La această dată, culturile de rapiță arată destul de bine, având în vedere contextul climatic actual. Timpul răcoros a ținut la distanță patogenii, iar activitatea dăunătorilor a fost și ea stânjenită. În prezent, temperaturile sunt mai ridicate în timpul zilei, iar dăunătorii sunt activi. Larvele de Ceutorhynchis napi și/sau C. palidactyllus sunt prezente în tulpinile de rapiță. Pe bobocii florali și pe flori sunt prezenți dăunătorii Melighetes aeneus (gândacul lucios al rapiței) și Ceutorhynchus assimilis (gărgărița semințelor de crucifere).

În zona Lovrin am constatat o densitate destul de mare a gărgăriței semințelor (câte 3 - 4 pe un racem), mai ales pe marginile culturilor de rapiță, chiar dacă au fost efectuate tratamente. În această perioadă, gărgărițele se hrănesc și se împerechează masiv. Odată cu apariția primelor silicve va începe și depunerea ouălor. Monitorizați cu atenție culturile dumneavoastră și interveniți cu un tratament la momentul optim, în așa fel încât insectele să depună cât mai puține ouă.

Gărgărița semințelor de crucifere - Ceutorhynchus assimilis este un dăunător foarte important al rapiței, prezent în Europa în toate zonele unde se cultivă această plantă (Winfield, 1992; Cárcamo et al., 2009). Acest dăunător poate produce pagube în producție cuprinse între 15 - 35% (Buntin et al., 1999; Alford et al., 2003; Williams, 2004; Cook et al., 2006). După Dosdall et Cárcamo (2011), un atac masiv poate duce la pierderi în producție de până la 50%.

Dăunătorul poate fi observat în culturile de rapiță în timpul înfloritului (Ferguson et al., 2001; Williams, 2010).

Ceutorhynchus assimilis

Daune produse

Adulții de Ceutorhynchus assimilis se hrănesc cu mugurii florali, polen, nectar și cu țesuturile racemelor. În urma hrănirii, mugurii se vor usca. Dosdall et al. (2014) arată că, în urma hrănirii florile avortează. În consecință, se vor forma mai puține păstăi. Pe lângă asta, orificiile produse de adulți se pot constitui în porți de intrare pentru diferiți patogeni (Dosdall et al., 2001).

Larvele se hrănesc cu semințele din silicve, putând distruge una sau mai multe. Din cauza atacului, silicvele vor fi deformate și se vor deschide prematur (Dosdall et al., 2001). Temperaturile ridicate din timpul înfloritului favorizează activitatea acestui dăunător.

Aspecte generale despre biologia și ecologia gărgăriței semințelor

Dăunătorul are o singură generație pe an și iernează sub stratul de frunziș la marginea perdelelor forestiere și liziera pădurilor, în sol la 0,5 - 5 cm adâncime, în șanțurile de pe marginea drumurilor, unde este protejat de temperaturile scăzute (Brodeur et al., 2001; Roșca et al., 2011).

Primăvara, când temperatura solului este de 12 grade C, adulții ies de la iernat. Apariții masive se înregistrează când temperatura solului ajunge la 15 grade C (Ulmer et Dosdall, 2006; Roșca et al., 2011). Gărgărițele zboară când temperatura medie a aerului este de 12 grade C. La această temperatură, ele pot zbura la 1 metru înălțime iar pe măsură ce temperatura crește, crește și înălțimea de zbor. Dacă umiditatea atmosferică crește, scade și înălțimea de zbor și distanța de dispersie (Tansey et al., 2010a).

Adulții sunt mici (3 - 4 mm) au rostru proeminent, curbat și culoare cenușie - negricioasă. Când rapița începe să înflorească, adulții pot fi observați pe flori. Ei se hrănesc cu polen, nectar, muguri și cu țesuturi ale racemelor și se împerechează până când încep să se formeze primele silicve (Kozlowski et al., 1983).

Femelele depun ponta în silicvele mici, abia formate (1 - 2 cm). Însă, majoritatea ouălor sunt depuse la sfârșitul înfloritului, când silicvele au dimensiuni cuprinse între 45 - 60 mm (Dosdall et Moisey, 2004). Înainte de a depune oul, femela roade un orificiu mic în silicvă și apoi depune un singur ou. După aceea, marchează zona cu feromoni pentru ca altă femelă să nu mai depună ponta (Ferguson et Williams, 1991). În întreaga viață, o femelă depune înte 35 - 50 ouă. Cercetările arată că, de obicei femela depune un singur ou într-o silicvă (Roșca et al., 2011). La infestări masive, pot fi observate și câte două și chiar mai multe ouă într-o silicvă (Cárcamo et al., 2001). Larvele au culoare albă imediat după eclozare, capul rotund și mai închis la culoare. Sunt apode și la maturitate au între 4 - 5 mm lungime (Roșca et al., 2011). La început se hrănesc în peretele silicvelor, după care trec pe semințe. După Dosdall et al. (2014), o singură larvă poate consuma 5 semințe până ajunge la maturitate. Roșca et al. (2011) arată că o larvă poate consuma între 3 și 9 semințe până ajunge la maturitate. La densități mari silicvele vor rămâne fără semințe. Ajunse la maturitate, larvele rod un orificiu în silicve și cad la sol unde începe împuparea. Această etapă durează aproximativ 10 - 14 zile, după care apar noii adulți (Cárcamo et al., 2001).

Ciclul de viață al acestui dăunător se desfășoară pe parcursul a aproximativ 8 săptămâni (de la ou la adult). Perioada se poate scurta sau lungi, funcție de condițiile climatice (Cárcamo et al., 2001).

Noii adulți se vor hrăni tot pe rapiță (dar și pe alte crucifere), rozând silicvele verzi și consumând resturile de semințe rămase în urma hrănirii larvelor și orice sămânță în curs de dezvoltare.

Cum controlăm dăunătorul?

În vederea combaterii dăunătorului la momentul optim, trebuie să se facă o monitorizare atentă a culturilor, mai ales pe margini. Aceste gărgărițe atacă cel mai frecvent marginile culturilor de rapiță, producând pagube. Dacă infestarea este masivă pot migra către mijlocul culturii uneori.

Măsuri culturale

O bună strategie de management este utilizarea culturilor capcană. Pot fi semănați câte doi hibrizi, după cum urmează: la marginea câmpului poate fi semănat un hibrid extratimpuriu, iar restul câmpului cu un hibrid mai tardiv. Hibridul timpuriu va înflori înaintea culturii, iar gărgărițele pot fi capturate aici. Astfel, va fi tratată doar marginea culturii. Dacă se cultivă un singur hibrid, marginea poate fi semănată cu o săptămână mai devreme decât restul culturii. Această metodă poate fi aplicată cu succes mai ales la solele foarte mari. Scopul acestor strategii este de a opri înaintarea gărgărițelor către mijlocul culturii. De asemenea, se reduc costurile cu tratamentele iar entomofauna utilă va fi protejată (Buntin, 1998; Dosdall et Cárcamo, 2011).

Combaterea chimică

Funcție de zona de cultivare, în literatura de specialitate se recomandă mai multe praguri de dăunare de la care se pot executa tratamente fitosanitare. Pentru stabilirea densității dăunătorului, controalele trebuie efectuate de două ori pe săptămână la marginea culturilor în special, atunci când plantele sunt în fenofaza de 10 - 20% înflorire. Se execută câte 10 măturări cu fileul entomologic cu pânză mai groasă (canvas) în 10 puncte din câmp alese la întâmplare. Dacă sunt colectate mai mult de 20 de gărgărițe la 10 măturări, se vor lua măsuri de combatere (Canola Council of Canada, 2014). Dacă gărgărițele se află doar la marginea culturii, tratamentele vor fi aplicate doar în acele zone.

EPPO (1998), recomandă efectuarea unui tratament după formarea primelor silicve, când se înregistrează o densitate de 0,5 - 2 adulți/plantă la marginea câmpului (prag recomandat, în funcție de regiune acesta poate să fie ușor diferit). Pe de altă parte, densitatea trebuie stabilită atât la marginea culturii, cât și în interior. Nu este indicat să se facă tratamente la sfârșitul înfloritului (EPPO, 1998).

Tratamentele trebuie să vizeze omorârea adulților, înainte ca femelele să depună prea multe ouă (Canola Council of Canada, 2014).

În România, Roșca et al. (2011), recomandă începerea combaterii atunci când se înregistrează o gărgăriță/2 plante. Când este prezentă și Dasineura brassicae se poate reduce pragul la o plantă. Wise et Lamb (1998) recomandă un prag cuprins între 1 - 2 gărgărițe/plantă.

În țara noastră sunt omologate mai multe insecticide ce pot fi utilizate în combatere: lambda cyhalotrin, cipermetrin, etofenprox, cipermetrin + piperonil butoxid.

Atenție la albine!

Substanțele utilizate în combatere sunt foarte toxice pentru albine. Se recomandă avertizarea apicultorilor. Stupii ar trebui îndepărtați în timpul tratamentelor și 2 - 3 zile după aplicare. A se evita aplicarea directă pe stupi și în perioadele când albinele se hrănesc activ. Aplicați tratamentele dimineața sau seara.

Combaterea biologică

Aceste gărgărițe au dușmani naturali. Au fost identificate patru viespi parazite pe ouă și larve. Viespile parazite de ou fac parte din familia Mymaridae. Cele care parazitează larvele aparțin familiilor Pteromalidae și Braconidae. Dintre acestea, Trichomalus perfectus este răspândită în multe zone unde se cultivă rapiță (Europa, SUA, Canada) - Murchie et Williams, 1998; Dosdall et al., 2014. Trichomalus perfectus (Walker) este o viespe ectoparazit de larve, prezentă cu populații ridicate în culturile de rapiță din Europa, mai ales în cele netratate. Acest parazit are o singură generație și migrează în culturile de rapiță mai târziu decât gazda sa. Femela străpunge peretele silicvei cu ovipozitorul, imobilizează larva de C. assimilis și depune un singur ou pe suprafața corpului. Larva parazitoidă se hrănește extern cu gazda sa, fără a consuma capsula cefalică și pielea. În culturile netratate cu pesticide din Marea Britanie, procentul de parazitare a trecut de 50% (Murchie et al., 1997 b).

Bibliografie

Articol scris de:  dr. ing. Otilia Cotuna, CSIII Laborator de Protecția plantelor SCDA Lovrin, șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În culturile de grâu mai avansate în vegetație și la soiurile sensibile, Blumeria graminis își face simțită prezența. Condițiile climatice actuale (răcoare și umiditate) sunt pe placul acestui fung. Dacă vremea se va menține răcoroasă și umedă este bine ca fermierii să fie atenți la evoluția acestui patogen (dacă temperaturile cresc, făinarea se oprește din evoluție).

Pe lângă Blumeria graminis, în contextul climatic actual ne putem aștepta și la infecții produse de fungii Puccinia striiformis (rugina galbenă), Rhizoctonia cerealis (rizoctonioză), Gauemannomyces graminis (înnegrirea bazei tulpinii), Pseudocercosporella herpotrichoides (pătarea în ochi a bazei tulpinii). Așadar, controlați culturile săptămânal și executați tratamentele fitosanitare la momentul optim.

În sprijinul dumneavoastră vin cu informații și fotografii actuale ale fungului Blumeria graminis.

Cultură comparativă de grâu (28 soiuri)

Făinarea cerealelor păioase - Blumeria graminis (D. C.) Speer. Ce ar trebui să știe fermierii despre acest patogen?

Fungul Blumeria graminis poate provoca la grâu pierderi cantitative de recoltă de până la 45%, dar şi pierderi în ceea ce priveşte calitatea (afectează însuşirile de panificaţie) prin zbârcirea sau şiştăvirea cariopselor [Zeller et al., 2002].

Această boală este considerată una din principalele afecțiuni ale grâului din zonele cu climat semicontinental sau maritim şi poate afecta foarte serios recolta de boabe. Se întâlneşte pe arii întinse în fiecare an, fiind larg răspândită pe toate continentele, în special în regiunile umede.

Pierderile provocate variază de la an la an, depinzând cu precădere de condiţiile vremii. După Everts et al. (2001), făinarea afectează coacerea grâului şi calitatea morăritului. Soiurile susceptibile netratate pot avea pierderi de recoltă de 16% când este infectată frunza stindard înaintea apariţiei spicului. Când infecţia ajunge la frunza stindard, pierderile potenţiale pot ajunge la 25%. În contrast, soiurile rezistente pot pierde 5% până la 8% din producţie dacă făinarea urcă de la frunzele bazale la frunza stindard.

În Câmpia Banatului făinarea este prezentă în fiecare an în lanurile de grâu, cu frecvențe și intensități de atac diferite funcție de condițiile climatice.

Cum recunoaștem făinarea

Patogenul Blumeria graminis se localizează pe toate organele aeriene ale plantelor de grâu. Boala debutează cu pete clorotice sau galbene pe frunzele de la baza plantelor. Primele simptome sunt aglomerări mici, pâsloase, de culoare albă (miceliile sau corpul ciupercii), izolate sau confluente, care în timp se extind la tecile frunzelor, la tulpini ca un manşon şi apoi la spic. Pe măsură ce boala evoluează, culoarea albă a miceliului virează la galben închis şi leziunile respective devin prăfoase, ceea ce înseamnă că ciuperca a fructificat anamorf (asexuat) prin conidiofori cu conidii sau oidii. Sporogeneza anamorfă apare ca o pulbere fină, albă, de unde şi denumirea populară de „făinare”. Când începe maturizarea plantelor de grâu, aglomerările de hife miceliene, devin gri şi apoi uşor brune la culoare şi cu ochiul liber sunt observabile punctişoare negre asemănătoare cu boabele de piper (peritecii sau cleistotecii cu asce şi ascospori), sporogeneza telomorfă a ciupercii sau faza galben – roşcată. Sub pâsla miceliană, uşor desprinsă cu degetele mâinilor, ţesuturile plantelor sunt brune, necrotice sau moarte [Hatman et al., 1989; Eliade, 1990; Lipps, 1996; Baicu et Seşan, 1996; Popescu, 1998, 2005].

Manifestarea la exteriorul plantelor, specifică ciupercii Blumeria graminis, devine severă, amplă, adică ia caracter de masă sau de epidemie şi chiar de pandemie, dacă condiţiile de mediu sunt favorabile patogenului, dacă sunt prezente în cultură soiuri de grâu sensibile cât şi rase fiziologice sau patotipuri virulente [Prescott et al., 1986; Popescu, 1998; Bissonette, 2002].

Pâslă miceliană de culoare albă pe teaca frunzelor de grâu produsă de fungul Blumeria graminis

Aspecte generale despre biologia și epidemiologia patogenului

Ciuperca trece anotimpul rece sub formă de cleistotecii pe samulastra de grâu infectat. Iernarea şi perpetuarea de la un an la altul a fost şi este studiată de diferiţi cercetători, dar ca şi alte probleme şi în aceasta sunt multe lucruri neelucidate sau controversate. La Blumeria graminis pe Triticum vulgare, cleistoteciile se formează din abundenţă şi de obicei în fiecare an în condiţiile din ţara noastră (Eliade, 1990). Cleistoteciile se formează pe frunze, pe tulpini şi teci şi ciuperca iernează pe acestea, iar în primăvara următoare ascosporii produc infecţiile primare (Sandu-Ville, 1967; Eliade, 1990). După Davis et al. (2002), ciuperca străbate iarna sub formă de structuri întunecate, generatoare de spori, numite cleistotecii, care eliberează sporii (ascosporii) purtaţi de vânt primăvara. De asemenea, poate străbate iarna ca miceliu pe plantele de grâu şi produce spori (conidii) care pot cauza și ei infecţii iniţiale. Conidiile din leziunile rezultate sunt purtate de vânt pentru ciclul secundar al bolii la intervale de 10 zile. Alți autori arată că patogenul poate să ierneze sub formă de micelii la frunzele bazale şi pe teci la grâul de toamnă, iar peste vară sub formă de cleistotecii în resturile vegetale ale miriştei sau şi în spermosfera seminţelor, dar fără semnificaţie biologică (Yang et al., 1992). Infecţiile de toamnă constituie sursa principală de răspândire a bolii, miceliul rezistând peste iarnă [Hulea et al., 1975; Hatman et al., 1989; Popescu, 1998; Bissonnette, 2002].

Dezvoltarea fungului este influențată în principal de factorii de mediu, cum ar fi: temperatura, umiditatea (roua, umiditatea relativă a aerului, precipitaţiile), lumina, nebulozitatea, viteza vântului. Ciuperca Blumeria graminis f. spec. tritici realizează infecţia grâului şi-şi manifestă patogenitatea în limite largi de temperatură. În ceea ce priveşte umiditatea, ciuperca este mai agresivă şi virulentă la valori mai scăzute (37 - 56%) decât la o atmosferă cu hidroscopicitate de 79 - 97%; umiditatea relativă a aerului şi precipitaţiile, interferează pozitiv cu gradul de atac al ciupercii, dar cu o intensitate redusă la jumătate faţă de rouă. Însuşirile de patogenitate ale ciupercii sunt influenţate şi de lumină şi de întuneric; de exemplu la întuneric lanţurile de oidii sunt mai lungi, cu vitalitate scăzută şi o slabă putere de infecţiozitate datorită conţinutului scăzut de carbohidraţi; nebulozitatea de 3 - 6 este la limita semnificaţiei (Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990; Yang et al., 1992; Friedrich, 1995 a şi b; Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b).

În condiții de răcoare și umezeală (temperaturi între 17 - 22⁰C și UR% între 85 - 100%), făinarea este puternic extensivă (Prescott et al., 1986; Williams et Littlefield, 1995). Alți autori arată că, umiditatea ridicată de 85 - 100% (în prezenţa sau lipsa ploii) şi temperaturile cuprinse între 15 și 25⁰ C, favorizează dezvoltarea bolii; dacă temperaturile cresc, boala este remarcabil încetinită la (Kochourek et Vechet, 1984; Bailey et al., 1995; Lipps, 1996). Ploile puternice nu sunt favorabile producerii de spori sau creşterii miceliului pe suprafaţa frunzelor [Evans, 1997; Chet, 2003].

Factorii tehnologici (monocultura sau absenţa rotaţiei, densitatea mare a plantelor, irigarea, excesul sau carenţa elementelor nutritive, întârzierea semănatului), coroborați cu cei climatici, favorizează apariția epidemiilor şi chiar a pandemiilor de făinare în culturile de grâu, orz, secară, ovăz.

Cum ținem sub control făinarea

Măsuri profilactice

Măsurile agro - fitotehnice au un rol important în prevenirea făinării la grâu, dar și la alte cereale, și constau în respectarea rotaţiei culturilor, executarea corectă a lucrărilor solului, semănatul la date şi densităţi optime, folosirea soiurilor rezistente, utilizarea raţională a fertilizării, irigaţia judicioasă acolo unde este cazul [Hatman et al., 1986; Iacob, 2003]. Pe de altă parte, sunt cele mai ieftine metode de prevenire. Mulţi producători de cereale utilizează metode culturale de combatere a făinării. Aceştia folosesc soiuri moderne, cu productivitate ridicată, rotaţia culturilor, date potrivite pentru lucrări, fertilizare echilibrată şi practici agronomice adecvate, care duc la limitarea pierderilor de producţie datorate făinării.

Măsuri chimice

Combaterea este economică dacă, după înfrăţit, pe ultimele trei frunze sau înainte de înflorit pe frunza stindard sunt peste 25 pete pâsloase, adică s-a realizat valoarea PED-ului, şi factorii climatici (temperatură, umiditate, ploaie, ceaţă, rouă) continuă să se întrunească în limite optime pentru dezvoltarea bolii [Popescu, 1998].

Fungicidele omologate pentru combaterea făinării grâului în România sunt suficiente. Aceste fungicide au spectrul larg de acțiune și combat și alți patogeni. Aduc în atenție câteva dintre aceste substanțe: azoxistrobin, tebuconazol, bixafen + protioconazol, tetraconazol, difenoconazol + fluxapyroxad + metconazol, bixafen + spiroxamină + trifloxistrobin, fenpropidin, azoxistrobin + tebuconazol, ciflufenamid, difenoconazol, benzovindiflupir, boscalid + kresoxim metil, protioconazol + spiroxamină + tebuconazol, metrafenonă, sulf, ciprodinil, fluxapyroxad, protioconazol, protioconazol + spiroxamină, fluxapyroxad + metconazol, tebuconazol + trifloxistrobin, protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin, protioconazol + trifloxistrobin, fluxapyroxad + piraclostrobin, piriofenona, mefentrifluconazol, fluxapyroxad + mefentrifluconazol, izopirazam + protioconazol, bixafen + tebuconazol, proquinazid + protioconazol etc [după Pesticide 2.22.3.1, 2022].

Stropirile aplicate la faza de un nod (stadiu de creştere GS 31) au controlat de timpuriu făinarea, dar cel mai bun control şi cel mai bun răspuns al recoltei a fost asociat cu stropirile aplicate la emergerea frunzei stindard (GS 39 – 43) sau apariţia spicului (GS 59), stadii dezvoltate înainte de creşterea atacului. Stropirile aplicate la apariţia spicului şi cele la începerea extinderii frunzei stindard, de asemenea au determinat o bună protecţie a spicului [Harwick et al., 1994].

În combaterea biologică a făinării grâului în condiții de câmp prezintă interes mai mulți agenți biologici: Bacillus subtilis, B. chitinospora, B. pumilus, Pseudomonas fluorescens, Rhodotaula sp. (Xiaoxi et Wenhong, 2011; Shahin et al., 2019).

Bibliografie

Articol scris de:  dr. ing. Otilia Cotuna, CSIII Laborator de Protecția plantelor SCDA Lovrin, șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

A început semănatul porumbului și al florii-soarelui. Cele care au fost semănate mai devreme au răsărit deja, iar cele semănate acum, urmează să răsară. Fermierii trebuie să verifice cu atenție culturile înainte de răsărire și în timpul răsăritului. Dacă constatați că aveți atac și densitate numerică mare este bine să faceți un tratament. Tratamentele de după răsărit și chiar în timpul răsăritului și-au dovedit eficacitatea de-a lungul timpului, atunci când insecta a fost depistată la timp.

Și în acest an, la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin continuăm monitorizarea dăunătorilor Tanymecus dilaticollis și Opatrum sabulosum. Sondarea culturilor de porumb și floarea-soarelui se va face în fenofazele de 1 - 3 frunze (BBCH 9 - 11, răsărire) și 3 - 5 frunze (BBCH 12 - 15).

Sondare sol (24 martie 2022) pentru depistarea dăunătorilor Tanymecus dilaticollis și Opatrum sabulosum

Primele apariții ale dăunătorului Tanymecus dilaticollis au fost înregistrate pe teritoriul SCDA Lovrin în cea de-a treia decadă a lunii martie 2022. Opatrum sabulosum a început să iasă din sol chiar mai devreme. Sunt mai puține exemplare în această primăvară comparativ cu anul trecut. Temperaturile scăzute influențează negativ activitatea acestor dăunători, dar, odată cu creșterea temperaturilor s-ar putea să asistăm la apariții masive.

În continuare, readuc în atenția dumneavoastră câteva informații despre Tanymecus dilaticollis care ne creează atâtea probleme. Să vedem cum putem lupta cu el, mai ales în condițiile în care trendul la nivel mondial este de renunțare la 50% din pesticidele existente acum pe piață.

Reamintim că, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a acordat autorizații temporare pentru câteva insecticide neonicotinoide utilizate pentru tratarea semințelor de porumb și floarea-soarelui împotriva dăunătorilor Tanymecus dilaticollis și Agriotes sp. Aceste substanțe sunt: tiametoxam, imidacloprid și clotianidin. Ele pot fi utilizate în perioada 25 ianuarie - 24 mai 2022 și doar în zonele cele mai afectate de dăunătorii mai sus menționați și doar la depășirea PED (prag economic de dăunare). Autorizațiile temporare pot fi vizualizate pe site-ul ANF (Agenția Națională Fitosanitară): https://www.anfdf.ro/central/omologare/temporar/temp.html.

Despre Tanymecus dilaticollis Gyll - rățișoara porumbului

Tanymecus dilaticollis este un dăunător periculos al porumbului. Are o singură generație pe an și iernează în stadiul de adult, în sol, la adâncimi de 40 - 60 cm. Pe măsură ce temperatura din sol crește (de la 4⁰C), în luna februarie, adulții încep să urce către suprafața solului. La sfârșitul lunii martie și chiar mai devreme uneori, adulții pot fi văzuți la suprafața solului dacă temperatura aerului este de 9⁰C. Până la răsărirea porumbului, adulții se hrănesc cu plante spontane, cereale. Au o preferință deosebită pentru pălămidă, de exemplu. Când culturile de porumb răsar, rățișoara migrează în acestea, unde începe să se hrănească. De altfel, întreg ciclul de viață al insectei are loc în cultura de porumb (hrănire, împerechere, pontă, iernare) - Roșca et al., 2011.

Tanymecus dilaticollis (foto 2021)

Când este periculos atacul acestei insecte?

Cel mai periculos este atacul din timpul răsăritului când plantele pot fi retezate. Aceste plante sunt pierdute, iar dacă frecvența plantelor retezate este mare, culturile sunt întoarse de multe ori. Uneori insectele rod frunzele în faza de cornet. La deschiderea frunzelor se vor observa perforații circulare cu dispunere transversală (Roșca et al., 2011). De la 4 - 5 frunze, plantele de porumb nu mai sunt în pericol. În această fenofază, Tanymecus dilaticollis va ataca frunzele pe margini. Atacul se manifestă sub formă de trepte. Astfel de plante vor avea creșteri încetinite care se pot traduce prin pierderi în producție uneori. Dăunătorul atacă în perioadele călduroase, însorite și cu temperaturi medii diurne ce trec de 20⁰C. Sub această temperatură și în prezența precipitațiilor sau timp noros, insecta își încetinește activitatea.

Pragul economic de dăunare calculat este de 5 adulți/m².

Alte praguri sau intervale critice de care să ținem seama sunt legate de densitatea dăunătorului. Pragul minim este sub 0,5 gărgărițe/m², pragul mediu de o gărgăriță/m², iar pragul de la care trebuie să ne îngrijorăm este de peste o gărgăriță/m² (Baicu, 1978; Hatman et al., 1986).

Combaterea dăunătorului

Monitorizarea dăunătorului este foarte importantă. Ea poate fi realizată prin efectuarea sondajelor la sol primăvara, la jumătatea lunii martie, în fostele culturi de porumb, mai ales în solele unde au fost densități mari. Prin aceste sondaje se poate estima viitoarea populație a dăunătorului. Din păcate, în prezent nu are cine să execute aceste sondaje deoarece în țara noastră aproape că nu mai există un serviciu de protecția plantelor care să ajute cu adevărat fermierii prin emiterea avertizărilor la timp penru combaterea unei insecte sau a unui patogen. Modul haotic în care se fac unele lucrări de proteția plantelor ne-au adus în situația de a nu mai putea controla cu adevărat dăunătorii periculoși.

Respectarea rotației este foarte importantă și ne-ar putea feri de Tanymecus dilaticollis. Din păcate, noile tehnologii susțin așa numitele „rotații scurte” care, pe termen lung sunt un dezastru.

Lucrările de întreținere și tratarea seminței cu insecticide, de asemenea țin departe dăunătorul. Planta premergătoare este și ea importantă. Dacă este una preferată de dăunător, va lăsa în urmă o rezervă importantă. Nu cultivați porumb după porumb, după sorg, după sfeclă de zahăr sau floarea-soarelui. Cultivați porumb după grâu, după mazăre, după orz, după in. Trebuie să fiți atenți nu doar la planta premergătoare ci și la plantele cultivate în vecinătate. Un aspect foarte important. Din păcate, aceste reguli simple nu sunt respectate acum. În viitor, este posibil să asistăm la schimbări în acest sens pentru a putea lupta cu acest dăunător.

Distrugerea buruienilor gazdă este o lucrare importantă care va diminua populațiile dăunătorului.

De reținut că, dăunătorul preferă pălămida dintre buruieni. Personal am văzut o solă de porumb unde erau vetre de pălămidă. Am găsit și exemplare de Tanymecus dilaticollis. Puține, că era rece afară. Nici o plantă de porumb nu era atacată, în schimb pălămida era roasă.

Tratamentul la sămânță vă protejează plantele. Dacă s-au scos neonicotinoidele, puteți recurge la insecticidele ce controlează viermii sârmă: teflutrin și cipermetrin. Decât nimic este bine și așa. Dacă nu se face tratamentul seminței, atunci se poate face un tratament în perioada de răsărire. Sunt foarte eficiente. Insecticidele avizate pentru acest tratament sunt: acetamipridul, deltametrinul, lambda - cihalotrinul, cipermetrin (sursa: PESTICIDE2.22.3.1).

Pe solele care sunt puternic infestate se poate face un tratament înainte de semănat (înainte de discuirea ce precede semănatul) - Rădulescu et al., 1967.

În agricultura ecologică pot fi utilizate biopreparate pe bază de ulei de neem, spinosad și Bacillus thuringiensis. Într-un studiu, Toader et al. (2020), scot în evidență eficacitatea bună a acestor substanțe. Se arată în studiu că, rezultatele cele mai bune s-au obținut când semințele au fost tratate cu ulei de neem iar în vegetație s-a realizat un tratament cu spinosad. Într-un alt studiu efectuat în Bulgaria au fost testate două bioinsecticide: unul pe bază de fung Beauveria bassiana iar celălalt pe bază de azadirachtin Neem Azal T/S. Rezultatele experimentului arată că mortalitatea medie a adulților de T. dilaticollis a fost mai ridicată în cazul micoinsecticidului (pe bază de Beauveria bassiana) comparativ cu azadirachtina unde mortalitatea în decurs de 16 zile a fost mai scăzută. Concluzia studiului este că adulții sunt mai sensibili la B. bassiana decât la azadirachtin (Toshova et al., 2021).

Așadar, alternative sunt.

Tanymecus dilaticollis pe frunză de rapiță (foto 2022 la lupa binocular)

Bibliografie

Articol scris de:  dr. ing. Otilia Cotuna, CSIII Laborator de Protecția plantelor SCDA Lovrin, șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Temperaturile sunt în creștere ziua, chiar dacă în timpul nopții se mențin scăzute. Prin culturile de rapiță adulții de Ceutorhynchus sp. zboară, fiind favorizați de temperaturile crescute acum.

Joi, 24 martie 2022, la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin s-au înregistrat, la cele două capcane montate în apropierea unei culturi de rapiță, 115 adulți de Ceutorhynchus din ambele specii care atacă tulpinile.

Ceutorhynchus pallidactylus pe sol lângă planta de rapiță

Ceutorhynchus napi în partea stângă, iar în dreapta C. pallidactylus (cel cu pata albă pe spate)

Distribuția capturilor/capcană a fost de 60 adulți la prima capcană și 55 pe cea de-a doua. Acest număr s-a înregistrat din data de 22 martie 2022 și până la 24 martie 2022. Media pe capcană și pe zi este de 20 adulți timp de trei zile consecutiv. Este momentul să interveniți cu un tratament în culturile de rapiță. Dacă ați făcut deja un prim tratament este bine să luați în calcul repetarea acestuia după 7 - 8 zile, deoarece în această perioadă (martie - aprilie) gărgărițele vor migra masiv către culturile de rapiță, unde se vor împerechea și vor depune ouă.

În urma controlului efectuat pe 24 martie la rapiță, vă aduc în atenție că gărgărițele sunt prezente în cultură, deși un prim tratament a fost realizat. Modul ascuns de viață al acestor insecte le fac foarte greu de combătut. Le-am găsit stând pe sol în zona tulpinilor, protejate de aparatul foliar care acum este mai dezvoltat.

În concluzie, substanțele chimice cu greu ajung la ele, așa se explică de ce în fiecare an tulpinile de rapiță sunt pline de larve de Ceutorhynchus sp.

C. pallidactylus pe sol lângă plantă

Pentru mai multe detalii despre acești dăunători accesați: https://revistafermierului.ro/din-revista/cultura-mare/item/5304-gargaritele-tulpinilor-prezente-in-culturile-de-rapita.html

Mai multe materiale găsiți aici: www.scdalovrin.com, la secțiunea „Articole de informare”.

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Când primăvara este rece și lipsită de precipitații, patogenii și dăunătorii sunt inactivi. Joi, 24 martie 2022, am efectuat un control fitosanitar prin mai multe culturi de cereale de pe teritoriul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin.

Culturile arată foarte bine din punct de vedere fitosanitar. Frigul din luna martie a afectat plantele, dar nu îngrijorător. La soiurile mai sensibile se observă vârfurile frunzelor necrozate, învinețite, îngălbenite, albiri ale țesuturilor, cu aspect pergamentos, apos care în final duc la răsucirea frunzelor de la locul unde au fost atinse de frig.

Albirea și răsucirea frunzelor produsă de frig

Albire urmată de necroză ca efect al frigului

Aspect pergamentos, hidrozat al țesutului frunzei tot din cauza frigului

La cele mai multe soiuri de grâu patogenii nu sunt activi încă, deși sunt și excepții, la unele soiuri fiind prezente pe frunzele bazale mici pete produse de Septoria tritici însoțite și de picnidii. În acest moment, Septoria sp. nu are cele mai bune condiții de dezvoltare deoarece lipsește apa. Dacă în următoarea perioadă vor cădea precipitații este posibil ca Septoria sp. să producă noi infecții. La orz și orzoaică, pătarea reticulată a frunzelor este prezentă, dar cu intensități și frecvențe scăzute.

Septoria tritici

Septoria sp.

Afidele nu și-au făcut apariția, semn că, încă le este frig. Opatrum sabulosum se plimbă prin culturile de grâu în așteptarea celor de porumb și floarea-soarelui. Lema melanopa (gândacul bălos al ovăzului) a început să zboare prin culturi.

Dacă primăvara se va menține răcoroasă și vor interveni precipitații, atrag atenția asupra patogenilor rădăcinii și bazei tulpinii cerealelor.

Să sperăm că vremea va fi bună cu fermierii, în așa fel încât, culturile de cereale să fie sănătoase în această primăvară.

Pătarea reticulată a orzului

Opatrum sabulosum a ieșit la soare

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Observăm că începutul lunii martie este unul răcoros. Temperaturile scăzute înregistrate în primele șapte zile ale lunii au oprit activitatea adulților de Ceutorhynchus sp. care au ieșit de la iernat în ferestrele calde ale lunii februarie. Acum gărgărițele s-au adăpostit și pot fi găsite în rozeta de frunze sau sub frunze. Bineînțeles că stau adăpostite și în vegetația de la nivelul solului și în crăpături.

Luna martie a debutat cu temperaturi medii cuprinse între 1 - 4  grade C, maxime între 6.3 - 9.2  grade C și minime între  minus 4.5 și 0  grade C. La 10 cm în sol temperaturile medii au fost cuprinse între 6.3 - 6.4  grade C, maxime între 6.5 - 6.6  grade C și minime de 6.2  grade C. Precipitațiile au fost foarte scăzute în această perioadă la Lovrin, înregistrându-se doar 0,4 mm. Când temperaturile vor crește, trebuie acordată maximă atenție gărgărițelor tulpinii, deoarece își vor relua activitatea de hrănire, împerechere și apoi depunere ouă și este posibil ca momentul optim de combatere să nu fie surprins.

La Lovrin, primele gărgărițe ale tulpinilor de rapiță au apărut în culturi la data de 15 februarie 2022 și erau din specia Ceutorhynchus pallidactylus. La această dată, temperatura minimă înregistrată a fost de 3.6  grade C, maxima de 16.6 grade C, iar media de 7.9  grade C. Temperatura medie la 10 cm în sol a fost de 5.5  grade C. Temperatura medie a decadei a II-a a lunii februarie a fost de 5.6  grade C, maxima de 12.6  grade C, iar minima înregistrată a oscilat între 3.6 - 3.7  grade C. Decada a III-a s-a caracterizat prin temperaturi medii cuprinse între 1.9 - 6.0  grade C, maxime între 4.5 - 15.8  grade C și minime între -5.0 (24 februarie) - 3.0  grade C. La 10 cm în sol, temperatura medie a lunii a fost cuprinsă între 4.7 - 6.3  grade C, maxima între 4.9 - 6.5  grade C, iar minima între 4.6 - 6.2  grade C. Precipitațiile înregistrate au fost de 19,8 mm. Analizând parametrii climatici amintiți, pot spune că temperatura medie a lunii februarie a depășit normala acestei luni, care la Lovrin este de 0,8 grade C. În cazul precipitațiilor, cantitatea căzută a fost mai mică decât media multianuală a lunii februarie (29,8 mm), înregistrându-se deficit de 10 mm. Datele climatice înregistrate au favorizat ieșirea de la hibernat a gărgărițelor tulpinilor de rapiță.

Ceutorhynchus napi a apărut mai târziu în culturile de rapiță de la Lovrin, mai precis la data de 24 februarie 2022. Din 12 gărgărițe capturate doar una era Ceutorhynchus napi, restul erau C. pallidactylus. La data de 3 martie doar trei indivizi capturați în capcane (vremea era deja foarte rece).

Deoarece specia C. pallidactylus este mai puțin cunoscută, în cele ce urmează vă aduc în atenție aspecte despre biologia, ecologia și combaterea acesteia. Despre C. napi voi scrie într-un viitor articol. De altfel, biologia și modul de dăunare al celor două specii sunt identice.

Ceutorhynchus pallidactylus

Ceutorhynchus pallidactylus Marsham (gărgărița tulpinilor de varză)

Populațiile de gărgărițe ale tulpinilor sunt în creștere în culturile de rapiță datorită cultivării intensive. În zona Lovrin sunt prezente speciile Ceutorhynchus pallidactylus și C. napi. Din observațiile mele, specia C. pallidactylus are ponderea mai mare decât C. napi în această zonă. Specialiștii consideră că, dintre cele două gărgărițe, mai periculoasă și mai păgubitoare este Ceutorhynchus napi. Fermierii nu fac diferența între cele două specii [Šedivý et Kocourek, 1994].

Specia este cosmopolită și cunoscută pentru daunele care le produce rapiței, dar și altor brassicaceae. Este considerată un dăunător important al rapiței, dar poate fi dificil de detectat, deoarece adulții petrec mult timp pe pământ [Gratwick, 1992].

C. pallidactylus ascuns în frunze

Biologia și ecologia dăunătorului

C. pallidactylus are o singură generație/an. În perioada septembrie - martie, adulții iernează sau hibernează în locuri adăpostite, printre resturile vegetale, în sol, de cele mai multe ori în apropierea plantelor gazdă. În perioada aprilie - mai (cel mai adesea) adulții migrează în culturi. În Banat, la Lovrin, aceste gărgărițe sunt observate foarte devreme în culturi, uneori chiar în ferestrele mai calde din timpul iernii, atunci când temperaturile trec de 6 grade C. De regulă, își încep activitatea când temperatura solului ajunge la 8 - 9  grade C. La astfel de temperaturi, gărgărițele pot zbura în căutarea plantelor gazdă. Totuși, cea mai mare parte a timpului o petrec la nivelul solului sau pe tulpina plantelor gazdă. După ieșirea de la iernat, adulții se hrănesc cu tulpini și frunze fragede, fără a produce însă daune semnificative. De obicei, se hrănesc cu pețioli și nervuri groase de pe suprafața inferioară a frunzei, uneori rod găuri în frunze.

După Klukowski (2006), masculii și femelele de C. pallidactylus părăsesc locurile de hibernare în momente distincte. Masculii apar primii, după care încep să apară și femelele. Faptul că femelele apar mai târziu limitează posibilitățile de copulare de la începutul migrației și depunerea ouălor. Astfel, infestarea plantelor în această etapă este redusă [Büchs 1998]. Multe studii arată că femelele tind să apară în grupuri mai ales la marginea culturilor [Perry et al. 1996; Klukowski, 2006].

Ovipoziția are loc cel mai adesea în aprilie și mai. Femelele fac mici orificii în tulpini, la baza pețiolurilor, unde introduc grupe de câte 3 - 4 ouă. Fertilitatea este de aproximativ 40 de ouă depuse câte 3 - 4 în cavitățile tulpinilor, pețiolurilor sau nervurilor mijlocii ale frunzei. Oul este transparent, ovat, are 1,7 mm lungime și 0,5 mm lățime. Țesutul frunzelor se extinde în jurul ouălor, ca un neg. La începutul verii, mici vezicule prezente în zona nervurilor principale indică locul unde au fost depuse ouăle. Embriogeneza durează 4 - 7 zile. Larva are culoare albă, și trece prin 3 sau 5 stadii. Lungimea corpului larvei mature este de 5,3 mm. Capul este mare și gălbui. Larva roade galerii în interiorul tulpinilor, ascendente sau descendente [Roșca et al., 2011]. Se deplasează în jos de-a lungul tulpinii, uneori până la colet, devorând miezul tulpinii. Uneori, până la 80 de larve pot fi găsite într-o plantă. Din cauza atacului, tulpinile se vor ofili și vor muri uneori, mai ales când atacul este masiv. Larvele ajung la maturitate cam în trei săptămâni, apoi își sapă orificii de ieșire sau le măresc pe cele de ovipoziție și cad la sol unde se împupează în celule la 4 - 5 cm în sol. Stadiul de pupă durează două săptămâni. Noii adulți apar de la sfârșitul lunii iunie până în august. Se hrănesc o perioadă de timp după care se retrag pentru iernat în locuri adăpostite, sub frunziș. Densitatea populației depinde în natură de activitatea entomofagilor (de ex., paraziții larvari Diospilus affinis Wsm. și prădătorul larvar Muscina stabulans Fallen) [Alford et al., 2003].

Ceutorhynchus pallidactylus

Influența condițiilor climatice

Temperatura influențează foarte mult activitatea acestor gărgărițe. Ceutorhynchus pallidactylus începe să iasă din hibernare când temperatura solului trece de 6  grade C și începe să zboare la 12  grade C. C. napi își începe zborul la 9 - 10  grade C [Büchs, 1998; Juran et al., 2011).

Bűchs (1998) a studiat relația dintre temperatura solului și activitatea de zbor a gărgărițelor tulpinilor. Rezultatele obținute arată că adulții încep să iasă de la iernat atunci când temperatura solului la 5 cm este în jurul valorii de 6 °C. Cei mai mulți autori arată că gărgărițele părăsesc locurile unde au hibernat când temperatura din stratul superior al solului ajunge la 9 - 10  grade C [Sekulič et Kereši 1998; Juran et al., 2011].

Dacă apar variații de temperatură, activitatea gărgărițelor poate fi întârziată, mai ales atunci când apar temperaturi scăzute în luna martie.

C. pallidactylus ascuns în crăpăturile din sol

Daune produse

Dăunătorul are importanță economică deoarece poate distruge plantele prin reducerea creșterii lor, afectând în final producția de semințe. În principal, stadiul larvar este cel care produce daune rapiței, dar și altor brassicaceae (varză, conopidă, ridichi, muștar). Din cauza atacului larvelor tulpinile se deformează, crapă și se pot frânge foarte ușor. Zonele lezate sunt o poartă de intrare pentru agenții patogeni ai tulpinii dar și pentru alți fungi ce pot produce putrezirea. Uneori plantele ramifică excesiv, nu mai cresc și în cazurile grave chiar nu mai formează silicve [Roșca et al., 2011]. Pagubele pot ajunge uneori la 50% din producție și chiar mai mult.

Recunoaștere

Adulții de Ceutorhynchus pallidactylus au lungimea corpului cuprinsă între 2,3 și 3,5 mm și rostru lung (sunt mai mici decât cei de C. napi). Culoarea corpului este gri închis, acoperită cu un strat fin de solzi gălbui - albicioși. Prezintă o pată albă în mijlocul spatelui. Picioarele și antenele sunt roșietice. Larvele au culoare albă - crem, capul maroniu, sunt apode și pot ajunge la 4 - 5 mm lungime. Când ajung la maturitate își sapă un orificiu de ieșire prin care ies și cad în sol unde se împupează.

Ceutorhynchus napi

Cum combatem acest dăunător?

Măsuri profilactice

Cele mai importante măsuri de prevenție în cazul acestor gărgărițe sunt: izolarea culturii, îndepărtarea resturilor de plante care rămân după recoltare, arătură adâncă după recoltare (mai ales atunci când infestarea a fost mare), fertilizare cu azot echilibrată. Dacă arătura se execută mai tarziu, va fi ineficientă, deoarece adulții iernează înafara culturii infestate.

Combaterea chimică

Măsurile chimice vizează omorârea adulților deoarece larvele, prin modul de hrănire în interiorul tulpinilor sunt foarte greu de combătut. Tratamentul împotriva gărgărițelor tulpinilor de rapiță trebuie efectuat înainte ca femelele să depună ouă (ar fi ideal). Scăparea momentului optim reduce eficacitatea tratamentului.

Eficiența unui tratament este dată de momentul aplicării. Tratamentul ar trebui efectuat atunci când primele femele fără ouă apar în capcane sau când procentul de femele care urmează să depună ouă este în creștere. După Spitzer et al. (2014), cele mai eficiente tratamente sunt cele aplicate atunci când în capcanele galbene încep să apară femelele. Dar, cel mai eficient moment de aplicare a fost la 16 zile de la prima activitate de zbor, moment în care și femelele erau prezente în capcane.

Riscul de a pierde momentul optim de combatere este foarte mare, mai ales atunci când se așteaptă creșterea numărului de femele cu ouă [Spitzer et al., 2014]. În general, fermierii trebuie să surprindă dăunătorii în perioada de migrare, hrănire și chiar depunerea ouălor.

Tratamentul cu insecticid este necesar la abundență mare a dăunătorilor imediat după apariție și apoi o dată sau de două ori la interval de 7 - 8 zile [Graham et Gould, 1980; Winfield, 1961]. Goga et al. (2020) recomandă două tratamente la interval de 12 - 14 zile.

Eficacitatea tratamentelor poate fi evaluată de către fermieri la sfârșitul înfloritului (BBCH 65 - 69). Se aleg la întâmplare 20 de plante și se numără larvele din tulpini, lăstari, pețioli, după care se face media/plantă (conform standardului PP 1/219 (1) al EPPO).

În România sunt omologate mai multe insecticide pentru combaterea gărgărițelor din genul Ceutorhynchus. Amintesc aici: acetamiprid, cipermetrin, deltametrin, fosmet, lambda - cihalotrin, etofenprox, cipermetrin + piperonil butoxid, acetamiprid + lambda - cihalotrin. Respectați dozele recomandate, fenofazele când pot fi aplicate (la unele insecticide), timpul de pauză etc.

Momentul aplicării tratamentelor chimice este foarte important, de aceea insecta trebuie atent monitorizată.

Măsuri biologice

În mod natural, larvele gărgăriței tulpinilor de varză pot fi parazitate în procent de peste 50% de Tersilochus spp. [Alford et al., 2000].

Cum putem monitoriza aceste gărgărițe?

Pentru monitorizarea zborului gărgărițelor se recomandă utilizarea capcanelor galbene cu apă. Capcanele galbene cu apă (vase Moericke), clasice, sunt utilizate cel mai des pentru monitorizarea celor două specii de gărgărițe ale tulpinilor cu scopul de a stabili momentul optim pentru efectuarea tratamentului chimic.

Capcanele „Csalomon KLP+ trap” cu atractant pot fi utilizate cu succes. Ele ar trebui amplasate la locul de iernare, adică în apropierea culturii de rapiță de anul trecut. Momeala sintetică a acestor capcane atrage toate speciile de gărgărițe Ceutorhynchus. Pentru C. pallidactylus există și momeli optimizate special pentru capturarea acestora. Alte specii pot intra în capcană doar accidental. La 3 - 4 săptămâni, producătorii recomandă schimbarea momelilor. Capcana KLP+ (pălărie) poate fi utilizată pentru detectarea și monitorizarea populațiilor în câmp. Cu ajutorul acestei capcane poate fi capturat un număr mare de gărgărițe, atât masculi cât și femele. Se recomandă plasarea unui agent de distrugere în containerul de captare. De obicei capcanele sunt livrate și cu niște benzi lipicioase ce pot fi introduse în container. Ele pot fi achiziționate de la Institutul de Protecția plantelor din Budapesta [http://www.csalomontraps.com].

Acest tip de capcană și-a dovedit eficiența mai ales pentru detectarea timpurie a primelor gărgărițe care ies de la iernat, atunci când a fost amplasată în vecinătatea fostelor culturi. Când primele capturi în aceste zone se înregistrează, fermierul trebuie să știe că, în una - două zile, gărgărițele vor migra către noile culturi.

 Când pragurile de dăunare sunt atinse se recomandă efectuarea tratamentelor cu insecticide. Pentru C. napi, un prag des utilizat este cel de 4 - 6 gărgărițe/capcană la trei zile, iar pentru C. pallidactylus, 12 gărgărițe/capcană la trei zile [Šedivý, 2000]. Aceste praguri sunt relative de cele mai multe ori [Seidenglanz et al., 2009].

Pe lângă pragurile menționate anterior, mai sunt utilizate și altele. De exemplu, în Europa Centrală, pentru C. pallidactylus se recomandă pragul de 10 - 20 gărgărițe/capcană consecutiv în trei zile, iar pentru C. napi, 10 gărgărițe/capcană pe parcursul a trei zile consecutive [Alford et al., 2003]. Însă, cel mai adesea, pentru că fermierii nu pot face diferența între cele două specii, pragul recomandat este de 10 gărgărițe/capcană timp de trei zile consecutiv [Alford et al., 2003] . 

Alte praguri utilizate: 3 gărgărițe/capcană/zi atunci când temperaturile maxime zilnice ajung la 6  grade C. Acest prag este recomandat mai ales în zonele unde rapița se cultivă intensiv și plantele sunt atacate în mod regulat.

În România, Goga et al. (2020) indică un prag economic de 2 adulți per plantă.

Se crede că, actualele praguri ar trebui revizuite pentru ca momentul optim de combatere să fie cât mai precis [Seidenglanz et al., 2009]. În practică însă, este destul de dificil de prins momentul optim de combatere, iar gărgărițele reușesc să infesteze culturile în fiecare an.

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De curând am primit la laborator probe constând în lăstari de prun ce prezentau gale rotunde, localizate în jurul mugurilor, sub formă inelară. Practic, mugurii erau sufocați de aceste gale. Analiza de laborator a arătat prezența acarianului galicol al mugurilor de prun, Acalitus phloeocoptes.

Despre acest dăunător, Acalitus phloeocoptes, sunt cunoscute mai puține aspecte cu privire la biologia sa. Probele analizate provin de la prun din zona Vaslui.

Acest acarian galicol este capabil să producă daune serioase deoarece poate distruge mugurii floriferi. De aici și pagubele în producție. Dintre speciile atacate, pagube mai mari poate produce mai ales la cais, prun, migdal.

Acarianul galicol al mugurilor de prun

În această perioadă puteți observa cu ușurință galele de pe ramuri. Controlați livezile și respectați recomandările pe care le găsiți în materialul de față.

Vin în sprijinul pomicultorilor cu informații și fotografii ale acestui acarian extrem de dăunător.

Acarianul galicol al mugurilor de prun a fost identificat și raportat pentru prima dată de către Nalepa în anul 1980 la prun [Nalepa, 1890]. Pe lângă prun, mai atacă caisul, piersicul, cireșul, migdalul. Este un acarian oligofag (nutriție restrânsă la un număr limitat de specii). Aparent, este limitat la gazde din genurile Prunus și Cotoneaster [Jeppson et al., 1975].

La nivel mondial sunt raportate daune la migdal, cais și prun, cu mențiunea că, cele mai mari prejudicii le aduce migdalului [Temreshev et al., 2016].

Cum recunoaștem atacul acestui acarian Eriophyd

La prun, dar și la celelalte specii pomicole atacate, acarienii formează gale foarte mici, rotunde cel mai adesea sau neregulate uneori, cu diametrul de 1,3 - 1,8 mm. Galele se formează de jur împrejurul mugurilor, ramurilor, cicatricilor (sub formă de inele suprapuse), deformându-i în cele din urmă. Pot fi solitare sau grupate în jurul mugurilor. Galele noi au culoare roșie. Mai târziu capătă culoare gri, maro sau chiar neagră și au consistență lemnoasă. În interiorul galelor trăiesc acarienii [Li et al., 2021].

Forma cea mai gravă de atac este la lăstarii fructiferi. În astfel de situații, producția va fi scăzută.

Acalitus phloecoptes este un acarian Eriophyd considerat un dăunător important din punct de vedere economic. Prin modul de hrănire, acești acarieni sunt capabili să afecteze creșterea și fiziologia plantelor pe care trăiesc [Larson et al., 1998; Van Leeuwen et al., 2010; Li et al., 2021]. Datorită galelor lemnoase formate, lăstarii vegetativi și fructiferi se pot usca. Mugurii acoperiți de gale vor muri și ei. În timp, ramurile tinere se usucă, iar pomii atacați se devitalizează și chiar pot muri în câțiva ani [Ben - David et Shamian, 2011]. Există câteva soiuri recunoscute pentru rezistența la acești acarieni.

Acarieni de culoare ivorie în interiorul galei

La soiurile sensibile, impactul economic poate fi ridicat, deoarece dăunătorul duce la reducerea producțiilor. Pierderi importante în producție se înregistrează mai ales la migdal și la cais. Acarianul galicol al mugurilor produce daune mari la cais în întreaga lume, fiind prezent în Europa, America de Nord și de Sus, Asia de Est [Castagnoli et Oldfield, 1996].

Aspecte generale despre biologia și modul de răspândire al acestui acarian Eriophyd

Acarianul galicol al mugurilor de prun supraviețuiește peste anotimpul de iarnă în gale, sub formă de adult (femele), ouă și nimfe. Unele studii arată prezența adulților în procent de 70%, nimfe 15% și ouă 13% [Li et al., 2021]. Primăvara, când temperaturile cresc, galele se crapă, iar acarienii ies și caută muguri noi pe care îi infestează. De obicei, migrarea din gale se face în timpul nopții. Pe măsură ce mugurii sunt atacați, noi gale se formează de jur împrejurul lor. Din cauza asta, mugurii se deformează și mor. În aceste gale acarienii se înmulțesc. Acarianul poate avea câteva generații pe an [Jeppson et al., 1975]. Într-o singură gală pot trăi sute și chiar mii de acarieni care proliferează în timpul verii [Sternlicht et al., 1973]. 

Gale ale acarianului Acalitus phloeocoptes. Printre ele se observă și ouă de afide

În timpul verii are loc depunerea ouălor. Fiecare femelă depune câte un ou în fiecare zi timp de 20 - 25 de zile. După Jeppson et al. (1975), femelele de Acalitus phloeocoptes pot produce între 700 - 850 ouă.

Vara, o nouă generație se formează cam la trei săptămâni. Toamna reproducerea se oprește. O gală poate conține aproximativ între 4000 - 5000 de acarieni [Diekmann et al., 2019].

Ou de afide printre gale

După Vacante (2016), femelele adulte au aproximativ 0,15 mm lungime, sunt albe și au corpul vermiform. Alți autori arată că, acarienii femele au formă vermiformă și culoare cel mai adesea ivorie. Partea anterioară a corpului este mai largă și are formă de morcov. Ouăle au culoare albă și sunt ovale. Acarianul adult este albicios, de aproximativ 0,13 - 0,15 mm lungime [Sternlicht et al., 1973; Li et al., 2021]. Pot fi observate și alte culori, roz și violet, de exemplu (observație personală).

În general, acești acarieni sunt microscopici, au până la 0,15 mm în lungime sau chiar mai puțin, formă cilindrică, vermiformă și doar două perechi de picioare. Fără microscop sunt foarte greu de observat. De regulă, nu sunt observați decât atunci când galele sunt formate. Galele se văd foarte bine în timpul iernii când pomii nu au frunze.

Acalitus phloeocoptes este răspândit în principal cu ajutorul vântului și al insectelor în timpul primăverii când ies din gale [Sternlicht et al., 1973; Jeppson et al., 1975; Li et al., 2021]. Păsările pot fi implicate și ele în dispersarea dăunătorului.

Potențialul de reproducere și răspândire al acestui acarian este unul ridicat. Migrația prelungită și rata ridicată de reproducere sunt strategii de supraviețuire de succes ale acarianului Acalitus phloeocoptes.

Secțiune în gale. Se observă culoarea violacee

Combaterea dăunătorului

Dăunătorul poate fi ținut sub control dacă este descoperit la timp.

Lăstar cu muguri înconjurați de gale

Profilactic, se recomandă tăierea lăstarilor infestați în timpul iernii când galele pot fi observate ușor. După tăiere, ramurile cu muguri infestați trebuie scoase din livadă. O metodă bună, ecologică este solarizarea acestor ramuri. Ele pot fi introduse în saci de plastic care pot fi lăsați apoi la soare o perioadă de timp. Temperatura ridicată care se formează în interior va omorî acarienii. După această operație sacii pot fi aruncați la gunoi [Vacante, 2016].

Chimic, se recomandă două tratamente. Ele ar trebui să fie efectuate la momentul migrării femelelor din galele în care au iernat și la începutul formării galelor [Vacante, 2016]. Pot fi efectuate stropiri cu sulf umectabil sau cu abamectin. Abamectinul (Vertimek una din denumirile comerciale) este omologat în România pentru combaterea acarienilor eriophyzi, nu se specifică pentru care. Temreshev et al. (2018) a obținut rezultate foarte bune în combatere cu abamectin. Pentru eficiență ridicată, tratamentele trebuie sincronizate cu ieșirea adulților din gale primăvara, înainte de formarea noilor gale. Cel mai bun moment pentru efectuarea primului tratament este la dezmugurit când acarienii încep să iasă din gale [Diekmann et al., 2019].

Studii realizate de Lacasa et al. (1990) în Spania la prun au arătat că femelele adulte de Acalitus phloeocoptes migrează din gale de la sfârșitul lunii martie până la începutul lunii mai. Ei au observat primii acarieni la data de 2 aprilie. Aceasta este perioada în care pot fi efectuate tratamentele pentru a omorî acarienii. Autorii arată că cele mai eficiente au fost tratamentele de la începutul lunii aprilie care au redus infestarea cu 95% [Lacasa et al., 1990]. Tratamentele de la sfârșitul lunii aprilie nu au fost eficiente, mortalitatea înregistrată fiind de 30%.

Tratamentele de iarnă nu controlează acest dăunător.

În caz de infestare se recomandă ca materialul de înmulțire să nu fie scos din livezi sau pepiniere pentru a preveni răspândirea dăunătorului.

Bibliografie

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Puteți accesa articolul și pe www.scdalovrin.com la secțiunea „Articole de informare”.

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În prezent, păduchele din San Jose se înmulțește nestingherit prin livezi și plantații de arbuști alături de alți dăunători (Eriosoma lanigerum, Eulecanium corni, Panonychus ulmi, Scolytus rugulosus etc). În livezile tinere, în sistem ecologic, acești dăunători pot produce pagube mari. În ultimii ani, am constatat prezența păduchelui de San Jose în plantații tinere de măr și de cătină. Pe lângă San Jose, se extinde atacul de Scolytus rugulosus. Verificați cu atenție pomii tineri. Eliminați ramurile și lăstarii cu orificii, acolo dăunătorul iernează în stadiul de larvă.

Suntem în plină iarnă. În această perioadă ar fi bine ca pomicultorii să finalizeze tăierile la pomi. Trebuie eliminate toate ramurile uscate și cele cu simptome de boală sau atac masiv de dăunători. Tot materialul lemnos rezultat trebuie scos din livadă și distrus. Poate fi compostat doar dacă nu există în livadă probleme deosebite cu patogenii. După tăieri, trebuie făcut un prim tratament cu un produs pe bază de cupru sau cu zeamă bordeleză. Pentru distrugerea stadiilor hibernante ale dăunătorilor, tratamentul trebuie efectuat la sfârșitul repausului vegetativ sau la începutul dezmuguritului (urechiușă de șoarece la măr) cu un produs pe bază de ulei de parafină sau ulei vegetal amestecat cu un insecticid.

Depistarea timpurie poate salva plantația

Păduchele din San Jose poate face ravagii în plantațiile de arbuști și cele pomicole, în sensul că poate duce la moarte în 2 - 3 ani un pom tânăr și în 7 - 10 ani un pom mai bătrân. Momentele optime în care puteți să vă dați seama că dăunătorul este prezent în livadă sunt: la culesul fructelor, când puteți observa în zona caliceală, dar și a pedunculului pete roșietice-violacei (se formează de jur împrejurul scutului larvelor) și atunci când efectuați tăierile. Dacă sunteți atenți, veți observa scuturile localizate pe vârfurile ramurilor (sunt preferate), trunchiuri și chiar pe frunzele uscate care mai atârnă prin pomi. De asemenea, vă atrag atenția că, distribuția dăunătorului în livadă poate fi neuniformă. În această situație este important să descoperiți focarele și să insistați cu tratamentele în zonele infestate puternic pentru a preveni răspândirea în livadă.

Colonii de San Jose pe ramuri de măr

Atenție mare în livezile și plantațiile de arbuști cultivate în sistem bio sau eco. Este bine să apelați la specialiștii în protecția plantelor pentru identificarea la timp a dăunătorului. Depistarea timpurie vă poate salva plantația. Dacă nu aveți specialiști prin preajmă, puteți apela SCDA Lovrin, unde puteți trimite probe pentru un diagnostic corect și eventuale recomandări.

Iarna aceasta (deocamdată blândă) a favorizat iernarea în bune condiții a păduchelui din San Jose. Monitorizați cu atenție livezile!

Informații utile despre păduchele din San Jose - Quadraspidiotus perniciosus Comst

Femela adultă are culoare galbenă și corp cordiform. Lungimea corpului este cuprinsă între 0,8 - 1,0 mm. Corpul femelei este protejat de un scut circular, ușor convex. Acest scut protector are culoare brună - cenușie iar în mijloc cu ușurință se poate observa o pată de culoare galbenă - portocalie. Masculul San Jose are aceeași culoare ca și femela, aproximativ aceeași lungime (0,8 - 0,9 mm). Spre deosebire de femelă care nu are ochi și nici aripi, masculul are ochi și aripi membranoase de culoare albă. Scutul protector are formă ovală, culoare cenușie deschis și este puțin bombat [Roșca et al., 2011; Lefter G., Minoiu N., 1990].

Larvele primare au culoare galbenă - portocalie și dimensiuni foarte mici (0,2 - 0,25 mm). Au ochi, antene și picioare și sunt mobile circa 24 - 48 de ore. După acest interval se fixează de substrat și încep să își construiască discul protector. La început, larvele secretă fire mătăsoase cu aspect ceros pentru a-și proteja corpul. În câteva zile se formează scutul de culoare albă. Pe măsură ce trece timpul scutul capătă culoare cenușie iar în centru se vede un inel de culoare mai deschisă.

Când trec în vârsta a doua, larvele sunt apode, nu au ochi și nici antene. În timpul acestei vârste are loc și diferențierea sexelor [Lefter G., Minoiu N., 1990].

Păduchele din San Jose poate avea între 1 și 3 generații în condițiile din țara noastră. Numărul de generații diferă în funcție de zona climatică. Astfel, în zonele mai calde și în anii favorabili insecta poate ajunge chiar la trei generații, pe când în zonele mai reci se dezvoltă doar o generație.

Pragul biologic de dezvoltare este de 7 grade C. Temperatura optimă este de 31,5 grade C, iar cea maximă de 34,5 grade C. După Costescu (1980) citat de Roșca et al. (2011), constanta termică pentru o generație însumează 756 grade C.

Păduchele din San Jose

Quadraspidiotus perniciosus iernează în stadiul de larvă primară pe scoarța trunchiurilor, lăstarilor, ramurilor groase și se înmulțește vivipar.

Odată cu creșterea temperaturilor primăvara (peste 7 grade C), larvele de San Jose încep să se hrănească. Transformarea generației hibernante în insecte adulte are loc în cursul lunii aprilie (masculi și femele). După împerechere, femelele depun între 70 - 450 larve, cu un ritm de 8 - 10 larve/zi, într-o perioadă cuprinsă între 40 - 60 zile. Larvele nou apărute sunt mobile un timp scurt (24 - 48 ore), uneori doar câteva ore. În funcție de condițiile climatice, perioada de mobilitate a larvelor poate fi mai lungă sau mai scurtă. În condiții foarte favorabile larvele sunt mobile câteva ore. Dacă condițiile climatice nu sunt optime, perioada de mobilitate se lungește. În acest timp ele își caută un loc unde să se fixeze cu rostrul pentru a începe să se hrănească cu sucul celular și a-și forma scutul protector. O larvă de San Jose poate parcurge între 40 - 50 cm [Lefter G., Minoiu N., 1990]. În circa trei săptămâni ajung la maturitate, năpârlesc și are loc diferențierea sexelor. În scurt timp (câteva zile) începe împerecherea sau copulația. De regulă, generația de primăvară începe să se dezvolte începând cu sfârșitul lunii iunie. În anii foarte favorabili s-au înregistrat apariții timpurii ale larvelor (decada a treia a lunii mai). Femelele fecundate vor depune larve doar după o perioadă de 23 - 30 zile (de regulă sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august). Dezvoltarea acestei generații se poate întinde pe o perioadă mai lungă de timp, cuprinsă între 65 - 70 zile. Condițiile climatice influențează mult ciclul evolutiv al acestui dăunător.

Dezvoltarea celei de-a doua generații începe în luna august și poate dura 50 - 55 zile. Primele larve secundare apar la mijlocul lunii august. În septembrie năpârlesc și apar primii adulți.

În zonele climatice favorabile dăunătorului (stepă) poate apărea cea de-a treia generație, care constă în larvele depuse de femelele din a doua generație. Dezvoltarea are loc în lunile septembrie - octombrie și continuă până în anul următor.

În general, în zonele de cultură unde se pot dezvolta trei generații de San Jose, ciclul evolutiv se prezintă astfel:

• Prima generație: decada a treia a lunii mai - decada a treia a lunii iulie;

• A doua generație: decada a treia a lunii iulie - decada a treia a lunii septembrie sau decada I a lunii octombrie;

• A treia generație: decada a treia a lunii septembrie sau decada I a lunii octombrie - decada a treia a lunii mai.

• În zonele unde se pot dezvolta două generații, eșalonarea se prezintă astfel:

• Prima generație: luna iunie - luna august;

• A doua generație: luna august - luna iunie (anul următor).

În zonele unde se poate dezvolta o singură generație, ciclul evolutiv se întinde din decada a treia a lunii iunie sau decada I a lunii iulie până în luna iunie a anului următor.

Trei generații se dezvoltă în zonele de stepă, unde temperaturile medii anuale sunt mai ridicate de 10 - 11⁰C (zona I). Două sau trei generații se dezvoltă în zona de silvostepă (zona II). Două generații de San Jose se pot dezvolta în zona pădurilor de stejar (zona III) și 1 - 2 generații în zona pădurilor de fag (zona IV). În zona dealurilor înalte, unde temperaturile sunt mai scăzute, se dezvoltă o singură generație a păduchelui din San Jose (zona V) - după Lefter G., Minoiu N., 1990.

Daune produse

Păduchele din San Jose este polifag și poate fi întâlnit la peste 200 specii de plante gazdă (pomi și arbuști fructiferi, plante ornamentale, plante ierboase, specii silvice).

Atacă tulpinile, ramurile, lăstarii, frunzele și fructele. De regulă se instalează pe scoarță, iar la fructe în zona pedunculului și a caliciului. Pe frunze mai rar, atunci când infestările sunt masive.

La atacuri ridicate, discurile sau scuturile protectoare se suprapun având aspect de crustă. Culoarea acestor cruste este albicioasă - cenușie.

Păduchii injectează salivă toxică în țesuturile pomilor. Ca urmare țesuturile atacate se vor necroza iar uscarea va începe de la vârf. Deoarece ei se hrănesc cu seva organelor atacate, acestea vor fi secătuite iar în final se vor usca. Frunzele se îngălbenesc iar fructele rămân mici și deformate.

Un pom tânăr infestat puternic se poate usca în câțiva ani (2 - 3). Cei mai bătrâni se usucă în 7 - 10 ani. Pot fi observate simptome de uscare care încep de la vârf. Pomii sau arbuștii atacați vor stagna în creștere iar producția va fi redusă (fructele rămân mici). Fructele atacate vor avea valoare comercială scăzută datorită prezenței păduchilor și a petelor roșcat - violete din jurul scuturilor.

Păduchi din San Jose protejați de scut

Combaterea chimică, cea mai eficientă metodă de control

Acest dăunător este destul de greu de controlat datorită eșalonării ciclului evolutiv și chiar a suprapunerii generațiilor.

Combaterea chimică rămâne în continuare cea mai eficientă metodă de control. Tratamentele trebuie efectuate la avertizare, pe baza criteriilor biologic și ecologic. Tratamentele de iarnă pot fi efectuate la temperaturi de peste 40C cu produse pe bază de uleiuri minerale la care se adaugă un insecticid. În Codex există omologat pentru utilizare un ulei de parafină. Lefter și Minoiu (1990) recomandă două tratamente în perioada de repaus vegetativ, mai ales în livezile și pepinierele unde sunt focare de San Jose.

Foarte important! Succesul în combaterea acestui dăunător constă în tratamentele de iarnă. NU ignorați aceste tratamente. Există specialiști care susțin că tratamentul de iarnă ar trebui aplicat în ferestrele din luna ianuarie, în stadiul de „cap negru” al nimfelor care iernează (sensibilitate mai mare la insecticide). La modul general, tratamentul de iarnă împotriva formelor hibernante ale dăunătorilor (adulți, larve, nimfe, ouă) se efectuează la sfârșitul repausului vegetativ sau la începutul dezmuguritului („urechiușă de șoarece” la măr sau „buton verde” la prun). Pot fi utilizate produse omologate, pe bază de ulei de parafină (Ovipron Oil/Vernoil; Plantoil; Estiuoil/Yagos) ce pot fi combinate cu un insecticid. De asemenea, în România este omologat insecticidul Mospilan 20 SG/Krima 20 SG (acetamiprid) + 0,5% Toil (adjuvant pe bază de ulei vegetal). Pentru tratament de iarnă poate fi utilizat și piriproxifenul (Juvinal 10 EC, omologat la măr și păr pentru combaterea stadiilor hibernante).

Tratamentele din timpul vegetației se fac la avertizare pe baza prognozei de scurtă durată, adică la apariția masivă a larvelor fiecărei generații. Pentru fiecare generație se avertizează două tratamente. În pepinierele și plantațiile de unde se recoltează altoii, este bine să se facă tratamente la intervale de 2 - 3 săptămâni pe întreaga perioadă de vegetație.

Insecticidele omologate în România pentru combaterea acestui dăunător se regăsesc în aplicația „PESTICIDE 2.21.10.2”. Amintesc aici: acetamipridul (Mospilan 20 SP/Gazelle), deltametrinul (Poleci/Deca 2,5 EC; Decis 25 WG; Deltagri/Faster Delta), etofenproxul (Trebon 30 EC), piriproxifenul (Juvinal 10 EC; Proximo/Talsior) etc. Respectați indicațiile de utilizare a produselor. Purtați echipamente corespunzătoare de protecție în timpul stropirilor. Nu efectuați stropiri în timpul înfloritului.

Este bine ca primul tratament să se aplice la 5 - 8 zile de la apariția larvelor. Repetarea se va face după 8 - 12 zile. Acolo unde mai există stații de prognoză, tratamentele se vor face în perioada avertizată.

Nu executați stropiri repetate cu același insecticid. Alternați insecticidele pentru a avea succes în combatere.

Atac de San Jose la cătină

Combaterea biologică a păduchelui din San Jose a fost și rămâne în atenția cercetătorilor din întreaga lume. Dintre organismele vii utilizate și-a dovedit eficiența în combaterea biologică viespea Prospaltella perniciosi. În agroecosistemele unde această viespe parazită se dezvoltă mai există și alți entomofagi paraziți ai păduchelui din San Jose. Amintesc aici Aphytis proclia, Azotus sp., Aspiditiophagus citrinus. Pe lângă entomofagii paraziți, mai sunt și prădătorii naturali: Chilocorus bipustulatus, Chilocorus similis, Cybochephalus sp., Exochomus flavines, E. quadripustulatus. Chilocorus bipustulatus și Exochomus quadripustulatus sunt prădători care și-au dovedit eficiența în menținerea populațiilor de San Jose la un nivel scăzut în livezi [Masoodi M. Amin, Trali A. R., 1987; Lefter G., Minoiu N., 1990].

În livezile infestate cu San Jose, viespea Prospaltella perniciosi este întâlnită adesea. După Lefter G. și Minoiu N. (1990), procentul de parazitare naturală poate ajunge la 20%.

În plantațiile ecologice se pot face lansări de Prospaltella perniciosi începând cu sfârșitul primăverii și până toamna. Pentru succes în combatere, lansările trebuie să însumeze aproape un milion de viespi la hectar.

După Simeria G. et al. (2001), rezultate bune s-au obținut prin lansarea viespilor în patru etape: două la prima generație și două la a doua generație, câte 1500 - 2000 viespi/pom. În perioada repausului vegetativ se poate face un tratament cu un ulei horticol simplu, fără insecticid. Este destul de eficient.

În Germania, biosistemul Quadraspidiotus perniciosus - Prospaltella perniciosi a fost monitorizat timp de 30 de ani, constatându-se rezultate foarte bune în combatere și menținerea unui echilibru biologic între parazit și gazda sa [Neuffer G., 1990].

În livezile cultivate în sistem convențional se pot face tratamente chimice pentru prima generație iar la a doua generație lansări de viespi pentru reducerea poluării dar și a protejării entomofaunei utile. Se cunoaște că, dezvoltarea viespii parazite Prospaltella perniciosi este foarte mult stânjenită de insecticide. În viitor ar trebui acordată mai mare atenție protejării biosistemului Quadraspidiotus perniciosus - Prospaltella perniciosi. Din cauza multelor tratamente chimice care se fac în livezi în prezent, entomofagii au foarte mult de suferit. Chiar și atunci când sunt utilizate insecticide mai prietenoase cu entomofagii, s-a constatat că aceștia mor în același procent în care moare și păduchele din San Jose. Studii realizate de Kyparissoudas D. S. (1987) în nordul Greciei, arată că Prospaltella perniciosi este prezentă în livezile netratate în perioada aprilie - octombrie, pe când în cele tratate primele apariții au fost înregistrate după jumătatea lunii iunie.

Important de știut în combaterea bio! Eficiența utilizării entomofagilor în combaterea păduchelui din San Jose poate fi bună atunci când populațiile dăunătorului nu sunt mari. Dacă ne confruntăm cu infestări masive eficacitatea scade mult.

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna 

Suntem la începutul lunii februarie din 2022. Pe câmpurile de la SCDA Lovrin culturile de cereale păioase și rapiță se resimt în urma temperaturilor scăzute și a variațiilor de temperatură din luna ianuarie. La această dată culturile suferă din cauza frigului mai mult sau mai puțin, dar este mai bine decât anul trecut în aceeași perioadă, prin comparație.

În urma controlului fitosanitar efectuat la data de 9 februarie 2022 am observat că plantele sunt afectate de frig. Pe lângă asta, sunt prezenți și câțiva patogeni care sunt capabili să mai realizeze infecții în ferestrele calde ale iernii. Frigul a stopat infecțiile, dar fructificațiile patogenilor (micelii, picnidii, peritecii etc.) sunt prezente și vor constitui o importantă sursă de inocul în primăvară.

Analizând datele climatice înregistrate la Stația Meteorologică a SCDA Lovrin, se poate spune că regimul termic al lunii ianuarie, dar și cel de la începutul lunii februarie 2022 au dus la apariția fenomenelor de îngălbenire, albire respectiv învinețire/înroșire (acumulări de antociani) a cerealelor păioase. Fenomene de înroșire și albire a frunzelor s-au înregistrat și la rapiță. Combinațiile de temperaturi negative și pozitive, variațiile de temperatură, umiditatea relativă ridicată, precipitațiile excedentare din luna decembrie în special și deficitare din luna ianuarie, au fost nefavorabile culturilor de orz, orzoaică, grâu, triticale, ovăz, rapiță. Dintre aceste culturi, cele mai afectate sunt cele de orz, urmate de orzoaică, grâu, ovăz și triticale. La rapiță fenomenul de albire și înroșire a frunzelor este generalizat.

Pentru o mai bună înțelegere a fenomenelor produse de frig în culturile de cereale în această iarnă, voi face o scurtă caracterizare climatică a lunilor decembrie și ianuarie pe decade (zona Lovrin).

În prima decadă a lunii decembrie 2022, temperaturile minime înregistrate s-au încadrat în intervalul - 5,7 grade C și 4 grade C, maximele între 3,6 și 11,0 grade C, iar temperaturile medii între - 0,5 și 5,4 grade C. Umiditatea relativă maximă în această decadă s-a situat între 92 - 100%, iar cea minimă între 58 – 100%. A doua decadă a lunii decembrie s-a caracterizat printr-un regim termic în care temperaturile nu au depășit 6 grade C. Astfel, temperaturile minime s-au situat în intervalul - 3,5 și - 2 grade C. Temperaturile maxime ale decadei au fost cuprinse între 1,6 grade C și 5,8 grade C. Umiditatea relativă maximă a fost cuprinsă între 99 - 100%, iar cea minimă între 57 - 99%. Decada a treia a lunii decembrie a ieșit în evidență prin temperaturi minime situate în intervalul - 7,8 - 5,8 grade C, temperaturi maxime între 0,5 - 14,8 grade C și umiditate relativă maximă între 97 - 100% și minimă între 74 - 100%. Cantitatea totală de precipitații căzută în luna decembrie a fost de 76,8 mm, înregistrându-se excedent de 37,1 mm față de media multianuală a lunii care este de 39,7 mm.

În prima decadă a lunii ianuarie 2022, temperaturile minime au fost cuprinse între - 7,5 (10 ianuarie) și 4,9 grade C, iar cele maxime între - 1 și 14,5 grade C. Temperatura medie a fost cuprinsă între - 3,7 grade C și 8,3 grade C. Umiditatea relativă maximă a acestei decade a fost cuprinsă între 92 - 100%, iar cea minimă între 54 - 99%. În această decadă au căzut 4,2 mm precipitații. Decada a doua a lunii ianuarie este cea care a pus probleme cerealelor și în general culturilor de toamnă (rapița a fost afectată și ea). Temperaturile minime ale decadei s-au situat între - 17,5 (înregistrată la 13 ianuarie) și -1,9 grade C. În această decadă, nouă zile consecutiv s-au înregistrat temperaturi minime de sub - 4 grade C, în următoarea ordine: - 9,8 grade C, - 17,5 grade C, - 8,1 grade C, -7,8 grade C, - 8,3 grade C, - 8,6 grade C, - 8,5 grade C, - 4,4 grade C, - 7,9 grade C și -6,2 grade C (din 12 ianuarie până în 20 februarie). Temperaturile maxime s-au situat între - 5,5 grade C și 4,9 grade C, iar cele medii între - 10,3 grade C și 0 grade C. Umiditatea relativă maximă a decadei a fost cuprinsă între 95 - 100%, iar cea minimă între 66 - 99%. În această decadă au căzut 8 mm precipitații. În cea de-a treia decadă ianuarie 2022, temperaturile minime au fost cuprinse între - 12,1 (25 ianuarie) și 0 grade C, iar cele maxime între - 1,5 și 10,3 grade C. Temperatura medie a fost cuprinsă între -6,2 grade C și 3,8 grade C. Umiditatea relativă maximă a acestei decade a fost cuprinsă între 93 - 100%, iar cea minimă între 43 - 90%. În această decadă au căzut 0,8 mm precipitații. Cantitatea de precipitații înregistrată în luna ianuarie a fost de 13 mm, înregistrându-se deficit de 19,7 mm față de media multianuală a lunii, care este de 32,7 mm în zona Lovrin.

Culturile agricole prezintă mai multe tipuri de simptome, ca urmare a condițiilor climatice

La grâu, fenomenul de îngălbenire, albire și învinețire se manifestă la frunze și este generalizat. Frunzele sunt afectate în general în treimea superioară. Punctul de creștere nu este afectat. Comparativ cu fenomenul de îngălbenire din iarna 2021 (când plantele au fost afectate destul de grav de îngheț) la această dată plantele de grâu se comportă destul de bine.

Patogeni prezenți la grâu:

• Septoria tritici (septorioza frunzelor) - pe frunzele mai vechi de la baza plantelor sunt prezente pete cu picnidii la suprafață. Frecvența plantelor cu simptome este de 5%, iar intensitatea nu depășește 10% (1-2 pete pe frunzele infectate).

• Blumeria graminis (făinarea cerealelor) - micelii pe frunzele mai bătrâne. Frecvența plantelor cu micelii este de 3%, iar intensitatea este cuprinsă între 5 - 15% (1 - 5 pete pâsloase pe frunză).

Patogenii sunt prezenți mai ales pe plantele de la marginea culturilor.

Rozătoare prezente - șoarecele de câmp (Microtus arvalis) - 1 - 2 vetre/ha. Nu sunt probleme cu șoarecii deocamdată.

La orz, aparatul foliar este mai afectat de frig decât grâul. Fenomenul de îngălbenire este generalizat, dar intensitatea este diferită, existând zone (vetre) unde frunzele sunt îngălbenite în proporție de 30 - 40%. Este prezent simptomul de frunză transparentă ale cărei țesuturi par a fi îmbibate cu apă (astfel de frunze mor). Punctul de creștere nu este vătămat, plantele își vor reveni odată cu creșterea temperaturilor. Orzoaica suferă de frig mai mult decât orzul, aparatul foliar fiind îngălbenit în proporție de 60%. Vârful de creștere nu este afectat.

Patogeni prezenți la orz și orzoaică:

• Pyrenophora teres (pătarea reticulată a frunzelor) - pe frunzele mai vechi de la baza plantelor sunt prezente pete. Frecvența plantelor cu simptome este de 30% iar intensitatea nu depășește 10% - 15%.

• Blumeria graminis (făinarea cerealelor) - sunt prezente micelii pe frunzele mai bătrâne. Frecvența plantelor cu micelii este de 2%, iar intensitatea este cuprinsă între 5 - 10%.

Patogenii sunt prezenți mai ales pe plantele de la marginea culturilor.

Ovăzul suferă și el din cauza frigului, prezentând fenomene de învinețire, înroșire, albire a frunzelor în treimea superioară (vârful frunzelor). Prin comparație cu grâul și orzul, ovăzul prezintă fenomen de învinețire a frunzelor generalizat și mai puțin de îngălbenire. Îngălbenirea se manifestă în vetre.

Patogeni prezenți la ovăz:

• Septoria tritici - pe frunzele mai bătrâne de la baza plantelor sunt prezente pete. Frecvența plantelor cu simptome este de 3%, iar intensitatea nu depășește 10% - 15%.

• Blumeria graminis (făinarea cerealelor) - sunt prezente micelii pe frunzele mai bătrâne. Frecvența plantelor cu micelii este de 1%, iar intensitatea este cuprinsă între 5 - 10%.

Triticalele de la Lovrin nu suferă din cauza frigului până acum, frunzele fiind verzi. Pe alocuri (mici pâlcuri) există frunze ce prezintă o ușoară învinețire și îngălbenire a vârfurilor cu aspect de arsură.

Patogeni prezenți la triticale:

• Septoria tritici - sporadic. Câte o plantă din loc în loc prezintă câte o pată. Nu poate fi notat atacul în acest moment ci doar semnala prezența.

• Blumeria graminis (făinarea cerealelor) - idem Septoria.

Triticalele sunt sănătoase, frunzele sunt libere de pete și au culoare verde.

Culturile de rapiță de pe teritoriul SCDA Lovrin au suferit și ele de pe urma frigului. La această dată se văd efectele variațiilor de temperatură. Frunzele plantelor de rapiță sunt afectate de frig în proporție de 100%. La unii hibrizi este prezent fenomenul de colorare violacee a frunzelor, iar la alții este mai pregnant fenomenul de albire. Punctul de creștere nu este afectat, iar plantele își vor reveni. Rapița are capacitatea de a se recupera repede când temperaturile cresc.

La rapiță întâlnim Phoma lingam, patogenul fiind prezent pe frunzele bătrâne de la baza plantelor. Frecvența plantelor cu pete este de aproximativ 50%, iar intensitatea este cuprinsă între 15 - 25%. Sunt prezente picnidii la suprafața petelor.

Patogenii prezenți în culturile verificate nu pun probleme la această dată deoarece din cauza temperaturilor scăzute sunt inactivi. În ferestrele din timpul iernii ei pot realiza mici infecții care sunt stopate de temperaturile scăzute. Prezența fructificațiilor care iernează (picnidii, micelii, peritecii, clamidospori) constituie însă o importantă sursă de inocul pentru viitoarele infecții din timpul primăverii. Deocamdată, pe teritoriul SCDA Lovrin, acești patogeni nu pun probleme.

Important de știut!

Daunele produse de îngheț la cerealele cu talie mică depind de mai mulți factori: stadiul de vegetație al plantelor, temperaturile scăzute (mai ales cele de sub punctul de îngheț), durata temperaturilor scăzute, condițiile climatice de dinainte de îngheț, lipsa zăpezii. Cunoaștem cu toții că, în primele stadii de dezvoltare ale cerealelor, punctul de creștere se află sub nivelul solului. Din acest motiv el este protejat de frig, iar primele afectate vor fi frunzele supraterane care se vor pierde, dar planta nu va muri. Pe măsură ce plantele se dezvoltă punctul de creștere va fi deasupra solului fiind predispus la îngheț. Trebuie să știm că temperaturile scăzute sau foarte scăzute care se întind pe o perioadă mai mare de timp pot distruge punctul de creștere al plantelor chiar și atunci când acesta se află sub nivelul solului. De asemenea, gerurile severe, cu temperaturi sub – 7 grade C pot duce la apariția daunelor mari.

Cele mai des întâlnite simptome produse de frig în etapele timpurii de vegetație la cereale sunt: îngălbenirea și necrozarea frunzelor (aspect de arsură), frunze transparente ale căror țesuturi par a fi îmbibate cu apă (astfel de frunze mor), arsuri ale vârfurilor frunzelor, punct de creștere maroniu sau cu aspect apos, frunze cârlionțate de la punctul unde au fost afectate de frig. În cazurile grave apare și un miros de siloz în vetrele afectate de frig.

Uneori, arsurile produse de frig se limitează doar la vârfurile frunzelor sau alternativ, frunzele mai mari, orizontale, pot suferi arsuri la punctul de expunere (pierd căldura mai repede decât frunzele erecte). În zonele mai joase, plantele pot fi afectate mai grav de frig deoarece aerul rece este mai greu decât cel cald. La fel se întâmplă și în cazul temperaturii și umidității din sol. Temperaturile se schimbă mai lent în solurile umede comparativ cu cele uscate. De aceea, riscul ca plantele să fie lezate în solurile uscate crește.

În general, frunzele afectate de îngheț se vor îngălbeni inițial, iar în câteva zile se vor brunifica. Dacă punctul de creștere nu este afectat, în 3 - 5 zile de vreme caldă ar trebui să vedem creșteri noi. Efectul asupra producției viitoare va fi redus.

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Livezi de măr nou-înființate în sistem ecologic superintensiv în județul Timiș sunt infectate cu fungul Botryosphaeria obtusa. Nu exclud prezența fungilor Botryosphaeria stevensii și Botryosphaeria dothidea alături de B. obtusa. De altfel, între fungii B. obtusa și B. stevensii diferențele sunt atât de mici încât și astăzi există discuții contradictorii cu privire la încadrarea lor taxonomică.

Livada de unde am prelevat probele a fost înființată în luna mai 2021. Pomii sunt foarte bolnavi. Lăstarii bolnavi pot fi observați în această perioadă cu ușurință deoarece sunt acoperiți cu fructificațiile negre ale ciupercii ce dau aspect de fumagină. La marea majoritate a pomilor, tulpina în secțiune prezintă brunificări tipice fungului Botryosphaeria. În zona de inserție a portaltoiului cu altoiul, lemnul este brunificat, ceea ce ridică suspiciunea că pomii au fost infectați în pepinieră. Tinerele tulpini sunt pline de cancere deschise (atac grav). Acești pomi este posibil să moară în scurt timp.

Recomand verificarea cu atenție a materialului de plantat. Nu plantați pomi bolnavi. Din momentul când ați pus pomii în pământul dumneavoastră există posibilitatea ca nimeni să nu mai recunoască că pomii au fost bolnavi înainte. Întotdeauna cereți sfatul specialiștilor din protecția plantelor înainte de plantat, nu după.

Fungii care au capacitatea să producă cancere pe tulpini, ramuri, lăstari sunt foarte periculoși, mai ales la pomii tineri, unde pot invada tulpina subțire foarte ușor. Termenul de „cancer” este utilizat în fitopatologie pentru a scoate în evidență gravitatea bolii. Ce este „cancerul” la pomi? Este o zonă bolnavă de pe tulpini, ramuri, lăstari, care duce la moartea scoarței infectate și care se poate extinde în țesuturile lemnoase ucigând uneori pomul. Explic acest termen deoarece am primit întrebări pe această temă. În mod normal, folosim cuvântul cancer atunci când un patogen produce creșterea exagerată și neregulată a unor țesuturi din tulpini, ramuri, rădăcini, pe care apar hipertrofii (umflături, gâlme, tumori). Cel mai frecvent cancer este cancerul bacterian produs de Agrobacterium tumefaciens. Cu toate acestea, în fitopatologie se utilizează termenul de „cancer deschis” în cazul unor fungi care produc răni deschise cu suprafață rugoasă pe margini (după Hulea et al., 1983).

Pentru că sunt probleme mari cu acest patogen în livezile ecologice de măr și nu numai (avem situații la piersic și cais de gumoză produsă de Botryosphaeria sp.) și pentru că datele din literatura de specialitate sunt puține, aduc în atenția dumneavoastră informații despre biologia și combaterea acestuia. În livezile pe rod, dacă observați simptome pe frunze și dacă fructele putrezesc în pom înainte de recoltat este posibil să vă confruntați cu cancerul negru sau cu putregaiul negru al mărului.

Numele bolii (cancerul negru al mărului sau putregaiul negru al fructelor) a fost dat după simptomele produse de patogen la fructe. Pagubele pot fi mari în livezile infectate, mai ales în zonele cu climat cald și umed (Brown-Rytlewski et McManus, 2000).

Acest patogen este întâlnit mai des în livezile amplasate în zone unde există variații mari de temperatură. Se pot instala pe măr, gutui, păr, cais, prun, arbuști fructiferi, specii forestiere și chiar plante ierboase. Totuși, mărul rămâne gazda principală unde agentul patogen produce pagube serioase (Lefter et Minoiu, 1990).

Simptome produse de patogen

Botryosphaeria obtusa atacă frunzele, florile, fructele, ramurile și tulpinile. Simptomele de pe frunze apar sub forma unor pete mici de culoare violet, pe partea superioară. Petele au diametrul cuprins între 2 - 10 mm, formă circulară sau lobată uneori, cu zone concentrice (Lefter et Minoiu, 1990). Marginile petelor rămân violacee - roșietice, în timp ce restul țesutului capătă culoare brun - roșiatică sau maro - gălbuie, dând leziunilor aspect de „ochi de broască”. Uneori, în centrul petelor pot fi observate picnidii mici, negre (au aspect de coșuri).

Lăstarii și ramurile de schelet bolnave, prezintă zone de culoare maro - roșietice, chiar portocalii uneori, scufundate sub nivelul scoarței sănătoase din jur (în stadiile incipiente de boală). Aceste pete pot evolua către cancere de mici dimensiuni ce pot muri până la sfârșitul anului sau în cancere care se măresc de la an la an. Cancerele care se extind de la un an la altul pot ajunge la dimensiuni de câțiva metri lungime. Marginile cancerelor mai vechi sunt ușor înălțate și lobate. Scoarța din centrul lor se deschide la culoare, se zbârcește, având uneori aspect zdrențuit. Pe lemnul mort se formează picnidiile (corpuri fructifere anamorfe). Unele cancere apar ca o rugozitate la suprafața scoarței iar alteori scoarța moartă crapă.

Cel mai periculos este atacul la tulpină și ramurile de schelet. Acesta se manifestă prin cancere tipice acestui patogen. De obicei, leziunile canceroase se formează la inserția cu alte ramuri de ordin secundar sau terțiar care au fost infectate inițial. Cancerele au formă ovală - alungită sau pot fi circulare și prezintă crăpături dispuse sub forma arcurilor de cerc. Țesuturile bolnave se necrozează, devenind negre cu aspect de fumagină, fiind ușor recunoscute. Un simptom important este desprinderea scoarței care produce leziuni deschise cu lemn înnegrit. În zonele bolnave se formează corpurile fructifere ale fungului cu aspect de vezicule (Sajad Un Nabi et al., 2018). La atacuri grave, ramurile pot fi complet cuprinse de patogen.

Fungul poate ataca și florile, care se ofilesc. Petalele se brunifică și se încrețesc, pentru ca în final întreaga floare să se înnegrească (Lefter et Minoiu, 1990).

Putrezirea fructelor începe de regulă în zona caliciului și poate să își aibă originea în orice rană care apare pe epidermă, inclusiv în rănile produse de insecte. De obicei există o singură pată de fruct (astfel se poate distinge de putregaiul alb). La începutul infecției, zona infectată se colorează în maro și poate rămâne așa sau devine neagră. Pe măsură ce putregaiul înaintează apar zone concentrice unde alternează benzile de culoare neagră cu cele de culoare maronie. Pulpa degradată rămâne fermă și pieloasă cu gust neplăcut. Fructele putrezite complet au culoare neagră și sunt zbârcite. Astfel de fructe se vor usca pentru ca în final să se transforme în mumii (mumifiere). La suprafața lor se vor forma corpuri fructifere negre (picnidii), dispuse concentric, ce conțin numeroase conidii.

La soiurile de măr timpurii fructele pot fi atacate chiar în livadă iar la cele tardive în perioada de depozitare (Lefter et Minoiu, 1990).

Ciclul de viață

Acest fung poate produce infecții la măr de la înflorit și până la recoltare. De la un an la altul se poate transmite prin miceliul de rezistență, picnidii cu picnospori și prin peritecii cu asce și ascospori (mai rar) - Lefter et Minoiu, 1990.

Picnidiile și periteciile (corpuri fructifere negre) iernează pe scoarța moartă, crenguțe uscate, fructe mumificate. Ciuperca poate invada aproape orice țesut lemnos mort și este frecvent izolată din țesuturile ucise de Erwinia amylovora (focul bacterian al rosaceelor).

Primăvara, picnidiile și periteciile eliberează conidii și ascospori. Conidiile sunt produse continuu în perioadele umede pe tot parcursul verii și pot rămâne viabile perioade lungi de timp. Pe timp umed, din picnidii iese o masă gelatinoasă plină de conidii care, în contact cu aerul ia forme spiralate vizibile cu ochiul liber sau cu o lupă. Răspândirea sporilor se face cu ajutorul picăturilor de ploaie, a vântului, insectelor. Aceștia pot infecta frunzele, florile, fructele mici, lăstarii tineri, ramurile, tulpinile. Pot pătrunde cu ușurință prin deschiderile naturale (stomate), rănile mecanice, rănile produse de insecte. Temperatura optimă pentru realizarea infecțiilor este de 200C. După Lefter et Minoiu (1990), picnosporii au rolul de bază în realizarea infecțiilor în perioadele ploioase, putând realiza infecții în intervalul de temperatură cuprins între 9 - 270C. În condiții optime de temperatură și umiditate incubația durează 4 - 5 zile pe frunze și ramuri și 1 - 2 zile pe fructe. Emisia ascosporilor are loc în perioadele cu ploi abundente și lungi și temperaturi favorabile. Temperatura optimă de germinare a ascosporilor este cuprinsă între 16 - 270C iar maxima este de 320C.

Uneori infecțiile la fructe și lemn nu sunt vizibile timp de câteva săptămâni. Infecția la fructe are loc la înflorire, dar simptomele devin evidente de abia la mijlocul verii, pe măsură ce fructele se apropie de maturitate. După aceea, infecțiile se produc prin răni. Leziunile care apar pe fructe la recoltat favorizează instalarea patogenului iar acestea se pot descompune în timpul sau după depozitare. Dacă fructele sunt recoltate în perioade umede infecțiile se realizează cu ușurință (Lefter et Minoiu,1990) .

Cum putem controla această boală?

Măsuri de prevenție

Mărul este predispus a fi infectat atunci când își pierde vigoarea. Pentru a-și menține vigoarea pomii trebuie să fie sănătoși. Botryosphaeria sp. atacă în general doar pomii slăbiți sau stresați. Unele specii pot fi agenți patogeni periculoși ce duc la moartea pomilor deoarece atacă și lemnul viu.

Livezile de măr ar trebui înființate pe terenuri fără exces de umiditate și fără curenți reci de aer.

Se recomandă:

• Menținerea pomilor într-o stare bună de sănătate pentru a ține la distanță fungii din genul Botryosphaeria care sunt agenți patogeni de regulă oportuniști (se instalează pe un țesut deja afectat din alte cauze);

• Livezile ecologice ar trebui să planteze soiuri rezistente la putregaiul negru;

• Controlul dăunătorilor de scoarță/cicade deoarece produc porți de intrare pentru patogen;

• Evitarea daunelor produse de arsurile solare, gerurile din iarnă (cancerele se dezvoltă rapid pe pomii afectați de ger și arsuri solare);

• Evitarea rănilor mecanice;

• Efectuarea tăierilor anual. Igienizarea pomilor este esențială în ținerea sub control a patogenului. Trebuie eliminate ramurile și lăstarii bolnavi cu fructificații fungice. După tăieri, rănile rămase vor fi badijonate cu masticuri protectoare. Ramurile afectate se taie mult sub cancer (aproximativ 12 - 15 cm). Materialul lemnos rezultat se îndepărtează din livadă (îngropat sau ars) deoarece constituie o sursă importantă de inocul pentru sezonul viitor. Îndepărtarea lemnului bolnav dă rezultate bune mai ales în livezile cu infecție ușoară și medie de Botryosphaeria (Hasey et al., 2016);

• Lăstarii din sezonul curent afectați de foc bacterian este important să fie eliminați la sfârșitul primăverii deoarece pot fi ușor colonizați de Botryosphaeria, putând servi ca sursă de inocul în același sezon de creștere;

• Fertilizare echilibrată bazată pe analize de sol și plantă;

• Îndepărtarea fructelor mumificate din coroana este extrem de importantă pentru reducerea sursei de inocul;

• Dacă infecția a cuprins trunchiul și a ajuns la rădăcini este bine ca pomul să fie eliminat complet din livadă (se întâmplă mai ales la pomii tineri care au tulpina subțire);

• Dezinfectarea instrumentelor de tăiere cu soluție de alcool 70% sau hipoclorit 3 - 5% după fiecare tăietură pentru a nu infecta ramurile sănătoase;

• Drenarea solurilor acolo unde este cazul;

• Irigare judicioasă (Lefter et Minoiu, 1990; Edwards, 2019).

• Seceta stresează pomii reducând capacitatea de apărare a pomilor împotriva infecțiilor. Udarea excesivă și drenajul deficitar omoară rădăcinile și fac pomii susceptibili la cancerul negru produs de Botryosphaeria obtusa (Lefter et Minoiu, 1990; Edwards, 2019).

Soiurile foarte sensibile la putregaiul negru sunt: Orin, Pristine, Red Delicious. Uneori, la soiul Red Delicious miezul fructelor putrezește înainte cu 3 - 6 săptămâni de data normală a recoltării iar acestea cad din pomi fără a avea simptome evidente pe suprafața lor.

Soiuri moderat sensibile sunt: Ginger Gold, Cameo, Yatyka.

Soiuri relativ rezistente la patogen sunt: Golden Delicious, Gala Supreme, Golden Gala, Aurora, Braebrun, GoldRush, Fuji (Kim et Urbez, 2016).

Atunci când pomii tineri sunt afectați imediat după plantare și apar cancere la unirea altoiului cu portaltoiul și mai jos către sistemul radicular, poate fi suspectată o infecție instalată în pepinieră (Edwards, 2019).

Măsuri chimice

Combaterea chimică a acestui patogen este o adevărată provocare mai ales la pomii care prezintă cancere avansate. În această fază a bolii, fungicidele nu sunt eficiente sau au eficacitate scăzută.

De ce este greu de combătut acest patogen? Cantitatea mare de spori pe care fungul îi produce pe toată perioada de vegetație și porțile de intrare disponibile pe tot parcursul anului, fac combaterea anevoioasă în livezile unde ciuperca s-a instalat. Pe lângă asta, perioadele ploioase, esențiale pentru realizarea infecțiilor, fac adesea imposibilă efectuarea tratamentelor la timp în livezi.

În combaterea chimică este deosebit de importantă efectuarea tratamentelor în momentele-cheie ale infecției, pentru a stopa sau limita infecțiile noi în livezile bolnave.

Tratamente recomandate în livezile bolnave

În primul rând, pomicultorii trebuie să fie conștienți că livada trebuie menținută sănătoasă din toate punctele de vedere. Combaterea dăunătorilor, bolilor și buruienilor să se facă conform schemelor de tratamente elaborate de specialiști în protecția plantelor și doar la avertizare. Decizia de efectuare a unui tratament chimic sau biologic (atunci când se poate) trebuie luată în urma unui control fitosanitar corect. În mod special, livezile unde Botryosphaeria sp. s-a instalat trebuie monitorizate cu mare atenție.

În gestionarea cancerului negru trebuie să începem cu tratamentele de iarnă sau din timpul perioadei de repaus vegetativ. Într-o livadă infectată, un prim tratament trebuie efectuat imediat după recoltarea fructelor, în luna octombrie cu un produs pe bază de cupru. Al doilea tratament se va face la căderea frunzelor, la sfârșitul lunii noiembrie - începutul lunii decembrie, cu zeamă bordeleză în concentrație mai ridicată (se poate merge până la 3%). În timpul efectuării tratamentelor temperatura aerului trebuie să fie mai mare de 50C.

După aceste tratamente se vor efectua tăierile. În caz de infecție cu Botryosphaeria sp. este indicat să se facă tăierile în sezonul rece când patogenul este inactiv. În acest mod se evită infectarea pomilor sănătoși. Cu mare atenție se vor elimina părțile bolnave din pom și chiar pomul întreg în situațiile grave. La sfârșitul tăierilor se va mai face un tratament cu substanțe pe bază de cupru pentru a proteja rănile rămase.

Pot fi utilizate produse pe bază de cupru, diferite formulări (cupru, oxiclorură de cupru, hidroxid de cupru, sulfat de cupru tribazic). Acestea se găsesc pe piață sub diferite denumiri comerciale: Curenox 50, Flowbrix/Copper - Field, Champ 77 WG/Coppermax, Kocide 2000, Triumf 40 WG, Vitra 50WP/Cupridin (poate fi utilizat de la căderea frunzelor până la apariția mugurilor florali), Cuproxat Flowable/Kupferol, Airone SC (căderea frunzelor, deschiderea mugurilor, sfârșitul înfloritului), Badge WG/Coprantol Duo (căderea frunzelor, deschiderea mugurilor, sfârșitul înfloritului), Bouille Bordelaise WDG, Zeamă bordeleză tip MIF/Zeamă bordeleză VALLES.

La desprimăvărare patogenul trebuie monitorizat cu mare atenție, la fel și condițiile climatice. Dacă se prognozează perioade ploioase este bine să ținem cont de ele și să intervenim cu un tratament înainte de ploaie și uneori după perioada ploioasă.

Tratamentele-cheie ce trebuie executate într-o livadă de măr infectată sunt:

• La buton alb cu unul din fungicidele: fluopiram+trifloxystrobin, fluxapyroxad+pyraclostrobin, benzovindiflupyr, captan, mefentrifluconazole, trifloxystrobin, penthiopyrad, fluazinam, pyraclostrobin+boscalid, fluxapyroxad, kresoxim - methyl, flutriafol, ziram. Acest tratament asigură protecție pentru infecțiile florale cu Botryosphaeria sp.

• La căderea petalelor cu unul din fungicidele: captan (se recomandă utilizarea acestuia singur, nu în amestecuri deoarece există risc de fitotoxicitate în această etapă), benzovindiflupyr, mefentrifluconazole, ferbam, trifloxystrobin, penthiopyrad, fluopiram+trifloxystrobin, fluxapyroxad+pyraclostrobin, fluazinam, pyraclostrobin+boscalid, fluxapyroxad, kresoxim - methyl, flutriafol, ziram. Se recomandă repetarea tratamentului după 7 - 10 zile în livezile cu istoric de putregaiuri.

• Tratamente de vară: la mijlocul lunii iunie și mijlocul lunii iulie cu unul din fungicidele menționate mai sus. Tratamentele pot fi repetate dacă este nevoie, mai ales în verile umede și calde când ciuperca sporulează intens.

Fungicidele menționate au fost testate împotriva putregaiului negru în diferite zone din Statele Unite. În România nu sunt omologate la măr pentru cancerul negru. Unele din substanțele amintite sunt omologate la măr în țara noastră dar pentru combaterea altor fungi ce produc putregaiuri și cancere (ex. Nectria galligena).

Fungicidele omologate la măr în țara noastră pentru patogeni ce produc putregaiuri și cancere (altele decât cancerul negru) sunt: captan (Merpan WDG, Captadin 80WDG, Captan 80 WDG, Lekaro 80 WG, Kollin 80WG), pirimetanil (Scala), boscalid + piraclostrobin (Bellis), fluopiram +fosetil de aluminiu (Luna Care WG), pentiopirad (Fontelis), flutriafol (Impact 25 SC/TopGuard 25), fluopiram+tebuconazol (Luna Experience 400 SC - maxim un tratament pe sezon în faza de buton floral nedeschis), kresoxim metil + difenoconazol (Ksar Max), kresoxim metil (Quimera, Stroby DF), fluxapiroxad (Sercadis), fludioxonil + ciprodinil (Switch 62,5 WG), fludioxonil + pirimetanil (Pomax - 2 tratamente înainte de recoltat, timp de pauză 7 zile), trifloxistrobin + tebuconazol (Flint Max 75 WG). Aceste fungicide pot fi utilizate în perioada de vegetație pentru prevenirea putregaiului negru al mărului.

În continuare, câteva date despre eficacitatea fungicidelor recomandate pentru prevenirea și combaterea putregaiului negru al mărului.

Captan - control excelent; mefentrifluconazole - control bun; trifloxystrobin - control bun; penthiopyrad - eficacitate necunoscută, 25 zile timp de pauză; fluopiram+trifloxystrobin - control excelent, timp de pauză 14 zile, a nu se depăși 4 aplicări pe an; fluxapyroxad+pyraclostrobin - control excelent, a nu se depăși 4 aplicări pe an; fluazinam - bun, 28 zile timp de pauză, a nu se depăși 10 aplicări pe an; pyraclostrobin+boscalid - control excelent, 7 zile timp de pauză, a nu se depăși 4 aplicări pe an; fluxapyroxad - control bun, a nu se depăși 4 aplicări pe an; kresoxim methyl - control bun, 30 zile timp de pauză, a nu se depăși 4 aplicări pe an; flutriafol - eficacitate necunoscută, 14 zile timp de pauză, a nu se depăși 4 aplicări pe an; ziram - ineficient, 4 zile timp de pauză, a nu se depăși 7 aplicări pe an (după Beckerman et al., 2021).

Datele de eficacitate prezentate în acest material se bazează pe studii și teste efectuate în mai multe livezi din zone diferite din Statele Unite. Conform autorilor ele reprezintă doar un ghid. Pomicultorii trebuie să respecte întotdeauna etichetele pesticidelor și recomandările specialiștilor din protecția plantelor. Autorii ghidului sunt cercetători fitopatologi și entomologi din mai multe universități din SUA.

Când cancerul negru al mărului devine o problemă într-o livadă, fungicidele pot fi aplicate de la înflorire până la recoltare, cu respectarea strictă a perioadelor de pauză până la recoltat și a indicațiilor de pe eticheta produsului. Nu uitați să protejați polenizatorii. Nu utilizați insecticide și acaricide în timpul înfloritului. Alternați substanțele utilizate. Nu depășiți două aplicări consecutive cu aceeași substanță activă pentru a nu favoriza apariția reacției de rezistență.

Tăierile la măr este important să se facă în timpul iernii, când temperaturile sunt sub 00C. Mai întâi se elimină ramurile bolnave, uscate după care se fac alte tipuri de tăieri. Până în primăvară, rănile au timp să se vindece, fiind mai puțin predispuse la infecții (Grabowski, 2019).

În gestionarea acestui cancer, fungicidele pot fi utilizate preventiv. Din păcate, odată pomii infectați, boala este aproape imposibil de combătut mai ales în livezile nou înființate. Se poate spune că, fungicidele nu sunt eficiente în managementul cancerului negru. În astfel de situații, practicile culturale sunt importante în reducerea sursei de inocul (Gauthier et Rideaut, 2016; Kim et Urbez, 2016). Nu neglijați aceste aspecte.

De reținut, fungicidele nu sunt eficiente pentru controlul ”fazei de cancer” la pomii slăbiți.

Există studii care arată că substanțele kresoxim methyl și trifloxystrobin aplicate foliar în mod constant au redus incidența și dimensiunea cancerelor comparativ cu martorul netratat. Cu toate acestea, deși fungicidele au redus simptomele cancerului extern, din țesutul xilemic al pomilor bolnavi au fost frecvent izolate ciupercile Botryosphaeria obtusa (putregaiul negru) și Botryosphaeria dothidea (putregaiul alb). Acest rezultat sugerează că fungicidele nu oferă un control pe termen lung (Phillips, 2007).

Măsuri biologice

Încercările de combatere „bio” ale acestui patogen au eșuat. În testările efectuate cu ulei de cuișoare, extract de usturoi și ulei de neem s-a constatat că acestea nu au redus nici dimensiunea și nici incidența cancerelor (Phillips, 2007).

În livezile eco sau bio se recomandă ca la plantare rădăcinile să fie inoculate cu agenți biologici care să le protejeze o perioadă de timp de atacul patogenilor. Pot fi utilizate produse pe bază de Tricoderma harzianum T22, Trichoderma koningii, micorize arbusculare, rizobacterii (Rhizobium sp., Bacillus amyloliquefaciens, B. megaterium etc), Pseudomonas putida (Walter et al., 2017). În general, agenții biologici testați au prezentat variații mari în ceea ce privește eficacitatea.

În cazul utilizării micorizelor arbusculare, unele studii arată că, pomii inoculați au dezvoltat mai puține cancere decât cei care nu au fost inoculați (Berdeni et al., 2018).

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna