Mihaela Prevenda - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Mihaela Prevenda

Mihaela Prevenda

Criza generată de COVID-19 determină o scădere a predictibilității în afaceri pentru fermieri și, în același timp, schimbările climatice și fenomenele extreme accentuează această situație, seceta pedologică sau înghețul târziu afectează culturile agricole și necesită măsuri de asigurare a accesului cât mai extins al fermierilor la instrumentele de gestionare a riscurilor. Un astfel de instrument îl oferă Programul Național de Dezvoltare Rurală prin Submăsura 17.1. – Prime de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor. Numai că fermierii ne transmit că se confruntă cu probleme în accesarea fondurilor alocate acestei măsuri, fiind nevoie de modificări pentru a putea fi accesată de cât mai mulți agricultori. O procedură simplificată, care să țină cont de realitățile din ferme, ar crește numărul fermierilor care ar putea accesa măsura derulată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și, totodată, ar duce la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene ale Submăsurii 17.1.

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă a făcut câteva propuneri privind modificarea Ghidului Solicitantului pentru Submăsura 17.1, pe care le-a transmis către AFIR, AMPNDR, MADR și spre informare către Guvern și Președinție (propunerile pot fi consultate mai jos, așa cum au fost ele transmise autorităților).

În condițiile în care nu există un Fond Mutual în agricultură, prin care România ar putea beneficia de finanțare de la Comisia Europeană, iar asigurările în agricultură acoperă în proporție de 28-30% suprafața arabilă a țării (conform datelor disponibile la nivelul anului 2019), considerăm deosebit de importantă facilitarea accesului fermierilor la sprijinul oferit de Submăsura 17.1. – Prime de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor, prin subvenționarea de către AFIR a primelor de asigurare pentru fiecare cultură/poliță de asigurare. Evidențiem faptul că agricultura este domeniul cu cel mai mare grad de risc în ceea ce privește realizarea obiectivelor economice. Planurile de afaceri ale fermierilor sunt multianuale, performanțele realizate depind în egală măsură de capacitățile de organizare și acțiune puse în joc, dar și de factorii impredictibili de mediu și climă, care pot să afecteze major atingerea obiectivelor”, a precizat Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.

Fermierii solicită Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale să pună la dispoziția Clubului Ghidul Solicitantului actualizat pentru Submăsura 17.1 înainte de a fi publicat. „Cerem acest lucru pentru a avea posibilitatea să ne consultăm cu fermierii în grupurile noastre operative de lucru și să transmitem către AFIR poziția avizată a fermierilor, care până la urmă sunt beneficiarii acestei măsuri”, a punctat Florian Ciolacu.

Probleme și soluții

(1) Documente

Se alocă mult timp în elaborarea dosarului cererii de finanțare, precum și a celui de plată, deoarece sunt solicitate foarte multe documente care nu sunt necesare.

Opis dosar:

  • Cererea de finanțare simplificată (suprafața totală pe cultură și localitate, nu fiecare bloc fizic în parte), extras de cont, declarația APIA, poliță de asigurare cu anexă, dovadă plată poliță și cererea de plată ar fi suficiente pentru dosarul de finanțare.
  • Se solicită documente aferente ultimului an fiscal – acestea sunt depuse la administrația fiscală, instituție a statului;
  • Solicitarea ca dosarul de finanțare să fie depus online ca apoi după aprobarea cererii de finanțare să fie depus și fizic și pe suport electronic reprezintă o pierdere de timp și resurse;
  • Atâta timp cât cultura este declarată la APIA și s-a plătit o poliță de asigurare, nu ar mai trebui depuse și documente din contabilitate (deviz, facturi, bilanț etc.) ca să dovedească că se fac cheltuieli cu această cultură;
  • Se solicită mai multe documente cu aceeași informație: extras bancar pentru a confirma plata, confirmare din partea asigurătorilor cu data intrării banilor, confirmare suprafețe și din partea APIA și din partea Registrului Agricol;
  • Depunerea dosarului de plată în format electronic și fizic se face la Agențiile regionale AFIR. De exemplu, fermierii din Buzău depun online la OJFIR Buzău și fizic la Constanța unde este sediul regional AFIR.

Propuneri:

  • Depunerea dosarului să se realizeze doar online, în platforma AFIR, iar documentele să fie semnate electronic de către fermier astfel încât să nu se mai solicite depunerea fizică a originalelor pentru efectuarea conformității acestora.
  • Comunicarea între AFIR și asigurători, AFIR și ANAF să se facă printr-un sistem gestionat electronic care să valideze toate documentele solicitate, care fac parte din polița de asigurare (fermierul nu ar trebui să depună atâtea documente). Semnarea unor acorduri de colaborare între AFIR si asigurători, respectiv AFIR și ANAF pentru accesul la bazele de date, astfel încât AFIR să poate face verificarea informațiilor direct în bazele de date ale asigurătorilor, respectiv ANAF, pentru a simplifica conținutul dosarelor cererii de finanțare și a cererii de plată. Din momentul în care fermierul înregistrează cererea în sistem, să se declanșeze automat comunicarea între AFIR, APIA, ANAF, asigurători pentru colectarea documentelor necesare întocmirii dosarului.

(2) Diferențe Registrul Agricol/APIA, Registrul Agricol/producția validată în poliță de către asigurători

Registrul Agricol/APIA:

Acesta generează diferențe între suprafețele din APIA și cele din Registrul Agricol din mai multe motive, dintre care menționăm:

  • Hărțile de la primării sunt de tip vechi, nu digitale și nu sunt mereu actualizate, generând diferență față de APIA.
  • Dacă un bloc fizic are două parcele pe două primării, atunci la APIA este trecut totalul pe o singură localitate, în timp ce în Registrul Agricol fiecare parcelă este pe primăria respectivă și deci suprafețele vor fi diferite.
  • Faptul că există diferențe la măsurătorile APIA și măsurătorile din Registrul Agricol nu ar trebui să fie motiv de neeligibilitate. Fiecare entitate funcționează în alt mod, cu alt tip de măsurători (diferențe de 0,1 până la 1, 2 ha ar fi acceptabile). O soluție ar fi ca Registrul Agricol să nu mai fie solicitat atât timp cât se solicită APIA pentru suprafețe.
  • Valabilitatea adeverinței emisă de Registrul Agricol este de 30 de zile și sunt fermieri care trebuie să meargă la foarte multe primării pentru ridicarea lor. Adeverința ar trebui să aibă valabilitate un an agricol, nu doar 30 zile.

Registrul Agricol/producții realizate:

  • Producțiile medii de la Registrul Agricol sunt diferite față de realitate și în cazul unei daune se face diferența între producția constatată după ce a avut loc fenomenul asigurat și producția asigurată. Producțiile din polițe se pot suplimenta dar nu sunt eligibile.
  • Media producțiilor pe ultimii 5 ani/3 ani din contabilitate: sunt fermieri care nu au acte contabile din anii anteriori pentru cultura respectivă pentru că nu au mai înființat-o până acum și trebuie adeverință de la Registrul Agricol care nu coincide cu realitatea/zonă.

Producția la Registrul Agricol este media pe județ, calculată pe baza producțiilor unor fermieri performanți și cele ale unor fermieri care fac agricultură de subzistență, astfel că producția declarată este foarte mică în comparație cu producția obținută în realitate de fermier.

Propuneri:

  • Renunțarea la Registrul Agricol, să se aprobe doar utilizarea Declarației APIA.
  • Producția eligibilă să fie cea validată și acoperită de către asigurători și conform cu realitatea din teren. Creșterea de producție pe poliță să fie eligibilă (la o producție mare, înseamnă că fermierul face tehnologie, deci este performant).

(3) Repartizare dosare

Dosarele sunt repartizate aleatoriu și ajung la experți AFIR diferiți pentru același fermier dacă acesta are cel puțin două culturi pentru care aplică. Acest fapt poate genera unele disfuncționalități/probleme deoarece fermierul este nevoit să reia aceeași discuție cu persoane diferite, cu interpretări diferite ale situației.

Propuneri:

  • Alocarea unui fermier la același expert AFIR.
  • Limitarea pe cât posibil a interacțiunii fermierilor cu angajații AFIR (dosarele să fie depuse doar online).

(4) Funcționarea sistemului IT

  • Funcționarea sistemului este foarte greoaie și unii funcționari din agențiile OJFIR nu stăpânesc foarte bine sistemul electronic și Ghidul Submăsurii, fiecare solicitând fermierului documente în plus față de procedură și nu pot sau nu știu să-i ghideze pe fermieri în depunerea online.
  • Din discuțiile cu fermierii, ei invocă, pe lângă faptul că se lovesc de „latura umană” în anumite județe (de ex: Neamț, Galați, Argeș), că întâlnesc și angajați AFIR care sunt dezinformați (de ex: au afirmat că nu mai sunt bani pentru Submăsura 17.1).

Propunere:

Training al angajaților AFIR pentru o mai bună cunoaștere / înțelegere a Submăsurii, având în vedere că este interpretată diferit.

(5) Termene răspuns

Termene scurte de răspuns solicitate la notificările AFIR, maximum 5 zile, termen în care fermierul poate fi în imposibilitatea de a întocmi documentele care îi sunt solicitate.

Propunere:

Termenul de răspuns să fie extins la maximum 10 zile lucrătoare pentru ca fermierul să revină cu documentele solicitate de AFIR.

(6) Practica în alte state UE

  • În țările UE în care există această subvenție, fermierul plătește către asigurător doar partea neeligibilă și diferența de procent eligibil nesubvenționat.
  • În alte state UE în care există această subvenție, agențiile echivalente AFIR comunică direct cu asigurătorii (sisteme informatice conectate).

Propuneri:

  • Identificarea diferențelor și alinierea practicilor din România și alte state UE în care există această subvenție, dacă acestea asigură simplificarea procedurilor, comunicarea directă, rapidă și eficientă între instituții, în beneficiul fermierilor.
  • Valoarea subvenției nerambursabile să fie plătită de către AFIR direct în conturile asigurătorilor. Pentru ca această solicitare să fie implementată, este necesar ca asigurătorii să fie trecuți în fișa Submăsurii 17.1 ca beneficiari eligibili.
  • Comunicare directă între AFIR și asigurători (baze de date conectate).

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Comisia Europeană a aprobat solicitarea țării noastre de a majora plafoanele pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal, a transmis ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Astfel că fermierii vor beneficia în acest an de o sumă aproape dublă, adică în jur de 5.000 euro/ha, decât era prevăzută inițial, vreo 2.700 euro/ha.

„Ni s-a permis acum, în urma solicitărilor făcute la Comisie, în luna martie, să mărim plafoanele pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal, pentru legumicultori. Anul trecut au primit 7.600 euro/ha, iar după comunicarea făcută anul trecut, în 2020 trebuia să plătim undeva la 2.700 euro. După corecția făcută, ajungem undeva la 5.000 de euro. Banii aceștia îi luăm din altă parte, doar corectăm, pentru că era o diferență prea mare față de anul trecut, sunt bani pe care îi luăm de la alte măsuri. Am încercat să corectăm, iarăși, o eroare a fostei guvernări. Anul trecut, la 1 august, când s-au notificat la Bruxelles plafoanele pentru sprijinul cuplat vegetal s-a făcut o eroare, nu cred că a fost rea intenție. Pentru legumicultorii care cultivă legume în spații protejate, respectiv sere și solarii, s-au redus foarte mult plafoanele, cam cu 35%, raportat la anul 2018. Am făcut o scrisoare comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, în care am cerut să ne permită să reașezăm sumele și plafoanele. Acest lucru este acum permis, astfel că fermierii vor primi în acest an o sumă dublă, aproximativ 5.000 de euro la hectar”, a punctat oficialul guvernamental.

Adrian Oros a anunțat că în ședința de guvern de azi, 23 aprilie 2020, vor fi aprobate două hotărâri care se referă la subvenția pentru motorina folosită în agricultură, aferentă trimestrului IV din 2019, precum și la Programul Național Apicol pentru perioada 2020 - 2022.

117 milioane de lei este suma de aprobat pentru plata subvenției la motorina utilizată în agricultură, aferentă trimestrului IV din 2019. „Fac precizarea că la începutul acestui an am achitat restanțele fostului guvern de la schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură, pentru trimestrele II și III din anul trecut, respectiv 409 milioane lei, 92 milioane lei – trimestrul II și 317 milioane lei – trimestrul III”, a spus ministrul Agriculturii.

150 de milioane de lei pentru PNA 2020 – 2022

Programul Național Apicol (PNA) pentru perioada 2020 – 2022 dispune în total de suma de 150 de milioane de lei, din care 75 de milioane sunt bani europeni. Pentru fiecare an pot fi accesați 50 de milioane de lei. „Dorim să crească numărul familiilor de albine, creșterea calității produselor apicole și creșterea exportului, știut fiind că mierea românească are o calitate deosebită, este foarte bună”, a afirmat Adrian Oros, șeful MADR.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că, anul acesta, fermierii vor primi în avans 70% din plățile directe (n.r., în conferința de presă care a avut loc azi, 23 aprilie 2020, la sediul MADR, ministrul a zis 75%, după care a adăugat că pentru agricultorii români e la fel ca anul trecut, când au primit în avans 70% din subvenție), respectiv 85% din subvențiile pentru dezvoltare rurală, iar plata avansului la subvenții va începe la 15 septembrie 2020, în cazul în care Comisia Europeană va fi de acord cu această solicitare a României.

De reținut că s-a aprobat prelungirea termenului de depunere a cererilor pentru subvenții până la 15 iunie 2020, cu posibilitatea de a fi prelungit, dacă situația o va impune.

La final de martie, țara noastră a cerut CE și reducerea numărului de controale la fața locului, pentru plățile directe și pentru dezvoltare rurală, de la 5% la 2%, și a primit undă verde.

De asemenea, în ce privește banii din PNDR 2020, României i-a fost aprobată o flexibilitate mai mare, așa încât sumele neutilizate pot fi dirijate către alte măsuri care necesită bani. „Pentru a atenua impactul crizei, ni se permite mutarea fondurilor neutilizate, din PNDR 2014-2020, pentru alte măsuri”, a punctat Adrian Oros. Ministrul a specificat că este disponibilă suma de 82 milioane de euro.

Miercuri, 22 Aprilie 2020 19:49

Goi în fața unui inamic invizibil

Lumea s-a oprit în loc. Pentru câtă vreme, nu se știe. Și totuși, sunt sectoare ale economiei care trebuie să meargă, să producă în continuare. Agricultura ne asigură hrana, fermierii trebuie să lucreze pământul ca să avem noi, toți oamenii, ce pune pe masă. Însă și pe agricultori, de la cel mai mic la cel mai mare, i-a lovit noul tip de coronavirus, acest inamic al omenirii care „nu se vede, nu se simte și nu are miros”.

COVID-19, pentru care medicina nu are momentan soluții, nu este singura problemă a agriculturii autohtone. Seceta, gerul de pe la jumătatea lunii martie, care ba se dă plecat, ba revine, lipsa de reacție a Ministerului Agriculturii și lipsa unei strategii agricole ne arată un viitor sumbru pentru agricultură și, implicit, pentru masa noastră cea de toate zilele.

Micii producători se plâng că nu mai au unde să-și vândă legumele, produsele lactate sau din carne. Piețele agroalimentare au rămas, în mare parte, deschise, dar consumatorul nu le mai frecventează, preferă magazinul de la colțul blocului ori supermarketul. În livezi, înghețurile târzii din această primăvară afectează producția de fructe.

Mulți agricultori au luat măsuri de izolare a angajaților în ferme, au cheltuit sume importante de bani, care nu erau în planul de afaceri al acestui an, pentru a le asigura angajaților cazare și toate condițiile ca să meargă afacerea mai departe, ca să producă hrană.

De la Uniunea Europeană, vin vești că agricultura fiecărui stat membru va fi sprijinită în această perioadă dificilă. Ministerul Agriculturii din România tace...

Ce văd eu acum? Că această criză globală, comparativ cu alte țări, pe noi, românii, ne-a prins „în pielea goală”. Nu vreau să vorbesc de medicină, de alte industrii, pe toți ne-a prins dezbrăcați pandemia de COVID-19. Vreau să vorbesc de sectorul agroalimentar, care ar trebui să fie unul strategic pentru siguranța națională.

Lipsa unei strategii în domeniul agroalimentar ne va costa scump. Dependența de importuri s-ar putea să ne lase fără a avea ce pune pe masă. Când spun importuri, nu mă refer doar la produsul finit. România nu-și acoperă, de pildă, necesarul de carne de porc din producția internă. Crescătorii de porci, să nu uităm, încă se luptă cu pesta porcină africană. Nu avem suficiente ferme de reproducție, purceii pentru îngrășat vin din afara țării. Veneau, că cine știe ce și cum o mai fi. Hrana animalelor vine de peste granițe. Da, avem fabrici care ar putea produce șroturi de soia, de floare. Însă acestor fabrici le lipsește materia primă. Cu alte cuvinte, România nu prea produce soia. Se pare că, oricum, e mai convenabil să se importe șroturi decât să se producă aici. Spuneam mai sus „strategie”. M-ar putea contrazice vreun guvernant? În 30 de ani, crescătorii de porci, ăștia câțiva care mai există azi, nu au reușit din propriii bani ori cu ajutor de la bănci, ori cu bani europeni, să investească în reproducție, iar azi n-avem grăsuni. Poate, dacă ar fi existat guvernanți, politicieni care să gândească strategii, așa cum fiecare afacere are planuri, măcar pe termen scurt și mediu.

E secetă. Dacă nu plouă în viitorul foarte apropiat, mii de hectare cu grâu, rapiță, orz se vor întoarce. De irigat, se irigă o suprafață infimă. Sunt fermieri care și-au făcut puțuri, au lacuri în apropierea terenurilor agricole. Ei, bine, pentru ei apa nu e gratuită precum cea care vine din canalele de pe vremuri. Aceștia de ce n-ar beneficia de ajutoare de la stat? Strategiile lipsesc!

Lipsa de asociere a agricultorilor e posibil să-i ducă pe mulți la faliment. Dacă ar fi existat cooperative, în care fiecare membru să vândă o parte din producție prin cooperativă, prin magazinul propriu, prin intermediul marilor lanțuri de magazine și o altă parte în piața agroalimentară, la ora asta micii producători n-ar mai fi fost atât de înspăimântați că vor dispărea, că li se strică marfa în sere și solarii. În astfel de momente se vede necesitatea asocierii, de care mentalitatea îi ține departe pe români.

Sunt exemple prin țară care ne arată clar că gospodărirea organizată la scară mai mică, la nivel de comună, sate, este mai ușoară, sigură, benefică. Acum, cei care au ales să-și gospodărească micile afaceri împreună asigură hrana comunităților lor, în condiții sanitar-veterinare sigure. 

Acum înțelegeți de ce e nevoie de asociere în agricultură? Pentru că, în astfel de perioade, nu prea ai vreo șansă să ieși singur pe piață, pentru că nu mai ai piață. Autoritățile realizează, în aceste momente, de ce e necesară o strategie agricolă pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung? De ce să se pompeze bani în cercetare? Simplu, pentru că astăzi te uiți la grâu și-l vezi cum moare, te uiți că se închid granițele și nu mai ai de unde aduce sămânță, pesticide, îngrășăminte, furaje. Dacă țările mari exportatoare de legume, de exemplu, vor opri exporturile, iar noi nu ne vom mai putea asigura necesarul intern deoarece virusurile și clasa politică omoară producătorul?

Știți ce mi-a zis un austriac, acum, când ne-a văzut cât ne plângem că n-avem unde vinde legumele? Fix asta: „Nu vă mai văitați, puneți mâna și vă asociați. Doar așa puteți sta la masa negocierilor cu cei din lanțurile de supermarketuri. Doar așa produsele pot ajunge în farfurii!”.

În Austria, și nu doar acolo, asociațiile/grupurile de producători/cooperativele sunt regionale, au firme de logistică (depozitare, sortare, ambalare, distribuție), au marketing, au departament de vânzare, toate fiind controlate de fermieri, de toți membrii asociați. Producătorul își vede de fermă, iar specialiștii angajați au grijă ca legumele, fructele, spre exemplu, să ajungă pe rafturile magazinelor.

Totuși, nu putem da vina doar pe producător și pe mentalitate. În opinia mea, statul e cel mai mare vinovat. Pentru că, repet, în 30 de ani niciun guvernant n-a făcut și nici măcar n-a gândit vreo strategie pentru sectorul agroalimentar. Au făcut o lege a cooperativelor care se tot modifică, care ba are, ba n-are norme de aplicare. O lege, și aia beteagă, nu se poate numi strategie.

Autoritățile o să spună că au un buget pentru 2020, că sunt aprobate programele guvernamentale care prevăd ajutoare de stat. Suntem într-o criză fără precedent, planeta întreagă se luptă cu un inamic necunoscut. Prin urmare, trebuie regândite toate ajutoarele statului. Așa cum fermierii au grijă să asigure hrana în aceste momente grele, tot astfel Ministerul Agriculturii trebuie să vină cu măsuri concrete, reale, astfel încât să avem și la anul ce să punem pe masă. Este criză, guvernanții trebuie să-și întoarcă fața către agricultură și să direcționeze banii necesari acolo unde este nevoie de ei, pentru a nu mai depinde de importuri pe viitor, pentru a nu mai sta goi în fața altei crize.

Întreaga clasă politică trebuie să se așeze la masă cu Agricultura pentru a construi strategii pentru fiecare sector în parte. Altfel, oricâte haine de firmă vom avea pe noi și după pandemie, în realitate vom continua să fim datori, săraci și cu mâinile întinse către cei bogați.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Holde Agri Invest SA, companie românească care exploatează terenuri agricole, anunță că a achiziționat Agromixt Buciumeni SA, societate înființată în 1991, cu capital românesc, care exploatează terenuri agricole în județul Călărași. În 2018, Agromixt Buciumeni avea 21 de angajați, înregistra venituri de peste 19 milioane de lei și un profit net de 2,85 milioane de lei. În urma achiziționării fermei călărășene, Holde Agri Invest a ajuns la un portofoliu de 7.000 de hectare de teren exploatat și 55 de angajați în principalele locații de activitate ale companiei, centrul de operare din București, Ferma Roșiorii de Vede, Ferma Agromixt Buciumeni din Călărași și silozul de 10.000 tone din Călinești (Teleorman).

„Suntem încântați de achiziționarea companiei Agromixt Buciumeni, deoarece considerăm această investiție de o importanță strategică pentru Holde. În urma acestei tranzacții, Holde deține un portofoliu de peste 7.000 de hectare de teren exploatat, un prag pe care am promis investitorilor noștri, care au participat la plasamentul privat din decembrie 2019, că îl vom atinge. Cu toate că în următoarea perioadă prioritatea noastră va fi integrarea companiei Agromixt, avem în vedere și alte runde de finanțare pe care intenționăm să le realizăm pe piața de capital din România. Considerăm finanțarea cu ajutorul mecanismelor bursiere ca fiind o modalitate extrem de eficientă care va ajuta transformarea Holde de la un start-up în agricultură la un jucător de referință în sectorul agricol local”, a declarat Liviu Zăgan, CEO Holde Agri Invest. Conducerea companiei a fost hotărâtă să finalizeze tranzacția aceasta indiferent de contextul actual al focarului COVID-19 în România, deoarece cererea de producție agricolă rămâne neschimbată, iar companiile agricole trebuie să asigure continuitatea activităților. „Alimentația și agricultura reprezintă o infrastructură critică pe durata acestei crize fără precedent cauzată de coronavirus și un sistem alimentar care funcționează în întregime este acum mai mult ca oricând crucial pentru sănătatea și bunăstarea națională”, a precizat Liviu Zăgan.

Achiziția Agromixt Buciumeni reprezintă o investiție strategică pentru Holde Agri Invest, companie care urmează să se listeze în următoarele luni pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul HAI. Această achiziție a fost parțial finanțată cu capital atras în timpul plasamentului privat pentru acțiunile Holde care a avut loc în decembrie 2019 și parțial prin finanțare tradițională bancară.

Investiții în utilaje, depozitare și irigații

Obiectivul Holde este de a deveni unul dintre cei mai mari jucători români pe piața agricolă locală, cu un portofoliu de minimum 20.000 hectare de teren operat în următorii zece ani. Pentru a atinge acest obiectiv, Holde își propune să investească peste 50 de milioane de euro în dezvoltarea afacerii, să promoveze o afacere agricolă modernă, în care eficiența și excelența operațională reprezintă principalele ingrediente din spatele rezultatelor.

Alături de achiziția Agromixt, în 2020, Holde intenționează să își continue investițiile în utilaje noi, instalații de depozitare, precum și sisteme moderne de irigații.

Conceptul Holde a fost inventat în 2016 de patru antreprenori români, Liviu Zăgan, Robert Maxim, Matei Georgescu și Alexandru Covrig. În 2017, fondatorii și-au unit forțele cu echipa companiei locale de asset management, Certinvest, și împreună, în 2018, au stabilit modelul de afaceri inovator din spatele Holde Agri Invest SA. La scurt timp, Holde a primit prima investiție externă de la Vertical Seven Group, un fond stabilit de antreprenorii români Iulian Cîrciumaru și Andrei Crețu. După închiderea plasamentului privat din decembrie 2019, Holde Agri Invest SA are 52 de acționari. Vertical Seven Group rămâne în prezent cel mai mare acționar al Holde, cu 19,6% din companie, în timp ce restul investitorilor dețin între 9% și 0,1% în afacere. Modelul de business prevede ca niciun acționar să nu dețină o participație majoritară în cadrul companiei.

Viticultura, ca întreaga agricultură, suferă din cauza secetei prelungite. Totodată, în viticultură au fost probleme mari, anul trecut, cu grindina, în alte podgorii mistreții au făcut prăpăd, anul acesta viticultorilor le-au dat bătăi de cap înghețurile târzii, iar peste toate astea a venit noul coronavirus.

Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc (APVR) solicită autorităților măsuri urgente (pe care le publicăm mai jos) pentru combaterea consecințelor pandemiei de COVID-19 asupra cramelor autohtone. La doar câteva săptămâni de la declararea stării de urgență, încasările zilnice ale producătorilor au scăzut sub 50%, odată cu limitarea și oprirea activității operatorilor HoReCa. Cea mai mare parte a personalului cramelor, incluzând agenții de vânzări și cei care dețineau funcții suport, de marketing, a fost trimisă în șomaj tehnic.

Chiar dacă activitățile de distribuție și vânzare au fost limitate direct proporțional cu puterea de cumpărare actuală, există lucrările agricole specifice perioadei în culturile de viță-de-vie, care trebuie duse la bun sfârșit, conform planificării fiecărui producător. Cultura viței-de-vie nu poate aștepta, întrucât o plantație neglijată afectează recolta curentă și produce scăderi calitative pe o durată de până la trei ani.

Prin urmare, în ciuda absenței resurselor financiare, cramele din cadrul APVR se văd nevoite să continue investițiile agricole și înaintează Președinției și Guvernului României o serie de propuneri de măsuri necesare, care să fie puse în aplicare retroactiv, începând cu 26 martie 2020, și până în luna octombrie, după încheierea campaniei de cules. „Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc își exprimă public îngrijorarea cu privire la efectele pe care pandemia de coronavirus și starea de urgență declarată pe teritoriul României le au asupra industriei vitivinicole locale. În contextul unei competiții deja acerbe, cu crame din Lumea Nouă și Lumea Veche, care beneficiază de o tradiție mai lungă, premise financiare mai bune și de susținerea statelor pe care le reprezintă, producătorii din România își văd amenințate afacerile. Orice scădere a calității va afecta ecosistemul local și va genera pierderi financiare pe termene scurt și mediu, greu de recuperat. De aceea, rugăm Președinția să urgenteze măsurile care privesc industria vitivinicolă și ne declarăm deschiși comunicării cu instituțiile statului”, a declarat Ana-Rodica Căpățînă, președinte APVR.

Formată din 15 producători, Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc aduce împreună crame de top, responsabile pentru peste 60% din valoarea producției de vin premium comercializată în țara noastră. Membrii asociației asigură locuri de muncă pentru peste 1.500 de persoane din mediul rural, precum și o cifră de afaceri anuală, cumulată, de peste o sută de milioane de lei, conform rezultatelor financiare aferente anului 2019.

Ce solicită producătorii

Măsuri cu caracter general:

  • Scutirea la plată a contribuțiilor sociale și a impozitelor pe venit, pentru toți angajații implicați în procesul de viticultură;
  • Scutirea la plată a taxei pe valoarea adăugată, pentru facturile de intrare asociate achiziției de materiale destinate întreținerii plantațiilor viticole;
  • Rambursarea taxei pe valoarea adăugată, în maximum 30 de zile, prin procedura simplificată;
  • Plata în regim de urgență a tuturor arieratelor statului către societăți (concedii medicale, rambursări programe cu fonduri UE, plăți APIA);
  • Facilitarea obținerii liniilor de credit pentru capital de lucru, cel puțin prin băncile cu capital de stat (CEC Bank, Eximbank), precum și acoperirea totală sau parțială a costurilor aferente dobânzilor. 

Măsuri cu caracter specific:

  • Acordarea unui sprijin financiar nerambursabil de minimum 2.000 euro/hectar, pentru suprafețele aflate în proces de reconversie/restructurare a plantațiilor - din anul întâi și până în anul al treilea, inclusiv;
  • Acordarea unui sprijin financiar, nerambursabil de minimum 1.000 euro/hectar din valoarea proiectului accesat, pentru suprafețele aflate în proces de modernizare a plantațiilor;
  • Acordarea unui sprijin financiar nerambursabil de minimum 1.000 euro/hectar, persoanelor fizice/juridice care dețin suprafețe cu plantații de viță-de-vie de minimum un hectar, pentru plantațiile de vită-de-vie, altele decât cele menționate anterior;
  • Acordarea unei subvenții de 0,6 lei/kilogram struguri, dacă producția anului 2020 este cu 20% mai mică decât media ultimilor cinci ani;
  • Modificarea subvenției la motorină de la 1,89 lei/litru la 2,50 lei/litru;
  • Anularea obligațiilor de plată la bugetul Fondului pentru Mediu, conform OG 196/2005.

Despre APVR

Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc (APVR) este organizația interregională care aduce împreună 15 producători de vin: Alira, Budureasca, Balla Geza, Casa de Vinuri Cotnari, Corcova, Davino, La Salina, Liliac, Oprișor, SERVE, Nachbil, Petro Vaselo, Viile Metamorfosis, Villa Vinèa și Vinarte.

Suprafața totală de viță-de-vie deținută și cultivată de către cramele membre APVR este de 1.261 hectare, iar numărul persoanelor din mediul rural angajate este de 1.500.

Brandurile cramelor din APVR sunt prezente și premiate la unele dintre cele mai apreciate competiții și târguri de profil din lume, dar și în restaurante și magazine recunoscute la nivel internațional.

 

 

 

 

 

 

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, promite despăgubiri pentru toți agricultorii afectați de secetă. Însă condițiile, valoarea despăgubirilor ori când își vor primi fermierii banii sunt informații care nu se știu la acest moment. „Abia după ce vom cunoaște situația reală a pagubelor, vom putea face necesarul de bani. Probabil că după recoltat vor ajunge banii la agricultori”, a spus Adrian Oros într-un briefing de presă, desfășurat azi, 15 aprilie 2020, la Ministerul Agriculturii.

Oficialul guvernamental a precizat că astăzi, în ședința de guvern, va fi aprobată baza legală care să permită acordarea despăgubirilor. Există acte normative, însă ele nu au norme de aplicare, nu există regulamente. „De zece ani, în România, fermierii n-au mai fost despăgubiți pentru seceta pedologică. A lipsit cadrul legislativ pentru constituirea acelor comisii locale, județene care să constate calamitățile din agricultură. Vom îndrepta aceste lucruri în ședința de guvern (n.r. azi, 15 aprilie 2020, ora 17). Însă, rog fermierii, organizațiile de udători să încheie contracte cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare pentru irigații. În prezent sunt încheiate 766 de contracte pentru 830.000 de hectare. În total s-ar putea iriga 1.061.000 de hectare”, a afirmat ministrul. Așadar, se vor constitui comisii și comitete, care vor constata pagubele, se vor centraliza datele, se va face necesarul de bani și abia apoi se va ști cu exactitate cât va încasa fiecare agricultor afectat.

La ora actuală, nici măcar fermierii nu știu dacă întorc, ce și cât întorc din culturile semănate toamna trecută. Ploile căzute în noaptea de 14 spre 15 aprilie a.c. le-a mai adus un dram de speranță, dar, după cum arată Administrația Națională de Meteorologie, seceta extremă nu se lasă dusă. În majoritatea zonelor precipitațiile au fost nesemnificative, 5 litri/mp, izolat în nord-vestul țării au fost cantități de 10-15 litri/mp. În perioada 20-27 aprilie, ANM preconizează cantități de precipitații de 10-20 litri/mp în partea vestică a României. Restul țării va continua să sufere din lipsă de apă.  

Potrivit datelor MADR, în toamna 2019 s-au însămânțat peste 2,9 milioane de hectare. Rămâne de văzut ce suprafețe și ce culturi se vor întoarce. Ministrul Agriculturii nu părea prea optimist în privința recoltelor din acest an.

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) îi cere ministrului Agriculturii, Adrian Oros, consultarea urgentă a tuturor actorilor de pe filiera cerealelor și oleaginoaselor pentru elaborarea unor măsuri de redresare a neajunsurilor provocate de măsura de interzicere a exporturilor de cereale și a altor produse agroalimentare, luată prin ordonanță militară, astfel încât să se evite situații care pot avea costuri foarte mari pe termen mediu și lung pentru producătorii agricoli autohtoni.

„Considerăm că această măsură nu a fost suficient fundamentată și discutată cu actorii de pe filieră și va avea drept consecințe, pe de o parte, scăderea accentuată a prețurilor la poarta fermei într-un an deosebit de greu pentru producători, și, pe de altă parte, va produce perturbări importante în fluxurile internaționale de aprovizionare, afectând pe termen lung credibilitatea României de furnizor intra și extracomunitar de produse agricole, rol pe care începuse să și-l consolideze”, precizează Nicolae Sitaru – președinte APPR.

N-a trecut o săptămână de la Ordonanța Militară nr. 8/10 aprilie 2020 și prețurile la cereale au scăzut deja cu circa 10-15%, înregistrându-se o tendință accentuată de depreciere pentru următoarea perioadă, susțin producătorii. La grâu, pentru care consumul anual total, în țara noastră, este de 4,2 – 4,5 milioane de tone, analiza ar trebui să plece de la cantitățile disponibile la acest moment pentru consum intern și de la producția estimată a se obține din următoarea recoltă. „Dacă se consideră că este necesară intervenția în sensul acoperirii consumului intern, guvernul ar putea avea în vedere măsuri de achiziționare a cantităților determinate ca necesare. În acest caz, ar trebui să ofere prețuri adecvate, echivalente cu cele pe care fermierii le-ar obține în cazul în care producția ar fi exportată, mai exact echivalente cu prețul de pe piața internațională ajustat până la poarta fermei sau a vânzătorului. Totodată, cumpărătorul trebuie să-și asume implicit costurile de transport, depozitare, manipulare și compensarea, dacă este cazul, a penalităților suportate de agenții economici de pe filieră din cauza nerespectării contractelor în derulare. În vederea achiziționării acestor cantități, statul ar putea organiza licitații, la care pot participa producătorii agricoli membri APPR (și, evident, orice alte structuri și societăți interesate)”, transmit fermierii membri APPR, prin vocea președintelui Nicolae Sitaru.

În cazul porumbului, fermierii din țara noastră depind în mare măsură de piețele de export, deoarece nu există capacitate internă de procesare, iar consumul intern a fost redus în ultimii ani și pe fondul micșorării efectivelor de animale. De pildă, în sectorul de creștere a porcului au fost sacrificate peste 600.000 de animale din cauza pestei porcine africane. Din producția de vreo 16 milioane tone de porumb a anului de piață 2019/2020, se consumă intern aproximativ șapte milioane tone, iar din anul precedent există deja stocuri de aproximativ două milioane de tone. Așadar, disponibilul pentru export este substanțial.

Anual, România exportă între cinci și șapte milioane tone de porumb boabe, din care 50% în UE și 50% către țările din Orientul Mijlociu și Africa, cu care relațiile comerciale au fost construite în decenii. „Orice măsură nejustificată și disproporționată va afecta grav credibilitatea României, care, având un excedent considerabil de producție, recurge la măsuri de natură să afecteze aprovizionarea cu porumb a unor parteneri comerciali care trec, și ei, prin perioada de criză sanitară și economică de o severitate fără precedent. Aceștia vor recurge la importuri din alte regiuni ale lumii, dar își vor pierde încrederea în partenerii comerciali de la noi”, punctează Nicolae Sitaru.

La producția de semințe, țara noastră ocupă o poziție de top în Uniunea Europeană. Producerea de sămânță este o activitate deosebit de importantă pentru agricultura națională, deoarece asigură o valoare adăugată mare pe hectar, având în vedere că, în funcție de cultură, fermierii multiplicatori pot obține venituri de circa trei ori mai mari în cazul loturilor semincere față de cultura comercială. În consecință, comerțul României cu semințe a înregistrat un trend ascendent în ultimul deceniu. La porumb și floarea-soarelui, cea mai mare parte a piețelor de destinație sunt extracomunitare, de aceea interzicerea exporturilor de semințe va crea un excedent care va depăși mult nevoile fermierilor autohtoni și va împiedica realizarea unor venituri importante pe filieră, inclusiv încasarea de către România a veniturilor din taxele aferente.

2019-2020 este un an agricol extrem de dificil, fermierul român confruntându-se în acest moment cu seceta, pandemia de COVID-19 și autoritățile statului. În cazul secetei și pandemiei, nu prea are ce să facă, neputând cere ajutor de la natură. În schimb, poate cere susținerea autorităților, care oricum au început să reacționeze târziu, după multe semnale de alarmă trase de agricultori, organizații profesionale și mass-media. „De menținerea viabilității economice a fermelor românești va depinde asigurarea necesarului de hrană pentru vremurile grele ce vor urma”, susține, într-o adresă trimisă către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Vasile Datcu, președintele Asociației Producătorilor Agricoli Brăila, unul dintre județele grav afectate de secetă.  

Asociația Producătorilor Agricoli din județul Brăila a înaintat către APIA adresa nr. 35 din data de 3 aprilie 2020, prin care solicită explicații suplimentare privitoare la îndeplinirea criteriilor de diversificare și/sau înverzire, având în vedere situația culturilor calamitate înainte de data depunerii cererilor unice pentru anul 2020. Mai mult, APA Brăila a propus o modificare a art. 31 din OUG 3/2015 care reglementează invocarea stării de forță majoră de către fermier, astfel încât și culturile calamitate înainte de depunerea cererii unice să fie considerate eligibile și să permită fermierului să îndeplinească cele două criterii menționate anterior.

Unul dintre membrii APA Brăila, implicat în aceste demersuri, fermierul Ștefan Gheorghiță, ne-a pus la dispoziție o copie a adresei APA Brăila către APIA, precum și o copie a răspunsului primit de la APIA București (adresa nr. 348 din 9 aprilie 2020), prin care conducerea APIA, printr-un limbaj „de lemn” face o înșiruire de articole de lege, lăsându-l pe fiecare cititor să înțeleagă ce dorește, fără o precizare clară la problemele punctate de fermieri.

„În esență trebuiau să spună dacă culturile calamitate înainte de cererea unică se iau în calcul sau nu la îndeplinirea criteriilor de diversificare. Oricum din articolele invocate de APIA, din răspunsurile la solicitările noastre, se confirmă că temerile asociației sunt îndreptățite. Aici avem în vedere că fermierii care în urma calamității culturilor nu vor avea numărul de culturi pentru respectarea diversificării sau nu vor face dovada culturilor leguminoase își vor pierde eligibilitatea de a primi subvenții, deci mai clar spus vor pierde subvențiile. Mai mult în spatele neamestecului sau mai bine zis din teama de a deranja pe cineva cu o inițiativă proprie, conducerea APIA își arată cinismul în raport cu nevoile fermierilor și spune foarte clar că nu vrea să facă nimic pentru a ajuta fermierii, nici măcar să informeze Ministerul Agriculturii despre posibila problemă care este din ce în ce mai prezentă, având în vedere situația critică datorată secetei pedologice din estul și sud estul țării. Având în vedere atitudinea autorităților statului, ne întrebăm dacă într-adevăr putem găsi sprijin la acestea și ce încredere să avem că actuala conducere este preocupată cu adevărat de nevoile fermierilor și că dorința de a acorda avansurile prin iulie așa cum se discută este posibilă, asta în condițiile în care actuala conducere APIA nici măcar o informare către Ministerul Agriculturii nu își asumă la o problemă legitimă și pertinentă”, explică Ștefan Gheorghiță.

Propunerea APA Brăila de modificare a art. 31 din OUG 3/2015    

Art. 31 - propunere modificare:

        1. Cazurile de forță majoră și circumstanțele excepționale se notifică în scris la APIA, în 5 zile lucrătoare de la apariția situației de forță majoră, iar notificarea va fi însoțită de copie după cererea depusă la sediul administrativ teritorial pe raza cărora se află terenurile, bunurile, clădirile, utilajele sau animalele calamitate sau la firma de asigurări care are polița emisă pentru respectivul risc.

        2. Furnizarea de dovezi relevante privind situațiile de forță majoră se va face în 15 zile de la încheierea proceselor-verbale de constatare a calamităților de către autoritățile de stat competente sau firma de asigurări, doar dacă riscul este asigurat.

        3. În cazul situațiilor în care din comisia de constatare a calamităților dispuse de Instituțiile Prefectului sau alte autorități de stat centrale sau locale fac parte și angajați ai APIA, prevederile alin. 2 nu se mai aplică.

        4. În cazul în care situațiile de forță majoră sunt constatate de firme de asigurări, depunerea la APIA a procesului-verbal încheiat care să ateste calamitatea se face în 15 zile de la încheierea acestuia, dar nu mai mult de 6 luni de la depunerea notificării de anunțare a situației de forță majoră.

        5. Cazurile de forță majoră privind culturile și/sau animalele calamitate și care îndeplinesc condițiile de mai jos pot fi considerate ca fiind existente în analizarea condițiilor de eligibilitate pentru acordarea subvențiilor, îndeplinind condițiile următoare:

  • pentru culturile înființate în toamna anului anterior și cu recoltarea în anul de depunere a cererii;
  • animalele calamitate cu cel mult 4 luni înainte de termenul final de înregistrare a cererii unice.

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista