În perioada 15 – 17 mai 2026, la Miercurea Ciuc, a avut loc Adunarea Generală a Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV, care a reunit cooperative agricole din întreaga țară. Au fost analizate situația sectorului vegetal, evoluțiile legislative, cele economice din ultimele luni, precum și direcțiile comune de acțiune.

11 noi cooperative agricole s-au alăturat UNCSV, organizația ajungând la 77 de cooperative membre active, consolidându-și astfel poziția de cea mai importantă organizație reprezentativă a cooperativelor agricole din România.

Subiectele abordare în cadrul întâlnirii s-au referit la viitorul Politicii Agricole Comune după 2027, menținerea structurii PAC pe doi piloni, presiunile legislative existente la nivel european, situația produselor de protecția plantelor și a neonicotinoidelor, competitivitatea fermierilor europeni în raport cu importurile din state terțe, precum și necesitatea unei reprezentări mai puternice a intereselor cooperativelor agricole românești la Bruxelles.

Intens au fost dezbătute dificultățile fiscale și administrative cu care se confruntă cooperativele agricole, inclusiv interpretările neunitare privind deductibilitatea TVA și tratamentul operațiunilor desfășurate între cooperative și membri. În acest context, a fost realizată o monografie contabilă privind deductibilitatea TVA pentru utilajele agricole achiziționate de cooperative prin proiecte cu finanțare europeană.

„Membrii UNCSV au analizat soluții și propuneri pentru clarificarea și ajustarea cadrului legislativ și fiscal aplicabil cooperativelor agricole, în vederea asigurării unei funcționări corecte, eficiente și predictibile a acestora. Propunerile urmăresc consolidarea cooperativelor agricole și crearea unor condiții care să permită sprijinirea membrilor cooperatori, după ani de investiții și dezvoltare realizați în cadrul acestor structuri, în măsura în care modificările legislative vor fi preluate și aprobate de Parlament în forma propusă”, transmite UNCSV.

În cadrul Adunării Generale au fost aprobate actualizările Statutului și Actului Constitutiv UNCSV, necesare pentru adaptarea organizației la nevoile actuale ale membrilor și la evoluțiile din sectorul agricol și cooperativ.

Participanții au analizat și oportunitățile de dezvoltare economică și investițională pentru cooperative, inclusiv proiectele implementate prin AFIR, accesarea finanțărilor europene, dezvoltarea structurilor integrate de comercializare și procesare, precum și soluțiile digitale și energetice dedicate agriculturii cooperatiste.

S-a discutat atât despre oportunitatea recunoașterii cooperativelor agricole ca și comunități de energie, cât și despre dezvoltarea unui soft și a unei aplicații dedicate cooperativelor agricole. Au fost analizate funcționalitățile necesare acestor instrumente, inclusiv utilizarea inteligenței artificiale și a tehnologiilor de monitorizare în activitatea cooperativelor agricole, soluții pentru managementul riscurilor și optimizarea producției, precum și oportunități de colaborare în domeniul energiei.

Programul a inclus și vizite de lucru, schimburi de experiență și întâlniri tehnice între cooperative, dedicate identificării soluțiilor comune pentru creșterea eficienței economice, consolidarea structurilor cooperative, dezvoltarea lanțurilor agroalimentare integrate și crearea unui brand comun după modelul cooperatist.

„Extinderea continuă a UNCSV confirmă faptul că fermierii înțeleg tot mai clar rolul cooperativelor agricole într-un context marcat de volatilitate economică, schimbări climatice, presiuni administrative și transformări accelerate la nivel european. Cooperativele agricole reprezintă principalul instrument prin care fermierii își pot consolida puterea economică, capacitatea de negociere și accesul la investiții și piață. UNCSV își continuă activitatea de reprezentare la nivel național și european și susține dezvoltarea unui sector cooperatist modern, competitiv, funcțional și durabil.”

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Creditul-furnizor reprezintă un mecanism esențial de finanțare a fermierilor, însă practicile bazate pe facturarea la preț de listă și acordarea unor discounturi „off-invoice” condiționate trebuie reglementate pentru a preveni supraîndatorarea artificială și potentialele abuzuri asupra fermierilor.

Clubul Fermierilor Români a participat luni, 27 aprilie 2026, la ședința de lucru organizată în cadrul Comisiei pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală din Senatul României, dedicată analizării mecanismului de finanțare credit-furnizor și identificării unor soluții alternative pentru optimizarea activității agricole.

Clubul Fermierilor Români subliniază că nu mecanismul de credit-furnizor în sine reprezintă problema, ci dimpotrivă, acordarea de termene de plată până la recoltă de către furnizorii de inputuri agricole constituie una dintre cele mai importante forme de finanțare operațională pentru fermieri. Acest mecanism este cu atât mai relevant în condițiile în care sectorul bancar rămâne prudent în raport cu riscurile și volatilitatea specifice agriculturii.

În același timp, Clubul atrage atenția că anumite practici comerciale asociate creditului-furnizor pot produce efecte profund dezechilibrate în relația dintre distribuitori și fermieri. În special practica facturării la „preț de listă”, urmată de acordarea unui discount „off invoice” doar dacă fermierul achită integral și la termen, poate crea premisele unor abuzuri severe.

În piață au fost semnalate situații în care discounturile „off invoice” ajung până la 40% din prețul de listă. Aceste discounturi pot fi anulate integral de distribuitor chiar și în cazul unor întârzieri minore la plată, de câteva zile, deși fermierul a negociat comercial achiziția având în vedere prețul net rezultat după aplicarea discountului.

Această practică poate conduce la o creștere artificială a gradului de îndatorare a fermierilor, la presiuni suplimentare de lichiditate și la dezechilibre majore. În anumite cazuri, anularea discountului poate genera pentru distribuitor un câștig mai mare decât marja comercială normală obținută în condiții de piață. De asemenea, există semnale din piață că unii operatori au transformat utilizarea acestor mecanisme într-un model de business bazat pe valorificarea clauzelor de penalizare și pe proceduri de recuperare forțată a creanțelor împotriva fermierilor.

„Creditul-furnizor trebuie păstrat ca instrument de finanțare a agriculturii, dar trebuie corectate mecanismele care pot transforma o facilitate comercială într-o povară disproporționată pentru fermieri. Fermierul trebuie să știe de la început care este prețul real pe care îl datorează și care sunt consecințele rezonabile ale unei eventuale întârzieri graduale la plată”, a punctat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Discounturile ar trebui acordate la facturare, direct pe factură

Clubul Fermierilor Români susține reglementarea clară a acestor practici comerciale, prin eliminarea discounturilor „off invoice”. Discounturile comerciale ar trebui acordate direct pe factură, la momentul facturării („on invoice”), astfel încât fermierul să fie facturat la prețul net real. Eventualele întârzieri la plată ar urma să fie tratate separat, prin mecanisme comerciale rezonabile, cum ar fi penalități de întârziere proporționale și transparente.

Prin aceste propuneri, Clubul Fermierilor Români urmărește protejarea funcției economice corecte a creditului-furnizor: aceea de a asigura fermierilor acces la inputuri agricole în timp util, în corelare cu ciclul de producție și cu momentul încasării veniturilor după recoltă.

Clubul solicită un cadru de reglementare care să asigure:

• Transparență în stabilirea prețului real al inputurilor agricole;

• Predictibilitate contractuală pentru fermieri;

• Eliminarea sancțiunilor disproporționate mascate sub forma anulării discounturilor;

• Tratament echilibrat al întârzierilor la plată;

• Menținerea creditului-furnizor ca instrument viabil de finanțare a agriculturii;

• Prevenirea supraîndatorării artificiale a fermierilor.

„Agricultura românească traversează o perioadă dificilă, marcată de presiuni climatice, financiare și economice semnificative. În acest context, accesul fermierilor la finanțare trebuie consolidat, nu blocat. Soluția nu este eliminarea creditului-furnizor, ci reglementarea corectă a practicilor care pot deturna acest mecanism de la scopul său economic legitim. Clubul Fermierilor Români își reafirmă disponibilitatea de a contribui la dialogul instituțional cu Parlamentul, Guvernul, autoritățile de reglementare, sectorul bancar, furnizorii și distribuitorii de inputuri agricole, pentru definirea unor reguli comerciale echilibrate, transparente și adaptate specificului agriculturii”, precizează Florian Ciolacu.

Creditul-furnizor trebuie să rămână un sprijin pentru fermieri, nu un instrument prin care aceștia pot fi împinși în supraîndatorare sau executare silită disproporționată.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

În cadrul unei întâlniri în Senat la Comisia pentru Agricultură, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a semnalat o problemă din piața inputurilor agricole care afectează grav fermierii români. Este vorba de mecanismul discountului condiționat la produsele de protecție a plantelor, care funcționează fără nicio reglementare clară, generând dezechilibre majore și riscuri financiare severe.

Mecanismul, larg răspândit în distribuție, presupune facturarea la prețul de listă, urmată de acordarea unui discount substanțial (30-50%) doar dacă plata se face la termenul exact. Orice întârziere, chiar și minoră, duce la pierderea integrală a discountului, aplicarea de penalități contractuale și multiplicarea datoriei, uneori de două-trei ori față de valoarea inițial considerată de fermier. Au fost semnalate cazuri concrete în care fermieri au achitat sume confirmate de furnizor, doar pentru a primi ulterior somații de executare silită din cauza anulării retroactive a discountului.

La audierea din Senat, Matei Titianu, președintele LAPAR, a subliniat vulnerabilitatea fermierului în lanțul agricol. „Fermierul este veriga cea mai slabă, cu lichiditate sezonieră limitată, putere de negociere redusă și fără instrumente juridice eficiente. Avem nevoie de reguli clare care să facă mecanismul previzibil pentru toate părțile, fără a bloca un instrument comercial legitim. Orice intervenție trebuie calibrată atent, mai ales că distribuitorii au fost deja afectați de OUG 4/2025”, a arătat Matei Titianu.

De asemenea, Vlad Macovei, președintele AFF și membru în conducerea AAC, a fost însoțit de un fermier afectat, care a descris public experiența sa: odată intrat în întârziere, fermierul se blochează într-o spirală din care este extrem de dificil să iasă. Penalitățile cresc, discountul dispare, datoria se amplifică, iar accesul la inputuri pentru sezonul următor devine condiționat de achitarea unei datorii insuportabile și de noi comenzi. Fermierii semnează contracte de adeziune, cu putere minimă de negociere, devenind vulnerabili în fața poziției dominante a distribuitorilor. „Atât timp cât există distribuitori care impun condiții comerciale inechitabile de pe o poziție de forță, avem o problemă structurală care nu se rezolvă de la sine. Cadrul legal trebuie să reflecte această realitate”, a declarat Vlad Macovei.

Liliana Piron, director executiv LAPAR, susține că problema nu este conjuncturală. „Fermierii din țara noastră traversează o criză de finanțare structurală, acumulată pe parcursul a șase ani în care autoritățile au gestionat fiecare șoc în parte fără să abordeze cauzele de fond. Seceta, pandemia, războiul din Ucraina, efectele culoarului solidarității și concurența neloială generată de lipsa clauzelor în oglindă în acordurile comerciale externe au erodat, rând pe rând, capacitatea financiară a fermelor. Între crize nu a existat nicio perioadă de refacere, pentru că nu a existat nicio politică de refacere. Această indiferență instituțională are și un simbol: un fost prim-ministru al României a declarat public că este mai ieftin să importăm mâncare decât să o producem. Această afirmație nu a rămas fără consecințe. Ea reflectă o viziune care a permis declinul competitivității agriculturii românești să continue nesancționat. În acest context, băncile și-au retras apetitul pentru finanțarea sectorului agricol, iar întârzierile cronice în plata subvențiilor APIA, inclusiv a BISS, au agravat situația: fermierii cu restanțe la plată acumulează istoric negativ de credit și devin neeligibili tocmai când au cel mai mult nevoie de finanțare. Rezultatul este că mulți au ajuns să se împrumute prin IFN-uri sau să depindă de creditul furnizor, nu pentru că au ales acest lucru, ci pentru că nu au mai avut altă opțiune”, a punctat Liliana Piron.

Claudiu Soare, director adjunct executiv UNCSV, a subliniat că îmbunătățirea accesului fermierilor la finanțare depinde de operaționalizarea rapidă a mecanismului de gestionare a riscurilor, bazat pe reținerea a 3% din plățile directe APIA pentru constituirea unui fond de despăgubire în caz de calamități. „Acest instrument este discutat de mult timp, fiind necesară susținerea lui și trecerea la implementare. Mecanismul ar trebui să aibă un caracter obligatoriu, similar poliței PAID pentru locuințe, ceea ce ar crește predictibilitatea și ar îmbunătăți bancabilitatea fermierilor, facilitând accesul la creditare”, a precizat Claudiu Soare.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare propune:

• Obligația ca prețul net convenit să fie explicit în contracte și documente;

• Plafonarea penalităților de întârziere proporțional cu prejudiciul real;

• Recunoașterea juridică a confirmărilor de sold emise de furnizor;

• Introducerea unui termen de grație minim înainte de executare silită;

• Extinderea cadrului privind practicile comerciale neloiale, în linia Directivei UE 2019/633, pentru a acoperi explicit relația distribuitor-fermier.

Executarea silită asupra unui fermier nu înseamnă doar pierdere financiară, ci înseamnă utilaje poprite, conturi blocate și imposibilitatea de a continua activitatea în sezonul următor. „Fără un cadru legal echilibrat, aceste situații se vor multiplica”, este de părere Matei Titianu.

Având în vedere caracterul urgent al situației și impactul direct asupra continuității activității fermierilor, AAC consideră necesară analizarea posibilității adoptării unor măsuri prin ordonanță de urgență, pentru corectarea rapidă a principalelor dezechilibre, urmând ca acestea să fie ulterior consolidate printr-un cadru legislativ dezbătut în Parlament.

În acest sens, Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită Comisiei pentru Agricultură a Senatului să inițieze de urgență dezbaterile legislative pe această temă și se pune la dispoziție cu expertiză tehnică pentru elaborarea unui act normativ echilibrat, care să protejeze fermierii fără a fragiliza rețeaua de distribuție de care depinde întreg sectorul.

Totodată, AAC, împreună cu organizațiile de fermieri prezente la întâlnire, vor transmite într-un termen scurt un set de propuneri concrete de modificări legislative, fundamentate pe spețe reale, în vederea construirii unei poziții comune și coerente la nivelul sectorului.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) transmite poziția membrilor săi cu privire la amendamentele propuse la Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2012 pentru stabilirea cadrului instituțional de acțiune în scopul utilizării durabile a pesticidelor pe teritoriul României (PLx. 508/2025), subliniind necesitatea găsirii unui echilibru între inovația tehnologică și utilizarea în siguranță a noilor tehnologii agricole.

Industria de protecția plantelor susține inovația în agricultură și inițiativele de reglementare legislativă. Astfel, AIPROM consideră oportună inițiativa legislativă a Parlamentului României de a reglementa utilizarea dronelor (UAS) pentru aplicarea tratamentelor cu produse fitosanitare. „În contextul actual, în care nu există o legislație europeană în acest sens, nu există norme de implementare și nu au fost emise ghiduri de procedură pentru autorizarea produselor de protecție a plantelor aplicate cu ajutorul dronelor, efortul de a crea un cadru juridic la nivel național este un pas curajos și necesar pentru a oferi claritate operatorilor de drone, fermierilor, autorităților fitosanitare și companiilor active în domeniul industriei de protecție a plantelor”, arată AIPROM.

Dronele sunt o realitate a prezentului și fac parte din viitorul agriculturii de precizie. Tehnologia UAS nu reprezintă doar un instrument modern, ci face parte dintr-un viitor sustenabil: de la monitorizarea ultra-precisă a agenților de dăunare până la aplicarea localizată a tratamentelor fitosanitare. „Suntem conștienți că această tehnologie de mare precizie permite optimizarea resurselor, fiind un pilon important al digitalizării sectorului agricol”, precizează AIPROM.

Fundamentarea științifică și etichetarea obligatorie garantează siguranța pentru mediu și oameni. Pentru a garanta siguranța și eficacitatea tratamentelor, AIPROM consideră că aplicarea oricărui produs fitosanitar cu ajutorul dronelor trebuie să se facă exclusiv pe baza unor studii științifice aprofundate, conform criteriilor existente în legislația de autorizare a produselor de protecție a plantelor și de etichetare, cât și a unor criterii suplimentare care vor trebui stabilite de autoritățile române în faza de promovare a legislației naționale.

În ceea ce privește informațiile și instrucțiunile referitoare la aplicarea tratamentelor fitosanitare cu ajutorul dronelor, acestea trebuie să fie obligatoriu menţionate pe eticheta fiecărui produs destinat aplicării cu drona, în baza studiilor specifice. „Doar astfel utilizatorul final va avea garanția că aplicarea produsului este conformă și sigură pentru mediu și eficace împotriva organismelor de dăunare.”

Distincția clară între aplicarea terestră și cea cu ajutorul dronei este necesară. AIPROM nu susține ideea conform căreia aplicarea tratamentelor fitosanitare cu ajutorul dronei poate fi asimilată aplicării terestre clasice. „Din cauza parametrilor tehnici diferiți (volum de apă, derivă, înălțimea de survol, modul de acțiune al produsului fitosanitar, tipul de produs) legislația adoptată trebuie să reglementeze obligativitatea ca fiecare fermier să se conformeze indicațiilor de pe etichetă formulate ca rezultat ale testelor specifice efectuate pentru această metodă de aplicare. Apreciem reducerea birocrației în identificarea unor soluții inovative pentru o agricultură profitabilă și sustenabilă, dar o abordare fără asigurările bazate pe date tehnice și pe știință ar fi riscantă”, subliniază AIPROM.

Garanția siguranței și a eficacității tratamentului cu drona. „Efectuarea testelor specifice pentru tehnologia UAS este singura cale de a garanta siguranța deplină pentru mediu și pentru utilizatori. Mai mult, aceste teste vor confirma eficacitatea tratamentelor, asigurându-se că fermierii obțin rezultatul scontat în controlul agenților de dăunare, fără a risca apariția rezistenței sau pierderea investiției prin aplicări neconforme”, punctează AIPROM.

În concluzie, AIPROM nu se plasează împotriva progresului tehnologic. „Știm că viitorul în agricultură înseamnă inovație și precizie și suntem parte integrantă a acestui proces. Apreciem avantajele economice ale aplicării tratamentelor fitosanitare într-o manieră țintită, dar corectă și bazată pe știință, care să includă teste de eficacitate și de gestionare a riscului pentru a preveni contaminarea culturilor non-țintă, precum și afectarea sănătății oamenilor și mediului. Susținem adoptarea legislației naționale pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare cu ajutorul dronelor, cu condiția menționării pe eticheta produselor a cerințelor Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 (CLP) și Regulamentului (UE) nr. 547/2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 în ceea ce privește cerințele de etichetare pentru produsele de protecție a plantelor și credem cu convingere că inovația trebuie să meargă mână în mână cu responsabilitatea față de om și natură.”

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

Clubul Fermierilor Români salută adoptarea, cu unanimitate de voturi, a Raportului comun al comisiilor de specialitate ale Senatului privind Propunerea legislativă L654/2025, prin care producția, procesarea, transportul și depozitarea îngrășămintelor chimice sunt incluse în categoria subsectoarelor de infrastructură critică națională, prin completarea anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență nr. 98/2010. Clubul solicită Camerei Deputaților, cameră decizională în acest caz, adoptarea urgentă a actului normativ și Guvernului transpunerea sa imediată în planuri concrete de protecție operațională, în termenul de 60 de zile prevăzut de lege.

Situația actuală a Combinatului Azomureș ilustrează riscul sistemic pe care dependența de importuri îl generează pentru agricultura românească, susține Clubul Fermierilor Români.

Combinatul din Târgu-Mureș, care a fost cel mai mare producător de îngrășăminte din România și singurul producător de uree granulată din Sud-Estul Europei, cu o capacitate anuală de 1,8 milioane de tone și o pondere de 75% în aprovizionarea pieței agricole interne, a declanșat procedura de concediere colectivă și a intrat în conservare. România importă deja cea mai mare parte a îngrășămintelor necesare agriculturii, inclusiv din Rusia și Belarus.

„Pierderea singurului producător intern de referință transformă o dependență inacceptabilă într-o vulnerabilitate structurală cu efecte directe asupra costurilor de producție, competitivității fermelor și securității alimentare a României.

Sectorul agricol din România traversează o perioadă caracterizată de volatilitatea piețelor, condiții climatice nefavorabile, creșterea costurilor de producție și reducerea veniturilor, cu efecte asupra rezilienței fermelor și stabilității lanțului agroalimentar.

Incertitudinile legate de implementarea de la 1 ianuarie 2026 a unor noi obligații europene de mediu au contribuit la distorsiuni pe piața îngrășămintelor, reflectate în creșteri de prețuri și blocaje temporare în aprovizionare, într-un moment critic pentru achiziția inputurilor agricole. Clubul Fermierilor Români a semnalat aceste riscuri în mod consecvent”, se arată într-un comunicat de presă al Clubului.

Recent, în cadrul unei întâlniri cu Radu Burnete - consilier prezidențial al Departamentului Politici Economice și Sociale, Clubul Fermierilor a susținut că România trebuie să solicite la Bruxelles suspendarea temporară a Mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM) pentru îngrășăminte, tocmai ca urmare a blocajelor apărute pe piața inputurilor și a costurilor semnificative suportate de fermieri.

„Criza Azomureș confirmă că această solicitare nu era conjuncturală, ci reflecta o vulnerabilitate structurală care, neadresată, devine astăzi o urgență națională. Această criză survine exact în momentul în care România dispune de resursele necesare pentru a o rezolva în mod strategic. Producția internă de gaze naturale urmează să se dubleze odată cu intrarea în producție a perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră, estimată pentru 2027. Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România și deținătorul a 50% din proiectul Neptun Deep, se află în negocieri pentru preluarea activelor Azomureș.

Lanțul valoric este coerent și la îndemână: gaze românești extrase din resurse românești, procesate intern în îngrășăminte pentru agricultura românească, la prețuri integrate în costul de extracție”, se precizează în comunicatul Clubului.

Clubul Fermierilor Români solicită Guvernului deblocarea acestor negocieri înainte de închiderea definitivă a platformei și corelarea strategiei energetice privind Marea Neagră cu o politică agricolă și industrială clară, care să valorifice resursele țării în beneficiul fermierilor români.

Clubul consideră că logica recunoașterii îngrășămintelor ca infrastructură critică națională trebuie extinsă cu consecvență: dacă inputul esențial al agriculturii beneficiază de protecția statului, cu atât mai mult activitatea care îl utilizează trebuie tratată explicit ca sector strategic național.

Această solicitare nu este nouă. „Clubul Fermierilor Români solicită asumarea transpartinică a unei Politici Agricole Integrate - Obiectiv 2035 și stabilirea unui mecanism inter-instituțional și multi-partenerial pentru coordonarea politicilor agricole, tocmai pentru a asigura predictibilitate și coerență pe termen lung, independent de ciclurile electorale.

Cazul Azomureș demonstrează că absența unui statut strategic clar pentru agricultură are costuri reale și imediate. Clubul Fermierilor Români solicită autorităților un răspuns la înălțimea mizei.”

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

26 de organizații din sectorul agroalimentar al Uniunii Europene solicită Parlamentului European adoptarea legislației privind noile tehnici genomice (NGT) și, totodată, să nu impună mai multe restricții asupra afacerilor și să sprijine un acord final cu Consiliul și Comisia privind NGT.

În această perioadă au loc ultimele negocieri tehnice și politice în trialog sub președinția Danemarcei pe dosarul privind noile tehnici genomice (NGTs). Euroseeds, organizație europeană din care face parte Alianța Industriei Semințelor din România (AISR), a semnat, împreună cu încă 25 de organizații, o scrisoare comună prin care se atrage atenția asupra faptului că, după opt luni de trialog, negocierile nu sunt încă încheiate. Această întârziere apare într-un context în care ameliorarea plantelor, agricultura și producția alimentară se confruntă cu provocări urgente și din ce în ce mai complexe, care necesită un cadru legislativ clar, funcțional și adaptat realităților din domeniu. „Prin intermediul scrisorii, facem la rândul nostru, în calitate de reprezentanti ai industriei semințelor din România și membri ai Euroseeds, un apel către colegiuitori să se renunțe la cerințele suplimentare inutile pentru autorizarea produselor NGTs, să se finalizeze negocierile și să se adopte o legislație bazată pe știință, orientată spre viitor, care să fie aliniată și să sprijine obiectivele fundamentale de competitivitate, simplificare și facilitare a comerțului”, transmite AISR.

În scrisoarea organizațiilor agroalimentare europene se arată că, schimbările climatice, noile boli și dăunători, o gamă tot mai mică de opțiuni disponibile de protecție a culturilor, amenință producția și competitivitatea. În același timp, cererea de alimente și biomasă de înaltă calitate continuă să crească, iar aproape 30 de țări din întreaga lume adoptă NGT-urile ca metode de ameliorare de tip convențional.

„NGT-urile pot contribui la o inovare mai rapidă, la culturi mai competitive, mai rezistente și mai eficiente din punct de vedere al resurselor. Dar, UE trebuie acum să acționeze pentru a oferi cadrul legislativ clar și favorabil și să plaseze Europa pe un teren echitabil cu principalii săi concurenți. Asociațiile europene semnatare ale scrisorii reprezintă marea majoritate a operatorilor agroalimentari din UE, de la industriile de inputuri la fermieri și de la procesatori la producătorii finali. Împreună ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la faptul că progresul necesar pe care l-ar putea aduce tehnologiile de tip nou ca NGT pare a fi blocat de cerințe politice care depășesc domeniul de aplicare al propunerii inițiale a Comisiei, care urmărea să ofere o procedură de reglementare care să verifice echivalența plantelor de tip convențional, dezvoltate cu NGT, cu cele rezultate din metodele clasice de ameliorare sau care pot rezulta din mutații naturale. Supunerea acestor produse unor cerințe suplimentare de sustenabilitate, unor reguli de trasabilitate și etichetare sau unor planuri extinse de monitorizare erodează baza științifică a propunerii, limitează potențialul și eficacitatea utilizării tehnologiilor și a produselor rezultate și plasează abordarea UE în opoziție cu cele ale tuturor celorlalte țări cu legislație corespunzătoare deja în vigoare. De asemenea, aceasta riscă conflicte inutile cu parteneri comerciali cruciali din întreaga lume.

Așa cum s-a subliniat în repetate rânduri, simplificarea și competitivitatea trebuie să fie acum în centrul elaborării politicilor UE. Cu toate acestea, condițiile suplimentare pentru produsele convenționale de tip NGT1, solicitate în continuare de delegația PE, adaugă doar noi niveluri de birocrație pentru statele membre și operatori, cresc costurile și creează o complexitate și o sarcină administrativă inutile, subminând eficiența și claritatea pe care legislația este menită să le aducă.

Susținem pe deplin obiectivul de a crește sustenabilitatea economică, de mediu și socială a sectorului agroalimentar european. Aceasta include sprijinul nostru pentru politici și reglementări care stimulează și protejează investițiile, inclusiv prevederi adecvate privind proprietatea intelectuală care asigură accesul și utilizarea maximă a inovațiilor, securitate juridică pentru privilegiile fermierilor și operatorii agroalimentari, în beneficiul economiei și societății europene în general. În același timp, este important să reiterăm faptul că noul regulament pentru NGT are domeniul de aplicare și scopul specific de a autoriza plante similare cu cele convenționale, tot în condiții similare. Nu ar trebui suprasolicitat cu elemente suplimentare care fac deja parte din alte legislații UE dedicate. Prin urmare, întrebarea este atât simplă, cât și fundamentală: stabilește UE în sfârșit reguli care să ofere amelioratorilor săi acces la setul complet de metode avansate de ameliorare, iar fermierilor săi, precum și lanțului agroalimentar, noile soiuri de plante necesare pentru a asigura o producție de înaltă calitate în condiții climatice mai dificile, sau nu?”, se precizează în scrisoarea organizațiilor din sectorul agroalimentar european.

Aceste organizații susțin că, adoptarea fără întârziere a legislației privind tehnologia NGT este esențială pentru a promova autonomia strategică a Europei, mai ales că în alte părți ale lumii fermierii utilizează deja produse NGT de tip convențional. De fapt, multe țări terțe își actualizează deja legislația respectivă pentru a consolida în continuare utilizarea tehnologiilor și impactul lor pozitiv asupra productivității și competitivității. „Europa nu trebuie lăsată în urmă. O nouă întârziere nu face decât să adâncească decalajul de competitivitate dintre UE și partenerii săi globali. Facem încă o dată apel la colegiuitori să renunțe la cerințele suplimentare inutile pentru autorizarea produselor NGT, să încheie negocierile acum și să adopte o legislație bazată pe știință și orientată spre viitor, care să sprijine obiectivele politice fundamentale de competitivitate, simplificare și facilitare a comerțului”, se arată în finalul scrisorii.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Comisia Europeană, din „grijă” față de lucrătorii din agricultură, justificată printre altele și ca urmare a situațiilor de sclavie descoperite în special prin sudul Italiei, a decis prin noua Politică Agricolă Comună (PAC), care stă la baza actualelor programe naționale strategice aplicate la nivelul întregii Europe pentru perioada 2023-2028, sancțiuni suplimentare pentru cine nu respectă legislația muncii sau, mai bine zis, anumite aspecte ale acestei legislații.

Decizia Comisiei Europene privind condiționalitatea socială, care din punctul meu de vedere este totuși de neînțeles, în realitate introduce o dublă sancțiune pentru aceeași faptă, care oricum era prevăzută a fi sancționată prin legislația specifică a relațiilor de muncă existentă la nivelul fiecărui stat comunitar.

Nu vreau să se creadă că aș fi împotriva reglementării relațiilor de muncă, doar că orice formă de birocratizare este o frână în activitatea firmelor, iar în altă ordine de idei, faptele avute în vedere sunt deja reglementate prin acte normative specifice și sunt prevăzute de asemenea și sancțiuni destul de dure după opinia mea (cel puțin în cazul României). Acum că într-o țară sau alta nivelul sancțiunilor este considerat prea mic, asta se putea rezolva prin adoptarea unui regulament la nivel de UE care ar fi statuat o legislație unitară și se rezolvau toate problemele și de formulare dar și de stabilire a pedepselor.

Apoi, modul de aplicare efectiv al acestor controale ține de voința statului respectiv și mai puțin de prevederile legale adoptate, ori se știe fără a fi o noutate, că în Sicilia este mai greu cu aplicarea legislației când cei care sunt vizați fac parte din fel de fel de „organizații” cunoscute la nivel mondial a fi certate cu legea. Adică mai simplu spus, degeaba ai lege adoptată dacă nu se și aplică.

Doar că în acest caz Comisia a preferat o cale mai complicată, prin adoptarea acestor obligații suplimentare privitoare la așa numitele condiționalități sociale în cadrul art. 14 din Reg. CE 2115/2021 și art. 87-89 din Reg. CE 2116/2021 și unde se stabilesc faptele supuse acestei duble sancțiuni în cuprinsul anexei nr IV din Reg. CE 2115/2021.

În cazul României, fiindcă asta ne interesează, procedura de bază va fi următoarea, în sensul că vor veni în control cei de la Inspecția Muncii, așa cum era și până acum, vor face verificările de rigoare în urma cărora vor stabili eventualele sancțiuni, iar acolo unde acestea sunt cuprinse și în anexa IV la Reg. CE 2115/2021 vor face și o notificare către APIA, care la rândul ei în conformitate cu prevederile ghidului care va fi aprobat prin ordin de ministru, va dispune sancțiuni administrative prin reducerea subvențiilor, putând merge în anumite cazuri până la sancțiuni egale cu valoarea integrală a acesteia.

La data scrierii prezentului articol încă nu era adoptat ghidul final prin care se vor stabili detaliile aplicării acestor norme, dar o primă formă a fost supusă dezbaterii publice, iar în urma acesteia s-au desprins câteva aspecte care vor trebui reglementate, dar mai întâi clarificate.

Prima problemă este legată de definirea „activității agricole”, unde conform proiectului de ghid se arată a fi activitatea reglementată de coduri CAEN specifice, ceea ce din punctul meu de vedere este și în conformitate cu ce se dorește a se înțelege prin prevederile europene. Doar că pentru a nu exista interpretări diferite de la caz la caz, eu cred că ar fi bine ca aceste coduri CAEN să fie exact definite, iar astfel se vor stabili limitele aplicării sancțiunilor administrative de către APIA.

În opinia mea, cred că prin aceste reglementări Comisia Europeană a stabilit ca principiu că se pot aplica suplimentar niște sancțiuni administrative asupra subvențiilor, dar doar pentru neregulile constatate în derularea activităților agricole care sunt subvenționate prin fonduri europene.

Acest lucru ar trebui corelat și cu legislația națională unde toate activitățile pe care ai voie să le derulezi într-o firmă comercială (mă refer la SRL, SA și SNC), trebuie menționate în statut, adică pentru a fi mai clar, nu poți avea activități de depozitare produse agricole dacă nu ai trecut în statut cod CAEN 5210 (depozitare), nu poți transporta produsele agricole cu camioane proprii dacă nu ai cod CAEN 4941 sau nu poți condiționa semințe certificate dacă nu ai cod CAEN 0164, doar că toate aceste exemple nu au legătură cu codurile CAEN care definesc activitatea agricolă și care sunt subvenționate  cu fonduri europene plătite prin intermediul APIA.

În acest context un control pe linie de Inspecția Muncii într-o fermă care are mai multe activități reglementate prin coduri CAEN diferite, s-ar face ca și până acum pe ansamblul activității, doar că în schimbul de informații cu APIA ar trebui transmise doar neregulile găsite și aferente codurilor CAEN specifice.

Astfel, consider că definirea activității agricole trebuie să conțină și detalierea codurilor CAEN specifice, cum ar fi :

• 011 – Cultivarea plantelor nepermanente;

• 012 – Cultivarea plantelor din culturi permanente;

• 013 – Cultivarea plantelor pentru înmulțire;

• 014 – Creșterea animalelor;

• 015 – Activități în ferme mixte.

De aceea cred că ar trebui notificată APIA doar pentru neregulile care au legătură cu activele, utilajele și personalul care lucrează efectiv pentru realizarea codurilor CAEN specifice, chiar dacă tendința ar fi că toate activitățile care concură la activitatea unei ferme ar trebui incluse în aceeași „oală”.

Cu titlu de exemplu fără a fi limitative, eventualele nereguli pe linie de ITM legate de activitatea șoferilor și a camioanelor aferente, activitatea legată de spațiile de depozitare (silozuri, magazii) sau a stațiilor de semințe nu ar trebui să intre sub jurisdicția sancțiunilor administrative de la APIA prin care s-ar reduce valoarea subvențiilor (nu ne referim la sancțiunile pe linie de protecția muncii), deoarece sunt activități cu coduri CAEN diferite.

Afirm asta în condițiile în care legislația te obligă când dorești să faci astfel de activități să ai cod CAEN specific, adică pentru autorizarea magaziilor de depozitare de către MADR trebuie să ai cod CAEN specific pentru depozitare, sau pentru obținerea autorizației de mediu pentru stațiile de semințe sau depozitare de îngrășăminte la fel trebuie să ai cod CAEN specific și multe astfel de situații. Lipsa acestor coduri CAEN te pun în imposibilitatea de a derula astfel de activități, deci sunt considerate activități separate care necesită autorizare separată.

Pentru cei care nu știu chiar și activitățile de birouri pentru sediul unei firme trebuie înscrise separat și specific la Registrul Comerțului, care funcționează în baza unei legi, iar tu ca antreprenor trebuie să respecți respectiva lege.

A doua problemă ar fi legată de modul de definire a semnificației termenului ,,neconformității”, deoarece pentru a nu exista confuzii de interpretare și aplicare, ar trebui corelat cu actul administrativ în sine, adică mai simplu spus orice proces verbal de constatare și sancționare ar trebui să reprezinte o singură neconformitate, care se va sancționa în funcție de gravitate, repetabilitate sau persistență.

Pericolul unei definiri neclare sau incomplete a termenului ,,neconformitate”, se poate manifesta  în situația în care în cadrul procesului verbal sunt mai multe nereguli prezentate și sancționate, chiar dacă la final amenda stabilită este una singură pentru întregul proces verbal, iar atunci poate exista riscul să se poată interpreta și să se aplice câte o sancțiune administrativă de reducere a subvenției pentru fiecare faptă descrisă, ceea ce în opinia mea ar fi incorect și nu ar respecta principiul în oglindă al legislației muncii aplicate, unde chiar dacă faptele sunt mai multe, sancțiunea administrativ-financiară este una singură.

O a treia problemă care consider că este foarte important a fi clarificată, o reprezintă sensul sintagmei din cadrul art. 88 alin 1 din Reg. CE 2116/2021 unde se prevede că ,,Agenția de plăți este notificată numai dacă neconformitatea este rezultatul unei acțiuni sau omisiuni imputabile direct beneficiarului ……..).”

Dar pentru a înțelege problema trebuie să arătăm că prin condiționalități sociale se au în vedere două domenii mari, primul care este legat de ,,încadrarea în muncă” și unde se are în vedere încheierea și existența de contracte de muncă, acte adiționale la acestea, fișe de post, fise de evaluare a performanțelor angajatului, prezentarea de oferte de muncă care să conțină cele mai importante prevederi ale viitorului contract, iar al doilea domeniu se referă la ,,securitate și sănătate în muncă” unde se au în vedere evaluarea riscurilor de SSM și securitate în muncă pentru fiecare poziție din cadrul fermei, riscurile care se identifică pentru fiecare post și ce norme trebuie respectate.

Doar că pentru a se îndeplini unele cerințe ale celui de-al doilea domeniu trebuie să se apeleze la firme de specialitate și acreditate în acest sens de Ministerul Muncii, care fac astfel de analize de securitate și sănătate în muncă.

Numai că aici se pune întrebarea, dacă aceste documente și fișe nu sunt făcute cum trebuie de către firma angajată pentru a le face, iar Inspecția Muncii aplică sancțiuni, asta în condițiile în care tu ca administrator al fermei nu ai fost implicat direct în întocmirea lor, neavând nivelul de pregătire și acreditare solicitat de lege, atunci se poate interpreta că ,,acțiunile sau omisiunile nu sunt imputabile direct beneficiarului?”

Trebuie menționat că aici nu avem în vedere răspunderea administratorului fermei și al fermei implicit pe linia legislației muncii (și a sancțiunilor aferente), fiindcă știm că răspunderea nu se poate delega, dar mai este în drept de a se aplica suplimentar și sancțiunea administrativă de reducere a subvenției cât timp omisiunea este indirectă, fiindcă altcineva a făcut documentele?

Personal, consider că în acest caz asociațiile profesionale trebuie să fie ferme în clarificarea acestui subiect, iar fermierii apoi trebuie să conteste în instanță orice proces verbal care ar conține situații contrare.

Dar lăsând la o parte aspectele legate de ce clarificări s-ar impune în viitorul ghid al condiționalităților sociale, voi face o scurtă trecere în revistă a celor mai uzuale cerințe care se cer a fi respectate prin aceste norme.

Privitor la domeniul ,,încadrare în muncă” fiecare fermier trebuie să aibă dosarul complet al fiecărui angajat care să conțină în formă scrisă oferta de muncă (nu mai este necesară după semnarea contractului de muncă), contractul de muncă, actele adiționale la acesta, fisa de post, fisa cu criteriile de evaluare a performanței, dosarul medical de angajare (medicina muncii), vizitele medicale anuale, fișa de SSM și protecția muncii, fisa de PSI.

Apoi, legat de domeniul ,,securitate și sănătate în muncă”, trebuie să existe o analiză de securitate și sănătate în muncă privind firma, unde se vor analiza toate riscurile atât pentru societate, dar și pe fiecare grupă de posturi în parte, să existe documente care să ateste acordarea de echipament de protecție în conformitate cu recomandările analizei anterior menționată, norme interne de intervenție privind primul ajutor cu persoană responsabilă și echipamentele aferente (truse medicale), echipamente de protecție PSI atât individuale cât și pentru utilaje și clădiri.

În plus se pot verifica și sancționa și neregulile legate de neplata salariilor sau a contribuțiilor aferente acestora, acordarea de concedii sau a respectării programului de muncă.

Nu în ultimul rând utilajele să fie verificate pentru exploatare, cele care necesită acreditare ISCIR, să se respecte normele de funcționare a rețelelor electrice, gaze, alte zone periculoase, atenționarea privind pericolele de depozitare și utilizare a pesticidelor.

Toate aceste norme legale sunt în vigoare de mult timp, deci nu sunt o noutate, doar apare suplimentar faptul că pentru a serie de astfel de nereguli se mai aplică suplimentar și o sancțiune administrativă de reducere a subvențiilor, pe lângă amenda stabilită de Inspecția Muncii.

De principiu, primul prag de sancționare este de 3% din valoarea subvențiilor, apoi pentru faptele grave urmează a se stabili un prag care va fi mai mare de 3% si mai mic de 10%, apoi se va aplica 10% în cazul neconformităților persistente sau care se repetă într-un interval de 3 ani, iar ultimul prag este de 15% pentru faptele premeditate (deliberate), dar toate acestea vor fi stabilite printr-un viitor ordin de ministru care va reglementa sancțiunile pornind de la aceste elemente.

În încheiere nu se poate să nu remarcăm zelul funcționarilor bruxellezi de a mai introduce o condiționalitate, de parcă nu erau și așa destule, doar că așa își justifică și ei activitatea, totul printr-o birocratizare a activității antreprenorilor, în cazul de față al fermierilor. În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

CITEȘTE ȘI: Știința (agricolă) și educația europeană în luptă cu pseudoștiința și lipsa de educație a restului lumii

Colindele Guvernului pentru fermieri, în 2025

Acordul Mercosur, un balaur pentru agricultura europeană?

La Șăulia, în județul Mureș, a avut loc o reuniune a reprezentanților cooperativelor și asociațiilor din sectorul de creștere a vacilor de lapte care au încercat să-și însumeze problemele pe care le au și să caute posibile rezolvări. În rândurile care urmează, trecem în revistă câteva dintre problemele care au fost ridicate la această întâlnire. 

Seceta care afectează România și în acest an, spunea un specialist și un observator al fenomenului agricol de pe la noi, va genera foarte multe falimente printre fermieri, dar, adăuga el, asta nu înseamnă că pământul va rămâne necultivat, pentru că alții cu capital disponibil vor prelua fermele și vor continua producția. Nu același lucru putem spune despre fermele zootehnice, care pot fi desființate, pur și simplu, pentru că există un disponibil de produse pe piața intracomunitară sau internațională care să acopere necesarul pieței românești. Pierderea ar fi totală pentru noi toți. Nu credem că este nevoie de prea multe cunoștințe de economie ca să înțelegi că sprijinul acestui sector agricol înseamnă, de fapt, o investiție pe termen lung.

Problemele zootehniei ar trebui în permanență monitorizate pentru a se putea găsi rezolvări, fie legislative, fie financiare. Din păcate, se pare că nu se prea întâmplă asta. Nu numai că nu le urmărește nimeni, dar nici nu prea există multă disponibilitate pentru a recepționa plângerile fermierilor direct afectați. 

O legislație aplicată parțial

De pildă, Mihai Horvat, președintele Cooperativei Agricole Someș-Arieș, ne semnalează că deși sunt niște reglementări care ar ajuta la monitorizarea situației de pe piața laptelui din România, nu se știe mare lucru despre aceasta. „Observatorul laptelui e o propunere făcută de ceva ani, care cumva funcționează și la care până astăzi fermierii sau mediul asociativ din partea noastră, a producătorilor de lapte, nu are acces. Deci practic nu există un acces al unui reprezentant al nostru și noi să avem informațiile acestea. Știm că se aduc mașini, le vedem pe drum, peste tot, vedem că vine lapte din altă parte, dar concret, să avem niște date, nu le avem”.

Mihai Horvat

Iar Daniel Frei, președinte Uniunea de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin - BOVICOOP, completează pe aceeași temă: „În privința Observatorului laptelui, pe partea de control, ANPC-ul și cei de la ANSVSA, eu zic că-și fac treaba, deci merg și fac controale, dar pe partea astalaltă, de a avea date, de a centraliza datele, aici vedem noi că este o problemă mare. Cum a precizat și colegul, nu știm exact ce cantitate de produse intră, începând de la cașcaval, lapte, alte produse gata ambalate, gata făcute pentru piața din România, nu știm ce cantitate de lapte intră din țările comunitare, nu știm ce cantități de lapte schimbă procesatorii între ei, care este cantitatea de lapte cumpărată de pe piață, deci toate aceste date încă nu se regăsesc. Deci o parte a Legii laptelui funcționează, dar o parte lasă de dorit. Dacă până acum ne plângeam că se aduce lapte din stânga și din dreapta, și că ne afectează pe noi, ca producători, acum, dacă ne uităm la un raft într-un supermarket, ne dăm seama că foarte mult vine deja gata ambalat, practic și industria e afectată, industria procesatoare, pentru că laptele nici măcar nu mai trece prin mâna unui lucrător din România. Practic, vine direct în cutie sau în ambalaj”.

Daniel Frei

Decapitalizarea, principala problemă

Ionel Arion, președintele Federației Naționale a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară și Servicii Conexe din România – PRO AGRO, ne-a rezumat aspectul că principalele probleme sunt financiare. „Faptul că le lipsește finanțarea, că le lipsește accesul la piață face ca aceste ferme, ca acești antreprenori din zootehnie și nu numai, ci și vegetal, pentru că sunt ferme mixte, majoritatea, să fie decapitalizați. Cele mai multe probleme, din ceea ce am înregistrat noi azi de la colegii noștri fermieri, crescători de vaci de lapte, au fost legate de piața laptelui, faptul că o mare parte din ei au probleme în a-și mai desface propria producție, faptul că azi procesatorii reduc arbitrar prețul sau cantitatea de lapte pe care o colectează, deși fermierii au contracte ferme cu acești procesatori. O parte din fermierii prezenți azi au semnalat că încă nu au încasat ajutoarele naționale tranzitorii sau alte forme de sprijin, atât din bugetul european, cât și din bugetul național.”

Ionel Arion

Probabil, procesatorii nu reduc chiar arbitrar prețul de achiziție, pentru că și asupra lor de multe ori pune presiune comerciantul. Oricum este o mare discrepanță între prețul cu care pleacă de la producător și cel care este plătit de consumator. Acest lucru reprezintă principala nemulțumire legată de această piață a laptelui. Mai ales că fără materia primă, care este laptele ce provine de la vacile crescute de fermieri, nu ar exista produsul finit care ajunge la raft și că păgubiți sunt, pe de o parte, fermierii, care primesc un preț foarte mic, și pe de altă parte, cumpărătorii, care plătesc un preț foarte mare. Atâta timp cât acel preț este plătit înseamnă că există disponibilitatea de a-l plăti, dar ar trebui să se vadă această disponibilitate și în buzunarul crescătorilor, nu doar al intermediarilor, susțin fermierii.

„Nu este o problemă că prețul la fermieri este mic, dar atunci să se afișeze și pe rafturi un preț mai mic. Nu este o problemă că prețul laptelui este mare pe raft, dar atunci vrem să vedem și noi un rezultat la fermier. Când eram eu copil, mă trimitea bunicul meu la lăptărie, dacă mai țineți minte cum era, era centru de colectare lapte în sat, și mi-aduc aminte că bunicul meu vindea laptele cu 1,8 lei și mai îmi aduc aminte că vecinii mei de la bloc cumpărau laptele cu 2,50 lei din magazin. Pentru că nu mai erau atâția terți, nu mai era atâta logistică și totuși era un profit și pentru procesator, și pentru vânzător. Dar era o diferență foarte mică. Asta se întâmpla cu 30 de ani în urmă”, spune Ionel Chirilă, director executiv al Federației Crescătorilor de Bovine din România – FCBR. 

Când supraproducția și subconsumul se suprapun

Legat de prețul laptelui s-a ridicat și aspectul fluctuației cantităților produse și vândute. Directorul executiv al FCBR, Ionel Chirilă observa că, „din păcate, pe perioada de vară, după cum știți, în marea majoritate a fermelor tradiționale animalele ies la pășune. Automat apare un surplus de lapte care bulversează piața laptelui pe perioada de vară, de aceea mai demult erau două prețuri, preț de iarnă/preț de vară. Se pare că nu putem depăși acel moment, din cauza naturii fermelor pe care le avem încă în țară, sunt foarte multe ferme de familie, și atunci avem aceeași problemă”.

Ionel Chirilă

La această criză periodică de supraproducție se suprapune una, tot periodică, de subconsum. „Dacă ne uităm în istoric, cel puțin noi, (Bovicoop) de 11 ani, Someș-Arieșul de 12 ani, suntem înființați ca și cooperative și suntem foarte mulți fermieri care colaborăm și din punct de vedere economic, noi vindem laptele împreună, putem observa în cei 11 ani că este o perioadă a anului, din mai până prin sfârșitul lui iunie, când nu este cerere de lapte pe piață și procesatorii nu reușesc să-și vândă produsele procesate, și, bineînțeles, la rândul lor, nu achiziționează de la noi laptele”, ne explică Daniel Frei, președintele BOVICOOP. Este greu să găsești rezolvare, deși s-a tot încercat. „La MADR, în urmă cu un an, am dezbătut aceeași situație și din păcate nu s-a ajuns la nicio soluționare, pentru că fabrici de lapte praf în România avem doar una care mai funcționează, iar pentru înființarea unei fabrici noi de lapte praf există costuri enorme și nu știu cine și le asumă. Plus, după aceea, cheltuielile care apar pentru procesarea laptelui. Sunt niște costuri fantastice. O soluționare reală, discutată astăzi, nu pot să zic că a fost găsită. Din păcate, pe timpul verii nu mai funcționează nici programul laptele pentru școli”, menționează Ionel Chirilă una dintre încercările de a soluționa problema supraproducției.

De altfel, soluția unei fabrici de lapte praf a fost ridicată și cu ocazia discuției de la Șăulia, dar calculul a fost nefavorabil realizării ei. „Una dintre soluțiile pe care am propus-o ar fi fost realizarea de lapte praf din laptele surplus și practic tot noi să-l folosim ulterior, în toamnă, la viței, când practic cererea de lapte crește și laptele muls să meargă către fabrici, iar laptele surplus de acum să meargă la viței. Practic, am făcut niște calcule matematice, dar astăzi cum stă piața nu prea este fiabilă propunerea, ca atare cam cade această propunere. Dar, dacă ar veni o intervenție a statului sau un alt factor care să mijlocească și care să ducă la un cost mai mic al procesului de uscare al laptelui…”, ne explică Daniel Frei cum ar fi ajutat transformarea surplusului în lapte praf. Tot domnia sa ne informează că au fost păreri care au propus subvenționarea stocării, la un moment dat. „Dacă în rest, în celelalte nouă luni, România este deficitară în producția de lapte și în aceste trei luni vedem că este un surplus, cum am zis, cresc și fermierii cu producția, nu trec lactatele, poate ar trebui gândită o subvenție în acest sens. La un moment dat s-a dat pentru stocare, știu că au luat fabricile mari, erau până în 500.000 de euro, bani pe care aveau posibilitatea să-i acceseze, la vremea aceia. Din câte știu, nu toți procesatorii au accesat, dar poate o idee de genul: în perioada asta, deci în perioada în care este surplus, să se transforme în lapte praf și să vină o subvenție strict pentru perioada asta, strict când este surplus.”

O altă soluție ar fi, susține domnul Frei, acordarea unor subvenții mai mari pentru formele asociative cu ajutorul cărora acestea să își poată face unități de procesare. „Dacă am reuși să ne procesăm noi, să facem noi, de exemplu, o telemea în perioada asta și să vindem în toamnă, n-o să reușim tot laptele să-l procesăm, dar poate e posibil ca să reglăm cumva surplusul de lapte. În momentul în care nu se cere la procesator, să avem noi posibilitatea în fabricile noastre sau într-o fabrică comună a cooperativelor în care să procesăm acest lapte, să facem ceva cu termen de valabilitate mai lung sau chiar să congelăm și undeva în toamnă, când se solicită, înainte de sărbători, să putem să ieșim cu acele produse. În rest să putem să ne vindem și noi laptele”, precizează președintele BOVICOOP.

Se cer măsuri înțelepte

Probabil că aceste soluții nu sunt ideale, dar pot fi îmbunătățite și aplicate cumva prin intervenția administrativă a statului. Trebuie să înțelegem că nu orice fel de intervenție este dăunătoare. Din contră, neintervenția ar putea fi. Evident că piața este un spațiu economic în care nu este bine să intervină nimeni, pentru a nu crea dezechilibre artificiale, dar sunt situații în care pot să apară dezechilibre provenite din natura firească a economiei. Pe baza unui principiu specific, anume „maximizarea profitului”, unii dintre agenți devin atât de puternici, încât sufocă piața, subjugând-o. În asemenea cazuri, a nu interveni nu mai este folositor. Iar în fața unor forțe economice foarte mari, singurul care poate să facă față este statul, care prin pârghiile administrative, poate să-i protejeze pe cei mai slabi pentru a păstra diversitatea. Este ca atunci când ai lăsa să se dezvolte, fără intervenție, niște plante invazive care prin capacitatea lor de penetrare ar distruge toată flora specifică a unui areal. Este, fără îndoială, un proces natural, dar dăunător, iar a interveni este de dorit. 

De asemenea, trebuie ca intervenția să fie făcută cu înțelepciune, pentru ca efectul să fie cel scontat, altfel poate să se întâmple ca în situația pe care ne-a semnalat-o Daniel Frei: „Statul a încercat să intervină prin plafonarea unor produse, din păcate tot reculul a venit pe noi, pe producători. În momentul în care a trebuit să plafoneze la raft, retailerii s-au îndreptat către procesatori, procesatorii către noi și noi am fost cei care am suferit pentru toată plafonarea. Asta se vede, piața laptelui în Europa nu a scăzut în această primăvară, în timp ce noi avem în România tot mai mulți fermieri care se plâng că le este scăzut prețul la poarta fermei”.

Foarte pertinentă mi s-a părut observația lui Mihai Horvat, care remarca faptul că a aduce laptele de la distanțe mari pentru a-l procesa și apoi să îl distribui iar la distanță nu faci decât să accentuezi amprenta de carbon despre care atât de mult ne văităm în ultima perioadă. „Laptele să vină pe lanțul alimentar scurt, ceea ce ar fi în strategia UE, «de la fermă la furculiță», cumva trebuie gândită și amprenta de mediu, pentru că în momentul când aduci laptele din Ungaria, îl procesezi undeva în zona Mureșului și iar să-l distribui în zona Sătmarului sau chiar în altă parte, se arde foarte multă motorină”, punctează Mihai Horvat. 

E nevoie de o portavoce în Guvern

Încă un aspect pe care l-au discutat fermierii prezenți la reuniune a fost desemnarea unui reprezentant care să comunice mai bine și mai constant cu Guvernul. „Decizia noastră a fost să stăm la o discuție mai profundă și să  vedem cum ne putem organiza să avem o persoană continuu acolo care să se ocupe doar cu treaba asta, pentru că eu sunt atât director executiv la Federație, cât și fermier activ, și, pe deasupra, mai am o familie de care trebuie să am grijă. Deci nu aș putea să le fac pe toate. Mă consideră pe mine copiii că aș fi Superman, dar nu e chiar așa. E destul de greu. Însă, pe lângă persoana care credem noi că o vom găsi și ne va reprezenta la maximum acolo, vom sta și noi zi de zi, pentru că altfel nu vom ști care sunt problemele curente, mai ales în teren. Deci va trebui să fie o persoană care să se dedice sută la sută și să aibă cunoștințe din sectorul zootehnic, din mediul vacii cu lapte, ca să știe ce să vorbească, să știe despre ce să vorbească și să facă o legătură sută la sută între fermieri și minister”, a arătat Ionel Chirilă.

Este utilă această decizie pe care probabil că ar fi trebuit să o ia mai de mult, dar să nu uităm că atât timp cât nu există receptivitate din partea guvernanților, nici acea persoană despre care ne-a vorbit domnul Ionel Chirilă nu va putea să facă mai mult. 

Oricum, cercetarea mediului economic este un atribut care, în mod logic, intră în portofoliul guvernelor. Nu văd de ce fiecare segment din economie ar trebui să își posteze o portavoce în Guvern atât timp cât acesta din urmă și-ar face treaba pentru care este plătit. Doar faptul că există această inițiativă dovedește impotența sau nepăsarea celor chemați să guverneze. 

Este tulburător faptul că fermierii au ajuns să se autoculpabilizeze pentru ceva ce nu ar trebui să facă. „Trebuie să ne asumăm și noi o parte din vină, faptul că zootehnia nu a fost reprezentată la nivel național așa cum ar fi trebuit, faptul că noi nu am reușit să punem presiune sau să mergem cu problemele, dar și cu rezolvările la problemele noastre, pentru că de cele mai multe ori mediul asociativ nu merge doar cu probleme în fața decidentului public, merge și cu rezolvarea acestor probleme. De cele mai multe ori, în legislație au fost implementate și propunerile noastre, dar, așa cum au semnalat și colegii noștri, faptul că legislația se schimbă foarte des și de cele mai multe ori este și ambiguă creează probleme în sector și, da, este necesar să se facă corecții, ajustări, și acestea se fac în cunoștință de cauză”, ne spune Ionel Arion. Probabil că rostul principal al acelui reprezentant ar fi mai degrabă cel de a informa constant fermierii despre dinamica legislativă. Pentru că altfel fermierii nu au cum să ofere totdeauna soluții la nivel macroeconomic, pentru că nu este menirea lor. Această sarcină o are statul, care, prin specialiștii pe care ar trebui să îi aibă, este chemat să cerceteze care sunt problemele celor implicați în economie, să le analizeze, să caute soluții echilibrate și să le legifereze, astfel încât niciuna dintre părți să nu muncească în zadar.

Ionel Arion este chiar mai explicit decât noi: „Este rolul statului să devină arbitru nu în piață, ci în legislație, în aplicarea legislației. Legislație există, însă autoritățile statului – îmi pare rău s-o spun, am mai spus-o, mă repet – sunt populate azi cu oameni care au atribuțiuni, dar nu înțeleg aceste atribuțiuni, d-apoi să le mai și aplice sau să le implementeze. Din păcate, se perpetuează acest trend, faptul că azi noi nu alegem să ocupăm anumite posturi prin concurs, statul român practic a uitat de concurs și doar prin numiri, or, persoanele nepotrivite numite într-un astfel de domeniu care are rolul de arbitru sau rol de a reglementa sau rol de a supraveghea anumite derapaje nu pot lua decizii, fiindcă sunt în necunoștință de cauză”.

Atât timp cât situația este de natură să decapitalizeze unul dintre pioni, toată economia va avea de suferit. Iar dacă ne putem lipsi de una sau de alta, dintre cele nevitale, nu același lucru se poate spune despre mâncare. Să nu uităm că trăim o epocă în care amenințarea războiului este reală, iar securitatea alimentară ar trebui să fie prioritară. 

Articol de: ADRIAN NEDELCU & VICTOR MIHALACHE

CITEȘTE ȘI: Socotelile crescătorilor de vaci, date peste cap

Consiliul Laptelui s-a reunit în ferma Afiliu din județul Buzău 

În editorialul din ediția lunii iulie a publicației Revista Fermierului am scris despre cum Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ia o sumă din subvenția fermierului pentru a-l despăgubi în caz de calamitate, dar banii, pentru moment, nu pot fi cheltuiți, deoarece autoritățile statului nu au mers mai departe, respectiv să creeze acel instrument de management al riscului. Prin urmare, statul îi ia niște bani agricultorului fără să existe legislația necesară ca să și dea banii înapoi, ca despăgubire dacă se întâmplă vreo calamitate în fermă. Practic, nu este definit acest instrument de risc. Cine îl gestionează, cum se derulează, ce proceduri are – nu se știe nimic, pentru că legislația nu s-a adoptat, nu există! (Editorialul din Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024, poate fi citit aici: https://revistafermierului.ro/editorial/item/6237-fermierul-anului-2024-si-utut-si-cu-banii-luati-de-propriul-stat.html)

De ce revin pe acest subiect? Pentru că sunt multe probleme legate de implementarea DR-32, intervenție care se referă la crearea unui instrument de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole și care stabilește că APIA reține anual 3% din plățile directe ce urmează a fi plătite fiecărui fermier. Așadar, vorbim de toți fermierii, nu contează că lucrează în cultură mare, în legumicultură, pomicultură, în tot ce înseamnă vegetal ori că activează în zootehnie. Statul ia bani de la toată lumea.

Însă în Planul strategic scrie negru pe alb că pentru gestionarea acestor bani reținuți din subvenții se va crea un instrument de management al riscului, dar la riscurile care vor fi asigurate e trecută doar seceta. Dacă dă o molimă în fermele de animale, crescătorii nu sunt despăgubiți din banii reținuți de APIA. Contribuie și nu primesc nimic. Nici nu pot fi scoși ca excepție, pentru că nu permite Regulamentul European 2115/2021, care spune că trebuie să se rețină 3% de la toți beneficiarii de plăți directe.

Se presupune că instrumentul de risc asigură riscuri catastrofale din toate sectoarele, dacă banii se rețin de la toată lumea, nu? Fiecare fermier care contribuie să știe că în momentul în care are un risc de calamitate are și dreptul să primească ceva ca despăgubire. Așa cum arată acum lucrurile, unii producători agricoli primesc ceva, alții nu primesc nimic. Apare discriminarea.

După publicarea editorialului menționat mai sus, „Fermierul anului 2024, și *utut, și cu banii luați de propriul stat”, mi-a scris un fermier: „Cred că ar trebui să se discute și despre acel procent reținut din plățile directe în cazul crescătorilor de animale. Deși acești bani se iau inclusiv pentru pășuni și plăți directe pe cap de animal respectiv sprijin cuplat zootehnic, niciodată nu s-au dat despăgubiri de secetă pentru pășuni sau animale. Ce înseamnă secetă pentru un fermier cu zootehnie extensivă? Înseamnă că pășunea nu poate susține efectivul de animale și în acest caz trebuie furajare suplimentară. În plus, avem un excedent de animale de vânzare ce coboară prețul pe piață. Furajul, în schimb, e puțin și are preț mare. Deci, fermierul cu animale are doar minus pe toate palierele”.

Multe probleme, legislație șchioapă, lipsă de interes, ca să nu-i zic altfel, din partea autorităților competente.

Închei cu ce mi-a zis fermierul Ștefan Gheorghiță, iar cine are urechi să audă, poate mișcă lucrurile în direcția bună: „Fermierii nu se apără, inclusiv în justiție, decât dacă le ajunge cuțitul la os. În rest, speră că se va găsi cineva să scoată castanele din foc. Surpriză, nu le scoate nimeni legat de managementul riscului și cei afectați de secetă așteaptă cu mâna întinsă să mai primească ceva, în loc să ne „războim” pentru a construi o soluție viabilă de asigurare. Ce vreau să zic? Și noi, fermierii, ne merităm soarta, fiindcă ne complacem în a urla la lună. Tot mergem și cerem despăgubiri… Este greu să vă implicați să facem ceva care să rezolve problema economic și nu politico-electoral? Decât să facem ceva constructiv, care să ne aducă real bine, noi, fermierii, acceptăm să fim făcuți pomanagii pentru câțiva firfirei”.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Este greu de înțeles și total nerealist obiectivul stabilit de Uniunea Europeană ca până în 2030 emisiile de CO₂ să scadă cu 45% față de 2010 și să ajungă la zero până în 2050. Această afirmație trebuia continuată cu un alt obiectiv, la fel de neînțeles și total irealizabil, ca până în 2050 să dispară viața de pe Terra, pentru că tot ce este viu respiră și emite CO₂.

Se știe că peste 95% din corpul plantelor, din masa vegetală, este format din CO₂ și H₂O. De fapt, din H₂O se reține doar H, iar oxigenul este cedat în atmosferă îmbogățind aerul cu oxigenul atât de necesar tuturor viețuitoarelor.

La fel, ar trebui să se știe că tot ce este viu pe Terra și tot ce mișcă pe acest pământ au la bază energia solară transformată în energia chimică potențială și înglobată în produsele sintetizate (hidrați de carbon, proteină, grăsimi) în procesul de fotosinteză. Prin urmare, CO₂ nu numai că nu este dăunător, el este vital pentru tot ce este viață și pentru tot ce mișcă pe acest pământ (oameni, animale, păsări, insecte, microorganisme, dar și mașini, trenuri, avioane etc.) fiind, totodată, folositor în multe alte domenii.

1.       Principalul rol al CO₂ constă în aceea că el constituie materialul de bază pentru formarea producției vegetale care, la rândul ei, constituie sursa de energie pentru tot ce mișcă pe planeta noastră. Să se asigure cât mai multă clorofilă pe pământ pentru a valorifica tot mai mult CO₂ și a elibera cât mai mult oxigen. Se apreciază că anual se consumă 175 de miliarde de tone CO₂ și se eliberează 460 de miliarde de tone oxigen.

2.       CO₂+H₂O → H₂CO₃ (acid carbonic), care are capacitatea de a solubiliza substanțele greu solubile din sol și a le pune la dispoziția plantelor.

3.       CO₂ împreună cu celelalte gaze rezultate din descompunerea materiei organice și a humusului contribuie la creșterea porozității solului, dând aspectul de teren „dospit”, căruia îi asigură o anumită elasticitate și rezistență la tasare-compactare.

4.       CO₂+H₂O→H₂CO₃, care, prin disociere, rezultă ioni de HCO^-₃, CO^--₃ și H⁺, care participă la schimbul de ioni în procesul de absorbție și în metabolismul plantelor.

5.       În depozitele pentru păstrarea fructelor este necesar să se asigure concentrații mărite de CO₂ (10%).

6.       Prin creșterea concentrației de CO₂ de la 0,03% la 0,28%, fotosinteza crește de trei ori deoarece CO₂ absorbit prin rădăcină (în sol concentrația de CO₂ este de zece ori mai mare) ajunge la frunze și participă la fenomenul de fotosinteză. Maximumul de fotosinteză se realizează la concentrații de CO₂ de 2-5%, lucru care se poate realiza în sere și solarii.

7.       Aprecierea gradului de fertilitate a solului se poate face după cantitatea de CO₂ degajată din sol, deoarece aceasta dovedește că solul este bogat în materie organică și rădăcinile au o respirație intensă.

8.       De pe suprafața de un hectar se elimină zilnic 60 kg CO₂ din respirația rădăcinilor și 70 kg CO₂ din activitatea microorganismelor.

9.       În condiții de secetă, concentrația de CO₂ din atmosferă, mărită, încetinește procesul de fotorespirație a plantelor, determinând folosirea mai eficientă a apei din sol.

10.     S-a constatat că anumite microorganisme modificate genetic pot realiza din CO₂ biocombustibil.

11.     Unele semințe tari (cu repaus seminal îndelungat) pot încolți numai într-o atmosferă cu concentrația de peste 0,5% CO₂.

12.     În ultima perioadă, CO₂ este folosit la fabricarea unei proteine întrebuințate în furajarea animalelor. CO₂ și H folosit drept sursă energetică se introduc într-un rezervor de fermentare și rezultă o pulbere care conține 40% proteină.

Prin urmare, problema trebuie pusă nu sub aspectul reducerii emisiilor de CO₂, pentru că este folositor în multe domenii, ci de asigurare a mijloacelor care să valorifice cât mai mult CO₂. Aceste mijloace, care stau la îndemâna omului, constau în asigurarea a cât mai multă clorofilă care, cu miraculoasele ei cloroplaste, în procesul de fotosinteză, cu ajutorul energiei solare transformă CO₂ în produsele sintetizate ce conțin energie chimică potențială.

Dacă ne referim la zona ecuatorială și la cea subtropicală, care mențin vegetația permanent verde, dacă avem în vedere pădurile Amazoniei de 5.500.000 km² unde trebuie stăvilite defrișările și incendiile, numai această vegetație poate consuma o bună parte din emisiile de CO₂ de pe Terra.

Referindu-ne la țara noastră, avem în vedere, de pildă, că un fag matur care ocupă câțiva metri pătrați are suprafața cloroplastelor de 20.000 m² cu care poate face fotosinteză.

Dacă toate suprafețele improprii agriculturii ar fi împădurite, dacă toate zăvoaiele aflate de-a lungul râurilor ar fi întreținute, dacă s-ar înființa perdele forestiere de producție de-a lungul șoselelor și căilor ferate, pe diguri și canale, precum și perdele de protecția culturilor agricole, la care am adăuga arborii și arbuștii existenți în parcuri, care se vor extinde și se vor îngriji, precum și respectarea recomandărilor ca majoritatea suprafețelor agricole să fie menținute permanent verzi, am avea suficiente mijloace pentru a consuma emisiile suplimentare de CO₂ și a evita efectul de seră cu implicații negative în schimbările climatice. La fel, există posibilitatea înlocuirii combustibililor fosili cu motoare electrice, cu motoare care consumă H, motoare cu consum de biocombustibili etc. Prin urmare, există suficiente posibilități, dacă se vrea, și să nu mai fie atât de hulit CO₂, acest „oxigen” al vegetației, acest suport al vieții.

Articol scris de: PROF. DR. ING. VASILE POPESCU