Combina New Holland cu tehnologie Twin Rotor este premiată cu singura medalie de aur de la Agritechnica 2023. Distincția a fost acordată unui nou model de combină ce urmează să fie prezentat în premieră mondială în Germania, la Târgul Agritechnica de la Hanovra, care se desfășoară în perioada 12 – 18 noiembrie 2023.
Inovația New Holland a fost selectată din nu mai puțin de 250 de aplicații ale celor mai mari producători de tehnică și tehnologie agricolă din lume și reconfirmă excelența mărcii New Holland în tot ceea ce înseamnă recoltare. Este rezultatul a mulți ani de experiență, de studii, teste și analize, în așa fel încât noua combină să continue seria succeselor confirmate prin gama CR, o serie de combine care are la activ trei recorduri mondiale, unul dintre ele setat anul trecut în România.
Noua combină este un utilaj de recoltat cu totul revoluționar, produs la fabrica New Holland din Zedelgem, Belgia. A fost proiectată pentru a se adapta cerințelor de acum ale agriculturii și fermierilor și va avea un coeficient foarte redus al pierderilor, performanță mărită și un grad ridicat de automatizare.
Au trecut aproape 14 ani de la ultima medalie de aur câștigată de New Holland, ceea ce face din această realizare un moment de mare mândrie pentru întreaga echipă.
Celelalte două medalii de argint au fost acordate pentru tractorul pe metan lichid T7 Methane Power LNG și tractorului electric T4 Electric Power, ambele prezentate publicului în decembrie 2022, la zilele CNH din Arizona (SUA).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Într-un raport publicat recent, Curtea de Conturi Europeană își exprimă îngrijorarea cu privire la efectul acțiunilor prevăzute de Uniunea Europeană pentru viticultori. Politica vitivinicolă a UE nu reușește să răspundă obiectivelor de mediu și, în plus, măsurile aferente nu reușesc nici ele să vizeze în mod direct competitivitatea sectorului. Raportul special nr. 23/2023, intitulat „Restructurarea și plantarea podgoriilor în UE – Impact neclar asupra competitivității și un nivel limitat de ambiție în ceea ce privește mediul”, este disponibil aici.
Uniunea Europeană este cel mai mare producător, consumator și exportator de vinuri din lume. În 2020, în UE existau 2,2 milioane de exploatații vitivinicole, iar plantațiile viticole acopereau aproximativ 2% din suprafața agricolă utilizată din Uniune. Aproximativ 80% din vinul produs în UE provine din Italia, Franța și Spania.
Viticultorii și producătorii de vinuri sunt eligibili pentru sprijin financiar din Politica Agricolă Comună (PAC). Poate fi vorba de sprijin specific în cadrul organizării comune a pieței vitivinicole (în principal prin programe naționale de sprijin), dar și de plăți directe și de sprijin pentru măsuri rurale și/sau pentru măsuri de promovare orizontale.
În opinia Curții de Conturi Europeană, sectorul vitivinicol din UE este reglementat și bine subvenționat. Viticultorii primesc anual aproximativ 500 de milioane de euro din fonduri UE pentru a-și restructura plantațiile viticole și pentru a deveni mai competitivi. De asemenea, din 2016, viticultorii pot solicita autorizații pentru a planta noi vii. Scopul este de a permite o creștere controlată a potențialului productiv (până la o creștere anuală de cel mult 1%), evitându-se în același timp producția excedentară.
„Promovarea competitivității sectorului vitivinicol este esențială și deosebit de relevantă pentru UE, dar ar trebui să meargă mână în mână cu îmbunătățirea sustenabilității de mediu, a declarat doamna Joëlle Elvinger, membru al Curții de Conturi Europeană, care a condus auditul. Putem spune că acțiunile UE încă nu au dat rezultate pentru niciunul dintre aceste două obiective.”
În UE, vinul poate fi roșu, alb și rosé, dar modul în care este cultivată vița-de-vie arareori este „verde”. Auditorii deplâng faptul că, în pofida volumului mare de finanțare implicat, politica vitivinicolă a UE nu a făcut multe pentru mediu. În special măsura de restructurare acordă puțină atenție obiectivelor verzi. În practică, banii UE nu au fost direcționați către proiecte care vizează reducerea impactului viticulturii asupra climei și/sau a mediului. Dimpotrivă, fondurile acordate ar putea avea chiar efectul opus, de exemplu determinând trecerea la soiuri care au nevoie de mai multă apă. La fel, creșterea anuală cu 1% a suprafeței acoperite de viță-de-vie, care a fost prelungită cu încă 15 ani (până în 2045), nu a fost niciodată evaluată din perspectiva mediului.
Viitorul nu se arată cu mult mai promițător: în noua PAC, nivelul de ambiție în materie de mediu rămâne scăzut pentru sectorul vitivinicol. În trecut, auditorii Curții au recomandat ca plățile către fermieri – inclusiv cele efectuate către viticultori – să fie condiționate în mod explicit de cerințe de mediu. În noua PAC, însă, astfel de condiții pentru finanțarea restructurării au fost sistate. De asemenea, proporția minimă din fondurile alocate sectorului vitivinicol pe care țările din UE trebuie să o consacre acțiunilor legate de schimbările climatice, de mediu și de sustenabilitate este de doar 5%. În opinia auditorilor, această cifră de 5% este cam scăzută, având în vedere că, în contextul înverzirii PAC, 40% din totalul cheltuielilor agricole ar trebui să vizeze obiective legate de climă.
Politica UE nu s-a dovedit a fi un succes nici pentru creșterea competitivității viticultorilor. În cele cinci țări auditate, proiectele sunt finanțate indiferent de conținutul sau de nivelul lor de ambiție și fără a se ține seama de criteriile privind stimularea competitivității. Se acordă finanțare și pentru schimbările nestructurale sau pentru reînnoirea normală a plantațiilor viticole, chiar dacă astfel de acțiuni nu sunt eligibile. Totodată, beneficiarii nu au obligația de a raporta cu privire la modul în care restructurarea le-a îmbunătățit competitivitatea. În plus, nici Comisia Europeană, nici statele membre nu evaluează modul în care proiectele sprijinite contribuie efectiv la creșterea competitivității viticultorilor.
Același lucru se poate spune și despre sistemul de autorizații pentru plantări. În primul rând, procentul maxim pentru creșterea anuală – de 1% – a fost propus și adoptat fără să se furnizeze vreo justificare sau fără să se analizeze dacă acesta este adecvat și pertinent. În al doilea rând, atunci când se acordă astfel de autorizații, sunt utilizate puține criterii de eligibilitate și de prioritate legate de competitivitate.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
„Dintre toate plantele uleioase, aceea care este mai ușor de cultivat și a cărei cultură ar trebui să se răspândească, este rapița; Ea ar spori cu valori nebănuite bogăția țării.” - Gheorghe Ionescu-Șișești, 1938
Rapița (Brassica napus) este, în prezent, pe plan mondial, una dintre cele mai importante specii oleifere. Semințele acestei plante conțin 42-48% ulei, cu multiple întrebuințări industriale, iar în ultima perioadă cu o pondere importantă în alimentația oamenilor ca ulei de masă și margarină. Șroturile ce rămân după extragerea uleiului sunt utilizate în hrana animalelor, fiind bogate în proteină (30-40%), cu o valoare biologică ridicată. Din 100 kg sămânță se obțin 30-35 kg ulei și 50-55 kg șroturi (N. Săulescu, 1947).
Rapița este, de asemenea, o excelentă plantă premergătoare pentru grâul de toamnă, eliberează terenul devreme, lăsându-l într-o stare optimă de fertilizare și curat de buruieni. Tehnologia de cultură este mecanizată în întregime și este o excelentă plantă meliferă (sursă: Gh. Bîlteanu – Fitotehnie, Vol. 2, Ediția 2001).
În România, rapița este cultivată încă din secolul XIX, suprafețele cultivate oscilând între 80.000 ha în 1913 și 14.000 ha în 1950, cu o perioadă de dispariție între 1963-1973.
Progresul genetic, împreună cu nevoia de a valorifica zonele cu condiții pedoclimatice nefavorabile, au condus la extinderea suprafețelor cultivate cu rapiță de toamnă, ajungând în 2021 la o suprafață recoltabilă de 445.920 ha cu o producție medie de 3.083 kg/ha (sursa: „Protecția culturilor de rapiță de toamnă împotriva bolilor și dăunătorilor, 2023 - Dr. Ing. E. Trotuș și colaboratorii”).
Pe lângă avantajele menționate, cultura de rapiță prezintă și unele neajunsuri, printre care amintim: sensibilitatea la condițiile climatice, seceta din perioada semănatului, alternanța mare de temperatură zi/noapte în primăvară, brumele târzii sau atacul bolilor și dăunătorilor din perioada de vegetație și altele.
Pentru a avea o cultură de rapiță profitabilă, recomandăm ca la pregătirea tehnologiei de înființare a culturii, să utilizăm hibrizi adaptați zonei, sisteme și produse pentru fertilizare, biostimulatori care să ajute plantele să treacă mai ușor peste stresul fiziologic (consumul mare de energie în perioada de creștere vegetativă, ramificare, înflorire, formarea silicvelor), stresul produs de factorii abiotici, cât și utilizarea produselor de protecție a plantelor pentru o cultură sănătoasă de la răsărire până la recoltare.
Buruienile, bolile și insectele dăunătoare, prin atacul lor în perioada de vegetație, afectează cultura de rapiță, cauzând diminuări importante cantitativ și calitativ ale producției, în unele zone ale țării pierderile ajungând la 50-60%, iar în cazuri extreme chiar la compromiterea totală a recoltei.
În acest sens, Summit Agro România – companie japoneză, parte a Sumitomo Corporation, prin echipa sa de specialiști, agronomi cu experiență în domeniul agricol și a protecție a plantelor, oferă o gamă foarte mare de produse și servicii care să ajute cultivatorii de rapiță să obțină producții de excepție.
Portofoliul de produse și servicii pe care Summit Agro România îl pune la dispoziția cultivatorilor de rapiță acoperă segmente precum: asigurarea culturilor împotriva intemperiilor/calamitaților, fertilizare, biostimulare foliară și protecție a plantelor împotriva bolilor și dăunătorilor.
Începând cu anul 2021, Summit Agro oferă și servicii de asigurare a culturilor agricole împotriva intemperiilor, ajutând astfel fermierii să-și protejeze investiția făcută în cultura de răpiță. „Pachetul de însămânțare” acoperă riscuri precum: daune produse de particule de nisip/sol antrenate de vântul puternic, formarea crustei, spălarea solului, pagube produse de dăunătorii specifici, seceta pedologică în perioada de răsărire, îngheț, furtună, ploaie torențială și foc/incendiu. Subscrierea pentru pachetul de însămânțare poate fi făcută până la data de 31 august, după această dată, cultura de rapiță putând fi asigurată pentru riscurile cauzate de înghețul de toamnă și cel de primăvară, furtună, ploaie torențială, secetă, grindină și foc/incendiu. Subscrierea se face conform termenelor comunicate de asigurător.
Produsele de fertilizare, biostimulare, cât și cele de protecție recomandate de Summit Agro România pentru a avea o cultură de rapiță profitabilă sunt:
Fertigofol Ultra – biostimulator ce combină macro și microelemente esențiale care potențează procesele fiziologice în celulă, îmbunătățește fotosinteza și mărește capacitatea rădăcinilor de a prelua elementele nutritive din sol. Doza recomandată este de 3-5 L/ha. Este recomandat să se facă două tratamente per perioadă de vegetație. Primul tratament se va face în perioada de toamnă, atunci când planta are 3-4 frunze adevărate, iar al doilea tratament se face în primăvară, atunci când planta are un sistem foliar bine dezvoltat. ![]()
Sulfomax Fluid – fertilizant foliar care are în compoziție trioxid de sulf în cantitate mare (1000g/L), azot, magneziu, bor și molibden. În funcție de stadiul de dezvoltare și aprovizionare a solului, carența de sulf duce la pierderi de producție foarte mari la cultura de rapiță. Doza de aplicare este de 3 L/ha și recomandăm să se aplice două tratamente, începând cu perioada de dezvoltare a aparatului foliar până la alungirea tulpinii. 
Shigeki, Kaishi și BrasiPro – sunt biostimulatori din gama SEIPRO.
Shigeki – fertilizant de nouă generație, ce conține în formula sa elemente nutritive ce ajută planta să fie pregătită pentru a trece peste stresul cauzat de factorii biotici sau abiotici. Doza recomandată este de 1,5-2 L/ha cu 2-3 aplicări pentru o perioadă de vegetație. 
Kaishi – biostimulator cu formulă unică, conține aminoacizi de natură vegetală, obținuți prin procesul de hidroliză enzimatică și azot organic. Kaishi este un biostimulator puternic, cu rezultate sigure, utilizat pentru intensificarea proceselor fiziologice și revigorare a plantelor ce suferă de stresul cauzat de fito-toxicitatea dată de unele erbicide, secetă, inundații, temperaturi extreme, procesul de fotosinteză și de biosinteză a uleiului. Se recomandă 1-2 tratamente folosind doza de 2 L/ha. 
DECA 2.5 EC – insecticid pe bază de deltametrin, are efect de șoc și acționează la nivelul sistemului nervos al insectelor dăunătoare din cultura de rapiță. Controlează foarte bine puricii de pământ (Psylliodes chrysocephala), puricii cruciferelor (Phyllotreta nemorum), afide (Aphis spp.) și gândacul lucios (Meligethes aeneus). Putem să utilizăm acest produs atât în tratamentele de toamnă cât și pentru controlul dăunătorilor în a doua perioadă de vegetație (primăvară -vară), aplicat în doză de 0,15-0,25 L/ha.
Alți dăunători deosebit de periculoși pentru cultura de rapiță sunt viespea rapiței (Athalia rosae), care în stadiul de larvă atacă frunzele tinerelor plante distrugând limbul foliar (partea mai moale a frunzei) și gărgărița tulpinilor de rapiță (Ceutorhynchus napi). Soluția propusă de Summit Agro România pentru combaterea acestor dăunători este Mospilan 20 SG - insecticid sistemic cu efect de lungă durată, ce combate un spectru larg de dăunători din culturile agricole.
Mospilan 20 SG este un insecticid sistemic dezvoltat și creat de specialiștii japonezi, în Țara Soarelui Răsare. Este omologat în România pentru culturile de rapiță, grâu, porumb, cartof, viță-de-vie, pomicultură și legumicultură, precum și trandafiri sau crizanteme și combate 19 specii de insecte dăunătoare culturilor agricole. Este condiționat sub formă de granule dispersabile în apă, de culoare albastră, omogene, fără tendință de sfărâmare și conține 200 g/kg acetamiprid - substanță activă aprobată pentru utilizare până în 2033 în Uniunea Europeană.

Acțiunea rapidă a substanței active (acetamiprid) asigură combaterea dăunătorilor în toate stadiile de dezvoltare a acestora. Formularea SG (granule solubile în apă) favorizează o absorbție superioară în plantă, datorită stabilității granulelor și dizolvării ușoare, fapt ce conduce la o eficacitate rapidă și la o perioadă de protecție îndelungată. Mospilan 20 SG este omologat la cultura de rapiță pentru combaterea viespei rapiței (Athalia rosae), și este recomandat a fi aplicat în tratament de toamnă în doză de 150g/ha și 200 g/ha pentru gărgărița tulpinilor de rapiță (Ceutorhynchus napi).
Trika Expert – insecticid granulat cu aplicare la sol, pe bază de lambda-cihalotrin, este utilizat pentru combaterea dăunătorilor de sol precum larvele de buha semănaturilor (Agrotis segetum), viermele sârmă (Agriotes spp.) și larvele cărăbușului de mai (Melolontha melolontha). Prin componenta organică, pe lângă efectul de insecticid, acest produs are și un rol de stimulator de creștere-starter. În contact cu soluția solului, produsul eliberează componenta insecticidă formând un halou în jurul rădăcinii, protejând astfel tinerele plante, iar prin componenta organică asigură o parte a elementelor nutritive atât de necesare plantelor.

Protecția, împreună cu startul dat de partea organică, asigură plantelor o dezvoltare mai rapidă, astfel încât să treacă mai ușor peste perioada critică de atac. Acest produs se aplică odată cu semănatul folosind o doză de 10-15 kg/ha, funcție de gradul de infestare.
Un pericol foarte mare pentru cultura de rapiță, în special în primele stadii de dezvoltare, sunt melcii și limacșii, iar pentru a vă proteja cultura de rapiță de acest pericol, recomandăm produsul Optimol.
Optimol – este un moluscocid unic pe piață datorită formulării umede și a modului specific și selectiv de acțiune. Este condoționat sub formă de granule, ușor de administrat, având o perioadă lungă de acțiune. Tipul de formulare, împreună cu atractanții alimentari și adjuvanții utilizați, fac ca acest produs să fie foarte atractiv pentru melci și limacși, cu o eficiență deosebită.

Tratamentele cu Optimol se fac atunci când apar semne că dăunătorii sunt prezenți în cultură, în principal toamna și primăvara. Se aplică prin împrăștiere la suprafața solului în doză de 5 kg/ha.
De asemenea, în portofoliul Summit Agro găsiți și adjuvanții utilizați în cultura de rapiță: Improve 5 în 1 și Flexi.

Pentru detalii despre produsele Summit Agro România, apelați cu încredere la echipa de specialiști din teritoriu sau vizitați site-ul nostru: www.sumi-agro.ro.
Articol scris de: ing. MĂRGĂRINT NIȚĂ-DRAGOMIR, director tehnic Summit Agro România

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Cele mai reușite vinuri românești, înscrise de crame, vor fi evaluate și medaliate de către comisii de jurați imparțiali și profesioniști marți, 26 septembrie 2023, în cadrul celei de-a XV-a ediții anuale a „Premiilor de excelență Vinul.Ro”. Evenimentul are loc, pentru al treilea an consecutiv, în generosul cadru natural și arhitectural al resortului de eno-gastroturism și well-being Casa Timiș, din Dealu Mare, Chițorani - județul Prahova.

Rezultatele vor fi anunțate în data de 1 octombrie, pe parcursul unui eveniment special, de gală, de Ziua națională a gastronomiei și vinului din România (prima duminică a lui octombrie). Tot atunci vor fi anunțate și Premiile GastroArt - editură specializată în gastronomie și co-inițiator, alături de Vinul.Ro și de Chef Nico Lontras, al demersurilor care au condus la adoptarea Legii privind Ziua gastronomiei și vinului.

Lista vinurilor premiate - de referință pentru iubitorii vinurilor românești și pentru profesioniștii din domeniul comerțului de profil - va fi întocmită în urma degustării „în orb” (fără ca evaluatorii să cunoască identitatea probelor prezentate) și prin calcularea mediei punctajelor obținute de fiecare vin, în ordine descrescătoare limitată la cel mult o treime din numărul total al vinurilor înscrise în competiție. Comisiile de evaluatori vor fi formate, ca în fiecare an, din minimum 5 degustători provenind din domeniul producției, comerțului sau comunicării specializate de vin. În premieră, câte un absolvent al Școlii vinului din Iași va fi repartizat fiecărei comisii, într-un efort al organizatorilor de a lărgi orizontul de cunoaștere asupra vinurilor românești către pasionații interesați dar aflați în afara domeniului.
La concurs sunt înscrise vinuri din toate palierele de preț de piață, evaluatorii neavând acces la această informație, ci fiind invitați să judece și să puncteze (maxim 100 puncte posibil) strict calitatea conținută în pahar, în funcție de criterii ținând de aspect, arome, gust, postgust și impresie generală. Vinurile sunt prezentate anonimizate, aflate la temperatura optimă de consum și ordonate pe serii logice (același soi sau cupaj, cele tinere înaintea celor învechite, cele seci înaintea celor dulci, cele care nu au avut contact cu lemnul înaintea celor care au beneficiat de acest contact, cele cu conținut alcoolic mai redus înaintea celor cu procentaj alcoolic mai ridicat).

Reamintim că, publicația Vinul.Ro (funcționând sub acest nume din 2005, organizator a numeroase evenimente cu vin destinate și publicului larg) mai derulează, anual, încă trei alte competiții de profil - una dedicată exclusiv vinurilor certificate BIO (BIOVinul.Ro), una dedicată vinurilor produse în Republica Moldova (TOP MOLDOVA) și cealaltă dedicată celor cu rest de zahăr, din soiuri aromate (Vinul.Ro DULCE & AROMAT).
În afara medaliilor, PUNCTAJELE acordate de comisiile Vinul.Ro sunt utilizate ca referință atât de către consumatori, cât și de anumiți producători care doresc să utilizeze acest instrument pentru analiza internă a producției sau pentru a comunica mai nuanțat publicului și partenerilor de afaceri calitatea fiecărui lot îmbuteliat. În ultimii cinci ani, peste 1,5 milioane de sticle purtând la vedere punctajele Vinul.Ro au fost vândute pe piața autohtonă.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Sindicatul Liber Ameliorarea, organizație a angajaților din cadrul Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”, trage un semnal de alarmă cu privire la desființarea ANZ, prin care se dorește ca opinia publică, dar și autoritățile decidente, să înțeleagă importanța și necesitatea existenței Agenției Naționale pentru Zootehnie.
Sindicatul angajaților din Agenția Națională pentru Zootehnie continuă seria de informații pentru a aduce la cunoștința crescătorilor și a atenționa decidenții asupra riscului imens pe care îl comportă la nivel național ideea de a desființa munca de ameliorare a raselor de animale autohtone prin răzlețirea și împrăștierea nucleului de specialiști (doar 281) astfel încât aceștia să nu mai poată acționa ca un tot unitar.
În continuare, enumerăm actele normative naționale care reglementează atribuțiile și misiunea ANZ în România.
1. Conform Legii 32/2019 a zootehniei, Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu” este „Autoritatea competentă a statului în zootehnie recunoscută de Uniunea Europeană pentru transpunerea şi implementarea legislaţiei europene privind domeniul său de activitate, autoritate cu reprezentare la nivel naţional prin structurile sale teritoriale”, cu următoarele atribuții:
a) îndrumă la nivel naţional activitatea de creştere, ameliorare, exploatare şi nutriţie, conservarea resurselor genetice la speciile de animale de interes zootehnic, conservarea patrimoniului zoopastoral, precum şi controlul producătorilor şi prim-cumpărătorilor de lapte;
b) efectuează controale oficiale, conform domeniului său de activitate;
c) recunoaşte operatorii din domeniul său de activitate;
d) aprobă programele de ameliorare elaborate de către societăţile de ameliorare/exploataţiile de ameliorare, urmăreşte realizarea obiectivelor acestora;
e) întocmeşte nomenclatorul raselor de animale din România şi recunoaşte noile creaţii biologice;
f) efectuează activitatea de formare profesională în domeniul ameliorării şi reproducţiei;
g) aprobă şi autorizează reproducătorii masculi;
h) asigură menţinerea biodiversităţii genetice pentru toate speciile de animale, gestionează şi dezvoltă banca naţională de gene şi Centrul naţional de recoltare, examinare, prelucrare, stocare, însămânţare artificială şi biotehnologii de reproducţie la specia cabaline;
j) elaborează, redactează şi tipăreşte cu personal propriu sau prin colaborare Stud Book-ul pentru rasele de cabaline din România, publicaţii tehnice de specialitate şi alte tipărituri şi publicaţii în domeniul de activitate al Agenţiei, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu fondurile bugetare alocate;
k) dezvoltă şi gestionează o bază naţională de date;
l) efectuează teste şi analize în laboratoarele proprii pentru domeniul său de activitate.
2. Conform Legii 191/2012, Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu” este Autoritatea competentă a statului responsabilă cu eliberarea pașapoartelor la ecvidee și care deține o bază de date centrală pentru identificarea şi înregistrarea ecvideelor.
Spicuim din lege:
a) Deţinerea, vânzarea, înstrăinarea în orice mod a ecvideelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără paşaport, vânzarea/cumpărarea ecvideului fără operarea schimbării proprietarului în paşaport de către autoritatea competentă şi netransmiterea paşaportului către noul proprietar, se sancționează cu amendă de la 800 lei la 1.200 lei;
b) Fondurile necesare procesului integrat de identificare şi înregistrare a ecvideelor, cu excepţia cabalinelor de rasă, se asigură din bugetul Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie «Prof. dr. G.K. Constantinescu» - întocmirea, eliberarea şi expedierea paşapoartelor pentru ecvidee, administrarea bazei naţionale de date pentru ecvidee, softul şi mentenanţa softului, echipamentele necesare pentru administrarea şi asigurarea funcţionalităţii bazei naţionale de date pentru ecvidee;
c) Paşapoartele ecvideelor, precum şi softul şi echipamentele cu care a fost constituită baza naţională de date pentru ecvidee rămân în proprietatea Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie «Prof. dr. G.K. Constantinescu»;
d) Neprezentarea deţinătorului/proprietarului ecvideelor pentru efectuarea individualizării, identificării şi înregistrării acestora, neacordarea de către deţinătorii/proprietarii de ecvidee a sprijinului necesar pentru efectuarea operaţiunilor de individualizare, identificare şi înregistrare a ecvideelor, nepredarea paşapoartelor ecvideelor de către deţinătorul/proprietarul acestora la oficiul pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie judeţean, în termen de 7 zile lucrătoare de la moartea animalului, mişcarea ecvideelor între exploataţii, ferme, localităţi, abatoare, târguri, pieţe, expoziţii, centre de colectare fără paşaport, se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.
În concluzie: Înregistrarea şi eliberarea paşapoartelor pentru caii “făra rasă şi origine” se realizează la nivel judeţean, tipărirea acestora realizându-se în cele 11 centre de printare existente la nivel național unde se acordă și numărului UELN. Identificarea şi înregistrarea cabalinelor de rasă se realizează la nivel judeţean, iar eliberarea și tipărirea paşapoartelor pentru cabalinele de rasă se face doar la sediul central, pe baza documentaţiei transmisă din teritoriu.
3. Conform Legii nr. 190/2020 privind utilizarea voluntară a logotipului „100% rasă autohtonă” pentru produsele de origine animală din România, ANZ recunoaşte entităţile de crescători, aprobă programele de ameliorare ale raselor autohtone și atribuie codul unic de identificare în Registrul unic de identificare fiecărui solicitant.
4. Conform HG 1188/2014 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”:
a) Asigură actualizarea, dezvoltarea şi funcţionarea băncii naţionale de gene animale pentru menţinerea biodiversităţii genetice prin programele de conservare şi ex situ în cadrul Băncii naţionale de gene animale, iar la specia cabaline, prin Centrul naţional de recoltare, examinare, prelucrare, stocare, însămânţare artificială şi biotehnologii de reproducţie. Centrul Național este asimilat OJZ Mureș.
b) Efectuează teste şi analize în laboratoarele proprii pentru domeniul său de activitate. Laboratorul de analiză a laptelui crud este acreditat RENAR și deține 4 laboratoare: București –Iași, Craiova, Brașov, fiind singurele laboratoare din România cu acest specific cu rol de a monitoriza calitatea laptelui în România.
IMPORTANT!!! Datele privind analizele efectuate se stochează în serverul central al ANZ, iar angajații sunt ai ANZ. Angajații din teritoriu care se ocupă de prelucrarea probelor nu vor putea trece la alte structuri locale!!
c) Efectuează activitatea de formare profesională în domeniul ameliorării şi reproducţiei. Centrul Național de Formare Profesională în ZOOTEHNIE, structură unică pe acest profil în România cu sediul la Cluj. Centrul este autorizat în cadrul ANZ și formatorii Centrului sunt angajați ai ANZ. În cazul preluării acestora de altă structură CNFPZ se va desființa prin pierderea autorizării și odată cu el și formarea profesională în zootehnie.
5. Conform HG 1179/2014 continuat prin OUG 61/2023, ANZ aprobă lucrările și avizează sumele pe care statul român le acordă ca ajutor de stat pentru ameliorarea raselor de animale din România.
Toată activitatea de control și monitorizare (unitară la nivel național) se finalizeaă cu aprobarea/neaprobarea memoriilor tehnice pentru încasarea ajutorului de stat de către formele asociative.
Activitatea a făcut obiectul analizei printr-un proiect al Băncii Mondiale concluziile proiectului fiind necesitatea consolidării instituției.
„Acestea sunt doar o parte din multitudinea de atribuții ale ANZ și le-am enumerat și am spicuit texte din legi pentru a atrage atenția asupra vidului legislativ care pândește zootehnia creându-se astfel posibilitatea distrugerii ei!”, transmite Sindicatul Liber Ameliorarea.
Citește și: SOS ANZ! Agenția Națională pentru Zootehnie, atribuții conform legislației europene
Citește și: SOS ANZ! Rolul și locul Agenției Naționale pentru Zootehnie în dezvoltarea zootehniei românești
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Potrivit planului de reorganizare a instituțiilor din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu” se desființează prin preluarea activității și a personalului aferent, iar activitatea privind inspecția de stat în zootehnie, activitatea de ameliorare și reproducție desfășurată la nivel central, precum și activitatea specifică de laborator se preia în cadrul MADR. Activitatea de control și monitorizare din cadrul Oficiilor județene de zootehnie și centrelor regionale de zootehnie se preia de Centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Activitatea Centrului Naţional de Formare Profesională în Zootehnie se preia de Direcția pentru Agricultură Județeană Cluj.
Sindicatul Liber Ameliorarea, organizație a angajaților din cadrul Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”, trage un semnal de alarmă cu privire la desființarea ANZ, prin care se dorește ca opinia publică, dar și autoritățile decidente, să înțeleagă importanța și necesitatea existenței Agenției Naționale pentru Zootehnie.
Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu” are atribuții de autoritate competentă în sectorul zootehnic în conformitate cu Regulamentele Europene, regulamente care sunt obligatoriu de respectat și aplicat în toate statele membre.
ANZ este instituție cu atribuții unice în domeniul zootehnic, atribuțiile sale nu se suprapun și nici nu sunt similare cu atribuțiile altor instituții la nivel național. Personalul angajat al Agenției este constituit, în cea mai mare parte, din ingineri zootehniști specializați în ameliorarea genetică a animalelor.
În cursivitatea timpului, instituția a fost structurată și organizată până la similitudinea instituțiilor europene, iar actuala structură organizatorică asigură un corespondent similar cu celelalte țări din UE, iar în sectoarele în care este autoritate competentă asigură asistență administrativă și cooperare transfrontalieră pentru celelalte state membre ale Uniunii.
Conform Regulamentului UE 1012/2016 privind condiţiile zootehnice şi genealogice aplicabile ameliorării animalelor de reproducţie de rasă pură, („Regulamentul privind ameliorarea animalelor”) Agenția Națională pentru Zootehnie este desemnată autoritate competentă în sectorul zootehnic și îndeplinește atribuțiile ce decurg din aceasta calitate în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
În conformitate cu prevederilor art. 40 și art. 41 din RE 1012/2013, statul membru se asigură că autoritatea competentă:
Are personal suficient calificat, format corespunzător și cu experiență în domeniu;
Dispune de dotări și echipamente adecvate și înreținute corespunzător pentru a se asigura că poate desfășura controale oficiale/activități oficiale eficient și eficace;
Asigură confidențialitatea informațiilor obținute în urma controalelor.
Atribuțiile autorității competente în sectorul zootehnic, în conformitate cu obligațiile ce decurg din prevederile RE 1012/2016, sunt:
Recunoaşte operatorii din domeniul său de activitate;
Aprobă programele de ameliorare elaborate de către societăţile de ameliorare/exploataţiile de ameliorare, urmăreşte realizarea obiectivelor acestora;
Efectuează controale oficiale, conform domeniului său de activitate.
Conform REGULAMENTULUI nr. 963 din din 10 iunie 2021 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (UE) 2016/429, (UE) 2016/1012 și (UE) 2019/6 ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește identificarea și înregistrarea ecvinelor și de stabilire a unor modele de documente de identificare pentru aceste animale, este obligatoriu ca în fiecare stat membru să existe o autoritate competentă care să deţină o bază de date centrală pentru identificarea şi înregistrarea ecvideelor, iar în România această autoritate este reprezentată de Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”, conform Legeii 191/2012.
ANZ reprezintă autoritatea competentă și organismul emitent pentru eliberarea paşapoartelor pentru ecvideele din România astfel:
Înregistrarea şi eliberarea paşapoartelor pentru caii „făra rasă şi origine” se realizează la nivel judeţean, tipărirea acestora realizându-se de cele 11 centre de printare esistente la nivel național unde se acordă și numărul UELN;
Identificarea şi înregistrarea cabalinelor de rasă se realizează la nivel judeţean, iar eliberarea și tipărirea paşapoartelor pentru cabalinele de rasă se face doar la sediul central, pe baza documentaţiei transmisă din teritoriu.
Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu” deţine, administrează şi actualizează permanent o bază electronică de date privind individualizarea și identoficarea cabalinelor din România.
Activitatea Agenției privind identificarea, înregistrarea, trasabilitatea ecvideelor şi eliberarea paşapoartelor a fost supusă mai multor misiuni de audit ale Comisiei Europene din care ultima - Evaluare generală a profilului de țară GFA (Country Profile) 2020-6904 din 28 septembrie - 9 octombrie 2020 - în urma căreia au fost închise toate recomandările primite de România la misiunile anterioare. Implementarea tuturor cerințelor europene privind identificarea ecvideelor a durat 17 ani, rezultatul ultimului audit al Comisiei fiind unul favorabil pentru România. De asemenea, Agenția implementează la nivel național:
Regulamentul (CE) nr. 617/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 privind standardele de comercializare a ouălor pentru incubație și a puilor de păsări de fermă;
Regulamentul nr. 1366/2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 în ceea ce priveşte ajutoarele din sectorul apicol potrivit căruia statele membre care prezintă programe naționale pentru sectorul apicol în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 „Programe Apicole” trebuie să aplice o metodă fiabilă pentru a stabili, în fiecare an în perioada 1 septembrie - 31 decembrie, numărul de stupi pregătiți pentru iernat, prezenți pe teritoriul lor și notifică, în fiecare an, Comisiei acest număr.
Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu” implementează la nivel naţional Programul european de conservare al resurselor genetice animale, în conformitate cu Convenţa privind Diversitatea Biologică adoptată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, convenție ratificată de România prin Legea nr. 58/1994,
Conservarea patrimoniului genetic zootehnic autohton devine o provocare din ce în ce mai mare, dar și o imensă necesitate, ca urmarea profundelor schimbări climatice care se produc la nivel global.
Citește și: SOS ANZ! Rolul și locul Agenției Naționale pentru Zootehnie în dezvoltarea zootehniei românești
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Miercuri, 20 septembrie 2023, la sediul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală (INCDBNA-IBNA) Balotești, a avut loc o ședință a Asociației Generale a Crescătorilor de Taurine din România (AGCTR), la care a participat și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
În 2024, a transmis ministrul Agriculturii, sprijinul cuplat în zootehnie (SCZ) se va mări la 460 euro/ha, cu o încărcătură de 3 vaci UVM, pentru cine produce porumb siloz.
„Îmi doresc să facem performanță în zootehnie, dar o condiție esențială pentru a atinge acest obiectiv este să creștem efectivele de vaci de lapte în România. Veți avea la îndemână programul INVESTALIM, creditele subvenționate prin FGCR, iar MADR va veni cu forme de sprijin adaptate nevoilor sectorului, astfel încât să creștem efectivele de vaci de lapte. Prin Planul Național Strategic, de anul viitor, se va mări sprijinul cuplat în zootehnie la un total de 460 euro/ha cu o încărcătură de 3 vaci UVM pentru cine produce porumb siloz. Vă încurajez să aveți discuții cu toate asociațiile, să ajungeți la o abordare comună pentru acest sector, iar la nivel de MADR veți avea tot sprijinul pentru fermierii din zootehnie”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, are în plan reorganizarea instituţiilor din subordinea MADR. Potrivit unui proiect de act normativ, Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu” se desființează prin preluarea activității și a personalului aferent, iar activitatea privind inspecția de stat în zootehnie, activitatea de ameliorare și reproducție desfășurată la nivel central, precum și activitatea specifică de laborator se preia în cadrul MADR. Activitatea de control și monitorizare din cadrul Oficiilor județene de zootehnie și centrelor regionale de zootehnie se preia de Centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Activitatea Centrului Naţional de Formare Profesională în Zootehnie se preia de Direcția pentru Agricultură Județeană Cluj.
Sindicatul Liber Ameliorarea, organizație a angajaților din cadrul Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”, trage un semnal de alarmă privind posibilitatea desființării ANZ și readuce în atenția crescătorilor de animale rolul și locul acestei agenții în ameliorarea și reproducția animalelor de rasă pură, în formarea raselor de animale autohtone, protecția resurselor genetice aniamle, în identificarea și înregistrarea ecvinelor, identificarea stupilor și stupinelor, în asigurarea formării profesionale a crescătorilor de animale, pentru diverse calificări, prin Centrul Național de Formare Profesională, aducîndu-și astfel aportul la absorbția fondurilor europene puse la dispoziția crescătorilor de animale din România.
Vom publica câteva materiale puse la dispoziție de Sindicatul Liber Ameliorarea, prin care se dorește ca opinia publică, dar și autoritățile decidente, să înțeleagă importanța și necesitatea existenței Agenției Naționale pentru Zootehnie.
Agenția Națională pentru Zootehnie reprezintă autoritatea competentă a statului în zootehnie, este instituție unică prin atribuțiile sale, de interes național, prin misiunea sa de ameliorare și reproducție, conservarea fondului genetic zootehnic etc.
În conformitate cu prevederile Regulamentului European 1012/2016, regulamentul ameliorarii animalelor, în toate statele Uniunii Europene există un corespondent al Agenției.
La nivel naţional, ANZ este organizată în șapte Centre Regionale de Zootehnie care au în structura lor 41 de Oficii Județene de Zootehnie, prin care sunt realizate atribuțiile Agenției și sunt implementate strategiile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în sectorul zootehnic.
Scurt istoric
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu” este o instituție cu o veche tradiție și importanță strategică națională privind evoluția performanțelor animalelor de reproducție și gestionarea resursei genetice în România.
Astfel:
În anul 1926, prin „Legea creșterii, ameliorării și protecției sănătății animalelor domestice” s-a înființat Institutul Național Zootehnic. Profesorul G .K. Constantinescu, fondatorul zootehniei moderne în România, a organizat și condus Institutul Național Zootehnic, care a apărut ca o necesitate în procesul de trecere de la zootehnia empirică, întâmplătoare, la zootehnia modernă bazată pe știință și cunoaștere.
În anul 1947, Institutul Național de Zootehnie se reorganizează în Institutul de Cercetări Zootehnice, sporind astfel importanța activității, prin Legea nr. 176/1947, publicată în Monitorul Oficial nr. 127/07.06.1947. Institutul de Cercetări Zootehnice avea în subordine staţiuni de cercetare ştiinţifică cu activitate mixtă, respectiv desfăşurarea cercetării pe mai multe specii din zootehnie în aceeași unitate (Bonţida, Pădureni, Runcu, Ruşeţu, Popăuţi, Palas, Dulbanu, Mărculeşti).
În anul 1957 se înfiinţează Centrele de Selecţie a Animalelor ale Consiliului Superior al Agriculturii, sub coordonarea tehnică a Institutului de Cercetări Zootehnice.
În anul 1966, Stațiunea Centrală de Însămânțări Artificiale și Centrul de Selecție a Animalelor se reunesc sub denumirea de Stațiunea Centrală de Reproducție și Selecție a Animalelor București, ca structură în cadrul Institutului de Cercetări Zootehnice.
În anul 1971, prin HCM 87/1971, Stațiunea Centrală de Reproducție și Selecței a Animalelor București se reorganizează în Centrul Republican de Reproducție și Selecție a Animalelor București cu Centrele Județene de Selecţie a Animalelor.
În anul 1975, în baza prevederilor Legii nr. 40/1975 privind creşterea şi ameliorarea animalelor art. 20, se reorganizează, cu aprobarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Unitatea Republicană de Reproducţie şi Selecţie ca Centrul Naţional de Reproducţie şi Selecţie a Animalelor (C.N.R.S.A.). În baza prevederilor Legii nr. 40/1975, cap. 2 şi 3, unitățile județene de reproducţie şi selecţie a animalelor au atribuţii tehnice importante pe care le desfăşoară.
În anul 1996, Centrul Naţional de Reproducţie şi Selecţie se transformă în Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu”.
În anul 2014, Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu” devine Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”.
În anul 2018, Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu” este desemnată prin lege autoritate competentă în sectorul zootehnic și este responsabilă de implementarea a o serie de Regulamente și Decizii europene.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Având în vedere că pe 15 septembrie 2023 a încetat interdicția privind importurile de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță din Ucraina, luni – 18 septembrie 2023, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au avut loc discuții la care au participat reprezentanții organizațiilor profesionale ale fermierilor, conducerea MADR, precum și reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și ai Autorității Vamale Române. Concluzia, o lună nu se fac importuri din Ucraina.
Conform Deciziei Comisiei Europene, pe 18 septembrie 2023, Ucraina a prezentat un Plan de acțiune privind exporturile sale astfel încât să nu se producă perturbări în piețele agricole ale Țărilor Membre vecine cu Ucraina, plan care prevede introducerea unui sistem de licențe de export Ucraina/licențe de importuri în România. Procedura de licențiere va fi elaborată în termen de 30 zile, perioadă în care nu se importă nimic din Ucraina.
Din partea României, MADR este autoritatea responsabilă cu emiterea licențelor de import pe cele patru produse, grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță. Vor primi licențe de import doar operatorii economici din zootehnie - pentru consum propriu în ferme, cât și cei din industria de procesare - în funcție de stocuri și necesarul pentru șase luni de procesare.
Organizațiile profesionale au solicitat ca cei care vor achiziționa produse agricole din Ucraina să nu beneficieze de compensații pentru efectele negative create de introducerea pe piață a mărfurilor ucrainene. „Am cerut ca ajutoarele să ajungă doar la acei operatori economici care utilizează marfă de proveniență România și trasabilitate 100%”, precizează Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC).
Prin urmare, s-a decis ca timp de o lună să nu se facă importuri din Ucraina. „Dacă se vor realiza importuri în cele 30 zile, România va lua imediat măsura unilaterală de a interzice importurile din Ucraina. În acest sens, Autoritatea Vamală din România va pune la dispoziție un call center și o adresă de email unde se vor putea depune de către orice cetățean sesizări și transmite poze sau alte dovezi pentru a semnala încălcarea interdicției de import sau tranzit, a condițiilor pe care trebuie să le respecte produsele din UE și implicit non-UE, inclusiv din punct de vedere al calității verificate de ANSVSA. Tratatul UE - Ucraina și acordarea unor derogări au avut în principal în vedere crearea și menținerea unor culoare de tranzit pentru produsele ucrainene, nu rămânerea în piețele țărilor membre UE. Pentru apărarea fermierilor noștri ne menținem hotărârea de a acționa împreună cu autoritățile doar în scopul tranzitului de produse ucrainene către țările sărace și nu pe piața comunitară. Aşa cum domnul ministru ne-a cerut să păsuim 30 de zile, ca să poată fi implementat mecanismul, îi asigurăm pe fermierii noştri, colegii noştri, care aşteaptă un răspuns de la noi, că suspendăm pentru 30 de zile cererile noastre. La cel mai mic semn că nu se respectă aceste decizii de implementare a planului pe care l-a gândit ministerul, vom reacţiona în consecinţă prin proteste de amploare. Practic, ministerul ne oferă 30 de zile şi noi oferim ministerului tot 30 de zile. După 30 de zile revenim la planul iniţial. Aşteptăm şi avem încredere în Guvern că aceste măsuri se vor implementa. În zilele următoare ne vom întâlni şi cu prim-ministrul. Vom agrea din nou aceste măsuri pe care le va implementa Ministerul Agriculturii împreună cu Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor și Ministerul Transporturilor şi vom decide în consecinţă”, transmite AAC.
Alianța reamintește că, pentru situația critică în care se află fermierii din țara noastră, din punct de vedere financiar în anul agricol 2022-2023, sunt responsabile două fenomene: costul de achiziție ridicat pentru input-uri și prețul de vânzare scăzut al producției agricole. „În toamna anului 2022 și primăvara anului 2023 au fost creșteri ale costurilor de producție până la 300%, pe fondul conflictului din Ucraina și a scumpirii accelerate a energiei electrice, producătorii de tratamente, îngrășăminte și material săditor au ridicat prețurile pentru aceste categorii de produse. În primăvara, vara și toamna anului 2023 piața de desfacere a cerealelor din România este accelerat și constant afectată de către tranzitul și importurile cerealelor din Ucraina. Deși importul este interzis (permis doar tranzitul) există semnale și informații legat de faptul că la momentul actual se vând cereale din Ucraina direct în România sau prin Republica Moldova sau comerț intracomunitar prin Polonia la preț de 500 - 550 lei/to (90 euro/to achiziție la care se adaugă transportul). Acest lucru destabilizează puternic piața de desfacere și influențează negativ prețurile de vânzare ale cerealelor aparținând fermierilor din România”, arată AAC.
Pierderile la grâu și porumb sunt la 40% din costuri, la nivel național, susțin fermierii. La toate acestea se adaugă prețuri foarte mari la îngrășăminte, care vor impacta și costurile anului de recoltă 2024. „Spre exemplu, 90% din îngrășămintele importate în România sunt aduse de o companie care face profituri colosale importând îngrășăminte din Rusia, care ajung în România cu origine Iordania și Egipt la 400-500% din prețul de vânzare de la fabrică”, mai spun agricultorii.
Sumele alocate de către Uniunea Europeană pentru 2023, prin mecanismul de criză (circa 500 milioane euro), sunt epuizate în acest an. „Situația din sectorul agricol românesc este precară și nu se poate compensa sub nici o formă impactul cauzat fermierilor noștri și statului român (circa 4,5 miliarde euro, din care s-a acordat o compensare care poate ajunge la maximum 80 milioane euro - contribuție UE+RO). Cei mai mulți dintre fermieri sunt în situații dificile de achitare a datoriilor și continuare a activității agricole”, a încheiat Alianța pentru Agricultură și Cooperare.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 26 octombrie 2023, inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase, conform HG nr. 845/2023.
Potențialii beneficiari pot depune cererile la Centrul APIA pe a cărui rază teritorială a fost depusă cererea unică aferentă anului 2022.
Sprijinul de urgență se acordă pentru suprafețele determinate în urma controalelor administrative și/sau la fața locului aferente cererii de plată unică pe suprafață depuse în anul 2022 pentru minimum un hectar cu una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, floarea–soarelui, rapiță.
APIA pune la dispoziția solicitanților cereri pretipărite cu suprafețele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului aferente fiecarei culturi de porumb/ orz/floarea–soarelui/rapiță pentru anul 2022; suprafețele totale exprimate în hectare, în cifre întregi fără subdiviziuni, prin trunchiere.
Pentru acordarea sprijinului de urgență, solicitanții trebuie să depună cererea pretipărită pusă la dispoziție de către APIA însoţită de copia documentului de coordonate bancare – cont bancar activ, numai în situația în care acesta a suferit modificări față de cel înscris în cererea unică de plată pentru anul 2022.
Documentul depus în copie de către beneficiar va purta sintagma „conform cu originalul”, va fi datat şi însuşit prin semnătură de către beneficiar.
Pentru schematizarea modului de calcul al sprijinului excepțional exprimat sub formă de grant, se consideră că acesta reprezintă o valoare aferentă unei cantități unitare de 78 litri/ha de motorină și că în stabilirea valorii totale a sprijinului se utilizează 50% din cantitatea rezultată din înmulțirea numărului de hectare eligibile cu valoarea de 78 litri/ha de motorină.
Valoarea schemei, reprezentând sprijinului unitar excepțional sub formă de grant, denumit în continuare grant, este de 2 lei/litru de motorină, pentru cantitatea totală de 152.458.321,08 litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb/orz/floarea–soarelui/rapiță.
De prevederile prezentei hotărâri pot beneficia și producătorii agricoli care figurează în sistemul IACS „caz închis” urmare a imposibilității APIA de a efectua plata urmare a erorilor de cont bancar pentru cererea unică 2022, cu condiția depunerii documentului de coordonate bancare aferent unui cont bancar activ după data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern.
Producătorii agricoli declarați neeligibili pentru plata unică pe suprafață și ajutor național tranzitoriu 1 aferente campaniei 2022 care au primit decizie negativă/de respingere nu pot beneficia de prevederile prezentei hotărâri.
Resursele financiare totale sunt de 304.916.642,16 lei, și reprezintă echivalentul sumei de 61.617.993,10 euro stabilit la cursul de schimb de 4,9485 lei pentru 1 euro, care se asigură astfel: 147.118.905 lei, echivalentul sumei de 29.730.000 euro, finanțare externă nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 157.797.737,16 lei, echivalentul sumei de 31.887.993,77 euro, care se asigură de la bugetul de stat.
Sumele acordate cu titlu de sprijin de urgență în condiţiile prezentei hotărâri nu sunt supuse executării silite prin poprire în cazul în care împotriva beneficiarilor acestora a fost pornită procedura de executare silită.
Plata ajutorului de stat se face până la data de 31 decembrie 2023.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!