Corteva Agriscience anunță prelungirea înscrierii în programulul TalentA 2023, un program educațional gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură, dedicat femeilor din mediul rural. Până pe data de 31 mai, inclusiv, se pot alătura programului doamnele și domnișoarele ce activează în agricultură pentru a putea participa gratuit la cursuri în domeniul agribusiness și vor concura la final pentru premii cu o valoare totală de 15.000 USD oferite de Corteva Agriscience România. La finalul programului compania va alege cele mai inovatoare trei proiecte ale femeilor care activează în agricultură.
Fondat și sponsorizat de către Corteva Agriscience pentru al patrulea an consecutiv, programul educațional se va desfășura pe o perioadă de cinci luni, începând cu data de 5 iunie și va include două module online de studiu: modulul de business ce va cuprinde zece cursuri și modulul de agribusiness ce va cuprinde patru cursuri.
Cursurile sunt susținute și facilitate de specialiștii Corteva și membrii echipei Starperformining – companie de consultantță în afaceri, partener oficial al programului TalentA.
Anul acesta, în program se pot înscrie femeile cu vârsta de peste 18 ani, atât de pe teritoriul României, dar și al Republicii Moldova. Pentru a se putea înscrie în program, concurentele trebuie să fie implicate în activități agricole sau să fie studente ale universităilor agricole. De asemenea, acestea trebuie să dorească să dezvolte proiecte noi și sunt hotărâte să facă din afacerea lor o întreprindere sustenabilă, dinamică și competitivă, dar și să contribuie la dezvoltarea comunităților în care trăiesc și muncesc. Toate participantele se vor înscrie în programul TalentA pe website-ul companiei Corteva până la data de 31 mai 2023. (România: , Republica Moldova: )
Pe parcursul lunilor dedicate programului, participantele TalentA vor avea ocazia unică de a construi proiecte inovatoare și de a concura pentru a obține fonduri din partea Corteva Agriscience România. Proiectele trebuie să se raporteze la beneficiul întregii comunități și să se axeze pe îmbunătățirea securității alimentare, asigurarea accesului la apă potabilă în comunități, susținerea consumului responsabil, combaterea schimbărilor climatice și conservarea ecosistemelor, conform obiectivelor de sustenabilitate ale Corteva Agriscience.

Corteva Agriscience menține valoarea premiilor acordate la finalul instruirii în anul 2023, pentru a putea asigura facilitarea implementării celor mai bune planuri de afaceri. În total, se acordă 15 000 USD, sumă distribuită astfel: locul I – 6.000 USD, locul II – 5.000 USD, locul III – 4.000 USD. Calcul se face în moneda națională la cursul de schimb al BNR valabil în ziua transferului de fonduri.
Ceremonia de Premiere va avea loc pe 13 octombrie 2023.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează Festivalul Produsului Tradițional, susținut de studenții din anul IV de la Ingineria mediului, în cadrul cursului de Controlul și Certificarea Produselor, coordonat de conf. dr. Avram Fițiu. Între produsele prezentate de studenți se numără palaneț cu brânză de Mociu, sarmale cu păsat de Vama Oaș, tochitură moldovenească sau bere tradițională din Dorna Candrenilor.
Evenimentul ajuns la ediția a XVI-a are loc pe 15 mai 2023, între orele 10.00 – 17.00, la Centrul de Cercetare pentru Biodiversitate, din campusul USAMV Cluj-Napoca.
Studenții vor prezenta rețete de produse tradiționale din județele din care provin, inclusiv caietele de sarcini ale rețetelor, care vor fi jurizate de profesori, alături de specialiști în gastronomie și tradiții populare.
„Evenimentul nostru a devenit tradițional și, împreună cu studenții, readucem în atenție și spre degustare rețetele locale ale bucătăriei românești, rețete care sunt culese chiar de către studenți. Ei dobândesc astfel mai multe competențe: certificare și control de ferme și gospodării ecologice; elaborare caiete de sarcini pentru produse agricole/alimentare tradiționale; elaborare proceduri de certificare produse montane; certificare locală și etică a produselor; elaborare caiete de sarcini pentru produse DOP (Denumire de Origine Protejată), IGP (Indicație de Protecție Geografică) și TSG (Specialitate Garantată), prin desfășurarea unei activități practice în localitatea de origine a familiei. Obiectivul acestei activități pedagogice vizează scoaterea din uitare a gastronomiei tradiționale țărănești, dar și formarea unui absolvent USAMV Cluj-Napoca ca specialist în construcția de demersuri de marketing agricultural”, precizează conf. dr. Avram Fițiu, coordonatorul evenimentului.
Vor fi prezentate spre jurizare și degustare următoarele rețete tradiționale: cozonac cu nucă de Apahida, palaneț cu brânză de Mociu, pască tradițională de Chiuza, pătură cu brânză de Berindu, sarmale de Recea Cristur, scrob de Mărișel, pâine cu maia de Feleacu, vărzar de Rediu, palaneț de Mociu, varză a la Cluj (toate din județul Cluj), tochitură moldovenească de Piatra Neamț, bere tradițională din Dorna Candrenilor (județul Neamț), plăcintă poale-n brâu de Bucovina, cozonac cu nucă din Bucovina (județul Suceava), gogoși și scorușe de Luduș (județul Mureș), sarmale cu păsat de Vama Oaș (județul Satu Mare) și pancove de Cernești (județul Maramureș).
Foto: USAMV Cluj-Napoca
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a postat pe pagina sa de internet, în dezbatere publică, un proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea plafoanelor financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2022.
Plafoanele alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului. Suma totală este de 452.384.082 lei și de această formă de sprijin vor beneficia circa 46.000 fermieri care îndeplinesc condițiile de eligibilitate.
Plafonul financiar de 452.384.082 lei, echivalentul sumei de 91.409.190 euro pentru anul de cerere 2022, se distribuie astfel:
33.892.000 euro pentru soia;
17.215.000 euro pentru lucernă;
450.000 euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre și fasole boabe;
90.000 euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;
4.953.000 euro pentru orez;
844.200 euro pentru sămânță de cartof;
132.980 euro pentru hamei;
18.898.500 euro pentru sfeclă de zahăr;
1.150.274 euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
54.490 euro pentru castraveți pentru industrializare cultivați în câmp;
8.788.873 euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;
517.500 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;
4.422.373 euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.
Cuantumul pe hectar pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin raportarea plafoanelor prevăzute în actul normativ la suprafețele eligibile pe fiecare specie în parte pentru anul 2022.
Proiectul de act normativ poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8223-proiect-hg-aprobare-sprijin-cuplat-vegetal-2022.html
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agricover Credit IFN anunță noi facilități de credit din partea Fondului European pentru Europa de Sud-Est (EFSE), în valoare de 10 milioane de euro, respectiv 49,2 milioane de lei. Cele două credite sunt destinate finanțării microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și a antreprenorilor și au fost acordate pe o perioadă de șapte ani.
„Ne bucurăm că am obținut două noi facilități de credit de la EFSE, ceea ce consolidează și mai mult parteneriatul nostru strategic. Capitalul va extinde capacitatea de finanțare disponibilă pentru fermierii români, contribuind la dezvoltarea unei agriculturi performante. Investițiile în infrastructură, inputuri de înaltă calitate și tehnologie modernă sunt esențiale pentru a atinge potențialul maxim al sectorului agricol. Prin modelul nostru de business sinergic, în cadrul Agricover Credit IFN putem înțelege nevoile și provocările fermierilor, astfel încât să le putem oferi finanțarea necesară pentru dezvoltarea afacerii lor”, a declarat Serhan Hacisuleyman, CEO al Agricover Credit IFN.
Agricover Credit IFN oferă fermierilor soluții de finanțare și servicii conexe, adaptate nevoilor acestora și specificului sectorului, precum credite pentru capital de lucru, credite de investiții și carduri de credit pentru afaceri. Toate acestea contribuie la finanțarea activităților de zi cu zi ale fermierilor, precum și a investițiilor majore, cu un impact semnificativ asupra dezvoltării ulterioare a afacerii.
Președintele Consiliului de administrație al EFSE, Klaus Müller, a declarat: „Suntem încântați să aprofundăm parteneriatul nostru strategic de lungă durată cu Agricover Credit și să acordăm un nou împrumut de 20 de milioane de euro pentru a încuraja finanțarea responsabilă a fermierilor și producătorilor agricoli locali. De asemenea, suntem încrezători că împreună putem avansa investițiile de impact în România și putem contribui la realizarea ODD 2, 8 și 9, promovând dezvoltarea economică și îmbunătățind rata de dezvoltare în zonele rurale”.
La 31 decembrie 2022, Agricover Credit IFN a înregistrat o valoare brută a creditelor și avansurilor acordate clienților de aproximativ 2,84 miliarde de lei, în creștere cu 42% față de finalul anului 2021. Rata creditelor neperformante a continuat să se situeze sub media sectorului, fiind de 2,9% la 31 decembrie 2022, față de media sectorului agricol de 3,1% la 30 septembrie 2022 (conform Raportului de stabilitate financiară decembrie 2022, anul VII(XVII), nr. 13(23), publicat de Banca Națională a României).
Segmentul Agrifinance, reprezentat de Agricover Credit IFN, este unul dintre pilonii modelului de afaceri al Agricover Holding. Celelalte două segmente de afaceri care compun grupul sunt Agricover Distribution, specializat în distribuția de inputuri agricole, și Agricover Technology, care facilitează accesul fermierilor la o gamă largă de inovații tehnologice digitale în domeniul agriculturii.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Săptămâna trecută, pe 4 mai 2023, a fost adoptată o Hotărâre prin care se aprobă, pentru anul în curs, schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum”.
Suma totală alocată este de 14.800.000 lei, reprezentând echivalentul a maximum 2.960.000 euro, iar cuantumul per beneficiar este de 200 euro/ha. Pentru a obține sprijinul financiar, cultivatorii de cartofi trebuie să obțină o producție minimă de 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie.
Cererea de înscriere în program trebuie depusă începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și până cel târziu la data de 19 mai, inclusiv.
Valorificarea producției se va face până cel târziu la data de 17 noiembrie, inclusiv, iar depunerea documentelor justificative se va realiza până la 20 noiembrie, inclusiv. Ulterior, Direcțiile Agricole Județene transmit situația centralizatoare la MADR până la data de 5 decembrie, inclusiv.
Pentru a putea beneficia de sprijin financiar, producătorii agricoli trebuie să respecte următoarele condiții de eligibilitate:
Să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv;
Să obțină o producție de minimum 15 tone/ha de pe suprafața înscrisă în program, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie a anului de cerere;
Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum, în anul 2023;
Să facă dovada producției minime realizate prin documente justificative, în funcție de forma de organizare, respectiv: copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică / factura / fila/filele din carnetul de comercializare.
Beneficiarii pot fi din următoarele categorii:
Producători agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, valabil până la 31 decembrie 2023;
Producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008;
Producători agricoli societăți agricole, constituite potrivit prevederilor Legii nr. 36/1991;
Producători agricoli persoane juridice.
Pentru înscrierea în Program se va depune o cerere însoțită de următoarele documente:
Copie a B.I./C.I. solicitant sau al/a reprezentantului legal, dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;
Copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2023;
Împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I a unui reprezentant, după caz;
Copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea;
Dovadă cont activ bancă/trezorerie;
Adeverința, în original, din Registrul agricol conform înscrisurilor aferente anului 2023, care atestă suprafața de teren cultivată cu cartof de consum utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză;
Declarații pe propria răspundere.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a postat în dezbatere publică, pe pagina sa de internet, un proiect de Hotărâre privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor. Ajutoarele de stat se acordă pentru acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menținerii registrului genealogic, precum şi pentru acoperirea costurilor aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.
Valoarea ajutorului de stat, acordat pe cap de animal/an, pentru întocmirea şi menţinerea registrelor genealogice este de maximum:
60 lei pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine;
35 lei pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine;
100 lei pentru porcine.
Valoarea ajutorului de stat acordat pe cap de animal/an pentru testele efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului este de maximum:
140 lei în cazul testării performanţelor producţiei de lapte şi 60 lei în cazul testării performanțelor producţiei de carne, pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline;
35 lei în cazul testării performanţelor producţiei de lapte; 35 lei în cazul testării performanțelor producţiei de carne; 30 lei în cazul testării performanțelor producţiei de lână, pentru rasele cu lână fină, şi 36 lei în cazul testării performanțelor producţiei de pielicele, pentru rasele de animale din speciile ovine şi caprine.
Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor menționate mai sus este: de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice; precum și de până la 70% din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2023-2027 este de 561.571.180 lei, din care 173.901.190 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, respectiv 387.669.990 lei pentru speciile ovine şi caprine.
Suma alocată ajutorului de stat pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie 2023 este de maximum 39.000.000 lei credite de angajament, din care 16.926.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine şi 22.074.000 lei pentru speciile ovine şi caprine, respectiv 24.000.000 lei credite bugetare, din care 10.416.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 13.584.000 lei pentru speciile ovine şi caprine, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pentru anul 2023.
Cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutoarelor de stat completate de către solicitanţi, avizate de către ANZ, se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului. Prin excepţie, pentru anul 2023, cererile iniţiale de solicitare a ajutoarelor de stat, completate de către solicitanți și avizate de către ANZ, aferente serviciilor realizate în perioada iulie-decembrie 2023, se depun până în data de 10 august 2023, inclusiv.
Proiectul poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8227-proiect-hg-schema-ajutor-de-stat-crestere-animale.html
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Hotărârea prin care se aprobă schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, implementată de către direcțiile pentru agricultură județene și oficiile fitosanitare județene, a fost adoptată de guvern joi, 4 mai 2023.
Schema se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2023, iar impactul bugetar este de 29.700.000 lei, reprezentând echivalentul a maximum 6.001.200 euro.
Cuantumul maxim al ajutorului este de 3.000 euro/ha și se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată. Pentru a obține sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp.
Cultivatorii de usturoi trebuie să depună cererile până la data de 31 mai inclusiv, iar producția trebuie valorificată în perioada 1 iunie - 21 noiembrie inclusiv.
Documentele justificative, respectiv copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, se vor depune până la data de 29 noiembrie inclusiv.
Beneficiarii pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Începând cu data de 3 mai 2023, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții de sprijin implementate de agenție.
Măsurile și intervențiile pentru care APIA eliberează adeverințe beneficiarilor sunt:
Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS);
Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS);
Măsura 10 – Agro-mediu şi climă;
Măsura 11 – Agricultură ecologică;
Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice;
DR – 10 – Zone afectate de constrângeri naturale semnificative.
Adeverințele sunt eliberate în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituții bancare și nebancare și cu fondurile de garantare în domeniul agricol.
Aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează sa acceseze credite în vederea finanțării activităților curente de la instituțiile bancare și nebancare care au încheiat convenții cu APIA.
Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus Cererea unică de plată pentru anul 2023, solicitând finanțare pentru măsurile și intervențiile de sprijin indicate mai sus.
De asemenea, prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafața determinată la plată pentru intervențiile și măsurile care fac obiectul convenției încheiate cu instituțiile bancare și nebancare, că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația IPA online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea pentru intervențiile și măsurile de sprijin prevăzute în Convenție.
Totodată, adeverința eliberată certifică faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată în ceea ce privește BISS și CRISS si/sau nerespectării cerințelor de bază și specifice din fisele măsurilor M 10, M 11, M 13 și DR 10, și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.
Fermierii pot solicita eliberarea adeverințelor prin transmiterea unei cereri prin mijloace electronice către Centrele APIA. Modelul cererii poate fi descărcat de pe site-ul APIA, accesând link-ul: https://apia.org.ro/directia-metodologie-monitorizare-raportare-si-relatii-institutionale/
Valoarea creditului poate fi de până la 90% din valoarea sumei calculate în baza suprafețelor înscrise în adeverința eliberată de APIA.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.
APIA reamintește că, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%, iar în ceea ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.
Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/FNGCIMM sunt postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Comisia Europeană a adoptat marți, 2 mai 2023, măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, în temeiul clauzei de salvgardare din Regulamentul privind măsurile comerciale autonome.
Măsurile vizează doar patru produse agricole originare din Ucraina, și anume grâul, porumbul, rapița și semințele de floarea-soarelui, și urmăresc reducerea blocajelor logistice legate de aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Măsurile intră în vigoare la data de 2 mai și se vor aplica până la 5 iunie 2023.
În această perioadă, grâul, porumbul, rapița și semințele de floarea-soarelui originare din Ucraina pot fi puse în continuare în liberă circulație în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cinci state membre aflate în prima linie, și anume Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Produsele respective pot continua să circule în aceste cinci state membre ori să le tranziteze în cadrul unui regim de tranzit vamal comun sau pot fi expediate în continuare către o țară sau un teritoriu din afara UE.
În paralel, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia s-au angajat să anuleze măsurile unilaterale privind grâul, porumbul, rapița, semințele de floarea-soarelui și orice alte produse provenite din Ucraina.
Măsurile fac parte din pachetul general de sprijin propus de CE și vor fi completate cu un sprijin financiar pentru fermierii din cele cinci state membre afectate și cu măsuri suplimentare de facilitare a tranzitului exporturilor de cereale din Ucraina prin culoarele de solidaritate către alte state membre și țări terțe, transmite Comisia Europeană.
Comisia este pregătită să reinstituie măsuri preventive după expirarea actualului Regulament privind măsurile comerciale autonome la 5 iunie 2023, atâta timp cât se va menține situația excepțională.
Comisia Europeană este pregătită să lanseze, la intrarea în vigoare a prezentului regulament, o evaluare a situației pieței Uniunii pentru alte produse sensibile, în conformitate cu procedura accelerată de salvgardare prevăzută în propunerea CE referitoare la noul regulament privind măsurile comerciale autonome.
„De la începutul războiului de agresiune neprovocat și nejustificat inițiat de Rusia, UE a luat măsuri ferme și consecvente pentru a sprijini capacitatea Ucrainei de a exporta, inclusiv cereale, care sunt esențiale pentru a contribui la hrănirea populației mondiale și pentru a menține prețurile alimentelor la un nivel scăzut. Măsurile de astăzi fac parte dintr-un pachet care susține angajamentul nostru ferm față de Ucraina, abordând în același timp preocupările logistice și comerciale din statele membre ale UE învecinate. Sunt mulțumit să constat că, prin acest pachet, continuăm să adoptăm mai degrabă o abordare unificată la nivelul UE, decât măsuri unilaterale care pun în pericol funcționarea normală a pieței noastre unice”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și comisar european pentru Comerț.
Reamintim că, UE a liberalizat temporar toate importurile sale din Ucraina și și-a suspendat măsurile de apărare comercială împotriva întreprinderilor ucrainene până la 5 iunie 2023. Datorită acestor măsuri, UE sprijină în mod semnificativ economia afectată de război a Ucrainei. De asemenea, UE a pus în aplicare culoare de solidaritate pentru a se asigura că cerealele ucrainene pot ajunge în țările care au cea mai mare nevoie de ele, deoarece războiul de agresiune al Rusiei a limitat drastic accesul Ucrainei la porturile sale de la Marea Neagră. Culoarele de solidaritate UE-Ucraina au devenit un element vital pentru economia Ucrainei și asigură o nouă conectivitate cu Uniunea, contribuind totodată la prevenirea unei crize alimentare mondiale.
Intensificarea traficului la frontierele dintre Ucraina și UE a avut un impact asupra costurilor logistice și a creat blocaje, ceea ce a dus la saturarea capacităților de stocare și a lanțurilor logistice. Aceste circumstanțe excepționale afectează viabilitatea economică a producătorilor locali din statele membre afectate. Comisia a apreciat că situația justifică o acțiune imediată în temeiul articolului 4 alineatul (9) din Regulamentul privind măsurile comerciale autonome.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 11 mai 2023, inclusiv, primește Cereri de acordare a sprijinului financiar de urgență pentru producătorii agricoli din sectorul cereale.
Această schemă de susținere financiară are ca obiectiv asigurarea unui grant financiar acordat pentru compensarea cheltuielilor angajate de producătorii agricoli din sectorul cereale pentru depozitarea în spaţii proprii sau depozitarea în custodie la terţi a cantităţilor de grâu obţinute din producţia proprie a anului 2022 şi înregistrate în aceste spaţii la data de 1 februarie 2023.
Resursele financiare totale alocate sunt de 99.233.700 lei şi reprezintă echivalentul sumei de 20.100.000 euro stabilit la cursul de schimb de 4,9370 lei pentru un euro, care se asigură astfel: 49.616.850 lei, echivalentul sumei de 10.050.000 euro, finanţare externă nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă; 49.616.850 lei, echivalentul sumei de 10.050.000 euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2023.
Cererile se depun/transmit (prin fax/poştă/eletronic) la Centrele APIA. Documentele justificative depuse/transmise în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnătura și vor purta sintagma “conform cu originalul”.
Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
a) Să fie înregistraţi în evidenţele APIA cu cererea unică de plată 2022 din care se identifică culturile înfiinţate în anul agricol 2021-2022, precum şi suprafeţele de teren aferente culturii de grâu, determinate în urma tuturor controalelor administrative şi pe teren;
b) Să fi depozitat producţia proprie de grâu a anului 2022 în spaţii de depozitare pentru produse agricole proprii sau în spaţii de depozitare ale terţilor, la data de 1 februarie 2023.
c) Beneficiarii nu pot solicita grantul care se acordă potrivit prezentei scheme pentru cantităţile de grâu depozitate la data de 1 februarie 2023 în spaţii proprii de depozitare pentru produse agricole care provin din achiziţii de la terţi şi nu din producţia proprie.
Documentele care însoțesc cererea de acordare a unei măsuri de sprijin de urgență sunt:
a) În cazul depozitării la terţi, copia contractului de depozit custodie temporară şi prestări servicii, încheiat între deponentul producător agricol şi depozitar, certificată prin semnătură purtând sintagma “conform cu originalul”.
b) Copie a documentului de coordonate bancare, în condiţiile în care acestea sunt diferite faţă de cele înscrise în cererea unică de plată 2022; copiile documentelor de identificare existente la dosarul cererii unice de plată depuse la APIA pentru anul de cerere 2022, în cazul în care nu sunt modificate, rămân valabile şi pentru acordarea prezentului ajutor.
c) Declaraţie pe propria răspundere în cazul producătorilor agricoli persoane fizice, prin care se susţine situaţia privind stocul de grâu la data de 1 februarie 2023.
Cuantumul unitar al grantului se exprimă în lei/tonă şi se calculează de către APIA prin raportarea sumelor alocate la cantităţile totale depozitate stabilite şi comunicate de către Centrele Judeţene ale APIA, respectiv Centrul APIA din Municipiul Bucureşti, ca fiind eligibile la plată după verificarea solicitărilor.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html