verde - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 27 Septembrie 2023 16:01

Politica vitivinicolă a UE, un gust amar

Într-un raport publicat recent, Curtea de Conturi Europeană își exprimă îngrijorarea cu privire la efectul acțiunilor prevăzute de Uniunea Europeană pentru viticultori. Politica vitivinicolă a UE nu reușește să răspundă obiectivelor de mediu și, în plus, măsurile aferente nu reușesc nici ele să vizeze în mod direct competitivitatea sectorului. Raportul special nr. 23/2023, intitulat „Restructurarea și plantarea podgoriilor în UE – Impact neclar asupra competitivității și un nivel limitat de ambiție în ceea ce privește mediul”, este disponibil aici.

Uniunea Europeană este cel mai mare producător, consumator și exportator de vinuri din lume. În 2020, în UE existau 2,2 milioane de exploatații vitivinicole, iar plantațiile viticole acopereau aproximativ 2% din suprafața agricolă utilizată din Uniune. Aproximativ 80% din vinul produs în UE provine din Italia, Franța și Spania.

Viticultorii și producătorii de vinuri sunt eligibili pentru sprijin financiar din Politica Agricolă Comună (PAC). Poate fi vorba de sprijin specific în cadrul organizării comune a pieței vitivinicole (în principal prin programe naționale de sprijin), dar și de plăți directe și de sprijin pentru măsuri rurale și/sau pentru măsuri de promovare orizontale.

În opinia Curții de Conturi Europeană, sectorul vitivinicol din UE este reglementat și bine subvenționat. Viticultorii primesc anual aproximativ 500 de milioane de euro din fonduri UE pentru a-și restructura plantațiile viticole și pentru a deveni mai competitivi. De asemenea, din 2016, viticultorii pot solicita autorizații pentru a planta noi vii. Scopul este de a permite o creștere controlată a potențialului productiv (până la o creștere anuală de cel mult 1%), evitându-se în același timp producția excedentară.

„Promovarea competitivității sectorului vitivinicol este esențială și deosebit de relevantă pentru UE, dar ar trebui să meargă mână în mână cu îmbunătățirea sustenabilității de mediu, a declarat doamna Joëlle Elvinger, membru al Curții de Conturi Europeană, care a condus auditul. Putem spune că acțiunile UE încă nu au dat rezultate pentru niciunul dintre aceste două obiective.”

În UE, vinul poate fi roșu, alb și rosé, dar modul în care este cultivată vița-de-vie arareori este „verde”. Auditorii deplâng faptul că, în pofida volumului mare de finanțare implicat, politica vitivinicolă a UE nu a făcut multe pentru mediu. În special măsura de restructurare acordă puțină atenție obiectivelor verzi. În practică, banii UE nu au fost direcționați către proiecte care vizează reducerea impactului viticulturii asupra climei și/sau a mediului. Dimpotrivă, fondurile acordate ar putea avea chiar efectul opus, de exemplu determinând trecerea la soiuri care au nevoie de mai multă apă. La fel, creșterea anuală cu 1% a suprafeței acoperite de viță-de-vie, care a fost prelungită cu încă 15 ani (până în 2045), nu a fost niciodată evaluată din perspectiva mediului.

Viitorul nu se arată cu mult mai promițător: în noua PAC, nivelul de ambiție în materie de mediu rămâne scăzut pentru sectorul vitivinicol. În trecut, auditorii Curții au recomandat ca plățile către fermieri – inclusiv cele efectuate către viticultori – să fie condiționate în mod explicit de cerințe de mediu. În noua PAC, însă, astfel de condiții pentru finanțarea restructurării au fost sistate. De asemenea, proporția minimă din fondurile alocate sectorului vitivinicol pe care țările din UE trebuie să o consacre acțiunilor legate de schimbările climatice, de mediu și de sustenabilitate este de doar 5%. În opinia auditorilor, această cifră de 5% este cam scăzută, având în vedere că, în contextul înverzirii PAC, 40% din totalul cheltuielilor agricole ar trebui să vizeze obiective legate de climă.

Politica UE nu s-a dovedit a fi un succes nici pentru creșterea competitivității viticultorilor. În cele cinci țări auditate, proiectele sunt finanțate indiferent de conținutul sau de nivelul lor de ambiție și fără a se ține seama de criteriile privind stimularea competitivității. Se acordă finanțare și pentru schimbările nestructurale sau pentru reînnoirea normală a plantațiilor viticole, chiar dacă astfel de acțiuni nu sunt eligibile. Totodată, beneficiarii nu au obligația de a raporta cu privire la modul în care restructurarea le-a îmbunătățit competitivitatea. În plus, nici Comisia Europeană, nici statele membre nu evaluează modul în care proiectele sprijinite contribuie efectiv la creșterea competitivității viticultorilor.

Același lucru se poate spune și despre sistemul de autorizații pentru plantări. În primul rând, procentul maxim pentru creșterea anuală – de 1% – a fost propus și adoptat fără să se furnizeze vreo justificare sau fără să se analizeze dacă acesta este adecvat și pertinent. În al doilea rând, atunci când se acordă astfel de autorizații, sunt utilizate puține criterii de eligibilitate și de prioritate legate de competitivitate.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în România Viticolă

Câmpuri pârjolite de secetă și agricultori disperați. Așa arată o parte însemnată din țară. Drama cea mai mare se petrece în sud și sud-est, unde câmpurile n-au mai văzut apa de mult prea multă vreme, ploaia în ultimii patru-cinci ani fiind un fenomen extrem de rar mai ales în Moldova și Dobrogea.

Dacă ar fi doar seceta stavilă în calea fermierilor... Mai sunt multe alte probleme care, cumulate, pun sub semnul întrebării afacerile agricole în acest an. Prețurile la tot ce înseamnă input pentru agricultură sunt în continuă creștere, în timp ce materiile prime agricole se vând din ce în ce mai ieftin.

În anul agricol 2022 – 2023, cheltuielile pe hectar pentru o tehnologie medie la principalele culturi (grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță) sunt cuprinse între 5.000 și 7.000 de lei, iar veniturile sunt undeva la 2.500 - 4.500 lei/ha, în funcție de cultură. Sunt cifre vehiculate de fermieri. Producțiile, acolo unde a fost ceva de recoltat ori unde va fi, în cazul culturilor de primăvară, sunt mici din cauza secetei. De pildă, la grâu, în Constanța, producția a fost de trei-patru tone la hectar, iar investiția, acolo unde s-au aplicat tehnologii intensive, a atins 7.000 de lei. La prețurile actuale ale grâului de toamnă, pierderea ajunge pe la 3.000 – 4.000 lei/ha. Exemplificarea îi aparține cunoscutului fermier Dumitru Manole, de la Amzacea, în ferma căruia am fost recent. Ce-am găsit acolo? Exact ce-am spus la început, culturi pârjolite și disperare.

Nu există îndoială, anul 2023 este deosebit de dificil pentru agricultura românească, care se confruntă cu o lipsă acută de capital în fermele românești, în timp ce, cum am menționat mai sus, toate costurile sunt constant în creștere.

Realitatea e că, pe fondul războiului din Ucraina și al politicilor adoptate la nivelul Uniunii Europene, prețurile materiilor prime agricole s-au prăbușit. Cât să mai vândă agricultorul sub costuri? Are nevoie de capital pentru a porni următorul an agricol.

Bruxelles-ul zice că ajută fermierii europeni în această criză generată de războiul din Ucraina. Efectele ajutorului nu se văd. Cel puțin în cazul țării noastre, sprijinul UE nu este simțit.

Agricultorii din România și țările vecine Ucrainei se confruntă în prezent cu o scădere rapidă a prețurilor și cu o lipsă de cerere de cereale și semințe oleaginoase, din cauza unui exces de ofertă față de cerere. Stocurile sunt la un nivel neobișnuit pentru această perioadă a anului. Coridoarele de solidaritate pentru mărfurile ucrainene nu funcționează, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare într-o adresă trimisă la Ministerul Agriculturii și la premier. „Situația este cauzată, în principal, de importul fără taxe vamale și tranzitul de produse agricole ucrainene în Uniunea Europeană, unde au fost importate grâul, porumbul și soia. Destinate inițial țărilor terțe sau cumpărătorilor tradiționali de produse ucrainene, acestea au ajuns în țările care asigură coridoarele de solidaritate, nu doar au tranzitat teritoriile, producând perturbare în economiile naționale, cu impact direct, semnificativ asupra afacerilor fermierilor. Chiar în această perioadă, în care există interdicție la import, putem pune la dispoziția autorităților dovezi clare că marfa din Ucraina intră nestingherită în România, în baza contractelor „existente”, aflate în derulare, care au fost încheiate la momentul introducerii interdicției. Totodată, semnalăm noua metodă adoptată pentru comercializarea produselor din Ucraina: marfa din Ucraina este transportată în Republica Moldova, de acolo pleacă spre Port Constanța ca marfă de proveniență Moldova doar în documente”, precizează Alianța în adresa transmisă autorităților.

Ministrul Florin Barbu le-a răspuns fermierilor. Cu promisiuni, pentru că măsurile de susținere propuse de oficialii români au nevoie de aprobarea Bruxelles-ului. Și să ne amintim că, de cele mai multe ori, Comisia Europeană n-are nici ochi, nici urechi pentru România. Nu știu dacă nu cumva e și vina noastră, a țării, care trimite la discuții și negocieri oameni nepregătiți, cu materiale nedocumentate suficient. Ce vină are Uniunea Europeană că noi nu avem studii științifice, statistici corelate cu realitatea din teren, că România nu are strategii ori specialiști care să știe despre ce să vorbească și cum să pună problema în fața mai-marilor UE?

În condițiile date, ce pot face fermierii din țara noastră? Pot face producții mari. Dacă n-ar fi secetă. Și dacă ar exista strategii în concordanță cu schimbările climatice. Soluția numită irigații n-are rost să o abordez, știm toți că, după trei decenii de democrație, irigațiile sunt pe apa sâmbetei.

Cum să obții producții mari cu politica „verde” a UE? Nici în acest caz Bruxelles-ul nu vede că România e țara cel mai puțin chimizată din comunitatea europeană. Cine-i de vină, ei sau noi?

Fermierul, fără politician, fără autoritatea propriului stat, nu poate avea un cuvânt de spus la UE.

Fermierii au nevoie de sprijinul autorităților naționale în identificarea de soluții, în adoptarea celor mai potrivite politici agricole, iar în acest moment chiar au nevoie de sprijin pentru a supraviețui.

Politicianul român ar trebui să fie conștient că falimentul afacerilor agricole se va răsfrânge asupra întregii economii. Clasa noastră politică realizează, oare, dimensiunea crizei în care ne aruncă pe toți? Cetățenii români, de peste trei decenii, trăiesc cu senzația că sunt pe cont propriu într-o țară al cărei buzunar îl finanțează pentru a primi la schimb nepăsare.    

 

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2023
Abonamente, AICI!
Publicat în Editorial

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAXFACTOR BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista