Sprijinul cuplat în sectorul vegetal (SCV) pentru legumicultori continuă în 2021, a declarat astăzi, 20 ianuarie, ministrul Agriculturii. Adrian Oros a spus că „Tomata”, în acest an, nu mai există ca atare, programul fiind îmbunătățit și extins pentru a include mai multe legume, la cererea producătorilor. Împreună cu legumicultorii, se va stabili ce legume vor beneficia de ajutorul de minimis.
„Pentru fiecare măsură pe care o vom lansa în perioada următoare atât de la bugetul național, cât și din Planul Național Strategic, o să avem consultări cu legumicultorii pentru a stabili care dintre legume vor intra în programul de sprijin privind legumele în spații protejate”, a precizat ministrul.
În ceea ce privește banii pe care îi vor primi legumicultorii în 2021, Adrian Oros a punctat că SCV pentru legume în spații protejate este 4.880 euro/hectar, iar pentru tomatele destinate procesării - circa 1.800 euro/ha.
Ministrul Agriculturii a ținut să sublinieze că prin noul PNS legumicultorii vor putea accesa bani europeni pentru a se dezvolta.
Despre ajutoarele de minimis pentru 2021, cu un buget total de aproximativ 88 milioane de euro, am publicat în Revista Fermierului aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4810-ajutoarele-de-minimis-continua-si-in-2021-madr-promite-si-alte-masuri-de-sprijinire-a-agriculturii.html
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Piața cerealelor (grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță) la data de 18 ianuarie 2021, un raport realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.
GRÂU
Piața din România este febrilă în aceste zile, susține analistul Cezar Gheorghe. „Cotațiile portuare din zilele precedente impulsionează tranzacțiile la nivelul fermelor. Până și deținătorii de stocuri mici primesc zilnic oferte de 1.000 lei/tonă în fermă, echivalent a 205 euro/tonă. Discutăm aici inclusiv de loturi de 50-100 de tone. În această ecuație de ofertă nu intră cumpărătorii tradiționali, ci intermediarii, care colectează cantitățile mici spre a construi loturi mari, pe care le oferă apoi spre vânzare exportatorilor. Procesatorii din piața internă nu reprezintă o competiție, majoritatea dintre ei având suficiente rezerve de stocuri pentru următoarele 20-40 zile, unii chiar și mai mult. Intervenția lor în piață astăzi este spot, pe loturi de marfă cu calități deosebite, spre industria de procesare care deservește producția de produse de patiserie sau alte sortimente. În momentul când piața internă va interveni, se va crea un mediu concurențial specific pieței libere, care se autoreglează pe principiul cererii și al ofertei. Acest aspect va fi benefic pentru fermieri, căci, în afară de costurile de producție, ei angajează pe acele loturi de grâu păstrate costuri financiare, de depozitare și operare, precum și pierderi variabile din acest exercițiu operațional de păstrare a mărfurilor.”
În paritatea de livrare CPT Constanța, prețurile variază, întrucât piața fizică nu este încă armonizată cu bursele CBOT și Euronext. Discutăm despre prețuri în jur de 235 euro/tonă. „Diferența între ofertele de cumpărare o reprezintă specificațiile de calitate, în special Indicele Alveografic W și Proteina. De la raportul USDA până astăzi, observăm deja o reticență privind vânzarea din partea fermierilor care dețin stocuri mari de marfă. Prin prisma analizei efectuate de primul nostru raport din 2021, a analizei noastre pe raportul USDA și a premiselor regionale pe care le-am anticipat, fermierii au optat să mai aștepte înainte de vânzarea altor loturi. Anticipările noastre se transpun în realitate și notăm următoarele lucruri care capătă certitudine: Rusia mărește cuantumul taxei de export aplicate asupra grâului, începând de la 15 martie, până la un nivel de 50 euro/tonă, față de nivelul inițial de 25 euro/tonă, care va intra în vigoare începând cu 15 februarie; Acțiunile Rusiei ne conduc tot mai pregnant la concluzia că această taxă nu va deveni zero la 1 iulie 2021, deci va fi menținută și pentru recolta nouă, însă nu putem anticipa încă nivelul ei; Reacția burselor indică în continuare efectul de uscăciune în Câmpiile de Sud ale SUA, astfel că piața regională reacționează în consecință. Notăm cererea și oferta din bazinul Mării Negre, paritatea euro-dolar de 1.2017, precum și cotația Euronext martie 2021 – 235 euro/tonă. Întărirea dolarului american în fața monedei euro generează cotații mai bune în moneda euro. Presiunea loturilor mari se exercită asupra exportatorilor în România, unde intermediarii deținători de loturi mari, de 20.000-50.000-70.000 de tone, cer în paritatea CPT Constanța 235 euro/tonă, iar costul de fobbing este între 5 și 5,5 euro/tonă, fără a aduce în calcul și marja exportatorului”, punctează Cezar Gheorghe.
Pare că trendul este crescător pentru recolta veche, dar specialiștii recomandă foarte multă prudență în programarea vânzărilor, căci ce crește brusc s-ar putea ca într-un interval de timp definit între 3-4 săptămâni, mai precis momentele de ieșire din iarnă în emisfera nordică, să scadă la fel de brusc, cu 5-8 euro/tonă.
În ceea ce privește recolta nouă de grâu, indicațiile sunt destul de generoase, privind prin prisma anilor trecuți. Indicațiile cumpărătorilor pentru fermieri sunt cotația MATIF Septembrie 2021 minus 15-16 de euro/tonă în paritatea CPT Constanța (202-15=186 euro/tonă). „În trendul prețurilor de recoltă nouă, notăm o vânzare de origine românească în Iordania, aceasta alăturându-se celei din decembrie, însă la un preț mai mare cu 15 USD/tonă (12,35 euro = 60 lei) și livrare august. Este un indicator important în ceea ce privește nivelul recoltei următoare, căci ridică un nivel de așteptare de la 187-189 euro/tonă, echivalent 910-920 lei/tonă. Menționăm că nivelul de calitate trebuie să fie premium, începând cu nivelul de proteină. Menținem recomandarea ca fermierii să nu contracteze mai mult de o tonă la hectar în această perioadă, date fiind incertitudinile cauzate de iarnă și cele circa 40 de zile care ne despart de primăvară, precum și a potențialului pericol de îngheț târziu care se poate manifesta. În mod tradițional, intermediarii vor vinde în lipsă către exportatori, urmând ca, sub presiunea de recoltă, să se aprovizioneze din piață pentru a acoperi contractele. Este un demers legal, nelipsit de riscuri, care, într-un an cu recolte normale, potențează profitul acestora. Sunt așa numitele lanțuri logistice, supply chain, care alimentează din zonele lipsite de aport logistic (medii de stocare, lipsa informației și credibilitatea ei, lipsa asocierii fermierilor, atomizarea fermelor care fac ca puterea de negociere să fie redusă) destinațiile de export, Portul Constanța”, arată consultantul Casei de Trading a Fermierilor.
PORUMB
România încă recoltează porumb, în zona de nord a țării. Și în sudul României, săptămână trecută s-au recoltat suprafețe de porumb, acesta însă necesitând trecerea prin siloz pentru operațiunea de uscare.
Porumbul în paritatea CPT Constanța a atins cota de 210 euro/tonă (1.025 lei/tonă), iar ca și în cazul grâului, cantități însemnate au început să fie vândute spre piața de export. Indicațiile bursiere arată viguros pentru noua recoltă, respectiv CBOT - 481 cenți/bushell (189.36 USD/tonă) și MATIF - 188,5 euro/tonă.
Recomandarea specialiștilor către fermierii români este să observe și să securizeze orice intenție de vânzare în acest moment, să nu se expună niciunei forme de risc, până nu au certitudinea că pot onora ceea ce doresc să semneze.
FLOAREA-SOARELUI
Indicațiile pentru această marfă sunt ridicate pentru această perioadă a anului. Lichiditatea redusă conduce prețul materiei prime la niveluri de 645-650 USD/tonă în paritatea FOB.
Prețurile uleiului brut înregistrează primele reculuri de circa 8-10 USD/tonă, cotațiile indicative fiind: Ucraina: 1.260 USD/tonă; Rusia: 1.250 USD/tonă; SIX PORTS: 1.280 USD/tonă.
Există indicații timide pentru recolta nouă de floarea-soarelui din România, spune Cezar Gheorghe. Acestea se afișează în jurul valorii de 470 USD/tonă, FCA ferme. Pentru recolta veche, 545-550 USD/tonă în sud-vestul României este indicația de preț, însă lichiditatea este scăzută. „Cu siguranță, această marfă va suscita un interes deosebit pentru fermierii români. Asolamentele din primăvară vor fi calculate astfel încât preconizăm un număr de hectare mult mai mare față de sezonul trecut. Însă varianta High Oleic, va fi, cu siguranță, în trend negativ, din cauza cererii HoReCa reduse pentru această cultură specială, efect al pandemiei Covid-19. Valorile bonusului pentru conținutul de acid oleic sunt minore, am putea spune, în comparație cu anii trecuți. Cei ce au optat pentru contracte semnate pe trei ani au securizat un nivel de 55-60 USD/tonă pentru conținut de acid oleic cel puțin egal cu 81%”, explică analistul.
RAPIȚĂ
Indicațiile Euronext gravitează în jurul valorii de 397-400 euro/tonă. „Variațiile rapiței pe Euronext sunt legate de prețul energiei. Cotațiile WTI și Brent înregistrând scăderi în ultimele tranzacții, prețul componentei biodiesel trebuie să se reflecte în acord”, a specificat Cezar Gheorghe.
Prețul uleiului de rapiță în paritatea FOB Rotterdam înregistrează un recul de 20 de euro/tonă.
Diferența între cotația AUG21 și destinația mărfurilor, procesare internă sau export, începe să se micșoreze. Cotațiile procesatorilor indică pentru AUG21 5-6 euro/tonă pentru livrare la recoltare. „Este o mișcare care indică interesul pentru mărfuri, un semnal pentru fermierii care vor să vândă forward. Recomandăm, ca de obicei, multă prudență și nicidecum entuziasm. Vânzarea nu ar trebui să depășească o tonă la hectar la rapiță, care este deja recunoscută drept”, punctează analistul.
Pentru raportul complet privind piața cerealelor din data de 18 ianuarie 2021, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-18-ianuarie-2021/
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Astăzi, 18 ianuarie 2021, a început a doua sesiune de concesionare a terenurilor cu destinație agricolă aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului (ADS), în suprafață de până la 50 ha, către tinerii cu vârsta de maximum 40 de ani. Durata concesiunii este de 20 de ani.
Perioada de depunere a solicitărilor de către tinerii fermieri este 18 – 29 ianuarie 2021, iar județele pe raza cărora se găsesc terenurile ofertate sunt: Alba, Gorj, Ialomița, Neamț, Satu Mare, Timiș, Teleorman și Vâlcea.
Persoanele interesate care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pot depune solicitări la sediul ADS sau pe adresa de e-mail a instituției, până la data de 29 ianuarie 2021, ora 14:00.
Suprafețele de teren disponibile pentru contractare, precum și modul de desfășurare a procedurii se regăsesc pe site-ul Agenției Domeniilor Statului (www.domeniilestatului.ro).
Obiectul concesiunii, în această a doua sesiune, îl reprezintă terenul aflat în exploatarea următoarelor societăți comerciale/terenuri preluate:
Județul Alba: Blasius Blaj SA – Crăciunelu de Jos: 17,2 ha teren agricol și 3,91 ha teren neagricol.
Județul Gorj: SCDA Târgu Jiu – Rovinari: 42,908 ha teren agricol și 1,4653 ha teren neagricol; Pastorala SA - Târgu Jiu: 13,03 ha teren agricol; Turceni SA – Țânțăreni: 11,98 ha teren agricol și 1,21 ha teren neagricol.
Județul Ialomița: Agroindustriala SA Urziceni – Manasia: 59,5862 ha teren agricol și 6,13 ha teren neagricol, Urziceni: 51,9166 ha teren agricol și 72,7644 ha teren neagricol; Agromixta SA – Ograda: 12,39 ha teren agricol și 62,58 ha teren neagricol, Mărculești: 44,6869 ha teren agricol și 70,8492 ha teren neagricol; Vitipomicola SA – Fetești: 50,1421 ha teren agricol și 44,73 ha teren neagricol; Horticons SA – Fetești: 21, 5111 ha teren agricol și 16,1968 ha teren neagricol.
Județul Neamț: Agrocomplex SA – Pâncești: 73,745 ha teren agricol și 2,78 teren neagricol.
Județul Satu Mare: Agrozootehnica Dorolt – Lazuri: 50,68 ha teren agricol; SCDA Livada – Sanislău: 35 ha teren agricol și 2,17 ha teren neagricol.
Județul Timiș: Agroindustriala SA Honorici – Victor Vlad Delamarina: 141,68 ha teren agricol și 2,36 ha teren neagricol.
Județul Teleorman: Agromixt SA – Traian: 224,86 ha teren agricol și 15,42 ha teren neagricol, Lisa: 2,73 ha teren agricol și 31,87 ha teren neagricol, Seaca: 422,72 ha teren agricol și 24,81 ha teren neagricol; Horticola SA – Pietroșani: 8,12 ha teren agricol și 6,97 ha teren neagricol; Agrovitis SA Teleorman – Zimnicea: 22,14 ha teren agricol.
Județul Vâlcea: Agroind COM SA Râmnicu Vâlcea – Voineasa: 70,87 ha teren agricol și 17,27 ha teren neagricol.
Nivelul minim al redevenței pentru terenul agricol este distinct pentru fiecare suprafață în parte, în funcție de categoria de folosință și de coeficienții de majorare ai redevenței minime, conform factorilor favorizanți ai exploatației.
Nivelul redevenței pentru terenul neagricol, respectiv vegetație forestieră, terenuri neproductive care pot fi amenajate și folosite pentru producție agricolă, drumuri tehnologice și de exploatare agricolă și ape – bălți, este de 100 kg grâu SR EN 15587:2019/ha/an și SR 13548:2013/ha/an.
Nivelul redevenței pentru terenul neagricol, respectiv pentru terenul aferent curților construcții, este variabil, fiind calculat diferențiat pe unități administrative și tipuri de unități administrative.
Reamintim că, pe 27 noiembrie 2020 a avut loc semnarea primului contract de concesionare de terenuri cu destinație agricolă aflate în exploatarea societăţilor comerciale din portofoliul ADS, libere de contract, în suprafață maximă de 50 ha, cu un tânăr fermier absolvent al învățământului de profil, în vederea înființării unei ferme. Lista completă cu toți tinerii fermieri declarați admiși pentru prima sesiune este disponibilă pe site-ul ADS.
Normele metodologice de aplicare a acestui program au fost aprobate prin HG nr. 811/2020.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Concurența în achiziționarea de terenuri dintre fermierii români și investitorii străini rămâne neloială, pentru că aceștia din urmă dispun de un capital mult mai mare. Rezolvarea problemei capitalului va face și ca fermierii mici, cu câteva hectare, care nu sunt ușor creditabili, să poată cumpăra.
Nicolaie Apopi crede că achiziţia de teren agricol ar trebui să beneficieze de un suport financiar legiferat, deoarece pământul reprezintă un bun național. Cadrul legal ar trebui creat astfel încât agricultorii să poată obţine credite avantajoase, cu sprijin din partea statului, pentru achiziţia terenurilor agricole: „Fermierii, ca să poată să facă faţă altor categorii de persoane care au capitaluri foarte mari şi pot să investească în terenuri agricole, ar avea nevoie de un suport financiar pentru a achiziţiona aceste terenuri. Este o lege a vânzării terenurilor agricole, însă pe lângă acele priorităţi reglementate de această lege pe care le are fermierul, de achiziţie – întâietate în faţa celorlalţi, ar avea nevoie de capital. După părerea mea, ar trebui subvenţionată dobânda cu 100% şi garanţia să fie terenul pe care-l cumpără agricultorul.”
Nicolaie Apopi lucrează aproximativ 2.500 ha, în județul Timiș, la Giulvăz. Provine din familie de agricultori, atât tatăl, cât și unchiul său fiind fermieri. Imboldul de a-și deschide propria afacere agricolă a venit în ultimul an de facultate, în 1998, student fiind la Agronomie a avut șansa de a participa la un program de schimb de experiență în Germania. Șase luni a făcut practică într-o fermă de familie, practică pe care a completat-o cu informații teoretice în cadrul școlilor de formare din Germania, în sectoarele pomicol, viticol, cultură mare. S-a întors acasă, și-a dat licența și s-a apucat de lucru.
În anul 2000 a înființat societatea Agro Baden Banat SRL, având ca obiect de activitate comerțul cu utilaje agricole import Germania și multiplicarea orzului pentru bere.
În paralel cu comerțul de utilaje și inputuri pentru agricultură, Nicolaie Apopi începe să lucreze o suprafață de teren de 40 ha, extinzându-se în 2004 la 400 ha. În același an înființează societatea Popagra SRL și accesează fonduri europene. A început achiziționarea de utilaje și echipamente noi, care i-au permis să se dezvolte și mai mult. În 2010 a tehnologizat toată ferma cu echipamente noi. La acel moment, ajunsese deja la 1.200 de hectare, iar până în 2014 lucra 1.700 de hectare, din care aproximativ 400 în proprietate. Performanțele nu au întârziat să apară și astăzi în ferma lui Nicolaie Apopi se lucrează aproximativ 2.500 de hectare, cu o flotă de utilaje agricole performante, pentru un randament optim pe unitatea de suprafață.
În comuna Peciul Nou, satul Sânmartinu Sârbesc, se află partea de depozitare a societății Agro Baden Banat, aproximativ 18.000 de tone fiind capacitatea halelor de depozitare. Nu sunt silozuri verticale, ci depozitarea e pe orizontală, o metodă mult mai utilă, după cum ne-a zis Nicolaie Apopi. De gestionarea și managementul depozitării cerealelor se ocupă fratele lui, Florin Apopi.
Nicolaie Apopi este unul dintre membrii fondatori și vicepreședinte al Clubului Fermierilor Români.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agricultura și fermierii din România au mare nevoie de asociere, dar nu doar pe hârtie, ci în cooperative agricole care să își îndeplinească menirea, aceea de a genera valoare adăugată din punct de vedere economic pentru membrii lor și care, în plus, să aibă o activitate economică relevantă, să reziste pe piață și să se dezvolte.
„România are nevoie de cooperative agricole autentice de succes!”, susțin reprezentanții Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), organizație care numără 25 de cooperative agricole active în sectorul vegetal, structuri care au în componență, în total, 436 de agricultori (între 5 – 45 membri în cooperative).
Din totalul cifrei de afaceri a cooperativelor de cultură mare din țara noastră, membrii UNCSV dețin 80%. Fermierii vând între 50-100% din producție prin intermediul cooperativei.
Agricultorii afiliați în cooperativele membre UNCSV exploatează suprafețe de la două hectare la 1960 de hectare. 6 cooperative au între 600 – 1000 ha; 13 cooperative între 1000 – 10.000 ha și 6 cooperative au în exploatare suprafețe mai mari de 10.000 ha.
Ieri, 14 ianuarie 2021, o delegație din partea Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal s-a întâlnit la sediul Ministerului Agriculturii cu ministrul Adrian Oros și cu echipa tehnică din MADR care are responsabilități pe sectorul cooperativelor. „Am prezentat rezultatele obținute și prioritățile UNCSV. Am arătat modele de cooperative funcționale, cu bune rezultate, cooperative care au adus plusvaloare și stabilitate fermierilor membri cooperatori, care au reușit să depășească, împreună, asociați, dificultățile generate de anul agricol 2020, fiind grav afectați de seceta pedologică severă. S-a demonstrat încă o dată că asocierea în cooperative agricole este singura soluție pentru toți fermierii (mici, medii și mari), pentru capitalizarea acestora pe termen lung, adaptarea la cerințele pieței și asigurarea unei stabilități economico-sociale spațiului rural. Aceste realizări și realități mai pot fi continuate doar dacă, prin politicile agricole promovate în continuare, va fi facilitat accesul la investiții al cooperativelor agricole funcționale, ținând cont de experiență și corelarea cu capacitatea de implementare a acestora. S-a pus accent și pe necesitatea digitalizării, debirocratizării și simplificării procedurilor de accesare și implementare a investițiilor. UNCSV își manifestă în continuare disponibilitatea de a veni cu propuneri constructive și soluții, menținându-și rolul de partener de dialog interinstituțional corect, pentru consolidarea cooperativelor agricole din România, întărirea sectorului agroalimentar autohton și echilibrarea balanței comerciale agroalimentare a țării noastre”, ne-a povestit directorul executiv al UNCSV, Florentin Bercu. El a punctat că, în 2 ani și 10 luni de activitate, Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal a transmis către autoritățile statului peste 540 de adrese oficiale, reprezentând amendamente, solicitări și inițiative legislative.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Astăzi, 13 ianuarie 2021, Clubul Fermierilor Români a publicat un raport de piață special dedicat WASDE (World Agricultural Supply and Demand Estimates), raport al Departamentului de Agricultură al Statelor Unite ale Americii. Reamintim că, rapoartele privind piața cerealelor sunt realizate de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist. În rândurile de mai jos sunt informații despre producția, consumul și stocurile la nivel mondial pentru grâu, porumb și soia.
În regiunea Mării Negre, Rusia raportează o creștere a stocurilor de grâu cu 1,3 milioane tone, în timp ce Ucraina este neutră din acest punct de vedere, cu o producție de 25,5 milioane tone de grâu. În planul exportului, Rusia este cotată mai jos cu un milion de tone, adică cu 39 milioane tone în loc de 40 milioane tone, deși, din cauza taxelor de export, potențialul lor este deja redus până la nivelul de 36 milioane tone, conform analiștilor din domeniu. „Ucraina rămâne neutră și în planul exporturilor de grâu, cota fiind setată la 17,5 milioane de tone, conform memorandumului agreat și semnat cu exportatorii la data de 1 octombrie 2020. În cazul porumbului, ambele țări rămân neutre, cu același nivel de producție indicat în decembrie 2020 și același nivel estimat de export de 24 milioane Ucraina și 3,1 milioane Rusia”, precizează Cezar Gheorghe.
Grâu
Stocurile la nivel global sunt diminuate, spune analistul Cezar Gheorghe. „Astfel, conform raportului NASS (Serviciul Național de Statistică Agricolă), SUA au o diminuare a stocurilor de 26 milioane busheli, adică un minus în stocuri de 707.600 tone. Producția redusă în China și Argentina (minus 500.000 tone) a compensat creșterea raportată de Rusia, dar consumul mondial a crescut cu 1.800.000 tone, în special în partea de furaj în China.”
Exporturile rusești scad, în timp ce UE + Marea Britanie au o creștere de 500.000 tone. Canada, de asemenea, crește potențialul de export cu 500.000 tone. Amândouă compensează în cifre reducerea din potențialul rusesc și alimentează cererea Chinei, de circa 9.000.000 tone în această lună.
„Stocurile mondiale scad cu 3.300.000 tone, până la nivelul de de 313.200.000 tone, însă informația pe care trebuie să o ținem minte este că China deține 51% din stocurile mondiale de grâu (circa 160.000.000 tone), iar India deține 10% din stocurile mondiale de grâu (circa 31.500.000 tone)”, punctează Cezar Gheorghe.
Porumb
Producția SUA a fost revizuită negativ cu circa 8.240.000 tone, provenind din productivitatea la hectar. De asemenea, exportul SUA a fost revizuit negativ cu circa 2.500.000 tone, până la nivelul de 64.770.000 tone, față de un potențial inițial de peste 67.000.000 tone.
„În emisfera sudică, Argentina a revizuit în continuare în sens negativ producția de porumb, ajungând la un nivel de 47.500.000 tone, față de o estimare inițială de 51.000.000 tone. Și Brazilia a revizuit negativ, cu 1.000.000 tone, până la nivelul de 109.000.000 tone. Perspectivele porumbului argentinian plantat sunt îngrijorătoare din cauza efectelor uscăciunii din zonele plantate. UE-27 reduce perspectivele de import cu 1.000.000 tone, până la nivelul de 18.000.000 tone, în timp ce China este creditată cu o creștere a importului cu 1.500.000 tone, până la nivelul de 17.500.000 tone, deși previziunile analiștilor rămân constante la cifra de 23.000.000 tone”, arată Cezar Gheorghe.
Stocurile mondiale scad cu 5.100.000 tone, de la 288.960.000 la 283.830.000 tone.
Soia
Recolta chinezească a fost mai ridicată, în timp ce recolta americană a fost diminuată cu circa 950.000 tone, reduceri determinate de randamentul scăzut de producție la hectar. „Previziunile de export ale SUA cresc până la un nivel de 60.700.000 tone, în timp ce ale Argentinei scad din cauza lipsei de precipitații. Producția de soia scade în Argentina cu 2.000.000 tone, până la un nivel de 48.000.000 tone, în timp ce Brazilia ramâne cu o producție setată la 133.000.000 tone. Pe fondul acestor scăderi, compensarea intervine din China, care anunță o creștere a producției cu 2.100.000 tone, până la nivelul de 19.600.000 tone”, apreciază consultantul Casei de Trading a Fermierilor.
Stocurile globale de soia au scăzut cu 1.300.000 tone, până la 84.300.000 tone, cu stocuri mai mici pentru Argentina și SUA, care sunt parțial compensate de stocuri mai mari pentru China.
Pentru raportul special privind piața cerealelor din data de 13 ianuarie 2021, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-special-13-ianuarie-2021/
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Semne bune anul are, susține președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel, care a participat ieri, 12 ianuarie 2021, la o întâlnire cu ministrul Agriculturii Adrian Oros, la sediul MADR.
Ajutoarele de minimis vor continua și în acest an, a anunțat Ion Păunel după discuțiile cu oficialii Ministerului Agriculturii, bugetul total pentru aceste ajutoare fiind în 2021 de circa 88 milioane euro.
„Toate legumele cultivate în spații protejate vor beneficia de sprijin financiar. Cuantumul Sprijinului Cuplat Vegetal pentru legumele cultivate în spații protejate va fi de aproximativ 5.000 euro/ha, iar plățile vor începe din luna aprilie 2021”, a precizat Ion Păunel, președintele SPA Olt. De altfel, ministrul Agriculturii anunțase că din acest an nu va mai exista Programul „Tomata”.
De asemenea, cultura de usturoi va beneficia de sprijin financiar.
Alte măsuri promise de Adrian Oros producătorilor agricoli se referă la ajutoare de minimis pentru apicultură și pentru creșterea porcilor din rasele Mangalița și Bazna.
„Se vor redeschide liniile de finanțare prin AFIR pentru submăsurile 6.1; 6.2; 6.3; 6.4; 4.1; 4.1A; 16.4; 17.1 etc. Submăsura 4.1 va avea linii distincte de finanțare pentru legumicultură (modernizare, construcție, reconstrucție spații protejate. Investiții în procesare și marketing, depozitarea, sortarea, ambalarea, etichetarea și transportul legumelor. Investiții în irigații, achiziția de echipamente și utilaje noi pentru tinerii fermieri). Sunt disponibili aproximativ 3,2 miliarde de euro prin Mecanismele de Tranziție, Convergență și ERI (Instrument de Reconstrucție Europeană) pentru finanțarea agriculturii românești în anii 2021 și 2022. Pentru submăsura 6.1 - Instalarea tinerilor fermieri - există șanse reale de acordare a unui sprijin de minimum 70.000 de euro până la 100.000 euro per beneficiar”, a mai afirmat Ion Păunel.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Anul acesta, sub sloganul „Onorați trecutul - fiți viitorul”, Pöttinger sărbătorește 150 de ani de existență pe piața tehnicii agricole. Afacerea care a început într-un mic atelier din localitatea Grieskirchen – Austria, s-a transformat într-una de succes, Pöttinger fiind azi un producător de utilaje agricole de renume la nivel internațional.
Totul a început la un festival, unde Franz Pöttinger, un ceasornicar din secolul al XIX-lea, inovator și cu viziune, a prezentat teoria conform căreia precizia unui ceas ar putea fi aplicată și mașinilor agricole pentru a ușura munca grea a fermierilor. Acest lucru a marcat apariția mașinii de tocat furaje. Și pentru aceasta, el a primit Medalia de Argint la Linz Festival (Austria) în 1871. S-a întâmplat acum 150 de ani, în același an în care compania Pöttinger a fost fondată. De atunci, Pöttinger a servit cu succes industria tehnologiei agricole.
În plus, în afara mașinii de tocat furaje, compania a produs prese și sortatoare de fructe, mașini de recoltat siloz și furaje, tocătoare de resturi vegetale și mașini de recoltat cartofii. În anii 1950, una dintre cele mai vândute mașini a fost un încărcător pentru fân, paie, iarbă și frunze de sfeclă. Câțiva ani mai târziu, grebla transportatoare a revoluționat agricultura pajiștilor. Acest lucru a deschis calea către „gama de produse ecologice”.
În urma dezvoltării continue, încărcătorul pentru fân a devenit în scurt timp precursorul remorcii cu autoîncărcare. Pöttinger a fost de atunci liderul pieței mondiale pe acest segment.
Achiziționarea, în 1975, a unei fabrici de pluguri din regiunea Bavaria (Germania) a deschis ușa pentru Pöttinger de a intra pe piața utilajelor de lucrări ale solului. Grapele cu discuri, cultivatoarele și plugurile au fost apoi adăugate la gama de produse.
Al treilea domeniu cheie de competență adus în portofoliul companiei a fost tehnologia semănătorilor. Producătorul austriac a intrat cu succes pe această piață în 2001 prin preluarea fabricii Rabe din Bernburg (Germania).
Steagurile Pöttinger, ridicate în toată lumea
După primele expoziții la târgurile din Austria și țările vecine, succesul internațional a început în 1999, odată cu înființarea primei filiale de vânzări din Franța. Alte 14 filiale din Europa, SUA și Asia au urmat, cea mai recentă realizare fiind deschiderea filialei din Polonia în 2020.
Întotdeauna alături de fermieri
Evenimentele recente au arătat cât de important este ca toată lumea să aibă o cantitate suficientă de alimente de înaltă calitate. „La Pöttinger lucrăm pentru succesul clienților noștri de mai bine de 150 de ani. Fiind o companie de familie, Pöttinger își asumă responsabilitatea pentru generațiile viitoare și pentru mediu. Este datoria noastră să dezvoltăm tehnologia agricolă care să permită și să promoveze toate aspectele legate de agricultură și în viitor”, astfel prezintă strategia companiei pentru viitor Gregor Dietachmayr, purtătorul de cuvânt al echipei de management.
Utilajele agricole Pöttinger sunt comercializate în România de către NHR Agropartners, importator de utilaje agricole de înaltă calitate care deţine o reţea de 13 filiale, oferind o gamă complexă de produse şi servicii: vânzare utilaje agricole şi piese de schimb, ateliere de reparaţii şi echipe mobile de intervenţii.
NHR Agropartners are mai mult de 230 de angajați şi un portofoliu bogat în mărci de top distribuite exclusiv, cum ar fi: Deutz-Fahr, JCB, Hardi, Bogballe, Sfoggia, Einboeck etc.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Piața cerealelor (grâu, porumb, rapiță, floarea-soarelui și soia), la data de 12 ianuarie 2021, un raport realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.
GRÂU
Grâul românesc se tranzacționează în aceste zile la nivel de 1.000 lei/tonă FCA ferme. Poziția geografică pe harta României a acestor tranzacții este variată, astfel că, în funcție de costurile logistice, acestea au parități în condiția CPT Constanța la nivel de 215-218 euro/tonă, echivalent cu 1.050-1.070 lei/tonă. „Fermierii care au putut stoca și aștepta văd roadele așteptării. Desigur, această decizie a presupus și costuri financiare suplimentare pentru depozitare și operațiunile de fumigare, aerare, precum și asumarea perisabilităților aferente”, spune Cezar Gheorghe.
Analistul adaugă că prețurile pentru recolta nouă se situează la nivelul de 177-178 euro/tonă, cu livrare iulie 2021, echivalent 867–870 lei/tonă. „După cum puteți observa, avem o diferență de recolte de circa 40 euro/tonă și un nivel de referință față de Euronext Septembrie 2021 de 17 euro/tonă”, punctează Cezar Gheorghe.
Ucraina tranzacționează grâul cu proteină 11,5% la nivelul de 273 USD/tonă în FOB. Convertit în euro, acesta conduce la nivelul de 223 euro/tonă în FOB, baza CPT fiind deci 216-218 euro/tonă, similar cu Portul Constanța. „Echivalentul de vânzare calculat cu tot cu taxă din fermele rusești atinge un nivel de 285-290 USD/tonă, deci sunt efectiv necompetitive”, menționează consultantul Casei de Trading a Fermierilor.
PORUMB
Porumbul românesc s-a potențat în ultimele două-trei zile din punct de vedere al prețului, plecând de la un nivel al tranzacțiilor de 185 euro/tonă, în perioada dintre Crăciun și Anul Nou și atingând nivelul de 198-199 euro/tonă în paritatea CPT Constanța. „Acest aspect se datorează în principal factorului Argentina, care a sistat fluxul de export până la data de 1 martie 2021, cumpărătorii revenind astfel în bazinul Mării Negre, forțați și de cererea iminentă a UE de import porumb. Turcia, de asemenea, este jucător pe piața importurilor și acum două zile organizase licitație pentru cantitatea de 155.000 de tone. Fermierii americani au intenția clară de a mări suprafețele care vor fi însămânțate cu porumb în 2021, efect al prețului susținut de cererea Chinei. Pe baza indicațiilor bursiere de astăzi, estimăm un preț al recoltei noi în jurul valorilor de 167-169 euro/tonă CPT Constanța. Bazinul Mării Negre este un rezervor de porumb în aprovizionarea țărilor din UE, Turcia, precum și a destinațiilor îndepărtate precum China”, arată Cezar Gheorghe.
RAPIȚĂ
Rapița gravitează în jurul valorii de 400 euro/tonă, conform Euronext Paris. Cotațiile actuale pentru recolta nouă de rapiță (august 2021) sunt în jurul valorilor de minus 8 euro/tonă, identice cu cele ale exportatorilor din portul Constanța. Deși nivelul prețului este unul ridicat, așteptările sunt și mai ridicate, în jurul valorilor de 400 euro/tonă FCA ferme, adică 2.000 lei/tonă.
FLOAREA-SOARELUI
Tranzacțiile sunt foarte mici, însă nivelul uleiului brut de 1.290-1.300 USD/tonă reflectă prețul potențial de 635 USD/tona de marfă în paritatea CPT Constanța, explică Cezar Gheorghe. „Comparat cu prețul uleiului brut din septembrie 2020, adică 880 USD/tonă, creșterea cu 48% este foarte mare. Factorul principal a fost tot seceta din 2020, care a diminuat dramatic recolta de floarea-soarelui din România, Ucraina și Rusia. Prețul uleiului de palmieri și al uleiului de soia, precum și cererea susținută din țări ca India au făcut ca prețul uleiului brut să evolueze până la acest nivel”, a continuat analistul.
SOIA
Problemele din Argentina, diminuarea recoltei din America de Sud, faptul că recolta a două de soia din Argentina este incertă, coroborat cu cererea constantă de proteină a Chinei, fac ca acest produs să aibă o tendință ascendentă în preț încă din debutul lui 2021. „Evoluția însă a început la nivelul lunii mai 2020, plecând de la 311,5 USD/tonă, și atingând astăzi un nivel de 503,4 USD/tonă la CBOT”, a precizat Cezar Gheorghe.
Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 12 ianuarie 2021, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-12-ianuarie-2021/
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Speranțele fermierilor care așteptau ca la acest început de an să le intre în conturi despăgubirile pentru culturile însămânțate în primăvara lui 2020 afectate de seceta pedologică au fost năruite în această seară de însuși ministrul Agriculturii. Adrian Oros, prezent la AGRO TV, a spus în direct că nu știe când se vor plăti despăgubirile pentru culturile de primăvară, deoarece bani nu sunt și când se vor găsi trebuie incluși în bugetul anului curent, buget despre care nu se știe când va fi aprobat.
Ministrul Agriculturii a afirmat că au fost afectate circa 1,2 milioane de hectare cu culturi de primăvară însămânțate anul trecut și peste 90.000 de fermieri, mai mulți decât cei afectați de secetă la culturile de toamnă însămânțate în 2019 (puțin peste 27.000).
Suma totală vehiculată de Adrian Oros în această seară (11 ianuarie 2021) destinată despăgubirii culturilor de primăvară distruse de seceta pedologică este de aproximativ 850 de milioane de lei, sumă asemănătoare cu cea plătită pentru pagubele produse de secetă la culturile de toamnă. Fermierii păgubiți sunt nelămuriți în privința calculelor făcute de specialiștii MADR, având în vedere că, de exemplu, un hectar de porumb este mai costisitor comparativ cu unul de grâu.
Reamintim că, la începutul lunii decembrie a anului trecut, Adrian Oros declara că pentru pagubele generate de secetă la culturile înființate în primăvara anului 2020 plata fermierilor se va face în ianuarie-februarie 2021. Adevărat, declarația a apărut în spațiul public înaintea alegerilor parlamentare.
Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html