Helmintosporioza lenticulară a grâului este o boală periculoasă care apare în culturile de grâu în anii când condițiile climatice sunt propice infecțiilor. În rândurile de mai jos sunt informații despre simptomatologia, biologia și strategia de combatere a acestei boli care poate produce pagube importante în producția de grâu.
Fungul Drechslera tritici – repentis a apărut în culturile de grâu din vestul României de prin anul 2002, dar din cauza tabloului simptomatic asemănător cu cel al fungului Septoria nodorum, a trecut neobservat (din cauza confuziei era raportat ca fiind Septoria nodorum). Identificarea corectă și prima raportare cu privire la acest patogen în Câmpia Banatului a fost făcută de către Cotuna & Popescu în anul 2007. În celelalte zone din țară patogenul era deja raportat.
Importanța economică și supraviețuirea patogenului
Helmintosporioza lenticulară este o boală gravă a grâului, capabilă să producă pagube cuprinse între 3% și 40% și chiar mai mult în anii extrem de favorabili. Infecțiile din timpul înfloritului sunt periculoase deoarece patogenul trece în sămânță. Cele mai mari pagube în producție se înregistrează atunci când infecțiile au loc în fazele de burduf și de înflorit [Shabeer & Bockus, 1988].
O sursă de inocul importantă este miceliul din seminţele infectate. Miceliul se dezvoltă în condiţii de temperatură cuprinse între 5 – 350C (la fel ca şi conidiile). Boabele sunt infectate sau predispuse la infecţie mai ales atunci când frunza stindard este afectată de boală şi când umiditatea este mare în perioada înspicatului. De altfel, ele pot fi infectate oricând de-a lungul perioadei de vegetaţie, însă predispoziţia maximă de îmbolnăvire este în timpul înspicatului. La suprafaţa cariopselor infectate apare simptomul de „red smudge” sau pată roşie – McMullen & Adhikari, 2009.
Fungul trăiește în mod saprofit pe resturile vegetale ale plantei gazdă, care constituie sursa principală de inocul primar. Pe paiele care rămân pe sol peste anotimpul de iarnă se formează pseudoteciile (forma telomorfă sau sexuată) cu asce şi ascospori.
Recunoașterea simptomelor
Simptomele macroscopice ale bolii apar de obicei în patru etape:
Stadiul de pată, când pe locul de infecţie iniţial după două zile apare o coloraţie închisă la culoare;
Pată înconjurată de cloroză, care apare la 4 – 6 zile după infecţie;
Necroza apare la 6 – 8 zile de la infecţie, iar clorozele se transformă în necroze şi în paralel începe sporularea;
Colapsarea frunzelor, acestea fiind afectate în întregime, iar sporularea este maximă.
Simptomele macroscopice sau externe apar prima dată pe frunzele bazale, sub forma unor puncte sau pete mici, circulare, de culoare maro deschis. Aceste pete sunt rezultatul infecţiilor primare, care au loc de regulă în lunile aprilie – mai. Cel mai mare pericol de infecţie este la grâul care s-a cultivat după grâu, datorită resturilor vegetale care rămân la suprafaţa solului. Frunzele bătrâne sunt primele infectate sau predispuse la infecţie.
Pe măsură ce patogenul evoluează, petele capătă formă ovală sau lenticulară, au culoare maro deschis şi sunt înconjurate de un halou gălbui (rezultatul infecţiilor secundare) – Schilder & Bergstrom, 1993; Cotuna & Popescu, 2008. În condiții favorabile de climă (nopţi umede şi calde), petele cresc în dimensiuni, se unesc iar pe frunze apar pete mari, cu aspect neregulat, la care se mai observă punctul iniţial de infecţie (aspect de necroză). Frunzele puternic atacate se usucă începând de la vârf. În faze avansate de infecţie, haloul sau zona clorotică din jurul petelor nu se mai observă (Wolf, 1991).
Pentru evitarea punerii unui diagnostic greșit (risc de confuzie cu Septoria nodorum), petele trebuie atent analizate pentru a vedea dacă pe ele apar suporţii negri ai sporilor. La mostrele colectate din câmp, conidiile nu se observă imediat, de aceea este necesară incubarea pe hîrtie umedă [Maraite et al., 1998; Cotuna, 2007].
A nu se confunda cu Septoria nodorum
Realizarea infecțiilor
Cercetările efectuate în ultimii ani în ceea ce priveşte epidemiologia acestei boli arată că, efectele cumulate ale temperaturilor ridicate, umidităţii relative mari şi a duratei de umectare a frunzelor mai mare de 12 ore (precipitaţii, rouă) conduc la apariţia şi dezvoltarea patogenului Drechslera tritici – repentis (Duveiller, 2004). Dezvoltarea patogenului este optimă la temperaturi cuprinse între 20 – 280C. Boala este asociată de regulă cu câmpurile pe care o cantitate mare de paie rămâne la suprafaţa solului (Bockus & Claassen, 1992).
Primele infecții sau infecțiile primare sunt realizate de ascosporii din pseudotecii care devin maturi primăvara. În condiții de umiditate, pe timp de noapte aceștia sunt eliberaţi din pseudotecii. Emisia de ascospori este maximă în lunile martie – aprilie şi are loc în condiţii de umiditate (şi roua este suficientă). Ascosporii sunt eliberaţi din asce la distanţe mici, de câţiva centimetri, spre deosebire de conidii care pot fi propagate pe distanţe mai mari cu ajutorul vântului (Rees & Platz, 1992; Murray et al., 2009).
Conidiile produc infecţiile secundare care afectează frunzele din etajele superioare (astfel apar şi pagubele în recoltă). Conidioforii se formează pe timp ploios, iar conidiile în timpul nopţilor calde şi umede la suprafaţa necrozelor de pe frunze şi sunt diseminate de vânt către plantele sau frunzele sănătoase. Dispersarea conidiilor are loc în timpul după – amiezei. Conidiogeneza, după cum am arătat mai sus, are loc în timpul nopţii, când umiditatea este mai ridicată şi alte suprafeţe purtătoare de conidii sunt uscate (Morrall & Howard, 1975; Platt & Morrall, 1980a, 1980b; Francl & Jordahl, 1992; Francl, 1997).
Sporii anamorfi pot fi dispersați pe kilometri întregi şi chiar zeci de kilometri (diseminare anemochoră), în zilele calde şi secetoase la temperaturi de 21 – 230C (optim). Ei germinează şi infectează grâul în condiţii variate de temperatură (5 – 350C), când frunzele sunt umede o perioadă de timp specifică, de aici rezidă și agresivitatea fungului.
În centrul petelor, punctul de infecție rămâne vizibil și după uscarea frunzelor
Managementul integrat al „helmintosporiozei lenticulare a grâului”
În cadrul sistemului de combatere integrată există o serie de măsuri care trebuie utilizate echilibrat pentru a ține sub control această boală.
Factorii care susțin infecțiile sunt:
Rotațiile scurte;
Lucrările minimale ale solului;
Densitatea mare a plantelor;
Rezistența la fungicide;
Soiurile sensibile;
Temperaturile ridicate;
Umiditatea relativă mare [Bockus & Claassen, 1992; Duveiller, 2004].
Măsuri profilactice
În general, helmintosporioza grâului este gravă în sistemele de cultivare în care lucrările solului sunt minimale sau nu se fac deloc (no tillage, minimum tillage) şi resturile vegetale rămân la suprafaţa solului. În sistemele convenţionale, boala este mai redusă din cauza îngropării resturilor vegetale. Se poate spune că factorii care influenţează intensitatea atacului sunt: lucrările minimale ale solului, irigarea, semănatul în afara epocii optime, fertilitatea scăzută a solului, monocultura (Sharma & Duveiller, 2003).
Prevenția constă în respectarea următoarelor măsuri agrofitotehnice:
Îngroparea resturilor vegetale sau îndepărtarea acestora pentru reducerea sursei de inocul (Diehl et al., 1982);
Utilizarea la semănat a soiurilor rezistente la boală este esențială;
Seminţele să fie libere de patogen;
Tratarea seminţelor înainte de semănat;
Respectarea asolamentului (asolament cu alte culturi care nu sunt gazde pentru patogen);
Rotaţia culturilor de cel puţin 3 – 4 ani;
Evitarea monoculturii;
Evitarea irigatului în perioada împăierii – înspicării (Docea & Severin, 1990);
Respectarea epocii optime de semănat.
Măsuri chimice
În cadrul strategiei de combatere, măsurile chimice dețin ponderea în prezent. Tratarea semințelor și aplicările foliare în timpul sezonului de vegetație sunt importante în combaterea helmintosporiozei lenticulare.
Combaterea chimică este dificilă atunci când infecţia s-a realizat deja, deoarece evoluţia acestei boli cu greu mai poate fi oprită de fungicide.
Simptomul de red smudge apare mai rar la Triticum aestivum și mai des la Triticum durum.Cel mai întâlnit simptom este de albire însoțit uneori de șiștăvireÎnainte de semănat se recomandă tratarea seminţelor. În Aplicația Pesticide 2.24.8.2 (2024) este doar un singur fungicid omologat la triticale, dar nu și la grâu, pe bază de difenoconazol + fludioxonil. Cu siguranță, fungicidele omologate pentru alți patogeni din sămânță controlează și patogenul Pyrenophora tritici repentis. În trecut erau mai multe produse de protecția plantelor omologate. Se pare că au fost scoase, deși apar omologate la alte helmintosporioze (ale orzului, de exemplu).
Fungul Drechslera tritici – repentis este greu combătut cu fungicide după ce frunzele sunt infectate. Este indicată aplicarea fungicidelor la apariţia primelor sporulări (stadiul EC 32 – 37). Deoarece sporularea are loc la suprafaţa necrozelor, analizele pentru stabilirea diagnosticului se vor face la frunzele bazale care de obicei sunt şi cele mai afectate (Kremer & Hoffman, 1993; Habermeyer & Gerhard, 1997).
Se recomandă ca tratamentele chimice să se efectueze în urma controlului fitosanitar al culturilor de grâu. Dacă se constată că sunt simptome, trebuie intervenit rapid pentru stoparea infecției, deoarece patogenul este destul de greu de ținut sub control din momentul în care infecția s-a realizat. În anii deosebit de favorabili, ciuperca și-a făcut apariția în culturi chiar din a treia decadă a lunii martie (în Banat).
Fungicidele ce pot fi utilizate în combatere sunt: Protioconazol + tebuconazol; Fenpropidin; Tebuconazol; Protioconazol; Bixafen + tebuconazol; Azoxistrobin; Metconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Benzovindiflupir; Tebuconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Proquinazid + protioconazol; Bixafen + protioconazol; Bixafen + spiroxamină + trifloxistrobin; Tetraconazol; Fluxapyroxad + metconazol; Piraclostrobin;
Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Fluxapyroxad + metconazol [APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.8.2, 2024].
În prezent, se recomandă utilizarea cu prudenţă a pesticidelor, aplicarea tratamentelor la momentul optim sau când se întrunește pragul economic de dăunare, respectarea dozelor recomandate de producători. Procedând așa, numărul de tratamente se va reduce simțitor, la fel și costurile.
Wolf & Hoffman (1994), în urma cercetărilor efectuate în Bavaria au stabilit două praguri pentru aplicarea unui tratament:
Când conidiile sunt găsite pe 5% din frunze;
Când simptomele apar la peste 5% din frunzele din etajul superior al plantelor.
Măsuri biologice
Tratarea semințelor cu agentul biologic Bacillus subtillis a dat rezultate foarte bune în controlul acestui patogen. Fungii Limonomyces roseipellis și Laetisaria arvalis (basidiomicotine) aplicați pe paiele de grâu în prezența umidității au redus sursa de inocul în procente ridicate. În urma aplicării s-a constatat că fungul Limonomyces roseipellis a redus inoculul cu 50 până la 80 și chiar 99% în anumite situații [Pfender et al., 1993].
BibliografieBochus W. W., Classen M. M., 1992 – Effects of crop rotation and residues management practices on severity of tan spot of winter wheat. Plant Dis., 76: 633 – 636.Cotuna Otilia, Popescu Gheorghe, 2008 – Helmintosporioza lenticulară, o boală nouă la grâul cultivat în Câmpia Banatului, Rev. Sănătatea plantelor, 2008;Diehl J. A., Tinline R. D., Kochhann R. A., Shipton P. J., Rovira A. A., 1982 – The effect of fallow periods on common root rot of wheat in Rio Grande do Sul, Brazil. Phytopathology, 72: 1297 – 1301.Docea E., Severin V., 1990 – Ghid pentru recunoaşterea şi combaterea bolilor plantelor agricole, vol. I, Ed. Ceres, Bucureşti, 320 p.Duveiller E., 2004 – Controlling foliar blight of wheat in the rice – wheat systems of Asia. Plant Dis. 88: 552 – 556.Francl L. J., Jordahl Y. G.,1992 – Spike inoculation of durum wheat with Pyrenophora tritici – repentis and seed symptomology. Proceeding of the second International Tan Spot Worshop, Fargo, ND.Francl L., 1997 – Local and mesodistance dispersal of Pyrenophora tritici – repentHabermeyer J., Gerharg M., 1997 – Pilzkrankheiten und Schasymptome im Getreidebau, BASF, p. 41 – 45.Kremer M., Hoffman G. M., 1993 – Effekte von Blattinfektionen durch Drechslera tritici – repentis auf den kohlenhydrat und stickstoffhaus halt von weizenpflanzen.Maraite H., Di Zinno T., Longrée H., Daumerie V., Duveiller E., 1998 – Fungi associated with foliar blight of wheat in warm areas. In E. Duveiller, H. J. Dubin, J. Reeves & A. McNab, eds. Proc. Int. Workshop Helminthosporium Diseases of wheat: Spot Blotch and tan spot, CIMMYT, El Batan, Mexico, 9 – 14 Feb. 1997, p. 293 – 300.McMullen Marcia, Tika Adhikari, 2009 – Fungal leaf spot Diseases of wheat: Tan spot, Stagonospora nodorum blotch and Septoria tritici blotch. PP – 1249 (revised), disponibil pe www.ag.ndsu.edu.Morrall R. A. A., Howard R. J., 1975 – The epidemiology of leaf spot disease in a native prairie 11 Airborne spore populations of Pyrenophora tritici – repentis. Can J. Bot., 53: 2345 – 2353.Murray T. D., Parry D. W., Cattlin N. D., 2009 – Diseases of small grain cereal crops, Manson Publising Ltd, London, U. K., 142 pp.Pflender W. F., Zhang W., Nus A., 1993. Biological control to reduce inoculum of the tan spot pathogen Pyrenophora tritici-repentis in surface - borne residues of wheat fields. Phytopathology, 83: 371 - 375.Platt H. W., Morrall R. A. A., 1980a – Effects of light intensity and relative humidity on conidiation of Pyrenophora tritici – repentis. Can J. Plant Pathol., 2: 53 – 57.Platt H. W., Morrall R. A. A., 1980b – Effects of wind speed and humidity on conidiation of Pyrenophora tritici – repentis. Can J. Plant Pathol., 2: 58 – 64.Rees R. G., Platz G. J., 1992 – Tan spot and its control – some Australian experiences. In L. J. Francl, J. M. Krupinsky, M. P. Mc.Mullen, eds. Advances in tan spot research, p. 1 – 15, NDSU Agric. Exp. Sta. Publ. 146 pp.Shabeer A., Bockus W. W., 1988. Tan spot effects on yield and yield components relative to growth stage in winter wheat. Plant Disease, 72: 599 - 602.Sharma R. C., Duveiller E., 2003 – Effect of stress on Helminthosporium leaf blight in wheat. Pages 140 – 144 in: Proc. 4th Int. Wheat Tan spot and spot blotch Workshop. J. B. Rasmussen, T. L. Friesen and S. Ali, eds. North Dakota State University, Fargo;Schilder A. M. C., Bergstrom G., 1993 – Tan spot. In S. B. Mathur & B. M. Cunfer, eds. Seedborne diseases and seed health testing of wheat, p. 113 – 122. Copenhagen, Denmark, Jordburgsforlaget;Wolf P., 1991 – Biology, epidemiology, Schadrelevantz, konzeption für eine integrierte Bekämpfung von Drechslera tritici – repentis (Died.) Shoem., (Perfektstadium Pyrenophora tritici – repentis (Died.) Drechs., dem Erreger einer Blattfleckenkrankheit. Dissertation TU München;Wolf P. F. J., Hoffmann G. M., 1994. Decision model based on the epidemiology for integrated control of Drechslera tritici-repentis (Died.) Shoem., (teleomorph Pyrenophora tritici-repentis (Died.) Drechs.). Gesunde Pflanzen 46, 164–173.***APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.8.2, 2024.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Readuc în atenția fermierilor Macrophomina phaseolina, patogenul care și în acest an a produs pagube în culturile de floarea-soarelui. Seceta a fost favorabilă dezvoltării acestui fung (iubește căldura).
În 2024, seceta, arșița și fungul Macrophomina phaseolina au distrus multe culturi de floarea-soarelui, mai ales în sudul României. De asemenea, și în Banat fungul este prezent în culturile de floarea-soarelui. În această perioadă putem observa plantele complet uscate și căzute la sol. Există zone în țară unde plantele de floarea-soarelui sunt încă verzi și aparent sănătoase. În Timiș am observat culturi care sunt înflorite și au toate frunzele verzi. Este vorba de acele culturi care au fost semănate la sfârșitul lunii mai și au scăpat de arșiță. Macrophomina phaseolina este prezentă și în aceste sole (observații realizate la data de 6 august 2024). De ce acest fung câștigă teren tot mai mult în România? La răspuns trebuie să ne gândim cu toții. Care sunt cauzele? Le veți afla parcurgând acest material.
Care sunt factorii care au condus la creșterea sursei de inocul a fungului Macrophomina phaseolina în solurile din România? Am identificat acest patogen în Banat prin anul 2021 la cererea unui fermier care nu știa cu ce se confruntă. În acel an, fungul a pus la pământ mai multe hectare de floarea-soarelui în ferma de unde proveneau probele. De atunci și până în prezent am observat că fungul continuă să producă pagube în fiecare vară, iar incidența și intensitatea atacului sunt tot mai ridicate.
Factorii de risc
Factorii care contribuie la extinderea acestui patogen în România sunt:
Lipsa apei din sol - predispune plantele de floarea-soarelui la atacul agenților patogeni sistemici care distrug și blochează vasele [Vear, 2016; Debaeke et al., 2017].
Creșterea temperaturilor peste 280C. Vremea caldă și secetoasă stimulează patogenul Macrophomina phaseolina. După Sarova et al. (2003), condițiile de vreme caldă și uscată (temperaturi cuprinse între 28 - 300C și lipsa apei din sol) favorizează instalarea fungului. Temperatura, umiditatea atmosferică și cea disponibilă sunt foarte importante în realizarea infecțiilor cu Macrophomina phaseolina. După Marquez et al. (2021), microscleroții germinează la temperaturi cuprinse între 30 - 350C.
Caracterul invaziv al patogenului phaseolina (reiese din cele mai multe studii analizate). Pe lângă asta, numărul mare de plante gazdă, distribuția la nivel global, schimbările climatice arată că fungul prezintă importanță deosebită pentru viitorul culturii de floarea-soarelui și nu numai [Cotuna et al., 2022].
Condițiile de sol, înrădăcinarea defectuoasă a plantelor, carențele de bor (patogenul se instalează cu ușurință pe plantele afectate de fiziopatii) - Popescu, 2005. Același autor arată că fungul infectează în general plantele cu afecțiuni fiziopatice, la care creșterea rădăcinii principale este stopată, iar rădăcinile secundare încep să îmbătrânească. La aceste plante, sistemul radicular va fi ocupat de Fusarium sp., dar și de alte ciuperci care pregătesc astfel țesuturile radiculare pentru infecția cu Macrophomina phaseolina. Aproape întotdeauna, pe rădăcinile atacate de fung se observă micelii albe - rozii specifice fungului Fusarium sp.
Densitatea ridicată, rănile mecanice, atacul insectelor favorizează instalarea patogenului [Shiekh & Ghaffar, 1984; Ahmed et al., 1991].
Prezența microscleroților în sol în cantitate mare. Macrophomina phaseolina rezistă în sol sub formă de microscleroți, pe resturile vegetale, dar și în masa de semințe [EPPO, 2000; Csüllög et al., 2020; Popescu, 2005; Docea & Severin, 1990]. Microscleroții pot supraviețui în sol de la doi până la 15 ani [Baird et al., 2003; Gupta et al., 2012; Csüllög et al., 2020].
Lucrările minimale ale solului.
Rotațiile scurte.
Analizând factorii de risc, cu ușurință ne dăm seama că, creșterea temperaturilor în zonele cu climat temperat, însoțită de lipsa precipitațiilor ar putea crea probleme deosebite în culturile de floarea-soarelui în viitor, făcându-le vulnerabile la atacul patogenului M. phaseolina [Debaeke et al., 2017].
Cum putem lupta cu acest patogen?
Deoarece prin metode chimice nu putem controla patogenul, pierderile pot fi evitate dacă ținem cont de câteva măsuri profilactice:
Cultivarea hibrizilor rezistenți sau toleranți la boală.
Irigarea culturilor în condiții de secetă și temperaturi ridicate.
Distrugerea resturilor vegetale infectate (sunt pline de microscleroți).
Înființarea culturilor în soluri cu textură corespunzătoare.
Respectarea rotației culturilor. Cu privire la rotație, nu întotdeauna rezultatele sunt cele scontate din cauza polifagiei ciupercii, care are capacitatea de a infecta peste 300 de plante cultivate și buruieni [Francl et al., 1988; Hafeez & Ahmad, 1997; EPPO, 2000; Popescu, 2005].
Utilizarea la semănat de sămânță liberă de microscleroți, lucrări ale solului de calitate superioară, igiena culturală [Docea & Severin, 1990].
Mai multe informații cu privire la recunoașterea simptomelor, biologia și managementul integrat al fungului Macrophomina phaseolina găsiți în articolele pe care le-am documentat, scris și publicat de-a lungul timpului:
https://revistafermierului.ro/din-revista/protectia-plantelor/item/5111-putrezirea-carbunoasa-a-radacinilor-si-tulpinilor-de-floarea-soarelui.html.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Deși am mai scris despre acest dăunător, consider că trebuie să revin deoarece sunt probleme în sectorul pomicol. Cariul scoarței a fost identificat de curând la materialul de plantat destinat înființării unei livezi de măr în sistem ecologic. În acest moment, micuții gândăcei ies din scoarța pomilor, se împerecheză și depun ouă. Apar eșalonat din aprilie și pe tot parcursul verii. Cum este posibil ca pomii de plantat să vină infestați din pepinieră? Pomii în cauză sunt plantați acum, în luna iunie, conform tehnologiilor moderne (????). Din fericire nu toți au fost plantați. De asemenea, pe lângă Scolytus, sunt prezenți și patogeni care produc cancere. Despre ei într-un alt material.
Atrag atenția că o livadă ecologică trebuie să aibă un start foarte bun. Ce înseamnă asta? Pomii trebui să fie perfect sănătoși, fără boli și fără dăunători. Soiurile cultivate trebuie să fie rezistente la principalii patogeni ai speciei care se plantează. Se pare că în spațiul intracomunitar plantele sunt controlate doar pentru patogenii și dăunătorii de carantină. Restul patogenilor și dăunătorilor nu mai sunt luați în seamă. Tinerii pomi sunt infectați cu patogeni care produc cancere. Acești patogeni se instalează de regulă în livezile bătrâne. Cariul scoarței la fel, se intalează la pomii în declin, nu la cei tineri. Prezența cariului la pomii tineri este periculoasă. Pomii pot intra în declin rapid.
Mă întreb și eu, livezile ecologice sunt sortite pierii din start? Este posibil să fie înființate livezi ecologice în sistem intensiv și superintensiv, cunoscut fiind că speciile pomicole au o serie de dăunători și patogeni extrem de periculoși care cu ușurință trec de la un pom la altul și nu pot fi ținuți sub control prin metode biologice? Tehnologiile moderne și proiectele aprobate se pare că permit asta.
Ce știu eu despre aceste livezi? Știu că sunt sortite eșecului. Mai mult nu pot spune deoarece trebuie să păstrez confidențialitatea.
Când l-am deranjat a ieșit cu viteză. Foto realizată la 10 iunie 2024
Recomandarea mea este să verificați cu atenție materialul săditor înainte de a-l pune în pământ. Pomii trebuie să aibă scoarța fără răni sau umflături, fără modificări de culoare, fără dăunători de scoarță. Rădăcinile trebuie să fie sănătoase, fără brunificări, fără tumori și micelii.
Vă atrag atenția că, în această perioadă adulții de Scolytus ies masiv din scoarța pomilor. Este momentul să verificați livezile (indiferent de vârstă). Dacă observați orificii pe scoarță și gândăcei mici, negri, treceți la efectuarea unui tratament.
În cele ce urmează, readuc în atenție informații despre acest dăunător periculos al pomilor fructiferi.
Scolytus rugulosus – Cariul scoarței este un dăunător polifag ce poate fi întâlnit la măr, păr, prun, cais, cireș, păducel, cătină, nuc, mur, alun, carpen, fag, ulm etc. Este răspândit în Europa, Africa de Nord, Asia Mică, Rusia, Iran, America de Nord și de Sud etc.
Recunoașterea și biologia dăunătorului
Adultul are lungimea corpului cuprinsă între 1,4 - 3,2 mm. Corpul insectei este alungit și are culoare neagră mat. Culoarea elitrelor este brun - roșcată sau castanie. Corpul insectei este convex și spre vârf descrește. Antenele și picioarele au culoare brună. Larvele au culoare albă și sunt apode. Capul este de culoare brună, iar lungimea corpului variază între 2 - 3 mm [Roșca et al., 2011].
Dăunătorul poate avea o generație în zonele nordice și două în zonele mai calde. În România are două generații pe an. Iernează în stadiul de larvă matură în galeriile săpate în lemn. Studiile asupra biologiei acestui dăunător arată că stadiile de prepupă și pupă se formează la începutul primăverii (martie - aprilie). Primii adulți încep să apară la începutul lunii aprilie - mai. Ei pătrund sub scoarță mai ales prin zona mugurilor [Tezcan & Civelek, 1996].
Gândăcei de Scolytus rugulosus la puieți de măr. Foto din data de 10 iunie 2024
Femela sapă galerii mamă (maternale) longitudinale sub scoarță, de 1 - 2 cm, mai rar 3 cm și mici cavități în părțile laterale ale galeriei unde își depune ouăle. O femelă depune între 10 - 100 ouă. Ramurile lungi de 25 cm pot avea uneori până la 15 galerii mamă. Galeriile produse de larve sunt lungi, sinuoase și uneori se intersectează sau se suprapun. La capătul galeriilor, larvele sapă o celulă adâncită unde se vor retrage pentru împupare. Noii adulți vor ieși la suprafața scoarței prin mici orificii [Alford, 2016].
În livadă, adulții pot fi observați din mai și până în noiembrie, cu un maxim în lunile mai - iunie. Unii cercetători au raportat o apariție intensă a adulților în lunile iulie și septembrie [Özgen et al., 2012]. Aceste aspecte legate de biologia dăunătorului sunt mult influențate de condițiile climatice.
Daune produse
Dăunătorul atacă mai ales livezile abandonate și pomii bolnavi. Pomii devitalizați, bolnavi sunt predispuși atacului unor dăunători secundari așa cum este și Scolytus rugulosus. În 2 - 3 ani copacii infestați puternic se pot usca. În general sunt mai atacate livezile de sâmburoase.
În ultimul timp, Scolytus rugulosus își face simțită prezența și în livezile din România, mai ales la cais, cireș, măr. De obicei, dăunătorul este prezent în livezile mai vechi sau în care tratamentele nu se fac corect sau la momentele optime de combatere. Frunzele pomilor atacați se îngălbenesc, iar fructele rămân mici, pipernicite.
Larvă de Scolytus fotografiată în octombrie 2020
Acest gândac de scoarță (cariu) atacă scoarța interioară, minând zona floem - cambială a ramurilor, lăstarilor și trunchiurilor copacilor și arbuștilor fructiferi. În fisurile din scoarță se poate observa rumegușul rezultat în urma săpării galeriilor. Uneori rumegușul poate fi observat și pe pământ sau în pânzele de păianjen. Pe lângă rumeguș, prezența dăunătorului poate fi semnalată și după micile orificii din scoarță. Dacă detașăm scoarța cu orificii, vom observa scoarța interioară moartă, degradată, gândăcei noi, larve, galeriile săpate de larve și mult rumeguș. În lemn, după îndepărtarea rumegușului se pot vedea și celulele adâncite unde larvele se pregătesc de împupare. În caz de atacuri puternice, dăunătorul poate pătrunde și în fructe, în zona sâmburelui, unde sapă galerii [Özgen et al., 2012].
Scolytus rugulosus atacă frecvent pomii bolnavi, răniți, stresați din cauza secetei sau alte cauze. Acest dăunător poate contribui la declinul și moartea pomilor fructiferi.
Managementul integrat
În cadrul sistemului de combatere integrată trebuie să ținem cont de cele trei tipuri de măsuri: profilactice, chimice și biologice. Din păcate, cariul scoarței este destul de greu de controlat odată ce infestarea s-a produs.
Măsuri profilactice
Bhagwandin (1992) susține că igiena culturală este singura care poate da bune rezultate în managementul acestui dăunător. Se recomandă tăierea ramurilor și lăstarilor care prezintă atac și scoaterea lor rapid din plantație. Tot materialul lemnos scos din plantație trebuie distrus prin ardere. În cazurile în care trunchiul principal este infestat masiv, copacul trebuie eliminat din plantație și ars. În nici un caz ramurile rezultate în urma tăierilor nu trebuie lăsate în apropierea pomilor sănătoși.
Pentru a preîntâmpina atacul se recomandă menținerea stării de sănătate a pomilor din livadă, eliminarea factorilor de stres, executarea tratamentelor împotriva patogenilor și dăunătorilor la avertizare (momentele optime).
Prevenirea este cea mai eficientă metodă de control a gândacilor de scoarță. Așadar, evitați rănirea rădăcinilor și trunchiurilor în timpul executării lucrărilor de îngrijire în livadă. Irigați pomii în perioadele secetoase din vară (măcar de două ori pe lună).
Este foarte important momentul în care efectuăm tăierile la pomi. Trebuie evitată crearea rănilor proaspete în timpul zborului adulților. Se recomandă să nu se execute tăieri de eliminare a ramurilor infestate în perioada martie - septembrie.
După cum am menționat mai sus, materialul lemnos (ramuri, pomi) infestat trebuie scos rapid din livadă și distrus. Distrugerea se poate face prin ardere sau prin solarizare. Pentru protejarea mediului, este indicată solarizarea. Peste grămada de lemne se pune o folie de plastic mai groasă și se etanșează bine pentru ca gândacii să nu poată ieși. Este bine ca solarizarea să se facă într-o zonă însorită timp de câteva luni. Folia de plastic trebuie să fie transparentă, rezistentă la razele UV și de foarte bună calitate [Sanborn, 1996].
Măsuri chimice. Eficiente sau nu?
Deoarece gândăceii de Scolytus rugulosus sunt protejați de scoarță este destul de greu să îi combatem cu ajutorul insecticidelor. Tratamentele chimice pot avea succes doar atunci când livada este foarte bine monitorizată, pentru ca gândacii să poată fi omorâți din timp. Soluția trebuie pulverizată pe scoarță în așa fel încât gândacii să fie uciși înainte de a pătrunde dedesubtul ei. Odată intrați sub scoarță, cu greu mai pot fi omorâți.
De asemenea, tratamentele aplicate pomilor deja infestați nu sunt eficiente, deși ele mai pot reduce din populații dacă se fac în timpul zborului adulților. Apariția eșalonată a gândacilor pe toată perioada verii îngreunează foarte mult combaterea.
Studiile arată că nici insecticidele sistemice aplicate prin injectare sub scoarță sau la solul de sub pomi nu sunt eficiente în combatere. De altfel, multe insecticide sistemice, în prezent nu sunt recomandate pentru combaterea gândacilor de scoarță [Donaldson & Seybold, 1998].
Există studii care arată că și-au dovedit eficiența insecticide pe bază de acetamiprid, esfenvalerat, spinosad. În general, orice insecticid utilizat în combaterea dăunătorilor din pomicultură poate fi utilizat dacă este omologat și dacă este aplicat în timpul zborului maxim al adulților. Cele mai „eficiente” sunt insecticidele cu o perioadă mai lungă de persistență.
În Aplicația PESTICIDE din 2024 nu am găsit vreun insecticid omologat pentru acest dăunător, deși el există și produce daune.
Măsuri biologice
Gândacul de scoarță are dăunători naturali atât prădători, cât și paraziți. În reglarea populațiilor de gandaci sunt mai eficienți prădătorii decât paraziții. Totuși, lansările de prădători sau paraziți în livezile cu infestări majore nu au fost eficiente în combatere. Mortalitatea prin parazitism a acestei specii poate ajunge la aproximativ 16%.
Pentru detectarea timpurie a gândacilor pot fi utilizate capcane cu feromoni.
BibliografieAlford V. David, 2016. Pests of fruit crops: A colour handbook, second edition, 462 p..Bhagwandin H. O., 1992. The shothole borer: An ambrosia beetle of conara for chestnut orcharding in the Pacific Nortwest, p. 168 - 177. In 93rd Annual Report of the Northern Nat. Growers Assn., Western Chestnut Growers Assn.Donaldson, S. G. and S. J. Seybold. 1998. Thinning and Sanitation: Tools for the Management of Bark Beetles in the Lake Tahoe Basin. Reno: University of Nevada Cooperative Extension Fact Sheet FS-98-42 (PDF).Özgen, İ., Sarikaya, O. & Çiçek, H., 2012. Damage of Scolytus rugulosus (Müller, 1818) (Coleoptera: Curculionidae, Scolytinae) in the apricot fruits. Munis Entomology & Zoology, 7 (2): 1185-1187.Roșca I. et al., 2011. Tratat de Entomologie generală și specială, Editura Alpha MDN Buzău, p. 656.Sanborn, S. R., 1996. Controlling Bark Beetles in Wood Residue and Firewood. Sacramento: California Department of Forestry and Fire Protection, Tree Notes 3.Tezcan, S. & Civelek H. S., 1996. Investigations on the biology and damage of Scolytus rugulosus (Müller, 1818) (Coleoptera: Scolytidae) in cherry orchards of Kemalpaşa (İzmir) district of Turkey. III Turkish national congrees of Entomology, 24 - 28 september, 1996, Ankara, 135-141.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Aduc în atenția fermierilor fungul Fusarium graminearum care produce boala numită „albirea și înroșirea spicelor”. În zonele din țară unde au căzut precipitații în perioada înfloritului, iar temperaturile au fost favorabile realizării infecțiilor, este posibil să apară fuzarioza.
Schimbările climatice din ultimii ani au influențat pozitiv dezvoltarea fungilor din genul Fusarium, favorizând apariția epidemiilor la grâu. Cea mai recentă epidemie de Fusarium la cerealele din Câmpia Banatului (și nu numai) a fost în anul 2019, an în care calitatea a fost foarte scăzută, în principal din cauza prezenței micotoxinelor fusariene în cantități care au depășit limitele permise.
Pierderile produse de F. graminearum la grâu în anii epidemici pot fi uriașe. Pagubele se datorează în mare parte sterilității spicelor, MMB-ului scăzut (masa a o mie de boabe), dar mai ales prezenței micotoxinelor în cariopse.
Fusarium graminearum este un patogen deosebit de periculos al cerealelor deoarece produce micotoxine încadrate în două clase chimice: trichothecene și zearalenon. Dintre trichothecene amintim: vomitoxina (deoxynivalenol sau DON), micotoxina T – 2, diacetoxyscirpenol (DAS), monoacetoxyscirpenol (MAS) şi nivalenol. Aceste micotoxine sunt iritanţi puternici şi au fost asociate atunci când sunt consumate cu simptome ca: vomă, refuzul hranei şi posibil ulcer gastric. Cele mai semnificative trichothecene sunt toxina T – 2 şi deoxynivalenolul, care apar în cantităţi destul de mari la cereale. Zearalenonul face parte din a doua clasă chimică de toxine produse de F. graminearum. Când este consumat de animale este asociat cu probleme de reproducere, cum sunt: avorturile, căldurile false, reabsorbţia fetusului şi a mumiilor [Cotuna & Popescu, 2009].
Fusarium și Alternaria sp. (foto din anul 2023)
În Câmpia Banatului, în anul 2023 au existat lanuri infectate, însă incidența spicelor atacate a fost mai scăzută, la fel și intensitatea. De la epidemia de Fusarium graminearum din anul 2019, putem aprecia că acest patogen nu a mai creat probleme deosebite în Banat, deoarece nu s-au întrunit condițiile climatice (precipitații continue și temperaturi moderate). Vom vedea ce va aduce această primăvară.
Prin intermediul acestui articol venim în sprijinul dumneavoastră cu informații despre tabloul simptomatic al bolii, biologia, epidemiologia și „combaterea” patogenului Fusarium graminearum. Aceste informații vă vor ajuta în viitor să vă protejați din timp culturile.
Micotoxinele fusariene, pericol pentru sănătatea oamenilor și animalelor
În fuzarioza grâului pot fi implicate mai multe specii de Fusarium. Studii numeroase arată că fuzarioza spicelor de grâu poate fi produsă de Fusarium graminearum, Fusarium culmorum, Fusarium nivale, Fusarium poae, Fusarium sporotrichioides [Miller, 1994; Lidell, 2003; Wegulo, 2012; Zrcková et al., 2019]. Dintre speciile menționate, Fusarium graminearum este prezentă în regiunile temperate cu climat mai cald, comparativ cu Fusarium culmorum care preferă zonele mai reci [Wang & Miller, 1988; Snijders & Perkowski, 1990; Miller et al., 1991; Miller, 2002]. În Câmpia Banatului, specia predominantă care produce infecții la spic este F. graminearum [Cotuna et al., 2013; Cotuna et al., 2022].
Dintre speciile de Fusarium producătoare de DON, F. graminearum este considerată cea mai importantă [Paraschivu et al., 2014; Paul et al., 2005; Anon, 1993c]. Deoxynivalenolul (DON) aparține familiei chimice de sequiterpene, fiind derivat din trichodiene (precursorul biochimic al tuturor trichothecenelor). DON - ul este foarte stabil din punct de vedere chimic. Semințele infectate de Fusarium conțin întotdeauna și micotoxine fusariene. Dintre acestea, DON - ul a fost găsit frecvent în cantități mari [McMullen et al., 1997]. După Wegulo (2012), cu cât procentul de boabe fusariate este mai mare cu atât și cantitatea de DON va fi mai ridicată. De altfel, marea majoritate a cercetătorilor corelează prezența deoxynivalenolului în cariopse cu intensitatea atacului din câmp și procentul de boabe fusariate [Cowger & Arellano, 2013]. Dacă ajunge în hrana oamenilor, deoxynivalenolul poate produce intoxicații alimentare, care se manifestă prin greață, vărsături, diaree, dureri de cap, dureri abdominale, febră etc [Lidell, 2003; Sobrova et al., 2010].
Până în acest an, limita maximă de DON admisă de legislația europeană în cerealele neprocesate era de 1250 ppb (1,25 ppm) [Commission Regulation (EC) No 1881/2006].
În Regulamentul (UE) 2024/1022 al CE din 8 aprilie 2024, de modificare a Regulamentului (UE) 2023/915 cu privire la nivelurile maxime de deoxinivalenol în produsele alimentare, limita maximă de DON permisă la cerealele neprocesate a scăzut la 1000 ppb. Noile reglementări intră în vigoare începând cu data de iulie 2024 și nu se aplică retroactiv.
A doua micotoxină importantă produsă de Fusarium graminearum este „toxina T - 2”, care apare în cantități semnificative la cereale, alături de deoxynivalenol [Annon, 1993b]. Intoxicația se manifestă prin simptome de febră, vomă, convulsii, anemie, inflamații acute ale aparatului digestiv.
Alt metabolit toxic produs de fungul F. graminearum este zearalenona (ZON). Zearalenona apare la grâul fusariat alături de DON și T - 2. Această toxină afectează eficiența reproductivă, nu și pofta de mâncare. Sindromul estrogenic ce apare în urma ingerării de hrană contaminată se caracterizează prin: umflarea glandelor mamare, hipertrofia uterină, umflarea vulvei, infertilitate [Marasas, 1991]. Cei mai sensibili sunt porcii.
Limitele maxime admise de ZON și T - 2 în grâul neprocesat sunt de 100 ppb. Cele trei micotoxine, DON, ZON și T - 2 nu sunt considerate carcinogenice. Zearalenona nu se transmite prin lapte sau alte produse lactate.
Factorii de risc pentru apariția infecțiilor
Risc crescut de infecții cu Fusarium graminearum se înregistrează în anii când se întrunesc următorii factori:
Temperaturi optime pentru realizarea infecțiilor. După Anderson (1948), temperatura optimă pentru realizarea infecțiilor este de 250C, indiferent de cât timp durează umezeala. După De Wolf et al. (2003), contează durata în ore a temperaturilor cuprinse între 15 - 300C, înainte cu șapte zile de înflorit. În condiții de vreme caldă cu temperaturi cuprinse între 25 - 300C și umiditate continuă, simptomele de Fusarium la spic (albire) pot apărea în 2 - 4 zile de la realizarea infecției [Wegulo, 2012]. Astfel, o cultură aparent sănătoasă, brusc poate să prezinte simptome de boală;
Precipitațiile. Precipitațiile continue dinainte de înflorit și în timpul dezvoltării cariopselor favorizează acumularea de cantități mari de DON în cereale. Cantitățile de precipitații din lunile mai și iunie predispun cerealele la infecția cu Fusarium. Perioadele în care grâul poate fi infectat sunt la înflorit sau imediat după înflorit [Hernandez Nopsa et al., 2012; Wegulo, 2012]. De Wolf et al. (2003) arată importanța duratei în ore a precipitațiilor înainte cu șapte zile de înflorit;
Umiditatea relativă a aerului (UR%). Cu cât expunerea la umezeală este mai îndelungată, intensitatea atacului la spic crește. Chandelier et al. (2011), într-un studiu efectuat pe o perioadă de șapte ani, arată o corelație puternică între umiditatea relativă medie de peste 80% și cantitatea de DON acumulată în cariopse;
Tehnologiile practicate în prezent de către fermieri pot influența pozitiv infecțiile cu Fusarium, cât și acumularea de micotoxine. Sistemele de cultivare „minimum tillage” sau „no tillage” (utile pentru conservarea solului), densitățile mari practicate, lipsa rotației, au dus la creșterea sursei de inocul în resturile vegetale ce rămân la suprafața solului [Unger, 1994; Watkins, 1994; Matei et al., 2010];
Soiurile sensibile.
Recunoașterea simptomelor
Fusarium graminearum poate ataca plantele de cereale păioase pe tot parcursul perioadei de vegetație, dacă condițiile climatice preferate se întrunesc.
Tabloul simptomatic al bolii se prezintă după cum urmează:
Plăntuţele care provin din seminţe infectate se îngălbenesc şi în cele din urmă putrezesc;
În faza de înfrăţire, rădăcinile şi coletul sunt brunificate din cauza infecţiilor realizate de miceliul şi clamidosporii din sol. Plantele atacate continuă să vegeteze slab şi vor forma spice sterile;
Forma cea mai gravă de atac este după înspicare. Spicele, iniţial se albesc parţial (câteva spiculeţe) sau total, apoi se înroşesc şi se acoperă cu un înveliş micelian, alb – roz sau alb – rubiniu, uneori portocaliu - somon, pe care se observă sporodochiile ciupercii (forma imperfectă). Pe spicele înroşite (pe palee, ariste sau boabe) se observă puncte negre care sunt periteciile ciupercii (forma perfectă). Cariopsele infectate sau fuzariate rămân mici, zbârcite, cenuşii sau rozii iar germinaţia şi puterea de străbatere va fi slabă [Popescu, 2005].
Ciclul de viață
Fusarium graminearum este agentul etiologic dominant al fuzariozei spicului la cerealele păioase cultivate în România. Ciuperca rezistă în resturile de plante vegetale, în sol și în semințe. Vremea umedă prelungită în timpul perioadei de vegetație favorizează creșterea și sporularea ciupercii. Sporii ciupercii sunt purtați de vânt și de picăturile de apă pe spicele de grâu. Grâul este susceptibil a fi infectat în perioada înfloritului și când cariopsele încep să se formeze [Popescu, 2005].
Fusarium graminearum rezistă în sol sub formă de miceliu saprofit, clamidospori şi peritecii. O sursă importantă de transmitere este sămânţa infectată din care ies plăntuţe bolnave care mor (infecţie sistemică). Infecţiile primare pot fi realizate de micelii sau clamidosporii din sol dar şi de ascosporii şi conidiile care ajung pe părţile aeriene ale plantelor. După realizarea infecției, miceliul care se dezvoltă intracelular va intra în sporogeneză, formându-se astfel conidiile ce asigură infecţiile secundare (foarte păgubitoare mai ales în perioada înfloritului) – Popescu, 2005.
Dezvoltarea acestui patogen este favorizată de vremea umedă (umiditatea aerului peste 90%, prezenţa ploilor) şi de temperaturile moderate (peste 200C) şi apoi de factorii agrofitotehnici (monocultura, solurile acide, azotul în exces, semănatul des, sensibilitatea soiurilor).
Infecţia continuă şi în depozite. Contaminarea cu micotoxinele produse de F. graminearum este asociată cu amânarea excesivă a recoltatului şi cu depozitarea cerealelor umede. Acumularea de micotoxine este masivă la temperaturi de 21 – 290C şi la o umiditate a boabelor de peste 20%.
Managementul integrat al fuzariozei grâului
Putem combate sau nu fuzarioza la cereale? O întrebare la care este greu de răspuns. Măsurile din cadrul sistemului de combatere integrată pot ține sub control destul de puțin fuzarioza dar nu întotdeauna ne feresc de infecții. De ce? Pentru că orice măsuri am respecta, condițiile climatice sunt esențiale în realizarea infecțiilor.
Atac la cariopse. Stanga, cariopse fusariate, dreapta cariopsă aparent sănătoasă (foto din anul 2023)
Măsuri profilactice
Măsurile de profilaxie sunt foarte importante dar nu ne feresc de infecții dacă condițiile climatice sunt favorabile patogeniei. Totuși, respectarea lor ne poate ajuta, în sensul că vom avea o rezervă mai mică în sol de inocul. În acest sens, este bine ca fermierii să respecte următoarele măsuri:
Cultivarea de soiuri adaptate climei locale şi zonei unde vor fi cultivate.
Cultivarea unor soiuri care tolerează mai bine patogenul. Despre rezistență totală nu putem discuta. Rezistența soiurilor de grâu la infecția cu Fusarium este foarte importantă și intens studiată astăzi. Sunt descrise până acum cinci tipuri de rezistență: tipul I - rezistența la infecția inițială (reacții de apărare); tipul II - rezistența la răspândirea agentului patogen în țesutul infectat; tipul III - rezistența la infecție a semințelor; tipul IV - toleranța la infecție; tipul V - rezistența la micotoxine [Mesterhazy, 1995; Ma et al., 2009; Kosaka et al., 2015; Zhang et al., 2020]. După Bai & Shaner (2004), crearea unor soiuri cu rezistență la Fusarium poate fi o strategie foarte bună pentru controlul acestei boli. În SUA, preocupări de ameliorare a grâului pentru rezistența la Fusarium sp. există de prin anul 1929. Un studiu din 1963 arată că, după un ciclu de cercetari de nouă ani, toate plantele de grâu pot fi infectate în proporție mai mare sau mai mică [Schroeder & Christensen, 1963].
Controlul dăunătorilor în lanurile de cereale nu trebuie neglijat, deoarece se ştie că favorizează infecţiile cu Fusarium graminearum.
Densităţile mari trebuie evitate.
Fertilizarea cu azot şi alte substanţe nutritive să se facă în mod echilibrat.
Rotaţia culturilor trebuie respectată, deoarece s-a constatat că reduce riscul de contaminare cu micotoxine produse de ciuperca Fusarium graminearum.
Resturile vegetale să fie îngropate prin intermediul arăturii.
Recoltarea la timp, uscarea la 24 de ore de la recoltare şi supravegherea umidităţii boabelor la depozitare [Cotuna & Popescu, 2009].
Dacă aceste măsuri sunt respectate, sursa de inocul va fi diminuată, NU şi eliminată.
Măsuri chimice
În funcție de condițiile climatice, tratamentele chimice pot fi eficiente sau nu. Tratarea semințelor înainte de semănat este esențială în prevenirea primelor infecții.
În România sunt omologate următoarele substanțe pentru tratarea semințelor de cereale păioase: Triticonazol; Tebuconazol; Fludioxonil + teflutrin (insecticid); Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol; Fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; Difenoconazol; Fludioxonil + fluxapyroxad + triticonazol; Ipconazol; Fluxapyroxad; Fludioxonil + sedaxan; Difenoconazol + fludioxonil + sedaxan; Bixafen + tebuconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].
Tratamentele din vegetație
La modul general, în literatura de specialitate se recomandă două tratamente în timpul sezonului de vegetație, după cum urmează: primul tratament la începutul înspicării; iar al doilea tratament la sfârșitul înfloritului.
Studiile efectuate pentru stabilirea momentelor optime de efectuare a tratamentelor (când au eficacitate maximă) recomandă următoarea strategie:
Tratament la BBCH 59 - când grâul nu este înflorit - eficiență ridicată.
Tratament la BBCH 63 - 65 - început înflorit, moment optim pentru bolile spicului în general.
Tratament la BBCH 69 - sfârșit înflorit - nu se recomandă (prea târziu pentru tratament) - se poate aplica doar în situații grave cu risc de infecții secundare când sunt ploi continue după înflorit.
Pentru tratamentele în vegetație sunt omologate următoarele substanțe: Azoxistrobin; Tebuconazol; Metconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Protioconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + tebuconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol; Benzovindiflupir + protioconazol; Benzovindiflupir; Protioconazol; Protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; Ciprodinil; Fenpropidin; Difenoconazol + tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + trifloxistrobin; Boscalid + protioconazol; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Bromuconazol + tebuconazol; Proquinazid + protioconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].
Fungicidele omologate trebuie utilizate doar în dozele recomandate de producători. Nu măriți dozele. Mărirea dozelor duce la apariția fenomenului de rezistență, iar rezistența la pesticide este o problemă mare a agriculturii moderne.
Tratamentele trebuie efectuate doar în zilele în care nu bate vântul și temperaturile nu sunt ridicate. Dacă după efectuarea tratamentelor intervin ploi, va trebui să repetați. Este foarte important să fie respectați timpii de pauză până la recoltat. Fungicidele utilizate la cereale au timpi de pauză destul de mari, începând de la 35 până la 50 zile.
Măsuri biologice
Combaterea biologică este foarte rar utilizată în combaterea fuzariozei la grâu și nu numai. De interes sunt antibioticele produse de bacterii (Bacillus subtilis) și fungi (Penicillium, Trichoderma, Trichothecium): fitobacteriomicina, nifimicina, fitoflavina, lavendromicina, trichotecina [Popescu, 2005].
În prezent, există un produs biologic omologat în România pe bază de Pythium oligandrum (M1 x 106 oospores/g Pythium oligandrum) pentru tratarea fuzariozei în perioada de vegetație. Tratamentele cu agenți biologici trebuie efectuate preventiv, nu curativ.
De reținut, recoltele contaminate cu micotoxine fusariene nu pot fi destinate nici pentru panificaţie, nici pentru hrana animalelor, din cauza intoxicaţiilor grave pe care le produc.
Bibliografie
Andersen, A. L., 1948. The development of Gibberella zeae head blight of wheat. Phytopathology, 38, 599 – 611.Anon, 1993b. In IARC Monographs on the evaluation of carcinogenic risk to humans, vol. 56, International Agency for Research an Cancer, Lyon, France, pp. 467 - 488.Anon, 1993c. In IARC Monographs on the evaluation of carcinogenic risk to humans, vol. 56, International Agency for Research an Cancer, Lyon, France, pp. 397 - 444.Bai, G., Shaner, G., 2004. Management and resistance in wheat and barley to Fusarium head blight. Annu. Rev. Phytopathol. 42: 135 - 161.Chandelier, A., Nimal, C., André, F., Planchon, V., Oger, R., 2011. Fusarium species and DON contamination associated with head blight in winter wheat over a 7-year period 92003–2009) in Belgium. Eur. J. Plant Pathol., 130, 403 – 414.Cotuna, O., Sărățeanu, V., Durău, C., Paraschivu, M., Rusalin, G., 2013. Resistance reaction of some winter wheat genotipes to the attack of Fusarium graminearum L. Schw. in the climatic conditions of Banat plain, Research Journal of Agricultural Science, 45 (1), p. 117 - 122.Cotuna O., Paraschivu M., Sărăţeanu V., Partal E., Durău C. C., 2022. Impact of Fusarium head blight epidemics on the mycotoxins’ accumulation in winter wheat grains, Emirates Journal of Food and Agriculture, 34 (11), 949 - 962.Cotuna O., Popescu G., 2009. Securitatea și calitatea produselor vegetale, siguranța vieții, Editura Mirton, Timișoara, 327 p..Cowger, C., Arellano, C., 2013. Fusarium graminearum infection and deoxynivalenol concentrations during development of wheat spikes. Phytopathology 103: 460 - 471.De Wolf, E. D., Madden, L. V., Lipps, P. E., 2003. Risk assessment models for wheat Fusarium head blight epidemics based on within-season weather data. Phytopathology, 93, 428 – 435.Hernandez Nopsa, J., Baenziger, P. S., Eskridge, K. M., Peiris, K. H. S., Dowell, F. E., Harris, S. D., Wegulo, S. N., 2012. Differential accumulation of deoxynivalenol in two winter wheat cultivars varying in FHB phenotype response under field conditions. Can. J. Plant Pathol. 34, 380 – 389.Kosaka, A., Manickavelu, A., Kajihara, D., Nakagawa, H., Ban, T., 2015. Altered gene expression profiles of wheat genotypes against Fusarium head blight. Toxins 72: 604 - 620.Liddell, C. M., 2003. Systematics of Fusarium species and allies associated with Fusarium head blight. In Fusarium Head Blight of Wheat and Barley; Leonard, K. J., Bushnell, W. R., Eds.; American Phytopathological Society: St. Paul, MN, USA, 2003; pp. 35 – 43.Ma, H., Ge, H., Zhang, X., Lu, W., Yu, D., Chen, H., Chen, J., 2009. Resistance to Fusarium head blight and deoxynivalenol accumulation in Chinese barley. J. Phytopathology, 157, 166 – 171.Marasas, W. F. O., 1991. In Mycotoxins and Animal Foods (J. E., Smith, and R. S., Henderson, editors), CRC Press, Inc., pp. 119 - 139.Matei, G., Păunescu, G., Imbrea, F., Roşculete E., Roşculete, C., 2010. Rotation and fertilization - factors in increasing wheat production and improving the agro productive features of the brown reddish soil from central area of Oltenia, Research Jurnal Of Agricultural Science, Vol. 42 (1). USAMVB Timișoara, pag. 182 - 189.Mesterhazy, A. I., 1995. Types and components of resistance to Fusarium head blight of wheat. Plant breeding 114 5: 377 - 386.McMullen, M., Jones, R., Gallenberg, D., 1997. Scab of wheat and barley: A re-emerging disease of devastating impact. Plant Dis. 81:1340 - 1348.Miller, J. D., Greenhalgh, R., Wang, Y., Lu, M., 1991. Trichothecene chemotypes of three Fusarium species. Mycologia, 83, 121 – 130.Miller, J. D., 1994. Epidemiology of Fusarium ear diseases of cereals. In Mycotoxins in Grain. Compounds Other than Aflatoxin; Miller, J. D., Trenholm, H. L., Eds.; Eagan Press: St. Paul, MN, USA, 1994; pp. 19 – 36.Miller, J. D., 2002. Aspects of the ecology of Fusarium toxins in cereals. In Mycotoxins and Food Safety; DeVries, J. W., Trucksess, M. W., Jackson, L. S, Eds.; Kluwer Academic/Plenum Publishers: New York, USA, pp. 19 – 28.Paraschivu, M., Cotuna O., Paraschivu M., 2014. Integrated disease management of Fusarium head blight, a sustainable option for wheat growers worldwide, Annals of the University of Craiova - Agriculture, Montanology, Cadastre Series, vol. XLIV, p. 183 - 187.Paul, P. A., Lipps, P. E., Madden, L. V., 2005. Relationship between visual estimates of Fusarium head blight intensity and deoxynivalenol accumulation in harvested wheat grain: a meta-analysis. Phytopathology 95:1225 - 1236.Popescu G., 2005. Tratat de patologia plantelor, vol. II Agricultură, Editura Eurobit, 341 p..Snijders, C. H. A., Perkowski, J., 1990. Effects of head blight caused by Fusarium culmorum on toxin content and weight of wheat kernels. Phytopathology, 80, 566 – 570.Sobrova, P., Adam, V., Vasatkova, A., Beklova, M., Zeman, L., Kizek, R., 2010. Deoxynivalenol and its toxicity. Interdisc. Toxicol., 3, 94 – 99.Schroeder, H. W., Christensen, J. J., 1963. Factors affecting resistance of wheat to scab caused by Gibberella zeae. Phytopathology 53 7, 1: 831 - 838.Unger, P. W., 1994. Residue production and uses–an introduction to managing agricultural residues. In Managing Agricultural Residues; Unger, P. W., Ed., Lewis Publishers: Boca Raton, F. L., USA, pp. 1 – 6.Zhang, W., Boyle K., Brûlé - Babel, A. L., Fedak, G., Gao, P., Robleh Djama, Z., Polley, B., Cuthbert R. D., Randhawa, H. S., Jiang, F., Eudes, F., Fobert, P. R., 2020. Genetic Characterization of Multiple Components Contributing to Fusarium Head Blight Resistance of FL62R1, a Canadian Bread Wheat Developed Using Systemic Breeding. Front. Plant Sci. 11:580833.Zrcková, M., Svobodová - Leišová, L., Bucur, D., Capouchova, I., Konvalina, P., Pazderu, K., Janovská D., 2019. Occurence of Fusarium spp. In hulls and grains of different wheat species, Romanian Agricultural Research, No. 36, 173 - 185.Watkins, J. E., Boosalis, M. G., 1994. Plant disease incidence as influenced by conservation tillage systems. In Managing Agricultural Residues; Unger, P. W., Ed. Lewis Publishers: Boca Raton, F. L., USA, 261 – 283.Wegulo, S. N., 2012. Factors influencing Deoxynivalenol accumulation in small grain cereals, Toxins, 4, 1157 - 1180.Wang, Y. Z. and Miller, J. D., 1988. Screening techniques and sources of resistance to fusarium head blight. In: A. R., Khlatt, (ed), Wheat production: constraints in tropical environments. CIMMYT, Mexico. 239 - 250.***. 2006. Commission Regulation (EC) No 1881/2006 of 19 December 2006 setting maximum levels for certain contaminants in foodstuffs.***. 2013. Commission Recommendation 2013/165/EU of 27 March 2013 on the presence of T-2 and HT-2 toxin in cereals and cereal products.***. 2024. REGULAMENTUL (UE) 2024/1022 AL COMISIEI din 8 aprilie 2024 de modificare a Regulamentului (UE) 2023/915 în ceea ce privește nivelurile maxime de deoxinivalenol în produse alimentare, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 9.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1022/oj.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna (realizate în anii trecuți)
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Încă de la începutul primăverii am făcut informări cu privire la prezența fungului Erysiphe cruciferarum în culturile de rapiță din județul Timiș. De altfel, patogenul era prezent încă din toamna anului 2023. Mulți au fost suspicioși atunci.
Iată că, acum făinarea a urcat în etajele superioare ale plantelor de rapiță, iar silicvele sunt cuprinse în întregime de micelii. Asta înseamnă că, în această primăvară, condițiile climatice au favorizat dezvoltarea făinării.
În următoarea perioadă așteptăm ploi, temperaturile vor fi în scădere, iar făinarea va crea probleme în special la hibrizii sensibili.
Primele raportări despre prezența făinării pe silicve sunt din zona Moșnița (Timiș). Fotografiile din acest material sunt realizate la data de 16 mai 2024 de către un fermier care mi-a permis să le utilizez.
Se cunoaște că, infecțiile severe apar atunci când vremea este umedă (umiditatea relativă între 50 - 95%), iar temperaturile sunt cuprinse între 150 - 200C. Astfel de condiții au fost și în primăvara 2019 în județul Timiș, când făinarea a cuprins toate organele plantei, inclusiv silicvele, producând daune semnificative.
Tratamentele chimice se impun, mai ales atunci când fungul infectează silicvele formate. În primăverile răcoroase și umede se recomandă efectuarea unui tratament preventiv.
Fungicidele omologate în România pentru combaterea acestui patogen sunt pe bază de: Tebuconazol; Protioconazol (se aplică preventiv, la apariția primelor simptome); Boscalid + metconazol (după APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.2.2).
Respectați dozele, momentele optime de aplicare și timpii de pauză (care sunt destul de mari, între 35 - 56 zile).
Infecțiile pot fi severe atunci când temperaturile sunt cuprinse în intervalul 220-270C, iar umiditatea relativă este scăzută în timpul zilei și ridicată în timpul nopții.
Erysiphe cruciferarum infectează buruienile (gama de plante gazdă este largă), trecând cu ușurință pe plantele cultivate. De aceea, culturile nu trebuie să fie îmburuienate.
Pentru detalii despre patogen (simptome, biologie și combatere) vă rugăm să accesați articolul despre Erysiphe cruciferarum: https://revistafermierului.ro/din-revista/protectia-plantelor/item/6092-fainarea-a-aparut-in-culturile-de-rapita.html
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Aducem în atenția fermierilor informații utile despre fungul Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary care produce boala numită „putregaiul alb al tulpinilor”, care poate produce pagube importante culturilor de rapiță în anii cu condiții climatice favorabile infecțiilor. Verificați culturile înflorite, mai ales când precipitațiile sunt prezente.
Vremea în această perioadă se anunță ploioasă. Informațiile din materialul de față vă pot ajuta să preveniți infecțiile prin monitorizarea atentă a culturilor și aplicarea tratamentelor la momentul optim.
Putregaiul alb al tulpinilor de rapiță (și nu numai) este considerat de către specialiști ca fiind una dintre cele mai periculoase boli ale rapiței. În România, din cauza cultivării intensive a rapiței, se constată o creștere a frecvenței plantelor atacate, mai ales în anii favorabili infecțiilor. După unii autori, pierderile în producție pot ajunge la 30% [Ma et al., 2009]. În situații grave, patogenul poate compromite cultura. De fapt, pagubele în producție sunt în strânsă corelație cu frecvența plantelor atacate și cu fenofaza în care se realizează infecțiile. Când infecțiile apar la începutul înfloritului, pagubele pot fi mai mari deoarece silicvele vor avea semințe mai puține sau chiar deloc. Infecțiile apărute la sfârșitul înfloritului vor produce pagube mai scăzute. De aceea, pagubele sunt variabile, fiind raportate de-a lungul timpului pierderi cuprinse între 5% (Lamey et al., 1998) și 100% (Purdy, 1979).
Se observă scleroții în interiorul tulpinii bolnave. Fotografia este din anii anteriori. În această perioadă încă nu avem infecții în Banat.
Recunoașterea simptomelor
Simptomele produse de Sclerotinia sclerotiorum la rapiță sunt foarte ușor de recunoscut. Patogenul atacă tulpinile, ramificațiile, silicvele. În cazul acestui fung distingem două tipuri de germinare [Bardin & Huang, 2001]. În consecință și simptomele produse sunt diferite:
Infecția miceliană. Scleroții germinează și produc doar micelii albe. Hifele penetrează țesuturile de la baza tulpinii principale. În urma acestui tip de infecție, la suprafața bazei tulpinii vor apărea pete albicioase - cenușii (chiar argintii uneori), apoase (putregai moale), alungite. Dimensiunea petelor poate ajunge la 30 cm. Pe măsură ce patogenul se dezvoltă, petele devin necrotice, iar la suprafața lor se dezvoltă micelii albe, bumbăcoase, specifice (putregai alb). Tulpinile pot fi cuprinse de jur împrejur de patogen, care va distruge țesuturile ducând în final la moartea plantelor [Bolton et al., 2006; Khangune & Beard, 2015]. În zonele lezate epiderma se desprinde cu ușurință. În interiorul tulpinilor distruse (sfărâmicoase) se formează structuri scleroțiale, negre, tari, neregulate ca formă și de dimensiuni cuprinse aproximativ între 2 și 8 mm [EPPO, 1998; Popescu, 2005]. Uneori se formează scleroți și în rădăcini. În cazurile grave, tulpinile se usucă iar silicvele se coc prematur. În astfel de situații apar pagube mari în producție, mai ales atunci când frecvența plantelor bolnave este ridicată [Khangune & Beard, 2015]. Infecția miceliană este neuniformă în câmp.
Infecția ascosporică. Scleroții germinează carpogen, adică produc apotecii (fructificații sexuate) cu asce și ascospori. Eliberarea ascosporilor are loc în timpul înfloritului. Ascosporii infectează părțile aeriene ale plantelor de rapiță, fiind diseminați de vânt. Cel mai adesea infectează petalele căzute (senescente) care rămân lipite de frunze sau cad în axila frunzelor (când este umiditate). Din petale, patogenul trece în frunze și apoi în tulpină și ramificațiile laterale. Pe frunzele infectate apar leziuni cenușii, neregulate ca formă și dimensiune. Adeseori, aceste simptome sunt asociate cu petalele care sunt lipite de frunze. Țesutul bolnav se desprinde și cade iar în frunză rămân orificii [Saharan et al., 2005]. Acest tip de infecție este mai des întâlnit în unele zone din lume, producând pagube mari în producție [Clarkson et al., 2007]. Pe de altă parte, în timpul înfloritului patogenul se limitează de regulă la ramificațiile laterale iar pagubele sunt mai mici. Ascosporii ajunși în axila plantelor cu ajutorul petalelor infectează ramurile care se vor usca ulterior iar silicvele vor fi zbârcite [Saharan & Mehta, 2008]. Infecțiile din ascospori sunt uniforme în câmp comparativ cu cea miceliană (neuniformă).
Supraviețuirea fungului
Sclerotinia sclerotiorum supraviețuiește în sol sub formă de scleroți timp de aproape șapte ani, rămânând ca sursă de inocul viabilă pentru viitoarele plante gazdă. O sursă de inocul importantă rămâne și în masa de semințe. Unele studii arată că în unele probe au fost găsiți mai mult de 400 de scleroți/kg sămânță [Williams & Stelfox, 1980].
Tulpini cu simptome de albire produse de Sclerotinia sclerotiorum. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).
Există studii mai vechi care arată că fungul poate supraviețui și sub formă de miceliu în sămânță. De asemenea, se poate dezvolta saprofit pe resturile vegetale infectate atunci când condițiile climatice sunt favorabile (umiditatea și temperatura) - Neergard, 1958; Hims, 1979a; Willets & Wong, 1980.
Realizarea infecțiilor
Pentru realizarea infecțiilor sursa de inocul trebuie să fie prezentă, vremea să fie caldă și umedă, iar culturile înflorite. Sclerotinia sclerotiorum are nevoie de umiditate continuă o perioadă mai lungă de timp și temperaturi de peste 70 C în timpul nopților. Apoteciile cu asce și ascospori se dezvoltă doar atunci când umiditatea persistă timp de zece zile aproximativ. Scleroții nu formează apotecii la 300 C și nici la 50 C [Bom & Boland, 2000b].
Ascosporii reprezintă o sursă importantă pentru realizarea infecțiilor primare. Ei pătrund în țesuturi prin cuticulă (prin presiune mecanică) sau prin deschideri naturale și răni. Atât ascosporii răspândiți de vânt, cât și hifele din sol reprezintă surse de inocul primar care în condiții favorabile pot duce la instalarea epidemiilor de Sclerotinia sclerotiorum la rapiță [Sharma et al., 2010].
Se observă scleroții la suprafața tulpinii putrede. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).
După Jones & Gray (1973), temperatura influențează foarte mult germinarea scleroților. Aceștia nu germinează sub 100 C și poate fi inhibată la 150 C. Scleroții se dezvoltă foarte bine la temperatura de 200 C. Bineînțeles că pe lângă temperatură mai contează și alți factori care pot afecta dezvoltarea și chiar supraviețuirea scleroților. La temperaturi mai mari de 250 C dezvoltarea scleroților este mult încetinită. Sub 200 C dezvoltarea scleroților poate fi stânjenită, dar mult mai puțin [Jahan et al., 2022]. De regulă, pentru germinare, scleroții au nevoie de umiditate în sol și temperaturi moderate cuprinse între 15 - 250 C.
Leziunile sau petele apărute în urma infecțiilor se dezvoltă în condiții de vreme umedă și temperaturi cuprinse între 20 - 250 C. Dacă intervin perioade cu vreme uscată și caldă infecțiile se vor opri. Vor fi reluate dacă condițiile climatice devin favorabile.
Umiditatea relativă a aerului în timpul înfloritului este foarte importantă în realizarea infecțiilor. Atunci când umiditatea relativă este mai mare de 80%, ascosporii infectează petalele florilor senescente [Koch et al., 2007]. De aceea, pentru realizarea infecțiilor trebuie să cadă precipitații. Uneori este suficientă și apa din rouă care se scurge pe plantă și ajunge la sol.
Managementul integrat al fungului Sclerotinia sclerotiorum
Patogenul este foarte greu de combătut din cauza numărului mare de plante gazdă, cât și a supraviețurii scleroților în sol o perioadă foarte lungă de timp. Măsurile profilactice sunt esențiale. Măsurile chimice sunt ineficiente și neeconomice de cele mai multe ori. În prezent se caută soluții pentru controlul acestui patogen cu ajutorul măsurilor biologice. Acestea ar trebui integrate în strategiile de management pentru ținerea sub control a patogenului.
Măsurile profilactice sunt esențiale în controlul putregaiului alb Sclerotinia.
Se recomandă respectarea următoarelor măsuri:
Utilizarea la semănat a semințelor libere de scleroți;
Rotație de minimum 5 ani a două culturi non-gazdă [Gulya et al., 1997]. Ar fi bine la 7 ani [Popescu et al., 2005; Kora et al., 2008)];
Distanța mai mare între rânduri (pentru a nu crea un microclimat favorabil). Umiditatea relativă din interiorul culturilor de rapiță poate fi scăzută atunci când distanța dintre rânduri este mai mare permițând aerului să circule între plante;
Fertilizare echilibrată;
Îngroparea scleroților în sol prin efectuarea lucrărilor solului reduce sursa de inocul și capacitatea de a produce apotecii [Kharbanda & Tewari, 1996]. Această tehnică are succes doar dacă scleroții rămân îngropați. Dacă se fac lucrări ale solului în fiecare an există riscul ca scleroții să fie aduși din nou la suprafața solului înainte de a-și pierde viabilitatea. Se cunoaște că, scleroții germinează doar dacă sunt în stratul superficial al solului la 2 - 3 cm [Merriman et al., 1979];
Irigare optimă, la interval de 3 sau 7 zile [Mehta et al., 2009];
Evitarea solurilor luto - nisipoase deoarece favorizează dezvoltarea apoteciilor [Derbyshire & Denton, 2016].
Măsuri chimice
În perioada de vegetație, tratamentele se execută ținând cont de condițiile climatice prognozate și de fenofaza plantelor.
Momente optime de efectuare a tratamentelor cu fungicide:
Tratament la 20 - 50% plante înflorite. Momentul considerat optim este la 30%. De regulă, atunci când se evaluează nivelul de înflorire se ține cont de florile de pe tulpina principală a unei plante. Se analizează mai multe plante, numărându-se florile deschise pe tulpina principală;
Tratament înainte de căderea masivă a petalelor (dacă condițiile sunt favorabile realizării infecțiilor [Kutcher et al., 2011; Derbyshire & Denton, 2016].
În România sunt omologate pentru tratamentele în vegetație următoarele substanțe: Azoxistrobin; Protioconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + difenoconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Azoxistrobin + tebuconazol; Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Mepiquat clorură + piraclostrobin + prohexadion de calciu; Tebuconazol; Boscalid; Metconazol; Mepiquat clorură + metconazol; Difenoconazol; Boscalid + metconazol; Fluoxastrobin + tebuconazol; Mandestrobin; Isofetamid; Protioconazol; Boscalid + piraclostrobin; Boscalid + mefentrifluconazol; Fluopiram + protioconazol; Mefentrifluconazol [după APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].
Tulpini cu țesuturi înmuiate, brunificate și micelii albe la suprafață. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).
Măsuri biologice
În România sunt omologate trei biopreparate:
Agentul biologic M1 x 106 oospores/g Pythium oligandrum pentru tratamente în vegetație;
Agentul biologic Bacillus subtillis, tulpina QST 713 - se aplică la BBCH 60 - 69;
Agentul biologic Trichoderma asperellum, tulpina T34 - se aplică odată cu semănatul prin încorporarea granulelor sau înainte de semănat sub formă de soluție prin pulverizare la sol urmată de încorporare.
În alte țări există produse biologice pe bază de Coniothyrium minitans. Acest antagonist colonizează scleroții, degradându-i într-o perioadă mai lungă de timp (câteva luni) - Popescu, 2005; Yang et al., 2010; Kutcher et al., 2011. De interes sunt și agenții biologici Trichoderma harzianum și Bacillus amyloliquefaciens [Abdullah et al., 2008].
Bibliografie
Abdullah M. T., Ali N. Y., Suleman P., 2008. Biological control of Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary with Trichoderma harzianum and Bacillus amyloliquefaciens. Crop Protection 27, 1354 – 9.Bardin S. D, Huang H. C, 2001. Research on biology and control of Sclerotinia diseases in Canada. Canadian Journal of Plant Pathology 23, 88–98.Bolton M. D, Thomma B. P., Nelson B. D., 2006. Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary: biology and molecular traits of a cosmopolitan pathogen. Molecular Plant Pathology 7, 1 – 16.Bom M., Boland G. J., 2000. Evaluation of disease forecasting variables for sclerotinia stem rot (Sclerotinia sclerotiorum) of canola. Canadian Journal of Plant Science 80, 889 – 98.Clarkson J. P., Phelps K., Whipps J. A., Young C. S., Smith J. A., Watling M., 2007. Forecasting sclerotinia disease on lettuce: a predictive model for carpogenic germination of Sclerotinia sclerotiorum sclerotia. Phytopathology 97, 621–31.Derbyshire, M., Denton - Giles, M., 2016. The control of Sclerotinia stem rot on oilseed rape (Brassica napus): current practices and future opportunities. Plant Pathology. 65 (6): pp. 859 - 877.Gulya T., Rashid K. Y. and Masirevic S. M., 1997. Sunflower Diseases. In: Sunflower Technology and Production (Schneiter AA eds.), American Society of Agronomy, Crop Science Society of American, Soil Science Society of America, Madison, Wisconsin, pp. 263-379.Hims M. J., 1979a. Wild plants as a source of Sclerotinia sclerotiorum infecting oilseed rape. Plant 28: 197.Jahan, R., Siddique, S. S., Jannat, R., Hossain, M. M., 2022. Cosmos white rot: First characterization, physiology, host range, disease resistance, and chemical control. J. Basic Microbiol. 2022, 62, 911 – 929.Jones D., Gray E. G., 1973. Factors affecting germination of sclerotia of Sclerotini sclerotiorum from peas. Transactions of the British Mycological Society 60, 495 – 500.Kharbanda P. D., Tewari J. P., 1996. Integrated management of canola diseases using cultural methods. Canadian Journal of Plant Pathology 18, 168 – 75.Khangura R., Beard C., 2015. Managing sclerotinia stem rot in canola. Department of Agriculture and Food. Australian Government. Disponibil pe [https://www.agric.wa.gov.au/.../managing-sclerotinia-stem...]. Accesat la data de 17.04.2024.Koch S., Dunker S., Kleinhenz B., Rohrig M., von Tiedemann A, 2007. Crop loss-related forecasting model for Sclerotinia stem rot in winter oilseed rape. Phytopathology 97, 1186 – 94.Kora C., McDonald M. R., Boland G. J., 2008. New progress in the integrated management of sclerotinia rot. In: Ciancioa A, Mukerhi KG, eds. Integrated Management of Plants Pests and Diseases: Integrated Management of Diseases Caused by Fungi, Phytoplasmas and Bacteria. Dordrecht, Netherlands: Springer, 243 – 70.Kutcher, H. R, Dokken-Bouchard, F., Turkington, T. K., Fernando, W. G. D. Boyetchko, S. Buchwaldt, L. Hegedus D. and Parkin, I., 2011. Managing sclerotinia stem rot in canola. Canola Research Summit in Winnipeg, Manitoba, April 12-13.Lamey H. A., Nelson B. D. and Gulya T. J., 1998. Incidence of Sclerotinia stem rot on canola in North Dakota and Minnesota, 1991-1997. Proc Int. Sclerotinia Workshop, Fargo, ND, September 9 - 12, pp. 7 - 9.Ma, H. X., Feng, X. J., Yu, C., Chen, C. J., Zhou, M. G., 2009. Occurrence and characterization of dimethachlon insensitivity in Sclerotinia sclerotiorum in Jiangsu province of China. Plant Dis. 2009, 93, 36 – 42.Mehta Naresh, Hieu N. T. and Sangwan M. S. 2009. Influence of soil types, frequency and quantity of irrigation on development of Sclerotinia stem rot of mustard. J Mycol Pl Pathol 39: 506 - 510.Merriman P. R., Pywell M., Harrison G., Nancarrow J., 1979. Survival of sclerotia of Sclerotinia sclerotiorum and effects of cultivation practices on disease. Soil Biology and Biochemistry 11, 567 – 570.Neergaard P.. 1958. Mycelial seed infection of certain crucifers by Sclerotinia sclerotiorum (Lib) de bary. Plant Dis Rep 42: 1105-1106.Popescu G., 2005. Tratat de Patologia Plantelor, vol II, Agricultură, 341 p..Purdy L. H., 1979. Sclerotinia sclerotiorum: history, diseases and symptomatology, host range, geographic distribution and impact. Phytopathology 69: 875 – 880.Williams J. R., Stelfox D., 1980. Influence of farming practices in Alberta on germination and apothecium production of sclerotia of Sclerotinia sclerotiorum. Canadian Journal of Plant Pathology 2, 169 – 72.Willetts H. J. and Wong J. A. L. 1980. The biology of Sclerotinia sclerotiorum, S. trifoliorum, and S. minor with emphasis on specific nomenclature. Bot Rev 46: 100 – 165.Saharan G. S., Mehta Naresh and Sangwan M. S., 2005. Diseases of oilseed crops. Indus Publication Co., New Delhi, 643p.Saharan G. S and Mehta Naresh., 2008. Sclerotinia diseases of crop plants: Biology, ecology and disease management. Springer Science+Busines Media B.V. The Netherlands, 485p .Sharma Pankaj, Meena P. D., Rai P. K., Kumar S. and Siddiqui S. A., 2010. Relation of petal infestation to incidence of Sclerotinia sclerotiorum in Brassica juncea. National Conference, IPS SKRAU, Bikaner, October 27 - 28, p.76.Yang L., Li G. Q., Long Y. Q., Hong G. P., Jiang D. H., Huang H. C., 2010. Effects of soil temperature and moisture on survival of Coniothyrium minitans conidia in central China. Biological Control 55, 27 – 33.***EPPO, 1998. Guideline on good plant protection practice. Rape, 10 p.Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Blumeria graminis produce boala numită „făinare”. Acest fung este prezent în culturile de cereale an de an, cu frecvențe și intensități diferite de atac, în funcție de condițiile climatice. În toamnele și iernile blânde, în culturile de cereale păioase sunt observate simptomele tipice ale patogenului. În acest articol veți găsi informații utile despre biologia patogenului, simptomatologia, pagubele produse și strategia de combatere.
În culturile de grâu și orz din județul Timiș (cu siguranță și în alte zone din țară), fungul Blumeria graminis își face simțită prezența. Condițiile climatice înregistrate în luna martie 2024 (vreme răcoroasă și umedă) favorizează patogenia.
În culturile de grâu și orz verificate, am observat miceliile albe, bumbăcoase în zona bazei tulpinii, pe teaca frunzelor și pe frunzele bazale. Prin comparație cu grâul, la unele soiuri de orz simptomele pot fi observate pe frunzele noi.
Recomand verificarea culturilor și a prognozei climatice.
Făinare alături de pătare reticulară
În cazul în care vremea răcoroasă și umedă se menține patogenul va urca în etajele superioare ale plantelor, pe măsură ce acestea se dezvoltă. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor opresc evoluția făinării cerealelor păioase.
La apariția epidemiilor și chiar a pandemiilor de făinare concură factorii tehnologici (monocultura sau absenţa rotaţiei, densitatea mare a plantelor, irigarea, excesul sau carenţa elementelor nutritive, întârzierea semănatului), precum și vremea răcoroasă și umedă.
Importanța economică a bolii
Făinarea cerealelor păioase face parte dintre principalii patogeni prezenți an de an în țara noastră. La nivel mondial, boala este larg răspândită pe toate continentele, dar mai ales în zonele umede. Pierderile de producție sunt în strânsă corelație cu condițiile climatice, putând ajunge chiar la 45%. Pe lângă pierderile cantitative, fungul poate afecta și calitatea recoltei (însușirile de panificație) - [Zeller et al., 2002]. În condiții de infecții severe la spic, Blumeria graminis poate afecta coacerea grâului și calitatea morăritului [Everts et al., 2001].
Este important ca frunza stindard să fie liberă de patogen, mai ales la soiurile sensibile. Dacă patogenul cuprinde această frunză (esențială pentru producția finală), pagubele în producție pot ajunge la 25%. La soiurile rezistente pierderile înregistrate pot fi cuprinse între 5 - 8%, atunci când făinarea ajunge la frunza stindard (steag).
Recunoașterea simptomelor
Simptomele produse de Blumeria graminis la orz și grâu sunt foarte ușor de recunoscut, neputând fi confundate cu simptomele produse de alți patogeni foliari. Atacă toate organele aeriene ale plantelor (frunze, teci, tulpini, spice, ariste).
Tabloul simptomatic al bolii:
După realizarea infecției, pe frunzele bazale apar pete clorotice sau galbene;
La suprafața petelor de pe frunze, pe măsură ce patogenul evoluează, se formează aglomerări de micelii mici, albe și cu aspect pâslos. Miceliile albe pot fi izolate sau se pot uni;
În condiții favorabile, pete acoperite de micelii vor apărea și pe frunzele din etajele superioare, pe tecile frunzelor, pe tulpini (miceliile le cuprind de jur împrejur ca un manșon) și în final pe spice;
Miceliile albe de pe organele atacate își vor schimba culoarea (de la alb la gălbui) pe măsură ce boala evoluează, căpătând aspect prăfos, făinos. Este semn că ciuperca sporulează (se formează lanțurile de conidii sau oidii). Datorită aspectului făinos, boala a primit numele popular de „făinare”;
Pe măsură ce plantele devin mature, aglomerările de hife miceliene devin gri şi apoi uşor brune la culoare. În această etapă pot fi observate în micelii corpușoare mici, negre, asemănătoare cu boabele de piper (peritecii sau cleistotecii cu asce şi ascospori). Formarea cleistoteciilor reprezintă sporogeneza telomorfă sau sexuată a ciupercii sau „faza galben - roşcată”;
Sub pâsla miceliană, uşor desprinsă cu degetele mâinilor, ţesuturile plantelor sunt brune, necrotice sau moarte [Hatman et al., 1989; Eliade, 1990; Lipps, 1996; Baicu et Seşan, 1996; Popescu, 1998, 2005].
Micelii albe pe teaca frunzei
În condiții favorabile, la soiurile sensibile și în zonele unde sunt prezente patotipuri cu virulență ridicată, manifestarea la exteriorul plantelor, specifică ciupercii Blumeria graminis, devine severă, amplă, adică ia caracter de masă sau de epidemie şi chiar de pandemie [Prescott et al., 1986; Popescu, 1998; Bissonette, 2002].
Supraviețuirea patogenului peste iarnă
Fungul iernează în anotimpul rece sub formă de cleistotecii pe samulastra de grâu și orz infectat. Pe lângă cleistotecii, patogenul poate ierna și sub formă de micelii pe plantele de grâu şi orz, putând produce conidii ce pot fi responsabile de infecțiile inițiale. Iernarea şi perpetuarea de la un an la altul a fost şi este studiată de diferiţi cercetători, dar ca şi alte probleme şi în aceasta sunt multe lucruri neelucidate sau controversate.
Realizarea infecțiilor
Infecțiile cu Blumeria graminis pot apărea încă din toamnă dacă vremea permite. Uneori, în iernile blânde se pot observa micelii albe pe frunzele tinerelor plăntuțe. În toamna 2023 și iarna 2024, în zona de vest a țării au fost observate infecții la grâu și orz.
Infecţiile de toamnă constituie sursa principală de răspândire a bolii, miceliul rezistând peste iarnă [Hulea et al., 1975; Hatman et al., 1989; Popescu, 1998; Bissonnette, 2002].
Primăvara, primele infecții sunt produse de ascosporii eliberați din ascele aflate în cleistotecii, cât și de conidiile produse de miceliile care iernează. Cleistoteciile se formează pe frunze, pe tulpini şi teci (iernează pe acestea), iar în primăvara următoare ascosporii eliberați produc infecţiile primare [Sandu-Ville, 1967; Eliade, 1990; Davis et al., 2002]. După Eliade (1990), la Blumeria graminis pe Triticum vulgare, cleistoteciile se formează din abundenţă şi de obicei în fiecare an, în condiţiile din ţara noastră.
Infecțiile secundare în sezonul de vegetație sunt produse în mod repetat de conidiile care se formează la suprafața miceliilor când ciuperca sporulează (sporulare asexuată). Conidiile sunt purtate de vânt pentru ciclul secundar al bolii la intervale de zece zile.
Condiții climatice favorabile infecțiilor
Factorii de mediu contează cel mai mult în realizarea infecțiilor, care este în strânsă corelație cu următorii parametri climatici:
Temperatura. Fungul Blumeria graminis, realizează infecţia cerealelor şi își manifestă patogenitatea în limite largi de temperatură. Cu toate acestea, ciuperca este virulentă în condiții de răcoare. Asta înseamnă că preferă temperaturile cuprinse între 17 - 220C [Prescott et al., 1986; Williams et Littlefield, 1995] sau 15 - 250C [Kochourek et Vechet, 1984; Bailey et al., 1995; Lipps, 1996]. Pe măsură ce temperaturile trec de 250C, patogenul nu mai infectează;
Umiditatea (roua, precipitațiile, umiditatea relativă a aerului). Umiditatea relativă a aerului şi precipitaţiile interferează pozitiv cu gradul de atac al ciupercii, dar cu o intensitate redusă la jumătate faţă de rouă. S-a constatat că ciuperca poate fi mai agresivă la valori mai scăzute ale umidității (37 - 56%) decât la o atmosferă cu hidroscopicitate de 79 - 97% (Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990; Yang et al., 1992; Friedrich, 1995 a şi b; Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b). Alți autori arată că făinarea poate fi puternic extensivă atunci când umiditatea relativă este cuprinsă între 85% și 100% (în prezența sau lipsa ploilor) - [Kochourek et Vechet, 1984; Prescott et al., 1986; Bailey et al., 1995; Williams et Littlefield, 1995; Lipps, 1996]. Ploile puternice nu sunt favorabile producerii de spori sau creşterii miceliului pe suprafaţa frunzelor [Evans, 1997; Chet, 2003];
Lumina. Însuşirile de patogenitate ale ciupercii sunt influenţate şi de lumină şi de întuneric. La întuneric lanţurile de oidii sunt mai lungi, au vitalitate scăzută şi o slabă putere de infecţiozitate datorită conţinutului scăzut de carbohidraţi [Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990];
Nebulozitatea de 3 - 6 este la limita semnificaţiei [Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b];
Viteza vântului este importantă în diseminarea patogenului în interiorul plantelor și la distanțe mai mari [Eliade, 1990; Cotuna et Popescu, 2005b].
Managementul integrat al făinării cerealelor
Făinarea cerealelor păioase poate fi combătută prin utilizarea echilibrată a măsurilor profilactice, chimice și biologice. În România, de regulă patogenul nu pune probleme decât în anii extrem de favorabili infecțiilor și doar atunci când infecția ajunge la spic putem discuta de daune.
Miceliu de culoare cenușie (mai vechi) alături de rugina (Puccinia hordei)
Măsuri profilactice
Aceste măsuri au rol important în prevenirea făinării la grâu, dar și la alte cereale și constau în: respectarea rotaţiei culturilor; executarea corectă a lucrărilor solului; semănatul la date şi densităţi optime; folosirea soiurilor rezistente cu productivitate ridicată; utilizarea raţională a fertilizării; distrugerea samulastrei; irigarea judicioasă acolo unde este cazul [Hatman et al., 1986; Iacob, 2003].
Măsurile de prevenție enumerate pot ține departe boala. Pe de altă parte, sunt cele mai ieftine.
Măsuri chimice
Combaterea chimică trebuie să se facă la avertizare, după cum urmează:
După înfrățit când pe ultimele trei frunze sunt peste 25 pete pâsloase;
Înainte de înflorit când pe frunza stindard sunt peste 25 pete pâsloase (PED-ul sau pragul economic de dăunare) și factorii climatici (temperatură, umiditate, ploaie, ceaţă, rouă) continuă să se întrunească în limite optime pentru dezvoltarea bolii [Popescu, 1998].
De reținut! Stropirile aplicate la faza de un nod (stadiu de creştere GS 31) au controlat de timpuriu făinarea. Cel mai bun control a fost asociat cu stropirile aplicate la emergerea frunzei stindard (GS 39 – 43) sau apariţia spicului (GS 59), stadii dezvoltate înainte de creşterea atacului. Stropirile aplicate în fenofazele amintite au determinat o bună protecţie a spicului [Harwick et al., 1994].
Fungicidele omologate în România pentru combaterea făinării cerealelor (dar și pentru alte boli ale cerealelor) sunt: azoxistrobin; azoxistrobin + protioconazol; azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; protioconazol + tebuconazol; protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; bixafen + tebuconazol; difenoconazol; metrafenonă; ciprodinil; piriofenonă; fluxapyroxad; fenpropidin; fluxapyroxad + mefentrifluconazol; mefentrifluconazol + piraclostrobin; mefentrifluconazol; metconazol; protioconazol; tebuconazol; boscalid + kresoxim metil; difenoconazol + fluxapiroxad; proquinazid; proquinazid + protioconazol; kresoxim - metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].
Măsuri biologice
În culturile de cereale, măsurile biologice aproape că nu există. Având în vedere contextul actual (multe pesticide sunt retrase) există interes la nivel mondial pentru mai mulți agenți biologici care ar putea fi utilizați în combaterea făinării cerealelor. Aceștia sunt: Bacillus subtilis, B. chitinospora, B. pumilus, Pseudomonas fluorescens, Rhodotaula sp. (Xiaoxi & Wenhong, 2011; Shahin et al., 2019).
Lanț de conidii de Blumeria graminis la microscop
Bibliografie
Baicu T., Seşan Tatiana Eugenia, 1996 – Fitopatologie agricolă, Ed. Ceres Bucureşti, 315, p. 137 – 139;Bailey J. E., Jarrett R., Leath S., 1995 – Disease Identification North Carolina Cooperative Extension, Small Grain Production Guide 7, 1995.Bissonnette Suzanne, 2002 – Powdery mildew of wheat. The Pest Management and Crop Development Bulletin.Chen - Xiaoxi, Liu Wenhong, 2011 - Potent antagonistic activity of newly isolated biological control Bacillus subtilis and novel antibiotic against Erysiphe graminis f. sp. tritici, Journal of Medicinal Plants Research, Vol. 5(10), pp. 2011 - 2014, Available online at http://www.academicjournals.org/JMPR ISSN 1996-0875 ©2011 Academic Journals, accesat la data 18.04.2022.Chet L., 2003 – Development of powdery mildew and leaf rust epidemics in winter wheat cultivars: Plant soil Environ, 49 (10): 439 – 442.Cotuna Otilia, Popescu G., 2005b - Researches concerning the sexual incidence of Blumeria graminis (DC) Speer in different biotrophic related with the climatic factors. 5th Intern. Conference, Univ.of Miskolc, Hungary, 14 - 20 aug. 2005 (Agriculture), 43 - 48.Davis R. M., Davis U. C., Jackson L. F., 2002 – Small grains powdery mildew, UCIPM Pest Management Guidelines: Small Graines Disease UC ANR Publication 3466.Deacon J. W., 2006 – Fungal biology, Blackwell Publishing Ltd, 280 - 307.Eliade Eugeania, 1990 – Monografia erysiphaceelor din România, Bucureşti, 573, p. 166 – 179.Everts K. L., Leath S., Finney P. L., 2001 - Impact of powdery mildew and leaf rust on milling and baking quality of soft red winter wheat. Plant Dis.,85: 423 – 429.Friedrich S., 1995 – Calculation of conidial dispersal of Erysiphe graminis whithin naturally infected plant canopies using hourly meteorological input parameters. Zeitschrift für Pflanzen krankheiten und Pflanzenschutz, 1995, 102: 4, p. 337 - 347.Friedrich S., 1995 – Modelling infection probability of powdery mildew in winter wheat by meteorological input variables. Zeitschrift für Pflanzenkranken heiten und Pflanzenschutz, 1995, 102: 4, 354 - 365.Harwick N. V., Jenkins J. E. E., Collins B., Groves S. J., 1994 – Powdery mildew (Erysiphe graminis) on winter wheat: control whit fungicides and the effects on the yield, Crop Protection 1994, 13: 2, p. 93 - 98.Hatman M., Bobeş I., Lazăr Al., Gheorghieş C., Glodeanu C., Severin V., Tuşa Corina, Popescu I., Vonica I., 1989 – Fitopatologie, Edit. Did. şi Ped. Bucureşti, p. 185 - 188.Hulea Ana, Paulian F., Comeş I., Hatman M., Peiu M., Popov C., 1975 – Bolile şi dăunătorii cerealelor. Edit. Ceres, Bucureşti, p. 27 – 30.Iacob Viorica, 2003 – Fitopatologie, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, p. 170.Kocourek F., Vechet L., 1984 - Uber ein temperaturbhangiges Modell zur Vorhersage der Entwicklungsgeschwindikeit bei Erysiphe graminis f. sp. tritici. Anz. Schadlinskd. Pfl. Um.,57:15 - 18.Lipps Patrick E., 1996 – Powdery mildew of wheat. The Ohio State University Extension. Plant Pathology.Prescott J. M., Burnett P. A., Saari E. E., 1986 – Wheat Diseases and Pests, A Guide for Field identification, CMMYT. Mexico.Popescu G., 1998 – Fitopatologie, Edit. Mirton Timişoara, 1998, 190, p. 3 – 4.Popescu G., 2005 – Tratat de Patologia plantelor, vol. II, agricultură, Editura Eurobit, 350 p..Shahin A. A., Ashmavy M. A., Esmail M. S., El - Moghazy, 2019 - Biocontrol of wheat powdery mildew disease under field conditions in Egypt, Plant Protection and Pathology Research, Zagazig J. Agric. Res., vol. 46, No (6B), 2255 - 2270.Sandu Ville C., 1967 – Ciupercile Erysiphaceae din România. Ed. Acad. RSR, Bucureşti, 358 p.Trevathan L. E., 2001 – Diseases of Crops, Departament of Entomology and Plant Pathology, Missisipii State University. EPP, 4214 – 6214.Wiliams E., Littlefield L. J., 1995 – Major Foliar Fungal Diseases of Wheat in Oklahoma. Oklahoma Cooperative Extension Service. OSU Extension Facts, F - 7661.Yang J. S., Ge Q. L., Wu W., Wu Y. S., 1992 – On the infection cycle of Blumeria graminis D.C. Speer in Northeastern China. Acta Phytopatologica Sinica, 1992, 22: 1. P. 35 - 40.Zeller F. J., Petrova Nedialka, Spetsov Penko, Hsam S. L. K., 2002 - Identification of powdery mildew and leaf rust resistance genes, in common wheat (Triticum aestivum L. em. Thell.) cultivars grown in Bulgaria and Russia. Published in Issue, nr. 122, 32 - 35.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Aducem în atenția fermierilor informații importante despre fungul Erysiphe cruciferarum care produce făinarea cruciferelor. Acest fung a fost prezent în zona de vest a României și în toamna 2023. De fapt, a și iernat în aceste culturi.
Condițiile climatice din acest început de primăvară sunt favorabile dezvoltării patogenului Erysiphe cruciferarum, care este prezent de două săptămâni în culturile de rapiță. Informațiile din materialul de față pot ajuta fermierii să prevină infecțiile sau să intervină la momentul optim.
Importanța economică a fungului, simptome și daune
La nivel mondial, în zonele unde se cultivă intensiv rapița, pe fondul rotațiilor scurte și a condițiilor climatice în schimbare, Erysiphe cruciferarum este considerat un patogen cu importanță economică ridicată [Runno - Paurson et al., 2021]. În România, patogenul apare sporadic și rareori au fost raportate pierderi în producție.
Simptome produse de Erysiphe cruciferarum pe frunze de rapiță, martie 2024
Fungul Erysiphe cruciferarum produce pagube în producție în anii în care au loc infecții la nivelul silicvelor și frunzele bolnave cad de pe plante. De regulă, cele mai severe infecții apar atunci când vremea este umedă (umiditatea relativă între 50 - 95%), iar temperaturile sunt cuprinse între 15 - 200C. În astfel de condiții climatice, organele atacate sunt acoperite de un miceliu dens, alb, pulverulent, făinos. O astfel de situație s-a înregistrat în județul Timiș în anul 2019, când făinarea a cuprins toate organele plantei, inclusiv silicvele, producând daune semnificative. Însă, de cele mai multe ori, făinarea nu este dăunătoare rapiței.
Simptomele tipice pot fi recunoscute foarte ușor, deoarece la suprafața organelor atacate apar colonii miceliene de culoare albă, difuze. Miceliile albe pot fi observate pe ambele părți ale frunzelor, de jur împrejurul tulpinilor, lăstarilor, silicvelor. Primele simptome apar pe frunzele bătrâne. Frunzele acoperite de micelii se vor usca. În cazurile grave, frunzele cad la sol (defoliere prematură). Defolierea prematură duce la pierderi în producție.
Micelii albe pe frunză de rapiță. Foto realizată la sfârșit de februarie 2024
Plantele de rapiță trebuie controlate pe întreaga perioadă de vegetație, mai ales în primăverile umede. Pe măsură ce patogenul se dezvoltă, miceliile albe sau așa numitele pete pâsloase devin mai dense. Aspectul făinos (prăfos sau pulverulent) apare atunci când miceliul sporulează. Față de alte făinări unde sporii (conidiile) sunt înlănțuiți, la Erysiphe cruciferarum conidiile nu sunt înlănțuite [Docea & Severin, 1990]. Pe măsură ce petele păsloase îmbătrânesc, capătă culoare cenușie și pot fi observate corpurile fructifere numite cleistotecii. Infecțiile primare sunt realizate de către ascosporii din ascele protejate de cleistotecie. Infecțiile secundare sunt făcute de către conidii.
La hibrizii toleranți sau rezistenți poate fi observată o reacție de apărare (am observat și eu acest aspect). La acești hibrizi, miceliile (pete pâsloase) sunt de dimensiuni mai mici și au culoare cenușie albicioasă. Sub micelii, țesuturile au culoare negricioasă [Koike et al., 2007].
Micelii albe pe pețiol, martie 2024
Biologia și epidemiologia patogenului
Este important ca fermierii să cunoască măcar câteva aspecte despre biologia și condițiile climatice preferate de acest patogen, astfel încât vor putea preveni din timp instalarea infecțiilor.
Erysiphe cruciferarum este un parazit obligatoriu, supraviețuind peste anotimpul rece pe resturile vegetale sau în sol sub formă de cleistotecii cu asce și ascospori. De asemenea, poate ierna și pe culturile de rapiță de toamnă, cât și pe samulastră (sub formă de micelii) [Koike et al., 2007]. Când condițiile de mediu sunt favorabile (temperaturi de 15 - 250C) cleistoteciile eliberează ascele care conțin ascospori, aceștia fiind responsabili de realizarea infecțiilor primare. Cu ajutorul vântului ei ajung pe suprafața țesuturilor vegetale, germinează și produc infecția. După realizarea infecțiilor primare, în miceliile albe, difuze care apar la suprafața organelor atacate se vor forma conidiile responsabile de realizarea infecțiilor secundare repetate. La sfârșitul perioadei de vegetație în pâsla miceliană se vor forma cleistoteciile, formă sub care fungul iernează [Schwartz & Gent, 2004].
Martie 2024
Infecțiile pot fi severe atunci când temperaturile sunt cuprinse în intervalul 22-27°C, iar umiditatea relativă este scăzută în timpul zilei și ridicată în timpul nopții.
Erysiphe cruciferarum infectează buruienile (gama de plante gazdă este largă) trecând cu ușurință pe plantele cultivate. De aceea, culturile nu trebuie să fie îmburuienate.
Managementul integrat al făinării rapiței
Metodele profilactice sunt foarte importante în strategiile de combatere.
Fermierii ar trebui să fie atenți la următoarele măsuri:
Respectarea rotației - rotația de trei ani este indicată;
Eliminarea plantelor gazdă (ar trebui să prevină apariția bolii);
Cultivarea de hibrizi rezistenți;
Evitarea stresului cauzat de secetă;
Adunarea resturilor vegetale (în cazul unor infecții severe);
Fertilizarea echilibrată;
Executarea arăturilor adânci de toamnă în anii când infecțiile au fost masive [Docea & Severin, 1990].
Martie 2024
Metodele chimice sunt predominante, din păcate. Tratamentele chimice se impun, mai ales atunci când infecțiile apar când silicvele sunt formate. În primăverile răcoroase și umede se recomandă efectuarea unui tratament preventiv.
Fungicidele omologate în România pentru combaterea acestui patogen sunt pe bază de: Tebuconazol; Protioconazol (se aplică preventiv, la apariția primelor simptome); Boscalid + metconazol (după APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.2.2).
Respectați dozele, momentele optime de aplicare și timpii de pauză (care sunt destul de mari, între 35 - 56 zile).
Metode biologice
Combaterea acestui patogen cu ajutorul agenților biologici este de interes în prezent. Biofungicidul pe bază de Ampelomyces quisqualis (AQ10), o ciupercă antagonistă, poate fi utilizat cu succes în combaterea făinării rapiței. AQ10 se aplică ca tratament preventiv, nu curativ. AQ10 trebuie amestecat cu un ulei mineral sau cu un surfactant siliconic. Se recomandă ca tratamentele să fie făcute dimineața devreme sau seara târziu, iar plantele să fie acoperite complet de soluție. Această recomandare este valabilă pentru toți agenții biologici utilizați în combaterea bolilor și dăunătorilor. Momentul aplicării este foarte important deoarece de el depinde eficacitatea tratamentelor [Schwartz & Gent, 2015].
Martie 2024
Bibliografie
1.Docea E., Severin V., 1990. Ghid pentru recunoașterea și combaterea bolilor plantelor agricole, Editura Ceres, Întreprinderea poligrafică ”Oltenia”, 320 p.2.Eve Runno-Paurson, Peeter Lääniste, Viacheslav Eremeev, Liina Edesi, Luule Metspalu, Astrid Kännaste & Ülo Niinemets, (2021). Powdery mildew (Erysiphe cruciferarum) evaluation on oilseed rape and alternative cruciferous oilseed crops in the northern Baltic region in unusually warm growing seasons, Acta Agriculturae Scandinavica, Section B — Soil & Plant Science, 71:6, 443 - 452.3.Koike, S. T., Gladders, P., Paulus, A. O. (2007). Vegetable Diseases: A Color Handbook. 30 Corporate Drive, Suite 400, Burlington, MA 01803, USA: Gulf Professional Publishing. p. 168. ISBN 0-12-373675-7.4.Runno-Paurson Eve, Peeter Lääniste, Viacheslav Eremeev, Liina Edesi, Luule Metspalu, Astrid Kännaste & Ülo Niinemets, (2021). Powdery mildew (Erysiphe cruciferarum) evaluation on oilseed rape and alternative cruciferous oilseed crops in the northern Baltic region in unusually warm growing seasons, Acta Agriculturae Scandinavica, Section B — Soil & Plant Science, 71:6, 443 - 452.5. Schwartz, H. F., Gent, D. H. (December 31, 2004). "Canola & Mustard- Powdery Mildew" (PDF). Highplains IPM. Retrieved October 21, 2015. La Stațiunea Didactică Timișoara - USVT. La 22 martie 2024 făinarea este prezentă pe frunzele bazale ale rapiței
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Readuc în atenția pomicultorilor fungul Schizophyllum commune (patogen/saprofit) care este tot mai prezent în livezile de pomi fructiferi, în cele de nuc și chiar în plantațiile de paulownia. În articolul de față găsiți informații valoroase despre patografia, biologia, epidemiologia și combaterea acestui fung.
Fungul S. commune a fost raportat ca fiind prezent în lemnul mort la aproximativ 150 de genuri de plante. Ocazional a fost raportat și ca patogen la speciile lemnoase, dar și la oameni [Schmidt et Liese, 1980].
Takemoto et al. (2010) arată că fungul este recunoscut ca agent patogen ce produce putrezirea lemnului la pomii vii. În cartea sa despre bolile pomilor fructiferi, Togashi (1950), a descris S. commune ca fiind un agent patogen care pătrunde prin răni și duce la putrezirea lemnului la multe specii pomicole (semințoase, sâmburoase), putând produce pagube considerabile. Autorul arată că fungul este adesea semnalat la măr, piersic, cireș, cais.
Despre acest fung am mai scris în trecut. Acum îl readuc în atenția dumneavoastră deoarece constat că el se extinde tot mai mult în livezile din România, fiind prezent mai mult la pomii tineri decât la cei bătrâni, aflați în declin (cum ar fi normal să fie). Bineînțeles că, prezența acestui fung la pomii tineri ar trebui să ne îngrijoreze deoarece aceștia vor intra în declin.
În luna februarie 2024 am efectuat controale fitosanitare în livezi tinere de nuc (5 ani și 11 ani) din Sibiu. Am constatat că nucii erau infectați cu fungi care produc cancere (acum lucrez la diagnostic). Pe zonele lezate, în crăpăturile scoarței de pe tulpini și ramuri erau prezenți carpoforii fungului Schizophyllum commune. În consecință, starea de sănătate a nucilor este grav afectată, la fel și vigoarea.
Carpofori de Schizophyllum commune pe trunchi de nuc
După nuc, la începutul lunii martie 2024 am verificat o plantație de paulownia în vârstă de 6 - 7 ani din vestul României. Arborii erau și ei infectați cu un patogen care produce cancer (în analiză pentru stabilire diagnostic). Atașat, pe zonele bolnave era fungul Schizophyllum commune, care va întregi procesul de putrezire al lemnului. Având în vedere că lemnul de paulownia este cultivat pentru cherestea, patogenii instalați vor deprecia calitatea lemnului.
Carpofori de Schizophyllum commune pe trunchi de paulownia
Boala produsă de Schizophyllum commune poartă numele de „putregaiul alb” sau „putrezirea Schizophyllum” (în engleză „Schizophyllum rot”). Există autori care au numit boala „cancerul și declinul pomilor”, deoarece fungul are capacitatea de a putrezi lemnul. Din momentul în care pătrunde în tulpină, ciuperca nu mai poate fi controlată. Cu cât diametrul tulpinii este mai mic, pomii sau arborii infectați sunt sortiți pieirii, mai devreme sau mai tarziu.
Schizophyllum commune este considerat un fung saprofit ce are capacitatea de a descompune lemnul mort, dar poate provoca daune și copacilor slăbiți, la fel ca o ciupercă patogenă cu virulență slabă. Prin urmare, este considerat un parazit de rană sau de plagă care poate degrada lemnul pomilor (cambium/alburn rănit dar și duramenul expus). În general, ciuperca colonizează pomii stresați de căldură, arsuri solare, secetă, insecte sau răni majore, lemnul tăiat și căzut și părțile moarte ale copacilor vii. Putrezirea lemnului este de obicei o boală a copacilor bătrâni. În cazuri speciale, ciuperca poate infecta și pomii tineri. Când Schizophyllum commune infectează pomii tineri și foarte tineri, este semn că aceștia sunt debilitați din alte cauze. Patogenul este dificil de gestionat în livezile infectate.
Atenție, Schyzophyllum commune produce boli la oameni.
S. commune este cel mai cunoscut agent de infecție umană dintre Basidiomycotine. Pe lângă faptul că este considerat un agent patogen al plantelor din ce în ce mai agresiv care provoacă putregaiul alb, s-a raportat recent că această ciupercă poate provoca boli grave: micoza bronhopulmonară alergică [Kamei et al., 1994], boală pulmonară cronică [Ciferri et al., 1956], meningită [Chavez – Batista et al., 1955], sinuzită [Kern et Uecker, 1986; Catalano et al., 1990; Rosenthal, 1992], alergii etc. Datorită adaptării extraordinare la climatul arid și rezistența la poluare, Schizophyllum commune s-a dovedit a fi cel mai agresiv și de succes invadator fungic universal al speciilor lemnoase, amenințând oamenii imunodeprimați și chiar pe cei sănătoși [Matavulj et al., 2013].
Recunoașterea simptomelor
Fungul se recunoaște foarte ușor datorită corpurilor fructifere (în formă de evantai și culoare albă, cenușie) prezente pe trunchiul și ramurile pomilor și/sau arborilor. Prezența carpoforilor indică faptul că scoarța și cambiul sunt moarte, iar ramurile sau tulpina sunt cel puțin parțial putrede. Deoarece degradarea cauzată de acest fung poate progresa rapid în tulpină, se presupune că, atunci când carpoforii sunt vizibili, o parte considerabilă a tulpinii ar putea fi putrezită. Prin urmare, tulpinile sau ramurile care prezintă fructificații ar trebui considerate cu un risc crescut de mortalitate [Luley et Kane, 2009].
Pomii infectați au vigoarea scăzută, prezintă gome în țesuturile lemnoase, frunze mici, putând apărea chiar fenomene de defoliere prematură [Puterill, 1922]. Majoritatea pomilor infectați sunt de obicei deja slăbiți și prezintă simptome nespecifice de anomalie a coroanei, cum ar fi defolierea, regresia, producții mici.
Corpurile fructifere (carpoforii sau bazidiocarpii) au dimensiuni cuprinse între 1 - 6 cm lățime, formă de evantai când se formează pe părțile laterale ale pomului, neregulată uneori funcție de locul unde se formează. Carpoforii sunt acoperiți cu perișori și pot avea culoare albă, cenușie și chiar cafenie când îmbătrânesc, nu au tulpină, au consistență tare, pieloasă. Lamelele de pe suprafața inferioară (asemănătoare unor branhii) produc bazidiospori. Sporii au dimensiuni cuprinse între 3-4 x 1-1,5 μm, sunt cilindrici până la eliptici, netezi. Corpurile fructifere sunt necomestibile datorită dimensiunilor mici și consistenței pieloase, dură. Basidiosporii sunt dispersați abundent în aer și joacă un rol important în realizarea infecțiilor [James et Vilgalys, 2001].
Pe timp de secetă, corpurile fructifere se usucă, dar au capacitatea de a se rehidrata în condiții de umiditate. Astfel, de deschid și se închid de mai multe ori pe parcursul unui sezon de creștere. Aceasta este o adaptare excelentă pentru un climat arid, cu ploi sporadice. Spre deosebire de alte ciuperci, miceliul trebuie să producă doar un set de corpi fructiferi pe an. Este o strategie excelentă pentru reproducerea fungică. Chiar și în timpul iernii putem găsi corpuri fructifere sporulante ale acestei ciuperci.
După Hemmi (1942), S. commune are capacitatea de a invada țesuturile vii ale plantelor lemnoase și de a le omorî treptat [Hemmi, 1942]. Încă din 1922, Putterill a realizat experimente de inoculare la migdal, cais și piersic și a raportat că fungul a manifestat patogenitate la cais și piersic. Tot el a raportat și prezența gomelor, cleiurilor în vasele și celulele lemnului bolnav. Partea putredă a lemnului se distinge clar de cea sănătoasă printr-o linie distinctă. Uneori, ciuperca poate popula țesuturile vii ale pomilor fără simptome vizibile [Nakazawa et Harada, 2002]. După Poole (1929), patogenul poate pătrunde ușor la merii infectați de bacteria Erwinia amylovora. De asemenea, poate însoți cancerele produse de Nectria sp., Botryosphaeria sp., Phomopsis sp., Valsa sp. etc.
Realizarea infecțiilor
Unii cercetători consideră S. commune parazit de plagă sau chiar saprofit, alții arată că fungul este de fapt un agent patogen al plantelor producând boala „putrezirea Schizophyllum” sau „Schizophyllum rot” (în engleză), la pomii vii. La sâmburoase poate produce pagube considerabile mai ales la pomii debili sau neîngrijiți [Togashi, 1950; Kishi, 1998].
De-a lungul timpului, ciuperca a fost recunoscută de către mulți cercetători ca fiind agent patogen de putrezire al pomilor fructiferi [Putterill, 1922; Bergdahl et French, 1985; Lacok, 1986; Oprea et al., 1994; Snieskiene et Juronis, 2001; Shimizu et al., 2008; Lahbib et al., 2016].
De obicei, Schizophyllum commune nu poate pătrunde într-o plantă sănătoasă. Un pom viu poate fi infectat doar dacă prezintă leziuni prin care ciuperca poate pătrunde. Cazuri excepționale au fost raportate la măr, unde ciuperca a pătruns totuși prin țesuturile tinere de la vârful tulpinii. De regulă, fungul pătrunde prin răni care lasă la vedere alburnul, cum ar fi: leziuni ce rămân în urma tăierilor, înghețurilor, arsurilor solare, grindinei, atacului agenților fitopatogeni și al dăunătorilor etc [Putterill, 1922; Snieškienė et Juronis, 2001; Ito, 1955; Nakazawa, N. & Harada, 2002].
Odată infecția realizată, fungul Schizophyllum commune descompune scoarța și cambiul copacilor după care trece în alburn, iar moartea pomilor este iminentă în astfel de situații. De cele mai multe ori se stabilește ușor pe scoarța și cambiul care sunt deja putrede din alte cauze. Din țesuturile moarte, cu ușurință va trece în scoarța sănătoasă și cambiul adiacent. Boala mai poartă numele de „putrezirea sevei” deoarece descompunerea are loc în alburn după care progresează spre centrul tulpinii. Totuși, această denumire este oarecum greșită, deoarece marea majoritatea ciupercilor de putrezire a sevei sunt capabile sau au capacitatea de a descompune și duramenul unui pom, odată ce alburnul a putrezit [Luley et Kane, 2009]. Se poate spune că, fungul acționează ca un organism care produce „cancer”, fiind capabil să descompună rapid lemnul. Sănătatea pomului pare a fi un factor important în limitarea răspândirii putregaiului sevei la țesuturile adiacente.
Condiții necesare dezvoltării fungului
În zonele cu climat temperat, fungul are condiții foarte bune de dezvoltare [Vulinovic et al., 2018]. Numeroase studii arată că, factorii climatici au un rol important în creșterea incidenței atacului acestui fung. Astfel, temperaturile scăzute din timpul iernii, seceta din vară și umiditatea foarte ridicată susțin patogenia [Sinclair et al., 1987; Oprea et al., 1994; Snieškienė et Juronis, 2001]. Pe lângă acești factori, vigoarea scăzută a pomilor facilitează infectarea [Essig, 1922].
Plantație de paulownia
Deoarece este adaptat la condițiile aride și este rezistent la poluare, fungul S. commune s-a dovedit a fi cel mai agresiv invadator al speciilor lemnoase forestiere, pomicole, ornamentale etc. Pe lângă asta amenință persoanele imunocompromise, producând alergii, sinuzite, boli de plămâni [Vulinovic et al. 2018].
Managementul integrat al fungului
Fungul este încadrat în categoria de risc scăzut (zona galbenă) [31; 32]. Cu toate acestea, ciuperca poate afecta sănătatea și stabilitatea structurală a pomilor. Pomii infectați trebuie supuși monitorizării numai dacă ciuperca este asociată cu trunchiul principal sau cu ramurile de schelet ale copacilor.
Metode profilactice
Cel mai bun mod de a preveni „putrezirea Schizophyllum” este să menținem starea de sănătate a pomilor.
În acest sens trebuie respectate câteva reguli:
Minimizarea rănilor care rămân în urma tăierilor deoarece patogenul pătrunde prin răni. Rănile cauzate de tăieri, precum și cele cauzate de temperaturile scăzute, dar și arsurile solare ar putea servi cu ușurință drept porți de intrare pentru Schyzophylum commune. Se cunoaște că, fungul se atașează de scoarțe rănite, cancere de pe ramuri și tulpini. Odată stabilit pe copacii infectați, putrezirea localizată poate continua și deschide calea pentru infecții suplimentare cu alte ciuperci oportuniste de dezintegrare a lemnului;
Efectuarea tăierilor în perioada de repaus vegetativ și pe vreme uscată;
Identificarea pomilor infectați cu Schyzophillum commune și verificarea stării lemnului (dacă mai este lemn sănătos sau nu);
Păstrați vigoarea pomilor printr-o fertilizare adecvată și echilibrată. Aplicați îngrășăminte la mijlocul toamnei sau primăvara devreme;
Irigarea echilibrată, mai ales în timpul perioadelor secetoase, la fiecare 10 - 14 zile (dacă este vreme uscată și caldă pe o perioadă prelungită);
Pomii proaspăt plantați ar trebui protejați la intrarea în iarnă prin înfășurarea trunchiurilor cu hârtie Sisalkraft (specială pentru împachetarea pomilor înainte de iernat);
Evitarea rănirii inutile a scoarței în timpul lucrărilor din livadă. Rănile apărute trebuie tratate, badijonate cu substanțe ce conțin substanțe fungicide, deși de multe ori nu au nici un efect și sunt doar cosmetice. Mai indicată este netezirea și dezinfectarea rănilor cu alcool 70%;
Îndepărtarea ramurile și a pomilor grav deteriorați din livadă [Jha, 2020]. Alternativ, îndepărtarea părților infectate ar putea fi luată în considerare dacă ciuperca este observată pe ramuri de dimensiuni mici.
Se recomandă îngrijirea cu atenție a pomilor care suferă daune climatice pentru a preveni instalarea acestui fung, dar și a altor basidiomicotine de putrezire a lemului [Takemoto et al., 2010].
Măsuri chimice
Fungicidele pot fi aplicate copacilor infectați cu această ciupercă ca măsură provizorie pentru a întârzia creșterea fungică. În realitate, deoarece ciuperca este în interiorul lemnului, nu există tratamente fungicide eficiente.
Bibliografie
[1] Barnard E. L., Smith J., Understanding Decay in Florida Trees - An expplanation and pictorial guide to some of the more common decay fungi observed on Florida Trees, 8 p., https://www.floridaisa.org/.../understandingDecay...[2] Bergdahl, D. R. & French, D. W. (1985) Association of wood decay fungi with decline and mortality of apple trees in Minnesota. Plant Dis., 69, 887–890[3] Castillo, G. & Demoulin, V. (1997) NaCl salinity and temperature effects on growth of three wood-rotting basidiomycetes from a Papua New Guinea coastal forest. Mycol. Res., 101, 341–344[4] Ciferri, R., Chavez Batista, A., Campos, S. (1956): Isolation of Schizophyllum commune from sputum. Atti Inst. Bot. Lab. Crittogam. Univ. Pavia 14:118 – 120.[5] Chavez - Batista, A., Maia, J.A., Singer, R. (1955): Basidioneuromycosis on man. Anais Soc Biol Pernambuco 13:52 – 60.[6] Catalano, P., Lawson, W., Bottone, E., Lebenger, J. (1990): Basidiomycetous (mushroom) infection of the maxillary sinus. Otolaryngol. Head Neck Surg. 102: 183– 185.[7] Essig, F. M. (1922) The morphology, development, and economic aspects of Schizophyllum commune Fries. University of California Publications in Botany, 7, 447–498, plates 51–61.[8] Hemmi, T. (1942) On some diseases of fruit trees in Manju region and North China (II). J. Plant Prot., 29, 66–71, plates 1–7 [In Japanese].[9] Ito, K. (1955) Diseases of chestnut and their characteristics. In Chestnut in Japan, eds. Kajiura, M. & Ono, Y., Japanese Chestnut Council, Tokyo, Japan, 45–58 [In Japanese].[10] James, T. Y. & Vilgalys, R. (2001) Abundance and diversity of Schizophyllum commune spore clouds in the Caribbean detected by selective sampling. Mol. Ecol., 10, 471–479.[11] Jha S. K., 2020, Identification and management of heart-rot fungi,” Banko Janakari, vol. 30, no. 2, pp. 71–77, 2020.[12] Kern, M. E. and Uecker, F. A. (1986): Maxillary sinus infection caused by the homoba-sidiomycetous fungus Schizophyllum commune. J Clin Microbiol, 23: 1001–1005.[13] Kishi, K. (1998) Plant diseases in Japan. Zenkoku-NosonKyoiku Kyokai Publishing Co. Ltd., Tokyo, Japan [In Japanese].[14] Lahbib A, Chattaoui M, Aydi N, Zaghouani H, Beldi O, Daami-Remadi M, Nasraoui B, 2016. First report of Schizophyllum commune associated with apple wood rot in Tunisia. New Disease Reports 34, 26. http://dx.doi.org/10.5197/j.2044-0588.2016.034.026.[15] Lačok, P. (1986) Fungi and apricot cultures in Slovakia (Czechoslovakia) at present. Acta Horticulturae, 192, 205 – 212.[16] Latham, A. J. (1970) Development of apple fruit rot and basidiocarp formation by Schizophyllum commune. Phytopathology, 60, 596–598.[17] Matavulj Milan N., Svjetlana B. Lolić , Slobodanka B. Vujčić, Snežan a Milovac, Milana S. Novaković, Maja A. Karaman, 2013 - Schizophyllum commune: The main cause of dying trees of the Banja Luka arbored walks and parks, Jour. Nat. Sci., Matica Srpska Novi Sad, № 124, 367—377, 2013, DOI: 10.2298/ZMSPN1324367M.[18] Milovac S., Škrbić B., Lolić S., Karaman M., Matavulj M., 2017, Distribucija teških metala u biotskom i abiotskom matriksu pored visokofrekventne saobraćajnice u Banjoj Luci. (Distribution of heavy metals in biotic and abiotic matrix along high-frequency road in the Banja Luka city. Proceedings of the Conference on 20 Anyversary of the Faculty of Sciences of the Banja Luka University (Republic of Srpska, Bosnia). 1: 29 – 40.[19] Nakazawa, N. & Harada, Y. (2002) Growth inhibition of Valsa ceratosperma by fungal isolates from apple trees. Ann. Rept. Plant Prot. North Japan, 53, 109 – 111 [In Japanese].[20] Oprea, M., Şesan, T. & Bălan, V. (1994) Schizophyllum commune – canker and dieback disease of apricot trees in orchards of southeastern Romania. Rev. Roum. Biol. – Biol. Végét., 39, 35 – 40.[21] Poole, R. F. (1929) Sweet potatoes infected by Schizophyllum commune. J. Elisha Mitchell Sci. Soc., 45, 137–139, plates 7–9[22] Putterill, V. A. (1922) The biology of Schizophyllum commune Fries with special reference to its parasitism. Union of South Africa, Dept. Agr., Sci. Bull., 25, 3–35[23] Rosenthal, J., Katz, R., DuBois, D. B., Morrissey, A., Machica O., A., (1992): Chronic maxillary sinusitis associated with the mushroom Schizophyllum commune in a patient with AIDS. Clin. Infect. Dis. 14: 46 – 48.[24] Sinclair, W. A., Lyon, H. H. & Johnson, W. T. (1987) Diseases of trees and shrubs. Cornell Univ. Pr., New York, USA[25] Shimizu, J., Hayashi, Y. & Fukuda, K. (2008) Wood-rot disease on cherry trees along Koganei Cherry Street, a national cultural property. Landscape Res. J., 71, 865–868 [In Japanese with English summary][26] Schmidt O., Liese W., 1980. Variability of wood degrading enzymes of Schizophyllum commune. Holzforschung 34: 6772.[27] Snieškienė, V. & Juronis, V. (2001) Distribution of the fungus Schizophyllum commune Fr. in plantings of trees in the Kaunas city. Biologija, 3, 45–47[28] Takemoto, S., Nakamura, H., Imamura, Y., and Shimane, T. (2010). Schizophyllum commune as a Ubiquitous Plant Parasite. Japan Agricultural Research Quarterly, 44(4),357-364.[29] Togashi, K. (1950) Fruit tree pathology. Asakura, Tokyo, Japan [In Japanese].[30] Vulinović Jelena N, Svjetlana B. Lolić, Slobodanka B. Vujčić, Milan N. Matavulj, 2018 - Schizophyllum commune – the dominant cause of trees decay in alleys and parks in the City of Novi Sad (Serbia), Biologia Serbica, 2018, 40(2): 26-33, DOI 10.5281/zenodo.2452495.[31] ***Note on Common Wood Decay Fungi on Urban Trees of Hong Kong, Greening, Landscape and Tree Management Section, Development Bureau, The Government of the Hong Kong Special Administrative Region, 2015, 41 pag.[32] ***Guidelines for Tree Risk Assessment and Management Arrangement on an Area Basis and on a Tree Basis’ issued by the Greening, Landscape and Tree Management Section, Development Bureau, available at www.trees.gov.hk.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În această perioadă am analizat în laborator probe de floarea-soarelui din partea de sud a țării noastre. În zona de proveniență a probelor, floarea-soarelui de pe mii de hectare a căzut la sol din cauza atacului fungului Macrophomina phaseolina. Pagubele au fost foarte mari.
Atrag atenția că acest patogen, Macrophomina phaseolina, este foarte periculos mai ales atunci când condițiile climatice sunt favorabile infecțiilor, iar hibridul este sensibil.
Pe fondul climatic favorabil (temperaturile ridicate sunt preferate de patogen) și al sistemelor agricole bazate pe monocultură, apreciez că, în următorii ani, acest fung va produce pagube importante în culturile de floarea-soarelui și nu numai, având în vedere că este polifag.
Recomand fermierilor să aleagă hibrizi de floarea-soarelui rezistenți la infecțiile cu Macrophomina phaseolina.
Un studiu efectuat în acest an, împreună cu compania Bayer, a scos în evidență că hibrizii toleranți au avut o producție mulțumitoare, comparativ cu cei sensibili unde producția a fost foarte scăzută.
Măduvă consumată de patogen. Aspect de farfurii etajate
Macrophomina phaseolina este un nou patogen pentru România sau este doar necunoscut de fermieri?
Răspunsul este nu. Nu este un patogen nou pentru România. Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid sau putrezirea cărbunoasă a rădăcinilor și tulpinilor de floarea-soarelui este un patogen care poate compromite producția de floarea-soarelui. Informațiile din materialul de față pot ajuta fermierii să prevină pierderile pe care acest patogen periculos le poate produce la floarea-soarelui, mai ales la hibrizii sensibili.
Fungul a fost raportat în multe țări, cum ar fi: Ungaria, România, Spania, Serbia, Italia, Bulgaria, Portugalia, Rusia, SUA, Cehia, Turcia, Slovacia [Csüllög et Tarcali, 2020]. Este adevărat că în România există puține studii cu privire la prezența patogenului în culturile de floarea-soarelui. În anul 1982, Comes et al. în cartea „Fitopatologie” nu descriu acest patogen la nicio plantă agricolă, deși în perioada 1981 - 1983 patogenul a creat probleme în multe țări din Europa [Tančić et al.,2012]. Mai târziu, Bontea (1985, 1986) descrie patogenul în cartea „Ciuperci parazite și saprofite din România”. În 1990, Docea et Severin descriu patogenul la trei plante agricole (porumb, floarea-soarelui, soia) în cartea „Ghid practic pentru recunoașterea și combaterea bolilor plantelor agricole”.
Pete argintii pe tulpina atacată. Se observă microscleroții de la suprafața epidermei
Un studiu interesant a fost publicat în anul 1996 de către Ioniță et al., cu privire la prezența acestui patogen în diferite culturi agricole din România (soia, floarea-soarelui, sfeclă, fasole, rapiță etc.). În cadrul acestui studiu, autorii au raportat frecvențe ridicate de atac ale fungului Macrophomina phaseolina la floarea-soarelui între anii 1992 și 1994, cuprinse între 46,5% și 92,7%. În anul 2021, patogenul a fost raportat în mai multe culturi de floarea-soarelui din vestul României unde a produs pagube majore, unele culturi fiind compromise în totalitate [Cotuna et Sărățeanu, 2021; Cotuna et al., 2022].
De ce este tot mai prezent fungul în culturile de floarea-soarelui din România?
Tendința de extindere a acestui patogen (specific zonelor calde) către zonele temperate a ieșit în evidență în ultimii ani, fiind raportate tot mai des pagube mari în culturile din aceste zone, unde patogenul nu se instala decât ocazional, în anii cu condiții climatice favorabile [Wrather et al. 1995; Manici et al., 2012]. Pe fondul creșterii temperaturilor și a lipsei apei din sol, patogenul Macrophomina phaseolina se extinde încet și sigur în zonele cu climat relativ răcoros. În zonele temperate, patogenul își face simțită prezența din ce în ce mai des, nu doar sporadic, cum se întâmpla mai demult.
Caracterul invaziv al patogenului M. phaseolina reiese din cele mai multe studii analizate. Pe lângă asta, numărul mare de plante-gazdă, distribuția la nivel global, schimbările climatice arată că fungul prezintă importanță deosebită pentru viitorul culturii de floarea-soarelui și nu numai [Cotuna et al., 2022].
Plante frânte. Hibrid sensibil
În România, pe fondul modificărilor climatice, al creșterii temperaturilor peste mediile multianuale, Macrophomina phaseolina și-ar putea face simțită prezența în culturile de floarea-soarelui în fiecare an. Asta nu ar fi bine deloc, deoarece patogenul este greu de ținut sub control. La condițiile de climă pot fi adăugate condițiile de sol, înrădăcinarea defectuoasă a plantelor, carențele de bor, știut fiind că patogenul se instalează cu ușurință pe plantele afectate de fiziopatii [Popescu, 2005].
Modificările climatice actuale (în special creșterea temperaturilor) ar putea influența pozitiv patosistemul Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid. - Helianthus annus L. în zonele cu climat moderat. În astfel de zone, Macrophomina phaseolina produce infecții doar în anii în care se înregistrează temperaturi ridicate și uscăciune. Astfel de situații au fost raportate în anii 1981 - 1983 în aproape toate țările europene, mai puțin Polonia [Tančić et al.,2012]. Coakley et al. (1999) susțin că modificările climatice pot avea impact direct asupra patogenilor din cultura de floarea-soarelui, susținând infecțiile. Vremea caldă și secetoasă stimulează patogenul Macrophomina phaseolina. După Sarova et al. (2003), condițiile de vreme caldă și uscată (temperaturi cuprinse între 28 și 300C și lipsa apei din sol) favorizează instalarea fungului.
Simptome produse de Macrophomina phaseolina la baza plantei de floarea-soarelui
În general, fungii care rezistă în sol sub formă de scleroți perioade lungi ar putea tolera mult mai ușor condițiile climatice nefavorabile (seceta, de exemplu). Lipsa apei din sol ar putea predispune plantele de floarea-soarelui la atacul agenților patogeni sistemici care distrug și blochează vasele [Vear, 2016; Debaeke et al., 2017].
Recunoașterea simptomelor
Fungul M. phaseolina infectează plantele de floarea-soarelui în primele stadii de dezvoltare, dar simptomele nu apar decât spre sfârșitul perioadei de înflorire [Meyer et al., 1974; Docea et Severin, 1990]. Discutăm despre o infecție latentă, în cazul acestui fung. Studiile arată că, de cele mai multe ori, plantele care aparent prezintă o bună dezvoltare în primele stadii vor prezenta simptome severe la maturitate. Plantele infectate se vor matura timpuriu, vor avea calatidii mai mici, uneori deformate și un număr redus de achene. În zona centrală a calatidiului multe flori sunt avortate [EPPO, 2000].
Fungul pătrunde inițial în rădăcinile secundare și terțiare, după care ajunge în rădăcina primară. În urma infecției, în sistemul fibrovascular al rădăcinilor și internodurilor bazale transportul nutrienților și al apei va fi blocat de fung. Plantele cu rădăcini bolnave pot fi smulse cu ușurință din sol, iar uneori pier. La suprafața rădăcinilor bolnave, dar și în interior, se formează microscleroți de culoare neagră [Ahmad et Burney, 1990; Docea et Severin, 1990].
Simptome la baza plantelor (august 2023)
Primele simptome apar spre sfârșitul stadiului de înflorire al florii-soarelui, fiind vizibile pe tulpini și rădăcini. Tulpinile prezintă simptome în zona bazală sau în treimea inferioară [Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005]. La suprafața tulpinilor atacate apare o decolorare cenușie cu reflexe argintii uneori, tipică acestui agent patogen. În țesuturile infectate fungul va forma numeroși microscleroți de culoare neagră, ce dau aspect cenușiu - negricios, asemănat de unii autori cu o pulbere fină de cărbune. Măduva din partea inferioară a tulpinilor capătă aspect negricios datorită microscleroților [Yang et Owen, 1982; Kolte, 1985; Khan, 2007]. În zona infectată, fungul poate distruge măduva în totalitate. Uneori se observă că măduva nu este distrusă în totalitate, dar este desfăcută în discuri cu aspect de „farfurii etajate” [Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005]. De asemenea, epiderma bolnavă se desprinde cu ușurință de tulpină. Sub epiderma infectată, cât și la suprafață se observă cu ușurință microscleroții negri care se formează din abundență. Microscleroții dau aspect negru-cenușiu, cărbunos țesuturilor atacate [Sinclair, 1982; Kolte, 1985]. În cazurile grave, Csüllög et al. (2020) arată că tulpinile bolnave au aspect carbonizat. Pe lângă microscleroți, ciuperca poate forma picnidii pe tulpini, dar asta se întâmplă mai rar în condiții naturale.
Plante uscate . Se observă calatidiile foarte mici
Plantele bolnave se pot ofili începând de la înflorit până la maturitatea plantelor. Cu cât frecvența plantelor atacate este mai ridicată, iar hibrizii sensibili, pierderile de producție pot fi foarte mari (Prioletta et Bazzalo, 1998).
Supraviețuirea fungului și condițiile climatice în care se realizează infecțiile
Macrophomina phaseolina rezistă în sol sub formă de microscleroți, pe resturile vegetale, dar și în masa de semințe [EPPO, 2000; Csüllög et al., 2020; Popescu, 2005; Docea et Severin, 1990]. Microscleroții pot supraviețui în sol de la doi până la 15 ani [Baird et al., 2003; Gupta et al., 2012; Csüllög et al., 2020].
Infecțiile sunt influențate în principal de temperatură, mai ales de temperaturile solului de peste 28 0C și de precipitații [EPPO, 2000]. De aceea, plantele de floarea-soarelui pot fi atacate de Macrophomina phaseolina în perioadele secetoase și cu temperaturi ridicate (preferate). Temperatura, umiditatea atmosferică și cea disponibilă sunt foarte importante în realizarea infecțiilor cu Macrophomina phaseolina. După Marquez et al. (2021), microscleroții germinează la temperaturi cuprinse între 30 - 35 0C.
Sute de microscleroți negricioși în epiderma tulpinilor bolnave
Când plantele sunt tinere (primele stadii de dezvoltare), fungul le poate infecta în 24 - 48 ore în condiții de temperatură scăzută și umiditate ridicată. Chiar dacă sunt infectate, la tinerele plăntuțe simptomele nu sunt vizibile. Fungul evoluează lent în plantele atacate până la formarea achenelor. Manifestarea bolii la exterior sau apariția simptomelor tipice are loc în perioada de formare a semințelor, când umiditatea este scăzută și temperatura ridicată [Ahmed, 1996; Khan, 2007].
Scenariile climatice realizate în Europa arată că, creșterea temperaturilor în zonele cu climat temperat, însoțită de lipsa precipitațiilor ar putea crea probleme deosebite în culturile de floarea-soarelui, făcându-le vulnerabile la atacul patogenului M. phaseolina [Debaeke et al., 2017]. Acesta reușește să supraviețuiască în condițiile menționate datorită microscleroților pe care îi formează în țesuturile gazdei (rădăcini și tulpini) [Cook et al., 1973; Short et al., 1980].
Plante uscate cu calatidiu foarte mic - august 2023, Timiș
Alți factori care predispun plantele la infecție
Densitatea ridicată, rănile mecanice, atacul insectelor sunt factori care favorizează instalarea patogenului [Shiekh et Ghaffar, 1984; Ahmed et al., 1991]. Popescu (2005) arată că fungul infectează în general plantele cu afecțiuni fiziopatice, la care creșterea rădăcinii principale este stopată iar rădăcinile secundare încep să îmbătrânească. La aceste plante, sistemul radicular va fi ocupat de Fusarium sp., dar și de alte ciuperci care pregătesc astfel țesuturile radiculare pentru infecția cu Macrophomina phaseolina. Aproape întotdeauna, pe rădăcinile atacate de fung se observă micelii albe - rozii specifice fungului Fusarium sp.
Managementul integrat al patogenului M. phaseolina
Managementul integrat constă într-o sumă de măsuri de combatere ce pot fi utilizate echilibrat pentru a proteja mediul, entomofauna utilă, sănătatea oamenilor și animalelor.
În managementul putrezirii cărbunoase a florii-soarelui este esențială utilizarea unei strategii de combatere care să includă măsurile de prevenție, măsurile biologice și mai puțin măsurile chimice (ineficiente de cele mai multe ori). Doar așa pot fi evitate pierderile pe care patogenul este capabil să le producă, cât și impactul pesticidelor asupra mediului (în cazul utilizării excesive) - Vimal et al., 2017.
Plante frânte din cauza bolii
Abordarea metodelor profilactice și biologice este esențială în prezent. Noile cercetări cu privire la agenții biologici de control sunt încurajatoare, deși sunt necesare mai multe teste în condiții naturale de câmp.
Metode profilactice
Cele mai importante în combaterea acestui fung extrem de periculos și greu de combătut sunt măsurile de prevenție sau profilactice [Hafeez și Ahmad, 1997]. Aceste măsuri sunt: alegerea unui hibrid rezistent sau tolerant la boală, irigarea culturilor în condiții de secetă și temperaturi ridicate, distrugerea resturilor vegetale infectate (sunt pline de microscleroți), înființarea culturilor în soluri cu textură corespunzătoare, respectarea rotației culturilor. Cu privire la rotație, nu întotdeauna rezultatele sunt cele scontate din cauza polifagiei ciupercii, care are capacitatea de a infecta peste 300 de plante cultivate și buruieni [Francl et al., 1988; EPPO, 2000; Popescu, 2005]. Pe lângă măsurile amintite, se recomandă utilizarea la semănat de sămânță liberă de microscleroți, lucrări ale solului de calitate superioară, igiena culturală [Docea et Severin, 1990].
Metode chimice
Deoarece controlul chimic al acestui fung este foarte dificil (lipsa fungicidelor care să combată patogenul la nivelul sistemului radicular), numeroase studii se fac pe această temă [Chamorro et al., 2015a; Lokesh et al., 2020; Marquez et al., 2021]. Experimentele realizate în laborator de către Csüllög et Tarcali (2020) arată că nu există fungicide eficiente împotriva acestui fung. În cadrul studiului au fost testate câteva fungicide: azoxystrobin, ciproconazol, procloraz și piraclostrobin (unele au fost retrase între timp). Dintre ele, doar proclorazul a oprit creșterea hifelor și a microscleroților. Concluzia studiului a fost că doar rezistența genetică ar putea da rezultate în combatere.
În solurile infectate se pot face fumigări cu substanțe aprobate. Această metodă este destul de costisitoare și poluantă, fiind utilizată pe scară redusă [Lokesh et al., 2020].
După recoltat. Calatidiile plantelor bolnave se observă că au rămas la sol. La hibrizii sensibili producția a fost diminuată cu peste 50%
Metode nonpoluante
Biofumigația ar putea fi o alternativă pentru gestionarea patogenului M. phaseolina la floarea-soarelui. Biofumigația constă în cultivarea și încorporarea unei Brassicaceae (cultură de acoperire) în sol pentru a produce substanțe biocide. Studii foarte recente arată efectele biocide ale izotiocianaților (isothiocyanates) asupra fungilor patogeni din sol [Ait-Kaci et al., 2020]. Eficacitatea biofumigării este oscilantă fiind influențată de mulți factori arată Motisi et al. (2010). Același autor aduce în atenție creșteri ale intensității de atac ale unor patogeni după biofumigație. De aceea sunt necesare studii mai numeroase care să ateste că biofumigarea este eficientă în controlul patogenilor din culturile de floarea-soarelui și să evidențieze posibilele dezavantaje ale acestei metode [Ait-Kaci et al., 2020].
O altă metodă nonpoluantă ce poate fi utilizată este solarizarea terenului infectat. Greu de aplicat și această metodă pe suprafețe mari. Pe lângă asta, terenul nu poate fi cultivat pe perioada solarizării.
Metode biologice
În sistemele de combatere integrată a patogenilor din cultura de floarea-soarelui, agenții biologici (fungi, bacterii, virusuri) pot înlocui unele tratamente chimice. În acest sens se fac multe testări în laborator cu privire la eficacitatea în combatere a unor antagoniști (fungi și bacterii), dar și a micorizelor. Se cunoaște de mult timp că micorizele arbusculare au efecte benefice asupra plantelor, favorizând absorbția nutrienților și protejând plantele de atacul unor patogeni și dăunători [Karthikeyan et al., 2016; Marquez et al., 2019; Cotuna et al., 2013]. În cazul florii-soarelui s-a constatat că simbioza cu micorizele arbusculare nu poate opri infecția cu M. phaseolina [Spagnoletti et al., 2017; 2020].
Fungii antagoniști Trichoderma viride și Trichoderma harzianum s-au dovedit a fi eficienți pentru controlul fungului M. phaseolina [Alice et al., 1996]. În general, ciupercile din genul Trichoderma s-au dovedit agenți biologici de control eficienți [Hyder et al., 2017]. Dintre speciile de Trichoderma, T. longibrachiatum, prin inhibarea directă dar și cu ajutorul compușilor organici volatili microbieni (antibioză), a redus creșterile miceliene ale patogenului M. phaseolina, prin modificarea structurii acestora [Sridharan et al.,2020]. Eficacitate foarte bună s-a înregistrat în cazul combinațiilor dintre fungul Trichoderma harzianum și bacteria Pseudomonas fluorescens, care au redus germinația scleroților ciupercii în condiții naturale în procent de 60% [Sristava et al., 1996].
Secțiune în rădăcină. Se observă microscleroții în țesutul lignificat
Agenții biologici bacterieni din zona rizosferei sunt tot mai mult testați pentru combaterea biologică a fungului M. phaseolina. Unele rizobacterii și-au dovedit capacitatea de a inhiba creșterea acestui fung. Astfel, Bacillus amyloliquefaciens și Bacillus siamensis au demonstrat efect fungistatic foarte bun asupra scleroților fungului [Torres et al., 2016; Hussain et Khan, 2020]. După Simonetti et al. (2015), rizobacteriile Pseudomonas fluorescens și Bacillus subtilis pot inhiba M. phaseolina conform testelor efectuate in vitro și in vivo. Un studiu recent arată că B. contaminans ar opri dezvoltarea fungului M. phaseolina prin reducerea patogenității [Zaman et al., 2020].
Despre patogenul Macrophomina phaseolina am mai scris și în anul 2021, găsiți toate detaliile aici.
BibliografieAit-Kaci, Ahmed, N., Dechamp-Guillaume, G, Seassau, C., 2020, Biofumigation to protect oilseed crops: focus on management of soilborne fungi of sunflower. OCL 27: 59.Ahmad, I., Burney, K., 1990, Macrophomina phaseolina infection and charcoal rot development in sunflower and field conditions. 3rd International Conference Plant Protection in tropics. March 20 - 23, Grantings, Islands Paeau, Malaysia.Ahmad, I., Burney, K., Asad, S., 1991, Current status of sunflower diseases in Pakistan. National Symposium on Status of Plant Pathology in Pakistan. December 3 - 5, 1991, Karachi, P. 53.Ahmad, Y., 1996, Biology and control of corn stalk rot. Ph.D. Thesis, Department of Biological Science, Quaid-i-Azam University, Islamabad, Pakistan.Alice, D., E. G., Ebenezar, K., Siraprakasan, 1996, Biocontrol of Macrophomina phaseolina causing root rot of jasmine. J. Ecobiol., 8: 17 – 20.Baird, R., E., Watson, C., E., Scruggs, M., 2003, Relative longevity of Macrophomina phaseolina and associated mycobiota on residual soybean roots in soil. Plant Dis. 87: 563 – 566.Bontea, V., 1985, Ciuperci parazite și saprofite din România, vol. I, Editura Acad. R. S. R., București, 590 p.Bontea, V., 1986, Ciuperci parazite și saprofite din România, vol. II, Editura Acad. R. S. R., București, 474 p.Chamorro, M., Domínguez, P., Medina, J., J., Miranda, L., Soria, C., Romero, F., et al., 2015a, Assessment of chemical and biosolarization treatments for the control of Macrophomina phaseolina in strawberries. Sci. Hortic. (Amsterdam) 192, 361 – 368.Coakley, S., M., Scherm, H., Chakraborty, S., 1999, Climate change and plant disease management. Annu Rev Phytopathol 37: 399 – 426.Cook, G., E., Boosalis, M., G., Dunkle, L., D., Odvody, G., N., 1973, Survival of Macrophomina phaseoli in corn and sorghum stalk residue. Plant Dis. Rep. 57: 873 – 875.Comes, I., Lazăr, A., Bobeș, I., Hatman, M., Drăcea, A., E., 1982, Fitopatologie, Editura Didactică și Pedagogică București, 455 pCotuna, O., Sărățeanu, V., Durău C., 2013, Influence of arbuscular mycorrhizae (AM) colonization on plant growth: Plantago lanceolata L., case study, Journal of Food, Agriculture & Environment, vol. 11 (3&4): 2005 – 2008.Cotuna, O., Sărățeanu, V., 2021, Putrezirea cărbunoasă a rădăcinilor și tulpinilor de floarea soarelui - Macrophomina phaseolina (Tassi) Goidanich cu forma microscleroțială Rhizoctonia bataticola (Taubenhaus) E. J. Butler, Agricultura Banatului nr. 3 (148), 77 - 82, Editura Agroprint, ISSN - L - 1483 - 1313; ISSN 2559 - 1614 (online).Cotuna, Otilia, Paraschivu, Mirela, Sărățeanu, Veronica, 2022, Charcoal rot of the sunflower roots and stems (Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid.) - an overview, Scientific papers - Series management economic engineering in agriculture and rural development, volume 22, Issue 1, 2022, ISSN 2284-7995, eISSN 2285-3952, 107 - 116.Csüllög, K., Tarcali, G., 2020, Investigation of the mycelial compatibility of Macrophomina phaseolina. Folia Oecologica, 47 (2): 153 – 158.Csüllög, K., Tarcali G., 2020, Examination of different fungicides against Macrophomina phaseolina in laboratory conditions, Acta Agraria Debreceniensis 2020 - 2, 65 - 69.Csüllög, K., Racz, E., D., Tarcali, G., 2020, The Charcoal rot disease (Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid.) in Hungary, Characterization of Macrophomina phaseolina fungus, National Seminar on Recent Advances in Fungal Diversity, Plant - Microbes Interaction and Disease Management At: Banaras Hindu University, Varanasi, India.Debaeke, P., Casadebaig, P., Flenet, F., Langlade, N., 2017, Sunflower crop and climate change: vulnerability, adaptation, and mitigation potential from case-studies in Europe. OCL, 2017, 24(1) D102.Docea, E., Severin, V., 1990, Ghid pentru recunoașterea și combaterea bolilor plantelor agricole, Editura Ceres, București, p. 137, 320 p.Francl, L., J., Wyllie, T., D., Rosenbrock, S., M., 1988, Influence of crop rotation on population density of Macrophomina phaseolina in soil infested with Heterodera glycines. Plant Dis. 72, 760 – 764.Gupta, G., K., Sharma, S., K., Ramteke, R., 2012, Biology, epidemiology and management of the pathogenic fungus Macrophomina phaseolina (Tassi) goid with special reference to charcoal rot of soybean (Glycine max (L.) Merrill). J. Phytopathol. 160, 167 –180.Hafeez, A., Ahmad, S., 1997, Screening of sunflower germplasm for resistance to charcoal rot in Pakistan. Pak. J. of Phytopathology 9:74 - 76.Hussain, T., Khan, A., A., 2020, Determining the antifungal activity and characterization of Bacillus siamensis AMU03 against Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid. Indian Phytopathol. 73, 507 – 516.Hyder, S., Inam-ul-haq, M., Bibi, S., Humayun, A., 2017, Novel potential of Trichoderma spp. as biocontrol agent. J. Entomol. Zool. Stud. 5, 214 – 222.Ioniță, A., Iliescu, H., Kupferberg., S., 1996. Macrophomina phaseolina – one of the main pathogens of sunflower crop in Romania. In Proceedings of the 14th international sunflower conference. Beijing, China, June 12–20, 1996. Shenyang: ISA, p. 718 – 723.Khan, S. N., 2007, Macrophomina phaseolina as causal agent for charcoal rot of sunflower, Mycopath (2007) 5 (2): 111 - 118.Karthikeyan, B., Abitha, B., Henry, A., J., Sa, T., Joe, M., M., 2016, “Interaction of Rhizobacteria with Arbuscular Mycorrhizal fungi (AMF) and their role in stress abetment in agriculture,” in Recent Advances on Mycorrhizal Fungi, ed. M. C. Pagano (Cham: Springer), 117–142.Kolte, S., J., 1985, Diseases of annual edible oilseed crops. Vol. II. Boca Raton, Florida: CRC Press, p. 33 – 44.Lokesh, R., Rakholiya, K., B., Thesiya, M., R., 2020, Evaluation of different fungicides against Macrophomina phaseolina (Tassi) goid. causing dry root rot of chickpea (Cicer arietinum L.) in vitro. Artic. Int. J. Curr. Microbiol. Appl. Sci. 9, 1 – 11.Manici, L., M., Donatelli, M., Fumagalli, D., Lazzari, A., Bregaglio, S., 2012, Potential response of soil-borne fungal pathogens affecting crops to scenarios of climate change in Europe, International Environmental Modelling and Software Society (iEMSs),2012 International Congress on Environmental Modelling and Software Managing Resources of a Limited Planet, Sixth Biennial Meeting, Leipzig, Germany R. Seppelt, A.A. Voinov, S. Lange, D. Bankamp (Eds.) disponibil pe http://www.iemss.org/soc.../index.php/iemss-2012-proceedings, 9 p.Marquez, N., Giachero, M., L., Declerck, S., Ducasse, D., A., 2021, Macrophomina phaseolina: General Characteristics of Pathogenicity and Methods of Control. Front. Plant Sci. 12:634397.Motisi, N., Doré, T., Lucas, P., Montfort, F., 2010, Dealing with the variability in biofumigation efficacy through an epidemiological framework. Soil Biol Biochem 42, 2044 – 2057.Popescu, G., 2005, Tratat de patologia plantelor, vol II, Agricultură, Editura Eurobit, p. 143, 341 p.Prioletta, S., Bazallo, M., E., 1998, Sunflower basal stalk rot (Sclerotium bataticola): Its relationship with some yield component reduction. Hellia 21: 33 - 44.Sarova, J., Kudlikova, I., Zalud, Z, Veverka, K., 2003, Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid moving north temperature adaptation or change in climate? J Plant Dis Prot 110: 444 – 448.Simonetti, E., Viso, N. P., Montecchia, M., Zilli, C., Balestrasse, K., Carmona, M., 2015, Evaluation of native bacteria and manganese phosphite for alternative control of charcoal root rot of soybean. Microbiol. Res. 180, 40–48.Sinclair, J. B., 1982, Compendium of Soybean disease. 2nd Ed. by American Phytopathology Society, St. Paul, Minnesota, USA.Shiekh, A., H., Ghaffar, A., 1984, Reduction in variety of sclerotia of Macrophomina phaseolina with polyethylene mulching of soil. Soil Biology and Biochemistry 16: 77 - 79.Short, G. E., Wyllie, T. D., Bristow, P. R., 1980, Survival of Macrophomina phaseolina in soil and residue of soybean. Phytopathology 70: 13 – 17.Spagnoletti, F., Carmona, M., Gómez, N. E. T., Chiocchio, V., Lavado, R. S., 2017, Arbuscular mycorrhiza reduces the negative effects of Macrophomina phaseolina on soybean plants in arsenic-contaminated soils. Appl. Soil Ecol. 121, 41 –47.Spagnoletti, F. N., Cornero, M., Chiocchio, V., Lavado, R. S., Roberts, I. N., 2020, Arbuscular mycorrhiza protects soybean plants against Macrophomina phaseolina even under nitrogen fertilization. Eur. J. Plant Pathol. 156, 839 – 849.Srivastava, A. K., Arora, D. K., Gupta, S., Pandey, R. R., Lee, M., 1996, Diversity of potential microbial parasites colonizing sclerotia of Macrophomina phaseolina in soil. Biol. Fertil. Soils. 22: 136 - 140.Tančić, Sonja, Boško, Dedić, Aleksandra, Dimitrijević, Sreten, Terzić, Siniša, Jocić, 2012, Bio-Ecological relations of sunflower pathogens – Macrophomina phaseolina and Fusarium spp. and sunflower tolerance to these pathogens, Romanian Agricultural Research, NO. 29, Print ISSN 1222-4227; Online ISSN 2067-5720, 349 - 359.Torres, M. J., Brandan, C. P., Petroselli, G., Erra-Balsells, R., Audisio, M. C., 2016, Antagonistic effects of Bacillus subtilis subsp. subtilis and B. amyloliquefaciens against Macrophomina phaseolina: SEM study of fungal changes and UV-MALDI-TOF MS analysis of their bioactive compounds. Microbiol. Res. 182, 31–39.Vear, F., 2016, Changes in sunflower breeding over the last fifty years. OCL 23 (2): D202.Vimal, S. R., Singh, J. S., Arora, N. K., and Singh, S., 2017, Soil-Plant-microbe interactions in stressed agriculture management: a review. Pedosphere 27, 177 – 192.Zaman, N. R., Kumar, B., Nasrin, Z., Islam, M. R., Maiti, T. K., Khan, H., 2020, Proteome analyses reveal Macrophomina phaseolina ’s survival tools when challenged by Burkholderia contaminans N Z. A C S Omega 5, 1352 – 1362.Yang, S. M., Owen D. F., 1982, Symptomology and detection of Macrophomina phaseolina in sunflower plants parasitized by Cylendrocopturus adspersus larvae. Phytopathology 72: 819 - 821.***EPPO Standard, European and Mediterranean Plant Protection Organization PP 2/21(1), 2000 - Guidelines on good plant protection practice - Sunflower, 9 p.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!