Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor din Mediul Rural, sărbătorită pe 15 octombrie, Corteva Agriscience anunță încheierea celei de-a patra ediții a Programului educațional TalentA 2023 cu un atelier practic pentru femeile fermier.
64 de femei din România și 10 femei din Republica Moldova au participat activ la procesul de învățare și dezvoltarea de proiecte pentru a-și susține comunitățile și afacerile, iar la finalul lunii octombrie cele mai bune propuneri vor fi premiate cu granturi de Corteva Agriscience.
Pe lista participantelor la TalentA 2023 se află femei cu vârste cuprinse între 18 și 56 de ani din diferite regiuni ale celor două țări, care lucrează în diverse domenii ale agriculturii - cultivarea cerealelor, legumelor și fructelor, creșterea animalelor și a păsărilor de curte, apicultura și horticultura. „Este pentru prima dată când programul a fost deschis și pentru studente aflate la începutul carierei, ceea ce întărește angajamentul Corteva de a le oferi oportunități de dezvoltare tinerilor și de a îmbunătăți comunitățile lor”, a punctat Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România, Republica Moldova și Ungaria.
Un proiect de succes, solicitat de femeile din mediul rural
Programul educațional, dezvoltat și sponsorizat de Corteva Agriscience pentru al patrulea an consecutiv, s-a desfășurat timp de cinci luni începând cu luna mai și a inclus două module de studiu: modulul de afaceri cu 10 cursuri și modulul de agribusiness cu 4 cursuri. Cursurile au fost susținute și conduse de profesioniști Corteva și de membri ai echipei Starperformining, o firmă de consultanță în afaceri, care este partener oficial al programului încă de la prima ediție din România.
„Credem cu tărie că femeile pot avea o contribuție semnificativă la progres, inovație și o mai bună calitate a vieții în zonele rurale. De aceea, programul TalentA inițiat de Corteva Agriscience a devenit un proiect de succes, solicitat de femeile din România, Republica Moldova și nu numai, și un punct de referință pentru industria agricolă la nivel național și în alte țări în care este implementat. Inițiativa Corteva reprezintă o oportunitate pentru femeile din mediul rural de a participa la cursuri gratuite, care le oferă participantelor noastre cunoștințele necesare pentru a dezvolta afaceri sustenabile, dinamice și competitive, cu impact pozitiv asupra progresului comunităților în care trăiesc”, declară Maria Cîrjă.
Radu Stănescu, Managing Partner Starperformining, partenerul organizațional al Corteva Agriscience pentru proiectul TalentA în România și Republica Moldova, completează: „TalentA este un proiect remarcabil care duce la nivel înalt dezvoltarea profesională a femeilor fermier din România și Republica Moldova. Sunt onorat să fiu alături de compania Corteva în acest demers și să contribui la îmbunătățirea abilităților de gestionare a afacerilor participantelor, aspect esențial pentru viabilitatea și sustenabilitatea agriculturii”.
Cursul final al programului TalentA 2023 a avut loc la sfârșitul lunii septembrie. În cadrul unui atelier de lucru de două zile, participanții la program s-au întâlnit personal cu consultanții și au interacționat pentru prima dată față în față cu colegii lor după modulele de webinar. Aceștia au dezbătut subiecte fundamentale pentru o afacere agricolă, cum ar fi analiza financiară, resursele umane și tehnici eficiente pentru o recrutare de succes într-un context demografic dinamic, modele de afaceri aplicate proiectelor agricole și impactul digitalizării asupra sectorului prin soluții inovatoare.
În etapa actuală, participanții au început pregătirea proiectelor pentru concursul de granturi, care vizează îmbunătățirea securității alimentare a comunităților. În funcție de rezultate și pe baza conceptelor de proiect furnizate, un comitet de experți va alege trei câștigători care vor primi finanțare din partea Corteva Agriscience la sfârșitul lunii octombrie: Locul 1 - 6000 USD, Locul 2 - 5000 USD, Locul 3 - 4000 USD.
Ce spun femeile antreprenor
Iris Maria Roșculeț are 19 ani, este din județul Ialomița și urmează cursurile Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV București. Tânăra intenționează să studieze și Agronomie. „Împreună cu părinții mei avem o fermă legumicolă, în spații protejate, cu o suprafață de 6.000 metri pătrați, Serele Dulci, unde cultivăm ardei, castraveți și roșii, și avem contract cu un important lanț de supermarketuri din România. Anul acesta, pentru a reduce pierderile de producție, am făcut un experiment și am început să facem gem din resturile de sortare. A fost un succes și vreau să continui acest lucru pe viitor, dar vreau să învăț mai mult, motiv pentru care m-am înscris la cursurile TalentA. Este o oportunitate pentru mine, atât pe plan profesional, cât și personal, deoarece cursurile sunt foarte bine structurate, și cred că voi reveni anul viitor pentru a continua acest proces de învățare. Am întâlnit o mulțime de oameni noi la acest workshop și este o cu totul altă comunicare cu toate colegele mele, pentru că a fost plăcut să ne descoperim și să ne cunoaștem aici”, ne-a spus Iris Maria Roșculeț.
Alexandra Buliga, fermier la Baiagrogiv – Ferma familiei Buliga, județul Neamț, s-a alăturat de curând afacerii familiei, iar anul acesta a participat la cursurile programului TalentA. „M-am înscris în acest program, TalentA, pentru a cunoaște mai multe femei ca mine, pentru că în zona din care provin, județul Neamț, sunt foarte puține femei fermier și mă simțeam singură. De curând m-am lansat în agricultură, alături de familia mea, Baiagrogiv - Ferma familiei Buliga, iar participarea la acest proiect a însemnat pentru mine să întâlnesc o mulțime de oameni de vârsta mea, care sunt dedicați în ceea ce fac și au idei de afaceri foarte bune, astfel încât acum nu mai simt acea singurătate. Cursurile au fost foarte interesante, m-am implicat activ, iar informațiile pe care le-am primit au fost foarte utile pentru că nu s-au bazat doar pe teorii dintr-o carte, ci pe multă practică, lucru care ne-a plăcut foarte mult tuturor”, a precizat Alexandra Buliga.
Programul TalentA, creat de Corteva Agriscience, are scopul de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă, asigurând dezvoltarea generațiilor viitoare. Punerea în aplicare a inițiativei educaționale face parte din eforturile de sustenabilitate ale Corteva de a promova abilitarea femeilor în agricultură. Programul TalentA a fost lansat în Spania în 2019, iar în 2020 a fost implementat pentru prima dată în România cu sprijinul echipei Starperformining.Până în prezent, aproximativ 1.300 de femei talentate din întreaga lume au participat la Programul TalentA.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Compania Corteva Agriscience a finalizat selecția participantelor la inovatorul program educațional de finanțare TalentA 2023, dedicat dezvoltării și susținerii femeilor talentate din mediul rural.
Comitetul de organizare a selectat 70 de doamne fermier, 60 din România și zece din Republica Moldova, care au îndeplinit criteriile de participare în TalentA 2023. Femeile participante în cadrul programului Corteva Agriscience au vârste cuprinse între 18 și 56 de ani, provin din diferite regiuni ale țării și lucrează în diverse domenii în agricultură: cultivarea cerealelor, legumicultură, pomicultură, creșterea animalelor și a păsărilor, apicultură și horticultură.
Luni, 5 iunie 2023, au început cursurile intensive în centrul educațional online al Programului TalentA. Anul acesta, programul include un modul agribusiness format din patru cursuri și un modul business format din zece cursuri. Experți și traineri renumiți își vor împărtăși experiența și cunoștințele cu participantele, iar specialiștii Corteva Agriscience se vor alătura personalului de formare și vor împărtăși participantelor experiența solidă a inovațiilor agricole globale.
Pregătirea se va încheia în luna iulie și, după o lună de pauză, participantele vor începe pregătirea proiectelor pentru concursul de finanțare, destinate îmbunătățirii securității alimentare a comunităților. Pe parcursul pregătirii, participantele vor colabora cu o echipă de mentori care le vor ajuta să definească clar și să aplice subiectul proiectului în toate componentele acestuia, de la concept și strategie la buget și impact social și parteneriate. În funcție de rezultate și pe baza conceptelor de proiect furnizate, un comitet de experți va alege trei câștigătoare care vor primi fonduri din partea Corteva Agriscience: Locul I - 6000 USD, locul II - 5000 USD, locul III - 4000 USD.
„La Corteva Agriscience suntem convinși că femeile din agricultură au un mare potențial și sarcina noastră este de a le ajuta să-l dezvolte. Primii trei ani ai Programului TalentA au demonstrat activitatea și dorința femeilor care lucrează în agricultură în zonele rurale de a dobândi cunoștințe, a implementa inovații și programe pentru dezvoltarea comunităților lor. TalentA este deja un semn al spiritului de lider al femeilor în agricultură și suntem încântați că, pe de o parte, facilităm accesul doamnelor fermier la resurse financiare și educaționale inovatoare, iar pe de altă parte trezim interesul general al femeilor în domeniul agricol”, a precizat Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România și Republica Moldova.
Programul TalentA, creat de compania agricolă internațională Corteva Agriscience, are ca obiectiv îmbogățirea vieții celor care produc și a celor care consumă, asigurând dezvoltarea generațiilor viitoare. Punerea în aplicare a Programului face parte din implementarea eforturilor de sustenabilitate ale companiei Corteva privind promovarea auto-afirmării femeilor care lucrează în agricultură.TalentA a fost lansat în Spania în 2019, iar în 2020 a fost implementat pentru prima dată în România, în prezent fiind implementat cu succes și în alte țări - Portugalia, Ucraina, Ungaria, Polonia, Argentina și Chile. Începând cu 2022 și femeile din Republica Moldova s-au putut înscrie în programul TalentA. În total, în program sunt înscrise peste 1.200 de femei, inclusiv 190 din România și zece din Republica Moldova.În România, programul TalentA este implementat de Corteva Agriscience cu sprijinul echipei Starperformining.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Corteva Agriscience anunță prelungirea înscrierii în programulul TalentA 2023, un program educațional gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură, dedicat femeilor din mediul rural. Până pe data de 31 mai, inclusiv, se pot alătura programului doamnele și domnișoarele ce activează în agricultură pentru a putea participa gratuit la cursuri în domeniul agribusiness și vor concura la final pentru premii cu o valoare totală de 15.000 USD oferite de Corteva Agriscience România. La finalul programului compania va alege cele mai inovatoare trei proiecte ale femeilor care activează în agricultură.
Fondat și sponsorizat de către Corteva Agriscience pentru al patrulea an consecutiv, programul educațional se va desfășura pe o perioadă de cinci luni, începând cu data de 5 iunie și va include două module online de studiu: modulul de business ce va cuprinde zece cursuri și modulul de agribusiness ce va cuprinde patru cursuri.
Cursurile sunt susținute și facilitate de specialiștii Corteva și membrii echipei Starperformining – companie de consultantță în afaceri, partener oficial al programului TalentA.
Anul acesta, în program se pot înscrie femeile cu vârsta de peste 18 ani, atât de pe teritoriul României, dar și al Republicii Moldova. Pentru a se putea înscrie în program, concurentele trebuie să fie implicate în activități agricole sau să fie studente ale universităilor agricole. De asemenea, acestea trebuie să dorească să dezvolte proiecte noi și sunt hotărâte să facă din afacerea lor o întreprindere sustenabilă, dinamică și competitivă, dar și să contribuie la dezvoltarea comunităților în care trăiesc și muncesc. Toate participantele se vor înscrie în programul TalentA pe website-ul companiei Corteva până la data de 31 mai 2023. (România: , Republica Moldova: )
Pe parcursul lunilor dedicate programului, participantele TalentA vor avea ocazia unică de a construi proiecte inovatoare și de a concura pentru a obține fonduri din partea Corteva Agriscience România. Proiectele trebuie să se raporteze la beneficiul întregii comunități și să se axeze pe îmbunătățirea securității alimentare, asigurarea accesului la apă potabilă în comunități, susținerea consumului responsabil, combaterea schimbărilor climatice și conservarea ecosistemelor, conform obiectivelor de sustenabilitate ale Corteva Agriscience.
Corteva Agriscience menține valoarea premiilor acordate la finalul instruirii în anul 2023, pentru a putea asigura facilitarea implementării celor mai bune planuri de afaceri. În total, se acordă 15 000 USD, sumă distribuită astfel: locul I – 6.000 USD, locul II – 5.000 USD, locul III – 4.000 USD. Calcul se face în moneda națională la cursul de schimb al BNR valabil în ziua transferului de fonduri.
Ceremonia de Premiere va avea loc pe 13 octombrie 2023.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Programul de pregătire profesională TalentA 2023, organizat de Corteva Agriscience pentru femeile din mediul rural, a fost lansat vineri, 10 martie, în cadrul unui eveniment Media Club online.
Pentru a celebra Luna Istoriei Femeilor, Corteva Agriscience a anunțat, pe 10 martie, lansarea oficială a programului TalentA 2023. Aflat la a patra ediție în România, TalentA este un program educațional gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură, dedicat femeilor inovatoare din mediul rural.
Odată cu începerea oficială a înscrierilor, se pot alătura programului doamnele și domnișarele ce activează în agricultură pentru a putea participa gratuit la cursuri specifice domeniului de agribusiness. La finalul programului, vor fi alese cele mai inovatoare trei proiecte ale femeilor care activează în mediul rural, acestea fiind premiate. Valoarea totală a premiilor oferite de Corteva Agriscience România este de 15.000 USD.
TalentA 2023 se va desfășura pe o perioadă de cinci luni, începând cu data 21 mai și va include două module online de studiu: modulul de business ce va cuprinde 10 cursuri și modulul de agribusiness ce va cuprinde 4 cursuri. Cursurile vor fi susținute și facilitate de specialiștii Corteva și membrii echipei Starperfomining – companie de consultanță în afaceri, partener oficial al programului pentru al patrulea an consecutiv.
Anul acesta, în program se pot înscrie femeile cu vârsta de peste 18 ani de pe teritoriul României, dar și al Republicii Moldova. Pentru a se putea înscrie în program, concurentele trebuie să fie implicate în activități agricole sau să fie studente ale universităților agricole. De asemenea, concurentele trebuie să dezvolte proiecte noi și să fie hotărâte să facă din afacerea lor o întreprindere sustenabilă, dinamică şi competitivă, dar şi să contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc şi muncesc. Proiectele trebuie să se raporteze la beneficiul întregii comunități și să se axeze pe îmbunătăţirea securităţii alimententare, asigurarea accesului la apă potabilă în comunități, susţinerea consumului responsabil, combaterea schimbărilor climatice şi conservarea ecosistemelor, conform obiectivelor de sustenabilitate ale Corteva Agriscience.
Femeile din mediul rural interesate de TalentA trebuie să se înscrie în program pe website-ul companiei Corteva până la data de 10 mai 2023.
Valoarea totală a premiilor oferite de Corteva Agriscience la finalul instruirii în anul 2023 este de 15 000 USD (calcul în moneda națională la cursul de schimb al BNR valabil în ziua transferului de fonduri) și va distribuită astfel: locul I – 6.000 USD, locul II – 5.000 USD, locul III – 4.000 USD.
Ceremonia de Premiere va avea loc pe 13 octombrie 2023.
„Unul dintre obiectivele principale de sustenabilitate ale companiei promite să implice și să dea o voce femeilor care activează în agricultură, iar din acest motiv s-a lansat programul TalentA. Acesta oferă, an de an, oportunități educaționale și financiare femeilor talentate din Europa. În România, cele trei ediții de până acum s-au dovedit un real succes, atât pentru Corteva, cât și pentru antreprenoriatul agricol din țară. Femeile antreprenor din agricultură au nevoie de vizibilitate, recunoaștere și sprijin pentru a-și dezvolta proiectele, de aceea, în acest an vom invita să se înscrie și femeile din România, dar și din Republica Moldova. Ne adresăm în continuare doamnelor întreprinzătoare din mediul rural pentru că ne dorim să sprijinim îmbunătăţirea calităţii vieţii în aceste zone, dar și studentelor de la universitățile cu profil agricol care doresc să-și dedice cariera acestei industrii și să asigure progresul generațiilor viitoare”, a declarat Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova.
Pentru informaţii suplimentare, reguli oficiale și înregistrare în program, vizitaţi site-ul Corteva.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Programul TalentA, aflat la cea de a treia ediție în România, este un program gratuit de educație, mentorat și granturi ce vizează femeile fermier din mediul rural. Anul acesta, în programul inițiat și coordonat de Corteva Agriscience România au participat peste 40 de femei. Acestea au luat parte la o serie de cursuri gratuite de dezvoltare a competențelor, cursuri ce le-au oferit posibilitatea de a înțelege, învăța și practica conceptele, procesele și instrumentele necesare în dezvoltarea unei afaceri în agribusiness. Anunțarea câștigătoarelor celei de-a treia ediții TalentA se va face în cadrul evenimentului de decernare a premiilor ce va avea loc pe 21 octombrie 2022, în București.
Femeile în agricultură se confruntă adesea cu provocări specifice care nu sunt întotdeauna recunoscute în mod adecvat. De aceea, în anul 2020, Corteva Agriscience a lansat și în România programul TalentA, care oferă access la finanțare printr-un sistem de premii.
Prin TalentA, femeile din mediul rural primesc educație despre cum să dezvolte o afacere și să o gestioneze, iar la final, Corteva Agriscience împreună cu partenerii de la Starperfomining, sprijină implementarea celor mai bune trei idei.
Cursul gratuit de instruire a femeilor antreprenor din mediul rural este construit pe două module principale: Modulul I - Competențe generale de Business și Modulul II – Competențe generale de Agribusiness. Conceptele din modulul de business oferă suport în dezvoltarea competențelor manageriale pentru conducerea unei afaceri, în timp ce conceptele modulului de agribusiness ajută la extinderea cunoștințelor și calificărilor necesare în dezvoltarea diferitelor culturi de rapiță, porumb, floarea-soarelui, cereale, viticultură, cartof etc.
Începând cu data de 30 septembrie 2022 s-a dat startul activității de construire a proiectelor, în cea de-a doua etapă a programului TalentA. Proiectele sunt analizate de o comisie formată din cinci experți Corteva și trei consultanți Starperfomining. Unul dintre cele mai importante aspecte pe care programul îl are în vizor este ca proiectele participantelor să nu fie tratate individual. Acestea trebuie să să se raporteze la beneficiul întregii comunități și să se axeze pe îmbunătăţirea securităţii alimententare, asigurarea accesului la apă potabilă în comunități, susţinerea consumului responsabil, combaterea schimbărilor climatice şi conservarea ecosistemelor, conform obiectivelor de sustenabilitate ale Corteva Agriscience. Termenul limită până la care s-au putut depune aceste proiecte a fost 14 octombrie 2022.
În acest sezon, Corteva Agriscience oferă premii în valoare de 15.000 USD, respectiv: locul I – 6.000 USD, locul II – 5.000 USD, locul III – 4.000 USD.
Pentru detalii suplimentare despre cursuri, persoanele care au facilitat și organizat cele două module de învățare, comisia de experți care decide proiectele câștigatoare, dar și multe alte informații, vizitaţi site-ul Corteva Romania şi urmăriţi detalii despre Programul TalentA pe Facebook.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Compania Corteva Agriscience anunță prelungirea perioadei de înscriere în cadrul programului TalentA - un program educațional gratuit dedicat femeilor inovatoare din mediul rural. Femeile care lucrează în agricultură și trăiesc în zonele rurale, interesate să-și dezvolte abilitățile și să obțină fonduri gratuite pentru afacerilor lor, se pot înregistra pe site-ul companiei până la data de 5 august 2022.
Programul, fondat și sponsorizat de către Corteva în urmă cu doi ani, a sprijinit până în prezent 95 de femei din România care lucrează în agricultură și trăiesc în zonele rurale. În acest an, transmite compania, participantele programului pot fi și studentele universităților agricole care doresc să dezvolte proiecte noi și sunt hotărâte să facă din afacerea lor o întreprindere sustenabilă, dinamică şi competitivă, dar şi să contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc şi muncesc.
Participarea la programul TalentA este gratuită și se va desfășura timp de două luni începând cu data de 8 august. Programul va include două module: modulul de business (10 cursuri) și modulul de agribusiness (8 cursuri). Cursurile vor fi susținute de specialiștii Corteva și membrii echipei Starperfomining – companie de consultanță în afaceri care este partenerul oficial al programului pentru al treilea an consecutiv.
Pe parcursul desfășurării programului, participantele vor avea ocazia de a construi proiecte inovatoare și de a concura pentru a obține fonduri din partea companiei, acestea fiind menite să susțină securitatea alimentară prin furnizarea de alimente necesare și combaterea sărăciei, asigurarea accesului la apă potabilă, sprijinirea reducerii risipei alimentare, combaterea schimbărilor climatice și conservarea ecosistemelor.
Pentru a sprijini comunitățile în care trăiesc și lucrează, Corteva Agriscience oferă fonduri cu o valoare totală de 15.000 USD pentru cele mai bune trei proiecte care vor fi alese în perioada 10 – 12 octombrie după încheierea cursurilor.
Ceremonia de premiere va avea loc în data de 14 octombrie, cu o zi înainte de celebrarea Femeilor din Mediul Rural la nivel mondial.
Prin programul TalentA, Corteva Agriscience contribuie la dezvoltarea comunităților rurale. Astfel, prin intermediul microproiectelor înscrise în acest program de investiții, se urmărește securitatea alimentară globală, dar și mediul antreprenorial rural.Până în prezent, în Europa, peste 500 de femei au avut oportunitatea să primească educație gratuită în această industrie interesantă.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Femeile deschise spre inovație care activează în agricultură au ocazia să-și asume rolul principal în tranziția practicilor mai sustenabile, care să asigure securitatea alimentară la nivel global a declarat Monica Sorribas, vicepreședinte de marketing pentru Europa la Corteva Agriscience, în cadrul evenimentului EWA Networking Online, organizat de EIT Food pe 9 decembrie 2021. EIT Food reprezintă o comunitate a inovării sprijinită de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene.
Deschiderea sesiunii de discuții a fost făcută chiar de Monica Sorribas, cu subiectul „De ce avem nevoie de mai multe femei antreprenor în agricultură”. Participanții la dialog au considerat la unison rolul femeilor drept crucial, după ce Monica Sorribas a prezentat punctul de vedere al Corteva asupra atitudinilor femeilor din agricultură, rezumate în studiul Global Women in Agriculture.
Această cercetare la scară largă sugerează că, deși s-au înregistrat progrese, inegalitatea de gen rămâne o barieră pentru ca femeile din agricultură să își atingă potențialul maxim. În timp ce femeile care au participat la sondajul Corteva observă că în ultimii ani s-au înregistrat progrese, multe dintre ele sunt pesimiste în legătură cu acest aspect. „Dezvoltarea vieții femeilor din agricultură aduce beneficii tuturor: copiilor și familiilor care depind de ele, comunităților din care fac parte și societății în ansamblu”, a arătat Monica Sorribas.
Potrivit afirmațiilor sale, există argumente care demonstrează interesul crescut al femeilor pentru conservarea mediului. Accesul acestora la cele mai recente tehnologii și educația corespunzătoare privind inovațiile oferă o șansă importantă în tranziția către practici mai sustenabile. Adoptarea unei game largi de instrumente, cum ar fi tehnologiile de agricultură de precizie, SAT, genetica avansată, biopesticidele etc vor ajuta femeile să răspundă cererilor tot mai mari ale consumatorilor pentru alimentele produse în mod sustenabil.
De asemenea, pandemia a adus numeroase provocări, iar femeile trebuie să-și asume un volum de muncă suplimentar cu oportunități reduse de a gestiona echilibrul dintre viața profesională și cea personală. „Acum, mai mult ca oricând, trebuie să sprijinim femeile din mediul rural și să ne asigurăm că joacă un rol-cheie în procesul de redresare a agriculturii și a securității alimentare globale”, a comentat Monica Sorribas.
În cadrul evenimentului a fost evidențiată și Strategia de Sustenabilitate Corteva Agriscience 2030. Aceasta include 14 obiective ce urmează să fie atinse în următorii zece ani, bazate pe piloni-cheie: obiective în beneficiul fermierilor; obiective pentru resursele de teren arabil; obiective pentru operațiunile companiei; și obiective în beneficiul comunităților, cu responsabilizarea femeilor. Pentru a sprijini acest angajament, Corteva oferă o serie de programe pentru femei din întreaga lume, precum inițiativa TalentA în Europa, care asigură instruire în domeniul financiar și tehnic femeilor inovatoare din domeniul agricol. Peste 500 de femei fermier au beneficiat deja de programul TalentA din Spania, Portugalia, Ucraina, Rusia, România și Ungaria.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Cu toate că 8 martie - „Ziua Internatională a Femeii” - reprezintă o recunoaştere, nu numai simbolică, a locului pe care femeia îl ocupă în societatea contemporană, ci şi a rolului, din ce în ce mai important, jucat în istoria şi devenirea lumii, cele mai noi cifre INS indică un fapt îngrijorător - România se „laudă” cu o populație feminină îmbătrânită în mediul rural, dar și cu cea mai mare pondere a acesteia ocupată cu agricultura, silvicultura şi pescuitul din total (populaţia feminină activă).
Astfel, potrivit datelor agregate de Institutul Național de Statistică (INS), cele mai multe femei vârstnice trăiesc în mediul rural (52,5% din totalul femeilor de 65 ani şi peste). Ca exemplu, cea mai mare pondere a femeilor vârstnice (de 65 ani şi peste) a fost înregistrată în judeţele Teleorman, Vâlcea şi Giurgiu, iar cea mai scăzută în Ilfov şi Timiş.
În plus, din analiza structurii populaţiei feminine, participantă la activitatea economică, pe grupe de ocupaţii, reiese că un procent de 21,2% din total şi-au desfăşurat activitatea ca lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit.
Și asta în condițiile în care doar 1,7% din femei au fost cuprinse în grupa membrilor corpului legislativ ai executivului, a înalţilor conducători ai administraţiei publice, conducătorilor şi funcţionarilor superiori. În acest context, trebuie luat în calcul și gradul de instruire, astfel că, din totalul persoanelor ocupate de sex feminin, 23,9% erau absolvente ale învăţământului superior, 4,2% ale învăţământului postliceal şi de maiştri, 39,9% au absolvit liceul, iar 11,8% şcoli profesionale şi de ucenici.
De asemenea, 19,8% din total populație feminină au lucrat ca specialişti în diverse domenii de activitate, 7,4% erau tehnicieni sau alţi specialişti în domeniul tehnic, 6,6% din populația feminină au avut statutul de funcţionari administrativi, 20,8% au fost angajate ca lucrători în domeniul serviciilor, 7,8% au lucrat în grupa muncitorilor calificaţi şi asimilaţi și, nu în ultimul rând, 14,7% au fost cuprinse în alte categorii de ocupaţii.
Că avem femei care activează în sectorul agricol românesc n-ar fi o problemă prea mare. Însă, valoarea adăugată brută pe persoană ocupată în agricultură, în România, se ridica în anul 2013 la doar 18% din media Uniunii Europene, potrivit unui studiu PWC dat recent publicității. Și situaţia este şi mai îngrijorătoare dacă ne raportăm la ţările din Europa de Vest. Valoarea adăugată brută generată de o persoană ocupată în agricultură în România este de doar 7% din cea generată în Franţa, respectiv 9% din cea generată în Spania.
Dacă luăm în considerare valoarea adăugată brută la hectar, România se situează tot pe una dintre ultimele poziţii, aceasta fiind în jur de 600 EUR/ha (2013). Prin comparaţie în ţările din Europa de Vest valoarea adăugată brută la hectar depăşeşte 1.000 EUR/ha. Aproximativ 85% din totalul forţei de muncă din agricultura românească este nesalariată – lucrând pe propriile exploataţii agricole de subzistenţă. Prin contrast, ponderea medie a lucrătorilor nesalariaţi din sectorul agricol în UE este de 72%, iar în unele state chiar cu mult mai redusă (Spania - 50.%, Franţa - 63.1%, Germania - 55.8%).
„Ţările cu cei mai mulţi lucrători salariaţi în agricultură sunt cele care înregistrează şi cea mai ridicată valoare adăugată brută generată la nivel de lucrător. Toate acestea conduc către problema fundamentală cu care se confruntă agricultura românească, şi anume randamentul relativ mic al producţiei agricole”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC România, coordonatorul studiului.
Femeile de la sat nasc la o vârstă mai tânără
Aceleași date ale Institutului Național de Statistică (INS) indică faptul că femeile din mediul rural au continuat să nască la o vârstă mai tânără (26,8 ani) comparativ cu cele din urban (29,5 ani).
„Decalajul între urban şi rural se menţine şi în cazul vârstei mamelor care sunt la prima naştere (28,5 ani în urban şi 24,5 ani în rural). Valorile extreme pentru vârsta medie la prima naştere se situează între 24,4 ani în judeţul Călăraşi şi 30,1 ani în Municipiul Bucureşti. Cea mai ridicată vârstă medie la toate naşterile s-a înregistrat în Municipiul Bucureşti (31,0 ani), iar cea mai scăzută în judeţele Călăraşi şi Giurgiu (26,4 ani)”, afirmă specialiștii INS.
„În mediul rural, ponderea populaţiei feminine este de 49,9%”, continuă statisticienii INS.
Nu în ultimul rând, populaţia feminină este mai „îmbătrânită” decât cea masculină cu 3,2 ani. Concret, vârsta medie naţională este de 41,5 ani, vârsta medie feminină de 43,1 ani, respectiv vârsta medie masculină de 39,9 ani.
„Populaţia feminină a avut o pondere mai mare decât populaţia masculină în 40 de judeţe, excepţie făcând judeţele Vaslui şi Tulcea”, au conchis cei de la INS.
Emil Dumitru, Pro Agro: „Îmi doresc foarte mult ca femeia din mediul rural să simtă că este apreciată de societate”
Contactat telefonic de Revista Fermierului și rugat să comenteze cifrele îngrijorătoare vehiculate de INS, Emil Dumitru, bosul Pro Agro, a replicat că dacă decidenții nu vor anula în anii următori „povestea cu ajutoarele sociale”, iar banii respectivi nu vor fi redirecționați către cei care vor să muncească, să genereze valoare adăugată în sectorul agroalimentar, el cred că, în viitor, datele de la INS nu vor fi unele care să reducă procentul de persoane de sex feminim a căror vârstă să fie în scădere în mediul rural.
„Eu îmi doresc foarte mult să încercăm să facem politici publice în care, în mediul rural, să regăsim cât mai multe familii tinere. Dacă vom tot discuta de îmbătrânirea populației din mediul rural, la un moment dat, acolo vor exista doar asistați social și atât”, a precizat Emil Dumitru.
El a dat și exemple de doamne de succes din sectorul agroalimentar românesc, atunci când i s-au prezentat cifrele cu privire la procentele ocupaționale vehiculate de INS. În plus, Dumitru a apreciat implicarea femeilor în buna desfășurare a activităților din domeniu și a exemplificat asta prin prin propriile statistici. Astfel, spune Emil Dumitru, populația feminină a României este mai „conștiincioasă în a elabora documente de poziție care să țină cont și de realitățile agriculturii românești, dar și de politicile agricole europene”, precum și că rata de succes a înregistrării produselor cu inducație geografică protejată din România este mult mai mare în rândul femeilor.
„Avem și doamne care sunt implicate în formele asociative din agricultură. Sigur, inclusiv la noi, în Federația Pro Agro, avem doamne care sunt implicate în acest sector. Este vorba de doamna Mary Eugenia Pană de la ACEBOP, de doamna Tudor Stanca, director executiv al Patronatului Cărnii de Porc. Sigur însă, am constatat că femeile din agricultură, de cele mai multe ori, sunt mult mai aplecate pe legislația comunitară și sunt mult mai conștiincioase în a elabora documente de poziție care să țină cont și de realității agriculturii românești, dar și de politicile agricole europene”, a afirmat Emil Dumitru. „Dacă vom analiza care sunt produsele cu inducație geografică protejată din România, altele decât vinurile, vom constata că femeile au fost cele care au depus eforturi să facă acele documentații, să le trimită la Comisia Europeană și care, ulterior, au fost aprobate”.
Șeful Pro Agro crede inclusiv că, în perioada următoare, România va avea o femeie ca ministru al Agriculturii.
„Eu cred că nu va trece foarte mult timp până când vom avea și un ministru al Agriculturii o femeie. E clar că nu este niciun fel de diferență între un bărbat și o femeie, mai ales că astăzi agricultura se face cu tehnologie și cu date moderne. Pe parcursul celor doi ani de mandat am văzut foarte multe exploatații conduse de femei, care sunt performante și care fac lucrurile foarte bine”, a mai punctat Dumitru.
Nu în ultimul rând, oficialul Federației Pro Agro își dorește ca femeia din mediul rural să simtă că este apreciată de societate și că are niște condiții decente, astfel încât să se poată bucura de... „feminitate”.
„Le transmitem la mulți ani pentru că, dacă tot este primăvară, până la urmă frumusețea acestui anotimp poate fi asociată foarte bine și frumusețea femeii. Eu îmi doresc foarte mult ca femeile să se implice și mai mult în ceea ce înseamnă agricultură și valoarea adăugată din agricultură și industrie alimentară”, a conchis el.
Viorica Dăncilă: „Femeile sunt adesea afectate de discriminare pe piața muncii”
„Cu ocazia zilei de 8 Martie, le doresc tuturor femeilor din România să își îndeplinească toate dorințele și speranțele și să-și transforme în realitate toate planurile”, se precizează în comunicatul de presă al eurodeputatei S&D, Viorica Dăncilă.
Potrivit spuselor sale, ziua de 8 Martie reprezintă o ocazie când trebuie amintit tuturor faptul că, dincolo de flori şi vorbe frumoase, se află o realitate aspră – cea a discriminării de gen.
„Femeile sunt adesea afectate de discriminare pe piața muncii, de salarizare neconformă cu munca depusă, de lipsa locurilor de muncă, în special în mediul rural, de subreprezentare în pozițiile cheie de decizie (fie că este vorba de economie sau politică), sau de fenomene precum hărțuirea de toate tipurile. Discriminarea de gen nu este un fenomen prezent doar în România. 8 Martie este, deci, şi un bun moment să vorbim despre cum putem schimba lucrurile, pentru ca orice femeie să se simtă protejată şi sprijinită în fiecare zi a anului”, a mai afirmat Dăncilă.
Din cele 19.760.300 persoane care la 1 ianuarie 2016 aveau reşedinţa obişnuită pe teritoriul României pentru cel puţin 12 luni, 10.110.500 erau femei, reprezentând 51,2% din totalul populaţiei rezidente, se mai precizează în comunicatul de presă al INS.
Mai mult, în mediul urban, ponderea femeilor din ţara noastră este mai pronunţată decât în cel rural, astfel că 5.557.400 locuiesc la oraş, reprezentând 52,3% din totalul populaţiei urbane.