Aduc în atenția fermierilor fungul Fusarium graminearum care produce boala numită „albirea și înroșirea spicelor”. În zonele din țară unde au căzut precipitații în perioada înfloritului, iar temperaturile au fost favorabile realizării infecțiilor, este posibil să apară fuzarioza.

Schimbările climatice din ultimii ani au influențat pozitiv dezvoltarea fungilor din genul Fusarium, favorizând apariția epidemiilor la grâu. Cea mai recentă epidemie de Fusarium la cerealele din Câmpia Banatului (și nu numai) a fost în anul 2019, an în care calitatea a fost foarte scăzută, în principal din cauza prezenței micotoxinelor fusariene în cantități care au depășit limitele permise.

Pierderile produse de F. graminearum la grâu în anii epidemici pot fi uriașe. Pagubele se datorează în mare parte sterilității spicelor, MMB-ului scăzut (masa a o mie de boabe), dar mai ales prezenței micotoxinelor în cariopse.

Fusarium graminearum este un patogen deosebit de periculos al cerealelor deoarece produce micotoxine încadrate în două clase chimice: trichothecene și zearalenon. Dintre trichothecene amintim: vomitoxina (deoxynivalenol sau DON), micotoxina T – 2, diacetoxyscirpenol (DAS), monoacetoxyscirpenol (MAS) şi nivalenol. Aceste micotoxine sunt iritanţi puternici şi au fost asociate atunci când sunt consumate cu simptome ca: vomă, refuzul hranei şi posibil ulcer gastric. Cele mai semnificative trichothecene sunt toxina T – 2 şi deoxynivalenolul, care apar în cantităţi destul de mari la cereale. Zearalenonul face parte din a doua clasă chimică de toxine produse de F. graminearum. Când este consumat de animale este asociat cu probleme de reproducere, cum sunt: avorturile, căldurile false, reabsorbţia fetusului şi a mumiilor [Cotuna & Popescu, 2009].

Fusarium și Alternaria sp. (foto din anul 2023)

În Câmpia Banatului, în anul 2023 au existat lanuri infectate, însă incidența spicelor atacate a fost mai scăzută, la fel și intensitatea. De la epidemia de Fusarium graminearum din anul 2019, putem aprecia că acest patogen nu a mai creat probleme deosebite în Banat, deoarece nu s-au întrunit condițiile climatice (precipitații continue și temperaturi moderate). Vom vedea ce va aduce această primăvară.

Prin intermediul acestui articol venim în sprijinul dumneavoastră cu informații despre tabloul simptomatic al bolii, biologia, epidemiologia și „combaterea” patogenului Fusarium graminearum. Aceste informații vă vor ajuta în viitor să vă protejați din timp culturile.

Micotoxinele fusariene, pericol pentru sănătatea oamenilor și animalelor

În fuzarioza grâului pot fi implicate mai multe specii de Fusarium. Studii numeroase arată că fuzarioza spicelor de grâu poate fi produsă de Fusarium graminearum, Fusarium culmorum, Fusarium nivale, Fusarium poae, Fusarium sporotrichioides [Miller, 1994; Lidell, 2003; Wegulo, 2012; Zrcková et al., 2019]. Dintre speciile menționate, Fusarium graminearum este prezentă în regiunile temperate cu climat mai cald, comparativ cu Fusarium culmorum care preferă zonele mai reci [Wang & Miller, 1988; Snijders & Perkowski, 1990; Miller et al., 1991; Miller, 2002]. În Câmpia Banatului, specia predominantă care produce infecții la spic este F. graminearum [Cotuna et al., 2013; Cotuna et al., 2022].

Dintre speciile de Fusarium producătoare de DON, F. graminearum este considerată cea mai importantă [Paraschivu et al., 2014; Paul et al., 2005; Anon, 1993c]. Deoxynivalenolul (DON) aparține familiei chimice de sequiterpene, fiind derivat din trichodiene (precursorul biochimic al tuturor trichothecenelor). DON - ul este foarte stabil din punct de vedere chimic. Semințele infectate de Fusarium conțin întotdeauna și micotoxine fusariene. Dintre acestea, DON - ul a fost găsit frecvent în cantități mari [McMullen et al., 1997]. După Wegulo (2012), cu cât procentul de boabe fusariate este mai mare cu atât și cantitatea de DON va fi mai ridicată. De altfel, marea majoritate a cercetătorilor corelează prezența deoxynivalenolului în cariopse cu intensitatea atacului din câmp și procentul de boabe fusariate [Cowger & Arellano, 2013]. Dacă ajunge în hrana oamenilor, deoxynivalenolul poate produce intoxicații alimentare, care se manifestă prin greață, vărsături, diaree, dureri de cap, dureri abdominale, febră etc [Lidell, 2003; Sobrova et al., 2010].

Până în acest an, limita maximă de DON admisă de legislația europeană în cerealele neprocesate era de 1250 ppb (1,25 ppm) [Commission Regulation (EC) No 1881/2006].

În Regulamentul (UE) 2024/1022 al CE din 8 aprilie 2024, de modificare a Regulamentului (UE) 2023/915 cu privire la nivelurile maxime de deoxinivalenol în produsele alimentare, limita maximă de DON permisă la cerealele neprocesate a scăzut la 1000 ppb. Noile reglementări intră în vigoare începând cu data de iulie 2024 și nu se aplică retroactiv.

A doua micotoxină importantă produsă de Fusarium graminearum este „toxina T - 2”, care apare în cantități semnificative la cereale, alături de deoxynivalenol [Annon, 1993b]. Intoxicația se manifestă prin simptome de febră, vomă, convulsii, anemie, inflamații acute ale aparatului digestiv.

Alt metabolit toxic produs de fungul F. graminearum este zearalenona (ZON). Zearalenona apare la grâul fusariat alături de DON și T - 2. Această toxină afectează eficiența reproductivă, nu și pofta de mâncare. Sindromul estrogenic ce apare în urma ingerării de hrană contaminată se caracterizează prin: umflarea glandelor mamare, hipertrofia uterină, umflarea vulvei, infertilitate [Marasas, 1991]. Cei mai sensibili sunt porcii.

Limitele maxime admise de ZON și T - 2 în grâul neprocesat sunt de 100 ppb. Cele trei micotoxine, DON, ZON și T - 2 nu sunt considerate carcinogenice. Zearalenona nu se transmite prin lapte sau alte produse lactate.

Factorii de risc pentru apariția infecțiilor

Risc crescut de infecții cu Fusarium graminearum se înregistrează în anii când se întrunesc următorii factori:

• Temperaturi optime pentru realizarea infecțiilor. După Anderson (1948), temperatura optimă pentru realizarea infecțiilor este de 25⁰C, indiferent de cât timp durează umezeala. După De Wolf et al. (2003), contează durata în ore a temperaturilor cuprinse între 15 - 30⁰C, înainte cu șapte zile de înflorit. În condiții de vreme caldă cu temperaturi cuprinse între 25 - 30⁰C și umiditate continuă, simptomele de Fusarium la spic (albire) pot apărea în 2 - 4 zile de la realizarea infecției [Wegulo, 2012]. Astfel, o cultură aparent sănătoasă, brusc poate să prezinte simptome de boală;

• Precipitațiile. Precipitațiile continue dinainte de înflorit și în timpul dezvoltării cariopselor favorizează acumularea de cantități mari de DON în cereale. Cantitățile de precipitații din lunile mai și iunie predispun cerealele la infecția cu Fusarium. Perioadele în care grâul poate fi infectat sunt la înflorit sau imediat după înflorit [Hernandez Nopsa et al., 2012; Wegulo, 2012]. De Wolf et al. (2003) arată importanța duratei în ore a precipitațiilor înainte cu șapte zile de înflorit;

• Umiditatea relativă a aerului (UR%). Cu cât expunerea la umezeală este mai îndelungată, intensitatea atacului la spic crește. Chandelier et al. (2011), într-un studiu efectuat pe o perioadă de șapte ani, arată o corelație puternică între umiditatea relativă medie de peste 80% și cantitatea de DON acumulată în cariopse;

• Tehnologiile practicate în prezent de către fermieri pot influența pozitiv infecțiile cu Fusarium, cât și acumularea de micotoxine. Sistemele de cultivare „minimum tillage” sau „no tillage” (utile pentru conservarea solului), densitățile mari practicate, lipsa rotației, au dus la creșterea sursei de inocul în resturile vegetale ce rămân la suprafața solului [Unger, 1994; Watkins, 1994; Matei et al., 2010];

• Soiurile sensibile.

Recunoașterea simptomelor

Fusarium graminearum poate ataca plantele de cereale păioase pe tot parcursul perioadei de vegetație, dacă condițiile climatice preferate se întrunesc.

Tabloul simptomatic al bolii se prezintă după cum urmează:

• Plăntuţele care provin din seminţe infectate se îngălbenesc şi în cele din urmă putrezesc;

• În faza de înfrăţire, rădăcinile şi coletul sunt brunificate din cauza infecţiilor realizate de miceliul şi clamidosporii din sol. Plantele atacate continuă să vegeteze slab şi vor forma spice sterile;

• Forma cea mai gravă de atac este după înspicare. Spicele, iniţial se albesc parţial (câteva spiculeţe) sau total, apoi se înroşesc şi se acoperă cu un înveliş micelian, alb – roz sau alb – rubiniu, uneori portocaliu - somon, pe care se observă sporodochiile ciupercii (forma imperfectă). Pe spicele înroşite (pe palee, ariste sau boabe) se observă puncte negre care sunt periteciile ciupercii (forma perfectă). Cariopsele infectate sau fuzariate rămân mici, zbârcite, cenuşii sau rozii iar germinaţia şi puterea de străbatere va fi slabă [Popescu, 2005].

Ciclul de viață

Fusarium graminearum este agentul etiologic dominant al fuzariozei spicului la cerealele păioase cultivate în România. Ciuperca rezistă în resturile de plante vegetale, în sol și în semințe. Vremea umedă prelungită în timpul perioadei de vegetație favorizează creșterea și sporularea ciupercii. Sporii ciupercii sunt purtați de vânt și de picăturile de apă pe spicele de grâu. Grâul este susceptibil a fi infectat în perioada înfloritului și când cariopsele încep să se formeze [Popescu, 2005].

Fusarium graminearum rezistă în sol sub formă de miceliu saprofit, clamidospori şi peritecii. O sursă importantă de transmitere este sămânţa infectată din care ies plăntuţe bolnave care mor (infecţie sistemică). Infecţiile primare pot fi realizate de micelii sau clamidosporii din sol dar şi de ascosporii şi conidiile care ajung pe părţile aeriene ale plantelor. După realizarea infecției, miceliul care se dezvoltă intracelular va intra în sporogeneză, formându-se astfel conidiile ce asigură infecţiile secundare (foarte păgubitoare mai ales în perioada înfloritului) – Popescu, 2005.

Dezvoltarea acestui patogen este favorizată de vremea umedă (umiditatea aerului peste 90%, prezenţa ploilor) şi de temperaturile moderate (peste 20⁰C) şi apoi de factorii agrofitotehnici (monocultura, solurile acide, azotul în exces, semănatul des, sensibilitatea soiurilor).

Infecţia continuă şi în depozite. Contaminarea cu micotoxinele produse de F. graminearum este asociată cu amânarea excesivă a recoltatului şi cu depozitarea cerealelor umede. Acumularea de micotoxine este masivă la temperaturi de 21 – 29⁰C şi la o umiditate a boabelor de peste 20%.

Managementul integrat al fuzariozei grâului

Putem combate sau nu fuzarioza la cereale? O întrebare la care este greu de răspuns. Măsurile din cadrul sistemului de combatere integrată pot ține sub control destul de puțin fuzarioza dar nu întotdeauna ne feresc de infecții. De ce? Pentru că orice măsuri am respecta, condițiile climatice sunt esențiale în realizarea infecțiilor.

Atac la cariopse. Stanga, cariopse fusariate, dreapta cariopsă aparent sănătoasă (foto din anul 2023) 

Măsuri profilactice

Măsurile de profilaxie sunt foarte importante dar nu ne feresc de infecții dacă condițiile climatice sunt favorabile patogeniei. Totuși, respectarea lor ne poate ajuta, în sensul că vom avea o rezervă mai mică în sol de inocul. În acest sens, este bine ca fermierii să respecte următoarele măsuri:

• Cultivarea de soiuri adaptate climei locale şi zonei unde vor fi cultivate.

• Cultivarea unor soiuri care tolerează mai bine patogenul. Despre rezistență totală nu putem discuta. Rezistența soiurilor de grâu la infecția cu Fusarium este foarte importantă și intens studiată astăzi. Sunt descrise până acum cinci tipuri de rezistență: tipul I - rezistența la infecția inițială (reacții de apărare); tipul II - rezistența la răspândirea agentului patogen în țesutul infectat; tipul III - rezistența la infecție a semințelor; tipul IV - toleranța la infecție; tipul V - rezistența la micotoxine [Mesterhazy, 1995; Ma et al., 2009; Kosaka et al., 2015; Zhang et al., 2020]. După Bai & Shaner (2004), crearea unor soiuri cu rezistență la Fusarium poate fi o strategie foarte bună pentru controlul acestei boli. În SUA, preocupări de ameliorare a grâului pentru rezistența la Fusarium sp. există de prin anul 1929. Un studiu din 1963 arată că, după un ciclu de cercetari de nouă ani, toate plantele de grâu pot fi infectate în proporție mai mare sau mai mică [Schroeder & Christensen, 1963].

• Controlul dăunătorilor în lanurile de cereale nu trebuie neglijat, deoarece se ştie că favorizează infecţiile cu Fusarium graminearum.

• Densităţile mari trebuie evitate.

• Fertilizarea cu azot şi alte substanţe nutritive să se facă în mod echilibrat.

• Rotaţia culturilor trebuie respectată, deoarece s-a constatat că reduce riscul de contaminare cu micotoxine produse de ciuperca Fusarium graminearum.

• Resturile vegetale să fie îngropate prin intermediul arăturii.

• Recoltarea la timp, uscarea la 24 de ore de la recoltare şi supravegherea umidităţii boabelor la depozitare [Cotuna & Popescu, 2009].

Dacă aceste măsuri sunt respectate, sursa de inocul va fi diminuată, NU şi eliminată.

Măsuri chimice

În funcție de condițiile climatice, tratamentele chimice pot fi eficiente sau nu. Tratarea semințelor înainte de semănat este esențială în prevenirea primelor infecții.

În România sunt omologate următoarele substanțe pentru tratarea semințelor de cereale păioase: Triticonazol; Tebuconazol; Fludioxonil + teflutrin (insecticid); Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol; Fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; Difenoconazol; Fludioxonil + fluxapyroxad + triticonazol; Ipconazol; Fluxapyroxad; Fludioxonil + sedaxan; Difenoconazol + fludioxonil + sedaxan; Bixafen + tebuconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Tratamentele din vegetație

La modul general, în literatura de specialitate se recomandă două tratamente în timpul sezonului de vegetație, după cum urmează: primul tratament la începutul înspicării; iar al doilea tratament la sfârșitul înfloritului.

Studiile efectuate pentru stabilirea momentelor optime de efectuare a tratamentelor (când au eficacitate maximă) recomandă următoarea strategie:

• Tratament la BBCH 59 - când grâul nu este înflorit - eficiență ridicată.

• Tratament la BBCH 63 - 65 - început înflorit, moment optim pentru bolile spicului în general.

• Tratament la BBCH 69 - sfârșit înflorit - nu se recomandă (prea târziu pentru tratament) - se poate aplica doar în situații grave cu risc de infecții secundare când sunt ploi continue după înflorit.

Pentru tratamentele în vegetație sunt omologate următoarele substanțe: Azoxistrobin; Tebuconazol; Metconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Protioconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + tebuconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol; Benzovindiflupir + protioconazol; Benzovindiflupir; Protioconazol; Protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; Ciprodinil; Fenpropidin; Difenoconazol + tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + trifloxistrobin; Boscalid + protioconazol; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Bromuconazol + tebuconazol; Proquinazid + protioconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Fungicidele omologate trebuie utilizate doar în dozele recomandate de producători. Nu măriți dozele. Mărirea dozelor duce la apariția fenomenului de rezistență, iar rezistența la pesticide este o problemă mare a agriculturii moderne.

Tratamentele trebuie efectuate doar în zilele în care nu bate vântul și temperaturile nu sunt ridicate. Dacă după efectuarea tratamentelor intervin ploi, va trebui să repetați. Este foarte important să fie respectați timpii de pauză până la recoltat. Fungicidele utilizate la cereale au timpi de pauză destul de mari, începând de la 35 până la 50 zile.

Măsuri biologice

Combaterea biologică este foarte rar utilizată în combaterea fuzariozei la grâu și nu numai. De interes sunt antibioticele produse de bacterii (Bacillus subtilis) și fungi (Penicillium, Trichoderma, Trichothecium): fitobacteriomicina, nifimicina, fitoflavina, lavendromicina, trichotecina [Popescu, 2005].

În prezent, există un produs biologic omologat în România pe bază de Pythium oligandrum (M1 x 106 oospores/g Pythium oligandrum) pentru tratarea fuzariozei în perioada de vegetație. Tratamentele cu agenți biologici trebuie efectuate preventiv, nu curativ.

De reținut, recoltele contaminate cu micotoxine fusariene nu pot fi destinate nici pentru panificaţie, nici pentru hrana animalelor, din cauza intoxicaţiilor grave pe care le produc.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna (realizate în anii trecuți)

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Încă de la începutul primăverii am făcut informări cu privire la prezența fungului Erysiphe cruciferarum în culturile de rapiță din județul Timiș. De altfel, patogenul era prezent încă din toamna anului 2023. Mulți au fost suspicioși atunci.

Iată că, acum făinarea a urcat în etajele superioare ale plantelor de rapiță, iar silicvele sunt cuprinse în întregime de micelii. Asta înseamnă că, în această primăvară, condițiile climatice au favorizat dezvoltarea făinării.

În următoarea perioadă așteptăm ploi, temperaturile vor fi în scădere, iar făinarea va crea probleme în special la hibrizii sensibili.

Primele raportări despre prezența făinării pe silicve sunt din zona Moșnița (Timiș). Fotografiile din acest material sunt realizate la data de 16 mai 2024  de către un fermier care mi-a permis să le utilizez.

Se cunoaște că, infecțiile severe apar atunci când vremea este umedă (umiditatea relativă între 50 - 95%), iar temperaturile sunt cuprinse între 15⁰ - 20⁰C. Astfel de condiții au fost și în primăvara 2019 în județul Timiș, când făinarea a cuprins toate organele plantei, inclusiv silicvele, producând daune semnificative.

Tratamentele chimice se impun, mai ales atunci când fungul infectează silicvele formate. În primăverile răcoroase și umede se recomandă efectuarea unui tratament preventiv.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea acestui patogen sunt pe bază de: Tebuconazol; Protioconazol (se aplică preventiv, la apariția primelor simptome); Boscalid + metconazol (după APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.2.2).

Respectați dozele, momentele optime de aplicare și timpii de pauză (care sunt destul de mari, între 35 - 56 zile).

Infecțiile pot fi severe atunci când temperaturile sunt cuprinse în intervalul 22⁰-27⁰C, iar umiditatea relativă este scăzută în timpul zilei și ridicată în timpul nopții.

Erysiphe cruciferarum infectează buruienile (gama de plante gazdă este largă), trecând cu ușurință pe plantele cultivate. De aceea, culturile nu trebuie să fie îmburuienate.

Pentru detalii despre patogen (simptome, biologie și combatere) vă rugăm să accesați articolul despre Erysiphe cruciferarum: https://revistafermierului.ro/din-revista/protectia-plantelor/item/6092-fainarea-a-aparut-in-culturile-de-rapita.html

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Fungul Puccinia striiformis produce boala numită „rugina galbenă”. Pe fondul climatic actual (vreme umedă și răcoroasă) și a sursei de inocul ridicată din anul trecut, primele infecții produse de Puccinia striiformis sunt evidente în lanurile de grâu, mai ales la soiurile sensibile. Este posibil ca și în acest an să ne confruntăm cu epidemii de rugină galbenă în unele zone din țară? Vom vedea.

În anul 2023, primele infecții au apărut la grâu în ultima decadă a lunii aprilie. Se pare că istoria se repetă. În 2024, în ultima decadă a lunii aprilie observăm primele pustule de rugină galbenă. Asta înseamnă că infecția s-a realizat mai devreme, adică în decada a doua a lunii aprilie 2024. Dacă vremea răcoroasă și umedă se va menține, posibil ca acest patogen să producă pagube importante în producție, așa cum s-a întâmplat și în anul 2023.

De aceea, vă recomandăm să verificați lanurile de grâu și orz, iar acolo unde constatați că PED-ul este depășit interveniți cu tratamente. Pentru gestionarea corectă a patogenului vă punem la dispoziție informații despre biologia, epidemiologia și combaterea acestui patogen periculos.

Factorii de risc pentru apariția infecțiilor

Riscul de apariție a epidemiilor de rugină galbenă crește când se întrunesc următorii factori:

• Climatul răcoros;

• Precipitațile abundente din perioada de vegetație;

• Soiurile sensibile;

• Samulastra;

• Iernile ușoare;

• Microclimatul umed;

• Vânturile care bat din nord - vest și sud - vest (pot aduce uredospori de la distanță mai mare) - Martinez - Espinoza, 2008; Popescu, 2005.

Puccinia striiformis, infecție la soiul Miranda (Mănăștur, jud. Arad, 29.04.2024)

În ultima decadă a lunii aprilie 2024, acești factori sunt întruniți, iar patogenul este prezent în unele culturi de cereale din vestul țării, dar și în alte zone din România.

Importanța economică a bolii

În condițiile climatice ale României, rugina galbenă nu apare în fiecare an, ci doar în anii în care în timpul primăverii se înregistrează temperaturi scăzute (10 - 15⁰C) și cantități mai mari de precipitații. Amintesc anul 2018, când în vestul României rugina galbenă a produs pagube la grâu și triticale. În acel an, infecțiile au apărut după înspicat, iar pagubele nu au fost mari. Nu la fel putem spune despre anul 2023 (la cinci ani de la infecțiile din 2018) când rugina galbenă a produs infecții încă din luna aprilie. Condițiile climatice ale anului 2023 au permis ca rugina să evolueze tot sezonul de vegetație. Pagubele au fost foarte mari, deoarece rugina a ajuns la cariopse, care au rămas mici și șiștave.

Este interesant să ne confruntăm din nou cu rugina galbenă la un an de la epidemiile din anul 2023. Vom vedea dacă vremea umedă și răcoroasă va persista. Dacă temperaturile vor crește peste 20⁰C, infecțiile vor fi stopate.

Pierderi importante apar atunci când infecțiile apar devreme, mai ales la soiurile sensibile. Când boala apare după înspicat, în funcție de condițiile climatice, pagubele pot fi mai mari sau mai mici. Patogenul afectează recoltele și cantitativ și calitativ. Pierderile oscilează între 10% - 70% și excepțional chiar 100% (mai ales la culturile de grâu ecologic și la soiurile sensibile) - Chen, 2005.

Pustule de Puccinia striiformis cu epiderma ruptă (29 aprilie 2024)

Recunoașterea simptomelor

În anii cu primăveri umede și răcoroase, plantele de grâu, dar și cele de orz, triticale, secară, pot fi infectate pe tot parcursul perioadei de vegetație.

Tabloul simptomatic al ruginii galbene este total diferit de cel al ruginii brune [Eugenia Eliade, 1985; Viorica Iacob et al., 1998; Popescu, 2005].

Puccinia striiformis atacă toate organele plantelor: tulpini, frunze, teci, spiculețe (peduncul, rahis), glume, cariopse, ariste.

Tabloul simptomatic al bolii:

• Primele infecții apar în luna aprilie și se pot întinde până în luna iunie dacă vremea permite asta;

• Inițial, pe frunzele infectate se observă semne de boală care constau în dungi clorotice, paralele. În aceste zone clorotice se vor forma pustule specifice de culoare galbenă - deschis și chiar portocalii uneori. Forma pustulelor este dreptunghiulară frecvent, însă se pot observa și pustule eliptice. Pe frunze, pustulele sunt dispuse sub formă de striuri sau dungi între nervuri, în șiruri paralele, cu o preferință pentru partea superioară. La atacuri masive, frunzele se usucă prematur;

• În cazul atacului la spiculețe, cariopsele vor fi șiștave. După Alexandri et al. (1969), glumele sunt cel mai mult atacate, atât la exterior cât și la interior. De altfel, acestei rugini i se mai spune și „rugina glumelor”. Dispunerea pustulelor este la fel ca la frunze. La sfârșitul perioadei de vegetație se formează teleutopustulele de culoare neagră, de dimensiuni mici, acoperite de epidermă și cu aspect lucios;

• La tinerele plăntuțe infectate, tabloul simptomatic este și el diferit. Pustulele formate nu sunt delimitate de nervurile frunzei și tind să iasă din această zonă, fiind localizate în toate direcțiile, acoperind uneori frunza în întregime [Chen et al., 2014];

• La soiurile rezistente simptomele sunt diferite, comparativ cu soiurile sensibile. Uneori nici un simptom nu este vizibil, alteori apar mici pustule înconjurate de o cloroză și chiar necroză. În astfel de situații, producția de uredospori este foarte scăzută.

Condiții climatice favorabile infecțiilor

Rugina galbenă este o boală a climatului răcoros. Se poate spune că acest fung iese în evidență prin sensibilitatea la temperatură, lumină, umiditate și chiar la poluarea aerului. Intervalul termic preferat de ciupercă este cuprins între 2 - 15⁰C [Zhang et al., 2008].

Uredosporii germinează cel mai bine la temperatura de 7⁰C, considerată optimă. După Schroeder et Hassebrank (1964), uredosporii pot germina la o temperatură minimă de 0⁰C, optimă cuprinsă între 7 - 12⁰C și maximă de 20 - 26⁰C. Din momentul realizării infecției și până la începutul sporulării, temperaturile preferate sunt cuprinse între 13 - 16⁰C, mult mai scăzute comparativ cu alte rugini ale cerealelor. Temperaturile de peste 20⁰C încetinesc dezvoltarea ruginii galbene, deși studiile efectuate în ultimii ani arată că există și tulpini care tolerează și temperaturi mai ridicate. Stubbs (1985) arată că, temperaturile din timpul nopții au un rol esențial în realizarea infecțiilor comparativ cu cele din timpul zilei. Autorul menționează că roua care se formează pe frunze și temperaturile mai scăzute favorizează apariția infecțiilor în timpul nopții. În general, apa liberă (roua și ploaia) și temperaturile scăzute favorizează infecțiile [Chen, 2005].

Umiditatea are un rol foarte important în patogenia acestei rugini, influențând aderarea sporilor la țesuturile plantei, germinarea, realizarea infecțiilor și supraviețuirea. Dacă în timpul dezvoltării fungului intervin temperaturi ridicate și perioade de uscăciune, germinarea uredosporilor este întreruptă [Vallavieille - Pope et al., 1995; Popescu, 2005].

Vântul are importanță deosebită în răspândirea uredosporilor la distanțe mari [Brown & Hovmøller, 2002; Popescu, 2005].

Ciclul de viață

Fungul supraviețuiește în timpul verii pe miriște, samulastra de grâu, alte poaceae spontane și din gazon. Samulastra de grâu este o punte de trecere a patogenului în noile culturi de grâu în timpul toamnei, mai ales dacă vremea este umedă și răcoroasă [Popescu, 2005]. În toamna 2023, pe tinerele plăntuțe de grâu s-au dezvoltat pustule de rugină galbenă. În timpul verii când temperaturile sunt mai ridicate, rugina galbenă nu este observată dar sursa de inocul există (uredospori). Uredosporii sunt spori care rezistă la secetă, la temperaturile ridicate dint timpul verii cât și la cele scăzute din anotimpul de iarnă [Murray et al., 2005; Popescu, 2005].

În condițiile climatice ale României, ciclul de viață al ruginii galbene este hemiform, adică se formează doar două stadii: uredosporii (de culoare galbenă) și teleutosporii (de culoare maro închis spre negru, bicelulari, considerați spori de supraviețuire peste anotimpul de iarnă). Uredosporii sunt cei care produc infecțiile la cereale în condiții de temperaturi scăzute și umiditate ridicată [Popescu, 2005]. După Chen et al. (2014), uredosporii sunt cei care produc infecții repetate în timpul sezonului de vegetație dacă condițiile climatice sunt favorabile. Când temperaturile cresc, infecțiile se opresc iar pe frunze se formează teleutopustulele cu aspect negricios dispuse în șiruri paralele. Viabilitatea teliosporilor este foarte scăzută (sub 1%) peste anotimpul de iarnă. De aceea în primăvară, infecțiile sunt produse de uredospori care rezistă mult mai bine în condiții de iarnă [Wang & Chen, 2015].

Managementul integrat al ruginii galbene

Managementul ruginii galbene are ca scop protejarea frunzei stindard, precum și a celei de-a doua frunze. Cele două frunze trebuie să rămână libere de patogen deoarece producția finală depinde de acest lucru.

Măsuri profilactice

Deoarece patogenul este greu de combătut cu fungicide (fenomen de rezistență), măsurile profilactice sunt foarte importante în strategiile de management. Acestea constau în respectarea următoarelor măsuri:

• Distrugerea samulastrei;

• Folosirea soiurilor rezistente (mai ales în agricultura ecologică). Pierderile în producție pot fi mai reduse (de la 20% până la 90%). În cazul ruginii galbene, 20% pierdere în producție este totuși mult [Chen, 2014];

• Sămânța să fie din sursă sigură și certificată;

• Distrugerea poaceelor spontane;

• Fertilizare cu azot echilibrată [Popescu, 2005].

Măsuri chimice

Tratamentele chimice sunt cele mai utilizate în combaterea ruginii galbene. Tratamentele trebuie efectuate ținându-se cont de următoarele recomandări:

• Monitorizarea culturilor pentru a descoperi din timp primele infecții. Tratamentele trebuie efectuate în urma controalelor fitosanitare periodice chiar de la începutul perioadei de vegetație;

• Aplicarea unui tratament se recomandă când PED - ul este de 25% intensitate de atac și înainte ca boala să devină severă [Popescu, 2005; Chen, 2014];

• La semănat sămânța utilizată să fie tratată cu fungicide. Pentru tratarea semințelor este omologată substanța triticonazol.

Pentru combaterea ruginii galbene în perioada de vegetație sunt omologate următoarele substanțe: Tebuconazol; Azoxistrobin; Bixafen + spiroxamină + trifloxistrobin; Benzovindiflupir + protioconazol; Bezovindiflupir; Protioconazol; Difenoconazol; Fluxapyroxad; Metconazol; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + trifloxistrobin; Piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Fluxapyroxad + mefentrifluconazol; Proquinazid + protioconazol [Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Măsuri biologice

În prezent mulți agenți biologici sunt testați pentru combaterea biologică a ruginii galbene. Dintre agenții biologici testați, amintesc aici:

• Biopreparate pe bază de Bacillus subtilis (tulpina QST 713) sunt testate pentru controlul ruginii galbene. În urma studiilor s-a constatat că, B. subtillis ține sub control patogenul doar la intensități mici de atac. Când severitatea infecției a fost ridicată și controlul biologic a fost mai scăzut, sub 30%. Tratamentele efectuate imediat după inocularea plantelor cu P. striiformis au dat cele mai bune rezultate. Concluzia studiului a fost că, tratamentele cu biopreparate sunt mai eficiente dacă sunt aplicate preventiv și nu curativ. Pentru obținerea unor rezultate bune în combatere, sunt necesare mai multe tratamente biologice, unul singur nefiind suficient [Reiss et Jørgensen, 2016];

• Pseudomonas aurantiaca;

• Brevibacillus spp.;

• Acinetobacter spp.;

• Chitosan [Feodorova - Fedotona et al., 2019].

Agenții biologici amintiți nu au dat rezultatele scontate în combatere. Feodorova - Fedotona et al. (2019) arată că, după doi ani de testări, rezultatele obținute nu au fost mulțumitoare.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Aducem în atenția fermierilor informații utile despre fungul Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary care produce boala numită „putregaiul alb al tulpinilor”, care poate produce pagube importante culturilor de rapiță în anii cu condiții climatice favorabile infecțiilor. Verificați culturile înflorite, mai ales când precipitațiile sunt prezente.

Vremea în această perioadă se anunță ploioasă. Informațiile din materialul de față vă pot ajuta să preveniți infecțiile prin monitorizarea atentă a culturilor și aplicarea tratamentelor la momentul optim.

Putregaiul alb al tulpinilor de rapiță (și nu numai) este considerat de către specialiști ca fiind una dintre cele mai periculoase boli ale rapiței. În România, din cauza cultivării intensive a rapiței, se constată o creștere a frecvenței plantelor atacate, mai ales în anii favorabili infecțiilor. După unii autori, pierderile în producție pot ajunge la 30% [Ma et al., 2009]. În situații grave, patogenul poate compromite cultura. De fapt, pagubele în producție sunt în strânsă corelație cu frecvența plantelor atacate și cu fenofaza în care se realizează infecțiile. Când infecțiile apar la începutul înfloritului, pagubele pot fi mai mari deoarece silicvele vor avea semințe mai puține sau chiar deloc. Infecțiile apărute la sfârșitul înfloritului vor produce pagube mai scăzute. De aceea, pagubele sunt variabile, fiind raportate de-a lungul timpului pierderi cuprinse între 5% (Lamey et al., 1998) și 100% (Purdy, 1979).

Se observă scleroții în interiorul tulpinii bolnave. Fotografia este din anii anteriori. În această perioadă încă nu avem infecții în Banat.

Recunoașterea simptomelor

Simptomele produse de Sclerotinia sclerotiorum la rapiță sunt foarte ușor de recunoscut. Patogenul atacă tulpinile, ramificațiile, silicvele. În cazul acestui fung distingem două tipuri de germinare [Bardin & Huang, 2001]. În consecință și simptomele produse sunt diferite:

• Infecția miceliană. Scleroții germinează și produc doar micelii albe. Hifele penetrează țesuturile de la baza tulpinii principale. În urma acestui tip de infecție, la suprafața bazei tulpinii vor apărea pete albicioase - cenușii (chiar argintii uneori), apoase (putregai moale), alungite. Dimensiunea petelor poate ajunge la 30 cm. Pe măsură ce patogenul se dezvoltă, petele devin necrotice, iar la suprafața lor se dezvoltă micelii albe, bumbăcoase, specifice (putregai alb). Tulpinile pot fi cuprinse de jur împrejur de patogen, care va distruge țesuturile ducând în final la moartea plantelor [Bolton et al., 2006; Khangune & Beard, 2015]. În zonele lezate epiderma se desprinde cu ușurință. În interiorul tulpinilor distruse (sfărâmicoase) se formează structuri scleroțiale, negre, tari, neregulate ca formă și de dimensiuni cuprinse aproximativ între 2 și 8 mm [EPPO, 1998; Popescu, 2005]. Uneori se formează scleroți și în rădăcini. În cazurile grave, tulpinile se usucă iar silicvele se coc prematur. În astfel de situații apar pagube mari în producție, mai ales atunci când frecvența plantelor bolnave este ridicată [Khangune & Beard, 2015]. Infecția miceliană este neuniformă în câmp.

• Infecția ascosporică. Scleroții germinează carpogen, adică produc apotecii (fructificații sexuate) cu asce și ascospori. Eliberarea ascosporilor are loc în timpul înfloritului. Ascosporii infectează părțile aeriene ale plantelor de rapiță, fiind diseminați de vânt. Cel mai adesea infectează petalele căzute (senescente) care rămân lipite de frunze sau cad în axila frunzelor (când este umiditate). Din petale, patogenul trece în frunze și apoi în tulpină și ramificațiile laterale. Pe frunzele infectate apar leziuni cenușii, neregulate ca formă și dimensiune. Adeseori, aceste simptome sunt asociate cu petalele care sunt lipite de frunze. Țesutul bolnav se desprinde și cade iar în frunză rămân orificii [Saharan et al., 2005]. Acest tip de infecție este mai des întâlnit în unele zone din lume, producând pagube mari în producție [Clarkson et al., 2007]. Pe de altă parte, în timpul înfloritului patogenul se limitează de regulă la ramificațiile laterale iar pagubele sunt mai mici. Ascosporii ajunși în axila plantelor cu ajutorul petalelor infectează ramurile care se vor usca ulterior iar silicvele vor fi zbârcite [Saharan & Mehta, 2008]. Infecțiile din ascospori sunt uniforme în câmp comparativ cu cea miceliană (neuniformă).

Supraviețuirea fungului

Sclerotinia sclerotiorum supraviețuiește în sol sub formă de scleroți timp de aproape șapte ani, rămânând ca sursă de inocul viabilă pentru viitoarele plante gazdă. O sursă de inocul importantă rămâne și în masa de semințe. Unele studii arată că în unele probe au fost găsiți mai mult de 400 de scleroți/kg sămânță [Williams & Stelfox, 1980].

Tulpini cu simptome de albire produse de Sclerotinia sclerotiorum. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).

Există studii mai vechi care arată că fungul poate supraviețui și sub formă de miceliu în sămânță. De asemenea, se poate dezvolta saprofit pe resturile vegetale infectate atunci când condițiile climatice sunt favorabile (umiditatea și temperatura) - Neergard, 1958; Hims, 1979a; Willets & Wong, 1980.

Realizarea infecțiilor

Pentru realizarea infecțiilor sursa de inocul trebuie să fie prezentă, vremea să fie caldă și umedă, iar culturile înflorite. Sclerotinia sclerotiorum are nevoie de umiditate continuă o perioadă mai lungă de timp și temperaturi de peste 7⁰ C în timpul nopților. Apoteciile cu asce și ascospori se dezvoltă doar atunci când umiditatea persistă timp de zece zile aproximativ. Scleroții nu formează apotecii la 30⁰ C și nici la 5⁰ C [Bom & Boland, 2000b].

Ascosporii reprezintă o sursă importantă pentru realizarea infecțiilor primare. Ei pătrund în țesuturi prin cuticulă (prin presiune mecanică) sau prin deschideri naturale și răni. Atât ascosporii răspândiți de vânt, cât și hifele din sol reprezintă surse de inocul primar care în condiții favorabile pot duce la instalarea epidemiilor de Sclerotinia sclerotiorum la rapiță [Sharma et al., 2010].

Se observă scleroții la suprafața tulpinii putrede. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).

După Jones & Gray (1973), temperatura influențează foarte mult germinarea scleroților. Aceștia nu germinează sub 10⁰ C și poate fi inhibată la 15⁰ C. Scleroții se dezvoltă foarte bine la temperatura de 20⁰ C. Bineînțeles că pe lângă temperatură mai contează și alți factori care pot afecta dezvoltarea și chiar supraviețuirea scleroților. La temperaturi mai mari de 25⁰ C dezvoltarea scleroților este mult încetinită. Sub 20⁰ C dezvoltarea scleroților poate fi stânjenită, dar mult mai puțin [Jahan et al., 2022]. De regulă, pentru germinare, scleroții au nevoie de umiditate în sol și temperaturi moderate cuprinse între 15 - 25⁰ C.

Leziunile sau petele apărute în urma infecțiilor se dezvoltă în condiții de vreme umedă și temperaturi cuprinse între 20 - 25⁰ C. Dacă intervin perioade cu vreme uscată și caldă infecțiile se vor opri. Vor fi reluate dacă condițiile climatice devin favorabile.

Umiditatea relativă a aerului în timpul înfloritului este foarte importantă în realizarea infecțiilor. Atunci când umiditatea relativă este mai mare de 80%, ascosporii infectează petalele florilor senescente [Koch et al., 2007]. De aceea, pentru realizarea infecțiilor trebuie să cadă precipitații. Uneori este suficientă și apa din rouă care se scurge pe plantă și ajunge la sol.

Managementul integrat al fungului Sclerotinia sclerotiorum

Patogenul este foarte greu de combătut din cauza numărului mare de plante gazdă, cât și a supraviețurii scleroților în sol o perioadă foarte lungă de timp. Măsurile profilactice sunt esențiale. Măsurile chimice sunt ineficiente și neeconomice de cele mai multe ori. În prezent se caută soluții pentru controlul acestui patogen cu ajutorul măsurilor biologice. Acestea ar trebui integrate în strategiile de management pentru ținerea sub control a patogenului.

Măsurile profilactice sunt esențiale în controlul putregaiului alb Sclerotinia.

Se recomandă respectarea următoarelor măsuri:

• Utilizarea la semănat a semințelor libere de scleroți;

• Rotație de minimum 5 ani a două culturi non-gazdă [Gulya et al., 1997]. Ar fi bine la 7 ani [Popescu et al., 2005; Kora et al., 2008)];

• Distanța mai mare între rânduri (pentru a nu crea un microclimat favorabil). Umiditatea relativă din interiorul culturilor de rapiță poate fi scăzută atunci când distanța dintre rânduri este mai mare permițând aerului să circule între plante;

• Fertilizare echilibrată;

• Îngroparea scleroților în sol prin efectuarea lucrărilor solului reduce sursa de inocul și capacitatea de a produce apotecii [Kharbanda & Tewari, 1996]. Această tehnică are succes doar dacă scleroții rămân îngropați. Dacă se fac lucrări ale solului în fiecare an există riscul ca scleroții să fie aduși din nou la suprafața solului înainte de a-și pierde viabilitatea. Se cunoaște că, scleroții germinează doar dacă sunt în stratul superficial al solului la 2 - 3 cm [Merriman et al., 1979];

• Irigare optimă, la interval de 3 sau 7 zile [Mehta et al., 2009];

• Evitarea solurilor luto - nisipoase deoarece favorizează dezvoltarea apoteciilor [Derbyshire & Denton, 2016].

Măsuri chimice

În perioada de vegetație, tratamentele se execută ținând cont de condițiile climatice prognozate și de fenofaza plantelor.

Momente optime de efectuare a tratamentelor cu fungicide:

• Tratament la 20 - 50% plante înflorite. Momentul considerat optim este la 30%. De regulă, atunci când se evaluează nivelul de înflorire se ține cont de florile de pe tulpina principală a unei plante. Se analizează mai multe plante, numărându-se florile deschise pe tulpina principală;

• Tratament înainte de căderea masivă a petalelor (dacă condițiile sunt favorabile realizării infecțiilor [Kutcher et al., 2011; Derbyshire & Denton, 2016].

În România sunt omologate pentru tratamentele în vegetație următoarele substanțe: Azoxistrobin; Protioconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + difenoconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Azoxistrobin + tebuconazol; Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Mepiquat clorură + piraclostrobin + prohexadion de calciu; Tebuconazol; Boscalid; Metconazol; Mepiquat clorură + metconazol; Difenoconazol; Boscalid + metconazol; Fluoxastrobin + tebuconazol; Mandestrobin; Isofetamid; Protioconazol; Boscalid + piraclostrobin; Boscalid + mefentrifluconazol; Fluopiram + protioconazol; Mefentrifluconazol [după APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Tulpini cu țesuturi înmuiate, brunificate și micelii albe la suprafață. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).

Măsuri biologice

În România sunt omologate trei biopreparate:

• Agentul biologic M1 x 106 oospores/g Pythium oligandrum pentru tratamente în vegetație;

• Agentul biologic Bacillus subtillis, tulpina QST 713 - se aplică la BBCH 60 - 69;

• Agentul biologic Trichoderma asperellum, tulpina T34 - se aplică odată cu semănatul prin încorporarea granulelor sau înainte de semănat sub formă de soluție prin pulverizare la sol urmată de încorporare.

În alte țări există produse biologice pe bază de Coniothyrium minitans. Acest antagonist colonizează scleroții, degradându-i într-o perioadă mai lungă de timp (câteva luni) - Popescu, 2005; Yang et al., 2010; Kutcher et al., 2011. De interes sunt și agenții biologici Trichoderma harzianum și Bacillus amyloliquefaciens [Abdullah et al., 2008].

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Blumeria graminis produce boala numită „făinare”. Acest fung este prezent în culturile de cereale an de an, cu frecvențe și intensități diferite de atac, în funcție de condițiile climatice. În toamnele și iernile blânde, în culturile de cereale păioase sunt observate simptomele tipice ale patogenului. În acest articol veți găsi informații utile despre biologia patogenului, simptomatologia, pagubele produse și strategia de combatere.

În culturile de grâu și orz din județul Timiș (cu siguranță și în alte zone din țară), fungul Blumeria graminis își face simțită prezența. Condițiile climatice înregistrate în luna martie 2024 (vreme răcoroasă și umedă) favorizează patogenia.

În culturile de grâu și orz verificate, am observat miceliile albe, bumbăcoase în zona bazei tulpinii, pe teaca frunzelor și pe frunzele bazale. Prin comparație cu grâul, la unele soiuri de orz simptomele pot fi observate pe frunzele noi.

Recomand verificarea culturilor și a prognozei climatice.

Făinare alături de pătare reticulară

În cazul în care vremea răcoroasă și umedă se menține patogenul va urca în etajele superioare ale plantelor, pe măsură ce acestea se dezvoltă. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor opresc evoluția făinării cerealelor păioase.

La apariția epidemiilor și chiar a pandemiilor de făinare concură factorii tehnologici (monocultura sau absenţa rotaţiei, densitatea mare a plantelor, irigarea, excesul sau carenţa elementelor nutritive, întârzierea semănatului), precum și vremea răcoroasă și umedă.

Importanța economică a bolii

Făinarea cerealelor păioase face parte dintre principalii patogeni prezenți an de an în țara noastră. La nivel mondial, boala este larg răspândită pe toate continentele, dar mai ales în zonele umede. Pierderile de producție sunt în strânsă corelație cu condițiile climatice, putând ajunge chiar la 45%. Pe lângă pierderile cantitative, fungul poate afecta și calitatea recoltei (însușirile de panificație) - [Zeller et al., 2002]. În condiții de infecții severe la spic, Blumeria graminis poate afecta coacerea grâului și calitatea morăritului [Everts et al., 2001].

Este important ca frunza stindard să fie liberă de patogen, mai ales la soiurile sensibile. Dacă patogenul cuprinde această frunză (esențială pentru producția finală), pagubele în producție pot ajunge la 25%. La soiurile rezistente pierderile înregistrate pot fi cuprinse între 5 - 8%, atunci când făinarea ajunge la frunza stindard (steag).

Recunoașterea simptomelor

Simptomele produse de Blumeria graminis la orz și grâu sunt foarte ușor de recunoscut, neputând fi confundate cu simptomele produse de alți patogeni foliari. Atacă toate organele aeriene ale plantelor (frunze, teci, tulpini, spice, ariste).

Tabloul simptomatic al bolii:

• După realizarea infecției, pe frunzele bazale apar pete clorotice sau galbene;

• La suprafața petelor de pe frunze, pe măsură ce patogenul evoluează, se formează aglomerări de micelii mici, albe și cu aspect pâslos. Miceliile albe pot fi izolate sau se pot uni;

• În condiții favorabile, pete acoperite de micelii vor apărea și pe frunzele din etajele superioare, pe tecile frunzelor, pe tulpini (miceliile le cuprind de jur împrejur ca un manșon) și în final pe spice;

• Miceliile albe de pe organele atacate își vor schimba culoarea (de la alb la gălbui) pe măsură ce boala evoluează, căpătând aspect prăfos, făinos. Este semn că ciuperca sporulează (se formează lanțurile de conidii sau oidii). Datorită aspectului făinos, boala a primit numele popular de „făinare”;

• Pe măsură ce plantele devin mature, aglomerările de hife miceliene devin gri şi apoi uşor brune la culoare. În această etapă pot fi observate în micelii corpușoare mici, negre, asemănătoare cu boabele de piper (peritecii sau cleistotecii cu asce şi ascospori). Formarea cleistoteciilor reprezintă sporogeneza telomorfă sau sexuată a ciupercii sau „faza galben - roşcată”;

• Sub pâsla miceliană, uşor desprinsă cu degetele mâinilor, ţesuturile plantelor sunt brune, necrotice sau moarte [Hatman et al., 1989; Eliade, 1990; Lipps, 1996; Baicu et Seşan, 1996; Popescu, 1998, 2005].

Micelii albe pe teaca frunzei

În condiții favorabile, la soiurile sensibile și în zonele unde sunt prezente patotipuri cu virulență ridicată, manifestarea la exteriorul plantelor, specifică ciupercii Blumeria graminis, devine severă, amplă, adică ia caracter de masă sau de epidemie şi chiar de pandemie [Prescott et al., 1986; Popescu, 1998; Bissonette, 2002].

Supraviețuirea patogenului peste iarnă

Fungul iernează în anotimpul rece sub formă de cleistotecii pe samulastra de grâu și orz infectat. Pe lângă cleistotecii, patogenul poate ierna și sub formă de micelii pe plantele de grâu şi orz, putând produce conidii ce pot fi responsabile de infecțiile inițiale. Iernarea şi perpetuarea de la un an la altul a fost şi este studiată de diferiţi cercetători, dar ca şi alte probleme şi în aceasta sunt multe lucruri neelucidate sau controversate.

Realizarea infecțiilor

Infecțiile cu Blumeria graminis pot apărea încă din toamnă dacă vremea permite. Uneori, în iernile blânde se pot observa micelii albe pe frunzele tinerelor plăntuțe. În toamna 2023 și iarna 2024, în zona de vest a țării au fost observate infecții la grâu și orz.

Infecţiile de toamnă constituie sursa principală de răspândire a bolii, miceliul rezistând peste iarnă [Hulea et al., 1975; Hatman et al., 1989; Popescu, 1998; Bissonnette, 2002].

Primăvara, primele infecții sunt produse de ascosporii eliberați din ascele aflate în cleistotecii, cât și de conidiile produse de miceliile care iernează. Cleistoteciile se formează pe frunze, pe tulpini şi teci (iernează pe acestea), iar în primăvara următoare ascosporii eliberați produc infecţiile primare [Sandu-Ville, 1967; Eliade, 1990; Davis et al., 2002]. După Eliade (1990), la Blumeria graminis pe Triticum vulgare, cleistoteciile se formează din abundenţă şi de obicei în fiecare an, în condiţiile din ţara noastră.

Infecțiile secundare în sezonul de vegetație sunt produse în mod repetat de conidiile care se formează la suprafața miceliilor când ciuperca sporulează (sporulare asexuată). Conidiile sunt purtate de vânt pentru ciclul secundar al bolii la intervale de zece zile.

Condiții climatice favorabile infecțiilor

Factorii de mediu contează cel mai mult în realizarea infecțiilor, care este în strânsă corelație cu următorii parametri climatici:

• Temperatura. Fungul Blumeria graminis, realizează infecţia cerealelor şi își manifestă patogenitatea în limite largi de temperatură. Cu toate acestea, ciuperca este virulentă în condiții de răcoare. Asta înseamnă că preferă temperaturile cuprinse între 17 - 22⁰C [Prescott et al., 1986; Williams et Littlefield, 1995] sau 15 - 25⁰C [Kochourek et Vechet, 1984; Bailey et al., 1995; Lipps, 1996]. Pe măsură ce temperaturile trec de 25⁰C, patogenul nu mai infectează;

• Umiditatea (roua, precipitațiile, umiditatea relativă a aerului). Umiditatea relativă a aerului şi precipitaţiile interferează pozitiv cu gradul de atac al ciupercii, dar cu o intensitate redusă la jumătate faţă de rouă. S-a constatat că ciuperca poate fi mai agresivă la valori mai scăzute ale umidității (37 - 56%) decât la o atmosferă cu hidroscopicitate de 79 - 97% (Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990; Yang et al., 1992; Friedrich, 1995 a şi b; Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b). Alți autori arată că făinarea poate fi puternic extensivă atunci când umiditatea relativă este cuprinsă între 85% și 100% (în prezența sau lipsa ploilor) - [Kochourek et Vechet, 1984; Prescott et al., 1986; Bailey et al., 1995; Williams et Littlefield, 1995; Lipps, 1996]. Ploile puternice nu sunt favorabile producerii de spori sau creşterii miceliului pe suprafaţa frunzelor [Evans, 1997; Chet, 2003];

• Lumina. Însuşirile de patogenitate ale ciupercii sunt influenţate şi de lumină şi de întuneric. La întuneric lanţurile de oidii sunt mai lungi, au vitalitate scăzută şi o slabă putere de infecţiozitate datorită conţinutului scăzut de carbohidraţi [Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990];

• Nebulozitatea de 3 - 6 este la limita semnificaţiei [Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b];

• Viteza vântului este importantă în diseminarea patogenului în interiorul plantelor și la distanțe mai mari [Eliade, 1990; Cotuna et Popescu, 2005b].

Managementul integrat al făinării cerealelor

Făinarea cerealelor păioase poate fi combătută prin utilizarea echilibrată a măsurilor profilactice, chimice și biologice. În România, de regulă patogenul nu pune probleme decât în anii extrem de favorabili infecțiilor și doar atunci când infecția ajunge la spic putem discuta de daune.

Miceliu de culoare cenușie (mai vechi) alături de rugina (Puccinia hordei)

Măsuri profilactice

Aceste măsuri au rol important în prevenirea făinării la grâu, dar și la alte cereale și constau în: respectarea rotaţiei culturilor; executarea corectă a lucrărilor solului; semănatul la date şi densităţi optime; folosirea soiurilor rezistente cu productivitate ridicată; utilizarea raţională a fertilizării; distrugerea samulastrei; irigarea judicioasă acolo unde este cazul [Hatman et al., 1986; Iacob, 2003].

Măsurile de prevenție enumerate pot ține departe boala. Pe de altă parte, sunt cele mai ieftine.

Măsuri chimice

Combaterea chimică trebuie să se facă la avertizare, după cum urmează:

• După înfrățit când pe ultimele trei frunze sunt peste 25 pete pâsloase;

• Înainte de înflorit când pe frunza stindard sunt peste 25 pete pâsloase (PED-ul sau pragul economic de dăunare) și factorii climatici (temperatură, umiditate, ploaie, ceaţă, rouă) continuă să se întrunească în limite optime pentru dezvoltarea bolii [Popescu, 1998].

De reținut! Stropirile aplicate la faza de un nod (stadiu de creştere GS 31) au controlat de timpuriu făinarea. Cel mai bun control a fost asociat cu stropirile aplicate la emergerea frunzei stindard (GS 39 – 43) sau apariţia spicului (GS 59), stadii dezvoltate înainte de creşterea atacului. Stropirile aplicate în fenofazele amintite au determinat o bună protecţie a spicului [Harwick et al., 1994].

Fungicidele omologate în România pentru combaterea făinării cerealelor (dar și pentru alte boli ale cerealelor) sunt: azoxistrobin; azoxistrobin + protioconazol; azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; protioconazol + tebuconazol; protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; bixafen + tebuconazol; difenoconazol; metrafenonă; ciprodinil; piriofenonă; fluxapyroxad; fenpropidin; fluxapyroxad + mefentrifluconazol; mefentrifluconazol + piraclostrobin; mefentrifluconazol; metconazol; protioconazol; tebuconazol; boscalid + kresoxim metil; difenoconazol + fluxapiroxad; proquinazid; proquinazid + protioconazol; kresoxim - metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Măsuri biologice

În culturile de cereale, măsurile biologice aproape că nu există. Având în vedere contextul actual (multe pesticide sunt retrase) există interes la nivel mondial pentru mai mulți agenți biologici care ar putea fi utilizați în combaterea făinării cerealelor. Aceștia sunt: Bacillus subtilis, B. chitinospora, B. pumilus, Pseudomonas fluorescens, Rhodotaula sp. (Xiaoxi & Wenhong, 2011; Shahin et al., 2019).

Lanț de conidii de Blumeria graminis la microscop

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Aducem în atenția fermierilor informații importante despre fungul Erysiphe cruciferarum care produce făinarea cruciferelor. Acest fung a fost prezent în zona de vest a României și în toamna 2023. De fapt, a și iernat în aceste culturi.

Condițiile climatice din acest început de primăvară sunt favorabile dezvoltării patogenului Erysiphe cruciferarum, care este prezent de două săptămâni în culturile de rapiță. Informațiile din materialul de față pot ajuta fermierii să prevină infecțiile sau să intervină la momentul optim.

Importanța economică a fungului, simptome și daune

La nivel mondial, în zonele unde se cultivă intensiv rapița, pe fondul rotațiilor scurte și a condițiilor climatice în schimbare, Erysiphe cruciferarum este considerat un patogen cu importanță economică ridicată [Runno - Paurson et al., 2021]. În România, patogenul apare sporadic și rareori au fost raportate pierderi în producție.

Simptome produse de Erysiphe cruciferarum pe frunze de rapiță, martie 2024

Fungul Erysiphe cruciferarum produce pagube în producție în anii în care au loc infecții la nivelul silicvelor și frunzele bolnave cad de pe plante. De regulă, cele mai severe infecții apar atunci când vremea este umedă (umiditatea relativă între 50 - 95%), iar temperaturile sunt cuprinse între 15 - 20⁰C. În astfel de condiții climatice, organele atacate sunt acoperite de un miceliu dens, alb, pulverulent, făinos. O astfel de situație s-a înregistrat în județul Timiș în anul 2019, când făinarea a cuprins toate organele plantei, inclusiv silicvele, producând daune semnificative. Însă, de cele mai multe ori, făinarea nu este dăunătoare rapiței.

Simptomele tipice pot fi recunoscute foarte ușor, deoarece la suprafața organelor atacate apar colonii miceliene de culoare albă, difuze. Miceliile albe pot fi observate pe ambele părți ale frunzelor, de jur împrejurul tulpinilor, lăstarilor, silicvelor. Primele simptome apar pe frunzele bătrâne. Frunzele acoperite de micelii se vor usca. În cazurile grave, frunzele cad la sol (defoliere prematură). Defolierea prematură duce la pierderi în producție.

Micelii albe pe frunză de rapiță. Foto realizată la sfârșit de februarie 2024 

Plantele de rapiță trebuie controlate pe întreaga perioadă de vegetație, mai ales în primăverile umede. Pe măsură ce patogenul se dezvoltă, miceliile albe sau așa numitele pete pâsloase devin mai dense. Aspectul făinos (prăfos sau pulverulent) apare atunci când miceliul sporulează. Față de alte făinări unde sporii (conidiile) sunt înlănțuiți, la Erysiphe cruciferarum conidiile nu sunt înlănțuite [Docea & Severin, 1990]. Pe măsură ce petele păsloase îmbătrânesc, capătă culoare cenușie și pot fi observate corpurile fructifere numite cleistotecii. Infecțiile primare sunt realizate de către ascosporii din ascele protejate de cleistotecie. Infecțiile secundare sunt făcute de către conidii.

La hibrizii toleranți sau rezistenți poate fi observată o reacție de apărare (am observat și eu acest aspect). La acești hibrizi, miceliile (pete pâsloase) sunt de dimensiuni mai mici și au culoare cenușie albicioasă. Sub micelii, țesuturile au culoare negricioasă [Koike et al., 2007].

Micelii albe pe pețiol, martie 2024

Biologia și epidemiologia patogenului

Este important ca fermierii să cunoască măcar câteva aspecte despre biologia și condițiile climatice preferate de acest patogen, astfel încât vor putea preveni din timp instalarea infecțiilor.

Erysiphe cruciferarum este un parazit obligatoriu, supraviețuind peste anotimpul rece pe resturile vegetale sau în sol sub formă de cleistotecii cu asce și ascospori. De asemenea, poate ierna și pe culturile de rapiță de toamnă, cât și pe samulastră (sub formă de micelii) [Koike et al., 2007]. Când condițiile de mediu sunt favorabile (temperaturi de 15 - 25⁰C) cleistoteciile eliberează ascele care conțin ascospori, aceștia fiind responsabili de realizarea infecțiilor primare. Cu ajutorul vântului ei ajung pe suprafața țesuturilor vegetale, germinează și produc infecția. După realizarea infecțiilor primare, în miceliile albe, difuze care apar la suprafața organelor atacate se vor forma conidiile responsabile de realizarea infecțiilor secundare repetate. La sfârșitul perioadei de vegetație în pâsla miceliană se vor forma cleistoteciile, formă sub care fungul iernează [Schwartz & Gent, 2004].

Martie 2024

Infecțiile pot fi severe atunci când temperaturile sunt cuprinse în intervalul 22-27°C, iar umiditatea relativă este scăzută în timpul zilei și ridicată în timpul nopții.

Erysiphe cruciferarum infectează buruienile (gama de plante gazdă este largă) trecând cu ușurință pe plantele cultivate. De aceea, culturile nu trebuie să fie îmburuienate.

Managementul integrat al făinării rapiței

Metodele profilactice sunt foarte importante în strategiile de combatere.

Fermierii ar trebui să fie atenți la următoarele măsuri:

• Respectarea rotației - rotația de trei ani este indicată;

• Eliminarea plantelor gazdă (ar trebui să prevină apariția bolii);

• Cultivarea de hibrizi rezistenți;

• Evitarea stresului cauzat de secetă;

• Adunarea resturilor vegetale (în cazul unor infecții severe);

• Fertilizarea echilibrată;

• Executarea arăturilor adânci de toamnă în anii când infecțiile au fost masive [Docea & Severin, 1990].

Martie 2024

Metodele chimice sunt predominante, din păcate. Tratamentele chimice se impun, mai ales atunci când infecțiile apar când silicvele sunt formate. În primăverile răcoroase și umede se recomandă efectuarea unui tratament preventiv.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea acestui patogen sunt pe bază de: Tebuconazol; Protioconazol (se aplică preventiv, la apariția primelor simptome); Boscalid + metconazol (după APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.2.2).

Respectați dozele, momentele optime de aplicare și timpii de pauză (care sunt destul de mari, între 35 - 56 zile).

Metode biologice

Combaterea acestui patogen cu ajutorul agenților biologici este de interes în prezent. Biofungicidul pe bază de Ampelomyces quisqualis (AQ10), o ciupercă antagonistă, poate fi utilizat cu succes în combaterea făinării rapiței. AQ10 se aplică ca tratament preventiv, nu curativ. AQ10 trebuie amestecat cu un ulei mineral sau cu un surfactant siliconic. Se recomandă ca tratamentele să fie făcute dimineața devreme sau seara târziu, iar plantele să fie acoperite complet de soluție. Această recomandare este valabilă pentru toți agenții biologici utilizați în combaterea bolilor și dăunătorilor. Momentul aplicării este foarte important deoarece de el depinde eficacitatea tratamentelor [Schwartz & Gent, 2015].

Martie 2024

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Readuc în atenția pomicultorilor fungul Schizophyllum commune (patogen/saprofit) care este tot mai prezent în livezile de pomi fructiferi, în cele de nuc și chiar în plantațiile de paulownia. În articolul de față găsiți informații valoroase despre patografia, biologia, epidemiologia și combaterea acestui fung.

Fungul S. commune a fost raportat ca fiind prezent în lemnul mort la aproximativ 150 de genuri de plante. Ocazional a fost raportat și ca patogen la speciile lemnoase, dar și la oameni [Schmidt et Liese, 1980].

Takemoto et al. (2010) arată că fungul este recunoscut ca agent patogen ce produce putrezirea lemnului la pomii vii. În cartea sa despre bolile pomilor fructiferi, Togashi (1950), a descris S. commune ca fiind un agent patogen care pătrunde prin răni și duce la putrezirea lemnului la multe specii pomicole (semințoase, sâmburoase), putând produce pagube considerabile. Autorul arată că fungul este adesea semnalat la măr, piersic, cireș, cais.

Despre acest fung am mai scris în trecut. Acum îl readuc în atenția dumneavoastră deoarece constat că el se extinde tot mai mult în livezile din România, fiind prezent mai mult la pomii tineri decât la cei bătrâni, aflați în declin (cum ar fi normal să fie). Bineînțeles că, prezența acestui fung la pomii tineri ar trebui să ne îngrijoreze deoarece aceștia vor intra în declin.

În luna februarie 2024 am efectuat controale fitosanitare în livezi tinere de nuc (5 ani și 11 ani) din Sibiu. Am constatat că nucii erau infectați cu fungi care produc cancere (acum lucrez la diagnostic). Pe zonele lezate, în crăpăturile scoarței de pe tulpini și ramuri erau prezenți carpoforii fungului Schizophyllum commune. În consecință, starea de sănătate a nucilor este grav afectată, la fel și vigoarea.

Carpofori de Schizophyllum commune pe trunchi de nuc

După nuc, la începutul lunii martie 2024 am verificat o plantație de paulownia în vârstă de 6 - 7 ani din vestul României. Arborii erau și ei infectați cu un patogen care produce cancer (în analiză pentru stabilire diagnostic). Atașat, pe zonele bolnave era fungul Schizophyllum commune, care va întregi procesul de putrezire al lemnului. Având în vedere că lemnul de paulownia este cultivat pentru cherestea, patogenii instalați vor deprecia calitatea lemnului.

Carpofori de Schizophyllum commune pe trunchi de paulownia

Boala produsă de Schizophyllum commune poartă numele de „putregaiul alb” sau „putrezirea Schizophyllum” (în engleză „Schizophyllum rot”). Există autori care au numit boala „cancerul și declinul pomilor”, deoarece fungul are capacitatea de a putrezi lemnul. Din momentul în care pătrunde în tulpină, ciuperca nu mai poate fi controlată. Cu cât diametrul tulpinii este mai mic, pomii sau arborii infectați sunt sortiți pieirii, mai devreme sau mai tarziu.

Schizophyllum commune este considerat un fung saprofit ce are capacitatea de a descompune lemnul mort, dar poate provoca daune și copacilor slăbiți, la fel ca o ciupercă patogenă cu virulență slabă. Prin urmare, este considerat un parazit de rană sau de plagă care poate degrada lemnul pomilor (cambium/alburn rănit dar și duramenul expus). În general, ciuperca colonizează pomii stresați de căldură, arsuri solare, secetă, insecte sau răni majore, lemnul tăiat și căzut și părțile moarte ale copacilor vii. Putrezirea lemnului este de obicei o boală a copacilor bătrâni. În cazuri speciale, ciuperca poate infecta și pomii tineri. Când Schizophyllum commune infectează pomii tineri și foarte tineri, este semn că aceștia sunt debilitați din alte cauze. Patogenul este dificil de gestionat în livezile infectate.

Atenție, Schyzophyllum commune produce boli la oameni.

S. commune este cel mai cunoscut agent de infecție umană dintre Basidiomycotine. Pe lângă faptul că este considerat un agent patogen al plantelor din ce în ce mai agresiv care provoacă putregaiul alb, s-a raportat recent că această ciupercă poate provoca boli grave: micoza bronhopulmonară alergică [Kamei et al., 1994], boală pulmonară cronică [Ciferri et al., 1956], meningită [Chavez – Batista et al., 1955], sinuzită [Kern et Uecker, 1986; Catalano et al., 1990; Rosenthal, 1992], alergii etc. Datorită adaptării extraordinare la climatul arid și rezistența la poluare, Schizophyllum commune s-a dovedit a fi cel mai agresiv și de succes invadator fungic universal al speciilor lemnoase, amenințând oamenii imunodeprimați și chiar pe cei sănătoși [Matavulj et al., 2013].

Recunoașterea simptomelor

Fungul se recunoaște foarte ușor datorită corpurilor fructifere (în formă de evantai și culoare albă, cenușie) prezente pe trunchiul și ramurile pomilor și/sau arborilor. Prezența carpoforilor indică faptul că scoarța și cambiul sunt moarte, iar ramurile sau tulpina sunt cel puțin parțial putrede. Deoarece degradarea cauzată de acest fung poate progresa rapid în tulpină, se presupune că, atunci când carpoforii sunt vizibili, o parte considerabilă a tulpinii ar putea fi putrezită. Prin urmare, tulpinile sau ramurile care prezintă fructificații ar trebui considerate cu un risc crescut de mortalitate [Luley et Kane, 2009].

Pomii infectați au vigoarea scăzută, prezintă gome în țesuturile lemnoase, frunze mici, putând apărea chiar fenomene de defoliere prematură [Puterill, 1922]. Majoritatea pomilor infectați sunt de obicei deja slăbiți și prezintă simptome nespecifice de anomalie a coroanei, cum ar fi defolierea, regresia, producții mici.

Corpurile fructifere (carpoforii sau bazidiocarpii) au dimensiuni cuprinse între 1 - 6 cm lățime, formă de evantai când se formează pe părțile laterale ale pomului, neregulată uneori funcție de locul unde se formează. Carpoforii sunt acoperiți cu perișori și pot avea culoare albă, cenușie și chiar cafenie când îmbătrânesc, nu au tulpină, au consistență tare, pieloasă. Lamelele de pe suprafața inferioară (asemănătoare unor branhii) produc bazidiospori. Sporii au dimensiuni cuprinse între 3-4 x 1-1,5 μm, sunt cilindrici până la eliptici, netezi. Corpurile fructifere sunt necomestibile datorită dimensiunilor mici și consistenței pieloase, dură. Basidiosporii sunt dispersați abundent în aer și joacă un rol important în realizarea infecțiilor [James et Vilgalys, 2001].

Pe timp de secetă, corpurile fructifere se usucă, dar au capacitatea de a se rehidrata în condiții de umiditate. Astfel, de deschid și se închid de mai multe ori pe parcursul unui sezon de creștere. Aceasta este o adaptare excelentă pentru un climat arid, cu ploi sporadice. Spre deosebire de alte ciuperci, miceliul trebuie să producă doar un set de corpi fructiferi pe an. Este o strategie excelentă pentru reproducerea fungică. Chiar și în timpul iernii putem găsi corpuri fructifere sporulante ale acestei ciuperci.

După Hemmi (1942), S. commune are capacitatea de a invada țesuturile vii ale plantelor lemnoase și de a le omorî treptat [Hemmi, 1942]. Încă din 1922, Putterill a realizat experimente de inoculare la migdal, cais și piersic și a raportat că fungul a manifestat patogenitate la cais și piersic. Tot el a raportat și prezența gomelor, cleiurilor în vasele și celulele lemnului bolnav. Partea putredă a lemnului se distinge clar de cea sănătoasă printr-o linie distinctă. Uneori, ciuperca poate popula țesuturile vii ale pomilor fără simptome vizibile [Nakazawa et Harada, 2002]. După Poole (1929), patogenul poate pătrunde ușor la merii infectați de bacteria Erwinia amylovora. De asemenea, poate însoți cancerele produse de Nectria sp., Botryosphaeria sp., Phomopsis sp., Valsa sp. etc.

Realizarea infecțiilor

Unii cercetători consideră S. commune parazit de plagă sau chiar saprofit, alții arată că fungul este de fapt un agent patogen al plantelor producând boala „putrezirea Schizophyllum” sau „Schizophyllum rot” (în engleză), la pomii vii. La sâmburoase poate produce pagube considerabile mai ales la pomii debili sau neîngrijiți [Togashi, 1950; Kishi, 1998].

De-a lungul timpului, ciuperca a fost recunoscută de către mulți cercetători ca fiind agent patogen de putrezire al pomilor fructiferi [Putterill, 1922; Bergdahl et French, 1985; Lacok, 1986; Oprea et al., 1994; Snieskiene et Juronis, 2001; Shimizu et al., 2008; Lahbib et al., 2016].

De obicei, Schizophyllum commune nu poate pătrunde într-o plantă sănătoasă. Un pom viu poate fi infectat doar dacă prezintă leziuni prin care ciuperca poate pătrunde. Cazuri excepționale au fost raportate la măr, unde ciuperca a pătruns totuși prin țesuturile tinere de la vârful tulpinii. De regulă, fungul pătrunde prin răni care lasă la vedere alburnul, cum ar fi: leziuni ce rămân în urma tăierilor, înghețurilor, arsurilor solare, grindinei, atacului agenților fitopatogeni și al dăunătorilor etc [Putterill, 1922; Snieškienė et Juronis, 2001; Ito, 1955; Nakazawa, N. & Harada, 2002].

Odată infecția realizată, fungul Schizophyllum commune descompune scoarța și cambiul copacilor după care trece în alburn, iar moartea pomilor este iminentă în astfel de situații. De cele mai multe ori se stabilește ușor pe scoarța și cambiul care sunt deja putrede din alte cauze. Din țesuturile moarte, cu ușurință va trece în scoarța sănătoasă și cambiul adiacent. Boala mai poartă numele de „putrezirea sevei” deoarece descompunerea are loc în alburn după care progresează spre centrul tulpinii. Totuși, această denumire este oarecum greșită, deoarece marea majoritatea ciupercilor de putrezire a sevei sunt capabile sau au capacitatea de a descompune și duramenul unui pom, odată ce alburnul a putrezit [Luley et Kane, 2009]. Se poate spune că, fungul acționează ca un organism care produce „cancer”, fiind capabil să descompună rapid lemnul. Sănătatea pomului pare a fi un factor important în limitarea răspândirii putregaiului sevei la țesuturile adiacente.

Condiții necesare dezvoltării fungului

În zonele cu climat temperat, fungul are condiții foarte bune de dezvoltare [Vulinovic et al., 2018]. Numeroase studii arată că, factorii climatici au un rol important în creșterea incidenței atacului acestui fung. Astfel, temperaturile scăzute din timpul iernii, seceta din vară și umiditatea foarte ridicată susțin patogenia [Sinclair et al., 1987; Oprea et al., 1994; Snieškienė et Juronis, 2001]. Pe lângă acești factori, vigoarea scăzută a pomilor facilitează infectarea [Essig, 1922].

Plantație de paulownia

Deoarece este adaptat la condițiile aride și este rezistent la poluare, fungul S. commune s-a dovedit a fi cel mai agresiv invadator al speciilor lemnoase forestiere, pomicole, ornamentale etc. Pe lângă asta amenință persoanele imunocompromise, producând alergii, sinuzite, boli de plămâni [Vulinovic et al. 2018].

Managementul integrat al fungului

Fungul este încadrat în categoria de risc scăzut (zona galbenă) [31; 32]. Cu toate acestea, ciuperca poate afecta sănătatea și stabilitatea structurală a pomilor. Pomii infectați trebuie supuși monitorizării numai dacă ciuperca este asociată cu trunchiul principal sau cu ramurile de schelet ale copacilor.

Metode profilactice

Cel mai bun mod de a preveni „putrezirea Schizophyllum” este să menținem starea de sănătate a pomilor.

În acest sens trebuie respectate câteva reguli:

• Minimizarea rănilor care rămân în urma tăierilor deoarece patogenul pătrunde prin răni. Rănile cauzate de tăieri, precum și cele cauzate de temperaturile scăzute, dar și arsurile solare ar putea servi cu ușurință drept porți de intrare pentru Schyzophylum commune. Se cunoaște că, fungul se atașează de scoarțe rănite, cancere de pe ramuri și tulpini. Odată stabilit pe copacii infectați, putrezirea localizată poate continua și deschide calea pentru infecții suplimentare cu alte ciuperci oportuniste de dezintegrare a lemnului;

• Efectuarea tăierilor în perioada de repaus vegetativ și pe vreme uscată;

• Identificarea pomilor infectați cu Schyzophillum commune și verificarea stării lemnului (dacă mai este lemn sănătos sau nu);

• Păstrați vigoarea pomilor printr-o fertilizare adecvată și echilibrată. Aplicați îngrășăminte la mijlocul toamnei sau primăvara devreme;

• Irigarea echilibrată, mai ales în timpul perioadelor secetoase, la fiecare 10 - 14 zile (dacă este vreme uscată și caldă pe o perioadă prelungită);

• Pomii proaspăt plantați ar trebui protejați la intrarea în iarnă prin înfășurarea trunchiurilor cu hârtie Sisalkraft (specială pentru împachetarea pomilor înainte de iernat);

• Evitarea rănirii inutile a scoarței în timpul lucrărilor din livadă. Rănile apărute trebuie tratate, badijonate cu substanțe ce conțin substanțe fungicide, deși de multe ori nu au nici un efect și sunt doar cosmetice. Mai indicată este netezirea și dezinfectarea rănilor cu alcool 70%;

• Îndepărtarea ramurile și a pomilor grav deteriorați din livadă [Jha, 2020]. Alternativ, îndepărtarea părților infectate ar putea fi luată în considerare dacă ciuperca este observată pe ramuri de dimensiuni mici.

Se recomandă îngrijirea cu atenție a pomilor care suferă daune climatice pentru a preveni instalarea acestui fung, dar și a altor basidiomicotine de putrezire a lemului [Takemoto et al., 2010].

Măsuri chimice

Fungicidele pot fi aplicate copacilor infectați cu această ciupercă ca măsură provizorie pentru a întârzia creșterea fungică. În realitate, deoarece ciuperca este în interiorul lemnului, nu există tratamente fungicide eficiente.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Fungul Septoria tritici a fost prezent în culturile de grâu și în anul 2023, producând pagube serioase în unele zone din țară. În acest articol veți găsi informații utile despre biologia patogenului, patografia și strategia de combatere pentru a nu avea pagube în producție.

Condițiile climatice din prima decadă a lunii martie 2024 sunt foarte asemănătoare cu cele de anul trecut (aceeași perioadă) în zona de vest a țării și mai ales în județul Timiș. Ne aducem aminte că, septorioza frunzelor a făcut ravagii anul trecut prin culturile de grâu din Timiș și nu numai, deoarece a fost multă umiditate (septorioza este condiționată de umiditate). Ani la rând, septorioza a fost o boală a începutului de primăvară după care se oprea din evoluție deoarece nu mai avea umiditate. Rezerva de inocul din primăvara 2023 a dus la apariția acestui patogen în culturile de grâu încă din toamnă, când intensitatea și frecvența plantelor cu simptome a fost ridicată, pe fondul climatic favorabil (în Banat a plouat mult peste media multianuală care este de 600 mm/an). Iarna blândă a susținut infecțiile, conducând astfel la creșterea sursei de inocul pentru viitoarele infecții din primăvară.

În această perioadă, în solele de grâu verificate, patogenul este prezent pe toate plantele (la soiurile sensibile mai ales). Umiditatea existentă (a plouat suficient) și temperaturile înregistrate susțin dezvoltarea acestui patogen, de aceea, dumneavoastră fermierii trebuie să fiți foarte atenți la culturi. În acest sens, recomand verificarea cu atenție a culturilor de grâu și aplicarea unui prim tratament dacă situația din teren impune asta (depășirea pragului economic de dăunare - PED). Primul tratament în culturile de cereale este bine să se facă în intervalul fenologic „începerea alungirii paiului - apariția frunzei stindard”, adică BBCH 30 - 39. În acest interval, în urma controalelor fitosanitare puteți alege momentul optim, funcție de nivelul infecției. Fungicidele trebuie alese cu mare atenție mai ales când vremea este umedă. Alegeți acele fungicide care sunt compuse din mai multe substanțe active (contact și sistemice). Acestea pot proteja plantele mai mult timp. După cum știți, fungicidele omologate pentru combaterea patogenilor din culturile de cereale au spectru larg de acțiune, controlând mai mulți patogeni (complex de boli foliare, boli ale tulpinii și ale spicului).

Simptome produse de Septoria tritici. Pata mai veche este deja necrozată, restul sunt galbene și fără picnidii la suprafață

Recunoașterea simptomelor

Simptomele pot fi recunoscute foarte ușor. Ele pot apărea încă din toamnă și chiar în timpul iernilor blânde.

Tabloul simptomatic al bolii este următorul:

• Pe frunze apar pete care pot avea diferite forme: ovale, alungite, neregulate. Cel mai adesea, petele au formă dreptunghiulară, limitate de nervurile frunzelor;

• Inițial, culoarea petelor este verzuie – galbenă, iar pe măsură ce patogenul evoluează capătă culoare maro;

• La atacuri masive, întreaga frunză poate fi acoperită de pete maronii care în stadiu avansat devin cenușii și mor;

Simptom tipic. Pete dreptunghiulare cu două margini drepte delimitate de nervuri și două difuze

• Uneori, de jur împrejurul petelor apare un halou clorotic;

• Tabloul simptomatic este întregit de prezența pe suprafața petelor a unor spori negri numiți picnidii, care pot fi observați cu ochiul liber. Aceste fructificații sunt așezate în șiruri paralele cu nervurile frunzei;

• Uneori, pe teci și pe pai pot apărea pete alungite, clorotice, care în final se brunifică [Hatman et al., 1989; Popescu, 2005; Murray et al., 2009].

Realizarea infecțiilor

Primăvara, primele infecții sunt realizate de ascosporii aduși de vânt din zonele unde au iernat după care infecțiile secundare sunt preluate de picnosporii din picnidii. După Popescu (2005), infecțiile primare pot fi produse și de miceliile care iernează în camera substomatică și care, primăvara, în condiții favorabile de climă, vor forma picnidiile cu picnospori. În teren, adeseori pseudoteciile sunt confundate cu picnidiile, de aceea analizele de laborator sunt necesare pentru stabilirea exactă a sursei de inocul.

Picnidii de Septoria tritici care în prezența apei expulzează o masă mucilaginoasă albicioasă plină de conidii (responsabile de infecțiile secundare)

Când infecția se transmite prin sămânță, după semănat, în timpul germinării, miceliul ciupercii trece din tegument în coleoptil. În această fenofază, coleoptilele infectate se vor brunifica și vor muri. Toamna, tinerele plăntuțe pot fi infectate de picnosporii din picnidii și chiar de ascosporii din pseudotecii. Pseudoteciile care eliberează ascospori pot fi găsite pe resturile vegetale în iernile blânde [Eyal et al., 1987; Popescu, 2005]. În prezent, din cauza sistemelor agricole bazate pe monocultură, rotații scurte și lipsa diversității plantelor cultivate într-o fermă, Septoria tritici trece foarte ușor de pe samulastră în noile culturi.

Supraviețuirea patogenului peste anotimpul de iarnă

Ciuperca supraviețuiește în sezonul rece pe resturile vegetale infectate, pe miriște sub formă de miceliu, picnidii cu picnospori și pseudotecii, rezistând la temperaturi scăzute. La aceste surse de inocul se adaugă sămânța. Prin miceliul din tegument și picnidiile din șanțulețul ventral și smocul de perișori al cariopselor, boala poate fi transmisă în sezonul următor [Popescu, 2005]. Picnidiile pot supraviețui în miriște câteva luni, chiar 20 de luni, timp în care își păstrează capacitatea de infecție [Hess & Shaner, 1985; Eyal et al., 1987; Popescu, 2005].

Condiții climatice favorabile infecțiilor

Septoria tritici este un fung care are nevoie de prezența umidității în toate fazele infecției (germinare, penetrare, dezvoltare). Numeroase studii arată că perioadele de umiditate trebuie să fie de aproximativ 72 de ore pentru ca patogenul să realizeze infecția. După Fournet (1969), picnosporii sunt eliberați din picnidii atunci când apa persistă pe frunze mai mult de 30 de minute. În momentul expulzării, picnosporii se află grupați într-o masă gelatinoasă, lipicioasă care îi protejează de uscăciune, mărindu-le viabilitatea. În condiții favorabile de temperatură ei vor germina. Picnosporii pot germina la temperaturi minime cuprinse între 2 - 3⁰C. După Popescu (2005), germinarea sporilor și infecțiile se pot realiza la temperaturi minime cuprinse între 6 - 8⁰C și umiditate relativă a aerului de 85% timp de 12 ore. Temperatura optimă este cuprinsă între 20 - 25⁰C, iar cea maximă între 33 - 37⁰C [Hilu & Bever, 1957]. Acest patogen are capacitatea de a se dezvolta într-un interval larg de temperaturi, dar este condiționat de prezența apei. Dacă nu sunt precipitații, infecțiile nu se realizează. Primele simptome apar pe frunze după 6 - 7 zile de la realizarea infecției, iar ciclul se încheie la 11 - 15 zile.

Epidemiologia bolii

Transmiterea sau răspândirea sporilor pe distanțe mari se face cu ajutorul vântului. Comparativ cu picnosporii care nu pot fi dispersați pe distanțe mari (stau în masa mucilaginoasă), ascosporii pot parcurge distanțe lungi cu ajutorul curenților de aer.

Masa gelatinoasă plină de conidii este expulzată de picnidii în prezența apei

Perioadele de timp lipsite de ploaie opresc evoluția patogenului. În astfel de situații patogenul rămâne în zona bazei tulpinii, progresia bolii către etajele superioare fiind oprită. De asemenea, răspândirea bolii pe verticală și orizontală este încetinită când condițiile climatice nu sunt favorabile și rapidă atunci când temperaturile din timpul nopții sunt cuprinse între 8 - 10⁰C și precipitațiile sunt prezente [Eyal et al., 1987].

Epidemiile de septorioză sunt favorizate de vremea umedă întreținută de ploi continue, de temperaturile moderate, de soiurile sensibile, tehnologiile aplicate și existența sursei de inocul [Eyal et al., 1987].

Managementul integrat al septoriozei frunzelor de grâu

Septoria tritici este un patogen important al culturilor de grâu, capabil să producă pagube serioase în primăverile umede (între 30 - 50% la soiurile sensibile). De aceea, în cadrul sistemului de management trebuie să ținem cont de toate măsurile care pot preveni instalarea patogenului: măsurile preventive, măsurile chimice și măsurile biologice (dacă este posibil).

Factorii de risc sunt: utilizarea soiurilor sensibile; iernile blânde și umede, primăverile cu vânt; vremea umedă întreținută de ploi continue (mai și iunie); semănatul timpuriu [Popescu, 2005].

Măsuri profilactice

Aceste măsuri au importanță majoră în gestionarea patogenului Septoria tritici. Prin urmare, se recomandă:

• Utilizarea soiurilor rezistente și a semințelor sănătoase, certificate;

• Rotații corecte (duc la diminuarea sursei de inocul). Rotațiile de 3 - 5 ani la grâu au redus mult incidența septoriozei frunzelor [Shearer et al., 1974];

• Distrugerea samulastrei;

• Tehnologii de cultură care se bazează pe lucrările solului (arături), mai ales în anii cu infecții masive;

• Îndepărtarea resturilor vegetale duce la diminuarea sursei de inocul [Popescu, 2005].

Măsuri chimice

Chimioterapia deține ponderea în cadrul sistemului de combatere integrată. Tratamentele pot fi făcute preventiv și curativ.

Tratarea semințelor cu fungicide sistemice este obligatorie. În România sunt omologate pentru tratarea semințelor de grâu mai multe fungicide care protejează tinerele plăntuțe de atacul patogenilor specifici, între care și septoriozele. Amintesc aici: fludioxonil; difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; fludioxonil + sedaxan; difenoconazol + fludioxonil +sedaxan; fludioxonil + teflutrin [după aplicația Pesticide 2.24.2.2, 2024].

Fungicidele amintite sunt omologate în general pentru Septoria nodorum. Rareori, Septoria tritici poate fi găsită pe semințe. În partea de vest a României este predominantă Septoria tritici, de aceea în acest material sunt prezentate informații despre acest patogen. Fungicidele omologate combat ambele septorioze.

În vegetație tratamentele trebuie efectuate când PED-ul a depășit 10% intensitate de atac [Popescu, 2005]. Tratamentele preventive pot fi realizate atunci când plantele de grâu se află în stadiul „al doilea nod vizibil” sau când „frunza steag este vizibilă” [Eyal et al., 1987] .

Alte PED - uri (praguri economice de dăunare) de care se poate ține cont (corelate cu fenologia plantelor):

• Înfrățire - intensitate 30 - 50% sau 1% frunze cu fructificații;

• Alungirea tulpinii - intensitate 15 - 20% sau 1% frunze cu fructificații;

• Înspicat - 10% intensitate la frunza steag sau 1% frunze cu picnidii.

Recomandări importante

Combaterea patogenului se realizează în perioada de vegetație, atunci când PED-ul (pragul economic de dăunare) este atins și depășit, adică >10% intensitate de atac. Funcție de fungicidul ales, tratamentele pot fi efectuate până la începutul înfloritului (dacă sunt infecții masive).

Primul tratamentul (T1) pentru controlul septoriozei ar trebui aplicat la stadiul de creștere GS 32 (apariția frunzei 3) - acest tratament asigură control maxim pentru frunza 3 și bun pentru frunza 2.

Al doilea tratament (T2) pentru controlul septoriei ar trebui aplicat la stadiul de creștere GS 39 - este foarte important și asigură control maxim pentru frunza steag și oprește infecțiile care eventual s-au instalat pe frunza 2.

Despre tratamentul T0 (cu 2 sau 4 săptămâni înainte de T1), studiile arată că rareori este eficient.

Momentul optim pentru aplicarea primului tratament trebuie ales cu mare atenție, ținând cont de starea fitosanitară a culturilor și de prognoza climatică. Primul tratament pentru combaterea septoriozei ar trebui efectuat în intervalul fenologic „începerea alungirii paiului - apariția frunzei stindard” adică BBCH 30 - 39.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea septoriozei la grâu (dar și pentru alți patogeni ai cerealelor) sunt: Azoxistrobin; bixafen +spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + tebuconazol; protioconazol + spiroxamină; protioconazol + trifloxistrobin; protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; bixafen + tebuconazol; Difenoconazol; Piraclostrobin; Fluxapyroxad; fluxapiroxad + piraclostrobin; fluxapyroxad + metconazol; fluxapyroxad + mefentrifluconazol; mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Metconazol; Protioconazol; Tebuconazol; bixafen + protioconazol; boscalid + kresoxim metil; difenoconazol + tebuconazol; difenoconazol + fluxapiroxad; bromuconazol + tebuconazol; Proquinazid + protioconazol; Folpet; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.24.2.2, 2024].

IMPORTANT!

Când intensitatea atacului este ridicată, fungicidele trebuie alese cu atenție. În astfel de situații se recomandă utilizarea fungicidelor compuse din mai multe substanțe active cu moduri diferite de acțiune (contact și sistemice). Combinațiile de mai multe substanțe active asigură protecție pentru o perioadă mai lungă de timp. Marea majoritate a fungicidelor omologate pentru combaterea patogenilor din culturile de cereale au spectru larg de acțiune, controlând mai mulți patogeni.

Când apa nu este prezentă, masa gelatinoasă plină de conidii ia forma unor cârcei

Într-un sezon de vegetație este foarte important să alternați substanțele active pentru a evita apariția fenomenului de rezistență. De asemenea, respectați dozele recomandate de producători (se observă o tendință a fermierilor de a supradoza). Nerespectarea dozelor recomandate de producători duce la instalarea fenomenului de rezistență. Tratamentele fitosanitare trebuie aplicate în zile fără vânt și cu temperaturi mai mari de 5 0C (atât noaptea cât și ziua). Utilizarea echipamentelor de protecție este obligatorie (pesticidele pot produce boli grave). Respectați timpii de pauză (la unele fungicide este de 61 de zile).

Măsuri biologice

Combaterea acestui patogen cu ajutorul agenților biologici nu este posibilă în prezent (patogenii în general sunt mai greu de combătut). Totuși, agenții biologici sunt în atenția cercetătorilor. Se testează intens bioagenții Trichoderma spp., Bacillus megaterium, Pseudomonas sp., Gliocadium roseum, Sporotrichum mycophillum [Popescu, 2005; Ponomarenko, 2011]. Unele studii raportează rezultate foarte bune în cazul agentului biologic B. megaterium. S-a constatat că, acesta oprește dezvoltarea septoriozei cu până la 80%. Pe lângă B. megaterium, se cercetează bacteriile antagonice din genul Pseudomonas, mai ales că dezvoltarea lor nu este stânjenită de fungicidele utilizate. Testele se fac pe suprafețe mici sau în spații protejate de aceea, de multe ori rezultatele sunt foarte bune. Aplicate pe suprafețe mari, rezultatele nu mai sunt cele scontate (influența factorilor climatici, pedologici etc).

În consecință, aceste biofungicide trebuie mai mult testate în câmp pentru a-și dovedi eficacitatea [Ponomarenko, 2011]. În fermele ecologice din Timiș, semințele de grâu sunt tratate cu produse pe bază de Trichoderma spp., Bacillus subtilis, micorize arbusculare și extract de alge (am asistat la astfel de tratamente). Aceste produse asigură o protecție destul de bună în primele stadii de vegetație ale plantelor.

Cu sprijinul parteneriatului dintre compania Bayer și USV „Regele Mihai I” din Timișoara am adus în atenția dumneavoastră informații importante despre prezența fungului Septoria tritici.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În această perioadă am analizat în laborator probe de floarea-soarelui din partea de sud a țării noastre. În zona de proveniență a probelor, floarea-soarelui de pe mii de hectare a căzut la sol din cauza atacului fungului Macrophomina phaseolina. Pagubele au fost foarte mari.

Atrag atenția că acest patogen, Macrophomina phaseolina, este foarte periculos mai ales atunci când condițiile climatice sunt favorabile infecțiilor, iar hibridul este sensibil.

Pe fondul climatic favorabil (temperaturile ridicate sunt preferate de patogen) și al sistemelor agricole bazate pe monocultură, apreciez că, în următorii ani, acest fung va produce pagube importante în culturile de floarea-soarelui și nu numai, având în vedere că este polifag.

Recomand fermierilor să aleagă hibrizi de floarea-soarelui rezistenți la infecțiile cu Macrophomina phaseolina.

Un studiu efectuat în acest an, împreună cu compania Bayer, a scos în evidență că hibrizii toleranți au avut o producție mulțumitoare, comparativ cu cei sensibili unde producția a fost foarte scăzută.

Măduvă consumată de patogen. Aspect de farfurii etajate

Macrophomina phaseolina este un nou patogen pentru România sau este doar necunoscut de fermieri?

Răspunsul este nu. Nu este un patogen nou pentru România. Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid sau putrezirea cărbunoasă a rădăcinilor și tulpinilor de floarea-soarelui este un patogen care poate compromite producția de floarea-soarelui. Informațiile din materialul de față pot ajuta fermierii să prevină pierderile pe care acest patogen periculos le poate produce la floarea-soarelui, mai ales la hibrizii sensibili.

Fungul a fost raportat în multe țări, cum ar fi: Ungaria, România, Spania, Serbia, Italia, Bulgaria, Portugalia, Rusia, SUA, Cehia, Turcia, Slovacia [Csüllög et Tarcali, 2020]. Este adevărat că în România există puține studii cu privire la prezența patogenului în culturile de floarea-soarelui. În anul 1982, Comes et al. în cartea „Fitopatologie” nu descriu acest patogen la nicio plantă agricolă, deși în perioada 1981 - 1983 patogenul a creat probleme în multe țări din Europa [Tančić et al.,2012]. Mai târziu, Bontea (1985, 1986) descrie patogenul în cartea „Ciuperci parazite și saprofite din România”. În 1990, Docea et Severin descriu patogenul la trei plante agricole (porumb, floarea-soarelui, soia) în cartea „Ghid practic pentru recunoașterea și combaterea bolilor plantelor agricole”.

Pete argintii pe tulpina atacată. Se observă microscleroții de la suprafața epidermei

Un studiu interesant a fost publicat în anul 1996 de către Ioniță et al., cu privire la prezența acestui patogen în diferite culturi agricole din România (soia, floarea-soarelui, sfeclă, fasole, rapiță etc.). În cadrul acestui studiu, autorii au raportat frecvențe ridicate de atac ale fungului Macrophomina phaseolina la floarea-soarelui între anii 1992 și 1994, cuprinse între 46,5% și 92,7%. În anul 2021, patogenul a fost raportat în mai multe culturi de floarea-soarelui din vestul României unde a produs pagube majore, unele culturi fiind compromise în totalitate [Cotuna et Sărățeanu, 2021; Cotuna et al., 2022].

De ce este tot mai prezent fungul în culturile de floarea-soarelui din România?

Tendința de extindere a acestui patogen (specific zonelor calde) către zonele temperate a ieșit în evidență în ultimii ani, fiind raportate tot mai des pagube mari în culturile din aceste zone, unde patogenul nu se instala decât ocazional, în anii cu condiții climatice favorabile [Wrather et al. 1995; Manici et al., 2012]. Pe fondul creșterii temperaturilor și a lipsei apei din sol, patogenul Macrophomina phaseolina se extinde încet și sigur în zonele cu climat relativ răcoros. În zonele temperate, patogenul își face simțită prezența din ce în ce mai des, nu doar sporadic, cum se întâmpla mai demult.

Caracterul invaziv al patogenului M. phaseolina reiese din cele mai multe studii analizate. Pe lângă asta, numărul mare de plante-gazdă, distribuția la nivel global, schimbările climatice arată că fungul prezintă importanță deosebită pentru viitorul culturii de floarea-soarelui și nu numai [Cotuna et al., 2022].

Plante frânte. Hibrid sensibil

În România, pe fondul modificărilor climatice, al creșterii temperaturilor peste mediile multianuale, Macrophomina phaseolina și-ar putea face simțită prezența în culturile de floarea-soarelui în fiecare an. Asta nu ar fi bine deloc, deoarece patogenul este greu de ținut sub control. La condițiile de climă pot fi adăugate condițiile de sol, înrădăcinarea defectuoasă a plantelor, carențele de bor, știut fiind că patogenul se instalează cu ușurință pe plantele afectate de fiziopatii [Popescu, 2005].

Modificările climatice actuale (în special creșterea temperaturilor) ar putea influența pozitiv patosistemul Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid. - Helianthus annus L. în zonele cu climat moderat. În astfel de zone, Macrophomina phaseolina produce infecții doar în anii în care se înregistrează temperaturi ridicate și uscăciune. Astfel de situații au fost raportate în anii 1981 - 1983 în aproape toate țările europene, mai puțin Polonia [Tančić et al.,2012]. Coakley et al. (1999) susțin că modificările climatice pot avea impact direct asupra patogenilor din cultura de floarea-soarelui, susținând infecțiile. Vremea caldă și secetoasă stimulează patogenul Macrophomina phaseolina. După Sarova et al. (2003), condițiile de vreme caldă și uscată (temperaturi cuprinse între 28 și 30⁰C și lipsa apei din sol) favorizează instalarea fungului.

Simptome produse de Macrophomina phaseolina la baza plantei de floarea-soarelui

În general, fungii care rezistă în sol sub formă de scleroți perioade lungi ar putea tolera mult mai ușor condițiile climatice nefavorabile (seceta, de exemplu). Lipsa apei din sol ar putea predispune plantele de floarea-soarelui la atacul agenților patogeni sistemici care distrug și blochează vasele [Vear, 2016; Debaeke et al., 2017].

Recunoașterea simptomelor

Fungul M. phaseolina infectează plantele de floarea-soarelui în primele stadii de dezvoltare, dar simptomele nu apar decât spre sfârșitul perioadei de înflorire [Meyer et al., 1974; Docea et Severin, 1990]. Discutăm despre o infecție latentă, în cazul acestui fung. Studiile arată că, de cele mai multe ori, plantele care aparent prezintă o bună dezvoltare în primele stadii vor prezenta simptome severe la maturitate. Plantele infectate se vor matura timpuriu, vor avea calatidii mai mici, uneori deformate și un număr redus de achene. În zona centrală a calatidiului multe flori sunt avortate [EPPO, 2000].

Fungul pătrunde inițial în rădăcinile secundare și terțiare, după care ajunge în rădăcina primară. În urma infecției, în sistemul fibrovascular al rădăcinilor și internodurilor bazale transportul nutrienților și al apei va fi blocat de fung. Plantele cu rădăcini bolnave pot fi smulse cu ușurință din sol, iar uneori pier. La suprafața rădăcinilor bolnave, dar și în interior, se formează microscleroți de culoare neagră [Ahmad et Burney, 1990; Docea et Severin, 1990].

Simptome la baza plantelor (august 2023)

Primele simptome apar spre sfârșitul stadiului de înflorire al florii-soarelui, fiind vizibile pe tulpini și rădăcini. Tulpinile prezintă simptome în zona bazală sau în treimea inferioară [Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005]. La suprafața tulpinilor atacate apare o decolorare cenușie cu reflexe argintii uneori, tipică acestui agent patogen. În țesuturile infectate fungul va forma numeroși microscleroți de culoare neagră, ce dau aspect cenușiu - negricios, asemănat de unii autori cu o pulbere fină de cărbune. Măduva din partea inferioară a tulpinilor capătă aspect negricios datorită microscleroților [Yang et Owen, 1982; Kolte, 1985; Khan, 2007]. În zona infectată, fungul poate distruge măduva în totalitate. Uneori se observă că măduva nu este distrusă în totalitate, dar este desfăcută în discuri cu aspect de „farfurii etajate” [Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005]. De asemenea, epiderma bolnavă se desprinde cu ușurință de tulpină. Sub epiderma infectată, cât și la suprafață se observă cu ușurință microscleroții negri care se formează din abundență. Microscleroții dau aspect negru-cenușiu, cărbunos țesuturilor atacate [Sinclair, 1982; Kolte, 1985]. În cazurile grave, Csüllög et al. (2020) arată că tulpinile bolnave au aspect carbonizat. Pe lângă microscleroți, ciuperca poate forma picnidii pe tulpini, dar asta se întâmplă mai rar în condiții naturale.

Plante uscate . Se observă calatidiile foarte mici

Plantele bolnave se pot ofili începând de la înflorit până la maturitatea plantelor. Cu cât frecvența plantelor atacate este mai ridicată, iar hibrizii sensibili, pierderile de producție pot fi foarte mari (Prioletta et Bazzalo, 1998).

Supraviețuirea fungului și condițiile climatice în care se realizează infecțiile

Macrophomina phaseolina rezistă în sol sub formă de microscleroți, pe resturile vegetale, dar și în masa de semințe [EPPO, 2000; Csüllög et al., 2020; Popescu, 2005; Docea et Severin, 1990]. Microscleroții pot supraviețui în sol de la doi până la 15 ani [Baird et al., 2003; Gupta et al., 2012; Csüllög et al., 2020].

Infecțiile sunt influențate în principal de temperatură, mai ales de temperaturile solului de peste 28 ⁰C și de precipitații [EPPO, 2000]. De aceea, plantele de floarea-soarelui pot fi atacate de Macrophomina phaseolina în perioadele secetoase și cu temperaturi ridicate (preferate). Temperatura, umiditatea atmosferică și cea disponibilă sunt foarte importante în realizarea infecțiilor cu Macrophomina phaseolina. După Marquez et al. (2021), microscleroții germinează la temperaturi cuprinse între 30 - 35 ⁰C.

Sute de microscleroți negricioși în epiderma tulpinilor bolnave

Când plantele sunt tinere (primele stadii de dezvoltare), fungul le poate infecta în 24 - 48 ore în condiții de temperatură scăzută și umiditate ridicată. Chiar dacă sunt infectate, la tinerele plăntuțe simptomele nu sunt vizibile. Fungul evoluează lent în plantele atacate până la formarea achenelor. Manifestarea bolii la exterior sau apariția simptomelor tipice are loc în perioada de formare a semințelor, când umiditatea este scăzută și temperatura ridicată [Ahmed, 1996; Khan, 2007].

Scenariile climatice realizate în Europa arată că, creșterea temperaturilor în zonele cu climat temperat, însoțită de lipsa precipitațiilor ar putea crea probleme deosebite în culturile de floarea-soarelui, făcându-le vulnerabile la atacul patogenului M. phaseolina [Debaeke et al., 2017]. Acesta reușește să supraviețuiască în condițiile menționate datorită microscleroților pe care îi formează în țesuturile gazdei (rădăcini și tulpini) [Cook et al., 1973; Short et al., 1980].

Plante uscate cu calatidiu foarte mic - august 2023, Timiș

Alți factori care predispun plantele la infecție

Densitatea ridicată, rănile mecanice, atacul insectelor sunt factori care favorizează instalarea patogenului [Shiekh et Ghaffar, 1984; Ahmed et al., 1991]. Popescu (2005) arată că fungul infectează în general plantele cu afecțiuni fiziopatice, la care creșterea rădăcinii principale este stopată iar rădăcinile secundare încep să îmbătrânească. La aceste plante, sistemul radicular va fi ocupat de Fusarium sp., dar și de alte ciuperci care pregătesc astfel țesuturile radiculare pentru infecția cu Macrophomina phaseolina. Aproape întotdeauna, pe rădăcinile atacate de fung se observă micelii albe - rozii specifice fungului Fusarium sp.

Managementul integrat al patogenului M. phaseolina

Managementul integrat constă într-o sumă de măsuri de combatere ce pot fi utilizate echilibrat pentru a proteja mediul, entomofauna utilă, sănătatea oamenilor și animalelor.

În managementul putrezirii cărbunoase a florii-soarelui este esențială utilizarea unei strategii de combatere care să includă măsurile de prevenție, măsurile biologice și mai puțin măsurile chimice (ineficiente de cele mai multe ori). Doar așa pot fi evitate pierderile pe care patogenul este capabil să le producă, cât și impactul pesticidelor asupra mediului (în cazul utilizării excesive) - Vimal et al., 2017.

Plante frânte din cauza bolii

Abordarea metodelor profilactice și biologice este esențială în prezent. Noile cercetări cu privire la agenții biologici de control sunt încurajatoare, deși sunt necesare mai multe teste în condiții naturale de câmp.

Metode profilactice

Cele mai importante în combaterea acestui fung extrem de periculos și greu de combătut sunt măsurile de prevenție sau profilactice [Hafeez și Ahmad, 1997]. Aceste măsuri sunt: alegerea unui hibrid rezistent sau tolerant la boală, irigarea culturilor în condiții de secetă și temperaturi ridicate, distrugerea resturilor vegetale infectate (sunt pline de microscleroți), înființarea culturilor în soluri cu textură corespunzătoare, respectarea rotației culturilor. Cu privire la rotație, nu întotdeauna rezultatele sunt cele scontate din cauza polifagiei ciupercii, care are capacitatea de a infecta peste 300 de plante cultivate și buruieni [Francl et al., 1988; EPPO, 2000; Popescu, 2005]. Pe lângă măsurile amintite, se recomandă utilizarea la semănat de sămânță liberă de microscleroți, lucrări ale solului de calitate superioară, igiena culturală [Docea et Severin, 1990].

Metode chimice

Deoarece controlul chimic al acestui fung este foarte dificil (lipsa fungicidelor care să combată patogenul la nivelul sistemului radicular), numeroase studii se fac pe această temă [Chamorro et al., 2015a; Lokesh et al., 2020; Marquez et al., 2021]. Experimentele realizate în laborator de către Csüllög et Tarcali (2020) arată că nu există fungicide eficiente împotriva acestui fung. În cadrul studiului au fost testate câteva fungicide: azoxystrobin, ciproconazol, procloraz și piraclostrobin (unele au fost retrase între timp). Dintre ele, doar proclorazul a oprit creșterea hifelor și a microscleroților. Concluzia studiului a fost că doar rezistența genetică ar putea da rezultate în combatere.

În solurile infectate se pot face fumigări cu substanțe aprobate. Această metodă este destul de costisitoare și poluantă, fiind utilizată pe scară redusă [Lokesh et al., 2020].

După recoltat. Calatidiile plantelor bolnave se observă că au rămas la sol. La hibrizii sensibili producția a fost diminuată cu peste 50%

Metode nonpoluante

Biofumigația ar putea fi o alternativă pentru gestionarea patogenului M. phaseolina la floarea-soarelui. Biofumigația constă în cultivarea și încorporarea unei Brassicaceae (cultură de acoperire) în sol pentru a produce substanțe biocide. Studii foarte recente arată efectele biocide ale izotiocianaților (isothiocyanates) asupra fungilor patogeni din sol [Ait-Kaci et al., 2020]. Eficacitatea biofumigării este oscilantă fiind influențată de mulți factori arată Motisi et al. (2010). Același autor aduce în atenție creșteri ale intensității de atac ale unor patogeni după biofumigație. De aceea sunt necesare studii mai numeroase care să ateste că biofumigarea este eficientă în controlul patogenilor din culturile de floarea-soarelui și să evidențieze posibilele dezavantaje ale acestei metode [Ait-Kaci et al., 2020].

O altă metodă nonpoluantă ce poate fi utilizată este solarizarea terenului infectat. Greu de aplicat și această metodă pe suprafețe mari. Pe lângă asta, terenul nu poate fi cultivat pe perioada solarizării.

Metode biologice

În sistemele de combatere integrată a patogenilor din cultura de floarea-soarelui, agenții biologici (fungi, bacterii, virusuri) pot înlocui unele tratamente chimice. În acest sens se fac multe testări în laborator cu privire la eficacitatea în combatere a unor antagoniști (fungi și bacterii), dar și a micorizelor. Se cunoaște de mult timp că micorizele arbusculare au efecte benefice asupra plantelor, favorizând absorbția nutrienților și protejând plantele de atacul unor patogeni și dăunători [Karthikeyan et al., 2016; Marquez et al., 2019; Cotuna et al., 2013]. În cazul florii-soarelui s-a constatat că simbioza cu micorizele arbusculare nu poate opri infecția cu M. phaseolina [Spagnoletti et al., 2017; 2020].

Fungii antagoniști Trichoderma viride și Trichoderma harzianum s-au dovedit a fi eficienți pentru controlul fungului M. phaseolina [Alice et al., 1996]. În general, ciupercile din genul Trichoderma s-au dovedit agenți biologici de control eficienți [Hyder et al., 2017]. Dintre speciile de Trichoderma, T. longibrachiatum, prin inhibarea directă dar și cu ajutorul compușilor organici volatili microbieni (antibioză), a redus creșterile miceliene ale patogenului M. phaseolina, prin modificarea structurii acestora [Sridharan et al.,2020]. Eficacitate foarte bună s-a înregistrat în cazul combinațiilor dintre fungul Trichoderma harzianum și bacteria Pseudomonas fluorescens, care au redus germinația scleroților ciupercii în condiții naturale în procent de 60% [Sristava et al., 1996].

Secțiune în rădăcină. Se observă microscleroții în țesutul lignificat

Agenții biologici bacterieni din zona rizosferei sunt tot mai mult testați pentru combaterea biologică a fungului M. phaseolina. Unele rizobacterii și-au dovedit capacitatea de a inhiba creșterea acestui fung. Astfel, Bacillus amyloliquefaciens și Bacillus siamensis au demonstrat efect fungistatic foarte bun asupra scleroților fungului [Torres et al., 2016; Hussain et Khan, 2020]. După Simonetti et al. (2015), rizobacteriile Pseudomonas fluorescens și Bacillus subtilis pot inhiba M. phaseolina conform testelor efectuate in vitro și in vivo. Un studiu recent arată că B. contaminans ar opri dezvoltarea fungului M. phaseolina prin reducerea patogenității [Zaman et al., 2020].

Despre patogenul Macrophomina phaseolina am mai scris și în anul 2021, găsiți toate detaliile aici.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ca urmare a secetei și caniculei, dăunătorii din plantațiile pomicole sunt foarte agresivi, atrag atenția specialiștii. Totodată, apar mai multe generații ale dăunătorilor, respectiv omizi, păduchi de frunze, defoliatori, cicade etc, precum și agenți patogeni, respectiv rapăn, făinare, pătări ale frunzelor, dar și paraziți care afectează fructele, cum ar fi: Monilinia fructigena și botritis (putregaiul cenușiu).

Dr. ing. Marius Viorel Roman, proprietar Pepinierele Roman, producător autorizat de material săditor pomicol, recomandă pomicultorilor să ia toate măsurile care se impun, astfel încât pomii să fie tratați corespunzător ca să fie sănătoși și, de asemenea, pentru a evita răspândirea infecțiilor. „Degeaba tratez eu dacă la vecinul este invazie de boli și dăunători, pentru că într-un final se vor muta și la mine”, punctează dr. ing. Marius Viorel Roman.

Măsurile agrotehnice recomandate de proprietarul Pepinierelor Roman sunt:

• Suprimarea lăstarilor infestați cu afide/omizi și arderea acestora;

• Greblarea, strângerea și arderea frunzelor care au căzut din pom timpuriu și care reprezintă sursă de infecție atât pentru anul acesta, dar și pentru anul viitor;

• Strângerea fructelor bolnave și îndepărtarea acestora din plantație/grădină, atât cele care sunt în pomi, dar și cele căzute pe jos.

În ceea ce privește tratamentele cu fungicide și insecticide, dr. ing. Marius Viorel Roman precizează: „În cazul pomilor la care există producția pe pom și urmează să fie recoltată în următoarele zece zile, se vor trata cu următoarele produse: Switch - 0,1% + Karate Zeon - 0,02%, cu precizarea că timp de șapte zile nu se vor recolta/consuma fructe din acești pomi. În cazul speciilor/soiurilor care au fost recoltate sau la care fructele nu se vor consuma în următoarele 14 zile, pomii se vor trata astfel: Luna Experience - 0,05% + Folpan - 0,15% + Afinto - 0,02%. Timpul de pauză până la recoltat este de minimum 14 zile”.

Foto: https://pepinierele-roman.ro/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!