole sunt acordate în funcţie de data naşterii. Acolo, pentru fiecare oaie sau pentru fiecare grup de 35 de oi, se stabileşte berbecul partener, care se trece în partea unde scrie mascul, se trece numărul matricol al lui. Aceste animale se montează într-o perioadă de două cicluri de călduri, deci 16+16=32, 18 am pus noi pentru că deviază câteva zile ciclurile de călduri, nu sunt asemănătoare între ele. Şi atunci, pe perioada de 36 de zile, am stabilit noi la Registru, acei berbeci exercită monta în aşa-zisul harem pe care l-am făcut cu el în mijlocul a 35 de oi, într-un ţarc închis electric sau din alte materiale de construcţii. După care, aşa cum am spus, aici îngrijitorul trece în caietul de reproducţie, în fiecare zi, oile care s-au montat cu berbecul respectiv. O dată pe săptămână e indicat ca şi controlorul de producţie să treacă să înregistreze în Registrul de montă şi fătări, împreună cu crescătorul. E obligaţia crescătorului de fapt să-şi completeze Registrul de montă şi fătări, dar pentru că mulţi dintre ei sunt nişte oameni care mai greu se descurcă cu documentele, sunt ajutaţi de controlori să facă aceste documente”, arată Gheorghe Neață.

Momentul optim pentru reproducție este, în primul rând, în funcţie de interesul comercial al fermierului, dar trebuie să se ţină cont că Ţurcana are o oarecare periodicitate a reproducţiei şi această perioadă preponderent este toamna. „Sigur că nu e exclus să se monteze şi primăvara, spune profesorul Neață. Primăvara, în momentul când sunt duse în păşunile alpine, majoritatea oilor au tendinţa de a intra în călduri şi a se monta. Noroc că nu sunt berbecii acolo, pentru că se montează şi rămân gestante, deci sunt fecunde în perioada aia. Dar, în general toamna, începând cu luna septembrie până la sfârşitul lunii octombrie, berbecii stau în oi şi se execută montele dirijate.”

Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara a instruit fiecare crescător. „Există mai multe aspecte pe care le-am discutat, iar unul dintre ele este acela că de regulă crescătorii, primăvara când livrează pentru sacrificat mieii, nu fac selecţia aşa cum trebuie. Crescătorul, de pildă, chiar dacă are înregistrat secţiune principală cu berbec de secţiune principală, se întâmplă să nu reţină mieluţele în continuare şi reţin exact de la sfârşitul fătărilor ce rămâne acolo, care-s mai frumoase. Şi din cauza asta ele nu se mai regăsesc în baza de date. Este trecută ca număr matricol, dar nu se mai regăseşte în turmă, pentru că a plecat la export sau la abator. Deci asta este principala condiţie. Noi le-am spus foarte clar: mieluţele din oile nominalizate la împerechere să le păstreze. Şi există o regulă la Registru: 25% din tineretul femel se păstrează pentru prăsilă. Normal, în 7 ani ajung oile în secţiunea principală, astfel încât să poată să obţină berbeci de reproducţie din ele, 3 generaţii, 7 ani. Când înscriem în Registrul genealogic luăm cazul că nu cunoaştem originea efectivului. Le luăm aşa cum sunt, după apartenenţă rasială, şi le-am înscris. Automat, aceste oi se înscriu în secţiunea secundară II. Secţiunea secundară II se montează cu berbeci de origine cunoscută din secţiunea principală, mieluţele obţinute din ele se scriu în secţiunea principală I, ele din nou se montează cu berbeci din secţiunea principală, cu alţi berbeci, nu cu taţii lor, se obţin şi mieluţele care se înscriu în secţiune principală. Când fată ele, şi berbecii, şi mieluţele sunt din secţiune principală şi pot merge în secţiune principală în continuare”, ne-a explicat directorul general al Registrului genealogic de rasă Ţurcană din cadrul Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara.

Timbrul genetic pe care-l poartă face prețul animalului

Mulțumirea crescătorilor este atunci când ajung să producă material de prăsilă înscris în secţiunea principală a Registrului genealogic, pentru că preţul unui animal este legat de timbrul genetic pe care-l poartă. Acolo sunt trecute performanţele părinţilor şi, în funcţie de performanţele părinţilor şi de performanţa lui proprie de dezvoltare corporală după primul tuns, că numai atunci se admite vânzarea lui, se stabileşte preţul. Preţ care poate să fie foarte mare, a specificat Gheorghe Neață.

„Dacă un berbec de reproducţie la ora actuală se vinde cu 2.000 – 2.500 lei, un berbec testat după descendenţă, asta înseamnă că după descendenţă berbecul se vinde testat, înseamnă după producţia de lapte a fiicelor la lapte, asta înseamnă să aibă trei ani, de regulă se practică numai pentru însămânţare artificială această chestiune, poate să ajungă la 2.000, 3.000, 4.000, 5.000 de euro, depinde de valoarea lui genetică, plusul pe care-l aduce în performanţă. Vedeţi, noi aici încă nu avem stabilizat Registrul genealogic, crescătorii care vând berbecii îi vând numai după performanţa absolută a mamelor. Deci dacă aţi văzut oi care depăşesc 1,5-2 litri de lapte pe zi, berbecii care provin din oile astea se caută ca pâinea caldă. Deci se vând de sub oaie, când sunt miei neînţărcaţi, la preţuri exorbitante, 20.000 – 30.000 de lei bucata. Crescătorii ştiu. Valorile se stabilesc. În momentul când ăsta va mai avea şi certificat, pentru că efectivul e mai nou luat în control, mai durează 2 ani până ajung certificatele de origine la ei, în momentul în care vor avea şi certificate vor fi de-a dreptul preţuri extraordinar de mari, exact cum se practică în Occident. Eu am fost martor în Marea Britanie când un berbec de Suffolk, rasă de carne, s-a vândut cu 8.500 de lire sterline. Prin urmare, un berbec testat poate să aducă o avere în casă. Asta trebuie înţeles de toată lumea. Trebuie înţeles în primul rând de crescători, să fie corecţi în stabilirea datelor de performanţă, de controlori, să controleze foarte bine şi acurateţea lucrărilor să fie exemplară, şi trebuie să fie încurajaţi de stat. Nu mai trebuie să băgăm orice fel de berbeci în fermele de elită. Berbeci selecţionaţi, şi acolo pe cât posibil cuplurile cele mai valoroase să fie însămânţate artificial, cu cei mai valoroşi berbeci”, precizează specialistul care conduce Registrul genealogic de rasă Ţurcană din cadrul Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & VICTOR MIHALACHE

A XVII-a ediție a sărbătorii crescătorilor de ovine „Țurcana – Regina Munților” are loc pe 25 septembrie 2022, în județul Hunedoara, la Costești, comuna Orăștioara de Sus. Evenimentul este organizat de Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia”, cu scopul de a promova rasa Țurcană.

„Acest festival dedicat rasei de ovine Țurcană este o ambiție personală. Am inițiat această sărbătoare pentru zonă și mă bucur din suflet că s-a dezvoltat foarte mult și a luat o amploare națională, fiindcă fermieri din toată țara vin la Costești, schimbă păreri și discută cu crescătorii din județul Hunedoara. E un festival cu care ne mândrim. Am pus comuna Orăștiora de Sus pe harta turistică”, a afirmat Dumitru Andreșoi, președintele Asociației „Dacia”. Aşezarea din Munţii Orăştiei este deja un vechi loc de întâlnire al crescătorilor de oi, iar sărbătoarea dedicată acestora a devenit o manifestare de tradiţie a satului hunedorean.

Și la această a XVII-a ediție, atracțiile festivalului vor fi ovinele expuse în boxe și mâncărurile tradiţionale - balmoşul, virşlii, pastrama, tocăniţa, plăcintele, brânzeturile şi mezelurile de oaie. Totodată, sărbătoarea crescătorilor de oi mai are în program un simpozion și nelipsitul spectacol folcloric.

Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara este recunoscută ca societate de ameliorare care conduce Registrul genealogic pentru ovinele din rasa Țurcană.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

După doi ani de pauză revin expozițiile și târgurile în format fizic. Așadar, așteptăm toți cu bucurie marea revedere din câmp, de la Jucu – județul Cluj, unde revine AGRARIA, în perioada 5 – 8 mai 2022.

Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine „Dacia” județul Hunedoara, împreună cu asociațiile afiliate, Miorița Silvaniei Cooperativa Agricolă – județul Cluj și Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine Cluj, își anunță prezența la expoziția de oi Țurcane organizată în cadrul Zootehnica Show de la AGRARIA.

Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara este recunoscută ca societate de ameliorare care înființează și conduce Registrul genealogic pentru ovine de reproducție de rasă pură din rasa Țurcană.

Crescătorii care vor ajunge în câmpul de la Jucu, la expoziția de oi Țurcane, vor vedea detaliile care fac diferența, promit organizatorii.

Totodată, vor fi dezbătute problemele stringente ale oieritului, în speranța găsirii de soluții pentru dezvoltarea fermele de oi din țara noastră.

Organizatorul AGRARIA (5 – 8 mai 2022) este DLG Intermarketing, iar partener oficial - NHR Agropartners.

Pentru acces gratuit la AGRARIA, trebuie să vă înscrieți aici: https://www.agraria-dlg.ro/servicii-vizitatori/#acces

Când auzi de Petrila și de Valea Jiului ești tentat să te gândești la cărbune și la extracția sa, mai ales dacă ai făcut liceul în secolul trecut. Actualitatea nu mai este așa. Minele sunt o amintire, iar tradițiile au traversat epoca cărbunelui în valea celor două Jiuri și sunt vii în cu totul altă îndeletnicire, oieritul. Așa se face că bazinul este leagănul viitoarei rase de oi, ce va proveni din actuala varietate, Țurcana Brează.

Din discuțiile pe care le-am purtat cu localnicii înțelegem că ocupația tradițională în aceste locuri a fost creșterea oilor, în ciuda faptului că Petrila, localitatea unde am poposit recent, este cunoscută multora dintre noi pentru activitatea minieră. Paradoxul e doar aparent, pentru că dacă cercetăm puțin istoria locurilor, vom vedea că activitatea minieră a început abia prin 1840 – spunem „a început”, dar despre dezvoltare putem vorbi abia în secolul 20 –, pe când locurile sunt atestate documentar încă de prin 1493 –, iar atestarea se referă la ceva existent, deci zona era deja locuită cu mult înainte. Iată pentru ce dăm crezare localnicilor. Un alt paradox este că după revoluție, cu toate că mineritul aproape s-a desființat, numărul efectivelor de oi s-a redus, deși ar fi fost de așteptat să crească, din moment ce oamenii rămăseseră fără muncă. „Îmi aduc aminte că prin anii șaptezeci, zice baciul Eremia Jurj, până prin anii nouăzeci, mina era mină, era lucrul la mină, după ce se termina la mină, fiecare familie avea efectivul de animale intact. Nu știu de ce, după revoluție oamenii au renunțat la animale, în special la oi. Au fost 37 de baci în muntele ăsta, aveam șase sute și ceva de oi, am ajuns la două sute și ceva, deci s-au dus și minele, se duce și oieritul”, încheie baciul care a fost și miner, dar care nu a renunțat la creșterea animalelor, în special a oilor. Pentru că pentru el și pentru cei ca el din zonă, oaia are o însemnătate specială. „Pentru majoritatea momârlanilor noștri, oaia e ceva special, ei îi dai toată atenția. Dacă ai un fân mai bun, îl dai oii, dacă ai otavă din grădină, o dai oii, vaca mănâncă urme, probabil. Oaia e regina”. 

Primarul orașului, Vasile Jurca, spune că se străduiește să oprească acest trend de scădere a interesului pentru oierit – a pus la dispoziția celor interesați suprafața de aproximativ șapte, opt sute de hectare de pășune pe care o deține primăria pe alți versanți ai munților Parâng sau Șureanu – „Cererea de suprafețe de pășunat este acoperită în proporție de aproape 90%, din păcate efectivul de ovine în orașul Petrila, după 1989, a scăzut foarte mult și sunt din ce în ce mai puțini oameni care se îndeletnicesc cu această meserie, iar eu vreau să îi încurajăm și sper să reușim să își crească efectivele, pentru că dacă nu vom face asta, în viitorul apropiat, probabil, oaia o s-o vedem la grădina zoologică”.

Nu vrem să îi contrazicem temerile domnului primar, dar avem o urmă de îndoială că se va întâmpla asta, e prea mult spus, dragostea exprimată de localnici pentru animale pare suficient de intensă să spulbere o astfel de premoniție. Mai ales că tot domnia sa ne spunea că înainte de perioada minieră toată lumea trăia de pe urma creșterii oilor. „Îmi spuneau bunicii și străbunicii că dacă ai peste 50 de oi te țin ele pe tine, dacă ai sub acest număr le ții tu pe ele. Oile le-au asigurat lapte, brânză, carne și îmbrăcăminte, pentru că deși acum lâna nu mai are valoare, în trecut, chiar până la revoluție, lâna avea valoare foarte mare, înainte își confecționau singuri hainele, apoi o valorificau la un preț foarte bun, asigurându-și furaje pentru iarnă, de exemplu.” „10 lei kilogramul era înainte de revoluție, adaugă Adrian Boantă, iar cea de calitatea întâi era chiar 12 lei, aceea de pe spate, nu de pe coadă și de pe burtă. Bătrânii spuneau că veneau din Oltenia și coseau o zi pentru un kg de lână. Aveau mult folos după urma lânii. Apoi a pieilor, și ele aveau valoare bună, era tot așa, 12-15 lei o piele de miel și de oaie, până la 20 de lei se ducea. Acuma le aruncăm pe toate.”

Oameni și locuri

Petrila este oraș, chiar frumos. Face parte din județul Hunedoara, fiind situat la marginea de sud-est a lui. Este așezat pe malurile Jiului de Est (numit în trecut Jiul Transilvan sau Unguresc) și a afluentului său Jieț. Locuitorii sunt numiți momârlani. Un nume de care sunt foarte mândri, cu toate că originea apelativului este relativ recentă, destul de neclară și oarecum controversată. Se pare că mai înainte ar fi fost numiți jieni. Un apelativ la care îți vine să te gândești și azi, dacă nu știi despre ei mai mult decât că sunt locuitori ai Văii Jiului.

Oamenii ne-au invitat chiar în locul unde își urcă oile pentru păscut, nu tocmai în vârful muntelui, pe pășunile alpine – acolo unde iarba e mică și grasă și de unde coboară oile foarte robuste –, pentru că nu ne țineau pe noi picioarele, ci pe un vârf relativ mai mic – și el destul de sus, la peste 1600 m altitudine –, Dealul Popi – un munte care aparține de Asociația Composesorală „Obștea Jiană”. Acest composesorat este unul de tradiție, fiind înființat în 1886, și a funcționat până în 1947, după care a fost reînființat în 2001. Președinte este Dumitru Răscolean, cel care a ocupat această funcție încă de la reînființare până în 2006, revenind după 2017, ca urmare a faptului că persoana care a condus în restul perioadei, Aurel Marhan, a decedat. De menționat că domnul Răscolean a fost în acea perioadă vicepreședinte. Este o dovadă de stabilitate care cu siguranță a dus și la bunăstarea pe care am întâlnit-o la stâna de pe Dealul Popi.

Composesoratul este unul dintre cele mai mari din țară, are 1044 de membri, cu suprafețe diferite, ce compun 5.000 de hectare de pădure și 1.002 hectare de pajiști, cantonate în 9 munți. Au pentru paza și administrarea pădurilor un ocol silvic privat. În ceea ce privește activitatea pastorală, președintele composesoratului spune că au separat-o în două: „Pe de o parte, așezământul pastoral, unde oamenii își prepară brânza, și pe de cealaltă parte, grija pentru animale, așa-zisele saivane, loc unde animalele dorm, cu amenajări moderne, de la panouri fotovoltaice, la instalații tip paratrăsnet, avem inclusiv, eu folosesc un termen pretențios, piscină, care de fapt este un loc betonat unde facem deparazitarea, este îmbăierea care se face primăvara și toamna”. O viziune administrativă interesantă și modernă.

Tradiții și particularități

Momentul primei noastre vizite a fost în primăvară, cu ocazia urcării oilor la munte, atunci când are loc un eveniment tradițional numit  „măsuratul oilor”, fiind un obicei răspândit în foarte multe zone pastorale, cu destule similitudini, dar și cu particularități specifice locului. Specificitatea este atât de evidentă încât fiecare stână are un altfel de calcul al modului de împărțire a produselor obținute. „Fiecare își mulge oile, laptele se măsoară și astfel se știe cantitatea de brânză care revine fiecăruia până în toamnă. Calculul se face în funcție de stână, fiecare are regulile ei”, ne spune Dumitru Andreșoi, președintele Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” din Hunedoara. La rândul său, Ioan Vulc, secretarul comisiei tehnice a Registrului Genealogic al rasei Țurcană,  spune, încercând să caracterizeze obiceiul locului: „Fiecare om își ține animalul de coarne, îl mulge și pe urmă măsoară laptele. În funcție de cantitatea de lapte, primește caș. După ce se termină activitatea aceasta de luat premânda, se mai face un măsurat, măsuratul mic, dacă e cazul. Oamenii sunt foarte corecți, foarte transparenți în ceea ce fac, nu se păcălesc unii pe alții, cum se mai întâmpla prin alte locuri, îi dădea 6 kg de brânză și gata și lua și mulți bani pe cap de oaie, pășunatul, paza, vatra focului, astea toate se plăteau de către crescător”.

Măsuratul oilor are loc în jurul Sf. Constantin și Elena, ne explică profesorul Ioan Pădeanu, de la USAMV Timișoara. „După ce oile sunt scoase la munte trei zile și sunt obișnuite cu zona, cu iarba, cu pășunea, atuncea proprietarii de ovine fac această activitate de măsurare a laptelui, tradițională și deosebită. În zona asta nu sunt proprietari de oi cu foarte multe exemplare și atunci formează împreună o turmă mai mare, pentru a o păzi, și de aceea își măsoară laptele pentru a ști cât revine fiecăruia, după care îl transformă în brânzeturi, este o formulă care diferă de la loc la loc. Este o notă de sărbătoare, vine un preot care ține o slujbă și se roagă pentru bunăstarea oierilor, bunăstarea animalelor și bunăstarea stânei, apoi cântă din fluier și stau la povești.”

Dumitru Răscolean zice că momârlanii au un simț pronunțat al proprietății, provenit evident din faptul că nu au cunoscut colectivizarea forțată. „Momârlanii își îngrijesc singuri animalele, o gospodărie nu are mai mult de 50 de oi, pentru că ei lucrau și în industria minieră – sigur, acum sunt și unele cu mai multe oi –, dar ei își măsoară oile, ei ciobănesc și ei își fac brânza. Fac cu rândul, în funcție de cantitatea de lapte și în funcție de numărul de oi, se organizează ciobănitul și își iau cantitatea de brânză, pe care tot ei o prepară”. Și încă o particularitate pe care a ținut să ne-o precizeze, ca argument, președintele composesoratului: „În satele noastre încă se practică îngropatul morților în grădinile caselor, tot un fel de atașament de pământ, de locul de baștină, de proprietate”. El pune pe seama conservatorismului și decizia de a nu strica vechile stâne, deși au construit unele atât de moderne, „vrem să le lăsăm ca zestre, pe mai departe”.

Modernitate în vârf de munte

Gazdă ne-a fost Adrian Boantă, șeful de stână și cel care a organizat evenimentul. Un eveniment care, după cum spune primarul petrilean, este replicat în toată zona. „Lucrurile astea se întâmplă pe toți munții din jurul orașului Petrila, momârlanii au aceeași practică, undeva de la 15 mai până la 1 iunie, toți urcă oile în munții unde sunt arendași sau chiriași, nu neapărat cum sunt cei de aici, membrii composesori, cărora composesoratul le-a pus la dispoziție tot ceea ce vedeți aici, stâna, infrastructura, saivan, inclusiv partea asta de curățat a muntelui, ei vin doar și pășunează cu efectivele lor”. Recunoaștem că ne-a impresionat această infrastructură, de care vorbea primarul, n-ai fi zis că ne aflăm la aproape 1.700 de metri altitudine, arăta ca și cum am fi fost la o stână de la șes, cu toate condițiile de igienă. „Camera de caș este cu gresie și cu faianță, avem dormitoare, avem terasă, avem tot ce ne trebuie, e curățenie, toate deșeurile se bagă în saci și se coboară în oraș la containere”, ne explică Adrian Boantă, iar domnul prof. dr. ing. Gheorghe Neață, acum și director general pe registrul de rasă Țurcană, în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia” din Hunedoara, completează: „Aicea este o stână pe profil european, modernă, care are toate facilitățile necesare crescătorilor din zonă, apă curentă, electricitate. Ce am văzut aici este un început către care ar trebui să se îndrepte și acei sceptici care au impresia că telemeaua de oaie obținută la munte este neigienică, din contră”. Adevărul este că sunt condiții chiar pentru un turist din acela foarte simandicos. Intervenția modernității, cum erau panourile fotovoltaice, pe care le-am văzut în apropiere, nu afecta defel frumusețea peisajului – cu munții Parâng la orizont, încă înzăpeziți la finalul lunii mai, când am fost acolo –, cu atât mai puțin calitatea aerului și a hranei după care fiecare aleargă. Cei care vor chiar sunt bineveniți, pentru că sunt spații de cazare acolo. O dovadă că modernitatea poate coexista cu ocupațiile tradiționale. Noi nu credem în teoria conform căreia civilizația va compromite aceste ocupații, civilizația a pătruns de-a lungul istoriei, iar tradiția s-a păstrat. Altceva le alterează, nu știm ce și nici nu face obiectul articolului de față, redăm doar o părere exprimată de domnul Gheorghe Neață: „Pentru ca să poată sta pe munte, să ducă animale la munte e nevoie de bărbați și femei puternice, e nevoie de voinici, care să aibă, în primul rând, pasiunea și dragostea față de animal. Cred că suntem singura țară din Europa care nu a introdus, până acum, sistemul de susținere, acela pe care îl «cânt» eu de ani de zile, „subvenția pe izolare”. Ce-ar fi să dea statul român o subvenție pe cap de animal pentru izolarea lor aici? N-ar fi mare lucru și așa i-ar încuraja. Și atunci ar veni toți, și cei de la câmpie, și munții n-ar mai fi plini de jnepeni, iar pășunile alpine n-ar mai rămâne nevalorificate sau valorificate prin introducerea de pârtii de schi care ar afecta creșterea animalelor”. 

Performanțe la superlativ

Oile pe care le păstoresc ciobanii de acolo sunt din rasa Țurcană. Spunem asta cu puțină reținere pentru că specialiștii care ne-au însoțit vor să impună o altfel de taxonomie și chiar dacă mai este până vor reuși, pe noi ne-au convins. Astfel, rasa numită se dorește a fi considerată suprarasă, iar varietățile actuale să devină rase în sine. Argumentele sunt pertinente, după cum veți vedea. „Țurcana, pentru cine nu știe, trebuie să afle, este o suprarasă, care are patru subpopulații, pe care le putem defini rase. Aici suntem în situația să discutăm despre rasa Brează, o rasă extraordinară, o rasă eumetrică, foarte bună producătoare de lapte și bine adaptată muntelui, această adaptare este motivul pentru care sunt specialiști care o consideră rasă rustică”, spune domnul dr. ing. Gheorghe Neață, cel care și-a propus să înregistreze aceste populații ca rase. El ne explică de ce nu poate fi considerată rasă rustică o rasă de la care se obține un litru de lapte de la o mulsoare. „Rasele rustice au existat, dar trecute printr-un program de ameliorare, încă de prin ‘70 – ’72 – în 1976 s-a definitivat programul de ameliorare la ovine –, iar dacă este cuprinsă în program, nu mai putem să mai spunem că este o rasă rustică, este o rasă ameliorată, o rasă puternică, care, dacă i se pune în față mâncarea care trebuie și i se acordă îngrijirea de care are nevoie, poate să concureze, oricând, cu orice rasă din Europa. Mă străduiesc cât pot să omologăm această populație, dar și pășunile ca fiind ecologice, pentru că ne aflăm într-un loc în care n-a pătruns gram de pesticide sau de îngrășăminte chimice”. Din păcate, spre deosebire de celelalte varietăți ale suprarasei Țurcană, Gheorghe Neață zice că îi va fi mai greu să o omologheze, deoarece este mai puțin numeroasă. „În primul rând, va trebui să o declar o populație în reconstrucție, pentru a o aduce la statusul normal de populație. Acesta e și motivul pentru care am început demersul cu ea, pentru că este mai redusă numeric și apoi voi continua și cu celelalte, Bălă, Oacheșa, și Bucălaia.”

Ameliorarea, un proces științific

De altfel, prezența specialiștilor de la registrul de rasă, din cadrul Asociației Dacia, era legată de dorința acestora de a convinge cât mai mulți crescători să se înscrie în acest registru, pentru a putea să crească baza de selecție a exemplarelor amelioratoare. Asta nu știrbește cu nimic efortul localnicilor din Valea Jiului, care au adus, în timp, oile la aceste performanțe remarcabile. Primarul localității Petrila, Vasile Jurca, a ținut să amintească faptul că materialul genetic de oaie Brează pleacă în toată țara. „O să întâlniți pe la multe ferme mari din țară care s-au axat pe țurcana brează, berbeci luați de aici din orașul Petrila, de la fermierii noștri”. Iar Gheorghe Neață adaugă, legat de asta: „Ceea ce dorim noi este ca Valea Jiului să devină în totalitate ferma de elită de oi breze a României”.

Tocmai de aceea, credem că o abordare științifică a procesului de ameliorare ar fi mult mai eficientă decât cea făcută „la ochi”. Dumitru Andreșoi zice că acest obicei poate fi chiar dăunător: „Pe unele animale le-am stricat noi, pentru că le alegem ochiometric, arată bine, dar nu au producție. De aceea e foarte important controlul oficial și registrul genealogic, acolo nu poți să minți, cifrele nu te mint. Ai introdus niște date, niște producții și ele îți dau ca rezultat valoarea animalului, dacă este ameliorator sau nu”. Și-a propus să devină chiar el un exemplu pentru ceilalți crescători de oi. „Eu sunt crescător consacrat de bucălaie, dar acum, în cadrul fermelor, avem nuclee din toate ecotipurile, pentru că am vrut să dau exemplu mai întâi la mine în fermă și pe urmă la ceilalți, pentru că puterea exemplului la noi, la ciobani, contează foarte mult. Breaza originală se află aici, în bazinul Petroșaniului, la momârlani, unde sunt efective mai mici, dar de valoare genetică extraordinară și merită lucrat pe ele ca selecție, de aceea facem eforturi foarte mari, ca asociație, să îi prindem în controlul oficial al producțiilor, pentru că e păcat să nu încercăm să perfecționăm acest animal, pentru că are potențial foarte mare, are niște performanțe fantastice pentru o oaie care nu e furajată suplimentar. Ea se hrănește numai din covorul vegetal, cu iarbă, și avem exemplare care depășesc doi litri de lapte pe zi. Rivalizează cu rasele consacrate din Europa.”

Procesul prin care se face controlul oficial al performanței nu coincide prin nimic cu tradiția la care am participat. „Nu are legătură această tradiție cu controlul oficial pentru că procedura oficială are drept criteriu de muls dimineața și seara sau dimineața, la prânz și seara, pe când în tradiția măsuratului, oile nu au fost mulse cu o seară înainte, nici în dimineața respectivă, abia la amiază, când se măsoară”, ne-a explicat profesorul Ioan Pădeanu, care ne-a spus și despre metoda pe care o aplică ei cei de la Registrul Genealogic, „Registrul genealogic de la Deva, societatea de ameliorare, cum îi spune, că așa e după ordinul 12, aplică metoda A4, adică cel puțin trei mulsori, trei date de muls în care se mulge și dimineața, și seara, și apoi este un program special prin care se calculează producția de lapte muls. La nivel european mai sunt și alte metode, la noi este metoda A4, se face controlul la 30 de zile, plus, minus o zi, pentru că e treabă de programare, mai este A5, care se face la 40 de zile, și A6 la 46 de zile”.

Rasă specializată sau mixtă?

Aici oile sunt mulse de trei ori pe zi până la Sfântul Ilie, după care doar de două ori, ne precizează Adrian Boantă, șeful stânei de pe Dealul Popi. „De când se taie miei, de când începem să le mulgem și până pe 20 iulie, le mulgem de trei ori pe zi, după aceea le lăsăm la două mulsori, pentru că vrem să pună un pic și la spate să se poată mârli.”

Nu este de acord cu ideea de a lăsa să crească mare covorul vegetal. „Pășunea otăvește, dacă o paști constant și rămâne mereu iarbă proaspătă, bună de lapte. Dacă iarba e mai mare, cu vreo 20 de centimetri, oaia o pune jos, o tăvălește și nu o mai mănâncă. Aia e mai mult celuloză, zic eu, după ce se coace, nu mai are grăsimea asta, valoarea asta pe care o are acum. De aceea le și aducem în momentul acesta la munte, le lăsăm să se mârlească între 15 septembrie și 1 octombrie pentru ca să le aducem la momentul ăsta, să valorificăm cât mai bine pășunea, și în momentul ăsta să aibă lapte mult.”

„Laptele mult” este atributul principal al acestei rase. Dumitru Andreșoi, care are în ferma sa toate ecotipurile rasei țurcană, o apreciază ca fiind cea mai bună. „La lapte, într-adevăr, Breaza e numărul unu, deși avem și la celelalte ecotipuri animale valoroase, vârfurile, la care, tot așa, depășim lejer doi litri de lapte pe zi, muls fără furajare suplimentară, numai ce-și câștigă ea din covorul vegetal la pășune”. Baciul Adrian Boantă ne face o recapitulare din 2020: „Anul trecut, de la 230-250 de oi câte avem în stână, am dat undeva aproape de 14.000 de litri de lapte, pe toată vara vorbesc. Ne ajută și timpul, și pășunea, dacă nu ai pășune bună, nu o să poți să menții ritmul ăsta. La noi, și anul trecut a plouat constant”.

Gheorghe Neață zice că Breaza, rasa pe care intenționează să o omologheze, este una mixtă, dar are predispoziție pentru producția de lapte. „Per global se obține, în medie, un litru jumate de lapte pe zi, dar sunt exemplare care dau un litru de lapte la o mulsoare, iar noi prin controlul oficial al performanțelor urmărim să extragem aceste exemplare astfel încât, dirijând reproducția, să obținem din ele berbeci cu care să îmbunătățim alte efective să dea producții mari de lapte”. El o consideră la limita inferioară a raselor specializate pentru că nu primesc în perioada de lactație altceva decât iarba de pe pășune și este convins că dacă ar primi și suplimente, ar avea performanțe mult mai mari. „Dacă ele ar primi numai un supliment vitamino-mineral cu proteine, așa cum trebuie în rație, ar fi extraordinar. Am curaj să fac pariu cu oricine că aceste oi sunt capabile să bată recorduri pe care nu le bănuiți”.

Facem o paranteză acum pentru a spune că ne-am reîntâlnit cu oamenii aceștia în toamnă, cu ocazia întoarcerii de la munte, cum se zice la „coborâtul oilor”. Atunci, la Petrila a fost ținut un târg, și el tradițional. Cu acea ocazie, domnul prof. dr. ing. Gheorghe Neață a venit și mai entuziast în ceea ce privește performanțele în producția de lapte a acestei rase, pe care o consideră mai apropiată de o rasă specializată pentru lapte, chiar dacă este trecută ca o rasă mixtă, fiind o varietate a rasei țurcană. „Și formatul corporal o arată ca o rasă specializată aproape pentru producția de lapte. Iar producțiile de lapte la unele exemplare depășesc doi litri de lapte pe zi, asta spune foarte mult, poate să concureze cu orice fel de rasă specializată din Vest, pentru că, dacă stăm să gândim cum se obține laptele de la această rasă, vedem că e mult mai economic decât laptele obținut de la friză sau de la awassi, sau de la care mai sunt crescute în Occident, pentru că acelea sunt la stabulație și se bazează pe o hrănire superconcentrată, abundent proteică. La această rasă costurile sunt mult mai mici, pentru obținerea unui litru de lapte, față de celelalte rase, nemaivorbind de compoziție și de gust, care se vede și în brânzeturi. Ea ar putea să fie un etalon pentru România în ceea ce privește producția de lapte. Pe lângă asta, datorită formatului corporal mare și longilin, dolicomorf, cum zicem noi, fată miei foarte mari, care cântăresc 7-8 kg la fătare, este un lucru extraordinar, de aici vine și dezvoltarea ulterioară foarte bună și astfel și producția de carne e foarte bună, pentru că în perioada de alăptare îi dă o mare viteză de creștere.”

Omologarea, dorință, obligație, datorie

La rândul său, profesorul Ioan Pădeanu spune că este important să fie omologată rasa Brează pentru că „ugerul este perfect și pentru mulsul mecanic, de aceea trebuie să o declarăm ca rasă, să facem selecția și testarea pentru producția de lapte, poate pe semi surori, să vedem metode de testare, sau să încercăm să găsim o genă corelată cu producția de lapte. La capre am făcut un experiment, la Satulung, lângă Baia Mare, este o fermă modernă, este cea mai modernă din centrul Europei, am făcut niște analize pe genomul la caprele care erau în lactație, și la unele am găsit o genă prin care caprele respective în același condiții dădeau cu o sută de litri mai mult pe lactație, decât celelalte. Dorim ca în viitor să încercăm să găsim și la oaie, pentru că ar fi mult, mult mai ușor. Se lucrează la nivel european pe treaba asta, chiar am propus o temă de cercetare prin stațiunea de la Caransebeș, să vedem dacă va fi aprobată, să încercăm să găsim o metodă care să fie foarte exactă și foarte ușor de aplicat cu costuri mici”.

Dumitru Andreșoi, președintele Asociației crescătorilor de oi din Hunedoara, consideră omologarea acestei rase ca o datorie. „Sunt o dorință și o obligație ale noastre, ca asociație conducătoare de registru, să înregistrăm ca rasă aceste patru ecotipuri din cadrul suprarasei țurcana, pentru că e păcat ca țurcana, cu nouă, zece milioane de capete, să nu avem mai multe rase în cadrul acestei suprarase. Colegii din Franța au 60 - 70 de rase, între care sunt unele care au 400 de exemplare.”

Un aspect remarcat de cei care au tot povestit despre această rasă este faptul că nu îi place să stea în turme mari. „Breaza nu este o oaie pe care să poți să o păstrezi în efective de 1.500-2.000 de exemplare, ea, foarte bine, se comportă, până maxim în trei, patru sute de animale într-o turmă, având nevoie de o îngrijire atentă. Pentru că are mameloanele mai mari, trebuie ca mieii să fie ajutați să sugă până la două, trei săptămâni, asta fiind și o dovadă a cantități de lapte pe care o poate da.” Remarca aparține unui fermier obișnuit cu turme mari, l-am numit pe Dumitru Andreșoi, unul dintre cei mai mari fermieri din țară. Și Gheorghe Neață susține aceasta, estimând că este o rasă care nu poate să depășească 50 de exemplare într-o gospodărie. Ca argumente, pe lângă dificultatea în alăptarea mieilor, aduce condițiile de creștere, adică spațiul mic, dat de pășunile care nu sunt foarte întinse, pentru că munții sunt împăduriți, iar ca forță de muncă spune că se potrivește lucrul în familie. Probabil, din aceste cauze cei mai mulți crescători din zonă nu au efective prea mari. Gheorghe Neață spune de asemenea că ar trebui găsite noi forme de sprijin. „Când eram în ministerul agriculturii, am luptat pentru sprijinul voluntar cuplat la ferme mari, nu prea m-am aplecat asupra fermelor mici și am greșit. Sectorul pentru economie defavorizată trebuie să scadă numărul de oi de la 60 la 30, ca să poată să prindă cât mai multe oi din aceste zone, pentru că sunt foarte ușor de urmărit de către crescător.”

Și încă un aspect de particularitate a acestei rase, evidențiat tot de Gheorghe Neață: „Este o rasă care are o gemelaritate ridicată, peste 150% fătări gemelare, în crescătoriile unde este bine întreținută, de aceea putem să facem intensificarea producțiilor în ferme mici, pentru că ea se pretează la creștere în ferme mici”.

Nu știm cum se va numi viitoarea rasă, poate Breaza, Țurcana brează ori cu vreun cuvânt care să indice originea, de Jieț, de Petrila, de Valea Jiului sau cine știe cum, dar, după cum ați văzut, drumul către omologare a început, pentru că – nu-i așa? – totul începe cu o dorință.

Articol scris de: ȘTEFAN RANCU ȘI ADRIAN NEDELCU

Crescătorii de ovine au realizat că doar urmând sfaturile specialiștilor vor crește randamentul economic. Călin Petru Marian, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană Hunedoara, este unul dintre cei care au înțeles că monta dirijată în harem reprezintă întâlnirea științei cu tradiția și încearcă să ofere crescătorilor modele de lucru, fiind alături atât de crescători, cât și de Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia, din județul Hunedoara.

În zona pe care o păstorește Călin Petru Marian, oile se cresc tradițional, iar Țurcana este desemnată Regina munților, apreciată la întreaga-i valoare. „S-a adus această rasă de la 40-50 kg la femele, la 80-90 kg, iar berbecii sar de o sută de kilograme. Cel mai important lucru este că putem să urmărim genetic produșii care se nasc în această exploatație și, mai departe, să meargă berbecii autorizați, cu acte în regulă, către ceilalți crescători, în scopul de a ameliora cât mai mult cele trei direcții ale acestei rase și anume, laptele, carnea și lâna. Nu mai putem ține oi doar de plăcere și doar de a ne uita la ele ce frumoase sunt. Trebuie să le valorificăm, pentru că fiecare fermier, până la urmă, își urmărește interesul de a crește economic”, ne-a zis directorul DAJ Hunedoara.

În acest scop, oierii trebuie să trimită berbecuți la export cu o greutate foarte bună, cu o carcasă cu cât mai multă carne și cu un scăzut conținut de grăsime. „Noi, ca specialiști, la Direcția Agricolă încercăm să dăm acest exemplu tuturor fermierilor, nu este nimic ficțiune, este la fața locului, la Asociația Dacia vedem exemplarele care sunt de înaltă clasă genetică. Dar nu putem face genetică de pe un an pe același an. Lucrurile astea se întâmplă în timp”, a adăugat Călin Petru Marian.

Selecția, timp și multă știință

Evoluția din punct de vedere genetic a unui animal are loc în timp și se realizează cu specialiști de top din domeniu, așa cum s-a întâmplat la Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia, unde, în toamna anului 2019, a avut loc în premieră monta dirijată la rasa Țurcană, cu aportul profesorului dr. ing. Gheorghe Neață, coordonatorul Registrului genealogic, precum și cu sprijinul profesorului Ioan Pădeanu de la Universitatea de Științe și Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara. „Zeci de ani de experiență, atât practică, cât și didactică, științifică, până la urmă, și se vede aportul dumnealor în ceea ce privește creșterea acestei rase de ovine. Eu mă bucur foarte mult că se dorește să se facă anumite lucruri ca la carte, să se ducă către partea practică și științifică aceste performanțe ale rasei Țurcană și să demonstrăm mai departe că oile pe care le creștem noi în România sunt de o înaltă valoare genetică și putem concura, până la urmă, cu rasele prestigioase de ovine din toată lumea”, precizează directorul executiv de la DAJ Hunedoara.

Ameliorarea acestei rase, creșterea valorii genetice de la an la an, aduce plusvaloare pentru toți crescătorii din țară, pentru că Țurcana este predominantă la noi în țară. De pildă, în județul Hunedoara, această rasă reprezintă aproximativ 90% din totalul de ovine, alături de Țigaie.

Subvenția pe pășune a dublat efectivul de oi, în zece ani

Foarte important la rasa Țurcană este că reușește să valorifice totul de pe o pășune. „Pentru aceste pășuni care acum zece ani erau pline de spini, neîngrijite, statul și Uniunea Europeană au dat subvenții. Dar ca să iei subvenție, trebuie să ai și încărcătură de animale, iar specia care rezistă cel mai bine în conexiune, în feedback cu pășunea este oaia, deoarece valorifică tot de pe pășune cu un randament și cu o cheltuială mult mai mică față de alte specii. La noi în județ, în zece ani s-a dublat efectivul, pentru că lumea a simțit că oaia este ușor de crescut, valorifică bine pășunile. A venit timpul să facem următorul pas, de a nu mai crește oaia „după ureche” și cum ne-a învățat bunicu’, ci să creștem oaia așa cum ne spune cartea, cum ne spun specialiștii”, a afirmat Călin Petru Marian. El a remarcat că, de la an la an, la întâlnirile de la târguri sau de la Sărbătoarea Crescătorilor de Ovine „Țurcana – Regina Munților” se îmbunătățește performanța genetică. Cu aceste ocazii, crescătorii discută, observă ce a realizat fiecare, iar acest schimb de experiență și concurența aceasta duc la performanțe.

Performanța este asigurată și prin urmărirea descendenților, în cadrul montei în harem. Datele sunt trecute într-un soft special, descendenții sunt urmăriți, se păstrează doar produșii care aduc plus de calitate, conform cu ceea ce se urmărește (carne, lapte, lână) și sunt trecuți în Registrul genealogic al rasei ovine. „Nu este simplu să faci montă în harem, montă dirijată, că e o cheltuială în plus, sunt furaje în plus, dar oamenii văd că dacă bagi un reproducător performant, cu siguranță o să ai produși mult mai performanți și, pe generație ce trece, or să se vadă efectele”, a arătat directorul DAJ Hunedoara.

Dincolo de calitatea produșilor, crescătorii vizează creșterea economică, ceea ce acest tip de montă le poate oferi, deoarece și prețurile vor varia dacă oile sunt sau nu trecute în Registrul genealogic.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Dorul de casă și dragostea pentru Ținutul Pădurenilor, dar și dorința de a fi propriul stăpân au determinat-o pe doamna Veronica Vîrșag să se întoarcă la Muncelu Mic, în comuna hunedoreană Vețel, una dintre porțile de intrare în minunata Țară a Pădurenilor. După ani de muncă și zbateri, azi, afacerea cu fructe de pădure este una profitabilă.

Veronica Vîrșag a considerat că muntele are multe lucruri de oferit și de pus în valoare, așa că a început să proceseze tot ce înseamnă fructe de pădure. „Încercăm să aducem pe masa românilor tot ceea ce ne dă pădurea, tot ceea ce ne oferă muntele. Facem în fiecare an siropuri din toate fructele pădurii, de la frăguțe până la măceșe. Avem sirop din muguri de brad, cătină, zmeură de pădure, căpșunele de pădure, mure etc. Toată varietatea asta de fructe este completată din plantația proprie. Avem pusă aronia pe 20 de ari, avem 40 de ari de coacăze negre și roșii, și toate sunt produse bio, nu tratăm absolut nimic chimic. De altfel, ne-am orientat către plante care nu necesită tratamente chimice”, spune cu mândrie doamna Veronica Vîrșag.

„Din propriul buget, am deschis mica fabrică de procesare a fructelor de pădure. Fără credite și fără finanțare europeană. Chiar dacă fabrica este una modernă, noi lucrăm după metode tradiționale. Lucrăm manual și fierbem la foc cu lemne.”

70.000 de euro, investiția inițială. Profitul se reinvestește

Totul s-a transformat într-o adevărată afacere de familie, la care pune osul de la cel mai mic până la cel mai vârstnic membru al familiei, pentru că nu-i lucru ușor să alergi prin munte după toate darurile lui. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă, e o vorbă. „Am implicat toată familia. Suntem patru persoane, de la cel mai mic, de 10 ani, și până la mama mea, care are 65 de ani. Pentru că lucrăm cu fructe, deci cu un grad mare de perisabilitate, lucrăm dacă este nevoie și 24 de ore din 24. Mai achiziționăm fructe de pădure și de la pădureni, le procesăm și le ducem mai departe spre consumator. Tot ceea ce vindem vindem ca produs tradițional și produs montan”, arată Veronica Vîrșag.

Din 2015, familia Vîrșag a făcut pasul spre procesare. A investit fiecare bănuț agonisit după ani de muncă în Spania într-o unitate de procesare modernă, care  răspunde tuturor cerințelor sanitar-veterinare. „Noi am fost plecați din țară aproape 20 de ani. Am muncit și am adunat niște bănuți și din propriul buget am deschis mica fabrică de procesare a fructelor de pădure. Fără credite și fără a accesa proiecte cu finanțare europeană. Am investit inițial aproximativ 70.000 de euro, după care, tot profitul l-am reinvestit. Produsele noastre pot fi vândute chiar și-n spațiul comunitar. Trebuie doar să avem putere și să putem produce cât ni se cere. Din păcate, nu găsim mână de lucru. Mare parte din produsele noastre sunt lucrate manual. Cea mai recentă investiție pe care am făcut-o a fost în cuptoarele cu ionizare și în pasteurizatoare, dar avem prese speciale, cameră de frig, avem filtru sanitar cu duș, sală de recepție, un spațiu în care se spală legumele și fructele și, evident, camera de procesare. Chiar dacă fabrica este una modernă, noi lucrăm după metode tradiționale. Lucrăm manual și fierbem la foc cu lemne”, povestește producătoarea din județul Hunedoara.

„E foarte important să-ți placă ceea ce faci și să nu te gândești doar la foloasele materiale. Dacă ești corect cu ceea ce faci, vor veni și banii.”

Desfacerea în magazine, obligatorie

Poate cel mai greu lucru pentru afacerea familiei Vîrșag este menținerea pe piață. Prezența la târgurile de profil este importantă, însă colaborarea cu o rețea de magazine este obligatorie, consideră Veronica Vîrșag. „Pentru noi, nu este foarte confortabil să facem drumul din județul Hunedoara până la Arad, Timișoara sau chiar București. O facem pentru prezentare, pentru a fi văzuți și cunoscuți. Am început sa fim cunoscuți și clienții noștri ne găsesc în rețeaua de magazine Pro Hd din județul Hunedoara, în Alba Iulia și în rețeaua de magazine a Fermelor ADO. Facem parte din Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice din județul Hunedoara, iar de doi ani am reușit, asociația, să ne deschidem propriul magazin în piața centrală din Deva. În total, sunt 40 de magazine pe care le aprovizionăm. Deci lumea ne cunoaște deja foarte bine și comenzile sunt foarte mari, și avem nevoie de un spațiu de depozitare mai mare, pe care sper să-l construim cât mai repede.”

După ani de eforturi și zbateri, Veronica Vîrșag crede că a făcut o alegere înțeleaptă și că afacerea este una profitabilă pentru familie, dar, ca orice afacere, are și ea secretele ei. „Trebuie să iubești ceea ce faci. Parte din sufletul tău și din inima, din priceperea ta trebuie să stea în fiecare borcănel și în fiecare sticluță. E foarte important să-ți placă ceea ce faci și să nu te gândești doar la foloasele materiale. Dacă ești corect cu ceea ce faci, vor veni și banii. Atunci când mergem la cules la pădure, spunem Doamne-ajută! Iar când întâlnim ciuperca sau fructul pe care le căutăm, îi mulțumim lui Dumnezeu, pentru că fără voia Lui nimic nu se întâmplă”, ne-a spus în încheiere Veronica Vîrșag.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print -01-14 octombrie 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia”, din județul Hunedoara, a avut loc un experiment de testare a berbecilor după descendenți, pentru rasa Țurcană, o lucrare ce nu s-a mai făcut de aproximativ 40 de ani în România. Crescătorii încearcă să obțină rezultate sporite prin monta în harem.

Selecția și ameliorarea raselor de animale sunt obiectivele crescătorilor români, dar și ale cercetătorilor. „La Merinos s-a mai întâmplat fenomenul, pentru că și în timpul regimului comunist trebuiau evaluate performanța pentru carne și pentru lână. Țurcana avea un alt regim, cu statut de outsider pentru rasele de oi din România, dar iată că a ajuns să fie, așa cum am denumit-o eu, Regina Munților Carpați – o supra-rasă, care are cele patru-cinci ecotipuri cu caracteristici distincte, pe care sper să le sintetizăm într-o bună zi, ca să putem să omologăm fiecare populație ca rasă”, ne-a declarat prof. dr. ing. Gheorghe Neață, director coordonator Registru genealogic Asociația „Dacia” Hunedoara.

În Hunedoara, dar și în alte zone de tradiție pentru creșterea Țurcanei, cum sunt județele Alba sau Bistrița, se regăsesc toate varietățile sau rasele, cum susține profesorul Gheorghe Neață: Bucălaie, Bălă, Brează, care se întâlnește pe toată Valea Jiului, și Oacheșă. De fapt, nu este o răspândire uniformă pe teritoriul României, ea s-a crescut în tip insular. „Bucălaia de fapt nici nu știu prin ce proces a trecut munții, pentru că ea a fost predominantă în zona Novaci, Baia de Fier, Baia de Aramă. Era alt tip, dar acolo era mai numeroasă și efectivele, mai concentrate. Sigur că, de sute de ani, a trecut peste munți, prin transhumanță, și probabil că s-a localizat, că i-a priit, s-a adaptat mai repede la condiții. Bucălaia este mult mai rezistentă la mers, comparativ cu celelalte ecotipuri”, ne-a zis directorul Asociației „Dacia” Hunedoara.

Rezistența ongloanelor, alături de poziția și de configurația corpului, modul în care se prind membrele de trunchi dau posibilitatea rasei Bucălaie să se deplaseze ușor, să urce la altitudini de 2.000 de metri, să stea pe stânci, o face asemănător caprei negre. Acest fapt însă nu e sesizat și ar trebui să dea caracterului un 2-5% din procesul de selecție, așa cum se întâmplă la taurine.

Se urmează toți pașii, iar unii produși sunt eliminați

Mai sunt multe lucruri de făcut în omologarea noilor ecotipuri, dar testarea berbecilor după descendenți, a lucrărilor de selecție reprezintă etapa finală în procesul acesta de selecție. „Când avem rezultatul testului după descendenți la un berbec, putem să spunem că am încheiat lucrările de selecție pe loturile respective”, a specificat Gheorghe Neață.

S-a respectat protocolul în totalitate, în cadrul acestui proces de montă dirijată, și s-a folosit un berbec la 35 de mioare, strămioare și adulte, în proporții egale, pentru a se urmări capacitatea fecundativă a berbecului pe cele trei tipuri de oi. „Alegem berbecul, care va fi partenerul la reproducție, cu niște însușiri comune cu efectivul. După ce creăm lotul uniform, îl introducem o perioadă de 8-10 zile, o perioadă de adaptare, pentru că ele vin direct de afară, din câmp, din pășunat, ca să se adapteze cu sistemul de furajare. Cam după zece zile de pregătire, de adaptare, începe perioada de montă propriu-zisă. Din acest moment, numărăm 36 de zile. Noi am zis 40, ca să avem certitudinea că s-au gestat toate”, povestește profesorul Neață modul în care se desfășoară monta în harem, în sistem închis.

În acest caz, vor fi două cicluri complete de reproducere și campania începe cu 1, 2, 3 monte pe zi, în funcție de capacitatea berbecului respectiv. Și berbecii sunt pregătiți pentru această campanie cu 40 de zile înainte, cât durează spermatogeneza.

După ce se realizează acest proces de 40 de zile, se desființează țarcurile și după perioada de gestație de 150 de zile, încep fătările, când se înregistrează exact fiecare miel, se cântărește, se ține 60 de zile, în perioada de alăptare, după care se înțarcă. „De aici se aleg loturile de testare. Cei opt berbeci care sunt aici trebuie să aibă cel puțin 15 fii înregistrați, care se introduc într-o perioadă de acomodare de 25 de zile. În perioada asta, îți dai seama că o parte dintre descendenți nu prea sunt așa cum ar trebui, sunt mai slăbuți și începi să-i elimini, astfel încât să rămâi cu zece descendenți ai berbecului, la terminarea perioadei de testare. Se cântăresc loturile cu fiecare individ, la începutul perioadei de testare și în a 61-a zi. Diferența dintre cea de-a 61-a zi și prima zi de testare constituie spor mediu zilnic sau viteză de creștere”, precizează specialistul.

Toate aceste date despre sporuri se strâng printr-un program special al softului de evaluări genetice și se calculează sporul mediu zilnic realizat pentru fiecare berbec, pe loturi. Datorită diferențelor dintre ei și prin anumite formule de calcul, se determină valoarea genetică: amelioratori pentru carne sau un „înrăutățitor”.

Selecția, un proces de durată și analiză constantă

Berbecii își continuă cursa, deoarece există acum prima certitudine: se poate face montă cu ei în efectivele în care vrem să sporim producția de carne. Dar nu se poate face asta în efectivele în care dorim sporirea producției de lapte, deoarece nu există nicio certitudine.

După ce a trecut un an, în martie-aprilie anul 2021, descendenții obținuți ajung la prima bonitare, care îi înscrie în competițiile următoare. Se cântăresc și tot atunci se obține o a doua informație: cantitatea de lână pe care au produs-o fiii berbecului respectiv.

Apoi, în anul 2022, cele 15 fiice care s-au reținut odată cu berbecuții încheie prima lor lactație. În funcție de producțiile de lapte pe care le-au dat – sunt măsurate pe fiecare individ prin Controlul Oficial al Performanțelor de Producţie (COP) și înscrise în Buletinele de control –, li se calculează valoarea pentru producția de lapte.

În final, vom avea amelioratori carne, amelioratori lapte și lână, amelioratori carne – înrăutățitor lapte și ameliorator lână. „Aici e marea  dibăcie: ce vrem să creăm? Programul nostru de ameliorare are proporții economice egale pentru carne și lapte, 40% - 40%, fiind rasă mixtă, și 20% lână. Acest indice economic se alătură printr-o formulă de calcul foarte elaborată la parametrii obținuți prin lucrările de selecție. Și așa se stabilește valoarea reproducătorului. Cei care sunt amelioratori pentru toate cele trei producții – carne, lapte și lână – sunt berbecii care vor fi intens folosiți la reproducție: vor fi așa-zișii berbeci de timbru genetic”, arată Gheorghe Neață, care are în spate în jur de 40 de ani de experiență.

Atenție însă că nu tot ce e fenotipic se transmite și genetic. Dar aceste exemplare sunt în testare de peste zece ani, trecute în Registrul genealogic, cu părinții și bunicii în secțiunea principală, și li s-a urmărit evoluția.

Un sector „de finețe”, zootehnia

Berbecul folosit în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia” din județul Hunedoara va fi un ameliorator pentru producția de carne, susține dr. ing. Gheorghe Neață.

Zootehnia este o știință de finețe, unde trebuie să fii atent la toate aspectele. „Găsesc oameni care-și aduc aminte o discuție după un an și îmi zic: «Știți, mi-ați zis atunci așa, am încercat și n-a prea ieșit!» – «Păi, n-ai respectat ceva... » Și când mă duc acolo, la el în fermă, chiar îi arăt. Sunt chestiuni de finețe în zootehnie, iar în selecție, ameliorare, suntem deja într-un segment de finețe. Că după ce obținem berbecuții ăia de care vorbeam, cinci dintre fiii unui berbec din ăsta îi sacrificăm, de la fiecare câte cinci, și apreciem carcasa, apreciem structura carcasei, cât la sută e carne, apreciem stadiul de îmbrăcare al carcasei cu seu: la unii e mai mare, la alții e mai mic. Folosim berbecii care induc progresul ăsta pentru structura minimă a seului pe suprafața carcasei pentru a ameliora performanța”, a explicat specialistul.

Se calculează și proporția de oase din carcasă,  proporția de mușchi, cât sunt structura și dimensiunea ochiului de mușchi etc. Astfel, dacă toate aceste rezultate sunt pozitive, se păstrează indivizii care convin și se poate intra în competiție cu rasele care au fost create pentru așa ceva. „Țurcana nu e rasă, e o supra-rasă, e Regină, pentru că a bătut două continente, le-a tăvălit prin picioare. Două continente n-a cucerit niciun sultan! Oaia Țurcană a cucerit continentul asiatic, că vine de la marginea Uralilor încoace, s-a dus acolo și se întoarce înapoi, și continentul european, Tatra, Munții Pindului, Polonia... există și în Grecia, dar sunt lucruri discutabile la originea oilor pe teritoriu. Ungurii au luat-o de aici și i-au zis Ghemes-Rațca. I-am întrebat: unde e Ghemeșul? De acolo vine! Deci ați luat-o și ați omologat-o voi. Noi nu suntem în stare să omologăm două populații, că ăsta e visul meu. Dar acesta e primul pas spre omologare, programul acesta început la Asociația „Dacia” Hunedoara. Când avem berbecii testați, nu ne mai poate schimba nimeni cursul, o să-i zicem rasa Bucălaie”, a detaliat Gheorghe Neață, convins că mulți vor copia modelul, pentru că-și vor da seama că altfel nu vor mai rezista în piața animalelor de reproducție.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Călan, în județul Hunedoara, în prezența specialiștilor din domeniu, într-o fermă de ovine s-a arătat practic cum are loc monta dirijată sau monta în harem. Prezent, profesorul Ioan Pădeanu de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara a stat de vorbă cu noi despre beneficiile montei în harem (în adăpost sau pe pășune), cum reproducția este urmărită în Scoția utilizând cipuri și cum se pot îmbunătăți performanțele.

Monta în harem se folosește în vestul Europei pe pășuni, cu un berbec la 40-50 de oi, iar în Noua Zeelandă și Australia cu un berbec la 80-100 de oi sau chiar mai mult, dar aici oile au ca perioadă de reproducere tot anul, favorizată de climă și de selecția extinsă realizată. La noi însă, lucrurile stau cu totul altfel. Având în vedere că la oile din rasa Țurcană, Merinos și Țigaie, reproducerea este sezonieră, monta se poate face doar primăvara și cei mai mulți crescători o fac nu pe pășune, ci în adăposturi.

De ce e nevoie ca monta să se facă dirijat, ne explică profesorul Ioan Pădeanu: „Societatea de Ameliorare a Asociației Dacia de la Hunedoara deține un Registru genealogic. În regulamentul european 1012, care se referă la ameliorarea și reproducerea animalelor, există obligația să se cunoască originea produșilor, adică originea mieilor: tata, adică berbecul, și oaia-mamă. Și atunci trebuie aplicate niște sisteme de montă care ne pot da aceste date. Cel mai simplu și mai des utilizat sistem de montă este cel în harem”.

Având în vedere sezonalitatea reproducerii la rasele de oi din România, până în 1990, la IAS-uri sau CAP-uri se făcea montă dirijată. „Adică erau berbeci cu șorț, sau cu penisul deviat, se depistau oile în călduri, se duceau și se montau cu berbecii respectivi. Treaba asta se face și acum, în special la rasa Caracul, unde trebuie să faci monta la mână, pentru că e coada mai grea, mai groasă și trebuie ajutat berbecul respectiv. În vestul Europei, în harem, se face pe pășune”, arată Ioan Pădeanu, care a participat recent  la un astfel de studiu alături de specialiști din Scoția, Anglia, Irlanda, Spania, Franța, Italia, România și Turcia. „Am mers prin rotație în fiecare țară și am văzut care sunt soluțiile inovative ca să putem să ușurăm munca fermierilor, să fie mai eficienți. Or, acolo am văzut că ei fac monta în harem pe pășune (îngrădită cu gard electric, n.r.), cu un berbec la 40-50 de oi”, a completat profesorul universitar.

Preț crescut pentru monta în adăpost

O variantă a montei în harem este cea realizată în adăpost sau în șoproane, deoarece la noi pășunile nu sunt parcelate. Cauza o reprezintă faptul că primarii, care conform Ordonanței 34 ar fi trebuit să concesioneze până la cinci ani, au concesionat pășunile doar pe unu sau doi ani și crescătorii nu au găsit eficient să facă investiții.

Problema, în acest tip de montă, este prețul ridicat. „Dacă dincolo mă costă mai puțin, pentru că iarba e 4 bani/kg, și 4 x 8 kg, adică 30-40 de bani, aici mă costă 1,50 bani, poate 2 lei”, a explicat Ioan Pădeanu.

Mai mult, mulți crescători asigură și fân, și concentrate din ovăz, cu efect stimulativ asupra funcției de reproducere la oi, și porumb, ce asigură necesarul de energie.

Cum se poate realiza acest tip de reproducere? Ne-a explicat tot domnul profesor: „În primul rând, crescătorul trebuie să facă o potrivire a perechilor, ținând cont de nivelul producțiilor, de conformația și constituția animalului și așa mai departe. Dar înainte de a organiza monta asta în harem, trebuie să se facă o recondiționare a oilor, o perioadă de pregătire care la oi este între 2-3-4 săptămâni, la berbeci de 4-6 săptămâni – perioada de formare a spermei fertile, dar totul depinde și de rasă. Deci, după ce se înțarcă, oile trec la o furajare foarte abundentă dintr-odată, pentru ca animalul respectiv să fie în condiție de reproducere. Și apoi facem, cum am spus, potrivirea perechilor. Norma după Ordinul 619 spune un berbec la 35 de oi, dar asta nu este o cifră bătută în cuie. Dacă sunt miori la prima montă, ar trebui să fie 20-25 de oi; dacă sunt berbeci viguroși, care sunt la a treia montă, se poate merge până la 40-50 de oi”.

În șopron, limita pentru un berbec este de 35 de oi, conform normei Ministerului Agriculturii. Durata în care stă alături de oi este de 35 până la 40 de zile și înseamnă două cicluri, deoarece la oaie estrul este de 16-17 zile.

Berbecul feromon crește nivelul reproducerii și scade timpul ei

În vestul Europei, se aplică sistemul cu berbecul feromon. Adică berbecii sunt duși timp de o lună, la distanță de oi, ca să nu-i vadă sau audă. Când începe campania de montă, din ziua 1 până în ziua 3, se lasă berbecii încercători, care au niște feromoni produși de glandele sublacrimale, ce stimulează funcția sexuală la oi. Se țin doar 3 zile, ca oile să devină active, și din ziua a 11-a se introduc berbecii. „După 3-4 zile, am văzut acum când am fost în Irlanda un vârf de oi intrate în călduri... partea bună e că aplicând acest sistem cu berbecul feromon, stimulent cu feromon, în 2 săptămâni au fătat 70%, în 3 săptămâni au fătat 90% din oi. Vrem să încercăm acest sistem și la Stațiunea de la Caransebeș, să vedem dacă merge și la Țurcană, pentru că acolo era rasa Berk Clair, pentru că este ușor de aplicat și ar fi mult în avantajul crescătorilor de oi. N-ar trebui să mai ai 40 de zile, iar oile consumă 0,8, poate 1 kg de concentrate pe zi, plus fânul”, a detaliat Ioan Pădeanu.

Astfel, costurile pot ajunge la 1,5 lei pe oaie și, dacă durează mult perioada de montă în harem, în adăpost, devine nerentabil pentru crescător.

Testarea după descendenți

Agenția Națională pentru Zootehnie cere cunoașterea exactă a datei la care animalele au fost montate. Dar în harem acest lucru poate reprezenta o problemă.

La nivel european, s-a pus la punct acest lucru și dacă oaia a fătat, spre exemplu, la data de 1 martie, monta s-a produs cu plus-minus două zile în data X, toate datele fiind trecute într-un tabel. „Deci putem ști orientativ. Este foarte importantă data fătării, pentru că de data fătării sunt legați mai mulți parametri de performanță, adică: sporul mediu zilnic la miei să spunem până la o lună, până la înțărcare, până la 5 luni, care sunt parametri trecuți în programe de ameliorare, și capacitatea lactogenă, adică sporul transformat în lapte de la 0 la 28 de zile. Deci trebuie neapărat să cunoaștem data fătării, când trebuie să cântărim mieii, ca să putem avea ulterior datele care ne interesează. Și putem reconstitui după aceea, din spate, așa fac toți din vestul Europei, conform unui tabel”, a explicat profesorul Pădeanu.

Produșii sunt înscriși în tabel, așa cum este tot ceea ce se află în testare: mioare, strămiori și oi care se află în secțiunea principală din Registru. Secțiunea principală presupune două generații: părinții și bunicii, conform normelor europene în vigoare.

Important este că pentru prima dată în țara noastră are loc o selecție riguroasă, după descendenți, perioadă care se va încheia în vara anului 2022.

Caracteristicile urmărite țin de producții crescute la lapte, carne și lână. „La carne, perioada este mai scurtă, pentru că pe descendenții de la un berbec pot să-i am anul viitor, când oile fată. Și atunci am o perioadă de testare după descendenți – trebuie să am minimum zece descendenți pentru carne. Ar fi mai bine să fie mai mulți, dar acesta este minimul”, a arătat Ioan Pădeanu.

Testarea după descendenți este cea mai sigură metodă deoarece urmărește ca un reproducător să transmită caracterele în populația cu care se lucrează.

În vestul Europei se face și testarea în câmp, dar la noi ar fi bine să existe o stațiune de testare unde toți produșii de la mai mulți berbeci, de la mai mulți crescători să fie în aceeași locație. Cum se face? Există o perioadă de pregătire de 25 de zile, pentru ca toate cele 50 de animale să se obișnuiască cu furajul, cu mediul, între ele. „Acolo se înregistrează în fiecare zi cantitatea de furaje, de concentrate și fân. Testarea durează exact 60 de zile. Deci în ziua 0 și în ziua 61 dimineața la 8:00 se cântăresc și apoi se fac diferențe. Este o formulă acolo între toți descendenții de la alți berbeci în contemporan și descendenții de la un berbec se testează față de acest contemporan. Se stabilește o valoare de ameliorare, se consideră că este ameliorator berbecul, miorul, să spunem ca atare, care are peste 101% valoarea de ameliorare. În jur de 99-100% ar fi cam indiferent și ce e sub 98% trebuie eliminați pentru că nu transmit”, ne-a explicat Ioan Pădeanu.

Ca o concluzie legată de reproducere, monta în harem, pe pășune, așa cum se întâmplă deja în Australia și Noua Zeelandă, reprezintă viitorul, deoarece are costuri mult mai mici. Dar pentru asta sunt necesare gardurile și sistemele electronice pe berbec și pe oaie.

Există cerere de lapte

Astăzi, din punct de vedere economic, lâna reprezintă între 2% și 5% din veniturile anuale, carnea și laptele fiind caracteristicile urmărite, de exemplu, la rasa Țurcană. Pentru valorificarea cărnii, crescătorii au nevoie de un certificat zootehnic, care atestă că animalul are performanțe.

Pentru unii crescători de ovine, laptele are valoare doar în măsura în care se hrănește mieluțul de la fătare până la înțărcare. Dar laptele a avut cele mai mici fluctuații de preț în ultimii zece ani și există cerere pentru el. „Lactitalia de lângă Timișoara, care preia în jur de opt milioane de litri de lapte anual, a oferit chiar 3 lei pe litru, în perioada de vară prețul e mai mic. În perioada de toamnă, prețul crește, dar depinde acum și de calitate, de câți ani livrează un crescător la această unitate. Cerință este, iar această unitate ar prelua oricât ar produce crescătorii. Am văzut că și în vestul Europei brânzeturile de oaie sunt foarte, foarte căutate. Aș spune că, din păcate, efectivele au scăzut, în condițiile în care este o cerere foarte mare, o cerere mult mai stabilă decât la producția de carne”, explică profesorul de la universitatea bănățeană.

Dacă în urmă cu 4-5 ani, la mieii îngrășați toamna prețul era de 9-10 lei/kg, acum fluctuează în jur de 8 lei /kg, ceea ce nu s-a întâmplat la lapte.

Se impun subvenții pentru instalații de muls și îngrădire

Prin urmare, e nevoie de lapte, dar există un impediment: nu există forță de muncă pentru mulsul manual și foarte puțini crescători de oi au instalații de muls.

O soluție este susținerea crescătorilor prin două măsuri excepționale: subvenționarea instalațiilor de muls și sprijinirea crescătorilor de ovine pentru îngrădirea parcelelor pe care stau animalele (cu garduri). „Avem în județul Timiș situații în care lucrează două persoane la 500 de oi și le mulg mecanic: un lapte de foarte bună calitate. Apoi, vând de acasă produsele, deoarece consumatorii au încredere că sunt produse de foarte bună calitate. Dar aceste instalații nu se mai produc în România și sunt destul de scumpe”, a arătat Ioan Pădeanu.

Informațiile cercetărilor din Vest sunt folosite în România

Recent, profesorul Pădeanu a vizitat Institutul de Cercetări din Edinburgh, Scoţia, acolo unde a fost creată oaia Dolly dintr-o celulă din glanda mamară. Acolo a văzut un experiment de urmărire a montei printr-un sistem electronic, ce include un cip pe burtă la berbec și un cip în jurul cozii la oaie. „În momentul când berbecul face saltul pe oaie, imediat se transmit ora și data într-o bază de date, dintr-un laptop sau computer, dar și ce berbec și ce oaie a fost montată. Sistemul ăsta este deocamdată un pic mai scump, dar este mai scump să ținem oile să spunem în adăpost cu furaje pentru iarnă, conservate, care ar putea fi folosite iarna. Încă este într-o fază experimentală, dar cred că ăsta va fi viitorul.”

Mai mult, scoțienii au creat un sistem prin care urmăresc atent greutatea animalelor: oile au un cip și sunt trecute printr-un culoar, unde se citesc informațiile. Acest sistem a fost achiziționat deja la Stațiunea de la Caransebeș, unde e folosit pentru miei, dar poate fi de ajutor și asociațiilor de profil.

Se poate selecta mai ușor, prin această metodă, și lâna, în funcție de culoare.

Mai mult, Ioan Pădeanu susține că lâna are și alte caracteristici ce trebuie avute în vedere și care îi vor crește valoarea: „Lâna este compusă dintr-o keratină specială formată din aminoacizi foarte stabili. Acești aminoacizi sunt jumătate esențiali pentru animale, vorbim de meteonină, lizină și așa mai departe. Noi importăm pentru porci și pentru păsări, ca să echilibrăm reacțiile astea cu aminoacizi. Încercăm cu un institut de textile de la București să vedem dacă problema se pune: este eficient să scindăm, să hidrolizăm lâna în acești aminoacizi? Eu zic că ar fi eficient, pentru că materia primă este foarte ieftină și atunci, dacă cererea este mare, va crește și prețul la lână și putem folosi până când industria textilă se va pune la punct. Încă n-am testat-o, nu știu cât este de fezabilă, dar este ca idee în viitor să producem din lână aminoacizi.”

Lâna de la oaia Țurcană merge mai mult la export (Turcia, Cehia, Polonia), deoarece mai sunt foarte puține fabrici care o prelucrează, cum este cea de la Alba Iulia. Rămâne extrem de căutată lâna Merinos, care este exploatată la Buhuși sau la export cu 1-1,2 dolari/kg.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 decembrie 2019