Importurile de grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui din Ucraina, interzise în România și alte patru state UE până la data de 5 iunie 2023 - REVISTA FERMIERULUI

CAFFINI BANNER

Miercuri, 03 Mai 2023 17:00

Importurile de grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui din Ucraina, interzise în România și alte patru state UE până la data de 5 iunie 2023 Recomandat

Scris de

Comisia Europeană a adoptat marți, 2 mai 2023, măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, în temeiul clauzei de salvgardare din Regulamentul privind măsurile comerciale autonome.

Măsurile vizează doar patru produse agricole originare din Ucraina, și anume grâul, porumbul, rapița și semințele de floarea-soarelui, și urmăresc reducerea blocajelor logistice legate de aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Măsurile intră în vigoare la data de 2 mai și se vor aplica până la 5 iunie 2023.

În această perioadă, grâul, porumbul, rapița și semințele de floarea-soarelui originare din Ucraina pot fi puse în continuare în liberă circulație în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cinci state membre aflate în prima linie, și anume Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Produsele respective pot continua să circule în aceste cinci state membre ori să le tranziteze în cadrul unui regim de tranzit vamal comun sau pot fi expediate în continuare către o țară sau un teritoriu din afara UE.

În paralel, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia s-au angajat să anuleze măsurile unilaterale privind grâul, porumbul, rapița, semințele de floarea-soarelui și orice alte produse provenite din Ucraina.

Măsurile fac parte din pachetul general de sprijin propus de CE și vor fi completate cu un sprijin financiar pentru fermierii din cele cinci state membre afectate și cu măsuri suplimentare de facilitare a tranzitului exporturilor de cereale din Ucraina prin culoarele de solidaritate către alte state membre și țări terțe, transmite Comisia Europeană.

Comisia este pregătită să reinstituie măsuri preventive după expirarea actualului Regulament privind măsurile comerciale autonome la 5 iunie 2023, atâta timp cât se va menține situația excepțională.

Comisia Europeană este pregătită să lanseze, la intrarea în vigoare a prezentului regulament, o evaluare a situației pieței Uniunii pentru alte produse sensibile, în conformitate cu procedura accelerată de salvgardare prevăzută în propunerea CE referitoare la noul regulament privind măsurile comerciale autonome.

„De la începutul războiului de agresiune neprovocat și nejustificat inițiat de Rusia, UE a luat măsuri ferme și consecvente pentru a sprijini capacitatea Ucrainei de a exporta, inclusiv cereale, care sunt esențiale pentru a contribui la hrănirea populației mondiale și pentru a menține prețurile alimentelor la un nivel scăzut. Măsurile de astăzi fac parte dintr-un pachet care susține angajamentul nostru ferm față de Ucraina, abordând în același timp preocupările logistice și comerciale din statele membre ale UE învecinate. Sunt mulțumit să constat că, prin acest pachet, continuăm să adoptăm mai degrabă o abordare unificată la nivelul UE, decât măsuri unilaterale care pun în pericol funcționarea normală a pieței noastre unice”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și comisar european pentru Comerț.

Reamintim că, UE a liberalizat temporar toate importurile sale din Ucraina și și-a suspendat măsurile de apărare comercială împotriva întreprinderilor ucrainene până la 5 iunie 2023. Datorită acestor măsuri, UE sprijină în mod semnificativ economia afectată de război a Ucrainei. De asemenea, UE a pus în aplicare culoare de solidaritate pentru a se asigura că cerealele ucrainene pot ajunge în țările care au cea mai mare nevoie de ele, deoarece războiul de agresiune al Rusiei a limitat drastic accesul Ucrainei la porturile sale de la Marea Neagră. Culoarele de solidaritate UE-Ucraina au devenit un element vital pentru economia Ucrainei și asigură o nouă conectivitate cu Uniunea, contribuind totodată la prevenirea unei crize alimentare mondiale.

Intensificarea traficului la frontierele dintre Ucraina și UE a avut un impact asupra costurilor logistice și a creat blocaje, ceea ce a dus la saturarea capacităților de stocare și a lanțurilor logistice. Aceste circumstanțe excepționale afectează viabilitatea economică a producătorilor locali din statele membre afectate. Comisia a apreciat că situația justifică o acțiune imediată în temeiul articolului 4 alineatul (9) din Regulamentul privind măsurile comerciale autonome.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 760 ori

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner P64LE280 Profesional agromedia RF 300 x 250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista