Asociația „Plantăm fapte bune în România”, alături de studenții Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB), marchează Ziua Internațională a Pădurilor – 21 martie - cu o inițiativă de împădurire, pe o suprafață de 1,7 hectare la Stațiunea Didactică de Cercetare-Dezvoltare Agronomică Moara Domnească. Această acțiune este susținută de Syngenta România, una dintre principalele companii globale prezente local, furnizoare de inputuri agricole, contribuind astfel la eforturile globale de împădurire, la refacerea ecosistemelor deteriorate și atenuarea efectelor schimbărilor climatice.
8.000 de puieți forestieri reprezentând mai multe specii de arbori și arbuști vor acoperi o suprafață de aproximativ 1,7 hectare, acțiune ce are ca scop creșterea gradului de conștientizare a importanței perdelelor forestiere în agricultură. În cadrul proiectului, va fi plantată o perdea forestieră în zona fermei și o suprafață de un hectar pe un teren cu un sol depreciat.

„Activitățile de împădurire pe care le organizăm la Stațiunea Didactică și de Cercetare-Dezvoltare Agronomică Moara Domnească, alături de „Plantăm fapte bune în România”, cu sprijinul Syngenta România prezintă atât o componentă silvică (plantarea a 8.000 de puieți forestieri din 16 specii: stejar pedunculat, stejar brumăriu, stejar roșu, mesteacăn, tei, frasin comun, ulm, paltin, arțar tătărăsc, salcâm, sălcioară, măceș, păducel, salbă moale, sânger și porumbar, sub forma unei perdele de protecție), cât și una educativă, prin implicarea studenților noștri în toate etapele acestui demers, de la proiectare la execuție”, a declarat Asist. Univ. dr. ing. Mihai Enescu (USAMV București, Facultatea de Agricultură, specializarea Silvicultură).
În agricultură, perdelele forestiere pot atenua efectele schimbărilor climatice și pot contribui la creșterea calității solurilor. În 2018, compania Syngenta, împreună cu Stațiunea Didactică de Cercetare-Dezvoltare Agronomică Moara Domnească, au pus bazele centrului Interra® Farm cu scopul pregătirii și instruirii viitoarei generații de fermieri în domeniul practicilor agriculturii sustenabile.

La acțiune au participat studenți ai Facultății de Horticultură din București, pentru care experiența practică are un impact semnificativ, prin planificarea unei astfel de activități, obiectivele pe care le urmărește crearea unei perdele forestiere și impactul asupra comunității.
„Activitățile ecologice sunt un obiectiv al misiunii noastre, fiind o modalitate excelentă de a cultiva responsabilitatea socială și de a crea ecosisteme durabile ca suport al educației și al valorilor științifice pentru generațiile actuale și viitoare”, spune decanul Facultății de Horticultură, Adrian Asănică.
Acțiunea de împădurire a fost precedată de o prezentare a importanței perdelelor forestiere în agricultură, pe care Asist. Univ. dr. ing. Mihai Enescu a susținut-o pentru studenții participanți.

*****
Din 2011, Asociația „Plantăm fapte bune în România” a contribuit la plantarea și îngrijirea a peste 2.000.000 de puieți care împăduresc astăzi 524 de hectare din 42 localități (35 de județe) ale țării. Dacă până în pandemie, 44.000 de voluntari au participat la aceste acțiuni, în ultimii doi ani munca acestora a fost înlocuită cu zilieri și echipamente mecanizate.
Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV) este o instituţie de învăţământ superior şi de cercetare acreditată, pol de excelenţă al învăţământului universitar de specialitate, transformată constant pe parcursul celor 170 de ani de existenţă. USAMVB are șapte facultăți și peste 11.000 de studenţi, fiind definită ca „o universitate pentru viaţă şi agricultură, prin educaţie şi cercetare de înaltă calitate”. Universitatea are în vedere patru direcţii strategice de dezvoltare în contextul actual: învăţământ de calitate (cu accent pe abilităţile practice urmărite de angajatori), cercetare avansată, internaţionalizare şi parteneriat cu mediul de afaceri.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pe 1 iulie 2020, Corteva Agriscience a lansat un program gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură dedicat femeilor din mediul rural, denumit „TalentA”. „Iniţiind programul TalentA, Corteva Agriscience susţine obiectivele de sustenabilitate recent anunțate: practicarea unei agriculturi durabile, protejarea solului și a resurselor naturale, îmbunătățirea vieții comunităților și creșterea profitabilității operaționale. Ne adresăm doamnelor fermier din mediul rural, cărora dorim să le oferim acces la finanţare şi informaţie, prin utilizarea de mijloace moderne de comunicare. TalentA reprezintă un program educaţional care ajută femeile să-şi dezvolte şi să-şi modernizeze afacerea, să o facă competitivă, productivă şi creativă, asigurându-i sustenabilitate şi o dinamică pozitivă. Suntem profund recunoscători partenerilor din acest proiect, precum și doamnelor antreprenor care se vor înscrie în program, asigurându-le de sprijinul nostru pentru implementarea proiectelor care vor ajuta la îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale”, a precizat Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova.
Perioada de înscriere în Programul „TalentA”: 1-31 iulie 2020. Doamnele interesate trebuie să completeze formularul de înscriere online: https://www.corteva.ro/solutii-digitale/programul-talenta-corteva-romania.html.
Pe 15 octombrie 2020, de Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural, vor fi anunțate câştigătoarele concursului.
Corteva Agriscience va sprijini implementarea a trei proiecte, cu o valoare totală de 12.000 $. Suma va fi distribuită între proiectele câştigătoare astfel: Locul I – 5.000 $; Locul II – 4.000 $ și Locul III – 3.000 $.
Cine poate participa la TalentA? Femeile care lucrează în agricultură şi locuiesc în zonele rurale, indiferent de statut şi domeniul de activitate, care doresc să implementeze proiecte de dezvoltare şi sunt hotărâte să facă din businessul lor o afacere sustenabilă, dinamică şi competitivă, precum şi să contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc şi muncesc.
Programul utilizează instrumentele moderne de comunicare pentru a sensibiliza femeile din mediul rural, în special femeile din agricultura României. TalentA oferă programe educaționale online care ajută la dezvoltarea afacerilor, educație financiară, accesul la finanțare, tehnologii noi pentru agricultură. Totodată, ajută la dezvoltarea capacităților manageriale, abilități noi pentru a dezvolta, moderniza și îmbunătăți viața în comunitățile în care femeile își desfășoară activitatea.
Doamnele fermier care se vor înscrie pe platforma online a site-ului Corteva și care vor fi selectate vor participa la un curs gratuit de instruire, cu îndrumare din partea experţilor şi a mentorilor din domeniu. La finalul instruirii, Corteva Agriscience va înlesni implementarea celor mai bune planuri de afaceri prin acordarea de premii câștigătorilor și motivarea participanților la program.
Conform obiectivelor de sustenabilitate recent anunţate de Corteva Agriscience, proiectele câştigătoare trebuie să se axeze pe îmbunătăţirea securităţii alimentare, asigurarea accesului la apă potabilă în comunități, susţinerea consumului responsabil, combaterea schimbărilor climatice şi conservarea ecosistemelor.
În România, Corteva Agriscience va contribui prin programul TalentA la dezvoltarea comunităților rurale. Astfel, prin intermediul microproiectelor înscrise în acest program de investiții se urmărește securitatea alimentară prin:
„Ce înțelegem prin securitatea alimentară? Asigurarea hranei zilnice a tuturor oamenilor. Mai bine spus, orice om, în orice moment trebuie să aibă acces fizic, economic și social la hrană suficientă, sănătoasă și diversificată, astfel încât să îi acopere așteptările, dar mai ales nevoile alimentare care să-i asigure o viață sănătoasă. Microproiectele depuse în cadrul programului TalentA trebuie să se raporteze la beneficiul adus mai multor oameni, deci al unei întregi comunități, nu trebuie tratate individual”, arată Maria Cîrjă.
Pentru ca acest lucru să devină posibil sunt necesare parteneriatele, cum ar fi cele cu diverse ONG-uri și astfel se poate ajunge la îndeplinirea obiectivelor precum:
Abordarea securității alimentare trebuie să includă următoarele strategii:
Exemple de proiecte de securitate alimentară în comunități:
România a devenit a treia ţară care implementează programul TalentA. În 2019, Corteva Agriscience, împreună cu Federaţia Asociaţiilor Femeilor din Mediul Rural (FADEMUR), a lansat acest proiect educaţional şi inovator în Spania pentru femeile inovatoare care lucrează în agricultură. În Spania, proiectul câştigător a primit suport financiar din partea firmei Corteva Agriscience, iar autoarele celor două proiecte finaliste au fost instruite într-un program pregătit de FADEMUR, în colaborare cu Corteva. Debutul programului a avut mare succes şi de aceea s-a convenit să se lanseze proiectul în Ucraina, cea de a doua țară ca implementare, cu asigurarea accesului la instruire şi la fonduri de subvenţie mai multor participante, urmată de România.