Europa clocotește deja de săptămâni bune. Fermierii din mai multe țări ale Uniunii Europene își strigă durerile în stradă. În Franța și Belgia protestele fermierilor sunt destul de violente. Agricultorii chiar au lăsat rafturile marilor lanțuri de magazine goale, furia fermierilor crescând cu fiecare zi de protest.

Ce a dus la actuala stare a agriculturii europene, totuși? Cel mai probabil, reformele impuse de la Bruxelles, gândite din căldura fotoliilor, fără a se cunoaște realitatea din teren. Green Deal, Farm to Fork, Biodiversitate sunt strategii nesustenabile, cel puțin la ora actuală, când se-ntâmplă atâtea pe planetă, pandemii, conflicte, războaie. Ca să nu mai pomenesc veșnica problemă, reglementările UE nu țin cont, așa cum ar fi normal, de specificul fiecărei țări.

Cu viteza luminii se elimină substanțe active de protecție a plantelor fără a exista înlocuitori. Suprafețe considerabile de teren agricol devin pârloagă, că așa vrea UE, dar fără a gândi un sistem de compensare pentru agricultori. UE nu vrea cultivarea plantelor modificate genetic, însă importă masiv produse finite care provin de la astfel de plante interzise în spațiul european. De pildă, soia.

Comisia Europeană vrea ca în UE cetățenii să trăiască sănătos, să consume bio și zice că i-a întrebat dacă vor alimente „mai curate”, „mai sănătoase”, iar oamenii au răspuns că da. Dar Comisia nu l-a întrebat pe cetățeanul european și dacă e dispus să plătească mai mult cu 40%-50% ori chiar 80% pentru hrană. Și câte și mai câte lucruri nerealiste sunt dictate și reglementate de Bruxelles, prin intermediul unor politicieni care nu au habar cu ce se mănâncă agricultura și nu numai.  

Cum era de așteptat, agricultorii din țara noastră au prins curaj și au ieșit pe străzi, la protest. La fel, cum era de așteptat, având în vedere firava asociere a sectorului, protestele fermierilor noștri sunt dezorganizate, iar lipsa unui conducător își spune cuvântul. Nu despre asta vreau, însă, să vorbesc. Ci doresc să accentuez dezbinarea românului.

Protestul fermierilor nu este doar despre ei, ci despre noi toți, cetățenii României. Poate fi un semnal de alarmă pentru guvernanții de toate culorile politice, că a venit vremea să înceapă să lucreze și pentru populație, nu doar pentru ei și prietenii lor.

Observ că sunt unii care tot au treabă cu subvențiile fermierilor. Păi, sunt un drept al lor, iar subvențiile se întorc în economia țării. Seringa aia care ajunge în spitale la preț de tractor nu deranjează pe nimeni? Sau învățământul gratis care ne costă mai mult decât ăla privat nu supără deloc?

Sunt unii, nu puțini, deranjați de protestele fermierilor și de faptul că aceștia își cer drepturile. În schimb, nu ne oripilează că infrastructura rutieră e la pământ pentru că guvernanții de toate culorile politice nu au reușit în peste 30 de ani să facă ceva din cauza prețurilor mari generate de… prea multe buzunare.

Agricultorii nu au ieșit la parada utilajelor, stau în frig pe drumurile patriei pentru că le-a ajuns cuțitul la os. Da, sunt tractoare, mașini de zeci, sute de mii de euro. Ce-ați fi vrut, ca în anul 2023 să se facă agricultură cu plugul tras de boi? Pentru sculele astea, scumpe, de altfel, fermierii muncesc de dimineață până noaptea și în cele mai multe cazuri nici măcar nu sunt ale lor, fiind cumpărate cu ajutorul creditelor bancare, leasingurilor. Și-au gajat casa, masa, nevasta/bărbatul, copiii, pământul ca să producă hrană.

Nu toți putem fi antreprenori și nici nu trebuie. Haideți să nu-i mai apostrofăm, să nu mai jignim fermierii! Așa cum noi ne dorim să avem în țara asta predictibilitate, stabilitate financiară, așa vor și agricultorii pentru afacerile lor.

Ar trebui să le fie rușine tuturor celor care sunt deranjați de protestele acestor oameni simpli, harnici, care-și produc banii, care mai dau de mâncare și altora (au angajați), care contribuie la bugetul țării și cărora acum le e greu și din cauza guvernanților din România, nu doar a celor de la Bruxelles.

Tuturor ne e greu din cauza clasei politice care e preocupată de propriile jocuri/interese.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Andermatt Biocontrol România a participat ca partener la cea de-a III-a ediție a evenimentului „Dezvoltarea și Consolidarea Sectorului Legumiculturii din România”, organizat de OIPA „ProdCom Legume-Fructe” pe 8 decembrie 2023, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură (ICDLF) Vidra - Ilfov. Andermatt Biocontrol România face parte din Andermatt Grup AG, una dintre cele mai importante companii de protecție biologică a plantelor la nivel mondial.

La evenimentul de la ICDLF Vidra au participat reprezentanți ai mediului de afaceri și asociativ, ai mediului academic și de cercetare, ai instituțiilor financiare, de asigurări, ai companiilor de consultanță, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice relevante pentru sectorul horticol.

„Colaborarea organizației noastre cu Andermatt Biocontrol România înseamnă fructe și legume sănătoase, pentru că vorbim de produse de protecția plantelor biologice, despre tratamente biologice în culturile convenționale și/sau ecologice în controlul bolilor și dăunătorilor, pentru obținerea de fructe și legume fără reziduuri”, a precizat Gheorghe Vlad, președintele OIPA „ProdCom Legume-Fructe”.

În calitate de organizație reprezentativă a sectorului, reunind 255 de organizații ale producătorilor de legume, fructe, flori, ciuperci, cât și procesatori, OIPA „ProdCom Legume-Fructe” susține și își propune să lanseze o serie de evenimente dedicate dezvoltării și consolidării legumiculturii și, totodată, formarea unei comunități de expertiză în domeniu.

Liliana Ionescu, CEO Andermatt Biocontrol România, a declarat: „Viziunea noastră este: Hrană sănătoasă și Mediu sănătos – pentru toți! Scopul companiei noastre este acela de înlocuire a pesticidelor chimice cu alternative biologice bune, cum ar fi produsele microbiene, substanțele naturale și baculovirusuri. În urmă cu mai bine de 30 de ani, Andermatt Grup AG a început prima producție de produse de protecție a plantelor pe bază de baculovirusuri. Astăzi, măsurile de control biologic sunt utilizate pe scară largă, și nu doar ca o soluție în agricultura ecologică, ci s-au dovedit a fi și un instrument extrem de eficient în cadrul programelor de combatere integrată în agricultura convențională, pentru o producție alimentară ecologică și fără reziduuri. Astfel menținem un mediu cât mai curat și mai sănătos. Ne propunem să aducem în România soluții de biocontrol deja consacrate și utilizate de fermierii din întreaga lume, soluții provenite atât din portofoliul Andermatt, cât și de la partenerii grupului”.

Produse biologice care răspund provocărilor actuale ale agriculturii

Este cunoscut că din ce în ce mai mulți consumatori solicită alimente fără reziduuri și în conformitate cu standardele care respectă mediul înconjurător. Datorită expertizei în domeniul cercetării și dezvoltării, grupul Andermatt oferă agricultorilor din întreaga lume produse și servicii biologice de înaltă calitate, reprezentând soluții alternative la pesticidele și îngrășămintele convenționale.

În cadrul evenimentului organizat de OIPA „ProdCom Legume-Fructe” la ICDLF Vidra au fost prezentate fungicidele biologice Vitisan^®, Vitiprotect^® și Botector^®  care au acțiune preventivă și curativă împotriva unei game largi de boli, fiind omologate la o serie de culturi fără riscul de apariție a rezistenței și fără reziduuri în producția recoltată.

Insecticidele biologice polivalente NeemAzal^®-T/S și NeemPro^®, pe bază de extras de azadiractină, controlează eficient un spectru larg de dăunători (afide, tripși, omizi, musculița albă, acarieni etc) fără a afecta organismele utile.

Spruzit^®, un nou insecticid care va fi lansat în 2024, produs pe bază de pyretrin, are efect de șoc asupra unei multitudini de insecte dăunătoare, inclusiv a acarienilor în toate stadiile de dezvoltare (ou, larvă și adult).

De asemenea, în 2024 vor fi lansate încă două produse biologice pentru toate culturile agricole și horticole, Sluxx HP^® și Menorexx^®, care fac parte din grupa moluscocidelor, pentru controlul melcilor și limacșilor.

Soluțiile biologice de protecția plantelor din portofoliul Andermatt vin în sprijinul cultivatorilor de legume și pot fi integrate în programele de tratament convenționale, asigurând o protecție optimă a plantelor cu obținerea unei recolte fără reziduuri, precum și menținerea unui mediu cât mai curat și sănătos.

*****

Despre Andermatt Grup AG:

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Joi, 12 octombrie 2023, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind instituirea unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole.

Prin acest act normativ se stabilesc măsuri temporare de instituire a unui acord de punere pe piață în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole, în vederea atenuării repercusiunilor negative imediate în sectorul producției primare și al procesării. Prezenta ordonanță de urgență se aplică până la data de 31 decembrie 2023.

Produsele agricole care fac obiectul importului reglementat prin prezenta ordonanță de urgență sunt: grâu și meslin; porumb; semințe de rapiță sau de rapiță sălbatică, chiar sfărâmate; semințe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate.

Produsele agricole pot fi importate numai pe baza unui acord emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru operatorii economici cu sediul social și punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care desfășoară activități în următoarele sectoare economice:

a) 1041 - Fabricarea uleiurilor și grăsimilor;

b) 1061 - Fabricarea produselor de morărit;

c) 1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă;

d)  014  – Creșterea animalelor.

Procedura de emitere a acordului

I. Operatorul economic care intenționează să importe produsele agricole din Ucraina, solicită la MADR eliberarea acordului, pe baza prezentării unui document din care să reiasă necesitatea de completare a stocurilor, precum și a altor acte necesare menționate în OUG.

II. MADR, pe baza raportului emis de o Comisie constituită în cadrul aceleiași instituții, eliberează acordul, după validarea de către autoritățile române a informațiilor prezentate de operatorii care solicită emiterea acordului.

III. Comisia este compusă din următorii reprezentanți:

a) un reprezentant al Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

b) un reprezentant al Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA);

c) un reprezentant al Autorității Vamale Române;

d) un reprezentant al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

e) un reprezentant al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

IV. Operatorul economic prezintă un certificat de conformitate al produsului ce urmează a fi importat, eliberat de ANSVSA cu privire la respectarea normelor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, în urma testării unei mostre din produsul agricol.

V. În baza acordului eliberat de MADR, operatorul economic român încheie un contract de vânzare cu un operator economic licențiat de către Ucraina pentru cantitatea de produs necesară prevăzută în acord, apoi se desfășoară operațiunile de import, sub supravegherea autorităților vamale române.

VI. Sigiliul vamal va fi desfăcut la destinație, respectiv la sediul sau la punctul de lucru al operatorului economic din România, în prezența reprezentanților Autorității Vamale Române și ai ANSVSA.

VII.  ANSVSA recoltează probe din produsul importat și verifică dacă acesta are aceleași calități prevăzute în certificatul de conformitate, iar în situația în care produsele sunt constatate neconforme, acestea se returnează la locul de origine pe cheltuiala exportatorului.

VIII. De asemenea,  prin actul normativ se reglementează:

- Regimul sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor actului normativ;

- Formularistica utilizată în aplicarea prevederilor ordonanței de urgență.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Într-un peisaj dominat de multinaționale, familia Zanc se ridică precum o mică rezistență, producând lactate și brânzeturi de calitate în România. Cei doi frați, Ambrozie și Călin Zanc, au pornit de la consultanță agricolă și au ajuns să înființeze Lactate Someșene Dej, o fabrică de lactate cu un brand distinctiv - „Țarina”. Cu o devotare deplină, aceștia se străduiesc să aducă în fața consumatorilor produse tradiționale și naturale, într-o piață dominată de produse procesate. Cu toate că întâmpină provocări din partea marilor lanțuri de supermarketuri și a lipsei de sprijin guvernamental, familia Zanc rămâne hotărâtă să promoveze tradiția și să aducă în continuare produse de calitate pe piața lactatelor românești.

Despre industria alimentară românească e destul de greu să spui că este românească, pentru că e dominată de multinaționale. Nu spunem că este doar situația României. Multinaționalele fac legea în multe țări, de aceea se și numesc așa. Procesul de mondializare este început de mult și își are ca principal instrument comunicarea din ce în ce mai facilă, iar ca motor, economia. Comunicarea, pentru că ne determină să dorim să trăim precum cel pe care îl vedem la televizor, pe internet, iar economia, pentru că „cineva” poate să vină în întâmpinarea acestei dorințe. Lucrurile sunt simple și nu trebuie să ne gândim la cine știe ce conspirație. Este un proces social cât se poate de natural. Ceea ce ne întristează este că foarte multe elemente din patrimoniul cultural al lumii se pierd pentru că un consumator nu poate să trăiască în două feluri, și așa cum vede, și este atras să o facă, și conform tradițiilor sale. Sunt societăți mai deschise la nou, dispuse la schimbare, ale căror tradiții sunt deja la muzeu, și altele mai conservatoare, ce par pentru cele dintâi „de pe altă planetă”. România este destul de echilibrată, din acest punct de vedere, dar presiunea este destul de mare și, pe plan economic, slăbiciunile administrative – administrația este singura care se poate opune unui proces monopolizator – au dus la situația actuală.

O mică rezistență în fața multinaționalelor

Și totuși, la fel ca în alte locuri ale lumii, există și o „rezistență”, de fapt o micro-piață a conservatorilor nostalgici care pot alimenta o parte din industria locală.

Beneficiara acestei evoluții este și fabrica de lactate și brânzeturi la care am poposit recent. Este vorba despre Lactate Someșene Dej, înființată de doi frați, Ambrozie și Călin Zanc, care au hotărât, la un moment dat, să nu se mai mulțumească cu statutul de colectori de lapte, adică de intermediari între crescătorii de animale și procesatori, și să devină capăt de linie.

Prima afacere cu care au început a fost de consultanță agricolă, lucrând pentru o mare multinațională cu care „am înființat peste 68 de ferme de vaci, în Transilvania, ferme foarte bine puse la punct. Am vrut să facem o trecere de la familia care crește vaci, deci practic de subzistență, către o fermă de familie, deci de la 2, 3, 4, 5 vaci la 30 de vaci. Și așa am început. După care am intrat în zona de colectare lapte, adunând laptele de la aceste ferme, și îl dădeam mai departe procesatorilor mari. Dar aveam o problemă în tot circuitul ăsta, că eram un tampon și am ajuns să avem din ce în ce mai puțin, iar atunci ne-am întrebat: de ce să nu procesăm noi laptele pe care-l colectăm? Am decis să facem această investiție, dar practic nu am avut bani, am început acest business cu un împrumut de la bancă pe care l-am girat cu un teren agricol mare… deci practic am început cu minus”, spune Călin Zanc.

Construim un brand, nu renunțăm

Au început pe minus, ca alți mulți curajoși. Curajoși sau inconștienți, cum le-ar spune unii, aceia trecuți deja prin noianul de piedici și greutăți inerente. De altfel, s-au convins și ei că nu e ușor. „Sincer, am crezut în acest sector și cred în continuare, dar la câte probleme am avut pe parcursul acestor investiții și al acestei construcții de brand, de business, de ceea ce facem noi, probabil trebuia renunțat la un moment dat, dar am spus că nu renunțăm și mergem înainte.”

Păi, în primul rând, nu te lasă „minusul” să renunți. Deși ne-a spus că sunt mulți cunoscuți ai lui care au făcut-o, pentru că nu au mai rezistat. „Nu vom renunța decât atunci când nu se va mai putea. La un moment dat poți ajunge în direcția aceea, noi cunoaștem mulți oameni care au investit în acest sector și au renunțat la un moment dat pentru că efectiv nu au putut să meargă mai departe. Asta, din cauza problemelor de finanțare, din cauza lipsei de interes a autorităților noastre. Nu i-au protejat deloc pe cei care au investit în aceste sectoare, ba din contră, au fost lăsați să fie exploatați la maximum.”

Așa cum spuneam, autoritatea administrativă a unei țări este singura care poate opune rezistență reală tendințelor de monopol pe care, în baza principiului de maximizare a profitului, orice societate comercială poate să o aibă.

Din fericire, ei par a fi pe drumul cel bun, deci departe gândul renunțării. Și spunem asta pentru că au ales nu doar să producă derivate din lapte, pe care doar să le vândă într-un fel, cum s-o putea, ci au ales să construiască un brand. Grea treabă, zice și Călin Zanc: „Este foarte greu să creezi un brand, o marcă, lucrăm de ani de zile la acest lucru, am început ușor-ușor să intrăm pe piață, dar este greu să pătrunzi, pentru că vă dați seama că ne luptăm cu niște coloși industriali, dacă-i putem numi așa”. E adevărat că pare inegală și oarecum necinstită această „luptă”, dar trebuie să înțelegem că aceia mari au fost și mici odată, cum mari pot ajunge și cei care sunt mici acum.

Calitate premiată

Dar probabil că frații Zanc nu se gândesc la asta și bine fac, pentru că acum se gândesc la ce pot face acum, de exemplu o marfă de calitate. „Vorbim despre acidofile, despre smântâna de bivoliță, smântâna de vacă, iaurtul de bivoliță, iaurtul de vacă, pe care le facem tot așa cum se făceau odată, și sunt bucuros când văd comentarii unde scrie: «Am gustat ceva ce n-am mai gustat de la bunicii mei». Telemeaua de oaie pe care am produs-o noi a câștigat Medalia de aur în Germania, la Institutul DLG, Telemeaua de bivoliță, Medalia de argint și Telemeaua de vacă, Medalia de bronz. Deci suntem cu niște produse de bună calitate pe piață, recunoscute internațional în acest moment. Au fost premiate sub brandul „Țarina”. Am ieșit cu aceste produse pe piață sub acest brand, „Țarina”, și suntem bucuroși că am câștigat și o să mai participăm și la alte tipuri de certificări în exterior, pentru că sunt recunoscute în UE și pentru noi este important acest lucru. Anul acesta în noiembrie, vom duce și celelalte tipuri de produse la degustat tot la acest institut, dar și la alte institute cu certificare afară, ca să fie o paralelă să vedem dacă într-adevăr sunt la nivelul pe care ni-l dorim.”

Nu încape vorbă, ar participa la asemenea concursuri și în țară, dar nu prea sunt. Căci, zice Călin Zanc, „momentan, nu prea avem specialiști care să deguste brânza în România, s-a discutat acest lucru și sperăm să reușească doamna Corina Mareș să facă acest lucru, că lucrează pentru a promova o echipă de degustători de brânzeturi și o școală pentru acest sector, pentru că este foarte important să cunoască producătorii mai mici, mai mari și chiar – de ce nu? – cei din gospodării ce înseamnă anumite lucruri în a procesa lactatele”.

Un lanț eficient de colectare a laptelui

Așa cum spuneam, fabrica despre care vorbim se află în Dej, un oraș aflat în apropierea graniței mai multor județe, astfel că atunci când domnul Zanc spune că „noi colectăm laptele din jur, din toate județele, de la Maramureș, Sălaj, Bistrița, Țara Lăpușului, Valea Someșului”, pare că au un bazin de colectare imens, dar în fapt colectarea se face de pe o suprafață relativ mică: „Nu ne-am îndepărtat foarte tare de Dej, ci undeva la o rază de 56-60 km maximum”. În schimb, procesul de colectare este unul foarte extins pentru că laptele provine de la foarte mulți furnizori. „Avem peste 150 de puncte de colectare. Ciobanilor, la stâne, le-am dat tancuri de răcire, deci am ajutat și am sprijinit mult crescătorii din zonă, suntem cunoscuți pentru colectarea de lapte din 2007, au încredere în noi, au mai încercat și în alte părți, au văzut că suntem totuși o firmă serioasă, ne-am respectat cuvântul pe care l-am dat, și contracte avem cu peste 1.880 de ferme de familie. Foarte multe, foarte greu, foarte mult de lucru…”. Într-adevăr, foarte mult de lucru, dar se pare că au și un avantaj, calitatea laptelui: „Avem un lapte bun, de calitate, și, putem spune – încă nu este certificat, dar va fi pe viitor –, că este un lapte natural, pentru că acești crescători de la care colectăm lapte nu cresc intensiv aceste animale, sunt oameni cu gospodării de subzistență, de la 3 la 10-15 capete, și le cresc într-un anumit fel.”

Acum procesează aproximativ 25.000 de litri de lapte pe zi, dar au loc de creștere, pentru că fabrica are o capacitate mult mai mare: „Capacitatea fabricii este mai mare, undeva la 60.000 de litri pe zi, dar colectarea noastră este de 25.000 pentru vară și avem în perioada în care este laptele de oaie în jur de 1.200.000 – 1.300.000 de litri de lapte de oaie pe sezon, la bivoliță este un pic mai puțin, undeva la 1.500-1.200 de litri pe zi, momentan. Colectăm lapte de vacă, lapte de bivoliță și lapte de oaie, în sezonul în care este lapte de oaie. Pentru oaie avem primăvara – mai, iunie, iulie, august –, bivoliță și lapte de vacă avem permanent”.

Investiții pentru viitor – fabrica „Grota de la Țaga”

Vorbeam mai devreme despre faptul că e greu să se mențină și că uneori trebuie să lupte cu gândul renunțării. Este remarcabil că, în pofida acestor frământări, frații Zanc acționează cu un curaj demn de admirat. Nu doar că nu dau înapoi, dar și fac pași înainte, achiziționând încă o fabrică. E adevărat, una cu potențial, fabrica de la Țaga. „Acolo avem o grotă unică în lume, care adăpostește o bacterie ce nu se poate reproduce în nicio altă parte a lumii. Prin urmare, produsele respective nu pot fi create în altă parte decât acolo. După maturare, aceste produse devin cu adevărat unice. Bacteriile din grotă își îndeplinesc funcția astfel: cu cât sunt mai multe produse puse la maturat în grotă, cu atât ele lucrează mai eficient și mai intens.”

Și nu doar că au achiziționat-o, încă de anul trecut, dar au și investit în modernizarea ei. „Am făcut o investiție mare acolo și este de actualitate. Doar la grotă nu am intervenit și nu vom interveni niciodată, deoarece  este așa de peste o sută de ani. În acea zonă deja efectuăm probe, deoarece suntem pe cale de a obține autorizația finală, practicăm producția unui produs tradițional și dorim să obținem Indicația Geografică Protejată (IGP) pentru acea regiune. Mai avem foarte puțin de lucru și vom deschide fabrica, deoarece am finalizat renovarea și retehnologizarea și am schimbat fluxul tehnologic.”

Acolo se va adăuga un nou bazin de colectare a laptelui. „În viitor, pentru noua fabrică pe care am achiziționat-o anul trecut, la Țaga, fosta fabrică «Grota de la Țaga», unde se produce renumita brânză Năsal, vom colabora și cu cooperativa Someș-Arieș, pentru că au acolo câteva ferme mici pe care de comun acord le îndrumăm spre noi, dorim să ajungă cât mai repede laptele materie primă la fabrică și, având în zonă, e foarte simplu pentru noi dacă suntem în colaborare cu ei. Sigur, în viitor ne gândim să colaborăm în funcție de ce capacitate vom vinde, putem colabora din ce în ce mai mult, că suntem colegi și prieteni cu cei din cooperativă și tot timpul participăm împreună la evenimente, pentru că are o mare influență în zonă cooperativa Someș-Arieș.”

De vândut, își vând produsele prin intermediul multinaționalelor, că nu prea există alte căi eficiente, în pofida inconvenientelor despre care o să și vorbim mai jos. Ei sunt mulțumiți că o pot face, considerând că acestea iau de la ei pentru calitatea bună a mărfii: „Avem contracte cu multinaționale care cumpără o cantitate foarte mare de produse, ceea ce ne face să credem că le achiziționează datorită calității superioare a acestora și faptului că respectăm un proces tehnologic strict, la care ne raportăm în mod riguros. Utilizăm doar materii prime de calitate, cum ar fi laptele, și toate celelalte inputuri necesare în procesul tehnologic. Deși, în ultimii doi ani, costurile s-au majorat semnificativ, referindu-mă la ambalaje, sare, cheaguri și culturi, noi nu am făcut niciun compromis în privința calității, ci am menținut același standard înalt”.

Provocările din industria lactatelor din România

Dar să vedem și care sunt aspectele care grevează această zonă de nișă a industriei laptelui. Unul dintre ele ar fi chestiunea prețului, despre care Călin Zanc zice că nu este corect repartizat între producătorii de lapte, procesatori și vânzători, aceștia din urmă luând „partea leului”. „Putem discuta de un lanț în care ar trebui ca producătorul de lapte să-și ia banii pe care-i merită, procesatorul de lapte să-și ia banii pe care-i merită și retailerii și cei care vând produsele lactate la fel. Pentru că produsele noastre ajung astăzi la raft cu un preț foarte mare, până astăzi nu au scăzut prețurile, deși noi și producătorii de lapte am scăzut prețurile și în acest moment nu intervine nimeni, doar la ședința de guvern s-a spus că trebuie să scădem prețul, dar nu retailerii care au un adaos foarte mare, ci producătorul și procesatorul de lapte… Și retailerul? Producătorul l-a scăzut foarte mult în momentul de față, că ați văzut, a ajuns de la 3 lei la 1,50 – 1,30, vine din Polonia laptele — și unde să-l mai scadă?, pentru că în momentul ăsta el este în deficit și nu are o eficiență economică la fermă”, spune Călin Zanc și din postura de producător, pentru că trebuie să spunem că este și președintele asociației de crescători de bivoli.

Și legat de raportul pe care procesatorul ar trebui să îl aibă cu producătorul de lapte, el face o remarcă de foarte mult bun simț, la care puțini se raliază: „Dacă producătorul de lapte dispare, procesatorul și-a dat seama că are o problemă: că odată vine laptele mai ieftin din afară, dar după ce aceia de afară își vor da seama că nu mai avem noi lapte, or să vină cu el mult mai scump. Și atunci iar avem o altă problemă. Deci, de aceea eu zic că ar trebui menținut acest lanț și să creștem sectorul zootehnic, și să-l ajutăm să producă din ce în ce mai mult, nu mai puțin și să ne dispară fermele an de an”.

Cel mai expus la extincție este sectorul creșterii bivolilor, susținut acum doar de o mână de pasionați. „Vor dispărea odată cu acești crescători pasionați, care sunt în vârstă, și aceste animale, cu excepția cazului în care reușim să convingem tinerii în următorii ani că este un animal ce merită să continui să-l crești și să obținem pentru acest sector, bubalinele, o eficiență mai mare.”

Prinși la mijloc

Este conștient că nu se poate fără cei trei parteneri din lanț, producători, procesatori, comercianți, dar consideră că marile lanțuri de supermarketuri pun o presiune prea mare pe procesator, care se vede constrâns să facă stocuri. Aceste stocuri reprezintă o altă problemă majoră cu care se confruntă chiar și marii procesatori. Cauzele sunt, pe de o parte, venite, așa cum spuneam, de la comercianți. „Supermarketurile cer prețuri la un anumit nivel, se pun niște condiții foarte dure și dacă ne uităm la colegii noștri din această industrie a laptelui, majoritatea au probleme în partea de lanțuri de supermarketuri, și acolo prețul final este foarte mare în comparație cu prețul care pleacă de la noi, și presiunea cea mai mare întotdeauna se pune pe procesator. Suntem la mijloc, suntem presați de aceste două tampoane. Dacă nu ar fi producătorul de lapte, nu am avea din ce să producem lactatele, dacă nu avem lanțurile care vând produsele lactate, nu avem unde să le vindem. Pentru că la un nivel nu mai poți să vinzi doar tu, pe rețelele tale proprii.”

Problema cu stocurile este că acestea trebuie conservate și asta necesită eforturi financiare suplimentare, pe care nu le pot suporta și pentru care nici nu primesc credite din partea băncilor. „Cea mai mare problemă a noastră este finanțarea stocurilor pe care le avem. Pentru că noi acum avem stocuri foarte mari și este normal, eu trebuie să asigur permanent, lunar, brânza, telemeaua de oaie maturată, pe care noi o facem în patru luni și s-o ținem un an și șase luni până vine celălalt lucru de anul viitor, și atunci noi trebuie să facem stocuri mari pe care trebuie să le depozităm. La noi, în România, încă nu avem o bancă să te împrumute pentru stocuri și să-ți ia stocurile ca garanție. La noi trebuie să te duci cu absolut tot ce ai, să girezi peste, și aici este o problemă destul de mare.”

E nevoie de colaborare

Nemulțumirea interlocutorului nostru este dată și de paradoxul pe care-l sesizează. Cu toate că suntem o țară importantă în Europa în ceea ce privește agricultura, nu reușim să influențăm deciziile care se iau în domeniu la Comisia Europeană. „Pe tot acest lanț avem reprezentanți, avem europarlamentari în Comisia pentru agricultură și nu suntem o țară cu puțini, că suntem a cincea în UE și avem destul de mulți reprezentanți.” Ceea ce este mai grav, în opinia sa, este că nu se iau decizii competente pe plan local. „Trebuie doar să adaptăm ceea ce este în alte țări și în țara noastră. Sunt multe lucruri care nu se potrivesc, dar se pot adapta la ceea ce avem noi în țară. Dacă nu intervenim cu sprijinul de la Uniune, guvernamental, dacă organizațiile nu stau la masă și nu ajung la un consens cu privire la acțiunile ce trebuie întreprinse, vom avea o gravă problemă. Companiile vor dispărea involuntar. Cele mai multe companii românești cu branduri mari au fost achiziționate de multinaționale din străinătate. Ele au știut ce să facă cu ele, noi nu putem. Aici putem învăța multe din alte țări, unde fermierii s-au confruntat cu nemulțumiri și au ieșit în stradă, dar au găsit întotdeauna soluții pentru a merge mai departe. Așadar, ar trebui să găsim împreună aceste soluții – asociații, cooperative, toți procesatorii – toți acești actori ar trebui să stea la masă și să colaboreze, inclusiv cei din multinaționale care vând produsele finale, deoarece și pentru ei ar fi mai simplu să vândă produse procesate în România decât produse importate din afară.”

Pasiunea merge mai departe

Familia Zanc nu doar că a reușit să creeze o afacere solidă în industria lactatelor, dar a reușit și să transmită pasiunea și cunoștințele generației viitoare. Călin Zanc a dezvăluit că unul dintre nepoții săi este implicat activ în afacere și îi oferă sprijin în cadrul companiei. „Am și un nepot care e tot timpul alături de noi și ne sprijină cu multe lucruri în firmă, și practic cred că aici a fost un plus pentru noi, că suntem doi frați care pot să se sprijine unul pe altul, când unul cedează, vine celălalt și spune: hai să facem ceva, nu se poate, reușim cumva.”

De asemenea, el a menționat că fiica fratelui său a urmat o facultate în domeniul științelor agricole și se specializează în industria alimentară, iar fiica sa se pregătește în domeniul turismului internațional și are planuri de a dezvolta o ofertă de agroturism în zona Țaga. Toate acestea evidențiază angajamentul familiei Zanc de a continua tradiția în industria lactatelor și de a aduce inovație și dezvoltare în acest domeniu. „Noi vrem să continuăm să vedem cât de departe o să mergem. Ca familie, cred că este mai simplu un pic, că v-am spus că este un sprijin întotdeauna, când nu poate unul, vine celălalt și ajută.”

 Vom sta și noi să urmărim cât de departe or să meargă, deși nu putem decât să fim optimiști în privința acestei „construcții”, mai ales că ea are viitor și dincolo de „mâine”.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

România, prin demersurile anterioare comune cu alte state membre, a marcat opoziția față de asumarea unor ținte obligatorii de reducere a pesticidelor în lipsa unor date solide despre reziliența sectorului.

Aceasta a fost poziția țării noastre, susținută de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la reuniunea Consiliului AgriFish, din 26 septembrie 2022, de la Bruxelles, când s-a dezbătut despre utilizarea durabilă a produselor de protecția plantelor.

În prezent, România este țara cu cel mai redus consum de pesticide din Uniunea Europeană. „În condițiile insuficientei fundamentări a țintelor de reducere a utilizării pesticidelor și în lipsa unor soluții viabile de menținere a producției agricole la un nivel al randamentului care să permită realizarea unei profitabilități minime a activităților agricole a fermierilor europeni, nu suntem în măsură să acceptăm propunerea de regulament în forma prezentată. Scopul este de a avea o bază științifică solidă pentru discuții și o legislație aplicabilă, care să țină cont de toate aspectele unei piețe complexe, care se confruntă cu tot mai multe provocări. Preocupările de mediu și de sănătate sunt legitime, dar să nu se piardă din vedere securitatea alimentară, obiectiv primordial al PAC, astfel încât obiectivul de reducere a pesticidelor să nu ducă la scăderea producției europene. În contextul multiplelor provocări actuale ale sectorului agricol, raționamentul matematic nu poate fi răspunsul la problemele agriculturii. De aceea este necesar să oferim fermierilor alternative care să le devanseze pe cele administrative. Să fim atenți să nu îi pierdem pe fermieri că fără ei hrană nu putem avea!”, a spus șeful MADR.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

40 la sută din populație consumă zacuscă de mai multe ori pe săptămână. Unul din patru români mănâncă o dată pe săptămână din această specialitate românească, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Malagrow România, acoperind întreaga țară. Marea majoritate preferă zacusca făcută acasă, pe care, de obicei, o prepară ei înșiși. Cele mai mari cantități de zacuscă sunt produse în județele Ilfov, Iași și Mureș. Preferata este, în mod clar, zacusca de vinete.

În România, zacusca este o mâncare indispensabilă. Peste două treimi din populație consumă în fiecare săptămână zacuscă, potrivit unui sondaj online realizat de Malagrow România între 24 august și 14 septembrie 2022, la care au participat 3.242 de persoane. Pentru majoritatea respondenților (62%), zacusca face parte din masa de zi cu zi. Datorită ingredientelor vegetale, o treime dintre aceștia pun acest preparat pe masă în timpul Postului. Doar 3,6% dintre respondenți consumă zacuscă de sărbători.

În ceea ce privește sortimentele de zacuscă, cea de vinete este, în mod clar, cea mai populară, aproape trei sferturi dintre români spunând că aceasta este preferata lor. De asemenea, zacusca de ciuperci și de fasole sunt foarte apreciate, însă doar o minoritate de respondenți au votat pentru zacusca de pește, de dovlecei și de conopidă. Marea majoritate a respondenților (80,1%) optează pentru zacusca făcută acasă, doar 11,3% cumpărând acest preparat din magazinele alimentare și 8,6% de la producătorii locali sau din piețe.

Persoanele tinere fac mai puțină zacuscă

Sondajul făcut de Malagrow România acoperă nu doar consumul, ci și obiceiurile de preparare a zacuștei. Datele arată că majoritatea respondenților își fac zacuscă acasă, dar și părinții și bunicii se ocupă cu prepararea acesteia, ceea ce înseamnă că rețetele pentru acest preparat tradițional sunt transmise de la o generație la alta. În ceea ce privește grupa de vârstă, cei peste 46 de ani sunt cei mai pricepuți în prepararea zacuștei, în timp ce cei între 18 și 35 de ani sunt mai puțin interesați de acest lucru, doar 16% dintre ei făcând zacuscă.

Aproape jumătate din respondenții sondajului (45,8%) au declarat că, de obicei, prepară 10-25 de borcane de 380 ml cu zacuscă, însă una din patru persoane umple mai mult de 25 de borcane cu zacuscă. Doar 20% dintre români fac numai 5-10 borcane din această delicatesă. Potrivit răspunsurilor, cele mai mari cantități de zacuscă sunt produse în județul Ilfov, urmat de județele Iași, Mureș, Cluj și Suceava. 

Nu există zacuscă fără ceapă, vinete și ardei capia

Potrivit sondajului, ceapa este ingredientul esențial pentru acest preparat, cu 89,7% din voturi, urmată de vinete (86,8%), ardei capia (78,6%) și de roșii (74,5%). Gogoșarii și morcovii sunt, de asemenea, ingrediente populare. Mai mult de o treime dintre respondenți au votat pentru ciuperci, în timp ce 17,7% au votat pentru fasole. Pătrunjelul, usturoiul, dovlecelul, conopida și țelina se adaugă mai rar la zacuscă.

Legumele pentru zacuscă se cumpără din piețe sau magazine

Cea mai mare parte (67%) dintre români cumpără legumele necesare pentru zacuscă din magazine sau piețe, iar 26% dintre respondenți își cultivă ei înșiși toate legumele de care au nevoie pentru acest preparat. Prețurile actuale ridicate nu descurajează românii să facă zacuscă, 73% dintre respondenți declarând că vor face acest preparat și în acest an, în ciuda costurilor crescute. Doar 18% au declarat că renunță să prepare zacuscă acasă, preferând să cumpere zacusca gata preparată, iar 9% dintre respondenți nu fac niciodată zacuscă acasă, ci cumpără, de obicei, din magazine sau piețe.

„Compania noastră este un susținător devotat al consumului de legume autohtone, așa că suntem încântați că zacusca este atât de populară în România. Iar faptul că unul din patru oameni își cultivă legumele proprii este un lucru de care suntem foarte mândri. Considerăm că munca fermierilor locali este esențială pentru economia românească, iar scopul nostru este de a le oferi producătorilor fertilizanți, biostimulatori și amestecuri de substrat de calitate”, a subliniat Csaba Éber, director general al Malagrow România.

Valoarea și aprecierea de care se bucură zacusca printre români se vede și din faptul că mulți o oferă drept cadou. Aproape o treime dintre respondenți împart acest preparat cu membrii familiei și prietenii apropiați.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Situația economică este, după cum se știe, într-un proces de degradare. Primii afectați sunt agenții economici mici și mijlocii, iar cei din domeniul alimentar pot altera, prin dispariția lor, siguranța alimentară și implicit pe cea națională. Am poposit la unul dintre ei, un mai vechi prieten al publicației noastre, pentru a cere câteva păreri. Este vorba despre Călin Muscă, manager al PorkProd din Iratoșu, județul Arad.

Cauzele crizei economice, chiar dacă sunt complexe, nu sunt și complicat de descifrat, crizele provocate de covid și de războiul ruso-ucrainean s-au cumulat, accentuând presiunea pe agenții economici. Cei mai afectați sunt, ca de obicei, cei mici și mijlocii. În astfel de cazuri, logic ar fi ca administrația statelor să caute să îi protejeze pe aceștia, pentru că fără ei nu mai ai ce administra. Se pare însă că nu e chiar așa, cel puțin așa mărturisesc cei afectați. „Dacă anul trecut discutam, cam pe finalul anului, despre 180 de lei pierdere pe fiecare porc scos din fermă, acum situația este un pic mai bine, în sensul că am ajuns să pierdem doar câte 100 de lei pe porcul scos din fermă, dar, chiar dacă a scăzut pierderea, problema este că e mult mai dificil de dus, din cauza perioadei foarte lungi de anul trecut în care am pierdut bani pe fermă. Din această cauză, de exemplu, în Germania s-a încercat acum o lună, dacă nu mă înșel, o variantă de protejare a fermierilor, în sensul că s-a stabilit un preț, adică s-a majorat prețul carcasei și implicit prețul animalului în viu, în așa fel încât fermierii să nu mai piardă bani. Nu câștigau spectaculos, dar rămâneau cu un mic plus de unde să poată să închidă din facturile mai vechi. Dar s-a revenit, nu pot să-mi dau seama dacă lanțurile sau consumatorul final nu a acceptat această mărire de preț, cert este că s-a revenit și a scăzut valoarea carcasei cu încă 15 cenți după această majorare, fapt care duce de fapt din nou la pierderi ale fermierilor, ale crescătorilor de porc.”

Din păcate, situația la noi nu a fost nici înainte de aceste crize mai bună. Aproape că nu s-a schimbat nimic, s-ar zice că suntem deja obișnuiți. Dar să fii obișnuit să pierzi nu poate dura prea mult. Doar speranța că la un moment dat vei veni la linia de plutire te poate ține în activitate, dar această linie, acum, pare că se îndepărtează. Deși interlocutorul nostru administrează acel gen de complex integrat, care pornește de la vegetal până la producție și vânzare-procesare carne, și s-ar putea spune că îi este mai ușor în condițiile de azi, el ține să ne contrazică: „În cel mai fericit caz, suntem în aceeași situație în care am fost și anul trecut, în sensul că și atunci partea de zootehnie și în special fermele de porci au pierdut bani, și acum se întâmplă exact același lucru. Avem practic o creștere de prețuri pe toate verigile, plecând din vegetal până la raft la produsul finit, dar, ce se întâmplă în momentul acesta, prețul din raft nu acoperă costul de producție al porcului în fermă. Pentru că s-a aruncat practic pe crescătorul de porc toată diferența dintre creșterea pe toate prețurile și prețul final, care încă nu este profitabil”. Cu alte cuvinte, zicem noi, în acest moment crescătorii de porci din România sunt prinși la mijloc, să spunem, între vegetal și abatorizare – procesare – desfacere. Pe lângă asta, adăugăm frustrarea pe care o au fermierii pentru că se văd nevoiți să vândă la un preț mai mic decât cel la care aceiași procesatori către care vând cumpără din import. „Dacă ne raportăm la prețurile de bursă din acest moment sau la valoarea cu care se face import de carcasă în acest moment, vedem o discrepanță între prețul carcasei din vestul Europei și prețul carcasei autohtone, adică avem deja o diferență pe care procesatorii din România o speculează și în acest moment pot să spun că stăm undeva la un 50 de bani mai puțini noi, carcasă românească, decât carcasa adusă de afară.” Faptul e mai mult decât bizar, pentru că producătorii români de porc abia dacă acoperă 20% din necesarul de consum al populației. Paradoxul se justifică prin lipsa de alternative la vânzare a producătorilor autohtoni. „Procesatorii aleg să lovească fermierii, plătindu-le mai puțin decât ar trebui să plătească pe carcasa de afară, ca să‑i forțeze. Pentru că, la porc, cea mai mare problemă a fermei de porc este că în momentul în care nu scoate la timp animalul, deja pierde bani. Orice săptămână în care-l ții în plus, că nu-ți convine prețul, induce costuri suplimentare. Pe partea cealaltă, dacă ai o fermă completă, integrată, în sensul că ai și partea de reproducție, și partea de îngrășătorie, cum suntem noi, cu toate cele trei ferme, aici e o problemă de disponibilitate a spațiilor de cazare. Ele așa au fost gândite, să scoți porcul la 110 kg, poți să stai maximum două săptămâni dacă te umpli complet, deși îți perturbi tot ciclul. Și indiferent de prețul de piață, trebuie să scoți animalele.”

Ajutoarele nu se cumulează

Situația nu pare a avea ieșire. Doar ajutorul venit din partea statului, zice Călin Muscă, ar mai da o șansă de supraviețuire fermierilor de la noi. Dar și acesta ar trebui făcut cu grijă, pentru a fi eficient. Pe interlocutorul nostru nu pare să îl prea ajute. „Dintre rezolvările pe care le văd eu sunt aceste ajutoare pe care guvernul a început să le dea fermierilor sau urmează să le dea, de fapt acum se depun cererile, dar și aici este cumva o situație incorectă, aș spune eu, pentru marii procesatori. Dacă se dă un sprijin, o valoare X pe fiecare animal produs, de ce limitezi valoarea maximă a sprijinului pe beneficiar la un anumit număr de animale sau o anumită sumă, în condițiile în care eu și produc mai multe animale? Se ajută fermele mai mici și fermele mai mari pierd și mai mulți bani cu această limitare, și de fapt sunt în aceeași categorie.”

Aparent sunt două ajutoare, unul pentru covid și unul „de minimis”, dar în realitate nu se cumulează. „Vorbim de fapt de același ajutor pe două direcții diferite, dar fără a depăși un anumit prag pe beneficiar. Practic, eu, de exemplu, nu mă mai încadrez la ajutorul de covid pentru că am luat pe partea de producție, adică am o limită de unde nu trec ca valoare a ajutoarelor. Vă mai dau un exemplu, acum urmează să iasă niște granturi pe capital de lucru. Nici la alea noi nu ne încadrăm, pentru că intră sub aceeași incidență de ajutor de minimis și nu poți să te folosești de ele pentru că ai luat pe partea de ajutor de covid. Deși toate stipulează, tot ce s-a derulat prin APIA era de fapt un sprijin pentru fiecare unitate produsă. Când spun unitate, aici eu mă refer la fiecare animal în parte, ai un cuantum, X lei pe cap de porc livrat, de exemplu, dar cu o limită de atâtea capete.”

E de menționat că, pe lângă porci, fermierul Călin Muscă se ocupă și cu creșterea vitelor de carne. Din păcate pentru el, situația este asemănătoare: „Aici eu, unul, personal, stau la fel de prost, pentru că se îmbină ajutoarele pe beneficiar. Și atunci, dacă iau pe porc, nu mai sunt eligibil pentru vită. Dacă lucram pe societăți diferite, da, eram eligibil și pe vită, și pe porc, dar alegând să lucrăm ca societăți mult mai mari, întâmpinăm aceste limitări”.

Așadar se pare că nu e bine sa te dezvolți prea mult. Oare de ce nu încurajează statul nostru dezvoltarea? Noroc că nu depășește pragul de 250 de angajați, că apăreau și aici alte limitări. Nici angajarea, se pare că nu o încurajează statul. Călin Muscă e de părere că se promovează în continuare doar o politică socială, de protejare a celor mulți, care va avea, din păcate, efecte nedorite chiar asupra celor care sunt protejați prin astfel de politici.

E necesară educația consumatorului

De altfel, nici nu crede că statul este în stare de ceva pentru a rezolva problemele. Mai degrabă, zice el, consumatorul român ar putea fi cheia problemei, dar nu de azi pe mâine și nu fără intervenția statului – iată că nu se poate fără el –, care este chemat să reglementeze mai bine și mai drastic etichetarea produselor. „Și aici suferim foarte mult, pentru că, din păcate, în România, la nivel declarativ, toată lumea este interesată de etichetă, de ce conține produsul pe care-l achiziționează, dar faptic, de cele mai multe ori, se alege strict pe criteriul preț. Și aici statul ar putea să intervină prin instituțiile abilitate în controlul conformității produsului. Adică, nu este normal să ai produs declarat cu doi aditivi, de exemplu, și înăuntru să ai cinci. Sau nu este normal să ai un produs gen – dau un exemplu – Salam Victoria, care este reglementat printr-un ordin ca rețetă de producție, și să nu fie respectată. Pentru că, discutăm strict de Salamul Victoria, este un salam afumat. În momentul de față, 90% din acest produs, din salamul Victoria găsit în rafturi, este în etichetă de polietilenă, adică în plastic. Spuneți-mi vă rog frumos și mie: care este rolul afumării, în momentul în care membrana este plastic și nu permite ca fumul să intre prin ea? Într-adevăr, sunt și membrane de polietilenă care permit afumarea produsului, după care se închid, dar diferența de preț dintre polietilena clasică și aceasta este atât de mare, încât nimeni nu o folosește. Și atunci, strict declarativ, merge să zicem că am un produs afumat, dar el este în plastic – adică aici ar putea și statul să intervină și să lucreze un pic, vizavi de control și conformitatea produsului pe care producătorii de cele mai multe ori sunt «forțați» de cursa pentru un preț de producție cât mai mic să nu o respecte. Sunt tot felul de artificii, unde producătorul este pus în situația «dacă nu o fac eu, o face altcineva, dar trebuie s-o scot cumva pentru că mi se impune un preț foarte jos». Nu poți să ai produs ieftin și de calitate, este o utopie. În momentul în care carnea costă în acest moment, dacă vorbim de carnea-lucru, care este ingredientul de bază, îți iese dintr-o carcasă de zece lei, îți rezultă un cost de producție a CPL-ului undeva la 11,5 lei/kg, preț de producție vorbim. De aici nu poți să faci un parizer sau un crenvurști corect și să te coste șapte sau zece lei kilogramul. Nu ai cum, pentru că ai costuri suplimentare. Dar în același timp lumea compară parizer cu parizer, după preț.” Evident că ai cum, îl contrazicem noi, dar înlocuind carnea cu altceva. Iar dacă am citi atent eticheta, chiar am vedea că scrie că este adăugat X procente de griș, făină sau te miri ce alte ingrediente de umplutură. Într-un fel, în atare situație, consumatorul pare un pic culpabil, fără a fi în realitate, fapt pe care îl confirmă și interlocutorul nostru: „Consumatorul nu se uită, și și dacă se uită nu neapărat sancționează producătorul. Aici trebuie să încercăm să înțelegem și consumatorul. E nevoie de… nu aș putea spune studii, dar e nevoie un pic de aplecare vizavi de lectura etichetei și pentru a putea înțelege ce scrie pe etichetă, că nu este suficient să citesc o listă de ingrediente dacă nu știu ce înseamnă acele ingrediente, pe de o parte, și pe partea cealaltă trebuie să vedem și realitatea dură care nu ne place, disponibilul de cash al consumatorului a scăzut drastic, din cauza majorărilor care s-au întâmplat la nivel de utilități, practic costul vieții de zi cu zi a crescut foarte mult, și atunci banii rămași pentru partea de mâncare au scăzut. Și atunci, în varianta acestei puteri scăzute de cumpărare, este normal să se orienteze și către produse mai ieftine. Dar produse mai ieftine trebuie să înțelegem că se pot face în limita în care avem totuși și un pic de decență.”

Teoretic, cel puțin, această „decență” ar trebui să nu fie necesară, dacă s-ar respecta standardul produsului. Gazda noastră spune răspicat că nici nu se pune problema de așa ceva. „Aici avem două probleme. Sunt doar câteva produse reglementate de ordinul 566 al ANSVSA, dar sunt câteva, și în rest în România se permite standardul de producător. Standardul de producător presupune că fiecare dintre noi poate să producă salam cu denumirea, să zicem, «salamul vesel» și să pună o etichetă de Salam Vesel, eu pot să fac un produs complet diferit de produsul tău și pe amândouă să le cheme la fel. Pentru că aici este standardul meu de producător și standardul tău de producător sau, unde fiecare își face rețeta pe produsele care nu sunt reglementate de ordinul 566, fiecare își face rețeta cum vrea. La fel micii, de exemplu. Sunt mici în momentul acesta, în comerț, care sunt oaie-vacă, sunt mici porc-vacă sau sunt mici doar de porc. Toți se numesc mici. În momentul în care carnea de vită costă mai mult, este clar că dacă eu vin să fac o rețetă de porc cu vită, micii mei vor fi mai scumpi decât micii produși de tine, care pui doar porc înăuntru. Că este și diferență de gust – acolo este și condimentul, este și calitatea cărnii în sine, dar este o diferență și de cost. În varianta în care se face o comparație: micii tăi sunt mai ieftini decât micii mei, nimeni nu mai urmărește de ce.”

Pe lângă aspectul calității, el observă că și în ceea ce privește efectul asupra sănătății ar trebui să ne îngrijoreze. Pentru că, din păcate, frauda în această zonă economică face victime. „Ceea ce se întâmplă în momentul acesta în industria alimentară este că se fură, se fură într-un mod care nu se vede, și există victime, dar nu sunt multe deodată și din această variantă este un fenomen neinteresant pentru societate. Da, mor. Mor oameni de diabet, de tot felul de tulburări și situații de acest tip și nimeni nu vine să atragă atenția asupra riscurilor pe care le aduc anumite ingrediente folosite în industria alimentară. Au dispărut acele «E-uri», dar care este diferența că vezi isoscrobat sau E51 (dau un exemplu acum, pentru consumator)? Ori unul, ori celălalt e o chestie pe care nu o înțelege, nu știe ce face, nu știe ce se întâmplă în corpul lui în momentul în care-l consumă.” Chiar dacă pentru unii ar părea că tema aceasta a mâncării sănătoase face parte din portofoliul așa-zișilor conspiraționiști, nu poate fi acuzat interlocutorul nostru de așa ceva, pentru că nu este adeptul eliminării tuturor substanțelor sau a tehnologiilor de producere moderne, ci doar a celor dăunătoare. Este convins că publicul ar trebui informat despre utilitatea și valoarea acelor metode de producție și de conservare a produselor alimentare. „E o chestie și de modul în care reușești să ajungi la publicul-țintă. Pentru că dacă eu vin și pun carnea într-o caserolă cu atmosferă modificată, prima tendință a celui care aude „produs ambalat într-o atmosferă modificată” – ceva nu e în regulă… Foarte mulți producători, de exemplu, folosesc formula «produs ambalat în atmosferă protejată». De ce? Pentru că «atmosferă modificată», de fapt, este, pur și simplu, o vacuumare a caserolei, se injectează, în cazul produsului din carne proaspătă, un amestec de azot care există oricum, un 70%, ceea ce avem și în aer, și un exces de oxigen, care în proporție de 30% inhibă activitatea microbiană, are un efect bactericid. Dar este o atmosferă modificată în interiorul caserolei. Și atunci mergem pe atmosferă protectoare, pentru că este mai ușor acceptat de publicul-țintă. De ce? Pentru că nimeni nu stă să facă un pic de educație vizavi de consumator și de termenii folosiți în această parte a industriei. Au fost toate acele campanii de conștientizare vizavi de Covid 19 – «poartă mască…», toate cele – de ce nu vine statul să-și asume, în aceleași variante: hai să explicăm consumatorului niște noțiuni de bază, de citire a etichetei? Atmosferă modificată, cum vă dădeam exemplu, înseamnă asta: este nevoie de nitrit în cantități reduse ca să obții asta; se folosește acid lactic, care este un produs corect, pentru a limita dezvoltarea de germeni sau bacterii în produsele tratate termic; fumul are rol de conservare – că există variantă de fum lichid sau fum obținut din rumeguș de fag este a doua discuție, dar sunt foarte multe noțiuni care în momentul în care reușești să le explici, să le faci cunoscute consumatorilor, poți să faci un pic de educație în acest sens consumatorului, în așa fel încât să aleagă un pic mai conștient decât o face în momentul de față.”

Pârghii economice irosite

Acum trei ani discutam cu același fermier, cu care am stat de vorbă și acum, despre ce utile vor fi acele „scheme de calitate” pe baza cărora fiecare producător ar putea să încaseze o sumă de bani, dacă o respectă. Evident că trebuia implementate pentru a se ajunge la o susținere măcar pentru etichetarea produsului, măcar pentru partea care ține de la poarta fermei până la comercializare, până la raft, care să fie suportată din aceste scheme de calitate. Din păcate, ne aflăm în același punct, fără nicio evoluție, pentru că, de, a fost pandemie.... Lăsând gluma la o parte, să consemnăm părerea domnului Muscă, care crede că „problema cea mai mare a României este faptul că nimeni nu-și asumă..., în sensul că la orice radiografie a sectorului se vede cum e situația și sunt cifre economice, adică nu sunt păreri că «ar fi așa sau invers», în orice moment, orice producător poate să demonstreze costul de producție și să arate prin facturile pe care le emite că nu reușește să vândă animalul la costul de producție măcar, ci-l vinde în pierdere. Prin aceste scheme de calitate, de exemplu, România ar putea să vină să forțeze procesatorii să folosească carne produsă în România, și în varianta aceasta ar putea să dea o gură de aer fermierilor, forțând sau împingând un pic abatoarele și implicit procesatorii să folosească materie primă produsă în România. În această variantă, practic ai reuși să ridici un pic prețul în așa fel încât să miști un pic din banii pe care poți să-i dai de la bugetul de stat către sectorul de creștere a animalelor”.

Brandurile naționale, încă la stadiul de vis

Ne aducem aminte de încă un lucru despre care s-a tot vorbit și vorbă a rămas. S-a discutat foarte mult pe tema realizării unor branduri naționale, a acelor produse în care, de la vegetal până la raft, s-a folosit numai materie primă românească, cu origine din România, fiind realizate în România. În continuare suntem tot la stadiul de dorință. I-am ridicat această problemă interlocutorului nostru, încercând să aflăm ce ne lipsește pentru ca să se întâmple concret asta. Zice că în primul rând voința politică și asumarea, urmată de o mai mare disponibilitate a consumatorilor. „Dacă vrei să faci un produs românesc, în momentul în care ai nevoie de marfă din România ar trebui să iei în calcul măcar să plătești pentru acea marfă prețul de producție. Măcar. Asta în momentul de față ar presupune să obții un produs ceva mai scump decât îți vine de afară. Fiind ceva mai scump, ai două variante: fie statul vine să susțină produsul românesc și să dea producătorului o parte din diferența dintre costul de producție și prețul de vânzare, fie stimulează consumatorii, sub diverse forme – și se pot găsi aceste forme – în așa fel încât consumatorul să fie educat să consume porc românesc.”

Trebuie să precizăm că este o diferență între „sută la sută românesc” și „produs în România”. Pentru că „produs în România” nu înseamnă că ai neapărat și materia primă de origine din România, poți să ai fabrica în România și să aduci materie primă din afară, cum este, credem, marea majoritate a fabricilor de procesare de lapte și, posibil, marea majoritate a marilor procesatori de carne din România. Călin Muscă e de părere că întreaga industrie din România este construită astfel. „În mare măsură, tot ce înseamnă industrie în România este un sistem lohn, de fapt. Producem aici, dar folosim materie primă de afară, iar aici rămâne doar sarcina de a plăti mâna de lucru. Din păcate, asta este situația economiei românești în acest moment. Și asta se întâmplă inclusiv în industria alimentară. Dacă vrei într-adevăr să dezvolți producție, începând cu nivelul primar..., la vegetal stăm mult mai bine în sensul că pe partea de vegetal cumva prețurile au fost acceptate mult mai ușor sau nu au fost acceptate, au fost impuse și s-a ajuns la un preț la care orice fermier de vegetal vinde marfa cel puțin la preț de producție, dar în general este cu profit; pe partea de zootehnie, din cauza constrângerilor care sunt, aşa cum vă spuneam, sunt forțat să scot marfa, îmi convine, nu-mi convine prețul. Și în momentul acela, deja acolo este ruperea de profitabilitate. Din acel moment, practic tu nu mai ai materie primă pentru industria de procesare de alimente din România și cumva ești expus la fluctuațiile de afară. Ceea ce se și vede în realitatea pe care o trăim, până la urmă. Dacă în momentul acesta țările din vestul Europei decid: nu mai iese nimic – carne, produse lactate, noi facem stocuri pentru că nu știm ce ne rezervă viitorul, în România nu o să mai găsești carne de porc sau o vei găsi în cantități infime.” Trist este că, deși nu putem spune despre gazda noastră că este un pesimist, dovadă stau investițiile mari la care s-a angajat, modul cum vede viitorul ne poate îngrijora, tocmai pentru că vine pe fondul unui trend de creștere foarte mare a prețurilor la inputuri. „Este extrem de greu de anticipat unde vor ajunge prețurile. Ce pot să vă spun vizavi de această situație sau această proiecție de fapt – că vorbim de o potențială situație – este că vom trăi niște vremuri extrem de tulburi, în ritmul în care s-a mers cred că industria alimentară din România va cădea încet-încet și cumva noi poate vom fi printre ultimii care vor stinge becul și vom avea satisfacția orgoliului, doar că «v-am spus, am avut dreptate», cred că la asta se va ajunge. Dar, din păcate, vom trăi o criză alimentară pe care nimeni nu vrea să vadă că vine. Deja ne bate la ușă, iar în acest ritm clar se va amplifica. Și nu războiul e de vină, pentru că tot ce s-a întâmplat de fapt au fost niște jocuri dinainte de război. Adică anul trecut cerealele au crescut fără nicio explicație a războiului, doar prin prisma costurilor de energie. Dependența de materia primă din China, vizavi de partea de vitamine, premixuri, aminoacizi care se folosesc în toată Europa în momentul acesta, dependența de cele două Americi vizavi de șrotul de soia sau de soia consumată în ferme, toată această situație a dus la o creștere a prețului fără niciun război, care nu a fost acceptată de piață, dar noi, ca producători, am resimțit-o. În toamnă, de exemplu, tot ce a însemnat aditivi furajeri deja a venit cu prețuri triplate. Și asta s-a întâmplat în toamnă, fără nicio explicație, fără niciun război, doar pe ideea de costuri suplimentare cu energia, care nici alea, la modul real, nu aveau de ce să crească, decât dacă stăm să ne uităm că din orice leu plătit pentru orice formă de energie, undeva la 60-70% merge către stat sub formă de accize și diverse taxe. Și atunci, până la urmă, vedem că este un ciclu care se închide tot în buzunarul statului.”

Produsele ecologice, o iluzie

Nici cu agricultura ecologică nu se prea împacă, mai ales că aceasta este îmbrățișată de oficialii Uniunii Europene, care au trecut-o drept politică de viitor a agriculturii europene, impunând norme și termene încă de pe acum. El crede că nu este o politică sustenabilă. „Pentru că nu reușim decât să ne mințim singuri. Toată această migrațiune din agricultura convențională în agricultura ecologică, care de cele mai multe ori și în cele mai multe situații este doar o idee de marketing, un mod de promovare a unui produs relativ diferit, dar nu foarte diferit și despre care nu se poate spune într-adevăr ceea ce ar însemna prin definiție «ecologic». Este un produs cumva semi-ecologic, se renunță la o parte din..., dar nu la tot.”

Am adăuga noi că dacă s-ar renunța în totalitate la substanțele de protecție a plantelor, ai avea un produs bolnav, de slabă calitate, dar nu ne-a dat dreptate și prietenul nostru Călin Muscă: „Nu neapărat ai un produs bolnav și de slabă calitate, ci ai o productivitate redusă pentru a putea să ai un produs sănătos în continuare. Trebuie să mergi la niște densități atât de mici, încât producția pe hectar, de exemplu, ți se reduce – dacă vorbim de ecologicul real – către jumătate. În momentul în care noi, ca rasă, nu ne înjumătățim, ca număr de consumatori. Spuneți-mi, vă rog, și mie, unde se va ajunge dacă peste trei sau cinci ani noi vom avea 75% din alimentele care se produc acum, dar noi creștem ca populație? Cam care este ideea?”.

Dacă putem trage o concluzie la discuția pe care am purtat-o cu tânărul fermier din vestul țării Călin Muscă ar fi că se impune, ca măsură de securitate națională, o protejare a crescătorilor de animale; o implicare mai intensă a autorităților în ceea ce privește respectarea rețetelor și a normelor de tot felul, de la cele sanitare, la cele de tehnologie, din industria alimentară; utilizarea tuturor pârghiilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană, prin care s-ar putea obține bani. Iar ca idee indusă de dialogul ce a stat la baza acestui articol ar fi că trebuie să înțelegem că tot efortul pe care vrem să îl facem pentru o viață mai bună, cu o hrană de calitate și sănătoasă, cu o atmosferă bună, într-o economie sustenabilă, ar trebui să se concentreze în termenul „cumpătare”, acea măsură în toate, de care omenirea nu a mai dat dovadă de multă vreme. A acționa necumpătat pentru a repara ce s-a stricat prin necumpătare nu poate avea efectul dorit, dimpotrivă.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a fost pus în dezbatere publică, luni – 29 august 2022, proiectul de hotărâre de guvern pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic (SCZ), precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora, pentru anul de cerere 2022.

Conform proiectul de HG, pentru anul de cerere 2022, plafonul pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic este de 185.483.841 euro.

Sprijinul (SCZ) acordat crescătorilor de animale se repartizează astfel:

a) 1.680.000 euro, pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte;

b) 13.125.000 euro, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne;

c) 99.324.810 euro, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

d) 71.300.000 euro, pentru speciile ovine/caprine;

e) 54.000 euro, pentru specia viermi de mătase.

Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, respectiv la kilogramele de gogoşi crude de mătase eligibile.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

A venit primăvara și încet, încet noi, fermierii, turăm motoarele pentru desfășurarea unui nou an agricol. Dar, din păcate, acesta își are debutul într-o constelație a dezastrelor, începând cu urmările economice ale unei pandemii sanitare prea lungi și dure, urmată de spectrul unui război în derulare lângă granițele noastre, iar agricultura mai are și ,,furtuni specifice”, cum ar fi cele două strategii atât de mult hulite, adică Green Deal și Farm to Fork, asta pe lângă alte probleme cronice sau cronicizate ale ultimilor 30 de ani de incompetență politică locală (dar pentru ultimii zece ani dublată și de incompetență politică europeană).

Titlul articolului este inspirat de un film SF, dar percepția acestuia în cazul meu pornește de la realitățile imaginilor groaznice ale unei nații ucrainene distrusă de război și care se gândește la trecutul unei vieți simple și normale, apoi gândul îmi sare la turbulențele majore de pe bursele agricole date de volatilitatea evenimentelor trăite, dar aceste percepții mi se corelează apoi instantaneu cu ecoul afirmației ministrului Chesnoiu care spunea că în România 30% din suprafață produce 70% din producția agricolă și nu în ultimul rând mă gândesc la perseverența meschină a unei clase de gulere albe bruxelleze cu ,,reflexe verzui” care își văd doar interesele de grup, acestea fiind construite în final pe suferința umană a unora care nu prea contează, adică fermierii și prăpădiții aceia care sunt prea săraci pentru a se bucura de ,,opulența” agricolă europeană (prea repede îi uităm pe amărâții comunitari).

Pentru cei care văd doar luxul european, poate ar merita să știe că rata sărăciei medii în UE este de peste 16%, iar în țări precum România, Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, Spania sau Italia procentele sunt de peste 20%, adică unul din cinci cetățeni este sărac, iar asta era în 2018, nu acum, când lucrurile s-au agravat, iar procentele au crescut cu mult.

Dar care ar fi legătura între toate aceste imagini? În primul rând, este vorba de percepția realităților agricole, care este una din principalele cerințe de înțelegere corectă a fenomenelor economice, dar, din păcate, există și un revers negativ reprezentat de iluzia unei percepții.

Percepția este influențată de etalonul folosit într-o comparație, adică dacă comparăm de exemplu rezultatele economice din România cu cele din Burkina Faso, este clar că avem o economie care ,,duduie”, cum afirma un clasic în viață, dar dacă ne comparăm cu Germania, suntem o biată ,,leșinătură” în drum spre neantul uitării. Ambele sunt percepții, dar luate separat sunt doar niște iluzii, fiindcă raportarea nu este corectă în imaginea globală.

Dacă vom compara agricultura europeană (totalitatea UE) în ansamblul ei cu cea din SUA sau America de Sud, lucrurile nu mai stau la fel de roz sau chiar capătă nuanțe de gri, dar dacă ne comparăm cu Nigeria și Laos, clar suntem ,,stăpânii inelelor”, deci este vorba de cum formulăm afirmația care va sta la baza percepției individului.

Pornind de la aceste exemple, trebuie să înțelegem că percepția pe care o avem despre un lucru sau altul depinde de ce ni se prezintă și de capacitatea noastră de a avea acces la informații, care să ne permită comparații corecte pornind de la ipoteze verificabile, ceea ce din păcate se întâmplă din ce în ce mai greu în lumea noastră de acum.

Dar hai să lăsăm conceptul teoretic și mai bine să luăm niște exemple concrete despre modul cum se formulează percepțiile în rândul societății.

Agricultura ecologică și ușurința implementării acestor tehnologii în practica curentă – văd în multe formule de popularizare despre efectele benefice ale ecologismului în agricultură (lucru pe care nu îl contest) și ușurința implementării acestor tehnologii (aici este o altă discuție).

În cadrul societății percepția benefică a agriculturii ecologice este în creștere, iar în unele cazuri ajunge chiar la radicalism, dar pe de altă parte percepția fermierilor nu rezonează cu această afirmație, iar în acest caz mă întreb de ce?

De exemplu, în Franța, din cele circa cinci milioane de hectare de grâu semănate, doar circa 150.000 de hectare sunt ecologice, apoi avem Germania, unde la circa 2,5 milioane ha grâu cultivat avem doar 130.000 ha grâu ecologic, sau România, unde la circa 2 milioane ha grâu doar circa 75.000 ha este ecologic.

Atunci, mă întreb, oare, fermierii din aceste țări nu văd avantajele acestor noi direcții de dezvoltare, asta, în condițiile în care practica comercială arată că orice nouă tehnologie, varietate, echipament care nu convinge și nu se dezvoltă în primii maximum patru ani de la lansare înseamnă că ,,nu a avut noroc în viață”, iar sfârșitul acesteia/acestuia este aproape.

Totuși, noi la nivel comunitar insistăm să pompăm bani, din ce în ce mai mulți, cu diferite tipuri de subvenții mai vizibile sau nu, plus programe foarte costisitoare de inducere a unor percepții prin promovare media, dar cine le va pune în practică?

Costul produselor ecologice între mit și realitate – de-a lungul ultimilor ani, produsele ecologice (iar eu mă refer doar la cultura mare) au avut fel de fel de subvenții care să compenseze productivitatea mai scăzută față de produsele convenționale, aspect dublat și de ,,educarea maselor” de a accepta prețuri mai mari, deoarece s-a bătut monedă pe faptul că sunt produse mai ,,sănătoase” decât cele convenționale, dar care se obțin cu sacrificii economice mai mari. Zis și făcut. Acum vine întrebarea.

De ce acum produsele ecologice nu costă mai puțin decât cele convenționale, în condițiile în care nu sunt afectate de costul creșterii inputurilor gen îngrășăminte chimice și produse fitosanitare care nu se aplică, fiind interzise? Era o minunată oportunitate comercială de a câștiga loc pe raft și în mintea consumatorilor, dar… Sau oare practicile recent semnalate de presă cu fructe de avocado din supermarket care conțineau reziduuri de insecticid organofosforic (provenit din Columbia, este drept) influențează costul produselor ecologice la fel de mult ca al celor convenționale?

Mai mult, este interesant faptul că inducerea acestei percepții în rândul populației nu a dus la o întrebare de reacție legată de ce rol și credibilitate mai au autoritățile de reglementare pentru protecția consumatorului, dacă tu induci ideea că produsele convenționale sunt ,,mai puțin sănătoase”?

Soia modificată genetic sau cum convingem fermierii că nu este adevărat ceea ce știu – aici amintesc despre o percepție a unui nonsens cunoscut de mai toți fermierii, dar care nu este priceput de europarlamentari, adică mâncăm carne de pasăre sau de porc produsă cu șrot din soia modificată genetic importată din America de Sud, dar nu vrem să îl producă fermierii europeni. Cine și ce poate înțelege? Că europarlamentarii înainte de a fi propuși de partide dau un test de prostie, care este eliminatoriu? Ca argument suplimentar la această afirmație, vine și percepția de mai jos.

Reducerea pesticidelor și îngrășămintelor va asigura un viitor mai bun și sigur – cu tot respectul pentru toți demnitarii, niciun ministru al agriculturii nu s-a împotrivit în mod real la adoptarea de către Parlamentul UE la propunerea Comisiei a celor două strategii, Green Deal și Farm to Fork, cu toate că era cunoscut faptul că prevederile conținute vor duce la scăderea randamentelor. Ceea ce este halucinant este că nimănui la nivel de Comisie sau guverne naționale (de europarlamentari am zis mai sus) nu i-a trecut prin cap ce vom face în caz de criză (asta fiind la finalul unei crize sanitare)?

Fraților politicieni, noi, ăștia de pe stradă, ne permitem să nu ne gândim la astfel de probleme fiindcă v-am pus acolo unde sunteți, prin alegeri, pe voi, dar cei care vă faceți demnitari mai puneți mâna pe o carte (mai groasă decât broșurile publicitare) și mai mergeți și la școală, însă la timpul ei, nu la pensie, și faceți ce trebuie făcut în astfel de posturi.

Legat de ai noștri ca brazii (demnitari), nu pricep ce era așa de greu să înțeleagă că între agriculturile care folosesc pesticide peste 2 kg sa/ha și a noastră, cu 600 gr sa/ha este o mare diferență și reducerea nu se poate aplica identic? Vă dați seama ce pricepuți de oameni în ale agriculturii am avut de-a lungul timpului la nivel de demnitari, care mai de care mai specialist după ce este uns ca fiind os ,,ministerial”, iar agricultura se zbate în neputință?

Cât de incompetent să fii încât să nu pricepi că dacă bagi o mână în zăpadă și una o pui pe plita sobei nu înseamnă că, în medie, este bine.

Mă uit jenat cum la nivel de demnitari ni se acreditează ideea că ,,nea” Frank Timmermans ar fi un zeu al Europei, în condițiile în care acesta este doar un funcționar european mai răsărit și care știe foarte bine de unde bate vântul, adică de la țările mari contribuabile. Chiar credem că această Comisie, incluzându-l și pe amărâtul acesta, face ce crede și guvernele marilor puteri se uită ca ,,proasta în târg”, așteptând undă verde la orice, așa cum așteptăm noi, ăștia mai de la coada clasamentului? Oare uităm așa de repede că și acești comisari trec prin furcile caudine ale numirii de către țările de baștină?

Cât de puternic să fie Timmermans sau cât de proști să fim noi, să credem că a putut să convingă 70% dintre europarlamentarii europeni să voteze astfel de aberații, care acum creează probleme de imagine în rândul multor țări?

Întorcându-ne pe plaiurile mioritice, vedem cum s-a acreditat din perioada ministrului Oros, și este perpetuat și acum sub conducerea ministrului Chesnoiu, afirmația de acum celebră în care se spune ,,că deciziile se iau împreună cu asociațiile mediului asociativ ale fermierilor”, adică tot binele care s-a revărsat și continuă să inunde agricultura românească este și cu contribuția acestora.

Eu, personal, mi-aș dori ca orice demnitar să ia deciziile bune pentru agricultura românească, bazate pe principii economice și nu sociale, chiar dacă o decizie bună poate nu va fi în consens cu asociațiile fermierilor. Nu consensul este necesar, sunt necesare deciziile bune și corecte.

Rog cititorii să mă ierte că sunt atât de cinic în afirmație, dar după 30 de ani de atâtea ,,realizări” mai dăm și pe alături.

Este de-a dreptul păcat că aceste asociații ale fermierilor în marea majoritate nu au înțeles că nu sunt decât un obiect de decor în luarea deciziilor și reușita activității lor depinde doar de bunăvoința autorităților, iar dacă se face o radiografie minimală, reușitele sunt doar de conjunctură sau imagine, nicidecum de profunzime sau strategice.

Asta și din cauză că acest mod de a pune problema de către demnitari politici a dus la decredibilizarea acestor asociații și la acreditarea percepției că toate deciziile sunt luate de comun acord și nu sunt motive de nemulțumire dacă munca a fost colectivă, iar alunecarea broaștei s-a stimulat și prin cooptarea de-a lungul timpului a unor lideri pe funcții de demnitari, mărginașe de altfel și fără importanță decizională, dar care au acreditat percepția în rândul breslei de vânzare a intereselor legitime în favoarea unor interese neclare de grup restrâns, asta, ca să fiu diplomat.

 Pentru cei care vor exemple privind decizii strategice care ar fi putut fi luate de-a lungul vremurilor, mă gândesc la nevoia unui cod rural care să conțină, printre altele, de la prevederile privind arendarea, cadastrarea, comasarea, vânzarea terenurilor, regulile de amplasare și autorizare a fermelor, până la modul de organizare și gestionare a spațiului rural, apoi poate trebuia gândită o strategie a irigațiilor (nu doar un program de reparații) și desecărilor, o strategie de dezvoltare a procesării de fermă sau a procesării industriale prin cooperative și multe altele, dar nu s-a putut.

Mă uit cum domnul Chesnoiu cheamă toată suflarea în elaborarea unui decalog de obiective legislative pentru perioada următoare, iar asociațiile se chinuie să îl realizeze, ceea ce principial nu este rău, ca intenție.

Dar stau și eu și mă întreb, de ce domnul ministru nu se apleacă întâi asupra angajamentelor pe care și le-a asumat prin depunerea PNS-ului și să rezolve problemele care sunt în acesta din punct de vedere legislativ, astfel încât acest document să îndeplinească dezideratele domniei sale, adică predictibilitate și stabilitate?

Aici aș avea în vedere doar cu titlu de exemplu, fără a avea pretenția că sunt singurele sau cele mai bune, dar sigur sunt asumate de domnul ministru, respectiv organizarea managementului riscului în agricultură (unde eu am mari curiozități nesatisfăcute încă) sau poate o lege a arendei care să dea stabilitate (modificare care, după opinia mea, a fost reîngropată la comisia din Camera Deputaților), sau poate despre cum facem să dezvoltăm suprafața irigată fără creșterile din pix ale ANIF, despre securitatea energetică a fermelor și mai putem discuta și despre altele.

Poate ne aducem aminte și de prevederile programului de guvernare care nu ar trebui neglijat și unde am o sensibilitate pentru punctul care se referă la reorganizarea Casei de Comerț Unirea și care, de peste un an, toacă banii și nu a reușit să facă o strategie sau să finalizeze o selectare de membri în CA.

Dacă mă gândesc la Alianța pentru Cooperare și Agricultură, mă întreb de ce se chinuie să facă un decalog de probleme, în condițiile în care anul trecut au anunțat public un program de 12 puncte din care nu s-a realizat niciunul. Nu era mai simplu să elimine două puncte și să îl transmită? Sau dacă s-a schimbat ministrul, se schimbă și problemele?

Dar despre percepții se mai pot spune multe, problema este că poate acum vom înțelege că lipsa acestor decizii poate duce la efecte catastrofale, iar premisele teoretice oricând pot deveni realitate.

Gândiți-vă la următorul scenariu teoretic azi, dar poate probabil mâine, dacă Ucraina nu cultivă 10 milioane de hectare, dacă Rusia va rămâne sub embargo și nu va putea vinde nimic, dacă în SUA seceta continuă și dacă în România vom avea o secetă care ne va face să privim cu nostalgie anul 2020? Sa nu fie posibil așa ceva?

Este drept, nu toți vom fi selectați în jocurile foamei, ci doar unii mai puțini norocoși, iar aceștia sunt cei vulnerabili, adică bătrânii care trăiesc cu 11 lei rația în spitale și au pensii de mizerie dijmuite de inflația galopantă (avem două cifre la inflație), de cei care nu au serviciu sau au venituri mici și tot așa.

Nu uitați, una din 4 persoane care trăiesc în această țară este sub limita sărăciei și s-ar putea să fie și mai multe, din cauza situației din ultima perioadă, dar aici nu sunt incluși ,,jmecherii”, inclusiv cei politici.

Lipsa tuturor acestor decizii care nu s-au luat, și nu sunt prea încrezător că se vor lua în viitorul apropiat (mă refer la minimum 5 ani), va face ca afirmația domnului Chesnoiu că ,,30% din suprafață produce 70% din producția agricolă” să rămână valabilă pentru încă foarte mult timp.

Deci nu ne rămâne decât să ne rugăm că nu vom avea parte de ,,jocurile foamei”, dar să nu uităm că poate sunt momente când rugile nu ne sunt ascultate, iar atunci…? În rest, numai de bine.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

De multe ori am scris și am vorbit despre securitatea alimentară a unei țări și cu referire specială la România, ca și concept și aplicabilitate, iar vremurile trăite în acest moment (la data scrierii articolului, războiul în Ucraina este în derulare) ar trebui să facă autoritățile să treacă de la starea de letargie și reflecție inutilă la momentul luării unor decizii serioase și ferme pentru viitor.

Un alt concept vehiculat de câteva voci sporadice în media românească, și neluate din păcate în seamă de autorități, îl constituie o posibilă criză alimentară, unde, pe lângă definirea acesteia, trebuie să avem în vedere și condițiile de declanșare și de manifestare în diverse condiții, inclusiv cele generate de un război, așa cum avem în acest moment.

Dar pentru a fi mai ușor de înțeles, o să spunem lucrurile mai pe șleau, astfel încât toată lumea să poată înțelege cum stă situația și să se înțeleagă că nu este cazul de panică, este doar vorba de nevoia unor acțiuni cât mai rapide de prevenție strategică în contextul unor situații potențiale de criză.

Astfel, în România există Agenția Națională a Rezervelor de Stat, un organism pe cât de important într-o astfel de situație de criză, pe atât de ,,obscur și conspirativ” ca organizare și mod de lucru, iar aici am în vedere transparența deciziilor și a informațiilor pentru publicul larg. Spun asta deoarece activitatea Rezervelor de Stat este catalogată ca secret de stat, dar să nu credem că din cauza riscului de a afla ,,dușmanii noștri”, care oricum știu ce este de știut, ci cred doar din motive de protejare a unor obiceiuri dâmbovițene semnalate și descrise de presă de-a lungul timpului, legate de anumite interese nu tocmai principial corecte. Această agenție este coordonată în mod ciudat de către ministrul de interne (nu înțeleg de ce nu se ocupă de stocurile de produse agricole și alimentare ministrul agriculturii), dar aprobarea pentru achizițiile sau disponibilizările de produse este dată de prim-ministru în persoană. Spun că este anacronică coordonarea ministrului de interne, deoarece teoretic pregătirea pentru decizii de acumulare, înlocuire și conservare în cazul produselor alimentare de orice tip ar trebui făcută de ministerul de resort și doar coordonarea distribuției în momente de criză, de către ministerul de interne, dar așa este la noi.

Revenind la problema noastră, trebuie să avem în vedere că acest conflict din Ucraina s-ar putea să afecteze major stabilitatea aprovizionării alimentare la nivel global, în condițiile în care cele două țări beligerante, plus Kazahstan (altă țară caracterizată de ,,stabilitate”), reprezintă de exemplu o treime din producția de grâu mondială, ceea ce poate face să avem parte de disfuncționalități majore în comerțul mondial cu acest produs și nu numai.

Adică, altfel spus, dacă presupunem că Rusia va fi sub embargou de export pentru câteva luni de aici încolo, iar în Ucraina din cauza unui conflict de lungă durată (care nu poate fi exclus dacă se va trece la un război de rezistență), nu va veni nimeni să încarce produsele, cum se vor aproviziona piețele mondiale și la ce costuri? De unde vor lua marii importatori ca Egipt, Iordania, Algeria, Arabia Saudită sau Turcia grâu care să le asigure necesarul intern și la ce preț? Iar aceste probleme se vor manifesta începând cu livrările care ar trebui să se realizeze chiar din această lună.

La acest moment, Franța și România nu au nicio șansă să poată asigura măcar un nivel decent de aprovizionare a pieței regionale, nu mai vorbim de piața mondială. Deci ce se va întâmpla în perspectivă?

În plus, trebuie să ne gândim că o continuare a conflictului militar, indiferent de intensitatea acestuia, va putea pune o mare presiune pe realizarea campaniei de primăvară în Ucraina, atât din punctul de vedere al siguranței fermierilor în zonele de conflict, dar și din cauza problemelor de aprovizionare cu motorină, care vor face foarte dificile însămânțările de primăvară pentru floarea-soarelui și porumb, dacă nu chiar imposibile.

Dacă acest scenariu se va confirma, ce vom face, de pildă, pentru a asigura necesarul de ulei de floarea-soarelui pentru populație la nivel regional, în condițiile în care primii doi producători mondiali nu vor vinde nimic la export din perspective diferite, Ucraina afectată de război și Rusia de embargou?

Cum vom asigura oare necesarul de porumb pentru zootehnie la nivel comunitar, care este un importator net, dar care va rămâne fără surse apropiate de aprovizionare și va trebui să se bată pe marile piețe din America de Sud și Nord cu China, Japonia, Coreea de Sud alți mari importatori, pentru acest produs?

Nu trebuie minimalizat faptul că astfel de probleme vor putea apărea și pentru aprovizionarea cu orz, rapiță sau alte produse agricole care în mod normal sunt asigurate de aceste țări.

O astfel de situație va duce, încă teoretic la acest moment, în mod clar la o explozie a prețurilor, iar rezervele de produse agricole ale lumii vor fi puse la grea încercare, asta ca să nu mai vorbim de prețuri.

Dacă mergem mai departe cu scenariul apocaliptic, putem să estimăm că lipsa producției Rusiei și a Ucrainei de pe piețele agricole poate atrage o creștere de prețuri de peste 50% față de nivelul actual, ceea ce poate duce în final la dublarea prețurilor produselor alimentare procesate la raftul magazinelor, asta deoarece pe lângă creșterea prețurilor la materia primă, vor îngloba și creșterea prețului la energie, gaze, salarii etc. Însă această creștere a prețurilor la produsele agricole va fi foarte probabil coroborată cu o creștere a prețului la utilități, deoarece posibila lipsă sau restricționare a gazelor din Rusia va atrage probleme atât în industrie, în general, cât și în agricultură, în special, pentru aprovizionarea cu îngrășăminte chimice, dar și pentru aprovizionarea cu motorină.

Pe de altă parte, țările arabe s-ar putea să dorească să se folosească de oportunitatea de creștere a prețurilor la petrol care se va manifesta în continuare și să nu facă nimic pentru creșterea producției.

Toate aceste posibile scumpiri ale utilităților și produselor alimentare vor lovi în toate țările, dar în special în categoriile de persoane vulnerabile, acestea fiind în primul rând pensionarii și categoriile de persoane cu venituri mici, care din păcate în România sunt numeroase. Această situație va impune necesitatea găsirii unor metode de sprijinire eficiente a acestor categorii defavorizate, dar care vor fi acelea? Oare vom avea parte tot de bâlbâielile pe care le-am avut și le mai avem legate de plafonarea prețurilor la energie și gaze? Tot ce este posibil, deoarece din păcate gradul de pregătire a celor care ar trebui să găsească soluții este destul de scăzut.

Trebuie să înțelegem că manifestarea crizei alimentare nu este obligatoriu de a se manifesta prin penurie de alimente, ci se poate realiza și prin prețuri foarte ridicate, care fac produsele alimentare inaccesibile pentru categoriile defavorizate de populație. Teoretic, o intervenție eficientă și clar direcționată ar trebui să constea în acordarea de ajutoare alimentare pentru categoriile de populație defavorizate prin diverse canale de distribuție, dar asta ar presupune să le și ai disponibile, adică ele să se fi aprovizionat anterior de către Rezerva de Stat.

Ce stocuri ar trebui să avem și de ce fel? Oare ne imaginăm că dacă vom da un sac de grâu pentru fiecare persoană se rezolvă problema sau oare va trebui să avem făină, ulei, mălai, conserve de carne, conserve de legume, și asta măcar pentru 6 luni? Iar termenul de 6 luni nu este stabilit după ureche, ci este termenul între campania de recoltare în emisfera nordică și cea sudică, fiindcă acestea sunt momentele majore când poți face ,,cumpărături”, mai ales în momente de criză profundă, asta pentru a obține și prețuri mai bune.

Ce vom face cu anumite sectoare indispensabile, cum este agricultura, dacă nu vom putea găsi motorină suficientă sau prețurile acesteia vor deveni prohibitive, nu vom mai semăna sau recolta?

Oare are cineva de la noi, la nivel de demnitari, preocuparea înțelegerii și reformării sistemului de rezerve de stat și să le aducă la nivelul necesităților momentelor pe care le trăim?

Mi-ar plăcea să văd în perioada imediat următoare o efervescență de a gândi un sistem eficient de realizare a rezervelor de stat și de stabilire a unor mecanisme eficiente de lucru al acestei structuri, astfel încât apariția unor crize alimentare să ne afecteze cât mai puțin. Mai mult, acest sistem ar trebui bazat pe o evidență reală și imediată în timp a evoluției stocurilor de produse agricole și alimentare la nivel de sector economic.

Cum ar fi să cumpărăm grâu acum cu peste 300 euro/tonă, comparativ cu perioadele de acum vreo 2-3 ani, când puteam să îl luăm în perioade de recoltat și era 150-160 euro/tonă? Sau cum să cumpărăm acum floarea-soarelui cu peste 600 USD/tonă, față de perioada când am fi putut cumpăra cu circa 300 USD/tonă? Va fi cineva vinovat de lipsa de organizare a acestei activități sau mereu vinovatul este statul, în general, adică nimeni, format din nepricepuți și profitori care mai de care mai vorace?

România a fost mereu plină de ,,pricepuți în toate” și de 30 de ani ni se spune să stăm liniștiți întrucât cineva veghează la siguranța și securitatea alimentară, iar acum cu toții vedem că nu o mai putem ,,duce bine”, iar perspectivele sunt de-a dreptul ,,triste și descurajante”, având în vedere gradul de preocupare și înțelegere ale clasei politice.

Mă gândesc că momentul implementării Green Deal este cum ,,nu se poate mai favorabil”, în sensul că este ,,minunat” să renunțăm acum, așa cum cer germanii, la energia nucleară și energia din cărbune și să rămânem doar cu energia din fotovoltaice, morile de vânt și gazul rusesc, astăzi, când Rusia încearcă ocuparea unui stat suveran.

Sau mai este de actualitate să reducem în mod necontrolat și negândit consumul de pesticide și îngrășăminte în agricultură și să mâncăm greieri, alge și multe alte prostii generate de gândirea delirantă a unei clase de birocrați bruxellezi rupți de lume și realități, așa cum din păcate vedem astăzi, sacrificând productivitatea agriculturii europene în favoarea unor idealuri idioate?

Este drept că în ultimele zile nici Germania nu mai este foarte sigură de principiile susținute până în prezent și poate că este momentul ca la reuniunile miniștrilor agriculturii să se ridice problema anulării adoptării unor strategii care nu mai sunt conforme cu momentele trăite de Europa astăzi și să ne reconfigurăm nevoile în raport cu noile realități atât de violent manifestate, asta, dacă nu vrem să murim luptându-ne animalic pentru o bucată de pâine și gândindu-ne la beneficiile ecologismului modern.

Nu trebuie trecut cu vederea și trebuie să acceptăm că în mare măsură situația de astăzi este datorată intereselor subterane ale politicienilor vestici și bruxellezi, care în spatele unor interese propagandistice nu au reușit sau nu au vrut să înțeleagă rolul unei agriculturi performante, iar esticii, sub imperiul realității unor țări corupte până în măduva oaselor, au aplaudat ,,apusul de soare” vestic, indiferent de prețul care trebuie plătit.

Nu trebuie uitat că situația de astăzi din Ucraina este rodul unor compromisuri succesive făcute Rusiei de către o clasă politică europeană și transatlantică de birocrați incapabili de orice și cărora actuala situație le este indiferentă, afară de momentele de jelanie electorală.

În rest, numai de bine.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR