Ștefan Gheorghiță, fermierul brăilean care striga din prima lună a anului că e secetă și nu l-a auzit nimeni o vreme, a primit, chiar de la președintele PRO AGRO, Ionel Arion, invitația de a colabora cu federația. S-a întâmplat în direct la postul AGRO TV, aseară – 12 octombrie 2020. Dr. ing. Ștefan Gheorghiță are rubrica „Gânduri de fermier” în Revista Fermierului – ediția print și aici, pe site-ul publicației noastre.
„Îi mulțumesc președintelui PRO AGRO pentru invitația de a colabora cu federația și de a ajuta cu experiența mea, atâta câtă este, la formularea unor poziții legate de Planul Național Strategic (PNS) și la formularea unor opinii aferente negocierilor din cadrul unora din grupurile de dialog civil. Spun unora din grupuri, fiindcă nu mă pricep la toate și nici nu aș face față la câte sunt. Această participare, așa cum a zis și domnia sa, este voluntară și neafiliată, deoarece voi rămâne membru doar al Asociației Producătorilor Agricoli (APA) Brăila atâta timp cât organizația va exista sau colegii mă vor suporta. În cazul în care colegii vor decide la un anumit moment să facă o mișcare de afiliere sau dezafiliere de la o organizație sau alta, atunci eu merg cu colegii mei, după ce vom adopta această decizie în forurile noastre de conducere. Nu voi ocupa niciun loc în niciun grup de dialog civil, nici de aici, nici de la Bruxelles, nici de la COPA-COGECA, ci voi participa doar la modul de formulare a opiniilor care vor fi susținute acolo de cei desemnați, care merg cu un mandat (sau așa se afirmă că vor merge) pe care să îl reprezinte. Mă voi ocupa doar de formularea de opinii, sugestii, păreri și materiale care să stea la baza unor dezbateri și aprobări sau nu ale celor care formează PRO AGRO și care, dacă vor considera că sunt bune acele materiale, le vor susține, dacă nu - le vor arunca la gunoi. Poate vor exista situații în care în luările mele de poziție ceea ce voi spune va fi poate și o poziție asumată și de PRO AGRO, și voi menționa întotdeauna acest lucru, dar pot fi și situații în care opiniile mele vor fi diferite de cele ale PRO AGRO și, la fel, voi menționa acest lucru. În mod cert, ca și până acum, voi spune ce gândesc, cu argumente, câte voi fi în stare să aduc și dispus oricând pentru un dialog bazat pe argumente și nu pe dorințe și impunere. Mereu am arătat deschidere și disponibilitate de a colabora cu oricine (organizații, partide, autorități) care dorește în mod onest acest lucru și pe subiecte unde pot ajuta cu ceva. Acest lucru îl spun și pe această cale, că toți cei care doresc să audă și opinia mea pot fără nicio rezervă, cu condiția să mă pricep la acel subiect. Dar, cu siguranță, mereu voi susține ce cred și nu ce vor vrea unii să audă”, a transmis Ștefan Gheorghiță, punctând că APA Brăila, asociație din care face parte, este deschisă să colaboreze cu oricine are intenții în a susține o agendă a fermierului așa cum o văd membrii asociației brăilene.
La ora actuală, APA Brăila are zece priorități, care nu sunt doar ale fermierilor din asociație, ci ale întregii agriculturi românești:
Legea arendei;
Pol de asigurări agricole după modelul AGROSEGURO Spania;
Reglementarea surselor de apă care pot fi folosite pentru irigații;
Reglementarea legislativă a modului de constatare a tuturor calamităților din agricultură și eligibilitatea cheltuielilor în contabilitate;
Reglementarea pentru viitor a invocării stării de forță majoră, în sensul clarificării termenului și modului de invocare.
Reglementarea obligativității studiilor de specialitate sau ale consultanților agricoli ai celor care exploatează ferme comerciale peste o anumită dimensiune;
Subvenționarea dobânzilor pentru achizițiile de terenuri agricole pe termen lung și a investițiilor de mare valoare în procesare, spații protejate, reproducție în zootehnie;
Programe de dezvoltare a energiei regenerabile ca surse de venit alternativ pentru fermele agricole - panouri solare, biogaz, eoliene;
Stimularea dezvoltării culturilor leguminoase;
Reglementarea stimulării forței de muncă din agricultură prin eliminarea sau reducerea taxelor și a impozitelor.
Recent, Ministerul Agriculturii a anunțat că tinerii pot primi în concesiune terenuri de până la 50 de hectare aflate în proprietatea statului, prin Agenția Domeniilor Statului (ADS). Secretarul de stat din MADR, Emil Dumitru, precizează că fiecare solicitant este obligat să înfiinţeze o fermă pe terenul respectiv în termen de maximum un an de la data semnării contractului, în cadrul căruia va avea calitatea de şef de exploataţie.
„Decizia Executivului de la București vine pe fondul exodului generalizat al fermierilor români”, a punctat Emil Dumitru.
Astfel, dacă în 2010, un număr de 280.440 de exploatații agricole erau deținute de tineri sub 35 de ani, ceea ce reprezenta 7,3% din totalul fermelor din România, după șase ani, numărul acestora a scăzut la 105.590, potrivit unor date publicate de Comisia Europeană în iunie 2019. În acest interval, numărul tinerilor sub 35 de ani care au abandonat agricultura s-a ridicat la 174.850.
Pentru anul școlar 2020 – 2021, Agricover oferă zece burse de studiu pentru copiii de fermieri care nu au posibilitatea să se susțină financiar. „În cadrul Programului de Burse Agricover, căutăm cinci fete și cinci băieți, între care ne-ar face plăcere să regăsim și un reprezentant al minorităților naționale prezente în România, care își doresc să se specializeze urmând cursurile celei de-a doua serii a Programului educațional”, se precizează într-un comunicat al Grupului Agricover.
În cadrul Programului „Burse Agricover 2020” se oferă zece burse de studiu, în valoare totală de 100.000 de euro, pentru tinerii fermieri din România care doresc să asigure continuitatea afacerii de familie și să se specializeze urmând cursurile celei de-a doua serii a Programului Tineri Lideri pentru Agricultură (2020-2021) al Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.
Cele zece burse Agricover acoperă integral costurile educaționale, de transport, cazare și masă, valoarea individuală fiind în cuantum de 10.000 de euro pentru un an de studiu. Înscrierile au început pe 29 septembrie 2020, iar data de 12 octombrie este ultima în care se pot înscrie în competiție tinerii din familii de fermieri care exploatează ferme de până la 400 de hectare, au vârsta de până în 35 de ani și au absolvit o facultate sau sunt încă studenți.
După finalizarea perioadei de înscriere, juriul Progamului de Burse va analiza fiecare aplicație primită, informațiile oferite fiind extrem de importante. Faza finală a procesului de selecție vizează candidații selectați în lista scurtă, aceștia urmând să fie anunțați și invitați să susțină un interviu online cu membrii juriului programului. Câștigătorii celor zece burse vor fi anunțați oficial telefonic și prin e-mail și vor parcurge etapele de înregistrare în programul de studiu împreună cu echipa Clubului Fermierilor Români. De asemenea, lista câștigătorilor va fi făcută publică.
Juriul Programului „Burse Agricover 2020” este format din doi membri ai consiliului de administrație al Agricover Holding SA; un reprezentant al Clubului Fermierilor Români; un psiholog și un absolvent al primei serii a Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”.
Liviu Dobre, director general Agricover Holding SA, a declarat: „Viitorul agriculturii înseamnă informație specializată și tehnologie digitală, puse în practică de către tineri ambițioși, pregătiți să devină antreprenori și arhitecți ai unei agriculturi românești sustenabile și competitive. Prin acordarea burselor anuale de studiu ne-am propus să investim în educația generațiilor viitoare și să facilităm accesul în program tinerilor fermieri care nu se pot susține financiar. Responsabilitatea socială este parte integrantă a strategiei de dezvoltare a Grupului Agricover, implicarea noastră fiind constantă în ultimii doi ani, prin sprijinul oferit fermierilor români pentru a crea și lansa Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă. Dezvoltat de către Club, programul Tineri Lideri pentru Agricultură este o resursă educațională complexă, cu un uriaș potențial de formare pentru cei care doresc să se specializeze în domeniul agricol”.
Lansat în noiembrie 2019, programul Tineri Lideri pentru Agricultură al Clubului Fermierilor Români are ca obiectiv pregătirea tinerilor pentru a participa activ la reprezentarea profesională a intereselor agriculturii românești în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles, asigurarea continuității afacerilor în agricultură, dobândirea de competențe de business și comunicare, cât și creșterea implicării acestora în proiecte de responsabilitate socială.
Programul Tineri Lideri pentru Agricultură al Clubului Fermierilor Români este dezvoltat împreună cu Fundația Leaders și are ca parteneri educaționali: Ascendis, Human Invest și Attitude Training, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.
„Anul acesta, programul Tineri Lideri pentru Agricultură va certifica prima serie de absolvenți și va începe o nouă sesiune de cursuri având înscriși un număr dublu de tineri fermieri dornici să se specializeze pentru a avea o contribuție substanțială în dezvoltarea agriculturii românești. Suntem onorați să avem alături de noi parteneri care împărtășesc valori comune și care investesc în educație. Cei zece bursieri Agricover se vor alătura tinerilor recrutați de Club, cu toții urmând să beneficieze de o experiență educațională unică, bazată pe dezvoltarea abilităților de afaceri și a celor individuale, care adresează cele trei obiective majore ale programului: creșterea competitivității, asigurarea succesiunii și continuității afacerilor, leadership și reprezentare. Viitorul afacerilor fermierilor depinde de pregătirea prezentului, astfel încât avem încredere că programele noastre vor clădi o fundație solidă pentru agricultura inovativă a viitorului”, a punctat Florian Ciolacu, director executiv, Clubul Fermierilor Români.
Toate criteriile de selecție pentru programul „Burse Agricover 2020” sunt disponibile pe www.agricover.ro, iar informații suplimentare pot fi solicitate la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
În țara noastră, cotațiile la grâu rămân neschimbate, dar nu sunt alimentate de lichiditate, în continuare fiind tranzacționate loturi mici, doar pentru a genera o mică infuzie de capital în ferme. Referitor la porumb, lipsa producției face ca veniturile să nu mai existe, însă creează o presiune din partea cumpărătorilor, care își doresc onorarea contractelor. Raliul prețurilor la semințele de floarea-soarelui s-a terminat, iar stabilizarea s-a produs după scăderea prețului. Euronext cotează rapița în trend ascendent. Informațiile, de azi – 6 octombrie 2020, sunt furnizate de Cezar Gheorghe, consultant senior și analist în cadrul Clubului Fermierilor Români. Specialistul realizează săptămânal rapoarte privind piața agricolă.
GRÂU
În prezent, grâul românesc beneficiază de creșterile din bazinul Mării Negre, cotațiile sale situându-se la nivelul celor ruso-ucrainene. „Asistăm la o nouă rundă de devalorizare a monedei americane. Acest aspect deteriorează prețul în euro, pornind de la paritatea euro-dolar”, precizează Cezar Gheorghe.
În paritatea CPT Constanța, nivelul de tranzacționare al grâului cu proteină bază 12% se cifrează la 190-192 euro/tonă, cu o diferență de nivel negativă de 5 euro/tonă pentru specificația furaj, adică sub 11,5% proteină și/sau masă hectolitrică, sub baza de 75 kg/hl. Conversia în lei indică un nivel de preț de 930 lei/tonă ca medie. Lichiditatea este însă foarte scăzută, punctează specialistul. Stocurile rămân în curțile fermierilor în așteptarea opțiunii de vânzare la un nivel mult mai ridicat. Baza așteptărilor reprezintă nivelul de rezistență de 1.000 lei/tonă.
Pe plan intern, cotațiile rămân neschimbate, dar nu sunt alimentate de lichiditate. „În continuare sunt tranzacționate loturi mici, doar pentru a genera o mică infuzie de capital în ferme, capital necesar cheltuielilor curente și acoperirii datoriilor pe termen scurt. Prețurile rămân la nivelurile săptămânii trecute, de 920-950 lei/tonă CPT unități de procesare, în funcție de zonă”, arată consultantul Clubului.
Rusia, prin vocea ministerului de resort, remarcă diferența dintre prospecția lor de recoltă de 82 milioane tone de grâu și cea a USDA de 78 milioane de tone. „Cele 4 milioane includ Crimeea, cu 700.000-800.000 tone. Este o diferență notabilă, dar niciuna dintre părți nu are o susținere faptică, astfel încât acest diferend al cifrelor de recoltă să fie rezolvat”, spune analistul.
MIT Iordania, care se ocupă de licitațiile pentru suplinirea nevoilor interne, a antamat 120.000 de tone de grâu (12,5% proteină) pentru livrare în decembrie 2020, la un preț de 257,9 USD/tonă, de la Al-Dahra, firmă care are interese și în România prin concesiunea Insulei Mari a Brăilei. Costul de transport estimat este de 19 USD/tonă, ceea ce reflectă un preț în FOB Origine de 238,9 USD/tonă. Nu se cunoaște originea, însă cu certitudine nu este sud-americană (Argentina) și nici australiană.
Surprinzător, România este creditată cu un export de grâu în Maroc de 48.785 tone în acest sezon.
„O reestimare a stocurilor și a producției americane de grâu ridică nivelurile de preț europene, precum și pe cele ale burselor americane. USDA a declarat că producția totală de grâu va scădea cu 5% de la an la an, în timp ce rezervele de cereale din țară au scăzut cu 8% față de anul trecut. Se așteaptă ca recolta totală de grâu din SUA să ajungă la 49,668 milioane tone, în scădere față de estimarea sa de 50,23 milioane tone expusă în raportul WASDE din 10 septembrie. Scăderea provine din suprafața mai mică agregată cu randamente mai mici. Grâul de iarnă scade la un nivel de producție de 31,87 milioane tone, față de estimarea anterioară de 35,84 milioane tone. Estimarea de producție se cuplează în mod natural cu stocurile, care au scăzut cu 8%, de la 63,48 milioane tone, la 58,78 milioane tone, adică cu 4,7 milioane tone. Au apărut probleme în campania de semănat rusească din cauza lipsei ploilor și a înghețului de noapte. Ultimele prognoze nu ajută deloc sezonul rusesc de însămânțare a grâului, lipsa precipitațiilor influențând negativ acest proces”, menționează Cezar Gheorghe.
În Ucraina, seceta severă a încetinit semănatul grâului de iarnă, procesul fiind cel mai lent din ultimii zece ani, conform Reuters. Fermierii ar putea extinde plantarea până în decembrie. Doar 1,5 milioane de hectare (25% din suprafața preconizată) fuseseră semănate începând cu 28 septembrie 2020. „Anul trecut, fermierii semănaseră 2,9 milioane de hectare. O însămânțare târzie creează riscul de scădere a recoltei viitoare, pentru că iarna se apropie, iar culturile nu sunt dezvoltate suficient”.
Argentina reduce prognoza de recoltă a grâului de la 21 milioane tone la 17 milioane tone din cauza secetei persistente.
PORUMB
Piața porumbului românesc este în continuare dominată de următoarele caracteristici: Lipsa lichidității în ferme pentru onorarea contractelor încheiate în mai-iunie; Lipsa lichidității în cazul intermediarilor pentru a-și onora, la rândul lor, contractele de vânzare; Starea de incertitudine din rândul cumpărătorilor finali, care nu primesc mărfurile contractate.
Lipsa producției face ca veniturile să nu mai existe, însă creează o presiune din partea cumpărătorilor, fie intermediari sau finali, care își doresc onorarea contractelor. Aceste presiuni se convertesc pecuniar în curtea fermierilor, prin sume penalizatoare, care doresc să acopere înlocuirea mărfurilor cumpărătorului. Fermele intră astfel într-un tunel al disputelor și al discuțiilor formulate verbal sau prin notificări cu cumpărătorii. „Clubul Fermierilor Români susține medierea și concilierea de pe poziții egale, cu înțelegere și asumare de către ambele părți, estomparea efectelor anului 2020 prin dialog deschis, transparent și în bună înțelegere, spre rezolvarea amiabilă și în bună relaționare a discuțiilor și disputelor apărute din cauza efectelor secetei convertite în lipsa mărfurilor. Cumpărătorii, la rândul lor, au de executat cantitățile contractate, iar lipsa volumelor achiziționate forward generează efecte financiare negative, care afectează bilanțul de profit și pierdere al celor în cauză, prin incumbarea costurilor de înlocuire. Foarte mulți dintre cumpărători, din ambele categorii, migrează către vestul României, în căutarea volumelor lipsă, ținând cont că vestul a beneficiat de condiții meteo bune și, implicit, de recolte bune de porumb. De asemenea, tendința de înlocuire se canalizează și către Serbia, în căutarea mărfurilor care să înlocuiască volumele contractate”, explică Cezar Gheorghe.
Indicațiile de preț țin cont de nevoia de înlocuire, după cum urmează:
CPT Constanța: 790-798 lei/tonă;
Sud-Est și Sud-Vest: 740-750 lei/tonă;
Vest: 700-720 lei/tonă.
În plin sezon de recoltare al porumbului, estimarea în sens negativ a stocurilor locale din SUA de către USDA reprezintă un efect deosebit de agravant, care creează un efect de grenadă în piețele internaționale. Există o revizuire negativă cu 10% a stocurilor de porumb, până la un nivel de 50,675 milioane tone. Lipsa celor cinci milioane de tone pune la îndoială credibilitatea USDA.
În Ucraina, recoltarea porumbului a ajuns la 10%. Productivitatea este însă scăzută, iar sursele interne indică 36,4 milioane tone, versus 38 milioane tone evaluarea WASDE din 10 septembrie. „Ritmul de export va scădea pe măsura recoltării, ca efect al declinului producției și al anunțului USDA de diminuare a stocurilor. În Rusia, nivelul recoltării porumbului a ajuns la 25%, fiind mai avansat decât în Ucraina. Ploile apărute în Ucraina vor duce la creșterea prețului în porturi, iar lipsa lichidității va face ca cererea de acoperire să crească”, precizează analistul.
În UE-27, producția totală de porumb rămâne în scădere, de la 64,6 milioane tone în august la un nivel de 62,8 milioane tone. Anul trecut, producția la nivel european a fost de 65,3 milioane tone.
În America de Sud, Argentina reduce prognoza de recoltă de la 50 milioane tone la 47 milioane tone din cauza secetei. Brazilia rămâne stabilă la evaluarea de 113 milioane tone porumb.
FLOAREA-SOARELUI
Recoltarea se apropie de sfârșit, deși există unele zone din sudul României cu suprafețe nerecoltate. Acestea sunt plantate după întoarcerea orzului, starea de vegetație indicând încă două săptămâni până la recoltare. „Raliul prețurilor s-a terminat, iar stabilizarea s-a produs după scăderea prețului. Portul Constanța indică un nivel de 435 USD/tonă. Procesatorii interni plătesc 420-425 USD/tonă, unii dintre ei neavând apetit de achiziție. Stocuri nevândute există încă, dar nu se vor revendica ușor, mulți vânzători pierzând trendul crescător. În ceea ce privește execuția contractuală, există atât situații de neexecutare din cauza diminuării drastice a producției, cât și din lipsa de dorință de execuție, din cauza diferenței de preț generate de momentul semnării și cel al execuției efective. De aceea, și în acest segment de agribusiness, se întâlnesc efecte adverse între vânzători și cumpărători, precum în cazul porumbului. Fermierii, pe de o parte, nu pot onora contractele din cauza producției foarte mici și acest lucru a fost vizibil pe parcursul exercițiului de recoltare, deși au fost întâlnite și cauze de lipsă de dorință generate, precum am indicat , de diferența de piață. Cumpărătorii, de asemenea, se împart în doua categorii: intermediarii și cumpărătorii finali. Cumpărătorii intermediari au de onorat, la rândul lor, contracte cu cumpărătorii finali, iar cumpărătorii finali trebuie să își onoreze contractele de export sau de procesare internă. În unele cazuri, medierea a avut loc, iar părțile au ajuns la o înțelegere. În alte cazuri, se negociază sau au ajuns la nivel de dispută contractuală pe căile legale”.
Diferențele de piață în privința prețurilor în Portul Constanța sunt notabile:
Startul a fost agregat în jurul valorii de 345 USD/tonă;
Evoluția rapidă a adus prețul în vârf, la un nivel de 525 USD/tonă;
Temperarea a avut loc la un nivel de 435 USD/tonă;
Achizițiile viitoare vor începe cu siguranță la un nivel estimat de 450 USD/tonă.
RAPIȚĂ
EURONEXT cotează rapița în trend ascendent, nivelul de tranzacționare situându-se la 385 euro/tonă, livrare în noiembrie 2020. „Stocurile încă existente în România se pot tranzacționa către procesatori la nivel de Matif noiembrie, minus transport, până la facilitatea de procesare”, arată consultantul Clubului Fermierilor Români, Cezar Gheorghe, care adaugă că în țara noastră estimarea hectarelor semănate se oprește la un nivel de peste 200.000 hectare. „Unele surse optimiste urcă până la 240.000 hectare, în timp ce altele se opresc la 210.000 hectare. Comparând ultimii doi ani cu această prognoză, avem deja o imagine care ilustrează efectul lipsei de apă”, a încheiat analistul.
Pentru raportul complet al Clubului Fermierilor Români privind piața de cereale din 6 octombrie 2020, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-6-octombrie-2020/
În anul agricol 2019-2020, seceta pedologică nu a afectat doar culturile agricole de toamnă, ci și pe cele de primăvară, precum și plantațiile pomicole și viticole. Dacă pentru culturile de toamnă fermierii și-au primit mare parte din despăgubirile oricum prea mici având în vedere dimensiunea pierderilor, pentru restul culturilor calamitate de seceta severă din acest an situația nu e deloc roz. În luna august, Ministerul Agriculturii a reglementat și despăgubirea culturilor agricole de primăvară, precum și pentru lucernă, trifoi, plantații pomicole, plantații viticole și hamei, afectate de seceta pedologică. (Revista Fermierului a scris aici: https://www.revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4630-plantatiile-viticole-si-pomicole-afectate-de-seceta-cat-si-lucerna-trifoiul-si-hameiul-se-despagubesc.html). Doar că, la acest moment, nici măcar la MADR nu sunt prea clare măsurile de sprijin pentru acești din urmă producători, neștiindu-se exact nici sumele, nici când vor ajunge banii în conturile fermierilor și nici suprafețele afectate.
Potrivit ministrului Agriculturii, Adrian Oros, aproximativ un milion de hectare cu culturi de primăvară au fost afectate de seceta pedologică, în mare parte porumb și floarea-soarelui. „Nu avem încă cifrele exacte, a spus ministrul într-o conferință de presă organizată de News.ro astăzi, 6 octombrie 2020. O să încercăm să identificăm soluții pentru a despăgubi și fermierii care au culturi de primăvară afectate de secetă”.
Secretarul de stat George Scarlat susține că până în primăvara anului 2021, fermierii ale căror culturi de primăvară au fost afectate de secetă vor primi un sprijin. „La culturile de primăvară vom creiona un act normativ, un nou proiect de Ordonanță de Urgență în care vom include acea restanță de la culturile de toamnă, aproximativ 20%, plus despăgubiri pentru culturile de primăvară. Apoi, după rectificarea bugetară, care e programată pentru această lună (octombrie), vom vedea câți bani vom putea să alocăm. Avem și alte variante, cum ar fi un sprijin sub formă de adeverință, pentru că înțelegem presiunea asupra fermierilor. Din păcate, fără o sursă de finanțare ei nu-și pot relua activitatea”, a precizat la AGRO TV, în emisiunea „Agricultura la Raport”, George Scarlat, secretar de stat în MADR.
Adrian Oros consideră că oferirea de despăgubiri celor afectați de secetă nu este o soluție viabilă pe termen lung. „Nu e productiv ca anual să dăm de la MADR despăgubiri, iar fermierii să piardă oricum. Aceste despăgubiri nu acoperă nici o tremie din pierderi. Cel mai bine ar fi să investim masiv în sisteme de irigații”, este de părere ministrul Agriculturii.
Sectorul zootehnic este cel mai mare consumator de materii prime din sectorul vegetal. Motiv pentru care trebuie să se investească masiv în ferme de creștere a animalelor, mai ales că, în ceea ce privește bovinele și suinele, țara noastră nu-și satisface nici măcar consumul intern. Prin Planul Național Strategic (PNS) se vor aloca sume semnificative pentru investiții în zootehnie, pentru dezvoltarea sectorului.
„E nevoie de ferme de animale care să cumpere producția din vegetal. 60% din banii viitorului Plan Național Strategic vrem să-i alocăm investițiilor în ferme zootehnice, în dezvoltarea sectorului zootehnic”, ne declara în luna august a.c. George Scarlat - secretar de stat în Ministerul Agriculturii. (întregul articol, aici: https://www.revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4638-sprijin-financiar-semnificativ-pentru-investitii-in-zootehnie.html)
Ieri, 5 octombrie 2020, într-o ediție specială a emisiunii „Agricultura la Raport”, de la AGRO TV oficialul MADR a spus din nou că o mare parte din banii PNS va merge către sectorul zootehnic, dar și către procesare. „Astăzi, în România, din punct de vedere al autoconsumului, nu reușim să acoperim nici măcar jumătate din carnea proaspătă de porc de care avem nevoie. Cu tot cu procesare, nu știu dacă acoperim undeva la 25%. Sectorul zootehnic are viitor în România. Din păcate, într-un an atât de greu, n-am găsit decât câteva scheme pe cadru temporar să venim cu ajutor direct, dar nu este suficient. Pregătim Planul Național Strategic. E un punct de pornire cu privire la perspective. Totul trebuie să plece de la investiții reale în ferme, în reproducție la porc, în incubație la pasăre, în unități de procesare. În fapt, bugetul, în mare parte, va merge către sectorul zootehnic și către procesare. Doar prin procesare putem să aducem valoare adăugată și produs la raft. Trebuie să înțelegem că, această piață pe care am pierdut-o, va trebui să o recâștigăm printr-un parteneriat corect, transparent, cu marele retail, cu hipermarketul”, a precizat George Scarlat în emisiunea de la AGRO TV.
Anul acesta, dificil pentru agricultură, tânărul fermier Ciprian Olteanu s-a hotărât să intre în politică și să se arunce în lupta pentru Primăria comunei Unirea din județul Călărași, o comună formată din satele Oltina și Unirea, așezată în estul județului, pe malul stâng al Dunării și pe malurile brațului Borcea, cu o populație de peste 2.600 de locuitori. În urma alegerilor din 27 septembrie 2020, Ciprian Olteanu, candidat din partea Partidului Național Liberal, este primarul comunei călărășene Unirea.
Fermierul și-a bazat campania pe idei și proiecte, nicidecum pe aruncatul cu noroi. Și a câștigat. „Este victoria întregii echipe și a celor care au decis să ne sprijine la aceste alegeri locale, iar în scurt timp și cei ce au sprijinit echipa adversă or să realizeze că și ei au câștigat. Cum spuneam la începutul campaniei mele, din această luptă câștigă doar cetățenii comunei Unirea, iar noi acum trebuie să demonstrăm asta. Le mulțumesc tuturor! A fost o luptă în adevăratul sens al cuvântului, un carusel emoțional din care această echipă tânără și cu prea puțină experiență a ieșit câștigătoare”, a declarat Ciprian Olteanu, care, însă, comparativ cu politica, are o experiență de peste zece ani în administrarea afacerii de familie, în care s-a implicat încă de mic copil.
Tânărul de 29 de ani s-a prezentat în fața locuitorilor comunei cu o listă de zece proiecte: accesarea fondurilor europene, care vor reprezenta principala sursă de finanțare pentru toate proiectele comunei; sprijinirea antreprenorilor locali, cu condiția angajării forței de muncă locale; asfaltarea în totalitate a străzilor din Unirea și Oltina; racordarea la sistemul național de gaze naturale atât pentru utilizatorii casnici, cât și pentruu cei industriali; extinderea sistemului de canalizare; mărirea capacității de pompare a apei, pentru asigurarea presiunii tot timpul anului și îmbunătățirea calității apei; cadastrarea comunei Unirea intravilan și extravilan, toți proprietarii de teren și toate gospodăriile primind gratuit cărți funciare; refacerea bazei sportive și construirea unei săli de sport multifuncțională; crearea de condiții optime în școli (căldură, toalete interioare), dotarea acestora cu echipamente didactice de ultimă generație și deschidere de After School; organizarea crescătorilor de animale într-o asociație care va crea noi oportunități pentru aceștia.
Să-l cunoaștem pe Ciprian Olteanu
E născut pe 2 decembrie 1990, este căsătorit, are doi copii mici (fată și băiat), iar soția, Marilena, îi este alături și în afacerea agricolă.
Tânărul primar are un master în contabilitate la Academia de Studii Economice din București, unde în 2012 a absolvit Facultatea de Administrare a Afacerilor (engleză). De asemenea, a urmat cursurile Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. În prezent, urmează cursurile din programul de pregătire „Tineri Lideri pentru Agricultură”, lansat de Clubul Fermierilor Români.
Ferma familiei Olteanu are în exploatare 2.900 de hectare. Principala responsabilitate a tânărului fermier este maximizarea productivității terenurilor, asigurându-se că activitățile de zi cu zi sunt bine planificate și că totul este pregătit în avans pentru diferite activități agricole. „Coordonez activitățile de implementare a noilor tehnologii, precum rata de însămânțare variabilă, utilajele ghidate GPS, software-ul de gestionare a agriculturii pentru o mai bună planificare și o mai bună urmărire a consumului de intrare. Coordonez echipa din fermă, dezvolt relațiile dintre clienți și furnizori, negociez contractele și supraveghez livrările. Din 2016 sunt președintele Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) Unirea Călărași și prin această organizație am accesat două proiecte europene, în valoare totală de două milioane de euro, 100% nerambursabile. Am dezvoltat un sistem de irigare pentru 750 de hectare și am implementat noi tehnologii, cum ar fi: sistem GPS, monitorizare prin satelit, monitorizare automată a consumului de combustibil, software și monitorizare input-uri aplicate, stație meteo cu senzori subterani care monitorizează umiditatea solului”, ne-a spus fermierul Ciprian Olteanu.
Experiența propriei afaceri, cu siguranță, îl va ajuta pe tânărul primar Ciprian Olteanu să facă față cu succes viitoarelor responsabilități.
Foto: Ciprian Olteanu, arhiva personală
Din 29 septembrie 2020, organizațiile din sectorul agroalimentar românesc reunite în cadrul Alianței pentru Agricultură și Cooperare au devenit membre cu drepturi depline ale COPA-COGECA, după ce a fost făcută plata cotizației, așa cum prevede statutul organizației europene. Însă, aderarea s-a făcut pe 9 iulie, anul acesta. Reamintim că, Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România PRO AGRO; Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR; Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV și Asociația Producătorilor de Porumb din România – APPR.
Organizațiile sectorului agroalimentar și cooperativelor din țara noastră au astfel șansa să facă auzită la Bruxelles vocea uneia dintre cele mai importante puteri agricole europene, al șaselea stat membru ca suprafață agricolă și numărul de lucrători din agricultură. Prin participarea la grupurile de lucru specializate din cadrul COPA-COGECA, la dialogul civil cu autoritățile de la Bruxelles, organizațiile pot contribui la o reprezentare mai echilibrată a tuturor intereselor celor care activează în acest sector vital pentru economia europeană într-un moment de mari provocări, dar și de oportunități, când se decide cum va arăta agricultura în următoarea perioadă de programare și dincolo de acest orizont.
„A fost un deziderat constant al mediului asociativ din România de a se alătura celui mai articulat și dinamic grup profesional al fermierilor europeni și al cooperativelor lor. Ultimul pas, plata cotizației de membru pentru organizațiile din România la COPA-COGECA, a fost făcut, fapt care a dus la obținerea statutului României de membră cu drepturi depline. Cu această ocazie, exprimăm cele mai sincere aprecieri față de Ministerul Agriculturii pentru deschiderea și sprijinul pe care ni le-a oferit în mod constant, precum și față de Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaților, care a votat în unanimitate și a promovat activ în Parlamentul României legislația fără de care acest moment superb nu ar fi fost posibil. În egală măsură înțelegem că acest mandat dat nouă azi vine cu responsabilitatea uriașă de a găsi modul prin care să fructificăm această șansă în interesul tuturor producătorilor agricoli din România. COPA-COGECA este organizația europeană prezentă în toate grupurile de dialog civil, ceea ce ne îndreptățește să credem că de acum înainte nu vom mai fi singuri în demersurile noastre la nivel european și glasul fermierilor români va fi ascultat”, a declarat Ionel Arion, președintele PRO AGRO și, totodată, reprezentantul organizațiilor în relația cu COPA-COGECA pentru perioada primului an.
COPA (Comitetul Organizațiilor Profesionale din Agricultură) și COGECA (Comitetul General al Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană) promovează interesele a mai mult de 28 de milioane de fermieri și familiile acestora, dar și a aproximativ 38.000 de cooperative.
Cele patru organizații profesionale din agricultură, industrie alimentară și servicii conexe, reunite informal în Alianța pentru Agricultură și Cooperare, însumează aproximativ 3.500 de membri care lucrează o suprafață totală de 2,5 milioane de hectare, la care se adaugă 1,5 milioane de hectare echivalentul UVM aferent zootehniei, pe întreg teritoriul României.
Alianța cuprinde totodată membri care activează în industria alimentară și cumulează a cifră de afaceri de 24,2%, respectiv un număr de angajați de 15,95% din totalul sectorului alimentar românesc.
Fermierii și cooperativele din România își unesc forțele în cadrul organizației cu cea mai mare reprezentativitate în sectorul agroalimentar din Europa
COPA-COGECA a transmis un comunicat de presă în care spune că România este o țară cu tradiție agricolă și îndeplinește un rol unic și strategic în agricultura europeană. Sectorul agricol are o importanță vitală în România, unde aproximativ 60% din teritoriu este ocupat de agricultură, iar 46% din populație trăiește în regiuni predominant rurale. O prezență mai vizibilă la nivel european va contribui cu siguranță la continuarea dezvoltării acestui sector și a zonelor rurale din România.
Țara noastră a transmis un mesaj puternic din partea sectorului agricol și al administrației, dând curs dorinței de a fi un partener și contribuitor mai activ la procesul decizional al UE. „Prin aderarea la COPA și COGECA, Alianța pentru Agricultură și Cooperare este pe cale să-și atingă unul din obiectivele cheie, respectiv acela de a deveni un partener mai vizibil la nivelul UE și de a lucra îndeaproape cu toți fermierii europeni la dosare importante pentru acest sector. Acesta este un pas crucial pentru fermierii și cooperativele din România, care sunt actori importanți în UE și pe piața mondială în anumite ramuri cheie din agricultură”, se precizează în comunicatul celei mai mari şi mai active organizaţii profesionale constituită la nivelul Uniunii Europene.
Președintele COPA, Christiane Lambert, a declarat: „Ne bucurăm că fermierii români se implică activ în familia noastră în momente atât de decisive pentru agricultura UE, când se discută noi politici europene și se decide viitorul sectorului agricol. Agricultura românească are un rol important în agricultura europeană și e nevoie de un sector agricol unit pentru a face față diferitelor provocări cu care se confruntă. Faptul că ne unim forțele ne face mai puternici atât la nivel european, cât și la nivel internațional. Fermierii europeni așteaptă cu interes să-și împărtășească experiențele cu colegii lor români și sunt încântați de experiența și de contribuția lor valoroasă”.
Președintele COGECA, Ramon Armengol, a completat că și din perspectiva cooperativelor agricole această decizie a fost deosebit de apreciată: „România a depus eforturi susținute în ultimii ani pentru a-și dezvolta structurile de cooperare și există multe exemple ilustrative în UE pe care suntem bucuroși să le împărtășim. Salutăm decizia românilor de a se alătura mișcării cooperativelor agricole și forestiere din Europa. Fără îndoială că această decizie va facilita participarea lor mai activă la procesul decizional de la Bruxelles, contribuind însă și la continuarea dezvoltării și promovării structurilor de cooperare din România”.
Revista Fermierului a publicat, pe 27 septembrie 2020, anunțul ministrului Adrian Oros referitor la efectuarea plății cotizației de Ministerul Agriculturii către COPA-COGECA. Valoarea cotizației trece de 190.000 euro. Detalii, în link: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4671-madr-anunta-vesti-bune-pentru-fermierii-romani-s-a-platit-cotizatia-la-copa-cogeca.html
Astăzi vă oferim informații despre piața grâului, porumbului și florii-soarelui, la data de 29 septembrie 2020. Cezar Gheorghe, consultant senior și analist în cadrul Clubului Fermierilor Români, realizează săptămânal rapoarte privind piața agricolă.
GRÂU
Piața grâului românesc începe să devină competitivă ca urmare a ecartului dintre piața internă și cea de export. Piața internă cotează în continuare 940-950 lei/tonă, marfă livrată în unitățile de procesare, având condiții calitative specifice. În ce privește grâul de furaj, prețul ajunge la 920-930 lei/tonă, marfă livrată în unitățile de procesare. „Piața de export revine la 900 lei/tonă pentru grâul cu proteină baza 12% (minimum 11.5%) și o masă hectolitrică baza 77 kg/hl (minimum 75 kg/hl), livrat în CPT Constanța. Diferența dintre grâul de panificație și cel de furaj este de maximum 20-25 lei/tonă (4-5 euro)”, precizează Cezar Gheorghe.
O nouă licitație având ca destinație Egiptul a avut loc săptămână trecută, când s-au achiziționat 405.000 tone, având origine Rusia. „Majoritatea încărcărilor se vor efectua prin Novorossyisk. Prețul mediu de achiziție a fost de 242,8 USD/tonă, cu livrare în perioada 21-30 noiembrie 2020. Costul mediu de transport a fost de 13,75 USD/tonă, cu plata la 180 de zile. Prețul CIF este 256.55 USD/tonă”, arată analistul.
În analiza prețurilor s-au luat în considerare următorii parametri tehnici: costul de operare portuară care va crește în porturile rusești începând cu 1 octombrie 2020, în speță 15 USD/tonă, precum și costuri financiare pentru plata la 180 de zile: 7 USD/tonă. Prin urmare, rezultă un preț în paritate de 221,3 USD/tonă, convertit la circa 188-188,8 euro/tonă. Transpus în moneda națională, prețul este de 920 lei/tonă. „Menționăm calitatea de bază pentru această destinație ca fiind proteină 12,5 %, deci superior față de 12%, baza CPT Constanța, și implicit mai scump cu circa 4-5 euro/tonă. Semnalăm și paritatea USD/RUB care a ajuns la un nivel de 78 ruble pentru un dolar american. Acest aspect favorizează originarea internă, fermierii ruși primind mai multe ruble pentru o tonă de grâu. Cu toate acestea, tendința de creștere a grâului a fost parțial înfrânată, cumpărătorii temperând nivelul zilele trecute, în așteptarea unor stabilizări care vor menține sau vor coborî prețurile. Cu toate acestea, principala origine rămâne Marea Neagră, cu actorii consacrați, ce vor interpreta rolurile până la nivelul impus de guvernele țărilor respective, Ucraina și Rusia”, explică Cezar Gheorghe.
Consultantul Clubului Fermierilor Români a adăugat că Moscova notifică impunerea unor cote de export în perioada ianuarie – iunie 2021, iar Ucraina a notificat cote de export la grâu începând de la 1 octombrie 2020. „Atunci când nivelul va fi atins, cererea va fi stimulată de oferta scăzută, iar competiția prețurilor în România va fi între piața internă și cea de export. Preconizăm că scăderea ofertei nu se va produce mai curând de 3-4 luni”, punctează analistul.
PORUMB
În sudul țării noastre, situația este neschimbată, cu randamente foarte slabe în continuare, în timp ce în vestul României recoltarea este în plină desfășurare. Zonele de nord-vest au un randament de 11-12 tone la hectar, iar zona de sud are un randament de 8-9 tone.
Prețurile în vestul României au o plajă largă, dar ca marker de tranzacționare, 135 euro/tonă este o bază. „Conversia ne arată un nivel de 655-658 lei/tonă. Portul Constanța afișează 770-785 lei /tonă, în context de replacement (înlocuire) pentru marfa ce nu a fost livrată din cauza secetei”, menționează Cezar Gheorghe.
COCEREAL reduce prognoza de porumb ce înglobează UE, Ucraina și Rusia cu două milioane de tone, de la 64,6 milioane tone la 62,8 milioane tone. Nivelul din 2019 UE + Ucraina + Rusia a fost de 65,3 milioane tone, însă anul trecut Marea Britanie era stat membru al UE, ceea ce nu mai e valabil în prezent.
Stocurile americane sunt diminuate cu două milioane de tone dintr-o estimare de scădere de productivitate. „Consumul industrial scade în SUA. Cererea scăzută nu reprezintă însă motiv de îngrijorare, căci China, cu apetitul său, va echilibra cu siguranță prin importuri balanța americană de consum. În schimb, compensarea vine din recolta braziliană, unde estimările de producție se mențin. Argentina scade cu trei milioane de tone prognoza de recoltă, de la 50 milioane potențial la 47 milioane. În ansamblu, balanța de stocuri + prognoze – consum la nivel mondial, scade cu șase milioane de tone”, arată analistul.
FLOAREA-SOARELUI
Sub spectrul unei recolte neacoperitoare, prețurile au atins niveluri de 2.000 lei/tonă la poarta fermei. „Competiția între procesarea internă și export a fost acută, fiecare dintre părți căutând să își securizeze volumele, susține Cezar Gheorghe. Transformate în USD, prețurile maxime au atins niveluri de 520-525 USD/tonă în paritatea CPT Constanța, precum și în locațiile unor procesatori. Foarte multe dispute au apărut din cauza producției mici și a dezvoltării exponențiale a prețului. Corecția a intervenit printr-o lipsă a cumpărătorilor din piață, lăsând ca efectul regiunii Marea Neagră să afecteze și piață românească. Nivelurile de astăzi în paritatea CPT Constanța s-au redus până la nivelul de 410-418 USD/tonă”.
Ucraina, principalul marker în piață regională a uleiului de floarea-soarelui, a coborât nivelurile de preț, pe baza lipsei de cumpărători a uleiului brut. Fermierii din Ucraina și-au triplat vânzările către fabrici pe fondul lipsei de cumpărători ai uleiului.
Prețurile pentru semințele de floarea-soarelui livrate la fabricile procesatoare din Ucraina au ajuns la 440 USD/tonă TVA inclus (20% nivel TVA). „Nivelul recoltării în Ucraina a ajuns la 60%, cu o productivitate de 1,9 tone/ha versus 2,25 tone/ha anul trecut. Uleiul ucrainean este cotat în scădere față de zilele precedente (decembrie 2020 – ianuarie 2021), la 895 USD/tonă. Principalii factori de scădere a prețului semințelor de floarea-soarelui în Ucraina au fost lipsa cumpărătorilor și scăderea uleiului de palmier pe burse”, spune consultantul Clubului Fermierilor Români, Cezar Gheorghe.
Pentru raportul complet privind piața de cereale din 29 septembrie 2020, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-29-septembrie-2020/
Pentru anul școlar 2020 – 2021, Agricover oferă zece burse de studiu pentru copiii de fermieri care nu au posibilitatea să se susțină financiar. Astfel, Grupul Agricover continuă strategia de responsabilitate socială și lansează Programul „Burse Agricover 2020”, în cadrul căruia vor fi oferite zece burse de studiu, în valoare totală de 100.000 de euro, pentru tinerii fermieri din România care doresc să asigure continuitatea afacerii de familie și să se specializeze urmând cursurile celei de-a doua serii a Programului Tineri Lideri pentru Agricultură (2020-2021) al Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.
Cele zece burse Agricover acoperă integral costurile educaționale, de transport, cazare și masă, valoarea individuală fiind în cuantum de 10.000 de euro, pentru un an de studiu. Începând de astăzi, 29 septembrie 2020, și până în data de 12 octombrie inclusiv, tinerii din familii de fermieri care exploatează ferme de până la 400 de hectare, care au vârsta de până în 35 de ani și care au absolvit o facultate sau sunt încă studenți se pot înscrie în competiție.
„Viitorul agriculturii înseamnă informație specializată și tehnologie digitală, puse în practică de către tineri ambițioși, pregătiți să devină antreprenori și arhitecți ai unei agriculturi românești sustenabile și competitive. Prin acordarea burselor anuale de studiu ne-am propus să investim în educația generațiilor viitoare și să facilităm accesul în program tinerilor fermieri care nu se pot susține financiar. Responsabilitatea socială este parte integrantă a strategiei de dezvoltare a Grupului Agricover, implicarea noastră fiind constantă în ultimii doi ani, prin sprijinul oferit fermierilor români pentru a crea și lansa Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă. Dezvoltat de către Club, Programul Tineri Lideri pentru Agricultură, este o resursă educațională complexă, cu un uriaș potențial de formare pentru cei care doresc să se specializeze în domeniul agricol”, a declarat Liviu Dobre, director general Agricover Holding SA.
Lansat în noiembrie 2019, Programul Tineri Lideri pentru Agricultură al Clubului Fermierilor Români are ca obiectiv pregătirea tinerilor pentru a participa activ la reprezentarea profesională a intereselor agriculturii românești în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles, asigurarea continuității afacerilor în agricultură, dobândirea de competențe de business și comunicare, cât și creșterea implicării acestora în proiecte de responsabilitate socială.
Programul Tineri Lideri pentru Agricultură al Clubului Fermierilor Români este dezvoltat împreună cu Fundația Leaders și are ca parteneri educaționali: Ascendis, Human Invest și Attitude Training, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.
„Anul acesta, Programul Tineri Lideri pentru Agricultură va certifica prima serie de absolvenți și va începe o nouă sesiune de cursuri având înscriși un număr dublu de tineri fermieri dornici să se specializeze pentru a avea o contribuție substanțială în dezvoltarea agriculturii românești. Suntem onorați să avem alături de noi parteneri care împărtășesc valori comune și care investesc în educație. Cei zece bursieri Agricover se vor alătura tinerilor recrutați de Club, cu toții urmând să beneficieze de o experiență educațională unică, bazată pe dezvoltarea abilităților de afaceri și a celor individuale, care adresează cele trei obiective majore ale programului: creșterea competitivității, asigurarea succesiunii și continuității afacerilor, leadership și reprezentare. Viitorul afacerilor fermierilor depinde de pregătirea prezentului, astfel încât avem încredere că programele noastre vor clădi o fundație solidă pentru agricultura inovativă a viitorului”, a punctat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Toate criteriile de selecție pentru programul „Burse Agricover 2020” sunt disponibile pe www.agricover.ro, iar informații suplimentare pot fi solicitate la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..