Astăzi, 13 ianuarie 2021, Clubul Fermierilor Români a publicat un raport de piață special dedicat WASDE (World Agricultural Supply and Demand Estimates), raport al Departamentului de Agricultură al Statelor Unite ale Americii. Reamintim că, rapoartele privind piața cerealelor sunt realizate de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist. În rândurile de mai jos sunt informații despre producția, consumul și stocurile la nivel mondial pentru grâu, porumb și soia.
În regiunea Mării Negre, Rusia raportează o creștere a stocurilor de grâu cu 1,3 milioane tone, în timp ce Ucraina este neutră din acest punct de vedere, cu o producție de 25,5 milioane tone de grâu. În planul exportului, Rusia este cotată mai jos cu un milion de tone, adică cu 39 milioane tone în loc de 40 milioane tone, deși, din cauza taxelor de export, potențialul lor este deja redus până la nivelul de 36 milioane tone, conform analiștilor din domeniu. „Ucraina rămâne neutră și în planul exporturilor de grâu, cota fiind setată la 17,5 milioane de tone, conform memorandumului agreat și semnat cu exportatorii la data de 1 octombrie 2020. În cazul porumbului, ambele țări rămân neutre, cu același nivel de producție indicat în decembrie 2020 și același nivel estimat de export de 24 milioane Ucraina și 3,1 milioane Rusia”, precizează Cezar Gheorghe.
Grâu
Stocurile la nivel global sunt diminuate, spune analistul Cezar Gheorghe. „Astfel, conform raportului NASS (Serviciul Național de Statistică Agricolă), SUA au o diminuare a stocurilor de 26 milioane busheli, adică un minus în stocuri de 707.600 tone. Producția redusă în China și Argentina (minus 500.000 tone) a compensat creșterea raportată de Rusia, dar consumul mondial a crescut cu 1.800.000 tone, în special în partea de furaj în China.”
Exporturile rusești scad, în timp ce UE + Marea Britanie au o creștere de 500.000 tone. Canada, de asemenea, crește potențialul de export cu 500.000 tone. Amândouă compensează în cifre reducerea din potențialul rusesc și alimentează cererea Chinei, de circa 9.000.000 tone în această lună.
„Stocurile mondiale scad cu 3.300.000 tone, până la nivelul de de 313.200.000 tone, însă informația pe care trebuie să o ținem minte este că China deține 51% din stocurile mondiale de grâu (circa 160.000.000 tone), iar India deține 10% din stocurile mondiale de grâu (circa 31.500.000 tone)”, punctează Cezar Gheorghe.
Porumb
Producția SUA a fost revizuită negativ cu circa 8.240.000 tone, provenind din productivitatea la hectar. De asemenea, exportul SUA a fost revizuit negativ cu circa 2.500.000 tone, până la nivelul de 64.770.000 tone, față de un potențial inițial de peste 67.000.000 tone.
„În emisfera sudică, Argentina a revizuit în continuare în sens negativ producția de porumb, ajungând la un nivel de 47.500.000 tone, față de o estimare inițială de 51.000.000 tone. Și Brazilia a revizuit negativ, cu 1.000.000 tone, până la nivelul de 109.000.000 tone. Perspectivele porumbului argentinian plantat sunt îngrijorătoare din cauza efectelor uscăciunii din zonele plantate. UE-27 reduce perspectivele de import cu 1.000.000 tone, până la nivelul de 18.000.000 tone, în timp ce China este creditată cu o creștere a importului cu 1.500.000 tone, până la nivelul de 17.500.000 tone, deși previziunile analiștilor rămân constante la cifra de 23.000.000 tone”, arată Cezar Gheorghe.
Stocurile mondiale scad cu 5.100.000 tone, de la 288.960.000 la 283.830.000 tone.
Soia
Recolta chinezească a fost mai ridicată, în timp ce recolta americană a fost diminuată cu circa 950.000 tone, reduceri determinate de randamentul scăzut de producție la hectar. „Previziunile de export ale SUA cresc până la un nivel de 60.700.000 tone, în timp ce ale Argentinei scad din cauza lipsei de precipitații. Producția de soia scade în Argentina cu 2.000.000 tone, până la un nivel de 48.000.000 tone, în timp ce Brazilia ramâne cu o producție setată la 133.000.000 tone. Pe fondul acestor scăderi, compensarea intervine din China, care anunță o creștere a producției cu 2.100.000 tone, până la nivelul de 19.600.000 tone”, apreciază consultantul Casei de Trading a Fermierilor.
Stocurile globale de soia au scăzut cu 1.300.000 tone, până la 84.300.000 tone, cu stocuri mai mici pentru Argentina și SUA, care sunt parțial compensate de stocuri mai mari pentru China.
Pentru raportul special privind piața cerealelor din data de 13 ianuarie 2021, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-special-13-ianuarie-2021/
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Michael Scuse, adjunctul secretarului Departamentului SUA pentru Agricultură, a declarat joi, 16 iunie 2016, că nord-americanii ar putea exporta către România echipamente pentru ferme, echipamente pentru procesare sau împachetare, care ar putea aduce valoare adăugată, material genetic, în condițiie în care țara noastră exportă cu mult mai mult în SUA decât importă.
„Oportunităţile companiilor americane pe piaţa din România ar putea fi în sectorul echipamentelor, posibil echipamente pentru ferme, echipamente pentru procesare sau împachetare, care ar putea aduce valoare adăugată, material genetic. Există o mulţime de oportunităţi pentru România ca să exporte produse către SUA. Cred că România exportă cu mult peste cât importă din SUA. Deci, pentru România, este direcţia corectă şi cred că mai sunt şi alte oportunităţi”, a spus Scuse, citat de agenția de presă Agerpres (www.agerpres.ro).
În anul fiscal 2015 (octombrie 2014 - septembrie 2015), volumul exportului de produse agricole româneşti în SUA a fost de 164 milioane de dolari, iar importul a fost de aproximativ 50 de milioane de dolari, potrivit datelor oficiale agregate de Agerpres. Exportul a constat în cea mai mare parte din cereale, majoritatea porumb, în valoare de 97,5 milioane de dolari.
Totodată, oficialul USDA a făcut referire la posibilitatea fermierilor români de a exporta carne de vită şi porc în SUA şi a spus că autorităţile veterinare din cele două ţări se află în discuţii cu privire la ce poate fi făcut astfel încât acest tip de export să fie reluat.
Adjunctul secretarului Departamentului Agriculturii (USDA), Michael Scuse, a participat joi, în Bucureşti, la o masă rotundă pe teme de agricultură.
Irimescu crede că potențialul de export extracomunitar este reprezentat de sectorul porcilor sau vacilor pentru carne
Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat și el la sesiunea plenară United States – România Agribusiness Trade Mission, eveniment care s-a desfăşurat la Hotel Marriott, în cuvântarea sa fiind introdusă o scurtă descriere a oportunităţilor pe care le oferă investitorilor străini agricultura din România, evidenţiind calitatea foarte bună a solului românesc şi condiţiile climatice favorabile dezvoltării de afaceri în acest domeniu.
În plus, ministrul a făcut cunoscute vulnerabilităţile sectorului agricol din România – fărâmiţarea terenurilor, dimensiunea redusă a exploataţiilor, situaţia irigaţiilor, dar şi avantajele pe care aceasta le poate oferi investitorilor.
Acesta a prezentat alocările din fonduri europene pentru perioada 2014-2020 - respectiv plăţile directe sau sumele disponibile pentru investiţii prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, sprijinul complementar alocat de la bugetul de stat, dar şi domeniile în care este nevoie de investiţii în vederea creşterii productivităţii şi dezvoltării acestui sector.
Concret, oficialul guvernamental a explicat că în sectorul creşterii animalelor – porci sau vaci pentru carne - sunt oportunităţi foarte bune de valorificare pe pieţele externe – intra dar şi extracomunitare. Totodată, în sectorul ovin, care s-a dezvoltat foarte bine în ultimii ani în România, este nevoie de investiţii în ceea ce priveşte oaia de carne, dezvoltată mai puţin în detrimentul celei pentru lapte. În acelaşi timp, ministrul a arătat că investiţiile trebuie realizate în special pentru partea de procesare, nu pentru materie primă, adăugând în acest fel plus valoare produselor realizate.
La eveniment mai au luat parte Ionuţ Dumitru, Raiffeisen Bank Romania, George Pruteanu, Invest România şi Ionut Simion, preşedintele Am Cham România, precum şi oameni de afaceri americani.
Adjunctul secretarului Departamentului Agriculturii (USDA), Michael Scuse, a participat joi, în Bucureşti, la o masă rotundă pe teme de agricultură.